Sebastian V.

Bodu

Dreptul
afacerilor
curs sintetic universitar
ed. 2

Page 2

Consideratii introductive privind dreptul, in general si dreptul comercial, in

particular..........................................................................................................................11
1.

Definitia dreptului. Norma juridica........................................................................11

2.

Diviziunile generale ale dreptului..........................................................................12

2.1.

Dreptul public si dreptul privat......................................................................12

2.2.

Dreptul intern si dreptul international............................................................13

3.

Notiunea dreptului afacerilor.................................................................................13

4.

Dreptul afacerilor in cadrul ramurii de drept privat...............................................14

4.1.

Dreptul afacerilor si dreptul civil...................................................................14

4.2.

Dreptul afacerilor si dreptul procesual civil..................................................15

4.3.

Dreptul afacerilor si dreptul comertului international...................................15

4.4.

Dreptul afacerilor si dreptul fiscal.................................................................16

4.5.

Dreptul afecerilor si dreptul penal.................................................................16

Raportul juridic...............................................................................................................18
5.

Definitie, caractere, structura.................................................................................18

6.

Partile raportului juridic.........................................................................................18

7.

Continutul raportului juridic..................................................................................19

8.

Obiectul raportului juridic.....................................................................................20

Izvoarele dreptului...........................................................................................................21
9.

Notiunea de izvor de drept.....................................................................................21

9.1.

Izvoarele dreptului civil.................................................................................22

9.2.

Alte izvoare de drept privat...........................................................................22

10.

Raportul dintre izvoarele dreptului civil si cele ale dreptului afacerilor...........22

Page 3

11.

Izvoarele interpretative......................................................................................23

Actele juridice..................................................................................................................25
12.

Actele si faptele juridice. Terminologie.............................................................25

12.1.

Definitia actelor juridice................................................................................25

12.2.

Definitia faptelor juridice stricto sensu......................................................25

12.3.

Clasificarea actelor juridice...........................................................................25

12.4.

Elementele de validitate ale actelor juridice..................................................29

Profesionistii.....................................................................................................................32
13.

Notiunea de profesionist....................................................................................32

13.1.

Profesionistii persoane fizice sau intreprinderi familiale...........................32

13.2.

Profesionistii persoane juridice...................................................................33

14.

Capacitatea juridica in dreptul privat.................................................................33

14.1.

Capacitatea persoanei fizice..........................................................................34

14.2.

Capacitatea persoanei juridice.......................................................................34

15.

Obligatiile profesionale ale profesionistilor......................................................36

15.1.

Publicitatea prin Registrul Comertului..........................................................37

15.2.

Tinerea situatiilor financiare si a altor registre..............................................38

15.3.

Alte obligatii ale profesionistilor...................................................................38

Patrimoniul.......................................................................................................................39
16.

Definitie, caracteristici.......................................................................................39

17.

Functiile patrimoniului......................................................................................39

Fondul de comert.............................................................................................................41
18.

Definitie, caracteristici.......................................................................................41
Page 4

19.

Compunerea fondului de comert.......................................................................41

Societatile comerciale......................................................................................................43
20.

Definitie, caracteristici, forme societare............................................................43

21.

Infiintarea societatilor comerciale.....................................................................44

22.

Constituirea capitalului social...........................................................................48

22.1.

Definitie. Caracteristici generale. Notiunea de titluri de participare.............49

22.2.

Semnificatia capitalului social.......................................................................50

22.3.

Capitalul social si valoarea societatii.............................................................53

22.4.

Raspunderea limitata.....................................................................................53

23.

Aporturile...........................................................................................................54

23.1.

Subscriptia si varsamantul.............................................................................54

23.2.

Aporturile in numerar....................................................................................56

23.3.

Aporturile in natura........................................................................................57

23.4.

Aporturile in creante......................................................................................58

23.5.

Aporturile in industrie....................................................................................58

24.

Constituirea prin subscriptie publica.................................................................59

25.

Majorarea capitalului social...............................................................................60

25.1.

Aspecte generale............................................................................................60

25.2.

Subscriptia si varsamantul.............................................................................60

25.3.

Dreptul de preferinta......................................................................................61

25.4.

Prima de emisiune..........................................................................................62

25.5.

Majorarea capitalului social din surse externe (noi aporturi)........................63

25.6.

Majorarea capitalului social din surse interne...............................................64

26.

Reducerea capitalului social..............................................................................69

Page 5

27.

Fuziunea si divizarea societatilor comerciale....................................................69

28.

Dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale................................................70

29.

Retragerea si excluderea asociatilor..................................................................71

Functionarea societatilor comerciale.............................................................................73

30.

Consideratii introductive...................................................................................73

31.

Drepturile conferite de tilurile de participare....................................................73

32.

Organele societatii.............................................................................................74

32.1.

Adunarea generala.........................................................................................75

32.2.

Convocarea adunarii generale........................................................................77

32.3.

Tinerea sedintelor, adoptarea hotararilor si punerea acestora in executare. . .77

33.

Supravegherea, administrarea si conducerea societatii.....................................78

34.

Controlul gestiunii (administrarii) societatii......................................................80

34.1.

Cenzorii..........................................................................................................80

34.2.

Auditorii.........................................................................................................81

35.

Transferul titlurilor de participare......................................................................83

Societatea comerciala, ca angajator...............................................................................86

36.

Contractul de munca..........................................................................................86

36.1.

Contractul colectiv de munca........................................................................86

36.2.

Contractul individual de munca.....................................................................86

Obligatiile fiscale in dreptul societar.............................................................................88

37.

Categorii de contribuabili..................................................................................88

38.

Categorii de obligatii fiscale..............................................................................88

Obligatiile contractuale...................................................................................................91
Page 6

39.

Despre contracte, ca izvor al obligatiilor...........................................................91

39.1.

Incheierea contractelor intre prezenti............................................................91

39.2.

Incheierea contractelor intre absenti..............................................................92

40.

Efectele obligatiilor...........................................................................................94

40.1.

Efectele obligatiilor rezultand din acte juridice, in general...........................94

40.2.

Efectele obligatiilor rezultand din contractele bilaterale (sinalagmatice).....95

41.

Prescriptia extinctiva.........................................................................................97

42.

Clauza penala.....................................................................................................97

Contractele.......................................................................................................................99
43.

Contractul de vanzare........................................................................................99

43.1.

Elementele de valabilitate ale contractului de vanzare..................................99

43.2.

Obligatiile partilor.......................................................................................101

43.3.

Consecintele nerespectarii obligatiilor........................................................101

44.

Contractul de imprumut...................................................................................102

44.1.

Reguli specifice imprumuturilor avand ca obiect sume de bani..................105

44.2.

Reguli specifice imprumuturilor bancare....................................................106

45.

Contractul de depozit.......................................................................................107

45.1.

Reguli specifice depozitelor avand ca obiect sume de bani........................109

45.2.

Reguli specifice depozitelor bancare...........................................................110

46.

Contractul de leasing........................................................................................111

47.

Contractele de mandat, comision si consignatie..............................................116

48.

Garantiile contractuale.....................................................................................116

48.1.

Garantia personala (fidejusiunea)................................................................118

48.2.

Garantiile reale.............................................................................................119
Page 7

49.

Clauze asiguratorii in contractele comerciale si de comert international........124

49.1.

Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutare......................................125

49.2.

Clauze asiguratorii impotriva unor riscuri concurentiale............................125

49.3.

Clauze asiguratorii impotriva riscului aparitiei unor situatii fortuite..........127

Page 8

Abrevieri si definitii
AEGRM Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare
ASF - Autoritatea pentru Supraveghere Financiara, constituita prin comasarea Comisiei
Nationale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si Comisiei de
Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
BNR Banca Nationala a Romaniei
Codul Fiscal Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in M.Of. nr.
927/23.12.2003, cu modificarile si completarile ulterioare
HG Hotarare de Guvern
Legea concurentei - Legea nr. 21/1996 privind concurenta, republicata in M.Of. nr. 742
din 16/08/2005, cu modificarile si completarile ulterioare
Legea contabilitatii Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea, republicata in M.Of. nr.
454/18.06.2008, cu modificarile si completarile ulterioare
Legea insolventei Legea nr. 85/2006, publicata in M.Of. nr. 359/21.04.2006, cu
modificarile si completarile ulterioare
Legea registrului comertului Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului,
republicata in M.Of. nr. 49/04.02.1998, cu modificarile si completarile ulterioare
Legea institutiilor de credit O.G. nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea
capitalului, publicata in M.Of. nr. 1027/27.12.2006, aprobata cu modificari si completari
prin Legea nr. 227/2007, publicata in M. Of. nr. 480/18.07.2007, cu modificarile si
sompletarile ulterioare
Legea societatilor comerciale Legea nr. 31/1990 privind societatile, republicata in
M.Of. nr. 33/29.01.1998, cu modificarile si completarile ulterioare
Legea pietei de capital Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, publicata in M.Of.
nr. 571/29.07.2004, cu modificarile si completarile ulterioare
M.Of. Monitorul oficial al Romaniei, partea I sau I bis
Normele registrului comertului - Normele metodologice privind modul de tinere a
registrelor comertului, de efectuare a inregistrarilor si de eliberare a informatiilor,
aprobate prin Ordinul Ministrului Justitie nr. 2594/2008, publicate in M.Of. nr.
704/16.10.2008
Page 9

OG Ordonanta de Guvern
OUG Ordonanta de urgenta (a Guvernului)
Planul de conturi general Totalitatea conturilor contabile ce se ragasesc in bilantul
contabil. Ultimul Plan de conturi general este parte a Reglementarilor contabile
simplificate, amortizate cu directivele europene, publicate in M.Of. nr. 279 bis din
25.04.2002, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor nr. 306/2002, publicat in M.Of.
nr. 279/25.04.2002. Actualizat periodic prin ordin (ultima actualizare a fost facuta
Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 3055/2009)
Regulamentul legii contabilitatii Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii,
aprobat prin HG nr. 704/1993, publicata in M.Of. nr. 303/22.12.1993
Regulamentul valutar Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind efectuarea operatiunilor
valutare, publicat in M.Of. nr. 297/08.04.2005, cu modificarile si completarile ulterioare

Page 10

Consideratii introductive privind dreptul, in general si dreptul

comercial, in particular
1.

Definitia dreptului. Norma juridica

Ca definitie generica, dreptul este un ansamblu de reguli de conduita care consfiintesc

anumite drepturi, libertati si obligatii ale oamenilor in relatiile lor reciproce a caror
respectare este asigurata, la nevoie, de catre forta publica1.
Existenta normelor de conduita este contemporana cu existenta primelor comunitati de
oameni, autoritatea fiind impusa, in functie de evolutia acestor comunitati, de
conducatorul/conducatorii familiei, gintei ori tribului, dupa caz. Odata cu evolutia
formelor de organizare sociala a avut loc si o evolutie a dreptului, de la reglementari
rudimentare la reglementari complexe de tipul codurilor. Acestea la randul lor s-au
dezvlotat si consolidat odata cu aparitia statului, ca forma de organizare suprema a unei
colectivitati, astfel ca in prezent notiunile de stat si drept sunt inseparabile.
In afara regulilor (normelor) de drept, exista si ale norme, cum ar fi normele morale sau
normele religioase. Diferenta dintre cele doua categorii este in planul sanctiunii: numai
cele dintai au avantajul ca, in cazul incalcarii lor, celui vinovat i se aplica o sanctiune prin
forta coercitiva a statului. In cazul incalcarii unei norme de activitate, alta decat juridica,
sanctiunea nu are repercursiuni asupra libertatii ori patrimoniului persoanei vinovate de
incalcarea normei. Exista desigur cazul in care prin aceeasi fapta se incalca atat o norma
juridica cat si o norma morala, cum ar fi cazul savarsirii unei infractiuni asupra vietii,
integritii fizice sau patrimoniului unei persoane, in acest caz vinovatul fiind sanctionat
atat in plan juridic (inchisoare) cat si moral si religios. Am facut aceasta paralela dintre
regulile de drept si cele morale tocmai pentru ca cele mai importante reguli de drept au la
baza principii morale sau religioase: sa restitui ceea ce ai imprumutat, sa nu furi, sa nu
ucizi etc. In concluzie, toate normele care se refera numai la activitatea sufleteasca a
omului, la activitatea constiintei sale, la intentiile sale sunt norme morale, pe cand acelea
care se refera la activitatea materiala realizata in afara propriei persoane, in contact cu
celelalte persoane, sunt norme de drept2, daca sunt consacrate prin legiferare (acte
normative scrise si publicate). Acestea din urma norme formeaza dreptul pozitiv, adica
dreptul care se aplica, care cuprinde un numar restrans de norme din multitudinea de
posibilitati care exista la un moment dat. Asadar, in functie de necestitatile pe care le
considera prioritare la un anumit moment, un stat transpune aceste necesitati in texte de
lege3.
Sumarizand, putem spune ca dreptul reprezinta totalitatea regulilor de conduita instituite
si recunoscute de stat, reguli care exprima vointa unei natiuni ridicata la rang de lege, a
caror aplicare, daca nu este realizata de buna-voie, se face prin forta coercitiva a statului4.
1

Ioan Ceterchi, Ion Craiovan - Introducere in teroria generala a dreptului. Editura All, Bucuresti, 1996, p. 5
Mircea Djuvara Teoria generala a dreptului. Editura All, Bucuresti, 1995, p. 42
3
Ibidem
4
Ioan Muraru Drept constitutional si institutii politice. Editura Actami, Bucuresti, 1997, p. 12
2

Page 11

Aplicarea dreptului in fiecare caz in parte este atributul puterii judecatoresti, format din
totalitatea instantelor de judecat i care infaptuiesc justitia. Art. 123 din Constitutie
prevede ca justitia se infaptuieste in numele legii si este unica, impartiala si egala pentru
toti iar judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Nu exista nimic care sa nu
fie supus judecatii pentru ca nici o pretentie nu se poate transforma in drept inainte de a fi
justificata si, pentru a fi justificata, trebuie judecata5.
2.

Diviziunile generale ale dreptului

Dupa ce am prezentat succint ce este dreptul, in continuare vom expune diviziunile

acestuia, pentru a face o trecere de la notiunea generala de drept la notiunea particulara de
drept civil si drept comercial.
2.1.

Dreptul public si dreptul privat

Prima si cea mai mare diviziune a dreptului este aceea in drept public si drept privat,
fiecare din aceste doua ramuri continand sub-ramuri iar fiecare din aceste sub-ramuri
fiind o disciplina de studiu, astfel incat stabilirea apartenentei unei anumite discipline
printre care si dreptul comercial la o anumita ramura este importanta.
Vom enumera in continuare criteriile principale dupa care se face distinctia intre dreptul
public si dreptul privat:
- (i) in dreptul public, in mod obligatoriu una dintre parti este statul; (ii) in dreptul
public normele sunt edictate in vederea satisfacerii interesului public, general si (ii)
majoritatea normelor de drept public sunt imperative6;
- (i) in dreptul privat, partile sunt persoane fizice sau juridice; (ii) partile unui raport
juridic de drept privat se aflla pe pozitii de egalitate juridica iar normele protejeaza
interesul individual al acestora (chiar daca statul participa la un raport juridic de drept
privat, el are aceleasai drepturi ca si oricare alt participant) si (iii) majoritatea
normelor de drept privat sunt dispozitive7.
Apartin dreptului public urmatoarele: dreptul constitutional, dreptul international public,
dreptul penal, dreptul administrativ, dreptul financiar (fiscal) s.a. Apartin dreptului privat
urmatoarele: dreptul civil, dreptul societar, dreptul comertului international, dreptul
international privat s.a. Alte discipline, precum dreptul muncii, dreptul familiei se afla la
confluenta dintre cele doua ramuri datorita faptului ca o serie de norme ale acestei
discipline au caracteristicile dreptului public iar altele ale dreptului privat.

Istrate Micescu Curs de drept civil. Editura All Beck, Bucuresti, 2000, p. 337 (extras din pledoaria in
procesul Burileanu, 25.06.1931)
6
Normele imperative sunt acele norme de la care nu se poate deroga, prin vointa partilor, deci conduita lor
este obligatorie conform normei, in caz contrar fiind incidente sanctiuni
7
Normele dispozitive sunt acele norme care se aplica pentru ca partile au decis ca ele sa le fie aplicabile

Page 12

2.2.

Dreptul intern si dreptul international

Asa cum aratam mai sus, aparitia si evolutia dreptului sunt strans legate de stat, ca forma
de organizare sociala a puterii natiunii (puterii politice). Functia fundamentala a unui stat
este aceea de a exprima si realiza vointa general obligatorie a natiunii (vointa de stat).
Statul creaza dreptul, pe de-o parte, iar dreptul delimiteaza configuratia si actiunile
statului, pe de alta parte. Cum unul din elementele statului este suveranitatea 8, fiecare stat
isi exercita aceasta suveranitate, constand in puterea de actiune a legilor emise, pe intreg
teritoriul si numai pe acest teritoriu. Asadar, fiecare stat legifereaza pe teritoriul sau,
totalitatea acestor legi formand, pentru acel stat, dreptul intern. Din necesitatea
reglementarii raporturilor dintre state, pe de-o parte, precum si a raporturilor economice
transnationale, pe de alta parte, au aparut disciplinele dreptului international, in speta
dreptul international public, respectiv dreptul international privat. Ambele discipline au
ca obiect de studiu conventiile internationale. Aceste conventii internationale, inclusiv
Directivele Uniunii Europene isi produc efectele pe teritoriul unui stat datorita faptului ca
acel stat a aderat la acea conventie sau s-a asociat la o organizatie supra-statala din
proprie vointa. Odata adoptate de un stat, conventiile internationale devin parte a
dreptului intern, ca si cum ar fi produsul legislativ al statului respectiv si au aceeasi forta
juridica precum celelalte reglementari interne. Mai mult, in caz de neconcordante intre
conventiile internationale si reglementarile interne, cele din urma primeaza (art. 20 si
1451 din Constitutie, art. 1 alin. 4 C. Fisc. etc).
3.

Notiunea dreptului afacerilor

Dreptul afacerilor, ca disciplina de studiu, se ocupa in principal cu o parte din

profesionisti persoane fizice sau juridice9, cu piata de capital, cu falimentul, cu
concurenta comerciala si, nu in ultimul rand, cu societatile constituite potrivit Legii nr.
31/1990. Pe acestea din urma le vom denumi, pe parcursul acestui curs, "societati
comerciale", desi Legea nr. 76/2012 de punere in aplicare a noului Cod de Procedura
Civila10 a eliminat aceasta sintagma, unificand regimul societar la nivelul Codului Civil si
stabilind doar un regim derogatoriu pentru societatile reglementate de Legea nr. 31/1990.
Consideram ca acest regim derogatoriu este suficient (macar la nivel teoretic) pentru a
folosi (in continuare) sintagma "societati comerciale" si de a ne referi la Legea nr.
31/1990 ca la "Legea societatilor comerciale". In ceea ce priveste obligatiile si
contractele, in conceptia Codului Civil acestea nu se mai impart in civile si comerciale,
pe principiul unitatii de reglementare. Asadar avem o reglementare unica,
ne(mai)existand deosebiri intre caracterul civil sau comercial al unei obligatii ori al unui
contract, indiferent de calitatea partilor ori a unei singure parti 11. In plus, dreptul
afacerilor cuprinde si notiuni de drept fiscal, de dreptul muncii si de drept al comertului
8

Ioan Muraru op. cit., p. 12

Vezi infra nr. 14.2
10
Art. 18 pct. 1
11
Art. 56 din fostul Cod Comercial stabilea o prezumtie de comercialitate pentru operatiunea unde cel putin
una dintre parti era comerciant
9

Page 13

international, altfel discipline de sine statatoare, dar care se interfereaza intr-o oarecare
masura cu celelalte discipline, majoritare, de drept privat.
Asadar, putem defini dreptul afacerilor ca fiind o materie de studiu interdisciplinara care
se ocupa de studiul unor institutii juridice din domeniul dreptului privat precum teoria
general a dreptului civil, societatile comerciale, obligatiile civile, contractele civilcomerciale si bancare, piata de capital, clauzele de comert international, obligatiile fiscale
societare sau raporturile de munca, aplicabile operatiunilor executate de un profesionist in
derularea activitatii sale. Componentele acestei definitii urmeaza a fi prezentate in
continuare sub forma de institutii, prin institutii (juridice) intelegandu-se un ansambu de
norme de drept avand acelasi obiect de reglementare 12. Vom studia asadar: institutia
actelor juridice, cateva notiuni elementare despre profesionisti, in general, institutia
societati comerciale, institutia obligatiilor si institutia contractelor (cuprinzand si unele
clauze ce se ragasesc de obicei in contractele de comert international).
4.

Dreptul afacerilor in cadrul ramurii de drept privat

Asa cum aratam anterior, dreptul afacerilor este un mix de discipline si institutii juridice
apartinand in principal ramurii dreptului privat, alaturi de alte sub-ramuri pe care le vom
analiza generic, pe rand.
4.1.

Dreptul afacerilor si dreptul civil

In cadrul dreptului privat, dreptul civil este cea mai importanta sub-ramura, prin volumul
de reglementari ce ii sunt dedicate. Dreptul civil reglementeaza raporturile juridice dintre
persoane fizice si juridice aflate pe pozitii de egalitate juridica (particulari). Dreptul
afacerilor contine o parte insemnata de prevederi ale dreptului civil, la care se adauga si
alte prevederi la fel de importante, anterior enumerate. Obligatiile si mare parte a
contractelor dreptului afacerilor (adica civile, civil-comerciale si bancare) sunt
reglementate in mod unitar de Codul Civil, acesta din urma absorbind ceea ce, pana la
intrarea lui in vigoare (2011), s-a numit dreptul comercial, in acest fel adoptandu-se
caracterul monist al majoritatii dreptului privat.
In ceea ce priveste raportul dintre dreptul societatilor comerciale, dreptul concurentei
comerciale sau piata de capital ori alte sub-ramuri ale dreptului privat si dreptul civil,
acesta este unul de subsidiaritate. Dreptul societar, concurential sau al pietei de capital ori
al altor sub-ramuri ale dreptului privat reprezinta drept special fata de dreptul civil, care
ramane dreptul general (dreptul comun). Aceasta inseamna ca, atunci cand nu avem o
reglementare societara, concurentiala sau de piata de capital etc. a unei operatiuni, vor
guverna regulile din dreptul civil. Invers, atunci cand o operatiune este guvernata atat de
reguli din dreptul civil, cat si de reguli din dreptul societar, concurential, al pietei de
capital etc., se vor aplica regulile specifice acestui domeniu, cu excluderea celor civile
similare. O situatie intermediara este aceea cand o operatiune este realizata, de exemplu,
12

Intelesul fiind deci diferit de cel din limbajul comun

Page 14

de catre un profesionist precum o societate comerciala, existand reglementari pur

societare care sa-i fie aplicabile, insa acestea nu sunt exhaustive. In acest caz
reglementarile societare se completeaza cu reglementarile civile sau, altfel spus, dreptul
civil, in calitate de drept comun, general, imprumuta norme ale sale catre dreptul
special atunci cand acesta nu are norme proprii (deloc sau suficiente) pentru o anumita
operatiune13.
4.2.

Dreptul afacerilor si dreptul procesual civil

Dreptul procesual civil cuprinde totalitatea normelor care reglementeaza modul in care se
desfasoara activitatea organelor judiciare si a celorlalti participanti la procesul civil
judecata, precum si raporturile juridice ce se nasc in intampinarea si pe parcursul
acestuia, pentru infaptuirea justitiei in cauze civile 14. Altfel spus, dreptul procesual civil
reglementeaza modul de desfasurare a procesului civil, atat in faza de judecata, cat si in
faza de executare silita.
Asadar toate procesele de drept privat, inclusiv acelea in care una dintre parti sau ambele
sunt profesionisti, se judeca toate dupa regulile Codului de Procedura Civila. Atunci cand
exista insa dispozitii de drept procesual in legile speciale, acestea se aplica in mod
derogatoriu, completandu-se cu Codul de Procedura Civila. Aceasta inseamna ca intre
legile speciale si Codul de Procedura Civila este aceeasi relatie de subsidiaritate drept
special drept general (comun).
4.3.

Dreptul afacerilor si dreptul comertului international

Conform unei definitii, comertul international cuprinde stricto sensu totalitatea

operatiunilor de import-export de marfuri si servicii pe care le desfasoara persoanele
fizice/juridice apartinand unui stat cu parteneri straini sau pe piete straine. Prin
includerea, alaturi de operatiunile clasice, a operatiunilor de cooperare economica
internationala, notiunea de comert international capata un sens larg (lato sensu)15. Altfel
spus, dreptul afacerilor, ca disciplina de studiu, are ca obiect, in principal, raporturi de
drept intern, intre rezidenti, si in subsidiar notiuni generale de drept al comertului
international, care se ocupa, ca disciplina distincta, de raporturile de drept privat cu un
element de extraneitate.
Pe langa reglementarile generale interne, raporturile de comert international sunt
guvernate si de conventiile internationale la care Romania este parte. Desigur ca, fiind
inclusa in ramura dreptului privat, unde majoritatea dispozitiilor sunt supletive, chiar si
legea care guverneaza o operatiune de comert international poate fi subiect de negociere
intre participantii la operatiune. In cazul in care partile nu stabilesc care este legea
13

Caracteristica de drept comun a dreptului civil se aplica in toate sub-ramurile dreptului privat: dreptul
familiei (in prezent reglementat tot de Codul Civil), dreptul muncii, dreptul comertului international etc.
14
Ilie Stoenescu, Gratian Porumb Drept procesual civil roman. Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1966, p. 9
15
Dragos Al. Sitaru Dreptul comertului international. Editura Actami, Bucuresti, 1995, vol. I, pp. 9-10

Page 15

aplicabila care poate fi legea romana sau o lege straina stabilirea legii aplicabile se
face de catre instanta de judecata investita in a solutiona un litigiu intre parti, in baza
normelor dreptului international privat ale statului sub a carui jurisdictie se afla respectiva
instanta. Disciplina care se ocupa de stabilirea legii aplicabile, prcum si a instantei
competente sa judece un litigiu atunci cand acest lucru se poate face prin conventia
partilor se numeste drept international privat.
Dreptul comertului international este o disciplina de sine statatoare dar parte din regulile
acestei discipline pot fi incluse in dreptul afacerilor, in virtutea utilizarii acestor reguli nu
doar in raporturile cu element de extraneitate dar si in raporturile de drept intern.
4.4.

Dreptul afacerilor si dreptul fiscal

Dreptul fiscal este sub-ramura de drept care reglementeaza raporturile juridice nascute in
procesul de stabilire si plata a impozitelor, taxelor si a contributiilor sociale. Principalul
obiect de reglementare al dreptului fiscal il constituie raporturile in legatura cu finantele
publice. Finantele publice sunt formate din totalitatea relatiilor sociale de natura
economica ce apar in procesul realizarii si repartizarii, in forma baneasca, a resurselor
necesare statului pentru indeplinirea functiilor si sarcinilor sale16.
Avand in vedere obligatiile fiscale ale profesionistilor stabilite prin Codul Fiscal si
normele sale, incidenta asupra acestora din urma este importanta. Din pacate, spre
deosebire de dreptul privat, unde reglementarile cunosc o oarecare stabilitate, in materie
fiscala instabilitatea legislativa este mult mai mare17.
Dreptul fiscal face parte din ramura dreptului public, cu caracteristicile sale diferite fata
de dreptul privat insa, avand in vedere interferenta sa cu mediul de afaceri, anumite
elemente de drept fiscal sunt incluse in dreptul afacerilor.
4.5.

Dreptul afecerilor si dreptul penal

Conform unei definitii, dreptul penal reprezinta totalitatea normelor juridice care
reglementeaza relatiile sociale de aparare a valorilor sociale impotriva infractiunilor, pe
de-o parte, prin incriminarea si sanctionarea faptelor care prezinta un pericol social grav
infractional si, pe de alta parte, prin tragerea la raspundere penala a persoanelor care
savarsesc asemenea fapte18. Legatura dintre dreptul civil si dreptul penal exista prin
prisma faptului ca multe infractiuni (furt, distrugere, abuz de incredere) sunt indreptate
impotriva dreptului de proprietate, publica sau privata. Dreptul penal, prin sanctiunile
sale, apara relatiile sociale reglementate de dreptul civil, ale carui sanctiuni singure nu ar
fi suficiente pentru a oferi o protectie completa.
16

Dan Drosu Saguna Drept financiar si fiscal. Editura Oscar Print, Bucuresti, 1997, p. 5
Codul Fiscal incearca o stabilizare principiala (art. 4 C. Fisc.: prezentul cod se modifica si se
completeaza numai prin lege, promovata, de regula, cu 6 luni inainte de data intrarii in vigoare a acesteia)
18
Ion Oancea Tratat de drept penal, partea generala. Editura All, Bucuresti, 1994, p. 6
17

Page 16

Desi dreptul afacerilor contine mai mult discipline ale caror norme au, in marea lor
majoritate, caracter supletiv, exista si unele dispozitii cu caracter imperativ, atat de natura
penala dar si civila (in special in Legea insolventei). Astfel, pentru a impiedica savarsirea
unor infractiuni economice, insasi legislatia societara, concurentiala sau de piata de
capital incrimineaza anumite fapte antisociale. In afara dispozitiilor speciale cu caracter
penal aflate in cuprinsul unor acte normative de drept privat exista si infractiunile cu
caracter economic din Codul Penal. Pentru aceste considerente dreptul penal economic
poate fi inclus in materia dreptului afacerilor.
Judecarea si condamnarea celor care savarsesc infractiuni economice, indiferent daca
sunt stabilite prin Codul Penal sau prin legi speciale, se face dupa regulile cuprinse in
Codul de Procedura Penala.

Page 17

Raportul juridic
5.

Definitie, caractere, structura

Raportul juridic este o relatie sociala reglementata de norma de drept 19. Aceasta inseamna
ca, din infinitatea de relatii sociale, doar o parte sunt in acelasi timp si raporturi juridice,
in speta doar acelea care sunt reglementate de norma de drept. Altfel spus, o relatie
sociala poate deveni raport juridic daca imbraca haina juridica data de norma de drept 20
(civila, comerciala etc). Poate deveni si nu devine deoarece, pe langa conditia
existentei unei norme de drept care sa reglementeze relatia sociala, este necesara si
manifestarea de vointa a partii sau partilor participante la relatia sociala in speta.
Caracterele raportului juridic sunt:
a) caracterul social. Aceasta inseamna ca, inainte de a fi raport juridic, relatia
reglementata este una sociala, adica de interactiune intre oameni;
b) caracterul volitional. Aceasta inseamna ca o relatie sociala devine raport juridic
pentru ca asa a voit legiuitorul, in calitate de emitent al normei juridice. Asadar, intai
apare relatia sociala si, cand aceasta capata un caracter de uz si se generalizeaza, vine
legiutorul si edicteaza norma juridica;
c) caracterul de egalitate de pozitii a partilor. Aceasta este o caracteristica a raportului
juridic de drept privat, constand in nesubordonarea unei parti fata de cealalta.
Din punct de vedere structural, raportul juridic contine trei elemente: (i) partile
(subiectele), (ii) continutul si (iii) obiectul.
6.

Partile raportului juridic

Partile raportului juridic sunt persoane fizice sau juridice care devin titulari de drepturi si
obligatii civile sau comerciale.
In functie de intinderea capacitatii de a incheia acte juridice, deosebim intre (i) persoane
fizice fara capacitate de exercitiu (minorii sub 14 ani si interzisii), (ii) persoane fizice cu
capacitate de exercitiu restransa (minorii intre 14 si 18 ani) si (iii) persoanele fizice cu
deplina capacitate de exercitiu (majorii). De asemenea, partile pot fi de cetateni ori
rezidenti romani sau cetateni ori rezidenti straini, precum si cu dubla cetatenie ori fara
cetatenie (apatrizi).
In ceea ce priveste persoanele juridice, ca subiect colectiv de drept, acestea pot fi de stat
sau private, de nationalitate romana sau straina21.
19

Traian Ionascu si colab. Tratat de drept civil. Editura Academiei Romane, Bucuresti 1967, vol. I, p. 155
Gheorghe Beleiu Drept civil. Editura Sansa, Bucuresti, 1991 p. 61
21
Companiile multinationale sau transnationale au un sediu central si in fiecare tara au infiintata o entitate
care, in functie de forma de organizare, poate fi inclusiv persoana juridica a statului unde functioneaza
(filiala)
20

Page 18

7.

Continutul raportului juridic

Contintul raportului juridic este dat de totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor

civile pe care le au partile22.
Dreptul subiectiv este posibilitatea recunoscuta de lege subiectului activ (persoana fizica
sau juridica) in virtutea careia careia acesta poate, in limitele dreptului, sa aiba o anumita
conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva
subiectului pasiv, si sa ceara concursul fortei coercitive a statului, in caz de nevoie23.
Drepturile subiective sunt, in funtie de natura continutului lor, patrimoniale si
nepatrimoniale. Este patrimonial dreptul subiectiv al carui continut poate fi exprimat in
bani (pecuniar). Invers, sunt nepatrimoniale acele drepturi care nu pot fi exprimate in
bani.
Drepturile patrimoniale se clasifica in drepturi reale si drepturi de creanta. Dreptul real
este acel drept subiectiv patrimonial in virtutea caruia titularul sau isi poate exercita
prerogativele asupra unui bun fara concursul altcuiva. Dreptul de creanta este acel drept
subiectiv patrimonial in temeiul caruia subiectul activ - denumit creditor - poate pretinde
de la subiectul pasiv - denumit debitor - sa isi execute obligatia de care este tinut in mod
specific.
Drepturile reale principale sunt: (i) dreptul de proprietate, (ii) dezmembramintele sale,
adica uzul, uzufructul, abitatia, servitutea si superficia, precum si dreptul de administrare,
de concesiune, de folosinta Drepturile reale accesorii drepturilor reale principale sunt: (i)
drepturile reale de garantie (ipoteca si gajul), precum si (ii) privilegiile si (iii) dreptul de
retentie. Este principal acel drept subiectiv care are o existenta de sine statatoare, soarta
sa nedepinzand de un alt drept. Invers, dreptul accesoriu este acel drept subiectiv a carui
soarta depinde de soarta unui drept principal, de care este legat.
Corelativ unui dreptului subiectiv de creanta exista obligatia. Aceasta din urma este
indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic de a avea o anumita conduita fata de
subiectul activ, care conduita poate fi impusa la nevoie de forta coercitiva a statului.
Obigatia poate consta in (i) a constitui sau a transmite un drept real (a da), (ii) a executa
o lucrare, a presta un serviciu ori a preda un lucru (a face) si (iii) a nu face ceva ce ar fi
facut daca nu s-ar fi obligat la abtinere (a nu face).
Principalele asemanari si deosebiri dintre dreptul real si dreptul de creanta:
- dreptul real are cunoscut doar subiectul activ (titularul dreptului); in ceea ce priveste
subiectul pasiv, acesta este nedeterminat, format din toti ceilalti in afara subiectului
activ; in cazul drepturilor de creanta, acestea au cunoscut, determinat, atat subiectul
activ (denumit creditor), cat si subiectul pasiv (denumit debitor);
- in cazul drepturilor reale, subiectii pasivi (nedeterminati) sunt tinuti doar sa respecte
dreptul real al subiectului activ, fara a avea o obligatie determinata (de exemplu, in
22
23

Traian Ionascu si colab. op. cit., p. 181

Gheorghe Beleiu op. cit., p. 72

Page 19

8.

cazul dreptului de proprietate, obligatia tuturor celorlalti in afara proprietarului este

de a nu il tulbura pe proprietar in posesia sa); in cazul drepturilor de creanta, subiectul
pasiv (debitorul) este tinut sa execute o obligatie specifica fata de subiectul activ
(creditorul), executare in lipsa careia dreptul acestuia din urma nu se poate realiza (de
exemplu, imprumutatul dintr-un contract de imprumut trebuie sa ramburseze
imprumutul imprumutatorului).
drepturile reale sunt limitate, drepturile de creanta sunt nelimitate24.
Obiectul raportului juridic

In acceptiunea larga (lato sensu), obiect al raportului juridic reprezinta conduita partilor,
adica actiunea la care este indrituit subiectul activ si cea de careceste tinut subiectul
pasiv25. In acceptiunea restransa (stricto sensu), obiect al unui raport juridic este un bun26.
Acesta din urma mai este denumit, spre a-l deosebi de obiectul lato sensu, obiect derivat
al raportului juridic. In general, prin obiect al raportului juridic se intelege un bun. Bunul
este definit ca o valoare economice ce este utila pentru satisfacerea nevoii materiale si
spirituale a omului si este susceptibila de apropriere27 sub forma dreptului patrimonial.
Clasificarea bunurilor:
- in functie de natura lor: (i) mobile si (ii) imobile (cladiri si terenuri);
- in functie de modul in care sunt determinate: (i) individual determinate (se
individualizeaza prin calitatilor lor intrinseci) si (ii) generic determinate (se
individualizeaza dupa calitatile lor generice); individualizarea bunurilor de gen se
face prin cantarire (cereale, fructe etc.), masurare (lichide, stofa etc.), numarare (bani,
valori mobiliare) etc;
- dupa cum pot fi inlocuite sau nu in executarea unei obligatii: (i) fungibile si (ii)
nefungibile; in general, bunurile generic determinate sunt fungibile, adica se pot
inlocui cu altele din acelasi gen sau specie (un numar de unitati monetare se poate
inlocui cu acelasi numar din aceleasi unitati monetare);
- dupa cum folosirea lor implica sau nu consumarea ori instrainarea substantei lor: (i)
consumptibile si (ii) neconsumptibile; in general, bunurile generic determinate sunt
consumptibile, adica se consuma prin intrebuintare, iar inapoi se da o cantitate, un
numar sau o masura (catime) egala din acelasi bunuri, din acelasi gen sau specie (un
numar de unitati monetare luate cu imprumut se cheltuie, restituindu-se acelasi numar
din aceleasi unitati monetare);

24

Traian Ionascu si colab. op. cit., p. 197

Gheorghe Beleiu op. cit., p. 86
26
Vezi infra nr. 12.4
27
De a fi obiect al dreptului de proprietate
25

Page 20

Page 21

Profesionistii
13.

Notiunea de profesionist

Conform art. 3 alin. 2 si 3 C. Civ., sunt considerati profesionisti toti cei care exploateaza
o intreprindere, indiferent de forma de exploatare si de calitatea celui care face
exploatarea.
13.1.

