Sunteți pe pagina 1din 84

UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

CURSUL DREPT CIVIL ROMAN – TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI


CIVIL este destinat studenţilor Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii
„Hyperion”, forma de învăţământ la distanţă.

COD: SDI – 105205 NUMĂR DE CREDITE ALE CURSULUI – 10

FORMA DE FINALIZARE: examen la sfârşitul semestrelor I şi II

STRUCTURA NOTEI FINALE:


80 % – nota examen scris;
20 % – notă referate realizate pe parcursul semestrului prin
activităţi individuale
Pentru obţinerea notei maxime studentul trebuie:
– să însumeze maximum la examenul scris
– să realizeze două referate finale legate de tematica propusă de profesorul
coordonator sau tutore.

NOTA:
1. Frauda se pedepseşte;
2. În cazul în care referatele realizate de doi studenţi diferiţi sunt
asemănătoare, în pondere mai mare de trei paragrafe, acestea sunt
descalificate din calculul notei finale, pentru ambele persoane, chiar
dacă unul dintre aceştia urmează altă formă de învăţământ.

OBIECTIVELE CURSULUI:
– Cunoaşterea principiilor specifice dreptului civil;
– Cunoaşterea principalelor instituţii ce analizează persoanele fizice şi juridice
ca subiecte de drept;
– Formarea unei culturi juridice de bază în domeniul dreptului privat

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-2-

CUPRINS

TITLUL CAPITOLUL TEME DE STUDIU PAGINA


1.TEORIA I NOŢIUNI 3
GENERALĂ INTRODUCTIVE
II IZVOARELE DREPTULUI 6
CIVIL
III RAPORTUL JURIDIC 10
CIVIL
IV ACTUL JURIDIC CIVIL 16
V PRESCRIPŢIA 25
EXTINCT1VĂ
2. PERSOANELE I NOŢIUNI GENERALE –
II PERSOANA FIZICĂ 32
III PERSOANA JURIDICĂ 51

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-3-
Titlul I
Teoria generală
Capitolul I
Noţiuni introductive
Conţinut:
1. Dreptul civil în sistemul dreptului românesc;
2. Definiţia şi obiectul dreptului civil;
3. Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept

1. Dreptul civil în sistemul dreptului românesc

Dreptul românesc, privit ca totalitate a normelor juridice adoptate de stat


în scopul reglementării relaţiilor interumane din societate, are drept
componente: dreptul internaţional si dreptul intern. În cadrul dreptului intern
distingem între dreptul public şi cel privat. În cadrul dreptului privat se află, ca
ramură de drept, şi dreptul civil, alături de dreptul comercial, dreptul familiei şi
dreptul muncii.

2. Definiţia şi obiectul dreptului civil

2.1. Definiţia

Dreptul civil este acea ramură a dreptului privat care reglementează


raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoanele fizice şi
persoanele juridice situate pe poziţie de egalitate juridică

2.2. Obiectul dreptului civil

Constă în categoriile de raporturi sociale aflate în sfera dreptului civil:


raporturi patrimoniale şi raporturi nepatrimoniale

2.2.1. Raporturile patrimoniale


Sunt acele raporturi sociale care au un conţinut economic, dreptul civil
reglementând raporturile reale şi raporturile obligaţionale.

A. Raporturi reale
Au în conţinutul lor drepturi reale, care se compun din dreptul de
proprietate – înscris ca atare în Constituţia României – şi din celelalte drepturi
reale principale care sunt dezmembrămintele dreptului de proprietate şi drepturi
reale accesorii.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-4-
B. Raporturile obligaţionale
Au în conţinutul lor dreptul de creanţă – drept subiectiv în virtutea căruia
subiectul activ (creditor) poate cere subiectului pasiv (debitor) sa dea, să facă,
sau să nu facă ceva – indiferent dacă dreptul îşi are originea într-un act sau
într-un fapt juridic.
2.2.2. Raporturile nepatrimoniale
Sunt acele raporturi sociale care nu au un conţinut economic. Ele
cuprind: raporturi care privesc existenţa şi integritatea subiectelor de drept civil,
raporturi de identificare, precum şi raporturi izvorâte din creaţia intelectuală.
3. Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept
Doctrina şi jurisprudenţa au stabilit că dreptul civil, ca ramura de drept,
are poziţia de drept comun. Delimitarea sa de alte ramuri de drept este cerută de
considerente practice şi teoretice.
3.1. Criterii de delimitare
Delimitarea dreptului civil faţă de celelalte ramuri de drept se face
folosind următoarele criterii: obiect de reglementare, metoda de reglementare,
calitatea subiectelor, caracterul normelor, natura sancţiunilor, principiile de
ramură
3.2. Ramurile de drept care se delimitează de dreptul civil:
A. Dreptul constituţional;
B. Dreptul administrativ;
C. Dreptul financiar;
D. Dreptul comercial;
E. Dreptul familiei;
F. Dreptul muncii;
G. Dreptul procesual civil;
H. Dreptul internaţional privat.
Spre exemplu, dreptul constituţional, ca ramură a dreptului public care
reglementează prin norme juridice fundamentale relaţiile sociale din domeniul
existentei, organizării şi funcţionării statului şi a puterilor sale, se deosebeşte de
dreptul civil prin: obiectul de reglementare (alcătuit în majoritate din raporturi
nepatrimoniale), poziţia de subordonare a subiectelor sale, caracterul imperativ

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-5-
al majorităţi normelor sale, calitatea specială a subiectelor sale (organele de
stat, cetăţenii români etc.)

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-6-
CAPITOLUL II
Izvoarele dreptului civil
CUPRINS:
– Izvoarele dreptului civil;
– Principalele izvoare ale dreptului civil;
– Obiceiul, morala, precedentul judiciar şi doctrina;
– Aplicarea legii;
– Interpretarea legii.
Izvoarele dreptului civil
1. Noţiunea de izvor al dreptului civil
În sens material, prin izvor al dreptului civil se desemnează condiţiile
concrete de existenţă ale societăţii care stau la baza normelor civile.
În sens formal prin această expresie se înţeleg formele speciale de
exprimare a normelor de drept prin care se consacră voinţa statală.
În sistemul de drept românesc, principala formă de exprimare a dreptului
o constituie actele normative, acte emise sau adoptate de organe de stat anume
investite cu prerogativa legiferării.

2. Principalele izvoare ale dreptului civil


2.1. Legea
Legea este actul normativ adoptat de Parlament, unica autoritate legiuitoare
a ţării,
Constituţia stabileşte trei categorii de legi: constituţionale, legi organice si
legi ordinare.
Constituţia, Codul civil si alte legi (organice şi ordinare) sunt izvoare de
drept civil din categoria legilor;

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-7-
2.1.1. Constituţia
2.1.2. Codul civil
2.1.3. Alte legi
2.2. Decrete-legi
Decretele-legi sunt acte normative adoptate în perioada 22 decembrie
1989 – mai 1990 care constituie izvoare de drept civil în măsura în care conţin
norme referitoare la obiectul de reglementare al acestei ramuri de drept.
2.3. Decretele
Acte normative cu putere de lege emise de regimul dinainte de 22
decembrie 1989, de fostul Consiliu de Stat al R.S.R., aflate în vigoare (Decretul
nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice; Decretul nr. 167/1958
privind prescripţia extinctivă etc.)
2.4. Hotărârile şi ordonanţele Guvernului României
Hotărârile Guvernului sunt acte normative emise în baza şi executarea
legilor Ordonanţele sunt acte normative adoptate de Guvern în temeiul unei legi
speciale de abilitare în limitele şi condiţiile prevăzute de aceasta.
2.5. Actele normative emise de miniştri şi de alţi conducători ai
organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale.
Aceste acte, indiferent de denumire – ordine, instrucţiuni, regulamente
statute, contracte-cadru, contracte tip, standarde sau norme sunt izvoare de
drept civil dacă reglementează raporturi juridice civile.
2.6. Acte normative emise de autorităţile administraţiei publice locale
În exercitarea atribuţiilor lor, Consiliile locale şi judeţene adoptă
hotărâri, primarii emit decizii, iar prefecţii ordine.
2.7. Reglementările internaţionale
Tratatele, convenţiile, pactele şi acordurile internaţionale la care
România este parte prin aderare, aprobare sau ratificare, sunt izvoare ale
dreptului civil în măsura în care reglementează raporturi din sfera sa.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-8-
3. Obiceiul, morala, precedentul judiciar şi doctrina
3.1. Obiceiul;
3.2. Morala (bunele moravuri;
3.3. Precedentul judiciar;
3.4. Doctrina
3.5.
Obiceiul, precedentul judiciar şi doctrina nu sunt izvoare ale dreptului civil.

4. Aplicarea legii civile


Legea civilă îşi produce efectele într-o anumită perioadă de timp, pe un
anumit teritoriu şi asupra unor subiecte determinate.

Legea civilă îşi produce efectele într-o anumită perioadă de timp, pe un anumit
teritoriu şi asupra unor subiecte determinate.

4.1. Aplicarea legii civile în timp


Este cârmuită de două principii ale dreptului civil: principiul
neretroactivităţii legii noi, adică o lege civilă nu se aplică cazurilor ce apar în
practică după adoptarea ei şi principiul aplicării imediate a legii civile noi, din
momentul în care a fost adoptată, legea nouă aplicându-se tuturor văzurilor ce
apar în practică după intrarea ei în vigoare.
4.2. Aplicarea legii civile în spaţiu
În plan intern, aplicarea legii civile în spaţiu se face după următoarea
regulă: actele adoptate de organele centrale ale puterii de stat se aplică pe tot
teritoriul României, în timp ce actele normative emise de organele locale ale
puterii de stat se aplică pe raza teritorială de competenţă.
În plan internaţional, aplicarea legii civile în spaţiu este rezolvată de
dreptul internaţional privat, prin normele sale conflictuale.
4.3. Aplicarea legii civile asupra persoanelor
Există legi civile de aplicare generală, legi civile cere se aplică numai
persoanelor fizice şi legi civile care se aplică numai persoanelor juridice.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-9-
5. Interpretarea legii civile

Este acea operaţiune logico-raţională de lămurire a conţinutului şi


sensului normelor de drept civil în scopul justei lor aplicări

5.1. Clasificarea interpretării legii civile


Clasificarea interpretării legii civile se face după forţa obligatorie sau
neobligatorie a interpretării, după rezultatul interpretării şi după metoda de
interpretare.
5.1.1. Clasificarea după forţa obligatorie sau neobligatorie a
interpretării :
a. Interpretarea oficială;
b. Interpretarea neoficială.
5.1.2. Clasificarea după rezultatul interpretării
a. Interpretarea literală (declarative);
b. Interpretarea extensivă;
c. Interpretarea restrictivă
5.1.3. Clasificarea după metoda de interpretare
a. Interpretarea gramaticală;
b. Interpretarea sistematică;
c. Interpretarea istorico-teleologică;
d. Interpretarea logică.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-10-
CAPITOLUL III
RAPORTUL JURIDIC CIVIL
1. Noţiunea de raport juridic civil
Caractere. Structură
1.1. Noţiunea de raport juridic civil
Raportul juridic civil este o relaţie patrimonială sau nepatrimonială,
reglementată de norma de drept civil.
1.2. Caracterele raportului juridic civil
Caracterele raportului juridic civil sunt: caracterul social, caracterul
dublu voliţional si egalitatea juridică a părţilor.
1.3. Structura raportului juridic civil
Structura raportului juridic civil se referă la trei elemente: subiecte
(părţi), conţinut şi obiect.
1.3.1. Subiectele raportului juridic civil
Subiectele raportului juridic de drept civil participă la acesta, fie în
calitate de persoană fizică, fie în calitate de persoană juridică titulare de
drepturi si obligaţii. Subiectul raportului juridic civil care dobândeşte drepturi
este subiect activ, cel care se obligă este subiect pasiv.
A. Pluralitatea subiectelor
Ca regulă, un raport juridic se stabileşte între un singur subiect activ şi
un singur subiect pasiv. Într-o multitudine de alte situaţii, aceste raporturi se pot
realiza între mai multe persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive, fie
în ambele calităţi. Aceste cazuri le numim pluralitate de subiecte.
B. Determinarea (individualizarea) subiectelor
În aporturile obligaţionale subiectele sunt determinate (individualizate)
din momentul încheierii actului juridic sau consumării faptului care stă la baza
acestor raporturi.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-11-
Există însă cazuri în care subiectul pasiv sau cel activ nu sunt
determinate la data stabilirii raportului juridic (în raporturile juridice de
proprietate, persoanele care au obligaţia de a respecta drepturile proprietarului
sunt nedeterminate).
C. Schimbarea subiectelor
Schimbarea subiectelor între care s-au născut este posibilă în cadrul
raporturilor juridice civile patrimoniale (cesiunea de creanţă, subrogaţia
personală, novaţia etc.)
D. Capacitatea subiectelor
Capacitatea de drept civil a subiectelor se exprimă prin capacitatea
civilă a acestora, capacitate compusă din capacitatea de folosinţă – aptitudinea
generală şi abstractă a omului de a avea drepturi şi obligaţii civile, capacitatea
de exerciţiu – aptitudinea generală a persoanei fizice sau juridice de a-şi
exercita drepturile civile şi de a-şi îndeplini obligaţiile civile prin încheierea de
acte juridice civile
1.3.2. Conţinutul raportului juridic civil
Îl constituie drepturile subiective civile ale subiectului activ şi
obligaţiile civile ale subiectului pasiv.
A. Dreptul subiectiv civil

Dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscută de legea civilă


subiectului activ – persoană fizică sau juridică – în virtutea căreia aceasta
poate, în limitele dreptului şi moralei – să aibă o anumită conduită, să pretindă
o conduită corespunzătoare, să dea, să facă sau să nu facă ceva, de la subiectul
pasiv şi să ceară concursul forţei coercitive a statului, în caz de nevoie

a. Clasificarea drepturilor subiective civile


Drepturile subiective civile se clasifică: după conţinut (drepturi
patrimoniale şi drepturi nepatrimoniale), după opozabilitatea lor (drepturi
absolute şi drepturi relative), după corelaţia dintre ele (drepturi principale şi
drepturi accesorii) şi în funcţie de gradul de certitudine pe care îl conferă
titularilor lor (drepturi pure şi simple şi drepturi afectate de modalităţi).

