Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Comert International PDF
Comert International PDF
NOTE DE CURS
CONFERENTIAR UNIVERSITAR
DR. IOAN SCHIAU
1.2. Dreptul comertului international opereaza cu doua categorii de norme: atat de drept
intern (drept comercial, drept civil) cit si de dreptu international (norme conflictuale si norme de
drept material uniform).
Desi vom mai reveni asupra acestei chestiuni, este de precizat aici ca prin norme
conflictuale intelegem acele reguli specifice dreptului international prin care se identifica
legislatia nationala aplicabila unui raport comercial international, atunci cand ne aflam in
prezenta unui conflict de legi in spatiu, deci cind raportul juridic este susceptibil de a fi guvernat
de doua sau mai multe sisteme de drept nationale.
Spre deosebire de normele conflictuale, care determina doar legea aplicabila raportului
juridic, normele de drept material uniform sunt acele norme care reglementeaza direct raportul
juridic de drept al comertului international, pe calea unei conventii internationale sau a unei legi
uniforme, transpuse in sistemul intern de drept al statelor semnatare sau aderente.
Toate aceste norme juridice sint reunite in cadrul dreptului comertului international prin
obiectul lor social, economic si juridic comun, care consta in disciplinarea raporturilor ce se nasc
1
A se vedea in acest sens, Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul comertului international, vol.1, Lumina Lex,
Bucuresti 1994, p.13
1
in cadrul schimburilor economice internationale.2
2.1.CARACTERUL COMERCIAL.
2.1.1. In sens etimologic, denumirea de comert provine din cuvintul latin
COMMERCIUM, care reprezinta o rezultanta a juxtapunerii a 2 cuvinte CUM si MERX-MERCIS,
care inseamna "cu marfa".3
Caracterul comercial al unui raport juridic este prezent ori de cite ori raportul respectiv
are ca obiect un fapt sau un act de comert. Determinarea notiunii de act sau fapt de comert
implica intotdeauna realizarea unei operatiuni de calificare, care este intreprinsa prin prisma
reglementarilor specifice dreptului intern al fiecarui stat.
Comercialitatea unui act juridic este aceea trasatura care il distinge pe acesta de actele
civile sau de alta natura, avind drept consecinta plasarea respectivului act sub incidenta unui
regim juridic propriu, distinct. Doctrina de drept comercial a statuat ca urmatoarele criterii de
distinctie sunt de luat in considerare intre actele civile si actele de comert international:
-caracterul speculativ al actului sau faptului juridic, el fiind savarsit in scopul realizarii
unui profit;
-caracterul de interpunere in schimbul si circulatia internationala a valorilor si
cunostintelor, de la producator si pana la consumatorul final;
-caracterul de intreprindere a faptului juridic respectiv, ceea ce presupune o anumita
structura organizatorica atat a comerciantului cat si un sistem de raporturi de interpunere in
circulatia marfurilor; cu alte cuvinte, activitatea de comert este o activitate metodic organizata
avand ca obiect interpunerea in circuitul economic, in scopul obinerii unui profit.
-legatura, conexiunea economica a oricarui act sau fapt juridic cu cele ce intrunesc
criteriile mentionate mai sus.
2
Ion Rucareanu in O. Capatana, V. Tanasescu si altii, Institutii de drept comercial international, vol.1, Editura
Academiei, Bucuresti, 1973, p.43
3
Stanciu Carpenaru, Drept comercial roman, Ed. All 1995, p.1
2
comert, care faciliteaza aducerea si procurarea marfurilor pe piata (de ex.: operatiuni
comerciale de intermediere sau gajul constituit pentru acte de comert) si, potrivit opiniei unor
autori, actele de comert unilaterale, care au caracter comercial numai pentru una din partile
care participa la operatiune. (de ex.:asigurarile).
C. Conceptia mixta imbina criteriul obiectiv cu cel subiectiv, potrivit acestei conceptii
actele de comert sint atit operatiunile care, prin elementele intrinseci ce le caracterizeaza,
constituie acte de comert cit si operatiunile realizate de un comerciant in exercitiul profesiei sale.
2.2.CARACTERUL INTERNATIONAL.
Notiunea de internationalitate se defineste prin prezenta in cadrul acestor raporturi
comerciale a elementului de extraneitate.
Asemenea elemente de extraneitate sau de internationalitate pot fi domiciliul sau sediul
participantilor la un raport juridic comercial (atunci cand acestea se afla in state diferite), locul
incheierii si/sau executarii actului juridic (atunci cand actul este incheiat intr-un stat dar urmeaza
4
I.N. Fintescu, Curs de drept comercial, vol.I, Bucuresti 1929, p.32, citat in St.D. Carpenaru, op. cit., p.22
3
a se executa pe teritoriul altui stat), circuitul international de valori (respectiv miscarea marfurilor
vandute dintr-un stat in altul), moneda in care urmeaza a se face plata, etc.
Simpla prezenta a elementului de extraneitate in sine nu este insa suficienta pentru ca
un raport juridic comercial sa cada sub incidenta dreptului comertului international. Altfel spus,
nu orice element de extraneitate confera unui raport juridic internationalitate.5 De exemplu,
incheierea unui contract de societate in vederea constituirii in Romania a unei societati
comerciale cu participare straina la capital, nu confera internationalitate acestui contract6, desi
printre asociati se numara si persoane fizice cetateni straini sau pesoane juridice de
nationalitate straina, cu domiciliul sau, dupa caz, sediul, in strainatate.
Este necesar, deci, ca prezenta acestor elemente sa fie examinata prin prisma
specificului operatiunii respective, avind relevanta numai acele elemente de extraneitate care,
adaugate naturii comerciale a unui act sau fapt juridic confera internationalitate raportului juridic,
care devine astfel susceptibil de a fi reglementat de doua sau mai multe sisteme de drept,
situatie ce poate conduce la un conflict de legi in spatiu.
3.NORMELE APLICABILE.
3.2.Prezenta unui anume element international in cadrul unor raporturi de comert face
ca aceste raporturi sa fie susceptibile de a fi carmuite de legislatiile nationale a mai multor state,
situatie cunoscuta sub denumirea de conflict de legi.
Pentru solutionarea conflictelor de legi, fiecare sistem national de drept a stabilit o serie
de reguli menite sa determine legislatia aplicabila unui raport juridic cu elemente de
extraneitate, norme cuprinse in cadrul dreptului international privat si cunoscute sub denumirea
de norme conflictuale.
In virtutea acestor norme conflictuale, un raport juridic de comert international poate fi
guvernat fie de legea nationala fie de o lege straina, fie, destul de des, atit de legea nationala cit
si de legea straina sau de mai multe legi straine.
Studiul normei conflictuale constituie obiectul privilegiat al dreptului international privat.
Ne limitam aici sa remarcam ca normele conflictuale indica legea aplicabila in raport cu legatura
care exista intre un raport juridic si un anumit sistem de drept; cele mai frecvente puncte de
legatura sunt chiar cele enumerate mai sus ca elemente de extraneitate (domiciliul sau sediul
partilor, locul incheierii sau executarii contractului).
In materie comerciala cele mai cunoscute norme conflictuale, prin frecventa aplicarii lor,
sunt urmatoarele:
-lex loci executionis, potrivit careia raportul juridic este supus legii locului de executare a
contractului;
-lex loci actus, potrivit careia atat forma raportului juridic cat si executarea sa este
supusa legii locului incheierii contractului;
-lex fori, potrivit careia locul unde se judeca litigiul determina legea procesuala aplicabila,
conform principiului ca instantele aplica legea nationala;
5
Tudor R. Popescu, Dreptul comertului international, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1976, p.23
6
Mircea N. Costin in Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul Comertului International, Ed. Lumina Lex, Bucuresti,
1994, p.32
4
In doctrina moderna se subliniaza ca evolutia dreptului comertului international tinde din
ce in ce mai mult sa consacre, ca lege aplicabila unui raport juridic comercial cu elemente de
extraneitate, legea partii care executa prestatiilor specifice contractului.
In dreptul roman, Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
international privat constituie sediul materiei pentru majoritatea normelor conflictuale
reglementate de legiuitorul roman.
In materie comerciala, legea romana reglementeaza urmatoarele solutii pentru
eliminarea conflictelor de legi, in lipsa unei conventii a partilor privind legea aplicabila:
-conditiile de fond ale contractului sunt supuse legii statului cu care acesta prezinta
legaturile cele mai stranse, respectiv legea statului unde debitorul prestatiei caracteristice isi are
sediul sau domiciliul la data incheierii contractului;
-vanzarea mobiliara este supusa legii statului in care vanzatorul are sediul la data
incheierii contractului; totusi contractul este supus legii statului in care isi are sediul
cumparatorul daca negocierile si perfectarea contractului s-au realizat in acel stat;
-in raporturile dintre reprezentat si mandatar sau comisionar se aplica legea statului in
care intermediarul exercita imputernicirea; totusi, daca intermediarul isi presteaza serviciile cu
titlu profesional, se aplica legea sediului sau profesional;
-contractele de transport si asigurare sunt supuse legii sediului transportatorului sau
asiguratorului;
-pretentiile de reparatii intemeiate pe un act de concurenta neloiala sunt supuse legii
statului pe a carui piata s-a produs rezultatul daunator;
In fine, mai remarcam ca aplicarea normelor conflictuale este posibila numai atunci cand
partile, in virtutea principiului libertatii de vointa, au omis sa indice chiar ele legea aplicabila
raportului juridic (lex voluntatis) sau atunci cand respectivul raport juridic nu este reglementat
prin norme de drept material uniform.
In doctrina s-a exprimat si opinia ca dreptul comertului international este, in esenta, un
drept material si de aceea nu include in continutul sau normele conflictuale. Acestea, desi
intereseaza dreptul comertului international, sunt incluse in continutul dreptului international
privat comercial, un domeniu special al dreptului international privat.7
3.3. Pe langa norme conflictuale, sistemele juridice ale diferitelor state cuprind si norme
care restring sau lichideaza conflictele de legi, reglementind direct si nemijlocit raporturile
juridice de comert international.
Aceste norme, denumite norme de drept material uniform, s-au nascut urmare eforturilor
comunitatii internationale de a inlatura raminerea in urma a dreptului comertului international
fata de evolutia rapida a relatiilor economice internationale.
Actiunea de armonizare si uniformizare a reglementarilor de dreptul comertului
international a fost incredintata UNCITRAL (Comisia Natiunilor Unite pentru Dreptul Comertului
International) constituita in 1966, a carei activitate reliefeaza, in acest sens, o serie de realizari
incontestabile, printre care si elaborarea unor legi uniforme, cum ar fi cel adoptate de statele
lumii prin :
-conventia referitoare la prescriptie in materie de vinzare internationala de obiecte
mobile corporale, incheiata la New York in 1974;
-regulamentul de arbitraj comercial international UNCITRAL (1976) recomandat de
Adunarea generala ONU;
-conventia ONU privind vinzarea internationala de marfuri (Viena-1980)
7
Dragos-Alexandru Sitaru, Dreptul comertului international, vol.I, Ed. ACTAMI, Bucuresti 1996, pag.79
5
Aceste legi uniforme, fiind receptate in dreptul intern al statelor semnatare sau care au
ratificat ulterior respectivele conventii, inlatura sau restrang conflictele de legi in masura in care
aceeasi institutie sau concept juridic beneficiaza de o reglementare unitara si uniforma,
indiferent de legea chemata sa guverneze raportul juridic.
O alta expresie a tendintei de a reglementa uniform, pe plan international, o serie de
raporturi comerciale, o constituie formarea dreptului comunitar, ansamblu de legi uniforme care
reglementeaza raporturile comerciale dintre participantii apartinand statelor membre ale Uniunii
Europene.
I.1. Sediul materiei. Regimul juridic al societăților europene (Societas Europaea – SE)
este guvernat, pe plan comunitar și național, de un ansamblu de reglementari:
- Regulamentul (CE) nr. 2157/2001 al Consiliului (Uniunii Europene) din 8 octombrie
2001 privind statutul societăţii europene (în continuare denumit ”Regulamentul”), care
reglementează constituirea, organizarea, funcționarea, situațiile financiare anuale, dizolvarea și
lichidarea societăților europene;
- Titlul VII1 din LSC (intitulat ”Societatea europeană”),8 care vizează, în principal,
chestiuni privind dobândirea personalității juridice de către o SE cu sediul în România precum și
formalitățile și consecințele transferării sediului acesteia pe teritoriul unui alt stat membru;
- Directiva 2001/86/CE a Consiliului (Uniunii Europene) din 8 octombrie 2001 de
completare a statutului societăţii europene în ceea ce priveşte implicarea lucrătorilor,9 (în
continuare denumită ”Directiva”), care urmărește să creeze un cadru legal care să asigure
implicarea salariaților în activitatea SE și să elimine posibilitatea ca înființarea unei SE să
restrângă sau să limiteze formele de participare a salariaților în activitatea societății europene, și
- Hotărârea Guvernului nr. 187/2007 privind procedurile de informare, consultare şi alte
modalităţi de implicare a angajaţilor în activitatea societăţii europene, al cărei rol este să
transpună în legislația națională prevederile Directivei 2001/86/CE.10
6
membru de către asociați persoane juridice (societăți comerciale sau alte entităţi juridice
reglementate de dreptul public sau privat), al căror statut național este guvernat de legislațiile a
cel puțin două state membre diferite, societate care are un scop și un obiect de activitate
depășind interesele locale sau naționale și al cărei regim juridic este guvernat de prevederile
Regulamentului (CE) nr. 2157/2001.
