Cuprins

Introducere ............................................................................................................ 2
1. Psihologia personalității infractorului ............................................................ 3
2. Caracteristica psihologică a categoriilor de infractori .................................... 6
3.Mecanismul psihologic al actului infracțional ................................................. 15
Concluzii ............................................................................................................. 19
Bibliografie ......................................................................................................... 20
Introducere

Psihologic,omul poate fi considerat ca o ființă care învață, în sensul ca achiziționează

mereu noi deprinderi și cunoștințe, achiziții care îi modifică atitudinile și
comportamentul.După constatarile lui H.J.Eysenck, majoritatea infractorilor se recrutează din
rîndurile extravertiților, a caror caracteristică fundamentală-pe plan psihofiziologic-este
dificultatea de a fi condiționați, cu alte cuvinte, dificultatea de a fi educați și bineînțeles
reeducați.În baza cercetărilor a mii de cazuri, H.J.Eysenck stabilește ca extravertitul tipic este
un element sociabil,îi plac petrecerile, are mulți prieteni, simte mereu nevoia de a avea în jur
pe cineva căruia să i se adreseze, îi displace lectura solitară sau studiul de unul singur.El
caută mereu senzaționalul, legată să-și asume riscuri, acționeaza sub impresia momentului și
în genere este impulsiv.Îl caracterizeaza apoi lipsa de griji, optimismul, agresivitatea, ușurința
cu care își pierde firea, lipsa de control asupra propriilor fapte și vorbe.O alta constatare
foarte interesantă a lui H.J.Eysenck este aceea cu privire la infractorii care au
toate caracteristicile introvertiților.Acestia, de obicei provin din familii viciate, ale caror
influență se se exercită cu atat mai usor cu cît caracteristica principală a introvertiților, este
tocmai ușoara condiționabilitare, deci marea facilitate de a însuși de pronderile rele,
concepțiile imorale,etc.care domină în mediul respectiv.
Lucrarea data este scrisă după tema:”Psihologia infractorului”și are trei compartimente
1.Psihologia personalității infractorului;
2.Caracteristica psihologică a categoriilor de infractori;
3.Mecanismul psihologic al actului infracțional.
Ca scopuri pentru lucrarea data imi pun:
 Să cunosc ce este psihologia infractorului;
 Care sînt tipurile de infractori;
 Ce inseamnă mecanismul psihologic al actului infracțional.
 1. Psihologia personalității infractorului
Analiza complexă a fenomenului infracțional deschide perspective largi pentru
explicarea mecanismelor, precum și a factorilor care intervin, ceea ce permite adoptarea unor
măsuri adecvate generale și speciale, orientate preponderent catre prevenirea și combaterea
manifestarilor antisociale.
Studiul complex al actului infracțional antrenează cercetari pluridisciplinare3. Factorii
psihologici principali implicați în actul infracțional constau în analiza modului în care
structura de personalitate (motivația activitații, potențial intelectual,creativitate etc.) se
manifestă în etapele de comitere a infracfiunilor (pregătirea, trecerea la acțiune, atitudinea de
regret, indiferentă, lipsă de implicare sau satisfacție post-antiinfracțională).
Personalitatea infractorului este fondul pe care trebuie să se incrucișeze, in cadrul
duelului judiciar, functiile acuzării și apărării pentru că, in ultima instantă, pedeapsa este
impusă infractorului, iar efectele sale sint condifionate de această personalitate. Elementele
pozitive ale personalității vor putea conduce spre o pedeapsă mai ușoară, pe cind cele
negative vor trebui anihilate printr-o pedeapsă mai aspră. Există și situații in care pedepsele
sint insuficiente, acestea generind, de obicei, fenomenul recidivei sau al obijnuinței
infracționale, cărora societatea nu le-a gasit incă remedii propice.
Factorii psihologici nu acționează direct, nemijlocit și univoc asupra individului, ci
prin filtrul particularităților sale individuate, particularități ale căror răcini se află in mică
măsură in elementele inăscute ale personalității și in cea mai mare măsură in antecedentele
sale, in istoria personală. Toate acestea ii determină un anumit tip de comportament
disfuncțional,un unumit mod de a acționa și a reacționa în spațiul psihologic,în modul de a
rezolva situațiile conflictuale care apar mereu în acest spațiu.
Infractorul se prezintă ca o personalitatea deformată,cee ace îi permite comiterea unor
acțiuni atipice cu character asocial sau disocial.4
Infractorul apare ca un individ cu o insuficientă maturizare social,cu deficiențe de
integrare social,care intră în conflict cu cerințele sistemului valorico-normativ și cultural al
societății în care trăiește.Pe acestă bază se încearca să fie puse în evidență atît personlitatea
infractorului,cît și mecanismele interne(motvații,scopuri)care declanșează trecerea la catul
infrcțiunii ca atare.
Caracteristicile nucleului personalității criminale care condiționează trecerea la actul
infrațonal sînt:egocentrismul,labilitatea emțională,agresivitatea,indiferența afectivă.
Egocentrismul reprezintă tendința subiectului de a raporta totul la sine însuși, este
tendința permanent de atrata toate cele întîmplate prin prisma interesului propriu.
Labilitatea reprezită o lipsă de prevedere, o dificiență de organizare în timp, o
instabilitate emoțională. Agresivitatea desemnează o paletă foarte largă de tendințe, mergînd
de la simpla afirmare a Eu-lui, pînă la ostilitate; ea se manifestă printr-un dinamism
combativ, funcția sa fiind învingerea și eliminarea obstacolelor și dificultăților care crează
obstacole/bariere în drumul acțiunilor umane.Indiferența afectivă sau insensibilitatea
morală repezintă acea trăsătură negativă prin care individul este incapabil de a manifesta
emoții și înclinații altruiste și simpatice,fiind dominat de egoism șii indiferență fașă de cei
apropiați.
Nucleul pesonalității criminale este o structură dinamică,în cadrul căreia cele patru
componente trebuie analizate în corelație.
Întrucît toate societățile,în toate fazele lor de dezvoltare,au înregistrat comportamente
deviante,problema personalității infracorilor constituie un obiect de cercetare des întîlnit în
psihologia juridică.
