PREOŢIA LUI HRISTOS ÎN BISERICĂ: IERARHIA

BISERICEASCĂ (Curs IV)

11.Întreita slujire a lui Hristos în Biserică, preoţia generală personală şi

preoţia slujitoare a Bisericii
a) Preoția lui Hristos în Biserică

• Preoția în Biserică nu este o lucrare instrumentală, nici chiar numai o misiune

specială dată oamenilor, ci este prezența lui Hristos ca Arhiereu în Biserica Sa.
• Biserica își continuă lucrarea ei sfințitoare și mântuitoare prin timp prin aceea că Îl
are în Ea ca Ipostas întrupat, jertfit și înviat pe Hristos care împărtășește puterea
Sa mântuitoare în forma tainei sacerdotale-preoțești.
• Preoția este taina prin care Hristos Se jertfește în continuare pentru noi și Se oferă
drept jertfă chemându-ne prin aceasta să înaintăm spre învierea noastră a tuturor.

• Prin lucrarea Sa iconomică mântuitoare și prin slujirile Sale de arhiereu, profet și

împărat, Hristos nu doar dă ființă Bisericii în Duhul Sfânt, ci continuă să lucreze în
Biserică prin aceleași slujiri=Preoția lui Hristos în Biserică este în acelați timp
profetică și guvernatoare, Hristos ca Arhiereu conducând poporul cel sfânt al
Bisericii spre împărăția lui Dumnezeu.
• Hristos nu este doar Capul Bisericii, ci și Cel care se jertfește și se împărtășește
înviat și înălțat în Trupul său pentru sfințirea noastră= în Hristos Preotul și Jertfa
se identifică!
• Biserica nu este un obiect pe care Hristos îl posedă, ci se identifică cu Biserica
fiind, în același timp, în mădularele ei, o parteneră liberă = Hristos este Preotul
care se jertfește pentru fiecare mădular; apoi îl cheamă la sfințenie, îl conduce și
călăuzește spre tronul lui pregătit în cer spre a fi împreună-împărat cu
Hristos=Preoția lui Hristos este sfințitoare, profetică și îndumnezeitoare.
• Hristos în slujirea Lui întreită continuată în Biserică la nivel personal: se jertfește,
se prezintă sau se tălmăcește profetic și împărățește cu fiecare mădular în parte
pe tronul Lui cel de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl.
• Mădularele Bisericii nu sunt doar mădulare, ci și capete în Hristos prin lucrarea
Lui arhierească, sfințitoare, profetică și împărătească = credincioși sunt conduși
prin slujirea Lui preoțească la starea de ”hristoși”, capete ale lor înșiși și ale
creației ca întreg.
• Preoția lui Hristos nu face Biserica în diferitele ei mădulare pasivă= preoția lui
Hristos în diferitele ei aspecte și slujiri se activează în toate mădularele Bisericii în
măsura în care Hristos devine activ prin împărtășirea de El și prin actele noastre.
• Preoția nu este o slujire de subsistut sau de reprezentare, ci o extindere a Lui
Hristos ca Arhiereu în viața fiecăruia dintre noi=preoția este o lucrare organică a
lui Hristos în noi=noi toți vom fi preoți ai Lui urmând și conlucrând cu El pentru
continuarea în Biserică a lucrării lui întreite mântuitoare: arhierească, profetică,
împărătească.
• Prin slujirea Sa în Biserică Hristos lucrează la luminarea și înțelegerea cuvintelor
Lui mântuitoare, Biserica își manifestă slujirea ei profetică prin Hristos ca Preot=în
lucrarea aceasta sunt integrate și mădularele Bisericii chemate să se învețe unele
pe altele prin Duhul Sfânt, deslușind taina lui Hristos, fiind chemați să se
împărătășească și să participe la lucrarea preoțească a lui Hristos.
• Preoția lui Hristos este împărtășirea puterii Sale de a înainta spre Împărăția lui
Dumnezeu: ”Hristos ne călăuzește pe toți cu putere spre o legătură mai deplină
cu Sine și spre unirea cu El în Împărăția cerurilor” D. Stăniloae= Hristos biruiește
împreună cu noi și transferă în noi puterea lui Împărătească: ”Dacă stăruim în
răbdare, voi fi împărați împreună cu El” (II Tim. 2, 12)
• Ca Arhiereu Hristos își înfățișează neîncetat trupul Tatălui, aducându-ne și pe noi
ca jertfă înaintea Tatălui=transferă în noi prin Trupul lui și jertfa Lui sfințenia
Tatălui și Sa ca Dumnezeu= astfel ne conectează și mijlocește continuu intrarea
noastră la Tatăl: Întru El avem apropiere în Duh către Tatăl (Ef. 2, 18)
12. Preoția lui Hristos în Biserică ca preoție generală/împărătească

