Universitatea Valahia din Targoviste

Facultatea de Teologie
Specializarea Teologie-Pastorala
Anul universitar 2010-2011

Lucrare de seminar
Istoria Bisericii Ortodoxe Romane
Patriarhul Miron Cristea

Indrumator:Pr.Lect.Dr.Ignat Adrian

Sustinator:Tanase Silviu Emanuel

Anul II,Grupa a-II-a

-2011-
Patriarhul Miron Cristea

1.Biografie
Patriarhul dr. Miron Cristea s-a născut la 18 iulie 1868, în oraşul
Topliţa (astăzi în judeţul Harghita), într-o familie de ţărani români şi a primit
la botez prenumele Ilie. După mamă, provenea dintr-o familie greco-
catolică.A făcut studiile la Gimnaziul săsesc din Bistriţa (1879 - 1883), la
Gimnaziul grăniceresc din Năsăud (1883 - 1887) şi apoi la Institutul Teologic
din Sibiu (1887 - 1890). Ca elev la liceul din Năsăud, în anul şcolar 1886 -
1887, Ilie Cristea a fost ales preşedinte al societăţii culturale Virtus Romana
Rediviva, pe care o prezidase cu trei ani înainte George Coşbuc. După
finalizarea examenului de bacalaureat şi absolvirea Academiei Teologice
din Sibiu în anul 1890, Ilie Cristea a fost numit învăţător-director la Şcoala
confesională românească din Orăştie şi a început să colaboreze la
Telegraful Român. După un an, Mitropolia din Sibiu l-a trimis cu o bursă să
studieze la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta
(1891 - 1895), unde a obţinut la 15 mai 1895 titlul de doctor în filologie. Teza
de doctorat este întitulată Viaţa şi opera lui Eminescu¹.
În timpul studenţiei, a colaborat ca jurnalist la ziarele Tribuna,
Dreptatea şi Gazeta Transilvaniei şi a fost ales secretar al Societăţii
studenţeşti Petru Maior. În 1894, pe parcursul desfăşurării "procesului
memorandiştilor", împreună cu alţi 12 colegi, a redactat un manifest prin
care ţăranii din Ardeal erau chemaţi să participe în număr cât mai mare la
proces. În luna septembrie a aceluiaşi an, a luat parte în cadrul unei
delegaţii numeroase de studenţi ardeleni la Congresul studenţesc de la
Constanţa. În anii 1898 - 1900 a fost redactor la revista Telegraful
Român.Reîntors la Sibiu, Ilie Cristea a devenit funcţionar la Centrul
mitropolitan din oraş, întâi ca secretar eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului
(1895 - 1902), unde a avut o activitate publicistică asiduă şi meritorie, şi în
continuare în funcţia de consilier mitropolitan la Arhiepiscopia Sibiului
(1902 - 1909)². În această calitate, Cristea s-a distins şi ca bun administrator
şi organizator. Între altele, s-a îngrijit de proiectul edificării frumoasei
catedrale ortodoxe din Sibiu.
In acest răstimp, Cristea a devenit şi membru al clerului, fiind
hirotonit la 30 ianuarie 1900 ca diacon necăsătorit şi apoi ridicat la rangul
de arhidiacon la 8 septembrie 1901. Este tuns în monahism la 23 iunie 1902
la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, de lângă Arad, când a primit numele de
monah Miron, iar la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit ieromonah. La 1 iunie
1908 a fost ridicat la rangul de protosinghel.

1 Mircea Păcurariu - Dicţionarul Teologilor Români,Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti,

1996,p255
2.Ibidem,p 256

2.Activitatea clericala

2
 Ieromonahul Miron Cristea a militat asiduu pentru emanciparea
culturală a românilor din Transilvania³. A promovat în acest sens:
-înfiinţarea Băncii Culturale Lumina, care îşi propunea să acorde din
dobânzi burse elevilor şi studenţilor români şi să ajute financiar familiile
doritoare să înveţe meserii;
-participarea la reuniunile "Asociaţiei pentru cultura şi literatura poporului
român din Transilvania" (ASTRA), fiind, din 1905, preşedintele
Despărţământului Sibiu .
-susţinerea înfiinţării Muzeului etnografic şi de artă din Sibiu, căruia i-a
scris statutul
asociaţiei;
-înfiinţarea Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român;
-înfiinţarea, tot la Sibiu, a Reuniunii române de muzică, căruia i-a fost
preşedinte;
-publicarea unei colecţii de proverbe, strigături şi zicale româneşti;
-sprijinirea intensă a şcolilor confesionale aflate sub îndrumarea
Bisericii. Cristea a iniţiat şi prezidat conferinţe învăţătoreşti 6.
-întreţinerea unei corespondenţe ample cu oameni de cultură
contemporani, din toate ţinuturile locuite de români. Împreună, între alţii, cu
marele filantrop basarabean, totodată prieten apropiat, Vasile Stroescu,
Cristea a ctitorit şi salvat numeroase biserici şi şcoli româneşti din
Transilvania.