I.2.1. Societatea europeană este un comerciant – persoană juridică, întrucât îmbracă
forma unei societăți comerciale pe acțiuni, constituită cu un capital minim de 120.000 euro.
Societatea europeană dobândește personalitate juridică pe data înregistrării sale în registrul
comerțului (sau, după caz, în registrul național care asigură evidența comercianților). Potrivit art.
10 din Regulament, o societate europeană este tratată în orice stat membru ca şi cum ar fi o
societate pe acțiuni constituită în conformitate cu dreptul statului în care SE își are sediul social.
Cu toate acestea, există anumite elemente de particularizare a societății europene ca
societate pe acțiuni, elemente independente de legislația statelor membre. Astfel, indiferent de
statul în care este înregistrată, capitalul SE va fi exprimat în euro, chestiune care, pentru SE
înregistrate în Romania, reprezintă o derogare de la prevederile art. 10 și 11 LSC, din care
rezultă că societățile cu sediul în Romania au capitalul exprimat în lei iar acțiunile și părțile
sociale emise de acestea reprezintă multipli sau fracțiuni ale leului. De asemenea, filialele
societății europene, constituite la randul lor ca SE, sunt dispensate de obligația de a avea cel
puțin doi asociați, aplicându-li-se, mutatis mutandis, legislația care guvernează societățile cu
răspundere limitată cu asociat unic. In fine, sediul unei SE trebuie să fie situat, în mod
obligatoriu, pe teritoriul aceluiași stat membru unde este situată și administrația sa centrală.
I.2.2. Societățile europene se pot constitui în mai multe modalități și, sub aspect
structural și funcțional, pot îmbrăca mai multe forme:
(a) Societatea europeană poate fi înființată prin fuziunea a cel puțin două societăți pe
acțiuni, guvernate de legislatiile unor diferite state membre; potrivit prevederilor art. 17 alin. (2)
din Regulament fuziunea se poate produce atât prin absorbție cât și prin contopire.
(b) Societatea europeană poate fi înființată ca un holding,11 prin asocierea a cel puțin
două societăți pe acțiuni și/sau societăți cu răspundere limitată, (a) al căror statut este guvernat
de legislația a cel puțin două state membre diferite sau (b) care dețin, de cel puţin doi ani, o
filială reglementată de legislaţia unui alt stat membru sau o sucursală pe teritoriul altui stat
membru.
(c) Societatea europeană poate fi constituită, cu statut de filială, de către cel puțin două
societăți comerciale și/sau alte entităţi juridice reglementate de dreptul public sau privat, (a) al
căror statut este guvernat de legislația a cel puțin două state membre diferite sau (b) care dețin,
de cel puţin doi ani, o filială reglementată de legislaţia unui alt stat membru sau o sucursală pe
teritoriul altui stat membru.
(d) Societatea europeană poate fi înființată și prin transformarea unei societăți pe acțiuni
constituită pe teritoriul unui stat membru, cu condiția ca aceasta să dețină, de cel puţin doi ani, o
filială reglementată de legislaţia unui alt stat membru sau o sucursală pe teritoriul altui stat
membru.
(e) În fine, societatea europeană poate fi constituită pe teritoriul unui stat membru, cu
statut de filială a unei alte SE, constituite pe teritoriul unui alt stat membru.
11
Un holding este, de regulă, o societate comercială care controlează mai multe societăți, prin deținerea
majorității acțiunilor ori a părților sociale sau a drepturilor de vot în respectivele societăți sau prin puterea de a
decide asupra numirii și revocării conducerii acestora; holdingul are, în principiu, un singur obiect de activitate și
acesta este administrarea participațiilor sale în societățile controlate.
7
SECȚIUNEA II. CONSTITUIREA UNEI SOCIETĂȚI EUROPENE.
II.1. Constituirea prin fuziune. Atunci când societatea europeană se constituie prin
fuziune, sunt aplicabile prevederile care guvernează fuziunea în statul membru unde își are
sediul societatea absorbantă (care devine SE) sau pe teritoriul căruia își va avea sediul
societatea rezultată din contopire (care ia naștere ca SE). Evident că de primă aplicare sunt
prevederile naționale care guvernează fuziunea transfrontalieră, în completarea cărora se aplică
prevederile de drept comun, armonizate cu exigențele Directivelor comunitare care guvernează
materia.12
Se parcurge astfel întregul traseu procedural al fuziunii implicând:
- redactarea unui proiect de fuziune, menționând datele de identificare ale societăților
implicate în fuziune, raportul de schimb al acțiunilor, drepturile conferite de acestea, statul SE și
alte elemente de fundamentare a fuziunii;
- efectuarea unei publicități lărgite a condițiilor și efectelor fuziunii, prin publicarea unor
date minimale prevăzute de Regulament;
- examinarea proiectului de fuziune de către unul sau mai mulți experți, chemați să își
dea avizul de specialitate asupra condițiilor economice ale fuziunii;
- aprobarea proiectului de fuziune de adunările generale ale fiecărei societăți implicate în
fuziune;
- examinarea legalității fuziunii, în fiecare din statele membre în care își au sediul
societățile implicate în fuziune și emiterea unui certificat care să ateste îndeplinirea condițiilor
legale și încheierea formalităților premergătoare fuziunii
- examinarea legalității fuziunii, în statul membru în care se află sediul SE beneficiară a
fuziunii, luând în considerare certificatele menționate mai sus, proiectul de fuziune, statutul SE,
modalitățile stabilite pentru implicarea salariaților, respectarea dispozițiilor legale care
guvernează încheierea fuzionării.
- efectuarea publicității fuziunii, atât în jurnalul oficial național cât ți în Juenalul Oficial
al Uniunii Europene.
Efectele constituirii SE prin fuziune sunt cele specifice fiecărei forme de fuziune
(absorbție și contopire), implicând transferul patrimoniului societăților absorbite sau
contopite către SE, dizolvarea fără lichidare a acestor societăți, emiterea și repartizarea de
acțiuni ale SE către acționarii sau asociații societăților dizolvate și, după caz, transformarea
societății absorbante în SE. Aceste efecte se produc pe data înregistrării SE (rezultată din
contopire sau transformată ca urmare a absorbției) în registrul comerțului – pentru SE cu
sediul în România – sau în ergistrul specificat de legislația statului membru unde își are
sediul SE.
Nulitatea unei fuziuni care are ca efect apariția unei SE nu poate fi pronunțată după
înregistrarea acesteia, ceea ce înseamnă că acțiunea în nulitate trebuie promovată și
soluționată înainte de data acestei înregistrări.
12
Directiva 78/855/CEE (așa numită Directiva a 3-a privind fuziunea) și Directiva 2005/56/CE privind fuziunea
transfrontalieră a societăților de capital.
8
SE precum și consecințele pe care această operațiune le are asupra salariaților și
acționarilor/asociaților fiecărei societăți implicate. Proiectul de constituire se dă publicității cu
cel puțin o lună înainte de data adunării generale convocate, pentru fiecare societate
implicată, în vederea aprobării constituirii. După examinarea lui de către experți – care
verifică, în primul rând, dacă raportul de schimb al acțiunilor sau părților sociale este
pertinent și echitabil – acest proiect este supus aprobării adunării generale a fiecărei societăți
implicate.
Elementul care face diferența între constituirea unei SE holding și constituirea unei
societăți de drept comun, este acela că aportul acționarilor viitoarei SE holding constă
exclusiv în acțiuni sau participații pe care le dețin la societățile care promovează constituirea
holdingului, și care trebuie să reprezinte peste 50% din drepturile de vot asupra fiecărei
societăți implicate în holding. Datorită acestui specific, acționarii SE holding nu vor fi
societățile care promovează constituirea, ci asociații acestora, iar holdingul va deveni, în
schimb, un asociat cu drept de control asupra fiecărei societăți care a promovat constituirea
societății europene holding.
De aceea, asociații societăților implicate în constituirea SE holding vor avea la
dispoziție un termen de 3 luni pentru a se pronunța cu privire la constituire și la procentul de
acțiuni cu care intenționează să participe. SE holding se va constitui și înregistra numai dacă
asociații societăţilor care promovează operaţiunea alocă procentul minim de acţiuni sau parți
sociale deţinut în fiecare societate în conformitate cu proiectul de constituire şi în care toate
celelalte condiţii legale privind constituirea unei societăți comerciale sunt îndeplinite.
9
independenţi vor pregăti si prezenta adunării generale un raport în care vor arăta dacă
societatea dispune de active nete cel puţin echivalente cu capitalul său. Adunarea generală
a societăţii aprobă proiectul de transformare, precum şi statutul SE. Transformarea formei
juridice fiind o modificare a actului constitutiv, decizia adunării generale va fi adoptată cu
cvorumul și majoritatea cerute pentru validitatea hotărârilor adunărilor generale
extraordinare.
10
III.2.3. Dispoziții comune ambelor sisteme de administrare. Membrii organelor SE pot
fi aleși pentru un mandat maxim de 6 ani. Ei pot fi atât persoane fizice cât și persoane
juridice, acestea din urmă având obligația de a desemna o pesoană fizică pentru a le
reprezenta în organele de conducere, administrare sau supraveghere, după caz. Nu pot fi
membri ai organelor SE cei care, potrivit legislației naționale a statului membru, nu pot fi
membri ai organelor unei societăți pe acțiuni.
Organele sau organismele SE iau decizii valabile în prezența majorității membrilor lor,
cu majoritatea voturilor valabil exprimate. În caz de paritate de voturi, votul președintelui este
decisiv.
13 2 c)
Potrivit prevederilor art. 270 LSC, proiectul de transfer, vizat de judecătorul delegat, se publică în Monitorul
Oficial, cu cel puțin 30 de zile înaintea datei ședinței adunării generale convocate pentru a se pronunța asupra
transferului.
14 2 e)
Potrivit prevederilor art. 270 LSC, acționarii care se opun transferului sediului SE în străinătate pot să își
exercite dreptul de retragere, prețul acțiunilor lor urmând a fi determinat de un expert autorizat independent.
15
Creditori SE ale căror creanţe sunt anterioare datei publicării proiectului de transfer pot face opoziţie, care
suspendă executarea operaţiunii până la data la care hotărârea judecătorească devine irevocabilă, în afară de
cazul în care societatea debitoare face dovada plăţii datoriilor sau oferă garanţii acceptate de creditori ori încheie
2 d)
cu aceştia un acord pentru plata datoriilor (art. 270 LSC.
11
dovedeşte că respectivii terţi aveau cunoştinţă de noul sediu social.
Autoritățile unui stat membru se pot opune transferului sediului unei SE pentru motive
de interes public. În această situație, examinarea opoziției se va realiza de instanța
competentă. Orice litigii ale SE care și-a transferat sediul, izvorând din acte sau fapte
anterioare transferului, rămân de competența instanțelor din statul membru în care SE în
cauză era înregistrată anterior transferului, chiar dacă se intentează o acţiune în justiţie
împotriva SE după efectuarea transferului.
16
Tocmai de aceea transformarea SE în societate pe acțiuni de drept național reprezintă o modalitate de încetare
a SE și nu de încetare a existenței SE.
12
Pentru a proteja drepturile și interesele legitime ale salariaților unei SE în curs de
constituire, la nivelul societăților implicate, a filialelor sau sucursalelor acestora se constituie
un grup special de negociere, alcătuit din reprezentanți ai salariaților, care vor elabora un
regulament propriu de organizare și funcționare, pe baza căruia vor negocia cu organul de
conducere competent al societăţilor participante stabilirea modalităţilor de implicare a
salariaților în cadrul unei SE. Grupul special de negociere şi organele de conducere ale
societăţilor participante vor decide, împreună, modalităţile ți mecanismele de informare,
consultare şi implicare a salariaților în activitatea societăţii europene.
Rezultatul negocierilor dintre organele de conducere ale societăților participante și
grupul special de negociere este reflectat într-un acord încheiat între aceștia, cuprinzând
dispoziții referitoare la informarea, consultarea și implicarea salariaților, inclusiv prin
desemnarea unor membri ai organelor de administrare, conducere sau supraveghere ale
societății europene astfel constituite.
O societatea europeană nu va putea fi înregistrată în registrul național de evidență a
comercianților, respectiv în registrul comerțului, în absența unui asemenea acord.
17
Regulamentul (CE) nr. 2137/85 este publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L199/1, 17 vol.1,din
31.7.1985; in continuare, trimiterea la acest act normativ se va face prin mentiunea “Regulamentul” iar in cadrul
acestui capitol, trimiterea la articolele acestui Regulament se face intre paranteze.
18 e
În acest sens, Ph. Merle, Droit commercial. Societes commerciales, Dalloz, 7 edition, 2000, p. 715.