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-12-
Obligaţia civilă este îndatorirea subiectului pasiv de a avea o
anume conduită, corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ

b. Recunoaşterea, ocrotirea şi exercitarea drepturilor subiective civile


B. Obligaţia civilă
– Noţiune

Obligaţia civilă este îndatorirea subiectului pasiv de a avea o anumită


conduită, corespunzătoare dreptului subiectului activ.

– Clasificarea obligaţiilor civile.

Obligaţiile se clasifică după criteriul obiectului, al opozabilităţii şi după


criteriul sancţiunii aplicabile în cazul nerespectării lor.

1.3.3. Obiectul raportului juridic

A. Noţiunea de obiect al raportului juridic

Obiectul raportului juridic civil este conduita subiectelor acestuia


determinată de acţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi de cea de care
este ţinut subiectul pasiv. Acţiunea sau inacţiunea subiectelor se raportează la
un anumit bun (obiect derivat al raportului juridic civil)

B. Bunurile

– Noţiunea
Bunul este o valoare economică utilă pentru satisfacerea nevoilor
materiale şi spirituale ale omului şi care este susceptibilă de apropriere sub
forma dreptului patrimonial.

– Clasificarea bunurilor
Clasificarea bunurilor se face după diferite criterii, printre care: natura şi
calificarea dată de lege, regimul circulaţiei lor juridice, după cum este posibilă
sau nu înlocuirea lor în executarea obligaţiei civile, după cum produc sau nu
fructe etc.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-13-
2. Izvoarele si proba raporturilor juridice concrete
2.1. Izvoarele raporturilor juridice concrete
– Noţiunea
Izvoare ale raportului juridic civil concret sunt acele acte şi fapte care potrivit
normelor de drept civil, dau naştere unor raporturi juridice civile concrete.
– Clasificarea izvoarelor raporturilor juridice civile concrete.
Izvoarele raporturilor juridice concrete se clasifică după legătura lor cu voinţa
acţiunii omeneşti şi faptele naturale şi în funcţie de sfera lor (fapte juridice în sens larg
şi fapte juridice în sens restrâns).
2.2. Proba raporturilor juridice civile concrete
2.2.1. Scurt istoric
Din cele mai vechi timpuri, judecarea litigiilor apărute între oameni s-a făcut
pe baza probelor, care se înfăţişau judecătorilor (acte scrise, mărturisiri, prezumţii etc.)
2.2.2. Noţiuni generale
Proba: Într-un prim sens al termenului este prezentarea în faţa instanţei de judecată a
mijloacelor legale de convingere a acesteia asupra existenţei unor anumite drepturi şi
obligaţii civile. Într-un al doilea sens, proba este mijlocul juridic de stabilire a
existenţei drepturilor subiective şi obligaţiilor civile.
Materia probelor este reglementată în art. 1169-1206 din Codul civil şi art.
162-233, 235-241 din Codul de procedura civil.
Obiectul probei este elementul de dovadă – toate împrejurările, acte sau fapte
juridice care sunt izvoare ale raporturilor juridice civile concrete – menit a demonstra
existenţa unui drept subiectiv civil şi a obligaţiei corelative.
Sarcina probei revine în primul rând reclamantului, apoi pârâtului,
judecătorul putând dispune din oficiu administrarea probelor necesare.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
- 14-
Mijloacele de probă sunt: proba prin înscrisuri, mărturia, mărturisirea
(recunoaşterea) şi prezumţiile.
2.2.3.1. Proba cu înscrisuri
– Noţiune şi clasificare
Înscrisurile reprezintă consemnarea de date despre acte şi fapte juridice,
cu un mijloc adecvat pe un suport material.
– Înscrisul autentic
Potrivit art. 1171 din Codul civil, actul autentic „este acela ce s-a făcut,
cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public care are dreptul de a
funcţiona în locul unde actul s-a făcut”.
– Înscrisul sub semnătura privată
Poate fi scris de mână, în totalitate, de una sau alta din părţi, ori parţial
de una dintre părţi şi parţial de cealaltă parte sau de către un terţ. Acest înscris
îşi are puterea probantă prin semnătura părţilor care îşi exprimă astfel voinţa.
– Alte înscrisuri
Sunt cele care, pentru a fi considerate probe, nu necesită a fi semnate,
fiind denumite şi înscrisuri nesemnate. Exemple de astfel de înscrisuri sunt
registrele comerciale, registrele, cărţile şi hârtiile domestice, menţiunile făcute
de creditor pe titlul de creanţă, scrisorile şi telegramele.
2.2.3.2. Mărturia (proba testimonială)
a. Moţiunea de martor si de mărturie
b. Trăsăturile caracteristice ale mărturiei
c. Condiţiile de admisibilitate ale mărturiei
Martorul este persoana străină de proces ce are cunoştinţe proprii
despre fapte care sunt concludente în rezolvarea pricinii Mărturia este
relatarea orală făcută de o persoană în faţa instanţei de judecată cu privire la
acte sau fapte litigioase săvârşite în trecut, despre care are cunoştinţă
personală. Este reglementată de art. 1191-1192 din Codul civil.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-15-
2.2.3.3. Mărturisirea (recunoaşterea)

a. Noţiunea de mărturisire şi natura juridică a acesteia


b. Caracterele mărturisirii şi consecinţele lor juridice
c. Domeniul de aplicare a mărturisirii
d. Felurile mărturisirii
e. Puterea doveditoare a mărturisirii
f. Interogatoriul

Mărturisirea este recunoaşterea de către o persoană a unui act sau fapt pe


care o altă persoană îşi întemeiază o pretenţie sau o apărare şi care este de natură
să producă consecinţe juridice împotriva autorului ei. Ea este admisă în toate
materiile cu excepţia situaţiilor în care este interzisă de lege, sau când prin
admiterea mărturisirii s-ar eluda dispoziţiile legii sau s-ar pierde un drept la care
nu se poate renunţa sau care nu poate face obiectul unei tranzacţii.

2.2.3.4. Prezumţiile

a. Noţiunea

Potrivit art. 1199 din Codul civil, prezumţiile sunt, „consecinţe pe care
legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut”.

b. Clasificarea

Există prezumţii legale – limitate numeric, determinate special prin


lege – şi prezumţii simple (ale omului) care sunt opera judecătorului şi care sunt
nenumărate.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-16-
Capitolul IV
Actul juridic civil
CONŢINUT:
1. Noţiune
2. Condiţiile actului juridic civil
3. Forma actului juridic civil
4. Modalităţile actului juridic civil
5. Efectele actului juridic civil
6. Nulitatea actului juridic civil
1. Noţiunea şi clasificarea actelor juridice civile
1.1. Noţiunea
Actul juridic civil este acea manifestare de voinţă a subiectelor de drept
civil, exprimând intenţia de a produce efecte juridice, în sensul de a naşte,
modifica sau stinge un raport juridic civil concret.
1.2. Clasificarea actelor juridice civile
Actele se clasifică după numărul părţilor (acte unilaterale, bilaterale,
multilaterale), după efectul lor (constitutive, translative, declarative), după
scopul urmărit la încheierea lor (cu titlu oneros şi cu titlu gratuit) etc.
1.2.2. Actele juridice civile:
a. Acte juridice civile unilaterale, bilaterale şi multilaterale;
b. Acte juridice cu titlu oneros şi acte cu titlu gratuit;
c. Acte juridice constitutive, translative şi declarative;
d. Acte juridice de administrare şi de dispoziţie;
e. Acte juridice patrimoniale şi nepatrimoniale;
f. Acte juridice consensuale, solemne şi reale;
g. Acte juridice între vii şi pentru cauză de moarte;
h. Acte juridice subiective şi acte condiţie;
i. Acte juridice civile pure şi simple şi acte afectate de modalităţi;
j. Acte juridice civile principale şi accesorii;

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-17-
k. Acte juridice civile cauzale şi acte abstracte;
l. Acte juridice civile personale şi acte prin reprezentare;
m. Acte juridice civile numite şi acte nenumite;
n. Acte juridice civile cu executare dintr-o dată şi acte cu executare
succesivă
2. Condiţiile actului juridic
2.1. Noţiune şi clasificare
Condiţiile actului juridic civil sunt componente care trebuie, sau pot, să
facă parte din structura acestuia. Acestea sunt: capacitatea de a încheia actul
juridic, consimţământul, obiectul şi cauza.
2.2. Capacitatea de a încheia actul juridic civil
2.2.1. Noţiune
Este aptitudinea subiectului de drept civil – persoana fizică sau juridică –
de a deveni titular de drepturi şi obligaţii civile prin încheierea de acte juridice
civile.
2.2.2. Principiul capacităţii
Capacitatea de a încheia actul juridic civil constituie regula, incapacitatea
fiind excepţia expres prevăzută de lege, de stricta interpretare şi aplicare.
2.3. Consimţământul
2.3.1. Noţiune
Este hotărârea subiectului de drept civil manifestată în exterior de a
încheia un act juridic civil.
2.3.2. Condiţiile de valabilitate a consimţământului
Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie exteriorizat, să emane de la o
persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte
juridice şi să nu fie afectat de vreun viciu de consimţământ.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-18-
2.3.3. Viciile de consimţământ

A. Eroarea – falsa reprezentare a realităţii încheierii unui act juridic


civil.
B. Dolul (viclenia) – inducerea în eroare a unei persoane folosind
mijloace viclene în vederea determinării sale să încheie un act juridic civil.
C. Violenţa – ameninţarea unei persoane cu suferinţe fizice sau morale
care-i induc o asemenea teamă încât o determină să încheie un act juridic civil.
D. Leziunea – disproporţia de valoare între două pretenţii.

3. Obiectul actului juridic civil

3.1. Noţiune

Obiectul actului juridice civil este conduita părţilor, care se stabileşte


prin acel act, reprezentând acţiunile sau inacţiunile la care părţile sunt
îndreptăţite, sau la care sunt obligate.

3.2. Condiţiile de valabilitate

Obiectul actului juridic civil trebuie:

– să existe;
– să fie în circuitul civil;
– să fie determinat sau determinabil;
– să fie posibil;
– să fie licit şi moral.

4. Cauza actului juridic civil

4.1. Noţiune

Este obiectivul avut în vedere la încheierea actului juridic civil

În structura cauzei intră două elemente: scopul imediat (numit scopul


obligaţiei) şi scopul mediat (ca element abstract şi invariabil)

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-19-
4.2. Condiţii de valabilitate

Cauza, pentru a fi valabilă, trebuie să existe, să fie reală, să fie licită şi


morală.

4.3. Rolul şi proba cauzei

Rolul cauzei consta în importanţa practică a acestei condiţii de fond a


actului juridic civil. Cauza este prezumată până la dovada contrarie, art. 967,
alin. 2 din Codul civil).

5. Forma actului juridic

5.1. Noţiune

Este acea condiţie care reprezintă modalitatea de exteriorizare a


manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a crea, modifica sau stinge un raport
juridic civil.

5.2. Principiul consensualismului

Potrivit principiului consensualismului, simpla manifestare de voinţă este


necesară şi suficientă pentru ca actul să se nască valabil din punct de vedere al
formei.

Excepţiile de la acest principiu sunt:

– forma cerută pentru valabilitatea actului juridic civil (ad validitatem);


– forma cerută pentru probarea actului juridic civil (ad probationem);
– forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi.

5.3. Clasificarea condiţiilor de formă ale actului juridic civil

Se face după consecinţele juridice ale nerespectării lor (forma ad


validitatem, forma ad probationem şi forma cerută pentru opozabilitate faţă de
terţi) şi după izvorul care cere o anumită formă (forma legală şi forma
convenţională).

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-20-
5.3.1. Forma ad validitatem a actului juridic civil:
5.3.2. Forma ad probationem a actului juridic civil;
5.3.3. Forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi a actului juridic
civil.

6. Modalităţile actului juridic civil

6.1. Noţiune
6.2. Termenul
6.2.1. Definiţie

Este un eveniment viitor şi sigur că se va realiza până la care este amânată


începerea sau încetarea, după caz, a exerciţiului drepturilor subiective sau a
executării obligaţiilor civile.

6.2.2. Clasificare

După diferite criterii distingem intre termen suspensiv şi extinctiv,


termen voluntar, legal şi judiciar, termen cert şi incert.

6.2.3. Efecte juridice

Termenul afectează doar executarea actului nu şt existenţa sa.

6.3. Condiţia

6.3.1. Definiţie

Este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare de care depinde


naşterea sau desfiinţarea actului juridic civil

6.3.2. Clasificare

După criteriile stabilite în literatura juridică de specialitate, condiţia este


suspensivă şi rezolutorie, cauzală, mixtă şi potestativa, pozitivă şi negativă.

6.3.3. Efecte juridice

Condiţia afectează însăşi existenţa actului juridic civil şi îşi produce


efectele retroactiv.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-21-
6.4. Sarcina

6.4.1. Definiţie

Este o obligaţie de a da, a face, sau a nu face ceva, impusă de cel care
dispune gratificatului prin liberalităţi

6.4.2. Clasificare

Există sarcină în favoarea dispunătorului, sarcină în favoarea gratificatului


şi sarcină în favoarea unei terţe persoane.

6.4.3. Efecte juridice

Sarcina neexecutată afectează doar eficacitatea şi nu valabilitatea actului


juridic civil.

