Sisteme de Conducere A Proceselor PDF

Sisteme de conducere a proceselor
1. Introducere în automatizarea proceselor

Automatizarea unui proces tehnologic înseamnă dotarea instalaţiilor cu mijloace
tehnice necesare şi folosirea optimă a acestor mijloace pentru efectuarea automată a
operaţiilor legate de conducerea procesului tehnologic. Principalele operaţii de
automatizare dintr-o instalaţie chimică sunt următoarele:
- măsurarea şi/sau determinarea prin calcul a principalelor variabile ale procesului;
- semnalizarea depăşirii limitelor inferioară şi/sau superioară a anumitor variabile
din proces;
- reglarea la o anumită valoare a uneia sau mai multor variabile de ieşire ale
procesului;
- modificarea programată a unor variabile;
- menţinerea unor variabile sau funcţii de variabile la o valoare extremă;
- protecţia instalaţiei.
Automatizarea poate fi implementata în numeroase variante, în funcţie de natura

procesului automatizat, de gradul de cunoaştere a acestuia, de mijloacele tehnice avute la
dispoziţie, de gradul de pregătire a personalului de exploatare şi întreţinere.
În ceea ce priveşte reglarea clasică a proceselor se au în vedere următoarele tipuri
de sisteme automate :
- sisteme de reglare cu acţiune după abatere;
- sisteme de reglarea cu acţiune după perturbaţie;
- sisteme de reglare combinată;
- Sisteme de reglare a raportului.
1.1. Sisteme de reglare cu acţiune după abatere
Legea reglării după abatere. Sistemele automate din aceasta categorie au

proprietatea de a compara în permanenţă starea curentă cu starea de
referinţă şi atunci când constată apariţia unor diferenţe (abateri) între
referinţă şi starea curentă emit comenzi pentru eliminarea abaterilor.
Structura sistemului automat bazat pe legea reglării după abatere. În figura 1.1
este prezentată schema bloc a sistemului de reglare cu acţiune după abatere. Semnificaţia
mărimilor este următoarea: P - proces; T - traductor; C - regulator; EE - element de
execuţie; i - mărime de referinţă; m - mărime de reacţie; c - comandă; u - mărime de
execuţie; p - perturbaţie; y - mărime de ieşire. Abaterile care intervin în starea sistemului
automat se datorează acţiunii continue a perturbaţiilor asupra procesului. În procesul de
eliminare a abaterii, sistemul va atinge în final o nouă stare permanentă, caracterizată prin
înlăturarea parţială sau completă a abaterii, în funcţie de structura internă a sistemului
automat.

1
Fig. 1.1. Schema bloc a sistemului automat bazat pe legea reglării după abatere.
Sistemele automate cu acţiune după abatere au implementate regulatoare ale

căror algoritmi de reglare sunt relativ independenţi de sistem. Structural, un regulator cu
acţiune după abatere prezintă un element comparator EC şi un bloc de calcul BC, figura
1.2.
Fig. 1.2. Structura regulatorului cu acţiune după abatere.
Algoritmul elementului comparativ este dat de relaţia

i − m; K =" direct"
e = , (1.1)
 m −i; K =" invers"
în care e reprezintă eroarea iar K reprezintă starea comutatorului “DIRECT/INVERS”.
Blocul de calcul BC elaborează comanda c după funcţia c = f (e ) . Dependent de
structura funcţiei f, algoritmii de reglare pot fi liniari sau neliniari. Cei mai răspândiţi
algoritmi de reglare sunt: algoritmul proporţional P, algoritmul proporţional - integrator
PI şi algoritmul proporţional – integrator - derivator PID.
Algoritmul proporţional este descris în forma analogică de relaţia

c = c0 + K p e , (1.2)
în care K p reprezintă coeficientul de proporţionalitate (coeficientul de amplificare).

Sub forma discretă, algoritmul regulatorului P devine
c k = c0 + K p ek , (1.3)
unde k reprezintă momentul de timp la care se realizează eşantionarea, eroarea e k fiind

ek = ik − mk (“modul direct”). (1.4)

2
Algoritmul proporţional-integrator are următoarea expresie analogică

t
1
c = c0 + K p e +
Ti
∫ e dt ,
0
(1.5)
iar expresia discretizată are forma

τ k
c k = c0 + K p ek +
Ti
∑e
j =0
j (1.6)
unde τ reprezintă perioada de eşantionare.
Deoarece evaluarea sumei erorilor la fiecare iteraţie de calcul a comenzii c k

necesită un efort deosebit, se propune utilizarea relaţiilor:
τ
c k = c0 + K p ek + (S k −1 + ek ) ; (1.7)
Ti
S k = S k −1 + ek . (1.8)
Un aspect important în funcţionarea regulatoarelor industriale îl constituie

saturarea comenzii, aceasta proprietate trebuind a fi transpusă şi regulatoarelor software.
În acest scop se utilizează schema de saturare din figura 1.3, în care valoarea reacţiei, a
prescrierii şi a comenzii este exprimata în %.
Fig. 1.3. Schema logica pentru saturarea comenzii regulatorului.

3
1.2 Sisteme de reglare cu acţiune după perturbaţie
Legea reglării după perturbaţie. Sistemele din aceasta categorie au proprietatea

de a observa în permanenţă evoluţia perturbaţiilor şi atunci când constată
modificări ale acestora emit comenzi de compensare a efectului
perturbaţiilor, simultan cu acţiunea acestora, astfel încât starea curentă să
nu se modifice în raport cu starea de referinţă.
Prin structura lor, sistemele automate bazate pe legea reglării după perturbaţie se
bazează pe compensarea efectului perturbaţiilor procesului. Luarea în considerare a
perturbaţiilor necesită cunoaşterea modelului matematic de conducere al procesului,
model ce sta la baza algoritmului de reglare după perturbaţie. Acest fapt conduce la
specificitatea algoritmilor de reglare după perturbaţie în funcţie de sistemul chimic pentru
care sunt proiectaţi.
Structura sistemului automat bazat pe legea reglării după perturbaţie. În figura

1.4 este prezentată schema bloc a unui sistem de reglare cu acţiune după perturbaţie.
Semnificaţia mărimilor este următoarea: P - proces; T - traductor; C - regulator; EE -
element de execuţie; i - mărime de referinţă; m - mărime de reacţie; c - comandă; u -
mărime de execuţie; p - perturbaţie; y - mărime de ieşire;
Fig. 1.4. Schema bloc a sistemului automat bazat pe legea reglării după perturbaţie.
Algoritmul de reglare cu acţiune după perturbaţie. Considerând variaţiile

mărimii reglate ca rezultând prin compunerea aditivă a efectelor perturbaţiilor şi
comenzilor, rezultă posibilitatea divizării procesului pe două canale, figura 1.5. Pentru
cazul proceselor liniare şi aplicând teorema superpoziţiei, variaţia ∆y a mărimii reglate
este dată de
∆y = ∆y1 + ∆y 2 (1.9)
în care ∆y 1 şi ∆y 2 reprezintă variaţiile mărimii de ieşire pe cele două canale.

4
Fig. 1.5. Structura SRA după perturbaţie: I, II - canal natural, respectiv artificial de
transmitere a efectelor perturbaţiei; P1 , P2 - subprocese; y 1 , y 2 - componente ale celor
două canale asociate mărimii de ieşire y; i - referinţa SRA.
Esenţa reglării după perturbaţie presupune ca la modificarea perturbaţiilor

considerate, ieşirea rămâne neschimbată, ∆y = 0 , ceea ce conduce la
∆y1 = −∆y 2 . (1.10)
Relaţia (1.10) indică necesitatea existenţei în regim dinamic a unor efecte egale şi
de semn contrar, asociate celor două canale. Această consecinţă conduce la proiectarea
regulatorului cu acţiune după perturbaţie, respectiv a funcţiei de transfer GC (s ) a
acestuia. Având în vedere reprezentarea din figura 1.5 rezultă succesiv:
C (s ) =GC (s )∗P(s ) ; (1.11)
Y1 (s ) =G1 (s )∗P(s ) ; (1.12)

Y2 (s ) =G2 (s )∗GC (s )∗ P(s ) ; (1.13)
respectiv
G1 (s )
GC (s ) = − (1.14)
G2 (s )
în care G1 (s ) şi G2 (s ) sunt funcţiile de transfer aferente celor două subprocese, P1 şi P2 .
Concluzie: Determinarea algoritmului de reglare cu acţiune după perturbaţie

implică cunoaşterea modelului procesului pe cele două canale.
În cazul în care funcţiile de transfer pentru cele două canale nu pot fi determinate,
algoritmul de reglare după perturbaţie se descompune în două componente: o
componentă a regimului staţionar şi o componentă a regimului dinamic.
Modelul matematic al procesului poate fi exprimat prin relaţii de tipul

5
 G (u , p, y ) = 0
 . (1.15)
 H (u , p, y ) ≤ 0
În regim staţionar, mărimea de ieşire este egală cu mărimea prescrisă, respectiv

y = i . Substituind formal mărimea prescrisă în locul mărimii de ieşire se poate obţine o
relaţie care reprezintă componenta staţionară a algoritmul de reglare cu acţiune după
perturbaţie
c s = F ( p, i ) . (1.16)
Componenta dinamică poate avea forma ecuaţiei diferenţiale
+ c = c s (t − τ )
dc
ac (1.17)
dt
unde τ reprezintă timpul mort al procesului pe canalul mărime de execuţie-mărime de

ieşire.
Exemplul 1.1. Reglarea după perturbaţie a unui schimbător de căldură
Se considera un schimbător de căldură utilizat la încălzirea unui produs cu debitul

Q p şi temperatura de intrare T in . Produsul nu suferă transformare de fază. Agentul termic
este aburul caracterizat prin debitul Q a . În regim staţionar procesul descris prin modelul
Qa ra = Q p c p (Ties − Tin ) . (1.19)
Din punct de vedere al conducerii automate, sistemul chimic este caracterizat de

[ ]
următoarele mărimi: y = [Ties ] ; c = [Qa ] ; p = Q p , Tin , ra . Relaţia (1.19) permite
exprimarea explicita a comenzii c
Q p c p (T ies − T in )
c= . (1.20)
ra
Pentru ca relaţia (1.20) să poată fi utilizata drept algoritm de reglare, se impune
ca în regim staţionar y = i , respectiv Ties = Ties i
. Introducând prescrierea T iies a
sistemului automat de reglare a temperaturii, algoritmul de reglare în regim staţionar
devine
(
Q p c p T iies − T in )
Qa,s = . (1.21)
ra
În regim dinamic, algoritmul de reglare are forma
dQa
a + Qa = Qa ,s (t − τ ) . (1.22)
dt
In figura 1.6 este prezentata structura sistemului automat.

6
Fig. 1.6. Sistemul automat de reglare cu acţiune după perturbaţie pentru

un schimbător de căldură.

7
1.3. Proiectarea sistemelor pentru reglarea

parametrilor proceselor
Prin parametrii proceselor se înţeleg uzual mărimile tehnologice debit, nivel,

presiune, temperatură şi concentraţie. În cele ce urmează vor fi prezentate exemple de
sisteme automate pentru fiecare dintre parametrii enumeraţi anterior.
1.3.1. Standarde privind reprezentarea grafică a sistemelor automate
Standardul STAS 6755-81, Semne convenţionale şi simboluri literale,

defineşte modul de reprezentare a elementelor de măsurare şi reglare în schemele de
automatizare a proceselor tehnologice. Standardul este aplicat în domeniul automatizării
instalaţiilor din industria chimică, extracţia şi prelucrarea petrolului, energetică etc.
Cunoaşterea simbolurilor grafice din schemele de conducte şi automatizare (scheme
PI&D- Piping and Instrumentation Diagram) a unor instalaţii industriale, au rolul de a
realiza un limbaj comun între personalul tehnic, desenator, proiectant şi personalul de
întreţinere a unei instalaţii industriale.
Standardul defineşte următoarele elemente ale unui sistem de măsurat şi reglare:

1. Element primar: Parte a buclei sau a aparatului care percepe valoarea
variabilei de proces şi care presupune o stare sau ieşire inteligibilă şi
predeterminată în mod corespunzător. Elementul primar poate fi separat
sau integrat cu alte elemente funcţionale ale buclei. Elementul primar mai
este cunoscut sub numele de detector sau senzor.
2. Transmiter: Dispozitiv care percepe o variabilă de proces prin
intermediul unui element primar şi are o ieşire a cărei valoare de stare
permanentă variază numai după o funcţie predeterminată a variabilei de
proces. Elementul primar poate fi încorporat în transmiter.
3. Element de execuţie. Dispozitiv care transpune acţiunea sistemului
automat asupra procesului.
Modul de identificare a aparatelor. Fiecare aparat va fi identificat printr-un

sistem ce conţine:
− identificarea tipului de aparat;
− identificarea locului de montaj;
− identificare funcţională;
− identificarea buclei de măsurare şi reglare.
Identificarea tipului de aparat este definită prin simboluri grafice. În tabelul 1.1
sunt prezentate codificările grafice ale elementelor de acţionare (element de acţionare
manuală, solenoid, etc). Tabelul 1.2 descrie simbolurile grafice asociate dispozitivelor de
acţionare în cazul dispariţiei alimentării cu agent energetic.

8
Tabelul 1.1
Codificarea semnelor convenţionale pentru elementele de acţionare
Semn convenţional Denumire
Element de acţionare manual
Element electrohidraulic
Element neclasificat (tipul elementului de

acţionare se va scrie în sau adiacent la
semn)
Solenoid
Element de acţionare cu zăvorâre şi

rearmare de la distanţă sau manuală
Tabelul 1.3 conţine semnele convenţionale pentru regulatoarele directe, robinete

şi alte dispozitive iar tabelul 1.4 este dedicat codificărilor grafice pentru elementele de
acţionare cu piston.

9
Tabelul 1.2
Semne convenţionale pentru funcţionarea dispozitivelor de acţionare
în cazul dispariţiei alimentării dispozitivului
Robinet cu două căi, deschis la

căderea alimenatării
Robinet cu două căi, închis la căderea

alimentării
Robinet cu trei căi, A-C deschisă la

căderea alimentării
Robinet cu patru căi, cu căile A-C si

B-D deschise la căderea alimentării
Robinet blocat în poziţia existentă în

momentul dispariţiei alimentării
Robinet cu poziţie nedeterminată la

căderea alimentării

10
Tabelul 1.3
Semne convenţionale pentru regulatoare directe, robinete şi alte dispozitive
Rotametru indicator cu robinet de

obturare manual integrat
Regulator automat de debit fara

indicator
Robinet de comandă manual
Robinet închis-deschis acţionat

manual, pe linia de
semnal pneumatic
Orificiu de restricţie ajustabil manual
Regulator direct de nivel cu transmisie

mecanică
Regulator-reductor de presiune

11
Tabelul 1.4
Semne convenţionale pentru elementele de acţionare cu piston
Cilindru fără poziţioner sau alt pilot, cu
acţionare simplă
Cilindru fără poziţioner sau alt pilot, cu

acţionare dublă
Cilindru asamblat cu pilot; ansamblu

acţionat de o intrare comandată
Cilindru cu poziţioner şi robinet pilot cu

acţionare simplă, varianta 1
Cilindru cu poziţioner şi robinet pilot cu

acţionare simplă, varianta 2

12
Identificarea locului de montaj este realizată prin semne convenţionale

specifice. În tabelul 1.5. sunt prezentate semnele convenţionale utilizate pentru definirea
aparatelor utilizate în cadrul sistemelor de măsurare, reglare şi semnalizare.
Tabelul 1.5
Semne convenţionale pentru elementele de măsură, reglare şi comandă
Nr.
Denumire Semn convenţional
Crt.
1 Aparat montat pe utilaj, aparat local
2 Aparat montat pe tablou de ordinul 1

(tablou lângă agregat)

(tablou în camera de comandă dispecer 1)

(tablou de comandă, dispecer general)
5 Aparate cu mai multe funcţiuni distincte din

punct de vedere constructiv
6 Simbolul calculatorului
7 Ecran de supraveghere distribuită, afişare

date, inaccesibil operatorului
8 Ecran de supraveghere distribuită,

controlare, înregistrare, sau alarmare,
accesibila operatorului

13
Identificarea funcţională este reprezentată printr-un sistem de litere, tabelul

1.6. Prima literă indică parametrul măsurat sau este un simbol de iniţiere. A doua literă
sau următoarele indică funcţiile aparatului individual. Într-o buclă de reglare, prima literă
va fi aleasă ţinând cont de variabila măsurată sau de iniţiere şi nu de variabila asupra
căreia se acţionează. Literele următoare ale identificării funcţionale definesc una sau mai
multe funcţii de afişare, funcţii pasive sau funcţii de ieşire. Toate literele identificării
funcţionale vor fi scrise cu majuscule.
Identificarea buclei din care face parte aparatul se face printr-un număr. Fiecare
bucla va avea un număr unic. Pentru toate buclele din schemă va fi utilizată o succesiune
unică a numerelor de ordine a buclelor. Dacă o buclă are mai multe aparate cu aceeaşi
funcţie, se recomandă să se adauge un sufix la numărul buclei, de exemplu: TE-25-1,
TE-25-2.
Fiecare element de automatizare va fi identificat printr-un sistem de litere

reprezentând identificarea lui funcţională şi un număr ce reprezintă identificarea buclei,
figura 1.14. Acest număr va fi în general comun tuturor aparatelor dintr-o buclă.
Fig. 1.14. Codul elementului de automatizare.
Semne convenţionale pentru transmiterea informaţiilor. Pentru stabilirea direcţiei

fluxului de informaţiei, se vor adăuga săgeţi de direcţionare a liniilor de semnal. În
general, reprezentarea interconectării între două aparate pe scheme de flux se face printr-
o singură linie de semnal, chiar dacă fizic aceasta se realizează prin mai multe linii.
Succesiunea în care aparatele unei buclei sunt conectate pe schema de flux trebuie să
reflecte logica funcţională şi nu succesiunea de conectare a semnalului. Conexiunea între
elementele de automatizare se face prin diferite tipuri de legături, semnificaţia
legăturilor între acestea fiind prezentate în tabelul 1.7.

14
Tabelul 1.7
Simboluri de legătură
Simboluri grafice Descrierea
Linie de transmisie mecanică
Semnal pneumatic
sau Semnal electric
Semnal hidraulic
Semnal soft
Simbolul conductei
Conductă izolată
Conductă cu încălzire – abur

sau apă
Conductă cu încălzire electrică
Standardul ISA-S5.3, Instrument Loop Diagrams. Standardul defineşte în 8

capitole principale elemente grafice utilizate la proiectarea sistemelor de reglare
automată.
1. Obiective
1.1 Instrucţiuni de bază. Acest standard ajută la înţelegerea utilizării
instrumentelor pentru schematizare în proiectare, construcţii, demararea unor
proiecte, operaţii, întreţinere şi modificarea sistemelor de instrumentare.
1.2 Studiu aprofundat. Ghidul oferă suportul pentru înţelegerea
instrumentelor pentru schematizare şi îmbunătăţeşte sistemul de comunicaţii
între personalul tehnic, non-tehnic, managerial, operaţional şi de întreţinere.
2. Scop
2.1 Informaţii suplimentare pentru scheme individuale. Aceasta lucrare
stabileşte cerinţele minime informaţionale şi identifică informaţiile opţionale
adiţionale necesare pentru realizarea unei scheme tehnice a unui proiect
2.2 Adaptabilitate. Aceasta lucrare este utilă pentru următoarele domenii de
activitate: chimie, petrol, energetică, aer condiţionat, metalurgie şi alte
industrii.
2.3 Domenii specializate. Anumite domenii de activitate, cum este
astronomia, transportul maritim şi medicina, folosesc instrumente specializate

15
care diferă de instrumentele de procesare industriale convenţionale. Acest

standard este suficient de flexibil pentru a se adapta pentru orice domeniu.
3. Aplicaţii
3.1 Deservirea multor scopuri. Diagramele tehnice sunt utile pentru foarte
multe scopuri. Câteva dintre acestea, prezentate mai jos, sunt utilizate
cronologic în dezvoltarea unor proiecte.
3.2 Design.
(1) Ilustrează filozofia controlului şi confirmă corectitudinea datelor
utilizate în proiect.
(2) O extensie a Diagramelor de Proces şi Instrumentaţie (DPI), care
arată componentele şi accesoriile schemei tehnice, a conexiunilor
dintre dispozitive şi identifică acţiunea componentelor.
(3) Specificarea instrumentelor hard şi realizarea unui necesar pentru
aprovizionare.
3.3 Construcţie.
(1) Interconectarea panoului de comandă şi diagrama de verificare.
(2) Documentare şi cerinţe speciale pentru instalarea instrumentaţiei.
(3) Interconectarea instrumentaţiei.
(4) Verificarea schemei instrumentale.
(5) Inspecţie si documentaţie.
3.4 Demararea proiectelor
(1) Analiza şi calibrare realizată înainte de demararea proiectelor.
(2) Suport pentru învăţare şi ajutor.
3.5 Operaţii
(1) Mediul de comunicare între operaţii, întreţinere şi personalul
ingineresc.
(2) Dispozitiv de ajutorare pentru operaţii.
3.6 Întreţinere
(1) Probleme tehnice.
(2) Calibrare.
(3) Dispozitiv de întreţinere folosit pentru prevenire şi corectare.
3.7 Modificare
(1) Rearanjare.
(2) Reconstrucţie.
(3) Îmbunătăţire.
4. Definiţii
Acest ghid este o extensie a comunicărilor realizate de ISA – S5.1,
simbolurile pentru instrumentaţie şi identificare, alături de definiţiile şi
standardizările din acele comunicări sunt aplicate începând de la data
respectivă, reprezentând noul standard. Aceasta lucrare prezintă realizarea
diagramelor tehnice, fără să aducă definiţii noi.

