Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
DUMNEZEU IUBEŞTE
OLGA, 43 de ani
RITA, 15 ani
LENA, 32 de ani
GALEA, 30 de ani
Un salon la maternitate. Pereţii sunt zugrăviţi în culoarea galbenă. Un geam imens. Lîngă geam
este o masă. Patru paturi, patru noptiere, câteva scaune. În salon sunt două femei. Una stă pe
pat, se uită pe geam. Cealaltă stă la masă, frunzăreşte nişte hârtii. Intră a treia femeie. Ţine în
mâini nişte pachete. Se uită la toate paturile, se aşează pe cel liber.
Pauză.
LENA. Locul ăla nu e bun. Inaintea ta au mai stat două tipe acolo.Vai de capul lor cum au
născut, iar copiii-s cu probleme. Să bat în lemn... Doamne fereşte. Unul dintre copii avea
degetele lipite, se zice că trebuie să i le rupă şi să i le pună după aia în ghips. Celălalt copil s-a
născut cu două capete, un cap mai mare şi altul mai mic.
Pauză. Olga se ridică, începe să aranjeze nişte haine. Scoate un ghem de lână şi o bluziţă de
copil, tricotată pe jumătate.
LENA. Vă zic eu că locul ăla e semn rău, l-o fi deocheat cineva. Eu nu m-aş pune acolo pentru
nimic în lume.
LENA. Pentru cine are o sănătate de fier, patul nu are nicio importanţă. Eu sunt acum la al
cincilea copil, de-aia am ajuns să cred în toate. Cînd eşti cu burta la gură, ceilalţi- una două te pot
deochea. Eu de trei ori am fost internată anul ăsta. M-a deocheat cineva. Atâtea am văzut şi am
auzit pe aici! Când îmi amintesc- mi se strînge stomacul, iar el (îşi mângâie burta) începe să mă
lovescă cu picioarele în coaste. Slavă Domnului că cele care au stat pe patul meu au născut copii
normali.
Pauză.
GALEA. V-am văzut azi noapte. Şi pe mine m-au adus cu Salvarea, un pic mai devreme decât pe
dumneavoastră. V-a fost rău, eu credeam că o să naşteţi.
GALEA. Ce aveţi?
OLGA. Băieţel.
GALEA. Şi eu tot băieţel. Se zice că e anul băieţilor. Se nasc doar băieţi. Fetiţele sunt o raritate.
Pauză.
OLGA. Dumneavoastră arătaţi foarte bine. Mi-aş fi dorit şi eu să fiu la fel. Cîte kilograme aţi
pus? Nu mai mult de şapte, nu-i aşa?
GALEA. Patru.
OLGA. Plângeţi?
GALEA. Nu, nu…Am devenit foarte nervoasă, plâng din orice. Mă urăsc pentru asta. Toată
noaptea m-am abţinut, dar acum simt că nu mai pot. Se aud nişte urlete înfricoşătoare de acolo.
(Pauză.) Voi naşte prematur, de aia mi-e burta aşa de mică. Nu mai pot să-l ţin. Mi s-a rupt
lichidul. Iar doctorii nu mai pot face nimic. Mi-au interzis să mă mişc. Şi trebuie să beau cât mai
mult lichid.
GALEA. Nu ştiu. Înainte se mişca foarte mult, nu puteam nici să dorm, iar acum de abia dacă-l
mai simt. Stau şi aştept. Când nu-l voi mai simţi deloc, înseamnă că nu mai respiră. Atunci mă
vor tăia imediat. Nici nu pot să nasc natural, e prea devreme.
OLGA. Linişteşte-te.
GALEA. M-am gândit toată noaptea... dacă se-ntâmplă să adorm şi nu simt momentul când el nu
mai mişcă...
OLGA.Vei simţi cu siguranţă. Dacă e să se-ntâmple ceva rău, tu vei simţi prima.
GALEA. Trebuie. Doamne! Atâtea reviste am citit. Ce să mănânc, la ce să mă gândesc cât sunt
gravidă. M-am dus chiar şi la nişte cursuri speciale de aerobic pentru gravide. Şi dintr-odată –
gata. Totul a fost absolut inutil. Când mă gândesc ce proastă am fost când mă preocupam să nu
nasc în mai. Se zice că cei născuţi în mai se agită toată viaţa. Uite că nu se va naşte în mai. Am
vrut să nasc în iunie, dar voi naşte în aprilie. (Pauză.) Nu-i nimic, totul va fi bine. Doar se
apropie Paştele. (Zâmbeşte.) Iar referitor la patul dumneavoastră, nu vă gândiţi la nimic rău. Sunt
pur şi simplu coincidenţe.
RITA.O să mâncaţi sau nu?.. (Ia din uşă farfuriile, le pune pe masă.)
RITA. Cea care lipseşte. (Mănâncă.) Nu vă mai agitaţi atâta. Aici te obişnuieşti cu orice. Se
comportă cu noi ca şi cu nişte animale. Chipurile, noi suntem de vină că am rămas gravide, aşa
că n-avem decât să suportăm. Aici lucrează doar bărbaţi. Ieri, un boșorog mi-a apăsat burta aşa
de tare, că mă doare și azi. Ticăloşii. Ei nu vor simți niciodată asta. De fapt, ştiţi şi voi, fără să vă
mai spun eu, doar nu sunteţi la prima naştere.
RIТА (ironică). Credeam că la vârsta voastră femeile nu mai nasc. Că intră la menopauză.
OLGA. Ba la vârsta ta n-ar trebui să nască.
RITA. Păi nici nu mă gândesc la asta. La vârsta mea doar proastele nasc. Mai ales cu datele
mele. Până a rămâne gravidă am fost angajată pe post de manechin. (Pauză). Mă rog, aproape
angajată. Eram adesea solicitate de tipi cu mașini bengoase, la tot felul de serate. Nu trebuia
decât să te plimbi de colo până colo cu tava în mână și să zâmbești. Ca o mascotă. Nu era o
problemă pentru mine, mai ales că ne dădeau să mâncăm și să bem cât vroiam. Mai târziu am
înțeles eu ce și cum. Unele fete erau invítate și după aia. Inclusiv eu. La început nu vroiam, mi-
era frică. Mai ales că erau toți niște boșorogi. Dar mai târziu, m-am hotărât. Ce contează că sunt
bătrâni? E chiar mai bine. Boșorogii nu mai au pretenții așa de mari. Doar așa un pic, de fațadă.
