R OM ÂN IA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 77/A/2015
Dosar nr. 371/42/2013
Şedinţa publică din 5 martie 2015
Deliberând asupra apelurilor declarate de partea civilă S.N.T.F.M. CFR Marfa SA, partea
responsabilă civilmente CN CF CFR SA - Sucursala C.R.E.I.R. CF Bucureşti, asigurătorul SC
O.V.I.G. SA Sucursala Unirea şi inculpaţii M.T. şi D.M., împotriva Sentinţei penale nr. 101 din
16 mai 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
privind şi pe inculpatul I.I., constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 101 din 16 mai 2014 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru
cauze cu minori şi de familie i-a obligat pe inculpaţii:
M.T., D.M., şi I.I., în solidar, acesta din urmă şi în solidar cu partea responsabilă civilmente
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" SA - Sucursala C.R.E.I.R. Cf Bucureşti şi alături de
asigurătorul SC O.V.I.G. SA să plătească părţii civile S.N.T.F.M. „CFR MARFĂ" SA - Centrul
Zonal Marfă Bucureşti, suma de 878.288, 85 RON, cu - titlu de despăgubiri materiale.
Au fost obligaţi inculpaţii M.T. şi D.M., în solidar, precum şi în solidar cu partea responsabilă
civilmente S.N.T.F.M. „CFR MARFĂ" SA - Centrul Zonal Marfă Bucureşti, toţi aceştia în
solidar cu inculpatul I.I. - acesta din urmă şi în solidar cu partea responsabilă civilmente
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" SA - Sucursala C.R.E.I.R. CF Bucureşti, la plata de
despăgubiri civile (materiale şi morale); astfel:
a). - către părţile vătămate constituite părţi civile în procesul penal - F.I.C. - 200.000 Euro daune
morale şi 30.000 RON daune materiale şi S.G.E. - 200.000 euro daune morale şi 19.000 RON
daune materiale.
b). - către ceilalţi moştenitori ai defunctei F.I.: F.Gh. - soţ supravieţuitor -100.000 euro daune
morale şi 40.000 RON daune materiale, iar către C.I.G. - fiică - 50.000 euro daune morale şi 380
RON daune materiale.
c). - către ceilalţi moştenitori ai defunctei F.R.M.: D.M. şi D.G.D. - părinţi, câte 100.000 euro
daune morale şi câte 5.000 RON daune materiale.
- R.G. şi V.M. - surori, câte 50.000 euro daune morale, iar pentru aceasta din urmă şi 800 RON
daune materiale.
d). - către părţile civile Spitalul Clinic de Urgenţă „F." Bucureşti, suma de 5.545,53 RON (parte
vătămată F.I.C.) şi către Spitalul judeţean de Urgenţă Târgovişte, suma de 5.157,05 RON (părţi
vătămate F.I.C. şi S.G.E.) despăgubiri civile cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a
hotărârii şi până la achitarea integrală a debitelor.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, pretenţiile băneşti formulate de părţile civile faţă de
asigurătorii SC " O.V.I.G." SA Bucureşti şi SC "A.R.A." SA Bucureşti.
Au fost obligaţi inculpaţii în solidar cu părţile responsabile civilmente la 10.800 RON către
partea civilă D.M. şi 2.000 RON către partea civilă C.I.G., cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a dispus plata sumelor de câte 300 lei, onorarii pentru apărătorul din oficiu al inculpaţilor M.T.
şi D.A., ce s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
Instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 91 din 28 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, au fost
condamnaţi inculpaţii:
1). - M.T., la pedeapsa de 3 ani închisoare;
2). - D.M., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi,
3). - I.I., la pedeapsa de 2 ani închisoare;
- Toţi pentru săvârşirea infracţiunii de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor
defectuoasă din culpă, care a avut drept consecinţă, producerea unei catastrofe pe calea ferată,
prev. de art. 273 alin. (2) C. pen., raportat la art. 277 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art.
3201 C. proc. pen., cu reţinerea disp. art. 74 lit. a) şi c) - art. 76 lit. c) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., le-au fost aplicate inculpaţilor pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a)
teza a II-a şi b) C. pen.
Conform art. 88 C. pen., s-a computat din pedepse reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor, la
data de 21 ianuarie 2013.
Conform art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea acţiunii civile în vederea
administrării de probe în faţa instanţei.
Inculpaţii au fost obligaţi la câte 4.500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că inculpatul M.T., angajat în cadrul S.N.T.F.M. „CFR
MARFĂ" SA Bucureşti - Centrul Zonal Marfă Bucureşti, în calitate de şef manevră al convoiului
CM2, având un tonaj de 9,12 tone, la data de 5 iulie 2012 a încălcat dispoziţiile art. 69 alin. (1)
lit. b) din Regulamentul pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare, în sensul că
nu a asigurat cu saboţi de mână aşezaţi la roţile osiilor şi strângerea a minim cinci frâne de mână,
aflate în convoi, nu a efectuat astfel asigurarea prin fixarea pe loc a convoiului, contra - fugirii, în
condiţiile unei linii având o pantă de 11,01‰, în sensul de mers şi ca atare a avut drept urmare
crearea unei stări de pericol pentru siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate,
prin punerea în mişcare necontrolată a convoiului.
Ajungând la pasajul la nivel cu cale ferată, ce intersectează DN 72, Ploieşti - Târgovişte, pe raza
localităţii I.L. Caragiale judeţul Dâmboviţa, cu bariera aflată în poziţie „deschis", convoiul a
intrat în coliziune cu autoturismul proprietatea numitului F.Gh. şi condus regulamentar de numita
S.G.E. În urma coliziunii a rezultat decesul numitelor F.R.M. şi F.I., precum şi vătămarea
corporală din culpă a numiţilor F.l.C. care a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost
necesare 55 de zile îngrijiri medicale şi S.G.E., care a suferit leziuni pentru a căror vindecare au
fost necesare 25 de zile îngrijiri medicale - persoane care se aflau în autoturism, precum şi
deraierea, răsturnarea şi prăbuşirea locomotivei şi a trei vagoane.
Acest eveniment a cauzat şi degradarea liniilor şi a instalaţiei de cale ferată, valoarea
prejudiciului fiind de 134.895,58 RON.
Inculpatul D.M., la aceeaşi dată de 5 iulie 2012, angajat al aceleiaşi S.N.T.F., în calitate de
manevrant vagoane a convoiului CM2, cu un tonaj de 913 tone, a încălcat art. 69 alin. (1) lit. b)
din Regulamentul pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare, în sensul că nu a
asigurat strângerea corespunzătoare a frânei de mână a două vagoane aflate în convoi, aşa cum
rezultă din procesul-verbal de constatare încheiat cu ocazia verificării în comisie a vagoanelor
care au fost în compunerea convoiului. Neefectuând astfel asigurarea, prin fixarea pe loc a
convoiului, contra - fugirii, în condiţiile unei linii având o pantă de 11,02 ‰, în sensul de mers s-
a creat o stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate,
prin punerea în mişcare, necomandată a convoiului. Ajungând la pasajul de nivel cu calea ferată,
ce intersecta DN 72, cu bariera aflată în poziţia „deschis", convoiul a intrat în coliziune cu
autoturismul marca XX, proprietatea numitului F.Gh., condus. regulamentar de numita S.G.E.,
producând consecinţele enumerate anterior.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.I., angajat al C.N.C.F. „CFR" SA - Sucursala C.R.E.I.R. CF
Bucureşti, la data respectivă, având calitatea de acar la Postul nr. 1, a încălcat art. 35 pct. 6 -
Secţiunea X din Regulamentul pentru circulaţia trenurilor şi manevrele feroviare, în sensul că nu
a asigurat sabotul fix de deraiere SI, în poziţia aşezat pe şină,- astfel încât convoiul de manevră
scăpat din linia de colectare (km 4 spre Staţia IX. Caragiale, judeţul Dâmboviţa), să întâlnească
în parcurs, sabotul fix de deraiere SI, în poziţie regulamentară, poziţie de natură să producă
deraierea controlată a convoiului CM2, scăpat şi să nu permită intrarea acestuia în pasajul de cale
ferată ce intersectează DN 72. Ca atare, prin neîndeplinirea de către inculpat a îndatoririlor de
serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă a avut drept consecinţă producerea unei
catastrofe de cale ferată, cu urmările grave descrise mai înainte.
În vederea stabilirii cadrului procesual legal, instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de
părţi responsabile civilmente a CN CF „CFR" SA - Sucursala CREIR CF Bucureşti - Diviza
Trafic, cu sediul în municipiul Gării de Nord, nr. 1, sector 1, pentru inculpatul I.I.; S.N.T.F.M.
„CFR MARFĂ" SA Bucureşti - Staţia CF Târgovişte pentru inculpaţii M.T. şi D.M., precum şi a
asigurătorilor SC "O.V.I.G." SA Bucureşti şi SC "A.R.A." SA Bucureşti.
În aplicarea art. 19 C. proc. pen. şi respectiv art. 1357, art. 1359, art. 1373 C. civ., instanţa penală
învestită cu judecarea acţiunii civile alăturate celei penale, în cazul acestei infracţiuni cu efecte
complexe ce face obiectul cauzei în vederea constituirii persoanelor vătămate ca părţi civile, atât
cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul celor două victime sau cu vătămările
corporale suferite de două persoane aflate în autoturismul surprins pe calea ferată de convoiul de
tren, scăpat de sub control, cât şi cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile distruse, ori
deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte, a procedat la identificarea acelor persoane care au vocaţie
la despăgubiri materiale şi morale, astfel:
Numiţii F.I.C. şi S.G.E., au fost persoanele vătămate aflate în autoturismul distrus în cadrul
catastrofei feroviare, care fiind audiate, au declarat că se constituie părţi civile.
În declaraţia de parte vătămată, F.I.C. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 5.200
RON daune materiale; o contribuţie bănească periodică în cuantum de 1.000 RON lunar, de la
data evenimentului şi până la recuperarea medicală integrală şi cu suma de 3.000.000 euro,
daune morale. A precizat că suma de 5.200 RON, reprezentând daune materiale, a constat în
cheltuielile efectuate efectiv cu tratamentul medical, transport la spital pentru control medical şi
alte cheltuieli ocazionate pentru refacerea sănătăţii, iar cuantumul daunelor morale se referea atât
la prejudiciul moral suferit, ca urmare a vătămării sale corporale, dar şi cel cauzat prin decesul
soţiei F.R.M., cât şi a mamei sale F.I.
S.G.E., a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.600 RON daune materiale, 5.000
euro daune materiale pentru cheltuieli materiale viitoare până la refacerea integrală a sănătăţii,
precum şi o prestaţie bănească periodică lunară în cuantum de 1.000 RON, de la data
evenimentului şi până la recuperarea definitivă a sănătăţii, iar în ceea ce priveşte daunele morale,
a solicitat obligarea persoanelor culpabile la plata sumelor de 2.000.000 euro, atât pentru
suferinţa psihică prin vătămarea sa corporală, cât şi pentru pierderea mamei sale F.I. şi respectiv
a cumnatei F.R.M.
Moştenitorii victimei F.R.M., sunt: F.I.C. - soţ - conţinutul declaraţiei sale fiind arătat mai
înainte, D.M. şi D.G.D. - părinţi, R.G. şi V.M. - surori, iar moştenitorii victimei F.I., sunt: F.Gh. -
soţ supravieţuitor, F.I.C. - fiu, S.G.E. (conţinutul declaraţiei fiind de asemenea arătat mai înainte)
şi C.I.G. - fiice.
D.M. şi D.G.D. - părinţii victimei F.R.M., în declaraţia dată în instanţă, au arătat că se constituie
părţi civile cu sumele de câte 10.000 RON daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu
înmormântarea fiicei lor şi cu parastasele ulterioare şi cu câte 500.000 euro, daune morale.
D.M. a făcut respectiva declaraţie şi în numele părţilor civile R.G. şi V.M., surorile victimei,
fiind împuternicit conform procurii judiciare autentificată de notar public şi aflată la dosar.
Partea civilă F.Gh. în calitate de soţ supravieţuitor al defunctei F.I., în declaraţia aflată la dosar, a
arătat că se constituie parte civilă cu suma de 98.200 RON daune materiale, constând în
cheltuieli de înmormântare efectuate pentru ambele victime ale accidentului, pomeni creştineşti,
locul de veci, precum şi pentru celelalte cheltuieli legate de acest accident nefericit. A precizat că
în acest cuantum s-a inclus şi contravaloarea autoturismului distrus în urma accidentului de cale
ferată.
Totodată, a solicitat obligarea persoanelor vinovate, la plata sumei de 1.500.000 euro, daune
morale pentru prejudiciul nepatrimonial suferit în urma pierderii celor două fiinţe dragi (soţia şi
nora).
Partea civilă C.I.G. - fiica defunctei F.I., a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 380
RON daune materiale, ocazionate cu întocmirea actelor cu dezbaterea succesiunii pentru
dovedirea calităţii sale de moştenitor, precum şi cu suma de 500.000 euro daune morale,
prejudiciu moral suferit de pe urma decesului mamei sale.
S.N.T.F.M. „CFR Marfă" SA, prin cererea de constituire de parte civilă, a solicitat despăgubiri în
valoare totală de 878.288,85 RON în vederea acoperirii prejudiciului suferit (distrugeri
materiale) urmare catastrofei feroviare din 5 iulie 2012. În acest sens, a depus la dosar înscrisuri,
constând în devize de lucrări, devize privind utilizarea trenului de intervenţie pentru dislocarea
garniturii şi a locomotivei avariate, de la locul producerii accidentului feroviar şi Poliţa de
Asigurare, solicitând introducerea în cauză a asigurătorului SC "O.V.I.G." SA Bucureşti şi
obligarea acestuia alături de persoanele vinovate, la acoperirea prejudiciului.
De asemenea, la cererea părţilor civile a fost introdus în cauză şi asigurătorul SC "A.R.A." SA
Bucureşti.
Totodată, s-au solicitat relaţii privind cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea medicală
şi tratament medical al victimelor accidentului de la Spitalul Clinic de Urgenţă „F." Bucureşti şi
respectiv, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte.
În vederea stabilirii şi acordării de daune materiale, instanţa a constatat că angajarea răspunderii
civile delictuale şi-a găsit reglementarea legală în textele de lege mai sus citate, unde au fost
întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu care constă în efectul negativ
suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei licite săvârşită de altă persoană, prejudiciul care
poate fi atât material cât şi moral; existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate
între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în
intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
Raportând aceste condiţii la situaţia existentă în cauză, Curtea a constatat că acestea sunt
îndeplinite cumulativ.
Astfel, prin Sentinţa penală nr. 91 din 28 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în
această cauză atunci când a fost soluţionată latura penală, au fost condamnaţi definitiv la
pedepsele de câte 3 ani închisoare, pentru fapta pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii
M.T. şi D.M., iar I.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Acest fapt juridic ilicit (delict) a generat un raport obligaţional în temeiul căruia cel care a suferit
un prejudiciu a fost îndreptăţit să solicite şi să obţină repararea pagubei, fiind dovedită astfel
existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită cu prejudiciul, precum şi existenţa vinovăţiei
celui care a cauzat acest prejudiciu.
De aceea, în cursul judecăţii, instanţa a pus în discuţie existenţa acestui prejudiciu cauzat de o
faptă ilicită îndreptată împotriva vieţii şi integrităţii corporale a unor persoane şi ca atare, acest
prejudiciu îmbracă atât forma patrimonială cât şi nepatrimonială.
S-a consacrat în practica judiciară că fapta ilicită care a avut ca urmare moartea unei persoane, dă
naştere unui raport obligaţional între autorul ei şi persoane apropiate victimei, decesul victimei,
dar şi vătămarea corporală, care a presupus un prejudiciu economic încercat de cei apropiaţi.