16
5. Conţinut
5.1 Date Generale. Instrumentele pentru schematizare sunt reprezentări ale
informaţiilor tehnice apărute într-o schema tehnică. Ele conţin toate
conexiunile electrice şi fizice, plus toate informaţiile necesare pentru a crea o
imagine de ansamblu cât mai fidelă realităţii. În cele ce urmează sunt
prezentate cerinţele minime şi câteva opţiuni care pot fi folosite pentru a
realiza schemele propuse.
5.2 Cerinţele minime. Ca minim necesar, o diagramă tehnică trebuie să
conţină următoarele:
(1) Identificarea buclelor tehnice şi a componentelor acestora apărute
în DPI. Alte componente principale pot fi identificate folosind ISA
– S5.1, Simboluri pentru instrumentaţie şi identificare.
(2) Cuvinte care descriu funcţiile apărute pe diagramă. Dacă nu sunt
suficiente cuvinte, este nevoie să fie utilizate note suplimentare.
Identificarea oricărei funcţii speciale sau a oricărei funcţii pentru
închiderea sistemului sau pentru circuite de protecţie.
(3) Indicarea relaţiilor dintre diferite bucle, incluzând comenzi de
control, interconexiuni, legături în cascadă şi circuite de control şi
de protecţie.
(4) Toate interconexiunile punct la punct se fac cu numere şi culori
diferite pentru fiecare cablu electric, conductori, multi-tuburi
pneumatice sau pentru tuburi pneumatice şi hidraulice. Aceasta
identificare a interconexiunilor include joncţiunile, capetele
terminale, membranele, porţile şi legăturile la pământ.
(5) Localizarea generala a elementelor precum: locul în care va fi
realizat proiectul, panoul de comanda, echipament auxiliar,
suportul fizic al sistemului, camera de comanda, camera se
separare a cablurilor (separatorul), componenta care se ocupă cu
funcţiile de intrare/iesire ale sistemului, etc.
(6) Sursele de energie pentru componentele proiectului, cum ar fi:
energia electrică, sursa de aer, sursa de presiune hidraulică.
Identificarea tensiunilor, a presiunii şi a altor cerinţe aplicabile
sistemului în cauză. Pentru surse electrice se identifică circuitele
sau numerele de deconectare.
(7) Liniile procesului şi echipamentul necesar pentru a descrie
comportarea buclei tehnice pentru o claritate cât mai bună în
realizarea controlului. Analiza mărimilor ce necesită o măsurare
sau a celor care trebuie controlate.
(8) Acţiuni sau poziţionări sigure pentru componentele de control cum
ar fi regulatoarele, comutatoarele, valvele de control, valvele
solenoidale şi transmiţătoarele. Acestea vor fi identificate în
conformitate cu ISA - S5.1, Simboluri pentru instrumentaţie şi
identificare.
5.3 Informaţii opţionale. Informaţiile suplimentare sunt necesare pentru
creşterea eficienţei în acomodarea cu schemele realizate. Elementele

17
următoare sunt exemple tipice pentru utilizarea lor în scopul ajutorării

utilizatorilor.
(1) Echipamente de proces, linii şi numerele lor de identificare, surse,
desemnări sau direcţii de curgere.
(2) Referinţe către baze de date suplimentare (înregistrări şi scheme),
precum detalii de instalare, DPI, scheme de localizare, diagrame cu
cablaje şi desene şi specificaţii tehnice pentru instrumentaţie.
(3) Localizarea pentru fiecare dispozitiv în parte, cum ar fi zone
ridicate, suprafeţe, componente ale panoului de comandă,
structura fizică (carcasă) şi localizarea componentelor la acest
nivel, localizarea intrărilor şi ieşirilor, etc.
(4) Referinţe între diferite bucle, pentru obiecte folosite în comun,
cum ar fi înregistratoare multiple, indicatoare duale, etc.
(5) Referinţe către descrierea echipamentelor, producători, numărul de
ordine al diferitelor modele, tipuri de componente hard, specificaţii
şi documentaţii, ordine de cumpărare, etc.
(6) Gama de semnale şi informaţii de calibrare, incluzând valorile
pentru comutatoare şi pentru echipamente de alarmare şi
deconectare.
(7) Referinţe numerice software, cum ar fi adresele de intrare/ieşire,
tipuri de blocuri de control şi denumiri, interfeţe de reţea, nume
cheie, etc.
(8) Informaţii cuprinse în legendă, folosite în scopul unei identificări
mai bune a instrumentelor şi a accesoriilor.
(9) Accesorii specifice cum ar fi: regulatoare, filtre, valve cu utilizări
multiple, valve de siguranţă, etc.
(10) Referinţe către documentaţii scrise de către producători: scheme,
detalii privind conexiunile, instrucţiuni de operare, etc.
(11) Identificare folosind codul culorilor pentru conductoare sau tuburi
care utilizează numere pentru diferenţiere.
6. Format
6.1 Consistenţa pentru o utilizare mai uşoară. Următoarele semne
convenţionale ar trebui să fie adoptate pe o scara mai largă pentru o
comunicare mai bună şi pentru uşurinţa cu care pot fi utilizate.
6.2 Mărimea desenului. Mărimea minimă pentru desenul original ar trebui sa
fie de 11’’ x 17’’. Atenţie mare la mărimea textului şi a simbolurilor, pentru a
le menţine inteligibile şi în cazul unor copii reduse ca mărime. (Pentru a uşura
tipărirea şi îndosarierea acestora, acest nou standard utilizează exemple
realizate la o scară mai mică).
6.3 Desenarea conţinutului. O singură diagramă ar trebui să conţină o
singură buclă. Evitaţi extinderea unei bucle pe mai multe pagini, în cazul în
care este posibil.
6.4 Designul general. Menţineţi un design consistent (şi pe orizontală şi pe
verticală) pe toata durata realizării desenului. O sugestie ar fi ca să împărţiţi
desenul în secţiuni pentru localizarea relativă a dispozitivelor.

18
7. Simboluri
7.1 Conexiunea instrumentelor şi informaţii legate de acţiunea lor.
Simbolurile din standardul ISA-S5.1 sunt utilizate pentru realizarea
diagramelor. Dar este necesară o lărgire a gamei acestor simboluri astfel încât
să fie incluse şi elemente ca: puncte de legătură, surse de alimentare cu
energie (electrice, pneumatice, hidraulice) este necesara şi specificarea
acţiunii fiecărui instrument utilizat în realizarea diagramelor.
NOTA: Terminalele şi porturile prezentate nu sunt pictoriale.
7.2 Terminale generale sau simboluri terminale.
7.3 Terminalele instrumentelor sau porţi.
7.4 Sistemul de alimentare cu energie al instrumentelor.

7.4.1 Surse de alimentare cu curent electric. Identificarea surselor de
curent electric şi identificarea exactă a tensiunii de alimentare şi a
numărului de ordine sau a specificaţiilor de deconectare.
7.4.2 Surse de aer. Identificarea surselor de aer, urmată de specificarea

presiunii aerului.
7.4.3 Sursa de lichid hidraulic. Identificarea lichidului hidraulic,

urmată de specificarea presiunii lichidului.

19
7.5 Identificarea acţiunii instrumentelor. Aceasta arata direcţia semnalului

provenit de la instrument, prin asocierea literelor specifice fiecărui
echipament. Identificarea unui instrument la care valoarea semnalului de
ieşire creşte sau atinge valoarea sa maximă, ca intrare (valoare măsurată) şi
este marcată cu literele DIR. Identificarea unui instrument la care valoarea
semnalului de ieşire scade sau atinge valoarea sa minimă, ca intrare (valoare
măsurată) şi este marcată cu literele REV. Având în vedere că majoritatea
transmiţătoarelor sunt cu acţiune directa, specificaţia DIR este opţionala
pentru ele.

20
1.3.2. Exemple de utilizare a semnalelor convenţionale

şi simboluri în cadrul unei bucle de reglare
Reglarea debitului. Structura de reglare a debitului conţine: elementul primar

diafragmă FE, un traductor de presiune diferenţială FT, un regulator FIC, un convertor
electro-pneumatic FY şi un robinet de reglare FV, figura 1.15.
RES-100/65
147 FY RVF-100
039
147 FV
039
147 FIC
039
147 FT
039
147 FE
039
Fig. 1.15. Schema detaliată a SRA-D.
Elementul sensibil FE, diafragma, este montat în conductă şi simbolizat ca atare.

De la acest element sensibil sunt figurate legături fizice (linie continuă) până la
traductorul de debit FT, în speţă traductorul de presiune diferenţială. Traductorul de
debit generează un semnal electric, curent continuu 4 20 mA, către regulatorul de
debit FIC. Semnalul este figurat printr-o linie întreruptă. Acesta este un generator de
comenzi, curent continuu 4 20 mA, către convertorul electropneumatic FY, linia de
semnal fiind o linie întreruptă. Convertorul electropneumatic va genera un semnal în
gama 0,2 1 bar, linia de semnal fiind specifică semnalelor pneumatice. Servomotorul
pneumatic FV va primi acest semnal şi va acţiona asupra organului de reglare, în speţă
un robinet cu un scaun. Legătura dintre servomotor şi organul de reglare este fizică, fiind
realizată prin linie continuă.

21
Reglarea presiunii. Structura de reglare a presiunii conţine: un traductor de

presiune PT, un regulator de presiune PIC, un convertor electropneumatic PY şi un
robinet de reglare PV, figura 1.16.
147 PY
028
147 PV
028
147 PIC
PB-147-048-50
028
RES-50/25 RVF-50
147 PT RVF-40
PB-147-058-80 028
Fig. 1.16. Schema detaliată a SRA-P.
Traductorul de presiune PT este montat pe un ştuţ al vasului de reflux.

Traductorul de presiune generează un semnal electric, curent continuu 4 20 mA, către
regulatorul de presiune PIC. Semnalul este figurat printr-o linie întreruptă Acesta este un
generator de comenzi, curent continuu 4 20 mA, către convertorul electropneumatic
PY, linia de semnal fiind o linie întreruptă. Convertorul electropneumatic va genera un
semnal în gama 0,2 1 bar, linia de semnal fiind specifică semnalelor pneumatice.
Servomotorul pneumatic PV va primi acest semnal şi va acţiona asupra organului de
reglare, respectiv asupra unui robinet cu un scaun. Legătura dintre servomotor şi organul
de reglare este fizică, fiind realizată prin linie continuă.
În tabelul 1.8 sunt prezentate şi alte exemple codificări de sisteme de măsurat
presiunea.

22
Tabelul 1.8
Codificări ale sistemelor de măsurat presiunea
P Indicator de presiune conectat direct
Indicator de presiune conectat prin

P membrană de separaţie şi tub capilar
cu conducta de legătură
Indicator de presiune prin membrană

P de separaţie şi tub capilar montat
direct pe linia de flux
Reglarea nivelului. Structura de reglare a nivelului conţine: un traductor de nivel

cu imersor LT, un regulator de nivel LIC, un convertor electro-pneumatic LY şi un
robinet de reglare LV, figura 1.17. Traductorul de nivel cu imersor LT este montat la
două ştuţuri ale vasului de reflux. Traductorul de nivel generează un semnal electric,
curent continuu 4 20 mA, către regulatorul de nivel LIC. Semnalul este figurat printr-
o linie întreruptă. Acesta este un generator de comenzi, curent continuu 4 20 mA,
către convertorul electropneumatic LY, linia de semnal fiind o linie întreruptă.
Convertorul electropneumatic va genera un semnal în gama 0,2 1 bar, linia de semnal
fiind specifică semnalelor pneumatice. Servomotorul pneumatic LV va primi acest
semnal şi va acţiona asupra organului de reglare, în speţă un robinet cu un scaun.
Legătura dintre servomotor şi organul de reglare este fizică, fiind realizată prin linie
continuă. În tabelul 1.9 sunt prezentate şi alte exemple de sisteme de măsurat sau reglare
a nivelului.

23
PB-147-058-80
147 LIC 147 LT 147 LG

030 030 030
147 LV
030
147 LY
028
Fig. 1.17. Schema detaliată a SRA-N.

24
Tabelul 1.9
Exemple de codificare a sistemelor de măsurare şi reglare a nivelului
Simbolizare Semnificaţie
Traductor de nivel, tip presiune

diferenţială, montat pe rezervor
Indicator de nivel, de tip flotor
Element de nivel de tip capacitiv sau

dielectric, conectat la traductor de
nivel
Semnalizator de nivel cu elice pentru

măsurarea nivelului solidelor
Traductor de nivel de tip radioactiv

cu senzor integrat
Indicare la distanţă a nivelului cu

cameră de luat vedrei şi receptor de
televiziune

25
Reglarea temperaturii. Structura de reglare a temperaturii conţine : un traductor

de temperatură tip termocuplu TE, un adaptor tensiune-curent TT, un regulator de
temperatura TIC, un convertor electro-pneumatic TY şi un robinet de reglare TV,
figura 1.18.
147 TE 147 TT 147 TIC

014 014 014
147 TY
014
147 FV
014
Fig. 1.18. Schema detaliată a SRA-T.
Elementul sensibil TE este reprezentat de un termocuplu Fe-Co. Termocuplul

este montat în conductă. Acest element generează un semnal electric, respectiv o
tensiune electromotoare de ordinul a 1 mV. Semnalul electric este captat de un adaptor
tensiune-curent, TT. Acesta va genera un semnal electric, curent continuu 4 20 mA,
către regulatorul de temperatura TIC. Semnalul este figurat printr-o linie întreruptă.
Acesta este un generator de comenzi, curent continuu 4 20 mA, către convertorul
electropneumatic TY, linia de semnal fiind o linie întreruptă. Convertorul
electropneumatic va genera un semnal în gama 0,2 1 bar, linia de semnal fiind specifică
semnalelor pneumatice. Servomotorul pneumatic TV va primi acest semnal şi va acţiona
asupra organului de reglare, în speţă un robinet cu un scaun. Legătura dintre servomotor
şi organul de reglare este fizică, fiind realizată prin linie continuă.
În tabelul 1.10 sunt prezentate şi alte simbolizări grafice ale sistemelor de măsurat
temperatura.

26
Tabelul 1.10
Simboluri utilizate în cadrul sistemelor de măsurat temperatura
Conexiune de verificare a temperaturii cu

teacă
Element de temperatură (neconectat la aparat

secundar)
Indicator de temperatura cu tub capilar
Termometru de tip bimetalic cu sticlă sau de

alt tip
Tabelele 1.11, 1.12, 1.13 şi 1.14 conţin şi alte elemente grafice utilizate pentru
codificarea sistemelor de măsurat umiditatea, sistemelor de contorizare, sistemelor de
măsurare a radioactivităţii şi sistemelor de măsurare a turaţiei.
Tabelul 1.11
Codificări ale sistemelor de măsurat umiditatea
Detector de umiditate
Regulator de umiditate de încăpere

27
Tabelul 1.12
Codificări ale sistemelor de contorizare
Numărător fotoelectric cu acţiune de

comutare la fiecare eveniment
Contor cu indicare tip mecanic
Tabelul 1.13
Codificări ale sistemelor de măsurare a radioactivităţii
Indicator de radioactivitate
Element de masură a radioactivităţii
Tabelul 1.14
Codificări ale sistemelor de măsurare a turaţiei
Traductor de turaţie

28
2. Probleme privind dimensionarea şi alegerea traductoarelor
2.1. Traductoare de temperatură
Temperatura reprezintă una dintre mărimile cele mai frecvent măsurate în

numeroase domenii, datorită faptului că în majoritatea proceselor fizice, chimice,
biologice naturale sau artificiale, intervin fenomene de natură termică. Se apreciază că
în aplicaţiile industriale 50% din totalul punctelor de măsurare şi peste 20% din cel al
buclelor de reglare au ca obiect temperatura sau alte mărimi termice.
Valorile temperaturilor care trebuiesc măsurate variază în limite largi, de la –200
°C până la 3000 – 3500 °C. Totodată este demn de subliniat faptul că, date fiind
implicaţiile tehnico-economice deosebite, măsurările trebuiesc efectuate cu precizie
ridicată şi mijloacele de măsurare utilizate să nu exercite influenţe nedorite asupra
proceselor respective. Mediile ale căror temperaturi se măsoară se pot afla în oricare
dintre cele trei stări de agregare posibile. Pot astfel să apară situaţii foarte variate:
măsurarea temperaturii unor fluide sau chiar solide în mişcare, măsurări de temperaturi
locale sau pe suprafeţe mari etc.
În acest context şi ţinând seamă că practica măsurării şi reglării temperaturii are
o istorie îndelungată, au fost dezvoltate numeroase tipuri de traductoare de temperatură
şi aparate de măsurat. Principiile care stau la baza funcţionării acestora derivă din
dependenţa de temperatură a anumitor proprietăţi fizice şi chimice ale corpurilor în stare
solidă, lichidă sau gazoasă. Dezvoltările ştiinţifice şi tehnologice din ultimul sfert de
secol au lărgit considerabil gama fenomenelor susceptibile de a furniza semnale
reprezentând valorile temperaturii, cu precizie ridicată şi în condiţii tehnico-economice
adecvate aplicaţiilor industriale.
Măsurarea temperaturii se bazează pe diferite fenomene şi efecte fizice, în care

modificarea temperaturii determină modificări ale unor proprietăţi sau caracteristici ale
materialelor:
− variaţia dimensiunilor geometrice;
− variaţia rezistenţei electrice;
− apariţia unei tensiuni electromotoare de-a lungul joncţiunii a două metale;
− variaţia intensităţii radiaţiei emise;
− variaţia frecvenţei de rezonanţă a unui cristal de cuarţ.
În tabelul 2.1 sunt prezentate patru dintre cele mai utilizate tipuri de traductoare
de temperatură, împreună cu câteva caracteristici semnificative ale lor.
2. Probleme privind calculul şi alegerea traductoarelor

29
Tabelul 2.1
Tipuri de traductoare de temperatură
Domeniul de
Tip de traductor temperaturi Caracteristici Observaţii
[°C]
− liniaritate
− repetabilitate necesită o
cu semiconductori -55 ... +150
− sensibilitate în gama sursă de excitare
10mV/K sau 10µA/K
necesită o
tip termocuplu -184 ... +2300 caracteristici repetabile joncţiune rece
compensatoare
− necesită o sursă
cu rezistenţă − liniaritate bună
-200 ...+850 de excitare
variabilă − acurateţe
− cost redus
− liniaritate slabă necesită o
tip termistor -75 ... +300
− sensibilitate bună sursă de excitare
Concluziile desprinse sunt următoarele:

a) Termocuplurile sunt capabile să măsoare temperaturi extreme dar
necesită tehnici de realizare a temperaturii de referinţă, sunt neliniare şi
au un nivel mic al semnalului de ieşire.
b) Senzorii de temperatură cu semiconductori pot fi realizaţi sub formă
integrată, au un nivel mare al semnalului de ieşire dar acoperă un
domeniu relativ restrâns de temperaturi.
c) Termometrele cu rezistenţă metalică au o acurateţe şi o liniaritate mai
bună, dar necesită o sursă de energie de excitare şi un circuit de măsură
de tip punte.
d) Termistorii au cea mai mare sensibilitate dar sunt puternic neliniari.
2.1.1. Traductorul de temperatură tip termocuplu
Efectul termoelectric. Termoelectricitatea este relaţia dintre temperatura unei

substanţe şi energia electrică. În anumite condiţii, energia electrică şi căldura pot fi
convertite reciproc. Dacă variaţiile energiei electrice datorate conversiei energiei
termice pot fi măsurate, acestea pot fi corelate cu temperatura substanţei. Atunci când o
pereche de două metale diferite sunt sudate formând o buclă închisă, iar cele două
joncţiuni se află la temperaturi diferite, bucla va fi parcursă de un curent electric a cărui
intensitate depinde de diferenţa dintre temperaturile joncţiunilor, figura 2.2. Acesta este
efectul Seebeck care este folosit pentru măsurarea temperaturilor.