În descifrarea personalității delicvenților se pornește de la un adevăr recunoscut și anume
că niciun act,în orice formă s-ar manifesta,nu poate fi rupt de autorul său.
Pornind de la aceste inplicații,vom enuera cîteva dimensiuni ale personalității
delincventului.

Caracteristici-cheie ale personalității delicvente:

Instabilitatea emotiv acțională
Această caracyteristică a fost inclusă în profilul personalității delicvente în urma datelor
obținute din observație și exprimare efeuate pe indivizi infractori.La persoana cu
comportament social pozitiv,reacțiile emotiv-active sînt preponderente,relativ stabile,aînd o
dublă determinare din ambiața și din sistemul de valori etnico-social.Această stabilitate se
manifetă la nivelul reacțiilor durabile,stabile,manifestate la nivel conștient voluntar.
In opozitie cu aceștia,delincvenții cu о experență negativă a educatiei deficiente,
deprinderi și practici antisociale manifestă activ continuu reacții emoționale instabile, cu
salturi nemotivate de la о extremă la alta, inconsecvență în reacții față de stimuli, inconstanță
preponderent endogenă.
Astfel, instabilitatea emotivă s-a conturat ca о trăsătură esențială a personalitatii
deformate a declinventulul, la acest nivel evidențiindu-se mai pregnant traumatizarea la
nivelul personalității, decît la nivel cognitiv.
Inodaptarea socială
Infractorii sînt, în general, persoane care nu au beneficiat de о educație eficientă, de un
mediu optim de dezvoltare. În majontatea cazurilor, anamneza evidențiază de cele mat multe
ori ca aceștia provin din familii dezorganizate, inadaptate social.
Atitudinile antisociale derivate din carențe ale infiuenței educative în perioada copilăriei,
dacă nu sînt înlăturate prin acțiuni educative eflciente, modelate pe situație,duc la stabllizarea
unor deprinderi negative care, actualizateîn condiții social economice nefavorabile, pot
genera devianță și chiar infracțiune. Aceste considerente se confirmă prin anamneza
aminunțită.
Carențele educative în cazul acestor persoane se manifestă prin lipsa de stabilitate și
continuitate a influențelor educative.Dacă în perioadele timpurii copilul are libertatea să
vagabondeze, prin natura situațiilor cu care el vine în contact,capătă posibilitatea de a
parcurge evoluția infracțională de la mici hoții, spre mari furturi și crime.Vagabondajul este о
formă completă a inadaptării și о cale de lărgire și consolidare a deprinderilor legate de
inadaptarea social.Lipsa domiciliului înseamn sustragerea tînărului de la infiuențele educative
familiale și о posibilă încadrare a acestuia în grupuri asociale și de infractori.
Căutarea satisfacției materlale sau morale prin săvîrșirea de infracțiuni
Acțiunea infracțională prezlntă о combinație de caracteristici care pot fi analizate de pe
diferite poziții.Sub raport social,este о acțiune nocivă pentru societate, reprezentînd un
fenomen de inadaptare socială.Sub raport psihologic, este о reacție atipica caracterizată prin
căutarea folosului material și moral pe care îl adduce.
Caracterul atipic al reacțiitor derivă din faptul că diferiți excitanți din mediul ambiant
exercită asupra delicvenților о stimulare cu mult mai mare decit asupra celorlalți indivizi.
Această stimulate excesivă provine atît din sensibilltatea excesivă a infractorulul, din forța
specifică a stimulentului de acțiune asupra lui, în condițiile în care lipsesc inhibițiile pe linie
socială. Lipsa frîulul este considerată de mulți cercetători drept о caracteristică a
infractorului.Lipsa de inhibiție socială trebuie ințeleasă ca о rezultantă a formării intereselor
în direcția antisocială.
Duplicitatea comportomentului infracțional
Fiind conștient de caracterul antisocial și distructlv al actiunilor sale, individul infractor
acționează în taină, observă, planuiește,se fereste de controlul oamenilor și în special al
autorităților.
Infractorul se străduiește în mod obsesiv să acționeze intr-o manieră în care să nu fie
descoperit.Această încordare,tensionare face ca în actul infracțional să se strecoare о eroare,о
lacună care îl poate trăda.Acest fapt este cunoscut de ambele părți (infractor și jurist),și
această cunoaștere mărește pentru delincvent tensiunea dominantei defensive determiînd-o să
devina inhibitoare în momentele cele mai decisive ale infracțiunii.
Frica dominantă devine paralizantă,inhibind psihicul,ceea ce poate conduce la greșeli în
funcționare,care îl pot trada pe infractor.De exemplu, cunoscutul comportament de
reîntoarcere a infractorului la locul infractiunii, de cele mai multe ori poate deveni
fatal.Acest impult imerativ de reîntoarcere la locul infracțiunii se explică,de cele mai multe
ori prin fenomenul de amnezie post-infracțională generate de emoția putermcă trăită în
momentul săvîrșirii infracțiunii.
Duplicitatea infractorului, exersată atît în momentul comiterii acțiunii infracționale,cît și
restul perioadei,devine pentru infractor a doua natură,dînd о notă de artificialitate intregului
său comportament.Astfel, în timpul în care nu comite infracțiunea poate juca rolul omului
cinst cu preocupiri îndepartate de specificul infracțiunii.Tăinuirea pentru infractor devine о
necesitate și îi formează deprinderi specifice care servesc acestui scop.
În concluzie, la descifrarea actului infracțional și a specificului personalității infractorului
trebuie avute în vedere cîteva elemente psihologice importante:
- antecedentele, premisele infractorului (elementele native și cele achiziționate);
- starea de spirit momentană;
- situația obiectivă declanșatoare;
- perceperea subiectivă a situației.

2. Caracteristica psihologică a categoriilor de infractori

În general, noțiunea de tip desemnează о totalitate de trăsături
caracteristice,distinctive ale unui grup social,profesional etc.,trăsături comune repetabile,care
se gasesc mereu în corelație.
Infractorii reprezintă о categorie socială aparte, cu о mare diversitate comportamentală.