Pentru victima decedată au fost ocazionate cheltuieli cu înmormântarea acesteia, respectiv cele
pe care le-a implicat organizarea unor comemorări ulterioare, morala creştină impunând
pomeniri la diferite intervale de timp de la decesul victimei, care au fost efectuate potrivit
obiceiului locului şi care au presupus cheltuieli ce au fost suportate de cei apropiaţi victimei,
constituind astfel un prejudiciu economic.
Instanţa a constatat ca fiind dovedite daunele materiale cauzate părţilor vătămate constituite părţi
civile F.I.C. şi S.G.E., victime ale catastrofei feroviare din 5 iulie 2012, în cuantum de 30.000
RON şi respectiv 19.000 RON, ocazionate cu tratamentul medical, alte cheltuieli ocazionate cu
spitalizarea acestora, respectiv procurarea de medicamente, c/val. transport la controalele
medicale, procurarea unor alimente pentru hrană suplimentară, îmbrăcăminte distrusă în urma
accidentului, precum şi diferenţa de venituri băneşti, pe perioada incapacităţilor de muncă, având
în vedere rapoartele de expertiză medico-legale a capacităţii de muncă întocmite de Serviciul de
Medicină Legală Dâmboviţa din 18 martie 2014, care a concluzionat că numita S.G.E. a
prezentat sechele post-traumatice, numărul de îngrijiri medicale a fost prelungit la 100 - 120 zile
şi a avut capacitatea de muncă pierdută pe o durată de 6 luni, fiind încadrată în această perioadă
în gradul II de invaliditate.
În ceea ce o priveşte pe partea vătămată F.I.C., s-a stabilit că acesta a avut capacitatea de muncă
redusă şi s-a încadrat în gradul III de invaliditate pe o durată de 6 luni.
Sumele băneşti astfel cum au fost stabilite, au fost dovedite cu numeroasele înscrisuri depuse la
dosar pe parcursul judecăţii (bonuri fiscale, chitanţe, acte medicale, etc.).
Pentru părţile civile D.M. şi D.G.D. - părinţii victimei F.R.M., Curtea a apreciat că, cheltuielile
efectuate cu înmormântarea acesteia, precum şi cu pomenile creştineşti ulterioare, au fost în
sumă de 10.000 RON (câte 5.000 RON pentru fiecare) sume dovedite cu înscrisurile depuse la
dosar (bonuri fiscale şi facturi şi cu depoziţiile martorilor V.V. şi C.C.
Partea civilă F.Gh. a suferit un prejudiciu material pe care instanţa l-a estimat la cuantumul de
40.000 RON, reprezentând c/val. autoturismului distrus în accident, precum şi cheltuieli de
înmormântare şi parastasele ulterioare ocazionate cu înmormântarea victimei F.I. - soţia sa,
cheltuieli dovedite cu înscrisurile depuse la dosar şi cu depoziţiile celor doi martori mai sus
indicaţi.
V.M. - sora victimei F.R.M., la rândul său a suferit un prejudiciu apreciat la cuantumul de 800
RON despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli ocazionate cu organizarea nunţii sale, care
urma să aibă loc chiar în acea perioadă în care a decedat victima.
În fine, C.I.G. - fiica defunctei F.I. a fost prejudiciată cu suma de 380 RON, pe care a cheltuit-o
după moartea mamei sale cu ocazia dezbaterii succesiunii pentru a-şi dovedi calitatea de
moştenitor, aşa cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar.
Referitor la pretenţiile băneşti reprezentând plata unor contribuţii băneşti lunare în cuantum de
câte 1.000 RON solicitate de părţile vătămate F.I.C. şi S.G.E., acestea au fost respinse având în
vedere că noile rapoarte medico-legale efectuate de Serviciul de Medicină Legală Dâmboviţa, au
stabilit faptul că cei în cauză se încadrează pe o perioadă limitată în gradul de invaliditate 2 şi 3,
perioade care în opinia instanţei au fost acoperite cu sumele băneşti înglobate în cuantumurile
totale acordate acestora cu titlu de despăgubiri materiale.
De asemenea, în actele medicale respective nu s-a concluzionat că aceştia au rămas cu infirmităţi
permanente şi calare, nu se justifică acordarea unor astfel de prestaţii băneşti periodice pentru
viitor.
În privinţa daunelor morale.
Este adevărat că nu pot fi cuantificate în bani viaţa şi sănătatea unui om şi tocmai de aceea,
instanţa a încercat identificarea unor compensaţii băneşti ancorate în jurisprudenţa şi realitatea
economică generală din România şi care să fie în măsură să ofere suficientă satisfacţie pentru a
crea pe cât posibil o alinare a suferinţelor de natură morală persoanelor arătate mai înainte, care
au vocaţie la despăgubiri pentru asemenea prejudicii, precum şi persoanelor care au suferit
vătămări corporale, respectiv F.I.C. şi S.G.E.
Toate aceste persoane au suferit o adâncă durere sufletească prin pierderea unor fiinţe apropiate
şi de aceea, în lipsa unor criterii obiective, Curtea a ţinut seama de particularităţile acestui
accident feroviar şi care, reţine instanţa de judecată, au reprezentat un caz aparte.
Pentru aceste considerente, persoanele culpabile de producerea evenimentului feroviar din 5 iulie
2012, respectiv inculpaţii M.T. şi D.M., în solidar, precum şi în solidar cu partea responsabilă
civilmente S.N.T.F.M. „CFR MARFĂ" SA - Centrul Zonal Marfă Bucureşti, ai cărei prepuşi au
fost, toţi aceştia în solidar cu inculpatul I.I. - acesta din urmă şi în solidar cu comitentul C.N.C.F.
"CFR" SA - Sucursala CREFR CF Bucureşti, au fost obligaţi la plata despăgubirilor materiale
către părţile vătămate constituite părţi civile, precum şi către celelalte părţi civile, aşa cum au
fost arătate mai înainte, precum şi la următoarele daune morale, după cum a urmat:
- către părţile vătămate constituite părţi civile F.I.C. şi S.G.E. câte 200.000 euro;
- către F.Gh. - soţul supravieţuitor al defunctei F.I. - 100.000 euro şi C.I.G. - fiică - 50.000 euro;
- către D.M. şi D.G.D. - părinţii defunctei F.R.M. câte 100.000 euro, iar către R.G. şi V.M. -
surorile acesteia - câte 50.000 euro.
Sumele stabilite cu titlu de daune morale, au fost apreciate de instanţă ca fiind rezonabile şi în
concordanţă cu practica judiciară în materie.
Inculpaţii au mai fi obligaţi în solidar cu părţile responsabile civilmente şi alături de asigurătorul
SC "O.V.I.G." SA Bucureşti să plătească părţii civile S.N.T.F.M. „CFR" SA - Centrul Zonal
Marfă Bucureşti, suma totală de 878.288,85 RON cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând
distrugerile majore provocate la locomotiva ce tracta convoiul, precum şi la trei dintre vagoanele
ce făceau parte din această garnitură feroviară, la care s-a adăugat pagubele produse societăţii
prin utilizarea trenului de intervenţie specializat cu macara EDK ....., sume care au fost calculate
potrivit devizelor depuse la dosarul cauzei şi care nu au fost contestate de părţi.
În legătură cu poziţia procesuală a asigurătorilor SC O.V.I.G. SA - SC A.R.A. SA Bucureşti, faţă
de care părţile civile au solicitat şi obligarea acestora alături de inculpaţi şi de părţile
responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile ce li se cuvin, această cerere a fost
neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Principalul motiv pentru care asigurătorul SC O.V.I.G. SA Bucureşti nu a mai fost obligat la plata
de despăgubiri civile către persoanele fizice constituite părţi civile l-a reprezentat faptul că
poliţia de asigurare în cauză este o poliţă de asigurare de bunuri de tip material rulant
(locomotive) şi nu are ca obiect acoperirea răspunderii civile a asiguratului.
Această poliţă a reprezentat o poliţă de tip Casco - material rulant şi nu a acoperit nici un fel de
riscuri de răspundere civilă specifică unei poliţe având în vedere-că aceasta a fost încheiată la
data de 15 noiembrie 2010 pe baza unei proceduri de achiziţie publică derulată prin intermediul
Bursei Române de Mărfuri.
Aşa cum reiese din Anexa nr. 2 la poliţa respectivă, tipul asigurării fiind asigurare pentru
materialului rulant, iar la pct. 3 „riscuri asigurate" aceasta nu a cuprins despăgubiri de daune
materiale produse direct de avarierea sau distrugerea bunului asigurat, neavând ca obiect
asigurabil răspunderea civilă faţă de terţi aşa cum s-a regăsit în condiţiile generale de asigurare a
materialului rulant (pct. 5.2.3.).
Mai mult, aşa cum a rezultat din condiţiile generale aferente poliţei de asigurare (seria F nr.
XXXXXX din 15 noiembrie 2010), potrivit art. 5.2.4 (i) „O. nu acordă despăgubiri dacă
prejudiciile s-au produs din neglijenţă gravă a asiguratului sau a unui presupus al acestuia" aşa
cum s-a prezentat situaţia în speţa ce face obiectul acestei cauze penale.
În consecinţă, asigurătorul SC O. SA nu are răspundere faţă de terţi, respectiv, faţă de persoanele
fizice constituite părţi civile în prezenta cauză în baza poliţei de asigurare şi ca atare, nu poate fi
obligată la plata de despăgubiri către acestea.
În ceea ce priveşte asigurătorul SC „A.R.A." SA Bucureşti, rezultă din cuprinsul poliţei de
asigurare PG ...... din 25 octombrie 2011 că, aceasta nu a avut ca risc acoperit evenimente de
tipul celui care fac obiectul prezentului dosar la rubrica menţiuni speciale, riscurile asigurate
fiind conform anexei „condiţii speciale".
În acest caz, la art. 3 din aceste condiţii a fost definit termenul de terţi, în sensul că se referă atât
la persoanele fizice cât şi la persoanele juridice care acţionează în exerciţiul funcţiunii lor
inclusiv CNCF în calitate de gestionar al infrastructurii feroviare publice.
Cu alte cuvinte această poliţă de asigurare a acoperit pagubele produse de SNCFM „CFR Marfă"
SA persoanelor (terţi) cu care aceasta a derulat raporturi juridice, respectiv cu care a avut
încheiate contracte pentru folosirea materialului rulant şi care a acţionat în exerciţiul funcţiunii
lor astfel cum a fost definitiv de art. 3 din „condiţii speciale" respectiv, persoanelor care se află în
îndeplinirea unor atribuţii ce decurg din activitatea pe care o prestează.
.-. În cauză aşa cum s-a arătat evenimentul feroviar s-a produs după ce convoiul a rulat
necomandat pe o distanţă de aprox. 4 km şi ajungând la intersecţia căii ferate cu DN 72 Ploieşti -
Târgovişte, a intrat în coliziune cu autoturismul marca „....." în care se aflau părţile vătămate.
.-. Rezultă aşadar că, în stabilirea dinamicii producerii accidentului părţile vătămate erau
participanţi la trafic rutier şi au fost surprinse de convoiul care rula necontrolat în momentul în
care se aflau pe trecerea la nivel cu cale ferată şi de aceea nu au avut calitatea de terţi în
accepţiunea contractului de asigurare deoarece nu s-au regăsit între persoanele fizice sau juridice
care au acţionat în exerciţiul funcţiunii lor conform paragrafului din poliţia de asigurare citat mai
înainte.
Pe de altă parte s-a reţinut şi faptul că din prevederile art. 5 lit. d) din „condiţii speciale" ale
poliţei de asigurare a rezultat că nu se pot acorda despăgubiri de către asigurător pentru prejudicii
ce derivă din răspunderea profesională a asiguratului sau prepuşilor acestuia, mai exact nu s-au
acordat despăgubiri pentru prejudicii materiale care au fost cauzate de o greşeală a gestionarului
infrastructurii feroviare sau de un ordin al acestuia care nu a fost imputabil asiguratului.
Pentru considerentele arătate mai înainte au fost respinse ca neîntemeiate, în rest, pretenţiile
băneşti formulate de părţile civile faţă de cei doi asigurători.
Tot în rezolvarea acţiunii civile alăturate cauzei penale în conformitate cu disp. art. 397 alin. (1)
C. proc. pen., raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a
fost admisă acţiunea civilă formulată de cele două instituţii spitaliceşti Spitalul Clinic de Urgenţă
F. Bucureşti şi de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, în sensul obligării inculpaţilor în
solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 5.545,53 RON şi respectiv, 5.157,05
RON cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate cu internarea
victimelor F.I.C. şi S.G.E., la care s-a adăugat dobânda legală de la data rămânerii definitive a
hotărârii şi până la achitarea definitivă a debitelor.
Faţă de considerentele enunţate mai înainte au fost admise în parte acţiunile civile formulate de
părţile civile aşa cum s-a arătat în considerentele prezentei, în raport de dispoziţiile art. 397 alin.
(1) C. proc. pen., art. 19 C. proc. pen., combinat cu art. 1357, art. 1359 şi art. 1373 C. civ.
S-a dispus plata sumei de câte 300 RON onorarii pentru apărătorii, din oficiu ai inculpaţilor M.T.
şi D.A. ce s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel: inculpaţii M.T. şi D.M., partea civilă S.N.T.F.M. CFR
Marfă SA, partea responsabilă civilmente CNCF CFR SA - Sucursala C.R.E.I.R. CF Bucureşti,
asigurătorul SC O.V.I.G. SA Sucursala Unirea.
În apelul declarat de către inculpaţii M.T. şi D.A. s-a solicitat reducerea cuantumului
despăgubirilor materiale şi daunelor morale acordate de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte despăgubirile materiale, se solicită să fie acordate în măsura în care sunt
probate de părţile civile. De asemenea, se solicită să fie avut în vedere faptul că la dosarul cauzei
sunt depuse fotocopii ale bonurilor fiscale, ulterior depuse şi în original, înscrisuri în care sunt
menţionate bunuri care în mod evident nu au legătură cu înmormântarea sau cu cheltuielile
ulterioare. De asemenea, sunt depuse o serie de chitanţe pentru plata unor medicamente şi
alimente cumpărate la intervale de timp diferit, inclusiv în anul 2014.
Apelanţii consideră că nu se justifică acordarea către partea civilă F.Gh. a sumei de 40.000 de
RON, ţinând cont de împrejurarea că autoturismul marca ...... a fost fabricat în anul 2007, situaţie
în care valoarea sa este mult inferioară faţă de suma solicitată de partea civilă. În ceea ce priveşte
daunele morale, consideră că valoarea stabilită de instanţa de fond este deosebit de mare,
solicitând reindividualizarea sumelor în sensul diminuării, ţinând cont şi de circumstanţele
personale ale apelanţilor inculpaţi, care au înţeles suferinţa provocată părţilor civile, ştiu că
trebuie să răspundă pentru faptele lor, în acest moment aflându-se în stare de detenţie. De
asemenea, se consideră că trebuie avute în vedere posibilităţile materiale prezente şi viitoare ale
apelanţilor inculpaţi de a achita aceste daune pentru a da eficienţă instituţiei reabilitării care
presupune achitarea integrală a prejudiciului.
În apelul declarat de către partea civilă S.N.T.F.M. CFR Marfă SA, s-au susţinut următoarele:
Instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de scoatere din prezenta cauza a SNTFM CFR
MARFĂ SA în calitate de parte responsabilă civilmente între SNTFM CFR MARFĂ SA şi
inculpaţii M.T. şi D.M., la momentul săvârşirii faptei ilicite exista un raport de prepuşenie, ce
consta în existenţa contractelor individuale de muncă încheiate între părţi.
SNTFM CFR MARFĂ SA avea autoritatea de a îndruma şi controla activitatea desfăşurată de
către prepuşi, însă aceştia nu au acţionat în cadrul normal al funcţiilor exercitate cauzând prin
neglijenţa şi imprudenţa prejudicii atât părţilor civile cât şi societăţii. Exercitarea atribuţiilor
specifice a prepuşilor în mod abuziv, fără consimţământul comitentului, SNTFM CFR MARFĂ
SA, au fost contrare unei desfăşurări normale a funcţiilor încredinţate.
