DAB - Manual Pentru Autoinstruire (Suport Curs)

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
Masterat
Managementul Sectotului Public

Centrul ID-IFR
Disciplina Drept Administrativ al Bunurilor, se studiază în cadrul studiilor

universitare de masterat, în primul an de studiu, semestrul I pentru studenții Masteratului
Managementul Sectorului Public (MSP), forma de învățământ IF și IFR, din cadrul Facultății
de Administrație Publică.
Ca obiective specifice, această disciplină își propune să:
• Să surprindă corect specificul evoluției istorice a teoriilor domeniale;
• Să evidențieze distincția între domenii (public/privat) precum și între proprietatea
publică și cea privată;
• Să explice conceptul patrimoniu;
• Să dezvolte abilități argumentative ale cursanților privind soluționarea
problemelor, care decurg din administrarea domeniului public al statului și al unităților
administrativ-teritoriale.
Competențele specifice acumulate, pot fi sintetizate astfel:
• Aprofundarea cunoștințelor în domeniul planificării, organizării şi
coordonării activităților din sectorul public şi utilizarea limbajului specific în comunicarea
cu celelalte elemente ale mediului social global.
• Capacitatea de analiză şi sinteză a proceselor şi fenomenelor specifice
organizării şi funcționării autorităților publice.
• Utilizarea cunoștințelor de specialitate pentru abordarea şi clarificarea
situaţiilor nou create în procesul de asigurare a calităţii serviciilor publice.
• Capacitate de conducere a activităților din cadrul grupurilor profesionale
sau a unor instituții publice.
• Abilitatea de a identifica nevoile şi motivaţiile membrilor unei echipe;
acceptarea diversității de opinii şi atitudinilor critice.
• Capacitatea de a anticipa şi a soluționa nevoile, problemele şi evoluţiile
sectorului public.
pg. 1
Centrul ID-IFR
• Capacitatea de implementare a teoriilor şi noțiunilor specifice privind

intervenția guvernamentală şi analiza resurselor necesare guvernării din perspectiva
deciziei publice.
În vederea îndeplinirii acestor obiective, studenții sunt îndrumați să participe la
toate activitățile didactice, forma IFR: activități seminare față în față – SF și cele online,
seminare tutoriale – ST.
De asemenea, facem mențiunea că acest suport de curs este destinat uzului
exclusiv al studenților Facultății de Administrație Publică – Centrul ID -IFR, iar informațiile
oferite aici vor fi completate în mod obligatoriu cu informațiile primite în cadrul
activităților didactice din timpul anului universitar și prin parcurgere bibliografiei și a
legislației recomandate în acest suport de curs și în Fișa disciplinei, sub forma studiului
individual (SI).
Acest suport de curs este împărțit în 6 module. Ultimul modul, reprezintă o
prezentare ale unor cazuri din practica instanțelor de judecată, pe diverse domenii.
pg. 2
Centrul ID-IFR
Categoria de domeniu are o istorie îndelungată, primind pe parcursul timpului

diverse interpretări științifice. Astfel, în epoca modernă s-a adus în discuție conceptul de
serviciu public, iar pentru prestarea acestuia s-a arătat necesitatea existenței unei
categorii speciale bunuri – bunurile publice.1
Conceptul unei distincții între bunurile persoanelor publice, în funcție de
apartenența acestora, este relativ recent, apărând al jumătatea secolului IX lea. 2
Pentru realizarea funcțiilor sale, administrația publică se folosește de o serie de
bunuri mobile și care fac parte din patrimoniul statului și al unităților administrativ
teritoriale, alcătuind domeniul administrativ. 3
1
Bălan E., Dreptul administrativ al bunurilor, Editura CH Beck, București, 2007, p. 3
2
Idem, p. 7
3
Alexandru I., Cărăușan M., Bucur S., Drept administrativ, ed. a III- a, Editura Universul Juridic, 2009,
București, p. 366
pg. 3
Centrul ID-IFR
Domeniul administrativ cuprinde două categorii de bunuri:

1. Bunuri proprietate publică, alcătuind domeniul public al statului .
2. Bunuri proprietate privată, alcătuind domeniul privat al statului.
Distincția între aceste domenii nu este pur formală, ci aceasta antrenează o
dualitate de regimuri juridice care fac obiectul bunurilor ce alcătuiesc cele două domenii,
și care vor fi dezvoltate in paragrafele de mai jos.
De asemenea, o distincție importantă trebuie să facem aici între domeniul
administrativ și patrimoniu. Acesta din urmă, semnifică conform Noului Cod Civil4, art. 31
că include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin unui titular
persoană fizică sau juridică. Deci, se poate observa că patrimoniul are un conținut mai
larg, fiind format nu numai din bunuri, ci și din drepturi și obligații cu conținut economic.
Domeniul public a fost considerat un ansamblu de bunuri supuse unui regim juridic
de drept administrativ, dominat de principiul inalienabilității și de un regim de protecție
specială, reprezentând ansamblul bunurilor colectivităților publice și stabilimentelor
publice care sunt puse la dispoziția directă a publicului care le folosește sau sunt afectate
unui serviciu public prin natura lor sau prin amenajări speciale, adaptându-se exclusiv sau
esențial scopului particular al acestor servicii.5
Domeniul public este alcătuit din ansamblul bunurilor mobile și imobile, publice sau
private, care prin natura lor sau prin voința legiuitorului sunt supuse unor norme speciale
4
Legea nr. 287/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009,
a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 și rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427
din 17 iunie 2011 și în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011. Republicat în
temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011
5
de Laubadère A., Traité élémentaire de droit administratif, vol. 2, Librairie Générale de Droit et de
Jurisprudence, Paris, 1970, p. 118, apud Pătulea V., Conținutul noțiunii de „domeniu public” și regimul
juridic al acestuia în legislația română. Transferul de bunuri din domeniul privat în domeniul public (I),
în „Dreptul” nr. 7/2007, p. 34.
pg. 4
Centrul ID-IFR
de protecție, deduse din faptul ca au o utilitate publică, satisfăcând în mod direct sau
indirect un interes public.
Aceste bunuri sunt supuse preponderent unui regim de putere publică, asupra lor
exercitându-se, de către o persoană morală de drept public, un drept de proprietate
publică sau un drept de pază și protecție administrativă.
Domeniul privat este a doua componentă a domeniului administrativ, care
cuprinde bunuri supuse normelor dreptului comun, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Potrivit doctrinei de specialitate, între cele două concepte există o relație de la genul
proxim la diferența specifică.
În ceea ce privește relația proprietate publică – domeniu public, procedând la o analiză
a dispozițiilor cuprinse în Constituția României, observăm:
• se stabilește care sunt titularii proprietății publice - potrivit art. 136, alin. (2) din
Constituție - și anume, statul și unitățile administrative teritoriale.
Identificăm astfel, o proprietate publică a statului, care cuprinde bunuri de interes
național, și o proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale care cuprinde bunuri
de interes local.
• se stabilește, ce bunuri pot intra în sfera proprietății publice, fără a epuiza toate
bunurile care o compun;
• din opoziția dintre regimul juridic de putere aplicabil unor categorii de bunuri și
regimul juridic de drept comun aplicabil proprietății private, rezultă existența a
două domenii-domeniul public și domeniul privat. Potrivit Constituției României și
legislației în materie, proprietatea este publică sau private (art. 136 și art. 44 din
Constituție). Noțiunea de domeniu public nu se limitează doar la bunurile
proprietate publică, ea incluzând și unele bunuri proprietate privată care au o
semnificație specială, justificând apartenența la domeniul public.
Această structură hibridă a domeniului public este tratată de doctrină prin sintagma
,,scara domenialității” , aceasta evocând:
pg. 5
Centrul ID-IFR
a)reprezentarea în planul acestei realități juridice a unei scări, cu mai multe trepte, pe care
sunt plasate două categorii de bunuri, publice și private;
b) aceste bunuri sunt supuse unui regim general de putere publică, regim care îmbracă
două forme:
• regim exclusiv de putere, pentru bunurile proprietate publică;
• regim mixt, care reprezintă o combinație între regimul de putere, care este
preeminent, și regimul de drept comun, regimul mixt guvernând bunurile
proprietate privată care aparțin domeniului public.
c) bunurilor domeniului public le corespund mai multe tipuri de drepturi:
• un drept de proprietate publică, aparținând statului sau unităților administrativ-
teritoriale pentru bunurile proprietate publică;
• un drept de proprietate privată, pentru bunurile proprietate privată care aparțin
domeniului public, al cărui titular poate fi orice subiect de drept, persoană fizică
sau juridică, deținătoare a unui asemenea bun;
• un drept de pază și protecție, pentru bunurile proprietate privată, exercitat de
reprezentantul statului sau unității administrativ-teritoriale.
d) bunurile domeniului public diferă din punct de vedere al titularilor, astfel:
• primă categorie de titulari o reprezintă statul și unitatea administrativ-teritorială
pentru bunurile proprietate publică aparținând domeniului public;
• cu privire la bunurile proprietate privată, identificăm două categorii de titulari,
respectiv titularii dreptului de proprietate, care pot fi reprezentați de orice subiect
de drept și titularii dreptului de pază și protecție, care sunt reprezentați de
persoana juridică stabilită potrivit legii să acționeze în numele statului în scopul
exercitării acestor prerogative.
Proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și apartine statului și unităților
administrativ-teritoriale. De asemenea, aceasta este inalienabilă, caracterul inalienabil
pg. 6
Centrul ID-IFR
neexcluzând existența unor forme de valorificare și de antrenare în circuitul social și

juridic. Acest fapt se realizează prin încheierea unor contracte administrative, respectiv
contracte de concesionare, de administrare, de închiriere și de folosință gratuită.
Trebui subliniat aici că proprieatea publică și domeniul public nu se subtituie pentru
că:
- proprietatea publică reprezintă o instituție juridică, pe când
- domeniul public este un ansamblu de bunuri care fac obiectul proprietății publice.6
De asemenea, în ceea ce privește proprietatea privată, aceasta este inviolabilă, în
condițiile legii organice.
Observăm, astfel că noțiunile nu sunt sinonime, între domeniu public şi
proprietatea publică existând o relație de la întreg la parte, dat fiind faptul că în domeniul
public se includ, pe lângă bunurile proprietate publică, şi anumite bunuri private, care prin
semnificația lor artistică, științifică, culturală, economică, istorică, justifică apartenența la
domeniul public, ceea ce atrage un regim juridic specific, în care normele de drept public
se suprapun peste cele de drept privat, având un rol dominant faţă de acestea din urmă.
În ceea ce priveşte reglementarea proprietăţii, avem reglementări de ordin
constituțional, cum sunt dispoziţiile care se reglementează expres instituţia proprietăţii,
cel două articole-cadru, 44 şi 136 din Cosntituția României7. Din analiza conţinutului celor
6
7
Art. 136 – Proprietatea
(1) Proprietatea este publică sau privată.
(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor
administrativ-teritoriale.
(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de
interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului
continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în
administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de
asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.
pg. 7
Centrul ID-IFR
două texte, a locului unde sunt plasate în Constituţie, rezultă că prin actuala lege
fundamentală se consacră două sedii materiei proprietăţii şi anume: 8
- un sediu general, prin art.136, unde regăsim dispoziţii privind tipurile de
proprietate, titularii acesteia, sfera proprietăţii publice etc., unde proprietatea ne
apare mai mult în accepţiunea ei economică;
- un sediu special, art.44, unde proprietatea ne apare mai mult în accepţiunea sa
juridică, de drept fundamental al cetăţeanului român în actualul sistem
constituţional şi legal.
Din analiza textelor constituționale, se poate observa, de asemenea, că există doi
titulari ai proprietății publice, respectiv statul şi unitatea administrativ-teritorială. Deşi
textul nu precizează şi nici altele nu prevăd expres, înțelegem că elementul de distincţie
între cele două tipuri de titulari este cel al interesului corespunzător bunului, fiind vorba
despre bunuri de interes naţional, care vor intra în domeniul public al statului şi bunuri de
8
Vedinaș, V., Drept administrativ, ed. a VIII-a revăzută și actualizată, Editura Universul Juridic, București,
2014, p. 44
Art. 44 – Dreptul de proprietate privată

(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele
acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii
străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile
rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România
este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire
legală.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu
dreaptă şi prealabilă despăgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri
pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi
imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau
construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.
(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz
de divergenţă, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei
vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin
proprietarului.
(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în
condiţiile legii.
pg. 8
Centrul ID-IFR
interes local (comunal, orășenesc sau județean) care vor intra în proprietatea publică a
unității administrativ-teritoriale. Se prevede de asemenea garantarea şi ocrotirea
proprietăţii publice.9
Bunurile care fac obiectul proprietății publice sunt suspuse unor caracteristici
specifice care decurg din principiile care reglementează proprietatea publică, astfel:
• Inalienabilitatea
Acest principiu reprezintă, în egală măsură, un principiu de rang constituțional
și legal, el fiind consacrat de art. 136 alin. (4) din Constituție cât și de art. 861 din Codul
civil. Acest principiu semnifică faptul că bunurile proprietate publică nu pot fi înstrăinate,
ci doar valorificate, respectiv date în administrare, concesionate sau închiriate, în
conditiile legii. Caracterul inalienabil nu permite dezmembrarea dreptului de proprietate
prin constituirea de drepturi reale derivate, cum ar fi uzul, uzufructul, abitația, servituțile
sau superficia.10
Bunurile proprietate privată care aparțin domeniului public pot fi înstrăinate, dar
este vorba de o alienabilitate limitată, condiționată, care se exercită sub paza persoanei
morale de drept public. Acest fapt presupune autorizări, exercitarea unui drept de
preemțiune al statului, etc. 11
• Insesizabilitatea
Insesizabilitatea presupune faptul că bunurile aparținând domeniului public nu
pot fi supuse executării silite, mobiliare sau imobiliare, nu pot constitui obiectul unor
drepturi reale accesorii, cum ar fi gaj, ipotecă, privilegii.
Bunurile proprietate privată aparținând domeniului public se bucură însă de
sesizabilitate limitată. Se are în vedere cu prioritate, un drept de preemțiune al statului,
9
Vedinaș V., Ciobanu A., Reguli de protecție domenială aplicabile unor bunuri proprietate privată, Editura
Lumina Lex, București, 2001, p. 17-23
10
11
Preda M., Drept administrativ, partea generală, ed. revăzută și actualizată, Ed. Lumina Lex, București,
2000, p. 212
pg. 9
Centrul ID-IFR
apoi restrângerea sferei unor eventuali creditori sau excluderea persoanelor fizice și
juridice străine.
• Imprescriptibilitatea
Din punct de vedere al prescripției achizitive, titularii unor astfel de bunuri pot
să le recupereze oricând și fără nici obligație de despăgubire de la particularii care le dețin,
indiferent de buna sau reaua credință a acestora.
În raport cu prescripția achizitivă, nu este posibilă dobândirea bunurilor
domeniale pe calea uzucapiunii sau a posesiei de bună credință. Codul civil, în art. 861
alin. (2) prevede că proprietatea asupra bunurilor proprietate publică nu se stinge prin
neuz și nu poate fi dobândită de terți prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună
credință asupra bunurilor mobile.12
• Imposibilitatea grevării cu sarcini sau servituți

Acest principiu semnifică faptul că asupra bunurilor aparținând domeniului
public nu se pot constitui garanții reale.
Se poate observa faptul că dreptul de proprietate publică, ca și dreptul de

proprietate privată, comportă aceleași limite reglementate de lege sau de Codul civil, în
măsura în care acestea sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate
bunurile afectate, așa cum prevede art. 862 alin. 1 Cod civil13. Spre exemplu, servitutea de
trecere în favoarea unui imobil proprietate privată pe un imobil proprietate publică, care
este de uz şi de interes public. În acest sens se acordă dreptul de servitute de trecere pe
un teren proprietate publică - în spațiul căruia se află o centrală electrică sau energetică -
12
Apostol Tofan, D., Drept administrativ, ed. 2, vol. II, Editura CH Beck, București, 2009, p. 129
13
Articolul 862 noul C. civ. stabilește că dreptul de proprietate publică, asemeni dreptului de
proprietate privată poate suferi anumite limitări, însă numai în măsura în care astfel de limitări sunt
compatibile cu uzul sau interesul public. Dat fiind faptul că bunurile proprietate publică sunt inalienabile,
acestea nu pot fi dezmembrate, pentru ase constitui drepturi reale de uz, uzufruct, habitație sau
superficie în favoarea unor alte persoane.
pg. 10
Centrul ID-IFR
pentru proprietarul terenului învecinat. În astfel de cazuri, persoana interesată - respectiv,

proprietarul terenului învecinat - are dreptul la o justă şi promptă despăgubire din partea
titularului proprietății publice (art. 862 alin. 3 Cod Civil)14.
Recomandat:
Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003
Codul civil (Legea nr. 287/2009), actualizat
Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție
Obligatoriu:
• Bălan E., Dreptul administrativ al bunurilor, Editura CH Beck,