O fată, un restaurant, cam atât…Te simți o adevărată doamnă. (Strânge farfuriile.) Iar după aia
faci un pic pe prostuța: «Mulțumesc pentru seara plăcută, dar mă așteaptă mama .» Dacă ai
noroc, te duce și cu mașina acasă.
RITA. Pentru ieșirile de după- nu. Dar pentru plimbat tava, ne plăteau. Nu mult, dar plăteau. Eu
ieșeam tot timpul ultima și defilam în cea mai frumoasă rochie. Acolo l-am și cunoscut pe soțul
meu. (Pauză.) El e om de afaceri și are 35 de ani.
RITA. Douăzeci. E diferența ideală, nu-i așa? El e acum în America cu afaceri... E foarte gelos.
M-a făcut să-i promit că nu mă voi încurca cu nimeni pe aici…
RITA. Și ce dacă am burtă. Chiar și așa, eu atrag privirile bărbaților. Iar doctorii sunt și ei
bărbați. Eu semăn cu Claudia Schiffer. M-au chemat chiar și pentru pezentări.
GALEA. Și copilul?
RITA. La început îmi va fi un pic mai greu. Va trebui să slăbesc, să-mi recapăt formele.
RITA. Margo.
OLGA. Cum?
GALEA. Eu am vrut să știu de la bun început. Cum am rămas gravidă, am și început să calculez.
Așa-i caracterul meu- tâmpit. De parcă n-ar fi totuna ce e. Dar...
Rita se machiază.
GALEA. (a terminat de mâncat, stă la masă, își îmbrățișează burta cu ambele mâini și o scutură
ușor). Hei, e timpul să mănânci, hai, trezește-te...Uite și o ciocolățică... (Desface o ciocolată, o
mănâncă.)
LENA. La toți ai mei le plac dulciurile. Doar că nu știu de unde să mai iau bani și pentru dentist.
GALEA. Nu mai pot să mănânc. Semăn cu un balon umflat. Zici că-mi iau zborul.
GALEA. Da. Și pun patru kile pe mine, în loc de două... Dar dumneavoastră de unde știți că-i
bărbat?
LENA. Nu mă mai lua atâta cu ”dumneavoastră”! Cred că suntem de aceeași vârstă. Eu o să fac
32 în curând...(Pauză). După ce o să naști și tu cinci copii, ai să arăți la fel ca mine. Ai burta
țuguiată, asta înseamnă băiat. Cine are fată, are burta rotundă.
RITA. Burta mea e ca o cocoașă. Atunci reiese că o să nasc o cămilă? Ce căcaturi spui!
ОLGА. (ia farfuriile de pe masă, apoi îi zice Galei). Rămâi culcată, le duc eu.. (Iese.)
GALEA. De când cu sarcina asta, toate mi s-au bulibășit în cap. Altfel simt, altfel văd totul.
Chiar dacă mă uit la filmul preferat. Înainte râdeam în hohote, acuma plâng. Bărbatu-meu zice că
mă țăcănesc. De exemplu, acum îmi place cum miroase a pământ. A pământ umed. Îmi vine să
ies chiar acum și să mănânc pământ.
LENA. Eu încontinuu pofteam var. Stăteam în spital, întinsă pe pat, că doar n-ai altceva de
făcut, mă uitam în tavan și salivam.
Sună un telefon.
GALEA. Da, mamă… Sunt bine... Nu, nu trebuie... N-aveți cum să mă ajutați. Stau culcată, aici
e bine, liniște...Mănânc...Dorm...Respiră... Nu. Vă rog, nu veniți...Ți s-a părut, nu-mi tremură
nimic...Dima? Nu, n-a venit...Da. Pe curând. (Închide telefonul, pauză.)
LENA. Ei, ce te-ai dezumflat așa? Nici n-ai născut încă și deja plângi. Cum o să-l crești mai
departe?
GALEA. De l-aș naște viu și sănătos. (Pauză.) Mă simt vinovată față de ei toți, ca și cum aș fi
picat un examen. Toți au așteptat, iar eu...Nu vreau să vină pe aici. Dacă vin, se vor necăji, iar eu
n-o să mă pot abține. Mai bine să nu vină...S-ar putea să trebuiască să vină mai târziu și atunci să
nu poată.
RITA. (Se întrerupe de la privitul în oglindă, scapă rujul din mână.). Se bate înainte de a
intra. (Se dă jos din pat, își îndreaptă halatul.)
GALEA. Stați un pic. Cum adică nu e nimeni cu numele ăsta? Pe Olga o căutați? Va veni
imediat. Ăsta e patul ei. Așteptați-o.
Pauză.
TÂNĂRUL. Ce tare m-ai speriat. Ajung acasă și tu nu ești. Am crezut că-mi ies din minți. Nu
știam unde ești, la care spital... Cum ești? (O mângâie pe cap.)
OLGA. Se pare că-i bine, mișcă. Mi-au zis că încă e devreme să nasc. Peste vreo două- trei zile
va fi.
OLGA. Cum???
TÂNĂRUL. Îmi iau un concediu de trei zile. Dacă începe, te aduc eu cu mașina. Aici e un aer
închis, probabil că și hrănesc prost.
LENA. (mâncând supa). Din cale-afară de prost.
OLGA. (Încet). Doar știi că se poate întâmpla orice. Aici e mai sigur. Sunt doctori.
Pauză.
OLGA. Ne cheamă.
TÂNĂRUL. Mă conduci? Toate-s cu burtă, mă simt prost, de parcă aș fi vinovat. Uite aici niște
mere...(Îi dă o plasă.)
Rita se ridică.
LENA. O fi fiu-său?
LENA. Ba! Nu există așa soți. Muierea e trecută de 40, iar el e tinerel de tot…
LENA. Ce să-ți spun... Se îngrijește. Dar oricum se vede că-i bătrână. Probabil că are bani mulți
și-și poate permite un tinerel.