Atât şeful de manevra M.T., cât şi manevrantul de vagoane D.M. au declarat pe propria
răspundere ca au fost instruiţi în conformitate cu Regulamentul de Exploatare al secţiei ILC -
Moreni - Filipeştii de Pădure - Gura Pălăngii cu privire la gradul de declivitate a infrastructurii
feroviare din zona unde s-a produs accidentul.
Mai mult decât atât, în fisa postului la punctul 5.1.17, manevrantul de vagoane, D.M. are în mod
clar obligaţia de a asigura şi răspunde de corecta asigurare a grupurilor de vagoane aflate în
staţionare pe liniile unei staţii. De asemenea, M.T. are potrivit fişei de post nr. 432/2011 obligaţia
de a conduce şi răspunde de executarea manevrelor pe liniile staţiei, pe linia publică şi liniile
industriale, atât în Staţia Târgovişte, în staţiile arondate staţiei Târgovişte cât şi în staţiile stabilite
de CZM Bucureşti şi potrivit punctului 5.1.14 are obligativitatea de a repartiza sarcini precise
manevrantului de vagoane aflat în subordine.
M.T. era autorizat în condiţiile legii în vederea exercitării funcţiei de şef de manevră prin
emiterea de către Autoritatea Feroviară Română a Autorizaţiei seria 53, număr 025747 din 25
ianuarie 2008 urmând de asemenea cursurile de formare-calificare, perfecţionare şi fiind verificat
profesional în anul 2010, potrivit Procesului-verbal nr. 2.1.17558 din 17 mai 2010, obţinând
media generală 7,57.
Manevrantul de vagoane D.M. era autorizat în vederea exercitării funcţiei de manevra vagoane
prin emiterea de către Autoritatea Feroviară Română a Autorizaţiei seria 24, număr 025698 din
25 ianuarie 2008, urmând de asemenea cursurile de formare-calificare, perfecţionare şi fiind
verificat profesional în anul 2010, potrivit Procesului-verbal nr. 2.1.1./559 din 17 mai 2010,
obţinând media generală 7,40.
SNTFM CFR MARFA SA a depus toate diligenţele necesare, legale şi imperative impuse de
Ordinul nr. 815 al Ministrului Transporturilor, publicat în M.Of. nr. 716 din 27 octombrie 2010,
în vederea instruirii, calificării, perfecţionării şi supravegherii acestora.
Răspunderea comitentului ar putea fi angajata doar în situaţia în care nu a efectuat o instruire
suficienta şi corespunzătoare a personalului (prepuşilor), în situaţia de faţă aceştia acţionând
contrar Regulamentul de Exploatare ai secţiei ILC - Moreni - Filipeştii de Pădure - Gura
Pălăngii, locul producerii accidentului, deşi au declarat pe propria răspundere că au cunoştinţă,
îşi însuşesc şi cunosc modul de punere în aplicare a acestuia.
Referitor la pretenţiile băneşti formulate de SNTFM CFR MARFĂ SA faţă de asigurătorul A. SA
având în vedere existenţa poliţei de asigurare de răspundere faţă de terţi nr., PG. ...... din 25
octombrie 2011.
Poliţa de asigurare are ca obiect răspunderea civilă a transportatorului feroviar faţă de terţii, care
potrivit art. 1 din asigurare, SC „A.R.A." SA în baza contractului de asigurare în schimbul
primelor de asigurare încasate, acceptă să acopere prin asigurare, răspunderea civilă a
asiguratului precum şi a prepuşilor acestuia pentru prejudicii produse terţelor persoane.
În baza art. 4 din anexa la Poliţa de Asigurare nr. PG ...... societatea de asigurare acordă
despăgubiri pentru:
a) prejudiciile de care asiguraţii sau prepuşii acestora răspund în baza legii faţă de terţele
persoane păgubite ca urmare a avarierii ori distrugerii unor bunuri, consecinţa unor evenimente
produse pe perioada de valabilitate a contractului de asigurare, în legătură cu activitatea
desfăşurată;
b) vătămările corporale şi decesul terţilor provocate de asigurat sau prepuşii acestuia în legătură
cu activitatea desfăşurată şi de care răspund în baza legii;
c) Cheltuielile făcute de asigurat şi celelalte persoane cuprinse în asigurare, în procesul civil,
dacă au fost obligaţi la dezdăunare;
d) Cheltuielile de judecată făcute pentru îndeplinirea formalităţilor legale în vederea obligării
asiguratului la plata despăgubirilor, dacă asiguratul a fost obligat prin hotărâre judecătorească la
plata acestora.
Art. 4 din Poliţa de Asigurarea este completat de art. 9 în care se stabileşte - o sumă maximă
pentru pagubele materiale şi pentru vătămări corporale sau deces. Având în vedere Poliţa de
Asigurare încheiată cu A.A. nr. PG ...... din 25 octombrie 2011, Specificaţiile la Poliţa PG .....
instanţa de fond trebuia să oblige societatea de asigurare la plata despăgubirilor materiale şi
morale, la care SNTFM CFR MARFA SA a fost obligată, către părţile vătămate constituite părţi
civile în procesul penal şi către părţile civile Spitalul Clinic de Urgenţă „F." Bucureşti şi către
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte.
Prin Specificaţia la Poliţa PG ..... din 25 octombrie 2011 riscurile acoperite au fost concret
menţionate: coliziuni, răsturnări, zgârieri, căderi, incendiu, trăsnet, explozie, evenimente
naturale, furt total, parţial şi rea-voinţă pe tot cuprinsul ţării.
În urma accidentului de cale ferată SNTFM CFR MARFĂ SA a suferit un prejudiciu în cuantum
de 878.288.85 RON după cum urmează:
- la locomotiva DHC 002 de 1250 CP, ce a remorcat convoiul de manevra CM 2, cuantumul
prejudiciului, potrivit poliţei de asigurare Seria F, Nr. xxxxx cu perioada de asigurare cuprinsă
între 16 noiembrie 2012 şi 15 noiembrie 2013 este de 137.439 Euro, echivalentul în RON a
603.687,00 RON, calculat la cursul valutar - BNR din 12 aprilie 2013.
- la vagonul nr. 815366509383-5, al doilea vagon de la locomotiva mai sus menţionată, ce
remorca convoiul, potrivit Devizului de Lucrări nr. RVR, 1059 din 14 septembrie 2012, întocmit
la Secţia IRV Roşiori, valoarea prejudiciului este de 45.320,52 RON.
- la vagonul nr. 81536656372-5, al treilea vagon de la locomotiva DHC, potrivit Devizului de
Lucrări nr. RVR, 1060 din 14 septembrie 2012, întocmit de Secţia IRV Roşiori, prejudiciul creat
este de 16.500,31 RON.
Cu privire la vagonul 81536656468-7, primul vagon de la locomotivă, nu a fost posibil
întocmirea unui deviz de reparaţie, având în vedere starea tehnică a acestuia. Vagonul a fost
deraiat de ambele boghiuri şi răsturnat, iar cele mai importante defecte sunt: cutia vagonului care
este deformată în proporţie de 75%, saşiul torsionat, longeronul central deformat şi rupt, traversa
frontală deformată şi ruptă, arborele central deformat, tampoane rupte, cârlig tracţiune rupt şi de
asemenea, timonerie centrală de frână ruptă. Având în vedere starea tehnică, aducerea în stare de
neîntrebuinţare a acestui vagon, precum şi faptul că acesta nu poate fi reparat şi adus în stare de
folosinţă, valoarea prejudiciului la acest vagon este în cuantum de 38.543,31 RON.
- pagubele produse SNTFM CFR MARFĂ S.A prin utilizarea trenului de intervenţie specializat
cu macara EDK 2000/1/250 tf potrivit Devizului nr. L4/212/2012 al Serviciului Mecanizare MR
în cuantum de 66.172,89 RON şi de asemenea, potrivit Devizului nr. L4/97/2013, privind
utilizarea trenului de intervenţie specializat cu macaraua EDK 2000/1/250 tf aparţinând CNCF
CFFR SA -Sucursala CREIR Bucureşti, în Staţia CF I.L. Caragiale în perioada 4 februarie 2013 -
9 februarie 2013, cuantumul prejudiciului fiind de 108.064,82 RON.
Prin Sentinţa penală nr. 101/2014 instanţa de fond a obligat inculpaţii în solidar cu partea
responsabilă civilmente CN CFR SA alături de asigurătorul O.V.I.G. SA la plata sumei de
878.288,85 RON cu titlu de despăgubiri materiale către SNTFM CFR MARFĂ SA.
Poliţa seria F nr. 2012810 din data de 15 noiembrie 2010 reprezintă o poliţa de asigurare a
SNTFM CFR SA pentru bunurile deţinute - „Asigurarea materialului rulant este o locuţiune care
desemnează totalitatea trenurilor care se deplasează pe o cale ferată. O.V.I.G. acordă despăgubiri
pentru daunele materiale produse direct de distrugerea bunurilor asigurate cauzate de coliziuni cu
alte corpuri mobile aliate în interiorul materialului rulant asigurat sau în cazul deraierii
materialului rulant.
Instanţa de fond în mod eronat a acordat despăgubiri morale fără a avea în vedere legislaţia şi
jurisprudenţa din România sau jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cât şi a
C.E.D.O., jurisprudenţa obligatorie pentru instanţele din România.
Astfel în urma accidentului feroviar de la Eschede - Germania, unde numărul victimelor s-a
ridicat de 101 decedaţi şi 88 răniţi, pentru fiecare victimă s-a plătit aproximativ suma de 15.000
Euro.
În mod evident, moartea defunctelor produsă în urma unei catastrofe de cale ferată le-a cauzat
părţilor civile însemnate suferinţe psihice, pierderea fiind ireparabilă în acest sens, însă instanţa
trebuie să aibă în vedere - că moştenitorii, constituiţi părţi civile, se află la o vârsta matură, unii
dintre aceştia fiind căsătoriţi şi având propriile familii.
Sume de bani acordate cu titlu de despăgubiri nu pot fi acordate decât persoanelor care aveau
legal dreptul la întreţinere din partea decedaţilor, ori celor cărora le presta întreţinere în mod
curent potrivit art. 1390 C. civ.
La stabilirea despăgubirilor se va ţine seama, potrivit art. 1390 alin. (3) C. civ. de nevoile celui
păgubit, precum şi de veniturile pe care, în mod normal cel decedat le-a avut înainte de deces.
Decesul victimelor nu dă dreptul părţilor civile de a se întoarce împotriva inculpaţilor sau a părţii
responsabile civilmente pentru recuperarea sumelor cu care defunctele ar fi contribuit la
cheltuielile propriei familii, având în vedere că nu toate părţile civile din proces au fost lipsite de
o sursă de venituri astfel încât să se dea dreptul la reparaţie în prezentul proces penal. Fapta
culpabilă a inculpaţilor, ce a condus la accidentarea şi decesul victimelor, a fost de natură să le
cauzeze părţilor civile prejudicii de ordin moral, constând în şocul şi suferinţa psihică a rudelor
apropiate. Părţile civile au solicitat aceste sume drept daune materiale şi morale, fără a se face
distincţia între cuantumul daunelor materiale (ce trebuie probate) şi cele morale.
S-a solicitat instanţei de control judiciar să constate cuantumul exagerat al daunelor morale
acordate părţilor civile, rude şi moştenitori ale defunctelor F.R. şi F.I. şi de asemenea, că la
SNTFM CFR MARFĂ SA singurul acţionar este Statul Român prin Ministerul Transporturilor.
Este de notorietate criza economică ce a dus la reducerea considerabilă a transporturilor pe calea
ferată (obiectul de activitate principal al societăţii noastre), anii fiscali 2008, 2009, 2010, 2011 şi
2012 fiind încheiaţi cu pierderi însemnate.
La dosarul cauzei au fost întocmite şi depuse Rapoarte de expertiza medico-legală în care este
menţionat ca atât doamnei S.G.E. cât şi domnului F.I.C. leziunile produse în urma catastrofei de
cale ferată nu i-au pus în pericol viaţa.
S.G.E. se încadrează în gradul doi de handicap pe o perioada de 6 luni, iar numărul de zile de
îngrijiri medicale necesare refacerii sunt cuprinse între 100 - 120 zile. În conformitate cu
dispoziţiile SC101/2014 SNTFM CFR MARFĂ SA a fost obligată la plata de daune materiale în
cuantum de 19.000 RON însă nu sunt suficient dovedite. Astfel la dosar exista chitanţa seria PR
nr. 0014 din 12 februarie 2014 în cuantum de 5.373 RON reprezentând servicii medicale,
eliberata de CIM dr. P.R., medic primar chirurgie plastică, însă nu sunt anexate facturi, nu se
cunoaşte în ce a constat prestaţia respectivă. Solicită plata sumei de 120 RON în conformitate cu
bonurile fiscale eliberate de diferite puncte farmaceutice anterior intervenţiei chirurgicale suferite
în care sunt menţionate medicamente de uz general fără a dovedi ca acestea au fost prescrise de
medicul primar de chirurgie plastica mai sus menţionat.
Către F.I.C. SNTFM CFR MARFĂ S.A a fost obligată la plata de daune materiale în cuantum de
30.000 RON. În conformitate cu Raportul de Expertiză Medico Legală nr. 30 din 6 februarie
2014, se încadrează în gradul III de handicap pe o perioada de 6 luni astfel încât în aceasta
perioada a putut presta activităţi salariale cu un program de lucru redus, nu prezintă infirmitate,
leziunile nu i-au pus în pericol viaţa şi are un număr de 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale.
Având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, încadrarea în gradul II de handicap
precum şi venitul acestuia de 2.500 RON/luna consideră că eventualele daune materiale solicitate
ca urmare a acestei situaţii trebuie raportate la venitul obţinut anterior producerii catastrofei.
Este neîndoielnic ca urmare a acestui eveniment nefericit moştenitorii defunctelor au cheltuit
anumite sume de bani pentru organizarea funeraliilor şi a praznicelor creştine însă sumele
solicitate ca daune materiale în mod global nu sunt justificate.
Instanţa de fond în mod eronat a acordat d-lui F.Gh. daune materiale în cuantum de 40.000 RON
reprezentând contravaloarea autoturismului distrus în accident precum şi cheltuieli de
înmormântare şi parastasele ulterioare ocazionate cu înmormântarea victimei F.I. În conformitate
cu declaraţiile "martorilor audiaţi în cauza praznicul de înmormântare a fost la un local, dar la
dosarul cauzei sunt diverse bonuri de la diverse societăţi prin care se arată că o persoană, fără
identitate, a achiziţionat, în perioada cuprinsă între data producerii catastrofei feroviare şi 9 mai
2014, diferite produse printre care: ţigări, balsam de rufe, dezinfectant, guma de mestecat,
mâncare pisici, pipete pisici, căţel cu baterie, sticle vin, fotografii, etc.
Către D.G., moştenitoarea defunctei F.R., şi D.M. SNTFM CFR MARFĂ SA a fost obligată la
plata sumei de 5.000 RON fiecare cu titlu de daune materiale însă pretenţiile sale nu sunt
dovedite. La plata daunelor materiale am fost obligaţi şi care moştenitoarele R.G. şi V.M. însă
fără a dovedi cheltuielile efectuate.
Având în vedere cele menţionate şi probele administrate în prezenta cauza solicită admiterea
apelului formulat de SNTFM CFR Marfă S.A., modificarea Sentinţei Civile nr. 101 din 16 mai
2014 admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a SNTFM CFR MARFĂ SA, obligarea
asigurătorului A. SA la plata despăgubirilor materiale şi morale solicitate de părţile vătămate
constituite părţi civile şi părţile civile în prezenta cauză, cenzurarea sumelor solicitate cu titlul de
daune morale şi materiale de către moştenitorii defunctelor F.R. şi F.I. precum şi cele solicitate
de S.G.E. şi F.I.C., menţinerea dispoziţiilor instanţei de fond referitoare la obligarea SC O.V.I.G.
