VALORI MORFOLOGICE

SUBSTANTIV

Def: Substantivul este partea de vorbire care denumeşte obiecte în sens larg: fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii, însuşiri, acţiuni, stări sufleteşti.
Tipuri / Feluri:
A) a) proprii → denumesc obiecte unice
b) comune → denumesc obiecte de acelaşi fel
a) - nume de persoane, fiinţe (ex: Ion, Georgescu, Grivei)
- denumiri geografice (ex: Carpaţi, Sibiu, Marea Neagră)
- denumirile instituţiilor/organizaţiilor (ex: Universitatea „Lucian
Blaga”, Ministerul Apărării Naţionale)
- denumirile operelor literare (ex: „Amintiri din copilărie”)
B) a) simple: ex: inel, casă, radio, floare etc.
b) compuse: ex: floarea-soarelui, bloc-turn, zgârie-nori, viţă-de-vie, câine-lup,
ADJECTIV
Adjectivul este partea de vorbire care denumeşte însuşiri ale obiectelor, şi anume: dimensiunea (mare, mic), forma (drept, strâmb), culoarea (alb,
negru), greutatea (uşor, greu) etc.
Tipuri / Feluri:
1. După înţeles, adjectivele se împart în: a) adjective c a l i f i c a t i v e sau propriu-zise şi b) adjective d e t e r m i n a t i v e .
Adjectivele calificative denumesc calităţi ale obiectelor: bun, frumos, înalt, verde, ciobănesc, tineresc etc.
Adjectivele determinative sunt provenite din alte părţi de vorbire prin schimbarea valorii gramaticale. Există următoarele feluri de adjective
determinative:
a) adjective pronominale. Spre deosebire de pronumele de la care provin, adjectivele pronominale nu înlocuiesc substantivul, ci îl determină. Se
disting următoarele tipuri de adjective pronominale: adjective posesive (ţara mea), adjective de întărire (împăratul însuşi), adjective interogativ-
relative (care copil, ce cărţi), adjective nehotărâte (orice elev, fiecare om), adjective negative (nicio clipă);
b) adjective participiale: iarbă înverzită, oameni cunoscuţi, zi aşteptată;
c) adjective provenite din adverbe: aşa oameni, asemenea întrebare;
d) adjective provenite din gerunzii: ordine crescândă, rană sângerândă, case fumegânde.
2. Există şi o altă clasificare a adjectivelor din punctul de vedere al conţinutului. Este vorba de împărţirea adjectivelor în:
a) adjective calificative (denumesc însuşiri care ţin de natura internă a obiectelor, cum ar fi cele referitoare la culoare, dimensiune, formă,
temperatură, gust, vârstă, starea fizică, starea emoţională etc.: alb, negru, mare, mic, strâmb, drept, cald, rece, dulce, sărat, tânăr, bătrân, vesel,
trist etc.);
b) adjective relative (denumesc caracteristici ale obiectelor prin raportare la alte obiecte, acţiuni sau circumstanţe: copilăresc, bărbătesc,
studenţesc, omenesc, muntos, zburător, plutitor, visător, aerian, marin, nocturn, săptămânal, primăvăratic etc.).

ADVERB
1. Adverbul este partea de vorbire care exprimă o caracteristică a unei acţiuni sau circumstanţa în care se desfăşoară o acţiune sau există o însuşire
(bine, repede, aici, acum). Este o parte de vorbire autosemantică, neflexibilă.
2. În propoziţie adverbul poate determina un verb arătând când, unde şi cum se desfăşoară o acţiune: Vine azi. Suntem acasă. Lucrează bine.
Adverbul mai poate determina un adjectiv (aproape mort) sau un alt adverb (prea devreme). Adverbul răspunde la întrebările când? unde? cum?,
funcţionând cel mai frecvent în calitate de complement circumstanţial.
Clasificarea adverbelor după înţeles
 După modul de exprimare a caracteristicii sau circumstanţei, adverbele sunt de două feluri: a) adverbe nepronominale şi b) adverbe pronominale.
1. Adverbele nepronominale sau propriu-zise denumesc direct caracteristici sau circumstanţe ale acţiunilor. După înţelesul lor, acestea se pot
împărţi în următoarele categorii: a) adverbe de mod, b) adverbe de loc, c) adverbe de timp.
Adverbele de mod exprimă modul sau felul în care se desfăşoară acţiunea verbului. Adverbele de mod răspund la întrebarea cum? Ele reprezintă
cea mai numeroasă clasă şi au foarte multe nuanţe de sens.
Din punct de vedere semantic, ele se împart în următoarele categorii:
a) de mod propriu-zise abia, aşa, bine, rău, mereu, încet, repede, uşor, greu, amar, bărbăteşte,
frăţeşte, omeneşte, prieteneşte
b) de cantitate aproape, aproximativ, atât, cam, circa, întrucâtva, îndeajuns, suficient,
destul, puţin, mult
c) de probabilitate şi posibilitate poate, probabil, pesemne, oare, cică, parcă, posibil
d) de afirmaţie da, desigur, evident, fireşte, negreşit, bineînţeles, sigur
e) de negaţie nu, nici, nicidecum
f) de restricţie decât, deja, doar
g) de precizare / subliniere chiar, numai, tocmai, deodată, anume
h) de durată / iterative mai, încă, mereu, necontenit, neîncetat, permanent, tot, iarăşi, adesea,,
deseori, câteodată
Adverbele de loc arată locul unde se desfăşoară acţiunea verbului. Adverbele de loc răspund la întrebarea unde? Cele mai frecvente adverbe de loc
sunt următoarele:
adverbe de loc: acasă, afară, aproape, departe, jos, sus, înainte, înapoi, aiurea
Adverbele de timp exprimă timpul în care se desfăşoară acţiunea verbului. Adverbele de timp răspund la întrebarea când? Cele mai frecvente
adverbe de timp sunt următoarele:
adverbe de timp astăzi, mâine, poimâine, ieri, îndată, degrabă, deunăzi, odinioară, târziu

2. Adverbele pronominale exprimă indirect, prin raportare la context, caracteristica sau circumstanţa în care se desfăşoară o acţiune. În propoziţie
ele substituie adverbele nepronominale. După semnificaţia lor, se împart în următoarele subclase:
a) demonstrative acolo, acum, aici, aşa, atunci, încoace, încolo
b) interogative cum? unde? încotro? cât? când? dincotro?
c) relative cum, unde, încotro, când, cât
d) nehotărâte oricum, orişicum, cumva, altcumva, oarecum, oriunde, orişiunde, undeva
e) negative nicidecum, nicăieri, niciodată, nicicând
Clasificarea adverbelor după formă
1. Din punctul de vedere al structurii lor, adverbele se împart în următoarele două subclase: a) adverbe simple şi b) adverbe compuse.
2. Din categoria adverbelor simple (marea majoritate) fac parte adverbele primare, adverbele moştenite şi adverbele împrumutate (azi, ieri, mereu,
aşa, cum, când), precum şi cele provenite din alte părţi de vorbire (absolut, destul, exact, încet, părinteşte, pieziş, totalmente).
3. Adverbele compuse sunt de mai multe tipuri. Ele au următoarele structuri:
a) adverb + substantiv: azi-dimineaţă, ieri-noapte, mâine-seară;
b) adverb + adverb: oriunde, oarecum, orişicând, târâş-grăpiş;
c) prepoziţie + adverb: de abia, până când, până unde, dincotro.

NUMERAL
Numeralul este o parte de vorbire flexibilă (substantiv sau adjectiv) ce exprimă (sub diverse aspecte) un număr, o determinare numerică a
obiectelor ori ordinea obiectelor prin numărare, sau, se referă la numere.
Tipuri / Feluri:
 NUMERAL CARDINAL
Numeralul cardinal exprimă numeric cantitatea obiectelor.
Propriu-zis - exprimă un număr abstract sau un număr de obiecte. Pot fi:
simple (zero, unu, doi, trei, sută, mie, milion, miliard)
compuse (unsprezece, treisprezece, patruzeci).
Colectiv - exprimă însoțirea, ideea de grup. Exemple: amândoi, tustrei.
Multiplicativ - arată de câte ori crește o cantitate sau se mărește o acțiune. Exemple: îndoit, întreit, înzecit, dublu, triplu etc.
Distributiv - exprimă repartizarea și gruparea numerică a obiectelor. Exemple: câte unul, câte patru.
Adverbial (de repetiție, iterativ) - indică de câte ori se îndeplinește o acțiune. Exemple: o dată, de două ori.
Fracționar – Exemple: doime, zecime, sutime, miime.

NUMERAL ORDINAL
Numeralul ordinal exprimă ordinea prin numărare a obiectelor sau acțiunilor într-o înșiruire. Exemple: întâiul, primul, secundul, al
treilea.

PRONUME
Pronumele este o parte de vorbire flexibilă, prezentă în majoritatea limbilor, care ține locul unui substantiv atunci când participanții la
dialog cunosc sau înțeleg din context obiectul sau persoana numită de acesta.
In limba română pronumele se clasifică după cum urmează.
Clasă Exemple
Cu forme personale
Pronume personal eu, voi, el, dânsul
Pronume personal de politețe dumneavoastră, dumneata, dumnealui
Pronume reflexiv se, sine, își
Pronume posesiv (ai) mei, (al) său, (a) sa
Pronume de întărire însumi, înșivă
Fără forme personale
Pronume demonstrativ acesta, ăsta, aceea, același
Pronume interogativ cine, ce, care, cât
Pronume relativ care, ceea ce, cine, ce
Pronume nehotărît unul, unii, cineva, altul, oricare, vreunul
Pronume negativ nimeni, nimic
PRONUME DEMONSTRATIV
Pronumele demonstrativ poate fi:
de apropiere: acesta, aceasta, aceștia, acestea;
de depărtare: acela, aceea, aceia, acelea, acestia;
de identitate: același, aceeași, aceiași, aceleași;
de diferențiere: celălalt, cealaltă, ceilalți, celelalte
care exprimă apropierea: cestălalt, ceastălaltă, ceștilalți, cestelalte;
care exprimă depărtarea: celălalt, cealaltă, ceilalți, celelalte.

