Nely Militaru - Dreptul Afacerilor

Autor : Lector dr.
Ioana Nely Militaru
TITLUL II RAPORTUL JURIDIC DE AFACERI
CAPITOLUL I. RAPORTUL JURIDIC CIVIL /DE DREPTUL

AFACERILOR
C. I. Secţiunea 1. Noțiune, caractere și structură
Raportul juridic este o relaţie socială în care conduita persoanelor fizice

sau juridice este reglementată prin norme de drept1.
Raportul juridic civil este o relaţie socială, stabilită prin voinţa persoanelor,
fizice sau juridice, aflate pe poziţie de egalitate juridică, poate avea caracater
patrimonial sau nepatrimonial, întotdeauna reglementat de o norma de drept civil.
Caracterele juridice juridice ale raportului juridic civil sunt:
a) raportul juridic civil are caracter social doarece toate raporturile juridice
se stabilesc între oameni, priviți ca persoane fizice sau ca persoane juridice. Chiar
daca “legea vorbeşte” despre “regimul juridic al bunurilor”, în realitate se are în
vedere conduita oamenilor (ca atitudine purtătoare de voinţă, n. a.) cu privire la
bunuri sau lucruri2;
b) raportul juridic civil are caracter voliţional, deoarece, prin voinţa lor,
exprimată liber, şi care îmbracă forma unui acord, îl încheie, îl modifică sau îl
desfiinţează;
Raportul juridic civil, însă, în concret se transpune în practica juridică sub
forma unui contract (de vânzare, de mandat, de închiriere, de schimb etc), care
presupune o reglementare în Codul civil, ce reprezintă voinţa legiuitorului
exprimată prin norma de drept civil.
Din acest motiv, se poate vorbi de un caracter dublu volițional al raportului
juridic, respectiv, voința exprimată de legiuitor prin norma de drept civil care
reglementează contractul (sau actul juridic civil) la care se adaugă voinţa autorilor
contractului (a părţilor);
c) Raportul juridic civil se caracterizează prin poziţia de egalitate juridică
1
A se vedea, G. Boroi, Drept civil. Teoria generală. Editura All, Bucureşti, 1997, p. 39; Gh. Beleiu,
Drept civil român. Introducere în dreptul civil. subiectele dreptului civil, ed. a VII -a revăzută şi adăugită
de M. Nicolae şi P. Truşcă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 63.
2
A se vedea, Nicolae Titulescu, Observațiuni asupra reorganizarii facultăţilor de drept, Bucureşti, 1904,
p. 47-48.
1
a părților (care nu trebuie confundată egalitatea cetăţenilor în faţa legii sau a
autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări, potrivit art. 16 alin. 1 din
Constituţie).
Egalitatea părţilor în cadrul raportului juridic se exprima prin
nesubordonarea unei părți față de cealaltă, în ceea ce priveşte voinţa exprimată, la
încheierea, la modifcarea sau la desfiinţarea raportului respectiv.
d) raportul juridic civil poate avea caracter fie patrimonial fie
nepatrimonial. În măsura în care raportul juridic civil are un conţinut economic,
evaluabil în bani (exprimat în bani), raportul juridic civil este patrimonial (spre
exemplu, contractul de vânzare, de schimb, de închiriere etc.). În sens contrar,
dacă raportul juridic civil nu are conţinut evaluabil în bani, are caracter
nepatrimonial (spre exemplu, convenţia părinţilor cu privire la stabilirea numelui
de familie al copilului născut în afara căsătoriei)
Raportul juridic civil, ca orice raport juridic, de altfel) cuprinde în
structura sa următoarele elementele: părțile, conținutul și obiectul.
1. Părţile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice și
persoanele juridice, titulare de drepturi şi obligaţii civile.
Codul civil în art 1 şi 3 prevede expres că acesta se aplică:
 raporturilor patrimoniale şi cele nepatrimoniale dintre persoane, ca
subiecte de drept civil. Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice şi
persoanele juridice (art. 25 Cod civil).
 raporturilor dintre profesionişti (comercianţi/între ei şi
necomerciaţi/între ei, n. a.), participanţi la raporturi juridice de afaceri, precum şi
 raporturilor dintre profesionişti şi orice alte subiecte de drept civil.
2. Conținutul raportului juridic este dat de totalitatea drepturilor subiective
şi obligaţiilor civile (corelative drepturilor) pe care le au părţile.
3. Obiectul raportului juridic civil constă în prestaţiile la care este îndrituit
subiectul activ (creditorul) şi obligat subiectul pasiv (debitorul). De regulă, astfel
de prestaţii se concretizează, ca exprimare materială, în bunuri. Bunurile
reprezintă, prin urmare, element de structură al raportului juridic, ca obiect
derivat al acestuia.
 Profesioniştii conferă particularitate raporturilor juridice civile,
acestea devenind raporturi juridice de afaceri.
Prin urmare dreptul afacerilor cuprinde norme ce reglementează
2
raporturile dintre profesionişti (comercianţi sau necomercianţi), precum şi
raporturile dintre profesionişti şi orice alte subiecte de drept civil, cărora li se
aplică dispoziţiile Codului civil (potrivit art. 3 alin. 1 şi 2 Cod civil).
Raporturile juridice la care participă profesioniştii comercianţi
(deoarece din spiritul legii3 rezultă ca fiind participanţi la raporturile juridice de
afaceri sau nu şi profesionişi necomercianţi, care exercită profesii liberale4) în
vederea desfăşurării activităţii de afaceri se caracterizează prin:
 poziţia de egalitate juridică, în situaţiile în care încheie, modifică sau
desfiinţează raporturi de afaceri (spre exemplu, contracte);
 poziţia de subordonare, în cadrul raporturilor juridice în care ,,cealaltă
parte,, este statul, prin reprezentarea acestuia (spre exemplu, registrul comerţului,
administraţia fiscală, Monitorul Oficial etc).
Spre exemplu, profesionistul comerciant persoană fizică (persoană fizică
autorizată, întreprinzător individual, întreprindere familială) sau persoană juridică
(societate comercială) nu poate să exploateze legal o întreprindere ori să înceapă
activitatea:
a) fără a se înscrie în prealabil registrul comerţului (care este registru
public)5 fie pentru constituirea sa valabilă (în cazul societăţii comerciale) fie pentru
autorizarea exercitării comerţului (în cazul persoanelor fizice),
b) fără să se înregistreze fiscal (obţinând codul unic de identificare) şi să
achite taxele şi impozitele generate de activitatea sa de afaceri;
c) fără să înregistreze în registrul comerţului toate informaţiile şi actele
necesare încunoştinţării terţilor în legătură cu schimbările intervenite în statutul său
organic şi profesional6;
d) fără, ca societatea comercială, să fie publicată în Monitorul Oficial al
României,
De asemenea, raporturi juridice de subordonare se stabilesc între anumite
societăţi comerciale cu statut special şi autorităţi publice, administrative, de
reglementare, supraveghere şi control, înfiinţate în domeniile de specialitate
3
Din interpretarea Codului civil, şi a legislaţiei comerciale în vigoare.
4
Persoane fizice şi juridce, cu preponderenţă, fizice, care îşi desfăşoară activitatea în baza unei autorizări
de la un corp profesional, spre exemplu: Consiliul Medierii (pentru mediatori), Corpul Experţilor
Contabili şi Contabililor aurorizaţi (pentru experţi contabili şi contabili autorizaţi) etc.
5
A se vedea, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, modificată şi republicată, în art. 2,
,,Registrul comerţului este (...) instituţie publică cu personalitate juridică (...) organizată în subordinea
Ministerului Justiţiei.
6
A se vedea, Gh. Piperea, op. cit. p. 43.
3
respecive, care au tot calitatea de profesionişti (deorece exploatează o întreprindere
fără să aibă un scop obţirea de profit) potrivit Codului civil7, spre exemplu:
- Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.), care în cea mai mare
parte a principalelor sale atribuţii cu referire la societăţile comerciale de asigurare
este de a le autoriza şi supraveghea activitatea de asigurare, reasigurare, brokeraj
de asigurare. Spre exemplu, ,,Un asigurător nu poate fi înregistrat în registrul
comerţului fără avizul prealabil în vederea înregistrării emis de C.S.A.,, (art. 11
alin. 2 din Legea nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare şi supravegherea
sigurărilor, modificată şi republicată8).
- Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M) este autoritate
competentă în domeniul pieţei de capital şi care vizează activitatea de prestare de
servicii de investiţii financiare ale societăţilor de servicii de investiţii. Aceste
societăţi denumite S.S.I.F. -uri (societăţi de servicii de investiţii financiare)îşi
desfăşoară activitatea şi funcţionează numai în baza autorizaţiei C.N.V.M. (art. 6
din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital)9.
- Banca Naţională a României acordă autorizaţii (însoţite de documentaţii
necesare) pentru înfiinţarea instituţiilor de credit (art. 10 din O.U.G. 99/2006
privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, modificată10).
C. I. Secţiunea 2. Părțile raportului juridic
Secţiunea II. 1. Precizări terminologice referitoare la persoana fizică şi

persoana juridică.
Sbiectele de drept civil, potenţiale părţi ale raporturilor juridice civile sunt
persoanele fizice şi persoanele juridice.
 Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi
obligaţii civile (art. 25 alin. 2 Cod civil).
 Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind
condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi şi obligaţii civile,, (art. 25 alin. 1
şi 2 Cod civil).
Toate persoanele, fizice şi juridice, dispun de capacitate civilă.
7
Articolul 3 alin. 3 Cod civil.
8
Ultima modificare a fost prin Legea nr. 304/2007 publicată în M. Of. nr. 784 din19/11/ 2007.
9
M. Of. Partea I, nr. 571 din 29/06/2004.
10
Modifcată prin Legea nr. 227/2007, publicată în M. Of. nr. 480 din 18/07/2007.
4
În structura capacităţii civile intră capacitatea de folosinţă şi capacitatea de
exerciţiu. Astfel, orice persoană are capacitate de folosinţă, şi cu excepţia
cazurilor prevăzute de lege, capacitate de exerciţiu (art. art. 28 alin. 2 Cod civil).
Capacitatea civilă, privită din perspectiva celor două laturi ale sale,
capacitatate de folosinţă şi de exerciţiu, are următoarele caractere:
- legalitatea, deoarece această capacitate este instituită prin lege;
- universalitatea, deoarece capacitatea civilă este recunoscută tuturor
persoanelor (art. 28 Cod civil). Universalitatea priveşte capacitatea de folosinţă, iar
cu excepţiile prevăzute de lege, şi capacitatea de exerciţiu a oricărei persoane fizice
(art. 28 alin. 2 Cod civil).
- intangibilitatea, înseamnă că legea interzice orice atingere adusă
capacităţii civile a persoanelor. Astfel că ,,nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea
de folosinţă sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în
cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege,, (art. 29 alin. 1 Cod civil).
- inalienabilitatea, presupune că ,,nimeni nu poate renunţa, în tot sau în
parte, la capacitatea de folosinţă sau de exerciţiu,, (art. 29 alin. 2 Cod civil).
- egalitatea, presupune că toate persoanele sunt egale în faţa legii. Acest
caracter se exprimă prin aceea că, ,,rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică,
limba, religia, vîrsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale,
apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată,
averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie similară, nu
au nici o influenţă asupra capacităţii civile (art. 30 Cod civil).
Atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice legea le recunoaşte, le
ocroteşte şi le garantează drepturile şi libertăţile civile (art. 26 Cod civil).
Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu.
Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau afectaţiuni, însă numai în cazurile şi
condiţiile prevăzute de lege.
Secţiunea II. 2. Persoana fizică

Secţiunea 2. 2.1. Capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu a
persoanei fizice. Clasificare.
 Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi
şi obligaţii (art. 34 Cod civil). Capacitatea de folosinţă începe la naşterea
persoanei (art. 35 Cod civil).
5
Prin excepţie, capacitatea de folosinţă, şi numai în privinţa drepturilor,
începe de la concepţie, cu condiţia ca persoana fizică să se nască vie 11. Prin urmare
se recunoaşte copilului nenăscut, o capacitate anticipată de folosinţă, dar numai în
privinţa drepturilor.
Capacitatea de folosinţă încetează la decesul persoanei, după cum urmează:
- decesul persoanei se constată fizic şi se dovedeşte prin certificat de deces;
- decesul persoanei, care a dispărut, se declară prin hotărâre judecătorească,
la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin doi ani de la data
primirii ultimilor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă.
 Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a încheia
singură acte juridice civile (art. 37 Cod civil).
Persoanele fizice prin raportare la capacitatea de exerciţiu se împart în trei
categorii:
1. persoane lipsite de capacitate de exerciţiu, cărora le lipseşte
discernământul. Acestea sunt: minorii sub 14 ani şi interzişii judecătoreşti (alienaţii
şi debilii mintali).
Pentru cei lipsiţi de capacitate de exerciţiu, actele juridice se încheie, în
numele acestora, de reprezentanţii lor legali, în condiţiile prevăzute de lege (art.
43 alin. 2 Cod civil).
Persoana lisită de capacitate de exerciţiu poate încheia şi singur anumite
acte prevăzute de lege, potrivit art. 43 alin. 3 Cod civil, şi anume:
- actele de conservare,
- actele de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la
momentul încheierii lor.
Actele pe care le minorul le poate încheia singur pot fi făcute şi de
reprezentantul său legal, afară de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura
actului nu i-ar permite acest lucru (art. 43 alin. 4 Cod civil).
Încheierea de către minor a altor acte decât cele prevăzute de lege pentru
această vârstă, sau încheierea de către tutore fără autorizarea instanţei de tutelă,
atunci când această autorizare este cerută de lege, sunt sancţionate de nulitate
relativă, chiar dacă nu se dovedeşte vreun unui prejudiciu (art. 44 Cod civil).
2. persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă, persoane cu vârsta între
14 - 18 ani. Cu privire la acestea Codul civil prevede două excepţii:
11
Timpul legal al concepţiunii este reglementat de dispoziţiile art. 412 Cod civil.
6
- minorul care se căsătoreşte de la 16 ani, dobândeşte capacitate de exerciţiu
deplină (art. 39 alin. 1 Cod civil);
- minorului de 16 ani i se recunoaşte capacitate de exerciţiu deplină
(aniticipată), de către instanţa de tutelă, pentru motive temeinice (art. 40 Cod civil).
Minorul care a împlinit 14 ani are dreptul poate încheia:
- acte juridice cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în
cazurile prevăzute de lege, şi cu autorizarea instanţei de tutelă. Încuviinţarea sau
autorizarea poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii actului (art. 41 alin.
2 Cod civil);
- singur acte juridice de conservare, acte de administrare care nu îl
prejudiciază, precum şi acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi
care se execută la data încheierii lor (art. 41 alin. 3 Cod civi).
Dacă minorul a încheiat 15 ani poate încheia acte juridice referitoare la
munca, la îndeletnicirile artistice sau sportive ori la profesia sa, cu încuviinţarea
părinţilor sau a tutorelui, precum şi cu respectarea dispoziţiilor legii speciale dacă
este cazul.
În acest caz, minorul exercită singur drepturile şi execută tot astfel
obligaţiile izvorâte din aceste acte şi poate dispune singur de veniturile dobândite.
3. persoane cu capacitate de exerciţiu deplină - majoratul. Persoana
devine majoră la împlinirea vîrstei de 18 ani., cu excepţiile referitoare la:
- minorul care se căsătoreşte la 16 ani, şi care devine major la această vîrstă.
În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună - credinţă la
încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exerciţiu (art. 39 alin. 2).
 Dupa criteriul cetățeniei, persoanele fizice mai pot fi împărțite în:
- persoane fizice de cetățenie română;
- persoane fizice de cetățenie străină, acestea au altă cetăţenie decât cea
română; aici includem şi persoanele cu dublă cetăţenie, dintre care nici una nu este
română;
- persoane fizice fără cetăţenie, denumiţi apatrizi.
Potrivit Codului civil, cetăţenii străini şi apatrizii sunt asimilaţi, în condiţiile
legii, cu cetăţenii români, în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile civile (art. 27).
7
Secţiunea II.2.2. Identificarea persoanei fizice
Persoana fizică se identifică prin nume, domiciliu, reşedinţă, stare civilă.
Aceste atribute de identificare se dobândesc în condiţiile legii (art. 59 Cod civil).
 Numele cuprinde numele de familie şi prenumele (art. 83 Cod civil).
Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi poate fi modificat
prin efectul schimbării stării civile (spre exemplu, ca urmare a căsătoriei), în
condiţiile prevăzute de lege.
Prenumele se stabileşte la dat înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei de
naştere.
Cetăţenii români pot obţine, în condiţiile legii, schimbarea pe cale
administrativă a numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre ele
(art. 85 Cod civil).
 Domiciliul sau reşedinţa se poate stabili sau schimba, în mod liber, de
către cetăţenii români, în ţară sau în străinătate, cu excepţia anumitor cazuri
prevăzute de lege (art. 86 alin. 1 Cod civil).
O persoană fizică nu poate să aibă în același timp decât un singur domiciliu
şi o singură reşedinţă, chiar şi atunci când deţine mai multe locuinţe (dacă prin lege
nu se prevede altfel, potrivit art. 86 alin. 2 Cod civil).
Domiciliul persoanei fizice este locul und îşi are principala aşezare.
Reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară.
Reşedinţa va fi considerată domiciuliu când acesta nu etse cunoscut. În lipsă de
reşedinţă, persoana fizică etse considerată că domiciliază la locul ultimului
domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul unde acea persoană se găseşte.
Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea
de identitate (art. 91 Cod civil).
Din perspectiva dreptului afacerilor12, domiciliul este profesional şi ales, şi
anume:
- domiciliul profesional are cel care exploatează o întreprindere. Acesta are
domiciliul şi la locul acelei întreprinderi, în tot ceea ce priveşte obligaţiile
patrimoniale ce s-au născut sau urmează a se executa în acel loc (art. 96 Cod civil);
- domiciliul ales este acela pe care părţile unui act juridic pot să -l aleagă în
vederea exerctării drepturilor sau executării obligaţiilor născute din acel act (art. 97
Cod civil).
12
Codul civil reglementează domiciliul la custode sau curator (art. 95) şi domiciliul persoanei puse sub
curatelă (art. 94).
8
 Starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie şi
societate, prin calităţile strict personale care decurg din actele şi faptele d estare
civilă (art. 98 Cod civil).
Starea civilă se dovedeşte prin actele de naştere, căsătorie şi deces întocmite
potrivit legii, în registrele de stare civilă, precum şi prin certificatele de de stare
civilăeliberate pe baza acestora (art. 99 alin. 1 Cod civil).
Secţiunea II. 3. Profesioniştii persoane fizice/persoane juridice

subiecte ale dreptului afacerilor
S. II. 3. 1. Precizări prealabile
Subiectele raporturilor de dreptul afacerilor sunt:
1. profesioniştii comercianţi, persoane fizice, persoane juridice (societăţi
comerciale),
2. profesioniştii necomercianţi, şi
3. non profesionişti - persoanele de drept civil, fizice şi juridice, care nu
au calitatea profesionişti, la care Codul civil în art. 3 alin. 1face referire astfel
,,alte subiecte de drept civil,,.
 1. Profesioniştii comercianţi, persoane fizice sunt: persoane fizice
autorizate, întreprindei individuale şi întreprinderi familiale. Aceste categorii de
persoane - profesioniști - sunt reglementate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 44/2008, privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice
autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale13;
Profesioniştii comercianţi, persoane juridice sunt: societăţile comerciale,
companiile naţionale, societăţile naţionale, regiile autonome, organizaţii
cooperatiste, societăţi cooperative, grupurile de interes economic, societăţile
europene, grupurile europene de interes economic. Menţionăm câteva cte
normative care îi reglementează: Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,
republicată şi modificată14; Legea nr. 26/1990 privind la registrul comerţului,
republicată şi modificată15; Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei,
modificată16; Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
13
Publicată în M. Of., Partea I nr. 328 din 25. 04. 2008.
14
Legea afost republicată în M. Of. Partea I, nr. 1066 din 17. 11. 2004. Ulterior a fost modificată. Ultima
modificare a fost prin O.U.G. nr. 2/2012.
15
Modificată prin Legea nr. 84/2010, Publicată în M. Of., nr. 323 din 17. 05. 2010
16
Modificată prin O.U.G. nr. 86/2006 publicată în M.Of. din 22. 11. 2006.
9
transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul
de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, numai în privinţa grupurilor de
interes economic – comercianţi;
 2. Profesioniştii necomercianţi sunt:
- persoanele fizice autorizate care nu au calitatea de comerciant;
- grupurile de interes economic care nu au calitatea de comerciant
(Legea 161/2003);
- persoanele care exercită profesii liberale: avocaţi (cu cabinet
individual), farmacişti, medici (cu cabinet medical individual), experţi contabili,
contabili autorizaţi, executori judecătoreşti, mediatori, ziarişti, notari etc (potrivit
art. 1 alin. 2 O.U.G. nr. 44/2008);
- persoanele care desfăşoară activităţi economice pentru care legea a
instituit un regim juridic special, anumite restricţii de desfăşurare sau alte
interdicţii (art. 1 alin. 3 O.U.G. nr. 44/2008);
- societăţile simple reglementate de Codul civil, spre exemplu, societatea
civilă medicală, societatea civilă de avocatură, societatea civilă profesională de
practicieni în insolvenţă etc;
- unele instituţii publice, spre exemplu: spitale, universităţi, teatre,
autorităţi publice de reglementare, supraveghere şi control (C.S.A, C.N.V.M.
B.N.R).
- organizaţii non- guvernamentale, spre exemplu: asociaţii şi fundaţii
(O.G. 26/2000, Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea O.G. 26/2000), cluburi
sportive, culte religioase.
 3. Non profesioniştii, sunt:
- persoanele fizice de drept civil,
- persoanele juridice de drept public: statul, unităţile administrativ
teritoriale (oraş, judeţ, comună), Parlamentul României (puterea legislativă),
Banca Naţională a României, Organismele puterii executive (Administraţia
Prezidenţială şi Preşedintele României, Guvernul României, Ministerele,
Instituţia prefecturii, Instituţiile publice, Misiunile diplomatice şi consulare),
Organele autorităţii judecătoreşti (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul
Superior al Magistraturii, Curţile de Apel, Tribunalele, Ministerul Public, în sens
larg intră şi, Curtea Constituţională şi Curtea de Conturi, partidele politice
(Legea nr. 14/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a
companiilor electorale);
10
- persoane juridice de drept privat: asociaţiile de proprietari (Legea nr.
230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţilor de
proprietari), sindicatele (Legea sindicatelor nr. 54/2003), patronatele (Legea
patronatelor nr. 356/2001).
S. II. 3. 2 Delimitări ale noțiunilor

