George Bacovia

George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881,

Bacău – d. 22 mai 1957, Bucureşti) a fost un
scriitor român format la şcoala simbolismului
literar francez. Numele său real e George
Vasiliu.

Poetul s-a născut în casa comerciantului

Dimitrie Vasiliu şi a Zoei Vasiliu. Copilul în
vârsta de doar 6 ani începe să înveţe limba
germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa
întâi la un pension din Bacău. Într-o toamna
rămâne închis o noapte întreaga, din neatenţia
paracliserului, în turnul bisericii Precista din
oraşul natal. Această întâmplare îi va inspira
poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Vădeşte
mare talent la desen. Se dovedeşte foarte bun executant la vioară şi la alte
instrumente din orchestra şcolii, pe care o şi dirijează. Se evidenţiază la
gimnastică. În 1899 obţine premiul I pe ţară la concursul ”Tinerimii
române” pentru desen artistic de pe natură.

În 1900 se înscrie la Şcoala Militară din Iaşi, de unde se retrage în al

doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă. Compune poezia
Plumb, o va finisa totuşi abia în 1902. În 1901 se înscrie în cursul
superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Se
înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti.

Colaborează la revista Arta de la Iaşi. Se retrage de la Facultatea de Drept

din Bucureşti. Se stabileşte în 1905 În Bucureşti, împreună cu fratele său
Eugen.

În 1914 se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din Bucureşti.

Publică în suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul
Plumb. În 1915 editează la Bacău, în colaborare, revista Orizonturi noi.
Publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime. Strânge
relaţiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.

În 1916 devine copist la Direcţia învăţământului secundar şi superior din

Ministerul Instrucţiunii. În iulie apare în librării volumul Plumb. În
timpul războiului, în octombrie, este trimis cu arhiva direcţiei sale în
evacuare la Iaşi.
În perioada 1917-1919 e funcţionar în Bucureşti. În 1920 devine şef de
birou clasa a III-a în Ministerul Muncii. În 1921 este avansat şef de birou
clasa a I-a în acelaşi minister. Se îmbolnăveşte de plămâni şi
demisionează. Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău.

În 1924 apare la Râmnicu-Sărat ediţia a II-a a volumului Plumb. Este

numit suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din
Bacău. În 1925 devine primul director al revistei Ateneul cultural. În
1926 tipăreşte pe cont propriu la Bacău volumul Scântei galbene. Îi apare
şi volumul Bucăţi de noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. Între
1926-1928 funcţionează ca profesor suplinitor de desen şi caligrafie la
Şcoala comercială de băieţi din Bacău.

În 1928 se căsătoreşte cu Agatha Grigorescu şi se stabileşte la Bucureşti,

unde soţia sa era profesoară. În 1929 retipăreşte volumele Plumb şi
Scântei galbene sub titlul Poezii, la Editura Ancora. Din noiembrie 1930
până în octombie 1933, locuieşte în Bacău, fără serviciu. În 1931 i se naşte
unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Scriitorilor Români (S.S.R) îi
aprobă o pensie lunară de 1000 lei. Din 1933 se stabileşte cu familia în
capitală, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. În 1934 i se tipăreşte
volumul antologic Poezii. În 1940 i se majorează pensia acordată de S.S.R
la 2000 lei lunar. Se înfiinţează Casa de pensii a scriitorilor, de unde
obţine o pensie de 10.000 lei lunar. În 1944 apare volumul intitulat
Opere, care reuneşte toate scrierile sale publicate anterior.

În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor şi Petrolului. Este

editat în 1946 volumul Stanţe burgheze, pentru care va fi criticat de
autorităţile comuniste. Este pus la index, dar la mijlocul anilor ’50 este
repus în circulaţie. E sărbătorit ulterior de Ministerul Artelor, care-l şi
angajează. În 1956 i se publică volumul Poezii. Moare în ziua de 22 mai
1957 în locuinţa sa din Bucureşti.

Este autorul unor volume de versuri şi proză scrise în baza unei tehnici
unice în literatura română, cu vădite influenţe din marii lirici moderni
francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica
literară, va cunoaşte treptat o receptare favorabilă, mergând până la
recunoaşterea sa ca cel mai important poet simbolist român şi unul
dintre cei mai importanţi poeţi din poezia română modernă.