LENA. Dar pentru ce s-o plac??? Ea le disprețuiește pe cele ca noi. Nici măcar nu se uită în
partea mea. Crezi că n-am observat?
Intră Olga și Rita.
RITA. Păi?!
LENA. Cât?
RITA. 32 cu 18.
RITA. Eu.
RITA. Unde?
АSISTENTUL. Ca să nască.
LENA. Cine?
АSISTENTUL. Covalenco.
АSISTENTUL. Că mi-o fi trebuind mie. Și așa n-avem locuri. După ce nasc, femeile sunt ținute
pe hol. Hai, că n-avem timp. Pe pat și- înainte. Naști mai repede, de sărbători vei fi acasă.
RITA. Unde?
LENA. În jos?
RITA. Cum?
LENA. Sunt mamă a cinci copii. Mă rog, aproape a cinci. O să nască și singură când îi va veni
sorocul. (Pauză). Mai bine luați-mă pe mine.
АSISTENTUL. Aveți cumva contracții?
LENA. Mi-e greu, simt că imediat nasc. Iar eu nu pot naște singură, n-am voie să fac efort, poate
să mi se dezlipească retina și să orbesc. Ar trebui să mă taie. Am și cerificate în privința
asta. (Caută hârtiile.)
АSISTENTUL. Dacă ai rămas gravidă, înseamnă că o să naști. Așa, toată lumea poate să se
văicărească.
LENA. De văicărit te văicărești tu, ticălosule! Iar noi suntem cele care purtăm copiii în burtă
nouă luni. Și nu-i deloc ușor. Ajungi să-ți crape venele la picioare. Și să mai și lucrezi. Și să ai
grijă să-i păstrezi, chiar și pe cei de teapa ta. Că voi și-n autobuz n-ați ceda locul unei gravide, ba
o mai și loviți cu coatele în burtă, mai și înjurați.
Pauză.
LENA. Ticăloșii, așa se poartă de parcă li-i permis orice. Cu mamele lor nu cred că se poartă așa.
Iar eu nu sunt o boschetară ca să mă trateze el astfel. Eu în curând voi avea cinci copii. Și toți
sunt hrăniți și îmbrăcați.. «De ce ai mai rămas gravidă?» Auzi! Nu e niciunul narcoman și nici nu
cerșesc pe străzi. (Plânge.)
LENA. Am obosit să mă tot cert atâta!..Toată viața m-am apărat singură. Și pe mine și pe copiii
mei. Iar pe ei, orice ticălos sare să-i jignească, să-i umilească. O clipă dacă nu ești atentă, te calcă
toți în picioare. Iar al meu... Nu e nimic de capul lui, numai se îndoapă și bea pe banii
mei. (Plânge.) Iar altele au și bani, și un bărbat tânăr și frumos…care are grijă de ea, care nu bea.
Dar cu ce sunt eu mai prejos? Nu arăt bine? Păi, dacă mă fardez, arăt de-o mie de ori mai bine.
OLGA. Încetați cu chestiile astea. Pe ce sunteți invidioasă? Să nu dea Dumnezeu să treceți prin
ce-am trecut eu. (Pauză.) Să înduri moartea a trei copii, e mai mult decât imposibil…
LENA. Dumnezeule! Trei? (Pauză.)
OLGA. De la 25 de ani m-am chinuit să rămân gravidă. Pe primul copil am reușit să-l țin în mine
până la 3 luni. Alții doi, până la 4 luni. Am încercat toate tratamentele posibile...și abia acum, la
42 de ani, am reușit să ajung cu sarcina la capăt. (Zâmbește.)
LENA. (se smiorcăie, își șterge lacrimile). Și cum ai reușit să-l păstrezi?
GALEA. Olga, Dumnezeu v-a ajutat. Dumnezeu îi iubește pe cei ca dumneavoastră. Pe care
nimic nu-i frânge. Nicio nenorocire. Ați avut credință și Dumnezeu v-a ajutat. Sunteți o fericită,
Olga. Și copiii vă vor fi fericiți.
OLGA.N-are Dumnezeu nicio legătură cu asta. M-am și rugat, am pus și lumânări. Speram că
dacă voi crede- o să mă ajute. Dar când l-am pierdut și pe-al treilea, mi s-a făcut rău de tot. S-a
rupt atunci ceva în mine. Într-o seară mergeam spre casă și mă bântuiau tot felul de gânduri: mă
gândeam că o să ajung imediat acasă, o să iau funia de întins rufe, am s-o leg cât mai strâns de
lustră, sau nu de lustră- că poate să cedeze, mai bine de țeava din baie și gata. Se va termina
totul. Mi-am imaginat asta și mi s-a făcut cumva mai ușor pe suflet. Merg în continuare și mă
întâlnesc cu o femeie care se apropie de mine și-mi zice: «Văd că vi s-a întâmplat o nenorocire,
citiți această carte și o să vă găsiți liniștea». Mi-a pus cartea în mână și a plecat. Nu-mi amintesc
cum am ajuns acasă. Așa cum eram îmbrăcată, m-am așezat pe canapea. Nu mai știu cât am stat
așa. Dar n-am avut puteri să mă spânzur. Am plâns cât am putut de mult, am plâns pentru copiii
mei, pentru toate nenorocirile care mi s-au întâmplat și pentru faptul că nu pot să schimb nimic.
LENA. Și cartea?
OLGA. Am început s-o frunzăresc. Erau niște desene neobișnuite. Buddha cu piele
albastră. (Pauză.) Mă uitam la desene și aveam impresia că le mai văzusem cândva. Era desenat
și un râu. Oamenii lansau un cadavru, împodobit cu flori, pe acest râu. Toți zâmbesc, dansează,
dar își acoperă nasul. Și în acest râu erau multe cadavre. Unele descompuse, cu carnea în
putrefacție, cu ochii smulși din cap. Se pare că ăsta e obiceiul lor de înmormântare. Există
superstiția că dacă intri în acest râu, te lecuiești de orice boală, iar dacă ești stearpă- atunci vei
face copii. Mi-am amintit atunci că am avut un vis: se făcea că înot într-o apă murdară, în jurul
meu sunt cadavre, eu le dau într-o parte, dar nu pot ajunge la mal. Totul era foarte ciudat. L-a
început n-am crezut. Au trecut vreo două luni și nu-mi ieșea din cap râul ăla. M-am gândit că e
ultima mea speranță. Dacă nici acum nu rămân gravidă și nu ajung la termen, atunci n-o să mi se
mai întâmple niciodată.
