.

Evoluţia natalităţii şi a mortalităţii în România înainte şi după decembrie ’89

CUPRINS :

Introducere in demografie…………………....... …………….pag 2

STATISTICA DEMOGRAFICĂ …………………………. pag 2,3
MIŞCAREA NATURALĂ A POPULAŢIEi……………… pag 3
Fertilitatea şi natalitatea populaţiei…………………… pag 4
Mortalitatea şi morbiditatea populaţiei……………….. pag 5
Bibliografie …………………………………………………. Pag 8

1
 Evoluţia natalităţii şi a mortalităţii în România înainte şi dupa
decembrie’89

Termenul de demografie derivă din două cuvinte greceşti: demos- popor şi graphien
descriere, demografia fiind ştiinţa care se focalizează asupra studiului populaţiilor, sub toate
aspectele. Este vorba de studiul populaţiei umane, sub aspectul numărului, al repartiţiei
geografice, al structurii etnice, confesionale, al structurii pe categorii de vârstă şi pe categorii socio-
economice. Conceptul de demografie a fost utilizat mai întâi de Achille Guillard în cartea sa
Elements de statistique humaine ou demographie comparee (Paris, 1855).
Pentru epocile trecute, este necesar contactul cu ştiinţa istorică, de unde a rezultat o ştiinţă de
frontieră: demografia istorică.

Demografia utilizează procedee şi metode de cercetare cantitativ-statistice şi

matematice, însă prin obiectul ei şi rezultatele la care ajunge este o ştiinţă socială.
Într-o accepţiune restrânsă, demografia vizează studiul, cu ajutorul metodelor statistico-matematice,
al populaţiei umane, urmărind fertilitatea, natalitatea, nupţialitatea, divorţialitatea, mortalitatea etc.
Într-o accepţiune lărgită, demografia studiază şi mobilitatea socială, structura socia-leconomică a
populaţiei, raporturile reciproce între populaţie şi economie.
O populaţie în sens demografic poate fi formată din locuitorii unei aşezări, ai unei zone
administrative a unei ţări, ai ţării în întregime, ai unor comunităţi supranaţionale şi, la limită, din
toţi locuitorii planetei noastre. Populaţiile cu care are de-a face demografia sunt întotdeauna
“populaţii mari”, conţinând un număr suficient de ridicat de indivizi pentru a putea stabili
regularităţi statistice. Instrumentul principal cu care se lucrează în demografie este cel statistic.
Preocupările de recenzare a populaţiei sunt mai vechi, cele dintâi fiind cunoscute în
antichitate (este cazul “recensămintelor” organizate de Imperiul Roman, la intervale regulate
de timp, de regulă între 4 şi 7 ani).
Ca ştiinţă, demografia a apărut o dată cu statistica (în sec. XIX), desprinzându-se de
aceasta din urmă, pentru a deveni o disciplină de sine stătătoare, cu domeniu distinct de
cercetare şi investigare. Demografia de altfel, este o disciplină de interferenţă, de frontieră.

1 STATISTICA DEMOGRAFICĂ

Statistica este disciplina care studiază fenomenele din natură şi din societate folosind
date numerice centralizate şi sistematizate. Fenomenele naturale şi sociale sunt studiate în
funcţie de natura documentelor, cu metode proprii de descriere şi analiză. Termenul de
statistică a fost creat şi definit spre mijlocul sec. XVIII de Gottfried Achenwall, profesor de
istorie şi drept natural la Universitatea din Gottingen (Germania), unul dintre iniţiatorii
1

1
Vezi SORIN BULBOACĂ - INTRODUCERE ÎN DEMOGRAFIE ,Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită , pag. 11

2
moderni în studiul cantitativ al fenomenelor sociale şi statistico-demografice. Pentru
profesorul de la Gottingen, statistica reprezintă “cunoaşterea aprofundată a situaţiei
respective şi comparative a fiecărui stat” sau “ o ştiinţă care indică tot
ceea ce se găseşte numeric într-o societate politică, într-o ţară, într-un
loc oarecare”(1749).
Dacă statistica este una singură, în schimb, după natura fenomenelor la care este
aplicată, putem distinge:
1. statistica economică (financiară, industrială, agricolă, bancară, comercială etc.)
2. statistica socială (medicală, judiciară, şcolară etc. căreia îi aparţine ca o ramură şi
statistica demografică).
Ca domeniu de activitate, statistica demografică se ocupă de culegerea, centralizarea
şi gruparea datelor privind populaţia şi fenomenele demografice şi de determinarea
indicatorilor cu ajutorul cărora se descriu populaţia şi fenomenele demografice în vederea
evidenţierii regularităţilor statistice (proporţii, rate, indici etc.).
Potrivit importanţei acestora şi conform tradiţiei, există două ramuri principale ale statisticii
demografice:
a. Statistica stării populaţiei
b. Statistica mişcării populaţiei

