UNIVERSITATEA SPIRU HARET

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Master: Psihologie Clinică şi Intervenţie Psihologică
An universitar: 2018/2019
Anul de studiu: I
Examen la disciplina: Psihodiagnoză şi evaluare clinică a copilului
Studentă: BELDIANU (RĂDUCANU) Cătălina – Maria

“SCREENING-UL COMPETENŢELOR SOCIALE 5 – 7 ANI

Platforma PEDa”

Ianuarie 2019
 SCREENING-UL COMPETENŢELOR SOCIALE 5 – 7 ANI

De ce evaluăm?

Conform autorilor PEDa evaluarea dezvoltării are rolul de a urmări ritmul de

dezvoltare, pentru a-i identifica pe copiii din grupurile de risc şi a formula un diagnostic din
timp. Screening-ul care conduce la identificarea grupurilor de risc si la diagnostic reduce
mult costurile interventiilor de remedire si ajuta la fundamentarea curriculumului pentru
educaţia timpurie. O educaţie timpurie potrivită duce la reducerea eşecului şi a abandonului
şcolar.
Evaluarea dezvoltării ajută la adaptarea intervenţiilor remediale. În urma unei
evaluări riguroase, prevenţia, consilierea sau psihoterapia pe probleme de sănătate mintală
devin eficace si eficiente.
Pentru ca o soluţie de evaluare a dezvoltării să aibă sens, e nevoie să evaluăm
următoarele dimensiuni esenţiale pentru monitorizarea dezvoltării copiilor de 3 – 6/7 ani
(Denham, 2006; Ionescu şi Benga, 2007; Miclea şi Mihalca, 2007 apud Mircea Miclea, Anca
Bălaj, Mihaela, Dan și Sanda Porumb, 2010):
1. competenţele cognitive;
2. competenţele sociale;
3. competenţele emoţionale;
4. competenţele motrice;
5. competenţele de autonomie personală;
6. prerechizitele şcolarizării;
7. temperamentul/personalitatea.
Rezultă, aşadar, că dezvoltarea copilului este un proces foarte complex şi
multidimensional. Reducerea evaluării la o singură dimensiune, de cele mai multe ori, cea
cognitivă (şi mai mult decât atât, reducerea dimensiunii cognitive doar la IQ-ul calculat cu
ajutor matricilor Raven) este o practică curentă, dar absurdă.
Ca urmare, e firesc să evaluăm toate dimensiunile relevante, aşa cum au fost ele
menţionate anterior, deoarece doar o astfel de testare multiaxială se bazează pe studii
ştiinţifice şi are o valoare în plus în practică (Miclea şi colab.,2010).
Competenţele sociale se referă la abilităţile copilului de a-şi modela
comportamentul, cu scopul de a efectua interacţiuni sociale funcţionale cu ceilalţi. A
schimba cu ceilalţi lucruri sau activităţi, a ajuta, a iniţia relaţii, a cere ajutor, a face

