ISABELA LOZINCĂ VASILE MARCU

PSIHOLOGIA ŞI
ACTIVITĂŢILE
MOTRICE
 CUPRINS

INTRODUCERE
1. ELEMENTE DE PSIHOLOGIE
UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA MOTRICĂ
1.1. PROBLEMELE PSIHOLOGIEI ACTIVITĂŢILOR
MOTRICE
1.2. METODELE DE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIA
ACTIVITĂŢILOR MOTRICE
1.3. CARACTERISTICI PSIHOLOGICE ALE
ACTIVITĂŢII MOTRICE
1.3.1. Aspecte privind particularităţile învăţării
motrice
1.3.2. Deprinderi motrice
1.3.3. Priceperi motrice
1.3.4. Funcţia conştiinţei în activitatea motrică
1.4. ASPECTE ALE PREGĂTIRII PSIHOLOGICE
ÎN SPORT
1.4.1. Motivaţia în sport
1.4.2. Mijloacele intuitive în sport
1.4.3. Particularităţile educării voinţei
1.5. CONSIDERAŢII PRIVIND PSIHOLOGIA
CONCURSURILOR SPORTIVE
1.5.1. Psihologia comportamentului tactic
1.5.2. Pregătirea psihică pentru concurs
2. ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORT
2.1. INVESTIGAŢIA PSIHOLOGICĂ
2.2. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ ŞI ASISTENŢA
PSIHOLOGICĂ
2.2.1. Tendinţe actuale în asistenţa psihologică a
sportivilor
 2.2.2. Tipologia asistenţei psihologice
2.2.3. Condiţiile asistenţei psihologice
2.2.4. Momentele asistenţei psihologice
2.2.5. Reguli metodologice
2.2.6. Obiectivele asistenţei psihologice
2.3. PERFORMANŢA SPORTIVĂ
3. PROBLEME DE PSIHODIAGNOSTIC ÎN
ACTIVITĂŢILE MOTRICE
3.1. EXAMENUL PSIHOLOGIC
3.2. EVALUAREA APTITUDINILOR PSIHO-MOTRICE
3.3. EVALUAREA SENSIBILITĂTII ŞI PERCEPŢIEI
3.4. EVALUAREA CONTROLULUI MOTOR
3.5. EVALUAREA PROCESELOR PSIHICE
COGNITIVE
3.6. EVALUAREA PERSONALITĂŢII
3.7. EVALUAREA RELAŢIILOR INTRAGRUP
3.8. FIŞA DE CARACTERIZARE PSIHO-
PEDAGOGICĂ
BIBLIOGRAFIE
 INTRODUCERE

În această epocă dominată de profunde

transformări pe toate planurile vieţii sociale, activitatea
motrică a omului cunoaşte o dezvoltare fără precedent.
Privirile sunt îndreptate atât asupra activităţii sportive
de performanţă cât şi asupra culturii fizice, ca o
componentă indispensabilă formării şi dezvoltării
personalităţii umane.
Omul se manifestă în mişcare cu întreaga sa
fiinţă, ca o entitate biologică, dar şi ca „eu” psihologic şi
social. Astfel a apărut psihologia „activităţilor corporale”
(după M. Epuran) ca o ştiinţă de sine stătătoare, cu
multe interdisciplinarităţi, care şi-a asumat rolul de a
studia manifestările psihice ale fiinţei umane în mişcare.
Specialiştii domeniului au datoria:
 de a cunoaşte manifestările psihice ale
omului în mişcare,
 de a le interpreta,
 de a cunoaşte modalităţile şi tehnicile de
diagnosticare a acestor manifestări,
 de a le influenţa în strânsă concordanţă cu
cerinţele sociale concrete.
Opera de educare a copiilor, cu atât mai mult a
copiilor – sportivi, nu se poate realiza în cele mai bune
condiţii fără înarmarea „arhitecţilor” cu cunoştinţe,
priceperi şi deprinderi necesare modelării fizicului şi
psihicului acestora.
Cunoştinţele de psihologie generală, psihologia
activităţilor motrice şi a sportului de performanţă oferite
profesorilor de specialitate, sunt necesare:
  stabilirii metodologiei realizării obiectivelor
activităţii motrice şi a sportului de
performanţă
 cunoaşterii elevilor
 autocunoaşterii,
 determinării modalităţilor de acţionare în
vederea realizării factorilor pregătirii
elevilor şi sportivilor.
Participarea psihologiei este şi trebuie să fie
prezentă în toţi factorii antrenamentului sportiv
contemporan. Dacă se ia în considerare părerea
profesorului Aurel Encuţescu trebuie precizat că
psihologia este prezentă şi în „factorul” pregătirii
biologice a sportivului. De altfel este ştiut şi ipotetic
recunoscut că manifestările psihice ale omului sunt
realizate pe o bază materială fiziologică - biologică,
lumea psihică fiind reflectarea subiectivă a lumii
lucrurilor şi fenomenelor obiective.
În prezenta lucrare ne propunem realizarea unui
compendiu de psihologie a activităţilor motrice strict
necesar pentru completarea şi întregirea pregătirii de
specialitate a profesorilor de educaţie fizică, precum şi a
antrenorilor.
 1. ELEMENTE DE PSIHOLOGIE UTILIZATE ÎN
ACTIVITATEA MOTRICĂ

Din necesităţile practice de educaţie, de

ergonomie, medicale, de cercetare, de recreere, de
dirijare în sporturi, artistice sau militare, mişcările
omului au fost şi sunt studiate de o serie întreagă de
ştiinţe. Enumerăm dintre acestea: filozofia, sociologia,
fiziologia şi medicina , biochimia şi biomecanica,
psihologia, educaţia fizică, artele etc. Toate acestea
studiază mişcarea umană din puncte de vedere
specifice.
Iată deci că din necesitatea cunoaşterii, psihologia
a studiat şi studiază omul. Obiectul psihologiei
activităţilor motrice îl constituie investigarea psihicului
omului în mişcare, în căutarea performanţei sportive.
Această ramură aplicată a ştiinţelor psihologice care
studiază manifestările psihice specific umane în
condiţiile performanţiale este o ştiinţă relativ tânără, cu
toate că atât sportul cât şi psihologia sunt preocupări
foarte vechi ale omului.
Începuturile psihologiei activităţilor motrice se
leagă de numele baronului Pierre de Coubertin,
întemeietorul Jocurilor Olimpice moderne, care
organizează primul Congres de Psihologie şi Fiziologie
Spotivă la Loussane (Elveţia) şi scrie primul „Eseu de
psihologie sportivă” (1913). Şcoala franceză de psihologie
reprezentată de Ph. Tissie, se situează pe aceeaşi linie.
Tissie realizează o primă încercare de clasificare a
caracterelor sportivilor (1919), iar M. Boigey în 1922
descrie psihicul sportivului antrenat. Aceste încercări
teoretice au fost susţinute peste ocean de şcoala
psihologilor practicieni americani, care însă apreciază că
doar asistenţa psihologică a sportivului ar constitui
obiectul de studiu al psihologiei sportive.
Cercetarea ştiinţifică a domeniului şi însăşi
psihologia activităţilor motrice s-a dezvoltat între aceste
două curente, în această perioadă cercetările psihologice
fiind în avânt, Wundt înfiinţând în 1879 primul
laborator de psihologie experimentală. La noi în ţară G.
Zapan este considerat precursorul cercetării în
psihologia experimentală, în domeniul activităţii
sportive, îndreptându-şi atenţia asupra problemelor
psihologice ale activităţii şcolare şi asupra analizei
psihologice a actului motric.
De la bun început psihologia activităţilor motrice a
fost chemată să rezolve problemele practice ale pregătirii
sportivilor, în vederea obţinerii unor rezultate şi
performanţe sportive superioare. În etapa actuală a
dezvoltării şi formării psihologiei activităţilor motrice,
specialiştii consideră că aceasta este o ramură
pedagogică şi experimentală aplicată la domeniul
educaţiei fizice şi al activităţii sportive a ştiinţelor
psihologice. Argumentul este evident ”explozia sportului
de performanţă”, rolul psihologiei în această explozie, în
tot mai multe ţări ale lumii, educaţia fizică şi sportul
devenind „activităţi de interes naţional” (v. Legea 29 din
dec. 1967)
]n 1965, a fost organizat la Roma primul Congres
de Psihologia Sportului, întrunind marea majoritate a
specialiştilor domeniului. Ulterior s-a format „Societatea
Internaţională de Psihologie Sportivă”, organism ce
îndrumă şi coordonează activitatea psihologilor din
întreaga lume. Studiile tot mai numeroase şi mai
pertinente de psihologie sportivă, bazate pe cercetările
antropologice, fiziologie sau sociologice şi-au revizuit
unele concepte în virtutea şi în lumina noilor cercetări
cibernetice, din teoria informaţiei, a modelării, din
abordarea sistemică sau a jocurilor strategice.
În actuala dezvoltare a psihologiei activităţilor
motrice se are în vedere că sportul este (după Epuran
M.) „o activitate de limită” a posibilităţilor fizice şi
psihice ale individului uman, limite ce se dovedesc a nu
fi însă şi sociale. Aceasta ne-o dovedeşte şi faptul că o
„barieră psihologică” a unei performanţe sportive odată
trecută se găsesc numeroşi sportivi capabili de
performanţe şi mai valoroase, care împing tot mai sus
aşa-zisele „bariere psihologice”. O foarte mare atenţie
trebuie acordată copiilor şi tinerilor pentru a putea face
faţă cu succes tuturor solicitărilor psihice uriaşe la care
sunt supuşi în realizarea marilor performanţe sportive
ale zilelor noastre şi ale viitorului. Aceasta pentru că
„sportul actual de mare performanţă – după cum bine
subliniază profesorul Mihai Epuran1 – pretinde copiilor
şi adolescenţilor ceea ce profesiunea şi viaţa socială în
general nu le cere totdeauna nici adulţilor”. Tot mai
mult se cere a fi realizată practic colaborarea strânsă
dintre medic, psiholog şi antrenor pentru găsirea celor
mai bune căi, metode, mijloace şi forme de organizare
pentru obţinerea de către sportiv a performanţelor celor
mai mari posibile.

1
Epuran M. (sub redacţia) – (1974) – Psihologia şi sportul
contemporan - Editura Spot-Turism. Bucureşti.
 1.1. PROBLEMELE PSIHOLOGIEI ACTIVITĂŢILOR
MOTRICE

Omul nu trăieşte numai în lumea obiectelor fizice,

el nu se raportează şi nu reacţionează doar la stimulii
naturali, ci şi la stimulii sociali, la alţi oameni, la norme
comportamentale de grup, la valori socio-culturale.
Omul este prin excelenţă o fiinţă socială, raţională
(„zoon politikon” după cum îl definea Aristotel), de aceea,
trăind şi acţionând alături de alţi oameni, el îşi
modelează simţirea, gândirea, voinţa şi comportamentul
după particularităţile şi caracteristicile împrejurărilor şi
contextelor situaţionale în care trăieşte.
Psihicul uman este o formă a vieţii de relaţie, un
fenomen inseparabil legat de structurile materiale şi
cuantice, o re-producere în subiectiv a realităţii naturale
obiective, un produs al condiţionărilor şi determinărilor
socio-istorice şi socio-culturale.
Sistemul psihic uman poate fi definit în multe
moduri. Definiţiile care cuprind principalele
caracteristici ale acestui sistem le prezentăm mai jos:
„Am putea spune că sistemul psihic reprezintă în
sine un ansamblu autoreglabil de stări şi procese
structurate pa baza principiilor semnalizării, reflectării şi
simbolizării şi coechilibrate prin intermediul unor
operatori specifici de comparare, clasificare, opunere,
seriere spaţio-temporală, generalizare”2
„Sistemul psihic uman este un sistem energetic-
informaţional de o complexitate supremă, reprezentând
cele mai înalte şi perfecţionate mecanisme de
autoorganizare şi autoreglaj şi fiind dotat cu dispoziţii

2
Golu M., Dinicu A. – (1972) - Introducere în psihologie Colecţia
Psyché. Editura Ştiinţifică. Bucureşti (p.95)
selective antiredundante şi cu modalităţi proprii de
determinare antialeatorii”3
„Psihologia tradiţională” împarte astfel fenomenele
psihice4.
FENOMENELE PSIHICE
1. Procese psihice
 Cognitive
o Senzoriale
 Senzaţii
 Percepţii
 Reprezentări
o Logice
 Gândire
 Memorie
 Imaginaţie
o Afective (emoţii, sentimente,
pasiuni)
o Volitive (voinţa)
2. Activităţi psihice
 Limbajul
 Jocul
 Învăţarea
 Munca
 Creaţia
3. Însuşiri psihice
 Temperament
 Aptitudini
 Caracter

3
Popescu – Neveanu P – (1987) – Psihologie Şcolară (Tipografia
Univers. Bucureşti (p.21)
4
Zlate M. – (1994) – Introducere în psihologie – Editura Şansa.
Bucureşti (p.369-370)
 Condiţii care stimulează şi facilitează procesele,
activităţile şi însuşirile psihice:
 Motivaţia
 Deprinderile
 Atenţia
Procesele psihice sunt modalităţi ale conduitei cu
o desfăşurare discursiv plurifazică, specializate sub
raportul conţinutului informaţional, al formei ideal-
subiective de realizare, ca şi al structurilor şi
mecanismelor operaţionale.
Activităţile psihice reprezintă modalităţi esenţiale
prin intermediul cărora individul uman se raportează la
realitatea înconjurătoare, fiind constituite dintr-un şir
de acţiuni, operaţii, mişcări orientate în direcţia
realizării unui scop ca urmare a susţinerii lor de o
puternică motivaţie.
Însuşirile psihice sunt sintetizări şi generalizări ale
diverselor particularităţi dominante aparţinând
proceselor sau activităţilor psihice, formaţiuni psihice
calitativ noi care redau structurile globale, stabile ale
personalităţii, configuraţii psihice mult mai stabile decât
procesele psihice. Dat fiind faptul că o serie de fenomene
psihice nu satisfac atributele proceselor, activităţilor şi
însuşirilor psihice, ele sunt încadrate în categoria
condiţiilor facilitatoare sau perturbatoare a celor dinainte.
Între toate aceste fenomene psihice există o strânsă
interacţiune şi interdependenţă. Astfel, procesele psihice
apar ca elemente componente în structura activităţii
psihice şi se regăsesc transfigurate în însuşirile psihice.
Activitatea psihică reprezintă cadrul şi sursa apariţiei
formării şi dezvoltării atât a proceselor, cât şi a
însuşirilor psihice. Acestea din urmă, odată constituite,
devin condiţii interne de contribuie la realizarea unor
noi structurări, superioare de data aceasta, ale activităţii
psihice. Însuşirile psihice, personalitatea, reprezintă
însăşi realitatea întregii vieţi psihice cu derularea ei
concretă, vie, mobilă, fluidă, calmă sau tumultoasă,
unitară sau contradictorie.
Interacţiunea şi interdependenţa proceselor,
activităţilor, însuşirilor şi condiţiilor psihice evidenţiază
pe de o parte unitatea vieţii psihice, iar pe de altă parte
eficienţa ei, deoarece numai într-o astfel de unitate
(nelipsind total şi relativa contrarietate), psihicul îşi
poate realiza funcţiile lui adaptative.
Actual, interpretarea proceselor şi însuşirilor
psihice ca mecanisme puse în slujba activităţii umane,
este mult mai adecvată. În decursul activităţii sale, omul
trebuie să reacţioneze, să stocheze, să prelucreze
informaţia. Or, pentru a putea realiza asemenea
finalităţi el are nevoie de forţe psihice adecvate şi
specializate – senzorial-perceptive, mnezice sau raţional-
logice. De asemenea, omul trebuie să-şi susţină
energetic activitatea, trebuie să şi-o regleze în funcţie de
împrejurări, trebuie să-şi integreze într-un tot unitar
acţiunile, stările, trăirile, subordonându-le unor scopuri
determinate. Iată de ce recursul la mecanismele
stimulator-energizante, la cele de reglaj psihic, în fine la
cele integratoare devine o condiţie sine-qua-non a
desfăşurării eficiente a activităţii.
MECANISMELE PSIHICE
1. Informaţional-operaţionale
 De prelucrare primară a informaţiilor
o Senzaţii
o Percepţii
o Reprezentări
 De prelucrare secundară a
informaţiilor
 o Gândire
o Memorie
o Imaginaţie
2. Stimulator-energizante (motivaţia,
afectivitatea)
3. Reglatoare
 Comunicarea
 Limbajul
 Atenţia
 Voinţa
4. Integratoare (Personalitatea)
A doua clasificare deplasează accentul pe latura
instrumentală, dinamică, vie a psihicului, pe motorul ei
şi mai ales pe latura sporirii eficienţei activităţii prin
perfecţionarea propriilor ei mecanisme”.
Psihologia activităţilor motrice, ridică probleme tot
mai numeroase şi mai complexe pe măsură ce:
 sportul de performanţă ia o dezvoltare tot
mai mare,
 necesitatea de performanţă superioară
creşte,
 se cere tot mai mult găsirea şi folosirea
tuturor resurselor bio-psihice ale fiinţei
umane.
Acest lucru este specific nu numai sportului, ci
educaţiei în general, deoarece nu numai în sport ci şi în
educaţie se cer a fi valorificate superior toate resursele
umane, individul participând în activitate cu întreaga sa
personalitate, cu întreaga componenţă a vieţii sale bio-
psihice.
 Rudik5, ţinând cont de acestea, sistematizează
principalele probleme ale psihologiei activităţilor
motrice:
 Psihologia activităţilor sportive
 Caracterizarea psihologică generală a
activităţii sportive
 Psihologia ramurilor sportive
 Psihologia învăţării şi a
antrenamentului
 Psihologia sportivului
 Studierea calităţilor sportivilor
 Trăsături generale ale personalităţii
sportive
 Bazele psihologice ale formării
trăsăturilor morale şi de voinţă
 Bazele generale ale măiestriei sportive
După profesorul Mihai Epuran problemele
psihologiei domeniului se împart în:
 Psihologia ramurilor sportive
 Psihologia antrenamentului sportiv
 Psihologia concursurilor sportive
 Asistenţa psihologică a sportivului
 Psihosociologia sportului.
În studiile mai noi ale profesorului Epuran6,
problemele psihologiei sportului apar împărţite pe
domenii ale activităţii:

1. Domeniul educaţional
5
Rudik – (1974) – Psihologia şi sportul contemporan.- Editura
Stadion. Bucureşti.
6
Epuran M. (sub redacţia) – (1974) – Psihologia şi sportul
contemporan - Editura Spot-Turism. Bucureşti.
  Psihologia pregătirii
 Formarea şi educarea specifică pentru
concurs (pregătirea de bază, de
ramură şi de competiţie)
 Asistenţa psihologică a sportivului
 Psiho-diagnoza şi psiho-diagnoza
pentru realizarea selecţiei sportive
2. Domeniul acţional praxiologic
 Tipuri de activităţi corporale
o Agonistice (de întrecere)
o Ludice (de joc)
o Gimnice (gimnastice)
o Recreative (loisir)
 Tipuri de ramuri sportive
 Antrenamentul sportiv ca activitate
de durată şi esenţială în pregătire
 Concursul ca activitate specifică
3. Domeniul subiectului
 Sportivul – personalitate umană în
curs de perfecţionare
 Echipa – unitate social-operaţională
 Antrenorul cu întreaga sa
personalitate
 Organizatorii, arbitrii, managerii,
gazetarii, crainicii etc.
 Spectatorii şi reporterii
4. Domeniul mecanismelor psiho-
comportamentale
 Procese psiho-comportamentale
(informaţie, stocare, prelucrare,
decizie, execuţie)
 Stări psihice specifice trăirii sportive
 Comunicarea prin sport
 Unele manifestări psihopatologice
specifice
5. Domeniul demersului metodologic
 Domeniul şi obiectul specific de
cercetare
 Psiho-diagnoza şi psiho-diagnoza
activităţii sportive

1.2. METODELE DE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIA

ACTIVITĂŢILOR MOTRICE

Nu se deosebesc prea mult de cele ale celorlalte

ramuri ale ştiinţelor psihologice. Specialiştii au clasificat
metodele cercetării în psihologia activităţilor motrice
după următorul plan:
1. Metode generale care alcătuiesc baza
filozofică a studiilor şi cercetărilor
domeniului
 Studierea materialelor bibliografice de
specialitate
2. Metode directe de culegere a datelor, de
investigaţie
 Experimentul
 Observaţia
 Ancheta, chestionarul, interviul
 Anamneza
 Analiza produselor activităţii
 Testele
3. Metode de prelucrare a datelor
 Metode statistico-matematice
 Analiza calitativă a rezultatelor
cercetării
4. Metode de valorificare a rezultatelor obţinute
  Redactarea studiului, comunicării,
lucrării
 Publicarea în reviste de specialitate, în
culegeri de studii şi cercetări, la
edituri etc.
 Alcătuirea unor programe, planşe,
schiţe etc.

1.3. CARACTERISTICI PSIHOLOGICE

ALE ACTIVITĂŢII MOTRICE

Activitatea omului este denumită în psihologie ca

fiind totalitatea acţiunilor întreprinse în vederea
satisfacerii trebuinţelor şi intereselor. Aceasta are un
pronunţat caracter social, conştient, intenţionat şi
planificat, caracteristici general valabile şi pentru
activitatea sportivă. După Rudik7, activitatea umană
cuprinde jocul, învăţarea, munca, activitatea creatoare,
educaţia fizică şi sportul, activitatea de odihnă şi
distractivă din timpul liber.
În literatura de specialitate sunt structurate
următoarele caracteristici ale activităţii motrice:
 Presupune întrecerea
 Are la bază antrenamentul sistematic
organizat, condus şi desfăşurat
 Există tendinţa de a obţine o pregătire
superioară în ramura sportivă respectivă
 Pretinde o bună însuşire a tehnicii
executării diferitelor exerciţii

7
Rudik – (1974) – Psihologia şi sportul contemporan - Editura
Stadion. Bucureşti.
  Se realizează prin manifestarea mai ales
motrică a activităţii sportive
Teoria a stabilit următoarea structură psihologică
a activităţii motrice:
1. Orientarea ideologică a activităţii;
importanţa ei socială; motivaţia activităţii
motrice
2. Procedee tehnici şi operaţii de lucru folosite
3. Deprinderile şi priceperile motrice cu rol
specific
4. Nivelul de dezvoltare şi particularităţile
calitative ale unor funcţii psihice
5. Cunoştinţe de specialitate
6. Tonus emoţional specific
7. Caracterul dinamic al activităţii
8. Aspecte ale comportamentului în sport
Tot mai mult a intrat în uzanţa specialiştilor
termenul de „psihologia activităţilor corporale”,
înlocuind „psihologia educaţiei fizice” şi chiar pe acela
folosit actual - „psihologia educaţiei fizice şi sportului”.
Mergând pe această linie trebuie precizat că sunt
cuprinse în sfera psihologiei activităţilor corporale acele
activităţi care se desfăşoară cu finalitate proprie, pe care
omul le practică pentru propria creştere normală şi
dezvoltare fizică armonioasă a corpului său. Această
cuprindere a activităţilor de educaţie fizică şi sport în
sfera „psihologiei activităţilor corporale” suportă însă
unele critici nu lipsite de temei. În primul rând
activităţile corporale sunt mult mai diverse, inclusiv cele
cu finalitate proprie, apoi se exclude aspectul educativ al
acestor activităţi, aspect deloc nelipsit de importanţă.
 Profesorul Epuran M8. consideră că în cadrul
activităţilor corporale ale omului sunt cuprinse:
 Activităţile ludice, de joc, care au funcţii
formative şi instructive mai puternice în
copilărie, dar care apar în activitatea
omului pe parcursul întregii sale vieţi
(„Homo sapiens, faber et ludens”)
 Activităţi agonistice, de întrecere. Concursul
nu este specific activităţii sportive, dar a nu
se confunda cu concurenţa. Nu orice
concurs este sport. Concursurile sportive
au o extindere, o legiferare şi reglementare,
o circulaţie mondială
 Activităţi gimnice (gimnastice), în sensul
„dialogului” omului cu el însuşi pentru
perfecţionarea sa corporală
 Activităţi de loisir, distractive, recreative,
pentru divertisment şi „compensarea
durităţilor” vieţii cotidiene contemporane.

1.3.1. Aspecte privind particularităţile învăţării motrice

Învăţarea este o activitate prin care se obţin

achiziţii, progrese în adaptare, care vizează cunoştinţe,
operaţii intelectuale şi însuşiri de personalitate, achiziţii
care apar la nivelul individului ca „bunuri” personale,
obţinându-se predominant pe bază de exerciţiu.
Învăţarea umană luată ca unitatea dintre
particularităţile individuale şi situaţia educaţională este
un rezultat şi proces deosebit de complex. Un mănunchi
întreg de ştiinţe studiază din puncte diferite de vedere
învăţarea umană.
8
Epuran M. – (1979) – Metodologia cercetării activităţilor corporale
IEFS. Bucureşti.
 Sub aspect pedagogic învăţarea constituie
procesul de asimilare a cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor necesare activităţii prezente şi viitoare.
Psihologic, învăţarea constituie dobândirea unor
noi forme de comportament ca urmare a exersării,
stabilindu-se şi principalele condiţii ale învăţării:
 stabilirea scopului
 recompense şi întăriri
 exersare – repetare.
Psihopedagogic, învăţarea ca rezultat al acţiunii
educaţionale, presupune:
 cunoştinţe
 priceperi şi deprinderi
 obişnuinţe
 familiarizare, aclimatizare, adaptare
 performanţe etc.
Ca proces, învăţarea presupune:
 însuşire
 asimilare
 modificare
 restructurare
 întărire
iar ca acţiune operaţională dirijată pedagogic:
A. predare
B. instruire
C. exersare
D. autoinstruire
E. verificare – instruire.
Învăţarea umană, spre deosebire de învăţarea la
alte vieţuitoare prezintă anumite caracteristici:
a) Are caracter intenţionat şi conştient, în
funcţie de obiectivele stabilite
b) Este raţională
c) Are caracter organizat şi planificat
 d) Este sistematizată şi integrată sistematic
e) Are la bază:
 creativitatea
 selectivitatea
 decizia
 dependenţa omului.
Literatura de specialitate prezentă, în conformitate
cu formaţia diferiţilor psihologi şi pedagogi, mai multe
tipuri de învăţare. Astfel, Montpellier descrie
următoarele tipuri de învăţare umană (după M. Epuran):
1. Procesul condiţionării (preparaţii
anticipate)
2. Învăţarea perceptivă
3. Învăţarea senzorio-motrică
(comportamentală)
4. Învăţarea motrică (pe baza răspunsului
kinestezic)
5. Învăţarea verbală
6. Învăţarea inteligentă (prin descoperire)
La noi în ţară, Ana Tucicov-Bogdan9 descrie
următoarele tipuri de învăţare:
 directă
 prin înlănţuirea unor evenimente succesive
 prin asociere verbală
 prin discriminare multiplă.
Ana Tucicov-Bogdan propune şi alte criterii de
clasificare pentru învăţarea umană:

1. Din punct de vedere al nivelului activităţii

psihice:
 latentă (neconştientizată imediat)

9
Tucicov-Bogdan Ana – (1973) – Psihologie generală şi psihologie
socială. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Vol.I şi II
  spontană (neintenţionată)
 de tip hipnotic
 conştientă (prin descoperire creatoare)
2. După modul de administrare a experienţei
umane:
 învăţare algoritmică, euristică (prin
descoperire)
 învăţare programată
 învăţare prin modelare şi analogie
 învăţare prin creaţie proprie
3. După principalele procese şi calităţi psihice
angajate:
 învăţarea senzorială (bazată pe
simţuri)
 învăţarea cognitiv-mintală
 învăţarea prin operaţii intelectuale
4. După scopul urmărit:
 informaţională (instructivă)
 formativă (educativă)
 formaţia anormală (greşită)
Didactica, ştiinţa al cărui obiect de studiu îl
constituie teoria şi practica învăţării descrie mai multe
teorii ale învăţării10:

1. teorii asociaţioniste (de tip stimul-răspuns,

S-R)
2. teorii cognitive (de forma organizării
perceptive condiţionate, a reflexelor
condiţionate de tip pavlovian)
10
Matei N. C. – (1978) – Probleme de psihopedagogie şcolară
I.C.P.P.D. Bucureşti.
 3. teorii ale acţiunii (de învăţare prin acţiune
proprie asupra obiectelor şi fenomenelor,
avându-i ca principali reprezentanţi pe J.
Piaget şi la noi pe P. P. Neveranu)
4. alte teorii (neuro-fiziologice, informaţie şi
comunicare, modelare, legea efectului,
configuraţiei etc.)
5. teorii mai noi ale învăţării:
 prin condiţionare operativă (Skinner)
 prin cercetare – descoperire (Galperin)
 prin determinism şi probabilitate
(Linhard)
 de tip prescriptiv, problematizator
(Brunner)
 învăţarea dirijată pe bază de obiective
(R. Gagné)
Specialiştii sunt de părere că există anumite etape
ale învăţării, indiferent de tipul acesteia:
a) Familiarizarea cu sarcina
b) Execuţia acţiunii
c) Transferarea acţiunii în planul vorbirii cu
glas tare (învăţarea mintală)
d) Transferul în planul vorbirii lăuntrice
e) Formarea acţiunii intelectuale în limbaj
interior
Sunt descrişi următorii factori mai importanţi ai
învăţării, de care trebuie să se ţină seama şi pe bata
cărora să se organizeze întregul proces instructiv-
educativ:
 Factori interni (atitudini, motive)
 Stabilirea scopului (nivel de aspiraţie
posibil)
 Recompense şi întăriri
  Exersarea (repetarea)
 Transferul şi interferenţa
 Aptitudini (generale sau preferenţiale)
După Rudik există următoarele secvenţe
temporale ale învăţării:
 Însuşirea preliminară a mişcărilor
 Însuşirea precizată a mişcărilor
 Consolidarea şi perfecţionarea deprinderii
Gh. Zapan stabileşte tot trei secvenţe temporale
ale aceluiaşi proces-rezultat:
 Execuţie pe baza instrucţiei verbale
 Control vizual al execuţiei
 Control motric
Ana Tucicov-Bogdan descrie:
 Etapa operaţională cu caracter reproductiv
 Etapa constituirii şi organizării acţiunilor
complexe
 Etapa rezolvării integrale a sarcinii pe baza
autocontrolului
Mihai Epuran prezintă schematic modalităţile de
exprimare ale învăţării motrice (figura 1), în felul acesta
putându-se aprecia că învăţarea este procesul complex
prin care omul îşi formează priceperi şi deprinderi,
cunoştinţe de specialitate etc., etapele învăţării fiind
însăşi etapele formării deprinderilor motrice (în cazul
învăţării motrice).

FIGURA 1. Modalităţi de exprimare ale învăţării motrice.

 PRICEPERI

DEPRINDERI

CUNOŞTINŢE DE SPECIALITATE
(ÎNVĂŢAREA INTELIGENTĂ)

OBIŞNUINŢE ŞI PRICEPERI COMPLEXE

După cum este ştiut învăţarea este activitatea

comună a profesorului cu elevul (figura 2)

FIGURA 2. Procesul instruirii: raportul dintre conţinut-

profesor-elev-rezultat (după M. Epuran)

CONŢINUT activitate de organizare PROFESOR

şi planificare

aplicare-verificare predare

REZULTAT activitate de învăţare ELEV

reprezentări, idei, noţiuni, percepţii, gândire, activitate

priceperi, deprinderi etc. voluntară, emoţii,
sentimente, memorie, atenţie,
interese etc.

După cum reiese şi din figura 2 problematica

învăţării este deosebit de complexă, studierea ei
presupunând găsirea celor mai importanţi factori pentru
a-i spori eficienţa. Mihai Epuran şi Irina Holdevici 11 sunt
de părere că aceşti factori sunt:
a) Conţinutul învăţământului (ce anume
trebuie învăţat)
b) Metodele predării (metodologia didactică)
c) Particularităţile celui care predă
(profesorul, pedagogul)
d) Activitatea psihică a elevului în timpul
predării (activismul, receptivitatea, gradul
de înţelegere a materialului)
e) Activitatea elevului pentru fiecare conţinut
al învăţării (cum învaţă etc.)
f) Particularităţile şi structura personalităţii
elevului (trebuinţe, aptitudini, interese)
g) Aplicarea în practică a celor învăţate
O cerinţă fundamentală a procesului instructiv-
educativ este asimilarea trainică a celor învăţate, astfel
încât rezultatele să devină un bun optim şi aparent al
celui care a învăţat.
Întregul proces al învăţării este condiţionat de
atenţie şi memorie, ca funcţii organizatoare ale vieţii
psihice.
G. Zapan este de părere că următorii factori duc la
progres în învăţare:
1. Cunoaşterea şi înţelegerea sensului
activităţii
2. Asimilarea scopului imediat şi al celui
social
3. Cunoaşterea şi stimularea motivaţiei
4. Cunoaşterea condiţiilor, posibilităţilor şi
fazelor de desfăşurare
5. Planificarea individuală a muncii
11
Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie
pentru antrenori. Editura Sport-Turism. Bucureşti
6. Organizarea prealabilă şi continuă a
muncii pe baza factorilor de progres
7. Dezvoltarea unei preocupări permanente şi
adâncite pentru buna desfăşurare a
activităţii (perseverenţă)
8. Folosirea instructajului verbal, a întăririi
verbale şi a demonstraţiilor
9. Utilizarea schiţelor, graficelor, planurilor
10.Organizarea locului de muncă
11.Sprijinirea activităţii de învăţare pe date
intuitive, cât şi pe cunoştinţe anterioare şi
activităţi învăţate în prealabil
12.Coordonarea părţilor
13.Evitarea timpilor morţi
14.Subordonarea părţilor materialului de
învăţat faţă de întreg
15.Menţinerea unei constanţe relative în ceea
ce priveşte materialul, personalul care-l
predă şi metoda de predare, în fiecare
stadiu al procesului de învăţare
16.Sesizarea dificultăţilor şi înlăturarea lor
17.Sesizarea erorilor şi îndreptarea lor
18.Orientarea şi concentrarea maximală a
activităţii psihice spre activitatea care se
desfăşoară
19.Utilizarea compensărilor în activitate
20.Punerea în valoare şi ierarhizarea părţilor
esenţiale ale materialului şi eliminarea
celor neesenţiale
21.Utilizarea unor automatisme psihologice
(când este cazul)
22.Realizarea generalizărilor
23.Evitarea monotoniei
24.Înlăturarea excitanţilor perturbatori
 25.Stimularea efortului voluntar al elevului
26.Realizarea unui climat favorabil învăţării
27.Evitarea formării unor deprinderi rigide,
care pot împiedica progresul
28.Exersarea cu îngreunare pentru mărirea
excitabilităţii scoarţei cerebrale
29.Folosirea repetărilor concentrate, cu control
şi autocontrol, urmate de repetări eşalonate
30.Schimbarea ambianţei de învăţare în cazul
necesităţii modificării unor deprinderi
31.Stimularea independenţei şi a activităţii
creatoare
32.Exigenţă şi autoexigenţă în activitate
33.Utilizarea în cadrul învăţării a unor
mijloace moderne audio-vizuale
Din aceste cerinţe multiple se evidenţiază trei
direcţii principale de acţionare:
 Stimularea şi motivarea elevului
 Organizarea şi structurarea materialului
 Asigurarea controlului şi autocontrolului

1.3.2. Deprinderi motrice

O definiţie a deprinderilor12:
 sub aspect procesual, deprinderile – care
sunt acţiuni automatizate – comportă o
simplificare, o reducţie treptată a
proceselor psihice implicate în componenţa
lor. Structura lor procesuală se simplifică,
o dată cu automatizarea. Astfel de exemplu,
deprinderile de gimnastică, de desen, cele

12
Radu I. (coord) – (1991) – Introducere în psihologia contemporană. Editura
Sincron. Cluj-Napoca. (p.339)
 implicate în activităţi practice etc.,
angajează în final cu precădere doar
canalul chinestezic.
 sub aspect funcţional, deprinderile se
limitează de regulă la o acţiune sau
operaţie, la un algoritm.
 sub aspect formativ, în cazul deprinderilor
se constată o scădere treptată, o epuizare a
rezervelor potenţiale, ca urmare a realizării
lor sub forma performanţelor situate la
limita superioară a posibilităţilor de
dezvoltare. Deprinderile de calcul mintal,
sau cele motorii, dincolo de o anumită
limită, nu se mai ameliorează nici chiar în
cazul supraînvăţării.
În literatura de specialitate circulă diferite definiţii
ale deprinderilor motrice. Important este de reţinut că:
sunt caracteristici ale actelor învăţate, sunt componente
ale activităţii voluntare – conştiente a omului, care prin
exersare dobândesc indici superiori de execuţie,
organismul obţinând capacitatea de cheltuială
energetică optimă pentru realizarea actelor motrice
respective, obţinând randament superior de execuţie.
Deprinderilor motrice le sunt caracteristice
aşadar, următoarele particularităţi:
 Reprezintă componente ale activităţii
voluntare
 Sunt specifice unei activităţi
 Sunt structuri de mişcări coordonate
 Au la bază educarea capacităţii de
diferenţiere fină şi rapidă
 Dispun de o rapidă şi eficientă aferentaţie
inversă (feed-back)
 Au stabilitate relativă
  Se bazează pe structuri individuale
 Sunt condiţionate de factori subiectivi şi
obiectivi
În clasificarea deprinderilor specialiştii nu sunt în
totalitate de aceeaşi părere. Astfel sunt descrise
numeroase tipuri de deprinderi, având la bază deferite
criterii de clasificare:
 După componentele senzoriale dominate:
deprinderi perceptiv-motrice şi motrice
 După modul de realizare: deprinderi
închise şi deschise
 După modul de integrare în întreg:
deprinderi continue şi discontinue
 În funcţie de complexitatea lor (elementare
şi complexe): deprinderi simple, compuse şi
complexe
 După efectorii care realizează
comportamentul motric: deprinderi fine,
intermediare şi mari
 După sensul utilizării: deprinderi tehnice şi
tactice
 Din punct de vedere metodic: deprinderi de
bază, aplicative sau specifice unor ramuri
de sport
Orice tip de deprindere se recunoaşte după:
 uşurinţa execuţiei
 familiarizarea cu situaţia respectivă
 inconştienţa relativă a execuţiei
 simplificarea actului executat.
În dinamica învăţării actelor motrice, curba
exersării (expresia grafică) depinde de mai mulţi factori:
 natura sarcinii
 particularităţile subiecţilor
 particularităţile procesului pedagogic
  condiţiile ambianţei
Deprinderile motrice în progresul realizat din
cadrul învăţării, parcurg anumite etape caracteristice.
Se pot distinge:
1. Etape fiziologice:
 Etapa mişcărilor inutile şi a lipsei de
coordonare, datorită iradierii largi a
proceselor nervoase pe cortex
 Etapa mişcărilor încordate,
realizându-se o anumită diferenţiere în
sistemul nervos
 Etapa execuţiei corecte, pe scoarţă
producându-se concentrarea
proceselor nervoase
 Etapa însuşirii detaliate a mişcării, a
formării stereotipului dinamic pe baza
sistematizării proceselor de excitaţie şi
inhibiţie. Apare posibilitatea
conducerii deprinderii pe baza celui
de-al doilea sistem de semnalizare.
2. Etapele psihologice:
 Etapa însuşirii preliminare, când se
formează reprezentarea actului motric
 Etapa însuşirii precizate, prin legarea
şi unificarea acţiunilor parţiale
 Etapa consolidării şi perfecţionării
deprinderilor, pe baza diferenţierii fine
a proceselor cerebrale, a precizării
relaţiilor lor
Se descriu şi alte etape psihologice ale formării
deprinderilor motrice:
 Etapa cognitivă, de familiarizare cu
sarcina
  Etapa de organizare, când pe baza
feed-back-ului deprinderea devine
stabilă
 Etapa perfecţionării şi a automatizării.

1.3.3. Priceperi motrice

Posibilitatea executării deprinderilor motrice cu

eficienţă sporită în condiţii variate o numim pricepere
motrică. Există priceperi motrice elementare, care apar
pe baza observaţiei, a demonstraţiei şi a altora prin a
explicare, prin activitate practică. Există de asemenea şi
priceperi motrice complexe, de tip superior pe baza
cărora are loc valorificarea deplină a întregului complex
de activităţi motrice şi intelectuale ale subiectului.
Acestea se formează pe baza cunoştinţelor teoretice, a
bagajului motric şi a experienţei personale a subiectului.
Obiectivul final al activităţilor motrice, în special
al educaţiei fizice şi sportului şcolar este acela de a
forma priceperi motrice, de a aplica în condiţii diferite şi
variate, în muncă şi în viaţă, deprinderile motrice.
Relaţiile dintre priceperi şi deprinderi sunt
formulate în figura 3 de profesorul M. Epuran13.

FIGURA 3. Priceperi şi deprinderi (după M. Epuran)

13
Epuran Mihai – (1976) – Psihologia educaţiei fizice. Editura Sport-
Turism. Bucureşti.
 PRICEPERE exersare DEPRINDERI; PRICEPERI

Situaţii noi (bariere)

ELEMENTARĂ (repetare ) CUNOŞTINŢE DE TIP
(scheme SUPERIOR
operaţionale – (creativitate şi
algoritmi) rezolvare de
probleme)

aplicarea PROCES aplicarea

la situaţii INSTRUCTIV- selectivă şi
sit
noi EDUCATIV raţională

După cum reiese din figură, în situaţii noi sunt

aplicate priceperile motrice elementare, care prin
exersare-repetare în cadrul procesului instructiv-
educativ devin deprinderi motrice. Posibilitatea aplicării
selective şi raţionale în situaţii noi a deprinderilor
motrice presupune formarea priceperilor de tip superior.
Învăţarea nu se opreşte aici. Este necesară
exersarea şi organizarea până la apariţia obişnuinţei de
practicare a exerciţiilor fizice, acea plăcere interioară,
acea necesitate determinată interior de practica
sportului.
Specialiştii vorbesc tot mai mult de supraînvăţare,
când se referă la sportul de înaltă performanţă, ca
despre procesul complex care depăşeşte în execuţie şi
randament însăşi automatizarea deprinderilor motrice, a
priceperilor-obişnuinţelor.
În procesul instructiv-educativ se formează şi un
important bagaj de cunoştinţe de specialitate. Învăţarea
poate avea următoarele etape:
 Imagini senzoriale (senzori-motricitate)
 Informaţii despre realitate
 Concepte şi principii
  Rezolvarea de probleme şi creativitate
J. Piaget descrie următoarele momente:
 Senzori-motor
 Simbolic-perceptual
 Gândire intuitivă
 Operaţii concrete ale gândirii
 Gândiri formale

1.3.4. Funcţia conştiinţei în activitatea motrică

W. Hovvroka este de părere că factorul conştiinţă

este determinant în privinţa structurii şi desfăşurării
activităţii motrice a fiinţei umane, stabilind totodată
factorii care condiţionează desfăşurarea activităţii
motrice:
a. conştiinţa scopului activităţii
b. conştiinţa comenzii interioare a lucrului
c. conştiinţa situaţiei determinate a
obiectivului acţiunii
d. motivaţia prin conştientizarea subiectului,
sportivul stabilind o logică interioară a
fiecărei sarcini motrice („de ce?”, „pentru
ce?”, „ce este necesar?”, etc.)
Logica interioară a sarcinilor motrice include
necondiţionat şi:
 conţinutul acţiunii
 coordonatele spaţio-temporale
 volum
 intensitate
 complexitate
 participare psihică etc.
Funcţia conştiinţei în activitatea motrică nu este
şablonizată, ea are un caracter variat, dinamic în raport
de:
  desfăşurarea logică a activităţii motrice
 alegerea corespunzătoare a mijloacelor de
realizare
 efectuarea propriu-zisă a mişcării
 analiza desfăşurării acţiunii motrice
 corectarea greşelilor de execuţie
 realizarea scopului prin îndeplinirea
corectă a sarcinii
Se pot stabili următoarele funcţii succesive ale
conştiinţei în activitatea motrică mergând pe linia
ştiinţei organizării propuse de Mircea Maliţa (O.R.T.D.I.,
„Cronica anului 2000” Editura Politică). Fiecare dintre
aceste funcţii (figura 4), cât şi participarea întregii
conştiinţe în realizarea activităţii motrice a omului
depinde de anumiţi factori:
1. gradul complexităţii situaţiei în care se desfăşoară
actul motric respectiv
2. natura şi caracterul acţiunii (determinate de scop)
3. particularităţile subiectului referitoare la
experienţa motrică anterioară, experienţa lui
socială şi structura personalităţii

FIGURA 4. Funcţiile succesive ale conştiinţei

ANTICIPAREA --------------------→

PROGRAMAREA -----------------→

COORDONAREA -----------------→

CONTROLUL ----------------------→

REGLAREA ACŢIUNII ---------→

D
Se consideră, pe bună dreptate, că accentuarea
intelectualizării învăţării motrice are repercusiuni
pozitive asupra corectitudinii execuţiei mişcării, asupra
controlului şi autocontrolului întregii activităţi motrice.
Cum se poate realiza acest lucru? Printr-o mai eficientă
utilizare a metodelor didactice în învăţare: explicaţie,
descriere, expunere verbală a sarcinii, prin
conştientizarea fiecărui moment al învăţării.
Dacă în primele etape ale învăţării motrice
conştiinţa se concentrează pentru a găsi răspuns la
întrebările „ce?”, „cum?”, „de ce?”, pe măsura formării
deprinderilor motrice (ca principal element al sarcinii
motrice) sub influenţa cunoştinţelor dobândite se reduce
treptat necesitatea concentrării maxime a atenţiei
asupra modului de execuţie a sarcinii, iar participarea
conştiinţei poate scădea ca intensitate fiind transferată
spre rezolvarea situaţiilor concrete, pe baza principiului
dominaţiei explicat de Uhtornski. Pe măsura
automatizării deprinderilor motrice, intensitatea
participării conştiinţei scade, acestea realizându-se pe
baza unor structuri cerebrale parţial inhibate permiţând
eliberarea conştiinţei.
Krestovnikov explică, de altfel, că în timpul
mişcării automatizate există posibilitatea intervenţiei
conştiinţei atunci când situaţia concretă o cere, sau
atunci când subiectul doreşte acest lucru, deprinderile
motrice fiind componente ale activităţii voluntare a
omului. De altfel, gradul participării conştiinţei în
activitatea motrică a omului depinde de o serie de
factori:
 gradul complexităţii situaţiei în care se
desfăşoară mişcarea
 vârsta socială a subiectului
 caracteristicile tipului său de reflectare a
realităţii
 modul de acumulare şi de fixare a
experienţei motrice individuale
  genul şi caracteristicile acţiunii motrice
respective
Un rol deosebit al conştiinţei în activitatea motrică
a omului se manifestă în conducerea acestei activităţi
(figura 5)

FIGURA 5. Secvenţele conducerii prin obiective

DETERMINAREA OBIECTIVELOR

COMPARAREA OBIECTIVELOR CU PERFORMANŢELE

ACTUALE POSIBILITĂŢII DE PROGRES

CERCETAREA STRATEGIILOR POSIBILE

ALEGEREA STRATEGIILOR

APLICAREA

1.4. ASPECTE ALE PREGĂTIRII PSIHOLOGICE ÎN

SPORT
 Una dintre problemele fundamentale ale
psihologiei activităţilor motrice este pregătirea
psihologică a sportivului. De altfel, în pregătirea şi
obţinerea marii performanţe, începând chiar de la
selecţie, este de neconceput să nu participe toţi factorii,
să nu existe o înaltă colaborare între sportivi – antrenori
– oameni de ştiinţă (inclusiv psihologi).
Teoreticienii consideră că pregătirea psihologică
este unul dintre factorii antrenamentului sportiv
contemporan. M. Epuran o defineşte ca un ansamblu de
măsuri generale şi speciale ce urmăresc să dezvolte
acele laturi ale psihicului care sunt solicitate de
activitatea sportivă şi-l fac capabil pe individ să obţină
mari progrese la antrenamente şi rezultate bune la
concursuri14.
Rolul pregătirii psihologice:
 Asupra sportivului angrenat în activitate cu
întreaga sa personalitate
 Să-i formeze capacitatea de mobilizare
a tuturor resurselor
 Să-i formeze capacitatea de
autoconducere
 Să-i dezvolte capacitatea de a învinge
greutăţi
 Să-l ajută să se adapteze condiţiilor
schimbătoare

 În antrenamente:
 Să verifice capacitatea sportivului de a
concura
 În performanţă

14
Epuran Mihai – (1976) – Psihologia educaţiei fizice. Editura Sport-
Turism. Bucureşti.
  Îşi aduce contribuţia nemijlocită la
creşterea ei
Conţinutul pregătirii psihologice a sportivului:
1. Pregătirea psihologică de bază -
fundamentul oricărei performanţe sportive
din punct de vedere psihologic:
 Educarea unor procese psihice:
o Intelectuale (senzaţii, percepţii,
reprezentări, gândire, memorie,
inteligenţă, etc.)
o Afective (emoţii, sentimente,
dispoziţii, pasiuni)
o Volitive (voinţa, etc.)
 Formarea şi dezvoltarea unor trăsături
psihologice ale personalităţii (interese,
atitudini, aptitudini, temperament,
caracter, etc.)
2. Pregătirea psihologică specială de ramură
sportivă:
 Cunoaşterea calităţilor ce trebuie
dezvoltate în antrenamente
 Cunoaşterea posibilităţilor de a
compensa unele lipsuri
 Cunoaşterea trăsăturilor importante
pentru ramura respectivă:
o Intelectuale:
 Dezvoltarea calităţii atenţiei
şi spiritului de observaţie
 Formarea şi dezvoltarea
percepţiei specializate
 Educarea gândirii şi
memoriei
o Afective:
  Rolul emoţiilor în activitatea
sportivă
 Afectivitatea şi educarea ei în
sport
 Educarea calităţilor morale
o Volitive:
 Cunoaşterea căilor educării
capacităţii de a depune
eforturi de voinţă
 Cunoaşterea
particularităţilor psihologice
ale învăţării, ale formării şi
perfecţionării deprinderilor şi
priceperilor motrice
 Educarea personalităţii sportivului:
 Educarea intereselor,
aptitudinilor,
temperamentului,
caracterului
 Dezvoltarea cunoştinţei de
sine şi a capacităţii de
autoconducere şi
autoeducare
Profesorul M. Epuran descrie următoarele trepte şi
laturi ale pregătirii psihologice (figura 6.)