București, 2007
• Alexandru I., Cărăușan M., Bucur S., Drept administrativ, ed. a III- a,
Editura Universul Juridic, 2009, București, p. 366
• Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2012
Răspundeți succint la următoarele întrebări:
1. Care sunt componentele domeniului administrativ?
2. Definiți deptul de proprietate publică
3. Realizați o comparație domeniul public și domeniul privat al

statului și al unităților administrativ teritoriale.
14
Militaru, I.N., Public Property According to the New Civil Code, Revista Română de Statistică – Supliment
Trim II/2013, pp. 277-282
pg. 11
Centrul ID-IFR
După cum am observat în prima parte, bunurile aflate în proprietate publică

alcătuiesc domeniul public al statului sau unităților administrativ-teritoriale. Celelalte
bunuri care aparțin acelorași titulari, sunt în proprietatea privată a acestora, alcătuind
domeniul privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale. Ambele domenii
formează domeniul administrativ.
Domeniul public are o multitudine de bunuri care îl alcătuiesc mobile și imobile,
care prezintă unele trăsături comune:15
• Bunurile care compun domeniul public sunt destinate satisfacerii anumitor
cerințe ale colectivității, atât cerințe individuale, cât şi colective.
• Unele bunuri, prin însăși natura lor, sunt susceptibile de a satisface nevoi
sociale. Alte bunuri pot deveni de utilitate publică în urma unor lucrări
speciale, cum sunt, de exemplu, drumurile, porturile etc., ori datorită valorii
15
București, p. 367
pg. 12
Centrul ID-IFR
lor deosebite de natură științifică, istorică, culturală, printre care

monumentele istorice, bunurile din patrimoniul cultural național ş.a.
• Bunurile din componența domeniului public pot fi utilizate de către toţi
membrii societăţii.
• Bunurile din domeniul public pot fi utilizate fie în mod direct, ca de exemplu,
mersul pe stradă, scăldatul în râu, vizitarea monumentelor istorice etc., fie
în mod indirect, prin intermediul unui organ de stat, cum ar fi lectura într-o
bibliotecă publică etc.
• Bunurile care alcătuiesc domeniul public fac obiectul proprietăţii publice, ca
bunuri care aparţin colectivităţii.
• Bunul mobil sau imobil, prin natura sau prin voinţa legiuitorului, trebuie să
prezinte particularitățile care să justifice protecţia specială de care se
bucură.
• Un bun aparținând proprietății publice (bun domenial) implică o persoană
morală de drept public care poate exercita următoarele drepturi:
- un drept de proprietate publică, al statului sau unităților administrativ-teritoriale;
- un drept de pază şi protecţie , situaţie în care sfera persoanelor morale de drept
public este mult mai amplă, putând viza orice persoană publică care acţionează în
numele statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
• Bunul să fie supus unui regim juridic administrativ sau, după caz, unui regim
mixt, de drept public şi de drept privat, dar sub controlul regimului
administrativ.16
Bunurile ce aparțin domeniului public se pot clasifica pe baza mai multor criterii, de
referință fiind clasificarea acestora de Erast Diti Tarangul 17. În funcție de interesul pe care
îl reprezintă, se clasifică astfel:
16
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, Editura All Beck, București 2002, p. 172
17
Erast Diti Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Editura Tipografiei Glasul Bucovinei, Cernăuți,
1944, p. 359-362.
pg. 13
Centrul ID-IFR
a) domeniul public de interes național;

b) domeniul public de interes județean;
c) domeniul public de interes comunal.
1. În funcție de natura bunurilor, distingem:

a) domeniul public terestru18 ce include toate bogățiile subsolului, căile de
comunicație, rezervațiile și monumentele naturii etc.
b) domeniul public maritim19, domeniu ce cuprinde marea teritorială și platoul
continental al acesteia, faleza și plaja mării etc.
c) domeniul public fluvial20 care cuprinde fluviile, râurile, căile navigabile, lacurile
navigabile, izvoarele de ape potabile și minerale etc.
d) domeniul public aerian21 care cuprinde spațiul aerian de deasupra teritoriului
României.
e) domeniul public cultural22 care cuprinde obiecte de artă, lucrări arhitectonice,
vestigii arheologice etc.
f) domeniul public militar care cuprinde cazărmile, cazematele, căile de comunicație
și telecomunicație militară etc.
2. În funcție de modul de utilizare de către public:

a) bunuri utilizate direct (trotuarele, plajele);
b) bunuri utilizate indirect, prin intermediul unui serviciu public (școli, spitale, teatre,
muzee etc.).
3. În funcție de raportarea la activitatea omului:

a) domeniul public natural (marea teritorială, spațiul aerian);
b) domeniul public artificial (căile de comunicații, clădirile).
18
A se vedea O.G. nr. 43/ 1997 privind regimul drumurilor republicată în 1998, cu completările și
modificările ulterioare; Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară republicată în 2006,
cu completările și modificările ulterioare; O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României,
republicată prin Legea nr. 243/2002 cu completările și modificările ulterioare.
19
A se vedea Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale,
al zonei contigue și al zonei economice exclusive a României, republicată prin Legea nr. 36/2002.
20
A se vedea Legea nr. 107/1996, legea apelor, completată și modificată prin Legea nr. 112/ 2006 și
O.U.G. nr. 12/2007.
21
A se vedea Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată prin Legea nr. 130/2000,
cu completările și modificările aduse prin Legea nr. 339/2005.
22
A se vedea Ordonanța Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural național,
aprobată și modificată prin Legea nr. 41/1995; Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului
cultural național mobil modificată prin Legea nr. 488/2006.
pg. 14
Centrul ID-IFR
4. În funcție de modul de determinare:

a) bunuri nominalizate în Constituție ( vezi art. 136 alin.3);
b) bunuri nominalizate în alte acte normative;
c) bunuri ale domeniului public nominalizate de autoritățile administrației publice în
baza criteriilor stabilite de Constituție și legi.
5. În funcție de natura juridică a dreptului statului:

a) bunuri ale domeniului public ce aparțin proprietății publice a statului sau a
unităților administrativ-teritoriale;
b) bunuri ale domeniului public ce aparțin proprietății private, dar afectată de
dreptul de pază și protecție al statului.
6. În funcție de organizarea serviciilor publice23:

a) bunuri care sunt puse în valoare printr-un serviciu public;
b) bunuri care mijlocesc realizarea unui serviciu public.
Bunurile domeniale reprezintă bunuri mobile sau imobile proprietate a statului sau
a unităților administrativ-teritoriale, asupra cărora persoanele juridice amintite exercită
un drept de proprietate publică sau un drept de proprietate privată, iar noțiunea de bunuri
domeniale este definită în raport de două criterii, în primul rând, asemenea bunuri sunt
obiectul dreptului de proprietate publică sau privată și, în al doilea rând, asupra acestora
exercită dreptul de proprietate numai statul sau unitățile administrativ-teritoriale.24
O clasificare complexă este realizată în baza OUG nr. 57 privind Codul

Administrativ25, Partea V:Reguli specifice privind proprietatea publică şi privată a statului
sau a unităților administrativ-teritoriale. Astfel, conform reglementărilor avem o
clasificare de bunuri care fac parte din:
• domeniul public al statului26
23
Iorgovan A. , op. cit., p. 200.
24
Stoica V., Drept civil. Drepturile reale principale, Editura C.H. Beck, București, 2009, p. 407
25
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019
26
Art. 286, alin 2, Codul Administrativ
pg. 15
Centrul ID-IFR
• domeniul public al județului27

• domeniul public al comunei, orașului sau municipiului.28
• Domeniul public al statului

Este alcătuit din următoarele categorii de bunuri:
A. Bunurile prevăzute de Constituție:29 bogăţiile de interes public ale subsolului,
spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea
teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi
alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice.
B. Cele prevăzute de Anexa 2 din Codul Administrativ:
1.bogăţiile de interes public ale subsolului;
2.spaţiul aerian;
3.apele de suprafață, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, apele subterane,
apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogățiile lor naturale şi cu potențialul
energetic valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime, căile navigabile
interioare;
4.pădurile şi terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de
producție ori de administrație silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile
neproductive incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier
național şi nu sunt proprietate privată;
5.terenurile care au aparținut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945;
terenurile obţinute prin lucrări de îndiguiri, de desecări şi de combatere a eroziunii solului;
terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice şi ale unităţilor de învăţământ
agricol şi silvic, destinate cercetării şi producerii de seminţe şi de material săditor din
categoriile biologice şi de animale de rasă;
27
28
29
Art. 136, alin 3, Constituția României
pg. 16
Centrul ID-IFR
6.parcurile naţionale;
7.rezervaţiile naturale şi monumentele naturii;
8.patrimoniul natural al Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării";
9.resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, împreună cu platoul
continental;
10.infrastructura căilor ferate, inclusiv tunelele şi lucrările de artă;
11.tunelele şi casetele de metrou, precum şi instalaţiile aferente acestuia;
12.drumurile naţionale - autostrăzi, drumuri expres, drumuri naţionale europene,
principale, secundare;
13.canalele navigabile, cuvetele canalului, construcţiile hidrotehnice aferente canalului,
ecluzele, apărările şi consolidările de maluri şi de taluzuri, zonele de siguranţă de pe
malurile canalului, drumurile de acces şi teritoriile pe care sunt realizate acestea;
14.reţelele de transport al energiei electrice;
15.spectre de frecventă şi reţelele de transport şi de distribuţie de telecomunicaţii;
16.canalele magistrale şi reţelele de distribuţie pentru irigaţii, cu prizele aferente;
17.conductele de transport al ţiţeiului, al produselor petroliere şi al gazelor naturale;
18.lacurile de acumulare şi barajele acestora, în cazul în care activitatea de producere a
energiei electrice este racordată la sistemul energetic naţional, sau cele cu transe pentru
atenuarea undelor de viitură;
19.digurile de apărare împotriva inundaţiilor;
20.lucrările de regularizare a cursurilor de ape;
21.cantoanele hidrotehnice, staţiile hidrologice, meteorologice şi de calitate a apelor;
22.porturile maritime şi fluviale, civile şi militare - terenurile pe care sunt situate acestea,
diguri, cheiuri, pereuri şi alte construcţii hidrotehnice pentru acostarea navelor şi pentru
alte activităţi din navigaţia civilă, bazine, acvatorii şi şenale de acces, drumuri tehnologice
în porturi, monumente istorice aflate în porturi, cheiuri şi pereuri situate pe malul căilor
navigabile, în afara incintelor portuare destinate activităţilor de navigaţie;
pg. 17
Centrul ID-IFR
23.porturile de agrement - terenurile pe care sunt situate acestea, cu drumurile de acces

aferente, diguri, cheiuri, pereuri şi alte construcţii hidrotehnice destinate pentru
acostarea navelor de agrement, de croazieră, de pasageri sau a altor nave care efectuează
un serviciu public de transport pasageri, inclusiv faleza aferentă;
24.terenurile destinate exclusiv instrucţiei militare;
25.pichetele de grăniceri şi fortificaţiile de apărare a ţării;
26.pistele de decolare, aterizare, căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare-
debarcare situate pe acestea şi terenurile pe care sunt amplasate;
27.statuile şi monumentele declarate de interes public naţional;
28.ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice;
29.muzeele, colecţiile de artă declarate de interes public naţional;
30.terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea: Parlamentul, Preşedinţia,
Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale
şi instituţiile publice subordonate acestora; instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe
lângă acestea; unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului Afacerilor
Interne şi ale serviciilor publice de informaţii; serviciile publice descentralizate ale
ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale,
precum şi prefecturile, cu excepţia celor dobândite din venituri proprii extrabugetare, care
constituie proprietatea privată a acestora.
C. Alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public
naţional.
• Domeniul public al județului:

A. Cele prevăzute de Anexa 4 din Codul Administrativ:
1.drumurile județene;
pg. 18
Centrul ID-IFR
2.terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul judeţean şi aparatul

propriu al acestuia, precum şi instituţiile publice de interes judeţean, cum sunt: biblioteci,
muzee, spitale judeţene şi alte asemenea bunuri, dacă nu au fost declarate de uz sau
interes public naţional sau local;
3.reţelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau microzonal, precum şi staţiile
de tratare cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente acestora;
un serviciu public de transport pasageri, inclusiv faleza aferentă - care nu sunt declarate
de interes public naţional;
5.pistele de decolare, aterizare, căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare-debarcare
situate pe acestea şi terenurile pe care sunt amplasate care nu sunt declarate de interes
public naţional;
6.ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice care nu sunt declarate de interes public
naţional;
7.porturile fluviale civile - terenurile pe care sunt situate acestea, diguri, cheiuri, pereuri
şi alte construcţii hidrotehnice pentru acostarea navelor şi pentru alte activităţi din
navigaţia civilă, bazine, acvatorii şi şenale de acces, drumuri tehnologice în porturi,
monumente istorice aflate în porturi, cheiuri şi pereuri situate pe malul căilor navigabile,
în afara incintelor portuare destinate activităţilor de navigaţie care nu sunt declarate de
interes public naţional;
8.digurile de apărare împotriva inundaţiilor care nu sunt declarate de interes public
naţional.
pg. 19
Centrul ID-IFR
B. Alte bunuri de uz sau de interes public judeţean, declarate ca atare prin hotărâre
a consiliului judeţean, dacă nu sunt declarate prin lege ca fiind bunuri de uz sau de interes
public naţional.
• Domeniul public al comunei, al oraşului sau al municipiului:

A. Cele prevăzute de Anexa 4 din Codul Administrativ:
1.drumurile comunale, vicinale şi străzile;
2.pieţele publice, comerciale, târgurile, oboarele şi parcurile publice, precum şi zonele de
agrement;
3.lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean;
4.reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, staţiile de tratare şi epurare a
apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente;
5.terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria, precum
şi instituţiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele,
policlinicile şi altele asemenea;
6.locuinţele sociale;
7.statuile şi monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public naţional;
8.bogăţiile de interes public ale subsolului, dacă prin natura lor sau prin declaraţia legii nu
sunt de interes public naţional;
9.terenurile cu destinaţie forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi
dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat;
10.cimitirele orăşeneşti şi comunale;
pg. 20
Centrul ID-IFR
un serviciu public de transport pasageri, inclusiv faleza aferentă - care nu sunt declarate
de interes public naţional sau judeţean;
12.ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice care nu sunt declarate de interes public
național sau județean;
13.porturile fluviale civile - terenurile pe care sunt situate acestea, diguri, cheiuri, pereuri
şi alte construcţii hidrotehnice pentru acostarea navelor şi pentru alte activităţi din
navigaţia civilă, bazine, acvatorii şi şenale de acces, drumuri tehnologice în porturi,
monumente istorice aflate în porturi, cheiuri şi pereuri situate pe malul căilor navigabile,
în afara incintelor portuare destinate activităţilor de navigaţie care nu sunt declarate de
interes public naţional sau judeţean;
14.digurile de apărare împotriva inundaţiilor care nu sunt declarate de interes public
naţional sau judeţean.
B. Alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a
consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege ca fiind bunuri de uz sau de interes
public naţional ori judeţean.
Astfel, se poate reține citerii legale de încadrare a unui bun în domeniul public
următoarele: 30
• uzul public, determinat de natura bunului. Aici putem include acele unuri
care sunt de folosință generală și la care au acces toți membrii societății, ca
de exemplu: parucurile și durmurile publice, cimiterele etc
• interesul public, determinat de afectarea acestora unei folosințe publice,
care se realizează direct sau prin intermediul unui serviciu public. Aceste
bunuri presupun realizarea unor activiăți care vizează întreaga societate sau
colectivitate, fără ca beneficiarii să aibă acces la folosința lor directă și
30
Bălan E., Dreptul administrativ al bunurilor, Editura CH Beck, București, 2007, pp. 50-51
pg. 21
Centrul ID-IFR
nemijlocită, ci la serviciul public care le exploatează, cum ar fi: căile fereate,

rețelele distribuție a energiei electrice, rețelele de gaze naturale, clădirile
școlilor, spitalelor, muzeelor, teatrelor, bibliotecilor etc.
Recomandat:
Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, publicată în

M. Of. al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003
Obligatoriu:
• OUG nr. 57/ 2019 privind Codul Adminsitrativ, Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019
București, 2007
• Alexandru I., Cărăușan M., Bucur S., Drept administrativ, ed.
a III- a, Editura Universul Juridic, 2009, București
1. Care sunt drepturile care pot fi exercitate de persoana

morală de drept public asupra unui bun?
2. Calsificați bunurile publice, în funcție de natura bunurilor.
3. Realizați o comparație între bunurile care aparțin statului și

cele care aparțin județului.
pg. 22
Centrul ID-IFR
Dreptul de proprietate publică se dobândeşte asupra bunurilor, astfel:

a) pe cale naturală;
b) prin achiziții publice efectuate în condițiile legii;
c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;
d) prin acte de donație sau legate;
e) schimbarea regimului juridic al bunului;
f) prin alte moduri prevăzute de lege
A. Dobândirea bunurilor domeniului public pe cale naturală

Art. 527 din Codul civil prevede că: sunt imobile terenurile, izvoarele și cursurile de
apă, plantațiile prinse în rădăcini, construcțiile și orice alte lucrări fixate în pământ cu
caracter permanent, platformele și alte instalații de exploatare a resurselor submarine
situate pe platoul continental, precum și tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este
încorporat în acestea cu caracter permanent. Se poate observa că în cuprinsul textului
este prezentată categoria bunurilor imobile prin natura lor. Conținutul acestei categorii
pg. 23
Centrul ID-IFR
are o dublă determinare: mai întâi, legiuitorul enumeră tipurile de bunuri imobile prin
natura lor, apoi – în partea finală a normei – printr-un mod de definire sintetică, precizează
că se încadrează în această categorie și „tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este
încorporat” cu caracter permanent în tipurile de bunuri imobile identificate.
Din punctul de vedere al dreptului administrativ al bunurilor, precum și în funcție
de criteriul de clasificare discutat în modulul precedent, respectiv acțiunea omului, avem
mai multe categorii de bunuri în funcție de modul de încorporare:
• Domeniul public natural este domeniul public format printr-un fapt natural,
constatat ca atare de organele executiv-administrative. Sunt astfel de bunuri
naturale: bogățiile subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic
valorificabil, apele navigabile si acelea care pot fi folosite in orice alt mod in interes
public national, parcurile naționale, rezervațiile naturale si monumentele naturii,
tarmul marii, plaja maritima si marea teritoriala, resursele naturale ale zonei
economice si ale platoului continental etc.
• Domeniul public artificial este domeniul public format din bunuri care au fost
realizate in urma unor activități omenești. Sunt astfel de bunuri artificiale:
autostrăzile si drumurile publice, canalele navigabile, căile ferate si instalatiile
feroviare, rețelele de distribuire a energiei electrice, rețelele de telecomunicații,
conductele de transport ale țițeiului si gazelor naturale, lacurile de acumulare si
barajele, porturile maritime si fluviale, fortificațiile, aeroporturile etc.
Astfel, procedeul juridic folosit în dreptul public pentru constituirea unui bun
domeniului public este încorporarea. Aceasta poate fi definit ca fiind procesul de
dobândire pe cale naturală, a proprietății publice, asupra bunurilor domeniului public. Din
momentul îndeplinirii de către bun a condițiilor naturale îndeplinite de lege, acesta devine
obiect al domeniului public.31
31
Bălan E., Dreptul administrativ al bunurilor, Editura CH Beck, București, 2007, pp. 75-76
pg. 24
Centrul ID-IFR
Statului sau colectivităților teritoriale îi revine rolul de a constata prin act administrativ
producerea fenomenului și de a delimita domeniul.
B.Dobândirea bunurilor domeniului public prin achiziţii publice

