Despre botezul ortodox – extras din Pidalion (ediţia 1841)

CANONUL 50 Apostolic
Dacă vreun episcop, sau prezbiter nu va săvârşi trei afundări ale unei Taine, ci o
afundare, care se dă întru moartea Domnului, să se caterisească. Că nu a zis Domnul
întru moartea Mea botezaţi.
„Ci mergând, învăţaţi pe toate neamurile, botezându-i pe ei în Numele Tatălui, şi al
Fiului, şi al Sfântului Duh” (Matei: 28,19).
[Sinod 2, can. 7]

TÂLCUIRE
Trei sunt prea de nevoie, şi cu adevărat cu totul neapărate la taina Sfântului Botez. Apă
Sfinţită; afundare în apă şi scoaterea întreită; şi chemarea a câtetrele ipostasurile cele mai
presus de dumnezei. În canonul 49 cel mai de sus dumnezeieştii Apostoli despre cele trei
chemări au poruncit şi au învăţat, care nume să zicem, şi cu ce rânduială. Iar întru acest al 50-
lea rânduiesc după urmare despre cele trei afundări şi scoateri din apă. De vreme ce, precum
am zis, sunt de nevoiei după cele ce chiar se zic de nevoie, şi întăritoare ale adevăratului şi
dreptslăvitorului Botez. Şi fără de acestea, nu numai nu se săvârşeşte Botezul, ci cu totul nici
poate a se numi Botez. Căci dacă, vaptizo va să zică afund, din cele trei pogorâri în apă, adică
din cele trei afundări, sau vaptismata, şi vaptisma adică Botez se numeşte, şi nu de la altceva.
Dar să vedem şi ce anume rânduiesc Apostolii: Oricare episcop, sau prezbiter întru o taină a
Botezului, nu va săvârşi trei afundări, ci o singură afundare numai, care s-ar face ca şi când
întru moartea Domnului, să se caterisească (vezi apostolescul aceasta canon ce profeticeşte
surpă pe Evnomie, care el întâi a născocit pe o afundare în Botez, dar poate şi alţi eretici o
făceau aceasta în vremea Sfinţilor Apostoli). Fiindcă nu a zis Domnul nouă Apostolilor Săi,
când ne-a trimis la propovăduire, întru moartea Mea botezaţi. Nu, ci ne-a zis: „Mergând
învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh”.
Adică botezaţii pe ei în trei afundări şi scoateri, şi la fiecare afundare, un fiecare nume al
Sfintei Treimi să-l ziceţi. Căci cu o afundare şi scoatere, nici moartea de trei zile şi trei nopţi a
Mântuitorului cu înţelegere se arată, nici taina şi cunoştinţa de Dumnezeu a Sfintei Treimi cu
deplinire se descoperă. Drept aceea şi botezul cel de acest fel, ca unul ce este pustiu şi de
teologie şi de întrupeasca iconomie, este prea păgânesc şi prea rău slăvitor. Iar cu acele trei
afundări şi scoateri, şi credinţa cea întru Sfânta Treime luminat se vesteşte, şi moartea cea de
trei zile şi trei nopţi, şi îngroparea, şi învierea Mântuitorului totodată se închipuieşte. Şi după
urmare, prin acestea Botezul nostru ţine împreună întru sine pe cele mai întâi două dogme ale
dreptslăvitoarei credinţei noastre, a teologiei zic, a Treimii celei de viaţă făcătoare, şi a
întrupeştii iconomii a lui Dumnezeu Cuvântului.
