Coman Maria-Cristina, Sprînceană Tudor Emanuel, 2018

Facultatea de Istorie, UB, Master II, Psihopedagogie: Modul 2

Învățarea Vizibilă și sistemul finlandez, părți ale procesului de învățare eficientă?

În proiectul ce urmează am considerat că un subiect demn de o dezbatere amplă este dacă Teoria
Învățării Vizibile, expusă de John Hatie în lucrarea sa „Învățarea vizibilă - Ghid pentru
profesori” și sistemul finlandez de predare, explicat pe larg de Timothy Walker în lucrarea „Să
predăm ca în Finlanda”, reprezintă exponenți ai procesului de învățare eficientă. Ne propunem să
abordăm și să lămurim următoarele întrebări: Cum și de ce avem nevoie de ideile propuse de
Hattie în procesul de învățare eficientă? Care sunt cele mai bune idei? Există idei nepotrivite
atunci când vine vorba de învățare eficientă? Ce presupune sistemul finlandez de predare? Care
sunt diferitele aspecte ale acestuia? Care este secretul unui colectiv unit și de ce este important
pentru procesul de învățare eficientă? Împărțirea lucrării de față nu este întâmplătoare. Ea
reflectă dorința noastră de a analiza separat raportul celor doi factori în procesul de învățare
eficientă.

John Hattie, un reputat cercetător în domeniul științei educației și un profesor practicant la

Universitatea din Melbourne, Australia, este autorul mai multor teorii ce pun accentul pe relația
dintre profesor și elevi, în detrimentul indicatorilor clasici de ordin material (spațiu, dotări,
locație) sau intelectual (performanță, capacități, abilități). La baza cercetărilor sale se află Teoria
Învățării Vizibile, o teorie bazată pe numeroase testări și analize în teren, ce pune nivelul de
dezvoltare al elevilor pe seama eficienței relației dintre profesor și clasă. Cu alte cuvinte,
dezvoltarea eficientă a oricărui elev, în opinia autorului, este rezultatul aproape exclusiv al
modului în care se interacționează între elementele constitutive ale unui colectiv.1

Timothy Walker este un profesor american ce locuiește în Espoo, Finlanda, și autorul mai multor
cărți și articole ce discută despre importanța jocului, încrederii și bucuriei (joy) în fiecare sistem
de educație din lume. Învățat de Finlanda, inspirat de munca sa din școlile finlandeze, el vorbește
despre experiențele sale la nivel internațional. A întemeiat anul acesta o companie pentru
educație, Taught by Finland, în încercarea de a facilita accesul la ideile și practicile promovate

1
University of Auckland – John Hattie: https://cdn.auckland.ac.nz/assets/education/hattie/docs/cv-john-hattie.pdf
accesat în data de 15.12.2018.

1
de sistemul finlandez de predare. Cărțile sale au fost traduse în 10 limbi, printre care chineză,
catalană și română.2

Ce este Învățarea Vizibilă și cum se raportează la procesul de învățare eficientă?

Am să pornesc această discuție cu analiza capitolului 2 din cadrul volumului „Învățarea vizibilă -
Ghid pentru profesori”, capitol numit sugestiv „Sursa ideilor” folosind-mă de aceiași comparație
cu Sfântul Graal, pe care o amintește autorul la începutul acestei părți. Asemenea unui cercetător
din domeniul istoriei, care se află în căutarea acelei descoperiri importante, experții din domeniul
științei educației, caută și ei, în chip egal, un mecanism sau o metodă prin care să îmbunătățească
procesul de predare. Ceea ce își doresc acești cercetători este să eficientizeze procesul de
învățare, facilitând, în cele din urmă, integrarea fiecărui individ instruit în sistemul clădit al
societății contemporane.

Pentru Hattie, procesul de eficientizare nu este ceva ce trebuie să înceapă. El este deja pus în
aplicare. Acest lucru este relevat în mod empiric, de diferite studii și cercetări efectuate asupra
numeroaselor colective de elevi din lume. Cred că un lucru cu adevărat inedit în lucrarea de față
este abordarea autorului, care evită critica excesivă. El, însuși, afirmă că scopul lucrării sale nu
este să prezinte sistemul educațional ca un sistem defect, incapabil. Spusele sale, din contră,
conturează un sistem educațional ce pare să se dezvolte tot mai mult în direcția potrivită.