2 MIŞCAREA NATURALĂ A POPULAŢIEI

Mişcarea populaţiei este dată de evenimente comune din viaţa umană ca: naşterile,
căsătoriile, decesele, divorţurile şi migraţiile. Evoluţia numerică a populaţiei datorată
naşterilor, căsătoriilor şi deceselor este apreciată de specialiştii în demografie ca fiind
mişcarea naturală a populaţiei. În registrele parohiale ale bisericilor, echivalenţele
religioase ale naşterilor, căsătoriilor şi deceselor sunt botezurile, cununiile şi înmormântările.

3 Fertilitatea şi natalitatea populaţiei

Fertilitatea, ca şi natalitatea, se referă la procesul de procreare sau reproducere, care

are loc în sânul unei populaţii. Noţiunea de fertilitate a populaţiei este mai cuprinzătoare decât
aceea de natalitate şi se referă la ansamblul de probleme şi metode legate de aspectele
cantitative ale reproducerii populaţiei umane. În contextul general al exploziei demografice
actuale se diferenţiază două procese distincte: scăderea fertilităţii în cea mai mare parte a
ţărilor dezvoltate şi menţinerea (mai rar şi creşterea) nivelului ridicat al fertilităţii în ţările
sărace. Fenomen biologic, dar şi social, fertilitatea populaţiei umane se află sub incidenţa unui
număr mare de factori: economici, sociali, culturali, sanitari, psihologici etc. Această multiplă
condiţionare a fenomenului fertilităţi face ca investigarea acestuia să preocupe numeroase ştiinţe
precum demografia, biologia, genetica, medicina, sociologia, economia, psihologia socială. În
prezent, concluziile acestor studii sunt larg folosite pentru deciziile de politică socială şi
demografică.

Natalitatea – este fenomenul demografic care cuantifică frecvenţa (intensitatea)

naşterilor în sânul unei anumite populaţii într-o anumită perioadă. Rata natalităţii se
calculează ca raport între numărul total al născuţilor vii dintr-o perioadă, de obicei un an şi
numărul mediu al populaţiei.
În mod normal, rata natalităţii este superioară mortalităţii. Totuşi, există situaţii
în

3
care mortalitatea depăşeşte numărul nou născuţilor: războaie, în cazul unor epidemii
devastatoare, ca cele de ciumă, catastrofe naturale etc. Un însemnat număr de copii au
dobândit de-a lungul timpului diverse handicapuri în urma unor accidente peri- sau post –
natale. De asemenea, multe femei lehuze mureau la naştere, mai ales în evul mediu.
Factorii care influenţează natalitatea sunt: cutuma (tradiţia, obiceiul locului),
preceptele religioase care pot stimula natalitatea prin interzicerea avortului şi a practicilor
contraceptive, legislaţia permisivă sau restrictivă a ţării respective( politica
demografică),
nivelul de trai etc.
Este posibila o redresare a natalitatii în România? Vom da un raspuns la întrebare dupa ce vom
parcurge rapid cele mai importante si semnificative schimbari ale fenomenului dupa 1989.
Spre deosebire de mortalitate si migratia internationala, ale caror evolutii dupa 1989 urmau sa
depinda, în cea mai mare parte, de noile realitati economice si sociale ale societatii românesti, în
cazul natalitatii reculul era o certitudine, indiferent de noul context. Nivelul relativ ridicat al
fenomenului înainte de 1990 era rezultatul politicii pronataliste fortate a vechiului regim si era
evident ca accesul la mijloacele de planificare familiala si la întreruperea sarcinii va duce la o scadere
rapida a natalitatii. Factorii de scadere existau de multa vreme si singura necunoscuta era cât de mare
putea fi declinul si în ce fel noul context urma sa-si puna amprenta pe nivelul si caracteristicile
fenomenului.