SA alături de CN CFR SA şi inculpaţi la plata despăgubirilor materiale cauzate SNTFM - CFR
MARFĂ SA.
În apelul declarat de către partea responsabilă civilmente CNCF CFR SA - Sucursala C.R.E.I.R.
CF Bucureşti s-au solicitat următoarele:
Să se modifice în parte hotărârea atacată, în sensul admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale
pasive a C.N.C.F. "CFR" SA - SCREIR CF Bucureşti, respingerea cererii privind despăgubirile
materiale „către SNTFM CFR Marfă, cenzurarea sumelor solicitate cu titlu de daune morale şi
materiale de către moştenitori defunctelor F.I., F.R., precum şi cele solicitate de S.G.E. şi F.I.C.
I) În mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CNCF CFR
SA - SCREIR CF Bucureşti, întrucât chiar dacă la data producerii accidentului între CNCF
„CFR" SA - SCRELR CF Bucureşti şi inculpatul I.I. exista un raport de prepuşenie, ce consta în
existenţa CIM între părţi, CNCF CFR SA - SCREFR CF Bucureşti avea autoritatea doar de a
îndruma şi controla activitatea desfăşurată de către prepus. Acesta nu a acţionat în cadrul normal
al funcţiei exercitate cauzând prin neglijenţa şi imprudenţa sa prejudicii părţilor civile.
Exercitarea atribuţiilor specifice a prepusului în mod abuziv, fără consimţământul comitentului
CNCF CFR SA au fost contrare unei desfăşurări normale a funcţiilor încredinţate.
Acarul I.I. a declarat pe propria răspundere că a fost instruit şi în conformitate cu fişa postului
precum şi a prevederilor art. 20 alin. (1) lit. b) şi art. 21 alin. (4) lit. a) din Regulamentul pentru
circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare nr. 0005/2005, acesta la intrarea în serviciu
avea obligaţia să verifice starea tehnică a instalaţiilor şi în cazul în care constata orice neajuns
potrivit prevederilor art. 22 din acelaşi act normative avea obligaţia să înscrie în registrul de
comenzi al postului şi să raporteze imediat IDM dispoziţie de serviciu deficienţele constatate,
lucru ce nu s-a întâmplat.
Prin urmare CCNCR „CFR" SA - SCREIR CF Bucureşti a depus toate diligenţele legale şi
imperative impuse de Ordinul nr. 815/2010 al Ministerului Transporturilor în vederea instruirii,
calificării, perfecţionării şi supravegherea acestora.
Răspunderea comitentului ar putea fi angajată doar în situaţia în care nu a efectuat o instruire
suficientă şi corespunzătoare a personalului (prepusului). În mod greşit, instanţa de fond a
obligat CNCF „CFR" SA - SCREIR CF Bucureşti în solidar cu inculpaţii M.T., D.M., I.I. şi
asigurătorul SC O.V.I.G. SA la plata sumei de 878.228,85 RON cu titlu de despăgubiri materiale,
către SNTFM CFR MARFĂ.
CNCF "CFR" SA - SCREIR CF Bucureşti nu datorează despăgubiri materiale către S.N.T.F.M.
"CFR" MARFĂ SA, deoarece: Cauza directă a producerii accidentului a constituit-o
neasigurarea procentului de masă frânată necesar menţinerii pe loc a convoiului de manevră CM
2 aflat pe linia colectoare I.L. Caragiale - Antestaţia Gura Pălăngii - atribuţie exclusivă a
salariaţilor SNTFM CFR MARFĂ, astfel cum rezultă din Raportul de investigare întocmit de
către Organismul de Investigare Feroviar Român O.I.F.R.) cât şi din Materialul Educativ privind
accidentul feroviar produs în data de 5 iulie 2012.
Deraierea trenului s-a produs din cauza defecţiunilor preexistente la locomotiva convoiului, în
condiţiile în care S.N.T.F.M. CFR MARFĂ nu a asigurat o altă partidă de manevră, având în
vedere faptul că manevra convoiului CM2 nu era finalizată şi acesta nu era garat pe una din
liniile staţiei CFR I.L. Caragiale astfel cum este prevăzut la cap. 3 art. 7 din Regulamentul de
Exploatare, plecarea partidei de manevră a pus în pericol siguranţa circulaţiei pe linia I.L.
Caragiale - Gura Pălăngii şi în staţia CFR I.L. Caragiale. Părăsirea locomotivei convoiului de
manevra CM2 de către mecanicul de locomotivă fără respectarea prevederilor din instrucţiunile
pentru activitatea personalului de locomotivă în transportul feroviar nr. 201/2007 aprobat prin
OMTCT nr. 2.229 din 23 noiembrie 2006 predarea locomotivei mecanicului ajutor pentru a
supraveghea convoiul de manevră în condiţiile în care aceasta nu era remizată pe o linie special
destinată într-o unitate de tracţiune sau staţie aşa cum este prevăzut în ordinal mai sus arătat.
Chiar dacă, sabotul fix de deraiere şi era aşezat în poziţie instrucţională, convoiul de manevră
scăpat de sub control din vina exclusivă a salariaţilor SNTFM CFR MARFĂ de pe linia
colectoare, în deplasarea sa ar fi întâlnit sabotul fix de deraiere SI, deraierea locomotivei şi a
vagoanelor din compunerea convoiului de manevră s-ar fi produs oricum, urmată chiar şi de
răsturnarea materialului rulant. Rezultatul ar fi fost similar având în vedere că linia colectoare
dintre Antestaţia Gura Pălăngii şi staţia CFR I.L. Caragiale pe care circula convoiul de manevră
CM2 are o declivitate maximă de 13,40‰, iar în zona în care CM2 a fost oprit declivitatea era de
11,02‰ (panta în sensul de mers).
II) Acordarea despăgubirilor în valoare de 878.228,85 către S.N.T.F.M. "CFR" MARFĂ SA
constituie o încălcare de către instanţă a principiului: Nemo auditur propriam turpitudinem
allegans.
Ca atare, în baza acestui principiu, nimeni nu poate obţine foloase invocând propria sa culpă,
propria incorectitudine şi nici nu se poate apăra valorificând un asemenea temei.
Raportat la practica judiciară în materie, dar şi la probele administrate în cauza CNCF „CFR" SA
- SCREIR CF Bucureşti nu datorează nici sumele reprezentând daunele materiale şi morale
acordate părţilor vătămate F.I.C. şi S.G.E. precum şi moştenitorilor defunctelor F.I. şi F.R.
III) Referitor la daunele materiale solicitate de către aceştia, se susţine că nu sunt dovedite, iar
sumele solicitate sunt nejustificat de mari. Astfel cumulate daunele materiale totalizează suma de
107.980 RON, suma exagerată care nu reprezintă o despăgubire reparatorie justă, ci o îmbogăţire
fără just temei.
Este neîndoielnic ca urmare a acestui eveniment nefericit moştenitorii defunctelor au cheltuit
sume de bani pentru organizarea funeraliilor şi praznicelor creştine, însă sumele solicitate ca
daune materiale în mod global nu sunt justificate.
Instanţa de fond a înţeles să acorde despăgubiri materiale fără probe având în vedere că la
dosarul cauzei există bonurile fiscale fotocopiate ilizibil, nu sunt certificate conform cu
originalul, nu se cunoaşte dacă bonurile depuse aparţin persoanelor în cauză. Tot între aceste
înscrisuri se regăsesc diferite bonuri fiscale, sunt diferite bonuri fiscale care în mod evident nu au
niciun fel de legătură cu cheltuielile de înmormântare şi pomeniri, care atestă cumpărarea unor
bunuri care nu au nicio legătură cu înmormântarea sau pomenile ulterioare, respectiv detergenţi
de toate tipurile, balsam rufe, coperţi caiet, scutece copii sau câte o porţie de mâncare comandată
la restaurant etc.
Instanţa de fond în mod eronat a acordat despăgubiri morale în cuantum de 850.000 euro fără a
avea în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România sau jurisprudenţa Curţii de Justiţie a
Uniunii Europene cât şi a C.E.D.O., jurisprudenţă obligatorie pentru instanţele din România.
Constatând inexistenţa unor criterii legale privind stabilirea cuantumului morale, instanţa are
misiunea să calculeze sumele ce sunt acordate cu titlu de daune morale, raportat la criterii de
echitate. În acest sens instanţa trebuie să ţină seamă de efectul compensatoriu pe care asemenea
sume trebuie să îi aibă şi nicidecum, ca aceste sume să se constituie în amenzi excesive pentru
autorii daunelor ori venituri nejustificative pentru victimele daunelor.
În considerarea faptului că probele materiale pentru dovedirea daunelor morale sunt absente,
judecătorul este singurul care în raport de consecinţele suferite de părţile civile, trebuie să
aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze în mod realist prejudiciul adus părţii civile
produs ca urmare a faptei săvârşite de către inculpate.
Acordarea acestor daune morale trebuie să acopere un prejudiciu moral ce nu poate fi
cuantificabil, pecuniar şi de aceea întinderea lor nu trebuie să fie excesivă, ci doar să
compenseze, într-o anumită modalitate, pierderea produsă pentru a nu se ajunge la situaţia de a se
crea o îmbogăţire fără justă cauză.
Astfel indemnizaţia acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte, exclusiv,
o reparare a acestuia, în sensul unei compensaţii sau satisfacţii compensatorii. Chiar în absenţa
unor criterii legale de determinare, trebuie să aprecieze în mod obiectiv cuantumul daunelor
morale acordate, şi nu nişte despăgubiri exorbitante şi nejustificate.
În prezenta speţă, cuantumul daunelor morale trebuie stabilit prin apreciere, ca urmare a aplicării
de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în
cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste
valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost
afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Însă toate aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă,
corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimelor.
Nu se contestă suferinţa părţilor civile prin vătămarea lor corporală şi ca urmare a decesului
rudelor acestora, dar nivelul daunelor morale trebuie să fie în limite rezonabile, în concordanţă
cu jurisprudenţa în materie, cu venitul mediu pe cap de locuitor şi cu nivelul general de
dezvoltare economică a României.
IV) Instanţa de fond, atunci când a admis cererea părţilor civile cu privire la daunele materiale şi
morale nu s-a pronunţat asupra solicitării CNCF "CFR" SA - SCREIR CF Bucureşti cu privire la
stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale şi morale în funcţie de gradul de vinovăţiei al
fiecărei parii, vinovăţie stabilită cu putere de lucru judecat, conform dispozitivului din Sentinţa
penală nr. 91 din 28 mai 2013 pronunţată de C.A. Ploieşti precum şi a Deciziei penale din 18
februarie 2014 pronunţată de ICCJ.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate de către părţile civile din prezenta cauză să se
aibă în vedere faptul că, vina pentru fapta săvârşită se datorează în principal salariaţilor
aparţinând SNTFM CFR MARFĂ, care şi-au îndeplinit în mod defectuos sarcinile de serviciu.
Din cei 5 factori care au contribuit la producerea accidentului conform Raportului de investigare
'întocmit de către OIF (pag. 6), doar unul singur este imputabil inculpatului I.I., respectiv poziţia
sabotului fix de deraiere şi care la trecerea convoiului CM2 scăpat pe linia colectoare I.L.
Caragiale - Gura Pălăngii se afla "răsturnat pe şină".
Dacă fiecare comitent este garantul propriului prepus, atunci pentru fiecare comitent în parte se
instituie solidaritatea cu propriul prepus în limitele părţii de prejudiciu cauzate de acest prepus.
Drept urmare, faţă de victime numai prepuşii sunt solidari răspunzători pentru întregul
prejudiciu, în vreme ce fiecare comitent este solidar cu prepusul sau doar în limitele părţii de
prejudiciu pe care a produs-o acest prepus.
Tot în speţe similare, tribunalul suprem a stabilit ca: la repararea prejudiciului cauzat de prepuşii
a două societăţii diferite în dauna unor terţi, părţile responsabile civilmente vor răspunde în
solidar cu prepuşii lor numai pentru o parte din pagubă, adică pentru cea corespunzătoare
contribuţiei prepusului sau, ce se va stabili în funcţie de gravitatea culpei fiecăruia.
2) Faţă de apelul formulat de către SNTFM CFR MARFĂ se solicită respingerea ca neîntemeiat
având în vedere înscrisurile de la dosarul cauzei şi cauzele care au dus la producerea
evenimentului feroviar.
3) Faţă de apelul formulat de către SC O.V.I.G. SA, se solicită respingerea ca neîntemeiat, având
în vedere că existenţa poliţei de asigurare din data de 15 noiembrie 2010 - "Asigurare material
rulant încheiată între cele două societăţi, respectiv O. şi SNTFM CFR MARFĂ SA, apelanta
recunoscând prin întâmpinare suma de 603.687 RON.
4) Referitor la obligarea asigurătorului A. SA la pretenţiile băneşti formulate de către SNTFM
CFR MARFĂ SA, să se aprecieze în funcţie clauzele contractuale a poliţei de asigurare.
În apelul declarat de către asigurătorul SC O.V.I.G. SA Sucursala Unirea se solicită următoarele:
Să se admită apelul formulat împotriva Sentinţei penale nr. 101 din 16 mai 2014 pronunţată de
Curtea de Apel Ploieşti ca legal şi temeinic, în sensul reţinerii cauzei spre rejudecare şi înlăturării
obligaţie de plata a sumei de 878.288,85 RON cu titlul de despăgubiri materiale către SNTFM
"CFR Marfa" SA - Centrul Zonal de Marfă Bucureşti ca fiind acordate către o persoana fără
calitate procesuală activă, pentru considerentele expuse în continuare.
Instanţa de fond în mod corect a reţinut că O. nu poate fi obligată la plata despăgubirilor civile
către persoanele fizice constituite părţi civile îi reprezintă faptul că poliţa de asigurare în cauză o
reprezintă o poliţă de asigurare de bunuri de tip material rulant neavând ca obiect de acoperire
răspunderea civilă a asiguratului.
I. O. în calitate de asigurător nu are răspundere faţă de SNTFM "CFR Marfă" SA - Centrul Zonal
de Marfă Bucureşti pentru locomotivă, deoarece nu se acordă despăgubiri din neglijenţa gravă a
asiguratului sau a unui prepus al acestuia în ceea ce priveşte prevederile art. 5.2.4 (i) instanţa de
fond apreciază în mod eronat prevederile condiţiilor contractuale în sensul că "O. nu acordă
despăgubiri dacă prejudiciile s-au produs din neglijenţa gravă a asiguratului sau a unui prepus al
acestuia" concluzionând că O. în calitate de asigurători nu are răspundere faţă de terţi, respectiv
faţă de persoanele fizice constituite părţi civile în prezenta cauză în baza poliţei de asigurare şi ca
atare nu putem fi obligaţi la plata despăgubirilor către aceştia.
Aşa cum reiese din condiţiile generale aferente poliţei de asigurare din data de 15 noiembrie
2010, potrivit art. 5.2.4 (i) O. nu acordă despăgubiri dacă prejudiciile s-au produs din neglijenţa
gravă a Asiguratului sau a unui prepus al acestuia.
Prin Sentinţa penală nr. 91 din data de 28 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti rămasă
definitivă a condamnat inculpaţii pentru infracţiunea de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu
sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă care a avut drept consecinţă producerea unei catastrofe
de cale ferată, faptă ce se regăseşte la excludere conform condiţiilor contractuale aferente poliţei
de asigurare.
În tot cursul judecării în cadrul instanţei de fond nici una din părţi nu au invocat necunoaşterea
condiţiilor contractuale aferente poliţei de asigurare, mai mult decât atât instanţa de fond în
motivare reia prevederile art. 5.2.4. din condiţiile de asigurare.
Având în vedere prevederile condiţiilor contractuale O. nu poate acorda despăgubiri pentru
prejudicii produse din neglijenţa gravă a asiguratului sau a unui prepus al acestuia astfel încât nu
putem fi obligaţi la plata daunelor materiale.