„Am văzut profesori uimitori, care pun în practică principiile enunțate în această carte și în mod
evident ei sunt ce mai buni. Ei acționează după principiile enunțate aici. Își pun întrebări își fac
griji dacă elevii nu fac progrese corespunzătoare, caută dovezi pentru succese și lacune și caută
ajutor atunci când au nevoie de el în procesul lor de predare. Viitorul este unul al speranței că
existe cât mai mulți astfel de profesori în școlile noastre. Ei sunt de multe ori marginalizați la
școală, nu sunt întotdeauna apreciați de către părinți drept profesorii cei mai buni, dar elevii îi
știu și se simt bine-veniți în clasele lor.”3

2
Acces la literatura științifică – Timothy Walker: http://conferinta.e-nformation.ro/timothy-walker-2018/ accesat în
data de 15.12.2018.
3
John Hattie, Învățarea Vizibilă - Ghid pentru profesori, București, Trei, 2014, pp. 29-31.

2
Dincolo de aceste câteva rânduri de prezentare a ideii inovatoare a lui John Hattie, ce se poate
spune precis despre Teoria Învățării Vizibile? John Hattie oferă un exemplu pe baza analizelor
realizate de el sau sintetizate după alte cercetări efectuate anterior. O astfel de cercetare este cea
a eficienței temelor în clasă. O problemă foarte des disputată, temele, sunt în mod tradițional un
garant al seriozității instituțiilor de învățământ în ochii părinților. Cu toate acestea, numeroase
studii efectuate, incluzând aici și pe acelea realizate de John Hattie, evidențiază un procent al
contribuției scăzut în procesul de învățare al elevilor. Altfel spus, temele tradiționale au un efect
mult prea mic, aproape invizibil, asupra elevilor. Și cu toate acestea, de ce spune Hattie că temele
nu trebuie eliminate complet?

Răspunsul la cea din urmă întrebare îl reprezintă relația dintre profesor, teme și elevi. Hattie,
bazându-se în mod constant pe caracterul empiric al cercetării sale, a observat că temele sunt
percepute mult mai bine de elevi atunci când diferitele sarcini sunt propuse sub forma unor
provocări. Atât profesorii cât și elevii sunt conștienți, văd o schimbare de atitudine vizavi de
teme. Este stimulat procesul de descoperire prin forțe proprii. Pretextul provocării anulează
caracterul obligatoriu, rigid, al temei și stimulează un interes autentic pentru descoperire.4

Ce este important de înțeles despre Teoria Învățării Vizibile este că aceasta nu reprezintă o rețetă
fixă, aplicabilă unui număr de medii diferite cu rezultat similar în aproape toate cazurile. Nu,
Teoria Învățării Vizibile este un set de repere (guidlines) al căror scop este de a gestiona și
îndruma efortul de predare al profesorului. În același timp, Învățarea Vizibilă presupune
utilizarea acestor repere în identificarea momentelor cheie în procesul de învățare, scopul fiind
acela de a doza efortul în cantități adecvate pentru a maximiza efectul pe care aceste momente îl
pot avea asupra celor ce învață.

John Hattie concentrează aceste repere într-o listă de 7 puncte ce trebuie luate în vedere atunci
când un cadru didactic dorește să folosească tehnici adecvate Teoriei Învățării Vizibile. Acestea
sunt:

4
John Hattie, Învățarea Vizibilă - Ghid pentru profesori, București, Trei, 2014, p. 32.

3
1/ Concentrarea pe implicarea cognitiveă a elevului față de conținutul predat.
Procesul de învățare nu este o activitate unidirecțională. Profesorul nu trebuie să predea pentru ca
elevii să noteze și să înmagazineze informația respectivă. Implicarea cognitivă presupune un
efort din partea elevului de a înțelege cele explicate, ca rezultat al convingerii acestuia că cele
predate sunt cu adevărat de interes pentru el și că îi pot oferi un avantaj în propria dezvoltare.
Mult mai succint expus de John Hattie, procesul are ca scop angajarea elevilor într-o activitate
intensă de dezvoltare ca urmare a propriei lor dorințe (self-engagement).

2/ Concentrarea pe dezvoltarea unui mod de gândire și raționament care accentuează

problematizarea și alte strategii de predare potrivite pentru conținutul ce se dorește a fi
aprofundat de către elevi.
Cu alte cuvinte, Învățarea Vizibilă presupune stimularea unei gândiri critice (critical thinking).
Elevii trebuie să fie încurajați să gândească ei înșiși problema. Nimic nu este prestabilit. Totul
este supus dezbaterii și argumentării. Profesorul devine un arbitru, un mediator între clasă și
subiectul propus. Fie că este vorba de o dezbatere pe echipe, o sesiune de brainstorming sau un
moment în care se încearcă identificarea unei probleme prin metode empirice, procesul de
învățare este cu mult mai eficient cu cât descoperirile sunt puse pe seama și în mâini elevilor.