FIGURA 6. Treptele şi laturile pregătirii psihologice.

INTELECTUAL AFECTIV VOLITIV DE PERSONALITATE

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ PENTRU CONCURS
 PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ SPECIALĂ DE RAMURĂ

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ DE BAZĂ

Considerând antrenamentul sportiv ca unitate a

procesului de pregătire, instruire şi educare, cuprinzând
cele trei trepte din punct de vedere psihologic (pregătirea
de bază, de ramură şi de concurs) şi cele patru laturi
(intelectuală, afectivă, volitivă şi însuşiri ale
personalităţii), putem formula atât unele cerinţe ale
antrenamentului faţă de sportiv cât şi problemele
psihologice fundamentale ale antrenamentului sportiv.
Dintre cele mai importante probleme psihologice ale
antrenamentului amintim:
 Elementele fundamentale ale învăţării şi
instruirii şi particularităţile acestora în
activitatea sportivă:
 structura materialului de învăţat
 comportamentul elevului/sportivului
 procesul psiho-pedagogic al învăţării
 Psihologia elevului/sportivului:
 dorinţa de a muncii
 aptitudini specifice
 climatul socio-afectiv
 Aspecte ale controlului – aprecierii –
evaluării:
 aferentaţia inversă (internă şi externă)
 probe, norme, teste etc.

1.4. Motivaţia în sport

 Prin motivaţie, se înţelege „totalitatea mobilurilor
interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute sau
dobândite, conştientizate sau neconştientizate, simple
trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte” 15. De regulă,
orice act de conduită este motivat.
O distincţie se impune cu uşurinţă. Există:
 pe de o parte datele mediului – obiectele şi
evenimentele externe
 iar pe de altă parte – nevoile interne,
intenţiile, aspiraţiile, sarcinile de adaptare
a individului.
În determinismul complex al conduitei, datele
mediului constituie, în general, factori de incitare sau
precipitare, cauzele externe, în timp ce motivele ţin de
factorul intern, de condiţiile interne, care adesea se
interpun între stimulii externi şi reacţiile persoanei,
susţinând şi direcţionând conduita. Sursa acţiunii
trebuie căutată propriu-zis nu numai în afara sau
înăuntrul organismului, ci în interacţiunea dintre
individ şi mediu. Întotdeauna cauzele externe acţionează
prin intermediul condiţiilor interne.
„Factorul extern în sine care declanşează (sau
stopează) un proces oarecare – scrie Zörgö B. 16 – nu
poate fi considerat motiv al fenomenului declanşat, fără
raportarea sa la o necesitate, o intenţie sau aspiraţie a
subiectului”.
Motivele sunt factorii care – în condiţiile externe
date – declanşează, susţin şi orientează activitatea. Ele
îndeplinesc două funcţii:

15
Roşca Al. – (1943) – Motivele acţiunilor umane. Editura Institutului
de psihologie al Universităţii. Cluj.
16
Zörgö B. – (1980) – Motivaţia, în „Problemele fundamentale ale
psihologiei”. Sinteze I. Editura Academiei RSR. Bucureşti. (p. 168)
  pe de o parte o funcţie de activare, de
mobilizare energetică
 pe de altă parte – o funcţie de direcţionare
a conduitei, vectorială.
Gama motivaţiilor umane poate fi descrisă în suita
de noţiuni:
 trebuinţa – concept psihofiziologic
fundamentale, care desemnează anumite
stări interne; nevoia semnifică adesea o
anumită lipsă sau deficit.
 o dată cu trebuinţa se naşte impulsul sau
propensiunea care constă:
 fiziologic, în apariţia unei excitabilităţi
accentuate a centrilor nervoşi
corespunzători,
 psihologic, în trăirea unei stări de
activare, de tensiune, de preparare a
acţiunii. Trebuinţa şi impulsul
(propensiunea) alcătuiesc o unitate,
sunt două laturi ale aceluiaşi
fenomen.
 dorinţa este o trebuinţă conştientizată, o
activare emoţională orientată spre obiectul
ei, obiect întrevăzut sau proiectat
conştient.17
 intenţia marchează trecerea de la motive
spre scopuri sau proiecte, indicând
cristalizarea aspectului direcţional al
motivului
 scopul este prefigurarea mintală a
rezultatului, a efectului dorit; un gând

17
Popescu-Neveanu Paul – (1978) - Dicţionar de psihologie. Editura
Albatros. Bucureşti.
 prezent asupra a ceea ce urmează să se
obţină în viitor (J. Drever). Dacă scopul
propus nu a fost atins, intenţia nu s-a
realizat, tensiunea psihică nu se stinge, ci
se menţine sub formă de impuls
(cvasitrebuinţă) pentru continuarea
preocupării de problemă. Acceptarea unei
sarcini impune intenţia de a o duce până la
capăt, chiar dacă pe parcurs intervine
indicaţia de a nu mai continua.
 aspiraţia este – după Ch. De Lauwe 18 -
„dorinţa activată de imagini, modele care
sunt implicate într-o cultură ...”, năzuinţa
spre scopuri ce depăşesc condiţiile la care a
ajuns subiectul. Spectrul de aspiraţii ca şi
modurile de satisfacere a dorinţelor şi
aspiraţiilor sunt prefigurate social.
 idealul îşi are originea în sistemul de valori
al persoanei sau grupului, prefigurând în
funcţie de realităţi un scop final al acţiunii
lor. Configurat în imagine sau formulat
prin idei, idealul presupune o opţiune
valorică de perspectivă, care capătă
expresie în programul de viaţă al
individului.
 interesele – relevă „corespondenţa între
tendinţele subiectului şi o serie de obiecte
şi acţiuni, astfel încât subiectul se
orientează activ şi din proprie iniţiativă
spre obiectele sau acţiunile respective, iar
aceasta reprezintă o valenţă majoră pentru
subiect, îl atrag şi-i dau satisfacţie. Deci
18
de Lauwe Chambart – (1972) – Pentru o sociologie a aspiraţiilor.
Editura Dacia. Cluj.
 interesul reuneşte trebuinţe, motive,
tendinţe, scopuri într-o modalitate relativ
stabilă de raportare activă la ceva, după un
criteriu de ordin utilitar”.19
În spatele acţiunilor umane este postulată o
piramidă a trebuinţelor cu mai multe paliere. Se
propune un model ierarhic care are la bază motivele
fiziologice: trebuinţă de hrană, de odihnă, de adăpost,
pulsiune sexuală etc. Odată satisfăcute aceste trebuinţe
de bază la un prag raţional, se creează o fâşie de
siguranţă, un câmp disponibil pentru reliefarea
motivelor supraordonate. Pentru fiecare palier sau
categorie există un minim necesar, un prag de
satisfacere dincolo de care apar în lumină nevoi de ordin
imediat superior.
Piramida motivelor umane schiţată de Maslow
încă din anii '50, cuprinde în ordine opt nivele:
1. Motive fiziologice
2. Motive de siguranţă, legate de menţinerea
echilibrului emoţional, asigurarea
condiţiilor de muncă şi de viaţă
3. Motive sociale, corespunzând trebuinţei de
afiliere, apartenenţă la un grup, de
identificare cu alţii
4. Motive relative la eu: nevoia de apreciere,
de stimă şi aprobare socială, nevoia de
statut
5. Motive de autorealizare: obiectivare şi
sporire a potenţialului creativ
6. Motivaţia cognitivă sau epistemică. Forma
ei iniţială este curiozitatea, privită ca o

19
Popescu-Neveanu Paul – (1978) - Dicţionar de psihologie. Editura
Albatros. Bucureşti. (p.371)
 trebuinţă de a obţine informaţie fără a avea
nevoie de adaptare imediată. Berlyne 20 face
distincţie între curiozitatea perceptivă, care
este o simplă prelungire a reflexului de
orientare şi curiozitatea epistemică, adică
nevoia devenită autonomă de a şti, de a
cunoaşte, proprie numai omului.
7. Motive estetice: orientare spre frumos,
simetrie, puritate
8. Motive de concordanţă între cunoaştere,
simţire şi acţiune, ceea ce înseamnă
reechilibrări ale conduitei şi integrarea
personalităţii sub unghiul validităţii.
Pe baza studiilor privind motivaţia pentru muncă,
M. Faverge21 schiţează relaţia de ordine în structura
trebuinţelor operante în acest domeniu (figura 7)

20
Berlyne D. _ (1973) – Motivational problema reised by exploratory
and epistemic behavior. În “Psychology: a study of science” Editura
S. Koch. Tom V. New York. McGraw-Hill
21
Faverge J. M. – ( 1965) – Methodes statistiques en psychologie
apliquėe. Tom III. Editura P.U.F. Paris
FIGURA 7. Relaţia de ordine în structura trebuinţelor

TREBUINŢE FIZIOLOGICE

TREBUINŢA DE SIGURANŢĂ

TREBUINŢA DE NEVOIA DE NEVOIA DE

AFILIAŢIE STATUT DE INIŢIATIVĂ
APARTENENŢĂ APRECIERE
DE GRUP

NEVOIA DE DEZVOLTARE

În sport motivaţia este legată de satisfacţia directă

a omului care practică sportul, care obţine un succes
sportiv, o anumită performanţă. Specialiştii au constatat
legătura directă dintre performanţă şi motivaţie:
rezultatele sunt mai bune în cazul unei motivaţii sociale
mai profunde.
După Rudik22 motivele activităţii sportive sunt:
1. Motive directe:
 Satisfacţia produsă de activitatea
musculară, de mişcare
 Satisfacţia estetică produsă de
frumuseţea diferitelor mişcări
 Tendinţa omului de a se manifesta
curajos şi hotărât

22
Epuran M. (sub redacţia) – (1974) – Psihologia şi sportul
contemporan - Editura Sport-Turism. Bucureşti.
  Tendinţa întrecerii, elementele de
concurs
 Tendinţa de a obţine performanţe
sportive de valoare.
2. Motive mijlocite:
 Tendinţa de a deveni puternic şi
sănătos prin practicarea exerciţiilor
fizice şi a sportului
 Tendinţa de pregătire pentru
activitatea profesională prin sport
 Sentimentul datoriei, necesitatea
respectării normelor şcolare etc.
 Înţelegerea importanţei sociale a
activităţii sportive.
3. Interese, ca orientări specifice a cunoaşterii
către activitatea sportivă.
A. T. Puni23 este de părere că există o anumită
dinamică a motivelor pentru practicarea sportului,
stabilind în acest sens trei etape:
1. Etapa prospectivă iniţială:
 Necesitatea de mişcare
 Necesitatea îndeplinirii obligaţiilor
 Necesitatea de a practica un sport
2. Etapa activităţii sportive individuale:
 Trezirea şi dezvoltarea interesului
pentru sport
 Trăirea succeselor sportive
 Obţinerea unor performanţe sportive
 Necesitatea efortului fizic

3. Etapa măiestriei sportive:

23
Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie
pentru antrenori - Editura Sport-Turism. Bucureşti
  Tendinţa obţinerii măiestriei sportive
 Câştigarea de titluri sportive
 Dezvoltarea ramurii sportive respective
 Tendinţa transmiterii experienţei
pentru generaţiile tinere
Puni este de părere că motivele sunt în strânsă
legătură cu interesele. După M. Bonet (d. M. Epuran)
cele mai importante motive care-i determină pe oameni
să practice anumite ramuri de sport sunt:
1. Afirmarea de sine:
 Autocunoaştere, perfecţionare,
autodepăşire
 Nevoia de a se face acceptat
 Nevoia de a primi un rang într-o
colectivitate
 Nevoia de a fi aprobat
 Nevoia de prestigiu
2. Tendinţele sociale:
 Căutarea contactului uman
 Căutarea grupului, tendinţe de afiliere
 Nevoia de integrare în cadrul
instituţional în care se desfăşoară
activitatea sportivă
3. Interesul pentru competiţii:
 Nevoia de a participa la o întrecere
sportivă
 Nevoia de a-şi măsura „forţele”
 Nevoia de succes, de neprevăzut, de a
trăi tensiunea competiţiei
4. Dorinţa de a câştiga:
 Dorinţa de achiziţie, de posesie a
gloriei sportive
  Aspecte ale afirmării de sine legate de
locul I
o Dorinţa de a fi tot atât de bun ca
ceilalţi
o Dorinţa de a se realiza
o Nevoia de a se face cunoscut,
acceptat
o Nevoia de dominare a altora
 Tendinţe agresive în raport cu
adversarul
 Nevoia de compensaţie
 Nevoia de a-şi face datoria.
5. Aspiraţia de a deveni sportiv de frunte:
 Nevoia de exigenţă faţă de propria
activitate
 Tendinţa legată de autoafirmare
 Interese materiale
 Dorinţa de a câştiga pentru ţară, club
 Influenţa altor campioni
6. Căutarea compensaţiei:
 Compensaţia de completare şi
echilibrare
 Compensaţia de depăşire a
inferiorităţii
 Compensaţia de substituire a
anumitor nereuşite ale vieţii
7. Nevoia de mişcare:
 Satisfacţiile produse de actul motric
 Posibilitatea consumării energiei
disponibile
8. Agresivitatea şi combativitatea:
 Tendinţa de depăşire şi autodepăşire
 9. Gustul riscului:
 În funcţie de caracteristicile tipului de
personalitate ale individului
Se pune întrebarea „Cum poate fi motivat
sportivul de performanţă?”.
Răspunsurile la această întrebare – problemă
depind de mulţi factori, de sportiv, de antrenor, de
ambianţă etc. Considerând participarea psihologiei la
pregătirea şi realizarea performanţei sportive putem
aprecia că antrenorului îi revin cele mai importante
sarcini pentru motivarea sportivilor de performanţă
(figura 8)

FIGURA 8. Participarea psihologiei la pregătirea sportivă

MEDIC SPORTIV PSIHOLOG SPORTIV

ANTRENOR

ANALIZEAZĂ SITUAŢIA
PLANIFICĂ ŞI REALIZEAZĂ PREGĂTIREA
PREGĂTEŞTE NEMIJLOCIT SPORTIVUL

M. Epuran24 îi citează pe Ogilvie şi Tutko

prezentând câteva modalităţi de motivare a sportivilor de
performanţă:
1. Motivarea în cazul întâlnirii sportivului cu
un adversar obişnuit:
 Se face apel la sentimentul
responsabilităţii
24
Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie
pentru antrenori - Editura Sport-Turism. Bucureşti
  Antrenorul îşi exprimă încrederea în
victorie
 Antrenorul insistă asupra tradiţiei
existente
2. Motivarea în cazul întâlnirii cu o echipă
valoroasă:
 Se arată că întâlnirea poate fi unica
ocazie a anului
 Se insistă asupra faptului că această
întâlnire este cea mai importantă
verificare
 Se creează sportivului o anticipare
entuziastă
3. Motivarea sportivilor în situaţia în care
antrenorul este sigur că întâlnirea se va
solda cu o înfrângere:
 Arată că în sport există şi victorii şi
înfrângeri
 Subliniază că rezultatul final nu este
cel mai important lucru
 Stabileşte ţeluri pentru fiecare sportiv
 Insistă ca fiecare sportiv să facă tot ce
poate pentru a obţine victoria
4. Motivarea sportivilor în situaţiile în care
par să aibă de-a face cu un adversar uşor
de învins:
 Se atrage atenţia că fiecare sportiv este
răspunzător de ceea ce face
 Fiecare este avertizat să nu ia lucrurile
prea uşor
 Antrenorul realizează o abordare
realistă a situaţiilor ce pot apărea în
timpul competiţiei
5. Cum se realizează redresarea în cazul unei
„căderi” când se pare că nimic „nu merge”:
 Se insistă asupra faptului că fiecare
trebuie să dea tot ce poate
 Se arată că răspunderea pentru
situaţia existentă revine antrenorului
 Sportivii sunt îndrumaţi să se ocupe
de ei înşişi
6. Revenirea după o înfrângere „la limită”:
 Sublinierea dezamăgirii
 Se arată că înfrângerea este totuşi
firească
 Se exprimă încurajarea şi încrederea
în sportivi
7. Revenirea după o înfrângere severă:
 Trebuie trezită încrederea în forţele
proprii
 Trebuie să se demonstreze faptul că se
poate progresa în continuare
 Antrenorul trebuie să evite trecerea la
sancţiuni
8. Conducerea echipei după o victorie „la
limită”:
 Antrenorul trebuie să caute să
menţină starea echipei (sportivului)
 Trebuie arătat că „suntem pe drumul
cel bun”
 Se fixează jaloanele pentru
perfecţionări ulterioare

9. Conducerea echipei după o victorie clară:

 Trebuie căutate mijloacele de
menţinere a stării prezente
  Trebuie evitat pericolul „culcării pe
lauri”
 Antrenorul trebuie să insiste asupra
prelungirii momentului creat
10.Pregătirea pentru întâlnirea cu un adversar
totdeauna învins:
 Se subliniază punctele în care
adversarul este tare
 Se insuflă încrederea într-o nouă
victorie
 Trebuie evitată îngâmfarea
11.Pregătirea pentru întâlnirea cu un adversar
totdeauna victorios:
 Trebuie redată încrederea în forţele
proprii
 Se subliniază lipsurile şi slăbiciunile
anterioare
 Se trasează sarcini concrete pentru
fiecare
12.Crearea interesului şi entuziasmului
pentru pregătire:
 Utilizarea unei variaţii de tehnici
motivaţionale
 Antrenamente interesante cu întreceri
vesele
 Antrenamente asemănătoare
concursurilor, cu mare încărcătură
afectivă

1.4.2. Mijloacele intuitive în sport

 Redăm în continuare25 principalele mijloace
intuitive, ca factori primordiali în ajutorul cuplului
profesor – elev/antrenor – sportiv în învăţare:
A. Mijloace intuitive directe:
a) Execuţie proprie:
o Percepţii proprioceptive:
 experienţa motrică şi
execuţiile de probă
 execuţii cu îngrădire şi
orientare spaţială
o Percepţii vizuale:
 execuţie cu ajutorul
profesorului/antrenorului
 observarea propriei mişcări
 mişcări proprii în oglindă
o Percepţii mixte:
 cu ajutorul aparatelor şi
manechinelor
 execuţia cu parteneri pasivi,
semiactivi şi activi
b) Execuţia altora:
o Percepţii neintenţionate (formarea
noţiunilor empirice)
o Percepţii intenţionate:
 demonstraţia
profesorului/antrenorului
 execuţia spontană a altora

B. Mijloace intuitive indirecte:

a) Execuţie proprie:

25
Epuran Mihai – (1976) – Psihologia educaţiei fizice. Editura Sport-
Turism. Bucureşti.
 o fotografia, kinograma, filmul,
videorecordingul, etc.
b) Execuţia altora:
o fotografia, kinograma, filmul,
videorecordingul, etc.
C. Elemente intuitive care fac trecerea de la
senzorial la logic:
a) Schiţele şi desenele exerciţiului
b) Manechine miniaturi (hamleţi)
c) Imaginarea execuţiei

1.4.3. Particularităţile educării voinţei

Aşa după cum am mai arătat una dintre

componentele cele mai importante ale pregătirii
psihologice o constituie educarea voinţei, a capacităţii de
a depune eforturi de voinţă. Educarea calităţilor volitive
presupune următoarele cerinţe:
1. Utilizarea în pregătire a condiţiilor
meteorologice nefavorabile
2. Varietatea traseelor, terenurilor, locurilor
de antrenament, amplasarea diferită şi
variată a aparatelor
3. Alegerea unor exerciţii speciale şi a
condiţiilor de executare a acestora
4. Sarcini suplimentare în stadiul de oboseală
5. Utilizarea îngreuierilor şi a rezistenţei
6. Prelungirea timpului de lucru peste cel de
concurs, reducerea spaţiului de acţionare
7. Crearea unor false dificultăţi, a unor
obstacole aparente
8. Probarea traseelor, a locurilor, a aparatelor
în regimul de concurs
 9. Probe, turnee, concursuri cu profil de
antrenament
10.Concursuri cu adversari diferiţi (mai
slabi/mai puternici)
11.Utilizarea handicapurilor
12.Desfăşurarea lecţiilor, a antrenamentelor,
în prezenţa arbitrilor, vizitatorilor,
spectatorilor etc.
13.Crearea unor obstacole neaşteptate cu
diferite grade de dificultate
Educarea calităţilor volitive în procesul de
antrenament se realizează conform figurii 9 (după Jarov)

FIGURA 9. Educarea calităţilor volitive în procesul de

antrenament26
EDUCAREA CALITĂŢILOR ÎNTÂMPLĂTOARE
VOLITIVE ÎN PROCESUL DE
ANTRENAMENT

CONŞTIENTĂ/ORIENTATĂ

CUNOŞTINŢE, CONVINGERI PRACTICĂ, EXERCIŢII

CERINŢE

COMPLICAREA APROPIEREA
PROCESULUI DE CONDIŢIILOR
ANTRENAMENT - GREU ÎN ANTRENAMENTULUI
ÎNLĂTURAREA ANTRENAMENT CU CELE ALE
CONDIŢIILOR DE UŞOR ÎN CONCURSULUI
„SERĂ” CONCURS

26
Jarov K. P. – (1979) – Pregătirea volitivă a sportivilor. Editura
Sport – Turism. Bucureşti
 Se consideră că şi actul volitiv cuprinde anumite
etape în realizarea lui, etapizare în concordanţă cu
evoluţia pregătirii sportivului:
 etapa de pregătire
 execuţia propriu-zisă
 etapa de apreciere a rezultatelor obţinute
 o nouă pregătire pentru o execuţie
superioară, etc.
După fiecare utilizare a calităţilor volitive a
sportivului, apare posibilitatea perfecţionării lor.
În evoluţia pregătirii şi a performanţelor
sportivului, rezultatele obţinute sunt apreciate diferit
(figura 10) şi în consecinţă antrenorul, cunoscând aceste
caracteristici are posibilitatea şi trebuie să ia toate
măsurile pentru înlăturarea aspectelor negative, pentru
o motivare intrinsecă a pregătirii în vederea obţinerii
unor performanţe din ce în ce mai valoroase.
FIGURA 10. Variante de apreciere a rezultatului obţinut
(după Jarov27)

REZULTATUL

ANALIZA CU AJUTORUL ALTORA

POZITIV NEGATIV

ÎNFUMURAREA, VEDETISMUL
OBŢINUT
(ATINGEREA (NEREALIZAREA
SUBAPRECIEREA UŞOARĂ A

OBIECTIVELOR) OBIECTIVELOR)

AUTOÎNCREDEREA
CONŞTIINŢA DATORIEI

DEZORIENTAREA
ACTIVITĂŢII PROPRII

AUTOANALIZA

PANICA
ÎMPLINITE

BUCURIA RECUNOAŞTEREA ÎNGÂMFAREA AMĂRĂCIUNEA

VICTORIEI CURAJOASĂ A ÎNFRÂNGERII
GREŞELILOR DEPRIMAREA

27
Jarov K. P. – (1979) – Pregătirea volitivă a sportivilor. Editura Sport
– Turism. Bucureşti
 1.5. CONSIDERAŢII PRIVIND PSIHOLOGIA
CONCURSURILOR SPORTIVE

Specialiştii din domeniul psihologiei activităţilor

motrice au formulat anumite caracteristici psihologice
ale concursurilor sportive. Dintre acestea (după M.
Epuran), cele mai importante ar fi:
1. Întrecerea este caracteristica fundamentală
a activităţii sportive, putându-se distinge
aspecte ale psihologiei individului şi
aspecte ale psihologiei sociale. Prin sport
individul şi grupul sunt obişnuiţi să
învingă anumite obstacole (de spaţiu, timp,
greutate, adversari etc.), să obţină anumite
performanţe şi recorduri, să aibă o
comportare sportivă (fair-play). ”Important
este să participi, nu să câştigi !” spunea
iniţiatorul Jocurilor Olimpice moderne,
baronul Pierre de Coubertin.
2. Întrecerea nu este concurenţă, ci este
concurs, care se desfăşoară pe bază de
regulamente bine stabilite şi cunoscute de
adversar. Sportivul în concurs, nu
urmăreşte să-l distrugă pe adversar, ci
doar să-l întreacă, oferindu-i acestuia
posibilitatea revanşei cinstite.
3. Combativitatea în sport nu este
agresivitate, nu presupune tendinţa
distructivă pe care alte activităţi (teroriste
de exemplu) le incubă. Combativitatea
presupune tendinţa de opunere unul altuia
cu dorinţa de depăşire şi autodepăşire.
 4. Emulaţia este principiul stimulativ al
activităţii sportive, ea dă sentimentul
rivalităţii sportive, este însăşi seva acesteia.
5. Există o motivaţie, fie directă fie socială a
participării la concurs, deoarece în concurs
sportivul participă cu întreaga sa
personalitate, motivaţional îmbinându-se
elemente variate care „merg până în cele
mai intime colţuri ale personalităţii
sportivului”28
6. În concursuri se realizează verificarea şi
ierarhizarea sportivilor, aceasta constituind
baza aprecierii, a cunoaşterii şi
autocunoaşterii sportivilor. Din acest punct
de vedere, concursul, deşi este doar un
moment al activităţii sportive (uneori
durând câteva secunde), este elementul
hotărâtor al acestei activităţi.
7. Concursul sportiv are o condiţionare
socială bine determinată, incluzând nu
numai sportivii şi arbitrii, ci şi tehnicienii,
organizatorii, ziariştii, spectatorii etc. Se
poate vorbi despre o psihologie specifică
competiţiei sportive, care studiază atât
particularităţile individuale ale celor
angrenaţi în concurs cât şi particularităţile
grupurilor sportive.
8. Competiţiile sportive presupun existenţa
unor regulamente bine stabilite şi
cunoscute atât de sportivi cât şi de
organizatori, public, etc. Concursul sportiv
este legiferat, arbitrilor revenindu-le o
28
Epuran Mihai - (1979-1980) – Ghidul psihologic al antrenorului.
Revista E.F.S. Bucureşti.
 deosebită responsabilitate în acest sens,
angajându-i pe ei, pe sportivi, pe spectatori
ori pe organizatori atât moral cât şi juridic.
Apare bine determinată şi responsabilitatea
antrenorilor, a medicilor, a psihologilor etc.
În unanimitate, specialiştii domeniului sunt de
acord că se poate vorbi despre psihologia sportivului în
concurs, incluzând aspecte psihologice ale tacticii,
stările emoţionale ale sportivului, aspecte ale voinţei şi
ale personalităţii etc.

1.5.1. Psihologia comportamentului tactic

Psihologia comportamentului tactic formulată de

M. Epuran (figura 11), apare ca un inel reflex în care pe
baza percepţiei şi analizei situaţiei, utilizând memoria
motrică care are un rol deosebit, se realizează rezolvarea
mintală a acestei situaţii, de unde, până la rezolvarea
practică şi la rezultat nu mai este decât un singur pas.

FIGURA 11. Psihologia comportamentului tactic (M.

Epuran)

MEMORIE Aferenţaţie inversă ACCEPTORUL

ACŢIUNII

PERCEPERE ŞI REZOLVAREA REZOLVAREA REZULTAT

ANALIZA MINTALĂ A PRACTICĂ A
SITUAŢIEI SITUAŢIEI SITUAŢIEI
 Prin cunoaşterea particularităţilor şi a experienţei
anterioare a sportivului, cuplul antrenor – sportiv
alcătuiesc planul tactic pe care sportivul îl aplică. La
final, specialiştii realizează împreună cu sportivul
analiza psihologică a comportamentului tactic.

1.5.2. Pregătirea psihică pentru concurs

Pregătirea psihică pentru concurs a sportivului

urmăreşte „formarea unui sistem de atitudini şi
conduite cu caracter operaţional şi reglatoriu” 29 cu
scopul obţinerii unor performanţe superioare în condiţii
de concurs. Această formă a pregătirii, ca o componentă
indispensabilă a antrenamentului sportiv presupune o
pregătire psihică generală şi o pregătire psihică pentru
un concurs anume.
Profesorul Epuran sintetizează pregătirea psihică
pentru concurs descriind aspectele, conţinutul şi stările
de preparaţie specifice (tabelul 1).

29
Epuran Mihai - (1979-1980) – Ghidul psihologic al antrenorului.
Revista E.F.S. Bucureşti.
TABELUL 1. Pregătirea psihică pentru concurs30.

OBIECTIVE: formarea sistemului de atitudini şi conduite operaţionale –

„stări de preparaţie” – care asigură obţinerea performanţelor bune de
concurs.
ASPECTE CONŢINUT STĂRI DE PREPARAŢIE
1. Pregătire Acţiuni vizând: A. Dispunerea:
generală:  motivaţie pentru  motivaţie, nivel
 Atitudini, performanţă şi de aspiraţie –
deprinderi şi înalte prin
obişnuinţe sentimente cunoaşterea
de a concura morale adversarului şi
(agonistice)  conştiinţa autocunoaştere
2. Pregătire pentru scopului B. Anticiparea:
un anumit  capacitatea  elaborarea
concurs: autoreglării planului tactic
 Atitudini şi afective şi şi a conduitelor
conduite voluntare „dramatice”
adecvate  echilibru afectiv C. Angrenarea–
unui anumit  antrenamentul modelarea:
adversar şi mental  experimentarea
condiţiilor  încrederea în mentală şi
concrete de forţele proprii practică a
concurs  combativitatea planului
 spiritul colectiv, propus
de echipă D. Aplicarea–
 fair-play-ul adaptarea:
 menţinerea  autoreglarea
prospeţimii inteligentă şi
psihice creatoare în
 rezistenţă concurs
psihică la stres E. Analiza:
şi frustrări  concluzii
 activitate în pentru
condiţii de ameliorarea
oboseală conduitei în
 efortul voluntar concursurile
următoare

30
Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie
pentru antrenori - Editura Sport-Turism. Bucureşti
 După cum reiese din tabelul 1, Epuran şi
Holdevici formulează cele trei probleme mari ale
realizării obiectivelor referitoare la „preparaţia”
sportivului pentru concurs. Vorbim despre o stare de
„preparaţie” din două motive esenţiale:
 Aceasta nu se poate realiza dacă nu există
o bună pregătire psihologică de bază şi o
pregătire psihologică specială de ramură.
 Pregătirea psihologică pentru concurs,
presupune o stare de preparare a
sportivului din toate punctele de vedere:
intelectual, afectiv, volitiv, de personalitate
etc.
Se caută crearea la sportivi a acelei orientări care
priveşte mai ales modul cum trebuie folosite însuşirile şi
calităţile dobândite în pregătire, precum şi obţinerea
unor atitudini specifice
Principalele aspecte ale pregătirii psihologice
pentru concurs sunt:
1. Dispoziţia de start, starea psihică generală
în care se găseşte sportivul înaintea
concursului. De menţionat că fiecare
sportiv se poate manifesta diferit de la un
concurs la altul, sau faţă de aceleaşi
categorii de concursuri. Puni consideră că
există următoarele stări de start:
 Febra de start, când sportivul este
agitat, nu-şi găseşte locul, vrea să
concureze dar nu reuşeşte să se
concentreze, este nervos şi
nemulţumit etc.
 Apatia startului, când sportivul este fie
mult prea liniştit, fie se teme, nu
doreşte să concureze, nu ar vrea să
 facă parte din echipă, este somnolent,
fără nerv etc.
 Starea „gata de luptă” este starea
optimă. Antrenorul are datoria să
utilizeze toate mijloacele şi măsurile de
care dispune pentru a-l aduce pe
sportiv în această stare optimă pentru
concurs, inclusiv prin buna dirijare a
pregătirii organismului pentru efort.
Având în vedere că dispoziţia de start
poate apare cu 24-48 de ore înaintea
concursului, antrenorul se va orienta
asupra întregii „preparaţii” a
sportivului pentru concursul respectiv.
2. Supraexcitarea emotivă (stresul) este
aspectul care trebuie evitat. Sportivul
trebuie supus în timpul pregătirii la
eforturi de aşa natură încât:
 să facă faţă manifestărilor afective
puternice din timpul competiţiei
 să dispună de pregătirea volitivă
pentru învingerea oboselii, trecerea
voluntară peste „punctul mort” etc.
Formarea atitudinii specifice sa „preparaţia”
pentru concurs cuprinde anumite momente mai
importante31:
 Dispunerea, ca stare de orientare pozitivă
spre realizarea unei mai bune participări la
concurs. Aceasta se realizează în funcţie
atât de particularităţile ramurii sportive cât
şi în funcţie de caracteristicile sportivului

31
Epuran Mihai - (1968) – Psihologia sportului. Editura U.C.F.S.
Bucureşti.
 respectiv, având un caracter dinamic şi un
conţinut psihologic.
 Anticiparea, sau trăirea mintală a
participării în concurs, prevederea
participării, prefigurarea comportamentului
tactic.
 Angrenarea – modelarea, pregătirea
concretă pentru a lua startul, atât motric
(pregătirea organismului pentru efort) cât şi
psihic prin crearea dominatei în creierul
sportivului în vederea unei cât mai optime
adaptări.
 Aplicarea – adaptarea, constituie însăşi
participarea sportivului în concurs, acestea
fiind stări de preparaţie în mod
fundamental pentru concursul următor.
 Analiza este etapa finală, de încheiere a
participării la un concurs, când se caută
realizarea conştientizării sportivului asupra
propriilor particularităţi.
Specialiştii domeniului propun realizarea unei
planificări speciale a pregătirii psihologice a sportivilor.
Se consideră că planul pregătirii psihologice se
alcătuieşte pe baza următoarelor cerinţe:
 cerinţele pe care le exprimă ramura de
sport faţă de sportiv, ca înzestrare
aptitudinală şi condiţie a performanţei
superioare
 psihodiagnozei – cunoaşterii nivelului
dezvoltării diferitelor calităţi şi trăsături
psihice ale sportivului
 obiectivelor de performanţă propuse pentru
sportiv, în raport cu vârsta, stagiul de
ramură, posibilităţile de pregătire.
 2. ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORT

Pornind de la faptul că fiinţa umană este un

sistem bio-psiho-social, orice abordare a ei, fie medicală,
fie pedagogică etc. nu poate şi nu trebuie făcută în afara
viziunii interdisciplinare, chiar dacă în unele situaţii
specialistul este pus în situaţia de a accentua una sau
alta din suprastructurile sistemului.
Dintre factorii responsabili de asistenţa ştiinţifică
a sportivului cei mai importanţi sunt:
 antrenorul
 psihologul
 medicul.
Asistenţa medico-psiho-socială constă în:
1. Controlul activităţii sportivului din
antrenament, concurs şi refacere (control
în sensul în care îl găsim în teoria reglării
sistemelor) care constă din supravegherea
activităţii şi culegerea de informaţii asupra
acesteia şi evaluarea după criterii ştiinţific
stabilite, cât şi decizia (sau colaborarea la
decizie) pentru corectarea
comportamentului sportivului, când este
cazul.
2. Diagnostic medical şi psihologic, ca bază
indispensabilă pentru:
 compararea indicilor individualităţii
sportivului cu modelele elaborate
pentru ramurile de sport, vârste, sexe;
 elaborarea măsurilor profilactice şi
psihoprofilactice;
 stabilirea măsurilor terapeutice în caz
de îmbolnăvire, accident, eşec etc.
 3. Îndrumarea individualizării activităţii din
antrenament, concurs, activităţi
profesionale, sociale, familiale şi de timp
liber – în colaborare cu antrenorul şi alţi
factori.
4. Consiliere, sfătuire în domeniul
competenţei specifice, fie spontan, fie la
cererea celor interesaţi.
5. Contribuţia la întregul proces educativ
pentru realizarea unei personalităţi
armonioase a sportivului. Lucrându-se cu
indivizi supradotaţi, se va contribui esenţial
la valorificarea aptitudinilor lor, ca şi la
realizarea unui echilibru care se cere
asigurat atunci când accentuarea
înzestrării este unilaterală şi reclamă
compensare.
6. Participarea de la acţiunile selecţiei iniţiale
şi succesive, ajutând tehnicienii în
stabilirea celor mai judicioase criterii de
decizie, în care cerinţele sportului să fie
corelate cu particularităţile individuale ale
sportivului.
Problematica complexă a asistenţei psihologice s-a
impus datorită faptului că sportul de performanţă –
activitate de limită a capacităţilor umane – solicită
maximal resursele fizice şi psihice ale sportivului. În
aceste condiţii, orice dereglare, oricât de fină la nivelul
mecanismelor psihocomportamentale, atrage după sine
diminuarea performanţelor.
Asistenţa psihologică cuprinde un ansamblu de
măsuri care:
  susţin sportivul în eforturile sale,
 îl ajută să-şi realizeze la nivel maximal
performanţele de care este capabil.
Noţiunea de asistenţă psihologică este deosebit de
complexă, implicând măsuri:
 externe, asupra activităţii sportivului:
 Organizare
 Coordonare
 Control
 aspecte de Protecţie şi Sprijin
 interne, asupra sportivului
 măsuri de formare a unor mecanisme
(atitudini şi deprinderi) eficiente de
Autoconducere şi Autocontrol ale
activităţii proprii.
Asistenţa psihologică are o importanţă majoră
pentru valoarea şi nivelul performanţei, acţionând
asupra structurii psihice a sportivului, în sensul:
 echilibrării
 optimizării funcţionale a acestuia (în sensul
adaptării la solicitările performanţei).

2.1. INVESTIGAŢIA PSIHOLOGICĂ

O obligaţie cu caracter permanent a psihologiei

este reprezentată de stabilirea prin mijloace de
investigaţie adecvate a:
 calităţilor psiho-funcţionale ale sportivilor
 capacităţii lor adaptative la solicitările
mereu crescânde ale sportului de
performanţă
Nivelul ridicat al performanţelor sportive, care se
bazează pe un suport ştiinţific, multidisciplinar, reclamă
psihologiei sportului noi metode de investigaţie şi
aprecieri calitative în funcţie de condiţiile specifice
fiecărei ramuri de sport.
Investigaţia psihologică şi necesitatea ei:
 Investigaţia psihologică:
 rol - în alcătuirea concepţiei generale
şi a strategiei dezvoltării sportivului,
constituind un factor determinant în
obţinerea performanţelor sportive,
devenind totodată şi o verigă
indispensabilă a examenului medico-
sportiv modern.
 are în vedere nu numai activitatea
psihică a sportivilor de performanţă la
vârsta senioratului, ci în egală măsură
şi a copiilor şi adolescenţilor.
 scopul primordial - depistarea
calităţilor psihice ale sportivilor în
vederea cunoaşterii acestora şi folosirii
lor în mod eficient în dirijarea
ştiinţifică a antrenamentului.
 se realizează după un program bine
stabilit, având la bază o strategie de
lucru diferenţiată pe grupe de sporturi
(aerobe, anaerobe, neuropsihice,
mixte).
 metodele folosite în cadrul investigaţiei
psihologice sunt verificare şi
standardizate pe populaţia sportivă şi
necesită respectarea strictă a unor
condiţii de aplicare şi interpretare.
 datele obţinute sunt înregistrate în
fişele individuale.
  Pregătirea sportivă are în permanenţă în
vedere:
 „modelul competiţiei”
 obţinerea marii performanţe aflându-
se aici integrate şi principiile
psihologiei
 În cadrul antrenamentului:
 este prezent şi bine evidenţiat factorul
psihologic ca element indispensabil şi
constitutiv
 se va pune baza pe datele psihologice
furnizate colectivului tehnic (elemente
concrete)
 Performanţa sportivă este rezultatul unei
combinaţii specifice a unui număr mare de
elemente
 Datele investigării psihologice sunt
necesare antrenorului. Acesta trebuie să fie
şi pedagog, deoarece prin întreaga sa
activitate el contribuie în mod esenţial la
desăvârşirea personalităţii sportivilor
Investigarea poate avea trei orientări:
 Investigaţie de control, vizând circuitele
medicale (2-4x/an)
 Investigaţie la cererea sportivilor sau
antrenorilor
 Investigaţie desfăşurată la lot
 Structura investigaţiei psihologice.
I. Anamneza
II. Investigarea psiho-motricităţii pe grupe de
sporturi.
1. Sporturi cu solicitare anaerobă (atletism:
sărituri, sprint, aruncări; sărituri în apă;
ciclism: pistă; popice; schi alpin; haltere)
Aptitudinile psihice în funcţie de prioritate:
a) Sfera psiho-senzorială:
o percepţia spaţială
o schimbabilitatea chinestezică
o capacitatea de diferenţiere a
forţelor la nivel de efector
b) Sfera psiho-motricităţii:
o viteză de reacţie
o coordonare vizual-motorie
o echilibru senzorio-motor
c) Sfera psiho-intelectuală:
o capacitate de concentrare a
atenţiei
o rezistenţă la oboseală psihică
o gândire tactică dublată de
iniţiativă
Teste utilizate:
 Aprecierea distanţelor
 „Kinesteziometru”
 „Labirint” manual
 „Labirint” electric
2. Sporturi cu solicitare aerobă (atletism:
alergări; nataţie; patinaj: viteză; schi: fond;
canotaj)
Aptitudinile psihice:
a) Sfera psiho-motricităţii:
 o Viteză de repetiţie
o Eficienţă a actului psiho-motor
respectiv, în autotempo şi ritm
impus
o Coordonare psiho-motrică
o Precizie şi rapiditate în execuţia
mişcării
o Rezistenţă psihică la activităţi
monotone
o Randament psihic în condiţii de
solicitare îndelungată
Teste utilizate:
 Psihotempometru
 „Tapping”
 „Punctare”
 „Trasaj”
3. Sporturi cu solicitare neuropsihică (portari;
şah; tir; popice)
Aptitudinile psihice:
a) Sfera psiho-senzorială:
o Rapiditatea proceselor perceptiv-
vizuale
o Câmpul atenţiei
o Percepţie spaţială
b) Sfera psiho-motricităţii:
o Coordonare vizual-motorie
o Mobilitate a proceselor psihice în
sfera reactivităţii
o Viteză de reacţie
o Tremometrie
c) Sfera psiho-intelectuală:
o Capacitatea de concentrare a
atenţiei
 o Distributivitate a atenţiei
o Flexibilitate şi concentrare a
atenţiei
o Posibilităţi de ameliorare a
randamentului psihic prin
învăţare
o Inteligenţă nativă
Teste utilizate:
 „Tahistoscop”
 „Klasow”
 „Raven”
 „Piorkowski”
4. Sporturi cu solicitare mixtă (jocuri, tenis de
câmp)
Aptitudinile psihice:
a) Sfera psiho-senzorială:
o Rapiditatea proceselor perceptiv-
vizuale
o Câmpul atenţiei
b) Sfera psiho-motricităţii:
o Viteză de reacţie
o Coordonare vizual-motorie
o Mobilitate a proceselor psihice în
sfera reactivităţii
o Precizie şi rapiditate în execuţie
c) Sfera psiho-intelectuală:
o Volum şi flexibilitate a atenţiei
o Memorie vizuală
o Capacitatea de analiză rapidă a
situaţiilor
o Distributivitatea atenţiei
Teste utilizate:
 „Tahistoscop”
  „Piorkowski”
 „Ordonator de jetoane”
 „Labirint” electric
 „Atenţie distributivă”

2.2. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ

ŞI ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ

Pregătirea psihologică urmăreşte:

 dezvoltarea calităţilor psihice
 şi a trăsăturilor personalităţii sportivului
 solicitat de activitatea specifică, pentru
asigurarea eficienţei antrenamentelor şi
obţinerea rezultatelor bune în concurs.
Treptele pregătirii psihice
1. Pregătirea psihică de bază care asigură
nivelul educaţiei cetăţeneşti a sportivului,
privind atitudinea faţă de muncă, faţă de
oameni, familie şi societate.
2. Pregătirea psihică specifică care pregăteşte
şi formează însuşirile psihice solicitate în
mod preponderent de specificul probei.
3. Pregătirea psihică pentru concurs care
cuprinde formarea în general şi pentru un
anumit concurs în particular.
Laturile pregătirii psihice
1. Psihomotrică
2. Intelectual-cognitivă
3. Afectivă
4. Volitivă
5. Unele componente ale personalităţii
Mijloacele pregătirii psihice
 1. Specifice sportului (exerciţii fizice, tehnice,
tactice, instruirea teoretică, instruirea
psihologică, exerciţii şi tehnici de relaxare)
2. Din domeniul psihologiei, pedagogiei,
psihoterapiei.
Metodele pregătirii psihice
Se vor selecta din conţinutul metodelor şi
tehnicilor psihologiei, pedagogiei, psihiatriei
recurgându-se şi la unele tehnici împrumutate din
procedurile orientale de relaxare sau concentrare.
Asistenţa psihologică se va suprapune peste
demersurile pregătirii psihice:
 amplificând efectele de adaptare la
solicitări,
 mărind încrederea sportivului în sine,
 asigurând „fiabilitatea” psiho-
comportamentală a acestuia în competiţii.
Antrenorul, medicul şi psihologul vor asigura sau
vor contribui atât la pregătirea psihică, cât şi la
asistenţa psihologică a sportivului. Când prima este
realizată foarte bine, cea de a doua are mai puţine
obiective şi demersuri metodologice.

2.2.1. Tendinţe actuale în asistenţa psihologică a

sportivilor

 Deplasarea accentului de la psihodiagnoză

spre intervenţia psihologică
 Utilizarea mai redusă a testelor psihologice
clasice în favoarea interviurilor clinice şi a
scalelor de autoapreciere a stărilor psihice
ale sportivilor
 Psihodiagnoza computerizată, în acelaşi
timp cu modelarea pe calculator a
 solicitărilor specifice unei ramuri de sport
sau alteia
 Menţinerea tehnicilor de relaxare în sfera
intervenţiei psihoprofilactice,
psihoterapeutice şi mai ales în domeniul
refacerii după efort
 Creşterea numărului de tehnici
împrumutate din culturile orientale şi a
unor tehnici psihologice de optimizare
umană utilizate în alte domenii de
activitate (artă, învăţare, management etc.)
 Utilizarea pe scară tot mai largă a tehnicilor
de psihoterapie scurtă, nonanalitică, la
sportivii cu probleme

2.2.2. Tipologia asistenţei psihologice

 După gradul de activitate sportivă:

 Antrenament
 Concurs
 În afara acestora
 După subiecţii interesaţi:
 Individual (sportivului)
 În grup (echipei)
 După locul asistenţei în sistemul pregătirii
sportive:
 Independentă (autonomă)
 Parte a asistenţei ştiinţifice
 După caracterul organizării:
 Continuă (curentă) – dacă psihologul
este angajat permanent
 Ocazională
 Persoana care acordă asistenţă:
  Antrenorul
 Psihologul
 Medicul
 În anumite situaţii – autoasistenţă (de
unii sportivi) sau în anumite limite
maseur, manager.

