Sunteți pe pagina 1din 42

Dosarul nr.

12-1-33506-18052018; 1-405/18

S E N T I N ŢĂ

În numele Legii

01 februarie 2019 mun.Chișinău

Judecătoria Chișinău(sediul Buiucani)

Președintelui ședinţei de judecată,

judecător Ion Morozan

grefier Gheorghe Tintiuc

Cu participarea:

procurorului Mihail Ivanov

apărătorului, avocatului Vladislav Ciobanu-Nițuleac

a judecat în ședinţă publică, cauza penală privind învinuirea lui

Busuioc Octavian Ion, născut la XXXXXX, în XXXXXX,


cetăţean al Republicii Moldova, cu apartenenţa etnică moldovean,
supus militar, cu studii superioare, căsătorit, doi copii minor la
întreţinere, fără dezabilități, domiciliat în XXXXXXXX, anterior ne
condamnat ,-

învinuit de săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 323 alin.(1), 326 alin.(1), 326 alin.(3) lit.a)
CP.

Termenul de examinare a cauzei: 18 mai 2018 – 01 februarie 2019.

Cauză judecată conform art. 364/1 CPP, pe baza probelor administrate în faza de urmărire
penală.

Procedura de citare legal executată.

Procurorul s-a expus asupra pronunțării sentinței de condamnare în baza art. 323 alin.(1), 326
alin.(1), 326 alin.(3) CP în privința inculpatului Busuioc Octavian Ion și reieșind din faptul că
inculpatul vina a recunoscut-o s-e căiește de cele comise, a solicitat de a-1 recunoaşte vinovat pe
inculpatul Busuioc Octavian în săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.326 alin.(l) din Codul penal, şi
ai stabili o pedeapsa cu amenda în mărime de 1500 unităţi convenţionale echivalentul a 75000 lei; în
săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.326 alin.(3) lit.a) din Codul penal, şi ai stabili o pedeapsa cu
amenda în mărime de 3000 unităţi convenţionale echivalentul a 150000 lei; în săvârşirea infracţiunii
prevăzute la art.323 alin.(l) din Codul penal, şi ai stabili o pedeapsa cu amenda în mărime de 413
unităţi convenţionale echivalentul a 20650 lei. În conformitate cu prevederile art.84 alin.(l) din
Codul penal, pentru concurs de infracţiuni a-i stabili inculpatului Busuioc Octavian pedeapsa
definitivă prin cumul total al pedepselor aplicate amendă în mărime de 4913 unităţi convenţionale,
echivalentul a 245650 lei. Acţiunile civile au fost retrase. Corpurile delicte materialul început în
temeiul petiţiei lui Cebotaru Mihail (15-pet; nr.02/11-432 din 01.03.2017); materialele cauzei penale
cu nr.2017670019 în copie - cusute în materialele cauzei penale; înregistrările video efectuate în
perimetrul societăţii „Radeva-Grup” SRL, amplasată în mun. Chişinău, XXXXXXXX, 16, 17 şi 23
februarie 2017 înscrise pe CD- R de model „Artex”- sigilat în plic ataşat la volumul IV conform
art.162 alin.(l) pct.5) din Codul de procedură penală, a lăsa la dosar pe tot termenul de păstrare. A
încasa de la condamnatul Busuioc Octavian următoarele cheltuieli judiciare: raportul de expertiză
nr.25 din 12.02.2018 - 6300 lei (anexa nr.l HG nr.194 din 24.03.2017); salariul procurorului 30 zile x
666,58 unitatea - 19 997,4 lei; salariul consultantului procurorului 5 zile x 220,87 - 1 104,35 lei;
hârtie - 1 318 foi x 0,31 -408,58 lei. A menţine sechestrul aplicat pe contul bancar nr.XXXXXXXXXXX
deschis la BC „Victoriabank” SA cu soldul 25173,96 lei; pe autoturismul de model XXXXXXXXXX,
fabricat în anul 1997, în scopul asigurării executării amenzii. Măsura preventivă a lăsa fără
modificare.

Avocatul a solicitat de a-i stabili inculpatului Busuioc Octavian Ion o pedeapsă sub formă de
amendă minimală, suma solicitată de către procuror este impunător de mare, inculpatul are 2 copii
minori la întreținere, este angajat în cîmpul muncii, cheltuielile de judecată solicitate de respins ca
fiind neîntemeiate.

În baza materialelor din dosar și a probelor administrate în ședinţa de judecată, instanţa,

A CONSTATAT:

Busuioc Octavian Ion, la 11 februarie 2017, aproximativ în perioada de timp cuprinsă între
ora 14 și 00 min. și ora 19 și 20 min. aflându-se în preajma sediului Procuraturii mun. Chișinău,
oficiul Ciocana, situat în mun. Chișinău, bd. Mircea cel Bătrân nr.24, acționând cu intenție directă,
prevalându-se de calitatea de membru al grupului de ofițeri de investigații format în cadrul cauzei
penale cu nr.2017670019, pentru a oferi credibilitate, personal a extorcat pentru sine de la Sergiu
Mărgineanu, care era reținut în cadrul cauzei penale nr.2017670019, fiind bănuit în săvârșirea
evaziunii fiscale care a condus la neachitarea impozitului în proporții deosebit de mari, infracțiune
prevăzută la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal, valută străină în sumă de 3 000 euro, ceea ce
constituie echivalentul sumei de 63 855 lei, conform cursului oficial mediu stabilit de Banca
Naţională a Moldovei pentru acea dată, în schimbul căreia susţinea că îl va influența pe procurorul
în Procuratura mun. Chişinău, oficiul Ciocana, Evghenii Tifoi, care era conducătorul grupului de
urmărire penală format în cadrul cauzei penale și avea calitatea de persoană cu funcție de demnitate
publică în virtutea prevederilor art.123 alin.(3) din Codul penal, să-l elibereze din detenție pe Sergiu
Mărgineanu.

Continuând acțiunile sale criminale, Busuioc Octavian la solicitarea lui Sergiu Mărgineanu,
care a comunicat că dispune la domiciliu de bani în numerar doar în sumă de 50000 lei, s-a deplasat
în sediul Procuraturii, unde se afla biroul procurorului Evghenii Tifoi, după care ieșind la scurt timp
a acceptat să primească pentru sine bani în sumă de 50000 lei, și înmânându-i lui Mărgineanu
Sergiu un telefon mobil, i-a indicat să o telefoneze pe soție și să-i comunice că aceasta urmează să
transmită banii în aceiași zi, la ora 20 și 00 min. unei persoane cu prenumele „Nicolae” care se va
apropia cu un autoturism de model „Dacia” de culoare albă în fața pasajului pietonal subteran
amplasat lângă clădirea circului din Chișinău.
În aceiași zi, la ora 20 și 00 min. Busuioc Octavian, prin intermediul unei persoane
neidentificate, care conducea un autoturism de model „Dacia” de culoare albă, și se afla în fața
pasajului pietonal subteran amplasat lângă clădirea circului din Chișinău situată pe str.Circului
nr.33, a primit pentru sine de la Sergiu Mărgineanu, prin intermediul soției acestuia Mărgineanu
Olesea, banii anterior extorcați în sumă de 50000 lei, în schimbul căreia susţinea că îl va influența
pe procurorul în Procuratura mun. Chişinău, oficiul Ciocana, Evghenii Tifoi să-l elibereze din detenț
ie pe Sergiu Mărgineanu.

Ulterior, aproximativ la ora 21 și 30 min. la indicația procurorului în Procuratura mun. Chişină


u, oficiul Ciocana, Evghenii Tifoi, procurorul Ivan Filimon care era membru al grupului de urmărire
penală, prin ordonanță a eliberat persoana reținută Sergiu Mărgineanu.

Astfel, prin acţiunile sale intenționate, Busuioc Octavian Ion, a săvârșit traficul de influenţă,
adică pretinderea personală și primirea prin mijlocitor de bani pentru sine, de către o persoană care
are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unei persoane cu funcție de demnitate
publică,pentru o face să îndeplinească o acțiune în exercitarea funcţiei sale, infracțiune prevăzută la
art.326 alin.(1) din Codul penal.

Tot el, la 11 februarie 2017, aproximativ în perioada de timp cuprinsă între ora 14 și 00 min. și
ora 19 și 00 min. aflându-se în biroul procurorului Tifoi Evghenii, amplasat în sediul Procuraturii
mun. Chișinău, oficiul Ciocana, situat în mun. Chișinău, bd. Mircea cel Bătrân nr.24, acționând cu
intenție directă, prevalându-se de calitatea de membru al grupului de ofițeri de investigații format în
cadrul cauzei penale cu nr.2017670019, în prezența și cu acordul tacit al procurorului Tifoi Evghenii,
personal a extorcat pentru sine și pentru altă persoană, de la Gladun Vladimir, iar prin intermediul
acestuia și de la Ratușniuc Alexandru, persoane care erau reținute în cadrul cauzei penale
nr.2017670019, fiind bănuite în săvârșirea evaziunii fiscale care a condus la neachitarea impozitului
în proporții deosebit de mari, infracțiune prevăzută la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal, valută
străină în sumă de 11000 euro, ceea ce constituie echivalentul sumei de 234135 lei, conform
cursului oficial stabilit de Banca Naţională a Moldovei pentru acea dată, ceea ce constituie proporții
deosebit de mari, în schimbul căreia susţinea că procurorul în Procuratura mun. Chişinău, oficiul
Ciocana, Evghenii Tifoi, care era conducătorul grupului de urmărire penală format în cadrul cauzei
penale și avea calitatea de persoană cu funcție de demnitate publică în virtutea prevederilor art.123
alin.(3) din Codul penal, îi va elibera din detenție.

În aceiași zi, peste aproximativ două ore, Busuioc Octavian, aflându-se în fața sediul
Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Ciocana, personal a primit pentru sine și pentru altă persoană, de
la Ratușniuc Alexandru prin intermediul lui Gladun Vladimir, valută străină anterior extorcată în
prezența și cu acordul tacit al procurorului Tifoi Evghenii, în sumă de 11000 euro, în schimbul căreia
susţinea că procurorul în Procuratura mun. Chişinău, oficiul Ciocana, Evghenii Tifoi, care era
conducătorului grupului de urmărire penală format în cadrul cauzei penale, îi va elibera pe Ratuș
niuc Alexandru și Gladun Vladimir din detenție.

Ulterior, la ora 23 și 10 min. și respectiv la ora 23 și 20 min. procurorul în Procuratura mun.


Chişinău, oficiul Ciocana, Evghenii Tifoi, prin ordonanță i-a eliberat pe Ratușniuc Alexandru și
Gladun Vladimir din detenție.

Astfel, prin acţiunile sale intenționate, Busuioc Octavian Ion, a săvârșit traficul de influenţă,
adică pretinderea personal pentru sine și pentru altă persoană și primirea personal de bani, de către
o persoană care are influenţă sau care susţine că are influență asupra unei persoane cu funcție de
demnitate publică, pentru o face să îndeplinească o acțiune în exercitarea funcţiei sale, acțiuni săvâr
șite cu primirea de bunuri în proporții deosebit de mari, infracțiune prevăzută la art.326 alin.(3) lit.a)
din Codul penal.
Tot el, deținând în baza ordinului nr.451ef. din 01 august 2016 al Șefului Inspectoratului
General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne (în continuare – IGP al MAI), funcția de ofițer de
investigații al secției nr.4 a Direcţiei nr.3 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al IGP,
fiind membru al grupului de ofițeri de investigații format în cauza penală cu nr.2017670019, în
cadrul căreia la 10 februarie 2017, au fost reținuți Braşoveanu Anatolie, Braşoveanu Oleg şi Todor
oglo Vitalie, persoane care de jure și de facto gestionau SC „Radeva-Grup” SRL, fiind bănuiţi în
comiterea faptei de evaziune fiscală, infracțiune prevăzută la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal,
la 12 februarie 2017, după ce a asigurat escortarea persoanelor reținute din Izolatorul de detenție
provizorie a Direcției Poliției mun. Chișinău, situat în mun. Chișinău, str. Tighina nr.6, la sediul
Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Ciocana, situat în mun. Chișinău, bd. Mircea cel Bătrân nr.24,
aproximativ în perioada de timp cuprinsă între ora 11 și 50 min. și ora 20 și 45 min. aflându-se în
preajma sediului procuraturii, acționând cu intenţie directă, fiind conștient de faptul estorcării de
procurorii în Procuratura mun. Chișinău, oficiul Ciocana, Clim Roman și Tifoi Evghenii, ambii
membri ai grupului de urmărire penală, de la Brașoveanu Oleg și Brașoveanu Anatolie a banilor care
nu li se cuvin, pentru a îndeplini acțiuni atât în exercitarea funcției sale cât și contrar acesteia, acț
iuni care ar fi favorizat eliberarea persoanelor reținute din detenție și ulterior, scoaterea acestora de
sub urmărire penală, văzând că Brașoveanu Anatolie având în mână o pungă în care s-a dovedit a fi
valută străină în sumă de 60000 euro, s-a apropiat de el și i-a comunicat că este pregătit, i-a spus să
intre în biroul procurorilor.

Astfel, Brașoveanu Anatolie a intrat în biroul în care se aflau procurorii Clim Roman și Tifoi
Evghenii și aceștia au primit de la el punga în care se afla o parte din valuta străină anterior est
orcată de procurori în sumă de 60000 euro, ceea ce constituie echivalentul sumei de 1277100 lei,
conform cursului oficial stabilit de Banca Naţonală a Moldovei pentru acea dată, acțiuni care
constituie infracțiunea prevăzută la art.324 alin.(3) lit.a) din Codul penal, care conform prevederilor
art.16 alin.(5) din Codul penal, este de categoria celor deosebit de grave.

Ulterior, aproximativ în perioada de timp cuprinsă între ora 20 și 45 min. și ora 21 și 05 min.
Busuioc Octavian, în timp ce asigura escortarea lui Braşoveanu Anatolie, Braşoveanu Oleg şi
Todoroglo Vitalie în Izolatorul de detenție provizorie a Direcției Poliției mun. Chișinău, situat în mun.
Chișinău, str. Tighina nr.6, aflându-se în autoturismul de serviciu de model „Dacia Logan”, urmărind
scopul influențării psihologice a lui Brașoveanu Oleg, în vederea nedenunțării acțiunilor criminale
săvârșite de procurori prin ce ar fi asigurat produsul infracțiunii de care ar urma să beneficieze și el,
i-a comunicat lui Brașoveanu Oleg că a doua zi, după examinarea de judecătorul de instrucție a
demersurilor privind aplicarea măsurii preventive în privința celor trei reținuți urmează să poarte o
discuție referitor la convorbirile și acțiunile care au avut loc în procuratură, despre care nu trebuia
să afle nimeni.

Peste câteva zile, data exactă nu a fost stabilită de organul de urmărire penală, Busuioc
Octavian, la invitația procurorului Clim Roman s-a deplasat la sediul Procuraturii mun. Chișinău,
oficiul Ciocana, unde a primit de la Clim Roman, valută străină în sumă de 5000 euro, ceea ce
constituie o parte din valuta străină în sumă de 70000 euro și 6000 dolari SUA, estorcată și primită
la 12 februarie 2017 de procurorii Clim Roman și Tifoi Evghenii.

La 23 februarie 2018, în perioada de timp cuprinsă între ora 16 și 30 min. și ora 16 și 59 min.
prelungind acțiunile sale criminale, Busuioc Octavian, la indicația procurorului Clim Roman, care i-a
comunicat că la Centrul Național Anticorupție a fost recepționat un apel telefonic anonim privind acț
iunile de corupere pasivă întreprinse de procurori în cadrul efectuării urmăririi penale în cauza
nr.2017670019, urmărind scopul amenințării lui Brașoveanu Oleg și Brașoveanu Anatolie, în vederea
nedenunțării acțiunilor criminale săvârșite de procurori, prin ce ar fi asigurat produsul infracțiunii
de care a beneficiat și el, s-a deplasat la oficiul SC „Radeva-Grup” SRL situat în XXXXXXX și
întrebându-l pe Brașoveanu Anatolie dacă din numele său a fost făcut acel apel telefonic anonim, l-a
atenționat ca nu cumva să se plângă sau să comunice terțelor persoane că a dat procurorilor valută
străină pentru a fi eliberați împreună cu fratele Brașoveanu Oleg și Torodoglo Vitalie din detenție.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate Busuioc Octavian Ion a săvârșit favorizarea infracțiunii
adică favorizarea dinainte nepromisă a infracțiunii deosebit de grave, infracțiune prevăzută la
art.323 alin.(1) din Codul penal.

În ședinţa de judecată, inculpatul Busuioc Octavian Ion, care, până la începerea cercetării
judecătorești, a recunoscut în totalitate faptele indicate în rechizitoriu, și-a recunoscut vina,
nesolicitând administrarea de probe noi, prin cerere scrisă personal, a solicitat examinarea cauzei
penale în baza probelor administrate la urmărirea penală, pe care le recunoaște și asupra cărora nu
are obiecţii.

Avocatul Vladislav Ciobanu-Nițuleac și procurorul Mihail Ivanov au susţinut cererea înaintată


de inculpat.

Constatând că probele administrate la urmărirea penală stabilesc fapta inculpatului, instanţa


a admis cererea inculpatului Busuioc Octavian Ion de judecare a cauzei în ordinea prevăzută în art.
364/1 CPP, pe baza probelor administrare în cadrul urmăririi penale.

Inculpatul Busuioc Octavian Ion, în ședinţa de judecată prin expunerea factologică, ce nu