3/ Concentrarea pe împărtășirea de noi cunoștințe și sensuri după care se monitorizează felul în

care elevii capătă influență și o bună stăpânire a noilor cunoștințe.
Odată dobândite noile cunoștințe, cum reușesc elevii să disemineze informațiile, la rândul lor?
Sunt acei elevi, care au înțeles anumite concepte, capabili să explice și celorlalți modul abordat
în realizarea descoperirii? Această metodă folosește la întărirea cunoștințelor și cristalizarea
informației. Cum reacționează elevii atunci când sunt nevoiți să argumenteze descoperirea lor?

4/ Concentrarea pe oferirea de feedback într-o manieră adecvată și într-un timp util, pentru a
ajuta elevii să atingă obiective educaționale dezirabile.
O parte importantă pe care profesorul o are vizavi de activitatea întreprinsă de elevi, în postura
de moderator, este aceia de oferire constantă a unui feedback, a unei opinii concrete, calculate,
constructive. Scopul acestei opinii este să evidențieze punctele tari și slabe ale elevului, pentru ca
acesta să aibă posibilitatea de a discerne și remedia lacunele pe care le are, fără a critica sau

4
demoraliza. Acest feedback este mai curând un dialog între profesor și elev pe tema evoluției
școlare.

5/ Cererea unui feedback din partea clasei cu privire la impactul pe care școala îl are asupra
progresului si competențelor tuturor elevilor.
Acest reper este o continuare a punctului anterior, completând cercul discuțiilor organizatorice la
nivelul dintre profesor și clasă. Profesorul are nevoie la rândul său să afle opinia elevilor lui,
pentru a-și putea adapta programul și lecțiile după necesitatea și sugestiile acestora. John Hattie
insistă asupra originalității stilului de predare, adaptat fiecărei clase în parte, indiferent de nivelul
la care se situează.

6/ Înțelegerea profundă a modului de învățare.

Atât elevii cât și profesorii trebuie să fie conștienți de metodele specifice de învățare pe care
fiecare dintre cele două părți se bazează. Stilul de predare trebuie sincronizat cu stilul de
învățare. Având în vedere că cele două elemente formează un ciclu complet în procesul de
acumulare de noi informații sau competențe, ele trebuie să se îmbine armonios.

7/ Concentrarea pe observarea procesului de învățare prin ochii elevilor, aprecierea caracterul

sinuos, non liniar pe care acumularea de noi informații îl presupune și îndrumarea elevilor în
sensul atingerii scopurilor și obiectivelor autoimpuse de către fiecare elev în parte.
Profesorul sau tutorele trebuie să se pună de fiecare dată în postura elevului. El trebuie să
analizeze cât mai obiectiv cu putință modul de desfășurare al lecției, având întotdeauna așteptări
adaptate la diferitele condiții particulare ale fiecărui colectiv, precum și la dispoziția acestuia, de
la caz la caz. În cele di urmă, bazându-se pe analizele efectuate, profesorul sau tutorele trebuie să
ajute fiecare elev să își descopere aptitudinile, încurajându-l și facilitându-i accesul către un
mediu propice de dezvoltare.

Un aspect ce mi s-a părut interesant în ceea ce privește opinia lui John Hattie este importanța cu
care tratează colaborarea dintre profesori la nivelul decizional al unei lecții, clase sau școli.
Abordarea sa colaborativă este, de fapt, o caracteristică deja însușită în multe sisteme
educaționale, în mod special în acele țări europene din nordul continentului. Este de remarcat

5
faptul că aceleași sisteme de învățământ din țările Europei de Nord sunt văzute ca etalon, la nivel
global, în procesul de formare și organizare al sistemelor de învățământ moderne.5

John Hattie reușește, printre altele, să dezvolte un sistem de cuantificare a eficienței metodelor
aplicate, pornind de la un reper simplu, aceiași temă de acasă menționată anterior. În urma
numeroaselor analize, Hattie a realizat o scară de valori pentru efectele pe care diferitele sarcini
în clasă îl au asupra modului de învățare. Cu alte cuvinte, John Hattie a pus bazele unui sistem de
valori pentru clasificarea metodelor de învățare, în funcție de eficiența pe care acestea o au.