Achizițiile publice realizate de autoritățile administrației publice centrale sau de
autoritățile administrației publice locale trebuie sa se conformeze legislației in vigoare32,
cu respectarea principiilor concurentei loiale, tratamentului egal si nediscriminării si
transparentei procesului de achiziție publică. De aceea, se aplică în general procedura
licitației publice.
Rechiziția de bunuri
Rechiziția reprezintă un procedeu de achiziție forțată a unor bunuri în mod
unilateral și în circumstanțe speciale, în cadrul domeniului public. 33
Sediul materiei este Legea nr. 132 din 15 iulie 1997 privind rechizițiile de bunuri și
prestările de servicii în interes public (republicată, cu modificări și completări) 34 și
Hotărârea Guvernului nr. 219/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare
a Legii nr. 132/1997 privind rechizițiile de bunuri și prestările de servicii în interes public,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 11 aprilie 2005.
Rechiziția de bunuri şi prestările de servicii reprezintă măsura cu caracter

excepțional prin care autoritățile publice împuternicite prin lege obligă operatorii
32
A se vedea Legea nr. 98/2016 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice ( cu modificările și completările
ulterioare), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 390 din 23 mai 2016
33
București, p. 374
34
Legea nr. 132/1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 18 iulie 1997
și a mai fost modificată și completată prin Legea nr. 410/2004 pentru modificarea și completarea Legii
nr. 132/1997 privind rechizițiile de bunuri și prestările de servicii în interes public, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 27 octombrie 2004. epublicată în temeiul art. 248 din Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, rectificată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013, cu modificările ulterioare, dânduse textelor o nouă numerotare.
pg. 25
Centrul ID-IFR
economici, instituţiile publice, precum şi alte persoane juridice şi fizice la cedarea

temporară a unor bunuri mobile sau imobile, în condiţiile prezentei legi.
Obiectul rechiziţionării este reprezentat de:
• mijloacele de transport cu tracţiune animală, auto, feroviare, aeriene şi
navale, instalaţii portuare şi dane, sisteme de aerodrom, de comunicaţii şi
telecomunicaţii;
• surse de alimentare energetice;
• tehnică de calcul, tehnică şi materiale pentru transportul şi depozitarea
acestora, tehnică, aparatură şi materiale sanitar-veterinare;
• clădiri, terenuri, piese de schimb şi materiale pentru întreţinere şi reparaţii,
utilaje şi materiale pentru dotarea atelierelor de reparaţie;
• articole de echipament şi protecţie, de regie, de gospodărire şi igienă
personală;
• alimente şi materiale pentru preparat, servit, distribuit şi transportat hrana
• animalele, furaje.
Structurile administrative cu atribuţii în materie sunt :
- o comisie mixtă la nivel de judeţ, condusă de Prefect;
- o comisie centrală de rechiziţii în subordinea Guvernului
Cetăţenii apţi de muncă pot fi chemaţi pentru prestări de servicii în interes public,
constând în efectuarea unor lucrări sau desfăşurarea unor activităţi în situaţiile.
Rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public se fac în scopul:
a) rezolvării problemelor materiale de orice natură, asigurării de mână de lucru şi de
cartiruire sau cazare necesare forţelor destinate apărării, autorităţilor publice,
sinistraţilor, refugiaţilor, populaţiei afectate de consecinţele războiului şi prizonierilor de
război;
b) funcţionării operatorilor economici şi instituţiilor publice
c) funcţionării şi exploatării sistemelor de telecomunicaţii şi căilor de comunicaţii.
pg. 26
Centrul ID-IFR
Pentru bunurile rechiziționate se acordă despăgubiri pentru bunurile neconsumptibile

rechiziționate, astfel:
• prin chirie, a cărei modalitate de calcul se stabileşte prin hotărâre a Guvernului;
• prin acordarea diferenţei de valoare corespunzătoare, pentru bunurile care se
restituie cu degradări majore;
• prin acordarea unui bun similar sau prin plata contravalorii bunului, stabilită în
funcţie destarea tehnică şi de gradul de uzură la momentul rechiziţionării, în cazul
în care, din motive obiective, acesta nu mai poate fi restituit.
Despăgubirile pentru bunurile consumptibile se acordă prin achitarea la preţul
pieţei în momentul preluării, conform măsurilor dispuse în împrejurări excepţionale de
către Guvern, potrivit legii. Este important de menționat că bunurile consumptubile și cele
perisabile sunt în general, rechiziționate în mod definitiv, cu plata despăgubirilor
prevăzute de lege.
Contestațiile privind prețurile practicate, valoarea de despăgubire a bunurilor
rechiziționate înscrise în documentele oficiale și modul de achitare a acestora se
adresează comisiei mixte de rechiziții, în cel mult 90 de zile de la data încheierii procesului-
verbal de restituire. Hotărârile comisiei mixte de rechiziții pot fi contestate, în cel mult 90
de zile de la primirea lor, la Comisia Centrală de Rechiziții, care, în cazul admiterii
contestației în hotărârea pronunțată, fixează prețul care urmează a fi achitat. Hotărârea
Comisiei Centrale de Rechiziții poate fi atacată în justiție, în cel mult 30 de zile de la
primirea acesteia.
Astfel, rechiziția reprezintă achiziția forțată a unor bunuri și darea lor în folosință
temporară (de regulă) domeniului public, având caracterul unei locațiuni forțate.35
35
pg. 27
Centrul ID-IFR
C. Dobândirea bunurilor domeniului public prin expropriere pentru cauză de

utilitate publică
Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituţie, „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru
cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.
Preluând aceste dispoziții constituționale, art. 562 alin. (3) Codul Civil dispune că
exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică, ce este stabilită
potrivit legii, cu o justă şi prealabilă despăgubire, fixată de comun acord între proprietar
şi expropriator; în caz de divergenţă asupra cuantumului despăgubirilor, acestea vor fi
stabilite pe cale judecătorească.
Sediul materiei în prezent este reprezentat de:
• Legea nr. 33 din 27 mai 1994 (republicată) privind exproprierea pentru cauză
de utilitate publică36
• Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,
necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local 37,
care constituie conform regim derogator de la Legea nr. 33 din 27 mai 1994.
Prin expropriere se înțelege trecerea forțată în proprietatea publică, prin hotărâre
judecătorească, a unor imobile aflate în proprietate privată, cu o justă şi prealabilă
despăgubire, în temeiul unei cauze de utilitate publică.
Utilitatea publică se declară pentru următoarele obiective :
• prospecţiunile şi explorările geologice;
• extracţia şi prelucrarea substanţelor minerale utile;
• instalaţii pentru producerea energiei electrice, telecomunicaţii, gaze,
canalizare, termoficare, pentru protecţia mediului;
• căile de comunicaţii şi amenajarea străzilor;
36
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 2 iunie 1994. Republicată în
temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011
37
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010
pg. 28
Centrul ID-IFR
• regularizări de ape curgătoare şi sisteme de irigaţii;

• clădirile şi terenurile necesare construcţiilor de locuinţe, obiectivelor de
învăţământ, sănătate, cultură, sport, autorităţi publice etc.;
• protecţia monumentelor istorice, a rezervaţiilor naturale ;
• apărarea ţării, siguranţa naţională, ordine publică şi înlăturarea calamităţilor
naturale.
In cadrul procedurii administrative de expropriere există mai multe etape şi anume:
- Efectuarea cercetării prealabile, de către o comisie numită de Guvern sau de
delegaţia permanentă a consiliului judeţean, în funcţie de interesul care stă la baza
exproprierii. Rezultatele lucrărilor comisiei sunt consemnate într-un proces-verbal, care
va sta la baza actului de declarare a utilităţii publice.
- Declararea utilităţii publice se face de către Guvern pentru lucrările de interes
naţional şi de către consiliul judeţean pentru cele de interes local, prin hotărâre. Actul de
declarare a utilităţii publice se publică în Monitorul Oficial sau se afişează la sediul
consiliului local în a cărui rază este situat imobilul, în funcţie de interes. Nu se face
publicitate dacă lucrarea priveşte apărarea ţării şi siguranţa naţională.
Cercetarea prealabilă va stabili dacă există elemente care să justifice interesul
naţional sau local, avantajele economico-sociale, ecologice sau de orice altă natură care
susţin necesitatea lucrărilor şi nu pot fi realizate pe alte căi decât prin expropriere, precum
şi încadrarea în planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.
Rezultatul cercetării prealabile va fi consemnat într-un proces-verbal ce se va
înainta Guvernului sau, după caz, consiliului judeţean, respectiv Consiliului General al
Municipiului Bucureşti.
Faza în faţa instanţei de judecată. Proprietarii şi titularii altor drepturi reale pot face
întâmpinări, cu privire la propunerile de expropriere, în termen de 45 de zile de la primirea
notificării, pe care o vor depune la primarul localităţii unde se află imobilul ce urmează a
fi expropriat. 30 zile termen solutionare
pg. 29
Centrul ID-IFR
Efectele hotărârii judecătoreşti, care este definitivă şi irevocabilă, sunt :

• imobilul expropriat trece în domeniul public liber de orice sarcini
• drepturile reale principale (dreptul de uz, abitaţie, servitute, superficie) se
sting, dacă acestea contravin proprietăţii publice
• ipoteca supusă imobilului, se strămută asupra despăgubirilor
• eliberarea titlului de proprietate, în favoarea expropriatorului, se realizează
numai pe baza încheierii tribunalului, şi nu mai târziu de 30 de zile de la
achitarea despăgubirilor (cu excluderea cazurilor excepţionale când punerea
în posesie se face de îndată).
- Drepturile persoanei expropriate: retrocedarea imobilului dacă acesta nu a fost
utilizat într-un an de la eliberarea titlului de proprietate.
Președintele instanței va fixa termen şi va dispune citarea proprietarilor sau, după
caz, a posesorilor, a altor titulari de drepturi reale sau a oricăror persoane cunoscute care
pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate.
Soluționarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a
procurorului. Instanța va verifica dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru
expropriere şi va stabili cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită fiecărei părți.
În cazul în care părțile se învoiesc în faţa instanţei asupra exproprierii şi

asupradespăgubirii, aceasta va lua act de învoială şi va pronunța o hotărâre definitivă.
Atunci când părțile sau numai unele dintre acestea se învoiesc doar cu privire la
expropriere, dar nu şi asupra despăgubirii, instanța va lua act de învoială şi va stabili
despăgubirea.
În cazul în care una sau mai multe părţi titulare de drepturi asupra imobilelor, deşi
legal citate, nu s-au prezentat, instanța va putea hotărî în lipsă.
În cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau
din construcții, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în
pg. 30
Centrul ID-IFR
raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune
exproprierea totală.
Pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă
dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din
partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.
Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretențiile
formulate de părţi şi va hotărî.
Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită
de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană
interesată.
Spre deosebire de Legea nr. 33 din 27 mai 1994, Legea 255/2010 privind
exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de
interes naţional, judeţean şi local are ca obiect:
• lucrările de construcţie, reabilitare şi modernizare de drumuri şi parcări de
interes naţional, judeţean şi local, precum şi toate lucrările de construcţie,
reabilitare şi extindere a infrastructurii feroviare publice, lucrările necesare
dezvoltării reţelei de transport cu metroul;
• lucrările din domeniul gospodăririi apelor, respectiv construcţiile
hidrotehnice şi lucrările anexe, acumulările de apă permanente şi
nepermanente, cantoanele de exploatare, digurile de apărare împotriva
inundaţiilor, construcţiile şi instalaţiile hidrometrice, instalaţiile de
determinare automată a calităţii apei;
• lucrările de construcţie, reabilitare, modernizare, dezvoltare şi ecologizare a
zonei litorale a Mării Negre, precum şi a staţiunilor turistice de interes
naţional;
• lucrările de interes naţional pentru realizarea, dezvoltarea producerii,
transportului şi distribuţiei de energie electrică, transport şi distribuţie de
pg. 31
Centrul ID-IFR
gaze naturale, a extracţiei de gaze naturale, lucrările de dezvoltare,

modernizare şi reabilitare a Sistemului naţional de transport al ţiţeiului,
gazolinei, etanului, condensatului.
Expropriatorul este:
• Statul român pentru obiectivele de interes naţional, inclusiv pentru obiectivele de
investiţii strategice şi cele realizate în parteneriat public-privat de interes naţional.
• Județele pentru obiectivele de interes judeţean, inclusiv pentru obiectivele de
investiţii în parteneriat public-privat ale administrației publice locale judeţene, iar
municipiile, orașele şi comunele, pentru obiectivele de interes local, inclusiv
pentru obiectivele de investiţii în parteneriat public-privat ale administrației
publice locale.
Important de menționat aici sunt dispoziții referitoare la imobilele aflate în
proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale. Astfel, legea specială
prevede că bunurile imobile, proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale,
care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec, în condițiile legii, în proprietatea
publică a statului și în administrarea reprezentanților expropriatorilor în termen de 30 de
zile de la înștiințarea unității administrativ-teritoriale. Expropriatorul poate da bunurile
imobile expropriate în administrare/concesiune operatorului serviciului public.
D. Dobândirea bunurilor domeniului public prin acte de donație sau legate

În prezent, sediul acestei materii se regăsește în art. 291 din OUG nr. 57/2019
privind Codul Administrativ.
Astfel, acceptarea donațiilor și a legatelor de către stat/ sau unitatea administrativ-
teritorială (UAT). Pot face obiect al donațiilor inclusiv bunurile cu privire la care există
restanțe de impozite și taxe. Natura și/sau valoarea bunurilor donate vor fi elemente
esențiale în determinarea autorității competente să accepte donația.
pg. 32
Centrul ID-IFR
În acest sens, Codul Administrativ prevede că, donațiile și legatele cu sarcini sau
pentru care există restanțe de impozite sau taxe pot fi acceptate:
a) numai cu avizul ministerului cu atribuții în domeniul finanțelor publice, în cazul
donațiilor și legatelor făcute către stat;
b) numai cu aprobarea consiliului local sau, după caz, a consiliului județean, cu
majoritatea calificată de două treimi din numărul consilierilor locali în funcție, în cazul
donațiilor și legatelor făcute către unitățile administrativ-teritoriale.
Actul administrativ prin care sunt acceptate donațiile și legatele depinde de
titularul acestui drept, astfel:
• hotărâre a Guvernului pentru: donațiile şi legatele de bunuri imobile, pentru
donațiile şi legatele de bunuri mobile a căror valoare de piaţă este mai mare
de 500.000 lei;
• ordin al ministrului sau al conducătorului organului sau instituţiei
administraţiei publice centrale competente, după obiectul sau scopul
donaţiei sau legatului, pentru donaţiile şi legatele de bunuri mobile a căror
valoare de piaţă este mai mică sau egală cu 500.000 lei;
• hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti ori a consiliului local al comunei, al oraşului sau al
municipiului, după caz, pentru donaţiile şi legatele de bunuri immobile,
precum și pentru pentru donaţiile şi legatele de bunuri mobile a căror
valoare de piaţă este mai mare de 500.000 lei;
• dispoziția conducătorului organului sau instituției administrației publice
locale, pentru donațiile şi legatele de bunuri mobile a căror valoare de piaţă
este mai mică sau egală cu 500.000 lei.
De asemenea, sunt introduse prevederi noi privind inventarierea bunurilor
proprietate publică sau privată a statului/unităților administrativ-teritoriale. Dispozițiile
Codului Administrativ sunt mult mai detaliate în ceea ce privește modul de inventariere a
pg. 33
Centrul ID-IFR
bunurilor deținute de stat sau de UAT, fiind impuse condiții suplimentare în vederea
îndeplinirii unei astfel de proceduri. De reținut că nerespectarea acestor condiții poate
atrage sancțiunea nulității absolute a hotărârii de aprobare a inventarului.
Prin derogare de la prevederile legale în vigoare, actele prin care se fac donații
statului sau unităților administrativ-teritoriale sunt scutite de plata oricăror impozite sau
taxe.
E. Dobândirea unui bun proprietate publică prin schimbarea regimului juridic al bunului
Codul Administrativ, reglementează în Titlul II, toate posibilitățile prin care un bun
poate trece în domeniul public, în situația în care are ca titular al dreptului de proprietate
publică sau privată statul sau unitățile administrativ teritoriale. Vom reda sintetic toate
situațiile întâlnite:
Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei
unități administrativ-teritoriale
Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi
administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului
General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al
municipiului, după caz, prin hotărâre a Guvernului
Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi
administrativ-teritoriale se face doar în situaţia în care bunul se află situat pe raza
teritorială a unităţii administrativ-teritoriale care solicită trecerea, cu excepţia cazului în
care prin lege nu se specifică altfel.
În situaţia trecerii unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al
unei unităţi administrativ-teritoriale, condiţionat de realizarea unor investiţii într-un
anumit termen, hotărârea va conţine în mod obligatoriu dispoziţii privind întoarcerea
bunului în domeniul public al statului în situaţia în care obiectivul nu a fost realizat.
De asemenea, autoritățile administrației publice locale au următoarele obligații:
pg. 34
Centrul ID-IFR
a) să transmită autorităților centrale titulare ale dreptului de proprietate publică

asupra bunului transmis, procesul-verbal sau orice alt document care atestă recepția
investiției, cel târziu la data expirării termenului prevăzut în actul prin care bunul este
trecut în domeniul public al unității administrativ-teritoriale;
b) să solicite, după caz, prelungirea, pentru o perioadă de maximum 5 ani, a
termenului de realizare a investiției, în vederea finalizării și recepției lucrărilor; termenul
poate fi prelungit la cererea motivată a autorităților administrației publice locale;
c) să notifice autorităților centrale titulare ale dreptului de proprietate publică
asupra bunului transmis, nerealizarea investiției, în situația în care se află în
imposibilitatea de a realiza investiția.
Prin Art. 292^1 din Codul Administrativ, se reglementează o situație specială
temporară privind procedura de trecere a unui bun din domeniul public al statului,
neînscris în cartea funciară, în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale,
astfel, prin derogare de la dispozițiile legale în vigoare, trecerea unui bun din domeniul
public al statului, care este înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public
al statului și care nu este înscris în cartea funciară, în domeniul public al unei unități
administrativ-teritoriale se poate realiza până la finalizarea Programului național de
cadastru și carte funciară 2015-2023, respectiv până la data de 31 decembrie 2023, fără
înscrierea în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
Trecerea bunului se poate face, sub sancțiunea nulității absolute, numai dacă acesta
nu face obiectul unor litigii sau al unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.
Autoritățile administrației publice locale au obligația de a înscrie dreptul de proprietate
cu privire la bunul prevăzut la) în sistemul integrat de cadastru și carte funciară cel mai
târziu până la data de 31 decembrie 2023, sub sancțiunea revenirii de drept a bunului în
domeniul public al statului. Nerespectarea acestei obligații se constată de către
autoritățile publice care au avut bunul în administrare înainte de a fi transmis autorităților,
pg. 35
Centrul ID-IFR
care au obligația de a iniția demersurile pentru trecerea bunului în domeniul public al

statului.
De asemenea, Codul Administrativ38, are prevederi specifice privind trecerea
imobilelor palate administrative din domeniul public al statului în domeniul public al unei
unități administrativ-teritoriale, pentru realizarea unor lucrări de
reabilitare/modernizare/consolidare/extindere, care se face la cererea consiliului
județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, după caz, prin hotărâre
a Guvernului, inițiată de care au în administrare bunurile respective, dacă prin lege nu se
dispune altfel.
În imobilele palate administrative trecute în proprietatea publică a unităților
administrativ-teritoriale pentru realizarea unor lucrări de
reabilitare/modernizare/consolidare/extindere se asigură, în mod gratuit, utilizarea
spațiilor necesare funcționării instituțiilor prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale
ministerelor, structurilor teritoriale ale instituțiilor care fac parte din administrația publică
centrală.
Instituțiile suportă, în funcție de suprafața utilizată, cota-parte din totalul cheltuielilor
de întreținere și funcționare, în bune condiții, a palatelor administrative.
Trecerea unui bun din domeniul public al unei unități administrativ-

teritoriale în domeniul public al statului
Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în
domeniul public al statului se face, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului
judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local al
comunei, al oraşului sau al municipiului.
38
Articolul 292^2, Codul Administrativ (OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare)
pg. 36
Centrul ID-IFR
Alin. (1^1)39 din legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local introduce
o derogare privind bunurile proprietate publică prevăzând că bunurile imobile care sunt
afectate de lucrările de utilitate publică trec de drept din proprietatea publică a unităților
administrativ-teritoriale în proprietatea publică a statului și în administrarea
reprezentanților expropriatorilor.
Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-

teritoriale în domeniul public al altei unităţi administrativ-teritoriale
domeniul public al altei unităţi administrativ-teritoriale, de pe raza teritorială a aceluiaşi
judeţ, se face la cererea consiliului local solicitant, prin hotărâre a consiliului local al
comunei, al oraşului sau al municipiului în a cărui proprietate se află bunul.
Trecerea unui bun din domeniul public al judeţului în domeniul public al unei unităţi
administrativ-teritoriale, de pe raza teritorială a judeţului respectiv, se face la cererea
consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, prin hotărâre a
consiliului judeţean.
Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale de
pe raza teritorială a unui judeţ în domeniul public al judeţului respectiv se face la cererea
consiliului judeţean, prin hotărâre a consiliului local al comunei, al oraşului sau al
municipiului, după caz.
Trecerea unui bun din domeniul public al unui judeţ în domeniul public al altui
judeţ limitrof
Trecerea unui bun din domeniul public al unui judeţ în domeniul public al altui judeţ
limitrof, în vederea realizării unor investiţii, se face la cererea consiliului judeţean, prin
39
introdus de pct. 10 al art. unic din Legea nr. 205 din 7 noiembrie 2011 publicată în Monitorul Oficial
nr. 813 din 17 noiembrie 2011.
pg. 37
Centrul ID-IFR
hotărâre a consiliului judeţean al judeţului în a cărui proprietate se află bunul şi prin

