Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA).

In urma schimbările politice din România din anul 1989, ca şi în alte ţări dintre

cele foste comuniste, fenomenul religios a căpătat şi la noi o mare amploare, sub

toate aspectele. Astfel, foarte rapid, a apărut, între altele, o „ofertă“ pseudoreligioasă,

abundentă şi uneori agresivă, după aproape 50 de ani de educaţie atee la nivel oficial.

„Creşterea numărului sectelor, curentelor şi noilor mişcări religioase şi parareligioase

este în prezent în România o realitate care nu poate fi ignorată“, menţionează pr. prof.

univ. dr. Nicolae Achimescu.

Este foarte greu de făcut o nominalizare a tuturor sectelor sau mişcărilor

neoreligioase care s-au inmultit în România în ultimii 30 de ani, dar este cert că

paleta acestora e una foarte largă, ca şi originea şi conţinutul mesajului lor. Sunt

prezente, mişcări şi curente cu un fundament religios oriental cum ar fi MISA

(„Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut“), Yoga, Zen, Meditaţia

Transcendentală, Ananda Marga, bahaismul etc., mişcări ezoterico-neognostice, cum

ar fi teosofia, antroposofia, rozicrucienii, spiritismul, mişcarea Graal etc., grupări şi

curente cu un caracter religios-filosofic, ca, de pildă, Scientologia, New-Age, dar şi

curente cu un caracter ocult-distructiv, cum este satanismul. De asemenea, există tot

felul de grupări şi mişcări, mai vechi sau mai noi, de sorginte autohtonă, cum ar fi

mişcările de revigorare a zalmoxianismului, Turma Sfântului Ilie, Biserica Secretă

etc.
 Suntem, pe drept cuvânt, martorii unei „goane“ permanente şi uneori fără final

după noi spiritualităţi şi pseudospiritualităţi, dintre care unele foarte bizare pentru

mentalitatea şi experienţa religioasă a omului de rând.

Între multele cauze care conduc la apariţia şi proliferarea unor asemenea

„oferte“ pe noua „psihopiaţă“ religioasă pot fi amintite, în primul rând,

multiculturalitatea societăţii contemporane şi secularizarea ei tot mai accentuată, dar

şi tendinţa tot mai accentuată de individualizare a omului de astăzi

De asemenea, aderarea la mesajul unor noi mişcări religioase se poate explica

şi printr-o deplasare a sentimentului religios. La nivelul generaţiei mai tinere, care

constituie, de altfel, cea mai mare parte a adepţilor noilor religii sau pseudoreligii, se

simte o trecere de la adeziunea fără dificultate la aceea de permanentă căutare.

Această deplasare a sentimentului religios este evidentă mai cu seamă la tinerii

interesaţi sau chiar adepţi ai neoreligiilor importate din Orientul Îndepărtat, cum ar fi

în cazul Yoga, Zen sau alte psihotehnici de origine orientală.

Unii tineri de astăzi din România, dar mai ales cei cu preocupări intelectuale,

sunt interesaţi de „ofertele“ noilor mişcări şi curente religioase sau parareligioase,

pentru că ele vin cu ceva nou, exotic. Curiozitatea inerentă vârstei,

„incompatibilitatea“ învăţăturii Bisericii cu educaţia şi convingerile lor, o anumită

„sete“ spirituală nativă, le stimulează în mod evident tentaţia şi receptivitatea faţă de

o nouă formă de religiozitate. În acest fel, condiţiile spre o aderare la aceasta, sau cel

puţin spre o încercare pe această linie, sunt îndeplinite: multe dintre noile curente

religioase (Yoga, Zen, Scientologia, New Age etc.) nu-i constrâng neapărat să creadă
în existenţa unui Dumnezeu personal, ei având posibilitatea de a se împlini spiritual şi

a se „mântui“ prin ei înşişi, fără vreun alt ajutor.