2.2.3. Condiţiile asistenţei psihologice

Pregătirea psihică poate fi considerată ca o parte a

asistenţei psihologice. Deşi sarcina realizării îi revine în
primul rând antrenorului, medicului sportiv sau
psihologului, poate influenţa deosebit de mult unele din
atitudinile şi comportamentele sportivului datorită
apropierii sufleteşti de acesta, capacităţii de a-l înţelege
şi tendinţei fireşti de a-l ajuta.
Câteva dintre condiţiile asistenţei psihologice
importante sunt descrise de Epuran M32.
1. Cunoaşterea personalităţii sportivului şi a
particularităţilor de manifestare în condiţiile
foarte diferite ale activităţii din antrenamente
şi concursuri. Pe baza cunoaşterii se vor
evalua capacitatea psihică a sportivului şi
posibilităţile sale adaptative şi autoreglatorii.
Cunoaşterea aceasta se realizează de către
psiholog atât prin examen psihodiagnostic, cât
şi prin utilizarea tuturor metodelor specifice şi
adecvate acestui scop. Antrenorul va proceda
bine dacă va cere ca psihologul să-i completeze
datele pe care le deţine despre sportiv din
activitatea curentă. De regulă, cunoaşterea

32
Epuran M. – (1982) – Ghidul psihologic al antrenorului. IEFS.
Bucureşti (p.87-94)
 directă, empirică nu duce la precizie în
formularea aprecierilor şi nici la ierarhizarea
sau sistematizarea lor, fiind de multe ori
inoperantă în practică. Profilul sau
caracterizarea psihologică alcătuite de
specialişti vor sta la baza demersului şi
condiţiei care urmează.
2. Aprecierea măsurii în care sportivul dispune
de calităţi reclamate de activitate, care dintre
ele stau la baza eficienţei şi succesului şi care
îl împiedică să fie mai bun. Unele calităţi şi
unele trăsături trebuie corectate sau
restructurate, iar altele dezvoltate şi
perfecţionate – în raport foarte strâns cu
specificul solicitărilor probei (sportului), în
antrenamente şi concursuri.
3. Cunoaşterea exactă a cerinţelor activităţii
probei sau sportului: ce calităţi reclamă, ce
calităţi poate dezvolta, prin ce se obţine
succesul, ce anume este contraindicat. Pentru
aprofundarea problemei există monografii
psihologice ale unor sporturi, clasificarea şi
caracterizarea lor psihologică – ceea ce este
util nu numai pentru organizarea asistenţei,
dar şi a orientării şi selecţiei sportive a
tinerilor.
4. Adeziunea totală a sportivului sau echipei la
acţiunile de asistenţă psihologică; acceptarea
psihologului şi medicului, ca şi a oricărei alte
persoane care aplică măsurile de asistenţă.
Cooperarea sportiv – psiholog – medic este
indispensabilă, întrucât ceea ce se propune ca
acţiuni urmează a fi realizat în mod deosebit
 de către însuşi sportivul, prin efort şi
conştientizare.
5. Aplicarea asistenţei în intervalul de eficienţă,
de preferat la începutul acestui interval: o dată
depăşit intervalul de eficienţă este clar că
asistenţa nu-şi atinge scopul. „Intervalul de
eficienţă” începe în momentul când – în baza
evaluării capacităţii psihice a sportivului, a
situaţiilor şi a nevoilor de corectare sau
formare – psihologul sau antrenorul decid
măsurile corespunzătoare. Cu cât decizia se ia
mai din timp şi între ea şi evenimentul
solicitant este o durată mai mare, cu atât
măsurile, exersările, influenţele sugestive vor fi
mai profitabile.

2.2.4. Momentele asistenţei psihologice

În realizarea asistenţei psihologice trebuie

parcurse următoarele momente sau etape, între care se
află şi unele dintre condiţiile deja menţionate:
A. Cunoaşterea sistemului condus (sportivul)
B. Evaluarea critică a sistemului condus
(aprecierea calităţilor, nivelul de pregătire,
performanţă etc.)
C. Proiectarea sistemului replică (imaginea
sportivului la timpul viitor)
D. Stabilirea secvenţelor de acţiuni (intrări)
care vor conduce sistemul dat (sportivul) pe
o anumită traiectorie stabilită aprioric –
sistem optimizat
E. Aplicarea şi adaptarea adecvată a acţiunilor
în timp (pe durata pregătirii), ţinând seama
de răspunsurile parţiale ale sportivului şi
 care necesită readaptări şi corectări ale
deciziei.
Asistenţa psihologică urmăreşte sau poate urmării
scopuri dintre cele mai dificile. Din acest punct de
vedere ea se prezintă ca un proces de conducere prin
obiective, cu următoarele secvenţe, etape ce pot fi
subsumate algoritmului asistenţei psihologice:
1. Definirea obiectivelor
2. Compararea obiectivelor cu starea
sportivului, performanţele actuale şi
posibilităţile de progres
3. Cercetarea strategiilor posibile
4. Alegerea strategiei cele mai potrivite
situaţiei
5. Aplicarea strategiei
6. Aprecierea rezultatelor, performanţelor
rezultate din asistenţă
7. Continuarea procesului de psihodiagnoză,
de căutare a strategiilor şi de decizie,
corectarea strategiilor
8. Aplicarea optimizată a asistenţei, acţiunea
continuând până la atingerea obiectivelor
sau până la formularea altora care necesită
restructurări şi în domeniul asistenţei.

2.2.5. Reguli metodologice

 Asistenţa psihologică este un proces care

însoţeşte permanent toate acţiunile de
pregătire (antrenament), concurs şi de timp
din afara activităţii propriu-zise sportive,
ceea ce pretinde, în primul rând, multă
răbdare şi tact din partea celor care o
acordă.
  Asistenţa trebuie acordată şi condusă în
mod discret, fără ostentaţie, adecvată
particularităţilor atitudinal – caracteriale
ale sportivului şi climatului psihosocial al
grupului
 Să se asigure de la început: adeziunea
sportivului şi a echipei, cunoscând că
asistenţa trebuie să fie neapărat dublată de
autoasistenţă
 Asistenţa psihologică să se desfăşoare
printr-o permanentă supraveghere a
conduitei sportivilor, a „stărilor psihice
actuale” ale acestora, pentru a permite
adaptarea, corectarea sau modificarea
intervenţiilor, toate în raport şi cu nivelul
de educabilitate a sportivilor
 Controlul periodic al eficienţei procesului
de asistenţă
 Evitarea diletantismului, a intervenţiilor
„binevoitoare” a neavizaţilor în acordarea
asistenţei sau în „colaborarea” cu cadrul
calificat care o realizează. Asistenţa
psihologică va fi acordată numai de către o
persoană pregătită corespunzător.

2.2.6. Obiectivele asistenţei psihologice

În vederea obţinerii unei asistenţe integrale este

nevoie a se lua în considerare şi obiectivele pregătirii
psihice sub toate aspectele.
În anumite situaţii, apreciate de către psiholog
sau medic asistenţa poate să se limiteze la anumite
obiective cu caracter praxiologic, prezente între celelalte,
dar pe care să le accentueze în mod deosebit.
 În lucrarea Medicina sportivă aplicată, Epuran
M.33 prezintă câteva exemple de obiective de pregătire
psihică a unor psihologi sportivi din SUA şi chiar
Franţa:
 Martens:
 controlul energiei psihice
 controlul stresului
 deprinderi de imaginare
 deprinderi ale atenţiei
 formarea încrederii în sine
 deprinderi de fixare a scopurilor
 Orlick:
 încrederea
 relaxarea
 imaginarea
 focalizarea atenţiei
 planificarea
 comunicarea
 lupta cu stresul
 Weinberg:
 sine
 imaginaţia
 încrederea
 motivarea
 stabilirea scopurilor
 pregătirea mentală pentru concurs
 Mikes
 încrederea
 concentrarea
 echilibrul afectiv

33
Drăgan I. (sub redacţia) – (1994) - Medicina sportivă aplicată.
Editura Editis. Bucureşti. (pag.103)
  Misseum
 controlul stresului
 controlul anxietăţii
 întărirea motivaţiei
 ameliorarea atenţiei şi concentrării
 întărirea încrederii în sine
 ameliorarea comunicării
Epuran şi Holdevici34 prezintă sintetic conţinutul
asistenţei psihologice acordate sportivului de înaltă
performanţă:
 asigurarea realizării constante a
performanţelor înalte
 reducerea discrepanţei dintre performanţa
actuală şi cea potenţială
 creşterea fiabilităţii (constanţei)
performanţelor
 creşterea capacităţii de menţinere,
autocontrol sau modificare a parametrilor
performanţei ideale în funcţie de variaţiile
situaţiilor date
 formarea deprinderilor de autocontrol
psihocomportamental ale sportivului.
Aceeaşi autori, prezintă în continuare şi un model
de asistenţă psihologică.
Model de asistenţă psihologică
B. Formarea unor deprinderi psihologice de
autoreglare a stărilor psihice
a) însuşirea exerciţiilor de relaxare din cadrul
antrenamentului autogen Schultz
b) învăţarea autohipnozei

34
Epuran M., Holdevici Irina – (1993) – Experienţa românească în
domeniul asistenţei psihologice a sportivilor de performanţă.
 c) învăţarea antrenamentului psihoton
(relaxare + activare) prin:
 antrenament mental
 exerciţii fizice
 exerciţii respiratorii
d) antrenarea calităţii atenţiei sportivilor prin:
 exerciţii de concentrare asupra unor
obiecte concrete, imagini, cuvinte,
părţi ale corpului
 exerciţii prin care sportivul învaţă să
se detaşeze de stimulii perturbatori
externi
 exerciţii de concentrare asupra
performanţei ideale
C. Antrenamentul motivaţional
a) Stabilirea scopurilor
Sportivul este instruit să realizeze un inventar al
obiectivelor activităţii sportive, să le analizeze şi să facă
o selecţie a acestora, formulând clar şi precis obiectivele
prioritare.
Se recomandă folosirea unor formule de tipul:
„Concursul este o competiţie între mine şi obiectivul
dorit şi nu între mine şi adversarul X”
b) Programarea obiectivelor
În cadrul antrenamentului mental sportivul este
instruit să-şi reprezinte obiectivele dorite, atât cele
imediate cât şi cele îndepărtate.
Obiectivele pe termen lung sunt sintetizate sub
forma unor imagini sugestive, administrate în stare de
relaxare profundă sau autohipnoză (de exemplu „Sunt o
gimnastă de nota 10”). Aceste obiective pe termen lung
pot fi sintetizate şi sub forma unor cuvinte „cheie” pe
care sportivul este instruit să le repete în timpul
relaxării.
D. Antrenamentul mental aplicat
a) Rezolvarea problemelor sportivului
Sportivul este întrebat în stare de relaxare sau
hipnoză în legătură cu problemele majore care îl
împiedică să obţină performanţa dorită. După
evidenţierea acestora se realizează o ierarhizare a lor,
stabilindu-se priorităţile.
Se utilizează tehnici psihoterapeutice de
desensibilizare şi de decondiţionare: se retrăieşte în
stare de relaxare situaţia psihotraumatizantă apoi se
asociază situaţia respectivă cu o performanţă ridicată şi
o stare afectivă pozitivă.
b) Antrenamentul atitudinal
 antrenarea gândirii pozitive în care
sportivii sunt învăţaţi să atribuie
cauze stabile succesului (propriile
calităţi, nivelul antrenamentului) şi
cauze accidentale eşecului
(hazardului) – Unesthal, 1979.
 restructurarea cognitivă: sportivii sunt
învăţaţi să dea interpretări pozitive
unor evenimente negative, prin
modificarea sistemului de referinţă (de
exemplu: „Este bine că inima mea bate
puternic; aceasta nu înseamnă că
sunt emoţionat, ci că organismul meu
este pregătit pentru efort”)
c) Antrenarea încrederii în sine şi a
autocontrolului
 utilizarea sugestiilor de întărire a ego-
ului (Hortland), administrarea în
relaxare sau autohipnoză („Zi de zi
 devin tot mai puternic, tot mai eficient
etc.)
 tehnica imaginii ideale de campion
(reprezentarea unei persoane care
arată din punct de vedere fizic ca
sportivul, dar care dispune de calităţi
care lipsesc subiectului. Când
reprezentarea devine suficient de clară
sportivul învaţă să se identifice cu ea.)
E. Antrenamentul mental specializat pentru o
anumită competiţie
a) Antrenamentul modelat
Se are în vedere modelarea condiţiilor externe ale
competiţiei:
 antrenament cu:
o handicap
o îngreuieri
o restricţii de timp
 modelarea condiţiilor de:
o altitudine
o timp
o zonă geografică etc.
b) Utilizarea unor strategii specifice de
concurs
Strategiile specifice de concurs sunt definite ca
modalităţi proprii de intervenţie în situaţii de criză şi au
rolul de a readuce performanţa la un nivel normal, în
urma unei erori de exemplu. Ele dau sportivului un
sentiment de securitate personală, având rolul de a
reduce teama de eşec. „Încearcă să-ţi vezi greşeala ca pe
o excepţie, iar execuţia corectă ca pe o regulă”. „Evită
analiza critică în limbaj interior. Plasează incidentul
neplăcut în sacoşa cu probleme pe care o vei deschide
după concurs”.
c) Elaborarea unor rutine de prestart
Rutinele de prestart reprezintă o combinaţie de
elemente fizice şi mentale care îl ajută pe sportiv să
pună în acţiune un comportament automatizat. Ele
ajută la programarea mentală a obiectivelor de concurs.
De exemplu: „Fac acum acelaşi lucru pe care l-am făcut
atunci când am câştigat medalia de aur la ...”
F. Refacerea după concurs şi psihoterapie
a) Refacere după efort şi accidente
 prevenirea accidentelor:
o sportivul aflat în stare hipnotică
sau de relaxare profundă trebuie
să ajungă la un anumit „insight”
referitor la cauzele inconştiente
ale accidentelor.
 dacă un accident s-a produs:
o antrenament mental prin care se
sugerează un aflux sporit de
sânge în zona accidentată şi o
refacere rapidă a zonelor afectate
o antrenament mental pentru
exersarea deprinderilor motrice
specifice.
b) Psihoterapie
 psihoterapie comportamentală
 psihoterapie suportivă
 hipnoterapie: psihoterapie sugestivă
 analiza tranzacţională etc.
 2.3. PERFORMANŢA SPORTIVĂ

Performanţa sportivă este multiplu determinată şi

nimeni nu poate spune cu certitudine care factor are
ponderea cea mai mare, atunci când cifrele ei sunt la
limitele superioare ale capacităţii individului. Prin
definiţie sportul este competiţie, întrecere cu spaţiul,
timpul, gravitaţia, natura, cu alţii şi cu sine. Sportul de
performanţă este activitatea specifică de limită a
posibilităţilor fizice şi psihice ale individului, un
experiment social în care îşi exercită forţele un număr
impresionant de ştiinţe şi discipline cu caracter
ştiinţific.
Ca şi cel care o realizează, performanţa sportivă
este rezultatul unirii în sistem a trei componente:
biologică, psihologică şi socială.
 Componenta biologică reprezintă natura
biochimică, fiziologică şi somatică a
sportivului.
 Componenta psihologică cuprinde întreaga
sa personalitate, cu aspiraţii şi idealuri,
voinţă, creativitate şi multe altele.
 Componenta socială înglobează în ea
civilizaţia, ştiinţa, tehnica, cultura şi mai
ales relaţiile interumane.
Triunghiul acesta constituie o unitate, un sistem,
fiecare din componentele sale fiind, dacă nu dependente,
cel puţin în interacţiune cu celelalte.
Creşterea capacităţii de performanţă este scopul
fundamental al pregătirii sportive care cuprinde nu
numai activitatea din antrenament, dar şi toate măsurile
de organizare ştiinţifică pluri- şi interdisciplinară a
acestei activităţi. Chiar şi sistemul competiţional este
proiectat spre a conferi sportivilor condiţiile cele mai
bune pentru realizarea maximală a performanţei.

CEI 4 „A” AI PERFORMANŢEI

Performanţa sportivă poate fi considerată ca fiind

rezultatul însumării originale a patru factori, astfel:
aptitudini, atitudini, antrenament şi ambianţă.

1. APTITUDINILE.
Aptitudinea este o însuşire sau un complex de
însuşiri psihice şi fizice care asigură succesul, reuşita
într-o activitate sau alta. Definiţia subliniază aspectul de
eficienţă, de randament. Orice însuşire sau proces
psihic privit sub unghiul eficienţei devine aptitudine
(exemplu: memoria, spiritul de observaţie etc.)
Experienţa arată că una şi aceeaşi aptitudine
poate constitui o premisă a reuşitei în activităţi diferite
(de exemplu: memoria chinestezică este o componentă a
reuşitei în sport dar şi în coregrafie). O aptitudine izolată
nu poate să asigure singură succesul într-o activitate;
importantă este combinarea aptitudinilor, care permite
compensarea unei însuşiri deficitare prin altele. E
Claparėde insistă asupra structurii specifice a
aptitudinilor, rezultate din sinteza da procese şi însuşiri
psihice. O bună memorie poate compensa până la un
punct inteligenţa, o judecată fină poate suplini un deficit
de informaţie etc. Unul şi acelaşi rezultat poate fi
obţinut prin mijloace (mecanisme) psihice diferite.
Talentul este combinarea originală a aptitudinilor
asigurând prestaţii creative într-un domeniu sau altul
 Alături de eficienţă (funcţionalitate), aptitudinile
prezintă şi un aspect procesual, care se referă la
cunoaşterea proceselor psihice care compun
aptitudinea, la structura acesteia. În performanţe, în
produsele materiale şi spirituale în care se obiectivează
aptitudinile, se găsesc sub formă condensată şi
fuzionată, acele procese psihice care alcătuiesc
elementele aptitudinii, concurând sinergic la realizarea
prestaţiei.
În în concluzie, aptitudinile trebuie considerate
sub dublu aspect:
 al eficienţei sau reuşitei în activitate
 sub aspect procesual, structural.
Aptitudinea implică, în acelaşi timp, combinare de
însuşiri, dar şi nivel funcţional al însuşirii psihice.
Tentativa de a întocmi – pe baza unor studii
extensive – o taxonomie a aptitudinilor umane îi
aparţine lui E. A. Fleishman, care abordează problema
în termeni relativ simplii: cum receptează o persoană
informaţia? Cum o prelucrează? Ce răspunsuri dă pe
această bază?
Cu ajutorul listei din tabelul 2 pot fi descrise
numeroase performanţe umane, indicându-se astfel
aptitudinile cerute pentru exercitarea unei activităţi sau
alteia.

TABELUL 2. Taxonomia aptitudinilor umane35

APTITUDINEA DESCRIERE
Înţelegere A înţelege mesajul verbal scris sau oral; a înregistra în
verbală mod adecvat descrierea unui eveniment
Exprimare A utiliza în chip reuşit limbajul oral sau scris pentru a
verbală comunica celorlalţi idei/informaţii
35
Radu I. (coord) – (1991) – Introducere în psihologia contemporană.
Editura Sincron. Cluj-Napoca. (p.334-335)
 Fluenţa ideilor A produce un număr de idei pe o temă dată; contează
numărul ideilor, nu atât calitatea acestora

APTITUDINEA DESCRIERE
Originalitate A propune răspunsuri/soluţii neuzuale într-o temă
sau situaţie dată; a improviza soluţii în situaţii în care
procedurile standard nu sunt operante
Memorie bună A reţine informaţia nouă cu privire la o parte de rutină
dintr-o activitate nouă
Sensibilitate la A detecta problemele în situaţii curente sau inedite; a
probleme recunoaşte problema – nu neapărat soluţia – ca întreg
şi elementele sale
Raţionament A aplica reguli/propoziţii generale la cazuri
deductiv particulare; a proceda de la principii stabilite la
concluzii logice
Raţionament A aproxima o regulă sau un concept care subsumează
inductiv o situaţie; a ajunge la o explicaţie logică pentru
fapte/evenimente aparent necorelate, disparate
Ordonarea A aşeza informaţia în cea mai bună succesiune;
informaţiei corelarea adecvată a regulilor sau procedurilor
cunoscute la o situaţie dată
Flexibilitate în Abilitatea de a găsi moduri de grupare sau categorii
clasificare alternative pentru un set de lucruri; aceste „lucruri”
pot fi obiecte, persoane, idei etc.
Orientare A dobândi rapid o idee clară asupra spaţiului în care
spaţială te afli; a te descurca într-un spaţiu nou (un oraş, o
clădire, un parc etc.)
Vizualizare A anticipa (mintal) înfăţişarea lucrurilor după o
modificare sau transformare ce va surveni
Rapiditate de Rapiditatea cu care un număr mai mare de elemente
cuprindere sau informaţii pot fi organizate sau combinate într-o
configuraţie cu sens, fără a avea o idee prealabilă
despre aceasta
Flexibilitatea A găsi un element/obiect ascuns într-o mulţime de
cuprinderii obiecte, a desprinde o latură particulară într-un
mănunchi de însuşiri, viteza nefiind importantă
Atenţie selectivă A îndeplini o sarcină/activitate în condiţiile prezenţei
unor factori distractivi sau a monotoniei
Viteza perceptivă Rapiditatea cu care însuşiri ale unor obiecte sau
persoane sunt comparate cu însuşiri ale altor
 persoane sau lucruri; a găsi apropieri/asemănări între
obiecte şi evenimente
Dozarea A aborda cu atenţie două surse de informaţie, a utiliza
timpului informaţiile separat sau împreună. Important este a
opera cu informaţia ce parvine rapid de la surse
diferite

APTITUDINEA DESCRIERE
Forţa statică Volumul forţei exercitate asupra unui obiect greu;
efort static (a trage, a ridica, a împinge)
Forţa explozivă A investi energia în acte musculare explozive care cer
o izbucnire energetică concentrată într-un moment,
nu atât un efort static
Forţa dinamică A utiliza mâinile şi trunchiul pentru a mişca – un
anumit timp sau o distanţă – greutatea corpului (ex. a
te căţăra cu frânghia)
Rezistenţa fizică A menţine efortul fizic pentru o perioadă lungă de
timp; antrenamentul cardiovascular
Flexibilitate A executa mişcări flexionare continue sau repetate (cu
corporală mâna sau piciorul) cu o anumită rapiditate
Timp de reacţie Viteza cu care este dat un răspuns la un stimul;
promptitudinea reacţiei
Timp de reacţie A alege rapid răspunsul corect într-o situaţie precisă
la alegere când două sau mai multe răspunsuri sunt posibile
Dexteritatea A utiliza degetele în mod îndemânatic şi coordonat
degetelor
Dexteritatea A utiliza îndemânatic mâinile
manuală

Performanţa sportivă este accesibilă numai celor

dotaţi. Despre această dotare părerile sau convingerile
antrenorilor sau altor persoane din domeniu nu sunt
deloc unitare.
În selecţie de exemplu, se apreciază motricitatea şi
indicatorii somatici. Factorii psihologici şi sociali sunt
rareori luaţi în considerare, deşi în unele sporturi sunt
hotărâtori. Într-un prim manual de psihologie a
sportivului Coleman Grifith spunea: „antrenorii caută
băieţi inteligenţi”.
 Pentru a contracara părerile unilaterale care se
mai exprimă în acest domeniu este nevoie de
prezentarea structurii aptitudinii generale motrice
(figura 12)

FIGURA 12. Structura aptitudinii generale motrice. („G” –

motric) Epuran, 196836

Capacitatea de învăţare a actelor motrice

(înţelegere, însuşire rapidă a sarcinii, indice
mare de progres)

Neinfluenţare (rezistenţă) la factorii

TABELUL . Schema
perturbatori (înde
învăţareansamblu
şi concurs) a
37
aptitudinilorperformanţiale
„G” în sport
MOTRIC - Capacitatea de mobilizare a energiei fizice şi
psihice

Capacitatea de refacere psihică după

insucces, succes, accident

Capacitatea de refacere fiziologică după efort

Cum aptitudinile se pot manifesta numai în

condiţiile existenţei sociale a omului, ca urmare a
influenţelor instrucţiei şi educaţiei (şi ale autoeducaţiei),
evaluarea nivelului acestora, ca şi formularea prognozei
dezvoltării lor, vor trebui făcute şi în raport cu aceşti
factori sociali. Selecţia sportivilor pentru performanţă,
dezvoltarea şi educarea lor, împreună cu măsurile
36
Drăgan I. – (1994) – Medicina sportivă aplicată. Editura Editis.
Bucureşti (pag.95)
37
compensatorii vor depinde deci, în primul rând, de acest
fond aptitudinal în cunoaşterea căruia medicul, alături
de antrenor, are un mare rol şi o deosebită
responsabilitate.
Prezentăm mai jos schema de ansamblu a
aptitudinilor performanţiale în sport (figura 13)
FIGURA 13. Schema de ansamblu a aptitudinilor
performanţiale în sport38

38
Epuran M. – (1990) – Modelarea conduitei sportive. Editura Sport-
Turism. Bucureşti (pag.42)
 Aptitudini implicate în performanţa sportivă

Somatice: înălţime, greutate, tip

somatic, tip de fibră musculară
Funcţionale: tip de activitate
nervoasă superioară, capacitate
vitală, consum O2, tip endocrin
Determinare Biochimice: tip de metabolism,
genetică capacitate de refacere
General motrice: capacitate de
învăţare, rezistenţă la factorii
perturbatori, capacitate de
mobilizare a energiei, capacitate de
refacere psihică

Psihomotrice: coordonare generală,

coordonare segmentară, echilibru
static şi dinamic, schemă
corporală, lateralitate, ambidextrie,
percepţii spaţio-temporale,
 Motrice: viteză, rezistenţă, forţă,
mobilitate
Psihointelectuale: atenţie, gândire,
Determinare imaginaţie, memorie (fiercare cu
de mediu multiple calităţi)
(paratipică)
O aptitudine generală dePsihoafective:
interes particular pentru
echilibru afectiv,
rezistenţă la stres
sport este inteligenţa.
Psihoregulatorii
Potrivit experienţei şcolare, voliţionale: efort
inteligenţa este
voluntar, perseverenţă,
capacitatea de achiziţie, de combativitate,
învăţare şirezistenţă
în prelungire:
la durere
capacitatea de a dobândi alte capacităţi/aptitudini în
funcţie de conţinuturile învăţării.
Cratty concepe inteligenţa în sport ca în figura 14.

FIGURA 14. Inteligenţa în sport (după Cratty)

ANTRENOR

ANTRENOR + SPORTIV

SPORTIV

MEMORIE

CLASIFICARE

EVALUARE

PRODUCŢIE
DIVERGENŢĂ-CONVERGENŢĂ

ANALIZĂ-SINTEZĂ

REZOLVARE DE PROBLEME

Pe baza schiţei este posibilă descrierea

antrenamentului mental în sport, a reprezentării
intenţionate a unei mişcări ca mijloc de formare,
perfecţionare şi restabilire a deprinderilor motrice.
 2. ATITUDINILE
Într-o definiţie sistematică dată educaţiei se poate
spune că ea constă în formarea la individ a unui sistem
de atitudini în concordanţă cu cerinţele sociale prezente
şi viitoare.
În psihologia clasică atitudinile sunt considerate
ca sectorul orientativ al personalităţii omului, cele mai
importante fiind atitudinile morale care intră în
structura caracterului.
Într-o viziune mai largă însă, alături de atitudinile
caracteristice personalităţii se află încă multe altele
care fac parte din sistemul psihocomportamental.
Definiţii.
Atitudinea reprezintă:
 dispoziţia de a răspunde selectiv la
obiectele şi fenomenele înconjurătoare,
dispoziţie care intrând în interacţiune cu
variabilele situaţionale orientează subiectul
în acţiune (Dumitru Vrabie)
 stare neurologică şi mentală de
disponibilitate la acţiune, organizată pe
baza experienţei şi care exercită o influenţă
dinamică şi/sau directivă asupra
comportamentului (G. W. Allport)
Tipologia atitudinilor este foarte bogată,
cuprinzând atât forme cu aspect constituţional cât şi
forme rezultate din influenţele factorilor socioculturali,
educaţionali (aceştia fiind de altfel hotărâtori). Postura
corporală, opiniile exprimate despre lucruri, persoane
sau fenomene, rolurile pe care le trăieşte sau le joacă
individul, diferitele predispoziţii mentale - toate acestea
sunt atitudini.
Grupa de atitudini mentale este deosebit de
însemnată. Astfel avem:
  atitudinile intelectuale, cuprinzând
montajele mentale, modul de a judeca
anumite lucruri, montajele perceptive,
caracteristicile creativităţii (independenţa
gândirii şi percepţiei, nonconformism,
acceptarea riscului, toleranţa ambiguităţii,
etc.)
 atitudinile afective din structura
caracterului (faţă de societate, oameni,
muncă şi sine), precum şi ceea ce deseori
sunt denumite prin termenul de sentimente
morale şi sociale (patriotism, spirit colectiv,
prietenie, dragoste pentru muncă,
responsabilitate, modestie, amor propriu,
demnitate etc.)
 atitudinile conative (comportamentale) – ca
dispoziţia de a acţiona, anticipări ale
mişcărilor.
 o grupă aparte sunt reprezentate de
atitudinile faţă de membrii grupului de
apartenenţă, la rândul lor influenţate de
atitudinile faţă de sine şi de alţii:
autonomie, expansivitate, dependenţă etc.
Motivaţia activităţii. Atitudinile au evident o bază
motivaţională sau cel puţin sun însoţite de motive. Atât
atitudinile cât şi motivele au ca premisă trebuinţele.
Caracterul comun al funcţiilor de orientare şi energizare
a celor două subsisteme psihocomportamentale, fac din
ele factori determinanţi ai realizării individului uman şi
al efortului de autodepăşire. Se cunoaşte rolul pe care îl
are motivaţia în viaţa omului, ca şi în activitatea
sportivă. Motivele pentru activitatea sportivă sunt
numeroase, au incitaţii diferite şi o dinamică foarte bine
exprimată, de la copilărie la adolescenţă şi apoi la
tinereţe şi maturitate. Dacă mai adăugăm şi faptul că
sportivul este animat în acelaşi timp de mai multe
motive aflate pe trepte ierarhice diferite, înţelegem de ce
aceşti factori subiectivi care determină „din interior”
comportamentul sunt foarte importanţi.
Ca atitudini specifice activităţii sportive putem
aminti:
 În antrenament:
 disponibilitate pentru efort
 dorinţa de progres
 căutarea noului
 disciplină
 activism
 spirit critic şi autocritic
 responsabilitate
 În concurs:
 dorinţa de victorie
 încrederea în forţele proprii
 combativitate
 cooperare cu colegii
 fair-play
 Faţă de antrenor:
 acceptare
 cooperare
 încredere
 Faţă de grup:
 colectivism
 solidaritate
 cooperare
 Faţă de arbitru:
 încredere
 acceptare
 3. ANTRENAMENTUL
Urmărind maximizarea capacităţilor fizice şi
psihice ale sportivului, antrenamentul este privit astăzi
ca un demers pluridisciplinar şi chiar interdisciplinar,
realizat de o echipă de specialişti. Conceptul de
„antrenament total” are în vedere dezvoltarea totală atât
a individului cât şi a echipei. Maximizarea performanţei
nu se poate obţine fără maximizarea personalităţii
sportivului, în acest proces tehnicienii fiind obligaţi să
facă apel şi la alte surse de eficienţă a pregătirii, în afara
activităţii propriu-zise de antrenament.
Antrenamentul reprezintă pe plan biologic, un
proces de adaptare la niveluri de solicitare din ce în ce
mai înalte. Adaptarea însă este un proces care se
produce în salturi (acumulări calitative), ca urmare a
unor sume de repetări (acumulări cantitative).
Conţinutul psihologic al antrenamentului propriu-
zis.
Fiind vorba de o activitate desfăşurată de oameni
(antrenori, tehnicieni, oameni de ştiinţă, savanţi) în
slujba omului (sportivul şi echipa), tot ceea ce se
întreprinde pentru desfăşurarea ei la nivelul maximal al
eficienţei are evident un conţinut psihologic, cu atât mai
important cu cât urcăm pe scara valorilor şi a
exigenţelor. Conceptul psiho-somatic este cel în lumina
căruia ne explicăm fenomenele şi în acelaşi timp
încercăm să le dirijăm.
Pregătirea fizică
 Dezvoltarea aptitudinilor psiho-motrice şi
motrice
 Chinestezia
 Schema corporală
 Lateralitatea
  Ambidextria
 Coordonarea
 Percepţii spaţiale şi temporale
 Viteza de reacţie, anticipare, execuţie,
deplasare
 Efort voluntar şi motivaţie pentru efort
Pregătirea tehnică
 Psihologia instruirii şi psihologia educaţiei
 Formarea priceperilor şi deprinderilor
 Tipuri şi forme de învăţare
 Supraînvăţare şi transfer
 Metode şi tehnici de instruire
 Motivarea învăţării
 Apreciere – evaluare
Pregătirea tactică
 Dezvoltarea gândirii tactice şi a
creativităţii
 Algoritmi – scheme de conduită
 Informaţie şi decizie
 Rezolvarea de probleme
 Inovaţie şi creativitate
 Socio-motricitate
Pregătirea teoretică
 Formarea şi instruirea teoretică şi
filosofică
 Formarea noţiunilor şi conceptelor
 Pregătirea intelectuală generală
 Cunoştinţe de specialitate
(regulament, tehnica, tactica, istorie)
 Cunoaşterea şi respectarea regulilor
de antrenament, concurs, refacere
etc.
Pregătirea psihică
  Dezvoltarea capacităţii psihice
 Educaţie cetăţenească
 Pregătire specifică intelectuală,
afectivă, volitivă
 Dezvoltarea trăsăturilor de
personalitate
 Rezistenţa la solicitări psihice
 Capacitatea de autoreglare
 Asistenţă psihologică
Refacerea
 Dezvoltarea capacităţii de refacere prin
autoreglare
 Psihoprofilaxie şi psihoterapie
 Refacere psihică după eforturile din
antrenament şi concurs
 Refacere psihică după succes sau
eşec
 Refacerea psihică după accident
 Tehnici de relaxare pentru refacerea
fizică şi psihică
Antrenamentul sportiv propriu-zis are deci şase
laturi – numite şi componente: fizic, tehnic, tactic,
teoretic, psihic şi refacerea. Este cunoscut faptul că
fiecare latură a pregătirii sportive are şi un anumit grad
de încărcătură psihică. Pe această bază se consideră că
„pregătirea psihică” a sportivului nu se realizează numai
prin latura specifică, ci prin toate celelalte laturi ale
antrenamentului.
Unii specialişti includ ca o componentă
importantă a antrenamentului sportiv, antrenamentul
mintal (figura 15)
FIGURA 15. Schematizarea antrenamentului (după Beat
Schütz)39
ANTRENAMENT

ANTRENAMENT
ANTRENAMENT INTERIOR
EXTERIOR

ANTRENARE ANTRENARE ANTRENARE ANTRENARE

ACTIVĂ VERBALĂ MENTALĂ PRIN
OBSERVARE

TEHNICA
REPREZENTĂRII

ANTRENAMENT ANTRENAMENT ANTRENAMENT

SUBVOCAL PERCEPTIV IDEO-MOTOR
(sportivul îşi MASCAT (execuţie proprie la
vorbeşte sie însuşi) (observarea în nivel de
imaginaţie) reprezentare)

Componentele psihocomportamentale ale

antrenamentului pot fi enunţate sintetic astfel:
Antrenament total:
 Antrenament propriu-zis: fizic, tehnic,
tactic, teoretic, psihologic şi refacerea
 Antrenamentul de psihoreglare: psihoton,
alfagenic, sofrologic
 Antrenamentul mental
39
Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie
pentru antrenori - Editura Sport-Turism. Bucureşti
  Antrenamentul invizibil
Antrenamentul psihologic reprezintă un întreg
sistem de conţinuturi şi acţiuni care, influenţează
formarea sportivului de performanţă.
La ora actuală este bine cunoscut faptul că
pregătirea psihică a sportivului, în condiţiile activităţii
sportive, se realizează în cea mai mare parte prin
mijloace specifice, psihologului şi medicului revenindu-
le în special sarcina de a-l ajuta pe antrenor să-l
cunoască mai bine pe sportiv şi de a realiza acele
activităţi care sunt cuprinse îm aria lor de competenţe –
psihoprofilaxia, psihoterapia şi asistenţa complexă
psihologică şi medico-psihologică.
Pentru a ilustra aria largă a posibilităţilor de
intervenţie în lumea „subiectivă” a sportivului prezentăm
mai jos toate componentele „antrenamentului
psihologic” (după M. Epuran, 1982)
1. Instruirea psihologică a sportivilor (şi
antrenorilor).
2. Psihologia instruirii şi educaţiei.
3. Pregătirea psihică a sportivilor.
4. Pregătirea psihică pentru concurs.
5. Asistenţa psihologică a sportivilor şi echipei.
6. Psihoprofilaxia în antrenamente şi
competiţii.
7. Psihoterapia.
8. Antrenamentul mental.
9. Antrenamentul psihoton, alfagenic,
sofrologic, cu bio-feed-back etc.
10. Antrenamentul invizibil.
Antrenamentul mental. Prin cercetări
experimentale s-a dovedit eficienţa atât în învăţare cât şi
în perfecţionare a antrenamentului mental.
 La ora actuală nu se poate vorbi despre
antrenament mental fără a-l lega de concepte ca
„pregătire mentală”, „exersare mentală”, „repetare
mentală”, „imaginare”, „pregătire psihică”, antrenament
total”, „antrenament psihologic”, antrenament invizibil”
sau „deprinderi psihice”.
Scopul antrenamentului mental este de a canaliza
atitudinea sportivului asupra lui însuşi, de a-l face
conştient de sine, de a-i permite să-şi analizeze propria
sa performanţă.
Prof. Epuran40 prezintă conceptul de antrenament
mental, precum şi obiectivele acestuia.
„Antrenamentul mental este o tehnică specifică de
influenţare a capacităţii psihice a sportivilor (şi a altor
categorii de oameni care doresc să-şi amelioreze
comportamentele performanţiale), integrată într-un
sistem de metode şi tehnici de reglare şi autoreglare a
stărilor psihice şi de formare de deprinderi psihice...
Utilitatea antrenamentului mental este susţinută
de un număr mare de cercetători, începând cu A. T.
Puni (1955) şi terminând cu T. Orlick (1995)
Iată numai câteva din direcţiile în care
antrenamentul mental este util, direcţii pe care le putem
denumi şi OBIECTIVE sau scopuri:
 în stadiile iniţiale ale învăţării motrice,
pentru clarificarea sarcinii motrice
 corectarea sau precizarea unor părţi ale
deprinderilor în curs de învăţare
 descompunerea unei secvenţe motrice,
pentru a-i identifica etapele

40
Epuran Mihai – (2002) – Antrenament mental. Conspecte. Note.
Sinteze. Revista Sportul de performanţă nr. 453-454 (noiembrie –
decembrie) (p.106-110)
 înţelegerea relaţiilor dintre componentele
cognitive ale unei deprinderi complexe
 exersarea unor secvenţe de elemente ale
sarcinii
 învăţarea controlului stărilor emoţionale, la
nivel optim
 dobândirea încrederii şi atitudinii pozitive
faţă de ce trebuie făcut
 scăderea nesiguranţei privind evenimentele
viitoare, teamă sau frică de eşec
 reducerea gândirii negative
 exersarea mentală de pregătire a unei
acţiuni înainte de execuţie
 creşterea eficienţei învăţării în asociere cu
repetarea practică
 întărirea unei execuţii după reuşita ei cu
succes
 clarificarea caracteristicilor spaţiale,
temporale şi energetice ale acţiunilor în
curs de învăţare
 scurtarea instrucţiunilor fizice şi a
procesului răspunsurilor
 imaginarea strategiilor cognitive în
gestionarea şi înfruntarea stresului: stopul
gândirii, autovorbirea pozitivă, afirmarea
 formarea autostimei (imaginea ca sursă a
autostimei): desensibilizare, adaptare,
autoeficienţă
 controlul atenţiei – focalizarea şi
concentrarea ei
 recuperarea după accidentări sau
îmbolnăviri, vizualizarea însănătoşirii,
lupta contra durerii
  canalizarea atenţiei sportivului asupra sieşi
pentru conştientizarea de sine şi
autoanaliză, pentru conştiinţa corporală şi
schema corporală
 realizarea unei atitudini pozitive faţă de
performanţele dorite
 dezvoltarea autoîncrederii
 controlul energiei psihice
 repetarea strategiilor de urmat într-o
competiţie
 pregătirea corpului şi a minţii pentru o
anumită activitate
 reglarea nivelului de activare şi anticipare a
reuşitei
 reglarea motivaţiei
 familiarizarea cu situaţiile activităţilor şi
ambianţei viitoare
 alcătuirea planurilor şi programelor pre- şi
competiţionale
 componente ale unor „intervenţii” psihice
ca: relaxare, meditaţie, concentrare,
gândire pozitivă, controlul „stărilor psihice”
etc.”
Hickey Bob (1979)41 arată în Mental training că
hipercontrolul acţiunilor duce la eşec, înecare. Muşchii
controlaţi conştient lucrează reflex condiţionat. Autorul
recomandă folosirea unor „cartele” în antrenament
mental care servesc pentru învăţarea repetiţiei mentale a
acţiunii. Cartela cuprinde:
 obiectiv rezultat
 gândurile înainte de acţiunea propriu-zisă
 senzaţia după aflarea rezultatului
41
Hickey Bob – (1979) – Mental Training. Eagle River. Alaska,
University of Alaska.Chugiac.
  planul pentru acţiunea următoare
Antrenamentul selectiv de conştientizare (ASC)
este controlul muşchilor şi ala sistemului
cardiovascular, identificarea senzaţiilor în muşchi până
la cele mai mici detalii.
Domey L. Richard (1988)42 arată că antrenamentul
minte-corp (mind over body) cuprinde patru mari
domenii, toate fiind părţi importante ale programului de
antrenament mental al sportivului:
a) Stabilirea de scopuri
b) Repetarea mentală şi vizualizarea
c) Folosirea afirmaţiilor
d) Gândirea pozitivă
Scopurile trebuie să fie realiste, stimulative,
solicitante, fixate la timp. Planurile de antrenament sunt
treptele succesului: vise, năzuinţe, scopuri pe termen
lung, scopuri intermediare, planul de antrenament,
scopuri zilnice.
„Antrenamentul psihoton” - tehnicile de relaxare,
„antrenamentul mental” - reluarea unor forme
structurate a repetării, „antrenamentul invizibil” -
măsuri profilactice şi de refacere, au adăugat
antrenamentului propriu-zis valori din ştiinţe
particulare care au contribuit evident la creşterea
explozivă a performanţelor. Procesul nu este însă
încheiat. În afara unei mai bune fundamentări ştiinţifice
a reactivităţii organismului, din punct de vedere
biochimic, histologic, fiziologic, psihologic şi sociologic
antrenamentul sportiv – în general tot procesul de
pregătire – beneficiază de datele mereu înnoite ale
farmacologiei şi psihofarmacologiei.

42
Domey L. Richard – (1988) – Mental training for shooting succes.
Pullman. College Hill Comunications. Washington.
 4. AMBIANŢA
În afara ambianţei, care este naturală şi socio-
culturală, individul uman nu se poate nici dezvolta, nu
poate fi nici studiat. Ambianţa socio-culturală prezintă
implicaţii deosebit de complexe. Nici ambianţa naturală
nu poate fi analizată în afara influenţelor pe care le
primeşte de la factorii subiectivi sociali şi pedagogici.
Performanţa sportivă depinde mult de factorii de
mediu şi de gradul de tehnicizare a materialelor sportive.
Principiului creşterii eficienţei capacităţii de performanţă
a sportivului, nu poate fi proiectat decât în lumina:
 organizării materiale a bazelor sportive –
amplasarea în natură, arhitectura,
designul, facilităţile de tot felul (mergând
până la alegerea culorilor favorabile stării
psihice a sportivilor),
 tehnologiei de vârf folosite în aparatura şi
materialele sportive (ilustrative sunt
căutările şi rezultatele obţinute în utilizarea
fibrelor de sticlă, a soluţiilor constructive
pentru schiuri, boburi, ambarcaţiuni,
echipament şi suprafeţe pentru terenuri
etc.),
 alimentaţiei dirijate în raport cu tipul de
efort,
 climei şi particularităţile sportivilor,
 ambianţei în care se realizează refacerea
etc.
Între factorii ambianţei sociale se află:
 în primul rând sistemul de conducere şi
organizare a activităţii sportive – de la
nivelul cel mai mare, până la club, secţie şi
sportivi
  în al doilea rând sistemul relaţiilor sociale –
comunicarea interumană.
Dacă se are în vedere organizarea socio-materială
a activităţii sportive, multe din „situaţiile” create
sportivilor pot fi ameliorate sau acordate cu cerinţele
confortului fizic şi psihic reclamat de pregătirea pentru
performanţă.
Comunicarea şi relaţiile interpersonale. Oamenii
devin oameni numai în condiţiile existenţei sociale şi ale
comunicării verbale. Ei intră în relaţie cu semenii lor în
diferite situaţii ale vieţii, la vârste, statute, atitudini,
aspiraţii diferite. Întregul proces educaţional şi toate
realizările în producţia materială a societăţii, ştiinţa,
tehnica, toată civilizaţia, valorile teoretice şi culturale au
la bază comunicarea interumană.
Ca principal mijloc de comunicare a informaţiilor,
limbajul are o serie de funcţii a căror cunoaştere şi
utilizare sunt de mare însemnătate practică şi teoretică,
în activitatea cu sportivii:
 Funcţia de comunicare sau transfer –
constă din transmiterea informaţiei cu
conţinut semantic de la o persoană la alta;
 Funcţia cognitivă, latura formativă a
limbajului – constă din conceptualizarea şi
dezvoltarea gândirii;
 Funcţia persuasivă – prin care se sugerează
şi se determină idei şi sentimente;
 Funcţia reglatoare – de îndemn de acţiune
şi de conducere a conduitelor altora şi a
celor proprii.
Eficienţa unei echipe sportive va depinde de
caracteristicile liderului. Eficienţa activităţii sportivului
va depinde de:
  modul cum se structurează relaţiile sale cu
ceilalţi:
 cum se percepe,
 cum se apropie el faţă alţii şi faţă de el
însuşi ca subiect ala acţiunii,
 de gradul de similaritate şi
complementaritate cu colegii de echipă.