contravine învinuirii formulate în rechizitoriu, și-a recunoscut integral vinovăţia, a declarat că la
evidenţa medicului narcolog sau psihiatru nu se află. De cele comise se căiește. Anterior nu a fost
condamnat. În perioada februarie 2018 până în mai 2017 a activat în calitate de ofițer de investigație
secția nr. 4 a Direcției Investigare a Fraudelor Econimice a IGP MAI. Vina în comiterea infracțiunii
o recunoaște integral și doreşte să declare că, din anul 2003 până la 31 mai 2017, a activat în cadrul
Ministerului Afacerilor Interne, în diferite funcții în calitate de ofițer de investigații. În perioada de
timp februarie 2008 – 31 mai 2017, a activat în calitate de ofițer de investigații în cadrul Direcției
Investigare a Fraudelor Economice din cadrul (DSO) în prezent Inspectoratul Național de Investigaț
ii. În atribuțiile sale de serviciu intra desfășurarea măsurilor speciale de investigații în cadrul
dosarelor operative și a cauzelor penale. În luna septembrie a anului 2016, data exactă nu și-o
amintește, au fost create grupuri de urmărire penală în cauzele penale aflate în gestiunea PCCOCS,
în care erau investigate infracțiuni de evaziune fiscală. La începutul lunii noiembrie 2016, ca urmare
a studiului livrărilor și procurărilor companiilor delicvente au fost stabilite operațiuni economice
între acestea și Radeva-Grup SRL. Astfel, a fost întocmit un raport pe care l-a prezentat procurorului
din cadrul PCCOCS, Nicolae Dumbrăveanu. Exista o bănuială că Radeva-Grup SRL este implicată în
tranzacții economice fictive. În baza acestui raport a fost dispusă și autorizată interceptarea convo
rbirilor telefonice a persoanelor care gestionează persoana juridică delicventă și Radeva Grup SRL.
În cadrul efectuării interceptărilor convorbirilor telefonice au fost stabilite discuții ale factorilor de
decizie Radeva-Grup SRL – Brașoveanu Anatol, Brașoveanu Oleg și Todoroglo Vitalie. Asculta
interceptările convorbirilor telefonice ale lui Brașoveanu Oleg și Brașoveanu Anatol, iar colegul său
ofițerul de investigație Tatian Sergiu asculta convorbirile telefonice ale lui Todoroglo Vitalie. În
cadrul ascultării convorbirilor telefonice interceptate ale lui Brașoveanu Anatol și Brașoveanu Oleg,
au fost stabilite discuți din conținutul cărora rezulta că de aceștia erau efectuate tranzacții fictive,
cu eliberarea facturilor fiscale altor persoane juridice, dar fără eliberarea mărfurilor, în scopul
beneficierii de către agenții economici a trecerii în cont a TVA – ului, iar Radeva-Grup beneficia de
7-9% din suma primită în cont pe care o întorceau în numerar. A interceptat convorbiri telefonice ale
acestora din care rezulta purtarea discuțiilor intime cu persoane de sex feminin altele decât
concubinele acestora. La fel, din convorbiri rezulta că Brașoveanu Oleg, căuta un teren în or. Brașov,
România pentru a-l procura. La 17 decembrie 2016, a fost reținut de Procuratura Anticorupție, și de
atunci convorbirile telefonice au fost ascultate de colegul său Tatian Sergiu. La 17 ianuarie 2017,
după ce a expirat termenul măsurii preventive arestarea la domiciliu, a mers din nou la serviciu. În
toată această perioadă de timp ascultarea interceptărilor a fost efectuată de colegul Tatian Sergiu.
La 30 ianuarie 2017, în privința peroanelor care gestionează Radeva Grup, a fost începută urmărirea
penală pe faptul săvârșirii evaziunii fiscale. Cauza penală a fost transmisă de la PCCOCS la
Procuratura mun. Chișinău, oficiul Ciocana, deoarece suma prejudiciului era mai mică, decât suma
necesară pentru a fi în competența PCCOCS. Cauza penală fizic a fost preluată de el și de Tatian
Sergiu din cancelaria PCCOCS și dusă în cancelaria Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Ciocana.
Ulterior, procurorul din cadrul Oficiului Ciocana, Tifoi Eugen l-a telefonat pe colegul Tatian Sergiu și
l-a invitat la el să-i explice esența cauzei penale. Împreună cu colegul Tatian s-a deplasat în biroul
acestuia care este amplasat în aripa dreapta a sediului oficiului Ciocana, pe ușa biroului este o plăcu
ță cu numele și prenumele „Tifoi Eugen”, este a doua ușă din dreapta pe coridor după intrare. În
birou se afla și procurorul Clim Roman, cu ambii s-a făcut cunoștință atunci pentru prima oară. Au
explicat esența cauzei penale la ce procurorul Tifoi a spus că va fi format grup de urmărire penală în
care vor fi incluși și ei vor continua măsurile speciale de investigație. La scurt timp termenul in
terceptărilor a fost prelungit. La începutul lunii februarie 2017 după ce facturile fiscale ale SRL
Radeva-Grup pentru luna ianuarie au apărut în baza de date „FiscServInform”, împreună cu colegul
Tatian Sergiu s-a deplasat în biroul procurorului Tifoi Eugen și i-a propus să fie efectuate percheziții
la oficiul SRL Radeva-Grup, la oficiile companiilor cărora Radeva-Grup a eliberat facturi fiscale, la
domiciliul lui Brașoveanu Anatol și Brașoveanu Oleg și în caseta de valori din bancă, deținută de
fondatorul Idricean Radmila. Procurorul a acceptat efectuarea perchezițiilor, care ulterior au și fost
autorizate. Cu 2 sau 3 zile până la efectuarea perchezițiilor a fost solicitată prezența persoanelor
mascate din cadrul BPDS „Fulger” și a inspectorilor fiscali la percheziție. Tot în acea perioadă în
biroul procurorului Tifoi Eugen a avut loc o ședință la care a participat el și colegul Tatian, în cadrul
căreia au fost stabilite grupurile pentru efectuarea perchezițiilor. Înainte de efectuarea percheziț
iilor câteva discuri cu interceptările convorbirilor telefonice au fost puse la dispoziția procurorului
Tifoi Eugen. La 10 februarie 2017, toate grupurile s-au deplasat pentru efectuarea perchezițiilor, s-a
deplasat la sediul SRL „Rebicon Plus”, amplasat pe str. Mitropolit Dosoftei nr.115, mun. Chișinău,
administratori Gladun Vladimir și Ratușniuc Alexandru. După finalizarea perchezițiilor pe
administratori i-a escortat la Inspectoratul de Poliție Ciocana (IP Ciocana), la ofițerul de urmărire
penală, care a întocmit procesele-verbale de reținere. După care i-a escortat în Izolatorul de Detenție
Preventivă a DP mun. Chișinău, amplasat pe str. Tighina nr.6. Ulterior, s-a deplasat la Procuratura
mun. Chișinău, oficiul Ciocana, intrând în biroul procurorilor a văzut că în el deja se aflau: ambii
procurori, Clim și Tifoi, Brașoveanu Anatol și Brașoveanu Oleg, Todoroglo Vitalie, Tatian Sergiu, ofiț
erul de urmărire penală Stângaci Sergiu, nu își amintește dacă erau alte persoane. Pe masă erau niș
te mezeluri feliate și pâine din care și-a făcut o tartină. Nu a văzut să fie coniac pe masă. Atunci
intrând i-a permis și a făcut glume pe seama vocii pe care o avea Brașoveanu Oleg în cadrul
convorbirilor telefonice interceptate. Ulterior, l-a luat pe Brașoveanu Anatolie în autoturism și l-a
escortat la IP Ciocana, pe Brașoveanu Oleg și Tudoroglo Vitalie i-a escortat Tatian Sergiu. După
întocmirea fișelor dactiloscopice l-a escortat pe Brașoveanu Anatol la IDP din str. Tighina nr.6. În ma
șină i-a spus lui Brașoveanu Anatol că situația lor nu este simplă și că nu vor scăpa ușor. A doua zi în
jurul orei 10 și 00 min. a fost telefonat prin intermediul aplicației „WhatsApp” de Samoil Valentin,
care este șef adjunct al Direcției nr.2 a INI, și acesta l-a rugat să se întâlnească, să comunice în
privința situației lui Brașoveanu Oleg. Personal i-a numit locul întâlnirii, parcarea din fața centrului
comercial „Grand Hall”. I-a spus când va ieși din casă îl va telefona. Așa a și făcut, peste puțin timp
l-a telefonat, acesta i-a spus că se află deja acolo, la locul întâlnirii. S-a apropiat, îl cunoștea de prin
anul 2008, deoarece a activat în cadrul aceleiași direcții. A văzut că în mașina sa, de model „Lexus”,
se afla soția Samoil Antonina, pe care o cunoștea deoarece a activat în cadrul Ministerului Afacerilor
Interne. Atunci, Samoil Valentin i-a spus că este prieten de familie cu Brașoveanu Oleg, și l-a
întrebat care este situația lui, în ce este bănuit. I-a spus că a săvârșit evaziune fiscală, i-a interceptat
convorbirile telefonice și a stabilit tranzacții fictive cu alți agenți economici, fiind efectuate percheziț
ii la Radeva și la alți agenți economici a fost constatată lipsa mărfurilor în stoc, conform facturilor
fiscale eliberate de Radeva Grup. Atunci Samoil Valentin l-a întrebat dacă este vre-o soluție pentru
a-i scăpa pe frații Barașoveanu, i-a răspuns că nu cunoaște, și că lucrul cu ei este planificat pentru
ziua de mâine, dar poate să întrebe procurorii și îi va da un răspuns. După care s-au despărțit
rămânând să-l telefoneze. Într-un final nu a întrebat de procurori și nu l-a telefonat. Ulterior, s-a
întâlnit cu colegul Tatian Sergiu și s-a deplasat la IDP din str. Tighina, deoarece cineva din procurori
le-a dat astfel de indicații, să escorteze la procuratură, pe Mărgineanu Sergiu, Ratușniuc Alexandru
și Gladun Vladimir. După ce au ajuns în sediul procuraturii la un moment dat a dorit să iasă afară să
fumeze, atunci Sergiu Mărgineanu pe care îl cunoștea de la Liceul „Ion Vatamanu” din orașul Străș
eni, acesta a fost cu două clase mai mic decât el, iar vărul lui Roman Mărgineanu a învățat cu el
într-o clasă, i-a cerut o țigară și a ieșit cu el să fumeze. Mărgineanu Sergiu l-a întrebat cum poate
scăpa de probleme și să fie eliberat. I-a răspuns să recunoască vinovăția în fapta săvârșită,
Mărgineanu l-a întrebat dacă este unica soluție. Atunci i-a arătat din degete semnul banilor, la ce el
l-a întrebat cât. Învinuitul pentru a fi credibil i-a spus acuș să vadă și a intrat în sediul Procuraturii,
în aripa unde se afla, biroul procurorilor Clim și Tifoi. Apoi a ieșit și i–a spus 3 mii de euro, pentru ca
să fie eliberat și să scape de probleme. La ce Sergiu Mărgineanu i-a spus că are acasă 50 000 lei, și
este de acord să îi dea pentru ca procurorii să-l elibereze. Atunci din nou pentru a oferi o
credibilitate celor spuse a intrat în sediul procuraturii, a ieșit și i-a oferit telefonul personal de model
„Samsung” și spunându-i să sune soției pentru ca ea să se deplaseze în aceiași zi la ora 20 și 00 min.
și să transmită banii la pasajul pietonal de lângă Circ din mun. Chișinău, unei persoane care se va
prezenta „Nicolae” și va fi cu o mașină „Dacia” de culoare albă. Sergiu Mărgineanu a luat telefonul
mobil și utilizând aplicația „Viber”, a telefonat-o pe soția sa, și i-a spus cele indicate de el. După care
i-a comunicat că soția va fi cu banii la ora și locul indicat. Apoi peste câteva ore s-a apropiat de o
persoană care era într-o mașină de model „Dacia” de culoare albă, parcată lângă bordură pe bd.
Mircea cel Bătrân, mun. Chișinău, care aștepta probabil să presteze servicii de taxi, însă nu avea
numere de înmatriculare de culoare galbenă, și a întrebat dacă dorește să câștige 200 lei. Persoana
a fost de acord, i-a explicat unde trebuie să se deplaseze pentru a lua un plic și al aduce, i-a luat
numărul telefonului mobil, spunându-i că îl voi suna și singur îl va găsi. Pe la ora 20 și 30 min. l-a
sunat pe „Viber” de la o cartelă Pre-pay procurată de el și s-a întâlnit cu el pe str.Alecu Russo la o
benzinărie Lukoil, a luat pachetul de polietilenă i-a oferit 200 lei și a plecat. Din acești bani nu a
oferit procurorilor nimic, nici nu le-a comunicat. În aceiași zi, nu își amintește după discuția cu
Sergiu Mărgineanu sau înainte de aceasta, se afla în biroul procurorilor când a intrat Gladun
Vladimir, nu își amintește dacă era cineva din procurori prezent în birou. Atunci acesta se văicăra și
ruga să fie eliberat, i-a spus că dacă dorește să fie eliberat trebuie să dea 5 500 euro el și 5 500
euro, Ratușniuc Alexandru, altfel va fi arestat. Gladun i-a spus că va face rost de bani în cursul zilei,
după care a ieșit. Menționează că afară erau soțiile celor doi. Peste câteva ore s-a apropiat de
Gladun Vladimir și l-a întrebat dacă a făcut rost de bani, el l-a chemat într-o parte de intrarea
centrală în sediul Procuraturii, în spate și i-a transmis o pungă împăturită pe care a ascuns-o sub
scurtă și a plecat. Procurorilor nu a dat nimic din suma primită și nici nu a comunicat referitor la
acest subiect. În acea zi, i-a spus și lui Mărgineanu Sergiu, Ratușniuc Alexandru și Gladun Vladimir
să recunoască formal vina pentru a fi eliberați, cunoscând că procurorii admiteau ca să îi scoată de
sub urmărire penală și să le schimbe statutul în martori. La 12 februarie 2017, aproximativ la ora 12
și 00 min. împreună cu colegul Tatian Sergiu la indicația procurorilor s-a deplasat în IDP, pentru a-i
escorta pe frații Brașoveani și pe Tudoroglo Vitalie, în Procuratura mun. Chișinău, oficiul Ciocana.
După ce a ajuns la procuratură a văzut că acolo au apărut și concubinele fraților Brașoveanu,
Idricean Radmila și Natalia numele nu îl amintește, precum și soția lui Tudoroglo Vitalie. Împreună
cu colegul Tatian Sergiu, i-a dus în holul intrării principale în sediu, acolo unde peroanele reținute
s-au aflat o mare perioadă de timp, și au comunicat cu soțiile care le-au adus de mâncare. Avocatul
s-a prezentat mai târziu. După ce a raportat procurorilor că persoanele au fost aduse ele pe rând au
fost chemate de procurori în birou unde s-au aflat fără prezența sa și a colegului Tatian Sergiu. La
un moment dat în biroul procurorilor a intrat Brașoveanu Anatolie, care a petrecut mai mult timp
acolo. În acest timp la ușa de intrare în aripa sediului procuraturii în care se afla biroul procurorilor
se afla Brașoveanu Oleg, care îl aștepta pe Brașoveanu Anatol să iasă, învinuitul se afla la distanța
de câțiva metri de Brașoveanu Oleg, fuma lângă coșul cu gunoi, unde este locul pentru fumat. Atunci
a observat că Brașoveanu Anatol a ieșit din acea aripă a sediului procuraturii și vorbea cu Braș
oveanu Oleg la intrare. Brașoveanu Anatol se revolta că suma cerută este prea mare și îi spunea lui
Oleg să nu dea banii. Auzind discuțiile s-a îndepărtat pentru a nu se amesteca în treburile
procurorilor. Brașoveanu Anatol discuta pe un ton revoltat. Apoi iar peste câteva minute s-a deplasat
la colțul intrării centrale în sediu pentru a vedea intrarea în aripa dreaptă și Brașoveanu Anatolie
deja nu mai era acolo, a înțeles că a intrat iar în birou, deoarece era zi de duminică și ușile în
celelalte birouri probabil erau închise. Peste puțin timp, ambii frați au ieșit din aripa în care se afla
biroul procurorilor, și au venit în fața intrării principale. Acolo au discutat ceva cu Idricean Radmila,
care ulterior a urcat în automobil și a plecat. După ce s-a întors, nu își amintește perioada de timp în
care a lipsit, Radmila avea o pungă cu mâncare, peste puțin timp învinuitul se afla în fața intrării în
aripa în care este efectuat accesul în biroul procurorilor și de el s-a apropiat Brașoveanu Anatolie
care avea o pungă de dimensiuni mici în mână, acesta i-a spus că este pregătit, la ce el i-a spus să in
tre în biroul procurorilor. Peste câteva minute Brașoveanu Anatolie a venit în holul intrării principale
unde se aflau toți inclusiv și el, dar nu avea deja punga cu sine. Apoi, toți trei au fost puși sub
învinuire, de către un alt procuror al cărui birou se afla în sediul central al Procuraturii, Ion Filimon.
Aproximativ la ora 21 și 00 min. împreună cu colegul Tatian Sergiu i-a escortat pe cei trei la IDP.
Atunci deja a înțeles că frații Brașoveni au dat procurorilor careva bani, deoarece încă înainte să u
rce în mașină cineva din frați a spus concubinelor că mâine vor fi eliberați din sala de judecată. În
timp ce se deplasau în mașină, deja conștientizând că probabil procurorii îi vor da și lui o parte din
banii primiți, deoarece a adus informația și a efectuat un volum mare de lucru, i-a spus lui Braș
oveanu Oleg că urmează să poarte o discuție referitor la cele întâmplate în procuratură. A doua zi,
iarăși împreună cu colegul Tatian Sergiu i-a escortat la Judecătoria Ciocana, unde au fost examinate
demersurile privind aplicarea în privința învinuiților a măsurii preventive arestul. Instanța de
judecată i-a eliberat pe toți trei sub control judiciar. Peste câteva zile nu își amintește exact data, a
fost telefonat prin aplicația „Viber” de Clim Roman, care l-a invitat la procuratură să discute. Deja
intuia care va fi discuția, și că îi va da careva bani din cei primiți în acea seară, legat de dosarul
penal Radeva. Deplasându-se în fața procuraturii în timp ce fuma, Clim Roman i-a spus că frații în
acea seară au dat careva bani și ca să aibă răbdare, va primi partea sa în curând. Încă peste câteva
zile prin aceiași modalitate a fost telefonat de Roman Clim, care l-a invitat din nou la procuratură.
Astfel, în fața procuraturii acesta i-a transmis un plic de culoare albă pe care l-a pus în buzunar.
Clim i-a spus că este de pe cauza penală cu Radeva-Grup. Când a intrat în mașină a scos plicul din
buzunar, l-a deschis și a numărat valuta străină, erau 5 000 euro în bancnote cu valoarea nominală
de 500 euro. Peste încă câteva zile, iar l-a telefonat procurorul Roman Clim prin intermediul aplicaț
iei „Viber” și l-a invitat la procuratură. Acolo procurorul Roman Clim i-a spus că la CNA a fost făcut
un apel anonim în cadrul căruia a fost comunicat că în cauza penală al cărei obiect era investigarea
evaziunii fiscale săvârșite de Radeva-Grup SRL, au fost extorcați și primiți 20 000 euro. Și l-a rugat
să se deplaseze la Radeva Grup SRL și să vorbească cu frații Brașoveni să-i întrebe dacă s-au plâns.
Tot atunci, s-a deplasat la oficiul Radeva Grup SRL, acolo l-a găsit pe Brașoveanu Oleg, dar el nu a
dorit să comunice cu dânsul, a spus că toate întrebările să-i adreseze lui Anatol, atunci l-a întrebat
unde este Anatol. Acesta l-a sunat pe Anatol și în scurt timp el s-a prezentat pe teritoriul
întreprinderii, l-a întrebat dacă s-a plâns undeva, deoarece a parvenit un apel telefonic anonim la
CNA, la ce Anatol i-a spus că nu a sunat el și învinuitul din nou i-a spus să nu cumva să se plângă
undeva, sau să se audă prin oraș că au dat bani pentru a fi eliberați și a le ușurată situația. De cele
comise se căiește și regretă. În viziunea sa o pedeapsă echitabilă consideră că ar fi o pedeapsă sub
formă de amendă pe care o poate executa.

Analizând declaraţiile inculpatului, depuse în ședinţa de judecată, în raport cu cele depuse în


cursul urmăririi penale, instanţa le reţine ca fiind în concordanţă cu circumstanţele de fapt ale
cauzei, considerându-le veridice și convingătoare.
Vina inculpatului Busuioc Octavian Ion în comiterea traficul de influenţă, adică pretinderea
personală și primirea prin mijlocitor de bani pentru sine, de către o persoană care are influenţă sau
care susţine că are influenţă asupra unei persoane cu funcție de demnitate publică, pentru o face să
îndeplinească o acțiune în exercitarea funcţiei sale; traficul de influenţă, adică pretinderea personal
pentru sine și pentru altă persoană și primirea personal de bani, de către o persoană care are
influenţă sau care susţine că are influență asupra unei persoane cu funcție de demnitate
publică,pentru o face să îndeplinească oacțiune în exercitarea funcţiei sale, acțiuni săvârșite cu
primirea de bunuri în proporții deosebit de mari; favorizarea infracțiunii adică favorizarea dinainte
nepromisă a infracțiunii deosebit de grave, se confirmă și prin următoarele probe examinate în ș
edinţa de judecată, administrare la urmărirea penală:

- depozițiile martorului Brașoveanu Anatolie, care a declarat că, la 10 februarie 2017,


împreună cu fratele său, Braşoveanu Oleg, şi cu directorul comercial, Tudoroglo Vitalie, se aflau în
sediul societăţii „Radeva-Grup” SRL, amplasată în XXXXXXXX. Aproximativ la ora 14 și 30 min. în
sediului fabricii au intrat mascaţii, însoţiţi de ofiţerii Direcţiei nr.3 a INI a IGP, de ofiţerul de
urmărire penală din cadrul IP Ciocana, Stîngaci Sergiu, iar peste 10 minute s-a apropiat şi pr
ocurorul Tifoi Eugen care, iniţial s-a prezentat a fi de la Procuratura pentru Combaterea
Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, de la Chitoroagă. Totodată, în cadrul sediului fabricii,
împreună cu ofiţerii au venit şi două persoane care ulterior, s-au prezentat a fi de la fisc. La moment
nu-şi aduce aminte familiile celor doi angajaţi ai Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
Prezentându-se, procurorul Tifoi E. le-a solicitat să cheme avocatul fiindcă au autorizată efectuarea
percheziţiei la sediul societăţii „Radeva-Grup” SRL. Totodată, le-a prezentat ordonanţa de efectuare
a percheziţiei unde era indicat faptul că cauza penală era începută conform elementelor componenț
ei de infracţiune prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal, pe faptul săvârşirii evaziunii
fiscale. Atunci l-a întrebat pe procurorul Tifoi E. unde este indicat care este prejudiciul pe care l-au
cauzat, la care procurorul Tifoi E. i-a comunicat faptul că prejudiciul urmează să fie stabilit.
Totodată, i-a comunicat să nu-şi facă griji fiindcă oricum nu îl va scăpa şi ajuta nimeni. Martorul l-a
chemat pe avocatul Ciofu Vitalie, care s-a prezentat peste aproximativ o oră. După prezentarea
avocatului şi începerea percheziţiei el a purtat discuţii cu procurorul Tifoi E. şi nu o singură dată,
ultimul îi tot comunica faptul că nu îl va scăpa nimeni, dar îi sugera că totuşi există posibilitatea de a
scăpa, însă totul depindea de purtarea sa. Menţionează că în cadrul acestor sugestii, de către
procurorul Tifoi E. careva detalii concrete nu i-au fost oferite. În cadrul efectuării percheziţiei a fost
ridicat serverul, 14 500 lei din casă, ştampile, acte contabile, facturi, cheile pentru Inspectoratul
Fiscal Principal de Stat, precum şi alte acte din salonul unde se primesc comenzile.Ulterior, au
sigilat fabrica care, astfel, şi-a sistat activitatea până miercuri, aproximativ în jurul orelor
11:00-12:00, data de 15 februarie 2017. După terminarea acţiunilor de urmărire penală, procurorii
Tifoi E. şi Clim R. i-au comunicat ambii că este necesar ca întreprinderea să fie sigilată, întrucât ei
urmau să fie reţinuţi. La solicitarea în cauză, a lipit o filă A4 cu lipici de uşa de acces a întreprinderii,
precum şi pe alte uşi şi rolete, file pe care le-a semnat el, procurorul Tifoi E. Stîngaci S. precum şi
alte persoane, dar la moment nu-şi aduce aminte cine anume. În procesul-verbal nu a fost făcută
menţiunea referitor al sigilarea întreprinderii. În timpul efectuării percheziției, de dânsul s-a
apropiat procurorul Tifoi E. care l-a întrebat dacă deţine safeu la bancă. El i-a răspuns că da. Atunci
el i-a solicitat cheia de la safeu, comunicându-i că urmează să efectueze percheziții la safeu.
Totodată, l-a întrebat câte safeuri deţine fratele său Oleg, la care i-a răspuns că nu cunoaşte şi să-l
întrebe personal pe Oleg. După această discuţie, cunoscând despre faptul că procurorii urmează să
efectueze percheziţii şi la safeurile deţinute de ei, s-a apropiat de Oleg şi l-a întrebat dacă deţine
careva mijloace băneşti în safeu, la care el i-a replicat că da, 60 000 euro. După aceasta, a
contactat-o pe cumnata sa, soţia fratelui Idricean Radmila, şi i-a comunicat să ridice în mod urgent,
suma de 60 000 euro care erau depozitaţi în safeul metalic din cadrul BC „Mobias Banca” SA, filiala
Ciocana, întrucât procurorul Tifoi E. personal i-a comunicat că urmează să efectueze percheziţii şi la
sediile băncilor şi anume, la safeurile pe care le deţineau. Nu îşi aduce aminte cum anume a
contactat-o pe cumnata sa, fie prin aplicaţia „Viber”, fie telefonic. În timpul efectuării percheziţiei la
sediul societăţii „Radeva-Grup” SRL, aproximativ spre seară, s-a apropiat şi procurorul Clim Roman,
procurorul care a efectuat percheziţia la domiciliul său, amplasat în com. Tohatin, str. Tineretului
nr.16A şi a fratelui său, amplasat în com. Tohatin.După terminarea efectuării percheziţiei la sediul
societăţii „Radeva-Grup” SRL, luând cunoştinţă cu procesul-verbal de efectuare a percheziţiei, a
constatat că procurorul Tifoi E. activează în Procuratura sect. Ciocana. Întrebându-l despre acest
aspect, ultimul a râs. Concomitent, s-au efectuat percheziții şi la domiciliul său, a fratelui său,
precum şi la alţi agenţi economici cu care contractai şi, anume, „Rebicon-Plus” SRL,
„Aralex-Engineering” SRL, „GivoPlus” SRL, „Somersbi 1997 AN” SRL. Din câte cunoaşte,
administratorii societăţilor în cauză, la fel, au fost reţinuţi. În cadrul efectuării percheziţiei la
domiciliul din com. Tohatin a fratelui său, Oleg, au fost ridicate mijloace băneşti în sumă de 10 000
euro şi 6 000 dolari USD. După finisarea acţiunilor, au urcat în maşină pentru a se deplasa spre
Procuratura sect. Ciocana, unde urmau să fie reţinuţi, după cum le-a comunicat însăşi procurorul
Tifoi E. El a urcat împreună cu procurorul Clim R. în automobilul ultimului. Fratele a urcat împreună
cu procurorul Tifoi E. în automobil. Nu-şi aduce aminte cu cine anume a urcat în automobil
Tudoroglo V. La sediul Procuraturii sect. Ciocana a ajuns înaintea fratelui şi a intrat înăuntru. El a
rămas să aştepte pe coridor, iar procurorul Clim R. a intrat în birou. Din câte îşi aduce aminte la
moment, dar nu poate afirma cu certitudine, biroul procurorului Clim R. este amplasat în partea
dreaptă de la uşa de acces în sediul procuraturii, fiind a doua uşă. Era întuneric, însă ora nu şi-o
aduce aminte. Peste aproximativ 5-10 minute, a ajuns şi fratele său care, intrând înăuntru,
aflându-se ambii pe coridor, singuri, speriat i-a comunicat faptul că fiind în automobil împreună cu
procurorul Tifoi E. i-a propus ultimului suma de 10 000 euro ca să înceteze cauza penală, precum şi
toate acţiunile. La care procurorul Tifoi E. l-a întrebat ce e cu el şi i-a spus să înmulțească la 20
suma propusă. Astfel, fratele i-a comunicat că procurorul Tifoi E. a solicitat suma de 200 000 euro
pentru a înceta orice acţiune împotriva lor, inclusiv pentru a înceta cauza penală.

După această discuţie purtată între dânsul şi fratele său, a intrat şi Todoroglo V. în sediul
Procuraturii împreună cu Stîngaci S. şi cu încă un coleg de al său, pe care nu-l cunoaşte fiindcă nu
s-a prezentat.După aceasta, la solicitarea procurorului Clim R. el, împreună cu fratele Oleg şi
Todoroglo V. au intrat în biroul procurorilor, în care deja se aflau procurorul Tifoi E. şi ofiţerul
Stîngaci S. După ce au intrat în birou, procurorul Clim R. i-a întrebat dacă doresc cafea, i-a servit cu
coniac şi i-a pus la masă, solicitând cuiva să se ducă să procure mâncare, dar nu cunoaşte cui anume.
La masă s-au aşezat el, fratele Oleg, Toudoroglo V., Stîngaci S. și procurorii Clim R. şi Tifoi E. După
ce s-au aşezat toţi la masă, în birou a intrat şi un alt cetăţean, care nu s-a prezentat. Însă, din
discuţiile purtate la masă, a înţeles că el se numeşte Busuioc Octavian. La un moment dat, Busuioc
Octavian a început să glumească de faţă cu toţi, utilizând fraze pe care le-au pronunţat ei în
perioada noiembrie-decembrie 2016. Astfel, a constatat că ei le-au interceptat convorbirile telefonice
purtate în acea perioadă. Alte careva întâmplări în timpul mesei nu au avut loc. După finisarea mesei,
în cadrul biroului procurorilor, de către Stîngaci S. au fost întocmite procesele-verbale de reţinere
ale lor şi după, Busuioc O. împreună cu Stîngaci S. i-au condus pe toţi 3 la IP Ciocana pentru a-i
fotografia şi a le lua amprentele. După finalizarea acestor acţiuni, au fost duşi la izolatorul de
urmărire penală, amplasat pe str. Tighina nr.6 din mun. Chişinău. Spre izolator s-au deplasat în
următoarea componenţă. El se afla în maşină împreună cu Busuioc O., iar fratele său împreună cu
Todoroglo V. se aflau în altă maşină împreună cu un alt ofiţer, pe care nu îl cunoştea. În timpul
deplasării spre izolator, Busuioc O. îi tot comunica faptul că situaţia sa este foarte gravă şi îi dădea
de înţeles, prin aluzii, să nu creadă că totul este atât de simplu. Totodată, îi spunea că dacă îi va
bloca activitatea îi va fi greu după aceasta să-şi recâştige clienţii. Însă nu a fost efectuată nici o
solicitare expresă în adresa sa. Ulterior, duminică, la data de 12 februarie 2017, din cadrul
izolatorului de urmărire penală, amplasat pe str. Tighina nr.6 din mun. Chişinău, în jurul orelor
12:00, au fost preluaţi de către Busuioc O. împreună cu un alt coleg de a lui, pe care nu-l cunoaşte,
şi duşi la sediul Procuraturii sect. Ciocana. În automobilul de model „Dacia” de culoare albă cu n/î
MAI, el a urcat pe bancheta din faţă, iar Busuioc O. împreună cu fratele Oleg şi Todoroglo V. au
urcat pe bancheta din spate, Busuioc O. fiind situat în mijloc. Ajungând la sediul Procuraturii sect.
Ciocana, la faţa locului se aflau deja soţia sa Rujiţchi Natalia, soţia fratelui Idricean Radmila, şi soţia
lui Tudoroglo, ele fiind informate de avocatul lor că urmează să fie aduşi la sediul procuraturii.
Atunci a întrebat-o pe cumnata sa dacă a ridicat cei 60 000 euro de la bancă, la care ea i-a răspuns
că da şi că la moment sunt în apartamentul fiicei sale din sect. Centru. După această discuţie, la
solicitarea procurorului Clim R. a intrat, de unul singur, în biroul acestora şi a discutat cu ei. În
birou de mai multe ori, a intrat şi Busuioc O. care însă nu a asistat permanent la discuţiile purtate de
către dânsul şi cei doi procurori. În cadrul discuţiilor purtate în birou cu procurorii Tifoi E. şi Clim R.
ei îi tot spuneau cât e de gravă situaţia în cazul său şi că ei doi ar putea să-l ajute însă, despre acest
dosar se ştie la nivel înalt, inclusiv de către Chitoroagă şi Popa. La care, el le răspundea că situaţia
nu e gravă în cazul său întrucât el nu a comis nici o evaziune fiscală. Procurorii continuau să-i spună
că situaţia este gravă în cazul lor. Atunci el i-a întrebat dacă ei consideră faptul că el a săvârşit fapta
de evaziune fiscală, de ce nu este reflectat undeva prejudiciul pe care l-a cauzat. La ce ei i-au
răspuns că prejudiciul îl vor calcula ulterior, prin numirea unui control fiscal total, şi l-au ameninţat
că controlul fiscal va fi efectuat în timpul apropiat şi, totodată, vor dispune punerea sub sechestru a
unităţilor de transport, a tehnicii speciale pe care le deţinea, astfel încât să le fie sistată activitatea
definitiv. Totodată, în timpul purtării acestor discuţii, ei au făcut aluzii la nişte conversaţii telefonice,
pe care el şi fratele le-au purtat în perioada decembrie 2016, prin care a solicitat telefonic prezenţa
unor domnişoare, când se aflau la Braşov. Din câte îşi aduce aminte la moment, la Braşov a fost în
perioada 9-12 decembrie 2016. Iar în cazul în care soţiile lor ar afla conţinutul acestor convorbiri,
atunci ei ar pierde tot din punct de vedere financiar, întrucât fondator al societăţii „Radeva-Grup”
SRL este soţia fratelui, Idricean Radmila. Atunci i-a întrebat cum pot rezolva situaţia, cât va costa.
La care procurorul Clim R. i-a şoptit că va costa suma de 100 000 euro. Atunci el i-a întrebat de ce
solicită o sumă atât de mare, pentru ce. La care procurorul Tifoi E. i-a comunicat faptul că din
această sumă trebuie să îi dea şi lui Chitoroagă, şi lui Popa, fiindcă dosarul acesta nu degeaba a fost
expediat la Procuratura sect. Ciocana. Atunci, el le-a comunicat că bine, dar că pot suma dată să le-o
transmită luni dimineaţa, deoarece trebuia să scoată mijloacele băneşti de la bancă. La care
procurorii au replicat că nu, trebuia să le predea suma în acea zi, şi avea la dispoziţie doar o oră.
Despre toate discuţiile purtate în birou cu procurorii îi comunica şi fratelui Oleg, care se afla în afara
biroului, în coridor, întrucât procurorii nu doreau să discute cu el. După solicitarea sumei de 100
000 euro, el le-a replicat că nu poate strânge o sumă atât de mare într-un timp atât de scurt, la care
ei au replicat faptul că 15 000 euro deja sunt pe loc, făcând trimitere la cei 10 000 euro şi 6 000
dolari USD ridicaţi în cadrul efectuării percheziţiei de la domiciliul cumnatei. Ieşind în afara biroului,
a discutat cu fratele său, şi a stabilit că pot să le ofere doar suma de 75 000 euro, compusă din cei
15 000 euro care deja au fost ridicaţi, şi 60 000 euro pe care le avea fratele Oleg la bancă. După ce a
stabilit de comun acord cu fratele că le poate oferi suma de 75 000 euro, a intrat înapoi în biroul
procurorilor Tifoi E. şi Clim R. şi le-a spus că la moment le poate oferi doar suma dată. La care
procurorul Clim R. a insistat la primirea unei sume de 80 000 euro, la care el a replicat că la moment
nu au aşa sumă, şi le poate oferi doar 75 000 euro. La care ambii procurori au căzut de acord. După
aceasta, procurorul Clim R. i-a comunicat să-i spună cumnatei să intre în birou pentru a scrie
recipisă că a primit mijloacele băneşti în sumă de 10 000 euro şi 6 000 dolari USD. Ulterior, după ce
a discutat cu procurorii Tifoi E. şi Clim R. referitor la suma de 75 000 euro, a ieşit afară şi i-a spus
cumnatei sale Radmila că urmează să intre la procurori şi să semneze o recipisă conform căreia ea
ar fi primit bani, în sumă de 10 000 euro şi 6 000 dolari USD, care au fost ridicaţi în cadrul efectuării
percheziţiei la ea acasă, în com. Tohatin. După ce i-a comunicat acestea, cumnata Radmila a intrat şi,
după ce a ieşit, i-a spus că l-a indicaţia procurorului Tifoi E. a întocmit o cerere prin care solicita să-i
fie eliberată suma de 10 000 euro şi 6 000 dolari USD şi, totodată, la final, a indicat că a primit
mijloacele băneşti indicate şi careva pretenţii nu are. Totodată, menţionează faptul că mijloace
băneşti, în realitate, nu le-a primit, semnarea recipisei fiind doar o formalitate, banii rămânând la
procurori, constituind, după cum a specificat supra, suma de 15 000 euro. Tot în acel moment
procurorul Tifoi E. i-a specificat Radmilei ca, în cazul în care cineva o va întreba ceva despre acest
aspect, să spună că mijloacele băneşti în suma dată îi aparţin fratelui ei şi trebuia să-i întoarcă
urgent înapoi, acesta fiind motivul pentru care i-a primit de la procurori. Apoi el, i-a spus cumnatei
sale să aducă acei 60 000 de euro. Aceasta s-a dus şi a luat suma de bani, i-a împachetat într-un
săculeţ alb, pe care l-a pus într-un pachet în care se conţineau produse alimentare pentru dânsul şi
fratele său şi i-a adus la sediul Procuraturii sect. Ciocana. După ce a luat mijloacele băneşti, s-a
apropiat de Busuioc O. şi i-a spus că el este pregătit. La care el i-a spus să intre la procurori în birou.
Atunci a intrat la ei şi le-a spus că este pregătit. Atunci procurorul Tifoi E. s-a uitat la dânsul şi i-a
arătat, cu privirea, să amplaseze săculeţul sub scaunul de lângă procurorul Clim R., unde a stat el.
După aceasta ei au ieşit şi atunci el a pus săculeţul cu bani la locul indicat, după care a ieşit şi el.
Menţionează faptul că după ce a ieşit afară, a trecut pe lângă dânşii şi a intrat pe o altă intrare, tot
în sediul Procuraturii sect. Ciocana, unde erau soţia, fratele, soţia fratelui şi Busuioc O. Tudoroglo V.
şi soţia acestuia. Din ce a observat din locul unde se afla, procurorii Tifoi E. şi Clim R. au mai stat
încă vreo 15 minute afară, după care au intrat în birou. Ulterior, aproximativ peste o oră, procurorul
Tifoi E. l-a chemat pe dânsul în birou, unde se afla şi procurorul Clim R. Intrând în birou, procurorul
Clim R. i-a comunicat faptul că dacă vor să plece acasă, atunci trebuie să recunoască că a comis
fapta de evaziune fiscală. La care el i-a replicat faptul că nu are ce recunoaşte şi ei parcă s-au înţeles
asupra acestui fapt. Atunci el i-a spus că vor petrece încă o noapte la izolator, iar la expirarea celor
72 de ore, el urmează să depună demers în instanţa de judecată privind aplicarea măsurii preventive
arestul, dar l-a asigurat că vor fi eliberaţi sub control judiciar, fapt care s-a întâmplat luni, la data de
13 februarie 2017. Astfel că ei toţi trei, au fost eliberaţi sub control judiciar. Duminică, în timp se
întorceau înapoi spre izolator împreună cu Busuioc O. fratele său şi Todoroglo V., Busuioc O. le-a
comunicat că a doua zi, după judecată, urma să aibă o discuţie despre convorbirile şi acţiunile de la
Procuratura sect. Ciocana din acea zi, despre care nu trebuia să cunoască nimeni. După ce luni, la
data de 13 februarie 2017, s-a pronunţat instanţa de judecată privind eliberarea sub control judiciar,
procurorul Clim R. le-a comunicat că urmează toţi trei să se deplaseze la sediul Procuraturii sect.
Ciocana. Acolo, la solicitarea procurorului Clim R. a intrat în biroul acestuia, unde se afla şi
procurorul Tifoi E. şi primul le-a spus să fie atenţi ce discută, inclusiv la telefon. După finisarea
discuţiei, ieşind afară, Busuioc O. se afla acolo cu fratele Oleg şi le-a spus la ambii că dacă se va auzi
undeva cifra pe care ei au dat-o, atunci vor înmâna convorbirile din decembrie 2016 soţiilor lor.
După aceasta el cu fratele a plecat. A doua zi marţi, la data de 14 februarie 2017, el s-a prezentat la
sediul Procuraturii sect. Ciocana, împreună cu fratele Oleg. În interior a intrat doar el. Intrând în
biroul procurorilor, a constatat faptul că în birou se aflau procurorii Tifoi Evghenii cu Clim Roman.
Atunci le-a solicitat să îi scoată sigiliul de la întreprindere pentru a putea activa, la care procurorul
Clim Roman i-a spus că acest lucru nu este posibil la moment. Totodată, procurorul Clim R. i-a
comunicat că va solicita efectuarea unui control fiscal tematic dar, dacă doreau îi puteau ajuta, iar
procurorul Tifoi E. i-a indicat că dacă doreşte ajutorul lor, să rotunjească suma la 100 000 euro. La
care el a refuzat categoric. Mai mult ca atât, i-a comunicat că nici nu dispune de aşa mijloace băneşti,
la care procurorul Tifoi E. i-a spus că fratele Oleg precis are bani. După aceasta a ieşit din sediul
procuraturii şi i-a povestit lui Oleg discuţia avută. În continuare, s-a deplasat împreună cu Oleg la
sediul societăţii Radeva-Grup SRL şi, întrucât una din uşi nu era sigilată, au intrat pe acolo şi au
început să activeze acolo. Menţionează că mai mulţi angajaţi au intrat împreună cu dânşii. Ulterior,
miercuri, la data de 15 februarie 2017, din nou s-a deplasat la sediul Procuraturii sect. Ciocana, şi a
solicitat, din nou, eliberarea serverului, la care procurorul Clim R. i-a spus că nu-i poate da serverul
însă, totodată, i-a spus că îl poate elibera doar dacă îl va schimba cu un alt calculator, ceea ce a şi
făcut în aceeaşi zi. Tot atunci l-a întrebat din nou pe procurorul Clim R. când poate scoate sigiliul de
la întreprindere, la care procurorul îi tot spunea că e o situaţie complicată, la care i-a replicat că le-a
dat o sumă mare de bani şi a întrebat de ce e blocată activitatea. Atunci procurorul a intrat în cadrul
biroului şi, probabil, după ce a discutat cu procurorul Tifoi E. a ieşit şi i-a spus să se ducă să rupă
sigiliul. La care el l-a întrebat dacă e posibil de acţionat într-un astfel de mod, iar el i-a replicat că da.
Astfel că s-a deplasat la întreprindere şi a rupt sigiliul. Referitor la ridicarea serverului, la indicaţia
procurorului Clim R. a luat un calculator vechi, l-a dus în cadrul IP Ciocana lui Stîngaci S. şi,
împreună cu acesta, a schimbat sigiliul de pe un calculator pe altul, lăsând calculatorul cel vechi
acolo şi preluând serverul întreprinderii. După aceasta el periodic contacta cu procurorul Clim R. la
numărul de telefon XXXXXXXXXX, prin intermediul aplicaţiei „VIBER”, de la numărul de telefon
XXXXXXXXX ita returnarea documentelor şi obiectelor ridicate în cadrul efectuării percheziţiei, la
care el mereu îl trimitea la Stîngaci S. comunicându-i faptul că Stîngaci S. cunoştea despre aceste
solicitări şi el urma să i le elibereze. Totodată, comunică faptul că atunci când se prezenta la
Stîngaci S. în cazul în care suplimentar solicita returnarea unui act sau obiect, ultimul apela, fie pe
procurorul Clim R. fie pe procurorul Tifoi E. şi îi întreba ce să facă. Menţionează că astfel de discuţii
prin care solicita returnarea obiectelor a purtat o perioadă îndelungată cu procurorii, şi toate sunt
salvate în aplicaţia „VIBER” de pe telefonul său. Ulterior, când a avut ultima şedinţă în cadrul
instanţei de judecată în care s-a solicitat prelungirea controlului judiciar şi anume, la data de 12
aprilie 2017, procurorul Tifoi E. le-a comunicat faptul că a parvenit actul controlului fiscal numit de
către ei şi totul este normal, însă nu a indicat pentru cine anume este normal. Referitor la controlul
fiscal menţionează următoarele. Deşi procurorii Tifoi E. şi Clim R. i-au dat asigurări că vor numi doar
un control tematic, la întreprindere s-au prezentat reprezentanţii Inspectoratului Fiscal Principal de
Stat şi au efectuat un control total. Atunci s-a deplasat la procuratură, însă data cu certitudine nu
şi-o aduce aminte, posibil să fi fost în martie, şi l-a întrebat pe procurorul Clim R. ce e cu controlul
fiscal total, la care ultimul i-a comunicat faptul că el nu cunoaşte nimic şi că a solicitat un control
fiscal tematic. Ulterior, la data de 13 iunie 2017, procurorul Tifoi E. i-a scris lui, prin intermediul
aplicaţiei Viber, de pe numărul de telefon 069999882, şi i-a solicitat să se prezinte la Procuratura
sect. Ciocana. Prezentându-se la procuratură în aceeaşi zi, intrând în birou în care se afla doar el
singur, procurorul Tifoi E. i-a solicitat să recunoască vina fiindcă dosarul acesta nu poate fi clasat.
Totodată, i-a comunicat faptul că acţiunile lor urmează să fie recalificate din art.244 în art.361 din
Codul penal. Atunci l-a întrebat ce prevede articolul dat, la care el i-a replicat faptul că prevede
falsul în acte. La care el l-a întrebat prin ce anume se manifestă falsul făcut de dânsul, la care el i-a
specificat că aşa trebuie, că dosarul nu poate fi clasat şi trebuie să fie trimis în instanţa de judecată.
Tot atunci, cunoscând despre faptul că deţine un salon de mobilă pe XXXXX, procurorul Tifoi E.
insista să-i facă reduceri, la care el l-a refuzat şi a ieşit din cabinet. După aceasta, în aceeaşi zi,
aflându-se acasă la masă, a fost apelat deja de procurorul Clim R. care i-a solicitat să se întoarcă la
sediul Procuraturii sect. Ciocana. Revenind la procuratură, aflându-se în faţa procuraturii,
procurorul Clim R. a ieşit afară şi l-a întrebat ce e cu vorbele astea prin care el l-a numit băiat în
cadrul discuţiilor purtate anterior cu procurorul Tifoi E. şi i-a spus că, pentru binele său, dosarul
trebuie să se ducă în judecată. Totodată, i-a comunicat faptul că dacă ei îl vor înceta, atunci se va
găsi altcineva care să le facă probleme pe acest dosar. La care el i-a replicat că le-a dat bani ca să
hotărască întrebarea, iar el i-a spus faptul că atunci când s-au înţeles asupra mijloacelor băneşti, nu
s-au înţeles şi asupra articolului. El atunci le-a replicat că ei s-au înţeles în genere să înceteze cauza
penală, pe oricare articol. Ulterior, l-a întrebat ce vrea el, iar el i-a replicat că nu vrea să fie
condamnare. Atunci a spus bun şi a plecat. După aceasta, careva discuţii cu procurorii nominalizaţi
nu a avut până în prezent. Totodată, menţionează faptul că săptămâna trecută, luni, data de 03 iulie
2017, Stîngaci S. l-a contactat telefonic, de pe numărul de telefon XXXX, şi i-a spus să se ducă până
la el la IP Ciocana. Întrucât el luni nu a putut, s-a deplasat la el marţi, data de 04 iulie 2017, după
masă. El l-a anunţat că este pe loc, atunci el i-a spus să se ridice la el şi, când s-au întâlnit în biroul
acestuia, i-a spus că şeful lui, Vrăjitoru Viorel, vrea să discute cu dânsul. Atunci el l-a întrebat ce
vrea să discute cu dânsul, la care el i-a răspuns că doreşte să discute cu el situaţia cu procurorii şi
cu dosarul lui început pe evaziune fiscală şi l-a condus la Vrăjitoru V. Aflându-se ambii în birou la
Vrăjitoru V. ultimul l-a întrebat dacă e supărat pe ei, la care i-a replicat că nu. Apoi l-a întrebat câţi
bani le-a dat şi cui pe cauza dată. La care a răspuns că a dat 100 000 euro procurorilor. Atunci
Vrăjitoru V. l-a întrebat dacă lui Tifoi şi Clim şi a afirmat acest lucru. Apoi l-a întrebat unde a dat
mijloacele băneşti, la care i-a răspuns că în sediul procuraturii. Atunci el l-a întrebat cum a reuşit să
predea banii în cadrul sediului procuraturii, având în vedere faptul că este o sumă mare.
Aproximativ peste două săptămâni după reţinerea lor, însă cu certitudine nu-şi aduce aminte
perioada, Busuioc O. s-a prezentat la fabrică. Întrucât nu se afla pe loc, el l-a aşteptat. Atunci fratele
l-a contactat şi i-a spus că el este pe loc şi doreşte să discute cu dânsul. Apropiindu-se la sediul
fabricii „Radeva-Grup” SRL, a ieşit din sediul întreprinderii împreună cu Busuioc O. şi ultimul, l-a
întrebat dacă cineva se interesează sau nu despre cazul dat, despre suma dată. Şi, totodată, i-a
solicitat să-şi ţină limba după dinţi şi apoi a plecat. Menţionează faptul că Todoroglo V. nu a
participat la nici o discuţie sau negociere purtată cu procurorii sau ofiţerii. La sediul întreprinderii
sunt amplasate camere de luat vederi care au înregistrate toate acţiunile descrise supra şi petrecute
la sediul întreprinderii „Radeva-Grup” SRL (Vol. I f.d. 205-212);

- depozițiile martorului Idricean Radmila, care a declarat că, la 10 februarie 2017


întorcându-se din oraş acasă, în com. Tohatin, Întreprinderea Pomicolă Izvorul Vesel, nr.91, lângă
poartă a observat doi bărbaţi, care s-au legitimat şi, din câte îşi aduce aminte, ulterior a înţeles că
unul dine ei este Stîngaci S., dar numele celui de al doilea nu îl amintește. Când i-a întrebat dacă au
venit la dânsa, i-au răspuns că au ordonanţa procurorului şi încheierea judecătorului de efectuare a
percheziției. A încercat să telefoneze, dar i-au interzis şi au spus că poate face doar un apel
avocatului şi nu are voie să răspundă la apeluri. Au intrat în casă şi au spus că trebuie să predea
benevol narcotice, arme, alte obiecte interzise şi să le arate unde sunt safeurile în casă, cât şi
documentele legate de activitatea întreprinderii „Radeva-Grup” SRL. A răspuns că aşa ceva nu are,
în safeu se află doar pistolul soţului Oleg Braşoveanu, care este deţinut legal. Avocat nu a putut găsi
şi a început percheziţia. În cadrul efectuării percheziţiei, au găsit mai multe perechi de chei la
intrare. Întrebau de unde sunt cheile, le explica că de la casă, de la apartament, garaj. După care au
coborât în demisol s-au uitat în garderobă, în garaj, în cazangerie, apoi au urcat în dormitoare. Când
au urcat în dormitor, la uşă a sunat cineva şi când a deschis uşa, a intrat un domn care s-a prezentat
ca fiind procuror Clim Roman, a luat în mână iPad-ul ei şi i-a cerut parola, explicându-i că este
obligată să o comunice. După ce i-a zis parola s-a uitat prin iPad şi, deoarece nu era nimic interesant
l-a închis. Procurorul Clim R. împreună cu ceilalți doi ofiţeri, verificau dulapurile, ridicau canapelele
şi au întrebat unde este safeul. Intrând în biroul lui Oleg, le-a arătat că safeul e în dulap. Au scos
safeul din dulap şi i-au zis să-l deschidă. A deschis safeul, acolo erau 10 000 euro şi 6 000 dolari USD,
bijuterii, ştampila „Radeva Grup” SRL, recipise şi pistolul soţului. Procurorul Clim R. a spus că ridică
banii, ştampila întreprinderii Radeva-Grup SRL, careva documente legate de întreprindere şi au
solicitat parola de la iPad-ul soţului Oleg. A spus că nu cunoaşte parola şi i-au zis să-l telefoneze şi să
întrebe parola. Astfel că l-a telefonat prin aplicația „viber” şi Oleg i-a comunicat parola. După ce le-a
spus parola, procurorul Clim R. l-a deschis, s-a uitat în el şi a spus că ridică şi iPadul soţului.
Totodată, i-a spus că automobilul său de model XXXXX, se confiscă. La întrebarea de ce, a întrebat-o
dacă BMW-ul îi aparţine ei sau firmei, la care ea a răspuns că automobilul îi aparţine ei cu drept de
proprietate. La care i-a răspuns că dacă era al firmei nici nu întreba, arestau automobilul direct în
stradă şi îl confiscau. I-a întrebat dacă reușește să-şi ia copilul de la şcoală, la care procurorul Clim
R. i-a răspuns că astăzi nu se va întoarce acasă, întrucât va fi reţinută în izolator. A întrebat dacă e o
glumă, şi i-a spus că nu. După care a întrebat pentru ce, la care i-a răspuns că ancheta o să
hotărască, o să decidă. Peste câteva minute, i-a spus că o să doarmă acasă, dar să trimită pe cineva
după copil fiindcă o să fie ocupată până târziu. După aceasta au coborât la etajul 1 şi Stîngaci S. a
început să numere valuta, cu mâinile tremurând. Apoi i-a transmis ei să-i numere şi ea. A început să
întocmească un blanc că ridică banii în sumă de 10 000 euro şi 6 000 dolari USD, ştampila
„Radeva-Grup” SRL, documente şi un stick de memorie. A spus să semneze, dar ei nu i-au transmis
nici un exemplar, după care au ieşit toţi din casă. Procurorul Clim R. a spus că pleacă la domiciliul
lui Anatolie, amplasat tot în com. Tohatin, şi a spus că se vor vedea la filiala Rîşcani a BC
„Mobias-Banca” SA, amplasată pe str. Miron Costin, pentru a efectua percheziția safeului pe care îl
deţineau acolo. După ce a plecat şi procurorul Clim R. ofiţerul a cărui nume nu şi-l aminteşte, a urcat
în maşina cu care a venit, iar ea cu Stîngaci S. au urcat în maşina sa pentru a se deplasa toţi trei la
bancă. Menționează că ea era la volan, iar Stîngaci S. era așezat alături, pe bancheta din faţă.
Ajungând la bancă, a intrat în sediul băncii şi l-a anunţat pe directorul filialei, Veaceslav, să nu
retrăiască fiindcă urmează să fie efectuată percheziția la safeul său. Stîngaci S. şi celălalt ofițer au
prezentat documentele pentru efectuarea percheziției şi atunci a apărut şi procurorul Clim R., care a
întrebat-o dacă şi Oleg are safeu aici, la care a răspuns că da. A întrebat-o dacă are cheile de la
safeul lui Oleg, la care le-a răspuns că doar Oleg are acces şi cheile sunt la el. Atunci procurorul
Clim R. a spus că se vor întoarce la safeul lui Oleg sâmbătă, dar Veaceslav, directorul filialei, le-a
spus că pot veni doar luni deoarece sâmbătă nu lucrează. Ulterior ea, împreună cu procurorul Clim
R., Stîngaci S. celălalt ofiţer, lucrătorul băncii Marina, familia la moment nu şi-o aduce aminte, şi
directorul Veaceslav, au mers să deschidă safeul. La deschiderea acestuia, s-a constatat faptul că în
safeu se aflau numai acte de proprietate pe imobil, şi bijuterii. Ei au rămas foarte dezamăgiți. După
care au închis safeul, şi ei au sigilat safeul lui Oleg. După ce au ieşit din bancă, procurorul Clim R.
i-a luat cheile de la automobilul său, i le-a transmis lui Stîngaci S. şi i-a spus că o va conduce el unde
are nevoie. A adus-o la apartamentul, amplasat pe XXXXXX, unde locuieşte mama şi unde era şi
copilul ei. Procurorul Clim R. i-a spus să fie calmă, să nu spună nimănui nimic şi să nu telefoneze pe
nimeni, şi i-a lăsat numărul său de telefon pentru orice eventualitate, şi a preîntâmpinat-o că soţul
astăzi va fi închis.

A doua zi, sâmbătă, la data de 11 februarie 2017, aproximativ la ora 09 și 00 min. -10 și 00 min.
s-a deplasat la BC „Mobias Banca”, filiala Ciocana, amplasată pe bd. Mircea cel Bătrân. S-a deplasat
acolo la solicitarea lui Anatolie. Ultimul a contactat-o, prin intermediul aplicaţiei „Viber”, în timp ce
se efectuau percheziţii la sediul fabricii, şi i-a spus să se ducă la filiala Ciocana a BC „Mobias Banca”
SA şi să scoată mijloacele băneşti din safeu. După ce a ridicat banii, i-a dus la apartamentul din sect.
Centru unde locuia mama. La data de 12 februarie 2017, ştiind că în jurul orei 11 și 00 min. – 12 și
00 min. Brașoveanu Oleg, Brașoveanu Anatolie şi Todoroglo V. urmau să fie duşi la Procuratură, ea
cu maşina lui Oleg și Natalia, soţia lui Anatolie, cu maşina sa, s-au deplasat la sediul Procuraturii
sect. Ciocana. Acolo a venit şi soţia lui Todoroglo V. Ele au ajuns înainte şi aşteptau în faţa sediului.
După au fost aduşi şi ei. Cu ei se mai aflau două persoane, dintre care una purta chipiu şi, ulterior, a
aflat că se numea Busuioc Octavian, persoana care le-a interceptat convorbirile. Brașoveanu Oleg,
Brașoveanu Anatolie şi Todoroglo V. mai fumau, intrau sau ieşeau pe partea dreaptă a intrării
principale în sediul Procuraturii. În partea dreaptă se afla încă o uşă de acces în sediul procuraturii.
Apoi le-au permis la toţi să intre înăuntru fiindcă afara era foarte frig. Aflându-se înăuntru, s-a
apropiat de Anatolie şi de Oleg şi le-a spus despre faptul că trebuie să hotărască întrebarea pentru
ca ei să nu fie închişi şi să nu blocheze activitatea întreprinderii. Întâi i-a comunicat lui Oleg despre
ce i-a spus Samoil Valentin, apoi i-a comunicat şi lui Anatolie când s-a apropiat de ei, dar nu i-a spus
că Samoil V. a spus aceasta. La care Anatolie, fratele soţului, i-a spus să nu se implice în careva
discuţii şi să nu ia careva decizii care nu ţin de competența sa, să stea undeva la o parte. În aceste
momente Anatolie ba purta careva discuţii cu Octavian Busuioc, ba discuta cu procurorii Clim R. şi
Tifoi E. în biroul acestora, ieşea afară din incinta biroului ca să discute cu soţul său, consultându-se.
La acel moment, Natalia cu soţia lui Todoroglo V. au plecat deja. În acea perioadă în sediu se mai
afla şi Busuioc O. care a început a face glume şi a imita discuţiile sale telefonice cu soţul ei, imitând
glasurile şi intonaţia lor din convorbirile telefonice, inclusiv cu redarea unor aspecte din viaţa
personală privată, de faţă cu toți. După mai multe discuţii între soţul ei şi Anatolie, conţinutul cărora
nu l-a auzit, Anatolie s-a apropiat de dânsa şi i-a spus să intre în birou la procurori şi să semneze că
primește banii şi anume, cei 10 000 euro şi 6 000 dolari USD, ridicaţi în cadrul efectuării
percheziţiei la dânsa acasă. Atunci l-a întrebat dacă într-adevăr va primi banii, şi a înţeles că nu.
Apoi a intrat în biroul procurorilor, unde era procurorul Clim R. şi Tifoi E. Pe procurorul Clim R. îl
cunoştea deja fiindcă a efectuat percheziţia la dânsa acasă, iar de celălalt a înţeles că e procurorul
Tifoi E. După ce a intrat, Tifoi E. i-a spus să scrie cerere şi i-a dictat să scrie faptul că solicită să-i fie
întoarse suma de 10 000 euro şi 6 000 dolari USD, bani care îi aparţin fratelui şi care se aflau la
dânsa la păstrare. Ulterior, i-a dat o altă filă pe care i-a dictat să scrie faptul că a primit mijloacele
băneşti în sumă de 10 000 euro şi 6 000 dolari USD şi pretenţii nu are. Ambele acte le-a semnat şi,
le-a întocmit în limba rusă. Dacă a indicat sau nu data în ele, nu-şi aduce aminte, nici dacă a indicat
o altă dată decât cea care de facto era. După care, a ieşit din birou şi Anatolie, apropiindu-se de
dânsa, i-a cerut să aducă acei 60 000 euro pe care i-a ridicat cu o zi înainte de la bancă. Astfel că s-a
întors acasă, a luat banii, care erau toate cu valoarea nominală de 500 euro, i-a împachetat într-un
săculeţ obişnuit alb, a coborât în maşină şi i-a pus într-un alt pachet, cu mâncare, care se afla deja
pregătit pentru ei. După asta, ajungând la sediul Procuraturii sect. Ciocana, a intrat în sediul şi i-a
dat pachetul lui Anatolie care, l-a luat, apoi s-a apropiat de Busuioc O. şi a discutat ceva cu el, apoi a
intrat cu pachetul dat în biroul procurorilor, dar ea a plecat afară şi a cumpărat mâncare, pe care a
adus-o în sediu şi au mâncat toţi acolo. După aceasta, Oleg împreună cu Anatol s-au apropiat de
dânsa şi Oleg i-a spus că s-au înţeles să mai stea o noapte în izolator. După aceasta, au urcat toţi în
maşină, o persoană pe care nu o cunoştea la volan, Busuioc O. pe bancheta din faţă, lângă şofer, iar
Oleg, Anatolie şi Todoroglo V. pe bancheta din spate, iar ea a plecat acasă. Luni, a doua zi, la 13
februarie 2017, s-a petrecut şedinţa de judecată şi toţi trei au fost eliberaţi sub control judiciar.
După aceasta a sunat-o pe Antonina şi i-a spus că totul e ok, i-a mulţumit pentru susţinere şi au
stabilit să se vadă vineri, data de 17 februarie 2017, la restaurantul Pegas. Marţi, la 14 februarie
2017, soţul Oleg a sunat-o şi i-a spus că îi vor reîntoarce maşina şi că el va veni să o ia pentru a se
deplasa amândoi la IP Ciocana. Seara, a venit după dânsa Oleg, au plecat împreună la IP Ciocana şi
acolo Stîngaci S. i-a întors ei automobilul şi lui Oleg telefonul mobil. Menţionează faptul că maşina
sa se afla amplasată la parcarea IP Ciocana şi era sigilată. Menţionează că nu a fost sigilată în
prezenţa sa, deci nu cunoaşte dacă ea a fost sigilată imediat ce a fost adusă la IP Ciocana, dacă a
fost ulterior sigilată, dacă ei s-au plimbat cu această maşină, nu cunoaşte astfel de amănunte. După
aceasta s-au întors acasă.(Vol. I f.d. 216-223);

- depozițiile martorului Brașoveanu Oleg, care a declarat că, la data de 10 februarie 2017
împreună cu fratele său, Braşoveanu Anatolie, şi cu directorul comercial, Todoroglo Vitalie, se aflau
la sediul societăţii „Radeva-Grup” SRL, amplasată în XXXXXXX. Ei se aflau toţi trei în salonul unde
se primesc comenzile. Aproximativ în jurul orelor 14:30 a aceleiaşi zile, aflându-se în cadrul sediului
fabricii, a observat cum pe poartă au intrat un civil şi o persoană mascată. Atunci, el cu fratele
Anatolie au ieşit afară şi au întrebat ce se întâmplă, la care persoana îmbrăcată în civil, care s-a
prezentat, dar nu-şi aduce aminte drept cine s-a identificat, a spus ca el, Oleg, să rămână aici, adica
în curtea întreprinderii, iar Anatol să meargă cu ei, în sediul întreprinderii. Timp de o oră a stat în
curtea întreprinderii cu persoana mascată. După o oră, cineva i-a spus să intre înăuntru. Când a
intrat, l-a întrebat pe fratele său ce se întâmplă, la care fratele i-a spus că este autorizată percheziția,
înmânându-i actele care confirmau acest fapt. După acest fapt, aşteptând să vină avocatul pentru a fi
efectuată percheziţia, l-a observat pe procurorul Tifoi E. care stătea într-un fotoliu. El s-a uitat la
dânsul, a zâmbit şi i-a făcut din ochi şi i-a spus: „Ce-i Oleşca?” La această replică el l-a întrebat dacă
se cunosc, la care el i-a spus că îl cunoaşte. Apoi l-a întrebat dacă pot să vorbească deoparte, la care
el i-a spus că da. Atunci l-a întrebat de unde este, iar el, râzând, i-a spus că de la Chitoroagă. L-a
întrebat dacă situaţia e atât de complicată, la care el i-a replicat că situaţia e foarte gravă şi nu îi
scapă nimeni. În cadrul efectuării percheziţiei procurorul Tifoi E. îi tot făcea aluzii referitor la
diferite convorbiri telefonice pe care el le-a avut în ultima perioadă, astfel conştientizând faptul că
convorbirile sale au fost interceptate. Totodată, la solicitarea sa, îi permitea să vorbească la telefon,
în special cu soţia pe care dorea să o liniştească, dar putea să vorbească doar de faţă cu el.
Menţionează că percheziţii se efectuau şi la domiciliul său, unde se afla soţia sa, Idricean Radmila.
Spre seară, la sediul întreprinderii s-a apropiat şi procurorul Clim R. Când a intrat în interiorul
fabricii, s-a uitat la dânsul şi i-a zis: „Ce e Oleşca, umbli la fete?” La care i-a replicat că are
informaţii greşite despre dânsul, că este sfânt şi nu-şi înşeală partenera. La rândul său procurorul R.
Clim i-a spus că ştie ce a făcut el când a fost în oraşul Braşov. Era prezent şi fratele Anatol la
această discuţie, ei ambii înţelegând că procurorul Roman Clim se referă la aventurile pe care le-a
avut el cu damele de companie din or. Braşov. Şi totodată şi-a dat seama că prin această frază
procurorul Clim Roman a dorit să le dea de înţeles că în cazul în care concubina sa, Idricean
Radmila, va afla aceste circumstanţe, s-ar putea ca ei ambii să rămână fără surse financiare,
deoarece Idricean Radmila este unicul asociat al „Radeva-Grup” SRL înregistrat la Camera
Înregistrării de Stat şi, anterior, el a avut o înţelegere cu concubina că dacă depistează că a înşelat-o,
va rămâne fără afacere. De facto, afacerea este a sa, iar fratele Anatol este administrator. Tot în
cadrul efectuării percheziţiei ei i-au anunţat că sunt reţinuţi el, fratele Anatolie şi Todoroglo V.
Atunci el i-a rugat să îl reţină doar pe dânsul, la care ei au refuzat. Atunci a solicitat să fie reţinuţi
doar el cu fratele, întrucât Todoroglo V. are soţie însărcinată în luna a 7-a acasă, la care ei au
replicat faptul că ei şi aşa i-au făcut o favoare fiindcă nu i-au făcut percheziţie. Percheziţia a durat o
perioadă destul de lungă în timp. După finisarea efectuării percheziţiei, seara târziu, dar ora nu şi-o
aduce aminte, trebuia să se deplaseze spre sediul Procuraturii sect. Ciocana, unde urmau să fie
reţinuţi, după cum le-a comunicat însăşi procurorul Tifoi E. El a urcat împreună cu procurorul Tifoi E.
în automobil. Menţionează că a urcat cu acesta la indicaţia lui expresă. Deplasându-se împreună în
maşină, aflându-se aproximativ la intersecţia str. Maria Dragan cu Vadul-lui-Vodă, pe procurorul
Tifoi E. l-a contactat telefonic cineva şi i-a spus faptul că au chemat salvarea pentru Garcinţchi,
administrator la „Aralex-Engineering” SRL. După ce a pus receptorul, procurorul Tifoi E. i-a
comunicat despre acest aspect şi a râs. Ajungând în parcarea Procuraturii sect. Ciocana, a oprit.
Atunci l-a întrebat dacă îi poate spune ce se întâmplă aici şi care este rostul să întindă atât, poate
pot închide întrebarea. La care el l-a întrebat ce propune şi a dat muzica mai tare. Atunci el i-a
arătat toate 10 degete, dându-i de înţeles că îi propune 10 000 euro. La care procurorul Tifoi E. a râs
şi a zis că nu. L-a întrebat dacă este vreun coeficient de înmulţire, la care el a râs şi a zis că 20.
Atunci el l-a întrebat dacă 200 000 euro, la care el a râs în semn de aprobare. Atunci i-a răspuns cu
cuvinte necenzurate şi a ieşit din automobil. Deplasându-se spre Procuratura sect. Ciocana,
întâlnindu-se acolo cu fratele Anatolie în interior, care a ajuns primul acolo, i-a povestit despre suma
solicitată de procurorul Tifoi E. indicându-i faptul că la propunerea sa de a le da 10 000 euro, el a
solicitat suma de 200 000 euro pentru a înceta orice acţiune împotriva lor. La care fratele l-a
întrebat cât? Şi i-a spus că 200 000 euro. După această discuţie purtată între dânsul şi fratele său, a
intrat şi Todoroglo V. însă nu cunoaşte cu care din ofiţeri sau procurori a venit el. Au petrecut o
perioadă îndelungată pe coridor, ulterior, cineva le-a spus să intre în birou unde se afla procurorul
Clim R. şi procurorul Tifoi E. însă cine anume le-a spus să intre nu-şi aduce aminte. Posibil era şi
Stîngaci Sergiu, ofiţer de la IP Ciocana care a participat la efectuarea percheziţiei, dar la moment
nu-şi aduce aminte dacă era sau nu. După ce au intrat în birou, procurorul Clim R. i-a întrebat dacă
doresc cafea, i-a servit cu coniac şi i-a pus la masă. Menţionează că la masă s-au aşezat el, fratele
Oleg, Todoroglo V. procurorii Clim R. şi Tifoi E. şi posibil, Stîngaci S. După ce s-au aşezat toţi la
masă, în birou a intrat şi un alt cetățean, care nu s-a prezentat. Însă, din discuțiile purtate la masă, a
înțeles că el se numeşte Busuioc Octavian, însă care era funcția lui la momentul dat nu o cunoștea.
Cât au stat la masă, se spuneau bancuri. Totodată, la un moment , Busuioc Octavian a început să
glumească de faţă cu toţi, utilizând fraze pe care le-au pronunţat ei în perioada noiembrie-decembrie
2016. Astfel, a constatat faptul că ei le-au interceptat convorbirile telefonice purtate în acea
perioadă. Alte careva întâmplări în timpul mesei nu au avut loc. Apoi, procurorul Tifoi E. i-a invitat la
masă să semneze procesele-verbale de reţinere, întocmite de către Stîngaci S., fiind grăbiţi de
procurorul Clim R. care tot le spunea ofiţerilor că încalcă procedura şi trebuie să se grăbească,
împreună cu un ofiţer, şi împreună cu Todoroglo V. s-au deplasat într-un automobil spre IP Ciocana.
Din câte îşi aduce aminte, Busuioc O. s-a deplasat cu fratele Anatolie, în alt automobil, spre IP
Ciocana. La IP Ciocana au fost fotografiați şi au fost luate amprentele. După finalizarea acestor acț
iuni, au fost duşi la izolatorul de urmărire penală, amplasat pe str. Tighina nr.6 din mun. Chişinău.
Ulterior, duminică, la data de 12 februarie 2017, din cadrul izolatorului de urmărire penală,
amplasat pe str. Tighina nr.6 din mun. Chişinău, în jurul orei 12 și 00 min. au fost preluaţi de către
Busuioc O. împreună cu un alt coleg de a lui, pe care nu-l cunoaşte, şi duşi la sediul Procuraturii sect.
Ciocana. În automobilul de model „Dacia” de culoare albă cu n/î MAI, fratele Anatolie a urcat pe
bancheta din faţă, iar el împreună cu Todoroglo V. şi Busuioc O. au urcat pe bancheta din spate,
Busuioc O. fiind situat în mijloc. Menţionează faptul că în timpul deplasării, când se aflau la
intersecţia străzilor Ismail cu bd. Ştefan cel Mare, Busuioc O. s-a apropiat de urechea sa şi i-a
comunicat că s-a văzut cu Valentin Samoil. La care el i-a replicat că speră că nu a zis şi că de Samoil
V. ceva de rău. La care el i-a replicat că împreună cu fratele, purtând discuţii fratele Anatolie l-a
vorbit de rău. După, Busuioc O. i-a mai spus că Samoil V. s-a interesat de situația sa. După,
ajungând la sediul Procuraturii sect. Ciocana, la faţa locului se aflau deja soţia sa Radmila, soţia
fratelui Rujiţchi Natalia, şi soţia lui Todoroglo. Atunci Radmila, soţia sa, apropiindu-se de dânsul, i-a
povestit faptul că s-a întâlnit cu Samoil V. care i-a zis că trebuie de hotărât întrebarea aici pe loc, şi
să nu încerce în altă parte că va fi mai rău, totul trebuie hotărât pe loc şi astăzi, deoarece mâine îi
vor duce la arest şi pot fi arestaţi pe 30 zile. Totodată, i-a spus Radmilei că dacă vor fi reţinuţi pe 30
de zile, o să piardă clienţii şi afacerea. Apropiindu-se şi fratele său Anatolie de ei, Radmila i-a spus
că s-a întâlnit cu nişte oameni, dar nu i-a spus cu cine anume, şi acele persoane le-a spus să nu le
pară rău de bani pentru a hotărî întrebarea fiindcă pot pierde întreprinderea şi clienţii. La aceasta
fratele Anatolie a ridicat tonul şi i-a spus să-l lese în pace şi mai degrabă ar sta în închisoare decât să
dea suma asta. Dar Rada tot insista fiindcă altfel ar putea pierde business-ul. Menționează că fratele
Anatolie era împotriva acordării mijloacelor bănești şi că, mai degrabă ar fi stat la închisoare, însă el
i-a menţionat doar lui faptul că ei cunosc despre convorbirile avute referitor la prestarea serviciilor
de către nişte domnişoare şi, în cazul în care ar fi aflat soţiile lor, ar fi pierdut totul fiindcă Radmila
era fondatoarea şi proprietara întregii averi. A petrecut o perioadă destul de lungă acolo, perioadă în
care fratele Anatolie tot intra în birou la procurori şi ieşea şi îi comunica ce a vorbit cu ei. El, cu
soţia şi cumnata stăteau lângă intrarea principală. Din câte își aduce aminte, prima dată când a ieşit
din biroul procurorilor, Anatolie i-a comunicat că procurorii i-au spus că cu dânsul nu doresc să
discute, doar cu Anatolie doresc, fiindcă el vorbeşte mult, şi l-a întrebat dacă îi permite să negocieze,
la care el a acceptat. Cât au stat afară, au fumat de mai multe ori cu Busuioc O. care, nu odată, în
cadrul discuţiilor îi povestea despre convorbirile pe care i le-au interceptat, întrebându-l inclusiv
despre viaţa sa intimă, despre plăcerile sale, îl tot întreba despre secretele sale pe care le-a aflat.
Ulterior fratele său Anatolie, ieşind odată afară, i-a spus că ei au solicitat suma de 100 000 euro, la
care el a replicat că este de acord, dar cu condiţia să le dea luni dimineaţa, la orele 09:00. Se
gândea să-i determine să meargă împreună cu ei la bancă şi acolo, să cheme organele competente.
Atunci Anatolie a intrat să le spună că le pot oferi suma de 100 000 euro, doar că vor trebui să
aştepte până luni, orele 09:00, când se va deschide banca. Ulterior fratele a ieşit afară şi i-a spus că
nu sunt de acord şi că au nevoie de mijloacele băneşti la moment. La care fratele le-a propus 50 000
euro, iar ei nu au fost de acord cu aceasta şi au solicitat suma de 80 000 euro. Până la urmă, din
spusele fratelui, s-a stabilit faptul că au ajuns de comun acord la suma de 75 000 euro, dintre care
suma de 15 000 euro deja era pe loc, reprezentând banii care au fost ridicaţi în cadrul efectuării
percheziţiei la el acasă şi anume 10 000 euro şi 6 000 dolari USD, iar restul sumei de 60 000 euro
sunt acei pe care Radmila i-a ridicat din safeul de la BC Mobias Banca, filiala Ciocana, sâmbătă,
data de 11 februarie 2017, după ce fratele său i-a solicitat acest lucru telefonic când se efectua
percheziţia la sediul întreprinderii. Înainte de a accepta suma, fratele Anatolie a concretizat cu
Radmila dacă dispune de cei 60 000 euro, apoi fiind stabilit că 15 000 euro au fost deja ridicaţi, el i-a
spus Radmilei să intre înăuntru pentru a semna faptul că primeşte banii. Astfel că, Radmila a intrat
în biroul procurorilor pentru a semna pentru faptul primirii mijloacelor băneşti. Menţionează că
semnătura a fost formală, or banii au rămas la procurori. După ce a ieşit din birou, fratele Anatolie a
trimis-o pe Radmila să aducă cei 60 000 euro. Ea a plecat şi peste o perioadă de timp s-a întors cu un
pachet plin cu produse alimentare, în care se afla şi pachetul cu bani, pe care i l-a dat lui Anatolie.
Fratele l-a luat, s-a apropiat de Busuioc O. şi a discutat ceva cu el, apoi a intrat în sediul procuraturii.
După o perioadă scurtă de timp cei doi procurori au ieşit în afara sediului procuraturii. În continuare,
a ieşit şi fratele său. O perioadă de timp au stat toţi afară, unii dintre ei fumând. După ce fratele său
a predat banii, Busuioc O. l-a chemat şi l-a dus în incinta procuraturii, pe coridor lângă WC, unde i-a
spus că dacă prin oraş se aude de cifra solicitată de ei, atunci Radmila va auzi despre convorbirile
sale referitor la domnişoare. Aproximativ peste o anumită perioadă, dar cu certitudine nu cunoaşte
cât timp, cineva l-a chemat pe fratele său înăuntru, după o perioadă, acesta a ieşit afară şi i-a zis că
procurorii i-au comunicat că nu le dau drumul acasă şi dacă vor acasă, atunci trebuie să recunoască
vinovăția deşi, la stabilirea sumei pe care să o dea, s-a stabilit faptul ca ei să înceteze orice acţiune
împotriva lor. Atunci el l-a întrebat pentru ce au dat mijloacele băneşti şi unde sunt ei, iar fratele s-a
dus înapoi în biroul procurorilor şi întorcându-se înapoi, i-a spus că banii nu mai sunt. Atunci au
intrat amândoi în birou şi au întrebat care e problema, ei au dat bani, de ce trebuie să recunoască.
Atunci procurorii Clim Roman şi Tifoi Evghenii, care se aflau în birou, le-au comunicat faptul că
trebuie să recunoască că dosarul e la control şi că toţi au recunoscut, dar ei nu. Atunci el a ieşit
afară ca să-i spună soţiei lui Todoroglo că totul va fi bine, după care i-a spus şi lui Todoroglo că totul
va fi bine, că vor fi eliberaţi sub control judiciar, dar mai trebuie să petreacă o noapte în izolator.
Apoi a intrat în birou şi a fost de acord cu faptul că vor mai dormi o noapte în izolator şi, ulterior, să
fie eliberaţi sub control judiciar. Dar, le-a comunicat că vina nu o vor recunoaşte.După toate aceste
acţiuni, au fost chemaţi separat, de către un procuror tinerel, cu ochelari, dar nu cunoaşte cum îl
cheamă, care le-a adus la cunoştinţă învinuirile. Duminică, în timp se întorceau înapoi spre izolator
împreună cu Busuioc O. fratele său şi Todoroglu V., Busuioc O. le-a comunicat că a doua zi, după
judecată, urmau să aibă o discuţie despre convorbirile şi acţiunile de la Procuratura sect. Ciocana
din acea zi, despre care nu trebuia să cunoască nimeni. Luni, a doua zi, la data de 13 februarie 2017,
în cadrul şedinţei petrecute la Judecătoria mun. Chişinău, sediul Ciocana, fiind eliberaţi sub control
judiciar, procurorul Clim R. i-a spus că trebuie să se deplaseze la procuratură el cu fratele Anatolie
însă, la moment, nu-şi aduce aminte dacă şi Todoroglo a mers cu ei. Spre procuratură s-au deplasat
seara târziu. Ajungând la procuratură, ţine minte faptul că unul dintre procurori le-a ţinut morală şi
le-a spus să fie atenţi ce discută, inclusiv la telefon. A doua zi, la 14 februarie 2017, dimineaţa,
împreună cu fratele Anatolie s-a deplasat la procuratură pentru a-i întreba pe procurorii Clim Roman
şi Tifoi Evghenii dacă le permit să deschidă întreprinderea pentru a activa. Atunci a intrat doar
fratele în sediul procuraturii, el a rămas afară, După ce a ieşit Anatolie, i-a comunicat despre faptul
că procurorii vor solicita efectuarea unui control fiscal tematic dar, dacă vor să îi ajute, atunci
procurorul Tifoi E. i-a indicat fratelui să rotunjească suma la 100 000 euro. La care fratele i-a
specificat că i-a răspuns că refuză şi, totodată, i-a comunicat că nici nu dispune de careva mijloace
băneşti, la care procurorul Tifoi E. i-a spus că el, Oleg, precis are bani. La fel, i-a comunicat că
procurorii au refuzat să le permită să deschidă întreprinderea pentru a activa, motivând că e prea
devreme acest lucru.Ulterior, s-au deplasat împreună la sediul societăţii „Radeva-grup” SRL şi,
întrucât una din uşi nu era sigilată, au intrat pe acolo şi au început să activeze acolo. În aceeaşi
seară s-a deplasat la IP Ciocana, împreună cu Radmila, ca să-şi ridice telefoanele şi maşina de la un
ofiţer al cărui nume nu şi-l aduce aminte la moment. Menţionează faptul că acolo era şi procurorul
Clim R., care le-a comunicat că trebuie să întocmească cererea, pe care el le-a dictat-o, şi apoi au
scris şi recipisă, după care au luat obiectele şi au plecat. La 15 februarie 2017, în urma deplasării lui
Braşoveanu Anatolie la procuratura sect. Ciocana, procurorii Clim Roman şi Tifoi Evghenii le-au
permis să desigileze întreprinderea şi să activeze în regim normal, ceea ce au şi făcut în aceeaşi
zi.După aceste acţiuni, menţionează faptul că alte careva interacţiuni sau comunicări cu procurorii
Tifoi E. şi Clim R. nu a purtat. (Vol. I f.d. 224 – 232);

- depozițiile martorului Gladun Vladimir, care a declarat că activează în calitate de director


comercial în cadrul societății ,,Rebicon Plus” SRL cu genurile de activitate de bază: construcții,
reclamă vizuală şi producerea mobilei, cu adresa juridică pe adresa XXXXXXX. Societatea ,,Rebicon
Plus” SRL mai are o adresă unde se află secția de producere pe XXXXXX. La data de 17.01.2018 a
sesizat că pe rețelele mass-media a fost plasată știrea despre reținerea a doi procurori şi polițiști. În
acel text au mai fost expuse pe scurt circumstanţele reținerii precum ,,potrivit materialelor urmăririi
penale, în cursul anului trecut, bănuiții au pretins de la administratorul unei firme diferite sume de
bani, pentru a-l elibera din detenție şi a înceta cauza penală, în care omul de afaceri, împreună cu
încă doi colegi, erau cercetați penal pentru evaziune fiscală în proporții mari”. Din acest anunţ
publicitar a intuit că aceștia ar fi fost reținuți posibil şi pentru faptele de corupție admise la
examinarea cauzei penale atunci când de la dânsul şi directorul societăţii ,,Rebicon Plus” SRL au
fost solicitate mijloace bănești în sumă de 11 000 Euro, iar din aceste motive, s-a prezentat benevol
la sediul Procuraturii Anticorupţie şi vrea să comunice totul ce cunoaște despre acest caz. Într-o zi
de vineri, posibil data de 10.02.2017, în timp ce se afla în mun. Chişinău, a fost contactat telefonic
de angajaţii companiei ,,Rebicon Plus” SRL, care l-au anunțat că la oficiul de pe adresa XXXXXX au
venit reprezentanții Serviciului Fiscal, Procuraturii şi Ministerului Afacerilor Interne pentru a
efectua percheziții. S-a prezentat pe adresa indicată, după care peste aproximativ 30 min. s-a
prezentat şi directorul societăţii ,,Rebicon Plus” SRL pe nume Ratuşniuc Alexandru. În cadrul
percheziției era o persoană care conducea cu toate acțiunile, stabilind mai apoi că se numește
Octavian Busuioc şi respectiv a solicitat să fie prezentate toate facturile fiscale pentru o anumită
perioadă în care se reflectau relațiile financiare între societatea ,,Rebicon Plus” SRL cu ,,Radeva
Grup” SRL. Ulterior, împreună cu reprezentantul fiscului au solicitat să verifice marfa conform
facturilor prezentate în depozitul societăţii ,,Rebicon Plus” SRL, unde au constatat că aceasta lipseș
te. După ridicarea facturilor fiscale una dintre persoanele prezente la percheziție i-a spus că
trebuie să meargă cu ei la Inspectoratul de Politie Ciocana pentru a depune declarații pe acest caz.
În drum spre inspectoratul de poliție a plecat împreună cu Ratuşniuc Alexandru, avocatul lor Aureliu
Scorțescu şi un polițist. Ajungând la inspectoratul de poliție s-au ridicat pe scări la nivelul 4 sau 5 şi
au intrat într-un birou de serviciu. În acel birou se mai aflau 2 persoane, una dintre care li-a
prezentat un document în care atât el cât şi Ratuşniuc Alexandru erau învinuiți de evaziune fiscală.
Acea persoană de la inspectoratul de poliție l-a întrebat dacă recunoaște vina, la care a răspuns că
nu recunoaște, iar în continuare i-a spus că ceea ce spun ei este o prostie. În continuare acea
persoană a spus că dacă nu va recunoaște vina atunci îl va reține, după care i-a prezentat un
proces-verbal de reținere, i-a spus să predea toate bunurile pe care le deținea asupra sa şi să scoată
șireturile de la încălțăminte. În acel birou se mai afla şi acel Octavian Busuioc care conducea cu
toate acțiunile din cadrul percheziției de la oficiul ,,Rebicon Plus” SRL. Acesta ba intra, ba ieșea din
biroul inspectoratului de poliție. După semnarea procesului-verbal de reținere, Octavian Busuioc i-a
spus că ei trebuie să meargă la izolator. Au urcat împreună cu el într-un automobil de model
Chevrolet Aveo de culoare albă, iar Ratuşniuc Alexandru s-a urcat în automobilul avocatului Aureliu
Scorțescu. Ratuşnic Alexandru a solicitat să-i permită să se deplaseze pînă la domiciliul acestuia de
pe str. Alexandru cel Bun pentru a se îmbrăca în alte haine, după care s-au deplasat împreună pe str.
Tighina. În timpul deplasării l-a întrebat pe Octavian Busuioc ce se întâmplă, deoarece cu astfel de
situații anterior nu s-au întâlnit, la care ultimul i-a spus că aşa este procedura şi va sta închis 72 ore.
A mai întrebat ce se va întâmpla după 72 ore, la care Octavian Busuioc i-a spus că dacă procurorul
va cere 30 zile de arest atunci judecătorul de instrucție obligatoriu va accepta, motivând că foarte
rar judecătorul refuză să aplice arestul aşa cum cere procurorul. În izolator a fost plasat într-o
celulă în care condițiile erau foarte rele, pereții murdari, miros urât şi permanent era fum de țigară
puternic. Acolo a stat pînă la aproximativ orele 12:30 min. ale următoarei zile, după care a fost
informat de către gardieni că trebuie să iasă din celulă. La ieșire l-a văzut şi pe Ratuşniuc Alexandru,
fiind așteptați de către acelaşi Octavian Busuioc, împreună cu care s-au urcat într-un automobil,
posibil de model Dacia şi s-au deplasat la Procuratura mun. Chişinău oficiul Ciocana. Ajungând acolo,
au intrat în holul Procuraturii şi s-au așezat pe două scaune vechi asemănătoare cu scaune de la
cinematograf. În timp ce se afla în holul Procuraturii, din câte ține minte, avocatul Aureliu Scorțescu
a telefonat soția şi soția lui Ratuşniuc Alexandru şi le-a informat că ar putea să le aducă ceva de
mâncare. Mai apoi, la sediul procuraturii s-au prezentat soția martorului pe nume Moghiliova Irina şi
soția lui Alexandru pe nume Tatiana. În continuare reprezentații Procuraturii le-au permis să discute
cu soțiile, să mănânce, inclusiv să iasă afară împreună cu ele. După un timp bun de ședere în holul
procuraturii, ora exactă nu ține minte, Octavian Busuioc i-a spus să intre în biroul chiar din fața
scaunelor descrise mai sus, pe ușă era mențiunea Tifoi Evghenii şi încă un nume. În birou se afla
doar Octavian Busuioc şi procurorul care s-a prezentat ca Tifoi Eugeniu, iar la un moment dat
Octavian i-a spus că dacă vrea să meargă azi acasă atunci trebuie să le dea 5 500 euro pentru el şi
încă 5 500 pentru Ratuşnic Alexandru, iar dacă refuză atunci îi vor întoarce la izolator. Atunci și-a
dat seama că dacă refuză transmiterea sumei totale de 11 000 Euro vor sta în continuare în izolator,
inclusiv vor pierde toți angajaţii companiei şi clienții cu care colaborau. Din aceste considerente i-a
spus lui Octavian Busuioc şi procurorului Tifoi Eugeniu că vor face rost de această sumă. Mai apoi a
ieșit din birou şi i-a spus despre necesitatea transmiterii sumei de 11 000 Euro pentru eliberare lui
Ratuşnic Alexandru, care mai apoi a vorbit cu soția sa Tatiana Ratuşnic. După acea discuție Tatiana
Ratuşnic a plecat şi a revenit peste ceva timp, i-a transmis lui Alexandru Ratuşnic o sacoșă în care se
aflau 11 000 Euro. Drept urmare, Alexandru Ratuşnic a transmis sacoșa cu 11 000 Euro lui pe care a
pus-o în buzunarul scurtei. După aproximativ 1-2 ore, chiar în faţa sediului Procuraturii mun.
Chişinău oficiul Ciocana de el s-a apropiat Octavian Busuioc căruia i-a transmis sacoșa cu 11 000
Euro pe care ultimul a pus-o sub scurta acestuia, după care a intrat în sediul Procuraturii intrarea
centrală. Tot în acea zi, în sediul Procuraturii a mai venit şi reprezentantul IFS, cel care a participat
şi la efectuarea percheziției la oficiul companiei ,,Rebicon Plus” SRL. Acesta i-a prezentat un act prin
care se constatat lipsa mărfii, inclusiv le-a comunicat că nu este nici o problemă şi respectiv trebuie
doar să ajusteze TVA-ul. După transmiterea banilor lui Octavian Busuioc a mai așteptat câteva ore,
după care a fost invitat în acelaşi birou cu inscripția Evghenii Tifoi, unde se mai afla Octavian
Busuioc şi încă alte 2-3 persoane. În acel biroul Octavian Busuioc dicta procurorului Tifoi Evgheni ce
trebuie să scrie în procesul-verbal de audiere, după care i-a spus că dacă vrea să fie totul bine,
atunci trebuie să recunoască vina şi să semneze procesul-verbal. Din cauza că dorea să plece mai
repede acasă, a semnat procesul-verbal şi a făcut în el mențiunea că vina o recunoaște. Totodată,
avocatul Aureliu Scorțescu i-a spus să semneze acest proces-verbal, deoarece dosarul este unul
inventat, iar pe viitor vor declara adevărul şi vor obține dreptate în instanța de judecată (Vol. I f.d.
111 – 114);

- depozițiile martorului Ratușniuc Alexandru, care a declarat că activează în calitate de


director general în cadrul societăţii ,,Rebicon Plus” SRL cu genurile de activitate de bază: construcții,
reclamă vizuală şi producerea mobilei, cu adresa juridică pe adresa XXXXXX. Societatea ,,Rebicon
Plus” SRL mai are o adresă unde se află secția de producere pe str. Mitropolit Dosoftei nr.115. La
data de 17.01.2018 a sesizat că pe rețelele mass-media a fost plasată știrea despre reținerea a doi
procurori şi polițiști. În acel text au mai fost expuse pe scurt circumstanțele reținerii precum
,,potrivit materialelor urmăririi penale, în cursul anului trecut, bănuiții au pretins de la
administratorul unei firme diferite sume de bani, pentru a-l elibera din detenție şi a înceta cauza
penală, în care omul de afaceri, împreună cu încă doi colegi, erau cercetați penal pentru evaziune
fiscală în proporții mari”. Din acest anunţ publicitar a intuit că aceștia ar fi fost reținuți posibil şi
pentru faptele de corupție admise la examinarea cauzei penale atunci când de la el a fost solicitate
mijloace bănești în sumă de 11 000 Euro, iar din aceste motive, s-a prezentat benevol la sediul
Procuraturii Anticorupţie şi a dorit să comunice totul ce cunoaște despre acest caz. Într-o zi de
vineri, posibil data de 10.02.2017, în timp ce se afla în mun. Chişinău, a fost contactat telefonic de
către directorul comercial Gladun Vladimir, care l-a anunțat că la oficiul de pe adresa XXXXXX au
venit reprezentanții Serviciului Fiscal, Procuraturii şi Ministerului Afacerilor Interne pentru a
efectua percheziții. S-a prezentat pe adresa indicată. În cadrul percheziției era o persoană care
conducea cu toate acțiunile, iar de la Gladun Vladimir a aflat mai apoi că acesta se numea Octavian
Busuioc şi respectiv a solicitat să prezinte toate facturile fiscale pentru o anumită perioadă în care
se reflectau relațiile financiare între societatea ,,Rebicon Plus” SRL cu ,,Radeva Grup” SRL. Ulterior,
împreună cu reprezentantul fiscului au solicitat să verifice marfa conform facturilor prezentate în
depozitul societăţii ,,Rebicon Plus” SRL, unde au constatat că aceasta lipsește. După ridicarea
facturilor fiscale una dintre persoanele prezente la percheziție i-a spus că trebuie să meargă cu ei la
Inspectoratul de Politie Ciocana pentru a depune declarații pe acest caz. În drum spre inspectoratul
de poliție a plecat împreună cu avocatul Aureliu Scorțescu şi un polițist. Ajungând la inspectoratul
de poliție s-au ridicat pe scări la nivelul 4 sau 5 şi au intrat într-un birou de serviciu. În acel birou se
mai aflau 2 persoane, una dintre care le-a prezentat un document în care atât martorul cât şi Gladun
Vladimir erau învinuiți de evaziune fiscală. Acea persoană de la inspectoratul de poliție l-a întrebat
dacă recunoaște vina, la care a răspuns că nu recunoaște, iar în continuare i-a spus că ceea ce spun
ei nu este adevărat. În continuare acea persoană a spus că dacă nu recunoaște vina atunci îl va reț
ine, după care i-a prezentat un proces-verbal de reținere, i-a spus să predea toate bunurile pe care le
deținea asupra sa şi să scoată șireturile de la încălțăminte. În acel birou se mai afla şi acel Octavian
Busuioc care conducea cu toate acțiunile din cadrul percheziției de la oficiul ,,Rebicon Plus” SRL.
Acesta ba intra, ba ieșea din biroul inspectoratului de poliție. După semnarea procesului-verbal
de reținere, Octavian Busuioc i-a spus că trebuie să meargă la izolator. A rugat polițiștii să-i permită
să meargă până acasă pentru a se îmbrăca în alte haine, după care s-a urcat în automobilul
avocatului Scorțescu şi a plecat la domiciliu pe adresa Alexandru cel Bun. Gladun Vladimir se afla în
automobilul lui Octavian Busuioc din spatele lor. În izolator a fost plasat într-o celulă în care condiț
iile erau foarte rele, pereții murdari, miros urât şi permanent era fum de țigară puternic. Acolo a stat
pînă la aproximativ orele 12:30 min. ale următoarei zile, după care a fost informat de către gardieni
că trebuie să iasă din celulă. La ieșire l-a văzut şi pe Gladun Vladimir, fiind așteptați de către acelaşi
Octavian Busuioc, împreună cu care s-au urcat într-un automobil, posibil de model „Dacia” şi s-au
deplasat la Procuratura mun. Chişinău oficiul Ciocana. Ajungând acolo, au intrat în holul
procuraturii şi s-au așezat pe două scaune vechi asemănătoare cu scaune de la cinematograf. În timp
ce se aflau în holul Procuraturii, din câte ține minte, avocatul Aureliu Scorțescu a telefonat soția sa
şi soția lui Gladun şi i-a informat că ar putea să le aducă ceva de mâncare. Mai apoi, la sediul
procuraturii s-au prezentat soția sa pe nume Tatiana Ratuşniuc şi soția lui Vladimir. În continuare
reprezentații procuraturii le-au permis să discute cu soțiile, să mănânce, inclusiv să iasă afară
împreună cu ele. După un timp bun de ședere în holul procuraturii, ora exactă nu ține minte, Gladun
Vladimir a intrat în biroul chiar din fața scaunelor descrise mai sus, pe ușă era mențiunea Tifoi
Evghenii şi încă un nume. Mai apoi Gladun Vladimir a ieșit din birou şi i-a spus că Octavian Busuioc
şi procurorul Tifoi Evghenii au solicitat pentru eliberarea lor suma de 11 000 euro. După aceasta a
discutat cu șotia sa pe nume Tatiana Ratuşniuc şi i-a spus să facă rost de 11 000 euro. După acea
discuție Tatiana a plecat şi a revenit peste ceva timp. Ultima i-a transmis o sacoșă în care se aflau 11
000 euro. Drept urmare, în timp ce se afla în holul procuraturii i-a transmis sacoșa cu 11 000 euro
lui Gladun Vladimir. După transmiterea banilor lui Gladun Vladimir, care i-a spus că i-a transmis lui
Octavian Busuioc a mai așteptat câteva ore, după care în acel birou cu inscripția Evghenii Tifoi a fost
invitat Gladun Vladimir, care la ieșire i-a spus să semneze ce vor ei, deoarece nu ai cu cine vorbi.
Mai apoi a fost invitat el , unde se mai afla Octavian Busuioc şi încă alte 2-3 persoane. În acel birou
i-a fost prezentat procesul-verbal cu declarațiile culese la calculator, pe care din cauza că dorea să
plece mai repede acasă, l-a semnat şi a făcut în el mențiunea că vina o recunoaște. A precizat că
avocatul Aureliu Scorțescu i-a spus să semneze acest proces-verbal, deoarece dosarul este unul
inventat, iar pe viitor vor declara adevărul şi vor obține dreptate în instanța de judecată (Vol. I f.d.
107 – 110);

- depozițiile martorului Ratușniuc Tatiana, care a declarat că activează în calitate de manager


pe vânzări în cadrul societăţii ,,Rebicon Plus” SRL, unde soțul ei Ratuşniuc Alexandru deține funcţia
de director general. Într-o zi de vineri, posibil data de 10.02.2017, în timp ce se afla în mun.
Chişinău, a fost contactată telefonic de către soțul ei pe nume Alexandru Ratuşniuc care a informat-o
că la adresa societăţii ,,Rebicon Plus” SRL a fost efectuată o percheziție şi respectiv urmează să
plece împreună cu polițiștii pentru a scrie explicații. Ulterior, în seara zilei în care la oficiul şi
depozitul societăţii ,,Rebicon Plus” SRL a fost efectuată percheziția, a fost contactată telefonic din
nou de către Alexandru Ratuşniuc posibil prin intermediul telefonului mobil al avocatului Aureliu
Scorțescu şi i-a spus să-i pregătească haine de schimb. Își amintește doar că Alexandru i-a spus să-i
pregătească haine călduroase în special de tip sport, după care i-a spus că a fost reținut de către poli
țiști. Peste ceva timp, Alexandru a venit la domiciliu de pe adresa XXXXXXX. În apartament
Alexandru a intrat împreună cu avocatul Aureliu Scorţescu, iar din spusele acestora a înțeles că
afară erau așteptaţi de către polițiști. În continuare, soțul ei pe nume Alexandru Ratuşniuc şi-a
schimbat hainele, după care a încercat să o liniștească că totul ce se întâmplă este o confuzie. A
doua zi, a început să-l contacteze telefonic pe avocatul soțului ei pentru a afla ce se întâmplă, însă
acesta singur nu era informat, spunându-i că imediat ce va afla ceva o va informa neîntârziat. Spre
amiaza zilei, în rezultatul unei discuții telefonice cu avocatul Aureliu Scorțescu, a fost informată că
soțul ei se află la Procuratura Ciocana şi respectiv există posibilitatea de ai transmite ceva de
mâncare. După această discuție a plecat imediat în adresa Procuraturii Ciocana pe adresa indicată
de avocatul Scorţescu şi a intrat în interiorul acesteia. În holul procuraturii l-a văzut pe soțul ei
Alexandru, pe directorul comercial al societăţii ,,Rebicon Plus” SRL Gladun Vladimir, inclusiv alte
5-6 persoane necunoscute. A discutat câteva minute după care a plecat la magazin pentru a procura
produse alimentare. Cînd s-a întors de la magazin soțul ei se afla în aceiași încăpere a procuraturii şi
anume în hol, după care a stat împreună cu el pînă seara. Soțul ei avea posibilitatea de a ieși afară şi
de a discuta, iar la intervale scurte de timp cineva din clădirea procuraturii ieșea şi se uita după ei.
Mai apoi, în seara aceleiași zile, ora exactă nu și-o amintește, soțul ei pe nume Alexandru Ratuşniuc
i-a spus să plece la domiciliu şi să aducă suma de 11 000 euro, explicând-i că pentru eliberarea sa şi
a lui Gladun Vladimir din arest trebuie să transmită acești bani procurorilor din cadrul Procuraturii
Ciocana. Fără a acorda multe întrebări, așa cum i-a spus Alexandru s-a prezentat la domiciliul de pe
adresa XXXXXX, a luat suma de 11 000 euro pe care a pus-o într-o sacoşă şi i-a adus-o la Procuratura
Ciocana. Ajungând acolo, în faţa Procuraturii Ciocana a transmis sacoșa în care se aflau 11 000 euro
soțului ei pe nume Alexandru Ratuşniuc, după care acesta a intrat în sediul procuraturii. Din spusele
lui Alexandru Ratuşniuc, suma de 11 000 euro i-a tramis-o mai apoi lui Gladun Vladimir, iar ultimul a
transmis-o unei persoane care i-a ajutat să fie eliberați din arest. (Vol. I f.d. 115 – 117);

- depozițiile martorului Mărgineanu Sergiu, care a declarat că activează în calitate de


contabil-şef în cadrul ,,SM-Cont” SRL, iar la data de 17.01.2018 a sesizat că pe rețelele mass-media
a fost plasată știrea despre reținerea a doi procurori din cadrul Procuraturii mun. Chişinău oficiul
Ciocana şi a altor angajați ai Ministerului Afacerilor Interne. În conţinutul textului au mai fost ex
puse succint circumstanţele reținerii precum ,,potrivit materialelor urmăririi penale, în cursul anului
trecut, bănuiții au pretins de la administratorul unei firme diferite sume de bani, pentru a-l elibera
din detenție şi a înceta cauza penală, în care omul de afaceri, împreună cu încă doi colegi, erau
cercetați penal pentru evaziune fiscală în proporții mari”. Astfel, conţinutul materialului publicitar
i-a trezit o suspiciune că acei doi procurori şi angajați MAI au fost reținuți anume pentru faptele de c
orupție admise la examinarea unei cauze penale în care a figurat şi numele lui (Mărgineanu Sergiu),
iar din aceste motive s-a prezentat în adresa Procuraturii Anticorupţie şi respectiv a dorit să
comunice totul ce cunoaște despre acest caz. La data de 10.02.2017 în timp ce se afla în mun.
Chişinău, a fost contactat telefonic de către administratorul companiei ,,Mobexpert” SRL pe nume
Mărgineanu Ion, care l-a anunțat că, în biroul de serviciu amplasat pe adresa str. Ismail 84, ap.77 au
venit anumite persoane pentru a efectua un control. S-a prezentat pe adresa indicată fiind așteptat
de către două persoane prezentându-se ca angajați ai Inspectoratului de Poliței Ciocana. Ultimii i-au
prezentat legitimațiile de serviciu şi o ordonanță privind efectuarea percheziției în scopul depistării
şi ridicării documentelor contabile cu privire la volumul real de livrări şi procurări a bunurilor de
către SRL ,,Mobexpert” de la SRL ,,Radeva Grup”. În continuare a primit copia ordonanței de
efectuare a percheziției, iar persoanele nominalizate au început să caute prin documente. De la
percheziție careva obiecte sau documente nu au fost ridicate, după care i-a fost prezentată copia
procesului-verbal de percheziție. Din cauza că anterior cu astfel de situații nu s-a întâlnit numele
celor două persoane nu le-a memorat, însă din conţinutul procesului-verbal de percheziție a aflat că
acei doi se numeau Vasile Stoian şi Vizir Sergiu. După finisarea percheziției, aproximativ pe la orele
16:00 min. unul din ei i-a spus că trebuie să-i urmeze la Inspectoratul de Poliței sect. Ciocana pentru
a depune mărturii. Ajungând la inspectorat, împreună cu acele două persoane pe nume Vasile Stoian
şi Vizir Sergiu a urcat câteva nivele, posibil 4 sau 5, intrând într-un birou de serviciu. În acel birou
se mai aflau încă 2-3 persoane dintre care își amintește că era o domnișoară sau doamnă. Mai apoi,
una din acele două persoane i-a prezentat o ordonanță de recunoaștere în calitate de bănuit în
comiterea infracțiunii prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal. Drept urmare, în prezența
apărătorul ales pe nume Voloşina Larisa a primit acea ordonanță de recunoaștere în calitate de
bănuit, ulterior a fost întrebat de către ofiţerul de urmărire penală Stoian Vasile dacă acceptă să
facă declarații pe marginea acestui caz. El a acceptat să facă declarații şi a explicat ultimului că ceea
ce este scris în ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit nu corespunde realității. Întrebarea
de bază a ofiţerului era dacă are careva tangențe cu societatea SRL ,,Somersbi” şi SRL
,,Radeva-Grup”, la care i-a explicat că nu are nici o tangență cu ele. I-a spus ofiţerului că aceste două
companii au ajuns să se cunoască prin intermediul său, iar de la tranzacțiile realizate între ele aveau
un mic comision, numită ,,operațiune de intermediere”. La final a solicitat ofiţerului să introducă în
procesul-verbal de audiere că bănuiala ce i se impută nu o recunoaște, deoarece el a efectuat doar
operațiune de intermediere între companiile SRL ,,Somersbi” şi SRL ,,Radeva-Grup”. După finisarea
audierii şi semnarea procesului-verbal, ofiţerul de urmărire penală i-a spus ca urmează să transmită
aceste declarații procurorului pentru a face cunoștință cu ele. Din câte își amintește, textul declaraț
iilor sale a fost transmis fie că prin intermediul telefonului mobil fie că prin e-mail, însă ține minte cu
exactitate că după transmiterea acestor declarații a așteptat aproximativ 20 min. La un moment dat,
ofiţerul de urmărire penală a primit câteva sms-uri, după care i-a spus că procurorul a transmis că
dacă nu recunoaște vina atunci să fie reținut pentru o perioadă de 72 ore. I-a spus ofiţerului că nu
are ce să recunoască, după care i-a prezentat procesul-verbal de reținere. După reținere, împreună
cu a doua persoană care a participat la percheziție posibil cu numele de Vizir Sergiu, s-au deplasat
pînă la Procuratura Ciocana de unde a luat un act, ulterior a fost condus de către acea persoană la
Izolatorul de Detenție Provizorie din mun. Chişinău, str. Tighina. În izolator, persoana care l-a
condus a rugat să fie plasat într-o celulă de unul singur în care condițiile să fie cât de cât mai bune şi
a plecat. La ieșire a fost întâlnit de către două persoane, pe una din ele o cunoştea şi anume fiind
Busuioc Octavian. Pe Octavian Busuioc îl cunoaște încă din anii de liceu, cu acesta și-a făcut studiile
în cadrul liceului Ion Vatamanu din or. Strășeni, ultimul fiind cu două clase mai superioare. Astfel,
împreună cu Busuioc Octavian, colegul acestuia şi încă două persoane reținute în acelaşi izolator au
urcat într-un automobil de model ,,Dacia” de culoare albă şi s-au deplasat la Procuratura mun.
Chişinău, oficiul Ciocana. Careva discuții cu Octavian Busuioc în timpul deplasării nu au avut, cu
excepția condițiilor din izolator. Drept urmare, au ajuns la procuratură şi împreună cu Octavian
Busuioc, colegul acestuia şi cele două persoane care au fost luate de la izolatorul de pe str. Tighina
au intrat în holul procuraturii. La un moment dat, a fost chemat să intre într-un birou, unde se aflau
mai multe persoane de la care a înțeles că se ocupă de cazul dat. În acel birou se afla şi Octavian
Busuioc, iar în cadrul discuției cineva din acei prezenți i-a spus să recunoască vina şi să nu scrie
,,avioane din cosmos”, la care a răspuns că nu are ce să scrie cu excepția declarațiilor depuse
anterior la poliție. Mai apoi, acele persoane i-au pus să asculte unele interceptări telefonice
încercând să-l convingă că ei au probe în privința lui. Chiar şi după ascultarea acelor interceptări
care nu aveau nici o tangență cu bănuiala care i se imputase, a comunicat că el deja a depus declara
ții pe acest caz, însă cineva din ei i-a spus că dacă nu va depune declarații așa cum vor ei atunci va fi
arestat pentru o perioadă de 30 zile, ulterior va mai primi 30 zile şi tot așa pînă ce nu va depune
declarațiile în forma şi conţinutul dorit de către ei. La fel, cineva din acele persoane l-a avertizat că
condițiile de detenție vor fi mult mai rele şi anume că va fi transferat în cadrul Penitenciarului nr.13.
La provocările şi amenințările acestora a încercat să fie cât mai calm, după care unul din ei i-a spus
să iasă din birou şi să mediteze asupra propunerii lor. Acele persoane de la procuratură doreau ca el
să recunoască că tranzacțiile în sumă totală 225 000 lei între societățile SRL ,,Somersbi” şi ,,Radeva
Grup” SRL au avut loc în baza unor operaţiuni fictive. A ieșit din biroul procurorilor şi anume primul
biroul din dreapta de la intrarea în sediul procuraturii. Vis-a-vis de ușa biroului în care angajaţii
Procuraturii mun. Chişinău, oficiul Ciocana încercau să-l convingă să recunoască vina şi îi spuneau
că dacă nu va recunoaște atunci va fi ținut în stare de arest, în hol, se aflau două scaune deteriorate
asemănătoare cu scaune de la cinematograf, inclusiv se mai afla un dulap de culoare cafenie.
Interiorul biroului îl poate descrie în următorul mod: două mese lipite pe care se aflau două
calculatoare de serviciu, lateral se aflau două scaune moi pe care erau așezate două persoane de gen
masculin, presupun că erau procurori, în partea dreaptă de la intrare era un dulap şi alte 3-4 scaune
din lemn. Interceptările i-au fost puse spre ascultare de la calculatorul amplasat pe masa din dreapta
de la intrarea în birou, iar cel mai multe întrebări parveneau de la persoana care stătea pe scaunul
din fața acelui calculator. În timp ce se afla în hol, din biroul procurorilor a ieșit şi Octavian Busuioc
care s-a îndreptat spre ieșirea procuraturii pentru a fuma , iar el l-a rugat să-l servească şi pe
dânsul. Astfel, în timp ce fumau, a cerut de la Octavian un sfat şi anume l-a întrebat cum poate să
scape de toate aceste probleme şi să plece acasă, deoarece avea un copil nou născut (3 luni), la care
Octavian Busuioc i-a spus că trebuie să scrie ceea ce vor procurorii şi să recunoască vina. Atunci i-a
spus lui Octavian Busuioc că dacă recunoaște ceea ce nu a fost, atunci își va face sie probleme,
inclusiv probleme administratorilor companiilor SRL ,,Somersbi” şi ,,Radeva-Grup” SRL. Mai apoi l-a
întrebat pe Octavian dacă există o altă ieșire din situație pentru a pleca acasă fără a recunoaște acea
vinovăție inventată de cineva, însă atunci Octavian Busuioc i-a arătat cu degetele ,,semnul banilor”.
În aceste circumstanţe, din cauza stării în care se afla atunci ca rezultat al condițiilor de detenție,
amenințărilor că va fi arestat şi ținut în stare de arest până când nu va recunoaște vina, copilul nou
născut, l-a întrebat pe Octavian Busuioc suma care se solicită pentru a fi eliberat. Imediat după
aceasta Octavian i-a spus să aștepte un pic şi a intrat în sediul procuraturii, revenind peste
aproximativ 10 min. În mâna avea un telefon mobil de model vechi şi i-a spus că pentru eliberarea
trebuie să-i transmită în decurs de o oră suma de 3 000 euro. El i-a spus că la momentul dat nu deț
ine la domiciliu așa sumă, însă este gata să ofere suma de 50 000 lei. După aceasta Octavian Busuioc
i-a spus să mai aștepte un pic intrând din nou în sediul procuraturii şi a revenit pentru câteva minute
cu acelaşi telefon în mănă. În continuare i-a dat telefonul şi i-a spus să o contacteze pe soție şi să-i
spună să ia banii din casă şi la orele 20:00 min. seara în aceiași zi să plece în regiunea circului, în faț
a trecerii subterane, iar de dânsa se va apropia o mașină de culoare albă şi va spune că se numește
posibil Nicolae pentru a transmite suma de 50 000 lei. Astfel, de pe telefonul transmis de Octavian
Busuioc, aproximativ la orele 15-16, a format-o pe soția sa pe nume Olesea Mărgineanu la
nr.069234089 şi i-a transmis ceea ce i-a spus Octavian Busuioc. După apelul soției sale, în
sediul/curtea Procuraturii mun. Chişinău, oficiul Ciocana a stat pînă la mijlocul nopții, iar pe
Octavian Busuioc nu l-a mai văzut după ce afară se făcea deja noaptea, acesta nici nu i-a confirmat
dacă a primit sau nu banii. Când afară a înnoptat şi din cauza că era frig, a intrat în sediul central al
Procuraturii mun. Chişinău, oficiul Ciocana, iar la un moment dat, una dintre persanele care anterior
s-a aflat în biroul descris în audierea de mai sus, a solicitat să intre într-un birou de serviciu. Acel
birou se afla în partea dreaptă de la intrare, în care se aflau două persoane așezate la masă. Una din
ele fiind persoana care i-a pus anterior să asculte interceptările convorbirilor telefonice. În acel b
irou i s-a cerut să depună declarații suplimentare, iar el a început să povestească ceea ce a scris
anterior la Inspectoratul de Poliţie Ciocana. Auzind ceea ce spune, una din acele persoane,
presupune că era procurorul, s-a enervat şi a început să strige la dânsul, iar persoana de alături a
intervenit şi a venit cu o propunere ,,să scriem ceva neutru, adică nici cum vor ei însă nici aşa cum
spun eu”. În continuare, persoana care scria declarațiile la fiecare propoziție spusă de el îl
contrazicea totalmente şi pînă într-un moment, văzând că ei nici de gând nu au să-l elibereze dacă
nu le comunică aşa cum vor ei, s-a ridicat de pe scaun şi a spus să scrie aşa cum doresc ei, deoarece
este gata să semneze însă cu condiția ca să plece acasă la familie. Ultimul a cules declarațiile din
numele lui şi i-a transmis procesul-verbal pentru semnare, după care chiar dacă cele indicate în el
nu corespundeau realității l-a semnat şi a făcut mențiunea că vina o recunoaște. După semnarea
procesului-verbal, peste ceva timp a primit de la aceiași persoană o ordonanță de eliberare şi una de
nepărăsire a țării pentru o perioadă de 30 zile, după care a plecat acasă. Ajungând acasă, a întrebat
soția dacă a transmis suma de 50 000 lei aşa cum i-a spus prin intermediul telefonului mobil primit
de la Octavian Busuioc, la care i-a spus că a transmis-o. Ultima i-a mai povestit că se afla în faţa
trecerii subterane din regiunea circului şi la un moment dat de ea s-a apropiat un automobil de
model necunoscut de culoare albă, care a deschis un pic geamul, s-a prezentat ca Nicolae, căruia i-a
transmis o sacoșă în care se aflau 50 000 lei (Vol. I f.d. 56 – 60);

- depozițiile martorului Mărgineanu Olesea, care a declarat că la data de 10.02.2017, a fost


informată de către soțul său pe nume Marginenau Sergiu despre faptul că se află la Inspectoratul de
Poliție sect. Ciocana, inclusiv că a fost reținut pentru o perioadă de 72 ore. Această situație a
speriat-o foarte tare, deoarece în acel timp fetița avea numai 3 luni de zile şi îi era foarte greu să se
descurce de una singură. A doua zi, data de 11.02.2017, în a doua jumătate a zilei, fiind contactată
telefonic de către un abonat necunoscut, a stabilit că acesta este soțul ei pe nume Sergiu
Mărgineanu. Ultimul era foarte speriat şi respectiv ține minte că i-a spus să i-a din casă cei 50 000
lei pe care îi colectau în vederea restituirii unei datorii şi la orele 20:00 min., în aceiași zi, să plece în
regiunea circului, în fața trecerii subterane. Sergiu i-a spus că de ea se va apropia o mașină de
culoare albă, iar persoana din interior va spune că se numește Nicolae, căruia să-i transmită suma
de 50 000 lei, după care apelul a fost închis. Astfel, a luat suma de 50 000 lei, s-a urcat cu ambii
copii în automobilul personal de model ,,Renault Megane” şi la orele 19:50 min., în seara zilei de
11.02.2017 deja era pe adresa indicată de soţul ei la telefonul mobil şi anume în regiunea circului, în
fața trecerii subterane. La ora fixă 20:00 min. în timp ce se afla în fața trecerii subterane din
apropierea circului, de ea s-a apropiat un automobil de culoare albă, modelul şi numerele de
înmatriculare nu le-a memorat, (maşina nu era de lux) a deschis pe jumătate geamul şi i-a spus că se
numește Nicolae. Acea persoană a întrebat-o dacă a adus pachetul, la care s-a apropiat de mașină şi
pe geam a transmis sacoșa în care se aflau bani în sumă de 50 000 MDL așa cum i-a spus soţul ei. A
încercat să privească în mașină pentru a vedea cine este acea persoană, însă în mașină era întuneric,
iar persoana care se afla la volan avea pe cap o glugă. Trăsăturile acelei persoane nu le-a memorat,
cu excepția că a vorbit fără accent în limba română, iar glasul acelei persoane era de bărbat, un pic
gros. După transmitere sacoșei cu bani, (50 000 lei în bancnote a căte 200 lei fiecare), mașină a
pornit, după care spre mijlocul nopții soţul ei pe nume Sergiu Mărgineanu a venit acasă. Ultimul i-a
spus atunci că suma de 50 000 lei a fost solicitată de către un polițist pentru a fi transmisă
procurorilor din cadrul Procuraturii Ciocana pentru ai permite să vină acasă (Vol. I f.d. 61 – 63);

- depozițiile martorului Tatian Sergiu, care a declarat că în perioada de timp a anilor 2016 –
2017, a activat în calitate de ofițer de investigație în cadrul Inspectoratului Național de Investigații a
IGP a MAI, era detașat după procurorul Nicolae Dumbrăveanu din cadrul PCCOCS. Referitor la
cauza penală nr.2017670019 și modul ei de parvenire în Cancelaria Procuraturii mun. Chișinău,
oficiul Ciocana, comunică că personal a luat cauza penală nr.2017670019, împreună cu scrisoarea
de însoțire și ordonanța de atribuire a competenței, din Cancelaria PCCOCS, care urma a fi
transmisă, conform competenței teritoriale, Procuraturii mun. Chișinău oficiul Ciocana, și a dus-o în
Cancelaria Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Ciocana. A dus-o personal întrucât nu a considerat
prudent ca cauza penală nominalizată să fie expediată prin poștă, întrucât la materialele cauzei
penale erau anexate extrasele ale fișelor întreprinderilor pe care era începută urmărirea penală,
extrase din bazele de date ale fiscului. Angajații BPDS „Fulger” au fost antrenați pentru a participa
la efectuarea percheziției doar la Radeva-Grup SRL, nu poate explica de ce la celelalte societăți nu
au participat. Faptul participării angajaților BPDS „Fulger” doar la efectuarea percheziției la sediul
Radeva-Grup SRL a fost decisă de procurori, fie de Clim Roman, fie de Tifoi Evghenii, dar nu poate
menționa cu certitudine de cine anume. Înainte de efectuarea perchezițiilor, personal s-a prezentat
la ofițerul de urmărire penală Stîngaci Sergiu, pe care procurorul Tifoi Evghenii l-a indicat ca fiind
ofițerul de urmărire penală ce va efectua acțiunile pe cauza penală, și i-a dus proiectele actelor
procesuale privind efectuarea perchezițiilor. În cadrul prezentării la sediul Radeva-Grup SRL pentru
efectuarea perchezițiilor, din câte își amintește, procurorul Tifoi Evghenii, prezentându-se, a spus
PCCOCS. La finalul efectuării percheziției al sediul Radeva-Grup SRL s-a prezentat și procurorul
Clim Roman cu automobilul său, de model „Toyota SantaFe”. Referitor nemijlocit la efectuarea
percheziției, a comunicat că la momentul prezentării lor la sediul Radeva-Grup SRL și comunicării
despre faptul efectuării percheziției, Brașoveanu Anatolie și Brașoveanu Oleg au solicitat prezența
avocatului, care s-a constatat ulterior a fi Ciofu Vitalie. Acesta s-a prezentat, însă fără mandat.
Atunci procurorul Tifoi Evghenii i-a comunicat că fără prezentarea unui mandat nu va participa la
efectuarea percheziției. Astfel că avocatul Ciofu Vitalie a plecat și a revenit, aproximativ peste o oră,
cu mandatul. După aceasta s-a dispus efectuarea percheziției. În timpul efectuării percheziției nu s-a
aflat mereu lângă Brașoveanu Anatolie și Brașoveanu Oleg și, deci nu a auzit despre purtarea
cărorva discuții între ultimii doi și procurorii Tifoi Evghenii sau Clim Roman cu caracter personal
sau referitor la careva dame de companie. La finalizarea perchezițiilor pe teritoriul Radeva-Grup
SRL, procurorul Tifoi Evghenii a dat indicația ca societatea să fie sigilată cu hârtie A4, pe care erau
făcute careva inscripții, pe care nu și le amintește, și aplicate semnături, aceasta fiind lipită cu
scotch. Au fost sigilate, din câte își amintește, toate căile de acces pe teritoriul societății. După
finalizarea percheziției și a sigilării societății, s-a deplasat la sediul Procuraturii mun. Chișinău,
oficiul Ciocana, deplasându-se împreună cu automobilul de serviciu de model „DACIA”. Nu-și aminte
ște cu certitudine cine anume a urcat cu ea în mașină, însă posibil să fi fost Todoroglo Vitali.
Referitor la Brașoveanu Anatolie și Oleg, unul dintre ei a urcat la procurorul Clim Roman în
automobil, însă cu certitudine nu-și amintește cine anume, iar de celălalt nu cunoaște. Ulterior s-au
deplasat la sediul Inspectoratului de Poliție Ciocana pentru fotografierea celor trei și luarea
amprentelor. Ulterior, i-a escortat până la izolatorul de urmărire penală a DP mun. Chișinău,
amplasat în mun. Chișinău, str.Tighina nr.6. La deplasarea de la sediul procuraturii spre Inspectorat
și de la Inspectorat spre Izolator s-au deplasat împreună cu automobilul de serviciu de model Dacia.
El conducea automobilul. Brașoveanu Anatolie era așezat pe bancheta din față, iar Brașoveanu Oleg,
Busuioc Octavian și Todoroglo Vitali erau așezați pe bancheta din spate, Busuioc Octavin fiind
amplasat în mijloc. A auzit ca pe bancheta din spate, între Brașoveanu Oleg, Busuioc Octavian și
Todoroglo Vitali să fi fost purtate discuții. Busuioc Octavian le-a comunicat, la un anumit moment, că
situația lor este gravă și nu vor scăpa ușor din această situație. În continuare, a doua zi, la 11
februarie 2017, împreună cu Busuioc Octavian s-au deplasat la Izolatorul de urmărire penală a DP
mun. Chișinău și, de acolo, i-a luat pe Gladun Vladimir, Ratușniuc Alexandr și Mărgineanu Sergiu
pentru a-i escorta la Procuratura mun. Chișinău, oficiul Ciocana. La sediul procuraturii, cei trei au
fost puși sub învinuire și audiați în calitate de învinuiți. La fel, referitor la Mărgineanu Sergiu, nu a
văzut ca Busuioc Octavian să-i fi dat un telefon mobil lui Mărgineanu Sergiu, dar nici nu poate
exclude acest fapt întrucât, nu s-a aflat întotdeauna lângă Mărgineanu Sergiu sau Busuioc Octavian.
În continuare, la 12 februarie 2017, aproximativ în jurul orei 12:00 min. împreună cu Busuioc
Octavian s-au deplasat la izolatorul de urmărire penală de pe str. Tighina pentru a-i escorta pe Braș
oveanu Anatolie, Oleg și Todoroglo Vitali la sediul procuraturii mun. Chișinău oficiul Ciocana.În
drum spre procuratură, persoanele erau amplasate ca și la data de 10 februarie 2017, când au fost
escortați de la sediul procuraturii la izolator și anume, el conducea automobilul, Brașoveanu Anatolie
se afla pe bancheta din față, iar Brașoveanu Oleg, Busuioc Octavian și Todoroglo Vitali erau așezați
pe bancheta din spate, Busuioc fiind așezat în mijloc, între cei doi. Cât s-au deplasat cu autoturismul
spre sediul procuraturii, Busuioc Octavian i-a comunicat ceva lui Brașoveanu Oleg, însă conținutul
acelei comunicări nu-l cunoaște. Busuioc Octavian nu i-a comunicat că a avut o întâlnire, mai
devreme, cu Samoil Valentin, care s-a interesat despre situația Brașovenilor. La sediul procuraturii
mun. Chișinău oficiul Ciocana, s-au prezentat și soțiile acestora și anume Idricean Radmila, Rujițchi
Natalia și Todoroglo Tatiana, care era însărcinată. Ulterior, aproximativ în jurul orei 22 și 00 min. i-a
dus pe toți trei la izolator, împreună cu Busuioc Octavian, fiind așezați la fel cum au fost și când s-au
deplasat de la izolator spre procuratură.Busuioc a purtat conversații cu Oleg Brașoveanu și
Todoroglo Vitali, însă conținutul acestor comunicări nu-l cunoaște. În continuare, la 13 februarie
2017, după ce instanța de judecată i-a eliberat pe toți trei sub control judiciar, frații Brașoveanu s-au
deplasat spre sediul procuraturii mun. Chișinău oficiul Ciocana, însă pentru care acțiuni nu cunoaște.
După eliberarea celor trei, s-a deplasat la sediul Radeva-Grup SRL de două ori. Prima dată a fost la
sediul societății în legătură careva acțiuni ce țin de controlul fiscal care a fost numit, însă nu-și
amintește ce fel de acțiuni. A doua oară a fost, împreună cu Busuioc Octavian, la fel pentru
efectuarea cărorva acțiuni legate de cauza penală nr.2017670019, însă ce fel de acțiuni nu-și mai
amintește. Despre deplasarea, de unul singur, a lui Busuioc Octavian la sediul societății
Radeva-Grup SRL nu cunoaște nimic (Vol. II f.d. 132 – 136);

- materialul început în temeiul petiţiei lui Cebotaru Mihail (15-pet; nr.02/11-432 din
01.03.2017), ridicat la 05 aprilie 2018 din Arhiva Centrului Național Anticorupție, cercetat prin
procesul-verbal din 05 aprilie 2018. Materialul înregistrat la CNA cu nota informativă scrisă de
procurorul Tifoi Evghenii coroborează cu declarațiile învinuitului Busuioc Octavian, potrivit cărora
peste câteva zile de la extorcarea și primirea banilor procurorul Clim Roman l-a chemat la sediul
procuraturii și i-a comunicat că a parvenit un apel telefonic anonim privind extorcarea și primirea
valutei străine în cauza penală legată de învinuirea lui Brașoveanu Oleg, Brașoveanu Anatolie și
Todoroglo Vitalie. După, care Busuioc Octavian s-a deplasat la sediul „Radeva-Grup” SRL pentru a îi
amenința pe Brașoveanu Oleg și Brașoveanu Anatolie să nu divulge faptul oferirii valutei străine (Vol.
I f.d. 106-116);

- materialele cauzei penale cu nr.2017670019, și anume: copia ordonanței de începere a


urmăririi penale, copia ordonanței de formare a grupului de ofițeri de investigații din 06.02.2017în
care a fost inclus ofițerul superior de invesigație a Direcției nr.3 a INI al IGP, Busuioc Octavian,
ordonanţa de formare a grupului de urmărire penală din 06 februarie 2017, în cadrul căruia a fost
inclus procurorul Tifoi Evghenii, asupra căruia susținea învinuitul Busuioc Octavian că are influență
și cu acordul căruia a extorcat valută străină în sumă de 11 000 euro, de la Gladun Vladimir și Ratuș
niuc Alexandru; procesul-verbal privind efectuarea percheziţiei din 10 februarie 2017, prin
cercetarea căruia se constată că la 10 februarie 2017, a fost efectuată percheziţia în subdiviziunile
„Mobexpert” SRL, amplasate în xxxxxxx; ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit din 10
februarie 2017, prin care la 10 februarie 2017, Mărgineanu Sergiu a fost recunoscut în calitate de
bănuit în cadrul cauzei penale nr.2017670019, fiind bănuit în săvârşirea faptei prevăzute la art.244
alin.(2) lit.b) din Codul penal; procesul-verbal de audiere a bănuitului din 10 februarie 2017, între
orele 16:45 – 18:30, a fost audiat Mărgineanu Sergiu în calitate de bănuit în cadrul cauzei penale
nr.2017670019, ultimul comunicând că vina nu o recunoaşte; procesul-verbal de reţinere din 10
februarie 2017, între orele 18:35 – 19:00, a fost reţinut Mărgineanu Sergiu, fiind bănuit în săvârşirea
faptei prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal; ordonanţa de punere sub învinuire din 11
februarie 2017, la 11 februarie 2017, Mărgineanu Sergiu a fost pus sub învinuire în cadrul cauzei
penale nr.2017670019, fiindu-i incriminată săvârşirea faptei prevăzute la art.42 alin.(5) şi art.244
alin.(2) lit.b) din Codul penal; Procesul-verbal de audiere a învinuitului din 11 februarie 2017, între
orele 20:42 – 21:25, a fost audiat Mărgineanu Sergiu în calitate de învinuit în cadrul cauzei penale
nr.2017670019, ultimul comunicând că vina o recunoaşte; Ordonanţa privind eliberarea persoanei
reţinute din 11 februarie 2017, la 11 februarie 2017, Mărgineanu Sergiu a fost eliberat de către
procurorul în Procuratura mun. Chişinău, oficiul Ciocana, Filimon Ivan la indicația procurorului care
conduce cu urmărirea penală Tifoi Evghenii; ordonanţa privind aplicarea măsurii preventive din 11
februarie 2017, la 11 februarie 2017, faţă de Mărgineanu Sergiu a fost aplicată măsura preventivă
obligarea de a nu părăsi ţara pe un termen de 30 de zile de către procurorul în Procuratura mun.
Chişinău, oficiul Ciocana, Filimon Ivan, acest fapt fiindu-i adus la cunoştinţă lui Mărgineanu Sergiu,
care şi-a asumat această obligaţie; procesul-verbal de reţinere din 10 februarie 2017, între orele
20:10 – 20:30, a fost reţinut Gladun Vladimir, fiind bănuit în săvârşirea faptei prevăzute la art.244
alin.(2) lit.b) din Codul penal; procesul-verbal de audiere a bănuitului din 10 februarie 2017, între
orele 21:15 – 21:30, a fost audiat Gladun Vladimir în calitate de bănuit în cadrul cauzei penale
nr.2017670019; ordonanţa de punere sub învinuire din 11 februarie 2017, Gladun Vladimir fiind pus
sub învinuire în cadrul cauzei penale nr.2017670019, pentru săvârşirea faptei prevăzute la art.244
alin.(2) lit.b) din Codul penal; procesul-verbal de audiere a învinuitului din 11 februarie 2017, între
orele 22:20 – 22:40, a fost audiat Gladun Vladimir în calitate de învinuit în cadrul cauzei penale
nr.2017670019; ordonanţa privind eliberarea persoanei reţinute din 11 februarie 2017, Gladun
Vladimir fiind eliberat de către procurorul în Procuratura mun. Chişinău, oficiul Ciocana, Tifoi
Evghenii, fiindu-i adus la cunoştinţă lui Gladun Vladimir obligarea de a nu părăsi localitatea;
procesul-verbal de reţinere din 10 februarie 2017, între orele 20:36 – 20:56, a fost reţinut Ratuşniuc
Alexandru, fiind bănuit în săvârşirea faptei prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal;
procesul-verbal de audiere a bănuitului din 10 februarie 2017, între orele 21:00 – 21:12, a fost audiat
Ratuşniuc Alexandru; ordonanţa de punere sub învinuire din 11 februarie 2017, Ratuşniuc Alexandru
a fost pus sub învinuire în cadrul cauzei penale nr.2017670019, fiindu-i incriminată săvârşirea faptei
prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal; procesul-verbal de audiere a învinuitului din 11
februarie 2017, între orele 20:10 – 20:35, fiind audiat Ratuşniuc Alexandr în calitate de învinuit în
cadrul cauzei penale nr.2017670019;ordonanţa privind eliberarea persoanei reţinute din 11
februarie 2017, prin cercetarea căruia se constată că la 11 februarie 2017, Ratuşniuc Alexandr a fost
eliberat de către procurorul în Procuratura mun. Chişinău, oficiul Ciocana, Tifoi Evghenii, fiindu-i
adus la cunoştinţă lui Ratuşniuc Alexandr obligarea de a nu părăsi localitatea.

Procesul-verbal de reținere a lui Todoroglo Vitalie Fiodor, a.n.20.06.1987, manager


„Radeva-Grup” SRL, din 10 februarie 2017, fiind bănuit în săvârşirea infracţiunii prevăzute la
art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal. Procesul-verbal de audiere în calitate de bănuit la aceeaşi dată,
între orele 22:46 – 22:50, ultimul a declarat că vina nu o recunoaşte şi refuză să dea declaraţii.
Todoroglo Vitalie a fost repartizat în izolatorul de detenţie al DP mun. Chişinău.

Ordonanța de punere sub învinuire din 12 februarie 2017, a lui Todoroglo Vitalie, fiindu-i
incriminată săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal, ordonanţa
fiindu-i adusă la cunoştinţă la orele 14:50. Procesul-verbal de audiere în calitate de învinuit la
aceeaşi dată, între orele 14:55 – 15:00, Todoroglo Vitalie a indicat că vina nu o recunoaşte şi a dat
declaraţii în acest sens.

Demersul din 12.02.2017 înaintat judecătorului de instrucţie privind aplicarea măsurii


preventive - arestul, în privinţa lui Todoroglo Vitalie, demers ce a fost semnat de către procurorul
Tifoi Evghenii. Demersul a fost înregistrat în cancelaria judecătoriei mun. Chişinău, sediul Ciocana
cu nr.2676 la 12 februarie 2017, iar prin încheierea judecătorului de instrucţie din cadrul
Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, Iurie Obadă, din 13.02.2017, învinuitul Todorglo Vitalie a fost
eliberat sub control judiciar, fiind respins demersul procurorului Tifoi Evghenii. Prin încheierea din
13 martie 2017 a judecătorului de instrucţie din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, Iurie
Obadă, a fost prelungită măsura de constrângere – controlul judiciar.

Procesul-verbal de reţinere a lui Braşoveanu Anatolie Ion, a.n.17.10.1977,administrator


„Radeva-Grup” SRL, din 10 februarie 2017, fiind întocmit între orele 21:25 min. – 21:35 min. fiind
bănuit în săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal. Procesul-verbal
de audiere a bănuitului la aceeaşi dată, între orele 21:41min. – 21:43 min. ultimul a declarat că vina
nu o recunoaşte şi refuză să dea declaraţii. Braşoveanu Anatolie a fost repartizat în izolatorul de
detenţie al DP mun. Chişinău.

Ordonanța de punere sub învinuire din 12 februarie 2017, a lui Braşoveanu Anatolie, fiindu-i
incriminat săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal, ordonanţa
fiindu-i adusă la cunoştinţă la orele 13:25. Ordonanţa de punere sub învinuire a fost emisă de către
procurorul Filimon Ivan. Procesul-verbal de audiere a învinuitului la aceeaşi dată, între orele 13:50 –
14:30, în careBaşoveanu Anatolie a indicat că vina nu o recunoaşte şi a dat declaraţii în acest sens.

Demersul din 12.02.2017 înaintat judecătorului de instrucţie privind aplicarea măsurii


preventive - arestul, în privinţa lui Braşoveanu Anatolie, demers ce a fost semnat de către procurorul
Clim Roman. Demersul a fost înregistrat în cancelaria judecătoriei mun. Chişinău, sediul Ciocana cu
nr.2678 la 12 februarie 2017, iar prin încheierea judecătorului de instrucţie din cadrul Judecătoriei
Chişinău, sediul Ciocana, Iurie Obadă, din 13.02.2017, învinuitul Braşoveanu Anatolie a fost eliberat
sub control judiciar, fiind respins demersul procurorului Clim Roman.Prin încheierea din 13 martie
2017 a judecătorului de instrucţie din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, Iurie Obadă, a
fost prelungită măsura de constrângere – controlul judiciar.
Procesul-verbal de reţinere a lui Braşoveanu Oleg Ion, a.n.26.10.1972, administrator
„Radeva-Grup” SRL, la 10 februarie 2017, procesul-verbal de reţinere fiind întocmit între orele
22:03 – 22:12, fiind bănuit în săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul
penal. Fiind audiat în calitate de bănuit la aceeaşi dată, între orele 22:18 – 22:19, ultimul a declarat
că vina nu o recunoaşte şi refuză să dea declaraţii. Braşoveanu Oleg a fost repartizat în izolatorul de
detenţie al DP mun. Chişinău.

La 12 februarie 2017 Braşoveanu Oleg a fost pus sub învinuire, fiindu-i incriminat săvârşirea
infracţiunii prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal, ordonanţa fiindu-i adusă la cunoştinţă
la orele 15:40. Ordonanţa de punere sub învinuire a fost emisă de către procurorul Filimon Ivan.
Procesul-verbal de audiere a învinuitului la aceeaşi dată, între orele 15:50 – 16:41, de către
procurorul Filimon Ivan, Braşoveanu Oleg a indicat că vina nu o recunoaşte şi a dat declaraţii în
acest sens.

Demersul din 12.02.2017 înaintat judecătorului de instrucţie privind aplicarea măsurii


preventive - arestul, în privinţa lui Braşoveanu Oleg, demers ce a fost semnat de către procurorul
Filimon Ivan. Prin încheierea judecătorului de instrucţie din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul
Ciocana, Iurie Obadă, din 13.02.2017, învinuitul Braşoveanu Oleg a fost eliberat sub control judiciar,
fiind respins demersul procurorului Filimon Ivan.Prin încheierea din 13 martie 2017 ajudecătorului
de instrucţie din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, Iurie Obadă, a fost prelungită măsura
de constrângere – controlul judiciar, acte procedurale care care confirmă declarațiile făcute de
martori privind data reținerii, și împlicarea procurorilor Clim Roman și Tifoi Evghenii în eliberarea
lor.

Corpul delict în coroborare cu declarațiile martorilor Brașoveanu Anatolie, Brașoveanu Oleg,


Idricean Radmila, Mărgineanu Sergiu, Mărgineanu Olesea, Gladun Vladimir, Ratușniuc Alexandr,
Ratușniuc Tatiana dovedește extorcarea și primirea de învinuit a banilor în sumă de 50 000 lei și a
valutei străine în sumă de 11 000 euro, în schimbul căreia susţinea că va influența procurorul în
Procuratura mun. Chișinău, oficiul Ciocana, Tifoi Evghenii, să elibereze pe Mărgineanu Sergiu,
Gladun Vladimir și Ratușniuc Alexnadru din detenție, precum și favorizarea infracțiunii de corupere
pasivă săvârșită de procurorii Clim Romanși Tifoi Evghenii (Vol. I f.d. 68– 97, 122 – 163);

- înregistrările video efectuate în perimetrul societăţii „Radeva-Grup” SRL, amplasată în mun.


Chişinău, str. Maria Dragan nr.11A, la 10, 16, 17 şi 23 februarie 2017, care au fost înregistrate pe
stick de model „DataTraveler 100G3”, cu capacitatea de memorie de 64GB, de culoare neagră.

- procesul-verbal de cercetare la fața locului a materialelor cauzei penale nr.2017670019 din


22 ianuarie 2018, în cadrul cărei a fost stabilit că ordonanța de începere a urmăririi penale a fost
emisă la 30.01.2017; ordonanța de formare a grupului de ofițeri de investigații este din 06.02.2017
în care a fost inclus ofițerul superior de invesigație a Direcției nr.3 a INI al IGP, Busuioc Octavian;
ordonanţa de formare a grupului de urmărire penală din 06 februarie 2017, prin cercetarea căreia
se constată că în cadrul cauzei penale nr.2017670019 a fost dispusă formarea grupul de urmărire
penală cu includerea următorilor procurori şi ofiţeri de urmărire penală: procurorii în Procuratura
mun. Chişinău, oficiul Ciocana: Tifoi Evghenii, Clim Roman, Filimon Ivan şi Poiată Denis; ofiţerii de
urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ciocana al Departamentului de Poliţie mun.
Chişinău: Stîngaci Ion, Cociorva Mihail, Plop Alexandru, Achimenco Dmitrii, Jalbă Tudor, Banari
Radu, Cazacu Alexandru, Doni Ion, Stoian Vaile, Arnaut Mihail şi Monaco Iulian – pe trei file;
procesul-verbal privind efectuarea percheziţiei din 10 februarie 2017, prin cercetarea căruia se
constată că la 10 februarie 2017, a fost efectuată percheziţia în subdiviziunile „Mobexpert” SRL,
amplasate în mun. Chişinău, str. Ismail nr.84, nefiind depistate sau ridicate careva obiecte sau
documente indicate în ordonanţa de efectuare a percheziţiei din 09 februarie 2017 – pe două file
(Vol. I f.d. 64– 67);
- procesul-verbal de cercetare la fața locului a materialelor cauzei penale nr.2017670019 din
22 ianuarie 2018, în cadrul cărei a fost stabilit că prin procesul-verbal de reţinere din 10 februarie
2017, între orele 20:10 – 20:30, a fost reţinut Gladun Vladimir, fiind bănuit în săvârşirea faptei
prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal;procesul-verbal de audiere a bănuitului din 10
februarie 2017, prin cercetarea căruia se constată că la 10 februarie 2017, între orele 21:15 – 21:30,
a fost audiat Gladun Vladimir în calitate de bănuit în cadrul cauzei penale nr.2017670019, ultimul
refuzând să facă declaraţii;ordonanţa de punere sub învinuire din 11 februarie 2017, prin cercetarea
căreia se constată că la 11 februarie 2017, Gladun Vladimir a fost pus sub învinuire în cadrul cauzei
penale nr.2017670019, fiindu-i incriminată săvârşirea faptei prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din
Codul penal;procesul-verbal de audiere a învinuitului din 11 februarie 2017, prin cercetarea căruia
se constată că la 11 februarie 2017, între orele 22:20 – 22:40, a fost audiat Gladun Vladimir în
calitate de învinuit în cadrul cauzei penale nr.2017670019, ultimul comunicând că vina o
recunoaşte;ordonanţa privind eliberarea persoanei reţinute din 11 februarie 2017, prin cercetarea
căruia se constată că la 11 februarie 2017, Gladun Vladimir a fost eliberat de către procurorul în
Procuratura mun. Chişinău, oficiul Ciocana, Tifoi Evghenii, fiindu-i adus la cunoştinţă lui Gladun
Vladimir obligarea de a nu părăsi localitatea, care şi-a asumat această obligaţie;procesul-verbal de
reţinere din 10 februarie 2017, prin cercetarea căruia se constată că la 10 februarie 2017, între
orele 20:36 – 20:56, a fost întocmit procesul-verbal de reţinere a lui Ratuşniuc Alexandr, fiind bănuit
în săvârşirea faptei prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal;procesul-verbal de audiere a
bănuitului din 10 februarie 2017, prin cercetarea căruia se constată că la 10 februarie 2017, între
orele 21:00 – 21:12, a fost audiat Ratuşniuc Alexandr în calitate de bănuit în cadrul cauzei penale
nr.2017670019, ultimul refuzând să dea declaraţii;ordonanţa de punere sub învinuire din 11
februarie 2017, prin cercetarea căruia se constată că la 11 februarie 2017, Ratuşniuc Alexandru a
fost pus sub învinuire în cadrul cauzei penale nr.2017670019, fiindu-i incriminată săvârşirea faptei
prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal;procesul-verbal de audiere a învinuitului din 11
februarie 2017, prin cercetarea căruia se constată că la 11 februarie 2017, între orele 20:10 – 20:35,
a fost audiat Ratuşniuc Alexandr în calitate de învinuit în cadrul cauzei penale nr.2017670019,
ultimul comunicând că vina o recunoaşte;ordonanţa privind eliberarea persoanei reţinute din 11
februarie 2017, prin cercetarea căruia se constată că la 11 februarie 2017, Ratuşniuc Alexandr a fost
eliberat de către procurorul în Procuratura mun. Chişinău, oficiul Ciocana, Tifoi Evghenii, fiindu-i
adus la cunoştinţă lui Ratuşniuc Alexandr obligarea de a nu părăsi localitatea, care şi-a asumat
această obligaţie (Vol. I f.d. 64 – 67, 118– 121);

- procesul-verbal de cercetare la fața locului a Registrul nr.1 de evidenţă a persoanelor


deţinute în IDP a DP mun. Chişinău şi Registrul nr.1 de evidenţă a escortărilor persoanelor deţinute
în IDP a DP mun. Chişinău, pentru perioada 10 -12 februarie 2017 din 26martie 2018, în cadrul cărei
a fost stabilit că în cadrul Registrului nr.1 de evidenţă a persoanelor deţinute în IDP a DP mun.
Chişinău, cu numărul 385 a fost înregistrat Ratuşniuc Alexandr Vasile (cu menţiunea fără buletin de
identitate), născut la 25.08.1973, domiciliat în mun. Chişinău, str. Alexandru cel Bun nr.108/1, ap.13.
Conform informaţiei din Registrul în cauză, Ratuşniuc Alexandr a fost reţinut la 10 februarie 2017,
orele 19:40, de către ofiţerul de urmărire penală a Inspectoratului de Poliţie Ciocana, Plop
Alexandru, iar la sediul Izolatorului de detenţie provizorie a fost adus la 10 februarie 2017, orele
21:50, de către ofiţerul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliţie Ciocana, Cazacu Alexandru.
În continuare, conform datelor din registru, Ratuşniuc Alexandr a fost eliberat la 11.02.2017 în
temeiul ordonanţei procurorului în procuratura Ciocana. Conform Registrului nr.1 de evidenţă a
escortărilor persoanelor deţinute în IDP a DP mun. Chişinău, la 11.02.2017, orele 13:30, cu nr.16
este înregistrată informaţia privind escortarea lui Ratuşniuc Alexandr, de către ofiţerul de
investigaţii al Inspectoratului Naţional de Investigaţii, Tatian Sergiu, la Procuratura Ciocana. În
continuare, conform datelor din registru, Ratuşniuc Alexandr nu a fost escortat înapoi la Izolatorul
de detenţie provizorie al DP mun. Chişinău, fiind eliberat conform ordonanţei. În cadrul Registrului
nr.1 de evidenţă a persoanelor deţinute în IDP a DP mun. Chişinău, cu numărul 386 a fost înregistrat
Gladun Vladimir Valeriu (cu menţiunea fără buletin de identitate), născut la 24.02.1977, domiciliat în
mun. Chişinău, str. Serghei Lazo, ap.4. Conform informaţiei din Registrul în cauză, Ratuşniuc
Alexandr a fost reţinut la 10 februarie 2017, orele 19:40, de către ofiţerul de urmărire penală a
Inspectoratului de Poliţie Ciocana, Cazacu Alexandru, iar la sediul Izolatorului de detenţie provizorie
a fost adus la 10 februarie 2017, orele 21:50, de către ofiţerul de urmărire penală al Inspectoratului
de Poliţie Ciocana, Cazacu Alexandru. În continuare, conform datelor din registru, Gladun Vladimir
a fost eliberat la 11.02.2017 în temeiul ordonanţei procurorului în procuratura Ciocana. Conform
Registrului nr.1 de evidenţă a escortărilor persoanelor deţinute în IDP a DP mun. Chişinău, la
11.02.2017, orele 13:30, cu nr.17 este înregistrată informaţia privind escortarea lui Gladun Vladimir,
de către ofiţerul de investigaţii al Inspectoratului Naţional de Investigaţii, Tatian Sergiu, la
Procuratura Ciocana. În continuare, conform datelor din registru, Gladun Vladimir nu a fost escortat
înapoi la Izolatorul de detenţie provizorie al DP mun. Chişinău, fiind eliberat conform ordonanţei. În
cadrul Registrului nr.1 de evidenţă a persoanelor deţinute în IDP a DP mun. Chişinău, cu numărul
387 a fost înregistrat Mărgineanu Sergiu Gheorghe (cu menţiunea buletin de identitate XXXXXX,
fără fişă), născut la XXXXX, domiciliat în XXXXX. Conform informaţiei din Registrul în cauză,
Mărgineanu Sergiu a fost reţinut la 10 februarie 2017, orele 16:45, de către ofiţerul de urmărire
penală a Inspectoratului de Poliţie Ciocana, Stoian Vasile, iar la sediul Izolatorului de detenţie
provizorie a fost adus la 10 februarie 2017, orele 22:05, de către ofiţerul de investigaţii al
Inspectoratului Naţional de Investigaţii, Vizir. În continuare, conform datelor din registru,
Mărgineanu Sergiu a fost eliberat la 11.02.2017 în temeiul ordonanţei procurorului în procuratura
Ciocana. Conform Registrului nr.1 de evidenţă a escortărilor persoanelor deţinute în IDP a DP mun.
Chişinău, la 11.02.2017, orele 13:30, cu nr.15 este înregistrată informaţia privind escortarea lui
Mărgineanu Sergiu, de către ofiţerul de investigaţii al Inspectoratului Naţional de Investigaţii,
Tatian Sergiu, la Procuratura Ciocana. În continuare, conform datelor din registru, Mărgineanu
Sergiu nu a fost escortat înapoi la Izolatorul de detenţie provizorie al DP mun. Chişinău, fiind
eliberat conform ordonanţei. În cadrul Registrului nr.1 de evidenţă a persoanelor deţinute în IDP a
DP mun. Chişinău, cu numărul 390 a fost înregistrat Braşoveanu Anatolie Ion (cu menţiunea buletin
de identitate A01056060 cu fişă), născut la XXXXX, domiciliat în XXXXX. Conform informaţiei din
Registrul în cauză, Braşoveanu Anatolie a fost reţinut la 10 februarie 2017, orele 20:09, de către
ofiţerul de urmărire penală a Inspectoratului de Poliţie Ciocana, Stîngaci Sergiu, iar la sediul
Izolatorului de detenţie provizorie a fost adus la 10 februarie 2017, orele 23:55, de către ofiţerul de
investigaţii al Inspectoratului Naţional de Investigaţii, Tatian Sergiu. În continuare, conform datelor
din registru, Braşoveanu Anatolie a fost eliberat la 13.02.2017 în temeiul încheierii judecătoriei
Ciocana. Conform Registrului nr.1 de evidenţă a escortărilor persoanelor deţinute în IDP a DP mun.
Chişinău, la 12.02.2017, orele 11:27, cu nr.12 este înregistrată informaţia privind escortarea lui
Braşoveanu Anatolie, de către ofiţerul de investigaţii al Inspectoratului Naţional de Investigaţii,
Tatian Sergiu, la Procuratura Ciocana. Iar la orele 21:05, aceeaşi dată, este înregistrată menţiunea
întors în sediul Izolatorului de detenţie provizorie, însoţit de către ofiţerul de investigaţii al
Inspectoratului Naţional de Investigaţii, Tatian Sergiu. În cadrul Registrului nr.1 de evidenţă a
persoanelor deţinute în IDP a DP mun. Chişinău, cu numărul 391 a fost înregistrat Braşoveanu Oleg
Ion (cu menţiunea buletin de identitate XXXXXXX cu fişă), născut la XXXXXXXX, domiciliat în
XXXXXXXXXXX. Conform informaţiei din Registrul în cauză, Braşoveanu Oleg a fost reţinut la 10
februarie 2017, orele 20:09, de către ofiţerul de urmărire penală a Inspectoratului de Poliţie Ciocana,
Stîngaci Sergiu, iar la sediul Izolatorului de detenţie provizorie a fost adus la 10 februarie 2017,
orele 23:55, de către ofiţerul de investigaţii al Inspectoratului Naţional de Investigaţii, Tatian Sergiu.
În continuare, conform datelor din registru, Braşoveanu Oleg a fost eliberat la 13.02.2017 în
temeiul încheierii judecătoriei Ciocana. Conform Registrului nr.1 de evidenţă a escortărilor
persoanelor deţinute în IDP a DP mun. Chişinău, la 12.02.2017, orele 11:27, cu nr.11 este
înregistrată informaţia privind escortarea lui Braşoveanu Oleg, de către ofiţerul de investigaţii al
Inspectoratului Naţional de Investigaţii, Tatian Sergiu, la Procuratura Ciocana. Iar la orele 21:05,
aceeaşi dată, este înregistrată menţiunea întors în sediul Izolatorului de detenţie provizorie, însoţit
de către ofiţerul de investigaţii al Inspectoratului Naţional de Investigaţii, Tatian Sergiu. În cadrul
Registrului nr.1 de evidenţă a persoanelor deţinute în IDP a DP mun. Chişinău, cu numărul 392 a
fost înregistrat Todoroglo Vitalie Fiodor (cu menţiunea buletin de identitate XXXXXXXX cu fişă),
născut la 20.06.1987, domiciliat în XXXXXXXXX. Conform informaţiei din Registrul în cauză,
Todoroglo Vitalie a fost reţinut la 10 februarie 2017, orele 20:09, de către ofiţerul de urmărire
penală a Inspectoratului de Poliţie Ciocana, Stîngaci Sergiu, iar la sediul Izolatorului de detenţie
provizorie a fost adus la 10 februarie 2017, orele 23:55, de către ofiţerul de investigaţii al
Inspectoratului Naţional de Investigaţii, Tatian Sergiu. În continuare, conform datelor din registru,
Todoroglo Vitalie a fost eliberat la 13.02.2017 în temeiul încheierii judecătoriei Ciocana. Conform
Registrului nr.1 de evidenţă a escortărilor persoanelor deţinute în IDP a DP mun. Chişinău, la
12.02.2017, orele 11:27, cu nr.13 este înregistrată informaţia privind escortarea lui Todoroglo
Vitalie, de către ofiţerul de investigaţii al Inspectoratului Naţional de Investigaţii, Tatian Sergiu, la
Procuratura Ciocana. Iar la orele 21:05, aceeaşi dată, este înregistrată menţiunea întors în sediul
Izolatorului de detenţie provizorie, însoţit de către ofiţerul de investigaţii al Inspectoratului Naţional
de Investigaţii, Tatian Sergiu (Vol. III f.d. 99 – 102);

- procesul-verbal de cercetare la fața locului a materialul început în temeiul petiţiei lui


Cebotaru Mihail (15-pet; nr.02/11-432 din 01.03.2017), care este arhivat în volumul 2 cu nr.02/07
din 05aprilie 2018, în cadrul cărei a fost stabilit că inspectorul Secţiei de gardă a Direcţiei
comenduire a DGS şi RUa Centrului Naţional Anticorupţie, Coroban Vasile, la 13.02.2017, orele
16:25, a recepționat un apel telefonic, de la o persoană care s-a intitulat ca fiind Cebotaru Mihai
Alexandru, şi care a comunicat că Gladun Vladimis şi şeful său Alexandru au fost reţinuţi la
10.02.2017 pentru comiterea infracţiunilor de spălare de bani ţi evaziune fiscală, reţinerea fiind
efectuată de către procurorul în cadrul Procuraturii Ciocana Popa Sergiu şi poliţistul Oleg. Ulterior,
la 12.02.2017, orele 02:20, cei doi au fost eliberaţi după ce au achitat suma de 20.000 euro.

Procurorul în Procuratura mun. Chişinău, oficiul Ciocana, Tifoi Evgheni a întocmit nota
informativă cercetarea căreia se constată că ultimul fiind informat despre existenţa unui apel, a
comunicat date despre cauza penală nr.2017670019, precum şi a comunicat că Gladun Vladimir a
fost eliberat întrucât şi-a recunoscut vina integral, fiindu-i aplicată măsura preventivă – obligarea de
a nu părăsi localitatea. La fel, la această notă informativă a anexat copiile ordonanţei de începere a
urmăririi penale în cauza penală nr.2017670019, a procesului-verbal de reţinere a lui Gladun
Vladimir din 10.02.2017, a ordonanţei de punere sub învinuire a lui Gladun Vladimir din 11.02.2017,
ordonanţei cu privire la eliberarea lui Gladun Vladimir din 11.02.2017.

Materialul înregistrat la CNA și nota informativă scrisă de procurorul Tifoi Evghenii


coroborează cu declarațiile învinuitului Busuioc Octavian, potrivit cărora peste câteva zile de la
extorcarea și primirea banilor procurorul Clim Roman l-a chemat la sediul procuraturii și i-a
comunicat că a parvenit un apel telefonic anonim privind extorcarea și primirea valutei străine în
cauza penală legată de învinuirea lui Brașoveanu Oleg, Brașoveanu Anatolie și Todoroglo Vitalie.
După, care Busuioc Octavian s-a deplasat la sediul „Radeva-Grup” SRL pentru a îi amenința pe Braș
oveanu Oleg și Brașoveanu Anatolie să nu divulge faptul oferirii valutei străine (Vol. III f.d. 117 –
118)

- procesul-verbal de cercetare la fața locului din 11mai 2018, în cadrul căreia a fost examinat fi
șierul fișierul înregistrări video cu denumirea „ch05_20170223162814” efectuate la 23 februarie
2017 în perimetrul societăţii „Radeva-Grup” SRL, amplasată în mun. Chişinău, str. Maria Dragan
nr.11A.

În cadrul cercetării fişierului în cauză, se constată că la orele 16:29, data de 23.03.2017, o


maşină de culoare albă, de model „Dacia”, intră pe teritoriul întreprinderii „Radeva-Grup” SRL şi
parchează lângă intrare. În continuare, din acest automobil au coborât două persoane de gen
masculin, care au fost identificate ca fiind Tatian Sergiu şi Busuioc Octavian, care s-au îndreptat
spre intrarea din faţă a întreprinderii „Radeva-Grup” SRL. Aproximativ la orele 16:30, data de
23.03.2017, cei doi au intrat în sediul întreprinderii „Radeva-Grup” SRL.

Fişierul intitulat „ch08_20170223164309”. Se constată că fişierul în cauză conţine înregistrări


video de la Camera nr.8, amplasată în interiorul întreprinderii „Radeva-Grup” SRL, amplasată în
mun. Chişinău, str. Maria Drăgan nr.11A, în oficiul unde se primesc comenzile şi se deservesc
clienţii. În cadrul cercetării fişierului în cauză, se constată că la orele 16:46, data de 23.03.2017,
Braşoveanu Anatolie, împreună cu Busuioc Octavian şi Tatian Sergiu, se îndreaptă spre locul
amplasării camerei de luat vederi. Tatian Sergiu poartă discuţii telefonice, plimbându-se prin oficiu,
în timp ce Braşoveanu Oleg împreună cu Busuioc Octavian se află amplasaţi sub cameră.

Din imaginile video se observă cum Busuioc Octavian şi Tatian Sergiu servesc cafea şi, la orele
16:53, data de 23.03.2017, se deplasează înapoi, înspre locul opus camerei de luat vederi, fiind
acompaniaţi de Braşoveanu Oleg. Ultimul se deplasează spre masa unde stă aşezat Todorglo Vitalie
şi discută cu acesta, în timp ce Busuioc Octavian şi Tatian Sergiu nu mai sunt vizibili vederii (Vol. IV
f.d. 59 – 70);

- procesul-verbal de cercetare la fața locului a materialelor cauzei penale nr.2017670019 din


24 ianuarie 2018, în cadrul cărei a fost stabilit că ordonanța de începere a urmăririi penale a fost
emisă la 30.01.2017; ordonanța de formare a grupului de ofițeri de investigații este din 06.02.2017
în care a fost inclus ofițerul superior de investigație a Direcției nr.3 a INI al IGP, Busuioc Octavian.

Prin cercetare se constată că au avut statut de bănuit şi învinuit în cauza penală


nr.2017670019 următoarele persoane:

1. Todoroglo Vitalie Fiodor, a.n.20.06.1987, manager „Radeva-Grup” SRL, a fost reţinut la


10 februarie 2017, procesul-verbal de reţinere fiind întocmit între orele 22:30 – 22:40, fiind bănuit în
săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal. Fiind audiat în calitate de
bănuit la aceeaşi dată, între orele 22:46 – 22:50, ultimul a declarat că vina nu o recunoaşte şi refuză
să dea declaraţii. Todoroglo Vitalie a fost repartizat în izolatorul de detenţie al DP mun. Chişinău.

La 12 februarie 2017 Todoroglo Vitalie a fost pus sub învinuire, fiindu-i incriminat săvârşirea
infracţiunii prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal, ordonanţa fiindu-i adusă la cunoştinţă
la orele 14:50. Ordonanţa de punere sub învinuire a fost emisă de către procurorul Filimon Ivan.
Fiind audiat în calitate de învinuit la aceeaşi dată, între orele 14:55 – 15:00, de către procurorul
Filimon Ivan, în prezenţa apărătorului Ciofu Vitalie, Todoroglo Vitalie a indicat că vina nu o
recunoaşte şi a dat declaraţii în acest sens.

În continuare, la 12.02.2017 a fost înaintat un demers către judecătorul de instrucţie privind


aplicarea măsurii preventive - arestul, în privinţa lui Todoroglo Vitalie, demers ce a fost semnat de
către procurorul Tifoi Evghenii. Demersul a fost înregistrat în cancelaria judecătoriei mun. Chişinău,
sediul Ciocana cu nr.2676 la 12 februarie 2017, iar prin încheierea judecătorului de instrucţie din
cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, Iurie Obadă, din 13.02.2017, învinuitul Todorglo Vitalie
a fost eliberat sub control judiciar, fiind respins demersul procurorului Tifoi Evghenii. Prin
încheierea din 13 martie 2017 a judecătorului de instrucţie din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul
Ciocana, Iurie Obadă, a fost prelungită măsura de constrângere – controlul judiciar.

2. Braşoveanu Anatolie Ion, a.n.17.10.1977,administrator „Radeva-Grup” SRL, a fost


reţinut la 10 februarie 2017, procesul-verbal de reţinere fiind întocmit între orele 21:25 min. – 21:35
min. fiind bănuit în săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal. Fiind
audiat în calitate de bănuit la aceeaşi dată, între orele 21:41min. – 21:43 min. ultimul a declarat că
vina nu o recunoaşte şi refuză să dea declaraţii. Braşoveanu Anatolie a fost repartizat în izolatorul de
detenţie al DP mun. Chişinău.

La 12 februarie 2017 Braşoveanu Anatolie a fost pus sub învinuire, fiindu-i incriminat
săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal, ordonanţa fiindu-i adusă la
cunoştinţă la orele 13:25. Ordonanţa de punere sub învinuire a fost emisă de către procurorul
Filimon Ivan. Fiind audiat în calitate de învinuit la aceeaşi dată, între orele 13:50 – 14:30, de către
procurorul Filimon Ivan, în prezenţa apărătorului Ciofu Vitalie, Başoveanu Anatolie a indicat că vina
nu o recunoaşte şi a dat declaraţii în acest sens.

În continuare, la 12.02.2017 a fost înaintat un demers către judecătorul de instrucţie privind


aplicarea măsurii preventive - arestul, în privinţa lui Braşoveanu Anatolie, demers ce a fost semnat
de către procurorul Clim Roman. Demersul a fost înregistrat în cancelaria judecătoriei mun.
Chişinău, sediul Ciocana cu nr.2678 la 12 februarie 2017, iar prin încheierea judecătorului de
instrucţie din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, Iurie Obadă, din 13.02.2017, învinuitul
Braşoveanu Anatolie a fost eliberat sub control judiciar, fiind respins demersul procurorului Clim
Roman.Prin încheierea din 13 martie 2017 ajudecătorului de instrucţie din cadrul Judecătoriei
Chişinău, sediul Ciocana, Iurie Obadă, a fost prelungită măsura de constrângere – controlul judiciar.

3. Braşoveanu Oleg Ion, a.n.26.10.1972, administrator „Radeva-Grup” SRL, a fost reţinut


la 10 februarie 2017, procesul-verbal de reţinere fiind întocmit între orele 22:03 – 22:12, fiind bănuit
în săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal. Fiind audiat în calitate
de bănuit la aceeaşi dată, între orele 22:18 – 22:19, ultimul a declarat că vina nu o recunoaşte şi
refuză să dea declaraţii. Braşoveanu Oleg a fost repartizat în izolatorul de detenţie al DP mun.
Chişinău.

La 12 februarie 2017 Braşoveanu Oleg a fost pus sub învinuire, fiindu-i incriminat săvârşirea
infracţiunii prevăzute la art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal, ordonanţa fiindu-i adusă la cunoştinţă
la orele 15:40. Ordonanţa de punere sub învinuire a fost emisă de către procurorul Filimon Ivan.
Fiind audiat în calitate de învinuit la aceeaşi dată, între orele 15:50 – 16:41, de către procurorul
Filimon Ivan, în prezenţa apărătorului Ciofu Vitalie, Braşoveanu Oleg a indicat că vina nu o
recunoaşte şi a dat declaraţii în acest sens.

În continuare, la 12.02.2017 a fost înaintat un demers către judecătorul de instrucţie privind


aplicarea măsurii preventive - arestul, în privinţa lui Braşoveanu Oleg, demers ce a fost semnat de
către procurorul Filimon Ivan. Prin încheierea judecătorului de instrucţie din cadrul Judecătoriei
Chişinău, sediul Ciocana, Iurie Obadă, din 13.02.2017, învinuitul Braşoveanu Oleg a fost eliberat sub
control judiciar, fiind respins demersul procurorului Filimon Ivan.Prin încheierea din 13 martie 2017
a judecătorului de instrucţie din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, Iurie Obadă, a fost
prelungită măsura de constrângere – controlul judiciar, acte procedurale care care confirmă declaraț
iile făcute de martori privind data reținerii, împlicarea procurorilor Clim Roman și Tifoi Evghenii în
eliberarea lor (Vol. III f.d. 17 – 40)

- procesul-verbal de cercetare la fața locului a informației privind convorbirile telefonice


purtate de la numărul de telefon mobil utilizat de Busuioc Octavian din 30 martie 2018, în cadrul
cărei a fost stabilit că Busuioc Octavian, utilizator al numărului de telefon 069194476, care a fost
conectat la rețea prin următoarlele celule:

La 11 februarie 2017, între orele 13:30 – 23:30, cât a durat escortarea de la Izolatorul de
detenţie provizorie al DP mun. Chişinău la sediul Procuraturii mun. Chişinău, oficiul Ciocana,
punerea sub învinuire, audierea şi eliberarealui Gladun Vladimir, Ratuşniuc Alexandr şi Mărgineanu
Sergiu, reţinuţi la 10 februarie 2017 în cadrul cauzei penale nr.2017670019, fiind membru a
grupului de urmărire penală constituit în cadrul cauzei penale nominalizate, a utilizat celula
intitulată „3G DECEBAL 31027”care, conform datelor oferite de către „Orange” SA prin
procesul-verbal de cercetare a obiectelor din 31 ianuarie 2018, se deserveşte de staţia de telefonie
mobilă amplasată în oraşul Chişinău, str. Decebal nr.2, a utilizat celula intitulată „3G LUKOIL
DELEANU 38434”care, conform datelor oferite de către „Orange” SA prin procesul-verbal de
cercetare a obiectelor din 31 ianuarie 2018, se deserveşte de staţia de telefonie mobilă amplasată în
oraşul Chişinău, str. Liviu Deleanu nr.16, a utilizat celulele intitulate „3G BANCA DE
ECONOMII31398”, „3G BANCA DE ECONOMII31395” şi „3G BANCA DE ECONOMII31392”care,
conform datelor oferite de către „Orange” SA prin procesul-verbal de cercetare a obiectelor din 31
ianuarie 2018, se deservesc de staţia de telefonie mobilă amplasată în oraşul Chişinău, str. Mircea
cel Bătrîn nr.23, precum şi a utilizat altele celule care se deservesc de staţiile de telefonie mobilă
amplasate în sect. Ciocana, regiunea bd. Mircea cel Bătrîn.

La 12 februarie 2017, între orele 11:27min. – 21:05 min. cât a durat escortarea de la Izolatorul
de detenţie provizorie al DP mun. Chişinău la sediul Procuraturii mun. Chişinău, oficiul Ciocana,
punerea sub învinuire, audierea şi reîntoarcerea la Izolatorul de urmărire penală al DP mun.
Chişinău a lui Braşoveanu Anatolie, Braşoveanu Oleg şi Todoroglo Vitalie, reţinuţi la 10 februarie
2017 în cadrul cauzei penale nr.2017670019, fiind membru a grupului de urmărire penală constituit
în cadrul cauzei penale nominalizate, a utilizat celula intitulată „3G TUTUN CTC 32639”care,
conform datelor oferite de către „Orange” SA prin procesul-verbal de cercetare a obiectelor din 31
ianuarie 2018, se deserveşte de staţia de telefonie mobilă amplasată în oraşul Chişinău, str. Izmail
nr.116, combinatul Tutun CTC, a utilizat celulele intitulate „3G BANCA DE ECONOMII31398”, „3G
BANCA DE ECONOMII31395”, „3G BANCA DE ECONOMII31392” şi „4G BANCA DE
ECONOMII1001397” care, conform datelor oferite de către „Orange” SA prin procesul-verbal de
cercetare a obiectelor din 31 ianuarie 2018, se deservesc de staţia de telefonie mobilă amplasată în
oraşul XXXXXX, precum şi a utilizat altele celule care se deservesc de staţiile de telefonie mobilă
amplasate în sect. Ciocana, regiunea bd. Mircea cel Bătrîn.

Totodată, se constată că în perioada 23.01.2017 – 24.09.2017 Busuioc Octavian a utilizat


următoarele dispozitive electronice (telefoane mobile) la efectuarea apelurilor şi purtarea
comunicărilor, după cum urmează:

- în perioada 23.01.2017, orele 00:08 – 24.09.2017, orele 23:45, a fost utilizat dispozitivul
electronic (telefon mobil) cu numărul de IMEIXXXXXXXXXX (Vol. IV f.d. 14 – 47);

- copiile autentificate ale filelor din Registrul nr.1 de evidenţă a persoanelor deţinute în IDP a
DP mun. Chişinău şi Registrul nr.1 de evidenţă a escortărilor persoanelor deţinute în IDP a DP mun.
Chişinău privind deplasările lui Braşoveanu Anatolie, Braşoveanu Oleg, Todoroglo Vitalie,
Mărgineanu Sergiu, Ratuşniuc Alexandr şi Gladun Vladimirîn perioada 10 – 12 februarie
2017,remise de către Izolatorul de detenţie provizorie al DP mun. Chişinău în adresa Procuraturii
Anticorupţie prin scrisoarea de însoţire nr.4588 din 21.03.2018, examinate prin procesul-verbal din
26 martie 2018 (Vol. III f.d. 82 – 98)

- informația privind convorbirile telefonice efectuate de la numărul de telefon XXXXXXXXXX,


utilizat de Busuioc Octavian, înscrisă pe purtătorul material de informație CD-R „Orange”
nr.5416B/17, ridicată de la operatorul de telefonie mobilă. Informația conține date privind apelurile
telefonice de intrare și ieșire efectuate de la numărul de telefon utilizat de învinuitul Busuioc
Octavian, precum și celulele care au deservit aceste apeluri.

- informația privind convorbirile telefonice efectuate de la numărul de telefon 069194476,


utilizat de Busuioc Octavian, înscrisă pe purtătorul material de informație CD-R „Orange”
nr.5416C/17, ridicată de la operatorul de telefonie mobilă. Informația conține date privind apelurile
telefonice de intrare și ieșire efectuate de la numărul de telefon utilizat de învinuitul Busuioc
Octavian, precum și celulele care au deservit aceste apeluri.

- analiza operaţională privind conexiunile telefonice efectuate de la numărul de telefon 069


273937,utilizat de Idricean Radmila, de la numărul de telefon XXXXXXXX, utilizat de Samoil
Antonina, de la numărul de telefon XXXXXXXXX, utilizat Samoil Valentin, de la numărul de telefon
XXXXXXXXXX, utilizat de Brașoveanu Oleg, de la numărul de telfon XXXXXXXX utilizat de Braș
oveanu Anatolie, de la numărul de telefon 069 194476 utilizat de Busuioc Octavian de la numărul de
telefon XXXXXXXXX și XXXXXXXXXX utilizat de Clim Roman, de la numărul de telefon XXXXXXX și
XXXXX utilizat de Tifoi Evghenii,care dovedesc declarațiile martorilorBrașoveanu Oleg, Brașoveanu
Anatolie și Idricean Radmila (Vol. III f.d. 219-220, 224-245);

- copia ordinului nr.451ef din 01august 2016, referitor la transferul lui Busuioc Octavian în
funcția de ofițer superior de investigații al Secției nr.4 a Direcției nr.3 a Inspectoratului Național de
Investigații al Inspectoratului General al Poliției a Ministerului Afacerilor Interne (Vol. V f.d. 147)

Astfel, instanţa a ajuns la concluzia că acţiunile inculpatului Busuioc Octavian Ion au fost
corect încadrate în prevederile art.326 alin.(1) din Codul penal - traficul de influenţă, adică
pretinderea personală și primirea prin mijlocitor de bani pentru sine, de către o persoană care are
influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unei persoane cu funcție de demnitate
publică,pentru o face să îndeplinească oacțiune în exercitarea funcţiei sale; în baza art.326 alin.(3)
lit.a) din Codul penal - traficul de influenţă, adică pretinderea personal pentru sine și pentru altă
persoană și primirea personal de bani, de către o persoană care are influenţă sau care susţine că are
influență asupra unei persoane cu funcție de demnitate publică,pentru o face să îndeplinească oacț
iune în exercitarea funcţiei sale, acțiuni săvârșite cu primirea de bunuri în proporții deosebit de mari;
art.323 alin.(1) din Codul penal - favorizarea infracțiunii adică favorizarea dinainte nepromisă a
infracțiunii deosebit de grave, vinovăția fiind dovedită în afara unor dubii rezonabile, fiind respectate
prevederile art. 101 CPP, din punct de vedere al pertinenţei, concludenţei, utilităţii și veridicităţii,
iar toate în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Circumstanţe ce atenuează răspunderea penală, conform art. 76 CP, în privinţa lui Busuioc
Octavian Ion sunt căinţa sinceră.

Circumstanţe ce agravează răspunderea penală conform art. 77 CP, în privinţa lui Busuioc
Octavian Ion nu sunt.

Conform art. 61 CP , pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de


corectare și reeducare a condamnatului, ce se aplică de instanţele de judecată, în numele Legii,
persoanelor ce au săvârșit infracţiuni, cauzând anumite lipsuri și restricţii drepturilor lor.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului, precum și
prevenirea săvârșirii de noi infracţiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor persoane.
Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fi zice și nici să înjosească demnitatea
persoanei condamnate.

La stabilirea pedepsei, instanţa de judecată ţine cont de prevederile art. 75 Cod Penal , potrivit
căruia persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă
echitabilă, în limitele fixate și în strictă conformitate cu dispoziţiile părţii generale a Codului Penal,
la stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanţa de judecată ţine cont de gravitatea
infracţiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanţele cauzei, care
atenuează ori agravează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării
vinovatului, precum și de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia.
La stabilirea pedepsei, instanţa de judecată se conduce de prevederile art.7, 61, 75 CP, şi
anume de gravitatea infracţiunilor săvârșite, că Busuioc Octavian Ion este învinuit de comiterea mai
mutor infracțiuni una dintre care face parte din categoria infracțiunilor grave, de personalitatea
vinovatului care anterior nu a fost condamnat, a recunoscut vina, totodată, s-a căit sincer de fapta
comisă.

Conform art. 16 alin. 2 CP, infracţiunea prevăzută de art.326 alin.(1) din Codul penal imputată
lui Busuioc Octavian Ion este una mai puțin gravă care se pedepseşte cu amendă în mărime de la
2000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 5 ani; infracţiunea prevăzută de
art.326 alin.(3) lit.a) din Codul penal este una gravă care se pedepsesc cu amendă în mărime de la
4000 la 6000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani; infracţiunea prevăzută de
art.323 alin.(1) din Codul penal este una mai puțin gravă care se pedepseşte cu amendă în mărime
de la 550 la 850 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3 ani, însă acesta beneficiază,
conform art. 364/1 alin. 8 CPP, de o reducere cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de
Lege în cazul pedepsei sub formă de amendă și de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă
prevăzute de Lege în cazul pedepsei sub formă de închisoare.

Astfel în baza art.326 alin.(1) din Codul penal i se stabilește lui Busuioc Octavian Ion
pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 2000 (două mii) unități convenționale, ceia ce
constituie 100000 (una sută mii) lei; în baza art.323 alin.(1) din Codul penal i se stabilește lui
Busuioc Octavian Ion pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 500 (cinci sute) unități convenț
ionale, ceia ce constituie 25000 (douăzeci și cinci mii) lei. În baza art.326 alin.(3) lit.a) din Codul
penal i se stabilește lui Busuioc Octavian Ion pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de
4(patru) ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Conform prevederilor art. 84 din Codul penal, pentru concurs de infracţiuni prin cumul parţial
al pedepselor aplicate, a stabili pedeapsa definitivă în formă de închisoare pe un termen de 4(patru)
ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis și amendă în mărime de 2300 (două mii
trei sute) unități convenționale, ceia ce constituie 115000 (una sută cincisprezece mii) lei, cu
executarea de sine stătător a pedepselor stabilite potrivit prevederilor art.87 alin(2) Cod penal.

În conformitate cu prevederile art. 90 alin. (1), (2) CP dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare
pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvîrşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru
infracţiunile săvîrşite din imprudenţă, instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele cauzei şi
de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa
stabilită, ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului,
indicând numai decît în hotărîre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării
pedepsei şi termenul de probă. În acest caz, instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei
aplicate dacă, în termenul de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvîrşi o nouă infracţiune şi,
prin comportare exemplară şi muncă cinstită, va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat. Controlul
asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită
organele competente. Termenul de probă se stabileşte de instanţa de judecată în limitele de la 1 an
la 5 ani.

Avînd în vedere termenul pedepsei cu închisoarea stabilită inculpatului Busuioc Octavian Ion ț
inând cont de faptul că una din infracțiunile săvîrșite este gravă, instanţa de judecată conchide că
suspendarea executării pedepsei cu închisoare, și acordarea posibilității acestuia, ca în termenul de
probă, prin comportare exemplară şi muncă cinstită, să îndreptăţească încrederea ce i s-a acordat,
va oferi o mai bună protecție intereselor societății decît izolarea vinovatului de societate.

Din aceste considerente instanţa de judecată apreciază că executarea pedepsei stabilite, lui
Busuioc Octavian Ion, nu este raţională, motiv pentru care, potrivit prevederilor 90 alin. (1) CP
consideră necesar de a dispune, suspendarea executării pedepsei cu închisoare, stabilite în prezenta
sentinţă, pe o perioadă de probă de 5 (cinci) ani, cu liberarea ulterioară de pedeapsă, cu condiţia că
acesta în termenul de probă nu va săvîrşi alte infracţiuni, şi prin comportare exemplară şi muncă
cinstită, va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat.

Prin încheierea instanței de judecată din 18 ianuarie 2018 a fost admis demersul procurorului
cu aplicarea în privința lui Busuioc Octavian Ion a măsurii preventive arestarea preventivă pe un
termen de 30 de zile, cu calcularea termenului din momentul reținerii de la data de 16.01.2018 ora
07.00 min, pînă la data de 15.02.2018 ora 07.00 min., ulterior termenul arestării preventive fiind
prelungit cu 25 zile pînă la data de 12.03.2018 ora 07.00 min., ulterior termenul arestării preventive
fiind prelungit cu 25 zile pînă la data de 06.04.2018 ora 07.00, ulterior a fost admis parțial demersul
procurorului fiind înlocuită măsura preventivă cu arestul la domiciliu pe un termen de 30 zile
începînd cu data pronunțării încheierii 05.04.2018 ora 12.05 min., pînă la data de 05.05.2018 ora
07.00, ulterior termenul arestării la domiciliu fiind prelungit cu 20 zile pînă la data de 25.05.2018
ora 07.00 min.

Solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea de la inculpatul Busuioc Octavian Ion


cheltuielile suportate în urma efectuării raportul de expertiză nr.25 din 12.02.2018 în sumă de 6 300
lei (anexa nr.l HG nr.194 din 24.03.2017); cheltuieli pentru instrumentarea cauzei: salariul
procurorului 30 zile x 666,58 unitatea - 19 997,4 lei; salariul consultantului procurorului 5 zile x
220,87 - 1 104,35 lei; hârtie - 1 318 foi x 0,31 - 408,58 lei, instanța o consideră neîntemeiată, or,
acestea sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi penale în vederea acumulării probatoriului
necesar pentru demonstrarea vinovăţiei inculpatului în comiterea infracţiunii incriminate, cheltuieli
ce sunt trecute în contul statului.

Instanța reţine că, normele procedural penale nu prevăd expres achitarea din contul
condamnatului a cheltuielilor judiciare, care se constituie din cheltuieli pentru efectuarea expertizei
judiciare și instrumentarea cauzei penale. Potrivit prevederilor art.228 alin.4 CPP, Expertul,
specialistul, interpretul, traducătorul au dreptul la recompensă pentru executarea obligaţiilor, afară
de cazurile cînd le-au executat în cadrul unei însărcinări de serviciu.

În acest context, instanţa consideră că, din prevederile legale cheltuielile judiciare care sunt
enumerate în dispoziţia art. 227 Cod de procedură penală, nu prevăd astfel de cheltuieli. Astfel,
aceste norme procedurale nu reglementează încasarea din contul condamnatului a mijloacelor
băneşti pentru instrumentarea cauzei penale, care sunt achitate din bugetul de stat.

La caz, instanţă menționează că cheltuielile judiciare pentru instrumentarea cauzei penale,


sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi penale întru acumularea probatoriului necesar şi că
acestea sunt trecute, de fapt, în contul statului şi nu urmează a fi puse pe seama inculpatului, or,
aceste acţiuni ţin de activitatea organului de urmărire penală, care are un rol activ în procesul de
depistare a diferitor circumstanţe care dovedesc infracţiunea şi identifică făptuitorul, pentru
aducerea învinuirii de stat. Trecerea cheltuielilor judiciare în procesul penal în contul statului îşi are
temeiul în necesitatea desfăşurării procesului penal din oficiu, pentru ca nici un infractor să nu
rămână nepedepsit. Or, într-o situaţie contrară, acest principiu nu-şi mai are valoarea.

În acest context, instanţa consideră că, normele procedural penale nu prevăd expres achitarea
din contul condamnatului a cheltuielilor judiciare, care se constituie din cheltuieli pentru efectuarea
expertizei, și instrumentarea cauzei penale.

La caz, instanţă menționează că cheltuielile pentru efectuarea raportul de expertiză nr.25 din
12.02.2018 în sumă de 6 300 lei (anexa nr.l HG nr.194 din 24.03.2017); cheltuieli pentru
instrumentarea cauzei: salariul procurorului 30 zile x 666,58 unitatea - 19 997,4 lei; salariul
consultantului procurorului 5 zile x 220,87 - 1 104,35 lei; hârtie - 1 318 foi x 0,31 -408,58 lei, sunt
cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi penale întru acumularea probatoriului necesar şi că acestea
sunt trecute, de fapt, în contul statului şi nu urmează a fi puse pe seama inculpatului, or, aceste
acţiuni ţin de activitatea organului de urmărire penală, care are un rol activ în procesul de depistare
a diferitor circumstanţe care dovedesc infracţiunea şi identifică făptuitorul, pentru aducerea
învinuirii de stat. Trecerea cheltuielilor judiciare în procesul penal în contul statului îşi are temeiul
în necesitatea desfăşurării procesului penal din oficiu, pentru ca nici un infractor să nu rămână
nepedepsit. Or, într-o situaţie contrară, acest principiu nu-şi mai are valoarea.

Reieşind din aceste circumstanţe, instanţa consideră oportun de a respinge cererea


acuzatorului de stat cu privire la încasarea din contul lui Busuioc Octavian Ion în contul statului a
prejudiciului cauzat în urma efectuării raportul de expertiză nr.25 din 12.02.2018 în sumă de 6 300
lei (anexa nr.l HG nr.194 din 24.03.2017); cheltuieli pentru instrumentarea cauzei: salariul
procurorului 30 zile x 666,58 unitatea - 19 997,4 lei; salariul consultantului procurorului 5 zile x
220,87 - 1 104,35 lei; hârtie - 1 318 foi x 0,31 -408,58 lei. Toate aceste cheltuieli judiciare fiind
trecute în contul statului, potrivit prevederilor art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală.

La data de 16 august 2018 Mărgineanu Sergiu, Gladun Vladimir, Ratușniuc Alexandr au fost
recunoscuți în calitate de părți vătămate și părți civile și au înaintat acțiune civilă privind încasarea
prejudiciului material cauzat. Prin ordonanța din 14.02.2018 Brașoveanu Anatolie, Brașoveanu Oleg,
Idricean Radmila au fost recunoscuți în calitate de părți vătămate și părți civile și au înaintat acțiune
civilă privind încasarea prejudiciului material cauzat. Prin cererea din 22.08.2018 Mărgineanu
Sergiu a renunțat la acțiunea civilă înaintată din motiv că i-a fost restituit prejudiciul cauzat și
careva pretenții morale sau materiale față de inculpatul Busuioc Octavian Ion nu are. Prin cererea
din 22.010.2018 Ratușniuc Alexandru, Gladun Vladimir au renunțat la acțiunea civilă înaintată din
motiv că i-au fost restituit prejudiciul cauzat și careva pretenții morale sau materiale față de
inculpatul Busuioc Octavian Ion nu au. Prin cererea din 30.10.2018 Brașoveanu Anatolie, Braș
oveanu Oleg și Idricean Radmila au renunțat la acțiunea civilă înaintată din motiv că i-au fost
restituit prejudiciul cauzat și careva pretenții morale sau materiale față de inculpatul Busuioc
Octavian Ion nu au. Astfel instanța de judecată a acceptat renunțul acestora la acțiunea civilă.

Corpurile delicte: materialul început în temeiul petiţiei cet. Cebotaru Mihail (15-pet;
nr.02/11-432 din 01.03.2017); materialele cauzei penale cu nr.2017670019 în copie - cusute în
materialele cauzei penale; înregistrările video efectuate în perimetrul societăţii „Radeva-Grup” SRL,
amplasată în mun. Chişinău, str. Maria Dragan nr.llA, la 10, 16, 17 şi 23 februarie 2017 înscrise pe
CD- R de model „Artex”- sigilat în plic ataşat la volumul IV conform art.162 alin.(l) pct.5) din Codul
de procedură penală, a lăsa la dosar pe tot termenul de păstrare.

A menţine sechestrul aplicat pe contul bancar nr.MDXXXXXXX deschis la XXXXXXXXXX cu


soldul 25 173,96 lei; pe autoturismul de model XXXXXXXX, cu n/î XXXXXXXX, fabricat în anul 1997,
în scopul asigurării executării amenzii.

În temeiul celor elucidate și expuse, călăuzindu-se de art. 340, 364/1, 384, 385, 389, 392-395 și
397 CPP, instanţa de judecată,

CONDAMNĂ:

Busuioc Octavian Ion, născut la XXXXXX se recunoaște vinovat de săvârșirea infracţiunii


prevăzute de art.326 alin.(1) din Codul penal și i se stabilește o pedeapsă sub formă de amendă în
mărime de 2000 (două mii) unități convenționale, ceia ce constituie 100000 (una sută mii) lei.

Busuioc Octavian Ion, născut la XXXXX se recunoaște vinovat de săvârșirea infracţiunii


prevăzute de art.323 alin.(1) din Codul penal și i se stabilește o pedeapsă sub formă de amendă în
mărime de 500 (cinci sute) unități convenționale, ceia ce constituie 25000 (douăzeci și cinci mii) lei.

Busuioc Octavian Ion, născut la XXXXX se recunoaște vinovat de săvârșirea infracţiunii


prevăzute de art.326 alin.(3) lit.a) din Codul penal și i se stabilește pedeapsă sub formă de
închisoare pe un termen de 4(patru) ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Conform prevederilor art. 84 din Codul penal, pentru concurs de infracţiuni prin cumul parţial
al pedepselor aplicate, a stabili pedeapsa definitivă în formă de închisoare pe un termen de 4(patru)
ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis și amendă în mărime de 2300 (două mii
trei sute) unități convenționale, ceia ce constituie 115000 (una sută cincisprezece mii) lei, cu
executarea de sine stătător a pedepselor stabilite potrivit prevederilor art.87 alin(2) Cod penal.

Instanța de judecată remarcă prevederile art.64 alin.3/1 CP care prescrie că, în cazul
infracţiunilor uşoare sau mai puţin grave, condamnatul este în drept să achite jumătate din amenda
stabilită dacă o plăteşte în cel mult 3 zile lucrătoare din momentul în care hotărîrea devine
executorie. În acest caz, se consideră că sancţiunea amenzii este executată integral.

În baza art. 90 CP executarea pedepsei de suspendat condiţionat pe un termen de probă de 5


(cinci) ani dacă, în termenul de probă, condamnatul Busuioc Octavian Ion nu va săvârşi o nouă
infracţiune şi, prin comportare exemplară şi muncă cinstită, va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat.

În conformitate art. 90 alin.(6) CP aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a


executării pedepsei, instanţa de judecată îl obligă pe condamnatul Busuioc Octavian Ion să nu-şi
schimbe domiciliul şi/sau reşedinţa fără consimțământul organului competent.

Măsura preventivă arestare la domiciliu aplicată în privința inculpatului Busuioc Octavian Ion
este încetată de drept.

Se respinge cererea acuzatorului de stat cu privire la încasarea din contul lui Busuioc Octavian
Ion în contul statului a prejudiciului cauzat în urma efectuării raportul de expertiză nr.25 din
12.02.2018 în sumă de 6 300 lei ; cheltuieli pentru instrumentarea cauzei: salariul procurorului 30
zile x 666,58 unitatea - 19 997,4 lei; salariul consultantului procurorului 5 zile x 220,87 - 1 104,35 lei;
hârtie - 1 318 foi x 0,31 -408,58 lei. Toate aceste cheltuieli judiciare fiind trecute în contul statului,
potrivit prevederilor art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală.

Corpurile delicte: materialul început în temeiul petiţiei cet. Cebotaru Mihail (15-pet;
nr.02/11-432 din 01.03.2017); materialele cauzei penale cu nr.2017670019 în copie - cusute în
materialele cauzei penale; înregistrările video efectuate în perimetrul societăţii „Radeva-Grup” SRL,
amplasată în XXXXXXX, la 10, 16, 17 şi 23 februarie 2017 înscrise pe CD- R de model „Artex”- sigilat
în plic ataşat la volumul IV conform art.162 alin.(l) pct.5) din Codul de procedură penală, a se lăsa la
dosar pe tot termenul de păstrare.

Se menţine sechestrul aplicat pe contul bancar nr. MDXXXXXX deschis la XXXXX cu soldul 25
173,96 lei; pe autoturismul de model XXXXX, cu n/î XXXXX, fabricat în anul 1997, în scopul
asigurării executării amenzii.

Sentinţa cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile, prin intermediul
Judecătoriei Chișinău(sediul Buiucani).
Preşedintele şedinţei, semnătura

judecătorul Ion Morozan

S-ar putea să vă placă și