Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Drept Civil Teoria Obligatiilor Răspunsuri Subiecte Examen 57
Drept Civil Teoria Obligatiilor Răspunsuri Subiecte Examen 57
Este raportul juridic stabilit între 2 sau mai multe persoane, în conţinutul căruia
intră subiectul activ denumit creditor, de a cere subiectului pasiv denumit debitor –
căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare – să dea, ă facă sau să nu facă ceva.
Structura raportului juridic obligaţional implică trei elemente: subiectele,
conţinutul şi obiectul.
3. Izvoarele obligaţiilor
Prin izvor de obligaţii se înţelege acel fapt juridic – în sens larg – care
dă nastere unui raport juridic obligaţional. Sunt izvoare de obligaţii: actele
juridice: contractul si actul juridic unilateral; faptele juridice: faptele juridice
licite si faptele juridice ilicite.
Noţiune. Potrivit art.942 C. civ., contractul este acordul între două sau mai multe
persoane, pentru a constitui sau a stinge între dânsii raporturi juridice. În doctrină,
1
contractul este definit ca fiind acordul de voinţă între două sau mai multe persoane,
prin care se nasc, se modifică sau se sting drepturi si obligaţii, adică un raport juridic
de obligaţii.
Clasificarea contractelor
Contractele se clasifică în funcţie de mai multe criterii.
1. După modul de formare:
- contracte consensuale – acele contracte care se încheie prin simplul acord
De voinţă al părţilor; în dreptul nostru, contractele consensuale constituie
Regula;
- contracte solemne – acele contracte pentru a căror încheiere valabilă se
Cere respectarea unei anumite forme, care, de regulă, este forma autentică;
- contracte reale – acele contracte care se caracterizează prin faptul că pentru
Formarea lor manifestarea de voinţă a părţilor trebuie să fie urmată de
Remiterea materială a lucrului.
2. După conţinutul lor:
- Contracte sinalagmatice – acele contracte care se caracterizează prin
Reciprocitatea si interdependenţa obligaţiilor;
- contracte unilaterale – acele contracte care dau nastere la obligaţii numai în
Sarcina uneia din părţi, cealaltă parte având numai calitatea de debitor.
3. După scopul urmărit de părţi:
- Contracte cu titlu oneros – acele contracte la încheierea cărora fiecare parte
Urmăreste obţinerea unui folos patrimonial în schimbul folosului patrimonial
Procurat celeilalte părţi. La rândul lor, acestea se subclasifică în : contracte
Comutative – acele contracte la încheierea cărora fiecare parte cunoaste atât
Existenţa, cât si întinderea obligaţiilor; contracte aleatorii – acele contracte la
Încheierea cărora părţile cunosc doar existenţa obligaţiilor, nu si întinderea
Acestora, existând sansa unui câstig sau riscul unei pierderi, care depinde de
Un eveniment incert, viitor, alea; contracte cu titlu gratuit – acele contracte la
Încheierea cărora o parte procură celeilalte părţi un folos patrimonial, fără a
Urmări obţinerea, în schimb, a unui folos patrimonial.
Contractele cu titlu gratuit se subsclasifică, la rândul lor, în: contracte
Dezinteresate – acele contracte prin care se urmăreste a se procura un folos
Patrimonial, fără ca dispunătorul să-si micsoreze patrimoniul; liberalităţi –
Contractele prin care se procură un folos patrimonial prin micsorarea
Patrimoniului dispunătorului.
4. După modul de executare:
- contracte cu executare imediată – acele contracte a căror executare se
Realizează printr-o singură prestaţie din partea debitorului;
- contracte cu executare succesivă – acele contracte în care executarea
Prestaţiei se face în timp sub forma unor prestaţii succesive.
5. După efectele produse:
- contracte constitutive – acele contracte care dau nastere la drepturi si
Obligaţii care nu au existat anterior încheierii lor;
- contracte translative – acele contracte prin care are loc transmiterea unui
Drept patrimonial, de la transmiţător la dobânditor;
- contracte declarative – acele contracte prin care se consolidează un drept
Existent anterior.
6. După modul de reglementare:
- contracte numite – acele contracte care au o denumire si reglementare
proprie;
2
- contracte nenumite – acele contracte care nu au o denumire si reglementare
proprie.