19
În Franţa, grupurile de interes economic sunt constituite, mai ales, în domeniul construcţiilor şi al lucrărilor
publice, al comerţului precum şi în sectorul terţiar, al serviciilor (bănci, asigurări, cercetare de piaţă, etc.). Un
exemplu celebru este cel al Airbus Industrie care a fost constituit ca un grup de interes economic de drept
francez, prin asocierea a patru parteneri de naţionalitate diferită: Aerospatiale (Franţa), British Aerospace
(Anglia), Deutsche Airbus/M.B.B. (Germania) şi C.A.S.A. (Spania); în anul 2000, grupul a fost transformat în
societate pe acţiuni. În acest sens http://www.airbus.com. Un alt exemplu concludent, grupul de interes economic
GITOYEN, creat în 9 februarie 2001, este constituit de 5 furnizori de servicii Internet, care au decis să pună în
comun competenţele şi mijloacele lor financiare cu scopul de a da naştere unei noi entităţi, furnizor de
infrastructură pentru acces la Internet, pentru a oferi independenţa celor care vor să se exprime fără a participa la
operaţiuni comerciale pe Internet. În acest sens, http://www.gitoyen.org.
13
SECŢIUNEA II. DEFINIŢIE I TRĂSĂTURI DISTINCTIVE.
II.2.1. Este de reţinut că Regulamentul, desi considera ca GEIE trebuie să fie învestit
cu capacitate juridică si să se prevadă ca acesta să fie reprezentat, în relațiile cu terții, de
către un organism independent din punct de vedere juridic de membrii săi, lasa la aprecierea
statelor membre daca aceste entitati vor fi dotate sau nu cu personalitate juridica (art. 1
alin.3). Totusi, indiferent de aceasta optiune, de la data înregistrării sale, GEIE are
capacitatea ca în nume propriu să fie titular de drepturi și obligații de orice natură, de a
încheia contracte sau alte acte juridice și de a sta în justiție in nume propriu.
De aceea, intrucat aceste trasaturi sunt expresia obisnuita a personalitatii juridice,
GEIE sunt, de regula, constituite ca persoane juridice de sine statatoare. Aceasta este si
solutia pentru care a optat legiuitorul roman, prin reglementarea data in Cartea I, Titlul V al
recentei Legi nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei (menționată, în cadrul acestui capitol, drept ”Legea”).21
Potrivit legii romane, grupul de interes economic este o entitate dotată cu
personalitate juridică, pe care o dobândeşte de la data înmatriculării sale în registrul
comerţului, dată de la care are deplina capacitate juridică, putând dobândi şi asuma
drepturile şi obligaţiile stabilite prin lege sau actul constitutiv. Prezenţa personalităţii juridice
este un element de distincţie a grupului de interes economic faţă de societăţile civile
reglementate de art. 1491 şi urm. C. civ., cu care poate prezenta asemănări sub raportul
obiectului de activitate şi, după caz, al absenţei elementelor de comercialitate, dar care sunt
lipsite de personalitate juridică.
II.2.2. GEIE este o entitate având un scop patrimonial, trăsătură ce o delimitează, în
primul rând, de persoanele juridice de drept privat fără scop patrimonial, cum sunt asociaţiile
şi fundaţiile (reglementate in legislatia romana prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 privind
asociaţiile şi fundaţiile).
Scopul patrimonial al GEIE se relevă, în primul rând, din caracterul activităţii sale,
care este îndreptată spre înlesnirea sau dezvoltarea activităţii economice a membrilor săi
20
Am eliminat din definiţie acele elemente care sunt de natura, dar nu de esenţa grupului de interes economic
(cum ar fi prezenţa sau absenţa capitalului ori a calităţii de comerciant).
21
Legea nr. 161/2003 a fot publicată în Monitorul oficial nr. 279 din 21 aprilie 2003.
14
precum şi spre ameliorarea şi creşterea rezultatelor activităţii respective (art. 3 alin. 1).
Rezultă deci că grupul de interes economic nu poate desfăşura activităţi în interes propriu,
acestea trebuind să aibă un caracter accesoriu faţă de activitatea membrilor săi. El nu poate
urmari obtinerea profitului pentru el insusi (art. 3 alin. 1)
II.2.3. Grupul de interes economic poate fi constituit prin asocierea a două sau mai
multe persoane fizice sau juridice, dupa urmatoarele reguli:
(1) Pot fi membre ale unui grup numai:
(a) societățile comerciale, precum și alte entități juridice de drept public sau privat,
constituite în conformitate cu legislația unui stat membru și care își au sediul statutar sau
legal și administrația centrală pe teritoriul Uniunii Europene
(b) persoanele fizice care exercită orice activitate industrială, comercială,
meșteșugărească ori agricolă, o profesiune liberală sau servicii de altă natură în Comunitate.
(2) Un grup trebuie să cuprindă cel puțin:
(a) două societăți sau alte entități juridice, care au sediul si administrația centrală în
state membre diferite sau
(b) două persoane fizice, care își desfășoară activitățile principale în state membre
diferite sau
(c) o societate sau altă entitate juridică și o persoană fizică, dintre care prima are
administrația centrală într-un stat membru, iar cea de-a doua își desfășoară activitatea
principală în alt stat membru.
III.1. Natura juridică. Astfel, GEIE poate avea atât calitatea de comerciant cât şi pe
cea de necomerciant. GEIE au obligaţia de a se înmatricula în registrele centrale prevazute
de legislatia fiecarui stat pentru evidenta comerciantilor sau apersoanelor juridice de drept
privat. Deci, calitatea de comerciant a unui grup de interes economic nu este prezumată prin
înmatricularea sa în registrul comerţului; această calitate trebuie să rezulte din actul
constitutiv al GEIE, care trebuie să precizeze natura comercială sau necomercială a activităţii
sale.
III.2. Prezența sau absența capitalului. O altă dimensiune a ambivalenţei GEIE este
conferită prin permisiunea ca aceste grupuri să se constituie atât cu capital cât şi fără capital.
În cazul afectării unui capital, acesta se poate constitui prin aporturi de orice natură, capitalul
urmând a fi împărţit în părţi de interes, repartizate membrilor.
Regulamentul nu face nici o corelaţie între calitatea de comerciant şi constituirea, cu
capital, a grupului de interes economic; astfel, un grup de interes economic neavând
calitatea de comerciant se va putea constitui cu capital, iar un grup de interes economic
având calitatea de comerciant, se va putea constitui fără capital. Aceasta flexibilitate care
creează persoane juridice civile dotate cu capital şi comercianţi lipsiţi de capital, bulversează
totuşi anumite concepte tradiţionale privind rolul capitalului, ca sumă a aporturilor asociaţilor,
principal instrument de realizare a profitului şi etalon în raport de care se determină
distribuţia dividendelor.
15
Desigur că lipsa capitalului nu poate conduce la concluzia că un grup de interes
economic se poate constitui fără patrimoniu, dat fiind faptul că existenţa unui patrimoniu
propriu afectat realizării unui scop legal sau statutar este o condiţie esenţială pentru
dobândirea personalităţii juridice. Rezultă că membrii grupului constituit fără capital vor putea
realiza aporturi în numerar sau în natură – şi chiar şi în industrie – care vor constitui
patrimoniul iniţial al grupului de interes economic, dar care nu se vor capitaliza.22 În fond, în
această situație specială a grupurilor de interes economic, capitalul are preponderent o
funcție internă, aceea de a comensura participarea membrilor și întinderea drepturilor ce
revin acestora; pentru terți, capitalul are o funcție strict informativă, de transparență, întrucăt
obligațiile grupului și, deci, creanțele lor sunt, oricum, garantate, de principiu, cu întreg
patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată și solidară a membrilor grupului.
Grupul de interes economic nu poate avea ca scop obţinerea de profit; totuşi, în
situaţia obţinerii unui profit, acesta se distribuie, în mod obligatoriu, cu titlu de dividende, între
membrii grupului de interes economic. În lipsa de stipulaţie contrară, aceste dividende vor fi
distribuite în mod egal între membrii grupului.
Iată, deci, ca nici o altă funcţie tradiţională a capitalului, aceea de a fi un criteriu legal
de partajare a profitului între asociaţi, proporţional cu aporturile aduse la constituirea sau
majorarea capitalului social, nu mai este aplicabilă, ca regulă, în cazul grupurilor de interes
economic.
IV.1. Forma și conținutul actului constitutiv. GEIE se constituie prin act sub
semnatura privata, care va cuprinde menţiuni privind denumirea si sediul grupului, datele de
identificare ale membrilor fondatori, obiectul de activitate, durata grupului (cu exceptia
cazului cand acesta este constituit pentru o durata nelimitata).
22
În Franţa, este uzual ca membrii grupului să plătească o anumită cotizaţie; cf. Paris 4 dec. 1990, Bull. Jolly
1991, p. 197, no. 63, D. Lepeltier, citat în Ph. Merle, op. cit., p. 721.
16
privesc viata sociala a grupului (numirea sau revocarea administratorilor, revocarea
acestora, nulitatea grupului, dizolvarea si lichidarea lui, etc). Toate aceste acte se publica si
în monitorul oficial al statului membru.
V.1. Adunarea generală a membrilor. Este organul suprem al GEIE si poate lua
orice decizie prin care sa se realizeze obiectivele grupului. In cadrul acestei adunari fiecare
membru dispune. in principiu, de un vot, indiferent de marimea participatie sale; cu toate
acestea, adunarea poate conveni sa confere mai multe votrui unui membru, cu conditia ca
niciun membru sa nu detina majoritatea voturilor.
Adunarea ia decizii cu unanimitate de voturi pentru validitatea modificării obiectului
grupului, a numărului de voturi repartizat fiecărui membru, a condiţiilor prevăzute pentru
adoptarea hotărârilor, a aportului membrilor la capitalul social precum şi pentru prelungirea
duratei grupului si pentru orice modificare a actului constitutiv si poate decide cu majoritate in
alte chestiuni, daca actul constitutiv prevede astfel.
17
V.2.1. Calitatea de administrator o poate avea o persoană fizică sau una juridică; în
acest din urmă caz, se încheie un contract de administrare prin care persoana juridică îşi
desemnează cel puţin un reprezentant permanent, persoană fizică.
Dacă sunt mai mulţi administratori, fiecare este îndreptăţit să încheie, în numele
grupului, acele operaţiuni care se înscriu în limitele obişnuite ale exerciţiului comerţului; dacă
aceste limite sunt depăşite, administratorul în cauză, înainte de încheierea operaţiunii, va
încunoştiinţa pe ceilalţi administratori, sub sancţiunea suportării eventualelor pierderi, pentru
ca aceştia să decidă, cu majoritate, asupra realizării operaţiunii respective.
Dacă actul constitutiv dispune că administratorii vor lucra împreună, atunci decizia lor
se va lua în unanimitate; în caz de divergenţă, va hotărî adunarea generală, cu majoritate de
voturi.
V.2.2. Membrii grupului au un drept de control asupra gestiunii acestuia, putând
consulta şi obţine copii de pe documentele menţionate, în acest scop, în actul constitutiv;
dreptul lor de control este ocrotit printr-o acţiune specială, prin care pot cere instanţei
competente să dispună administratorilor grupului să permită exercitarea controlului şi să
răspundă eventualelor sesizări ale membrilor, sub sancţiunea plăţii unor sume de bani pentru
fiecare zi de întârziere.
Membrii sunt obligaţi solidar şi nemărginit pentru operaţiunile îndeplinite în numele
grupului de reprezentanţii săi legali; orice hotărâre pronunţată împotriva grupului este
opozabilă fiecărui membru.
Cesiunea părţii de interes se poate face cu acordul unanim al membrilor, fără ca
cedentul să fie liberat de ceea ce mai datorează grupului din aportul său de capital; el
răspunde de pierderi şi are dreptul la beneficii până în ziua cesiunii.
18
Lichidarea grupului se realizează potrivit conditiilor reglementate de legislatia statului
membru pe teritoriul caruia isi are sediul GEIE dizolvat.
1. NOTIUNI GENERALE
2. ELEMENTELE CONTRACTULUI
19
3.2. Incheierea contractului intre absenti.
In cazul ca partile intre care se incheie contractul se afla, al aceeasi data, in tari diferite,
se deosebesc urmatoarele situatii:
- partile au desemnat in mod expres legea aplicabila contractului.
- partile nu si-au exercitat dreptul de a desemna legea aplicabila.
In prima situatie, legea contractului va fi cea care va determina momentul incheierii
contractului, potrivit regulilor sale specifice; in cea dea doua situatie, va fi mai intii necesar a se
determina care este legea contractului si numai dupa aceea se va putea stabili momentul
incheierii contractului.
20
prezumtie relativa ca ofertantul a luat cunostinta de raspuns. In acest fel, sistemul informatiei se
confunda cu sistemul receptiei. Momentul incheierii contractului este socotit formal momentul
informatiei, iar practic momentul receptiei.
In practica Curtii de Arbitraj Comercial International de la Bucuresti este consacrat
criteriul receptiei.
21
In cazul ca partile sunt absente, locul incheierii contractului poate fi diferit, dupa sistemul
juridic respectiv. In sistemul emisiunii si expeditiei, contractul se incheie in localitatea in care se
gaseste acceptantul. In sistemul receptiei si informatiei, locul incheierii contractului va fi acolo
unde se afla ofertantul.
