I

I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
:tirivs~JIAINil I~NIJl([:IW
I
vrnois1
•
•
•
•
•
•
 INTRODUCERE

- Definitie - Istoria medicinei este disciplina care studiază dezvoltarea doctrinelor medicale, a

organizării ocrotirii sănătăţii şi practicii medicale, în legătură indisolubilă cu

evoluţ i a societăţi i .

- Practica medicală a apărut - odată cu apariţia societăţii omeneşti

- ca acţiune instinctivă (empirică) pentru - alinarea durerii de diverse origini

- îngrijirea gravidei, lăuzei, nou - născutului

- păstrarea capacităţii de muncă

- Izvoarele medico-istorice:

l.Paleopatologia - se ocupă de studierea rămăşiţelor omeneşti (schelete, mumii) pentru

a descoperi urme de boli şi procese de vindecare

{
2.Arheo/ogia -rămăşiţele dotărilor de igien ă ale unei localităţi
medico-istorică - cercetează - desene rupestre, fresce, inscripţii , sculpturi, monumente

- obiecte magic e, instrumente m edicale diverse etc.

~ .
3 .Etnoiatiia - studiază medicina empirică din cele mai vechi timpuri prin cercetarea

(etnografia şi - populaţiilor aflate în prezent în perioada primiti vă

folclorul medical) { - medicinei populare practicate în mediul rural

[±} Odată cu apariţia scrisului (Antichitate) au fost elaborate documente, printre care şi unele cu conţinut

medical, care au constituit o sursă importantă de informaţii pentru iatroistorici (cercetători ai istoriei

medicinei)

[±} În perioada celui de-a/ 3-leo val al mişcării feministe (Începută În anii '80) s-a pus problema cercetării

prezenţei femeilor în istorie În general şi în ştiinţă în special. Sunt de părere că acordarea atenţiei cuvenite

femeifor În istoria medicinei le va permite studentelor să-şi găsească un model de urmat în viitoare a profesie.

Bibliografie - Bologa V (sub redacţia)- Istoria medicinei universale, Ed. Med i c ală, Bucureşti, 1970

- http: //e n.wikip edia.org/wiki/Feminist_movement

1
 - Medicina mito-magică- - ::: :: ::_-==:==-:-=~==-= - -.: :aup r invariateritualurişi

\foloseau obiecte :T2 :::: : :o ::- _ =-= ·::- :_- -= :-::-::

\empirică (instin c i 1 ă - :: ::;;:;:_ -::-::::·:: : -: :: ec Ce (în luxaţii, fracturi), trepanaţii
craniene (s-au de scope- : : ·::- : -::: ::-::::: =- _-....- e c2 •1i nd ecare) şi remedii din cele 3
regnuri (vegeta l, a ima r -::- ::

- Medicina era prac;ticată de vindecăto r c2-:: ::-:: : ';n;J vrăji to rul şi conducătorul tribului .

- Concepţia lor despre cauzele bolilor era

~ demoniacă (organism inv adat de de11on i)

animistă (pierderea propri ului sufl et ) [Oric um, ei erau convinşi că toată lumea

înconjurătoare era însufleţită]

[±] Existau aceleaşi boli ca şi acum, dor incidenţa lor era diferită. S-au descoperit cu ajutorul paleopatologiei

leziuni de reumatism cronic, infecţios, de osteomielită, rahitism, tumori osoase, tuberculoză şi sifilis osos.
[±} În perioado preistorică femeile aveau aceleaşi drepturi co bărbaţii (vezi ritualurile de înmormântare}, chior

ş i după sfârşitul matriarhatului (neolitic). Importanţo femeii în societa tea primitivă transpare atât din
venerarea Zeiţei Mame, cât şi din existenţo figurinelor antropomorfe feminine, ritualurile de fertilitate şi

fecunditate căpătând o mare amploare în neolitic.

Bib liografie- Bologa V. (subred.) - op . cit.- p.670-680

- O.Drimba - Istori a culturii şi civilizaţiei, voi.I, Bucureşti, 1998

- M.Eliade - Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Ed . Ştiinţifică, Univers Encic lopedic,

Bucureşti, 1999 - p.5

- M.Eliade -1.1.Culi anu - Dicţionar al religiilor, Ed.Humanita s, B u cu r e ş ti, 1993 - p.241-2 43

•
• 2

•
 ANTICHITATEA

- În general, în Antichitate, medicina era sacerdotală, adică p~acticată de medicii-preoti în templele zeilor

vindecători. Ei foloseau metode religioase (rugăciuni către zei), mito-magice (alungarea demonilor, invocarea

spiritelor, etc.) şi empirice (remedii din cele 3 regnuri)

-Mesopotamia-

[±]La ora actuală se consideră că cea dintâi mare civilizaţie a Antichităţii a luat naştere În Mesopotamia (num e
da t de greci~ însemnând „ Ţaro dintre fluvii " - Tigru şi Eufrot). „ Civilizaţia mesopotamiană " reprezintă

însumarea culturilor o trei popoare distincte (sumerieni, okadieni, asirieni), o căror istorie s-a desfăşurat într-un

interval de aproximativ trei milenii.

- În Mesopotamia~--- medicii-preoti (specializaţi în funcţie de metoda terapeutică folosită )

practicau [z ei vin decători- lştar, Ninazu, Gul a, etc.]

medicina --+specific asiro-babilonienil or era folosirea în determina rea cauzei şi

evoluţiei bolii a

- astrologiei (p lanetele influenţau toate evenim entele social e, câ t

ş i sănătat e a )

~
{
- divinatiei (interpretarea diverselor semne „ citite " în aspectul
organelor animalelor sacrrfrcate, de exemplu )

aveau ~--- medicii empirici (vindecători) - specr alizati în folosir ea diverselor

re sponsab ili t at e pro ce dee t erapeuti ce

j uridic ă 1----- chirurgii (consideraţi m e şteşu g ari )

'------• medicii veterinari

- Documentele medicale (cele m ai importante) din Mesopotamia sunt:

1. Farmacopeea de la Nippur (tăbliţă de lut, cu scri ere cuneiformă, con sidera t cel m ai vechi text

m ed ical - cca.2200 î.H. ).

2. Co dul lui Ham ura bi (primul cod de leg i desco perit - cca . 1750 î. H.).

3
 1.FarmacopeeadelaNippur- == ·-: :: :_.: -=-=·:: ~= ~-i--~~=-- ·on n ur i , formulemagice)ceconţi!"Je:

- medicamente - :: - =--·= -:: -=-= - : .=·s:: 2 'e cţ iuni (curmale, smochine ,

(remedii)
- --
:---- -- -- - -
--=~=-
: =- ::::. =: i ·, et c.
- animc e - -:::: == ~==·=::: ::::--::: ·o pi ele şarpe, lapte vacă albă etc.
- m iner 2 - 5::-:: : :: -=-= : :_-3 :;2 ::Jp u, praf din mormânt etc.

- forme medicamentoase - - - : :: _:: --. :: <::-- - ~ n ~ uen te , ulei uri ş.a.

_- - ~ =-~ -: . er se po ţiuni

(toate formele medicame ntoase ave a1.- c ;J ar: :: a::: . 3 şi un vehicu l în care se dizolva - apă , lapte, be re )

{Se explica modul de preparare ol remech/cr s ~a e ş1 o/form elor medicamentoase, dar fără a

se specifico doza de administrat sau denumirec ooliior, ci doar simptome disparate]

2. Codul lui Hamurabi (rege babilonian)

\' conţine 9 articole privitoare la medici şi medicină

articolul 218 ~despre \ono rariil e dificultatea operatie1

funcţie de ((cataractă, ortopedie, mică

•
\pedepsele chirurgilor - în

\ ch irurgi e)

•
clasa socială a pacientului

•
•
[±] Unele temple închinate zeilor

cunoş tinţe
şi zeiţelor erau atât lăcaşe

medicale, de la preoţi şi preotese. La Nippur exista o înfloritoare

medicinei, Gula .
de cult, cât şi locuri în care discipolii primeau

şcoală medicală, patronată de zeiţa

• Bibliografie - V.Bologa -op .cit .

• - O.D rimba -op.cit. , voi. I

- http://ats ctsnetjourna ls.o rg/ cgi/co ntent/f ull/69/ 1/11

•
•
• 4

•
 - Egiptul faraonic -

[±]Civilizaţia egipteană ontică s-a dezvoltat în perimetrul Deltei Nilului, într-o perioadă de cca. trei milenii î.H.

- Medicina care a dominat în Egiptul antic a fost cea sacerdotală, practicată de medicii-preoti în templele

zeilor cu atribute vindecătoare [Isis, Osiris, Thot ş.a . ] . Cu timpul, aceste edificii au devenit temple-sanatorii

(complexe terapeutice) .

[±} Pentru prima oară în istoria medicinei a avut loc zeificarea unei personalităţi medicale. Este vorba despre

lmhotep (sec. VI-V î, H.), care ero şi arhitect. Considerat zeu al medicinei după moarte, i-au fost construite multe

temple, cel mai important fiind cel din Memphis.

- Documentele medicale din Egiptul antic sunt reprezentate de papirusuri (8 în total cu conţinut med ic al)

Patru dintre ele sunt mai importante din punct de vedere medical, dar numai două vor fi discutate pe larg.

1. Papirusul Ebers (cca. 1550 î.H.) __._.. enciclopedie medicală care descrie:

medicamente şi forme medicamentoase din cele 3 regnuri:

sedative - opiu, mandragoră, canabis

-vegetal laxative - ricin, curmal, smochin etc.

(ex.) diuretic - scila maritima

-an imal - miere, ceară, lapte, organe de animale

-mineral - săruri de arsenic, sulf, mercur etc.

~ forme medicamentoase - pilule, cataplasme, supozitoare ş.a.

metoda anesteziei locale cu piatră memfitică (calcaroasă) - [se răzuia pe locul de

anesteziat, se picura oţet şi se obţinea o refrigerare locală foarte bună]

'----~ conceptia egiptenilor în ceea ce priveşte modul de alcătuire si functionare al organismului

[±}Deşi studiile de anatomie nu s-au dezvoltat (disecţiile erau interzise, iar îmbălsămările erou realizate doar

de anumiţi specialişti), aveau o conceptie sintetică, integralistă de spre cons tituţia şi funcţiile organismului. Ei

considerau că sângele pulsează în corp (au făcut pentru prima dată l e a ătura între bătăile inimii şi puls) şi duce

cu sine un principiu imperceptibil din aer =pneuma= care se a dună in p lăm âni odată cu respiraţia .

2. Papirusu/ Smith (cca. 1200 î.H.) - chirurgical

descrie 48 de operatii (cataractă, m i c ă chirurg ie, o oped ie) în ordine topografică

(de la cap la genunchi)

descrie metodo reducerii luxotiei tem poro-rncricic lare (i dentică celei din zilele

noastre)

descrie circumcizia ca operatie rituală

5
 3. Papirusu/ de la Kahun -----;;;.;;;.::.-.:...- =-
- - - -
.:.-- =-- =~- 5 - :: ::::;I gie („b olile femeilor") şi pediatrie

4. Papirusul Bruqsh (de la Ber l1r -=-= ::: ::: ::~ :e ri or, elemente de urologie (boli ale

-
---- - - -

~
[±]Arheologia medico-istorică o gc- : ::: ::: ::::::::-=::: --= -- ._. ~- boli la vech ii egipteni (picturi pe pereţii

•
templelor - o persoană cocoşară, su_:e- -:; :::: :_ ::=·:_ : : : : :_:s5 ?' persoană sprijinită În cârje, datorită

membrelor inferioare atrofiate, ca ur -ere c : ,: :;- :: ::: ; o. :. :=~ e m edicale figurate în picturi şi basoreliefuri

•
(etapele operaţiei de circumcizie, de exerrc; ~

[±] Paleopatologia S"O ocupat cu studi I L. ~ c- :: es:.-0e'!nd urmele bolilor (boli osoase, parazitare,
dermatologice, reumatice etc.) şi ole procesr:: , r ::=. -:::e -c;·r:: urm o uno r tratamente .

•
-î

[±]Ca şi în Mesopotamia, femeile era u acceprate -'1 ş:oli e 'lîeaica le (aparţinând de templele zeilor vindecăt ori}

co discipoli sau profesori şi li se permitea, co prea ese, s ă se ocupe şi de medicină. A~tfel de şcoli existau În

• localităţile

antic.
Sais şi Heliopofis. Istoricii au atestat peste 100 de f emei-medic (printre care şi chirurgi) în Egiptul

• Bibliografie - V. Bologa - op. cit .

- O. Drimba - op. cit. -vo i. I

• - Fowler, R. - Female Physicians in Ancient Egy pt. Egyptian Women Making Their Mark in the Fie ld

of Medicine (11.05.2007)
li

•
( ht tp://www.su ite 101.co m/ content/fe ma le-physicia ns-in-a ncie nt-egypt-a 21021)
Jl

• - India-

•
•
[±]Prima civilizaţie urbană (contemporană cu Mesopotamia şi Egipt) a fost creată de proto-indieni (preorieni)

pe valea lndului. Se c;arocteriza printr-o planificare urbanistică de excepţie (străzi largi,

etaje şi baie, băi publice cu instalaţii de Încălzire o apei). Pe fa 1500 î.H. s-au stabilit hinduşii (arienii} în zonele
canalizare, locuinţe cu 2

• cucerite de fa proto-indieni.

[±] Cultul Zeiţei Mamă, apărut la proto-indien i, a persistat şi fa hinduş i (perioado vedică) - în Rig-Veda se

• numeşte Raati, iar În Upanişa de - Kafi (dublă personalitate). Considerat ă so ţie a lui Shiva, Kali

pe Shakti, energia femin ină o tuturor zeilor. Zeiţa Mamă ero întruchipată ş i de Durga, cea care învingea
o reprezenta şi

• demonii bolilor.

• 6

•
- Istoria Indi ei (implicit a medicinei) se împarte în 3 perioade

L vedică - de la 1500 î.H. la 800 î.H .

~ brahmanică - de la 800 î.H. la 970 d.H.

mogulă (musulmană) - după 970 d.H.

1.Perioada vedică a primit denumirea de la cele 4 Vede (scrieri sacre indienei

Rig-Veda -scriere sanscrită (alfabetică)

Atharva-Veda -datează de la ~1000 î.H.

Sama-Veda -conţin şi elemente de medicină şi chirurgie

Ayur-Veda

a. Riq-Veda imnuri religioase, rugăciuni vindecătoare

medicină ----+practicată de înteleptii-medici (asceţi), care

-cântau în cor cu oamenii rugăciuni vindecătoare

-foloseau multe plante medicinale în terapie

-se ocupau şi de mică chirurgie, ortopedie (ex. - operau cataracta,

reduceau luxaţii, fracturi, confecţionau şi utilizau proteze funcţionale)

b. Atharva-Veda ~descântece, imnuri, rugăciuni

descrie diverse boli (unele pentru prima dată)

~~malaria, ciuma, holera, variola

\"--..lepra, epilepsia, delirium tremens

\reumatism, icter, hematurie

medicamente (cât eva sute, majoritatea vegetale)

ex. \ rau wo lf1a serpe ntina __.folosită ca vasodilatato r

ş1 în dep resie

să rur i de me rcur, su lf; petrol, sare

2.Perioada brahmanică în care se considera ca zeu suprem Brahma (izvor de energie magică

ce cuprinde întregul Un iv ers - im pl ic it micro şi macrocosmosul)

teoria transmigratiei (r·e înca'nă ii) - prin asceză, penitenţă etc.

în viaţa actuală te pot i reir::arna in p la n superior (într-o castă

superioară) într-o v i aţă vi it car ::

metoda yoga ia ampl oare (era ::Lno scu tă de pe vremea

proto-indienilor); ar e ca se:-:; :c:·rerea aut onomiei psiho -fiziolo gice

şi spirituale (potenţ ea z ă 12 ~2 • - _ ~ -::z erve le energetic e al e

corpului, pe care le con s id::r~ :! =o ::- ~-.:: d i v i nă).

7
•
• [±] Yoga face tranziţia intre := - - : = : :: - -_:: = - : ::-: - : ::: = - :: =_:· osofico -religioase şi cele biologice ale

•
medicinei; această mediere ey::, : :; :: =-: -- ::- -=:: : _ :: _ - -: ::-:

- Din perioada brahmanic ă pr o .,.. ::::_~ __ = -~ - -o-=

• a. Carakasamhita ~---+

• (Caraka - medic

din sec li d.H.)

ces:-:: :: :: : - ::'.: .:=...,...e ntele din Ath arva-Veda

d e: .:: : 2 ::: = -~ ::y: ::::: ·i· :: car e stau la baza medicinei ayurve d ice

• ~ o . :: ... ..,, c:: scă ' S ·pu ri de pra na= sufluri)

Lrrcra ist2 (5 t ipuri de umori)

• af i r mă ca bo lil e se po t vinde ca prin - rugăciuni; medicamente (re medii );

operaţii (ch irurg ia era foarte dezvoltată la vechii indieni) ; metoda yoga

• (folos ită şi pentru preveni rea lor).

• b. Susrutasamhita - - - pentru prima dată în istoria medicinei se afirmă legătura strânsă

între medicină şi chirurgie (orice medic ar trebui să practice şi

•
chirurgia)

descrie numeroasele operatii care se rea lizau cu succes -

•
cataractă, plastii (cea mai perfecţionată era cea

nazală), fistule anale, laporatomii, cezariene etc.

100 de instrumente chirurgicale - 20 tăietoare

•
•
anestezia prin fumigaţie cu canabis indica

sutura plăgilor
- 80 netăietoare

postoperatorii cu furnici negre

conţine elemente de anatomie empirică (fără disecţii) -

• - enumerarea a 500 muşchi, 300 oase, 70 tuburi (vase, nervi)

• Bibliografie - V Bologa -op .cit.

M .Eliade - ,,Istoria credinţelor şi ideilor religioa se", Bu c 1999

•
•
• 8

•
 -China-

[±]Ca şi celelalte civilizaţii deja amintite, civilizaţia chineză s-a dezvoltat În zona unor fluvii (Galben, Albastru).

Anterior perioadei dinastiilor, se spune că au existat trei Împăraţi legendari (între 2800-2200 î.H.) - Fu-hsi

(Împăratu! Cerului}, Chen-Nung (Împăratul Roşu I Împăratul Pământului, cel care a pus bazele farmacologie i

chineze, care consta în remedii naturale}, Huang-Ti (Împăratul Galben / Împăratul Oamenilor, autorul

tratatului clasic de medicină - „Nei Jing ").

[±] Străvechea medicină chineză, dinaintea instalării dinastiilor, era mito-magică, practicată de vrăjitori,

şamani, preoţi. Treptat, au început

,;
să se individualizeze unele ramuri ole medicinei, astfel Încât, prin sec. v î. H.
erau oficial recunoscuţi medicii internişti (sau „medicii de boli"), chirurgii (sau „medicii de tumori"}, dieteticien ii
.p

(sau „medicii hranei") şi veterinarii (sau „medicii de dobitoace").

- Principalele elemente originale ale medicinei chineze sunt :

l . Acupunctura şi ignipunctura au apărut în mod empiric, având la bază doctrina daoistă (formulată în sec

VI î.H. de Lao Tzi, care s-a inspirat din străvechile credinţe). Conform acesteia, Universul este format din

5 elemente primordiale (focul, pământul, metalul, apa şi lemnul), care se transformă continuu unul într-

altul. Dinamica transformărilor în Univers este asigurată de energia Qi, care are dublă polaritate (yang

şi yin). În principiu, YS!.!JS1 reprezintă forţa, puterea, aspectul pozitiv al vieţii, pe când yj_r}_ este asimilat

slăbiciunii, epuizării, aspectului negativ în toate domeniile. Aceste forţe coexistă şi actionează

împreună, fiind complementare. În concepţia chinezilor, sănătatea organismului e asigurată de

echilibrul energiilor vang şi yin, iar boala rezult ă din dezechilibrul lor. Din ce le mai vech i timpuri s-a

stabilit că aceste energii circulă de-a lungul unor linii, numite meridiane, care corespund câ te unui

organ. Există 12 meridiane principale şi 2 secundare, de -a lungul lor s trăbătându -se cele 365 de puncte

de acupunctură, asupra cărora se acţionează pe nt ru re echi librarea energetică. Chinezii consideră că

organismul este format din loji energetice, co r esp unză t o a r e ce lor 5 elemente primordiale, iar organele

interne se grupează în funcţie de acestea.

-Ignipunctura sau mo xa constă în stimularea prin că ldură in tens ă a punctelor de acupunctură

2. Pulso/ogia (teoria pulsului) s-a dezvoltat foarte mult la ; echii chinezi pentru că ei nu aveau voie să

palpeze decât locurile indicate de bolnav. Mai avea u 12 inc ::o -rană ca mijloace diagnostice (în afară de

interogatoriul bolnavului) studierea feţei, a limbii şi cerce:a r:>;:: ::ir53n o lept i că (gust, miros) a produselor

organice ale pacientului . Au reuşit să coreleze ca r acre ns ~ ·~ o: :L S'Jiui cu dezechilibrele energetice ale

diverselor organe. Pulsul se lua în 18 locuri (zone ana to rT' :e Y - ::.c .oore superficială, medie şi profundă ,

înainte şi după efort. Au descris 200 de tipuri de puls, di ntr:::::·::: == ::.:'cu prognostic fatal , iar 9 tipuri erau

considerate fundamentale (orice medic trebuia să le cuno as ca

9
 l
j

3. Variolizarea--.. foi osi' 2c. : ::- :-_ :--: _:: "' - _ : ~ - ==:-::a Jnei metode de profilaxie (prevenire)
I
în cazul unei boli infecto -con 2c .: =:::: ~-=-= : - =- :: =- : -
Consta în prelevarea un ei crus~e : :: : :: : : _:: _ := :

general), care se usca (aten uâ ndv:::e • - _ ::-::: ; := -- -

:

= ::- :
-=
· :: - ;

~ : ::
- _- za e activ ă a copiilor Împotriva variolei.

::: -e su · erea un animal domestic - vacă în

:"'i -~ - 2 : oraful rez ultat fiind suflat printr-un tub

l
I
de bambus în nasul copilului. Aces:2 "2c e::: ::--~ - ~= = -~

4. Farmacopeea bogată (numerc 2:;:: : ·.:::::: = :_ -=::::::

::: ::.: 2 ş c ăp ă t a imunitate la variolă.

s:: e x p li c ă prin concepţia chinezilor despre

I
j

integrarea omului în Uni vers - orga r --;i ~ =-= : : - si:e·at mi crocos mosul, care se asemăna cu
I
~
_ - :: -

macrocosmosul (întegrul Univers). De alt e ·- :e: 5·::-2 Q_J se află fi gurate şi Cerul şi Pământul. Remediil e l:
'
folosite în reţete p'roveneau din cele 3 reg î r • ş 2 .- 3 c r.: · e c ă rţ i l e de farmacologie conţinea peste 12000
f
reţete, în care se găseau 1000 reme dii vege ale s:::c :e ori gine a n i mală şi 300 de minerale (şi compuşi ale

acestora).

[±]Cea mai cunoscută femeie-medic din sec. II I I. H. a f ost Boa Gu.

Bibliografie - V.Bologa -op. cit.

Il
i
- O.Drimba -op. cit.- voi. li i

- htţp://www.cultural-china . com/china W H/htm 1/en/7Kaleidoscope 1191.html

-Grecia antică-

[±] În jurul anului 2000 î.H. a fost creată prima civilizaţie urbană grecească de către ionieni (populaţie indo-

e uropeană migrată din Asia Centrală} .

- în perioada prehipocratică, în Grecia se practica medicina sacerdotală de către medicii-preoti (asclegiazi) în

templele zeilor vindecători (gscleQioan_f;_ )---+ instituţii medico -religioase {funcţionau ca adevărate sanat orii ).

- Zeul suprem era Zeus. Unul dintre fiii săi, Apollo, avea şi atribute vindecătoare (ca şi sora lui, Artemis ). La

fel ca la egipteni (lmhotep), la grecii antici s-a petrecut fenomenul de zeificare a unei personalităţi medica le,

care a devenit zeul principal al medicinei. Nu numai Asclepios (sec. XI-X î.H.) a fost zeificat, ci şi femeil e din

familia acestuia - Epione (soţia sa, avea rol de vindecătoare), fiicele - laso („v indecarea"), Akeso

{ „ tămăduirea"), !::!Ygg_@ („sănătatea"), Panakeia (vindecătoarea tuturor bolilor). Despre Asclepios se spunea că

ar fi fost fiul lui Apollo.

- Iliada (sec. IX-VIII î.H.) lui Homer conţine multe informaţii despre medicina practicată de vechii greci şi

• despre zeii lor vindecători (printre care şi fiii lui Asclepios - Macaon, Podalir şi Telesporus). Fiind vorba despre

războiu'! troian, sunt descrise cât eva su te de traumatisme de răz boi ş i ,.leacu rile " folosite drept- calmante,

• antihemoragice etc .

• 10

•
 [±}Datorită organizării econ om ice şi socio-politice în polisuri (oraşe-cetăţi), unde nu exista o clasă sacerdotală

predominantă, În Grecia antică s-o ren unţat (sec. VII-VI î.H.) la explicaţiile mistica-religioase despre lumea
înconjurătoare. Gânditorii gre ci ou fost cei dintâi care au încercat să dea o explicaţie raţională fenomenelor
vieţii, astfel Încât Începuturile fi losofiei grec eşti se confundă cu cele ale ştiinţei.
{±} Odată cu Pitagora (cca. 580-500 î.H.), în ştiinţa şi filosofia greacă reapar ideile mistica-religioase.

Pitagoricienii au fost cei care au creat termenul de filosofie (= dragostea de înţelepciune). Şcoala lui Pitagora
punea la baza întregii realităţi teoria numerelor (care reprezentau esenţa lucrurilor) şi a armoniei în tre ele.
Cosmologia pitagoreică {şi ea tributară numerologiei}, va forma baza filosofiei naturaliste de-a lungul Evului
Mediu, cu reminisc~nţe până în ziua de azi. Membrii confreriei pitagoreice erau În egală măsură b ărbaţi şi

femei.
- Epoca clasică a civilizaţiei şi culturii greceşti se situează cronologic în sec. V î.H., supranumit şi „s ecolul de

aur" {al lui Pericle) . În această perioadă, datorită contextului economic, socio-politic şi cultural, au a_vut loc

transformări importante şi în domeniul medicinei. Medicii-preoţi {asclepiazii), care activau în templele zeilor

vindecători, s-au desprins treptat de acestea şi s-au stabilit în cetăţi , unde practicau în cabinete medicale

(iatreioane), ca medici laici. Fenomenul laicizării medicinei (delimitare de medicina religioasă) începuse încă

din sec. VI î.H . prin înfiinţarea şcolilor medicale laice {unde se punea bază pe practică şi raţi o nament ,

transmiterea cunoştinţelor făcându-se prin ucenicie, medicina nemaifiind consid e rată o ştiinţă secretă).

- Şcolile medicale laice au luat naştere în col oniile greceşti din Kos (insulă din apropiere de Asi a M ică, acum

aparţine Greciei), Cnidos (în sudul Anatoliei), Crotona (în sudul Italiei), Cirene (în nordul Africii) , Rhodos (insul ă

grecească), Siracuza {Sicilia) ş . a .