ASPECTE DE CONDUCERE
Echipa sportivă, este din punct de vedere
psihologic, un grup mic, orientat spre realizarea unor
scopuri comune – performanţa sportivă – membrii săi
reacţionând direct, după norme de comportare precise şi
acceptate de toţi, într-un climat afectiv de unitate de
opinii, atitudini şi stil propriu.
Conducerea grupului este realizată de lider, care
în cazul echipelor/loturilor de sportivi este antrenorul;
acesta este un lider formal, care pentru a asigura
eficienţa maximă a grupului trebuie să-şi exercite rolul
de satisfacere a necesităţilor psiho-sociale ale
membrilor. În sport, liderul se manifestă altfel decât în
grupuri de muncă, de activităţi culturale sau de timp
liber. Tot diferite vor fi comportamentele sale la echipe
de copii, adolescenţi sau maturi, la echipe de băieţi sau
fete, la sporturi individuale sau colective. Neculau A.43
prezintă succint şi sugestiv calităţile unui conducător:
 Caracterul (conştiinţa responsabilităţii,
disciplina, consecvenţa, modestia, exigenţa
faţă de sine şi de ceilalţi, comportamentul
deschis, sincer, drept, măsurat în vorbe şi
fapte)

43
Neculau A. – (1987) – Comportament şi civilizaţie. Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti.
  Inteligenţa socială, capacitatea adaptativă,
supleţea în rezolvarea situaţiilor
 Un temperament mobil, echilibrat, vioi,
corelat cu efortul personal de atenuare sau
eradicare a comportamentului impulsiv,
agresiv, subiectiv
 Capacitate empatică - puterea şi intenţia de
a „ghici” aşteptările, dorinţele celor din jur
 Încredere în sine, rezultat al maturităţii
sociale, al experienţei şi efortului de
autocunoaştere
 Capacitatea de iniţiativă, de mobilizare a
celorlalţi
 Grija pentru înfăţişare, mers, gesturi,
exprimare în sensul unui comportament
urban şi civilizat.
Climatul psihosocial în grupul sportiv este ceva
mai mult decât comunicarea şi interacţiunea membrilor.
Este stilul şi tradiţia grupului, constituite în timp, după
principii psihologice, pedagogice şi axiologice. Angajarea
deplină a sportivilor în efortul de pregătire,
disponibilitatea de a muncii şi a face sacrificii depind de
climatul afectiv din grupul restrâns (echipă) şi din club.
Antrenorul, psihologul, medicul şi alţii au datoria de a
asigura „calitatea psihosocială a vieţii”
O deosebită atenţie trebuie acordată modului de
rezolvare a problemelor psihosociale ale sportivilor în
pregătirea centralizată (tabere, cantonamente):
 pericolul major este subsolicitarea
intelectual-afectivă, „înstrăinarea de viaţa
socială „majoră”, rezolvării din timp
(continuu, nu de campanie) a problemelor
pregătirii şcolare şi situaţiilor profesionale
sau familiale, căci sportivul dominat de
 gândurile neîmplinirii unor aspiraţii socio-
profesionale nu se dăruieşte integral
activităţii,
 modului de organizare a deplasărilor în alte
localităţi sau peste hotare, unde relaţiile
preferenţiale interindividuale trebuie
respectate;
 formării unui „nucleu” al grupului care
alături de căpitanul de echipă (de preferat
lider neformal) să-l ajute pe antrenor în
crearea unui atmosfere bune de lucru şi
petrecere a timpului liber.
 3. PROBLEME DE PSIHODIAGNOSTIC
ÎN ACTIVITĂŢILE MOTRICE

Psihodiagnoza este una dintre cele mai importante

laturi ale activităţii psihologului specialist în domeniul
activităţilor motrice, este poate cel mai important
moment al cunoaşterii, cu largi repercusiuni asupra
orientării în sporturi, asupra pregătirii şi asupra
rezultatelor din concursuri.
Dar pentru ce se utilizează diagnosticul?. În
literatura de specialitate întâlnim o terminologie variată
atunci când se discută această problemă. Sunt întâlniţi
termeni ca „senzorio-motor”, „perceptiv-motric” sau
„psiho-motric”. H. Pitariu considerând că toţi definesc
„diferite aptitudini sau deprinderi”. J. Drever consideră
că psiho-motricitatea se referă la „efectele motrice ale
proceselor mintale”, iar English explică actul senzorio-
motric ca efect motor al proceselor psihice. Important
este de reţinut că psiho-motricitatea presupune unitatea
gândirii cu acţiunea, a psihicului cu efectorului motric
şi ca atare şi măsurarea psiho-motricităţii trebuie să
ţină cont de aceste aspecte.
În vederea studierii psiho-motricităţii umane
specialiştii domeniului au elaborat o serie de probe
(teste) standardizate, repetabile, cât mai aproape de
măsurarea obiectivă. „În esenţă un test psihologic –
afirmă Mariana Roşca44 – este o situaţie standardizată,
care permite o măsurare obiectivă a unui eşantion din
manifestări psihice. Testele psihologice s-au înmulţit în
aşa măsură (peste 14.000 în prezent) încât a apărut o
44
Roşca Mariana – (1972) – Metode de psihodiagnostic. Editura
Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
aşa numită revoltă anti-test. Trebuie însă avut în vedere
că nu orice probă constituie un test psihologic,
bineînţeles nici psiho-motric. Pentru aplicarea testelor
psihologice de orice fel trebuie să se ţină seama de
anumite condiţii generale, menite să asigure eliminarea
factorilor perturbatori care pot intervenii în orice
experiment (după G. C. Bonţilă)45.

3.1. EXAMENUL PSIHOLOGIC

Examenul psihologic constituie o operaţie deosebit

de delicată, cu atât mai mult cu cât ne putem da seama
de scăderea valorii unei probe efectuate defectuos. Cel
ce aplică un test alături de o largă experienţă în acest
domeniu trebuie să respecte tehnica generală dar şi
tehnica specială pentru fiecare test. Unele erori în
aplicarea testelor pot fi determinate de examinator, de
subiect, sau de condiţiile în care se execută testarea.
Examinatorul va trebui să studieze aprofundat
întreaga probă pe care urmează să o aplice pentru a
căuta şi găsi sensul fiecărei subprobe. Se recomandă să
efectueze mai întâi singur proba, s-o aplice pe un număr
restrâns de persoane care nu fac parte din experiment.
Aceste exerciţii îl vor ajuta pe examinator să înlăture
eventualele erori din testare, urmând apoi ca acesta să-
şi pregătească materialele şi să-ţi stabilească programul
de lucru. Se va stabili ordinea şi succesiunea probelor,
timpul, pauzele. Se recomandă să se înceapă cu probele
mai simple, chiar să se dea subiecţilor două – trei probe
de încercare. Pentru măsurarea timpului standard de
executare a unei probe se va folosi un cronometru. „De

45
Bontilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă.
Multiplicat pentru uz intern
atitudinea examinatorului în faţa candidaţilor depinde
în cea mai mare parte reuşita testării” (Bonţilă)46.
Subiectul examinat să fie odihnit fizic şi psihic, să
i se creeze un climat psihic de destindere.
Şi condiţiile ambianţei pot determina reuşita sau
nereuşita unei examinări psihologice. Se va acorda o
atenţie deosebită iluminatului şi aerisitului încăperilor.
Se vor evita examinările în camere unde subiecţii ar
putea fi deranjaţi de diferite zgomote. În sală ajutoarele
psihologului examinator îşi vor fixa locurile dinainte
astfel încât să aibă la îndemână materialele necesare.
Pentru a constitui „o măsură obiectivă şi
standardizată a unui eşantion de comportament” (A.
Anastasi), un test psihologic trebuie să îndeplinească şi
anumite condiţii referitoare la fidelitate, validitate şi
standardizare. Fidelitatea unui test înseamnă
consistenţa rezultatelor obţinute cu testul respectiv la
orice retestare, aceasta fiind însăşi coerenţa internă a
testului. O stabilitate satisfăcătoare a rezultatelor
testării–retestării dovedeşte fidelitatea testului.
Fidelitatea se mai poate aprecia şi cu ajutorul testărilor
paralele, existând chiar mai multe metode pentru
măsurarea ei exactă. Spearman-Brown au stabilit un
coeficient de consistenţă internă a testelor prin aplicarea
înjumătăţită a acestora (split-half)
Fidelitatea = corelaţia dintre cele două jumătăţi
r.t.t. = 2+r½ x½/1+r½ x½
Validitatea unui test indică gradul în care testul
măsoară ceea ce îşi propune, iar aceasta poate fi
predictivă şi concurentă, în raport cu alte teste.
Standardizarea (etalonarea) testelor se realizează
urmând anumiţi „paşi”.
46
Bontilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă.
Multiplicat pentru uz intern
 1. studiul distribuţiei performanţelor, alcătuirea
histogramei
2. stabilirea tendinţei centrale şi a variabilităţii
3. etalonarea în quartile (patru clase), decile (10
clase) sau centile (100 clase). Câteva cote
standard:
 z = x-m/s
 T = 50+(10/s) (x-m)
 H = 50+(14/s) (x-m)
În vederea unei viguroase organizări şi desfăşurări
a examenului psihologic Horia Pitariu 47 este de părere că
sunt necesare următoarele metode:
 observaţia
 analiza datelor biografice
 analiza produselor activităţii
 analiza rezultatelor unor interviuri,
chestionare, teste psihologice etc.
W Stern propune ca în organizarea examenului
psihologic să se realizeze:
 Rezultatul biografic al candidaţilor
 Testarea colectivă, apoi cea individuală
 Interviul
Specialiştii au stabilit componenţa examinărilor
psihologice. Astfel, V. Allport stabileşte următoarele:
1. Sisteme psiho-fizice determinate
(temperament, aptitudini)
2. Componente speciale (natura
componentelor dobândite)
3. Organizarea dinamică a personalităţii
4. Sistemul relaţional şi adaptarea la mediul
înconjurător.

47
Pitariu Horia – (1980) – Studiul muncii. Probleme de psihologie a
personalului industrial. Universitatea Cluj-Napoca.
 W. Stern consideră că examenul psihologic trebuie
să cuprindă:
a.) Componente de bază: senzaţii, percepţii,
memorie, limbaj, imaginaţie
b.) Componente intelectuale: inteligenţa sub
aspectele ei generale
c.) Componente personale: structura reacţiilor
generale, dinamica personalităţii
În acelaşi timp, în dezvoltarea psihologiei
industriale, ca urmare a necesităţilor practice şi a
avântului mişcării de educaţie fizică şi sport, al ridicării
pe culmi nebănuite a „limitelor” performanţelor umane
în sport, psihologia calităţilor motrice a cunoscut o
amplă dezvoltare şi diversificare. Practic, în zilele
noastre nu este de conceput o performanţă sportivă de
valoare fără implicaţiile directe sau indirecte ale
psihologiei.
O dată, cea mai mare gimnastă a lumii – Nadia
Comăneci – fiind întrebată în ce condiţii realizează
pregătirea psihologică, a răspuns: „Nu fac pregătire
psihologică în mod deosebi, eu mă pregătesc pentru
concursuri”, iar antrenorul ei a intervenit: „Nadia, având
în vedere particularităţile personalităţii ei, nu face în
mod special o pregătire psihologică, deoarece această
formă de pregătire este implicată în întregul ei proces de
antrenament”. De altfel, tot Nadia, la o întrebare – ce a
simţit la Jocurile Olimpice de la Moscova atunci când a
fost neîndreptăţită de arbitraj – a răspuns calm: „Mă
aşteptam la asta, de aceea nu am fost surprinsă”.
Iată deci că psihologic Nadia se aştepta la orice, ca
atare avea o bună bază a pregătirii şi din acest punt de
vedere. De altfel, este ştiut în lumea sportului că nu faci
pregătire psihologică doar spunând în gura mare: „Acum
realizez pregătirea psihologică !”.
 Acesta este un corolar al întregului proces de
pregătire sportivă începând de la selecţie şi mergând
până la câştigarea Jocurilor Olimpice. Bineînţeles că
orice treaptă sau latură a pregătirii psihologice a
sportivilor începe prin cunoaştere, prin psiho-diagnoză.
Aceasta nu numai pentru selecţia în sport ci mai ales
pentru a stabili evoluţia în timp a structurii psihologice
generale a sportivului. Dacă în psihologia industrială se
studiază în mod deosebit aptitudinile psiho-motrice, în
psihologia sportivă sunt necesare cercetări de amploare,
deoarece fiecare trăsătură psihologică a personalităţii,
fiecare particularitate a proceselor psihice, fiecare
caracteristică a aspectelor psiho-sociale a sportivului
poate să fie determinantă la un moment dat în evoluţia
performanţei sportivului respectiv. Din această cauză,
alături de dezvoltarea şi evoluţia celorlalte probleme ale
psihologiei sportive specialiştii domeniului au acordat o
atenţie deosebită cercetărilor referitoare la psiho-
diagnostic în activitatea de educaţie fizică şi sport. Şi în
acest domeniu şcoala profesorului M. Epuran,
reprezentată prin V. Horghidan, I. Holdevici, S. Tüdösi,
Alături de Centru de cercetări din domeniul educaţiei
fizice şi sportului ,,23 August” din Bucureşti au efectuat
cercetări deosebit de importante şi utile mişcării noastre
sportive, Dealtfel, prof. Mihai Epuran este membru activ
al Societăţii Internaţionale de Psihologie Sportivă
(S.I.P.S.), iar personal este unul din părtaşii marilor
victorii ale handbaliştilor români. Cu toate că S.I.P.S. a
cerut mai bine de un deceniu specialiştilor să realizeze o
standardizare a testelor din domeniul educaţiei fizice şi
sportului, iar testele clasice nu dau întotdeauna
satisfacţie în sport, totuşi marea majoritate a
instrumentelor de lucru în psiho-diagnoza din domeniul
sportiv are la bază testele clasice, mai ales cele de
personalitate.
Prin psiho-diagnoză se caută a se stabili profilul
psihologic al sportivului. Pe plan mondial şi la noi în
ţară sunt stabilite ,,modele” pentru profilul psihologic al
populaţiei, implicit al sportivilor din diferite ramuri
sportive.
Se mai poate pune o întrebare: ,,ce este necesar şi
bine să diagnosticăm în educaţie fizică şi sport?”.
Considerăm că în această privinţă nu se pot da sfaturi
precise şi cu valoare de şablon. Este bine să se studieze
şi să se cunoască toate laturile psihice ale sportivului.
Cu cât antrenorul va şti mai mult şi va deţine informaţii
mai veridice despre acestea cu atât mai eficientă-i va fi
munca de îndrumare, planificare, organizare şi
conducere a procesului de pregătire a sportivului. În
orice caz, în funcţie de instrumentele de lucru existente
în dotarea psihologului diagnostician, este bine să se
facă studii asupra tuturor componentelor vieţii psihice a
sportivului (figura 16).
FIGURA 16. Schema bloc a componentelor vieţii psihice
(după M. Golu) – (fenomenele psihice)
Senzaţii,
Cognitive Senzoriale Percepţii
Procese
Reprezentări
psihice
Gândire
Logice Memorie
Imaginaţie
Emoţii
Afective Sentimente
Pasiuni

Volitive Voinţa

Limbajul
Jocul
Activităţi Învăţarea
psihice Munca
Creaţia

Condiţii care
stimulează şi facilitează Motivaţia
procesele, activităţile şi Deprinderile
însuşirile psihice Atenţia

Temperament
Însuşiri Aptitudini
psihice Caracter

Din ceea ce ne stă la îndemână vom trece în

revistă unele dintre cele mai importante şi mai simple
teste pentru realizarea profilului psihologic al
sportivului, teste ce pot fi utilizate nu numai în sportul
de performanţă ci şi în şcoală, în ,,selecţia psihologică
pentru sportul de performanţă” 48.
V. Prelici consideră că profilul psihologic al
subiectului trebuie să cuprindă patru părţi:
1. prezentarea probelor, observaţiilor şi
rezultatelor. Acestea vor servi pentru:
2. schiţarea dominantelor subiectului în
termeni de patru calificative scalar;
3. aprecierea şanselor de reuşită din punct de
vedere psihologic;
4. recomandări faţă de cele constante”49.

3.2. EVALUAREA APTITUDINILOR PSIHO-MOTRICE

Examinarea aptitudinilor din sfera psiho-

motricităţii a generat atât probe colective de tip hârtie-
creion, cât şi probe individuale. Probele hârtie-creion
sunt teste multiple solicitând trasarea unor linii conform
unor repere, plasarea unor cruciuliţe în cercuri,
desenarea unor figuri simple etc. De o circulaţie şi
importanţă mai mare sunt probele individuale, cu o
largă arie de complexitate, de la teste simple de plasare
a unor şaibe pe o tijă, sau conducerea şaibei pe o sârmă
care prezintă un traseu întortocheat şi până la complexe
aparate mecanice sau electronice.
Investigarea aptitudinilor psiho-motrice a început
paralel cu utilizarea testelor de către F. Galton şi J.
McKee Cattel, unele teste simple psiho-motrice sunt
utilizate pentru măsurarea aptitudinilor mintale. Astfel
A. Binet foloseşte probe senzorio-motorii în scara sa de
inteligenţă. Oseretsky realizează un examen general al
48
Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru sportul de
performanţă. Editura Facla. Timişoara.
49
Idem.
motricităţii, iar mai târziu Mira i Lopez (1940) prin testul
miocinetic determină o serie de trăsături de
personalitate.
Prezentăm mai jos Scala Oseretski de evaluare
generală a motricităţii:

Scala Oseretski
Indicaţii.
1. Probele se aplică conform vârstei cronologice.
În cazul în care subiectul are 7 ani şi 4 luni, i
se aplică proba pentru 7 ani, iar dacă are 7 ani
şi 7 luni, i se aplică proba pentru 8 ani. deci,
vârsta cronologică se fixează în funcţie de
numărul de luni în plus, astfel:
 dacă a depăşit cu până la 6 luni, anii
cronologici rămân neschimbaţi şi i se aplică
proba pentru anii respectivi
 dacă a trecut de 6 luni se încadrează în
anul cronologic următor.
2. Examinarea începe cu probele corespunzătoare
vârstei cronologice la care se încadrează
subiectul:
 probele reuşite se notează cu plus
 probele nereuşite se notează cu minus
3. Dacă un subiect nu trece toate probele fixate
pentru vârsta sa cronologică i se vor aplica
probele pentru o vârstă inferioară. De
exemplu, dacă are 9 ani şi nu reuşeşte toate
probele de la 9 ani, i se vor aplica probele de la
8 ani; dacă nici pe acestea nu le reuşeşte în
totalitate se va trece la probele inferioare
pentru 7 ani ş.a.m.d. până ajunge la acele
probe pe care le va reuşi total.
 4. Dacă toate probele unei vârste sunt notate cu
plus şi doar una cu ½plus, se va trece la
aplicarea probelor vârstei imediat următoare.
Exemplu: dacă are 4 ani şi trece probele de la
4 ani, i se vor aplica în continuare probele de
la 5 ani.
În această situaţie se va avea în vedere la notare
(pentru probele de până la 10 ani inclusiv): fiecare plus
obţinut de subiect la probele superioare vârstei lui
cronologice echivalează cu două luni „vârsta motrică” şi
fiecare ½plus echivalează cu o lună „vârsta motrică”.
Examinarea se întrerupe la acea vârstă la care copilul
nu reuşeşte nici una din cele 6 probe.
5. „Vârsta motrică” se determină astfel: se ia ca
bază anul în care subiectul a reuşit toate
probele, la care se adaugă toate plusurile
obţinute la celelalte vârste. Exemplu: să
presupunem că subiectul X are 7 ani şi a
reuşit toate probele corespunzătoare vârstei de
7 ani. Încercăm probele corespunzătoare
vârstei de 8 ani şi le reuşeşte pe toate. Trecem
la 9 ani şi aici reuşeşte două probe cu plus şi
una cu ½plus, deci avem:
 2 probe plus = 4 luni
 1 probă ½plus = 1 lună
 Total 4+1 = 5 luni
Deci 8 ani reprezintă anul la care a reuşit toate
probele, la care se adaugă 5 luni pentru 9 ani.
Concluzie: subiectul X care are vârsta cronologică
de 7 ani are vârsta motrică de 8 ani şi 5 luni-
6. Am precizat că procedăm ca la punctul 5
pentru vârsta de până la 10 ani. Pentru
probele vârstelor superioare se aplică
următoarele reguli:
  Pentru subiecţii sub 12 ani un test reuşit
de 11-12 ani, 13-14 ani va fi notat cu:
 2 plus, dacă a fost reuşit cu ambele
membre
 un singur plus dacă a fost reuşit doar
cu un singur membru
 Pentru subiecţii de 12 şi 13 ani, un test
reuşit de 13-14 ani va fi notat cu:
 2 plus dacă a fost reuşit cu ambele
membre
 un plus dacă a fost reuşit cu un
singur membru
7. Semnificaţia rezultatelor pentru cazuri de
nereuşită este următoarea:
 întârziere motrică uşoară – atunci când
avem o întârziere de 1-1½ faţă de vârsta
cronologică
 deficienţă motrică – o întârziere de 1½-3
ani
 ariere motrică gravă – o întârziere de 3-5
ani
 idioţie motrică – întârziere de peste 5 ani

4 ani
1. Coordonarea statică
Postura lui Téléma: a sta cu ochii închişi, în
picioare, mâinile la cusătura pantalonilor – picioarele în
linie dreaptă, unul înaintea celuilalt, în aşa fel încât
călcâiul piciorului drept atinge vârful piciorului stâng.
Durata: 15”
Testul nu este reuşit dacă balansează sau
deplasează corpul.
Este permisă o a doua încercare.
 2. Coordonarea dinamică a mâinilor.
Ochii închişi, atinge vârful nasului cu indexul
mâinii drepte şi apoi cu cel al mâinii stângi.
Testul nu este reuşit dacă atinge alt loc sau dacă
înainte de a atinge nasul atinge alt loc.
Pentru fiecare mână se permite câte 3 încercări
din care 2 trebuie să fie pozitive.
3. Coordonarea dinamică generală
Sărituri cu ambele gambe uşor flectate fără a se
lua în consideraţie înălţimea săriturii.
Durata: 5” pentru cel puţin 7-8 sărituri
Testul nu este reuşit dacă nu se ridică picioarele
în acelaşi timp; dacă nu cade pe vârfuri ci pe genunchi
4. Rapiditatea mişcărilor
Depunerea a 20 de piese într-o cutie cu maximum
de viteză (cu dreapta de dreptaci şi cu stânga de
stângaci). Cutia de carton are 15/15 cm 2 şi este aşezată
în faţa subiectului la o distanţă ca de la cot la vârful
degetului mijlociu. Piesele au 2 cm diametru şi se aşează
în linie, înaintea cutiei, la 5 cm una de alta.
La semnal, copilul depune piesele în cutie, una
câte una, cât de repede posibil, începând de la orice
margine şi în orice ordine – dar puse şi nu aruncate.
Durata: 15”
Testul nu este reuşit dacă nu sunt toate piesele în
cutie.
5. Simultaneitatea mişcărilor
Descrierea în spaţiu a unor circumferinţe, cu
indexul celor două mâini, braţele fiind întinse orizontal.
Mărimea circumferinţei poate fi aleasă, dar trebuie
să fie egală pentru ambele părţi. Braţul drept va descrie
circumferinţa în sensul acelor de ceasornic, cel stâng
invers.
 Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă circumferinţele sunt
descrise în acelaşi sens; dacă nu sunt forme regulate,
sau una mai mică şi alta mai mare.
Sunt permise trei încercări.
6. Sincinezii
Experimentatorul întinde mâna spre subiect
spunându-i să i-o strângă cu putere – cu ambele mâini
pe rând. În acest timp de observă dacă mişcarea de
strângere se generalizează la alte grupe şi zone de
muşchi (închiderea mâinii opuse, contractarea feţei,
încreţirea frunţii, deschiderea gurii, strângerea buzelor)

5 ani
1. Coordonarea statică
A sta în picioare, pe vârfuri, cu ochii deschişi,
mâinile la cusătura pantalonilor, gambele strâns
apropiate. Călcâiele şi vârfurile picioarelor trebuie să se
atingă.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă subiectul părăseşte
locul sau atinge solul cu călcâiele. Flectarea
genunchilor, balansarea corpului, înălţarea sau
coborârea pe vârful picioarelor, nu se socoteşte ca un
eşec dar se notează în protocol.
Se permit 3 încercări.
2. Coordonarea dinamică a mâinilor.
Se dă subiectului o hârtie de 5/5 cm şi se cere să
o facă mototol cu degetele mâinii drepte întoarse cu
podul palmei în jos. Se interzice intervenţia mâinii
opuse. După 15” se face acelaşi lucru cu mâna stângă.
Durata: 15” pentru dreapta şi 20” pentru stânga –
la dreptaci şi invers la stângaci.
 Testul nu este reuşit dacă se depăşeşte timpul
fixat sau dacă mototoalele nu sunt destul de compacte.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână
(se notează care).
Se permit câte două încercări pentru fiecare
mână.
3. Coordonarea dinamică generală
Cu ochii deschişi se sare pe o distanţă de 5 metrii
pe piciorul stâng, apoi pe cel drept. Copilul flectează
gamba pe coapsă în unghi drept cu mâinile dea lungul
coapsei şi sare la semnal; la capătul celor 5 metrii pune
piciorul pe sol. După 30” se reia cu celălalt picior. Nu se
ţine seama de timp.
Testul nu este reuşit dacă se deviază de la linia
dreaptă mai mult de 50cm; dacă atinge solul cu celălalt
picior; dacă balansează braţele.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele picioare, cu ½ când este reuşit cu un singur
picior (se notează care).
Se permit câte două încercări pentru fiecare
picior.
4. Rapiditatea mişcărilor
Înfilarea unui fir pe o bobină. Subiectul ţine în
mâna stângă un capăt al bobinei de care atârnă un fir
de 2m; prinde firul între police şi indexul drept şi la
semnal îl deapănă pe bobină cu maximum de viteză.
Procedează apoi invers. În timpul acţiunii, mâna care
susţine bobina trebuie să stea nemişcată; dacă descrie
cu ea mişcări circulare se întrerupe examenul pentru a-l
reîncepe – pentru cei evident retardaţi este permis să se
susţină cu mâna în care au bobina.
Durata: 15” pentru dreapta şi 20” pentru stânga
(la dreptaci şi invers la stângaci).
 Testul este nereuşit dacă se depăşeşte timpul
fixat.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână
(se notează care).
5. Simultaneitatea mişcărilor
Subiectul este aşezat înaintea unei mese şi în faţă
i se pune o cutie de chibrituri (la o distanţă de la care o
poate atinge uşor cu antebraţul flectat pe braţ. La
stânga şi la dreapta cutiei se aşează vertical câte 10
chibrituri (la o distanţă de un chibrit de cutie) unul în
faţa celuilalt. La semnal se cere să ia simultan între
index şi police câte un chibrit şi să le aşeze, simultan în
cutie.
Durata: 20” pentru fiecare mână.
Testul nu este reuşit dacă subiectul a luat mai
puţin de 5 chibrituri în 20” cu fiecare mână (chiar dacă
numărul este egal pentru fiecare mână).
Se notează la numărător numărul chibriturilor
rămase la dreapta şi la numitor al celor rămase la
stânga. Când testul este reuşit, fracţia este egală cu 1.
Este permisă o a doua încercare.
6. Sincinezii
Subiectul este solicitat să-şi arate dinţii.
Testul nu este reuşit dacă copilul face mişcări
suplimentare (încreţeşte nările, fruntea sau ridică
picioarele).

6 ani
1. Coordonarea statică
Ochii deschişi, se stă pe un picior, celălalt flectat
la 90°, coapsele paralele, uşor în abducţie, mâinile la
cusătura pantalonilor. Când piciorul flectat se lasă în
jos, se revine la poziţia indicată. După 30”se lucrează cu
celălalt picior.
Durata: 30”
Testul nu este reuşit dacă subiectul lasă în jos
mai mult de 3 ori gamba flectată; dacă atinge solul cu
ficiorul flectat; dacă părăseşte locul; dacă a sărit sau s-a
ridicat pe vârful piciorului; dacă s-a balansat.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele picioare, cu ½ când este reuşit cu un singur
picior (se notează care).
Se permit câte două încercări pentru fiecare
picior.
2. Coordonarea dinamică a mâinilor.
Cu o minge de cauciuc se atinge o ţintă fixă la
1,5m distanţă, la înălţimea copilului pe un platou de
25/25m. copilul ia mingea de 8cm diametru cu mâna
dreaptă şi o aruncă în linie dreaptă pe panou, fără avânt
– având înainte piciorul stâng sau invers; nu se permit
călcâiele unite sau vârfurile picioarelor depărtate.
Mingea poate atinge centrul sau o latură a panoului.
Băieţii trebuie să lanseze mingea de 3 ori cu
fiecare mână, fetele de 4 ori.
Testul nu este reuşit, pentru băieţi dacă au atins
ţinta mai puţin de 2 ori din trei cu mâna dreaptă şi
niciodată cu stânga din trei.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână
(se notează care).
Nu se reia proba.
3. Coordonarea dinamică generală
Sărituri peste o coardă întinsă la 20cm de sol,
picioarele lipite, gambele uşor flectate pe coapse, fără
avânt. Un capăt al corzii este fixat, celălalt ţinut de o
greutate pentru a cădea uşor dacă este atinsă. Se
observă dacă subiectul cade pe călcâie sau pe vârful
picioarelor. Se sare de trei ori.
Testul este reuşit dacă se sare 2 din 3.
Testul nu este reuşit dacă deşi a sărit coarda,
cade sau atinge pământul cu mâinile.
Se permite o a doua încercare
4. Rapiditatea mişcărilor
Desenarea unei linii verticale. Copilul este aşezat
în faţa mesei, având în faţă o coală dictando, cu creionul
în mâna dreaptă/stângă şi cu braţul sprijinit, trage la
semnal, linii verticale între liniile orizontale (pot fi şi
inegale) cât poate de repede.
Durata: 15”
Testul este nereuşit dacă a tras mai puţin de 20
de linii cu dreapta şi mai puţin de 12 linii cu stânga
(invers pentru stângaci). Liniile peste şi sub cele
orizontale nu se socotesc dacă depăşesc 3mm.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână
(se notează care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare
mână.
5. Simultaneitatea mişcărilor
Mergând, copilul ţine în mâna stângă/dreaptă o
bobină din care desface un fir pentru a-l depăna pe
indexul celeilalte mâini. După 5-10” se reia cu cealaltă
mână.
Durata: 15”
Testul nu este reuşit dacă în timp ce execută
mişcările cu mâinile schimbă mai mult de 3 ori ritmul
mersului; dacă se opreşte pentru a desface firul; dacă
merge şi uită să desfacă firul; dacă nu execută cu
ambele mâini.
 Pentru fiecare mână se permite o a doua
încercare. Se indică în protocol dacă testul este reuşit
pentru o singură mână.

6. Sincinezii
Se dă copilului un ciocan şi se cere să lovească cu
el de mai multe ori în masă – întâi cu dreapta apoi cu
stânga.
Testul nu este reuşit dacă se fac mişcări
suplimentare (arată dinţii, încreţeşte nările, fruntea,
strânge din buze) sau dacă reuşeşte numai cu o mână.
Se permite o a doua încercare.

7 ani
1. Coordonarea statică
Ochii deschişi, mâinile la spate, copilul se aşează
pe vârful picioarelor unite şi îndoaie trunchiul în unghi
drept, fără flexia genunchilor.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă flectează mai mult de 2
ori genunchii; dacă părăseşte locul sau atinge cu
călcâiele.
Nu se efectuează a 2-a încercare.
2. Coordonarea dinamică a mâinilor.
Copilul, aşezat la masă, are în faţă un labirint
desenat de examinator având dimensiunea de 15cm
fixat în pioneze. La semnal, cu creionul ascuţit în mâna
dreaptă, trece cu o linie neîntreruptă de la intrarea până
la ieşirea din labirint. După 30” reia cu mâna stângă.
Durata: dreapta – 1'30”; stânga - 2'30” (la stângaci
invers)
Testul nu este reuşit dacă pentru mâna dreaptă
linia desenată iese mai mult de 2 ori din limitele
labirintului şi pentru mâna stângă mai mult de 3 ori (la
stângaci invers) sau nu este terminat în timpul fixat.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână
(se notează care).
Se permite a doua încercare pentru fiecare mână.
3. Coordonarea dinamică generală
Cu ochii deschişi, se parcurge, în linie dreaptă, o
distanţă de 2m. La plecare copilul trebuie să pună
piciorul stâng înaintea celui drept, punând alternativ
călcâiul unui picior la vârful celuilalt.
Testul nu este reuşit dacă părăseşte linia dreaptă,
dacă se balansează sau nu atinge cu călcâiul unui picior
vârful celuilalt.
Sunt permise 3 încercări.
4. Rapiditatea mişcărilor
A grupa cărţile de joc în pachete. Copilul în
picioare în faţa mesei, ţine în mână un pachet de cărţi
(36). La semnal le împarte cu viteză în 4 grupe fixate
(distanţa între grămezi: lungimea unei cărţi). Se permite
ca degetul mare de la mâna stângă să pregătească
cartea de dat, împingând-o. Cărţile trebuie aşezate una
peste alta şi, dacă nu le pune bine de la început, trebuie
să le corecteze. Nu se permite umezirea degetelor. Dacă
se iau 2 cărţi o dată întrerupem proba şi o reluăm cu
mâna stângă.
Durata: 35” pentru dreapta şi 45” pentru stânga
(invers pentru stângaci)
Testul este nereuşit dacă experienţa nu este
terminată la timp
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână
(se notează care).
 Se permite o a doua încercare pentru fiecare
mână.
5. Simultaneitatea mişcărilor
Copilul este aşezat. Loveşte alternativ cu piciorul
drept şi stâng, după ritmul ales de el. În acelaşi timp
descrie în spaţiu, cu indexul drept/stâng circumferinţe
în sensul acelor de ceasornic, braţul fiind întins
orizontal.
Durata: 15”
Testul nu este reuşit dacă pierde ritmul, dacă
mişcările nu sunt simultane sau dacă se descrie o figură
care nu este circumferinţă.
Sunt permise 3 încercări.
6. Sincinezii
Ridicarea sprâncenelor.
Testul nu este reuşit dacă se fac mişcări
suplimentare (lasă capul pe spate, încreţeşte nările,
încrucişează privirea, deschide gura etc.)

8 ani
1. Coordonarea statică
Copilul stă cu picioarele încrucişate, pe vârfuri la
o distanţă de un pas între ele, braţele întinse lateral şi
ochii închişi. La semnal, deschide ochii şi rămâne astfel.
Dacă se lasă braţele jos cerem să le ridice orizontal.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă copilul cade, dacă de
aşează pe călcâie; dacă lasă braţele jos de 3 ori. Se
notează dacă se balansează.
Sunt permise 3 încercări.
2. Coordonarea dinamică a mâinilor.
Extremitatea (pulpa) policelui atinge cu maximum
de viteză unul după altul, degetele mâinii, începând cu
degetul mic, inelarul, medianul, indexul. Operaţia se
execută şi în sens invers.
Durata: 5”
Se execută cu ambele mâini.
Testul nu este reuşit dacă copilul atinge de mai
multe ori acelaşi deget; dacă atinge două degete în
acelaşi timp; dacă uită să atingă un deget, dacă
depăşeşte 5”.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână
(se notează care).
Se permite a doua încercare pentru fiecare mână.
3. Coordonarea dinamică generală
Subiectul stă într-un picior celălalt cu gamba
flectată pe coapsă la 90°, mâinile la cusătura
pantalonilor. În faţa piciorului de sprijin, la 25cm se
pune o cutie de chibrituri goală. La semnal, sărind,
copilul împinge cutia pe o distanţă de 5cm. După 1”
repetă cu celălalt picior.
Testul nu este reuşit dacă atinge solul o dată cu
piciorul flectat; dacă gesticulează, dacă cutia depăşeşte
cu 50cm în afara punctului indicat; dacă nu atinge cutia
(deviază).
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele picioare şi ½ când este reuşit cu un singur picior
(se notează care).
Sunt permise 3 încercări.
4. Rapiditatea mişcărilor
Copilul trebuie să parcurgă 5m pentru a atinge o
masă pe care sunt depuse o foaie de hârtie şi o cutie de
chibrituri. Din cutie ia patru chibrituri cu care face un
pătrat, apoi îndoaie hârtia şi se înapoiază. După
explicarea testului copilul trebuie să enumere acţiunile
de executat. După enumerare, se dă semnalul de
plecare.
Durata: 15”
Testul este nereuşit dacă ezită în executarea a 3
mişcări consecutive; dacă depăşeşte timpul.
Sunt permise 3 încercări.

5. Simultaneitatea mişcărilor
Copilul este aşezat pe podea, în faţa unei mese.
Loveşte alternativ cu piciorul drept şi stâng, după ritmul
ales de el. În acelaşi timp când loveşte cu piciorul drept
trebuie să lovească cu indexul drept masa.
Durata: 20”
Testul nu este reuşit dacă pierde ritmul; dacă
loveşte în acelaşi timp şi cu celălalt picior; mişcările nu
sunt simultane.
Sunt permise 3 încercări.
6. Sincinezii
Încreţirea frunţii.
Testul nu este reuşit dacă se fac mişcări
suplimentare (încreţeşte nările, arată dinţii, ridică
comisurile gurii, încrucişează privirea etc.)

9 ani
1. Coordonarea statică
Cu ochii închişi stă într-un picior, celălalt cu
gamba flectată pe coapsă la 90°, coapsele paralele uşor
în abducţie, mâinile la cusătura pantalonilor. La lăsarea
piciorului flectat în jos se ia poziţia iniţială. După 3” se
reia cu celălalt picior.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă lasă piciorul jos mai
mult de 3 ori; dacă atinge solul cu piciorul flectat; dacă
părăseşte locul; dacă sare. Ridicarea pe vârfuri nu este
un eşec, dar se notează ca şi balansările sau oscilaţiile.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele picioare şi ½ când este reuşit cu un singur picior
(se notează care).
Este permisă a doua încercare pentru fiecare
picior.

2. Coordonarea dinamică a mâinilor.

a. băieţi.
Cu o minge de cauciuc se atinge o ţintă fixă la
2,5m distanţă, la înălţimea copilului pe un platou de
25/25m. copilul ia mingea de 8cm diametru cu mâna
dreaptă şi o aruncă în linie dreaptă pe panou, fără avânt
– având înainte piciorul stâng sau invers; nu se permit
călcâiele unite sau vârfurile picioarelor depărtate.
Mingea poate atinge centrul sau o latură a panoului.
Testul este reuşit dacă atinge 3 din 5 cu dreapta şi
2 din 5 cu stânga. Invers pentru stângaci.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele mâini
şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează
care).
Se poate încerca încă o dată.
b. fete.
Decuparea unui cerc. O foarfecă în dreapta, o
hârtie în stânga, pe care sunt desenate cercuri
concentrice. La semnal decupează cercul mai bine
marcat. După 30” execută acelaşi lucru cu cealaltă
mână.
Durata: 1' pentru dreapta şi 1'30” pentru stânga
(invers la stângaci).
Testul nu este reuşit dacă se depăşeşte timpul,
dacă deviază linia cercului cu mai mult de 1mm cu
dreapta şi 2mm cu stânga (invers la stângaci)
 Dar se admit şi două devieri pentru dreapta şi trei
pentru stânga dacă devierea nu depăşeşte 8/9 din cerc
la dreapta şi 5/6 la stânga.
Nu se permite reluarea.
3. Coordonarea dinamică generală
a. băieţi.
Sărituri peste o coardă întinsă la 40cm de sol,
picioarele lipite, gambele uşor flectate pe coapse, fără
avânt. Un capăt al corzii este fixat, celălalt ţinut de o
greutate pentru a cădea uşor dacă este atinsă. Se
observă dacă subiectul cade pe călcâie sau pe vârful
picioarelor. Se sare de trei ori.
Testul este reuşit dacă se sare 2 din 3.
Testul nu este reuşit dacă deşi a sărit coarda,
cade sau atinge pământul cu mâinile.
Se permite o a doua încercare.
b. fete.
Sărituri fără avânt pe loc cât mai sus şi bătând de
3 ori din palme. Trebuie să cadă pe vârfuri.
Testul nu este reuşit dacă bate de mai puţin de 3
ori din palme; dacă cade pe călcâie.
Se permit trei încercări.
4. Rapiditatea mişcărilor
Întoarcerea filelor unei cărţi de 62/94mm. Se
aşează cartea puţin la dreapta ca să poată fi manipulată
uşor cu braţul flectat. Trebuie să se întoarcă filele rapid,
indiferent cu care deget. Dacă se întorc câte două pagini
o dată, se întrerupe proba şi se reia. Se permite să ţse
ţină filele întoarse cu mâna şi umezirea degetelor.
Pentru execuţia cu stânga se aşează cartea puţin
spre stânga. La stângaci se începe cu ultima filă.
Durata: 15” pentru fiecare mână.
 Testul este nereuşit dacă cu dreapta s-au întors
mai puţin de 25 de file şi cu stânga mai puţin de 15
(invers la stângaci).
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele mâini
şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează
care).
Sunt permise 3 încercări pentru fiecare mână.

5. Simultaneitatea mişcărilor
Copilul este aşezat. Loveşte alternativ măsura cu
piciorul drept şi stâng, după ritmul ales de el, bătând pe
masă cu indexul de la cele două mâini.
Durata: 20”
Testul nu este reuşit dacă pierde sau schimbă
ritmul; când nu loveşte simultan cu cele două indexuri.
Sunt permise 3 încercări.
6. Sincinezii
Încreţirea frunţii.
Testul nu este reuşit dacă se fac mişcări
suplimentare (încreţeşte nările, arată dinţii, ridică
comisurile gurii, încrucişează privirea etc.)

10 ani
1. Coordonarea statică
A sta pe vârfuri, cu ochii închişi, mâinile la
cusătura pantalonilor, gambele strâns apropiate.
Călcâiele şi vârfurile picioarelor trebuie să se atingă.
Durata: 5”
Testul nu este reuşit dacă părăseşte locul; dacă
atinge solul cu călcâiele, dacă se balansează (o uşoară
oscilaţie sau înălţare pe vârfuri nu este eşec)
Se permit 3 încercări.
 2. Coordonarea dinamică a mâinilor.
a. băieţi.
Decuparea unui cerc. O foarfecă în dreapta, o
hârtie în stânga, pe care sunt desenate cercuri
concentrice. La semnal decupează cercul mai bine
marcat. După 30” execută acelaşi lucru cu cealaltă
mână.
Durata: 1' pentru dreapta şi 1'30” pentru stânga
(invers la stângaci).
Testul nu este reuşit dacă se depăşeşte timpul,
dacă deviază linia cercului cu mai mult de 1mm cu
dreapta şi 2mm cu stânga (invers la stângaci)
Dar se admit şi două devieri pentru dreapta şi trei
pentru stânga dacă devierea nu depăşeşte 8/9 din cerc
la dreapta şi 5/6 la stânga.
Nu se permite reluarea.
b. fete.
Cu o minge de cauciuc se atinge o ţintă fixă la
2,5m distanţă, la înălţimea copilului pe un platou de
25/25m. copilul ia mingea de 8cm diametru cu mâna
dreaptă şi o aruncă în linie dreaptă pe panou, fără avânt
– având înainte piciorul stâng sau invers; nu se permit
călcâiele unite sau vârfurile picioarelor depărtate.
Mingea poate atinge centrul sau o latură a panoului.
Testul este reuşit dacă atinge 3 din 5 cu dreapta şi
2 din 5 cu stânga. Invers pentru stângaci.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele mâini
şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează
care).
Se poate încerca încă o dată.
3. Coordonarea dinamică generală
a. băieţi.
Sărituri fără avânt pe loc cât mai sus şi bătând de
3 ori din palme. Trebuie să cadă pe vârfuri.
 Testul nu este reuşit dacă bate de mai puţin de 3
ori din palme; dacă cade pe călcâie.
Se permit trei încercări.
b. fete.
Sărituri peste o coardă întinsă la 40cm de sol,
picioarele lipite, gambele uşor flectate pe coapse, fără
avânt. Un capăt al corzii este fixat, celălalt ţinut de o
greutate pentru a cădea uşor dacă este atinsă. Se
observă dacă subiectul cade pe călcâie sau pe vârful
picioarelor. Se sare de trei ori.
Testul este reuşit dacă se sare 2 din 3.
Testul nu este reuşit dacă deşi a sărit coarda,
cade sau atinge pământul cu mâinile.
Se permite o a doua încercare.
4. Rapiditatea mişcărilor
O cutie de 15cm în faţa subiectului aşezat, cu 40
de chibrituri. La semnal, formează patru grămezi egale
la colţurile cutiei, luând chibriturile unul câte unul.
Dacă copilul se ridică; ia câte două beţe; se întrerupe
proba şi se reia. După 30” se reia cu cealaltă mână.
Durata: 35” pentru mâna dreaptă şi 45” pentru
stânga (invers la stângaci)
Testul este nereuşit dacă se depăşeşte timpul
fixat.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele mâini
şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează
care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare
mână.
5. Simultaneitatea mişcărilor
Se fixează pe masă două jumătăţi de coli de hârtie
neliniate, una lângă cealaltă. Copilul are în fiecare mână
câte un creion cu vârf tocit. La semnal, bate simultan cu
creioanele pe hârtii făcând cât mai multe puncte,
mişcând numai din antebraţe şi încheietura mâinii.
Punctele pot fi plasate oricum; dar nu suprapuse.
Durata: 15”
Testul nu este reuşit dacă diferenţa dintre
numărul punctelor fiecărei foi este mai mare de 2; dacă
a făcut mai puţin de 50 de puncte cu fiecare mână.
Se permite o a doua încercare

6. Sincinezii
Închide ochiul drept fără a-l închide şi pe stângul.
După 5” se face invers.
Testul nu este reuşit dacă mişcarea este superfluă
(mişcă şi celălalt ochi sau îl închide, încrucişează
privirea, se crispează, coboară comisurile gurii)
Se cotează 1+ reuşita cu ambii ochi, ½ când este
reuşit cu unul singur şi se notează care a fost închis
corect.

11-12 ani
1. Coordonarea statică
a. băieţi.
Stând într-un picior, pune talpa celuilalt pe faţa
anterioară a genunchiului de sprijin, braţele pe coapse,
ochii deschişi. După 30” proba inversă.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă piciorul cade prea
repede; dacă pierde echilibrul sau se ridică pe vârfuri.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele
picioare şi ½ când este reuşit cu unul (se notează care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare.
b. fete.
Stând într-un picior pe vârf, celălalt flectat gamba
pe coapsă la 90°, coapsele paralele, uşor în abducţie,
mâinile pe coapse, ochii deschişi. Când se lasă în jos
gamba se cere revenirea la unghi drept. După 30” se reia
invers.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă după 3 încercări
succesive lasă gamba mai jos sau atinge o dată solul,
dacă părăseşte locul sau îndepărtează mâinile de
coapse, dacă sare. Uşoara balansare sau înălţarea pe
vârfuri fără ca să atingă solul cu călcâiul nu contează ca
eşec dar se notează.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele
picioare şi ½ când este reuşit cu unul (se notează care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare.
2. Coordonarea dinamică a mâinilor.
Copilul stă drept cu mâinile la cusătura
pantalonilor. Va prinde cu o mână o minge aruncată de
la 3m diametrul mingii este de 8cm. După 30” se reia cu
cealaltă mână.
Testul nu este reuşit dacă prinde mai puţin de 3
din 5 cu dreapta şi 2 din 5 cu stânga (invers pentru
stângaci).
Mingea se aruncă în viteză şi corect, altfel
experimentatorul reia.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele mâini
şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează
care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare.
3. Coordonarea dinamică generală
a. băieţi.
Sare cu elan de la 1m pe un scaun înalt de 45-
50cm la şezut. Experimentatorul ţine de spătar. Copilul
ajuns pe scaun trebuie să-şi păstreze echilibrul.
Testul nu este reuşit dacă pierde echilibrul şi
coboară imediat sau dacă se prinde de spătar. Se permit
3 încercări.
 b. fete.
Sare în aer cu gambele la şezută şi atinge călcâiele
cu mâinile în timpul săriturii (test după Dr. Brace).
Testul nu este reuşit dacă nu a atins ambele
călcâie.
Se permit 3 încercări.