hotărâre a consiliului judeţean al judeţului în a cărui proprietate se transmite, care conţine
în mod obligatoriu dispoziții privind întoarcerea bunului în domeniul public al județului, în
situaţia în care obiectivul nu a fost realizat.
Trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public al aceluiaşi titular
al dreptului de proprietate
Trecerea unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al acestuia se
face prin hotărâre a Guvernului.
Trecerea unui bun din domeniul privat al unei unităţi administrativ-teritoriale în
domeniul public al acesteia se face prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a
Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local al comunei, al oraşului
sau al municipiului, după caz.
Trecerea în domeniul public a unui bun din patrimoniul societăţilor, la care statul
sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar sau asociat, se poate face numai cu
acordul adunării generale a acţionarilor societăţii respective şi cu achitarea contravalorii
bunului.
Trecerea în domeniul public a unui bun din patrimoniul regiilor autonome se face
numai cu acordul consiliului de administraţie al regiei respective şi cu achitarea
contravalorii bunului.
În lipsa acordurilor prevăzute bunurile respective pot fi trecute în domeniul public
numai prin procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică şi după o justă şi
prealabilă despăgubire.
Condiția pentru ca bunurile să fac obiectul trecerilor este ca acestea să fie
declararea de uz sau de interes public național sau local.
pg. 38
Centrul ID-IFR
E. Dobândirea unui bun proprietate publică prin alte moduri prevăzute de lege
Potrivit art.73 lit.m) din Constituție, prin legi speciale pot fi prevăzute și alte moduri
de dobândire a dreptului de proprietate publica, legile urmând sa aibă caracter organic,
acestea având ca obiect regimul juridic general al proprietății.
Astfel, o asemenea reglementare speciala o reprezintă OUG nr.226/2000 privind

circulația juridica a terenurilor cu destinație forestiera40, prin care se prevede că:
terenurile cumpărate sau obținute prin schimburi de terenuri conform reglementărilor din
ordonanță dobândesc destinație forestiera şi vor fi cuprinse în amenajamentele silvice
prin trecerea acestora în proprietatea publică a statului, în condițiile legii.
De asemenea, prin HG nr.796/200241 pentru aprobarea Metodologiei de

achiziționare, prin cumpărare, schimb sau donație, de către autoritatea publica centrala
care răspunde de silvicultura, prin Regia Națională a Pădurilor, a terenurilor ce pot fi
incluse in fondul forestier proprietate publica a statului, se precizează ca terenurile sunt
dobândite direct in proprietatea publica a statului.
40
Textul inițial a fost publicat în M.Of. nr. 606 din 25 noiembrie 2000, cu modificările şi completările
aduse de LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002. Prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 295 din 30 decembrie
2000, publicată în M. Of. nr. 707 din 30 decembrie 2000, pe data de 1 ianuarie 2001 s-a suspendat
aplicarea Ordonantei de urgenta nr. 226/2000 până la adoptarea legii de aprobare sau de respingere de
către Parlament. Aceasta suspendare încetează o dată cu apariția LEGII nr. 66 din 16 ianuarie 2002,
publicată în M.Of. nr. 74 din 31 ianuarie 2002.
41
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.. 603 din 15 august 2002
pg. 39
Centrul ID-IFR
Recomandat:
Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, publicată în M.
Of. al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003
Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,
necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local,
Obligatoriu:
• OUG nr. 57/ 2019 privind Codul Administrativ– Partea V
• Legea nr. 33 din 27 mai 1994 (republicată) privind exproprierea
pentru cauză de utilitate publică
• Legea nr. 132 din 15 iulie 1997 privind rechizițiile de bunuri și
prestările de servicii în interes public
București, 2007
1. Care sunt modalitățile de dobândire ale bunurilor din

domeniul public?
2. Definiți rechiziția de bunuri.
3. Realizați o comparație între exproprierea pentru cauză de

utilitate publică și rechiziția de bunuri și servicii.
pg. 40
Centrul ID-IFR
În calitatea lor de titular al dreptului de proprietatea publică asupra bunurilor care

le aparțin, autoritățile publice ale statului sau ale colectivităților locale pot decide ca
exercitarea acestui drept să fie exercitat direct de ele însele sau în mod mijlocit, de către
alte subiecte de drept42.
Astfel, în prezent, Codul Administrativ prevede că la modalitățile de exercitare a
dreptului de proprietate publică al statului sau al unităților administrativ-teritoriale se
realizează, în condițiile legii, și sunt următoarele:43
42
București, p. 378
43
ART. 287, Codul Administrativ: Exercitarea dreptului de proprietate publică, cu excepţia reprezentării
în instanţă a statului român prin Ministerul Finanţelor Publice în legătură cu raporturile juridice privind
proprietatea publică, se realizează de către:
a) Guvern, prin ministerele de resort sau prin organele de specialitate ale administraţiei publice centrale
din subordinea Guvernului sau a ministerelor de resort, după caz, pentru bunurile aparţinând domeniului
public al statului;
b) autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale, pentru bunurile aparţinând domeniului
public al unităţilor administrativ-teritoriale.
pg. 41
Centrul ID-IFR
• darea în administrare;
• concesionarea;
• închirierea;
• darea în folosință gratuită.
Așa cum am exemplificat la modulul unde au fost clasificate bunurile care aparțin
domeniului public, accesul particularilor la la un bun afectat unui serviciu public, se face
mijlocit prin intermediul acestui serviciu.
În ceea ce privește modalitățile de utilizare a bunurilor domeniului public și de
exercitare a prerogativelor dreptului de proprietate publică, există mai multe criterii de
clasificare, astfel: 44
După rolul asumat de către titularul domeniul:
- Exercitarea directă și nemijlocită de către titular a prerogativelor dreptului de
proprietate publică45.
- Exercitarea prin altul a dreptului de proprietate publică. În această ipoteză, prin
acte juridice (darea în administrarea, concesionarea, închirierea, permisiunea
domenială etc.), sunt încredințate atribute ale dreptului de proprietate publică spre
exercitare unor subiecte de drept public sau privat, fără a dezmembra dreptul de
proprietate publică.
După persoana utilizatorului:
- Utilizări domeniale permise oricui, utilizări directe, colective și esențialmente
temporare (exemplu: circulația pe drumul public, plimbarea în parc).
- Utilizări domeniale care presupun o anumită calificare a utilizatorului:
✓ Subiecte de drept public: instituții publice, regii autonome ( se pretează pentru
darea în administrare a bunurilor);
44
Bălan E., Dreptul administrativ al bunurilor, Editura CH Beck, București, 2007, p.94
45
Exemplu, prevederea din Codul Administrativ, art. 287 că reprezentarea în instanţă a statului român
se realizează prin Ministerul Finanţelor Publice în legătură cu raporturile juridice privind proprietatea
publică.
pg. 42
Centrul ID-IFR
✓ Entități de utilitate publică: darea în folosință gratuită;

✓ Particulari (persoane fizice sau juridice), situațiile pot fi cele privative constituite
prin act administrativ cum sunt permisiunile domeniale (spre exemplu:
autorizația de staționarea, ocuparea temporară a domeniului public), sau prin
convenție (spre exemplu: concesiune sau închiriere).
În următoarele paragrafe vom analiza modalitățile de utilzare ale bunurilor
domeniului public prevăzute în Codul Administrativ.
A. Darea în administrare
Baza legală se regăsește în Art. 298 – 301, din Codul administrativ. Se poate observa
că darea în administrare a bunurilor proprietate publică de către titularii acestui drept , se
face prin act administrativ, respectiv prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului județean,
respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local al comunei,
al oraşului sau al municipiului. De asemenea, acest act trebuie să cuprindă în mod
obligatoriu următoarele elemente:
a) datele de identificare a bunului care face obiectul dării în administrare şi valoarea de
inventar a acestuia;
b) destinația bunului care face obiectul dării în administrare;
c) termenul de predare-primire a bunului
Subiectul de drept ce poate primi în administrare un bun ce aparține domeniului
public, poate fi reprezentat de: regii autonome, autoritățile administrației publice locale
și centrale, precum și de către alte instituții publice de interes național, județean și local.
Prerogativele celui care administrează bunul sunt capacitatea sa de a poseda și
folosi bunul respectiv46. Prerogativele dreptului de proprietate publică se limitează doar
46
Respectiv: a) folosirea şi dispunerea de bunul dat în administrare în condiţiile stabilite de lege şi, dacă
este cazul, de actul de constituire;
b) asigurarea pazei, protecţiei şi conservarea bunurilor, ca un bun proprietar, şi suportarea tuturor
cheltuielilor necesare unei bune funcţionări;
pg. 43
Centrul ID-IFR
la acestea două, deoarece, dacă s-ar recunoaște celui care administrează și dreptul de a
dispune de bunul respectiv, aceasta s-ar comporta ca un adevărat proprietar și nu ca un
administrator.
Dreptul de administrare poate fi revocat atunci când titularul acestuia nu-și exercită
drepturile și nu execută obligațiile actul de dare în administrare.
Bunurile imobile proprietate publică se înscriu în cartea funciară anterior emiterii
actului de dare în administrare.
Dreptul de administrare se înscrie în cartea funciară de către titularul acestui drept.
Excepția este cea pivind constituirea în favoarea Ministerului Transporturilor și
Infrastructurii a dreptului de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului
și/sau înscrise în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului,
necesare realizării proiectelor de infrastructură de transport de interes național, care nu
au fost înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, precum și actualizarea
inventarului centralizat se pot realiza în baza datelor de identificare din inventar. 47
În termen de 18 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I,
a hotărârii Guvernului prin care se constituie dreptul de administrare, Ministerul
Transporturilor și Infrastructurii înscrie în sistemul integrat de cadastru și carte funciară
bunurile imobile care fac obiectul constituirii dreptului de administrare.
c) efectuarea formalităţilor necesare cu privire la închiriere, în limitele actului de dare în administrare

şi cu respectarea legislaţiei aplicabile;
d) culegerea fructelor bunului;
e) efectuarea de lucrări de investiţii asupra bunului, în condiţiile actului de dare în administrare şi a
legislaţiei în materia achiziţiilor publice;
f) suportarea tuturor cheltuielilor necesare pentru aducerea bunului la starea corespunzătoare de
folosinţă, în cazul degradării acestuia, ca urmare a utilizării necorespunzătoare sau a neasigurării pazei;
g) acordarea dreptului de servitute, în condiţiile legii;
h) obţinerea avizelor pentru planul urbanistic zonal fără schimbarea uzului şi interesului public şi
destinaţiei bunului;
i) obţinerea avizelor pentru lucrări de îmbunătăţire şi menţinere a caracteristicilor tehnice ale bunurilor;
j) reevaluarea bunurilor, în condiţiile legii;
k) semnarea procesului-verbal de vecinătate, fără schimbarea regimului juridic al bunului;
l) semnarea acordului de avizare a documentaţiei de carte funciară pentru obţinerea certificatului de
atestare a edificării construcţiilor;
47
Articolul 300^1, Codul Administrativ (OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare)
pg. 44
Centrul ID-IFR
B. Concesionarea
Atât Constituţia, cât şi noul Cod civil, precum şi alte acte normative, în rândul
cărora un rol central îl ocupă noul Cod administrativ recent adoptat și amintit deseori mai
sus, reglementează posibilitatea concesionării bunurilor proprietate publică a statului sau
a entităților sale teritoriale.
Astfel, potrivit art. 136 alin. (4) teza a II-a din Constituția revizuită, bunurile
proprietate publică pot fi concesionate. De asemenea, art. 866 C. civ. enumeră dreptul de
concesiune printre drepturile reale corespunzătoare dreptului de proprietate publică, iar
art. 871-873 reglementează regimul său juridic. Aceste dispoziţii au însă a fi corelate cu
cele cuprinse în Codul administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, care devin dreptul
comun în materia concesionării bunurilor proprietate publică a statului sau a unităților
administrativ-teritoriale48. În același timp, concesionarea bunurilor proprietate publică se
poate realiza şi odată cu concesionarea unor lucrări publice ori a unor servicii publice,
reglementată însă de un act normativ special, respectiv Legea nr. 100/2016 privind
concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii 49.
Așadar, în prezent, avem a distinge între regimul juridic al concesiunii bunurilor
proprietate publică, astfel cum este el determinat de dispozițiile Codului administrativ, pe
de o parte, şi cel al contractelor de concesiune de lucrări publice şi al contractelor de
concesiune de servicii publice, reglementat de prevederile Legii nr. 100/2016, pe de altă
parte.
Din acest punct de vedere, art. 304 Codul administrativ precizează că
reglementările din cod privitoare la concesionarea bunurilor proprietate publică nu se
aplică contractelor de concesiune de lucrări şi contractelor de concesiune de servicii; în
cazul unui contract de achiziții publice de lucrări sau de servicii, al unui contract de
48
Prin art. 597 alin. (2) lit. o) şi p) C. adm. au fost abrogate O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul
contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică [publicată în M. Of. nr. 569 din 30 iunie 2006,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 22/2007 (M. Of. nr. 35 din 18 ianuarie 2007)] şi H.G. nr. 168/2007
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanţe de urgenţă (publicată în M. Of.
nr. 146 din 28 februarie 2007).
49
M. Of. nr. 392 din 23 mai 2016.
pg. 45
Centrul ID-IFR
concesiune de lucrări sau al unui contract de concesiune de servicii pentru a cărui

executare este necesară exploatarea unui bun proprietate publică, dreptul de exploatare
a acelui bun se transmite în cadrul şi potrivit procedurii aplicate pentru atribuirea
contractului în cauză; într-o asemenea situație, autoritatea contractantă va încheia un
singur contract de concesiune de lucrări sau de concesiune de servicii, după caz, potrivit
normelor aplicabile în materie50.
Fără a intra în amănunte, în cele ce urmează vom face câteva precizări numai cu
privire la contractul de concesiune de bunuri proprietate publică, prin raportare la
dispoziţiile cuprinse în reglementările de ordin general în materie din art. 871-872 C. civ.
şi din Codul administrativ 51.
• Noțiunea şi efectele contractului de concesiune de bunuri proprietate publică

Articolul 871 C. civ. nu conţine o definiţie a contractului de concesiune; textul
dispune, în primul său alineat, că un concesionar are dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia
de exploatare a bunului concesionat, în schimbul unei redevenţe şi pentru o durată
determinată, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege şi a clauzelor contractului de
concesiune.
În schimb, art. 303 alin. (2) C. adm. defineşte contractul în discuţie ca fiind acel
contract încheiat în formă scrisă, prin care o autoritate publică, denumită concedent,
transmite, pe o perioadă determinată, unei alte persoane, denumită concesionar, care
acționează pe riscul şi pe răspunderea sa, dreptul şi obligația de exploatare a unui bun
proprietate publică, în schimbul unei sume de bani, numită redevență.
Potrivit art. 303 alin. (3)-(5) C. adm., atunci când contractul de concesiune are ca
obiect bunuri proprietate publică a statului, calitatea de concedent o are statul,
reprezentat de ministere sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice
50
Ca legislaţie conexă în materie, a se vedea Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice (M. Of. nr. 390
din 23 mai 2016) şi Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale (M. Of. nr. 391 din 23 mai 2016).
51
Precizăm că apărarea dreptului de concesiune reglementată de art. 873 C. civ. va fi cercetată la
capitolul consacrat apărării dreptului de proprietate publică.
pg. 46
Centrul ID-IFR
centrale; când are ca obiect bunuri proprietate publică a județului, a orașului, a

municipiului sau a comunei, această calitate o vor avea, în mod corespunzător, județul,
orașul, municipiul sau comuna, reprezentate de către președintele consiliului județean,
de către primarul comunei, al oraşului sau al municipiului, respectiv de către primarul
general al municipiului Bucureşti. Articolul 871 C. civ. şi art. 308 alin. (2) C. adm. dispun că
poate avea calitatea de concesionar orice persoană fizică sau persoană juridică.
Potrivit art. 306 alin. (1) C. adm., contractul de concesiune de bunuri proprietate
publică se încheie în conformitate cu legea română, indiferent de naţionalitatea sau de
cetăţenia concesionarului.
Cât priveşte redevenţa, modul de calcul şi de plată se stabileşte de către ministerele
de resort sau de alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale ori de către
autorităţile administraţiei publice locale şi se face venit la bugetul de stat sau la bugetele
locale, după caz52. Aşadar, concesiunea este un contract cu titlu oneros. Articolul 307 alin.
(5) C. adm. prevede că, la iniţierea procedurilor de stabilire a modului de calcul al
redevenţei, autorităţile administrative concedente vor avea în vedere următoarele
criterii: proporţionalitatea redevenţei cu beneficiile obţinute din exploatarea bunului de
către concesionar; valoarea de piaţă a bunului care face obiectul concesiunii; corelarea
redevenţei cu durata concesiunii.
O altă caracteristică a contractului discutat este aceea că el se încheie pe o durată
determinată. Într-adevăr, potrivit art. 306 alin. (1) partea finală C. adm., durata
contractului de concesiune nu va putea depăşi 49 de ani calculaţi de la data semnării lui;
această durată poate fi prelungită prin acordul de voinţă al părţilor, încheiat în formă
scrisă, cu condiţia ca durata însumată să nu depăşească 49 de ani; în mod excepţional, prin
legi speciale, se pot stabili concesionări cu durată mai mare de 49 de ani 53.
Durata concesiunii se stabileşte de concedent pe baza studiului de oportunitate a
concesiunii. Potrivit art. 305 alin. (1) C. adm., subconcesionarea este interzisă. Legea
52
Art. 307 alin. (1) şi (4), Cod administrativ
53
pg. 47
Centrul ID-IFR
impune, sub sancţiunea nulităţii absolute a contractului de concesiune de bunuri imobile

proprietate publică, obligaţia înscrierii lor în cartea funciară anterior încheierii contractului
de concesiune; de asemenea, dreptul de concesiune se înscrie în cartea funciară 54.
Contractul de concesiune trebuie încheiat în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii
absolute55.
• Procedura încheierii şi conținutul contractului de concesiune

Articolul 871 alin. (3) C. civ. dispune că procedura de concesionare, precum şi
încheierea, executarea şi încetarea contractului de concesiune sunt supuse condiţiilor
prevăzute de lege. Această dispoziţie de principiu este dezvoltată de prevederile cuprinse
în recentul Cod administrativ.
Într-adevăr, în prezent, procedura concesionării este amplu şi precis reglementată
în dispozițiile Codului administrativ în materie; ea cuprinde, mai întâi, o etapă
administrativă care, odată parcursă, va conduce apoi la încheierea contractului de
concesiune.
Potrivit art. 308 C. adm., concesionarea se poate realiza la inițiativa concedentului
sau ca urmare a unei propuneri pe care acesta şi-o însușește; orice persoană poate face
concedentului, în scris, o propunere de concesionare; această propunere trebuie să aibă
la bază un studiu de oportunitate a concesiunii, care va cuprinde, în esenţă, descrierea şi
identificarea bunului ce urmează a fi concesionat, motivaţia de ordin economic, financiar,
social şi de mediu ce justifică realizarea concesiunii, nivelul minim al redevenței,
procedura ce urmează a fi utilizată pentru atribuirea contractului de concesiune de bunuri
proprietate publică şi justificarea alegerii procedurii, durata estimată a concesiunii,
termenele previzibile pentru parcurgerea procedurii de concesionare, precum şi mai
multe avize de specialitate. Acest studiu de oportunitate se aprobă de către concedent
prin ordin, hotărâre sau decizie, după caz, iar concesionarea se aprobă, pe baza studiului
54
55
Art. 322 alin. (1), Cod administrativ
pg. 48
Centrul ID-IFR
de oportunitate, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului local, judeţean sau a Consiliului