• În Hristos toți suntem jertfe și preoți în Biserică, profeți și împărați chemați să

participe la a lor mântuire și a altora: ”Omul este în același timp împărat, prooroc
și preot ca Hristos, împărat în virtutea stăpânirii sale peste patimi, preot din cauza
autojertfirii, prooroc ca un inițiat în tainele dumnezeiești” P. Evdochimov
• Viața creștină este o viață sacerdotală prin lucrarea de sfințire, de jertfă și de
deschidere spre realitatea Împărăție Veșnice, lucrare pe care asemenea lui Hristos o
răsfrânge și împărtășește celorlalți oameni și peste lume: ” Iar voi înșivă, ca pietre vii,
zidiți-vă drept casă duhovnicească, preoție sfânt, ca să aduceți jertfe duhovnicești,
bineplăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos […] Iar voi sunteți seminție aleasă,
preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiți în lume
bunătățile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată. Voi care
odinioară nu erați popor, iar acum sunteți poporul lui Dumnezeu (Pt. 2, 5,9-10)
• Creștinismul primar era realitate laică=Hristos provenea din seminția lui David,
Apostolii nu avea succesiune levitică =preotul aduce jertfa poporului, are o slujire
specifică în Biserică, cerută de organismul Bisericii= deosebirea între preoția
generală și cea specială, nu este ontologică, ci funcțională cerută de trupul
harismatic eccelsial. Darurile speciale nu sunt pentru persoanele în cauză, ci
pentru trupul comunitar.
• Între preoția generală și cea specială există, doar o distincție de slujire nu și un primat de
onoare și putere: ” În așa-zisă zi a soarelui [duminica], se face adunarea tuturor celor ce
trăiesc la orașe sau la sate; și se citesc Memoriile apostolilor sau scrierile profeților, câtă
vreme îngăduie timpul. Apoi, după ce cititorul încheie, întâistătătorul ține un cuvânt prin
care sfătuiește și îndeamnă la imitarea acestor frumoase învățături. Apoi, ne ridicăm în
picioare cu toții și înălțăm rugăciuni; după care, încetând noi rugăciunea, se aduce pâine
și vin și apă, iar întâistătătorul înalță deopotrivă rugăciuni și mulțumiri, cât poate mai
multe, la care poporul își exprimă acordul întru-un singur glas, rostind. Amin
Sf. Iustin Martirul și Filosoful

• În Biserică fiecare mădular, în calitatea Sa de cort viu al mărturiei este preot, în

mijlocul Casei lui Dumnezeu, când Domnul este prezent în mijlocul poporului Său,
toți sunt preoți și împărați=preoția nu este slujirea unei seminții alese, ci a întregii
Bisericii=fiecare mădula este chemat la viață, misiune, lucrare și slujire în Bisercă
de la Botez prin investirea Duhului Sfânt.
• Poporul lui Dumnezeu: cler (κλῆρος) și turmă; cei aleși să conducă poporul spre

împărăția lui Dumnezeu.