30
Fig. 2.2. Efectul Seebek.
Efectul Seebeck constă în apariţia unei tensiuni electromotoare nete într-un

circuit cu două joncţiuni între metale diferite, aflate la temperaturi diferite.
Într-un termocuplu, sunt combinate două materiale având caracteristici forţă

electromotoare/temperatură diferite, pentru a produce o tensiune de ieşire utilizabilă.
Astfel, un termocuplu format din doi conductori A şi B, diferiţi ca material, într-un
gradient de temperatură, va genera semnal de ieşire datorită interacţiunii gradientului de
temperatură în ambii conductori A şi B. Se va produce tensiune electromotoare
E t = V1 − V2 corespunzătoare diferenţei de temperatură T1 − T2 . În concluzie, un
termocuplu produce o ieşire care este în relaţie directă cu temperaturile celor două
joncţiuni ale sale. Se obişnuieşte să se denumească conexiunea între cele două fire din
materiale diferite ca joncţiunea de măsură, iar joncţiunea legând firele din materiale
diferite cu conexiunile de ieşire din cupru ca joncţiune de referinţă, figura 2.3. Dacă
joncţiunea de referinţă este menţinută la o temperatură fixă cunoscută, temperatura
joncţiunii de măsură poate fi dedusă din tensiunea de ieşire a termocuplului.
Fig. 2.3. Componenţa termocuplului şi circuitul de măsură asociat.

31
Capetele nesudate ale electrozilor, joncţiunea de referinţă, au temperatura T 0 iar

punctul de sudură al electrozilor, joncţiunea caldă, ee găseşte la temperatura mediului de
măsurare T. Tensiunea electromotoare Seebek are expresia
e = U A − U B ≈ α AB (T − T0 ) (2.1)
în care α AB reprezintă coeficientul Seebek relativ la conductorii A şi B.
Alegerea elementului sensibil. Majoritatea materialelor conductoare produc

tensiune termo-electrică, dar consideraţii cum ar fi lărgimea domeniului de temperatură,
semnalul de ieşire util, stabilitatea şi liniaritatea relaţiei temperatură/tensiune
electromotoare fac ca posibilităţile practice de selecţie să fie destul de reduse. Din
fericire, procesul de selecţie a fost realizat de furnizorii de termocupluri; există astăzi o
gamă utilă de metale şi aliaje disponibilă sub forma de fire sau senzori compleţi,
acoperind un domeniu de temperaturi de la -250°C până la peste 2000°C, tabelul 2.2.
Tabelul 2.2
Tipuri de materiale conductoare
Codificare Materialul Domeniul de temperatura
internaţională conductorului [°C]
(+) Pt - 13% Rh
R 0 ...1600
(-) Pt
(+) Pt - 10% Rh
S 0 ...1550
(-) Pt
(+) Pt - 30% Rh
B 100 ...1600
(-) Pt - 6% Rh
(+) Ni - Cr*
K 0 ... 1100
(-) Ni - Al*
(+) Cu*
T -185 ... 300
(-) Cu - Ni*
(+) Fe
J 20 ... 700
(-) Cu - Ni*
(+) Ni - Cr*
E 0 ... 800
(-) Cu - Ni*
Notă. Aliajele prezentate cu * mai sunt cunoscute şi după următoarele denumiri

comerciale: Cromel (Ni - Cr), Alumel (Ni - Al), Constantan (Cu - Ni).
În general, materialele pentru termocupluri având la bază platina sunt cele mai
stabile. Ele au un domeniu de temperatură util pornind de la temperatura mediului
ambiant până la 2000°C, deşi semnalul lor de ieşire este mic comparativ cu tipurile
având la bază metale.
În figura 2.4 sunt prezentate caracteristicile electrice ale diferitelor tipuri de
termocupluri, utilizând notaţia internaţională.

32
Fig. 2.4. Caracteristicile electrice ale tipurilor de termocupluri.
Circuitul de măsură. Implementarea unui sistem de măsurat temperatura

necesită impune prelungirea termoelectrozilor până în camera de măsură sau în alte
locuri convenabile. Prelungirea electrozilor este realizată cu ajutorul a două conductoare
de prelungire, care în intervalul − 30100 °C au aceleaşi proprietăţi termoelectrice ca
şi electrozii. Una din problemele majore ale măsurării temperaturii cu ajutorul
termocuplurilor o constituie menţinerea capetelor libere la o temperatură constantă.
Cea mai la îndemână metodă de menţinere la o temperatură constantă a
joncţiunii de referinţă era plasarea ei într-o baie de apă cu gheaţă aflată la 0oC. Mult mai
practică este metoda compensării electronice, realizând tensiunea de referinţă
corespunzătoare temperaturii de 0oC, chiar dacă joncţiunea rece este la o altă
temperatură. În figura 2.5 este prezentată o schemă bloc a unui circuit electronic
destinat acestui scop.
2.5. Schema bloc a unui sistem de măsurare a temperaturii cu

termocuplu ce include un circuit electronic de compensare.

33
Industrial este utilizat montajul de compensare a variaţiei temperaturii capetelor

libere, figura 2.6. În serie cu termocuplul şi instrumentul de măsurat se conectează
diagonala unei punţi electrice. Rezistenţa R c , montată în apropierea capetelor libere (a,
b) ale termocuplului, are aceeaşi temperatură cu capetele libere. Orice variaţie a
temperaturii capetelor libere este suportată şi de rezistenţa R c , determinând o variaţie a
tensiunii din diagonala punţii înseriată în circuitul de măsură. Puntea electrică este
calculată astfel încât variaţia tensiunii în diagonala U AB (∆T0 ) să fie egală şi de sens
contrar cu variaţia tensiunii termoelectromotoare U CD (∆T0 ) . Prin această schemă
electrică a fost eliminată influenţa temperaturii capetelor libere T 0 asupra măsurătorii. În
mod frecvent, puntea electrică de compensare este introdusă în aparatul de măsură.
Fig. 2.6. Puntea industrială de compensare a variaţiei temperaturii

capetelor libere ale termocuplului.
Realizare industrială. În funcţie de caracteristicile constructive, termocuplurile

pot fi de mai multe tipuri:
a) Termocupluri la care conductorii pot fi introduşi într-o teacă realizată dintr-un
aliaj rezistent la căldură sau dintr-un material refractar, figura 2.7.
b) Termocupluri în structura cărora electrozii sunt introduşi într-o pulbere minerală
inertă, compactă şi înconjuraţi de o căptuşeală metalică (de exemplu oţel
inoxidabil sau aliaj pe bază de nichel), formând un ansamblu etanşat ermetic,
figura 2.8.

34
Fig. 2.7. Termocuplul la care conductorii săi sunt introduşi într-o teacă de protecţie
Fig. 2.8. Termocuplul la care conductorii săi sunt introduşi într-o

pulbere minerală şi înconjuraţi de o căptuşeală metalică.
2.1.2. Traductorul de temperatură cu termorezistenţă
Principiul de funcţionare. Conductibilitatea electrică a unui metal depinde de

deplasarea electronilor prin reţeaua sa cristalină. Datorită excitării termice, rezistenţa
electrică a unui conductor metalic variază în funcţie de temperatură. Marea majoritate a
metalelor au un coeficient de temperatură al rezistenţei pozitiv (rezistenţa electrică a lor
creşte odată cu creşterea temperaturii). Pe domenii restrânse de temperatură, dependenţa
rezistenţei unui conductor metalic de temperatură este aproape liniară. Pe domenii mai
largi de temperatură, ea este neliniară şi poate fi scrisă sub forma:
(
RT = R0 1 + α T + β T 2 +  ,) (2.2)
unde: R 0 este rezistenţa în ohmi a conductorului la o temperatură de referinţă (de regulă
o
0 C), R T este rezistenţa în ohmi a conductorului la temperatura T [°C], α este
coeficientul de temperatură al rezistenţei materialului, iar β este un coeficient de
neliniaritate. Această dependenţă de temperatură a rezistenţei electrice a metalelor stă la
baza folosirii lor în cadrul traductoarelor cu rezistenţă metalică.
Metalele cele mai folosite ca rezistenţe în cadrul traductoarelor tip
termorezistenţă sunt platina, cuprul şi nichelul. Valorile standardizate pentru rezistenţa
la temperatura de referinţă R 0 (valori nominale) sunt 10, 50, 100, 500 şi 1000 Ω. În
tabelul 2.3 sunt prezentate caracteristicile acestor materiale, R0 = 100 Ω .
R − R0
Expresia 100 reprezintă un parametru adiţional pentru caracterizarea
100R0
termometrelor cu rezistenţă metalică, cunoscut sub denumirea de coeficient mediu de
temperatură între 0 şi 100 oC.

35
Tabelul 2.3
Caracteristicile materialelor utilizate ca rezistenţe în traductoarele de temperatură
Unităţi de Material
Caracteristici
măsură Platină Nichel Cupru
Rezistivitatea la 0oC [Ω-1m-1] 9.83 x 10-8 63.8 x 10-8 15.6 x 10-8
R100 − R0
[ oC-1] 3.85 x 10-3 6.17 x 10-3 4.26 x 10-8
100R0
α [ oC-1] 3.92 x 10-3 5.43 x 10-3 -
β [ oC-2] -0.558 x 10-6 7.85 x10-6 -
Domeniul de temperaturi
[ oC] -200...600 -100...250 -200...150
măsurabile
În figura 2.9 este prezentat principial structura unei termorezistenţe. Firul

metalic este înfăşurat pe un tub metalic şi fixat în interiorul unei incinte de protecţie
formând sonda de temperatură. Ea este conectată în ramura de măsură a unei punţi
Wheatstone de curent continuu. După ce puntea a fost echilibrată la temperatura de
referinţă, dezechilibrul ei va fi funcţie de temperatură. Aceasta va fi indicată de către
voltmetrul din ramura de măsură a punţii, etalonat în unităţi de temperatură.
Curentul care parcurge senzorul rezistiv trebuie să fie suficient de mic, astfel
încât să nu determine creşterea temperaturii acestuia prin efect Joule. Practic se acceptă
o creştere cu maximum 0,5oC a temperaturii senzorului datorată curentului de excitare.
Un alt efect care poate introduce erori în procesul de măsurare este căderea de tensiune
pe firele de conexiune dintre senzor şi sistemul de măsură, mai ales dacă acestea sunt
lungi şi au rezistenţe comparabile cu ale senzorului. Acest efect poate fi compensat prin
adăugarea unor conductori de compensare în ramura punţii adiacentă cu sonda, figura
2.9.
Circuitul de măsură. Măsurarea tensiunii pe senzorul rezistiv se face fie cu un
voltmetru digital cu impedanţă de intrare foarte mare, etalonat în unităţi de temperatură,
fie cu un amplificator operaţional sau de instrumentaţie. În cazul în care domeniul de
temperaturi măsurate este mare şi variaţia rezistenţei senzorului nu mai poate fi
considerată liniară, răspunsul lui poate fi liniarizat folosind o punte cu amplificator
operaţional (punte activă), senzorul rezistiv fiind plasat în ramura de curent constant
(ramura de reacţie negativă) a amplificatorului operaţional. Dacă semnalul de la ieşirea
punţii astfel realizate nu este suficient de mare, el poate fi amplificat cu un al doilea
amplificator operaţional sau de instrumentaţie. O schemă de principiu care aplică
această metodă este arătată în figura 2.10. Astfel, tensiunea de ieşire a traductorului
compus din senzorul de temperatură şi electronica de măsură va avea două avantaje
majore faţă de traductorul cu punte simplă:
- dependenţa tensiunii de ieşire de variaţia rezistenţei senzorului este liniară;
- tensiunea de dezechilibru a punţii este amplificată.

36
Fig. 2.9. Sonda de temperatură conectată în ramura de măsură

a unei punţi Wheatstone de curent continuu cu conductori de compensare.
Fig. 2.10. Schema de principiu cu punte activă şi amplificare.

37
2.1.3. Traductorul de temperatura cu termorezistenţă
Termometrele cu rezistenţă metalică acoperă un domeniu relativ larg de

temperaturi, fiind folosite pentru măsurarea temperaturii gazelor şi lichidelor, a
temperaturii suprafeţelor unor solide sau temperatura din interiorul unor solide uşoare.
Ele sunt stabile şi rezistente la condiţii de mediu neprietenoase, fiind des folosite în
industria chimică (pentru măsurarea temperaturii lichidelor corozive sau pulberilor) sau
industria alimentară (pentru măsurarea temperaturii produselor alimentare, cum ar fi
carnea). Termometrele cu rezistenţă metalică au o acurateţe bună dar un răspuns lent în
timp, fiind destul de fragile şi uneori scumpe.
Conductibilitatea electrică a unui metal depinde de deplasarea electronilor prin
reţeaua sa cristalină. Datorită excitării termice, rezistenţa electrică a unui conductor
metalic variază în funcţie de temperatură. Marea majoritate a metalelor au un coeficient
de temperatură al rezistenţei pozitiv (rezistenţa electrică a lor creşte odată cu creşterea
temperaturii). Pe domenii restrânse de temperatură, dependenţa rezistenţei unui
conductor metalic de temperatură este aproape liniară. Pe domenii mai largi de
temperatură, ea este neliniară şi poate fi scrisă sub forma:
(
Rt = R0 1 + α t + β t 2 + γ t 3 + ) (2.3)
unde: R 0 este rezistenţa în ohmi a conductorului la o temperatură de referinţă (de regulă

o
0 C), R t este rezistenţa în ohmi a conductorului la temperatura t, α este coeficientul de
temperatură al rezistenţei materialului, iar β, γ, ... sunt coeficienţi de neliniaritate.
Această dependenţă de temperatură a rezistenţei electrice a metalelor stă la baza folosirii
lor în termometrele cu rezistenţă metalică.
Metalele cele mai folosite ca rezistenţe în traductori de temperatură sunt platina,
cuprul şi nichelul. Valorile standardizate pentru rezistenţa la temperatura de referinţă R 0
(valori nominale) sunt 10, 50, 100, 500 şi 1000 Ω. În tabelul 2.4 sunt prezentate
caracteristicile acestor materiale, cu precizarea că ele se referă la termometre cu
rezistenţa nominală de 100 Ω.
Dintre metalele folosite ca senzori rezistivi de temperatură, menţionate în tabelul
2.4, cel mai folosit este platina. Deşi este foarte scumpă, ea are avantajul de a fi un
material de referinţă pentru standardele internaţionale. Platina este un metal stabil şi are
calitatea de a nu se volatiliza apreciabil la temperaturi până la 1000oC. În schimb ea
poate fi contaminată de gaze în atmosfere reducătoare şi acţionează ca un catalizator în
prezenţa anumitor hidrocarburi. De aceea termometrele cu fir de platină sunt de obicei
încapsulate. Nichelul, cu un grad înalt de puritate, are cea mai mare variaţie a rezistenţei
cu temperatura între 0 şi 100oC. La peste 300oC, coeficientul său de temperatură scade
brusc, iar caracteristica sa este puternic neliniară. Cuprul se oxidează uşor şi îşi pierde
puritatea, ceea ce îl face mai puţin utilizabil. Pentru măsurarea temperaturilor de peste
1000oC poate fi utilizat wolframul.

38
Tabelul 2.4
Caracteristicile materialelor utilizate ca rezistenţe în traductoare de temperatură
Caracteristici/Material Platină Nichel Cupru
Rezistivitatea la 0 C [Ω m ]
o -1 -1
9.83 x 10 -8
63.8 x 10 15.6 x 10-8
-8
R100 − R0 o -1
[ C ] 3.85 x 10-3 6.17 x 10-3 4.26 x 10-8
100R0
α[ oC-1] 3.92 x 10-3 5.43 x 10-3 -
β[ C ]
o -2
-0.558 x 10 -6
7.85 x10 -6
-
Domeniul de temperaturi măsurabile [ oC] -200...600 -100...250 -200...150
R100 − R0
Expresia reprezintă un parametru adiţional pentru caracterizarea
100R0
termometrelor cu rezistenţă metalică, cunoscut sub denumirea de coeficient mediu de
temperatură între 0 şi 100 oC.
Există diverse configuraţii geometrice în care sunt construiţi senzorii
termometrelor cu rezistenţă metalică, în funcţie de aplicaţia concretă căreia îi sunt
destinate. În figura 2.11 este prezentată schematic una dintre ele. Firul metalic este
înfăşurat pe un tub metalic şi fixat în interiorul unei incinte de protecţie formând sonda
de temperatură. Ea este conectată în ramura de măsură a unei punţi Wheatstone de
curent continuu. După ce puntea a fost echilibrată la temperatura de referinţă,
dezechilibrul ei va fi funcţie de temperatură. Aceasta va fi indicată de către voltmetrul
din ramura de măsură a punţii, etalonat în unităţi de temperatură.
Fig. 2.11. Sonda de temperatură conectată în ramura de măsură

39
a unei punţi Wheatstone de curent continuu cu conductori de compensare.

Curentul care parcurge senzorul rezistiv trebuie să fie suficient de mic, astfel
încât să nu determine creşterea temperaturii acestuia prin efect Joule. Practic se acceptă
o creştere cu maximum 0,5oC a temperaturii senzorului datorată curentului de excitare.
Un alt efect care poate introduce erori în procesul de măsurare este căderea de tensiune
pe firele de conexiune dintre senzor şi sistemul de măsură, mai ales dacă acestea sunt
lungi şi au rezistenţe comparabile cu ale senzorului. Acest efect poate fi compensat prin
adăugarea unor conductori de compensare în ramura punţii adiacentă cu sonda, ca în
figura 2.11, sau folosind metoda celor 4 fire (conexiunea Kelvin). Această metodă se
foloseşte mai ales atunci când distanţa de la sondă la sistemul de măsură şi afişare a
temperaturii este mare. O astfel de sondă este prezentată în figura 2.12.
Fig. 2.12. Structura unei sonde de temperatură.
Schema electrică echivalentă a sondei şi sistemului de măsură este prezentată în

figura 2.13. Alimentarea sondei se face cu o sursă de curent constant aflată în apropierea
ei, prin conductoare scurte. Măsurarea tensiunii pe senzorul rezistiv se face fie cu un
voltmetru digital cu impedanţă de intrare foarte mare, etalonat în unităţi de temperatură,
fie cu un amplificator operaţional sau de instrumentaţie. În ambele cazuri, curentul care
parcurge conductoarele de măsură este foarte mic, astfel încât căderea de tensiune pe ele
este mult mai mică decât căderea de tensiune pe senzorul rezistiv.
Fig. 2.13. Schema electrică echivalentă a sondei şi sistemului de măsură
În cazul în care domeniul de temperaturi măsurate este mare şi variaţia

rezistenţei senzorului nu mai poate fi considerată liniară, răspunsul lui poate fi liniarizat
folosind o punte cu amplificator operaţional (punte activă), senzorul rezistiv fiind plasat
în ramura de curent constant (ramura de reacţie negativă) a amplificatorului operaţional.
Dacă semnalul de la ieşirea punţii astfel realizate nu este suficient de mare, el poate fi
amplificat cu un al doilea amplificator operaţional sau de instrumentaţie. O schemă de
principiu care aplică această metodă este arătată în figura 2.14.