3.Episcop al Caransebesului
La 21 noiembrie / 4 decembrie 1909, cel de-al treilea sinod electoral
organizat în Episcopia Caransebeşului după moartea episcopului Nicolae
Popea, alege în scaunul vlădicesc caransebeşean pe protosinghelul Dr. Elie
Miron Cristea, asesor consistorial la Mitropolia Sibiului.Ca şi în cazul celor
două alegeri anterioare, invalidate de Curtea din Viena, a început o
campanie de denigrare a noului ales, iniţiată de presa şovinistă maghiară,
manipulată de ministrul instrucţiunii publice – contele Albert Appony. Prin
contele Ioan Zichy, înlocuitorul lui Appony, arhiducele Francisc Ferdinand
care-l cunoştea şi aprecia pe Miron Cristea, demască uneltirile răutăcioase
ale presei şi propune împăratului să confirme cea de-a treia alegere de
episcop la Caransebeş. Suveranul acceptă sfatul şi la 21 aprilie 1910, noul
episcop a depus la Viena jurământul de fidelitate în faţa împăratului
Francisc Iosif I. Pe lângă intervenţia prinţului moştenitor, se pare că de
mare folos în recunoaşterea alegerii lui Miron Cristea a fost Vasile Hossu,
episcopul Lugojului, care a susţinut acceptarea acestuia pe lângă guvernul
maghiar.
3.I.D.Suciu, R. Constantinescu, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului,
Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara 1980, p. 979
4.Ion Rusu Abrudean, Înalt Prea Sfinţia Sa Patriarhul României Dr. Miron Cristea, Înalt
Regent. Omul şi faptele. Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1929, p.173-174
5.I.D.Suciu, Monografia Mitropoliei Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara
1977, p.205
6.I.R. Abrudean, op. cit. p.176.
7.F.D. nr.17 / 25 aprilie 1910, p.2.