7. Efectele actului juridic civil

7.1. Noţiune

Efectele actului juridic civil sunt drepturile subiective şi civile la care dă


naştere, pe care le modifică sau stinge un asemenea act

7.2. Principiile efectelor actului juridic civil

7.2.1.7.2.1. Definiţie: Sunt reguli de drept care arată cum şi faţă de cine se
produc aceste efecte.

7.2.2. Principiul forţei obligatorii a actului juridic civil


Este regula potrivit căreia actul juridic civil încheiat în condiţiile legii se impune
autorilor săi, asemenea legii. Excepţiile de la acest principiu sunt cazurile în care
efectele nu se produc aşa cum au dorit părţile, aceste efecte fiind mai întinse sau mai
restrânse, independent de voinţa lor sau a uneia dintre ele.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-22-
7.2. 3. Principiul irevocabilităţii actului juridic civil
Potrivit acestui principiu, actele juridice civile nu pot fi revocate, prin
voinţa uneia dintre parţi – în cazul actelor bilaterale – şi nici prin manifestarea
contrară de voinţă din partea autorului actului unilateral: Excepţiile de la acest
principiu sunt revocarea „din cauze autorizate de lege” (art. 969 alin. 2 din
Codul civil), în cazul convenţiilor – şi cele expres prevăzute de lege pentru
actele unilaterale.
7.2.4. Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil
Este principiul potrivit căruia actul juridic civil produce efecte faţă de
autorii sau autorul acestuia. Excepţiile de la acest principiu sunt cazurile în
care actul juridic civil produce efecte şi faţă de alte persoane decât părţile. pentru
că aceasta este voinţa părţilor actului

8. Nulitatea actului juridic civil

8.1. Noţiune
Este sancţiunea de drept civil care înlătură efectele actului juridic
contrare scopului urmărit de dispoziţiile legale care reglementează condiţiile;
pentru încheierea sa valabilă.
8.2. Clasificarea cauzelor şi regimul juridic al nulităţii actului juridic
civil
După natura interesului – general sau individual – ocrotit prin norma
juridică încălcată, distingem între nulitatea absolută şi nulitatea relativă. în
funcţie de întinderea efectelor sale, nulitatea este totală sau parţială. După
modul de consacrare legislative, nulitatea se clasifică în nulitate expresă şi
nulitate virtuală. După felul condiţiei de valabilitate nerespectată, nulitatea poate
fi de fond şi de formă.
8.3. Cauze de nulitate
Sunt considerate cauze de nulitate absolute a actului juridic civil:
încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor, lipsa totală a
consimţământului, nevalabilitatea obiectului, încălcarea ordinii publice, frauda legii,
lipsa cauzei, cauza ilicită sau imorală etc.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-23-
Constituie cauze de nulitate relativă viciile de consimţământ, lipsa
discernământului în momentul încheierii actului juridic civil, nerespectarea
regulilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanelor şi nerespectarea
dreptului la preemţiune
8.4. Regimul juridic al nulităţilor
8.4.1. Regimul juridic al nulităţii absolute
Regimul juridic al nulităţii absolute este exprimat în următoarele reguli:
a) nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes;
b) acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă;
c) nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare
8.4.2. Regimul juridic al nulităţii relative
Regimul juridic al nulităţii relative este cârmuit de trei reguli:
a) nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana al cărui interes
a fost nesocotit la facerea actului juridic;
b) acţiunea în anulabilitate este prescriptibilă;
c) nulitatea relativă poate fi confirmată expres sau tacit
8.5. Efectele nulităţii
8.5.1. Definiţie: Sunt consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii.

8.5.2. Principiile efectelor nulităţii actului juridic civil

A. Principiul retroactivităţii
Este regula de drept potrivit căreia nulitatea produce efecte nu tocmai pentru
viitor ci şi pentru trecut, adică aceste efecte urcă până la momentul încheierii actului
juridic civil. Excepţiile de la principiu sunt situaţiile în care efectele produse între
momentul încheierii actului şi acela al anulării sale sunt menţinute

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-24-
B. Principiul repunerii în situaţia anterioară

Este regula de drept potrivit căreia tot ceea ce s-a executat în baza unui
act anulat se restituie, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia
în care acel act nu s-ar fi încheiat. Sunt excepţii de la acest principiu cazurile în
care prestaţiile efectuate în temeiul actului anulat nu se supun restituirii
menţinându-se.

C. Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului


iniţial

Este regula de drept potrivit căreia tot ceea ce s-a executat în baza unui
act anulat se restituie, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în
care acel act nu s-ar fi încheiat. Sunt excepţii de la acest principiu cazurile în
care prestaţiile efectuate în temeiul actului anulat nu se supun restituirii
menţinându-se

D. Principiul conversiunii actului juridic civil, al validităţii aparenţei de


drept şi al răspunderii civile delictuale

Este un principiu care înlătură regula: ceea ce este nul nu-şi produce
nici un efect. Conversiunea este înlocuirea actului nul cu un act juridic valabil.
Ea are ca temei regala de interpretare stabilită în art. 978 Cod civil: actul se
interpretează în sensul în care ar putea produce un efect, nu în acela în care nu
ar produce nici unul (actus interpretandis est potius ut valeat quam ut pereat)

Pentru a opera conversiunea, trebuie îndeplinite condiţiile:

– să existe un element de diferenţă între actul nul şi actul valabil;


– unul dintre acte să fie anulat efectiv şi total;
– actul socotit valabil să întrunească toate condiţiile de valabilitate şi
aceste condiţii să se regăsească în chiar cuprinsul actului;
– din manifestarea de voinţă a parţilor să nu rezulte
inadmisibilitatea conversiunii.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-25-
CAPITOLUL V
PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ
CONŢINUT

– noţiunea şi efectul prescripţiei extinctive;

– termenele prescripţiei extinctive;

– începutul prescripţiei extinctive;

– suspendarea prescripţiei extinctive;

– întreruperea prescripţiei extinctive;

– repunerea în termenul de prescripţie

1. Noţiunea şi efectul prescripţiei extinctive 1.1.

Noţiunea

Prescripţia extinctivă în dreptul civil este stingerea dreptului la acţiune în sens


material prin neexecutarea sa în termenul stabilit de lege.

1.2. Efectul prescripţiei extinctive

Art. 1091 din Codul civil enumeră prescripţia printre modurile de


stingere a obligaţilor civile.

Într-o părere majoritară a autorilor de literatură juridică, prin prescripţie se


stinge doar dreptul la acţiune în sens material, iar nu însuşi dreptul subiectiv.
Consecinţele acestui efect al prescripţiei extinctive sunt: supravieţuirea dreptului

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
subiectiv civil, ca şi a obligaţiei civile corelative şi imprescriptibilitatea dreptului la
acţiune în sens procesual.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-26-
1.3.1. Criterii de determinate

Un prim criteriu de determinare a drepturilor subiective civilie


prescriptibile extinctiv îl reprezintă natura drepturilor subiective civile
(patrimoniale şi nepatrimoniale. Al doilea criteriu este cel al actului normativ
care reglementează prescripţia (Decretul nr. 167/1958, Codul civil sau alte acte
normative.

1.3.2. Drepturile patrimoniale

A. Drepturile de creanţă

Conform primului criteriu, în categoria drepturilor patrimoniale,


principalul domeniu al prescripţiei extinctive îl formează drepturile de creanţă.
Astfel, acţiunile personale care însoţesc drepturile de creanţă sunt prescriptibile.
Prin excepţie, acţiunea în restituire a drepturilor la Casa de Economii şi
Consemnaţiuni şi acţiunea având ca obiect partea cuvenită din rezerva de prime
în asigurările facultative de persoane nu sunt prescriptibile.

B. Drepturile reale principale

În materia drepturilor reale principale sunt imprescriptibile: acţiunea în


revendicare imobiliara, acţiunea în partaj, acţiunea negatorie, confesorie şi
acţiunea în revendicare imobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate publică.
Sunt acţiuni reale prescriptibile extinctiv: acţiunea în revendicare imobiliară
întemeiată pe dreptul de proprietate privată, acţiunea confesorie şi acţiunea în
revendicare imobiliară în caz de avulsiune (art. 498 din Codul civil) şi în cazul
prevăzut de art. 561 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

1.3.3. Drepturile nepatrimoniale

Principiul imprescriptibilităţii drepturilor nepatrimoniale este regula de


drept conform căreia protecţia acestora, prin acţiune în justiţie, nu este limitată
în timp. Ca excepţie, acţiuni nepatrimoniale prescriptibile sunt: acţiunea în
anulabilitate (în nulitate relativă), acţiunea în tăgadă paternităţii, acţiunea în
stabilirea paternităţii, acţiunea în nulitatea relativă a căsătoriei.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-27-
1.3.3. Prescript extinctiva în situaţii juridice speciale

Practica jurisdicţională, în unele situaţii a dat soluţii neuniforme sau care


necesită explicaţii teoretice speciale pentru înţelegerea modului de rezolvare a
problemei prescriptibilităţii. Aceste situaţii sunt: apărarea dreptului subiectiv pe
calea excepţiei, acţiunea în constatare, acţiunile mixte, dualitatea de acţiuni,
acţiunea în repararea unei daune morale, acţiunea în restituire ca urmare a
anularii unui act juridic civil, unele acţiuni în materie succesorală etc.

2. Termenele de prescripţie extinctivă

2.1. Noţiune şi clasificare

Termenul de prescripţie este perioada de timp stabilită de lege în care se


poate exercita dreptul la acţiune în sens material. După criteriul sferei de aplicare,
există termene generale şi termene speciale de prescripţie extinctivă. După izvorul
normativ al lor, există termene instituite de decretul nr. 167/1958 şi termene
instituite de alte izvoare de drept civil.

2.2. Termenele generale ale prescripţiei extinctive

2.2.1. Termenul general de prescripţie de 3 ani

Termenul general de prescripţie de 3 ani, aplicabil acţiunilor personale


care însoţesc drepturile civile de creanţă este consacrat de art. 3 alin. 1 din
Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă. Este un termen care îşi
găseşte aplicaţie practică ori de câte ori nu-şi găseşte aplicaţie un termen special.

2.2.2. Termenul general de prescripţie de 30 de ani

Termenul general de prescripţie de 30 de ani este aplicabil acţiunilor


reale care însoţesc drepturile reale principale prescriptibile extinctiv şi este
reglementat de art. 1890 din Codul civil.

2.3. Termenele speciale de prescripţie extinctivă

2.3.1. Termene speciale privind acţiunile personale nepatrimoniale

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-28-
Aceste termene sunt prevăzute în Codul familiei: termenul de 6 luni
(aplicabil acţiunii în anulabilitatea căsătoriei), termenul de 6 luni (aplicabil
acţiunii în tăgada paternităţii), termenul de un an (aplicabil acţiunii în stabilirea
paternităţii copilului din afara căsătoriei).
2.3.2. Termenele speciale privind acţiunile personale ce au ca bază
drepturi de creanţă.
Decretul nr. 167/1958 stabileşte următoarele termene speciale de
prescript: termenul de 2 ani, aplicabil raporturilor de asigurare, termenul de 3
ani aplicabil sumelor aflate în depozit, termenul de 6 luni, aplicabil acţiunii în
răspundere pentru vicii ascunse fără viclenie, termenul de 60 de zile în care se
prescrie dreptul la acţiune privind sumele de bani încasate din vânzarea biletelor
pentru spectacole.
Codul civil prevede următoarele termene: termenul de 6 luni, pentru
dreptul de opţiune succesorală, termenul de 1 an prevăzut de art. 1334, termenul
de 6 luni stabilit de art. 1903 şi termenul de I an prevăzut de art. 1904.
2.3.2. Termene speciale privind unele acţiuni reale
Acestea sunt: termenul de 1 an, prevăzut de art. 498 din Codul civil şi
termenul de 3 ani prevăzut de art. 561 din Codul de procedură civilă.

3. Începutul prescripţiei extinctive

3.1. Reguli privind începutul prescripţiei extinctive

3.1.1. Regula generală


Regula generală privind începutul prescripţiei extinctive având ca
obiect dreptul la acţiune este: prescripţia începe să curgă de la data naşterii
dreptului la acţiune. Ea este reglementată de art. 7 din decretul nr. 167/1958 şi
de art. 1886 din Codul civil.
3.1.2. Reguli speciale

Decretul nr. 167/1958 instituie următoarele reguli speciale privind


începutul prescripţiei extinctive;

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-29-
– pentru dreptul pur şi simplu prescripţia dreptului la acţiune
începe să curgă de la data naşterii raportului juridic (art. 7, alin. 2);
– pentru dreptul afectat de un termen suspensiv sau de o condiţie
suspensivă, prescripţia începe să curgă de la data împlinirii termenului ori
realizării condiţiei (art. 7, alin. 3);
– pentru acţiunea în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta
ilicită şi în cazurile asimilate, prescripţia începe să curgă de la data când
păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de
ea, sau la expirarea termenului prevăzut de lege (art. 8 din decretul nr. 167/1958
şi art. 12 din Legea nr. 11/1991);
– prescripţia acţiunii în anulabilitate începe să curgă în momente
diferite în funcţie de cauza de nulitate relativă (art. 9 din decretul nr. 167/1958);
– prescripţia dreptului la acţiune pentru viciile ascunse ale unui
lucru, ale unei lucrări sau ale unei construcţii începe să curgă de la data
descoperirii viciilor însă cel mai târziu de la împlinirea termenului de garanţie
pentru aceste vicii (art. 11 din Decretul nr. 167/1958).
4. Suspendarea prescripţiei extinctive
4.1. Noţiunea şi cauzele suspendării prescripţiei extinctive
Suspendarea prescripţiei extinctive este acea modificare a cursului
acesteia în sensul opririi, de drept, a curgerii termenului de prescripţie, în
perioada cât durează situaţiile limitativ prevăzute de lege, care îl împiedică să
acţioneze pe titularul dreptului la acţiune
Cauzele de suspendare sunt prevăzute de art. 13 şi 14 din Decretul nr.
167/1958: forţa majoră, apartenenţa la forţele armate ale României puse pe
picior de război, reclamaţia administrativă, între soţi în timpul căsătoriei.
Prescripţia nu curge, de asemenea, împotriva celui cu capacitate restrânsă, atâta
timp când nu are cine sa-i încuviinţeze actele, cât timp socotelile nu au fost date
şi aprobate între părinţi sau tutori şi cei ce se află sub ocrotirea lor.

4.2. Efectele suspendării prescripţiei extinctive

4.2.1. Efectele generale


Efectele generale ale suspendării sunt următoarele: pentru perioada
anterioară cauzei, suspendarea nu produce nici un efect juridic, deoarece timpul

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-30-
scurs între începutul prescripţie şi data suspendării intră în calculul termenului
de prescripţie; pe durata cauzei de suspendare, efectul constă în oprirea curgerii
prescripţiei; ulterior cauzei de suspendare efectul constă în reluarea cursului
prescripţiei din momentul în care el a fost oprit.
4.2.2. Efectul special
Efectul special al suspendării constă în prorogarea momentului împlinirii
termenului de prescripţie existent, astfel încât între momentul încetării cauzei de
suspendare, termenul de prescripţie aplicabil este mai mare sau mai mic de 6
luni.
5. Întreruperea prescripţiei extinctive
5.1. Noţiunea şi cauzele întreruperii prescripţiei extinctive
Întreruperea prescripţiei extinctive este acea modificare a cursului
acesteia, în sensul înlăturării prescripţiei scurse înainte de a se ivi cauza de
întrerupere şi începerea unei alte prescripţii extinctive.
Cauzele întreruperii sunt: recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se
prescrie de cel în folosul căruia curge prescripţia; introducerea unei cereri de
chemare în judecată chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă
necompetentă, printr-un act începător de executare.
5.2. Efectele întreruperii prescripţiei extinctive
Potrivit art. 17 din decretul nr. 167/1958, întreruperea prescripţiei
extinctive produce două efecte:
– anterior datei întreruperii, prescripţia extinctivă este ştearsă, înlăturată,
ca şi cum n-ar fi curs;
– posterior întreruperii, efectul constă în începerea altei prescripţii, un
nou termen de prescripţie începând să curgă.