Fiecare infractor este un caz particular,care se caracterizează printr-o seamă de trăsături
fiziologice,psihologice și atitudini sociale care nu se regăsesc întocmai la toți infractorii.Din
această cauză, propunerea unei tipologii a infractorilor este dificila.Prin tip,ca noțiune
generală, se ințelege о totalitate de trăsături caracteristice,distinctive ale unui grup social.
Aceste trăsături distinctive ar trebui să ofere о imagine generală asupra infractorului.5
Aspectele juridice ale infracțiunilor nu se limitează numai la definirea,identificarea și
explicarea noțiunii și structurii acestora,ci se extind și asupra găsirii unor criterii certe de
clasificare,în vederea depistării caracteristicilor lor generale și specifice.
Rezultatele investigațiilor stiițifice dovedesc că tipologiile infractorilor pot fi determinate,
în special,prin cercetarea fenomenului de recidivă,posibilitățile de adaptare și de reîntegrare
socială,determinarea gradului de conștientizare și control al acțiunii etc.în baza clasificării
criminal-psihologice a infractorilor stau pozițiile dominante ale personalititii,motivele,
scopurile dominante si procedeele de săvîrșire a crimei,gradul de dezintegrare
social,caracterul orientării antisociale a personalității.6
 Personalitatea infractorului este caracterizată de tatalitatea următorilor indicatori:
1. tipul crimei săvîrșite-caracterul,gravitatea acțiunilor criminale,obiectul crimei;
2. scopul și otivul infracțiunii,sentimental vinovăției;
3. modalitatea de comitere a infracțiunii,ca indicatori de intensitate a orientării
antisociale a personallității;
4. situația și provocările comiterii a infracțiuni;
5. totatitatea circumstanțelor agravante și atenuante;
6. atitudinea infractorului față de cele săvîrșite.
În totalitatea caracteristicilor numite,gradul de desocializare și de dezadaptare social
constitguie fndamentul tipologiei infracționale.
Astfel,în funcție de o serie de criterii,în literature de specialitate7 sînt descries diverse
categorii și tipologii ale infractorilor,după cum urmează:
 în funcție de gradul de conștientizre și control al comportamentului criminal-
infrctori normali și anormali;
 în fucție de tendința de repetare a cțiunilor criminale-infractori recidiviști și
nerecidiviști;
 în funcție de gradul de pregătire infracțională-infractori ocazionali și infractori
de carieră;
 în funcție de modul în care personalitatea infractorului afectează
comportamentul lui propriu- criminali socializați,criminali neurotic.
In opozitie cu aceștia,delincvenții cu о experență negativă a educatiei deficiente,
deprinderi și practici antisociale manifestă activ continuu reacții emoționale instabile, cu
salturi nemotivate de la о extremă la alta, inconsecvență în reacții față de stimuli, inconstanță
preponderent endogenă.
Astfel, instabilitatea emotivă s-a conturat ca о trăsătură esențială a personalitatii
deformate a declinventulul, la acest nivel evidențiindu-se mai pregnant traumatizarea la
nivelul personalității, decît la nivel cognitiv.
Inadaptarea socială
Infractorii sînt, în general, persoane care nu au beneficiat de о educație eficientă, de
un mediu optim de dezvoltare. În majontatea cazurilor, anamneza evidențiază de cele mat
multe ori ca aceștia provin din familii dezorganizate, inadaptate social.
Atitudinile antisociale derivate din carențe ale infiuenței educative în perioada
copilăriei, dacă nu sînt înlăturate prin acțiuni educative eflciente, modelate pe situație,duc la
stabllizarea unor deprinderi negative care, actualizateîn condiții social economice
nefavorabile, pot genera devianță și chiar infracțiune. Aceste considerente se confirmă prin
anamneza aminunțită.
 Carențele educative în cazul acestor persoane se manifestă prin lipsa de stabilitate și
continuitate a influențelor educative.Dacă în perioadele timpurii copilul are libertatea să
vagabondeze, prin natura situațiilor cu care el vine în contact,capătă posibilitatea de a
parcurge evoluția infracțională de la mici hoții, spre mari furturi și crime.Vagabondajul este о
formă completă a inadaptării și о cale de lărgire și consolidare a deprinderilor legate de
inadaptarea social.Lipsa domiciliului înseamn sustragerea tînărului de la infiuențele educative
familiale și о posibilă încadrare a acestuia în grupuri asociale și de infractori.
Căutarea satisfacției materlale sau morale prin săvîrșirea de infracțiuni
Acțiunea infracțională prezlntă о combinație de caracteristici care pot fi analizate de pe
diferite poziții.Sub raport social,este о acțiune nocivă pentru societate, reprezentînd un
fenomen de inadaptare socială.Sub raport psihologic, este о reacție atipica caracterizată prin
căutarea folosului material și moral pe care îl adduce.
Caracterul atipic al reacțiitor derivă din faptul că diferiți excitanți din mediul ambiant
exercită asupra delicvenților о stimulare cu mult mai mare decit asupra celorlalți indivizi.
Această stimulate excesivă provine atît din sensibilltatea excesivă a infractorulul, din forța
specifică a stimulentului de acțiune asupra lui, în condițiile în care lipsesc inhibițiile pe linie
socială. Lipsa frîulul este considerată de mulți cercetători drept о caracteristică a
infractorului.Lipsa de inhibiție socială trebuie ințeleasă ca о rezultantă a formării intereselor
în direcția antisocială.
Duplicitatea comportomentului infracțional
Fiind conștient de caracterul antisocial și distructlv al actiunilor sale, individul
infractor acționează în taină, observă, planuiește,se fereste de controlul oamenilor și în
special al autorităților.
Infractorul se străduiește în mod obsesiv să acționeze intr-o manieră în care să nu fie
descoperit.Această încordare,tensionare face ca în actul infracțional să se strecoare о eroare,о
lacună care îl poate trăda.Acest fapt este cunoscut de ambele părți (infractor și jurist),și
această cunoaștere mărește pentru delincvent tensiunea dominantei defensive determiînd-o să
devina inhibitoare în momentele cele mai decisive ale infracțiunii.
