FACULTATEA DE DREPT UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

ANUL INTAI 2011-2012 DOCTRINE JURIDICE SEMINAR N 3 Formarea dreptului modern.

Bibliografie indicativa - S. CRISTEA, <<Doctrine juridice>>, Editia a V-a revizuita si adaugita, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2011. - S. CRISTEA, <<Doctrine juridice. Caiet de seminar>>, Editia a V-a revizuita si adaugita, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2011. - Michel Villey, <<La formation de la pense juridique moderne>>, PUF, Paris, 2003. - Philippe Malaurie, <<Anthologie de la pense juridique>>, Cujas, Paris, 2001. LISTA TEMELOR DE DISCUTAT I. Influenta crestinismului A. Conceptia despre drept a Sfantului Augustin 1. Teoria legilor profane 2. Continutul dreptului. Teoria izvoarelor dreptului 3. Teoria statului B. Conceptia despre drept a Sfantului Toma dAquino 1. Noi semnificatii ale teoriei dreptului natural 2. Contributia crestinismului la crearea si formarea dreptului a. Rolul crestinismului b. Termenii de drept si lege c. Izvoarele dreptului d. Opinia privind distinctia drept public drept privat II. Laicizarea dreptului A. Teoria contractului social si a separatiei puterilor 1. Influente asupra teoriei statului 2. Definitia dreptului B. Conceptia lui Kant cu privire la drept (la seminar 4) C. Drepturile inalienabile ale omului (la seminar 4) DOCUMENTE ATASATE 1. Document 1 Aplicatii 2. Document 2 Texte din caietul de seminar de comentat 3. Document 3 Alte texte de comentat la seminar a. Despre fundamentele justitiei Sfantul Augustin

TERMENI Eidos, ius civile, ius gentium, lege profana, ius humanorum, contract social, liberalism politic, stare de natura, homo homini lupus, bellum omnium contre omnes, drepturi inalienabile. Document n 1 Aplicatii 1. Explicati teoria legilor profane. Care sunt principiile care stau la baza ei? 2. In ce consta conceptul de drept si justitie, in opinia Sfantului Augustin? 3. Sfantul Augustin sustine ca legile profane, prin definitie injuste, trebuie respectate. Care este justificarea respectarii acestor legi? 4. Care sunt trasaturile justitiei crestine? 5. Dreptul crestin poate coexista cu cel laic? Explicati. 6. Care sunt izvoarele dreptului in conceptia Sfantului Augustin? 7. Ce rol au legile scrise si cutumele in tabloul izvoarelor dreptului creat de Sfantul Augustin? 8. Explicati teoria statului in conceptia Sfantului Augustin. 9. Care sunt preocuparile Sfantului Toma dAquino? Ce crede el despre fiecare dintre ele? 10. In ce consta teoria dreptului natural la Sfantul Toma? 11. Care este semnificatia termenului drept in conceptia Sfantului Toma? 12. Cum se poate aplica dreptul natural de catre judecator, dupa Sfantul Toma? 13. Care este contributia crestinismului la crearea si evolutia dreptului? Tratati, pe rand, rolul crestinismului, apoi semnificatia termenului de drept si de lege. 14. Care sunt izvoarele dreptului, in conceptia Sfantului Toma? 15. Care este relatia dintre legea laica, omeneasca si legea naturala? 16. Dreptul se identifica cu legea crestina sau este distinct de aceasta? 17. In conceptia Sfantului Toma, dreptul se poate divide in drept public si drept privat? Care este teoria care fundamenteaza dreptul public? Dar dreptul privat? 18. Care este regimul institutiei casatoriei? 19. Care este rolul teoriei contractului social si al teoriei separatiei puterilor in laicizarea dreptului? Tratati cronologic diferite doctrine juridice. 