Carte Fise Tehnice 100 G GH Voda Monanyko PDF

Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
100 fiSe nursing
A.M.G. G3 <> 2013

A.M.G. <> Şc. Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi <G3> Moisii Ramona -Nicoleta 2013
Cuprins:
Fișa 1. Acordarea primelor îngrijiri nou-născutului .................................................................. 4
Fişa 2. Administrarea antibioticelor pe cale parenterala ............................................................. 6
Fișa 3. Administrarea Cortizonului .............................................................................................. 8
Fișa 4. Administrarea Insulinei .................................................................................................. 11
Fișa 5. Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie ...................................................... 15
Fișa 6. Administrarea medicamentelor pe mucoasa nazală...................................................... 17
Fișa 7. Administrarea medicamentelor pe mucoasa oculară ( coliruri, unguente ) ................ 18
Fișa 8. Administrarea medicamentelor prin perfuzie .............................................................. 19
Fișa 9. Administrarea Oxigenului .............................................................................................. 21
Fisa 10. Administrarea parenterală a anticoagulantelor ........................................................... 22
Fișa 11. Administrarea Penicilinei ............................................................................................. 26
Fișa 12. Administrarea supozitoarelor ....................................................................................... 30
Fișa 13. Alimentarea prin gastrostoma ..................................................................................... 32
Fișa14 . Aplicarea pipei GUEDEL(Pipa Oro-Faringiana) ......................................................... 34
Fișa 15. Aplicarea pungii de gheață .......................................................................................... 36
Fișa 16. Aplicarea termoforului .................................................................................................. 38
Fisa 17. Aspiraţia gastrică ........................................................................................................... 40
Fișele 18; 19; 20; 21 : Bandajarea braţului ; capului; cotului; policelui ............................... 43
Fișa 22. Clisma evacuatorie ...................................................................................................... 47
Fișa 23. Clisma exploratorie - IRIGOSCOPIA ........................................................................ 49
Fișa 24. Determinarea gr sg. prin metoda BETH-VINCENT cu ser Anti A / Anti B ....... 50
Fișa 25. Hemostaza provizorie ................................................................................................... 52
Fișa 26. IDR -Intradermoreactia la tuberculina .......................................................................... 55
Fișa 27. Imobilizarea provizorie a unei fracturi deschise de Radius ....................................... 57
Fișa 28. Imobilizarea provizorie a unei fracturi închise - HUMERUS .................................. 59
Fișa 29. Executarea injecţiei intradermică - ID ........................................................................ 62
Fișa 30. Executarea injecţiei intramusculară- I.M..................................................................... 63
Fișa 31. Executarea injecţiei intravenoasă- IV ......................................................................... 65
Fișa 32. Executarea injecţiei subcutanată - SC ........................................................................ 67
Fișa 33. Instalarea şi întreţinerea unui cateter venos periferic ............................................ 69
Fișa 34. Intervenții în COLICA BILIARĂ .............................................................................. 72
Fișa 35 .Intervenție în COLICA RENALA ............................................................................... 74
Fișa 36. Intervenţii în COMA DIABETICĂ ........................................................................... 76
Fișa 37. Intervenții în CRIZA DE ASTM BRONȘIC .............................................................. 78
Fișa 38. Intervenții în CRIZA HIPERTENSIVĂ ...................................................................... 79
1
Fișa 39. Intervenții în HEMOPTIZIA ...................................................................................... 81

Fișa 40. Hemoragiile digestive superioare – HDS ..................................................................... 83
Fișa 41. Intervenții în hipoglicemie – COMA HIPOGLICEMICĂ ............................................. 85
Fișa 42. Intervenții în HIPOTERMIE ...................................................................................... 87
Fișa 43. Intervenții în infact de miocard acut (IMA) ............................................................. 88
Fișa 44. Intervenții în INSUFICIENŢA RESPIRATORIE ...................................................... 91
Fișa 45. Intervenții în INTOXICAȚIA CU ALCOOL METILIC ......................................... 93
Fișa 46. Intervenții în INTOXICAȚIA CU CIUPERCI........................................................ 94
Fișa 47. Intervenții în INTOXICAȚIA CU MONOXID DE CARBON................................ 95
Fișa 48. Intervenție în PANCREATITA ACUTĂ .................................................................... 97
Fișa 49.Intervenții în RETENȚIA URINARĂ – Ischiuria ...................................................... 99
Fișa 50. Intervenții în ȘOC ANAFILACTIC ......................................................................... 102
Fișa 51. Intervenții în ȘOCUL HIPOVOLEMIC .................................................................... 104
Fişa 52. Introducerea tubului de gaze.................................................................................. 105
Fișa 53. Ingrijirea bolnavului cu COLOSTOMĂ................................................................... 106
Fișa 54. Îngrijirea bolnavului cu TRAHEOSTOMĂ .............................................................. 108
Fișa 55. Îngrijirea postoperatorie a unui pacient cu ANESTEZIE GENERALĂ ................ 111
Fișa 56. Îngrijirea postoperatorie a unui pacient operat cu RAHIANESTEZIE .............. 113
Fișa 57. Măsurarea și notarea Temperaturii rectale la copil ............................................... 115
Fișa 58. Măsurarea, notarea și interpretarea valorilor PULSULUI...................................... 117
Fișa 59. Măsurarea, notarea și interpretarea RESPIRAȚIEI ............................................... 119
Fișa 60. Măsurarea , notarea și inerpretarea valorilor TENSIUNII ARTERIALE .......... 121
Fișa 61. Măsurarea, notarea şi interpretarea valorilor de TEMPERATURĂ....................... 124
Fișa 62. Montarea transfuziei ( Inclusiv Proba De Compatibilitate Biologică Oeleker) ...... 127
Fișa 63. PANSAMENTUL PLĂGII ......................................................................................... 129
Fișa 64. Participarea asistentei medicale la PUNCȚIA ARTICULARĂ ........................... 131
Fișa 65.PUNCȚIA OSOASĂ ................................................................................................... 133
Fișa 66. Participarea as. medicale la PUNCŢIA PERITONEALA (PARACENTEZĂ) .... 135
Fișa 67. Participarea Asistentei Medicale La PUNCTIA RAHIDIANĂ LOMBARĂ ....... 138
Fișa 68. Participarea Asistentului Medical La PUNCȚIA PEURALĂ(Toracica) ........... 141
Fișa 69. PERFUZIA ................................................................................................................... 144
Fișa 70. Poziţiile bolnavului în pat poziţii de examinare şi tratament .................................. 147
Fișa 71 .Pregătirea pacientului pentru explorări radiologice cu substanţe de contrast. ..... 150
Fișa 72. Pregătirea transfuziei (inclusiv probele de compatibilitate directă Jeanbreau) ..... 153
Fișa 73. Prevenirea si tratarea escarelor .................................................................................. 154
Fișa 74. Manevra HEIMLICH .................................................................................................. 157
2
Fișa 75. Primul ajutor în EPISTAXIS .................................................................................... 159