OLGA. Doar că erau mai multe cadavre. Mâini desprinse, picioare, capuri putrezite, care pluteau
pe apă. Îngrozitor.
LENA. Ce porcărie.
OLGA. M-am întors acasă și peste două luni am rămas gravidă. Și uite că am dus sarcina până la
termen.
Pauză.
OLGA. Buddha.
LENA. Parcă am auzit ceva. Și mie îmi dădeau pe stradă tot felul de cărți. Dar eu nu știu de ce
nu le luam...Ar trebui să-i mulțumești cumva pentru asta. Să te închini, să pui o lumânare. Măcar
au biserici?
OLGA. M-am gândit foarte mult la toate astea. N-a fost o minune. Am fost eu. Pur și simplu, mi-
am adunat toate puterile, am crezut în mine și am reușit s-o duc până la capăt. Și o să și nasc.
GALEA. Orice ați spune, totuși Dumnezeu v-a ajutat. Și o să nașteți chiar de Paști.
GALEA. De ce?
LENA. De sărbători toți se distrează, cine are chef să asiste la nașteri? Și cei care sunt de gardă
la fel. Nici nu poți ajunge la ei. Mi-a povestit o cunoștință, că ea a născut în decembrie, i-au făcut
cezariană. I-au tăiat burta, i-au scos copilul, pe urmă au cusut-o la loc. A trecut o lună, iar pe ea o
durea burta îngrozitor. S-a dus la doctor și a descoperit că ei i-au uitat un cearșaf în burtă.
LENA. Absolut. (Pauză.) Dar și eu ce-am pățit cu al treilea, cu Nichitca. Nasc. Îi ieșea capul
deja, strig și nu vine nimeni. Ce să fac? M-am dat jos din pat, cu o mână îi țineam lui capul să nu
pice, cu alta mă țineam de pereți și așa m-am dus după ei.
LENA. Tot de sărbători s-a întâmplat. Lor nu le pasă dacă e cu un copil în plus sau în minus.
Doar nu-s ai lor.
LENA. Nicidecum! Bărbații îs slabi de înger! O știu eu pe una. Tot așa a hotărât să nască cu
bărbatu-său lângă ea. Când au apucat-o contracțiile, el stătea alături, o ținea de mână. Apoi când
ea a început să urle, să înjure, el săracul umbla încoace și încolo, nu știa ce să facă. Iar când a
început să iasă copilul, săracul a leșinat. Doctorii au lăsat-o pe ea și au sărit la el. Ea năștea, iar
doctorii îl aduceau în simțiri pe el.
GALEA. Cred că nici al meu nu va rezista. Lui i-e frică de sânge, ca și mie, de altfel. Și de
durere mă tem. Dacă ar fi să mă doară doar o mână sau un picior, aș mai rezista, dar așa...
LENA. El chiar că n-ar trebui să stea. E tinerel de tot, are psihicul slab. Ș-apoi, după ce va vedea
tot ce se-ntâmplă la naștere, îi va pieri tot cheful de tine.
NOAPTE
LENA. Uite cum umblă lela. S-a machiat, s-a aranjat și a plecat. Adică-i gravidă.
LENA. Care soț? Ea v-a spus gogomăniile astea? Cu un minor, ca și ea, a rămas gravidă. A venit
maică-sa plângând pe aici, m-a rugat să am grjă de ea, sa-i mai vorbesc una alta. Chipurile că-i
prima iubire... Dar eu n-am de gând s-o cocoloșesc, cunosc eu treburile astea. Fata mea e de
vârsta ei. E primul meu copil, acum va implini 15 ani. Dar să nu-i spuneți nimic Ritei, că i-am
promis maică-sii.
Pauză.
LENA. Da, în fiecare. Din mașini se aude. Tăticii sărbătoresc. Se-mbată de fericire, deschid ușile
mașinii și pun muzică la maximum. Unul a adus chiar și artificii, aici sub ferestre. Ei nu se
gândesc că femeile-s obosite, iar copilașii trebuie să doarmă. (Pauză.) Galea, tu de ce taci?
OLGA. Dacă văd, atunci văd visele noastre. Ei simt totul prin noi.
GALEA. Poate că ei îl văd pe Dumnezeu? Căci Dumnezeu le-a dat viață. Poate că văd raiul și
cum a început totul. Poate că văd Îngerii. Poate că văd acel ceva spre care ne îndreptăm noi toată
viața și știu deja ceea ce vrem noi să cunoaștem. Și noi, în burta mamelor noastre, probabil ca am
avut aceste vise, doar că le-am uitat.
Pauză.
LENA. Și al tău?
GALEA. Hei, puițule, dormi? Eu în somn, tresar. Înseamnă că și el trebuie să tresară. Dacă
împinge cu piciorușul, înseamnă că adoarme. O să aștept...
Pauză.
GALEA. Da. Și la același interval de timp. Ca în filmul cu Schwarzeneger. El era gravid acolo.
Râd.
LENA. Vai. Drept în coastă m-a lovit. Înainte îmi plăcea să dorm pe burtă sau pe spate, acum
doar mă chinuiesc. Mă pun așa- mă încurcă burta, mă întorc invers- iar mă încurcă. Toată
noaptea mă zvârcolesc de pe o parte pe alta. Și mai merg și la toaletă de vreo 4-5 ori pe noapte.
Mai dormi dacă poți.
Intră Rita.
Scârțâie patul.
LENA. E deschisă.
Pauză.
OLGA. Eu demult astept copilul ăsta... așa că în fiecare noapte... eram ca la serviciu. Apoi, în
fiecare dimineață îmi cumpăram un test de sarcină ca să văd rezultatul muncii depuse. Până într-
o zi, când testul a ieșit pozitiv.