General al Municipiului București, după caz.56
Articolul 309 alin. (7) C. adm. dispune că, în baza studiului de
oportunitate, concedentul va elabora caietul de sarcini al concesiunii, al cărui conţinut
este determinat prin dispoziţiile art. 310 C. adm.; acesta reia şi dezvoltă elementele
cuprinse în studiul de oportunitate, adăugând unele noi, precum: clauze referitoare la
încetarea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică, destinaţia bunurilor
ce fac obiectul acestui contract, regimul bunurilor proprii ale concesionarului ce vor fi
utilizate în derularea concesiunii, interdicţia subconcesionării bunului concesionat,
condiţiile în care concesionarul poate închiria bunul concesionat pe durata concesiunii,
natura şi cuantumul garanţiilor solicitate de concedent etc. De regulă, din moment ce a
fost elaborat şi făcut public, prin mijloace adecvate, caietul de sarcini privitor la încheierea
unui anumit contract de concesiune a unor bunuri proprietate publică, se fac mai multe
oferte din partea celor interesaţi de încheierea lui, astfel că urmează a se proceda la
selectarea acestora; aşa fiind, art. 311 C. adm. precizează principiile care stau la baza
selectării ofertanţilor şi a încheierii contractului, şi anume:
a) transparenţa, care se realizează prin punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi
a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii de urmat pentru atribuirea unui anumit
contract de concesiune de bunuri proprietate publică;
b) tratamentul egal, ceea ce semnifică aplicarea, de o manieră nediscriminatorie,
de către autoritatea publică titulară a dreptului asupra bunului ce va forma obiectul
concesiunii – autoritatea concedentă –, a criteriilor de atribuire a contractului de
concesiune privitor la acel bun;
c) proporţionalitatea, care semnifică împrejurarea că orice măsură stabilită de
autoritatea publică trebuie să fie necesară şi corespunzătoare naturii contractului; d)
nediscriminarea, ce constă în aplicarea de către autoritatea publică a aceloraşi reguli,
indiferent de naţionalitatea participanţilor la procedura de atribuire a unui anumit
56
art. 309 alin. (5) şi (6), Codul Administrativ
pg. 49
Centrul ID-IFR
contract de concesiune, cu respectarea condiţiilor prevăzute în acordurile şi convenţiile la

care România este parte;
e) libera concurenţă, care presupune asigurarea de către autoritatea publică a
condiţiilor necesare pentru ca orice participant la procedura de atribuire a unui anumit
contract să aibă dreptul de a deveni beneficiar al contractului, deci concesionar, în
condiţiile legii, ale convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte.
În principiu, potrivit dispoziţiilor art. 312 C. adm., concedentul are obligaţia de a
atribui contractul de concesiune de bunuri proprietate publică prin aplicarea procedurii
licitaţiei, pe baza unei documentaţii de atribuire întocmite de către concedent după
elaborarea caietului de sarcini, documentaţie care se aprobă prin ordin, prin hotărâre sau
prin decizie, după caz.
Documentația cuprinde, printre altele:
• informaţii generale privind concedentul,
• instrucţiuni concrete privitoare la organizarea şi desfăşurarea procedurii de
concesionare,
• caietul de sarcini,
• instrucţiuni privind modul de elaborare şi de prezentare a ofertelor,
• informaţii detaliate şi complete privitoare la criteriile de atribuire aplicabile pentru
stabilirea ofertei câştigătoare şi la modul de utilizare a căilor de atac,
• informaţii referitoare la clauzele contractuale obligatorii şi la eventualele garanţii
cerute de concedent, cu precizarea cuantumului acestora.
Orice persoană interesată are dreptul de a solicita să participe la procedura de
atribuire a unui contract de concesiune de bunuri proprietate publică, iar concedentul are
obligaţia să asigure obținerea documentației de atribuire de către aceasta, prin una dintre
modalitățile prevăzute de art. 312 alin. (8) lit. a) şi b) C. adm.
Licitația va fi iniţiată prin publicarea unui anunţ corespunzător şi se va desfăşura în
conformitate cu dispoziţiile cuprinse în art. 314 C. adm. În acelaşi timp, art. 315 C. adm.
prevede, prin excepţie de la regula atribuirii prin licitaţie a contractului de concesiune a
pg. 50
Centrul ID-IFR
bunurilor proprietate publică, atribuirea directă a acestora în concesiune către companii

naţionale, societăţi naţionale sau societăţi aflate în subordinea, sub autoritatea ori în
coordonarea ministerelor sau a altor organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale ori a autorităţilor publice locale, „care au fost înfiinţate prin reorganizarea regiilor
autonome şi care au ca obiect principal de activitate gestionarea, întreţinerea, repararea
şi dezvoltarea respectivelor bunuri, dar numai până la finalizarea privatizării acestora”.
Articolele 316-319 C. adm. prevăd reguli detaliate referitoare la conţinutul ofertei de
încheiere a contractului de concesiune, care trebuie să fie elaborată în conformitate cu
prevederile documentaţiei de atribuire, componenţa şi procedura de lucru a comisiilor de
evaluare a ofertei, modul de determinare a ofertei câştigătoare care va conduce la
încheierea contractului, prin utilizarea următoarelor criterii de atribuire: nivelul cel mai
mare al redevenţei; capacitatea economico-financiară a ofertanţilor; modul de asigurare
a protecţiei mediului înconjurător; condiţiile specifice impuse de natura bunului
concesionat.
Cât priveşte conţinutul contractului de concesiune de bunuri proprietate publică,
art. 324 alin. (1) C. adm. dispune că acesta este alcătuit din două părţi: o primă parte este
1. partea reglementară, care cuprinde, în principiu, clauzele prevăzute în caietul de
sarcini;
2. cea de-a doua parte este partea contractuală, care este dată de clauzele convenite
de părţile contractante în completarea celor din caietul de sarcini, fără ca asemenea
clauze să contravină obiectivelor concesiunii pe care acesta le impune.
De asemenea, art. 325 C. adm. prevede drepturile şi obligaţiile concesionarului, iar
art. 326 enumeră drepturile şi obligaţiile concedentului. Dintre acestea din urmă, reţinem
că, potrivit art. 326 alin. (6) C. adm., concedentul poate modifica unilateral partea
reglementară a contractului de concesiune de bunuri proprietate publică, cu notificarea
prealabilă a concesionarului, din motive excepţionale legate de interesul naţional sau
local, după caz; tot astfel concedentul poate denunţa unilateral contractul de concesiune,
atunci când interesul naţional sau local impune aceasta [art. 327 alin. (1) lit. c) C. adm.].
pg. 51
Centrul ID-IFR
Existenţa părţii reglementare, precum şi posibilitatea modificării sau a denunţării lui

unilaterale – chiar dacă aceasta se face în anumite condiţii – sunt de natură să
determine regimul juridic de drept public al acestui contract, însăşi executarea lui făcându-
se tot în regim de drept public. Aşa fiind, contractul de concesiune de bunuri proprietate
publică a fost calificat în literatura de specialitate57 şi în practica judiciară58 ca un contract
administrativ, cu regimul juridic corespunzător. Aceasta înseamnă că normele de drept
comun din materia contractelor civile nu au a fi aplicate contractului administrativ în
întregul său, ci numai părţii „contractuale” din acest contract. De altfel, art. 872 alin. (3)
C. civ. dispune că, în toate cazurile, exercitarea dreptului de concesiune este supusă
controlului din partea concedentului, în condiţiile legii şi ale contractului de concesiune.
În ceea ce privește, conţinutul contractului de concesiune, este de reţinut că,
potrivit art. 324 alin. (5) C. adm., în contract trebuie precizate în mod distinct categoriile
de bunuri ce pot fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv:
a) bunuri de retur, ce au făcut obiectul concesiunii şi care, la încetarea contractului,
vor reveni, de plin drept, gratuit şi libere de orice sarcini, concedentului;
b) bunurile proprii ale concesionarului, ce au fost utilizate de el pe durata

concesiunii şi care, în mod firesc, la încetarea contractului, vor rămâne în
proprietatea sa.
În privinţa exercitării dreptului de concesiune, art. 872 C. civ. prevede că titularul

acestui drept poate efectua orice acte materiale sau juridice necesare asigurării exploatării
bunului concesionat. Cu toate acestea, sub sancţiunea nulităţii absolute, concesionarul nu
poate înstrăina şi nici nu poate greva bunul dat în concesiune sau, după caz, bunurile
destinate ori rezultate din realizarea concesiunii, bunuri care, potrivit legii sau actului
57
Sebeni,A. Noţiunea contractului de concesiune şi încheierea acestuia, în Dreptul nr. 8/1999, p. 17;
Chelaru E., op. cit., ed. a 5-a (2019), p. 120-121.
58
A se vedea Modulul juriprudență
pg. 52
Centrul ID-IFR
constitutiv, trebuie să fie înapoiate concedentului la încetarea, din orice motive, a

concesiunii.
În concluzie, contractul de concesiune de bunuri proprietate publică este un

contract intuitu personae, solemn, sinalagmatic, cu titlu oneros, cu caracter temporar,
comutativ, cu executare succesivă şi constitutiv de drept real59.
Delimitarea dreptului de concesiune a unor bunuri proprietate publică fată de

dreptul de administrare corespunzător proprietății publice.
Între cele două drepturi găsim unele asemănări, dar şi importante deosebiri 60.
Din punctul de vedere al asemănărilor, se poate reține că ambele sunt drepturi reale care
îşi au sorgintea în dreptul de proprietate publică şi constituie modalități specifice de
exercitare a acestui drept. De asemenea, niciunul dintre cele două drepturi nu constituie
o dezmembrare a dreptului de proprietate publică.
Între ele există însă importante deosebiri. Astfel, în primul rând, dreptul de
administrare poate aparţine numai unor subiecte de drept public – regii autonome,
prefecturi, autorități publice centrale şi locale, pe când dreptul de concesiune poate
aparține numai unor subiecte de drept privat, persoane fizice sau persoane juridice
române ori străine.
În al doilea rând, dreptul de administrare se naşte numai pe calea unui act

administrativ de autoritate emis de organul de stat competent – Guvernul, consiliul
judeţean, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliul–, pe când dreptul
de concesiune se naşte exclusiv pe baza unui contract încheiat între concedent, titular al
59
A se vedea Pop. L/, op. cit., p. 92; Chelaru E., op. cit., ed. a 5-a (2019), p. 124
60
A se vedea Sebeni A., loc. cit., p. 17; Soica V., op. cit., ed. a 3-a (2017), p. 214; Stoica V., op. cit., ed.
a 5-a (2019), p. 122.
pg. 53
Centrul ID-IFR
dreptului de proprietate publică, şi concesionar, beneficiarul concesiunii (art. 303 C.

adm.).
În al treilea rând, sub aspectul prerogativelor, titularul dreptului de administrare

poate să posede, să folosească şi, în anumite limite, chiar să dispună de bunul primit, pe
când dreptul de concesiune conferă concesionarului numai dreptul de a poseda bunul, de
a-l folosi în scopul stabilit de părţi prin contract şi de a-i culege fructele, precum şi, în
limitele prevăzute de lege şi în actul de concesionare, chiar şi productele bunului
concesionat.
În sfârșit, dreptul de administrare este un drept real, în principiu, perpetuu şi

inalienabil, pe când dreptul de concesiune este un drept real, temporar şi inalienabil.
C. Închirierea bunurilor domeniului public

Din coroborarea dispozițiilor legale (Constituție, Codul administrativ), se pot
identifica elementele contractului de închiriere a bunurilor proprietate publică.61
Închirierea bunurilor proprietatea publică a statului se face prin Hotărâre de
Guvern, iar închirierea bunurilor ce aparțin unităților administrativ-teritoriale se face prin
hotărârea de consiliului județean, a Consiliului General al Municipiului București sau a
consiliului local.
Chiriașul poate fi orice persoană fizică sau juridică, română sau străină.
Participarea, este însă condiționată, conform art. 339 Cod Administrativ, persoana care a
fost desemnată câştigătoare la o licitaţie publică anterioară privind bunurile statului sau
ale unităților administrativ teritoriale în ultimii 3 ani, dar nu a încheiat contractul ori nu a
plătit prețul, din culpă proprie.
Hotărârea prevăzută cuprinde următoarele elemente:
a) datele de identificare şi valoarea de inventar ale bunului care face obiectul închirierii;
61
Popa, Eugen, Drept Administrativ, Editura Servo Sat, Arad 2000, p. 201.
pg. 54
Centrul ID-IFR
b) destinaţia dată bunului care face obiectul închirierii;

c) durata închirierii;
d) preţul minim al închirierii.
În cazul în care contractul de închiriere se încheie de către titularul dreptului de
administrare, acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă-parte între 20 - 50%, stabilită,
după caz, prin hotărârea Guvernului, a consiliului județean, a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al orașului sau al municipiului prin
care s-a aprobat închirierea.
Închirierea bunurilor proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-
teritoriale se face pe bază de licitație publică, iar documentația de atribuire este alcătuită
din:
a) caietul de sarcini;
b) fişa de date a procedurii;
c) contractul-cadru conținând clauze contractuale obligatorii;
d) formulare şi modele de documente.
Procedura, de urmat este cea reglementată în cadrul contractului de concesiune,

menționată în Codul Administrativ la art. 310 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b), art. 312 alin. (2) -
(4), (6) şi (7) şi ale art.
Particularitățile acestui contract, care îl fac să fie considerat contract administrativ

și nu unul de drept comun, rezidă în faptul că autoritatea contractantă are dreptul de a
impune în cadrul documentaţiei de atribuire, în măsura în care acestea sunt compatibile
cu obiectul contractului, condiţii speciale de îndeplinire a contractului prin care se
urmăreşte obţinerea unor efecte de ordin social sau în legătură cu protecția mediului şi
pg. 55
Centrul ID-IFR
promovarea dezvoltării durabile. Garanţia este obligatorie şi se stabileşte la nivelul

contravalorii a două chirii.
De asemenea, o alată caracteristică este reprezentată de faptul că trebuie asigurată

transparența, iar în cazul procedurii de licitație, autoritatea contractantă are obligaţia să
publice anunţul de licitaţie în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, într-un cotidian
de circulaţie naţională şi într-unul de circulaţie locală, pe pagina sa de internet ori prin alte
medii ori canale publice de comunicaţii electronice. Anunţul de licitaţie se trimite spre
publicare cu cel puţin 20 de zile calendaristice înainte de data-limită pentru depunerea
ofertelor.
Orice persoană interesată are dreptul de a solicita şi de a obţine documentația de

atribuire.
D. Darea în folosință gratuită a bunurilor domeniului public
Darea în folosință gratuită a bunurilor domeniului public se face prin act

administrativ de către titularii bunului domeniului public, respectiv prin Hotărârea
Guvernului sau a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului
Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz. Actul
pri care se aprobă darea în folosinţă gratuită va cuprinde următoarele:
a) datele de identificare a bunului şi valoarea de inventar a acestuia;
b) în cazul bunurilor cu regim special, indicarea reglementărilor legale specifice

privind paza şi protecţia;
c) destinaţia bunului;
d) durata pentru care se acordă folosința gratuită;
pg. 56
Centrul ID-IFR
e) termenul la care se va realiza predarea-primirea materială a bunului;
f) obligaţiile instituţiei de utilitate publică beneficiară;
g) entitatea care suportă cheltuielile de întreţinere a bunului, potrivit destinaţiei

sale;
h) modalităţi de angajare a răspunderii şi sancţiuni.
Titularul dreptului de folosinţă gratuită are următoarele obligaţii:
a) să folosească bunul potrivit destinaţiei în vederea căreia i-a fost acordată

folosinţa gratuită;
b) să prezinte, anual, autorităţilor care i-au încredințaț bunul, rapoarte privind

activitatea de utilitate publică desfăşurată, gradul de implementare la nivelul colectivităţii,
precum şi prognoze şi strategii pentru perioada următoare;
c) să permită accesul autorităţilor pentru efectuarea controlului asupra bunurilor;
d) să nu modifice bunul, în parte ori în integralitatea lui;
e) la încetarea folosinței gratuite, să restituie bunul în starea în care l-a primit, în

afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii şi liber de orice sarcini.
Spre deosebire de darea în administrare, folosința dobândită în mod gratuit nu

poate fi transmisă, nici oneros şi nici cu titlu gratuit, unei alte persoane.
pg. 57
Centrul ID-IFR
Recomandat:
Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, publicată în M.

Of. al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003
Legea 100/2016 privind privind concesiunile de lucrări și concesiunile
de servicii
Obligatoriu:
• OUG nr. 57/ 2019 privind Codul Administrativ– Partea V

București, 2007
• Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Vol. II, Editura CH
Beck, Bucuresti, 2010
• Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2012
1. Cine poate fi titular al dreptului de administare a

bunurilor domeniului public?
2. Definiți noțiunea de contract de concesiune.
3. Care este termenul până la care se poate încheia un

contract de concesiune.
4. Care sunt principalele difernțe dintre darea în administrae

și concesionarea bunurilor domeniului public?
pg. 58
Centrul ID-IFR
62
Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, Mo. Of. nr. 511 din 24 iulie 2009
pg. 59
Centrul ID-IFR
inventarierea bunurilor imobile din domeniul privat.