7. După corelaţiile existente între ele:
- contracte principale – acele contracte care au o existenţă de sine stătătoare,
soarta lor juridică nedepinzând de soarta altor contracte;
- contracte accesorii – acele contracte care au o soartă juridică dependentă
de alte contracte preexistente.
8. după modul de realizare a acordului de voinţă:
- contracte negociate – acele contracte prin care părţile contractante convin
Asupra clauzelor contractuale;
- contracte de adeziune – acele contracte care cuprind în conţinutul lor clauze
Prestabilite de una dintre părţile contractante, cealaltă parte neputând
Negocia, având însă opţiunea de a le accepta, si atunci contractul se încheie,
Sau de a nu le accepta;
- contracte obligatorii – acele contracte a căror încheiere este impusă prin
Lege.
6. Oferta de a contracta
7. Acceptarea ofertei
3
Acest principiu este reglementat în art.1270 contractul valabil încheiat are putere de
lege între părţile contractante.
Excepţiile de la principiu sunt :
- cazurile de restrângere a forţei obligatorii
- cazurile de extindere a forţei obligatorii
- impreviziunea
Cazuri de restrângere
- Situaţiile prevăzute în mod expres de lege în care contractul îşi încetează efectele
înainte de termen, datorită dispariţiei unui element al său
- Încetarea contractului de locaţiune din cauza pieirii totale sau considerabile a
lucrului – art.1818 alin.1
- Încetarea contractului de închiriere a locuinţei în termen de 30 de zile de la data
înregistrării decesului chiriaşului – art.1834 alin.1
Încetarea contractului de mandat din cauza morţii, incapacităţii sau falimentului
mandantului ori a mandatarului – art.2030 lit.c
cazuri de extindere
- Prelungirea efectelor contractului cu executare succesivă datorită suspendării
temporare a executării acestuia, pe tot timpul cât durează cauza de suspendare
- Moratoriul legal - acordarea prin lege a unui termen care are ca efect amânarea
generală a executării unor obligaţii contractuale de către o anumită categorie de
debitori, în considerarea unor împrejurări excepţionale (crize economice, conflicte
militate etc)
impreviziunea
- Revizuirea efectelor anumitor contracte din cauza ruperii echilibrului contractual în
urma schimbării împrejurărilor avute în vedere de părţi în momentul încheierii
contractului
- Vizează contractele sinalagmatice, cu titlu oneros, comutative şi cu executare
succesivă
Reglementarea legală – art.1271 noul Cod civil
4
ExcepŢia de la acest principiu apare în cazul în care un terŢ va fi îndreptăŢit
să ignore existenŢa unui contract si, pe cale de consecinŢă, a drepturilor si
obligaŢiilor născute din acesta.
11. Simulaţia
Este operaŢiune juridică în care, printr-un contract aparent – public, ostensibil -, dar
mincinos, nereal, se creează o altă situaŢie juridică decât cea stabilită printr-un
contract ascuns, dar adevărat –contraînscrisul.
Pentru a ne găsi în prezenŢa simulaŢiei este necesar ca actul secret să fie încheiat
concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului aparent.
SimulaŢia se poate înfăŢisa în trei forme: contractul fictiv; contractul deghizat;
contractul prin interpunere de persoană.
5
În cazul contractelor translative de proprietate, regula consacrată în legislaŢie este
aceea că riscul contractului îl suportă partea care avea calitatea de proprietar în
momentul pieirii fortuite a lucrului – res perit domino.
Este un fapt ilicit şi voluntar, prin care o persoană numită gerant săvârşeşte fapte
materiale sau încheie acte juridice în interesul altei persoane, numite gerat, fără a
avea mandat din partea acestuia.
Reglementată de prev. Art. 987 – art. 991 Cod civil
Este faptul juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama
patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
6
Ca urmare a producerii unui prejudiciu, dacă sunt îndeplinite şi celelalte
condiţii de existenţă, va fi angajată răspunderea civilă delictuală a autorului faptei
ilicite sau, după caz, şi răspunderea penală a acestuia. Ca urmare a angajării
răspunderii penale delictuale, dacă autorul faptei ilicite este găsit vinovat, acestuia i
se va aplica de către instanţa de judecată o sancţiune civilă care constă în obligarea
lui la acoperirea daunelor produse, deci la plata despăgubirilor.
7
discernământului echivalează cu absenţa factorului intelectiv, respectiv a lipsei
vinovăţiei.
24. Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicţie
Părinţii răspund integral faţă de victimă pentru prejudiciul cauzat de minor. Când
minorul a avut discernământ la momentul săvârşirii faptei ilicite, victima are
posibilitatea să cheme în judecată fie pe minor singur, fie pe părinţii săi singuri, fie
deopotrivă pe părinţi şi pe minor.
Temeiul juridic al răspunderii părinţilor minorului este art. 1000 alin 2 cod civil
iar temeiul juridic al răspunderii minorului va fi art. 998 sau 999 Cod civil, deci el va
răspunde pentru fapta proprie.
În cazul în care s-a stabilit judecătoresc răspunderea atât a părinţilor cât şi a
minorului, răspunderea lor va fi solidară, n temeiul art. 1003 Cod civil.
Sediu materiei îl constituie art. 1000 alin 3 cod civil care prevede „Comitenţii răspund
de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile care li s-au încredinţat”.
Comitentul este persoana care are posibilitatea de a da instrucţiuni, de a
direcţiona, îndruma şi controla activitatea celeilalte persoane, denumită prepus, care
are obligaţia de a urma îndrumările şi directivele primite.
Comitentul este un garant legal pentru repararea daunei provocate de prepus.
El a fost instituit răspunzător nu pentru că ar avea vreo culpă în săvârşirea faptei
ilicite şi producerea prejudiciului, ci în scopul de a asigura victimei repararea
integrală a pagubei. Comitentul are dreptul să ceară prepusului său restituirea în
întregime a despăgubirilor avansate victimei. Acest drept al comitentului este un
drept specific al obligaţiei „in solidium”, temeiul său constituindu-l art. 1108 Cod civil,
pct. 3. Dacă prejudiciul a fost cauzat de doi sau mai mulţi prepuşi ai aceluiaşi
comitent, acesta poate cere oricăruia dintre ei restituirea întregii sume plătite,
deoarece faţă de comitent prepuşii care au săvârşit fapta rămân solidar obligaţi,
potrivit prevederilor art. 1003 Cod civil. Împotriva regresului comitatului prepusul se
poate apăra numai dovedind fapta proprie a comitentului, faptă care ar fi determinat,
în tot sau în parte, producerea prejudiciului.
8
Răspunderea proprietarului pentru ruina edificiului reprezintă o altă formă a
răspunderii civile delictuale care are un caracter obiectiv, întrucât nu se mai cere a se
proba culpa proprietarului în ipoteza când ruina edificiului asupra căruia are un drept
de proprietate a cauzat unei alte persoane un prejudiciu.
Astfel, art. 1002 Cod civil precizează „proprietarul unui edificiu este
responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, când ruina este urmarea
lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie”.
Persoana responsabilă (proprietarul edeficiului) se poate exonera de
răspundere numai în următoarele cazuri:
-atunci când ruinarea edificiului a avut loc datorită forţei majore, nu şi cazului
fortuit;
-cauza determinată a prăbuşirii imobilului nu a fost lipsa de întreţinere sau
vreun viciu de construcţie, ci fapta unei terţe persoane;
-cauza ruinei edificiului a fost chiar fapta victimei.
9
Termenul extinctiv constă, din punct de vedere practic, într-o succesiune de termene
suspensive. Acest termen reprezintă data stingerii obligaţiei.
Renunţarea la termen. Cel în favoarea căruia este prevăzut, poate renunţa la
el. Aceasta înseamnă că obligaţia devine pură şi simplă, adică imediat exigibilă.
Decăderea din beneficiul termenului intervine când debitorul se află în stare de
insolvabilitate sau când debitorul micşorează în mod culpabil garanţia oferită
creditorului (gaj, ipotecă, privilegii).
Obligaţia indivizibilă este acea obligaţie care, datorită obiectului ei sau convenţiei
părţilor, nu poate fi împărţită între subiectele ei, activ sau pasiv.
Cesiunea de creanţă este actul juridic încheiat între cedent, cel care transmite
creanţa, şi cesionar, cel care dobândeşte creanţa, prin care primul substituie în locul
său pe al doilea, acesta devenind noul debitor al debitorului – numit debitor cedat.
10
Codul civil reglementează cesiunea de creanţă în materia vânzării – cumpărării în
art. 1391 –1398.
Condiţiile cesiunii de creanţă sunt următoarele: să îndeplinească toate
condiţiile de valabilitate ale contractului; nu este necesar consimţământul debitorului
cedat; pentru opozabilitatea faţă de terţi se cere notificarea debitorului sau
acceptarea cesiunii făcută de debitorul cedat.