22
In practica comertului international, cu toate ca formalismul ar putea frina perfectarea
operatiunilor comerciale internationale, caracterizate prin rapiditate, se admite necesitatea
incheierii contractelor in forma scrisa. Aceasta cerinta se justifica prin
complexitatea si valoarea mare a tranzactiilor comerciale internationale, care necesita o
probatiune facila si eficienta.
Cerinta inscrisului constatator nu implica ca intotdeauna raporturile contractuale sa
imbrace forma unui contract.
Modalitatile prin care se considera ca se pot constata in scris raporturile contractuale
externe sunt urmatoarele:
- oferta ferma urmata de acceptare;
- cererea de oferta urmata de oferta si confirmarea ofertei;
- comanda urmata de confirmarea de comanda;
- redactarea in comun a unui inscris unic.
23
CAP. VI. CONTINUTUL CONTRACTULUI
COMERCIAL INTERNATIONAL
d) Dupa efecte:
- contracte constitutive sau translative de drepturi reale
- contracte generatoare de drepturi de creanta (raporturi de obligatii)
e) Dupa scop:
- contracte oneroase - in care fiecare parte urmareste realizarea unui avantaj
material si in cadrul carora intilnim ca subdiviziuni:
- contractele comutative (la care existanta si intinderea prestatiilor se cunoaste in
momentul incheierii contractului);
- contracte aleatorii - in care existenta si intinderea prestatiilor depind de un
eveniment viitor si incert;
f) Dupa durata:
- contracte cu executare imediata
- contracte cu executare succesiva.
24
- contracte principale
- contracte accesorii.
2. CONTINUTUL CONTRACTULUI
3.1. Contractul comercial international nu este un simplu contract de drept intern la care
se adauga unele elemente de extraneitate.
El are o natura distincta, originala si de aceea comporta caracteristici proprii, regasite si
sub aspectul unor clauze specifice.
Principalele clauze specifice contractelor financiare internationale sunt enumerate si
prezentate in continuare:
3.3. Clauza de forta majora. Reglementarea acestei clauze este cu atit mai necesara
cu cit sistemul nostru de drept nu da o definitie cazului de forta majora, limitindu-se doar la
identificarea consecintelor si efectelor juridice ale unui asemenea caz. Doctrina de specialitate
si practica comerciala internationala au delimitat 3 modalitati de definire contractuala a clauzei
de forta majora:
- formula sintetica, care consta in enumerarea caracteristicilor esentiale care califica
evenimentul survenit drept caz de forta majora. Astfel, din acest punct de vedere, situatia de
forta majora reprezinta un eveniment imprevizibil, insurmontabil, inevitabil, independent de
vointa partilor, aparut dupa incheierea contractului si care impiedica, in totul sau in parte,
25
executarea contractului.
- formula analitica, care consta in enumerarea principalelor evenimente care pot fi
calificate drept situatii de forta majora: conflicte de munca, insurectii, embargo-uri, interdictii de
transfer devize, calamitati naturale si altele.
- formula mixta, care dupa ce enumera caracteristicile esentiale ale unei situatii de forta
majora, exemplifica prin folosirea unor elemente ce tin de formula analitica.
(A.1) Clauzele valutare. Cele mai des intalnite clauze valutare sunt urmatoarele:
26
Moneda de cont este un etalon la care se raporteaza moneda de plata.
Moneda de plata este un instrument de exprimare a pretului si totodata de evaluare a
prestatiei pecuniare asumate de debitor fata de creditor. Clauza monovalutara este o clauza
de indexare valutara. Partile stabilesc paritatea dintre moneda de cont cu moneda de plata
de la data incheierii contractului. In cazul in care ea se schimba la data platii in sus sau in
jos, cantitatea de moneda de plata va fi ajustata coerspunzator. Uneori partile convin ca
numai in cazul in care fluctuatia inregistreaza anumite cote sa se produca ajustarea. Prin
continutul clauzei monovalutare se da expresie mecanismului convenit de parti pentru
mentinerea valorii contractului in conditiile de variatie de curs a monedelor de plata si de
cont. Ca regula aceasta clauza actioneaza automat, dar se pot conveni si negocieri. Uneori
prin acorduri bilaterale este stabilit procentul in care se poate produce fluctuatia monetara
care sa atraga dupa sine intrarea in functiune a clauzelor monovalutare. De retinut ca daca
moneda de cont nu este nici ea stabila (asa cum se prezinta ea acum), clauza monovalutara
nu-si gaseste eficienta asa incat sunt recomandabile clauze plurivalutare, bazate pe cosuri
valutare stabilite de parti sau de institutii internationale.
a) Clauzele de revizuire sau recalculare a pretului sunt acelea prin care partile
convin ca in functie de evolutia costurilor si preturilor la unele materii prime, transporturi,
asigurari, taxe vamale, servicii, sa revizuiasca de comun acord pretul, pe baza unei metode de
recalculare, stabilita inca de la incheierea contractului.
Aceasta revizuire se poate realiza fie prin indexarea unica a pretului (care se
27
raporteaza la momentul incheierii contractului la valoarea unei anumite materii prime, in raport
de evolutia careia se indexeaza pretul), fie prin indexarea cumulativa (atunci cand pretul se
raporteaza la un complex de elemente de referinta: materii prime, servicii, forta de munca,
etc.), fie prin indexarea globala (atunci cand partile apeleaza la un indicator sintetic ce
exprima puterea de cumparare globala a monedei de plata pe o anumita piata – cum ar fi
indexul DOW JONES pentru SUA sau NIKKEI pentru Japonia).
b) Clauza clientului cel mai favorizat, este o stipulatie contractuala prin care partea
care executa prestatia specifica contractului se obliga sa ofere celeilalte parti conditii la fel de
favorabile cu conditiile cele mai favorabile oferite sau acordate oricarui alt tert sau pe care le-ar
acorda., eventual, in viitor. Ca efect al aplicarii acestei clauze, de exemplu, vanzatorul care pe
parcursul executarii contractului ofera unui tert, pentru acceasi marfa si in aceleasi conditii
contractuale, un pret mai scazut, va fi nevoit sa admita aceleasi conditii si pentru contractul
deja incheiast; de regula, adaptarea pretului se produce ex nunc, chiar din momentul incheierii
contractului care prevede conditii mai favorabile;
3.5.Clauza primului refuz. Potrivit acestei clauze, partile sau una dintre partile unui
contract se obliga, in favoarea celeilalte parti, sa nu realizeze o anumita operatiune de
comert international decat pe baza unui raport juridic incheoat cu cealalta parte; daca
aceasta va refuza oferta, atunci ofertantul va fi dezlegat de obligatia asumata prin clauza
primului refuz si va putea contracta respectiva operatiune cu orice alt tert, dar in aceleasi
conditii cu cele oferite primului sau cocontractant.
Aceasta clauza exprima un antecontract (unilateral sau sinalagmatic), afectat de o
conditie suspensiva potestativa simpla din partea promitentului; este un antecontract
28
deoarece da nastere obligatiei promitentului de a acorda beneficiarului preferinta fata de alt
potentiali cococntractanti si este afectat de o conditie suspensiva potestativa simpla intrucat
obligatia promitentului se n naste numai daca acesta se decide sa efectueze acea
operatiune comerciala internationala..
23
A se vedea Mircea N. Costin, Dictionar de drept international al afacerilor, vol.1, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 1996,
pag.342
29
care de altfel le inlocuieste pe cele adoptate la Haga in 1964, constituie principala reglementare
internationala in materie; ea a intrat in vigoare in 1991 iar Romania a aderat la aceasta
conventie in 1991, incepand sa o aplice cu data de 1 iulie 1992.24
Conventia de la Viena reglementeaza numai formarea si executarea contractului de
vanzare internationala de marfuri, respectiv drepturile si obligatiile partilor, nascute in temeiul
unui astfel de contract. (art.4)
Conventia de la Viena nu da o definitie a contractului de vanzare internationala de
marfuri, dar trasaturile esentiale ale acestuia converg spre concluzia ca acesta este actul juridic
cu caracter comercial si international, prin care vanzatorul se obliga sa stramute, in favoarea
cumparatorului, proprietatea unei marfi, in schimbul unei sume de bani numita pret.
24
Pentru o analiza aprofundata a Conventiei de la Viena si a contractului de vanzare internationala de marfuri a se
vedea Dragos-Alexandru Sitaru, op.cit, vol.II, Ed. ACTAMI, p.233 si urm.
30
Inovand si simplificand, Conventia de la Viena prevede ca ea se aplica (a) intre parti
care isi au sediul in state diferite, atunci cand acestea sunt state contractante precum si (b)
atunci cand normele de drept international privat conduc la aplicarea legii unui stat contractant.
Expresia "stat contractant" se refera desigur la statele semnatare ale Conventiei sau care au
aderat sau au ratificat, aceptat ori aprobat Conventia ulterior.
Deci, potrivit Conventiei de la Viena singurul element de extraneitate care confera
internationalitate contractului sunt sediile partilor, atunci cand acestea sunt localizate in state
diferite; elementele de extraneitate care se refera la nationalitatea partilor sau la caracterul civil
ori comercial al contractului nu sunt retinute ca elemente care sa atraga aplicarea conventiei.
Mai mult chiar, nici alte criterii traditionale de internationalitate care prezinta conexitate cu
raportul juridic - cum ar locul incheierii contractului, tranzitul international al marfurilor sau locul
executarii contractului - nu sunt explicit mentionate de conventie.
Aceste elemente pot primi insa semnificatie prin aplicarea celuilalt criteriu prevazut de
conventie, atunci cand normele de drept international privat conduc la aplicarea legii unui stat
contractant, dar numai cu conditia ca sediul partilor sa se afle in state diferite, chiar daca nici
unul dintre acestea nu este un stat contractant.
Astfel, tranzitul international al marfurilor sau locul incheierii ori executarii contractului nu
confera internationalitate contractului atunci cand partile au sediul in acelasi stat contractant. Ele
pot insa atrage aplicarea Conventiei atunci cand partile au sediul in state diferite, contractante
sau necontractante, iar legea de drept international privat a forului trimite, prin unul din aceste
puncte de legatura, la legea unui stat contractant.
1.4.Obiectul contractului
Obiectul material al contractului de vinzare internationala de marfuri il formeaza marfa
vinduta, in schimbul careia cumparatorul plateste vinzatorului pretul stabilit. Desi Conventia de
la Viena nu defineste notiunea da marfuri ea se contureaza pe de o parte prin faptul ca aceasta
conventie inlocuieste pe cele de la Haga care privea vanzarea internationala de bunuri mobile
corporale precum si prin faptul ca o serie de tipuri speciale de vanzari nu sunt carmuite de
Conventie.
Astfel Conventia de la Viena nu se aplica marfurilor cumparate pentru folosinta
personala, vanzarilor prin licitatii, vanzarilor de valori mobiliare, de efecte de comert si monede,
de vapoare si aeronave, de electricitate.
Aceasta excludere nu inseamna ca aceste bunuri nu pot face obiectul unei vanzari
internationale, dar formarea si efectele contractului nu vor fi carmuite de Conventia de la Viena.
31
sale.
1.6.Efectele contractului
Efectele contractului de vinzare internationala de marfuri se concretizeaza prin obligatiile
care se creaza in sarcina partilor si transmiterea proprietatii si a riscurilor.
32
1.6.2.Obligatiile vinzatorului
In contractul de vinzare internationala de marfuri, vanzatorul are o pozitie inportanta si
activa. Rolul sau se concretizeaza, in principal, prin urmatoarele obligatii:
- predarea efectiva a marfii vindute si, dupa caz, a documentelor referitoare la marfa;
- transferarea proprietatii asupra marfii;
- asigurarea conformitatii marfii predate cu clauzele contractuale;
- conservarea marfurilor;
A1. Termenul predarii. Predarea marfii implica pentru vinzator respectarea momentului
privind executarea obligatiei. Termenul de predare poate fi determinat sau cert si determinabil
sau indicativ. Termenul se poate stabili de partile contractante sau prin uzante comerciale.
Potrivit Conventiei de la Viena, daca marfa urmeaza sa fie predata intr-o anumita
perioada si nu exista o alta prevedere, vanzatorul poate sa determine data precisa a predarii in
orice moment al acestei perioade, daca din contract nu rezulta ca aceasta alegere revine
cumparatorului. Daca vanzatorul trebuie sa predea marfurile la o anumita data (termen fix), ele
trebuie sa respecte cu strictete acea data.
Partile pot opta pentru orice modalitate de stabilire a termenului. In absenta unor clauze
sau indicii, predarea se efectueaza intr-un termen rezonabil de la data incheierii contractului, in
functie de natura marfurilor si imprejurarile contractului. In acest sens, pot fi mentionate art.
2-309 din Codul comercial uniform al SUA (Uniform Comercial Code) si art. 33 din Conventia de
la Viena.
In practica, termenele de predare se calculeaza din momentul incheierii contractului.
Daca obligatia de predare este conditionata insa de un fapt al cumparatorului, termenul va
incepe sa curga dupa realizarea lui.
Predarea marfii inainte de termenul stabilit sau livrarea partiala se pot efectua numai cu
acordul anticipat al cumparatorului.