6. Repunerea în termen

6.1. Noţiune

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-31-

Repunerea în termen este beneficiul prevăzut de lege în favoarea titularului


dreptului la acţiune, care, din motive bine întemeiate, nu a putut formula acţiunea în
justiţie în cadrul termenului de prescripţie, astfel că instanţa de judecată este în drept
să soluţioneze în fond problema, deşi cererea de chemare în judecată a fost introdusă
după împlinirea termenului de prescripţie

6.2. Cauzele, termenul şi efectul repunerii în termenul de prescripţie

Jurisprudenţa a considerat cauze care justifică repunerea în termen:


existenţa unor împrejurări speciale în care s-a găsit moştenitorul, ce l-a
împiedicat să afle despre deschiderea moştenirii; spitalizarea îndelungată ori
repetată; părăsirea minorului; recunoaşterea unor fapte, stabilite de organele de
urmărire penală numai după îndeplinirea termenului de prescripţie.
Termenul de repunere în termenul de prescripţie are durata de o lună şi
începe să curgă de la data încetării cauzei care justifică depăşirea termenului de
prescripţie.
Efectul de repunere în termenul de prescripţie este că, deşi termenul de
prescripţie a expirat, prescripţia nu s-a împlinit. Acest efect permite organului de
jurisdicţie să treacă la judecarea în fond a cauzei.

7. Calculul prescripţiei extinctive

Definiţie: prin calculul prescripţiei extinctive se înţelege stabilirea


7.1.
momentului în care începe să curgă termenul de prescripţie.

7.2. Regulile de calcul al termenului de prescripţie


Calculul termenului de prescripţie, stabilit pe ani şi pe luni se face potrivit Codului de
procedură civilă astfel; termenul se va împlini în ziua corespunzătoare din ultimul an ori
ultima lună; dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare, termenul se socoteşte în
ultima zi a acestei luni.
Calculul termenului de prescripţie pe zile, potrivit Codului civil se face astfel: ziua în
cursul căreia prescripţia începe nu intră în calculul, iar prescripţia se consideră împlinită
numai după împlinirea celei din urmă zi a termenului definit prin lege.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-32-
TITLUL II
PERSOANELE
Noţiuni generale

Subiectele dreptului civil, sunt oamenii, persoanele cu vocaţie de a avea


drepturi şi obligaţii, care participă, în mod individual sau în forme organizate, la
raporturi juridice. Atributul de subiect al dreptului civil, aparţinând persoanelor
fizice şi juridice, se exprimă prin capacitatea civilă.

Capitolul I

Persoana fizică
CONŢINUT:

1. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice;


2. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizicei:
3. Ocrotirea persoanei fizice;
4. Identificarea persoanei fizice

1. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice

1.1. Noţiune şi caractere juridice

Capacitatea de folosinţă a persoanelor fizice este acea componentă a


capacităţii civile care exprimă posibilitatea omului de a avea drepturi şi obligaţii.

Caracterele juridice ala capacităţii de folosinţă a persoanei fizice sunt:


legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea, egalitatea şi
universalitatea. Aceste caractere rezultă din prevederile Decretului nr. 31/1954,
ale Convenţiei internaţionale privind drepturile copilului şi ale Convenţiei
europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

1.2. Începutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice

Regula privind începutul capacităţii de folosinţă de la naşterea persoanei,


este stabilită în art. 7, alin. 1 din Decretul nr. 31/1954. Există şi o excepţie
prevăzută de acelaşi act normativ: „Drepturile copilului sunt recunoscute de la

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT
-33-
concepţie numai dacă se naşte viu”. Pentru ca această excepţie (capacitate de
folosinţă anticipată) să fie aplicată, trebuie întrunite cumulativ două condiţii:
copilul conceput să dobândească numai drepturi şi copilul conceput să se nască
viu.

1.3. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice

1.3.1. Noţiunea, regulile şi criteriile de determinare

În conţinutul capacităţii de folosinţă sunt cuprinse toate drepturile şi


obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Acest conţinut se determină după
anumite reguli, printre care: se stabileşte prin raportare la sistemul legislativ al
unui anumit stat la un moment dat; limitele conţinutului capacităţii de
folosinţă se află în îngrădirile stabilite de legislaţia unui anumit stat la un
moment dat; se stabileşte prin raportarea la izvoarele specifice dreptului civil etc.

Criteriile de determinare a conţinutului capacităţii de folosinţă a


persoanei fizice sunt: natura drepturilor civile şi sursa capacităţii de folosinţă a
persoanei fizice.

1.3.2. Îngrădirile capacităţii de folosinţă a persoanei fizice

A. Îngrădiri – sancţiune

Pot avea caracter de pedeapsă penală sau caracter de sancţiune civilă.

a) Din categoria îngrădirilor cu caracter de pedeapsă penală fac parte


pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi şi pedeapsa accesorie a
interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 53, 64 şi 71 din Codul penal.

Deosebirea dintre cele două categorii de îngrădiri: sancţiunea constă în


aceea că pedeapsa complementară operează ca efect al hotărârii judecătoreşti, în
timp ce pedeapsa accesorie operează de drept (conform art. 71 alin. 2 din Codul
penal).

b) În categoria sancţiunilor civile, Codul familiei reglementează


decăderea din drepturile părinteşti (art. 109, 112), Legea nr. 47/1993 prevede
măsura delegării exerciţiului drepturilor părinteşti, iar Codul civil, în materie
succesorală reglementează nedemnitatea succesorală, acceptarea forţată a
moştenirii şi decăderea din beneficiul de inventar.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-34-
B. Îngrădiri având caracter de măsură de protecţie

Îngrădirile cu caracter de măsură de protecţie, în dreptul civil, se referă la


incapacitatea privind anumite categorii de persoane fizice aflate în situaţii speciale şi
sunt prevăzute de Constituţie, Codul civil şi Codul familiei.

1.4. Încetarea capacităţii de folosinţa a persoanei fizice Potrivit decretului nr.


31/1954, capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează o dată cu
moartea acesteia. Dovada datei morţii (data încetării capacităţii de folosinţă) se face
cu certificatul de deces eliberat în baza actului de deces, act de stare civilă.

1.4.1. Declararea judecătorească a morţii


Declararea judecătorească a morţii, reglementată de Decretul nr. 31/1954, poate fi sau
nu precedată de declaraţia judecătorească a dispariţiei şi se explică prin nevoia
resimţită de societate de a fi clarificată situaţia persoanei disparate, despre care nu
se ştie dacă este sau nu în viaţă

1.4.1.1. Declararea judecătorească a dispariţiei

Declararea judecătorească a dispariţiei poate fi cerută în condiţiile art. 16 din


Decretul nr. 31/1954 atunci când absenţa de la domiciliu are o durată maximă de
un an şi aceasta naşte incertitudini faţă de existenţa în viaţă a persoanei în cauză
Procedura declarării dispariţiei este reglementată de Decretul nr.
32/1954 prin art. 36-39, fiind structurată pe patru etape: introducerea cererii, etapa
prealabilă judecăţii, judecarea cererii şi etapa ulterioară judecăţii.

1.4.1.2. Declararea judecătorească a morţii precedată de declararea


judecătorească a dispariţiei

1.4.1.3. Declararea judecătorească a morţii neprecedată de declararea


judecătorească a dispariţiei

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-35-

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

UNIVERSTTATEA „HYPERION" DIN BUCURESTI FACULTATEA DE DREPT

-35-

1.4.2. Comorienţii
Comorienţii sunt persoane cu vocaţie succesorală reciprocă, care au decedat în
aceeaşi împrejurare, fără posibilitatea de a se putea determina dacă una a supravieţuit
alteia (prezumţia de moarte simultană - art. 21 din Decretul nr. 31/1954).

2- Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice

2.1. Noţiune şi caractere juridice

Capacitatea de exerciţiu; a persoanei fizice este componenta capacităţii civile


care exprimă aptitudinea omului de a dobândi şi exercita drepturi civile şi de a-şi asuma
şi de a exercita obligaţii civile, prin încheierea de acte juridice

Caracterele juridice ale capacităţii de exerciţiu sunt: legalitatea (capacitatea de


exerciţiu are unicul izvor în lege ); generalitatea (este o aptitudine generală şi abstractă);
inalienabiliatea (nu poate forma obiectul unei tranzacţii); intangibilitatea (nimeni nu
poate fi lipsit de aceasta capacitate ); egalitatea (sexul, rasa, naţionalitatea sau gradul de
cultură au influenţă asupra capacităţii de exerciţiu).

2.2 Împrejurări ale capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice

2.2.1 Lipsa capacităţii de exerciţiu


a. Categoriile de persoane fizice lipsite de capacitate de exerciţiu
Nu au capacitate de exerciţiu: minorul care nu a împlinit 14 ani si persoanele
puse sub interdicţie (art. 11 din Decretul nr. 31/1954).
b. Reprezentarea legală a persoanelor fizice lipsite de capacitate de
exerciţiu.
Reprezentarea legală a minorului în vârstă de 14 ani este asigurată de părinţii
acestuia. Dacă aceştia nu sunt în viaţă sau în măsură să-şi exercite drepturile părinteşti, se
instituie curatela asupra minorului.
c. Acte juridice permise celui lipsit de capacitate de exerciţiu.
Incapabilii nu au puterea de a încheia direct şi personal acte juridice civile,
acest principiu fiind conceput de legiuitor ca o măsură de protecţie a intereselor legitime
ale persoanelor lipsite de discernământ. Totuşi, incapabilii pot face acte de conservare
(cele care urmăresc ocrotirea şi păstrarea dreptului pentru a se evita pierderea lui) şi acte
mărunte, zilnice.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

Invatamant

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

UNIVERS1TATEA „HYPERION" DIN BUCURESTI____________FACULTATEA DE DREPT

-36-

d. Încetarea stării juridice a lipsei capacităţii de exerciţiu a persoanei


fizice.
Împrejurările care determină încetarea incapacităţii de exerciţiu minorului
care nu a împlinit 14 ani sunt: împlinirea vârstei de 14 ani şi moartea fizică constatată
sau declarată judecătoreşte.

2.2.2. Capacitatea de exerciţiu restrânsă.


a. Noţiunea capacităţii de exerciţiu restrânse.
Capacitatea de exerciţiu restrânsă este aptitudinea minorului de
vârstă, între 14 şi 18 ani, de a dobândi şi exercita drepturi civile şi de a-şi asuma şi
executa obligaţii civile prin încheierea, personal, a anumitor acte juridice civile
(reglementate în art. 9 din Decretul nr. 31/1954). Minorul încheie acte cu
încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau tutorelui. Fără această încuviinţare, el poate
face depuneri la „casele de păstrare de stat” şi să dispună de aceste depuneri.
b. Începutul capacităţii de exerciţiu restrânse.
Dobândirea capacităţii de exerciţiu restrânse are loc prin
împlinirea de către minor a vârstei de 14 ani (vârsta împlinită efectiv - an, lună, zi).
c. Conţinutul capacităţii de exerciţiu restrânse.
Determinarea conţinutului capacităţii de exerciţiu restrânse se
face pe baza clasificării actelor juridice civile, prin raportarea lor la minorul cu vârsta
între 14-18 ani. Astfel, actele juridice pe care minorul cu vârsta între 14-18 ani le
poate încheia valabil, personal şi singur, fără vreo încuviinţare sunt; actele de
conservare şi cele mărunte, testamentul (minorul în vârstă de 16 ani dispune de 1/2 din
ceea ce putea dispune ca major), acte de administrare şi altele.
Actele juridice pe care minorul (14-18 ani) le poate încheia valabil
numai cu încuviinţarea prealabil a ocrotitorilor legali sunt actele de administrare
privind fie un bun, fie patrimoniul său.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

Învăţământ la distanţă

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

UNIVERSITATEA „HYPERION" DIM BUCUREŞT1____________FACULTATEA DE DREPT

-37-

Actele juridice pe care minorul le poate încheia personal, condiţionat de


dubla încuviinţare a ocrotitorului legal şi autoritatea tutelară, sunt actele de
dispoziţie.
Actele juridice interzise minorului sunt donaţiile şi actele prin care se
garantează obligaţia altuia.
3. Ocrotirea persoanei fizice
3.1. Noţiuni generale

Sistemul mijloacelor juridice de ocrotire a omului cuprinde


reglementări proprii fiecărei ramuri de drept printr-o multitudine de acte normative:
Codul familiei, Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul comercial, Codul penal,
Codul de procedură penală, Codul muncii, Decretul nr. 31 /1954, Decretul nr.
32/1954 şi altele.
3.2. Ocrotirea minorului
3.2.1. Ocrotirea părintească
a. Noţiune
Ocrotirea părintească este mijlocul juridic comun prin care drepturile şi
obligaţiile cu privire la persoana şi bunurile minorului se exercită şi se execută
de către părinţii săi fireşti sau adoptivi.
a. Durata ocrotirii părinteşti
Persoana fizică beneficiază de ocrotire părintească pe toată durata minorităţii
sale.
b. Principiile ocrotirii părinteşti
Aceasta rezultă din Constituţie, Codul familiei şi din Convenţia cu privire la
drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, fiind următoarele:

Învăţământ la distanţă

Învăţământ la distanţă
UNTVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞT1____________FACULTATEA DE DREPT

-38-

- Drepturile părinteşti se exercită în interesul minorului


- Părinţii sunt egali în drepturi şi obligaţii în exercitarea şi
îndeplinirea acestora faţă de copii lor minori
- Părinţii sunt egali în drepturi şi obligaţii în exercitarea şi îndeplinirea acestora
faţă de copiii lor minori indiferent dacă ei sunt din căsătorie sau din afara
căsătoriei sau adopţie
- Separarea patrimonială dintre părinţi şi copii.
- Exercitarea ocrotirii părinteşti este supusă supravegherii şi controlului
statului.
a. Modalităţile de exercitare a ocrotirii părinteşti
Regula o constituie exercitarea ocrotirii părinteşti de către ambii
părinţi (art. 91 alin. 1 din Codul familiei). Excepţia constă în exercitarea drepturilor
părinteşti de un singur părinte, atunci când celălalt este mort, decăzut din drepturile
părinteşti, sau pus sub interdicţie, sau în neputinţa de a-şi manifesta voinţa.
b. Răspunderea pentru neîndeplinirea îndatoririlor părinteşti
Neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a drepturilor,
precum şi neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor
părinteşti, atrage patrimonial acestuia. Răspunderea părinţilor poate fi de natură
penală, contravenţională, civilă sau de dreptul familiei.
3.2.2. Tutela minorului
a. Noţiune, caractere şi principii

Tutela este mijlocul juridic de ocrotire a minorului lipsit de ocrotire


părintească. Altfel spus, este o sarcină prevăzută de lege, obligatoriu, gratuită şi
personală, în virtutea căreia o persoană, numită tutore, exercită drepturi şi îndatoriri
părinteşti faţă de un copil minor ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi sau aflaţi
în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile de părinte.