Conform psihologilor, cei mai mulţi dintre adepţii noilor mişcări religioase

sunt necăsătoriţi, tineri adolescenţi, care se află, să spunem aşa, într-o stare

intermediară, de trecere de la o anumită fază la alta a vieţii. Ei se găsesc fie în

perioada dintre studiile gimnaziale şi cele universitare, între perioada de studii şi

începuturile profesiei, în perioada tranziţiei de la o profesie la alta, fie pur şi simplu

în perioada desprinderii de casa părintească. Atunci când cineva aderă la o nouă

mişcare religioasă, în credinţa că, astfel, va reuşi să depăşească acele conflicte

sufleteşti interioare pe care le traversează, în realitate el îşi rezolvă problemele doar

pe termen scurt. Faptul că se identifică în mod exagerat cu gruparea nouă în care se

integrează este, practic, în defavoarea evoluţiei propriei sale personalităţi.

Identificarea peste măsură cu gruparea religioasă sau cu liderul spiritual al acesteia

poate conduce mai devreme sau mai târziu la sucombarea identităţii personale. Lui i

se inoculează o conştiinţă a superiorităţii şi a elitismului. Astfel, existenţa sa are un

alt sens, este percepută prin ochii, în viziunea liderului sectei. Acest lider este situat

ca “într-un turn de fildeş” spre a fi ascultat orbeşte şi adulat. Este, de fapt, exact ceea

ce întâlnim în cazul unor adepţi ai comunităţilor guruiste, în cadrul cărora tot ceea ce

contează este guru şi comunitatea pe care o reprezintă în modul cel mai exclusivist

posibil, individul nemaicontând aproape deloc. Aceşti maeştri spirituali ai Orientului

trădează sensurile originare ale conceptelor religioase specifice spaţiului cultural

propriu, “vulgarizând” şi nivelând într-un mod sincretist atât învăţăturile lor cât şi pe
cele creştine. Concepte precum Karma sau reîncarnare nu mai au caracterul originar,

specific spaţiului extrem oriental, ci pentru occidentalul avid de a-şi prelungi

existenţa spre a se bucura de deliciile acesteia nelimitat, acestea sunt ca o

binecuvântare. Ele nu sunt concepute în mod pesimist ca în Orientul extrem, ci

optimist. Reîncarnarea ar fi o deplină realizare de sine şi oferă “o conduită

liniştitoare” în perspectiva morţii, anulând sentimentul responsabilităţii.

Fundamentul absolut, ultim, al realităţii, constă din energia spirituală, divină,

hristică, conştientă, mentală sau cosmică iar demersul spiritual al individului uman

trebuie orientat, călăuzit spre a se alimenta din energia divină. Această energie dă

posibilitatea membrilor unei grupări să obţină “armonia cu sine, cu ansamblul

cosmosului” şi chiar “o stăpânire absolută care este principiul libertăţii interioare”1.

Societatea românească interbelică a făcut loc şi interesului pentru yoga. Gradul

de notorietate pe care l-au căpătat yoga şi tărâmul de baştină, India, în România

anilor ’20 şi ’30 datorează cel mai mult proiectului ştiinţific şi literar în care s-a

angajat Mircea Eliade. Romanul Maitreyi, volumele India şi Caietele maharajahului

publicate în 1934, Alchimia asiatică, apărută în 1935, Yoga: Essai sur les

origines de la mystique indienne, carte publicată simultan în franceză şi română în

1936, au introdus tema yoga în cultura română. Când avea să apară volumul său de

referinţă, Yoga. Nemurire şi libertate, în 1954, România plonjase în deplin

totalitarism. Catalogată ca mistică şi idealistă, yoga nu mai putea fi subiect public.

Schimbările comunismului românesc din anii ’60 au deschis însă o portiţă şi celor

1
Jean Vernette, Jesus au peril des sectes
care se intersectaseră, întâmplător sau nu, cu yoga. Despre această disciplină şi

filozofie au început să circule informaţii şi să se aducă în ţară reviste şi cărţi.

În anii ’70 au fost publicate primele volume despre yoga, începând cu

traducerea lucrării lui Asen Milanov şi Ivanka Borisova, Yoga. Au urmat, în 1973,

Yoga, elaborată de Lazăr Baroga şi Marta Baroga, apărută tot la Editura Stadion, în

1973, cartea lui Ion Vulcănescu, Breviar practic hatha-yoga din acelaşi an, Carmen

Galin şi Filaret Ropceanu, Yoga pe înţelesul fiecăruia, Nicolae Tufoi, Yoga, izvor de

sănătate. Volumele respective au fost obligate să evite dimensiunile filozofice şi

mistice ale yoga. Volumelor li s-au adăugat, în anii ’70, articolele apărute în revistele

Ştiinţă şi Tehnică, România pitorească, Flacăra. În ţară au venit câţiva specialişti

străini, iar în câţiva ani s-au format un număr de instructori de yoga români, care au

început să predea diferite tehnici, în primul rând, hatha yoga, în sălile unor case

studenţeşti, centre de cultură şi case sindicale. Conform unui document al Securităţii,

printre ei se aflau: Nineta Crainici, Mario Sorin Vasilescu, Gregorian Bivolaru, Virgil

Aldulescu, Irina Holdevici, Dania Vasilescu, Virgil Maglaviceanu, Ioan Vulcănescu.

Meditaţia transcendentală. întemeietorul acestei mişcări este Mahesh Prasad

Wama care în 1955 şi-a luat numele de Maharishi Mahesh Yogi-Mahesh, Marele

înţelept iluminat. S-a născut în India în 1911, şi a absolvit Facultate de fizică . In

America a întemeiat “Maharishi International University” cu sediul la Fairfield-Iowa,

iar în Europa “Maharishi European Research University” (MERU) cu sediul în

Elveţia. In România mişcarea este prezentă încă din anii ’80, însă membrii au fost
sever sancţionaţi de regimul comunist, continuând să existe însă în cadrul cercurilor

de gimnastică yoga din Bucureşti sau alte centre din ţară.

Adepții mişcării susțin că Meditația transcendentală ar fi o metodă naturală,

ştiințifică, care îşi propune eliminarea stresului şi stărilor de nervozitate, înlăturarea

afecțiunilor psihosomatice și a insomniilor, îngrijirea sănătății, dezvoltarea bunei

dispoziții şi a inteligenței creative. De asemenea, ei promit diminuarea criminalității

din societate, reducerea costurilor ridicate pentru programul de educație şi sănătate,

ca şi realizarea unei ordini sociale paradisiace. În plus, spun aceştia, metoda utilizată

este uşor de deprins şi nu necesită decât doar 15-20 de minute zilnic.

Efervescenţa care părea să se producă în jurul domeniului yoga, ca şi în jurul

unor teme conexe, precum acupunctura, parapsihologia, bioritmurile, alimentaţia

raţională şi medicina alternativă, a fost brusc întreruptă de scandalul Meditaţiei

Transcendentale. Totul a început în anul 1977, când Nicolae Stoian, în acel moment

cetăţean francez, a propus Ambasadei RS România de la Paris să răspândească

„Ştiinţa Inteligenţei Creatoare” – numele eufemizat al Meditaţiei Transcendentale –,

benefică omului, argumenta el, întrucât: optimiza utilizarea creierului uman; ridica

nivelul de conştiinţă al individului; elimina cauzele directe sau indirecte ale

majorităţii bolilor; întărea capacitatea de apărare a statului. Ministerul Afacerilor

Externe şi-a dat acordul după ce primise avizul Ministerului Sănătăţii, respectiv al

Academiei de Ştiinţe Medicale.

 Primele şedinţe de Meditaţie Transcendentală au avut loc la Bucureşti în luna

decembrie 1977, sub coordonarea lui Nicolae Stoian şi a soţiei sale, Murielle Stoian.

S-au desfăşurat iniţial într-o sală a Institutului şi Spitalului „Gheorghe Marinescu”,

apoi şi la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, la Policlinica „Dr. Ioan Cantacuzino”

şi Institutul de Cercetări Psihologice şi Pedagogice. La începutul anului 1982,

Virgiliu Radulian, directorul Institutului de Cercetări Psihologice şi Pedagogice, a

fost denunţat pentru „organizarea unor ritualuri religioase şi sectante în interiorul

institutului”. În aprilie 1982, interdicţia privitoare la tehnicile MT a fost extinsă de

către Departamentul Securităţii Statului la „yoga ori alte ritualuri de inspiraţie

orientală”. La 5 aprilie 1982, ca urmare a implicării lor în MT, directorii Institutului

de Cercetări Psihologice şi Pedagogice, Virgiliu Radulian şi Iulian Nica, au fost

destituiţi. Institutul a fost desfiinţat. Au fost desfăcute contractele de muncă ale

aproape tuturor celor atraşi în şedinţele Meditaţiei Transcendentale, inclusiv ale unor

personalităţi culturale, precum scriitorul Marin Sorescu, sculptorul Ovidiu Maitec şi

filozoful Mihai Şora. Sancţiunile au atins şi cadrele de partid şi de guvern care au dat

aprobări pentru activităţile lui Mihai Stoian sau care aveau competenţa să le interzică.

La 21 mai 1982, Comitetul Central al PCR a hotărât destituirea din funcţie a lui Ianoş

Fazekaş, Corneliei Filipaş, Ion Ioniţă, Nicolae Iosif, Marin Rădoi, Anetei Spornic şi

Ilie Verdeţ.

Marea majoritate a victimelor rezultate din ceea ce s-a numit

„Afacerea Meditaţiei Transcendentale” nu a transformat ceea i se întâmplase într-o

ripostă acuzatoare la adresa regimului. Arhivele arată că, din contră, cei pedepsiţi au

încercat să recâştige ocupaţiile pierdute sau dreptul de a publica; unii chiar au cerut să

fie reprimiţi şi să întărească astfel partidul. În a doua parte a anilor ’80, mai mulţi

„transcendentali” şi-au recâştigat şi paşaportul, şi posibilitatea de a-şi vedea cărţile în

librării.

Unele elemente de vârf şi cu influenţă, în mod deosebit Bivolaru Gregorian,

Chiaburu Constantin şi Brodeală Natalia din Bucureşti, Mârtz Eugen din Bacău şi

Catrina Nicolae din Piteşti, şi-au reluat activitatea şi au constituit grupări care

acţionează independent, racolând noi adepţi. Dintre acestea, cea mai activă era

gruparea condusă de Bivolaru Gregorian, care cuprindea 32 de persoane şi acţiona pe

principiul unei depline conspirativităţi, având ramificaţii în Bacău şi

Piteşti, precum şi un sistem de legătură cu străinătatea.

Gregorian Bivolaru a fost condamnat de mai multe ori la privare de libertate,

ultima la 1 an şi 6 luni închisoare corecţională pentru infracţiunea de evadare, fiind

pus în libertate la 17.X.1985.

După eliberarea din detenţie, a continuat să desfăşoare activitatea în mod

clandestin pe linia „Meditaţiei Transcendentale”, cu accent pe latura erotică – „Tantra

Yoga”, de natură să anihileze influenţa educativă a culturii şi ştiinţei, motiv pentru

care – în luna iulie 1986 – a fost avertizat cu sprijinul Direcţiei de Cercetări Penale şi

destrămat anturajul creat.

 Gregorian Bivolaru are legături şi cu André van Lysebeth, care confirma în

1982 primirea unui prospect cu tematică tantra, din partea persoanei din Bucureşti.