-Cele mai reprezentative şcoli medicale au fost cele din Kos şi Cnidos , diferite ca doctrină ş i pra c ti că medicală

KOS CN/DOS

- - + medicina era considerată o artă, deci - medicina e ştiintă, ca urmare oricine o

trebuie t alent pentru a o practica poate învăţa ş i practica

- - + domina concepţia umoralistă, conform - domi na co ncepţia solidistă, conform că reia

că reia echilibrul cantitativ şi calitativ al lichidelor complexul de organe solide care alcătuieşte

organismului conferă starea de sănătate , boala organismul este r ă spun ză tor de apariţia bo lii;

fiind o consecinţă a dezechilibrului lor fiecare boală e de terminat ă de î mb o ln ăvirea

- - + se practica o medicină sintetică {holistică), unui organ

adică se considera că boala aparţinea - se pract ica o m edicină analitică, conform

întregului organism (perceput ca un tot căreia re ui a st udiat fiecare organ care s-a

unitar ), aşa că se stud ia co n s tituţia şi sta rea înb o'„2 . : s:=pa rat) ş i se căutau simpt o mele

gen erală a bolnavu lui si serr;-9 e sp eci fice org anulu i respectiv

11
 •
• ----+ tratamentul era nat uri : - -: ::~:::- = =-
~=

benefice ale fac toril o r ::i:: -=: _ ::::- .::: ~

:-::::a~::ntu l era sim ptomatic (câte 1

•
-=- ='J u p entru fiecare semn de boală),
soare), psihot erapia , o e:2 ş -=-=: -==--::: = ::s:-'e l în cât se aj ungea să se administreze

=:: =- ::.:-:: _ ::
c:=. r =

•
(din cele 3 regnu ri ) puţ i e : ::; na ul ui un număr foarte mare de

pozitivă dovedită ) '1l edicam ente (remedii), ceea ce se nume şte

oolio ragmazie

• - Hipocrate (cca. 460-370 î.H. ), me d iu

medic al Antichităţii,
c:: -2

fiind numit ulterior „ 2r 1 1:: 2

-=- _- : a ~:c 2 a din Kos, a fos t considerat cel mai imp ortant
~ ::c : ,- ::; ; .

• [±]Conform legendei, Hipocro te era aescenc er. : c

bunicul său practicau medicina, astfe l incâr el a in 1ă. r reoria
re::~ a„- ze 1 ,J.sclepios (a 20-a
şi practica medicală
generaţie). Cert este că ta t ăl ş i

în familie. Cum era obiceiul

• (medicii tineri plecau în

Minor, Atena, activând ca medic
străinătate pentru a
şi
căpăta experienţă),

studiind în continuare. S-a în tors în Kos

Hipocrate a călătorit în Egipt, Asia
(presupusă insula
Mică, Scitia
nata lă) şi a

• pregătit

reuşit să
numeroase generaţii de medici la şcoala medicală. - Meritul său de necontestat a fost acela că a

sintetizeze întreaga e x perienţă acumula tă şi s-o pună în practică. Mai mult, toate cunoştinţele

•
dobândite au fost logic ordonate şi transpuse în trat ate medicale . Dar ceea ce îi conferă lui Hipocrate dreptul

de a fi numit 11 părintele medicinei" este faptul că a prefigurat medicina ştiintifică, prin ne gare a cauzelor

•
supranaturale ale bolilor şi prin recomandarea de a observa cu atentie bolnavul, pentru a evalua concret

semnele şi simptomele. Observatia şi rationamentul conduceau inev itabil la un diagn os tic corect şi un

I•
tratament adecvat .
- Colectia hipocratică cuprinde 62 de scrieri medicale (teoretice şi practice ), publicate în traducere în 1839

de către Littre. La vremea aceea se credea că majoritatea luc rărilor aparţin lui Hipocrat e, dar în lumina

u ltimelor cercetări se pare că doar 16 sunt scrise de „părintele medicinei".

- Colectia hipocratică este o operă colectivă , scrisă într-o perioadă de cc a. 150 de ani de cătr e per soane

•I diferite, aparţinând unor şco li cu concepţii medicale diferite, astfel încâ t te xt ele sunt polimorfe , ine gale ca

valoare, greu clasificabil e.

- Lucrările (cel mai probabil hipocratice) mai importante se pot grupa (în scop didactic) astfel:

l. Etică (5 lucrări) ~-- Jurământul (vezi in te rnet )

Legea (despre nobleţea profesiona lă et c )

I Despre medic
Despre comportarea cuvenit ă

I Prece ptele (ex. - „Dacă e x i stă dragos te de o m (= filantropie) , ex i stă şi

dra goste de meseri e (= filo tehnie )")

I
I
I
 2. Istoria medicinei - Despre vechea medicină (prima lucrare cunoscută de istoria

medicinei}

3. Medicale~-- Despre aer, apă, locuri (descrierea cauzelor naturale ale bolilor; probleme

de etnografie şi geografie medicală}

Epidemiile (descrierea cazurilor clinice de boli epidemice, prin observarea

directă a pacienţilor)

Regimul În bolile acute (se referă atât la dietă, cât şi la igienă şi mod de

viaţă în general)

Pronosticul(= prognosticul) - se referă nu numai la evoluţia bolii, ci şi la

debutul ei şi starea prezentă a pacientului

Aforismele (cugetări concise despre atitudinea medicului faţă de bolnavi

şi terapie) [sinteza experienţei clinice a medicului hipocratic]

4. Monografie de patologie specială ---.- Despre boala sfântă (se referă la epilepsie, pe care

n-o consideră de cauză supranaturală)

5. Chirurgie~ DesQre fracturi, luxatii, articulatii (ortopedie)

~Despre rănile craniului (prima lucrare de neurochirurgie din istoria medicinei)

6. Obstetrică - ginecologie ~Despre natura femeilor

• (lucrări scrise de ginerele \ Despre bolile femeilor

lui Hipocrate, Polip) Despre naşte_reo Io 7 luni la 8 luni

- Conceptia hipocratică despre sănătate şi boală

-Sănătatea(= eucrazia) - rezultă în urma echilibrului celor 4 umori cardinale ale organismului:

- bila galbenă (cu sediul în ficat)

- bila neagră (în splină)

- flegma (mucus) - în creier

- sângele (în inimă )

- Au fost descrise 4 tipologii / temperamente umane în funcţie de umoarea ca re predomină în

organism: - coleric (bila galbenă)

- flegmatic (flegma)

- sanguin (sângele)

- melancolic (bila neagră)

- Sănătatea este menţinută cu ajutorul physis-ului (forţa „atu ală v ind ecătoare a organi smului,

asimilată astăzi cu sistemul imunitar) şi al pneumei (luat ă di . a::r r::s pira t or, ea re g leaz ă amestecul

13
 corect al um o ri lor ... =-~ =- - : - =--:.: -: : - ·:,JI aces tora în organism; un fel de

homeostazie).

- Boala (= discrazia ) - Je::o: -n org anis m, urmat de schimbările lo r

calitative.

- Etiologia bolilor\ fae to n cim .=. -= -- : --=

(cauzele) \ _~_;o_:;:_____
-:~:~= :; --=-- ~ a. ·e, ob ice iuri, profesie, locuinţă etc.)

mwsmele mor::i ~e - - - + s..::::0:2~ := : o,.;i ce em anate de ape stătătoare, care erau

purtate de vân în l:::ca ·:s: ş : -:::c_:eaJ boli in fecto-co ntagioase (uneori epidemii)

-Diagno.stic ~cazurile clinice era 1 c1'. ·ca : a:e ;:; nn ;Jart icul arităţile lor („Nu există boli, ci bolna vi")

~semnele (obie ctiv ) ş i simp om e e (sub iecti v) bo lilor se obţineau prin observarea

· atentă a bo lnavu lui (stare genera l ă , trăsătur ile feţei, gestică etc.), palpare,

examinarea e x cre ţi il or ( ur ină, vărsături, spu tă etc.)

[±]Au fost descrise foarte bine pneumonia, pleurezia, icterul, accidentul vascular cerebral, epilepsia etc.
[±} Au ajuns până la noi termeni, ca ,,facies hipocratic" - observat În stadiul terminal al bolilor, „degete
hipocratice" - unghiile bombate ale degetelor de la mâini, în boli grave pulmonare şi cardiace.

-Prognostic\ reconstituirea evoluţiei bolii de la debut până la prezentarea la medic, ca re

evaluează starea actuală a pacientului, apoi îşi exprimă părerea cu privire la

evoluţia ulterioară

evolutia - spre ~ vindecare ~ brusc („în crisis " )

\ cronicizare " ' treptat („în lisis")

deces

[±}Se spunea că într-o boală există zile critice - a 7-a sau a 9-a sau a 11-a, conform teoriei numerelor.

-Tratament atitudinea terapeutică era expectativă (c:!f__aşteptarej ~ putea „physis" -ul să

echilibreze spontan organismul

în principiu se încerca eliminarea umorii în exces (prin terapii naturiste şi

medicamente) sau se intervenea chirurgical

- naturist{-folosirea factorilor benef.ici din mediul înconjurăt o r (ae r, apă , soare) - baln eote rapie
- regim igieno-dietetic (exerciţii fizice, alimen te adecvate)

-psihoterapie (obligatorie)

- medicament os - . . re~edii din cele 3 regnur·i, at ent se l ecţionate la patul boln avului, în

funcţ ie de eficacitate

14

•
 - chirurgical ~ operaţii simple (mică chirurgie)

~ ortopedie (reducere entorse, luxaţii, fracturi)

[±]Există şi astăzi metodo hipocratică de reducere a luxaţiei scapulo-humerale.

[±}În Grecia antică, pe vremea lui Pitagora (sec. VI î.H.}, femeile-medic aveau statut de egalitate cu bărbaţii. În
perioada hipocratică (sec. V î.H.), încă erau primite şi femei în şcolile medicale laice. Începând cu sec. IV î.H.,
rolul femeilor s-a diminuat, societatea fiind influenţată de afirmaţiile misogine ale filosofului Aristotel (384-322

î.H.), bazate pe diferenţele anatomice între bărbat şi femeie. Concep_tia lui, alăturată dogmei religioase
ulterioare, au „asigurat" un loc ingrat femeilor în societate, până Jo apariţia mişcării feministe (sec. XIX).

Bibliografie -V.Bologa --Dp. cit.

- O.Drimba --Dp. cit.- voi. III

- M.Eliade - Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Buc., 1999

- Lil ian R. Furst - Women Healers and Physicians: Climbing a Long Hill; Lexington, K.Y.: University Press of

Kent ucky, 1997 - p.131-151 (http://books.google.ro/books?isbn=081310954X„.)

- V.Gazzaniga - Phanostrate, Metrodora, Lais and the others. Women in the medical

profe ss ion . (Med .Secoli 1997); 9(2):277-290 ( http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11619961)

-Perioada elenistică-

[±}Cu epoco lui Alexandru Macedon începe o nouă etapă în istoria civilizo_tiei greceşti, numită „ elenistică " - de
la numele de „elenişti", care se dădea locuitorilor din coloniile greceşti orientale (.tărmurile vestice ole Mării
Mediterone - Asia Mică, Egipt). Cuceririle lui Alexandru Mocedon ou cuprins şi respectivele colonii, iar după
moartea lui, Egiptul elenistic (cu capitalo Alexandria) o devenit centrul de cultură şi civilizaţie al lumii antice.

[±] Cronologic, perioada elenistică se situează între 323 fH. (moa rte a lui Alexandru) şi 30 Î. H. (sinuciderea

reginei Cleopatra). Ptolemeu, unul dintre generalii lui Alexandru, a întemeiat regatul (Egip t, sudul Siriei,
Pa lestina) şi dinastia care i-a purtat numele.

[±] Civiliz aţia elenistică reprezintă sintezo între vechile culturi orientală şi gre cească. Majoritatea monarh ilor

elenistici s-au ocupat de dezvoltarea culturii şi civilizaţiei, însă Ptolemeii ou reuşit să transforme Alexandria

într-un renumit centru cultural şi ştiinţific, care şi-a păstrat influenta pân ă în sec. IV d. H. În Alexandria s-a

construit (332 Î.H.) Muzeul („Museion" sau Casa Muzelor), care e'c o r rsc, : uţie complexă (un fel de academie

ştiin .tifică su bvenţionată de către stat, care patrona divers e acri 1 'rc: r :e ectuole), unde se întâlneau, lucrau,

15
 discutau, predau leq ii nur.-e ·:; ·- -~-:- · __ _ - : e, : :: şi o fai moas ă bibliotecă (în sec. I î.H.
număra peste 700000 va /1_,1 ::: =·- : _- : e :: :: :: _: _- _ :~ :=· ~: - =- : _: o luat fiin ţă o şcoală medicală unde s-
ou realizat importante progres= ·-::- :: -
- Şcoala medicală din Alexanario

=Caracterizare doctr ina mea ·:2 3 : · :::::- -::- -3 =·==== so l i distă

~ progrese --
1
: - ::: - :: - :::- : ·_ :i r.m a şi ultim a dată în Antichitate au fo st

::: := --:o :: :: s:: : : := o:: cada vre umane, astfel încât s- a ajun s la

",:. :: c :: '? - · urra exp erimen telor pe animale (vivi s ecţii ),

rea l ~c:te : ot ·r p r e mi er ă, au fost înţelese ş i desc rise

\
procese le 'i zio1ogi ce ale organismului , prefigurându-se
\ desco per irea c i r c u l aţ i e i sângelui
\ chiruroie - a v ans a tă - s-a inventat masa de operaţie; au apăru t

noi instrume nte chiru rgicale ; se făcea legătura v a sc ul a r ă

pentru hem o staz ă (se coseau vasele p entru a se opri

~ hemoragia în amputaţii); se realizau operaţii compli cate

(fără anestezia şi antisepticele de azi) - laparotomii (tăiere

• abdomen şi intervenţie pe intestine, ficat, v ez i că uri n ară ),

traheotomii, trep a n a ţ i i cran iene

• =Personalităti - - - Herofi/ (n .320 î.H.) [elevul lui Pra xagoras din Kos , deci adep t ul umora li sm ului

medicale hipocratic]

- marele anatomist al Ş co lii din A le x andri a ~d e scr i e t oate apa rat ele

şi sistemele organismului, ocup ându -s e în mod special de sist emul nervos

= central şi perife ric; aparatul cardio-vascular (a pus ba ze le anato mi ce ale

c irculaţiei sângelui); aparatul digesti v (a formu lat pri m ul te rm enii d e duoden şi

• hioid); aparatu l genital (termenul epididim) ; ochiul (termenul

- a făcut şi cercetări de f.iliglogie , pentru a co re la f uncţia cu stru cturil e anatomice
re tin ă)

•
stud iate

- a practi cat de asemenea cu suc cess ~ medicm2.LC!lernă .

•
' obs tetrica s1 g1necoloqw
Erasi strat (n .310 î.H .} [elevul lui Krisip din Cn idos, d ec i adep t ul solidi smului ]

•
- ma rele fjl.l.QJQg al Ş co lii din Alexa ndria (prim ul exper im entator al

•
16

•
 A nti chit ăţii) - a studiat SNC (diferenţierea nervilor senzitivi de cei motori);

funcţia aparatului respirator (rolul epiglotei); cardio-vascular (a foşt foarte

aproape de descoperirea circulatiei sângelui) ; digestiv (peristaltica)

..
- a întreprins şi studii de anatomie (comparaţii om-animal) pentru a explica

funcţia diverselor aparate şi sisteme

- a fost unul dintre precursorii anatomiei patologice (necropsie după

decesul pacientului pentru a studia modificările organelor în dive r se boli -

pleurezie, pericardită, ciroză etc.)

- ca medic internist era de părere că profila xia bolilor este mai importantă

decât tratarea lor; a introdus în terminologia medicală termenul de pletoră

(încărcarea excesivă a organelor cu sânge); recomand a un tratament

blând, plăcut bolnavului (plimbare, băi, masaje, diet ă adecvată)

- chirurg foarte priceput, a inventat instrumente chirurgi cale şi tehnici

operatorii simplificate; folosea mereu ligatura vascu lară în amputaţii şi

realiza operaţii cu grad mare de dificultate (abdominale)

Bibliografie - V.Bo loga - op. cit.

O.Drimba -op. cit.

-Roma antică-
[±] Triburile latine (indo-europene) s-au instalat pe colin ele Rome i În sec. X Î.H., dar oraşul-stat Romo a fost

Întemeiat (organizat) de către etrusci (populatie de origine asiatică) ln pe rioado 650-575 î.H. După înlăturarea

etruscilor de la putere (509 î.H.), Roma a devenit republică, fiind condusă de patricieni (a risto craţia latină) .

[±]Mircea Eliade era de părere că romanii aveau „ o imaginaţie mitologică me diocră". Ei au preluat atât zeită.ti

etrusce, cât mai ales greceşti. Deşi romanii erau famili arizaţ i cu ze ii greci Încă din sec. VI î.H. (în timpul

epidemiei de ciumă de la Roma, din sec. V î.H., Asclepios o fost odootar de roman i, devenind Esculap), de abia

după cucerirea Greciei (sec. li î. H.) divinităţile acesteia ou fost comp ler asimilate de romo ni.

- Medicina Romei antice era sacerdotală, practicată de medici i-p r eoţ i, în -emp lele ze ilor vindecători.

- Medicina, ca profesie laică , nu era agreată de romani. Prim ul med ic lac ins tal at la Roma era grec. Se numea

Arhaqatos, studiase la Şcoa la din Alexandria şi a activat în cabi netu l· <::'::i on) di n Roma începând cu 219 î.H.

(doar pentru câţiva ani).

17
li
• - Alt elev al Şcolii din Alexa-::· :: :: · ::: :.._::- ===-= = _:= - -: e -- -:::: 2 qom a (în 90 î.H.) Şcoala metodicilor.
Doctrina acestei şcoli se ba za p2 ~= .::· :: :::: :: :-:: - - ::·:: :: _:: :: :: : - ·,ni do s) asoc i ată cu atomismul filosofilor

• greci Democrit şi Epicur. Aceş 2 a =- -=- =~:- _:-::: -:_- :: : - ::::-n i şi d in spaţiile dintre ei, numite pori.

- Conceptia medicală a metod icil o' ::-:: _ -- ~ :: :: -=::

• - Sănătatea este
ei (pori)
asigu r a tă se e:- ·-: e a· o m ii în mişcare şi spaţiile dintre

• - Boala se conside ra a fi de ao J ă ~ e l.! - .

- status strictus - co n racca-e<: :; ::5:· _:::: : or l,y det erm ina împiedicarea mişcării

• normale a atomi lor

- status laxus- dilata rea {relaxar ea, p::ri o· perm it ea atomilor să se mişte dezordonat

•
(haotic)

- Tratamentul se aplica imediat (era c ri ticată expect ati va h ip o cratică), era energic (activ), plăcut

bolnavului- se administrau remed ii pe pr incip iul co ntra riilor

astringente (în status la xus ) - vin, apă rece, băi reci etc.

Z dilatatoare (în sta tu s strictus) - lichide ca lde, vom itive, purgative etc.

[±]Începând cu sec. li î.H., au fost aduşi la Roma, la început ca sclavi, medici greci bărbaţi şi femei. După un
timp li s-a permis şi cetăţenilor romani să îmbrăţişeze profesiunea de doctor, primind onoruri civile şi

responsabilităţi. Mai mult, Iulius Caesar (102-44 î.H.) a promulgat o lege prin care era garantată cetăţenia

tuturor medicilor care profesau Jo Roma, iar împăratu/ Vespasian le-a oferit scutirea de taxe (cca. 70 d.H.}.

- Autorii medicali din Roma antică au fost următorii :

L Celsus (Aulus Cornelius - 20 î.H.-30 d.H.) nu era medic, însă avea cunoştinţe în multe do m enii .

Opera sa enciclopedică („Artes" sau despre profesiuni) se compunea din şase părţi , ultima f iind

dedicată medicinei - „ De medicina libri octo" (Cele opt cărţi despre medicină).

2, Pliniu cel Bătrân (23-79 d.H.) a scris „Isto ria naturală" (nu era medi c), în care amintea despre

staţiunile balneare şi despre plantele medi cinale . Remarcabil este că în respectiva lu crare relata ş i

despre câteva feme i- medic, unele având o pre găt ir e medicală completă.

3. Dioscoride (sec. I d.H.) a fost un medic care s-a ocupat în specia l de farmacologie. Lucrarea sa

fundamentală, „De Materia Medica" (,,Despre materia medica l ă ") cuprindea remediile din cele 3

regnuri (majoritatea vegetale) şi a fost considerat un tratat fundamenta l timp de 1500 de ani.

18
 4. Soranus din Efes (98 -138 d.H.) a adus prestigiul cuvenit specialităţilor de obstetrică-ginecologie şi

pediatrie, fiind co nsiderat cel mai renumit medic din epocă . Printre altele, a scris „Despre bolile

femeilor" şi „Despre bolile acute şi cronice".

Galen din Perqam (130-201 d.H.) a fost cea mai importantă personalitate medicală a Romei antice şi al

doilea mare medic al Antichităţii după Hipocrate. A profesat la Roma începând din anul 160 d.H. , fiind medicul

împăraţilor Marc Aureliu, Comodos, Septimiu Sever. Deşi nu era creştin, opera lui medicală a fost considerată

sfântă de către Biserică şi studiată în decursul întregului Ev Mediu. Concepţia filosofică a lui Galen era idealistă ,

teleologică (finalistă= totul are un scop). El considera că există o forţă supranaturală (un plan superior, divin)

care prestabileşte destinul omului. Biserica a preluat ideile lui şi le-a transformat în dogmă (teză . fundamentală

a unei religii, care nu poate fi contrazisă) , respingând în acelaşi timp filosofia antică materialistă (şi gândirea

medic-ală respectivă).

- Galena fost autorul câtorva sute de lucrări, multe dintre ele având subiecte medicale. Cea mai cunoscută

este „Anatomia completă a carpului uman", care cuprinde atât cunoştinţele de anatomie preluate de la
Herofil, cât şi propriile observaţii obţinute prin vivisecţ i i şi disecţii ale animalelor (porc, maimuţă), elementele

anat omic e animale extrapolându-le la om.

- Din punct de vedere al concepţiei medicale, Galen a încercat să combine umoralismul hipocratic cu

solidism ul Şcolii metodicilor, admiţând că ambele sunt determinante în producerea bolilor.

- Admirator al lui Hipocrate, Galen era adeptul metodelor de diagnostic (observaţia raţionată a bolnavului) şi

tratament ale acestuia (atitudinea expectativă, care lăsa physis-ul să acţioneze), dar folosea ş i id ei ale

metodicilor .

- Terapeut vestit, Galen a creat noi forme medicamentoase şi a descris minuţio s tehnica p r eparării a

numeroase medicamente (aprox. 500), astfel încât astăzi se desemnează prin termenul generic de ,,farmacie

galenică " diverse metode de obţinere a unor preparate terapeutice.

[±} Informaţii despre practica medicală a femeilor În Roma antică ou fost obţinute atât din lucrările medicale

ale lui Pliniu, Soranus şi Galen, cât şi În urmo cercetărilor arheologice care au re levat existenţa inscripţiilor

{,,femeie-medic") pe monumente sau pietre funerare (aparţinând femeilor -medic).

Bibliografie - V.Bol~ga - op .cit.

- O.Drimba -op . cit.- voi. III

Lilian R. Furst - Women Healers and Physici ans: Cl i birg a Lon g Hill - pp.131 -1 5 1

19
 EV ED IU

[±} Termenul „Ev Mediu " este o etic.'1e ·c : :: :: :: : -= :.:::: ::-:: _: :. :::c :n m od curent ca o subdiviziune a istoriei

universale. Deşi mai există contro erse, ..,..::;_::;' ::::=:: s·::-:. :' c::;ns·a eră tra nsformarea Imperiului Roman de

Răsărit În Imperiul Bizantin (prin consrn re: c 1

.: : : : - : ,- .:;: o ul:..'; ;-: 330 Î.H. şi mutarea aici a capitalei) ca

reprezentând începutul Evului Mediu. Cultura ş1 c. . i ;:. c:1c ocesrei perioade este tributară În primul rând celei

greco-romane, În al doilea rând co ntribuţi e i popoare;or germanice ş i infl uenţei arabe şi În al treilea rând

ide ologiei creştine instituţionaliza t e. Fina lul aceste : epoc; s-o stabilit, convenţional, în 1453, anul cuceririi

Constantinopolului de către turci.

[±} Medicino Evului Mediu timpuriu (sec.IV- X) este, în mare parte, o continuare a celei din Antichitate,

contribuţii (mai mult sau mai puţin semnificative) la dezvoltarea ei aducând medicii enciclopedişti bizan tin i şi

arabi. Remarcabilă În această perioadă este înfiinţarea primelor spitale şi a şcolilor medicale, transformate

ulterior în facultăţi de medicină (sec.XIII}. [Prima universitate o fost ates tat ă în anul 1119 Io Bologna].

[±) Odată cu naşterea creştinismului, s-a schimbat treptat şi identitatea divinităţilor destinate o veghea la

starea de sănătate şi boală. Locul lor a fost preluat de Iisus şi Maica Domnului, de sfinţi (Cosma şi Damian -

„doc torii fără de arginţi "; Pantelimon, Anton, Luca ş.a.) şi sfinte (Ano, Mario Magdalena, Lucia, Margareto,

• Varv aco ş.o.) vindecătoare.

efici enţa redusă

lnflo,tia de sfin,ti vinde cători

o mijloacelor terapeutice ole vremii, ci şi printr-o fervoare

(moi ales în Evul Mediu) se

deosebită o
explică nu numai prin

credincioşilor.

•
• -
- Imperiul Bizantin-

Î nainte de constituirea Imperiului Bizantin, În anul 325 d.H., împăratul Constantin cel Mare a convo cat

• Primul Sinod Ecumenic {adunare episcopală, care constituie forul suprem al Bisericii - se întrune şte periodi c

pent ru a rezol va probleme de dogmă, de morală şi de administraţie bisericească) la Niceea . În cadrul acestui a

• s-a hotărât, printre altele, să se închidă toate templele zeilor păgâni (chiar şi ale celor vindecători) şi Biserica

cres tină să preia asistenta medica lă si socia lă a populatiei. Au fost astfel înfiinţate institutiile de caritate

•
crestină, situate pe lângă m ă nă st iri {xenodochiu - pentru călă to ri să raci , bolnavi; nosocomiu - pentru boli

cron ice sau infecţiose; qerontocomiu - azil pentru bătrâni; orfanotrofie - pent ru cop iii o rfani etc.).

•
- Vasile cel Mare {330-379 d.H.) a fost medic, preot ş i a urcat în ierarhia ec lezia s tică până la ran gul de

patriarh (ulterior sanctificat ) al Cons tantinopolului. [A reglemen ta t şi viata monast ică, regulile lui fiind urma te

•
si de Benedict din Norcia, fondat o rul ce leb rei mănăstiri Monte Cas sino şi primul legislator al monah ismu lui

vest-eu ropean ]. A înfiintat primul sp ital din lume (320 d.H.) în Cesaree a (Capadoch ia) ş i a reuşit să împac e

•
20

•
 credinţa cu ştiinţa, reali zând o institutie complexă de asistentă medicală si caritate crestină (denumită
generic "Vosiliada"), care a repreze ntat modelul urmat de toată lum ea medievală (europeană şi arabă).
"Vasiliada" cuprindea:

- o instituţie de caritate creştină (xenodochiu sau i::iosocomiu)

- spital (care îndeplinea condiţiile standard) :

• era staţionar pentru boli acute şi cronice

• medicii erau absolvenţi ai unei şcoli medicale

• mijloacele de tratament aparţineau medi cinei culte

- o şcoala m'edicală

- o societate filantropică (pentru înteţi ne rea spitalului)

- Alte spitale fondate după modelul Vasiliadei:

- sec.~ V - Edessa, Gondishapur (aici s-au refugiat şi au activat medicii nestorieni - adepţii patriarhului

Nestor, considerat eretic), situate pe teritoriul viitorului Califat Arab de Răsărit.