4. Rapiditatea mişcărilor
Pe masă, pe o bucată de fetru, o hârtie
transparentă şi ½ carton străpuns cu 100 de cercuri
realizate cu perforatorul. Subiectul ţine în mâna dreaptă
aşezată pe masă şi sprijinită pe cot, o sulă. La semnal
străpunge cercurile unul câte unul cât mai repede.
După 30” se reia cu cealaltă mână.
Durata: 35” pentru mâna dreaptă şi 45” pentru
stânga (invers la stângaci)
Testul este nereuşit dacă se străpung mai puţin
de 90 de cercuri.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele mâini
şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se notează
care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare
mână.
5. Simultaneitatea mişcărilor
Pe masă, pe acelaşi material ca la testul 4. în
fiecare mână copilul are câte o sulă. Mâna dreaptă
îndreptată spre gaura superioară a desenului şi invers.
La semnal va străpunge găurile una câte una cu ambele
mâini.
Durata: 15”
Testul nu este reuşit dacă diferenţa dintre
numărul cercurilor străpunse cu fiecare mână este mai
mare de 2 (a găuri în acelaşi cerc sunt considerate
pentru 2); dacă numărul cercurilor străpunse cu o mână
este sub 20; dacă găurile se găsesc pe părţile simetrice
ale părţii drepte şi stângi ale desenului.
Se permite câte o încercare
6. Sincinezii
Braţele întinde în faţă la nivelul umerilor, palmele
în jos. La semnal strânge alternativ pumnii, fără
comandă, cu viteză.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă au loc mişcări
suplimentare ale muşchilor feţei, dacă închide şi
deschide ambii pumni concomitent, dacă mişcă braţele
sau le flectează.
Se permit 3 încercări.

13-14 ani
1. Coordonarea statică
a. băieţi.
Stând într-un picior pe vârf, celălalt flectat gamba
pe coapsă la 90°, coapsele paralele, uşor în abducţie,
mâinile pe coapse, ochii închişi. Când se lasă în jos
gamba se cere revenirea la unghi drept. După 30” se reia
invers.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă după 3 încercări
succesive lasă gamba mai jos sau atinge o dată solul,
dacă părăseşte locul sau îndepărtează mâinile de
coapse, dacă sare. Uşoare balansare sau înălţarea pe
vârfuri fără ca să atingă solul cu călcâiul nu contează ca
eşec dar se notează.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele
picioare şi ½ când este reuşit cu unul (se notează care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare.
b. fete.
 Stând într-un picior, pune talpa celuilalt pe faţa
anterioară a genunchiului de sprijin, braţele pe coapse,
ochii deschişi. După 30” proba inversă.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă piciorul cade prea
repede; dacă pierde echilibrul sau se ridică pe vârfuri.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele
picioare şi ½ când este reuşit cu unul (se notează care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare.
2. Coordonarea dinamică a mâinilor.
a. băieţi.
Aşezat la masă uşoară flexie a antebraţului pe
braţ, cu palma în supinaţie, întinde indexul pe care se
aşează vertical o linie cu baza de ½cm şi lungimea de
40-45cm. Subiectul ţine linia în mâna stângă. Poate
balansa mâna dreaptă şi îndoi trunchiul înainte, înapoi
sau lateral, dar nu are voie să se ridice de pe scaun.
După 10” reia cu cealaltă mână.
Durata: 5” pentru mâna dreaptă, 3” pentru mâna
stângă (invers pentru stângaci)
Testul nu este reuşit dacă nu a ţinut linia în
echilibru în timpul fixat şi dacă s-a ridicat de pe scaun.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele mâini
şi ½ când este reuşit cu una (se notează care).
Se permit trei încercări.
b. fete.
Tricotat cu ochii închişi. Pune extremitatea
policelui drept peste indexul stâng şi extremitatea
policelui stâng către indexul drept. La semnal indexul
drept părăseşte policele stâng şi descrie o circumferinţă
în jurul indexului stâng ca să atingă policele stâng fără
a părăsi policele drept. Apoi indexul stâng părăseşte
policele drept, descrie o circumferinţă în jurul indexului
drept pe policele mare stâng etc. cu maximum de viteză.
 Durata: 10” cu ochii închişi.
Testul nu este reuşit dacă mişcările nu au fost
executate corect; dacă descrie mai puţin de 10 cercuri în
10”; dacă nu a putut executa proba cu ochii închişi.
Se permit trei încercări.

3. Coordonarea dinamică generală

a. băieţi.
Sare în aer cu gambele la şezută şi atinge călcâiele
cu mâinile în timpul săriturii (test după Dr. Brace).
Testul nu este reuşit dacă nu a atins ambele
călcâie.
Se permit 3 încercări.
b. fete.
Sare cu elan de la 1m pe un scaun înalt de 45-
50cm la şezut. Experimentatorul ţine de spătar. Copilul
ajuns pe scaun trebuie să-şi păstreze echilibrul.
Testul nu este reuşit dacă pierde echilibrul şi
coboară imediat sau dacă se prinde de spătar. Se permit
3 încercări.
4. Rapiditatea mişcărilor
Tapping (a bate un ritm). Pe masă se fixează o
coală albă de hârtie. Subiectul ţine în mâna dreaptă
aşezată liber pe masă cu braţul uşor sprijinit de corp,
un creion cu vârful tocit. La semnal loveşte repede
hârtia făcând mişcări numai din articulaţia mâinii.
Poate situa punctele unde doreşte dar nu unul peste
celălalt. După un minut reia cu mâna stângă.
Durata: 15”
Testul nu este reuşit dacă în timpul fixat băieţii
fac mai puţin de 100 de puncte cu mâna dreaptă şi mai
puţin de 85 cu mâna stângă; fetele sub 90 cu dreapta,
sub 75 cu stânga (invers la stângaci). În protocol se va
nota modul de lovire (neregulat, greoi, etc.)
Se cotează cu 1+ când reuşita cu ambele mâini şi
½ reuşita cu o singură mână (se notează care).
Se permit câte două încercări.
5. Simultaneitatea mişcărilor
Copilul este aşezat la masă. La stânga lui (la
distanţă de un cot) se aşează o cutie de carton şi alături,
în dezordine, 20 de piese cu diametrul de 2cm. În
dreapta la aceeaşi distanţă, se aşează o cutie de
chibrituri goală şi alături de ea 20 de chibrituri în
dezordine. La semnal, copilul depune simultan, cu
dreapta un chibrit şi cu stânga o piesă în cutiile
respective.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă în cutii nu se află
acelaşi număr de obiecte sau dacă în fiecare se află mai
puţin de10 obiecte.
Se permite o a doua încercare.
6. Sincinezii
Închiderea alternativă a ochilor.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă se închid mai puţin de
5 ori fiecare ochi, dacă ochii nu s-au închis complet;
dacă se efectuează şi mişcări suplimentare (privirea
cruciş, contractarea feţei, coborârea comisurilor,
deschiderea gurii, etc.)
Se permite o a doua încercare.

O dată cu pătrunderea psihologiei în domeniul

industrial, testele psihologice sunt folosite şi pentru
selecţia profesională.
Prin studiile de analiză factorială aptitudinile
psiho-motrice au putut fi structurate pe funcţii şi
domenii, acestea urmând să fie utilizate în testele
destinate răspunsurilor motorii.
Probele psiho-motrice complexe au apărut în anii
celui de-al doilea război mondial cu ocazia selecţiei
pentru diferite arme, corespunzător tehnicii de atunci.
Unele dintre aceste teste mai sunt folosite şi astăzi în
laboratoarele psihologice ale aviaţiei, marinei,
transporturilor auto şi feroviare etc.
În studierea aptitudinilor psiho-motrice
cercetătorii au descris mai mulţi factori. Guilford J. P.
de exemplu distinge:
1. Forţa – forţa generală a trunchiului, a
membrelor
2. Impulsivitatea – timpul de reacţie, tapping
3. Rapiditatea – viteza mişcării braţelor, degetelor
4. Precizia statică – echilibrul static, repaosul
braţelor
5. Precizia dinamică – echilibrul dinamic, precizia
mişcării braţelor şi mâinilor
6. Coordonarea – coordonarea globală, abilitatea
manuală, abilitatea degetelor
7. Mobilitatea – supleţea trunchiului, mobilitatea
membrelor inferioare.
F. A. Fleishman descrie 11 factori relativ
independenţi:
1. precizia controlului (muscular)
2. coordonarea membrelor
3. orientarea răspunsului (în raport de un stimul)
4. timpul de reacţie
5. viteza mişcării
6. controlul cantitativ
7. dexteritatea manuală
8. dexteritatea digitală
9. siguranţa braţ – antebraţ – mână
 10. viteza în încheietura mână – degete
11. ţintirea
R. Seashore studiind aptitudinile psiho-motrice
arată că mulţi dintre factorii menţionaţi sunt indicatori
ai experienţei profesionale.

3.3. EVALUAREA SENSIBILITĂŢII ŞI PERCEPŢIEI

Psihodiagnoza sensibilităţii, este una dintre

formele importante prin care se realizează legătura
dintre organism şi mediu, îndeplineşte funcţia de
semnalizare şi prin aceasta asigură adaptarea
organismului la mediu”50 se efectuează cu ajutorul unor
probe simple, uşor de executat. Astfel, pentru
măsurarea pragului diferenţial al sensibilităţii auditive
se foloseşte un generator de ton, subiectului
transmiţându-i-se în cască sunete cu frecvenţe diferite
(de la praguri infra până la cele supraliminare). Se dau
subiectului patru serii descrescătoare (ca frecvenţă) cu
câte opt stimuli pentru fiecare serie. Subiectului i se
cere să spună ,,egal”, ,,mai mare”, ,,mai mic”, faţă de
sunetul etalon care i se prezintă iniţial. Rezultatele se
trec într-un tabel ca în tabelul 3 (după Horghidan)51.
Răspunsurile negative şi pozitive se anulează reciproc, la
total apărând numere pentru răspunsuri egale, sau
pozitive sau negative.

50
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
51
Idem
 Înregistrarea: pentru notarea răspunsurilor
subiectului se vor folosi următoarele simboluri:
 Pentru mai mare: + (plus)
 Pentru mai mic: - (minus)
 Pentru egal: = (egal)

TABELUL 3. Calcul pentru planul diferenţial al

sensibilităţii auditive.

Subiectul..............

Stimuli variabili, în funcţie de valoarea stimulului etalon

1 Serie crescătoare − − = − − − + +
2 Serie descrescătoare − = = + + = = +
3 Serie crescătoare − = − + − + = +
4 ş.a.m.d. − − + = = = + +
5 - − − = − + − + +
6 - − − = − + + = +
7 − + + + − + + +
8 − − − − + + + +
Total răspunsuri + − − − − 1 2 5 8
Total răspunsuri = − 4 8 7 7 6 3 −
Total răspunsuri − 8 4 − 1 − − − −

Sensibilitatea auditivă este apreciată pentru

planul diferenţial superior în funcţie de totalul
răspunsurilor pozitive, iar pentru cel inferior în funcţie
de răspunsurile negative, din care se va calcula media
fiecărui subiect în parte.
Pentru pragul diferenţial al sensibilităţii
kinestezice se utilizează probele de apreciere a greutăţii,
care sunt dealtfel deosebit de numeroase. Vom descrie
,,Proba de greutate Piorkowski” 52. Proba cuprinde şase
cilindri metalici, fiecare mai greu sau mai uşor cu 1/10
decât cele două învecinate. La baza fiecărui cilindru este
trecut un cod, care semnifică ordinea reală a greutăţii
acestora. Dimensiunile cilindrilor sunt standardizate:
365×25 mm; iar greutatea de 195, 205, 215, 225, 235,
245gr.; culoarea neagră. Se cere subiectului să aprecieze
greutatea cilindrilor aşezându-i în ordine crescătoare,
lucrând cu o singură mână. Se cronometrează execuţia
de la momentul când subiectul atinge primul cilindru
până când spune ,,gata”. Proba se repetă de 5-10 ori.
Procedura clasică de cotare a probei constă din
stabilirea diferenţei de rang a fiecărei piese. Suma
erorilor constituie cota. Exemplu:
Ordinea reală a pieselor: 1 2 3 4 5 6
Ordinea stabilită de subiect: 2 1 3 5 6 4
Diferenţa de rang: 1 1 0 1 1 2=6
Cota = 6.
Cota finală va fi media celor 5–10 încercări ale
fiecărui subiect.
Prezentăm în continuare un tabel cu cotele la
proba Piorkowski (tabelul 4.)

TABELUL 4. Performanţele medii la proba de apreciere a

greutăţii (după Pitariu H.)

Vârsta Erori Timp

Subiecţi N. m. s. m. s. m. s.
Strungari 100 31,16 10,65 3,33 1,93 42,6 10,4
Lăcăuşi 77 26,34 5,34 3,75 1,73 42,5 10,6
Studenţi 148 22.3 2,31 2,22 1,20 58,2 11,4

52
Pitariu Horia – (1980) – Studiul muncii. Probleme de psihologie a
personalului industrial. Universitatea Cluj-Napoca.
 Proba Piorkowski a fost etalonată pentru a fi
utilizată în examinări psihologice pentru selecţionarea şi
dirijarea cadrelor. Fiind o probă simplă şi uşor de
executat şi având o validitate şi fidelitate crescută a fost
şi este larg folosită în activitatea sportivă pentru
aprecierea pragului diferenţial al sensibilităţii
kinestezice.
În vederea aprecierii amplitudinii mişcării se
foloseşte kinezimetrul (după Horghidan V.)53, un aparat
simplu şi uşor de confecţionat, de etalonat şi de mânuit.
Este o riglă de 120/12 cm, gradată pe margine. Pe
mijlocul riglei este fixată o tijă pe care glisează un
cursor.
Subiectul cu ochii acoperiţi (cu ochelari cu lentile
înnegrite) va aşeza degetul arătător al mâinii drepte în
adâncimea cursorului, acesta fiind fixat la mijlocul riglei
(la zero). Examinatorul va duce mâna subiectului (prin
alunecarea cursorului) până la o anumită gradaţie şi
înapoi, şi-i va cere acestuia să ducă singur cursorul
până la distanţa respectivă. Se va repeta de mai multe
ori cu mâna dreaptă şi cu mâna stângă. Se fac nouă
încercări pentru fiecare mână, ducând cursorul pe
distanţe variabile (20-30cm) cu viteză moderată. Între
încercări se lasă o pauză de câteva secunde. Se
înregistrează deviaţiile în plus sau în minus pentru
fiecare încercare rezultatele trecându-se în tabel (tabelul
5), se calculează mediana pentru cele nouă încercări.
Aceeaşi probă se poate utiliza şi pentru măsurarea
sensibilităţii kinestezice la picior, modificând cursorul
pentru a-l putea prinde cu planta piciorului.

53
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
TABELUL 5. Înregistrarea pragului diferenţial al
sensibilităţii kinestezice (după V. Horghidan).

Mâna Dreaptă Stângă

20cm. 25cm. 30cm. 20cm. 25cm. 30cm.
Stimul
0 +3 −3 −2 0 +3
+2 +3 +4 0 +3 +5
−1 0 −2 +1 +3 +4
Mediana 2 cm. 3 cm.

Pentru măsurarea dublului prag absolut în

percepţia distanţei se poate folosi o masă
dreptunghiulară pe care se trasează o linie dreaptă în
lungul acesteia (figura 17). La un capăt se fixează un
mic scripete peste care vine o sfoară lungă de 16-18m
care poate deplasa pe masă o tijă lată de 2cm şi înaltă
de 18-22cm. În dreptul gradaţiei 0 (zero) se aşează
lateral, de-o parte şi alta a liniei mediane alte două tije
de aceleaşi dimensiuni şi forme ca cea de la mijloc.
Subiectului i se cere să tragă de unul dintre capetele
sforii până când tija centrală se află pe aceeaşi linie cu
cele aşezate în dreapta şi în stânga sa. Subiectul se
găseşte plasat în axul lung al dispozitivului la 7m. De
acesta. Se aşează tija glisantă (centrală) la unul dintre
capetele liniei gradate (de la zero la 10-15cm în ambele
părţi) şi se cere subiectului s-o aşeze exact între cele
două tije laterale, aşezate la 10 cm. de-o parte şi de alta
a liniei centrale. Se notează deviaţia faţă de zero.
 Se repetă, tija centrală fiind aşezată la celălalt
capăt al aparatului. Se repetă de cinci ori fiecare serie,
tijele laterale fiind, pentru fiecare serie de cinci încercări,
la distanţele de 10, 20 şi 30 de cm. După fiecare
încercare dublă (înainte-înapoi) se face o scurtă pauză.

FIGURA 17. Aparat pentru percepţia distanţei.

30
20
10
50 40 30 20 10 0 10 20 30 40 50
10
20
30

Se notează cu + (plus) şi cu − (minus) deviaţiile în

spate. V. Horghidan propune următorul tabel pentru
înregistrare (Tabelul 6)

TABELUL 6. Înregistrarea şi calculul pentru dublul prag

absolut al percepţiei distanţei. Semnele + cu − se
anulează , iar la rubrica ,,Total” apare numărul de
deviaţii + sau − pe distanţele respective, de 1, 2, 3 ... cm.
În exemplul dat subiectul percepe distanţe cu o eroare de
1,25 cm (3+1, 1+2).

Deviaţia posibilă (cm) 0 1 2 3 4 .........................

Seria I – înainte +
Seria II – înapoi −
III +
IV +
V −
VI +
VII +
VIII −
IX +
X +
 Total: +3 +1 0

Coordonarea senzorio-motorie se poate efectua şi

cu ajutorul unei probe de apreciere a distanţei. Pentru
realizarea testării vom trasa o linie dreaptă pe sol de 6-
7m lungime. Subiectul, cu ochii acoperiţi cu ochelari cu
lentile negre, va trebui, pornind dintr-un alt capăt al
segmentului de dreaptă (A), să parcurgă acel segment şi
să se oprească atunci când consideră că a ajuns în
punctul terminal (B). I se cere subiectului să păstreze
direcţia şi să respecte distanţa. Subiectul are dreptul să
studieze, înainte de pornire, distanţa şi direcţia ce o are
de parcurs (figura 18).

FIGURA 18. Proba de apreciere a distanţei (după V.

Horghidan)
C.
B.
Deviaţie stânga (+)

Deviaţie dreapta (-)

D.

Se notează deviaţiile (stânga sau dreapta) şi se

măsoară în cm faţă de linia A-B şi în prelungirea
acesteia. Dacă punctele C şi D se află între punctele A-B
(perpendiculara acestora pe A-B) atunci deviaţia se
notează cu − (minus), iar dacă proiecţia punctelor C şi D
este dincolo de punctul B atunci deviaţia se notează cu
+ (plus). Cifrele obţinute se raportează la etalon, acesta
indicând rangul subiectului privind coordonarea vizual-
motorie (supraaprecierea ori subaprecierea) sau rangul
acestuia în privinţa coordonării vestibular-motorie
(deviaţia).
Ambidextria se măsoară cu ajutorul aparatului de
disociere a mişcărilor54. Acest aparat, construit pe
principiul strungului, cuprinde şi o planşetă cu
decupaje de diferite forme (linii, sinusoide etc).
Suprafaţa decupajelor este izolată, planşeta fiind
metalică. Cu ajutorul a două manivele, subiectului i se
cere să deplaseze un stilet metalic pe unul din traseele
decupate, orice atingere de marginea metalică fiind
înregistrată pe un contor (se înregistrează şi numărul şi
durata oricărei atingeri). Se cere subiectului să
deplaseze stiletul (cu ajutorul celor două manivele, în
fiecare mână având câte o manivelă) pe un traseu
dinainte stabilit spunându-i-se că se înregistrează orice
greşeală, durata greşelilor şi se cronometrează timpul de
efectuare a sarcinii. Se calculează în final numărul
greşelilor, durata medie a lor şi durata efectuării
probei. ,,Ambidextria este direct proporţională cu cele
trei valori înregistrate”55.
În vederea măsurării acuităţii auditive normale, a
comprehensiunii, a capacităţii de percepere globală a
structurilor ritmice precum şi a sincronizării reactivităţii
cu stimulul, Steinbach propune o probă de ritm (tabelul
7) alcătuită din 21 de intemuri, subiectului cerându-i-se
să reproducă în ordinea 1-21, structurile de ritm, cerute
de examinator (înapoia unui paravan), la un interval de
2sec. Examinatorul urmăreşte cum este primit – cum
este înţeles – cum se execută sarcina. Etaloanele pot fi
stabilite de fiecare examinator, eşecurile totale
54
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
55
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
considerându-se diagnostice pentru lipsa de organizare,
pentru un defect de percepţie auditivă.

TABELUL 7. Proba de ritm Steinbach

Item Structura ritmului

Intervalele sunt egale !!!

1 * * *
2 * * * *
3 * * * *
4 * *
5 * * *
6 * * *
7 * * * * *
8 * * * * * * *
9 * * * * *
10 * * * * *
11 * * * * * * *
12 * * *
13 * * * * *
14 * * * * * *
15 * * * *
16 * * * * * * *
17 * * * * * *
18 * * * * * *
19 * * * * * * *
20 * * * * * * * *
21 * * * * * * * * * *
total

Poate fi calculat şi un indice de eficienţă,

considerându-se execuţie eficientă la cel puţin jumătate
plus unu execuţii corecte. Sub această valoare se
consideră a exista un deficit dinamic. Dacă subiectul
realizează întreaga execuţie a probei, dar greşeşte pe
parcursul ei, atunci se apreciază un deficit de structură
(se consideră corectă executarea fiecărui item în ritmul
dat, inclusiv mărimea pauzelor). Proba este deosebit de
utilă în aprecierea ritmului în orice ramură de sport,
valoarea diagnostică şi prognostică a acesteia fiind
deosebit de importante.

3.4. EVALUAREA CONTROLULUI MOTOR

Coordonare generală se apreciază cu ajutorul

testului Motorin56. Se trasează pe sol o linie (30-35cm)
pe direcţia N-S, subiectului (fiind cu picioarele lipite, de-
o parte şi de alta a acestei linii şi cu faţa spre nord)
cerându-i-se să execute o săritură cu întoarcere (cât
poate mai mult), într-un sens şi apoi în altul. După
fiecare întoarcere (se vor păstra picioarele lipite la
aterizare) se măsoară (cu o busolă) unghiul întoarcerii.
Se repetă proba de şase ori (de fiecare parte câte trei
încercări). Se consideră că ,,rezultatul cel mai bun
obţinut dă rangul subiectului la coordonarea
generală”57.
Pentru aprecierea abilităţii motrice se utilizează
frecvent testul Pieron, folosindu-se în acest sens
dexterimetrul Pieron. Aparatul cuprinde un labirint
metalic alcătuit dintr-o tijă cu capetele fixate pe o placă
printr-un suport. La unul dintre capetele tijei se găsesc
zece monede din metal58. Subiectului i se cere să
deplaseze cele zece monede de la extremitatea dreaptă la
56
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
57
Idem.
58
Ibidem.
cea stângă, deplasând câte o singură monedă o dată
folosindu-se de mâna dreaptă. Se cronometrează timpul
necesar pentru fiecare încercare. Se apreciază valoarea
celei mai bune încercări pentru deplasarea unei monede,
timpul total necesar pentru deplasarea celor zece
monede, precum şi variaţia x.maxim-x.minim.
,,Abilitatea este direct proporţională cu valoarea variaţiei
şi invers proporţională cu valoarea celei mai bune
încercări.
Precizia controlului, factor descris pe baza analizei
factoriale, de către E. A. Fleishman, se poate determina
cu ajutorul aparatului descris de Bonnardel şi
denumit ,,Sinusoida Bonnardel”59, prescurtat S.N.B.
Acest aparat cuprinde o placă de bază de
225x150x20mm din lemn în care este încastrată o placă
metalică de 205x40x3mm. Pe placa metalică este
decupată o sinusoidă de 205x40x3mm aşezată la 20mm
faţă de aceasta. Lungimea sinusoidei este de 100mm, cu
o lăţime a şanţului de 5mm. Între plăcile metalice
glisează un disc din material izolant de 85mm pe care
sunt fixaţi doi pinteni de câte 3mm şi o distanţă între
marginile lor de 13mm. Aparatul cuprinde şi un
numărător al erorilor, un înregistrator al duratei şi un
cronometru. După un exerciţiu pregătitor i se cere
subiectului să deplaseze prin glisare discul cu pinteni
prin deschizătura sinusoidei, cât mai repede, dar fără ca
pintenii să atingă marginea deschizăturii (aceasta fiind
greşeală). Se explică faptul că se cronometrează timpul
de realizare, numărul şi durata greşelilor. Efectuarea ,,a
două probe dă rezultate mai concludente” afirmă Horia

59
 - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
Pitariu, rezultatul fiind calculat după formula: I+II/2, iar
precizia se va aprecia după formula:
P = (Timpul-Erori/Timp)x100
Exemplu: Timpul de executare a probei pentru un
subiect este de 150 secunde, comite 25 de erori, durata
erorilor fiind de 86 zecimi de secundă60.
P = (150-25/150)x100;
P = 83,3 (ea poate fi între 0-100).
Proba S.N.B. are o largă răspândire şi în ţara
noastră. Dăm mai jos câteva performanţe ale acestei
probe (tabelul 8).

TABELUL 8. Performanţe la S..N.B.61

N Nr. erori Durată erori Timp Precizie

Subiecţi
m s m s m s m s
Strungari 100 21,89 14,49 77,82 70,78 167,20 65,37 82,30 16,78
Operatori 31 21,54 13,95 89,87 87,09 148,68 47,56 87,90 12,70
calculator
Studenţi 149 28,33 9,97 67,10 37,28 154,22 48,07 − −

Testul constituie o importantă probă de

coordonare manuală şi ochi-mână, fiind un psiho-test
motric foarte util.
În vederea aprecierii preciziei mişcării Valentina
Horghidan recomandă folosirea tremometrului în V.
Aparatul cuprinde un unghi metalic cu marginile
interioare gradate, un stilet metalic şi o sonerie de
control. Orice contact al stiletului cu marginea gradată
a unghiului declanşează soneria. Subiectului i se cere să
deplaseze stiletul în interiorul unghiului metalic pornind

60
Idem.
61
 - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
de la bază către vârf62. După explicaţie şi câteva
încercări de probă subiectul va efectua sarcina, cu
unghiul orientat în trei direcţii: orizontal, unghiul cu
deschiderea spre dreapta; orizontal, unghiul orientat cu
baza către subiect; vertical, unghiul orientat cu vârful în
jos. Se va lucra de zece ori pentru fiecare direcţie,
notându-se cele zece rezultate (până unde s-a putut
înainta cu stiletul fără să atingă marginea gradată a
unghiului metalic, când se aude soneria). Se calculează
media aritmetică pentru fiecare serie de zece încercări.
Se consideră că precizia mişcării subiectului este direct
proporţională cu distanţa la care s-a făcut primul
contact (cu media seriilor).
Viteza de repetiţie se măsoară cu ajutorul unei
chei tip Morse legată la un contor de înregistrare a
impulsurilor. Subiectului i se cere să realizeze un număr
cât mai mare de impulsuri (apăsări), întâi cu mâna
dreaptă apoi cu cea stângă. Se vor face câte trei
încercări pentru fiecare mână şi se face media pentru
ambele mâini. Rezultatul obţinut dă rangul subiectului
în ceea ce priveşte viteza de repetiţie (raportat la
eşantionul studiat), V. Horghidan denumeşte această
probă ,,testul tapping”63. Bontilă propune aceeaşi probă,
dar cu câte două repetări a câte şase secunde; dă şi
următorul etalon probei:
I. foarte slab - 0-71
II. slab - 72-77
III. mediu - 78-85
IV. bine - 86-92
V. foarte bine - peste 93
62
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
63
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
 Centrul de Psihologie Aplicată din Paris propune
un test ceva mai complicat putând fi tot aşa de simplu
aplicat: este vorba de ,,Testul A.T.3 MacQuarrie” (după
T. W. MacQuarrie). Testul de tipul creion-hârtie
cuprinde patru probe: trasaj, punctare, tapping şi
reproducere. Proba de ,,trasaj” cuprinde un dreptunghi
cu linii ce descriu un labirint. Subiectul, cu ajutorul
unui creion, are sarcina ca, plecând de la punctul
,,plecare” să traseze o linie prin portiţele găsite în
dreptunghi. Există douăzeci de posibilităţi pentru fiecare
dreptunghi: 20x4 = 80 – numărul de greşeli (atingeri ale
liniilor din dreptunghi). Se obţine o notă care se
raportează la etalon. Proba durează 50 de secunde.
A doua probă este cea de ,,punctare” (figura 19),
care cuprinde o sinusoidă pe care sunt desenată o sută
de cerculeţe. Subiectul are sarcina de a scrie, cu
ajutorul unui creion, câte trei puncte în fiecare cerculeţ.
Nota se va obţine numărând punctele înscrise în
cerculeţe în cele 30 de secunde cât durează proba şi
împărţind rezultatul la trei. Se raportează la etalon.

FIGURA 19. Proba de punctare (M. Q.)

 Cea de-a treia probă este ,,tapping-ul”, probă
alcătuită din şapte rânduri de cerculeţe, a câte zece la
fiecare rând (figura 20), subiectului cerându-i-se să
scrie câte trei puncte în fiecare cerculeţ. Nota se
calculează numărând câte cercuri au fost completate în
cele 30 de secunde cât durează proba, rezultatul fiind
înmulţit cu trei. Se raportează la etalon.

FIGURA 20. Proba de tapping

O altă probă a testului Macquarrie este cea de

,,reproducere”, aceasta cuprinzând un dreptunghi
împărţit în douăzeci de dreptunghiuri mai mici. Fiecare
dreptunghi mai mic cuprinde câte o figură trasată din
patru linii drepte (în stânga) şi douăzeci şi cinci de
puncte. Subiectului i se cere ca în două minute şi
jumătate să completeze figurile din dreptunghi pornind
de le punctul încercuit. Nota maximă poate fi de 20x4=
80. Se corectează (deci câte patru puncte pentru fiecare
figură desenată, un punct pentru fiecare linie) şi se
raportează la etalon.
Etalonul pentru testul MacQuarrie (tabelul 9)

TABELUL 9. Etalonul. M.Q.

Proba Trasaj Tapping Punctare Reproducere

Timp 50 sec. 30 sec. 30 sec 2,30 sec
F. slab 0 – 26 0 – 21 0–9 0–3
Slab 27 – 37 22 – 34 10 – 19 4 – 26
Mediu 38 – 46 35 – 42 20 – 23 27 – 42
Bine 47 – 59 43 – 57 24 – 28 43 – 66
F. bine + 60 + 58 + 29 + 67
Proba este des întâlnită şi în laboratoarele de
psihologie din ţara noastră. Rezultatele pot fi înregistrate
pe o fişă tip (figura 21), de unde pot fi urmărite
rezultatele la fiecare dintre cele patru subteste ale
probei, se poate calcula nota pentru fiecare probă în
parte şi nota finală. Rezultatele se discută pentru fiecare
subiect în parte, putându-se face şi aprecieri referitoare
la eşantioanele studiate.

FIGURA 21. Fişa de înregistrare pentru testul A.T.3 M.Q.

Numele şi prenumele..............................................................................
Data naşterii......................Profesia....................Studii...........................
Locul de muncă...............................................Obs.................................
PROBA NOTA CENTILA
Trasaj .............................................. .................................
Tapping .............................................. .................................
Punctare .............................................. .................................
Reproducere .............................................. .................................
SUMA
NOTA

Bontilă propune ,,bateria Walther” pentru

măsurarea abilităţii manuale, sub forma ei de
dexteritate manuală. Acestea sunt administrate numai
individual, fapt care permite să se obţină date preţioase
ca rezultat al observaţiilor directe asupra
comportamentului pe care îl desfăşoară subiectul în
timpul executării probelor64.

A.Tehnica de aplicare a testului ,,Punctare”

Acesta este un test datorat psihologilor Binet şi
Vaschideşi, constă din două foi de hârtie cu latura de
20cm, pe fiecare imprimat un pătrat de 10/10cm
împărţit în 100 de pătrate mai mici cu laturile de 1cm.
Subiectul trebuie să deseneze cu creionul câte un punct
în fiecare pătrat mic, întâi cu mâna dreaptă apoi cu
mâna stângă. Testul măsoară dexteritatea şi rapiditatea
manuală.
Pentru aplicare se procedează în felul următor:
subiectul este aşezat la o masă, examinatorul îl întreabă
de care mână se foloseşte în mod activ şi aşează pe
masă, dinaintea subiectului, foaia de hârtie cu pătratul
pentru mâna activă (dreaptă sau stângă) cu partea
imprimată în sus; i se dă un creion ascuţit şi spune
,,Vreau să văd cu ce iuţeală faci mişcările! Pentru
aceasta va trebui să marchezi cu creionul câte un punct
în fiecare din aceste pătrăţele şi dacă este posibil cât
mai în centrul (mijlocul) pătratului.” Lucrul acesta

64
 - (1970) – Instrucţiuni pentru completarea fişei pedagogice. Sub
egida I.S.P., filiala Iaşi
trebuie să-l facă însă cât mai repede şi cât mai exact
posibil. Veţi începe prin a pune punctul în acest
pătrăţel (i se arată cel de la extrema stângă sus); când
vei ajunge la acesta (i se arată cel din extrema dreaptă
sus) vei trece la cel care este imediat dedesubt şi vei
puncta al doilea rând de la dreapta la stânga, apoi al
treilea rând din nou de la stânga la dreapta ş.a.m.d.
până la ultimul pătrăţel. Fii atent să nu sari vreun
pătrăţel fără să fi pus punctul în el şi să nu pui decât un
singur punct în fiecare pătrăţel. Cu cealaltă mână să ţii
bine foaia ca să nu alunece de pe masă şi să te
împiedice să lucrezi repede. Ai înţeles? (la răspunsul
afirmativ) ,,Începeţi!”
Se declanşează cronometrul şi se opreşte în
momentul în care subiectul a pus punctul în ultimul
pătrăţel.
Aceeaşi tehnică pentru cealaltă mână.
TABELUL 10.Etalonul pentru testul „Punctare” din bateria Walther (după Bontilă)
Vârsta 5-6 7-8 9-10 11-12 13 14 15 16 17 Adulţi
M F M F M F M F M F M F M F
Centile
100 127 106 86 59 46 60 62 49 57 48 54 44 54 47 61 47 45
90 158 133 93 68 73 73 67 66 55 57 60 56 65 52 65 55 53
80 167 154 101 75 81 79 71 70 70 65 61 59 68 55 69 60 55
75 179 158 103 69 83 80 74 72 71 68 63 62 69 58 70 61 56
70 187 161 105 80 84 85 78 74 72 69 64 64 70 62 71 62 57
60 203 162 109 84 88 89 82 76 76 73 67 70 72 63 72 63 59
50 221 176 115 93 92 90 84 79 80 78 68 74 75 67 75 67 63
40 235 183 121 94 99 92 88 83 86 85 70 75 76 71 77 71 65
30 249 189 129 97 101 95 90 85 89 87 79 76 79 72 79 74 67
25 262 191 131 98 103 99 91 86 90 89 80 77 81 73 80 77 70
20 264 194 135 101 107 101 93 90 96 95 81 80 87 74 81 80 71
10 334 218 146 107 117 107 99 95 102 101 84 85 94 84 87 85 77
0 429 240 154 136 142 151 122 117 140 112 90 89 124 91 99 90 89
 B. Tehnica de aplicare a testului ,,Tapping”
Pentru acest test care i se datorează psihologului Walther se folosesc foile
de la testul precedent, subiectul urmând să execute proba pe pagina rămasă
albă. După ce examinatorul pune în faţa subiectului foaia de hârtie cu partea
albă în sus i îi dă un creion spune: ,,Când îţi voi spune eu să lucrezi, să începi;
va trebui să faci pe hârtie, folosind creionul pe care ţi l-am dat, cât mai multe
puncte fără să te preocupe ordinea lor; totul este să lucrezi cât mai repede pentru
a face cât mai multe puncte. Trebuie numai să ai grijă să nu faci punctele unul
peste altul, căci ele vor trebui numărate ca să se vadă cât de multe ai reuşit să
faci. Vei porni la lucru când îţi voi spune să începi şi te vei opri atunci când vei
auzi comanda: ,,Stop!”. Când lucrezi să ţii cotul sprijinit de masă şi să faci
punctele mişcând întreg antebraţul nu numai încheietura mâinii. Cu cealaltă
mână să ţii hârtia să nu alunece pe masă. Ai înţeles? Fii gata. Începe!”
Se declanşează cronometrul şi după şase secunde: ,,Stop!”. Aceeaşi tehnică
şi pentru cealaltă mână.
TABELUL 11. Etalonul pentru testul ,,Tapping” (după Bontilă)

Vârsta 5-6 7-8 9-10 11-12 13 14 15 16 17 Adulţi

Centile M F M F M F M F M F M F M F
100 62 88 86 102 99 91 97 99 84 95 91 95 84 92 79 102 110
90 57 78 77 82 75 83 74 83 82 89 81 83 76 85 76 92 97
80 55 66 73 79 69 80 71 81 78 87 77 82 72 85 76 89 92
75 54 66 72 78 68 79 70 80 73 86 75 81 70 83 75 87 90
70 52 65 70 76 66 78 67 79 72 85 74 80 68 82 72 86 89
60 51 61 67 75 64 76 66 76 69 82 73 79 67 78 70 83 85
50 48 59 66 71 60 73 63 74 64 78 70 77 64 76 69 81 82
40 45 58 61 68 58 71 61 73 63 76 68 75 61 74 67 80 80
30 41 56 59 64 56 69 58 71 59 75 65 73 58 73 62 79 77
25 39 55 56 61 55 68 55 69 58 73 64 72 56 72 59 77 76
20 38 53 55 60 53 65 53 67 56 70 62 71 46 70 58 75 74
10 32 44 47 55 44 57 49 64 48 68 60 69 38 68 46 73 71
0 15 30 30 51 34 48 39 53 34 57 49 59 33 60 40 65 56
 C. Tehnica de aplicare a testului ,,Perle”
Acest test a fost folosit pentru determinarea
îndemânării manuale de către Claparéde şi face parte
din bateria de teste pentru abilitate manuală Walther.
Se compune din treizeci de mărgele cilindrice din sticlă
de aceeaşi culoare, cu diametrul interior de 2-3mm. Un
fir de aţă de 28-30 de cm trecut prin urechile unui ac de
canava, care are la extremitatea cealaltă legat o mărgea
(a 31-a mărgea). Subiectul trebuie să ţină acul cu
degetele mâinii stângi, iar cu dreapta să apuce una câte
una, cele 30 de mărgele (perle) şi să înşire pe ac câte 4 şi
apoi să le dea drumul să alunece pe aţă.
După ce examinatorul a pregătit materialul
necesar, în faţa subiectului spune: ,,Iată ce ai de făcut:
va trebui să înşiri aceste mărgele cât poţi de repede, pe
aţa legată de ac. Vei ţine acul în mâna stângă, apoi vei
lua de jos câte una 4 mărgele şi le vei înşira pe ac. După
ce ai înşirat pe ac cele 4 mărgele, le vei lăsa să alunece
pe aţă în jos până la capăt. După aceea înşiri pe ac alte
4 mărgele şi la fel le laşi să alunece pe aţă în jos şi aşa
mai departe până le înşiri pe toate. Trebuie să înşiri
mărgele cât poţi de repede şi nu începi de cât când îţi voi
spune eu. Ai înţeles? Începe!”
Examinatorul îi va arăta subiectului să ţină acul
la înălţimea de 5-10cm deasupra mesei de lucru. Se vor
afla la îndemână câteva mărgele pentru a le înlocui pe
cele pe care subiectul le va scăpa eventual pe jos. Dacă
subiectul este stângaci, va ţine acul în mâna dreaptă şi
va lucra cu mâna stângă. Se notează timpul de execuţie.
TABELUL 12. Etalonul pentru testul ,,Perle” (după Bontilă)
Vârsta 5-6 7-8 9- 11-12 13 14 15 16 17 Adulţi
10
M F M F M F M F M F M F M F
Centile
100 99 77 59 52 53 55 56 54 53 56 49 57 46 55 45 48 46
90 105 91 63 62 61 63 58 57 59 57 53 59 51 58 51 56 50
80 115 95 72 64 64 63 60 62 60 54 60 52 63 52 60 60 53
75 120 99 73 67 67 65 64 61 64 62 55 62 53 65 54 61 54
70 124 100 74 68 68 66 65 62 65 64 57 63 54 66 55 62 55
60 130 103 75 70 70 67 70 65 69 66 58 64 55 67 56 63 58
50 134 107 84 71 73 70 72 67 75 70 59 65 56 70 57 64 62
40 143 117 88 73 76 74 73 70 76 72 61 69 58 73 58 65 63
30 147 130 90 76 78 77 75 74 78 75 64 70 59 74 61 67 64
25 155 137 95 78 80 78 78 75 82 76 65 71 61 75 63 70 66
20 169 151 98 90 82 82 81 76 84 77 66 72 63 79 64 73 67
10 190 162 105 93 88 84 86 80 94 82 74 75 69 85 65 77 72
0 307 189 123 124 120 120 113 96 136 93 77 80 73 107 67 85 117
 D. Tehnica de aplicare a testului ,,Decupaj”
Acesta este tot un test cu aplicaţie individuală şi
măsoară îndemânarea manuală în folosirea unui
instrument. A fost imaginat de către psihologii
Claparéde şi Walther. Ca material trebuie să avem o
foaie de hârtie de 50cm lungime şi 24cm lăţime care are
imprimate 3 linii dintre care una ondulată şi două frânte
(greceşti) cu lăţimea de 6,5mm, şi lungimea de 40cm şi o
foarfecă de 10-12cm (mică) lungime cu vârfurile
rotunde. Pentru aplicare se procedează în felul următor:
Se arată subiectului foaia de hârtie pe care sunt
imprimate trei linii groase care însă nu sunt drepte,
prima linie este ondulată, iar celelalte două sunt frânte
şi au multe colţuri. Iată şi o foarfecă cu care va trebui să
tai hârtia prin mijlocul fiecărei linii negre. Vei începe
întâi cu prima linie (cea ondulată) şi vei tăia până când
îţi voi spune ,,stop”. Apoi vei trece la celelalte şi te vei
opri când îţi voi spune ,,stop” Să ai grija ca atunci când
tai cu foarfeca linia să nu ieşi din partea neagră. Începi
să tai numai când îţi spun eu şi te opreşti imediat ce
auzi comanda ,,stop” Ai înţeles despre ce e vorba? După
aceea examinatorul face o tăietură din marginea hârtiei
în partea albă până la începutul liniei negre (la
jumătatea grosimii astfel încât subiectul să poată porni
din marginea liniei, să nu mai aibă de parcurs şi spaţiul
alb. Apoi dă subiectului foarfeca şi hârtia şi-i spune să
se pregătească de tăiat, ţinând foarfeca chiar la
începutul liniei negre. ,,Vei căuta să tai cât de repede
poţi, însă fără să ieşi din partea neagră a hârtiei. Fii
gata: Începe! După 20 de secunde: ,,Stop”. Se trece la a
doua linie, apoi la a treia, dând pentru fiecare 20 de
secunde.
TABELUL 13. Etalonul pentru testul ,,Decupaj” (după Bontilă).

Vârsta 5-6 7-8 9-10 11-12 13 14 15 16 17 Adulţi

Centile
M F M F M F M F M F M F M F
100 27 33 35 42 47 49 49 39 46 49 54 50 47 53 62 59 69
90 18 21 29 35 38 36 38 36 38 40 40 42 45 46 49 45 59
80 16 20 25 33 37 32 35 35 37 35 38 39 43 44 46 39 48
75 15 18 25 31 35 30 33 33 35 34 37 38 42 39 42 38 45
70 14 17 24 30 34 28 32 32 34 33 36 37 40 38 41 37 37
60 13 14 23 27 31 27 31 31 33 31 35 36 38 36 39 35 38
50 12 11 22 26 30 26 30 29 32 29 32 35 36 34 37 34 39
40 11 10 20 25 29 25 29 28 31 27 30 34 33 33 36 31 38
30 10 9 18 24 28 23 28 27 29 26 29 32 32 32 35 29 36
25 9 9 17 23 27 22 27 26 28 25 28 30 31 30 33 27 34
20 8 8 16 22 26 21 25 25 26 23 27 29 29 28 32 25 32
10 6 7 13 20 24 20 22 22 25 22 25 27 25 26 30 23 30
0 2 5 11 11 17 19 17 13 23 20 22 21 18 22 28 12 23
 E. Tehnica de aplicare a testului ,,Discuri”
Testul a fost imaginat de către psihologul Walther
şi măsoară dexteritatea şi rapiditatea pentru lucrări cu
piese mici. Se compune din două planşe confecţionate
din placaj, carton presat sau material plastic, de forma
unui pătrat cu latura de 30cm. Fiecare planşă are 41 de
alveole în formă de cerc de 25mm. În planşa A alveolele
au adâncimea de 1mm, iar în planşa B de 2mm. Pentru
a fi introduse în lăcaşurile din alveole avem 41 de
rondele circulare cu diametrul de 23mm şi grosimea de
3mm. Este bine să avem câteva rondele de rezervă
pentru a înlocui pe cele care eventual s-ar pierde.
Pentru executarea probei se procedează în felul
următor: Se plasează cele două planşe pe masa de
lucru, una lângă alta în faţa subiectului, planşa A (cu
rondelele aşezate în alveole) în stânga, iar planşa B (cu
alveolele libere) în dreapta. Sarcina subiectului constă în
a muta rondelele de pe o planşă pe alta, plasându-le în
alveolele respective cât mai repede. Această operaţie
trebuie făcută în trei etape astfel:
1. Se mută rondelele de pe planşa A pe planşa
B cu mâna dreaptă, planşa A fiind în
stânga, iar planşa B în dreapta;
2. Se mută rondelele de pe planşa A pe
planşa B cu mâna stângă planşa A fiind în
dreapta iar planşa B în stânga;
3. Se mută rondelele de pe planşa A pe planşa
B cu ambele mâini, fiecare mână luând o
singură rondelă deodată, planşa A fiind în
stânga iar planşa B în dreapta.
După fiecare etapă examinatorul mută rondelele
de pe planşa B pe planşa A, pentru a se pregăti pentru
faza următoare.
 Când toate pregătirile au fost făcute, examinatorul
spune: Iată: pe planşa aceasta, A, ai aceste rondele
(piese) pe care trebuie să le treci pe planşa cealaltă, B.
Vei lua cu mâna dreaptă (respectiv cu mâna stângă, cu
ambele mâini, pentru etapele 2 şi 3) rondelele (piesele),
numai câte una şi le vei trece pe planşa aceasta (B). Vei
lucra cât vei putea de repede. Caută să alegi acel fel de a
lucra care să-ţi permită să lucrezi cât mai repede. Dacă
îţi scapă vreuna din rondele nu te apleca s-o ridici, căci
pierzi prea mult timp, ci poţi lua una de aici (se arată
rondelele de rezervă). Vei începe să lucrezi atunci când
îţi voi da eu comanda şi să nu te opreşti decât atunci
când ai terminat de trecut toate rondelele de pe o planşă
pe alta. Ai înţeles? Dacă eventual subiectul afirmă că n-
a înţeles, examinatorul îi poate face o demonstraţie pe
concret luând una din rondele şi trecând-o de pe o
planşă pe alta. ,,Fii gata: Începe!”. Pentru etapele 2 şi 3
se procedează la fel. Se notează timpul întrebuinţat
pentru fiecare din cele trei etape de lucru.
 TABELUL 14. Etalonul pentru testul ,,Discuri” (după Bontilă).