3
 Ceremonia instalării întru episcop a lui Miron Cristea a avut loc în 20
aprilie 1910, a treia zi de Paşti şi s-a desfăşurat la Sibiu, în noua şi bizantina
catedrală mitropolitană. La istoricul eveniment au participat oameni veniţi
din toate părţile ţării: preoţi şi credincioşi din părţile Bistriţei, a Turdei, Ţara
Bârsei Ţara Făgăraşului, Braşov, Arad şi, bineînţeles, Banat. De la Arad au
participat: episcopul Ioan Papp, arhimandritul Augustin Hamzea,
protosinghelul Roman Ciorogariu şi diaconul Constantin Lazăr, iar de la
Caransebeş arhimandritul Filaret Musta, protopopii Andrei Ghidiu, S.
Olariu, I. Pepa, Traian Oprea, însoţiţi de I.M.Roşu, Dr. C. Dobrin şi Dr.
Valeriu Branişte. Venit la conducerea Episcopiei în anul 1910, Episcopul
Miron Cristea contata insuficienta cunoaştere a prevederilor
Regulamentului şi îndemna autorităţile şcolare de la toate nivelurile să-l
studieze şi să-l aplice fără întârziere. Recomandarea pornea de la
observaţia că organele parohiale nu acordau suficientă atenţie problemelor
care priveau „ridicarea şcoalei noastre confesionale ortodoxe române la
înălţimea cerută de cerinţele moderne ale educaţiunii, de legile bisericeşti
şi ale ţării” . Circulara acuza preoţii şi învăţătorii de indiferenţă sau
neîndeplinirea obligaţiilor.
Episcopul ordonă tuturor organelor bisericeşti să citească toate
ordinele, legile în cauze şcolare şi să le aplice imediat. Episcopul trecea în
revistă atribuţiile preotului şi ale învăţătorului. Prin Circulara din 21 VI 1910,
episcopul Miron Cristea atrage atenţia adulţilor organizaţi în Reuniunile
româneşti de cântări şi corurile bisericeşti care îşi ţin repetiţiile în clădirile
şcoalelor poporale. Sunt îndrumaţi să respecte statutul instituţiei şi „să se
păzească de orice murdărire a sălilor de învăţământ” 9.
Episcopul Miron Cristea sesizează „multe neajunsuri, cari pun
stavilă cursului normal şi regulat al unei instrucţiuni rodnice” . Rapoartele
inspectorilor districtuali şi cele ale inspectorilor de stat pun mai ales pe
seama învăţătorilor aceste neîmpliniri, acuzaţi că nu studiază îndeaproape
legile şi ordonanţele care îi privesc şi dau astfel ocazia la diferite
observaţii. Pentru a preveni intervenţia inspectorilor de stat şi a clarifica
competenţele învăţătorilor, pentru a contribui „la asigurarea unei
instrucţiuni mai rodnice şi folositoare în şcoalele poporale” 10.
Episcopul Miron Cristea cerea învăţătorilor planul de învăţământ
planificat pe săptămâni până la 1 septembrie, notarea ritmică şi evidenţa
precisă a notelor, întreţinerea curăţeniei stricte în şcoli cu măsuri concrete,
informarea promptă a inspectorului de stat cu privire la schimbările de
posturi, respectarea duratei studiilor de 8 şi 9 luni, studierea actelor care
normau activitatea didactică, depunerea jurământului de către învăţători.
Miron Cristea a căutat să extindă spaţiul de influenţă al şcolii
confesionale la nivelul întregii comunităţi, transformând şcoala într-un
focar de cultură, de educaţie şi luminare.
8.Gheorghe Vasilescu - Patriarhul Miron Cristea - Un luptător pentru unitatea neamului. În
Glasul Bisericii, revista oficiala a Sfintei Mitropolii a Munteniei şi Dobrogei, anul LIV, nr. 5-
8, mai-august 1998, p. 127.
9.Ibidem,p 128
10.Ibidem,p129

4
 În concepţia lui preotul şi învăţătorul trebuiau să fie instrumentele
luminării la sate, datoria lor fiind „să răspândească în toate privinţele
lumină în sânul poporului ce-l păstoresc şi conduc”. El îi numeşte, după
Sfânta Scriptură, pe preoţii şi bătrânii poporului „lumina luminii”. Cel mai
de seamă ajutor al preoţilor şi învăţătorilor în opera de luminare era
Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român, ale cărei
merite le prezintă pe larg Miron Cristea în circulara din 16 octombrie 1910,
cerând preoţilor să prezinte comunităţilor rosturile Astrei, să îndemne
locuitorii să devină membri ajutători, să citească literatura editată de
Asociaţiune.

4.Mitropolit-primat
Odată înfăptuită Marea Unire din 1918, episcopul Miron Cristea a
făcut parte din delegaţia românilor transilvăneni care a prezentat actul
unirii la Bucureşti. Ca recunoaştere a meritelor sale în procesul unificării,
Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral, la 18/31 decembrie 1919, să
ocupe scaunul (rămas vacant) de Mitropolit primat al Bisericii din România
întregită.Investitura si inscaunarea a avut loc a doua zi 11.
La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române,
recunoscându-i-se prin aceasta şi activitatea publicistică desfăşurată până
atunci. Cristea publicase o serie de lucrări, între care o monografie despre
Alexandru Roman (1897) şi o alta dedicată mitropolitului Miron Romanul
(1898), apoi mai multe broşuri care conţineau cuvântări pe teme morale şi
patriotice, lucrarea Proverbe, maxime, asemănări şi idiotisme colectate din
graiul românilor din Transilvania şi Ungaria (1901), iar în anul 1905 tipărise
Iconografia şi întocmirile din internul bisericei răsăritene, un valoros tratat
de artă creştină, republicat ulterior, pe capitole, în periodicul Telegraful
Român.
În calitate de Mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române din
România Mare, Miron Cristea a realizat definitivarea unificării ecleziale prin
întocmirea rânduielilor şi aşezămintelor fundamentale ale Bisericii
româneşti unificate12. Dintre iniţiativele în acest sens:
-unificarea bisericească a tuturor românilor ortodocşi în baza
principiilor Statutului şagunian, care a dat laicilor un rol sporit în
administrarea chestiunilor bisericeşti;
-înfiinţarea Institutului Biblic, care continuă să fiinţeze şi astăzi, cu
editură şi tipografie, această instituţie dovedindu-şi utilitatea şi rosturile
misionare.
Miron Cristea a sprijinit de asemenea înfiinţarea unor eparhii noi,
între care Episcopia Armatei (cu sediul la Alba Iulia), precum şi în
Basarabia (la Bălţi şi Ismail), şi a reînfiinţat vechile centre episcopale de la
Tomis (Constanţa), Oradea Mare şi Cluj, alegând pentru ele episcopi.
11.Ion Rusu Abrudeanu,op.cit., p 167
12.Ibidem,p 169

5
 El este considerat pionier al Mişcării ecumenice şi Întâiul ierarh
ortodox care a propus pregătirea şi întrunirea unui mare şi Sfânt Sinod al
Bisericii Ortodoxe.

5.Primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane

La 4 febr. 1925 devine primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane,
fiind instalat in noua demnitate la 1 nov. 1925.
Sub el s-a facut unificarea bisericeasca din noul stat roman unitar, s-
a organizat Biserica noastra ca Patriarhie, s-a votat Statutul de organizare
si functionare al Bisericii Ortodoxe Romane din 1925, in timpul pastoririi
lui, a reaparut revista "Biserica Ortodoxa Romana” (1921), a initiat aparitia
revistei "Apostolul", organ de publicitate al Arhiepiscopiei Bucurestilor
(1924), s-a ingrijit de traducerea si tiparirea Bibliei sinodale din 1936 (in
traducerea preotilor pofesori Gala Galaction, Vasile Radu si mitropolitul
Nicodim), precum si a unor editii din Noul Testament, a sprijinit tiparirea de
carti teologice in Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Romane, a infiintat Seminarul teologic "Miron Patriarhul" din
Campulung (1922) pentru orfanii de razboi si Academia de Muzica
religioasa din Bucuresti (1927), a sprijinit o serie de tineri teologi la Studii
peste hotares sub el s-a ridicata actualul palat patriarhal si a fost repictata
catedrala patriarhala si a ctitorit schitul de lemn de la Toplita. 13
A contribuit la intarirea legaturilor cu alte Biserici crestine, prin
vizitele sale la Locurile Sfinte (1927), Anglia (1936), Polonia (1938) sau prin
delegatiile straine pe care le-a primits a sprijinit participarea teologilor
ortodocsi romani la congres si intalniri ecumeniste peste hotare sau
convocarea unor asemenea intalniri in tara (Conferinta regonala a Aliantei
mondiale pentru infratirea popoarelor prin Biserica, la Bucuresti in 1933.
fiind ales presedinte de onoare, Conferinta romano-anglicana de la
Bucuresti din 1935 s.a.

6.Prim-ministru
La sfârşitul anului 1925 se declanşează o nouă criză dinastică, când
principele Carol renunţă pentru a treia oară la prerogativele de moştenitor
al Coroanei. La Consiliul de Coroană din 30 decembrie 1925, regele
Ferdinand a cerut participanţilor să ia „cunoştinţă de renunţarea principelui
Carol, în urma căreia să se păşească fără întârziere la măsurile legale
pentru recunoaşterea principelui Mihai ca principe moştenitor al
României”14.
Mihai era fiul lui Carol cu principesa Elena, dar la acea vreme el nu
avea decât patru ani, astfel că trebuia să se adopte o măsură ce să prevadă
posibilitatea preluării tronului de către micul principe, neputând să-şi
exercite prerogativele de suveran atât timp cât era minor.

