Etapele constructiei bazilicii Sf. Petru,Piata Sf.

Petru si Scala Regia

Bazilica Sfântul Petru este o biserica (ce face parte din renasterea tarzie) din Roma si se gaseste in
interiorul statului pontifical,in fata pietiei Sfantul Petru. Aceasta este una din cele patru bazilici
patriarhale din Roma, alaturi de Bazilica San Giovanni in Laterano, Santa Maria Maggiore și
Bazilica Sfântul Paul.Proiectata în principal de Donato Bramante ,Michelangelo , Carlo Maderno și
Gian Lorenzo Bernini , Bazilica Sf.Petru este
cea mai cunoscuta opera ce apartine
arhitecturii renascentiste și ramâne una
dintre cele mai mari biserici din lume.
Procesul de proiectare si construcţie al
bisericii Sf. Petru în secolul al XVI-lea a dus
la rafinamentul şi acceptarea convențiilor
grafice si standardelor de reprezentare pentru
constructiile si meseriile din Roma. Grupul
de arhitecti care a lucrat sub indrumarea lui
Bramante, Raphael, Peruzzi, Antonio da
Sangallo şi Michelangelo au stabilit un
standard pentru practica arhitecturala, care
apoi a fost imitata in toata Europa. Cinci
secole mai târziu aceste standarde sunt încă
utilizate de arhitectii contemporani.
Proiectarea şi construcţia clădirii, s-a bazat
pe abilitatile acestor arhitecti,de a vizualiza ideile grafic şi folosind atat concepte portretizate prin
schiţe,cat si bazându-se pe propriile abilităţili artistice chiar şi pe preferinţe.A fost necesar ca
arhitecţii responsabili să comunice design-ul asistenţilor lor, birocraţilor administrativi, casierlori şi
muncitorilor prin metode mass-media tradiţionale, adică schite, desene, modele şi şabloane făcute în
lemn, lut şi zinc. Acest lucru a fost constant în lungul proces de proiectare şi construcţie al bisericii.
Deşi doar o mică parte a documentelor a supravietuit, există multe urme ale acestui proces in cele
mai multe design-uri din istoria bisericii noi, şi se pare că de nenumărate ori, a fost construita prin
interpretarea acestor desene şi machete.Datorita cresterii nevoii de precizie, utilizarea
tradiţionalelor schite facute manual ca si modelele grafice, treptat au fost inlocuite cu reprezentări
grafice detaliate, desenate la scara folosind instrumentele geometrice. Planuri, elevaţii şi secţiuni,
strict ortogonale, extrem de detaliate şi adesea prestate cu umbre au fost norma noua.Dezvoltarea
structurii administrative a adus la impunerea unor conventii prin care design-ul a fost controlat de
catre birocratie.În ciuda tehnicii de desen extrem de rafinata, a fost evident nevoia reprezentarii
tridimensionale a arhitecturii.Cu toate acestea, a ramas la atitudinea arhitectului decizia pe care
dintre aceste reprezentări sa o utilizeze si
asta din cauza ca nu era un standard
profesional care sa defineasca un set
corespunzator de convenţii grafice. Totul a
început cu Filippo Brunelleschi (1377-
1446)care a inventat perspectiva liniara şi
Leon Battista Alberti (1404-1472) ,care a
scris ”De re Aedificatoria”.Acest lucru a
schimbat situatia in a doua jumatate a
secolului al XV-lea si prima jumatate a
secolului al XVI-lea;aceste motivatii ducand
la standardizarea conventiilor de
reprezentare,fiind urmate de o serie de
lucrari arheoligice realizate in jurul Romei de catre arhitecti si artisti din generatia lui Donato
Bramante.Aceasta standardizare a conventiilor a fost practic pusa in aplicare in constructia noii
bazilici Sfantul Petru si mai tarziu propagate in intreaga Europa prin intermediul noilor lucrari
concepute de arhitecti.