Pentru întreaga perioada 1990-2002 scaderea numarului de nascuti este de aproape 160 de mii (adica
45 la suta) dar, în proportie de doua treimi, aceasta diminuare a avut loc în 1990 si 1991. Mai mult,
cum evolutia descendenta a numarului de nascuti s-a declansat la mijlocul anului 1990, nu este lipsit
de interes a mentiona ca, de fapt, cele doua treimi din scaderea totala se plaseaza în doar 12 luni -
iulie 1990 / iunie 1991, ceea ce poate fi argument pentru a afirma ca - în buna masura - factorii si
mecanismele cauzale ale scaderii natalitatii nu sunt produsul tranzitiei si trebuie cautate în alta parte.
Dintr-o alta perspectiva, relativa stabilitate a ratei natalitatii dupa 1994, în conditiile adâncirii crizei
economice si sociale, ridica o întrebare care are logica ei: un alt context economic si social ar fi putut
diminua ori stopa tendinta descendenta a fenomenului si, eventual, determina o redresare, fie ea si de
mica magnitudine?

Numarul de nascuti si rata natalitatii au importanta lor dar nu aici putem radiografia caracteristicile si
implicatiile demografice ale reculului fenomenului. Mecanismul evolutiei în timp a unei populatii se
afla în raportul dintre generatii si indicatorul care ne ofera aceasta viziune longitudinala din
informatiile unui an calendaristic este rata fertilitatii totale: numarul mediu de copii pe care i-ar
aduce pe lume o femeie în conditiile fertilitatii pe vârste din anul respectiv. Valoarea care ar asigura
simpla înlocuire în timp a generatiilor este de 2,1 copii la o femeie. De la 2,2 copii la o femeie în
1989, valoare cu putin superioara celei reclamate de înlocuirea generatiilor, rata fertilitatii totale a
coborât la doar 1,3 copii la o femeie în anul 1995 si se mentine practic la acest nivel în anii urmatori
Cu alte cuvinte, modelul de fertilitate din ultimii ani arata o scadere de un copil la o femeie.

Scaderea ratei fertilitatii totale provine de la evolutii descendente ale fertilitatii la toate vârstele si la
toate rangurile nascutului. Credem ca la baza acestei evolutii au fost si sunt doua tipuri de decizie si
de comportament: (i) - amânarea nasterii copilului, indiferent de rangul acestuia; si (ii)- decizie ferma
de a nu avea deloc copii sau de a nu mai avea un alt copil. În primul caz ar trebui sa asistam la
cresterea vârstei medii a mamelor la nasterea copilului, iar în cazul al doilea la cresterea ponderii

4
femeilor fara copii si a celor cu un copil. Ambele schimbari s-au produs. Vârsta medie a mamei la
nasterea primului copil a crescut cu un an ( de la 22,6 la 23,7 ani) si miscarea este foarte solid
instalata, ceea ce majoreaza automat vârsta medie a mamei la nasterea copiilor de rang superior.
Ponderea fertilitatii de rangul întâi era de o treime în anul 1989 si a ajuns la mai mult de jumatate
dupa 1994. În ceea ce priveste femeile fara copii, datele publicate recent de Institutul National de
Statistica evidentiaza o crestere importanta a numarului si proportiei acestor femei. Fata de
recensamântul din ianuarie 1992, la cel din martie 2002 proportia femeilor fara copii a crescut de la
23 la 38 la suta la femeile de 25-30 de ani si de la 13 la 20 la suta la cele in vârsta de 30-35 ani.

Totuşi, în ultimii ani rata natalităţii în România cunoaşte o uşoară redresare: 9,7 nou
născuţi la mia de locuitori în 2002; 9,8 la mia de locuitori în 2003; 10 la mia de locuitori în
2004; 11 la mia de locuitori în 2010. Nu scăderea în sine a numărului populaţiei este evoluţia
cea mai îngrijorătoare, ci faptul că aceste evoluţii i se asociază o degradare continuă a
structurii pe vârste.