Astfel, pentru bunurile care aparțin statului Inventarul bunurilor imobile din
domeniul privat al statului se întocmește şi se modifică potrivit prevederilor în vigoare, de
ministere sau de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, atât
pentru bunurile imobile aflate în administrarea acestora, cât şi pentru bunurile imobile
aflate în administrarea unităților din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea
acestora, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
dr Ministerul Finanțelor Publice.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a identifica, pe raza
administrativ-teritorială a acestora, bunuri imobile care alcătuiesc domeniul privat al
statului şi pentru care nu sunt cunoscute entităţile cărora li s-a atribuit un drept real şi de
a notifica autoritatea administraţiei publice centrale competente în vederea evidenţierii
separate a acestor bunuri în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul privat al
statului.
Pentru bunurile care aparțin unităţilor administrativ-teritoriale, teritoriale se
întocmeşte şi se actualizează de către o comisie special constituită, condusă de autoritatea
executivă ori de o altă persoană împuternicită să exercite atribuţiile respective. Comisia
63
64
Idem, p. 128
65
A se vedea, art. 356 și 357
pg. 60
Centrul ID-IFR
se constituie prin dispoziţia autorităţii executive a fiecărei unităţi administrativ-teritoriale

și are obligaţia de a actualiza inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al
unităţii administrativ-teritoriale în termen de cel mult 90 de zile de la modificarea
regimului juridic al bunurilor respective.
Inventarul se aprobă prin hotărâre a autorităţii deliberative (Coniliul local/ județean/
de sector/ General al Municipiului București) a fiecărei unităţi administrativ-teritoriale66.
66
A se vedea art. 358-361, Codul Administrativ.
pg. 61
Centrul ID-IFR
Trecerea se face cu acordul unităţii administrativ-teritoriale care are în proprietate

bunul care face obiectul trecerii şi doar în situaţia în care acesta se află pe raza teritorială
a unităţii administrativ-teritoriale care solicită bunul, cu plata contravalorii bunului
aferente valorii de inventar actualizate, în condiţiile legii.
Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia se face
prin hotărâre a Guvernului, dacă prin lege nu se dispune altfel.
domeniul privat al acesteia se face prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a
Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local al comunei, al oraşului
sau al municipiului, după caz, dacă prin lege nu se dispune altfel.
În instrumentele de prezentare şi motivare ale hotărârilor se regăseşte, în mod
obligatoriu, justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public naţional sau
local, după caz.
pg. 62
Centrul ID-IFR
Utilizarea bunurilor care aparțin domeniului privat

La ca și bunurile aparținând domeniului public și bunurile aparținând domeniului a
statului sau a unităților administrativ-teritoriale pot fi date în administrare, concesionate
ori închiriate. De asemenea, acestea pot fi date în folosință gratuită, pe termen limitat,
după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere
sau de utilitate publică, ori serviciilor publice.
Codul Administrativ prevede că în cazul acestor modalități se aplică aceleași
reglementări care sunt valabile și pentru bunurile care sunt parte din domeniul public al
statului sau al unităților-administrativ teritoriale. 67
Spre deosebire de bunurile aparținând domeniului public care sunt inalienabile,
bunurile domeniului privat pot fi înstrăinate. Astfel, se prevăd, ca urmare a calității
titularului dreptului de proprietate (statul sau unitatea administrativ- teritorială) reguli
specifice derogatorii de la dreptul comun în materie.68
Astfel, vânzarea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților
administrativ-teritoriale se face prin licitaţie publică69, cu excepția cazurilor în care prin
lege se prevede altfel.
Vânzarea prin licitație publică a bunurilor imobile proprietate privată a statului, cu
excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel, se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Vânzarea prin licitaţie publică a bunurilor imobile aparținând unităților
administrativ-teritoriale se aprobă prin hotărâre a consiliului județean, a Consiliului
General al Municipiului București, respectiv a consiliului local al comunei, al orașului sau
al municipiului, după caz.
67
Art. 362, alin 3: Dispoziţiile privind darea în administrare, concesionarea, închirierea şi darea în
folosinţă gratuită a bunurilor aparţinând domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-
teritoriale se aplică în mod corespunzător.
68
Art. 363, 364, Codul Administrativ
69
organizată în condiţiile prevăzute la art. 334 - 346, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 311 din
Codul Administrativ
pg. 63
Centrul ID-IFR
Prețul minim de vânzare, aprobat prin hotărâre a Guvernului sau prin hotărâre a
autorităţilor deliberative de la nivelul administrației publice locale, după caz, va fi valoarea
cea mai mare dintre preţul de piaţă determinat prin raport de evaluare întocmit de
evaluatori persoane fizice sau juridice, autorizați, în condițiile legii, şi selectați prin licitaţie
publică, şi valoarea de inventar a imobilului. Răspunderea juridică privind corectitudinea
stabilirii preţului prevăzut în raportul de evaluare revine exclusiv evaluatorului care a
întocmit respectivul raport de evaluare.
O altă particularitate, o reprezintă predarea-primirea bunului, care se face prin
proces-verbal în termen de maximum 30 de zile de la data încasării preţului, spre deosbire
de predarea unui bun în dreptul comun, care se face în momentul realizării plății.
Codul Administrativ, prevede și excepţii de la regulile privind procedura de vânzare
a bunurilor din domeniul privat, ca în cazul vânzării unui teren aflat în proprietatea privată
a statului sau a unității administrativ-teritoriale pe care sunt ridicate construcții,
constructorii de bună-credință ai acestora beneficiază de un drept de preempțiune la
cumpărarea terenului aferent construcțiilor.
Prețul de vânzare se stabileşte pe baza unui raport de evaluare, aprobat de consiliul
local sau județean, după caz. Proprietarii construcțiilor sunt notificaţi în termen de 15 zile
asupra hotărârii consiliului local sau județean şi îşi pot exprima opţiunea de cumpărare în
termen de 15 zile de la primirea notificării.
pg. 64
Centrul ID-IFR
Recomandat: Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003,

publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003
Codul Civil- Legea nr. 287/2009,actualizată

Obligatoriu:
• OUG nr. 57/ 2019 privind Codul Administrativ– Partea V, Titlul II
București, 2007
• Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Vol. II, Editura CH
Beck, Bucuresti, 2010
• Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2012
1. Care sunt mdalitățile de trecere a bunurilor în domeniul privat?
2. Arătați particularitățile vânzării bunuirlor aflate în domeniul

privat.
3. Care sunt modalitățile exercitate asupra bunurilor domeniului

privat?
pg. 65
Centrul ID-IFR
Contract de concesiune imobil proprietate publică este contract administrativ

IICJ a decis că un contract de concesiune a unui imobil proprietate publică „este un
contract administrativ în sensul arătat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, întrucât este încheiat de o autoritate publică având ca obiect
punerea în valoare a unui bun proprietate publică. Cererea de obligare a concesionarului
la plata unor despăgubiri derivând din executarea contractului de concesiune este un
litigiu care, în baza art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, atrage competenţa de
soluţionare a instanţelor de contencios administrativ70;
70
a se vedea I.C.C.J., fosta s. com., dec. nr. 640/2010, în Dreptul nr. 7/2011, p. 239
pg. 66
Centrul ID-IFR
Menţionăm că, în prezent, tipul de act administrativ în care se încadrează

contractul analizat este prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. c1) din Legea nr. 554/2004, iar art. 8
alin. (2) din aceeaşi lege prevede că „Instanţa de contencios administrativ este
competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui
contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului
administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile
care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare
a instanţelor civile de drept comun”.
Tot privitor la natura juridică a contractului de concesiune, instanţa supremă a

hotărât că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, un contract de concesiune va fi asimilat unui
act administrativ şi va fi supus unui regim juridic de drept administrativ numai în măsura
în care obiectul său vizează exclusiv punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică;
per a contrario, un contract de concesiune ce are ca obiect punerea în valoare a unor
bunuri proprietate privată a statului sau a unităţilor sale administrativ-teritoriale nu va fi
supus regimului juridic de drept administrativ71;
În acelaşi sens, Înalta Curte a decis că, în conformitate cu aceleaşi dispoziţii ale Legii
nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze numai
acele litigii legate de contractele administrative, respectiv acele contracte ce au ca obiect
punerea în valoare, prin concesiune, a bunurilor proprietate publică sau privitoare la alte
categorii de contracte administrative reglementate expres prin legi speciale; prin urmare,
cererea ce are ca obiect încheierea unui contract de concesiune cu privire la un teren
proprietate privată a statului ori a unei unităţi administrativ-teritoriale nu se încadrează
71
a se vedea I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 6 din 6 ianuarie 2011, nepublicată
pg. 67
Centrul ID-IFR
în categoria actelor juridice arătate, astfel că soluţionarea unor litigii privitoare la

asemenea contracte revine instanţelor de drept comun; 72
Totuşi, este de observat că, potrivit art. 330 C. adm., soluţionarea litigiilor apărute
în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de
concesiune de bunuri proprietate publică, precum şi a celor privind acordarea de
despăgubiri se realizează potrivit prevederilor legislaţiei privind contenciosul
administrativ.
72
a se vedea I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3681 din 17 septembrie 2010, nepublicată. T
pg. 68
Centrul ID-IFR
Tutelă administrativă. Acţiune a prefectului pentru anularea contractului de

arendare pentru o suprafață de teren izlaz comunal ce nu face parte din domeniul
public.
Este necontestat în cauză că islazul Comunei A. nu face parte din domeniul public
al acestei unităţi administrativ teritoriale, după cum este incontestabil că un izlaz comunal
trebuie să servească satisfacerii unui interes general al locuitorilor comunei, acela al
păşunatului animalelor. Şi, în acord cu acord cu argumentele recurentei, Curtea reţine că
acest teren, care putea foarte bine să facă parte din domeniul public al comunei (acest
lucru depinzând de voinţa deliberativului local) este destinat a răspunde unei nevoi
generale a comunităţii locale, care, în mod tradiţional, se ocupă cu creşterea animalelor.
În acest context, observând că nu există suprapunere între noţiunea de domeniu public şi
cea de proprietate publică, Curtea reţine că contractul de arendare în discuţie a fost
încheiat în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public, aşa cum
se exprimă art. 2 alin. 1, lit. r din Legea nr. 554/2004.
Decizie 1663 din 12.09.201773

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la
data de 29.08.2017 la data de 09.11.2016 şi înregistrată sub nr. de dosar. 5328/86/2016 ,
reclamantul Prefectul Judeţului B, C., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria
Comunei A., prin primar D. şi Asociaţia Crescătorilor de Animale E., prin preşedinte D. ca
prin acţiunea ce se va pronunţa să se dispună constatarea nulităţii contractului de
arendare nr. 236/01.03.2011.
Pârâta Comuna A. – prin primar, legal înştiinţată prin procedura premergătoare

termenului de judecată, a formulat şi a depus la dosar, întâmpinare, prin care a solicitat:
73
Sursa: https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-12pvsk4w/ , accesat 10.11.2020
pg. 69
Centrul ID-IFR
admiterea excepţiei de autoritate de lucru judecat în temeiul art. 430 cod procedură civilă;
respingerea acţiunii ca lipsită de obiect; pe fond a se respinge acţiunea ca nefondată.
La data de 16.12.2016, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea prim pârâtei

unde cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat a solicitat a fi respinsă întrucât în
considerentele sentinţei nr. 681/15.05.2016, pronunţată în dosar nr. 6058/86/2015 a
Tribunalului Suceava – Secţia de contencios, rămasă definitivă, prin anularea recursului,
ca nemotivat, de către Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr. 1434/07.11.2016, a fost
admisă excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, invocată de pârât şi prin urmare, a respins
acţiunea având ca obiect, constatare nulitate act şi nu contract administrativ ( capăt de
cerere distinct în acţiunea introductivă) formulată de Prefectul jud. B., în contradictoriu
cu pârâţii comuna A., Consiliul local al comunei A. şi Asociaţia Crescătorilor de Animale E.
– reprezentată de D.
Cu privire la solicitarea de respingere a acţiunii ca lipsită de obiect, se solicită a se respinge

întrucât scopul arendării a fost acela de a obţine subvenţii din fonduri europene pe o
perioadă lungă de timp utilizând mijloace contrare legii.
Prin sentinţa nr. 89 din 19 ianuarie 2017, Tribunalul Suceava – secţia de contencios
administrativ şi fiscal a admis excepţia şi a respins acţiunea având ca obiect „contract
administrativ – anulare act administrativ” formulată de reclamantul Prefectul Judeţului B.
în contradictoriu cu pârâţii Primăria Comunei A. prin primar D. şi Asociaţia Crescătorilor
de Animale E. prin preşedinte D., ca inadmisibilă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Prefectul Judeţului B., apreciind că

aceasta a fost dată în încălcarea normelor de drept material.
În motivarea recursului se arată că instanţa în mod greşit a calificat actul administrativ

supus anulării ca fiind act cu caracter civil.
pg. 70
Centrul ID-IFR
Prin decizia nr. 11 din 2015 a ICCJ emisă în soluţionarea unor chestiuni de drept s-a statuat
că, dispoziţiile Legii nr. 554/2004 limitează controlul exercitat de instanţele de contencios
administrativ la actul administrativ, definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din lege, ca fiind "actul
unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de
putere publică. în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii,
care dă naştere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor
administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care
au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de
interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi
prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de
contencios administrativ".
Din interpretarea coroborată a textului constituţional cu dispoziţiile infraconstituţionale

ale Legii nr. 554/2004 - lege organică adoptată în temeiul art.75 şi art.76. alin. (1) cu
referire la art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie - rezultă că prefectul exercită dreptul de
tutelă administrativa numai în privinţa actelor administrative emise de autorităţile
administraţiei publice locale, întrucât numai aceste acte sunt emise "în regim de putere
publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public", în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din
Legea nr. 554/2004, prin realizarea competenţei administrative (ca sumă de atribuţii
conferite unei entităţi în organizarea executării şi executarea în concret a legii) ce revine
autorităţii publice plasate, în cadrul raportului juridic de drept administrativ, pe o poziţie
exorbitantă în raport cu particularii.
Spre deosebire de raporturile juridice de drept administrativ, în cadrul cărora sunt emise
sau încheiate actele administrative, este de reţinut faptul că, actele încheiate sau emise
de autorităţile administraţiei publice locale în cadrul unor raporturi juridice civile se
caracterizează prin poziţia de egalitate juridică pe care se situează subiectele de drept.
pg. 71
Centrul ID-IFR
Apreciază că, nu se poate statua faptul potrivit căruia, contractul de arendare încheiat are
caracterul unui act juridic civil, fiind un veritabil act administrativ. Sub aspectul părţilor, în
calitate de arendator figurează unitatea administrativ - teritorială, reprezentată prin
primar, în calitate de proprietar ai bunurilor supuse arendării. Astfel, fără echivoc actul
este adoptat în regim de putere publică.
Conform îndrumărilor primite de la Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia

Generală Politici Agricole şi Strategii în temeiul prevederilor art. 13 din HG 1064 din 2013
cu modificările şi completările ulterioare, prin adresele înregistrate la Instituţia Prefectului
- Judeţul B. sub nr. 3436 din 20.04.2015 şi nr. 6241 din 21.05.2015 s-a menţionat că,
"datorită obligaţiei statului de a compatibiliza legislaţia naţională cu reglementările şi
practica comunitară, modalitatea de acordare a contractului de închiriere a pajiştilor
aflate în domeniul atât public cât şi privat al UAT-ului, se face conform prevederilor Noului
Cod Civil cu respectarea procedurii licitaţiei publice, organizată conform OG 54/2006 cu
modificările şi completările ulterioare ".
Aşadar, deşi suprafeţele de teren aparţin domeniului privat acestea împrumută elemente
de drept public, drept pentru care, consideră că aprecierea caracterului acestora ca fiind
acte cu caracter administrativ nu poate fi făcută decât în contextul tuturor reglementărilor
invocate.
Mai susţine recurentul că potrivit prevederilor art. 1179 CC, una din condiţiile esenţiale
pentru validitatea unui contract este, "o cauza licită şi morală', pe speţă, cauza este ilicita.
O cauză este ilicită când este contrară legii şi ordinii publice - art. 1236 alin. (2) CC; cauza
este ilicită şi atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme
legale imperative - art. 1237 CC iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a
contractului dacă este comună ori, în caz contrar, daca cealaltă parte a cunoscut-o sau,
după împrejurări, trebuia s-o cunoască - art. 1238 alin. (2) CC.
pg. 72
Centrul ID-IFR
Scopul arendării a fost acela de a obţine subvenţii din fonduri europene pe o perioadă
lungă de timp utilizând mijloace contrare legii.
Momentul în care prefectul a luat la cunoştinţă de existenţa acestor acte juridice

vătămătoare de interes public general este legat de elemente extrinseci, cărora doar
judecătorul le poate da semnificaţia cuvenită, în raport cu circumstanţele cauzei.
Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale E., domnul D. care a depus cererea nr.
137026/08.10.2014 pentru acordarea subvenţiei la Apia B., este aceeaşi persoană cu
viceprimarul localităţii din anul 2011 şi cu primarul localităţii validat prin Sentinţa civilă nr.
2970/13.06.2012 în funcţia de primar al comunei A., încălcându-se astfel prevederile art.
76 din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare: Primarii şi
viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu
emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în
exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori
rudele sale de gradul I. Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori
dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate
absolută.
Practic, Contractul de arendare nr. 236/01.03.2011 a fost încheiat între Arendator - primar
şi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale în calitate de arendaş care avea calitate
de viceprimar şi consilier local.
Primarul localităţii nu este proprietarul domeniului privat şi nici nu are competenţa de a

dispune administrarea acestuia, conform Legii nr. 215/2001 republicată cu modificările şi
completările ulterioare, .proprietar fiind comuna şi administrator consiliul local.
Momentul în care Prefectul judeţului B. a luat la cunoştinţă de existenţa unui act

administrativ vătămător, este legat de elemente extrinseci, de acte sau fapte survenite
pg. 73
Centrul ID-IFR
ulterior, cărora judecătorul le poate da semnificaţia cuvenită în raport cu circumstanţele

cauzei şi păstrând un just echilibru între interesele părţilor în litigiu.
Mai precizează recurentul că prevederile Statutului Asociaţiei Crescătorilor de Animale E.,

prin care se prevede că este membru orice deţinător de animale iar dintre aceştia a fost
ales preşedinte, viceprimarul localităţii domnul D.; rezultă că, acesta a avut un interes
patrimonial la încheierea contractului de arendare nr. 236/01.03.2011.
Raportat la aceste prevederi legale, rezultă fără echivoc, faptul că, contractul de arendare
este lovit de nulitate absolută.
Conchide recurentul că contractul de arendare nr. 236/01.03.2011 este nelegal, întrucât

a fost încheiat între primar şi viceprimar, în calitate de preşedinte al asociaţiei crescătorilor
de animale, cu încălcarea regimului juridic al conflictului de interese; a fost depus anual
de către primarul localităţii, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Animale
la APIA B. în condiţiile în care, conform Statutului Asociaţiei autentificat la Biroul Notarilor
Publici Asociaţi, acesta este deţinător de animale, sediul este la primărie iar veniturile
provin şi de la „bugetul local” şi că raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia
adoptată nu este în concordanţă cu obiectul acţiunii şi prin urmare, consideră că recursul
se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din NCPC.
Prin întâmpinarea depusă în cadrul procedurii prealabile, intimata Comuna A., prin primar
a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate,
reiterând în esenţă susţinerile de la instanţa de fond.
Recursul este întemeiat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
În aplicarea principiului de drept potrivit căruia în calea de atac se poate analiza doar ceea
ce s-a judecat în faţa primei instanţe, Curtea îşi va limita analiza la motivele de recurs care
vizează modul în care judecătorul fondului a analizat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
pg. 74
Centrul ID-IFR
Prima instanţă reţine în esenţă că un contract de arendare nu poate face subiectul unei
acţiuni în contencios administrativ pentru că nu a fost încheiat de autoritatea publică,
Primăria Comunei A., în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim
public.
Este necontestat în cauză că islazul Comunei A. nu face parte din domeniul public al
acestei unităţi administrativ teritoriale, după cum este incontestabil că un izlaz comunal
trebuie să servească satisfacerii unui interes general al locuitorilor comunei, acela al
păşunatului animalelor. Şi, în acord cu acord cu argumentele recurentei, Curtea reţine că
acest teren, care putea foarte bine să facă parte din domeniul public al comunei (acest
lucru depinzând de voinţa deliberativului local) este destinat a răspunde unei nevoi
generale a comunităţii locale, care, în mod tradiţional, se ocupă cu creşterea animalelor.
În acest context, observând că nu există suprapunere între noţiunea de domeniu public şi
cea de proprietate publică, Curtea reţine că contractul de arendare în discuţie a fost
încheiat în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public, aşa cum
se exprimă art. 2 alin. 1, lit. r din legea nr. 554/2004.
În consecinţă, constatând că prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii, prima instanţă a

făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. c şi r şi a art. 3 din Legea nr.
554/2004 şi prin aceasta a lăsat nesoluţionat fondul cauzei, Curtea va admite recursul şi
va casa sentinţa recurată cu trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiaşi instanţe, în
temeiul art. 488 alin. 1 pct. 8 şi a art. 498 alin. 2 Cod procedură civilă, în rejudecare urmând
a se analiza fondul susţinerilor reclamantului cu privite la nelegalitatea contractului de
arendare.
pg. 75
Centrul ID-IFR
Cu privire la transferul interdomenial al bunurilor proprietate publică.