Învăţământ la distanţa
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI_____________FACULT ATE A DE DREPT

- 39 -

Potrivit Codului Familiei, tutela este guvernată de următoarele principii:


Exercitarea tutelei exclusiv în interesul minorului (art. 114 din Codul Familiei);
exercitarea tutelei sub controlul statului; independenţa patrimonială dintre minor şi
tutore (art. 125 din Codul Familiei).
b. Deschiderea tutelei minorului
Deschiderea tutelei se dispune când un minor este lipsit de ocrotire părintească
(ambii părinţi sunt dispăruţi, decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti,
sau puşi sub interdicţie, sau se află în imposibilitate permanentă de a-şi exercita
drepturile şi de a-şi îndeplini îndatoririle părinteşti).
Tutela se deschide, de asemenea, când înfierea unui minor este desfăcută, în
condiţiile legii, iar instanţa apreciază că nu este oportun ca fostul înfiat - încă minor -
să se reîntoarcă la părinţii lui fireşti.
c. Capacitatea de a fi tutore
În principiu, poate fi numit tutore orice persoană majoră care se bucură de
capacitate deplină de exerciţiu.
Totuşi, anumite categorii de persoane nu pot fi numite tutore: minorul sau cel
pus sub interdicţie judecătorească; cel decăzut din drepturile părinteşti sau cel
declarat incapabil de a fi tutore; cel care, din cauza intereselor potrivnice celor ale
minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei etc.
d. Atribuţiile tutorelui cu privire la persoana şi bunurile
minorului
Atribuţiile tutorelui cu privire la persoana minorului constau în exercitarea, în
interesul minorului, a drepturilor şi a îndatoririlor părinteşti. Atribuţiile tutorelui cu
privire la bunurile minorului diferă după cum minorul are vârsta sub 14 ani, sau,
dimpotrivă, minorul are vârsta între 14-18 ani.
e. Reprezentarea legală a minorului de către tutore
Tutorele are obligaţia de a administra bunurile minorului şi de a-1 reprezenta
în acte civile, însă numai până la data la care acesta împlineşte vârsta de 14 ani.

Învăţământ la distanţă
UNTVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI F ACULTATEA DE DREPT

-4 0-

Actele juridice pe care tutorele le poate încheia singur, în numele şi pe


socoteala minorului sunt: actele de conservare a patrimoniului şi actele de
administrare a patrimoniului.
Actele juridice care pot fi încheiate de tutore numai cu încuviinţarea prealabilă a
autorităţii tutelare: sunt actele de dispoziţie juridică (înstrăinarea, constituirea unor
drepturi reale principale sau accesorii etc.).
f. Încuviinţarea prealabilă, de către tutore, a actelor juridice încheiate de
către minorul având capacitate de exerciţiu restrânsă.
Tutorele minorului cu capacitate restrânsa de exerciţiu are dreptul de a
încuviinţa ca acesta să încheie actele pe care tutorele minorului lipsit de capacitatea
de exerciţiu le-ar fi putut încheia singur, prin reprezentare.
g. Încetarea funcţiei tutorelui. Încetarea tutelei. Răspunderea tutorelui.
Încetarea funcţiei tutorelui intervine pentru cauze legate de persoana tutorelui;
înlocuirea tutorelui la cererea sa; numirea unui alt tutore în cazul în care minorul cu
capacitatea de exerciţiu restrânsă este pus sub interdicţie şi îndepărtarea de la tutelă
(art. 117 din Codul familiei).
Încetarea tutelei intervine când dispare cauza care a impus instituirea ei: tutela
încetează când minorul pus sub interdicţie dobândeşte deplina capacitate de exerciţiu;
când cel puţin unul dintre părinţii minorului redobândeşte capacitatea sau
posibilitatea de a exercita el însuşi ocrotirea minorului; când moare minorul.
Răspunderea tutorelui pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea
necorespunzătoare a sarcinilor sale poate fi de natură civilă (patrimonială şi
nepatrimonială) sau penală.
3.2.3. Curatela minorului
a. Noţiune
Cuaratela minorului este un mijloc juridic temporar şi subsidiar de ocrotire a
minorului. Este o tutelă provizorie. Curatela se instituie de autoritatea tutelară de la
domiciliul minorului, fie din oficiu, fie la cererea oricărei persoane din cele
prevăzute de art. 115 din Codul familiei.

Învăţământ la distanţă
ATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-41-

b. Cazurile de instituire a curatelei minorului Codul familiei stabileşte


următoarele situaţii care necesită instituirea curatelei: când apare o contrarietate de
interese intre minor şi părintele sau tutorele sau; când încetează sarcina unui tutore
până la numirea şi intrarea în funcţie a altui tutore; în cazul unui minor cu capacitate
de exerciţiu restrânsă pus sub interdicţie, până la numirea unui tutore al interzisului;
când părintele sau tutorele este împiedicat vremelnic să-şi exercite drepturile şi
îndatoririle faţă de persoana sau bunurile minorului, din cauză de boală sau din alte
motive.
3.3. Ocrotirea bolnavului psihic prin interdicţia judecătorească
Ocrotirea bolnavilor psihici este reglementată de Codul familiei şi de Decretul
nr. 32/1954.
3.3.1. Noţiunea interdicţiei judecătoreşti
Interdicţia judecătorească este ansamblul măsurilor care se pot lua, în condiţiile
expres prevăzute de lege, pentru ocrotirea persoanelor lipsite de discernământ din
cauza alienaţiei sau debilităţii mintale de care suferă.
3.3.2. Condiţiile punerii sub interdicţie judecătorească
A. Condiţia de fond, esenţială pentru a se putea pronunţa interdicţia
judecătorească asupra unei persoane, este ca aceasta să nu aibă discernământul
necesar pentru a se îngriji de interesele sale din cauza alienaţiei sau debilităţii
mintale.
B. Condiţiile de formă ale punerii sub interdicţie reprezintă procedura
judiciară prin care se instituie această categorie de ocrotire a persoanei fizice, pentru
ca nimeni nu poate fi pus sub interdicţie decât printr-o hotărâre judecătorească
rămasă definitivă.
Încetarea interdicţiei judecătoreşti
4. Încetarea interdicţiei judecătoreşti se produce, fie prin moartea
interzisului, fie prin ridicarea interdicţiei pronunţată prin hotărâre judecătorească (cu
o procedură asemănătoare celei de punere sub interdicţie) atunci când au încetat
cauzele care au determinat instituirea ei.

Învăţământ la distanţă

■_

UNIV
ERSIT
UNIVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞT1____________FACULTATEA DE DREPT

-42-

5. Efectele punerii sub interdicţie juridică


Hotărârea produce două efecte asupra persoanei în cauza:
A) Lipsirea interzisului de capacitate de exerciţiu de !a data când
hotărârea judecătorească a rămas definitive.
B) Instituirea tutelei interzisului, măsura care urmăreşte să-1 ocrotească şi să
asigure reprezentarea acestuia la încheierea actelor juridice.
3.3.3. Tratamentul medical obligatoriu al bolnavilor psihici periculoşi
Asistenta bolnavilor psihici periculoşi, sub forma tratamentului medical
obligatoriu, este reglementat de Decretul nr. 313/1980. Tratamentul medical
obligatoriu se deosebeşte de interdicţia judecătorească prin aceea că este o măsura
administrative pe care o hotărăşte autoritatea medicală şi nu are efect asupra
capacităţii civile a persoanei căreia i se aplica.
3.4. Ocrotirea persoanei fizice prin curatela
3.4.1. Noţiune şi clasificare

Curatela propriu-zisă (curatela capabilului) se instituie cu scopul de a


ocroti persoana cu capacitate de exerciţiu deplină, care temporar, nu poate singură
să-şi administreze patrimoniul, sau să-şi îngrijească de interese.
Curatela specială (curatela incapabilului) se institute, în beneficiul unor
persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau având capacitate de exerciţiu
restrânsă, care nu au tutore sau al căror tutore nu este în măsura să-şi îndeplinească
sarcina. Acest fel de curatela reprezintă o tutela provizorie.
3.4.2. Instituirea, conţinutul şi încetarea curatelei.
Instituirea curatelei se face la cererea celui care urmăreşte a fi reprezentat, a
soţului sau, a rudelor, a celor arătaţi la art. 115 din Codul familiei, a tutorelui şi, din
oficiu de autoritatea tutelară .

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

- 43 -

Conţinutul curatelei este identic cu cel al reprezentării. Astfel, puterile


curatorului vor fi numai cele încredinţate de către cel reprezentat, iar în caz de
imposibilitate a acestuia, cele determinate de autoritatea tutelară care 1-a numit;
autoritatea tutelară poate da instrucţiuni curatorului în tocul celui reprezentat, când
acesta nu este în măsura să o facă.
Încetarea curatelei priveşte atât încetarea funcţiei curatorului (prin
înlocuirea sa, la cerere, după trei ani de la numire, sau prin consimţământul
reprezentantului), cât şi încetarea curatelei însăşi (prin ridicarea ei, la încetarea
cauzelor care au determinat instituirea acesteia de către autoritatea tutelară, la cererea
curatorului, a celui reprezentat sau în urma decesului persoanei ocrotite).
4. Identificarea persoanei fizice
4.1. Noţiune
Prin identificarea persoanei fizice se înţelege individualizarea omului în
raporturile juridice civile.
4.2. Mijloace de identificare a persoanei fizice
Mijloacele de identificare a persoanei fizice - drepturi personale
nepatrimoniale - prevăzute de normele dreptului civil sunt: numele, domiciliul şi
starea civilă.
4.2.1. Numele
A. Noţiune şi caractere juridice
■Numele este atributul de identificare a persoanei fizice, reprezentând
dreptul fiinţei umane de a fi individualizat în societate şi familie, potrivit legii, prin
anumite cuvinte cu acest înţeles.
Caracterele juridice ale numelui ca drept personal nepatrimonial sunt:
legalitatea, generalitatea, egalitatea, individualitatea, imprescriptibilitatea,
intangibilitatea, personalitatea, universalitatea, unitatea şi opozabilitatea erga omnes.

Învăţământ la distanţă
UNIVERS1TATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞT1___________FACULTATEA DE DREPT

-44-

B. Numele de familie
Există trei cazuri de stabilire a numelui de familie al copilului, după
situaţia juridică a acestuia la naşterea sa: copilul din căsătorie (primeşte numele de
familie comun al părinţilor, sau numele unuia dintre părinţi, sau numele de familie al
părinţilor reunite) copilul din afara căsătoriei (dacă i s-a stabilit filiaţia numai faţă de
un părinte va purta numele acestuia, iar dacă ambii 1-au recunoscut, numele de
familie al unuia din părinţi sau numele părinţilor reunite) şi numele de familie al
copilului găsit cu părinţi necunoscuţi (numele de familie se stabileşte prin decizia
organului local al administraţiei publice).
a. Modificarea numelui de familie
Modificările numelui de familie sunt determinate de filiaţie, adopţie şi
căsătorie.
Schimbările în ceea ce priveşte filiaţia intervin în patru ipoteze: filiaţia
copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi; stabilirea filiaţiei copilului din afara
căsătoriei şi faţă de celalalt părinte, tăgăduirea paternităţii copilului din căsătorie;
contestarea sau anularea recunoaşterii de filiaţie.
Modificarea numelui de familie ca urmare a adopţiei are în vedere trei ipoteze:
încuviinţarea, desfacerea şi anularea adopţiei. Modificarea numelui de familie ca
urmare a căsătoriei poate interveni în următoarele ipoteze: încheierea căsătoriei,
divorţul şi nulitatea căsătoriei.
b. Schimbarea numelui de familie
Schimbarea numelui de familie se face pe cale administrative în condiţiile
prevăzute de decretul nr. 975/1968 cu privire la nume. Prin schimbarea numelui de
familie se înţelege substituirea oficială şi la cerere, a unui nume de familie cu alt
nume de familie prin decizie administrative.
c. Retranscrierea numelui de familie
Retranscrierea numelui de familie este reglementată de Decretul nr. 975/1968 şi
priveşte persoana al cărui nume de familie a fost înregistrat

Învăţământ la distanţă
UNIVERSIT ATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞT1 FACULTATEA DE DREPT
în actele de stare civilă, tradus în altă limbă, decât cea maternă, ori cu ortografia
altei limbi. Aceasta poate cere înscrierea prin menţiune, pe actele de stare civilă, a
numelui de familie retradus sau cu ortografia limbii materne atât la rubricile privind
pe titular, cât şi la cele privind pe părinţii săi.
C. Prenumele
a. Noţiune, rol, caractere

Prenumele este acea parte a numelui - în sensul său larg - care


individualizează persoana fizică în cadrul familiei şi o distinge în afara acesteia de
alte persoane cu acelaşi nume de familie.
Caracterele juridice ale prenumelui sunt: legalitatea, generalitatea,
egalitatea, individualitatea, universalitatea, imprescriptibilitatea, intangibilitatea,
personalitatea, unitatea şi opozabilitatea erga omnes.
c. Stabilitatea, schimbarea şi retranscrierea numelui
Stabilirea prenumelui se face la data înregistrării naşterii pe baza declaraţiei de
naştere făcute de cel care declara naşterea. Schimbarea prenumelui se face pe cale
administrativă.
Retranscrierea se poate cere pentru aceleaşi motive şi urmează aceeaşi
procedura ca şi în cazul numelui.
D. Pseudonimul şi porecla

Pseudonimul este un cuvânt sau grup de cuvinte alese de persoană


fizică cu scopul de a-l individualiza în societate cu precădere într-un domeniu de
activitate cultural-artistică.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSTTATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI FACULTATEADE DREPT

- 46 -

Porecla este numele dat unei persoane, pe lângă numele propriu, în semn de cinste
sau de batjocură, în legătură cu o trăsătură caracteristică a aspectului sau exterior,
a psihicului sau a activităţii sale.
4.2.2. Domiciliul
A. Noţiunea, importanţa, caracterele juridice şi felurile domiciliului

Domi este atributul de identificare a persoanei fizice care o individualizează în spaţiu,


ciliul prin indicarea unui loc cu acest înţeles juridic.
C unele generale (proprii oricărui drept personal nepatrimonial) şi unele specifice:
aracter stabilitatea, unicitatea şi obligativitatea.
ele B. Domiciliul de drept comun
juridic
e ale Domiciliul de drept comun este acel drept al persoanei fizice cu
dreptu capacitatea de exerciţiu deplină în — mod excepţional şi al minorului de peste 14 ani
lui la - de a se individualiza în spaţiu prin locuinţa sa statornică.
domic Schimbarea domiciliului de drept comun este un drept al persoanei fizice
iliu circumscris principiului libertăţii circulaţiei garantat cetăţenilor de Constituţie prin
art. 25.
sunt
C. Domiciliul legal

Domiciliul legal este domiciliul pe care legea îl stabileşte pentru


anumite categorii de persoane fizice
Învăţământ la distanţă
UNIVERS1TATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI____________FACULTATEA DE DREPT

-4 7-
Stabilirea domiciliului legal se face potrivit dispoziţiilor Decretului nr.
31/1954, Legii nr. 105/1996 şi Codului familiei, după următoarele reguli:
- minorul are domiciliului legal la părinţii săi, la părintele la care
locuieşte statornic, la părintele care îl ocroteşte, sau la tutore;
- interzisul judecătoresc are domiciliul legal la tutore;
- persoana ocrotită prin curatela are domiciliul legal la curatorele său,
dacă acesta are dreptul să-1 reprezinte.