Cesiunea de creanţă produce efecte între părţi şi faţă de terţi.
37. Subrogaţia
Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei este instituţia juridică prin
care, în temeiul convenţiei (subrogaţie convenţională) sau în temeiul legii (subrogaţie
legală), o persoană care plăteşte o datorie a altuia – solvens –către creditor –
accipiens – ia locul creditorului plătit. Din definiţie rezultă că subrogaţia poate fi
legală sau convenţională, care, la rândul său, poate fi consimţită de creditor sau
consimţită de debitor.
39. Novaţia
Novaţia este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o
obligaţie existentă, înlocuind-o cu o nouă obligaţie.
Felurile novaţiei:
1) novaţia obiectivă – se produce între creditorul şi debitorul iniţial, dar în raportul
juridic obligaţional se schimbă obiectul sau clauza acestuia;
2) novaţia subiectivă:
• novaţia prin schimbare de debitor – are loc atunci când un terţ se
angajează faţă de creditor să plătească datoria, fără ca, pentru aceasta, să se
ceară concursul debitorului iniţial;
• novaţia prin schimbare de creditor – constă în substituirea unui
nou creditor celui vechi, debitorul devenind obligat faţă de noul creditor şi
fiind liberat faţă de cel vechi.
40. Compensaţia
11
Reglemenatarea generală a compensaţiei este dată de dispoziţiile art. 1143-
1153 Cod civil.
41. Confuziunea
44. Fidejusiunea
12
Contractul de fidejusiune este un contract accesoriu, consensual, unilateral şi
cu titlu gratuit.
13
mobile şi imobile ale debitorului; privilegii generale asupra tuturor bunurilor mobile;
b) privilegii speciale asupra anumitor bunuri mobile;
c) privilegii speciale asupra anumitor bunuri imobile;
d) privilegiile sunt reglementate în art. 1722.-1745 şi art. 1780-1815 C.
civ. completat cu art. 409 C. pr. civ.
Noţiune: este acel drept real accesoriu având ca obiect un bun imobil al
debitorului sau al altei persoane, fără deposedare, care conferă creditorului ipotecar
dreptul de a urmări imobilul respectiv în stăpânirea oricum s-ar afla şi de aplăti cu
prioritate faţă de ceilalţi creditori din preţul acelui bun.
Caractere juridice:
Ipoteca este un drept real, imobiliar, accesoriu, indivizibil şi specializat.
Este un drept real întrucât poartă asupra unui bun care rămâne în posesia
debitorului sau terţului garantat, care nefiind deposedaţi de acel bun exercită în
continuare atributele dreptului de proprietate asupra acestuia, posesia şi folosinţa
nefiind cedate creditorului ipotecar, ca şi în cazul dezmembrămintelor dreptului de
proprietate. Dreptul este opozabil erga omnes dacă sunt respectate formalităţile de
publicitate.
Ipoteca este un drept real imobiliar, întrucât poartă numai asupra bunurilor
imobile prin natura lor (art. 462-465 Cod civil), cât şi asupra accesoriilor lor (bunuri
imobile prin destinaţia lor potrivit art. 468-470 Cod civil). De asemenea, potrivit art.
1750 pct. 2 cod civil, se mai poate ipoteca şi uzufructul asupra acestor imobile.
Imobilele trebuie să se afle în circuitul civil.
Este un drept accesoriu, întrucât garantează un drept de creanţă de a cărei
valabilitate şi existenţă depinde, potrivit adagiului : „accesorium sequitur principale”.
Ipoteca conferă creditorului ipotecar, aşa cum rezultă şi din definiţie, posibilitatea de
urmărire a bunului, indiferent în mâna cui s-ar afla, precum şi posibilitatea de
prioritate faţă de ceilalţi creditori.
Potrivit art. 1746 alin 2 Cod civil, ipoteca este indivizibilă în sensul că se
întinde asupra întregului imobil, chiar dacă s-a făcut o plată divizibilă.
De asemenea, garanţia imobiliară trebuie să fie specializată, întrucât alminteri
nu este valabilă. Astfel se cere a se determina imobilul ipotecat, dar şi valoarea
creanţei garantate.
14
civil (nerespectarea formei autentice duce la nulitatea absolută a contractului de
ipotecă)
În cazul ipotecii legale , ca şi în cazul gajului legal, este fără deposedare.