Istorie

Papii de la Nicolae al V-lea (1447-1455) la Innocent al IX-

lea (1676-1689) au mobilizat mari resurse pentru a construi
noua bazilica Sf. Petru. Cu toate acestea, construcția sa a
fost întotdeauna supusă soartei politice și financiare ale
Bisericii Romane și, prin urmare, nu a fost o prioritate de
top pentru toti preotii. Istoria de proiectare și construcție
este astfel extrem de fragmentată. Acesta este în esență o
succesiune de perioade de activitate si de abandon, care a
depins foarte mult de succesele sau nenorocirile oamenilor
de pe tronul papalitatii. Anul in care bazilica Sf. Petru a fost
începuta nu este cunoscut. În anul 322 a fost sugerata pentru
prima data de catre Toynbee si Perkins data fondarii.Odata
cu moartea lui Constantin in 337, structura bazilicii a fost
finalizata.

Istoria bazilicii începe cu martirul Sfântul Petru, primul

dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus, Episcopul Romei
și primul papă al Bisericii Romano-Catolice. Vechea bazilica
a fost construita peste ceea ce a fost considerat a fi
mormântul său și din această cauză oamenii au susținut ca in acest loc este stabilit centrul lumii
creștine. Sf. Petru a fost martirizat în timpul domniei împăratului roman Nero Augustus Caesar și în
conformitate cu tradiția a fost îngropat lângă circ, pe dealul Vaticanului.Astfel mormantul sau a
devenit locatia bazilicii. De-a lungul anilor, multe schimbări au fost făcute pe și în jurul
mormântului. Aceste mici modificări au avut loc subtil pe o perioada de un secol doua.
 Evolutiile ce au avut loc in I si al II-lea secol d.Hr.

În primul secol intre anii 69-79 d.Hr. corpul lui Sf.Petru a fost
îngropat pe dealul Vaticanului și a fost acoperit cu pământ
formandu-se un mic dambusor. Acesta era inconjurat de vegetatie si
de mormintele din jur. Astfel, acest mormânt a fost observat de
credinciosi si lucrurile au inceput sa evolueze. În primul rând,
intrarea in acest mormânt a fost marcată cu o lespede de piatră de
nisip pentru a spori importanța sa. Apoi, au inceput sa apara tot mai
multe morminte in jurul locului de inmormantare a lui Sf. Petru,
indicand astfel, ca acestea erau construite in mod deliberat acolo
pentru a fi cat mai aproape de mormantul apostolului.
În secolul al II-lea (125-145 d.Hr.) a început sa fie construit
un mausoleu. Datorită acestei entitati aditionale au inceput sa apara
elemente mici, cum ar fi o rampă (care servea drept pasaj) și chiar o
separare a mausoleului de mormânt.
Datorita micilor mormintele din jurul Sf. Petru care au
inceput sa se dezvolte s-a construit un perete mic care sa protejeze
mormantul Sfantului. Construirea mausoleului a făcut pământul să
alunece mai jos, astfel ajungandu-se ca terenul sa se niveleze si mai
mult . Acest lucru a determinat construirea unui perete intre pasaj si
campul cu locul de veci al Sfantului pentru ca sfintenia
mormantului sa fie pastrata (așa cum este prezentat in figura 8).
Acest perete a fost numit peretele de culoare rosie datorita culorii
in care a fost pictat. Datorita unei greseli de calcul in proiectarea
zidului, a devenit necesara creerea unei adancituri pentru a proteja
mormantul. Terenul campului a continuat in timp sa se niveleze.
După o perioadă, în jurul anului 150 d.Hr. un altar a fost construit.
Acesta consta in două coloane care susțineau o lespede peste ele.
De asemenea, peste altar a fost construita si o mica nisa. Astfel,
datorita acestor mici adaosuri s-a creat un loc cu o identitate
specifica, facandu-l un loc mult mai spiritual si important.
În timpul secolului al II-lea d.Hr. peretele roșu a început sa crape. Astfel, pentru a elimina
din presiunea altarului care o exercita pe perete s-au construit niste intarituri laterale prin
intermediul a doi pereti,fiind de asemenea, adaugat si un acoperis pentru a proteja locul. Mormântul
a rămas astfel pana cand împăratul Constantin a început construcția bazilicii.
Bazilica Sfantul Petru in perioada lui Constantin