- sec. VI - Monte Cassino - primul spital din Europa (Italia), înfiinţat de Sf. Benedict, în apropiere de
mănăstirea cu acelaşi nume

-sec. IX - Hotel Dieu (Paris)- al doilea spital din Europa, situat lângă catedrala Notre Dame.

- sec. VIII - X - în Califatele Arabe la Bagdad, Dama sc, Cairo, Cordoba

- sec. XII - Pantocrator (Constantinopol) - avea 50 de paturi (în 5 secţii diferit e), 3 medici (dintre care o
femeie), câţiva asistenţi şi îngrijitori şi aproximati v 100 de persoane (contabili, controlori) în aparatul
administrativ (de atunci există birocraţie în sistemul sanitar).

{±}Au existat multe alte spitale În Bizanţ, deoarece Împărăteaso Eleno (mamo lui Constantin cel Mare) ş1~ după
exemplul ei, majoritatea femeilor nobile, au ţinut să fondeze astfel de instituţii şi/sau biserici şi mănăstiri. După
începerea cruciadelor (sec. XI) au fost construite spitale de-o lungul drumurilor spre Pământul Sfânt, multe
dintre acestea cu personal În întregime feminin. În general, spitalele aveau secţii separate pentru femei~ unde

exista o femeie-medic (numită "io traina"), în plus faţă de res tul m edicilor (le ero subordonată acestora şi
primea jumătate din salariul lor).

- Imperiul Bizantin a avut rolul important de a păstra şi tra nsmi t e cu ltu ra şi civilizaţia greco-romană (in clusi v

cunoştinţele medicale), atât spre est (în Califatele Arabe ), cât şi spre ves t (în întreaga Europ ă medievală)
-Medicii encicfopedisti bizantini (ca re scriau în limba grea că m e die.1a ' ă l su nt cei care au i.nclus în tratatele lor

informaţiile medicale provenite de la greci si romani, adăuga ne: e·· ~=• i e n ţa cl inică proprie Printre cei mai
importanţi s-au numărat:

21
 - sec. IV -Oribasius 1 .::::::-.:=: : - : - :_ e (and ria, medic la Constantinopol ;
3 l ucră ri ·rr-cc --: :-::

• • "Sinagoqe
din auto ri i A
.~c:.:

::r
::.:
: ~:
= ::- : : : ::::: :: -::: :2 2 .-: 70 de vo lume, în care face o compilaţie

---=- -- ::: :::-:::: -::.: ::.e de la Hipocrate la Galen, fără a manifest a

• • "S vnopsis" (3 voi un :: ==~ -::

• • crit ic -

pro pr ie
'i s: ~ : a-::2 ::'2-r ::'e3 -- · :: lor vechi ş i completarea cu experienţa c lin ică

• •
•
sint eti c - sistemat.;:are .:

dida ct ic - primul manua

ş1 re z area cunoş tinţelor medicale din epocă

en r u studenţ i (scri s pentru fiul său Eustaţ i u ), fo los it în

•
învăţăm ântul m eoic al pana î, sec. XV II.

• "Euporista" - prima lucrare de pop u larizare medicală (până atunci se considera că arta

•
medicală e secretă , adic ă destinată doa r elev ilor şcolilor medicale), scrisă pentru o amenii ce

călătoreau în ţinutur i f ără medi ci (ech ivalentă cu e ducaţia pentru sănătate , cuprin dea informaţii

•
despre dietetică, terapeutică)

- Anti/os - a scris tratate de chirurgie, farmacologie, balneologie

- a descris anevrismele arteriale, cauzele şi tehnica operatorie pentru rezolvarea lor

• (metoda Antilos, care a fost folosită până în sec. XIX)

- sec. VI -Aetius din Amida (502-575 d.H.) - a scris tratatul în 4 volume '. ' Te trabiblion" care este

• - o compilaţie hipocratico-galenică cu elemente de misticism creştin

- QiigiD.Q! prin - descrierea difteri ei si a un e i noi tehnici de traheot o mie

• - descrierea a 3 tipuri de viermi intestinali si a tratamentului specifi c

-Alexandru din Trai (525-605 d .H.) - autor al unui tratat în 12 volume - "Do uă sprezece cărt i de

•
medicină", origj_Qill prin noutătile medicale prezenta te , Alexandru fiind co nsi derat cel ma i mare

practician si teoretician al timpului.

•
- sec. VII - Pavel din Eqina - cunoscut ca fiind cel mai renumit chirurg al epocii sale, el a elaborat o

" Enciclopedie medicală" în 7 volume, cel de-al 6-lea fiind dedica t !;h irurgkj:

•
•descrie te hnici operatorii noi pentru traheotomie, hemoroizi, varice, fisur i anale, hernie, poli p i nazali etc.

• foloseşte pentru primo oară denumirea de "cancer" (rac) pentru neoplasmul mamar şi propune m etoda

ch irurgicală adecvată .

• {±] De-a lungul celor mai mult de 1000 de ani de

ambivalentă faţă
existenţă a Imperiului Bizan tin, s-a observat o atitudine

de fem ei, aceasta reflectând paradoxul civilizaţie i bizan tin e, care simultan de nigra femeile ca

• 22

•
•
 fiice ole Evei şi ridica În slăvi pe Sf. Maria, ca mamă a lui Iisus, deci instrumentul salvării omenirii. Astfel Încât,

pe-măsură ce perioado medievală progresa, educaţia medicală a femeilor o suferit un declin, pentru că Biserica

propovăduia inferioritatea lor.

Bibliografie - V. Bologa - op. cit.

- O. Drimba - op. cit. - voi. IV

- Craughwell, Th. J. - Seven Saints for Healing and Confort

( http://www. beliefnet.com/gallery/sa intsforthesick.htm I )

- http ://fr-d-serfes.o rg/orthodox/heali ng.htm

. - http://healingscripture.com/HealingSaints2.shtml

- http :/I cresti nortodox.ro/792/v ieti Ie-sfi n ti lor-detal iii

- Lilian R. Furst - op. cit„ pp. 131-151

- http ://www. doaks .org/publications/doaks _online_pblications/A THW .htm 1

http: //jama.ama_ assn .org.cgi/content/fu 11/2 83 /5/66 8

- Califatele Arabe -

[±] La Începutul sec. VII, În Orientul Apropiat şi Mijlociu, se formează şi se dezvoltă o cultură bogată şi

multilaterală, bazo constituind-o civilizaţia ontică orientală şi cea greco-romană. De-o lungul unei perioade de

circo 150 de ani (750-900 d.H.) s-o desfăşurat acţiune a de cuce rire a vaste teritorii, astfel încât Califatele Arabe

au ajuns să se întindă din Afganistan {Orientul Mijlociu) până În Andaluzia {Spania).

[±] Califatele Arabe ou suferit influenţa bizantină chiar de la formare, dacă luăm în considerare faptul că

medicul şi sfetnicul lui Mohamed a fost crestinul nestorian Hare t lbn Calodah, care profesa Io vremea aceea la
spitalul din Gondishopur. Co urmare, elementele medicale din Coran (ela borat în 610 d.H.) - igienă individuală

şi colectivă, dietetică, diverse reguli de păstrarea sănătă ţii de către populaţie - sunt de sorginte bizant ină

Sursele de inspiraţie dogmatică ale Coranului au fost Vech iul Testament şi Talm udul.

- Istoria Califatelor Arabe (implicit istoria medicinei) se poate împ ă rţi (didac tic) în 3 perioade:

A. Ascensiune - 750 - 900 d.H .

B. Înflorire - sec. X - XI

C. Decădere - după 1100 d.H . - Califatul Arab de Ră sărit

- după 1200 d.H . - Califatul Arab de Apus

23
 [±} Imperiul musulman timpur:J :; . =: : : _ -_ _: : =-: _: : : : =-: -~:: . astfel În cât medicii nu erau obligaţi să

treacă la islamism şi În califa e s:: ::-: ~ : : -=: : - _ -_:_ -= -: :: ::ir::!or, fără discriminare. Limba oficială era
araba, Însă erau acceptate şi lucre- · ::: ·- :::-: - _:
- Medicina Califatelor Arabe es-e .=- ~= == =i~: --~ ·-:-:: -==: ri a An t i chită ţii şi cea bizantină cu medicina

Evului Mediu şi Renaşterii din Euro 2 2c_~==-~

A. Medicina în Califatele Arabe în per ioa da de asce siun e

[±] În Bagdad a luat fiinţă "Caso În te leociur: i'' ::-:;:-:ir::n5 ce califi}, care era asemănătoare cu "Museion"-u/

din Alexandria, adică servea drept instiruţie de or.ă si cJ'z ră.

- În ceea ce priveşte medicina, ace ast ă p e rioadă se caracteri zează prin asimilarea cunostintelor medicale

greco-romane si bizantine, realizată cu aj ut orul traducerilor în li mba arabă

din Hipocrate, Galen, Di oscaride , Ori bas iu s, ?a vei din Egina

de către medicii Al Kindi , Ioan Damaschinul, lohanitius

la Spitalul din Bagdad

- Spitalul din Bagdad (fondat în prima parte a sec . VIII) funcţiona atât ca unitate de îngrijire a bolnavilor, cât

şi ca centru ştiinţific:

- în afară de faptul că se lucra la traducerile amintite, acestea erau discutate (dezbătute) din punctul

de vedere al experienţei clinice a traducătorilor.

- aici a activat renumitul alchimist Geber (cca 721-cca 815) , al cărui nume real era Jabir lbn Hayyan. De

profesie medic (orice medic cunoştea astrologie şi alchimie), el a reuşit să introducă în practica de

laborator instrumente (aparatură) si procese tehnologice noi (distilarea , calcinarea etc.). În plus,

preparatele chimice obtinute (oxid de Fe, compuşi de sulf etc.) şi cele tradiţionale (tincturi şi elix iruri

din plante) au început să fie folosite constant în terapia bolnavilor.

- în cadrul spitalului s-a înfiinţat prima farmacie din lume (754 d.H.), unde farmacistii preparau singuri

medicamentele (până atunci erau preparate de medici sau sub îndrumarea lor) con-form unei tehnici ce I
se afla inclusă în Antidotarium (precursorul farmacopeiei = manual cu caracter normativ, conţinând

descrierea şi indicaţiile pentru formulele farmaceutice, cu scopul de a îndruma prepar-area,

conservarea şi întrebuinţarea med icamentelor).

[±) În general, cel mai important motiv pentru musulmani de a fi intereso .t l de ştiinţă Îi reprezenta religia,

datorită Îndemnului din Coran de a observa semnele divine în fenomene le naturii si În noi înşine şi de a Învăta

din ele: "căutarea cunoaşterii e o datorie religioasă pentru fie care musulman, bărb at şi femeie". Astfel se

24
 explică de ce femeile erau primite Io ş coalo medicală din Bagdad, putând ulterior să se angajeze într-un spital,

unde îngrijeau În special femei şi copii.

B. Medicina în Califatele Arabe în perioada de înflorire

=Califatul de Răsărit=
- Printre reprezentanţii de seamă ai medicinei s-au numărat:

I. Rhazes {Al-Razi) - (850-932 d.H .) era .persan, a scris circa 100 de lucrări medicale, dintre care 3 mai

importante:

a. "Chitab al Havi" (Cartea lui Havi) sau "Continens Rhases" {tradusă în latină şi folosită în

universităţile europene) - enciclopedie medicală în 24 de volume, care cuprindea cunoştinţele

medicale din acea epocă.

b. "Chitab al Monsur" (Cartea lui Mansur) - rezumat în 10 volume al tratatului anterior, în care

-spiritul critic al autorului reiese din abordarea independentă şi creatoare a teoriilor lui Hipocrat şi

Galen; lucrarea conţine şi contribuţiile personale rezultate din experienţa clinică proprie.

c. Tratat despre variolă - a fost considerat atât de bun, încât a fost tradus în latină şi folosit în

uni v ersităţile europene până în sec. XVII.

2. Ali Abbas (d. cca 980-990 d.H.) a scris un tratat ("Carteo completă a artei medicale") în 20 de volume (10

de teorie şi 10 de practică medicală), în care îşi exprima propriile păreri, criticându-l pe Galen. Pentru prima

dată a descris neuroanatomia, neurofiziologia creierului şi a discutat despre boli mentale.

3. Avicena (Abu Ali Al-Hussein lbn Sina) {980-1037 d.H.) era tadjic şi a fost supranumit "prin,tul medicinei" (a

început să profeseze la 17 ani) şi "Leonardo do Vinci" (deoarece era un savant enciclopedic).

- s-a ocupat de poezie, muzică, matematică şi a scris lucrări cu subiecte de teologie, astronomie,

geografie, geologie, logică, metafizică ş.a ..

- a elaborat peste 100 de lucrări de medicină, dintre care cele mai importante (de sinteză) sunt:

o. "Ca nonul medicinei" (sau Canonul ştiinţei medi ca le ) - cea mai limpede sinteză medicală a propriei

experienţe clinice, cuprinzând S părţi:

I. Probleme generale - anatomie, fiziologie, dietet ică, igienă , etică, istoria medicinei.

li. Medicamente simple - peste 700 de remedii (vegeta le , mine rale, animale), cla sificate în funcţie

de acţiune

III. Boli interne - prezentate în ordine topogra fică (ca p - picio are), specificând simptomele,

semnele clinice, cauzele şi modul de producere a boli i, le2 ·ur1'/ e ana tomo-patologice, diagnosticul,

prognosticul şi trata mentul

25
•
• IV. Boli ext ern e - :: :- ·==-= s aoli eruptive (descrise toate în ordine topografică)

•
V. Med icamente cc-:_::= - -=:=:= - _-=-: ase, grupate în funcţie de boli, folosite până în sec. XVIII

b. "Poemul medicinei -' :: ~ 2 pr actic ă) - reprezintă

: : :: --: :: ::: : ·::: =~ sinteza "Canonului" în versuri

(1300) pentru o ma i u ş oa·2 ·- . ~:= - =:: :_ -::;: - : elor m edical e .

• - Contributiile lui Avicena la d ez . ::; :2 -== - ::: : - =".

•
- "Canonul medicinei" a fos ir;::_:: -- :: : - 3 s a f::i st fo losit ca tratat de bază În Învătământul me dica l

vest-european până în sec. X'/111

- A descris corect din punc t de veoere c nt Jnele boli, prin tre care: ulcerul gastric, stenoza piloric ă; bo li

• infecţioase (rujeolă, varicelă , ci um ă ); bol i arazita re (4 tipuri de viermi şi terapia specifică ); pleurez ia ;

diabetul zaharat; tubercu loza (d 2s cri e 3 stadii ale le ziunilor specifice - preinflamaţia , ulcer aţia ,

• caverna) etc .

- A făcut diagnosticul diferential între paralizia facia lă centrală şi periferică; între elefantiazis şi lepră;

• ciumă şi holeră; meningită-meningism etc.

- Ca profilaxie (prevenire) a bolilor contagioase recomanda fierberea apei şi a intuit actiunea

•
antiseptică a alcoolului (sfatul lui era ca rănile să fie spă l ate cu vin)

= Califatul de Apus =

•
- Printre reprezentanţii de seamă ai medicinei s-au numărat :

1. Abulcasis(Abu al-Qasim Khalaf ibn al-Abbas Al-Zahrawi) (936-1013) - considerat cel mai mare chirurg

•
medieval (a practicat la Cordoba) din lumea islamică, numit de unii "părintele chirurgiei moderne"

- a scris o enciclopedie de 30 de volume, care conţine atât cunoştinţe medicale, cât şi chirurgicale

- partea chirurgicală a enciclopediei este cea mai valoroasă, deoarece reprezintă prima lucrare

li ilustrată de chirurgie (desene a peste 200 instrumente chirurgicale, precum

- a contribuit la dezvoltarea chrurqiei prin :

şi ale organelor operate )

li • descrierea pentru prima dată a sarcinii extrauterine

•a inventat numeroase instrumente chirurgicale

i
•a realizat şi a folosit pentru prima dată forcepsul în scopul extragerii fătului mort din uter·
li •a utilizat prima dată catgutul în sutura chirurgicală, procede u existent şi azi în unele ţăr i i.!

• •a descris tehnici operatorii noi în operaţiile de tiroidă , cancer de sân şi altele .la ·)

2. Avenzoar (lbn-Zahr) - {cca 1070-1162, Sevilla) il

li cât şi
- a scris o enciclopedie ("Restabilirea sănătătii prin dietă si teraoie") în car e se ocupă atât de medicină,

de chirurgie
i
li

•
26

I
.

• „
'
 -a descris corect diverse boli - otită medie, abces mediastinal, pleurezie, pericardită , scabie şi para zitul

răspunzător de apariţia ei.

3. Averrăes (lbn Rushd) - (1126-1198, Cordoba) - savant enciclopedic (filosofie, teologie, logică ,

psihologie , muzică, matematică, astronomie, fizică, geografie)

- a elaborat o enciclopedie medicală ("Generalităti") în 7 volume, în care a sistematizat toat e

cunoştinţele medicale din epocă.

[±] În perioado Imperiului Abbasid (sec. VIII-XII} existau, în toate oraşele importante, spitale cu servicii oferite
tuturor. Situate în zone alese cu grijă şi dotate foarte bine, acestea asig urau tratament gratuit. Saloanele erau

separate pentru bărbaţi şi femei, la fel şi medicii. Aceştia făceau practică în spital în că din studenţie, fiind
remuneraţi, apoi se specializau după ce promovau examenele oficiale. Specialiştii, bărbaţi şi femei deop otrivă,

colaborau deseori pentru rezolvarea problemelor medicale.

[±] Au fost consemnate două femei-medic faimoase, care au activat în sec. XII în Andaluzia, îngrijindu-l şi pe

conducătorul Abu-Yusuf Yacub ol-Monsur. Ele erau descendente ale renumitului medic Avenzoar.

C. Medicina în Califatele Arabe în perioada de decădere

- Cei ma i importanţi medici din această perioadă au fost:

1. lbn Al Nafis (sec. XI II) - în lucrarea "Comentarii la anatomia lui Avicena" descrie mica circulatie

(specifica despre sânge că face un ocol prin plămâni) '

2. Maimonide (Moses) - evreu din Cordoba, a comentat operele clasicilor (Hipocrate, Galen, Raze s,

Avicena) şi a elabo rat, printre altele, o lucrare de etică medicală, cunoscută sub denumire a de

"Rugăciunea lui Maimonide" - elementele noi faţă de "Jurământul lui Hipocrate" sunt următ oare le :

ob li ga tivitat ea perfecţionării continue în profesia medica lă

prin observaţii proprii şi experimente, medicii trebuie să contribui e la dezvoltarea teorie i şi

practicii medica le

acordarea asistenţei medicale fără nici o dis criminare (d e rasă, religie, sex, c la să socială)

cultivarea relaţiilor de frăţie şi colegialitate între med ici

[±}În sec. XV au fost atestate şi femei-chirurgi, despre care aflăm din lucrarea "Chirurgia Imperială", scrisă de

Şeraffedin Sabuncuoglu

Bibliografie - V. Bologa -op. cit.

- O. Drimba - op. cit- vo i. IV

- http ://en .wik ip ed ia.o rg/w ik i/ lslam ic_ med ici ne

.•

27
•
li

• [±] Cultura şi civilizaţia Evului ·, ·:::; = : _-:: :: :: :;- - - - -:: : _ : ::: J 'r>7bin ă rii influenţelor celtice, germanice,

•li bizantine, arabe, cu fondu l !acin •-:c-:= ::

instituţiile

definească

de Apus.
creştinismului.

din epoca
Euro pa ,es: :.;

medie v a lă
~ :;5= = =-=-:= = 2 en:srice},
:.:; : ::- ~ ;= :;-;_;-.:;_·· :-:: si unita te
modelate ulterior de ideologia

politico-culturală, începe

timpf.'?. :; . .:- :; _ -: :;;: ::;:; : :;· q reo în pe rioada de declin a Imperiului Roman
să
şi

se
,..{

[±]Începutul Evului Mediu vest-european es :e c:r::: :-:::- :.:;: or :· :r-o profundă criză politică, socială, econo mică,

culturală şi spirituală. Dacă i se dă nu me:e oe "ccraar n.., e num ai din cauza invaziei/migraţiei popoarelor

nomade, ci mai ales pentru că s -a produs o de aşore definitivă de valorile culturii şi civilizaţiei antice. Oe altfel,

li popoarele considerate barbare aveau o cu/turc şi o civiiizo.tie apro ape Io fel de vechi ca şi grecii şi romanii

•
- Spre sfârşitul sec. III d.H. au luat fiinţ ă primele mănăs t iri cre ş tine din lume - în Egipt, fiind urmate de cele

din Bizanţ, Europa de Est şi de Vest. La vremea aceea, m ăn ăstirile erau prevăzute cu infirmerii, destinate

c ălugărilor ce slujeau acolo sau bolnavilor laici. S-au înfiinţat de asemenea şcoli mănăstireşti, care au luat

amploare în sec. VIII (în timpul domniei lui Carol cel Mare), primind şi fete pentru a fi educate în spirit creştin .

.Aici învăţau să-i îngrijească pe cei suferinzi, unele fiind angajate ulterior în spitale ca infirmiere. Învătământul

• m edical monastic se baza în principal pe teoria

cup rinde elemente de medicină cultă (de exemplu teoria umorală).

-
umorală a lui Hipocrate şi opera lui Galen. Cele mai multe

m ă năstiri şi-au făcut grădini de plante medicinale, inspirându-se şi din medicina popu l ară, după cum şi aceasta

După fondarea mănăstirii Monte Cassino, Sf. Benedict a ridicat alături şi spitalul cu acelaşi nume (51 6-52 9? ),

care a fost atestat de-abia în 820 d.H. Prima scoală medicală laică a luat naştere la Salerno (la sud de Nea po le,

în apropierea mănăstirii Monte Cassino). Nu se cunoaşte data exactă a înfiinţării ei (pe la începutul sec. IX) si

nici întemeietorii nu se cunosc, însă legenda spune că ar fi fost vorba despre 4 medici de naţionalităţi diferit e -

I grec, arab, roman, evreu.

- Şcoala Medicală din Salerno a fost cea mai renumită şcoală de medicină a Evului Mediu vest-europ ean ,

1111 at ingând apogeul dezvoltării în sec. XI-XIII, apoi a intrat în declin prelungit , fiind desfiinţată în 1811 de către
Napoleon. Caracteristicile scolii erau următoarele:

- se autointitula "Civitos Hipocratica", deoarece avea orientare hipocratică din punct de vedere al
1111
concepţiei medicale

- era o grupare medi c ală compusă atât din clerici (preoţ i), cât ş i laici (medici independenţi de

dogmatismul biseri cesc )

I - primea elevi fără discrim inare de nationalitate, religie, sex

28

I
I
 -se făceau traduceri din operele medicilor greco-romani, bizantini şi arabi în neolatină, cel mai valoros

traducător fiind Constantin Africanul (sec. XI, medic, călugăr benedictin)

- învătământul medical se ocupa atât de teorie, cât şi de practică, incluzând discipline medicale,

chirurgicale şi terapeutică (farmacologie)

- s-a dezvoltat chirurgia. mai ales în sec. XII, unul dintre reprezentanţii de seamă fiind Ruqqiero

Fruqardo, care a scris un "Tratat de chirurgie" în anul 1170

- erau acceptate femei, ca discipoli si profesori (au primit denumirea generică de "fe me ile

salernitane"), ele studiind şi practicând nu numai obstetrica-ginecologia, ci ş i alte ramuri medica le şi

chirurgicale.

- Trotula (sau Trata) era profesoară la Salerno şi a scris tratatul de obstetrică-ginecologie 'Despre

suferinţele femeilor înainte, în timpul si după nastere" (sec. XI-XII).

[±} Prof. Monico Green (Universitatea Duke, SUA} a făcut cercetări în domeniul medicinei Evului Mediu şi

o conc/uzionat că Trata se numea femeia-medic din Salerno, care a scris lucrări despre medicina femeilor,
strâns e într- un compendiu intitulat "Trotula" (cel mai important în Europa medievală în ceea ce priveşte

bolile feme ilor). Acesta a circulat sub formă de manuscrise latine (122}, realizate de copişti laici sau

călu gări, a fost tradus în germană, engleză, franceză, olandeză ş.a . (aprox. 23 de traduceri) şi a suferit

atâtea transformări, încât în final nu mai semăna cu orgi nai ul.

[±] Prof. Green a studiat şi viaţa şi opero stareţei Hildeqarde von Binqen (1098-1179), considerată în

epocă cea mai erudită şi influentă femeie ecleziastă. Ea a elaborat o serie de lucră ri, majoritatea cu
subiecte religioase, cu excep,tia a două lucrări medicale: "Liber simplicis Medicinae " (sau "Physica") şi

"Liber compositae Medicinae " (sau "Causae et Curae "), valoroase atât co teorie, cât şi ca practică

medicală.

- conceptia terapeutică a şcolii era în mod cert de ori gine hipocratică (se punea accentul pe reg imu l

igieno-dietetic şi pe remedii naturiste) şi a fost ilustrată în tratatul (co lectiv) numit ~ Regimul de sănătate de la

Solerno" (în versuri) . Redactat cu aproximaţie în sec. X-XI , a cu no sc ut peste 300 de ediţii, care au circulat în

toată Europa, ca versiuni populare , unele fiind simplificate pentru o memorare uşoară (varianta ca re a circulat

la noi se numea" Floarea sănătătii").

- Şcoala medicală de la Montpelfier (sudul Franţei ) a fost a doua ca imp or tanţ ă în Europa medie vală, după

cea din Salerno. Situată în preajma unor vechi fo care de c ivili~aţie romană, a beneficiat de la în ceput de un

dublu aport ştiinţific: arab şi iudeo-iberic pe de o parte, ital o-salernita n pe de a ltă parte .

- Cei doi mari chirurgi de la Montpellier au fost Henri de Mond ville ( ~260 - 1320) şi Guy de Chauliac (1300-

1368) . Am ândoi insistau asupra necesităţii ca orice operator să aibă : u-1:::s nţe ap rofundate de anato mi e.

~ 29
 [±] Guy de Chaulia c vorbes:e ·- :-:::::-_ ~ - - J ' ;J 1,_, " despre femeile care practicau chirurgia pe vremea so.

Conform evaluării fo losite o ;: ? ::::=::;::: ::=: : _::_ ::: locul V (ultimul) În activitatea operatorie, pentru că se

~I
bazau pe maxima: "Dom nu : : : : :_::: :_ - :: :: - 'r, Domnul va lua Înapoi ceea ce doreşte, fie numele
Domnului lăudat", nereuş ind s ă , _ :J : ? ::;::: :_ :: := - : -_ . :ro pacientului.

- Deşi Şcoala Medicală di n Sa le--: ::-.:: - :: .:: :;•:::a ă decât cea din Montpellier, aceasta din urm ă s-a

transformat în prima facultate de m ed i c i nă , i 122 0.