Fişa 76. Profilaxia Tetanosului ................................................................................................ 161
Fişa 77. PUNCŢIA CAPILARĂ .............................................................................................. 162
Fişa 78. PUNCŢIA VENOASĂ ................................................................................................ 163
Fișa 79. Recoltarea Exudatului Faringian ............................................................................. 165
Fișa 80. Recoltarea glicemiei prin puncție venoasă ............................................................ 166
Fișa 81.Recoltarea Sângelui Pentru Examen Bacteriologic HEMOCULTURA ................ 167
Fişa 82. Recoltarea HEMOLEUCOGRAMEI ......................................................................... 170
Fișa 83. Recoltarea sângelui în VACUTAINERE .............................................................. 173
Fișa 84. Recoltarea sângelui pentru examene SEROLOGICE ......................................... 176
Fișa 85. Recoltarea secreţiei nazale , oculare şi otice ............................................................ 178
Fişa 86. Recoltarea urinei din 24 h - DIUREZA ..................................................................... 181
Fișa 87. Recoltarea UROCULTURII ........................................................................................ 184
Fișa 88. Recoltarea uroculturii la un pacient cu sondă rinară permanentă (A Demeure) ... 185
Fişa 89.recoltarea sângelui venos Pentru (VSH).................................................................. 186
Fișa 90. Resuscitarea cardio respiratorie RCR (SVB= Suport Vital De Baza) ......................... 187
Fișa 91. Sondajul Gastric ......................................................................................................... 192
Fișa 92. Sondajul Vezical ......................................................................................................... 194
Fișa 93. Spălătura Auriculară ................................................................................................... 196
Fișa 94. Spălătura Gastrică ....................................................................................................... 198
Fișa 95. Spălătura Oculară ....................................................................................................... 200
Fișa 96. Spălătura Vaginală ...................................................................................................... 202
Fișa 97. Spălătura Vezicală ..................................................................................................... 204
Fișa 98. Testarea sensibilităţii la antibiotoce - TESTUL INTRADERMIC ......................... 205
Fișa 99. Testul de toleranta la glucoza .................................................................................. 206
Fișa 100. Vaccinarea BCG ....................................................................................................... 208
3
Fișa 1.ACORDAREA PRIMELOR ÎNGRIJIRI NOU-NĂSCUTULUI
Scop:
~ Permeabilizarea căilor respiratorii.
~ Legarea şi secţionarea cordonului ombilical.
~ Aprecierea stării fătului la naştere.
~ Observarea aspectului, comportamentului şi eventualelor malformaţii.
~ Profilaxia oftalmiei gonococice.
~ Stabilirea sexului, identităţii, măsurarea şi cântărirea.
~ Îngrijirea tegumentelor. Înfăşarea.
Condiţii de acordare a îngrijirilor:
~ Asepsie perfectă.
~ Asigurarea unei mese calde (370C) pentru înfăşarea – pentru evitarea pierderilor de
temperatură.
~ Folosire de materiale sterile, inclusiv lenjerie pentru înfăşat.
~ Executarea manevrelor cu blândeţe
Materiale necesare :
 masă caldă (370C) pentru înfăşare
 câmp steril - lenjerie pentru înfăşat
 sondă Nelaton nr. 10 sau 12 și aparat pt aspirat
 2 pense hemostatice
 un foarfece curb
 fir de mătase steril
 tinctură de iod
 comprese sterile , pansament , fașă pt ombilic
 SF , Nitrat de Ag 0,5-1%
 cântar , centimetru- pt determinarea greutății
 pat special pt n.n. steril
Acordarea primului ajutor:
1. Aşezarea nou-născutului pe un câmp steril imediat după expulzie
2. Aspirarea secreţiilor din cavitatea bucală şi nazală(cu sondă Nelaton nr. 10 sau 12)
3. Legarea şi secţionarea cordonului ombilical (după încetarea pulsaţiilor acestuia ; la copiii
care necesită reanimare de urgenţă şi la cei cu izoimunizare se indică legarea imediată a
cordonului ombilical; se lucrează în condiţii de perfectă asepsie) :
~ Se aplică 2 pense hemostatice – una la 10-15 cm de la inserţia abdominală a
ombilicului, a doua spre vulva parturientei. Se secţionează cordonul ombilical între cele
două pense cu un foarfece curb.
~ Se ligaturează cordonul cu fir de mătase steril, la 2 cm deasupra inserţiei abdominale
prin legare încrucişată a firelor de două ori. Se taie cordonul la 1 cm deasupra ligaturii
şi se face un al doilea nod de siguranţă, peste suprafaţa bontului ombilical, după care se
secţionează firele (ligatură în dop de şampanie).
4
~ Se tamponează bontul ombilical cu tinctură de iod.