Lucrările la bazilică au început între anii 320-329

i.Hr., dar au durat trei decenii, deoarece au fost
necesare ample lucrări de nivelare și terasare. In
aceste condiții, Constantin nu ar fi putut să-și vadă
opera terminată. Impăratul a gândit să construiască
altarul bazilicii sale deasupra prezumtivului
mormânt al lui Petru.
In bazilica antică a fost amplasat un edicul pe locul
obișnuit al altarului, la capătul navelor. El semnifica
locul virtual al mormântului Sfântului Petru. Era
plasat pe o mică estradă din marmură si avea forma
unui baldachin susținut de coloane răsucite din
bronz. Baldachinul era prelungit de un portic cu
coloane. In centru, sub baldachin, se găsea un mic edicul de marmură, cu porți de marmură aurită,
care lăsau accesul, în zilele de sărbătoare, către presupusul mormânt al Sfântului Petru.
Sfantul Petru era o bazilică cu cinci nave, tăiată de un transept îngust și cu o absidă al cărei zid era
situat exact în spatele actualului altar papal. Ea era precedată de un atrium, în centrul căruia se
 construise o fântână decorată cu conul de pin (la Pigna) care poate
fi văzut astăzi într-una din curțile palatului Vaticanului. Pentru a
intra în bazilică se urcau 35 de trepte, precedate de statuile Sfinţilor
Apostoli Petru şi Pavel, amplasate mai târziu. Scara era dominată
de faţada porticului cu patru arcade, flancat în dreapta de un turn
cu o clopotniţă inalta.

Figura de mai jos arata o sectiune prin bazilica,impreuna cu necropola si mormintele de sub ea.
 Restaurarea vechii bazilici Sfantul Petru

După reîntoarcerea papilor de la Avignon la Roma, în

1378, primul papă care s-a gândit serios la reconstrucţia bazilicii
a fost Nicolas al V-lea. Acesta i-a cerut lui Bernardo Rossellino
un plan nou pentru bazilică,insa respectând suprafața edificiului
lui Constantin.Astfel, Rossellino a conceput un plan în cruce
latină cu cupolă și cor. In 1455 papa a murit și proiectul a fost
abandonat,iar timp de cincizeci de ani, succesorii săi s-au limitat
să consolideze edificiul antic.
In anul 1505 (sau 1503), papa Iulius al II-lea a decis să demoleze
vechiul edificiu şi să-l înlocuiască cu unul mai mare şi mai
modern, care să îndeplinească şi atributele unei bazilici
pontificale. Proiectul a provocat un concurs de arhitectură, la care
au luat parte un mare număr de artişti renumiţi pe parcursul a 120
de ani. Lucrarea a revenit, pentru început lui Giuliano da
Sangallo și lui Bramante, sosit la
Roma în 1499. Proiectul lui
Bramante a fost cel ales,fiind
vorba de un plan în cruce greacă, cu abside adânci și mici cupole. In
centrul crucii grecești a proiectat o cupolă de tipul celei de la
Pantheon. O mare parte a vechilui transept și absida fuseseră
înlăturate, dar se prevăzuse un cor provizoriu. In 1513, Julius al II-
lea a murit,la fel si Bramante in anul urmator.Raphael și Giuliano da
Sangallo au propus sa se treaca la un plan in cruce latină. Baldassare
Peruzzi a conceput un plan nou, bazat pe cel al lui Bramante.
Antonio da Sangallo, nepotul lui Giuliano, a dorit să păstreze planul
de cruce greacă, adăugându-i o travee ca un portic. Acesta dorea să
flancheze fatada cu două turnuri și să modifice cupola.