i Dogmă căreia nu i se poate zice împotrivă a dreptslăvitoarei noastre credinţe este, că moartea lui
Iisus Hristos a stătut un mijloc de nevoie pentru mântuirea a tot neamului omenesc, şi pentru
împăcarea omului cu Dumnezeu. Pentru că fără de aceasta cu neputinţă era a se împăca omul cu
Dumnezeu, ci ar fi fost de nevoie să rămână în veacuri vrăjmaş al lui neîmpăcat. Şi aceasta
însemnându-o Pavel zicea: „Vrăjmaşi fiind noi, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului
Său” (Romani: 5,10). Drept aceea şi pentru a se lucra totdeauna pomenirea negrăitei acesteia faceri
de bine a lui Dumnezeu către om, şi pentru a se lucra de aici înainte totdeauna mântuirea oamenilor
prin moartea Acestuia, atât însuşi Cel ce cu trupul a suferit moartea aceasta, şi începătorul mântuirii
noastre Domnul, cât şi dumnezeieştii Săi Ucenici, şi toţi purtătorii de Dumnezeu Părinţi au rânduit,
ca de nevoie şi neapărat la toată taina să se facă închipuirea morţii Lui, şi la toată sfinţita lucrare şi
sfinţenia Bisericii noastre; Dar după mai deosebitul tip, închipuirea stăpâneştii morţi, la taina
botezului se lucrează, prin cele trei afundări ce întru dânsa se săvârşesc. Am zis după deosebitul tip,
fiindcă la toate celelalte, dinafară de om se face închipuirea stăpâneştii morţi; Iar la Sfântul Botez,
însuşi omul întru sineşi lucrează pe moartea Domnului. Adică însuşi cel ce se botează cu închipuire
moare, şi împreună se îngroapă cu Iisus în apa botezului. Şi martor la aceasta este însuşi Apostolul
Pavel zicând: „Câţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea lui ne-am botezat, aşadar împreună ne-
am îngropat cu dânsul prin Botez întru moarte” (Romani: 6,4). Deci pentru ca să se facă întru noi
asemănarea morţii lui Hristos, şi a îngropării Sale celei de trei zile, de nevoie se cuvine să se facă
cele trei afundări, iar alminteri este cu neputinţă. Şi ascultă cât este conglăsuită cu dumnezeiasca
Scriptură, şi cu canoanele Apostolilor, şi predanisirea Părinţilor cea despre nevoia cea neapărată a
afundărilor, că acolo şi Sfântul Dionisie Areopagitul învăţătorul tainelor contemporanul (cel de o
vreme) cu Sfinţii Apostoli cu obişnuita sa preaslăvită grăire acestea le teologhiseşte. Deci are cel ce
cu sfinţenie se botează, pe simboliceasca învăţătură ce tainic îl povăţuieşte, ca cu cele trei afundări
în apă, pe domneasca începătoare moarte a îngropării celei de trei zile şi de trei nopţi a lui Hristos
dătătorului de viaţă să o urmeze. Şi iarăşi, osebit într-acea de tot acoperire ce prin apă s-a luat spre
închipuirea morţii, şi a îngropării celui pururea vecuitor. Şi aiurea, de trei ori pe (catehumeni) adică,
ierarhul îl botează împreună cu cele trei afundări şi scoateri, glăsuind asupra celui ce se botează pe
întreitul ipostas al dumnezeieştii fericiri. A Sfântului Chiril Ierusalimleanului, în cuvintele cele
catehisitoare. A Sfântului Atanasie celui mult pătimitor la tâlcuirea apostoleştii ziceri; împreună
sădiţi ne-am făcut cu asemănarea morţii Lui (Hristos adică). A Sfântului Grigorie Nissa în cel
catehiticesc. A lui Hrisostom (în voroava 24 la Ioan) unde zice: „Care este cuvântul botezului?
Dumnezeieştii închipuiri se săvârşesc întru El, mormânt, şi omorâre, şi înviere, şi viaţă. Şi toate
acestea împreună se fac. Căci, ca într-un mormânt aflându-se capetele noastre în apă, omul cel vechi
se îngroapă, şi afundându-se jos se ascunde tot de odată. Apoi iarăşi ieşind noi, cel nou se ridică
iarăşi.” Şi iarăşi (în voroava 40 la cea I către Corinteni) şi a ne boteza şi a ne afunda, apoi iarăşi a
ieşi din apă. Este închipuirea pogorârii lui în iad, şi ieşirii de acolo. Pentru aceasta şi mormânt pe
Botez îl numeşte Pavel, zicând: „Împreună ne-am îngropat cu El prin Botez” Şi iarăşi ceea ce este
mitra la prunc, aceea este credinciosului apa. Că în apă se plăsmuieşte şi se închipuieşte. Şi Ioan
Damaschin, prin cele trei afundări, Botezul însemnează pe cele trei zile ale îngropării Domnului.”