~ se aplică comprese sterile înmuiate în alcool 70º şi a unui pansament steril peste
bontul ombilical, şi se trage o faşă circulară, peste ombilic, fără leucoplast
~ se supraveghează atent ombilicul în primele 24 ore pentru a depista eventuale
hemoragii
4. Evaluarea stării clinice (scor APGAR : de la 1 la 10; scorul sub 7 – nou-născutul necesită
măsuri de reanimare; fiecare din cele 5 semne este notat cu 0, 1 sau 2 şi se face suma lor;
dacă nu depăşeşte nota 8, evaluarea se continuă până la 10-15-20 min.) :
- ritm cardiac (υ=120-140 b/min)
- respiraţie (40 resp/min)
- tonus muscular
- reflex de iritabilitate
- culoarea tegumentelor şi mucoaselor (piele roşiatică în primele 2-3 zile de viaţă)
5. Aplicarea măsurilor de prevenire a oftalmiei gonococice - se îndepărtează secreţiile de pe
pleoape cu ajutorul unor comprese sterile înmuiate în Ser Fiziologic; se instilează apoi prin 1
sau 2 picături Nitrat de Ag 0,5-1% urmând masajul circular al pleoapelor şi apoi ştergerea
ochilor cu tampoane înmuiate în ser fiziologic.
7. Examinarea nou-născutului în vederea decelării unor malformaţii congenitale vizibile
8. Stabilirea sexului, identităţii - se fixează o braţară de mâna nou-născutului cu numele mamei,se
stabileşte sexul
9. Determinarea greutăţii
 3000-3250g la băieţi; 2800-3000g la fete = normoponderali ;
 2500-2800g = subponderali;
 < 2500g = prematuri,
- măsurarea : - înălţimii (48-52 cm ; fetele cu 1cm mai mici decât băieţii)
- perimetrelor - cap : 34 cm,
- torace : 31 cm,
- abdomen : 32 cm
10. Îngrijirea tegumentelor prin tamponarea cu câmp steril cald, pentru a îndepărta surplusul de
„vernix caseosa"(rol protector pentru infecţii şi pierderile de căldură); şi înfăşarea cu lenjerie
sterilă, încălzită la 370C
12. Transportul în secţia de nou-născuţi şi aşezarea nou-născutului în pat special pregătit,
steril
5
Fişa 2. ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR PE CALE PARENTERALA
Definiţie: Antibioticele sunt medicamente de origine animală sau sintetizate chimic,care

introduse in organism sau depuse pe suprafața lui, distrug microbii sau împiedică
dezvoltarea lor.
Cale parenterala- este calea care ocolește tubul digestive . Administrarea constă în
introducerea substanțelor medicamentoase lichide în organism prin intermediul unor
ace care tranversează țesuturile , acul fiind adaptat la o seringă.
Indicații antibiotic:
 Infecții generale – septicemii, endocardite,
 Infecții respiratorii, genitourinare , intestinale ,
 Infecții cu bacilli coli , sarmonelle , bacilul Koch.
Scop: - terapeutic
Avantaje: - Dozarea precisă a medicamentelor
- Obținerea unui efect rapid
- Posibilitatea administrării medicamentelor la pac. inconștienți
Administrarea parenterală a antibioticelor se realizează prin:
~ injecţie intramusculară(soluţii,suspensii);
~ injecţie intravenoasă(soluţii cristaline); - perfuzii.
~ Alegerea căii de executare a injecției este făcută de medic în funcție de scopul
injecției și de rapiditatea efectului urmărit .
Materiale necesare: - se pregătesc în funcţie de calea de executare a inj. aleasă de medic.
Pt. inj. i.m.: Pt. inj. i.v.:
- tăviță medicală - tăviță medicală
- manuși de unică folosință - manuși de unică folosință
- tampon de vată imbibat în alcool - tampon de vată imbibat în alcool
- seringă de 5ml sterilă - seringă de10 -20ml sterilă (branulă)
- ace sterile cu bizou lung - ace sterile cu bizou scurt
- SF , sol.medicamentoasă - SF , sol.medicamentoasă
- garou
- suport de sprijin
- plasture pt prevenire sângerării ulterioare
- Pt perfuzie i.v. - perfuzor + stativ
- container pt. deșeuri
Pregătirea pacientului:
 Psihică: -se informează asupra necesității tehnicii și se ia consimțământul.
 Fizică:- se așează pacientul în funcție de administrare.
 d.d. , șezând – inj. i.v.
 șezând – inj. în mușchi coapsei
 d. semi(ventral)- inj. i.m.- în mușchi fesieri ,
Execuţia tehnicii:
~ asistenta medicală îşi spală mâinile şi îmbracă mănuşile;
~ verifică valabilitatea și aspectul medicamentului
6
~ aspiră solventul (ser fizilogic sau apă distilată) în seringă;

~ îndepărtează capacul de plastic sau metalic de pe flaconul cu pulbere şi dezinfecteză
dopul de cauciuc;
~ după evaporarea alcoolului introduce solventul în flaconul cu pulbere, scoate acul şi agită
flaconul până la dizolvarea completă;
~ aspiră în seringă o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluţie ce urmează a fi aspirată
din flacon;
~ dezinfecteză dopul de cauciuc din nou, introduce acul în flacon pâna la nivelul dopului
de cauciuc, introduce aerul;
~ retrage pistonul seringii sau lasă să se golească singur conţinutul flaconului în seringă sub
presiunea din flacon;
~ schimbă acul, elimină aerul din seringă şi injectează soluţia medicamentoasă - prin
tehnica recomandată de medic – i.m. , i.v. sau p.i.v.
Reorganizarea locului: selectarea deşeurilor rezultate conform PU.
Ingrijirea ulterioară a pacientului:
~ supravegherea pacientului pentru a sesiza la timp reacţii alergice - pot apărea la
repetarea unui tratament cu antibiotice după un anumit interval de timp şi chiar dacă la
testarea acestuia nu au apărut reacţii alergice
~ interzicerea băuturilor alcoolice în timpul tratamentului- reduce efectul sau îl
anihilează.
De reţinut:
 Testarea sensibilităţii la antibiotice înainte de începerea tratamentului este obligatorie;
 Nu se asociază în aceeași seringă alt antibiotic sau alte medicamente ;
 Injecțiile cu antibiotice se fac în condiții de asepsie perfectă;
 Penicilina dizolvată se administrează în maximum 24 h;
 Asistenta medicală va evita sensibilizarea sa faţă de antibiotice prin folosirea
mănuşilor în timpul manipulării şi dizolvării acestora.
 Antibioticele scad imunitatea organismului.
Efecte adverse :
 Reacții alergice
 Tulburări digestive
 Greață ,vărsături
 Hipoacuzie
7
Fișa 3. ADMINISTRAREA CORTIZONULUI