33
De asemenea, potrivit Conventiei de la Viena, de la caz la caz, vanzatorul mai poate fi
obligat (a) sa predea cumparatorului sau carausului un aviz de expeditie sau specificatia
marfurilor, (b) sa incheie un contract de transport sau (c) sa furnizeze informatiile necesare
incheierii asigurarii pe timpul transportului.
34
- daca sunt ambalate sau conditionate in mod obisnuit sau intr-o maniera adecvata
pentru a le proteja si conserva.
35
mult. Tipurile sint folosite mai ales in comertul cu produse agricole si minereuri.
Astfel, in comertul cu cereale exista calitatea F.A.G. (fair average quality).
- Prin referire la norme si standarde; ca variante ale tipului de marfa, normele si
standardele reprezinta caracteristici ale produsului, care au fost codificate.
- prin descriere; determinarea calitatii pe baza de descriere se face prin indicarea in
mod detaliat a caracteristicilor tehnice ale marfii.
In situatia cind partile nu au prevazut ca produsele trebuie sa corespunda unei anumite
calitati, vinzatorul este obligat sa livreze marfa de calitate medie obisnuita existenta in tara sa si
corespunzatoare destinatiei prevazute in contract.
36
Denuntarea se face intr-un termen rezonabil, raportat la momentul cind cumparatorul a
cunoscut sau trebuie sa cunoasca lipsa conformitatii.(art.39 din Conventia de la Viena)
Reclamatia se prezinta in scris. Ea poate fi formulata prin scrisoare recomandata,
telegrama sau telex. In reclamatie cumparatorul trebuie sa precizeze, in principiu, urmatoarele:
- denumirea marfii si numarul contractului;
- cantitatea pentru care se formuleaza reclamatia;
- fondul reclamatiei;
- pretentia cumparatorului;
Reclamatia trebuie sa fie confirmata de catre vinzator sau, potrivit conventiei partilor, de
catre un tert neutru, de preferinta un organism specializat. Confirmarea se va face in scris, cu
respectarea unui anumit termen.
Daca denuntarea lipsei de conformitate are loc cu respectarea tuturor conditiilor,
cumparatorul poate sa ceara:
- executarea in continuare a contractului;
- rezolutia contractului cu daune interese;
In ce priveste executarea in continuare a contractului, cind vinzatorul admite pretentiile
cumparatorului, reclamatia se poate rezolva, potrivit prevederilor art. 45 si urm. din Conventia
de la Viena, prin unul din urmatoarele moduri:
- inlaturarea deficientelor constatate prin reconditionarea marfii;
- restituirea marfii pentru inlocuirea ei, daca lipsa de conformitate reprezinta o
incalcare esentiala a contractului;
- reducerea pretului proportional cu diferenta dintre valoarea marfurilor la data predarii
si valoarea pe care marfurile conforme ar fi avut-o in acest moment. (art. 50)
Rezolutiunea contractului poate fi ceruta numai daca vanzatorul nu isi indeplineste
obligatia de a asigura conformitatea si daca aceasta neindeplinire constituie o incalcare
esentiala a contractului.
37
pretul din ziua predarii.
La livrarile care s-au esalonat pe o perioada mai lunga si este previzibila o fluctuatie a
preturilor mondiale, se poate stabili o scara mobila sau glisanta de preturi; la livrarile cu un ciclu
mare de productie, se vor lua in considerare si fluctuatiile preturilor la materiile prime si
materialele folosite pentru obtinerea produsului.
In stabilirea pretului se mai tine cont si de urmatoarele elemente:
- cantitatea la care se calculeaza pretul;
- valuta in care se va face plata;
- reducerile de pret acordate cumparatorului.
Pretul se exprima in moneda uneia dintre parti sau intr-o moneda terta, iar plata se
efectueaza in moneda de referinta sau eventual in alta, precizata de catre parti. In mod obisnuit,
se folosesc monedele forte cu convertibilitate deplina.
Cheltuieli diverse, cum ar fi: impozite, taxe, tarife vamale, comisioane bancare si
comerciale sau obtinerea unor documente prevazute de regimul exporturilor si importurilor.
38
ale acestora. In exporturile complexe, plata pretului se esaloneaza, de obicei, in doua sau trei
etape. Partile pot conveni ca plata pretului sa se faca si anticipat, plata fiind o conditie a remiterii
marfurilor.
Potrivit Conventiei de la Viena, neplata pretului la data convenita il pune de drept pe
cumparator in intarziere, fara nici o alta formalitate.
39
Comunicarea trebuie sa fie certificata de autoritatile competente in materie (Camera de comert
sau de un alt organ central competent).
In situatia ca forta majora este temporara, executarea contractului se suspenda si
termenele se prelungesc pe aceasta perioada.
In cazul cind forta majora impiedica definitiv executarea obligatiei, vinzatorul este
exonerat de orice fel de raspundere. In practica comertului international, neexecutarea obligatiei
contractuale datorita unor asemenea imprejurari are un caracter de exceptie.
Imprejurarea de forta majora poate provoca o imposibilitate de executare totala sau
partiala. In mod implicit, exonerarea de raspundere va fi proportionala co consecintele produse.
2.2. Daca atunci cand se redacteaza contractul, vanzatorul si cumparatorul fac referire la
INCOTERMS 2010 (denumite, in continuare, Regulile), pot fi siguri ca si-au definit obligatiile
fiecaruia in mod simplu si clar. Astfel se elimina orice posibilitate de neintelegere sau disputa
ulterioara privind drepturile si obligatiile ce revin partilor in legatura cu predarea-preluarea marfii
sau privind momentul transmiterii riscurilor de la vinzator la cumparator.25
Scopul INCOTERMS 2010 este de a pune la dispozitia participantilor la comertul
international un set de reguli internationale pentru interpretarea celor mai utilizati termeni
comerciali din comertul international. Astfel se evita nesiguranta izvorita din interpretarea diferita
a acestor termeni in diferite tari sau cel putin acest risc se reduce in mod considerabil.
25
a se vedea Publication no.460, International Chamber of Commerce, ICC PUBLISHING S.A., 2000,
40
partilor in legatura cu:
- predarea marfii, care se poate face direct cumparatorului sau carausului desemnat
de acesta;
- transmiterea riscurilor contractuale, atit sub aspectul determinarii intinderii acestora
cit si a momentului transmiterii.
- repartizarea cheltuielilor intre parti (cheltuieli de transport, taxe vamale, etc.)
- obligatia realizarii formalitatilor vamale implicate de internationalitate vanzarii.
2.4. Regulile INCOTERMS 2010 au fost grupate in 2 categorii de baza, dupa cum ele
sunt aplicabile oricarie modalitati de transport (prima grupa) sau sunt aplicabile numai
transportului pe apa (maritim sau pe ape interne). In cadrul acestor categorii, Regulile sunt
organizate potrivit gradului de complexitate al obligatiilor vanzatorului, aceste obligatii fiind
minimale potrivit regulei EX WORKS si maximale in cadrul Regulii DELIVERED DUTY.
Aceasta noua clasificare, care, dupa parcurgerea unui proces de simplificare si
generalizare, cuprinde in prezent doar 11 Reguli, este redata tabelar astfel:
41
documente sau informatii, prezentarea marfurilor pentru inspectie vamala sau realizarea unor
cerinte de securitate a mediului sau a protectiei consumatorilor.
- „Carausul” este transportatorul cu care partea careia ii revine obligatia de a asigura
transportul marfurilor a incheiat un contract de transport.
- „Documentul de livrare” este orice act care atesta efectuarea livrarii; de regula, acesta
este un document de transport sau o chitanta ori recipisa care dovdeste primirea marfii.
Documentul de livrare poate sa constituie si un instrument necesar obtinerii platii marfurilor
livrate.
- Termenul „Free...” (Franco...) arata ca cheltuielile aferente livrarii sunt incluse in pret si
sunt suportate de vanzator pana la locul de livrare desemnat. El este utilizat in trei Reguli
(FREE CARRIER, FREE ALONGSIDE SHIP si FREE ON BOARD), in toate acestea vanzatorul
avand obligatia de a suporta costurile pana la predarea marfurilor catre caraus, in locul
desemnat.
(c). CARRIAGE PAID TO – CPT (Transport platit pana la ...) - inseamna ca vanzatorul
si-a indeplinit obligatia de livrare atunci cand a predat marfurile carausului sau altei persoane
desemnate de cumparator, la „locul de livrare” convenit de parti. Vanzatorul asigura transportul
si suporta cheltuielile de transport al marfurilor precum si riscurile aferente pana la „destinatia”
convenita.
Aceasta Regula prezinta specificul ca riscurile si obligatia de a suporta costurile livrarii
se transmit de la vanzator la cumparartor in doua puncte diferite. Regula implica, asadar, doua
puncte geografice diferite la care se refera obligatiile asumate de parti, respectiv locul livrarii
(locul in care marfa se preda carausului si riscurile trec la cumparator) si locul de destinatie
42
convenit (locul pana la care vanzatorul suporta costurile livrarii). Astfel, riscurile marfii se
transfera de la vanzator la cumparator din momentul in care marfurile au fost predate carausului
sau persoanei desemnate de cumparator (la locul livrarii) in timp ce costurile de transport
trebuie suportate de vanzator pana la locul de destinatie. De aceea, ambele locuri trebuie
determinate cu precizie in contractul de vanzare.
Acest termen impune vanzatorului sa efectueze formalitatile vamale de export (dar nu si
de import, chiar daca trebuie sa suporte cheltuielile de transport pana cand marfa ajunge la
destinatia convenita).
(g). DELIVERED DUTY PAID - DDP (Livrat taxe vamale platite) - inseamna ca
vanzatorul si-a indeplinit obligatia de livrare atunci cand a pus marfurile la dispozitia
cumparatorului, vamuite pentru import, la destinatia convenita in tara de import.
Marfa se pune la dispozitia cumparatorului pe mijlocul de transport, gata pentru
descarcare. Vanzatorul suporta toate costurile si riscurile aferente aducerii marfii in locul de
destinatie covenit, si are obligatia de a efectua atat formalitatile de export cat si pe cele de
import si de a suporta costurile aferente.
43
B. REGULI APLICABILE TRANSPORTULUI PE APA
(a). FREE ALONGSIDE SHIP – FAS (Franco de-a lungul navei) - inseamna ca
vanzatorul si-a indeplinit obligatia de livrare atunci cand marfurile au fost depuse in portul de
expediere, langa nava desemnata pentru transport. Aceasta inseamna ca toate costurile si
riscurile de pierdere sau avarie ale marfii, din acel moment, revin cumparatorului.
Partilor li se recomanda sa determine cu precizie locul de incarcare (in cadrul portului
desemnat – de exemplu cheiul sau platfoma plutitoare aflata de-a lungul navei transportatoare,
pentru ca in acel loc se produce transferul riscurilor de la vanzator la cumparator si pana in acel
loc suporta vanzatorul cheltuielile de transport, manipulare, transbordare, etc.
Vanzatorul trebuie sa efectueze si formalitatile de export si sa suporte costurile aferente,
acolo unde este cazul.
(b). FREE ON BOARD – FOB (Franco la bord) - inseamna ca vanzatorul si-a indeplinit
obligatia de livrare atunci cand marfurile au trecut peste balustrada (copastia) navei de
transport, in portul desemnat pentru expediere. Aceasta inseamna ca toate costurile si riscurile
de pierdere sau avarie ale marfii sunt in sarcina vanzatorului pana la livrare pe nava si trec in
sarcina cumparatorului din acel moment.
Aceasta Regula impune vanzatorului sa efectueze formalitatile vamale de export si sa
suporte cheltuielile aferente.Este una dintre cele mai uzitate Reguli in transportul maritim.
(c). COST AND FREIGHT - CFR (Cost si navlu) - inseamna ca vanzatorul si-a
indeplinit obligatia de livrare atunci cand a livrat marfurile peste balustrada navei desemnate
pentru transport, moment din care riscurile aferente trec in seama cumparatorului.
Si aceasta Regula prezinta specificul ca riscurile si obligatia de a suporta costurile livrarii
se transmit de la vanzator la cumparator in doua puncte diferite. Regula implica, asadar, doua
puncte geografice diferite la care se refera obligatiile asumate de parti, respectiv portul de
expediere (locul in care marfa se livreaza la bordul navei transportatoare) si portul de destinatie
convenit (locul precizat in contract, pana la care vanzatorul suporta costurile transportului).
Astfel, riscurile marfii se transfera de la vanzator la cumparator din momentul in care marfurile
au trecut peste balustrada navei de transport maritim, in timp ce costurile de transport trebuie
suportate de vanzator pana la locul de destinatie, stabilit in cadrul portului de destinatie agreat.
De aceea, ambele locuri trebuie determinate cu precizie in contractul de vanzare.
Aceast Regula impune vanzatorului sa efectueze formalitatile vamale de export si sa
suporte cheltuielile aferente.
(d). COST, INSURANCE AND FREIGHT – CIF (Cost, asigurare si navlu) - inseamna
ca vanzatorul are aceleasi obligatii ca si in cazul Regulii CFR dar, in plus, trebuie sa asigure
marfa impotriva riscurilor de pierdere sau avarie care ar putea surveni in cursul transportului.
