UNIVERSITATEA ”DANUBIUS ” DIN GALAŢI

FACULTATEA DE DREPT
MASTER
ŞTIINŢE PENALE

REFERAT
” EXTRĂDAREA ACTIVĂ”

Materia:
Cooperarea judiciară internaţională în materie penala
Profesor Îndrumător:

Masterand:

Anul II, IF

2018-2019

1
 CUPRINS

Introducere ............................................................................................... 3

Extrădarea cerută de statul român ........................................................... 4

Condiţii pentru a cere extrădarea ............................................................ 4

Procedura de soluţionare a extrădării ...................................................... 6

1. Competenţa ............................................................................... 6

2. Procedura extrădării active ......................................................7

Efectele extrădării active ....................................................................... 9

Concluzii ............................................................................................... 10

Bibliografie ........................................................................................... 10

2
 Introducere

Extrădarea este un act de cooperare al statelor împotriva infractorilor de un anumit

grad de periculozitate, pentru a impiedica sustragerea acestora de la răspunderea penală.
„Extrădarea este un act de asistenţă juridică prin care un stat pe teritoriul căruia s-a
refugiat un inculpat sau un condamnat, care nu este cetăţean al statului solicitat, îl predă pe
acesta, la cererea statului în drept a-l urmări penal, judeca sau supune la executarea
condamnării penale”1.
Instituţia juridică a extrădării este una din formele cooperării judiciare internaţionale
în materie penală.
Ca instituţie juridică de sine stătătoare, extrădarea a fost reglementată distinct şi în
Codul penal „Carol al II-lea” din 1936, reglementare care supunea extrădarea îndeplinirii unor
condiţii de fond stabilite de convenţiile internaţionale sau unor condiţii de reciprocitate dintre
state. De fapt, acest lucru reprezintă o constantă în reglementarea extrădării, în sistemul nostru
de drept, o constantă care a contribuit la păstrarea, de-a lungul timpului, a trăsăturilor
esenţiale ale extrădării. Astfel, extrădarea este în continuare un act bilateral, cu un pronunţat
caracter politic şi reglementată prin norme de drept.
Din punct de vedere al procedurii, extrădarea poate fi:
- obişnuită – atunci când extrădarea se realizează după procedura normală, reglementată
de Convenţia europeană de extrădare 2 şi de legea internă, persoana a cărei extrădare se
cere beneficiind de posibilitatea conferită de acestea de a se apăra impotriva cererii de
extrădare, inclusiv prin exercitarea căii de atac a recursului.
- voluntară – atunci când extrădarea se realizează cu consimţământul persoanei
extrădabile.
- simplificată – atunci când extrădarea se realizează cu consimţământul persoanei
extrădabile, în acest caz, nemaifiind necesară transmiterea unei cereri formale de
extrădare.
În raporturile internaţionale bilaterale, alături de instituţia extrădarii şi, oarecum,
diferit de aceasta funcţionează şi instituţia transferului de deţinuţi. Această instituţie
funcţionează după reguli stabilite prin negociere directă între cele două state, iar condiţiile
transferului de deţinuţi pot fi diferite de la un acord la altul ceea ce face destul de dificil
stabilirea unor criterii teoretice pe baza cărora să funcţioneze. România a încheiat astfel de
convenţii cu Turcia, Cehia, Slovacia, Moldova, China, Egipt, Polonia, Rusia şi alte ţări.
Privită prin prisma normelor care reglementează această instituţie, extrădarea poate fi
activă sau pasivă.

1
A se vedea, Al. Boroi, Drept penal, partea generală, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 55.
2
România a ratificat Convenţia europeană de extrădare încheiată la Paris în anul 1957 prin Legea nr. 80/1997.

3
 Extrădarea – cerută de statul român

Conforn art. 2, lit. h din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională
în materie penală3 extrădarea cerută de statul român se mai numeşte şi extrădare activă. Cu
alte cuvinte extrădarea activă este „procedura de extrădare în care România are calitatea de
stat solicitant”4.