D. Domiciliul convenţional

■ Domiciliul convenţional este locuinţa (adresa) asupra căreia se înţeleg


părţile în vederea executării actului juridic, soluţionării litigiului, sau comunicării
actelor de procedură.
El este reglementat de Codul civil si de Codul de procedura civila.

E. Reşedinţa

Reşedinţa reprezintă atributul de identificare în spaţiu a persoanei


fizice, materializat prin indicarea unei locuinţe temporare.

Caracterul temporar şi facultative al reşedinţei se opune caracterelor


domiciliului. Stabilirea reşedinţei se face după cum cer interesele persoanei fizice,
operând principiul libertăţii prevăzut de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 105/1996.
4.2.3. Starea civilă
A. Noţiunea şi caracterele juridice ale stării civile

Învăţământ la distanţă
UNTVERS1TATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞT1 FACULTATEA DE DREPT

-48-

Starea civilă este un mijloc juridic de individualizare a persoanei


fizice care se materializează prin indicarea calităţilor personale cu aceasta
semnificaţie. Ca totalitate de însuşiri personale, starea civilă exprimă prin următoarele
element: născut din părinţi necunoscuţi, din căsătorie, din afara căsătoriei; necăsătorit;
divorţat; recăsătorit; văduv; bărbat sau femeie.
Caracterele juridice ale stării civile sunt date de natura sa juridică de drept
personal nepatrimonial: inalienabietatea, imprescriptibilitatea, personalitatea,
universalitatea, opozabilitatea erga omnes, legalitatea.
Regimul juridic al stării civile se exprimă prin acţiunile de stare civilă,
înregistrările de stare civilă si prin proba stării civile.
B. Acţiunile de stare civilă
Acţiunile de stare civilă (acţiuni de stat) sunt acţiuni în justiţie care au
ca obiect starea civilă a persoanei fizice.
Există trei criterii de clasificare a acţiunilor de stare civilă, şi anume: după
obiectul sau finalitatea lor (acţiuni în reclamaţie de stat; acţiuni în contestaţie de stat
şi acţiuni în modificare de stat); după persoanele îndreptăţite să le exercite (acţiuni
care pot fi introduse de orice persoană interesată; acţiuni care pot fi promovate numai
de titularul stării civile, de reprezentantul sau legal ori de procuror şi acţiuni care pot
fi pornite numai de titularul stării civile); după corelaţia lor cu prescripţia extinctive
(acţiuni imprescriptibile şi acţiuni prescriptibile).
C. Înregistrările de stare civilă
a. Definiţia şi felurile înregistrărilor de stare civilă
Prin înregistrări de stare civilă înţelegem totalitatea operaţiunilor
juridice de consemnare a actelor şi faptelor de stare civilă în

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI____________FACULTATEA DE DREPT

-49-
registrele de stare civilă, precum şi a altor elemente prevăzute de lege, de
către organele abilitate de lege.
Legea nr. 119/1996 stabileşte două categorii de înregistrări de stare
civilă: înregistrări pe calea întocmirii actelor de stare civilă şi înregistrări
pe calea înscrierii de menţiuni pe actele de stare civilă.
b. Organizarea şi regulile înregistrărilor de stare civilă
Sunt competente să facă înregistrări de stare civilă: consiliile judeţene
şi autorităţile administraţiei publice locale prin ofiţerii de stare civilă; primăriile
locului de coborare sau de debarcare; comandantul navei sau aeronavei şi
reprezentanţii diplomatici şi consulari ai României.
Regulile înregistrărilor:
- reguli generale: se referă la declaraţia în vederea înregistrării de
stare civilă; la refuzul efectuării unei înregistrări de stare civilă; la anularea,
rectificarea sau completarea unei înregistrări de stare civilă şi la principiul error
communits facit jus în materia înregistrării de stare civilă
- reguli speciale: înregistrarea naşterii; înregistrarea recunoaşterii sau
hotărârii judecătoreşti de stabilire a filiaţiei; înregistrarea adopţiei; înregistrarea
căsătoriei; înregistrarea divorţului; înregistrarea schimbării numelui pe cale
administrative; înregistrarea decesului; înregistrarea actelor de stare civilă ale
cetăţenilor români aflaţi în străinătate; înregistrarea actelor de stare civilă în caz de
mobilizare, război ori participarea la misiuni de menţinere a păcii sau în scop
umanitar.
D. Actele de stare civilă

Prin acte de stare civilă înţelegem actul din registrul de stare civilă
în care sunt consemnate de către organele cu atribuirii de stare civilă, în condiţiile
legii, elementele stării civile a persoanei fizice.

Învăţământ la distanţă
UMVERSfTATEA „HYPERION" DIN BUCURESTI____________FACULTATEA DE DREPT

-5 0-

Natura juridică a actului de stare civilă apare având caracter complex,


mixt: din punct de vedere al dreptului civil, actul de stare civilă, este un înscris autentic
care serveşte drept mijloc de identificare a persoanei fizice, iar din punct de vedere al
dreptului administrativ actul de stare civilă este înscrisul doveditor al actului
administrative individual reprezentat de înregistrarea de stare civilă pe care o conţine.
Forţa probantă a actului de stare civilă este similară oricărui înscris
autentic, fiind aplicabile prevederile art. 1171-1174 din Codul civil.
Actele de stare civilă pot fi reconstruite, întocmite ulterior,
anulate, rectificate şi completate în condiţiile Decretului nr. 31 /1954 şi ale Legii
nr. 119/1996.

E. Proba stării civile

Starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite sau cu cele înscrise,


potrivit legii în registrele de stare civilă. Certificatele eliberate în temeiul registrelor de
stare civilă au aceeaşi putere doveditoare ca şi actele întocmite sau înscrise în registre
(art. 22 din Decretul nr. 311/954)

Certificatele de stare civilă sunt de două feluri: originale şi duplicate,


între ele neexistând diferenţe din punct de vedere al forţei probante ci numai din punct
de vedere al formalităţilor necesare întocmirii şi eliberării lor.
Starea civilă se va putea dovedi înaintea instanţei
judecătoreşti prin orice mijloc de probă admis de lege în condiţiile prevăzute
de art. 24 literele a) - d) din Decretul nr. 31/1954.

Învăţământ la distanţă
UMVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCURESTI FACULTATEA DE DREPT

-51 -
CAPITOLUL II
PERSOANA JURIDICĂ
Conţinut

1. Noţiunea, clasificarea şi elementele constitutive ale persoanei


juridice
2. Înfiinţarea persoanei juridice
3. Capacitatea civilă a persoanei juridice
4. Reorganizarea persoanei juridice
5. Încetarea persoanei juridice
6. Identificarea persoanei juridice

1.1. Noţiunea persoanei juridice

Persoana juridică este subiectul colectiv de drept, reprezentat de un


colectiv de oameni constituit în condiţiile legii, care este titular de drepturi subiective
şi obligaţii civile.

1.2. Clasificarea persoanelor juridice


Clasificarea persoanelor juridice se face după mai multe criterii: după
forma dreptului de proprietate care este la originea patrimoniului; după naţionalitate;
după sediul lor; după legătura dintre ele; după regimul juridic ce li se aplica şi după
esenţa scopului lor.
1.3. Elementele constitutive ale persoanei juridice
Din conţinutul textului art. 26 lit. e) din Decretul nr. 31/1954 rezultă
următoarele elemente constitutive: organizarea de sine stătătoare, patrimonial şi scop
propriu

Învăţământ la distanţă
UN1VERSITATEA „HYPERION" PIN BUCURESTI FACULTATEA DE DREPT

-52-

2. Înfiinţarea persoanei juridice


2.1. Noţiunea şi reglementarea înfiinţării persoanei juridice
Înfiinţarea persoanei juridice este crearea, în condiţiile prevăzute de
lege, a unui subiect colectiv de drept civil.;':
Reglementarea înfiinţării persoanei juridice s-a făcut prin norme
generale (Decretul nr. 31/1954) şi prin norme speciale (care privesc diferite
categorii de subiecte colective de drept civil).

2.2. Modurile de înfiinţare a persoanei juridice


A. Actul de dispoziţie al organului de stat competent
B. Prin act de dispoziţie al organului de stat competent prin care se
înfiinţează persoana juridică înţelegem legile adoptate de
Parlament, hotărârile Guvernului şi hotărârile consiliului judeţean
sau local.
C. Actul de înfiinţare recunoscut
Prin „act de înfiinţare recunoscut” înţelegem înfiinţarea unei persoane
juridice cooperatiste pe baza unui act de constituire aprobat de adunarea generală,
conferinţa sau congres şi a unui statut, acte supuse recunoaşterii, prin verificarea
legalităţii.
D. Actul de înfiinţare autorizat
Înfiinţarea persoanei juridice printr-un astfel de act are în vedere,
potrivit Decretului nr. 31/1954, organizaţiile obşteşti (sindicate, uniunile de scriitori,
artişti sau compozitori, asociaţiile cu scop nepatrimonial) precum şi instituţiile şi
întreprinderile lor anexe. Prin actul de înfiinţare autorizat înţelegem înfiinţarea unei
persoane juridice pe baza unui act de constituire încheiat în forma autentică şi a unui
statut acte supuse autorizării de către organele puterii judecătoreşti sau ale puterii
executive.
Învăţământ la distanţă
UNTVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-5 3-

E. Alt mod reglementat de lege


Înfiinţarea printr-un alt mod reglementat de lege are în vedere statul
român (art. 25 din decretul nr. 31/1954), precum şi misiunile diplomatice şi oficiile
consulate (Legea nr. 37/1991).

3. Capacitatea civilă a persoanei juridice


3.1. Noţiune

Capacitatea civilă a persoanei juridice reprezintă aptitudinea


subiectului colectiv de drept de a avea şi obligaţii civile şi aptitudinea de a dobândi şi
a exercita drepturi subiective civile de a-şi asuma şi îndeplini obligaţiile prin
încheierea de acte juridice civile.

3.2. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice


3.2.1. Noţiune
Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice este aptitudinea acesteia
de a avea drepturi şi obligaţii civile.
3.2.2. Începutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice Decretul
nr. 31/1954 prin art. 32 şi art. 33 stabileşte următoarele reguli generale
privind începutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice:
a) capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice supuse înregistrării începe de
la data înregistrării;
b) capacitatea de folosinţă a celorlalte persoane juridice începe în funcţie de modul
de înfiinţare; de la data actului de dispoziţie, de la data recunoaşterii actului de
înfiinţare, de la data autorizării înfiinţării sau de la data îndeplinirii altei cerinţe
legale.
3.2.3. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice
Conţinutul capacităţii de folosinţă reprezintă aptitudinea persoanei juridice de a avea
drepturi şi obligaţii civile în concordanţă cu scopul stabilit prin lege, act de înfiinţare
sau prin statut. Conform principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei
juridice, aceasta nu poate avea decât acele drepturi şi obligaţii civile care sunt în
concordanţă cu scopul ei.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCURESTI____________FACULTATEA DE DREPT

- 54 -
3.2.4. Încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei juridice
Capacitatea de folosinţă restrânsă a persoanei juridice încetează la data dobândirii de
către aceasta a capacităţii de folosinţă, respective de la data înregistrării persoanei
juridice, de la data înscrierii persoanei juridice, de la data înmatriculării persoanei
juridice, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de admitere a
înregistrării, etc.
Capacitatea deplină de folosinţa a persoanei juridice încetează la
data încetării existenţei persoanei juridice.
4. Sancţiunea nerespectării regulilor privind capacitatea de folosinţă a
persoanei juridice.

Sancţiunea nerespectării regulilor privind capacitatea de folosinţă este


nulitatea absolută în următoarele cazuri: actul juridic s-a încheiat în lipsa capacităţii
de folosinţă a persoanei juridice; actul juridic s-a încheiat cu nesocotirea principiului
specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei; juridice.
3.3. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice
3.3.1. Noţiunea si reglementarea legală a capacităţii de exerciţiu a
persoanei juridice

Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice este aptitudinea


subiectului colectiv de drept civil de a dobândi şi exercita drepturi subiective civile
şi dea-şi asuma şi îndeplini obligaţiile civile prin încheierea de acte juridice.
Regulile generale privind capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice
sunt stabilite de Decretul nr. 31/1954.
Regulile speciale privind capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice
sunt cuprinse în acte normative privind diferitele categorii ale acestora.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI____________FACULTATEA DE DREPT

-5 5-

3.3.2. Începutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice


Persoana juridică dobândeşte capacitate de exerciţiu de la data înfiinţării, această
capacitate putând fi valorificată începând cu data desemnării organelor sale de
conducere.
3.3.3. Conţinutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice
Determinarea conţinutului capacităţii de exerciţiu se face ţinând cont de principiul
specialităţii capacităţii de folosinţă şi de limita puterilor conferite organelor sale de
conducere.
Realizarea conţinutului capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice are
la bază principiul pluralităţii organelor de conducere ale persoanei juridice şi
principiul răspunderii persoanelor fizice care compun aceste organe, pentru modul de
valorificare a capacităţii de exerciţiu a acesteia.
3.3.4. Încetarea capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice
Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice încetează o dată cu sfârşitul capacităţii de
folosinţă, respective concomitent cu încetarea existentei persoanei juridice.
3.3.5. Sancţiunea nerespectării regulilor privind capacitatea de
exerciţiu a persoanei juridice

Nerespectarea normelor privind capacitatea de exerciţiu nu are


sancţiuni expres prevăzute de lege, astfel că se principiile ce guvernează nulitatea
actelor civile.