Dar ce aduc spre mărturie pe Părinţii noştri cei vechi către întărirea neapărării afundărilor celor
întru Botez? Citească cela ce voieşte pe înţeleptul bărbat Corderie Teologul latinilor, şi-l va vedea
pe el în cuvântul lui cel despre Botez, cum surpă pe socoteala cea rea a lui Toma Achinatul, care
slăveşte că ar fi lucru adiafor, de a se face Botezul ori în trei afundări, ori nu; Şi cum hotărăşte a se
păzi cu neschimbare cele trei afundări în trei ieşiri, după rânduiala botezului al răsăriteneştii noastre
Biserici. Dar şi însuşi numele colimvitrilor (adică scăldătorilor) întru care se botezau, şi se scăldau
cei ce se botezau, singur prin sineşi poate a dovedi nevoia afundărilor, fără de multe alte dovezi. Se
află scrisă şi în lexiconul franţiscului Pivatu, că Sfântul Oton prin trei afundări boteza, temându-se,
însă, zice ca nu cumva latinii stricând apostoleştile legiuiri cele rânduite asupra botezului, să-şi
pricinuiască loruşi ocară au poruncit să-şi facă colimvitre din marmură, şi să-şi statornicească
înlăuntru în Biserici, mai înalte fiind decât faţa pământului ca un cot, pentru ca să poată într-însele
cu lesnire afunda pruncii botezându-se. Drept aceea şi în Biserica Sfântului Marcu din Veneţia şi
până astăzi se află o colimvitră ca aceasta spre ruşinarea papiştilor. Încă şi papa Pelaghie întru un
glas cu acesta hotărăşte: Că, neapărat trebuie ca cele trei afundări la Sfântul Botez. Deci din toate
aceste zise ce încheiere urmează? Aceasta adică: De vreme ce cele trei afundări şi ieşirile sunt de
nevoie întru Botez, pentru a se închipui prin ele moartea cea de trei zile şi de trei nopţi şi
îngroparea, şi învierea Mântuitorului, cu care se dă de la Dumnezeu oamenilor mântuirea, şi lăsarea
păcatelor, şi împăcarea cu Dumnezeu. Apoi dar stropirea apusenilor lipsită fiind de afundări şi de
scoateri, prin urmare este lipsită şi de închipuirea morţii celei de trei zile şi de trei nopţi şi a
îngropării, şi a Învierii Domnului. Iar dacă de acestea, arătat este şi mărturisit, că este lipsită şi de
tot darul, şi sfinţenia, şi lăsarea păcatelor. Iar de se împotrivesc latinii zicând, că stropirea lor prin
cele trei chemări ale Sfintei Treimi este dătătoare de sfinţenie şi de dar, învaţă-se, că Botezul nu se
săvârşeşte prin singure chemările cele ale Sfintei Treimi, ci are trebuinţă neapărat de închipuirea
morţii, şi a îngropării, şi a Învierii Domnului. Că nici singură credinţa cea în Treime mântuieşte pe
cel ce se botează, ci împreună cu dânsa de nevoie este şi credinţa cea întru moartea lui Hristos, şi
aşa prin amândouă întru aceasta în mântuire şi în fericire. Că zice Marele Vasilie: În trei afundări, şi
în trei chemări, Taina Botezului se săvârşeşte, ca şi chipul morţii (Lui) să se închipuiască şi cu
predanisirea cunoştinţei de Dumnezeu să ne luminăm la suflet cei ce ne botezăm. Însemnează însă,
că, precum zicem că botezul apusenilor este ereticesc şi neprimit, pentru cele ce s-au zis, aşa se cade
şi noi dreptslăvitorii să luăm aminte bine la al nostru a nu se face în ligheanuri şi în covăţele întru
care abia se afundă parte din picioarele copiilor ce se botează. Pentru aceasta, de vreme ce mustrăm
pe apuseni că au stricat apostolescul Botez, apoi se cade şi noi dreptslăvitorii să luăm aminte bine la
al nostru, a nu se face în ligheanuri şi în scafe, în care abia să se afunde o părticică din picioarele
pruncilor ce se botează; Las a zice, că de multe ori sunt crăpate şi scafele acelea, ori se răstoarnă şi
se varsă Sfânta Apă. Pentru aceasta se cuvine, de vreme ce mustrăm pe latini să păzim pe al nostru
Botez neprimejduit şi neprihănit. Şi după aceasta precum şi pentru toate celelalte purtare de grijă şi
datorie stă asupra păstorilor sufletelor (adică a arhiereilor, şi a iereilor) noi însă, facem lucrul
pândarului, şi strigăm dând ştire. Iar ei să ia aminte de datoriile loruşi, ca unii ce au a da şi cuvânt.