 Pornind de la definiţia prevăzută de Codul civil (art. 3 alin. 2) cu privire
la noţiunea de profesionist ,,sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează
o întreprindere,,. Rezultă, în principal că, potrivit Codului civil, distincţia dintre
profesionist şi nonprofesionist este faptul ,,exploatării unei întreprinderi.
Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către
una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate, ce constă în
producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau servicii, indiferent
dacă are sau nu ca scop obţinerea de profit (art. 3 alin. 3 Cod civil).
 Distincţia dintre profesioniştii comercianţi şi profesioniştii
necomercianţi, este în principal, cerinţa înregistrării la Oficiul registrului
comerţului a comercianţilor profesionişti. Profesioniştii necomercianţi nu se
înregistrează la oficiul registrului comerţului. În acest sens, persoanele care
desfăşoară activităţi liberale se autorizează la un corp profesional, spre exemplu,
experţii contabili şi contabilii autorizaţi la CECCAR (Corpul expreţilor contabili
şi contabililor autorizaţi), farmaciştii la Colegiul farmaciştilor, medicii la
Colegiul medicilor, executorii judecătoreşti la Corpul executorilor judecătoreşti
etc.
S. II. 3. 3 Profesioniştii comercianţi

 Potrivit art. 4 din O.U.G. nr 44/2008, persoanele fizice pot desfăşura
activităţile economice după cum urmează :
a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate. Persoana
fizică autorizată, potrivit art 20 alin. 1, din O.U.G. nr. 44/2008, poate avea, sau
nu, calitatea de comerciant.
b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;
Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este
comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului
c) ca membri ai unei întreprinderi familiale. Întreprindera familială se
înregistrează la registrul comerţului, dată de la care membrii acesteia devin
11
comercianţi persoane fizice.
 Alături de categoriile de comercianţi persoane fizice includem și
regiile autonome.
De asemenea, art 1 alin 2 din Legea nr. 26/1990 dispune „În sensul
prezentei legi, comercianții sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi
individuale, respectiv, membrii ai unei întreprinderi familiale (potrivit O.U.G. nr.
44/2008),, societătile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale,
regiile autonome şi organizţiile cooperatiste, respectiv, societățile
cooperative (potrivit Legii nr. 1/2005, privind funcționarea cooperației).
Sintetizând dispoziţiile corespunzătoare din actele normative enunţate mai
sus comercianţii sunt:
- societăţile comerciale, companiile naţioanle, societăţile naţionale
(Legea nr. 31/1990 și 26/1990, modificate);
- regiile autonome, înfiinţate prin reorganizarea unităţilor economice de
stat, potrivit Legii nr. 15/1990 – modificată - în ramurile strategice ale economiei
naţionale17. Regiile autonome sunt persoane juridice care funcţionează pe bază de
gestiune economică şi autonomie financiară;
- organizaţiile cooperatiste18, au personalitate juridică şi îşi desfăşoară
activitatea pe baza principiilor gestiunii economice. Organizaţiile cooperatiste
desfăşoară activitate de producere şi desfacere de mărfuri şi de prestări servicii;
- societăţile cooperative, potrivit Legii nr 1/2005 privind organizarea şi
funcţionarea cooperaţiei19;
- grupurile de interes economic reprezintă o asociere de persoane fizice
sau juridice în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor
săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective (art. 118 alin. 1
din Legea nr. 161/2003. Grupul de interes economic are personalitate juridică;
poate avea calitatea de comerciant sau necomerciant.
- persoanele fizice, potrivit O. U. G. nr 44/2008, şi anume, persoane
fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale,
membrii ai unei întreprinderi familiale
17
A se vedea, H.G. 266/1993, privind ramurile şi domeniile în care funcţionează regii autonome de
interes naţional (M. Of. Partea I, nr. 156/1993); şi O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor
autonome (M. Of. Partea I, nr. 125/1997)
18
A se vedea, Legea nr. 566/2004, privind cooperaţia agricolă (M. Of. Partea I, nr. 1236/2004); O.U.G.
97/2000, privind organizaţiile cooperatise de credit (M. Of. Partea I, nr. 330/2000);
19
M. Of. Partea I, nr. 172/2005;
12
S. II. 3. 4. Comerciantul - persoană fizică autorizată (PFA)
Comerciantul persoană fizică autorizată – denumită precurtat PFA -
desfăşoară orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în
principal forţa sa de muncă şi aptitudinile sale profesională (art. 2, pct. i şi art. 19
alin. 1, din O.U.G. nr. 44/2008).
PFA este obligată să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea
funcţionării, înainte de începerea activităţii eonomice, fără ca prin aceasta să
devină comerciant. Calitatea de comerciant o dobândeşte în condiţiile art. 7 Cod.
com.
 PFA are următoarele prerogative :
 poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători
persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor
întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea
unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit
potrivit prezentei secţiuni (art. 16 din O.U.G. nr. 44/2008). Această colaborare
trebuie să se facă în scopul exercitării actvităţii pentru care a fost autorizată (art. 16
din O.U.G. nr. 44/2008).
 poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al
unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt
domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată.
 poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea
ca întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.
 are dreptul să angajeze cu contract de muncă terţe persoane pentru
desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizată şi nici nu va fi considerată un
angajat al unor terţe persoane cu care colaborează, în condiţiile prevăzute de art. 16
din O.U.G. nr. 44/2008, chiar dacă colaborarea este exclusivă.
PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi asigurări şi alte drepturi de
asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de
sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj.
 PFA îi este interzis să cumuleze şi calitatea de întreprinzător personă
fizică titular al unei întreprinderi individuale.
 Răspunderea PFA.
 PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune,
dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu întreg patrimoniul său.
13
 dacă are calitatea de comerciant, în caz de insolvenţă, PFA va fi
supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006. Orice persoană
interesată pote face dovada calităţiide comerciant în cadrul procedurii insolvenţei
sau separate, prin acţiune în constatare, dacă justifică un interes legitim.
 dacă PFA nu are calitatea de comerciant, creditorii îşi vor executa
creanţele împotriva acesteia în condiţiile dreptului comun.
 Încetarea activităţii PFA. Potrivit art. 21 alin. 1, PFA îşi încetează
activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin voinţa acesteia;
c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca efect al unei
înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului. Radierea înregistrării
păgubitoare, se cere în tot sau numai cu privire la anumite elelmente ale acesteia,
în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau
în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se
solicită radierea, dacă prin hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în
registrul comerţului (art. 25 alin. 1).
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu
originalul actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului
comerţuluide pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice
persoană interesată
S. II. 3. 5. Comerciantul - întreprinzător persoană fizică titular al

întreprinderi individuale
Întreprinderea individuală este întreprinderea economică, fără
personalitate juridică, organizată de un întreprinzător20.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este
este comerciant persoană fizică de la dat înregistrării în registrul comerţului.
Prin înregistrarea în registrul comerţului întreprinderea individuală nu
dobândeşte personalitate juridică.
 Prerogativele comerciantului persoană fizică titular al unei
20
Întreprinderea economică este activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi
sistematic, combinând resurse financiare, forţa de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi
informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege (art. 2 lit. f. din
O.U.G. nr. 44/2008).
14
întreprinderi individuale. Întreprinzătorul persoană fizică:
 poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă,
înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, în calitate de angajator persoană
fizică, potrivit legii, pentru organizarea şi exploatarea întreprinderii sale;
 poate colabora cu alte persoane PFA, cu alţi întreprinzători persoane
fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor
întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuatrea unei
activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale nu va fi
considerat un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează, în condiţiile
prevăzute mai sus chiard acă colaborarea este exclusivă.
 poate cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care
funcţionează în acelaşi domeniu, ca şi într-un alt domeniu de activitate decât cel în
care şi-a organizat întreprinderea individuală.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este
asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are
dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor
pentru şomaj.
 Răspunderea întreprinzătorului persoană fizică titular al unei
întreprinderi individuale:
 răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă
acesta a fost constituit, şi în completare cu întreg patrimoniul său.
 în caz de insolvenţă, va fi supus procedurii simplificate prevăzute de
Legea nr. 85/2006.
 Încetarea activităţii întreprinzătorului persoană fizică titular al unei
întreprinderi individuale.
Potrivit art. 27 alin. 1, întreprinzătorul persoană fizică titular al unei
întreprinderi individuale îşi încetează activitatea şi este radiat din registrul
comerţului în următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin voinţa acesteia
c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca efect al unei
în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tors au
15
originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului
comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice
persoană interesată.
În cazul în care întreprinzătorul decedează, moştenitorii pot continua
întreprinderea, dacă îşi manifestă voinţa, printr-o declaraţie autentică, în termen de
6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Dacă sunt mai mulţi moştenitori, aceştia îşi
vor desemna un reprezentant, în vederea continuării activităţii economice ca
întreprindere familială.
Activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă, cu obligaţia de
menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor.
S. II. 3. 6. Întreprinderea familială

Întreprinderea familială este întreprinderea economică, fără personalitate
juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa (art.
2 lit. h, din O.U.G. nr. 44/2008).
Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi membri ai unei familii.
Familia, este compusă din soţul, soţia, copii acestora care au împlinit vârsta
de 16 ani la data autorizării întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la gradul al
patrulea inclusiv (art. 2 lit. d, din O.U.G. nr. 44/2008).
 Constiuirea întreprinderii familiale.
Întreprinderea familială se constituie în baza unui acord de constituire
între membrii familiei. Acordul de constituire îmbracă forma scrisă, ca o
condiţie de valabilitate.
 Acordul de constituire trebuie să cuprindă clauze referitoare la:
 numele şi prenumele membrilor şi a reprezentantului;
 data întocmirii acestuia;
 participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participării;
 cotele procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii;
 raporturile dintre membrii întreprinderii familiale;
 condiţiile de retragere.
Lipsa uneia din stipulaţiile prevăzute mai sus atrage nulitatea absolută a
16
acordului.
Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte
personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului, dar, prin
acordul de constituire a întreprinderii familiale, membrii acesteia, pot stipula
constituirea unui patrimoniu de afectaţiune.
Patrimoniul de afectaţiune reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor şi
obligaţiilor a membrilor întreprinderii familiale (după caz, a persoanei fizice
autorizate sau a titularului întreprinderii individuale) afectate scopului exercitării
unei activităţi economice, constituită ca o fracţiune distinctă a patrimoniului
membrilor întreprinderii familiale (după caz, a persoanei fizice autorizate sau a
titularului întreprinderii individuale) separată de gajul general al creditorilor
personali ai acestora.
Prin acordul de constituire sau printr-un act adiţional la acesta se vor stabili
cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afectaţiune.
Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate cotele de participare pot fi
diferite de cele prevăzute pentru participarea la veniturile nete sau la piederile
întreprinderii.
 Statutul membrilor întreprinderii familiale
Membrii întreprinderii familiale sunt comercianţi persoane fizice de la
data înregistrării acesteia în registrul comerţului.
Aceştia răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate de
reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectaţiune, dacă
acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător
cotelor de participare.
Prerogativele membrilor întreprinderii familiale sunt :
 pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale ;
 pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează
atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel
în care şi-au organizat întreprinderea familială.
Actele de dispoziţie asupra bunurilor afectate activităţii întreprinderii
familiale se vor lua cu acceptul majorităţii simple a membrilor întreprinderii,
cu condiţia ca această majoritate să includă şi acordul proprietarului bunului care
face obiectul actului.
Membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul
17
asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj
 Interdicţii. Întreprinderea familială nu are dreptul să angajeze terţe
persoane cu contract de muncă.
 Statutul reprezentantului întreprinderii familiale
Reprezentantul întreprinderii familiale este desemnat prin acordul de
constituire.
Reprezentantul va gestiona înteresele întreprinderii familiale şi va lua
deciziile privind gestiunea curentă a acesteia în temeiul unei procuri speciale,
sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura specială se semnează de toţi
membrii întreprinderii care au capacitate de exerciţiu şi reprezentanţii legali ai
celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii
familiale se încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor ,
dacă valoarea bunului cu privire la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din
valoarea bunurilor care au fost afectate întreprinderii şi a sumelor de bani
aflate la dispoziţia întreprinderii la data actului. Bunurile dobândite sunt
coproprietatea membrilor.
Prin reprezentantul său, întreprinderea familială, poate colabora cu alte
persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor
întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte
persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca
aceasta să-i schimbe statutul dobândit. Colaborarea se face numai în scopul
exercitării activităţii pentru care întreprinderea familială a fost autorizată.
 Încetarea activităţii întreprinderii familiale
Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul
comerţului în următoarele cazuri :
 mai mult de jumătate din membrii acesteia au decedat ;
 mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia
sau se retrag din întreprindere;
 la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca efect al unei
în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau
18
originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului
comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice
persoană interesată.
S. II. 3. 7. Condiţiile impuse profesionistului persoană fizică în vederea

dobândirii calităţii de comerciant
Conditiile impuse comerciantului persoana fizica sunt de doua feluri:
a) condiţii necesare protejării persoanei interesate în realizarea faptelor
de comert – referitoare la capacitate juridică a persoanei respective;
b) condiții necesare protejarii intereselor generale, care se referă la cauze de
incapacitate sau incompatibilitate;
c) condiţii necesare pentru desfăşurarea activităţii referitoare la exploatarea
unei întreprinderi
Conditiile impuse profesionistului comerciant persoană fizică rezultă din
următoarele dispoziții legale:
1. persoana fizică trebuie să aibă capacitatea juridică cerută de lege,
respectiv capacitatea deplină de exercițiu, vârsta de 18 ani (art. 8 pct. 1 O.U.G.
44/2008), cu excepția membrilor întreprinderii familiale cărora legea le solicită
vârsta de 16 ani la data cererii solicitării înregistrării întreprinderii respective;
Potrivit art. 8 pct. 1, lit. a, din O.U.G. nr. 44/2008 pot desfăşura activităţi
economice în formele prevăzute de prezenta ordonanţă21, persoanele fizice care
au împlinit vârsta de 18 ani, respectiv, persoanele fizice care solicită autorizarea
pentru desfăşurarea de activităţi economice ca PFA, ca întreprinzător titular de
întreprindere individuală şi ca reprezentant al întreprinderii familiale. Pentru
membrii întreprinderii familiale legea solicită împlinirea vârstei de 16 ani la
data solicitării autorizării.
Nu au capacitatea de a fi comercianţi:
 minorul cu capacitatea de exercitiu restrânsă (14-18 ani). Poate încheia
însă anumite acte juridice, de la vârsta de 16 ani pentru care nu are nevoie de
încuviinţarea prealabilă a reprezentantului legal.
21
PFA, întreprinzătorul persoana fizică titular al întreprinderii individuale, membrii întreprinderii
familiale
19
 interzişii judecatoreşti, deoarece sunt lipsiţi de capacitate de exercitiu,
neavând discernământul faptelor pe care le realizează datorită stării de alienaţie
mintală.
„ Prin urmare:
 comercianţii persoane fizice pot presta activitatea economică în mod
independent numai de la vârsta de 18 ani, la aceasta vârstă dobândind capacitatea
comercială.
 persoanele fizice pot presta activitati în cadrul întreprinderii familiale de
la vârsta de 16 ani în calitate de membrii ai acesteia, cu condiția să nu aibă
calitatea de reprezentanţi ai acelor întreprinderi familiale. În cadrul întreprinderilor
familiale se regăsesc comercianți persoane fizice, care pot avea vârsta între 16-18
ani.
Femeia, respectiv bărbatul, căsătorită înainte de 18 ani chiar dacă a dobândit
capacitate de exerciţiu deplină prin căsătorie, nu poate dobândi şi capacitatea
comercială. Dacă moștenește un fond de comerț pe cale succesorală, dobândește
calitatea de comerciant, dar fără să aibă dreptul să îndeplinească acte de comerț. În
situație similară se găsește orice minor care dobândește un fond de comerț pe cale
succesorală.
Teoretic aceste persoane nu sunt incapabile cu privire la exercitarea
comerţului, practic, însă este greu de imaginat posibilitatea de a exercita activităţi
comerciale.
1. a. Incompatibilităţi. Nu pot fi comercianţi, datorită funcţiei pe care o
deţin:
- parlamentarii,
- funcţionarii publici în condiţiile impuse de statutul propriu, potrivit Legii
nr. 188/199922,
- magistraţii (judecătorii şi procurorii),
- militarii etc.
Nu pot fi comercianţi, datorită profesiei, acele persoane care exercită
profesiuni liberale: avocţtii, notarii, medicii. Activitatea pe care o desfăşoară nu
are caracter speculativ, chiar dacă obţin câştig.
De asemenea, O.U.G. nr. 44/2008 stabilește expres ca prevederile acesteia
22
Legea funcţionarului public, republicată în 22. 03. 2004.
20
nu se aplică acelor activităţi economice pentru care legea a instituit un regim
juridic special, anumite restricţii de desfăşurare sau alte interdicţii.
1. b. Decăderi. Sunt decăzute din dreptul de a fi comercianţi persoanele
care au fost condamnate penal pentru una dintre faptele (infractiunile) prevazute
de lege (art. 1 lit. i – Legea nr. 12/1990 modificată). Trebuie să existe o hotărâre
judecatorească (de condamnare) în acest sens.
Totodata O.U.G. nr. 44/2008 art. 8 pct. 1, lit. b prevede că o persoană are
dreptul să desfăşoare activităţi economice - ca PFA, ca întreprinzător persoană
fizică titular al întreprinderii individuale, sau ca reprezentant, respectiv, membru
într-o întreprindere familială – dacă nu a săvârşit fapte sancţionate de legile
financiare, vamale si cele care privesc disciplina financiar-fiscală, de natura
celor care se înscriu în cazierul fiscal.
1. c. Interdicții. Interdicţiile pot fi legale şi convenţionale.
 Interdicţiile legale se referă la anumite activităţi care nu pot face
obiectul comerţului privat (particular) şi care sunt monopol de stat (prelucrarea
tutunului, prospectarea şi extracţia cărbunelui, a minereurilor feroase) sau activităţi
care sunt considerate infracţiuni (fabricarea sau comercializarea unor droguri sau
narcotice în alt scop decât de medicament).
 interdicţiile convenţionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate
în contract şi produc efecte numai între părţile constractante.
Exemplificăm în acest sens:
 clauze de exclusivitate prin care un distribuitor se obligă faţă de
producator să nu vândă decât anumite produse – în speţă, cele fabricate de
producător. Spre exemplu ,,agentul nu poate negocia și nu poate încheia, pe
contul său, fără consimțământul expres al comitentului, în regiunea determinată
prin contract, operațiuni de comerț concurente privind bunuri și /sau servicii
similare celor care fac obiectul contractului de agenție,,;
 clauze de nonconcurenţă cu privire la comerciantul agent comercial
permanent, căruia i se impune o anumită restrângere de activitate prin această
clauză.
2. exercitarea sistematică a unei activități organizate (producere,
administrare ori înstrăinare de bunuri sau prestarea de servicii) de producție,
comerț sau prestări servicii, cu titlu de profesiune (art. 3 alin. 3 Cod civil
coroborat cu art. 9 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii
21
nr. 287/2009 privind Cod civil);
Persoana fizică trebuie sa dețină calificarea – pregatirea profesională
sau, dupa caz, experienţa profesională necesară pentru a desfășura activitatea
economică pentru care se solicita autorizaţia.
Calificarea se poate dovedi cu următoarele acte23:
1. diploma, certificatul sau adeverinţa de absolvire a unei institutii de
invățământ preuniversitar sau universitar,
2. certificat de calificare profesională sau de a unei forme de pregatire
profesională, organizată în condiţiile legii, în vigoare la data eliberării acestuia,
3. certificat de competentă profesională,
4. cartea de meşteşugar,
5. carnetul de munca al solicitantului,
6. declarația de notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura activitatea
pentru care se solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective în
mod gratuit în cazul meseriilor tradiţionale artizanale,
7. atestatul de recunoaştere a calificării şi/sau de echivalare pentru
persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate,
8. atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara
sistemului de învăţământ,
9. orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.
3. activitatea profesionistului comerciantul, considerată activitate
economică, trebuie să aiba drept scop obţinerea de profit excluzându-se în
principal activitatea nelucrativă (art. 2 lit. a, din O.U.G. nr 44/2008);
4. activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi
sistematic, să fi realizată pe riscul întreprinzătorului (art. 2 lit. f din O.U.G. nr
44/2008); Comerciantul acţionează pe riscul său şi ca regulă cu răspundere
nelimitată.
O.U.G. nr. 44/2008 reglementează pentru prima dată în România,
patrimoniul de afectaţiune ca fiind o fracţiune distinctă a patrimoniului
(bunuri drepturi şi obligaţii) unei PFA, titularului de întreprindere
individuală, membrilor întreprinderii familiale afectate scopului exercitării
activităţii economice separată de gajul general al creditorilor persoanli ai
acestora.
23
A se vedea Anexa la O.U.G. nr. 44/2008.
22
Răspunderea nelimitată este carcteristică pentru comerciantul persoană
fizică – PFA, întreprinzător tiular de întreprindere individuală. El răspunde cu
patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu
patrimoniul său, adica cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi
viitoare care se găsesc în patrimoniul său.
În cazul membrilor întreprinderii familiale legea instituie pe lângă
răspunderea nelimitată (cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost
constituit, şi în completare cu patrimoniul său propriu) şi răspunderea solidară
şi indivizibilă pentru datoriile contractate de reprezentantul întreprinderii
familiale.
Creditorii ale caror creanţe izvorasc din faptele de comerţ ale
comerciantului se află în concurs şi pe aceeași poziţie cu ceilalţi creditori ai
comerciantului, creditori ale căror creanţe izvorăsc din acte civile.
5. nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele
care privesc disciplina financiar- fiscală, de natura celor care se înscriu în
cazierul fiscal (art. 8 lit. b, O.U.G. 44/2008);
6. au un sediu profesional declarat (art. 8 lit. c, conform art. 9 alin. 2,
O.U.G. 44/2008);
Pentru stabilirea sediului profesional este necesar ca PFA, titularul de
întreprinderii individuale sau oricare alt membru al întreprinderii familiale, de la
caz la caz, să deţină un drept de folosinţă asupra imobilului la adresa căruia acesta
este declarat. Dreptul de folosinţă poate avea ca temei juridic un contract de
vânzare-cumpărare, testament, caz în care comerciantul este proprietar, sau cun
contract de locaţiune caz în care comerciantul este locatar.
Desfăşurarea activităţilor economice prin intermediul unui sediu permanent
de către cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului
Economic European se realizează cu respectarea reglementărilor în vigoare privind
sediul permanent.
7. declaraţia pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de
funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul, sanitar-veterinar,
protecţiei mediului, şi al protecţiei muncii (art. 8 lit. d, O.U.G. nr. 44/2008);
8. să fie înregistrat în registrul comerţului şi autorizat potrivit legilor în
vigoare (art. 7 pct. 1, O.U.G. nr. 44/2008). Înregistrarea la oficiul registrul
comerţului este elementul ce distinge profesionistul comerciant de profesionistul
necomerciant.
23
Potrivit art. 8 pct. 1 lit. d ,,comerciantul trebuie să declare pe propria
răspundere că îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia
specifică în domeniul sanitar, sanitar – veterinar, protecţiei mediului şi al
protecţiei muncii. Îndeplinirea condiţiilor de funcţionare se face potrivit art. 5, 15
şi următoarele din Legea nr. 359/2004, privind simplificarea formalităţilor de
înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale (în
cazul nostru, ca urmare a O.U.G. nr. 44/2008, PFA, întreprinzător individual,
întreprindere familială), persoanelor fizice, înregistrarea fiscală a acestora, precum
şi la autorizarea persoanelor juridice, cu modificările ulterioare, atât pentru sediu
profesioanl, pentru fiecare punct de lucru, cât şi pentru activităţile
desfăşurate în afara sediului profesional sau a punctelor de lucru.
Cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a
funcţionării se depune la registrul comerţuluide pe lângă tribunalul din
judeţul în care solicitantul îşi stabileşte sediul profesional (art. 12 pct. 1, O.U.G.
nr. 44/2008). Cererea menţionată va fi însoţită de :
A. documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul
comerţului şi autorizare a funcţionării PFA, care cuprinde (anexa din O.U.G.
nr. 44/2008):
1. carte de identitate sau paşaport, fotocopie certificată olograf de către
titular privind conformitatea cu originalul;
2. document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului
profesional, precum contract de închiriere, comodat certificat de moştenitor,
contractd e vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiusau orice alt act
juridic carecoferă dreptul de folosinţă etc. –copie legalizată;
3. declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor
legale de funcţionare prevăzută de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanita-
veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;
4. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă pregătirea
profesioanlă, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi speciale;
5. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă experienţa
profesioanlă, dacă este cazul;
B. documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul
comerţului şi autorizare a funcţionării a întreprinderii individuale, care
cuprinde (anexa din O.U.G. nr. 44/2008):
1. carte de identitate sau paşaport al titularului întreprinderii individuale-
24
fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul;
3. declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor
legale de funcţionare prevăzută de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanita-
veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;
C. documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul
comerţului şi autorizare a funcţionării a întreprinderii individuale, care
cuprinde (anexa din O.U.G. nr. 44/2008):
1. carte de identitate sau paşaport al fiecărui membru - fotocopie certificată
olograf de către titular privind conformitatea cu originalul ;
3. declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului, care să ateste
îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzută de legislaţia specială din
domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;
6. acordul de constituire încheiat de membrii familiei în formă scrisă, ca o
condiţie de validitate, şi procura specială, sub forma unui înscris sub semnătură
privată, prin care reprezentantul este desmnat prin acordul de constituire să
gestioneze interesele întreprinderii familiale.
 Înregistrarea în registrul comerţului a PFA, a întreprinderii individuale
şi a întreprinderii familiale se face în baza rezoluţiei motivate a directorului
oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.
25
Dacă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cuprinsul cererii, documentaţiei
şi a docimentelor care atestă pregătirea şi experienţa profesională, directorul
oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune înregistrarea în
registrul comerţului şi autorizarea funcţionării PFA, a întreprinderii individuale şi a
întreprinderii familiale
Secţiunea II. 4. Obligaţiile profesioniştilor comercianţi potrivit Legii nr.