Condiţii pentru a cere extrădarea

Din analiza reglementărilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internaţională, rezultă că pentru realizarea extrădării active trebuie îndeplinite anumite
condiţii referitoare la: infracţiune, pedeapsă, infractor, competenţă, procedură.
Condiţiile referitoare la infracţiune sunt:
- să se fi săvârşit o infracţiune pe teritoriul statului solicitant, în concret – România, de
către un cetăţean român ori prin fapta săvârşită să fi fost lezate interesele statului
român. Conform art. 144 C. pen. „prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei
infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca
infracţiune consumată sau tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora ca
autor, instigator sau complice”. Prin urmare, poate fi cerută extrădare de către statul
român atât pentru infracţiunile consumate cât şi pentru infracţiunile rămase în stadiul
de tentativă comise pe teritoriul statului român. De asemeni, se poate cere extrădarea
pentru un participant la infracţiunea săvârşită cu forma de vinovăţie a autorului cât şi a
unui participant care a săvârşit infracţiunea în calitate de instigator sau complice. Cu
privire la condiţia ca prin fapta săvârşită să fi fost lezate interesele statului solicitant se
pot face unele precizări. În primul rând considerăm că această condiţie nu se referă la
situaţia savârşirii unei infracţiuni de către un cetăţean străin şi refugiat în statul al cărui
cetăţean este. În această situaţie operează principiul internaţional potrivit cu care
statele nu-şi pot extrăda proprii lor cetăţeni. În al doilea rând nu există nici un
impediment care să limiteze dreptul statului nostru de a cere extrădarea unui cetăţean
străin care a săvârşit o infracţiune pe teritoriul statului nostru şi s-a refugiat pe
teritoriul altui stat al cărui cetăţenie nu o are. În anumite condiţii se poate cere şi
extrădarea unui cetăţean din statul al cărei cetăţenie o are dacă persoana extrădabilă
are şi cetăţenia română sau statul solicitat este membru al Uniunii Europene.
- fapta săvârşită să fie considerată infracţiune atât în legislaţia statului nostru, cât şi în
cea a statului solicitat să efectueze extrădarea. Mai exact, este vorba despre condiţia
dublei incriminări, fără de care statul solicitant n-ar avea temei să-l ceară pe făptuitor,
iar statul solicitat nu l-ar preda, întrucât nu l-ar putea considera infractor. Potrivit art.
26 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 condiţia dublei incriminări poate fi exlusă prin

3
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală a fost modificată şi
completată de legea nr. 224/2006, publicată în M.Of. Partea I nr. 534 din 21/06/2006, intrată în vigoare la 24
iunie 2006.
4
A se vedea art. 2 lit. h din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
modificată şi completată de legea nr. 224/2006.

4
 prevedrea expresă, într-o convenţie internaţională, bilaterală sau multilaterală la care
România este parte5.
Condiţia referitoare la pedeapsă este:
- infracţiunea pentru care se cere extrădarea trebuie să prezinte o anumită gravitate, în
sensul că trebuie sancţionată, în legislaţia ambelor state, cu o pedeapsă privativă de
libertate de cel puţin un an ori persoana a cărei extrădare se cere să fi fost condamnată
printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin patru luni6.
De aici rezultă ca nu se poate cere extrădarea unei persoane care este condamată la o
pedeapsă pecuniară indiferent care este valoarea ei. Prin această prevedere s-a încercat
limitarea aplicării procedurii de extrădare pentru infracţiuni care nu prezintă un grad
prea ridicat de periculozitate, infracţiuni care nu justifică antrenarea unui mecanism
atât de complex cum este cel a extrădării. O altă precizare ce trebuie făcută se referă la
instituţia suspendării executării pedepsei. Potrivit art. 30 din Legea nr. 302/2004
modificată prin Legea nr. 224/2006, instituţia extrădării nu este operantă nici în
situaţia în care persoana extrădabilă beneficiază de suspendarea executării pedepsei în
totalitate. Extrădarea poate opera, însă, în situaţia în care suspendarea executării
pedepsei este parţială iar restul de pedeapsă privativă de libertate corespunde
cerinţelor art. 28 din legea nr. 302/2004.
Condiţiile referitoare la infractor sunt:
- persoana a cărei extrădare se cere să fie cetăţean român. Această condiţie nu ridică
probleme deosebite. În situaţia în care se cere extrădarea unei persoane care are altă
cetăţenie trebuie făcute unele precizări. Potrivit legii nr. 302/2004 statul român poate
cere extrădarea unui cetăţean străin în anumite condiţii. În primul rând în România pot
fi extrădaţi cetăţeni străini în baza unor convenţii sau tratate bilaterale sau
multilaterale la care România este parte şi pe bază de reciprocitate. În al doilea rând,
România poate cere extrădarea unui cetăţean străin dacă infracţiunea a fost săvârşită
pe teritoriul României sau a adus atingere intereselor statului nostru. În al treilea rând,
se poate solicita extrădarea unui cetăţean străin, dacă acesta are domiciliul în România
sau este cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene. În ceea ce priveşte această
condiţie, statul Român poate cere extrădarea cetăţeanului străin în vederea judecării
dar trebuie să dea asigurări că pentru executarea pedepsei aplicate va dispune
trimiterea persoanei condamnate în statul al cărui cetăţean este. În al patrulea rând, se
poate cere extrădarea unui cetăţean de altă origine, chiar din statul al cărui cetăţean
este, dacă acesta deţine şi cetăţenia română.
- persoana a cărei extrădare se cere să se găsească pe teritoriul statului solicitat. În
convenţiile internaţionale se stipulează că statele se obligă să-şi extrădeze reciproc, la
cerere, persoanele aflate pe teritoriul lor, pentru a fi trase la răspundere penală.