II. În mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea O. la plata întregii sume a trenului
(locomotivă + vagoane) întrucât subscrisa este un asigurător tip CASCO acoperind daunele
produse doar locomotivei nu şi vagoanelor.
Practic, poliţa de asigurare din data de 15 noiembrie 2010 reprezintă asigurarea bunului -
materialului rulant.
Aşa cum reiese din poliţă sunt asigurate nr. un număr total de 196 LOCOMOTIVE această
locomotivă nr. ...... regăsindu-se la poziţia 33 - pentru daunele suferite de bunul respectiv
(locomotivă) nu şi a vagoanelor.
Aşa cum reiese din anexa nr. 2 la poliţă, tipul asigurării fiind asigurare pentru materialul rulant,
iar la pct. 3 - Riscuri asigurate asigurare cuprinde despăgubiri daune materiale produse direct de
avarierea, sau distrugerea bunului asigurat.
O. nu poate fi obligată la plata întregii sume de 878.288,85 RON reprezentând tot trenul cu titlul
de despăgubiri materiale către SNTFM "CFR Marfă" SA - Centrul Zonal de Marfă Bucureşti, ci
numai la suma de 603.687 RON.
III. Relativ la lipsa calităţii procesuale active solicită înlăturarea obligaţiei la plata către SNTFM
"CFR MARFĂ" SA, ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă prin raportare
la faptul că unicul titular al dreptului la despăgubire în baza poliţei este RB.
Astfel, după cum rezultă în mod evident atât din menţiunile înscrise în poliţă cât şi din
notificarea nr. A326/2011 transmisă de către CFR MARFĂ O., despăgubirea în baza poliţei este
cesionată în favoarea RB, această bancă fiind unicul titular al dreptului la despăgubire în baza
poliţei.
Totodată, această cesiune a dreptului la despăgubire dovedeşte că poliţa respectivă are ca strict
obiect asigurarea de bunuri, respectiv, material rulant - locomotive - şi nu riscuri de răspundere
civilă deoarece doar poliţele de bunuri pot face obiectul unor cesiuni ale dreptului la despăgubire
în condiţiile în care poliţele de asigurare de răspundere civilă nu pot fi cesionate în condiţiile în
care titularul dreptului la despăgubire este terţă persoană prejudiciată.
În notele scrise formulate de către SC A. SA s-au susţinut următoarele:
I. Apelul formulat de către partea responsabilă civilmente SNTFM CFR SA.
1. Cererea de scoatere din cauză a SNTFM CFR SA, în calitate de parte responsabilă civilmente,
este neîntemeiată şi în mod corect instanţa de fond a reţinut calitatea acestei părţi.
Apelanta este angajator pentru inculpaţii M.T. şi D.M., în baza contractelor individuale de muncă
încheiate, astfel încât, în mod evident există un raport de prepuşenie, în baza căruia societatea
trebuie să aibă calitatea de parte responsabilă civilmente în proces.
Faptul că apelanta avea autoritatea de a îndruma şi controla activitatea desfăşurată de prepuşi,
astfel cum chiar aceasta precizează, nu exclude, ci dimpotrivă acordă calitatea de parte
responsabilă civilmente, în contextul faptelor comise de angajaţii săi, urmând să răspundă în
solidar cu aceştia.
2. Soluţia instanţei privitoare la respingerea pretenţiilor băneşti faţă de asigurătorul SC S.A.R. A.
SA, este temeinică, legal şi raportat în mod clar la clauzele contractului de asigurare.
A. a fost introdusă în cauză în baza poliţei de asigurare de răspundere civilă a transportatorului
feroviar faţă de terţi nr. PG110168376 din 25 octombrie 2011, încheiată cu SNTFM CFR SA.
I.I. nu era angajat al părţii responsabile civilmente SNTFM CFR SA, ci era angajat al CN CF
CFR SA Sucursala CREIR CF Bucureşti, împrejurare care rezultă chiar din declaraţiile
condamnaţilor din prezenta cauză, dar şi din listele depuse al dosarul cauzei de SNTFM CFR
MARFĂ SA, în care sunt consemnate declaraţiile pe proprie răspundere, date de angajaţii acestei
societăţi.
Aceste societăţi sunt total diferite, având personalitate juridică distinctă, şi neavând raporturi de
subordonare sau alte raporturi de dependenţă reciprocă, astfel:
SNTFM CFR SA este identificată cu C. fisc. XXXXX, este persoană juridică înfiinţată în baza
H.G. nr. 582/1998 prin înfiinţarea SNTFM „CFR MARFĂ S.A." prin reorganizarea Societăţii
Naţionale a Căilor Ferate Române care este asiguratul A.;
- CN CF CFR S.A Sucursala CREIR CF Bucureşti, este identificată cu C. fisc. XXXXX1,
entitate terţă care a fost înfiinţată şi funcţionează conform H.G. nr. 581/1998 privind înfiinţarea
Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR SA„ prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor
Ferate Române, societate al cărei angajat a fost I.I.
b) Un argument în susţinerea respingerii pretenţiilor faţă de A., care în mod corect a fost reţinut
şi de către instanţa de fond este acela că din cuprinsul poliţei de asigurare nr. PG110168376 din
25 octombrie 2011, rezultă că aceasta este o poliţă de asigurare care nu are ca risc acoperit
evenimente de tipul celui care face obiectul prezentului dosar, la rubrica menţiuni speciale,
riscurile asigurate, fiind conform anexei "condiţii speciale".
La art. 3 din aceste condiţii este definit termenul de terţi, în sensul că se referă atât la persoanele
fizice cât şi la persoane juridice, care acţionează în exerciţiul funcţiunii lor, inclusiv CNCF, în
calitate de gestionar al infrastructurii feroviare publice. Poliţa de asigurare acoperă pagubele
produse de SNTFCFR Marfă SA, persoanelor (terţi), cu care aceasta derulează raporturi juridice,
respectiv cu care are încheiate contracte pentru folosirea materialului rulant şi care acţionează în
exerciţiul funcţiunii lor, astfel cum este definit de art. 3 din „condiţii speciale", adică persoanelor
care se află în îndeplinirea unor atribuţii ce decurg din activitate care o prestează.
În prezenta cauză, s-a reţinut că evenimentul s-a produs după ce convoiul a rulat necomandat pe
o distanţă de aproximativ 4 km, şi ajungând la intersecţia căii ferate cu DN 72 a intrat în
coliziune cu autoturismul marca P., în care se aflau părţile vătămate. Din dinamica producerii
accidentului, rezultă că părţile vătămate erau participanţi la trafic pe DN 72 şi au fost surprinşi de
convoiul care rula necontrolat în momentul în care se aflau pe trecerea la nivel cu calea ferată.
Faţă de aceste aspecte rezultă că părţile vătămate nu au calitatea de terţi în accepţiunea
prezentului contract de asigurare, întrucât nu se regăsesc între persoanele fizice sau juridice, care
acţionează în exerciţiul funcţiunii lor, conform art. 3, citat anterior.
c) În susţinerea respingerii pretenţiilor părţilor civile faţă de A., se invocă şi prevederile art. 5 lit.
d) din „condiţii speciale", conform cărora nu se pot acorda despăgubiri de către asigurător pentru
prejudicii ce deriva din răspunderea profesională a asiguratului sau prepuşilor acestuia şi art. 5
lit. f), - nu se acordă despăgubiri pentru prejudicii materiale care au fost cauzate de o greşeală a
gestionarului infrastructurii feroviare sau de un ordin al acestuia care nu este imputabil
asiguratului.
Importante sunt şi dispoziţiile art. 31 din "condiţii speciale„ A. are dreptul să nu plătească
despăgubirea dacă asiguratul sau altă persoană, acţionând în numele sau a contribuit prin
neglijenţa gravă la producerea daunei, iar, în speţă, se constată că este vorba de o neglijenţă
gravă a prepuşilor asiguratului, întrucât nu au asigurat corespunzător convoiul.
Toţi inculpaţii din prezenta cauză au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de
neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpa prevăzută de
art. 273 alin. (1) Vechiul C. pen., împrejurare care probează faptul că prejudiciul creat terţelor
persoane este generat de răspunderea profesională a prepuşilor asiguratului.
În accepţiunea prezentului contract, termenul de terţ este cel definit la art. 3 din Condiţii şi poate
fi asimilat unui contract de asigurare care acoperă prejudiciile produse terţilor cum este cel tip
RCA pentru autovehicule, în care terţ este orice persoană care a fost implicată într-un eveniment.
Faţă de motivele invocate şi care rezultă din cuprinsul poliţei de asigurare, specificaţia la poliţa şi
condiţiile speciale, solicită respingerea apelului formulat de către SNTFM CFR SA, în ceea ce
priveşte obligarea S.A.R. A. SA la plata daunelor materiale şi morale faţă de părţile civile din
prezenta cauză.
d) Analizând clauzele poliţei de asigurare şi din perspectivă subsidiară a faptului că A. poate fi
obligată la plata de despăgubiri alături de partea responsabilă civilmente şi condamnaţii din
prezenta cauză, să se reţină limita contractului de asigurare încheiat între părţi, respectiv pentru
daunele ce sunt acoperite conform acestei poliţe de asigurare.
Asigurătorul plăteşte despăgubiri numai în baza contractului de asigurare şi nu în bază delictuală,
astfel încât sumele care vor fi acordate nu urmează în totalitate dezdăunarea pe care persoana
vinovată este obligată să o plătească în conformitate cu principiul reparaţiei integrale a
prejudiciul statuat de art. 1349 şi art. 1357 şi urm. C. civ.
Contractul, în termeni generici, este legea părţilor, astfel încât asiguratul, în momentul semnării
poliţei de asigurare, dar şi a condiţiilor speciale care sunt parte integrantă a poliţei şi-a însuşit în
mod integral clauzele contractuale, respectiv, condiţiile în care se vor plăti despăgubirile,
plafonul sumei care va fi acordată în situaţia apariţiei cazului asigurat.
În aceste condiţii, indiferent de poziţia părţilor civile care solicită obligarea A. alături de
persoanele condamnate la plata tuturor despăgubirilor solicitate, este cert că A. nu poate acţiona
decât în limitele contractuale astfel că instanţa de judecată nu ar putea să dispună, prin prezenta
hotărâre judecătorească altfel decât în cadrul acestor limite.
Astfel, faţă de „condiţiile speciale" art. 22 coroborat cu Specificaţia Poliţei de asigurare de
răspundere civilă a transportatorului feroviar faţă de terţi nr. PG110168376 din 25 octombrie
2011, suma asigurată de 100.000 EUR care să reprezinte numai daune materiale.
De asemenea, faţă de „condiţiile speciale" art. 5 lit. k), asigurătorul nu poate fi obligat la plata
daunelor morale întrucât prin poliţa de asigurare este exclusă plata acestei sume.
Accidentul a fost produs din cauza neîndeplinirii sarcinilor de serviciu pe care cei doi prepuşi ai
asiguratului le aveau potrivit fişei postului, ceea ce presupune o răspundere profesională, iar
potrivit art. 5 lit. d) din „condiţiile speciale" nu se acordă despăgubiri pentru prejudicii ce derivă
din răspunderea profesională a asiguratului sau a prepuşilor acestuia.
Potrivit art. 31 din "condiţii speciale„ A. are dreptul să nu plătească despăgubirea dacă asiguratul
sau altă persoană, acţionând în numele său a contribuit prin neglijenţa gravă la producerea
daunei, iar, în speţă, să se constate că este vorba de o neglijenţă gravă a prepuşilor asiguratului,
întrucât nu au asigurat corespunzător convoiul.
3. Raportat la dispoziţiile contractuale invocate, la practica judiciară în materie, dar şi la probele
administrate în cauză, este întemeiat motivul de apel al SNTFM CFR SA, în ceea ce priveşte
redimensionarea cuantumului daunelor materiale şi morale reţinute de către instanţa de fond.
În ceea ce priveşte daunele morale trebuie avut în vedere că părţilor civile li s-a acordat suma
totală de 850.000 EUR, sumă care, în mod firesc nu are un corespondent în realitatea faptică şi
juridică din prezenta speţă.
Constatând inexistenţa unor criterii legale privind stabilirea cuantumului despăgubirilor morale,
instanţa are misiunea să calculeze sumele ce sunt acordate cu titlu de daune morale, raportat la
criterii de echitate.
Efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie să îl aibă, iar, nicidecum, ca aceste sume
să se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru
victimele daunelor. În considerarea faptului că probele materiale pentru dovedirea daunelor
morale sunt absente, judecătorul este singurul care, în raport de consecinţele suferite de părţile
civile, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze în mod realist prejudiciul
adus părţii civile produs ca urmare a faptei săvârşite de inculpat.
Acordarea acestor daune morale trebuie să acopere un prejudiciu moral ce nu poate fi
cuantificabil, pecuniar şi, de aceea, întinderea lor nu trebuie să fie excesivă, ci doar să
compenseze, într-o anumită modalitate, pierderea produsă pentru a nu se ajunge la situaţia de a se
crea o îmbogăţire fără justă cauză. Astfel, indemnizaţia acordată pentru repararea prejudiciului
moral trebuie să reprezinte, exclusiv, o reparare a acestuia, în sensul unei compensaţii sau
satisfacţii compensatorii.
Instanţa, chiar în absenţa unor criterii legale de determinare, trebuia să aprecieze în mod obiectiv
cuantumul daunelor morale acordate, nişte despăgubiri exorbitante şi nejustificate. În prezenta
speţă, cuantumul daunelor morale trebuia stabilit prin apreciere, ca urmare a aplicării de către
instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în
plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori,
intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată
situaţia familială, profesională şi socială. Însă, toate aceste criterii sunt subordonate condiţiei
aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs
victimelor.
De asemenea, instanţa de judecată trebuia să aibă în vedere la acordarea daunelor morale şi unele
criterii obiective, de exemplu raportarea pretenţiilor la condiţiile socioeconomice individuale ale
părţilor civile, precum şi nivelul general (venitul mediu la nivel naţional etc.), astfel încât
stabilirea unui cuantum al despăgubirilor să aibă o susţinere obiectivă care să constituie baza pe
care se formează intima convingere a judecătorului. În niciun caz, instanţa nu trebuia să se
limiteze la a acorda, nemotivat, nişte sume exorbitante, fără a aplica o măsură a respectivelor
pretenţii, validându-le necondiţionat.
Nu se contestă suferinţa părţilor civile prin vătămarea lor corporală şi ca urmare a decesului
rudelor acestora, dar nivelul daunelor morale trebuie să fie în limite rezonabile, în concordanţă
cu jurisprudenţa în materie, cu venitul mediu pe cap de locuitor şi cu nivelul general de
dezvoltare economică a României.
a) Pentru partea civilă S.G., instanţa de fond a acordat daune materiale în cuantum de 19.000
RON şi daune morale în cuantum de 200.000 euro.
În ceea ce priveşte daunele materiale urmează să apreciaţi, raportat la înscrisurile depuse la
dosarul cauzei de către partea civilă, însă în ceea ce priveşte daunele morale urmează ca şi
cuantumul acestora să fie redus, raportat la criteriile invocate anterior. Urmează să se aibă în
vedere că A. nu poate fi obligată la plata daunelor morale, indiferent de cuantumul pe care îi
stabileşte instanţa de judecată, faţă de dispoziţiile art. 5 lit. k) din „Condiţii Speciale ", conform
cărora noi nu putem acorda despăgubiri pentru prejudicii în legătură cu daunele morale.
Acordarea sumei de 200.000 euro ca şi daune morale este total lipsită de realism, exagerată
raportat la situaţia concretă dedusă judecăţii, la natura infracţiunii comise de către inculpaţi, dar
şi la probele administrate în cauză. Partea civilă solicită această sumă, tinzând, în mod evident, la
obţinerea unor sume de bani care nu au nicio justificare reală şi prin care s-a dorit o îmbogăţire
fără justă cauză. S-a solicitat mai mult, în ideea de a se obţine cât mai mult, împrejurare, însă,
care trebuie cenzurată în mod temeinic şi legal de către instanţa de judecată.