26/1990, modificată, privind registrul comerţului
5. 1. Precizări prealabile
Cele mai importante obligaţii ale comercianţilor sunt: înregistrarea la
Registrul Comerţului şi întocmirea registrelor comerciale.
Comercianţii, precum şi alte persoane fizice sau juridice, prevăzute în mod
expres de lege, sunt obligaţi :
1. înainte de începerea activităţii acestora, să ceară înmatricularea în
registrul comerţului. Prin înregistrare se înţelege atât înmatricularea
comerciantului, cât şi înscrierea de menţiunil, care conform legii se menţionează în
Registrul Comerţului;
2. în cursul exercitării comerţului, să ceară înscrierea în acelaşi registru a
menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege (art.
1 din Legea nr. 26/1990 republicată). Potrivit Legii nr. 26/1990, comercianţii sunt
atât persoane fizice, cât şi întreprinderile familiale, respectiv, întreprinderile
individuale, ce efectuează în mod obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale,
companiile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic cu caracter
comercial şi organizaţiile cooperatiste (societăţile cooperatiste, Legea nr. 1/2005);
3. la încetarea comerţului, să ceară radierea din Registrul Comerţului;
Prevederile Legii nr. 26/1990 referitoare la obligaţia inregistrării în Registrul
Comerţului nu se aplică non profesioniştilor
Secţiunea II. 4. 1. Organizarea Registrului Comerţului

Oficiile registrului comerţului, se organizează în subordinea Oficiului
Naţional al Registrului Comerţului şi funcţionează pe lângă fiecare tribunal (art. 9
alin. 1, Legea nr. 26/1990, republicată și modificată ).
Oficiile registrului comerţului comunică Oficiului Naţional al Registrului
Comerţului orice înmatriculare sau meţiune operată, în termen de cel mult 15 zile de
la efectuare (art. 9 alin. 3, Legea nr. 26/1990, rep.)
26
Comercianţii cer înmatricularea la Oficiul Registrului Comerţului din judeţul
sau municipiul Bucureşti unde-şi au sediul.
Oficiul Registrului Comerţului este obligat să elibereze pe cheltuiala
persoanei care a făcut cererea, copii certificate de pe înregistrările efectuate în
registru şi de pe actele prezentate, precum şi certificatele constatatoare că un act sau
fapt este, sau nu este înregistrat.
Actele pentru care s-au solicitat de către persoane, copii, pot fi cerute şi
eliberate şi prin corespondenţă.
Înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor, de la data efectuării lor în
Registrul Comerţului, ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României,
partea a IV- a.
Actele ori faptele neînregistrate, pentru care legea cere să fie înregistrate nu
pot fi opuse terţilor, cu excepţia cazului în care se face dovada că ele erau cunoscute
de aceştia.
Înregistrările în Registrul Comerţului se fac în baza unei încheieri a
judecătorului delegat, sau după caz a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile ( în afara
cazurilor în care legea prevede altfel).
Încheierile judecătorului delegat privind înmatricularea sau la orice alte
înregistrări în Registrul Comerţului sunt executorii de drept şi sunt supuse
recursului. Termenul de recurs este de 15 zile şi pentru părţi, curge de la data
pronunţării încheierii. Pentru orice alte persoane interesate, termenul de recurs curge
de la data publicării încheierii, sau al actului modificator, actului constitutiv în
Monitorul Oficial al României.
Recursul se depune şi se menţionează la Registru Comerţului unde s-a făcut
înregistrarea.
Competenţa de soluţionare a recursului revine Curţii de Apel în a cărei rază
teritorială se află domiciliul sau sediul comerciantului. În cazul sucursalelor
înfiinţate în alt judeţ, competenţa de soluţionare a recursului revine Curţii de Apel în
a soluţiona recursul, revine Curţii de Apel unde-ţi are sediul, sucursala.
În termen de 3 zile de la data depunerii, Oficiul Registrului Comerţului,
înaintează recursul Curţii de Apel (în ambele cazuri).
Motivele de recurs se pot depune la instanţă cu cel puţin 2 zile înaintea
termenului de judecată. Dacă recursul este admis, decizia instanţei de recurs va fi
menţionată în Registrul Comerţului.
27
S. II. 4. 2. Efectuarea înregistrărilor
Efectuarea înregistrărilor presupune o cerere de înmatriculare a
solicitantului în Registrul Comerţului:
A. Înmatricularea comerţului la începutul activităţii
1) cererea persoanei fizice autorizate, sau după caz, a
întreprinzătorrului persoană fizică titular de întreprindere individuală, va
cuprinde:
a. nume, prenume, codul numeric personal, domiciliul, cetăţenia, data şi
locul naşterii, starea civilă, activitatea comercială anterioară;
b. firma comercială şi sediul acesteia;
c. obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi activităţii principale aşa
cum sunt prevăzute în autorizarea pentru exercitarea comerţului;
d. numărul, data şi organul emitent al autorizaţiei pentru exercitarea
comerţului.
2) cererea întreprinderii familiale trebuie să cuprindă:
a. numele şi prenumele fiecăruia dintre membrii, codul numeric personal,
domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii;
b. calitatea de membru al familiei;
c. starea civilă şi activitatea comercială anterioară;
d. datele de identificare ale persoanei care reprezintă asociaţia în relaţiile cu
terţii, care este de fapt membrul de familie din iniţiativa căruia s-a înfiinţat
asociaţia, sau împuternicitul acestuia;
e. firma comercială şi sediul acesteia;
f. obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi activităţii principale aşa
cum sunt prevăzute în autorizarea pentru exercitarea comerţului.
Pentru ambele cazuri (1,2), aceasta va trebui însoţită de actele doveditoare ale
datelor pe care le cuprind. Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului toate datele
din cerere, iar pentru asociaţiile familiale - codul unic de înregistrare atribuit
conform legii.
3) cererea societăţii comerciale va cuprinde datele conţinute în mod
obligatoriu în actul constitutiv şi va fi însoţit de documentele doveditoare potrivit
Legii nr. 31/1990, modificată şi republicată. Oficiul va înscrie la Registrul
Comerţului toate datele din cerere, inclusiv codul unic de înregistrare atribuit
conform legii.
4) cererea de înmatriculare a unei regii autonome, companii naţionale
28
sau societăţi naţionale va trebui să cuprindă:
a. actul de înfiinţare, denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema
acesteia;
b. obiectul de activitate, cu precizarea domeniului şi activităţii principale;
c. unităţile componente ce pot intra în relaţii contractuale cu terţii,
persoanele împuternicite să le reprezinte, precum şi limitele împuternicirii
acordate;
d. numele, prenumele, domiciliul şi cetăţenia, data şi locul naşterii
persoanelor împuternicite să le reprezinte, precum şi limitele împuternicirii
conferite.
Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului toate datele din cerere, inclusiv codul
unic de înregistrare atribuit conform legii.
5) societăţile cooperative, reglementate de Legea nr. 1/2005 (organizaţii
cooperatiste), se înmatriculează în Registrul Comerţului cu respectarea
reglementărilor privind cooperaţia meşteşugărească, cooperaţia de consum,
cooperaţia de credit (Legea nr. 1/2005).
Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului toate datele din cerere, inclusiv codul
unic de înregistrare atribuit conform legii.
Cererea de înmatriculare se face în termen de 15 zile, termen care începe să
curgă diferit, în funcţie de momentul constituirii solicitantului care cere
înmatricularea:
a) de la data autorizării – pentru comercianţi, persoane fizice şi asociaţii
familiale;
b) de la data încheierii actului constitutiv – pentru societăţile comerciale;
c) de la data actului de înfiinţare - pentru regiile autonome, companiile
naţionale, societăţile naţionale sau societăţile cooperative.
Cererea de înmatriculare a unui comerciant persoană fizică autorizată, respectiv,
a întreprinzătorrului persoană fizică titular de întreprindere individuală, va fi făcută
personal sau prin împuternicit cu procură specială şi autentică.
Cererea de înmatriculare a întreprinderii familiale se face de către membrul de
familie din iniţiativa căruia s-a înfiinţat asociaţia sau împuternicitul acestuia cu
procură specială şi autentică. Pentru dovedirea specimenului de semnătură,
comerciantul persoană fizică autorizată, întreprinzătorrul persoană fizică titular de
întreprindere individuală, respectiv, reprezentantul întreprinderii familiale
semnează la Oficiul Registrului Comerţului în prezenţa judecătorului delegat sau a
29
directorului Oficiului sau a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura.
Semnătura comerciantului persoană fizică, respectiv a reprezentantului
întreprinderii familiale poate fi înlocuită în absenţa acestuia prin prezentarea unui
specimen de semnătură legalizat de notarul public.
Cererea de înmatriculare în Registrul Comerţului a unei societăţii comerciale
va fi semnată cel puţin de un administrator sau, după caz, de reprezentantul
acestuia sau de oricare asociat.
Cererea de înmatriculare în Registrul Comerţului pentru regiile autonome,
companiile naţionale, societăţile naţionale sau societăţile cooperative va fi semnată
de către persoanele împuternicite să le reprezinte. Pentru dovedirea specimenului
de semnătură a administratorilor, a reprezentanţilor societăţilor comerciale şi a
persoanelor împuternicite să reprezinte regiile autonome sau societăţile
cooperative, persoanele autorizate (administrator, reprezentant etc.) semnează la
Oficiul Registrului Comerţului în prezenţa judecătorului delegat sau a directorului
Oficiului sau a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura. Cererea de
înmatriculare va fi însoţită de acte doveditoare. La orice înmatriculare se vor
menţiona numărul şi data încheierii judecătorului delegat.
B. Pe parcursul exercitării comerţului, comerciantul este obligat să
înregistreze menţiuni referitoare la:
a) donaţia, vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală mobiliară constituită
asupra fondului de comerţ, precum şi orice act prin care se aduc modificări
înregistrărilor în Registrul Comerţului sau care fac să înceteze firma în fondul de
comerţ;
b) numele, prenumele, cetăţenia şi codul numeric personal pentru cetăţenii
români, seria şi paşaportul pentru cetăţenii străini, data şi locul naşterii
împuternicitului sau a reprezentantului fiscal (dacă este cazul).
Dacă dreptul de reprezentare este limitat la o anumită sucursală, menţiunea se
va face numai în Registrul unde va fi înscrisă sucursala, iar semnătura
împuternicitului sau reprezentantului fiscal va fi dată în aceeaşi formă ca pentru
comerciantul persoană fizică, asociaţia familială, societăţile comerciale, regiile
autonome, companiile naţionale şi societăţile naţional.
c) brevetele de invenţie, mărcile de febrică, de comerţ, denumirile de
origine, indicaţiile de provenienţă, firma emblemă şi alte semne distinctive asupra
cărora societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile cooperative,
comerciantul persoană fizică sau asociaţia familială are un drept;
30
d) hotărârea de divorţ a comerciantului, precum şi cea de împărţire a
bunurilor comune obţinute în cursul exercitării comerţului (dacă este cazul);
e) hotărârea de punere sub interdicţie a comerciantului sau de instituire a
curatelei acestuia, precum şi hotărârea prin care se ridică aceste măsuri;
f) deschiderea procedurii de reorganizare juridică şi de faliment, inclusiv
înscrierea menţiunilor corespunzătoare procedurii;
g) hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau
cenzorului pentru fapte penale care-l fac nedemn sau incompatibil să exercite
această activitate;
h) orice modificare cu privire la actele, faptele şi menţiunile înregistrate.
Comerciantul este obligat să solicite modificarea menţiunilor prevăzute mai
sus în cel mult 15 zile de la data actelor şi faptelor supuse obligaţiilor de
înregistrare. De asemenea, orice persoană interesată poate cere înregistrarea
menţiunilor prevăzute în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut
actul sau faptul supus înregistrării. Menţiunile se vor înregistra din oficiu în termen
de 15 zile de la primirea copiei legalizate a hotărârii irevocabile, referitoare însă
numai la actele şi faptele prevăzute la literele e), f), g). Comerciantul nu este scutit
de obligaţia de a cere înregistrarea menţiunilor pentru faptul că efectuarea lor se
poate face şi la cererea altor persoane sau din oficiu.
 Înregistrarea sucursalei şi a filialei
Comerciantul care are sucursale trebuie să ceară înmatricularea acestora la
Oficiul Registrului Comerţului de la sediul fiecărei sucursale. În cerere, pe lângă
datele prevăzute de Legea nr. 26/1990, pentru înmatricularea comerciantului se va
arăta şi oficiul unde a fost înmatriculată firma sediului principal. Oficiul
Registrului Comerţului de la sediul sucursalei va transmite Oficiului Registrului
Comerţului de la sediul principal al comerciantului un extras de pe înregistrarea
efectuată pentru a fi menţionată în Registrul Comerţului respectiv.
 Înregistrarea în România a sucursalelor sau a filialelor unui
comerciant care au sediul principal în străinătate
Înfiinţarea în România a unei sucursale sau filiale de către comerciantul care
are sediul principal în străinătate este supusă tuturor dispoziţiilor referitoare la
înmatricularea, menţionarea şi publicarea actelor şi faptelor cerute pentru
comercianţii din ţară. În acest caz, cererile de înmatriculare vor indica şi:
a) denumirea sucursalei şi numele sau denumirea, forma juridică şi sediul
comerciantului din străinătate;
31
b) numele şi calitatea persoanelor care pot reprezenta faţă de terţi şi în
justiţie pe comerciantul din străinătate, precum şi al celor dintre ele care se ocupă
nemijlocit de activitatea sucursalei;
c) ultima situaţie financiară a comerciantului din străinătate aprobată,
verificată sau publicată potrivit legislaţiei statului în care comerciantul îşi are
domiciliul sau sediul.
Se vor înregistra, dacă este cazul, şi următoarele menţiuni referitoare la:
a) deschiderea unei proceduri judiciare sau extra – judiciare de insolvenţă
asupra comerciantului din străinătate;
b) dizolvarea societăţii din străinătate, numele şi prenumele lichidatorilor;
c) închiderea sucursalei.
Toate formalităţile corespunzătoare menţiunilor se vor face la sediul Oficiului
Registrului Comerţului de la sediul sucursalei. Dacă o societate cu sediul în
străinătate înfiinţează mai multe sucursale în ţară, documentele de constituire şi
alte acte ale aceleiaşi societăţi necesare pentru înmatricularea unei sucursale se
depun numai la una dintre sucursale.
C. Radierea înregistrărilor
Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori
printr-o menţiune în Registrul Comerţului are dreptul să ceară radierea înregistrării
păgubitoare în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia.
Radierea se cere în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost
desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării
cu privire la care se solicită radierea dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost
dispusă menţionarea în Registrul Comerţului. Cererea de radiere se depune şi se
menţionează în Registrul Comerţului la care s-a făcut înmatricularea
comerciantului. Oficiul Registrului Comerţului în termen de 3 zile de la data
depunerii cererii o înaintează tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul
comerciantului, iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ – tribunalului acestui
judeţ. Tribunalul se pronunţă asupra cererii. Vor fi citaţi Oficiul Registrului
Comerţului şi comerciantul. Hotărârea judecătorească de soluţionare a cererii poate
fi atacată numai cu recurs. Termenul de recurs curge de la pronunţare pentru părţile
prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Radierea va fi efectuată de Oficiul
Registrului Comerţului care va publica hotărârea judecătorească irevocabilă în
Monitorul Oficial al României pe cheltuiala părţii care a introdus cererea. Data
înregistrării în Registrul Comerţului este data la care înregistrarea a fost efectiv
32
operată în acest registru. Înregistrarea în registru se operează în termen de 24 de
ore de la data încheierii judecătorului delegat de autorizare a înmatriculării.
Comerciantul este obligat să menţioneze pe facturi, oferte, comenzi, tarife,
prospecte şi orice alte documente întrebuinţate în comerţ şi numele sau denumirea,
sediul comercial, codul unic de înregistrare şi, dacă este cazul, codul numeric
personal. De la această cerinţă sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de
marcat electronice care vor cuprinde elementele prevăzute de legislaţia în domeniu.
Secţiunea II. 5. Persoana juridică
S. II. 5. 1. Definiţie. Elemente constitutive
 Definiţie. Orice persoana juridică reprezintă o formă de organizare de

sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit
şi moral, în acord cu intereseul general (art. 187 Cod civil).
 Elemente constitutive. Elementele constitutive ale persoanei juridice
rezultă din chiardefiniţia de mai sus, acestea sunt: 1. o formă de organizare, 2. un
patrimoniu propriu, 3. un scop licit şi moral.
1. Forma de organizare se sine stătătoare a persoanei juridice este
determinată de organizarea internă a acesteia ce corespunde:
 organelor ce reprezintă voinţa persoanei juridice, şi care asigură, în
parte conducerea acesteia,
 organelor ce administrează (gestionează) patrimoniul persoanei
juridice, acestea fiind, în principiu, organele de administraţie,
 organele ce controlează modul cum este gestionat patrimoniul
persoanei juridice, respectiv, cenzorii sau auditorii, după caz.
2. Patrimoniul propriu al persoanei juridice este format din totalitatea
drepturilor patrimoniale şi obligaţiilor, persoanei juridice, altfel spus, cuprinde
latura activă (drepturi reale şi de creanţă) şi latura pasivă (obligaţii).
Orice persoană juridică (sau persoană fizică) este titulară a unui patrimoniu
Drepturile patrimoniale sunt reprezentate de bunuri. Cu aceste bunuri
(drepturi reale patrimoniale) persoana răspunde pentru obligaţiile sale. Faptul că
bunurile intră în masa patrimonială a unei persoane (fizice sau juridice) se exprimă
în art. 2324 alin. 1 Cod civil, care prevede ,,Cel ce este obligat personal a
33
răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare,,.
De remarcat că patrimoniul reprezintă nu numai ce deţine persoana în
prezent ci şi ce dobândeşte în viitor, ca posibilitate.
Prin urmare patrimoniul reprezintă, alături de obligaţii şi de realitatea
existenţei prezente a bunurilor, şi potenţialitatea dobândirii în viitor a altor bunuri
(reprezentate, bineînţeles de drepturi).
Patrimoniul propriu al persoanei juridice nu trebuie confundat cu:
- patrimoniile proprii ale persoanelor fizice sau juridice care compun
persoana juridică considerată,
- patrimoniul de afectaţiune, ce aparţine unei persoane fizice autorizate,
întreprinderi individuale sau familiale, acesta reprezentând o fracţiune distinctă a
patrimoniului acestor persoane, separată de gajul general al creditorilor personali ai
acestora. Aceste persoane pot compune perosoana juridică considerată,
- capitalul social al persoanei juridice - societate comercială (indiferaent
de forma ei juridică24, care este format din totalitatea aporturilor asociaţilor
(persoane fizice sau persoane juridice) ce compune societatea comercială
respectivă,
- fondul de comerţ al comerciantului persoană juridică care este format din
totalitatea elementelor corporale (bunuri mobile şi inobile) şi incorporale (firmă,
emblemă, clientelă, vad comercial) ce sunt afectate pentru desfăşurarea activităţii
comerciale (în fondul de comerţ nu intră drepturile de creanţă şi datoriile
comerciantului).
 Ca efect al personalităţii juridice, respectiv, ca umare a clităţii sale de
subiect de drept, persoana juridică:
- participă în nume propriu la circuitul civil, şi
- răspunde pentru obligaţiile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în
care prin lege se dispune altfel (art. 193 Cod civil).
S. II. 5. 2. Categorii de persoane juridice.
Persoanele juridice sunt:

1. De drept public sau de drept privat (art. 189 Cod civil);
24
Societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acţiuni, societate în comandită
pe acţiuni, societate cu răspundere limitată, societate cooperativă.
34
 Persoane juridice de drept public sunt: statul, unităţile administrativ
teritoriale (oraş, judeţ, comună), Parlamentul României (Camera deputaţilor şi
Senatul, care reprezintă puterea legislativă), Organismele puterii executive
(Administraţia Prezidenţială şi Preşedintele României, Guvernul României,
Ministerele, Instituţia prefecturii, Instituţiile publice, Misiunile diplomatice şi
consulare), Organismele autorităţii judecătoreşti (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
Consiliul Superior al Magistraturii, Curţile de Apel, Tribunalele, Ministerul Public,
în sens larg intră şi Curtea de Conturi şi Curtea Constituţională), Banca Naţională a
României, instituţiile de stat (numite şi instituţii publice sau bugetare, în domeniile:
învăţământului, cercetării, culturii, artei sănătăţii)25, partidele politice.
Persoanele juridice de drept public se înfiinţează:
- prin lege, ca regulă, (art. 191 alin. 1 Cod civil),
- prin acte ale autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale
prin excepţie (de la dispoziţiile art. 191 alin. 1 Cod civil, potrivit art. 191 alin. 2
Cod civil),
- prin alte moduri prevăzute de lege, prin excepţie (de la dispoziţiile art.
191 alin. 1 Cod civil, potrivit art. 191 alin. 2 Cod civil),
 Persoanele juridice de drept privat se pot constitui, în mod liber,
într-una din formele prevăzute de lege (art. 190 Cod civil). Exemplificăm în
acest sens:
- agenţii economici de stat, spre exemplu, regiile autonome, companiile şi
societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital integral de stat;
- societăţile comerciale cu capital privat, spre exemplu, societăţile care se
constituie în una din formele juridice prevăzute de lege: societăţile simple,
societăţile în participaţiune, societatea în nume colectiv, societatea în comandită
simplă, societatea cu răspundere limitată, societatea pe acţiuni, societate în
comandită pe acţiuni, societatea cooperativă, alt tip de societate anume
reglementat de lege (art. 1888 Cod civil);
- sindicatele;
- organizaţiile patronale;
- asociaţiile şi fundaţiile;
- cultele religioase;
2. De naţionalitate română sau de naţionalitate străină;
25
A se vedea, Colectivul Catedrei de Drept, ASE, Bucureşti, Drept civil, Vol. I, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2002, p. 241
35
 Sunt de naţionalitate română toate persoanele juridice al căror sediu,
potrivit actului de constituire sau statutului, este stabilit în România (art. 225 Cod
civil). Acestea sunt înfiinţate potrivit legislaţiei române şi beneficiază de
capacitatea juridică stabilită de legea română.
 Persoanele juridice străine au sediul în străinătate, sunt constitite
potrivit legii lor naţionale, dar care pot desfăşura activităţi pe teritoriul României.
3. Cu scop lucrativ sau fără scop lucrativ (art. 3 alin. 3 Cod civil).
 Sunt cu scop lucrativ persoanele juridice care au scop economic,
patrimonial sau au ca scop obţinerea de profit. În această categorie intră toate
persoanele juridice care au calitatea de profesionist comerciant (spre exemplu,
societăţile comerciale).
 Fără scop lucrativ sunt persoanele juridice cu scop nepatrimonial, nu au
ca scop obţinerea de profit. În această categorie intră toate persoanele juridice de
drept public (spre exemplu, autorităţile şi instituţiile public), şi profesioniştii
necomercianţi, dintre care, exemplificăm: fundaţii, asociaţii, teatre, spitale etc.
S. II. 5. 3. Înfiinţarea persoanei juridice
Prin înfiinţarea persoanei juridice se înţelege crearea unui subiect de drept

care se bucură, potrivit legii, de organizare de sine stătătoare, de un patrimoniu
propriu, de un scop determinat.
Înfiinţarea persoanei juridice este guvernată de o serie de norme cu caracter
general, cuprinse în Codul civil, dar şi de norme aplicabile numai anumitor
persoane juridice, cuprinse în acte normative speciale.
În domeniul înfiinţării persoanelor juridice cele trei puteri în stat conlucrează
după cum urmează26:
 puterea legislativă stabileşte reglementările legale cu privire la modurile
şi condiţiile de înfiinţare ale diferitelor categorii de persoane juridice;
 puterea executivă înfiinţează în mod direct unele persoane (regii
autonme, instituţii de stat etc.), avizează înfiinţarea altor persoane juridice şi se
ocupă de organizarea evidenţei diverselor categorii de persoane juridice;
 puterea judecătorească, prin intermediul instanţelor, are competenţa de
26
A se vedea, Colectivul catedrei de drept, Raluca Dimitriu, coordonator, Drept civil, vol. I, Bucureşti,
2000, p. 245.
36
a autoriza infiinţarea diferitelor persoane juridice şi dispune înregistrarea lor la
organismele de stat
Cele trei puteri ale statului supraveghează şi controlează înfiinţarea
persoanelor juridice, luând însă în considerare voinţele indivizilor şi respectând
drepturile şi libertăţile de asociere27
Persoana juridică, potrivit art. 194 Cod civil alin. 1, se înfiinţează prin
următoarele moduri:
 prin actul de înfiinţare al organului competent, pentru
- autorităţile şi al instituţiile publice, şi anume:
a. organismele puterii legislative (Camera deputaţilor şi Senatul) care iau
fiinţă prin lege, ca urmare a alegerilor,
b. organismele puterii executive sunt înfiinţate astfel:
1. Preşedintele României, potrivit dispoziţiilor corespunzătoare din
Constituţie, din Legea nr. 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Preşedenţiei
Române, republicată în anul 2001, din Legea nr. 500/2002 privind finanţele
publice;
2. Guvernul, potrivit dispoziţiilor corespunzătoare din Constituţie, din
Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a
ministerelor;
3. Ministerele, care sunt înfiinţate potrivit dispoziţiilor din Legea nr.
90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.
c. organismele puterii judecătoreşti sunt reglementate de Constituţie şi de
dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (cu modificările
ulterioare).
Instituţiile de stat sau publice se înfiinţează pe bază de legi sau hotărâri de
Guvern. Spre exemplu, Institutul Naţional de Magistraturii, a fost înfiinţat prin
hotărâre de Guvern;
- unităţile administrativ - teritoriale (judeţ, oraş, comună), acestea au la
bază Legea nr. 2/1968, cu modificările ulterioare. Autorităţile administraţiei
publice locale sunt reglementate de Legea nr. 215/2001, cu modificările ulterioare,
(republicată în anul 2007);
- agenţii economici care se constituite de către stat (companii şi societăţi
comerciale cu capital de stat, regii autonome de interes naţional) se înfiinţează prin
27
Idem.
37
hotărâre de Guvern iar pentru cele de interes local, de către unităţile administrtiv -
teritoriale, prin hotărâri ale consiliilor locale şi judeţene).
În toate cazurile, actul de înfiinţare trebuie să prevadă în mod expres dacă
autoritatea publică este persoană juridică.
 prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în
condiţiile legii.
În acest caz este necesară întocmirea cumulativă a următoarelor acte
juridice, iar cu privire la acestea, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- actul de constituire, intitulat contract de societate, care este însoţit, în
funcţie de forma juridică a societăţii comerciale şi de statutul de funcţionare; de
asemenea în funcţie de anumite condiţii impuse de Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale aceste acte îmbracă formă autentică;
- autorizarea înfiinţării, care este de competenţa fie a instanţei jurdecătoreşti,
fie a unui organism al puterii executive;
- înmatricularea, înregistr area sau înscrierea la organismul competent
potrivit legii.
În această categorie de persoane juridice intră:
- partidele politice. Acestea sunt asociaţii cu caracter politic, sunt persoane
juridice de drept public care se înregistrează în Registrul Partidelor politice de la
Tribunalul Municipiului Bucureşti. Partidele politice sunt reglementate de Legea
nr. 14/2003.
- societăţile comerciale iau naştere ca urmare a autorizării înmatriculării în
registrul comerţului efectuată de judecătorul delegat la registrul comerţului;
- pentru instituţiile de credit este cerută autorizarea Băncii Naţionale a
României;
- pentru societăţile de asigurarea autorizarea este dată de Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor;
Actul de autorizare intră în competenţa organismelor puterii executive.
 în orice alt mod prevăzut de lege. Această modalitate de înfiinţare a
persoanei juridice cuprinde cuprinde cazurile atipice de înfiinţare a persoanei
juridice:
- statul, care are calitatea de persoană juridică potrivit dispoziţiilor
constituţionale;
- asociaţiile de proprietari, care iau fiinţă pe baza Legii nr. 114/1996,
republicată în anl 1997.
38
Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiinţare se înţelege
actul de constituire a persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteia (art. 194
alin. 2 Cod civil).
Persoana juridică se înfiinţează pe durată nedeterminată dacă prin lege, actul
de constituiresau statut nu se prevede altfe (art. 195 Cod civil).
S. II. 5. 4. Înregistrarea persoanei juridice

Definiţie. Înregistrarea persoanei juridice etse înscrierea, înmatricularea sau,
după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul
dobândirii personalităţii juridice sau a luării în evidenţă a persoanelor juridice legal
înfiinţate, după caz (art. 200 alin. 2 Cod civil).
Înregistrarea se face la cerere sau, în cazurile anume prevăzute de lege,
din oficiu.
Înregistrarea are efect:
- constitutiv. În acest caz persoana juridică nu se consideră legal înfiinţată
cât timp înregistrarea nu a fost efectuată.
- de opozabilitatae faţă de terţi - în scop de publicitate. În acest caz,
actele sau faptele juridice făcute în numele sau în contul persoanei juridice, pentru
care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută în acest scop de lege, nu pot fi opuse
terţilor, în afară de cazul în care se face dovada că aceştia cunoşteau că publicitatea
nu a fost îndeplinită (art. 202 Cod civil).
Fondatorii, reprezentanţii persoanei juridice supuse înregistrării, precum şi
primii membri ai organelor de conducere, de administrare şi de control ale acesteia
răspund nelimitat şi solidar pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea
formalităţilor de înregistrare a persoanei juridice, dacă aceste formalităţi trebuia să
fie cerute de aceste persoane.
S. II. 5. 5. Capacitatea civilă a persoanei juridice

II. 5. 5. 1. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridce
Data dobândirii capacităţii de folosinţă este diferită în funcţie de faptul că
persoana juridică este sau nu supusă înregistrării.
 Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a
avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor.
Acestor persoane juridice le este recunoscută şi o capacitate de folosinţă
anticipată, în sensul că, ,,pot, chiar de la data actului de înfiinţare, să dobîndească
39
dreptrui şi să-şi asume obligaţii, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana
juridică să ia fiinţă în mod valabil,, (art. 205 alin. 1 Cod civil).
 Persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării au capacitatea de
a avea drepturi şi obligaţii, după caz:
- de la data actului de înfiinţare,
- de la data autorizării constituirii lor, sau
- de la data îndeplinirii oricărei cerinţe prevăzute de lege (art. 194 Cod civil).
Fondatorii, asociaţii, reprezentanţii şi orice alte persoane cre au lucrat în
numele unei persoane juriidce în curs de constituire răspund nelimitat şi soclidar
faţă de terţi pentru actele juridice încheiate în contul acesteia, afară de cazul în care
persoana juriidcă nou creată, după ce a dobândit personalitate juridică, le-a preluat
asupra sa. Actele astfel preluate sunt considerate a fi ale persoanei juridice încă de
la data încheierii lor şi produc efece juridice depline.
II. 5. 5. 2. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice

Conţinutul capacităţii de folosinţă este format din drepturi şi obligaţii civile.
Persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de
acelea care prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei
fizice.
Dintre acestea, persoanele juridice fără scop patrimonial pot avea doar
acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului,
stabilit prin lege, actul constitutiv sau statut. Prin urmare principiul specialităţii
capacităţii de folosinţă se aplică numai persoanelor fără scop lucrativ, patrimonial.
Actul juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la conţinutul
capacităţii de folosinţă este lovit de nulitate absolută.
În cadrul persoanelor juridice distingem şi persoane juridice care
desfăşoară activităţi autorizate de organele competente, acestea fiind cu scop
patrimonial.
Pentru aceste persoane juridice capacitatea de folosinţă este limitată la
activităţile pentru care au primit autorizaţia de la organele competente, iar dreptul
de a desfăşura asemenea activităţi se naşte din momentul obţinerii autorizaţiei
respective, dacă prin lege nu se dispune altfel (art. 207 alin. 1 Cod civil).
Actele şi operaţiunile săvârşite fără autorizaţiile prevăzute de lege sunt lovite
de nulitate absolută, iar persoanele care le-au făcut răspund nelimitat şi solidar
40
pentru toate prejudiciile cauzate, independent de aplicarea altor sancţiuni prevăzute
de lege.
Cu toate că persoanele juridice supuse înregistrării pot dobândi drepturi
numai în măsura necesară fiinţării lor în mod valabil, orice persoană juridică, deci
şi cele supuse înregistrării, pot primi liberalităţi în condiţiile dreptului comun, de la
data actului de înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor testamentare, din momentul
deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care liberalităţile nu sunt
necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal.
II. 5. 5. 3. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice şi funcţionarea
acesteia
Structura organizatorică a persoanei juridice cuprinde trei categorii de
organe care asigură şi funcţionarea acesteia, şi anume:
- organele de conducere, care, prin hotărârile sale, asigură şi voinţa
persoanei juridice însăşi,
- organele de administrare, care, în principiu, gestionează patrimoniul
persoanei juridice,
- organele de control, care controlează/auditează gestiunea patrimoniului
persoanei juridice.
Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice este strâns legată de organele de
administraţie, deoarece aceasta îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte
obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor (art.
Au calitatea de organe de administrare, potrivit dispoziţiilor de mai sus ale
codului civil, persoanele fizice sau persoanele juridice, care prin lege, actul de
constituire sau statut, sunport desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii,
individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice (art. 209 alin.
2 Cod civil).
Raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale de
administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut
altfel prin lege, actul constitutiv sau statut (art. 209 alin. 3 Cod civil).
Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor c are privesc persoana
juridică, până la dat constituirii organelor de administrare, se fac de către fondatori
ori de către persoane le fizice sau persoanle juridice desemnate în acest scop (art.
41
 Incapacităţi şi incompatibilităţi
Potrivit art. 211 alin. 1 Cod civil, nu pot face parte din organele de
administrare şi de control ale persoanei juridice:
- incapabilii,
- persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă,
- persoanele decăzute de dreptul de a exercita o funcţie în cadrul acestor
organe,
- persoanele declarate prin lege sau prin actul de constituire incompatibili să
ocupe o astfel de funcţie.
Actele încheiate cu încălcarea acestor dispoziţii sunt lovite de nulitate
relativă (art. 211 alin. 2 Cod civil).
II. 5. 5. 4. Funcţionarea persoanei juridice
Organele persoanei juridice asigură funcţionarea acesteia prin hotărârile şi
deciziile luate de acestea în cadrul adunărilor sale.
Hotărârile şi deciziile luate de organele de conducere şi administrare în
condiţiile legii, actului de constituire sau statutului sunt obligatorii chiar pentru cei
care nu au luat parte la deliberare sau au votat împotrivă (art. 212 alin. 1 Cod civil).
Faţă de terţi aceste hotărâri produc efecte numai de la data publicării lor, cu
excepţia cazului în care terţii fac dovada că le-au cunoscut pe altă cale.
Obligaţiile membrilor organelor de administrare sunt:
- să acţioneze în interesul persoanei juridice cu prudenţa şi diligenţa unui
bun proprietar;
- să asigure şi să menţină separaţia dintre patrimoniul persoanei juridice şi
propriul lor patrimoniu. Ei nu pot folosi în profitul ori în interesul lor sau al unor
terţi, după caz, bunurile persoanei juridice ori informaţiile pe care le obţin în
virtutea funcţiei lor, afară de cazul în care ar fi autorizaţi în acst scop de către cei
care i-au numit;
Actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în
limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi.
Faptele licite sau ilicite săvârşite de organele persoanei juridice obligă însăşi
persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuţiile sau cu scopul
funcţiilor încredinţate. Pentru săvârşirea faptelor ilicite răspunderea este personală
şi solidară atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de terţi.
II. 5. 5. 5. Dispoziţii speciale privind persoanele juridice de drept public
42
Persoanele juridice de drept public sunt obligate pentru faptele ilicite sau
licite ale organelor lor, în aceleaşi condiţii ca persoanele juridice de drept privat.
În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular
de drepturi şi obligaţii, statul, respectiv, unităţile administrativ teritoriale (prin
organele prevăzute de lege) participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de
cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens.
Dacă pentru obligaţiile organelor, autorităţilor şi instituţiilor publice, statul
răspunde în mod subsidiar, nici una dintre aceste persoane nu răspunde pentru
obligaţiile statului.
De asemenea, unităţile administrativ -teritorialerăspund în mod subsidiar
pentru obligaţiile organelor, instituţiilor şi serviciilor publice din subordinea
acestora atunci când acestea au personalitate juridică.
II. 5. 5. 6. Identificarea persoanei juridice
Identificarea persoanei juridice înseamnă individualizarea acestui subiect de
drept care participă la raporturile juridice în nume propriu.
Noțiunea de identificare are două accepţiuni.
Prima accepţiune se referă la instituţia juridică care cuprinde totalitatea
normelor ce reglementează atributele de individualizare ale persoanelor juridice.
A doua accepţiune se referă chiar la atributele de identificare, acestea fiind
în principal: denumirea, naţionalitatea sediul, firma, emblema, telefonul, telexul28
Identificarea persoanelor juridice este realizată de Codul civil ca normă
generală şi Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, ca normă specială, cu
referire la persoanele juridice care au calitatea de coemercianţi, respectiv,
societăţile comerciale.
Din perspectiva dreptului civil, atributele de identificare ale persoanei
juridice sunt drepturi subiective personale nepatrimoniale. Acestea au
următoarele caractere juridice:
- sunt opozabile erga - omnes, sunt drepturi absolute, opozabile tuturor
persoanelor;
- sunt inalienabile, adică nu pot fi cesionate prin acte juridice, iar titularul lor
nu pot rnunţa la ele;
- sunt imprescriptibile, sub aspect extinctiv şi achizitiv, adică nu se prescriu
prin trecerea timpului;
28
A se vedea, Colectivul Catedrei de Drept- ASE, Bucureşti, op. cit. p. 261.
43
- sunt personale, intuitu- personae, adică sunt intim legate de persoana
titularului;
- sunt universale, orice persoană are dreptul la atributele de identificare.
 Potrivit Codulul civil, atributele de identificare ale persoanelor juridice
sunt, în principiu: naţionalitatea, sediul, denumirea.
Sunt de naţionalitate română toate persoanele juridice al căror sediu,
potrivit actului de constituire sau statutului, este stabilit în România (art. 225 Cod
civil).
Persoana juridică poartă denumirea stabilită în condiţiile legii prin actul de
constituire sau prin statut (art. 226 alin. 1 Cod civil). Denumirea persoanei juridice
ca şi celelalte atribute de identificare se vor trece în registul public odată cu
înreistrarea acesteia.
Sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului de constituire sau
statutului.
În funcţie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe
sedii cu caracter secundar pentru sucursale, reprezentanţe sale teritoriale şi
punctele de lucru.
De asemenea, persoana juridică poate să aibă un sediu ales în vederea
exercitării sau executării obligaţiilor sale. Alegerea acestui sediu nu se prezumă, ci
trebuie făcută în scris (ar. 97 coroborat cu art. 227 Cod civil).
Prin analogie cu pesoana fizică, persoana juridică care exploatează o
întreprindere are sediul şi la locul aclei întreprinderi, în ceea ce priveşte obligaţiile
patrimoniale ce s-au născut sau urmează a se executa în acel loc. Utilizând
analogia menţionată acesta se numeşte sediu pofesional.
Persoana juridică poate să-şi schimbe denumirea sau sediul, în condiţiile
prevăzute de lege.
Dovada denumirii şi a sediului persoanei juridice se face cu menţiunile
înscrise în registrele de publicitate sau de evidenţă prevăzute de lege pentru
persoana juridică respectivă
 În funcţie de specificul obiectului de activitate persoana juridică mai poate
avea şi alte atribute de identificare, şi anume: numărul de înregistrare în
registrul comerţului sau într-un registru public, codul unic de înregistrare şi
alte elemente de identificare, în condiţiile legii.
 Potrivit Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, persoana juridică
ce are calitatea de comerciant se identifică prin firmă şi emblemă.
44
Firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi
exercită comerţul ş sub care semnează (art. 30 alin. 1 Legea nr. 26/1990).
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de un
altul de acelaşi gen (art. 30 alin. 2 Legea nr. 26/1990).
 Toate documentele care provin de la o persoană juridică trebuie să
cuprindă atributele de identificare ale acesteia, sub sancţiunea de daune - interese
II. 5. 5. 7. Protecţia juridică a atributelor de identificare
Atributele de identificare ale persoanelor juridice sunt drepturi
personale nepatrimoniale, ele sunt apărate atât prin mijloace de drept civil, cât şi
prin mijloace de drept comercial, drept administrativ, drept penal.
Codul civil în art. 231, conţine o dispoziţie potrivit căreia ,,toate
documentele, indiferent de formă, care emană de la persoană juridică, trebuie să
cuprindă denumirea şi sediul, precum şi alte atribute de identificare, în cazurile
prevăzute de lege, sub sancţiunea plăţii de daune-interese persoanei prejudiciate,,.
Prin această dispoziţie Codul civil creează posibilitatea de a introduce acţiune
civilă, atât pentru persoana juridică titulară a unui atribut de identificare, cât şi
pentru terţe persoane, dacă s-a produs un prejudiciu prin exercitarea drepturilor
personale - nepatrimoniale ale persoanei juridice - atribute de identificare.
Protecţia administrativă şi penală a atributelor de identificare este asigurată
prin Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. În acest sens, art.
5 din legea menţionată, consideră ca infracţiune de concurenţă neloială orice
utilizare a unei firme, embleme, a unei desemnări speciale sau a unor ambalaje care
pot produce confuzie cu cele folosite în mod legitim de către alt comerciant.
Din economia art. 231 Cod civil rezultă că persoana juridicăpoate avea
şi alte atribute de identificare decât cele prevăzute de Codul civil şi Legea nr.
Legea nr. 26/1990, prin utilizarea sintagmei ,, şi alte atribute de identificare,,.
Dispoziţia menţionată are, prin urmare, caracter enunţiativ.
II. 5. 5. 8. Reorganizarea persoanei juridice.