A pornit cu analiza mai multor surse și a stabilit o valoare de 0,29 pentru eficiența temelor, pe o
scară cuprinsă între -0.2 și +1.2. Valorile negative reprezintă efecte inverse față de cele scontate,
în timp ce nivelul de bază, 0.0 este nivelul de la care se pornește în orice activitate de învățare.
Tot Hattie, descoperă, în urma cercetărilor efectuate, că deși consensul în privința eficienței în
învățare este că orice metodă clasificată cu o valoare mai mare de 0.0 este de succes, pentru a fi
cu adevărat utilă în aplicarea Teoriei Învățării Vizibile, ea, metoda, trebuie să aibă o valoare
minimă de 0.4.

Ce înseamnă toate aceste numere? De ce era nevoie de acest sistem? Tot Hattie ne oferă
răspunsul. Realizarea unui astfel de sistem stă la baza mai bunei clasificări a metodelor, fie că
este vorba de identificarea metodelor propice pentru promovarea Învățării Vizibile, fie că este
vorba de perceperea factorului de influență pe care o anume metodă o poate avea asupra clasei.
Indiferent de situație, sistemul conceput de John Hattie este un reper, așa cum deja ne-am
obișnuit în tot ceea ce ține de teoriile sale, pentru o predare eficientă. Libertatea de exprimare,
alegere și implementare rămâne un aspect exclusiv dependent de fiecare cadru didactic, în parte.6

Despre sistemul finlandez de predare ca exponent al procesului de învățare eficient

Pentru înțelegerea sistemului finlandez de predare, sistem recunoscut la nivel mondial ca cel mai
eficient, o sursă importantă de informații o reprezintă lucrarea autorului american Timothy

5
John Hattie, Învățarea Vizibilă - Ghid pentru profesori, București, Trei, 2014, pp. 50-51.
6
Ibidem, pp. 36-40.

6
Walker, „Să predăm ca în Finlanda”, în special, capitolul 2 al lucrării, intitulat „Sentimentul de
apartenență” (belonging). De ce este acest capitol atât de important? Din punctul meu de vedere,
capitolul reprezintă esența învățării eficiente, esență care constă în câteva principii observate de
autor în sistemul finlandez de predare. De la bun început, autorul împarte cu cititorul o
descoperire ce i-a schimbat radical gândirea de cadru didactic. Fiind exponentul a două culturi,
cea americană din care provine și unde a predat, și cea finlandeză unde își duce traiul și unde
predă la acest moment, Walker compară adesea diferitele principii aplicate în S.U.A. și în
Finlanda. Timothy intră în contact cu mentalitatea finlandeză pentru prima dată la Helsinki. El
observă aici două lucruri importante.

Primul este reprezentat de programul de predare diferit, un program cu ore mai puține și mai
multe pauze. Acest lucru, spune el, permite profesorului să socializeze mai des, fie cu colegii, fie
cu elevii săi. Al doilea lucru pe care îl observă este că în privința clasei/claselor la care predă un
cadru didactic, aceasta/acestea nu sunt, în exclusivitate, responsabilitatea unui singur individ,
profesorul. În spatele unui colectiv plin de „joy”, echilibrat și eficient stă o echipă de specialiști
compusă de multe ori din oameni cu atribuții radical diferite în structura instituției de
învățământ. „It wasn’t just my classroom; it was our classroom.”

Slujba de profesor este o activitate colaborativă în Finlanda, spre deosebire de un job singuratic
în S.U.A. Cum poate activitatea de profesor să fie colaborativă? Răspunsul se află în spatele
aceleiași echipe de specialiști. Fiind formată din profesori din mai multe școli, din psihologul
instituției de învățământ, asistent social, director sau alți astfel de specialiști, echipa este, de fapt,
un forum de dezbateri, de împărtășit idei și de stabilit cursuri de acțiune. Nicio decizie nu este
luată de un singur individ. Toate ideile implementate sunt produsul acestei echipe de bunăstare.
Pornind cu această echipă în spate, care se întrunește atât în mod regulat cât și de urgență,
stabilirea metodelor eficiente de predare este mult mai simplă.7

Un prim principiu prezentat de profesorul Timothy Walker este cel al cunoașterii colectivului.
Desigur, la nivel superficial, acest lucru ar însemna să cunoaștem numele elevilor și nivelul la

7
Timothy D. Walker, Teach like Findland – 33 Simple Strategies for Joyful Classrooms, New York, W.W.Norton &
Company, 2017, p.60.

