◦

n m
Teoremă. Fie f : D ⊆ R → R şi c ∈ D. Dacă f este
dg
diferenţiabilă ı̂n c, atunci există (c) şi
du
df
(c) = Df (c)(u),
du
pentru orice u ∈ Rn.

Observaţie. Diferenţiabilitatea unei funcţii ı̂ntr-un punct

implică existenţa tuturor derivatelor pqarţiale ı̂n acel punct,
deci existenţa derivatelor parţiale ı̂ntr-un punct este o condiţie
necesară pentru diferenţiabilitatea ı̂n acel punct. Ea nu este şi
o condiţie suficientă.

Teoremă (Criteriu de diferenţiabilitate):

◦
Fie f : D ⊆ Rp → Rq şi c ∈ D. Dacă există o vecinătate
V a lui c cu proprietatea că există toate derivatele parţiale ı̂n
orice punct din V şi acestea sunt continue ı̂n c, atunci f este
diferenţiabilă ı̂n c.

Teoremă (de diferenţiabilitate a funcţiilor com-

puse).
◦
Fie f : D ⊆ R → D ⊆ R , c ∈ D şi g : D0 ⊆ Rm → Rr
n 0 m
◦
astfel ca f (c) ∈ D0.

1
 not
Dacă f este diferenţiabilăı̂n c, iar g diferenţiabilăı̂n f (c) ====
not
b, atunci g ◦ f ==== h : D ⊆ Rn → Rp este diferenţiabilă ı̂n c şi
Dh(c) = D(g ◦ f )(c) = Dg(b) ◦ Df (c).

Teorema lui Lagrange-cazul multidimensional.

Fie f : D ⊆ Rn → R şi a, b ∈ D astfel ı̂ncât segmentul de
capete a şi b este inclus ı̂n D, iar funcţia f este diferenţiabilă
ı̂n orice punct al acestui segment.
Atunci există un punct c, pe segmentul de capete a şi b,
astfel ca
f (b) − f (a) = Df (c)(b − a).

Derivate parţiale de ordin superior.

Dacă f este o funcţie cu domeniul din Rp şi codomeniul din

R, f poate avea p derivate parţiale (de prim ordin) notate cu
∂f
fxi sau cu . Fiecare dintre aceste derivate parţiale constituie
∂xi
o funcţie cu domeniul din Rp şi codomeniul din R, deci poate
avea la rândul ei p derivate parţiale, numite derivate parţiale
∂ 2f
de al doilea ordin, notate fxixj sau cu , adică derivata
∂xj ∂xi
∂f
parţială a lui ı̂n raport cu xj .
∂xi
În acelaşi mod se definesc derivatele parţiale de al treilea
2
ordin,..., de al n-lea ordin.
Aşadar, f poate avea cel mult pn derivatele parţiale de al
n-lea ordin.
Este de mare importanţă faptul că, dacă aceste derivate
parţiale sunt continue, atunci ordinea de derivare nu este im-
portantă.

Teorema lui Schwarz.

Fie f : U ⊆ R2 → R, f (x, y), unde U este o vecinătate a
∂f ∂f ∂ 2f
lui (x, y), pentru care , , există ı̂n orice punct din
∂x ∂y ∂y∂x
∂ 2f
U şi astfel ca să fie continuă ı̂n (x, y).
∂y∂x
∂ 2f
Atunci există ı̂n (x, y) şi
∂x∂y
∂ 2f ∂ 2f
(x, y) = (x, y).
∂y∂x ∂x∂y

◦
p
Definiţie. Pentru o funcţie f : U ⊆ R → R şi c ∈ D
astfel ı̂ncât există şi sunt continue derivatele parţiale de al doile
a ordin ale luji f pe o vecinătate a lui c, definim diferenţiala de
ordin doi a lui f ı̂n c, ca fiind aplicaţia, D2f (c) : Rp × Rp → R,
dată de p
2
X ∂ 2f
D f (c)(y, z) = (c)yizj ,
i,j=1
∂x j ∂x i

3
pentru orice y = (y1, .., yp), z = (z1, .., zp) ∈ Rp.
Analog se defineşte diferenţiala de orice ordin ı̂ntr-un punct.