Profesionistii persoane fizice sau intreprinderi familiale

Conform art. 3 alin. 3 C. Civ., constituie exploarare a unei intreprinderi exercitarea

sistematica, de catre una sau mai multe persoane, a unei activitati organizate ce consta in
producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in prestarea de servicii, cu sau
fara scop lucrativ. Dovedirea in vreun fel a repetitivitatii acestui exercitiu, nici macar cu
privire la eventuala calificare profesionala a persoanei fizice28, nu este insa necesara.
Intreprinderea este, asadar, o afacere organizata, supusa riscului comercial29. Afacerea nu
trebuie sa fie neaparat proprietate privata sau administrata in sistem privat, notiunea de
inreprindere putand include si institutii publice precum universitati, spitale, insa nu si
organe ale administratiei publice de specialitate, centrale sau locale, generale sau de
specialitate.
Conform art. 3 din OUG nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre
persoane fizice autorizate, intreprinderile individuale si familiale 30, in temeiul dreptului la
libera initiativa, al dreptului la libera asociere si al dreptului de stabilire, orice persoana
fizica, cetatean roman sau cetatean al unui alt stat membru al Uniunii Europene, poate
desfasura activitati economice in toate domeniile, meseriile, ocupatiile sau profesiile pe
care legea nu le interzice in mod expres pentru libera initiativa. Pentru a putea incepe
activitatea, persoana respectiva trebuie sa se inscrie in Registrul Comertului, la rubrica
destinata persoanelor fizice ori intreprinderi familiale, dupa caz 31. Asadar, singura
conditie pentru a deveni profesionist persoana fizica sau asociatie familiala este
inregistrarea in Registrul Comertului.
In ceea ce priveste profesiile liberale (avocati, notari, executori judecatoresti etc.), acestea
reprezinta exploatare a unei intreprinderi deci titularii lor sunt profesionisti, insa nu
reglementati de OG nr. 44/2008 precum celelalte persoane fizice in general, ci de legi
speciale. Orice fel de astfel de activitate este supusa autorizarii unui organism
profesional. Liber-profesionistii se inregistreaza intr-un registru public tinut de
organismul profesional de auto-reglementare ai carui membri sunt.
28

Precum in vehea reglementare privind persoanele fizice independente, continuta de Legea nr. 507/2002
(abrogate prin Legea nr. 300/2004, la randul ei abrogata si inlocuita de OG nr. 44/2008.
29
Ghe. Piperea Drept comercial. Intreprinderea. Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2012, p. 36
30
publicata in Monitorul Oficial nr. 328 din 25 aprilie 2008
31
Art. 12. alin. 1: "Registrul comertului este alcatuit dintr-un registru pentru inregistrarea profesionistilor
persoane fizice si asociatii familiale, un registru pentru inregistrarea societatilor cooperative si un altul
pentru inregistrarea celorlalti 6 profesionisti persoane juridice. Pentru fiecare an se deschide un registru"

Page 22

Pierderea calitatii de profesionist a persoanei fizice se face diferit, in functie de natura

intreprinderii. Pentru liber-profesionisti se face prin renuntare sau excludere din profesie,
insotita de radierea din registrul de evidenta. Pentru profesionistii-persoane fizice supuse
inregistrarii in Registrul Comertului se face prin renuntarea persoanei fizice la activitatea
economica, insotita de cererea de radiere din Registrul Comertului, din acel moment
pierderea calitatii devenind opozabila tertilor. In cazul intreprinderii familiale incetarea
are loc in cazul decesului sau retragerii a mai mult de jumatate din membri ei. Aceasta
inseamna ca, chiar daca o persoana fizica inceteaza in fapt sa exercite acte de exploatare
a unei intreprinderi, calitatea sa de profesionist nu inceteaza sau, cel putin, incetarea nu
produce efecte fata de terti.
13.2.

Profesionistii persoane juridice

Dintre profesionistii-persoane juridice prevazute la Cap. 3 din Legea registrului

comertului, cei mai numerosi sunt societatile comerciale. Acestea dobandesc
personalitate juridica odata cu inscrierea in Registrul Comertuilui, la rubrica destinata
societatilor comerciale, dovada facandu-se cu certificatul de inregistrare32.
Deoarece se considera ca exploateaza o intreprindere, asociatiile si fundatiile33 sunt
incluse in categoria profesionistilor, insa nu pot derula in mod profesionist o activitate
econimica ci doar incidental34. Fiind prin definitie persoane juridice fara scop lucrativ
(non-profit), veniturile obtinute din activitatile economice directe, precum si cele obtinute
din participatiile acestora la societati comerciale sunt obtinute in completarea altor
venituri precum donatii, sponsorizari, cotizatii ale membrilor, finantari publice etc.
Pierderea calitatii de profesionist a persoanei juridice se face in urma dizolvarii si
lichidarii sale (voluntare, ca urmare a insolventei, anularii constituirii sau a neintrunirii
cerintelor de capital social), urmata de radierea sa din Registrul Comertului, acest din
urma moment fiind cel de la care entitatea isi pierde personalitatea juridica.
14.

Capacitatea juridica in dreptul privat

Capacitatea juridica desemneaza aptitudinea generala a unei persoane de a putea dobandi

drepturi si de a-si asuma obligatii prin incheiere de acte juridice, inclusiv de exploatare a
unei intreprinderi.
14.1.

Capacitatea persoanei fizice

32

Vezi nota de subsol anterioara

Denumite si organizatii non-profit sau ONG-uri
34
Conform art. 46 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 26/2000 privind asociatiile si fundatiile, publicata in M.Of. nr.
39/31.01.2000
33

Page 23

Pentru a putea incheia acte juridice de dispozitie, inclusiv de exploatare a unei

intreprinderi, o persoana fizica trebuie sa aiba deplina capacitate de exercitiu, respectiv sa
fi implinit varsta de 18 ani35.
In afara de interdictiile generale care ii opresc doar pe minori si pe interzisi de a incheia
acte juridice de dispozitie si, deci, a deveni profesionisti (altfel spus, in afara acestor
categorii de persoane, oricine are vocatia de a fi profesionist), legea prevede si o serie de
incapacitati speciale (incompatibilitati, decaderi si interdictii) ale unor persoane de a
detine calitatea de profesionist in anumite domenii.
Incompatibilitatea de a fi detine functii de conducere si administrare intr-o societate
comerciala, de exemplu, se aplica: (i) parlamentarilor, functionarilor publici, magistratilor
(judecatori si procurori) sau militarilor. Interdictia se bazeaza in acest caz pe motivul
conflictului de interese intre persoane chemate sa gestioneze averea statului sau sa
reprezinte statul in diferite ipostaze, (ii) avocatilor, notariilor, executorilor judecatoresti,
medicilor, arhitectilor s.a. Motivul interdictiei este in acest caz natura profesiei liberala
care, prin natura sa, nu face obiectul comertului36.
Decaderea din calitatea de a fonda sau administra o societate comerciala se aplica
persoanelor condamnate penal pentru savarsirea unor infractiuni de natura economica.
Decaderea este, in acest caz, o pedeapsa penala complementara.
Interdictia este interzicerea prin lege a desfasurarii de activitati economice de catre
particulari in anumite domenii strategice, acest lucru fiind rezervat statului, prin
intermediul regiilor autonome37. In afara de interdictiile legale mai pot exista si interdictii
conventionale, stabilite prin conventii particulare38.
14.2.

Capacitatea persoanei juridice

Aptitudinea unei persoane juridice de a fi profesionist este limitata doar de forma de

organizare a respectivei persoane juridice. Astfel, societatile comerciale, regiile
autonome, cooperativele de credit se constituie pentru a fi agenti economici, pentru a
derula operatiuni generatoare de venituri prin exploatarea unui patrimoniu; orice fel de
operatiuni, cata vreme sunt permise de lege (art. 206 alin. 1 C. Civ.). La fel si alte
persoane juridice, exclusiv prin prisma definitiei intreprinderii, nu neaparat in scop
lucrativ, precum asociatiile, fundatiile39. Alte persoane juridice nu credem ca pot fi incluse
35

Pentru motive temeinice, instanta (de tutela) poate recunoaste minorului care a implinit 16 ani capacitate
deplina de exercitiu, dupa ascultarea parintilor sau tutorelui, dupa caz, si cu avizul consiliului de familie
36
Interdictia este insa anacronica (vezi Camelia Stoica, Silvia Cristea Drept societar. Editura Universitara.
Bucuresti, 2008, p. 86)
37
In ceea ce priveste aceste interdictii, tendinta este aceea de a se renunta treptat la ele (odata cu
schimbarea mentalitatilor). Astfel, dupa ce au fost transformate din regii autonome in societati comerciale,
au trecut sau sunt pe cale sa treaca in domeniul privat al particularilor prelucrarea tutunului, producerea de
medicamente, exploatarea aurului, distributia de gaz si de energie electrica precum si restul monopolurilor
de stat sau industriilor strategice, daca nu vor fi lichidate ca neprofitabile si nevandabile
38
Smaranda Angheni si colab. Drept comercial. Editura Oscar Print, Bucuresti, 2000, p. 53
39
Ghe. Piperea op. cit, p. 31

Page 24

in categoria profesionistilor intrucat inzreprinderea le este straina: sindicatele, patronatele

sau partidele politice.
Capacitatea juridica presupune derularea activitatii prin dobandirea de drepturi si
asumarea de obligatii. In cazul persoanelor juridice fara scop lucrativ, capacitatea juridica
este circumscrisa principiului specialitatii. Astfel, conform art. 206 alin. 3 C. Civ., acestea
nu pot avea decat acele drepturi si obligatii civile care corespund scopului ei, stabilit prin
lege, actul de infiintare sau statut, sub sanciunea nulitatii absolute, deoarece se incalca nu
numai interesul fondatorilor/asociatilor, ci si un interes general, obstesc. Notiunea de
"scop" trebuie insa privita insa in sens larg, ceea ce inseamna ca nu orice act juridic care
depaseste obiectul de activitate al persoanei juridice fara scop lucrativ este sanctionat cu
nulitatea absoluta, precum cele (economice) izolate (contractarea unui credit, incheierea
unui contract de publicitate etc.), care sunt scoase chiar de legiuitior din aria de actiune a
nulitatii. Apoi, exista acte pentru care nu este necesara mentiunea in obiectul de activitate
(de exemplu, vanarea sau cumpararea izolata a unor bunuri, locatiunea unui spatiu pentru
desfasurarea activitatii, achizitionarea unor bunuri in leasing, emiterea unei garantii etc.).
Principiul specialitatii capacitatii de folosinta se refera la actele sistematice, exercitate
repetat, cu titlu profesional (de exemplu, desi obiectul de activitate prevede desfasurarea
si incurajarea unor activitati sportive, persoana juridica face activitati de turism; nefacand
parte din obiectul de activitate, toate contractele pentru servicii turistice sunt nule de
drept). In concluzie, in ceea ce priveste persoanele juridice fara scop lucrativ, sanctiunea
incalcarii principiului specialitatii capacitatii de folosinta este nulitatea absoluta40.
In cazul societatilor comerciale, solutia data de Legea sociatatilor comerciale si Codul
Civil este diferita. Conform art. 206 alin. 1 C. Civ., o persoana juridica poate avea orice
drepturi sau obligatii, in afara celor care, prin natura lor sau conform legii, nu pot apartine
decat persoanelor fizice. Aceasta inseamna ca actul incheiat de o persoana juridica prin
depasirea obiectului de activitate nu este nul iar partile nu sunt repuse in situatia
anterioara prin restituirea contra-prestatiilor. Solutia rezulta si din faptul ca interdictia de
la art. 206 alin. 2 si 3 C. Civ. se refera expres doar persoanele juridice fara scop lucrativ
(mai bine zis, la actele civile ale acestora realizate in mod repetitiv). In plus, art. 55 alin.
1 din Legea societatilor comerciale prevede ca in raporturile cu tertii, societatea pe
actiuni, in comandita pe actiuni si cu raspundere limitata este angajata prin actele
organelor sale, chiar daca acestea depasesc obiectul de activitate, in afara de cazul in care
se dovedeste ca tertii cunosteau sau, in imprejurarile date, trebuiau sa cunoasca depasirea
acestuia. Publicitatea actului constitutiv nu poate constitui, singura, dovada cunoasterii.
Deducem de aici ca depasirea chiar repetata a obiectului de activitate a societatii
comerciale nu este de natura sa atraga nici o sanctiune, inclusiv nulitatea de orice fel a
actului (bilateral) incheiat. Opiniile unor autori care valideaza teza nulitatii (absolute) si
in cazul societatilor comerciale se bazau pe dispozitiile art. 34 alin. 2 ale fostului Decret
nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice41, dispozitii edictate intr-o epoca in care
40

Aceasta solutie era consacrata in vehea legislatie (Decretul nr. 31/1954) pentru toate persoanele juridice.
Vezi si Traian Ionascu si colab. op. cit., p. 136, Constantin Statescu Drept civil. Persoana fizica.
Persoana juridica. Drepturile reale. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1970., p. 122 si Gheorghe
Beleiu op. cit., p. 383
41
Contantin Statescu op. cit., p. 422, Gheorghe Beleiu op. cit., p. 384 si Ernest Lupan, Dan A. Popescu,
Amalia Marga Drept civil. Persoana juridica, pp. 113-114)

Page 25

nu existau societati comerciale ci doar intreprinderi socialiste de stat, situatie in care se

crease nevoia de a respecta o anumita ordine a competentelor acestor intreprinderi, ordine
absolut necesara in desfasurarea activitatilor intr-o economie planificata42, total diferita de
economia de piata introdusa in 1990, caracterizata prin dinamism.
In lumina dispozitiilor art. 206 alin. 1 C. Civ., care imbratiseaza abordarea pozitiva 43,
specialitatea capacitatii de folosinta devine o problema pur conventionala in cazul tuturor
persoanelor juridice cu scop lucrativ, lasata la aprecierea detinatorilor capitalului, fara ca
o precizare a obiectului de activitate in actul constitutiv sa reprezinte o restrangere a
capacitatii. Depasirea obiectului de catre reprezentantul legal este sanctionata, in
principiu, cu inopozabilitatea actului astfel incheiat si nu cu nulitatea lui, daca nu cumva
adunarea generala a ascociatilor hotaraste ratificarea acestuia.
Prin legi speciale se pot stabili anumite limitari ale exercitarii anumitor activitati
economice de catre o persoana juridica, chiar societate comerciala. Exemple de astfel de
limitari sunt prevazute pentru societatile comerciale care desfasoara activitate bancara, de
asigurari, de intermediere de valori mobiliare, de administrare de active etc. care
trebuiesc sa fie indeplineasca o serie de conditii continute in legi speciale pentru a putea
desfasura in mod legal o astfel de activitate.
15.

Obligatiile profesionale ale profesionistilor

Asa cum aratam mai devreme, calitatea de profesionist impune indeplinirea anumitor
obligatii stabilite prin lege in considerarea acestei calitati. Acestea sunt: (i) publicitatea
prin registrele publice, (ii) inregistrarea fiscala si (iii) derularea activitatii in limitele legii
si ale concurentei licite44.

42

Constatin Statescu op. cit., p. 422

Ce nu este interzis in mod expres este permis
44
Ghe. Piperea op. cit., p. 43
43

Page 26

15.1.

Publicitatea prin Registrul Comertului

Toti profesionistii au obligatia ca, inainte de inceperea exercitiului profesiei, sa se inscrie

intr-un registru public. Astfel de registre sunt: Registrul Comertului, tabloul avocatilor,
registrul special al notarilor publici, registrul consultantilor fiscali, Registrul National al
Expertilor etc.
Cel mai cunoscut dintre aceste registre este cel al comertului. Conform art. 1 alin. 1 din
Legea registrului comertului, o serie de categorii de profesionisti, prevazute de lege, au
obligatia ca, inainte de inceperea activitatii, sa ceara inmatricularea in Registrul
Comertului iar in cursul exercitarii si la incetarea ei, sa ceara inscrierea in acelasi registru
a mentiunilor privind actele si faptele a caror inregistrare este prevazuta de lege.
Catregoriile care trebuie sa se inregistreze in Registrul Comertului sunt intreprinzatorii
persoane fizice, intreprinderile familiale, societatile comerciale, regiile autonome,
societatile si companiile nationale.
Registrul comertului este un document public 45 ce asigura publicitatea activitatii
profesionistilor inregistrati cu scopul protejarii intereselor acestora dar, mai cu seama, a
tertilor cu care acestia intra in contact46. Fiind public, oricine poate sa ceara informatii
despre actele si faptele inregistrate, fara a fi tinut sa-si justifice interesul47.
Administrativ, Registrul Comertului functioneaza in subordinea Ministerului Justitiei si
este organizat sub forma unui Oficiu National al Registrului Comertului si a cate unui
oficiu judetan, situate in municipiul de resedinta al fiecarui judet si in Municipiul
Bucuresti. Oficiile judetene tin evidenta profesionistilor inregistrati al carui sediu social
se afla pe raza teritoriala a judetului respectiv, Oficiul National centralizand datele din
fiecare judet48.
Sunt supuse inregistrarii, in afara de inregistrarea (inmatricularea), respectiv radierea
profesionistului, urmatoarele acte (denumite mentiuni49): donatia, locatiunea sau gajul
fondului de comert, deschiderea procedurii insolventei si alte evenimente, inclusiv orice
modificare cu privire la actele, faptele si mentiunile deja inregistrate (modificari in
structura si volumul capitalului social, in administrare, schimbarea sediului ori a formei
juridice, infiintarea de sedii secundare, precum si orice alte modificari ale actului
constitutiv). Neefectuarea mentiunilor in termenul legal atrage raspunderea
profesionistului constand in plata unor amenzi civile. In plus, lipsa inregistrarii unei
mentiunii este sanctionata si cu inopozabilitatea fata de tertii de buna-credinta a actului a
carui mentiune trebuia inscrisa (art. 5 alin. 2 din Legea registrului comertului).
Conform art. 6 si urm. din Legea registrului comertului, inregistrarea in Registrul
Comertului a actelor si faptelor juridice obligatorii se dispune de catre judecatorul delagat
45

Conform art. 12 din Legea registrului comertului, registrul se tine in sistem computerzizat
Smaranda Angheni si colab. op. cit., p. 57
47
I.N. Fintescu op. cit., vol. I, p. 99
48
Regulamentul nr. 29/2003 privind organizarea Registrului Comertului, publicat in M.Of. nr.
579/19.08.2003
49
Art. 21 din Legea registrului comertului
46

Page 27

(prin incheiere) sau, dupa caz, de catre instanta de judecata (prin hotarare definitiva
comunicata registrului). Cu toate acestea, pentru deblocarea activitatii registrului,
inregistrarea se dispune in prezent prin resolutie a directorului Oficiului Registrului
Comertului50. Controlul legalitatii operatiunilor efectuate la Registrul Cometului se face
de catre acelasi judecator delegat/director; cel dintai isi exercita functia in baza unei
delegatii anuale din partea tribunalului. In cazul in care mentiunea ce trebuie inscrisa face
obiectul unei hotarari judecatoresti definitive, instantele judecatoresti sunt obligate sa
trimita Registrului Comertului copii legalizate dupa respectiva hotarare (de exp. cea de
deschidere a procedurii insolventei).
Mentiunile inscrise la cererea celor inregistrati pot fi radiate la solicitarea oricarei
persoane interesate, daca aceste mentiuni sunt vatamatoare pentru acea persoana, care
poate fi un tert sau chiar profesionistul (art. 25 din Legea registrului comertului). Cererea
de radiere va fi insa respinsa daca petentul are la indemana o actiune judecatoreasca
impotriva actului sau faptului vatamator inregistrat, in baza unei dispozitii legale
speciale.
15.2.

Tinerea situatiilor financiare si a altor registre

Registrele obligatorii pentru profesionisti difera in functie de forma de organizare.

Registrele obligatorii pentru societatile comerciale sunt registrele contabile, adica (i)
registrul jurnal, (ii) registrul inventar, (iii) registrul cartea mare Acestea se pastreaza timp
de 10 ani, cu incepere de la data incheierii exercitiului financiar in cursul caruia au fost
intocmite. Pentru liberi-profesionisti contabilitatea se tine in partida simpla, intr-un
registru al incasarilor si platilor. Toate categoriile de profesionisti tin insa registrul unic
de control51.
15.3.

Alte obligatii ale profesionistilor

In afara de cele aratate mai sus, profesionistii mai au obligatii precum:

- depunerea situatiilor financiare, la termenele stabilite prin lege, catre administratiile
financiare (care, la randul ei, le trimite la Registrul Comertului, pentru profesionistii
acolo inregistrati);
- desfasurarea activitatii in limitele concurentei permise, asa cum este aceasta stabilita
prin actele normative in vigoare (Legea nr. 11/1991 privind concurenta loiala si Legea
concurentei comerciale, precum si regulamentele si instructiunile emise de Consiliul
Concurentei pentru punerea in aplicare a celei din urma).

50

Conform OUG nr. 216/2009, aprobata cu modificari prin Legea nr. 84/2010. Situatia va fi reglementata
definitive odata cu introducerea registratorilor autorizati
51
Acesta este prevazut in Legea nr. 252/2003

Page 28

Patrimoniul
16.

Definitie, caracteristici

Patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor cu carcter patrimonial

apartinand unei persoane, fizice sau juridice. Din punct de vedere contabil, patrimoniul
este reprezentat prin bilant. Drepturile, reale si de creanta sunt active iar datoriile, catre
asociati derivand din aporturi, respectiv catre terti sunt pasive. Termenul de drept real
inseamna implicit bunul asupra caruia dreptul (de proprietate, de exemplu) poarta52.
Caracteristicile patrimoniului sunt: (i) universalitatea, (ii) unicitatea, (iii) personalitatea
si, in anumite cazuri, (iii) divizibilitatea.
Prin universalitate jurdica se intelege faptul ca drepturile si obligatiile coexista inauntrul
patrimoniului insa fiecare element in parte poate fi inlocuit cu altul. Prin personalitate se
intelege ca orice persoana are un patrimoniu, indiferent cat este de saraca sau de bogata.
Patrimoniul se dobandeste la nastere, respectiv infiintare si se pierde la moarte, respectiv
lichidare. In cazul persoanelor fizice, acesta se transmite prin succesiune la moarte iar in
cazul persoanelor juridice se transmite prin fuziune sau divizare. In cazul persoanelor
juridice, existenta patrimoniului chiar precede dobandirea personalitatii juridice53, acesta
incepand a se constitui de catre fondatori, in baza capacitatii de folosinta anticipate 54. Prin
unicitate se intelege si faptul ca acesta este unic, in sensul ca o persoana are un singur
patrimoniu, desi unicitatea presupune si exceptii. Patrimoniul este, in principiu, unic in
schimb prin lege se pot face divizari sau afectatiuni (art. 31 alin. 2 C. Civ.). De exemplu,
profesionistii-persoane fizice isi definesc, pe langa patrimoniul personal, un patrimoniuafectatiune constand in totalitatea drepturilor si obligatiilor dobandite, respectiv asumate
in exercitiul profesiei (art. 31 alin. 2 si 3 C. Civ.) 55. Sau sotii au atat bunuri comune cat si
bunuri proprii.
17.

Functiile patrimoniului

In temeiul caracterului universal, patrimoniul suporta trei tipuri de subrogatii: (i)

subrogatia reala universala, (ii) subrogatia reala cu titlu universal si (iii) subrogatia reala
cu titlu particular. In temeiul subrogatiei reale universale, drepturile si obligatiile se pot
inlocui unele cu altele pe parcursul existentei sale astfel ca acestea sunt interschimbabile,
fara ca acest lucru sa afecteze existente patrimoniului ci doar valoarea lui. In temeiul
subrogatiei reale cu titlu universal, schimbarea se produce la nivelul unei mase de bunuri
din patrimoniu avand un regim juridic unic, asa cum o astfel de masa a fost stabilita
conform art. 31 alin. 2 C. Civ. (de exemplu, un bun sau o suma de bani primita de un sot
52

C-tin Statescu op. cit., p. 485

Bazil Oglinda op. cit., p. 121
54
Vezi supra nr. 14.2
55
Codul de Procedura Civila permite celor doua categorii de creditori - cei profesionali si cei personali - sa
urmareasca doar patrimoniu de afectatiune, respectiv patrimoniul personal al debitorului, in functie de
natura - profesionala, respectiv personala - a datoriei
53

Page 29

in schimbul unui bun propriu al sau va avea acelasi regim, respectiv tot de bun propriu).
In temeiul subrogatiei reale cu titlu particular, un bun inlocuit cu altul primeste acelasi
regim juridic ca bunul inlocuit, cata vreme exista o prevedere expresa in lege in acest
sens. De exemplu, suma de bani obtinuta din asigurarea unui bun are acelasi regim ca si
bunul pierit.
Patrimoniul reprezinta gajul general al creditorilor, grefat pe art. 2324 C. Civ. In temeiul
acestuia, orice persoana, fizica sau jurdica raspunde cu toate bunurile sale, presente si
viitoare, pentru obligatiile sale. Astfel, orive creditor poate urmari silit orice bun sau drept
din patrimoniul debitorului sau, indiferent dupa cum acesta exista sau un in patromoniu la
data nasterii creantei.

Page 30

Fondul de comert
18.

Definitie, caracteristici

Fondul de comert este definit, dupa unii autori, ca un ansamblu de bunuri, mobile si
imobile, corporale si incorporale pe care un profesionist le afecteaza desfasurarii unei
activitati lucrative56. Aceasta definitie a fost preluata si de Legea nr. 11/1991 privind
combaterea concurentei neloiale57, in speta in completarea adusa prin Legea nr. 298/2001
(termenul folosit de lege este acela de comerciant). Fondul de comert se creaza asadar
prin afectarea, de catre profesionist, a unor bunuri ale sale, activitatii lucrative pe care
aceasta o face58.
19.

Compunerea fondului de comert

Prin compunerea fondului de comert se inteleg elementele care il alcatuiesc, si anume:

- bunuri imobile (constructii si cladiri);
- buniri mobile corporale (utilaje, echipamente, materii prime, produse finite etc.);
- bunurile mobile incorporale (firma, emblema, clientela, vadul comercial, drepturile de
proprietate industriala59).
In continuare, doctrina a aratat ca fiind caracteristici ale fondului de comert urmatoarele:
- este un bun in sine, autonom de elementele care il compun, putand face (teoretic)
obiect al unor acte juridice (vanzare, locatiune, aport, gaj etc.) in mod distinct de
aceste elemente;
- este un bun mobil incorporal, chiar daca acceptam ca in cuprinsul lui se afla si bunuri
imobile ori corporale. Aceasta deoarece principala componenta a fondului de comert
o constituie bunurile mobile incorporale (clientela, vadul comercial, marcile etc.);
- este o universalitate de fapt, creata prin vointa titularului sau care confera astfel o
afectatiune speciala a bunurilor din patrimoniu care il compun60.
Desi

toata doctrina si practica judecatoreasca recunosc existenta fondului de comert,

opiniile divesilor autori in ceea ce priveste compunerea acestuia sunt foarte diferite,
uneori extreme61. Singurul element din compunerea acestui fond cu care doctrina este
unanim de acord sunt bunurile mobile, corporale si, inseosebi, incorporale, de natura sa
56

Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 106

Publicata in M.Of. nr. 24/30.01.1991
58
I.N. Fintescu op. cit., vol. I, p. 164
59
Plus marcile, inventiile, know-how-ul, drepturile de autor etc.
60
Pentru discutii privind deosebirea dintre teoria universalitatii de fapt si teoria patrimoniului-afectatiune
vezi Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 107
61
Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 106 exclude din fondul de comert creantele si datoriile, pe cand I.N.
Fintescu op. cit., vol. I, p. 164 le include pe cele care au caracter comercial. Corneliu Birsan, Vasile
Dobrinoiu si colab. Societatile comerciale, Editura Sansa, Editia a II-a, Bucuresti, 1995, vol. I, p. 148,
considerand ca reprezinta majoritatea doctrinei, exclud imobilele din fondul de comert, pe cand I.N.
Fintescu op. cit., vol. I, p. 163, Octavian Capatina Caracteristicile generale ale societatilor comerciale,
Dreptul nr. 9-12/1990, p. 23 si Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 109 le includ
57

Page 31

atraga clientela, adica produsele fabricate sau aflate in curs de fabricare, stocurile de
marfuri, firma, emblema, vadul comercial, drepturile de proprietate intelectuala si chiar
clientela in sine.
In opinia noastra, fondul de comert este strans legat de persoana titularului. In functie de
cum profesionistul este persoana fizica sau societate comerciala, lucrurile credem ca ar
trebui privite diferit. In primul caz este evident ca fondul de comert se constituie prin
afectarea unor bunuri, de catre intreprinzator, derularii activitatii antreprenoriale, ceea ce
inseamna ca exista bunuri pe care profesionistul ramane sa le foloseasca pentru nevoile
sale personale. Se poate spune ca, in acest caz, suntem in prezenta patrimoniului de
afectatiune62, reglementat distinct de lege63. Aici putem asadar vorbi usor de instrainarea,
de catre profesionist, a fondului sau de comert. In al doilea caz, al unei societati
comerciale, toate bunurile acesteia sunt considerate active si, impreuna, au rolul de a
produce venituri pentru societate, conform activitatii lucrative pe care aceasta il exercita.
Asadar nu exista, din punct de vedere juridic si contabil, bunuri care sa fie ale societatii
dar care sa fie destinate nevoilor personale ale celui care exploateaza intreprinderea persoana juridica64. In aceste conditii, daca o societate comerciala isi instraineaza printrun act ut singuli fondul de comert (adica toate activele), continuand insa sa functioneze actele de dispozitie asupra fondului de comert fiind permise 65 - ramane la latitudinea
asociatilor sa hotarasca soarta societatii ramase fara fond de comert, tinand cont si de
dreptul creditorilor sociali de a exercita actiunea pauliana (revocatorie) impotriva actului
de instrainare a fondului de comert sau de a cere insolventa pentru datoriile eventual
neplatite inainte de instrainarea fondului. In toate cazurile, daca societatea continuta sa
functioneze, ulterior instrainarii fondului, va fi obligata sa isi schimbe domeniul
activitatii cu 180 de grade66.
In concluzie, credem ca exista o confuzie intre profesionistul persoana fizica, unde fondul
de comert se creaza prin afectarea pentru activitate a unor bunuri care raman ale sale, dar
intr-un patrimoniu distinct de cel personal si societatea comerciala unde fondul de comert
se constituie initial prin aporturile asociatilor, acestea din urma devenind proprietatea
persoanei juridice. De lege ferenda, fondul de comert al unei societati comerciale ar
trebui sa cuprinda numai bunurile mobile incorporale ce nu se ragasesc printre active si
care, neputand fi cuantificate valoric, se pot valorifica numai impreuna cu vanzarea a
100% din titlurile de participare in societate, 100% din active sau prin fuziune.

62

Vezi supra nr. 16

Bazil Oglinda op. cit., p. 134
64
Faptul ca o persoana care detine o anumita calitate in societate (asociat, administrator sau director)
foloseste un bun al societatii (si) pentru nevoi personale nu poate genera iesirea acestuia din patrimoniul
social ci doar eventuale sanctiuni fiscale (nedeductibilitatea cheltuielilor)
65
Art. 21 Legea registrului comertului accepta implicit instrainarea sau gajarea fondului de comert iar art.
2350 alin. 2 C. Civ. permite ipotecarea unei universalitati de bunuri
66
Continuarea unui comert identic sau asemanator fiind fapta de concurenta neloiala (vezi si I.N. Fintescu
op. cit., vol. I, p. 68 si urm. si Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 118)
63

Page 32

Societatile comerciale
20.

Definitie, caracteristici, forme societare

Din punct de vedere contractual, societatea este un contract in temeiul caruia doua sau
mai multe persoane - denumite asociati - se inteleg sa puna in comun anumite valori
pentru a desfasura impreuna o activitate profitabila si sa imparta intre ei eventualul profit.
Societatile pot fi cu sau fara personalitate juridica. Societatile comerciale sunt persoane
juridice. Din punct de vedere organizational, societatea comerciala este deci o entitate cu
personalitate juridica, subiect de drept, constituita in vederea exercitarii de fapte de
comert.
Din punct de vedere institutional, societatea comerciala este un ansamblu (manunchi) de
norme juridice care reglementeaza constituirea, functionarea, dizolvarea si lichidarea unei
astfel de entitati. Aceste norme sunt grupate in marea lor majoritate in Legea societatilor
comerciale, care reprezinta astfel sediul principal al materiei. Desigur ca exista o
multitudine de alte legi speciale cu incidenta in domeniul societatilor comericiale precum
legile care reglementeaza anumite societati comerciale, in functie de obiectul lor de
activitate (banci, societati de investitii financiare, societati de asigurare etc.), care
reglementeaza obligatiile fiscale ale societatailor comerciale etc.
Conform Legii societatilor comerciale, societatile comericiale sunt de cinci feluri: (i)
societati in nume colectiv, (ii) societati in comandita simpla, (iii) societati pe actiuni, (iv)
societati in comandita pe actiuni si (v) societati cu raspundere limitata.
Clasificarea societatilor comerciale:
1. In functie de intinderea raspunderii asociatilor:
- cu raspundere nelimitata;
- cu raspundere limitata.
2. In functie de existenta sau inexistenta caracterului intuitu personae67 al societatii:
- societati de persoane;
- societati de capitaluri.
3. In functie de modalitatea transferului titlurilor (in cazul societatilor de capitaluri):
- societati admise la tranzactionare (listate)
- societati de tip inchis
4. In functie de nationalitatea/cetatenia participantilor la capitalul social:
67

In considerarea calitatilor personale ale celorlalti asociati si nu a capitalului acestora adus ca aport. La
baza acestor societati sta oricare sau toate dintre urmatoarele calitati: cunoasterea reciproca, onestitatea,
priceperea profesionala, spiritul de initiativa, constiiciozitatea, puterea de munca, solvabilitatea sau
devotamentul fiecaruia (vezi Camelia Stoica, Silvia Cristea op. cit., p. 89)

Page 33

- societati cu capital integral romanesc;

- societati cu capital integral strain;
- societati cu capital mixt.
5. In functie de participarea sau nu a statului la capitalul social:
- societati cu capital integral sau majoritar de stat;
- societati cu capital privat.
Ultimele doua clasificari au o relevanta redusa deoarece societatea comerciala este
persoana juridica romana si are acelasi regim juridic indiferent de nationalitatea/cetatenia
participantilor la capitalul social. Singura relevanta ar fi aceea ca, in trecut, societatile
comerciale cu capital strain au beneficiat de facilitati fiscale, in baza unor legi speciale
privind investitiile straine, in prezent abrogate. La fel, in ceea ce priveste societatile cu
capital integral sau majoritar de stat, aceasta participare nu schimba cu nimic regimul
juridic al societatii comerciale respective, acest regim juridic fiind unic si aplicabil
tuturor societatilor, indiferent de natura etatista sau nu a capitalului. Singura relevanta ar
fi aceea ca, din nefericire, incalcand regulile concurentei loiale, societatile cu capital
integral sau majoritar de stat se bucura de amanari si amnistii fiscale sau de tergiversare a
declansarii procedurii insolventei.
NOTA:
Dintre cele cinci forme de societati comerciale existente, vor face analiza acestui curs doar societatile pe
actiuni si societatile cu raspundere limitata. In ceea ce priveste celelalte forme societare, acestea fiind rare
sau inexistente in practica, singurele referiri la ele vor fi incidentale si exprese.
Deoarece Legea societatilor comerciale este zgarcita in ceea ce preveste reglementarea societatilor cu
raspundere limitata, pentru identitate de ratiuni vom analiza imreuna atat societatile pe actiuni, cat si
societatile cu raspundere limitata 68. Atunci cand prevederile aplicabile celor doua forme societare nu
coincid69, vom analiza separat cele doua forma societare (de exemplu, folosind doar termenul actiuni,
respectiv parti sociale ori adunarea generala a actionarilor pentru societatea de actiuni). Asadar, in lipsa
de stipulatie contrara, prin adunare generala a asociatilor se va intelege inclusiv adunarea generala a
actionarilor iar prin titluri de participare se va intelege atat actiuni, cat si parti sociale.

21.

Infiintarea societatilor comerciale

Asa cum rezulta din definitia societatii comerciale, din punct de vedere contractual,
societatea se constituie prin incheierea, de catre doua sau mai multe persoane 70, a unui
contract de societate care trebuie sa indeplineasca toate conditiile de fond ceruta pentru
valabilitatea unui act juridic: consimtamant, capacitate, obiect determinat si cauza.
In afara contractului, partile trebuie sa intocmeasca si un statut al societatii care cuprinde,
pe langa datele de identificare ale asociatilor, si clauze reglementand organizarea,
functionarea si desfasurarea activitatii societatii. Contractul de societate si statutul se
68

Prin extensia unei norme edictate pentru societatea pe actiuni si la societatea cu raspundere limitata,
deoarece acolo unde exista aceleasi ratiuni trebuie aplicata aceeasi solutie (ubi eadem ratio ibi eaden
solutio)
69
In principiu datorita caracterului intuitu personae al societatii cu raspundere limitata
70
Exceptie face societatea cu raspundere limitata cu asociat unic

Page 34

incheie in general sub forma unui singur inscris, acesta purtand denumirea de act
constitutiv (art. 5 alin. 4 din Legea societatilor comerciale).
In ceea ce priveste forma actului constitutiv, acesta face parte din categoria actelor
consenuale (care se incheie valabil prin simplu consimtamant al partilor). Cu toate
acestea, actul trebuie sa poarte data certa 71. In anumite cazuri, forma autentica a actului
constitutiv este obligatorie, anume atunci cand: (i) printre bunurile aduse ca aport la
capitalul social se afla un imobil; (ii) forma juridica a societatii implica raspunderea
nelimitata a unora sau tuturor asociatilor si (iii) societatea se constituie prin subscriptie
publica (art. 5 alin. 6 din Legea societatilor comerciale).
Actul constitutiv va cuprinde (art. 7 si 8 din Legea societatilor comerciale):
- identitatea asociatilor
- denumirea societatii72
- forma juridica a soicietatii
- sediul societatii
- emblema societatii (facultativ)
- obiectul de activitate al societatii73
- durata societatii
- capitalul social74
- clauze privind drepturile si obligatiile asociatilor
- clauze privind administrarea societatii
- clauze privind controlul gestiunii societatii (prin cenzori sau auditori financiari)
- alte clauze (privind lichidarea, privind eventualele sedii secundare etc.).
Identitatea asociatilor inseamna numele si prenumele, codul numeric personal, locul si
data nasterii, domiciliul si cetatenia persoanelor fizice, respectiv denumirea, sediul si
nationalitatea si codul unic de inregistrare al persoanelor juridice75.
Denumirea societatii este numele comercial al societatii comerciale, sub care aceasta isi
desfasoara afacerile. Denumirea impreuna cu forma juridica formeaza firma. Denumirea
este un atribut de identificare al societatii in raport cu alte societati, drept pentru care
trebuie sa aiba elemente distinctive. Emblema este semnul sau numele unei societati, sub
care aceasta isi desfasoara afacerile. Emblema se deosebeste de firma prin aceea ca face
distinctie intre societati concurente. Registrul Comertului cerceteaza disponibilitatea
denumirii si emblemei si, in cazul in care nu exista suficiente elemente distinctive, refuza
inregistrarea.