- Alte facultăti de medicină s-a u în fii ;a a - · . eapo !e - 1224

- Sa 1erno - 1230

- Bo logna - 125 0

- Par is - 1280

[±] Şcolile medicale din Salerno şi Monrpe llier ou slujit cu cinste arta vindecării, amândouă devenin d modele

pentru instituţiile de Învăţământ medical din Întreaga Europă medievală. După apariţia primelor univers ită ţ i

(Bologna, Paris, Montpellier, Neapole, Cambridge, Oxford ş.a.}, Biserica a luat hotărârea să se Înfiinţe z e

facultă ţi de medicină În cadrul acestora, deoarece se dorea ca doar medicii laici să practice chirurgia.

- Deoarece chirurgia nu se mai studia împreună cu medicina, s-au înfiinţat colegiile de chirurgie (de exemplu

Coleg iul Sf. Cosma din Paris, fondat în 1268), unde discipolii primeau mai mult cunoştinţe teoretice (studiau în

neo latină operele lui Galen, Pavel din Egina, Abulcasis) decât practice, la sfârşit obţinând titlul de " chirurg de

robă lungă''. Mai existau "chirurgii de robă scurtă " (sau "bărbierii-chirurgi" ), care învăţau meseria (mică

ch irurgie, ortopedie etc.) în familie şi se asociau în bresle. A treia categorie de practicanţi în domeniu l

chirurgical erau "bărbierii" propriu-zişi , care se ocupau de extracţii dentare, aplicare de pansamente, ventu ze ,

v enesecţ ie (sângerare controlată pentru decongestionarea organismului) etc.. Aceştia din urmă se pregăt e a u

prin ucenicie.

- Odată cu dezvoltarea feudalismului, a avut loc deplasarea centrului de greutate al vieţii economi ce ,

cu lturale, sociale, politice de la mănăstiri şi domenii feudale către oraş e. Dar oraşele medievale erau insalubre

(se distruseseră apeductele, canalizările, băile publice) şi foarte aglomerate (nu exista planificare urbanisti că) .

Î n aceste condiţii, ele constituiau adevărate medii de cultură pentru microbi, ceea ce a determinat apariţia

marilor epidemii din Evul Mediu (sec. XIV). Acestea au fost: ciuma (" moartea neagră" - a secerat circa 24

mil ioane de oameni în Europa ), vario la , febra tifoidă, holera, tifosul e x a n tematic,~ sifilisul. Din cauza

igno ranţei şi fanatismului reli gios, s-au semnalat isterii colective: coremania (oam enii se adunau şi tremurau

pentru a alunga duhurile re lei şi flag ela ntismul (oamenii se strâ nge au şi se bi ciuiau pentru a se curăţa de

p ăc ate).

30

,
 - Măsurile antiepidemice pe care le luau autorităţile oraşelor nu reuşeau în gene ral să stăvilească extinderea

bolilor:

- carantina ("quaranta" = 40 în latină) pentru vase (echipaj, călători şi mărfuri) s-a instituit pentru

prima dată în 1377 în Ragusa, apoi şi în alte porturi ale Mediteranei (Neapole, Marsil ia , Genova ş.a.) -

- izolarea bolnavilor contagiosi în leprozerii (pentru lepră) şi lazarete pentru ciumaţi ş i alţi bolnavi cu

boli de piele .

- în oraşe, autorităţile angajau medici (numiti "fizici") care aveau însărcinări sanitare antiepidemice

(purtau un costum special, izolau bolnavii, dezinfectau cu su lf lazaretele etc.)

- se luau măsuri pentru asigurarea oraselor cu apă potabilă

- uneori, după izolarea bolnavilor, se dădea foc locuinţei acestora sau pur şi simplu locui torii părăseau

în masă oraşele atinse de molimă

[±] Sec. XIII a însemnat excluderea femeilor din învăţământul medical, acestea nemaiputând să se înscrie la
facul t ă ţile de medicină nou-înfiinţate. Cu toate acestea, studiile coeducaţionale erau posibile la universităţile

italiene În sec. XIII -XIV şi au existat femei erudite care au ocupat uneori chiar şi posturile de profesor (de

exemplu, dr. Oorotea Bocchi (1360-1436) i-a succedat tatălui său la catedra de filosofie şi medicină de la
Universitatea din Bologna.

Bibliografie -V . Bologa -op. cit.

- O. Drimba -op. cit . - voi. V-VI

-A. Castiglioni - Histoire de la Mede cine, ed. Payot, Paris, 1933

- J. J. Walsh - "Old-Time Makers of Medecine - The Story of the Students&Tea chers of Science

related to Medecine During the Middle Ages", Fordham University Press, New York, 1911 -

http ://gutemberg. org/etexU202 l 6

- M. Green - "Women's Medical Practi ce an d Health care in Medieval Europe" - Signs, voi. XI V,

lss.2 (winter 1989/pp 434 -474)

- M. Green - "The Trotul a: A Medieval Com pen dium of Women's Medecine", Philadelphia,

University of Pennsylvania 's Press, 2001 ( http ://wwv'. penn edu/pennpress/ book/13496.html)

- K. Walker - "La grande aventure de la medicine ", ed. Gerard-V erv iers, 1956

- http ://tm h.floonet.neUarticle/w itches . htm I

- http ://www.gal lowglass.org/jadw iga/herbs/ Worne 11. \T ed.;, :n I
- http://wvvw.ozedweb.com/h isto ry/m idd le_ages _ b io g •~::>ti i:: _ "" om e11. htm

31

,
 RENAŞTEREA

[±] Cronologic, perioa da Re 1cs:::- :: .: :: :: :: ·:: ::: : · . · " '/. Feno menul istoric-cultural renascentist nu este Însă

unitar. Renaşterea a fo st oe, o:c :::::::-- -::-::::: soriei, civilizaţiei şi culturii europene, ale cărei trăsături

caracteristice s-au definit pentrL '.:" --:: : : ::: ·- ::: ·:: ~e i,nde au iradiat - la date, În proporţii ş i în domen ii :~

diferite - în alte ţări europ ene.

[±}În sfera noţiunii de Renaştere se ir.se< .; ~::;- e\ e imente.

- Miscarea inte lectuală a umanismu '.., , - r=. e,-i : -20 Io valorile clasice greco-romane, cu deosebireo că omul
'
este considerat demiurg, adică poate perfecrion valoarea divină a lui şi a lumii înconjură toare .·
~I
• libertatea creatoare a omului o fo st sub liniată de eruditul Pico de/la Mirando/a în lucrarea "Desore

demnitatea omului" (omul se află în centrul Univers ului), con s ide rată un adevărat "manifest renascentist"

• cunoaşterea lumii înco njurătoare s-a situat în p rim -plan - s-au făcut numeroase descoperiri

ştiinţifice (în astronomie, fizică, biologie ş. a. ) - unele editate, fiindcă se inventase tiparul - ş i a u fost explorate

te ritorii în depărtate (s -a descoperit America)

- Reforma religioasă - iniţiată de Martin Luther (1483-1546) în Germania, cerea reinstaurarea învă ţătu ri/or

biblice în locul dogmelor religioase şi reevaluarea rolului Bisericii în societate. Mişcarea prot e st antă a cuprins

terit orii vaste din Europa apuseană şi a produs o adevărată revoluţie în cadrul Bisericii catolice, având

im p lica ţii importante în toate domeniile vieţii cotidiene şi impact social pe termen lung.

- Impresionanta miscare artistică a condus la crearea unor opere de artă nemuritoa re, în special în

ao meniul picturii şi al sculpturii.

[±}În Renaştere s-au prefigurat elementele revoluţie i ştiinţifice şi a apărut prima pratofe m inis tă - Christine de

Pizan (c. 1364-c.1434}, care a fost prima scriitoare profesionistă din Europa, în opera so ea criticând

m isoginismul epocii.

- Medicina Renaşterii reprezintă, pe de o parte, continuarea celei din Ev ul Mediu , iar pe de al t ă pa rte,

prog resele realizate au des chi s calea spre etapa stiintific ă a artei m edi cal e . În ac east ă p e ri oadă s-a u dez vo ltat

în m od spec ial anatomia , patologia, terapeutica, chirurgia ş i f iz iolo gia.

- 1. Anatomia - disectiile pe cadavre umane (permise doar prin ed ict papal, înce pând cu 1302) se real iz au în

co nditii restrictive - la facultăţile de medicină, în scop didactic 1/ an sau în cazur il e medi co -legale .

La na ş terea anatomiei moderne au contribuit:

•a. Andreas Vesal (151 4-1 564) - fi ul unui farmacist din Bru xelles, a urmat st udii m edical e la Ley da , Pari s

şi Padova, unde a fost numit profesbr de anatomie la doar 23 de an i; în :..irma n umeroaselo r d isect ii (sute)

eal izate, a reusit să creeze o anatomie reală, dar şi-a atras m ân ia Inc i = iţ i 2 : care l-a conda mn at la ardere pe

32

I
 rug; datorită intervenţiei regelui Spaniei, pedeapsa i-a fost comutată , astfel încât a fost trimis în pelerinaj la

Ierusalim - la întoarcere a murit pe insula Zante.

- Lucrările de anatomie rezultate în urma a 5 ani de studiu pe cadavre:

• "Tabu/oe anatomicae sex" {"Sase planse anatomice") - primul atlas de anatomie - a apărut în 1538

la Venetia, fiind ilustrat de pictorul Stefan Calcar

• "De humanae carporis fabrica'~ {"Despre structura corpului uman") - a apărut în 1543 la Base! -

format din 7 volume, tratatul conţine 660 de pagini şi 300 de gravuri şi desene (o adevărată capodoperă

tipografică si artistică); cele 7 volume sunt - I. Oase şi cartilage

- li. Ligamente şi muşchi

- III. Vasele

- IV. Nervii

- V. Organele digestiei şi urogenitale

- VI. Cordul şi organele respiratorii

- VII. Creierul şi organele de simţ

- Contributiile lui A. Vesal la crearea anatomiei moderne:

• a perfecţionat tehnica şi instrumentarul de disecţie

•diseca 2-3 cadavre concomitent pentru a stabili structuri le constante şi variante le anatomice

• utiliza o metodologie precisă de predare a anatomiei -fo losea - un schelet preparat de el şi

planşele anatomice (oamenii înfaţişaţi în poziţii active)

• corela întodeauna structurile anatomice cu funcţiile îndeplinite de acestea în organism (anatomie

funcţională)

•a disecat animale {porc, maimuţă, câine) pentru a compara anatomia lor cu cea a omului (anatomie

comparată) şi a reu şit astfel să înlăture peste 200 din greşelile f ă cute de Galen

• a denumit fiecare formaţiune anatomică găs i tă şi a co relat-o cu toate denumirile anterioare

(greceşti, arabe, ebraice etc.), rezultând un dicţionar de t erm eni ana tomici, pe care l-a ataşat la sfârşitul

volumului şapte din tratatul său de anatomie.

• b. Alti anatomisti ai Renasterii - au făcut descoperiri defin it ive pentr u diverse părţi ale organelor, care

acum le poartă numele (eponime) - Sylvius, Arantius, Bota!, Fa llo i e; c.

• c. Artistii Renasterii au dorit să înfăţişeze cât mai fid el co p ul om en esc, aşa că au recurs la disecţii

(realizate de. anatomişti) pe cadavre, iar desenele lor (preme rgăt ar:> operel or de artă) erau atât de detaliate

încât au îmbogăţit cunoştinţel e de anatomie.

33
 - Leonardo da Vine :..:::= -:...: :_ _:: :: :. . _: :2 a_ tor la disecţii pe anatomistul Marc Antonio Delia Torre,

care i-a oferit spre cercetare :: ::-= · - ::: : = : :: ::: : :i .r 2 uma ne, cu vârste cu prise între câteva săptămâni si 90

- de ani (pentru a comp ara Si:~L::_ - :: ::-::::- ::: · - : _- :t ie de vârstă).

•a folosit noi te hn ic :::: :=-::::::-:: :: - :::::-:- :2:

- injecta vasele şi nervii cu substar, :ii ::::- :::-:-::s : se t:t"i colora te) pentru a stabili traiectele lor reale în corp

- injecta ceară topită în orga nele ca 1:a- :: _;:-: -_ 2 ct'. ine forma şi dimensiunile lor normale

- secţiona organele interne (paren cnima : ca se ·1 ere , pe diverse direcţii, în scopul de a le observa stru ctu ra

-- i ntimă.

•a descris corect şi a dese nat - bronn ia dreapt ă şi cav itatea pleurală

I
I
- valvel e cardiace

- peritoneul şi organ ele intraperitoneale

- uterul, membra nele fetale, embrionul

- ventriculi i cerebrali

I • a făcut cercetări de fiziologie şi a exp licat :

- rolul cristalinului în refracţia razelor luminoase pe retină

- zgomotele cardiace provin din închiderea valvelor

- mişcările plămânilor sunt pasive, datorându -se mişcării muşchilor intercostali

- muşchii sunt alcătuiţi din fibre în care se termină nervii, care transmit e x citaţi a n er v oasă la

m u ş chi

• a realizat circa de 1500 desene, strânse în 120 de caiete, necunoscute de contemp orani ş i

descoperite de-abia în sec. XV III de un chirurg englez .

- Albrecht Durer (1471-1528)- a realizat un tratat de anatomie ("Studii anatomice"), în car·e a in serat

noi observaţii anatomice, gravurile reproduse fiind deoseb it de detaliate; a fost primul tratat de anatomie

plas tică destinat pictorilor.

- Alţi pictori care s-au ocupat de studii anatomice au fost Rafael şi Mict:Jglangelo.

• -2. Patologia - în cadrul acestei specialităţi s-au făcut eforturi susţinute pentru cunoaşterea (din punct de

ve dere clinic şi epidemiologic) şi combaterea bolilor infecţioase , dat fiind că au provocat mari epidemii

• - Contributia cea mai importantă în ceea ce priveşte bolile infecto-contagioase a avut-o:

• Girolamo Fracastoro (1478-1553) - medic practician, cerc e tăt or (a studiat epidemiile de la începutul

sec. XVI), avea o cultur ă v astă - era poet, critic literar, muzicia n, geograf, matematician, astronom

- Lucrările medicale fundamentale au fost:

•
•"Siphilae sivae morb us llicus" (" Sifilisul sau boala galică ") - apărută în 1530 la Venet ia ·

34

•
•
 - poveste mitologică sub forma unui poem în versuri neolat ine

- realizează o descriere completă, corectă a luesului, adică debutul, simptomele , diagnosticul,

evolutia şi tratamentul (cu vapori de mercur şi lemn de gaiac)

•"De contogionae et contagiosis morbis" ("Despre contagiune si boli contagioase") - 1546, Venetia

- avansează ipoteza că bolile infecto-contagioase sunt determinate de flinte invizibile numite

de el "se minaria morborum" (seminţe de boală), care intră în organism pe diverse căi (respiratorie , digestivă,

plăgi) şi se fixează pe organe; astfel a fost contrazisă (după aproape 2000 de ani) teoria m_iasmelor a lui

Hipocrate, dar a trebuit să mai treacă peste 300 de ani până când Paste ur şi Koch (în 1878) au reuşit să

demonstreze etiologia microbiană a bolilor infecţioase

- a definit contagiul (infecţia) ca fiind orice afecţiune care trece de la o persoană la alta, iar

modul de transmitere (valabil şi azi) poate fi direct (prin contact), indirect (prin obiectele bolnavului) ş i 12_

distantă (prin aer, praf)_

- a făcut legătura cauzală {ca factor favorizant) între fenomenele naturale si sociale

catastrofa le (cu tremur, inundaţii , război) şi valurile de epidemii apărute (datorită nerespectării igien ei,

aglomera ţiei etc)

- a preconizat pentru prima dată măsuri specifice antiepidemice (profila xia bolilor infect o-

contagioase)

- a descris corect din pun ct de vedere clinic si ep idemiologi c - două forme de ciumă

(pulmonară, bubonică); ftizia pulmonară (tuberculoza); tifosul exantematic ş i febra tifoidă (a făcut diagnosticul

diferenţial); variola (pe care a delimitat-o strict de alte boli epidemice)

-3. Terapeutica - s-a îmbogăţit cu remedii vegetale , aduse din re gi uni le nou -descoperite:

-America (cocaina , cola) - coaja arborelui de ci nco na (c hinina pentru malarie)

- lemnul de gaiac (pentru si fili s)

- ipecah,Hana (pentru dizenterie)

-plante alimentare - cartof, porumb, tomate etc.

- Orient - camfor, cuişoare, scorţişoară ş.a.

- Au fost introduse prima dată medicamentele chimice de către

• Paracelsus (Philippus Theophrastus Bombast von Hohenheim) (1493-1541) - elveţian de origine

germană, a obţinut titlul de doctor în medicină la Ferrar a, apoi a c2 1 ător i t în Europa Occidentală şi Centrală (a

ajuns şi în Transilvania) pentru a-şi îmbogăţi experienţa clini că ; 2 fos un an (1 527) profesor la Uni vers it ateci

din Base!; a practicat şi chirurgia de război (în Itali a, Ţăril e de Jos, '.)::-::---i2r:: a); a luptat împ o t 1-iva tra di ţi il or

medicale înve ch ite, preconizând cerceta rea şi experimentare a

35
 - a pus bazele iatrochi ·e :: -- ~ - :: =-- :a-2 a umoralismului hipocratic) care defineşte sănătatea şi
boala ca fiind ech il "r _ ·:o;:::~ :::::0: 1 ::>ul su bstantelor chimice din organism (adică structura

chimică optimă ş i re aq ii1 e :::- - :e ::::o:.:;;::: 'r:tre subs tanţe) .

- conform principii lo r iat·o.: - ~:: :::::? :: ::.::i: f1 trat ate cu medicamente chimice - a folosit preparate

(tincturi, elixiruri) de su lf : e· ar: -nor.iu cup ru, plumb, arsenic (elementele principale ale

organismului erau co nsiderate sare:! su :'u l si mercu rul ), care sunt menite a restabili echilibrul chimi c.

- a fost primul care a atras aten tia asup ra t o xi c i t ă tii medicamentelor atunci când nu se respe c t ă doza

optimă şi modul de admi nistrare

- avea o experientă clinică vastă {era a eptu l medicin ei s paqirice =contopirea alchimi.ei cu ast rologia

şi a observaţiei atente la pat ul boln avului), dobând it ă în numeroasele călătorii, astfel încât a r e uş it să

contureze tabloul clinic o n o u ă boli orofesionole (mineri, pictori), printre care astmul minerilor
!
(pneumoconioza), intoxicaţia cu arsen , plumb (saturni sm ), mercur (hidrargirismul) !
i
- a studiat din punct de vedere chimic apel e minerale şi le-a recomandat ştiinţific în t erapi e, pu nând ·-" 1
astfel bazele balneoterapiei moderne.

-4. Chirurgia - nu se deosebea prea mult de cea din Evul Mediu, chirurgii având statut inferior faţă de

medici. Cel care a revoluţionat teoria şi practica chirurgicală a fost un bărbier-chirurg cu personalitate

creatoare:

• Ambroise Pare - (1510-1590) - a învăţat meseria de bărbier- c hirurg în familie, apoi a activat la Spitalul

Hâtel-Dieu din Paris (între 1530-1533); din 1536 a activat ca maestru bărbier - chirurg în armata fran c e z ă ,

însoţind-o în numeroasele campanii din acea perioad ă; în 1554 a urmat Colegiul Sf. Cosma din Paris ş i a

devenit chirurg de robă - lungă (primul chirurg al regelui Carol al IX-iea, în 1564) .

- Contributii:

- a inventat pansamentul simplu al plăgilor de război (în timpul campaniilor militare folosea, în loc de

ulei fierbinte de soc, un pansament îmbibat cu am est ec din ulei de trandafi r, ou, terebentină) - a scr is

un tratat cu acest subiect în 1545

- a redescoperit (tot în armată) Jigatura vasculară ca metodă de hemostază (se folosea la Şcoal a di n

Alexandria) şi a descris procedeul într-o lucrare din 155 2

- considerat primul obstetrician modern (bun teoreti cian şi pract ician ), a elaborat un tratat despre

arta moşitului în 1550

- s-a ocupat cu succes şi de ortopedie, confecţionând când era cazu l ş i proteze (funcţionale)

- a inventat instrume nte chiruroicale, a perfecţionat unele tehnici operatorii şi a propus noi metode

chirurgicale

36 ·'
- întemeietorul - balisticii (ramură a medicinei legale) pentru că a explicat cum se extrage glonţul

dintr-o rană împuşcată

- memorialisticii medicale (a scris o carte despre viaţa lui de chirurg militar)

- a scris prima lucrare europeană de medicină legală (tratat despre îmbălsămare) în 1575

-5.Fizioloqia - s-a dezvoltat datorită încercării de a generaliza metoda experimentală pentru a

cerceta toate fenomenele naturii, implicit funcţiile organismului. [Între cei care au promovat metoda

experimentală s-au numărat Galileo Galilei, filosoful meterialist englez Francis Bacon şi savantul şi

filosoful francez Rene Descartes (concepţie materialist-mecanicistă, din care a rezultat teoria
reflexelor). 'Medicul Jean Femei a folosit prima dată termenul de fiziologie în „ Tratatul despre
medicină", apărut în 1544}.

- Cercetările s-au axat pe explicarea circulatiei sângelui:

- Miguel Servet (1509-1553) a urmat studii de filosofie, teologie , medicină (nu le-a finalizat) la

Paris şi în lucrările sale (teologice) a încercat să combată dogma creştină (1531 - "Erorile

trinitătii") şi să reformeze religia catolică. În lucrarea "Reconstituirea crestinismului" (apărută la

Viena în 1553) a reuşit să descrie mica circulatie (p. 169-171) cu scopul de a demonstra de fapt

ideea panteismului (Dumnezeu se află peste tot, iar în corpul omenesc se percepe sub forma

unui fluid, sângele, care circulă în întregul organism). Declarat eretic atât de cato lici cât şi de

protestanţi, a fost ars pe rug (Geneva - 1553) împreună cu cărţile sale, astfel încât teoria lui

(corectă) despre circulaţia sângelui nu a fost cunoscută de contemporani.

~

- Andreas Vesal a îndrăznit să-l contrazică pe Galen în ediţia a li-a a tratatului "Despre

structura corpului uman " (apărută la Basel în 1555), afirmând că nu există nici un orificiu în

septul interventricular (Galen explica miş ca rea de flux -reflux a sângelui prin orificiul

interventricular, considerând că inima are rol de pompă), deci sângele urmează o altă cale decât

cea indicată de Galen.

- Realdo Colombo (discipol şi succesor al lui Ves"a l la ca tedra de anatomie de la Padova) a

descris mica circulatie (ca pe o ipoteză) într-un "Tratat de anatomie", editat în 1559.

- Andreas Cesalpino (un alt profesor de anatomie de la Padova, elevul lui Colombo) a descris

mica si marea circulatie în 1569, dar le prezin tă ca fiind posibilităţi ipotetice, între alte explicaţii

posibile, fără a încerca vreo demonstraţie .

- Fabricio d'Aguapendente (care l-a avut student pe William Harvey la Padova) a descoperit

valvulele venoase (1574), dar a explicat circu l aţ i a sâng elui prin prisma teori ei lu i Galen.

37
I [Discipolul ş i- o ~~'.:::s: ::-::.:::s •:;ru, reuş ind, cu aproape jumătate de secol mai târziu, să

demonstreze ştiir.r i ::: r:- :::; _ :::: :: 'C.JJ oţie a sângelui].

I [±] După înfiin.tarea facu lt ă ţilor de iTe J ·:: - :: .r =uropo Oc cidentală o fost limitată formal practica empirică

I prin apariţia legii licenţelor. Ates tate le 1lice - ~ e 1 :" } oe practicieni se puteau
urma unui examen) sau prin acordul scr ·s '.1
obţine de la
reorului paroh din zona în care locuia respectivul
autorităţile unui oraş

vindecător.
(în

I Majoritatea celor cu
Breslele (bărbieri,
preocupări

chirurgi,
medica le om au ilegal,
moaş e) se organ izaseră încă
însă p opulaţia

din sec. XIII

îi prefera pe ei, având taxele mai mici.
şi ou continuat să funcţioneze şi în

I Re naştere. Conform specialiştilor, aceas t ă pe rioadă nu o fo st propice pentru educaţia medicală a feme ilor.

Bib liografie - V. Bologa - op.cit.; O. Drimba -o p. cit. - voi. IX-X

I - http ://womenhi story. about. co m/ Ii brary.e ncy. blwh_ i ndex .htm

- http://floonet.net/articles/witches .htm I

- R. Wynn - "Saints and Sinners: Women and the Practice of Medecine Throughout th e Ages " - in

The Journal of the American Medical Association (Jama), 2000, 283 : 668 -569

I (http ://jama.ama_ assm .org.cgi/content/fu 11/283/5/668 )

- M. Green - "Women's Medical Practice and Healthcare in Medieval Europe" - în Signs, vo i. XIV,

I l ss. 2(winter1989/p. 434-474

I SECOLUL al XVII-iea

I
!±} Supranumit "secolul circulaţiei" sau "englez" (William Harvey era englez), sec. XVII s-a caracterizat printr- o
I deosebită efervescenţă ştiinţifică în Europa de Vest, care ero în plină dezvoltare economică. Încă din Renaştere
s- qy separat şi s-au format ca discipline de sine stătătoare (erau incluse în ştiinţe ale naturii) - mecanico,
I op tico, matematico, astronomia, fizico, chimia, botanica, zoologia. Odată cu generalizarea metode i
experimentale în cercetare, s-au realizat descoperiri ştinţifice care au îm bog ăţ it medicino cu elemente noi.
• [±]în sec. XVII, medicina a devenit un corp coerent de date şi de explicaţii naturale, un sistem de cunoştinţe
de schis ochizi.tiilor întemeiate pe o bservaţie şi experiment, opunându -se tuturor curentelor fanteziste, mistice
I s au fundamentate metafizic. Din tre ramurile medicinei, ou beneficiat cel mai mult de cuceririle ş tiinţei
f iziologia şi anatomia, iar clinica medicală o fo losit cu success teoriile iatrochimiei şi io tromecan icii.

• •·

•
38

•
 1. Fiziologia - descoperirea modului de circulatîe a sângelui si explicarea stiintifică a acestuia îi aparţin lui

• William Harvey (1578-1657) - a urmat studii medicale în Anglia şi Italia (Padova) 1 iar în 1615 a devenit

profesor de anatomie şi chirurgie la Colegiul Regal al Chirurgilor din Londra (activa şi la Spitalul Sf. Bartolomeu)

- aici le preda studenţilor încă din 1619 teoria lui cu privire la circulaţia sângelui. Ca student (Padova) al lui

d'Aquapendente (între 1600-1602) a aflat teoria acestuia şi 1 fiind nerriulţumit, a întreprins numeroase

experienţe (disecţii 1 vivisecţii pe animale ligaturi vasculare) şi a reuşit să explice circulaţia sângelui folosind
1 1

metode stiintifice - metoda modelării - a cercetat curgerea lichidelor prin vase elastice (prim a dată când s-a

studiat in vitro un fenomen vital)

- metoda cantitativă - a realizat numeroase măsurători 1 calc ulând, printre altele, debitul

sanguin (circulator)

metoda aplicării legilor mecanicii (descoperite de G. Galilei) în studiul fenomenelor

biologice (implicit a fiziologiei umane)

- metoda deductivă (aristotelică) a fost înlocuită cu metoda inductivă (a lui F. Bacon), care

judecă fenomene le de la particular la general şi de la fapte la teorie

-Rezu ltatul cercetărilor sale l-a publicat în lucrarea "Cercetare anatomică despre miscarea inimii si a sângelui

(72 de paginiL apărută în 1628 la Frankfurt am Mein. În cartea sa considera inima o pompă
11
la animale 1

musculară , descria corect mica şi marea circulaţie 1 interpreta corespunzător rolul valvulelor venoase, dar

afirma că legătura între artere şi vene se realizează prin anastomoze fine (pori).