Interdicția reglementării unui atare transfer prin lege cu caracter individual.
CCR a statuat în jurisprudența sa că îm situația în care bunurile formează obiectul
exclusiv al proprietății publice a statului ori a unității administrativ-teritoriale, în temeiul
unei legi organice, trecerea din domeniul public al statului în domeniul public al unităților
administrativ-teritoriale sau invers operează numai printr-o modificare a legii organice,
respectiv prin adoptarea unei legi organice de modificare a legii organice prin care
bunurile au fost declarate obiect exclusiv al proprietății publice.
Pentru celelalte bunuri care nu constituie obiect exclusiv al proprietății publice,

Curtea a reținut că, potrivit art. 136 alin. (2) din Constituție raportat la art. 860 alin. (3)
teza a doua din Codul civil, transferul se face în condițiile legii.
Legea criticată operează un transfer interdomenial al unui bun imobil individualizat

prin datele de identificare prevăzute în anexa ce face parte integrantă din lege, respectiv
palatul administrativ situat în municipiul Focșani, care trece din domeniul public al statului
și din administrarea Instituției Prefectului județului Vrancea în domeniul public al unei
unități administrativ-teritoriale, respectiv județul Vrancea, și în administrarea Consiliului
Județean Vrancea.
pg. 76
Centrul ID-IFR
Decia CCR nr. 640 din 23 septembrie 2020, referitoare la obiecția de

neconstituționalitate a Legii pentru trecerea unui imobil din domeniul public al
statului și din administrarea Instituției Prefectului - Județul Vrancea, în domeniul
public al Județului Vrancea și în administrarea Consiliului Județean Vrancea74
1. Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru trecerea
unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Instituției
Prefectului - Județul Vrancea în domeniul public al Județului Vrancea și în
administrarea Consiliului Județean Vrancea, obiecție formulată de Guvernul
României.2. Obiecția de neconstituționalitate a fost formulată în temeiul art. 146
lit. a) teza întâi din Constituție și al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea
și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională
cu nr. 3.676 din 2 iulie 2020 și constituie obiectul Dosarului nr. 871A/2020.3. În
motivarea obiecției de neconstituționalitate autorul acesteia invocă Decizia Curții
Constituționale nr. 384 din 29 mai 2019, ale cărei considerente apreciază că sunt
aplicabile mutatis mutandis și în privința prezentei legi criticate.4. Prin această
decizie, Curtea a reținut, în esență, că nominalizarea bunului supus transferului în
lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al
unităților administrativ-teritoriale, anexă la lege, nu are semnificația declarării ca
bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice, enumerarea din anexă având
caracter exemplificativ, prin aceasta încercându-se o delimitare, în principiu, a
domeniului public al statului, a domeniului public județean și a domeniului public
local al comunelor, orașelor și municipiilor. Regimul juridic al bunului cu privire la
care se intenționează transferul interdomenial este stabilit prin Hotărârea
Guvernului nr. 706/1994 privind trecerea palatelor administrative din municipiile
reședințe de județe în administrarea instituțiilor prefectului, potrivit căreia palatele
administrative din municipiile reședințe de județe sunt bunuri proprietate publică
74
Sura: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/231155 , accesat 13.11.2020
pg. 77
Centrul ID-IFR
de interes național. Având în vedere că bunul supus transferului nu constituie

obiect exclusiv al proprietății publice, în lipsa unei declarații exprese a legii
organice, acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în cea a
unității administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea consiliului
județean.5. Autorul obiecției de neconstituționalitate mai susține că alin. (2) al
articolului unic din legea criticată, în conformitate cu care Consiliul Județean
Vrancea va asigura folosința gratuită a spațiilor deținute de Instituția Prefectului -
Județul Vrancea, vine în contradicție cu prevederile art. 136 alin. (4) din Constituție,
potrivit cărora bunurile proprietate publică pot fi date în folosință gratuită
instituțiilor de utilitate publică. Or, nici Consiliul Județean Vrancea, nici Instituția
Prefectului - Județul Vrancea nu fac parte din categoria instituțiilor de utilitate
publică cărora să li se dea în folosință gratuită bunurile proprietate publică. În
concluzie, solicită admiterea sesizării de neconstituționalitate.6. În conformitate cu
dispozițiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea
Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere
ale Parlamentului, precum și Avocatului Poporului, pentru a comunica punctele lor
de vedere.7. Autoritățile publice menționate nu au transmis punctele de vedere
solicitate.8. Pe rolul Curții se află și soluționarea obiecției de neconstituționalitate
a Legii pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului și din
administrarea Instituției Prefectului - Județul Vrancea, în domeniul public al
Județului Vrancea și în administrarea Consiliului Județean Vrancea, obiecție
formulată de Președintele României.9. Obiecția de neconstituționalitate a fost
formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție și al art. 15 din Legea
nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost
înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 3.678 din 2 iulie 2020 și constituie
obiectul Dosarului nr. 873A/2020.10. În motivarea sesizării de neconstituționalitate
autorul acesteia susține că prin conținutul său normativ legea dedusă controlului
pg. 78
Centrul ID-IFR
de constituționalitate contravine art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1), art. 102 alin.
(1), art. 120 alin. (1), precum și art. 147 alin. (4) din Constituție.11. În ceea ce
privește transferul bunurilor aflate în proprietatea publică a statului sau a unităților
administrativ-teritoriale, dispozițiile art. 860 alin. (3) din Codul civil reglementează
trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unității
administrativ-teritoriale și invers și conțin două teze: prima teză vizează bunurile
ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice a statului, iar teza a doua are
în vedere bunurile aflate în domeniul public al statului, dar care nu fac obiectul
exclusiv al proprietății publice. Bunurile care nu constituie obiect exclusiv al
proprietății publice pot fi transferate din proprietatea publică a statului în cea a
unităților administrativ-teritoriale în condițiile procedurale prevăzute de art. 292
din Codul administrativ.12. Or, bunul vizat de legea criticată nu reprezintă un bun
proprietate publică exclusivă. Astfel, bunul supus transferului din domeniul public
al statului și din administrarea Instituției Prefectului - Județul Vrancea în domeniul
public al județului Vrancea este nominalizat generic în categoria cuprinsă în anexa
nr. 2 pct. 30 la Codul administrativ, intitulată: „Lista cuprinzând unele bunuri care
aparțin domeniului public al statului“, cu următorul cuprins: „30. terenurile și
clădirile în care își desfășoară activitatea: Parlamentul, Președinția, Guvernul,
ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și
instituțiile publice subordonate acestora; instanțele judecătorești și parchetele de
pe lângă acestea; unități ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului
Afacerilor Interne și ale serviciilor publice de informații; serviciile publice
descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale
administrației publice centrale, precum și prefecturile, cu excepția celor dobândite
din venituri proprii extrabugetare, care constituie proprietatea privată a
acestora“.13. Regimul juridic al bunului cu privire la care se intenționează
transferul interdomenial (Palatul administrativ cu sediul în municipiul Focșani) este
pg. 79
Centrul ID-IFR
stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 706/1994 privind trecerea palatelor

administrative din municipiile reședințe de județe în administrarea instituțiilor
prefectului, potrivit căreia palatele administrative din municipiile reședințe de
județe sunt bunuri proprietate publică de interes național.14. În privința acestor
bunuri, similar raționamentului realizat de Curtea Constituțională prin Decizia nr.
384 din 29 mai 2019, paragraful 57, nominalizarea lor în anexa Codului
administrativ nu are semnificația declarării ca bunuri ce fac obiectul exclusiv al
proprietății publice, enumerarea din anexă având caracter exemplificativ, prin
aceasta încercându-se o delimitare, în principiu, a domeniului public al statului, a
domeniului public județean și a domeniului public local al comunelor, orașelor și
municipiilor.15. Având în vedere că bunul supus transferului nu constituie obiect
exclusiv al proprietății publice, în lipsa unei declarații exprese a legii organice,
acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în cea a unității
administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Județean
Vrancea, potrivit art. 292 alin. (1) din Codul administrativ, procedură la care face
trimitere art. 860 alin. (3) teza a doua din Codul civil.16. Astfel, prin nesocotirea
dispozițiilor art. 860 din Codul civil coroborat cu art. 292 alin. (1) din Codul
administrativ, legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului legalității
consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție. Mai mult, nerespectarea procedurii
legale și lipsa manifestării de voință a Consiliului Județean Vrancea atrag și
încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituție ce consacră principiul autonomiei locale.
Se invocă în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 384 din 29 mai 2019,
paragraful 51.17. Autorul obiecției arată că, deși prin Codul administrativ se abrogă
procedura transferului de bunuri proprietate publică prevăzută în Legea nr.
213/1998, soluția legislativă cuprinsă în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 este
preluată în art. 292 alin. (1) din Codul administrativ, fiind completată cu sintagma
„dacă prin lege nu se dispune altfel“. Din această perspectivă, apreciază că
pg. 80
Centrul ID-IFR
jurisprudența Curții Constituționale se aplică mutatis mutandis și în ceea ce

privește procedura stabilită în art. 292 alin. (1) din Codul administrativ, menționând
în acest sens Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019, paragraful 28, prin care Curtea
a reținut că noua prevedere legală nu poate fi interpretată decât în conformitate
cu Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, paragrafele 37, 41 și 55, respectiv că transferul
unui bun care nu constituie obiect exclusiv al proprietății publice, din domeniul
public al statului în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale, se va
realiza prin hotărâre a Guvernului. Mai mult, prin Decizia nr. 384 din 29 mai 2019,
paragraful 55, Curtea Constituțională a reținut că introducerea posibilității
transferului prin lege, care nu poate fi supusă controlului instanțelor de contencios
administrativ, ci numai controlului a priori ori a posteriori exercitat de Curtea
Constituțională, conduce la inaplicabilitatea art. 52 din Legea fundamentală, întrun
domeniu ce ține exclusiv de transferul dreptului de proprietate publică asupra
bunurilor, de către Guvern, care exercită conducerea generală a administrației
publice.18. Astfel, aprobarea transmiterii acestor imobile prin lege, ca act al
Parlamentului, contravine art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1) și art. 102 alin. (1) din
Constituție.19. În continuare, autorul obiecției subliniază existența unei
jurisprudențe constante a instanței constituționale prin care s-a statuat interdicția
reglementării transferului interdomenial al bunurilor proprietate publică prin lege
cu caracter individual, menționând în acest sens Decizia nr. 600 din 9 noiembrie
2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013,
Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, Decizia nr.
384 din 29 mai 2019 sau deciziile nr. 537 și nr. 538 din 25 septembrie 2019, cu
concluzia că legea supusă controlului contravine și dispozițiilor art. 147 alin. (4) din
Constituție.20. În concluzie, autorul obiecției solicită admiterea sesizării de
neconstituționalitate și constatarea neconstituționalității Legii privind transmiterea
unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Instituției
pg. 81
Centrul ID-IFR
Prefectului - Județul Vrancea în domeniul public al județului Vrancea și în

administrarea Consiliului Județean Vrancea, în ansamblul ei.21. În conformitate cu
dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea
Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere
ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a comunica punctele lor de
vedere.22. Guvernul a transmis punctul său de vedere înregistrat la Curtea
Constituțională cu nr. 4.623 din 4 august 2020, prin care apreciază că obiecția de
neconstituționalitate formulată este întemeiată. În acest sens arată, în esență, că
procedura de transfer intradomenial al bunurilor, respectiv din domeniul public al
statului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, este prevăzută de
art. 292 alin. (1) din Codul administrativ, potrivit căruia trecerea unui bun din
domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ-
teritoriale se face la cererea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al
Municipiului București sau a consiliului local al comunei, al orașului sau al
municipiului, după caz, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de autoritățile prevăzute
la art. 287 lit. a), care au în administrare bunul respectiv, dacă prin lege nu se
dispune altfel. Această dispoziție legală a preluat reglementarea din art. 9 din Legea
nr. 213/1998.23. De asemenea se arată că există o bogată jurisprudență a Curții
Constituționale referitoare la procedura de transfer intradomenial al bunurilor,
menționând în acest sens Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, respectiv Decizia nr. 538
din 25 septembrie 2019.24. Astfel, prin raportare la reglementările legale în vigoare
privind transferul intradomenial al bunurilor și la jurisprudența Curții
Constituționale, apreciază că trecerea unui imobil din domeniul public al statului și
din administrarea Instituției Prefectului - Județul Vrancea în domeniul public al
județului Vrancea și în administrarea Consiliului Județean Vrancea prin lege, act ce
ține de puterea executivă, aduce atingere art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1), art.
102 alin. (1) teza finală și art. 120 alin. (1) din Constituție. În plus, se încalcă și art.
pg. 82
Centrul ID-IFR
147 alin. (4) din Constituție privind obligativitatea deciziilor Curții

Constituționale.25. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis
punctele de vedere solicitate.26. Având în vedere faptul că obiectul celor două
sesizări este identic, respectiv Legea pentru trecerea unui imobil din domeniul
public al statului și din administrarea Instituției Prefectului - Județul Vrancea, în
domeniul public al Județului Vrancea și în administrarea Consiliului Județean
Vrancea, pentru o bună administrare a actului de justiție constituțională, în temeiul
art. 139 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992,
Curtea dispune, din oficiu, conexarea celor două cauze, respectiv a Dosarului nr.
873A/2020 la Dosarul nr. 871A/2020, care a fost primul înregistrat.
CURTEA,
examinând obiecția de neconstituționalitate, punctul de vedere al Guvernului
transmis în Dosarul nr. 873A/2020, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
dispozițiile legii criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr.
47/1992, reține următoarele:27. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este
competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și ale art. 1,
10, 15 și 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze obiecția de
neconstituționalitate.28. Obiectul controlului de constituționalitate îl reprezintă
Legea pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului și din
administrarea Instituției Prefectului - Județul Vrancea, în domeniul public al
Județului Vrancea și în administrarea Consiliului Județean Vrancea, care are
următorulcuprins: ARTICOL UNIC
(1) În conformitate cu prevederile art. 860 alin. (3) din Codul civil, se aprobă
trecerea bunului imobil, format din clădire și teren aferent, situat în municipiul
Focșani, Bulevardul Dimitrie Cantemir nr. 1, având datele de identificare prevăzute
în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, din domeniul public al
statului și din administrarea Instituției Prefectului - Județul Vrancea în domeniul
pg. 83
Centrul ID-IFR
public al Județului Vrancea.(2) Consiliul Județean Vrancea va asigura folosința

gratuită a spațiilor deținute în prezent de Instituția Prefectului - Județul Vrancea,
din imobilul prevăzut la alin. (1), pentru funcționarea în bune condiții a acesteia, pe
bază de protocol. Instituția Prefectului - Județul Vrancea va suporta, în funcție de
suprafața deținută, cota-parte din totalul cheltuielilor de funcționare și
întreținere.(3) Predarea-preluarea bunului prevăzut la alin. (1) se face pe bază de
protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării
în vigoare a prezentei legi.(4) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentei legi, Ministerul Afacerilor Interne va elabora un proiect de hotărâre
privind modificarea în conformitate cu prevederile prezentei legi a anexei la
Hotărârea Guvernului nr. 706/1994 privind trecerea palatelor administrative din
municipiile reședințe de județe în administrarea instituțiilor prefectului, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 11 noiembrie 1994, cu
modificările ulterioare, precum și a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr.
1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul
public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 și
1020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare.
Legea cuprinde și o anexă, intitulată Datele de identificare a imobilului și a terenului
aferent care se declară ca fiind de interes public județean și care se transmite din
domeniul public al statului și din administrarea Instituției Prefectului - Județul
Vrancea în domeniul public al Județului Vrancea și în administrarea Consiliului
Județean Vrancea.29. Textele constituționale invocate direct în motivarea sesizării
sunt cele ale art. 136 alin. (4) ultima teză, potrivit cărora bunurile proprietate
publică pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică, iar, prin
raportare la jurisprudența Curții Constituționale indicată în argumentarea
motivării, cele indirect invocate sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind principiul
separației și echilibrului puterilor în stat, ale art. 1 alin. (5) în componentele sale
pg. 84
Centrul ID-IFR
referitoare la calitatea legii și la stabilitatea raporturilor juridice, ale art. 61 alin. (1)
privind rolul Parlamentului, ale art. 102 alin. (1) privind rolul Guvernului, ale art.
120 alin. (1) privind principiile de bază ale administrației publice locale și ale art.
147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curții Constituționale.
(1) Parcursul legislativ30. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor
organice, a fost inițiată de un deputat și a fost adoptată de Senat, în calitate de
Cameră de reflecție, la data de 16 octombrie 2019 și de Camera Deputaților, în
calitate de Cameră decizională, la data de 9 iunie 2020. Legea a fost trimisă la
promulgare în data de 15 iunie 2020, iar la data de 2 iulie 2020, Guvernul și
Președintele României au înaintat Curții Constituționale prezentele sesizări de
neconstituționalitate.
(2) Admisibilitatea obiecției de neconstituționalitate31. Analiza îndeplinirii
condițiilor de admisibilitate a unei sesizări pentru declanșarea controlului de
constituționalitate a priori are în vedere respectarea dispozițiilor constituționale și
legale care circumstanțiază cele 3 aspecte specifice oricărei sesizări, și anume:
calitatea autorului de titular al dreptului de sezină, obiectul sesizării și termenul în
care aceasta a fost formulată.32. Astfel, se constată că sesizările au ca obiect o lege
adoptată de Parlament, dar încă nepromulgată, că aceasta a fost formulată de
Președintele României, în calitate de subiect cu drept de sezină prevăzut de art.
146 lit. a) din Constituție și de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, sesizarea fiind
introdusă înăuntrul termenului ipotetic de promulgare de 20 de zile, prevăzut de
art. 77 alin. (1) din Constituție (a se vedea, cu privire la termenul ipotetic de
promulgare, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018).33. Prin urmare, Curtea reține că
sesizarea de neconstituționalitate formulată respectă condițiile de admisibilitate
mai sus arătate.
(3) Analiza criticilor de neconstituționalitate34. Examinând obiecția de
pg. 85
Centrul ID-IFR
neconstituționalitate, Curtea reține că legea criticată reglementează trecerea unui

