Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Gazprom - Noua Arma A Rusiei
Gazprom - Noua Arma A Rusiei
Gazprom
Noua armă a Rusiei
2009
Cuprins
1. Introducere
2. Prezentarea istoricului pe etape
3. Triunghiul energetic Rusia – Ucraina – UE
4. Rusia trebuie luată în calcul ca jucator economic global
5. Rusia opreşte gazele Europei cu mana Ucrainei
6. Concluzii
7. Bibliografie
1. Introducere
“Gazpromul reprezintă obiectul unor temeri atât de mari, Gazpromul este
atât de admirat, încât pare ca nici nu mai ramâne timp pentru a vedea cum este
organizat şi ce anume conţine. Ce este, un mecanism sau un organism? În ce stare
se află în prezent aceasta puternică armă rusească fabricată de Beria şi Hruşciov,
utilizată de Brejnev şi Kosîghin, pe care Cernomîrdin şi Viahirev i-au transmis-o
integral lui Putin? Oare nu a ruginit? Este oare atât de periculoasă? În fine, se
poate oare desface în bucaţi, pentru a obţine răspunsul la aceste întrebari?” –
Gazprom. Noua armă a Rusiei, Valeri Paniuskin, Mihail Zigar
Pe parcursul anilor, relaţiilor economice din ţarile industriilor de gaze
naturale nu numai ca a supravieţuit un singur central, dar a şi devenit un pilon
esenţial al economiei naţionale. Odată cu puternice existenţe industriale, care
include mai multe sute de companii in ultimii cinci - şapte ani în industrie s-a
format un puternic complex comercial compus din companii pentru a pune în
aplicare pieţe interne de gaz (Mezhregiongaz) şi străine (Gazexport), precum şi
bancare şi financiare complexe. Aceasta din urmă include un grup de bănci,
companii de asigurări «SOGAZ», fonduri pentru pensii de stat «Gazfond»,
companii de leasing «Energogazlizing», precum şi o serie de societăţi de investiţii.
Toate sunt filiale ale RAO Gazprom.
1993-1997: privatizarea
După ce noul preşedinte rus Boris Yeltsin a fost instaurat, l-a numit pe
Chernomyrdin in funcţia de prim-ministru şi, ca şi consecinta, in decembrie 1992,
influenţa politică a Gazprom a crescut semnificativ. La 26 ianuarie 1993, Rem
Viakhirev a devenit preşedinte al camerei de directori şi a Comitetului de
Management.
Având în vedere că noul guvern, a fost angajat în reforma economică,
companiile componente Gazprom au început să fie privatizate, iar aceasta a
devenit o societate pe acţiuni în conformitate cu Decretul Preşedintelui Federaţiei
Ruse din 5 noiembrie 1992 şi a Rezoluţiei Consiliului de Miniştri al Federaţiei
Ruse din 17 februarie 1993.
1998-2000: scandaluri
Dilema ucraineană
Pentru Ucraina şi Europa deopotrivă, prima tentaţie este - aşa cum s-a
dovedit în declaraţiile ale liderilor de la Kiev, dar şi din capitalele multor state
europene - aceea de a caută alternative pentru aprovizionarea cu gaze naturale, fie
că este vorba despre Marea Nordului sau despre Turkmenistan şi alte state central-
asiatice.
UE apreciază atitudinea constructivă avută de Federaţia Rusă în cadrul
negocierilor din cadrul Convenţiei Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice
precum şi intenţia Rusiei de a continuă reforma structurală a economiei sale şi a
sectorului său energetic. De asemenea, UE recunoaşte rolul Rusiei că partener
important, dar şi că o sursă de încredere furnizoare şi că un furnizor în expansiune
de produse energetice pe piaţă europeană.
Cu toate acestea, ţările europene inclusiv şi Ucraina încearcă să soluţioneze
problemă energetică şi prin alte metode, reducând dependenţa lor faţă de Rusia.
Ucraina intenţionează să îşi dezvolte capacităţile nucleare, pentru a reduce
dependenţa de gazele naturale importate din Rusia.
Aceasta trebuie să îşi diversifice sursele de energie şi să depună eforturi pentru a
reduce consumul. De asemenea se intenţionează să se investească în modernizarea
conductelor care tranzitează teritoriul ucrainean, punct-cheie pentru transportul
gazelor naturale şi al petrolului între Rusia şi Uniunea Europeană.
Autorităţile de la Kiev au fost de acord că, în schimbul unui ajutor
internaţional, să închidă, în decembrie 2000, centrala de la Cernobîl, teatrul celui
mai grav accident nuclear din istorie. Reactorul numărul 4 al centralei a explodat,
în data de 26 aprilie 1986, răspândind în atmosferă milioane de radioelemente,
echivalând cu peste 200 de bombe similare celei detonate la Hiroshima.
În cazul Europei este foarte clar că e nevoie de o politică mai colectivă şi mai
coeziva în ceea ce priveşte securitatea alimentării cu energie.
Până atunci, problema siguranţei furnizării de energie era luată cu seriozitate
în considerare, din nefericire, numai la nivelul naţional al statelor membre a în
realitate, însă, avem nevoie de o abordare europeană mult mai amplă în ceea ce
priveşte acest aspect, mai ales că problema preţurilor devine din ce în ce mai acută.
Iniţial, avem preţul gazului la gura sondei. De asemenea, preţurile sunt clasificate
în funcţie de tipul utilizatorului final al acestora: rezidenţiale, comerciale,
industriale sau pentru energia electrică. Preţurile gazelor la gură sondei manifestă o
mare volatilitate, în funcţie de condiţiile climaterice şi de diferiţi factori de piaţă.
Creşterea eficienţei în transportul, depozitarea şi furnizarea acestora permite
consumatorilor să reducă impactul volatilităţii preţurilor. În general, componentele
principale ale preţului gazelor naturale sunt: preţul la gura sondei (costul propriu-
zis al gazului natural sau costul bunului respectiv); costul de transport pentru o
anumită distanţă; costul local de distribuţie.
Preţul gazelor naturale este în strânsă legătură cu cel al petrolului deoarece
petrolul este cel mai apropiat substituent al gazului natural, iar furnizarea de petrol
şi gaze naturale este în tandem. Că majoritatea bunurilor, preţul gazului natural este
ciclic. Creşterea acestuia, ca rezultat al unei cereri crescânde, încurajează
explorarea şi forarea (cum s-a întâmplat în anul 2000). Deşi durează ceva timp
până când industria producătoare răspunde la semnalul preţurilor, din momentul în
care producţia creşte, preţurile încep să scadă.
Însă “Razboiul gazelor” nu este legat doar de preţuri. Belarus, fostă
republică sovietică, rămasă în sfera de influenţa a Rusiei, nu s-a confruntat cu
drama preţurilor imens majorate la gazele naturale livrate de Gazprom altor foste
"surori" - Ucraina, Georgia sau Moldova. Mesajul lui Putin era clar: resursele de
energie ale Rusiei, controlate totalmente de stat, pun la dispoziţia Moscovei o nouă
armă - "petropower" - pe care, neîndoielnic o va utiliza pentru restabilirea
influenţei la nivelul celei din perioada când a fost o superputere. Aşa se explică
acţiuni că distrugerea companiei Yukos, sau renationalizarea totală a infrastructurii
energetice a Rusiei. Pentru Putin, petrolul şi gazele naturale ruseşti ar putea foarte
bine să fie utilizate pentru a contracara criticile din ce în ce mai intense ale
Occidentului la adresa politicii sale dictatoriale tot mai pronunţate pe plan intern.