Frica dominantă devine paralizantă,inhibind psihicul,ceea ce poate conduce la greșeli
în funcționare,care îl pot trada pe infractor.De exemplu, cunoscutul comportament de
reîntoarcere a infractorului la locul infractiunii, de cele mai multe ori poate deveni
fatal.Acest impult imerativ de reîntoarcere la locul infracțiunii se explică,de cele mai multe
ori prin fenomenul de amnezie post-infracțională generate de emoția putermcă trăită în
momentul săvîrșirii infracțiunii.
Duplicitatea infractorului, exersată atît în momentul comiterii acțiunii infracționale,cît
și restul perioadei,devine pentru infractor a doua natură,dînd о notă de artificialitate intregului
său comportament.Astfel, în timpul în care nu comite infracțiunea poate juca rolul omului
cinst cu preocupiri îndepartate de specificul infracțiunii.Tăinuirea pentru infractor devine о
necesitate și îi formează deprinderi specifice care servesc acestui scop.
În concluzie, la descifrarea actului infracțional și a specificului personalității
infractorului trebuie avute în vedere cîteva elemente psihologice importante:
- antecedentele, premisele infractorului (elementele native și cele achiziționate);
- starea de spirit momentană;
- situația obiectivă declanșatoare;
- perceperea subiectivă a situației.
În funcție de orientarea sistemului de valori al personalității pot fi evidențiate următoarele
grupui de infractori:
1. Infractori cu orientarea antisocială achizitivă
Acești infractori afectează repartizarea bunurilor material.Ei formează patru subgrupe:
a. subgrupa achizzitiv-gospodăreacă(falsificarea mărfurilor,ignorarea taxelor de
impozit,licenzarea etc.);
b. subgrupa achizitiv-funcțională( achiziționarea prin abuz de serviciu,dizinformarrea
clienților,mituirea pasivă etc.);
c. hoții-persoane cu intenții de achiziționare tăinuită a bunurilor;
d. escroceria,falsificarea documentelor etc.
2. Infractori cu orientare achizitiv-violentă
3. Infractori cu orientare agresivă,antiumană-persoane care devalorizează
viața,sănătatea,demnitatea personnală a unei alte personae.În acest grup se include
huliganii,persoanele care comit umoruri,violuri,leziuni corporale grave.
Analiza particularitățilo psihologice ale personalității infractorului este necesară pentru a
răspunde a următoarrele întrebări:
 De ce și în ce mod a fost săvîrșită infracțiunea de către persoana nominalizată?
 Care sînt responsabilitățile care trebuie sa le suporte,concret,infractorul?
 Ce sistem de măsuri se impune pentru corijarea personalității infractorului și
resocializarea lui?
Datele despre personalitatea inculpatului au o importanță primordial pentru determinarea
direcției cercetării,formularea și verificarea ipotezelor pentru cercetare,determinrea sistemului
de acțiuni de anchetre.Particularitățile de personlitte ale infractorului pot servi drept facori
predispozanți pentru săvîrșirea infracțiunii.Elaborarea caractersticii psihologice ale
personalității infractorului înseamnă cercetarea și determinarea calităților criminogene
specific individului.
Personalitatea infractorului este un ansamblu de calități tipologice ale individului care
condiționază actului infracțional săvîrșit.
Particularitajile psihologice ale diferitelor tipuri de infractod:
A. Infractorul agresiv sau violent
Infractorul agresiv8 este autorul unor fapte violente,brutale,cu consecințe individuale și
sociale deosebite (vătămare corporală,tentativă de omor,lovitură cauzătoare de moarte,
omor).Acest infractor se caracterizează prin agresivitate,emotivitate putemică,descărcari
reactive,stări de mînie,ostilitate,autocontrol scăzut etc.
Agresivitatea fizică (mai ales la infractorii cu о constituție atletică) se manifestă
la fel și prin folosirea unor obiecte,cum ar fi cuțitul,toporul,arma,bastonul etc., iar
agresvitatea verbală se manifestă prin insultă,calomnie,amenințare,plingere la
autorități etc. (cu predilecție la infractorii cu constitute astenică).
Agresivitatea,ca trăsătură specifică acestui tip de infractor,este asociată de cele mai multe
or cu abuzul de alcool,ceea ce determină о creștere a tensiunii emoționale și о scadere a
capacității de autocontrol, favorizind trecerea la actul infracțional agresiv.
Pentru aceste persoane este caracteristic egocentrismul extrem, tendința de a-și satisface
dorinfele apărute spontan,primitivism,cinism.Ele utilizează pe larg mecamsme psihologice de
autoprotejare:autoîndreptățirea acțiunilor antisociale proprii,transferul vinei asupra
păgubitului sau asupra circumstantelor.
Comportamentul agresiv la aceste persoane corelează cu calități de personalitate precum:
anxietate mărită,supraapreciere,furie,egocentrism,toleranță scăzută,autism (izolare socială),
lipsă de empatie.Toate infracțiunile violente au un fundament moral comun:devalorizarea
vietii,sănătății si demnității oamenilor.
Agresivitatea poate fi nediferențiată (furie și conflictualitate generală), precum și
selectivă (orientate asupra anumitor obiecte, persone,persoane cu anumite calități).De regula,
comportamentul lor este structurat în felul următor:initial apare incapacitatea individului de
a-și controla prămele impulsuri agresrve,de a prognoza dezvoltarea conflictului a
consecințelor acțiunilor agresive, necunoasterea procedeeor de comportament adaptive,de
soluționare a conflictelor în mod constructive.
In contextul relației infractorului cu victima, crimele violente se subîmpart în:
 cele în care victima nu a contribuit la declanșarea conflictului;
 cele în care victima a provocat declanșarea conflictului.
În functie de stabilitatea comportamentului infracțional, infractorii se subîmpart în:
 infractori ocazionali - din cauza manifestării reacțiilor neadecvate la conflictele
acute declanșate spontan;
 infractori stabili - care acționeaza în baza stereotipurilor de comportament agresiv.