LENA. Eu am vomat direct pe șeful meu… Primeam marfă. După ce am cărat câteva lăzi, îmi
bubuia inima în piept, iar ăsta în loc să mă ajute, tot venea cu sfaturi. Cum să duc, unde să le duc.
M-am enervat și am vomat direct pe el. Și m-am simțit foarte bine.
GALEA. Și el?
LENA. El! El a înjurat, s-a șters și a plecat mai departe. Ce poți să faci cu o gravidă?
GALEA. Eu am avut un vis…Se făcea că eram pe o punte și pescuiam. Pe partea opusă era taică-
meu. Văd că la mine trage peștele și-i strig: «Tată, nu pot să scot peștele!» Iar el îmi zice: «Cum
să nu poți?! Scoate-l, eu nu pot să te ajut…Hai, scoate-l!!» Și am scos un pește mare și foarte
frumos. (Pauză.) M-am trezit și am înțeles că sunt gravidă. Nici măcar n-am înțeles, ci am simțit.
LENA. Și eu am visat acasă că am născut. La început a apărut o mână, curată, curată și fără
sânge. Era toată luminoasă, doar spinarea era neagră. Nu știu ce poate să însemne...
Pauză.
GALEA. Mama cu copilul din salonul privat încă nu doarme. Era ușa întredeschisă la ele. Cea
mică doarme sătulă, cu burtica umflată. Și eu, văzându-le, plâng ca proasta de nu mai pot.
GALEA. Dacă stai în sala de travaliu- așa o bucurie simți… Cineva naște, apoi se aude țipătul
copilului. Așa o bucurie … Stai culcată și zâmbești. Ca să vezi, cum le-a aranjat natura pe toate.
Apare și în tine ceva nou, ceva viu. Copiii țipă în mod diferit. Unii sunt mai răgușiți, alții
seamănă cu niște pisoiași, iar alții țipă ca niște adulți…
ZIUA A DOUA
Soarele puternic luminează salonul. Fereastra e deschisă. Podeaua e proaspăt spălată, în aer
miroase a clor. Femeile stau pe paturi. Lena se apleacă peste geam, aruncă firimiturile rămase
la păsări. La geam se adună porumbeii. Olga tricotează. Rita își dă cu ojă unghiile de la
picioare.
OLGA. Soare.
GALEA. Cinci, așa e. (Pauză.) Numele pictorului care a pictat un pătrat negru.
OLGA. Cazimir.
LENA. Câte?
GALEA. Șase.
LENA. Plictisitor rebus.
RITA. Matoli.
LENA. Dimineața întotdeauna e cald la noi, soarele e pe partea asta, iar după amiaza cele de vis-
a-vis se sufocă.
Pauză
OLGA. Nu, nu, mulțumesc. Cred că am să ies să mă plimb un pic. (Iese, trece un pic de timp, se
întoarce. Se așează pe pat..) Totul e închis, nu e nimeni.
LENA. La telefon?
LENA. Mâine e Paștele. Azi e zi scurtă. (Pauză.) Ce te agiți așa? Te doare cumva?
OLGA. Da, nu mă simt prea bine. Sunt neliniștită. Și parcă aș avea ceva pe suflet.
LENA. Așa începe. Înseamnă că o să naști la noapte. Dar după Rita, că ea vrea cât mai repede.
GALEA. Salut… Bineînțeles că așteptam…Unde ești?.. Bine. Totul e bine... Nu. N-am putut să
adorm... Mâine e Paștele, n-ai pe cine să te bazezi... Nu mai pot, mănânc încontinuu...Mă
străduiesc... Se mișcă, dar foarte puțin... Ei, cum să nu-ți faci griji aici?...O sa fie bine. Mâine-i
Paștele... (Închide telefonul, pauză.)
GALEA. El pentru mine își face griji, de copil nici că-i pasă. Nu le are pe astea cu copiii. Soacră-
mea m-a ajutat foarte mult, i-a tot spus că dacă până la 30 de ani nu fac copii, o să am dereglări
hormonale. Că pentru femeie e cel mai important lucru să facă un copil. (Pauză.) Nici acum nu s-
a obișnuit cu burta mea. Când mă dezbrac, se schimbă la față. Nu-i place cum m-am schimbat,
nu zice nimic, dar eu văd.
OLGA. Soțului meu, dimpotrivă, îi place cum arăt, zice că m-am făcut și mai frumoasă...
GALEA. Când am venit aici credeam că voi sta internată, dar se pare că o să nasc. Noi n-am
apucat să cumpărăm încă nimic pentru copilaș. O să mă-ntorc acasă și acolo va fi numai mizerie.
Bărbatu-meu e muzicant. Nici măcar pe jos nu știe să șteargă. E tare neputincios. La magazin nu-
l poți trimite fără listă. Dacă îi zic să cumpere un anume fel de ulei, vine acasă fără ulei. Zice că a
căutat prin toate magazinele și n-a găsit așa ceva. Îți vine să și râzi. De parcă n-ar putea cumpăra
un alt fel. Nu știu, dar parcă creierul lor funcționează altfel, nu ca la noi.
LENA. Și eu am sunat aseară să întreb dacă dorme Egorca. E cel mic al meu. El e obișnuit să bea
un iaurțel înainte de culcare. Și acuma cine să-i cumpere? Sun și nu vrea nimeni să vorbească cu
mine. Bărbatu-meu zice că n-are timp, cea bătrână îi culcă pe copii. Sașca zice: «Cum îți
merge?» Are trei ani. E atât de comic cum mă întreabă «Mamă, cum îți merge? Vino mai repede,
zice,că n-are cine să mă scoată la plimbare. Fă-te bine, nu mai fi bolnavă și vino acasă!» Nici pe
Olga n-o dă hărnicia afară din casă. La fel ca taică-său, stă toată ziua la televizor. Dacă îi zic fă
aia, sau du-te acolo, îmi răspunde- imediat, dar nici că se mișcă. Poți să tot spui și de-o sută de
ori.
