Sunteți pe pagina 1din 1

www.referat.

ro

Lostriţa de Vasile Voiculescu

De-a lungul râului Bistriţa, una dintre plăcerile localnicilor, era pescuitul. Dintre toţi, cel
mai înfocat şi cu noroc la pescuit, era Aliman. Acesta era un tânăr chipeş, voinic şi săritor.
În apele Bistriţei, sălăşluia un peşte frumos, cu cap de somn, trupul zvelt de şalău şi
pielea pestriţă, colorată cu auriu şi cu bobiţe roşii-ruginii ca a păstrăvului, numit lostriţă.
Acest peşte era carnivor şi se arăta foarte rar, provocând o adevărată competiţie între
pescarii care vroiau cu orice preţ să-l prindă. Deoarece mulţi şi-au găsit sfârşitul în
încercarea de-a prinde peştele, sătenii au început să creadă că lostriţa, era de fapt, forma
pe care o lua necuratul, pentru a-i ademeni, sfârşind prin a-i îneca.
Obsedat de gândul de-a prinde lostriţa, Aliman stătea toată ziua pe malul râului,
reuşind chiar s-o prindă de două ori; o dată în undiţă, iar a doua oară în braţe, într-o apă
de mică adâncime. Tot de atâtea ori, lostriţa a reuşit să scape. Din păcate, pentru Aliman,
prinderea lostriţei a devenit o obsesie. După o iarnă geroasă, în care lostriţa nu a mai
apărut, a sosit primăvara, iar apele Bistriţei, extrem de învolburate, au adus printre altele,
şi o luntre cu o fată leşinată din satele de la munte. Aliman a salvat-o, după care a luat-o
acasă la el, îndrăgostindu-se nebuneşte de ea şi asemănând-o cu lostriţa, spre marea
îngrijorare a sătenilor. După o bună bucată de vreme, în care cei doi amorezi şi-au făcut
planuri, apare mama fetei, luând-o acasă cu mare scandal. În urma plecării fetei, Aliman a
devenit trist, apatic , câte-odată chiar absent, neinteresându-l nimic. Fiind însă un bărbat
bine-făcut şi chipeş, o fată mai îndrăzneaţă, s-a hotărât să-l ia de soţ. Pregătirile erau
făcute, însă, în toiul nunţii venise un sătean să dea vestea precipitat că-n râul Bistriţei, a
apărut din nou lostriţa. Auzind, Aliman una ca aceasta nu mai stătu pe gânduri şi repede
fugi spre râu şi se aruncă în valurile învolburate, prinzând lostriţa în braţe şi protejând-o
de buştenii din apă. În fapta lui nebunească, el şi-a pierdut viaţa, salvând lostriţa.
Această întâmplare este adesea povestită şi astăzi de oamenii care urcă cu căruţele la
munte pentru lemne, fiecare mai adăugând şi înflorind câte ceva.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate

S-ar putea să vă placă și