40
Fig. 2.14. Schema de principiu cu punte activă şi amplificare
2.1.4. Traductorul de temperatura cu termistori
Termometrele cu rezistenţe metalice bobinate au dezavantajul variaţiei mici a

rezistenţei cu temperatura. Termistorii (abrevierea de la thermal resistor) folosesc
acelaşi principiu de măsurarea a temperaturii dar variaţia cu temperatura a rezistenţei lor
este mult mai mare (de peste 100 de ori) decât cea a senzorilor rezistivi metalici.
Aceasta se întâmplă deoarece ei sunt confecţionaţi din materiale semiconductoare, mult
mai sensibile la variaţiile de temperatură decât metalele.
Termistorii sunt amestecuri de oxizi ai pământurilor rare (Mn, Cr, Ni, Co),
amestecaţi cu o pulbere fină de cupru. Nu se folosesc oxizi de germaniu sau siliciu, care
de obicei sunt utilizaţi la confecţionarea dispozitivele semiconductoare (diode,
tranzistori, circuite integrate etc.).
o
Pentru măsurarea temperaturilor în intervalul -75 ... +75 C se folosesc termistori
o
cu rezistenţe sub 1kΩ. În intervalul 75 – 150 C se folosesc termistori cu rezistenţe de
o
până la 100kΩ, iar în intervalul 150 – 300 C termistori cu rezistenţe mai mari de
100kΩ.
În mod normal, rezistenţa unui termistor scade odată cu creşterea temperaturii.
De aceea ei se numesc termistori cu coeficient negativ de temperatură (NTC – negative
temperature coefficient). Există şi termistori cu coeficient pozitiv de temperatură dar ei
sunt folosiţi foarte rar.
Dependenţa dintre rezistenţă şi temperatură este exponenţială (deci neliniară) şi
este exprimată prin relaţia:
1 1 
β  − 

RT = R0 e  T T0 
, (2.4)

41
unde R T este rezistenţa termistorului la temperatura absolută, R o este rezistenţa

termistorului la temperatura absolută de referinţă T o iar β este o constantă caracteristică
materialului termistorului, depinzând de compoziţia materialului acestuia şi de
tehnologia de fabricaţie. Coeficientul β se defineşte ca:
1 R1
β= ⋅ ln , (2.5)
1 1 R2
−
T1 T2
având valori uzuale cuprinse în domeniul 3000-5000K. În relaţie, T 1 şi T 2 sunt
o o
temperaturi specificate, de regulă 273,15K (0 C) şi 323,15K (50 C), iar R 1 şi R 2 sunt
valorile rezistenţei termistorului la aceste temperaturi.
În multe cataloage termistorii sunt caracterizaţi şi prin coeficientul α, definit ca:
1 dRT
α= ⋅ . (2.6)
1 dT
RT
%
El este exprimat în 0
. Cu cât coeficienţii α şi β sunt mai mari, cu atât variaţia
C
o
rezistenţei termistorului pe C este mai mare, adică el are o sensibilitate mai bună.
Termistorii se produc sub mai multe forme geometrice, figura 2.15: disc,
mărgea, bară.
Fig. 2.15. Forme constructive sub care se regăsesc termistorii.
Pentru măsurarea temperaturii, termistorul poate fi conectat în ramura de măsură

a unei punţi Wheatstone, într-o manieră similară conectării rezistenţei metalice. El are
un simbol propriu, care-l deosebeşte de cel al unei rezistenţe obişnuite. Termistorul se
poate încălzi şi datorită trecerii prin el a unei părţi din curentul care alimentează puntea,
determinând o eroare în precizia de măsurare. Compensarea acestei erori se face prin
conectarea în punte a unui al doilea termistor, identic cu primul şi menţinerea lui la o
temperatură de referinţă constantă. In cazul termistorilor cu rezistenţe de ordinul kΩ-lor
efectul rezistenţei firelor de conexiune poate fi neglijat şi nu se pune problema folosirii
unor conexiuni de tip Kelvin.
Termistorii pot fi fabricaţi la dimensiuni foarte mici şi rezistenţe mari şi au un
răspuns rapid la variaţiile de temperatură. Domeniul de temperaturi acoperit este
[− 100 300] °C , dar sunt posibile şi temperaturi mai mari. Ei pot fi folosiţi pentru
măsurarea temperaturii în spaţii mici. Având o bună repetabilitate şi o rezoluţie fină pe
domenii mici de temperatură, termistorii sunt foarte folosiţi în aplicaţii medicale. De

42
asemenea, sunt folosiţi pentru monitorizarea circuitelor electronice şi pot fi încapsulaţi

în corpuri solide pentru a fi folosiţi ca sonde pentru măsurarea temperaturii suprafeţelor.
Deoarece variaţia cu temperatura a rezistenţei termistorilor este puternic
neliniară, etalonarea instrumentului indicator este dificilă. De aceea se pune problema
liniarizării răspunsului lor. Pe domenii restrânse de temperatură, aceasta se poate realiza
prin conectarea în paralel cu termistorul a unei rezistenţe (şunt). Valoarea rezistenţei se
calculează astfel încât, la mijlocul intervalului de temperatură considerat, valoarea
rezistenţei echivalente (termistor în paralel cu rezistenţa de liniarizare) să fie egală cu
media aritmetică a rezistenţelor echivalente la capetele intervalului de temperatură.
Astfel, dacă:
- R - rezistenţa termistorului la temperatura t
1 1
- R - rezistenţa termistorului la temperatura t
2 2
- R m - rezistenţa termistorului la temperatura medie (t 1 + t 2 )/2
valoarea rezistenţei de liniarizare, R lin , se calculează din ecuaţia:
Rlin R1 R R
+ lin 2
Rlin Rm R + R1 Rlin + R2
= lin . (2.7)
Rlin + Rm 2
În figura 2.16 sunt reprezentate dependenţele de temperatură ale rezistenţei unui
termistor, a rezistenţei şunt de liniarizare şi a rezistenţei „liniarizate”, pe un domeniu de
temperatură de 100°C. La temperaturi cuprinse între temperatura minimă şi temperatura
medie rezistenţa este ceva mai mare decât rezistenţa corespunzătoare dreptei care trece
prin cele trei puncte definite anterior, iar la temperaturi cuprinse între temperatura
medie şi temperatura maximă rezistenţa este ceva mai mică. Abaterile de la liniaritate
sunt maxime la mijlocul celor două semi-intervale de temperatură.
În practică, termistorul împreună cu rezistenţa şunt de liniarizare se montează
într-o punte de curent continuu, al cărei răspuns se liniarizează cu un amplificator
operaţional
Fig. 2.16. Caracteristica statică a unui termistor.

43
2.2. Dimensionarea si alegerea traductoarelor de debit
2.2.1. Traductorul de debit cu diafragmă
Din punct de vedere istoric, debitmetrele convenţionale au fost proiectate printre

primele şi cuprind majoritatea tipurilor de debitmetre realizate până în prezent.
Debitmetrele convenţionale se subîmpart în două mari grupe:
a) debitmetre convenţionale directe (funcţionând pe baza exprimării directe
a debitului);
b) debitmetre convenţionale indirecte (funcţionând pe baza exprimării
indirecte a debitului).
2.2.1.1. Standardul privind măsurarea debitului prim metoda

micşorării locale a secţiunii
Metoda micşorării locale a secţiunii de curgere este reglementată prin STAS
7347/1-83, 7347/2-83, 7347/3-83, elementul primar utilizat fiind diafragma, clasificată
după cum urmează:
− cu prize de presiune în unghi;
− cu prize de presiune la D şi D 2 ;
− cu prize de presiune în flanşă;
Elemente constructive specifice diafragmelor. Placa de diafragmă normală este
prezentată în figura 2.17.
Fig. 2.17 . Construcţia diafragmei normale: A - faţa amonte; B – faţa aval;

E – grosimea plăcii; F – unghiul de teşire; G – muchia amonte;
H, I – muchii aval; e - grosimea orificiului.

44
Observaţii privind măsurarea presiunii şi a temperaturii.

a) Presiunea statică a fluidului se măsoară în planul prizelor de presiune
amonte cu ajutorul unei prize individuale la perete sau cu ajutorul
prizelor cu cameră inelară. Priza de presiune statică se recomandă să fie
diferită de cea care este destinată măsurării componentei amonte a
presiunii diferenţiale. Valoarea presiunii statice care se ia în calcul este
cea existentă la nivelul centrului secţiunii drepte amonte şi poate fi
diferită de valoarea presiunii măsurate la perete.
b) Temperatura fluidului şi viscozitatea este cea existentă în planul prizelor
de presiune amonte; temperatura fluidului se recomandă să fie măsurată
în aval de elementul primar. Teaca de termometru trebuie să fie de un
gabarit cât mai redus posibil. Distanţa ei faţă de elementul primar trebuie
să fie de cel puţin 5 D, dacă teaca este situată în aval.
Domeniul de utilizare a diafragmelor. Diafragmele descrise în STAS 7347/1-83

se utilizează în condiţiile indicate în tabelul 2.5.
Tabelul 2.5
Domeniul de utilizare al diafragmelor
Caracteristica Prize la flanşă Prize la D şi D/2 Prize în unghi
d [mm] ≥ 12,5 ≥ 12,5 ≥ 12,5
D [mm] 50 ≤ D ≤ 760 50 ≤ D ≤ 760 50 ≤ D ≤ 1000
β 0 ,2 ≤ β ≤ 0 ,75 0 ,2 ≤ β ≤ 0 ,75 0 ,23 ≤ β ≤ 0 ,80
5000 ≤ Re D ≤ 10 8
0 ,23 ≤ β ≤ 0 ,45
10000 ≤ Re D ≤ 10 8
ReD ≥ 1260 β D ≤ 10
2 8
≥ 1260 β D ≤ 10
2 8
0 ,45 ≤ β ≤ 0 ,77
20000 ≤ Re D ≤ 10 8
0 ,77 ≤ β ≤ 0 ,80
Relaţii de calcul. Debitul masic, Qm , se calculează cu relaţia

π
Qm = αε d 2 2∆pρ1 (2.8)
4
sau
π
Qm = CEε d 2 2∆pρ1 . (2.9)
4

45
Semnificaţia mărimilor care intervin este următoarea:

α
− C coeficient de descărcare, C = ; (2.10)
E
− d diametrul orificiului primar [m];
1
− E coeficientul vitezei de apropiere E= (2.11)
1− β 4
− Qm debitul masic [kg/s];
− α coeficient de debit;
d
− β raportul diametrelor β= ; (2.12)
D
− ∆p presiune diferenţială [Pa];
− ε coeficient de detentă;
− ρ1 densitatea fluidului în amonte de diafragmă
Debitul volumic, Qv , se calculează similar ţinând seama de relaţia:
Qm
Qv = . [m3/s] (2.113)
ρ
Coeficienţi de calcul pentru diafragme. Coeficientul de descărcare C este dat de
ecuaţia lui Stoltz
0 , 75
 10 6 
C = 0,5959 + 0,0312 β 2 ,1
− 0,1840 β + 0,0029 β
8 2,5
 
 Re D 
(
+ 0,0900 L1 β 4 1 − β 4 )−1
− 0,0337 L'2 β 3 . (2.14)
Semnificaţia mărimilor care intervin este următoarea:
L1 = l1 / D raportul dintre distanţa prizei de presiune amonte măsurată
de la faţa amonte a diafragmei şi diametrul conductei;
L'2 = l 2' / D raportul dintre distanţa prizei de presiune aval, măsurată de
faţa aval a diafragmei şi diametrul conductei.
Relaţiile particulare de calcul pentru coeficienţii L 1 şi L'2 sunt prezentate în
tabelul 2.6.
Coeficientul de detentă ε se calculează, indiferent de tipul prizei de presiune, cu
relaţia empirică
(
ε = 1 − 0 ,41 + 0 ,35β 4 ) χ∆pp (2.15)
1
p2
relaţie aplicabilă în condiţiile ≥ 0,75 .
p1

46
Tabelul 2.6
Relaţiile de calcul pentru L1 şi L'2
Tipul prizelor de
Relaţii de calcul Observaţii
presiune
prize de presiune în
unghi L1 = L'2 = 0 -
L1 = 1 Deoarece L1 ≤ 0 ,4333 ,
prize la D şi D/2
L'2 = 0 ,47 (
β 4 1− β 4 )
−1
= 0 ,039
Pentru conductele cu
diametrul D ≤ 58,62 mm,
prize la flanşă L1 = L'2 = 25,4 / D L1 ≤ 0 ,4333 , respectiv
(
β 4 1− β 4 )
−1
= 0 ,039
Erori limită. Eroarea limită asupra coeficientului de descărcare C este indicată

în tabelul 2.7.
Tabelul 2.7
Eroarea limită a coeficientului de descărcare C
β Prize la flanşă Prize la D şi D/2 Prize la unghi
β ≤ 0,6 0,6% 0,6% 0,6%
0 ,6 ≤ β ≤ 0 ,8 - - β%
0 ,6 ≤ β ≤ 0 ,75 β% β% -
Eroarea limită pentru coeficientul de detentă este estimat astfel:
- pentru toate tipurile de prize de presiune
∆p
±4 % pentru β ≤ 0,75 (2.16)
p1
- pentru prize de presiune în unghi
∆p
±8 % pentru 0,75 ≤ β ≤ 0,8 (2.17)
p1
Pierderea de presiune. Pierderea de presiune se calculează cu relaţia
1−α β 2
∆ω ≅ ⋅ ∆p [Pa] (2.18)
1+α β 2

47
2.2.1.2. Algoritmul pentru calculul debitului prin diafragmă
Debitul de fluid ce trece printr-un sistem de măsurat având drept element primar
diafragma sau ajutajul nu se poate determina direct prin evaluarea relaţiei (2.8) sau (2.9)
datorită dependenţei coeficientului de descărcare în raport cu viteza fluidului, C = f (v )
sau în raport cu debitul masic, C = f (Qm ) .
Pe baza relaţiilor prezentate în standardul menţionat anterior a fost elaborat un
algoritm de calcul a debitului de fluid ce trece printr-un sistem de măsurare având ca
element sensibil diafragma. Pornind de la relaţia (2.8) se construieşte ecuaţia neliniară
g (Qm ) = 0 (2.19)
în care funcţia g (Qm ) are expresia

π
g (Qm ) = Qm − CE d 2 2 ρ∆P . (2.20)
4
Deoarece factorii E , ε, d, ΔP şi ρ nu depind de Q m , relaţia (2.20) poate fi pusă
sub forma:
g (Qm ) = Qm − KC (2.21)
unde
πd 2
K = Eε 2 ρ∆P (2.22)
4
Rezolvarea ecuaţiei (2.21) este posibilă utilizând tehnici numerice. Din mulţimea
algoritmilor pentru soluţionarea ecuaţiilor neliniare, pe baza criteriului convergenţei a
fost selecţionat algoritmul bisecţiei-succesive, combinat cu un algoritm de căutare a
intervalului în care este localizată soluţia ecuaţiei.
Sistemul de programe pentru calculul debitului are două fişiere de date de intrare
şi un fişier de date de ieşire. Fişierele de intrare sunt următoarele: smdeb.dat şi
fluid.dat.
Fişierul smdeb.dat conţine informaţii despre sistemul de măsurare: diametrul

conductei, diametrul diafragmei şi domeniul de măsurare a traductorului de presiune
diferenţială. O imagine a fişierului smdeb.dat este prezentată în lista 2.1.
______________________________________________________________________
Lista 2.1
Conţinutul fişierului smdeb.dat
______________________________________________________________________
Diametru conducta (mm)=50
Diametru diafragma (mm)=35
Dif. presiune diafragma(mmCA)=2500
______________________________________________________________________

48
Fişierul fluid.dat conţine informaţii despre proprietăţile lichidului: densitate şi

vâscozitate dinamică. O imagine a fişierului fluid.dat este prezentată în lista 2.2.
______________________________________________________________________
Lista 2.2
Conţinutul fişierului fluid.dat
______________________________________________________________________
Densitate(kg/mc)=797
Viscozitate(m2/s*10-6)=3.76
______________________________________________________________________
Rezultatele obţinute sunt disponibile în fişierul frezdeb.dat. Sunt prezentate

informaţiiile primare, citite din fişierele smdeb.dat şi fluid.dat, valorile calculate ale
coeficientului de descărcare C, coeficientului vitezei de apropiere E, raportul
diametrelor β , precum şi valoarea debitului masic Q m , calculată ca soluţie a ecuaţiei
(2.21). O imagine a fişierului frezdeb.dat este prezentată în lista 2.3.
______________________________________________________________________
Lista 2.3
Conţinutul fişierului frezdeb.dat
______________________________________________________________________
Date constructive ale sistemului de masurat

Diametrul conductei (m) 5.0000000000E-02
Diametrul diafragmei (m) 3.5000000000E-02
Dif. presiune diafragma (N/m2) 2.4525000000E+04
caracteristici fluid
Densitate (kg/mc) 797.000
Viscozitate (m2/s*1e-6) 3.7600000000E-06
calcul parametrii auxiliari

Beta 7.0000000000E-01
E 1.1471541425E+00
C1 6.2390515175E-01
K 6.9005483903E+00
kod 1384
Debit (kg/s) 4.4015625000E+00
Debit (m3/s) 1.9881587202E+01
______________________________________________________________________
Sectiunea de localizare a intervalului

iteratia 1 1.0000000000E+00 2.0000000000E+00
-3.5984084899E+00 -2.4795783606E+00
iteratia 2 2.0000000000E+00 3.0000000000E+00
-2.4795783606E+00 -1.4338772461E+00

49
iteratia 3 3.0000000000E+00 4.0000000000E+00

-1.4338772461E+00 -4.0892154304E-01
iteratia 4 4.0000000000E+00 5.0000000000E+00
-4.0892154304E-01 6.0704874340E-01
iter x1 / fx1 x2 / fx2 x3 /
fx3
1 4.0000000000E+00 4.5000000000E+00 5.0000000000E+00
-4.0892154304E-01 9.9840485280E-02 6.0704874340E-01
2 4.0000000000E+00 4.2500000000E+00 4.5000000000E+00
-4.0892154304E-01 -1.5431499074E-01 9.9840485280E-02
3 4.2500000000E+00 4.3750000000E+00 4.5000000000E+00
-1.5431499074E-01 -2.7185306848E-02 9.9840485280E-02
4 4.3750000000E+00 4.4375000000E+00 4.5000000000E+00
-2.7185306848E-02 3.6340072234E-02 9.9840485280E-02
5 4.3750000000E+00 4.4062500000E+00 4.4375000000E+00
-2.7185306848E-02 4.5805642876E-03 3.6340072234E-02
6 4.3750000000E+00 4.3906250000E+00 4.4062500000E+00
-2.7185306848E-02 -1.1301568105E-02 4.5805642876E-03
7 4.3906250000E+00 4.3984375000E+00 4.4062500000E+00
-1.1301568105E-02 -3.3603020929E-03 4.5805642876E-03
8 4.3984375000E+00 4.4023437500E+00 4.4062500000E+00
-3.3603020929E-03 6.1018092674E-04 4.5805642876E-03
solutia ecuatiei 4.4023437500E+00
______________________________________________________________________
2.2.1.3. Algoritmul pentru calculul diametrului diafragmei
Calculul diafragmei nu este dezvoltat de către reglementările prevăzute în STAS

7347/1-83. Din aceste motive a fost dezvoltat un algoritm special destinat calculului
diametrului interior al diafragmei.
Algoritmul de calcul este derivat din relaţia de calcul a debitului masic. Pornind
de la relaţia (2.8) se construieşte ecuaţia neliniară
g (d ) = 0 (2.23)
în care funcţia g (d ) are expresia
π
g (d ) = Qm − CE d 2 2 ρ∆P (2.24)
4
Deoarece factorii ε, ΔP şi ρ nu depind de d, relaţia (2.24) poate fi pusă sub
forma:
g (d ) = Qm − KCd 2 (2.25)
unde
2 ρ∆P
K = Eεπ . (2.26)
4
Coeficientul E şi C sunt funcţii de β , respectiv de diametrul d al diafragmei.