4 Mortalitatea şi morbiditatea populaţiei

Mişcarea naturală a populaţiei cuprinde şi evenimentul demografic numit deces sau

moarte iar întrucât există o strânsă legătură între deces şi boală, se tratează de regulă
morbiditatea în acelaşi loc cu mortalitatea. Prin mortalitate se înţelege intensitatea (frecvenţa )
deceselor în sânul unei populaţii. Termenul se foloseşte uneori cu semnificaţia de indice sau rată a
mortalităţii. Se determină prin raportarea numărului deceselor dintr-o perioadă la numărul mediu al
populaţiei din perioada respectivă.
Mortalitatea diferenţiată reprezintă intensitatea deceselor în sânul unei populaţii
constituite după anumite caracteristici: vârstă, sex, religie, morbiditate etc. Termenul de
diferenţial se referă la anumite caracteristici sociale, culturale, economice (Ex. după criteriul
profesiunilor). Mortalitatea se diferenţiază semnificativ în funcţie de statutul social dar
şi de profesie.
Se ştie astăzi că o serie de meserii prezintă riscuri mărite de morbiditate şi mortalitate, ca de
exemplu profesia de miner, de militar, personalul care lucrează cu radiaţii, din centralele nucleare
sau personalul medical care se expune la radiaţii datorită unui instrumentar medical uzat, expirat.
Mortalitatea este mai scăzută în cazul intelectualilor de profesie şi a celor care trăiesc un mod de
viaţă sănătos, printr-o alimentaţie corectă, echilibrată. Mortalitatea este mai ridicată în mediul
rural comparativ cu mediul urban, deoarece oraşul oferă condiţii superioare de igienă şi tratament
(clinici, spitale, farmacii etc.).
În mediul rural din păcate, în multe ţări ale lumii, asistenţa medicală este deficitară sau chiar
lipseşte cu desăvârşire. Se pot întâlni astfel localităţi în care nu există nici măcar un dispensar sau
cabinet medical, uneori nici măcar o farmacie, de unde bolnavii să-şi poată procura medicamente.
Cel mai apropiat dispensar sau spital se poate afla uneori la 80- 100 km distanţă.
Morbiditatea şi mortalitatea este determinată şi de subnutriţie (adică de hrănirea
insuficientă a organismului, de lipsa caloriilor corespunzătoare) sau malnutriţie (alimentaţie
necorespunzătoare, obiceiuri alimentare nesănătoase caracterizate prin ponderea ridicată a
unor componente în detrimentul vitaminelor sau a proteinelor în defavoarea glucidelor şi
lipidelor etc.). Pentru că, în ultimă instanţă, individul este produsul a ceea ce consumă iar un mod
de viaţă nesănătos determină o morbiditate şi mortalitate premature. Iar starea de sănătate
a populaţiei influenţează decisiv viaţa economică, deoarece un angajat bolnav

5
sau suferind de mai multe boli cronice va avea un randament scăzut la locul de muncă şi nu va fi
capabil de inovare, de performanţe.
Mortalitatea infantilă exprimă intensitatea sau frecvenţa deceselor copiilor (sub un
an) în sânul unei populaţii. Indicele sau rata de mortalitate infantilă măsoară intensitatea
deceselor copiilor sub un an faţă de naşterile vii din aceeaşi perioadă. Mortalitatea infantilă
are multiple cauze: constituţia fizică a noului născut, împrejurările în care se produce naşterea,
malformaţiile congenitale, leziuni obstreticale. În ultimii ani distrofia (cu tulburare cronică a stării
de nutriţie, particulară vârstei sugarului) constituie una din principalele cauze ale mortalităţii
infantile în România, inclusiv în judeţul Arad.
O serie de boli au o mare răspândire în rândul populaţiei globului. De pildă, artroza
afectează circa 10% din populaţia lumii, adică circa 630 milioane de oameni. Astăzi, peste 40
milioane de locuitori ai planetei sunt infectaţi cu virusul HIV/SIDA.