Spre deosebire de Decretul nr. 31/1954, şi de vechea reglementare a codului
civil, Codul civil în vigoare din anul 2011, defineşte reorganizarea persoanei
juridice.
45
Astfel, reorganizarea persoanei juridice este operaţiunea juridică în
care pot fi implicate una sau mai multe persoane şi care are ca efecte
înfiinţarea, modificarea ori încetarea acestora (art. 232 Cod civil).
Modurile de reorganizare sunt: fuziunea, divizarea şi transformarea.
Divizarea poate fi totală şi parţială.
Reorganizarea se face cu respectarea condiţiilor prevăzute pentru dobândirea
personalităţii juridice, afară de cazurile în care prin lege, actul de constituire sau
statut se dispune altfel (art. 233 alin. 2 Cod civil).
Aceasta înseamnă că, personalitatea juridică are efect constitutiv, pentru
înfiinţarea unei persoane juridice, prin orice mod de reorganizare, dacă prin lege nu
se prevede altfel.
 Fuziunea se face prin:
- absorbţia unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin
- contopirea (unirea) mai multor persoane juridice pentru a alcătui o
persoană juridică nouă.
Efectele absorbţiei sunt:
- persoana juridică absorbită îşi încetează existenţa, are deci efect este
extinctiv;
- drepturile şi obligaţiile persoanei juridice absorbite se transferă în
patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe, are deci efect translativ. Se
realizează o transmitere universală de drepturi şi obligaţii (a întregului patrimoniu).
Absorbţia nu are efectul înfiinţării unei alte persoane juridice.
Efectele contopirii sunt:
- persoanele juridice care se contopesc (se unesc) îşi încetează existenţa, are
deci efect extinctiv;
- se înfiinţează o persoană juridică nouă;
- drepturile şi obligaţiile acestora se transferă în patrimoniul persoanei
juridice nou înfiinţate. Se realizează o transmitere universală de drepturi şi obligaţii
(a întregului patrimoniu).
 Divizarea poate fi totată sau parţială.
Divizarea totală se face prin împărţirea întregului patrimoniu al unei
persoane juridice între două sau mai multe persoane juridice care există deja sau
care se înfiinţează prin divizare.
Efectele divizării totale sunt:
46
- persoana juridică al cărui patrimoniu se divizează total îşi încetează
existenţa, deci efect extinctiv;
- se pot înfiinţa persoane juridice noi corespunzătoare fracţiunilor de
patrimonii care rezultă în urma divizării, dacă acestea nu se transmit către alte
persoane juridice deja existente, denumite de Codul civil, dobânditoare (în art. 273
alin. 1);
- patrimoniul persanei juridice se împarte în mod egal (către persoanele
dobânditoare), dacă prin actul care a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă
proporţie;
- se transmit fracţiuni de patrimoniu (drepturi şi obligaţii), adică, se
realizează o transmitere cu titlu universal către persoanele dobânditoare, sau care
iau astfel fiinţă.
Divizarea parţială constă în desprinderea unei părţi din patrimoniul unei
persoane juridice, care constinuă să existe, şi în transmiterea acestei părţi către una
sau mai multe persoane juridice care există sau care iau fiinţă în acest mod.
Efectele divizării parţiale sunt:
- patrimoniul persoanei juridice care se divizează total îşi reduce patrimoniul
proporţional cu partea transmisă fie unei singure persoane juridice deja existente,
fie către o altă persoană juridică care se înfiinţează în acest mod. În acest ultim caz
divizarea parţială are efect creator;
Divizarea parţială nu are efect extinctiv.
În cazul divizării întinderea răpunderii este diferită în funcţie de modul de
înfiinţare a persoanelor juridice.
Fiecare dintre persoanele juridice dobânditoare - ce au ca temei juridic actul
de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii - va răspunde:
a) pentru obligaţiile legate de bunurile care formează obiectul drepturilor
dobândite sau păstrate integral;
b) pentru celelalte obligaţii ale persoanei juridice divizate, proporţional cu
valoarea drepturilor dobândite sau păstrate, socotită după scăderea obligaţiilor
prevăzute (art. 238 alin. 1 Cod civil).
Dacă persoana juridică înfiinţată prin actul de înfiinţare al organului
competent (în cazul autorităţilor şi al instituţiilor publice, al unităţilor
administrativ-teritoriale, precum şi al agenţilor economici care se constituie de
47
către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale)29 este supusă divizării prin
actul de reorganizare se va putea stabili şi un alt mod de repartizare a obligaţiilor
decât acela pentru persoanele juridice care se constituie prin act de înfiinţare
autorizat (art. 238 alin. 2 Cod civil).
De asemenea, în caz de divizare, contreactele se vor repartiza astfel încât
executarea fiecăruia dintre ele să se facă în întregime de către o persoană juridică
dobânditoare, afară numai dacă aceasta nu este ecu putinţă.
 Transformarea persoanei juridice, ca instituţie juridică, este nou
introdusă în Codul civil în vigoare de la 1 octombrie 2011 în art. 241.
Transformarea persoanei juridice intervine în cazurile prevăzute de lege,
atunci când o persoană îşi încetează existenţa, concomitent cu înfiinţarea, în locul
ei, a unei alte persoane juridice (art. 241 alin. 1 Cod civil).
În cazul transformării, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care şi-a
încetat existenţa, se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou înfiinţate, în af
ră de cazul în care prin actul prin care s-a dispus transformarea se prevede altfel.
 Data transmiterii drepturilor şi obligaţiilor în cazul persoanelor
juridice supuse reorganizării
Pentru persoanele juridice supuse înregistrării transmiterea drepturilor şi
obligaţiilor se realizează atât între părţi cât şi faţă de terţi, numai prin înregistrarea
operaţiunii şi de la data acesteia.
Pentru persoanele nesupuse înregistrării transmiterea drepturilor şi
obligaţiilor, se realizează atât între părţi, cât şi faţă de terţi numai pe data aprobării
de către organul competent:
- a inventarului,
- a bilanţului contabil întocmit în vederea predării primirii,
- a evidenţei şi a repartizării tuturor contractelor în curs de executare,
- precum şi a oricăror alte asemenea acte prevăzute de lege.
Bunurile imobile - drepturi reale imobiliare - care fac obiectul transmisiunii,
dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale (drepturile de uz, de uzufruct,
servitute, superficie, abitaţie) se dobândesc numai prin înscrierea în cartea funciară,
în baza actului de reorganizare încheiat în formă autentică sau, după caz, a actului
administrativ prin care s-a dispus reorganizarea, în ambele situaţii însoţit, dacă este
29
Articolul 194 alin. 1 lit. a Cod civil.
48
cazul, de certificatul de înregistrare a persoanei juridice nou înfiinţate (art. 242
alin. 3 Cod civil).
Reorganizarea poate fi contestată prin atacarea actelor care au hotărât
reorganizarea, dacă prin lege nu se dispune altfel. Astfel, opoziţie la reorganizare,
prin atacarea actelor menţionate, pot face creditorii şi orice late persoane interesate
în termen de 30 de zile de la data când au luat cunoştinţă de aprobarea
reorganizării, dar nu mai târiu de un an de la data publicării acesteia, sau, după caz,
de la data aprobării acesteia de către organul competent, în condiţiie legii (art. 234
alin. 1 Cod civil).
II. 5. 5. 9. Încetarea persoanei juridice

Încetarea existenţei persoanei juridice are loc prin dizolvare. Dizolvarea este
urmată de lichidarea totală şi definitivă a patrimoniului acesteia.
 Dizolvarea persoanelor juridice de drept privat este: voluntară, de plin
drept şi silită sau forţată (art. 245 lit a, b, c, d, Cod civil).
a) Dizolvarea voluntară se produce prin hotărârea organelor competente ale
acestora, care reprezintă voinţa socială.
b) Dizolvarea de plin drept a persoanelor juridice se produce în baza legii şi
intervine în următoarele situaţii:
- dacă termenul pentru care au fost au fost constituite s-a împlinit;
- dacă scopul a fost realizat ori nu mai poate fi îndeplinit.
c) Dizolvarea silită (forţată) intervine dacă scopul pe care persoanele juridice
îl urmăresc sau mijloacele întrebuinţate pentru realizarea acestuia au devenit
contrare legii sau ordinii publice, ori dacă ele urmăresc un alt scop decât cel
declarat.
 Pe lângă aceste cauze generale menţionate, art. 245 lit. e, Cod civil
prevede ca persoanele juridice să se dizolve şi ,,prin orice alt mod prevăzut de lege,
actul de constituire sau statut,,. Prin urmare, există şi norme speciale care prevăd
de dizolvare, cum ar fi, spre exemplu, cele din domeniul societăţilor comerciale,
reglementate de Legea nr. 31/1990 în art. 227 alin. 1:
- trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;
- imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea
acestuia;
- declararea nulităţii societăţii
- hotărârea adunării generale;
49
- hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice,
precum neânţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;
- falimentul societăţii;
- alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii;
În categoria ,,alte cauze de dizolvare prevăzute de lege pentru societatea pe
acţiuni,, intră cazurile prevăzute de art. 228 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 31/1990,
modificată şi republicată, care prevede atât pentru societatea pe acţiuni, cât şi
pentru societatea cu răspundere limitată, că acestea se dizolvă:
a) în cazul şi în condiţiile prevăzute la art. 153 indice 24 din Legea nr.
31/1990, modificată şi republicată. Potrivit articolului menţionat, dacă consiliul de
administraţie, respectiv directoratul, constată că, în urma unor pierderi, stabilite
prin situaţiile financiare anuale aprobate conform legii, activul net al societăţii,
determinat ca diferenţă între totalul activelor şi totalul datoriilor acesteia, s-a
diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, va
convoca de îndată adunarea generală extraordinară pentru a decide dacă societatea
trebuie dizolvată.
b) în cazul şi în condiţiile prevăzute de art. 10 alin. 3 din Legea nr. 31/1990,
modificată şi republicată. În cazul în care societatea are mai puţin de 2 acţionar pe
o perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană interesată poate solicita instanţei
dizolvarea societăţii.
De asemenea, art. 229 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, modificată şi
republicată, prevede că ,,societăţile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se
dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia
dintre asociaţi, când datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul
singur,,. Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi şi societăţilor în comandită simplă sau
în comandită pe acţiuni, acele acele cauze privesc pe singurul asociat comanditat
sau comanditar.
 Persoanele juridice de drept public se dizolvă numai în cazurile şi
condiţiile anume prevăzute de lege (art. 246 Cod civil).
Persoanele juridice înfiinţate de către autorităţile publice centrale sau locale,
nesupuse dizolvării, pot fi desfiinţate prin hotărârea organului care le-a înfiinţat. În
acest caz, dacă organul competent nu a dispus altfel, drepturile şi obligaţiile
persoanei juridice desfiinţate se transferă persoanei juridice dobânditoare,
proporţional cu valoarea bunurilor transmise acesteia, ţinându-se însă seama şi de
natura obligaţiilor respective.
50
În cazul în care persoana juridică, de drept public sau privat, se dizolvă prin
hotărârea organului competent, creditorii sau orice alte persoane interesate pot face
opoziţie, în aceleaţi condiţii ca şi pentru reorganizare (art. 243 coroborat cu art.
247 Cod civil).
 Principalul efect al dizolvării este lichidarea persoanei juridice. Lichidarea
este operaţiune juridică prin care se valorifică activul (se încasează creanţele) şi se
plăteşte pasivul (se plătesc datoriile).
Persoana juridică îşi păstrează capacitatea civilă pentru opraţiunile necesare
lichidării până la finalizarea acesteia.
Dacă persoana juridică îşi încetează existenţa prin fuziune, transformare, sau
prin divizare totală nu se declanşează procedura lichidării.
 Destinaţia bunurilor rămase după lichidare
Indiferent de cauzele dizolvării, bunurile persoanei juridice rămase după
lichidare vor primi destinaţia stabilită în actul de constituire sau statut, ori
destinaţia stabilită în actul de constituire sau statut, ori destinaţia stabilită în
hotărârea organului competent luată înainte de dizolvare (art. 249 alin. 1 Cod
civil).
Dacă actul de constituire, statutul sau hotărârea organului competent nu
prevede destinaţia bunurilor30, la propunerea lichidatorului bunurile rămase după
lichidare se atribuie de instanţa competentă, prin hotărâre supusă numai numai
apelului, unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător, dacă prin lege nu
se prevede altfel.
 Data încetării personalităţii juridice.
Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din
registrele în care au fost înscrise, spre exemplu, societăţile comerciale care se
înregistrează la registrul comerţului.
Celelalte persoane juridice , respectiv cele care nu se înregistrează, încetează
la data actului prin care s-a dispus încetarea sau, după caz, la data îndeplinirii
oricărei alte cerinţe prevăzute de lege (art. 251 alin. 2 Cod civil).
►Pluralitatea de subiecte
Raportul juridic civil, respectiv de dreptul afacerilor se stabilește, de regulă,
între doua persoane - raport juridic simplu - care presupune “determinarea”
subiectelor raportului juridic civil.
30
Sau hotărârea este contrară legii sau ordinii publice (art. 249 alin. 2 Cod civil).
51
Această determinare presupune cunoașterea părților acestui raport, și se
realizează diferit dupa cum este vorba de raporturi civile ce au în continutul lor,
drepturi absolute sau drepturi relative.
În primul caz - al dreptului absolut, dupa cum vom vedea într-un capitol
ulterior, numai subiectul activ care este titularul dreptului subiectiv civil este
determinat sau cunoscut (spre exemplu proprietarul unui bun, respectiv Ionescu
Vasile este proprietarul imobilului din strada Panselelor nr. 7). Subiectul pasiv este
nedeterminat și este format din toate celelalte subiecte de drept civil.
În al doilea caz - al dreptului relativ, este determinat (cunoscut) atât
subiectul activ, numit creditor, cât și subiectul pasiv, numit debitor (spre exemplu,
în raportul juridic născut din contractul de vânzare-cumpare cele doua părţi sunt
determinate sau cunoscute: vânzătorul şi cumpărătorul).
Există însa cazuri în care raportul juridic civil este stabilit între mai multe
persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive, fie sub ambele aspecte. În
acest caz deosebim:
- pluralitate activă, când sunt mai multi creditori,
- pluralitate pasivă, când sunt mai multi debitori,
- pluralitate mixtă, când mai multi creditori şi mai mulţi debitori.
Capitolul III Conținutul raportului juridic civil

S. III. 1. Definiţia conţinutului raportului juridic
După cum am arătat conținutul raportului juridic civil este alcătuit din:
- drepturi subiective civile, care formează latura activă a raportului juridic
civil,
- obligaţii civile, care formează latura pasivă a raportului juridic civil.
Oricarui drept subiectiv civil îi corespunde o anumită obligație civilă. Nu
există drept fără obligaţie.
Reamintim, pe scurt, definiţia dreptul subiectiv civil. Dreptul subiectiv civil
este posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ (numit și creditor
– persoană fizică sau persoană juridică) în virtutea căreia acesta poate, în
limitele dreptului şi moralei, să aibă o anumită conduită şi să pretindă, o
conduită corespunzatoare (să dea, sa facă, ori să nu facă ceva) de la subiectul
pasiv (numit debitor) și să ceară concursul forței coercitive a statului, în caz
de nevoie, când dreptul persoanei este încălcat pentru restabilirea dreptului.
52
S. III. 2. Clasificarea drepturilor subiective civile
Criterii de clasificare.
- în funcție de opozabilitate drepturile subiective sunt: absolute și relative
- în funcție de natura conținutului lor sunt: patrimoniale şi nepatrimoniale.
- dupa corelaţia dintre ele sunt: principale şi accesorii
- în funcţie de gradul de certitudine conferit titularilor sunt: pure şi simple
şi afectate de modalități.
 Drepturile subiective civile absolute şi relative
Dreptul subiectiv civil absolut - este acel drept în virtutea căruia titularul
sau poate avea o anumită conduită, fără a face apel la altă persoană pentru a şi-l
exercita (realiza).
Sunt absolute:
- drepturile personale nepatrimoniale, spre exemplu, dreptul la nume,
dreptul la domiciliu,
- drepturile reale, spre exemplu: dreptul de proprietate şi
dezmembrămintele dreptului de proprietate, respectiv dreptul de uz, de uzufruct, de
servitute de superficie de abitaţie.
Dreptul subiectiv civil relativ - este acel drept în virtutea căruia titularul
poate pretinde subiectului pasiv o conduită determinată, fără care dreptul nu se
poate exercita (realiza). Spre exemplu, dreptul vânzătorului de a cere plata preţului,
sau dreptul cumpărătorului de a pretinde predarea bunului ce face obiectul
vânzării.
Tipic, relative, sunt drepturile de creanţă.
Caracteristicile dreptului absolut sunt:
- titularul dreptului absolut este cunoscut;
- titularul obligaţiei corelative este necunoscut, format din toate celelalte
subiecte de drept civil;
- dreptului absolut îi corespunde obligaţia generală şi negativă de a nu face
nimic de natură a împiedica exercitarea lui, adică - a nu face;
- este opozabil erga omnes, adică tuturor persoanelor;
- sunt prevazute de lege, limitate ca număr.
Caracteristicile dreptului relativ sunt:
53
- sunt cunoscute atât titularul dreptului, cât şi al obligației (subiectul activ,
creditorul şi subiectul pasiv, debitorul);
- îi corespunde o obligație ce are ca obiect: a da, a face ori a nu face (ceva ce
s-ar fi putut face în lipsa obligației pe care și-o asumă subiectul pasiv determinat);
- este opozabil numai subiectului pasiv determinat, adică debitorului,
deoarece dreptul relativ, respectiv de creanţă poate fi exercitat numai cu concursul
debitorului;
- sunt nelimitate ca număr.
 Drepturile subiective civile patrimoniale si nepatrimoniale
Este patrimonial dreptul subiectiv ce are conținut exprimat bănește, are
conținut precuniar.
Sunt drepturi patrimoniale: drepturile reale și drepturile de creanţă.
Este nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel drept subiectiv ce nu
are conținut bănesc, spre exemplu, dreptul la nume, la domiciliu.
 Drepturile reale și drepturile de creanță
Dreptul real31 - jus in re - este acel drept în virtutea căruia titularul său îsi
poate exercita prerogativele asupra unui bun fara concursul altei persoane.
Dreptul de creanţă - jus ad personam - este acel drept în temeiul căruia
subiectul activ - creditorul - poate pretinde subiectului pasiv - debitor - să dea, să
facă sau să nu facă ceva.
Asemănările dintre drepturile reale și drepturile de creanță sunt:
- ambele sunt drepturi patrimoniale
- ambele au cunoscuţi titularii lor, ca subiecte active.
Deosebirile dintre drepturile reale și drepturile de creanță sunt:
1. sub aspectul subiectului pasiv
- în cazul dreptului real - acesta nu este cunoscut, fiind reprezentat de toate
persoanele, desemnate prin sintagma ,,erga omnes,,.
- în cazul dreptului de creanţă - acesta este este cunoscut, fiind debitorul.
2. sub aspectul persoanelor cărora li se opune
- în cazul dreptului real acesta se opune tuturor persoanelor (erga omnes),
- în cazul dreptului de creanţă acesta se opune doar subiectului pasiv care
este cunoscut, denumit debitor (erga certa personam).
31
Cuvântul ,,real,, în limbaj juridic provine din latinescul ,,res,, care înseamnă bun sau lucru, deci dreptul
real este dreptul cu privire la un bun sau lucru mterial.
54
3. sub aspectul conţinutului obligaţiei corelative
- în cazul dreptului real - îi corespunde obligaţia generală şi negativă de a nu
face,
- în cazul dreptului de creanţă - îi corespunde obligaţia - de a da, de a face
sau de a nu face.
4. sub aspectul numărului
- drepturile reale sunt limitate, prevăzute de Codul civil în art. 551 sau sunt
prevăzute de lege atunci când aceasta le conferă acest caracter (art. 551 Cod civil
lit. 11),
- drepturile de creanță sunt nelimitate
5. sub aspectul prerogativelor conferite:
- numai dreptul real este însoţit de prerogativele:
a) urmăririi = care constă în posibilitatea titularului de drept real (spre
exemplu creditorul ipotecar sau creditorul gagist) de a urmări bunul în mâinile
oricărei persoane s-ar gasi.
b) a preferinței = consta în posibilitatea titularului dreptului real de a-şi
realiza drepul sau cu întâietate ori preferința.
 Drepturile personale nepatrimoniale
Drepturile personal nepatrimoniale sunt:
a) drepturi ce privesc identificarea persoanei (art. 59 Cod civil), şi anume:
dreptul la nume, la domiciliu, reşedinţă, la stare civilă;
b) drepturi ale personalităţii şi anume:
- dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la onoare şi
reputaţie, dreptul la respectarea vieţii private precum şi dreptul la propria imagine
(art. 58 Cod civil),
- respectul datorat persoanei decedate. Persoanei decedate i se datorează
respect cu privire la memoria sa, precum şi cu privire la corpul său (art. 78 Cod
civil). Memoria persoanei decedate este protejată în aceleaşi condiţii ca şi imaginea
şi reputaţia persoanei aflate în viaţă.
c) drepturi ce decurg din creaţia intelectuală (potrivit Legii nr. 8/1996
privind drepturile de autor şi drepturile conexe, modificată), literară, artistică,
ştiinţifică.
 Drepturile subiective civile principale şi accesorii
55
Este principal dreptul subiectiv civil care are o existenţă de sine stătătoare,
exercitarea sa nedepinzând de vreun alt drept.
Este accesoriu dreptul subiectiv civil a cărui exercitare depinde de existenta
altui drept subiectiv civil, cu rol principal.
Această clasificare are importanță pentru că dreptul accesoriu depinde de
dreptul civil principal potrivit adagiului accesorium seqvitur principale.
Drepturile nepatrimoniale, sunt drepturi principale.
 Drepturile reale pot fi principale şi accesorii