50
Rezolvarea ecuaţiei (2.25) este posibilă utilizând tehnici numerice. Din

mulţimea algoritmilor pentru soluţionarea ecuaţiilor neliniare, pe baza criteriului
convergenţei a fost selecţionat algoritmul bisecţiei-succesive, combinat cu un algoritm
de cătare a intervalului în care este localizată soluţia ecuaţiei.
Program pentru calculul diafragmei. Sistemul de programe pentru calculul

debitului are două fişiere de date de intrare şi un fişier de date de ieşire. Fişierele de
intrare sunt: smdeb.dat şi fluid.dat.
Fişierul smdeb.dat conţine informaţii despre sistemul de măsurare: diametrul

conductei şi domeniul de măsurare a traductorului de presiune diferenţială. O imagine a
fişierului smdeb.dat este prezentată în lista 2.4.
______________________________________________________________________
Lista 2.4
Conţinutul fişierului smdeb.dat
______________________________________________________________________
Diametru conducta (mm)=50
Dif. presiune diafragma(mmCA)=1000
______________________________________________________________________
Fişierul fluid.dat conţine informaţii despre proprietăţile lichidului: densitate,

vâscozitate dinamică şi debitul combustibil. O imagine a fişierului fluid.dat este
prezentată în lista 2.5.
______________________________________________________________________
Lista 2.5
Conţinutul fişierului fluid.dat
______________________________________________________________________
Densitate(kg/mc)=940
Viscozitate(m2/s*10-6)=10.6
Debit(kg/s)=1.1
______________________________________________________________________
Rezultatele obţinute sunt disponibile în fişierul frezdeb.dat. Sunt prezentate

informaţiile primare, citite din fişierele smdeb.dat şi fluid.dat şi diametrul diafragmei,
calculată ca soluţie a ecuaţiei (2.25).
______________________________________________________________________
Lista 2.6
Conţinutul fişierului frezdeb.dat
______________________________________________________________________
Date constructive ale sistemului de masurat
Diametrul conductei (m) 5.0000000000E-02
Dif. presiune diafragma (N/m2) 2.4525000000E+04

51
caracteristici fluid
Densitate (kg/mc) 797.000
Viscozitate (m2/s*1e-6) 4.6700000000E-06
debit (kg/s) 1.5000000000E+00
calcul parametrii auxiliari

kod 1362
diametru (m) 2.2250000000E-02
______________________________________________________________________
2.2.2. Traductoare de debit de aer
Pentru cuptoarele tubulare, debitul de aer este măsurat prin intermediul metodei
micşorării locale a secţiunii de curgere. Prescripţiile generale pentru determinarea
elementelor necesare calculului debitului sunt reglementate de STAS 7347/1-83.
Elementele primare la care se referă standardul sunt diafragma şi ajutajul. Domeniul de
aplicare al standardului specifică următoarele restricţii:
- curgere subsonică a fluidului;
- tronson rectiliniu de măsurare;
- secţiune circulară de curgere.
Cuptoarele tubulare sau cazane de abur, caracterizate prin sarcini termice mari,
sunt prevăzute cu circuite de aer cu secţiune dreptunghiulară sau pătratică. Pentru acest
tip de secţiune nu sunt prevăzute prescripţii de calcul. În acest caz, se propune adaptarea
ajutajului cu rază lungă la condiţiile unei secţiuni dreptunghiulare sau pătratice. O
secţiune transversală prin elementul sensibil este prezentată în figura 2.18.
Fig. 2.18. Geometria ajutajului cu rază lungă.
Variaţia continuă şi lină a elementului de strangulare a secţiunii şi dispunerea

prizei minus a traductorului de presiune diferenţială justifică următoarele ipoteze:
1. Căderea de presiune pe traductorul tip ajutaj cu rază lungă nu are la bază
conceptul de vena contracta asociat traductorului de debit cu diafragmă,
ci reducerea efectivă a secţiunii, reducere ce are drept consecinţă
scăderea presiunii şi creşterea vitezei fluidului.

52
2. Pierderile remanente de presiune prin frecare sunt neglijabile în raport cu

cele datorate scăderii energiei potenţiale.
2.2.2.1. Relaţii de calcul pentru proiectarea elementului sensibil
Pentru ajutajele cu rază lungă, conform STAS 7347/1-83, debitul masic Q m este
calculat cu relaţia
Qm = α A0 2 ∆P ρ , (2.27)
unde α reprezintă coeficientul de debit; A 0 – aria minimă de curgere; ∆P – diferenţa de

presiune între priza amonte şi aval a elementului sensibil.
Debitul volumic este
Qm
Qv = ,
ρ
respectiv
2 ∆P
Qv = α A0 . (2.28)
ρ
Pentru proiectarea elementului sensibil este necesară determinarea valorii ariei
A 0 . În condiţiile ipotezelor enumerate anterior, algoritmul de calcul pentru calculul
traductorului de debit este compus din:
- ecuaţia Bernoulli
ρ1w12 ρ o wo2
P1 + = Po + ; (2.29)
2 2
- ecuaţia de conservarea masei
ρ1 w1 A1 = ρ0 w0 A0 . (2.30)
Pentru diferenţe de presiune ∆P = P1 − P2 de ordinul a 100 mm CA, variaţia

densităţii este nesemnificativă, astfel încât ρ0 = ρ1 . Din relaţiile (2.28) şi (2.29) se
obţine:
ρ wo2  w2 
P1 − P0 = ΔP = 1 1 − 12  ;
2  wo 
w 1 A1 = w 0 A 0 ;
ceea ce conduce la
ρ1 wo2   Ao  
2
ΔP = 1−   , (2.31)
2   A1  
 

53
respectiv
2 ∆P
w02 = ,
  2 
ρ1 1−  o  
A
  A1  
 
sau
2 ∆P
w0 = . (2.32)
  2 
ρ1 1−  o  
A
  A1  
 
Debitul volumic care trece prin secţiunea A 0 este
Qo= Ao wo
şi luând în considerare (2.32) se obţine
2 ∆P
Q0 = A0 . (2.33)
  2 
ρ1 1−  o  
A
  A1  
 
Combinând expresiile (2.28) şi (2.33) se obţine succesiv:

2 ∆P 2 ∆P
Q0 = α A0 = A0 ;
ρ   2 
ρ1 1−  o  
A
  A1  
 
1
α= . (2.34)
2
A 
1 −  0 
 A1 
Având în vedere (2.28) şi (2.33) se obţine

A0 2 ∆P
Q0 = , (2.35)
2 ρ
A 
1 −  0 
 A1 
iar aria A 0 va fi

54
1
A0 = A1 2
. (2.36)
2 ∆P  A1 
1+  
ρ  Q0 
Standardele din domeniul traductoarelor de debit tip Venturi precizează pentru

profilul diafragmei un arc de elipsă, descris de ecuaţia
x2 y2
+ =1 , (2.37)
a2 b2
unde a şi b sunt semiaxele elipsei, figura 2.20.
Fig. 2.20. Secţiune transversală prin ajutaje cu rază lungă.
Cotele elipsei, perechile de puncte de coordonate ( x , y ) , pot fi calculate din

relaţia (2.37), variabila x luând valori discrete în intervalul [0 , a ] , iar variabila y fiind
determinată cu relaţia
x2
y =b 1− . (2.38)
a2
2.2.2.2. Studiu de caz. Calculul elementului sensibil pentru un sistem de

măsurare a aerului
Se consideră un cazan de abur din cadrul unei instalaţii de cracare catalitică (CO
Boyler). Datele iniţiale de proiectare sunt prezentate în tabelul 2.8.
Rezolvare. Soluţia problemei este obţinută prin parcurgerea următoarelor etape:

1. Calculul debitului de aer în condiţiile de curgere prin elementul sensibil.
2. Determinarea ariei şi a cotei minime de curgere.
3. Calculul coordonatelor elipsei componente a elementului sensibil.

55
Tabelul 2.8
Date de proiectare ale cazanului de abur
Specificaţia Valoare
Profilul secţiunii tubulaturii în amonte de elementul
1094 mm x 1094 mm
sensibil
Lungimea totală a tronsonului ce conţine elementul
1100 mm
sensibil
Debitul de aer maxim Q 100 75000 m3 N /h
Presiunea aerului în amonte de elementul sensibil P1 100 mm CA relativ
Căderea maximă de presiune pe elementul sensibil 100 mm CA
Temperatura aerului 20o C
Etapa 1. Calculul debitului de aer în condiţiile de curgere prin elementul sensibil

cuprinde elementele:
- densitatea aerului în condiţii normale
ρN =
M
RTN
PN =
28,8
8314 x 273
× 13590 × 9 ,81 × 0 ,76 = 1,286 [kg m3N ; ]
- densitatea aerului în condiţiile curgerii în elementul sensibil (P0 ,T0 )
ρo =
M
RT0
Po=
28,8
8314 x 293
⋅13590 x 9,81x 0,767 =1,209 [kg m3 ; ]
- debitul volumic în condiţiile (P0 ,T0 )
Qo =
ρN
ρo
QN =
1,286
1,209
× 75000 = 79777 [m3 h];
Q0 =
79777
3600
= 22 ,1602 [m s].
3
Etapa 2. Determinarea ariei şi a cotei minime de curgere Pentru etapa 2 se are ]n

vedere:
- calculul ariei tubulaturii
A1 = 1,094 ×1,094 = 1,1968 [m ];
2
- calculul căderii de presiune pe elementul sensibil

∆P =1000 × 9 ,81× 0 ,1 = 981 [N / m ];
2
- calculul secţiunii minime A 0

56
A0 =1,1968
1
2
= 0 ,4998 [m ];
2
2 × 981  1,1968 
1+ × 
1,209  22 ,1602 
- calculul cotei minime de curgere, figura 2.21
S=
0 ,4998
= 0 ,456 [m].
1,094
Pe baza rezultatului obţinut se adoptă S = 460 mm.
Fig. 2.21. Dimensiunile de bază ale elementului sensibil.
Etapa 3. Calculul coordonatelor elipsei componente a elementului sensibil au la

bază relaţiile (2.37) şi (2.38). Din figura 2.21 şi din datele prezentate în tabelul 2.8
rezultă următoarele dimensiuni:
- semiaxa mare a elipsei
a =1100 − 300 − 50 = 750 [mm] ;
- semiaxa mică a elipsei
b =1094 − 460 = 634 [mm] .
În figura 2.22 sunt prezentate cotele globale ale elementului sensibil. Utilizând
valorile semiaxelor elipsei, relaţia (2.37) devine
x2 y2
+ =1 . (2.39)
0 ,75 2 0 ,634 2

57
Fig. 2.22. Cotele arcului de elipsă asociat elementului sensibil.
În tabelul 2.9 sunt prezentate cotele punctelor care definesc profilul arcului de
elipsă.
Tabelul 2.9
Cotele profilului arcului de elipsă
x y 1094-y (1094-y)
[mm] [mm] [mm] [mm]
0 634 460 460
50 632 461 460
100 628 465 465
150 621 472 470
200 611 482 480
250 598 496 495
300 581 513 515
350 560 533 535
400 536 558 560
450 507 587 590
500 472 621 620
550 431 663 665
600 380 714 715
650 316 778 780
700 227 866 865
750 0 1094 1094

58
3. Elemente de execuţie
3.1. Introducere în tehnica elementelor de execuţie
3.1.1. Rolul şi locul elementelor de execuţie în sistemele de reglare
În cadrul structurii sistemelor automate de reglare este inclus elementul de

execuţie definit ca subsistemul care realizează fizic implementarea comenzii elaborate
de către regulator. Practic, elementul de execuţie primeşte comanda elaborată de un
regulator sau dispozitiv de comandă şi, în funcţie de valoarea acesteia, modifică un debit
de fluid, un flux de energie electrică, o poziţie etc.
În figura 3.1 este prezentată schema bloc a unui sistem de reglare automată cu
acţiune după abatere. Elementul de execuţie EE primeşte de la regulatorul C semnalul de
comandă c şi modifică valoarea mărimii de execuţie u.
Fig. 3.1. Locul elementului de execuţie în cadrul sistemului automat de reglare:

P - proces; T - traductor; C - regulator; EE - element de execuţie;
i – mărime de intrare (prescriere); m – mărime de reacţie; c – mărime de comandă;
u – mărime de execuţie; p – perturbaţii; y – mărime de ieşire (mărime reglată).
Semnalul de comandă c elaborat de regulator este un curent în gama 4 20 mA,

iar mărimea de execuţie u este specifică procesului reglat. Pentru a putea modifica
mărimea u, elementul de execuţie primeşte energie din exterior, sub formă de energie
electrică, pneumatică, hidraulică sau mecanică. Acest fapt transformă elementul de
execuţie într-un consumator de energie, cu implicaţii directe asupra cheltuielilor de
operare ale instalaţiilor industriale. În afara energiei de acţionare, elementul de execuţie
mai poate consuma energie din proces. În acest context trebuie subliniat consumul
apreciabil de energie hidraulică a robinetelor de reglare. Energia hidraulică disipată pe
robinetul de reglare este produsă de pompele centrifuge, cheltuielile de operare ale
robinetelor de reglare conţinând contravaloarea energiei electrice consumate suplimentar
pentru acţionarea pompelor.
Sisteme de conducere automata a proceselor

59
3.1.2. Clasificarea elementelor de execuţie
Sistemele automate utilizează o mare varietate de elemente de execuţie. Criteriile

generale utilizate pentru clasificarea elementelor de execuţie sunt:
a) dispozitivul acţionat;
b) servomotorul utilizat.
Din punctul de vedere al dispozitivului acţionat, elementele de execuţie se împart

în:
− robinete (de reglare sau de izolare);
− motoare electrice;
− relee;
− dispozitive de deplasare sau rotire.
Criteriul servomotorului utilizat clasifică elementele de execuţie după tipul

mişcării şi după energia utilizată. În funcţie de tipul mişcării, elementele de execuţie pot
fi de translaţie sau de rotaţie. După energia utilizată, elementele de execuţie pot fi
pneumatice, hidraulice, electrice.
3.1.3. Exemple de elemente de execuţie
În cele ce urmează, sunt prezentate trei exemple de sisteme automate prevăzute

cu elementele de execuţie enumerate anterior. În figura 3.2 este prezentat un sistem de
reglare a temperaturii pentru un cuptor tubular.
Fig. 3.2. Sistemul de reglare a temperaturii la un cuptor tubular prevăzut cu element de

execuţie tip robinet de reglare: TE – element sensibil tip termocuplu;
TT – adaptor tensiune-curent; TC – regulator; TY – convertor electro-pneumatic;
TV – servomotor pneumatic cu membrană.

60
Sistemul de reglare este alcătuit din procesul tehnologic (cuptorul tubular în care
au loc fenomenele de ardere şi transfer termic), traductorul de temperatură (compus din
elementul sensibil termocuplu TE şi un adaptor tensiune-curent TT), regulatorul de
temperatură TC (prevăzut cu un algoritm de reglare proporţional-integrator-derivator) şi
elementul de execuţie tip robinet de reglare. Elementul de execuţie EE este alcătuit din
convertorul electro-pneumatic TY şi un robinet de reglare. În structura robinetului de
reglare se găseşte servomotorul pneumatic cu membrană TV şi organul de reglare tip
robinet cu ventil şi un scaun. În figura 3.3 este prezentă o secţiune prin robinetul de
reglare din cadrul sistemului de reglare automată a temperaturii.
Fig. 3.3. Elementul de execuţie tip robinet de reglare,

cu un scaun şi servomotor pneumatic cu membrană.
Cel de al doilea exemplu se referă la un sistem de deplasarea elementului mobil

al unei maşini unelte, figura 3.4. Sistemul este utilizat pentru deplasarea comandată a
unei platforme mobile a unei maşini unelte. Elementul de execuţie este un piston mobil,
cu simplu efect, prevăzut cu arc pentru asigurarea deplasării inverse a pistonului.
Presiunea de comandă pentru servomotor, p C , este asigurată de către un subsistem
specific acestui tip de element de execuţie, respectiv un distribuitor. Acesta are rolul de a
transmite presiunea de comandă către piston atunci când valoarea semnalului de
comandă c impune acest lucru. În mod concret, dacă comanda c semnifică apăsarea
butonului 7, distribuitorul se deplasează comprimând arcul 6, valva de admisie a aerului
fiind poziţionată astfel încât aerul să pătrundă prin valva 9 în servomotor. Dacă comanda
c revine la valoarea iniţială, respectiv butonul 7 este liber, arcul 6 va repoziţiona
distribuitorul astfel încât aerul din pistonul servomotorului să fie evacuat prin valva 8 în
atmosferă acest mod, platforma mobilă va fi deplasată longitudinal, în funcţie de starea
butonului 7.

61
Fig. 3.4. Sistem automat de deplasare a unei platforme mobile prevăzut cu element de
execuţie tip piston pneumatic: 1 – platformă mobilă; 2 – tija pistonului;
3 – arcul pistonului; 4- cilindru servomotor; 5 – distribuitor cu trei valve;
6 – arcul distribuitorului; 7 – butonul de acţionare al distribuitorului;
8 – valva de evacuare a aerului; 9 – valva de introducere a aerului;
10 – reductor cu filtru de aer.
Ultimul exemplu este un sistem automat este destinat reglării nivelului într-un
vas deschis, utilizând ca element de execuţie ansamblul motor electric-pompă centrifugă,
figura 3.5. Sistemul de reglare urmăreşte menţinerea nivelului h din vas între limita
minimă h m şi limita maximă h M . Regulatorul LC este un regulator logic programabil
(PLC), comanda u a acestuia având valorile logice u = {0 ; 1} . Când comanda u are
valoarea logică 0, releul C nu este alimentat, contactul c 1 este deschis, releul A este
nealimentat, contactele a 1 , a 2 , a 3 sunt deschise şi pompa este oprită. Modificarea
comenzii regulatorului la valoarea 1 logic va conduce la închiderea contactului c 1 , la
alimentarea releului A, închiderea contactelor a 1 , a 2 , a 3 şi implicit la pornirea pompei.
Butonul de pornire b p asigură alimentarea cu energie a circuitului de comandă.
Activarea acestuia pune sub tensiune releul B, iar acesta va închide contactul b 2 , destinat
menţinerii sub tensiune a releului B şi a contactului b1 , destinat închiderii circuitului de
comandă. Butonul b0 este destinat opririi manuale a pompei, activarea acestuia
deschizând circuitul de comandă, nealimentarea releului B şi implicit dezactivarea
circuitului de comandă şi implicit oprirea pompei.