2
complimente sunt modalităţi prin care se exprimă abilitatea socială. Un nivel scăzut al
competenţelor sociale se poate asocia, ulterior, cu performanţe şcolare slabe, cu
incapacitatea de a beneficia de oportunităţile de învăţare oferite şi cu riscul unor dezvoltări
psihopatologice majore (autism, ADHD, tulburări de externalizare).
De regulă, evaluarea abilităţilor sociale la copii este necesară pentru: a) identificarea
copiilor din grupul de risc, care nu şi-au dezvoltat adecvat competenţele sociale raportat la
grupul de vârstă din care fac parte; b) obţinerea de date care ajută la formularea
diagnosticului psihologic; c) efectuarea unui plan de tratament sau intervenţie psihologică
(cu rol de remediere sau preventiv); d) realizarea planurilor educaţionale individualizate; 5)
evaluarea eficacităţii programelor de intervenţie, care au drept scop dezvoltarea abilităţilor
sociale la preşcolari (apud Barry şi Lochman, 2003, p.631 – Miclea şi colab., 2010, p.168).
În mod similar, se poate afirma că evaluarea abilităţilor sociale este un element
importat al diagnosticului clinic al copilului. O serie de tulburări, cum sunt Autismul,
Retardul mental, ADHD, Tulburarea depresivă majoră, Tulburarea de comportament etc.,
sunt asociate cu niveluri scăzute ale abilităţilor sociale.
Acest instrument de screening nu este o indicaţie de comportament social adecvat, ci
mai degrabă vine în ajutorul educatorilor şi părinţilor în observarea, înţelegerea şi susţinerea
dezvoltării sociale a copiilor.
Principalele dimensiuni ale competenţelor sociale care trebuie evaluate, aşa cum
menţionează literatura de specialiate, sunt: complianţa la reguli, relaţionarea socială şi
comportamentul prosocial.
Complianţa la reguli se referă la abilitatea copilului de a înţelege şi respecta regulile
care îi sunt impuse. La 5-7 ani mediul social presupune, respectarea unor reguli care face
posibilă convieţuirea cu ceilalţi indivizi. Nerespectarea lor poate conduce la excluderea din
grup. În acest sens, complianţa la reguli este o dimensiune importantă pentru convieţuirea
într-o situaţie socială. În copilărie, respingerea socială reduce posibilitatea copilului de a-şi
dezvolta competenţa socială (Parker şi Asher, 1987, cit. în Mc Clellan şi Kinsey, 1999 apud
Miclea şi colab., 2010, p. 170) şi studiile arată din ce în ce mai mult că este o problemă
serioasă pe care adulţii eşuează în a o recunoaşte sau a o corecta (Olewus, 1989, cit. în
McClellan şi Kinsey, 1999).
Relaţionarea socială se referă la abilitatea copilului de a iniţia şi menţine interacţiuni
sociale pozitive cu ceilalţi copii sau adulţi. Copiii agresivi sau cu comportament opozant
sunt de cele mai multe ori evitaţi şi respinşi de către ceilalţi copii. În timp, cei agresivi tind
să se asocieze frecvent cu alţi copii agresivi, întărind astfel, tiparul de comportament pe care

3
şi l-au creat (Ladd, 1983, cit. în McClellan şi Kinsey, 1999 apud Miclea şi colab., 2010,
p.170).
Comportamentul prosocial se referă la acele acţiuni voluntare ale unui individ care
au ca scop ajutarea altui individ sau obţinerea unui beneficiu de către acesta sau de către
grupul din care face parte (Eisenberg şi Mussen, 1989, p.3 cit. în McClellan şi Katz, 2001
apud Miclea şi colab., 2010).
O dată intrat în mediul social de la grădiniţă, copilul se confruntă cu cerinţe din ce în
ce mai complexe din partea educatorilor şi a colegilor, iar pentru a face faţă solicitărilor e
nevoie să aibă abilităţi sociale bine dezvoltate. Studiile de specialitate arată că acei copii care
au un nivel crescut al abilităţilor sociale, necesare atât la grădiniţă cât şi în alte contexte
sociale, desfăşoară relaţii pozitive cu adulţii şi colegii (Mendez şi colab., 2002, cit.în
Anthony şi colab., 2005 apud Miclea şi colab., 2010). Din acest punct de vedere, competenţa
socială este un factor de protecţie important pentru copii, apărându-i de stresori şi prevenind
dezvoltarea unor tulburări emoţionale şi de comportament (Garmezy, 1991, cit. în Anthony
şi colab., 2005 apud Miclea şi colab., 2010). Aşadar, relaţiile sociale adecvate reprezintă un
puternic factor de rezilienţă la vârsta copilăriei şi nu numai, aceasta putând fi „cel mai bun
predictor al adaptării sale în viaţa de adult” (Miclea şi colab., 2010, p. 170).
Cu toate acestea o dezvoltare adecvată a competenţei sociale nu înseamnă ca un copil
să încerce veşnic să stabilească relaţii sociale. Aspectul important este calitatea şi nu
cantitatea prieteniilor. De pildă, s-a demonstrat că acei copii (inclusiv cei respinşi) care leagă
măcar o relaţie de prietenie apropiată cu un coleg, reuşesc să se raporteze pozitiv faţă de
grădiniţă (Ladd, 2000, cit. în McClellan şi Katz, 2001 apud Miclea şi colab., 2010).