5
A se vedea art. 26 alin. 2 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
modificată şi completată de legea nr. 224/2006.
6
A se vedea Art. 28 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
modificată şi completată de legea nr. 224/2006 „extrădarea este acordată de România, în vederea urmăririi
penale sau a judecăţii, pentru fapte a căror săvârşire atrage potrivit legislaţiei statului solicitant şi legii române o
pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an, iar în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este
de cel puţin 4 luni”.

5
 - împotriva persoanei a cărei extrădare se cere, trebuie să fie pusă în mişcare acţiunea
penală, în condiţiile Codului de procedură penală7. Aşadar potrivit acestei condiţii
pentru ca România să poată cere extrădarea unei persoane, în vederea efectuării
urmăririi penale, trebuie să facă dovada că împotriva ei s-a pus în mişcare acţiunea
penală.
Condiţii privind competenţa sunt:
- infracţiunea pentru care se cere extrădarea trebuie să fie comisă pe teritoriul statului
Român sau în străinătate dar să aducă atingere intereselor statului nostru.
Condiţiile de ordin procedural sunt:
- să existe o cerere de extrădare din partea statului solicitant. Acestă cerere trebuie să
fie susţinută de o serie de documente din care să rezulte legalitatea, temeinicia şi
corectitudinea urmăririi penale sau a pedepsei aplicate persoanei extrădabile.
- la cerere, statul care primeste cererea de extrădare va trebui să-l aresteze pe făptuitor.
- statul solicitant va trebui să comunice statului solicitat informaţii cu privire la
desfăşurarea şi finalizarea procesului penal în care este antrenat persoana
extrădabilă.
- statul solicitat va trebui să comunice statului solicitant data şi locul predării
persoanei extradate.

Procedura de solicitare a extrădării

1. Competenţa:
Ministerul Justiţiei este singura instituţie care are dreptul de a întocmi şi transmite
cererile de extrădare în numele statului român8. Potrivit ultimelor modificări aduse Legii nr.
302/2004, prin Legea nr. 224/2006 cererea de extrădare poate fi precedată de emiterea unui
mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării. Mandatul de urmărire internaţională
în vederea extrădării se poate emite în situaţia în care, un mandat de arestare preventivă sau de
executare a pedepsei nu mai poate fi dus la îndeplinire datorită faptului că, inculpatul a parăsit
teritoriul statului nostru. Pentru a simplifica procedura şi pentru o mai bună operativitate,
instanţa competentă, care a emis mandatul de arestare preventivă sau cel de executare a
pedepsei, la propunerea procurorului care a instrumentat cazul, emite un mandat de urmărire
internaţională. Mandatul se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din
cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor din România. Centrul de Cooperare
Poliţienească Internaţională va transmite acest mandat pe canalele proprii Organizaţiei
Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol).
Mandatul de urmărire internaţională trebuie să conţină elemente de identificare a
făptuitorului, o expunere sumară a faptelor precum şi încadrarea juridică a faptelor. De