12. Preoția lui Hristos în Biserică prin preoția slujitoare

• Preoția slujitoare este legată de jertfa adusă ”pentru toți”, pentru a fi jertfă
bineplăcută Domnului în prelungire jertfei lui Hristos ca Preot=Jertfa lui Hristos
prelungită în Biserică este o conlucrare personală și comunitară dintre Hristos și
poporul lui Dumnezeu;
• Deși Hristos este ” Cel ce aduce și Cel ce Se aduce, Cel ce primește și Cel ce Se
împarte” (Sf. Hrisostom), totuși jerfta lui Hristos în Biserică se realizează și prin
participarea poporului în general și în special prin preot= jertfa este ”adusă de
toți”, dar printr-unul „pentru toți”, altfel jertfa ar fi fost adusă de toți, fiecare pentru
fiecare.
• Preotul având slujire specială aduce jertfa pentru toți în chipul lui Hristos, fiind
Mijlocitor=este recunoașterea faptului că omul singur nu poate intra în relație
directă cu Dumnezeu.
• Slujirea preoțească, învățătoarească și împărătească generală are nevoie de
preoția specială slujitoare ca bază a expresiei comunitare a preoției lui Hristos
împărtășită tuturor oamenilor.
• Preoția specială are nevoie de mandat= nici Hristos ca Arhiereu nu a fost de la Sine
Mijlocitor și Sfințitor, ci pentru ca a fost ales și trimis de Tatăl: Și nici nu-Și ia de la
Sine slujba aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu, după cum și Aaron; așa și
Hristos nu S-a preamărit pe Sine, ca să se facă Arhiereu, ci Cel ce a grăit către El:
”Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec” (Evr. 5, 4-6)
• Preoția ca slujire în Biserică nu poate fi mandatată de popor, pentru că ea este
„icoana” preoției lui Hristos, nu reprezentarea poporului în raport cu Dumnezeu, ci
prelungirea lui Hristos ca Arhiereu în persoane alese de El=preoți sunt chipuri
văzute ale lui Hristos (εἰς τύ.ον Θεοῦ) Sf. Ignatie Teoforul
• Preoția slujitoare este o activare sensibilă a preoției lui Hristos, este un dar de la
Dumnezeu făcut oamenilor: ”Eu v-am ales pe voi și v-am pus pe voi, ca să
mergeți și roadă să aduceți și roada voastră să rămână” (In 15, 16)
• Prin preoția slujitoare ne împărtășim de jertfa lui Hristos și putem activa darul
preoției generale în noi=Darul slujirii împărătești, la fel ca diferitele daruri ale
harului dumnezeiesc, se dă fiecăruia separat, nu pentru o slujire separată, ci
comunitară, însă darul preoției slujitoare este o investire specială: ”Și El a dat pe
 unii apostoli, pe alții prooroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, spre

desăvârșirea sfinților, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos” (Ef. 4, 11-12).

• Slujirea și zidirea trupului Bisericii s-a dat în mâna celor aleși special, prin
lucrarea Duhului Sfânt.
13. Ierarhia bisericească

a) Apostolii ca martori ai lui Hristos cel înviat și slujirea episcopilor

• Apostolii ca pietre ale credinței pe care s-a întemeiat Biserica, nu au urmași; ca

deținători ai plinătății harului au urmași în slujirea episcopilor printr-o succesiune
neîntreruptă. Credincioșii sunt ca membrii ai Bisericii sunt ”zidiți pe temelia
apostolilor și a proorocilor, piatra ce din capul unghiului fiind însuși Hristos” (Ef. 2,
20).
• Cei ce au urmat Apostolilor sunt „rânduiți în diferite părți, după hotărârea lui Iisus
Hristos” Sf. Ignatie al Antiohiei=ei urmează Apostolilor așa cum Iisus Tatălui
continuând lucrarea lor.
• Potrivit lui Clement Romanul, Apostolii predicând: ”în orașe și țări…au pus
începutul bisericilor, cercând în Duhul pe episcopi și pe diaconii celor ce aveau
să creadă..Au așezat pe cei mai înainte și le-au rânduit că, de vor adormi, să le
urmeze în slujba lor sfântă alți bărbați probați”
• Fiecare episcop este urmașul tuturor Apostolilor, căci fiecare Apostol se afla în
comuniune cu toți ceilalți Apostoli fiind socotiți părtași aceluiași har arhieresc și ai
aceleiași învățături și păzitori ai Bisericii. Clement Romanul
• Episcopii primesc același har și sunt mărturisitorii aceleași plinătăți ai credinței ca
Apostolii, har și credință pe care le vor împărtăși preoților și credincioșilor eparhiei
sale, același har și aceeași învățătură neschimbată ce se află în toată Biserica,
punându-i în comuniune cu Același Hristos prezent în Biserica Sa în toate
timpurile până la sfârșitul veacurilor.
• Episcopul este ales/recunoscut de tot poporul ca mijloc de recunoaștere a voinței
lui Dumnezeu; căci poporul nu alege pe cel dorit, ci pe cel ce mai înainte a fost
ales de Dumnezeu pentru slujire=principiul alegeri este ”bărbați plini de Duhul
Sfânt” (FA, 6, 2-3) recunoscuți ca fiind vase alese ale lui Dumnezeu.
 b) Succesiunea harului sau Hristos în continuare lucrării Sale
preoțești