Descrierea scalelor
Scala de evaluare a competenţelor sociale la preşcolari are la bază cele trei
dimensiuni amintite: complianţa la reguli, relaţionarea socială şi comportamentul
prosocial. Scala are două variante: una pentru educatori, alta pentru părinţi. Este
recomandată folosirea ambelor variante pentru evaluarea competenţelor sociale ale
copilului, având în vedere că anumite abilităţi, care nu pot fi observate foarte bine în mediul
familial, pot fi observate în mediul educaţional şi invers.
O serie de factori de risc pentru dezvoltarea unor dificultăţi de interacţiune socială
sunt relaţionaţi cu abilităţile scăzute ale copilului de a stabili şi menţine relaţii cu părinţii,
educatorii şi copiii de aceeaşi vârstă. Competenţa socială nu apare peste noapte. Ea se
dezvoltă încă din perioada de sugar şi continuă tot restul vieţii. Atât familia cât şi

4
învăţământul formal deţine un rol major în conturarea acestei abilităţi. Copiii care au relaţii
apropiate cu părinţii încă de mici, vor putea să dezvolte relaţii sănătoase cu colegii, pe
măsură ce cresc. În acelaşi fel, educatorii pot să observe şi să monitorizeze modalitatea de
interacţiune între copii şi să îi lase pe cei care rar au dificultăţi, să îşi rezolve singuri
problemele, fără să intervină (Katz şi McClellan, 1997, cit. in McClellan şi Katz, 2001 apud
Miclea şi colab., 2010). Dacă un copil are scor mare la majoritatea dimensiunilor evaluate
prin scală, se poate presupune că aceste dificultăţi vor fi depăşite fără intervenţia adultului.
Totodată, copiii îşi vor dezvolta abilităţile sociale, încredera şi independenţa doar
dacă sunt lăsaţi să-şi dezvolte singuri problemele la nivel de interacţiune socială. Dacă un
copil înregistrează o performanţă slabă la această scală, este recomandată implementarea
unor strategii care să-l ajute pe copil să stabilească cel puţin relaţii satisfăcătoare cu ceilalţi.
Scala are itemi diferiți în funcție de vârsta copilului, realizându-se în acest fel, câte o
scală separată pentru câte un interval de vârstă 3-4 (de la 2 ani și 6 luni până la 4 ani), 4-5
ani (de la 4 ani și o zi până la 5 ani) și 5-7 ani (adică de la 5 ani și o zi, până la 7 ani şi 6
luni).
Există o scală cu 5 puncte la fiecare item, unde 1 înseamnă aproape niciodată, iar 5
înseamnă aproape întotdeauna. Respondentul trebuie să bifeze un singur răspuns la fiecare
item, raportat la frecvența cu care a observat copilul având acel comportament.
Screening-ul competențelor sociale, varianta pentru părinți, SCS-P pentru 5-7
ani cuprinde 22 itemi (vezi Anexa 1). Itemii sunt distribuiți în cele trei dimensiuni, astfel:
 Itemii: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 – corespund dimensiunii complianţa la reguli;
 Itemii: 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14 – aparțin dimensiunii relaţionare socială;
 Itemii: 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22 – corespund dimensiunii comportament
prosocial.
Screening-ul competențelor sociale varianta pentru educatori, SCS-E pentru 5-
7 ani cuprinde 25 itemi (vezi Anexa 2). Itemii sunt distribuiți în cele trei dimensiuni, astfel:
 Itemii: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 – corespund dimensiunii complianţa la reguli;
 Itemii: 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14,15, 16, 17 – aparțin dimensiunii relaţionare socială;
 Itemii: 18, 19, 20, 21, 22 – corespund dimensiunii comportament prosocial.
La această vârstă, copiii au deja o serie de capacităţi de relaţionare dobândite. Adulţii îi
ghidează din ce în ce mai puţin, mare parte din reguli fiind deja interiorizate. Prin expunerea
la diverse jocuri şi activităţi de grup, care implică activităţi cu tot mai mulţi copii, copilul îşi
dezvoltă abilităţile de ineracţiune şi cooperare cu ceilalţi. În plus, din participant, el devine