62
Fig. 3.5. Sistemul automat de reglare a nivelului prevăzut cu element de execuţie

tip releu-motor electric-pompă centrifugă: LT – traductor de nivel; LC – regulator logic
de nivel; M – motor electric; h – nivelul în vas; r – semnalul de reacţie;
h m , h M – valoare minimă/ maximă a nivelului; u - semnalul de comandă;
b p – buton de pornire a pompei; b o – buton de oprire a pompei;
A, B, C – relee; a 1 , a 2 , a 3 – contacte ale releului A;
b1 , b2 – contacte ale releului B; c 1 – contact al releului C.
3.1.4. Structura elementelor de execuţie tip robinet de reglare
Robinetele de reglare sunt elementele de execuţie cele mai răspândite din cadrul
industriei chimice, de petrol etc. Pentru aceste cazuri, elementul de execuţie este
considerat un sistem monovariabil, mărimea de intrare fiind comanda c a regulatorului,
mărimea de ieşire fiind identificată cu mărimea de execuţie u, asociată procesului, figura
3.6.
Fig. 3.6. Schema bloc a unui element de execuţie.
Având în vedere faptul că semnalul de comandă u este un curent în gama

[4 20] mA, deci o mărime electrică purtătoare de informaţie, iar acţionarea
elementului de execuţie necesită energie apreciabilă în raport cu energia semnalului de
comandă, structura elementului de execuţie trebuie să conţină un convertor de semnal
prevăzut cu un aplificator de putere, un servomotor şi un organ de reglare specific
procesului şi sistemului automat. În figura 3.7 este prezentată structura unui element de

63
execuţie tip robinet de reglare. Acesta este alcătuit dintr-un convertor electro-pneumatic,
un servomotor pneumatic cu membrană şi un organ de reglare cu un scaun.
Fig. 3.7. Elementele componente ale unui element de execuţie tip robinet de reglare:
I/P – convertor electro-pneumatic; SM – servomotor; OR – organ de reglare;
c – semnal electric de comandă; p c – semnal pneumatic de comandă;
h – cursa servomotorului; p SM – perturbaţii asociate servomotorului;
p OR – perturbaţii asociate organului de reglare.
Convertorul electro-pneumatic transformă semnalul electric c, purtător de

informaţie, într-un semnal pneumatic de putere pc . Structura tipică a acestui subsistem
este prezentată în figura 3.8. Acesta conţine un electromagnet (1) şi un magnet
permanent (3), un senzor deplasare-presiune (2), un aplificator de putere (4) şi un burduf
de reacţie (5). Un sistem de pârghii asigură transmiterea informaţiei şi a reacţiei negative
în sistem.
Celelalte două subsisteme, servomotorul şi organul de reglare, sunt
interdependente, legătura acestora fiind atât de natură fizică cât şi informaţională.
Elementul de legătură între cele două subsisteme îl constituie tija (3). Aceasta transmite
mişcarea servomotorului, exprimată prin deplasarea h a tijei, către organul de reglare. În
imaginea din figura 3.9 este prezentat un servomotor cu membrană, servomotor care
asigură o stare normal închisă a robinetului de reglare. Presiunea de comandă a
servomotorului, p C , reprezintă mărimea de ieşire a convertorului electro-pneumatic.
Organul de reglare reprezintă subsistemul cel mai complex din cadrul robinetului
de reglare. Acesta va modifica poziţia cursei h a servomotorului şi implicit poziţia
obturatorului faţă de scaun în interiorul organului de reglare. Modificarea secţiunii şi
condiţiilor de curgere în organul de reglare va conduce la modificarea corespunzătoare a
debitului asociat mărimii de execuţie u.

64
Fig. 3.8. Convertorul electro-pneumatic:

1 - circuit electromagnetic; 2 - senzorul deplasare-presiune; 3 - magneţi
permanenţi; 4 - amplificator de debit; 5 - burduf de reacţie;
6 - armătură articulată; 7 - pârghie.
Fig. 3.9. Subsistemul servomotor-organ de reglare: SM – servomotor;

OR – organ de reglare; 1 – resort; 2 – membrană rigidizată; 3 – tijă;
4 – sistem etanşare; 5 – obturator; 6 – scaun; 7 – corp.

65
3.2. Modelarea elementelor de execuţie tip robinet de reglare
Modelarea elementelor de execuţie tip robinet de reglare reprezintă o problemă

delicată, datorită complexităţii construcţiei robinetelor de reglare, a fenomenelor
hidraulice precum şi a conexiunii elementului de execuţie cu celelalte două componente
ale sistemului automat de reglare, respectiv regulatorul şi procesul. În acest paragraf se
va studia modelul sistemului hidraulic de transport al fluidului.
3.2.1. Modelul sistemului hidraulic
Exemplul de sistem de reglare automată prezentat în figura 1.2 evidenţiază

faptul că robinetul de reglare este amplasat într-un sistem hidraulic de transport al unui
fluid. Deşi există o varietate mare a structurii acestor sisteme hidraulice de transport, în
principal acestea sunt alcătuite din sursă de presiune, conductă de transport şi rezistenţe
hidraulice locale, figura 3.10.
Fig. 3.10. Sistemul hidraulic de transport al unui fluid: Pa –presiunea de aspiraţie;

P0 – presiunea de refulare; P v – presiunea la capătul conductei;
∆Pc - pierderea de presiune pe conductă; Q – debitul.
Structura sistemului hidraulic şi fenomenele care au loc în acesta influenţează
direct valoarea debitului de fluid atunci când regulatorul comandă modificarea gradului
de deschidere/închidere al robinetului de reglare.
3.2.1.1. Tipuri de surse de presiune

Pompele sunt utilaje pentru transportul lichidelor, pomparea fiind efectul forţelor
centrifuge asupra lichidului de pompat. Există două clase importante de surse de
presiune: centrifugale şi volumice. Preponderente în industrie sunt utilizate sursele de
presiune centrifugale, prezentate sub forma concretă a pompelor şi compresoarelor
centrifugale. În industria chimică, petrochimică şi de prelucrare a petrolului, ponderea
pompelor centrifugale este net mai mare decât a pompelor volumice.
Principiul de funcţionare şi construcţia pompelor centrifuge. Ĩn forma cea mai

simplă, o pompă centrifugă este formată din elementele prezentate în figura 3.11:
− un rotor cu palete montate într-o carcasă prevăzută cu un canal colector
cu secţiune de arie crescătoare (ĩn forma de melc);
− conductă de aspiraţie, racordată axial la carcasa pompei;
− conductă de refulare construită tangenţial la paletele rotorului.

66
Fig. 3.11. Structura pompei centrifuge.
Lichidul este aspirat prin conducta axială ĩn rotor, unde datorită câmpului
centrifugal creat ĩn rotor (750 – 5000 rot/min), este accelerat continuu în drumul său prin
canalele dintre paletele rotorului către canalul colector iar viteza şi energia cinetică a
lichidului cresc. La ieşirea din rotor, lichidul intră ĩn carcasă în secţiunea de arie
crescătoare a canalului colector iar viteza sa scade, energia cinetică fiind transformată ĩn
energie de presiune şi lichidul este refulat tangenţial. Rotorul pompei centrifuge este
alcătuit din palete curbate de obicei în sens contrar sensului de rotaţie a rotorului, pentru
a asigura curgerea cu acceleraţie constantă a lichidului în canalele rotorului. Carcasa
asigură intrarea şi ieşirea lichidului din pompă şi transformă energia cinetică a lichidului
ĩn energie de presiune. Carcasa poate fi prevăzută cu un stator, format dintr-un inel cu
palete curbate ĩn sensul rotaţiei arborelui, având rolul de a dirija lichidul la ieşirea din
rotor în direcţie tangenţială, îmbunătăţind randamentul pompei.
Parametrii de funcţionare a pompelor centrifuge sunt: debitul volumetric G υ ,

înălţimea manometrică de pompare Z m , înălţimea maximă de aspiraţie Z max , turaţia n,
randamentul η şi puterea consumată N.
Dependenţa dintre aceste mărimi se obţine experimental, prin încercarea pompei
la bancul de probă. Datele obţinute se reprezintă grafic, diagramele obţinute fiind
numite diagramele caracteristicilor de funcţionare a pompei. Pentru alegerea unei
pompe centrifuge în vederea utilizării într-un sistem hidraulic, este utilizată diagrama
caracteristicilor de funcţionare la turaţie constantă.
Tipuri de pompe centrifuge pot fi clasificate după criterii constructive şi după

înălţimea manometrică. După criteriul constructiv, pompele centrifuge se clasifică în:
- pompe centrifuge cu o singură treaptă (monoetajate)
- pompe centrifuge cu mai multe trepte (multietajate);
- pompe centrifuge cu stator si fără stator;
- pompe centrifuge cu admisie unilaterală sau bilaterală;
- pompe centrifuge cu arbore orizontal sau vertical;
- pompe centrifuge cu cutie de etanşare şi fără cutie de etanşare.

67
Pompele monoetajate sunt recomandate pentru înălţimi manometrice de până la

40 m. Prezintă dezavantajul solicitării unilaterale a lagărului datorită împingerii axiale a
lichidului, figura 3.12. O variantă îmbunătăţită este pompa cu orificii ĩn rotor, sau pompa
cu admisie bilaterală.
Fig. 3.12. Secţiune prin pompa centrifugă monoetajată.

Pompe centrifuge monoetajate cu stator, numite si pompe turbină, au ĩn carcasă
montat un stator – inel staţionar cu palete curbate în sensul rotaţiei – concentric cu
rotorul. Statorul are rolul de a devia continuu lichidul care iese din rotor ĩn direcţia ieşirii
tangenţiale a lichidului. Aceast dispozitiv micşorează pierderile de energie prin frecare
deoarece este împiedicată formarea vârtejelor de lichid ĩn carcasă.
Pompele centrifuge multietajate, numite şi turbocentrifuge, sunt formate din mai
multe rotoare, montate pe acelaşi arbore. Lichidul colectat de carcasa primei trepte este
dirijat prin canale către centrul arborelui următor, operaţia repetându-se pentru cele n
trepte.
Pompe fără cutie de etanşare sunt caracterizate prin împiedicarea scurgerii
lichidului între arbore şi carcasă prin utilizarea unor palete dorsale, montate ĩn spatele
rotorului.
După criteriul înălţimii manometrice, pompele se clasifică în pompe centrifuge
de joasă presiune (care pot dezvolta o înălţime de pompare de maximum 20 m H 2 O),
pompe de presiune medie ( 20 ≤ Z m ≤ 50 m H 2 O) şi pompe de înaltă presiune ( Z m > 50
m H 2 O). În figura 3.13 este prezentată o imagine a unei pompe industriale.

68
Fig. 3.13. Imagine a unei pompe industriale.
Caracteristicile statice ale surselor de presiune sunt prezentate în figura 3.14.

Caracteristica 1 este asociată acelor sisteme hidraulice care au la bază o conductă
dispusă între două vase, fiecare vas având presiunea constantă, realizată cu ajutorul unui
sistem de reglare automată a presiunii (SRA-P). Un exemplu tipic în acest sens este cel
al conductei situate între două separatoare de fază: unul de înaltă presiune şi celălalt de
joasă presiune. Caracteristica 3 este specifică compresoarelor centrifugale ce reprezintă
surse de presiune de mare importanţă pentru vehicularea gazelor. Particularitatea
semnificativă a acestui tip de caracteristică o constituie existenţa unui punct de maxim,
cele două ramuri – crescătoare şi descrescătoare – având o influenţă hotărâtoare asupra
vehiculării fluidului.
Sursele de presiune volumice au caracteristica de debit sub forma celei cu

numărul 4. Această caracteristică arată că pompele volumice, la turaţie constantă,
refulează lichidul la debit constant, presiunea la refulare putând lua valori diferite. La
presiuni suficient de mari însă debitul refulat scade, acest fenomen fiind datorat creşterii
debitului de fluid care se scurge, prin rosturi şi jocuri, de la refulare spre aspiraţie.
Faptul că, în cazul caracteristicilor 1, 2 şi 3, se modifică debitul cu variaţia

presiunii de refulare a sursei semnifică caracterul de “elasticitate” al acestora. Prin
opoziţie cu acestea, caracteristicile de tip 4 sunt “rigide”. Din această cauză, în cele ce
urmează vor fi tratate numai pompele centrifugale.

69
Fig. 3.14. Caracteristicile statice de debit ale diferitelor surse de presiune:

1 – cazul unei conducte aflate între două vase, fiecare având P = constant;
2 – cazul pompelor centrifugale curente; 3 – cazul compresoarelor centrifugale;
4 – cazul surselor de presiune volumice.
3.2.1.2. Modelul sursei de presiune centrifugale

În figura 3.15 sunt prezentate calitativ caracteristicile principale ale unei pompe
centrifugale operate la turaţie constantă. Acestea exprimă variaţiile, în funcţie de debit,
ale presiunii la refulare P(Q), ale puterii N(Q) şi ale randamentului η(Q), zona haşurată
evidenţiind domeniul raţional de funcţionare, caracterizat prin valori convenabile ale
randamentului.
Fig. 3.15. Caracteristicile unei pompe centrifugale pentru turaţie constantă:

P – presiune la refulare; N – puterea; η – randamentul.
Caracteristicile pompelor centrifuge sunt dependente de tipul constructiv al

pompelor. Pentru exemplificare a fost aleasă o familie de pompe utilizată în rafinării,
figura 3.16. Modelul matematic al unei pompe centrifugale poate fi aproximat prin
relaţia
P0 = a 0 + a1Q + a 2 Q 2 . (3.1)

70
Fig. 3.16. Imaginea şi caracteristicile unei familii de pompe utilizată în rafinărie.
Dintre tipurile şi caracteristicile prezentate în figura 3.16, au fost selectate 9

tipuri de pompe. Pentru fiecare dintre acestea au fost extrase date privitoare la debit
(variabila independentă) şi presiunea de refulare (variabila dependentă). Datele au fost
prelucrate utilizând programul de regresie polinomială SRegMul. Rezultatele obţinute
sunt prezentate în tabelul 3.1. Pe baza rezultatelor numerice au fost reprezentate grafic
caracteristicile calculate cu relaţia (3.1) pentru următoarele tipuri de pompe: pompa 32-
13; pompa 50-20; pompa 150-26, figura 3.17.
Tabelul 3.1
Coeficienţii modelului matematic al pompei
Coeficienţii modelului (3.1) Abaterea
Tip
standard
pompă a0 a1 a2 [bar]
32-13 6.614213E+00 4.727929E-02 -3.938231E-02 6.621437E-02
32-16 8.851658E+00 7.501579E-01 -1.081358E-01 3.631092E-01
50-20 1.418321E+01 -2.746576E-02 -1.080953E-03 2.887783E-01
150-26 2.037071E+01 -7.850898E-03 -3.007388E-05 4.614905E-01
32-12 9.351883E+00 -1.262669E-01 3.939355E-04 1.890947E-01
50-13 8.227606E+00 -4.412075E-02 -1.679803E-05 1.578524E-01
40-16 1.258403E+01 -9.795947E-02 7.796262E-05 5.434285E-01
32-20 1.781198E+01 -2.755295E-01 1.361482E-03 3.952989E-01
40-20 1.742569E+01 -1.339487E-01 2.504382E-04 2.826216E-01

71
Fig. 3.17. Caracteristicile calculate ale pompelor:

a) pompa 32-13; b) pompa 50-20; c) pompa 150-26.
3.2.1.3. Modelul conductei
Conducta de transport a fluidului reprezintă o rezistenţă în cadrul sistemului

hidraulic, figura 3.10, dependenţa presiunii din conductă în funcţie de debit are aspectul
prezentat în figura 3.18.
Fig. 3.18. Dependenţa cădere de presiune – debit pentru o conductă.

72
Modelul matematic al unei conducte drepte, cu secţiunea circulară, este exprimat

prin pierderile de presiune prin frecare
8L N 
∆PL = λ Q2  2 , (3.2)
π 2 D5 m 
unde: λ – este coeficientul de frecare; L – lungimea conductei, în m; D – diametrul
conductei, în m; Q – debitul volumic al fluidului, în m3/s.
Aplicarea relaţiei (3.2) presupune determinarea coeficientului de frecare λ.
Valoarea lui λ depinde în principal de regimul de curgere, caracterizat de numărul
Reynolds Re, de rugozitatea ε D şi diametrul D al conductei. Numărul Reynolds este
exprimat prin relaţia
Dw
Re = , (3.3)
ν
unde w reprezintă viteza liniară a fluidului; ν - vâscozitatea dinamică a fluidului.
Pentru calculul coeficienului de frecare λ sunt utilizate relaţiile:
64
λ= , Re < 2300 ; (3.4)
Re
1  ε 18.7 
= 1.74 − 2 lg  2 +  , 2300 < Re < 3000 ; (3.5)
λ  D Re λ 
1  D 2.51 
= −2 lg  +  , Re > 3000 . (3.6)
λ  3.7ε Re λ 
Relaţiile (3.5) şi (3.6) sunt două ecuaţii neliniare, soluţia acestora fiind
coeficientul de frecare λ. Astfel, pentru regimul de curgere intermediar,
2300 < Re < 3000 , este disponibilă relaţia
1  2ε 18.7 
= 1.74 − 2 lg +  .
λ  D Re λ 
Această relaţie se aduce la forma ecuaţiei neliniare
 2ε 18.7 
f (λ ) = 1.74 − 2 lg 
1
+ − = 0. (3.7)
 D Re λ  λ
Pentru regimul de curgere turbulent, Re > 3000 , relaţia
1  ε 2.51 
= −2 lg + 
λ  3,7 D Re λ 
reprezintă o ecuaţie neliniară
 ε 2.51 
f (λ ) = −2 lg 
1
+ − = 0. (3.8)
 3.7 D Re λ  λ

73
3.2.2. Modelarea robinetului de reglare
Robinetul de reglare reprezintă un exemplu de rezistor hidraulic, cu rezistenţa

hidraulică variabilă, datorată în primul rând, modificării secţiunii de trecere a acestuia. O
privire globală a unui robinet de reglare, împreună cu principalele mărimi asociate, este
prezentată în figura 3.19.
La modificarea deplasării H a obturatorului sistemului de strangulare rezultă o
variaţie a debitului Q, cât şi a căderii de presiune ∆Pr .
Fig. 3.19. Imaginea de ansamblu a unui robinet de reglare:

H - deplasarea (cursa) obturatorului sistemului de strangulare;
Q - debitul fluidului; ∆Pr - căderea de presiune pe robinetul de reglare.
3.2.2.1. Caracteristica intrinsecă a organului de reglare

Caracteristica intrinsecă a organului de reglare reprezintă un model matematic al
organului de reglare care permite stabilirea, în condiţii etalon, a unor caracteristici
hidraulice proprii robinetului de reglare, indiferent de sistemul hidraulic în care va fi
montat. Un robinet de reglare nu are posibilitatea să asigure întotdeauna aceeaşi valoare
a debitului Q pentru aceeaşi valoare a cursei H, decât într-un sistem hidraulic invariabil.
Acest aspect nu este convenabil pentru modelarea robinetului de reglare ca element de
automatizare, pentru că presupune un robinet distinct pentru fiecare sistem hidraulic. O
asemenea soluţie este inacceptabilă pentru constructor, care ar trebui să execute pentru
fiecare sistem hidraulic dat un robinet de reglare. Caracteristica intrinsecă reprezintă
dependenţa dintre modulul de debit al organului de reglare şi cursa acestuia
K v = f (H ) . (3.9)
Modulul de debit K v reprezintă o mărime introdusă special pentru

caracterizarea hidraulică a robinetelor de reglare, expresia acesteia fiind
2
K v = 2αAr [m ], (3.10)
unde A r – aria secţiunii de curgere dintre obturator şi scaun; α – coeficient de debit.