Belgianul, André Van Lysebeth (10 octombrie 1919 - 28 ianuarie 2004) a fost un

instructor belgian de yoga și autor de cărți despre yoga, traduse în mai multe limbi.

Era unul dintre cei mai cunoscuţi promotori ai practicilor yoga în Occident, autorul

unor cărţi de referinţă, al unei reviste de specialitate şi fondatorul unor centre unde

ţinea cursuri. El este, de asemenea, cunoscut pentru o carte esențială despre

sexualitatea umană si care i-a luat treizeci de ani de viață pentru a o scrie: "Tantra:

Cultul femininului".

Bivolaru a continuat promovarea yoga. Ideea folosirii unei titulaturi de

acoperire, sub forma unui centru de gimnastică psihosomatică deschis la Clubul

Sportiv „Progresul” a fost dejucată în ianuarie 1983. A recurs atunci la metode

clandestine. Astfel a reuşit, notează Securitatea, să organizeze şi să conducă, din

momentul interzicerii yoga până în 1984, un număr de şapte grupe

cuprinzând peste 80 de persoane5.

O comisie din cadrul Institutului de Medicină Legală, compusă din medicul

legist Paul Mironescu şi medicii psihiatri Al. Vintilă şi C. Tudoran, a hotărât la data

de 15 august 1989 că Gregorian Bivolaru are „dezvoltare paranoică a personalităţii,

cu elemente obsesivo-fobice pe fond psihopat schizoid, neavând discernământul

faptelor sale”. Prin sentinţa din 19 august 1989 a Judecătoriei Sectorului 1 s-a stabilit
internarea lui Gregorian Bivolaru într-un institut de specialitate invocându-se

expertiza Institutului de Medicină Legală.

Imediat după revoluţie, practicanţi yoga din jurul lui Gregorian Bivolaru,

precum Nicolae Catrina şi Eugen Mârtz, au dezbătut căile de continuare a practicii

yoga, pe careo urmaseră în ciuda reprimării. În timpul discuţiilor a apărut ideea

înfiinţării unei asociaţii, formulă pentru care optaseră mulţi alţii înaintea lor. În

ianuarie 1990, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a hotărât acordarea personalităţii

juridice asociaţiei intitulate Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA).

M.I.S.A. Mişcarea de integrare spirituală în absolut. După 1990 în România au

apărut numeroase mişcări aşa-zis spirituale, cu totul străine neamului romănesc și

tradiţiei creştine, învăţăturii Bisericii, spiritualităţii ei, mişcări care nu fac decât să

slăbească conştiinţa ortodoxă românească, coeziunea culturală şi naţională a

românilor. Paradoxal, în spaţiul nostru creştin au apărut persoane care invită

pe cei botezaţi în Biserica lui Hristos, pe cei care trebuie să

mărturisească şi să experieze adevărurile credinţei creştine, la aşa-zise

practici spirituale străine, antiumane şi depersonalizante. O astfel de

mişcare este şi aceea a lui Gregorian Bivolaru, întemeietorul “Mişcării de integrare

spirituală în absolut”.

Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.) este o asociație non-

profit înființată la data de 23 ianuarie 1990 în București de catre Gregorian Bivolaru

cu un număr de 13 membri fondatori. Are caracter socio-profesional, filosofic și

educativ iar scopul său este ridicarea nivelului spiritual

al oamenilor prin popularizarea cunoștințelor și practicilor Yoga. Printre membrii

fondatori se numără Gregorian Bivolaru, surorile Mihaela și Gabriela Ambăruș,

Eugen Mârț, soții Viorel Roșu și Camelia Roșu și Groza Petre.

După 1989 Gregorian Bivolaru a început să ţină conferinţe despre teoria şi

practica Yoga în diferite oraşe ale ţării la care participau persoane aparţinând

diferitelor categorii socio-profesionale şi mulţi tineri. Aceste conferinţe cuprind

un ciclu de 7 ani, ce începe cu informaţii şi practici comune din domeniul

spiritualităţii indiene, cu accent pe yoga. Cunoştinţele sunt aprofundate o dată cu anii

de practică şi vizează “perfecţionarea spirituală a omului”. Astfel prin practici yoga

se realizează echilibrul fizic, mental, psihic şi treptat omul ajunge la “fuzionarea cu

întreaga natură, cu universul şi cu Dumnezeu”. Aceste aserţiuni vădesc caracterul

panteist al doctrinei sectei, diferit de categoriile şi realităţile creştine, occidentale,

întemeiate pe relaţie, dialog, diferenţă. Doctrina şi practicile mişcării nu fac decât să

anestezieze voinţa adepţilor, extaziaţi de gurul lor. Aceştia, concomitent, neglijează

sau chiar părăsesc familia, funcţiile sociale şi profesionale aşa cum numeroasele

cazuri semnalate în publicistica românească o atestă. De asemenea conform logicii

sectare de penetraţie planetară, instructori ai M.I.S.A. predau această practică în

ţâri precum Italia, Franţa, S.U.A., Germania, Australia. Adunaţi în cerc, într-un cadru

natural, la munte sau pe malul mării declanşează celebrele “spirale” pentru a elimina

pericole cosmice - coliziunea Terrei cu vreun corp ceresc - sau a atrage bunăvoinţa
mai marilor lumii pentru România. Practică un regim naturist care “vitalizează” pe

membri, iar pentru cei bolnavi apelează la practici naturiste indiene - Ajurveda –

adaptate specificului populaţiei din România.

Mai târziu, unii membri ai MISA au iniţiat organizaţii cu scopuri ce se

intersectau cu obiectivele Mişcării şi au colaborat într-o anumită măsură cu ea. Pe 23

aprilie 1993 a fost constituită Fundaţia de Terapii Naturiste şi Yoga „Tara”. În

statutul ei se găsesc preocupări similare cu cele din programul MISA, „promovarea în

rândul tineretului a sistemului de practică şi filozofie yoga, în scopul ridicării

nivelului de integrare socială şi autoperfecţionare de ordin spiritual al acestuia”.

Fundaţia „Tara” deţine cel mai mare aşezământ de tip ashram. În cartierul Pipera

sunt cazaţi permanent 220-240 de oameni; acolo se află şi cea mai mare sală de

desfăşurare a cursurilor de yoga – pot participa până la 700 de practicanţi.

Construcţia a fost posibilă datorită sprijinului financiar al unor adepţi MISA, dar o

parte din munca necesară pentru transformarea unui bloc de nefamilişti distrus într-un

spaţiu de viaţă a fost asigurată voluntar de către yoghini, unii dintre ei viitorii

locatari.

La 8 septembrie 1997 a fost acordată personalitate juridică Fundaţiei

„Perenitatea Naţional-Română”, iniţiată de Petru Roşu, preşedinte al Fundaţiei.

Scopul indicat în statut era „desfăşurarea unor activităţi cu caracter direct umanitar în

vederea promovării valorilor culturale naţionale, valori autentice româneşti din toată

aria domeniilor culturii: artă vizuală şi auditivă (literatura, teatrul, muzica, sculptura,
pictura, arhitectura, baletul), folclor, etnografie, istorie etc.”. Fundaţia răspundea,

după cum se vede, interesului arătat de Petru Roşu şi de unii colegi ai săi, temelor

naţionaliste, în conexiune cu ceea ce va deveni, în timp, atracţia pentru diferite teze

conspiraţioniste.