Definiție: ~ Cortizonul este un hormon secretat de stratul cortical al glandelor
suprarenale sub acţiunea stimulatoare a glandei hipofize → prin
hormonul corticotrop sau adenocorticotrop (ACTH).
~ ACTH-ul sau hormonul corticotrop sau adrenocorticotrop hipofizar
este secretat de hipofiză şi stimulează secreţia cortizonului şi a altor
hormoni suprarenali.
Scop:  Terapeutic.
 Preparatele de cortizon au efect antiinflamator și antialergic.
Indicații : - în afectiuni reumatice , RAA, reumatism cronic;

- în afectiuni alergice;
- în astmul bronșic (criza asmatică);
- în șocul anafilactic;
- în stări infecțioase grave;
- îmbolnăviri ale sistemului hematopoetic;
- în boala Addison.
Contraindicații:  HTA( crește cortizonul)
 DZ (=> diabetul cortizonic)
 UGD
 Boli psihice – nefroze , psihoze
 în hipocalcemii – deoarece cortizonul  Ca
Materiale  Medicamentul pentru administrare injectabilă ,comprimate sau
necesare: tablete în termen de garanție
 Materiale pentru injecția i.m. sau i.v. :
 taviță medicală, garou (pt i.v.)
 mănuși sterile,
 tampon de vată înbibat în alcool medicinal ,
 seringă + ace de unică folosință în termen de garanție
 soluţia medicamentoasă.
Pregătirea Psihica:- se informează, se explică avantajele și reacțiile adverse, se
pacientului: avertizează că produce dependență, dacă se folosește în tratamente
de lungă durată;
Fizica: - se cântarește bolnavul înainte de începerea tratamentului
pentru stabilirea dozei și în timpul tratamentului în fiecare zi.
Mod de  Calea orală: comprimate și tablete;
administrare:  Parenterala : prin injecții: i.m. , i.v. , intraarticulare , periarticulare ,
intrarahidiene, intramedulare;
 Calea rectala: supozitoare și clisme terapeutice;
 Pe suprafața tegumentelor și mucoaselor în aplicații locale de
unguente și soluții instilate pe mucoasa oculară, nazală.
 Pe cale respiratorie sub forma de sprayuri cu cortizon.
FORMA de  PREDNISONUL
8
prezentare și  se gasește sub forma de comprimate de 5mg.

modul de .  Se administrează per os după masa, sub protecție de antiacide.
administrare :  Prednisonul se adminstrează în doze mari la început 1mg/kgcorp,
apoi se scad cantitățile treptat până la doza minimă de întreținere pe
care o stabilește medicul.
 HIDROCORTIZONUL ACETAT :
 se gasește sub formă de fiole de 1 ml suspensie apoasă ce conțin
25 mg de Hidrocortizon Acetat
 se administrează în injecții intraarticulare și periarticulare de
către medicii reumatologi.
 CORTIZONUL ACETAT: - fiole 5 ml+ suspensie apoasă 25 mg se
admin. i.m.
 HEMISUCCINATUL DE HIDROCORTIZON (HHC) se
administrează numai în urgență (i.v. ) (este singura substanță
uleioasă care se admin. i.v. întotdeauna cu solvent)
HHC se gasește sub forma de:
- fiole a 25 mg solutie de hemisuccinat de hidrocortizon+ 1fiola de
solvent; se administrează iv aspirând în aceeași seringa
fiola de hidrocortizon cu fiola de solvent;
- flacoanele cu pulbere conțin 100 mg de hidrocortizon sunt prevăzute
cu o fiolă de solvent de 5 ml care ajută la dizolvarea pulberii
și apoi se administreaza i.v..
Mod de administrarea HHC: injecții i.v. lente; în perfuzii i.v. lente.
Indicații - HHC:
- în urgență în stări infecțioase grave
- stări alergice (șoc alergic)
- stare de rău astmatic;
- edem pulmonar toxic;
- insuficiență suprarenală acută;
- crize hipertiroidiene.
Ingrijirea Se va respecta în timpul tratamentului:
bolnavului în  cortizonul se administrează la început în doze mari , scăzând treptat
timpul doza până la o doză minimă de întreținere – medicul stabilește
tratamentului întotdeauna doza .
 tratamentul se efectuează numai în spital sub supravegherea :
și reguli
 TA care crește în timpul tratamentului cu cortizon, a T0, P , R și
generale de se vor nota zilnic în FT.
administrare :  a greutății corporale - se cântarește pacientul zilnic , se respectă
igiena tegumentelor și mucoaselor, duș zilnic, schimbarea
lenjeriei de corp
 regimul alimentar va fi desodat, hiperproteic și hipoglucidic;
 se administreaza antiacide pentru protectie gastrică;
 un sedativ seara în caz de insomnie;
 se fac periodic teste de glicemie în caz de tratament îndelungat
(deoarece poate rezulta diabetul cortizonic);
 pentru administrarea injectabilă se va respecta regulile asepsiei - în
9
timpul tratam . cu cortizon scade rezistența org . față de infecții. Când