13. Arhivele Istorice Centrale, fond Casa Regală, dos. 30/1934, f.2
14. Vasile Netea - Înalt Prea Sfinţia Sa Patriarhul României Dr. Miron Cristea. La împlinirea
vârstei de 70 de ani (1868-1938) Târgu Mureş, 1938,p45

6
În ziua de 4 ianuarie 1926, Adunarea Naţională Constituantă a adoptat legile
prin care se accepta renunţarea lui Carol, se modifica Statutul Casei
Regale, principele Mihai era proclamat moştenitorul tronului şi se
constituia o Regenţă care să exercite prerogativele suveranului, în cazul că
acesta ar ajunge pe tron înainte de vârsta majoratului . Regenţa se
compunea din trei persoane: principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi
Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În dimineaţa zilei de 20 iulie 1927, a fost emis un comunicat oficial
care anunţa moartea regelui Ferdinand I la orele 02:15 . În seara zilei de 20
iulie 1927 a avut loc şedinţa comună a Adunării Deputaţilor şi a Senatului,
în cadrul căreia cei trei regenţi au depus jurământul:
„Jur credinţă Majestăţii Sale regelui Mihai I. Jur de a păzi Constituţiunea şi
legile poporului român, de a menţine drepturile lui naţionale şi integritatea
teritoriului .”15
În timp, din cauza luptei permanente pentru putere a formaţiunilor
politice, Regenţa şi-a pierdut continuu din prestigiu şi autoritate. Miron
Cristea îi mărturisea lui Nicolae Iorga că „Regenţa nu merge pentru că nu
are cap. Prinţul îşi fumează ţigările, Sărăţeanu cercetează cărţile, eu, un
preot, nu pot decât să încerc a împăca”16. Această stare de fapt a fost
speculată de Carol. Acesta a sosit inopinat la Bucureşti, şi în două zile a
reuşit să îşi atragă de partea sa majoritatea liderilor politici, pe 8 iunie 1930
fiind restaurat pe tronul României.

7.Catedrala Manturii Neamului

Infiinţarea Patriarhiei Române, prin hotărârea Sfântului Sinod din 4

februarie 1925, a readus în actualitate interesul pentru Catedrala Mântuirii
Neamului, menită a marca noua demnitate a Bisericii şi a servi drept
catedrală patriarhală. Vorbind despre măsurile ce trebuiau luate pentru ca
ridicarea Bisericii noastre la treapta de Patriarhie să se manifeste tot mai
simţitor atât în viaţa internă a Bisericii, cât şi în afară, Miron Cristea spunea
în cuvântarea rostită la şedinţa Sfântului Sinod din 4 februarie 1925, după
ridicarea sa la rangul de patriarh: „Iar ca semn exterior al Patriarhiei ne
trebuie, îndată ce situaţia financiară a ţării va permite, şi o măreaţă
Catedrală a Mântuirii Neamului”.
Pentru a pune în aplicare această cerinţă, la câteva zile după
instalarea sa în scaunul patriarhal, petrecută la 1 noiembrie 1925, patriarhul
Miron Cristea a fost în audienţă la Regele Ferdinand şi, cum însuşi spune în
insemnările sale, l-a rugat „să dea curs liber pregătirilor pentru Biserica
Mântuirii Neamului”. Tot atunci, el a cerut şi sprijinul lui I. I. C. Brătianu,
preşedintele Consiliului de Miniştri, care „a deschis un credit de 3 milioane
pentru facerea planurilor”17.
15. Nicolae Iorga, Memorii, vol. V, p.373
16.Ibidem,p.374
17.I.R,Abrudeanu,op cit.p189