7
care fiecare dintre ei se situează, însă Timothy nu face referire la această cunoaștere. El propune
o serie de modalități ce pot duce la o cunoaștere mult mai profundă a fiecărui element al
colectivului. De multe ori este vorba de atitudinea cu care faci un anume lucru. Spre exemplu,
cunoașterea numelui fiecărui elev poate să fie rezultatul unor saluturi personalizate cu fiecare
membru al colectivului, atât la sosire cât și la plecare. Chiar și în S.U.A. există ceea ce autorul
numește „morning circle”, un moment în care elevii unui colectiv se întâlnesc și interacționează
fără a avea un scop definit. Se cunosc. Cu toate acestea, cel din urmă exemplu este limitativ dacă
luăm în considerare faptul că profesorul nu face parte din acest cerc.

Un alt concept interesant este cel al servirii prânzului. Walker reiterează faptul că aceste
momente sunt ideale pentru a dezbate idei fie cu colegii de breaslă, fie cu elevii din colectivul în
care cadrul didactic predă. De ce reprezintă prânzul un moment atât de important? Pentru
Timothy, prânzul este acel moment în care el poate să-și cunoască elevii mai bine, să afle despre
interesele sau realizările lor extrașcolare. Este un veritabil proces de „teambuilding”. Există,
dincolo de orice alt aspect, un program de aplicat și în acest caz. Trebuie ținut contul partenerilor
de discuție de la fiecare prânz, aceștia fiind schimbați prin rotație. Atenția trebuie distribuită
egal. În același chip, trebuie făcut apel către echilibru atunci când vine vorba de a discuta și cu
colegii de muncă și cu elevii colectivului clasei.

Un ultim exemplu dat de Walker în privința procesului de cunoaștere al elevilor este cel al
vizitelor de acasă. Pentru autor acestea sunt importante, chiar dacă de cele mai multe ori au loc în
perioada de neactivitate didactică, pentru că ele arată profesorului mediul în care elevul se
dezvoltă și îl ajută să înțeleagă perspectivele acestuia. Dacă în primă fază profesorul în cazul
unei vizite interacționează cu elevul său, pentru a vedea și înțelege cum relaționează cel dintâi cu
mediul în care se dezvoltă, în fazele ulterioare, cadrul didactic discută cu părinții sau tutorii
elevului său, pentru a înțelege perspectiva acestora vizavi de copilul pe care îl au în grijă.8

Poate că cel mai simplu de înțeles principiu, dintre cele dezbătute în cazul acestui capitol, este
cel de joacă cu elevii. Pentru profesorii din Finlanda este important felul în care începe anul

8
Timothy D. Walker, Teach like Findland – 33 Simple Strategies for Joyful Classrooms, New York, W.W.Norton &
Company, 2017, pp. 61-65.

8
școlar. Este momentul care pune bazele modului de lucru pentru tot restul anului. Din acest
motiv, Walker este adeptul unui „soft start”, o săptămână dedicată cunoașterii colectivului.
Eficiența acestui sistem se regăsește în efortul de a reduce neliniștea (jiters) cu privire la felul în
care se va desfășura activitatea școlară. De fapt, profesorii încearcă să arate colectivului că
nesiguranța și neîncrederea elevului față de nou sunt nefondate. În acest context, Timothy
amintește de jocul „human bingo” pe care îl practică în primele săptămâni de școală ca mod de
încurajare a cunoașterii dintre elevi.9

Un alt concept important dezbătut de profesorul Walker în capitolul 2 al lucrării sale este
importanța sărbătoririi reușitelor. El oferă exemple de materii mai puțin obișnuite care includ
activități precum gătitul sau lucrul manual, toate acestea fiind activități care implică un rezultat
fizic, palpabil. Spre exemplu, în contextul orei de gătit, autorul susține importanța momentului în
care fiecare elev își poate savura propria creație, sau în care o poate împărți cu colegul sau
colegii săi. El este motivat, intrinsec, să împartă cu ceilalți pentru a-i fi apreciat efortul investit și
pentru a se bucura de recunoașterea rezultatelor.

„They cooked well, I deduced, because the process was enjoyable (three ingredients of
happiness, by the way, were on full display: belonging, autonomy, and mastery), and they had
adequate time to enjoy their food at the end of class.”