Împrejurarea importantă este aceea că faptele condamnaţilor au fost comise din culpă, astfel
încât, chiar dacă suferinţele sunt aproximativ asemănătoare, este cert ca nu se pot plăţi sume
sensibil egale pentru daune morale, - atât la fapte comise din culpă, cât şi la fapte comise cu
intenţie.
b) Partea civilă F.Gh. a obţinut daune materiale în cuantum total de 40.000 RON, sumă care este
neaprobată şi solicitată cu o evidentă exercitare cu rea-credinţă a drepturilor sale procesuale.
Astfel, sunt cerute daune materiale reprezentate de cheltuieli cu înmormântarea şi pomenirile
ulterioare în cuantum total de 52.572,13 RON, sume pretins cheltuite de la data de 5 iulie 2012,
data comiterii accidentului până la data de 9 septembrie 2013.
În acest sens, sunt depuse la dosarul cauzei diferite bonuri fiscale care, în mod evident nu au
niciun fel de legătură cu cheltuielile de înmormântare şi pomeniri. Între aceste acte se regăsesc,
astfel, peste 75 de bonuri de combustibil, ceea ce înseamnă, practic, că partea civilă înţelege să
solicite condamnaţilor şi inclusiv asigurătorului să-i fie plătite toate drumurile pe care le-a făcut
în această perioadă indicată în cererea sa. Pentru înmormântare şi pomeniri ulterioare nu sunt
necesare atât de multe drumuri şi atât de lungi încât să necesite cumpărarea de combustibil de
peste 75 de ori, fiecare bon fiscal având valoarea minimă de 100 RON.
Tot între aceste înscrisuri se regăsesc diferite bonuri fiscale care atestă cumpărarea unor bunuri
care nu au nicio legătură cu înmormântarea sau pomenirile ulterioare, respectiv detergenţi de
toate tipurile, balsam rufe, odorizant, hârtie igienică, coperţi caiet, scutece copii sau câte o porţie
de mâncare comandată la restaurant. Practic, partea civilă a înţeles să depună la dosarul cauzei şi
să solicite la plată toate cheltuielile uzuale, efectuate pentru sine şi familia sa în tot intervalul de
timp care s-a scurs de la data comiterii accidentului.
Aceeaşi parte civilă F.Gh. mai solicită şi contravaloarea autoturismului marca XX, apreciat de
acesta la valoarea de 41.657 RON. Deşi este invocată această sumă se poate constata cu uşurinţă
că nu se face dovada în niciun fel că aceasta este valoarea reală a autoturismului la nivelul anului
2012 în condiţiile în care autoturismul avea anul de fabricaţie 2007. Din ofertele de vânzare
ataşate prezentelor concluzii, rezultă că preţul unui autoturism cu o asemenea vechime este de
aproximativ 3.000 euro, ceea ce înseamnă că suma solicitată este exagerată. Practic, valoarea
cerută este a unui autoturism marca XX nou, astfel încât, nu este posibil ca societatea de
asigurare să plătească contravaloarea unui autoturism nou în condiţiile în care acesta avea o
vechime de peste 5 ani.
În lipsa unei dovezi privitoare la valoarea reală a autoturismului la momentul producerii avariilor
solicită să se respingă această cerere ca fiind neîntemeiată şi nedovedită.
Partea civilă F.Gh. mai solicită contravaloarea lipsei de folosinţă a autoturismului evaluată la
suma totala de 75.389,2 RON invocând în acest sens existenţa unui pretins contract de închiriere,
prin care acesta ar achita suma de 1.000 euro/lună chirie pentru un autoturism închiriat. Lipsa de
folosinţă solicitată de către partea civilă acoperă aproape de două ori valoarea unui autoturism
nou, marca XX, conform datelor indicate chiar de partea civilă. În notele scrise se consideră că
lipsa de folosinţă, în sensul utilizării cotidiene a unui bun mobil nu poate depăşi valoarea
bunului, sens în care depunem şi practica judiciară la dosarul cauzei (Sentinţa civilă nr. 1428 din
8 februarie 2010 a Judecătoriei Ploieşti).
Consideră că documentele depuse la dosar sunt întocmite pro causa, faţă de faptul că plata unei
chirii de 1.000 euro/lună pentru o maşină este total neveridică (suma pretins achitată în acest sens
ar fi putut, cu siguranţă, a fi folosită pentru cumpărarea a două autoturisme noi, de tipul celor pe
care partea civilă le-a avut).
Solicitarea lui F.Gh. în ceea ce priveşte restituirea sumelor cheltuite de acesta pentru creditele
achitate nu poate fi admisă în considerarea faptului că datoriile rezultate din contractarea
creditelor de către defuncta F.I. au un caracter comun, faţă de calitatea de soţ şi soţie a părţii
civile, respectiv a victimei.
În condiţiile în care veniturile, cheltuielile şi datoriile soţilor sunt comune conform dispoziţiilor
legii civile, este firesc că nu se poate considera că F.Gh. a achitat datoriile soţiei sale pentru că, în
egală măsură, aceste datorii erau şi ale sale, chiar dacă acest credit era contractat numai pe
numele defunctei F.I.
Referitor la soluţia instanţei pentru partea civilă F.Gh. de acordare a daunelor morale de 100.000
euro, A. solicită instanţei să limiteze şi cuantumul acestor daune raportat la argumentele
anterioare şi să nu oblige societatea la plata acestor sume faţă de dispoziţiile art. 5 lit. k) din
"Condiţii Speciale".
c) Partea civilă C.G. a solicitat daune materiale în cuantum 380 RON, cerere care a fost admisă,
urmând să se reaprecieze, de asemenea asupra daunelor morale în cuantum de 50.000 euro al
căror cuantum să fie diminuat întrucât este exagerat în condiţiile în care partea civilă cere această
sumă numai în calitatea sa de moştenitoare al defunctei F.I. Şi faţă de această parte civilă solicită
să nu fie obligat asigurătorul la plata daunelor morale conform art. 5 lit. k) din "Condiţii
Speciale"„.
d) Partea civilă F.I. a solicitat daune-materiale în cuantum de 5.120 RON, dar i s-a acordat suma
de 30.000 RON, soluţie pe care o consideră neîntemeiată fiind o „plus petita". Instanţa a acordat
daune morale în cuantum de 200.000 euro, invocând suferinţele care au fost create, atât prin
decesul mamei sale, cât şi prin vătămările fizice care i-au fost produse personal.
Accidentul produs a creat o gravă suferinţă acestei părţi civile, însă acordarea sumei de 200.000
euro nu respectă, sub nicio formă, condiţia aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă a
prejudiciului real şi efectiv produs acesteia.
Şi în această situaţie se admite existenţa unui prejudiciu moral ridicat faţă de suferinţa creată
acestei familii, însă, faţă de faptul că mama, respectiv soţia acestei părţi civile au decedat în urma
comiterii unei infracţiuni din culpă nu trebuie acordate daune morale într-un cuantum atât de
ridicat.
Art. 1345 C. civ. prevede ca „cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză, în
detrimentul altuia, este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă
persoană, dar fără a fi ţinut dincolo de limita propriei sale îmbogăţiri".
De altfel, şi anterior apariţiei noului C. civ., literatura juridică în materie a statuat că îmbogăţirea
fără justă cauză este acel fapt juridic ilicit prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe
seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
Raportat la aceste dispoziţii legale, acordarea unor sume atât de mari creează premisele unei
îmbogăţiri fără justă cauză, mai ales că părţilor civile este aceea de a se îmbogăţi fără just temei,
în acest caz invocă excluderea de la plata despăgubirilor morale prevăzută de art. 5 lit. k) din
„Condiţii Speciale".
e) Părţile civile D.M., D.G. au obţinut 5.000 RON daune materiale şi câte 100.000 euro daune
materiale şi R.G., V.M., au primit câte 100.000 euro daune morale, iar V.M. obţinut şi 800 RON
daune materiale.
Privitor la daunele morale, se solicită reaprecierea cuantumului daunelor morale, în considerarea
aceloraşi argumente pe care le-a invocat pe parcursul acestor concluzii, pornind de la premisa că
despăgubirile pentru daunele morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că
acestea nu se probează, ci se stabilesc de către instanţa de judecată prin evaluare.
Instanţa trebuia să pronunţe o soluţie cu respectarea strictă a principiilor echităţii şi reparării
pagubei, fără ca aceasta să genereze o îmbogăţire nejustificată, acestea, fiind, de altfel, singurele
criterii obiective de evaluare a daunelor morale.
II. Apelul formulat de către partea responsabila civilmente CN CF CFR SA sucursala CREIR CF
Bucureşti.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantei CN CF CFR SA
sucursala CREIR CF Bucureşti, în calitate de parte responsabilă civilmente, solicită să se
constate că este neîntemeiată şi în mod corect instanţa de fond a reţinut calitatea acestei părţi.
Apelanta este angajator pentru inculpatul I.I., în baza contractului individual de muncă încheiat,
astfel încât, în mod evident există un raport de prepuşenie, în baza căruia societatea trebuie să
aibă calitatea de parte responsabilă civilmente în proces.
Faptul că apelanta avea autoritatea de a îndruma şi controla activitatea desfăşurată de prepuşi,
astfel cum chiar aceasta precizează, nu exclude, ci dimpotrivă acordă calitatea de parte
responsabilă civilmente, în contextul faptelor comise de angajatul său.
Se poate constata din partea ambelor părţi responsabile civilmente o evidentă încercare de
declinare a responsabilităţii faţă de faptele comise de angajaţii acestora, încercând excluderea
acestora de la plata daunelor morale şi materiale către părţile civile, situaţie care trebuie
înlăturată ca fiind evident în afara legii. Această parte în mod corect a fost obligată în solidar cu
condamnatul I.I. la plata despăgubirilor dispuse de către instanţă.
În ceea ce priveşte motivul de apel care vizează cuantumul daunelor morale şi materiale să se
reţină poziţia procesuală conform căreia acest motiv este întemeiat, urmând să se reaprecieze
asupra sumelor acordate.
Părţile civile au solicitat respingerea apelurilor formulate de apelanţii părţi responsabile
civilmente şi apelanţii-inculpaţi şi menţinerea hotărârii atacate, pentru următoarele motive:
- Soluţia instanţei de fond şi-a găsit fundamentul pentru cele două părţi responsabile civilmente
în prevederile cu privire la răspunderea civilă delictuală pentru fapta prepusului - prevederile art.
4373 C. civ., avându-se în vedere că la momentul producerii faptei între persoanele fizice care s-
au făcut vinovate de producerea prejudiciului şi comitenţi se află în derulare un raport de
prepuşenie care îşi avea izvorul în contractul individual de muncă încheiat între ei.
Codul civil aplicabil în speţă este noul C. civ., faţă de faptul că fapta ilicită s-a petrecut după
intrarea în vigoare a acestuia, respectiv la data de 5 iulie 2012. În speţă sunt îndeplinite condiţiile
generale ale răspunderii civile delictuale: existenţa faptei civile delictuale, existenţa
prejudiciului, existenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei
persoanelor incriminate. Din această perspectivă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a
celor două persoane responsabile civilmente, apare ca fiind absolut netemeinică, motiv pentru
care a fost respinsă în mod corect de instanţa de fond.
Faţă de faptul că existenţa faptei prejudiciabile şi vinovăţia prepuşilor nu mai pot fi puse la
îndoială, aceştia răspunzând civil şi penal, în ceea ce priveşte răspunderea comitentului pentru
fapta prepusului, aceasta este una obiectivă, astfel cum rezultă din prevederile art. 1373 C. civ.,
ceea ce trebuie avut în vedere în mod primordial în speţa.
Textul art. 1373 C. civ. prevede:
"Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită
de aceştia are legătura cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.
- Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia,
supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în
interesul său sau al altuia".
Comitentul trebuie să acopere prejudiciul pe care prepusul sau l-a creat în mod culpabil,
independent de: orice diligenţe ale sale anterioare, cum ar fi cursuri de formare - calificare,
instruire, perfecţionare şi supraveghere a prepusului, faptul că prepusul a acţionat sau nu în
conformitate şi în cadrul funcţiilor exercitate, existenţa unei neglijenţe sau imprudenţe cu care
prepusul a acţionat în producerea prejudiciului, exercitarea atribuţiilor de către prepus în mod
abuziv, lipsa consimţământului comitentului în exercitarea abuzivă a funcţiilor încredinţate.
Toate acestea, nu constituie cauze de înlăturare a răspunderii pentru comitent, textul Codului
civil fiind în sensul că răspunderea comitentului, atunci când ea există, este o răspundere
obiectivă, respectiv comitentul răspunde "ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu
atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate".
Codul civil nu nuanţează în vreun fel condiţiile răspunderii comitentului, ceea ce generează o
răspundere obiectivă a comitentului pentru fapta prepusului. Nu există niciun text de lege care să
admită posibilitatea comitenţilor de a înlătura această răspundere!
Susţinerea părţilor responsabile civilmente în faţa instanţei de fond, că personalul care a produs
prejudiciul era încadrat şi a acţionat conform calificării sale, este neadevărată, fapt relevat deja în
dosarul penal, cu precădere în Raportul întocmit de Organismul de Investigare Feroviar Român -
(de exemplu, şeful de manevra, inculpatul M.T., nu era autorizat pentru efectuarea probei
esenţială pentru "ţintuirea trenului").
La fel este şi susţinerea din apel în sensul că răspunderea comitentului ar putea fi angajată doar
în situaţia în care comitentul nu a efectuat o instruire suficientă şi corespunzătoare a
personalului, nuanţare dată textului de lege care consacră răspunderea comitentului pentru fapta
prepusului care este în mod evident contrară legii. Mai mult decât atât, fapta prejudiciabilă s-a
produs şi urmare a unei culpe proprii a persoanelor responsabile civilmente, cu privire la a căror
activitate s-au descoperit multe deficienţe.
Raportul întocmit după producerea evenimentului de către Organismul de Investigare al Căilor
Ferate Române, scoate în evidenţă grave deficiente ale activităţii desfăşurate în acest domeniu de
activitate şi care nu pot antrena decât răspunderea acestor entităţi.
Cuantumul daunelor materiale acordate părţilor civile este justificat prin probele administrate în
dosarul cauzei, înscrisuri coroborate cu declaraţiile testimoniale ale martorilor V.V. şi D.C.C.
Aceste daune au în vedere cheltuielile făcute de părţi cu înmormântările celor două persoane
decedate, pomenirile realizate ulterior pe parcursul a doi ani, obiceiurile locului, contravaloarea
bunurilor distruse cu ocazia accidentului ca şi cheltuieli realizate pentru ameliorarea sănătăţii de
cele două părţi vătămate devenite părţi civile - F.I.C. şi S.G.E. - care au fost victime
supravieţuitoare ale accidentului.
În concret, s-au acordat: - pentru F.Gh. - soţul supravieţuitor al lui F.I. - cheltuieli materiale în
valoare de 40.000 RON, în condiţiile în care acesta a suportat costul înmormântării soţiei şi norei
sale, costul pomenirilor ulterioare şi realizarea obiceiurilor locului (haine noi, geantă, parfum,
oglindă, foarfecă, masă, scaune, pat, cruce, materiale de construcţie ..) şi în această sumă instanţa
a inclus şi costul autoturismului distrus, conform dovezilor.
Din această perspectivă, suma primită cu titlu de daune materiale ar putea fi considerată mai
curând mică decât prea mare, numai autoturismul distrus putând să se încadreze în suma acordată
de instanţa de fond.
- pentru C.I.G. - fiica defunctei F.I. - suma de 380 RON, reprezentând costul dezbaterii
succesiunii (un cost de altfel mic), care nu ar fi fost prilejuit fără faptă culpabilă inculpaţilor.