71

Data actului se certifica de catre un notar, avocat, consilier juridic sau de catre functionarul Registrului
Comertului insarcinat cu primirea dosarului societatii
72
Aceasta trebuie sa contina elemente de diferentiere fata de alte denumiri existente
73
Odata cu eliminarea specialitatii capacitatii de folosinta, precizarea obiectului de activitate ar trebui sa
devina optionala (vezi supra nr. 14.2)
74
Acesta trebuie defalcat pe: (i) subscris si varsat, (ii) in numarar, in natura sau in creante, (iii) in lei sau in
valuta si (iv) cum este repartizat intre asociati (sub forma de procent si de numar de parti sociale/actiuni)
75
Persoanele juridice straine trec un element similar (numarul de inregistrare intr-un registru public), daca
exista

Page 35

Forma juridica (sau forma societara) desemneaza apartenenta unei societati comerciale la
una dintre cele cinci forme prevazute de lege: societate in nume colectiv, societate in
comandita simpla, societate in comandita pe actiuni, societate pe actiuni si societate cu
raspundere limitata.
Sediul social este locul in care o societate comerciala isi desfasoara activitatea. Sediul
este si el un atribut de identificare al societatii, mentionat in actul constitutiv. Acesta
poate fi schimbat prin hotararea adunarii generale (extraordinare, in cazul societatii pe
actiuni). In afara de sediul social (denumit si sediu principal), societatea mai poate avea si
unul sau mai multe sedii secundare. Sediul secundar este locul - altul decat cel al sediului
principal - la care functioneaza o filiala, sucursala sau alt dezmembramant al societatii.
Obiectul de activitate este activitatea pe care societatea isi propune sa o realizeze pe
parcursul functionarii sale. Obiectul trebuie sa se regaseasca printre activitatile
economice existente la un moment dat in economie 76 si trebuie autorizat odata cu
inmatricularea societatii sau ulterior, daca este modificat. Obiectul este compus dintr-un
domeniu si o activitate principala, in cadrul acestui domeniu putand intra si alte eventuale
activitati secundare. Activitatea secundara completeaza activitatea principala a unei
societati comerciale.
Durata societatii este perioada de timp pentru care se constituie societatea. Asociatii pot
hotari ca perioada sa fie limitata sau nelimitata. Limitarea este mentionata in actul
constitutiv si, la expirarea duratei limitate, societatea se considera dizolvata de drept si
intra in lichidare. Totusi, durata societatii se considera prorogata atunci cand aceasta
continua sa execute operatiunile sale iar asociatii continua sa initieze operatiuni ce intra
in obiectul sau si sa se comporte ca asociati 77. Durata limitata apare atunci cand asociatii
si-au propus ca societatea sa atinga un anumit obiect in intervalul de timp respectiv, dupa
care motivele pentru functionarea societatii inceteaza. Asociatii pot bineinteles decide
dizolvarea anticipata a societatii.
In afara de actul constitutiv si celelalte acte prevazute la art. 73 din Normele registrului
comertului, dosarul de inmatriculare la Registrul Comertului al unei societati comerciale
mai cuprinde78:
- dovada rezervarii firmei si, dupa caz, a emblemei si, daca este cazul, acordul pentru
utilizarea denumirii;
- documentul care atesta drepturile de folosinta asupra spatiilor cu destinatie de sediu
social si/sau de sedii secundare;
- declaratiile pe propria raspundere date de catre fondatori si de catre
administratori/membri ai directoratului, precum si cenzori/auditori financiari din care sa
rezulte ca indeplinesc conditiile legale pentru aceste calitati;
- cazierul fiscal al asociatilor, actionarilor, administratorilor/membrilor directoratului,
reprezentantilor legali;
76

Acesta trebuie sa fie precis determinat, conform Codului Activitatilor din Economia Nationala (CAEN)
Conform art. 1931 C. Civ. (aplicabil societatii comerciale prin analogie cu societatea simpla), prorogarea
opereaza pe o durata de un an, continuand din an in an, de la data expirarii duratei, daca sunt indeplinite
aceleasi conditii
78
Art. 69 din Normele registrului comertului
77

Page 36

- declaratia-tip pe propria raspundere privind autorizarea functionarii;

- pentru fondatorul persoana juridica - actul de inmatriculare, hotararea organului statutar
privind participarea la constituirea persoanei juridice si mandatul reprezentantului;
- copii dupa actele de identitate ale fondatorilor, administratorilor, directorilor, membrilor
consiliului de supraveghere, membrilor directoratului, cenzorilor, auditorilor persoane
fizice;
- declaratia in vederea inregistrarii fiscale;
- specimenul de semnatura al reprezentantilor legai.
In plus, pentru anumite societati, in functie de obiectul de activitate, este necesara si
autorizatia eliberata de organul administratiei publice centrale de specialitate pentru
functionarea respectivei societati79:
- pentru bancile comerciale: autorizatia BNR
- pentru societatile de pe piata de capital (exceptand emitentii): autorizatia ASF
- pentru societatile de asigurare: autorizatia Comisiei ASF.
Inmatricularea societatii se dispune prin incheiere de catre judecatorul-delegat. In urma
inmatricularii, societatii i se va elibera, odata cu incheierea, un certificat de inregistrare,
continand numarul de ordine in registrul comertului si codul unic de inregistrare atribuit
de Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
Avand in vedere ca prin inmatriculare a dobandit personalitate juridica 80, societatea este
libera sa-si desfasoare activitatea in limitele legii si ale obiectului sau de activitate. Ca si
in cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosinta reprezinta aptitudinea generala de a
dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii. In ceea ce priveste capacitatea de exercitiu,
aceasta este aptitudinea acesteia de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii in mod
concret, prin incheierea de acte juridice. Daca in cazul persoanei fizice, distinctia dintre
capacitatea de folosinta si cea de exercitiu este clara: pragul varstei de 18 ani, in cazul
persoanei juridice distinctia nu este la fel de clara, in lipsa unui criteriu de departajare asa
de evident precum varsta. Pentru a mentine totusi distinctia, se considera ca persoana
juridica dobandeste capacitate de exercitiu de la data desemnarii organelor sale
reprezentative. Argumentul este acela ca, de la aceasta data, persoana juridica poate in
mod concret sa aprobe incheierea de acte juridice in organele sale colective de
conducere81 si apoi sa incheie efectiv respectivele acte juridice prin reprezentantii sai
legali. Astfel, conform art. 209 C. Civ. alin. 1, persoana juridica isi exercita drepturile si
isi indeplineste obligatiile prin organele sale iar, conform art. 218 C. Civ., actele juridice
facute de organele persoanei juridice sunt actele persoanei juridice insasi. Critica
distinctiei ambigue intre capacitatea de folosinta si cea de exercitiu se bazeaza pe faptul
ca, potrivit Legii registrului comertului, nu se poate inmatricula o societate comerciala
fara desemnarea administratorului/administratorilor, conform compozitiei decise prin
actul constitutiv. Asadar, cel putin in cazul unei societati comerciale, distinctia dispare: o
societate comerciala dobandeste deplina capacitate juridica de la data inmatricularii,
neputandu-si desemna administratorii ulterior acestui moment.
79

Art. 207 C. Civ.

Art. 200 C. Civ.
81
De exemplu, in adunarea generala a membrilor (asociati, in cazul unei societati comerciale) sau consiliul
de administratie
80

Page 37

In ceea ce priveste actele incheiate de fondatori inainte de inmatriculare 82, acestea sunt
valabile daca au fost facute in vederea inmatricularii societatii 83, iar ele vor fi preluate de
societate dupa inmatriculare, ca un mandat retroactiv 84. Asadar, inca inainte de
constituire, societatea dobandeste o capacitate juridica restransa.
Pentru a se constitui in mod valabil, societatea pe actiuni trebuie sa aiba un capital social
minim de 25.000 euro (echivalentul in lei)85 si un numar minim de doi actionari,
legiuitorul nostru preluand aceasta dispizitie din legislatiile care i-au servit drept model.
Societatea cu raspundere limitata are un capital social minim de 200 lei si un numar
maxim de de 50 de asociati 86. Cerintele privind cuantumul minim de capital social si
numar minim de asociati este obligatoriu a fi indeplinite pe tot parcursul existentei
societatii, cu exceptia unor perioade temporare care nu pot depasi durata prevazuta de
lege (art. 10 si 11 din Legea societatilor comerciale).
Consecintele dobandirii de catre societate a statutului de persoana juridica:
- existenta unui patrimoniu distinct de cel al asociatilor ei87
- obtinerea atributelor de identificare: (i) sediu distinct de cel al asociatilor ei (sediul
social)88, (ii) firma plus (eventual) emblema si (iii) nationalitatea
- posibilitatea de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii, intocmai ca persoanele
fizice;
- nasterea unui subiect de drept distinct, calitate in care societatea poate sta in instanta,
ca reclamanta sau ca parata, prin reprezentantii sai legali
22.

Constituirea capitalului social

Partea esentiala a unei societati comerciale, necesara intelegerii mecanismului de formare

a acesteia, o reprezinta constituirea capitalului social, ca element definitoriu al societatii,
indiferent de forma sa juridica.
22.1.

Definitie. Caracteristici generale. Notiunea de titluri de participare

Legea societatilor comerciale (ca si Codul Comercial inaintea ei) nu defineste notiunea de
capital social, desi acesta apare pe parcursul intregului act normativ. Spre deosebire de
82

Contractarea unui spatiu pentru sediu, varsarea capitalului social, angajarea unui avocat care sa se ocupe
de inmatriculare
83
Conform art. 205 alin. 3 C. Civ., si inainte de inmatricularea persoanei juridice (societatii), aceasta are
capacitate chiar de la data actului de infiintare (actului constitutiv) sa dobandeasca drepturi si sa isi asume
obligatii, insa numai in masura necesara pentru ca persoana juridica sa ia fiinta in mod valabil
84
In completare, art. 53 din Legea societatilor comerciale spune ca societatea poate prelua de la fondatori
actele facute de acestia din urma; actele preluate sunt considerate a fi fost ale societatii insasi inca de la data
incheierii lor
85
Care se actualizeaza prin hotarare a Guvernului
86
O forma specifica acestei din urma societati este societatea cu asociat unic
87
Valorile aduse ca aport la capitalul social ies din patrimoniul asociatului si intra in patrimoniul societatii
88
Acesta poate totusi sa coincida cu domiciliul unuia din asociati presoana fizica

Page 38

actiuni, unde nu exista o definitie legala, in ceea ce priveste capitalul social exista
definitia data de Regulamentul legii contabilitatii, care la punctul 36, precizeaza:
Capitalul social este egal cu valoarea nominala a actiunilor [], respectiv cu valoarea
aportului in natura sau in numerar, a rezervelor incorporate si a profitului repartizat
pentru majorarea capitalului sau a altor operatiuni care conduc la majorarea acestuia.
In baza caracteristcilor legale ale capitalului social, putem spune, la modul general, ca
acesta reprezinta valoarea nominala totala a actiunilor/partilor sociale emise de o
societate comerciala si care se poate modifica pe parcursul existentei societatii, in
conditiile legii.
Detinerea de titluri de participare emise de o societate comerciala persoanelor confera
detinatorului calitatea de asociat. O persoana (fizica sau juridica) poate dobandi aceasta
calitatea fie prin dobandirea de titluri de participare direct de la societate, prin subscriptie
(titluri nou emise), fie ulterior, de la cei care le-au dobandit initial de la societate (titluri
emise in prealabil), prin cesiune sau succesiune.
Asadar, titlurile de participare sunt titluri de valoare care constata o participare la
capitalului social al unei societati comericiale si care confera titularului - denumit asociat
- anumite drepturi asupra patrimoniului societatii emitente. Intinderea drepturilor aferente
titlurilor de participare rezulta din lege si din actul constitutiv al societatii emitente (in
masura in care nu incalca prevederi imperative ale legii).
Titlurile de participare se numesc parti sociale, atunci cand sunt emise de o societate cu
raspundere limitata, respectiv actiuni, atunci cand sunt emise de o societate pe actiuni.
Ambele pot fi emise atat in forma materiala, cat si dematerializate, in acest din urma caz
dovada detinerii facandu-se cu un certificat constatator. Actiunile pot fi nominative sau la
purtator, spre deosebire de partile sociale care sunt doar nominative. Titlurile nominative
sunt cele care individualizeaza in cuprinsul lor titularul dreptului de proprietate, iar acesta
este inscris in registrul asociatilor, respectiv al actionarilor societatii. Titlurile la purtator
sunt cele care nu individualizeaza in cuprinsul lor titularul dreptului de proprietate,
simpla detinere facand dovadan aproprierii.
Conform Legii societatilor comerciale, titlurile de participare la capitalul social al unei
societati comerciale au urmatoarele caracteristici: (i) reprezinta fractiuni ale capitalului
social; (ii) au o valoare egala; (iii) sunt indivizibile; (iv) acorda drepturi egale, cand fac
parte din aceeasi categorie (clasa); (v) drepturile acordate sunt patrimoniale si
nepatrimoniale si (v) sunt liber transmisibile, in cazul actiunilor, respectiv restrictionate
cu privire la transferabilitate, in cazul partilor sociale89.
Capitalul social al unei societati nu se confunda cu patrimoniul societatii. Patrimoniul
include totalitatea drepturilor si obligatiilor entitatii colective, deci activ si pasiv, pe cand
capitalul social este doar o parte a pasivului reprezentand datorii ale societatii catre

89

Aceasta caracteristica fiind cea care face distinctia esentiala intre actiuni si partile sociale emise de
societatile de persoane

Page 39

asociatii sai, datorii izvorate din detinerea de catre acestia a titlurilor de participare emise
de societate.
Pe langa distinctia de mai sus, Legea societatilor comerciale mai distinge, in cazul
societatii pe actiuni, intre capitalul social subscris, capitalul social varsat si capitalul
autorizat. Diferenta dintre primele doua rezulta in cazul in care actionariii care su subscris
capitalul social (acesta fiind deci capitalul subscris) beneficiaza de un termen suspensiv
acordat in limitele legii pentru plata integrala a actiunilor subscrise. Asadar, capitalul
subscris consta in totalitatea aporturilor cu care actionarii se obliga sa contribuie la
formarea capitalului social. Capitalul varsat consta in totalitatea platilor realizate efectiv
de actionari in urma asumarii obligatiei prin actul subscriptiei; dupa efectuarea integrala a
acestor plati, capitalul subscris devine egal cu cel varsat.
Capitalul autorizat este capitalul social pe care societatea anticipeaza ca il va atinge intr-o
anumita perioada de timp. Avantajul existentei unui capital autorizat este ca operatiunea
de majorare nu mai revine adunarii generale (extraordinare) a actionarilor ci este pusa in
practica de catre un organ inferior al societatii, in baza delegarii de competente din actul
constitutiv, delegare permisa de art. 114 din Legea societatilor comerciale.
22.2.

Semnificatia capitalului social

Capitalul social are atat o semnificatie contabila, cat si una si juridica. Din punct de
vedere contabil, capitalul social reprezinta datorii ale societatii catre asociati si este deci
indicat in pasivul bilantului contabil. Din punct de vedere juridic, rolul capitalului social
este dublu, la randul lui, si anume (i) acela de a reflecta structura actionariatului, adica
participarea asociatilor la capitalul social sau cota-parte (procentul) detinuta de fiecare
din acest capital si (ii) acela de gaj general societar.
22.2.1. Stabilirea structurii capitalului social
Structura capitalului social reprezinta distributia cotelor de participare ale tuturor
asociatilor la capitalul social al societatii, cote exprimate in functie de numarul de titluri
de participare detinute de fiecare asociat. Structura capitalului social se stabileste initial la
constituirea societatii si ea se poate modifica ulterior ca urmare a majorarii capitalului
social (in mod direct sau indirect, prin fuziune) sau a operatiunilor de cesiune de titluri de
participare. Participarea se poate exprima atat ca procent din capitalul social, cat si ca
numar de titluri, importanta fiind insa doar cea din urma. Structura capitalului social,
respectiv participarea fiecarui asociat la acest capital este esentiala, deoarece in functie de
aceasta participare (cota) - in principiu - asociatul isi exercita drepturile conferite de
titlurile detinute.
22.2.2. Capitalul social - gajul general societar

Page 40

Acest principiu presupune ca valoarea (bunurilor si sumelor) inregistrata in capitalul

social adica valoarea totala a capitalului social subscris nu poate profita asociatilor in
detrimentul creditorilor sociali deoarece, in conceptia Legii societatilor comerciale, ca
regula, ordinea de indestulare este inversa, adica intai vin creditorii sociali si apoi
asociatii. Aceasta regula se traduce prin faptul ca societatea trebuie sa mentina in
permanenta o valoare capitalului social, evidentiat in actul constitutiv (si de aici mai
departe in bilant), cel putin egala cu valoarea a capitalurilor proprii (activele nete). Altfel
spus activele nete si capitalul social trebuie sa fie relativ egale iar minimul capitalului
social este prevazut in mod imperativ in lege.
In cazul in care pierderile erodeaza capitalurile proprii (activele nete) pana cand acestea
ajung sa reprezinte mai putin de jumatate din valoarea capitalului social subscris (sau alta
valoare mai mica, daca asa este prevazut in actul constitutiv), art. 153 4 din Legea
societatilor comerciale obliga administratorii, respectiv directoratul sa convoace adunarea
generala extraordinara pentru a hotari, intai de toate, reducerea capitalului social pe
masura reducerii capitalurilor proprii (activele nete) ca urmare a pierderilor.
Adunarea generala (extraordinara) trebuie sa hotarasca, ca urmare a scaderii activelor
nete, adoptarea solutiilor prevazute de lege. In primul rand, reducerea obligatorie a
capitalului social pana la nivelul activelor nete, asa cum arata acestea in urma pierderilor.
Daca, in urma reducerii, capitalul social devine mai mic decat limita legala, acesta trebuie
majorat pana atinge cel putin nivelul cerut imperativ de lege, in functie de forma
societara90, altfel societatea intrand in dizolvare din cauza neintrunirii cerintei capitalului
social minim. Daca, in urma reducerii, capitalul social ramane totusi mai mare sau egal
decat minimul legal, societatea poate functiona cu acest capital social ori poate hotari
majorarea lui pana la nivelul existent inainte de reducere (sau mai mare, bineinteles).
Majorarea capitalului poate fi facuta prin orice mijloace legale, incepand cu incorporarea
rezervelor facultative si a altor elemente de capitaluri proprii (daca exista, bineinteles), si
terminand cu noi aporturi, adica o infuzie de capital nou. In cazul in care adunarea
generala nu ia nici o hotarare sau nu se intruneste nici dupa a doua convocare, dizolvarea
poate fi ceruta pe cale judecatoreasca, de orice persoana interesata91.
Concluzionand, putem spune ca, in temeiul gajului general societar, societatea trebuie sa
mentina un nivel al capitalurilor sale proprii (activele nete) la un nivel relativ egal cu cel
minim stabilit de lege pentru capitalul social. Daca societatea nu poate mentine acest
nivel prin profitabilitate, asociatii trebuie sa o finanteze prin noi aporturi, aporturi care
majoreaza activele nete. In acest fel creditorii beneficiaza de o protectie (garantie92)
indirecta constand in eventuala existenta a unor active ce pot fi urmarite in conditiile
dreptului comun93.
90

Practic, cel cerut in cazul societatii pe actiuni, 25.000 euro, societatea cu raspundere limitata avand un
capital social minim doar de 200 lei
91
Practic, acest lucru nu se va intampla niciodata, persoanele interesate nefiind altele decat creditorii
societatii iar acestia vor prefera intotdeauna fie executarea silita, fie insolventa
92
Ion Bacanu Capitalul social al societatilor comerciale. Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p. 40
93
Practic, acestea pot avea o valoare de piata redusa sau pot face obiectul unor garantii reale, mobiliare sau
imobiliare, deci gajul general al creditorilor sociali ofera, asadar, doar o protectie contabila, eficienta doar
teoretic, care ramane doar pe hartie atunci cand incepe protectia juridica

Page 41

Cele mai importante aplicatii ale gajul general societar, in Legea societatilor comerciale,
sunt interzicerea distribuirii de dividende (art. 69) si plata cu prioritate a creditorilor
sociali din sumele obtinute din vanzarea activelor societatii in caz de lichidare a acesteia
(art. 256). In acest fel se asigura afectarea permanenta a capitalul social si a rezervelor
legale94 obiectului de activitate al societatii, ca o garantie indirecta (gaj) a creditorilor.
22.2.3. Regimul juridic al bunurilor aduse ca aport la capitalul social
Din punct de vedere contabil, odata aportul efectuat, valorile reprezentate de aceste
aporturi se inregistreaza in pasivul bilantului, in contul de capital social 95 si reprezinta
datorii ale societatii catre asociati iar bunurile, in materialitatea lor, se inregistreaza in
activul bilantului (in conturile aferente, conform naturii bunului), alaturi de celelalte
active ale societatii intrate in patrimoniul societatii pe diferite alte cai 96. Din punct de
vedere juridic, dupa aportare bunul devine proprietatea societatii si aceasta poate dispune
de el dupa cum considera de cuviinta, prin vanzare, gajare/ipotecare etc. sau, dupa ce
bunul este amortizat complet, poate fi casat97. Asadar, asa cum societatea cheltuie sumele
de bani aduse cu titlu de aport in numerar si nu le tine blocate intr-un cont bancar doar
pentru ca sumele au intrat in societate pe calea contributiei, tot asa si bunurile aportate
sunt libere a fi instrainate, neexistand o interdictie de a dispune de ele in vreun mod. De
altfel, o astfel de interdictie ar echivala cu o scoatere din circuitul civil a aporturilor in
natura, ceea ce Legea societatilor comerciale nu face si ar fi fost aberant sa faca. Odata
intrate in patrimoniul societatii, pe calea aportului sau pe alte cai legale, calea pe care
bunurile, sumele si creantele au intrat in acest patrimoniu isi pierde importanta, toate
urmand a servi indeplinirii obiectului de activitate al societatii. In consecinta, rolul
aportului se reduce la acela ca, in schimbul sau, subscriitorul a obtinut titluri de
participare nou emise de societate, devenind asociat al societatii (participand la capitalul
social). In acest fel, in loc ca societatea sa dobandeasca un bun, de exemplu, prin
cumparare, platind pe el un pret, il dobandeste pe calea aportarii lui la capitalul social,
platindu-l in titluri de participare. Concluzia celor prezentate in cadrul acestei sectiuni
este aceea ca bunurile (activele) din patrimoniul societatii au acelasi regim juridic,
indiferent de calea pe care au intrat in patrimoniu.
O alta consecinta a faptului ca in capitalul social se inregistreaza valori si nu bunuri ori
sume este aceea ca, daca bunul sau sumele aduse ca aport sunt ulterior instrainate,
respectiv cheltuite, capitalul social al societatii nu se reduce. De asemenea, actul
constitutiv nu urmeaza a fi modificat ca urmare a faptului ca bunul nu se mai afla in
patrimoniul societatii, deoarece din punct de vedere istoric, bunul a fost candva adus ca si
aport, iar valoarea acestuia ramane in capitalul social, la fel cum titlurile de participare
emise in schimbul acestuia nu se anuleaza ca urmare a instrainarii bunului (precum in
cazul unei reduceri de capital social).
94

Acestea fiind considerate o prelungire a capitalului social

Contul contabil 101
96
Cumparare, schimb, donatie etc.
97
Adica valoarea lui contabila este 0, ca urmare a trecerii treptate pe cheltuieli a valorii de intrare
95

Page 42

22.3.

Capitalul social si valoarea societatii

Valoarea societatii (sau valoarea unui titlu de participare, calculata ca raport intre
valoarea societatii si numarul de titluri aflate in circulatie) reprezinta suma de bani pe
care cineva este dispus sa o plateasca la un moment dat pentru un pachet de titluri, nou
emise sau emise in prealabil, ce sunt de vanzare, prin comparatie cu alte titluri similare.
Definitia de mai sus este evident valabila pentru valoarea sau pretul de piata. Atunci cand
nu exista cel putin o cerere si o oferta de buna-credinta care sa interactioneze, inseamna
ca nu exista piata iar orice estimare asupra valorii este subiectiva. In afara de valoarea de
piata exista si valoarea contabila a societatii, adica valoarea activelor sale nete (valoarea
capitalurilor proprii). Insa aceasta din urma valoare nu influenteaza decat eventual
valoarea de piata. In ceea ce priveste insa valoarea capitalului social, aceasta nu are
absolut nici o legatura cu valorea de piata a societatii sau, altfel spus, valoarea nominala a
unui titlu de participare nu are nici o legatura cu valoarea lui de piata.
In cazul valorilor mobiliare, valoarea (pretul) de piata a unei actiuni este afisata
permanent de catre piata respectiva. Cat priveste titlurile de participare care nu se califica
ca si valori mobiliare (adica actiunile societatilor de tip inchis si partile sociale), valoarea
de piata se stabilste pe baza unei negocieri in care fiecare parte isi argumenteaza
evaluarea pe diferite procedee de calcul. Cele mai intalnite doua procedee sunt (i) metoda
fluxului de numerar actualizat in prezent (Discounted Cash-Flow), ceea ce reprezinta
aptitudinea societatii de a produce numerar98, (ii) metoda activului net ajustat (Adjusted
Net Asset Value), adica valoarea activelor nete ajustate in functie de situatia reala (active
fixe mai putin folositoare, potentiale datorii viitoare etc) sau (iii) o combinatie intre cele
doua.
22.4.

Raspunderea limitata

Ca orice subiect de drept, societatea, ca persoana juridica distincta de asociatii ei,

raspunde cu intreg patrimoniul (activul) sau, indiferent de calea prin care bunurile,
sumele si creantele au intrat in patrimoniu (aport, cumparare, schimb etc.). Diferenta
dintre raspunderea limitata si cea nelimitata este aceea ca, in primul caz, asociatii nu
raspund deloc cu propriul patrimoniu, cu bunurile proprii, pe cand, in al doilea caz, o fac.
Asociatii cu raspundere nelimitata raspund personal (in subsidiar 99) pentru datoriile
societatii, pe cand cei cu raspundere limitata nu raspund100. Altfel spus, pierderile
98

O decizie investitionala bazata pe evaluarea societatii dupa aceasta metoda reflecta riscul fluxului de
numerar viitor. In esenta, un tert va investi (indiferent de forma pe care o imbraca investitia) intr-o societate
atunci cand suma intrarilor de numerar viitoare aferente investitiei este mai mare decat valoarea respectivei
investitii. Evaluarea se face luand in calcul previziunile fluxului net de numerar viitor discontat pana in
prezent
99
Subsidiaritatea corespunde beneficiului de discutiune din dreptul civil (Camelia Stoica, Silvia Cristea
op. cit., p. 91)
100
In cazul necompletarii aporturilor la care s-au obligat prin subscrierea actiunilor, raspunderea este fata de
societate

Page 43

asociatilor cu raspundere limitata sunt limtate la valorile investite in titlurile de

participare (actiuni/parti sociale), respectiv aporturile initiale si/sau sumele platite pentru
dobandirea respectivelor titluri. Avand in vedere ca dobandirea de titluri de participare
intr-o societate comerciala este o investitie in sine, ceea asociatii cu raspundere limitata
pot pierde la modul concret este, cel mult, aceasta investitie, pierdere ce se reflecta in
final asupra valoarii titlurilor de participare pe care le detin in respectiva societate
comerciala, reprezentand materializarea investitiei.
Pentru a intelege mai bine functia capitalului social, vom analiza in continuare, mai in
detaliu, aporturile.
23.

Aporturile

O prima acceptiune a notiunii de aport este aceea de obligatie nascuta din subscrierea de
titluri de participare (actiuni/parti sociale), constand in aducerea unei valori in societate,
in schimbul titlurilor subscrise, adica obiectul raportului juridic al subscriptiei. O a doua
acceptiune este aceea de valoare patrimoniala in materialitatea sa (bunul, suma etc.),
adica obiectul derivat al aceluiasi raport juridic.
23.1.

Subscriptia si varsamantul

Subscriptia actiunilor/partilor sociale este o operatiune juridica pe care o calificam ca

fiind un act juridic bilateral (contract101), sinalagmatic, consensual, cu titlu oneros si
translativ de proprietate, ale carui parti sunt subscriitorul (devenit, in urma subscriptiei,
asociat) si societatea emitenta si al carui obiect il constituie titluri de participare nou
emise de societate. Conform dreptului comun, prin subscrierea titlurilor, proprietatea se
transfera de drept de la societate la asociat, iar predarea lor se face doar in cazul in care
acestea sunt emise in forma materiala, in caz contrar eliberandu-i-se asociatului un
certificat constatator. Subscriptia este un act juridic independent de actul constitutiv al
societatii, iar titlurile de participare rezulta din actul de subscriptie. Executarea obligatiei
partii devenite asociat ca urmare a subscriptiei mai poarta, pe langa denumirea de plata
din dreptul comun, si denumirea specifica de varsamant (art. 100 din Legea societatilor
comerciale). Plata trebuie facuta simultan sau ulterior subscriptiei, in functie de forma
societara, prevederile actului constitutiv al societatii sau dispozitii legale102 (prin dispozitii
speciale acest lucru poate fi interzis103), in caz contrar fiind aplicabile sanctiunile legale104.
101

Desi in general acest contract nu este materializat intr-un inscris distinct, in unele cazuri totusi, cum ar fi
acela in care un investitor institutionalizat intentioneaza sa efectueze investitia prin participare la capitalul
social, un astfel de contract de subscriptie apare in practica in forma scrisa, sub denumirea de
contract/acord de subscripitie, de investitie, de finantare etc.
102
In cazul aporturilor in numerar, termenul maxim legal este de 1 an iar pentru aporturile in natura de 2 ani
de la data inmatricularii
103
In ceea ce priveste varsamantul partial, acesta este interzis societatilor pe actiuni constituite ca si banci
comerciale si societati de servicii de investitii financiare, conform Legii institutiilor de credit, respectiv
Legii pietei de capital. In aceste cazuri, varsamantul este deci obligatoriu simultan cu subscriptia si integral
104
Legea societatilor comerciale prevede la art. 8 lit. d) ca actionarii nu sunt obligati sa verse, la momentul
subscriptiei, intreg capitalul social, actul constitutiv urmand sa prevada cuantumul varsamintelor

Page 44

Varsamantul este singura obligatie care incumba subscriitorului, la societatea pe actiuni,

in cazul societatii cu raspundere limitata asociatul avand si alte obligatii derivand din
caracterul intuituu personae al societatii105. Dupa subscriere dar inainte de efectuarea
integrala a varsamantului, asociatul este considerat un debitor al societatii (art. 1898 C.
Civ.). In cazul societatilor de persoane, varsamantul trebuie sa fie integral la momentul
subscriptiei (art. 9 din Legea societatilor comerciale). La societatea pe actiuni
varsamantul poate fi partial (plata partiala a valorii nominale a actiunilor) la data
subscriptiei si restul platibil ulterior. Subscriptia este asadar o forma particulara de
vanzare-cumparare iar subscriptia partiala este o forma particulara de vanzare-cumparare
in rate.
Conform Legii societatilor comerciale, subscriptia este de doua feluri: (i) simultanta sau
concomitenta si (ii) continuata, succesiva sau publica 106, aceste doua modalitati de
formare (subscriere) a capitalului social fiind considerate in acelasi timp modalitati de
constituire a societatii pe actiuni. In cazul societatii cu raspundere limitata, constituirea
nu poate fi decat simultana.
Constituirea simultanta este acea forma de constituire in care fondatorii societatii dispun
de sumele necesare constituirii capitalului social, integral sau in procentul minim stabilit
de lege, precum si de numarul minim legal de cinci asociati. Constituirea se numeste
simultana sau concomitenta deoarece formarea capitalului social are loc in acelasi timp
cu incheierea actului constitutiv al societatii. In cazul in care prima din cele doua conditii
pentru constituirea simultana nu este indeplinita, respectiv cand capitalul social initial
propus depaseste posibilitatile fondatorilor, acestia din urma apeleaza la varianta
subscriptiei publice.
Acceptand titlurile de participare, subscriitorul devine proprietarul acestora, fiind obligat
la randul sau sa isi execute obligatia corelativa constand in plata lor, adica varsamantul
(corespunzator notiunii de liberare din dreptul comun). Varsamantul partial este permis,
asa cum spuneam anterior, doar la societatile pe actiuni si reprezinta o facilitate acordata
subscriitorilor, tinand cont de faptul ca, in general, societatile pe actiuni vehiculeaza
capitaluri - inclusiv proprii - mai mari decat societatile de persoane, unde nu se justifica
amanarea platii. Defalcarea in timp a varsamantului in cazul societatii pe actiuni (atunci
cand nu este interzisa prin dispozitii ori legi speciale) se face conform prevederilor
actului constitutiv al societatii sau hotararii adunarii generale a actionarilor. La momentul
subscriptiei trebuie sa fie efectuat minimul de varsamant cerut de Legea societatilor
comerciale, in speta 30%107. Motivul impunerii unui procent minim de varsamant (ori
chiar a unei plati integrale, in cazul societatilor pe actiuni ce functioneaza intr-un anumit
domeniu de activitate) este acela de a asigura societatii capitaluri proprii o minima baza
economica.
In urma subscriptiei, subscriitorul dobandeste calitatea de asociat pentru titlurile de
participare subscrise. Atat actiunile, cat si partile sociale pot fi emise, respectiv subscrise
(capitalului social varsat)
105
Respectiv obligatia de loialitate
106
Legea societatilor comerciale foloseste termenul de subscriptie publica
107
Art. 9 alin. 2 din Legea societatilor comerciale

Page 45

la valoarea lor nominala sau cu prima de emisiune 108, insa niciodata sub valoarea
nominala (art. 92 alin. 1 din Legea societatilor comerciale). Valoarea nominala este cea
stabilita prin actul constitutiv si nu se poate modifica decat prin amendarea acestuia, dar
in toate cazurile, aceasta nu poate fi mai mica decat valoarea minima legala de 0,1 lei,
pentru o actiune, respectiv 10 lei, pentru o parte sociala.
Neplata actiunilor subscrise in termenul legal, statutar sau cel prevazut in hotararea
adunarii generale a actionarilor duce la aplicarea unor sanctiuni subscriitorului-actionar,
conform Legii societatilor comerciale. Prima sanctiune este cea aratata la art. 100,
constand in aceea a suspendarii dreptului de vot pentru actiunile respective. Inainte de a
trece la alte sanctiuni legale, societatea trebuie sa solicite actionarilor care nu au efectuat
la termen varsamintele datorate sa-si indeplineasca aceasta obligatie, printr-o somatie
colectiva, publicata de doua ori intr-un interval de 15 zile in monitorul oficial si intr-un
ziar de larga raspandire. Daca nici in urma acestei somatii actionarii nu isi executa
obligatia, societatea poate opta intre urmatoarele: (i) urmarirea acestora pentru
varsamintele restante, ceea ce echivaleaza cu executarea silita din dreptul comun, inclusiv
cu posibilitatea acordarii de daune si (ii) anularea actiunilor.
23.2.

Aporturile in numerar

Prin chiar actul constitutiv al societatii, asociatii evidentiaza aporturile lor initiale, intre
care aporturile in numerar trebuie sa se regaseasca in mod obligatoriu (art. 16 alin. 1 din
Legea societatilor comerciale). Aportul in numerar reprezinta suma de bani pe care
subscriitorul se obliga sa o plateasca societatii in schimbul titlurilor de participare
subscrise.
Aporturile in numerar pot fi in lei sau in valuta 109. Conform art. 3 alin. 1 din
Regulamentul valutar, platile intre rezidenti pe teritoriul Romaniei, in comertul cu bunuri
si servicii, se fac in lei. Cum subscriptia este o operatiune cu titluri financiare si nu cu
bunuri si servicii, partile pot deroga (alin. 2) de la regula platii in lei. In concluzie,
rezidentii pot plati in valuta. De asemenea, conform art. 4 alin. 1, nerezidentii pot plati
fie in valuta fie in lei.
La societatea pe actiuni, in caz de varsamant partial, diferenta ramasa de plata fata de
minimul legal de 30% trebuie virata intr-un termen de un an (art. 9 din Legea societatilor
comerciale). Dovada platii actiunilor/partilor sociale se face prin ordinul irevocabil de
plata adresat bancii subscriitorului110 (prin care se confirma trimiterea banilor)111.
108

Vezi infra nr. 25.4

Art. 34 alin. 3 din Normele registrului comertului
110
In speta, exemplarul de culoare verde, eliberat de banca ordonatorului dupa efectuarea operatiunii de
transfer bancar. Exemplarul de culoare verde nu se elibereaza ordonatorului decat daca ordinul de plata a
fost acceptat de banca iar revocarea ordinului inainte de plecarea banilor nu se admite decat cu restituirea
catre banca a exemplarului de culoare verde
111
Pentru mai multa siguranta, in practica se solicita uneor o confirmare a primirii banilor in contul bancar
al sociatatii (extras de cont), cu specificarea operatiunii in baza careia s-a facut plata (care este preluata tot
din ordinul de plata sau din alte documente justificative prezentate de subscriitor bancii ordonatorului
109

Page 46

23.3.

Aporturile in natura

Aporturile in natura constau in dreptul de proprietate 112 asupra unui bun transmis in
schimbul titlurilor de participare emise de societate. Pentru acest lucru, cel care aporteaza
trebuie sa fie titularul exclusiv al dreptului113.
Dreptul de proprietate asupra bunului adus ca aport se transmite de la subscriitor la
societate la momentul subscriptiei. Pentru ca transferul sa fie insa opozabil si tertilor,
trebuie facuta publicitatea prin monitorul oficial a actului constitutiv/aditional care
constata operatiunea. In plus, atunci cand aportul consta intr-un bun imobil, sunt necesare
si indeplinirea formalitatilor de inscriere in cartea funciara. Aceasta deoarece scopul
publicarii actului constitutiv este acela de a aduce la cunostinta tertilor constituirea
societatii si nu de a instiinta stramutarea unei proprietati imobiliare adusa ca aport in
societate. Din punct de vedere fiscal, aportul in bunuri la capitalul social este nu da
dreptul la deducerea taxei pe valoarea adaugata (TVA) de catre asociatul aducator al
aportului, precum la vanzare.
Aporturile in natura sunt susceptibile de contributie partiala. Minimul cerut de lege este
acelasi, indiferent de felul aporturilor, respectiv 30% la data subscrierii iar restul intr-un
termen de doi ani.
Conform art. 38 alin. 1 din Legea societatilor comerciale si art. 73 alin. 1 lit. c din
Normele registrului comertului, anterior aportarii, contributiile in natura trebuiesc
evaluate fie de catre asociati, fie de catre un expert autorizat 114. Dovada evaluarii,
respectiv raportul de expertiza se depun la registrul comertului, impreuna cu celelalte acte
prevazute in norme. Rolul evaluarii este acela de a preveni auto-supraevaluari ale
bunurilor aduse ca aport in vederea subscrierii unui numar mai mare de titluri, fapt ce i-ar
prejudicia atat pe ceilalti actionari, cat si pe tertii care se vor increde in valoarea aportului
inscrisa in actul aditional sau in bilantul contabil 115, inclusiv prin prisma gajului general
societar116.
Aportul poate consta atat in bunuri corporale, cat si in bunuri incorporale precum fondul
de comert sau drepturi de proprietate intelectuala (brevete, licente, know-how, marci,
drepturi de autor etc.).

112

Art. 36 alin. 2 din Legea societatilor comerciale, trebuie facuta dovada proprietatii. E drept ca art. 1937
alin. 2 C. Civ. permite si aportarea unui drept de folosinta, insa legea speciala deroga de la cea generala
113
De exemplu, nu este valabil aportul unor bunuri aflate in patrimoniul unei alte societati adus de catre
asociatii respectivei societati la capitalul social al unei noi societati
114
Pentru societatile pe actiuni si societatile cu raspundere limitata cu asociat unic
115
Pentru un tert diligent care intentioneaza sa finanteze societatea, sub orice forma (participare la capitalul
social, imprumut, leasing etc.), valoarea capitalului social nu are nici o relevanta, valoarea societatii fiind
stabilita dupa cu totul alte metode, bilantul contabil fiind doar o eventuala etapa a procesului de investigare
(due diligence)
116
Camelia Stoica, Silvia Cristea op. cit., p. 106

Page 47

23.4.