Constructia noii bazilici Sfantul Petru

Ceea ce a început ca restaurare a vechii bazilici existente a

continuat ca un nou proiect. O structură longitudinala in forma de
cruce latina bazata pe propunerea lui Michelangelo a fost
acceptata de Papa sa fie construita drept un mausoleu demn de
Julius al II-lea. Dar Papa Iulius al II-lea l-a numit pe Donato di
Pascuccio , numit si Bramante (1444 - 1514) , ca și arhitect șef in
constructia bazilicii Sf. Petru din 1503 , care a propus o trecere
treptată de la planul longitudinal la o structură centralizată ,
reflectând astfel schimbările din practicile liturgice .Bramante a
început activitatea în 1506 cu Guiliano de Sangallo ( 1445-1516 )
, Fra Giocondo ( 1433-1515 ) și cu asistentul desenator Antonio
di Pellegrino. El a reluat activitatea în cor ce a fost inițiată de
Rossellino, si a început să lucreze la patru pilaștri principali pregatind desene pentru construcția a
patru arce principale ale boltirii , documentate de către Pellegrino și Antonio da Sangallo (1483-
1546 ) .În aceeași timp, Bramante a venit cu ideea unei cupole în partea de sus din dreptul trecerii
navei si transeptului, fiind influențat de domul Pantheonului . Principala diferență dintre cupola
 proiectata de Bramante și cea a Pantheonului este că în cazul
Pantheonului cupola este susținută de un zid continuu, unde la noua
bazilica este susținuta numai pe patru piloni mari .
Deși construcția noii bazilici incepuse deja, structura veche
nu a fost distrusa imediat, ci eliminata în etape, astfel încât sa fie o
prezență continuă a liturghiei și a instituției Bisericii pe sit până la
finalizarea bazilicii. Pana la urma, toată munca a fost întreruptă
datorita mortii lui Iulius al II-lea în 1513 iar propunerea lui
Bramante nu a fost continuată din cauza constrângerilor financiare,
și datorita ezitarii acestuia de a incepe construcția cupolei .
Construcția a fost reluata cu venirea Papei Leon al X-lea la
tron , dar proiectul a fost extins ca urmare a schimbărilor de
administrare în conformitate cu direcțiile Cardinalului Bernardo
Dovizi si Curatore-lui Guiliano Leno, ceea conduc la multe
complicatii . Mai multi arhitecti au fost alesi pentru al ajuta pe
Bramante, Fra Giocondo și Rafael Sanzio (1483 - 1520) ,
împreună cu Giuliano da Sangallo , lucru care a condus la
rivalități intre acestia. Lucrarea a ajuns din nou intr-un
impas datorita moartii lui Bramante în 1514. În 1516
Raphael a fost numit arhitect -șef al construcției . Stilul de
viata extravagant a lui Leo al X-lea și dragostea lui
artistică au condus la faliment ,din lipsa de resurse
financiare. În plus, două grupuri de arhitecti lucrau pe
același proiect, Raphael și Giocondo pe de o parte si
Giuliano da Sangallo și asistenții săi pe cealalta. Acest
lucru a făcut dificila stabilirea responsabililor cu
proiectarea, precum și cu concretizarea ideii principale.

Raphael a propus o nava principal cu nave duble pe fiecare latura si un

complex de capele absidale pe fiecare parte a navelor. Planul lui
Raphael pentru altar şi transeptele au făcut unghiurile zidurilor
exterioare mai clare prin reducerea dimensiunilor turnurilor , şi
absidele semi-circulare mai clar definite prin încercuirea fiecaruia cu
un ambulatoriu. În cele din urmă în 1519, design-ul lui Bramante a
fost cristalizat şi combinat cu ideile lui Raphael, Antonio da Sangallo
şi Baldassarre Peruzzi (1481-1536). Dar Raphael a murit pe
neaşteptate în aprilie 1520. Antonio da Sangallo,urmatorul arhitect
şef, a prezentat noul design al bazilicii Papei, în 1521, însa
inadvertenţele financiare cauzate de excesele lui Leo al X-lea au
continuat sa afecteze progresul constructiei. Sangallo a propus
întoarcerea la crucea latina a lui
Raphael, o combinaţie de cruce
greacă cu o extensie care formează un spaţiu separat,
formând o tranziţie la pronaos. Expresia exterioara a fost o
combinaţie de elemente diferite: corpul principal, turnuri,
cupola, etc. După moartea lui Leo al X-lea, cu Papa Clement
al VII-lea (1523-1534) activitatea a continuat dar numai pe
transeptul de Sud sub supravegherea lui Antonio da
Sangallo şi Baldassarre Peruzzi. Construcţia a fost
 abandonata în 1527 ca urmare a crizei politice şi financiare din
Roma.Clement al VII-lea a fost concediat si a plecat din Roma. Odata
cu reintoarcerea sa in 1531,acesta a reluat munca dar s-a limitat la
proiectarea şi construcţia părţilor esenţiale. Paul al III-lea (1534-1549)
l-a urmat pe Clement al VII-lea in 1534 şi i-a instrut pe Sangallo şi
Peruzzi sa faca noi propuneri de design. Arhitectii au revenit la design-
ul original al lui Bramante, la o Biserica centralizată şi au produs o
varietate de desene care au rămas necunoscute. În acelaşi timp,
Michelangelo s-a întors la Roma în 1534.

Dupa moartea lui Peruzzi in 1536,Antonio da Sangallo a devenit

arhitectul sef si a propus propriul design,o macheta din lemn pentru
noua bazilica.Acesta a fost asistat de Antonio Labacco in construirea
machete .El,ca si Bramante,a propus o bolta acoperita cu o cupola
de dimensiuni mai mari pentru a permite luminii sa intre in
bazilica,dar mai elaborata atat la nivelul structurii ,cat si la nivelul
decoratiunilor ornamentale.Principala sa contributie a fost
consolidarea pilonilor proiectati de Bramante,care au inceput sa
crape.In 1546,lasand modelul bazilicii incomplete,Antonio da
Sangallo a marcat sfarsitul design-ului lui Bramante.

În 1547 , frustrat de moartea candidatului său ales, Giulio

Romano, și de refuzul lui Jacopo Sansovino să plece de la Veneția
, Papa Paul al III-lea l-a fortat pe Michelangelo Buonarroti (1475 -
1564) sa preia sarcina. Acesta nu a acceptat din cauza ca iar fi
facut plăcere, ci datorita dragostei lui pentru Dumnezeu și pentru
cinstea apostolului . Michelangelo , la varsta de șaptezeci de ani
era deja un arhitect experimentat, preluand astfel controlul total al
proiectului și al construcției, și , spre deosebire de predecesorii săi
nu s-a supus birocrației administrative, ci a comunicat numai cu
Papa în materie de proiectare și construcție a noii bazilici . El a
respins propunerea de proiectare a lui Sangallo cel Tânăr și nu a
arătat nici o ezitare în demolarea părților deja construite de acesta .
Paul al III-lea a aderat la cele mai multe dintre ideile și cererile lui
Michelangelo , si a influentat administrația ca sa accepte aceste
idei ciudate ale lui , așa cum a făcut si succesorul sau Paul al III-
lea Julius al III-lea . Michelangelo , asistat de Giacomo da Vidnola
(1507 - 1573) și Giocomo della
Porta (1537 - 1602) , elev al lui
Michelangelo , a construit mai multe machete din lemn , în
scopul de al convinge pe papa.Acesta a continuat cu construirea
unei machete mai mari si mult mai detaliate, care sa reprezinte
propunerea finala.
El a revenit imediat la planul in forma de cruce greaca ,
doar simplificand organizarea și crescand dimensiunea dintre
pilonii care să sprijine cupola,dar a si adăugat fațada de est
proeminenta . El a proiectat cupola pe liniile de la Catedrala
Santa Maria del Fiore a lui Filippo Brunelleschi din Florența iar
constructia tamburului a început în 1554-1555 . Succesorul
Julius al III-lea a lui Paul al IV-lea (1556 - 1559) nu l-a sustinut
prea mult pe Michelangelo în ciuda progreselor și constructia a
pierdut ritmul. Dar urmatorul Papa, Pius al IV-lea (1559 - 1565)
odata ajuns la domnie progresele au continuat puternic.
In 1564 , Michelangelo a murit lăsând absida de sud și
tamburul aproape în întregime complete .Machetele și desenele sale
au asigurat continuarea proiectului. Giacomo da Vidnola și
Giocomo della Porta l-au inlocuit pe Michelangelo și au continuat
lucrarea cupolei centrale. Succesorii săi au avut mici interventii
asupra proiectelor sale. Giocomo della Porta , împreună cu
Michelangelo , au construit o macheta detaliata a cupolei lui
Michelangelo. Forma originala de dom semisferic al lui
Michelangelo a fost schimbata in cele din urma la forma ovală.
Succesorii lui Michelangelo , chiar și după Giocomo della Porta ,
nu au putut rezolva dificila forma a fatadei estice pe care acesta nu
a apucat sa o mai proiecteze. Nici papa urmator Pius al IV-lea nu a
avut o putere de impunere prea mare, fapt pentru care nu s-a stabilit
inca o forma a fatadei. Sub Papa Paul al V-lea Borghese (1605 -
1621) , constructia a continuat cu arhitectii Giovanni Antonio
Dosio , Ludovico Cardi , Domenico și Giovanni Fontana , și Carlo
Maderno .
Maderno , numit șef după moartea lui Giocomo della Porta ,
in 1603 , a sprijinit ideea lui Paul al V-lea de a transforma
planul centralizat, la unul longitudinal ca a lui
Michelangelo . Astfel el a făcut o macheta a fațadei. La
singura travee a crucii grecesti a lui Michelangelo , a
adăugat alte trei module ușor diferite ca dimensiune fata de
cea a lui Michelangelo definind astfel întâlnirea a două
lucrări de arhitectură . Aditionarea a trei nave și a
pronaosului, împreună cu fațada au fost terminate
in 1617 .

Ultima intervenție majoră a constat în proiectarea Pietei Sf.

Petru, de catre Bernini. Contributia lui principala la marea
bazilica a fost în primul rând, de finisare și mobilier interior
și apoi a lucrat la proiectarea marei piete. Lungul proiect de
reconstructie a bazilicii Sf. Petru în stil monumental a ajuns
la punctul culminant în secolul al XVII-lea.
O descriere şi o evaluare corectă a bazilicii necesită o
expunere extinsă a proiectării și construcției structurale, dar
și o analiză a tezaurului artistic adunat în interior de-a lungul
a cinci secole. Bazilica este un simbol al Contrareformei, al
bogăției Bisericii Catolice și valoarea unor maeștri artiști ai
barocului italian.
 Piata Sfantul Petru

Piata Sfantul Petru este rezultatul lucrarilor

desfasurate de-a lungul mai multor secole,
initial avand o forma dreptunghiulara si cu o
diferenta de nivel de aproape 10 metri intre
zona Borgo Nuovo si scarile care conduc la
intrarea in Bazilica Sfantul Petru.
Bernini a realizat piaţa în stil baroc din faţa
bazilicii, lucrare care a durat între 1656-1677.
In spaţiul luat în lucru, Bernini a folosit o axă
formată de bazilică şi obeliscul lui Caligula,
reamplasat de Domenico Fontana, în 1586, şi
o axă transversală, formată de obelisc şi o făntână arteziană realizată de Maderna, în 1613.A
înconjurat piaţa cu două braţe imense semi-circulare,sub formă de porticuri cu coloane toscane.
Cele două mari porticuri lăsau deschisă calea spre răsărit. Pentru a încheia ansamblul, Bernini a mai
adăugat pieţei o fântănă simetrică cu cea a lui Maderna, în raport cu obeliscul.Deasupra celor două
porticuri semi-circulare s-au plasat cincizeci de statui concepute tot de el. Porticurile respectă
gigantismul basilicii,având patru coloane în
secțiune.
Intre cele două fântâni și obelisc, sunt inserate în
paviment două discuri. Ele marchează punctele
geometrice ale elipsei care conturează piața..Din
cele două puncte colonadele par compuse dintr-
un singur rând de coloane, nu din patru. Bernini a
reușit această perspectivă menținând egale
spațiile dintre coloane, al caror diametru creste pe
masura ce se merge spre exterior. Pentru că piața
din fața bazilicii prezintă o ușoară înclinare, a
trebuit construită o scară majestoasă. Concepută
de Bernini, ea este străjuită de două statui, reprezentând pe Sfântul Petru și Sfântul Pavel (realizate
în sec.al XIX-lea).
Scala Regia
În mijlocul lucrarilor de la Cathedra, Alexander VII s-
a străduit să creeze un alt proiect, care ar fi de același calibru
(ca cel al Cathedrei Petri), și si-a dorit ca Bernini sa
revolutioneze și sa recreeze scara situata la conjunctura dintre
bazilica Sf. Petru și palatul papei. O "Scala Regia" (sau o
"Scara Regala"), exista deja în această locație. Proiectata de
către Donato Bramante in secolul al XV-lea, această versiune
anterioară a fost construita de către Antonio da Sagallo.
Alexander al VII-lea a simțit că aspectul Scala-ei Regia nu
corespunde splendorii locului ce serveste drept legatura intre
bazilica Sf. Petru și Cappella Paolina, comandata de către
Papa Paul al al III-lea avand frescele lui Michelangelo.
Conștient de funcția ceremoniala a scării, Alexander al VII-lea
a dorit un pasaj care sa impresioneze ambasadorii și demnitarii
străini. Prin urmare, lui Bernini i-a fost cerut sa creeze un
pasaj mai nobil pentru cei care cobora scara. Cu toate acestea,
Bernini s-a confruntat cu mai multe provocări înainte de
finalizarea proiectului.
 Construirea Scala-ei Regia nu a fost o sarcină ușoară,
datorită pereților cu forme neregulate. Scara deja existenta
era, de asemenea, slab luminata. Papa Alexandru al VII-lea
a dorit sa recreeze spațiul care sa afiseze cu adevărat
măreția asociata papalilor și demnitarilor.Înainte ca
reconstrucția scării sa poata începe cu adevărat, Bernini a
trebuit să rezolve diversele probleme care tineau de
spatialitatea. Scara era de latimi diferite în diverse locuri și
nu permitea existenta unui pasaj mai larg, "... A trebuit să
consolideze pereții Sala-ei Regia și Capelei Pauline și sa
puna cele două camere deasupra boltii Scala-ei Regia".
Pentru a exemplifica spațiul mic, Bernini a folosit tehnici
baroce și colonade boltite semicilindrice pentru a face
spatiul sa para mai mare decat era. Bernini a încercat să
înalțe locul de intrare a Papei în Vatican și din acest motiv s-au utilizat în construcția scarii o
serie de efecte teatrale elaborate.
Bernini a transformat radical forma și efectul pe care il producea arhitectura Scala-ei
Regia. Clientul dorea un pasaj monumental, robust, și bine luminat, care sa impresioneze pe
vizitatori. Înainte de intervenția lui Bernini, Scala Regia conecta doar palatul și bazilica, fara
sa existe nici o legătură între scări și Piazza. Bernini a înlocuit o poartă ce se înălța cu un
coridor închis, care servește drept granița de sud a palatului și oferă un pasaj ce conecteaza
Piazza San Pietro cu Bazilica. De asemenea, pentru stabilirea unei noi intrari in Scala Regia,
Bernini s-a confruntat cu faptul că scara nu permitea o trecere prea largă in toate punctele,
pasajul reducandu-se considerabil spre partea de sus.
În zonele in care pasajul se ingusta, Bernini a plasat coloanele mai aproape de perete și a redus
înălțimea, în cazul zonelor în care era mai lat, Bernini a plasat coloanele la o distanta mai
mare de perete. Coloanele sprijineau o
bolta semicilindrica. Ca rezultat, Bernini
a indreptat un spațiu neregulat utilizand
iluzii optice.
Pentru a îmbunătății iluminarea scării,
Bernini a construit luminatoare zenitale.
Bernini a construit inițial șase
luminatoare, două dintre care încă mai
există, sporind nivelul de iluminare de
pe ultima etapă a scărilor. Lumina
actiona ca un dispozitiv metafora
luminand drumul de la palat spre
biserică.
Scarile se invecineaza cu mai multe camere ale palatului,coridoarele mai mici
extinzandu-se sub Scala Regia și Cappella Paolina. În plus, peretele de nord al Scala Regia si
flancurile peretelui de sud al Capelei Sixtine,conțin aceeasi fresca pe tavan ,reprezentand
Judecata lui Michelangelo. Bernini a trebuit să ia măsuri speciale de precauție pentru a susține
zidăria acestor Sali pentru a evita o repetare a unui dezastru. Coloanele consolideaza bolta și
solidifica camerele de mai sus, astfel manipuland un spațiu non-rectiliniu într-unul spatiu
aparent perfect.

Calistru Adelina

Diac Sorin

An II,Semian A.