Criminalitatea la femei se distinge prin anumite particularități psihologice:ca volum,
ea este mai mică decît în carul bărbaților;femeile se caracterizează prin sensibilitate acută a
percepției,emotivitate spontă,sint mai vulnerabile la traumatizarea psihică în situații
conflictuale,manifestă anxietate,predispunere de a exagera pericolul.
Sursa principală a criminalității printre femei este compusă din conflicte în cadrul
familiei,prăbusirea strategiilor vitale,experiența comportamentului amoral,deficiențe
educaționale.Femeia-infractor se caracterizează prin primitivism emotional și intelectual,
infantilism,limltarea intereselor.
La categoria infractiunilor violente se referă,de asemenea,și crimele cu caracter sexual:
violul,impunerea femeil de a avea contact sexual, relatii sexuale cu minorii.Caracteristicile
psihologice dominante la infractorii sexuali sint:agresivitatea sexuală asociată cu violența
fizică,lipsa sensibilității emoționale.
Acest infractor se caracterizează prin:impulsivitate,brutalitate,violență,indiferență
afectivă,autocontrol scăzut,impuls sexual puternic,devieri ale instinctului sexual perversiuni,
afectarea simțului moral,sadism sau masochism etc.
La acest tip de infractor se produce о regresie comportamentală,manifestată prin
dezinhibiția unor modalităti primare de satisfacere a impulsurilor de moment.
Persistenta impulsurilor sexuale și imposibilitatea depășrii lor, pot determina comportamente
delincvete.Infracțiunile comise sînt cele cu tematică sexuală:viol,incest,fedofilie sau chiar
omor.La saniști,satisfacerea implsului sexual are loc numai dacă victim urmează să sufere
fizic(bătut,chinuit,torturat etc.) și moral(sfidat,batjocorit,umilit etc )în timpul actului sexual.
Uneori,poate realiza actul sexual numai prin uciderea victimei,cînd acesta se află în agonie.În
schimb,masochistul își satisfice impulsul sexual nemai dacă el însuși este
chinuit,torturat(biciuit,rănit,însăngerat etc.)
Trecerea la actul în sine nu poate fi blocată sau amînată,deoarece infractorul sexual nu are
un system etic iteriorizat.El nu anticipează consecințele și nici nu atribuie faptelor sale
semificație negative.Actul intracțional se desfășoară în cndițiile dictate de impulsul sexului
puternic,la sfîrșitul căruia infractorul se simte “eliberat”organic și psihic.
De regulă infractorii sexuali au avut experiență sexuală timpurie,de cele mai multe ori în
formă perversă,au fost victime ale violentei domestlce cu manifestarea simptomaticii
postraumatice.
Cei mai agresivi infractori sexuali sînt tinerii(de regulă,itrovertiții),cu comportament
impulsiv.Pedofilii sînt mai agresivi,aceștea dînd dovadî frecvent de infantilitate.
B.Infractorul achizitiv
Infractorul achizitiv se caracterizează prin tendința de achiziționare,e extragere și insișire
de bunuri și valori în scop personal,în scop de cîștig,de întreținere sau ămbogățire
etc.Infractorul achizitiv comite o gamă variată de infracțiuni:furt,tîlhărie,aabuz de
încredere,înșelăciune,tulburare de posesie,falsitate și uz de falsietate,delapidare,evaziune
fiscal,luarea de mită etc.În funcție de genul infracțional,acest tip de infractor perzintă anumite
particularități specifice.9
Infractorul achizitiv care săvîrșeste jafuri este calificat drept infractor cu orientare
antisocială de profil cu elemente de violență.Acestea sînt personae la care atentarea la
profit este combinată cu manifestarea violenței asupra
persoanei(escrocherie,violență,jafuri,tîlhării).
Conform datelor cercetărilor psihologice,infractorul care săvîrșește jafuri poate fi
repartizat la categoria de delincvenți cu un grad mare de delăsare socială.De regulă,ei își
încep acțiunile nelegitime cu mai înainte decît alte categorii de declincvenți.Infractorii
respective au acumulat destulă experiență criminaală,se caracterizează prin viziuni și
stereotipui antisociale coporamentale.Comportamentul lor se deosebește prin orientarea
criminal multiaspectuală:jafurile sînt combinate cu acte de huliganism,alcoholism,droguri etc.
Necesitățile și interesele lor sînt extrem de limitate și primitive,sînt întrăinați de valorile
sociale.Procesil lor de dezadaptare social este,de regulă,agravat de lipsa familiei sau de
existența unei familii dezorgonate,lipsa specialității,a unui loc stabil de muncă,domiciliu
constant.Se caracterizeză prin diverse dereglări psihice limitrofe,cel mai pecvent prin
psihopați.
În mediu criminogen ei se bucură de influiența semnificativă.Grație prezenței unui grad
înalt de agresivitate,pot să ocupe ușor un statut înalt în grupul criminal.Comportamentul
delincvent corelează,de regulă,cu un mod antisocial de viață.
De obicei,personalitatea infractorului care săvîrșește jafuri este deformată în urma
implicării lui în mediul criminal,de defecte de educație familială din copilăria timpurie,de
insatisfacția cronică a necesităților lui bazale/fundamentale,de starea permanent de
dependența situațională.
Mecanismul stimulativ al tuturor infractorilor de profit are o bază comună:motivație de
profit stabile.Sînt motivați dee dorința de a extrage deschis averea deținută de victim,de a
obține un profit,de a-și satisfice necesitățile material.Astfel se explică fecvența amre a
repetărilo și recidivelor,în cazul acestui tip de infracțiuni.Profitul este unul dintre cele mai
stabile și greu de corijat vicii umane;este un factor sistemic care formează orientarea negative
stabile a personalității.
Motivația de profit-este un process ascuns de personaliatea însăși,lipsit de autocontrolul
personalitații care este compensate de un sistem de mecanisme de autoprotecție,de
autoîndreptățite,realizat în forme diferite:
prin intermediul exagerării vinovăției victimei;
prin devalorizarea normelor sociale și juridice pe calea contrapunenii lor cu normele
 grupului antisocial de referintă;
prin transferarea responsabilităților pe alte persoane;
prin îndreptățirea proprie pe contul circumstantelor stabilite etc.