- pentru F.I.C. şi S.G.E., victimele infracţiunii, dar şi moştenitori defunctei F.I., s-au acordat
sumele de 30.000 RON respectiv 19.000 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând
cheltuielile realizate cu tratamentul medical, spitalizarea, procurarea de medicamente, transport
către controalele medicale, hrana suplimentară, îmbrăcămintea distrusă în urma accidentului,
diferenţa de venituri băneşti pe perioada incapacităţilor de muncă.
Sumele sunt conforme cheltuielilor realizate în mod efectiv de aceste părţi, avându-se în vedere
zilele de îngrijiri medicale primite, sechelele suferite în urma accidentului, numărul de operaţii
recuperatorii suportate.
În ceea ce priveşte pe celelalte părţi civile, părinţii şi surorile victime F.R.M., de asemenea
cuantumul daunelor materiale acordate este unul concordant cu realitatea. Daunele materiale
acordate părţilor civile sunt probate în dosar, reprezentând o despăgubire reparatorie justă.
Numai o interpretare de rea-credinţă ar putea califica cuantumurile acordate ca fiind o îmbogăţire
fără just temei. Susţinerea apelanţilor în sensul că printre bunurile cumpărate s-ar putea afla şi
bunuri care nu ar putea avea legătură cu cheltuielile de înmormântare sau de pomenire, este
nefondată deoarece aceste cheltuieli au fost deja cenzurate de instanţa de fond.
Daunele morale acordate sunt în concordanţă cu suferinţa psihică şi nevoile de reabilitare
sufletească ale persoanelor prejudiciate prin încălcarea iremediabilă a dreptului de a avea o
familie, o legătură afectivă între membrii săi, cu practica judiciară în materie, cu realitatea
economică generală din România. Nu în ultimul rând, s-au avut în vedere particularităţile faptei,
care reprezintă, aşa cum menţionează judecătorul fondului, "un caz aparte". Imprevizibilul
situaţiei ca şi suferinţa îndurate de victime, cele care au supravieţuit, ca şi modul groaznic în care
au murit cele care au decedat, fac din speţă un caz deosebit.
Analizând apelurile declarate în cauză de către partea civilă SNTFM CFR Marfă SA, partea
responsabilă civilmente CN CF CFR SA - Sucursala CREIR CF Bucureşti, asigurătorul SC
O.V.I.G. SA Sucursala Unirea şi inculpaţii M.T. şi D.M., împotriva Sentinţei penale nr. 101 din
16 mai 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, -
privind şi pe inculpatul I.I., instanţa reţine următoarele:
Criticile formulate de apelanţi în cauză au vizat lipsa calităţii procesuale pasive, lipsa unui raport
de prepuşenie, lipsa unor clauze în poliţele de asigurare care să conducă la obligarea societăţilor
de asigurare la plata daunelor, cuantumul daunelor materiale şi morale.
Criticile asigurătorului A. SA cu privire la modificări ale hotărârii ce produceau efecte strict în
favoarea sa, dar în defavoarea unui apelant nu au putut fi evaluate ca motive de apel faţă de lipsa
unei căi de atac legal declarată de către asigurător.
Lipsa calităţii procesuale pasive
Atât SNTFM CFR MARFĂ SA şi CNCF CFR SA - SCREIR CF Bucureşti au invocat lipsa
calităţii procesual pasive, decurgând din faptul că nu există un raport comitent prepus între M.T.,
D.M. şi SNTFM CFR MARFĂ SA şi nici între CNCF CFR SA - SCREFR CF Bucureşti şi
inculpatul I.I.
Ambele critici sunt nefondate.
Raportul de prepuşenie decurge în cauză din calitatea de angajat a inculpaţilor la cele două
societăţi comerciale.
Răspunderea civilă delictuală este antrenată pentru cele două societăţi conform art. 1373 C. civ.
în vigoare la data faptelor (o parte este responsabilă de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor
pentru este obligată să răspundă, iar comitenţii răspund de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în
funcţiile ce li s-au încredinţat). Identificarea raporturilor juridice dintre inculpaţii şi cele două
societăţi arată că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului:
există un raport de subordonare care îşi are temeiul în împrejurarea că pe baza acordului dintre
ele o persoană juridică (SNTFM CFR MARFĂ SA şi CNCF CFR SA - SCREIR CF Bucureşti ) a
încredinţat unei persoane fizice (inculpaţii M.T., D.M. inculpatul I.I.) o însărcinare (paza
conductelor P., investigarea sustragerilor din conducte). La momentul săvârşirii faptei cauzatoare
de prejudicii, MAI avea autoritatea de a da instrucţiuni şi directive celor care îndeplineau
funcţiile de jandarm şi poliţist, de a-i supraveghea, îndruma şi controla activitatea desfăşurată în
exercitarea acestor atribuţii (gestionarea activităţii de manevră a trenului şi locomotivei,
manevrarea saboţilor pe linia ferată). Faţă de raportul de prepuşenie existent între inculpaţii
angajaţi ai celor două societăţi şi SNTFM CFR MARFĂ SA, respectiv CNCF CFR SA -
SCREIR CF Bucureşti, urmează ca această din urmă instituţie să fie obligaţi, în solidar, fiecare în
raport de angajaţii proprii, deţinători ai unei asemenea calităţi, la acoperirea prejudiciului cauzat
părţilor civile.
SNTFM CFR MARFĂ SA şi CNCF CFR SA - SCREIR CF Bucureşti sunt părţi responsabile
civilmente prin aceea că faptele au fost comise în timpul serviciului şi în legătură directă cu
atribuţiunile de serviciu.
Obligarea comitentului la plata despăgubirilor în solidar cu inculpaţii este angajată în primul
rând pentru daunele cauzate de prepus, când acesta îşi realizează atribuţiile derivând din funcţia
încredinţată, conform indicaţiilor date de comitent, în limitele funcţiei şi în interesul
comitentului. De asemenea răspunderea comitentului intervine în cazul în care acţionând în
cadrul funcţiei încredinţate, în interesul comitentului ori într-un mod de natură a crea
convingerea că acţionează în interesul acestuia săvârşeşte o faptă cauzatoare de prejudicii prin
realizarea necorespunzătoare a indicaţiilor primite ori prin depăşirea lor abuzivă. De exemplu,
angajaţii SNTFM CFR MARFĂ SA şi CNCF CFR SA - SCREIR CF Bucureşti răspundeau de
modul în care era gestionată circulaţia CM2 în speţa de faţă atât în ceea ce priveşte vagoanele şi
locomotiva cât şi în ceea ce priveşte şinele de cale ferată. În raport cu părţile civile, inculpaţii au
creat aparenţa acţiunilor conform funcţiei încredinţate.
Răspunderea comitentului nu şi-ar găsi temei legal şi deci nu ar putea fi angajată doar în cazurile
în care a luat măsurile necesare pentru a preîntâmpina fapta păgubitoare a prepusului şi în
cazurile în care activitatea prepusului a ieşit din sfera în care comitentul are obligaţia de a-şi
exercita supravegherea aceasta revenind însuşi celui care a suferit paguba. Niciuna dintre aceste
condiţii nu este îndeplinită în cauză, având în vedere raportul întocmit prin care sunt scoase în
evidenţă multiple nereguli în exercitarea funcţiilor încredinţate, astfel cum vor fi detaliate în cele
ce urmează.
Cererea de scoatere din cauza a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă CFR SA, în
calitate de parte responsabilă civilmente, este neîntemeiată şi în mod corect instanţa de fond a
reţinut calitatea acestei părţi. Apelanta este angajator pentru inculpaţii M.T. şi D.M., în baza
contractelor individuale de muncă încheiate cu aceştia, astfel încât, în mod evident exista un
raport de prepuşenie, în baza căruia societatea trebuie să aibă calitatea de parte responsabilă
civilmente în proces. Faptul că apelanta avea autoritatea de a îndruma şi controla activitatea
desfăşurată de prepuşi, astfel cum chiar aceasta precizează, nu exclude, ci dimpotrivă acorda
calitatea de parte responsabilă civilmente, în contextul faptelor comise de angajaţii săi, urmând
să răspundă în solidar cu aceştia.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantei CN CF CFR SA
Sucursala CREIR CF Bucureşti, funcţia de angajator pentru inculpatul I.I., în baza contractului
individual de muncă încheiat, subliniază existenţa unui raport de prepuşenie, în baza căruia
societatea trebuie să aibă calitatea de parte responsabilă civilmente în proces. Faptul că apelanta
avea autoritatea de a îndruma şi controla activitatea desfăşurată de prepuşi, astfel cum chiar
aceasta precizează, nu exclude, ci dimpotrivă acordă calitatea de parte responsabilă civilmente,
în contextul faptelor comise de angajatul său.
Raportul există chiar dacă au fost realizate în cauză instructajele de protecţia muncii şi chiar dacă
fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este consecinţa unei greşeli în exercitarea funcţiei.
Ambele părţi responsabile civilmente au invocat faptul că deşi aveau autoritatea de a îndruma şi
controla activitatea desfăşurată de către prepuşi, inculpaţii nu au acţionat în cadru normal a
funcţiilor, iar exercitarea atribuţiilor specifice s-a făcut fără consimţământul comitenţilor şi au
fost contrare unor normale desfăşurări a funcţiilor încredinţate.
Argumentele părţilor sunt nefondate având în vedere textul C. civ. care prevede că:
Art. 1373 C. civ. Răspunderea comitenţilor pentru prepuşi
(1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta
săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.
(2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia,
supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în
interesul său ori al altuia.
(3) Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să
cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu
atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.
Din cele ce preced, rezultă că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege de natură să
atragă răspunderea comitenţilor pentru fapta prepuşilor: a) faptele comise de inculpaţi au avut
legătură cu atribuţiile încredinţate, fiind consecinţa omisiunii respectării acestor atribuţii; b)
comitenţii în virtutea contractelor de muncă încheiate exercitau un control asupra modului în
care funcţiile s-au desfăşurat, având posibilitatea să înceteze contractul de muncă al angajaţilor
respectivi; c) nu este îndeplinită, condiţia negativă descrisă de ari 1373 alin. (3) C. civ., respectiv
victimele accidentului nu aveau posibilitatea să cunoască faptul că prepusul a acţionat fără
legătură cu scopul funcţiilor încredinţate şi anume împotriva acestor funcţii.
Astfel, în raportul de investigare a accidentului produs la 5 iulie 2012 în staţia CFR I.L.
Caragiale se precizează cauza directă a producerii accidentului constând în omisiunea asigurării
procentului de masă frânată necesar menţinerii pe loc a convoiului de manevră CM2 aflat pe
linia colectoare I.L. Caragiale, antestaţia Gura Pălăngii.
Raportul constată că accidentul a fost cauzat de o înlănţuire de erori umane favorizate de
schimbările organizaţionale, care nu au fost însoţite, de un cadru de reglementare adecvat care să
definească în mod clar desfăşurarea activităţii în aceste condiţii (concluzia B6 din raport).
Schimbările organizaţionale se referă la micşorarea volumului de activitate ceea ce a condus în
mod automat la reducerea necesarului de personal şi a intervalului orar în care se desfăşoară
activitatea acestuia, precum şi la neclarităţi în ceea ce priveşte necesitatea deţinerii unor
autorizaţii pentru a putea utiliza anumite tipuri de instalaţii şi desfăşura anumite operaţii.
Punctul de pornire a lanţului cauzal l-a constituit faptul că în condiţiile defectării locomotivei
DHC 002 partida de manevră nu a asigurat procentul necesar pentru menţinerea pe loc a
convoiului de manevră CM2 care staţiona.
Raportul apreciază că aceasta este o eroare umană deoarece lăsarea pe linia corectoare a
convoiului de manevră a reprezentat un element de noutate în activitatea personalului implicat în
gestionarea activităţii de manevră, fapt care a determinat luarea unor decizii eronate, neexistând
un model mental exersat anterior al deciziilor şi al succesiunilor de operaţii într-o astfel de
situaţie.
Îndrumarea mijlocului auto pentru preluarea personalului mişcare-comercial-tracţiune înainte de
terminarea programului de lucru a indus o stare de confuzie determinând personalul respectiv să
părăsească convoiul. Niciunul dintre factorii de decizie implicaţi nu a prevăzut această situaţie şi
nici nu a luat măsuri pentru înlocuirea personalului de manevră.
Raportul identifică de asemenea faptul că au existat încălcări ale regulamentului constând în
aceea că nu s-a asigurat strângerea a minim 5 frâne de mână necesară menţinerii pe loc a
convoiului pentru panta caracteristică a liniei şi tonajul acestuia, s-a produs slăbirea frânei
automate la aproximativ două ore după oprirea convoiului în zona pasajului, mecanicul ajutor -
de locomotivă nu a acţionat aparatura care ar fi alimentat cu energie electrică staţia de emisie-
recepţie a locomotivei pentru a aviza IDM în legătură cu scăparea convoiului, fapt care ar fi
condus la închiderea barierei de la trecerea la nivel a drumului naţional DN 72 cu linia
colectoare, plecarea de pe convoiul de manevră CM2 a partidei de manevră în condiţiile în care
nu a fost asigurat un alt personal având în vedere faptul că manevra convoiului nu era finalizată
şi acesta nu era garat ca şi părăsirea locomotivei convoiului de către mecanicul de locomotivă
fără respectarea prevederilor pentru activitatea personalului, respectiv poziţia sabotului fix de
deraiere S1 care la trecerea convoiului CM2 scăpat de pe linia colectoare se afla răsturnat de pe
şină contrar prevederilor legale, înlocuirea mecanicului de locomotivă cu mecanic ajutor care
avea atribuţii de supraveghere, deşi locomotiva nu era remizată pe o linie special destinată într-o
unitate de tracţiune sau staţie.
Din cele ce preced rezultă faptul că accidentul din cauză s-a produs ca o consecinţă a unei
înlănţuiri de încălcări ale ordinelor şi regulamentelor decurgând din modul defectuos în care a
fost organizată activitatea celor care se ocupau de circulaţia pe calea ferată de către CNCF CFR
SA - SCREIR CF Bucureşti şi SNTFM CFR MARFĂ SA.
Se poate constata din partea ambelor părţi responsabile civilmente o evidentă încercare de
declinare a responsabilităţii faţă de faptele comise de angajaţii acestora, încercând excluderea
acestora de la plata daunelor morale şi materiale către părţile civile, situaţie care trebuie
înlăturată ca fiind evident în afara legii. Această parte în mod corect a fost obligată în solidar cu
condamnatul I.I. la plata despăgubirilor dispuse de către instanţă.
Faţă de cele ce preced, instanţa constată că raportul de prepuşenie a fost corect stabilit în speţă
atât CNCF CFR SA - SCREIR CF Bucureşti cât şi SNTFM CFR MARFĂ SA având calitatea de
părţi responsabile civilmente.
Lipsa unor clauze în poliţele de asigurare care să conducă la obligarea societăţilor de asigurare la
plata daunelor.
Instanţa de fond a dispus obligarea SC O. Viena să plătească SNTFM CFR MARFĂ SA suma de
878.288,85 RON alături de CNCF CFR SA - SCREIR CF Bucureşti.
Obligarea asigurătorului la plata alături de partea responsabilă civilmente CNCF CFR SA -
SCREIR CF Bucureşti a despăgubirilor este nefondată, având în vedere că asigurătorul avea nu
un contract încheiat cu CNCF CFR SA - SCREIR CF Bucureşti.
La dosarul cauzei există poliţa de asigurare pentru materialul rulant seria F nr. 2012610,
respectiv Anexa 02, având ca bunuri asigurate 196 de locomotive din patrimoniul SNTFM CFR
MARFĂ SA.
Contractul de asigurare este încheiat între SNTFM CFR MARFĂ SA şi O. fiind de natură să
acopere riscurile create de sau pentru SNTFM CFR MARFĂ SA nu există nici un motiv pentru
care un contract încheiat în beneficiul SNTFM CFR MARFĂ SA să profite unei părţi
responsabile civilmente care nu are nici un raport juridic cu firma de asigurare. Instanţa, care
obligă la despăgubiri partea responsabilă civilmente, nu poate crea un raport juridic în cadrul
procesului penal vizând actul delictual al angajatului CNCF CFR SA - SCREIR CF Bucureşti,
între aceasta din urmă şi asigurătorul părţii civile SNTFM CFR MARFĂ SA.