5
un „organizator al jocului” (Wilburn, 2000 apud Miclea şi colab., 2010). Limbajul este şi el
destul de complex, astfel încât să-i permită copilului să-i invite pe ceilalţi colegi la joc, să
stabilească rolurile, sa fie lider, să povestească acasă despre colegii de la grădiniţă.
În situaţii de conflict, copiii cer din ce în ce mai rar ajutorul, apelând tot mai des la
strategii de soluţionare a conflictului de tip cooperare şi compromis, strategii care până la
această vârstă lipsesc din paleta de comportamente a copiilor. Totuşi, doar dacă li se spune
reuşesc să realizeze comportamentul de a-şi cere iertare. Copiii încep acum să îşi dea seama
de consecinţele nerespectării regulilor.

Procedura de stabilire a punctelor de secționare (cut off point-urilor).

Cut off point-urile sunt acele praguri care, în cazul de față, delimitează copiii din
grupul de risc, care au întâmpinat probleme în dezvoltarea competențelor sociale de copiii
ale căror competențe sunt suficient de dezvoltate și bine consolidate. Pentru a stabili cut off
point-urile, adică pragurile sub care scorurile brute rezultate arată fie o problemă serioasă,
fie un risc pentru dezvoltarea unor probleme, s-au avut în vedere următoarele:
1. Comportamentele evaluate reprezintă criteriile minimale pe care un copil ar trebui să
le poată realiza conform etapei de dezvoltare;
2. Informațiile din literatura de specialitate indică prevalența populației cu risc crescut
la noi în țară.
Scorurile brute care s-au obținut în urma evaluării au fost analizate prin prisma
indicatorilor specifici ai eșantionului de standardizare (medie, abatere standard, frecvență,
simetrie, boltire). În acest mod s-a ales centilul 10 pentru a desemna grupul cu risc crescut –
codul roșu. Centilele de la 10 la 33 au fost alese pentru a desemna copiii cu risc, care au
nevoie de o evaluare psihologică detaliată – codul galben. Restul cerințelor cuprind copiii
cu competențe bine dezvoltate – codul verde.

Administrare
Screening-urile pot fi administrate în varianta creion – hârtie, desi există și o variantă
computerizată, dar este necesară plaftorma PEDa instalată pe un computer.
Respondentul (părinte/tutore sau educator) primește scala și înainte de a o completa
este rugat să citească următoarea instrucțiune:
”Acest chestionar evaluează frecvența cu care copilul dumneavoastră/din grupa
dumneavoastră face dovada anumitor competenţe. Pentru a evalua copilul, vă rugăm să citiți

6
cu atenție următoarele afirmații și să stabiliți cât de frecvent se comportă așa cum spune
enunțul respectiv.”
Încercuiți 1 în cazul în care comportamentul nu apare aproape niciodată.
Încercuiți 2 în cazul în care comportamentul apare foarte rar.
Încercuiți 3 în cazul în care comportamentul apare uneori.
Încercuiți 4 în cazul în care comportamentul apare foarte des.
Încercuiți 5 în cazul în care comportamentul apare aproape întotdeauna.
Vă rugăm să marcați un singur răspuns la fiecare afirmație. În cazul în care nu
sunteți sigur în legătură cu unul dintre comportamente, vă rugăm să alegeți răspunsul cel
mai apropiat de ceea ce credeți.
Durata medie de completare a scalei este de 3 – 5 minute.