Potrivit acestei Reguli vanzatorul si-a indeplinit obligatia de livrare atunci cand a livrat
marfurile peste balustrada navei desemnate pentru transport, moment din care riscurile aferente
trec in seama cumparatorului. Vanzatorul va efectua si formalitatile vamale de export si va
suporte cheltuielile aferente si va asigura transportul marfurilor in portul de destinatie. In plus,
vanzatorul trebuie sa asigure marfa pana la destinatia convenita, obtinand o polita de asigurare
cargo care sa permita cumparatorului se se adreseze direct asiguratorului, in calitate de
beneficar al asigurarii, in situatia producerii riscului asigurat.
2.7. In anumite situatii, s-ar putea sa nu fie posibil ca, in momentul incheierii contractului
44
de vanzare internationala de marfuri, sa se determine cu precizie punctul exact sau locul unde
urmeaza sa fie predata marfa de catre vanzator pentru a fi transportata sau locul de destinatie
finala. In asemenea situatii, partile vor identifica numai conditia de livrare, urmand a preciza
ulterior locul predarii.
In mod normal, este de dorit ca de vamuire sa se ocupe partea care domiciliaza in tara in
care are lor vamuirea sau, cel putin, o persoana care actioneaza acolo in numele sau. Astfel, de
regula, exportatorul trebuie sa indeplineasca formalitatile vamale de export, iar importatorul pe
cele de import.
Totusi, in cazul anumitor Reguli, cumparatorul se poate obliga sa indeplineasca
formalitatile vamale de export care au loc in tara vanzatorului (EXW), dupa cum, in cazul altor
Reguli, vanzatorul se poate obliga sa indeplineasca formalitatile vamale de import in tara
cumparatorului ( DDP). In asemenea cazuri, cumparatorul, respectiv vanzatorul isi asuma
riscurile decurgind din interzicerea importului sau exportului respectiv.
Riscul de pierdere sau deteriorare a marfii trece de la vazator la cumparator in
momentul in care vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare a marfii. Dat fiind faptul ca nu
trebuie sa se dea posibilitatea cumparatorului de a intirzia transferul riscurilor si a costurilor,
toate Regulile INCOTERMS 2010 prevad ca acest transfer poate avea loc chiar inaintea livrarii,
in cazul in care cumparatorul nu preia marfa asa cum s-a convenit sau nu transmite instructiuni
cu privire la data incarcarii si/sau locul de livrare, care sint necesare vazatorului pentru a-si
indeplini obligatia sa de livrare.
26
Tudor R. Popescu, op. cit., p.326 si urm.
45
- durata contractului, data intrarii in vigoare si a expirarii lui;
- obiectul material al contractului - produsele care fac obiectul contractului;
- teritoriul de actiune a intermediarului;
- definirea dreptului de exclusivitate sau a regimului de non- exclusivitate atribuit
intermediarului;
- efectele contractului, respectiv drepturile si obligatiile
partilor, cu accent pe natura si intinderea puterilor acordate partilor;
- comisionul, remiza sau curtajul, care se calculeaza asupra valorii nete sau brute a
facturii clientului ori a contractelor
incheiate;
- rezilierea contractului
- litigiile si modalitatea lor de rezolvare
- clauzele accesorii.
Contractele de intermediere in comertul international, de o mare varietate, imbraca
totusi, in principal, forma contractului de mandat comercial (cu reprezentare) si pe cea a
contractului de comision (mandat fara reprezentare), cu variante mai mult sau mai putin
dependente de regimul juridic al tiparului folosit.
Raporturile dintre reprezentat si mandatar sau comisionar, in lipsa unei legi alese de
parti, sunt supuse legii statului in care intermediarul isi exercita imputernicirea; daca mandatarul
sau comisionarul exercita activitatea de intermediere cu titlu profesional, atunci raporturile lor cu
persoana reprezentatului vor fi carmuite de legea sediului lor profesional.
Mandatul comercial este contractul prin care o persoana, mandatar, se obliga catre o
alta persoana, mandant, sa indeplineasca insarcinarea primita in numele si in contul acestuia.
Contractul de mandat isi are originea in dreptul roman. Receptat de dretul civil, regulile
mandatului si-au gasit aplicarea si in materiei comerciala.
Cele doua institutii, civila si comerciala, se aseamana prin structura si se deosebesc prin
functia indeplinita.
Calificarea unui mandat este data de natura obiectului. In comertul international, obiectul
mandatului consta in tratarea de afaceri comerciale cu elemente de extraneitate.
Elementele proprii, care individualizeaza configuratia mandatului comercial sint
urmatoarele:
- mandatul comercial poate fi numai conventional, partile stabilind limitele lui;
- reprezentarea este de natura contractului si nu de esenta lui;
- mandatul comercial este intotdeauna un contract cu titlu oneros;
- mandatarul este imputernicit de a face toate actele necesare executarii operatiunii cu
care a fost insarcinat;
- mandatul comercial se revoca numai pentru motive intemeiate. Contractul de mandat
comercial este folosit in activitatea de intermediere a agentilor. Ei au functia de a reprezenta
accidental sau continuu interesele mandatului lor.
46
SECTIUNEA III. CONTRACTUL DE COMISION
Comisionul este un contract prin care o persoana, numita comitent imputerniceste alta
persoana, numita comisionar, sa efectueze operatiuni comerciale, incheind acte juridice, contra
unei remuneratii.
Trasaturile contractului comercial de comision sint urmatoarele:
- existenta relatiilor de mandat, in raporturile dintre comitent si comisionar;
- comisionarul care a lucrat in numele comitentului apare ca un adevarat mandatar, fara
a se stabili raporturi juridice intre el si tert;
- comisionarul care a actionat in nume propriu are calitatea de parte in raportul perfectat
cu tertul, garantind executarea contractului;
- comisionarul are un privilegiu legal asupra bunurilor incredintate, ca o garantie a
creantelor impotriva comitentului.
Comisionul se deosebeste de mandat prin structura si nu prin esenta. In practica
internationala, contractul de comision este folosit la vinzarea-cumpararea de marfuri, in
domeniul transporturilor si in operatiunile asupra valorilor mobiliare.
27
De unde a fost exportat şi în dreptul american, iar în secolul XX şi în Europa; în Franta chiar există
o lege specială care guvernează efectele contractului de agenţie, Decretul din 23 decembrie 1957.
47
IV.2. Noţiune şi caractere juridice.
IV.2.1. Definiţia contractului de agent. Elementele definitorii ale contractului pot fi
desprinse din cerintele Conventiei si ale Directivei privind activitatea agentului permanent
(denumit în continuare şi agentul), elemente care releva (1) un raport juridic caracterizat prin
constanţă şi persistenţă, (2) în temeiul căruia agentul permanent este împuternicit să trateze
afaceri, (3) în schimbul unei remuneraţii.
Utilizând aceste elemente, definim contractul de agenţie ca fiind acel contract prin
care un profesionist, numit agent permanent, este împuternicit în mod statornic de către o
altă persoană, numită principal, fie să negocieze afaceri pentru acesta, fie să negocieze şi să
încheie afaceri în numele şi pe seama acestuia, contra unei remuneraţii.
IV.2.2. Caracterele juridice ale contractului de agenţie. Contractul de agenţie este un
contract sinalagmatic, oneros, comercial, intuitu personae, cu executare succesivă,
comutativ şi consensual.
Contractul de agenţie este un contract sinalagmatic, întrucât dă naştere unor obligaţii
reciproce între părţi: agentul se obligă să negocieze afaceri pentru principal sau să
negocieze şi să încheie afaceri în numele şi pe seama acestuia, iar principalul se obligă să
plătească agentului o remuneraţie.
Suntem în prezenta unui contract cu titlu oneros, întrucât ambele părţi urmăresc un
interes patrimonial; agentul are în vedere obţinerea unei remuneraţii de la principal, în timp
ce principalul urmăreşte să obţină din partea agentului o prestaţie care să-i aducă un câştig,
şi anume ca acesta să negocieze sau să încheie afaceri pentru sau în numele şi pe seama
principalului.
Contractul are caracter comercial, deoarece obiectul său constă în negocierea şi
încheierea de afaceri comerciale. Contractul are şi caracter intuitu personae, întrucât
principalul selectează şi împuterniceşte în mod statornic un anumit agent în considerarea
abilitaţilor profesionale ale acestuia şi a bunului renume de care acesta se bucură. De altfel,
şi caracterul profesional şi de durată al activităţii agentului pledează pentru necesitatea unei
încrederi şi aprecieri reciproce între părţi, elemente specifice contractelor intuitu personae.
Contractul de agenţie este un contract cu executare succesivă, întrucât el presupune
repetate operaţiuni de negociere şi de încheiere de afaceri, efectuate de agent pentru sau în
numele principalului; acest caracter rezultă şi din faptul că agentul este împuternicit „în mod
statornic”, sintagma ce relevă şi caracterul de repetiţie al activităţii agentului.
Contractul are caracter comutativ, existenţa şi întinderea obligaţiilor părţilor fiind
determinate de la data încheierii contractului. De asemenea, are caracter consensual, fiind
un contract care se încheie prin simplul acord al părţilor (solo consens), fără altă formalitate;
în schimb, proba contractului se poate face numai prin înscris, atât în raporturile dintre părţi
cât şi faţă de terţi, indiferent de valoarea sa .
48
persoanele care au atribuţii de reprezentare a unei persoane juridice în calitatea lor de organ
legal sau statutar, asociaţii sau acţionarii care îi reprezintă pe ceilalţi acţionari sau asociaţi
precum şi administratorii judiciari, lichidatorii, tutorii, curatorii, custozii sau persoanele numite
sechestru judiciar, în raport cu principalul.
IV.3.2. Principalul este o persoană fizică sau juridică, având, de regulă, calitatea de
comerciant, care încredinţează agentului negocierea sau încheierea unor afaceri. Calitatea sa
de comerciant este prezumată din faptul că îl împuterniceşte pe agent, în mod statornic, să
trateze afaceri comerciale; cum aceasta împuternicire nu priveşte acte izolate de comerţ, ci
vizează o activitate persistentă de intermediere comercială, se presupune că principala ocupaţie
a principalului constă în exerciţiul profesional al comerţului.
49
Aceasta trăsătură este de esenţa contractului de agenţie, întrucât în absenţa acesteia
el dobândeşte natura juridică a contractului de mandat comercial. Existenţa acestui caracter
statornic reprezintă şi principala distincţie dintre contractul de agenţie şi contractul de mandat
comercial sau contractul de comision, în temeiul căruia mandatarul sau comisionarul poate
să primească o împuternicire care să aibă un caracter accidental, ocazional, referitoare la
tratarea unei singure afaceri comerciale.
IV.5.2. Caracterul independent al activităţii agentului. Agentul actioneaza in mod
independent, trebuind să execute împuternicirea primită cu diligenţa unui bun profesionist.
Caracterul independent este subliniat atat de definitia data acestuia de Directiva cat si
de faptul aca atat Conventia cat si Directiva arata că agentul nu este prepusul principalului.
50
principalul are obligaţia de a comunica agentului, la cererea acestuia, orice informaţie
necesară verificării valorii comisionului datorat acestuia.
La rândul lui, agentul trebuie să procure şi să comunice principalului informaţiile
relevante privind teritoriul contractual şi cerinţele pieţei şi sa-l înştiinţeze de îndată despre
eventualele reclamaţii privitoare la viciile bunurilor ori serviciilor sau despre măsurile de
asigurare solicitate în interesul principalului.
IV.7.2. Obligaţiile agentului.
(a) Agentul trebuie să respecte în mod corespunzător instrucţiunile rezonabile primite
din partea principalului, ţinând cont şi de natura lor imperativă sau facultativă. Acţionând în
temeiul împuternicirii primite de la principal, agentul trebuie, desigur, să se conformeze
instrucţiunilor acestuia. Dacă instrucţiunile principalului nu privesc decât anumite aspecte ale
afacerilor pentru a căror negociere sau încheiere este împuternicit agentul, acesta este liber
să aleagă modul de acţiune pentru celelalte chestiuni ridicate de executarea operaţiuni,
pentru care nu a primit instrucţiuni [art. 375 alin. (2) C. com.]. Agentul nu poate însă, în lipsa
unei împuterniciri speciale, să primească plăţi, să acorde reduceri sau amânări de plată [art.
8 alin. (1) din lege].
51
determinata; dacă el continuă să fie executat şi după expirare, contractul se consideră
transformat automat într-un contract pe durată nedeterminată.
(c) Denunţarea unilaterală a contractului are caracter extrajudiciar şi poate surveni în
trei ipostaze:
- denunţarea unilaterală a contractului încheiat pe durată nedeterminată poate fi declarată
numai cu acordarea unui preaviz, care nu va depăşi 6 luni;
- denunţarea unilaterală a contractului încheiat pe durată determinată poate fi declarată
numai dacă este expres permisă prin contract, regula preavizului fiind aplicabilă şi acestei
denunţări;
- independent de situaţiile prezentate mai sus, denunţarea unilaterală a contractului poate
surveni oricând, cu repararea prejudiciilor astfel pricinuite celeilalte părţi, atunci când
circumstanţe excepţionale, altele decât cele de forţă majoră sau caz fortuit, fac imposibilă
continuarea executării contractului.