LENA. Cum se-mbată –cum se dă la mine. Degeaba îl îmbrâncesc, că e sănătos ca un taur când îi
trebuie. Doar când trebuie să lucreze e bolnav. Muncesc doar eu. Peste tot pe unde apuc. De abia
îmi mai simt mâinile și picioarele… (Își masează coatele.) Vai, cum mă dor. Înainte, el nu era
așa. A recunoscut prima fetiță, i-a dat numele lui, dar noi nici până acum nu suntem căsătoriți
oficial. Venea la mine la maternitate seara târziu. I-au arătat fetele pe unde poate să urce la mine
la etajul doi. Se cățăra și stăteam de povești până pe la trei dimineața. După aia pleca
acasă. (Pauză.) Înainte el era cu totul altfel. Acum, nici măcar nu-i scoate la plimbare pe copii.
Sau îl ia doar pe unul dintre ei și se-ntoarce seara beat. Nu lucrează nicăieri, stă toată ziua la
televizor. Și noaptea se uită și nici nu mă lasă să sting lumina. Uite așa ne chinuim toți. De-ar
muri mai repede... Că doar de la atâta băutură...Și nici nu-l pot da afară. Nici măcar să le dea
copiilor de mâncare nu e în stare. Se așează la masă, își toarnă în pahar, în jur copiii flămânzi se
uită în gura lui. Iar el se înfurie. Îi zic: «Hrănește-i la început pe ei, după aia așează-te tu la masă
și atunci n-or să alerge în jurul tău». Da de unde. Le zice : «Mergeți la mama să vă hrănească».
De aia vreau să-mi lege ăștia trompele. Gata, îmi ajunge. Oricum o să mă taie, așa că nu le va fi
greu s-o facă.
LENA. Nu-l interesează pe el asta, așa că nu va căuta-n veci. El nici pe stradă nu iese, zice că n-
are cu ce să se îmbracе.
LENA. Nu are acte. Ar trebui să meargă în satul său să și le aducă. De-o sută ori i-am zis, dar
parcă ai cu cine vorbi... O să mă-prumut de la o vecină, mă mai ajută ea uneori și mai târziu îi
dau înapoi.
Pe coridor se aude zdrăngănit de farfurii. Se deschide ușa. Apare o mână întinsă cu o farfurie.
OLGA. Nu.
LENA. (mâinii întinse). Ce porcărie ne dați? N-are nici un pic de grăsime. Totuși, hrăniți niște
gravide, nu pușcăriași.
LENA. Unde?
LENA. Și aici?
MÂNA. O să vă bată Dumnezeu că omorâți copii de Paști. Cele ca voi ar trebui omorâte, nu
hrănite! (Trântește ușa.)
Pauză.
LENA. Asta-i dusă rău. (Mănâncă în tăcere.) Uite că n-a pus carne.
GALEA. Nici ieri nu ne-a dat. (Ritei.) Mănâncă. (Îi dă farfuria sa.)
LENA. Și tu?
Rita se ridică.
RITA. Nu vreau.
RITA. De parcă eu n-aș fi om! Îți dau să mănânci tot felul de lături, de parcă mie nu mi-ar fi
foame…
RITA. Cât de tare m-am săturat de voi toate : «mișcă — nu mișcă», «mișcă — nu mișcă», apoi
tricotatul ăsta. Gravidele parcă se țăcănesc de tot, zău așa. Ce vă holbați așa la mine?
GALEA. Rita…
Pauză.
Pauză.
Pauză.
RITA. Nu mai sunt o fetiță, așa că pot hotărî și singură. Pentru mine viața abia începe. Nu sunt o
proastă să-mi distrug viața din pricina unui plod. Și la 35 de ani să arăt ca o paparudă. Am văzut
destule așa, mulțumesc, dar nu-i de mine. Știu că a fost maică-mea pe aici. Tot timpul își bagă
nasul unde nu-i fierbe oala. A plâns, s-a înjosit pe-aici, de parcă avea în fața cui s-o facă.Umila
mea mamă. S-a plans cât e de nefericită? A aruncat cu lături în mine? Cunoaștem. E veche și
asta. Ea e-n stare să se umilească în fața oricui, doar să fie compătimită sărăcuța. Și doar e mai
tânără decât ea. (Arată spre Olga.) Are 35 de ani, dar arată de parcă ar fi la pensie. Mi-e rușine să
ies cu ea în lume. Și asta pentru că a născut la 18 ani. Proastă a fost, proastă a rămas. Bine că
măcar eu nu semăn cu ea. Avortez și plec cât mai departe de aici.
Pauză.
Voi, de ce tăceți? Eu am citit că se poate întâmpla și așa ceva. De frică, când e pentru prima oară.
OLGA. Tracid de ce bei? Ăsta se bea în primele săptămâni, când vrei să avortezi.
RITA. Și asta știi? Peste tot ți-ai băgat nasul! Am băut și atunci, dar nu mi-a folosit la nimic! Iar
acum iau din obișnuință! Am sperat că va crăpa, dar el e rezistent.
OLGA. Dar cu copilul ce ai? Va fi bolnav rău după tot ce-ai înghițit tu.
Pauză.
GALEA. Ce zice?
RITA. Ca să-mi provoace nașterea. Copilul e mare, așa că o să-l pot naște. Și nu va trebui să mă
chiureteze. Se zice că așa nu doare atât de tare.
GALEA. Cum? Cum ai putut să te gândești la așa ceva? Copilul e mare deja. Se mișcă, aude,
vede, poate că și plânge. Și tu vrei să-l omori.
RITA. Ține-ți bine copilul, că de nu, o să-l pierzi rapid pe-al cincilea.
GALEA. E atât de înfricoșător să omori un copil. E al tău, e sânge din sângele tău. Olga, spune și
tu.
RITA. Ei și?.
GALEA. Tu nu-ți dai seama ce faci? Pentru o mamă, copilul e cea mai apropiată ființă. Lena…
GALEA. O să regreți toată viața și n-ai să-ți poți ierta lucrul ăsta.
Pauză.
Afară s-a întunecat. De la vântul puternic se trântesc geamurile. Undeva s-a spart o fereastră.
Strigăte.
Se deschide ușa.
Pauză.
Ușa se închide.
Toate privesc pe geam. Pauză lungă. Afară furtuna s-a potolit. Apare soarele.