La aceste persoane, limita de trecere de la normalitate morală la profit personal este foarte
firavă,mobilă,condiționată situativ.Motivația de profit corelează cu circumstanțele de
prestigiu-statutul în grup,statutul in mediul social apropiat.El se caracterizează prin
manifestări egocentrice bine pronunțate.
Infracțiunile de profit nu sint legate doar de motive de profit separate,ci de orientarea de
profit generală a personalității care constituie factorul dominant în comportamentul
personalității delincvente.Cauzele infracțiunilor de profit nu țin atît de motivația de profit, cît
de factorii care constituie predispunerile de profit ale personalitții.
Fiind un infractor de profit,delincventul care săvîrșește jafuri manifest un comportament
situativ orientat spre săvîrșirea acțiunilor criminale în orice situate.Este un subiect cu un
sistem de calități negative stabile,formate,de regulă.În condiții de respingere a normelor
morale în mediul familial și în grupurile sociale de contact,în conditii de sărăcie și respingere
socială frecventă.Persoana devine incapabiliă să aprecieze obiectele și fenomenele în afara
intereselor proprii.
La individul care săvîrșește jafuri apare tendinta de a se afirma prin bunurile materlale
obtinuțe pe cale nelegitimă.De regulă,jafurile sînt condiționate de nivelul ridicat de aspirații
de hoperautoatirmare.Predomină tendința de a domina în mediul inconjurltor.
Infractorul care săvîrșește jafuri în afară de necesități de profit,manifestă,de
asemenea,și acțiuni agresive față de victimă,pricinuindu-i diverse leziuni corporale.Cu alte
cuvinte,are loc о combinare a vlolenței materiale și a celei fizice.
Infractorul care săvîrșește jafuri se caractenzează prin comportament demonstrativ:el
extrage deschis bunurile materiale ale victimei,produce leziuni corporale victimei,
demonstrînd puterea sa fizică(actiuni care nu conduc direct la acapararea averii victimei).
Prin urmare,demonstrativitatea comportamentală poate fi calificată drept un comportament
neadecvat.
Comportament neadecvat poate fi calificat,de asemenea,și riscul nemotivat;personalitatea
prefer variantele periculoase de conduită. Drept factori stimulativi ai acestui comportament
pot servi:imitarea emotională care blochează capacitatea de a aprecia rațional situația,care
mărește probabilitatea manifestării agresivității.În astfel de condiții realitatea este reflectată în
mod limitat.Insuficiența intelectuală,lipsa capacității de anticipare, autoreflexia scăzută-sînt
caracteristicile acestui tip de persoane.
С. Infractorul recidivist
Infractorul recidivist este un infractor stabil,obișuit cu comportamente antisociale.10
Majoritatea sînt membri ai grupurilor criminale și comit crime violente și de
achiziție.Particularuitățile psihologice tipice
sînt:brutalitatea,demonstativitatea,explozivitatea,agresivitatea.Condițiile de viață”la
libertate”extrem de nefavorabile și adaptatrea la condițiile de penetenciar contribuie la
piarderea fobiei de pedeapsă,formarea indiferențeii de pedeapsă de acuzările sociale.
Semnele distinctive a recidivismului:
o perfecționarea permanetă a modului de săvîrșire a crimei;
o crearea gupului de criminali și constituirea nucleului acestui grup;
o prezența stilului individual în acțiuni.
Personalitatea infractorului și sentința penală
Studiul personalității in domeniului psihologiei judiciare are doua sensuri.În primul
rind,stabilirea vinovăției se face de către anchetator și de către judecător,în urma analizei
gradului de conformitate a actului infracțional săvîrșit,cu specificul personalității individului.
Prin intermediul acestei relații și ca urmare a analizei atente și riguroase,putem ajunge la
descoperirea faptașului în condițiile în care actul infractional iesit din comun indică о
anumită personalitate.Aceasta este о modalitate de cercetare a personalității.
Orice sentință judiciară este о diagnoză,dar și о prognoză.Considerînd subiectul drept о
personalitate conșistent,dinamică care presupune о stabilitate relativă,se pot face presupuneri
privind desfășurarea ulterioară a comportamentului persoanei vizate,astfel încît sancțiunea
este determinată nu numai de gravitatea faptei antisociale comise,ci și de о prezumție a
posibilității sau non-posibilității reeducării infractorului.
În al doilea rînd, se cunoaște că la omul cu dezvoltare psihică normală, transformlrile
dramatice și totale ale personalității sînt rare,ele avind loc în condiții excepțional,practic
nefiind previzibile.
În al treilea rînd,se descifrează constatarea importanței conformității dintre actul
infracțional și personalitatea infractorului. Dacă actul antisocial săvîrșitt se încadreazăîn linia
generală de conduită a infractorului,dacă pregătirea și plănuirea lui corespund cu trasăturile
personalității sale, atunci prognoza este mai pesimistă,șansele de a fi reeducată personalitatea
sint mai mici,în schimb,dacă actul comis,chiar dacă este grav,contravine în esență
personaliății infractorului,atunci putem considera că sintem în fața unei persoane,a cărei
posibilitate de a fi recuperată este reală.
 3.Mecanismul psihologic al actului infracțional

Este considerată infrațiune о acțiune asocială,vinovată,sancționată legal.În componența

infracțiunii sînt cuprinse cîteva grupuri de indicatori (elemente) ce
caracterizează:1)obiectul,2)latura obiectiva și 3)latura subiectiva a infracțiunii.
În calitate de subiect,conform legii,este considerată persoana fizică care a săvîrșit
infracțiunea și este capabilă să realizeze pedeapsa penală.Capacitatea de a realiza
pedeapsa penală este determinată de vîrsta persoanei(14-16 ani) și responsabilitatea
(capacitatea de a conșientiza și de a-și controla acțiunile).
Latura subiectiva a actului infracțional este constituită din vina (în formă de intenție
premeditată și din imprudență),motivele și scopurile infractiunii.
Latura obiectivă indică modalitățile și rezultatul actului infracțional.