Constituirea garanţiei se face prin contract încheiat în scris, fără ca legiuitorul
să impună „ad validitatem” necesitatea formei autentice.
Condiţiile de fond privesc persoana care constituie ipoteca, care trebuie să aibă
capacitate de exerciţiu deplină şi calitatea de proprietar actual al bunului.
Sunt impuse de art. 1772 Cod civil care precizează că „ad validitatem” se
cere forma autentică a actului de constituire a ipotecii.
Trebuie să cuprindă următoarele 3 elemente:
-indicarea naturii şi situaţiei şi situaţiei fiecărui imobil destinat garanţiei
ipotecare de către proprietarul imobilului (garant ipotecar sau fidejusor ipotecar de
către cei doi împreună);
-precizarea prin act a sumei pentru care s-a constituit ipoteca;
-stabilirea cauzei obligaţiei garantate, în sensul precizării raportului juridic
operaţional preexistent în conţinutul actului subsecvent de constituire a ipotecii.
Ipoteca legală este acea formă de ipotecă care ia naştere în virtutea unei
dispoziţii legale.
Dispoziţiile prevăzute în Codul civil cu privire la cazurile de ipotecă legală au
fost abrogate.
În prezent se poate reţine că sunt cazuri de ipotecă legală:
1. ipoteca prevăzută de art. 10 din Legea nr. 22/1969, potrivit căruia garanţiile
suplimentare a căror obligativitate este stabilită de lege pot să constea nu numai în
fidejusiune ori în gaj, dar şi într-o ipotecă;
2. ipoteca legatarilor cu titlu particular al unor sume de bani sau bunuri fungibile
asupra bunurilor imobile succesorale, prevăzută de art. 902 alin. 2 Cod civil;
3. ipoteca prevăzută de art. 12 din Decretul – Lege nr. 61/1990 conform căruia
creditele acordate de Casa de Economii şi Consemnaţiuni pentru cumpărarea de
locuinţe din fondurile statului vor fi garantate prin constituirea unei ipoteci asupra
locuinţei dobândite şi art. 15 din Legea nr. 85/1992 modificată prin Legea nr.
76/1994, conform căruia, în cazul în care vânzarea se face cu plata preţului în rate,
unitatea vânzătoare îşi garantează încasarea preţului prin înscrierea ipotecii asupra
locuinţei;
4. ipoteca prevăzută de art. 166 Cod procedură penală, care reglementează o
ipotecă legală cu caracter asigurător având ca obiect bunurile imobile sechestrate.
15
1. faţă de debitor
2. faţă de creditor
3. faţă de terţul dobânditor al imobilului.
16
Este un contract real dacă este cu deposedare, întrucât se consideră că s-a
încheiat valabil numai dacă acordul de voinţă al părţilor este urmat şi de remiterea
materială a bunului fie către creditor, fie către „al treilea ales de părţi” (art. 1688 Cod
civil)
Este un contract unilateral, întrucât naşte obligaţii doar în persoana
creditorului gajist, care are obligaţia de a păstra bunul până la executarea obligaţiei
de către debitor sau altă persoană interesată sau chiar neinteresată. După acest
moment, creditorul gajist are îndatorirea de a restitui bunul persoanei de la care l-a
primit.
Caracterul indivizibil rezultă din faptul că, în principiu, bunul care formează
obiectul contractului de gaj are menirea de a garanta în întregime obligaţia principală.
Noţiune: Există atunci când creditorul poate refuza restituirea unui bun
debitorului, deşi bunul nu constituie obiectul unui drept de gaj. În asemenea situaţiei
legea sau principiile generale ale dreptului recunosc existenţa unui drept de retenţie
în persoana debitorului, deşi nu a existat un acord de voinţă al părţilor cu privire la
această posibilitate.
Dreptul de retenţie nu este reglementat explicit în Codul civil, fiind rolul
creanţei moderne a doctrinei de specialitate, în urma sintetizării practicii judiciare,
existând şi în prezent unele rezerve cu privire la reţinerea acestuia în cadrul
garanţiilor reale.
Se mai poate defini ca fiind un drept real imperfect de garanţie potrivit căruia
creditorul are dreptul de a refuza atâta timp cât nu i s-a plătit datoria remiterea unui
bun mobil sau imobil, aparţinând debitorului său, dacă datoria se află într-un raport
de conexiune cu acel bun.
17