RITA. De când eram mică mi-e frică de furtună. Cum începea să tune, mi se făcea negru în fața
ochilor. Mă ascundeam întotdeauna sub pat. Odată, vântul a spart un geam... mama era
plecată…era frig și înfricoșător. Mama era tot timpul plecată.
Pauză.
OLGA. Când tună în aprilie, e semn bun.
Intră Asistenta.
Pauză.
Pauză.
GALEA. O să naști și după aceea totul se va schimba. După ce o să-l vezi mic și neajutorat, totul
se va schimba.
GALEA. Cum poți să spui așa ceva? El nu e un lucru oarecare. E un omuleț viu. El te iubește.
RITA.După tot ce i-am făcut? (Râde.) Câte otrăvuri i-am dat! M-am bătut până și cu cureaua
peste burtă.
GALEA. Nu erai tu. El te va ierta, el e un înger și te va ierta. Doamne Dumnezeule! Voi de ce
tăceți toate? Ce faceți cu ea?
GALEA.Nu. Nu va fi în stare de așa ceva. ( Pauză.) Dacă tu nu-l vrei, naște-l și dă-l la orfelinat.
Cineva îl va înfia și va fi fericit.
LENA. De ce mai stați de vorbă cu ea? O cățea tot cățea rămâne. Și când te gândești că i-am dat
din carnea mea. Dar nici ție n-o să-ți fie dulce deloc. Tu nu știi încă cum se comportă doctorii cu
fete de-alde tine. Ai să te târăști pe jos de durere, te vor nenoroci pentru totdeauna, n-ai să mai
poți avea copii niciodată. Și asta e prea puțin pentru tine.
LENA. Îți vor tăia uterul tău blestemat. Vor scoate copilul, o să-i curețe năsucul, gurița ca să
poată plânge, apoi îl vor înneca sub ochii tăi. Lent, lent, ca să-ți rămână în minte pentru
totdeauna. În toate nopțile ce vor urma de-acum încolo, te vei trezi transpirată de la ultimul lui
strigăt.
Intră Asistenta.
SEARA
GALEA. De câte ori am încercat, ba m-am înțepat, ba mi se încurcau firele. Numai mă enervam.
OLGA. Acum măcar pot să mă odihnesc. În restul timpului -serviciul, rapoarte, planificări...
Pauză.
GALEA. Cum?
OLGA.Unele mor la naștere. Eu acuma mă gândesc la tot felul. Dacă mor, cine-mi va crește
copilul?
GALEA. Soțul.
OLGA.El e tânăr, se va recăsători, iar copilașul meu va rămâne fără mamă. Mi-e frică. Înainte nu
mi-era frică de nimic, dar acum –da. (Pauză.) Ce zăpușeală e aici…
LENA. Doamne ferește…Pe-al cincilea îl voi naște rapid…Pe-al patrulea l-am născut în două
ore. Când a sosit Salvarea eu déjà nășteam.L-am născut acasă...
Pauză.
LENA. Ce să-ți spun! Crezi că pentru mine se agită. Celor ca ea, puțin le pasă de noi. Nici măcar
nu ne consideră oameni.
LENA. Pentru ea își făcea griji, nu pentru mine. Are și de ce. E trecută de 40, trebuie să ai curaj
să faci primul copil la vârsta asta. Nu vezi cum se agită de dimineață? Las-o să se agite. Femeile
toate nasc la fel. În timpul nașterii suntem egale. Și cele sărace și cele bogate.
LENA. Mie nu mi-e milă de ea. De mine, cu cinci copii cui i-e milă? Alerg toată ziua pentru un
iaurt și o bucată de pâine pentru copii. Haine pentru ei cerșesc de pe la cunoștințe, din ce nu mai
poartă. Crezi că eu n-aș vrea să le cumpăr ceva gustos, sau vreo bluziță, vreo jucărie? Ea nu are
asemenea probleme. E plină de bani, umblă prin țări străine cât vrea, tot timpul coafată, aranjată.
Nu lucrează ca mine în cinci locuri! Ăștia bogați nu-și mai încap în piele de bine ce le e! Nu mai
știu ce să facă. De aia umblă și se gândesc, și suferă. Nu cred eu în suferința lor. Iar ea, a inventat
tot ce a spus referitor la copii.
LENA. Ce ciudată ești. Mă uit așa la tine...Ori ești naivă, ori capul nu ți-e în regulă. La toți le iei
apărărea. Plângi pentru fiecare.
Intră Olga.
LENA. Dacă o să înceapă contracțiile, voi coborî de una singură, știu unde-i sala de naștere. (Își
adună lucrurile.)
LENA. Doar nu-s prima dată… (se uită în hârtii.) Unde naiba o fi? Fără adeverință n-or să mă
creadă. O să mă pună să nasc natural. Voi orbi- și cine-mi va crește copilașii? Oarbă, n-am să pot
face nimic…și doar i-am rugat să mă ia înainte, să nu așteptăm contracțiile. Doamne ferește dacă
orbesc! Unde, dracului o fi hârtia aia?! (Se pune cu greu în genunchi ca să caute pe sub pat.)
GALEA. Te-ai țăcănit de tot?! Șezi, o caut eu. (Se pune în genunchi, se uită sub pat.)
LENA. Nu pot! Nici în picioare, nici culcată, nici așezată! Nimic nu pot!
LENA. Caut-o!
GALEA. Respiră. Trebuie să respiri corect, așa am citit.Uite așa: două inspirații- o expirație,
două inspirații- o expirație.
LENA. Taaaci!
GALEA. Ar trebui să te întinzi, să te relaxezi. Să-ți imaginezi că stai culcată pe malul mării.
LENA. Ce mare? Care mare? Să te văd eu când îți vor porni contracțiile, dacă o să-ți mai ardă de
mare.
GALEA. Caută!
OLGA.Unde să caut?
LENA. Nu știu!
GALEA. Numai să nu naști aici. Mie mi-e frică de sânge. Dacă văd sânge, eu leșin imediat...
Poate să meregem noi ca martori și să spunem că am văzut această adeverință? Ce zici?
ЛЕНА (Ia hărtia, se ridică, se ține de masă). Gata, am plecat. (Își ia sacoșa, se sprijină de Olga
și de Galea.)