Mecanismul actului infracțional este definit ca fiind un complex de factori externi și
interni aflați într-o inerdependență coplicată,care condiționează apariția și desfășurarea
actului infracțional.11
Mecanismul actului infracțional este considerat un ansamblu de elemente sistemice ale
actului infracționl:motive,scop,sursă generatoare,procedee de realizare a actului
infracțional,atitudinea infractorului față de consecințele crimei.
Analiza psihologică a actului infracțional constă în analiza psihologică a conșinuturilor
elementelor structural ale infracțiunii.
Toate acțiunile sub formă de acțiuni volitive simple,iar toate infracțiunile premeditate-
sub formă de acțiuni volitive complexe.
În cadrul analizei actului infracțional realizat sub formă de acțiuni volitive simple,se
cercetează latura operațională,sereotipuile comportamentele ale infractorului.În cadrul
analizei actului infracțional realizat sub formă de acțiuni vilitive complexe,se ține cont de
complexul interlegăturilor obiectiv-subiective între componentele actului
informational,particularitățile comportamentului suniectului în periodele pre-
crimă,crimă,post-crimă.
Mecanismele psihologice ale acpunilor infractionale impulsive
Actiunile infractionale impulsive,spontane se realizează fără un scop premeditat prin
intermediul reacțiilor puțin conștientizate,în baza stereotipurilor comportamentale în cadrul
unor astfel de actiuni are loc coincidența motivației cu scopul.
Conduita impulsivă poate fi condiționată de cauze diferite:
 • situație afectogenă în cazul în care la individ nu sint formate reacții adecvate;
• instabilitatea emoțională generală a individului;
• stare de ebrietate;
• stereotipuri comportamentale;
• anomalii psihopatice de personalitate.
În cazul tuturor reacțiilor impulsive,se manifestă tendința persoanei de a săvîrși anumite
acțiuni.Sub influența stărilor de tensiune psiho-emoțională puternică,emoțiile inhibă
mecanismele de reglare rațională a conduitei și se transformă în mecanisme de bază ale
acțiunilor impulsive.În special,în situațiile extreme,în care individul este impus să reacționeze
foarte rapid, comportamentul lui este dictat de mecanismele de autoprotejare.
Actiunile Impulsive se manifestă deosebit de proeminent în cazul stării de affect
fiziologic sau alte stări de tensiune neuropsihică(stres,frustrare),stare de trăire emoțională
puternică,care dezorganizează constiința,inhibă controlul conșțiintei și dezinhibă reacțiile
agresive impulsive involuntare de autoprotejare.În stare de afect lipsesc scopuri și motive
conștiente: funcționează doar orientarea privlnd învingerea factorului stresant.Afectul ține de
incapacitatea persoanei de a ieși din situația extremă/critică prin intermediul procedeelor
social aprobate.
În stare de afect fiziologicc se dereglează unul din mecanismele preincipale ale
activității:selectivitatea îîn alegerea acțiunii,se schimbă brusc comportamentul obișnuit al
subiectului,se deformează pozițiile vitale,capacitatea de a stabili legături reciproce între
fenomene,are loc “îngustarea conștiinței”(inhibarea tuturor regiunilor corticale înafară de cele
legate de regiunea hiperdominantă).
Mecanismele psihologice ale acțiunilor infracționale premeditate
Actul infracțional premeditate este unul reglat de o intenție conștientizată.
Comportamentul conștient al individului este reglat de un complex de factori:
 Răspunzînd la întrebarea:de ce individual a trecut în starea de activitate?-
analizăm sursele generatoare(necesitățile,interesele,montajul psihologic,instinctele
etc.).
 Răspunzînd la întrebarea:asupra cui/ce este îndreptat activismul individului,de ce
au soft alese anume obiectele și acțiunile date?-analizăm motivele și mecanismul
reglării conștiente a conduitei.
 Răspunzînd la întrebarea:care este dinamicul actului infracțional?-analizăm
factorii emoționali,stereotipurile comportamentale ale individului.
Latura motivațională a actulul infracțional nu explica doar impulsurile spre activism,
ci influențează intreg procesul de acțiune.De exemplu:
La primul stadiu al actulul infracțional are loc conștientizarea unei anumite
necesități faără a analiza posibilitățile de realizare.
La al doilea stadiu (de formare a motivației),sînt conștientizate posibilitățilie de realizare
a unui anumit scop prin intermediul anumitor operatiuni și într-un anumit context situational.
Aici are loc„lupta de motive"
La stadiul al treilea are loc elaborarea deciziei finale și apare intenția de realizare
a scopului.
În realitate, schema comportamentului uman „motiv-scop-procedeu-rezultat", acceptată în
practică judiciara,nu trebule tratată simpilist,ca un act izolat,unidirecțional,în cazul unei
interdependențe complexe condițională de motivație,ea indică procedeele stereotipurile de
comportament,influența contextului situațional,aflată în permanentă schimbare.
Intențiile,motivele și scopul acțiunilor infracțională în jurisprudență se integrează în
noțiunca complexă de intenție infracțională.Apariția intenției infracționale constituie
momentul pregătirii pentru infracțiune.Analiza acestui proces identifică întotdeauna
particularitățile personalitățiil infractorului.
Sursa gcneratoare a infracțiunii este constituită din circumstanțele externe,care
impulsionează orientarea asocială a personalității.Sursa mediază cauzele infracțiunii apărute
anterior.
Momentul de vîrf al actului infracțional îl constituie luarea deciziei.Aceasta constă în
alegerea conștientă a unei anumite acțiuni în condițiile situației indeterminate.Din punct de
vedere intelectual, are loc analiza variantelor posibile de acțiune și argumentare conceptuală a
moduilui de acțiune selectat.

Decizia de a înfăptui o infracțiune concretă poate fi întemeiată(tranzitivă) și puțin

întemeiată(netranzitivă),care nu ține cont de toate condițiile pentru realizare.
Multe acțiun, infraționale sînt netranzitive,adică,nu țin cont de pericolul social al acțiunii,
inevitabilitatea pedepsei,fără a calcula toate condițiile necesare punerii sale în practică.