20. Care sunt consecintele laicizarii dreptului asupra teoriei statului? Dar asupra definitiei dreptului? Document n 2 Texte din caietul de seminar de comentat Textul n 1 Sfantul Toma, Summa theologiae, in Ph Malaurie, Antologie de la pensee juridique, Cujas, Paris, 2001, p.56-64) Sfantul Toma dAquino: 1. Epikeia sau echitatea: Questio INTREBARE 1) Este echitatea o virtute? Face ea parte din dreptate sau nu? Art 1 Este epikeia o virtute sau nu? RASPUNS: - Se pare ca echitatea este contrariul a doua virtuti: contrariul dreptatii, pentru ca nu tine cont de lege; contrariul rigorii (severitatii) pentru ca este chiar opusul ei. In concluzie, ea nu este o virtute. Apoi, Sfantul Augustin spune: <<Trebuie judecate legile umane in timp ce sunt elaborate. Dupa ce au fost elaborate si promulgate, e interzisa discutarea lor: trebuie aplicate>>. Prin urmare, echitatea e mai mult un viciu decat o virtute. In plus, ea are pretentia sa interpreteze intentia legiuitorului, dar aceasta este o putere care nu apartine decat autoritatii constituite. Imparatul declara in Cod: <<Este un drept si o datorie pe care ne-o rezervam de a interpreta aspectele litigioase intre echitate si drept>>. Prin urmare, echitatea nu e o virtute. REPLICA (Sed contra est) Filozoful (Aristotel) a spus ca echitatea e o virtute. RASPUNS (respondeo dicendum) Asa cum se spune in tratatul de legi, actele umane in vederea carora sunt concepute legile sunt cazuri singulare si concrete. Variabile la infinit; prin urmare, e imposibil de stabilit o regula care sa se aplice la toate situatiile (quae in nullo casu deficeret). 2

Legiuitorii au in vedere ceea ce se intampla in mod obisnuit si se orienteaza dupa imprejurari pentru a concepe o lege a carei respectare poate sa mearga in unele cazuri extraordinare impotriva dreptatii si a binelui comun, care constitutie scopul insusi al legii. De pilda, un om i-a lasat altuia in pastrare o sabie; intre timp, innebuneste si isi cere sabia inapoi, sau un tradator cere o suma de bani pe care vrea sa o foloseasca impotriva tarii sale. In asemenea cazuri, si in altele similare, respectarea legilor nu este indicata. Din contra, este indicat sa nu tii cont de litera legii, si sa faci ceea ce iti cere dreptatea (ratio iustitiae) si binele comun. Acesta este rolul indeplinit de epikeia, pe care noi o numim echitate. De unde rezulta ca echitatea este o virtute. OPINIA SFANTULUI TOMA (Ergo dicendum) Echitatea se opune nu notiunii ca atare de justitie (iustum simpliciter), ci justitiei asa cum este ea determinata de lege. Ea nu este opusa nici notiunii de rigoare, fiindca aceasta din urma este conforma cu spiritul legii (veritatem) atunci cand este si oportuna. Rigoarea inoportuna este o greseala. Codul insusi o spune: <<Fara indoiala ca a respecta litera, violand spiritul legii constituie o abatere de la lege>>. A pune in discutie legea inseamna a afirma ca ea este prost intocmita (positam). A afirma ca prevederile legii nu se aplica intr-o circumstanta sau alta inseamna a discuta nu legea propriu-zisa, ci un caz anume. Interpretarea intervine in cazurile neclare. Ea revine autoritatii publice si abaterea de la ea este interzisa (aceasta analiza se afla in contradictie cu dreptul francez actual); in cazurile clare, legea nu se interpreteaza, ci se aplica (aceasta analiza este in acord cu dreptul francez dintotdeauna). Art 2 Face echitatea parte din dreptate sau nu? OBIECTIE 1) Echitatea nu face parte din dreptate. Am vazut ca exista doua feluri de dreptate; una este particulara, cealalta este legala. Echitatea nu face parte din dreptatea particulara, pentru ca ea acopera toate virtutile, inclusiv dreptatea legala. Nu face parte nici din dreptatea legala, pentru ca nu se supune legii. Se pare deci ca echitatea nu este o parte a dreptatii. 2) In plus, o virtute principala nu poate fi parte a unei virtuti care-i este subordonata. Or, asa cum o arata si numele ei grec, epikeia este o virtute mai importata decat dreptatea. Prin urmare, echitatea nu este o parte a dreptatii. 3) In afara de aceasta, echitatea este o parte a moderatiei (modestia). In Sfantul Paul sta scris: <<moderatia (modestia) noastra sa fie cunoscuta tuturor>>; textul grec vorbeste despre epikeia. Ori, moderatia face parte din temperanta. REPLICA: Filozoful (Aristotel) spune ca <<echitatea este un fel de dreptate>>. OPINIA SFANTULUI TOMA (Ergo dicendum) 1) Echitatea corespunde intocmai dreptatii legale; dupa modul in care este inteleasa, ea face parte din dreptate sau se deosebeste de ea. Daca prin dreptate legale se intelege supunerea fara de lege in litera si in spiritul ei, atunci ea constituie o parte principala a dreptatii legale. Daca prin dreptate legala se intelege doar supune fata de litera legii, echitatea nu mai constituie o parte a dreptatii legale, ci a dreptatii in sensul ei cel mai general (communiter dictae): in cazul acesta, ea este superioara dreptatii legale. 2) Cand Filozoful (Aristotel) spune ca <<echitatea este mai buna decat dreptatea>>, el da cuvantului sensul sau de dreptate legala inteleasa in litera legii. Dar de indata ce echitatea este o dreptate anume, ea nu este mai buna decat orice dreptate. 3) Echitatea este moderatoare in privinta supunerii fata de litera legii. Moderatia, care tine de temperanta, are ca obiect viata umana exterioara: comportamentul (incessus); aspectul exterior (habitus). Se poate totusi ca grecii sa fi dat cuvantului epikeia, prin similitudine, sensul general de moderatie. INTREBARE: 2) Este legea naturala aceeasi pentru toti oamenii sau dimpotriva? OBIECTIE: 1) Se pare ca legea naturala nu este aceeasi pentru toti oamenii. Intr-adevar, in Decret (al lui Gratian), se spune ca <<Dreptul natural este cel continut in lege si in Evanghelie>>. Dar aceasta lege nu este comuna tuturor. Pentru ca in Epistola catre romani se spune: Nu toate neamurile asculta de Evanghelie: prin urmare, legea naturala nu este aceeasi pentru toata lumea. 2) Ceea ce este potrivit cu legea este declarat drept, conform expresiei din Etica (Aristotel). Dar in aceeasi carte se arata ca nimic nu este drept pentru toata lumea in acelasi fel. Exista anumite diferente. Legea naturala nu e, prin urmare, aceeasi pentru toata lumea. 3) In sfarsit, tot ceea ce omul se simte inclinat sa faca in 3

conformitate cu propria sa natura tine, dupa cum am spus, de legea naturala. Dar oameni diferti au inclinatii natural diferite. Unii sunt stapaniti de patima placerilor, altii de dorinta de onoruri, alta, in fine, de alte lucruri. Prin urmare, legea naturala nu este aceeasi pentru toti oamenii. INTREBARE Art 5 Se poate schimba legea naturala sau nu? OBIECTIE 1) Se pare ca legea naturala se poate schimba. Intr-adevar, comentand cartea Ecleziastului, glosa remarca: <<El a vrut ca legea sa fie scrisa pentru a corecta legea naturala>>. Dar a corecta inseamna a adduce o schimbare, legea naturala poate deci, schimba. 2) In afara de aceasta, uciderea unui nevinovat sau chiar adulterul si furtul sunt acte impotrva legii naturale. Ori legea a fost modificata in privinta lor, atunci cand Dumnezeu i-a poruncit lui Abraham s-si ucida fiul nevinovat sau cand a poruncit evreilor sa fure vasele pe care egiptenii le dadusera; sau, in fine, cand a poruncit lui Ose sa ia de sotie o prostituata. Legea naturala poate, prin urmare, sa se schimbe. 3) In plus, daca Isidor scrie ca <<posesia comuna a tututror bunurilor si aceeasi libertate pentru toti tin de dreptul natural>>, noi vedem bine ca si una si alta au fost modificate de legile omenesti. Se pare, deci, ca legea naturala poate fi schimbata. REPLICA (Sec contra est) Se spune in Decret (al lui Gratian) ca <<dreptul natural dateaza de la inceputurile naturii ganditoare; nu se schimba cu timpul, ci ramane imuabil>>. OPINIA SFANTULUI TOMA (Ergo dicendum) 1) Daca legea scrisa se infatiseaza ca un corectiv al legii naturale, inseamna ca ea completeaza ceea ce ii lipseste acesteia din urma; sau petnru ca legea naturala era, sub anumite aspecte, atat de naturala in mintea oamenilor, ca acestia considerau ca fiind bine ceea ce era un rau in sine; o atare alterare necesita o indreptare. 2) Toti oamenii, inocenti sau vinovati, mor de moarte naturala Tot ceea ce Dumnezeu face, este, intr-un anume sens, natural, asa cum s-a spus in prima parte a Sunnei. 3) Spune despre un lucru ca tine de dreptul natural din doua motive: pe de o parte, pentru ca natura inclina spre el, de pilda, <<nu trebuie sa fii nedrept cu celalalt>>. Pe de alta parte, pentru ca natura nu sugereaza contrariul, . Exact in felul acesta, o asertiune de tipul <<posesia comuna asupra tuturor bunurilor, libertatea identica pentru toti>> este socotita ca tinand de dreptul natural: posesia distincta asupra bunurilor si sclavia (servitus) nu sunt impuse de natura, ci de ratiunea oamenilor, pentru folosul pe care il trag din ele. In privinta aceasta, legea naturala nu este modificata decat prin adaugiri. Textul n 2 Montesquieu, Spiritul legilor a. Legile, in intelesul cel mai larg, sunt raporturile generale care deriva din natura lucrurilor si in acest sens, tot ce exista are legile sale. Divinitatea are legile sale, lumea materiala are legile sale, substantele spirituale superioare omului au legilor lor, animalele au legilor lor, omul are legile sale. Cei care au afirmat ca o fatalitate oarba a pus toate efectele pe care le vedem in lume au spus o mare absurditate, caci ce poate fi mai absurd decat o fatalitate oarba care ar fi produs fiinte rationale. Exista, asadar, o ratiune primordiana; iar legile sunt raporturile dintre ea si entitati diferite (). Legile trebuie sa se potriveasca intr-un asemenea grad poporului pentru care sunt facute, incat este o foarte rara intamplare daca legile unui popor sunt nimerite pentru altul. b. Trebuie sa se evite cu tot dinadinsul de a se modifica spiritul general al unui popor, atunci cand acest spirit nu este contrat principiilor guvernarii; () caci nimic nu facem mai bine decat ceea ce facem in mod liber si urmand propria noastra fire. c. Exista anumile legi de uniformitate care pun stapanire uneori sip e marile spirite (), dar care produc negresit impresie asupra celor mediocre (). Raul schimbarii este el oare intotdeauna mai mic decat raul suportarii randuielilor existente? Si maretia geniului nu fi consta mai curand in a sti in ce caz este nevoie de uniformnitate si in ce caz este necesara diversitatea? d. Stilul trebuie sa fie concis (). Limbajul legilor trebuie sa fie simplu (). Cand legea este scrisa intr-un stil pompos, ea nu mai este socotita decat obiect de parada (). Legile nu trebuie sa fie subtile; ele sunt concepute pentru oameni cu posibilitati modeste de intelegere. Cand exceptiile, 4

limitarile, amendamentele la o lege nu sunt necesare, este mai bine sa nu existe. Asemenea detalii trimit mereu spre noi detalii. Nu trebuie aduse modificari la o lege fara un motiv intemeiat. In conceperea legilor, trebuie avut in vedere ca acestea sa nu tulbure firea lucrurilor. Trebuie evitata interzicerea unui lucru, care nu e rau sub pretextul unei perfectiuni imaginare. E nevoie ca legea sa aiba o anumita candoare. Menite sa pedepseasca rautatea oamenilor, ele insele trebuie sa fie cat mai blande cu putinta. e. Judecatorii natiunii nu sunt () decat gura care rosteste cuvintele legii, niste fiinta neinsufletite care nu-i pot modera nici forta, nici severitatea. f. O societate in care drepturile omului nu sunt garantate prin lege si nu e stabilita separarea puterilor in stat nu e asezata pe baze legale; in fiecare stat exista trei feluri de puteri: puterea legislativa, puterea executiva privitoare la chestiunile ce tin de dreptul gintilor si puterea executiva privitoare la cele ce tin de dreptul civil (); pe aceasta din urma o vom numi putere judecatoreasca, iar pe cealalta, pur si simplu, puterea executiva a statului (). Atunci cand in mainile aceleiasi persoane, sau ale aceluiasi corp de dregatori se afla intrunite puterea legiuitoare si puterea executiva, nu exista libertate, deoarece se pot naste temeri ca acelasi monarh sau acelasi senat sa nu intocmeasca legi tiranice, pe care sa le aplice in mod tiranic. Nu exista, de asemenea, libertate, daca puterea judecatoreasca nu este separata de puterea legislativa si de cea executiva. Daca ea ar fi imbinata cu puterea legislativa, puterea asupra vietii si libertatii cetatenilor ar fi arbitrara, caci judecatorul ar fi si legiuitor. Daca ar fi imbinata cu puterea executiva, judecatorul ar putea avea forta unui opresor. Totul ar fi pierdut daca acelasi om sau acelasi corp de fruntasi, fie ai nobilimii, fie ai poporului, ar exercita aceste trei puteri: pe cea de a face legi, pe cea de a aduce la indeplinire hotararile obstesti si pe cea de a judeca infractiunile si litigiile dintre particulari. g. Experienta a aratat ca in tarile in care pedepsele sunt blande, acestea produc asupra spiritului cetateanului o impresie tot atat de puternica precum pedepsele aspre in alte parti. Nu trebuie sa-i conducem pe oameni cu ajutorul unor masuri extreme. Trebuie sa fim cumpatati in folosirea mijloacelor pe care natura ni le pune la dispozitie pentru a-i conduce (); daca se va cerceta cauza tuturor dezmaturilor se va vedea ca ea consta in impunerea infractiunilor si nu in moderatia pedepselor (). Este de cea mai mare insemnatate ca pedepsele sa fie in armonie unele cu altele, pentru ca este deosebit de important sa se evite mai curand o infractiune grava, decat una mai putin grava, ceea ce vatama mai mult societatea decat ceea ce o pagubeste mai putin. Document n 3 Alte texte de comentat la seminar Textul n 1 Sfantul Augustin In 24 august 410, Roma este distrusa de vizigoti. Or, de un secol, Imperiul Roman de Apus este crestin. Roma nu mai este invincibila, ceea ce anunta caderea imperiului insusi. Crestinismul sa fi fost responsabil, cu morala sa de iertare si renuntare, al acestui esec militar si politic magistral? Aceasta este opinia majoritatii romanilor, si la aceasta intrebare raspunde Augustin in Cetatea lui Dumnezeu. Nu trebuie sa ne gandim ca distinctia intre cetatea omului, cetate terestra si efemera, si eterna Cetate a lui Dumnezeu isi are originile in distinctia dintre Roma si Biserica. Cetatea terestra si Cetatea lui Dumnezeu sunt cetati ideale, principii de viata (viata infirma si supusa nefericirii si vanitatii, in aceasta lume, sau viata inteleptilor, sfintilor sau ingerilor, dar, mai inainte de toate, o viata caracterizata ca socialis, sociala). Raportul lor este asimetric, Cetatea lui Dumnezeu fiind destinata, dar niciodata complet realizata in lume. Cetatea terestra este fondata pe iubirea de sine si de posesie, cetatea celesta pe dragostea lui Dumnezeu si pe speranta. Ele sunt inseparabile, vesnic legate. () Augustin stabileste mai intai binele suveran, pacea pe care oamenii trebuie sa o urmeze la nivel individual, pacea sufletului, si la nivel colectiv, pacea in cetate. Si pacea pe care o cunosc muritorii in cetatea lor nu e decat o imagine imperfecta si defectuoasa a pacii eterne si perfecte a Cetatii lui Dumnezeu. Ori pacea nu poate fi atinsa decat in sanul unei cetati juste: virtutea care 5

caracterizeaza cetateanul ca atare si care orienteaza toti cetatenii in binele comun al cetatii si al justitiei. () In adevarata Cetate, Cetatea lui Dumnezeu, cei doi termini de drept si justitie sunt inseparabili, caci acolo unde nu exista o justitie veritabila, dreptul nu poate exista. In raport cu Cicero, Augustin introduce in definitia poporului si a republicii o dimensiune transcendenta. Justitia, de fapt, asa cum o intelege el, adica justitia crestina, nu este evident prezenta la Cicero. Pentru acesta din urma, asocierea politica a oamenilor se bazeaza pe sociabilitatea naturala, iar justitia se fondeaza pe legea naturala adevarata, de dreapta cugetare, conforma naturii, raspundita in toate fiintele: a nu cunoaste aceasta lege inseamna a te ignora pe tine insuti si a nu cunoaste natura umana. Augustin raspunde acestei legi naturale prin legea eterna, justitiei, prin distinctia intre falsa justitie a oamenilor si veritabila justitie prezenta in Cetatea lui Dumnezeu.