-Prin aplicarea legilor mecanicii şi hidrodinami cii în studiul fenomenelor vitale, a pus bazele iatromecanicii

(forma modernizată a solidismului din Antichitate)

- S-a ocupat şi de embriologie, punând capăt doctrinei preformiste şi afirmând că lftotul provine dintr-un ou"

("ex ovo omnia") în lucrarea "Despre generarea (nasterea) animalelorlf (1651). A fundamentat astfel doctrina

epigenetică.

• La descoperirea circulatiei limfatice au contribuit:

-Gaspar Azelius - a descris vasele limfatice ale peritoneului în 1622

-Jean Pecguet - a descris marele vas limfati c (cisterna) care-l poartă numele şi a explicat întreaga

circulaţie limfatică în 1647

• Circulatia capilară a fost descoperită de Marcello Malpighi în 166 1 când a descris capilarele si globulele
1

rosii si albe care circulă prin acestea; Malpighi a pus bazele anatomiei microscopice (histologia descriptivă şi

comparată) prin studiile efectuate cu ajutorul microsco pului pentru a explica dezvoltarea plantelor si

39
 animalelor (concluzia lu i a "os : :2 ::::::: =::-::: e se nasc din sămânţă şi toate animalele din ou); a descris

structura pielii, a rinichiul ui, a k:i:v ~ :: s: -= 2 ,1eo ~lo r pulmonare.

[Microscopul a fost cre at iniŢia l oe ::ic ::::::::-_ ,c~ sen în 1590, apoi Galilei a realizat un instrument de mărit

im aginile privite printr-o le nt ilă (16' .:. ,, cc--= ::o-ea perfe cţionat acest instrument optic (mărea de 200 de ori)
a f ost şlefuitorul de lentile Anron van eeJ.•. ennoe., olan dez, care a fost ajutat de profesorul de Groaf să-şi

om ologheze invenţia pe la jum ătatea sec. , ' 1i1_·

2. Anatomia - clinicienii care s- au ocuoat cu s ud ii anatom ice au contribuit la dezvoltarea aceste i dis cipline,

prin descrierea glandelor cu secreţi e extern § si a altor struct ur i:

-Warton a descris glanda subm axi l a ră ş i canalul excre tor

- Stenon - parotida .şi canalul excre t or

-Wirsung- canalul excretor al pancre asului

- Glisson a descris capsula fibroasă a ficatu lui

-Willis a descris circulaţia cerebrală (din punct de vedere anatomic)

3. Clinica medicală - în general, şcolile medicale aveau orientare hipocratică, marii clinicien i ai epocii , Th.

Syd enham şi H. Boerhave, urmărind aceeaşi linie în activitatea curentă.Doctorii credeau încă în teoria

u morală, conform căreia existau patru tipuri de bolnavi, ca temperament şi constituţie . Metodele terapeutice

3pi ic ate în spitale (venesecţii, purgative, vomitive, cataplasme, tincturi etc.) nu difereau prea mult de cel e din

'Tle d icina populară, însă lipseau cu desăvârşir e superstiţia şi magia .

•Theodor Sydenham (1624-1689) - supranumit "noul Hipocrate" pentru că era un clinician de e x c epţie, şi-a j'
ad us aportul atât la cunoaşterea şi tratarea bolilor, cât şi în probleme de epidem iologie.

- A descris si a individualizat numeroase boli (unele necunoscute până la el - coree a, scarlatino),

;n si stând asupra tabloului clinic al fiecă1·eia - guta , boli convulsivante (epilepsia, astmul, tus ea co nvu ls i vă), boli

si hice (isteria, mania, sindromul apatic - "spleen"l

- Încrezător în terapeutica hipocratică , afirma că remediul, ca şi cauza bolilor, se află în nat u r ă -

r:>co f!landa exercitiile fizice În tratamentul tuberculozei şi a extins folosireo opiului În clinic ă , precizân d clar

efect ele ace stuia - folosea tinctura de opiu (Para celsus utilizase tinctura de o piu ca analg ezic ) într -o so lu ţie

ca re -i purta numele: "L audanum liquidum Sydenhami"

- În domeniul epidemiologiei şi-a adus aportul prin descrierea exact ă a unor boli infecto-contagi oas e -

fe brele eruptive ale copilărie i (printre care şi rujeola) şi prin indica ţi a de a d ispersa populatia pe câmp la

ap aritia ciumei.

• Herman Boerhave (166 8-1 738) - cel mai mare clinician si profesor din Euro pa în ac ea perioadă (e ra şi

flos of, chimi st, botani st) . Activa la Scoala Medicală din Leyda (Leid:?n , Tă ri le de Jos ) u nde se dezvoltase

40
 iatrochimia, însă el încerca să realizeze o sinteză Între conceptia umoralistă si solidistă (iatrochimie şi

iatromecanică), fără a se lăsa totuşi influenţat de speculaţiile teoret ice .

- Folosea achiziţiile practice ale iatrochimiei (analiza chimică a sputei, a urinei) şi iatromecanicii

(termometrul, măsurarea pulsului ş.a.), dar insista asupra observatiei atente a bolnavului.

- A contribuit la îmbogătirea cunostintelor clinice prin descrierea edemelor, a ulceratiilor tuberculoase, a

leziunilor luetice laringiene, prin explicaţii originale, raţionale privind originea inf/amatiei şi a febrei (în bolile

febrile a sesizat importanţa urmăririi evoluţiei pulsului).

[Unii dintre elevii lui ou devenit renumiţi - G. von Swieten, care a fost fondatorul primei şcoli medicale vieneze
şi a marelui spital' din Viena, A. van Holler - fiziolog remarcabil (a studiat respiraţia, digestia, circulaţia

sângelui), s -a ocupat şi de istoria medicinei (botanică, anatomie, chirurgie) şi a ajuns profesor de clinică

medicală la Facultatea de Medicină din Găttingen].

4.latrochimia - întemeiată de Paracelsus, a luat amploare în Ţările de Jos şi în Germania meridională

- Scoala Medicală din Leyda (Leinden -Ţările de Jos)

- inaugurată în 1575, a atins dezvoltarea maximă în sec. XV II

- s-au înregistrat progrese în domeniul anatomiei, fiziologiei, clinicii medicale şi iatrochimiei, în cadrul

căreia apare o teorie nouă: sănătatea rezultă în urma echi librului {raport optim) dintre acizi si baze în

organism, iar boalo poate fi de 2 tipuri - prin exces alcalin (bazic) sau prin exces acid {în structurile

organismului), ca atare se foloseau medicamente care combăteau aceste excese.

- Alţi clinicieni de marcă din Leyda(în afară de Boerhave):

• Sylvius (1614-1672) - profesor de anatomie , a contribuit la cunoaşterea anatomiei cerebrale

- a introdus sistematic lectiile clini ce (practica la patul bolnavului); a studiat sa liva, bila , sucul

pancreatic (din punct de vedere chimic)

- a recomandat controlul diagnosticului prin autopsie, descoperind astfel "tube rculii" ca lez iuni

elementare ale ftiziei{ a identificat şi natura tubercu loasă a scrofulozei =tuberculoză ganglionară)

- a explicat aparitia bolilor prin prism a iatrochimiei, astfel încât folosea medi ca mente alcaline

sau acide (tincturi, extracte, săruri volat ile sau ule ioase, antimoniu) în funcţie de dezechilibrul

acido-bazic constatat.

• R. de Graaf - profesor de anatomie, a stud iat aparatul ~enita l feminin - a descris ovulaţia, funcţiile

trompei uterine, uterul şi foliculul ovarian, fiind de accord c Harvey că tot ce e viu provine din ou.

[În cadrul clinicii medicale se foloseau termometrizare o z ilnică, orecum si alte metode paraclinice].

41
 S.latromecanica - înte _„__c;_ _e~v (i n fluenţat de filosofia materialist-mecanicistă a lui R.

Descartes), a fost dezvolta tă de e::;.:: -" _

• Santorio Santorio (_5 6 ::. -::.535 - ;:: -.::"es - la Pa dova, a făcut cercetări cantitative sistematice (40

de ani), folosind un cânt a pen '_ :: .-~s:.:ra (orec is. matematic) şi a controla schimburile organice (a

stat aproape tot tim pul pe câ n:a ' . .'.\ descop erit astfel perspiratia respiratorie şi importanţa

menţinerii greutăţii uni fo r me pe ru asigura ea s ă nătăţii.

- În urma studiului între pri ns a scris "Desore statica animalelor" (1614), în care se vorbeşte pentru

prima dată despre bilantul energetic al o rg anis mu lui

'
- A propus ca instrum ente de cercetare paraclinică: termometrul (inventat împreună cu G. Ga li lei) ~l
pentru utilizarea zilnică şi pu/silogiu/ (in venta t de el), care măsura pulsul.

•Alfonso Borelli (1608-1679) (se ocu pa ş i cu matematica, a fost elevul lui Galilei)

- Considera functiile organismului (resp ir aţi a , circulaţia, mişcarea) determinate de legi pur mecani ce

- Anatom ia si fiziologia muschilor se explica prin mişcarea pârghiilor (oasele), care acţionau asupra

funiilor (muşchii).

- A elaborat un adevărat tratat de biomecanică : "Despre miscarea Io animale", în care, pe lângă

planşe, se găseau calcule matematice pentru determinarea forţei musculare .

L:::j Jo hann Baptist van He/mont a fost un naturalist, adept atât al iatrochimiei (explica procesele fu n c ţiona le
:Yin reacţii chimice, dirijate de fermenţi, iar pulsul şi respiraţia repartizau călduro provenită din ferm en ta.t ie; a
oescoperit acidul clorhidric în sucul gastric}, cât şi al iatromecanicii (aplica principiile biologiei can titative în
szudiile sale, astfel încât a măsurat pentru prima dată densitatea urinii).

f :Ij În sec. XVII, oamenii de ştiinţă (bărbaţi şi femei) proveneau din rândurile aristocraţiei şi burgheziei În
f orm are. Apariţia femeilor de ştiinţă (savantelor), care erau încurajate să studieze botanica, entomologia,
stronomia (se inventaseră microscopul şi telescopul}, a coincis cu Începutu/ controversei despre educaţia

t inerelor, care a continuat timp de aproape 200 de ani.

!±] Femeile, excluse din învăţământul medical superior, se ocupau de practica vindecătoare, fie că aveau

lic enţă sau nu, dar numărul lor era mai mic în comparaţie cu cel al bărb aţilor. Deşi moaşele deţineau un statut
ap arte (se organizau în corporaţii proprii sau făceau parte din breasla chirurgilor), spre sfârşitul sec. XVII au
f ost aproape Înlocuite de medici bă rbaţ i, mai ales În mediul urban.

42
 [±] Medicina casnică era larg răspândită În toată Europa, mai ales că În urma reformei protestante s-au
desfiinţat schiturile de maici şi femeile nu mai aveau nicio posibilitate de acces la medicina cultă (marea
majoritate a manuscriselor din mănăstiri a fost trimisă universităţilor). Cunoştinţele medicale căpătate În
familie le-au folosit tinerelor şi după ce unele dintre ele au emigrat în America sau Canada .

[±] Dacă în America şcolile medicale şi spitalele s-au înfiinţat de-abia în sec. XVIII, în Canada primele spitale

sunt semnalate încă din sec. XVII. Iniţial, aceste aşezăminte aveau scopuri multiple: caritabile, religioase, fiind
în general fondate de călugăriţele aparţinând diverselor ordine refjgioase. Pe lângă îngrijirea săracilor ş i

bolnavilor, se practica intens prozelitismul printre indigeni.

[±]În mare parte, nici spitalele din Europa nu erau cu mult mai evaluate. E adevărat că aveau medici şi chirurgi
cu studii superioare şi moaşe absolvente ale şcolilor de specialitate, dar îngrijirea bolnavilor revenea surorilor
din diverse ordine religioase, căci Biserico se ocupa în continuare de organizarea sistemului medical. În
capitalele importante se construiseră spitale mari (Paris, Viena ş. a.}, care încă mai aveau infirmerii destinate

adăpostirii năpăstui.tilor sorţii.

Bibliogafie - Knight, K. -17-th century AD

(http://findarticle.com/p/articles/mi_ m-2386/is_2_ 1 l 3/ai_951076 38)

-Brunton, D. The Making of Modern Medicine Medical practitioners

(http: //open 2.net/them ak i ngofm od ern med ic ine/med ic al practi tioners .htm I)
http://www.thccanadianencyclopedia.com/ index. cfm ?PgNm=TCE&Param s=A 1ARTAOO J J590

43
 SECOLUL al XVIII-iea

_-:r} Sec. XVIII, o/ "luminilor", "raţ iorc ', s-~ :=. :;:>" ~ -o ~ rinrr-un avânt ştiinţific deosebit, influenţat în mod vădit

e f ilosofia iluministă (J.J. Roussea u, Va. ~ o '=' s :J . I si oteri o listă, religia nemaiavând niciun cuvânt de spus în

:;cest domeniu. Societatea s-o moder izor s CJ[roriră debut ului revoluţiei industriale în Europa vestică), iar

::iurghezia şi - a întărit poziţiile, dat orită cresrE;ii pu terii econom ice.

- Medicina sec. XVIII a beneficiat d e descopefri le ştiinţifice (electricitatea, magnetismul), reuşind astfe l s ă

: ::monstreze excitabilitatea muscular ă şi sens ibili tatea ne r vo a s ă. Deoarece iatrochimia şi iatrom ec ani ca nu

-r 2i erau suficiente pentru a expli ca m od ul de apariţie şi de manifestare al bolilor, s-au folosit ca pun cte de

:Jl ec are noile descoperiri pentru fundam ent area unor teorii medicale (speculaţii teoretice, neverifi cate prin

::xo erimentare) sau sisteme medicale speculative . a păr ut e în prima jumătate a secolului:

1. Sistemul dinamismului organic - fundamentat de Friederich Hoffman (profesor la Fa cultatea de

·. :edic ină din Halle), care a pornit de la teoria iritabilităţii fibrelor (a lui Francis Glisson) şi a concluzion at c ă '
I

~ :sre a de sănătate rezultă dintr-un tonus muscular optim, iar boalo apare prin hipotonie sau hipertonie . t'

- ca urmare-a acestei teorii, el folosea substante medicamentoase active, care scădeau sau creşteau I"!
„,
.•
:::nu sul muscular (de exemplu - amestec de alcool şi eter, cunoscut sub numele de licoarea Hoffman)
i
- era de părere că hipotonia/atonia si hipertonia sau spasmul sunt provocate de factori externi (miasme, i
I

5_J s t a nţe toxice, factori meteorologici) care acţionează asupra organismului prin intermediul si stem ulu i !
~ "J OS (ca re, la rândul lui, determină tonusul muscular)
~I
I
- a cercetat compozitia chimică a apelor minerale şi le-a recomandat ştiinţific în medicină

2.Teoria animistă - aparţine lui G. Stahl , care afirma că sufletul senzitiv (imaterial, "anima") dir ijează
!
I

: c ate functiile organismului, în primul rând prin intermediul sistemului vascular; sănătatea e asigurat ă de

r1t ate a (echilibrul) funcţională a organismului, pe când boala reprezintă activitatea sufletului ("animei "), care
I
I

: i": de să restabilească echilibrul prin mecanisme proprii (febra, accelerarea pulsului, hemoragii spontane ) - se

-ecom anda o atitudine expectativă a medicului (ca pe vremea lui Hipocrate), considerându-se că nu trebuie

:o m bătute astfel de simptome şi semne.

3.Teoria nervistă - promo v a t ă de medicii englezi W. Cullen şi J. Brown , care se bazează tot pe teoria

rir a b ilităţii (ca şi Hoffman), insis t ând asupra importantei siste m ului nervos în geneza bolilor; s ănăta tea

·nse amnă o excitabilitate med ie a sistemului nervos, în condiţii le uno r stim uli adecvaţi (externi şi interni);

3 ectarea sistemului nervos p rin st im uli prea slabi sau prea putern ic i dete r mi n ă apariţia bolilor aton ice sau

s oasmodice.

44
 [±}W. Cullen a fost considerat "părintele neuropatologiei", pentru că 'forţa nervoasă" era considerată

principiu! de bază al vieţii, astfel Încât sistemul nervos coordonează toate fenomenele fiziologice şi susţine

"tonusul" normal al părţilor solide ale organismului.

4.Teoria vitalistă - a apărut la facultatea de Medicină din Montepellier şi a ajuns să fie susţinută de

majoritatea clinicienilor din zonă, influenţându-i şi pe cei din Paris. Vitalismul, statuat de medicul P.J. Barthez ,

afirma că în organism există o "fartă vitală" {diferită de suflet şi care nu respectă legile fizico-chimice) ce

constituie esenţa vieţii, fiind prezentă în toate organele, atât prin functii specifice (ciclul menstrual), cât şi

nespecifice (sensibilitatea, excitabilitatea şi contractibilitatea). Deci farta vitală asigură sănătatea,

'
dezechilibrul ei determinând boala.

{Organismu/ e privit ca un Întreg, iar core!atia ("simpatia") dintre diferite organe ajută {orta vitală În

mentinerea sănătătii si combaterea bolii/.

5.Materialismul mecanicist - se bazează pe filosofia materialist-mecanicistă, conform căreia

organismul uman se comportă ca o masină dotată cu simturi; în sprijinul acestei teorii, filosoful La Mettrie a

elaborat în 1747 lucrarea "Omul masină". Primatul materiei si caracterul derivat al gândirii (considerată o

secreţie a creierului) au fost susţinute şi de P. Cabanis , care a scris o lucrare cu acest subiect.

[±] Sistemele (teoriile} medicale amintite au continuat disputa Între umoralişti şi solidişti, Între adepţii forţei

vindecătoare a naturii ("physis"-u/ hipocratic) şi "intervenţionişti" (care combăteau prompt simptomele şi

semnele bolii}.
- Spre sfârşitul sec. XVIII, ca o reacţie faţă de materialism şi raţionalism, s-au constituit doctrinele si

curentele medicale heterodoxe (paralele faţă de medicina ştiinţifică; astăzi se numesc complementare) În

afară de homeopatie şi mesmerism, care se folosesc într-o formă sau alta si în perioada contemporană,

celelalte teorii (frenologia, fiziognomia ş a.) n-au s upr av ieţuit decât în istoria medicinei.

-Homeopatia modernă (terapia bazată pe prin cipiul simi litudinii a fost folosită si de Hipocr ate,

Paracelsus) a fost fondată d e către medical german Samuel Hahnemann {1755-1843). Acesta a realizat

numeroase experienţe (autoexperimente cu substanţe în difer it e diluţii) şi a acumulat cunoştinţe medicale în

călătoriile prin Europa ( a ajuns şi la Sibiu, ca medic al contelui Brucken thal , luând contact şi cu medi cina

noastră populară). Rezultatul cercetărilor complexe le- a publ icat în tratatu l "Oraanon" (1789-1796), în care

sunt enunţate şi principiile homeopatiei:

- similitudinea ("Sil]lilia similibus curantur") - reme dii:::: hom eop atice se administea z ă în cazul

simptomelor pe care le-ar provoca la omul sănătos dac ă n -ar f: diluate (în medicina noastră populară se

zice: "c ui pe cui se scoate")

45
 - dilutiile infinitezim ale - = _::-=:: - _:::::;-:ei de administrat (iniţiai se obţine un extras în alcool - tin c tură

care se diluează cu apă ) a· 2: '.: :' - _: ·-:~ : r3mâ n do ze extreme de mici în produsul final

I - dinamizarea sa/u tiilor r a~e::; : :;:?

impregnate pe m ici globule ci:: :::~::::=

- se oo ţine prin agitarea soluţiilor preparate (înainte de a fi

: :: „- - J a le t ransmite energie şi pentru a se imprima amprenta

I (informaţia) substanţ ei pe mol::cu e e Je aoă (acea sta are capacitatea de a-şi orienta structura stereo-

chimic, în funcţie de sub s t anţa dizoh 3tă

I - individualizarea tratamentului - 1ecare pacien t est e unic (Hipocrate spunea: "Nu există boli , ci

bolnavi"), pentru că simpt ome le ş1 semnele unei bol i nu sunt aceleaşi la bolnavi diferiţi , ca urma re

remediile se administrează în funcţ ie de tab loul clin ic evidenţiat (se consideră organismul un înt r eg

integrat în mediul înconjurăt o r ).

Mesmerismul şi-a luat numel e de la fond ator ul s ă u, F.A. Mesmer, care în 1778 a enunţat teoria

"magnetismului animal". Acesta este un fluid specific lum ii vi i, care generează influxuri armon iz at oare sau

dizarmonice, influenţând organismul prin intermediul sistemului nervos . Mesmer afirm a că poate emite p r in

pase energie vitală, cu ajutorul căreia vinde că bolna vu l. Pe ntru c ă unii pacienţi " răspundeau" la un astfel de

"t ratament" , s-a considerat că Mesmer este precursorul psihoterapiei moderne.

- Nu putem spună însă despre medicina sec. XVIII că a fost dominată de speculaţii teore ti ce şi doct ri ne

heterodo xe, ci de un spirit stiintific rational. Pasul hotărâtor în ieşirea medicinei din impas ul în care au

co ndus-o secole întregi de teorii neştiinţifice a fost făcut de medicul italian Giovanni Battista Morgagni (1682-

•
1771), părintele anatomo-patologiei moderne şi întemeietorul metodei anatomo-clinice în practi ca

m edi ca lă.

- G.B. Morgagni, profesor de anatomie ş i c l inică medi c ală la Padova, a publicat în 1761 lucrarea "Oesore

se diul si cauza bolilor descoperite pe cale anatomi c ă"L în care

- pentru prima dată corelează observatia clinică cu disectia anatomică (până atunci se înţele ge a prin

anatomo -patologie studierea anomaliilor congenitale)

- demonstrează regularitatea relatiei cauzale dintre leziunea anatomi că (găsită la necropsie) si simptom ele

si semnele unei boli - fundamentează stiintific principiul specificitătii (formulat anterior de Th.

Sydenham), care afirmă că fiecăr e i boli îi corespunde la ni vel de organ o modificare anatomică bine d e fini tă

- structurează materialul lucr ă rii după localizarea (zonal ă, re g io nal ă ) bolilor, apartenenta la boli

chirurgicale sau boli ale întregului organism (s istemi ce)

- a descris corect din punct de vedere anatomic ureche a medie şi in t ernă, lar ingele, structura plăm â nilor,

muşchii esogafului, c ăil e bi li are , ţesu tul adipos. Pri ntre leziunile anatomo-patologice ale sistemului

46
 nervos, menţionate în tratat, s-au numărat meningita t ubercul oasă, abcesul cerebral, hemoragia şi

arterioscleroza cerebrală.

Descoperirea percutiei toracelui, ca mijloc de investigaţi e c linică, îi aparţine medicului austriac .!:.:.

Auenbrugger (1722-1809), care a publicat lucrarea (82 pagini ) despre percuţie în 1761, la Viena. Metoda

propusă de el, prin care se puteau diagnostica bolile pulmonare (se decela sonoritatea sau matitatea sunetului

timpanic al toracelui), nu a avut impactul scontat în rândul clinicienilor contemporani.

[±]Revoluţia din Franţa {1789} a avut ca urmare, printre altele, reforma învăţământului medical şi începerea
modernizării spitalelor. Aşa a luat naştere marea şcoală clinică fran ceză, ai cărei reprezentan.ti au continuat şi

în secolul următor (alături de şcoala germană} să influenţeze teoria şi practico medicală europeană În 1 791,
Convenţia Revoluţiei a dat un decret prin care medicul şi chirurgul beneficiau de a ce laşi statut social şi

profesional, urmând aceeaşi şcoală medicală - Facultatea de Medicină şi Chirurgie - şi aveau acelaşi titlu :
doctor în medicină şi chirurgie, lucrând în aceleaşi spitale.
[±]În Rusia, de la înfiinţarea primei şcoli medicale (1707), într-un spital militar din Moscova, studenţii se
p regăteau pentru medicină şi chirurgie deopotrivă. În 1798, în afară de Facultatea de Medicină de la

Universitatea din Moscova, au luat fiinţă încă două instituţii de învăţământ medical (academii medico-

chirurgicale} în Moscova şi Petersburg.

- Marea scoală clinică franceză - a avut m eritul de a introduce în practica zilnică toat e noile metode de

investigaţie a pacienţilor şi, datorită gândiri i şt iinţific e, modern e, rep r ezentanţii ei au reuşit să a du că la lumină

c unoştinţe esenţiale despre clinica şi terapeutica unor boli.

• J.N. Corvisart (1755-1821) - profesor de clinică medicală ( a fost primul medic al lui Napoleon în 1802), a

descoperit, a tradu s si a comentat (pe larg, în 250 pagini) lucrarea lui Auenbrugger despre percutie, publi câ nd-

o în 1808. Deja în 1806 îi apăruse "Trotat asupra bolilor de inimă", în care expunea pentru prima dată

principiile metodei anatomo-c linice. Recomanda folosirea în c lin ică a exa menului obiectiv al bolna vu lui, în care

includea percuţia şi utiliza pe larg metoda anatomo-clini că.

• M.F. Xavier Bichat (1771-1802) - a pus bazele histologiei moderne prin clas ificarea si de scr ierea

tesuturilor organismului

- a de scri s - 3 categorii de membrane - muco ase, seroase , fibroa se

- 21 de tesuturi care formează sisteme tisu lare (concept anato mo-funcţ iona l)

- a cla sificat - ţesuturile , organele, aparatele - pe prin cipiul un 1 tătii func tion ale

- a explicat - apariţia bolilor de sistem prin ubicu itatea tes utur il or în dive rse organe (ţesuturi de acelaşi

fel în organe diferite)

- a publicat în -1 800 - "Tratat despre membrane"

.•

47
I
I -
-1801 - ;. - ::;~:: - :: :::: -::-::

a demonstrat că b a::: :: 2 ::::::::

j a o lico t ă la fiziologie si medicină"
: :=:::zc la nivelul tesuturilor (a făcut legătura între procesele

I morfopatologice şi starea de c :<: 2 :::·::f guând astfel descoperirile epocale datorate discipolului său

• T.H. Laennec (1781-182 6) - î t e"l:: =~ c:" _I an atomo-patologiei microscopice (la nivel de tesut, spre

deosebire de anatomo-patolo gia lu i . 1 r.sagr», care descria aspectul macroscopic al organelor) .

I - elev al renumiţilor X.-Bicha t şi J. . Co : 1sa , a des ch is cursul oficial de anatomo-patologie la Paris, în 1803

- pe lângă percutie şi metoda a natomo - cl i nic ă , pe care le folosea în practica zilnică , a inventat şi metoda

auscultatiei mediate cu ajutoru l stetoscopului (co nfecţion a t de el în 1816, iniţial din hârtie, apo i din lemn ).

A publicat în 181~ (la Paris) - "Trotat asuoro auscultat/ei mediate", considerat de iatroistorici actul de

nastere al medicinei moderne.

- rezultatul cercetărilor anatomo -pat ologi ce>, des făşura t e într -o perioadă de peste 10 ani, s-a concretiza t în

I 1816, anul apariţiei "Trotatului de onatom o-potologie"

- a creat clinica şi patologia modernă a bolilor pulmonare (cadrul nosologic), devenite clasice cu timpul.