Acestea sînt,deseori,condiționate de un nivel intellectual scăzut al infractorului,incapacitate
de raționalizare,imprevizibilitate.Deseori,infractorii sin ghidați de răzbunare,invidie,
agresivitate,egocentrism.
Există un șir de circumstanțe care contribuie la luarea deciziei:comportamentul
provocator al victimei,presiunea din partea grupului,frînarea controlului conștiinței în
situațiile de conflict emoțional,devalorizarea pericolului posibil,posibilitatea de a
ascunde crima tratată subiectiv,starea de ebrietate alcoolică sau narcotică.
După luarea deciziei,individul devine "legat"de decizia proprie,el poate să subaprecieze
circumstantele nou-apărute.Această stare constituie inteția decisive de a realiza acțiunea.
Realizarea actului infracțional
 Trecînd la realizarea actului infracțional,infractorul analizeaza situația,condițiile
manifestă interes sporit față de tot ce ar putea constitui piedică în realizarea intenreselor sale
sau,din contra,tot ce ar putea contribui la atingerea scopului.Uneori criminalul poate să
depisteze greșeli în procesul de luare a deciziilor(timpul,locul,obiectul crimei etc.) și poate să
refuze sau să amine realizarea actului infracțional.În cazul în care circumstanțele corespund
așeptarilor infractorului,acțlunile sînt realizate în mod stereotip.
În procesul realizirii infracțiunii pot sa se lărgească posibilitățile de realizare,pot să apară
scopuri noi,poate să se modifice intenția inițială a criminalului.
Mecanismul realizării infracțiunii se exprimă prin intermediul modului de acțiune
utilizat de cître infractor.Modul de acțiune include nu doar о simplă enumerare a acțiunilor
realizate,ci reflectă,de asemenea,și particularitățile individuale specific de acționare,
stereotipurile psihofiziologice.Modul de savîrșire a infracțiunii trebuie înțeles ca un
mecanism comportamental individual stereotipizat care se exprimă prin intermediul urmelor
lăsate.12
Deseori,pregătindu-se pentru săvîrșirea crimei,infractorul anticipează modalitățile de
ascundere:inventează un alibi fals,modalități de dezinformare,maschează,ascunde urmele
infracțiunii.La rindul lor,aceste acțiuni oferă informație semnificativă despre particulartățile
psihologice indivlduale ale infractorului și reprezintă una din sursele informaționale
importante pentru descoperirea infracțiunii.
Prin urmare,la locul crimei se păstrează "amprenta" personală a infractorului ce reflectă
modurile indivlduale de acțiune,specificul individual al fiecărei infracțiuni.
Rezultatul infracțiunii
Rezultatul este componentul infracțiunii deosebit de important pentru infractor și
cuprinde diferite atitudini:de la constientizarea vinei și pînă la satisfacția consecințelor.
Satisfacția sau insatisfacția față de rezultatele atinse conduce la noi scopuri infracționale,la
autoacuzarea comportamentului infracțional sau la încheierea actiunilor criminale.
Concluzii
La finele lucrării de verificare am ajuns la conluzia că analiza complexă a
fenomenului infracțional deschide perspective largi pentru explicarea mecanismelor, precum
și a factorilor care intervin, ceea ce permite adoptarea unor măsuri adecvate generale și
speciale, orientate preponderent catre prevenirea și combaterea manifestarilor antisociale.
Personalitatea infractorului este fondul pe care trebuie să se incrucișeze, in cadrul duelului
judiciar, functiile acuzării și apărării pentru că, in ultima instantă, pedeapsa este impusă
infractorului, iar efectele sale sint condifionate de această personalitate.
Factorii psihologici nu acționează direct, nemijlocit și univoc asupra individului, ci
prin filtrul particularităților sale individuate, particularități ale căror răcini se află in mică
măsură in elementele inăscute ale personalității și in cea mai mare măsură in antecedentele
sale, in istoria personală. Toate acestea ii determină un anumit tip de comportament
disfuncțional,un unumit mod de a acționa și a reacționa în spațiul psihologic,în modul de a
rezolva situațiile conflictuale care apar mereu în acest spațiu.
Astfel,în funcție de o serie de criterii,în literature de specialitate sînt descries diverse
categorii și tipologii ale infractorilor,după cum urmează:
 în funcție de gradul de conștientizre și control al comportamentului criminal-
infrctori normali și anormali;
 în fucție de tendința de repetare a cțiunilor criminale-infractori recidiviști și
nerecidiviști;
 în funcție de gradul de pregătire infracțională-infractori ocazionali și infractori de
carieră;
 în funcție de modul în care personalitatea infractorului afectează comportamentul
lui propriu- criminali socializați,criminali neurotic.
Mecanismul actului infracțional este definit ca fiind un complex de factori externi și
interni aflați într-o inerdependență coplicată,care condiționează apariția și desfășurarea
actului infracțional.
Mecanismul actului infracțional este considerat un ansamblu de elemente sistemice ale
actului infracționl:motive,scop,sursă generatoare,procedee de realizare a actului
infracțional,atitudinea infractorului față de consecințele crimei.
Bibliografie
1 Еникеев М И Основы общей и юридической психологии. Учебник для вузов -
Москва ВЛАДОС 1999, c. 46-87.
2 Mitrofan N.Zdrenghea,V.Butoi T.Psihologie judiciară-București,Casa de Editură și
Presă”Șansa”,1997,p.57-69.
3 Mitrofan N.Zdrenghea,V.Butoi T.Psihologie judiciară-București,Casa de Editură și
Presă”Șansa”,1997,p.47-69.
4 Еникеев М И Основы общей и юридической психологии. Учебник для вузов -
Москва ВЛАДОС 1999, c. 188-195
5 Еникеева М.И.Юридическая психология.-Санкт-Петербург:Питерб2004,с.335-
342.
6 Mitrofan N.Zdrenghea,V.Butoi T.Psihologie judiciară-București,Casa de Editură și
Presă”Șansa”,1997,p.21-69.
7 Butoi.I.,Butoi T.Tratat universitar de psihologie judiciară:teorie și practică.-
București:Pinguin Book 2006,p.125-158.