7
 In continuare, la sesiunea din 3-4 februarie 1926 a primului Congres
Naţional Bisericesc, constituit din membrii Sfântului Sinod şi delegaţii
clerului şi credincioşilor, pe temeiul Legii şi Statutului de organizare a
Bisericii Ortodoxe Române din 6 mai 1925, patriarhul Miron, după ce a
anunţat că, sosind momentul să se înceapă pregătirile pentru catedrală,
Guvernul a votat un prim fond de 3 milioane lei, a propus să se numească o
comisie specială care, în înţelegere cu Guvernul, să lanseze, când „va fi
opinia publică pregătită şi dispusă pentru jertfă”, apelul pentru o colectă
generală în toată ţara şi o altă comisie de specialişti pentru pregătirea
caietului de sarcini, cu toate condiţiile ce trebuiesc să întrunească
planurile.
Aşadar, primind propunerea patriarhului Miron, Congresul a
îndatorat Consiliul Central Bisericesc, organul său executiv, ca, înainte de
lansarea colectei generale, „când ţara va fi liniştită şi timpul oportun”, să
se consulte cu o comisie specială formată din toţi mitropoliţii şi
arhiepiscopii, ministrul Cultelor al Finanţelor, primarul general al Capitalei,
prefectul judeţului Ilfov, un reprezentant al Băncii Naţionale şi un delegat al
Societăţii Naţionale a Femeilor Ortodoxe. De asemenea, s-a mai hotărât să
se intervină la Primăria Capitalei pentru a oferi un loc potrivit pentru
asemenea zidire monumentală.18
După cum era formulată hotărârea Congresului Naţional Bisericesc,
începerea lucrării urma să se facă „la timpul oportun”, care, din nefericire,
nu s-a ivit în anii următori, bântuiţi de mari lipsuri şi privaţiuni. Cu toate
acestea, în anul 1927, după moartea regelui Ferdinand, patriarhul Miron,
acum Înalt Regent, s-a încumetat să treacă la fapte şi a cerut în mod oficial
Primăriei Capitalei să ofere un teren pentru noua catedrală.
Vestea a fost primită cu bucurie şi interes în cercuile cele mai largi, arătând
cât de mult era dorită şi aşteptată Catedrala Mântuirii Neamului de către
populaţia Bucureştilor şi chiar a întregii ţări. Nimeni n-a contestat
necesitatea edificării ei. Nu s-a obiectat nici măcar că ţara trecea atunci
prin vremuri grele, datorită marii crize economice care cuprinsese întreaga
Europă. Toţi au fost de acord ca această catedrală să fie ridicată cât mai
curând şi cât mai frumoasă, demnă de România întregită, nădăjduind că se
vor putea strânge sumele necesare pentru zidirea ei. 19
Fixarea locului de amplasare a măreţului edificiu a stârnit, însă, o amplă
dezbatere, care a durat doi ani. Prin articole în presă, intervenţii
radiofonice, studii şi broşuri tipărite, memorii şi scrisori adresate direct
patriarhului Miron, arhitecţi, ingineri, oameni de cultură, profesori
universitari, jurnalişti, specialişti în probleme urbanism s-au întrecut în a
face propuneri privind locul cel mai potrivit pentru noua catedrală.

18.I.R.Abrudeanu,op.cit p 190
19.Ibidem,pag 191

8
 8.Activitatea literara
 Alexandru Roman, Sibiu, 1897
 Arhiepiscopul şi mitropolitul Miron Romanul, Sibiu, 1898 (sub pseudonimul
"Ilie Dinurseni")
 Proverbe, maxime, asemănări şi idiotisme colectate din graiul românilor din
Transilvania şi Ungaria, Sibiu, 1901
 Iconografia şi întocmirile din internul (interiorul, n.n.) bisericei răsăritene,
Sibiu, 1905
 Catedrala mitropolitană din Sibiu. Istoricul zidirii, Sibiu, 1908
 Principii fundamentale pentru organizarea unitară a Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1920
 Cuvântări şi predici ale unui teolog, mai târziu cleric român în ţară sub
stăpânire străină, vol. I, Bucureşti, 1923
 Pastorale şi cuvântări ale unui episcop român în ţară sub stăpânire străină,
vol. II, Bucureşti, 1923
 Trei ani de propovăduire. Pastorale şi cuvântări, vol. III, Bucureşti, 1923
 Pastorale, predici şi cuvântări, vol. IV - VI, Bucureşti, 1938 - 1939

9
Bibliogafie selectiva:

Mircea Păcurariu - Dicţionarul Teologilor Români,Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti,

1996.

I.D.Suciu, R. Constantinescu, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, Editura

Mitropoliei Banatului, Timişoara 1980.

Ion Rusu Abrudean, Înalt Prea Sfinţia Sa Patriarhul României Dr. Miron Cristea, Înalt
Regent. Omul şi faptele. Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1929

I.D.Suciu, Monografia Mitropoliei Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara 1977

F.D. nr.17 / 25 aprilie 1910

Gheorghe Vasilescu - Patriarhul Miron Cristea - Un luptător pentru unitatea neamului. În

Glasul Bisericii, revista oficiala a Sfintei Mitropolii a Munteniei şi Dobrogei, anul LIV, nr. 5-
8, mai-august 1998

Arhivele Istorice Centrale, fond Casa Regală, dos. 30/1934, f.2

Vasile Netea - Înalt Prea Sfinţia Sa Patriarhul României Dr. Miron Cristea. La împlinirea
vârstei de 70 de ani (1868-1938) Târgu Mureş, 1938

Nicolae Iorga, Memorii, vol. V,1961

10
11