tratam. este de lungă durată medicul recomandă asocierea
cortizonicelor cu antibiotice + vitamine.
 tratamentul nu se va întrerupe brusc - se va termina prin admin. de
ACTH care activează fct. gl. suprarenale și a hipofizei.
 Alături de acțiunea terapeutică, preparatele de cortizon au o serie de
efecte secundare nedorite, uneori chiar periculoase care trebuie
cunoscute de asistenta medicală , pentru a supraveghea atent bolnavul
și a sesiza orice manifestare.
Efecte  Pot da ulcer gastro-duodenal și complicații, ulcerații ale intestinului
adverse: subțire - se dau antiacide sau pansamente gastrice în timpul
tratamentului;
 Retenție hidrosalină- se recomandă bolnavului în timpul
tratamentului dieta hiposodată pentru a nu aparea edemele.
 Slăbiciune, chiar atrofie musculară - se recomanda dieta
hiperproteică.
 Tulburări cutanate - acnee;
 Tulburări oculare (glaucom-cataractă la doze mari și tratament
îndelungat);
 Tulburari neuro-psihice (insomnii, convulsii, excitație) - se admin.
bolnavului cu tratament de lungă durată Diazepam seara la culcare.
 Hiperglicemie și diabet cortizonic – se recomandă dietă hipoglucidică
 Favorizează agravarea infecțiilor, deoarece scade imunitatea
organismului
Accidente:  HTA
 edem care poate duce la edem pulmonar, edem glotic , asfixie
 hemoragii digestive – se recom. a fi asociat cu vit. complexul B
 micoze , prurit
 dismenoree (tulburare a fluxului menstrual, însoțită de dureri.)
 diabet cortizonic
Reorganizare:  Se strâng materialele folosite;
 Se colectează deşeurile conform procedurilor universale (P.U.) în
recipiente speciale separate.
ALTE PREPARATE FARMACEUTICE:

 Dexamethasone sodium phosphate :
 Se gasește sub forma de fiole de 2ml;
 se admin. im , în: insuficienta cortico-suprarenala, boli de colagen, alergie, urticarie,
șoc toxicoseptic .
 Solu - Medrol (methyl- prednisolonum) :
 Se gasește sub forma de pulbere sterila în flacoane de 40 mg sau 125 mg cu fiole de
solvent; se dizolvă inainte de administrare.
 Se admin.: im. și iv. in stări de urgență ca antiinflamator și antialergic.
 Diprophos:
 Se gasește sub forma de solutie injectabilă apoasa sterila în fiole de 1ml,contine 2 mg
de betametazona; are actiune antiinflamatoare pe termen lung 3 - 4 saptamani.
 Mod de administrare: injecții numai im. sau intraarticular, periarticular sub forma de
infiltrații efectuate de medicul reumatolog în formele acute de reumatism la interval de 1
luna.
10
Fișa 4. ADMINISTRAREA INSULINEI

Definiție: Insulina este un hormon secretat de pancreas cu efect hipoglicemiant.
~ Tratarea diabetului zaharat.
Scop:
~ Normalizarea nivelului glucidic în sânge.
Indicații:  în tratamentul Diabetului tip 1 insulino-dependent ;
 în Diabetul tip 2 decompensat care nu mai raspunde la antidiabetice
orale
 în cazul intervențiilor chirurgicale la pacientul diabetic.
Pregatirea Materialele necesare:
materialelor:  tampoane de vată,
 manuși,
 tavita medicală;
 pernă sau suport de sprijin,
 plasture pentru protecția locului și pentru evitarea sângerării ulterioare,
 se folosesc seringi speciale de insulina de un 1ml cu 40 u.i - și 100u.i. de
insulină capacitate.
 seringi de unica folosinta de 0,5 ml sau de 1ml cu gradație marcate în
unitati de insulina - se pot reutiliza la același pacient cu condiția să fie
păstrate corespunzator acoperite cu capac de siguranță;
 sistem de injectare "pistolet" - cu doze prestabilite; se fixează numărul de
unități indicate de medic la o administrare în pistolet, injectarea
producându-se prin declanșarea trăgaciului.
Pregătirea Psihica:- informarea și explicarea tehnicii și efectului, luarea
pacientului: consimțământul ;
Fizicii - pozitii :
 șezând pe scaun, când se face în mușchii coapsei și flancurile laterale
abdominale ,
 pozitia bolnavului - la perfuzie în decubit dorsal, relaxat, cu brațul în
abducție, supinație și extensie ;
 ortostatică cu mâna în șold, cu mușchii relaxați când se face injectia IM
în mușchiul deltoid și la brat;
 decubit ventral, decubit lateral- mușchii fesieri.
 Rolul asistentei medicale este de a administra diferitele "tipuri de
insulină", respectând regulile și de a face educație sanitară bolnavului cu
DZ tip I asupra modului de autoadministrare a insulinei la domiciliu.
Tipuri de După aspectul soluției:

insulină : 1. Insulina limpede,clara este insulina Cristalina, cu acțiune rapida, intră
în acțiune în 15 minute, efectul durează 6 – 8h; pacientul trebuie să
mănânce în 15 min de la injectare;
- calea de administrare fiind: S.C., IV., în perfuzie în caz de
urgente(coma),IM; injecții subcutanate , multiple în tratament cronic;
 preparate comerciale: Actrapid MC, Actrapid HM, Humilin R;
11
2. Insulina opalină are aspect lactescent ( tulbure după agitare), acțiune

intermediară intră în 30 - 45 min. în actiune de la injectare, are efect
maxim 4 - 6 h și poate dura 12h actiunea; pacientul mănâncă la 30 min.
după administrare;
 denumiri comerciale: insulina Monotard MC , Monotard HM,
Humilin N; se administreaza S.C
3. Insulina lactescentă, cu actiune lenta, intra în 60 minute in acțiune , se
administrează o singură dată pe zi de preferință seara; se administrează
numai subcutanat;
 preparate comerciale: Semilenta, Lente MC, Ultratard HM,
Ultralenta, Humilin L; se admin. numai S.C. – contraindicate I.V.
După acțiune:
1. Rapidă- debutul actiunii dupa 1/2 de h, durata actiunii 6 -8 h
administrarea fiind S.C., IV, perfuzie, IM.
2. Intermediară (semilentă) - debutul acțiunii 1/2 - 2 h, durata acțiunii 12 -
16 h de la administrarea S.C.
3. Lentă - debutul actiunii 1- 3 h, durata totală a acțiunii 20 - 14 h, adm.SC.
4. Ultralentă - debutul actiunii la 4h, durata de acțiune 28 - 36 h.;adm. SC.
Analogi de insulină:
- au acțiune ultrarapidă, aspect clar, intra imediat în actiune ;
- se poate administra înainte, în timpul mesei sau chiar după masă;
 denumirea comecială Humalog;
- insulina premixata este un amestec de insulina rapida și insulina
intermediară,
 denumiri comerciale Mixtard HM(lO-50), Humilin M(1-5),
Humalog Mix25.
Condiții de păstrare a insulinei : flacoanele neincepute se păstrează la
frigider în cutia lor , nu în congelator, ci pe raft sau pe ușa. Flacoanele
incepute se păstrează în cutia lor la locuri răcoroase ferite de lumina soarelui
și de temperaturi extreme.
Reguli de 1. Nu se dezinfectează locul de injectare cu alcool medicinal, deoarece