Drepturile reale, potrivit art. 551 Cod civil, sunt:
1. dreptul de proprietate;
2. dreptul de superficie;
3. dreptul de uzufruct;
4. dreptul de uz;
5. dreptul de abitaţie;
6. dreptul de servitute;
7. dreptul de administrare;
8. dreptul de concesiune;
9. dreptul de folosinţă;
10. drepturile reale de garanţie;
11. alte drepturi cărora legea le recunoaşte acest caracter.
Din punct de vedere al clasificări drepturilor reale în princiale şi accesorii:
- drepturile reale principale sunt: dreptul de proprietate, dreptul de
superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de
servitute, dreptul de administrare, dreptul de concesiune, dreptul de folosinţă;
- drepturile reale accesorii sunt drepturile reale de garanţie: dreptul de gaj,
dreptul de ipotecă, privilegiile.
Potrivit art. 552 Cod civil, proprietatea este publică sau privată.
Corespunzător acestei distincţii dreptul ce are ca obiect proprietatea asupra
unui bun comportă două categorii de drepturi: dreptul de proprietate publică şi
dreptul de proprietate privată.
 Drepturi subiective civile: pure şi simple și afectate de modalități
56
Dreptul subiectiv civil pur si simplu - conferă maximă certitudine
titularului sau, deoarece nici existența și nici exercitarea lui nu depinde de vreo
împrejurare viitoare - el poate fi exercitat imediat dupa nasterea lui, necondiţionat.
Dreptul subiectiv civil afectat de modalități este acel drept subiectiv civil
a cărui existență sau exercitare depinde de o împrejurare viitoare, certă ori incertă.
Modalitățile sunt: termenul, condiţia și sarcina vor fi studiate într-un
capitol ulterior.
S. III. 3. Proprietatea privată şi proprietate publică

S. III. 3. 1. Proprietatea privată
 Obiectul proprietăţii private. Proprietatea privată are ca obiect
următoarele:
- toate bunurile de uz sau de interes privat aparţinând persoanelor fizice,
persoanelor juridice de drept privat sau de drept public, inclusiv bunurile care
alcătuiesc domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ- teritoriale
- moștenirile vacante constatate prin certificat de vacanță succesorală.
Acestea intră în domeniul privat al comunei, orașului sau municipului, după caz,
fără înscriere în cartea funciară. Același regim îl au și imobilele cu privire la care
s-a renunțat la dreptul de proprietate (prin declarație autentică). Acest drept se
stinge prin înscrierea în cartea funciară a declarației de renunțare.
- moștenirile vacante și imobilele (cu privire la care s-a renunțat la dreptul
de proprietate), aflate în străinătate. Acestea se cuvin statului român.
Bunurile ce fac obiectul proprietății private, indiferent de titular, sunt și
rămân în circiutul civil. Ele pot fi înstrăinate, pot face obiectul unei executări silite
și pot fi dobândite prin orice mod prevăzute de lege (art. 553 alin. 4 Cod civil).
 Definiția dreptului de proprietate privată. Conținut.
Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de
un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.
Există însă și excepții de la caracterul exclusiv al dreptului de proprietate, în
cazurile în care două sau mai multe persoane sunt titularele acestui drept real,
deținând concomitent cele trei atribute ale dreptului de proprietate: dreptul de a
poseda, dreptul de a folosi și dreptul de a dispune de bun32. Aceste cazuri se
32
Raluca Dimitriu (coordonator), Drept civil, vol. I, Lumina Lex, 2000, p. 311.
57
transpun, ca situații juridice în dezmembrăminte ale dreptului de proprietate,
respectiv drepturile de: superficie, uz, uzufruct, servitute, abitație.
Există și situații când dreptul de proprietate nu mai este un drept pur și
simplu, existența și exercitarea acestuia fiind afectate de anumite împrejurări,
menționate din punct de vedere juridic drept modalități ale dreptului de
proprietate, respectiv: proprietatea anulabilă, proprietatea rezolubilă și proprietatea
comună33.
 Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată.
a. Superficia (art. 693-702 Cod civil). Superficia este dreptul de a avea sau
de a edifica o construcție pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren,
asupra căruia superficiarul dobândește un drept de folosință.
Obiectul superficiei este în principiu o construcție, dar poate fi, potrivit art.
702 Cod civil, și o plantație, ori alte lucrări autonome cu caracter durabil.
Dreptul de superficie se dobândește în temeiul unui act juridic, precum și
prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege.
Dreptul de superficie se înscrie în cartea funciară potrivit dispozițiilor art.
693 alin. 3 și 4 din Codul civil.
Dreptul de superfcie se poate constitui pe o durată de cel mult 99 de ani. La
împlinirea termenului, dreptul de superficie poate fi reînnoit. Acest drept se
exercită în limitele și în condițiile actului constitutiv.
Încetarea dreptului de superficie se realizează prin radierea din cartea
funciară, pentru una din următoarele cazuri:
a. la expirarea termenului;
b. prin conslidare, dacă terenul și construcția devin proprietatea aceleiași
persoane;
c. prin pieirea construcției, dacă există stipulație expresă în acest sens;
d. în alte cazuri prevăzute de lege.
b. Uzufructul (art. 703 - 708 Cod civil). Uzufructul este dreptul de a folosi
bunul altei persoane și de culege fructele acestuia, întocmai ca proprietarul, însă cu
îndatorirea de a-i conserva substanța.
Uzufructul se poate constitui prin act juridic, uzucapiune sau alte moduri
prevăzute de lege. De asemenea, uzufructul se înscrie în cartea funciară.
33
Idem.
58
Uzufructul se poate constitui numai în favoarea unei perosane existente.
Pot face obiect al dreptului de uzufruct orice bunuri mobile sau imobile,
corporale ori incoroporale, inclusiv o masă patrimonială, o universalitate de fapt
ori o cotă parte din acestea. De asemenea, uzufructul poartă asupra tuturor
accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum și asupra a tot ce se unește sau
încorporează în acesta.
Uzufuctul se constituie atât în favoarea unei persoane fizice cât și în
favoarea unei persoane juridice.
În favoarea unei persoane fizice uzufructul este cel mult viager (pe viață).
În favoarea unei persoane juridice uzufructul poate avea durata de cel mult
30 de ani. Atunci când este constituit cu depășirea acestui termen, uzufructul se
reduce de drept la 30 de ani.
Dacă nu s-a prevăzut durata uzufuctului, se prezumă că este viager sau, după
caz, că este constituit pe o durată de 30 ani.
Dacă nu s-a prevăzut durata uzufructului, se prezumă că etse viager sau,
după caz, că este constituit pe o durată de 30 de ani.
Uzufructul constituit până la data la care o altă persoană va ajunge la o
anumită vârstă durează până la acea dată, chiar dacă acea persoană ar muri înainte
de împlinirea vîrstei stabilite.
În lipsă de stipulație contrară, uzufructuarul are următoarele drepturi:
- are folosința exclusivă exclusivă a bunului, inclusiv dreptul de aculege
fructele; fructele naturale și industriale percepute după constituirea uzufructului
aparțin uzufructuarului, iar cele percepute după stingerea uzufructului revin
nudului proprietar (art. 710 alin. 2 Cod civil).
- uzufructuarul poate ceda dreptul unei alte persoane fără acordul nudului
proprietar (art. 714 alin. 1 Cod civil).
- are dreptul de a închiria sau, după caz, de a arenda (art. 715 alin. 1 Cod
34
civil) .
Uzufructuarul intră în posesia bunurilor după inventarierea acestora.
Inventarul se întocmește numai în prezența nudului proprietar ori după notificarea
acestuia.
Uzufructuarul are următoarele obligații:
34
Pentru alte drepturi ale uzufructuarului, în cazul în care uzufructul are ca obiect păduri și cariere de
piatră și nisip aflate în exploatare (sau nedeschise), a se vedea art. 718 - 722 Cod civil.
59
- este ținut să respecte destinația dată bunurilor de nudul proprietar (cu
excepția cazului în care se asigură o creștere a valorii bunului, potrivit art. 724 Cod
civil);
- este obligat să-l despăgubească pe nudul proprietar pentru orice prejudiciu
cauzat prin folosirea necorespunzătoare a bunurilor date în uzufruct (art. 725 Cod
civil);
- este obligat să depună o garanție pentru îndeplinirea obligațiilor sale (art.
726- 728 Cod civil);
- suportă toate sarcinile și cheltuielile ocazionate de litigiile privind folosința
bunului, culegerea fructelor ori încasarea veniturilor (art. 733 alin. 1 Cod civil);
- primele de asigurare sunt plătite de uzufructuar, dacă pe durata
uzufructului dacă bunul este asigurat (art. 733 alin. 2 Cod civil).
Atât uzufructuarul cât și nudul proprietar sunt obligați să suporte reparațiile
bunului, după cum urmează:
- uzufructuarul este obligat să efectueze reparațiile de întreținere a bunului
(art. 729 alin. 1 Cod civil);
- reparațiile mari sunt în sarcina nudului proprietar, iar dacă reparațiile mari
sunt determinate de neefectuarea reparațiilor de întreținere intră în sarcina
uzufructuarului (art. 729 alin. 2 și 3 Cod civil);
Nudul proprietar suportă cheltuielile și sarcinile propriet ății (art. 735 Cod
civil).
Potrivit art. 747 și 748 Cod civil, uzufructul se stinge prin:
a. moartea uzufructuarului ori, după caz, încetarea persoanlității;
b. ajungerea la termen;
c. consolidare, atunci când calitatea de uzufructuar și de nud proprietar se
întrunesc în aceeași persoană;
d. renunțarea la uzufruct;
e. neuzul timp de 10 ani sau, după caz, timp de 2 ani de zile în cazul
uzufructului unei creanțe;
f. prin decesul ori, după caz, încetarea existenței juridice a uzufructuarului
chiar dacă termenul nu s- a împlinit;
g. în cazul în care bunul a fost distrus în întregime dintr-un caz fortuit.
 Uzul și abitația (art. 749 - 754 Cod civil).
60
Uzul este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia și de a-i culege
fructele naturale și industriale numai pentru nevoile proprii și ale familiei sale (art.
749 Cod civil).
Abitația este dreptul unei persoane, titular al dreptului de abitație de a locui
în locuința nudului proprietar împreună cu soțul și copii săi, chiar dacă nu a fost
căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitația, precum și cu
părinții ori alte persoane aflate în întreținere (art. 750 Cod civil).
Uzul și abitația se constituie în temeiul unui act juridic sau prin alte moduri
prevăzute de lege.
Atât dreptul de uz cât și de abitație au următoarele limite: nu pot fi cedate,
iar bunul ce face obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau, după caz,
arendat.
Dacă uzuarul (titularul dreptului de uz) și titularul dreptului de abitație sunt:
- îndreptățiți să perceapă fructele naturale și industriale produse de bun ori,
după caz, să ocupe întreaga locuință, atunci sunt
- obligați să plătească toate cheltuielile de cultură și reparațiile de întreținere
ca și uzufructuarul.
 Servituțile. Servitutea este sarcina care grevează un imobil, pentru uzul
sau utilitatea imobilului unui alt proprietar. Utilitatea rezultă din destinația
economică a fondului dominant sau constă într-o sporire a confortului acestuia (art.
755 Cod civil).
Servitutea se poate constitui în temeiul unui act juridic ori prin uzucapiune
Actul de constituire al servituții poate menționa anumite obligații în sarcina
proprietarului fondului aservit pentru asigurarea uzului și utilității fondului
dominant. Dacă obligațiile sunt notate în cartea funciară, se transmite
dobânditorilor subsecvenți ai fondului aservit.
Servitutea se poate constitui în vederea unei utilități viitoare a fondului
dominant.
Servituțile pot fi:
a. aparente și neaparente. Servituțile aparente sunt acelea a căror existență
este atestată de un semn vizibil de servitute, spre exemplu: o ușă, o fereastră, un
apeduct. Servituțile neaparante sunt acelea a căror existență nu este atestată de
61
vreun semn vizibil de servitute, spre exemplu, servitutea de a nu construi ori de nu
construi peste o anumită înălțime.
b. continue și necontinue. Servitutuțile continue se exercită fără a fi
necesar fptul actual al omului, spre exemplu, servitutea de vedere ori servitutea de
a nu construi. Pentru existența servituților necontinue este necesar faptul actual al
omului, cum ar fi servitutea de trecere cu piciorul ori cu mijloace de transport.
c. pozitive și negative. În cazul servituților pozitive proprietarul fondului
dominant exercită o parte din prerogativele dreptului de proprietate asupra fondului
aservit, cum ar fi servitutea d etrecere. Servituțile negative sunt acelea prin care
propritarul fondului fondului aservit este obligat să se abțină de la exercitarea
unora din prerogativele dreptului de proprietate, cum ar fi servitutea de a nu
construi.
Potrivit art. 770 Cod civil, servituțile se sting pentru una din următoarele
cauze:
a. consolidarea, atunci când ambele fonduri ajung să aibă același proprietar;
b. renunțarea proprietarului fondului dominant;
c. ajungerea la termen;
d. răscumpărarea;
e. imposibilittaea definitivă de exercitare;
f. neuzul timp de 10 ani;
g. dispariția oricărei utilități a acestora;
h. prin exproprierea fondului aservit, dacă servitutea este contrară utilității
publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat.
S. III. 3. 2. Administrarea bunurilor bunurilor altuia (art. 792 - 794 Cod
civil)
Are calitatea de administrator al bunurilor altuia persoana care este
împuternicită, prin legat35 sau prin convenție, cu administrarea unuia sau mai
multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu îi aparține.
Administratorul persoană fizică trebuie să aibă capaciatte deplină de exercițiu.
Potrivit legii, actului constitutiv sau înțelegerii ulterioare a părților sau
împrejurărilor concrete administrarea poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.
35
Împuternicirea prin legat (sau testament) produce efectedacă ets acceptată de administratorul desemnat
62
Remunerația administratorului este stabilită prin lege, act constitutiv sau
înțelegere ulterioare a părților, în lipsa acestora prin hotărâre judecătorească.
Hotărârea judecătorească va trebui să țină seama de obiciul locului și, în lipsa unui
asemenea criteriu, de valoarea serviciilor prestate de administrator.
Persoana care acționează ca un administrator, fără să fi primit autorizație în
acest sens nu are drept la remunerație, fiindu- -i aplicbile regulile de la gestiunea
de afaceri (art. 794 Cod civil).
Administrarea este de trei feluri: simplă, deplină și colectivă
 Administrarea simplă (art. 795 - 799 Cod civil)
Persoana împuternicită cu administrare simplă este obligată să efectueze toate
actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum și actele utile pentru ca
acestea să poată fi folosite conform destinației lor obișnuite.
Administratorul are următoarele atribuții:
- să culeagă fructele bunurilor și să exercite drepturile aferente administrării
acestora (art. 796 alin. 1 Cod civil);
- să încaseze creanțele administrate, eliberând chitanțele corespunzătoare și
exercite drepturile aferente valorilor mobiliare pe care le are în administrare,
precum și dreptul la vot, de conversie și de răscumpărare (art. 796 alin. 2 Cod
civil);
Administratorul are următoarele obligații:
- să continue modul de folosire sau de exploatare a bunurilor frugifere fără a
schimba destinația acestora (art. 797 alin. Cod civil);
- să investească sumele de bani aflate în administrarea sa în conformitate cu
dispozițiile referitoare la plasamentele considerate prudente (art. 798 alin. 1 Cod
civil);
Administratorul are dreptul să modifice investițiile efectuate anterior
dobândirii de către acesta a calității sale.
Administratorul are dreptul să autorizeze acte de dispoziție cu privire la
bunurile aflate în administrarea sa în condițiile art. 799 Cod civil.
 Administrarea deplină (art. 800 - 824 Cod civil). Persoana
împuternicită cu administrarea deplină este obligată să conserve și să exploateze în
mod profitabil bunurile, să sporească patrimoniul sau să realizeze afectațiunea
masei patrimoniale, în măsura în care aceasta este în interesul beneficiarului.
63
Administratorul are următoarele drepturi, care se circumscriu puterilor sale:
- să înstrăineze, cu titlu oneros, bunurile, sau să le greveze cu un drept real;
- să schimbe destinația bunurilor, precum și să efectueze orice alte acte
necesare sau utile, inclusiv orice formă de investiție.
Regimul juridic al administrării. Prin ,,regimul juridic al administrării,, se
înțelegem: obligațiile administratorului față de beneficiar, drepturile
administratorului și obligațiile administratorului, respectiv, ale beneficiarului în
raporturile cu terții
Obligațiile administratorului față de beneficiar sunt prevăzute în lege,
actul constitutiv sau în înțelegerea ulterioară a părților. Acestea sunt:
- obligația de diligență, onestitate și loialitate. Administratorul trebuie să
acționeze față de bunurile date în administare ca și cum este proprietarul acestor
bunuri; de asemenea, trebuie să acționeze cu onestitate și loialitate în vederea
realizării optime a intereselor beneficiaruluisau a scopului urmărit (art. 803 Cod
civil);
- obligația de evitare a apariției unui conflict între interesul său propriu și
obligațiile sale de administrator (art. 804 Cod civil);
- obligația de anunțare a conflictului de interese; Administratorul este
obligat să îl anunțe de îndată pe beneficiar despre orice interes pe care l-ar avea
într-o anumită activitate și care este de natură să îl pună într- situație de conflict de
interese (art. 805 Cod civil);
- obligația de a ține o evidență a bunurilor sale proprii distinctă de cea a
bunurilor preluate în administrare. Obligația există chiar dacă nu a fost întocmit un
inventar (art. 807 Cod civil);
- obligația de imparțialitate a administratorului dacă există mai mulți
beneficiari, concomitenți sau succesivi, ținând cont de drepturile și interesele
fiecăruia dintre ele (art. 811 Cod civil).
În timpul exercitării calității sale, administratorului îi revin următoarele
interdicții:
- nu va putea deveni parte la niciun contract având ca obiect bunurile
administrate sau să dobândescă, altfel decât prin succesiune, orice fel de drepturi
aupra bunurilor respective sau împotriva beneficiarului (art. 806 Cod civil);
64
- de nu folosi în propriul său avantaj bunurile administrate, precum și datele
sau informațiile care îi parvin în virtutea administrării (art. 808 Cod civil);
- de a nu dispune ce titlu gratuit de bunurile sau drepturile care îi sunt
încredințate, cu excepția cazului în care interesul unei bune administrări o impune
(art. 809 Cod civil);
Potrivit art. 810 Cod civil, pe lângă obligații administratorul are și drepturi,
spre exemplu, de a reprezenta în justiție, astfel:
- poate sta în justiție pentru orice cerere sau acțiune referitoare la
administrarea bunurilor și
- poate interveni în orice cerere sau acțiune având drept obiect bunurile
administrate.
Administratorul are dreptul să solicite instanței judecătorești, pentru motive
temeinice, să fie dispensat de îndeplinirea obligației privind inventarul, garanțiile
și asigurarea, dacă o astfel d eobligație a fost stabilită în sarcina sa, prin lege sau
prin hotărâre judecătorească (art. 818 Cod civil).
De asemenea, ținând seama de faptul că serviciul administraorului este
gratuit sau de circumstanțele asumării răspunderii, instanța judecătorească poate
reduce întinderea limitelor răspunderii și despăgubirilor datorate de acesta (art. 812
Cod civil).
Obligațiile administratorului față de terți se materializează sub formă de
răspundere ale acestuia, astfel:
- administratorul este personal răspunzător față de terții cu care contractează
dacă se obligă în nume propriu (art. 813 alin. 2 Cod civil),
- administartorul este personal răspunzător față d eterțiii cu care a contractat
dacă depășește puterile care i-au fost conferite, iar terții nu au cunoscut faptul
depășirii puterilor sau beneficiarul nu a ratificat în mod expre aceasta (art. 814
Cod civil).
De asemenea, beneficiarul răspunde față de terți pentru prejudiciile
pricinuite în mod culpabil de administrator în exercitarea atribuțiilor sale numai
până la concurența câștigului obținut.
 Administrarea colectivă
Dacă legea sau actul de desemnare nu prevede altfel, pot fi desemnate mai
multe persoane în calitate de administartori.
65
De regulă, în acest caz hotărârile se iau prin voința majorității acestora.
În situații speciale hotărârile se vor adopta astfel:
- actele de conservare vor putea fi efectuate în mod individual de către
administratori, ceea ce înseamnă că pentru astfel de acte administratorii pot hotărî,
în mod valabil, individual;
- actele de administrare a bunurilor altuia vor putea fi făcute, în caz de
urgență, cu autorizarea instanței judecătorești, dacă nu se pot lua hotărâri în mod
valabil din cauza opunerii constante a unora dintre administratori;
Dacă neânțelegerile dintre administratori persistă și administrarea este serios
afectată instanța, la solicitarea oricărei persoane interesate una sau mai multe
dintre măsurile prevăzute la art. 826 Cod civil36.
În privința răspunderii administratorilor pentru îndeplinirea obligațiilor lor,
ca regulă aceasta este solidară, iar în cazul în care atribuțiile sunt repartizate prin
lege, actul de desemnare sau hotărâre judecătorească, fiecare administrator este
răspunzător doar pentru partea sa de administrare, deci divizibilă.
Delegarea
Administratorul își poate delega parțial atribuțiile sau poate împuternici un
terț să îl reprezinte la încheierea unui act determinat (art. 829 alin. 1 Cod civil).
Nu se poate delega unei terțe persoane administrarea generală sau exercițiul
unei puteri discreționare (cu excepția cazului în care delegarea se face către un
administrator)
S. III. 3. 3. Proprietatea publică