I Astfel - a descris corect clinic si anatomo-patologic bronsiectozio, pneumotoraxul, gangrena pulmonară,

emfizemul, pleureziile, astmul, pneumoniile
-a pus bazele ftiziologiei moderne, prin crearea unitătii nosologice a diverselor forme lezionale~

localizări ale tuberculozei (a specificat cum se obţine diagnosticul precoce al bolii prin percuţie şi

auscultaţie)

- a descris ciroza atrofică a ficatului (se numeşte Laennec) descoperi t ă în timp ce studia un caz de pleurez ie.

'. ±} Denis Diderot şi Jean Le Rond d'Alambert ou publicat "Enciclopedia artelor, stiintelor si mese riilor" (o do ua
, Jm ăt ate a sec. XVIII}, în care ou realizat o sinteză a întregii ştiinţe contemporane, medicino fiind bine
' '?pr e z entată (anatomia patologică constituia un capitol distinct).
- În sec. XVIII a avut loc procesul de scindare pe ramuri a medicinei şi au apărut discipline noi - embriolog ia,

ediat ria, psihiatria ş.a .. Fondatorul embriologiei stiintifice a fost Friederich Wolff, care a elaborate teoria

epigenezei - conform acestei te o ri i, organele fătului se dez v olt ă din foiţe germinative .

. -=:]Problema bolilor infecto-contagioase persista În Europa sec. XVIII - s-au semnalat epidemii de fe bră tifo idă,

rifos exantematic, difterie, holeră, malarie, ciumă şi variolă . Doar pentru aceasta din urmă se cunoşte a metoda
oe combatere specifică, adică voriolizorea. Oesi se folosea din An tichitate, variolizarea se păstras e doar În
un ele zone şi se realiza de către persoane fă ră pregătire medicală . Din Orient ul Apropiat, metodo empiric ă s-a
oropagat în Europa la începutul secolului, ad usă de medici (unul din tre ei o fost Iacob Pilarino) sau de persoane
aorticu/are (Lady Mary Montag u). Ac eşria au încercat să ex tindă vario!izarea la m ajoritatea populaţiei, da r
'.Jvând în vedere numeroasele acCJ°oen~e păru te, s-a renuntat treptat la jolos 1reo ei.

li 48

li
li
 - În 1798 medicul englez Edward Jenner (1749-1823) a an un;at des: operirea vaccinului antivariolic (pentru

prima dată se folosea un procedeu ştiinţific de combatere a bolilo r infecto-co ntag ioase) .

- Deşi medicina făcuse progrese mari în Europa Jlumi nism ulu i, igiena pu b li că şi urbanismul încă lă sau de

dorit. În ţările puternic industrializate, au început să se ia măsur i de pro tectia muncii si de igienă publică .

Medicul german J.P. Frank (1745-1821) a fost considerat întemeietorul igi enei ca specialitate medicală şi al

medicinei sociale. A publicat în 1780 tratatul "Sistemul unei aolitii sanitare complete", care cuprinde toa te

domeniile igienei şi toate aspectele medico-sociale ale omului din în treaga v i aţă. Autorul accentua import anta

profila xiei medicale (adică măsurile luate de către medi c) şi a ce le i "de sta t" (măsurile luate de autorităţi).

[±] Conform cercetătorilor contemporani, mişcarea feministă o debutat în sec. XVIII, primul val (etapă) fiind
perioado în care femeile ou luptat pentru drepturi legale (educaţie, vo t), înce rcând în general să schimbe

percepţia şi atitudinea societăţii faţă de inferioritatea "sexului "slab".

[±} Societăţile ştiinţifice s-au înfiinţat în Europa vestică începând cu sec. XVII I. Pe ntru că femeile nu e[au
acceptate, olandezele s-au hotărât, în i 785, să fondeze Societatea Stiinti(ică pentru Femei (prim o de acest fel

din lume}, la Middleburg.

[±} Dacă în Anglia şi Franţa emanciparea femeilor era vizibilă în saloanele înaltei s ociet ă.ti, un de femeile moi

mult sau mai puţ in avizate discutau subiecte filosofice , culturale, ştiinţifice la ordinea zilei, în alte ţă ri europene
femeile chior se implicau în ştiinţă, făcând descoperiri importante sau practicând medicino.
- Prima femeie care a obţinut un doctorat în medicină (1754) de la o universitate germană (Halle) a fost

Dorothea Christiane Leporin-Erxleben (1715-1762) . Ea n-a fost o excep ţie , având în ved ere că în Italia se

păstrase tradiţia educaţiei universitare a femeilor. Astfel, la Bologna au absolvit medi ci na Maria Dalle Donne ,

în 1799, Anna Morandi Manzolini şi Laura Maria Caterina Bassi. Laura Bassi a fost profesoară de anatomie doi

ani, apoi de filosofie şi timp de 28 de ani a predat (la domiciliu) cursu ri de fizi că newtoniană . În 1 745 a deven it

prima femeie membru al Academiei Benedictine . A doua femeie membru al renumitei academ ii a fost Moria

Da/le Donne (în 1829, când era profesoară de obstetrică la Bologna) . Anna Manzolini a ocupat catedra de

anatomie (de la universitatea absolvită) ca lecţor, apo i ca profesor (din 1755 ). S-a remarcat în toată Eu ropa

datorită modelelor anatomice de ceară , confecţionate cu atâta acurateţe, încât au const itu it arh etipuri pentru

st udiile anatomice până în zilele noa stre.

Bibliografie -V . Bologa - op. cit.

-Mirski, M .B.-"Hospita I Schools in Russia in the Centu ry"

http ://ishm2006 hu/sc ientific /ab stract php"'f 0=: -

- http ://cn.wikiped ia. org iwik i/ \\'Ol11 en _ i11_ medec1n:::
 SECOLUL al XIX-iea

I [±] Revoluţia franceză, dezvoltarea ecc;r ~ .:j o srotelor industrializate (care a condus la urbanizare, creştere

de mografică, probleme de săn ătare puo1..:ă s1 soorirea nu mărului de boli profesionale}, revoluţiile din 1848,

pierderea influenţei Bisericii în conducerea statelor ou reprezentat factorii determinanţi în modernizarea

societăţii sec. XIX în vestul Europ ei.

[±] Revoluţia industrială, începută În sec. XVIII în lum ea ves tică, o continuat în sec. XIX, determinând o rapidă

dezvoltare economică şi implicit favorizarea descoperirilo r ştiin ţifice. S-au realizat progrese mori şi în domeniul
'
m edicinei {cunoaşterea şi trotarea multor boli), iar chirurgia o căpătat statut de disciplină ştiinţifică.

[±] Printre marile cuceriri ştiinţifice ale sec. XIX se numă ră şi teoria evoluţionistă a naturalistului Charies

Darwin (1809-1882), expusă În lucrarea "Des pre originea speciilor" (1859), în urma căreia a renăscut interesul

pe ntru cercetare (mai ales anatomie comparată şi fiziologie) . O altă descoperire importantă a fost cea a

biologului austriac Gregar Johann Mendel (1822-1884), ale cărui legi în transmiterea caracterelor ereditare au

ous bazele geneticii. Lucrarea sa "Experimente despre hibridizarea plantelor" (1866} n-a avut impactul scontat

în lu mea ştiinţifică decât la începutul sec. XX. .,;:.I

~(- 1
~'
- Dreptul la sănătate a fost unu l dintre "drepturile omului" pretins de lucră tori în timpul Revoluţiei franc eze - ''
de aceea revoluţia medicală a sec. XIX a început în Franţa. Din marea scoală de clrnică medicală franceză mai

făce au parte următorii medici:

- F.J.V. Broussais (1772-1838) - chirurg militar, apo_i profesor de patologie generală la Paris, a susţinut

teoria conform căreia există o interdependentă fiziologică între diverse organe, bolile având la bază procesu l

de iritabilitate intestinală (transmisă prin intermediul sângelui în întregul organism) - ca urmare, re comanda

un tratament drastic, prin sângerare (lipitori etc.).

- P.F. Bretonneau (1778 -1862 ) - cl inician renumit în domeniul bolilor epidemice , s-a ocupat în mod

spec ial de anatomo-patologia acesto ra - a descris corect din punct de vedere anatomo-clinic (într-un tratat

a părut în 1826) febra tifoidă (cu gangl ionii limfatici abdominali inflamaţi) şi difteria (cu falsele m em brane

ca racteristice), subliniind faptul că ex istă le zi uni specifice în aceste boli (ş i în altele) şi ava nsând ipoteza

speci ficitătii cauzale în bolile contagioase .

- J.B Bouillaud (1796-18 81) - adept şi continuator al metodei anatomo-cli nice, s-a remarc at printr-un

t alent deosebit clinic şi dida ctic (profesor apreciat), contribuin d la îmbogătirea cu noştinţelor m edica le în

neurologie (în 1825 a localizat ce trul limb ajului) şi cardiologie (în 1835 a afirmat c ă majoritatea cardiopati il or

valvulare sunt de origine re umat ismală )

50
 - Metoda experimentală fusese aplicată în studiile de fiziologie încă din sec. XVII, însă de-abia medicul

francez Claude Bernard (1813-1878) a reuşit să impună aceast ă meto dă de cercetare ştiinţifică în medicină,

fapt pentru care e considerat fondatorul medicinei experimentale .

[±] Câţiva dintre precursorii dr. Bernard au fost:

• J.P. Muller - a enunţat "legea energiei specifice a organelor de simt", conform căreia orice organ de
simţ răspunde prin senzaţie proprie (determinată de energia specifică), indiferent de excitant şi de locul de
aplicare a excitantului.
• L.F. Helmholtz - a înregistrat grafic controctiile musculare

- a studiat probleme de acustică si optică aplicate la fiziologia organelor de sim .t

• F. Magendie - s-a ocupat de fiziologia aparatului cardio-vascular şi o digestiei
- a prevăzut posibilitatea sintezei substantelor organice
- fondatorul patologiei experimentale (reproducerea bolilor umane la animale)
- Claude Bernard a publicat în 1863 tratatul "Introducere în studiul medicinei experimentale" , care a

constituit actul de nastere al fiziologiei moderne. În urma cercetărilor sistematice pe animale

- a descoperit - functiile glicogenolitică si glicogenică ale ficatului

- rolul glandelor salivare, intestinelor, pancreasului în digestie

:_a stabilit relatia SNC cu metabolismul glucidic (originea centrală a glicozuriei se află în ven triculul IV)

- a demonstrat - existenta şi rolul nervilor vasomotori în fiziologia organismului

- a cercetat glandele cu secretie internă , determinându-le rolul în organism - fondatorul

endocrinologiei

- a creat conceptual de homeostazie, afirmând că mediul intern, care asigură continuitatea şi echilibrul

funcţiilor vitale, are o compozitie constantă

- a efectuat studii de farmacologie şi toxicologie , relevând acţiunea curarei {cu aplicaţii în chirurgia

actuală), a stricninei şi a monoxidului de carbon

Scoala medicală germană l-a avut ca reprezentant de frunte pe Rudolf Virchow (1821-1902) . Prof.esor de

anatomo-patologie la Wi..irzburg şi Berlin, el a insistat asupra folosirii micro.scopului în cercetarea proceselor

patologice (la necropsie), ajungând astfel la concluzia că celula reprezintă elemental morfologic din care este

alcătuit întregul tesut viu. Teoria sa , expusă în lucrar ea "Pato /oaia ce lu lară", apărută în 1858 la Berlin, explica

aparitia bolilor prin modificări la nivel celular. Lui Virchow îi apart ine afirmaţia " orice celulă ia nastere din altă

celulă" , care con.stituie piatra de temelie a medicinei mod erne. În urm a numero aselor studii efectuate

- a descris arteritele, pigmentii biliari, fibrina

- a descoperit noi entităti nosologice - /eucemiile trom bozo . errcc i1 0

51
I
I
I ioertrofiei ganglionului supraclavicular în neoplasmul gas·tro-

I
fragmente de tesut pre le a::: :- - _ -~ ~a oi n t u mo ra respectivă.

I [±} Clinicienii englezi au contribui~ o r:5rc„.i CJr Io cunoaşterea anatomo-c/inică a unor boli, care astăzi le

poartă numele - Thomas Addis on o oesc s r s '.lficie n ţo glan delor suprarenale

I -Richard Briqht a diog os ~:ca '

- Thomas Hodqkin a des co ae ri ccn cerul

" e. rito acută şi cronică

ţesutul ui limfatics

• - James Parkinson o studiat bo flle corn ice ole sistemului nervos

- Robert James Gro ves o defin it clinic hipertiroidia cu guşă şi exoftalmie .

• [±]Intensificarea

unar discipline
activităţii

(specialităţi)
de cercetare În diverse dom enii medicale şi chirurgicale o condus la individualizarea

distincte: ps ihiorria, neurologia, endocrinologia, pediatria, ftiziologia, bolile

infecto-contagioase şi ortopedia, oftalmologia, ORL, urologia.

- Chirurgia a căpătat în sec . XIX aspect ştiinţific, deoarece pe lângă metoda anatomo-clini că (ap lica tă de

chi rurgii englezi J. şi W. Hunter şi dezvoltată de C. Dupuytren), a mai beneficiat de două de_?coperiri I
· e v oluţ ionare : anestezia (care asigura confortul operator) şi combaterea infectiilor post-operatorii (cu ajutorul i
antisepsiei si asepsiei) .

-Anestezia generală prin inhalatie a fost o descoperire a şcolii americane de medicină:

• 1842 - chirurgul Crawford Long din Jefferson (statul Georgia) a operat o tumoretă latero- cer v i c a l ă

folosind vapori de eter ca anestezic, dar nu a comunicat realizarea sa .

• 1844 - dentisul Horace Wells a încercat protoxidul de azot (gaz ilariant) pentru o ex tracţi e dent a r ă,

însă experimen tal nu a reuşit.

• 1846 (16 octombrie) - dentistul William Morton a propus eterul sulfuric drept anestezic, operaţ i a

respectivă fiind realizată la Boston de către profesorul J.C. Warren. Demonst r aţia a fost o r euşită

răs unătoare (pacientul nu a simţit durerea timp de aproape o oră), astfel încât metoda s-a extins rapid

în America şi Europa (se folosea deja în noiembrie la Londra şi Paris, în decembrie la M oscova, iar în

ma rt ie 1847 a fo st utilizată la Spitalu l Colţea, de către chirurgu l -şef Risdorfer).

• 1847 - scoţia nul J. Simoson a introdus în practice an este zia cu cloroform.

.·=.· În 1884 Koller fo los es te _ , ·'T'e·e ~ ;; ilati i de coc aină pe conj u nctivă , apoi Halste d, Rec/us si Schleich pun la

= -~ t an estezia loca lă P ~-2 :::_-:: :e -;:: i di a n ă o realiza t-o Quincke in 1891, iar În 1899 a fos t utilizată

-3 - ia1estezia l n sco c~ · _-=: ::: ::: -~ ~-:? :: :? ' . Ce le brul chirurg rus i ' - ' :J :J O/ a fo losit narcozo cu eter şi În
 - Antisepsia (evitarea complicaţiilor septice, adică a infecţiilor intraoperatorii} - precursorii acestei

descoperiri au fost un american şi un maghiar, iar cel care a aplica t-o în clinica chirurgicală a fost un

scoţian.

• 1842 - Oliver Holmes, specialist în obstetrică-gine co logie la Universitatea din Boston, a propus

sp ălarea pe mâini cu clorură de var a persoanelor care intrau în secţia clinică a maternităţii, fapt care a

condus la scăderea mortalităţii post-partum (dup ă naştere }, însă procedeul nu s-a extins la alte clinici

• 1847 - lgnaz Semmelweis, obstetrician la Viena, a studiat cauza febrei puerperale (apărută la lăuze)

şi a concluzionat că este o infecţie a sâ ngelui, determinat ă de proteine dezagregate (studenţii şi med icii

veneau din sala de disecţie direct în sala de naşteri), fapt pentru care a recomandat spălarea pe mâini

cu clorură de var; rezultatul aplicării acestei metode (scăderea semnificativă a îmbolnăvirilor în secţ ia

clinică a maternităţii) 1-a comunicat la Societatea de Medicină din Viena, c~re a apreciat descoperirea ;

procedeul s-a folosit ulterior în toate secţiile chirurgicale din Viena (se spălau şi sălile de operaţie)

• 1867 - Joseph Lister a pornit de la lucrările lui L. Pasteur (în care acesta se referea la fermentaţie şi

putrefacţie ca fiind procese produse de fiinţe microscopice) şi a definit antisepsia ca pe o metodă

co mpl exă de combatere a infectiilor operatorii (determinate de fiinţele amintite de Pasteur), bazată pe

folosirea acidului fenic (în diluţie slabă, se pulveriza în sala de operaţie, pe pansamente şi servea la

spă latul mâinilor chirurgilor) - metoda lu i s-a impus în chirurgie.

- Asepsia (distrugerea microbilor preoperator) a fost idea lui L. Pasteur, care şi-a prezenta t lucrarea " Teoria

microbilor si ap/icatiile sole Jo medicină si chirurgie" în faţa Academ iei de Medicină din Paris, în 1878. Cu

acest prilej, a expus părerea lui cu privire la ceea ce ar trebui să facă orice chirurg înainte de operaţie:

instrumentele, halatele, câmpurile operatorii , pansamentele trebuia fi erte la 100°C (cel puţin 30 de

minute), iar mâinile se treceau prin flacără de câteva ori.

- Profesorul F. Terrier, care activa la Pari s, a fundam entat met oda asepsiei şi a introdus-o în clini ca

chirurgicală curentă începând cu 1880. Între 1886-189 2 a perfecţionat procedeul prin fo losi rea

pupinelului şi autoclavului (aparate speciale pentru sterili :i are ). În curând, această practică s-a extins în

toată Europa.

- Chirurgul american W.S.Halsted, unul dintre cei care a pus la punct anestezia locală , a inventat în

1884 mănusile chirurgicale (iniţial erau confecţ ion ate di n bumbac), ca măsură de asepsie

- Una dintre cele mai mari realizări medi ca le ale sec. XIX a cons~ituit - o teoria microbiană a bolilor infecto-

contagioase. Ea aparţine atât chimistului francez Louis Pasteur (1822 -1 89 5 }, cât şi medicului german Robert

Koch (1843-1910), care au descoperit-o în mod independe nt .6.mbii sunt recu noscuţ i drept fondatori ai

microbiologiei .

53
 - Louis Pasteur s-a ocupat '.li: s:_ :: _ : si'T'e r iei moleculare, de cercetarea fermentatiilor alcoolice, lactic e,

apoi a demonstrat falsit at ea tec ·= ;::::-::-a: ei spo ntane (care afirma că ge rme nii apar spontan în procesele de
fermentaţie şi putrefacţi e ) . A e~ecc L:::: ·-acest sco p câteva experimen te simple [celebru e cel prin care a dus

câ teva baloane de sticlă cu bulion ( Z:?:Jmă de carn e) în Munţii Pirinei; baloanele aveau gâtul îndoit, însă aerul
-~)

p utea să intre în ele, astfel încâ t lichid a fe m e ntat] în urma cărora a dovedit că microorganismele se află în -~

at mosferă şi provoacă fermentaţ ie sau putrefacţi e , în funcţie de specificitatea lor.

-A studiat bolile contagioase la an i male si la oameni, avansând ipoteza că acestea se datorează unor

microbi specifici, pe care a r euş i t s2 -i vizu alize ze la microscop, să-i de sc ri e şi să-i fo l osească la

prepararea unor vaccinuri (împr eună cu co labo rat orii), demonstrând astfel veridicitatea ip otezei sal e

- 1861- a descoperit primu l microb anae rob (Pasteure/la avium)

- 1878 - a evidenţiat microbul holere i gă in il o r ş i l-a folosit în cu lturi pentru imunizare (primu l va ccin

l-a utilizat în 1880)

- 1877-1881 - a dovedit rolul bacilului cărbunos (antrax) în etiologia bolii şi a folosit vaccinul

anticărbunos preparat în 1881

- 1880-1885 - în colaborare cu medicul francez Emile Roux {ca re a creat vaccinul) s-a ocupat de

vaccinarea preventivă în turbare, care a fost ap li cată prima dată la om în 1885

- 1878 - a apărut tratatul "Teoria microbilor si aplicatiile sale În medicină si chirurgie " (co-autori J.
Joubert şi Ch. Ed . Chamberland), prin care s-au pus bazele bacteriologiei medicale ca stiintă.

- 1885 - a formulat postulatele privind specificitatea bolilor infectioase , sublini ind importanţ2

agresivităţii microorganismelor patogene în producerea bolii; a elaborat primele ipoteze asup ra

patogenezei {mod de apariţ ie a bolii) în bolile contagioase , relevând rolul şi modul de ac ţ i une al

agentului patogen în funcţi e de poarta de in tr are, distribuţie în organism, că i de eliminare şi de

contaminare.

-Robert Koch, co-fondatorul bact eri ologi ei {p rin susţinerea teoriei specific ităţii bo lil or infecţioase), nu a avut

to tuşi încredere în posibilitat ea atenuării vi rul en ţ e i microbilor patogeni în scopul preparării vacc inu rilo r.

- Contributiile lui la cunoaşterea bolilor con tagioase sunt următoar e l e :

- a izolat bacilul - antraxului - 1877

-tuberculozei - 188 2 (a prep arat tuberculina, pe care o co nside ra substanţă terapeutică )

- a izolat vibrionul holeric - 1883

- a introdus noi metode de cultivare si izolare ale microbilor pe medii solide (agar-agar, cartof etc.) si a

pus î~ ev idenţă agen ţii pa togeni prin coloratii specifice {H . Hoffman a introd us coloraţia cu carmin si fuxină

54
 în 1875; P. Ehrlich - coloraţia pentru microbii acido si alcoolo' rezis tenti - în 1882-83; H.C. Graham a

recomandat coloraţia dublă cu violet de qentiană si fuxin ă - în 1892)

- a elaborat (între 1878-1884) "Postulatele (legile) lui Koch " , care su nt valabile şi astăzi în stabilirea

etiologiei bolilor infectioase - pentru ca un germen microbian să fie agentul cauzal al unei boli contag ioase

trebuie -1.- să fie izolat din toate organismele ce au prez entat boala re s pectivă

- 2. - să poată fi izolat şi menţinut pe medii de cultură

- 3. - să producă aceeaşi boală , după inoculare la animale de laborator (generaţii succesive)

- 4. - după izolare de la animalul bolnav, să poată creste din nou în mediul de cultură

Savantul a primit în 1905 premiul Nobel (fiziologie sau medicină) pentru descoperirea bacilului

tuberculozei , care astăzi îi poartă numele.

[±] Perioado de la sfârşitul sec. XIX şi Începutul sec. XX a fost supranumită "Epoca de aur o microbiologiei",

deoarece mulţi medici s-au ocupat de ce rcetare şi ou descoperit agenţii patogeni ai unor boli infe cţioase,

aducându-şi astfel aportul la cunoaşterea şi combaterea lor:

-1882 - Fr. Lăffler si P. Frosch au evidenţiat bacilul morvei

- 1883 - E. Klebs - bacilul difteriei

-1884 -A. Nicolaier- bacilul tetanic

- 1884 - G. Gaffkv a izolat În stare pură bacilul febrei tifoide

- S. F. Rosenbach - descrie şi izolează streptococul

-1885 - T. Escherich - a izolat colibacilul (Escherichia Coli)

- A. Hansen a evidenţiat proteusul

- 1886 -A. Frunkel a cultivat pneumococul În stare pură

-1887 - O. Bruce a izolat agentul febrei ondulante de Malta (Bruce Ila Melitensis)

-1894 -Al. Yersin si Sh. Kitasato au descoperit şi au iz olat microbul ciumei (Yersinia Pestis)

[i-}În 1900 s-a descoperit agentul etiologic al febrei galbene, iar în 1903 microbii care produc leishmanioza

şi tripanosomiaza. Schaudinn si Hoffman au evidenţiat spirocheta ce determină apariţia sifilisului (în 1905).

- În sec. XIX s-au introdus în practică noi mijloace de investigare paraclinică , unele dintre ele fiind folosite şi

în ziua de azi. Astfel, Joseph Jackson Lister a îmbunăt ăţit microscooul, ataşând u-i mai multe lentile (1826) , iar

opticianul C. Zeiss din Yena 1-a perfecţionat din punct de vedere tehnic; me dicu l ge rman Carl Lu dwig a inventat

kimoqroful (1847) pentru înregistrarea activităţii mu scu lare; Wilhelm Conrad Rontgen a descoperit în 1895

razele X; olandezul Willem Einthoven a pus la punct în 1900 elecrr cardio graful (a primit Nobelul pentru

fiziologi_e şi medicină în 1924) .

..
55
I
I [±] W.C. Rontqen {1845- 1923 - :;--:,_:?5'.Y oe fizică experimentală la Universitatea din Wurzburg, a realizat

epocala descoperire În noap teo ae s:r? 9 oie mbrie, iar pe 22 decembrie a efectuat prima radiografie din
I lume (mâna soţiei sale Bertha}..=?es:Je'.: :•,• ' Odio grafie, care a uimit marile laboratoare şi societăţile ştiinţifice
ale epocii, a convins omenireo de a100 -? a c :: os eb i tă a descoperirii, care a revolu ,t ionot toate ştiinţele, inclusiv

I medicina. În câţiva ani s-a tre cu t de Io urilizareo rozelor X În stabilirea diagnosticului diverselor boli Io trotarea

unora dintre ele - lupus eritematos În 1897, epitelioame În 1899, leucemii în 1902.

I - De-a lungul sec. XIX s-a încerca t rezo lv area alto r două probleme legate de sănătatea populaţiei -

modernizarea spitalelor şi reglementarea leg islatiei privind sănătatea publică.

[±}Reforma spitalelor s-o realizat spre sfârş i t ul sec. XIX, necesitând mult timp şi importante resurse materiale .

S-a trecut treptat de la c/ericalizare (controlul total al Bisericii) la confesionalizare (infirmierele şi surorile de

caritate făceau parte din diferite ordine religioase) si În f inal spre laicizarea spitalelor (personal în între gime

laic). În decursul sec. XIX, spitalele erau construite de c ătre municipalitate (uneori din donaţii particulare}, însă

creşterea demografică În marile oraşe vest-europene a determinat Biserico (protestantă şi catolică) să se

implice În fondarea unor astfel de instituţii (cu personal de îngrijire religios). Dacă Io început de secol spitalele

erau destinate În primul rând activită.tii caritabile, după 1850 acestea s-au transformat în centre moderne de

tratament, de învăţământ şi cercetare. Medicii apreciau surorile de caritate, dor preferau să colaboreze cu

infirmiere laice instruite (în instituţii speciale}, acesta fiind unul dintre factorii care o condus spre laicizarea şi

modernizarea spitalelor.

[±}Una dintre primele ţări în care s-a pus problema legislatiei pentru sănătatea publică o fost Marea Britanie,

unde un rol important în aplicarea măsurilor necesare asigurării sănătăţii populaţiei l-au avut Edward

Chadwick şi Florence Niqhtinqale . Primul o atras atenţia asupra prevenirii epidemiilor prin salubrizare a

oroselor si obligativitatea vaccinării antivariolice, iar cea de -o doua a militat pentru conditii de igienă strict ă în

spitale, ceea ce s-o realizat atât pentru militari, cât şi pentru civili. Ea a reuşit să transforme ocupotio de

infirmieră ("nurse") Într-o profesiune respectată, prin crearea unei şcoli moderne de infirmiere.