Cotare
Cotarea se efectuează prin însumarea scorurilor la itemii scalei. Se ia una din scale,
de exemplu, cea pentru părinți și se adună scorurile obținute la fiecare item. Se va obține,
astfel, un scor total, care va reprezenta scorul brut la varianta pentru părinți. Pentru cotarea
variantei pentru educatori se procedează la fel. Rezultă, în final, pentru fiecare copil în parte,
două scoruri brute diferite, corespunzătoare celor două variante.
Scorurile pot varia la fiecare scală între un scor minim și unul maxim astfel:
- Screeining-ul competențelor sociale, varianta pentru părinți, 5-7 ani:
 scor minim: 22
 scor maxim: 110
- Screeining-ul competențelor emoționale, varianta pentru educatori, 5-7 ani:
 scor minim: 24
 scor maxim: 120
De asemenea, se poate cota fiecare subscală pentru a afla performanța copilului la
fiecare dimensiune în parte. Pentru acest lucru se adună itemii dimensiunii vizate, așa cum
au fost prezentați mai sus. Se va obține câte un scor pentru fiecare dimensiune atât în cadrul
variantei pentru părinți cât și în cadrul variantei pentru educatori.
Interpretarea rezultatelor
Interpretarea rezultatelor la această scală se face prin convertirea scorurilor brute
totale în coduri de culori. S-au folosit trei coduri de culori: roșu, galben și verde (Miclea și
colab., 2010).

7
  Codul roșu desmnează copiii din grupul de risc, care au probleme serioase în
dezvoltarea competențelor sociale. Este obligatorie, în cazul lor, evaluarea avansată de către
psiholog sau psihiatru și aplicarea unor măsuri psiho-educaționale sau psihiatrice.
 Codul galben arată faptul că acele competențe sociale evaluate nu sunt
suficient consolidate. Este indicată o evaluare psihologică detaliată și măsuri
psihoeducaționale remediale.
 Codul verde indică faptul că acele competențe sociale evaluate sunt bine
dezvoltate și consolidate. Nu este necesară o evaluare psihologică suplimentară sau
intervenții psiho-educaționale personalizate.
S-au preferat codurile de culori deoarece la această vârstă dezvoltarea competențelor
sociale are o motilitate mare, astfel încât raportarea la un număr este inadecvată și există
pericolul ca părinții sau educatorii să acorde o importanță prea mare scorurilor și să
stigmatizeze fără sens copiii.
E necesar să menționăm, încă o dată, că la această vârstă screening-ul nu reprezintă
un scop în sine, ci o modalitate de a realiza o intervenție psiho-educațională eficientă. De
aceea exprimarea strict numerică a rezultatelor la screening este contraproductivă.
Mai trebuie menționat faptul că o performanță slabă la această scală nu asigură
prezența sau dezvoltarea ulterioară a vreunei tulburări sau că nu se va adapta mediului şcolar.
Copilul poate să recupereze deficitul de dezvoltare a acestor competenţe. Se poate aprecia
cu certitudine că acel copil este posibil să prezinte o anumită vulnerabilitate în această zonă,
dar pe care are posibilitatea să o depășească.
De multe ori, minimele intervenţii ale părinţilor, educatorilor sau psihologilor pot
genera beneficii foart mari în funcţionarea socială a copilului.

BIBLIOGRAFIE
1. Miclea, Mircea, Bălaj, Anca, Porumb, Mihaela, 2010, Peda: platformă de evaluare a
dezvoltării 3-6/7 ani, Cluj – Napoca, Editura ASCR