imobil (palat administrativ) din domeniul public al statului și din administrarea
Instituției Prefectului Județul Vrancea în domeniul public al județului Vrancea și în
administrarea Consiliului Județean Vrancea. Prin argumentele formulate, autorii
sesizării pun în discuție, în esență, modalitatea pretins neconstituțională prin care
legiuitorul a operat acest transfer al proprietății publice, mai exact al unui bun
imobil expres determinat în cuprinsul legii criticate, din domeniul public al statului
în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale, corelativ cu
transmiterea dreptului de administrare asupra aceluiași imobil.35. Curtea observă
că probleme de drept identice celor ridicate în motivarea prezentei sesizări au mai
fost analizate prin decizii anterioare, conturându-se și consolidându-se astfel o
bogată și constantă jurisprudență constituțională în materie.36. Astfel, cu privire la
transferul interdomenial al bunurilor proprietate publică, Curtea a statuat în mod
constant interdicția reglementării unui atare transfer prin lege cu caracter
individual. Prin Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 533 din 15 iulie 2016, Curtea a reținut că, potrivit art. 136
alin. (3) teza finală din Legea fundamentală, raportat la art. 860 alin. (3) teza întâi
din Codul civil, în situația în care bunurile formează obiectul exclusiv al proprietății
publice a statului ori a unității administrativ-teritoriale, în temeiul unei legi
organice, trecerea din domeniul public al statului în domeniul public al unităților
administrativ-teritoriale sau invers operează numai printr-o modificare a legii
organice, respectiv prin adoptarea unei legi organice de modificare a legii organice
prin care bunurile au fost declarate obiect exclusiv al proprietății publice.37. Pentru
celelalte bunuri care nu constituie obiect exclusiv al proprietății publice, Curtea a
reținut că, potrivit art. 136 alin. (2) din Constituție raportat la art. 860 alin. (3) teza
a doua din Codul civil, transferul se face în condițiile legii, respectiv, pentru cele
care trec din proprietatea publică a statului în cea a unităților administrativ-
pg. 86
Centrul ID-IFR
teritoriale, el se realizează în condițiile art. 9 din Legea nr. 213/1998 privind

bunurile proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare
a cererii consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului
București sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau, simetric,
la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a Consiliului
General al Municipiului București sau a consiliului local.38. Prin aceeași decizie
(paragraful 31), Curtea a reținut cu valoare de principiu că, în situația particulară a
bunurilor care fac obiect exclusiv al proprietății publice a statului sau a unităților
administrativ-teritoriale, singura posibilitate de transmitere a acestor bunuri din
domeniul public al statului în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale
este aceea ut singuli (în acel caz, prin legea organică de modificare a legii organice
prin care terenul a fost declarat obiect exclusiv al proprietății publice). De aceea, în
această ipoteză, nu își găsesc aplicabilitatea considerentele reținute în
jurisprudența Curții, potrivit cărora legile astfel adoptate ar fi neconstituționale,
întrucât ar avea caracter individual. Această situație particulară vizează însă numai
bunurile care fac obiect exclusiv al proprietății publice a statului sau a unităților
administrativ-teritoriale, întemeindu-se pe prevederile art. 136 alin. (3) teza finală
din Constituție, raportate la dispozițiile art. 860 alin. (3) teza întâi din Codul
civil.39. În continuare, prin Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019, paragrafele 43-45, Curtea a
observat că modalitatea de transfer interdomenial al bunurilor proprietate publică,
astfel cum este reglementată de Codul civil și de Legea nr. 213/1998, se întemeiază
pe dispozițiile art. 102 alin. (1) teza finală și ale art. 120 alin. (1) din Constituție.
Astfel, pentru a da eficiență acestor norme fundamentale, legiuitorul a reglementat
un regim juridic distinct al bunurilor care fac obiectul proprietății publice a statului
și a unităților administrativ-teritoriale. În acest sens, transferul interdomenial se
pg. 87
Centrul ID-IFR
stabilește în funcție de nevoile acestora, subsecvent transmiterii dreptului de

proprietate publică constituindu-se și dreptul de administrare cu privire la bunuri.
Cererea de transfer, obligatorie potrivit actului normativ criticat, se face de către
Guvern sau consiliile menționate și trebuie să aibă un temei/motiv, iar actul prin
care se face trecerea, hotărâre a Guvernului sau a consiliilor, poate fi atacat în fața
instanțelor de contencios administrativ. Curtea a reținut că inexistența acordului
unităților administrativ-teritoriale în ceea ce privește transferul bunurilor în
patrimoniul acestora, inclusiv al celor din domeniul public, reprezintă o încălcare a
principiului constituțional al autonomiei locale, reglementat prin art. 120 alin. (1)
din Constituție.40. În raport cu cele anterior statuate, Curtea a observat ulterior că
Legea nr. 213/1998 a fost abrogată parțial prin art. 597 alin. (2) lit. m) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, însă
soluția legislativă cuprinsă în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, care prevedea
că „trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei
unități administrativ-teritoriale se face [...] prin hotărâre a Guvernului“, a fost
preluată de dispozițiile art. 292 alin. (1) din actul normativ abrogator, fiind
completată cu sintagma „dacă prin lege nu se dispune altfel“. Or, Curtea a precizat,
prin Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 907 din 8 noiembrie 2019, că noua prevedere legală nu
poate fi interpretată decât în conformitate cu Decizia nr. 384 din 29 mai 2019,
paragrafele 37, 41 și 55, respectiv că transferul unui bun care nu constituie obiect
exclusiv al proprietății publice, din domeniul public al statului în domeniul public al
unei unități administrativ-teritoriale, se va realiza prin hotărâre a Guvernului.41. De
asemenea, prin Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2018, paragrafele 30 și 31, făcând referire
la Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României,
pg. 88
Centrul ID-IFR
Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007,
Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, și Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014,
paragraful 21, Curtea a reiterat jurisprudența sa unitară potrivit căreia legea, ca act
juridic al Parlamentului, reglementează relații sociale generale, fiind, prin esența și
finalitatea ei constituțională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiție, legea,
ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinței
legiuitorului, ale cărei conținut și formă sunt determinate de nevoia de
reglementare a unui anumit domeniu de relații sociale și de specificul acestuia. Or,
în măsura în care domeniul de incidență al reglementării este determinat concret,
aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui
număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcție de încadrarea lor în ipoteza
normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc. În cazul în care
Parlamentul își arogă competența de legiferare, în condițiile, domeniul și cu
finalitatea urmărite, se încalcă principiul separației și echilibrului puterilor în stat,
consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, viciu care afectează legea în ansamblu.
Curtea a mai reținut că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul își poate
exercita competența de autoritate legiuitoare în mod discreționar, oricând și în
orice condiții, adoptând legi în domenii care aparțin în exclusivitate actelor cu
caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele
constituționale ale acestei autorități, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituție,
și transformarea acesteia în autoritate publică executivă.42. Dincolo de
jurisprudența mai sus indicată, care cuprinde considerente cu valoare de principiu
în materie, este de menționat Decizia nr. 538 din 25 septembrie 2019, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2019, prin care
pg. 89
Centrul ID-IFR
Curtea Constituțională a analizat în cadrul controlului a priori de constituționalitate

o situație similară, respectiv o lege prin care era reglementată transmiterea
Palatului administrativ al județului Giurgiu din domeniul public al statului și din
administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Instituția Prefectului - județul
Giurgiu în domeniul public al județului Giurgiu.43. Curtea a reținut, cu acel prilej,
că regimul palatelor administrative este reglementat prin Hotărârea Guvernului nr.
706/1994 privind trecerea palatelor administrative din municipiile reședințe de
județe în administrarea instituțiilor prefectului, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 314 din 11 noiembrie 1994, cu modificările și completările
ulterioare, potrivit căreia palatele administrative din municipiile reședințe de
județe, care au funcționat ca sedii ale fostului partid comunist, trecute în
proprietatea statului în temeiul Decretului-lege nr. 30/1990 și al Hotărârii
Guvernului nr. 115/1990, sunt bunuri proprietate publică de interes național.
Potrivit art. 2 din această hotărâre, palatele administrative, având datele de
identificare prevăzute în anexa la hotărâre, trec în administrarea instituțiilor
prefectului. Destinația palatelor administrative este aceea de sedii ale instituțiilor
publice de interes național și județean, respectiv pentru instituțiile prefectului,
consilii județene, servicii publice deconcentrate ale ministerelor, camere de
conturi, birouri parlamentare, consilii locale ale municipiilor reședință de județ și,
în limita spațiului disponibil, pentru autorități publice autonome, confederații,
federații sindicale și redacții ale ziarelor, cu respectarea normelor legale.44. Curtea
a mai precizat, la paragraful 24 din decizia susmenționată, că „nominalizarea
bunului în cap. I pct. 29 din anexa la Legea nr. 213/1998, lege organică, nu are
semnificația declarării sale ca bun ce face obiect exclusiv al proprietății publice.
Enumerarea din anexă are caracter exemplificativ, iar prin aceasta s-a încercat o
delimitare, în principiu, a domeniului public al statului, a domeniului public
județean și a domeniului public local al comunelor, orașelor și municipiilor“. În
pg. 90
Centrul ID-IFR
considerarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale și având în vedere

că bunul supus transferului nu constituia obiect exclusiv al proprietății publice, în
lipsa unei declarații exprese a legii organice, s-a arătat că bunul imobil în cauză ar
fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în aceea a unității administrativ-
teritoriale prin hotărâre a Guvernului, cu respectarea art. 9 alin. (1) din Legea nr.
213/1998, în vigoare la momentul adoptării legii criticate. Curtea a conchis, prin
urmare, că au fost încălcate dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), ale art. 61 alin. (1), ale
art. 102 alin. (1) teza finală, ale art. 120 alin. (1) și ale art. 147 alin. (4) din
Constituție.45. Curtea observă că atât considerentele de principiu, cât și cele
reținute prin Decizia nr. 538 din 25 septembrie 2019 sunt aplicabile mutatis
mutandis și în prezenta cauză.46. Astfel, legea criticată operează un transfer
interdomenial al unui bun imobil individualizat prin datele de identificare prevăzute
în anexa ce face parte integrantă din lege, respectiv palatul administrativ situat în
municipiul Focșani, care trece din domeniul public al statului și din administrarea
Instituției Prefectului județului Vrancea în domeniul public al unei unități
administrativ-teritoriale, respectiv județul Vrancea, și în administrarea Consiliului
Județean Vrancea.47. Totodată, Curtea constată că bunul imobil individualizat în
cuprinsul anexei ce face parte integrantă la legea criticată era anterior prevăzut la
pct. I subpunctul 29 din anexa - Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc
domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale la Legea nr.
213/1998, cu modificările și completările ulterioare, astfel : „I. Domeniul public al
statului este alcătuit din următoarele bunuri: (…)29. terenurile și clădirile în care își
desfășoară activitatea: (…) serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale
celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și
prefecturile, cu excepția celor dobândite din venituri proprii extrabugetare, care
constituie proprietatea privată a acestora.“48. Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, odată cu abrogarea, prin art. 597 alin. (2)
pg. 91
Centrul ID-IFR
lit. m), a art. 9 din Legea nr. 213/1998, a preluat la art. 292 alin. (1) vechea soluție
legislativă referitoare la modalitatea de transfer interdomenial al bunurilor
proprietate publică, preluând și conținutul anexei, astfel că la pct. 30 din anexa nr.
2 - Lista cuprinzând unele bunuri care aparțin domeniului public al statului se
regăsește, în prezent, aceeași dispoziție, referitoare la „30. terenurile și clădirile în
care își desfășoară activitatea: (…) serviciile publice descentralizate ale ministerelor
și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum
și prefecturile, cu excepția celor dobândite din venituri proprii extrabugetare, care
constituie proprietatea privată a acestora“. Așa fiind, bunurile imobile care figurau
la pct. I subpunctul 29 din anexa la Legea nr. 213/1998 sunt prevăzute, în prezent,
la pct. 30 al anexei nr. 2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind
Codul administrativ.49. Așa fiind, având în vedere că bunul supus transferului
reglementat prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietății publice,
acesta fiind nominalizat atât generic în anexa nr. 2 la Codul administrativ, cât și
individual la pct. 40 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 706/1994 privind
trecerea palatelor administrative din municipiile reședințe de județe în
administrarea instituțiilor prefectului, rezultă că acesta ar fi trebuit trecut din
proprietatea publică a statului în aceea a unității administrativ-teritoriale prin
hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Județean Vrancea, potrivit art. 292
alin. (1) din Codul administrativ, în vigoare la momentul adoptării legii criticate. Așa
fiind, se constată că legea nu a respectat condițiile legale în vigoare, incidente
materiei reglementate, astfel că a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (5) din
Constituție, referitoare la obligația respectării Constituției, a supremației sale și a
legilor.50. Sub acest aspect, este de observat că propunerea legislativă a fost
înregistrată la Senat, în calitate de Cameră de reflecție, în data de 5 iunie 2019,
anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
pg. 92
Centrul ID-IFR
555 din 5 iulie 2019, însă adoptarea de către fiecare dintre cele două Camere ale
Parlamentului a avut loc sub imperiul noului Cod administrativ, la data de 16
octombrie 2020 (Senat), respectiv la 28 octombrie 2020 (Camera Deputaților). Mai
mult, Consiliul Legislativ, în data de 12 iulie 2019, a avizat negativ propunerea
legislativă, învederând în acest sens atât jurisprudența Curții Constituționale în
materie, precum și prevederile incidente din noul Cod administrativ. Cu toate
acestea, în procedura parlamentară de legiferare nu a fost operată nicio modificare
în considerarea celor arătate de organul consultativ de specialitate al
Parlamentului.51. Din perspectiva jurisprudenței constante în materie a Curții
Constituționale și a prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție, se constată că este
întemeiată și critica privind încălcarea acestor norme fundamentale, deoarece, așa
cum sa arătat, nu au fost respectate deciziile de principiu ale Curții Constituționale
cu privire la interzicerea reglementării prin lege cu privire la un caz determinat,
relevantă fiind Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, precitată. Sunt încălcate, de
asemenea, și considerentele de principiu reținute în Decizia nr. 1 din 10 ianuarie
2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie
2014, și Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 533 din 15 iulie 2016, cu privire la încălcarea principiului autonomiei
locale și la imposibilitatea constituirii dreptului de administrare concomitent cu
acela de proprietate, precum și cele reținute cu privire la situația excepțională în
care transferul unui bun din proprietatea publică exclusivă a statului și a unităților
administrativ-teritoriale se poate face prin lege organică (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, paragraful 64), precum și cele arătate în Decizia nr.
538 din 25 septembrie 2019.52. În concluzie, pentru toate argumentele arătate,
Curtea constată încălcarea art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1) teza
finală, art. 120 alin. (1) și a art. 147 alin. (4) din Constituție, determinată de faptul
că prin legea supusă controlului de constituționalitate autoritatea legislativă a
pg. 93
Centrul ID-IFR
reglementat într-un domeniu care ține de administrație și autoritatea executivă,

respectiv cu privire la transferul unui bun imobil individual, ce nu face obiectul
exclusiv al proprietății publice, din domeniul public al statului și din administrarea
Instituției Prefectului - Județul Vrancea în domeniul public al județului Vrancea și în
administrarea Consiliului Județean Vrancea.53. Pentru considerentele arătate, în
temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin.
(1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu
unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE: Admite obiecția de neconstituționalitate formulată de Guvernul României
și, respectiv, de Președintele României și constată că Legea pentru trecerea unui
imobil din domeniul public al statului și din administrarea Instituției Prefectului -
Județul Vrancea, în domeniul public al Județului Vrancea și în administrarea
Consiliului Județean Vrancea este neconstituțională, în ansamblul său.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Președintelui României, președinților celor Camere ale
Parlamentului și prim-ministrului și se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 23 septembrie 2020.
Recomandat:
JurisprudențaCurții Constituționale a României
Obligatoriu:
Alexandru-Sorin Ciobanu, 2015, Drept administrativ. Culegere de

spete, Editura Universul Juridic, București
pg. 94

DAB - Manual Pentru Autoinstruire (Suport Curs)

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DAB - Manual Pentru Autoinstruire (Suport Curs)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

Managementul Sectotului Public

Disciplina Drept Administrativ al Bunurilor, se studiază în cadrul studiilor

• Capacitatea de implementare a teoriilor şi noțiunilor specifice privind

Categoria de domeniu are o istorie îndelungată, primind pe parcursul timpului

Domeniul administrativ cuprinde două categorii de bunuri:

neexcluzând existența unor forme de valorificare și de antrenare în circuitul social și

Art. 44 – Dreptul de proprietate privată

• Imposibilitatea grevării cu sarcini sau servituți

Se poate observa faptul că dreptul de proprietate publică, ca și dreptul de

pentru proprietarul terenului învecinat. În astfel de cazuri, persoana interesată - respectiv,

Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, publicată în M. Of.

Codul civil (Legea nr. 287/2009), actualizat

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

• Bălan E., Dreptul administrativ al bunurilor, Editura CH Beck,

Răspundeți succint la următoarele întrebări:

1. Care sunt componentele domeniului administrativ?

2. Definiți deptul de proprietate publică

3. Realizați o comparație domeniul public și domeniul privat al

După cum am observat în prima parte, bunurile aflate în proprietate publică

lor deosebite de natură științifică, istorică, culturală, printre care

a) domeniul public de interes național;

1. În funcție de natura bunurilor, distingem:

2. În funcție de modul de utilizare de către public:

3. În funcție de raportarea la activitatea omului:

4. În funcție de modul de determinare:

5. În funcție de natura juridică a dreptului statului:

6. În funcție de organizarea serviciilor publice23:

O clasificare complexă este realizată în baza OUG nr. 57 privind Codul

• domeniul public al județului27

• Domeniul public al statului

23.porturile de agrement - terenurile pe care sunt situate acestea, cu drumurile de acces

• Domeniul public al județului:

2.terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul judeţean şi aparatul

• Domeniul public al comunei, al oraşului sau al municipiului:

nemijlocită, ci la serviciul public care le exploatează, cum ar fi: căile fereate,

Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, publicată în

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

• OUG nr. 57/ 2019 privind Codul Adminsitrativ, Monitorul

Răspundeți succint la următoarele întrebări:

1. Care sunt drepturile care pot fi exercitate de persoana

2. Calsificați bunurile publice, în funcție de natura bunurilor.

3. Realizați o comparație între bunurile care aparțin statului și

Dreptul de proprietate publică se dobândeşte asupra bunurilor, astfel:

A. Dobândirea bunurilor domeniului public pe cale naturală

B.Dobândirea bunurilor domeniului public prin achiziţii publice

Rechiziția de bunuri şi prestările de servicii reprezintă măsura cu caracter

economici, instituţiile publice, precum şi alte persoane juridice şi fizice la cedarea

Pentru bunurile rechiziționate se acordă despăgubiri pentru bunurile neconsumptibile

C. Dobândirea bunurilor domeniului public prin expropriere pentru cauză de

• regularizări de ape curgătoare şi sisteme de irigaţii;

Efectele hotărârii judecătoreşti, care este definitivă şi irevocabilă, sunt :

În cazul în care părțile se învoiesc în faţa instanţei asupra exproprierii şi

gaze naturale, a extracţiei de gaze naturale, lucrările de dezvoltare,

D. Dobândirea bunurilor domeniului public prin acte de donație sau legate

a) să transmită autorităților centrale titulare ale dreptului de proprietate publică

care au obligația de a iniția demersurile pentru trecerea bunului în domeniul public al

Trecerea unui bun din domeniul public al unei unități administrativ-

Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-

hotărâre a consiliului judeţean al judeţului în a cărui proprietate se află bunul şi prin

Astfel, o asemenea reglementare speciala o reprezintă OUG nr.226/2000 privind

De asemenea, prin HG nr.796/200241 pentru aprobarea Metodologiei de

Răspundeți succint la următoarele întrebări: