DOCTRINE JURIDICE

=curs 3=

Egalitatea intre cetateni: o egalitate juridica in fata legii civile si o egalitate politica in fata
functiilor legislative si executive.
Egalitatea politica: aparitia privilegiilor care au influentat dreptul public dar si dreptul
privat; apare ereditatea obligatorie in exercitarea unor profesii; in dreptul penal, din cauza
privilegiilor apare inegalitatea intre pedepsele si procedura aplicabila.
Concluzie: cetatenia romană = un statut social superior, diferentiat neunitar, aflandu-
se la baza distinctiei dreptului public de dreptul privat. Michel Villey: “cetatenia este un statut
social caruia dreptul ii da o forma juridica”.

Capitolul 3
Formarea dreptului modern
Sectiunea I
Rolul crestinismului in formarea dreptului. Evul Mediu

I. Doctrina juridica a Sfantului Augustin

II. Conceptia despre drept si lege a Sfantului Toma si d`Aquino

I. Doctrina juridica a Sfantului Augustin

Exista 3 probleme pe care le vom aborda:
1. Teoria legilor profane (Teoria dreptului pozitiv)
2. Continutul dreptului. Teoria izvoarelor dreptului
3. Teoria statului
1. Teoria legilor profane
Doctrina Sf. Augustin este caracterizata de viziunea crestina asupra lumii. Toata
conceptia sa juridica are la baza teoria crestina. Sf. Augustin sublineaza ca trebuie sa facem o
distinctie in cadrul sistemului legislativ intre legea divina si legea omeneasca (=profana).
Teoria legii profane are la baza 2 principii:
a) Legile profane nu sunt juste
b) Desi injuste, legile profane trebuie respectate (ideea obedientei fata de lege)
Critica toate institutiile statului (sociale, militare, judiciare, ale administratiei).
El spune, de asemenea, ca dreptul nu poate fiinta decat daca este just. Un drept injust
nici nu exista.
Justitia: a da fiecaruia ceea ce este al sau, insa nu poate fi numita justitie cea care nu Il
are pe Dumnezeu autorul si stapanul tuturor lucrurilor, precum si onoarea si respectul pe care I
le datoram.

1
 Astfel, justitia romana este injusta, pentru ca nu are la baza credinta crestina, iar unde nu
exista justitie, nu exista nici drept.
Dreptul nu este ceea ce stabilesc oamenii.
Sf. Augustin ramane fidel doctrinei traditionale a filozofiei clasice juridice greco-romane,
si considera ca dreptul este ceea ce este just.
Creeaza conceptul de jus humanum = legile cetatii terestre, dar nu este decat o facilitate
de limbaj (institutiile profane nu sunt deloc drept).
Dar „trebuie sa dam Cezarului ceea ce este al Cezarului”; prin urmare, legile profane
trebuie respectate de catre crestini.
Justificarea acestei idei:
 Pe de o parte, legile ajuta la pacea cetatii, se inscriu in realizarea unor anumite ordini, o
anumita pace. Exista mai multe grade de pace: pace perfecta, superioara si pace
inferioara.
 Pacea perfecta, superioara este divina, este numai cea asigurata de o justitie
perfecta, crestina.
 Pacile inferioare asigura o ordine provizorie, ca cea a cetatii terestre. Legile
statului nu pot asigura decat o astfel de pace inferioara.
 Pe de alta parte, supunandu-ne legilor umane, ne supunem implicit unui plan divin,
pentru ca aceste legi au rostul lor in planul lui Dumnezeu, nimic nu se intampla fara voia
lui Dumnezeu.
Doctrina Sf. Augustin este diferita de tot ceea ce se afirmase pana atunci in epoca, si este
distincta de dreptul natural si apropiata de pozitivismul juridic (promoveaza notiuni, ca ordinea
publica, respectarea legilor pozitive).

2. Continutul dreptului. Teoria izvoarelor dreptului

Pentru a explica continutul dreptului trebuie aratat sensul notiunii de justitie, care este
diferit de cel din Antichitate. Astfel, justitia nu mai inseamna egalitate ci caritate, generozitate,
gratuitate.