Vârsta 5-6 7-8 9-10 11-12 13 14 15 16 17 Adulţi

M F M F M F M F M F M F M F
Centile
100 174 184 140 115 114 106 109 117 109 112 112 107 108 109 108 99 95
90 207 187 150 123 125 120 118 123 118 117 114 115 114 108 115 111 106
80 223 293 151 124 133 122 123 125 122 120 117 116 117 117 116 116 113
75 230 207 153 130 134 126 125 126 124 123 119 121 119 118 118 118 114
70 236 211 158 131 136 130 128 127 125 125 120 123 120 119 121 121 116
60 249 216 163 136 138 131 132 128 130 127 121 130 123 123 122 128 117
50 255 222 172 138 141 133 134 132 132 131 124 131 125 124 123 129 118
40 261 232 178 142 144 135 139 134 135 135 127 132 126 129 124 133 121
30 275 244 186 145 146 137 141 137 142 137 132 133 128 131 128 136 125
25 281 248 188 148 147 140 143 139 144 140 133 135 129 132 130 138 130
20 288 249 191 159 148 142 146 140 149 142 134 137 131 133 131 139 131
10 304 279 197 156 159 147 154 144 157 146 138 138 133 138 136 143 133
0 450 309 236 174 184 189 176 195 178 156 177 140 147 151 137 164 160
 F. Tehnica de aplicare a testului ,,Bile”
Testul este imaginat de psihologul Walther şi face
parte din bateria de abilitate manuală care-i poartă
numele. Se compune dintr-o cutie de lemn sau de
carton cu laturile de 10/10cm şi înălţimea de 4cm care
are în interior un prag de 2cm înălţime, în mijlocul
căreia este practicată o deschidere circulară cu
diametrul de 2mm în care se poate încastra o sticluţă
(care a conţinut penicilină sau streptomicină) ca să
poată fi menţinută în poziţie verticală; din 33 de bile din
oţel de 2mm. Diametru din cele folosite pentru rulmenţi
de bicicletă; o pensetă fină (din cele pe care le folosesc
colecţionarii filatelişti). Pentru aplicare se procedează în
felul următor:
Se deschide cutia în faţa subiectului care este
aşezat la masa de lucru, se scoate sticluţa care conţine
cele 33 de bile, se răstoarnă bilele în adâncitura din faţa
pragului; se încastrează vertical sticluţa în deschiderea
practicată de prag şi se dă subiectului penseta în mâna
dreaptă. Apoi examinatorul spune: ,,Fii atent la ceea ce-
ţi spun. Vezi aici sticluţa aceasta şi bilele pe care le-am
răsturnat în cutie. Cu penseta pe care ţi-am dat-o va
trebui să culegi bilele una câte una şi să le pui în
sticluţă. Încearcă să faci lucrul acesta cât de repede poţi
şi ai grijă să nu scapi bilele pe masă sau pe jos. Dacă
totuşi îţi scapă vreuna nu încerca să te apleci s-o cauţi
căci eu o voi înlocui cu alta (în acest scop examinatorul
trebuie să aibă la îndemână câteva bile de rezervă). Vei
începe când îţi voi da eu comanda şi vei lucra cât mai
repede până pui toate bilele în sticluţă: Fii gata: Începe!
Examinatorul nu declanşează cronometrul decât după
ce subiectul a lăsat să cadă în sticluţă cea de-a treia
bilă. Se notează timpul folosit pentru introducerea celor
30 de bile în sticluţă.
Acesta este un test excelent pentru măsurarea
motricităţii sub aspectul preciziei şi coordonării
senzorio-motorii.
El poate evidenţia, ca de altfel toate testele de
performanţă, o serie de nenumărate trăsături de
comportament.

TABELUL 15. Etalonul pentru testul ,,Bile” (după Bontilă)

Centile peste 14 ani

M F
100 29 28
90 34 31
80 36 34
75 41 40
70 19 47
60 53 51
50 61 55
40 69 62
30 72 71
25 81 79
20 84 82
10 85 84
0 89 85

Evaluarea la testele din bateria Walther se

realizează în felul următor:
 La ,,Punctare” se adună timpul (în sec) în
care subiectul a executat proba cu mâna
stângă. Totalul se raportează la etalon
(tabelul 10).
 La ,,Tapping” se adună punctele executate
cu mâna stângă, iar totalul se raportează la
etalon (tabelul 11).
  Cotarea la testul ,,Perle” se realizează
raportând timpul (în secunde) în care
subiectul a înşirat cele 30 de mărgele la
etalonul din tabelul 12.
 La ,,Decupaj” se numără fragmentele tăiate
de subiect în fiecare linie şi se face totalul
pentru cele trei linii. Fiecare greşeală se
scade din suma fragmentelor tăiate.
Rezultatul = Sj - Sg care se raportează la
etalon (tabelul 13).
 La ,,Discuri” se adaugă timpul (în sec) de
executare cu mâna dreaptă, cu mâna
stângă şi cu ambele mâini R = T dr + Tstg + Ta
care se raportează la etalon (tabelul 14).
 Pentru cotarea testului ,,Bile” timpul
necesar subiectului pentru introducerea
celor 31 de bile în sticluţă se raportează la
etalon (tabelul 15). Interpretarea cantitativă
lasă loc şi interpretării calitative.

3.5. EVALUAREA PROCESELOR PSIHICE COGNITIVE

Diagnosticarea factorului spaţial poate fi realizată

cu ajutorul unui test foarte simplu conceput de
Bonnardel ,,testul de reprezentări spaţiale”, sau ,,B.22”
cum i se mai spune65. Testul cuprinde o planşă pe care
sunt desenate 10 figuri geometrice şi 25 de elemente din
lemn sau din material plastic de forme diferite. Fiecare
figură de pe planşă se poate reproduce cu ajutorul a
două sau trei elemente, acestea fiind colorate pe o parte
în roşu, restul fiind negre. Subiectului i se cere să

65
 - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
reproducă desenele de pe planşă cu ajutorul pieselor din
lemn (acestea vor sta întotdeauna cu faţa roşie în sus şi
vor putea fi folosite doar o singură dată, deci pentru
reproducerea unei singure figuri). Se acordă subiectului
zece minute. H. Pitariu precizează că există o cotă brută
(t) de zece minute, dar dacă proba nu s-a terminat în
acest timp, atunci se utilizează formula: t = (25x10)/n în
care n = numărul elementelor plasate corect în zece
minute. Dar de obicei timpul se notează în secunde, iar
formula de calcul devine: t = (25x600)/n. Se recomandă
ca fiecare utilizator al testului B.22 să-şi elaboreze
etalonul propriu pe grupe de elevi, de sportivi, pe grupe
de vârstă şi nivel de pregătire.
Bontilă propune pentru măsurarea factorului
,,inteligenţă generală” o serie de teste66. Vom prezenta în
continuare tehnica dea ,,testului de inteligenţă I 3”.
Testul poate fi administrat individual sau în grup, fiind
cunoscut sub numele de ,,American Army Test–alfa”,
deoarece a fost utilizat pentru prima oară la
selecţionarea recruţilor în armata americană, încă în
Primul Război Mondial. Testul care vi-l prezentăm a fost
adaptat de Bontilă mediului românesc. Proba este
alcătuită din opt subteste, fiecare dintre acestea
referindu-se la câte un anumit aspect al inteligenţei.
Fiecare subtest are un anumit număr de puncte,
numărul total al acestora fiind de 212. Instrucţiunile se
vor anunţa o singură dată, însă clar şi precis. După
fiecare subtest se lasă o pauză de 60 de secunde, apoi se
trece la următorul. Subiecţilor li se cere să completeze
prima pagină, să nu întoarcă celelalte foi decât atunci

66
Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă.
Multiplicat pentru uz intern.
când li se va spune şi să nu întrebe nimic nici pe ceilalţi
subiecţi, nici pe examinator.
Vom prezenta subtestele după manualul Bontilă67.
Testul nr. 1
,,Atenţie: toată lumea a completat datele de pe
copertă?”. În cazul răspunsului afirmativ: ,,întoarceţi
acum pagina şi închideţi caietul astfel ca să aveţi în faţă
testul nr.1” (experimentatorul arată)
,,Priviţi testul nr. 1. Vedeţi mai multe desene
formate din cercuri, triunghiuri, cifre etc. Vi se va
spune, mai întâi, să faceţi anumite lucruri cu cercurile
din 1, apoi cu cele din 2, apoi cele din 3 şi aşa mai
departe. Când voi spune ,,atenţie” veţi ţine toţi
creioanele în sus astfel (experimentatorul ţine creionul
în sus) şi veţi asculta ce vă voi spune fără să puneţi
creionul pe hârtie ca să lucraţi, decât atunci când vţi
auzi comanda ,,Începeţi”. Când veţi auzi comanda.
Încetaţi” vă veţi opri din lucru şi veţi ridica imediat
creionul în sus. (Examinatorul va căuta să explice cât
mai clar aceste comenzi, precum şi succesiunea lor,
deoarece de înţelegerea acestor instrucţiuni depinde, în
mare măsură reuşita examenului).
Ascultaţi întotdeauna cu atenţie ce vă spun.
Nu întoarceţi foile caietului nici înainte nici înapoi.
Nu faceţi decât numai ceea ce vă spun.
Amintiţi-vă că trebuie să ascultaţi de
comenzile: ,,Atenţie”, ,,Începeţi” şi ,,Încetaţi”.
Rândul 1
,,Atenţie: (acest cuvânt spune întotdeauna
creioane ridicate). Priviţi cercurile din rândul 1. Când voi
spune ,,Începeţi”, faceţi o cruce în primul cerc şi scrieţi

67
Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă.
Multiplicat pentru uz intern.
cifra 1 în cel de-al treilea (experimentatorul priveşte
cronometrul, spune ,,Începeţi” şi după cinci secunde
comandă ,,Încetaţi”. Va observa ca nimeni să nu mai
lucreze după aceasta).
Rândul 2
,,Atenţie: Priviţi rândul doi unde sunt nişte
numere în fiecare cerc. Când voi spune ,,Începeţi” veţi
trage o linie care să meargă de la cercul 1 la cercul 4 pe
deasupra cercului 2 şi pe dedesubtul cercului 3.
,,Începeţi!” după 5 secunde ,,Încetaţi!”.
Rândul 3
Atenţie: Priviţi pătratul şi triunghiul din rândul 3.
Când voi spune: ,,Începeţi” veţi face o cruce în spaţiul
care este în triunghi dar nu şi în pătrat şi faceţi cifra 1
în spaţiul care este şi în pătrat şi în triunghi.
,,Începeţi!”, după 10 secunde ,,Încetaţi!”.
Rândul 5
,,Atenţie. Priviţi rândul 5. Dacă o combină poate
cosi mai mult grâu, într-o oră decât un cosaş, atunci
când voi spune ,,Începeţi” faceţi o cruce în al doilea cerc.
Dacă nu, trageţi o linie sub cuvântul NU. ,,Începeţi!”,
după 10 secunde ,,Încetaţi!”
Rândul 6
,,Atenţie: Priviţi la rândul 6. Când voi spune
,,Începeţi!”, scrieţi în al doilea cerc răspunsul adevărat
la întrebarea: ,,Câte luni sunt într-un an?”. În al treilea
cerc nu scrieţi nimic, dar în al patrulea puneţi o cifră
oarecare, care să fie un răspuns greşit la întrebarea la
care aţi primit răspuns bun. ,,Începeţi!”, după 10
secunde ,,Încetaţi!”.
Rândul 7
,,Atenţie: Priviţi rândul 7. Când voi spune
,,Începeţi!” tăiaţi cu o linie litera care este imediat
înaintea lui E şi trageţi o linie sub a doua literă de
dinaintea lui O. ,,Începeţi!”. După 10 secunde
,,Încetaţi!”.
Rândul 8
,,Atenţie: Priviţi rândul 8. Priviţi cele trei cercuri ş
cele trei cuvinte. Când voi spune ,,Începeţi!” scrieţi în
primul cerc prima literă a primului cuvânt, în al doilea
cerc prima literă a celui de-al doilea cuvânt şi în al
treilea cerc ultima literă a celui de-al treilea cuvânt.
,,Începeţi!”, după 10 secunde ,,Încetaţi!”.
Rândul 9
,,Atenţie! Priviţi rândul 9. Când voi spune
,,Începeţi” tăiaţi numerele care sunt mai mari decât 20
dar mai mici decât 30. ,,Începeţi!”, după 10 secunde
,,Încetaţi!”.
Rândul 10
,,Atenţie: priviţi rândul 10. Observaţi că desenul
este împărţit în cinci părţi de mărimi (suprafeţe) diferite.
Când voi spune ,,Începeţi” scrieţi un trei sau un doi în
fiecare din cele două părţi mai mici şi oricare altă cifră
între patru şi şapte în partea cea mai apropiată ca
mărime de cea mai mare. ,,Începeţi!”. După 15
secunde ,,Încetaţi!”.
Rândul 11
,,Atenţie: priviţi rândul 11. Când voi spune
,,Începeţi” tăiaţi cu o linie fiecare număr cu soţ, care nu
este într-un pătrat şi fiecare număr fără soţ care se află
într-un pătrat, dar împreună cu o literă. După 25
secunde ,,Încetaţi!”.
Rândul 12
,,Atenţie: priviţi rândul 12. Dacă numărul 7 este
mai mare decât numărul 5 , atunci când voi spune
,,Începeţi!” tăiaţi cu o linie numărul 6 . Dacă 6 este mai
mare decât 8, atunci veţi trage o linie sub cifra 7.
,,Începeţi!”, după 10 secunde ,,Încetaţi!”.
 Se spune candidaţilor să lase creioanele jos, să
stea în linişte şi să nu întoarcă pagina. După trecerea
timpului de repaos de un minut, li se spune să întoarcă
pagina şi să îndoaie caietul astfel încât să aibă numai
testul 2 în faţă.
Notă importantă – Aptitudinile speciale relevate de
testul nr. 1 sunt următoarele: atenţia, memoria, spiritul
de observaţie, facultatea de a raţiona rapid şi just. De
asemenea pune în evidenţă aptitudinea de a executa
rapid şi cu precizie o comandă primită. Este un test
diagnostic pentru profesia de electrician tabloist sau de
operator la tablourile de comandă.
Examinatorul trebuie să dea comanda ,,Începeţi!”
imediat după ce a sfârşit de formulat chestiunile, fără să
lase vreun interval de timp liber, de asemenea se va
trece la chestiunea următoare fără nici o pauză.
Pentru efectuarea acestui test în bune condiţii,
examinatorul trebuie să cunoască bine testul, să nu
aibă ezitări, să vorbească clar şi să se ştie impune în
faţa candidaţilor.
Subtest nr.2
,,Atenţie: priviţi instrucţiunile scrise în partea de
sus a paginii, haideţi să le citim împreună”. Răspundeţi
la aceste întrebări cât de repede puteţi. Întrebuinţaţi
partea dreaptă a paginii pentru a pune răspunsul.
Primele două exemple sunt deja rezolvate. Unele sunt
mai uşoare altele mai dificile. Nu veţi face nici un calcul
pe hârtie: totul va trebui să fie rezolvat în gând şi
rezultatul trecut între parantezele din dreapta, la fel ca
în exemplele date. Dacă o chestiune vi se pare prea
dificilă, lăsaţi-o nerezolvată şi treceţi la următoarea.
Aveţi la dispoziţie cinci minute pentru a le rezolva pe
toate. Fiţi gata. Începeţi!. După cinci minute: Încetaţi!”.
 Se va avea grijă să nu se treacă la pagina
următoare până ce n-a trecut pauza de un minut.
Notă Acest test pune în evidenţă raţionamentul
matematic, uşurinţa de a stabili raporturi logice între
diferite date şi rapiditatea de a calcula mental.
Subtestul nr.3
,,Atenţie: priviţi instrucţiunile din partea de sus a
paginii: să le citim împreună: Aceasta este o probă de
bun simţ. Aveţi.....etc. etc. Fiţi gata! Începeţi!” Nu se
anunţă candidaţilor timpul în care trebuie efectuat
testul. După 2 minute: ,,Încetaţi!”
Se va supraveghea să nu se întoarcă pagina până
ce n-a trecut pauza de un minut.
Notă: Acest test pune în evidenţă justeţea
raţionamentului şi judecata practică (ceea ce se înţelege
în general prin bun simţ) precum şi facultatea de
înţelegere a situaţiilor.
Subtest nr. 4
,,Atenţie: Priviţi instrucţiunile din partea de sus a
paginii; să le citim împreună: ,,Dacă cele două cuvinte
din pereche înseamnă acelaşi lucru, sau aproape acelaşi
lucru....etc. etc.! ,,Fiţi gata! Începeţi!” (nu se anunţă
timpul de rezolvare). După două minute ,,Încetaţi!”
Pauză. Nu se întoarce pagina decât după un
minut.
Notă: Acest test pune în evidenţă facultatea de
reprezentare ideativă a noţiunilor concrete sau
abstracte, precum şi cunoaşterea exactă a sensului
cuvintelor.
Subtest nr. 5
,,Atenţie: Priviţi instrucţiunile; le vom citi
împreună: „Cuvintele”: iarbă, o vacă mănâncă, în
această ordine, ...etc, etc. Fiţi gata! Începeţi!
 Nu se indică durata probei! După două minute:
,,Încetaţi!”
Pauză. După un minut se spune să se întoarcă
pagina.
Notă: Acest test pune în evidenţă integritatea
logică a proceselor asociate, abilitatea intelectuală şi de
analiză mentală.
Subtest nr. 6
,,Atenţie: Priviţi primul rând de numere din partea
de sus a paginii 2, 4, 6, 8, 10, 12. Cele două numere
care trebuie să urmeze după ele sunt 14 deoarece şirul
de numere merge crescând din 2 în 2.
Priviţi al doilea exemplu (al doilea rând): 9, 8, 7, 6,
5, 4 cele două numere care trebuie să urmeze sunt 3 şi
2, deoarece şirul de numere merge descrescând cu câte
o unitate.
Priviţi al treilea exemplu: 2, 2, 3, 3, 4, 4; numerele
care trebuie să urmeze sunt 5 şi 5, deoarece şirul de
numere creşte cu câte o unitate şi rezultatul se repetă.
Acum priviţi al patrulea exemplu: 1, 7, 2, 7, 3,
7;cele două numere care trebuie să urmeze sunt 4 şi 7,
deoarece şirul creşte cu câte o unitate, după fiecare
rezultat se intercalează cifra 7.
Aţi observat că numerele se înşiră unul după altul
după o anumită regulă: dacă găsim această regulă
putem găsi şi cele două numere care trebuie să
completeze fiecare rând.
Priviţi acum fiecare rând de numere de sub
exemplele date şi căutaţi să aflaţi care este regula după
care se înşiruie numerele unul după altul ca astfel să
găsiţi cele două numere care trebuie să urmeze în
fiecare rând. Acestea le scrieţi pe cele două liniuţe
punctate din dreapta paginii. ,,Fiţi gata! Începeţi!” (nu se
indică timpul de lucru). După 3 minute ,,Încetaţi!”.
 Pauză. După un minut se întoarce pagina.
Notă: Acest test cere cunoştinţe aritmetice
sumare, evidenţiază facultatea de a descoperi raporturi
abstracte, de dificultate crescândă, între diversele
numere care constituie şirul.
Subtestul nr. 7
,,Atenţie: Priviţi primul exemplu din partea de sus
a paginii: cer – albastru; iarbă – masă, verde, cald, gros.
Observaţi cele patru cuvinte din partea dreaptă a
exemplului. Unul dintre ele, verde este subliniat.
Iarba este verde întocmai cum cerul este albastru.
Priviţi la al doilea exemplu: peşte – înoată; om –
hârtie; timp merge, domnişoară; Aici este subliniat
cuvântul merge: un om merge după cum un peşte
înoată.
Priviţi la al treilea exemplu: zi – noapte, alb – roşu;
negru, clar, curat. Aici este subliniat cuvântul negru,
căci negrul este opusul albului, după cum noaptea este
opusă zilei.
În fiecare din rândurile de mai jos, primele două
cuvinte etc. etc. ,,Fiţi gata: Începeţi!” După trei
minute: ,,Încetaţi!”.
Pauză. După un minut se întoarce pagina.
Notă. Acest test pune în evidenţă puterea de
analiză şi flexibilitatea mentală a candidatului precum şi
posibilitatea de a găsi relaţii juste între noţiuni.
Subtest nr. 8
,,Atenţie: priviţi instrucţiunile din partea de sus a
paginii în timp ce eu le citesc (examinatorul citeşte rar)
Observaţi propoziţia din exemplu: Oamenii aud cu
ochii – urechile, nasul – gura: Cuvântul corect este
urechile deoarece el întregeşte bine propoziţia, face ca
ceea ce se afirmă să fie adevărat. În fiecare din
propoziţiile de mai jos aveţi de ales dintre cele patru
cuvinte acel cuvânt care întregeşte cel mai bine
propoziţia, care face ca ea să aibă un înţeles adevărat.
Fiţi atenţi căci numai unul dintre cele patru cuvinte este
cel corect. Pe acela subliniaţi-l. Dacă nu sunteţi siguri,
încercaţi să ghiciţi care este cuvântul potrivit şi
subliniaţi-l. Aveţi două exemple în care cuvântul potrivit
este subliniat aşa cum trebuie. ,,Fiţi gata: Începeţi!”.
După patru minute: ,,Încetaţi!”. Imediat se strâng
caietele şi creioanele şi se controlează dacă toţi
candidaţii au dat caietele.
Notă. Acest test scoate în evidenţă informaţia
generală pe care candidaţii o posedă în diverse domenii.
Pentru corectarea acestui test, trebuie avute în
vedere unele reguli generale şi anume:
 Fiecare item obţine fie un rezultat just, fie
unul greşit. Nu se acordă jumătăţi de punct
 În general itemii care au fost în mod
evident corectaţi de către subiect se iau ca
atare şi sunt considerate juste.
 În subtestele în care rezultatul este dat de
numărul itemilor juşti minus cei greşiţi,
itemii greşiţi şi cei omişi trebuie să fie
marcaţi separat
 Puneţi rezultatul la fiecare subtest jos în
dreapta paginii şi încercuiţi-l. Când testul a
fost supus unei a doua corectări pentru
verificare, se poate face un semn alături de
cerc.
 Folosirea unui creion roşu sau albastru
asigură exactitatea şi evită greşelile de
corectare.
Test 1 (reguli generale)
Rezultatul este dat de numărul itemilor just
rezolvaţi
 Nu se acordă nici un punct pentru item-ul
în care s-a făcut mai mult decât s-a cerut
în instrucţiuni.
 Într-un item în care trebuie să se scrie în
interiorul unui spaţiu dat, se acordă
punctul chiar dacă numărul sau litera
întretaie linia desenului datorită grabei sau
neatenţiei; nu se acordă punctul dacă
poziţia este în mod real ambiguă.
 Acolo unde ceva trebuie subliniat sau bifat
se acordă totuşi punctul chiar dacă sunt
făcute două sau trei sublinieri în locul
cerut şi se dă punctul pentru orice metodă
de a bifa ceea ce s-a cerut prin instrucţiuni.
 Pentru itemul 2. Linia trasată trebuie să
înceapă şi să se sfârşească fie pe
circumferinţă, fie în interiorul cercului
indicat. Linia poate atinge cercurile
intermediare, dar nu să le taie. În acest din
urmă caz, nu se consideră just rezolvat şi
nu se acordă punctul.
 Pentru itemul 6. În cercul în care „nu”
trebuie să se marcheze numărul lunilor
dintr-un an 12 poate fi orice alt număr în
afară de 12, cm ar fi 3, 5, 0, 2, 7 etc.
 Itemul nr. 9 .Numerele trebuie să fie bifate
(tăiate) pentru a primi punctul.
 Pentru itemul 10. În fiecare din cele mai
mici părţi trebuie să fie „2” singur şi „3”
singur şi nu „2” sau „3”; „5” singur şi „6”
singur, însă nu „5” sau „6” în partea cea
mai apropiată în mărime de cea mai mare.
Numai astfel itemul este corect rezolvat.
  Pentru itemul 11 – Liniile trebuie să taie,
sau cel puţin să atingă numerele indicate;
ele pot tăia sau nu literele care le însoţesc.
Numai indicarea pătratului, triunghiului
etc. nu este suficientă.
 Sublinierea cifrelor în loc de bifarea
(tăierea) lor, se consideră greşeală.
La cheia testelor dăm reproducerea exactă a
figurilor la care s-au adăugat şi soluţiile juste.
Test 2 (Reguli generale):
(Rezultatul este dat de numărul itemurilor just rezolvate)
 Răspunsul poate fi scris şi pe linia
punctată sau oriunde în apropiere de
problemă.
 Dacă două răspunsuri sunt date la oricare
problemă, se socoteşte greşeală şi nu se
acordă punctul.
 Dacă este clar că un răspuns a fost pus
greşit într-o altă paranteză şi dacă
următoarele răspunsuri sunt toate la fel
deplasate, se acordă punctele pentru
răspunsurile juste, chiar dacă ele sunt
greşit plasate.
 Omisiunea zecimalelor este permisă în
itemurile 9, 13 şi 14. Fracţia poate fi
exprimată în zecimale în itemul 15.
Test 3 (Reguli generale):
(Rezultatul este dat de numărul itemurilor just rezolvate)
 Orice metodă folosită pentru a indica
răspunsul, este admisă (subliniere, bifare
etc.)
 Dacă sunt marcate două răspunsuri, se
socoteşte greşeală, în afară de cazul în care
 unul dintre ele este în mod clar indicat ca
definitiv. Numai atunci primeşte un punct.
Test 4 (Reguli generale)
(Rezultatul este diferenţa dintre numerele juste şi
numerele greşite: J-G)
 Orice metodă folosită pentru a indica în
mod clar răspunsul, este admisă şi se
acordă un punct dacă răspunsul este just.
 Când amândouă cuvintele ,,Asemănător” şi
,,Contrar” sunt subliniate se socotesc ca
omisiune, nu ca greşeală.
 Dacă numai ,,Asemănător” este subliniat
de la început până la sfârşit rezultatul de la
test este zero. De asemenea, dacă
,,Contrar” este subliniat de la început până
la sfârşit, rezultatul la test este tot zero.
Test 5 (Reguli generale)
(Rezultatul este diferenţa dintre numerele juste şi
numerele greşite J-G)
Aceleaşi reguli ca şi pentru testul 4.
Test 6 (Reguli generale)
(Rezultatul este dat de numărul itemurilor just rezolvate)
 Dacă se scrie numai un număr nu se
acordă punctul.
 Dacă numai un număr este just nu se
acordă punctul
 Dacă se scriu patru cifre cum se întâmplă
adesea cu unele itemuri (de exemplu 33, 11
în loc de 3,3) se acordă un punct, adică
este considerat just.
Test 7 (Reguli generale)
(Rezultatul este dat de numărul itemurilor just rezolvate)
  Orice indicaţie clară, alta decât sublinierea,
este considerată justă şi primeşte un
punct.
 Sublinierea oricăruia dintre primele trei
cuvinte ale unui item nu suprimă
acordarea unui punct, dacă cel de-al
patrulea este just indicat.
 Dacă două sau mai multe dintre ultimele
patru cuvinte sunt marcate nu se acordă
punctul.
Test 8 (Reguli generale)
(Rezultatul este dat de numărul itemurilor just rezolvate)
Aceleaşi reguli ca şi pentru testul 7.
Soluţiile sunt numai pentru uzul psihologilor care
sub nici un motiv nu trebuie să le facă cunoscute
subiecţilor. Este bine cunoscut faptul că un test trebuie
să reprezinte pentru subiect o situaţie cu totul nouă la
care el trebuie să se adapteze. Dacă el cunoaşte, în
prealabil, modul de rezolvare şi soluţiile, desigur că
pentru el situaţia nu mai este nouă. De aceea trebuie să
se evite să se comunice subiecţilor, chiar după ce au
efectuat examinarea, care erau soluţiile juste, deoarece
ei le pot comunica altora, care încă n-au fost examinaţi
şi, în felul acesta, cei nou veniţi cunosc cel puţin unele
dintre soluţiile juste. Din aceasta rezultă că aceştia din
urmă nu mai sunt puşi în faţa unei situaţii noi.
La proba a doua soluţiile sunt următoarele: 1(10);
2(280); 3(3); 5(9); 5(2); 6(20); 7(11); 8(8); 9(6,50); 10(36);
11(5); 12(8); 13(2,40); 14(33); 15(2); 16(0,60); 17(9);
18(50); 19(1.900); 20(3465). La proba a treia Bontilă dă
următoarele soluţii: la itemul 1 trebuie făcută o cruce în
primul (1) pătrăţel; la itemul 2 – al doilea; la 3 – în al
doilea; la 4 – în primul; la 5 – în al treilea; la 7 – în
primul; la 8 – în al doilea ; la 9 – în al doilea; la 10 – în
primul; la 11 – în al treilea; la 13 – în al doilea; la 14 – în
al treilea; la 15 – în al treilea; la 16 – în al doilea. Iată
soluţiile pentru a proba a patra: pentru itemul 1 –
subliniază pe c; 2 - c; 3 - c; 4 - a; 5 – c; 6 - a; 7 -c; 8- a;
9 -a; 10 – a; 11 – a; 12 – c; 13 – c;14 –c; 15 – c; 16 –a; 17
– a; 18 – a; 19 – c; 20 – c; 21 – c; 22 – c; 23 – a; 24 – a;
25 – a; 26 – c; 27 – c; 28 – a; 29 – c; 30 – a; 31 – c; 32 –
a; 33 – c; 34 – c; 35 – a; 36 – c; 37 – a; 38 – a; 39 – a; 40
– a; (a-asemănător, c-contrar). Pentru proba a cincea a
= adevărat, iar g = greşit; soluţiile sunt: pentru itemul 1
subliniază a(1); pentru 2 – pe g(2); 3 – g(3); 4 – a(4); 5 –
g(5); 6 – g(6); 7 – a(7); 8 – g(8); 9 – g(9); 10 – a(10); 11 –
a(11); 12 – a(12); 13 – g(13); 14 – a(14); 15 – g(15); 16 –
g(16); 17 – g(17); 18 – a(18); 19 – a(19); 20 – a(20); 21 –
g(21); 22 – a(22); 23 – g(23); 24 – g(24). La proba a şasea
subiectul trebuie să scrie următoarele cifre: la itemul 1 –
soluţia este 9,10; 2-40; 45; 3 -2,1; 4-21; 24; 5-29; 33; 6-
2,1; 7-15, 15; 8-64; 128; 9-20,21; 10-3,3; 11-4,1; 12-
23,30; 13-14,16; 14-8,1; 15- 15,11; 16- 1/9, 1/27; 17-
8,5; 18 – 13, 20; 19, 29,64; 20-38,76. Pentru proba a
şaptea subiectul trebuia să sublinieze următoarele
cuvinte: la itemul 1 – se subliniază cuvântul al doilea, 2-
2; 3-1; 4-4; 5-2; 6-2; 7-4; 8-1; 9-3; 10-1; 11-3; 12-1; 13-
3; 14-4; 15-3; 16-1; 17- 2; 18-3; 19- 2; 20-1; 21-2; 22-3;
23-2; 24-2; 25-2; 26-2; 27-1; 28-4; 29-3; 30-3; 31-1; 32-
2; 33- 2; 34-3, 35-3; 36-2; 37-2; 38-1; 39-3; 40-4.
Prezentăm în continuare soluţiile şi pentru cea de-a opta
probă de la testul I3. Trebuie subliniate cuvintele: la
itemul 1 – se subliniază cuvântul 4; la 2-3; la 3-3; 4-2;
5-4; 6-2; 7-4; 8-3; 9-2; 10-3; 11-1; 12-4; 13- 3; 14-4; 15-
3, 16- 4; 17-1; 18-1; 19-3; 20-4; 21-1; 22-3; 23-4; 24-3;
25-4; 26-1; 27-4; 28-3; 29-4; 30-3; 31-2; 32-3; 33-4; 34-
2; 35-3; 36-3; 37-4; 38-2; 39-1; 40-3. Rezultatele
obţinute se vor raporta la etalon (tabelul 16). Deci suma
punctelor obţinute la probele testului se vor raporta la
etalon.

TABELUL 16. Etalonul pentru I3 (după Bontilă)

Vârsta 14 15 16 17 Adulţi Simbol

Centile
100 189 190 192 194 205 A
90 132 151 151 168 183 A/B
80 129 133 142 145 171 B
75 124 127 136 139 163 B/C
70 119 121 127 127 151 B/C
60 98 109 116 119 139 C
50 85 98 98 105 123 C
40 72 81 85 96 112 C
30 65 65 73 74 94 C/D
25 51 57 57 59 73 C/D
20 25 31 36 39 44 D
10 15 22 23 23 24 D/E
0 10 12 12 14 14 E

Bontilă consideră că dacă ,,un subiect obţine un

număr de puncte care întrece valoarea maximă pentru
vârsta respectivă, va fi notat cu simbolul A.A. şi
clasificat excepţional”68. Dacă subiectul obţine un
număr de puncte sub valoarea minimă simbolul va fi
E.E., iar clasificarea nulă.
Unul dintre cele mai utilizate teste pentru
diagnosticarea inteligenţei este şi testul Raven, numit
şi ,,Standard Progressive Matrices” – seturile A, B, C, D,
E, (după T. Kulcsar69). J.C. Raven concepe testul încă
din 1938, îl revizuieşte în 1947 şi 1956. Testul
măsoară ,,factorul inteligenţă generală” (aşa numitul

68
Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă.
Multiplicat pentru uz intern.
69
 - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
factor ,,q”), prin examinarea spiritului de observaţie, a
capacităţii de a desprinde – într-o structură – relaţiile
implicite, capacitatea de a menţine pe plan mental
informaţiile descoperite (memoria de scurtă durată) şi
abilitatea de a opera cu ele pe mai multe planuri. Testul
cuprinde 5 serii a câte 12 matrice (grupaj de figuri),
fiecare dezvoltând o temă diferită: ,,A” – stabilire de
relaţii în structura matricii continue; ,,B” – analogii între
perechile de figuri; ,,C” – schimbări progresive în
figuri; ,,D” – permutări; ,,E” – descompuneri în elemente
ale figurilor. Fiecare serie începe cu o sarcină uşoară,
urmată de 11 probleme de dificultate crescândă.
Subiectului i se cere să decidă care este figura (din
cele 6 sau 8 oferite pe aceeaşi planşă) care se potriveşte
pentru completarea corectă a matricii. Se recomandă a
nu se fixa o limită de timp în examinare, testul
pretându-se unui ritm individual de lucru. Pentru cotare
se acordă 1 punct pentru fiecare răspuns corect, cheia
răspunsurilor fiind dată în tabelul 17:

TABELUL 17. Cheia răspunsurilor corecte la testul M.P.

(Raven).

Itemul 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Seria
A 4 5 1 2 6 3 6 2 1 3 4 5
B 2 6 1 2 1 3 5 6 4 3 4 5
C 8 2 3 8 7 4 5 1 7 6 1 2
D 3 4 3 7 8 6 5 4 1 2 5 6
E 7 6 8 2 1 5 1 6 3 2 4 5

Cota totală maximă este de 60 de puncte.

Răspunsurile se numără, sau poate fi folosită o grilă de
cotare care se aşează peste fişa personală completă (în
cazul în care pentru înregistrarea răspunsurilor se
utilizează o fişă tipizată). Pentru interpretări psihologice
cota brută nu prezintă o semnificaţie. Performanţa (cota
brută) se raportează la etalon, obţinându-se coeficientul
de inteligenţă al subiectului respectiv. I. Holban
elaborează un etalon pentru elevii din ţara noastră
(tabelul 18):

TABELUL 18. Etalon pentru elevii români (M.P.– test) 70

Vârsta 14 15 16 17 18 19 20
Centile
90 49 53 53 53 56 54 52
80 46 50 51 50 53 53 49
75 45 49 50 49 52 51 48
70 43 48 49 48 51 50 46
60 41 45 46 46 49 48 44
50 38 42 44 43 47 45 42
40 35 39 41 40 45 44 40
30 32 35 38 37 42 41 37
25 29 32 35 32 41 38 36
20 27 29 32 28 38 37 33
10 25 16 21 15 31 28 24

În literatura română de specialitate sunt

vehiculate şi alte etaloane pentru testul Raven. Des
utilizată este modalitatea de transformare directă a
punctelor în coeficient de inteligenţă (I.Q.), ca în tabelul
19, unde sunt redate astfel de etaloane pentru populaţia
între 14-30 de ani.

70
 - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
TABELUL 19. Transformarea punctelor în Q.I. la testul
M.P.

Puncte Q.I. Puncte Q.I. Puncte Q.I.

1-10 0 26 76 43 99
10 55 27 76 44 100
11 57 28 79 45 102
12 58 29 80 46 104
13 59 30 82 47 106
14 61 31 83 48 108
15 62 32 84 49 110
16 65 33 86 50 112
17 65 34 87 51 114
18 66 35 88 52 116
19 67 36 90 53 118
20 69 37 91 54 120
21 70 38 92 55 122
22 71 39 94 56 124
23 72 40 95 57 126
24 74 41 96 58 128
25 75 42 97 59-60 130

Scara – etalon de raportare la Q.I. obţinut este

următoarea:
0-19 = deficienţă mintală gravă (idioţie)
20-49 = deficienţă mintală medie (imbecilitate)
50-69 = deficienţă mintală uşoară (debilitate
mintală)
70-79 = inteligenţă de limită
80-89 = inteligenţă submedie
90-99 = inteligenţă de nivel mediu – slabă
100-109 = inteligenţă de nivel mediu – bună
110-119 = inteligenţă deasupra nivelului mediu
120-140 = inteligenţă superioară
peste 140 = inteligenţă extrem de ridicată.
 Etalonul pentru împărţirea pe centile a
performanţelor la M.P. permite includerea subiectului în
unul dintre cele 5 grade de inteligenţă:
I. inteligenţă superioară
II. inteligenţă deasupra nivelului mediu – peste
centilul 75
III. inteligenţă de nivel mediu – între 25 şi 75
IV. inteligenţă sub-medie – sub 25
V. deficienţă mintală – sub centilul 5.
Această interpretare cantitativă a rezultatelor
trebuie completată cu analiza calitativă a acestora,
deoarece ,,inteligenţa nu poate fi măsurată în stare
pură”71. Prin examinare şi interpretare calitativă va
trebui conturat profilul intelectual al celui examinat, în
strânsă legătură cu profilul general al personalităţii sale.
Testul Raven, sub forma sa necolorată, dar şi sub
alte forme şi variante, este azi larg utilizat atât pentru
predicţia succesului şcolar, cât şi ca test în componenţa
diferitelor baterii în examinările psihologice, inclusiv în
selecţia şi diagnosticarea capacităţii psiho-motrice.
În evoluţia probelor pentru diagnosticarea
inteligenţei matricile progresive Raven au constituit un
moment deosebit. Testul este saturat în factorul ,,g”, dar
are şi unele inconveniente, conţinând şi mici factori
specifici slab identificaţi. Au fost căutate şi alte forme,
astfel a apărut în 1943 un test paralel bazat şi constituit
din figuri de domino, autorul testului fiind Anstey.
Testul Domino este superior M.P.-ului şi a fost şi este
larg folosit în şcoli, în economie, în armată etc. Varianta
franceză a testului Domino (după H.Pitariu) cuprinde
(D.48) 44 itemi şi 4 itemi pentru antrenament, aceştia

71
 - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
fiind ordonaţi după gradul de dificultate. Pentru
răspunsuri se poate concepe o foaie de răspuns, iar
corespunzător, o grilă de cotare. Subiectului (subiecţilor)
i se cere să privească fiecare grupă de domino-uri şi să
caute valoarea domino-ului care lipseşte. Răspunsul se
va scrie pe foaia de răspuns. Subiectul este avertizat că
testul nu are nimic în comun cu jocul de domino.
Răspunsul corect (exact) valorează un punct, totalitatea
punctelor obţinute se raportează la etalon.
Testul D.70 este forma paralelă a testului D.48
fiind construit pe aceleaşi principii, măsurând mai ales
inteligenţa neverbală. Timpul de lucru este de 25 de
minute.
În tabelul 20 vă prezentăm etalonul obţinut de H.
Pitariu pe populaţia din ţara noastră.

TABELUL 20. Etalon românesc pentru testul D.70 (după

H. Pitariu).

Stanine Elevi Ajutori Analişti Procentaje

liceu programa- programa- Teoretice Cumulate
energ. tori tori
16 ani
1 0-18 0- 5 0-15 4,0 4,0
2 19-22 6-10 16-19 6,6 10,6
3 23-25 11-15 20-22 12,1 22,7
4 26-27 16-19 23-25 17,5 40,2
5 28-30 20-23 26-28 19,6 59,8
6 31 24-26 29-31 17,5 77,3
7 32-33 27-29 31-32 12,1 89,4
8 34-35 30-32 33-34 6,6 96,0
9 36-44 33-44 35-44 4,0 100,0
Media 27,72 21,90 26,19 - -
S 5,26 7,44 6,01 - -
N 106 748 361 - -
 Pentru o cotare rapidă şi eficientă se utilizează
grila de cotare, conform cheii: 1-5/5; 2-4/4; 3-2/3; 4-
1/4; 5-5/4; 6-6/4; 7-1/5; 8-3/6; 9-4/6; 10-0/1; 11-
1/6; 12-2/5; 13-3/2; 14-6/4; 15-2/6; 16-1/0; 17-6/5,
18-4/6; 19-3/5; 20-6/4; 21-4/2; 22-2/3; 23-3/5; 24-
2/1; 25-5/6; 26-6/6; 27-7/0; 28-1/1; 29-6/2; 30-6/3;
31-3/3; 32-3/1; 33-6/6; 34-2/5; 35-3/6; 36-1/2; 37-
2/2; 38-3/6; 39-5/3; 40-0/1; 41-4/2; 42-2/3; 43-5/5;
44-4/0. Testul dă rezultate foarte bune în
diagnosticarea inteligenţei neverbale şi ca atare este larg
întâlnit în bateriile psihologiei pentru orientare şcolară
şi profesională (inclusiv sportivă).
Unul dintre cele mai cunoscute teste de
inteligenţă este ,,Scara-Binet-Simon”, sub forma ei
iniţială sau cu multele sale adaptări. Scara B-S are la
bază concepţia autorilor săi că inteligenţa se dezvoltă
odată cu vârsta, încât succesiunile diferitelor vârste din
copilărie pot constitui o adevărată scară de măsurare a
inteligenţei. Scara Boinet-Simon a fost adaptată de
diferiţi autori. În 1940 Fl. Ştefănescu-Goangă, pornind
de la B-S clasic şi adăugând unele din concepţiile lui
Terman şi Kuhlmann realizează adaptarea scării pentru
populaţia din România (după S. Tăciulescu 72). Această
variantă a scării cuprinde 87 teste repartizate pe nivele
mintale.
 de la 3 la 10 ani – câte 6 teste la toate
nivelurile, fiecare cu o valoare de 2 luni;
 de la 11 la 15 ani – câte 4 teste, fiecare cu o
valoare de 3 luni.
 la 16-17 ani – 6 teste, fiecare cu valoarea
de 4 luni.

72
 - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
 În ,,Îndrumarul psihodiagnostic” S. Tăciulescu
prezintă analiza psihologică a testelor scării B-S
adaptată pentru populaţia ţării noastre de Fl.
Ştefănescu – Goangă şi şcoala psihologilor clujeni. Este
redată şi tehnica de examinare precum şi cotarea
răspunsurilor, interpretarea rezultatelor. Scara permite
calcularea coeficientului de inteligenţă (C.I.)
C.I. = (E.M./E.C.)x100
în care E.M. (etatea mintală) şi E.C. (etatea cronologică)
se transformă în luni. Un C.I. peste 140 înseamnă
inteligenţă extrem de ridicată, 120-139 – inteligenţă
superioară..., iar un C.I. sub 84 indică un intelect de
limită, o deficienţă mintală (sub 70). Pe baza rezultatelor
cantitative şi a examinării este necesară întotdeauna şi o
analiză calitativă a rezultatelor obţinute.
Scara B-S este larg utilizată şi astăzi sub diferitele
sale adaptări, la noi în ţară însuşi Ştefănescu-Goangă
preconiza noi adaptări şi versiuni pentru a fi cât mai
utilă în diferitele baterii de examinare psihologică a
populaţiei şcolare.
Din seria probelor de măsurare a inteligenţei
concrete face parte şi ,,testul B.20” elaborat de
R.Bonnardel. (după H.Pitariu). Testul cuprinde 12
cuburi şi 17 imagini, fiind utilizată doar o singură faţă a
fiecărui cub. Primele 4 cuburi au o faţă colorată în alb,
un sfert fiind roşu; următoarele 4 cuburi conţin două
sferturi albe şi două sferturi roşii; ultimele 4 sunt un
sfert albe, restul feţei fiind roşu. Imaginile sunt
reproduse cu grupe de 4 şi 9 cuburi; primele 10 imagini
– cu patru cuburi (la mărime naturală); următoarele 7
cu 9 cuburi (la scară redusă). Primele trei imagini
prezintă şi linii negre pentru demarcarea cuburilor. B.20
cuprinde două variante, una pentru subiecţii de la toate
nivelele de pregătire, iar una pentru cei cu pregătire
superioară. Forma ,,a”, se începe cu primele imagini
care conţin 4 cuburi şi durează 10 minute, iar forma ,,b”
începe direct cu setul de 9 cuburi şi durează tot 10
minute.
Subiectul examinat este aşezat la o masă în faţa
operatorului care îi prezintă cuburile (4 cu pătrat roşu
pe fond alb, 4 cu pătrat alb pe fond roşu şi 4 conţinând
două pătrate roşii şi două albe). Examinatorul, după ce
prezintă probe îi cere subiectului să reproducă imagini,
pentru început construite cu ajutorul a patru cuburi, şi
îi arată acestuia cum să construiască imaginile nr. 1,2 şi
3. Când subiectul atinge primul cub pentru construirea
imaginii nr.1 se porneşte cronometrul. Se lasă timp de
două minute pentru fiecare din primele 10 desene. Se
trece, fără pauză, la construirea imaginilor ce se
reproduc cu 9 cuburi. Se prezintă următoarele 7
imagini, maximum 3 minute pentru fiecare.
Rezultatul testului este dat de numărul de cuburi
plasate corect în 10 minute. Dacă un model nu a fost
terminat, se numără cuburile corect plasate. Dacă
subiectul termină proba (corect) înainte de 10 minute se
calculează:
n = (10x103)/t sau n = (600(sec)x103)/t
în care t = timpul în care au fost reproduse cele 17
desene.
Pentru forma ,,B.20-b” cotarea se realizează după
formula:
n = (600x63)/t
Etalonarea testului B.20 a fost realizată de
autorul acestuia. H. Pitariu73 reproduce după modelul
francez un etalon orientativ furnizat de manualul

73
 - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
testului. Cu toate că la noi în ţară nu există o experienţă
mai mare în privinţa utilizării testului B.20, H. Pitariu
dă în ,,Îndrumarul psihodiagnostic” un etalon realizat
cu elevi din Cluj-Napoca (tabelul 21). Etalonul este dat
în stanine.