În cadrul aceluiași concept, Walker vorbește despre o altă activitate în care sărbătorirea reușitei
este o practică necesară. „Book talks” este un exercițiu prin care fiecare elev prezintă o lucrare
citită și încearcă să expună o opinie argumentată, privitoare le conținutul cărții citite. Într-o
variantă ușor modificată, fiecare elev este încurajat să prezinte în fața colegilor săi o lucrare
personală, un poem sau o poveste. Alți exponenți ai aceluiași concept pot fi expoziții sau mici
galerii realizate cu ajutorul lucrărilor elevilor, realizarea unui blog al clasei cu contribuții de la
fiecare elev, în parte, sau pur și simplu activitatea de a mulțumi elevilor pentru o treabă bine
făcută.10

9
Timothy D. Walker, Teach like Findland – 33 Simple Strategies for Joyful Classrooms, New York, W.W.Norton &
Company, 2017, pp. 65-71.
10
Ibidem, pp. 71-75.

9
Urmărirea unui vis al clasei este un alt concept despre care Timothy Walker vorbește cu
siguranța contribuției acestui factor la învățarea eficientă. Ce presupune acest vis al clasei? Pe
scurt, orice, de la organizarea unei tabere, la vânzarea de prăjituri la realizarea unei aplicații sau
chiar înregistrarea unui album. În ceea ce privește motivația, și aici există o multitudine de
răspunsuri. Responsabilizarea colectivului este probabil unul dintre ele mai puternice motive.
Dincolo de acest lucru, este vorba despre amintirile frumoase cu care fiecare membru al
colectivului rămâne la sfârșitul îndeplinirii acestui vis. Este vorba și despre contribuția fiecăruia,
într-un sistem pus la punct, la nivel intern, de către colectiv. Desigur, vor interveni negocieri
între cadrul didactic și clasă pentru a fi aleasă, în cele din urmă, cea mai frumoasă și mai utilă
variantă dintre toate.11

Ultimele două concepte dintre cele prezentate de Timothy Walker în capitolul lucrării sale se află
în strânsă legătură, fiind probabil și cele mai serioase dintre toate. Este vorba despre fenomenul
de „bullying” (o acțiune repetată, intenționată și agresivă în care agresorul are o mare putere) și
de soluții pentru combaterea acestuia. În Finlanda, această activitate de bullying este strict
supervizată prin intermediul unor echipe formate din profesori și elevi mai experimentați, atent
antrenați în privința combaterii acestei agresiuni. Aici este vorba, în special, de sistemul KiVa
(kiusaamista vastaan), un sistem implementat în proporție de 90%, care se bazează pe
înregistrarea prin intermediul unor formulare a evenimentelor de tip „bullying” și supravegherea
evoluției acestor cazuri, cu diferite grade de intervenție, în funcție de gravitatea situației. Se
poate ajunge la discutarea cu prinții celor implicați, însă, în general, este preferată rezolvarea
conflictului cu amestec cât mai mic din partea factorilor externi. Un sistem tot mai popular
pentru combaterea fenomenului de „bullying” este cel de „buddying”, adică un mecanism de
creare a unei rețele de prietenii între elevi din clase mai mici și elevi din clase mai mari. Rolul
acestui exercițiu este de a responsabiliza, de a crea o apropiere între diferitele generații și de a
oferi un cadru protectiv celor mai mici.12

11
Timothy D. Walker, Teach like Findland – 33 Simple Strategies for Joyful Classrooms, New York, W.W.Norton
& Company, 2017, pp. 76-82.
12
Ibidem, pp.82-89.

10
Concluzie

Atât John Hattie cât și Timothy Walker par să fie adepții implementării în școli a unor metode
mai puțin stricte, fiind totodată convinși că nu rigoarea, ci libertatea controlată este viitorul ce ar
trebui să ghideze buna desfășurare a sistemului de educație, în chipul procesului de învățare
eficientă. Pentru Hattie, totul stă în răceala calculelor precise și în identificarea metodelor
eficiente de predare. Pentru Timothy Walker, un individ care se bazează pe experiența propriu-
zisă, nefiltrată, totul se rezumă la fericirea individului ca factor motivațional în realizările sale.
De fapt, pentru Walker, la rândul său influențat de alți gânditori din acest domeniu, procesul de
învățare eficientă se ghidează conform următoarelor coordonate: starea de bine, sentimentul de
apartenența, autonomia, măiestria, mentalitatea.13

13
Timothy D. Walker, Teach like Findland – 33 Simple Strategies for Joyful Classrooms, New York, W.W.Norton
& Company, 2017, pp. 56.

11