Sunt lovite de nulitate relativă, actele juridice încheiate în


următoarele condiţii; de o persoană mandatată, dar care a depăşit puterile încredinţate;
de o persoană din colectivul aceleiaşi persoane juridice, dar care nu avea calitatea de
organ de conducere şi nici împuternicire; cu încălcarea delimitărilor de atribuţii între
organele de conducere ale aceleiaşi persoane juridice.

Învăţământ la distanţă
[ UNTVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-56-

4. Reorganizarea persoanei juridice


4.1. Noţiunea reorganizării persoanei juridice

Reorganizarea este operaţiunea juridica privind cel puţin două


persoane juridice, care produce efecte creatoare, modificatoare sau de încetare,
asupra tor.
Reorganizarea persoanei juridice se face potrivit principiului
simetriei juridice, pe calea urmată la înfiinţarea acesteia.

4.2. Formele reorganizării persoanei juridice Reorganizarea persoanei juridice se


face prin comasare si prin divizare.
4.2.1. Comasarea
Este o formă de reorganizare a persoanei juridice, care se
realizează prin absorbţie şi prin fuziune. Absorbţia este încorporarea unei persoane
juridice care încetează astfel să mai existe, de către o altă persoană juridică.
Fuziunea este contopirea a două sau mai multe persoane juridice, care încetează
astfel să mai existe, şi crearea, prin aceasta, a unei noi persoane juridice.

4.2.2. Divizarea

Este o formă de reorganizare a persoanei juridice care constă în


împărţirea în tot sau în parte a patrimoniului unei persoane juridice.

Divizarea este totala şi parţială


4.3. Efectele de drept civil ale reorganizării persoanelor juridice.
Învăţământ la distanţă
UN1VERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-5 7-

Efectele de drept civil ale reorganizării persoanei juridice sunt


prevăzute de Decretul nr. 31/1954 şi privesc: efectul creator şi efectul extinctiv:
efectul translativ; limitele răspunderii; modul de transmitere a contractelor şi
momentul producerii efectelor reorganizării.
4.3.1. Efectul creator şi efectul extinctive
Efectul creator constă în înfiinţarea persoanei juridice ca rezultat al
reorganizării. El se produce în cazul fuziunii şi al divizării. Efectul extinctive consta
în încetarea existentei persoanei juridice ca urmare a reorganizării. El se produce în
cazul comasării şi al divizării totale.
4.3.2. Efectul translativ
Comasarea are ca efect o transmisiune universală. Absorbţia are ca
efect transferarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor persoanei juridice absorbite,
asupra persoanei juridice care o incorporează în acest fel. Divizarea are ca efect o
transmitere cu titlu universal care constă în transferarea unor fracţiuni de patrimoniu
de la persoană juridică divizata la mai multe persoane juridice.
4.3.3. Limitele răspunderii
Comasarea în ambele sale forme - absorbţie şi fuziune are drept
consecinţa răspunderea persoanei juridice dobânditoare pentru toate obligaţiile ce I-au
fost transferate. Divizarea este supusă principiului răspunderii proporţionale, potrivit
căruia persoana juridică dobânditoare care a primit aceeaşi fracţiune matematică din
activul şi pasivul persoanei divizate va răspunde în limita cotei de pasiv, indiferent de
raportul dintre valoarea activului şi pasivului.
4.3.4. Modul de transmitere a contractelor
În cazul comasării, toate contractele încheiate de persoana juridică
absorbită, sau de persoanele juridice care fuzionează, se transmit persoanei juridice
ce a absorbit, sau noii persoane juridice, după caz, ca elemente ale patrimoniului.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI____________FACULTATEA DE DREPT

- 58 -

4.3.5. Momentul producerii efectelor reorganizării

Decretul nr. 31/1954 stabileşte următoarele reguli: în cazul persoanei


juridice supuse înregistrării, efectele reorganizării între părţi, şi faţă de terţi, se produc
de la data înregistrării: în cazul persoanelor juridice care nu se supun înregistrării,
efectele:: reorganizării se produc de la data aprobării de către organele competente a
documentelor întocmite în vederea realizării acesteia.

5. Încetarea persoanei juridice


5.1. Noţiunile şi modurile de încetare a persoanei juridice
Încetarea persoanei juridice reprezintă pierderea calităţii de subiect
colectiv de drept civil. Modurile de încetare a persoanei juridice sunt reorganizarea
şi dizolvarea.

5.2. Dizolvarea persoanei juridice


5.2.1. Noţiunea şi reglementarea legală a dizolvării

Dizolvarea persoanei juridice este un mod de încetare a


persoanelor juridice asociative, în cazurile expres prevăzute de lege şi care se face
prin lichidare.

Reglementarea generală a cazurilor de dizolvare este cuprinsă în


Decretul nr. 31/1954. Reglementarea specială a cazurilor de dizolvare este cuprinsă
în următoarele acte normative: Legea nr. 21/1924, Legea nr. 31/1990, Legea nr.
36/1991, Legea nr. 18/1991 si Legea nr. 109/1996.

5.2-2. Efectele dizolvării. Lichidarea


Efectul fundamental al dizolvării este lichidarea persoanei juridice.
Momentul încheierii lichidării, marchează încetarea existenţei persoanei juridice.

Învăţământ la distanţă
UNIVERS1TATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI____________FACULTATEA DE DREFT

- 59 -
Reglementarea generală privind efectele dizolvării se află în decretul nr. 31/1954.
Reglementarea specială a efectelor dizolvării persoanei juridice este cuprinsă în Legea nr.
21 /1924, Legea nr. 31 /199, Legea nr. 36/1991, Legea nr. 18/1991, legea nr. 109/1996.
Lichidarea este mijlocul juridic de încetare a existentei persoanei juridice supuse
dizolvării. Potrivit art. 28 alin. 1 şi art. 231 din Legea nr. 31/1990, dizolvarea poate avea
loc fără lichidare în cazul fuziunii sau divizării totale a societăţii, precum şi în cazul
dizolvării unei societăţi cu răspundere limitată cu asociat unic. Momentul producerii
efectelor lichidării reprezintă momentul dizolvării, al încetării persoanei juridice, aceasta
fiind dată ultimului act de lichidare.
5.3. Transformarea persoanei juridice
5.3.1. Noţiune

Transformarea este operaţiunea juridică în urmă căreia, în


mod consecutiv încetează existenţa unei persoane juridice şi se
înfiinţează, în locul ei, o altă persoană juridică.

Transformarea se deosebeşte atât de reorganizare cât şi de dizolvarea


persoanelor juridice, singurul lor element comun fiind acela ca reprezintă moduri de
încetare a existenţei subiectului colectiv de drept civil.
5.3.2. Cazurile de transformare a persoanei juridice
Cazurile de transformare a persoanei juridice sunt reglementate de Legea nr. 15/1990,
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/1997 şi Legea nr. 31 /1990. Legea nr. 15/1990
foloseşte termenul de reorganizare în sensul de transformare a tuturor unităţilor economice
de stat în regii autonome şi societăţi comerciale şi nu în cel prevăzut de Decretul nr.
31/1954. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/1997 privind organizarea regiilor
autonome, desemnează cu acest termen divizarea regiilor autonome şi transformarea
regiilor autonome şi societăţilor comerciale.

Învăţământ la distanţă
UNTYERSITATEA „HYPERION1' DIN BUCUREŞTI_________ FACULTATEA DE DREPT

-60-

5.3.3. Efectele transformării persoanei juridice


Transformarea persoanei juridice produce două efecte juridice consecutive: încetarea
existenţei unei anumite persoane juridice şi înfiinţarea în locul ei a unei alte persoane
juridice, cu un alt profil juridic, care devine succesoare universală a primei.

6. Identificarea persoanei juridice


6.1. Noţiunea şi importanţa identificării persoanei juridice

Identificarea persoanei juridice este individualizarea


subiectului colectiv de drept civil în cadrul raporturilor civile în care este
participant în nume propriu.
6.2. Natura juridică. Ocrotirea mijloacelor de identificare
Pentru dreptul civil, mijloacele de identificare a persoanei juridice, ca
natura juridica, sunt drepturi subiective personale, nepatrimoniale. Ocrotirea
mijloacelor de identificare se asigura potrivit dispoziţiilor art. 54-55 din Decretul nr.
31/1954.
7. Reglementarea şi clasificarea mijloacelor de identificare a
persoanei juridice.
Decretul nr. 31/1954, prin art. 38 şi art. 39 stabileşte modul în care
persoana juridică îşi stabileşte denumirea şi sediul.
Legea nr. 15/1990, Legea nr. 31 /1990, Legea nr. 26/1990, Legea nr.
36/1991, legea nr. 58/1998 şi Legea nr. 27/1998 reglementează obligativitatea
stabilirii la înfiinţare, a denumirii sediului şi a altor atribute specifice de identificare
pentru: regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat; societăţi comerciale
cu capital privat; comercianţi; societăţi bancare şi partide politice.
Clasificarea mijloacelor de identificare a persoanelor juridice se face
după domeniul lor de aplicare, distingând între mijloace de identificare generale
(denumire, sediu, naţionalitate, cont bancar) şi mijloace de identificare speciale (cod
fiscal, firma, marca, telefon, fax).

Învăţământ la distanţă
UNJVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI____________FACULTATEA DE DREPT

-61-

6.3.1. Denumirea şi sediul persoanei juridice

A. Denumirea persoanei juridice este mijlocul de identificare a


subiectului colectiv de drept civil reprezentat de cuvântul sau de grupul de cuvinte cu
acest înţeles, în condiţiile legii.

Reglementarea generală privind stabilirea denumirii persoanei


juridice este conţinută de Decretul nr. 31/1954: Persoana juridică va purta
denumirea stabilită prin actul de înfiinţare sau prin statul (art. 38). Reglementări
speciale cu privire la denumirea unor persoane juridice apar în următoarele acte
normative: Legea nr. 31/1990, Legea nr. 58/1998, Legea nr. 36/1991.

B. Sediul persoanei juridice este mijlocul de identificare constând în


indicarea unui anumit loc stabilit, în condiţiile legii, cu această semnificaţie.

6.3.1. Naţionalitatea
Naţionalitatea persoanei juridice, reprezintă originea sa, în funcţie
de statul în care a luat fiinţă şi de sistemul de drept naţional căruia îi aparţine. Pentru
dreptul civil, naţionalitatea persoanei juridice are importanţă în ceea ce priveşte
capacitatea acesteia, legi speciale stabilind mai multe legi în domeniu.
6.3.2. Contul bancar
Contul bancar este mijlocul de identificare a persoanei juridice prin
intermediul unui simbol cifric al sucursalei băncii unde aceasta are deschis, pe bază
de contract, contul bancar.
6.3.3. Codul fiscal. Firma. Telefon, telex, fax
Codul fiscal este un mijloc de identificare având rolul de a
individualiza persoana juridică în raporturile financiare şi în raporturile privind
evidenţa statistică. Firma - în ceea ce priveşte persoana juridică este un mijloc de
identificare specific comercianţilor (în sensul dat noţiunii de dreptul comercial).

Învăţământ la distanţă
UNWERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

- 62 -

Marca este mijlocul de identificare al persoanei juridice prin care aceasta îşi
individualizează produsele, lucrările şi serviciile, în raport cu cele identice sau
asemănătoare ale altor participant la circuitul civil. Telefonul, telexul, faxul sunt
mijloace de identificare a persoanei juridice prin simboluri numerice, ce se înscriu, de
regulă, în actele juridice pe care aceasta le încheie şi pe imprimatele pe care le
foloseşte.
Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI____________FACIJLTATEADE DREPT

-6 3-

TEST
de autoevaluare a cunoştinţelor

1. Care sunt principiile care guvernează aplicarea legii civile în timp? Definiţi
aceste principii.
1 pct.
2. Care sunt regulile de interpretare logica a normelor de drept civil?
1 pct.
3. Definiţi prezumţia ca mijloc de probă în dreptul civil şi arătaţi cum se clasifica
prezumţiile legale, după forţa lor probantă.
l pct.
4. Definiţi obligaţiile de a da, a face şi a nu face şi arătaţi în ce constă importanţa
juridică a acestei clasificări.
1 pct.
5. Definiţi bunul ca obiect derivat al raportului juridic civil şi
enumeraţi categoriile de bunuri mobile şi imobile.
l pct.
6. Enumeraţi şi definiţi condiţiile de fond (esenţiale) ale actului juridic
civil.
1 pct.
7. Definiţi eroarea ca viciu de consimţământ, arătaţi cum se clasifică aceasta după
criteriul consecinţelor pe care le produce şi care sunt condiţiile cerute pentru
că eroarea să fie considerate viciu de consimţământ.
1 pct.
8. Definiţi principiul irevocabilităţii actului juridic civil şi arătaţi care sunt
excepţiile de la acest principiu, în categoria actelor unilaterale.
1.5 pct.
9. Arătaţi care sunt şi definiţi modalităţile actului juridic civil.
1.5 pct.
10. Definiţi nulitatea actului juridic şi enumeraţi funcţiile acesteia.
1 pct.