7
A se vedea art. 65, alin. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
modificată şi completată de legea nr. 224/2006.
8
A se vedea art. 66 „Competenţa de a întocmi şi transmite cererile de extrădare în numele statului român revine
Ministerului Justiţiei” din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
modificată şi completată de legea nr. 224/2006.

6
asemeni mandatul de urmărire poate conţine şi o cerere de arestare preventivă în vederea
extrădării9.
Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională poate transmite mandatul de
urmarire internaţională pe două căi, fie prin adresarea către Interpol, fie prin înscrierea în
Sistemul Informatic Schengen. Înscrierea în Sistemul Informatic Schengen este operantă
pentru transmiterea mandatului de urmărire internaţională către ţările membre ale Uniunii
Europene, mai exact, pentru cele care fac parte din spaţiul Schengen.

2. Procedura extrădării active.

Odată ce persoana dată în urmărire internaţională sau căutată de autorităţile judiciare
române pentru ducerea la îndeplinire a unui mandat de arestare preventivă sau de executare a
pedepsei privative de libertate, este localizată pe teritoriul unui stat, Biroul Interpol transmite
o notificare Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională care informează imediat
instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă sau de executare a pedepsei. Informarea
va fi transmisă direct, cu o copie Ministerului Justiţiei10.
Instanţa, astfel sesizată, se pronunţă cu privire la necesitatea extrădării, prin încheiere,
în camera de consiliu, dată de un singur judecător, cu participarea procurorului şi fără citarea
părţilor. Încheierea nu se pronunţă în şedinţă publică şi se consemnează într-un registru
special. Procurorul poate introduce recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Recursul se
judecă în cel mult 3 zile de către instanţa superioară în grad. După soluţionarea recursului
dosarul se trimite primei instanţe în termen de 24 de ore de la soluţionare.
Încheierea definitivă însoţită de: originalele sau copiile autentice ale hotarârii de
condamnare definitive (cu menţiunea rămânerii definitive), ale deciziilor pronunţate ca
urmare a exercitării căilor legale de atac, ale mandatului de executare a pedepsei închisorii,
respectiv originalele sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventivă, ale
rechizitorului; o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea (data şi locul săvârşirii
lor, calificarea lor juridică şi referirile la dispoziţiile legale care le sunt aplicabile cât mai
exact posibil); o copie a dispoziţiilor legale aplicabile; semnalmentele cele mai precise ale
persoanei extrădabile; date privind durata pedepsei neexecutate (în cazul cererii de extrădare
a unei persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsă), se comunică de
îndată Ministerului Justiţiei11. Tot Ministerului Justiţiei se comunică şi încheierea prin care se
constată că nu sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării.
Dacă se constată că sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării, Ministerul
Justiţiei efectuează un examen de regularitate internaţională în termen de 48 de ore de la
primirea încheierii.
În funcţie de concluziile examenului de regularitate internaţională, Ministerul Justiţiei
fie întocmeşte cererea de extrădare şi o transmite, însoţită de actele anexe, statului solicitat, fie
întocmeşte un act prin care propune ministrului justiţiei, motivat, să sesiseze procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea iniţierii
9
A se vedea art. 661 alin. 2 şi alin. 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în
materie penală modificată şi completată de legea nr. 224/2006.
10
A se vedea art. 67, alin. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
modificată şi completată de legea nr. 224/2006.
11
A se vedea art. 67, alin. 5 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
modificată şi completată de legea nr. 224/2006.

