In secolul al XVIII-lea au apărut repere importante in ințelegerea virusului varicelo-

zosterian, moment în care varicela a fost recunoscută și ca fiind diferită de variolă, fiind mulți ani
considerată o formă ușoară a acesteia (“variola mica”), iar la mijlocul secolului al xx-lea, dr.
Thomas Weller și colaboratorii săi , au reușit pentru prima dată sa izoleze virusul in cultura celulară
din cazurile de varicelă si herpes zoster, și tot el, in 1953, a demonstrat că acelaș virus este implicat
în apariția ambelor boli. Realizări importante cu impact deosebit în cercetarea acestui patogen, s-
au înregistrat și la inceputul anilor 1970, cînd dr. Michiaki Takahashi, in 1974, a creat primul vaccin
viu atenuat împotriva varicelei, apoi, după asta, a fost introdusă imunizarea pasivă și terapia
antivirală. Douăzeci și unu de ani mai târziu, în martie 1995, Administrația Americană pentru
Alimente și Medicamente, aproba utilizarea primului vacin din țară.
Originea termenului de „varicela’ nu este clara , avand in decursul timpului variabile
interpretari , boala fiind descrisa in 1964, de catre Richiard Morton, un medic englez, drept o usoara
forma a variolei, iar faptul ca este cauzata de catre un agent infectios, clasificand-o ca boala
infectioasa, a fost demonstrat in 1875, cind Johann Steiner, a inoculat copiilor lichid din vezicule
de la pacientii bolnavi de varicela.