±}În Anglia începutului de secol XIX o trăit o femeie care a practicat chirurgia, deghizându-se în bărbat. James

Barry (1795-1865), pe numele ade v ărat Marqaret Ann Bulklev, o absolvit Colegiul de Medicină ol Universitătii

din Edinburqh în 1812 şi Colegiul Rega l de Chirurgie din Londra În 1813. Coriera de chirurg şi-o Început-o în

armată (la Spitalul Militar Regal din Plym outh) şi o continuat să practice chirurgia militară până la pensionore

(1864). Dr. Barry s-o dovedit f oarte bin e pregătit profesional, bun organiz ator, reuş ind să amelioreze condiţiile

de viaţă ale soldaţilor şi chiar ale indigenilor din colonii unde o fost trim is să lucreze (India, Africa de Sud etc.).

a Cape Town a efectuat (1815 sau 1817) prima operatie de cezariană din Africa, în urma căreia ou

s u pravieţuit şi mama şi copilul (intr -o p erio adă în care nu exista u asepsia si an tisepsia). A murit de dizente rie în

56
 1865 şi la înmormântare (cu onoruri militare) s-a constatat că era fem eie. Ca urmare, Armata britanică a
hotărât să sigileze documentele privitoare Io James Barry pentru 100 de ani.

[±} De cealaltă porte o Oceanului, în America, situaţia medicinei era diferită faţă de Europa. De-abia într-a
doua jumătate a sec. XVIII apăruseră primele şcoli de medicină şi spitale (moi mult instituţii de caritate creştină

decât de îngrijire medicală), astfel încât în anii de început oi sec. XIX nu existau decât câteva instituţii de
învăţământ şi de practică medicală. Majoritatea celor cu preocupări medicale erau vindecători sau moaşe şi

bărbieri instruiţi în familie.

[±}Învăţământul medical dura de la două luni Io 2 ani, nu prea existau facilităţi pentru practica Într-o clinică şi

nu se cereau diplome de absolvire a liceului Io admitere. Medicii instruiţi nu aveau de oferit un tratament cu

mult mai eficient decât al vindecătorilor emigranţi sau indigeni, a căror activitate a fost interzisă în 1830. Ca

reacţie la această măsură s-o constituit "Miscareo populară pentru sănătate", iar câţiva ani moi târziu a

început miscarea feministă organizată (care punea accentul pe sănătatea femeilor şi dreptul de a urmo studii
·medicale}.

[±} În acest context, Elizabeth Blackwell (1821-1910) a reuşit să se Înscrie (1847) şi să absolve (1849)
ne îns em natul Colegiu Medical din orăşelul Geneva (statul New York), devenind astfel prima femeie-medic din
America.

[±}În 1847 s-a înfiinţat Asociotia Medicală Americană (AMA), în ideea de reorganizare o corpului medical. La
Boston, Samuel Greqorv o fondat în 1848 Colegiul Medical pentru Femei, iar dr. Bortholomew Fusse l o pus
bazele Colegiului Medical pentru Femei Pennsylvania din Philadelphia, în 1850.

[±}Încet dor sigur, femeile din SUA şi-ou căpătat dreptul Io studii medicale şi ou început să practice (în general

îngrijeau femei şi copii) cu destul succes. În 2-3 decenii, au rezolvat problema educaţiei şi instruirii medicale,

înfiinţând colegii şi spitale pentru femei, după care ou pornit ofensivo pentru admiterea În divers e ramuri
medicale şi chirurgicale, co şi în corpul didactic al universităţ ilo r de prestigiu De asemenea, ele s-au alăturat

mişcării feministe, militând pentru votul universal.

[±} În Europa, într-o doua jumătate o sec. XIX, câteva universităti au permis accesul femeilor la facultăţile de
medicină, chior dacă societatea timpului nu era pregătit ă pentru acceptarea lor. În 1861 ou fost admise

studente la Academia Medico-Chirurgicală din Sankt-Petersburq, da r peste 3 ani guvernul le-o exclus de Io

cursuri. O porte dintre ele s-au mutat la Zurich, unde tocmai se luase hotărârea de o primi studente Io

facultatea de medicină (1864), astfel încât primo femeie care o ob tin ut titlul de doctor în medicină de Io o

universitate europeană o fost rusoaico Nadejda Sus/ova, în 1867.

57
I
I (±] Facultatea de Medi cin ă

fiind englezoaica Elizabeth Garre t

a1n °o.': c ~/:- ·s f em ei la studii În anul universitar 1867/1868, prima

-- .: 7 (a dou a femeie-medic din Anglia). Prima femeie din Franta cu

absolventă

I doctorat În medicină (Paris, 1875j o ,:cs : M adelein e Gebelin Bres.

(±} În Anglia, nicio şcoală medica lă s L uni• ersita te nu primea femei la studii, aşa că femeile care voiau să
I practice medicina s-au Îndreptat spre Zurich şi Paris. Cea care s-a implicat activ În promovarea Învăţământului
medical pentru femei în Marea Britanie o fost Sophia Jex-Blake, care a înfiinţat, împreună cu Elizabeth

Blackwell şi Elizabeth Garrett, Scoala de Medicină pentru Femei la Londra, În 1874. Universitatea londone ză a
admis femei la studii În 1878, iar cea din Edinburqh, Începân d cu 1892.
[±] Învăţământul medical co-educaţiona l se desfăşura spre sfârşitul sec. XIX mai ales la Zurich (unde au absolvit
I f emei din lumea Întreagă, unele dintre ele remorcându-se prin faptul că au făcut primul pas În cariera medi cală

În ţara lor), Paris, Berna, Geneva, marea majoritate a studentelor provenind din ,tările slave (Rusia În special).

În general, primele promoţii de absolvente s-au specializat În obstetrică-ginecologie şi pediatrie (cu câteva

ex cepţii}, pentru că aceasta era concepţia societăţii despre activitatea potrivită femeilor-medic. Chiar şi aşa,

unele dintre ele au depăşit •barierele epocii, luptând pentru dreptul femeilor la Îngrijiri medicale

corespunzătoare. Astfel, olandeza Aletta Jacobs a deschis la Amsterdam, În 1880, prima clinică din lume

pentru controlul nasterilor, iar În 1881 a Întreprins primul studiu sistematic despre contraceptie (a inventat

primo diafragmă din lume).

r±] Prima generaţie de femei-medic nord-americane şi europene o conştientizat aspectul segregaţionist al

profesiei medicale şi s-au hotărât să se implice şi în activităţi legate de promovarea drepturilor f emeilor

(sufragiu universal, reforma Îmbrăcăminţii, regularizarea prostituţiei), pe lângă străda nia de a Îmbunătă .t i

îngrijirile medicale (şi sociale) oferite femeilor şi copiilor.

Bi bliografie - V. Bologa - op. cit.

- http ://encyclo pedia.farlex.com/rn edec ine+ l 9th-century

- http:// li brary. thin kquest. org/ I 5 569/ hi st-9 .html
- http://www. b bc.co.uk/ sch oo Is/ gcseb ites ize/h istory/ sh p/ mod ern/
- http://en.wikipe dia.org .wiki/Wo men_in _mede cine

- http ://womenh istor;·.a bou te .corn/ Iibrary.ency. blwh_i11dex.ht111

- Du Preez, H. M. - Dr. James Barry: Th e early years re vealed , în South African Medicla Journal, voi.

98. nr. 4 (http ://\VW\\'.sam j .org.za/index.php/samj/arti cle/v1ewF ilei 1301425)

- http://www. up state.eou li brary/h is tory/research/cppblack we 11 .php

- http ://tmh .floon et.ntL <:'ii _ies \\ itches .html
- http ://debono.c luc fr; .; n;r:·1

58
 - http:// www. bium. uni v-paris5. fr/h istm ed/med ica/fem mesmed .htrn
- http ://www.spartacus .scho o lnet.eo.uk/Wanderso nE.htm
- http://www.pinn.neU-sunshine/czech/ rnedicine.htm l .„

- Binnevel, J.M ., Deker, R. - Curing and insuring: essays in illness in pasttimes; The Netherland s,

Belgium, England and ltaly, 16rh 2oth centurie s

h~tp ://books.google. ro/books7isbn=9065504087 ...

SECOLUL al XX-iea

- Medicina sec. XX a cunoscut progrese greu de imaginat de către ce i ma i o ptimişti doct or i. Această

dezvoltare rapidă a avut loc datorită tehnologiei din ce în ce mai performante şi a cercetării ştiinţifice puternic
s usţinute material de sponsori interesaţi în evoluţia medicinei.

- Specialit ăti le medical e deja existente s-au diversificat (microbiologia - inframicrobiologia; radiol og ia -

radioterap ia; histo logia - histochimia, neurohistologia etc.) şi au apărut noi ramuri medicale (imunol ogia,

biochimia , cardio logia , gastro-enterologia, hematologia, oncologia etc). În chirurgie s-au realizat paşi atâ t de
import anţi, încât speranţa de viaţă a crescut foarte mult.

- Una dintre cele mai mari descoperiri ale sec. XX a fo st radioactivitatea ş i în special izolarea elementelor

radioactive (primele au fost radiu şi poloniu ). Henri Becquerel a identificat respectivul fenomen în 1896,

inspirându-i pe sotii Curie în studiile lor. 'fn 1903, aceştia au fost răsp lătiţi cu premiul Nobe l pentru fizi că,

împreună cu H. Becquerel, pentru aportu l în cercetare a ra dioacti v i tăţii.

- Marie Sklodowska-Curie (1867-1934) - licenţiată în fizică ş i matematică (1894) la prestigioasa Univers itate

Sorbona din Paris, a obţinut doctoratul în ştiinţe în 1903, ş i -a început cariera de cercetare împreună cu soţul,

apoi i-a succedat (după decesul acestuia) la co nduce rea La bo ratorului de Fizică de la Sorbona (în 1906). Marie

şi-a continuat cercetarea privind radiumul , încercând să - i stud ieze p ro pr i e tă ţ i l e si aplicaţiile terapeutice. În
1911 a mai primit un premiu Nobel pentru chimie. La ora ac t u a l ă este si ngu rul savant cu două premii Nobel în

domenii ştiinţifice deosebite. Prin studiile sale, Marie Cur ie a desch is drumul viitoarei medicini nucleare ,

specialitate dezvoltată într-a doua jumătate a sec. XX, care se ocupă at â de diag nost icul, câ t şi de tratamen tu l
multor boli.

- Un alt mijl oc important de diagnostic şi trata ment îl con st it uie raze le Rontgen . În primii ani după

descoperirea lor, au fost folo si t e pentru vizualizare a toracelu i, t ract~ 1 ~ _sas : ro -in test inal, căilor biliare ş i

59

- --·--
 urinare, pentru ca în 1918 să se rea ===e on ma ventriculografie, iar din 1927 primele arteriografii cerebrale.

Ulterior s-au pus la pun ct an giocu gr2fi 2 sp lenopo rtografia ş . a.

- Radiologul Alessandro Valleb ona ( i8~ -~ 987) s-a fo losit de propri e tăţile razelor X şi a conceput metoda

tomografiei în i930 (prem iul Nobel l-a primit de -abia în 1986) .

I
Godfrey Hounsfield si Allan Mc Leoad Cormack au luat în 1979 premiul Nobel pentru medicină ca urmare a

inventarii computerului tomograf (1 967 -1 972) I

I
- Ultrasunetele au fost şi ele utilizat e ca metodă de diagnostic, încep ând cu a doua jumătate a sec. XX.

Cardiologul suedez lnge Elder şi fizic ianu l Carl Hellmuth Hertz le-.au aplicat pentru prima dată în 1953 la

Universitatea Lunci. Independent de aceştia , med icii scoţieni de la Glasgow Royal Maternity Hosp ital, conduş i

de prof. lan Donald, au folosit ultrasunete le ca metodă de diagnostic în 1958. În 1962, americanii Joseph

Holmes, William Wright şi Ralph Meyerdirk au inventat primul ultrasonograf portabil.

- Domeniul imagisticii medicale s-a îmbunătăţit prin de scop erirea în 1973 a rezonantei magnetice (prima

imagine a fost publicată de către P.C. Lauterbur, iar în 1977 a avut loc primul studiu aplicat la pacienţi. După

3 0 de ani, în 2003, premiul Nobel (pentru medicină şi fiziologie) s-a acordat pentru implementar ea acestei

me tode diagnostice cercetătorilor Paul Lauterbur de la Universitatea din Illinois şi Peter Mansfield de la

U niversitatea din Nottingham.

- Multe discipline medicale s-au dezvoltat în urma perfectionării microscopului - de la ultramicroscop,

microscop cu raze UV, polarizant şi până la microscopul electronic (in ve ntat în 19 31) de germanii Ma x Knoll şi

Ernst Ruska - ş i au apărut noi ramuri ca imunologia (care ajută la stabiliraea etiologiei un or boli ş i la rezolvarea

p rob lemei transplantului în chirurgie) şi biologia moleculară.

- Cercetarea bolilor infecto-contagioase (cuno aşterea şi combaterea lor) s-a desfăşurat de-a lungu l

în treg ului secol XX şi continu ă ş i astăzi, dată fiind mare a va rietate a agenţilor patogeni.

- 1901 - Emil Adolf von Behring - Nobel pentru descoperirea seroterapiei În difterie

-1908 - Ilia Ilici Mecinikov (î ntre 1884-1 892 ) a elaborat teoria imun itară celula ră , (adică a fagocitozei) şi

Paul Ehrlich au fost răsp l ătiţ i cu Nobel pentru studiul imunit ătii.

[±]În afară de teoria celulară, mai există şi cea umorală pentru imunitate, dez voltată de Buchner În

1889 (cercetătorul descria "alexinele"l şi de Behrinq si Kitasato În 1890 (ei discutau despre antitoxine).

-1913 - Charles Robert Richer - Nobe l pentru studii în ce ea ce pri veşte anafilaxia

[±]Alergia a fost defin ită co o reacţie mo dificată a orga nism ului la boală. În acest sens, R. Koch a descris

reactia la tuberculină (în 1891 ), ia r von Pirquet şi Schick, În 1905, au vorbit despre boala serului.

60
 [±}Testele imunologice folosite până Într-a doua jumăt ate o sec. XX erau difuziunea În gel,

imunoelectroforeza, reacţia de fixare a complementului (RFC}, imu nofluorescenţa etc. Unele dintre ele

Încă se mai utilizează.

[±}Cu ajutorul reactiei specifice de aglutinare, Widal şi Sicard au pus pentru prima dată diagnosticul

etiologic de febră tifoidă (1896}. În 1906, J. Bordet (răsplătit cu Nobel în 1919) şi Genqon au reuşit să

diagnosticheze luesul (cu RFC}.

[±}Primele teste cutanate pentru evidenţierea unei boli infecto-contagioase au fost realizate de Schick

_pentru difterie (1913) şi de Dick pentru scarlatină {1924).

- 195 1 - Max Theiler - Nobel pentru descoperirea· unor noi aspecte în privinţa febrei galbene şi a

combaterii ei .

- După 1950 s-a dezvoltat foarte mult inframicrobiologia, care are ca obiect de studiu virusurile:

- 1954 - J.F. Enders, T.H. Weller, F.C. Robbins - Nobel pentru descoperirea mediului de cultură al virusului

poliomielitic, ceea ce a facilitat realizarea vaccinului antipoliomielitic de către Salk si Sabin

- 1969 - Max Delbri.ick, Alfred D. Hershey, Salvador E. Luria - Nobel pentru elucidarea modului de

replicare si structurii genetice a virusurilor

- 2008 - Harald Zur Hansen, care a descoperit virusul papi/lama (responsabil de unele neoplasme de col

uterin), a împărţit premiul Nobel cu Frarn;:oise Barre Sinoussi şi Luc Montagnier, cei care au

evidenţiat ş i au studiat virusul imunodeficientei umane (H!V}l

- Printre cele mai importante cuceriri ale sec. XX a fost descoperirea antibioticelor. Înainte de acestea s-au

folosit pentru tratamentul luesului solvarsanul si neosalvarsanul (create de P. Ehrlich si S. Hata în 1909-1910),

apoi medicul german Gerhard Domagk a relevat efectele antibacteriene ale prontosilului (în 1935) şi ale

sulfamidelor (a colaborat cu mai mulţi cercetători între 1932-1936} pentru care a primit premiul Nobel în 1939.

- Cel care a deschis drumul spre antibioterapie a fost medicul englez Alexander Fleming {1881-1955}. Acesta

şi-a început cercetările în 1928 (când a observat acţiunea de liză asupra cocilor patogeni a microorganismului

numit Penicillium notatum}, dar abia peste 10 ani le-a finalizat cu ajutoru l a doi biochimişti - Ernest Boris

Chain şi Norman George Heatley. Antibioticul descoperit a fost denumit penicilină , iar producţia pe scară

largă s-a realizat în SUA, după al Doilea Război Mondial. Prem iul Nobel pentru fiziologie sau medicină s-a

acordat în 1945 pentru această revoluţionară terapie în bol ile infecţ i oase, fiind împărţit între A. Fleming, E.B.

Chain şi Howard Walter Florey (medic australian care a studiat penicil ina din punct de ve dere farmacologic şi

a utilizat-o efectiv în cazul bolilor infecto -contagioase).

61
• - După penicilină , s-a inten s: :2- :::'::: :2-ea şt iinţifică pentru a găsi antibiotice eficiente în cât mai multe boli

infecţioase. Tuberculoza nu a ea 7-::-;::: ~::nt , dar Selman Abraham Waksman (Nobel în 1952) a descophit

I streptomicina , primul anti biotic e:'.:ie'c ·r această boală.

[±}Studiile s-au extins ulterior penrr ~ c-eoreo antibiotice/or ce puteau fi utilizate În cazul dezvoltării

rezistenţei microbiene, ajun gându-se os-f el Io antibio tice de sinteză. Deşi folosirea lor a redus drastic

morbiditatea şi mortalitatea În bolile iofectioose, s-o observat că administrarea fără discernământ poate
determina scăderea imunităţii organismului.

- O altă metodă de combatere a bolil or infecto -contagi oase este vaccinarea, care a debutat la sfârşitul sec.

XV III cu vaccinul antivariolic, dar s-a de zvoltat mai ales în sec. XX. Vaccinurile cu microbi omorâţi/atenuaţi au

fost realizate de Wright pentru febra tifoidă şi holeră; Calmette şi Guerin sunt cunoscuţi pentru crearea

vacc inului BCG (prevenirea tuberculo ze i); Ramon a folosit pentru prima dată anatoxina în difterie şi teta nos în

19 23. Vaccinurile şi seroterapia (descrisă pentru prima dată în lume de V. Babeş) se utilizează astăzi înt r-o

m ultitudine de boli bacteriene, virale etc., dar uneori se întrebuinţ ează în exces, contribuind (în mod

pa radoxal) la disfuncţii ale sistemului imunitar.

- Medicina de laborator a beneficiat din plin de tehnologia avansată şi s-a ramificat în multe discipline,

d intre care unele au căpătat statut de independenţă . Cercetările de histologie si fiziologie au ajun s la nivel de
·'
mo leculă şi enzimă, iar studiile de genetică (au debutat în primele decenii ale sec. XX) au condus la o adevărată

r evo luţie în gândirea medicală .

- La începutul sec. XX au fost puse în evidenţă grupele sanguine , ceea ce a făcut posi~~lă tran2fu zia de sâng e

i l con diţii de relativă siguranţă , prima beneficiară a acestei metode fiind chirurgia. Karl Landsteiner (prem iul

No be l în 1930) a descoperit în 1901 sistemul ABO, apoi în 1937 sistemul Rhesus . Cu ajutorul testului Coombs ,

in 1945, au fost evidenţiate şi alte grupe sanguine, acum fiind cunoscute 30 de sisteme de grupe sanguin e

Jm ane.

- Hematologia a devenit specialitate de sine stătătoare. În afa ră de elucidarea etiopatogeniei bolilor de

sâ nge, s-a încercat găsirea unor tratamente adecvate şi astfel au fost descoperite vitaminele (începând din

:. 912) - 1929 - Christian Eijkman şi F. Gowland Hopkins - Nobel pentru de scoperire a vitaminei ontinevritice

-1934 - G.H. Whipple, G.R . Minot şi W.P. Murphy- Nobel pentru descoperirea tratament ului cu Iifi

În anemie
-1937 -A. Szent-Gyorgyi von Nagyrapolt - Nobel pentru elucidarea proceselor de ardere în biologie,

referindu-se în special la viromina C si aciui fumaric

- 1943 - H.C. Peter Dam şi E. Adelb ert Doisy- Nobel pentru ev id enţ ie rea vitam inei K.

62
 - Structura si functiile diferitelor organe, aparate, siste me au fost studiate în cele mai mici amănunte , în

cadrul unor specialităţi ca biologia moleculară, imunologia, genetica, deseori observându-se o abordare

interdisciplinară (a cercetării).

- Studiul SNC -1904 -1.P. Pavlov - Nobel pentru studierea fiziologie i digestiei, care 1-a condus la

formularea conceptului de reflex conditionat

- 1906 - Camillo Golgi şi Santiago Ramon y Cajal - Nobel pentru contribuţia la cunoaşte rea

structurii sistemului nervos

-1932 -Charles S. Sherrington şi E. Douglas Adrian - Nobel pentru elucidarea functiilor

neuronilor

- 1936 - H. Hallett Dale şi Otto Loewi - Nobel pentru evidenţierea mediatorilor chimici cu rol

în transmiterea impulsurilor nervoase (mediatorii umorali s-au descoperit 3 decenii mai târziu)

- 1949 - Walter R. Hess - Nobel pentru descoperirea organizării functionale interemisferice în

vederea coordonării activitătii organelor interne (1981 - Roger W. Sperry (Nobel) a relevat

specializarea funcţională a emisferelor cerebrale)

- 1977 - Roger Guillemin, Andrew V. Schally constata~eră existenţa hormonilor peptidici

produşi de creier şi împreună cu Rosalyn Yalow au dezvoltat o metodă de dozare a lor= RIA

(rad ioimunologia). Nobelul l-au primit după 20 de ani, timp în care RIA a fost folosită pentru

dozarea tuturor hormonilor si în prezerit e utilizată pentru sute de substante.

- 1986 - Stanley Cohen şi Rita Levi-Montalcini au fost răsplătiţi cu premiul Nobel (după 30 de

ani) pentru descoperirea factorului de crestere al nervului (si altor factori de crestere celulară)

- Studiul organelor de simt

- ochi -Allvar Gullstrand (Nobel in 1911) a introdus în practica oftalmologică dioptriile

- Ragnar Granit, Haldan K. Hartline si George Wald {Nobel în 1967) au elucidat procesele

(chimice) fiziologice ale vederii

- David H. Hubert şi Torsten N. Wiesel (Nobel în 1981 ) au explicat procesarea informatiei În

sistemul vizual

- nas - Richard Axel şi Linda Buck {Nobel în 2004) au descoperit recep torii pentru miros şi mecanismul

simtului olfactiv

- urechi - Robert Barany (Nobel în 1914) a descris fiziolo gia şi pato log ia aparatului vestibular

Georg von Bekesy (Nobel în 1961) a descoperit mecanismul de stimulare ol cohleei

63

~ -_,..: ____._
I
I - Biologia moleculară a debua: ~ ·~c e de secol XX

-Albrecht Kossel (No be l :9101 a con rib uit la cunoaşterea din punct de vedere biochimic a

I celulei(proteine, subs ranre nucleice)

- Otto H.Warburg (N obe l 1931) a oes.: operit enzimele respiratorii; soţii Cori (Carl şi Gerty, Nobel

I 1947)au descris convers ia coto il rică o aficoqenului; A.Krebs (ciclul acidului citric)şi f.,_ Lipmann(coenzima

A şi rolul ei în metabolismu l intermediar ) au primit premiul Nobel în 1953

I. - Severo Ochoa

deschizând astfel noi

şi Arthur Kornberg ( obel în 1959) au descoperit mecanismul de

căi de cercetare în genetică

sinteză al ARN şi ADN,

I -Albert Claude, Christian de Duve, George Emil Palade au fost răsplătiţi cu premiul Nobel

(1974)pentru aportul adus la cunoaşterea organizării structurale şi functionale a celulei (organitele

celulare; ribozomi i·a descris G. Pa/ode)

- S.K.Bergstrom, B.l.Samuelsson, J.R. Vane (Nobel în 1982) au descris prostaqlandinele şi rolul lor În

organism

- Ervin Neher şi Bert Sakmann (Nobel în 1991) au descris [unctionareo corectă a canalelor de ioni Io nivel

celular

- Imunologia a început să prindă contur încă de la sfârşitul sec. XIX, dar de abia în sec. XX a căpătat amploare

m aximă, devenind specialitate individuală.

- F.Macfarlane Burnet şi Peter B. Medawar ( Nobel în 1960) au descris toleranta imunologică dobândi tă

- G.M.Edelman şi R. R. Porter (Nobel în 1972) au explicat structura chimică a anticorpilor, iar N. J<.

Jerne, G. Kohler si C. Milstein (Nobel în 1984) au elucidat principiul producerii anticorpilor monoclonali

şi au emis teorii privind specificitatea dezvoltării si reglării sistemului imunitar

- S. Tonegawa {Nobel 1987) a arătat că există un principiu genetic care determină diversitatea

anticorpilor, după ce B. Benacerraf, J. Dausset şi G. Snell (Nobel 1980) demonstraseră că structurile

suprafetei celulare, care reglează reoctiile imunologice, au determinism genetic

- Cercetările imunologice continuă şi în ziu a de azi (Nobel in 2011 pentru studierea imunitătii

con genitale şi a celei dobândite - rolul celulei dendritice), deoarece o mare parte din bolile existente au

ca etiologie dezechilibre imunit are, pent ru care încă se mai caută tratamente adecvate. Descifrarea

completă a genomului uman (înce p u tă in 1990) va oferi probabil în viitor răspunsuri edificatoare la

problemele existente în medicina a ctu2 l ă. Deocam dat ă a apărut ingineria genetică, specialitate în care se

încearcă „repararea" unor anomal ii cromo zomiale.

- Genetica - G.H. Mendel a ela borat în 1866 /egi/e transmiterii caracterelor ereditare, însă a trecut aproape

jumătate de ve2c pa na a în ,elegerea şi folosirea lor în ce rce ta re.

64
 -Thomas H. Morgan (Nobel în 1933) a explicat rolu l juca t de cromozomi În ereditate

- Hermann J. Muller (Nobel în 1946) a atras atenţia asupra m utotiilo r genetice în urmo expunerii la

razele X

- Francis H.C. Crick, James D. Watson si Maurice H.F. Wilkins au fost premiaţi cu Nobel în 1962 pentru

descifrarea structurii moleculare {helicoidale) a ADN-ului şi a rolului acizilor nucleici În transmiterea

informatiilor generice. Rosalind Franklin (1920-1958) fusese ce a care a contribuit prin c ercetările sale

la întelegerea structurii acizilor nucleici, dat fiind că lucrările ei nepublicate au folosit celorlalţi medici

englezi pentru finalizarea studiului întreprins.După 20 de ani, aceştia au recunoscut aportul dr.

Franklin la descoperirea lor.

- Robert W. Holley, H. Khorana şi Marshall W. Nirenberg (Nobel în 1968), au interpretat codul genetic si

functio so de sinteză a proteine/or.

- D. Baltimore, R. Dulbecco şi H.M. Temin (Nobel în 1975) au demonstrat interactiunea între virusurile

care produc tumori (oncogene) si materialul genetic al celulei

- Barbara Mc Clintock (singura femeie care a primit premiul Nobel fără a-l împărţi cu altcineva) a fost

n e v oită să aştepte peste 30 de ani pentru a-i fi recunoscută munca de cercetare în citogenetică - a

descoperit în anii '50 "elementele mobile" ("genele săltărete") de reglare a genomului (care fusese

considera t rigid), iar premiul Nobel 1-a obţinut în 1983.