7
procedurii de revizuire a încheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extrădării,
informând în ambele situaţii Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul
Ministerului Administraţiei şi Internelor. De asemeni dacă se constată că actele privind
cererea de extrădare sunt incomplete, direcţia specială din Ministerul Justiţiei poate solicita
instanţei competente trimiterea urgentă, în 72 de ore, a actelor suplimentare necesare potrivit
tratatului internaţional aplicabil.
Potrivit art. 67, alin. 11 din Legea nr. 302/2004, cererea de extrădare şi actele anexate
acesteia traduse în limba statului solicitat sau în una din limbile engleză ori franceză se
transmit organelor competente din statul solicitat. Căile de transmitere a cererii de extrădare
pot fi: directe – între Ministerele de Justiţie din statul solicitant şi statul solicitat; diplomatice
– prin intermediul Ministerului de Externe din cele două state; altă cale – convenită prin
înţelegerea directă dintre cele două state12.
Dacă persoana extrădabilă nu este arestată preventiv în vederea extrădării în statul
solicitat, procedura prealabilă extrădării active are caracter confidenţial până în momentul în
care statul solicitat este învestit cu cererea de extrădare.
În cazul în care se consideră că nu mai subzistă condiţiile prevăzute de lege pentru a se
solicita extrădarea, instanţa competentă, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune,
prin încheiere motivată, retragerea cererii de extrădare. Calea urmată de retragerea cererii de
extrădare este identică cu cea prevăzută de lege pentru introducerea cererii de extrădare.
Dacă organele competente ale statului solicitat consideră necesare, în vederea
soluţionării cererii de extrădare, transmiterea unor informaţii suplimentare, Ministerul Justiţiei
din România sau instanţa competentă vor putea transmite aceste informaţii în termenul
convenit de autorităţile statului solicitat.
Probleme deosebite ridică situaţia extrădării active a unei persoane după ce aceasta a
fost extrădată în statul solicitat de către un stat terţ. În acestă materie regula este reprezentată
de faptul că ţara noastră trebuie să obţină acordul statului terţ cu privire la extrădarea cerută
statului solicitat. Statul terţ poate solicita statului român transmiterea şi către el a cererii de
extrădare împreună cu actele anexe acesteia, dar în acelaşi timp, nimic nu împiedică ca printr-
o întelegere directă să nu mai fie necesar acordul statului terţ.
Extrădarea activă este compatibilă atât cu extrădare voluntară cât şi cu extrădarea
simplificată. În cazul extrădării voluntare persoana extrădabilă are dreptul să declare în faţa
instanţei că renunţă la beneficiile pe care i le poate conferi legea de a se apăra împotriva
cererii de extrădare şi că îşi dă consimţământul să fie extrădată şi predată autorităţilor
competente ale statului solicitant. În relaţia cu statele membre al Uniunii Europene extrădarea
simplificată reprezintă regula. Ea acţionează chiar şi fără verificarea îndeplinirii condiţiilor
privitoare la transmiterea cererii de extrădare dacă sunt îndeplinite condiţiile extrădării
voluntare13.

Efectele extrădării active

12
A se vedea art. 38, alin. 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
modificată şi completată de legea nr. 224/2006.
13
A se vedea art. 766 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
modificată şi completată de legea nr. 224/2006.