• Succesiunea nu înseamnă numai predarea, continuarea și intermedierea harului

de la un slujitor la altul al Bisericii din generație în generație, ci ea este mai ales
lucrarea prezentă și continuă a lui Hristos în fiecare moment istoric prin aleși Săi.
• Succesiunea nu este doar pe orizontală, ci ea este de Sus prin lucrarea lui
Hristos în Duhul Sfânt, și internă sau organică prin prezența continuă și deplină a
lui Hristos în Biserica Sa.
• Hristos este prezență directă, Cel care lucrează prin noul episcop așa cum a
lucrat și prin episcopii din trecut=Hristos stabilește această succesiune prin aceea
că se arată și lucrează invizibil și direct prin episcopi, preoți și diaconi
comunicându-le Duhul Sfânt=aceasta o comunică prin rugăciunile celor dintâi
Apostoli și prin episcopii din toate timpurile.
• Slujirea episcopală presupune trecutul care implică continuitatea prezenței lui
Hristos = Hristos se smerește și lucrează în lume prin mijlocirea unui preot/
episcop= harul se împărătășește natura și pe o bază umană precedentă, printr-
un om care deja îl are și se roagă.
• Pentru creștinismul occidental mijlocirea lui Hristos s-a epuizat pe Cruce, ca într-
un act pur juridic și deci suficient=nu mai este nevoie de o succesiune a harului
înțeleasă ca prezență continuă a lui Hristos în Biserică, ci doar o succesiune de
autoritate exterioară-administrativă.
• Episcopii și preoți nu sunt purtătorii și deținătorii individuali ai harului, ci organe
comunitare ale lucrării lui Hristos=el se roagă și pentru sine și cere rugăciunea
tuturor=episcopi/cler și popor=Pe principiul celor 12 Apostoli și a ucenicilor
Domnului Hristos s-a stabilit ca preoția lui Hristos să se manifeste în comuniunea
și succesiunea în trepte a: episcopilor, preoților și diaconilor.
c) Preoția slujitoare în menținerea unității Bisericii

• Episcopul și preotul adună ca temeiuri și principii ale prezenței lui Hristos în/ prin

ei membrii unei comunități: preotul o comunitate, episcopul preoții dintr-o eparhie.

• Unitatea dintre episcopi prin hirotonia unui episcop de mai mulți dintre ei și prin

lucrarea sinodală se exprimă unitatea internă a Bisericii=episcopii sunt membri ai

 comunității=el este mijlocitorul și chipul/ icoana văzută a lui Hristos cel ce
lucrează nevăzut în Biserică, dar și membru al comunității ecclesiale al cărui Cap
este Hristos: episcopul nu se poate singulariza și nici nu poate deveni substitut
văzut exclusiv al unicului Cap, Hristos” D. Stăniloae
• Biserica se conduce de Hristos care se manifestă plenar în comuniunea
episcopilor ca urmași ai comuniunii Apostolilor=astfel episcopul este integrat
dimpreună cu comunitatea Sa în comuniunea Bisericii, astfel și preoții în
comuniune cu episcopii lor sunt integrați în comuniunea generală a Bisericii.
d) Relația episcopului și preotului cu Hristos în slujirea preoțească

• Hristos nu are o relație funcțională cu preotul și episcopul, ci sunt cei prin care El
săvârșește sau ierurghisește Sfânta Euharistie, și Care îi împărtășete cu „mâna
Sa cea atot-puternică”=săvârșește prin ei Sfânta Euharistie pentru a-i împărtăși
cei dântâi cu El.
• Episcopul și preotul nu sunt simple expresii ale voinței lui Hristos, ci plinitori și
săvârșitorii ei=ei se identifică liber cu lucrare lui Hristos, făcându-se prin viețile lor
jertfă asemenea jetfei lui Hristos, pentru ca lucrarea sacramentală să aibă
consecințe mântuitoare și sfințitoare și pentru ei.
• Mijlocirea slujirii preoțești trebuie înțeleasă mai mult ca mediere străvezie, iar nu
ca împropriere a darului lui Hristos= numai astfel poate transmite celorlalți
lucrarea sfințitoare a lui Hristos.
• Preotul/episcopul nu este un instrument pasiv, ci trebuie să se roage și să
participe într-o asemenea măsură la taina sfințitoare a lucrării preoțești încât să
ajungă la starea atribuită lui de Hristos de a fi ”împreună-slujitor cu El” Sf.
Grigorie Teologul