Aporturile in creante

Acest tip de aporturi, considerand aportul in acceptiunea sa de obligatie, nu este decat o

aplicatie particulara a cesiunii de creanta din dreptul comun (art. 1566 si urm. C. Civ.). In
speta, subscriitorul (cedentul) transmite societatii (cesionarul) creanta lui asupra unui
tert117 (debitorul cedat), in schimbul titlurilor de participare primite in urma subscriptiei.
In ceea ce priveste plata efectiva a titlurilor, aceasta se face atunci cand societatea, in
noua sa calitate de creditor al tertului cedat, dobandita in urma cesiunii, isi valorifica
creanta in integralitatea ei (art. 84 alin. 1 raportat la art. 16 alin. 3 din Legea societatilor
comerciale). In caz contrar, alin. 2 al art. 84 din Legea societatilor comerciale prevede ca
sanctiuni specifice raspunderea asociatului (cedentului) pentru suma datorata de catre
debitorul cedat, plus dobanda legala din ziua scadentei creantei, plus eventuale daune
(intocmai ca la nerealizarea aporturilor in numerar).
Legea societatilor comerciale asimileaza aporturile in creante celor in natura, desi acestea
se aseamana mai degraba cu aporturile in numerar. In cazul in care aportul este partial,
creanta trebuie acoperita in procentul cerut de lege la momentul subscriptiei iar restul in
termenul stabilit pentru aporturile in natura (2 ani).
Aporturile in creante sunt permise doar la societatile pe actiuni constituite prin subscriptie
simultana si numai la infiintarea societatii.
23.5.

Aporturile in industrie

Aporturile in industrie reprezinta contributia la care se obliga un asociat fata de societate

si consta in munca118, serviciul sau priceperea (energia, in general) pe care o pune la
dispozitia societatii, in beneficiul acesteia. Aporturile in industrie sunt permise in mod
direct doar la societatile pur personale, respectiv cele in nume colectiv si in comandita
(din partea asociatilor comanditati), unde factorul reprezentat prin activitatea personala
este mai pronuntat119: Acestea nu sunt admise la societatile cu raspundere limitata si la
cele pe actiuni insa ele se recunosc indirect, sub forma neproportionalitatii impartirii
profitului intre asociati (art. 67 alin. 2 prima parte din Legea societatilor comerciale).

117

Altul decat societatea. In cazul in care chiar societatea este debitor, atunci ne aflam in prezenta unei
conversii a creantei
118
Unii autori califica know-how-ul ca si aport in industrie (Octavian Capatina Societatile comerciale, ed.
2. Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996, p. 193, Marius Scheaua Legea societatilor comerciale nr.
31/1990 comentata si adnotata, ed. 2. Editura Rosetti, Bucursti, 2002, p. 39); altii ca aport in natura
(Mircea-Stefan Minea Constituirea societatilor comerciale. Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996, p. 77).
Avand in vedere ca know-how-ul poate fi inregistrat, in scop de protective a dreptului de proprietate
industrial sic a nu prespupune neaparat fapta personala a titularului, credem ca natura juridical este, totusi,
aceea de aport in natura
119
I.L. Georgescu Drept comercial roman. Editura All Beck, Bucuresti, 2002, vol. II, p. 30. Pentru o
opinie pe care nu o impartasim, conform careia admisibilitatea industriei la societatile de persoane este
motivata de raspunderea nelimitata a acestora, vezi Ioan Adam, Codrut Nicolae Savu op. cit., p. 75

Page 48

24.

Constituirea prin subscriptie publica

Subscriptia publica este acea modalitate de constituire a unei societati pe actiuni, pe piata
primara, prin care initiatorii societatii (fondatorii) apeleaza pe cale de publicitate la
capitalul investitorilor in vederea completarii capitalului social al societatii pana la
valoarea avuta in vedere de fondatori.
Subscriptia si varsamantul reprezinta acceptarea de catre subscriitori a unei oferte publice
facute de fondatori, in numele societatii ce se vrea a se constitui, oferta ce imbraca forma
unui prospect de emisiune care este un rezumat al actului constitutiv. In speta, acesta
cuprinde toate datele respectivului act, mai putin cele referitoare la administratori si
auditori financiari. Aceasta deoarece, spre deosebire de constituirea simultana, cand
desemnarea acestor organe se face de la bun inceput, in cazul subscriptiei publice
desemnarea lor are loc ulterior, dupa inchiderea etapei reprezentand subscriptia, ceea ce
este firesc, avand in vedere ca rezultatul subscrierii depinde de subscrierea sumelor
necesare constituirii capitalului social. Prospectul de emisiune, semnat de fondatori, se
depune la registrul comertului spre a fi verificat de judecatorul delegat care, dupa
constatarea indeplinirii conditiilor de valabilitate dispune publicarea sa.
In ceea ce priveste nivelul varsamintelor subscriitorilor, art. 21 din Legea societatilor
comerciale prevede ca societatea nu se poate constitui decat daca fiecare acceptant
(subscriitor) a varsat in numerar cel putin jumatate 120 din valoarea actiunilor subscrise la
C.E.C. sau la o banca comerciala121. Diferenta trebuie varsata in termen de 12 luni de la
inmatricularea societatii la registrul comertului. In ceea ce priveste aporturile in natura,
art. 21 alin. 2 din Legea societatilor comerciale prevede ca acestea trebuie acoperite
integral la data subscriptiei.
Conform art. 20 din Legea societatilor comerciale, in termen de cel mult 15 zile de la data
inchiderii subscriptiei, fondatorii trebuie sa convoace adunarea constitutiva, printr-o
instiintare publicata in monitorul oficial si in doua ziare de larga raspandire, cu 15 zile
inainte de data fixata pentru adunare. Instiintarea trebuie sa cuprinda locul si data
adunari, precum si problemele ce vor face obiectul discutiilor. Data tinerii adunarii nu
poate depasi doua luni de la data inchiderii subscrierii.
25.

Majorarea capitalului social

Majorarea capitalului social este, alaturi de reducerea sa, un aspect al functionarii

societatii comerciale si intervine in situatiile analizate in continuare. Aceasta este o
hotarare ce cade in competenta adunarii generale a asociatilor (adunarea extraordinara, in
120

Spre deosebire de constituirea simultana, unde nivelul capitalului varsat, per ansamblu, trebuie sa fie de
30% din cel subscris
121
Din 31.01.2000 (data autorizarii de catre BNR), C.E.C.-ul a devenit de asemenea banca comerciala cu
capital de stat (Ministerul Finantelor Publice fiind actionar unic), ale carei depozite atrase sunt insa
garantate de stat

Page 49

cazul societatii pe actiuni). In mod exceptional, majorarea poate fi dispusa si de

administratia societatii, daca acest lucru a fost prevazut in actul constitutiv122.
25.1.

Aspecte generale

Conform Legii societatilor comerciale, majorarea capitalului social se poate face din doua
surse, si anume: (i) din surse externe si (ii) din surse interne. Clasificarea este insa
perfectibila, avand in vedere ca unele surse clasificate ca interne ar putea fi incadrate,
datorita caracteristicilor proprii, si ca surse externe. Inainte de a trece la analiza detaliata
a celor doua tipuri de surse, trebuie facuta precizarea ca, indiferent de sursa aleasa,
majorarea se poate face in doua variante: (i) prin emisiunea de noi titluri de participare si
(ii) prin marirea valorii nominale a titlurilor de participare existente (art. 210 alin. 1 din
Legea societatilor comerciale); in cazul sociatatii pe actiuni, prima si cea mai uzitata
varianta este emisiunea de noi actiuni. Aceasta reprezinta in acelasi timp si modalitatea
cea mai potrivita si avantajoasa.
25.2.

Subscriptia si varsamantul

Odata luata hotararea de majorare si oferire a actiunilor spre subscriere, subscriptia de

titluri pe participare duce la formarea contractului de subscriptie si, deci, duce la
dobandirea calitatii de asociat. In plus fata de cele aratate in cadrul sectiunii privind
constituirea capitalului social (supra nr. 31.1), facem precizarea ca aceasta calitate se
dobandeste independent de indeplinirea formalitatilor de validitate a actului aditional 123 si
inregistrare a mentiunii la registrul comertului. Aceasta deoarece rolul registrului
comertului se limiteaza la a verifica existenta unui set de documente si nu de a cerceta pe
fond valoarea juridica a unei operatiuni124 precum majorarea capitalului social, singura
competenta sa faca acest lucru fiind instanta de judecata sesizata printr-o cerere de
anulare a hotararii adunarii generale a actionarilor care a hotarart majorarea.
In plus fata de cele aratat in cadrul sectiunii nr. 21.1, adaugam ca, in urma hotararii
adunarii generale a actionarilor de majorare a capitalului social, daca aceasta nu
presupune marirea valorii nominale a actiunilor, societatea va emite noi actiuni cu
aceleasi caracteristici cu cele deja existente (cu exceptia cazului cand se emit actiuni de
alta categorie125) si care vor fi oferite spre subscriptie conform legii, actului constitutiv si
hotararii adunarii generale a actionarilor privind majorarea. Cei care au calitatea de
actionar la data de referinta, adica data la care cei care sunt inregistrati in evidentele
registrului asociatilor/actionarilor la o anumita data, sunt cei indreptatiti sa subscrie. In
acest fel, asociatii isi exercita unul din drepturile derivand din actiuni (art. 123 alin. 3 din
Legea societatilor comerciale), respectiv dreptul de a subscrie noile titluri in cadrul
termenului de exercitiu al dreptului de preferinta. Dupa data de referinta, orice transfer de
122

Pragul pana la care se poate majora capitalul social se numeste capital social autorizat. Operatiunea nu
poate sa intervina mai tarziu de 5 ani de la data inmatricularii societatii
123
In speta, data sa certa
124
Din oficiu sau in baza unei cereri de radiere formulate in temeiul art. 25 din Legea registrului comertului
125
In speta, preferentiale

Page 50

actiuni/parti sociale nu mai este opozabil societatii, cel indreptatit sa subscrie fiind
cedentul. Data de referinta se stabileste de catre consiliul de administratie, insa ea nu se
poate duce mai mult de 60 de zile inainte de data inceperii perioadei de subscriptie126.
In cazul in care majorarea se face prin marirea valorii nominale in schimbul a noi
aporturi, aceste aporturi trebuie sa fie proportionale cu participarea la capitalul social al
asociatilor. Acesta este motivul pentru care hotatarea de majorare trebuie luata de
adunarea generala a asociatilor cu unanimitatea capitalului social (art. 210 alin. 4 din
Legea societatilor comerciale).
Desi capitalizata in valuta, in conformitate cu Legea contabilitatii, societatea nu poate sa
faca inregistrari contabile altfel decat in lei, la cursul de schimb valuta/leu comunicat de
BNR in ziua efectuarii inregistrarii. Evidentele in valuta se fac doar in vederea calcularii
si inscrierii eventualei diferente dintre valoarea aporturilor in valuta de la data
subscriptiei si valoarea lor de la data varsamantului, intr-un contul contabil de rezerve.
25.3.

Dreptul de preferinta

Dreptul de preferinta reprezinta acel drept patrimonial al asociatilor de a subscrie cu

prioritate titluri de participare nou emise in cadrul unei majorari de capital, proportional
cu participarea la capitalul social de la data emisiunii. Rolul dreptului de preferinta este a
da posibilitatea asociatilor existenti sa evite diluarea lor prin neparticiparea la majorare.
Exercitarea dreptului de preferinta se face in cadrul termenului hotarat de adunarea
generala a asociatilor, care termen nu poate fi insa mai mic de o luna de la data publicarii,
in monitorul oficial, a hotararii adunarii. Dupa expirarea acestui termen, titlurile ramase
nesubscrise pot fi oferite altora sau anulate, dupa cum a decis adunarea 127. Nerespectarea
dreptului de preferinta se sanctioneaza cu anularea hotararii de majorare (art. 216 din
Legea societatilor comerciale).
Diluarea reprezinta reducerea cotei de participare la capitalul social a unui asociat ca
urmare a nesubscrierii (in cadrul termenului de exercitare a dreptului de preferinta)
titlurilor de participare emise cu ocazia majorarii capitalului social. Prin nesubscriere,
asociatul ramane cu acelasi numar de titluri care, raportate la un capital social mai mare
decat cel existent anterior majorarii, reprezinta o cota mai mica. Gradul diluarii difera
dupa cum neparticiparea la subscriere este totala sau partiala. Avand in vedere ca
drepturile societare se exercita proportional cu cota de capital social si nu cu numarul de
titluri de participare detinute, diluarea are ca efect reducerea intinderii drepturilor
asociatului in raport cu drepturile sale anterioare majorarii.
Dreptul de preferinta al asociatilor poate fi ridicat prin hotararea adunarii generale
(extraordinare), cu un cvorum de trei patrimi si o majoritate simpla. Raportul privind
126

Lipsa datei de referinta face ca hotararea adunarii generale sa fie anulabila (C. Ap. Tim s. com. dec. civ.
nr. 230A/17.11.2008)
127
In cazul societatii cu raspundere limitata, hotararea de a oferi partile sociale unor terti trebuie luata
obligatoriu cu votul a trei patrimi din capitalul social

Page 51

motivele
trebuiesc
prezentate
administratorilor/directoratului128).
25.4.

adunarii

printr-un

raport

al

Prima de emisiune

Prima de emisiune reprezinta diferenta in plus dintre valoarea nominala si valoarea la

care sunt subscrise titlurile de participare emise cu ocazia majorarii capitalului social al
unei societati comerciale129, indiferent de forma juridica (pct. 36 din Regulamentul legii
contabilitatii). Rolul primei de emisiune este acela de a compensa eventuala diferenta
pozitiva de valoare a societatii inregistrata intre momentul majorarii si o alta capitalizare
anterioara.
Daca titlurile de participare ar fi subscrise (in cazul in care la majorare participa doar o
parte din asociati si/sau un tert) la valoarea lor nominala, asociatii neparticipanti ar pierde
deoarece ceilalti ar subscrie mai multe titluri de participare in schimbul aportului adus.
Adaugand insa la valoarea nominala prima de emisiune, valoarea de emisiune a titlurilor
creste si cei care subscriu primesc titluri mai putine, erodand (diluand) in acest fel mai
putin cota de participare a asociatilor neparticipanti. Altfel spus, in lipsa primei de
emisiune, subscriitorii anteriori ar fi dezavantajati fata de subscriitorii actuali, atunci cand
valoarea societatii intre cele doua subscriptii a crescut din oricare cauze130.
Pentru a calcula prima de emisiune, intai se stabileste valoarea societatii, dupa care se
calculeaza valoara unui titlu de participare, ca raport intre valoarea societatii la numarul
de titluri de participare aflate in circulatie, dupa care se calculeaza prima de emisiune, ca
diferenta intre valoarea unui titlu astfel stabilita si valoarea lui nominala. Prima de
emisiune se inscrie in contul contabil de prime de emisiune si de aport; aceasta prima
profita societatii si deci, indirect, tuturor asociatilor sai si nu doar asociatului care a platito, ceea ce explica inca odata interesul asociatilor nesubscriitori de a stabili un pret de
emisiune cat mai mare pentru titlurile de participare, respectiv o prima de emisiune pe
masura. Prima de emisiune trebuie platita integral la momentul subscriptiei (art. 220 alin.
3 din Legea societatilor comerciale).
In situatia in care subscriu toti asociatii existenti, in limita dreptului de preferinta al
fiecaruia si la acelasi pret, valoarea societatii nu mai prezinta nici o importanta din punct
de vedere al structurii actionariatului rezultata in urma subscriptiei, deoarece participarea
asociatilor, exprimata sub forma procentuala (cota-parte), ramane aceeasi in urma
subscriptiei. In acest caz, deoarece valoarea de emisiune a titlurilor de participare este
lipsita de importanta, titlurile ar putea fi emise si fara prima de emisiune.
25.5.

Majorarea capitalului social din surse externe (noi aporturi)

128

De exemplu, o datorie a carei stingere prin conversie in actiuni este mai profitabila decat plata ei
Practic, prima de emisiune apare doar la majorare, insa nimic nu impiedica partile sa stabileasca o astfel
de prima si la constituire
130
Egalizarea drepturilor asociatilor noi cu cele ale asociatilor vechi
129

Page 52

Prin surse externe intelegem, in prezenta sectiune, noi aporturi ale asociatilor existenti
sau ale unor terti131. Finantarea prin majorarea capitalului social este alternativa finantarii
prin credit a unei societati 132. De asemenea, exista si situatia majorarii capitalului social
ca urmare a fuziunii.
25.5.1. Majorarea prin aporturi in numerar
In plus fata de cele spuse de spre aporturile in numerar la constituirea societatii (supra nr.
31.2), adaugam ca hotararea adunarii generale a asociatilor de majorare va trebui sa
stabileasca in acest caz, in principal, numarul de actiuni/parti sociale emise, valoarea de
emisiune si termenul de exercitare a dreptului de preferinta. Valoarea de emisiune a
actiunilor/partilor sociale poate fi egala cu valoarea nominala sau mai mare (cu prima de
emisiune), o valoare mai mica fiind interzisa de lege in mod expres (art. 92 alin. 1 din
Legea societatilor comerciale). Stabilind o prima de emisiune, sumele pe care societatea
le are de primit ca urmare a subscrieri actiunilor/partilor sociale se vor inregistra diferit in
contabilitatea societatii si anume (i) valoarea nominala, calculata pentru toate
actiunile/partile sociale subscrise, se va inregistra in contul de capital social iar (ii) prima
de emisiune se va inregistra in contul de prime de emisiune si de aport.
25.5.2. Majorarea prin aporturi in natura
In plus fata de cele spuse despre aporturile in natura la constituirea capitalului social
(supra nr. 31.3), mai precizam ca stabilirea unei prime de emisiune este perfect posibila si
la aporturile in natura. Desi Legea societatilor comerciale nu precizeaza, din punct de
vedere contabil, in cazul aportului in numerar, acestea se numesc prime de emisiune,
iar in cazul aportului in natura, se numesc prime de aport, intre ele neexistand nici o
diferenta133. Deoarece ceea ce se aduce aport este valoare lui si nu bunul insusi, valoare
care, spre deosebire de bunul in materialitatea sa, este divizibila, aceasta se regaseste in
doua conturi contabile diferite, cel de capital social si cel de prime de emisiune. De altfel,
Legea contabilitatii nu distinge, in ceea ce priveste primele in functie de felul aporturilor.
23.5.3. Majorarea prin aporturi in creante

131

Majorarea prin noi aporturi este considerata o sursa de finantare exterioara, noi fonduri sau bunuri
intrand in patrimoniul societatii, marind activele si revigorand forta sa economica
132
S-a mai spus ca finantarea prin majorare de capital este mai ieftina fata de cea prin credit, opinie pe care
nu o impartasim. Fara a intra in detalii, mentionam doar ca, atata vreme cat riscurile asociatilor de
recuperare a investitiei realizate sub forma de participare la capitalul social sunt mai mari decat cele ale
creditorilor sociali, cei dintai fiind ultimii care realizeaza recuperarea, e normal ca si costurile finantarii
prin participare la capitalul social sa fie mai mari decat cele ale finantarii prin credit
133
Desi Legea societatilor comerciale foloseste doar termenul de prime de emisiune (art. 220 alin. 3),
pentru identitate de ratiuni si, prin prisma Legii contabilitatii, primele de aport au acelasi regim juridic ca si
primele de emisiune Pentru a folosi limbajul Legii societatilor comerciale, prin prime de emisiune vom
intelege si primele de aport

Page 53

Acest tip de aporturi este interzis in mod expres in cazul majorarii capitalului social,
conform art. 215 alin. 2 din Legea societatilor comerciale. Nu intelegem motivul
interdictiei, in conditiile in care acestea sunt permise la constituirea societatii (mai putin
atunci cazul cand are loc prin subscriptie publica). De altfel, ratiunile pentru a fi admis
acest tip de aport sunt cu atat mai mari la majorarea capitalului decat la constituirea lui,
atata timp cat societatea are la constituire mai mare nevoie de numerar (si/sau bunuri in
natura) decat de creante134. Consideram asadar ca majorarea de capital ar trebuie sa poata
fi efectuata si prin aporturi in creante, atata timp cat societatea poate, la fel de bine, sa
dobandeasca liber astfel de creante prin cumparare, in conditiile art. 1566 si urm. C. Civ.
25.6.

Majorarea capitalului social din surse interne

Legea societatilor comerciale prevede posibilitatea majorarii capitalului social si din alte
surse decat noi aporturi, si anume: (i) beneficiile, (ii) primele de emisiune, rezervele, cu
exceptia celor legale si a celor rezultate din reevaluarea patrimoniului 135 si (iii) creantele
asupra societatii; toate acestea le-am denumit, in mod colectiv, surse interne136.
25.6.1. Majorarea prin incorporarea rezervelor
Rezervele la care ne referim in prezenta sectiune sunt cele constituite prin prelevarea unei
cote din profitul unui exercitiu financiar si cele rezultate din reevaluare activelor. Legea
societatilor comerciale prevede in mod generic la art. 210 alin. 2 posibilitatea majorarii
capitalului social cu rezervele societatii. Interzicand majorarea capitalului cu rezervele
legale si a celor rezultate din reevaluarea patrimoniului, ramane ca societatea sa poata sa
incorporeze doar rezervele constituite pe seama profitului.

23.6.1.1. Rezervele constituite prin prelevare din profit

Pe parcursul unui exercitiu financiar, societatea preleveaza anumite sume din profitul
anual, sume care se inregistreaza in bilantul contabil aferent respectivului exercitiu sub
forma rezervelor. Aceste rezerve sunt de doua feluri: legale (obligatorii) si statutare
(facultative). Rezervele legale sunt acele rezerve care trebuiesc prelevate in mod
obligatoriu si in cuantumul prevazut de lege (orice clauza contrara fiind nula). Conform
134

Este drept ca, in faza de constituire, aporturile in creante, acolo unde sunt admise, trebuie insotite
obligatoriu de aporturi in numerar si, facultativ, de aporturi in natura
135
Interdictia majorarii capitalului social cu rezervele rezultate din reevaluarea patrimoniului a fost
introdusa in Legea societatilor comerciale (art. 210 alin. 3) prin Legea nr. 161/2003, Titlul II.
136
Considerate si surse de autofinantare, fara a fi insa veritabile finantari, precum sursele externe. Tocmai
datorita inexistentei finantarii, credem ca sintagma surse de autofinantare nu este cea mai potrivita, cel
putin pentru prime societatii si creantele asupra acesteia (in ceea ce priveste beneficiile, odata ce acestea nu
au fost distribuite sub forma de dividende, deja suntem in prezenta unei autofinantari sub forma profitului
reportat, atata timp cat acesta este reinvestit). Aceasta deoarece, desi prin autofinantare se intelege
finantarea investitiilor (dobandirea de active fixe), autofinantarea se opreste in acest punct. Mai departe,
majorarea capitalului social din sursele aratate nu mai reprezinta o autofinantare, motivele pentru care este
facuta fiind o reorganizare interna a bilantului

Page 54

art. 183 din Legea societatilor comerciale, societatea preia cel putin 5% din profit pentru
formarea fondului de rezerva pana cand acesta ajunge sa reprezinte minimum a cincea
parte din capitalul social. In afara rezervelor legale, asociatii mai pot hotari prelevarea din
profit a unui procent suplimentar pentru constituirea de rezerve facultative.
Rezervele legale se evidentiaza contabil distinct de cele facultative (in conturi diferite dar
avand aceeasi natura). Scopul constituirii rezervelor legale si facultative este acela de a
mari capitalurile proprii in vederea compensarii pierderilor pe care societatea le-ar putea
suferi in anii urmatori constituirii acestor rezerve. Rezervele facultative constituie prin
prelevare din profit pot fi folosite atat la majorarea capitalului social, cat si la
reconstituirea acestuia in cazul in care capitalurile proprii (activele nete) se diminueaza
corespunzator pierderilor137.
Atat in situatia completarii, cat si al majorarii, operatiunea presupune o trecere a
valorilor din contul contabil de rezerve in contul contabil de capital social, deci o
operatiune scriptica138. In cazul majorarii capitalului social prin emisiune de noi titluri,
acestea se repartizeaza cu titlu gratuit tuturor asociatilor, proportional cu participarea
acestora la capitalul social al societatii de la data operatiunii de majorare.
25.6.1.2. Rezervele rezultate din reevaluare
Independent de rezervele constituite prin prelevare din profit, alte rezerve pot fi
constituite si prin inregistrarea de diferente favorabile rezultate din reevaluarea
patrimoniului social. Prin diferente favorabile se intelege, conform punctului 37 din
Regulamentul legii contabilitatii, diferenta dintre valoarea actuala (mai mare) si valoarea
inregistrata in contabilitate a elementelor de activ (mai mica) supuse reevaluarii in
conditiile legii. Aceasta inseamna ca un bun (activ) al societatii intrat in patrimoniul
acesteia, indiferent de modalitatea dobandirii, poate sa creasca in timp ca valoare, din
diferite motive139. Societatea poate sa procedeze la reevaluarea patrimoniului (activelor),
respectiv diferenta in plus dintre cele doua valori: valoarea la care a fost inregistrat la
momentul dobandirii (valoarea de intrare) si valoarea actuala. Conform punctului 21 din
Regulamentul legii contabilitatii, reevaluarea se face doar in cazul in care exista
reglementari legale speciale in acest sens140. Desi pot fi incluse in rezerve, diferentele
pozitive rezultate din reevaluarea patrimoniului nu pot fi folosite pentru majorarea
capitalului social (art. 210 alin. 3 din Legea societatilor comerciale ).
In urma reevaluarii, valoarea activului supus acestei proceduri creste. Pentru a mentine
echilibrul intre active si pasive (care trebuie sa fie egale), diferenta rezultata in plus se
137

Folosirea lor in acest scop nu este obligatorie, asociatii putand, teoretic, sa reface nivelul initial al
capitalurilor proprii prin noi aporturi
138
Din punct de vedere contabil are loc o debitare a contului de rezerve insotita de o creditare a contului de
capital social, ambele fiind conturi de pasiv
139
Inflatia fiind primul motiv (desi aceasta nu este o crestere reala, ca efect al cererii si ofertei)
140
Anterior modificarii Legii societatilor comerciale prin Legea nr. 161/2003, majorarea cu rezervele
rezultate din reevaluare era optionala pentru societate. Consideram ca ar trebui sa se revina la aceasta, atata
timp cat majorarea ramane optionala si nu obligatorie

Page 55

inscrie in pasiv, mai exact in partea de capitaluri proprii a bilantului, deoarece aceasta
crestere profita asociatilor. De exemplu, reevaluarea unei cladiri (cont de activ 212
constructii) ce duce la cresterea valorii acesteia de la 100.000 la 120.000 lei inseamna
debitarea contului respectiv cu 20.000 lei. In continuare, se crediteaza contul 105 (cont de
pasiv rezerve din reevaluare) cu aceeasi diferenta de 20.000 lei.
Rolul reevaluarii periodice (nu si al majorarii capitalului social cu diferentele rezultate,
majorare care, in prezent, nu este permisa 141) este acela de a actualiza valorile activelor
din patrimoniu, pentru o cat mai corecta si reala reflectare a capitalurilor proprii ale
societatii. In conditiile in care stabilirea valorii societatii pe baze economice si nu
contabile nu este inca aplicata cu valoare de principiu142, singura oglinda a societatii
ramane bilantul, care trebuie deci sa se prezinte cat mai bine pentru ca societatea sa poata
avea acces la credite.

26.6.2. Majorarea prin incorporarea beneficiilor

Beneficiul (profitul) reprezinta rezultatul pozitiv obtinut de o societate comerciala la
sfarsitul unui exercitiu financiar, ca diferenta intre venituri si cheltuieli. Inainte de plata
impozitului legal, profitul este brut, iar dupa este net. Ulterior prelevarii cotelor pentru
constituirea si mentinerea rezervelor, adunarea generala a asociatilor poate hotari direct
majorarea capitalului cu excedentul respectiv, in locul distribuirii acestuia catre asociati
sub forma de dividende. Asadar, beneficiul inregistrat in bilantul contabil, fie aferent
ultimului exercitiu financiar143, fie reportat de pe anii anteriori144 si evidentiat in conturile
contabile aferente, va fi trecut in contul de capital social al societatii printr-o operatiune
scriptica145. Deci, in locul dividendelor, asociatii primesc noi actiuni emise de societate,
procedeu cunoscut si sub denumirea de plata a dividendelor sub forma de actiuni. In urma
majorarii cu beneficiile, fie direct, fie ulterior trecerii acestora prin rezerve, participarea
asociatilor la capitalul social ramane nemodificata. Din punct de vedere fiscal,
operatiunea este impozabila, fiind asimilata cu distribuirea de dividende. Legea
societatilor comerciale mentioneaza majorarea prin incorporarea beneficiilor la art. 210
alin. 2.
23.6.3. Majorarea prin incorporarea primelor legate de capital
Primele legate de capital sunt de mai multe tipuri, respectiv primele de emisiune, primele
de aport, primele de fuziune si primele de divizare 146 iar toate reprezinta diferenta (in
141

Conform art. 210 alin. 3 teza finala din Legea societatilor comerciale
Cel putin de catre bancile comerciale, ca principali finantatori
143
Inscris in contul analitic de profit si pierdere (121)
144
Inscris in contul analitic rezultat reportat (117)
145
Din punct de vedere contabil are loc o debitare a contului (conturilor) de plecare insotita de o creditare a
contului de capital social, ambele fiind conturi de pasiv
146
Primele de fuziune si de divizare (prevazute la art. 241 lit. f din Legea societatilor comerciale) reprezinta
echivalentul primei de emisiune in cazul majorarii, respectiv constituirii capitalului social ca urmare a
fuziunii ori divizarii
142

Page 56

plus) dintre valoarea nominala a actiunilor emise si pretul la care acestea au fost
subscrise147 (ori primite de asociati in urma fuziunii sau divizarii). La momentul emisiunii
(ori primirii) titlurilor de participare, valoarea lor nominala se va inregistra in contul
contabil de capital social iar primele legate de capital aferente se vor inregistra distinct de
acesta, si anume in contul contabil de prime alocat in functie de tipul (izvorul) primei.
Desi Legea societatilor comerciale nu precizeaza expres, pentru identitate de ratiuni,
dispozitiile referitoare la primele de emisiune sunt aplicabile si celorlalte tipuri de prime.
Aceasta deoarece fuziunea si divizarea au ca efect majorarea, respectiv constituirea
capitalului social, care majorare, respectiv constituire poate contine si o prima. Legea
societatilor comerciale mentioneaza majorarea prin incorporarea beneficiilor la art. 210
alin. 2.
Conform Normelor registrului comertului, in vederea inregistrarii mentiunii de majorare
prin incorporarea primelor legate de capital, societatea trebuie sa depuna la registrul
comertului situatiile financiare si balanta insotitoare (art. 138)148.
Majorarea capitalului social cu valoarea primelor are loc prin trecerea acestora din
contul contabil aferent (in functie de tipul primei) in contul contabil de capital social,
printr-o operatiune scriptica149. In urma operatiunii se emit noi actiuni, acestea fiind
repartizate cu titlu gratuit tuturor asociatilor, proportional cu participarea acestora la
capitalul social al societatii de la data operatiunii de majorare.

147

Desi Legea societatilor comerciale mentioneaza primele legate de capital la art. 210 care reglementeaza
majorarea de capital si la art. 241 lit. f care reglementeaza fuziunea si divizarea, nimic nu impiedica
existenta primei de emisiune si la constituirea capitalului social (in plus, capitalul social al persoanelor
juridice noi rezultate in urma divizarii unei societati comerciale se constituie ca urmare a respectivei
divizari, iar art. 241 lit. f mentioneaza posibilitatea constituirii capitalului cu prima de divizare)
148
Depunerea situatiilor financiare este obligatorie pentru toate formele de majorare de capital prin
reorganizarea bilantului, cu exceptia conversiei creantelor
149
Din punct de vedere contabil are loc o debitare a contului (conturilor) de plecare insotita de o creditare a
contului de capital social, in acest caz ambele fiind conturi de pasiv

Page 57

25.6.4. Majorarea prin compensarea (conversia) creantelor

Compensarea de creante este o cale de majorare a capitalului social prin care societatea
hotaraste ca, in loc de a-si plati o datorie catre un creditor al sau, indiferent de izvorul
respectivei datorii (act sau fapt juridic), sa ofere acestuia in compensare actiuni/parti
sociale nou emise. Compensarea de creante apare in practica, precum si in unele acte
normative150, sub denumirea de conversie. Legea societatilor comerciale mentioneaza
majorarea prin incorporarea beneficiilor la art. 210 alin. 2.
Din punctul de vedere al ambelor parti, adica al societatii si al creditorului, compensarea
de creante nu este decat o aplicare a compensatiei din dreptul comun, respectiv stingerea
unor datorii reciproce existand simultan, datorii ce au ca izvor acte sau fapte juridice preexistente (inclusiv obligatiuni). Care sunt asadar cele doua datorii? Pe de-o parte, este
datoria societatii fata de creditor, cu conditia ca aceasta sa fie certa si exigibila (Legea
societatilor comerciale nu mai pune conditia lichiditatii creantei, adica un cuantum precis
determinat151). Pe de cealalta parte, subscrierea de noi titluri de participare de catre
creditor da nastere la o datorie a acestuia din urma fata de societate, constand in plata
titlurilor subscrise. Ne aflam deci in prezenta a doua datorii certe (nefiind contestate),
exigibile152 (prima, conform actului sau faptului din care a izvorat, iar a doua, de la data
subscriptiei) si chiar si lichide (avand un cuantum precis determinat), care se sting astfel
reciproc, fiind intrunite conditiile compensatiei.
Majorarea prin conversia creantelor in actiuni o consideram o modalitate hibrida din
punct de vedere al surselor, externe si interne: astfel, pe de-o parte, operatiunea presupune
o crestere a capitalurilor proprii (intocmai ca si majorarea prin noi aporturi 153) si o
reducere a datoriilor iar pe de cealalta parte, operatiunea nu presupune o finantare a
societatii, ci doar o rearanjare a elementelor de pasiv. Astfel, la fel ca in cazul incorporarii
de elemente de capitaluri proprii (profit, prime si rezerve), operatiunea are loc tot scriptic,
contabil, prin trecerea contravalorii actiunilor, la valoarea de emisiune, din contul
contabil de pasiv (datorii catre terti154) in care au fost inregistrate initial, in contul de
capital social si, eventual de prime legate de capital, daca subscriptia, ca latura a
compensarii, a fost facuta cu prima.

150

OUG nr. 10/1997 privind diminuarea blocajului financiar, publicata in M.Of. nr. 71/22.04.1997, aprobata
si modificata prin legea nr. 15/1997, publicata in M.Of. nr. 172/28.06.1997 si in prezent abrogata prin
Legea nr. 469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei financiare, publicata in M.Of. nr.
529/19.07.2002
151
Desi aceasta conditie este implicita
152
Prin ajungere la termen (art. 1012 alin. 2 C. Civ.), prin renuntarea la termen de catre cel sau cei in
favoarea caruia curge termenul sau prin decaderea din termen (art. 1418 C. Civ.)
153
Actiunile nou emise se emit asadar catre subscriitor/subscriitori (cand sunt mai multi), adica fostul/fostii
creditori
154
In functie de izvorul datoriei, conturile au denumiri si numere diferite in cadrul Planului de conturi
general (exp. imprumuturi si datorii asimilate conturile din grupa 16 sau furnizori cont 401)

Page 58

26.

Reducerea capitalului social

Reducerea capitalului social este modalitatea in care asociatii isi reduc particparea fie
procentual, fie numeric. Procentual, reducerea de capital social desemneaza operatiunea
de reducere a capitalului social in care unui asociat i se anuleaza titlurile de participare,
astfel incat, dupa aceasta anulare, ajunge fie sa detina un procent de capital social mai
mic (raportat la capitalul social total), fie isi pierde chiar calitatea de asociat, in cazul
anularii tuturor titlurilor sale. Numeric, reducerea de capital social desemneaza
operatiunea in care tuturor asociatilor fie (i) li se anuleaza un numar de titluri de
participare la capitalul social, proportional cu aceasta participare, fie (ii) se reduce
valoarea nominala a tuturor titlurilor de participare, astfel ca, in ambele situatii, in urma
operatiunii, desi capitalul social se reduce ca valoare, participarea asociatilor la capitalul
social ramane aceeasi ca inainte de reducere. Cand reducerea se face prin anularea
titlurilor, aceasta presupune o rascumparare a propriilor titluri de catre societatea
emitenta155.
Motivele reducerii capitalului social sunt urmatoarele, conform art. 207 din Legea
societatilor comerciale: (i) scutirea de varsaminte a actionarilor (asociatii trebuind sa
plateasca integral partile sociale subscrise), (ii) restituirea catre asociati a unei cote-parti
din aporturile sociale156, (iii) pierderi, daca acestea scad sa reduca valoarea activelor nete
(cand ajung sub valoarea inregistrata a capitalului social, reducerea este obligatorie,
urmata de completare sau lichidare, in cazul cand reducerea duce capitalul social sub
minimul legal), (iv) retragerea unui asociat, in cazurile prevazute de lege si (v)
excluderea unui asociat (doar in societatea cu raspundere limitata), in cazurile prevazute
de lege157.
Reducerea capitalului social, indiferent de motive, se dispune numai de catre adunarea
generala a asociatilor, cu exceptia unor cazuri de retragere sau excludere.
Deoarece, prin reducerea capitalului social este afectat gajul general societar, acestia se
pot opune operatiunii. Dreptul de a face opozitie in instanta se poate exercita in termen de
doua luni de la publicarea, in monitorul oficial, a hotatarii adunarii generale a asociatilor
privind reducerea. Pana la expirarea acestui termen, efectele reducerii capitalului sunt
suspendate.
27.

Fuziunea si divizarea societatilor comerciale

Fuziunea si divizarea sunt cele doua forme de reorganizare voluntara a unei societati
comerciale. Acestea sunt reglementate de art. 238 si urm. din Legea societatilor
comerciale

155

Teoretic, procedura de rascumparare a propriilor titluri este regmenentata doar pentru societatea pe
actiuni (art. 103 si urm. din Legea societatilor comerciale)
156
Prevedere neaplicabila in societatile de capitaluri
157
Vezi infra nr. 29

Page 59

Fuziunea este operatiunea prin care doua sau mai multe societati comerciale se reunesc
intr-una singura. Reunirea se face (i) prin absorbirea unei/unor societati de catre o alta
societate sau (ii) prin contopirea a doua sau mai multe societati pentru a alcatui o
societate noua.
Divizarea se face prin impartirea intregului patrimoniu al unei societati, care isi inceteaza
existenta, intre doua sau mai multe societati existente sau care i-au astfel fiinta. Divizarea
poate avea loc (i) prin impartirea patrimoniului societatii divizate intre doua sau mai
multe societati existente sau (ii) prin impartirea patrimoniului societatii divizate intre
doua sau mai multe societati care i-au astfel fiinta.
Parti ale unei operatiuni de fuziune/divizare pot fi societati de forme diferite si de tipuri
diferite, forma societatii/societatilor rezultate in urma operatiunii fiind la latitudinea
societatilor implicate158 In toate cazurile, vointa societatilor cu privire la operatiune este
vointa asociatilor fiecareia dintre acestea, luata in cadrul formal al adunarii generale.
Efectele fuziunii/divizarii sunt urmatoarele:
- dizolvarea, fara lichidare, a societatii care isi inceteaza existenta si transmiterea
universala sau cu titlu universal a patrimoniului sau catre societatea sau societatile
beneficiare (existente sau care iau fiinta);
- in schimbul titlurilor de participare pe care le aveau la societatile care isi inceteaza
existenta (se divolva) primesc titluri in societatea care beneficiaza de pe urma
transmiterii patrimoniului (sau a unei parti din acesta) societatii dizolvate;
- societatea care preia patrimoniul (sau parte din acesta) a unei societati dizolvate preia
si drepturi si obligatii (sau parte din acestea) ce au apartinut societatii dizolvate.
28.

Dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale

Dizolvarea si lichidarea societatii comerciale este operatiunea in urma careia o societate

comerciala isi inceteaza existenta, ca persoana juridica, din diverse motive, legate sau nu
de vointa asociatilor. Cand este urmare a vointei asociatilor, dizolvarea si lichidarea se
numeste voluntara. Cand aceasta se produce ca urmare a cererii creditorilor (sau chiar a
debitorului insusi) se numeste insolventa159 (faliment, lichidare judiciara). Procedura
dizolvarii (inclusiv fuziune/divizare) si lichidarii voluntare este reglementata de Legea
societatilor comerciale; procedura falimentului este reglementata de Legea insolventei.
Dizolvarea si lichidarea sunt cele doua faze succesive ale incetarii existentei societatii.
Prima faza, dizolvarea, cuprinde operatii care declanseaza si pregatesc aceasta incetare.
Lichidarea cuprinde operatiile de vanzare a tuturor activelor societatii si sumele obtinute
se impart asociatilor, dupa ce in prealabil au fost platiti toti creditorii sociali; societatea
comerciala isi pastreaza personalitatea juridica pana la ultimul act de lichidare.
158

In cazul in care difera tipul societatii, respectiv partile sunt o societate pe actiuni listata si una de tip
inchis, societatea rezultata in urma fuziunii, respectiv societatile rezultate in urma divizarii, pot societati
listate, daca indeplinesc criteriile pentru a fi considerate astfel de societati
159
Reprezinta imposibilitatea debitorului de a-si plati datoriile scadente cu sumele de bani disponibile

Page 60

Lichidarea societatii se face, in principiu 160, de catre persoane specializate, membre ale
unui corp profesional, denumiti practicieni in lichidare (lichidatori). Acestia raspund,
pentru operatiunile de lichidare, intocmai ca si administratorii, respectiv membrii
directoratului. Dizolvarea voluntara este reglementata de art. 227 si urm. din Legea
societatilor comerciale.
29.

Retragerea si excluderea asociatilor

In cazul societatii cu raspundere limitata, asociatul se poate retrage (art. 226 din Legea
societatilor comerciale): (i) in situatiile prevazute de actul constitutiv, (ii) cu acordul
tuturor celorlalti asociati sau (iii) pentru motive temeinice 161, in baza unei hotarari
judecatoresti. Asadar, daca primele doua cazuri de retragere se fac amiabil, cea de-a treia
presupune cenzurarea de catre instanta a motivelor de retragere.
Excluderea asociatului din societatea cu raspundere limitata intervine in urmatoarele
cazuri (art. 222 din Legea societatilor comerciale 162): (i) atunci cand asociatul nu aduce
aportul la care s-a obligat163 si (ii) atunci cand asociatul-administrator savarseste, cu
intentie, acte care cauzeaza societatii prejudicii, in beneficiul sau sau al altora.
Conform art. 134 din Legea societatilor comerciale, in cazul societatii pe actiuni,
actionarul se poate retrage doar in cazul in care acesta nu este de acord cu hotararea
adunarii generale de: (i) schimbare a obiectului principal de activitate, (ii) mutarea
sediului societatii in strainatate, (iii) schimbare a formei societatii sau (iv) fuziunea ori
divizarea societatii164. In toate situatiile, actiunile actionarului retras sunt dobandite chiar
de catre societate, acestea avand regimul prevazut de art. 103 si urm. din Legea
societatilor comerciale). Retragerea actionarului dintr-o societate pe actiuni este o
exceptie de la regula ca acesta poate sa renunte la calitatea de actionar prin cesiunea
actiunilor.
La societatile admise la tranzactionare pe o piata organizata, Legea pietei de capital mai
prevede o procedura speciala de retragere, cand exista un actionar detinand aproape
intreg capitalul social si actionari cu detineri intre 5% si 10% din capitalul social; in acest
caz, actionarii minoritari au atat dreptul, dar pot fi si obligati sa-si vanda toate actiunile

160

In societatile de persoane si mixte, lichidarea unei societati dizolvate voluntar se poate face de catre
asociati, prin intelegere cu creditorii
161
Precum neintelegeri grave intre asociati, care fac imposibila sau ingreuneaza semnificativ functionarea
societatii
162
Acest articol contine si alte cazuri de excludere, aplicabile insa societatilor cu raspundere nelimitata
163
Avand in vedere ca plata partilor sociale trebuie facuta integral la momentul subscriptiei, situatia in speta
se refera la aporturile in natura nepredate societatii
164
Acest din urma motiv este circumstantiat in Legea pietei de capital (art. 242), in sensul ca actionarii se
pot retrage daca nu sunt de acord cu hotararile adunarii generale cu privire la fuziuni si divizari, daca
acestea implica alocarea de actiuni ce nu sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata

Page 61

actionarului majoritar, la un pret echitabil 165. Desi art. 206 defineste acest caz de
"retragere", suntem de fapt in fata unei situatii de cumparare sau vanzare fortata.
In societatea pe actiuni, actionarul nu poate fi exclus pentru nici un motiv, insa efectele
anularii actiunilor pentru neplata produce aceleasi efecte ca si in cazul excluderii
asociatului din societatea cu raspundere limitata.
In toate cazurile, societatea isi reduce capitalul social proportional cu partile sociale,
respectiv actiunile anulate ce au apartinut asociatului retras sau exclus, respectiv
actionarului retras ori caruia i s-a aplicat sanctiunea anularii. Acesta din urma are dreptul
la o suma de bani reprezentand contravaloarea partilor sociale, respectiv actiunilor
anulate166, calculata fie prin acordul partilor, in societatea de persoane, fie prin expertixa,
in cea de capitaluri.

165

Desi aceasta procedura de retragere duce la pierderea calitatii de actionar in cele doua situatii, actiunile
actionarului respectiv nu sunt dobandite chiar de catre societate, precum in situatiile reglementate de Legea
societatilor comerciale
166
Proportional cu partea de varsamant efectuata, in cazul anularii actiunilor pentru neplata

Page 62

Functionarea societatilor comerciale

30.

Consideratii introductive

Prin functionarea societatii intelegem hotararile pe care societatea le ia, la nivelul

organelor interne de decizie, cu privire la actele pe care urmeaza sa le incheie, in calitate
de subiect de drept distinct de asociatii sai, precum si raporturile dintre asociati, ori intre
acestia, pe de-o parte, si societate, pe de alta parte167.
Daca, in ceea ce priveste capitalul social, aporturile, subscriptia si varsamantul etc.
regulile aplicabile celor doua forme societare sunt, cu mici exceptii168, aceleasi, in cazul
functionarii societatii sunt destul de diferite la cele doua forme societare studiate:
societatea pe actiuni si societatea cu raspundere limitata.
31.

Drepturile conferite de tilurile de participare

Titlurile de participare confera detinatorului (asociatului) atat drepturi patrimoniale, cat si

nepatrimoniale. Drepturile patrimoniale incorporate de titluri, conform Legii societatilor
comerciale, sunt: dreptul la dividende, dreptul la partea ramasa dupa lichidarea activelor
societatii si dreptul de preferinta. Pe langa acestea, alte drepturi pot rezulta din actul
constitutiv sau intelegerea partilor169. Drepturile neptrimoniale incorporate de actiuni,
conform aceleiasi Legi a societatilor comerciale, sunt: dreptul de a participa la sedintele
adunarii generale a asociatilor, dreptul de a convoca, in anumite conditii, adunarea
generala a asociatilor, dreptul de vot si dreptul la informare si cel de control170.
Dividendul reprezinta creanta asociatului asupra societatii in care detine titluri de
participare, exprimata ca si cota-parte din profitul respectivei societati. Profitul distribuit
poate fi aferent exercitiului financiar incheiat sau reportat de la exercitii financiare
anterioare (ramase nedistribuite ori nerepartizate pentru alte destinatii). Distribuirea se
decide de catre adunarea generala (ordinara, in cazul societatii pe actiuni) si se face in
proportional cu participarea asociatilor la capitalul social, daca actul constitutiv nu
prevede alte cote (art. 57 alin. 2 din Legea societatilor comerciale). In toate cazurile, este
nula clauza prin care un asociat primeste dividende in lipsa profitului sau isi asuma toate
dividendele, aceasta clauza fiind denumita clauza leonina171.
Partea ramasa in urma lichidarii reprezinta creanta asociatului asupra societatii dizolvate
in temeiul caruia acesta poate participa la distribuirea sumelor obtinute in urma lichidarii
167

In ceea ce priveste modificarile capitalului social intervenite pe parcursul existentei societatii, acestea au
fost tratate anterior (vezi supra nr. 25, respectiv 26)
168
Precum cele aplicabile societatilor pe actiuni public detinute
169
Cum ar fi dreptul de preferinta la cesiunea de actiuni sau dreptul de a participa la o vanzare de actiuni
170
Dreptul de a fi ales in organele de conducere ale societatii nu il consideram a fi un drept derivand din
titluri, atata vreme cat orice persoana, fizica sau chiar juridica, poate fi aleasa intr-un astfel de organ (in
cazul societatilor listate, existenta si a unor membri independenti este chiar obligatorie)
171
De la partea leului, din fabula cu impartirea prazii intre animale

Page 63

activul social, dupa plata creditorilor sociali. Partea ramasa in urma lichidarii se distribuie
asociatilor proportional cu participarea acestora la capitalul social, daca actul constitutiv
nu prevede alte cote. Este nula stipulatia ca un asociat va beneficia de intregul activ
ramas, respectiv ca altul nu va beneficia de nimic, aceasta fiind considerata tot o clauza
leonina.
Dreptul de vot este dreptul nepatrimonial in temeiul caruia un asociat isi exprima pozitia
pentru sau impotriva unei probleme supuse dezbaterii, in cadrul unei sedinte a
adunarii generale a asociatilor172. Rezultatul votului este majoritar pentru sau majoritar
impotriva problemei supuse votului si poate fi exprimat personal sau prin reprezentare
(mandat).
Dreptul la informare si dreptul de control sunt drepturi ale asociatului (in principiu,
actionarului minoritar, acolo unde exista un actionar majoritar 173) de a fi informat asupra
activitatii societatii, inclusiv asupra hotararilor ce o privesc, asupra administrarii acesteia
si a rezultatelor economice obtinute. Dreptul la informare si control poate fi exercitat in
cadrul adunarii generale, dar si individual.
32.

Organele societatii

Fiind persoana juridica, unul din elementele definitorii ale personalitatii juridice a unei
societati este existenta organelor sale decizionale. Aceasta deoarece, spre deosebire de
persoana fizica, persoana juridica este o fictiune a legii si, neavand o existenta materiala,
rolul vointei societare este inlocuita de vointa persoanelor fizice ce alcatuiesc organele
sale.
Organele societatii sunt de patru feluri:
- organul deliberativ, reprezentat de adunarea generala a asociatilor;
- organul de supraveghere, reprezentat de membrii consiliului de administratie ai
societatii pe actiuni de dimensiuni mari organizata in sistem unitar, respectiv de
membrii consiliului de supraveghere, in cazul societatii pe actiuni organizata in
sistem dualist;
- organul executiv (managerial), reprezentat de directorii societatii, in cazul societatii
pe actiuni de dimensiuni mari organizata in sistem unitar, respectiv de directorat, in
cazul societatii pe actiuni organizata in sistem dualist;
- organul de control, reprezentat de cenzorii, respectiv auditorii societatii, dupa caz.
In cazul societatii de mici dimensiuni, inclusiv societatea pe actiuni, organul de
supraveghere si organul executiv sunt comasate sub forma organului de conducere si
administratie format din administratori (fie intr-un consiliu, cand sunt mai multi, fie un
administrator unic).

172

Cu exceptia cazurilor de conflict de interese, abtinerile echivaleaza cu votul impotriva

Prin consacrarea legislativa a acestui drept s-a urmarit restrangerea posibilitatii actionarului majoritar sa
abuzeze de pozitia sa in societate, in detrimentul actionarilor minoritari
173

Page 64

32.1.

Adunarea generala

Adunarea generala este organul format din totalitatea persoanelor fizice sau juridice
care au calitatea de asociat intr-o societate comerciala. In functie de forma juridica a
societatii, adunarea generala poarta denumiri specifice; in speta, in cazul societatii pe
actiuni, aceasta se numeste adunare generala a actionarilor (actionarii fiind asociatii
societatii pe actiuni). In cazul societatii cu raspundere limitata cu asociat unic, asociatul
respectiv indeplineste rolul adunarii generale a asociatilor174.
NOTA:
In acest curs, prin adunare generala a asociatilor vom intelege atat adunarea generala a asociatilor unei
societati cu raspundere limitata, dar si adunarea generala a actionarilor unei societati pe actiuni, daca in
context nu se prevede altfel in mod expres.

Adunarea generala a asociatilor este forul deliberativ al unei societati comerciale si

reprezinta vointa sa suprema. Peste aceasta vointa nu poate sa treaca nici unul din
celelalte organe ale societatii, acestea din urma subordonandu-se toate adunarii generale
sau raportandu-i acesteia.
32.1.1. Felurile adunarii generale
In functie de atributiile ce cad in competenta adunarii generale, aceasta este de doua
feluri: (i) ordinara si (ii) extraordinara.
NOTA:
Aceasta deosebire este specifica numai societatii pe actiuni; de aceea, cand vom folosi termenii adunare
generala ordinara sau adunare generala extraordinara, ne vom referi exclusiv la adunarea generala a
actionarilor.

Intre cele doua feluri de adunari nu exista subordonare sau, altfel spus, nu se poate spune
ca hotararile ce cad in competenta uneia sunt mai importante decat cele care cad in
competenta celeilalte. Diferenta dintre ele este data de faptul ca, asa cum sugereaza si
denumirile diferite ce le poarta, adunarea generala ordinara delibereaza asupra
problemelor repetitive si care apar in viata societatii cel putin o data pe an, spre deosebire
de adunarea generala extraordinara care delibereaza asupra unor probleme care apar in
mod deosebit, daca apar. Adunarea generala extraordinara nu poate lua hotarari ce tin de
adunarea ordinara sau invers, orice derogare statutara de la aceasta regula constand in
transferul de atributii de la o adunare la cealalta (pentru a beneficia de conditiile diferite
de cvorum si majoritate cu care se adopta hotararile in cadrul celor doua feluri de
adunari) fiind nula175.

174

Societatea unipersonala poate fi vazuta si ca o forma de evolutie a activitatii profesionistului-persoana

fizica catre o activitate protejata de raspunderea limitata (Camelia Stoica, Silvia Cristea op. cit., p. 98)
175
notiunile de cvorum si majoritate sunt definite in cadrul sectiunii nr. 31.3

Page 65

32.1.2. Competenta adunarii generale

Sunt de competenta adunarii generale ordinare a actionarilor, conform art. 111 alin. 2 din
Legea societatilor comerciale, urmatoarele hotarari:
- discutarea, aprobarea, modificarea situatiilor financiare sau oricarui raport financiarcontabil pregatit la cererea adunarii generale sau a oricarui creditor, dupa luarea n
considerare a rapoartele administratorilor si cenzorilor/auditorilor financiari ;
- autorizarea distribuirii de dividende catre actionari ;
- evaluarea activitatii membrilor organului administrativ176;
- aleagerea membrilor organului de supraveghere si a celui de control, precum si
revocarea acestora, oricnd considera oportun;
- aprobarea remuneratiei si garantiei membrilor organului administrativ si a cenzorilor;
- stabilirea bugetului de venituri si cheltuieli si a programului de activitate (planului de
afaceri) pentru exercitiul financiar urmator;
- gajarea, inchiderea sau desfiintarea uneia sau mai multora dintre unitatile societatii177.
Sunt de competenta adunarii generale extraordinare a actionarilor, conform art. 113 din
Legea societatilor comerciale, urmatoarele hotarari:
- majorarea sau reducerea capitalului social;
- modificarea obiectului de activitate al societatii;
- modificarea formei juridice a societatii;
- mutarea sediului social al societatii;
- fuziunea sau divizarea societatii;
- infiitarea sau desfiintarea de sedii secundare fara personalitate juridica (sucursale,
puncte de lucru, agentii etc.);
- dizolvarea si lichidarea societatii ;
- emiterea de obligatiuni;
- conversia actiunilor dintr-o categorie in alta178;
- conversia unei categorii de obligatiuni in alte categorie sau in actiuni;
- orice modificare a actului constitutiv;
- orice alta hotarare pentru care este ceruta aprobarea adunarii generale extraordinare179.
In cazul societatii cu raspundere limitata, legea nu face diferenta intre adunare ordinara
sau extraordinara, art. 194 din Legea societatilor comerciale enumerand atributiuni care,
in cazul societatii pe actiuni, se regasesc fie in competenta adunarii ordinare, fie in
competenta adunarii extraordinare. Astfel, sunt de competenta adunarii generale a
asociatilor urmatoarele hotarari:
- aprobarea situatiilor financiare anuale si stabilirea repartizarii profitului net;
176

Consiliul de administratie sau consiliul de supraveghere, in functie de organizarea societatii in sistem

unitar sau dualist
177
Prin unitate consideram ca se intelege un sediu secundar cu personalitate juridica (filiala)
178
Cele doua categorii de actiuni prevazute de Legea societatilor comerciale sunt actiunile ordinare si
preferentiale. Acestea din urma dau dreptul titularului la un drept preferat la distribuirea de dividende
(inaintea oricarei alte repartizari a profitului), in schimb nu dau drept de vot
179
Prevazuta de lege (precum reintregirea capitalului social sau incheierea de acte de dispozitie avand ca
obiect active ale societatii care depasesc jumatate din valoarea contabila a activelor acesteia) sau in actul
constitutiv (de exemplu, introducerea cererii de aplicare a procedurii insolventei)

Page 66

desemnarea administratorilor si cenzorilor/auditorilor financiari, revocarea lor si

descarcarea acestora de gestiune;
urmarirea administratorilor si/sau cenzorilor/auditorilor financiari pentru daunele
pricinuite societatii;
modificarea actului constitutiv;
orice alta hotarare pentru care Legea societatilor comerciale cere aprobarea hotararii
adunarii generale, ordinare sau extraordinare, a actionarilor, cu exceptia celor care
sunt proprii doar societatilor pe actiuni (in principiu, cele care sunt incompatibile cu
caracterul intuitu personae al societatii cu raspundere limitata180).

32.2.

Convocarea adunarii generale

Sedintele adunarii generale ale asociatilor se convoaca ori de cate ori este nevoie, cu
exceptia adunarii generale ordinare anuale (atat a actionarilor cat si si a asociatilor) care,
in mod obligatoriu, trebuie sa aiba loc in cel mult cinci luni de la incheierea exercitiu
financiar. Motivele obligatorii ale convocarii adunarii ordinare sunt: (i) discutarea
situatiilor financiare pentru a fi depuse apoi la unitatile ANAF 181; (ii) aleagerea membrilor
organului de supraveghere si a celui de control, neputand functiona fara acestia; (iii)
repartizarea eventualului profit rezultat la sfarsitul unui exercitiului financiar 182 s.a.
Asadar, dupa cum se observa, interesul adoptarii hotararilor ce tin de competenta adunarii
generale ordinare depaseste nivelul de interes al societatii si asociatilor, implicand
organul fiscal sau toti tertii care, de exemplu, vor sa stie situatia patrimoniala a societatii.
In cazul adunarii generale extraordinare, chiar daca hotararea este importanta, poate chiar
vitala pentru societate, aceasta nu depaseste nivelul de interes al societatii si al asociatilor
acesteia.
Convocarea sedintei adunarii generale se face pentru ambele forme societare de catre
administratori sau directorat, cu respectarea termenelor si formalitatilor de
publicare/instiintare prevazute de lege. Ea poate fi ceruta si de asociatii care detin, separat
sau impreuna, cel putin 5% din capitalul social (art. 119 din Legea societatilor
comerciale). De asemenea, asociatii care detin acelasi procent minim pot solicita
introducerea unor puncte suplimentare pe ordinea de zi a unei adunari deja convocate
(art. 117 din Legea societatilor comerciale).
32.3.

Tinerea sedintelor, adoptarea hotararilor si punerea acestora in executare

Sedinta adunarii generale se tine in locul prevazut in convocator 183, la sedinta putand
participa asociatii care detin aceasta calitate la data de referinta. Aceasta din urma este o
data calendaristica stabilita de catre administratori/directorat si mentionata in convocator.
180

Precum cele legate de obligatiuni si de categoriile (clasele) de titluri de participare

Care, la randul lor, le trimit mai departe, in forma electronica, Registrului Comertului
182
Repartizarea sub forma distrubuirii de dividende trebuie sa fie expresa, altfel profitul reportandu-se
183
Cand actul constitutiv permite, altfel acestea se tin la sediul societatii (art. 110 alin. 2 din Legea
societatilor comerciale)
181

Page 67

Pentru a se putea lua in mod valabil, hotararile adunarii generale trebuie sa indeplineasca
cerintele de cvorum si majoritate cerute de lege.
Prin cvorum se intelege prezenta unor asociati reprezentand un anumit procent de capital
social184, raportat la intreg capitalul social, prezenta fara de care adunarea nu se poate
intruni si nu poate delibera in mod valabil. Prin majoritate se intelege jumatate plus unu
din voturile exprimate in adunarea generala a asociatilor, voturi raportate fie la covrum,
adica la partea de capital reprezentat de asociatii prezenti (majoritate relativa sau simpla),
fie la intreg capitalul social (majoritate absoluta). In cazul in care anumite hotarari trebuie
luate cu majoritate absoluta, mentionarea unui cvorum este inutila.
Societatea comerciala ia decizii in cadrul adunarii generale pe principiul majoritatii,
minoritatea fiind obligata sa respecte hotararile luate de majoritate cu respectarea legii. In
cazul in care o hotarare este nelegala sau nestatutara (nu si inoportuna), asociatii
minoritari care au votat impotriva sau nu au fost prezenti pot cere instantei de judecata
anularea ei.
Pentru a fi opozabile tertilor, hotararile adunarii generale se publica in monitorul oficial,
in termen de 15 zile de la adoptare (art. 131 alin. 4 din Legea societatilor comerciale). De
la data publicarii incepe sa curga si termenul in care hotararile nelegale sau nestatutare
ale adunarii pot fi atacate in instanta de catre asociatii care au votat contra sau care au
fost absenti (art. 132 alin. 2 din Legea societatilor comerciale). In cazul in care instanta
anuleaza hotararea, aceasta inceteaza sa-si mai produca efecte retroactiv, ca si cum nu ar
fi existat niciodata (daca acest lucru este posibil fara a vatama drepturi obtinute in mod
legitim in aceasta perioada). Odata cu cererea de anulare, asociatii petenti pot cere
instantei si suspendarea hotararii, pana la pronuntarea unei decizii cu privire la cererea de
anulare.
33.

Supravegherea, administrarea si conducerea societatii

Administrarea si conducerea societatii inseamna stabilirea politicii generale, economice si

functionale a societatii, in limita legii si a hotararilor organelor societare superioare.
Supravegherea inseamna alegerea, verificarea si revocarea conducerii executive a
societatii (atunci cand aceasta este separata de supraveghere) si raportarea catre organul
superior decizional (adunarea generala) a rezultatelor acestui proces. O societate pe
actiuni de mari dimensiuni, unde supravegherea este separata de conducerea (executiva) a
societatii adopta fie sistemul de organizare unitar, fie cel dualist. In cadrul sistemului
unitar membrii organului de supraveghere formeaza un consiliu de administratie iar in
cadrul celui dualist un consiliu de supraveghere. Ambele, la fel ca si adunarea generala,
tin sedinte in urma unor convocari si iau decizii in conditii de cvorum si majoritate,
decizii care pot fi, bineinteles, cenzurate de adunarea generala (nu si de instanta de
judecata, direct).

184

Sau de drepturi de vot

Page 68

Daca adunarea generala decide in problemele importante ale societatii, conform legii si
actului constitutiv, in privinta celorlalte probleme importante, dar care nu sunt de
competenta adunarii generale, decide consiliul de administratie, respectiv consiliul de
supraveghere sau directoratul, in functie de sistemul de organizare adoptat. Membrii
organului de supraveghere sau de administrare si conducere sunt desemnati de catre
adunarea generala pentru o perioada determinata. Poate avea aceasta calitate orice
persoana, daca nu este decazuta din dreptul de a detine o astfel de functie 185. Ele sunt, in
general, impuse de detinatorii majoritatii capitalului social si reprezinta interesele
acestora din urma in societate, cu conditia ca acestea sa nu fie contrare chiar interesului
societatii insasi. Regulile care le guverneaza activitatea sunt cele de la mandat, putand fi
deci revocati oricand186. Durata mandatului nu poate fi mai mare de 4 ani insa sunt
reeligibili. In plus, ei nu pot detine concomitent mai mult de 5 mandate187.
Operatiunile determinate denumite generic conducere a societatii sunt cele care se produc
zi cu zi, in cazul societatilor care depasesc stadiul de antreprenoriat, acestea fiind in
sarcina directorilor. Cand sunt mai multi, acestia formeaza impreuna managementul sau
conducerea (executiva) a societatii. Conducerea societatii este exercitata prin delegare de
competenta din partea administratorilor catre directori, in sistemul unitar188 iar de catre
directorat ope legis, in cel dualist189.
Managerii sunt profesionisti in domeniul lor si dau socoteala in mod direct membrilor
organului de supraveghere. In sistemul unitar, managerii poarta denumirea legala de
directori si pot fi numiti si din randul administratorilor; in acest caz administratorul in
cauza poarta denumirea legala de administrator executiv 190. Managerii mai sunt denumiti
si directori, directori executivi sau conducatori (in functie de marimea societatii sau
domeniul de activitate); in sistemul dualist managerii sunt denumiti membri ai
directoratului. Regulile care guverneaza atat activitatea directorilor, la societatile pe
actiuni organizate in sistemul unitar, cat si a membrilor directoratului, in sistemul dualist,
sunt cele ale contractului de mandat191. De aceea ei pot fi revocati oricand192 de catre
consiliul de administratie, respectiv cel de supraveghere193.
Atributiile managerilor, intre ei, precum si intre ei, pe de-o parte, si fata de administratori,
respectiv membrii consiliului de supraveghere, pe de cealalta parte, difera atat la nivel
legal cat si practic de la o forma societara la cealalta. Astfel, in cazul societatii de
dimensiuni mici194 (in general cu raspundere limitata), managerii sunt, de cele mai multe
185

In speta, persoanele care au fost condamnate pentru infractiuni economice sau care, din motivele
prevazute de lege, au cazier fiscal
186
In cazul revocarii intempestive ei sunt indreptatiti la daune-interese
187
Exceptie facand cel care detine cel putin un sfert din actiunile societatii unde isi exercita mandatul
188
Art. 143 alin. 1 din Legea societatilor comerciale
189
Art. 153 alin. 1 din Legea societatilor comerciale
190
Art. 138 alin. 1 din Legea societatilor comerciale
191
Remuneratia obtinuta in temeiul contractului de mandat este asimilata, din punct de vedere fiscal,
veniturilor din salarii
192
In cazul revocarii intempestive ei sunt indreptatiti la daune-interese
193
Daca au fost insa numiti direct de catre adunarea generala a actionarilor, numai acest organ societar ii
poate revoca
194
Intreprindere mica sau mijlocie, micro-intreprindere

Page 69

ori, chiar administratorii societatii si, in acelasi timp, si fondatori ori asociati deci fac
atat acte de conducere (management), cat si acte de administrare a societatii, fara ca legea
sa prevada o incompatibilitate intre calitatea de director (executiv) si cea de
administrator. De altfel, la nivelul unei societati mici, actele de administrare si actele de
conducere (management) se intrepatrund pana la confuziune. Dimpotriva, in cazul
societatii de mari dimensiuni, calitatea de manager este, in principiu, diferita de cea de
administrator. In cadrul formei societare a societatii pe actiuni, principala diferenta dintre
membrii consiliului de administratie, respectiv cei ai consiliului de supraveghere, pe de-o
parte si manageri, pe de cealalta parte este aceea ca cei dintai stabilesc directiile
principale de activitate si de dezvoltare a societatii, delegand atributiile executive catre
cei din urma si supraveghindu-i pe acestia 195, cei dintai reprezentand astfel doar veriga de
legatura intre actionari si management.
In marile societati de capitaluri, asociatii (actionarii) depind de membrii consiliului de
administratie, respectiv de supraveghere care, fiind mai aproape de miezul problemei, pot
veni cu solutii. Facand o paralela cu regulile constitutionale, adunarea generala a
asociatilor ar fi electoratul, consiliul de administratie sau de supraveghere ar fi
parlamentul, iar managementul ar fi guvernul. Asa cum nu electoratul este cel care
sanctioneaza in mod direct guvernul, ci parlamentul, pe calea motiunii de cenzura, asa
nici actionarii nu intervin in mod direct in managementul societatii, lasand acest lucru pe
seama membrilor consiliului. De aceea, o sarcina reprezentand mai mult decat o simpla
rutina pentru membri consiliului este aceea de a monitoriza activitatii managementului nu
numai in raport cu performantele financiare ale societatii, dar si cu modul in care
societatea serveste intereselor clientilor, isi motiveaza angajatii sau castiga sprijinul
autoritatilor publice196.
34.

Controlul gestiunii (administrarii) societatii

Controlul activitatii societatii este exercitat de cenzori sau auditori, al caror rol este de a
informa adunarea generala, statul si creditorii asupra acestei activitati. Pe cand auditorii
sunt, in mod obligatoriu, profesionisti, membri ai unui corp profesional, cenzorii pot fi si
persoane desemnate din randul asociatilor.
34.1.

Cenzorii

In societatea pe actiuni, existenta comisiei de cenzori formata din cel putin trei persoane
avand calitatea de membru (si inca unul avand calitatea de supleant197) este obligatiorie.
In toate cazurile, numarul cenzorilor trebuie sa fie impar. In societatile cu raspundere
limitata, numirea cenzorilor este obligatorie atunci cand numarul asociatilor trece de 15198.
195

Conform art. 142 din Legea societatilor comerciale, acestia stabilesc si sistemul contabil si de control
financiar si aproba planificarea financiara
196
Ibidem
197
Rolul supleantului este acela de a inlocui un membru plin daca acesta nu isi poate exercita mandatul, din
diverse motive

Page 70

Cenzorii sunt alesi de adunarea generala pentru un mandat de 3 ani ce poate fi reinnoit
(art. 159 din Legea societatilor comerciale).
Cenzorii pot fi persoane fizice sau juridice, asociati sau nu; cenzorul expert contabil nu
poate fi asociat. Legea prevede anumite incompatibilitati pentru cenzori. Nu pot fi asadar
cenzori persoanele care au o anumita relatie cu administratorii, si anume: (i) cele aflate
in relatii de casatorie, rudenie sau afinitate pana la gradul IV inclusiv, (ii) cele care
primesc orice fel de remuneratie de la societate (alta decat pentru activitatea de cenzorat),
de la administratori sau de la terti aflati in relatii contractuale sau de concurenta cu
societatea, (iii) persoanele carora le este interzisa functia de administrator, membru al
consiliului de supraveghere ori al directoratului si (iv) persoanele cu atributii de inspectie
fiscala sau control operativ din Ministerul Finantelor Publice. Temeiul incompatibilitatii
este fie cel al conflictului de interese, fie cel al moralitatii.
Conform art. 163 din Legea societatilor comerciale, controlul cenzorilor consta in
supravegherea gestiuni societatii, verificarea legalitatii si acuratetii situatiilor financiare,
verificarea tinerii regulate a registrelor si a corectitudinii evaluarii elementelor
patrimoniale, evaluare prezentata in situatiile financiare.
Verificarea sitiatiilor financiare se face de catre cenzori lucrand impreuna si rezultatul
face obiectul unui raport ce le insoteste, pentru a fi astfel supuse votului adunarii generale
a asociatilor. Individual, cenzorii vor aduce la cunostinta administratorilor sau adunarii
generale199 neregulile sesizate cu privire la conducerea si administrarea societatii. In acest
scop, cenzorii/auditorii pot solicita de la administratori si manageri informatii cu privire
la orice fel de operatiuni. De asemenea, cenzorii pot fi si sesizati de catre orice
asociat/actionar, verificarea fiind obligatorie daca actionarul (sau actionarii, actionand
impreuna) detine cel putin 5% din capitalul social.
34.2.

Auditorii

Conform art. 160 alin. 1 din Legea societatilor comerciale, situatiile financiare ale
societatilor comerciale supuse obligatiei legale de auditare, precum si cele care adopta
sistemul dualist trebuie auditate de catre auditori financiari. Art. 258 din Legea pieei de
capital prevede ca situatiile financiar-contabile ale oricarei entitati supuse autorizarii,
supravegherii si controlului ASF trebuie sa fie verificate si certificate de auditorii
financiari. In plus, toate aceste societati sunt obligate sa isi organizeze si audit intern
(auditorii financiari fiind denumiti in acest caz, prin contrast cu cei interni, auditori
externi).
Auditorul este persoana fizica sau juridica ce dobandeste aceasta calitate in conditiile
legii si reglementarilor emise de organizatia profesionala colectiva care coordoneaza,
autorizeaza si supravegheaza in numele statului200 activitatea de audit. Aceasta organizatie
198

Cand societatea nu face obiectul (voluntar sau obligatoriu) al controlului profesionist, acesta poate fi
exercitat de oricare din asociatii neadministratori (Camelia Stoica, Silvia Cristea op. cit., p. 96)
199
Nu si actionarilor, individual
200
Orgaizatia ne(mai)fiind subordonata Ministerului Finantelor Publice

Page 71

este Camera Auditorilor Financiari din Romania, persoana juridica de utilitate publica
fara scop lucrativ.
Activitatea de audit, in special cel financiar (extern), este diferita atat de cea de cenzor,
cat si de cea de contabil. Fata de cenzori, care pot sau nu sa fie persoane specializate,
auditorii sunt in mod obligatoriu specialisti, membri ai respectivei organizatii
profesionale. Fata de contabili, auditorii au un mandat in a carui exercitare se bucura de
independenta fata de societate. De asemenea, ei sunt independenti si fata de orice
autoritate a statului, fiind supusi numai principiului obiectivitatii si integritatii
profesionale. Independenta auditorilor presupune interdictia acestora de a se afla in
raporturi de munca sau civile cu societatile auditate sau de a avea alte interese materiale
directe sau indirecte cu acestea din urma, cu exceptia onorariilor cuvenite pentru
activitatea prestata in calitate de auditor.
Activitatea de audit este reglementata de OUG nr. 90/2008, aprobata prin Legea nr.
278/2008201, cu modificarile si completarile ulterioare. Auditul financiar reprezint
activitatea de examinare, n vederea exprimrii de ctre auditorii financiari, a unei opinii
asupra situaiilor financiare anuale sau anuale consolidate, n conformitate cu standardele
internationale de audit (ISA)202.
Categoriile de entitati care sunt obligate sa contracteze activitatea de audit, in vederea
auditarii situatiilor lor financiare in conformitate cu standardele de audit, se stabilesc de
catre Ministerul Finantelor Publice in acord cu Programul de implementare a
reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a 78/660 a Comunitatii
Economice Europene si cu Standardele de Raportare Financiara (IFRS 203). Acestea din
urma fac obiectul Ordinul Ministrului Finantelor nr. 3055/2009, cu modificarile si
competarile ulterioare, act normativ care obliga agentii economici sa-si intocmeasca
situatiile financiare in conformitate cu standardele internationale de audit, atunci cand
depasesc limitele a doua din urmatoarele trei criterii (i) total active: 3.650.000 EUR, (ii)
cifra de afaceri neta: 7.300.000 EUR si (iii) numar mediu anual de salariati: 50, precum
si urmatoarele entitati: societatile comerciale administrate in sistem dualist, societatile
listate si persoanele juridice de interes public204 si alte entitati desemnate de lege. In afara
agentilor economici obligati sa raporteze financiar conform actului normativ mai sus
mentionat, nimic nu-i interzice oricarui alt agent economic, indiferent de forma de
organizare, de a-si audita extern situatiile financiare. In toate aceste cazuri, auditul se face
de catre firme specializate, multinationale sau autohtone, la activitatea respectiva
201

Prin care s-a transpus Directiva 2006/43/CE, ce reprezinta legislatia comunitara in materie
Sunt elaborate (si reevaluate periodic) de Consiliul pentru Standarde Internationale de Audit si Asigurare
(IAASB) din cadrul Federatiei Internationale a Contabililor (IFAC)
203
Cunoscute si sub numele de Standarde Internationale de Contabilitate (IAS), sunt dezvoltate de catre
board-ul Comitetului International pentru Standarde de Contabilitate. Roulul acestora este acela de a
uniformiza modul de intocmire si verificare a situatiilor financiare, in contextul globalizarii. IFRF au fost
adoptate pana in prezent de Australia, Canada, Uniunea Europeana, India, Japonia, Muntenegru, Pakistan,
Rusia, Singapore, Africa de Sud, Taiwan si Turcia
204
In speta, institutiile de credit si institutiile financiare nebancare, societatile de asigurare-reasigurare,
societatile de pensii, societatile de investitii financiare, societatile de administrare de active si organismele
de plasament colectiv
202

Page 72

participand o intreaga echipa care sa culeaga date, sa analizeze si sa interpreteze aceste

date.
Spre deosebire de auditul financiar (extern), auditul intern in domeniul financiar este o
activitate de examinare obiectiva a ansamblului activitatii societatii in scopul furnizarii,
catre management sau supreveghetori, a unei evaluari asupra unor riscuri. Ca si cenzorii,
ei au pot cere informatii cu privire la operatiunile societatii si pot intocmi rapoarte.
Acestea sunt utile nu numai managementului, supraveghetorilor sau adunarii generale, ci
si auditorilor externi. Auditul intern este realizat de persoane care detin calitatea de
auditor financiar insa acestea lucreaza pentru societate.
35.