PRONUME DEMONSTRATIV

Dativ Acuzativ
Nominativ Genitiv Vocativ
forme accentuate forme neaccentuate forme accentuate forme neaccentuate
eu – – mie îmi mine mă
tu – tu ! ție îți tine te
el lui – lui îi el îl
ea ei – ei îi ea o
noi – – nouă ne noi ne
voi – voi ! vouă vă voi vă
ei lor – lor le ei îi
ele lor – lor le ele le

PRONUME REFLEXIV
Pronumele reflexiv are forme proprii doar la persoana a III-a:
1) cazul acuzativ: pe sine, se, s
2) cazul dativ: sie, sieși, își, și
Pentru persoana I și persoana a II-a, pronumele reflexiv împrumută formele contractate ale pronumelui personal:
1) cazul acuzativ
a) persoana I: mă, m, ne, n
b) persoana a II-a: te, t, vă, v
2) cazul dativ
a) persoana I: îmi, mi, ne, ni
b) persoana a II-a: îți, ți, vă, vi, v

PRONUME POSESIV
Acesta are forme după persoana și după numărul posesorilor:
a) singular: al meu (persoana I), al tău (persoana a II-a), al său (persoana a III-a)
b) plural: al nostru, al vostru, al lor
Se obține prin alăturarea articolului posesiv genitival care își schimbă forma în funcție de numărul și genul obiectului posedat:
a) singular: a mea (genul feminin) , al meu (genul masculin)
b) plural: ale mele, ai mei
Posesorul Persoana Obiectul posedat
un obiect posedat mai multe obiecte posedate
masculin feminin masculin feminin
un singur I (al) meu (a) mea (ai) mei (ale) mele
posesor II (al) tău (a) ta (ai) tăi (ale) tale
III (al) său (a) sa (ai) săi (ale) sale
(al) lui (a) lui (ai) lui (ale) lui
(al) ei (a) ei (ai) ei (ale) ei
mai mulţi I (al) nostru (a) noastră (ai) noştri (ale) noastre
posesori II (al) vostru (a) voastră (ai) voştri (ale) voastre
III (al) lor (a) lor (ai) lor (ale) lor

PRONUME DE POLITETE
-are numai forme pentru persoanele aII-a si aIII-a:
pers. aII-a: N-Ac: dumneata, dumneavoastra
G-D: dumitale
pers. aIII-a: N-Ac-G-D: dumnealui, dumneaei, dumnealor
Observatii:
-alte pronume de politete: Domnia ta (sa, lui, voastra), Maria ta(sa, lui, voastra),Inaltimea ta (sa, lui, voastra)

PRONUME DE INTARIRE
Forme:
-masculin, singular: (eu) insumi fiu (m.sg)-vocala u- insumi (m.sg.)
(tu) insuti
(el) insusi
-feminin, singular: (eu) insami fiica (f.sg.)-vocala a-insami (f.sg.)
(tu) insati
(ea) insasi
-masculin, plural: (noi) insine fii (m.pl)-vocala i-insisi (m.pl.)
(voi) insiva
(ei) insisi
-feminin, plural: (noi) insene fiice (f.pl)-vocala e-insene (f.pl.)
(voi) inseva
(ele) insesi, insele
PRONUME NEHOTARAT
Tipuri:
simple: unul, altul, tot,, atat, mult, putin, realizand distinctii:
- de gen – unul/una, putin/putina, tot/toata;
- de numar – unul/unii, mult/multi;
- de caz:
N./Ac.Singular: unul / altul Plural: unii / altii
G./D. Singular: unuia / altuiaPlural: unora / altora compuse, din elemente de compunere: ori-, oare-, fie-, alt-, -va, vre-, cu
pronumele relative ce, cine, cat, care, rezultand formele: orice, oricine, oricat, oricare, oarece, oarecine, oarecare, fiece, fiecine,
fiecare, ceva, cineva, careva, catva, altceva, altcineva, altcineva,
 PRONUME NEGATIV
Cazul Masculin Feminin
singular plural singular plural
N.A. niciunul niciunii niciuna niciunele
G.D. niciunuia niciunora niciuneia niciunora

Adjectivul pronominal negativ niciun:

N.A. niciun (băiat) niciunii (băieţi) nicio (fată) niciunele (fete)

G.D. niciunui (băiat) niciunor (băieţi) niciunei (fete) niciunor (fete)