Trasaturile justitiei crestine:

1. Justitia crestina are caracter subiectiv. Justitia crestina, fiind o justitie de caritate, contine
reguli imprecise care se aplica diferit. Justitia este informulabila, ea nu poate fi adevarata
decat daca are la baza credinta in Dumnezeu.
2. Justitia crestina are ca scop perfectiunea. Ea nu admite realizarea niciunui interes
personal. Sfantul Augustin sustine ideea proprietatii private, dar si a proprietatii comune,
obstesti, prin punerea in comun a bunurilor de catre crestini, in special calugari –

2
 reafirmarea dreptului natural, justitia devine comunitara. Proprietatea privata nu-si are
izvorul in dreptul divin.
3. Lipsa sanctiunii: element de esenta pentru dreptul crestin, el nu poate sanctiona si nu
poate fi sanctionat pe pamant.
Important: dreptul crestin poate coexista in armonie cu dreptul laic, terestru, trecator.
Explicatie:
a) Faptul ca nu au puncte comune, nu inseamna ca trebuie sa se opuna unul altuia.
Dreptul crestin pune accent pe indepartarea omului de cele materiale, terestre,
iar Dreptul laic (pozitiv) este preocupat de lucrurile trecatoare (este preocupat
de acele elemente care prezinta importanta in viata omului la un moment dat, si
anume: libertatea noastra, familie, statut social, bunuri, etc.). Dreptul crestin
ofera o viziune de ansamblu asupra valorilor eterne pentru organizarea si
functionarea societatii.
b) Pentru un crestin, intre respectarea legii divine si legea laica, conteaza legea
divina. Nu are importanta ce dispune legea laica (de exemplu, pentru un crestin,
chiar suprimarea propriei vieti de catre justitie, nu are importanta daca el a
respectat legea divina). Legea laica poate fi mentinuta.
IZVOARELE DREPTULUI: 3 categorii de legi care releva ce inseamna justitia – dreptul natural
(legea naturala); legea lui Moise; legea lui Hristos.
1. Dreptul natural
 ajuta sa cunoastem ceea ce este just si modul de functionare a justitiei. Sf. Augustin
nu este un adept al dreptului natural, ci al dreptului crestin. Conceptia sa este ca
Dumnezeu a impus o ordine in natura, iar justitia oamenilor nu ar trebui decat sa
execute decat aceasta ordine naturala.
 Este numit de Sf. Augustin legea paganilor, lex gentium. Crestinii au acces la justitie
pe alte cai.
2. Legea lui Moise: pare paradoxal ca Sfantul Augustin considera legea mozaica o sursa a
dreptului, pentru ca aceasta este diferita de legea crestina. Justificare: aceasta provine
de la Dumnezeu, a fost data direct de catre Dumnezeu in mainile lui Moise, dar o
considera adecvata acelui timp, fiind depasita de legea crestina.
3. Legea lui Hristos (legea crestinilor, legea noua): singura capabila sa-i conduca pe oameni
spre justitie si spre descoperirea sensului termenului drept, just; se regaseste in cele 4
evanghelii.
In lucrarea sa „De civitate dei” incearca sa defineasca notiunea de just, spunand ca justul isi
are baza in credinta (justus ex fide vivit = justul traieste din credinta);
Credinta este principiul cunoasterii, ceea ce este valabil si pentru drept. Explicatie:
inteligenta umana este prea corupta pentru a descoperi continutul justului; adevaratul drept
este substituirea dreptului natural, al paganilor, un drept sacral.

3
 Legile si cutumele nu au valoare decat daca textele divine tac: rol de lex specialia. Explicatia
consta in faptul ca Hristos a spus „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata” si nu traditia, cutuma sunt
vesnic de urmat pentru omenire.

3. Teoria statului
Statul = sa se bazeze pe legi crestine, sa pedepseasca atingerile aduse bisericii crestine,
mergand pana la folosirea fortei.
Legile omenesti ar trebui sa fie in concordanta cu legile crestine, dar acest lucru NU este
o conditie pentru respectarea si aplicarea lor.
Crestinii trebuie sa respecte legile terestre, chiar daca sunt rele. Este ideal ca ele sa fie
juste, DAR justul nu poate fi cunoscut decat prin credinta si prin revelatie divina.