Transferul titlurilor de participare

Transferul titlurilor de participare reprezinta transmiterea dreptului de proprietate asupra

acestora, indiferent de tip, in modalitatile stabilite de lege, in functie de forma sau tipul
societatii emitente. In toate cazurile, atunci cand transmiterea se face prin acte inter vivos,
actul are caracter contractual.
Dreptul de proprietate asupra titlurilor de participare nominative se transmite prin
declaratie a cedentului si cesionarului in registrul asociatilor, respectiv actionarilor
emitentului si prin mentiunea facuta pe fiecare titlu (in cazul in care acestea sunt emise in
forma materiala). Desigur ca, fiind supletive, aceste reguli pot fi inlocuite sau dublate (la
ambele forme societare) de un contract de cesiune 205 incheiat in forma scrisa care
cuprinde toate elementele de valabilitate a unui contract, inclusiv pretul (in cazul cesiunii
cu titlu oneros), ca parte a obiectului contractului. Fiind insa un element confidential in
multe cazuri, acesta ramane necunoscut atat societatii emitente, cat si celorlalti terti, cea
dintai luand la cunostinta despre transfer fie prin notificarea cesiunii (in cazul in care
actul constitutiv permite), fie prin intermediul declaratiei din registrul
asociatilor/actionarilor, iar cei din urma prin eventuala mentiune facuta la registrul
comertului. Normele registrului comertului prevad insa, in cazul transferului partilor de
interes si partilor sociale, ca, pe langa hotatarea adunarii generale a asociatilor, trebuie
depusa si cesiunea in original206. In cazul societatilor pe actiuni, mentiunea in registrul
comertului privind modificarea actionariatului unei societati pe actiuni nu este
obligatorie, dar daca totusi se solicita, aceasta se inscrie in registrul comertului in baza
extrasului din registrul actionarilor, certificat de un reprezentant al organului de
administratie al societatii207.
Lipsa informarii formale a societatatii, respectiv a registrului comertului, are aceleasi
efecte ca in dreptul comun, respectiv inopozabilitatea fata de societate, respectiv fata de
alti terti a transferului, altfel transferul fiind perfect valabil intre parti de la data acordului
de vointa, conform dreptului comun. Formalitatile de inscriere a cesiunii sunt edictate in
205

Conform art. 98 alin. 1 din Legea societatilor comerciale, prin actul constitutiv partile pot prevedea si
alte modalitati de transmitere a proprietatii asupra actiunilor in afara declaratiei facuta in registrul
actionarilor
206
Art. 131 alin. 1
207
Art. 134 alin. 3 din Normele registrului comertului

Page 73

vederea stabilirii proprietatii fata de societate si terti, ramanand ca proprietatea sa se

stabileasca conform dreptului comun. In caz de cesiune catre doi cesionari succesivi ai
aceluiasi cedent, se va considera proprietar legitim fata de societate acela care va face
primul cesiunea opozabila societatii, conform prevederilor legii sau ale actului
constitutiv, in cazul in care partile au prevazut, de exemplu, posibilitatea notificarii
cesiunii. Daca efectele inopozabilitatii fata de terti sunt neglijabile din punct de vedere al
dreptului societar si chiar inutile pe piata de capital, efectele inopozabilitatii fata de
societate sunt severe, echivaland cu inexistenta, pentru societate, a transferului. Acesta
deoarece societatea recunoaste drept asociat doar persoana inscrisa in registrul
asociatilor/actionarilor, ca fiind singura indreptatita, din punct de vedere al societatii, sa
exercite drepturile derivand din calitatea de asociat/actionar208.
In cazul actiunilor dematerializate, cerinta mentiunii facute pe spatele actiunii este fara
obiect, ramanand insa valabile toate celelalte conditii expuse mai sus. Cat priveste
certificatul de actionar (pentru societatile de tip inchis), respectiv extrasul de cont (pentru
cele listate) al cedentului, transmiterea lui nu produce nici un fel de efect, acesta
pierzandu-si valabilitatea dupa instrainare, cesionarului urmand sa ii fie emis (din oficiu
sau la cererea acestuia, conform actului constitutiv 209) un nou document continand
mentiunile prevazute de lege, inclusiv datele de identificare ale acestuia din urma.
In ceea ce priveste actiunile la purtator, transmiterea dreptului de proprietate se face prin
simpla traditiune, ca in cazul tuturor titlurilor emise la purtator. In acest caz, societatea va
recunoaste drept actionar pe cel care se afla in posesia fizica a actiunilor, ceea ce
inseamna ca, pentru exercitarea drepturilor conferite de astfel de actiuni, titularul va
trebui sa le depuna la societate pentru a dovedi calitatea de a exercita aceste drepturi.
Deci traditiunea actiunilor este in primul rand o conditie de opozabilitate fata de societate
si terti, echivalenta cu inscrierea transferului asupra actiunilor nominative in registrul
actionarilor, proprietatea asupra lor putandu-se transfera insa si prin incheierea unui act
de cesiune.
Transferul dreptului de proprietate asupra actiunilor calificate ca si valori mobiliare se
face conform Legii pietei de capital si a reglementarilor ASF date in aplicarea acesteia,
urmatoarele fiind principalele caracteristici ale operatiunilor (denumite tranzactii): (i)
partile nu se intalnesc si, de cele mai multe ori, nici nu se cunosc; (ii) tranzactiile se
realizeaza obligatoriu prin intermediari autorizati, societati de servicii de investitii
financiare; (iii) pretul se stabileste conform regulilor pietei iar (iv) valorile mobiliare se
afla depozitate si evidentiate la depozitarul central al pietei reglementate pe care se face
tranzactia.
Totalitatea transferurilor actiunilor210 de la detinatorii lor initiali reprezinta piata secundara
de capital. Din toate aceste transferuri, cele avand ca obiect valorile mobiliare reprezinta
piata secundara organizata, piata care este reglementata si supravegheata de ASF. Spre
208

Conform dreptului comun in ceea ce priveste cesiunea de creanta, lipsa informarii tertului cedat asupra
cesiunii, are ca efect inopozabilitatea, fata de acesta din urma, a respectivei cesiuni
209
In cazul societatilor listate, extrasul este eliberat de depozitarul actiunilor (care indeplineste si functia de
registru), la cerere
210
Si obligatiunilor

Page 74

deosebire de piata primara, care presupune o finantare a societatii emitente deoarece banii
proveniti din vanzarea titlurilor de participare reprezinta aporturi de capital social care
intra in societate, piata secundara este cadrul institutional prin care detinatorii titlurilor
respective isi valorifica ceea ce pentru ei a reprezentat, la moment dat (momentul
subscriptiei sau dobandirii ulterioare), o investitie.
In cazul societatilor cu raspundere limitata, art. 202 din Legea societatilor comerciale
prevede cesiunea partilor sociale fara restrictii doar intre asociati. Transmiterea catre terti
este permisa numai daca a fost aprobata de asociatii reprezentand cel putin trei patrimi
din capitalul social. Aceasta aprobare rezida din caracterul intuitu persoanae al societatii
cu raspundere limitata. In cazul societatii pe actiuni de tip inchis, nu exista restrictii
legale privind libera circulatie a actiunilor insa ele pot fi stabilite pe cale conventionala
(de exemplu, prin actul constitutiv). Astfel de clauze sunt incompatibile cu statutul unei
societati listate ale carei actiuni, fiind calificate ca si valori mobiliare, sunt liber
transferabile (art. 215 din Legea pietei de capital).

Page 75

Societatea comerciala, ca angajator

36.

Contractul de munca

Una dintre functiile societatii comerciale, ca persoana juridica, este aceea de a incheia
contracte de munca, in calitate de angajator, cu una sau mai multe persoane, in calitate de
angajati. Contractul de munca este reglementat de legislatia muncii sub aspect imperativ
si dispozitiv, in functie de natura clauzelor. Contractul de munca este individual, atunci
cand are ca si parti societatea si angajatorul si colectiv, cand are ca parti o organizatie
patronala si una sindicala, la nivel de unitate, grup de unitati si sector de activitate. In
corelatia dintre ele, contractele colective de munca de la nivel superior constituie, potrivit
legii, izvor de drept pentru cele de la nivelurile inferioare iar contractul de munca la
nivelul unitatii constituie izvor de drept pentru contractele individuale de munca211.
36.1.

Contractul colectiv de munca

Contractul colectiv de munca este reglementat de Codul Muncii si Legea nr. 62/2011
privind dialogul social. Caracterele juridice ale contractului colectiv de munca sunt
urmatoarele: este un act juridic bilateral, contract sinalagmatic, comutativ, cu titlu oneros,
formal, numit si cu prestatiii succesive. Contractul este unic, neexistand doua contracte
intre aceleasi parti. Un contract colectiv de munca poate fi incheiat la nivelul oricarei
unitati insa, atunci cand numarul salariatilor este de cel putin 21, incheierea lui este
obligatorie, sub sanctiunile prevazute in sarcina unitatii. Durata contractului de munca
este intre 12 si 24 de luni. Obiectul negocierii colective il constituie conditiile de munca,
salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru si alte drepturi si obligatii ce
decurg din raporturile de munca (precum sanatatea in munca) 212. Contractul colectiv de
munca nu poate contine dispozitii sub nivelul celor prevazute de lege.
36.2.

Contractul individual de munca

Contractul individual de munca este reglementat de Codul Muncii. Acesta este definit ca
acel contract in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze
munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul
unei remuneratii denumite salariu (art. 10). Caracterele sale juridice sunt urmatoarele:
este un act juridic bilateral, contract sinalagmatic, comutativ, cu titlu oneros, formal 213,
numit, cu prestatii succesive si incheiat intuitu personae.

211

Ion Traian Stefanescu Tratat teoretic si practic de drept al muncii. Editura Universul Juridic, Bucuresti,
2012, p. 149
212
Idem, p. 159
213
Forma scrisa este stabilita sub sanctiunea nulitatii

Page 76

Spre deosebire de contractele civile, unde o persoana fizica dobandeste capacitate deplina
de exercitiu la implinirea varstei de 18 ani, capacitatea de a incheia un contract de munca
se dobandeste la 16 ani si, cu acordul parintilor sau al reprezentantilor legali, de la 15 ani.
Contractul individual de munca se poate incheia pe durata nedeterminata, ceea ce
constituie regula sau pe perioada determinata, prin exceptie, in cazurile expres prevazute
de lege.
Continutul contractului de munca este stabilit prin lege (art. 17 C. Mun.) si trebuie
comunicat viitorului angajat anterior incheierii acestuia. Contractul cuprinde in mod
obligatoriu: (i) identitatea partilor; (ii) locul de munca sau, n lipsa unui loc de munca fix,
posibilitatea ca salariatul sa munceasca n diverse locuri; (iii) sediul sau, dupa caz,
domiciliul angajatorului; (iv) functia/ocupatia conform specificatiei Clasificarii
ocupatiilor din Romnia sau altor acte normative si atributiile postului; (v)
functia/ocupatia conform specificatiei Clasificarii ocupatiilor din Romnia sau altor acte
normative, precum si fisa postului, cu specificarea atributiilor postului; (vi) criteriile de
evaluare a activitatii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului; (vii)
riscurile specifice postului; (viii) data de la care contractul urmeaza sa si produca
efectele; (ix) n cazul unui contract de munca pe durata determinata sau al unui contract
de munca temporara, durata acestora; (x) durata concediului de odihna la care salariatul
are dreptul; (xi) conditiile de acordare a preavizului de catre partile contractante si durata
acestuia; (xii) salariul pe baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum
si periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul; (xiii) durata normala a
muncii, exprimata n ore/zi si ore/saptamna; (xiv) indicarea contractului colectiv de
munca ce reglementeaza conditiile de munca ale salariatului; (xv) durata perioadei de
proba.
n afara clauzelor esentiale de mai sus, ntre parti pot fi negociate si cuprinse n contractul
individual de munca si alte clauze specifice precum: (i) clauza cu privire la formarea
profesionala; (ii) clauza de neconcurenta; (iii) clauza de mobilitate; (iv) clauza de
confidentialitate.

Page 77

Obligatiile fiscale in dreptul societar

37.

Categorii de contribuabili

Inmatricularea in registrul comertului a societatii presupune si luarea ei in evidenta

fiscala, individualizarea ca platitor de impozite facandu-se de la data emiterii codului
unic de inregistrare214. In acest scop, incheierea de inmatriculare se trimite din oficiu catre
administratia financiara in aria careia se afla sediul societatii.
Pe parcursul functionarii societatii, aceasta poate solicita intreruperea temporara a
activitatii, mentionata ca atare in Registrul Comertului 215 si comunicata Agentiei
Nationale de Administrare Fiscala, fara insa ca acest lucru sa duca la neexecutarea
obligatiilor pe aceasta perioada)216.
In afara societatii, obligatii de natura fiscala mai incumba celor care isi vand actiunile si
partile sociale, pentru castigul obtinut din vanzare.
38.

Categorii de obligatii fiscale

Societatea este obligata sa plateasca impozitul pe profit, determinat conform legislatiei

fiscale (Codului Fiscal si Normele Codului Fiscal), daca societatea nu intra sub incidenta
altui sistem de impunere, precum cel stabilit prin Titlul IV C. Fisc 217. Nu trebuie
confundat insa profitul contabil cu profitul fiscal deoarece intre acestea doua pot exista
diferente rezultate din calcularea bazei de impozitare ca urmare a interpretarii in mod
diferit a legislatiei fiscale de catre societate (contribuabil), pe de-o parte si organul de
inspectie fiscala, pe de cealalta parte218. Din punct de vedere fiscal, inainte de plata
impozitului, profitul este brut iar dupa este net, abia atunci societatea putandu-l repartiza,
inclusiv sub forma distribuirii de dividende 219. Impozitul pe profit este stabilit sub forma
unei cote unice de 16%.
Independent de impozitul pe profit ce incumba societatii, repartizarea de dividende este
supusa si ea unei impuneri directe, asociatii fiind obligati sa suporte impozitul in cotele
stabilite de lege. Chiar daca subiect al impunerii este asociatul 220, plata efectiva a
impozitului se face de catre societate, prin retinere si virare in contul trezoreriei statului
214

Indicarea literei R inaintea codului inseamna calitatea societatii de platitor al taxei pe valoarea
adaugata
215
In baza art. 159 din Normele registrului comertului
216
Intreruperea nu poate depasi trei ani si nu scuteste societatea de sarcina depunerii declaratiilor fiscale
217
Impozitul pe veniturile microintreprinderilor. Conform Titlului IV C. Fisc., societatile incadrate in
aceasta categorie pot opta pentru plata unui impozit calculat asupra venitului
218
Astfel, organul fiscal poate reface baza de impozitare (adica profitul impozabil) fie prin aducerea in baza
de impozitare a unor venituri (de exemplu, financiare), fie prin excluderea unor cheltuieli considerate
nedeductibile fiscal
219
Asadar nu trebuie confundat profitul distribuibil cu profitul repartizabil (distributia fiind una dintre
formele de repartizare) sau profitul net cu cel brut
220
Nefind vorba, asadar, de o dubla impunere a societatii

Page 78

(sistemul retinerii la sursa). Cota de impozit este stabilita prin Codul fiscal si este aceeasi
atat pentru persoanele fizice, cat si pentru persoanele juridice, ca parte a cotei unice
(16%).
Nu in ultimul rand, in calitate de angajator, societatea comerciala este obligata sa retina si
sa vireze la trezorerie impozitul pe venitul angajatilor, precum si contributiile la
asigurarile de sanatate datorate de acestia (alaturi de partea datorata de angajator).
Impozitul pe venit este stabilit sub forma unei cote unice de 16%. Retinerea si nevirarea
contributiei de catre angajator constituie infractiune.
Cesiunea cu titlu oneros a actiunilor genereaza obligatia cedentului de a plati impozitul
pe eventualul castig, conform art. 66 alin. 1 si 4 C. Fisc. Daca pretul primit in urma
cesiunii este mai mare decat pretul la care au fost cumparate actiunile 221, cedentul
datoreaza impozitul legal pentru diferenta rezultata, mai putin spezele tranzactiei. Cum
legea nu distinge, prin cumparare se poate intelege atat subscriptia cat si cesiunea
actiunilor.
Si cesiunea cu titlu oneros a partilor sociale genereaza obligatia cedentului (vanzatorului)
de a plati impozitul pe eventualul venit, conform art. 66 alin. 3 si 4 C. Fisc. Daca pretul
primit in urma cesiunii este mai mare decat valoarea nominala a partilor sociale acesta
datoreaza impozitul legal pentru diferenta rezultata (castig de capital). Acest tratament
fiscal este valabil doar pentru prima cesiune de dupa subscriptie, incepand cu a doua
cesiune impozitul urmand a se aplica la diferenta in plus dintre pretul de cumparare si cel
de vanzare, mai putin spezele tranzactiei.
Conform art. 67 alin. 2 lit. b C. Fisc., obligatia revine cesionarului (desi cedentul este cel
care realizeaza venitul). Astfel, articolul in speta instituie regula retinerii la sursa si in
cazul platii pretului partilor sociale sau actiunilor emise de societatile de tip inchis,
cesionarul avand obligatia de a calcula, retine si vira la trezorerie cota de impozit legala,
momentul fiind cel al incheierii contractului. Impozitul platit este final, ceea ce inseamna
ca cedentul adica cel care suporta impozitul nu mai trebuie sa includa castigul din
vanzarea partilor sociale cedate in venitul pe baza caruia se stabileste profitul impozabil
sau venitul impozabil222. Desi nu este implicata in calcularea, retinerea si virarea
impozitului, societatii ii este interzis sa inregistreze transferul titlurilor in registru, in lipsa
dovezii platii impozitului, fapt care duce, asa cum spuneam, la inopozabilitatea fata de
societate a transmiterii dreptului de proprietate asupra titlururilor de participare si, deci, la
imposibilitatea exercitarii de catre cesionar a drepturilor societare 223. Aceeasi dovada
221

Inclusiv datorita dobandirii lor in baza unui plan de participare la profit al angajatilor (stock option plan),
cand pretul la care au fost dobandite este mai mic decat pretul de piata din acel moment
222
Impozitul pe veniturile microintreprinderilor. Conform Titlului IV C. Fisc., societatile incadrate in
aceasta categorie pot opta pentru plata unui impozit calculat asupra venitului
223
Pentru o opinie conform careia lipsa prezentarii dovezii platii impiedica insusi transferul dreptului de
proprietate vezi Cristian Dutescu op. cit. (3), p. 67. Nu achiesam la aceasta opinie aducand ca argument
chiar textul din Codul Fiscal: transmiterea dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare sau a prilor
sociale trebuie nscris n registrul comerului i/sau n registrul asociailor/acionarilor, dup caz,
operaiune care nu se poate efectua fr justificarea virrii impozitului la bugetul de stat. Deci obiectul
interdictiei nu este transmiterea ci inscrierea transmiterii, obiectivul legiuitorului fiind acela de a bloca
opozabilitatea, nu transmiterea efectiva a dreptului de proprietate

Page 79

trebuie prezentata in mod obligatoriu si cu ocazia inscrierii cesiunii in registrul

comertului. Reglementarea platii impozitului pe castigul de capital prin retinerea la sursa
si imposibilitatea inscrierii in registre, desi pare intruziva, este singura cheie de control
(dubla, ce e drept) pentru ca fiscul sa evite situatia neplatii impozitului de catre cedent, ca
realizator al castigului.

Page 80

Obligatiile contractuale

39.

Despre contracte, ca izvor al obligatiilor

Contractul, in sensul de operatiune juridica (negotium juris), este guvernat de principiul

consensualismului (art. 1178 C. Civ.). Sunt consensuale acele contracte care se incheie in
mod valabil prin simpla manifestare de vointa224, fara nici o alta formalitate225.
Exceptia de la principiul consensualismului este formalismul. Sunt formale (solemne)
acele contracte care, pentru a fi valabil incheiate, manifestarea de vointa trebuie sa
imbrace o anumita forma prevazuta de lege. Forma este deci o conditie de validitate a
actului (ad validitatem sau ad solemnitatem) si in lipsa acesteia, contractul este lovit de
nulitate absoluta. O specie a contractelor formale (solemne) sunt contractele autentice 226,:
donatia, ipoteca, actele care necesita inscrierea in cartea funciara (toate acestea fiind
contracte civile)227. In materia dreptului comercial intra sub incidenta formalismului 228: (i)
efectele de comert (cambia, biletul la ordin si cecul), (ii) warantul, (iii) titlurile de credit
emise in forma materiala, contractul de transport si actul constitutiv al unei societati
comerciale constituite prin subscriptie publica sau care constata aportul unor imobile.
O categorie intermediara intre contractele consensuale si cele solemne sunt contractele
reale, adica acele contracte care, pentru a fi valabil incheiate, trebuie sa fie insotite de
remiterea (predarea materiala) a bunului ce face obiectul contractului229. Sunt contracte
reale: depozitul, imprumutul, donatia sub forma darului manual230.
39.1.

Incheierea contractelor intre prezenti

Acordul de vointa este usor de constatat cand partile sunt prezente la incheierea
operatiunii si semneaza ambele pe inscrisul constatator al operatiunii respective, incheiat
in urma negocierilor dintre parti. Conform art. 1182 C. Civ., este suficient ca partile sa se
puna de acord asupra elementelor esentiale ale contractului, chiar daca lasa unele
elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori incredinteaza determinarea acestora
unor alte persoane231.
224

Printr-o simpla strangere de mana

In unele cazuri, pentru a putea face dovada actului, ca operatiune juridice (negotium juris), acesta trebuie
sa imbrace forma scrisa (deci manifestarea de vointa sa fie constatata printr-un inscris); altfel spus, forma
scrisa este ceruta ad probationem
226
Autentificarea unui act se face de catre un notar public
227
O alta forma de act autentic fiind hotararea judecatoreasca
228
Formalismul nu este echivalent cu forma autentica, ci forma autentica este o specie a actului solemn
229
Dupa cum se observa, termenul real are un alt inteles decat in limbajul comun
230
Darul manual nu este un act solemn, desi este o forma de donatie, fiind deci o exceptie de la conditia
solemnitatii actului, consacrata din motive practice
231
In cazul in care nu se inteleg sau tertul nu ia o decizie, va hotari instanta de judecata, dupa imprejurari
(alin. 3 al respectivului articol)
225

Page 81

39.2.

Incheierea contractelor intre absenti

Atat in raporturile civile, cat si in cele comerciale, sediul materiei se afla in cuprinsul
articolelor 1182 si urm. C.Civ., dispozitii aplicabile tuturor contractelor, atat comerciale
cat si civle.
Pentru nasterea unui contract intre absenti, sunt necesare doua manifestari de vointa care
intervin succesiv: (i) oferta si (ii) acceptarea ofertei. Considerate separat, aceste declaratii
de vointa au o valoare juridica autonoma si, in acelasi timp, tranzitorie, caci viata lor ia
sfarsit in momentul in care, prin reunirea lor, se realizeaza acordul de vointa ce da nastere
contractului care le absoarbe232. Avand in vedere exzistenta lor separata, chiar si
temporara, acestea trebuiesc analizate separat.
Oferta de a contracta este o propunere a unei persoane adresata altei persoane (sau
publicului233) de a incheia un contract. Pentru a fi valabila adica pentru a produce efecte
juridice oferta trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ urmatoarele conditii: (i) sa fie
o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta, neviciata si cu intentia de a se angaja
juridic (oferta data in gluma, din simpla curtoazie nu este o oferta serioasa sau cu reacredinta); (ii) sa fie ferma (neindoielnica); (iii) sa fie neechivoca; (iv) sa contina
suficiente elemente pentru formarea contractului (simpla ei acceptare sa dea nastere
contractului).
Acceptarea reprezinta manifestarea de vointa a destinatarului ofertei (sau perosnelor din
public, daca a fost adresata publicului) de a incheia contractul in conditiile ofertei. La fel
ca in cazul ofertei, si acceptarea trebuie sa indeplineasca anumite conditii de valabilitate:
(i) sa fie o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta, neviciata si cu intentia de a se
angaja juridic; (ii) sa concorde cu oferta (daca acceptarea depaseste, conditioneaza ori
limiteaza cupriinsul ofertei, schimba forma ceruta sau survine dupa expirarea ei,
acceptarea nu este valabila; in schimb raspunsul destinatarului poate devini o contraoferta234); (iii) sa fie neindoielnica; (iv) daca oferta a fost adresata unei anumite persoane
(si nu publicului), numai aceasta o poate accepta; (v) acceptarea sa intervina inainte ca
oferta sa fi devenit caduca sau sa fi fost revocata.
Conform principiului potrivit caruia tacerea nu valoreaza consimtamant, acceptarea
trebuie sa fie expresa. Exceptia acceptarii tacite este valabila atunci cand:
- legea da valoarea juridica tacerii (exp. acceptarea tacita a succesiunii, conform art.
1108 C. Civ., confirmarea unui act anulabil, conform art. 1262 C. Civ., renuntarea la
compensatie, conform art. 1617 alin. 3 C. Civ., remiterea de datorie, conform art.
1630 C. Civ., prelungirea contractului de societate, conform art. 1931 C. Civ. etc.);
- partile sa fi convenit inainte ca tacerea are valoare de acceptare (chiar si in acest caz
exista limitari, precum acceptarea clauzelor standard neuzuale, conform art. 1203 C.
Civ., care trebuie sa fie expresa in toate cazurile).
232

Tudor R. Popescu, Petre Anca op. cit., p. 73

Precum in cazul subscriptiei publice
234
Trebuind sa indeplineasca toate conditiile unei oferte; in acest caz, rolurile dintre ofertant si acceptant se
inverseaza
233

Page 82

Oferta devine caduca atunci cand expira termenul pentru care ea a fost adresata sau daca
destinatarul o refuza. Daca un astfel de termen nu exista, atunci acesta se apreciaza dupa
imprejurari; in toate cazurile, oferta nu poate fi perpetua. Acceptarea intervenita dupa ce
oferta a devenit caduca nu duce la incheierea contractului decat daca ofertantul consimte
expres acest lucru.
Oferta poate fi revocata inainte ca destinatarul sa trimita catre ofertant acceptarea. La fel
si in cazul acceptarii ofertei (art. 1199 C. Civ.). Dupa aceasta data, revocarea da dreptul
destinatarului sa ceara despagubiri pentru repararea eventualului prejudiciu cauzat prin
revocarea intempestiva.
Natura juridica a ofertei si a acceptarii este aceea de acte unilaterale, adica vointe
independente. Dupa intalnirea ofertei cu acceptarea se realizeaza acordul de vointa care
duce la formarea contractului, contract care este un act bilateral, adica rodul a doua
vointe235.
Conform art. 1186, contractul se considera incheiat la momentul si in locul in care
acceptarea ajunge la ofertant (sistemul receptiei), chiar daca acesta nu ia cunostinta de ea
din motive neinputabile. De asemenea, contractul se considera incheiat in momentul in
care destinatarul ofertei savarseste un act sau fapt concludent, fara a-l instiinta pe
ofertant, daca, in temeiul ofertei, al practicilor stabilite intre parti, al uzantelor sau potrivit
naturii afacerii, acceptarea se poate face in acest mod.
Interesul juridic al momentului incheierii contractului este urmatorul:
- la acel moment se stabileste capacitatea partilor de a contracta;
- la acel moment se stabileste daca partile erau sau nu in insolventa;
- in functie de acel moment se stabileste existenta eventualelor vicii de consimtamant;
- la acel moment se transmit proprietatea si riscul imposibilitatii fortuite de executare;
- in functie de acel moment se stabileste care este legea aplicabila, in caz de conflict
temporal de legi etc.
Locul incheierii contractului are importanta in domeniul comertului international, cand
partile se afla in state diferite. In acest caz trebuie determinata legea aplicabila, adica
legea dupa care se va judecat litigiul. Conform art. 2638 C. Civ., in lipsa alegerii locului,
se aplica legea statului cu care actul juridic prezinta legaturile cele mai stranse, iar daca
aceasta lege nu poate fi identificata, se aplica legea locului unde actul juridic a fost
incheiat. In dreptul intern locul incheierii contractului este important in ceea ce priveste
executarea obligatiei. De exemplu, daca partile nu prevad astfel, aceasta trebuie executata
la locul incheierii contractului.

235

Tudor R. Popescu, Petre Anca op. cit., p. 72

Page 83

40.

Efectele obligatiilor

Efectele obligatiilor se clasifica in (i) efectele obligatiilor rezultand din actele juridice, in
general (unilaterale, bilaterale ori multilaterale) si (ii) efectele contractelor sinalagmatice
(bilaterale)236.
40.1.

Efectele obligatiilor rezultand din acte juridice, in general

Principiile efectelor obligatiilor sunt regulile de drept care arata cum si fata de cine se
produc aceste efecte. Cele trei principii aplicabile obligatiilor rezultate din actele juridice,
in general, sunt: (i) principiul fortei obligatorii, (ii) principiul irevocabilitatii si (iii)
principiul relativitatii.
Principiul fortei obligatorii a actului juridic (pacta sunt servanda) se bazeaza pe
dispozitia art. 1270 alin. 1 C. Civ., potrivit careia contractul valabil incheiat are putere de
lege intre partile contractante. Asadar, principiul fortei obligatorii este acea regula potrivit
careia actul juridic legal incheiat se impune autorilor (partilor) sau autorului intocmai ca
legea. Aceasta inseamna ca executarea obligatiilor izvorate dintr-un act juridic este
obligatorie si nu facultativa sau, altfel spus, actul juridic bilateral (contractul) este legea
partilor237. Fundamentul principiului fortei obligatorii a actului juridic consta in: (i)
necesitatea asigurarii stabilitatii si sigurantei raporturilor juridice generate prin incheierea
de acte juridice si (ii) imperativul moral al respectarii cuvantului dat.
Principiul irevocabilitatii actului juridic se bazeaza pe dispozitia art. 1270 alin. 2 C. Civ.,
potrivit careia conventiile nu pot fi revocate prin vointa uneia din parti, ci doar prin
acordul comun al partilor sau cand legea prevede. Asadar, principiul irevocabilitatii este
acea regula potrivit careia actul bilateral (contractul) nu poate fi desfiintat prin vointa
unei singure parti, ci doar prin vointa comuna a ambelor parti care l-au incheiat. Dupa
cum se observa, principiul irevocabilitatii este o consecinta si, in acelasi timp, o garantie
a aplicarii principiului fortei obligatorii.
Principiul relativitatii actului juridic se bazeaza pe dispozitia art. 1280 C. Civ., potrivit
careia contractul produce efecte numai intre parti, daca prin lege nu se dispune altfel.
Asadar, principiul relativitatii este acea regula potrivit careia un act juridic produce efecte
numai fata de autorii (partile) sau autorul lui, el neputand nici sa profite si nici sa dauneze
altor persoane (terti), straini de act.

236

Contractele sinalagmatice sunt acele contracte in care obligatiiile incumba ambelor parti, fiind
interdependente
237
Impreviziunea prevazuta la art. 1271 alin. 2 C. Civ. Ar fi o situatie cand legea prevede posibilitatea
adaptarii contractului sau incetarea acestuia pentru cauze aparute ulterior incheierii acestuia, care cauze fac
ca una dintre obligatii sa devina mult mai oneroasa

Page 84

40.2.

Efectele obligatiilor rezultand din contractele bilaterale (sinalagmatice)

Efectele contractelor sinalagmatice sunt acele efecte specifice, rezultand din

interdependenta si reciprocitatea prestatiilor ce revin partilor in contractele sinalagmatice,
unde fiecare parte are concomitent, fata de cealalta parte, atat calitatea de debitor, cat si
calitatea de creditor238.
Efectele specifice obligatiilor rezultand din contractele sinalagmatice sunt: (i) exceptia de
neexecutare a contractului, (ii) desfiintarea contractului si (iii) suportarea riscului
contractului. Primele doua reprezinta actiunile pe care le are la indemana o parte
impotriva celeilalte parti, respectiv sanctiunile pe care cealalta parte le suporta in cazul
neindeplinirii culpabile a obligatiilor din contract 239. Cel de-al treilea stabileste ce se
intampla in cazul in care o parte nu poate, in lipsa oricarui fel de culpa, sa-si
indeplineasca obligatia. Asadar, primele doua cazuri presupun culpa debitorului, iar cel
de-al treilea presupune aparitia unei imposibilitati fortuite de executare din partea
debitorului.
Exceptia de neexecutare este acel mijloc de aparare pe care o parte il poate folosi
impotriva celeilalte atunci cand aceasta din urma ii cere sa isi execute obligatia, desi ea la
randul ei nu si-a executat-o. Exceptia de neexecutare este deci o consecinta a
simultaneitatii executarii obligatiilor.
In practica insa, simultaneitatea perfecta nu este posibila nici la piata agro-alimentara, cu
atat mai putin in raporturile juridice intre profesionisti. In conditiile in care, conform
regulilor impuse de BNR, executarea unor obligatii comericale avand ca obiect sume care
depasesc un anumit cuantum240 este obligatoriu a se face prin transfer bancar,
simultaneitatea ramane a fi dezbatuta doar pentru tranzactiile de sub pragul respectiv. In
aceste conditii partile renunta (de obicei prin chiar contractul incheiat) la simultaneitate,
stabilind o succesiune a executarii obligatiilor, prin acordarea de termene. Un alt exemplu
este clauza solve et repete (plateste si cere apoi ceea ce ti se cuvine) 241, adica cel care
trebuie sa isi execute primul obligatia este cumparatorul, platind pretul, urmand ca apoi
sa ceara vanzatorului predarea bunului242.
Desfiintarea este de doua feluri: (i) rezolutiune, in cazul contractelor cu executare dintr-o
data (uno ictu) si (ii) reziliere, in cazul contractelor cu executare succesiva. Desfiintarea
contractului consta in incetarea efectelor acestuia si repunerea partilor in situatia existenta
anterior incheierii lui. In cazul rezolutiunii, efectele desfiintarii coboara in trecut, pana la
momentul incheierii contractului. In cazul rezilierii, efectele desfiintarii se produc doar
pentru viitor, incepand cu momentul desfiintarii contractului. Rezolutiunea/rezilierea se
pronunta de instanta, la cererea partii care si-a executat obligatia impotriva celei care nu
si-a executat-o, dupa punerea acesteia in intarziere (art. 1550 si urm. C. Civ). Odata cu
pronuntarea rezolutiunii, partile trebuie sa-si restituie contra-prestatiile (de exp.,
238

Tudor R. Popescu, Petre Anca op. cit., p. 130

In cazul in care obligatia incalcata este esentiala (Bazil Oglinda op. cit., p. 434)
240
50.000 euro
241
I.L. Georgescu op. cit., vol. I, p. 59
242
Aceasta clauza considerandu-se ca si nescrisa
239

Page 85

vanzatorul restituie pretul primit iar cumparatorul restituie bunul cumparat). In cazul
rezilierii, partile nu isi pot in mod natural restitui prestatile, insa acestea vor inceta pe
viitor (de exp., in cazul inchirierii, nu se poate restitui nici folosinta bunului inchiriat si
nici chiria platita pentru aceasta folosinta, insa dupa desfiintare folosinta inceteaza si
chiria nu se mai plateste). In plus, partea care cere desfiintarea poate solicita si
despagubiri celeilalte partii din culpa careia se produce desfiintarea. In afara de
rezolutiunea/rezilierea pronuntata de instanta (legala), exista si rezolutiunea
conventionala. Aceasta consta intr-o clauza denumita pact comisoriu prin care partile
stabilesc conditiile in care una dintr ele poate considera contractul desfiintat (rezolvit) in
cazul in care cealalta nu isi executa in mod culpabil obligatia sau obligatiile fata de cea
dintai, cu sau fara punerea in intarziere a debitorului aflat in culpa. In primul caz, partea
in culpa este de drept in intarziere. Mai departe, creditorul notifica debitorului aflat in
culpa rezolutiunea ori rezilierea contractului243, dupa punerea lui in intarziere sau fara,
daca intarzierea opereaza de drept, conform pactului comisoriu al partilor. In acest caz
instanta investita de partea care nu considera ca sunt intrunite motive pentru desfiintare
poate sa constate inexistenta acestor motive si sa considere contractul ca fiind in vigoare
in continuare.
Invocarea pactului comisoriu este optionala pentru creditorul care beneficiaza de el,
acesta putand cere executarea contractului 244 in mod silit. Alternativa recurgerii la
rezolutiune/reziliere a partii care si-a executat obligatia este asadar aceea de a cere
instantei executarea silita a celeilalte parti, culpabile. Instanta investita cu o cerere de
executare silita pronunta o hotarare245 pe care apoi reclamantul (creditorul) o pune in
executare, daca paratul (debitorul) persista in neexecutarea obligatiei.
Executarea se face conform regulilor stabilite de Codul de Procedura Civila sau de
regulile speciale. Regulile stabilite de Codul de Procedura Civila sunt: executarea
imobiliara si executarea mobiliara, aceasta din urma cu varietatile ei: executarea asupra
mobilelor corporale si executarea asupra creantelor si sumelor de bani; executarea se face
prin intermediul unui executor judecatoresc. Acesta vinde la licitatie bunurile mobile sau
imobile ale debitorului dupa punerea sechestrului asupra lor sau popreste sumele pe care
debitorul le are de incasat de la terti (inclusiv banci). In cazul popririi bancare, aceasta
consta in blocarea contului bancar al debitorului, de la momentul infiintarii popririi acesta
nemaputand sa faca nici un fel de operatiune de retragere sau transfer a banilor, urmand
ca acestia sa fie platiti de banca direct creditorului, in baza titlului executoriu al acestuia
din urma. In toate cazurile insa, creditorul nu isi poate insusi bunul debitorului care face
obiectul garantiei, ca si modalitate de executare silita (art. 2433 C. Civ.).
In afara de neexecutarea culpabila a obligatiei, poate exista si situatia imposibilitatii
fortuite de executare, adica o parte nu este in masura sa-si execute obligatia datorita unui
eveniment independent de vointa acesteia (respectiv un caz fortuit sau unul de forta
majora). In aceasta situatie, se pune problema care dintre parti suporta riscul
imposibilitatii fortuite de executare. Regula generala in materia contractelor
243

Conform art. 1552 alin. 3 C. Civ., declaratia de rezolutiune ori reziliere se inscrie in cartea funciara ori,
dupa caz, in alte registre publice
244
Tudor R. Popescu, Petre Anca op. cit., p. 140
245
Care dupa ce ramane definitiva, se investeste cu formula executorie, devinind astfel titlu executoriu

Page 86

sinalagmatice, indiferent de obiectul acestora, este aceea ca riscul este suportat de

debitorul obligatiei imposibil de executat, pus in intarziere (res perit debitori). Aceasta
inseamna ca debitorul obligatiei imposibil de executat nu va putea pretinde celeilalte parti
sa-si execute la randul sau obligatia corelativa, dar nici aceasta din urma parte nu va
putea pretinde despagubiri pentru neexecutare de la debitorul obligatiei imposibil de
executat (de exemplu, in cazul pieirii fortuite a bunului ce face obiectul unei inchirieri,
proprietarul nu va mai putea cere in continuare chiria, dar nici chiriasul nu va putea
pretinde despagubiri pentru neindeplinirea obligatiei de a i se pune la dispozitie folosinta
bunului). Creditorul poate suporta si el riscul, daca acesta refuza plata oferita in mod
corespunzator, dupa punerea in intarziere.
Caz fortuit inseamna o imprejurare de fapt imprevizibila pentru debitor si de neinlaturat
de catre acesta, care impiedica in mod obiectiv si fara culpa din partea lui executarea
obligatiei sale contractuale. Forta majora inseamna o imprejurare de fapt imprevizibila si
de neinlaturat pentru oricine, care impiedica in mod obiectiv si fara culpa din partea
debitorului executarea obligatiei sale contractuale. Atat cazul fortuit, cat si forta majora
sunt cauze care il exonereaza de raspundere pe debitorul contractual.
41.