TABELUL 21. Etalonul testului B-20 (după H. Pitariu)

Stanine Elevi de la lic. Elevi de la lic. de Procentaje

Energ. (an II) Informatică (an III) Teoretic Cumulate
1 sub 32 sub 43 4,0 4,0
2 33-34 44-60 6,6 10,6
3 41-55 61-67 12,1 22,7
4 56-65 68-79 17,5 40,2
5 66-74 80-91 19,6 59,8
6 75-85 92-103 17,5 77,3
7 86-99 104-125 12,1 89,4
8 100-103 126-147 6,6 96,0
9 peste104 peste148 4,0 100,0
Media 75,50 89,47 - -
S 38,16 27,70 - -
N 106 100

Pentru aprecierea şi măsurarea proceselor psihice

cognitive sunt utilizate şi o multitudine de alte teste. O
probă relativ simplă de gândire abstractă este şi cea din
seria Bontilă de completare a 20 de itemuri bazate pe
căutarea şi descoperirea criteriului în raport cu care a
fost construit fiecare şir în parte (Numărul de liniuţe
indică numărul de cifre/litere necesare răspunsului
corect):
1. 3, 6, 9, 12, 15, - -
2. înainte, înapoi, gras, slab, înalt
3. IM, MN, NO, OP, P-
4. 12321, 23432, 34543, 456 - -
5. ON, ML, KJ, J - -
6. Escară, scară, cară, - - -
 7. /z, zi, rac, car, mor, - - -
8. AZBYCXD
9. Bob, bob, bord, drob, 537 - - -
10. Nord, or, parc, ar, mint, in, banc - - -
11. 5736, 73265, 32657, 26573, - - - - -
12. Zdub, ud, smoc, om, mers, re, vals, - -
13. Acar, carat, atac, - - -
14. Bariton, 1234567, tiran, 54327, notar - - -
15. Tom, ton, dop, dor, poc, pod, cor, - - -
16. Doi, o, patru, r, trei, e, un, -
17. Sac, sec, ger, gir, dig, dog, rog, - - -
18. Dar, ard, sur, urs, car, arc, zor, - - -
19. 1 7 8 15 23 - -
20. N.E./S.V. S.E./N.V. E.V./N.-
Cheia răspunsurilor la proba de gândire abstractă
este următoarea: 1/18; 2/scund; 3/0; 5/G; 6/ară;
7/rom; 8/V; 9/735; 10/an; 11/65732; 12/la; 13/tac;
14/76532; 15/cos; 16/u; 17/rug; 18/orz; 19/28; 20/S.
Etalonul se poate stabili de fiecare cercetător în
parte, timpul de aplicare a testului pentru subiectul
adult este de 10 minute. În mod normal în 10 minute
testul este completat de orice subiect cu o gândire
abstractă bună. În funcţie de greşeli şi de numărul
itemurilor necompletate se realizează raportarea la
etalon a subiectului respectiv.
Pentru măsurarea flexibilităţii gândirii des utilizat
este şi ,,testul K (Krepelin)” . Acest test cuprinde 320 de
operaţii de adunări şi scăderi, subiectului cerându-i-se
să treacă rezultatul în pătrăţelul rămas liber după
fiecare cifră. Dacă cifra care urmează este mai mare,
atunci rezultatul se obţine prin adunare, iar dacă
această cifră este mai mică, atunci rezultatul se obţine
prin scădere (figura 22). Timpul de lucru este de 10
minute pentru fiecare subiect.
FIGURA 22. Extras din testul Krepelin
4 +6 -3 +9 -2
Exemplu: 10 3 12 7

4 5 3 7 2 9 1 5 6 4 3 8 9 5 2 4 3 6 7 8 1 9 3 6 8 7 9 54

Pentru cotare examinatorul se poate folosi de o

grilă de cotare, notându-se cu un punct rezultatele
corecte. Suma răspunsurilor corecte în 10 minute de
lucru se raportează la etalon. Dăm în continuare (tabelul
22) etalonul pentru studenţi al testului Krepelin.
Coeficientul de exactitate se calculează după formula:
(Nr. de operaţii bune x 100)/(Nr. total de operaţii
efectuate)

TABELUL 22. Etalonul testului Krepelin (pentru studenţi)

F.BINE V - viteză – peste 48 – exactitate – 1

BINE IV - viteză – 48-37,1 – exactitate – 0,99
MEDIU III - viteză – 37, 31,1 - exactitate – 0,98
SLAB II - viteză – 31-24,1 – exactitate – 0,97
F. SLAB I - viteză – sub 24 – exactitate - sub – 0,96

Testul este larg răspândit şi în ţara noastră, având

o mare valoare diagnostică.
În vederea diagnosticării memoriei auditive a
cuvintelor Bontilă propune un test foarte simplu;
Examinatorul alege la întâmplare din vocabularul
obişnuit 30 de cuvinte pe care le citeşte într-un ritm de
un cuvânt la două secunde şi cu o intonaţie clară şi
uniformă. Subiectului i se cere să fie atent pentru a
memora cât mai multe dintre cuvintele auzite. După 10
secunde de la citirea ultimului cuvânt subiectul va scrie
pe o hârtie toate cuvintele pe care le ţine minte. Pentru
fiecare cuvânt corect reprodus se acordă un punct, iar
totalul punctelor se raportează la etalon şi se stabileşte
rangul subiecţilor privind capacitatea de memorare a
cuvintelor.
Valentina Horghidan propune, pentru aprecierea
memoriei vizuale, testul Lalaume74. Testul cuprinde
două coli, pe una fiind desenat un pătrat împărţit în 16
pătrăţele mai mici, iar în fiecare pătrăţel fiind desenată
câte o figură geometrică (figura 23). Cea de-a doua foaie
cuprinde un pătrat mare şi 16 pătrăţele mici identice cu
cele de pe prima foaie dar în care nu este desenat nimic.
Subiectului i se cere să memoreze cât mai bine şi mai
exact figurile desenate în pătrăţelele primei foi şi să le
reproducă apoi în pătrăţelele goale ale celei de-a doua
foi.
Când examinatorul s-a convins că toţi subiecţii au
înţeles explicaţia atunci le oferă foaia A şi dă drumul
cronometrului. După un minut foaia A se întoarce cu
faţa în jos, iar după alte 10 secunde se va întoarce foaia
B, subiectului lăsându-i-se 3 minute pentru
reproducerea figurilor memorate. (După câteva secunde
se prezintă din nou foaia A pentru un minut şi se trece
la reproducerea în al doilea exemplar al foii B).
Se vor nota cu un punct desenele corect
reproduse (contur şi poziţie) şi cu 0,5 puncte cele puse
în poziţia greşită. Se realizează suma punctelor obţinute
de fiecare subiect în cele două serii obţinându-se astfel

74
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
cota la test, care se raportează la etalon pentru a afla
rangul subiectului privind memoria vizuală.

FIGURA 23. Testul Lalaume (după V. Horghidan))

Coala tip A Coala tip B

A. Rey75 elaborează o metodică de cercetare a

particularităţilor memoriei verbale imediate, care
permite o analiză a procesului în desfăşurarea lui,
rezultatele probei scoţând în evidenţă determinantele
psihice nu numai ale reuşitei ci şi ale nereuşitei.
Proba se desfăşoară sub formă de şase faze,
primele cinci urmărind memorarea unei serii de 15
cuvinte în cinci repetiţii, iar următoarea fază urmăreşte
capacitatea de recunoaştere dintr-un text a cuvintelor
memorate în fazele anterioare. Rey stabileşte patru liste
de cuvinte, precum şi texte scurte pentru
recunoaştere: ,,Un bătrân ţăran (1) cu o mustaţă (2)
75
 - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV (p.207)
lungă aşezat pe o bancă (3) la soare (4) în grădină (5)
aproape de un râu (6) mărginit de arbori (7) supraveghea
o curcă (8) şi găinile (9) sale fumând pipa (10) sa; el
privea trecând pe drum (11) prin faţă la cafenea (12)
aproape de gară (13) un copil care mergea la şcoală (14).
Acest copil şi-a uitat chipiul (15) paltonul (16) şi cărţile
(17) sale; el suflă într-o trompetă (18) ţine un drapel (19)
şi poartă la curea (20) o mică tobă (21) de culoare (22)
vie. Din casă (23) de la marginea străzii (24) un părinte
(25) şi fraţii (26) de după perdea (27); de la fereastră (28)
împodobită cu flori (29) observau atent micul şcolar (30)”
sau textul: ,,Un câine (1) al muzicantului (2) orb care
cântă din vioară (3) aproape de scara (4) podului (5)
păzea cina (6) stăpânului (7) său: pâine (8) şi şuncă (9)
închise într-o valiză (10) aşezată lângă perete (11)
printre pietre (12) o unealtă (13) veche, un coş de fructe
(14), o banană (15) şi o găleată (16) ruginită. El ciuli o
ureche (17) şi arăta dinţii (18) văzând departe pe câmpie
(19) aproape de un pom (20) mare de lângă pădure (21)
pe un văr (22) al unui vânător (23) care cu puşca (24) şi
cu un cuţit (26) în mână (27) se apropia fără pălărie (28)
şi fără cravată (29) cântând un cântec (30)”. Cele două
texte sunt pentru listele A şi D, iar cuvintele subliniate
nu există în aceste liste.
Pentru examinare subiectului i se dă următoarea
instrucţie: ,,Eu îţi voi citi mai multe cuvinte, tu le vei
asculta şi când voi termina de citit îmi vei spune toate
cuvintele pe care ţi le aminteşti. Le vei spune aşa cum îţi
vin în minte, nu într-o anumită ordine. Dar trebuie să
spui cât mai multe”. Apoi se citeşte o listă (A,B,C sau D).
După aceea ,,ai auzit toate cuvintele, spune acum
cuvintele pe care le ţii minte”. Când subiectul spune
cuvintele examinatorul va nota şi cuvintele reproduse,
dar şi toate manifestările verbale sau de conduită
(pentru evocare se acordă un minut).

FIGURA 24. Cele patru liste de cuvinte (Rey)

A B C D
1. tobă 1. pupitru 1. portocală 1. vioară
2. perdea 2. păstor 2. fotoliu 2. pom
3. curea 3. vrabie 3. broască 3. cravată
4. cafenea 4. pantof 4. dop 4. şuncă
5. şcoală 5. furnal 5. maşină 5. valiză
6. părinte 6. munte 6. barbă 6. văr
7. soare 7. ochelari 7. mal 7. ureche
8. grădină 8. burete 8. săpun 8. cuţit
9. chipiu 9. ilustrată 9. hotel 9. scară
10. ţăran 10. vapor 10. cal 10.câine
11. mustaţă 11. oaie 11. insectă 11. banană
12. curcă 12. puşcă 12.îmbrăcăminte 12. unealtă
13.culoare 13. creion 13. oală 13. vânător
14. casă 14. biserică 14. soldat 14. găleată
15. râu 15. peşte 15. clanţă 15. câmpie
 Pentru faza a doua, subiectului i se aduce la
cunoştinţă câte cuvinte a memorat corect şi i se citeşte
încă o dată aceeaşi listă cerându-i-se să le reproducă
din nou. Subiectului i se spune că va trebui să le
memoreze pe toate indiferent de ordinea în care le
reproduce. După citirea listei şi o scurtă pauză
subiectului i se acordă 1 minut şi 30 de secunde pentru
evocare.
În faza a treia se anunţă o nouă lectură şi se
repetă integral instrucţia de la faza a doua. Fazele a
patra şi a cincea se desfăşoară la fel ca fazele anterioare,
cu excepţia că în faza a cincea subiectul este anunţat că
aceasta este ultima încercare.
În faza a şasea se compară capacitatea de
recunoaştere cu cea de reproducere. Se spune
subiectului: ,,Eu îţi voi citi o poveste în care se află toate
cuvintele pe care le-am învăţat, dar pe lângă ele mai
sunt şi altele. De fiecare dată când vei auzi un cuvânt
învăţat mai înainte să spui – DA. Numai să fii atent să
nu te păcăleşti şi să spui da şi la alte cuvinte”. Apoi se
dă citire unuia dintre texte, iar în foaia de protocol se
notează numărul de ordine înscris în dreptul cuvântului
la care subiectul spune ,,da”.
Pentru cotarea testului autorul stabileşte valorile
medii pentru copii, adolescenţi şi adulţi. I. Druţu
încercând să stabilească etalonul pentru populaţia din
ţara noastră găseşte aceleaşi valori (tabelul 23).

TABELUL 23. Valorile medii pentru testul de memorie

A.Rey (după I.Druţu)

Valori Fazele Recu-

1 2 3 4 5
 5 ani noaş-
teri
Corecte..... 4,1 6,2 7,7 7,7 8,8 4,6
S.............. 1,3 1,9 2,2 1,1 2,1 3,8
False........ 0,2 0,2 0,0 0,1 0,2 1,2
Dubluri.... 0,1 0,8 1,2 1,2 1,6
6 ani
Corecte..... 5 6,5 8,2 10,2 10,4 10,4
S.............. 1,9 2,1 2,5 1,8 2,4 4,2
False........ 0,2 0,2 0,0 0,0 0,0 1,0
Dubluri.... 0,0 0,8 1,3 1,0 1,4
7 ani
Corecte..... 4,6 7,6 8,2 9,2 9,9 11,0
S.............. 1,2 1,5 1,8 2,0 1,9 3,4
False........ 0,4 0,3 0,3 0,2 0,4 1,1
Dubluri.... 0,2 0,6 1,5 1,3 1,6
8 ani
Corecte..... 5,8 8,8 9,8 11,0 11,4 13,8
S.............. 1,2 1,7 2,3 1,8 2,4 2,1
False........ 0,2 0,0 0,0 0,2 0,0 0,3
Dubluri.... 0,2 0,8 1,2 1,3 1,8

9 ani
Corecte..... 6,6 10,1 11,0 12,4 12,4 14,0
S.............. 1,6 1,9 1,5 1,7 1,5 1,4
False........ 0,2 0,1 0,2 0,1 0,1 0,3
Dubluri.... 0,5 1,5 1,8 2,0 1,8
10 ani
Corecte..... 8,6 9,5 11,8 12,3 12,9 14,3
S.............. 1,8 2,1 1,6 1,5 1,4 0,9
False........ 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,7
Dubluri.... 0,3 1,4 1,1 1,9 1,3
11-12 ani
Corecte..... 7,1 10,6 12,4 13,3 13,3 14,4
S.............. 2,3 2,0 1,8 1,6 1,6 1,8
False........ 0,2 0,1 0,1 0,0 0,0 0,2
Dubluri.... 0,2 1,1 1,0 1,3 1,0
12-13 ani
Corecte..... 7,1 10,4 12,5 12,3 13,0 14,5
S.............. 1,8 1,8 1,6 1,9 1,9 0,8
False........ 0,3 0,2 0,0 0,0 0,0 0,3
Dubluri.... 0,3 0,7 0,8 1,0 1,2
13-14 ani
Corecte..... 6,6 9,3 11,3 12,7 12,6 14,0
S.............. 1,7 1,6 1,2 1,5 1,7 0,8
False........ 0,4 0,5 0,2 0,1 0,1 0,2
Dubluri.... 0,4 0,8 1,2 1,2 1,7
14-15 ani (învăţământ mediu)
Corecte..... 8,3 12,0 13,6 14,1 14,6 14,7
S.............. 1,8 1,2 1,1 0,8 0,4 0,5
False........ 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Dubluri.... 0,0 1,5 1,1 0,9 1,0
Adulţi (cu studii primare şi medii)
Corecte..... 7,0 10,5 12,9 13,4 13,9 14,5
S.............. 2,1 1,9 1,6 2,0 1,2 0,8
False........ 0,5 0,3 0,1 0,0 0,1 0,4
Dubluri.... 0,4 0,7 0,9 0,9 1,5
Adulţi (profesiuni intelectuale)
Corecte..... 8,6 11,8 13,4 13,8 14,0 14,9
S.............. 1,5 2,0 1,4 1,1 1,0 0,2
False........ 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1
Dubluri.... 0,1 0,6 0,6 0,4 0,5
Studenţi
Corecte..... 8,9 12,7 12,8 13,5 14,5 14,8
S.............. 1,9 1,8 1,5 1,3 0,7 0,3
False........ 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1
Dubluri.... 0,1 0,3 0,5 0,4 0,5
Subiecţi în vârstă cu studii primare (70-
90 ani)
Corecte..... 3,7 6,6 8,4 8,7 9,5 11,9
S.............. 1,4 1,4 2,4 2,3 2,2 1,8
False........ 0,6 0,8 0,2 0,5 0,1 0,9
Dubluri.... 0,1 0,4 0,8 0,8 0,6
Subiecţi în vârstă cu profesii
intelectuale în trecut (70-88 ani)
Corecte..... 4,0 7,2 8,5 10,0 10,9 13,6
S.............. 2,9 2,9 2,5 3,3 2,9 1,3
False........ 0,3 0,2 0,4 0,3 0,2 1,4
Dubluri.... 0,0 0,2 0,3 0,6 0,7
Asistenţe sociale (20-25 ani) probă
colectivă
Corecte..... 9,1 12,0 13,1 14,0 14,4 13,4
S.............. 1,4 1,4 1,1 1,0 0,8 0,8
 Pentru interpretarea rezultatelor se stabileşte
curba memorizării şi reproducerii la cele şase faze (pe
abscisă se notează fazele, iar pe ordonată numărul de
cuvinte reproduse şi recunoscute), apoi stabilindu-se
pentru fiecare repetiţie numărul cuvintelor fals
reproduse şi dublurile (seva reprezenta pe grafic).
Curbele obţinute se vor compara cu cele ale etalonului
(obţinut după tabelul 23). Se mai poate nota: ritmul şi
debitul de cuvinte (pe unitate de timp); timpul terminării
reproducerii; gradul de colaborare şi efortul subiectului;
natura cuvintelor false, precum şi comportamentul
motor şi verbal al subiectului în timpul examinării.
Specialiştii recomandă realizarea unei ample analize
calitative a rezultatelor pentru evidenţierea unor
multitudini de aspecte legate de mecanismul memorării.
I. Druţu în ,,Îndrumarul psihodiagnostic” dă şi etalonul
în centile a testului, precum şi analiza calitativă a
diferiţilor parametri76.
Pentru măsurarea particularităţilor echilibrului
emotiv V. Horghidan propune proba Chappuis77.
Subiectului i se cere să efectueze un efort foarte mare
(de exemplu o alergare de rezistenţă 3-5 minute) şi i se
ia pulsul imediat după terminarea probei: se notează
cu ,,y”. După un repaos de 2 minute se ia din nou
pulsul, valoare ce se notează cu ,,z”. După o perioadă în
care se asigură revenirea completă a subiectului după
efort se repetă aceeaşi probă. Imediat ce subiectul a
terminat proba i se prezintă un stimul cu valoare
afectogenă foarte mare (ridicată). După două minute i se
ia pulsul, valoarea notându-se cu simbolul ,,z”. Apoi se
76
 - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
77
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
calculează: y/z; y/z' şi diferenţa (y/z) – (y/z') iar
rezultatul obţinut se raportează la etalon. Horghidan
propune trecerea rezultatelor într-un tabel centralizator
(tabelul 24).

TABELUL 24. Tabel centralizator pentru proba Chappuis

(după V. Horghidan)

Numel y z z' y/z y/z' (y/z)– Observaţii

e sub. (y/z')
A 170 130 135 1,30 1,25 0,05 indiferenţă
B 160 110 150 1,45 1,06 0,39 puţin emotiv
C 180 120 180 1,50 1,00 0,50 f. emotiv
------ ---- ---- ---- ---- ---- ---- ---------------

Din tabelul centralizator se poate deduce şi

etalonul pentru măsurarea echilibrului emotiv; valori
între 0-0,10 = indiferenţă; 0,10–0,30 = puţin emotiv;
0,30–0,50 = emotiv; peste 0,50 = foarte emotiv. Testul
este deosebit de util pentru cunoaşterea şi controlarea
echilibrului afectiv al sportivilor.
În bateriile pentru evidenţierea emotivităţii,
specialiştii recomandă utilizarea scării de anxietate
Cattell prezentată sub forma unei foi de autoanaliză
alcătuită pe cinci factori: dezvoltarea conştiinţei de sine
(Q3); forţa E-ului (C); insecuritate sau tendinţe paranoice
(L); înclinaţii către culpabilitate (O) şi tensiunea ergică
(Q4). Testul alcătuit dintr-un chestionar cu 40 de
întrebări, poate fi aplicat individual sau în grup, iar
cotarea se realizează mai uşor cu ajutorul unei grile de
corecţie din hârtie de calc sau din material plastic
transparent. Suma punctelor obţinute la cei 40 de itemi
dă nota totală de anxietate. Se mai pot analiza sumele
unor itemuri care dau anxietatea voalată, acoperită şi ai
itemurilor care dau anxietatea simptomatică, manifestă
etc. Între grupele normale, isterici şi nevrotici apar
diferenţe semnificative (dacă media la normali = 26,75
cu o eroare de 0,40, la nevrotici media este de 38,34 cu
o eroare de 1,03, iar la isterici m = 44,75 şi s = 1,63).
Prezentăm etalonul pentru punctajul total (tabelul 25),
putându-se realiza etaloane şi pentru fiecare factor
cuprins în chestionar.

TABELUL 25. Etalonul scării de anxietate Cattell

Nota Bărbaţi Femei Procentaj

standard teoretic cumulat
0 0-10 0-14 3,6
1 11-14 15-18 8,1
2 15-19 19-24 15,8
3 20-23 24-27 27,4
4 24-27 28-31 42,0
5 28-32 32-36 58,0
6 33-36 37-40 72,6
7 37-40 41-44 84,2
8 41-45 45-49 91,9
9 46-49 50-53 96,4
10 50-80 54-80 100,0

Interpretarea psihologică a nivelelor standard se

realizează astfel: nota 9 – anxietate puternică, iar 10 –
anxietate foarte puternică (necesitatea psihoterapiei este
evidentă); notele 6 – anxioşi, 7 – nevrotici puţin, 8 – notă
medie de nevrotism; notele 3,4 şi 5 sunt ale unor
persoane normale, iar 0, 1 şi 2 sunt obţinute de
persoane apatice, a căror tensiune afectivă este
diminuată şi care pot suporta uşor stresul. Pentru
examinare chestionarul C se prezintă sub forma unei foi
îndoite în două; pe prima pagină sunt trecute datele
subiectului, instructajul şi două exemple; pe paginile 2
şi 3 sunt itemii de la 1 la 40, având în partea dreaptă a
fiecărei pagini câte o coloană pentru totalizarea notei A
(pag. 2) şi a notei B (pag. 3); pe pagina a patra se
centralizează notele brute şi se transformă în note
standard, având spaţiu şi posibilitate pentru alcătuirea
profilului anxietăţii subiectului examinat.
Psihologii folosesc şi alte probe pentru examinarea
afectivităţii, la sportivi în mod deosebit căutându-se
evidenţierea controlului echilibrului emotiv, precum şi a
agresivităţii, a combativităţii. Una dintre aceste probe
este testul de frustaţie Rosenzweig, din categoria celor
proiective78 şi proba asociativ-verbală T.A.T. Rosschach
(testul petelor de cerneală). Des folosit este şi
chestionarul G.B. (Gaston Berger), alcătuit din 45 de
itemi cu răspunsuri la alegere. Primele 10 întrebări sunt
pentru emotivitate, suma răspunsurilor (pentru fiecare
răspuns sunt acordate un anumit număr de puncte
astfel: 1 = 9,5,1; 2 = 9,5,1; 3 = 9,5,1; 4 = 9,5,1; 5 = 9,5,1
ş.a.m.d.) se împarte la numărul întrebărilor (10). Nota
obţinută se raportează la etalon:
 nonemotiv: valori cuprinse între 3,0 – 4,2
 puţin emotiv: 4,3 – 5,6
 emotiv: 5,7 – 6,2
 foarte emotiv: valori peste 6,3.
78
Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru sportul de
performanţă. Teză de doctorat. Universitatea din Iaşi 1975. Apărută
ulterior în Editura Facla. Timişoara.
 Celelalte întrebări fiind destinate altor parametri
nu le vom aminti aici.
Unul dintre factorii care influenţează, stimulează
şi favorizează procesele psihice, cognitive (ca dealtfel şi
celelalte procese psihice, activităţi sau însuşiri psihice)
este atenţia, acea orientare voluntară a conştiinţei spre o
anumită activitate, spre un anumit obiect sau fenomen.
Psihodiagnosticarea atenţiei este de o importanţă
deosebită atât în psihologia industrială cât şi în cea
sportivă. Botilă pentru diagnosticarea atenţiei
concentrate adaptează un test de baraj după Piéron –
Vaschide. Dăm în continuare instructajul făcut
subiectului (după Botilă).
Când s-a obţinut liniştea necesară examinatorul
spune: ,,Atenţie! Fiecare dintre dvs. a primit câte o foaie
de hârtie. Nu veţi întoarce aceste foi decât atunci când
vă voi spune eu. Deocamdată scrieţi-vă numele,
prenumele precum şi vârsta pe foile pe care le-aţi primit
fără să le întoarceţi. Ascultaţi acum explicaţiile pe care
vi le voi da. Când veţi întoarce foile pe care le-aţi primit,
veţi vedea că ele au aspectul acesta: (examinatorul arată
una din foi, pe care o are la îndemână) o pagină cu nişte
pătrăţele mici, care au nişte liniuţe puse în diferite
direcţii ceea ce face ca fiecare pătrăţel să fie deosebit de
celelalte. Această deosebire provine din faptul că
liniuţele nu sunt aşezate în aceeaşi direcţie şi în acelaşi
loc la toate pătrăţelele. Deasupra pătrăţelelor, în capătul
paginii, veţi vedea patru pătrate mai mari care au de
asemenea liniuţe puse în direcţii şi locuri diferite. Când
vă voi spune să întoarceţi foile. Dvs. va trebui să priviţi
cu atenţie cele 4 pătrate mari din capătul paginii şi veţi
căuta să vi le întipăriţi bine în minte. Apoi, când vă voi
spune să începeţi dvs. veţi cerceta fiecare rând de
pătrăţel, începând de la stânga la dreapta, la fel cum
scrieţi sau citiţi şi veţi tăia cu creionul toate pătrăţelele
mici care seamănă cu cele patru pătrate mari din
capătul paginii, adică veţi tăia toate pătrăţelele care au
liniuţele puse în aceeaşi poziţie ca şi pătratele mari.
Când vă voi spune ,,încetaţi” vă veţi opri din lucru şi veţi
face un cerc în jurul ultimului pătrăţel la care aţi ajuns,
fie că seamănă, fie că nu seamănă cu vreun pătrat din
capătul paginii, apoi veţi pune creioanele pe masă. S-a
înţeles? Ei bine, iată aici la tablă un exemplu
(examinatorul a avut grija ca în prealabil să fie desenat
modelul la tablă): în loc de o pagină întreagă de pătrăţele
aveţi numai în rând, iar în loc de 4 pătrăţele mari aveţi
numai 2 (se arată exemplul de la tablă). Deci, dvs. va
trebui să tăiaţi pătrăţelele mici care seamănă cu cele de
sus. Să lucrăm împreună (se indică pe rând fiecare
pătrăţel de la tablă şi se întreabă dacă seamănă cu
vreunul din pătrate: la răspunsul afirmativ al subiecţilor
se taie cu o linie).
Vedeţi dar că este foarte uşor ceea ce trebuie să
faceţi. Amintişi-vă că aveţi patru pătrate mari şi că
trebuie să tăiaţi toate pătrăţelele care seamănă cu ele”.
(Se şterge exemplul de la tablă). ,,Atenţie!” ,,Întoarceţi
foile şi priviţi pătratele din capătul paginii”. (se lasă trei
secunde să le privească). ,,Începeţi!” (se va observa ca
toţi subiecţii să lucreze). După patru minute se comandă
,,Încetaţi!”. ,,Încercuiţi pătrăţelele la care aţi ajuns!
Nimeni nu mai lucrează, lăsaţi creioanele pe masă !”.
Testul de baraj serveşte la aprecierea atenţiei
concentrate sub aspect cantitativ şi sub aspect calitativ.
Pentru corectare se va folosi o grilă de cotare.
Se vor nota:
 semnele just barate (j);
 semnele barate greşit (g);
 omisiunile (o).
 Totalitatea semnelor just barate (S.j) reprezintă
cota cantitativă a testului. Pentru aprecieri calitative se
va introduce formula:
Exactitatea = (Sj – Sg)/(Sj + So)
Se obţine astfel cota brută a fiecărui subiect, cotă
ce va fi raportată la etalon. Se pot face calcule şi pentru
fiecare minut de lucru.
Se pot concepe şi există şi alte probe pentru
diagnosticarea atenţiei concentrate cum sunt Testul
A.C.C. (atenţie concentrată, cifre, în care se cere, de
exemplu să se taie cu o linie cifra 2, care se găseşte între
două cifre fără soţ şi cifra 7, care se găseşte între două
cifre cu soţ: 3 2 6 2 8 7 4 2 5; sau testul B.II pentru
clasele IX-XII ( în care se cere subiectului în 90 de
secunde să completeze căsuţele libere de sub fiecare
cifră – din cele trei rânduri ale testului – cu figura
corespunzătoare modelului: 1/Δ; 2/O; 3/D; 4/V; 5/□
etc.
Pentru diagnosticarea atenţiei distributive
Institutul Politehnic din Praga realizează un test colectiv
prin adaptarea formei individuale. Testul de atenţie
distributivă ,,Praga” cuprinde o foaie dublă. Pe partea
stângă este desenat un pătrat format din 100 de
pătrăţele mai mici cu latura de 1 cm. În fiecare pătrăţel
se află imprimat, cu caractere groase, câte un număr de
la 1-100 în dezordine după o împărţire probabilistică. În
pătrăţele mai este imprimat şi câte un număr cu
caractere mai mici şi aşezat în colţul din dreapta jos a
fiecărui pătrăţel. Pe partea din dreapta a foii se află
patru coloane verticale împărţite, la rândul lor, în alte
două coloane, prima conţinând un număr oarecare iar
cealaltă fiind lăsată liberă pentru a fi completată de
subiect (figura 25).
FIGURA 25. Extras din proba A.D. Praga
Pagina 1
73 18 7 98 46 30
96 39 13 19 87 3
75 43 81
23 8 79 79 43 .....
23 38
38 55 43
8 55
19 24 72 ... ..
87 18 12
30 41 89
17 8 46
Pagina 2
Dăm în continuare instructajul testului după
manualul Bontilă.
Subiectul trebuie să examineze pe rând fiecare număr
din coloană, să-l caute pe pagina din stânga printre
numerele cu caractere groase, să vadă care este
numărul scris cu caractere mici din colţul drept de jos al
pătrăţelului şi să-l scrie în locul liber din coloană, în
dreptul numărului pe care l-a căutat.
Înainte de a începe aplicarea, examinatorul
desenează pe tablă patru sau şase pătrate şi în fiecare
scrie un număr cu caractere mai mari şi mai accentuate
şi un alt număr mic în colţul din dreapta jos al fiecărui
pătrat. De asemenea în dreapta acestui desen se
desenează o coloană verticală împărţită în două printr-o
linie verticală şi într-o serie de căsuţe prin trasarea de
linii orizontale. În prima parte a coloanei se scriu
numerele mari din pătrate într-o ordine întâmplătoare.
Cea de-a doua parte a coloanei fiind liberă şi urmează să
fie completată pe măsură ce se dau instrucţiunile.
 După ce foile au fost împărţite cu recomandarea
să nu fie deschise examinatorul spune: ,,Atenţie! Fiecare
dintre dvs. a primit o foaie de hârtie îndoită. Nu veţi
deschide această foaie decât atunci când vi se va spune.
Acum scrieţi-vă numele, prenumele precum şi vârsta
( eventual data şi ora când se execută proba) pe copertă
fără să deschideţi foaia pe care aţi primit-o. Ascultaţi
acum cu atenţie explicaţiile pe care vi le voi da şi să ştiţi
că de felul cum veţi asculta, depinde reuşita dvs. la
această probă. Când veţi deschide foile veţi vedea că se
prezintă astfel (se arată de către examinator foaia
deschisă). Pagina din stânga are nişte numere
imprimate groase aşezate în nişte pătrate. Fiecare din
aceste numere este însoţit de un alt număr mai mic care
este aşezat în colţul de jos în dreapta al fiecărui pătrat.
Pagina din dreapta are mai multe coloane (4) şI în
fiecare coloană sunt scrise nişte numere de sus în jos,
având în dreptul fiecăruia un loc liber. Cum trebuie să
lucraţi? Veţi privi primul număr din prima coloană a
paginii din dreapta, îl veţi căuta printre numerele cu
caractere groase de pe pagina din stânga. Când îl găsiţi
vedeţi ce număr se găseşte în colţul din dreapta jos al
pătratului unde aţi găsit numărul. Acest număr îl veţi
scrie în locul liber din coloana primă în dreptul
numărului pe care l-aţi căutat. Apoi veţi trece la al
doilea număr pe care, de asemenea îl veţi căuta printre
numerele de pe pagină stângă şi veţi trece numărul care
îl însoţeşte în locul liber din locul lui ş.a.m.d. Iată, aici
pe tablă v-am desenat o parte din ceea ce veţi găsi pe
foile dvs., ca să facem un exerciţiu (examinatorul
foloseşte desenul de la tablă şi face o demonstraţie
asupra modului de lucru). În acelaşi fel va trebui să
lucraţi şi dvs. Veţi lucra până ce vă voi spune să încetaţi
şi atunci veţi face un mic cerc în dreptul numărului din
coloană până la care aţi ajuns. Nu începeţi să lucraţi
decât atunci când vă voi spune. Aţi înţeles? ,,Este cineva
care n-a înţeles?” spune. Aţi înţeles?
După ce examinatorul s-a convins că toţi au
înţeles, spune: ,,Atenţie: Deschideţi foile astfel ca să
aveţi pagina cu numere în stânga şi pe cea cu coloane în
dreapta. Priviţi numărul din prima coloană, căutaţi-l
printre numerele de pe pagina din stânga şi puneţi
numărul car-l însoţeşte în locul liber din prima coloană.
Începeţi! După 4 minute ,,Încetaţi! Faceţi un cerc acolo
unde aţi ajuns, îndoiţi foile la loc; nimeni nu mai
lucrează” . Se lasă o pauză de un minut, apoi se
spune; ,,deschideţi din nou foile şi continuaţi să lucraţi
ca şi până acum. Dacă terminaţi cu numerele din
coloana întâia treceţi la coloana a 2-a. ,,Începeţi!” După
4 minute ,,Încetaţi! Puneţi cercul acolo unde aţi ajuns,
închideţi foile şi staţi liniştiţi” Pauză un minut. Apoi se
repetă cele de mai sus pentru etala a 3-a şi apoi pentru
etapa a 4-a. Deci testul se execută în 4 etape a câte 4
minute cu o pauză de un minut după fiecare etapă. În
afară de atenţia distributivă, testul serveşte şi pentru
măsurarea rezistenţei la oboseală psihică prin
compararea randamentelor obţinute în cele 4 etape.
Botilă dă şi etaloane pentru diferite vârste pentru
populaţia ţării noastre. Dealtfel fiecare examinator îşi
poate stabili etalonul propriu şi poate face referiri la
randamentul privind atenţia distributivă a fiecărui
subiect. Înregistrările grafice dau o bună imagine pentru
analizarea calitativă a distribuţiei atenţiei (pe abscisă se
trece timpul iar pe ordonată randamentul
corespunzător. Soluţiile pentru acest test sunt pentru
fiecare coloană în parte următoarele:

Coloana I Coloana II Coloana III Coloana IV

 69 23 94 24
71 28 63 56
43 64 13 90
44 31 66 6
98 35 89 55
100 25 16 62
7 70 50 1
40 9 97 22
79 59 76 52
87 45 42 93
10 84 36 5
83 96 65 81
85 61 67 32
82 86 74 12
12 49 78 26
34 77 21 92
15 51 80 54
58 29 75 88
30 41 4 46
11 2 17 8
3 53 33 95
91 48 38 37
27 73 47 14
20 57 19 18
60 31 68 99

Pentru a se uşura corectarea, este indicat să se

decupeze dintr-un test cele 4 coloane cu soluţiile
marcate la fiecare în parte şi, printr-o simplă alăturare
de exemplarul executat de subiect, se pot nota punctele
reuşite care constituie rezultatul brut. Acesta trebuie
raportat la etalonul corespunzător vârstei, etalon
alcătuit pe centile în felul următor:
  rezultatul brut de până la 20 de puncte =
centila zero.
 40 puncte brute =10
 45 = 20
Cotele de la 0-20 puncte pe scara de centilare
indică valori extrem de slabe. Valori slabe sunt
considerate cele cuprinse între 25-40 puncte standard.
 48 p.b. = 25
 50 p.b. = 30
 56 p.b. = 40
Valori medii sunt considerate 59 puncte brute,
care corespund centilei 50, iar valori bune sunt
următoarele:
 62 p.b. = 60
 67 p.b. = 70
 70 p.b. = 75
Valorile brute de 73 şi 86, respectiv centilele 80 şi
90 sunt considerate foarte bune, iar cele de 100 =
excepţionale.
INSTABIL
Întristat Reactiv
3.6. EVALUAREA PERSONALITĂŢII
Anxios Neastîmpărat
Una dintre Rigid Agresivînsuşiri psihice
cele mai controversate
Sobru
este temperamentul. Excitabil
Eysenk elaborează o clasificare
categorială Pesimist
a temperamentelor (figura Schimbător
26), iar
Rezervat
I.P.Guilford şi W.S. Zimmerman preconizează Impulsiv
şi propun
Nesociabil
un inventar Optimist
pentru diagnosticarea temperamentului.
Liniştit Activ
INTROVERTIT
FIGURA Melancolic Coleric
26. Temperamentele EXTRAVERTIT
(după Eysenk)
Pasiv Flegmatic Sangvinic Sociabil
Grijuliu Vorbăreţ
Îngândurat Săritor
Paşnic Hazliu
Controlat Vivace
Demn de încredere Spirit de grup
Temperat Aptitudini ce
conducere
Calm
 Guilford şi Zimmerman stabilesc următoarele
obiective pentru inventarul de temperament: elaborarea
caietului de testare şi a foii de răspuns; elaborarea unei
metode de corectare rapidă; adunarea unei colecţii de
trăsături utile şi independente, iar când corelaţiile sunt
suficient de ridicate se realizează fuzionările şi
omisiunile notelor. Interpretarea trăsăturilor se
realizează în conformitate cu tabelul care urmează:

TABELUL 26. Interpretarea trăsăturilor:

Sim- Calităţi pozitive Calităţi negative Nr

bol itemi
G Activitate generală
* alură rapidă a activităţii, * alură lentă şi
.............................................. deliberată. 6
* energie, vitalitate * fatigabilitate 6
* constanţă în mişcare........... * se opreşte pentru
.............................................. odihnă 4
* randament, eficienţă............ * randament slab,
 .............................................. neeficient 4
* îi place viteza * îi place ritmul lent 3
* se precipită * calm 2
* acţiune vie * acţiune lentă 2
* entuziasm, antren ..................................... 2
R Constrângere (restrâns)
* spirit serios ..................................... 8
.............................................. * lipsit de griji 5
* ponderat. * impulsiv 5
.............................................. * îi place excitaţia 5
* perseverent în efort ..................................... 3
* stăpân pe sine ..................................... 3
A Ascendenţă
* se apără pe sine * docilitate, supunere 9
* obişnuinţă de a conduce obişnuinţă de a se
.............................................. supune 7
* conversează * evită să vorbească 5
* vorbeşte în public. * evită să vorbească 2
* îi convinge pe alţii. ..................................... 2
* se pune în evidenţă. * evită să se facă
.............................................. remarcat. 2
face ,,bluffuri” ..................................... 2
S Societate (extraversie; opusă
timidităţii)
* are mulţi prieteni şi * puţini prieteni şi
cunoştinţe cunoştinţe 9
* antrenează conversaţii * evită să intre în
.............................................. conversaţii. 6
* îi plac activităţile sociale * nu-i plac activităţile
.............................................. sociale 5
* caută contacte sociale * evită contactele sociale 5
.............................................. * timiditate 3
E Stabilitate emoţională
* egalitate a dispoziţiei şi * variaţia dispoziţiei,
interesului energiei şi interesului 7
* optimism, antren * pesimism, dispoziţie
.............................................. similară. 7
.............................................. * perseverenţă în idei şi
.............................................. dispoziţii 6
.............................................. * severi 3
* calm * excitabilitate 2
* senzaţii de sănătate * senzaţia unei stări
.............................................. proaste de sănătate 2
.............................................. * sentimente de
.............................................. culpabilitate, de
 .............................................. solitudine 3
O Obiectivitate:
* având ,,pielea groasă” * hipersensibilitate 10
(eppaise) .....................................
.............................................. *egoism, egocentrism 8
.............................................. * neîncredere, îşi
.............................................. închipuie că este
.............................................. obiectul ostilităţii 6
.............................................. * îşi închipuie că
.............................................. oamenii vorbesc despre 4
.............................................. el
* are duşmani 2
F Bunăvoinţă
* tolerează actele ostile * combativitate, e gata
.............................................. de ceartă 9
.............................................. * ostilitate, resentimente 7
.............................................. * dorinţă de dominare 5
* acceptă dominarea * opune rezistenţă
.............................................. dominării 5
* respect pentru alţii * dispreţ pentru alţii 2

T Meditaţie
* tendinţă de reflexie, .....................................
meditaţie ..................................... 18
* observarea .....................................
comportamentului altora ..................................... 6
* înclinat. spre meditaţie * înclinat spre
.............................................. activitatea manifestată 5
* înclinat. spre filosofie ..................................... 4
* se observă pe sine însăşi ..................................... 4
* prezenţă de spirit * a fi mental deconectat 3
P Relaţii personale (cooperare)
* toleranţă * tendinţă puternică la
.............................................. critică 13
* neîncredere în instituţiile * denigrarea instituţiilor
sociale ..................................... 8
.............................................. * bănuieşte pe alţii 6
.............................................. * milă de sine însuşi 3
M Masculinitate
* interes pentru activităţi şi * interes pentru
meserii masculine activităţi şi meserii
.............................................. feminine 7
* nu se dezgustă uşor * se dezgustă uşor 4
* ironic, dur * simpatic 5
 * rezistent la frică * fricos, temător 3
.............................................. * interese romantice 3
* inhibarea expresiei emotive, * tendinţă spre
slab interes pentru expresivitate
îmbrăcăminte şi stil emoţională, interes
.............................................. pentru îmbrăcăminte şi
.............................................. stil 2
.............................................. * nu-i plac viermii,
.............................................. râmele, etc. 2

Itemii au fost aleşi prin analiză factorială, iar

întrebările în chestionare au fost concepute cu
răspunsuri ,,Da”, ,,Nu” pentru incitarea spontaneităţii.
Autorii dau şi etaloane pentru bărbaţi şi pentru
femei, pentru diferite trăsături (figura 27).

FIGURA 27. Etalonul inventarului de temperament G-Z.

Trăsă- Bărbaţi Femei B+F

tura m. s. m. s. m. s.
G 17,0 5,64 17,0 5,20 17,0 5,46
R 16,9 4,94 15,8 4,73 16,4 4,89
A 15,9 5,84 13,7 5,52 15,0 5,92
S 18,2 6,97 19,6 6,33 18,8 6,56
E 16,9 6,15 15,5 5,76 16,3 6,02
O 17,9 4,98 16,8 5,37 17,4 5,18
F 13,8 5,07 15,7 4,79 14,6 5,06
T 18,4 5,11 18,1 4,70 18,2 4,90
P 16,7 5,05 17,6 4,88 17,1 5,00
M 19,9 3,97 10,8 4,12 16,1 6,05

Profilul individual se realizează cu ajutorul foii de

profil şi pe baza a două scări de referinţă (scara T şi
scara C- figura 28).
FIGURA 28. Scara C la inventarul G-Z.

Trăsă- Note C. cele Note C. cele mai

turi mai favorabile puţin favorabile
G 6- 8 0-1
R 5- 6 0-2; 9-10
A 7- 9 0-4
S 5- 9 .................
E 5- 9 0-3
O 5- 7 0-3
F 5- 9 0-3
T 5- 8 0-3
P 6-10 0-4
M 5- 8 0-3

Aplicarea inventarului se realizează individual sau

pe grupe mici de subiecţi într-un timp mediu de 45 de
minute. Pentru corectare se folosesc două zile de
corecţie (una pentru factorii G.R.A.S.E., iar cealaltă
pentru O.F.T.P.M.), notele brute obţinute fiind trecute în
foaia de profil. Bărbaţii se dovedesc a fi mai dominanţi,
dar mai puţin sociabili şi binevoitori.
Pentru persoanele care sunt solicitate la
performanţe deosebite (piloţi de încercare, aviatori,
cosmonauţi, sportivi etc.) se utilizează foaia de ,,stare
subiectivă”, (figura 29) în completarea aprecierilor de
temperament – personalitate. Subiectului i se prezintă o
foaie de stare subiectivă şi i se cere s-o completeze
înaintea sau după efectuarea unor eforturi deosebite.
Cei cinci parametri urmăriţi (A.B.C.D.E.) sunt etalonaţi
în centile, iar examinatorul are posibilitatea, prin
cercetarea aprecierilor subiecţilor, să completeze profilul
psiho-afectiv al celor examinaţi. Proba dă rezultate bune
în corelaţie cu examinările psihologice complexe şi
constituie indicii privind o distribuire a unor sarcini
dificile pentru unele persoane cu trăiri subiective de
diferite nivele).
FIGURA 29. Starea subiectivă

Senzaţia de Senzaţia de Foarte bună Senzaţia de Privesc cu deplină

deplinătate a prospeţine, dispoziţie bunăstare fizică încredere în mine
100 forţelor („mă simt vioiciune, agerime (poftă de viaţă, activitatea pe care 100
95 capabil să urnesc poftă de lucru) o am de îndeplinit 95
90 munţii”) 90
85 85
80 80
75 75
70 70
65 Cred că aş putea Deşi am pierdut Stare afectivă Capacitate fizică Cred că pot duce la 65
60 continua (relua) din vioiciune, nu neutră, nici vesel destul de bună bun sfârşit 60
55 activitatea zilnică simt încă nevoia nici plictisit activitatea dată 55
50 fără senzaţia că de somn 50
45 depun un efort 45
40 considerabil 40
35 35
30 30
25 25
20 20
15 Senzaţia de Nevoia imperioasă Proastă dispoziţie Oboseală Mi-e teamă ca din 15
10 epuizare, de de somn (lipsă de „chef”, manifestată prin pricina oboselii, să 10
5 extenuare („cred plictiseală, iritaţie dureri nu comit erori cu 5
0 că nici un pai nu aş facilă) (de cap, spate, urmări serioase, 0
mai putea ridica) membre) dacă activitatea ar
dificultăţi vizuale continua
 În vederea examinării psihologice a personalităţii
R.B.Cattell etalonează un test cu 16 trăsături de
personalitate: ,,Chestionarul 16 P.F. Cattell”, test folosit
şi la loturile olimpice ale ţării noastre. Testul cuprinde
un caiet cu instructajul şi cu întrebările (187 la număr)
şi o foaie de răspuns în care va indica printr-un x scris
în pătrăţelul care corespunde unuia dintre cele trei
răspunsuri posibile la fiecare întrebare. Dacă
completarea foii de răspuns de către subiect
examinatorul va aplica peste aceasta grilele de corecţie
şi făcând totalizarea punctelor va obţine nota brută.
Nota brută se trece pe foaia de profil – 16 P.F. şi se
transformă în notă standard pentru fiecare din cele 16
trăsături de personalitate.
Cu ajutorul notei standard se trasează profilul
personalităţii subiectului cercetat. Transformarea
notelor brute în note standard se realizează cu ajutorul
tabelului, pentru fiecare factor în parte. În timpul
examinării nu se fixează limită de timp, dar se
recomandă ca după 25 de minute să se amintească
subiectului că ar trebui să fie la jumătatea testului. La
sfârşit se va verifica dacă s-a răspuns la toate
întrebările. Pentru interpretări suplimentare şi
aprofundate ale profilului subiectului se va apela la
manualul testului, care dă interpretări psihologice
pentru toţi factorii primari cuprinşi în caiet.
H.J. Eysenk şi S.B.G. Eysenk propun un inventar
de personalitate alcătuit dintr-un chestionar cu 57 de
întrebări (forma A), iar răspunsurile sunt la alegere ,,da”
sau „nu”. Se corectează cu ajutorul unei grile
obţinându-se cotele brute. O formă abreviată a
inventarului îl constituie testul de personalitate E.N.L.,
mai des utilizat în psihodiagnoză la noi în ţară.
Chestionarul cuprinde tot 57 de itemi, pentru cei trei
factori urmăriţi: E (emotivitate) – itemi 1, 3, 5, 8, 10, 13,
15, 17, 20, 22, 25, 27, 29, 32, 34, 37, 39, 41,44, 46, 49,
51, 53, 56 (luându-se în considerare şi apreciindu-se cu
un punct răspunsurile „da” pentru itemii 1, 3, 8, 10, 13,
17, 22, 25, 27, 39, 44, 46, 49, 53 şi 56, pentru ceilalţi
luîndu-se în seamă răspunsurile „nu”); Factorul N
(nevrotism) – cu itemii 2, 4, 7, 9, 11, 14, 16, 19, 21, 23,
26, 29, 31, 33, 38, 40, 43, 45, 47, 50, 52, 55 şi 57 (toate
cu răspunsuri „da”) şi factorul L (sinceritate) – cu itemii
6, 24, 36 (cu răspunsuri „da”), precum şi 12, 18, 30, 42,
48 şi 54 (cu răspunsuri „nu”). Pe foaia de răspuns
completată de subiect se face totalizarea pe cei trei
factori şi se raportează la etalon. Pentru ,,E” se
consideră că persoanele cu valori până la 8 sunt
introvertiţi; între 8 şi 9 sunt cei cu tendinţă spre
introversiune; 10-14 sunt cei ambiverţi; 15-16 cei cu
tendinţă spre extraversiune, iar cu valori peste 17 sunt
subiecţi cu extraversiune. Pentru factorul ,,N” valorile
până la 8 se consideră a fi ale unor persoane
hiperstabile; între 9 şi 15 – stabile, iar peste 16 ale celor
cu labilitate, dezechilibru nervos (nevrotic). Coeficientul
de sinceritate (L) mai mare de 5 este proba că persoana
respectivă nu prezintă încredere.
Testul are o bună valoare diagnostică fiind ca
atare larg folosit.
G.C. Bontilă concepe şi etalonează şi alte
inventare de personalitate: S.T. sau W.M., alcătuit dintr-
un chestionar cu 76 de întrebări extins pe 8 factori de
personalitate:
 Em.= emotivitate (nota brută se înmulţeşte
cu 28 pentru a putea fi raportată la etalon;
se iau în considerare numai valorile peste
120)
  Obs. şi psih. = tendinţe obsesive şi
psihastenice (se înmulţeşte cu 24)
 T. sch = tendinţe schizoide (se înmulţeşte
cu 30)
 T. par = tendinţe paranoide (ori 20)
 T. depr şi hip. = tendinţe depresive şi
hipocondriace (ori 26)
 T. imp. şi ag. = tendinţe la impulsivitate şi
agresivitate (ori 36)
 T. către i. = tendinţe către instabilitate (ori
52)
 T. a-soc. = tendinţe antisociale (ori 52)
Odată cu chestionarul subiectului i se oferă şi
foaia de răspuns pe care se va efectua, dealtfel, şi o
cotare de către examinator. Testul a fost aplicat şi
sportivilor de performanţă dovedindu-şi valoarea
diagnostică şi prognostică79.
Bineînţeles că sunt şi multe alte probe pentru
aprecierea unor trăsături de personalitate totul este ca
examinatorul să-şi aleagă bateria cea mai potrivită
scopului urmărit.
Una dintre trăsăturile definitorii ale personalităţii
o constituie şi aptitudinile. Parafrazându-l pe Rubinstein
aptitudinile sunt însuşiri care-l ajută pe un om să
îndeplinească mai bine o anumită sarcină decât altul.
După majoritatea autorilor aptitudinile sunt generale şi
specifice unui anumit domeniu de activitate. Aceeaşi
clasificare se atribuie şi aptitudinilor psiho-motrice,
acestea având o structură ierarhică . Fiecare individ are
un anumit comportament motor realizat pe baza
capacităţii motrice generale, a aptitudinilor motrice.