Repetată obsesiv a fost şi referirea la băutul urinei. Urinoterapia face parte

dintre tehnicile descrise (posibil, promovate) în cadrul Şcolii de yoga MISA. Este de

fapt o terapie străveche, foarte răspândită – spre exemplu, în India. Se practică astăzi

în centre medicale şi este subiectul unor conferinţe de specialitate. Deşi tradiţia

indiană este invocată cel mai des (însuşi fostul prim-ministr al Indiei, Morarji Desai,

a ţinut în 1978 o conferinţă privind valoarea terapeutică a urinoterapiei, pe care o

practica), referiri la rolul acesteia apar şi în textele islamice sau ca practică în sudul

Chinei. Există numeroase site-uri dedicate urinoterapiei, au loc conferinţe mondiale şi

se elaborează studii (vezi şi Alan Broughton, „Clinical value of 24-hour urine

hormone evaluations”, Townsend Letter for Doctors and Patients, ianuarie 2004).

Începând din 1990, Școala de yoga MISA a deschis cursuri de Yoga în peste

250 de localități din România și alte 16 țări. Liderii organizației evaluează la circa

35.000 numărul celor care au practicat până acum yoga în cadrul oferit de MISA.

Instructorii care predau yoga sunt selectați pe baza unor examene teoretice și practice

și dispun de o pregătire specială. În Danemarca, MISA are o filială numită Centrul

pentru dezvoltare spirituală din Danemarca (NATHA).

 MISA este prezentă și în Germania, prin filiala Deutsche Akademie für

traditionelles Yoga. Esoteric Orient Yoga Suedia este filiala Mișcării de Integrare

Spirituală în Absolut în Suedia. Alte activități sub egida MISA: publicarea revistelor

Yoga Magazin, Revista Misterelor, Francmasoneria și a unui buletin informativ

lunar, publicarea a numeroase cărți, numeroase conferințe publice, cursuri de Yoga,

Astrologie, Shivaism, Ayurveda, Parapsihologie, Alchimie ș.a., simpozioane și tabere

de yoga, expoziții cu tematică spirituală, diferite activități care vizează trezirea

conștiinței naționale.

Datorita scandalurilor legate de pornografie, în primăvara anului 2008, MISA

și toate filialele ei internaționale au fost excluse din Federația Internațională de Yoga

și din Alianța Europeană de Yoga din motive de implicare în sex-business. În

primăvara anului 2009 presa daneză a făcut dezvăluiri în legătură cu filiala daneză a

MISA, care este implicată în producerea de filme porno și prostituție. La începutul

lunii octombrie 2009 televiziunea publică din Finlanda a prezentat un film

documentar despre MISA intitulat „Fața întunecată a unui cult tantric”. După

deschiderea unei filiale MISA în Argentina, presa de acolo a criticat sexul în grup,

care e filmat și distribuit internațional ca pornografie.

Dat fiind impactul fenomenului neoreligios şi pseudoreligios în societatea

contemporană, cred că se impune o anumită atitudine din partea Bisericii. Răspunsul

Bisericii trebuie să fie, în primul rând, unul pastoral, constând cu precădere într-o

monitorizare consecventă a pericolului social pe care unele dintre ele îl reprezintă. În

schimb, Biserica nu trebuie să adopte o atitudine de „buldozer“, o poziţie agresivă.

Biserica nu trebuie să-i privească pe adepţii acestor mişcări ca pe nişte adversari

incurabili, ci ca pe nişte fii ai lui Dumnezeu căzuţi în păcat. Tocmai de aceea, ea

trebuie să spere că, mai devreme sau mai târziu, aceştia vor redeveni părtaşi ai

luminii lui Hristos.

 Bibliografie:

Achimescu, Pr. Prof. Dr., Nicolae, Noile miscari religioase, Editura LIMES,

Cluj-Napoca, 2002

Andreescu, Gabriel, MISA: radiografia unei represiuni: Editura Polirom, Iaşi,

2013

Petraru, Pr. Prof. Dr., Gheorghe, Ortodoxie si prozelitism, Editura Trinitas,

2000

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mișcarea_de_Integrare_Spirituală_în_Absolut,

accesat 13.04.2019 ora 21.45