 Noțiune. Obiectul proprietății publice. Proprietatea publică este dreptul
de proprietate ce aparține statului sau unei unități administrativ - teritoriale asupra
bunurilor care, prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz sau de interes
public, cu condiția să fie dobândite printr-unul din modurile prevăzute de lege (art.
858 Cod civil).
36
Măsurile sunt: stabilirea unui mecanism simplificat de adoptare a hotărârilor, repartizarea atribuțiilor
între administratori, conferirea votului decisiv, în caz de paritate de voturi, unuia dintre administratori,
înlocuirea administratorului sau, după caz, a administratorilor cărora le este imputabilă situația creată.
66
Obiectul proprietății publice este format din: bogățiile de interes public ale
subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil de interes
național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale
platoului continental, precum și alte bunuri stabilite prin legea organică.
Celelalte bunuri care aparțin statului ori unităților administrativ - teritoriale
fac parte, după caz, din domeniul public sau din domeniul privat al acestora.
Bunurile ce formează dreptul de proprietate publică au următoarele caractere
juridice:
- sunt inalienabile, adică nu pot fi înstrăinate;
- sunt imprescriptibile, adică nu se prescriu prin trecerea timpului:.
Proprietatea asupra acestor bunuri nu poate fi dobândită de terți prin uzucapiune
sau, după caz, prin posesia de bună credință asupra bunurilor mobile;
- sunt insesizabile, adică nu pot face obiectul executării silite.
- proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz.
Bunurile ce formează obiectul coproprietății publice se dobândesc prin
următoarele moduri:
a. prin achiziție publică, efectuată în condițiile legii;
b. prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii;
c. prin donație sau legat (testament), acceptat în condițiile legii, dacă bunul
devine de uz sau de interes public;
d. prin convenție cu titlu oneros, dacă bunul devine de uz sau de interes
public;
e. prin transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public
al acestuia sau din domeniul privat al unei unități administrativ- teritoriale în
domeniul public al acesteia, în condițiile legii;
f. prin alte moduri prevăzute de lege.
 Drepturile reale corespunzătoare proprietății publice. Dreptul de
proprietate publică nu poat fi dezmembrat dar poate fac obiectul: dreptului de
administrare, dreptului de concesiune și dreptului de folosință gratuită.
a. Dreptul de administrare se constituie prin hotărâre a Guvernului, a
consiliului județean sau, după caz, a consiliului local. În acest context Guvernul,
consiliul județean sau, după caz, consiliul local controlează modul de exercitare a
dreptului de administrare.
Pot primi în administrare asemenea bunuri:
67
- regiilor autonome;
- autorităților administrației publice centrale sau locale, și
- alte instituții publice de interes național, județean ori local.
Titularul dereptului de administrare poate să folosească bunul și să dispună
de bun în condițiile stabuilite de lege și, dacă este cazul, de actul de constituire
Ca și dreptul de adminsitrare din care izvorăște dreptul de administrare este
inalienabil, insesizabil, imprescriptibil și nesusceptibil de dezmembrare.
Dreptul de administrare încetează:
- odată cu încetarea dreptului de proprietate publică sau
- prin actul de revocare emis de organul care l- a constituit.
Actul normativ care completează dispozițiile Codului civil cu privire la
administrarea bunurilor din proprietatea publică este Legea nr. 213/1998 privind
proprietatea publică, modificată.
b. Dreptul de concesiune.
Dreptul de concesiune se naște în baza contractului de concesiune. Părțile
contractului sunt: consionarul și concedentul.
Concesionarul are dreptul și, în același timp și obligația de exploatare a
bunului, în schimbul unei redevențe și pentru durată determinată, cu respectarea
condițiilor prevăzute de lege și a contractului de concesiune (art. 871 alin. 1 Cod
civil).
Poate fi concesionar orice persoană fizică sau persoană juridică.
Procedura de concesionare, precum și încheierea, executarea și încetarea
contractului de concesiune sunt supuse Legii nr. 54 /2006 privind regimul
contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.
Concesionarul are următoarele drepturi cu privire la bunurile concesionate:
- are dreptul să efectueze orice acte materiale sau juridice necesare pentru a
asigura exploatarea bunului. Nu are dreptul însă să înstrăineze și nici să greveze
bunul dat în concesiune sau, după caz, bunurile destinate sau rezultate din
realizarea concesiunii și care trebuie, potrivit legii sau actului constitutiv, să fie
predate concedentului la încetarea, din orice motive, a concesiunii (art. 872 alin.
1Cod civil);
- are dreptul la fructe, iar în limitele prevăzute de lege și de actul constitutiv,
și la producte.
68
Modul de exercitare al dreptului de concesiune de către concesionar este
controlat de către concedent.
c. Dreptul de folosință cu titlu gratuit.
Dreptul de folosință asupra bunurilor proprietate publică se acordă, cu titlu
gratuit, pe termen limitat, în favoarea instituțiilor de utilitate publică (art. 874 Cod
civil).
Titularul nu beneficiază de fructele civile ale bunului, în lisaunei dispoziții
contrare în actul de constituire.
Actul normativ care completează dispozițiile Codului civil cu privire la
darea în folosință gratuită a bunurilor proprietate publică este Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică, modificată.
 Drepturile reale de garanție sunt:
1. dreptul de ipotecă. Ipoteca este un drept real asupra bunurilor mobile sau
imobile afectate executării unei obligații (art. 2343 Cod civil).
2. dreptul de gaj. Gajul poate avea ca obiect bunuri mobile corporale sau
titluri negociale
Aceste drepturi reale de garanție, se numesc și accesorii deoarece presupun
ca drept principal un drept de creanță.
S. III. 4. Obligația civilă

Obligația este legătura de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să
procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația
datorată (art. 1164 Cod civil).
Sunt izvoare ale obligațiilor: contractul, actul juridic unilateral, gestiunea de
afaceri, îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum și orice
alt act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații.
Obligația civilă are trei sensuri:
1. îndatorirea subiectului pasiv de a da, a face, a nu face ceva;
2. raport obligatoriu ce conține sensul definitiei de mai sus ;
3. obligație în sens de înscris constatator al unei creanțe (obligațiunea CEC).
 Clasificarea obligațiilor civile
În funcție de obiectul lor se fac trei subclasificari:
a) obligatia de a da, de a face, de a nu face ceva ;
69
b) pozitiva și negativă;
c) obligatia de rezultat (determinata) și obligația de diligență (de
mijloace).
După opozabilitatea lor: obligatiile se împart în :
1) obișnuite (opozabile numai “între părți”) ;
2) opozabile terţilor (scriptae in rem);
3) reale (propter rem).
În funcție de sancțiunea ce asigură respectarea obligațiilor civile, se
disting:
1) obligația civilă perfectă;
2) obligația civilă imperfectă (naturală).
 Obligațiile de a da, a face și a nu face
- obligația de a da este îndatorirea de a constitui sau a transmite un drept
real (obligația vânzatorului de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului
vândut în patrimoniul cumpărătorului).
- obligația de a face este îndatorirea de a executa o lucrare, a presta un
serviciu, ori de a preda un bun în materialitatea lui.
- obligația a nu face ceva are conținut diferit, după cum este corelativă unui
drept absolut ori unui drept relativ (de creanță), astfel:
* corelativă unui drept absolut este îndatorirea de a nu face nimic de natură a
aduce atingere acelui drept ;
* corelativă unui drept de creanță este a nu face ceva, ce ar fi putut sa facă,
dacă debitorul nu s-ar fi obligat la abținere.
Obligații civile pozitive și negative
Sunt pozitive obligațiile de “a da” și “a face”.
Este negativă obligația a nu face ceva.
Obligații de rezultat și obligații de diligență
Este de rezultat obligația care constă în îndatorirea debitorului de a obține
un rezultat determinat (spre exemplu obligația vânzătorului de a preda
cumpărătorului lucrul vândut).
Este de diligență (mijloace) obligația ce constă în îndatorirea debitorului de
a depune toată staruința pentru obținerea unui anumit rezultat (spre exemplu,
obligația medicului de a-l vindeca pe pacient).
70
Obligații obișnuite, opozabile terților și obligații reale
Obligația obișnuită este opozabilă între părți ca și dreptul de creanță. Marea
majoritate a obligațiilor civile sunt de acest fel. Această obligație îi revine
debitorului față de care s-a nascut.
Obligația opozabilă și tertilor (scriptae in rem) este acea obligație strâns
legată de un bun, astfel încât creditorul nu-și poate realiza dreptul său decât cu
concursul titularului actual al dreptului real asupra acelui bun, care este ținut și el,
de îndeplinirea unei obligații născute anterior, fară participarea sa (spre exemplu
cumparatorul este obligat să respecte locațiunea facută înainte de vânzare).
Obligația reală (propter rem), este îndatorirea ce revine, potrivit legii,
deținatorului unui bun, în considerarea importanței deosebite a unui astfel de bun
pentru societate (spre exemplu obligația deținătorului de teren agricol de
a-l cultiva, potrivit Legii nr. 18/1991).
Obligații civile perfecte și imperfecte
Majoritatea obligațiilor civile este formată din obligațiile perfecte.
Obligația perfectă - este acea obligație civilă a cărei executare este asigurată
în caz de neexecutare de către debitor, printr-o acțiune în justitie, obținându-se un
titlu executor pentru a fi pusă în executare silită.
Este imperfectă obligația a cărei executare nu se poate obține pe cale silită,
și odată executată de bună voie de către debitor, nu este permisă restituirea ei,
această obligatie se mai numește și naturală.
Obligația imperfectă nu se confundă cu obligația morală, care se realizează
din conștiință (obligația copiilor ajunși la maturitate de a-și întreține părinții
bolnavi).
CAPITOLUL IV Obiectul raportului juridic
IV. 1. Sensurile expresiei ,,obiectul raportului juridic,,

Prin obiect al raportului juridic civil înțelegem conduita părților, adică
acțiunea la care este îndrituit subiectul activ și cea la care este obligat subiectul
pasiv.
Deși este în strînsă legatura între obiectul și conținutul raportului juridic
civil, acestea nu se confundă.
71
Obiectul raportului juridic poate fi privit pe de o parte, drept
1. conduita subiectului pasiv (al debitorului) și pe de altă parte
2. bunul material, acesta fiind considerat drept obiect derivat al acestui
raport.
1. Referitor la conduita subiectului pasiv:
- vânzătorul este debitor în privința obligațiilor: de a transfera proprietatea
asupra lucrului vândut, de a preda bunul în materialiatatea lui, de a -l garanta pe
cumpărător în privința acestui bun (pentru vicii și pentru folosința acestuia),
- cumpărătorul este debitor al obligației de plată a prețului și de preluare a
bunului.
Din această perspectivă, obiectul raportului juridic conduită a subiectului
pasiv înseamnă totalitatea obligațiilor acestuia.
Obiectul raportului juridic din perspectiva conduitei subiectului pasiv se
definiște, astfel, potrivit art. 1226 Cod civil, care precizază că ,,obiectul obligațiilor
constă în prestația concretă pe care una din părți o datorează celeilalte,,.
Și cum conduita subiectului pasiv (al debitorului) nu poate consta decât
dintr-o obligație în sens de prestație. Din această perspectivă se poate pune semnul
egalității între obiectul raportului juridic și obiectul obligației.
2. De cele mai multe ori în raporturile patrimoniale, conduita părților se
referă la un bun (sau la bunuri) cu care subiectele de drept intra în contact. Deși
acest bun nu intră în structura raportului juridic, este considerat ca obiect derivat al
raportului juridic.
IV. 2. Bunurile - obiect derivat al raportului juridic
 Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul
unui drept patrimonial (art. 535 Cod civil).
Spre exemplu:
- obiectul raportului juridic de vânzare cumpărare a unei mașini din
perspectiva vânzătorului este reprezentat de următoarele obligații: de a transfera
proprietatea asupra mașinii, de a preda mașina în materialitatea ei, de a-l garanta
pe cumpărător
- obiectul derivat al raportului juridic de vânzare cumpărare este mașina care
constituie potrivit definiției de mai sus ,,obiectul unui drept patrimonial,,
Corelația dintre ,,bun sau bunuri” și patrimoniu
În strânsă legatura cu noțiunea de bun, este și aceea de patrimoniu.
72
Patrimoniu reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale care
aparțin unei persoane fizice ori juridice.
Între bun și patrimoniu există legatura de la parte la întreg, astfel, bunul
poate fi privit:
- atât individual - ut singuli - ca parte a patrimoniului,
- cât și ca element activ al patrimoniului, respectiv drept subiectiv cu valoare
economică, patrimonială.
Potrivit Codului civil bunurile fac parte din:
- patrimoniul unei persoane (fizice sau juridice) în sens de universalitate
de drept37, sau juridică.
Potrivit art. 31 alin. 1,,orice persoană fizică sau juridică este titulară a unui
patrimoniu,,.
Din această perpectivă patrimoniul reprezintă garanția comună (gajul
general) a creditorilor. Astfel, potrivit art. 2324 Cod civil ,,cel care este obligat
personal răspunde cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare. Ele
servesc drept garanție comună a creditorilor săi,,. ,,Cel care este obligat,, la care
face referire Codul civil poate fi orice persoană fizică sau jurdică care are o datorie
născută, spre exemplu dintr/un contract.
Aceșt creditori care nu au nicio garanție reală cu privire la bunurile
debitorului său - ci la întreaga masă de bunuri mobile și imobile prezente și
viitoare care formează patrimoniul acestuia - se numesc creditori chirografari.
Acești creditori au dreptul să - și realizeze creanțele lor urmărind orice din
patrimoniul debitorului.
Patrimoniul poate face obiectul unei diviziuni sau afectațiuni, însă numai în
cazurile și condițiile prevăzute de lege (art. 31 alin. 2 Cod civil).
Sunt diviziuni sau afectațiuni ale patrimoniului:
- masele patrimoniale fiduciare. Acestea cuprind bunurile ce fac obiectul
unor: drepturi reale, drepturi de creanță, garanții ori alte drepturi patrimoniale sau
un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare. Aceste drepturi fac
obiectul unui transfer de la unul sau mai mulți constitutori către unul sau mai mulți
fiduciari. De asemenea, aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă,
distinctă de celelelate drepturi și obligații din patrimoniile fiduciarilor.
37
Denumită și universalitate juridică
73
- masele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum și alte
patrimonii astfel determinate. Constituirea masei patrimoniale afectate exercitrii în
mod individual a unei profesii autorizate se stabilește prin actul încheiat de titular
(art. 33 alin. 1 Cod civil). Această masă de bunuri afectată unei profesii autorizate
formează patrimoniul profesional individual.
Din economia Codului civil, diviziunile sau afectațiunile patrimoniului,
ce au obiect bunuri ale unei persoane, astfel definite mai sus, formează o
universalitate de fapt.
Clasificarea bunurilor
1. Din punct de vedere juridic, bunurile se împart în: mobile și imobile
(mișcătoare sau nemișcătoare).
 Sunt mobile acele bunuri pe care legea nu le consideră imobile (art.
539 Cod civil). Referire la bunurile mobile face și art. 2389 Cod civil care
reglementează obiectul ipotecii mobiliare.
La rândul lor bunurile mobile se împart în:
- bunurile mobile prin natura lor. În principiu, bunurile mobile prin natura
lor pot fi mișcate, prin forță internă (proprie) sau prin forță străină, dintr-un loc în
altul fără a se schimba valoarea economică, spre exemplu: un animal (cum ar fi
acela de companie: câine, pisică) un automobil, o masă, un scaun, o carte etc.
Sunt bunuri mobile și undele electromagnetice sau asimilate acestora,
precum energia de oric fel produsă, captată și transmisă, în condițiile legii, de orice
persoană și puse în serviciul său, indiferent de natura mobiliar sau imobiliară a
sursei acestora;
- bunurile mobile prin determinarea legii. În această catgorie sunt incluse
drepturile și obligațiile mobiliare, acțiunile în justiție referitoare la un drept
mobiliar, inclusiv drepturile de proprietate intelectuală, spre exemplu: drepturile de
autor și drepturile conexe acestora, fondurile de comerț, acțiunile, părțile sociale,
obligațiunile unei societăți comerciale, rentele;
- bunurile mobile prin anticipație sunt bunuri imobile prin natura lor, dar
care în baza înțelegerii între părți se consideră a fi bunuri mobile anticipându-se
faptul că în viilor aceste bunuri vor deveni mobile38. În această categorie sunt
incluse: bogățiile de orice natură ale solului și subsolului, fructele neculese încă,
38
A se vedea, Raluca Dimitriu (coordonator), Drept civil, vol. I, Editura Lumina Lex, 2000, pg. 74.
74
plantațiile și construcțiile încorporate în sol devin mobile prin anticipație, atunci
când, prin voința părților, sunt privite în natura lor individuală în vederea detașării
lor (art. 540 alin. 1 Cod civil). În sprijinul afirmației că ,,bunurile mobile prin
anticipație sunt bunuri imobile prin natura lor,, stau dispozițile art. 540 alin. 2 Cod
civil care prevăd cu referire la aceste bunuri că ,,pentru opozabilitate față de terți,
este necesară notarea în cartea funciară,,.
 Bunurile imobile se împart la rândul lor în:
- bunuri imobile prin natura lor sunt acele bunuri care prin natura lor nu
pot fi mișcate, dintr-un loc în altul, fără a-și pierde astfel valoarea economică. În
această clasificare sunt incluse: ,,terenurile, izvoarele și cursurile de apă, plantațiile
prinse de rădăcini, construcțiile și orice alte lucrări fixate de pământ cu caracter
permanent, platformele și alte instituții de exploatare a resurselor submarine situate
pe platoul continental, precum și tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este
încorporat în acestea cu caracter permament (art. 537 Cod civil).
- imobile prin drepturile la care se aplică, potrivit cu care ,,regulile
referitoare la bunurile imobile se aplică, în lipsă de stipulație contrară, și
drepturilor reale asupra acestora,,. Acestea sunt drepturile reale imobiliare, și
anume: dreptul de proprietate asupra unui teren, sau asupra unei clădiri, etc.
- imobile prin întrebuințare sau prin destinație, care rămân sau devin
imobile. În această clasificare sunt incluse acele bunuri mobile prin natura lor, care
prin raportul direct și nemijlocit cu un bun imobil se consideră a fi, de asemenea,
bunuri imobile39.
Raportul cu bunul imobil este pus în lumină:
- pe de o parte, de faptul că bunul mobil prin natură servește la
întrebuințarea bunului imobil,
- pe de altă parte, de faptul că bunul mobil prin natură este destinat să creeze
cu bunul imobil un tot unitar, nemaifiind posibilă desprinderea lui, fără ca astfel să-
și piardă valoarea economică.
Sunt imobile prin întrebuințare ,,materialele separate în mod provizoriu de
un imobil, pentru a fi întrebuințate, atâta timp cât sunt păstrate în aceeași formă,,
spre exemplu: cărămizile folosite pentru ridicarea unui edificiu, materialele care
sunt utilizate drept acoperiș al unei construcții (spre exemplu, țiglă, tablă). De
39
Idem pg. 73.
75
reținut că imobilele prin întrebuințare sunt bunuri mobile prin natură care
ansamblate dobândesc regimul juridic al imobilelor, deoarece devin imobile, spre
exemplu, edificiile (case, hale industrială, depozite etc).
În cazul consolidării unei construcții, părțile integrante ale acesteia sunt
imobile, dacă sunt temporar detașate de aceasta, dacă sunt destinate spre a fi
reintegrate (art. 538 alin. 1 Cod civil). De asemenea, materialele aduse pentru a fi
întrebuințate în locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul în care au
dobândit acestă destinație (art. 538 alin. 2 Cod civil), adică din momentul în care
au fost destinate a fi integrate unui imobil.
Sunt imobile prin destinație și bunurile mobile (prin natură) care sunt
destinate a servi un imobil devenind împreună cu acesta un tot unitar, spre
exemplu: oglinzi prinse în zid (zidite), statui prinse cu gips de podea, ferestre, priza
din perete.
Se poate afirma că un bun este imobil prin destinație dacă există între bunul
mobil prin natura lui (dar imobil prin destinație) și imobilul prin natura lui la care
întrebuințează sau pentru care este destinat un raport de accesorietate, ambele
bunuri aparținând aceluiași proprietar40.
 Importanța clasificării privește următoarele aspecte: efectele
posesiei, drepturile reale accesorii, competența teritorială, legea aplicabilă
bunurilor, mobile sau imobile, potrivit normelor de drept internațional
privat, regimul juridic al înstrăinării bunurilor.
Efectele posesiei. Posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului
de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpânește și care se
comportă ca un proprietar (art. 916 Cod civil). Ambele categorii de bunuri, mobile
și imobile, se pot afla în posesia altei persoane decât proprietarul.
Posesorul neproprietar poate dobândi proprietatea bunului prin posedarea
acestuia și anume:
- pentru bunul mobil, dreptul de proprietate cu privire la acesta se
dobândește ca efect al posesiei de bună credință41 (art. 557 Cod civil). Se creează
prezumția de titlu de proprietate, astfel ,,oricine se află la un moment dat în posesia
40
Ibidem și Gabriel Boroi, drept civil. Partea generală, Ed. All Beck, ediția a II-a, București, 1999, p. 70.
41
Este de bună credință posesorul care nu cunoștea și nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa
calității de proprietar a înstrăinătorului. Buna- credință trebuie să existe la data intrării în posesia efectivă
a bunului (art. 938 Cod civil).
76
unui bun mobil este prezumat că are un titlu de de dobândire a dreptului de
proprietate asupra bunului,, (art. 935 Cod civil).
- pentru bunul imobil, dreptul de proprietatea cu privire la acesta se
dobândește prin uzucapiune sau prescripție achizitivă. Adică, posesorul
neproprietar poate dobândi proprietatea asupra bunului posedat sau, după caz,
asupra fructelor produse de acesta (art. 928 Cod civil), dar numai în anumite
condiții, prevăzute de Codul civil42. De asemenea, pentru bunurile imobile dreptul
de proprietate se dobândește prin înscriere în cartea funciară (art. 557 Cod civil).
Cu toate aceste Codul civil prevede și posibilitatea dobândirii bunului mobil
al altuia timp de 10 ani, deci, în temeiul uzucapiunii, în anumite condiții (art. 939
Cod civil)
Garanțiile reale (Titlul XI din Codul civil). Garanțiile reale sunt destinate
să asigure îndeplinirea unei obligații patrimoniale. Denumite și drepturi reale
accesorii garanțiile reale sunt: dreptul de gaj, dreptul de ipotecă și dreptul de
retenție.
Spre exemplu, un contract de împrumut este principal față de contractul de
ipotecă, care este accesoriu. Împrumutatul garantează cu un imobil al său suma
împrumutată de la împrumutător. Ipoteca (ca drept real) este accesorie deoarece
subzistă cât timp există obligația pe care o garantează. Astfel, dacă împrumutatul
restituie la scadență suma împrumutată se stinge ipoteca, dacă nu, împrumutătorul
(creditor) își va îndestula creanța din vânzarea imobilului ipotecat.
Importanța clasificării privește ipoteca și gajul, și are în vedere obiectul și
forma în vederea constituirii acestora.
1. Obiectul ipotecii este diferit de acela al gajului.
 Ipoteca este un drept real asupra bunurilor mobile43 sau imobile44
afectate executării unei obligații (art. 2343 Cod civil).
42
Pentru a produce efecte juridice, respectiv pentru a se uzucapa, trebuie ca posesia să fie utilă. Posesia
este utilă dacă exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate se realizează în mod continuu, netulburat
(de violență, fizică sau morală), în mod public (art. 922 - 927 Cod civil).
43
Obiectul ipotecii mobiliare este format din:
a. creanțe bănești născute din contractul de vânzare-cumpărare, contractul de locațiune sau orice alt act
încheiat cu privire la un bun, cele rezultate din contractul de asigurare, cele născute în considerarea
asumării unei obligații sau a constituirii unei garanții, a folosirii unei cărți de credit ori de debit ori a
câștigării unui premiu la o loterie sau alte jocuri de noroc organizate în condițiile legii;
b. creanțe constatate prin titluri nominative, la ordin sau la purtător;
c. conturi bancare;
77
Obiectul ipotecii este format din: bunuri mobile sau imobile, corporale sau
incorporale, bunuri determinate ori determinabile sau universalități de bunuri (art.
2350 Cod civil).
 Gajul poate avea ca obiect numai bunuri mobile corporale sau titluri
negociabile emise în formă materializată. (art. 2480 Cod civil).
2. Între ipotecă și gaj există deosebiri și în privința formei cerute
pentru constituirea acestora.
 Constituirea ipotecii presupune îndeplinirea anumitor formalități. Acestea
sunt diferite în funcție de obiectul ipotecii. Indiferent de obiectul acesteaia însă
ipoteca nu este urmată de deposedarea debitorului de bunul ipotecat.
Ipoteca imobiliară se constituie prin înscriere în cartea funciară.
Contractul de ipotecă ce are ca obiect un bun imobil se încheie în formă
autentică de către notarul public sau de către oficiile consulare, sub sancțiunea
nulității absolute. Se pot ipoteca:
a. imobilele cu accesoriile lor;
b. uzufructul acestor imobile și accesorii;
c. cotele părți din dreptul asupra imobilelor;
d. dreptul de supreficie.
Formalitățile cerute de lege pentru constituirea ipotecii sunt:
d. acțiuni și părți sociale, valori mobiliare și alte instrumente financiare;