79
Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă.
Multiplicat pentru uz intern.
 Acestea stau la baza eficienţei şi în ultimă instanţă, performanţei motrice
(figura 29).
FIGURA 29. Structura aptitudinii fizice (după M. Epuran şi V. Horghidan)

Aptitudini fizice

Performanţă motrică

Abilitate motrică Aptitudine motrică Eficienţă motrică Competenţă fizică

Inteligenţă motrică Abilitate motrică Aptitudine specifică

Învăţare motrică Abilitate motrică de precizie Dexteritate (aptitudine)

Educabilitate motrică Abilitate motrică generală Îndemânare fină

Îndemânare globală

Capacitate motrică
Îndemânare motorie

Comportament motor
 Psihodiagnoza aptitudinilor psiho-motrice a fost şi
este una dintre preocupările de seamă ale specialiştilor.
În 1964 Fleishman a realizat o baterie completă cu
probe practice de teren şi cu teste de laborator.
Demisiuc (1967), Mekota, Habelinch şi alţii au conceput
noi şi noi baterii pentru diagnosticarea acestor
importante trăsături ale personalităţii.
Dăm în continuare un test de dexteritate digitală
(T.D.D.) după N. Pitariu80. Proba este alcătuită dintr-o
placă de lemn de 230x150x20 mm, care conţine două
seturi de câte 50 de orificii (pe linii de 5x10 pe cele două
jumătăţi ale plăcii) şi 50 de nituri, 50 de şaibe şi o tijă
pe care pot fi înşirate şaibele. Testul cuprinde două
părţi: ,,combinare” şi „separare”. La proba de
„combinare” (C) i se cere subiectului să scoată câte un
nit din partea superioară a planşei (niturile – 50 – fiind
introduse în găurile din partea superioară a planşei, iar
şaibele aşezate una peste alta pe tije), cu mâna dreaptă,
iar cu mâna stângă va scoate o şaibă de pe tijă , pe care
o va introduce pe nit. Cu mâna dreaptă ansamblul
format îl va introduce în orificiul corespunzător al părţii
inferioare a plăcii, cât mai repede. Subiectul, după un
antrenament (primele 5 orificii din prima coloană de jos)
va începe lucrul completând coloana următoare (de la
dreapta în sus) ş.a.m.d. Proba se va efectua într-un
minut şi 30 de secunde, după care se va număra câte
şaibe-nit a introdus subiectul în orificii.
La proba de „separare” (S) subiectului i se cere să
scoată cu mâna dreaptă câte un ansamblu (nit-şaibele
vor fi introduse în partea de jos a plăcii), să scoată şaiba
de pa nit cu indexul mâinii drepte, apoi să o ia cu mâna

80
 - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
 stângă şi să o introducă în tijă, în timp ce nitul va fi
introdus în orificiul corespunzător din partea superioară
a plăcii în cel mai scurt timp posibil.
În afară de cota „C” şi „S” se mai poate calcula şi o
cotă combinată: (C+S)/2. Etalonul pe populaţia
românească este cel din tabelul 27. Testul este folosit
mai ales pentru orientarea şcolară şi profesională a
absolvenţilor şi pentru selecţia forţei de muncă în
meseriile care solicită o deosebită dexteritate digitală.

TABELUL 27. Etalonul românesc la T.D.D. (după H.

Pitariu)

Profesia Strungari Lăcătuşi montatori

Proba C S (C+S)/2 C S (C+S)/2
Calificat.
f. slab p. la 15 p.la 17 p.la 17,50 p.1a 16 p.1a 19 p.la 18,50
slab 16-19 18-22 18-20,50 17-22 20-23 19-21,50
mediu 20-23 23-27 21-25,50 23-24 24-29 22-26,50
bun 24-26 28-31 26-28,50 25-27 30-35 27-29,50
f. bun p. 27 p.32 p.29 p.28 p.36 p.30
m 21 24,53 22,74 22,23 25,54 23,88
s 3,89 5,22 3,64 3,41 5,61 3,74

Proba poate da bune indicii şi în unele ramuri

sportive care solicită aptitudinea mai sus menţionată. La
noi în ţară au fost construite şi unele dexterimetre, unul
dinte aceste fiind în curs de etalonare în laboratorul
institutului nostru. Dexterimetrul cuprinde o placă
metalică pe care este tăiată o sinusoidă. Subiectului i se
cere să ducă, de la un capăt la altul al sinusoidei, un
stilet metalic conectat cu un contor de înregistrare al
greşelilor (atingerile stiletului de marginea sinusoidei).
Numărul mai mic de greşeli dă rangul subiectului la
probă. Placa metalică poate fi aşezată pentru lucru în
plan orizontal sau vertical, de la stânga la dreapta sau
invers, de jos în sus sau de sus în jos. Proba poate fi
utilizată şi în selecţia pentru unele ramuri sportive:
scrimă, tir etc.
Un alt test de performanţă pentru dexteritate
digitală este proba realizată de J.E. şi D.M. Crawford,
destinată aprecierii coordonărilor fine ochi-mână. Testul
cuprinde două subprobe81:
 „Tije şi guleraşe”, care măsoară dexteritatea
în folosirea unei pensete pentru prinderea
unor tije una câte una şi plasarea lor în
orificiile unei plăci de metal, după care
prinderea (tot cu penseta) a unui guleraş şi
plasarea lui peste tije.
 „Şuruburi”, care evaluează dexteritatea
necesară pentru luarea unui şurub, fixarea
lui într-un orificiu filetat şi înşurubarea cu
ajutorul unei şurubelniţe.
Pentru probă este necesară o planşă de lemn de
250x250x20,5mm şi trei seturi încastrate în planşă:
unul pentru tije, altul pentru guleraşe şi ultimul pentru
şuruburi. Pe planşă este aplicată o placă metalică ce
conţine 36 orificii pentru tije (şi şase orificii de
antrenament), 36 orificii cu filet – pentru şuruburi (plus
6 de antrenament). Mai este nevoie de o pensetă
metalică şi de o şurubelniţă. Proba se administrează
individual sau în grupe mici, în timpul execuţiei
subiectul va fi ajutat verbal în privinţa mânuirii pensetei
sau şurubelniţei, în privinţa executării corecte a
operaţiilor. Dăm în continuare instructajul făcut
subiectului, după H. Pitariu.

81
 - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
 Această probă este destinată investigării modului
în care dvs. puteţi să manevraţi penseta şi şurubelniţa
pentru a asambla piese de dimensiuni mici. Vom lucra
mai întâi cu penseta.
Vă voi explica modul de lucru:
,,Cu această pensetă prindem o tijă din depozit,
coborând penseta perpendicular pe tijă (se arată), apoi
se plasează tija într-un orificiu ca acesta (se pune tija în
primul orificiu din stânga al seriei de antrenament). În
acelaşi fel se prinde un guleraş (se arată) şi se plasează
peste tijă astfel încât marginea guleraşului să fie aşezată
contra plăcii metalice (se arată).
Acum dvs. veţi proceda în acelaşi mod completând
cu tije şi guleraşe cele cinci orificii pentru a vă exersa.
Puteţi lucra cu mâna dreaptă sau stângă după cum
sunteţi, stângaci sau dreptaci.
În depozite aveţi mai multe tije şi mai multe
guleraşe decât aveţi nevoie, aşa că dacă veţi scăpa pe jos
una din piese să nu întrerupeţi proba pentru a o ridica.
Acum sunteţi gata de începerea probei. Veţi completa şi
celelalte orificii, mergând pe orizontală şi nu pe coloane
(experimentatorul arată cu degetul traseul care trebuie
urmat), de la dreapta la stânga cât mai repede posibil.
Sunteţi gata? Începeţi!. Cronometrul se declanşează
când subiectul a atins prima tijă şi se opreşte după
plasarea ultimului guleraş. Timpul se notează pe fişa de
notare. După terminare planşeta se pregăteşte pentru
cea de-a două subprobă „şuruburi”82.
,,Acum vă voi demonstra cum se procedează în
continuare în partea a doua a probei. De data aceasta
vom lucra cu şurubelniţa. Se prinde un şurub din

82
 - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
depozit cu degetele, se pune pe un orificiu (primul din
stânga subiectului din seria de exerciţiu) şi îl învârtim
până când se aranjează în filet. În continuare ne folosim
de şurubelniţă înşurubându-l până traversează placa
metalică şi se aude un zgomot care ne avertizează că a
căzut în talerul de sub placă” (în timpul instrucţiei
facem şi demonstraţia). Luăm apoi alt şurub şi
procedăm la fel.
Se dă şurubelniţa subiectului şi îi spunem:
,,Acum completaţi cu şuruburi, aşa cum v-am
arătat, şi restul orificiilor. Nu uitaţi, şurubul se prinde
cu degetele iar şurubelniţa se învârte cu ambele mâini”.
În perioada de exerciţiu se fac corectările
necesare. Vom fi atenţi ca subiectul să folosească
degetele numai până când şurubul este antrenat în filet
(cam o învârtire completă), fiecare şurub să fie
înşurubat până când cade în taler şi nu mai puţin, nu
permite ca subiectul să plaseze două sau trei şuruburi
şi apoi să folosească şurubelniţa. Când cele 5 şuruburi
au fost plasate spunem:
,,Aveţi la dispoziţie mai multe şuruburi, aşa că
dacă unul sau două cad pe jos sa nu întrerupeţi proba
căutându-le”. Ca şi la proba precedentă se indică cu
degetul de la stânga la dreapta ordinea de completare cu
şuruburi a orificiilor spunând: ,,veţi completa şi celelalte
orificii cu şuruburi mergând pe orizontală, de la stânga
la dreapta, cât mai repede posibil. Sunteţi gata?
Începeţi!”
Cronometrul se declanşează la atingerea cu
degetele a primului şurub şi se opreşte când ultimul
şurub a căzut în talerul de sub placa metalică. Se
notează apoi timpul pentru partea a două a probei. De
asemenea se recomandă notarea comportamentului
subiectului în timpul desfăşurării probei.
 Testul Crawford poate fi utilizat şi cu timp limitat;
3 minute pentru prima subprobă şi 5 minute pentru cea
de-a doua. Având o fidelitate crescută este des utilizat în
bateriile pentru orientare profesională şi pentru selecţia
forţei de muncă. „Crawford Small Parts Dexterity Text
Manual” (1956) dă şi tabele cu etaloanele pe populaţie
americană a testului, precum şi unele cercetări privind
fidelitatea şi validitatea probei. Vom da orientativ
etalonul pe populaţia românească, după Horia Pitariu
(tabelul 28):

TABELUL 28. Etalon românesc la testul Crawford83

Profesia Lăcătuşi (18-39 ani) Procentaje

Proba T şi b Ş Teoretice Cumulate
Clasa
1 Peste 528 Peste 538 6,7 6,7
2 391-527 402-537 24,2 30,9
3 328-390 318-401 38,2 69,1
4 291-327 269-317 24,2 93,3
5 sub 290 sub 268 6,7 100,0
m 375,62 376,30 - -
s 81,91 97,22 - -

Proba Crawford poate fi utilizată cu bune rezultate

şi în selecţia sportivă în cadrul unor baterii de teste
aptitudinale complexe.
Pentru aprecierea unor trăsături de personalitate
„ascunse”, cu rezultatele foarte bune sunt utilizate
testele proiective, numite astfel pentru prima dată de
către H.A. Murray şi L.K. Frank G.Lindzey oferă o
clasificare a acestor metode, clasificarea larg folosită
astăzi84:

83
 - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
  Tehnici asociative (proba Rorschach – a
petelor de cerneală – sau testul norilor al
lui Stern);
 Tehnici constructive (testul tematic de
apercepţie – T.A.T. sau M.A.P.S.T. etc);
 Tehnici de completare (de propoziţii etc.)
 Tehnici de alegere sau de ordonare;
 Tehnici expresive (pictură cu degetele,
psihodrama)
Vom face în continuare referiri la testul tematic de
apercepţie (T.A.T.) după Vasile Preda85. Testul se
bazează pe ipoteza că „o persoană care interpretează o
situaţia socială ambiguă o face prin prisma experienţei
sale anterioare, a dorinţelor, a conflictelor proprii”.
Testul cuprinde 30 de imagini în alb-negru şi o planşă
complet albă. Imaginile sunt alcătuite din diverse
reproduceri de tablouri, gravuri, fotografii, desene etc.
Dintre acestea 10 planşe sunt valabile şi pentru
categoriile de subiecţi, iar celelalte, iar celelalte au
caracteristici specifice de vârstă, sex etc. se alcătuiesc
patru seturi a câte 19 planşe plus planşa albă. Fiecare
set este subdivizat în două serii a câte 10 imagini (a II-a
serie având 9 imagini plus planşa albă, aceste imagini
fiind cele mai ambigue). Imaginile TAT sunt notate cu 1,
2, 3, BM, 3 G.H:, 4, 5, 6, B.M., 6 G.F., 7 G.F., 8 B.M., 8
G.F., 9 B. M., 9 G.F., 10, 11, 12 M, 12F, 12 G.B., 13 B,
13 B, 13 G, 13 M.F., 14, 15, 16 (albă), 17 B.M., 17 G.F.,
18 B.M., 18 G.F., 19, 20 simbolurile cu litere având
următoarea semnificaţie:
B. – imagini pentru băieţi pînă la 14 ani
84
Roşca Mariana – (1972) – Metode de psihodiagnostic. Editura Didactică şi
Pedagogică. Bucureşti.
85
 - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la Universitatea
Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
 G. – imagini pentru fetele până la 14 ani
M. – băieţi peste 14 ani
F. – fete peste 14 ani
GF. – pentru fete sub şi peste 14 ani
BM. – pentru băieţi sub şi peste 14 ani
MF. – pentru băieţi şi fete peste 14 ani
Pentru examinare se asigură subiectului un
microclimat psihologic de destindere şi linişte. Se
utilizează întâi seria primelor 10 imagini, iar după 1-15
zile şi imaginile ambigue din seria a II-a, pentru fiecare
şedinţă fiind necesare 60 de minute. Subiecţilor li se
prezintă instructajul. Una dintre forme: (aplicabilă
adolescenţilor şi adulţilor cu inteligenţă şi cultură peste
medie) este următoarea: „Vom face o probă care se
bazează pe imaginaţie; imaginaţia este o formă a
inteligenţei. Vă voi arăta câteva imagini, una după alta;
veţi inventa pentru fiecare câte o istorioară cât se poate
de vie. Veţi spune ce a provocat evenimentul reprezentat
în imagine, veţi povesti ce se petrece în acest moment,
ce simt şi ce gândesc personajele; apoi veţi spune
deznodământul. Exprimaţi-vă gândurile aşa cum vă vin
în minte. M-aţi înţeles?... Dispuneţi de 50 de minute
pentru 10 planşe, deci veţi putea consacra aproximativ 5
minute pentru fiecare istorioară. Iată prima imagine”
Examinatorul poate interveni cu unele precizări în
desfăşurarea probei, dar nu intră în discuţii cu
subiectul. El îşi va nota cuvintele subiectului cât mai
exact posibil (se pot face înregistrări, microfonul şi
magnetofonul fiind mascate), examinatorul notându-şi
timpul de latenţă şi timpul acordat de subiect fiecărei
istorioare. Fără a fi anunţat dinainte subiectul este
chemat pentru a i se prezenta seria a doua de imagini.
Iată cum concepe V. Preda instructajul făcut
subiectului:
 ,,Procedeul de azi este la fel ca cel precedent; dar
de data aceasta veţi putea da frâu liber imaginaţiei dvs.
Cele 10 istorioare pe care le-aţi făcut au fost excelente,
dar v-aţi fixat mai ales asupra faptelor de viaţă
cotidiană. Eu doresc să văd acum cât sunteţi de capabil
atunci când încetaţi să luaţi în considerare realităţile
banale şi lăsaţi frâul lider imaginaţiei dvs. ca într-o
ficţiune, basm sau alegorie. Iată prima imagine.” La
sfârşitul acestei şedinţe se prezintă şi planşa albă
(m.16) dându-se o instrucţie specială: ,,Încercaţi să
vedeţi ceva pe această planşă albă. Imaginaţi-vă că
există o gravură şi descrieţi-mi-o detaliat”. Apoi
examinatorul adaugă: ,,Povestiţi-mi o istorioară despre
ce v-aţi imaginat”. Pentru a cunoaşte mai bine subiectul
este necesară o convorbire post-probă cu acesta pentru
a nu se realiza o „analiză oarbă” a conţinutului
istorioarelor sale. În interpretarea rezultatelor la TAT un
rol de seamă îl joacă experienţa psihologului, datele fiind
în mică măsură standardizate. Murray consideră că în
istorioarele subiecţilor există un erou cu care subiectul
se identifică şi unele personaje cu care subiectul este în
relaţii cotidiene. Autorul face distincţie între analiza
formală şi cea de conţinut. V.Preda dă în ,,Îndrumar
psihodiagnostic” în extenso modul de analiză a
istorioarelor subiecţilor şi indică ordinea în care se
realizează:
 deconspirarea eroului (eroilor) şi celorlalte
personaje;
 mobilurile, tendinţele şi sentimentele
eroilor, autorul dând o listă de 28 de
trebuinţe psihogene: supunerea,
dominarea, trebuinţe de realizare, trebuinţa
de sprijin, solicitudine, sexualitate,
pasivitate, agresiune, agresiunea propriei
 persoane, conflictul, versalitatea
emoţională, descurajarea, anxietatea,
entuziasmul, neîncrederea, gelozia etc.
 forţele care provin din mediu (presiunile
externe): afiliaţia, agresiunea, dominarea,
solicitudinea, respingerea, pericol material,
răniri, mutilări etc.
 desfăşurarea şi deznodământul povestirilor;
 analiza temelor;
 interesele şi sentimentele
Există două orientări mai importante în analiza
istorioarelor:
 Atitudinile eroilor reprezintă tendinţe ale
personalităţii subiectului (prezente, trecute
sau viitoare)
 Presiunile exterioare reprezintă forţe
trecute, prezente sau viitoare care
acţionează asupra subiectului.
În acelaşi sens au fost concepute şi alte teste
proiective de construcţie (,,de apercepţie” , cum mai
sunt ele denumite) astfel C.A.T. (test de apercepţie
pentru copii – Bellak, 1954); P.S.T. (poveşti create pe
bază de imagini – Symonds, 1948), M.P.T. (testul de
imagini Michigan); M.A.P.S. (testul de imagine –
povestire – Make – A – Picture – Story); imaginile Blacky,
testul P.N., F.P.T., P.A.T., A.A.T., 3 – DAT, P.F.
(Rosenzweig) etc.
În 1958 Ch. Koch concepe, în cadrul tehnicilor
expresive, un test foarte simplu, dar deosebit de
important: testul arborelui. Subiectului i se cere să
deseneze un arbore (înafara bradului). Din producţia
obţinută se pot obţine importante date privind
personalitatea subiectului. După M. Roşca 86
dimensiunile desenului ar reprezenta concepţia
subiectului despre sine şi despre raporturile sale cu
lumea exterioară: un arbore cât coala = semn de
vitalitate, expresiune, orgoliu, dorinţa de a atrage
atenţia; dimpotrivă un desen mic = timiditate, inhibiţie,
lipsa curajului de evidenţiere. Presiunea creionului
înseamnă un criteriu de apreciere a energiei depuse în
activitate (trăsături uşoare = introversiune) . Liniile
ascuţite se consideră a fi desenate de persoane iritabile,
liniile curbe de persoanele blânde, iar liniile întretăiate
de subiecţii cu tendinţe contrare.
Arborele orientat pe verticală este semnul raţiunii,
al obiectivităţii, al stăpânirii subiectului. Înclinarea
desenului spre dreapta = impulsivitate, afectivitate, iar
spre stânga = reţinere, teamă. Un arbore cu multe
rădăcini ar fi al unui psihic dominat de inconştient,
tulpina ar constitui transpunerea vieţii de zi cu zi, iar
coroana ar fi domeniul vieţii intelectuale. Persoanele cu
interes pentru aparenţe desenează şi flori, cele cu simţ
practic – fructe.
Testul este interesant fără a avea însă o valoare
diagnostică deosebită.
Un alt test proiectiv deosebit îl constituie cel
datorat lui Michel Luci. Testul cuprinde 10 imagini, pe
fiecare fiind fotografiat un câine şi faţa (în detaliu) a
aceluiaşi câine. Subiectului i se prezintă mai întâi toate
imaginile, apoi i se cere ca neţinând cont de ce ştie
despre câinii respectivi să indice următorii: cel mai
simpatic şi simpaticul în al doilea rând; cel mai antipatic
şi antipaticul în al doilea rând. Imaginile sunt

86
Roşca Mariana – (1972) – Metode de psihodiagnostic. Editura
Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
numerotate, autorul dă interpretarea pentru fiecare
imagine în patru seturi: cel mai simpatic; simpaticul în
al doilea rând; cel mai antipatic; antipaticul în al doilea
rând. Testul este plăcut şi poate fi utilizat pentru
crearea fondului aperceptiv la subiecţi înaintea utilizării
unei baterii mai largi de teste psihologice.
Unul dintre testele larg utilizate în ultimul timp
este şi testul color Lüsher, care cuprinde 7 panouri ce
cuprind în total 73 de culori formate din 25 de nuanţe
diferite. Acestea dau posibilitatea efectuării a 43 de
selecţii, iar protocolul obţinut permite o mulţime de
informaţii în legătură cu structura psihologică
conştientă sau inconştientă a individului, ariile de stres
psihic cât şi multe informaţii fiziologice de mare valoare.
,,Testul Lüscher scurt” este varianta rapidă a
testului care dă valori edificatoare pentru lămurirea
aspectelor semnificative ale personalităţii. Culorile
fundamentale ale testului sunt cele patru culori
psihologice primare: albastru, galben, roşu şi verde. În
testul scurt acestea sunt completate cu alte patru culori
auxiliare: violet (mixtură de roşu şi albastru), cafeniu –
maro (mixtură de galben – roşu şi negru) un gri negru
(neutru) şi un negru (negarea tuturor culorilor).
Subiectului i se prezintă culorile împreună şi i se cere să
aleagă în ordine: cea mai simpatică, următoarea,
ş.a.m.d. Rezultatele obţinute se notează în foaia de
protocol. Poziţia I şi a II-a se notează cu + (plus), a III-a
şi a IV-a se notează cu x, poziţiile V-VI cu = (egal;
indiferente), iar poziţiile VII şi VIII se notează cu –
(minus, respingere). Codul culorilor este următorul:
a) pentru culorile fundamentale:
1 – albastru întunecat
2 – albastru verde
3 – portocaliu roşu
 4 – galben strălucitor
b) pentru culorile auxiliare
5 – violet
6 – maro
7 – negru
8 – gri neutru (0)
Semnificaţiile culorilor pot fi formulate în felul
următor, conform manualului Lüscher:
1. – adâncimea sentimentelor; concentric,
pasiv, incorporat, heteronom, sensibil,
perceptiv, unificator; cu aspectele sale
afective: linişte, mulţumire, tandreţe,
dragoste şi afecţiune;
2. – elasticitatea voinţei, concentric, defensiv,
autonom, posesiv, neschimbabil, reţinător;
iar aspectele afective sunt: persistenţa,
afirmarea de sine, încăpăţânarea, aprecierea
de sine.
3. – forţa voinţei, excentric, activ, ofensiv-
agresiv, autonom, locomotor, competitiv,
operativ; având ca aspecte afective: dorinţa,
excitabilitatea, dominarea, sexualitatea;
4. – spontaneitatea: excentric, activ, proiectiv,
heteronom, expresiv, cu aspiraţii mari; iar
ca aspecte afective: variabilitatea,
originalitatea, veselia.
Autorul testului dă şi semnificaţia combinaţiei
dintre culorile fundamentale:
1 cu 2 = puternic accentuată concentricitatea;
2 cu 3 = accentuate iniţiativa şi autodeterminarea;
3 cu 4 = pornirea către exterior;
1 cu 3 = un bun echilibru;
2 cu 4 = nu produce un întreg echilibrat;
 Un individ sănătos, normal echilibrat, eliberat de
conflicte şi reprimări ar trebui să aleagă în primele 4-5
locuri culorile fundamentale. Preferinţa pentru una din
cele trei culori acromatice (gri, negru, maro) se consideră
a fi o atitudine negativă în faţa vieţii (anxietate crescută).
După prima selecţie a culorilor în ordinea
preferinţelor rezultatele vor fi grupate în perechi, primele
două fiind notate cu + (plus) următoarea cu x , =, -
(minus).
Pentru aprofundarea interpretării şi analizei
selecţia celor 8 culori se cere a fi repetată încă o dată, la
interval de câteva minute faţă de prima. O alegere
identică poate indica o anumită rigiditate, inflexibilitate
afectivă. Exemplu de notare:
31542607
35142670
++xx== - -
Există, bineînţeles şi alte modalităţi de grupare.
Apoi se raportează la interpretarea dată de manualul
testului, în care sunt pe larg date înţelesul psiho-
fiziologic al fiecărei culori, precum şi înţelesul structural
al perechilor de culori, ca de exemplu:
1 – 3 = o activitate în cooperare, împlinirea
emoţională
1 – 0 = un interval de linişte, o perioadă de
recuperare
1 – 2 = simţul interior al ordinii
1 – 4 = dependenţă emoţională, aspiraţii orientate
către grup
1 – 5 = susceptibilitate estetică
1 – 6 = confort senzorial, ataşament indolent
1 – 7 = renunţare la tot
2 – 0 = superioritate defensivă
2 – 1 = simţul ordinii interioare
 2 – 3 = iniţiativa controlată
2 – 4 = cerinţă de apreciere
2 – 5 = farmec iresponsabil
2 – 6 = cerinţă de alinare fizică, insistenţă pentru
linişte
2 – 7 = prejudecată încăpăţânată că are dreptate
3 – 0 = impulsivitate, acţiune rău considerată
3 – 1 = împlinirea emoţională
3 – 2 = idem 2 – 3 (pentru plăcerea exerciţiului)
3 – 4 = activ şi exteriorizat
3 – 5 = reactivitate, susceptibilitate la stimulare
3 – 6 = acţiune îndreptată spre satisfacţie
senzorială
3 – 7 = dorinţă normală constrânsă de anihilare
4 – 0 = indecizie, lipsă de hotărâre
4 – 1 = dependenţă emoţională, atitudine de ajutor
către grup etc, etc.
Aplicarea testului este deosebit de comodă cu
toate că proba este de ,,profunzime”, de aceea rezultatele
formulate în scris sunt cele mai indicate. Autorul
testului formulează în manual tabelele de interpretare în
selecţia culorilor, pentru fiecare posibilitate în parte, cât
şi un tabel terapeutic cu recomandări pedagogico-
terapeutice utilizabil şi persoanelor sănătoase psihic
indicându-le pericolele cele mai apropiate.
Valoarea diagnostică a testului color Lüscher este
deosebită fapt pentru care a căpătat o largă arie de
răspândire. El dă bune rezultate în bateriile de testare a
personalităţii sportivilor de performanţă, iar
recomandările pedagogico-psihologice pot fi dintre cele
mai utile medicilor – psihologilor şi antrenorilor în
activitatea de instruire sportivă.

3.7. EVALUAREA RELAŢIILOR INTRAGRUP

În vederea studierii şi aprecierii interrelaţiilor din

interiorul grupului sportiv, relaţii deosebit de important
a fi cunoscute pentru pregătire şi pentru competiţie,
specialiştii recomandă utilizarea metodelor sociometrice.
Cercetarea sociometrică se desfăşoară în trei etape87:
 aplicarea testului sociometric;
 desprinderea rezultatelor şi prezentarea lor
în matricea sociometrică.
 Reprezentarea sintetică a rezultatelor prin
sociograme individuale sau colective.
V. Prelici, asigurând asistenţa psihologică la o
echipă de fotbal, pentru o mai bună cunoaştere a
relaţiilor din cadrul echipei aplică testul sociometric
Moreno cu două criterii: a) alegerea şi respingerea a trei
coechipieri în cazul unui joc de antrenament şi b)
alegerea şi respingerea a trei coechipieri pentru locuirea
într-o cameră de hotel88. Rezultatele au fost trecute într-
o sociogramă, fiind larg comentate în legătură cu
acordarea unei asistenţe psihologice ştiinţifice a
grupurilor sportive. Alcătuirea matricei sociometrice este
deosebit de simplă: se trec numele subiecţilor într-un
tabel cu dublă intrare (pe verticală şi pe orizontală, în
87
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
88
Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru sportul de
performanţă. Teză de doctorat. Universitatea din Iaşi 1975. Apărută
ulterior în Editura Facla. Timişoara.
aceeaşi ordine). Înscrierea alegerilor şi respingerilor în
tabel se realizează cu ajutorul unui cod dinainte stabilit,
sau cu diferite culori. Pot fi alcătuite tabele pentru
fiecare criteriu. Din matricea sociometrică gata
completată se calculează indicii sociometrici 89:
 acceptare socială: suma alegerilor primite
de un subiect;
 receptivitate socială : totalul persoanelor
care au ales o dată sau de mai multe ori un
individ
 expresie afectivă; numărul de persoane pe
care un individ le-a ales după unul sau mai
multe criterii.
P.Golu consideră următorii indici sociometrici ca
fiind cei mai importanţi:
p' = numărul alegerilor primite
n' = numărul respingerilor primite
p = nr. alegerilor emise
n = nr. respingerilor emise
p” = nr. alegerilor reciproce
n” = nr. respingerilor reciproce
p”'= nr indivizilor de care individul se crede ales
n”'= nr. indivizilor de care subiectul se crede respins
p”” = nr. indivizilor care se cred aleşi de către un subiect
n”” = nr. indivizilor care se cred respinşi de către un
subiect
V. Horghidan recomandă calcularea statusului
sociometric al fiecărui subiect după formula:
I.s.sA = nr. indivizilor care l-au ales pe sub. A/(N-1)
sau
I.s.s = I/(N-1)±D în care

89
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
I = intensitatea atitudinilor exprimate de fiecare subiect,
N = numărul subiecţilor care compun echipe,
D = media abaterilor atitudinilor individuale de la
intensitatea medie a atitudinilor şi se calculează după
formula:
D = ∑(Ỉ~I)/(N-1)
Pentru calcularea expansiunii afective se
utilizează formula:
I.e.af.A = nr. indivizilor aleşi de A/(N-1)

FIGURA 30. Matricea sociometrică

A B C D E F G H Total
alegerii
A 1/1 1 2
B 1/1 1/1 1 2
C 1/ 1 /1 3
D 1/1 /1 1/ 3
E 1/ 1 1 /1 4
F 1/1 /1 2
G /1 1/ 2
H /1 /1 /1 /1 4
Total ptr. 4/3 1/2 1/3 1/3 2/1 /1 2 1/3
fiecare
criteriu
Total 8 3 4 4 3 1 2 4
combinat
Nr.pers 5 2 3 3 3 1 2 4
de care
este ales

Pentru analiza de caz şi pentru analiza calitativă

de grup M. Epuran recomandă transpunerea
rezultatelor în forma grafică şi realizarea sociogramelor.
Pentru a uşura realizarea sociogramei V.
Horghidan recomandă utilizarea metodei cercurilor
concentrice a lui M.L. Northway: Se trasează pentru
cercuri concentrice de dimensiuni în funcţie de numărul
subiecţilor, iar razele cercurilor vor fi în raport de 1,
1,73, 2, 42, 3. Apoi se stabileşte ierarhia fiecărui subiect
pe baza valorii indicelui de acceptare socială, începând
cu subiectul cel mai bine plasat. Indicele de acceptare
socială a primului subiect se împarte în patru şi astfel
se găseşte intervalul de clasă (subiecţii fiind şi ei
împărţiţi în patru grupe) Plasarea subiecţilor în spaţiul
sociogramei se face prin tatonare, pentru a fi mai uşor a
efectua desenul şi semnele alegerilor şi respingerilor.
Dominarea atracţiilor este un semn al coeziunii
grupului, pe câtă vreme dominarea respingerilor denotă
lipsa coeziunii, dezorganizarea grupului.
Aplicate corect metodele sociometrice constituie
mijloace excelente pentru cunoaşterea grupurilor
sportive, pentru realizarea unei optime asistenţe
psihologice a acestora.
Parlebas propune, pe baza unor înregistrări
efectuate în competiţie, realizarea unei curbe cu evoluţia
concretă a fiecărui sportiv, curbe numite de autor
ludograme. Pe baza ludogramei fiecărui sportiv (jucător)
se pot realiza importante aprecieri şi analize calitative
asupra comportării subiecţilor în însăşi confruntarea
acestora cu adversarul în arena sportivă. Ludogramele
sunt deosebit de utile pentru dirijarea în continuare a
pregătirii sportive, cât şi pentru autoapreciere şi
autoanaliză. Forma grafică a ludogramei poate fi
concepută de fiecare autor, important este să reiasă din
schiţă evoluţia sportivului respectiv.

3.8. FIŞA DE CARACTERIZARE PSIHO-PEDAGOGICĂ

Una dintre sarcinile cele mai importante ale

profesorului şi antrenorului este cunoaşterea elevilor şi
sportivilor pe care îi are în pregătire. Probele pe care le-
am dat în prezentul îndrumar vor contribui la o bună
realizare a acestei sarcini importante a educatorilor.
Pentru a cunoaşte ştiinţific rezultatele vor fi consemnate
în fişa de caracterizare psiho-pedagogică. Considerăm că
modelul lansat de M.E.I. pentru profesorii diriginţi este
deosebit de util cu condiţia să fie completat pertinent şi
cu simţ de răspundere. V. Horghidan (15) elaborează o
schemă de caracterizare psiho-pedagogică a elevului.
 Date biografice
 Starea sănătăţii şi dezvoltarea fizică a
elevului
 Rezultate obţinute la învăţătură
 Stilul de muncă intelectuală al elevului
 Conduita elevului în clasă
 Aspecte speciale ale orientării şcolare şi
profesionale
 Activitatea şi conduita elevului în colectiv
 Activitatea elevului la lecţiile de ed. fizică
 Unele calităţi motrice ale elevului
 Caracterizarea psihologică a elevului
 particularităţi ale proceselor şi
funcţiilor psihice
 trăsături ale personalităţii
 particularităţi temperamentale
 trăsături de caracter
 Recomandări psiho-pedagogice.
În 1970 filiala Iaşi a Institutului de ştiinţe
pedagogice elaborează ,,Instrucţiuni pentru completarea
fişei pedagogice”, redăm câteva dintre aceste
instrucţiuni, în primul rând succesiunea completării
fişei.
 Date personale:
 Date asupra stării de sănătate:
  Antecedente ereditare şi condiţii de
mediu nocive
 Antecedente personale, deficienţe
fizice sau senzoriale
 Starea generală a sănătăţii
 Menţiuni medicale cu importanţă
pentru şcoală.
 Date asupra mediului familial
 Tabel sintetic al familiei
 Caracteristici ale vieţii de familie
 Gradul de integrare al elevului în
familie
 Atenţia acordată formării familiei
 Influenţe extrafamiliale
 Acţiuni de colaborare cu familia.
 Date asupra şcolarităţii
 Situaţia şcolară
 Gradul de integrare al elevului în
şcoală
 Locul şi rolul în organizaţiile de copii
sau tineret
 Succese deosebite la competiţii
 Activitatea în cercurile de elevi
 Preocupări în afara şcolii
 Factorii explicativi ai reuşitei
(nereuşitei) şcolare
 Recomandări pentru ameliorarea
pregătirii şi educaţiei.
 Date asupra structurii psihice
 Caracteristicile proceselor intelectuale
 Afectivitate, temperament, caracter
 Aptitudini, interese, activitate
 Aspecte în care este necesară
intervenirea.
  Aprecieri sintetice (eventual grafic)
 Biograma
 Profilul psiho-pedagogic
 Date referitoare la orientarea şcolară şi
profesională
 Aspiraţiile elevului
 Dorinţele părinţilor
 Aprecierea profesorului diriginte
 Acţiuni formative direcţionale.
În încheiere se trece identitatea persoanelor care
au completat fişa, care au realizat-o.
Viorel Prelici preconizează realizarea unor fişe tip
pentru selecţia psihologică (figura 30) a sportivilor de
performanţă90, dând în acelaşi timp profilul psihologic
obţinut pe baza testării complexe:
I. Teste aplicate, rezultate şi observaţii
II. Elementele profilului psihologic
o Gradul dezvoltării aptitudinilor
 capacitate de învăţare
 percepţii specializate
 spirit de observaţie
 psihomotricitate: viteză, îndemânare,
coordonare, priceperi şi deprinderi
 gândire
 capacitate de decizie
o Motivaţie
 nivel de aspiraţia
 trebuinţe de performanţă
o Temperament (sangvinic, flegmatic, coleric,
melancolic)

90
Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru sportul de
performanţă. Teză de doctorat. Universitatea din Iaşi 1975. Apărută
ulterior în Editura Facla. Timişoara.
 o Afectivitate (agresivitate, anxietate)
o Sociabilitate.
 atitudine faţă de colectiv
 preferinţe afective în colectiv
 atitudine faţă de antrenor
III. Prognostic: există posibilitatea de a obţine
performanţe: slabe, mediocre, mari sau foarte mari
IV. Recomandări.

FIGURA 30. Calităţi de personalitate ale sportivului şi

mijloace de diagnostic în vederea selecţiei (după Prelici)
PERSONALITATE Mijloc de Sex z sau t
diagnost.
Infor 1. Percepţii Competiţie de selecţie
mare specializate P.O. F. 4,90
S.J. B. 6,10
A 2. Spirit de observaţie Praga F/B 2,19/3,08
P Prelu 3. Imaginaţie motrică Competiţie de selecţie
T crare 4. Gândire Şase linii F/B 3,70/3,90
I Competiţie de selecţie
T 5. Capacitate de Şase linii - -
U decizie
D Rezul 6. Viteză R.C. F 3,27; 12; 2,97
I tat C.R.N. B 2,67, 3,44;
N 6,11
I 7. Îndemânarea Competiţie de selecţie
Şase linii F/B 3,70/3,90
8. Coordonarea Competiţie de selecţie
Şase linii F/B 3,70/3,90
9. Priceperi şi Competiţie de selecţie
deprinderi specifice
Motivaţie 10. Nivel de aspiraţie Competiţie de selecţie
11. Trebuinţă de Anamneză
performanţă Observare în timpul examenului
psihologic
12. TEMPERAMENTUL Competiţie de observaţie şi selecţie
Afectivita 13. Frustraţie Rosenzweig B 3,37; 2,50; 4,60
tea 14. Anxietate Scară de B C (-) 2,25
anxietate
Cattell
15. SOCIABILITATEA Testul sociometric Moreno (analiza
 sociogramei
Importante sunt, din acelaşi punct de vedere,
modul de prelucrare statistică a rezultatelor obţinute
prin testări.
 BIBLIOGRAFIE

  - (1967) – Antrenamentul psihoton. Culegere

tradusă la C.N.E.F.S. Bucureşti.
  - (1970) – Instrucţiuni pentru completarea fişei
pedagogice. Sub egida I.S.P., filiala Iaşi
  - (1974-1976) – Îndrumar psihodiagnostic.
Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
  - (1978) – Texte de psihologia sportului. Vol. I şi II
editat de I.E.F.S. Bucureşti.
 Berlyne D. _ (1973) – Motivational problema reised by
exploratory and epistemic behavior. În “Psychology: a
study of science” Editura S. Koch. Tom V. New York.
McGraw-Hill
 Bonchiş Elena – (1998) – Copilul şi copilăria – o
abordare psiho-pedagogică. Editura Imprimeriei de
Vest. Oradea.
 Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de
inteligenţă. Multiplicat pentru uz intern.
 Cattel R. B. – (1974) – Chestionar 16 P.F. – forma A.
Tradus la C.N.E.F.S. Bucureşti.
 Ceauşu Valeriu – (1978) – Cunoaşterea psihologică şi
condiţia incertitudinii. Editura Militară. Bucureşti.
 Costandache G. C. – (1993) – Filosofia ştiinţelor
cognitive. Computer Publishing Center. Bucureşti
 de Lauwe Chambart – (1972) – Pentru o sociologie a
aspiraţiilor. Editura Dacia. Cluj.
 Dennett D. C. – (1998) – Tipuri mentale. O încercare
de înţelegere a conştiinţei. Editura Humanitas.
Bucureşti.
 Domey L. Richard – (1988) – Mental training for
shooting succes. Pullman. College Hill
Comunications. Washington.
 Drăgan I. – (1994) – Medicina sportivă aplicată.
Editura Editis. Bucureşti
 Dumitrescu Gh. – (1979) – Interpsihologie în
activitatea sportivă. Editura Sport-Turism. Bucureşti.
 Epuran M. – (1979) – Metodologia cercetării
activităţilor corporale – IEFS. Bucureşti.
 Epuran M. – (1990) – Modelarea conduitei sportive.
Editura Sport-Turism. Bucureşti (pag.42)
 Epuran M. – (1982) – Ghidul psihologic al
antrenorului. Editura IEFS. Bucureşti
 Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de
psihologie pentru antrenori. Editura Sport-Turism.
Bucureşti
 Epuran M., Holdevici Irina – (1993) – Experienţa
românească în domeniul asistenţei psihologice a
sportivilor de performanţă. În Simpozion ştiinţific
internaţional, Consiliul Ştiinţei Sportului din
România. Bucureşti. 5-8 octombrie
 Epuran Mihai – (2002) – Antrenament mental.
Conspecte. Note. Sinteze. Revista Sportul de
performanţă nr. 453-454 (noiembrie – decembrie)
 Epuran Mihai - (1968) – Psihologia sportului. Editura
U.C.F.S. Bucureşti Epuran M. (sub redacţia) – (1974)
– Psihologia şi sportul contemporan - Editura Sport-
Turism. Bucureşti.
 Epuran Mihai - (1976) – Psihologia educaţiei fizice.
Editura Sport-Turism. Bucureşti.
 Epuran Mihai - (1979-1980) – Ghidul psihologic al
antrenorului. Revista E.F.S. Bucureşti
 Faverge J. M. – ( 1965) – Methodes statistiques en
psychologie apliquėe. Tom III. Editura P.U.F. Paris
 Gerow Joshua R. – (1997) – Psychology: an
introduction – 5th. Ed. – Addison Wesley Longman,
Inc.
 Golu M. – (1984) – Natura psihicului uman – problemă
a cercetării interdisciplinare. Revista de Psihologie. Nr.
4
 Golu M., Dinicu A. – (1972) – Introducere în psihologie
Colecţia Psyché. Editura Ştiinţifică. Bucureşti.
 Hickey Bob – (1979) – Mental Training. Eagle River.
Alaska. University of Alaska. Chugiac.
 Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar
de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti
 Jarov K. P. – (1979) – Pregătirea volitivă a sportivilor.
Editura Sport – Turism. Bucureşti
 Matei N. C. – (1978) – Probleme de psihopedagogie
şcolară – I.C.P.P.D. Bucureşti.
 Miclea M. – (1999) – Psihologie cognitivă. Editura
Polirom. Bucureşti.
 Neculau A. – (1987) – Comportament şi civilizaţie.
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti
 Parvanov Bonim – (1969) – Unele probleme de bază
ale psihologiei jocurilor sportive. Tradus la C.N.E.F.S.
Bucureşti.
 Pavelcu V. – (1982) – Cunoaşterea de sine şi
cunoaşterea personalităţii. Editura Didactică şi
Pedagogică. Bucureşti.
 Piaget Jean – (1973) – Epistemologie genetică. Editura
Dacia. Cluj-Napoca.
 Pieron H. – (1973) – Vocabulaire de psychologie.
Editura P.U.F. Paris.
 Pitariu Horia – (1980) – Studiul muncii. Probleme de
psihologie a personalului industrial. Universitatea
Cluj-Napoca.
 Popescu – Neveanu P., Zlate M., Creţu T. (sub red.) –
(1987) – Psihologie Şcolară. Tipografia Univers.
Bucureşti
 Popescu – Neveanu, P. – (1976) – Curs de psihologie
generală. Tipografia Universităţii Bucureşti
 Popescu, Pelaghia şi Roman C. I. – (1980) - Lecţii în
spiritul metodelor active. Editura Didactică şi
Pedagogică. Bucureşti.
 Popescu-Neveanu Paul – (1978) - Dicţionar de
psihologie. Editura Albatros. Bucureşti.
 Popper K. – (1997) – Cunoaşterea şi problema
raportului corp – minte. O pledoarie pentru
interacţionism. Editura Trei. Bucureşti.
 Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru
sportul de performanţă. Teză de doctorat.
Universitatea din Iaşi 1975. Apărută ulterior în
Editura Facla. Timişoara.
 Radu I. (coord) – (1991) – Introducere în psihologia
contemporană. Editura Sincron. Cluj-Napoca.
 Radu Ioan – (1974) – Psihologie şcolară. Editura
Ştiinţifică. Bucureşti.
 Radu N. Şi colab. – (1974) – Teoria grupurilor şi
cercetarea colectivelor şcolare. Editura Didactică şi
Pedagogică. Bucureşti.
 Roşca A. – (1975) – Psihologie generală – Editura
Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
 Roşca Mariana – (1972) – Metode de psihodiagnostic.
Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
 Rudik – (1974) – Psihologia şi sportul contemporan.
Editura Stadion. Bucureşti.
 S.I.P.S. – (1971) – Travaux sur le standarisation des
testes psychologiques dans le sport; la terminologie de
la psychologie du sport. Ed. Le réunions du Comité
Scientifique de la F.E.P.S.A.C de Budapest 1970 et
Bucharest 1971
 Sperry R. W. – (1995) - The future of Psychology.
American Psychologyst. Vol 2. Nr. 7
 Tucicov-Bogdan Ana – (1973) – Psihologie generală şi
psihologie socială - Editura Didactică şi Pedagogică.
Bucureşti. Vol.I şi II
 Wlodarski Z. – (1980) – Legităţile psihologice ale
învăţării şi predării. În Pedagogia secolului XX.
Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
 Zlate M. – (1994) – Introducere în psihologie. Editura
Şansa. Bucureşti.
 Zlate M. – (1999) – Psihologia mecanismelor cognitive.
Editura Polirom. Iaşi.
 Zörgö B. – (1980) – Motivaţia, în „Problemele
fundamentale ale psihologiei”. Sinteze I. Editura
Academiei RSR. Bucureşti