În acest din urmă caz, legiuitorul reglementează, cel puţin aparent, o clauză de
impreviziune, care răstoarnă regula rebus sic stantibus (…), aplicabilă în materie civilă.
Încetarea contractului, în acest caz, se prezumă de la data primirii notificării scrise a intenţiei
de denunţare a contractului şi a motivului denunţării; aceasta prezumţie legală susţine şi ea
caracterul extrajudiciar al denunţării.
(d) Rezilierea contractului poate fi declarată fără preaviz, în cazul neîndeplinirii
obligaţiilor contractuale, din culpă gravă, de către una dintre părţi. În lipsa unei stipulaţii
contrare, ea va avea caracter judiciar.
IV.8.2. Efectele încetării contractului. La încetarea contractului, agentul este
îndreptăţit să primească o indemnizaţie rezonabilă, care să remunereze contribuţia sa la
sporirea volumului operaţiunilor principalului, să acopere comisioanele ce le-ar fi primit dacă
ar fi continuat contractul sau să compenseze eventuala restrângere a activităţii sale, ca efect
a aplicării clauzei de neconcurenţă. Această indemnizaţie nu poate depăşi nivelul mediu al
unei remuneraţii anuale.
Indemnizaţia nu e datorată în cazul încetării contractului (a) prin reziliere din culpa
agentului, (b) prin denunţare unilaterală de către agent (cu excepţia denunţării pentru motive
temeinice – vârsta şi starea sănătăţii agentului, respectiv cauze imputabile principalului) şi (c)
prin novaţie subiectivă, prin înlocuirea agentului cu un terţ.
28
a se vedea Victor Babiuc, Dreptul comertului international, Ed. Atlas Lex, Bucuresti 1994, p.108
52
a apara drepturile asupra brevetelor, patentelor si marcilor de fabrica. Uneori, are ca sarcini
organizarea service-ului sau a unei manifestari economice internationale. In anumite limite, el
mai poate rezolva reclamatiile clientilor si sa incaseze sumele provenite din vanzare.
Daca reprezentantul a desfasurat o activitate sustinuta pentru introducerea unei marfi pe
o piata, el poate cere apararea drepturilor sale, prin clauza de exclusivitate. Prin inscrierea
acestei clauze, firma exportatoare se obliga sa nu acorde altor intermediari dreptul de a plasa
produsele lor pe un anumit teritoriu, iar agentul este recunoscut ca reprezentant general.
Clauza de exclusivitate poate fi si reciproca. Reprezentantul se poate obliga sa nu
primeasca reprezentanta unor articole similare de la alti exportatori. De asemenea, se poate
stabili realizarea unor rulaje minime, sub sanctiunea anularii exclusivitatii sau rezilierii
contractului.
53
numerar si la cel mai bun pret obtenabil, in schimbul unui comision, raportat la pretul de
vanzare. Avand posesia bunurilor incredintate spre vanzare, ei nu garanteaza insa dreptul de
proprietate al principalului asupra acestor bunuri, dar sunt raspunzatori fata de cumparatori de
livrarea bunurilor adjudecate. Ei pot exercita un drept de retentie asupra bunurilor principalului
aflate in posesia lor, pentru obtineream comisionului datorat lor.
Agentii imobiliari sunt imputernciti de principal sa vanda terenuri si constructii si sa
incaseze de la tertii dobanditorii pretul acestora.
1. NOTIUNE, AVANTAJE
1.1. Contractul de concesiune exclusiva este acel contract prin care o parte, numita
concedent, vinde, in exclusivitate, anumite marfuri unei alte parti, numita concesionar, ce le
revinde, in nume si pe cont propriu, clientilor sai de pe o piata precis delimitata.
In contractul de concesiune exclusiva, concesionarul are o dubla calitate, de cumparator
si revanzator, lucrand in nume si in cont propriu. Datorita acestui fapt, concesiunea reprezinta o
forma imperfecta de intermediere, un contract cu trasaturi proprii, care nu poate fi asimilat cu
mandatul sau comisionul si nici nu poate fi redus la un simplu contract de vanzare internationala
de marfuri
2. CARACTERISTICI
54
- intre parti se instaleaza, de regula, o dubla legatura de exclusivitate, intrucat
concedentul se obliga sa vanda numai concesionarului anumite marfuri, iar concesionarul sa
cumpere si sa revanda clientelei sale numai marfurile concedentului;
- activitatea concesionarului se desfasoara in mod independent, el neprimind o
remuneratie directa din partea concedentului; retributia concesionarului consta in diferenta
dintre pretul de cumparare si pretul revanzare pe piata determinata.
- relatia de exclusivitate este limitata in timp si teritorial; astfel contractul se incheie, de
regula, pentru perioade de 1-3 ani iar teritorial el este limitat la anumite zone geografice precis
delimitate (tari, regiuni, etc.).
3. EFECTELE CONTRACTULUI
3.3. Dubla legatura de exclusivitate este stipulata, de regula, sub conditia rezolutorie a
atingerii de catre concesionar a unui anumit plafon al valorii marfurilor comercializate intr-o
anumita perioada. Neindeplinirea plafonului convenit echivaleaza cu indeplinirea conditiei
rezolutorii, situatie care poate produce, potrivit conventiei partilor, fie incetarea contractului, fie
numai a regimului de exclusivitate.
Dubla legatura de exclusivitate este de natura contractului si nu de esenta lui. Astfel, in
practica se pot intalni contracte in care numai concesionarul este tinut de o legatura de
exclusivitate (fiind obligat sa vanda numai marfurile importate de la concedent), in consideratia
unor avantaje oferite lui de catre concedent (cum ar fi conditii de credit sau preturi avantajoase);
tot astfel exclusivitatea poate viza numai pe concedent (care se obliga sa vanda marfa numai
concesionarului) in timp ce concesionarul se va putea aproviziona si de la alti comercianti cu
marfuri de aceeasi natura (de exemplu, atunci cand reteaua de desfacere a concesionarului
depaseste capacitatile de livrare ale concedentului).
Concesiunea exclusiva poate implica si incheierea unui contract de depozit, pentru a
asigura astfel aprovizionarea ritmica a concesionarului. Ca depozitar, concesionarul are
indatorirea sa conserve marfurile primite si sa le restituie la cerere, atunci cand nu le-a
55
comercializat in perioada de referinta.
1. NOTIUNI GENERALE
2. CONTRACTUL DE LICENTA
2.1.Definitie, avantaje.
Contractul de licenta este utilizat atat in domeniul brevetelor de inventie cat si in cel al
marcilor.
Prin contractul de licenta care priveste un brevet de inventie, titularul unui brevet, numit
licentiator, transmite unui beneficiar, numit licentiat, dreptul de utilizare a unui brevet de inventie
contra unui pret convenit de parti.
Prin contractul de licenta de marca, titularul unei marci transmite unei alte persoane,
numita beneficiar, dreptul de a aplica sau atasa marca sa pe produsele pe care beneficiarul le
fabrica sau le pune in circulatie29.
Utilizarea contractului de licenta in comertul international confera partilor un numar
insemnat de avantaje.
Astfel, licentiatorul/titularul marcii beneficiaza de urmatoarele foloase:
- evitarea barierelor vamale si masurilor restrictive cu caracter netarifar;
- repartizarea zonelor de desfacere si inlaturarea concurentei pe piata;
- stimularea exporturilor de utilaje, masini si materii prime;
29
Yolanda Eminescu, Regimul juridic al marcilor, Editura Lumina Lex, Bucuresti 1996, p. 164.
56
- valorificarea rezultatelor cercetarii, precum si a potentialului de proiectare;
- facilitatea patrunderii pe pietele externe
- obtinerea de participatii directe la beneficiile obiectivelor realizate.
In comparatie cu licentiatorul, licentiatul/beneficiarul este mai putin avantajat. Totusi, el
se bucura de unele privilegii si anume:
- realizarea de economii valutare, prin reducerea importurilor de marfuri similare sau
identice.
- introducerea unei tehnici avansate.
- asimilarea unor produse tehnice complexe.
- promovarea exporturilor de marfuri produse sub licenta.
2.2.Caractere juridice.
Contractul de licenta prezinta urmatoarele caractere juridice:
- licenta este un contract intuitu personae, intrucit se incheie in vederea calitatilor
personale ale licentiatului/beneficiarului.
- licenta, in lipsa unei prevederi exprese, este un contract incesibil, deci drepturile si
obligatiile contractuale nu pot fi transmise tertilor.
- este un contract sinalagmatic, oneros, comutativ, consensual.
2.3.Obiectul contractului
Obiectul contractului, in raport de domeniul de utilizare, il formeaza autorizarea sau
acordarea dreptului ca un brevet de inventie sau o marca sa fie folosite de licentiat, in anumite
conditii.
Contractul de licenta nu implica deci un act de dispozitie asupra dreptului exclusiv din
brevet. Licentiatorul transmite numai folosinta dreptului, exploatare acestuia, care poate fi totala
sau partiala.
In ceea ce priveste licenta unei marci, singura forma acceptabila este licenta de
exploatare, prin care se acorda nu numai dreptul de aplicare a marcii ci si acela de a fabrica
produsul; in consecinta, produse de origine diferita dar cu caracteristici identice sunt plasata sub
aceeasi marca.
Simpla aplicare de catre beneficiar a marcii, pe produsele furnizate de titularul marcii, nu
echivaleaza cu o reala si autentica licenta, reprezentand doar unb mod de exercitare prin
delegatie a dreptului exclusiv al titularului.
2.4.Formele contractului.
(a) Licenta, in functie de intinderea drepturilor care se atribuie prin contract, poate fi de
doua feluri:
* licenta exclusiva, prin care licentiatorul renunta la posibilitatea de a mai acorda alte
licente, licentiatul/beneficiarul avind drept exclusiv de utilizare a inventiei sau de aoplicare a
marcii.
* licenta neexclusiva, care nu creaza in sarcina licentiatorului obligatia de a restrange
sau limita acordarea licentelor catre terti.
57
intinderea in spatiu, cantitatea de obiecte produse, preturile de vinzare.
2.5.Efectele contractului
Partilor le revin urmatoarele obligatii:
A. Licentiatorul/cedentul:
- licentiatorul are obligatia de a asigura beneficiarului o exploatare optima a inventiei
si de a garanta existenta dreptului acordat;
- cedentul marcii isi pastreaza dreptul de exploatare a marcii sale.
- licentiatorul si cedentul sunt tinuti la obligatia de garantie de evictiune.
B. Licentiatul/beneficiarul:
- licentiatul este tinut sa foloseasca inventia in conditiile stabilite, cu limitarile reiesite
din brevet si sa plateasca pretul;
- beneficiarul are obligatia de a exploata marca, de a mentine calitatea produselor
sau serviciilor acoperite de marca si de a plati pretul.
- uneori, licentiatul/beneficiarul este tinut sa realizeze o anumita cifra minima de
vanzare, pentru a-si mentine exclusivitatea acordata prin copntract.
2.6. Pretul
In contractul de licenta, pretul (redeventa) se poate determina si plati prin folosirea mai
multor modalitati:
- o suma forfetara, globala, stabilita initial, care ramine invariabila;
- un procent aplicat la valoarea productiei sau a vanzarilor;
- o taxa initiala, la care se adauga un procent calculat la valoarea cifrei de afaceri
realizate de licentiat/beneficiar.
3.CONTRACTUL DE KNOW-HOW
3.1.Notiune.
Contractul de know-how este conventia in temeiul careia una dintre parti, numita
furnizor, transmite celeilalte parti, numita beneficiar, in schimbul unei redevente, un ansamblu
de cunostinte nebrevetate necesare, dupa caz, la fabricarea, functionarea, exploatarea,
intretinerea si uneori comercializarea unui produs sau la elaborarea si aplicarea unor tehnici,
procedee sau formule.
Indiferent de acceptiunea folosita, elementele unui know-how tin fie de un suport
material (planse, instructiuni) fie de persoana unor specialisti si de abilitatea, experienta si
cunostintele lor tehnice.
Calea specifica de transmitere a tehnologiei, procedeului sau cunostintelor de
58
specialitate nebrevetate o constituie contractul de know- how.
3.2.Caracteristici
Know-how-ul se individualizeaza prin urmatoarele caracteristici proprii:
- gradul de noutate, care desi este relativa si subiectiva, are valoare prin eficacitatea
si utilitatea rezultatului, in raport de momentul transmiterii;
- secretul, care trebuie pastrat de catre partile contractante, intrucat reprezinta
modalitatea de fapt de protejare a cunostintelor nebrevetate;
- complexitatea elementelor componente, care se pot concretiza in forme variate;
- dinamismul operatiunii, fiind un proces in continua transformare.
- utilitatea elementelor de know-how pentru beneficiar.
3.3.Clasificarea contractului.
a) Dupa gradul de complexitate al operatiunilor de efectuat, contractele de know-how se
impart astfel:
- contracte prin care se transfera o tehnologie sau un procedeu in stadiu determinat
de momentul incheierii, prin acte simple;
- contracte care cuprind aceleasi operatiuni stabilite in mai multe faze;
- contracte prin care se transfera produse si procedee tehnice dintr-un domeniu de
activitate, care au rezultat din cercetari proprii sau se vor obtine succesiv, pe o
perioada de timp determinata.