8
 Baza legală necesară şi suficientă pentru predarea extrădatului este hotărârea
judecătorească rămasă definitivă. Autorităţile competente ale statului solicitat vor transmite
statului nostru o copie după hotărârea cu soluţia adoptată asupra extrădării. În caz de acordare
a extrădării, statul solicitant va fi informat cu privire la data şi locul predării precum şi despre
durata arestului în vederea extrădării efectuat de persoana care urmează să fie extrădată.
Potrivit legii române, dacă la data şi locul stabilit între cele doua state, statul solicitant nu a
preluat persoana extrădabilă, aceasta poate fi pusă în libertate după expirarea unui termen de
15 zile. Acest termen poate fi prevăzut diferit, prin convenţii internaţionale, bilaterale sau
multilaterale.
Persoana extrădată va fi predată administraţiei penitenciarelor sau oricărei autorităţi
competente după caz.
Persoana extrădată nu va pute fi „nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea
executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru
orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea” 14. Este vorba despre
regula „specialităţii”, o regulă care s-a impus sub forma unui principiu fundamental în relaţiile
internaţionale. De la această regulă sunt câteva excepţii. Prima, se referă la situaţia în care
statul solicitat consimpte la efectuarea urmăririi sau judecăţii pentru o faptă care nu a făcut
obiectul cererii de extrădare, dacă statul solicitant prezintă o cerere în acest sens, motivată
temeinic. A doua excepţie, se referă la situaţia în care persoana extrădată, deşi a executat
pedeapsa pentru care a fost extrădată, nu a părăsit teritoriul statului nostru, sau deşi l-a părăsit,
s-a întors de bună voie în statul solicitant. În acestă situaţie nu mai poate opera principiul
specialităţii extrădării deoarece voinţa persoanei extrădate anterior primează în faţa lui.
Există posibilitatea ca statul solicitat să impună statului solicitant, înainte de acordarea
extrădării, o serie de condiţii. Condiţiile pot fi stabilite prin negociere directă între cele două
state, pe bază de reciprocitate, sau, statul solicitat poate impune statului solicitant chiar
condiţia retrimiterea persoanei extrădate pe teritoriul sau după judecarea ei. În ambele situaţii
statul solicitant trebuie să dea garanţii în acest sens, iar în situaţia retrimiterii persoanei
extrădate instanţa competentă trebuie să ia măsuri pentru predarea efectiva a persoanei
extrădate autorităţilor competente ale statului solicitat (art. 732 din Legea nr. 302/2004).
În ceea ce priveşte cheltuielile ocazionate de îndeplinirea unei cereri de extrădare
regula este „că acestea sunt suportate de statul solicitat” însă prin acorduri bilaterale se poate
deroga de la această regulă.

14
A se vedea art. 731, alin. 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală modificată şi completată de legea nr. 224/2006.

9
 Concluzii

Născută dintr-o necesitate, instituţia extrădării a fost obligată să menţină pasul cu noile
modificări ale dreptului internaţional. Acestă instituţie juridică a apărut în peisajul dreptului
românesc în perioada interbelică fiind reglementată atât în Codul penal „Carol al II-lea” din
anul 1936 cât şi în Documentul nr. 3 din 17 martie 1936 la Codul de procedură penală.
Încă de la început reglementarea instituţiei extrădării a fost legată de reglementările
din convenţiile internaţionale la care statul nostru a fost parte cât şi de principiul reciprocităţii
în relaţiile internaţionale. Astfel câteva constante au rezistat în reglementarea extrădării de-a
lungul timpului. Este vorba despre condiţia dublei incriminări, despre imposibilitatea de a fi
extradaţi cetăţenii propriei ţări sau despre refuzul de a extrada o persoană într-un stat în care
pentru infracţiunea săvârşită ar fi fost supus la pedeapsa capitală. Sunt reguli care s-au impus
cu valoare de principiu în majoritatea legislaţiilor din ţările cu care România are relaţii de
colaborare.
Considerăm că extrădarea este o instituţie juridică „vie” mereu modificabilă şi
adaptabilă la cerinţele noi pentru impunerea regulilor de drept şi a luptei împotriva
infracţionalităţii şi a criminalitaţii. De altfel, din acest punct de vedere reglementarea
extrădării este de mult în concordanţă cu legislaţia actuală intenaţională şi, sperăm noi, utilă în
procesul de reformare a sistemului judiciar din România.

BIBLIOGRAFIE

1. Al. Boroi, Drept penal, partea generală, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006.

2. Al. Boroi, Ghe. Nistoreanu, Drept penal, partea generală, ediţia a IV-a, revizuită
conform noului Cod penal, Editura All Beck, Bucureşti, 2004.

3. Codul penal „Carol al II-lea” din 17 martie 1936, publicat în Monitorul Oficial nr.
65 din 18 martie 1936.

4. Documentul 3 din 17 martie 1936 la Codul de procedura penala nr. 0 din 17 martie
1936, publicat în Monitorul Oficial nr. 66 din 19 martie 1936.

5. Legea privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Legea nr.

302/2004, publicata in M.Of., partea I nr 594 din 01 iulie 2004.

6. Lege nr. 224/2006 din 01 iunie 2006, pentru modificarea şi completarea Legii nr.
302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în M.
Of., partea I nr. 534 din 21 iunie 2006.

10