- Richard J. Roberts şi Philip A. Sharp (Nobel 1993) au mers mai departe cu studierea genomului şi au

relevat existenta genelor fragmentate (rupte, scindate )

- Edward B. Lewis, Christiane Nusslein-Volhard şi Eric F. Wieschaus (Nobel 1995) au arătat că

dezvoltarea precoce a embrionului este controlată genetic şi au trecut doar câţiva ani până când s-a

demonstrat re glarea genetică a evolutiei organismului şi moartea celulară programată (Nobel 2002 -

Sydney Brenner, Robert Horvitz şi John Sulston)

- Mario R. Capecchi, Martin J. Evans şi Oliver Smithies (Nobel 2007) au formulat principiile după care se

pot induce modificări genetice specifice la şoareci, prin folosirea celulelor stem embrionare (~tudiil e de

ing inerie genetică se făceau deja de ceva vreme, dar nu ave au reguli bine stabilite)

- Elizabeth H. Blackburn, Carol W. Greider şi Jack W. Szostak (Nobel 2009) au dovedit că există o

protectie cromozomială, reprezentată de telomeri şi en zima te lo merază

[±]Investigaţiile paraclinice - imagistica medicală şi exame nel e de laborator, din ce În ce mai amănunţit e -

au îmbunătăţit simţitor diagnosticarea majorităţii bolilor existente, iar tehn ologia avansată şi cercetarea

fundamentală au condus la descoperirea unor tratamente pe zi ce trece mai eficiente.

65
 - Dintre specialitătile med i ca l e endocrinologia, psihiatria, bolile metabolice şi oncologia au cunoscut o

dezvoltare accelerată în sec. X\'..

- Endocrinologia ca sp ecia li: at:: ino e en d entă a luat naştere În sec. XX, după ce fiziologul Ernest Starling

(1866-1927) a introdu s concep ul de hormon (în 1905) pentru a desemna secretia internă a glandelor

endocrine. Cercetările p riv ind secreţ iil e gl andulare au fost iniţiate încă din sec. XIX de către fondatorul

medicinei experimentale - Claude Bernard. Medicul englez R.J. Graves diagnosticase deja hipertiroidia

cu gusă si exoftalmie (folos ind met od a anato mo-clinică), iar din 1891 Începuse să se aplice tratamentul

mixedemului (hipotiroidi a) cu ola ndă tiroidă. În decursul sec. XX, au fost descoperiţi toti hormon ii

' secretaţi în organism (cu metoda RIA), astfel Încât s-a îmbunătăţit diagnosticul şi tratamentul În
endocrinologie. Spre exemplu, folo sirea co rtizonului este una dintre cele mai eficiente terapii în bolile

I inflamatorii sau alergice. Cunoaşt erea şi înţelegerea acţiunii hormonilor sexuali a condus, printre alte le,

la rezolvarea problemei controlului naşterilor, prin inventarea anticonceptionalelor sau a fertilizării in

vitro (Nobel 2010, Robert G. Edwards ).

I - Emil T. Kocher (Nobel 1909) a elucidat fiziologia si patologia glandei tiroide şi a descris metodele

chirurgicale folosite în afecţiunile tiroidiene .

- Bernardo A. Houssav (Nobel în 1947) a stabilit rolul hipofizei anterioare în metabolismul glucidic, iar

colectivul format din Edward C. Kendall, T. Reichstein şi Philip Sh. Hench (Nobel în 1950) a descoperit

structura si functiile hormonilor suprarenalieni

- Earl w·: Sutherland (Nobel 1971) a studiat şi a explicat corect mecanismele de actiune ale hormonilor
- Bolile metabolice au fost mult timp cercetate împreună cu bolile endocrine, apoi au devenit special ita t e

s epar ată .

•Diabetul zaharat este o afecţiune cunoscută din Antichitate, însă de-abia în sec. XX s-a descoperit

tratamentul adecvat, adică insulino (Frederick G. Banting, J.J. Richard Macleod - Nobel în 1923 - au

devansat studiile savantului roman N. Paulescu) şi antidiabeticele orale.

•_Dislipidemiile au intrat în atenţia medicilor la început de secol , aceştia reuşind să explice

metabolismul lipidic în 1964 (Nobel acordat lui Konrad Bloch şi Feodor Lynen) şi 1985 (Nobel pentru

reglarea metabolismului colesterolului, obţinut de Michael S. Brown şi Joseph L. Goldstein).

- Psihiatria nu s-a individualizat ca specialitate decât în sec. XIX, medicii nefiind prea interesaţi până în sec.

XVIII de bolile mentale, mai ales de cele grave, deoarece Biserica le considera pedepse divine, deci fără

leac. [!luminismul a adus mori sch imbări în societa te, însă bolnavii psihici au fost în continuare izolaţi (se

spunea că sunt periculoşi) ş i legaţi ln lanţuri până spre sfârşitul veacului). După Revoluţia franceză ,

medicul Phillipe Pinel (174 5-:'..826 ) a fost ce l care a recom and at in sistent eliberarea pacientilor suferinzi

66
 de boli psihice, iar în Spitalul Salpetriere din Paris s-a lu at pen t ru prim a dată această decizie. Dr. Pinel a

instituit aşa-zisa terapie morală (care a deschis calea spre psi hiat ria mo dernă) ş i a încercat să realizeze o

clasificare a bolilor mentale.

- Emil Kraepefin (1856-1926) - psihiatru german, considerat fondatorul psihiatriei stiinti(ice moderne, a

elaborat clasificarea bolilor psihice, valabilă şi astăzi.

-J. Wagner-Jauregg (Nobel în 1927) a descoperit valoarea terap eutică a crizelor de malarie provocate în

cazul dementei paralitice (tratament abandonat ulterior) .

-Antonio C. de Abreu F.E. Moniz (Nobel în 1949) a explicat eficienţa leucotomiei ca tratament în

anumite psihoze.

- Psihiatria a beneficiat de descoperirea unor medicamente specifice (de exemplu neuroleptice - 1952,

antipsihotice şi antidepresive) de-abia într-a doua jumătate a sec. XX, astfel încât s-a renunţat treptat la

tratamentele menţionate anterior (la care se adăugau şocurile electri ce) .

- Psihanaliza (metodă de diagnostic şi tratament în psihiatrie) a fost fondată la sfârşitul sec. XIX de către

med icul austria c Sigmund Freud (1856-1939). Acesta a introdus în lucrările sale noţiuni precum

incon stient, mecanisme de apărare, acte ratate şi simbolistica visului. Absolvent la Viena, s- a specializat în

ps ihi atrie la Paris şi a activat în capitala Austriei (începând din 1886). Conceptul de phihanaliză 1-a elaborat

în 1896 şi are la bază teoria conform căreia manifestările nevrotice (în special isteria) apar în urmo

refulării unor traume emotionole, ascunse În inconstient, iar tratamentul constă în conştientizarea lor şi

rezolvarea conflictelor prin psihoterapie.Numit profesor la Universitatea din Viena (1902), Freud a reuşit

să creeze o adevărată scoală de psihanaliză, ai cărei adepţi au fost Alfred Adler, Eugen Bleuler, Karl Jung

şi Ernest Jones. Aceştia i-au preluat şi dezvoltat teoriile până la un moment dat, când s- au desprins de

curentul psihanalitic principal, introducând în psihiatrie noi concepţii - psihologia individuală (A. Adler);

ambivalentă si autism (E. Bleuler); psihologie analitic ă si inconstient co le ctiv (C.G. Jung).

- Oncologia a luat ampl oa re ca specialitate după 1950, când s-a constatat creşte rea alarmantă a

morbidităţii şi mortalităţii (a doua cauză de deces în lume, d up ă bolile ca rdio- vascul are) în bolile maligne.

În urma cercetărilor clinice şi de laborator (biochimie, farmaco log ie, imunolo gi e, inframicrob iologie,

genetică) s-au descoperit noi terapii în cancer. Printre altele, în 1966, dr. Charles B. Huggins a fost onorat

cu premiul Nobel pentru descoperirea unui tratame nt hormonal În neoplasmul de prostată . Colect ivul de

cercetare de la compania farmaceutică Burroughs-Well come (acum se numeşte Gla xo-S mith-Kline) din

New York, s-a ocupat câteva decenii la rând de găsir ea medi cam entelor utile în bolile neoplazice sau

infecţioase, care să nu afecteze celulele sănătoase. S-au creat astfel prim ele citostatice (pentru leucemie

s- a folosit Purinethol) eficiente, iar tre i dintre cercetăto ri au fost r ăsp l ă iţi cu premiul Nobel în 1988 -

67
 James W. Black, Gertrud e B. Elian şi George H. Hitchings. În momentul de faţă sunt disponibile ca

metode terapeutice în bol ile ne lazice - ch imioterapia , chirurgia şi radioterapia .

•
- Chirurgia secolului XX a devenit mu lt m ai efi cientă după descoperirea antibioticelor ş i a anestezicelor
;njectabile (începând cu ani i '30; în 1957 Dan iel Bovet a luat premiul Nobel pentru evidenţierea unor

substante sintetice inhibitoare la nivelul sistemului vascular si a"I muschilor scheletici). Noi ramuri chirurgi cal e

au apărut şi tehnicile operatorii s-a u perfecţ io n a t de-a lungul timpului . Dintre nou-apărutele specialităţi

rebuie menţionate în primul rând chirurgia toracică, cardio-vasculară şi neurochirurgia, deoarece au cre scu t

considerabil speranţa de viaţă a pacien ţ i lor .

-Ale><is Carrel (1873-1944) a fost un des ch i z ă tor de drumuri în chirurgie - a aplicat o tehnică pers onal~ -

"sutura cu 3 fire "; a perfecţionat sutura vasculară; a studiat grefele organice (era un bun histolog); a

realizat o inimă artificială (concepută şi constru i tă cu ajutorul aviatorului Lindbergh). Ca recun o a ştere a

activităţii sale de pionierat în domeniul chirurgiei transplantului si a celei cardio-vasculare , i s-a aco rdat

premiul Nobel în 1912 .

- Chirurgul canadian William Bigellow a real izat în 1950 prima operatie pe cord deschis, fol os ind hipoterm ia

Î n 1956, premiul Nobel a fost obţinut de Andre F. Cournand, Werner Forssmann şi Dickinson W. Richards

pentru studierea modificărilor patologice ale sistemului vascular, în urma cateterizării cardiace.

- Chirurgia transplantului a început în 1953 în SUA (transplant de rinichi) şi a culminat în 1967 (3 de cembri e),

:ân d chirurgul Christian Barn-ard a efectua t primul transplant cardiac . Opera ţ ia a avut lo c la Spit alul Groot e

Sch uur din Cape Town. Începând cu 1970 s-au folosit imunosupesivele (lmuran a fost primul), care prev in

:e nomenul de respingere în cazul oricărui transplant. În ultimele decenii s-au realizat studii interdis ciplin are

oiol ogie moreculară, imunologie, genetică ) în scopul evitării apariţiei rejectulu i în transplan t. S-a aju ns as tfel la

Je scoperirea rolului celulelor stern (Nobel în 1990 -Joseph E. Murray şi E. Donna li Thomas ) în transplant ul

:: e organe şi în vindecarea/ameliorarea unor boli .

- Neurochirurgia a luat naştere la sfârşitul sec. XIX (prima intervenţie neurochirurgical ă s-a reali zat în 1887 de

. chirurgul britanic Victor Horsley), dar de-abia în sec. XX a ajuns la

=ă t re performanţe demne de in vid iat. Cel

1a i renumit neurochirurg din lume (întemeietorul s pecialităţii) în prima jumăt a te a sec. XX a fost prof . dr .

Harvey Cushing (1869-1939) din Boston, care l-a format profesional pe prof. dr. D. Bagdasar. fon datorul

1eu rochirurgiei în România.

- Chirurgia plastică (reparatorie ) a ap ărut ca o necessitate în timpul Primului Război Mondial, "părint e le "

ac esteia fiind considerat dr. Harold Gilles (neozeelandez, stabilit la Londra), care l-a avut ca discipol pe dr .

O. rchibald Mclndoe. Acesta a pe rfe cţion a m etod ele operatorii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

68

--~======----------iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiilililMI. . . . . . . . . „ ••
 Chirurgia estetică s-a dezvoltat tot în primele decenii ale sec. XX, pr ima fe meie din lume cu această

specialitate fiind dr. Suzanne B.M. Gros Noel, care a publicat în 1926 "Chirurgia estetică, rolul său social".
- Din anii '90 tehnicile chirurgicale au devenit mai performa nte ş i mai pu ţin invazive în acelaşi timp, datorită

utilizării endoscopiei, echografiei, microscopului electronic şi laserului .

- În 2002 a avut loc prima 11 tele-operatie 11 : chirurgii de la Spitalul General din Massachussetts, urmărind

imagini digitale transmise prin satelit, au ajutat un medic (ofiţer) de la o staţie de cercetare de la Polul Sud , să

opereze un pacient cu genunchiul traumatizat.

[±]Multe dintre progresele medicale ale sec. XX se datorează şi femeilor-medic. Unele au luat premiul Nobel,
altele au rămas anonime . Deşi nu toate erau medici, au primit premiul pentru fiziologie sau medicină, singure
sau în colectiv, deoarece au reuşit să revolu.tioneze modul de gândire În unele spe c ialităţi medicale.
[±]Laureatele premiului Nobel s-au impus în lumea ştiinţifică în urma unei munci de cercetare de -o viaţă

întreagă. Se poate spune că au avut noroc, dat fiind că le-a fost recunoscută valoarea profesional ă, dar ele au
dat dovadă şi de ambiţie, răbdare, încredere în forţele proprii, independenţă de gândire şi tenacitate în lupta
cu prejudecăţile societăţii. Doar o parte a femeilor-medic djn sec. XX au avut aceste calităţi excepţionale, în să

ce le ră mase, în marea lor majoritate, s-au străduit să contribuie la evoluţia medicinei, fie prin activitatea

c lin ică ş i / sau de cercetare, fie prin schimbările aduse în învăţământul medical sau organizarea sistemului de
în grijiri medicale.
[±]Din punct de vedere statistic, numărul femeilor care ou urmat studii m e dicale sau ou profesat după

absolvire o variat în func.tie de condiţiile socio-politico-economice din fiecare ţară . Astfel, în prima ;umătate o
sec. XX, procentul femeilor-medic din SUA a scăzut brusc (din cauza reformei învăţământului medical), pe când
cel al europencelor a înregistrat o creştere lentă . Americancele nu le-au mai ajuns din urmă pe colegele din

Europa în ceea ce priveşte procentul femeilor-medic. În schimb, tehnologia performantă şi bugetul adecvat

(alocat sistemului sanitar) au oferit în SUA condiţi propice pentru afirmarea profesională a femeilor-medic.

[±]Mişcarea feministă s-a desfăşurat similar În SUA şi Europa de Vest - a doua etapă a Început în anii '50 (cu

apogeul în anii '60 - '70}, iar a treia s-o conturat în anii '80 (apogeu în anii '90). În profesia medicală, după ol
Doilea Război Mondial, a debutat fenomenul de femini zare (desfăşurat trep tat În Occident şi America de Nord )
şi impus în timp scurt în ţările socialiste), adic ă a crescut n umăr ul de f eme i-m edic (procentual) şi li s-a pe rmis

să se specializeze în orice ramură medicală.

[±] La început de secol XX, femeile-medic se specializau în general în obste trică -g inecologie ş i pediatrie, însă cu

trecerea timpului ou depăşit barierele impuse de bărbaţi ş i s-a u afirm at în dom enii variate. Americancele ou

fost moi îndrăzneţe în profesie, în sensul că erou dispuse să prac tice moi multe specialităţi şi se im plica u m oi

mult în îngrijirea comunităţilor, în comparaţie cu omoloage le lor din ~ ·Jroo a O da tă ce f em eile -me dic au fost

69
acceptate în lumea medica lă, au do vedit că sunt bune organizatoare, conştiincioase şi pot contribui la evoluţia

medicinei.

- Femeile-medic din SUA renumite pe plan naţional/internaţional

- Pediatrie - Helen Brooke Taussig (1898-1986) - considerată fondatoarea cardiologiei pediatrice, ea a

diagnosticat prima, în 1941, de fectul cardiac congenital care determina sindromul copilului

cianotic ("blue baby" ). În 1944 a efectuat operaţia de corectare a respectivului defect

(împreună cu chirurgul A. Blalock) ; tehnica chirurgicală se numeste " Blalock-Taussig" şi se

foloseşte astăzi în toată lumea. În 1947 a publicat "Malformatiile congenitale ale inimii" (text

standard).

-Virginia Apgar (1909-1974) a adus o importantă contribuţie în pediatrie, deşi se speciali zase în

anestezie . În 1949 a conceput sistemul de evalu are cunoscut azi în întreaga lume ca " scorul

~(introdus în practică în 1952) şi care reprezintă prima metodă standardizată folosită în

sa la de nasteri .

- Dorothy Reed Mendenhall (1874-1964) s-a ocupat de cercetare şi a descoperit în 1901 tablou l

sanguin caracteristic bolii Hodgkin şi anume celula patognomonic ă ce-l poart ă numele - "Re ed-

ce/I".

- Cardiologie - Caroline Bedell Thomas (1904-1997) a lansat în 1948 un studiu de sănătate pe term en lung

în privinţa factorilor de risc în HTA si alte boli cardio-vasculare. Strategia de cercetare a fost

atât de eficientă, încât studiul continuă şi astăzi, iar dâtele obţinute de ea au condus la

descoperirea legăturii între cresterea colesterolului si bolile cardio-vasculare. Ea a atins în

cadrul cercetării toate problemele de care sun tem azi inte re saţ i , conc luz ia sa fiind că bo li le în

general au un determinism genetic, psihologic si de mediu .

- Rejane Harvey (n . 1917) a contribuit la stabilirea criteriilor pentru diagnosticul bolilor cardio-

vasculare. În 1973 a condus comitetul care a elaborat "Nomenc!ature and Criteria for the

Diagnosis of Oiseases of the Heart and Grea t Vessels" - ghid esential în ca rdi ol ogj e.

- Psihiatrie - Helen Flanders Dunbar (1902-1959) a avut o carieră strălucită în medicina psiho soma ti că - în

lucrarea "Emotii si modificări corporale" (1 93 5) a folosit pentru prima dată în literatu re angl o-

saxonă termenul psihosomatic, iar în 1943 a publicat " Diagnosticul psihoso matic " (text

standard). A fondat Societatea Americană de Psihosomati că.

-Jimmie Holland (n . 1928 ) a in i ţiat crearea specialităţii de psiho-oncologie (s tu diază impactu l

psihologic al cancerul ui asupra bol na vul ui şi familiei sale). A înfiinţat în 1980 Societate a

70
 Americană de Oncologie Psihosocială şi a fost cofond at oare (1984) a Societătii lnternationale

de Psiho-oncologie.

- Susan J. Blumenthal (n. 1951) este cunoscută pe plan naţional şi internaţional pentru

realizarea proiectului(" De la proiectile la mamografii") de colaborare unică între CIA, NASA,

DOD (Departamentul Apărării) în vederea transferării tehnologiei (imagistice) de la utilizarea

militară spre îmbunătătirea diagnosticului precoce al cancerului de sân.

- Medicina muncii- Alice Hamilton (1869-1970) - pionier în toxicologie (boli profesionale), ea a fost prima

femeie-medic angajată ca profesor-asistent (departamentul de medicină industrială) la

Harvard (1919). A studiat noxele profesionale din 1897, devenind expertă recunoscută

pe plan internaţional (membră în Comitetul de Sănătate al Ligii Naţiunilor).

- Cercetare - Florence Rena Sabin (1871-1953) şi-a creat o reputaţie internaţională prin studiile sale în

anatomie, histologie, embriologie. În 1901 a publicat "An Atlas of the Medul/a and Midbrain"

(text standard), iar în 1903 a devenit prima femeie cadru didactic la celebra Universitate Johns

Hopkins (profesor titular de histologie în 1917). Admisă ca cercetător la Institutul Rockefeller, a

condus din 1925 secţia de imunologie celulară. [A reuşit să schimbe total concepţia

tradiţională despre dezvoltarea sistemului limfatic, dovedind că acesta ia naştere din venele
embrionului şi creşte apoi în ţesuturi].

- Femeile-medic din Europa de Vest renumite pe plan naţional/internaţional:

- Marea Britanie - Barbara Mary Ansell (1923-2001) - fondatoarea reumatologiei pediatrice în Anglia, era

recunoscută ca lider mondial în diagnosticul si tratamentul artritei idiopatice juvenile,

aducând o contribuţie majoră în cunoaste rea si tratarea bolilor reumatice la copii.

- Maud Forrester Brown (1885-1970) - prima femeie chirurg ortoped din Anglia, a pubicat

în 1929 "Diagnosticul si tratamentul diformitătilor Io nou-născuti si În prima copilărie"

(lucrare de referinţă în domeniu). Artico le le ei ştiinţifice sunt şi astăzi citate în revistele de

specialitate.

- Dorothy Stuart Russell (1895-1983) - pion ier în neuropatologie, a publicat (în colaborare

cu L. Rubenstein) în 1959 "Patologia t umorilor sistemului nervos" - text standard pe plan

mondial, mai mult de 30 de ani.

- Sheila Sherlock (1918-2001) - hepatolog de talie mondială, a contribuit la specializarea a

numeroşi medici din lumea întreagă. Tratatul "Bolile ficatului si sistemului biliar" (1955) a

devenit clasic în domeniu.

71
 -Janet M. Vaughan (1899-1993) - a avut un rol important în fondarea si dezvoltarea

hematologiei în Anglia - a promovat practica transfuzională şi folosirea înlocuitorilor de

sânge în şocul hipovolemic (între anii '30 - '40}. În anii '50 - '70 a ajuns o autoritate

mondială în cercetarea actiunii izotopilor radioactivi asupra metabolismului (osos în

special). În 1970 a publicat "Fiziologia osului", iar în 1973 "Efectele radiatiei asupra

scheletului".

- Germania - Herta Oberheuser a fost singura femeie-medic acuzată în procesul de la Nureriberg pentru

crime de război, fiind condamnată la 20 de ani de închisoare .

- Eva Braak (1939-2000} şi soţul ei, Heiko, au studiat modificările degenerative din creier şi au

reuşit să realizeze o stadializare a bolii Alzheimer în funcţie de modificările neuropatologice .

- Franta - Rosa S.D. Aron (n. 1934) este renumită pe plan mondial ca profesor şi clinician, având în acelaşi

timp meritul de a fi inventat o nouă tehnică laser (YAG} în chirurgia oftalmologică (în 1979}.

- Claudie Haignere {Andre-Deshays) (n. 1957) - prima femeie astronaut din Franţa şi prima femeie

din Europa care a vizitat Statia Spatială lnternatională (în 2001}. Absolventă a facultăţilor de

medicină şi biologie, s-a specializat în medicina sportivă (1981}, aerospatială (1982), reumatologie

(1984} şi a obţinut doctoratul în neurostiinte (1992).

-Elvetia - Ita Wegman (1876-1943} - a întemeiat, împreună cu filosoful Rodolf Steiner, medicina

antroposofică. A fondat prima clinică de medicină antroposofică la Arlesheim în 1921 (as tă zi clinica

îi poartă numele).

- Norvegia - GroHarlem Brundtland (n. 1949) - prima femeie prim-ministru al tării (10 ani, cu întreruperi),

director general OMS (1998-2003), este cunoscută ca lider international în probleme de mediu, ·

sustinerea dezvoltării si sănătate publică.

- Suedia- Eva Elisabet Bergin (n. 1947)- specialistă în chirurgia cardio-toracică, membră în Societatea

Suedeză pentru Transplant şi în Societatea Europeană pentru Transplant Cardiac.

- Spania -Teresa Forcades i Vila (n . 1966) a reuşit să împace cu succes medicina, stiintele teologice si viata

monahală. Specialistă în medicină internă (1995 - SUA}, a intrat în Ordinul Benedictinilor în 1997, a

absolvit teologia în 2005, luându-şi doctoratul În sănătate publică în 2004 şi în teologie în 2009.

Feministă convinsă şi militantă pentru drepturile omului, a intrat în conflict şi cu Sfântul Scaun (a

afirmat că femeile sunt libere să aleagă avortul sau contracepţia) şi cu OMS (a criticat

managementul pandemiei de gripă AH1N1).

- Italia - Maria Montessori (1870-1952)- a creat o metodă proprie de educatie a copiilor şi a înfiinţat în

întreaga lume şcoli în care se aplică metoda ce-i poartă numele.

77.
- Femeile-medic din Europa Centrală si Estică s-au confruntat cu probleme profesionale diferite în comparaţie

cu colegele din Vest. După al Doilea Război Mondial, a avut loc feminizarea forţată a profesiei r;iedicale, care

nu a fost întotdeauna în beneficiul femeilor. Baza materială în medicina socialistă era inferioară celei

occidentale, regimul comunist limita libertatea de gândire, astfel încât multe femei-medic au preferat să

emigreze. Unele şi-au făurit o carieră solidă în ţara natală, altele s-au realizat profesional în st răinătate .

- Feminizarea medicinei în întreaga lume a adus o notă de umanism în profesie, datorită exprimării empati ei

faţă de pacienţi . Părerile cercetătorilor conte mporani converg spre concluzia că femeile pot influenţa evolutia

medicinei, datorită calităţilor (talentelor) specifice.

Bibi iografie - http ://www .britannica.com/ EBchecked/top ic/3 72460/ hi story-of-m edeci ne/3 5667 /m edeci ne- i n-th e-

20th-century

- http://www.bbc.co. uk/schoo ls/ gcsebites ize/h istory/shp/modern/

- http://nobe lprizes .com/no bel/women.htm I

- http ://en.wikipedia.org/w iki /Fem inist_movement

- More E.S., Greer M.J. -American Women Psysicians in 2000: A History in Progres s - în JAMWA

voi. 55, nr 1, Winter 2000, p. 6-9 (http://works.bepress.com/ moree/28/ )

- http ://en.wikipedia.org/ w iki /wo111e11-in-medicine

- http://womenhi story.about.com/I i brary .ency. b leh _ i ndex.htm

- http://vvww .n Im .n ih .gov/changi ngthefaceofmed ic i ne/ physici an s/ b iogra phy

- http ://www.whonarnedit.com / ladi es .cfm

- Owen M. - Dame Janet Maria Vaug han, D.B.E. (18 octomber 1899 - 9 january 1993) Elected

F.R.S. 1979 - în JSTOR 1995, p. 483 (http ://www.j stor.org/pss/770 J58)

- Geddes J.F. -A portrai of Th e Lad y: a life of Dorothy Russell -JRMB (Jou rnal of th e Roya I Society

of Medicine) august 1997, 90 (8 ): 455-461

(http://www pubmedcentral .n ih .gov/pagerender. fgci?artid= 1296464)

- Mc lntyre N. - Professor Dame Sheila Sherlock - in The Ind ependent, 8 ian. 2002

(http:// www.independent.co.uk/ ncws/ob ituaries/prnfesso r-dame-shei la-sherloc k- 72964 7 .htm I)

- Sleeman E. (sub reci.) -The lnternational Who's Who of Women, 2002

(http ://boo ks.google.ro/ books? isbn= 185 743 1227 ... )

- http ://en.wikipedia. org/ w iki /C ategory: Physicians _ by_ nationa lity

73