În soluţionarea unei cauze penale, instanţa de judecată dă o soluţie în limitele determinate de
raportul juridic penal de conflict. În consecinţă contractul de asigurare încheiat între SNTFM
CFR MARFĂ SA şi O. nu putea profita unei terţe persoane responsabilă de cauzarea unui
prejudiciu. Poliţa de asigurare produce efecte doar faţă de părţile contractante, neputând fi
încheiată în beneficiul unui terţ al cărui angajat a săvârşit fapta prevăzută de legea penală, aşa
cum este CNCF CFR SA - SCREIR CF Bucureşti. Instanţa nu ar putea să intervină într-un
contract de asigurare încheiat între două părţi şi să dispună ca acest contract să profite unei a
treia părţi fără legătură cu contractul respectiv, dar care răspunde din punct de vedere civil pentru
prejudiciul produs ca urmare a faptei penale a angajatului propriu.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, va înlătura obligarea asigurătorului SC O. la plata către
partea civilă a sumei de 878.288,85 RON cu titlu de despăgubiri materiale.
Acordarea de despăgubiri către SNTFM CFR MARFĂ SA.
A fost criticată acordarea despăgubirilor în valoare de 878.228,85 RON către SNTFM "CFR"
MARFĂ SA pe considerentul încălcării principiului Nemo auditur propriam turpitudinem
allegans.
Instanţa constată critica nefondată având în vedere că despăgubirile acordate părţii civile
reprezintă echivalentul distrugerilor provocate SNTFM CFR MARFĂ SA ca urmare a faptului că
I.I., angajatul CNCF CFR SA - SCREIR CF Bucureşti a poziţionat greşit sabotul fix de deraiere
SI, care la trecerea convoiului CM2 scăpat de pe linia colectoare se afla răsturnat de pe şină,
contrar prevederilor legale, la locomotiva ce tracta convoiul precum şi la trei dintre vagoanele ce
făceau parte din această garnitură feroviară la care se adaugă pagubele produse prin utilizare
trenului de intervenţie specializată cu macara EDK 2000/l/205 TF, sume care nu au fost
compensate de către părţi.
Despăgubirile sunt determinate de prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului I.I., angajat al CNCF
CFR SA - SCREIR CF Bucureşti, care nu a asigurat sabotul fix de deraiere în poziţia aşezat pe
şină astfel încât să se producă o deraiere controlată a convoiului CM2 şi să nu permită intrarea
acestuia în pasajul de cale ferată ce intersecta DN 72.
Neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către acest inculpat a condus la deraierea convoiului şi
prejudiciile descrise pe larg de instanţa de fond, care au determinat şi obligarea părţii
responsabile civilmente la despăgubiri către SNTFM CFR MARFĂ SA.
Cele două societăţi sunt total diferite, având personalitate juridică distinctă, şi neavând raporturi
de subordonare sau alte raporturi de dependenta reciproca, astfel:
SNTFM CFR SA este identificată cu C. fisc. XXXXX, este persoană juridică înfiinţată în baza
H.G. nr. 582/1998 prin înfiinţarea SNTFM „CFR MARFĂ SA" prin reorganizarea Societăţii
Naţionale a Căilor Ferate Române care este asiguratul A.;
CN CF CFR SA Sucursala CREIR CF Bucureşti, este identificată cu C. fisc./XXXXX1, entitate
terţă care a fost înfiinţată şi funcţionează conform H.G. nr. 581/1998 privind înfiinţarea CNCF
„CFR SA„ prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, societate al cărei
angajat a fost I.I.
Faţă de cele ce preced criticile sunt nefondate.
Cuantumul daunelor materiale şi morale
Părţile responsabile civilmente şi inculpaţii au invocat faptul că instanţa de fond, în mod eronat,
a acordat despăgubiri morale în cuantum de 850.000 euro fără a avea în vedere legislaţia şi
jurisprudenţa din România sau jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cât şi a CEDO,
jurisprudenţa obligatorie pentru instanţele din România.
De asemenea, părţile responsabile civilmente şi inculpaţii au invocat faptul că despăgubirile
materiale acordate conţin sume care exced celor decurgând în mod direct din fapta cauzatoare de
prejudicii.
Ambele critici sunt nefondate.
În ceea ce priveşte daunele materiale, instanţa constată că nici părţile responsabile civilmente şi
nici inculpaţii nu au însumat bonurile fiscale depuse de către părţile civile pentru a vedea dacă
suma la care au fost obligaţi de către instanţa de fond corespunde sau nu celei cheltuite de către
aceştia şi nici nu au argumentat cum anume se reflectă reducerea despăgubirilor solicitate de la
98.200 RON la 40.000 RON în criticile formulate (nu au argumentat dacă cei 58.200 RON
excluşi de instanţă din despăgubirile solicitate includ şi sumele indicate de apelanţi ca fiind
nedatorate sau reprezintă alte sume). Părţile civile doar au afirmat că anumite sume au fost
incluse în mod greşit în despăgubiri, fără a preciza care este cuantumul despăgubirilor pe care
consideră că le datorează în raport de criticile formulate.
Obligarea inculpaţilor la despăgubiri morale şi materiale, în solidar cu părţile responsabile
civilmente este consecinţa deraierii unui tren care a intrat în coliziune cu un autoturism condus
de S.G.E. şi a produs decesul victimelor F.R.M. şi F.I., soţia şi respectiv mama lui F.I.C., victimă
de asemenea a accidentului care a suferit leziuni ce au necesitat 55 zile de îngrijiri medicale,
precum şi vătămarea lui S.G.E., care a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 25
de zile de îngrijiri medicale.
Despăgubirile materiale acordate în cauză au fost de câte 30.000 RON către F.I.C. (constând în
capacitatea redusă de muncă şi încadrarea în gradul III de invaliditate, cheltuielile determinate de
tratament medical, spitalizare, procurarea de medicamente, transport la controalele medicale,
diferenţă de venituri băneşti ca urmare a incapacităţii de muncă); 19.000 RON către S.G.E.
(constând în capacitatea redusă de muncă şi încadrarea în gradul II de invaliditate, cheltuielile
determinate de tratament medical, spitalizare, procurarea de medicamente, transport la
controalele medicale, diferenţă de venituri băneşti ca urmare a incapacităţii de muncă); 40.000
RON către F.Gh. (reprezentând cheltuieli de înmormântare a soţiei sale F.I. şi cheltuieli efectuate
cu parastasele ulterioare); 5.000 RON către D.M. şi D.G., părinţii defunctei F.R.M. (determinate
de cheltuielile de înmormântare); 800 RON către V.M. (determinate de amânarea nunţii sale care
era programată în perioada în care victima a decedat); 380 RON către C.I.G., fiica defunctei F.I.,
(determinate de cheltuielile pentru deschiderea succesiunii după mama sa).
După cum se observă din cele ce preced instanţa a descris natura cheltuielilor care au compus
sumele acordate ca despăgubiri materiale, iar între ele nu se includ şi cele menţionate de apelanţi.
Mai mult decât atât aceştia au afirmat doar plata unor sume nedatorate, fără să depună un calcul
din care să rezulte că despăgubirile acordate de instanţă din însumarea bonurilor fiscale şi
facturilor fiscale nu reprezintă sumele menţionate în dispozitivul hotărârii.
Sumele contestate au făcut parte din cheltuielile de înmormântare solicitate de către F.Gh.
Instanţa de fond a cenzurat suma solicitată iniţial de către acesta respectiv 98.200 RON acordând
doar suma considerată a fi dovedită pe baza probelor administrate, respectiv 40.000 RON
incluzând şi autoturismul distrus.
În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa constată că în raport de numărul victimelor şi
consecinţele produse familiilor acestora, cât şi victimelor care au supravieţuit accidentului astfel
cum sunt descrise de instanţa de fond, precum şi în raport de nenumăratele încălcări ale regulilor
de siguranţă a circulaţiei descrise în raportul aflat la dosarul de la Curtea de Apel Ploieşti,
criticile sunt nefondate.
Soluţia instanţei privitoare la respingerea pretenţiilor băneşti faţă de Asigurătorul SC S.A.R. A.
SA, este temeinică, legal şi raportat în mod clar la clauzele contractului de asigurare.
A. a fost introdusă în cauza în baza poliţei de asigurare de răspundere civilă a transportatorului
feroviar faţă de terţi nr. PG110168376 din 25 octombrie 2011, încheiată cu SNTFM CFR SA.
a) I.I. nu era angajat al părţii responsabile civilmente SNTFM CFR SA, ci era angajat al CN CF
CFR SA Sucursala CREIR CF Bucureşti, împrejurare care rezultă chiar din declaraţiile
condamnaţilor din prezenta cauză, dar şi din listele depuse al dosarul cauzei de SNTFM CFR
MARFĂ SA, în care sunt consemnate declaraţiile pe proprie răspundere, date de angajaţii acestei
societăţi.
Aceste societăţi sunt total diferite, având personalitate juridică distinctă, şi neavând raporturi de
subordonare sau alte raporturi de dependenţă reciprocă, astfel:
SNTFM CFR SA este identificată cu C. fisc. XXXXX, este persoana juridică înfiinţată în baza
H.G. nr. 582/1998 prin înfiinţarea SNTFM „CFR MARFĂ SA" prin reorganizarea Societăţii
Naţionale a Căilor Ferate Române care este asiguratul A.;
- CN CF CFR SA Sucursala CREIR CF Bucureşti, este identificată cu C. fisc. XXXXX1, entitate
terţă, care a fost înfiinţată şi funcţionează conform H.G. nr. 581/1998 privind înfiinţarea
Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR SA„ prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor
Ferate Române, societate al cărei angajat a fost I.I.
b) Un argument în susţinerea respingerii pretenţiilor faţă de A., care în mod corect a fost reţinut
şi de către instanţa de fond este acela că din cuprinsul poliţei de asigurare nr. PG110168376 din
25 octombrie 2011, rezultă că aceasta este o poliţă de asigurare care nu are ca risc acoperit
evenimente de tipul celui care face obiectul prezentului dosar, la rubrica menţiuni speciale,
riscurile asigurate, fiind conform anexei "condiţii speciale".
La art. 3 din aceste condiţii este definit termenul de terţi, în sensul că se refera atât la persoanele
fizice cât şi la persoane juridice, care acţionează în exerciţiul funcţiunii lor, inclusiv CNCF, în
calitate de gestionar al infrastructurii feroviare publice.
Mai exact, această poliţă de asigurare acoperă pagubele produse de SNTFCFR Marfă SA,
persoanelor (terţi), cu care aceasta derulează raporturi juridice, respectiv cu care are încheiate
contracte pentru folosirea materialului rulant şi care acţionează în exerciţiul funcţiunii lor, astfel
cum este definit de art. 3 din „condiţii speciale", adică persoanelor care se află în îndeplinirea
unor atribuţii ce decurg din activitate care o prestează.
În prezenta cauză, s-a reţinut că evenimentul s-a produs după ce convoiul a rulat necomandat pe
o distanţă de aproximativ 4 km, şi ajungând la intersecţia căii ferate cu DN 72 a intrat în
coliziune cu autoturismul marca P., în care se aflau părţile vătămate. Din dinamica producerii
accidentului a rezultat că victimele erau participanţi la trafic pe DN 72 şi au fost surprinşi de
convoiul care rula necontrolat în momentul în care se aflau pe trecerea la nivel cu calea ferată.
Faţă de aceste aspecte rezultă că părţile vătămate nu au calitatea de terţi în accepţiunea
prezentului contract de asigurare, întrucât nu se regăsesc între persoanele fizice sau juridice, care
acţionează în exerciţiul funcţiunii lor, conform art. 3, citat anterior.
c) În susţinerea respingerii pretenţiilor părţilor civile faţă de A., se invocă şi prevederile art. 5 lit.
d) din „condiţii speciale", conform cărora nu se pot acorda despăgubiri de către asigurător pentru
prejudicii ce deriva din răspunderea profesională a asiguratului sau prepuşilor acestuia şi art. 5
lit. f), - nu se acordă despăgubiri pentru prejudicii materiale care au fost cauzate de o greşeală a
gestionarului infrastructurii feroviare sau de un ordin al acestuia care nu este imputabil
asiguratului.
Conform art. 31 din "condiţii speciale„ A. are dreptul să nu plătească despăgubirea dacă
asiguratul sau altă persoană, acţionând în numele său a contribuit prin neglijenţă gravă la
producerea daunei astfel cum este cazul în speţă.
Toţi inculpaţii din prezenta cauză au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de
neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpa prevăzuta de
art. 273 alin. (1) Vechiul C. pen., împrejurare care probează faptul ca prejudiciul creat terţelor
persoane este generat de răspunderea profesionala a prepuşilor asiguratului.
În accepţiunea prezentului contract, termenul de terţ este cel definit la art. 3 din Condiţii şi poate
fi asimilat unui contract de asigurare care acoperă prejudiciile produse terţilor cum este cel tip
RCA pentru autovehicule, în care terţ este orice persoană care a fost implicată într-un eveniment.
Faţă de motivele invocate şi care rezultă din cuprinsul poliţei de asigurare, specificaţia la poliţa şi
condiţiile speciale, apelului formulat de către SNTFM CFR SA, în ceea ce priveşte obligarea
S.A.R. A. SA la plata daunelor materiale şi morale faţă de părţile civile din prezenta cauză este
nefondat.
În consecinţă, Înalta Curte va admite apelul declarat de asigurătorul SC O.V.I.G. SA - Sucursala
Unirea împotriva Sentinţei penale nr. 101 din 16 mai 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală
şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va desfiinţa în parte, sentinţa menţionată şi va înlătura obligarea asigurătorului SC O.V.I.G. SA -
Sucursala Unirea la plata către partea civilă SNTFM „C.F.R. Marfă" SA a sumei de 878.288,85
RON cu titlu de despăgubiri materiale.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă SNTFM CFR Marfă SA, partea
responsabilă civilmente CN CF CFR SA - Sucursala CREIR CF Bucureşti şi inculpaţii M.T. şi
D.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Va obliga apelanţii inculpaţi M.T. şi D.M. la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din
oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Va obliga apelanta parte civilă SNTFM CFR Marfă SA şi apelanta parte responsabilă civilmente
CN CF CFR SA - Sucursala CREIR CF Bucureşti la plata sumei de câte 350 RON, cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 RON, reprezentând onorariul
apărătorului desemnat oficiu pentru intimatul inculpat I.S.I., se va avansa din fondul Ministerului
Justiţiei
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de asigurătorul SC O.V.I.G. SA - Sucursala Unirea împotriva Sentinţei
penale nr. 101 din 16 mai 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori
şi de familie.
Desfiinţează, în parte, sentinţa menţionată şi înlătură obligarea asigurătorului SC O.V.I.G. SA -
Sucursala Unirea la plata către partea civilă SNTFM „CFR Marfă" SA a sumei de 878.288,85
RON cu titlu de despăgubiri materiale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă SNTFM CFR Marfă SA, partea
responsabilă civilmente CN CF CFR SA - Sucursala CREIR CF Bucureşti şi inculpaţii M.T. şi
D.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă apelanţii inculpaţi M.T. şi D.M. la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din
oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă apelanta parte civilă SNTFM CFR Marfă SA şi apelanta parte responsabilă civilmente
CN CF CFR SA - Sucursala CREIR CF Bucureşti la plata sumei de câte 350 RON, cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 RON, reprezentând onorariul
apărătorului desemnat oficiu pentru intimatul-inculpat I.S.I., se avansează din fondul
Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2015.
Procesat de GGC - LM

Detalii: https://legeaz.net/spete-penal-iccj-2015/decizia-77-2015-dd7