Prescriptia extinctiva

Prescriptia extinctiva reprezinta acel mijloc de stingere a dreptului la actiune, prin

neexercitarea acelui drept in termenul stabilit de lege246; ea face ca titularul unui drept
subiectiv sa-si piarda ocrotirea dreptului respectiv pe calea actiunii in justitie si, odata cu
aceasta, posibilitatea de a obtine executarea silita a obligatiei corelative lui. Cu toate
acestea, nu dreptul subiectiv dispare, ci doar apararea acestuia pe calea actiunii in justitie.
Deci creditorul poate in continuare obtine de la debitor indeplinirea obligatiei, insa doar
de buna-voie, nemaiputand sa il constranga la executare. Prescriptibilitatea este specifica,
in principiu, doar drepturilor patrimoniale, iar sediul materiei se afla in Titlul I al Cartii a
VI-a C. Civ247.
42.

Clauza penala

Clauza penala, reglementata la art. 1538 si urm. C. Civ., este o modalitate prin care
partile unui contract pre-determina cuantumul despagubirilor pe care o parte le datoreaza
celeilalte in caz de neindeplinire culpabila sau indeplinire defectuoasa culpabila a
obligatiilor contractuale, astfel incat partea care cere despagubiri nu va mai fi nevoita sa
dovedeasca existenta si intinderea prejudiciului suportat, ci doar faptul neexecutarii sau
executarii defectuase a obligatiei248.
246

Termenul general stabilit de lege este de 3 ani; in afara de termenul general exista si termene speciale
Anterior noului Cod Civil, sediul materiei era Decretul nr. 167/1958, republicat in B.Of. nr.
11/15.06.1961
248
In ceea ce priveste culpa, aceasta se prezuma in cazul raspunderii contractuale, fiind sarcina debitorului
sa rastoarne aceasta prezumtie prin invocarea si dovedirea unui fapt exonerator (caz fortuit, forta majora
etc.)
247

Page 87

Aplicarea clauzei penale este optionala pentru creditor, acesta putand cere executarea in
natura a obligatiei, debitorul neputandu-se libera oferind suma stabilita ca si despagubire
prin clauza penala. In orice caz, clauza penala nu poate fi cumulata cu executarea in
natura decat in cazul in care cea dintai acopera prejudiciul incercat prin executarea cu
intarziere a obligatiei.
Odata stabilita de parti, clauza penala nu mai poate fi modificata de instanta decat daca:
(i) obligatia principala a fost executata in parte fata de creditor iar (ii) cuantumul ei este
vadit excesiv fata de prejudiciul ce putea fi prevazut de parti la incheierea contractului
(insa trebuie sa ramana superioara obligatiei principale).

Page 88

Contractele
43.

Contractul de vanzare

Conform art. 1650 C. Civ., vanzarea este un contract prin care o parte denumita
vanzator transmite sau se obliga sa transmita celeilalate parti denumita cumparator
proprietatea unui bun, in schimbul unui pret pe care cel din urma se obliga sa il plateasca.
Caracterele jurdice ale contractului sunt:
- este un contract sinalagmatic (bilateral), adica obligatiile incumba ambelor parti si
fiecare este cauza celeilalte;
- este un contract cu titlu oneros, adica ambele parti intentioneaza sa-si procure un
avantaj patrimonial: vanzatorul banii si cumparatorul bunul;
- este un contract comutativ, adica partile stiu, la momentul incheierii contractului,
intinderea obligatiilor;
- este un contract consensual, in principiu simplul acord de voina fiind suficient pentru
nasterea valabila a contractului; exceptia formalismului se aplica doar in cazurile
expres prevazute de lege249.
43.1.

Elementele de valabilitate ale contractului de vanzare

Elementele de valabilitate ale contractului de vanzare sunt: (i) elementele de valabilitate

ale actelor juridice, in general si (ii) elementele de valabilitate aplicabile contractelor de
vanzare-.
In ceea ce priveste capacitatea, ca element de valabilitate a unui contract, in general,
facem cateva precizari:
- fiind act de dispozitie (in principiu), capacitatea necesara incheierii unui contract de
vanzare-cumparare de catre o persoana fizica este capacitatea deplina de exercitiu;
- printre incapacitatile (interdictiile) speciale se numara interdictia functionarilor
publici de a cumpara bunuri ale statului care se vand prin acestia (motivul fiind cel al
conflictului de interese), interdictia batranilor ocrotiti prin tutela (din cauza varstei
inaintate sau a bolii) de a incheia anumite acte de dispozitie fara acordul autoritatii
tutelare, interdictia cumpararii de drepturi litigioase de catre avocati, magistrati etc.
In ceea ce priveste obiectul obligatiei contractului de vanzare, in general, desi textul art.
1650 C. Civ. vorbeste de transferul proprietatii asupra unui bun, poate fi obiect al unei
vanzari-cumparari si un dezmembramant al dreptului de proprietate, precum uzul sau
uzufructul. In ceea ce priveste bunul vandut, acesta poate fi mobil sau imobil, corporal

249

De exemplu, forma autentica a vanzarii de imobile, conform Legii 7/1996 privind cadastrul si
publicitatea imobiliara

Page 89

sau incorporal250, precum si o universalitate de bunuri (universalitate de fapt 251, precum

fondul de comert252).
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca bunul vandut sunt:
- sa existe (la momentul incheierii contractului sau in viitor253);
- sa fie in circuitul civil, adica sa nu fi fost indisponibilizat prin lege, conventie sau prin
testament;
- sa fie determinat sau determinabil;
- sa fie, in principiu, proprietatea vanzatorului254.
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca pretul:
- sa fie stabilit in bani (in orice moneda); atunci cand se da in loc un alt bun si nu bani,
contractul nu este o vanzare-cumparare ci un schimb;
- sa fie, in principiu, determinat sau determinabil;
- sa nu fie derizoriu (a nu se confunda cu vilitatea, adica valoarea mai mica decat cea
reala).
Conform art. 1662, pretul poate fi stabilit si de catre un tert desemnat prin acordul
partilor. Daca acest lucru nu se intampla in 6 luni, se va face pe cale de expertiza
judiciara. In continuare, art. 1664 C. Civ. prevede ca pretul este suficient determinat daca
poate fi stabilit potrivit imprejurarilor. Cand contractul are ca obiect bunuri al caror pret
este stabilit pe piete organizate255 este presupusa a se fi incheiat la pretul mediu aplicat in
ziua incheierii contractului pe piata cea mai apropiata de locul incheierii contractului256.
Odata incheiat contractul de vanzare, daca prin lege sau conventia partilor nu se
stabileste altfel, proprietatea se transmite de drept de la vanzator. Cateva exemple de
contracte in care transferul nu are loc automat la data incheierii contractului:
- contractul este afectat de un termen suspensiv sau o conditie suspensiva, ulterioare
incheierii contractului (de exemplu, plata pretului);
- vanzarea are ca obiect bunuri de gen (determinate generic257); in acest caz,
proprietatea se transfera la momentul determinarii258;
- vanzarea are ca obiect bunuri viitoare.

250

De exemplu, o creanta
Nu si de drept, patrimoniul unei persoane (in intregul lui) neputand fi obiect al unor acte de dispozitie
252
Vezi supra nr. 18
253
Bunurile viitoare pot face obiectul actului, daca partile cunosc faptul ca bunul nu exista in prezent, dar
va exista in viitor. Codul civil considera ca bunul este considerat ca exista (realizat) la data la care devine
apt de a fi folosit potrivit destinatiei in vederea careia a fost incheiat contractul (art. 1658 alin. 5)
254
Sunt valabile, de exemplu, contractele in care vanzatorul vinde ceva ce nu este al lui, atunci cand
cumparatorul cunoaste acest lucru iar vanzatorul se obliga sa dobandeasca la randul sau proprietatea asupra
lucrului vandut spre a-l preda cumparatorului
255
Bursa de marfuri sau bursa de valori
256
In cazul pietei de capital, tranzactiile de valori mobiliare (transferurile facute sub pragul peste care
trebuie promovata o oferta publica) se fac numai la pretul pietei, in principiu, partile neputand stabili de
comun acord pretul tranzactiei
257
De exemplu, fructe, cereale, combustibil etc.
258
Prin cantarire, masurare, numarare
251

Page 90

Page 91

43.2.

Obligatiile partilor

Obligatiile partilor sunt obligatiile ce incumba vanzatorului, respectiv cumparatorului,

prin incheierea unui contract de vanzare.
Obligatiile vanzatorului sunt:
- sa predea bunul vandut;
- sa il garanteze pe cumparator impotriva evictiunii. Evictiunea consta in pierderea
totala sau partiala a dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra lucrului
vandut ca urmare a actiunii unui tert caruia i se recunoaste un drept de proprietate sau
alt drept real asupra aceluiasi lucru. Astfel, in caz de evictiune, vanzatorul este obligat
sa restituie cumparatorului pretul primit;
- sa il garanteze pe cumparator impotriva viciilor ascunse ale lucrului vandut. Viciile
sunt acele deficiente care afecteaza utlilitatea lucrului, facand-o sa scada. Viciile sunt
ascunse atunci cand cumpararul, desi diligent, nu a putut (printr-un specialist) sa le
observe la momentul cumpararii (in unele cazuri, viciile sunt ascunse cu viclenie). In
caz de existenta a viciilor, vanzatorul raspunde fata de cumparator fie prin restituirea
unei parti a pretului, fie a intregului pret, in functie de gravitatea viciilor descoperite.
- sa ii garanteze cumparatorului buna functionare a bunului vandut, daca a fost
prevazuta in contract sau rezulta din lege. Aceasta presupune service-ul acordat
cumparatorului, in cadrul termenului de garantie sau, daca bunul nu mai poate fi
reparat, inlocuirea acestuia. In cadrul acestei forme de raspundere se incadreaza si
pentru incalcarea normelor de calitate a produselor vandute consumatorilor. In acest
caz, raspunderile comerciantului pot si, pe langa civile, si contraventionale sau chiar
penale. In scopul stabilirii si sanctionarii contraventiilor, a fost creat Agentia
Nationala pentru Protectia Consumatorului si oficiile judetene ale acesteia.
In cazul in care transmiterea dreptului de proprietate nu opereaza automat de la vanzator
la cumparator (aceasta fiind regula), vanzatorul are in plus si obligatia de a efectua toate
demersurile pentru ca acest transfer sa se produca.
Obligatiile cumparatorului sunt:
- sa plateasca pretul, inclusiv dobanda asupra acestuia, daca este datorata (plata
facandu-se dupa scadenta)259;
- sa ia in primire lucrul cumparat, pe cheltuiala sa, daca partile nu au convenit altfel;
- sa suporte cheltuielile vanzarii, daca partile nu au convenit altfel.
43.3.

Consecintele nerespectarii obligatiilor

Consecintele nerespectarii obligatiilor reprezinta actiunile (mijloacele) pe care le are la

indemana o parte impotriva celeilalte parti, respectiv sanctiunile pe care aceasta din urma
parte le suporta in cazul neindeplinirii culpabile a obligatiilor contractuale. Avand in
vedere ca vanzarea este un contract sinalagmatic, cu executare dintr-o data (uno ictu),
259

In cazul in care pretul se plateste prin ordin de plata, pretul se considera primit la momentul la care suma
de bani a creditat contul bancar al vanzatorului

Page 92

mijloacele aflate la indemana partilor sunt (i) ridicarea exceptiei de neexecutare si (ii)
desfiintarea contractului. In plus, partea care si-a executat obligatiile poate cere
executarea silita a contractului260.
In ceea ce priveste suportarea riscului imposibilitatii fortuite de executare, vanzarea, in
calitate de contract translativ de proprietate, comporta anumite particularitati fata de
regula generala in materie de proprietate prevazuta la art. 558 C. Civ., unde riscul este
suportat de cel care are, la data survenirii situatiei fortuite, calitatea de proprietar al
bunului pierit (res perit domino). In materia contractelor translative de proprietate regula
prevazuta la art. 1274 alin. 1 C. Civ. este aceea ca riscul este suportat de catre debitorul
obligatiei imposibil de executat (res perit debitori). Astfel, in cazul pieirii
(disparitiei)/deteriorarii fortuite261 a bunului dupa ce acesta a fost vandut, insa inainte de a
fi fost predat, riscul il suporta vanzatorul, chiar daca proprietatea s-a transmis la
cumparator prin efectul translativ al consensualismului. Asadar, chiar daca vanzatorul nu
si-a rezervat prin contract proprietatea (art. 1755 C. Civ.) ori aceasta nu s-a transferat din
alte motive contractuale262 sau legale, in cazul pieirii fortuite a bunului inainte de predare,
riscul acestei pieiri il suporta vanzatorul, in calitate de debitor al obligatiei de predare.
Acesta nu va putea obtine contraprestatia de la cumparator sau, daca a obtinut-o deja, este
dator sa o restituie. Cumparatorul nu poate nici el obtine despagubiri intrucat bunul a
pierit fara nici o culpa din partea vanzatorului. Dispozitiile privitoare la sarcina suportarii
riscului fiind supletive, partile pot deroga de la ele fie inversand raspunderea, fie
atenuand-o. Sarcina suportarii riscului se transfera insa la cumparator daca acesta a fost
pus in intarziere de catre vanzator pentru preluarea bunului vandut (art. 1274 alin. 2
C.Civ.)263.
In cazul in care obiect al vanzarii il formeaza bunuri de gen (bani, marfuri etc.), avand in
vedere ca transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora se face la momentul
individualizarii lor (prin cantarire, masurare, numarare etc.) si deoarece acestea nu pier ca
gen ori specie (genera non pereunt), in cazul pieirii fortuite a bunurilor ce faceau obiectul
unei vanzari, vanzatorul va fi tinut in continuare sa predea alte bunuri de acelasi gen sau
specie, in aceeasi cantitate, volum, numar etc. Asadar, regula res perit debitori se aplica
doar contractelor de vanzare ce au ca obiect bunuri individual determinate.
44.

Contractul de imprumut

Contractul de imprumut (propriu-zis)264 este contractul prin care o parte denumita

imprumutator transmite unei alte persoane denumite imprumutat proprietatea asupra
unei catimi de bunuri de gen in vederea consumarii lor, cu obligatia pentru acesta din
urma de a restitui la scadenta o catime egala de bunuri de acelasi gen si calitate.
Imprumutul este reglementat la art. 2158 si urm. C. Civ.
260

Vezi supra nr. 40.2

Incendiu, cutremur etc.
262
Un termen, o conditie
263
Punerea in intarziere se face printr-o notificare trimisa prin executorul judecatoresc sau prin oricare
mijloc care asigura dovada comunicarii (art. 1522 C. Civ.)
264
Numit si de consumatie, pentru a-l deosebi de imprumutul de folosinta (comodatul)
261

Page 93

Caracterle juridice ale imprumutului sunt:

- este un contract real, adica nu poate exista in lipsa traditiunii (remiterii) materiale a
bunurilor imprumutate. Asadar, chiar semnat, un contract de imprumut neurmat de
remitere nu poate fi considerat decat un ante-contract de imprumut;
- poate fi atat cu titlu gratuit, cat si cu titlu oneros;
- are ca obiect numai lucruri de gen, fungiblie si consumptibile (bani, valori mobiliare,
marfuri standardizate etc.).
Fiind act de dispozitie, partile persoane fizice trebuie sa aiba deplina capacitate de
exercitiu. In ceea ce priveste persoanele juridice, oricine poate atat lua cu imprumut, cat
si da cu imprumut. Cu referire la sumele de bani, posibilitatea acordarii de imprumuturi
fara a fi necesara vreo autorizatie din partea vreunui organ administrativ 265 a fost
consacrata normativ intai in mod expres, prin ultimul articol al titlului VI din Legea nr.
161/2003, privind garantiile reale mobiliar, titlu abrogat in prezent de noul Cod Civil (si
inlocuit de acesta din urma)266. In prezent, prin consacrarea principiului ce nu este
interzis este permis267, interdictiile ramana a fi prevazute doar in mod expres. In speta,
interdictia expresa se afla in Legea institutiilor de credit 268, interdictia referindu-se doar la
acordarea de imprumuturi din depozite atrase.
Inscrisul constatator al imprumutului este suficient sa fie semnat de imprumutat, datorita
caracterului unilateral al contractului. Cu toate acestea, pentru a putea fi considerat un
ante-contract269, adica sa contina obligatia imprumutatorului de a pune la dispozitia
imprumutatului imprumutul, inscrisul trebuie semnat si de imprumutator.
Obligatiile imprumutatului sunt:
- obligatia de restituire;
- obligatia de plata a dobanzii, in cazul contractelor comerciale sau civile cu titlu
oneros.
In considerarea caracterului unilateral al contractului de imprumut, obligatia
imprumutatorului este doar aceea de a raspunde pentru pagubele cauzate de eventualele
viciile ascunse ale bunurilor fungibile imprumutate 270. In ceea ce priveste contractul de
imprumut incheiat dar neurmat de predarea materiala a bunurilor ce fac obiectul
imprumutului, putand fi calificat ca si ante-contract, consideram ca imprumutatorului ii
265

In speta, BNR
Este vorba de art. 100 care, desi nu avea nici o legatura cu garantiile, preciza expres ca orice persoana,
daca nu primeste depozite, poate vinde pe credit sau poate acorda imprumuturi, fara a fi aplicabile
prevederile legislatiei bancare
267
Vezi supra nr. 14.2
268
Art. 5 alin. 1: Se interzice oricrei persoane fizice, juridice sau entiti fr personalitate juridic, ce nu
este instituie de credit, s se angajeze ntr-o activitate de atragere de depozite sau de alte fonduri
rambursabile de la public ori ntr-o activitate de atragere i/sau gestionare de sume de bani provenite din
contribuiile membrilor unor grupuri de persoane constituite n vederea acumulrii de fonduri colective i
acordrii de credite/mprumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziionarea de bunuri i/sau
servicii de ctre membrii acestora
269
Care este un contract bilateral, deci cu obligatii de ambele parti
270
Avand in vedere caracterul unilateral al contractului de imprumut, imprumutatorul nu are alta obligatie
266

Page 94

revine obligatia de a pune imprumutul la dispozitia imprumutatului, precum si a

imprumutatului de a primi imprumutul271.
Obligatia de restituire este de esenta contractului de imprumut, fiind intotdeauna
subinteleasa chiar daca nu este prevazuta expres. Restituirea se face la scadenta; daca nu
s-a stabilit un termen de restituire, instanta de judecata este in drept ca, la cererea
imprumutatorului, sa stabileasca un astfel de termen, in functie de imprejurarile concrete
ale cauzei. Daca s-a convenit ca restituirea se va face cand imprumutatul va avea
resursele necesare, termenul stabilit de instanta imprumutatului care are sau va avea
aceste mijloace nu va putea depasi trei luni (art. 2162 C. Civ.) 272. In nici un caz nu ar
putea sa considere creanta ca neexigibila si sa respinga pe acest motiv actiunea, o
asemenea solutie ducand la consecinta de neacceptat ca imprumutatorul sa nu poata
obtine restituirea imprumutului decat atunci cand va voi imprumutatul.
Dreptul de a cere restituirea imprumutului se prescrie in termenul general de trei ani de la
data scadentei. In cazul in care imprumutul nu are fixata o scadenta, termenul de
prescriptie incepe sa curga de la data la care instanta fixeaza intai scadenta si nu de la
data remiterii bunurilor ce fac obiectul imprumutului. In cazul unor imprumuturi
succesive intre aceleasi parti, pentru fiecare imprumut va incepe sa curga un termen
distinct. Astfel, in cazul unui imprumut acordat in transe de bani, termenul de prescriptie
curge separat pentru fiecare transa, de la data fiecarui varsamant.
Fiind un contract unilateral, nu sunt aplicabile efectele contractelor sinalagmatice, adica
exceptia de neexecutare a contractului si desfiintarea contractului273. Daca, in ceea ce
priveste imposibilitatea ridicarii exceptiei de neexecutare, lucrurile sunt evidente, in ceea
ce priveste restituirea imprumutului la scadenta, imprumutatorul poate obtine acest lucru
pe calea executarii silite, impreuna cu dobanzile aferente pana la momentul restituirii.
Imprumutatul devenind chiar proprietarul bunurilor imprumutate, riscul pieirii fortuite a
acestora este, teoretic, in sacina sa (art. 2160 C. Civ.). Practic insa, pieirea este imposibila
deoarece obiectul imprumutului il formeaza bunuri de gen, fungibile (interschimbabile),
care nu dispar niciodata (genera non pereunt), deci imprumutatul le poate procura de
oriunde spre a le restitui imprumutatorului.
In afara de plata (rambursare), obligatia de restituire a imprumutului se stinge si prin
compensatie, remitere de datorie, dare in plata, revocare conventionala etc. Aceasta
271

In caz contrar, o parte poate cere rezolutiunea ante-contractului daca partea cealalta nu isi indeplineste
obligatiile din ante-contract, precum si daune (de exemplu, imprumutatul care, desi indeplineste toate
conditiile pentru a primi un imprumut in bani, imprumutatorul refuza sa-i puna la dispozitie capitalul,
cauzandu-i astfel un prejudiciu); invers, daca imprumutatul nu mai vrea sa primeasca imprumutul,
imprumutatorul poate si el solicita desfiintarea, precum si daune (de exemplu, costurile analizarii cererii de
imprumut)
272
Aceeasi este situatia in cazul in care contractul spune ca imprumutatul va restitui atunci cand va putea
sau cand va avea de unde
273
Asadar consideram fara efecte prevederea art. 20 din Legea nr. 190/1999 conform careia, in caz de
neindeplinire a obligatiei de restituire, contractul este reziliat, rezolutiunea neputand interveni, in cazul
contractelor unilaterale, decat in baza acordului comun al partilor, conform art. 1270 alin. 2 C. Civ. (mutuus
consensus, mutuus dissensus), care a inlocuit art. 969 alin. 2 din vechiul Cod Civil

Page 95

obligatie nu se stinge prin moartea imprumutatului persoana fizica sau reorganizarea

imprumutatului persoana juridica, datoriile fiind preluate de eventualii succesori.
44.1.

Reguli specifice imprumuturilor avand ca obiect sume de bani

Dupa cum aratam mai sus, imprumutul de cosumatie (propriu-zis) are ca obiect orice fel
de lucruri de gen, fungibile si consumptibile iar banii sunt cel mai clar exemplu de astfel
de bunuri, acestia facand cel mai des obiect al unui imprumut. Imprumutul, inclusiv
bancar, este o varietate a creditului, alaturi de creditul comercial.
Restituirea imprumuturilor acordate intr-o anumita moneda trebuie facute in aceeasi
moneda, indiferent de cresterea sau descresterea valorii monedei respective fata de alte
monede (art. 2164 C. Civ.). Se considera insa ca regula nominalismului monetar, cum a
fost denumita aceasta prevedere, nu se aplica in cazul in care devalorizarea monederi de
referinta a avut loc dupa scadenta, dupa acest moment diferenta de valoare putand fi
obtinuta de catre imprumutator cu titlu de despagubiri. Dovada restituirii se face, potrivit
dreptului comun, prin chitanta liberatorie eliberata de imprumutator imprumutatului (art.
1500 alin. 1 C. Civ.). Remiterea voluntara a titlului, facuta de imprumutator catre
imprumutat, creaza o prezumtie de liberare (art. 1503 C. Civ.). In sistemul transferurilor
bancare, dovada platii se face prin ordinul de plata avand ca obiect suma de bani
imprumutata, vizat de banca (art. 1504 C. Civ.).
In cazul imprumuturilor in bani, acestea se prezuma a fi cu caracter oneros, in speta cu
dobanda. Dobanda poate fi (i) curenta si (ii) penalizatoare. Dobanda curenta este cea care
se acumuleaza asupra sumelor neexigibile datorate de debitor creditorului cu titlu de pret
al capitalului cu care a fost creditat, avand natura unui drept de creanta accesoriu 274. De
aceea, dobanda curenta se mai numeste si remuneratorie. Dobanda penalizatoare este cea
care se acumuleaza la sumele exigibile datorate de debitor creditorului, avand natura unei
despagubiri pentru neplata la scadenta a capitalului si a eventualelor dobanzi curente
(daca se procedeaza la capitalizarea lor275). Natura juridica a penalitatilor este aceea de
clauza penala276. Asadar dobanda curenta nu este o despagubire ci un pret al serviciului
constand in punerea de catre imprumtator a imprumutului (capitalul 277) la dispozitia
imprumutatului si numai dobanda penalizatoare este o despagubire.
Dobanda poate fi legala sau contractuala. Dobanda legala, atat civila cat si comerciala,
este reglementata de OG nr. 13/2011278. Dobanda contractuala trebuie sa fie expres
prevazuta in contract, inclusiv in ceea ce priveste cuantumul ei, neputandu-se prezuma, in
274

In acest fel, conform reguli accesoriul urmeaza principalul (accesorium sequitur principale), orice
exceptie care poate fi ridicata de debitor in legatura cu capitalul (precum prescriptia extinctiva) afecteaza si
dobanda
275
Capitalizarea sau unirea dobanzilor cu capitalul astfel incat sa rezulte un nou capital, mai mare, purtator
de dobanzi, se numeste anatocism
276
Vezi supra nr. 42
277
In practica, capitalul este denumit uneori principal (engl. principal)
278
Aplicabila la fel ca in cazul imprumutului, dobanda legala fiind aplicabila tuturor obligatiilor banesti,
indiferent de izvorul lor

Page 96

caz contrar aplicandu-se automat dobanda legala. Dobanda poate fi exprimata atat
cantitativ, cat si procentual (in acest din urma caz fiind in prezenta unei rate la care
dobanda se acumuleaza). Rata dobanzii poate fi fixa sau variabila (legata sau nu de un
element exterior279). Dobanda se poate plati fie odata cu capitalul fie separat, pe parcursul
contractului.
In cazul in care imprumutul este cu dobanda, pe langa faptul ca imprumutatorul nu poate
cere restituirea imprumutului inainte de scadenta, nici imprumutatul nu poate face restitui
inainte de aceeasi scadenta. Motivul acestei din urma interdictii este acela ca, facand o
plata anticipata fara acordul sau, imprumutatorul ar fi privat de dobanda pe care ar fi
trebuit sa o incaseze cu titlu de pret al serviciului de a pune capitalul la dispozitia
imprumutatului. Aceasta deoarece termenul nu este stabilit doar in favoarea
imprumutatului, ci si in favoarea imprumutatorului, adica in favoarea ambelor parti (art.
2161 C. Civ.) si deci numai ambele parti pot renunta la el. Asadar, daca face o plata
anticipata, imprumutatul poate fi obligat sa plateasca si diferenta de dobanda, cu titlu de
despagubiri (in practica partile prestabilind prin contract cuantumul despagubirilor)280.
Alternativa imprumutului comercial in cadrul creditarii este creditul comercial 281. Acesta
reprezinta amanarea conventionala a executarii obligatiei de plata a pretului unui contract
de contract de vanzare pe credit sau de prestari de servicii. O forma de credit comercial
este creditul de consum (consumer finance, engl.)282, adica finantarea persoanelor fizice
(in general) de a-si cumpara in rate bunuri de larg consum cu plata acestora in rate, cu
dobanda.
44.2.

Reguli specifice imprumuturilor bancare

Principalul instrument de finantare prin imprumut este creditul bancar 283. Acesta
constituie o varietate a imprumutului comercial avand ca obiect sume de bani si are ca si
caractaristica faptul ca imprumutatorul este o banca comerciala. O banca comerciala este
o societate comerciala care are ca principala activitate atragerea de depozite si acordarea
de credite, principala sursa de venit fiind diferenta de dobanda dintre depozitele atrase si
creditele acordate. Activitatea de creditare in sistem bancar face obiectul Legii
institutiilor de credit, fiind interzisa orice forma de creditare din depozite atrase de catre o
entitate non-bancara. Conform art. 120 din aceasta lege, contractele de credit incheiate de
o institutie de credit (precum o banca) sunt titluri executorii.

279

De exemplu, dobanda LIBOR, EURIBOR, FIBOR etc.

In cazul imprumuturilor (creditelor) facute de un profesionist catre un consumator, regulile sunt altele
(vezi infra nr. 44.2)
281
Asadar, creditul reprezinta genul proxim iar creditul comercial, respectiv imprumutul reprezinta
diferenta specifica
282
Leasing-ul fiind o forma de consumer finance (engl.)
283
Aceasta este traditia in Europa. In SUA, cu exceptia companiilor mici, finantarea corporatista se face
prin emisiuni de valori mobiliare
280

Page 97

Daca dobanda, in contractele nebancare, este uneori omisa a se specifica in cuprinsul

contractului (aplicandu-se astfel dobanda legala), in contractele de imprumut bancar
dobanda este intotdeauna aratata in contract.
Dobanda se plateste esalonat separat de capital sau impreuna cu parti din acesta. In
primul caz, perioada pe care se plateste numai dobanda se numeste perioada de gratie. In
cel de-al doilea caz, ratele de plata contin atat o componenta de capital cat si una de
dobanda, partile anexand la contractul de imprumut un scadentar reprezentand graficul
rambursarilor. In general, dobanda se acumuleaza la capitalul ramas de restituit284.
Dobanda bancara este impozabila si se datoreaza de catre beneficiarul ei. Retinerea si
virarea impozitului pe dobanda se face de catre banca (sistemul retinerii la sursa), astfel
incat deponentul va primi dobanda dupa retinerea impozitului aferent.
In cazul creditului acordat de o societate de profil (inclusiv banca), rambursarea
anticipata este reglementata de art. 66 si urm. din OUG 50/2010 privind contractele de
credit pentru consumatori285. Astfel, despagubirea creditorului poarta numele de comision
de rambursare anticipata si acesta nu poate depasi 1%, respectiv 0,5% din suma ramasa
de plata, daca termenul care s-ar fi scurs este mai mare, respectiv mai mic de un an.
Forme ale creditului bancar sunt imprumutul revolving (engl.)286, corporate (engl.)287,
retail (engl.)288, mortgage (engl.)289 etc.
45.

Contractul de depozit

Depozitul este un contract prin care o persoana denumita deponent remite un bun
mobil spre pastrare unei alte persoane denumite depozitar cu obligatia pentru acesta
din urma de a-l pastra pentru o perioada de timp si de a-l restitui in natura (art. 2103 C.
Civ.).
Caracterele juridice ale depozitului sunt:
- este un contract real, adica nu poate exista in lipsa traditiunii (remiterii) materiale a
bunurilor depozitate (art. 2103 C. Civ.). Asadar, chiar semnat, un contract de depozit
neurmat de remitere nu poate fi considerat decat un ante-contract de depozit;
- in principiu, unilateral;
- poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros;

284

Dar exista si posibilitatea ca partilor de a stabili ca dobanda se acumuleaza la capitalul initial, care este

fix
285

Publicat in M.Of. 389/11.06.2010

O facilitare de creditare care este reinnoita si, prin urmare, poate fi folosita in mod repetat. Mai este
denumita si open-end credit. Un exemplu de astfel de imprumut este cartea de credit
287
Acordat societatilor comerciale
288
Acordat persoanelor fizice
289
Creditul ipotecar, adica imprumutul garantat chiar cu bunul imobil cumparat din imprumut
286

Page 98

poate avea ca obiect atat bunuri individual determinate, cat si generic determinate,
respectiv fungiblie si consumptibile (bani, valori mobiliare, marfuri standardizate
etc.).

Fiind act de dispozitie, partile - persoane fizice trebuie sa aiba deplina capacitate de
exercitiu a acestora.
Obligatiile depozitarului sunt:
- sa pastreze bunul primit in depozit;
- sa restituie bunul primit in depozit;
- sa restituie fructele bunului primit in depozit (in cazul banilor, fructele sunt civile, in
speta dobanzi).
Obligatia unica a deponentului este aceea sa plateasca depozitarului pretul (remuneratia)
convenita pentru serviciul de a depozita bunurile, atunci cand contractul a fost incheiat cu
titlu oneros; in acest caz, contractul are caracter bilateral, ambele parti avand deci
obligatii una fata de cealalta. In plus fata de aceasta obligatie initiala, pe parcursul
executarii contractului, in sarcina deponentului se poate naste obligatia de a-l despagubi
pe depozitar in cazul in care acesta sufera un prejudiciu datorita viciilor bunului depozitat
(atunci cand depozitul are ca obiect, de exemplu, bunuri perisabile).
Obligatia depozitarului de a pastra bunurile date in depozit incumba acestuia atunci cand
obiectul depozitului il formeaza bunuri individual determinate. Atunci cand depozitul are
ca obiect bunuri determinate generic, de gen si consumptibile (precum sume de bani),
depozitarul dobandeste chiar dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, urmand sa
restituie deponentului o catime egala de bunuri de acelasi gen si calitate (in cazul banilor,
aceeasi suma de bani). In acest caz se aplica in completare regulile de la imprumutul de
consumatie (art. 2105 C. Civ.). Contractul de depozit remunerat sau profesionist ori care
permite depozitarului folosinta bunului il obliga pe acesta sa pastreze bunurile primite in
depozit cu diligenta si prudenta, raspunderea acestuia fiind angajata pentru culpa levis in
abstracto (cea mai usoara culpa, independent de cum depozitarul are grija de propriile
bunuri).
Riscul pieirii fortuite a bunurilor ce formeaza obiect al contractului este suportat de
depozitar, in cazul in care bunurile respective sunt de gen, fungibile si consumptibile
(bani, valori mobiliare, marfuri standardizate), deoarece acesta dobandeste chiar
proprietatea asupra acestora (art. 2160 C. Civ., preluat de la imprumut). In plus, bunurile
de gen nu pier (genera non pereunt), ceea ce face ca depozitarul sa trebuiasca a restitui
deponentului bunuri identice. In cazul in care bunul este individual determinat, riscul este
suportat de deponent, in calitate de proprietar al bunului (res perit domino), cu exceptia
cazului in care depozitarul a fost pus in intarziere de catre deponent pentru a restitui
bunurile (art. 1634 C. Civ)290. Dispozitiile privitoare la sarcina suportarii riscului fiind
supletive, partile pot deroga de la ele.

290

Punerea in intarziere este necesara aici, nefiind in nici unul din cazurile enumerate la art. 1523 alin. 2 C.
Civ., cand debitorul este de drept in intarziere

Page 99

Obligatia de restituire este de esenta contractului de depozit, fiind intotdeauna

subinteleasa chiar daca nu este prevazuta expres. Restituirea se face, in principiu, la
simpla cerere a deponentului291. Cu toate acestea, in cazul in care contractul are caracter
oneros (remunerat), termenul depozitului este stabilit in favoarea ambelor parti iar daca
restituirea anticipata il prejudiciaza pe depozitar, acesta are dreptul la despagubiri din
partea deponentului. Situatia este aceeasi si in cazul in care depozitarul se poate folosi de
bunurile depozitate (in cazul bunurilor de gen precum banii, dobandind chiar dreptul de
proprietate asupra lor, folosinta lor este implicita).
Dreptul de a cere restituirea depozitul se prescrie in termenul general de trei ani de la data
scadentei. In cazul in care depozitul nu are fixata o scadenta, termenul de prescriptie
incepe sa curga de la data la care instanta fixeaza intai scadenta (transforma un termen
incert intr-unul cert) si nu de la data la care bunirile au fost date in depozit 292. In cazul
unor depozite succesive intre aceleasi parti, pentru fiecare depozit va incepe sa curga un
termen distinct.
O varietate a depozitului comercial o reprezinta acel depozit in temeiul caruia depozitarul
emite deponentului un titlu reprezentativ (certificat) al bunurilor (altele decat sume de
bani) ce fac obiectul depozitului. Particularitatea acestor depozite este ca titlurile emise
sunt liber transferabile/ipotecabile, iar transmiterea lor echivaleaza cu transmiterea chiar
a dreptului de proprietate/constituirea ipotecii mobiliare pentru bunurile asupra carora
poarta.
In afara de restituirea depozitului, obligatia depozitarului se stinge si prin compensatie 293,
remitere de datorie, dare in plata etc. Obligatia nu se stinge prin moartea depozitarului
persoana fizica sau reorganizarea depozitarului persoana juridica, datoriile fiind
preluate de eventualii succesori.
45.1.

Reguli specifice depozitelor avand ca obiect sume de bani

Dupa cum aratam mai sus, depozitul poate avea ca obiect, pe langa bunuri individual
determinate, si bunuri determinate prin gen, fungibile si consumptibile iar banii sunt cel
mai intalnit exemplu de astfel de bunuri. Depozitele in bani sunt interzise a fi atrase de la
public, daca depozitarul nu este o institutie de credit autorizata de BNR294.

291

Contractele de depozit bancar au o rubrica speciala pentru desemnarea, de catre deponent, a eventualilor
mandatari (imputerniciti) sa ceara restituirea
292
Consideram ca situatia este similara imprumutului fara termen de rambursare
293
Astfel, daca banca are o creanta fata de deponent (din acordarea unui credit) si aceasta este certa, lichida
si exigibila, intervine compensatia legala intre depozit si credit. In practica, creditele acordate de banci sunt
conditionate de constituirea de depozite (conturi curente) de catre debitori la banca creditoare, deponentii
constituind in favoarea bancilor inclusiv un gaj pentru a evita concursul cu alti creditori chirografari ai
debitorului-deponent asupra sumelor reprezentand depozite, lucru insa inutil pentru ca banca are oricum un
drept de retentie iar compensatia opereaza oricum de drept, banca nefiind deci supusa sa suporte concursul
altor creditori
294
Art. 5 alin. 1 din Legea institutiilor de credit

Page 100

Conform regulii nominalismului monetar consacrate de art. 2164 C. Civ.295, restituirea

sumelor depuse intr-o anumita moneda trebuie facuta in aceeasi moneda in care au fost
depuse, indiferent de cresterea sau descresterea valorii monedei respective fata de alte
monede.
Banii fiind bunuri de gen, fungibile si consumptibile, dobandind proprietatea asupra lor,
se subintelege ca depozitarul foloseste de ei atunci cand el este cel care plateste o
remuneratie deponentului in schimbul constituirii depozitului. In acest caz, deponentul nu
are nici o obligatie fata de depozitar, contractul avand caracter unilateral perfect (adica
exista doar obligatia depozitarului de a plati dobanda). Contractele de depozit prevad in
general, in acest caz, cuantumul despagubiriilor pe care depozitarul le retine din suma ce
trebuie restituita deponentului, in caz ca acesta din urma cere restituirea anticipata296.
Dobanda poate fi legala sau contractuala. Dobanda legala este reglementata de OG nr.
13/2011297. Valoarea dobanzii contractuale trebuie sa fie expres prevazuta in contract, in
caz contrar aplicandu-se dobanda legala. Dobanda poate fi exprimata atat cantitativ, cat si
procentual (in acest din urma caz fiind denumita rata a dobanzii). Rata dobanzii poate fi
fixa sau variabila. Dobanda se poate plati fie odata cu capitalul depozitului, fie separat, pe
durata contractului.
45.2.