Boala afectează grav fondul biologic uman şi chiar perpetuarea rasei umane, atingând
mai ales pe tineri şi pe adulţi tineri activi din punct de vedere sexual şi în plină forţă de
muncă. Izvorul de infecţie este reprezentat de omul cu infecţie HIV sau cu boala SIDA
manifestă, care păstrează această calitate pentru toată viaţa. Grupurile de persoane cu risc
crescut de a contracta SIDA şi de a o transmite mai departe în rândul adulţilor şi copiilor sunt
pentru adulţi:
- homosexualii, bisexualii prin contacte anale cu parteneri multipli şi necunoscuţi;
- homesexualii care îşi inoculează droguri intravenos;
- transfuzii de sânge şi derivate de sânge contaminate cu HIV;
- persoane care consumă droguri administrate parenteral (dintre toxico-dependenţi se
apreciază că 30-40% sunt infectaţi cu HIV);
- femeile prostituate cu mulţi parteneri sexuali;
- persoane care primesc injecţii sau sunt supuse unor operaţii medicale;
- personalul medical care manipulează instrumentarul în condiţiile nerespectării
măsurilor de profilaxie. Personalul medical se poate contamina cu sânge infectat percutan şi
permucos, prin înţepături, tăieturi şi zgârâieturi;
- persoane care au contacte homo şi heterosexuale cu persoane necunoscute
(„vagabondajul sexual”).
Factorii de risc pentru copii sunt următorii:
- copii născuţi din mamele HIV pozitive;
- transfuzaţi cu sânge contaminat cu HIV;
- copii cu hemofilie şi anemii congenitale;
- copii consumatori de droguri pe cale intravenoasă;
- copii agresaţi abuziv sexual;
- copii cu spitalizări multiple sau instituţionalizaţi, cărora li se aplică tratamente
repetate cu instrumentar nesterilizat.
În transmiterea HIV, bolnavii au rol mic, adevăraţii transmiţători fiind constituiţi din
persoane aparent sănătoase purtătoare de virus. La persoanele infectate, virusul se găseşte în sânge,
în spermă şi secreţii vaginale şi cervicale, precum şi în alte produse biologice (urină, salivă, scaun,
lapte mamar). Pentru a avea loc contaminarea, virusul trebuie să pătrundă în vasele de sânge. Locul
de pătrundere poate fi o leziune vizibilă dar şi leziuni fine, minuscule.
SIDA este prin excelenţă o boală veneriană, deci căile de transmitere sexuală sunt pe primul loc.

Mortalitatea a fost si este ridicata în România iar scaderea nivelului acesteia trebuie luata în
considerare din perspectiva reducerii dimensiunii declinului demografic. În plus, cunoastem atât
mijloacele cât si strategiile ce pot fi adoptate pentru scaderea mortalitatii, ele neputând diferi,
fundamental, de cele care au dus la spectaculoase cresteri ale sperantei de viata la nastere în tarile
dezvoltate în cea de-a doua jumatate a secolului trecut. Atunci când nivelul de trai, calitatea asistentei

6
medicale si accesul la serviciile de sanatate vor cunoaste ameliorari sensibile, reducerea mortalitatii
pe vârste si cresterea duratei medii a vietii vor cunoaste si ele, aproape automat, evolutiile dorite. De
altfel, credem ca în aprecierea evolutiei mortalitatii în anii tranzitiei se impune folosirea unor
instrumente corecte si o nuantare a concluziilor. O reala deteriorare a starii de sanatate, masurata prin
cresterea mortalitatii pe vârste si, drept consecinta, scaderea sperantei de viata la nastere, a avut loc
numai în perioada 1992-1996 si ea a atins aproape exclusiv populatia masculina (cu exceptia anului
1996). Speranta de viata la nastere a crescut continuu si consistent dupa anul 1996, valorile din
ultimii doi ani - aproape 68 de ani la barbati si cu putin peste 75 de ani la femei, fiind cu 2,6 si,
respectiv, cu 2,3 ani superioare celor din anul 1996. Comparativ cu anul 1989, progresele sunt de 1,1
si de 2,3 ani. Contributia cea mai importanta la cresterea sperantei de viata la nastere dupa 1996 a
avut-o reducerea mortalitatii la vârstele adulte si avansate si, într-o masura mai redusa, la vârstele
tinere. Trebuie însa mentionat ca mortalitatea pe vârste este considerabil mai scazuta la generatiile
nascute dupa 1989, comparativ cu mortalitatea la aceleasi vârste în generatiile nascute înainte de
1990. Accesul la serviciile de planificare familiala si proportia din ce în ce mai redusa a copiilor
nedoriti au avut efecte benefice asupra sanatatii copiilor nascuti dupa anul 1989, ca si asupra sanatatii
femeii, în general.