• În acestă calitate de împreună-slujitor prin rugăciunile și viața lui de sfințenie: ”

rugăciune lui se va întinde ca o flacără de sus coborându-se să se consume cele
puse înainte, ca harul coborând peste jertfă, prin ea să se aprindă sufletele
tuturor și să le facă mai strălucitoare decât argintul” Sf. Ioan Hrisostom
• Preotul se află în tensiunea conștiinței că Hristos lucrează prin el și că este
nevrednic omenește să se săvârșească aceasta prin el= aceasta îl face mijlocitor al
acestui har și prin el, fiind în comuniune cu cei ce primesc acest har de la Hristos.
 Fără smerenie el rămâne în afara comunității lui Hristos:”Cele ce le săvârșesc
preoții jos le săvârșește Dumnezeu sus și stăpântul întărește judecata robilor…
Ce putere va fi mai mare ca aceasta? Toată judecata a dat-o Tatăl, Fiului (In. 5,
22). Dar văd că toată a înmânat-o Fiul, acestora” Sf. Ioan Hrisostom
e) Sinodalitatea episcopatului și condiționarea ei de sobornicitatea
Bisericii
• Hristos lucrează și săvârșește lucrarea Sa mântuitoare prin toate mădularele
Bisericii, dar în mod special prin treptele ierarhiei în virtutea săvârșirii Tainelor și
mai cu seamă prin episcopat în comuniune cu toată Biserica.
• Săvârșirea tainelor și slujirea de părinte duhovnicesc se realizează prin puterea
lui Hristos care ajută ca lucrarea de dominare să nu se prefacă într-un act de
dominare a celorlalți.
• Modelul acestei slujiri pastorale are caracter duhovnicesc (diaconos) având în
vedere mântuirea credincioșilor: „Cel chemat la episcopat nu trebuie să uite că nu
este chemat la domnie, ci la slujirea întregii Biserici” Origen
• Episcopul își verifică slujirea lui în cadrul sinodalității ierarhice a Bisericii, în care
fiecare este condiționat de fiecare, și ține seama de ceilalți în slujire.
• Biserica este în integralitatea ei infailibilă, pentru că Hristos este infailibil, această
calitate se împărtășește Bisericii în întregime în special prin ierarhie care stă în
comuniune cu toată Biserica=Episcopatul ia în materie de credință hotărâri în
mod infailibil, pentru că le ia în numele Bisericii și ca urmare a vieții lui Hristos ce
transpare prin toate mădularele Bisericii.
• Sinodalitatea și comuniunea episcopatului cu Biserica asigură calitatea
infailibilitatea Bisericii în materie de credință, pentru aceea că toți se
intercondiționează reciproc= Episcopii defineau și hotărau întotdeauna în materie
de credință bazându-se pe credința sacramentală a Bisericii, pe realitățile vii și
normative pentru viața Bisericii fiind în acord cu tradiția dintotdeauna și cu
pleroma ecclesială.
f) Preoția slujitoare și caracterul văzut al Bisericii

• Biserica fără treptele ierarhiei slujitoare nu poate fi numită Biserică=prin aceștia

se activează real lucrarea iconomică și mântuitoare a lui Hristos în Biserica Sa.

• Preoția este o confirmare a întrupării și mijlocirii reale pe care a realizat-o Hristos
pentru noi, fiind vizibil în umanitatea Sa și comunicându-ne prin Duhul Sfânt viața
Sa cea dumnezeiască.
• Prin preoție Dumnezeu stabilește o relație vie cu noi ținând seama că noi suntem
și trupuri și nu putem fi mântuiți decât în măsura în care și trupul este
mântuit=aceasta nu s-ar fi putut săvârși dacă Hristos nu ar fi fost și Om și nu ar fi
lucrat taina iconomiei Sale și asupra trupului.
• Biserica este văzută și nevăzut din perspectivă umană, în realitate ea este reală
în Hristos, nevăzutul fiind doar o latură a întregului văzut al Bisericii=prin faptul că
un semen de al meu este preot văzut al lui Hristos, stabilește cu umanitatea
văzută o lucrarea din interiorul acesteia nu din afară sau de sus.
• Relația membrilor Bisericii cu Hristos este o relație ”umană” prin preot care este o

prelungire ”trupească” și organică a slujirii Lui preoțești sfințitoare.