Modul în care a fost introdusă mărimea K v prin relaţia (3.10) arată că aceasta
depinde numai de caracteristicile proprii ale organului de reglare, exprimate în funcţie de
deschiderea acestuia, deci de cursa H a obturatorului. Menţinând constantă căderea de
presiune pe robinet se elimină influenţa conductei asupra curgerii prin robinetul de reglare, iar
dependenţa dintre debit şi cursă este funcţie numai de interiorul robinetului.
Caracteristicile intrinseci depind şi de construcţia geometrică a organului de
reglare. Din punct de vedere geometric, organul de reglare poate fi cu obturator de tip
ventil cu un scaun, obturator de tip ventil cu două scaune, obturator tip ventil cu trei căi,
obturator tip ventil de colţ, obturator tip clapetă, obturator tip sferic etc. Din această

74
cauză, modele matematice ale caracteristicilor intrinseci sunt specifice fiecărui tip de
obturator. În cele ce urmează vor fi exemplificate modelele matematice ale caracteristicii
intrinseci asociate organelor de reglare tip ventil cu un scaun.
Pentru acest tip de obturatoare sunt utilizate două modele matematice, denumite
caracteristică liniară şi caracteristică logaritmică, modele definite prin relaţiile:
• caracteristica liniară
K v Kv 0  Kv 0  H
= + 1 −  ; (3.11)
Kvs Kvs  Kvs  H 100
• caracteristica logaritmică
K v Kv 0  H Kvs 
= exp ln  , (3.12)
Kvs Kvs  H 100 Kv 0 
unde H este cursa obturatorului în raport cu scaunul; H 100 – valoarea nominală (maximă)
a cursei obturatorului; K v0 – valoarea lui K v pentru H = 0 ; K vs – valoarea lui K v la cursa
nominala H 100 .
În figura 3.20 sunt prezentate dependenţele grafice pentru cele două modele
matematice ale caracteristicii intrinseci ale organului de reglare tip ventil cu un scaun.
Fig. 3.20. Tipuri de caracteristici intrinseci asociate organului de reglare tip ventil cu un
scaun: 1 – cu deschidere rapidă; 2 – caracteristică liniară; 3 – de procentaj egal
modificat; 4 – caracteristică logaritmică.
Obsevaţii. Mărimea K v , utilizată în cadul modelului matematic al caracteristicii
intrinseci şi la dimensionarea hidraulică a robinetelor de reglare, a fost introdusă de Früh
în 1957. Deşi relaţia (3.10) arată că modulul de debit K v are dimensiunea unei arii, din
motive practice s-a convenit să se atribuie lui K v o semnificaţie fizică, cu ajutorul căreia
să se lucreze mai eficient. Aceasta nouă semnificaţie are la bază relaţia
Q 2
Kv = [m ], (3.13)
∆Pr
ρ
şi are următoarea interpretare:

75
K v este numeric egal cu debitul unui fluid de densitate ρ = 1 kg/dm3 care trece prin
robinetul de reglare, atunci când pe acesta are loc o cădere de presiune ∆Pr = 1 bar.
Valorile numerice ale lui K v se exprimă în m3/h .
În SUA, în locul lui mărimii K v este definită mărimea C v , ca fiind debitul de apă
exprimat în gallon/min care, la trecerea prin robinetul de reglare, produce o cădere de
presiune de 1 psi. Relaţiile de transformare sunt următoarele:
C v = 1,156 K v ; K v = 0 ,865C v . (3.14)
3.2.2.2. Caracteristica de lucru a organului de reglare

Caracteristica de lucru a robinetului de reglare reprezintă dependenţa dintre debitul
Q şi cursa H a obturatorului
Q = Q(H ) . (3.15)
În definirea caracteristicii statice de lucru nu mai apare condiţia restrictivă privind

constanţa căderii de presiune pe robinet, aşa cum era cazul caracteristicii intrinseci, ci debitul
ia valori funcţie de sistemul hidraulic în care este amplasat, de mărimea, tipul şi deschiderea
robinetului de reglare. Din punct de vedere al sistemului hidraulic, caracteristicile de lucru pot fi
asociate următoarelor sisteme:
a) sisteme fără ramificaţii;
b) sisteme hidraulice cu ramificaţii;
c) sisteme hidraulice prevăzute cu robinete cu trei căi;
d) sisteme hidraulice cu ocolirea sursei de presiune.
Din cauza complexităţii fenomenelor, pentru modelarea matematică a caracteristicii de
lucru a organului de reglare sunt itroduse următoarele ipoteze simplificatoare:
a) este tratat numai cazul fluidelor incompresibile în regim de curgere
turbulent;
b) sunt modelate numai sistemele hidraulice fără ramificaţii;
c) pierderea de presiune pe conductă se consideră o mărime concentrată, sub forma
unui rezistor hidraulic local.
Schema principială a unui sistem hidraulic fără ramificaţii este prezentată în fig. 3.21.
Sistemul este caracterizat prin pierderea de presiune pe robinetul de reglare ∆Pr, pierderea de
presiune pe conductă ∆PC , şi pierderea de presiune în interiorul sursei de presiune ∆PSI.
Pentru modelarea caracteristicii de lucru a organului de reglare sunt definite următoarele

mărimi:
• Debitul care trece prin robinetul de reglare
∆Pr
Q = KV [m3/h]. (3.16)
ρ
• pierderea de presiune pe linie, ∆P L
∆PL = ∆PC + ∆PSI [bar]. (3.17)

76
Fig. 3.21. Sistem hidraulic fără ramificaţii: a - sistemul hidraulic propriu - zis;
b - caracteristicile sursei de presiune şi conductei; 1 - sursa de presiune;
2 - robinetul de reglare (RR); 3 - conducta; 4 - rezistenţa hidraulică "concentrată " a conductei;
RR100 - în sistemul hidraulic există numai RR, complet deschis;
RR100 + C - în sistemul hidraulic există RR complet deschis şi conductă.
• pierderea de presiune pe sistemul hidraulic, ∆PS 0
∆PS 0 = ∆PL + ∆Pr [bar]. (3.18)

• Bilanţul energetic al sistemului hidraulic
Po = Pout + ∆Pv + ∆Pp . (3.19)
Conexiunea organului (robinetului) de reglare cu sistemul hidraulic este foarte
strânsă. Pentru a putea determina caracteristica de lucru a organului de reglare trebuie
rezolvate toate elementele de modelare prezentate anterior: caracteristica pompei
centrifugale, caracteristica intrinsecă a organului de reglare, caracteristica conductei,
sistemul hidraulic. Modelul matematic al caracteristicii de lucru a organului de reglare
este definit prin schema bloc prezentată în figura 3.22. În cadrul modelului matematic,
mărimea de intrare este cursa h a servomotorului şi implicit a organului de reglare, iar
mărimea de ieşire este debitul Q care trece prin robinet. Din punct de vedere matematic,
modelul robinetului de reglare prezentat în figura 3.22 este o ecuaţie neliniară
∆Pv
f (Q ) = Q − K v = 0. (3.20)
ρ

77
Fig. 3.22. Schema bloc a modelului caracteristicii de lucru a organului de reglare.
3.2.2.3. Soluţiile asociate caracteristicii de lucru a organului de reglare

Aceste soluţii pot fi determinate în două moduri:
a) introducând ipoteza simplificatoare prin care se consideră că modulul de debit asociat
conductei nu se modifică, respectiv K L = ct . ;
b) rezolvând numeric modelul prezentat în figura 3.22.
Soluţia rezultată prin considerarea ipotezei simplificatoare este prezentată în diverse surse
bibliografice şi reprezintă modalitatea clasică de rezolvare a caracteristicii de lucru a organului de
reglare. Soluţia obţinută este de forma
1
q= , (3.21)
1 
1 + Ψ  2 − 1
 kv 
în care q=Q Q100 reprezintă debitul relativ ce trece prin robinetul de reglare;
k v = K v K v100 - modulul de debit în coordonate adimensionale; Ψ = ∆P r100 ∆P s 0 -
raportul între căderea de presiune pe robinetul de reglare la cursă maximă şi căderea de
presiune pe sistemul hidraulic.
Relaţia (3.21) sau variante ale acesteia au fost obţinute în deceniul al 7-lea al secolului
20. Soluţia caracteristicii de lucru a organului de reglare în forma (3.21) a fost stabilită în
România în 1967. În figura 3.23 sunt prezentate soluţiile grafice ale carcteristicilor de
lucru ale organelor de reglare pentru tipul de obturator cu caracteristică intrinsecă liniară
şi caracteristică intrinsecă logaritmică.

78
Fig. 3.23. Caracteristicile de lucru ale organelor de reglare calculate pe baza ipotezei
simplificatoare: a) tip ventil de reglare cu caracteristică intrinsecă liniară;
b) tip ventil de reglare cu caracteristică intrinsecă logaritmică.
Soluţia rezultată prin rezolvarea numerică a modelului matematic este obţinută

ca soluţie a ecuaţiei neliniare (3.20). În acest scop a fost elaborat un program de calcul
pentru determinarea caracteristicii de lucru a unui robinet de reglare amplasat într-un
sistem hidraulic cu pompă centrifugă. Programul de calcul este specific sistemului
hidrauluic şi tipului de robinet de reglare. În exemplul considerat a fost ales un robinet
de reglare al firmei Pre-Vent, figura 3.24. Variabilele de intrare specifice sistemului
hidraulic sunt prezentate în tabelul 3.2.
Fig. 3.24. Robinetul de reglare al firmei Pre-Vent.

79
Tabelel 3.2
Variabilele de intrare ale programului de simulare
Unităţi de
Variabila Valoare
măsură
Conductă
Diametru m 0.05
Lungime m 20
Rugozitate - 0.03
Fluid
Viscositate m2 s-1 0.92e-6
-3
Densitate kg m 476
Robinet de reglare
Caracteristica Lineară
intrinsecă
K vs m3 h-1 25
3 -1
K v0 m h 1
Pompă
Tip 50-20 Coeficienţii equaţiei (3.1)
sunt prezentaţi în tabelul 3.1
Programul de calcul determină valoarea debitului Q prin sistemul hidraulic

corespunzător valorii adimensionale a cursei robinetului de reglare în h h100 ∈ [1100] % .
Rezultatele numerice sunt reprezentate prin următoarele corelaţii grafice în care variabila
independentă este cursa adimensională a robinetului de reglare: caracteristica de lucru,
caracteristica intrinsecă, căderea de presiune pe conductă, căderea de presiune pe
robinetul de reglare, coeficientul de frecare al fluidului în conductă.
Caracteristica intrinsecă a robinetului de reglare, obţinută prin calcul, confirmă
faptul că robinetul de reglare aparţine constructiv tipului liniar, figura 3.25.
100
90
80
70
60
Kv [%]
50
40
30
20
10
0
1 11 21 31 41 51 61 71 81 91
Stroke [%]
Fig. 3.25. Caracteristica intrinsecă a robinetului de reglare.

80
Caracteristica de lucru a robinetului de reglare este cvasi liniară, figura 3.26.

Deoarece căderea de presiune pe conductă este foarte mică, figura 3.27, ponderea
robinetului de reglare în cadrul sistemului hidraulic este neglijabilă iar caracteristica de
lucru devine în acest caz aproape liniară.
100
90
80
70
Flow rate [%]
60
50
40
30
20
10
0
1 11 21 31 41 51 61 71 81 91
Stroke [%]
Fig. 3.26. Caracteristica de lucru a robinetului de reglare simulat.
Valoarea mică a căderii de presiune pe conductă este datorată lungimii reduse a

conductei, 20 m, fapt ce conduce la valori foarte mici, 1 3 × 10 −3 bar.
3,50E-03
3,00E-03
Pipe drop pressure [bar]
2,50E-03
2,00E-03
1,50E-03
1,00E-03
5,00E-04
0,00E+00
1 11 21 31 41 51 61 71 81 91
Stroke [%]
Fig. 3.27. Variaţia căderii de presiune pe conductă în raport cu

valoarea cursei robinetului de reglare.
Deoarece întraga energie hidraulică este condumată numai pentru transportul

fluidului, căderea de presiune pe robinetul de reglare este foarte mare, variaţia acesteia
în raport cu valoarea cursei fiind prezentată în figura 3.28.

81
1,4
1,2
Valve drop pressure [bar]

1,0
0,8
0,6
0,4
0,2
0,0
1 11 21 31 41 51 61 71 81 91
Stroke [%]
Fig. 3.28. Variaţia căderii de presiune pe robinetul de reglare

în funcţie de valoarea cursei.
Imaginea din figura 3.28 este similară cu dependenţa presiunii de refulare a

pompei. Concluzia simulării realizate este aceea că 99% din energia hidraulică a pompei
este pierdută în robinetul de reglare. În acest context, alegerea unui robinet de reglare cu
caracteristică intrinsecă liniară este o soluţie greşită, datorită aspectului energetic.
Programul de calcul permite reprezentarea grafică a coeficientului de frecare al

fluidului în conductă în funcţie de gradul de deschidere al robinetului de reglare, figura
3.29. Se observă că pentru 80% din domeniul de lucru al robinetului de reglare valoarea
coefivcientului de frcare asociat conductei este cvasi constant, având valoarea 0,057.
0,059
Friction factor
0,058
0,058
0,058
0,057
1 11 21 31 41 51 61 71 81 91
Stroke [%]
Fig. 3.29. Variaţia coeficientului de frecare al fluidului în conductă

în funcţie de valoarea cursei robinetului de reglare.

82
3. Elemente de executie
3.3. Tipuri de robinete de reglare
3.3.1. Criterii de clasificare a robinetelor de reglare
Criteriul constructiv implicat în alegerea robinetelor de reglare se referă la tipul

robinetului de reglare. În prezent, producătorii realizează o mare diversitate de tipuri de
robinete de reglare. Principalele criterii de clasificare a tipurilor de robinete de reglare
sunt următoarele:
a) Sistemul de obturare:
− ventil profilat;
− ventil fustă profilată sau cu orificii multiple;
− colivie cu ferestre în V;
− colivie cu orificii multiple;
− sisteme de obturare speciale (reducere în trepte a presiunii, sisteme
labirint);
− fără sisteme de obturare.
b) Modul de circulaţie a fluidului prin organul de reglare:
− circulaţie dreaptă;
− circulaţie la 90° (robinete de colţ);
− circulaţie divizată (robinete cu trei căi).
c) Numărul de scaune:
− un scaun;
− două scaune.
d) Soluţia constructivă impusă de natura, temperatura şi condiţiile de
curgere:
− normală;
− cu capac cu nervuri de răcire;
− cu burduf de etanşare;
− cu ţeavă intermediară;
− cu manta de încălzire.
În figura 3.1 este prezentată o schematizare a tipurilor de robinetelor de reglare

realizată de Marinoiu.
83
Fig. 3.1. Clasificarea robinetelor de reglare.
3.3.2. Robinete de reglare cu ventil profilat
Din categoria robinetelor de reglare cu ventil profilat fac parte cele mai multe
robinete de reglare. Dintre acestea vor fi prezentate robinetele de reglare produse de
firmele Fisher.
Robinete de reglare Fisher. Pentru acest tip de robinrt, domeniul semnalului de

intrare este dependent de structura sistemului de reglare. Conform tabelului 3.1,
sistemul de reglare poate conţine:
a) structură split cu un singur robine de reglare;
b) structură two-way cu două robinete de reglare în regim divizat;
c) structură three-way cu trei robinete de reglare în regim divizat.
În figura 3.1 este prezentată imaginea de ansamblu a unui robinet de reglare

Fisher iar în figura 3.2 o secţiune prin robinet. În figura 3.3 sunt prezentate secţiuni prin
tipurile de obturatoare Fisher.
84
Tabelul 3.1
Semnale de intrare pentru robinete de reglare Fisher
Robinet tip 3582 cu poziţioner
Structura
sistemului de [bar] [psig] [bar] [psig]
reglare
Split 0.2 to 1.0 3 to 15 0.4 to 2.0 6 to 30
0.2 to 0.6 3 to 9 0.4 to 1.2 6 to 18
Two-way
0.6 to 1.0 9 to 15 1.2 to 2.0 18 to 30
0.2 to 0.5 3 to 7 0.4 to 0.9 6 to 14
Three-way 0.5 to 0.7 7 to 11 0.9 to 1.5 14 to 22
0.7 to 1.0 11 to 15 1.5 to 2.0 22 to 30
Robinet tip 3582i cu poziţioner
Structura
sistemului de [mA]
reglare
Split 4 to 20
4 to 12
Two-way
12 to 20
4 to 9.3
Three-way 9.3 to 14.7
14.7 to 20
Fig. 3.1. Robinet de reglare Fisher: a) cu servomotor pneumatic; b) cu servomotor

pneumatic şi poziţioner.
85
Fig. 3.2. Secţiune printr-un robinet de reglare Fisher.
86
Fig. 3.3. Secţiuni prin organul de reglare al robinetului Fisher.
Robinete de reglare Baumman.
Fig. 3.4. Robinet de reglare cu ventil (Baumann):

a) vedere generală; b) Secţiune prin robinetul de reglare
87
3.3.3. Robinete de reglare tip fluture (butterfly)
Fig. 3.5. Robinet de reglare tip fluture (Baumann).
Fig. 3.6. Secţiune prin robinetul de reglare fluture (Baumann).
88
Tabelul 3.2
Valori ale modulului de debit C v pentru robinete tip fluture (Baumann)
Tabelul 3.3
Valori ale modulului de debit K v pentru robinete tip fluture (Baumann)
89
3.3.4. Robinete de reglare cu trei căi
Robinetul cu trei căi Baumann. În categoria robinetelor de reglare cu trei căi se

înscrie robinetul produs de Baumann, figura 3.7. Robinetul este prevăzut cu trei orificii,
notate cu C (intrare/ieşire), U (orificiu superior) şi L (orificiu inferior). Robinetul poate
fi utilizat atât la divizarea unui flux cât şi la amestecarea a două fluide, tabelul 3.4.
Fig. 3.7. Robinetul de reglare cu trei căi Baumann:

a) vedere generală; b) secţiune verticală prin robinet.
Tabelul 3.4
Valori ale modulului de debit C v pentru robinetul cu trei căi Baumann
90
În figura 3.7-b este prezentată o secţiune prin robinetul de reglare cu trei căi
Baumann. Sunt puse în evidenţă cele trei orificii: C, U şi L. În tabelul 3.4 sunt
prezentate valorice coeficientului C v asociate cursei maxime a servomotorului.
Tabelul 3.5
Valori ale modulului de debit K v pentru robinetul cu trei căi Baumann
Fig. 3.8. Caracteristicile intrinseci ale robinetului de reglare cu trei căi:

a) robinet pentru amestecarea fluidelor; b) robinet pentru divizarea unui fluid.
91
Robinetul cu trei căi Fisher. Firma Fisher produce robinete de reglare cu trei căi
în două variante: YD – robinet de reglare cu acţiune continuă şi YS – robinet de reglare
cu acţiune discontinuă ON/OFF. În figura 3.9 este prezentată imaginea de ansamblu a
robinetului de reglare cu trei căi, tip YD.
Fig. 3.9. Fisher - Robinet de reglare cu trei căi, acţiune continuă.
În figura 3.10 sunt prezentate secţiuni prin cele două tipuri de robinete de
reglare. Se observă diferenţele constructive dintre cele două tipuri de robinete, diferenţe
impuse de modul de acţionare (continuu/discontinuu) al acestora. Pentru robinetul tip
YD, obturatorul are o formă profilată ce permite modificarea treptată a secţiunilor de
curgere şi implicit a debitelor de intrare sau de ieşire din robinet (în funcţie de scopul
tehnologic al robinetului).
92
Fig. 3.10. Detalii constructive ale robinetelor de reglare cu trei căi – Fisher:
a) tip YD; b) tip YS.
Pentru robinetul cu trei căi tip YS, datorită necesităţii de a obtura una din căile
de acces, obturatorul are o formă specifică, caracterizată prin posibilitatea etanşării
complete a uneia dintre căile de evacuare. În acest scop, scaunul este prevăzut cu două
părţi active între care obturatorul, prevăzut şi el cu două feţe de etanşare, se deplasează
liniar, corespunzător comenzii ON, respectiv OFF. În figura 3.11 este prezentată
comparativ funcţionarea celor două tipuri de robinete de reglare cu trei căi în situaţia în
care tija este în poziţie jos şi respectiv în poziţie sus.
Fig. 3.11. Funcţionarea robinetelor cu trei căi la valori extreme ale cursei
servomotorului.
În tabelul 3.6 sunt prezentate valorile modulului de debit Kv, a coeficientului
Cv, pentru robinetele tip YD (cu reglare continuă). Valorile sunt determinate pentru
curse ale servomotorului cuprinse între 0 şi 100% cu incrementul de 10%.
93
Tabelul 3.6
Valori ale modulului de debit K v pentru robinetul cu trei căi Fisher
94
3.4. Dimensionarea şi alegerea robinetelor de reglare
Dimensionarea elementelor de execuţie reprezintă acţiunea de determinare a

proprietăţilor constructive ale acestora, caracteristici care permit funcţionarea sistemului
automat în condiţii impuse. Din punct de vedere constructiv, elementele de execuţie
sunt produse în serie pentru a avea preţuri de cost scăzute. În această situaţie,
producătorii de elementele de execuţie realizează standarde interne pentru aceste
elemente ale dispozitivului de automatizare. Alegerea elementelor de execuţie
reprezintă activitatea de selectare a unui tip sau subtip al elementului de execuţie dintr-o
bază de date a unui producător, în funcţie de unul sau mai multe criterii de selecţie.
Una dintre cele mai laborioase şi spectaculoase activităţi în domeniul
elementelor de execuţie o constituie dimensionarea şi alegerea robinetelor de reglare.
Dimensionarea robinetelor de reglare se referă la determinarea modulului de debit K v ,
necesar curgerii fluidului în sistemul hidraulic specificat. Alegerea robinetului de
reglare implică selecţia tipului constructiv al organului de reglare, a modului de debit
standardizat de firma producătoare K vs şi a diametrului nominal Dn .
Dimensionarea robinetului de reglare, respectiv a organului de reglare, este
realizată prin utilizarea conceptului de modul de debit, concept prezentat în paragraful
15.2.2.1. Deşi modulul de debit reprezintă o secţiune de curgere prin robinet (15.6),
relaţia (15.9) reflectă în mod direct legătura dintre caracteristica geometrică şi cerinţele
impuse robinetului de reglare. Modulul de debit poate fi calculat cu ajutorul unor relaţii
derivate din (15.9), relaţii care ţin cont de unităţile industriale de măsură a debitului
pentru diverse tipuri de fluide, de parametrii din amonte şi aval ai fluidului respectiv.
Din punct de vedere al complexităţii calculelor, relaţiile utilizate pentru dimensionarea
organului de reglare pot fi structurate în relaţii clasice şi relaţii moderne.
3.4.1. Relaţii clasice pentru calculul K v
Relaţiile de dimensionare au fost introduse de Früh în 1975 şi sunt prezentate în

tabelul 3.7. Aceste relaţii sunt recomandate pentru calcule de dimensionare în sisteme
hidraulice caracterizate printr-un regim de curgere turbulent, inexistenţa reducţiilor sau
a altor rezistenţe hidraulice sau pentru iniţializarea calculelor în cazul folosirii altor
algoritmi de dimensionare.
95
Relaţii clasice de calcul pentru K v Tabelul 3.7