e. drepturi de proprietate intelectuală și orice alte bunuri incorporale;
f. petrolul, gazul natural și celelalte resurse minerale care urmează a fi extrase;
g. efectivele de animale;
h. recoltele care urmează a fi culese;
i. pădurile care urmează a fi tăiate;
j.bunurile corporale care fac obiectul unui contract de locațiune, care sunt deținute în vedera vânzării,
închirierii ori furnizării în temeiul unui contract de prestări servicii, care sunt furnizate în temeiul unui
contract de prestări servicii, precum și materia primă și materialele destinate a fi consumate sau prelucrate
în exploatarea unei întreprinderi, produsele în curs de fabricație și produsele finite;
k. echipamentele, instalațiile și orice alte bunuri destinate să servească în mod durabil exploatării unei
întreprinderi;
l. orice late bunuri mobile, corporale sau incorporale. (art. 2389 Cod civil)
44
Se pot ipoteca: imobilele cu accesoriile lor; uzufructul acestor imobile și accesorii; cotele -părți din
dreptul asupra imobilelor; dreptul de supeficie. Ipoteca poartă deci și asupra chiriilor sau arenzilor
prezente și viitoare produse de un imobil, precum și asupra îndemnizațiilor plătite în temeiul unor
contracte de asigurare cu privire la plata acestor chirii sau arenzi care se supune regulilor publicității
imobiliare (art. 2379 Cod civil).
78
a. ipoteca imobiliară ce poartă și asupra: chiriilor sau arenzilor prezente și
viitoare produse de un imobil, precum și asupra îndemnizațiilor plătite în temeiul
unor contracte de asigurare cu privire la plata acestor chirii sau arenzi, se supune
regulilor publicității imobiliare (art. 2379 Cod civil).
b. ipoteca asupra instrumentelor financiare se constituie conform regulilor
pieței pe care acestea sunt tranzacționate.
c. ipoteca asupra acțiunilor sau părților sociale ale unei societăți comerciale
se constituie potrivit regulilor stabilite prin lege specială.
Ipoteca mobiliară se încheie în formă autentică sau sub semnătură
privată, sub sancțiunea nulității absolute (art. 2388 Cod civil). Ipoteca
mobiliară se face numai fără deposedare, deci fără remiterea bunului ipotecat
creditorului. Înregistrarea operațiunilor privind ipotecile mobilare și a
operațiunilor asimilate acestora se efectuează în Arhiva Electronică de Garanții
Reale Mobiliare (art. 2413 Cod civil).
 Gajul se constituie:
- prin remiterea bunului sau titlului către creditor (cu deposedare) sau,
după caz,
- prin păstrarea acestuia de către creditor (fără deposedare), cu
consimțământul debitorului, în scopul garantării creanței (art. 2481 Cod civil).
- prin remiterea titlurilor negociabile, în cazul titlurilor nominative sau la
purtător, iar în cazul titlurilor la ordin, prin andosarea acestora45, în scop de
garanție.
Publicitatea gajului se efectuează diferit, în funcție de bunul ce formează
obiectul garanției, și are efect constitutiv, după cum urmează:
- pentru bunurile mobile corporale publicitatea se realizează fie prin
deposedarea debitorului, caz în care remite bunul afectat de garanție creditorului,
fie prin înscrierea gajului la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare;
- pentru sumele de bani publicitatea gajului se realizează numai prin
deținerea acestora;
- pentru titlurile negociabile gajul este perfectat prin remiterea sau, după caz,
prin andosarea titlurilor. (art. 2482 Cod civil).
45
Prin menționarea pe verso al titlului despre constituirea garanției.
79
Competența teritorială în cazul în care un bun, mobil sau imobil, face
obiectul unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești.
Pentru bunurile mobile este competentă spre soluționare instanța de la
domiciliul pârâtului (actor sequitur forum rei), iar pentru bunurile imobile instanța
din raza teritorială unde se află bunul (rei sitae).
Legea aplicabilă bunului potrivit normelor de dreptul internațional
privat, astfel:
- imobilului i se aplică - legea țării pe teritoriul căreia este situat (lex rei
sitae).
- mobilului i se aplica legea proprietarului bunului sau lex personalis, care
este lex patriae (legea cetăţeniei) sau, după caz, lex domicilii (legea domiciliului).
Regimul juridic al înstrăinării este diferit, după cum urmează:
- actele juridice prin care se dobândesc bunurile mobile, trebuie să îmbrace,
în principiu, forma înscrisului sub semnătură privată;
- actele juridice prin care se dobândesc bunurile imobile, îmbracă, sub
sancțiunea nulității absolute, forma autentică.
2. După circulația lor juridică, bunurile se împart în: bunuri aflate în
circuitul civil și bunuri scoase din circuitul civil.
a. bunurile aflate în circuitul civil sunt acele bunuri care pot fi dobândite
și înstrainate prin act juridic. Aceste bunuri formează regula în privința
înstrăinării lor, iar legea trebuie să prevadă, în mod expres, excepțiile. Din
aceasta categorie fac parte bunuri care circulă liber, neîngrădit.
b. Bunuri scoase din circuitul civil. Din categoria bunurilor scoase din
circuitul civil fac parte:
- bunurile scoase din circuitul civil care nu pot face obiectul unui act juridic
civil, acestea sunt, prin urmare, inalienabile; exemplificăm în acest sens, Legea nr.
18/1991 republicată potrivit art. 5 alin. 246:“Terenurile care fac parte din
domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi
introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul
public”.
- bunuri care pot fi dobândite, deținute ori înstrăinate condițional (spre
exemplu: arme de foc și muniții potrivit Legii nr. 17/1996 sau produse și substanțe
46
Legea fondului funciar.
80
stupefiante, potrivit Legii nr. 73/1969 ori deșeuri toxice, potrivit Legii nr.
137/1993 ș.a.)
Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor privind regimul juridic al
bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.
Importanța clasificării rezidă tocmai pe planul valabilității actelor juridice
civile, sub aspectul obiectului lor.
3. După modul în care sunt determinate bunurile se împart în: bunuri
fungibile și nefungibile
Fungibile sunt acele bunuri care se individualizeaza prin însușirile speciei
ori categoriei din care fac parte.
Sunt fungibile bunurile determinabile după număr, măsură sau greutate,
astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligații (art. 543
alin. 2 Cod civil). Spre exemplu, după număr putem determina astfel: 10 mere
ionathan, 3 ciorchini de struguri albi de masă etc, după greutate, 2 Kg. de mere,
1Kg. de roșii etc, după măsură, 2 m de stofă.
Prin act juridic, un bun fungibil prin natura lui poate fi considerat nefungibil
(art. 543 alin 3 Cod civil).
Sunt nefungibile bunurile care, potrivit naturii lor sau voinței exprimată într
-un act juridic, se individualizează prin însușiri proprii, speciale. Spre exemplu,
clădirea din str. Panselelor nr. 7, determinată (individualizată) prin mărime, prin
arhitectura deosebită (balcoane, etaje, acoperiș), sau terenul aferent Mănăstirii
Snagov, sau orice alt teren, determinat individual prin poziția geografică, cu ieșire
la un lac, sau situat lângă vecinătatea unei păduri, sau situat pe deal etc.
Nefungibile sunt unicatele, spre exemplu, o pictură de un pictor celebru, o carte cu
însemnări ale autorului, un ceas aparținând unei personalități etc.
 Importanța clasificării privește: momentul transmiterii dreptului real
(de proprietate) și suportarea riscului contractului.
1. Momentul transmiterii dreptului real (de proprietate) în actele
translative de drepturi reale este diferit, după cum bunul este fungibil sau
nefungibil, astfel:
- dacă este fungibil, dreptul real se transmite în momentul individualizarii ori
predarii (în lipsa de stipulatie contrară, deoarece ,,un bun fungibil prin natură poate
deveni nefungibil prin voința părților). Spre exemplu, în cazul vânzării unui kg de
roșii. Momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra acestora este acela în
81
care au fost individualizate roșiile prin punerea în pungă și cântărirea lor.
Momentul individualizării, respectiv al cântăririi, coincide cu momentul predării,
și cu acel al realizării acordului de voință.
- dacă este nefungibil, dreptul real, de proprietate, se transmite în momentul
realizării acordului de voință, chiar dacă nu s-a predat bunul. Spre exemplu, în
cazul vânzării unei case, contractul se perfectează (se încheie) la data de 15 mai
2012, iar predarea, prin înmânarea cheilor casei, are lor pe 15 iunie 2012.
Momentul încheierii contractului, care presupune transferul proprietății, nu
coincide cu acela al predării.
2. Suportarea riscului contractului în caz de pierdere nefortuită sau
fortuită a bunului ce formează, spre exemplu, obiectul unui contract translativ de
proprietate, spre exemplu vânzare -cumpărare.
Dacă bunul, fungibil sau nefungibil, nu este predat, riscul contractului
rămâne în sarcina debitorului obligației de predare, chiar dacă proprietatea a fost
transferată (art. 1274 alin. 1 Cod civil). Prin urmare, riscul contractului este
suportat de debitorul obligației imposibil de executat, spre exemplu, în cazul unui
contract de vânzare - cumpărare, riscul este suportat de vânzător, debitor al
obligației de predare, chiar dacă proprietar al casei este cumpărătorul, căruia
vânzătorul trebuia să-i predea bunul. Dispoziția menționată este supletivă,
deoarece în contractul transplativ de proprietate se poate prevedea și contrariul,
potrivit art. 1274 alin. 1 Cod civil, care prevede: ,,în lipsă de stipulație contrară,,.
În cazul pieirii fortuite a bunului, adică pentru cauze neimputabile niciunei
părți, debitorul obligației de predare, respectiv, vânzătorul pierde dreptul la
contraprestație, iar dacă a primit-o este obligat să o restituie (1274 alin. 2 Cod
civil). Prin urmare, spre deosebire de dispozițiile vehiului Cod civil, potrivit căruia
în caz de pieire fortuită a bunului (nefungibil) înainte de predare, riscul acestei
pierderi îl suportă proprietarul cumpărător (res perit domino) sub imperiul
actualului cod, fără a face distincție între bunul fungibil sau nefungibil, riscul
contractului îl suportă debitorul obligației de predare a bunului (res perit debitori).
4. După cum întrebuințarea obișnuită implică înstrăinarea sau
consumarea substanței bunurile (mobile) sunt consumptibile sau
neconsumptibile (art. 544 Cod civil).
82
Sunt consumptibile bunurile mobile a căror întrebuințare obișnuită implică
înstrăinarea sau consumarea substanței. Bunuri consumptibile sunt: banii,
combustibilii, alimentele etc.
Sunt neconsumptibile, ca regulă, bunurile mobile a căror întrebuințare
obișnuită nu implică înstrăinarea sau consumarea substanței. În principiu, bunurile
neconsumptibile sunt: construcții, terenuri, mașini etc.
Dar, un bun consumptibil prin natura sa poate deveni neconsumptibil dacă,
prin act juridic, i se schimbă întrebuințarea.
Importanța clasificării rezidă în materia contractului de împrumut.
Obiectul împrumutului de folosință - se numește comodat - și este
reprezentat de un bun neconsumptibil.
Obiectul împrumutului de consumație se numește mutum - și-l formează
bunurile consumptibile.
5. În funcție de posibilitatea de a fi împărțite sau nu, fără să-și schimbe,
prin aceasta, destinația lor economică, bunurile sunt divizibile sau nedivizibile
Bunurile care nu pot fi împărțite în natură fără a li se schimba destinația sunt
bunuri indivizibile. Spre exemplu, un autoturism este un bun indivizibil;
dezmembrându-l nu mai poate fi utilizat potrivit destinației economice.
Bunul divizibil este acela care poate fi împărțit, fără să-și schimbe, prin
aceasta, destinația sa economică. Spre exemplu: o bucată de stofă poate fi
împărțită fără a-și schimba prin aceasta destinația economică.
Dar prin act juridic, un bun divizibil prin natura lui poate fi considerat
indivizibil.
Importanța clasificării se găsește în materie de partaj (împărțeală). Astfel,
bunul indivizibil fie se atribuie unei singure părți, cu obligația la o sultă
(contravaloarea corespunzătoare cotei pe care o deține din acel bun) către cealaltă,
fie este scos la vânzare prin licitație, și se împarte prețul obținut în urma vânzării.
6. După corelația dintre ele bunurile sunt principale și accesorii (art.
546 Cod civil).
Bunul principal are existență de sine stătătoare, fiind utilizat independent de
alte bunuri. Spre exemplu, o construcție, un teren, un autorurism etc.
83
Bunul care a fost destinat, în mod stabil și exclusiv, întrebuințării economice
a altui bun este accesoriu atât timp cât satisface această utilizare. Spre exemplu,
cureaua de la ceas, antena sau husa de la televizor, etc.
Această clasificare are însă un caracter relativ și convențional deoarece prin
voința omului un bun poate fi considerat principal sau accesoriu47.
Pentru ambele bunuri, principal și accesoriu, destinația comună poate fi
stabilită numai de proprietarul ambelor bunuri.
Importanța clasificării constă în regimul juridic aplicabil acestor bunuri în
materia executării obligațiilor civile. Spre exemplu în cazul vânzării, vânzătorul
trebuie să predea atât bunul principal, cât și pe cel accesoriu (în lipsă de
stipulație contrară).
Astfel ,,dacă nu se prevede altfel, bunul accesoriu urmează situația juridică a
bunului principal, inclusiv în caz de înstrăinare sau de grevare (cu sarcini) a
bunului principal (art. 546 alin. 3 Cod civil). Bunului acesoriu aplicându-i -se
regula accesorium sequitur principalem (accesoiul servește principalului). Spre
exemplu, dacă se vinde ceasul se vinde și cureaua. După cum am arătat destinația
ambelor bunuri (ceasul și cureaua) este dată de proprietarul lor, în cazul de fa ță
este vânzarea.
7. În funcție de modul lor de precepere bunurile sunt corporale și
incorporale.
Sunt corporale acesle bunuri care, având existență materială, sunt percepute
cu simțurile omului, spre exemplu, o masă, un scaun, un teren, o construcție etc.
Bunurile incorporale sunt valori economice care nu pot fi percepute direct ci
presupun o existență abstractă, ideală.
De asemenea, dacă definim patrimoniu din punct de vedere juridic ca fiind
format din drepturi și obligații și nu - așa cum se consideră din punct de vedere
economic - din bunuri, drepturile reale patrimoniale pot fi considerate bunuri
incorporale48.
Pe lânga drepturile reale (altele decât drepturile de proprietate) distingem
trei categorii de bunuri incorporale :
- proprietățile incorporale (fondul de comerț, drepturile de proprietate
industrială drepturile de autor);
47
Raluca Dimitriu (Coordonator), op. cit. p. 82.
48
Idem.
84
- titlurile de valoare (valorile mobiliare, acțiunile, obligațiunile);
- creanțele.
Clasificarea are importanță în ceea ce privește modul de transmitere a
dreptului de proprietate cu privire la aceste bunuri, astfel:
- dobândirea proprietății mobiliare ca efect al posesiei de buna credință
opereaza doar pentru bunurile mobile corporale, nu și pentru cele incorporale;
- dobândirea proprietatii prin simpla tradițiune (remitere) opereaza pentru
bunurile corporale nu pentru cele incorporale.
Titlurile de valoare, se transmit diferit. Titlurile la purtator se transmit prin
tradițiune, cele nominative prin cesiune, iar titlurile la ordin, prin gir sau
andosare49.
8. După tipurile de produse ale bunurilor care rezultă din folosirea lor,
bunurile sunt frugifere care produc fructe și nefrugifere (nu produc fructe)
care produc producte.
Fructele reprezintă acele produse care derivă din folosirea unui bun, fără a
diminua substanța acestuia (art. 548 alin. 1 Cod civil).
Fructele sunt de trei feluri, naturale, industriale și civile:
- fructele naturale sunt produsele directe și periodice ale unui bun, obținute
fără intervenția omului, cum ar fi acelea pe care pământul le produce de la sine,
producția și sporul animalelor.
- fructele industriale sunt produsele directe și periodice ale unui bun,
obținute ca rezultat al intervenției omului, precum cum ar fi recoltele de orice fel.
- fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă
persoană în virtutea unui act juridic, spre exemplu, precum chiriile, arenzile,
dobânzile, venitul rentelor și dividendele.
Productele sunt produsele obținute dintr-un bun cu consumarea sau
diminuarea substanței acestuia, spre exemplu copacii unei păduri, piatra dintr-o
carieră, nisipul dintr-o albie etc. (art. 549 Cod civil)
Această clasificare prezintă interes în privința modului de dobândire a
dreptului de proprietate asupra fructelor și productelor.
49
Pentru dezvoltări, a se vedea, Stanciu Cărpenaru, Drept comercial român, Editura Universul Juriidc,
București, 2011
85
Fructele și productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune
altfel (art. 550 Cod civil), din acest punct de vederea între acestea nu există nici o
deosebire.
Deosebiri există din perspectiva modalității de dobândire a lor.
Astfel, fructele naturale și cele industriale se dobândesc prin perceperea
efectivă a acestora, respectiv, dreptul de proprietate asupra lor se dobândește la
data separării de bunul care le-a produs.
Dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândește zi cu zi, prin
simpla scurgere a timpului, respectiv, prin scadență50.
Importanța clasificării constă și în materie de uzufruct și posesie de bună
credință, astfel:
- uzufructuarul are dreptul doar la fructe, nu și la producte care se cuvin
numai proprietarului;
- posesia de buna-credință conduce numai la dobândirea proprietății
fructelor, nu și a productelor.
9. Bunuri sesizabile și bunuri insesizabile
Este sesizabil bunul ce poate forma obiectul executarii silite a debitorului
(enumerarea este făcută de Codul de procedură civilă).
Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmarit silit pentru plata unei datorii;
spre exemplu, nu poate fi urmărită silit pensia de întreținere.
50
Ibidem.
86

Nely Militaru - Dreptul Afacerilor

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Nely Militaru - Dreptul Afacerilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Autor : Lector dr.

Ioana Nely Militaru

TITLUL II RAPORTUL JURIDIC DE AFACERI

CAPITOLUL I. RAPORTUL JURIDIC CIVIL /DE DREPTUL

Raportul juridic este o relaţie socială în care conduita persoanelor fizice

C. I. Secţiunea 2. Părțile raportului juridic

Secţiunea II. 1. Precizări terminologice referitoare la persoana fizică şi

Secţiunea II. 2. Persoana fizică

Secţiunea II. 3. Profesioniştii persoane fizice/persoane juridice

S. II. 3. 2 Delimitări ale noțiunilor

S. II. 3. 3 Profesioniştii comercianţi

S. II. 3. 5. Comerciantul - întreprinzător persoană fizică titular al

S. II. 3. 6. Întreprinderea familială

S. II. 3. 7. Condiţiile impuse profesionistului persoană fizică în vederea

Secţiunea II. 4. Obligaţiile profesioniştilor comercianţi potrivit Legii nr.

Secţiunea II. 4. 1. Organizarea Registrului Comerţului

Secţiunea II. 5. Persoana juridică

S. II. 5. 1. Definiţie. Elemente constitutive

 Definiţie. Orice persoana juridică reprezintă o formă de organizare de

S. II. 5. 2. Categorii de persoane juridice.

Persoanele juridice sunt:

S. II. 5. 3. Înfiinţarea persoanei juridice

Prin înfiinţarea persoanei juridice se înţelege crearea unui subiect de drept

S. II. 5. 4. Înregistrarea persoanei juridice

S. II. 5. 5. Capacitatea civilă a persoanei juridice

II. 5. 5. 2. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice

II. 5. 5. 8. Reorganizarea persoanei juridice.

II. 5. 5. 9. Încetarea persoanei juridice

Capitolul III Conținutul raportului juridic civil

 Drepturile reale pot fi principale şi accesorii

S. III. 3. Proprietatea privată şi proprietate publică

S. III. 3. 3. Proprietatea publică

S. III. 4. Obligația civilă

CAPITOLUL IV Obiectul raportului juridic

IV. 1. Sensurile expresiei ,,obiectul raportului juridic,,

d. acțiuni și părți sociale, valori mobiliare și alte instrumente financiare;

S-ar putea să vă placă și