GALEA. (scoate din buzunar o ciocolată, i-o bagă Lenei în sacoșă.) Așa trebuie, în sala de
naștere trebuie să mergi cu ciocolată.
LENA. Gata! Nasc!
ОЛЬГА (Lenei). Hai, încetuț, încetuț, o să reușim. (Merg foarte încet.) Copilul va mai sta un pic
acolo. Unde să se grăbească? Are o viață înainte.
E NOAPTE.
Întuneric. Geamul e deschis. Se vede cerul, plin de stele. Se aud clopotele, care anunță Învierea.
GALEA. De ce nu dormi?
GALEA. Ce gânduri?
Pauză.
OLGA.Mi-e frică. Toată ziua așa mi-a fost. Parcă aș avea ceva pe suflet. Mi-e frică să adorm.
GALEA. Azi e zi mare! Învierea! Cristos a înviat! (Pauză.) Se aud clopotele, auzi?
Pauză.
Pauză.
ОLGA. (încearcă s-o trezească pe Galea). Trezește-te! E mort! Copilul meu e mort! Am visat că
a murit! A murit!
GALEA. Ai visat.
GALEA. La asistentă?
GALEA. Și ea?
OLGA. El se uita la mine. Apoi a început să se sufoce și să dea din mâini. Am văzut cum a murit.
E îngrozitor.
GALEA. ( o acoperă cu plapuma, îi desface degetele. Ia din mâna Olgăi pastilele, i le pune în
gură, apoi îi dă apă). Ai visat. A fost doar un vis. Liniștește-te. Dormi. Dormi...
Se face întuneric.
GALEA stă la geam.Pe masă sunt ouă roșii, cozonac. Olga e culcată în patul ei, acoperită cu
plapuma. Alături pe scaun stă un tânăr(soțul).O privește pe Olga cum doarme..
GALEA. Cristos a înviat. Azi e o duminică luminoasă. Plină de lumină. Toate sufletele se
bucură. Se bucură și viii, și morții. Și morții…
Tăcere.
Tăcere.
Iar dimineața… a venit doctorul…Ea n-a dormit toată noaptea. Visul ăsta…Cum că copilul s-a
sufocat și a murit în uter… Doctorul a ascultat-o…Apoi au plecat amândoi…
Tăcere.
GALEA.. Da.
INFIRMIERA. Am venit după lucrurile ei. (Ia sacoșele.) A născut o fetiță aseară! A născut
natural. Iar fetiță e atât de roșcată de te umflă râsul!.. (Iese.)
Tăcere.
GALEA.. Аpoi… S-a întors. Ochii ei…Umbla din colț în colț, tot pipăindu-și burta, ascultând,
parcă nu-i venea să creadă. Își punea mâinile uite așa și-și tot ruga copilașul: «Trezește-te…
Trezește-te»…
Tăcere.
…Apoi spre seara brusc s-a liniștit. S-a pus pe pat și se tot uita pe geam.
Tăcere.
Credeți în Dumnezeu?
Tăcere. Soțul se ridică și iese în tăcere.
Tăcere.
OLGA.Ce-a vrut?
GALEA.. Să te vadă.
Pauză lungă.
OLGA. Azi ninge toată ziua. (Se uită pe geam.)
GALEA.. E fum.Ard frunzele.Sapă pământul.Cum pot să facă așa ceva în ziua de Paști? Azi nu e
voie să lucrezi.
OLGA.Trebuie să tricotez, altminteri n-o să reușesc s-o termin. (Firele i se încâlcesc, andrelele îi
pică din mână, se-nțeapă la degete.)
E SEARĂ.
Apune soarele.
OLGA. Nu vreau…Nu pot să mănânc nimic. (Pauză.) Ieri a fost cald, iar azi e
zăpadă. (Pauză.) Vreau acasă. Am obosit aici. Nu trebuia să mă internez. Mi-e frică că mă
îmbolnăvesc. Am rezistat toată sarcina și acum să mă-mbolnăvesc? Se va naște copilul și se va
molipsi și el de la mine. O să-l alăptez cu mască pe față. El e atât de mic, atât de neajutorat.
Nicicum nu-mi vine să cred. L-am așteptat atât de mult. Va semăna cu mine. Se spune că băiatul
va fi fericit, dacă seamănă cu mama.
OLGA. În copilărie mi-am dorit mult o cameră a mea.Cu tapet albastru, cu un pătuț mic și
baloane peste tot. Și când eram deja mare visam des această cameră, inventată de mine. Acum ea
există. Am făcut-o pentru băiețelul meu.
OLGA. Eu nu-l voi trezi.O să-l nasc. Apoi îl voi duce acasă și-l voi pune în pătuțul lui. Acolo îi
va fi foarte bine.
Întuneric.
ZIUA A ȘASEA
Zi plină de lumină.
GALEA. .Taci și te uiți la mine. Adineaori mi te-au adus. De atâtea luni suntem împreună, dar ne
vedem pentru prima dată. Îți amintești de mine? Probabil că acum eu nu arăt bine deloc. Mă
privești atât de atent.Și dacă n-o să-ți placă cum arăt? Ca să vezi, tu nu semeni deloc cu mine. Tu
ești ca un înger. De îndată ce te-ai născut mi te-au pus la sân. Erai alb,alb și cu ochii albaștri,
albaștri. Am început să plâng și le-am zis că am născut un înger. Toată viața am să țin minte clipa
aceea.Tu ai s-o uiți, știu asta. Tu vei uita multe. Vei uita ce apropiați am fost și că am fost un tot
întreg. Voi ține minte eu și pentru tine. Chiar și atunci când nu voi mai fi, voi ține minte. Doar
pentru faptul că te-ai născut și ai nevoie de mine.. (Pauză.) Mă uit la tine și-mi dau seama că azi
viața mea s-a terminat. Pentru că ți-o dau ție. Și de acum cea mai mare fericire pentru mine vor fi
zâmbetele tale, și nimic nu va fi mai dureros pentru mine ca lacrimile tale. Dumnezeu mi-a dat
fericirea asta, fericirea de-a iubi. De-a iubi necondiționat și la infinit. Doar această iubire se poate
compara cu iubirea față de Dumnezeu.
SFÂRȘIT