Tip fluid
∆Pr
Lichid Gaz Abur supraîncălzit Abur saturat Abur umed
P2 ≤ 100 bar
Qm Qm x
Kv = Kv =
P1 QN ρ N T1 Qm v2 22,4 P2 ∆Pr 22,4 P2 ∆Pr
∆Pr < Kv = Kv =
2 514 P2 ∆Pr 31,6 ∆Pr P2 > 100 bar
Qm v2" Qm vf
Kv = Kv =
ρ 31,6 ∆Pr 31,6 ∆Pr
Kv = Q
∆Pr P2 ≤ 100 bar
2Qm 2Qm x
Kv = Kv =
P1 QN ρ N T1 Q m 2v 2 22,4 P1 22,4 P1
∆Pr > Kv = Kv =
2 257 P1 31,6 P1 P2 > 100 bar
Qm 2v 2" Qm 2v f
Kv = Kv =
31,6 P1 31,6 P1
Q – debit Q N – debit volumic în Q m – debit masic în Q m – debit masic în Q m – debit masic în
volumic în m3/h m3 N /h kg/h kg/h kg/h
P 1 – presiunea în P 1 – presiunea în P 1 – presiunea în
amonte în bar; P 1 – presiunea în amonte în bar; amonte în bar;
Notaţii şi -
P 2 – presiunea în aval amonte în bar P 2 – presiunea în aval P 2 – presiunea în aval
unităţile de în bar în bar în bar
măsură
∆Pr - căderea de presiune pe robinet
v f – volumul specific
v 2 – volumul v 2 ” – volumul specific
ρ - densitate în ρN - densitate normală specific al aburului al aburului saturat la
al aburului umed la P 2
kg/dm3 în kg/m3 N în m3/kg;
la P 2 şi T 1 în m3/kg P 2 în m3/kg
x – titlul aburului
96
3.4.2. Relaţii moderne pentru calculul K v
Relaţiile moderne pentru calculul K v au la bază standardele ISA (Instrument

Society of America) şi sunt caracterizate prin abordarea tuturor regimurilor de curgere
(laminară, în regim de trecere, turbulentă, cavitaţională, total sugrumată) şi a unei mari
varietăţi de sisteme hidraulice. Relaţiile de calcul asociate dimensionării robinetelor de
reglare utilizând relaţii moderne de calcul sunt specifice şi tipului de fluid. Astfel,
standardele ISA fac referire la fluide incompresibile şi fluide compresibile. Pentru
fluidele incompresibile, sunt tratate atât cazurile fluidelor care nu vaporizează la
trecerea prin robinetul de reglare şi cât şi cazurile fluidelor în curgere restricţionată. În
figura 3.12 este prezentată schema logică a algoritmului de calcul pentru fluidele
incompresibile care nu vaporizează la trecerea prin robinetul de reglare.
Fig. 3.12. Algoritmul de calcul pentru dimensionarea robinetelor de reglare

pentru lichide incompresibile, în regimul de curgere turbulent
fără vaporizare la trecerea prin robinet.
97
Elementele introduse prin standardele ISA pentru algoritmul prezentat în figura

3.12 sunt:
Fp - factorul de geometrie al conductei;
ζ i - coeficienţi de pierdere datorită reducţiilor de la intrarea sau ieşirea
din robinetul de reglare şi coeficienţi Bernoulli la intrare-ieşire.
Pornind de la o estimare a produsului F p K v , calculul decurge iterativ, până
când robinetul ales asigură modulul de debit impus şi corectat în condiţiile de curgere
hidraulică.
Pentru fluidele incompresibile, aflate în curgere restricţionată, algoritmul de

alegere a robinetelor de reglare are forma prezentată în schema din figura 3.13.
Elementele specifice introduse de standard sunt:
F F – raportul dintre presiunea aparentă din vena contracta şi presiunea de
vapori a lichidului, la temperatura din amonte;
F L – factorul de recuperare a presiunii pentru robinete fără reducţii asociate;
F LP – factorul de recuperare a presiunii pentru robinete cu reducţii asociate.
98
Fig. 3.13. Algoritmul de calcul pentru dimensionarea robinetelor de reglare

pentru lichide incompresibile, în regimul de curgere restricţionată.
99
3.4.3. Criterii pentru alegerea elementelor de execuţie
Alegerea elementelor de execuţie este o activitate complexă, cuprinzând

elemente de natură tehnică, elemente de natură financiară cât şi elemente de natură
comercială. Elementele de natură tehnică se referă la calculul parametrilor tehnici
asociaţi elementelor de execuţie ale sistemelor automate de reglare. Elementele
financiare vizează valoarea investiţiei şi valoarea cheltuielilor de exploatare ca element
de decizie în alegerea elementelor de execuţie. Elementele de natură comercială sunt
legate de oferta producătorilor de elemente de execuţie tipizate (care sunt produse şi
vândute la un preţ acceptabil financiar). În cele ce urmează vor fi analizate aceste
criterii pentru alegerea elementelor de execuţie tip robinet de reglare.
3.4.3.1. Criterii constructive în alegerea robinetelor de reglare
Criteriul constructiv implicat în alegerea robinetelor de reglare se referă la tipul

robinetului de reglare. În prezent, producătorii realizează o mare diversitate de tipuri de
robinete de reglare. Principalele criterii de clasificare a tipurilor de robinete de reglare
au fost prezentate în paragraful 3.3.1.
3.4.3.2. Criteriul modului de debit standardizat
Producătorii de robinete de reglare oferă inginerilor date despre tipurile de

robinete de reglare produse în serie. Acestea conţin valori ale modulul de debit
standardizat K vs , valori ale diametrului nominal al robinetului D n , valori pentru factorul
de recuperare a presiunii pentru robinete fără reducţii asociate FL . Un exemplu al
ofertei producătorului autohton de robinete de reglare, Întreprinderea de Utilaj Petrolier
Târgovişte, este prezentată în tabelul 3.8. Robinetele de reglare prezentate au în
construcţie un scaun şi pot fi operate la presiunea nominală P n 40 şi P n 64. Modulul de
debit K vs este cuprins în domeniul 0 ,11400 iar diametrul nominal D n este fabricat în
domeniul 15 350 mm.
100
Tabelul 3.8
Valori standardizate ale modului de debit K vs , pentru robinetele de reglare produse de I.U.P. Târgovişte
H
30 35 45 55 65 80 95
[mm]
Ds
4 5 6 8 10 12 15 18 25 28 32 40 50 65 80 100 125 150 200 250 300 350
[mm]
Kvs 0,1 0,2 0,4 0,6 0,93 1,33 2,1 3 4 5 9 13 18 20 30 40 65 90 140 200 300 420 650 1000 1400
15
20
25
32
40
Diametrul nominal
50
65
80
100
125
150
200
250
300
350
101
3.4.3.3. Criteriul caracteristicii intrinseci şi de lucru a organului de reglare
Alegerea tipului robinetului de reglare reprezintă o problemă majoră în alegerea

robinetelor de reglare. Pentru rezolvarea acestei probleme trebuie avute în vedere
următoarele:
a) pentru fiecare buclă de reglare trebuie aleasă acea caracteristică intrinsecă
a organului de reglare şi implicit a robinetului de reglare astfel încât,
împreună cu celelalte elemente ale buclei, să producă cea mai mică
variaţie a amplificării sistemului de reglare automată;
b) pentru fiecare buclă de reglare trebuie aleasă acea caracteristică de lucru a
organului de reglare şi implicit a robinetului de reglare astfel încât,
împreună cu celelalte elemente ale buclei, să producă o caracteristică de
lucru liniară pentru sistemul de reglare automată.
Varietatea mare a fluidelor, a regimurilor de curgere şi a sistemelor de reglare

automate contribuie la dificultatea alegerii caracteristicii intrinseci a organului de
reglare. Având în vedere faptul că cele mai utilizate caracteristici intrinseci ale
organelor de reglare sunt cele liniare şi logaritmice, în cele ce urmează vor fi prezentate
recomandări privind alegerea robinetelor de reglare pentru cele mai uzuale sisteme de
reglare automată.
Recomandări privind alegerea robinetului de reglare din cadrul SRA debit.

Sistemul de reglare automată a debitului cu structura cea mai comună este ilustrat în
figura 3.14. Sistemul hidraulic este caracterizat prin pompă centrifugală, presiunea la
capătul conductei P v şi rezistenţele hidraulice R 1 şi R 2 . Sistemul de reglare al debitului
poate avea un traductor de debit cu caracteristică statică liniară (traductor de debit masic
Coriollis) sau un traductor de debit cu caracteristică statică neliniară (diafragmă)
prevăzut sau nu cu element de liniarizare a debitului (extractor de radical). Sistemul de
reglare a debitului poate îndeplini funcţia de reglare de stabilizare (prescriere constantă)
sau reglare de urmărire (prescriere variabilă). În tabelul 3.9 sunt prezentate recomandări
pentru alegerea caracteristicii intrinseci a robinetelor de reglare utilizate în cadrul
sistemelor de reglare a debitului.
102
Tabelul 3.9
Recomandări pentru caracteristica intrinsecă a robinetelor de reglare
utilizate în cadrul SRA debit
Caracteristica Caracteristica
Perturbaţii ale
Reglare traductorului de Ψ intrinsecă
SRA
debit recomandată
r ≈Q logaritmică
1 Pr0 , Pv , T, v, ρ liniară când
de r ≈ Q2 Qi1 ≠ Qi 2
stabilizare
r ≈Q Pr0 , Pv , R 1 , R 2 , T,
<1 logaritmică
r ≈Q 2 v, ρ
r ≈Q 1 liniară
Variaţiile
corectată cu > 0,3 perturbaţiilor liniară
extractor de radical ≤ 0,3 neglijabile în logaritmică
de urmărire
r ≈ Q2 1 raport cu logaritmică
modificările
fără corecţii cu
<1 prescrierii liniară
extractor de radical
Fig. 3.14. Structura comună a SRA debit: Pr0 – presiunea de refulare a pompei
centrifugale; Q – debitul volumic; R 1 – rezistenţa hidraulică a conductei şi reducţiilor
din amonte de robinet; R 2 – rezistenţa hidraulică a conductei şi reducţiilor din aval de
robinet; ∆Pr – căderea de presiune pe robinetul de reglare; Pv - presiunea la capătul
conductei.
103
Recomandări privind alegerea robinetului de reglare din cadrul SRA nivel.

Sistemul de reglare automată a nivelului aduce noi aspecte în alegerea caracteristicii
intrinseci a organului de reglare şi implicit a tipului de robinet de reglare. Elementele
avute în vedere la alegerea caracteristicii intrinseci a robinetului de reglare sunt
următoarele:
− Caracteristica dinamică a procesului de acumulare a lichidului. Procesul
de acumulare poate avea un caracter integrator (sistemele de acumulare
pentru care Qe ≠ f (h ) ) sau element aperiodic de ordinul I (sistemele de
acumulare pentru care Qe = f (h ) ).
− Structura SRA nivel. Acesta poate avea drept mărime de execuţie
debitul de intrare Q i sau debitul de ieşire Q e .
− Tipul prescrierii. Aceasta poate fi constantă, în cazul sistemelor de
stabilizare, implicând variaţii mari a mărimii de execuţie (Q i sau Q e ) sau
variabilă, în cazul sistemelor de urmărire.
În figura 3.15 este prezentat un exemplu de sistem de reglare a nivelului,

caracterizat ca un sistem de stabilizare, mărimea de execuţie fiind debitul de intrare Q i .
Pentru acest tip de sistem de reglare automată, recomandările de selecţie a
caracteristicii intrinseci a robinetului sunt prezentate în tabelul 3.10.
Tabelul 3.10
utilizate în cadrul SRA nivel
Caracteristica
Tipul prescrierii ψ Perturbaţii ale SRA intrinsecă
recomandată
Constantă 1 Q i , Pr0 , Pv , T, v, ρ logaritmică
Variabilă <1 Q i , Pr0 , R 1 , Pv , T, v, ρ logaritmică
Constantă 1 Q e , Pav , R 2 , (Pv ), T, v, ρ liniară
> 0,3 liniară
Variabilă Q e , Pav , R 2 , (Pv ), T, v, ρ
≤ 0,3 logaritmică
104
Fig. 3.15. Exemplu de sistem de reglare a nivelului: Pr0 – presiunea de refulare a

pompei centrifugale; Q – debitul volumic; R 1 – rezistenţa hidraulică a conductei şi
reducţiilor din amonte de robinet; R 2 – rezistenţa hidraulică a conductei şi reducţiilor
din aval de robinet; ∆Pr – căderea de presiune pe robinetul de reglare; Pv - presiunea la
capătul conductei.
Recomandări privind alegerea robinetului de reglare din cadrul SRA

presiune. Sistemul de reglare automată a presiunii este tratat în literatură numai pentru
cazurile în care sursa de presiune este un compresor iar gazul se acumulează într-un vas
tampon. Elementele avute în vedere la alegerea caracteristicii intrinseci a robinetului de
reglare sunt următoarele:
− Dispunerea robinetului de reglare în raport cu traductorul de presiune.
Conform acestei caracterizări, robinetul de reglare poate fi amplasat
înaintea traductorului, reglând astfel presiunea din avalul robinetului
(reducere de presiune) sau după traductor, menţinând presiunea din
amonte de robinet (suprapresiune).
− Necesitatea ca amplificarea dP1 dh în cazul reglării suprapresiunii,
respectiv amplificarea dP2 dh în cazul reglării reducerii presiunii, să fie
cât mai constantă în domeniul de variaţie a cursei h.
Studiile întreprinse de Marinoiu au condus la unele criterii pentru alegerea

tipului de robinet de reglare în cazul sistemelor de reglare a presiunii, tabelul 3.11.
105
Tabelul 3.11
utilizate în cadrul SRA presiune
Caracteristica
Prescriere ∆Pr1 Perturbaţii
intrinsecă recomandată
Constantă 0 R 2 , Pv logaritmică
Constantă ≠0 logaritmică
Pr0 , R 1 , R 2 , Pv
Variabilă 0 sau ≠ 0 logaritmică
Recomandări privind alegerea robinetului de reglare din cadrul SRA

temperatură. Sistemul de reglare automată a temperaturii a fost studiat de Samal,
Siemers şi Shinskey. Rezultatul studiilor este prezentat în tabelul 3.12 sub forma unor
recomandări privind alegerea robinetelor de reglare pentru sistemul de reglare a
temperaturii pentru cuptoarele tubulare.
Tabelul 3.12
utilizate în cadrul SRA temperatură
Perturbaţii Caracteristica
Prescrierea SRA-T Ψ
majore intrinsecă recomandată
Pr0 logaritmică
Pr0 logaritmică
Constantă <1
logaritmică
Qp
liniară
1 liniară
Constantă sau ≤ 0,3 T in logaritmică
variabilă
> 0,3 liniară
106

Sisteme de Conducere A Proceselor PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sisteme de Conducere A Proceselor PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sisteme de conducere a proceselor

1. Introducere în automatizarea proceselor

Automatizarea poate fi implementata în numeroase variante, în funcţie de natura

1.1. Sisteme de reglare cu acţiune după abatere

Legea reglării după abatere. Sistemele automate din aceasta categorie au

1. Introducere în automatizarea proceselor

Sistemele automate cu acţiune după abatere au implementate regulatoare ale

Fig. 1.2. Structura regulatorului cu acţiune după abatere.

Algoritmul elementului comparativ este dat de relaţia

Algoritmul proporţional este descris în forma analogică de relaţia

în care K p reprezintă coeficientul de proporţionalitate (coeficientul de amplificare).

unde k reprezintă momentul de timp la care se realizează eşantionarea, eroarea e k fiind

1. Introducere în automatizarea proceselor

Algoritmul proporţional-integrator are următoarea expresie analogică

iar expresia discretizată are forma

unde τ reprezintă perioada de eşantionare.

Deoarece evaluarea sumei erorilor la fiecare iteraţie de calcul a comenzii c k

Un aspect important în funcţionarea regulatoarelor industriale îl constituie

Fig. 1.3. Schema logica pentru saturarea comenzii regulatorului.

1. Introducere în automatizarea proceselor

1.2 Sisteme de reglare cu acţiune după perturbaţie

Legea reglării după perturbaţie. Sistemele din aceasta categorie au proprietatea

Structura sistemului automat bazat pe legea reglării după perturbaţie. În figura

Algoritmul de reglare cu acţiune după perturbaţie. Considerând variaţiile

1. Introducere în automatizarea proceselor

Esenţa reglării după perturbaţie presupune ca la modificarea perturbaţiilor

Y1 (s ) =G1 (s )∗P(s ) ; (1.12)

Concluzie: Determinarea algoritmului de reglare cu acţiune după perturbaţie

Modelul matematic al procesului poate fi exprimat prin relaţii de tipul

1. Introducere în automatizarea proceselor

În regim staţionar, mărimea de ieşire este egală cu mărimea prescrisă, respectiv

unde τ reprezintă timpul mort al procesului pe canalul mărime de execuţie-mărime de

Exemplul 1.1. Reglarea după perturbaţie a unui schimbător de căldură

Se considera un schimbător de căldură utilizat la încălzirea unui produs cu debitul

Din punct de vedere al conducerii automate, sistemul chimic este caracterizat de

1. Introducere în automatizarea proceselor

Fig. 1.6. Sistemul automat de reglare cu acţiune după perturbaţie pentru

1. Introducere în automatizarea proceselor

1.3. Proiectarea sistemelor pentru reglarea

Prin parametrii proceselor se înţeleg uzual mărimile tehnologice debit, nivel,

1.3.1. Standarde privind reprezentarea grafică a sistemelor automate

Standardul STAS 6755-81, Semne convenţionale şi simboluri literale,

Standardul defineşte următoarele elemente ale unui sistem de măsurat şi reglare:

Modul de identificare a aparatelor. Fiecare aparat va fi identificat printr-un

1. Introducere în automatizarea proceselor

Semn convenţional Denumire

Element de acţionare manual

Element neclasificat (tipul elementului de

Element de acţionare cu zăvorâre şi

Tabelul 1.3 conţine semnele convenţionale pentru regulatoarele directe, robinete

1. Introducere în automatizarea proceselor

Semn convenţional Denumire

Robinet cu două căi, deschis la

Robinet cu două căi, închis la căderea

Robinet cu trei căi, A-C deschisă la

Robinet cu patru căi, cu căile A-C si

Robinet blocat în poziţia existentă în

Robinet cu poziţie nedeterminată la

1. Introducere în automatizarea proceselor

Semn convenţional Denumire

Rotametru indicator cu robinet de

Regulator automat de debit fara

Robinet de comandă manual