Învăţământ la distanţă
UNTVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-64-

11. Arătaţi care sunt regulile speciale privind începutul prescripţiei dreptului la
acţiune pentru dreptul pur şi simplu, pentru dreptul afectat de un termen suspensiv ori
de o condiţie suspensivă şi, în cazul acţiunii în răspundere, pentru paguba cauzată
prin fapta ilicită.
1.5 pct.
12. Arătaţi care sunt cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive şi care sunt
efectele acesteia, anterior şi posterior datei la care a intervenit.
1.5 pct.
13. Definiţi capacitatea de folosinţă a persoanei fizice şi arătaţi în ce constă
regula şi excepţia dobândirii acesteia potrivit Decretului nr. 31/1954 şi Codului
civil.
1.pct.
14. Definiţi capacitatea de exerciţiu restrânsă a persoanei fizice şi arătaţi care sunt
actele juridice civile pe care cel aflat în această situaţie le poate încheia valabil,
personal şi singur.
1.5 pct.
15. Definiţi situaţia juridică numită comorienţi şi arătaţi utilitatea practică a acesteia.
1. pct.
16. Arătaţi ce se înţelege prin „curatela minorului” şi care sunt cazurile de instituire a
acestuia.
1. pct.
17. Arătaţi care sunt ipotezele modificării numelui de familie determinate de
schimbări în filiaţie.
1. pct.
18. Enumeraţi şi arătaţi care este conţinutul elementelor constitutive ale persoanei
juridice.
1.5 pct.
19. Arătaţi care sunt modurile de înfiinţare a persoanei juridice.
1.pct.
20. Arătaţi în ce mod se face transmiterea contractelor în cazul
reorganizării persoanei juridice.
1.pct.

Învăţământ la distanţă
UNIVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCURESTIFACULTATEA DE DREPT

-6 5-

Punctajul şi semnificaţia sa:

• 23 puncte: pregătire foarte bună


• 18 - 23 puncte: pregătire buna
• 12 - 18 puncte: pregătire satisfăcătoare
• sub 12 puncte: pregătire insuficientă

"
Invatamant la
distanta
UNTVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCURESTI____________FACULTATEA DE PREPT

-66-

Răspunsuri

1. Principiul neretroactivităţii legii civile noi – regula juridică potrivit


căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc în practică după adoptarea
ei, iar nu şi situaţiilor anterioare – şi principiul aplicării imediate a legii civile noi,
potrivit căruia, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situaţiilor ce
apar după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi.
2. Regulile de interpretare logica sunt: excepţia este de strictă
interpretare şi aplicare; unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă;
legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării.
3. Prezumţia este considerarea unui fapt existent dedus din existenţa altui
fapt vecin şi conex.
După forţa lor probantă, prezumţiile legale sunt: prezumţii absolute (juris
et de jure); prezumţii relative (juris tantum ).
4. Obligaţia de a da este îndatorirea de a constitui sau a transmite un drept
real.
Obligaţia de a face este îndatorirea de a executa o lucrare, de a presta un
serviciu sau de a preda un lucru.
Obligaţia de a nu face:
– ca obligaţie corelativă unui drept relativ înseamnă a nu face ceva ce ar fi putut face,
dacă debitorul nu s-ar fi obligat la abţinere;
– ca obligaţie corelativă unui drept absolut, înseamnă îndatorirea generală de a nu face
nimic de natura a aduce atingere acelui drept.
Importanţa juridică a clasificării constă în calificarea actelor juridice şi în
posibilitatea aducerii la îndeplinire silită a obligaţiilor.
5. Bunul este o valoare economică ce satisface nevoile materiale sau
spirituale ale omului şi este susceptibilă de apropiere sub forma dreptului
patrimonial.
Bunurile sunt mobile prin natura lor, prin determinarea legii şi prin
anticipate. Bunurile sunt imobile prin natura lor, prin obiectul la care se aplică şi prin
destinaţie.
-67-

6. Condiţiile de fond (esenţiale) ale actului juridic civil sunt: capacitatea


(aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi şi obligaţii);
consimţământul (manifestarea de voinţa prin care o parte îşi exprimă hotărârea de a
încheia un act juridic civil sau acordul de voinţa al părţilor în cazul actelor juridice,
civile, bilaterale şi multilaterale); obiectul (obiectul obligaţiei căreia îi dă naştere în
cadrul raportului juridic civil); cauză (scopul concret urmărit la încheierea actului
juridic civil).
7. Eroarea este falsă reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic
civil. După criteriul consecinţelor pe care le produce, eroarea este: eroare obstacol;
eroare viciu de consimţământ; eroare indiferentă.
Condiţiile pentru ca eroarea să fie viciu de consimţământ sunt: elementul
asupra căruia cade eroarea să fie determinant; în cazul actelor bilaterale, cu titlu
oneros, contractantul să fie ştiut, sau sa fi trebuit să ştie ca elementul asupra căruia
cade falsa reprezentare este determinant pentru încheierea actului juridic.
8. Regula de drept potrivit căreia actului juridic civil bilateral nu i se poate
pune capăt prin voinţă numai a uneia din părţi, iar actului unilateral nu i se poate
pune capăt prin manifestarea de voinţa în sens contrar din partea autorului actului.
În cazul actelor juridice civile unilaterale, constituie excepţie de la
principiul irevocabilităţii: testamentul, care este revocabil; retractarea renunţării la
moştenire; revocarea ofertei, dacă se face pană la momentul ajungerii ei la destinatar.
9. Modalităţile actului juridic civil sunt: termenul (eveniment viitor şi
sigur ca realizare, pană la care este amânată fie începerea, fie încetarea exerciţiului
drepturilor subiective şi executării obligaţiilor civile); condiţia (eveniment viitor şi
nesigur ca realizare, de care depinde existenţa – naşterea sau desfiinţarea – actului
juridic civil); sarcina (obligaţia de a da, a face, sau a nu face ceva, impusă de
dispunător, gratificatului, în actele cu titlu gratuit – liberalităţi).
10. Nulitatea este sancţiunea de drept civil care lipseşte actul juridic civil
de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
-68-

Funcţiile nulităţii sunt: funcţia preventivă; funcţia sancţionatorie; mijloc


de garanţie a principiului legalităţii în domeniul actelor juridice civile.
11. Pentru dreptul pur si simplu, prescripţia extinctivă începe să curgă de
la data naşterii raportului juridic civil. Pentru dreptul afectat de un termen suspensiv,
ori de o condiţie suspensivă, prescripţia începe să curgă de la data împlinirii
termenului ori realizării condiţiei. Pentru acţiunea în răspundere, pentru paguba
cauzată prin fapta ilicita, prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a
cunoscut, sau trebuia (ori putea) să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea,
sau de la expirarea termenului prevăzut de lege.
12. Cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive sunt: recunoaşterea
dreptului a cărei acţiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia;
introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă s-a
introdus la o instanţă judecătorească necompetentă; un act începător de executare.
Efectul întreruperii prescripţiei: pentru perioada anterioară întreruperii
prescripţia se şterge; posterior, de la data întreruperii, începe să curgă o noua
prescripţie extinctivă.
13. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este acea parte a
capacităţii civile care constă în aptitudinea omului de a avea drepturi şi obligaţii
civile. Ca regulă, data naşterii este data începutului capacităţii de folosinţă. Excepţie:
„drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţie, însa numai dacă el se naşte viu
(art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954). Pentru a succede trebuie neapărat ca
persoana ce succede să existe în momentul deschiderii succesiunii.
Copilul conceput se consideră că exista. Copilul născut mort este
considerat că nu există. (art. 654 din Codul civil).
14. Capacitatea de exerciţiu restrânsă a persoanei fizice este aptitudinea
minorului de 14-18 ani de a dobândi şi exercita drepturi civile şi de a-şi asuma şi
exercita obligaţii civile prin încheierea-personal a anumitor acte juridice civile.
-69-

Actele juridice civile pe care le poate încheia valabil, personal şi singur,


sunt: actele pe care le putea încheia până la împlinirea vârstei de 14 ani (acte de
conservare şi acte mărunte); depozitul CEC; acte de administrare, dacă nu sunt
lezionare, dacă a împlinit 16 ani poate dispune prin testament de jumătate din ce ar
putea testa ca major.
15. Comorienţii, comuritorti, sunt persoane care au murit în aceeaşi
împrejurare, fără a se putea stabili ca una a supravieţuit celeilalte.
Situaţia juridică – comorienţi – are utilitate practică în materie
succesorală, deoarece, pentru a succede, trebuie neapărat ca succesorul să existe în
momentul deschiderii succesiunii.
16. Curatela minorului este mijlocul juridic temporar şi subsidiar de
ocrotire a minorului.
Cazurile de instituire sunt: cazul contrarietăţii de interese între minor şi
reprezentantul sau ocrotitorul sau legal; cazul înlocuirii unui tutore al minorului cu alt
tutore; cazul punerii sub interdicţie a minorului; cazul împiedicări vremelnice a
părintelui, ori tutorelui minorului de a-l ocroti.
17. Ipotezele modificării numelui de familie determinate de schimbări în
filiaţie sunt: ipoteza stabilirii filiaţiei copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi;
ipoteza stabilirii filiaţiei copilului din afara căsătoriei şi faţă de al doilea părinte;
ipoteza tăgăduirii paternităţii copilului din căsătorie; ipoteza contestării ori anulării
recunoaşterii de filiaţie.
18. Elementele constitutive ale persoanei juridice sunt: organizarea de
sine stătătoare (acel element constitutiv care consta în alcătuirea ca un tot unitar ori
structurarea, compartimentarea colectivului de oameni); patrimonial propriu
(totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care au ca titular însăşi persoana
juridică); scopul propriu (obiectul de activitate al subiectului de drept civil).
19. Modurile de înfiinţare a persoanei juridice sunt: prin actul de
dispoziţie al organului de stat competent; prin actul de înfiinţare recunoscut; prin
actul de înfiinţare autorizat; prin alt mod reglementat de lege.
-70-

20. În cazul reorganizării persoanei juridice, contractele se transmit


astfel: în cazul comasării, contractele se transmit ca elemente ale patrimoniului; în
cazul divizării, operează principiul transmiterii contractului nefracţionat.
-71-

BIBLIOGRAFIE

I. Bibliografie obligatorie
1. Gheorghe Beleiu, Drept civil roman – Introducere în dreptul civil,
subiectele dreptului civil, Ediţia a VI-a, revăzută şi adăugită de Marian
Nicolae şi Petrică Truşcă, Casa de editură şi presă „Şansa”, Bucureşti,
2000.
2. E. Lupan, ş.a., Drept civil. Teoria generala, Cluj Napoca. 1992
3. Ion Dogaru, Drept civil roman, Tratat, volumul I, Editura „Europa”,
Craiova, 1996.
4. Ştefan Rauschi, Drept civil – Partea generală, Persoana fizică,
persoana juridică, Editura „Chemarea”, laşi, 1995
5. Petrică Truşcă, Nicolae Puşcaş, Stăniloae Gheorghe, Drept civil
roman, Persoana fizică, Persoana juridică, Editura ARC 2000,
Bucureşti, 1995

II. Bibliografie suplimentară


1. Institutul de cercetări juridice, Tratat de drept civil, volumul I. Partea
generală, coordonator Paul Cosmovici, „Editura Academiei”,
Bucureşti, 1989.
2. Teofil Pop. Drept civil roman – Teoria generală. Editura „Lumina
Lex” .Bucureşti, 1993
3. losif R. Urs, Smaranda Angheni, Drept civil, volumul I, Partea
generală, Persoanele, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998

III. Bibliografie selectivă


1. M. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Editura „Cartea
Românească”, Bucureşti, 1924
2. T. R. Popescu, Drept civil, vol. I, Editura Oscar Print, Bucureşti,
1994
3. E. Poenaru, Introducerea în dreptul civil, Teoria generală, Persoanele,
vol. I, Editura Europa Nova, 1994
-72-

IV. LEGISLAŢIE

1. Constituţia României
2. Codul civil
3. Codul de procedură civilă
4. Codul familiei
5. Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat
ca regii autonome şi societăţi comerciale
6. Legea 29/1990 privind contenciosul administrative
7. Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată
8. Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată
9. Legea nr. 64/1991, privind brevetele de invenţie, publicată în M. Of. nr.
212/1991
10. Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept
internaţional privat, publicata în M. Of nr. 245/ 1992
11. Legea 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru
producerea obiectelor de cult, publicată în M. Of. Nr. 244/1992
12. Legea 129/ 1992 privind protecţia desenelor si modelelor industriale,
publicată în M. Of. 1/1993
13. Legea nr. 66/1993, privind contractul de management, publicată
în M. Of. nr. 244/1993, cu modificările ulterioare
14. Legea 137/1993 a protecţiei mediului publicată în M. Of. 304/1995
15. Legea nr. 16/1994 a arendării, publicată în M. Of. nr. 91/1994
16. Legea nr. 32/ 1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare,
publicată în M. Of. nr. 129/1994
17. Legea nr. 10/1995 privind calitatea de construcţii, publicată in M. Of.
nr. 12/1995
18. Legea 64/1994 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare,
publicată în M. Of. nr. 130/1995
19. Legea nr. 126/1995 privind materialele explosive publicată în M. Of.
nr. 228/1995
-73-

20. Legea nr. 134/1995 a petrolului publicată în M. Of. nr. 301/1995


21. Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România,
publicată în M. Of. nr. 303/1995
22. Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale publicată
în M. Of. nr. 92/1995
23. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile
conexe, publicată în M. Of. nr. 60/1996
24. Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare,
publicată în M. Of. nr. 61/1996
25. Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naţionale, publicată în M. Of. nr.
17/1996
26. Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al
muniţiilor, publicată în M. Of. nr. 74/1996
27. Legea nr. 26/1996, Codul silvic, publicată în M. Of. nr. 93/1996
28. Legea nr. 27/1996 privind partidele politice, publicată în M. Of. nr.
87/1996
29. Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea CEC în societate bancară pe
acţiuni, publicată în M. Of. nr. 140/1996
30. Legea nr. 74/1996 privind telecomunicaţiile şi Legea nr. 83/1996 a
serviciilor poştale, publicate în M. Of. nr. 156/1996
31. Legea nr. 105/1996 privind evidenţa populaţiei şi cartea de
identitate, publicată în M. Of. nr. 237/1996
32. Legea nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea
cooperaţiei de credit publicată în M. Of. nr. 252/1996
33. Legea nr. 114/1996 a locuinţei, publicată în M. Of. nr. 254/1996
34. Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă publicată
în M. Of. nr. 282/1996
35. Legea nr. 54/1998 privind regimul juridic al circulaţiei
terenurilor
36. Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al
acesteia
I
37. Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor
38. Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi
juridice
39. Decretul nr. 32/1954 de aplicare a Decretului nr.
31/1954 şi a
Codului Familiei
40. Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă
41. Decretul nr. 975/ 1968 cu privire la nume
42. H. G. nr. 394/1995
43. O. G. nr. 25/1997 cu privire la adopţie
44. O. G. nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în
dificultate
45. O. G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile