Bolile respiratorii la copii

Aparatul respirator
• Respiraţia este funcţia prin care se asigură
continuu şi adecvat, atât aportul de oxigen din
aerul atmosferic până la nivelul celulelor care îl
utilizează, cât şi circulaţia în sens invers a
dioxidului de carbon, produs al metabolismului
celular.
• Totalitatea organelor care contribuie la
realizarea schimburilor gazoase, din aerul
atmosferic şi organism, constituie aparatul
respirator.
 Aparatul respirator-noţiuni
elementare
• Aparatul respirator este format
din căi aeriene superioare
(nasul, faringele şi laringele) şi
căi aeriene inferioare (traheea,
bronhiile şi alveolele
pulmonare).
• Plămânul drept (format din trei
lobi) şi plămânul stâng (format
din doi lobi) sunt înveliţi de o
dublă foiţă subţire, pleura. În
mod normal aceste foiţe sunt
aderente, una învelind
plămânul, cealaltă căptuşind
faţa internă a toracelui; ele fac
ca plămânii să fie solidari în
mişcări cu toracele şi
diafragma.
 Aparatul respirator
• . • Toate aceste părţi
componente pot fi
afectate separat sau
boala poate să
afecteze mai multe
părţi componente ale
tractului respirator: de
ex., rinofaringita,
traheobronşită,etc
 Epidemiologie
• Incidenţa şi prevalenţa infecţiilor respiratorii:
- 40-60 % din bolile copilului < 5 ani
- 30-40% din bolile copilului intre 5-12 ani
• Frecvenţa acestor maladii este de:
- 7-8 episoade/an - sugar şi copilul < 2 ani
-10-12 episoade/an la copilul de 4-5 ani
(când intră în general în colectivităţi)
- la vărsta şcolară 2-4 episoade/an/copil
 Epidemiologie
• Dispunerea pe medii:
- 6-7 îmbolnăviri pe an la copii din
mediul urban, cu suprapopulare
-2-3 /an la copii din mediul rural

• Localizare : - 95% interesează căile

resp.superioare
- 5% infecţii de căi resp.
inferioare, mai frecvente la vârsta mică
• Bolile respiratorii ale copiilor- rol foarte important în
morbiditatea celor mai mici vârste.
• Incidenţa morbidităţii copiilor în primul an de viaţă-
prin predominarea bolilor aparatului respirator
Mortalitate infantilă
în România
 Mortalitatea pe glob prin IRA
• Anual decedează 6 milioane de copii în vîrstă de
0-14 ani.
• Letalitatea de care virozele respiratorii sunt
direct responsabile este evidentă în cazul gripei
pandemice, al adenovirozelor, al infecţiilor
paragripale şi al celor cu virus respirator sinciţial.
• Asocierea febră-durere - aproximativ 60% din
vizitele la pediatru, aceste simptome fiind
cauzate în special de boli respiratorii .
 Noţiuni despre patologia acută
respiratorie

Cauze - diverse şi foarte variat, virusuri, bacterii,paraziţi, alergeni,

substanţe chimice,corpi străini sau material străin aspirat etc.

• Existã peste 200 de virusuri cu tropism respirator din care mai

importante sunt:
a) virusuri cu afinitate primar respiratorie: v. gripale, v. paragripale,
adenovirusuri (42 de tipuri), v. sinciţial respirator, reovirusurile,
rinovirusurile, coronavirusurile.
Aceste virusuri se multiplicã în celulele tractului respirator şi determinã
o boalã cu simptomatologie predominant respiratorie.
b) virusuri cu afinitate secundar respiratorie– enterovirusuri : v.
poliomielitic, v.coxsackie A, B, v. echo.
 Noţiuni despre patologia acută
respiratorie
c) virusuri cu poarta de intrare respiratorie ,
dar care determinã boli generale: v. rubeolic,
v. rujeolic, v. urlian, v. varicelo-zosterian, v.
citomegalic, v. Mononucleozei,etc
Virusurile se multiplicã în celulele mucoasei
respiratorii, unde distrug epiteliul şi scad
rezistenţa localã. Leziunile epiteliului respirator
constituie poartã de intrare pentru bacterii.
• - bacterii: pneumococ ( s.pneumoniae),
stafilococul, streptococul, Hemophilus
influenzaae, bacilul coli, klebsiella, proteus,
piocianic, alte bacterii anaerobe
 Noţiuni despre patologia acută
respiratorie
• Transmitere:
- în general bolile
respiratorii se transmit
prin contaminare directă,
(familie,colectivităţi de
copii )
- boala e transmisă de la
un bolnav la altul în
special prin strănut sub
forma unor particule mici
numite picăturile
Pfluge,dar şi prin tuse sau
vorbire directă.
 Noţiuni despre patologia acută
respiratorie
Receptivitatea este starea complexă a organismului, dependentă de
factori si mecanisme genetice si/sau dobândite în timpul vietii, care
nu asigură protectia faţă de boli. În funcţie de vârstă, copiii sunt mai
mult sau mai putin receptivi la boli.
• Până la 6 luni, copiii păstrează o imunitate dobândită de la mamă.
După această vârstă, receptivitatea la diferiti agenti patogeni creşte.
• Cel mai frecvent se îmbolnăvesc copiii de vârstă prescolară (3-6
ani, mai ales când intră în colectivitate). La scolarii mici, bolile apar
mai rar decât la copiii preşcolari, astfel încât pe măsură ce creşte,
procentul de morbiditate prin boli transmisibile scade. Cauza este
reprezentată de imunizarea naturală a copiilor care au trecut prin
boală.
• La copiii mai mari de 12-13 ani se întâlnesc rar datorită creşterii
rezistenţei organismului faţă de infecţii.
 Manifestările de bază ale bolilor
respiratorii
• Semne şi simptome ale bolilor respiratorii
• Coriza sau rinita este scurgerea din nas a unor secreţii, la început
apoase mai apoi mucoase sau mucopurulente. Se întîlneşte în rinite
si rinofaringite dar poate reprezenta manifestarea de debut a
oricărei boli respiratorii, în special viroze.
• Strănutul este eliminarea zgomotoasă pe nas şi pe gură a aerului
din plămâni prin contracţia bruscă a muşchilor expiratorii.
• Stertorul nazal este un zgomot particular, ca un sforăit care apare
în caz de obstrucţie nazală.
• Respiraţia stertoroasă este o tulburare mai complexă provocată
de trecerea aerului prin laringe şi/sau trahee, pline de mucozităţi.
Atestă gravitate , semnalându-se şi în caz de comă, paralizia vălului
palatin.
• Tusea , acel act reflex declanşat de iritaţii (inflamatorii, mecanice, chimice,
voluntare, etc)., constituie un important mecanism de apărare a
organismului.
Factori care declanşează tusea:
- Factori de origine centrală: cauze psihice, obiceiuri, ticuri;
- Factori care acţionează asupra tractului respirator: iritante (corpi străini,
pulberi, vapori toxici, tutun), infecţii-innflamaţii (faringite,bronşite),
compresiune extrinsecă
- Boli ale plămânilor (pneumonie, tuse convulsivă, tbc),,
- Factori extrapulmonari : polipi, sinuzită, meteorism abdominal, corpi străini
esofagian, tulburări de deglutiţie
• Tusea poate fi: uscată, fără expectoraţie (pleurite, faza iniţială a bronşitelor
acute sau a tuberculozei pulmonare) sau umedă, urmată de expectoraţie.
• Tratament :-supresive ale tusei
-expectorante
 Semne şi simptome ale bolilor
respiratorii
• Stridorul este un sunet aspru care apare în cursul
respiraţiei,se aude de la distanţă şi este provocat de
pătrunderea aerului prin laringe sau trahee parţial
obstruate; se aude cel mai frecvent în inspir şi se
produce cel mai frecvent la sugar.
• Cornajul se defineşte ca un zgomot particular ca o
şuierătură şi se aude de la distanţă,în cursul inspiraţiei.
Rezultă din trecerea aerului prin orificiul glotic strâmtorat
din cauza unui proces inflamator, patologic. Dacă
obstrucţia e foarte accentuată zgomotul e perceput şi în
expir şi poate fi comparat cu un “zgomot de fierăstrău”.
 Semne şi simptome ale bolilor
respiratorii
• Tahipneea sau polipneea este creşterea frecvenţei
respiraţiei.Se întîlneşte în mai toate bolile respiratorii,
asociată cu alte simptome.
Frecvenţa normală de respiraţii la nou –născuţi este
de 40resp/minut, scade cu vârsta, ajungând la 16-20 de
resp/min la adolescenţi.
• Bradipneea este scăderea frecvenţei respiraţiilor
însoţită de mărirea amplitudinii (respiraţii rare şi
profunde). Se întâlneşte mai rar în bolile respiratorii,
survenind în formele severe cu insuficienţă respiratorie.
• Dispneea este o respiraţie dificilă semnalată subiectiv
de „sete de aer”sau de sufocare. Se însoţeşte de bătăi
ale aripioareelor nazale, tiraj intercostal, cianoză.
 Semne şi simptome ale bolilor
respiratorii
• Crupul este un sindrom clinic acut ,având
următoarea triadă simptomatică:
- stridor inspirator acut
- tuse lătrătoare sau cu timbru metalic
- disfonie

• Geamătul respirator nu necesită o explicare a

termenului ci numai menţiunea că se întâlneşte
obişnuit în bronhopneumonie.
 Semne şi simptome ale bolilor
respiratorii
• Wheesing-ul se defineşte ca un complex de sunete cu
caracter muzical emise în cursul unor expiraţii dificile şi
prelungite. Se produce ca urmare a trecerii aerului prin
bronhiile mici şi bronhiole care au calibrul strâmtat ca
urmare a constrictiei, şi prezenţei edemului în lumenul
lor. Se întîlneşte mai frecvent în astmul bronşic şi
bronşiolită.
• Bătăile aripilor nazale constă din dilatarea orificiilor
nazale, precedând fiecare inspiraţie. Aripioarele nasului
se ridică şi se depărtează de linia mediană în ritm cu
respiraţia. Se produc ca urmare a lărgirii vestibulului
nazal prin efortul de a se introduce o cantitate mai mare
de aer. Se întîlneşte mai frecvent în bronhopneumonie.
 Semne şi simptome ale bolilor
respiratorii
• Tirajul sau retracţia peretelui costal este o depresiune
inspiratorie, ritmată de respiraţii, a părţilor moi ale
toracelui din anumite regiuni: deasupra sternului (tiraj
supra-sternal) , între coaste (tiraj intercostal) , sau sub
marginea grilajului costal (tiraj subcostal). Poate apărea
în laringite, bronhopneumonii.
• Cianoza se defineşte ca o coloraţie albastră sau
albastru-violacee a pielii şi a mucoaselor, datorată
reducerii în sânge a oxigenului legat de hemoglobină.
Apare în toate bolile respiratorii grave dar poate apărea
şi în boli cardiace sau ale sistemului nervos central sau
în intoxicaţii. Poate fi localizată perioronazal sau/şi la
nivelul extremităţilor, sau poate fi generalizată.
• Transpiraţiile şi oboseala duc până la epuizare fizică.
 Semne şi simptome ale bolilor
respiratorii
Febra este creşterea temperaturii corpului peste
normal.
- temperatura normală (fiziologică) 36-37 C
Valori patologice:
Hipotermie – sub 36 C
Hipertermie – subfebrilitate : 37-38 C
febră moderată: 38-39 C
febră ridicată :39-40 C
hiperpirexie :40-41 C
 Febra
• -este un simptom care trebuie plasat
corect în cadrul bolii respective pentru a
putea întreprinde tratamentul corect al bolii
• -aproximativ 90% din bolile acute febrile
sunt determinate de virusuri
• Combatere prin măsuri specifice – tratarea
bolii care a dus la apariţia febrei
• Şi măsuri nespecifice – se referă direct la
combaterea febrei, ca simptom izolat
 Investigaţia de diagnostic
= rezultatul parcurgerii unor etape
obligatorii:

1. Anamneza (istoric) - de obicei se ia de la

aparţinători: începutul bolii, simptome,
medicamente administrate, evoluţia
simptomelor sub tratament
2. Examenul fizic al
toracelui se execută de
medic şi cuprinde:
inspecţia, palparea,
percuţia şi auscultaţia;
rolul asistentei constă în
prezentarea pacientului în
poziţia corectă
pt.examenul fizic şi
observarea semnelor şi
simptomelor clinice de
insuficienţă respiratorie.
 Investigaţia de diagnostic
• Investigaţia radiologică (uzuală:radiografia toracică, rar
tomografia computerizată)
• Investigaţia bacteriologică (recoltarea şi identificarea
agenţilor infecţioşi: exudat faringian,examenul sputei,
teste serologice, teste cutanate-testul tuberculinic, etc)
• Investigaţia hematologică (evidenţierea modificărilor
sangvine)
• Investigaţia funcţională (spirometrie, la copii peste 4 ani
care colaborează)
• Investigaţia invazivă ( bronhoscopie – în caz de corp
străin aspirat, pleuroscopie, biopsie: cu scop diagnostic
sau terapeutic cazuri speciale, chirurgicale)
 SPECTRU CLINIC
• Spectrul clinic ale virozelor respiratorii este foarte larg. De asemenea
trebuie avut în vedere cã acelaşi virus poate determina mai multe
sindroame clinice, iar acelaşi sindrom clinic poate fi determinat de mai multe
virusuri.
• Se utilizeazã de obicei clasificarea în funcţie de segmetul tractului respirator
predominant afectat:
• Bolile acute ale căilor respiratorii superioare:
Bolile nasului; rinite acute
Bolile faringelui (angine acute ,faringite acute)
• Bolile acute ale căilor respiratorii inferioare:
Bolile laringelui: laringita acută
Bolile traheei: traheita ac., traheobronşita ac.
Bolile bronhiilor: bronşita acutã, bronşiolita acutã,
Bolile pulmonare : pneumonia.
• Infecţii ale întregului tract respirator: gripa
• BOLILE CRONICE ALE APARATULUI
RESPIRATOR
-Rinita cronică
-Astmul bronşic
-Tuberculoza
RINOFARINGITA ACUTĂ( guturai,
coriză,răceala comună,rinită acută)
• = inflamaţia mucoasei nazale şi faringiene,
specifică sugarului şi copilului mic.Datorită
structurii asemănătoare a mucoasei, infecţia
poate cuprinde şi sinusurile paranazale şi
urechea medie.
• Etiologia este virală şi cu micoplasme. Virusurile
din aer sau de pe obiectele manipulate de copil
pătrund în organism pe cale aeriana şi se depun
pe suprafaţa tesutului epitelial care căptuşeşte
căile respiratorii.
 Simptome

• După o periodă de incubaţie de 2-3 zile, se observă:

- febră de 38,5ºC însoţită sau nu de convulsii
- obstrucţie nazală
- secreţie nazală (rinoree) opalescentă, apoi purulentă
- strănut
- inapetenţă, disfagie
- tuse
- uneori, varsaturi, diaree
-hiperemie faringiană
• Dacă nu apar complicaţii, boala se vindecă în 3-4 zile
Complicaţiile rinofaringitei acute
- otita medie acută
- sinuzita
- conjunctivita
- bronşita
- laringita
- etmoidita
 Tratament
• 1.Tratamentul profilactic constă din:
a)Folosirea tuturor factorilor de călire a
organismului
b)Evitarea aglomerărilor
c)Evitare contactului cu persoane bolnave
d)Triajul corect al copiilor bolnavi şi al
purtătorilor de germeni
 Tratament
2.Tratament igieno-dietetic
a)Bolnavul va fi izolat pe cât posibil atât acasa cât
şi în spital. Camera (sau salonul )vor fi bine
aerisite,cu o temperatură de 18-21 C, cu o
atmosferă uşor umedă (vase cu apă pe sobe, un
cearceaf sau prosop umed peste pătuţ).
b)Copilul va fi ferit de un aer prea uscat sau de
supraîncălzirea printr-o îmbrăcăminte prea
groasă. Cura de aer şi baia zilnică nu se vor
întrerupe.
c)În formele uşoare de boală- alimentaţie
obişnuită, fără a forţa copilul să mănânce, se
asigură un aport suplimentar de lichide.
d)Febra se combate prin antitermice şi proceduri
fizice.
• Paracetamolul si ibuprofenul sunt indicate pentru
efectul antitermic, antiinflamator şi antialgic;
• Dacă temperatura depăşeşte 38 C,se vor aplica
împachetări cu apă (prisnitz) pentru a se evita
apariţia convulsiilor febrile.
• Va fi făcută o baie hipotermizantă, apa în care se face baie va fi
răcita treptat adăugându-se apă rece pâna ce temperatura apei
scade la aproximativ 30 C, durata băii nu va depăşi 10 minute .
• Împachetarea parţială - se înmoaie un prosop cu apă la temperatura
camerei va fi stors şi înfaşurat în jurul toracelui copilului, apoi copilul
se acoperă cu un prosop uscat, durata : pâna la 2 ore
• Împachetarea generală - dacă copilul are febră mare,se umezeşte
un cearceaf mare si copilul va fi învelit cu braţele de-a lunngul
corpului, de la umeri până la coapse, durata de 5-10 minute şi poate
fi repetată dacă febra nu scade.
e)Obstrucţia nazală se combate prin dezobstruare
şi vasoconstrictoare. Îndepartarea mecanica a
secretiilor se face cu pompiţa şi instilaţii nazale
cu soluţii saline (ser fiziologic) ce fluidifică
secreţiile nazale, facilitând îndepărtarea
acestora. Când secreţia este mai abundentă se
fac instilaţii nazale cu vasoconstrictoare - soluţie
efedrină 0,5%.
f)Pentru protejarea tegumentelor perinazale,
acestea se pot unge cu Cutaden sau vaselină.
Dacă deja s-au erodat se vor face 2-3 aplicaţii
cu ungv. cu Tetraciclina sau Fluocinolon-N.
g)Dacă după 3-5 zile de tratament corect febra nu
cedează şi starea generală nu se
înbunătăţeste , înseamnă că s-a produs o
suprainfecţie bacteriană şi este justificată
introducerea în tratament a antibioterapiei.
 Angina acută (Amigdalita acută,
tonsilita, faringita acută)
=proces inflamator la nivelul mucoasei
faringoamigdaliene.
Etiologie :streptococi beta-hemolitici grupa A
Semne:
• Febra
• Disfagie
• Modificări locale ale faringelui-hiperemia
mucoasei faringiene
• Ganglioni laterocervicali măriţi
• Vărsături, cefalee
• Complicaţii : otita, adenita, sinuzita,
abcesul paraamigdalin, glomerulonefrita,
RAA
• Tratament:
- curativ: respectarea regulilor de igienă
- tratamentul cu penicilină ,cu scopul de a
preveni RAA
- trat. continuu şi pe o durată de 10 zile
 Laringotraheobronşita acută

=proces inflamator acut în care edemul

cuprinde regiunile subglotice.
Etiologie : virală
Semne :
• Febră
• Coriza
• Crup (stridor inspirator, tuse lătrătoare,
răguşeală)
• Tratament : igienic, simptomatic
- simptomele durează 3-4 zile
- în caz de agravare se internează copilul ,
se asigură atmosferă umedă, se
hidratează şi se linişteşte bolnavul , la
nevoie se sedează, se administrează
aerosoli, steroizi, rar necesită intubare.
 Bronşita şi bronşiolita acută
• Bronşita este rareori o boală izolată,de obicei
urmează unei rinofaringite, infecţia virală scade
rezistenţa mucoaselor şi coboară către trahee şi
bronhii.

Simptomele sunt:
• febră
• wheesing cu tuse iniţial seacă,apoi productivă
• dispnee expiratorie cu cianoză perioronazală
• oboseala, inapetenţă
• probleme de alimentaţie, diaree
• Evoluţie bună, se ameliorează evident în 3-4
zile, se vindecă în 1-2 săptămâni.
• Complicaţii : deshidratare acută , insuf. resp .ac.,
otită medie, pneumonie
• Tratament :
- oxigenoterapia
- hidratare adecvată
- bronhodilatatoare,corticosteroizi
• Antibioterapia nu se administrează de rutină,
doar în caz de suprainfecţie bacteriană
 Aspiraţia de corp străin
=una din cele mai frecvente cauze de accident mortal la
sugarul mare sau copilul mic.
Corpul străin poate fi solid (bucăţi de jucării, ace, seminţe)
dar şi lichid : alimente, vomismente, secreţii, sânge sau
lichid de reflux gastro- esofagian.
Semnele pot varia .depresie respiratorie brusc instalată,cu
tuse,senzaţie de sufocare, cianoză, stridor sau
wheesing.
Corpul străin poate produce obstrucţie parţială sau totală a
căilor respiratorii.
Diagnosticul se pune în urma examinării pacientului şi al
ex.radiologic care evidenţiază corpii străini.
 Tratament
Tratamentul este adaptat severităţii
obstrucţiei:
a) dacă implicaţiile ventilaţiei nu sunt
grave,copilul este conştient, afon,
dar tuşeşte se încurajează tusea
spontană şi se aplică următoarele
proceduri neinvazive.
-se aplică 4 lovituri între
omoplaţi,copilul fiind cu faţa în jos
susţinut de un braţ
-în caz de insucces , se vor aplica 4
apăsări pe torace cu două degete
pe treimea inferioară a sternului
exact la fel ca în resuscitarea
cardio –resp.
-manevra Heimlich se poate încerca
doar la copilul peste 8 ani pt.a nu
se leza organele abdominale
b) În cazul în care copilul nu mai respiră şi devine
inconştient, se vor începe manevrele de
resuscitare cardiopulmonară: respiraţie gură la
gură, administrare de oxigen pentru asigurarea
ventilaţiei, apoi se va încerca extracţia corpului
străin. Se indică laringoscopie, bronhoscopie,
efectuată de personal specializat.
Antibioterapia este recomandabilă în multe cazuri .
Inedit
• Monede, nasturi, cercei,
fragmente de jucării,
oase, baterii, ace, scaieţi,
medalioane, cruciuliţe,
sârme, fasole şi seminţe,
toate au fost extrase de
medicul Magda Cristian
din esofagul sau din
plămânii copiilor.
Majoritatea sunt copii cu
vârsta până în 3 ani.
Sezonul „de vârf" este
toamna, când cei mici au
acces la seminţe.
 Pneumoniile şi bronhopneumonia
• Pneumonia este un termen general care se
refera la o infecţie a parenchimului pulmonar,
care poate fi cauzată de diferite tipuri de microbi,
respectiv bacterii, viruşi, ciuperci şi paraziţi
• adesea începe după o infecţie a părţii de sus a
aparatului respirator
• constituie cea mai frecventă cauză de spitalizare
la sugar şi copilul mic.
• Cu tratament, majoritatea tipurilor de pneumonie
cauzate de bacterii pot fi vindecate în una-doua
saptămâni.
 Simptome

• Simptomele pneumoniei variază în funcţie de vârsta copilului şi de

cauzele apariţiei ei
• Citeodată, singurele simptome ale unui sugar sau copil mic sunt
febra, tahipneea şi tusea
• În pneumonia bacteriană apar:
-anamneză de infecţie a căilor aeriene superioare
-creştere bruscă a temperaturii la 39,5-40C
-tuse productivă
-dispnee, tahipnee, respiraţii superficiale, zgomotoase
-durere toracică
-bătăi ale aripioarelor nazale, tiraj
• Când pneumonia este cauzata de viruşi, simptomele tind să apară
mult mai treptat şi adesea sunt mai puţin severe decât atunci când
pneumonia este cauzată de bacterii.
 Bronhopneumonia
• Formă particulară de pneumonie la sugar
şi copilul mic, până la vârsta de 3 ani
• Implică şi bronhiile
• Distribuţia frecvent bilaterală
• Precedarea infecţiei bacteriene de către o
infecţie virală
• Manifestată prin : debut prin febră mare,
pot apărea şi convulsii, coriză, obstrucţie
nazală, tuse uscată, inapetenţă, agitaţie
 Îngrijiri

• Tratament igienico - dietetic: izolare, temperatura umeda, poziţia în

pat se schimba la 2 ore pentru a evita staza pulmonară,alimentaţia
uşoară cu supliment de lichide pt. prevenirea deshidratării
• Tratamentul insuficienţei respiratorii: aeroterapia, oxigenoterapia,
bronhodilatatoare dacă sunt necesare
• Tratament antiinfecţios cu antibiotice - în infecţiile virale nu se
recomandă antibiotice dar în practica curentă datorită diferenţierii
dificile a pn.virale de cele bacteriene precum şi a riscului de
suprainfecţie se iniţiază antibioterapia în funcţie de forma de boală,
uşoară sau severă: peniciline, amoxiciline, cefalosporine, macrolide
• Tratament simptomatic: combaterea febrei, hidratarea bolnavului,
combaterea durerii, a agitaţiei sau a convulsiilor febrile, a tulburărilor
digestive dacă apar
 Gripa

• = boală infectocontagioasă determinată de

virusul gripal şi care se manifestă prin semne şi
simptome respiratorii şi fenomene toxice
generale, putând evolua grav.
• Poate determina epidemii,atunci când este
afectată aprox.10- 30% din populaţie, sau
pandemii – este afectată populaţia în proporţie
de 50-70% pe mari zone geografice, ţări sau
continente.
 Etiologie
• Agentul cauzal – virusul gripal ; există 3
tipuri : tipul A, cel mai patogen, implicat în
pandemii, tipul B ce dă îmbolnăvirile locale
și tipul C, cel mai slab patogen, fiecare
având mai multe subtipuri şi numeroase
variante.
• Virusul gripal de tip A infectează şi alte
specii de animale: mamifere, păsări.
Gripa tip A(H1N1) numită și gripa porcină, gripa
mexicană, sau gripa nord-americană a izbucnit în
Mexic în luna aprilie 2009 și a evoluat ca o pandemie,
răspândindu-se în întreaga lume. Deși a fost o boală
gripală ușoară și cu mortalitate relativ scăzută, de la
declanșarea sa în aprilie 2009 și până în august 2010,
pandemia a provocat aproximativ 18.500 de decese în
lume
• cazuri confirmate de infecţii şi decese
• cazuri confirmate de infecţii
• cazuri neconfirmate de infecţii
 Epidemiologie

• Sursa de infecție este omul bolnav cu

forme inaparente sau grave.
• Modalitatea de transmitere este directa,
prin intermediul secreţiilor respiratorii
contaminate.
• Calea de transmitere este aerogenă:
contact direct, prin picăturile Pflűge.
 Epidemiologie

• Virusul difuzează rapid, este extrem de

contagios iar incubaţia este scurtă.
Contagiozitatea începe cu o zi înainte şi 6 zile
după debutul simptomatologiei. O epidemie
afectează între 30 si 60 % dintre persoanele
care nu sunt imunizate.
• Receptivitatea este generală, imunitatea
postinfecțioasă și după vaccinare (scurtă - de 6
luni după administrare) este specifică de tip și
variantă antigenică
 Simptome

Simptomele apar brusc şi se dezvoltă extrem de rapid:

• febră;
• frisoane;
• cefalee;
• dureri musculare şi de articulaţii;
• dureri de gât;
• lipsa apetitului;
• tuse seacă;
• stare generală alterată.
 Tratament

• Tratamentul simptomatic include:

• - antipiretice si antalgice, pentru
scăderea temperaturii şi ameliorarea
durerilor (Ibuprofen, Paracetamol);
- antitusive şi expectorante;
- instilaţii nazale;
- vitamina C cu rol antiinfectios.
 Tratament
• Tratamentul igieno-dietetic presupune:
• - repaus la pat pe perioada febrei;
- consumul de cantitati mari de lichide, sub forma de
ceaiuri, compot, suc de fructe, supe;
- consumul de alimente bogate in proteine, calciu si
vitamine: fructe, legume, produse lactate, deoarece
intăresc sistemul imunitar şi ajută la prevenirea infecţiilor
de orice fel;
• Complicaţiile bacteriene sunt singurele care
beneficiaza de tratament cu antibiotice.
• Medicamentele antivirale (Rimantadina si Amantadina)
sunt specifice în cazul infecţiei cu virusul gripal A. Din
2005 acestea nu mai sunt recomandate datorită
rezistenţei dezvoltate.
 Tratament

• Tratament profilactic
• - igiena – spalatul mîinilor cât mai des, evitarea
aglomeraţiilor,
• - efectuarea vaccinului antigripal anual atât pentru adulţi,
cât şi pentru copii
• - cea mai indicată perioadă pentru vaccinare este între
octombrie şi noiembrie
• -este aprobată folosirea lui la copiii peste 6 luni, inclusiv
la cei sănătoşi şi la cei cu boli cronice
- toţi copiii între 6 şi 23 de luni ar trebui vaccinaţi datorită
riscului crescut de complicaţii la această categorie de
vârstă.
• - în România se utilizează vaccinul cu virus
inactivat care se administrează intramuscular
sau subcutanat. 85% din subiecţii vaccinaţi sunt
protejaţi contra gripei timp de 6-9-12 luni, efectul
protector începând la 10-15 zile dupa vaccinare
• - există şi vaccin antigripal nazal şi conţine
tulpini slăbite de virus. Aceste tulpini de obicei
nu determină apariţia gripei pentru ca şi-au
pierdut virulenţa. Numai copiii mai mari de 5 ani
pot primi vaccin antigripal sub forma de spray
nazal, la copiii sub 5 ani acesta fiind
contraindicat.
 Rinita alergică
• Alergia este o reacţie
exagerată a organismului
în urma contactului cu o
substanţă care uzual este
inofensivă la marea
majoritate a indivizilor.
• Rinita alergică este o
afecţiune ce se manifestă
prin inflamarea mucoasei
nazale ca urmare a unei
reacţii imunologice în
prezenţa unor substanţe
numite alergeni.
• Printre cei mai întalniţi
alergeni care pot
declanşa o reacţie
inflamatorie se
numără: praful,
mucegaiurile, polenul,
părul animalelor,
penele şi fulgii, micelii
atmosferice
Aproximativ 20% din populaţia lumii prezintă sensibilitate la praful din casă .
Praful de casă este un amestec de substanţe. Poate să conţină fibre de
ţesături, particule de piele umană descuamată, peri de animale, fiinţe
microscopice numite acarieni, bacterii, resturi de gândaci de casă, spori de
mucegai, particule alimentare şi alte resturi. O persoană poate fi alergică la
una sau mai multe din aceste substanţe.
Acarienii sunt organisme microscopice, înrudite cu paianjenii, care proliferează
în condiţii de căldură şi umezeală. Acarienii se întâlnesc în numeroase
locuinţe, mâncând celulele moarte ale pielii şi formând adevarate colonii în
fibrele textile (aşternuturi de pat, covoare, mobile, ţesături) expuse prafului.
In aşternuturile de pat se pot gasi între 100 000 şi 10 milioane de acarieni .
 Etiologie
• Cauza exactă a alergiei nu este cunoscută, dar bagajul genetic
constituie un factor important.
• persoanele cu predispoziţie pentru reacţii alergice că posedă un
"teren atopic" = o sensibilitate crescută sau susceptibilitate la
alergeni.
• Atunci cand sunt expuşi la alergenii la care sunt sensibili, oamenii
care prezinta teren atopic dezvoltă o reacţie alergică care poate
avea diferite manifestari: rinita alergică, astm, urticarie, eczemă,
alergii alimentare, etc., ce pot surveni izolat, simultan sau succesiv,
în funcţie de persoană.
• Terenul atopic presupune o reactivitate deosebită la alergene .
• Rinita alergică reprezintă cea mai frecventă manifestare de alergie,
estimandu-se că afectează 10 % din populaţie, procentajul fiind în
creştere.
 Clasificare

Rinita alergică sezonieră (febra

fînului)
• – survine în fiecare an în aceeaşi
perioadă şi este cel mai adesea
asociată cu o conjunctivită.
• -crizele apar odată cu creşterea
concentraţiei de polen în aer.
• -survine îndeosebi în timpul
primăverii şi a verii, în timpul
sezonului de înflorire a plantelor
alergene.
• -la începutul primaverii, cauza
este reprezentată de polenul
arborilor, în timp ce în luna iulie,
gramineele (ierburile, fânul şi
gazonul) declanşeaza reacţiile
alergice.
 Clasificare
Rinita alergică perenă
• Dureaza tot timpul anului şi este deseori asociată cu astmul.
• Se datorează alergenilor prezenţi în mod constant în mediu:
acarienii din praful de casă, scuamele animalelor, mucegaiuri.
• Persoana afectată pare răcită în permanenţă.
• Rinita perenă este provocată de substanţele alergizante prezente
permanent în mediul de viaţă.
• Criza se declanşează deseori dimineaţa şi se poate repeta de mai
multe ori pe zi.
O a treia categorie de rinită poate fi semnalată: este vorba de rinita
profesională, declanşată de expunerea la diverse substanţe
alergene la locul de muncă.
Simptomele
Simptomele persistă atât timp cât
persoana este expusă alergenilor:
- secreţii nazale apoase
- prurit (mâncărimi) nazale
- congestie nazală
- lăcrimare abundentă şi
inroşirea ochilor
- strănuturi în cascadă
- tensiune în regiunea sinusurilor
- tuse
- respiraţie şuierătoare
(wheezing)
- alterarea gustului, acuităţii
auditive şi a mirosului (în special
la copii)
- oboseală, iritabilitate şi
insomnie, atunci când simptomele
durează cateva zile
- cefalee
 Diagnostic

Există numeroase metode de diagnostic a

rinitei alergice, cum ar fi:
• - hemoleucograma indică hipereozinofilie
sanguină, nespecifică
• - teste multi-alergice de depistare
• - teste cutanate
• - dozarea imunglobulinei E specifice
• - teste de provocare specifice
• Testele alergologice au ca scop depistarea
alergenului implicat în declanşarea unei reacţii
alergice.
• Testul prick: se plasează pe piele o picătură de
soluţie diluată de alergen şi se efectuează
înţeparea tegumentului subiacent, pentru a
permite pătrunderea soluţiei în piele. Testul este
pozitiv pentru alergenul respectiv dacă apare o
induraţie sau înroşire pruriginoasă a pielii la
locul de contact.
• Testul intradermic: Se injectează
intradermic o cantitate mică de soluţie
diluată de alergen şi se urmăreşte dacă
apare sau nu o reacţie inflamatorie locală,
similară cu cea descrisă la testul prick.
Este un test mai sensibil decât testul prick,
dar cu un procent mai mare de reacţii fals
pozitive.
 Tratament

• Evitarea cauzelor ce produc simptomele alergice. Este aproape

imposibilă evitarea completă a alergenilor dovediţi sau suspectaţi.
• Antihistaminice împotriva stranutului, rinoreei .
• Decongenstionantele pot fi de ajutor în reducerea simptomelor
rinitei alergice (congestie nazala), dar nu acestea nu pot fi utilizate
pe perioade lungi de timp.
• Medicaţie antiinflamatoare cu preparate de cortizon. Sprayurile cu
steroizi au efect foarte bun în cazul persoanelor cu simptome
severe produse de antihistamine. Aceste prescripţii
medicamentoase includ beclometazona, fluticasona, mometasonă,
budesonid.
• Picăturile de ochi ajută împotriva roşeţii, mâncărimii şi a lăcrimării
ochilor;
• Modificatori de leucotriene-montelukast, care ameliorează
congestia, pruritul, strănuturile şi rinoreea.
• Terapia de desensibilizare
Atunci cand cauza alergiei este bine
definită, iar tratamentele medicamentoase
nu sunt eficiente, se poate apela la o
terapie de desensibilizare care constă în
injectarea unor doze progresive de
substanţe alergene. Terapia este eficientă
îndeosebi în cazurile de alergii la polen
sau acarieni.
 Complicaţiile rinitei alergice
• Astm bronşic
• Faringita
• Polipoza nazală
• Sinuzita
• Şoc anafilactic prin eliberarea de
histamină în cantitate foarte mare
 Astmul bronşic

• =afecţiune inflamatorie cronică a căilor

respiratorii, caracterizată prin
hiperreactivitate bronşică şi obstrucţia
variabilă a căilor respiratorii.
• hiperreactivitate bronşică (HRB)
=hipersensibilitatea căilor respiratorii la
iritanţi inhalatorii
 Alergeni
Alergeni exogeni (inhalatori):
- Praful din casă,
excrementele de acarieni
- Penele de de păsări, moliile
- Părul de animale (lână,
pisică, câine, blănuri)
- Polenul
- Sporii de mucegai,
ciupercile, igrasia
- Parfumurile;
- Dizolvantii chimici
 Alergeni
Principalii factori sau alergeni endogeni (intrinseci) şi alţi factori declanşatori
sau agravanţi a astmului:
• Factorii genetici (daca unul din părinţi are astm bronsic, copilul poate
moşteni afecţiunea)
• Fumatul pasiv (expunerea la fumul de ţigară sau obiceiul fumatului mamei
în timpul sarcinii)
• Gazele, detergenţii
• Schimbări climatice şi aerul rece
• Poluare
• Medicamente
• Alimente (lapte, ouă, fructe, aditivi alimentari) – în aceste situaţii, astmul
bronşic este asociat cu urticaria
• Efort fizic
• Afecţiuni ale căilor respiratorii (sinuzită, rinită)
• Bacterii,virusuri
• Factori emoţionali
 Epidemiologie

• Pe plan mondial: 3-8% din populaţia

globului.
• costurile asociate astmului bronşic
depăşesc pe cele legate de tuberculoză şi
SIDA la un loc
În Europa, prevalenţa astmului este de
aproape 2 ori mai mică decât cea a
BPOC.
 Epidemiologie
• Cea mai frecventă boală cronică a copilului

• 7% dintre copiii cu varsta între 0 ±17 ani au astm bronşic

• 80% dintre cazurile de astm bronşic au debutat înaintea

vârstei de 5 ani

• Prevalenţa este în creştere, mai ales în ţările dezvoltate

• Raportul băieţi/fete este 2:1 pana la 14 ani, apoi scade

spre vârsta de adult
 Mecanism
Ca urmare a acţiunii factorilor încriminatori
se produce:
• Spasm- bronhiile se strâmtorează
• Edem- se umflă mucoasa
• Hipersecreţie de mucus
• Obstrucţie
 Simptome
• Simptomele astmului bronsic cuprind:
- wheezing, un zgomot şuierător, de intensitate variată
care apare când căile aeriene pulmonare (bronhii) se
îngustează
- tusea, care uneori poate fi unicul simptom, este de
obicei uscată (fără mucus) şi apare mai mult noaptea
- senzaţia de constricţie (strângere) toracică
- dispnee ce se manifestă ca respiraţie dificilă, rapidă,
superficială
- tulburări de somn
- copilul oboseşte repede în timpul exerciţiilor fizice.
 Diagnosticul astmului la sugari şi
copilul mic
• Examinarea funcţiei pulmonare este indicată abia după vârsta de 5
-6 ani.
• Diagnosticul la sugari si copiii mici este deseori foarte dificil pentru
că simptomele sunt asemanatoare cu cele ale altor afecţiuni
inflamatoare respiratorii.
• Următoarele simptome sugerează astm:
-cel puţin 3 episoade ca wheesing în ultimile 6 luni
-internări pentru perturbări ventilatorii obstructive ale căilor respiratorii
inferioare
-wheesing şi/sau tuse după efort (râs sau plâns), care nu e asociat cu
răceala
-astm în familie sau atopie
-număr mare de eozinofile sangvine prezente în boli alergice
 Forme clinice
La copil există trei forme de AB;
• 1) forma extrinsecă ( produsă de factori din
afară, alergene exogene, din mediul ambiant)
sau alergică
• 2) forma intrinsecă (produs de factori din interior,
declanşat de infecţii), neimună, nealergică
• 3) forma mixtă- frecvent cu cât vârsta copilului e
mai mică,poate trece din astm nealergic în formă
alergică
 Clasificare

• Astmul bronşic se clasifică în: uşor intermitent, uşor persistent,

moderat persistent şi sever persistent.
Copiii cu:
- astm bronsic uşor intermitent, uşor persistent şi, frecvent, moderat
persistent prezintă de obicei simptome numai când se află în
prezenţa unui factor declanşator
- astmul bronşic uşor intermitent necesită tratament doar în timpul
unui episod acut astmatic
- astmul bronşic uşor persistent sau moderat persistent trebuie să
urmeze un tratament zilnic pentru a controla inflamaţia cronică de la
nivelul căilor aeriene; aceşti copii au risc crescut pentru a dezvolta
episoade acute severe
- astmul bronşic sever persistent prezintă simptome aproape tot
timpul; aceşti copii au nevoie de tratament zilnic şi au risc crescut
de a dezvolta episoade astmatice severe, ameninţătoare de viată,
cunoscute sub denumirea de status astmatic.
 Investigaţii
• Testele cutanate au în general, valoare orientativă în
diagnosticul astmului alergic, în special pentru
confirmarea implicarii unui alergen presupus responsabil
de declanşarea crizelor.
• teste cutanate: pielea de pe spate sau de pe mâini se
inţeapă şi se introduc una sau mai multe doze mici de
alergeni; se masoară gradul umflăturii şi al înroşirii
tegumentului la nivelul inţepăturii, pentru a determina
care alergen a cauzat reacţia alergică; testele cutanate
sunt rapide, uşoare şi relativ sigure, ele sunt necesare
atunci când se consideră necesară administrarea de
vaccinuri antialergice (imunoterapie)
 Investigaţii
- testul RAST, în care este prelevata o probă din sângele
venos şi testată pentru anticorpii IgE care sunt produşi
ca răspuns la un anumit tip de alergie; RAST poate fi
efectuat împreuna cu sau în locul testelor cutanate
alergice; pentru măsurarea nivelului de IgE se poate
folosi şi testul ELISA.
Se pot efectua şi alte tipuri de teste pentru a face
diferenţa între astmul bronşic şi alte afecţiuni cum sunt
sinuzitele, polipii nazali, boala de reflux gastro-esofagian
• la copiii mai mari de 5 ani metodele de diagnosticare
sunt aceleaşi ca şi pentru adolescenţi şi pentru adulţi, iar
printre acestea alături de alte investigaţii explorarea
funcţiei pulmonare,
 Spirometria
• Spirometria este o tehnica de evaluare a capacitatii
respiratorii care masoara cantitatea de aer pe care o
persoana o poate inspira sau expira. Este utila in
diagnosticul si urmarirea evolutiei astmului.
• Pentru ca rezultatele sa fie corecte, pacientul sta pe un
scaun si sub indrumarile cadrului medical, trage aer
adanc in piept, lipeste buzele in jurul tubului si expira
profund, pana cand plamanii au fost goliti. Fara a-si
dezlipi buzele de aparat, mai inspira o data dupa care
expira incet, pana tot aerul iese din plamani.
• Tehnica este accesibila doar copiilor suficient de mari
pentru a coopera.
• Functia ventilatorie se måsoarå în conditii
statice, pentru determinarea volumelor
pulmonare, si în conditii dinamice, pentru
determinarea fluxurilor de expir fortat
 Scopul tratamentului
Scopurile tratamentului astmului bronsic:
-să se reducă inflamaţia căilor aeriene astfel
încât să se previna modificarile lor pe termen
lung;
-să scadă severitatea, frecvenţa şi durata
crizelor de astm bronşic prin evitarea expunerii
la stimuli;
-să se trateze episoadele acute când apar;
-să asigure o viaţă normala (copilul să poată
participa la activităţile zilnice cum sunt şcoala,
exerciţiul fizic şi activităţile recreative) prin
reducerea simptomelor.
 Tratament de fond

• Controlul mediului

• Educaţia pacientului şi a anturajului

• Tratamentul farmacologic.
 1.Controlul mediului

1. Controlul factorilor precipitanţi (alergeni / substanţe

iritante):
- reducerea expunerii copiilor la alergeni inhalatori
- îndepărtarea animalelor domestice din casă sau
menţinerea lor în afara dormitorului copilului
- îndepartarea din casa a produselor din pene (perne), a
păsărilor şi animalelor împaiate, a acvariilor
- spălarea săptămînala a lenjeriei de pat a copilului, a
pernelor şi scuturarea zilnică a aşternuturilor
- neutilizarea mobilelor captuşite şi a covoarelor
în casă şi în special în camera copilului
- spalarea săptamanală a animalului de casă
- invelirea saltelei de pat si a pernelor în
materiale impermeabile la alergeni (acarienii din
praful de casa)
- aspirarea de minim 2 ori pe săptamană a
covoarelor în absenţa copilului
- evitarea expunerii copiilor la substanţe
odorizante şi la fumul de tigară, fumul
rezultat din arderea de petrol, gaze, lemne
- îndepartarea gîndacilor din casă utilizând
otrăvuri sub formă de granule
(insecticidele, spray-ul, pot irita copiii
astmatici)
-îndepartarea focarelor de infecţie - unde
este cazul (ex. polipi)
 2.Educaţia pacientului şi a
anturajului
• Cunoştinţe asupra bolii.
• Cunoştinţe asupra tratamentului
• Cunoştinţe despre utilizarea corectă a spacerului.
• Combaterea factorilor psihogeni
• Încurajarea efortului fizic regulat pentru menţinerea
tonusului psihic şi, ca urmare,uşoară ameliorare a
parametrilor ventilatorii.
• Pacientul va trebui informat asupra efectului
bronhospastic al diverselor tipuri de efort (de exemplu
înotul declanşează mai rar bronhospasmul decât
alergarea).
 3.Tratamentul farmacologic.

a).Medicamente utilizate pentru controlul astmului bronsic sunt:

• Glucocorticosteroizi inhalatori (Beclometazonă dipropionat,

Budesonid, Fluticazonă propionat, Flunisolid), sistemici
(Metilprednisolon, Prednisolon, Dexametazonă).
• β2-agonişti cu acţiune rapidă (Salbutamol, Fenoterol) şi durată
lungă de acţiune (Salmeterol, Formoterol).
• Metilxantine (Aminofilină, Teofilină retard).
• Cromone (inhibitorii degranulării mastocitelor – Cromoglicat disodic,
Nedocromil de sodiu).
• Antileucotriene (Montelucast, Zafirlucast)

Nu exista o schemă fixa a corticoterapiei inhalatorii, aceasta fiind

adaptata în funcţie de gradul de severitate a bolii şi de răspunsul
terapeutic.
b). Imunoterapia = desensibilizarea la
alergeni
c). Curele climatice - heliomarine şi curele în
unele zone montane şi submontane cu
localităţi însorite, lipsite de curenţi de aer,
nepoluate (ex. Govora, Olaneşti,
Călimăneşti), aduc ameliorări importante
d). Copiii astmatici vor fi vaccinaţi antigripal
anual.
 Tratamentul astmului în criză
• β2 antagonisti cu durată de acţiune scurtă,
administrat pe cale inhalatorie, care se repetă la
interval de 20 de minute între inhalaţii
(Salbutamol 0,1-0,2 mg/kg corp)
• Antiinflamatoare cortizonice
• Oxigenoterapia prin sonda nazală sau mască,
cu un debit de 2-6 l/minut
• Aerosoli cu soluţie salină 0,45%, încălzită
Tratamentul diferă în funcţie de severitatea crizei:
cele uşoare şi moderate pot fi tratate în
ambulator, cele severe necesită spitalizarea.
 Terapia inhalatorie

• Cea mai simpla terapie în

astm este terapia
inhalatorie (cu spray-uri
sau inhaler)
• Spray-urile contin doze
mici de medicamente
care se duc numai în
bronhii, neavând efecte
generale.
• Terapia inhalatorie este
cea recomandată la copiii
de toate vîrstele;
dispozitivele folosite
pentru inhalarea
medicaţiei trebuie
individualizate la fiecare
caz în funcţie de
particularităţile acestuia,
dar şi de caracteristicile
inhalerului folosit .
• Dispozitive inhalatorii cu aerosoli
presurizaţi dozaţi
• Dispozitivul este format dintr-un
flacon ce are la capăt o piesă
bucală peste care există un capac.
Medicaţia este sub formă de
particule foarte fine care necesită
un gaz propulsor pentru
transportul către căile respiratorii.
În cele mai multe cazuri, o doză
se eliberează prin împingerea
recipientului în suport, moment în
care pacientul trebuie să inspire
coordonat cu acţionarea
flaconului.
• Un alt tip de inhalator
cu aerosoli presurizaţi
dozaţi eliberează
medicaţia în mod
automat atunci când
inspiraţi din el -
inhalator cu pulbere
uscata.
 Terapia inhalatorie

• În funcţie de vîrstă, unii

copii încep tratamentul
antiastmatic cu inhaler cu
spacer şi mască facială.
• Spacer-ul (sau camera
de reţinere, sau camera
de inhalare) facilitează
utilizarea inhalatorului,
reduce absorbţia
sistemică şi efectele
secundare ale
glucocorticosteroizilor
inhalatori .
• Camera de inhalare este o cameră din plastic sau din metal la care
se uneşte inhalatorul. Aceste camere fac dispozitivele de inhalare
mai uşor de utilizat. Medicamentul rămîne în această cameră timp
de 3-5 sec. În camera de inhalaţie se reduce viteza iniţială a
particulelor medicamentului, mărimea lor, proprietăţile excitante ale
aerosolului, ca urmare, dispare tusea post-inhalatorie. Copii trebuie
să utilizeze inhalatoare cu cameră şi mască bucală. Copilul mic face
cîteva inspiraţii din camera de inhalare timp de 1 minut. Se permite
să fie neliniştit, să plîngă (în acest timp se produc respiraţii profunde
şi medicamentul pătrunde în bronhiile mici ).
Şcolarii cu astm pot utiliza camere de inhalare fără mască.
Spacer-ul cu piesă bucală se potriveşte pentru copiii care
pot face următoarele:
• Să îşi ţină strâns buzele în jurul piesei bucale;
• Să respire numai pe gură, nu şi pe nas;
• Să îşi ţină respiraţie aproximativ 5 secunde.
Deoarece la utilizarea spacer-ului cu mască medicaţia se
depune şi în nas se indică schimbarea cu spacer cu
piesă bucală de îndată ce copilul este suficient de mare
să îndeplinească cele 3 criterii de mai sus.
Pentru administrarea medicaţiei inhalatorie
folosind spacer cu piesă bucală se
urmăresc cei 4 paşi de mai jos:
• Se scoate capacul de la inhalerul cu
aerosoli presurizaţi dozaţi şi de la spacer.
Se adaptează inhalerul la spacer;
• Se aşează copilul într-o poziţie comodă,
şezând sau în picioare, nu culcat pe spate
sau burtă;
• Se administrează medicaţia
• Se agită de cinci ori inhalerul plus spacer-ul;
• Se cere copilului să dea aerul afară din piept cât mai lent şi mai
complet;
• Copilul pune buzele în jurul piesei bucale şi le ţine cât mai strâns;
• Se apasă în jos inhalerul ce va elibera 1 puf in spacer;
• Cere copilului să tragă aer în piept cât mai lent şi mai complet;
• Aveţi grijă ca din spacer să nu se audă un zgomot asemănător cu
fluieratul; dacă se aude atunci copilul a tras aer în piept prea
repede! iar medicaţia nu se va distribui cum trebuie în căile
respiratorii. Dacă se întâmplă aşa repetă pasul 3 cerând copilului să
tragă aer în piept cât mai lent şi mai complet. Cere copilului să îşi
ţină respiraţia cât mai mult poate, minim cât numeri până la 5,
maxim cât numeri până la 10. Se scoate apoi spacer-ul din
gură copilul expiră pe nas, foarte încet.
• Dacă copilul nu îşi poate ţine respiraţia 10 secunde
atunci i se va cere să tragă şi să dea aerul afară din
piept repetat de 4-5 ori. Nu este cea mai bună modalitate
de administrare a medicaţiei dar se va obişnui cu piesa
bucală; în acelaşi timp se exersează permanent cu
copilul până când învaţă să îşi ţină respiraţia 10
secunde.
• Dacă copilul necesită mai mult decât 1 puf din medicaţie
atunci se repetă paşii 3 şi 4 pentru fiecare puf
suplimentar, dar între sesiunile de inhalare lăsaţi copilul
să se odihnească cel puţin 1 minut! Nu uitaţi să
clătească gura la sfârşit.
Pe măsură ce copiii cresc, se înlocuieşte spacer-ul cu
mască cu unul cu piesă bucală, apoi nu mai este nevoie
de spacer deoarece se poate coordona inspirul şi
expirul.

Utilizarea corecta a spray-ului

Iata etapele administrarii corecte a unui puf:
• indepartarea capacului
• scuturarea spray-ului
• expir profund
• pozitionarea spray-ului intre buze
• inspir profund simultan cu apasarea o data pe dispozitiv
• mentinerea unei apnei de 10 secunde
• expir lent pe nas
Greşelile în folosirea inhalatorului
• 1. Apăsarea de mai multe ori a flaconului în cursul unei singure
inspiraţii
• 2. Apăsarea flaconului înainte de a începe respiraţia, majoritatea
substanţei se va depune pe pereţii cavităţii bucale.
• 3. Apăsarea flaconului spre sfîrşitul respiraţiei.
• 4. Inspiraţia insuficient de adîncă, superficială, presupune o
cantitate inhalată redusă a medicamentului în bronhii este redusă.
• 5. Deseori copiii nu pot coordona inspiraţia cu eliberarea puff-ului
din flacon.
Pentru eliminarea acestor greşeli, reducerea efectelor adverse şi
majorarea efectului terapeutic, administrarea inhalatoare a
medicaţiei copilului cu astm se face cu ajutorul camerei de inhalare
 Evoluţie şi prognostic
• 35% din preşcolari prezintă wheezing recurent
• 1/3 -> astm persistent
• 2/3 -> starea se îmbunătăţeşte spre pubertate

• Copii 7-10 ani

• Astm sever/moderat, funcţie pulmonară
alterată-> astm persistent
• Astm uşor, funcţie pulmonară bună ->
reducerea simptomatologiei
 Tuberculoza
pulmonară a copilului
• Tuberculoza este o maladie infecto-
contagioasă, cu evoluţie cronică, produsă
de mycobacteria tuberculoasă (bacilul
Koch).
• Sursa principală de infecţie a bolii o
constituie omul bolnav de tbc, care elimină
bacili tuberculoşi prin intermediul
picăturilor Pfluge.
 Clasificarea Tbc
În raport cu momentul infecţiei:
• primară
• secundară
În funcţie de localizare
• Tbc pulmonară
• Tbc extrapulmonară
• Tbc mixtă (cu localizări multiple)
- la copii, tbc pulmonar reprezintă 90% din totalul
cazurilor de Tbc
 Infecţie ≠ Boala
• Infecţia tuberculoasă se defineşte prin prezenţa
bacilului tuberculos în organismul uman. Bacilii
inhalaţi, ramân în plămân, unde sunt menţinuţi în
stare dormantă de către sistemul de apărare
imunitară al organismului.

• Boala (tuberculoza) = Îmbolnavirea

organismului provocată de bacilul tuberculos
când este depăşită capacitatea de apărare a
sistemului imunitar.
Bacilii se multiplică şi provoacă leziuni
pulmonare.
• Interacţiunea dintre organismul uman şi Mt
rămâne în 70% din situaţii indiferentă şi
doar în 30% din situaţii se soldează cu
infectarea organismului.
• Infecţia la rândul ei se menţine latentă într-
o proporţie de peste 90% din cazuri. Mai
puţin de 10% se transformă în îmbolnăvire
precoce sau tardivă.
 TBC primară pulmonară
• TBC primară pulmonară se întâlneşte frecvent la copii şi rezultă în
urma unei infecţii iniţiale cu bacili tuberculoşi, în zonele cu
prevalenţă înaltă a TBC. Debutul infectiei poate fi atat de usor, încât
poate fi nesesizat de pacient. La o persoana care are un sistem
imun sănătos (neafectat de alte boli/infecţii), organismul luptă
împotriva bacteriei încapsulând-o în nişte formaţiuni foarte mici
numite tuberculi. Bacteria ramâne în viaţă, dar nu se poate înmulţi
sau răspandi în restul corpului sau către alte persoane. Leziunea ce
ia naştere după infecţie se vindecă spontan şi boala lasă mici
cicatrici calcare.
• Această stare poate dura mulţi ani, chiar toată viaţa, fără ca omul să
se îmbolnăveasca, sau poate să se transforme în TBC secundară,
atunci când bacilii “păcălesc “ sistemul de apărare al organismului,
scapă, se inmulţesc şi se răspândesc în organism îmbolnăvindu-l.
 Diagnostic pozitiv
• 1. Ancheta epidemiologică- se caută sursa
de infecţie, focarul tuberculos
• 2. Tablou clinic
• 3. Reacţia la tuberculină-depistarea
infecţiei
• 4. Ex.radiologic
• 5. Ex. bacteriologic al sputei
 Simptome
Sindrom de impregnare bacilară
-tuse persistentă peste 3 săptămâni
-pierdere în greutate
-subfebrilitate prelungită, febră
-lipsa poftei de mancare
-oboseala
-transpiraţii nocturne
-respiraţie dificilă
 Intradermoreactia la tuberculina -
IDR
Scopul = identificarea infecţiei tuberculoase
• se face la persoanele care vin în contact
cu bolnavi de tuberculoză
• pentru susţinerea diagnosticului de
tuberculoză la copil
 IDR - tehnica
• metoda Mantoux
• se foloseşte PPD = derivat proteic purificat, un preparat steril
produs din derivaţi de micobacterii tratate termic

• antebraţul stâng, faţa anterioară, 1/3 mijlocie

• se injectează intradermic 0,1ml PPD care realizează de obicei o
papulă ischemică de 5-6 mm cu aspect de “coajă de portocală”;
aceasta nu trebuie tamponată după ce s-a extras acul.
• IDR corectă este confirmată de lipsa sângerării şi de obţinerea
papulei.
• citirea rezultatelor se face la 72 de ore.
• testul este pozitiv când există un eritem bine delimitat de 10 mm sau
mai mult.
• Ex.radiologic poate
arăta complexul
primar,adenopatii,
imagini de
condensare, zone
atelectatice, imagini
miliare,
hipertransparenţă
localizată.
 Ex .bacteriologic
• Examinarea microscopica a frotiului din spută,
cu evidenţierea de bacili (coloratie Ziehl-
Neelsen) recoltaţi din spută sau suc gastric
• Se efectueaza ori de cate ori se suspectează
diagnosticul de TBC pulmonara
• Se efectuează în spaţii special destinate, acolo
unde acestea există
• Se face dupa instruirea prealabilă a bolnavului
privind tehnica
• Se face de către un cadru medical sau sub
supravegherea acestuia
• Cultivarea bacilului Koch pe medii de
cultură specifice (Lowenstein-Jensen) se
face în laboratoare specializate
• Confirmarea bacteriologică
fundamentează diagnosticul de
certitudine
 Protocolul de instruire pentru
recoltarea aspiratului gastric
• Se recoltează dimineaţa înainte de prima masă.
• Se introduce sonda nazo-gastrică (de unică utilizare)
prin esofag în stomac până când se poate
• Se aspiră conţinutul gastric cu seringa.
• Dacă secreţia gastrică este insuficientă (mai puţin de 5-
10 ml), se instilează în stomac 20-50 ml soluţie salină
sterilă, aspirând.
• Se colectează în recipientele standardizate, sterile şi
etichetate.
• Produsul se trimite rapid spre prelucrare la laborator cu
menţiunea „aspirat gastric“.
 Tratament
- Chimioterapia tuberculozei: regim
standard
• Combinaţie de medicamente
antituberculoase capabilă să distrugă şi să
prevină multiplicarea Mycobacteriei TB:
HIN, RMP, PZM, SM(EMB)
• tratamentul pe o perioada medie de 6 - 8
luni , în regim strict supravegheat( DOTS)
 Profilaxie
• Principala măsură de profilaxie în TB
este depistarea şi tratamentul corect,
complet al tuturor cazurilor„sursă”.
• Chimioprofilaxia- monoterapie cu HIN la
copiii din focar
• Vaccinarea BCG- se face la nou-născut în
primele 5 zile de viaţă -protejează asupra
transformării infecţiei în boală
 Vaccinarea BCG
• Vaccinarea constă în injectarea strict intradermic
a 0,1 ml (0,1 mg BCG) suspensie vaccinală, în
1/3 superioară a braţului stâng pe faţa postero-
externă, după dezinfecţia tegumentelor

• Dacă tehnica a fost corectă se obţine o papulă

cu diametrul de 5-6 mm cu aspect de “coajă de
portocală”, care nu se tamponează
Vaccinarea BCG
 Profilaxie
• Educaţia sanitară - vizează atât omul
sănătos cât şi cel bolnav- informaţii
formulate pe înţelesul lor
• Măsuri generale de creştere a rezistenţei
imune – alimentaţie echilibrată, călirea
organismului, condiţii de igienă, de viaţă
adecvate , evitarea aglomeraţiilor
 Măsurile de protecţie utilizate în
serviciile medicale
• saloane cu paturi separate pentru bolnavii de TB şi cei
cu afecţiuni netuberculoase
• sterilizarea instrumentarului şi a încăperilor
• spălarea mâinilor cu apă şi săpun (asigură îndepărtarea
germenilor într-un procent foarte mare)
• aerisirea permanentă a încăperilor
• curăţirea suprafeţelor de lucru cu materiale dezinfectante
umede (evitarea ridicării prafului)
• personalul medical va folosi obligatoriu măşti de
protecţie
• recoltarea sputei se face în spaţii special amenajate
 Atenţie!
• Infecţia nu se produce de la primul contact cu un bolnav
de TBC. Majoritatea persoanelor infectate inspiră bacilii
Koch de la cineva cu care petrec mai mult timp
(săptămâni, luni) - fie un membru al familiei, fie un
prieten sau un coleg de muncă întâlniţi zilnic.
• Tuberculoza nu se transmite prin veselă, lenjerie sau
îmbracaminte, nu se ia la toaletă sau prin strângere de
mână, deoarece bacilii infectează plămânii numai dacă
ajung în organism.
• Tuberculoza nu este o afecţiune ereditară.
• Tuberculoza nu se transmite de la un copil la altul, în
general numai de la adulţi la copii.
Vă mulţumesc
Bibliografie
 Chestionar

1. Care este cea mai frecventă cale de transmitere a

bolilor respiratorii?
2. Profilaxia bolilor respiratorii
3. Simptomatologia rinofaringitei
4. Tratamentul bronsitei acute
5. Diagnosticul de corp strain respirator se pune pe
seama:
6. Simptomele gripei sunt
7. Principalii alergeni exogeni (inhalatori)
8. Simptomele astmului bronsic sunt:
9. Tbc la copii se transmite
10. Enumerati 3 măsuri de protecţie în unităţile sanitare
1. Care este cea mai frecventă cale de transmitere a bolilor
respiratorii?
a. Aeriana
b. Prin obiecte contaminate
c. Expunere profesională la sânge infectat

2. Profilaxia bolilor respiratorii:

a) regim de viaţă sănătos, alimentaţie echilibrată, plimbări în
aer liber ,sport
b) condiţii de igienă, de viaţă şi muncă adecvate; evitarea
stresului
c) evitarea fumatului şi a consumului exagerat de alcool;
evitarea aglomeraţiilor
3. Simptomatologia rinofaringitei :
• a. obstructie nazala, inapetenta, tuse
• b. febra,inapetenta,epistaxis
• c. wheesing, tuse, inapetenta

4. Tratamentul bronsitei acute:

a.Tratament cu AB de rutina
b.Nu se administreaza AB doar in suprainfectii
c.Tratament igieno-dietetic
 `
5.Diagnosticul de corp strain respirator se pune pe
seama:
a. Examinarea pacientului si ex ORL
b. Examinarea pacientului si ex radiologic
c. Examinarea pacientului si bronhoscopie

6.Simptomele gripei sunt:

a. febra, frison, cefalee
b. cefalee,febra,frison,mialgii
c. frison, diaree, febra, inapetenta
7. Principalii alergeni exogeni (inhalatori):
a. Praful din casă, acarieni, penele, polenul, mucegaiul,
parul de animale
b. Ciupercile,fumul de tigara, parfumurile, medicamente
c. penele, polenul, mucegaiul,parul de animale, ouale

8. Simptomele astmului bronsic sunt:

a. Wheesing, febra, dispnee
b. Wheezing, tuse ,dispnee
c. tuse, dispnee, raguseala
9.Tbc la copii se transmite :
a.De la mama bolnava la fat
b.De la tatăl bolnav la copil
c.De la copil bolnav la alt copil

10. Enumerati 3 măsuri de protecţie în

unităţile sanitare