Când vorbim de mortalitate, indicatori ai mortalitatii si implicatiile fenomenului asupra cresterii

naturale, intervine însa un aparent paradox, rezultat din complexitatea conexiunilor dintre elementele
de miscare si cele de stare ale unei populatii. Daca analizam spectaculoasele cresteri ale sperantei de
viata la nastere în tarile dezvoltate în ultimele decenii, nu trebuie sa uitam ca ne referim de fapt
numai la scaderea mortalitatii pe vârste (si subliniez - mortalitatii pe vârste) nu si a mortalitatii
generale (adica a numarului total de decese la 1000 de locuitori). O privire asupra evolutiei paralele a
sperantei de viata la nastere si a mortalitatii generale în aceste tari dupa 1985, releva o relatie care ar
putea fi surprinzatoare doar pentru nespecialist: evolutiei ascendente a sperantei de viata la nastere nu
i se asociaza, în mod automat, si o evolutie descendenta a ratei mortalitatii generale. Reculul pe care
îl putem observa în câteva tari este minim, predominând o stabilitate a valorilor ratei brute a
mortalitatii si chiar o usoara crestere în câteva dintre aceste tari. Valoarea din tara noastra în ultimii
ani - în jur de 11 decese la 1000 de locuitori, este apropiata de cele înregistrate în Danemarca,
Germania, Suedia ori Regatul Unit. Daca însa vom examina mortalitatea pe vârste si sinteza acesteia
- speranta de viata la nastere, vom putea observa cât de mari sunt diferentele dintre tara noastra si
tarile dezvoltate, decalajul în nivelul duratei medii a vietii fiind de 6-7 ani. Rata mortalitatii generale
este influentata de structura pe vârste a unei populatii si cresterea ponderii populatiei vârstnice duce
în mod automat la o valoare mai mare a acestui indicator grosier al mortalitatii. Gradul mai ridicat al
îmbatrânirii demografice în cele mai multe dintre tarile dezvoltate explica de ce valorile mortalitatii
generale sunt în aceste tari apropiate de cea din România. Procesul de îmbatrânire demografica s-a
accentuat însa în tara noastra dupa 1989, în conditiile scaderii dramatice a natalitatii si va cunoaste o
evolutie similara si în anii urmatori. Daca structura pe vârste nu ar fi cunoscut o deteriorare dupa
1989, rata mortalitatii generale ar fi fost, în anul 2001 de pilda, de sub 10 la mie si nu de 11-12 la mie
cât s-a consemnat în realitate. Chiar daca rezervele de reducere a mortalitatii sunt importante în tara
noastra si o evolutie descendenta nu ar fi deloc surprinzatoare, daca întregul context economic si
sanitar se va schimba în bine, efectele îmbatrânirii demografice vor compensa o astfel de evolutie
posibila si rata bruta a mortalitatii nu va cunoaste o evolutie descendenta importanta. De altfel, si în
varianta cea mai optimista (cea Superioara) a seriei 2002 a prognozelor Diviziei de Populatie a
Natiunilor Unite, varianta construita pe ipoteza unei cresteri importante a sperantei de viata la
nastere, numarul de decese si rata mortalitatii generale ar cunoaste o crestere în deceniile urmatoare.

Toate aceste consideratii asupra mortalitatii în tara noastra sunt argumente în favoarea unei constatari
care nu ar trebui sa ne surprinda: nu putem conta nici pe scaderea mortalitatii generale într-o
eventuala politica de reducere a declinului demografic. Nu exista nici o contradictie între o astfel de

7
constatare si faptul ca starea de sanatate a populatiei si mortalitatea ramân îngrijoratoare, ca
mortalitatea infantila plaseaza România într-o pozitie de loc acceptabila si ca actuala stare a asistentei
medicale si a sistemului sanitar nu constituie o premiza pentru schimbarea acestor realitati.

Concluzia fireasca la care ne conduc observatiile noastre asupra masurii în care migratia externa si
mortalitatea ar putea contribui la reducerea dimensiunii declinului demografic în care se afla
România, este lipsita de echivoc: viitorul demografic al României se afla in nivelul natalitatii si
numai redresarea acesteia poate avea efecte pozitive si de durata.

Bibliografie
SORIN BULBOACĂ - INTRODUCERE ÎN DEMOGRAFIE ,Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită
COMISIA NATIONALA PERMANENTA DE ELABORARE A STRATEGIEI DE
DEZVOLTARE DURABILA A ROMÂNIEI «ORIZONT 2025»
Dan Rosca - Introducere in sociologia populatiei si demografie