Reguli specifice depozitelor bancare

Depozitul reprezinta principalul instrument de finantare al activitatii bancilor comerciale

si rezervat, cu cateva exceptii298, exclusiv acestora299. Aplicabilitatea practica a depozitelor
de bani se regaseste in depozitul bancar, avand ca si caractaristica faptul ca depozitarul
este o banca comerciala. O banca comerciala este o societate comerciala care are ca
principala activitate atragerea de depozite si acordarea de credite, principala sursa de
venit fiind diferenta de dobanda dintre depozitele atrase si creditele acordate. Pentru a
asigura o protectie a deponentilor, bancile comerciale sunt obligate sa particpe la
constituirea Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar 300, sumele constituite
in acest fond fiind folosite la despagubirea deponentilor 301 in cazul incapacitatii de plata a
bancii depozitare. In afara de aceasta protectie directa, o protectie indirecta o reprezinta
obligatia bancilor de a mentine un anumit activ net raportat la total active, de a constitui
depozite (rezerve) obligatiorii la BNR, de a nu depasi cotele de participare la capitalul
295

Prin interpretarea ei extensiva, fiind prevazuta in capitolul destinat imprumutului

Retinerea sumelor se face, in general, din dobanda datorata
297
Aplicabila tuturor obligatiilor banesti, indiferent de izvorul lor (vanzare-cumparare, imprumut etc.)
298
Alte institutii de credit reglementate de Legea institutiilor de credit, art. 3, precum cooperativele de
credit sau bancile de locuinte, care pot atrage depozite de la proprii membri
299
In afara de depozite, bancile mai primesc finantare din partea actionarilor, cu titlu de aport in numerar la
capitalul social, precum si imprumuturi din partea altor institutii financiare. Alte venituri ale bancilor
provin din operatiuni precum participari la capitalul social al altor societati, comisioane, consultanta etc.
(vezi art. 18 din Legea institutiilor de credit)
300
Infiintarea si functionarea acestuia face obiectul OG nr. 39/1996, republicata in M.Of. nr. 141/2002, cu
modificarile si completarile ulterioare
301
Doar a persoanelor fizice si a IMM-urilor, plafonul despagubirilor fiind in prezent de 100.000 EUR,
conform reglementarilor europene
296

Page 101

social al altor societati comerciale (pentru diminuarea riscului de portofoliu). Peste toate
acestea exista si protectia asigurata prin politica de supraveghere a BNR.
O varietate a depozitului bancar este contul curent bancar 302. Contul curent bancar este un
depozit care, in plus fata de depozitul bancar obisnuit, permite deponentului sa ordone
bancii plati (viramente) pe care aceasta sa le efectueze, in schimbul unui comision, in
limita depozitului (disponibilului), catre terti, in contul curent al acestora din urma
deschis la aceeasi banca sau la o terta banca. De asemenea, titularul contului (deponentul)
poate sa traga o cambie ori un bilet la ordin asupra bancii, precum si sa emita un cec in
limita acesluiasi disponibil, pentru a efectua o plata catre un tert. Invers, contul curent al
titularului este alimentat fie prin noi depuneri, fie prin plati (viramente) facute de terti
prin ordin de plata. O alta caracteristica a contului curent bancar este aceea ca acesta este
un depozit la vedere, adica nu are scadenta, ceea ce face ca depozitul sa poata fi restituit
deponentului la cererea acestuia, fara vreo retinere din suma cu titlu de despagubiri. Din
aceste considerente, dobanda la contul curent este mai mica decat cea acordata de banca
pentru depozitele la termen.
Obligatia bancii de a restitui deponentului sumele este suspendata, respectiv inceteaza in
cazul in care asupra depozitarului se instituie o poprire asiguratorie, respectiv executorie.
Poprirea asiguratorie este o indisponibilizare temporara a conturilor/depozitelor, dispusa
de instanta investita cu o solutionarea unui litigiu avand ca obiect plata unei sume de bani
de catre deponent unui tert. In al doilea caz poprirea executorie se instituie cand cererea
reclamantului este admisa. Daca, la data admiterii cererii, se instituise deja poprirea
asiguratorie, aceasta din urma se transforma in poprire executorie iar banca, in calitate de
tert poprit, este obligata sa plateasca suma de bani reprezentand datorata clientului (sau
parte din aceasta) si dobanzile acumulate numai reclamantului creditor al clientuluideponent in conformitate cu hotararea instantei de judecata.
46.

Contractul de leasing

Leasing-ul reprezinta o metoda de finantare pe termen mediu si lung si, prin aceasta, un
factor de promovare a vanzarilor (in special a exporturilor). Este o tehnica de finantare
(creditare) pentru ca permite folosirea unor bunuri de catre o persoana care nu dispune de
banii necesari pentru cumpararea lor cu plata integrala si atunci plateste mai multe rate de
leasing (redevente) catre o institutie finantatoare care, la randul ei, plateste vanzatorului
pretul integral al bunurilor respective. Spre deosebire de creditul bancar, care finanteaza
doar un un procent din investitia clientului, leasing-ul finanteaza integral aceasta
investitie. Reprezinta o modalitate de promovare a vanzarilor deoarece, la numarul celor
care isi achizitionarea unor bunuri cu plata integrala se adauga cei care le achizitioneaza
prin finantarea in sistem leasing. Este modalitate de promovare a exporturilor deoarece
multe din bunurile ce fac obiect al contractelor de leasing sunt echipamente, utilaje,
masini pentru care exista producatori consacrati la nivel mondial. In plus, legea romana
302

A nu se confunda cu contractul de contractul de cont curent dintre un creditor si un debitor care isi sting
in acest mod mai multe obligatii simultan, reglementat la 2171 si urm. C. Civ., acesta din urma fiind o
aplicatie a compensatiei

Page 102

(ca si alte legislatii) stabieste o serie de facilitati fiscale pentru bunurile importate si
platite in sistem leasing303.
Leasing-ul este reglementat de OG nr. 51/1997304 care defineste contractul la art. 1 ca pe o
operatiune comerciala in care o parte, denumita locator/finantator, transmite pentru o
perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun, al carui proprietar este,
celeilalte parti, denumita locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati
periodice, denumita rata de leasing, urmand ca, la sfarsitul perioadei de leasing,
locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al locatarului/utilizatorului
de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing fara a schimba natura leasingului
ori de a inceta raporturile contractuale. Locatarul/utilizatorul poate opta pentru
cumpararea bunului si inainte de sfarsitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12
luni, daca partile convin astfel si daca achita toate obligatiile asumate prin contract.
Operatiunea incepe cu un contract de vanzare-cumparare asupra unui bun, incheiat intre
furnizor - in calitate de vanzator - si finantator - in calitate de cumparator, la cererea
utilizatorului, urmat de un contract de locatiune a aceluiasi bun, incheiat intre finantator in calitate de locator - si utilizator - in calitate de locatar. In cazul in care furnizorul este
una si aceeasi persoana cu finantatorul, operatiunea numai este de leasing, ci de credit
comercial. Desi tehnic sunt doua contracte, practic operatiunea este tripartita prin prisma
faptului ca utilizatorul este cel care alege bunul si furnizorul acestuia, finantatorul
neputand interveni in aceasta etapa decat prin prisma acceptarii sau respingerii cererii
utilizatorului de finantare a operatiunii. Astfel, potrivit art. 9 lit. a din OG nr. 51/1997,
prima obligatie a finantatorului este sa respecte dreptul utilizatorului de a alege
furnizorul. A treia componenta a leasing-ului este dreptul (optiunea) utilizatorului de a
cumpara bunul ce pana atunci a facut obiectul locatiunii. Pana la momentul exercitarii
acestei optiuni, bunul ramane proprietatea locatorului-finantator, ceea ce constituie o
garantie pentru acesta din urma305, iar utilizatiorul nu poate instraina ori greva de sarcini
bunul, nefiind proprietar al acestuia.
In ceea ce priveste capacitatea partilor, nu exista evident nici o interdictie in ceea ce il
priveste pe utulizator. In ceea ce il priveste pe finantator, atunci cand acesta este rezident,
trebuie sa fie constituit ca si societate comerciala pe actiuni cu un capital social minim de
200.000 EUR (art. 19 alin. 2)306 si sa aiba evident leasing-ul ca si obiect de activitate.
Activitatea de leasing nu este o activitate care sa cada in sarcina de supraveghere si
reglementare a vreunei autoritati publice307.
303

In speta, aplicarea taxei vamale si a taxei pe valoarea adaugata la valoarea reziduala si nu la valoarea de
intrare
304
Republicata in M.Of. nr. 9/12.01.2000, cu modificarile si completarile ulterioare
305
In cazul creditului bancar, dreptul de proprietate asupra bunului finantat prin credit este proprietatea
clientului, garantia bancii fiind asigurata printr-un drept de gaj sau ipoteca asupra respectivului bun
306
Echivalentul in lei
307
Nu suntem de acord cu propunerea unor autori ca societatile de leasing ar trebui sa aiba capitalul social
egal cu cel al bancilor comerciale si sa fie supuse unei supravegheri si reglementari speciale deoarece, spre
deosebire de banci, societatile de leasing nu atrag depozite de la populatie si deci nu se justifica un regim
mult diferit de cel al celorlalti profesionisti in general (cu exceptia capitalizarii), deoarece fiecare face ce
vrea cu banii proprii. De aceea singura obligatie a societatilor de leasing, ca si societati de credit, este
raportarea si consultarea informatiilor de risc de neplata (art. 28 din OUG nr. 51/1997)

Page 103

Bunul ce face obiectul contractului de leasing poate consta, asa cum aratam anterior, in
echipamente, utilaje sau diverse masini, dar si in bunuri de larg consum 308 ori imobile. Pe
parcursul perioadei de leasing, utilizatorul plateste finantatorului o rata de leasing.
Caracterele juridice ale contractului de leasing sunt:
- este un contract bilateral (sinalagmatic), obligatiile revenind ambelor parti;
- este un contract cu titlu oneros;
- este un contract cu executare succesiva (presupune prestatii succesive atat din partea
finantatorului asigurarea folosintei bunului, cat si din partea utilizatorului plata
ratelor de leasing);
- este un contract intuitu personae, bunul fiind achizitionat de finantator conform
alegerii utilizatorului, a carui selectie se face dupa o analiza individuala a cererii de
finantare a acestuia;
- este un contract consensual.
In calitatea lor de factor de multiplicare a banilor, societatile de leasing se (re)finanteaza
la randul lor prin credite bancare, intr-o proportie mult mai mare decat societatile cu
profil ne-financiar309. Bancile finantatoare impun insa co-finantarea leasing-ului in
proportie de cel putin 15% din capitalurile proprii ale societatii de leasing.
Leasing-ul este de doua feluri: (i) financiar si (ii) operational (functional). Leasing-ul
financiar presupune acoperirea tuturor costurilor finantatorului privind cumpararea
bunului (valoarea de intrare/de piata) plus o marja de castig pe o perioada care, de regula,
este mai mica decat perioada reala de folosinta a bunului (durata normala), astfel incat, la
sfarsitul perioadei de leasing, utilizatorul sa fie interesat sa isi exercite optiunea de
cumparare a bunului. Valoarea bunului dupa achitarea integrala a ratelor de leasing de-a
lungul perioadei de leasing, reprezinta valoarea reziduala a acestuia, pe care utilizatorul
trebuie sa o plateasca in schimbul dobandirii dreptului de proprietate. Aceasta din urma
valoare este stabilita de parti prin contract, in functie de valoarea amortizata a bunului la
sfarsitul perioadei de leasing. Spre deosebire de leasing-ul financiar, leasing-ul
operational presupune ca finantatorul recupereaza doar o parte din costurile de achizitie
ale bunului, utilizatorul nefiind interesat sa isi exercite optiunea de cumparare.
Leasing-ul financiar este acea forma a leasing-ului in care, de obicei, locatarul/utilizatorul
intentioneaza sa dobandeasca bunul prin exercitarea optiunii, astfel invat contractul este
tratat, din multe puncte de vedere, ca o operatiune de finantare (credit). Astfel, riscurile si
beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra locatarului/utilizatorului. Riscul
insa este obligatoriu a fi acoperit de catre locator/finantator printr-o polita de asigurare,
costurile fiind in sarcina locatarului/utilizator (art. 4);
Leasing-ul operational este o simpla operatiune de inchiriere, in care locatarul/utilizatorul
nu intentioneaza teoretic sa isi exercite optiunea de cumparare la sfarsitul perioadei de
leasing.
308
309

Home appliances (engl.), in acest caz operatiunea fiind denumita consumer finance (engl.)
Gradul de indatorare ajungand la 8 sau chiar 9

Page 104

In cazul leasing-ului financiar, rata de leasing are aceeasi natura ca si rata de rambursare a
unui imprumut, adica are o componenta de capital si una de dobanda. Componenta de
capital reprezinta cota-parte din valoarea la care a fost achizitionat bunul dat in leasing
(valoarea de intrare) iar dobanda este cea stabilita de parti. In cazul leasing-ului
operational, rata de leasing este de fapt chiria platita de locatarul/utilizator pe perioada
utilizarii bunului, asa cum a fost aceasta convenita de parti.
La ambele modalitati de leasing, bunurile reprezentand mijloace fixe ce fac obiectul
acestora reprezinta investitii amortizabile. In cazul leasing-ului financiar, amortizarea o
face utlilizatorul310 iar in cazul leasing-ului operational amortizarea ramane in sarcina
finantatorului, ca proprietar al bunului311. In plus, la ambele modalitati de leasing, atunci
cand obiectul lor il constituie bunuri imobile, incheierea contractului va fi inscrisa in
cartea funciara sub titlu de sarcini ale imobilului (art. 21).
In afara de obligatiile mai sus mentionate, locatarul/finantatorul mai are urmatoarele
obligatii contractuale (art. 9):
- sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului, indiferent de natura leasing-ului
(financiar sau operational);
- sa ii garanteze utilizatorului linistita posesie. Aceasta inseamna ca finantatorul
raspunde pentru evictiune intocmai ca orice vanzator dintr-un contract de vanzarecumparare si, la fel ca si cumparatorul dintr-o vanzare-cumparare, utilizatorul are la
indemana actiunile posesorii impotriva tertilor (art. 12 lit. b). Finantatorul nu
raspunde insa de vicii ascunse, avand in vedere ca utilizatorul a fost acela care a ales
atat bunul, cat si furnizorul acestuia. Pentru acestea, ca si pentru orice defectiuni ale
bunului, utilizatorul are o actiune directa impotriva furnizorului (art. 12 lit. a);
In afara obligatiilor mai sus mentionate in sarcina locatarului/utilizator, acesta mai are
fata de finantator urmatoarele obligatii contractuale (art. 10):
- sa efectueze receptia si sa primeasca bunul la termenul si in conditiile de livrare
agreate cu furnizorul;
- sa exploateze bunul conform instructiunilor elaborate de catre furnizor si sa
asigure instruirea personalului desemnat sa il exploateze;
- sa nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing decat cu
acordul finantatorului312;
310

Iarasi, in considerarea probabilitatii ridicate ca utilizatorul sa devina proprietar asupra bunului,

legiuitorul anticipand astfel calitatea utilizatorului de viitor proprietar al bunului. De aceea, ar fi fost
nedrept ca amortizarea sa o faca finantatorul, in calitate de proprietar actual al bunului, avand in vedere ca
cheltuielile cu amortizarea sunt deductibile fiscal. In concluzie, reglementarea actuala cu privire la
amortizarea bunului ce face obiectul unui contract de leasing financiar este corecta
311
De asemenea, nu suntem de acord cu propunerea unor autori ca libertatea de amortizare a bunurilor sa fie
ingradita printr-un act normativ deoarece amortizarea contabila este diferita de amortizarea fiscala, aceasta
din urma fiind singura care intereseaza statul, ca si colector de taxe si impozite (reglementarea amortizarii
fiscale face obiectul Codului Fiscal). In rest, proprietarul (sau, in cazul leasing-ului financiar, utilizatorul)
este liber sa isi amortizeze contabil bunul dupa cum crede de cuviinta
312
Acest lucru nu este oricum posibil pentru ca grevarea de sarcini este un drept de dispozitie pe care
locatarul/utilizator nu il dobandeste

Page 105

- sa achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing,

asigurari, impozite, taxe -, in cuantumul si la termenele mentionate in contract;
- sa suporte cheltuielile de intretinere, precum si orice alte cheltuieli aferente
bunului sau din contractul de leasing;
- sa permita locatorului/finantatorului verificarea periodica a starii si a modului de
exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;
- sa il informeze pe locator/finantator, in timp util, despre orice tulburare a
dreptului de proprietate venita din partea unui tert;
- sa nu aduca modificari bunului si sa nu schimbe locul declarat in contract fara
acordul locatorului/finantatorului;
- sa restituie bunul in conformitate cu prevederile contractului de leasing (daca nu
isi exercita optiunea de cumparare).
In cazul in care locatarul/utilizatorul refuza sa primeasca bunul la termenul stipulat in
contractul de leasing sau daca se afla in stare de insolventa, locatorul/finantatr are
dreptul de a rezilia contractul de leasing, cu plata de despagubiri (art. 14 alin. 1).
Consideram ca stabilirea cuantumului despagubirilor trebuie sa tina cont de:
- diferenta in minus dintre pretul la care finantatorul restituie, la randul lui, bunul catre
furnizor (daca poate sa faca acest lucru) si valoarea totala a contractului de leasing
reziliat, discontata in prezent;
- diferenta in minus dintre suma pe care o obtine din exploatarea bunului (in leasing,
inchiriere etc.) si valoarea totala a contractului de leasing reziliat, ambele discontate
in prezent cu aceeasi rata de discont.
Finantatorul nu raspunde daca bunul care face obiectul contractului de leasing nu este
livrat de catre furnizor utilizatorului (art. 14 alin. 2), insa utilizatorul are o actiune
directa313 impotriva furnizorului in cazul reclamatiilor privind livrarea, calitatea, asistenta
tehnica, service-ul necesar in perioada de garantie si postgarantie, locatorul/finantatorul
fiind exonerat de orice raspundere.
In cazul in care utilizatorul nu plateste rata de leasing timp de doua luni consecutive,
finantatorul poate rezilia contractul, utilizatorul urmand sa restituie bunul si sa plateasca,
cu titlu de despagubiri, restul ratelor de leasing pana la sfarsitul contractului (art. 15).
Partile pot stabili, prin contract, clauze de reziliere diferite. Finantatorul nu restituie
utilizatorului ratele de leasing incasate deoarece leasing-ul, in faza lui de locatiune, este
un contract cu prestatii succesive314.
Sanctiunile pe care legea le prevede impotriva utilizatorului sunt motivate de faptul ca
bunul este achizitionat de finantator la solicitarea utilizatorului si finantatorului ii este
foarte dificil sa mai gaseasca un alt utilizator pentru respectivul bun, adica sa obtina
vreun venit de pe urma acestua sau, chiar daca il obtine, acesta este de regula inferior
celui care l-ar fi obtinut de la utilizator.

313
314

Desi nu este parte a contractului incheiat intre locatorul/finantator si furnizor

Tocmai de aceea legea vorbeste de reziliere si nu de rezolutiune

Page 106

O varietate a leasing-ului este contractul de lease-back. Acesta reprezinta operatiunea prin

care proprietarul, aflat in nevoie urgenta de bani, isi vinde un bun unei societati de leasing
care apoi ii ofera folosinta aceluiasi bun sub forma de leasing. Scopul acestui contract
este transformarea activelor fixe in lichiditati. Pentru a fi oportun insa, lichiditatile
obtinute trebuiesc sa fie investite la o rata interna de rentabilitate mai buna decat costurile
financiare ale leasingului.
47.

Contractele de mandat, comision si consignatie

Conform art. 2009 C.Civ., contractul de mandat este contractul in temeiul caruia o parte
(mandatar), se obliga sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte parti
(mandant).
Mandatul poate fi cu sau fara reprezentare. Mandatul cu reprezentare este mandatul in
temeiul caruia mandatarul incheie actul atat pe socoteala mandantului, cat si in numele
acestuia, adica aduce la cunostinta tertului co-contractant faptul ca lucreaza in numele si
pe socoteala mandantului si nu in nume propriu. Invers, mandatul fara reprezentare este
mandatul in temeiul caruia mandatarul incheie actul pe socoteala mandantului, dar in
nume propriu, adica nu aduce la cunostinta tertului co-contractant ca lucreaza de fapt pe
socoteala mandantului.
Contractul de comision este un contract de mandat, in general fara reprezentare, prin care
mandatarul este platit cu un comision din valoarea actului incheiat cu tertul cocontractant, act constand intr-o vanzare-cumparare sau o prestare de servicii Partile
contractului de comision poarta denumiri specifice: mandantul se numeste comitent iar
mandatarul, comisionar, acesta din urma fiind un profesionist (art. 2043 C. Civ.).
Consignatia este o specie a contractului de comision care are ca obiect vanzarea de catre
comisionar (consignatar) a unor bunuri mobile in nume propriu dar pe seama
comitentului (consignant), intr-un spatiu adecvat. La fel ca si in cazul comisionarului,
consignatarul actioneaza cu titlu profesional. Dispozitiile din Codul Civil cu privire la
mandat se completeaza cu cele de la comision si mandat, daca nu se contrazic cu regulile
proprii.
48.

Garantiile contractuale

Garantiile sunt acele masuri de care se bucura creditorul impotriva riscului neexecutarii,
de catre debitor, a unei obligatii contractuale.
Orice creditor beneficiaza de dreptul de gaj general asupra patrimoniului debitorului
sau315, instituit prin art. 2324 C. Civ. Conform acestui articol, cel care este obligat
personal raspunde cu toate bunurile mobile si imobile, prezente si viitoare. Ele servesc
drept garantie comuna a creditorilor sai. Asadar, in caz de neexecutare a obligatiilor sale,
315

Vezi supra nr. 17

Page 107

creditorul denumit in acest caz chirografar se poate indrepta cu o cerere de executare

silita impotriva oricarui bun existent in patrimoniul debitorului sau la data cand are loc
executarea. In plus, creditorul chirografar are (i) o actiune impotriva actelor incheiate de
debitor in frauda drepturilor sale (actiunea pauliana sau revocatorie) prin care acesta
poate obtine in instanta revocarea acestor acte si (ii) o actiune prin care exercita drepturile
debitorului sau asupra debitorilor acestuia din urma, atunci cand debitorul dintai este
inactiv (actiunea oblica sau subrogatorie).
Cu toate acestea, dreptul de gaj general nu este o garantie propriu-zisa deoarece creditorul
chirografar vine in concurs cu toti ceilalti creditori chirografari ai debitorului sau, astfel
incat este foarte posibil ca bunurile din patrimoniul debitorului sa nu ajunga pentru plata
tuturor creditorilor. De aceea, pentru a evita concursul celorlalti creditori chirografari,
creditorul poate constitui alte garantii care sa-i confere o pozitie privilegiata fata de alti
creditori.
Garantiile care confera calitatea de creditor privilegiat sunt deci acele instrumente
juridice care, independent de dreptul de gaj general si suplimentar fata de acest drept,
confera creditorului garantat si alte prerogative, constand in general, fie intr-o intaietate
fata de ceilalti creditori (reprezentand atribute ale acestuia, denumite drept de urmarire
si drept de preferinta), fie in posibilitatea ca, in caz de neexecutare din partea
debitorului, sa urmareasca pe o alta persoana, care s-a angajat sa execute ea obligatia
debitorului.
Garantiile se clasifica, dupa cum urmeaza:
a) garantii personale, care constau in angajamentul pe care o persoana alta persoana
decat debitorul principal si-l asuma fata de creditor, de a executa obligatia, in cazul
in care debitorul principal nu o face. Aceasta garantie poarta numele de fidejusiune;
sediul materiei este, in principal, art. 2280 si urm. C. Civ.;
b) garantii reale, care constau in afectarea speciala a unui bun, mobil sau imobil,
corporal sau incorporal, pentru garantarea obligatiei, prin constituirea unui drept real
accesoriu, de garantie, cu privire la acest bun. Garantiile reale sunt gajul si ipoteca
mobiliara, respectiv ipoteca imobiliara; sediul materiei este art. 2480 C. Civ. (pentru
gaj), art. 2387 C. Civ. (pentru ipoteca mobiliara), respectiv art. 2343 si urm. C. Civ.
(pentru ipoteca imobiliara);
c) o forma intermediara ce combina cele doua forme de garantie de mai sus, denumita
cautiune reala si care consta in constituirea unei garantii reale de catre un fidejusor
asupra unui bun al sau, mobil sau imobil (art. 2366 C. Civ.);
d) alte forme atipice de garantii reale, respectiv privilegiile (mobiliare si imobiliare),
ipoteca legala si dreptul de retentie (mobiliar); sediul materiei este art. 2333 si urm.
C. Civ. (pentru privilegii), precum si alte legi speciale (Codul de Procedura Fiscala,
Legea insolventei etc.); dreptul de retentie este reglementat la art. 2495 si urm. C.
Civ.
48.1.

Garantia personala (fidejusiunea)

Page 108

Fidejusiunea este acel contract de garantie, accesoriu contractului principal, prin care o
persoana denumita fidejusor sau garant316 se angajeaza sa execute obligatia debitorului din
contractul principal, la cererea creditorului. Fidejusiunea este reglementata de art. 2280 si
urm. C. Civ.
Caracterele juridice ale contractului de fidejusiune sunt:
- este un contract accesoriu fata de contractul principal (aceasta inseamna ca urmeaza
soarta acestuia, in ceea ce priveste cauzele de valabilitate si stingere);
- este un contract unilateral, adica da nastere la o singura obligatie cea a fidejusorului
de a executa obligatia debitorului sau;
- este un contract consensual (nu trebuie sa indeplineasca nici o conditie de forma);
- este un contract cu titlu gratuit (fidejusorul nu obtine de la creditorul fata de care
garanteaza nici o contraprestatie317).
Efectele contractului de fidejusiune sunt acelea ca, la scadenta, creditorul poate sa se
indrepte impotriva fidejusorului, fata de care este insa un creditor chirografar. In
obligatiile civile, fidejusorul poate ridica creditorului urmatoarele exceptii, daca nu a
renuntat la ele in mod expres:
- exceptia beneficiului de discutiune, prin care fidejusorul poate intarzia si conditiona
actiunea impotriva sa de executarea silita a debitorului, in masura in care creditorul
nu se indestuleaza de la acesta din urma;
- exceptia beneficiului de diviziune, prin care fidejusorul poate cere creditorului sa-si
imparta actiunea intre toti fidejusorii aceluiasi debitor obligat fata de acelasi creditor,
atunci cand exista mai multi astfel de fidejusori.
In cazul in care fidejusorul plateste creditorului, el are o actiune imoptriva debitorului sau
in masura platii facute, subrogandu-se in acest fel in drepturile creditorului (subrogatie
personala legala). De asemena, fidejusorul care a platit mai mult decat partea lui se poate
indrepta impotriva celorlalti fidejusori pentru partea acestora, insa actiunea este
divizibila.
Aplicatii (varietati) ale fidejusiunii sunt: scrisoarea de garantie bancara si scrisoarea de
garantie societara (corporatista), care au ca element distinctiv faptul ca sunt emise la
cererea debitorului de catre o banca, respectiv de catre o societate comerciala. In primul
caz, debitorul ce urmeaza a fi garantat plateste un comision in schimbul emiterii scrisorii.
In cel de-al doilea caz, scrisoarea poate fi data si cu titlu gratuit.
Desi este o forma a fidejusiunii, scrisoarea de garantie a dobandit reglementare proprie,
sub denumirea de garantie autonoma (art. 2321 si 2322 C. Civ.). Scrisoarea de garantie
creeaza deci o obligatie autonoma, independenta de obligatia principala garantata.
Aceasta ar insemna ca banca nu poate ridica creditorului exceptiile pe care si debitorul le
poate ridica, conform raportului juridic principal, fiind obligata sa plateasca valoarea
scrisorii la simpla cerere a creditorului.
316

Garantul este denumit in mod gresit in practica girant, acesta din urma fiind de fapt transmitatorul
(prin gir) a unei cambii sau bilet la ordin
317
Insa poate sa obtina o remuneratie din partea debitorului garantat, in baza unui contract separat cu acesta
din urma

Page 109

48.2.

Garantiile reale

Garantiile reale sunt garantiile constituite asupra unor bunuri apartinand debitorului.
Acestea sunt de doua feluri: (i) mobiliare (gajul si ipoteca mobiliara) si (ii) imobiliare
(ipoteca imobiliara).
In cazul in care debitorul nu isi executa obligatia, creditorul poate sa il execute silit pe
acesta, urmarind orice bun aflat in patrimoniul acestuia (in temeiul dreptului de gaj
general). Avand insa un drept real asupra unuia sau mai multe bunuri determinate sau
determinabile, creditorul garantat se va indrepta cu executarea evident intai impotriva
acestui/acestor bunuri. Din pretul obtinut in urma vanzarii, in urma executarii silite, a
bunului ce face obiectul garantiei mobiliare sau imobiliare, creditorul gajist/ipotecar este
platit cu prioritate, inaintea creditorilor chirografari. Acesta drept se numeste de
preferinta pentru ca creditorul este preferat, privilegiat in raport cu ceilalti creditori. In
cazul in care, dupa vanzarea bunului gajat/ipotecat, creditorul nu se indestuleaza decat
partial, pentru restul neacoperit de creanta acesta este chirografar si vine in concurs cu
toti ceilalti creditori chirografari care au un drept de gaj general asupra restului de bunuri
ale debitorului, daca acestea nu sunt afectate de alte garantii reale constituite in favoarea
altor creditori privilegiati.
48.2.1. Garantiile reale mobiliare
Garantiile reale mobiliare sunt ipoteca mobiliara si gajul. Principala deosebire dintre cele
doua forme consta in aceea ca ipoteca mobiliara poarta asupra unor bunuri incorporale
precum creante, titluri nominative, valori mobiliare sau drepturi de proprietate
intelectuala, precum si asupra unor bunuri ca resursele minerale, efectivele de animale,
padurile ce urmeaza a fi taiate, echipamentele si utilajele, in timp ce gajul poarta numai
asupra unor bunuri corporale sau titluri de valoare materializate. Nimic nu impiedica
partile ca acestea sa foloseasca ipoteca mobiliara inclusiv pentru bunurile corporale.
48.2.1.1. Ipoteca mobiliara
Ipoteca mobiliara este un contract prin care debitorul garanteaza executarea obligatiei
asumate fata de creditor prin instituirea unei garantii asupra unuia sau mai multe bunuri
mobile incorporale in principiu, aflate in patrimoniul sau la data constituirii ipotecii.
Ipoteca mobiliara este reglementata de art. 2387 C. Civ. si urm., completandu-se cu
dispozitiile generale in materie de ipoteca de la art. 2343 si urm. C. Civ.
Caracterele juridice ale ipotecii mobiliare sunt:
- este un contract accesoriu fata de contractul principal (aceasta inseamna ca urmeaza
soarta acestuia, in ceea ce priveste cauzele de valabilitate si stingere);

Page 110

este un contract formal (forma scrisa sau autentica fiind ceruta ad validitatem, prin
art. 2388);
este un contract unilateral, adica da nastere la o singura obligatie a debitorului de a
conserva bunul ipotecat. Conform art. 2396, creditorul ipoetcar are dreptul de a
inspecta bunul ipotecat sau chiar poate cere exigibilitatea creantei, in cazul in care
constata intretinerea necorespunzatoare a bunului sau existenta altui pericol care ar
duce la diminuarea valorii garantiei sale;
are ca obiect unul, mai multe bunuri mobile, inclusiv o universalitate de bunuri
mobile (de exemplu, creante)318;
este o sarcina ce greveaza bunul afectat.

Ipoteca mobiliara este supusa principiului dublei specializari. Asadar, conform art. 2372
C. Civ., ipoteca nu este valabila decat daca suma pentru care este constituita se poate
determina in mod rezonabil prin contractul de ipoteca iar contractul sa faca o desciere
suficient de precisa a bunului ipotecat, nu doar sa arate in favoarea cui se constituie si
care este cauza obligatiei garantate.
Pentru a fi opozabila tertilor, ipoetca mobiliara trebuie facut publica. Publicitatea se
efectueaza, in principal, prin inscrierea in AEGRM.
Ipoteca mobiliara se poate constitui pe ranguri. Aceasta inseamna ca, daca mai multi
creditori ipotecari au un drept inscris asupra aceluiasi bun, distribuirea pretului obtinut
din vanzarea silita a bunului mobil ipotecat se face in ordinea rangului fiecaruia. Garantia
primeste rang in momentul inscrierii sale in AEGRM319 (sau alte forme de publicitate).
In afara dreptului de preferinta, creditorul ipotecar se bucura de prerogativa conferita de
dreptul de urmarire. Acesta reprezinta dreptul creditorului de a urmari silit bunul ipotecat
indiferent de schimbarile de proprietar survenite dupa constituirea ipotecii mobiliare (art.
2360 C. Civ.). Pentru a fi insa opozabil tertului cumparator de buna-credinta (garantia
fiind denumit in acest context sarcina320), ipoteca trebuie sa fi fost inscris in AEGRM.
Alte forme de publicitate ale ipotecii mobiliare sunt registrul actionarilor, pentru actiunile
societatilor comerciale pe actiuni (in ceea ce priveste societatile listate, ipoteca se inscrie
potrivit regulilor pietei pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare respective (in speta,
la depozitarul actiunilor). Pentru bunurile corporale (inclusiv actiunile la purtator),
deposedarea este si ea o forma de publicitate (art. 2482 C. Civ.).
48.2.1.2. Gajul
Gajul este un contract prin care debitorul garanteaza executarea obligatiei asumate fata de
creditor prin instituirea unei garantii asupra unuia sau mai multe bunuri mobile corporale

318

Aceasta din urma situatie este permisa numai in cazul unei intreprinderi (art. 2368 C. Civ.)
Inscrierea arata ziua, ora, minutul si secunda inregistrarii
320
Deoarece greveaza bunul mobil, ingreunand circulatia juridica a acestuia
319

Page 111

sau titluri negociabile emise in forma materializata, aflate in patrimoniul sau la data
constituirii gajului321.
Gajul este de doua forme: cu sau fara deposedare. Gajul cu deposedare (amanetul)
implica remiterea materiala catre creditor a bunului afectat gajului, pe cand in cazul celui
fara deposedare bunul ramane in posesia debitorului. In materie economica, regula este
cea a nedeposedarii, bunurile reprezentand active ale debitorului, necesare indeplinirii
obiectului de activitate al debitorului profesionist. In cazul titlurilor, deposedarea se face
prin remiterea acestora creditorului spre pastrare.
Caracterele juridice ale gajului sunt:
- este un contract accesoriu fata de contractul principal (aceasta inseamna ca urmeaza
soarta acestuia, in ceea ce priveste cauzele de valabilitate si stingere);
- este un contract consensual (nu trebuie sa indeplineasca nici o conditie de forma), in
cazul gajului fara deposedare, respectiv real, in cazul gajului cu deposedare;
- este un contract unilateral, adica da nastere la o singura obligatie cea a partii in
posesia careia se afla bunul gajat, de a-l conserva;
- are ca obiect unul sau mai multe bunuri mobile corporale;
- este o sarcina ce greveaza bunul afectat.
Pentru a fi opozabil tertilor, gajul trebuie facut public. Publicitatea se efectueaza prin
inscrierea gajului in AEGRM. Daca insa acesta este cu deposedare, publicitatea nu este
neaparat necesara decat prin prisma unui concurs al altor creditori (art. 2423 C. Civ.). In
cazul titlurilor, publicitatea se face prin remiterea sau andosarea acestora.
Gajul se poate constitui pe ranguri. Aceasta inseamna ca, daca mai multi creditori gajisti
au un drept de gaj asupra aceluiasi bun, distribuirea pretului obtinut din vanzarea silita a
bunului mobil gajat se face in ordinea rangului fiecaruia. Gajul primeste rang in
momentul inscrierii sale in AEGRM322.
Ca si in cazul ipotecii mobiliare, creditorul gajist se bucura de prerogativa conferita de
dreptul de urmarire si cel de preferinta.
48.2.2. Ipoteca imobiliara
Ipoteca imobiliara este un contract prin care debitorul garanteaza executarea obligatiei
asumate fata de creditor prin instituirea unei garantii asupra unuia sau mai multe bunuri
imobile aflate in patrimoniul sau la adata constituirii garantiei 323. Spre diferenta de
garantia mobiliara, ipoteca imobiliara nu poate fi, in mod natural, decat fara deposedare.
Caracterele juridice ale ipotecii imobiliare sunt:

321

Cel care constituie gajul trebuie sa fie proprietarul bunului gajat

Inscrierea arata ziua, ora, minutul si secunda inregistrarii
323
Deci cel care constituie ipoteca trebuie sa fie proprietarul bunului ipotecat
322

Page 112

este un contract accesoriu fata de contractul principal (aceasta inseamna ca urmeaza

soarta acestuia, in ceea ce priveste cauzele de valabilitate si stingere);
este un contract solemn (trebuie sa indeplineasca ad validitatem conditia formei
autentice);
este un contract unilateral, adica da nastere la o singura obligatie cea a
proprietarului de a conserva bunul ipotecat;
are ca obiect unul sau mai multe bunuri imobile (terenuri si cladiri) sau o
universalitate de bunuri324;
este divizibila (adica se poate ipoteca doar o cota-parte din imobil);
este supusa principiului dublei specializari: (i) suma pentru care este constituita sa se
poate determina in mod rezonabil prin contractul de ipoteca iar (ii) contractul trebuie
contina o descriere suficient de precisa a bunului ipotecat.
trebuie sa arate in favoarea cui se constituie, precum si cauza obligatiei garantate;
este o sarcina ce greveaza bunul afectat.

Pentru a fi opozabila tertilor, ipoteca trebuie facuta publica325. Publicitatea se efectueaza

prin inscrierea ipotecii in cartea funciara326. Publicitatea nu tine de caracterul solemn al
contractului de ipoteca, ci numai de asigurarea opozabilitatii si rangului de preferinta.
Ipoteca se poate constitui pe ranguri de preferinta. Aceasta inseamna ca, daca mai multi
creditori ipotecari au un drept de ipoteca asupra aceluiasi bun, distribuirea pretului
obtinut din vanzarea silita a bunului imobil ipotecat de face in ordinea rangului acestora.
Ipoteca primeste rang din ziua inscrierii sale in cartea funciara.
In afara dreptului de preferinta, creditorul ipotecar se bucura de prerogativa conferita de
dreptul de urmarire. Acesta reprezinta dreptul creditorului de a urmari silit bunul ipotecat
indiferent de schimbarile de proprietar survenite dupa constituirea ipotecatii, drepturile
reale constituite sau inscrise ulterior nefiindu-i opozabile (art. 2360 C. Civ.). Pentru a fi
insa opozabila tertului cumparator de buna-credinta, ipoteca (denumita in acest context
sarcina327) trebuie sa fi fost inscrisa in cartea funciara.

324

Aceasta din urma situatie este permisa numai in cazul unei intreprinderi (art. 2368 C. Civ.)
In cazul constructiilor viitoare publicitatea se face prin notare
326
Cartile funciare intocmite si numerotate pe teritoriul administrativ al fiecarei localitati se tin impreuna cu
situatiile cadastrale si, impreuna, alcatuiesc registrele de cadastru si publicitate imobiliara ale respectivului
teritoriu. Tinerea acestor registre revine Oficiilor teritoriale de cadastru si publicitate imobiliara din
subordinea Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara
327
Deoarece greveaza imobilul, ingreunand circulatia juridica a acestuia
325

Page 113

Page 114