3.4.Obiectul contractului
Obiectul contractul de know-how il constituie transmiterea de cunostinte tehnice, de la
informatii si documentatii simple pina la procedee sau tehnologii complexe, in schimbul unor
redevente.
Redeventa, ca expresie a pretului know-how-ului, constituie o renta care se plateste
periodic, la date fixe si in suma fixa, sub forma de cota fixa sau procent din vanzari sau
productie.
3.5.Efectele contractului
Furnizorul are urmatoarele obligatii principale:
- sa comunice cunostintele ce fac obiectul contractului, sa asigure utilizarea lor
completa si, dupa caz, sa garanteze dreptul exclusiv de folosinta;
- sa asigure exploatarea eficienta a cunostintelor transmise si sa acorde asistenta
tehnica necesara pe durata convenita;
- dupa caz, sa acorde dreptul de folosire a marcii sale de fabrica, potrivit conventiei
partilor;
- sa pastreze secretul know-how-ului fata de competitorii beneficiarului.
59
Beneficiarul sau dobanditorul are urmatoarele obligatii:
- sa exploateze cunostintele transmise de furnizor si sa platesca redeventele
convenite;
- sa pastreze secretul cunostintelor primite de la furnizor, pe durata existentei
contractului si ulterior; avind in vedere absenta unui brevet asupra acestor
cunostinte sau tehnologii, reprezinta de obicei o obligatie esentiala;
- daca i s-a permis si folosirea marcii furnizorului, sa mentina la un anumit nivel
calitatea produselor obtinute prin aplicarea cunostintelor primite; beneficiarul poate
comercializa produsele obtinute sub marca furnizorului numai sub rezerva pastrarii
parametrilor calitativi specifici produselor licentiate.
- sa respecte limitarile impuse de furnizor privind limitarea productiei, a vanzarii, a
pretului ori a exportului produsului.
3.5.Incetarea contractului
Contractul de know-how inceteaza in urmatoarele imprejurari:
- expirarea termenului stipulat;
- denuntare sau reziliere.
2.CONTRACTUL DE FACTORING
Factoring-ul este contractul prin care o persoana, numita aderent, cedeaza creantele
sale unui tert, factor, ce se obliga sa preia activitatea de incasare, in schimbul unui comision.
Contractul de factoring implica urmatoarele persoane:
- aderentul, vinzator de bunuri sau furnizor de servicii;
- factorul, cesionarul creantelor, concretizate in facturi;
- clientul, cumparatorul marfii sau beneficiarul serviciilor.
Cedarea creantelor se realizeaza prin intermediul unei subrogari conventionale, cu
consecinta ca factorul devine proprietarul creantelor precum titularul tuturor actiunilor si
garantiilor atasate creantei.
Factoring-ul a aparut in sec. XVIII-lea, fiind o creatie a practicii engleze., Ulterior,
operatiunile de factoring cunosc un real succes in SUA.
2.2.FORME DE FACTORING
2.3.NATURA JURIDICA
60
Factoring-ul prezinta unele asemenari cu cesiunea de creanta din dreptul continental,
imprumutul, mandatul comercial si scontul. Datorita insa trasaturilor sale specifice, contractul
de factoring nu poate fi asimilat cu o alta institutie juridica.
Clauzele conventiei fiind stabilite de cesionarul creantelor, factoring-ul este un contract
de adeziune, cu caracter intuitu personae. De asemenea, contractul de factoring este cu titlu
oneros si executare succesiva.
Contractul de factoring poate contine si o clauza de exclusivitate. In baza ei, aderentul
cedeaza creantele in totalitatea lor, integral sau global, factorului.
2.4.EFECTELE CONTRACTULUI
61
CAP. XI CONTRACTUL DE COOPERARE
ECONOMICA INTERNATIONALA
2.CONTRACTUL CADRU
Contractul cadru de cooperare urmareste sa defineasca obiectul cooperarii economice
internationale, obligatiile pe care partile si le asuma in acest sens precum si modalitatile juridice
prin care se va realiza cooperarea. Contractul cadru nu constituie deci instrumentul juridic de
realizare a cooperarii, ci doar prefigureaza si precede, pe plan juridic, realizarea acesteia.
Prin contractul cadru se stabilesc, de regula, urmatoarele:
- obiectul cooperarii, care poate fi, de exemplu, construirea, modernizarea sau
reorientarea unui obiectiv ori exploatarea unor resurse naturale ori specializarea in
productie (realizarea unui produs industrial prin specializarea participantilor pe
anumite faze tehnologice sau componente ale produsului).
- obligatiile partilor, cum ar fi furnizarea de bunuri, transferul de tehnologie, acordarea
de asistenta tehnica si servce, finantarea lucrarilor si altele.
- modul de reglementare a problemele financiare ridicate de cooperare : sursele de
finantare si rambursare a finantarii, constituirea si administrarea unui fond financiar
comun (daca este cazul), distributia cheltuielilor si profitului intre parti.
- raporturile dintre parti, indicind contractele ce se vor incheia intre acestea in baza
contractului cadru;
- raporturile cu tertii, tinind cont si de pozitia juridica a beneficiarului cooperarii, care
poate fi parte la contractul cadru sau poate fi un tert in raport cu acesta.
- durata cooperarii, care de regula se intinde pe mai multi ani.
- legea aplicabila si modul de solutionare a eventualelor litigii.
62
3.CARACTERISTICI GENERALE ALE CONTRACTULUI
- este un contract multilateral, implicind mai multe persoane - care actioneaza pentru
realizarea unui obiectiv comun dar si al propriului interes si care, de regula, sunt de
diferite nationalitati;
- este un contract oneros, fiecare parte urmarind obtinerea unui avantaj material;
- este un contract intuitu personae, intrucit selectia partenerilor se face in
considerarea increderii reciproce si a calitatii specifice a fiecarei parti, calitate ce
califica respectiva parte pentru realizarea unei anumite parti sau faze a cooperarii
economice internationale;
- este un contract consensual, incheindu-se prin simplul consimtamint al partilor.
4. TRASATURI SPECIFICE
Asa cum s-a aratat deja, realizarea cooperarii economice internationale presupune un
complex de operatii si tehnici juridice, concretizate prin perfectarea unui contract cadru - un ante
contract care precede cooperarea - si incheierea unor contracte accesorii, cu obiect distinct, la
care, uneori, participa numai unele dintre partile contractului cadru, in functie de specializarea
lor in cadrul raporturilor de cooperare.
Desigur ca nimic nu se opune ca partile sa elimine incheierea unui contract cadru si sa
incheie direct un contract de cooperare multilateral, reglementind detaliat obligatiile fiecarei parti
contractante.
Specifice acestor contracte sunt relatia de subordonare fata de contractul cadru precum
si strinsa lor legatura cu obiectul cooperarii.
In ansamblu, aceste contracte dau nastere unui complex de obligatii juridice de naturi
diferite dar care concura toate la realizarea obiectului cooperarii. Pentru buna realizare a
acestora, partile pot constitui forme organizatorice speciale, menite sa urmareasca si sa
coordoneze realizarea etapelor cooperarii si, pe aceasta cale, modul in care fiecare parte isi
indeplineste obligatiile contractuale.
Desi pretul fiecarui contract este stabilit intr-o anumita moneda conventionala,
modalitatile de remunerare a fiecarei parti pentru bunurile livrate, serviciile prestate sau lucrarile
executate nu se limiteaza, de regula, numai la plati in numerar. Ca expresie a interesului urmarit
de fiecare parte in actiunea de cooperare, interes care consta in accesul la un produs sau un
serviciu care nu ar putea fi realizat fara actiunea de cooperare sau, in lipsa acesteia, ar fi
realizat in conditii necompetitive, partile obisnuiesc sa achite bunurile, lucrarile sau prestatiile
primite chiar prin produsele realizate in cooperare sau prin realizarea unor prestatii catre
celalata parte sau prin transmiterea tehnologiilor dobindite in cursul cooperarii sau prin alte
forme convenite.
Aceste modalitati de stingere a obligatiilor reprezinta si o expresie a comunitatii de
interese a partilor, care urmaresc un obiectiv comun : realizarea obiectului cooperarii. Aceasta
comunitate de interese se manifesta prin intentia partilor de a coopera, ceea ce, desigur pe alt
plan, evidentiaza asemanarea contractului de cooperare cu contractul de societate, expresie a
intentiei partilor de a se asocia in vederea constituirii unei societati, civile sau comerciale.
Raspunderea partilor fata de beneficiarul cooperarii este individuala, fiecare parte
raspunzind numai in masura in care s-a obligat direct fata de acesta si in limita intinderii acestei
obligatii. Partile raspund intre ele, potrivit raporturilor contractuale stabilite.
Recapitulind, contractul sau contractele de cooperare economica internationala
reprezinta expresia unei uniuni de interese a partilor si a vointei lor de a coopera si se
caracterizeaza prin faptul ca dau nastere unor obligatii complexe, de durata, de regula de
natura diferita si cu executie succesiva.
63
5. LEGEA APLICABILA CONTRACTULUI
Fiind un contract cu elemente de extraneitate, localizate in nationalitatea diferita a a
partilor sau in faptul realizarii obiectului cooperarii pe o piata care este straina pentru cel putin
una dintre parti, contractul de cooperare economica internationala ridica problema legii ce-l va
guverna (lex contractus).
Aceasta problema este rezolvata, de regula, de parti, prin prevederile contractului cadru,
in temeiul principiului lex voluntatis. Daca partile nu au ales legea contractului, ea urmeaza a fi
stabilita de instanta de judecata, prin aplicarea normelor conflictuale. Avind in vedere ca, de
obicei, in realizarea contractului cadru, suntem in prezenta mai multor contracte de cooperare,
care fiecare ar putea fi cirmuite de diferite legi, este sarcina instantei ca, tinind seam de
elementul dominant al operatiei - respectiv obiectul cooperarii sau prestatia caracteristaica - sa
stabileasca legea aplicabila, care prezinta cea mai strinsa legatura cu intreaga operatie de
cooperare economica internationala, lege ce va fi apoi aplicabila tuturor contractelor.
1. INSTRUMENTELE DE PLATA
Modalitatile de plata in schimburile internationale incorporeaza acele mecanisme si
instrumente prin care importatorul plateste exportatorului contravaloarea marfurilor livrate,
seviciilor prestate sau lucrarilor executate.
In comertul international se utilizeaza urmatoarele modalitati de plata:
- creditul documentar
- incasso-ul documentar
- ordinul de plata.
2.CREDITUL DOCUMENTAR
2.1.NOTIUNE, AVANTAJE
Regulile si uzantele uniforme privind creditul documentar (R.U.U) au fost adoptate de
Camera de Comert International de la Paris in 1933 si au fost revizuite de mai multe ori, ultima
oara in 1993 (Publicatia 500 CCI).
Potrivit acestor norme, creditul documentar reprezinta aranjamentul prin care o banca, la
cererea si in conformitate cu instructiunile unui client, se obliga, fata de un tert beneficiar, sa
plateasca, la scadenta si contra unor anumite documente, o suma determinata, in moneda
convenita.
La executarea unui credit documentar participa urmatoarele persoane:
- importatorul, debitorul sau ordonatorul creditului, care este clientul bancii;
- exportatorul, creditorul sau tertul beneficiar;
- banca emitenta sau ordonatoare;
- banca corespondenta sau intermediara.
Creditul documentar se executa numai in baza unor anumite documente, care dovedesc
expedierea marfii sau indeplinirea altor obligatiuni contractuale.
Datorita acestui fapt, creditul documentar se realizeaza in doua faze:
- verificarea de catre banca a documentelor de expeditie;
64
- plata, acceptarea sau negocierea documentelor prezentate ori a cambiilor trase de
beneficiar.
Creditul documentar constituie un mijloc de garantie a platii si de control reciproc intre
partile unei tranzactii comerciale, fiind, in esenta, o plata conditionata.
Utilizarea creditului documentar ofera partilor urmatoarele avantaje:
- certitudinea importatorului ca plata se va efectua in conditiile stabilite;
- siguranta exportatorului ca va incasa pretul marfii livrate.
2.5.ACREDITIVUL DOCUMENTAR
2.5.1.Notiune. Acreditivul documentar este modalitatea de plata prin care importatorul
da dispozitie bancii sale sa achite exportatorului, printr-o alta banca, contravaloarea marfii, a
carei livrare se dovedeste cu anumite documente.
Importatorul emite instructiunile de plata pe baza creditului acordat de banca sau a unui
depozit propriu al banca ordonatoare.
65
2.5.2. Clasificare Acreditivele documentare pot fi clasificate in mai multe categorii:
66
- numele si adresa importatorului si a exportatorului;
- conditiile in care beneficiarul poate obtine plata creditului documentar;
- conditiile in care se utilizeaza acreditivul;
- valoarea in valuta a acreditivului;
- termenele de valabilitate ale acreditivului;
- descrierea marfii care formeaza obiectul acreditivului si pretul; - enumerarea
documentelor de expeditie.
67