- injectare alcoolul inactivează insulina!
2. Se schimbă locul de injectare după un plan bine delimitat:
- dimineata se injecteaza la brat 1/3 medie;
- la pranz sau seara în peretii abdominali împarțiți în cadrane mici astfel
ca injecția să se facă la cel puțin 1 - 3 cm de locul anterior;
3. Insulinele de tipuri diferite nu se amestecă în aceeași seringă chiar dacă
se administrează pe același ac, se folosesc seringi diferite și injectate la
adâncimi diferite;
4. Insulinele cu pH asemănator se pot amesteca în aceeași seringa, dar se
aspiră mai întâi insulina rapidă și apoi cea lentă.
5. Insulinele asociate la un tratament să fie produse de aceeași fabrică;
6. Nu se amestecă insulinele românești cu cele străine;
12
 se administrează un singur tip de insulină.

 Se folosesc seringi speciale de 1 ml cu 10 diviziuni (l diviziune = 4u.i.
la seringi de 40 u.i); seringi de capacitate 1 ml ce conțin 100 u.i.
Etapele Administrarea SC:
tehnicii: Locurile:
 la brat în 1/3 medie și regiunea deltoidiană;
 la coapse regiunea antero-laterală;
 Flancurile peretelui abdominal- reg. laterale
și sub ombilic.
 Regiunea fesieră.
 Administrare i.v. în lolus / perfuzie continuă
Tehnica:
 se spală mâinile;
 se omogenizează insulina lactescentă prin mișcări de rotație orizontală a
flaconului între mâini; nu se agită flaconul niciodată.
 se dezinfectează dopul flaconului se lasă să se usuce.
 se îndepărtează capacele de siguranță ale seringii.
 se trage aer în seringă aproximativ până la diviziunea corespunzatoare
dozei ce trebuie injectată;
 cu flaconul în pozitie verticală se introduce acul prin dop și se injectează
aerul în flacon.
 se încarcă seringa întorcând flaconul cu capacul în jos, se aspiră
cantitatea de insulină doza recomandată cu câteva unitați mai jos;
 se scoate acul din flacon.
 se dau bulele de aer afară bătând ușor seringa cu degetul.
 se alege locul, se șterge cu un tampon cu ser fiziologic.
 se face un pliu pentru zona abdominală și coapsa, se pătrunde
perpendicular pe pliu, apoi se injectează după ce s-a dat drumul la pliu;
pentru regiunea fesieră și la braț se pătrunde în unghi de 45°.
 după injectarea soluției se scoate acul, nu se dezinfectează sau masează
locul.
 seringile de insulină de unică folosință de 1ml cu gradație marcate în
unitați de insulina - se pot reutiliza de același pacient cu condiția să fie
păstrate corespunzator acoperite cu capac de siguranță timp de o lună;
 pacientul trebuie să mănânce după administrarea insulinei, deoarece
este risc de hipoglicernie.
Îngrijiri : Educația pacientului diabetic cu privire la:
 Respectarea regimului de diabet;
 Respectarea regulilor de asepsie la injectarea insulinei; alternarea
locurilor de injectie;
 Monitorizarea glicemiei și glicozuriei; Control medical periodic.
Accidente /  Infecții la locul injectării: - injecției, abscese, flegmoane datorită
incidente: nerespectării regulilor de asepsie;
 Lipodistrofie când se repetă pe același loc timp îndelungat injecțiile.
13
 Daca s-a administrat insulina intr-un vas de sânge, există riscul

hipoglicemiei rapide și a hiperglicemiei tardive;
 Poate să apară durere, dacă insulina a fost prea rece, dacă a fost
administrată prea superficial (intradermic) sau prea profund (intramuscular) .
Reorganizarea  Se strâng materialele folosite;
locului de  Se colectează deşeurile conform procedurilor universale (P.U.) în
muncă: recipiente speciale separate
Evecte adverse:  Alergie la unele preparate de insulină.
 Alergia locală → roşeaţă, edem, prurit.
 Alergie generalizată → mai rară, dar mai gravă. Apar erupţii pe tot
corpul, respiraţie zgomotoasă, şuierătoare, hipotensiune, şoc anafilactic.
 Hipoglicemie prin supradozare sau nealimentație; starea cea mai
gravă fiind coma hipoglicemică .
 Hiperglicemie şi acidoză diabetică
 Surplus ponderal
 Rezistenta la insulina
 Diabet labil
 Lipodistrofia: atrofica si hipertrofica
 Edem – tranzitoriu , Alergie , Anticorpi
 Atitudine de urgentă:
 administrare de glucoză 33% iv. când pacientul este în spital sau sunt
anunțate serviciile de urgență.
 administrarea de glucagon im la domiciliu la cei inconștienti;
glucagonul se găsește sub forma de pulbere în flacon ce trebuie dizolvat
cu solventul.
Caracteristicile ~ Insulina cristalină este limpede, clară, transparentă.
insulinei, ~ Insulina în suspensie este tulbure şi trebuie rulată înaintea folosirii până
păstrare şi la uniformizarea lichidului.
depozitare. ~ Păstrarea se face la frigider la 40C, ferită de căldură şi lumină.
~ Se încălzeşte la temperatura corpului în momentul folosirii.
~ Nu se utilizează după expirarea termenului de valabilitate.
Manifestări :
Hiperglicemie Hipoglicemie
~ Piele uscată. ~ apare brusc.
~ Respiraţie Kussmaul. ~ tegumente cu transpiraţii reci , piele umedă.
~ Halenă acetonică. ~ hipertensiune.
~ Pierderea lentă a cunoştinţei ~ respiraţie normală.
spre comă. ~ pierderea stării de cunoştinţă.
~ Somnolenţă. ~ mişcări nesigure, ameţeală, cefalee, foame.
~ Inapetenţă.  tulburări de somn.
~ Greţuri.  anxietate , stare depresivă , agitaţie, iritabilitate.
~ Vărsături.  palpitaţii, tremurături.
 vedere neclară – în ceaţă.
 vorbire neclară.
 senzaţie de furnicături în mâini.
14
Fișa 5. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE

RESPIRATORIE
Definiţie Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie este o intervenţie
delegată a asistentei medicale.
Calea respiratorie se pretează la administrarea medicamentelor având
în vedere suprafaţa de peste 100m2 a alveolelor pulmonare şi vascularizaţia
lor bogată.
Scop:  dezinfecţia, decongestionarea mucoasei căilor respiratorii
 îmbogăţirea aerului inspirat în oxigen,pentru combaterea hipoxiei (O2
în sângele arterial)
 fluidificarea sputei, expectoraţia
 Medicamentele sub formă gazoasă sau lichidele care se pot pulveriza
Forma de sub formă de aerosoli cu ajutorul unei surse de oxigen;
administrare:  Medicamente bronhodilatatoare, antiinflamatoare cu cortizon sub
formă de sprayuri antiasmatice;
 Soluţii fin pulverizate sub formă de vapori supraîncălziţi prin inhalaţii.
 Aerosoli-soluţii pulverizate prin intermediul unui aparat de aerosoli.
1.INHALAŢIA reprezintă introducerea substanţelor medicamentoase în

căile respiratorii, antrenate de vapori de apă.
Indicaţii:
 rinite,
 rinofaringite,
 bronşite,
 astm bronşic.
Materiale necesare:
 inhalator,
 prosop,
 unguent,
 cort(pelerină),
 apă încălzită până la fierbere
 substanţa medicamentoasă prescrisă: esenţe aromate, substanţe
antiseptice
 psihică:
 este informat cu privire la scopul administrării medicamentelor
 i se explică modul în care va respira: inspiraţie pe gură, expiraţie pe
nas
 fizică
 pacientul va fi aşezat pe un scaun cu faţa la inhalator
Mod de  este rugat să-şi sufle nasul
administrare
 i se aplică un prosop în jurul gâtului
 aplicarea de unguente perioral, perinazal, pentru protecţia
tegumentelor
Execuţia inhalaţiei:
 asistenta închide ferestrele camerei
 îşi spală mâinile, le dezinfectează
 introduce în vasul inhalatorului cu apă încălzită până la fierbere, soluţia
medicamentoasă și o așează pe masa ,
15
 aşează pacientul pe scaun cu faţa la inhalator,cu capul aplecat deasupra

acestuia,la o distanţă de 30-80 cm şi îl acoperă cu o pelerină
 invită pacientul să inspire pe gură, să expire pe nas
 supraveghează pacientul
 durata unei şedinţe 10 - 20 min
Îngrijiri după tehnică:
 se şterge faţa pacientului cu un prosop moale
 pacientul va fi ferit de curenţii reci de aer , va rămâne în încăpere 15-
20 min
Reorganizarea locului:
 materialele se strâng,se spală
 inhalatorul se dezinfectează
Observaţii:
 nu se recomandă inhalarea primilor vapori deoarece aceştia pot antrena
picături de apă fierbinte.
 inhalatorul poate deveni sursă de contaminare a căilor respiratorii, dacă
nu este sterilizat în prealabil.
2.ADMINISTRAREA AEROSOLILOR se efectuează cu ajutorul unui

aparat pentru aerosoli conectat la o sursă de oxigen.
Materiale necesare:
 aparatul de aerosoli, sursa de oxigen
 medicamentul sub formă lichidă, fiolă sau flacon
 piesă bucală de unică folosinţă sterilă
Tehnica este simplă:
 se aşează pacientul pe un scaun în faţa aparatului
 se toarnă soluţia medicamentoasă în aparat
 se conectează aparatul de aerosoli la sursa de oxigen şi se reglează
presiunea până la apariţia vaporilor
 se adaptează piesa bucală care se va introduce în cavitatea bucală a
pacientul
 se recomandă pacientului să inspire pe gură şi să expire pe nas;
 o şedinţă de tratament durează între 5-10 min, după care se recomandă
repaus câteva minute,
 se îndepărtează şi se aruncă canula;
 se dezinfectează aparatul şi se pregăteşte pentru un alt pacient.
3.ADMINISTRAREA SPRAY-URILOR ANTIASMATICE se
recomandă în criza de astm; educaţia pacientului constă în explicarea
modului de administrare:
 se agită flaconul înainte de administrare
 se îndepărteză capacul de protecţie
 pacientul va efectua un inspir şi expir înainte
 se introduce spray-ul în cavitatea bucală,se acţionează dispozitivul
pentru un puf care va fi inspirat de pacient; pacientul nu are voie să respire
imediat
 se pot administra 1-2 pufuri succesive
 după admin. pacientul nu trebuie să respire cel puţin 10 secunde pentru
a nu elimina medicamentul(cât numără până la zece).
16
Fișa 6. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA

NAZALĂ
~ Instilaţia nazală → picurarea unor soluţii medicamentoase pe mucoasa
Metode de
nazală
administrare
~ Aplicarea unguentelor pe mucoasa nazală → direct din tub prin apăsare
pe cale
la capătul opus sau cu ajutorul tampoanelor de vată înfăşurate pe
nazală
porttampon.
INSTILAŢIA NAZALĂ
~ Pipetă sterilă sau picurător.
Materiale
~ Soluţii medicamentoasă izotonice
necesare
~ Material de protecție - prosop
~ Casoletă cu comprese de tifon, tampoane de vată sterile.
~ Tăviţă medicală.
~ Se anunţă pacientul şi i se explică tehnica.
Pregătirea
~ Se cere pac. să-şi sufle nasul sau se eliberează nările de secreţii prin
pacientului
aspirare.
~ Se aşează pacientul în poziţia decubit dorsal fără pernă sau şezând, cu
capul aplecat pe spate şi puţin lateral, de partea opusă nării în care se face
instilaţia.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se
Execuţia
îmbracă mănuşi de protecţie.
instilaţiei
~ Se aspiră medicamentul în pipetă.
~ Se introduce vârful pipetei în vestibulul
fosei nazale, fără a atinge pereţii.
~ Se lasă să cadă numărul de picături prescris.
~ Bolnavul păstrează poziţia cca. 30 secunde
până ajunge medicamentul în faringe.
~ Se procedează identic cu cealaltă nară –
aplecând capul pe partea opusă.
~ Se vor folosi numai soluţii izotone la temperatura de 370C
Observaţii
~ Pipeta folosită va fi întotdeauna sterilă.
~ Medicamentul lichid introdus în narină nu va fi aspirat deoarece dacă
pătrunde în laringe poate provoca accese de tuse şi spasme laringiene.
APLICAREA UNGUENTELOR PE MUCOASA NAZALĂ
~ Unguent în cutie sau tub.
Materiale
~ Tampon pe porttampon.
necesare
~ Casoletă cu comprese de tifon sterile,
~ Tăviţă medicală.
~ Se anunţă bolnavul şi i se explică tehnica.
Pregătirea
~ Se cere b.să-şi sufle nasul sau se eliberează nările de secreţii prin aspirare.
pacientului
~ Se aşează bolnavul în poziţia decubit dorsal.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei.
Execuţia ~ Se încarcă tamponul cu o cant.de unguent de mărimea unui bob de grâu.
instilaţiei ~ Se ridică uşor vârful nasului cu policele mâinii stângi → pentru a putea
evidenţia mai bine orificiul extern al fosei nazale.
~ Se depune unguentul pe suprafaţa internă a vestibulului nazal.
~ Se scoate tamponul și se închide narina
~ Pacientul apleacă capul uşor înainte şi aspiră treptat medicamentul.
~ Se procedează identic cu cealaltă nară,
~ Se folosesc tampoane separate pt fiecare narină(vestibul nazal)
17
Fișa 7. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA

OCULARĂ ( COLIRURI, UNGUENTE )
Definiţie - Administrarea medicamentelor - coliruri, unguente - pe mucoasa conjunctivală
se realizează prin instilaţie.
Scop –terapeutic- efect local prin aplicarea medicamentului prezentat ca soluţie sau unguent
în contact direct cu mucoasa comjunctivală, cu rol antiinflamator,
antiinfecţios.
Materiale necesare:
~ soluţii oftalmice (coliruri)doar izotone cu secreţia lacrimală (pH-ul=8U) sau unguente
prescrise de medic , Ser Fiziologic steril
~ Comprese de tifon sterile, şerveţele
~ Pipetă, mănuşi sterile
~ Recipient pentru colectarea materialelor folosite
Pregătirea pacientului
a) psihică: se informează pacientul şi se explică procedura , instruiţi pacientul să nu se mişte
b) fizică - asiguraţi poziţia corectă - decubit dorsal sau şezând cu capul dat pe spate
Efectuarea procedurii:
~ Verificaţi recomandarea medicală şi identificaţi pacientul
~ Asiguraţi o lumină adecvată şi poziţionaţi pacientul culcat sau şezând cu capul flectat pe
spate
~ Spălaţi mâinile cu apă şi săpun/ îmbrăcaţi mănuşi sterile
~ Ștergeți secrețiile oculare cu o compresă sterilă
~ Aspiraţi cu pipeta cantitatea de soluţie medicamentoasă necesară
~ Protejându-vă degetele cu comprese sterile, trageţi blând pleoapa inferioară pentru a
evidenţia sacul conjunctival
~ Instruiţi pacientul să privească în sus şi înapoi sub pleoapa superioară pentru a proteja
corneea, şi pentru a preveni clipitul în momentul când vă apropiaţi cu pipeta sau tubul
~ Sprijiniţi mâna care ţine medicamentul pe fruntea pacientului pentru a evita rănirea cu
pipeta sau vârful tubului dacă pacientul se mişcă plasaţi pipeta sau vârful tubului cu
unguent deasupra sacului conjunctival la l-2cm
~ Instilaţi numărul de picături prescris sau aplicaţi aproximativ 1cm liniar din unguent, pe
suprafaţa pleoapei inferioare;
~ NU ATINGEŢI PIPETA, TUBUL, DE OCHIUL PACIENTULUI
~ Eliberaţi pleoapa inferioară
~ Instruiţi pacientul să închidă ochiul şi să-şi mişte globul ocular pentru a împrăştia
medicamentul
~ Îndepărtaţi orice exces de medicament din jurul ochiului cu o compresă sterilă .
~ Spălaţi-vă pe mâini, schimbaţi mănuşile şi repetaţi intervenţiile pentru celălalt ochi dacă
este necesar
Îngrijirea pacientului
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Observaţi eventualele reacţii locale: congestii, lăcrimare, prurit
Reorganizarea locului de muncă
~ Puneţi medicamentele la locul de păstrare şi asiguraţi-vă că sunt condiţii optime pentru
păstarea medicamentelor deschise
~ Spălaţi mâinile şi notaţi data, ora, medicamentul, calea de administrare, orice observaţie
legată de starea pacientului sau aspectul local: secreţii, roşeață, senzaţie de corp străin.
‼ Nu folosiţi aceleaşi tampoane sau comprese la ambii ochi !
18
Fișa 8. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN

PERFUZIE
Definiție: ~ Introducerea lentă și continua picătură cu picătura a unei
soluții medicamentoase în sistemul venos prin intermediul
unui perfuzor adaptat la un flacon sau o punga cu soluție
perfuzabilă atasat sau nu la o branulă.
Scop ~ Terapeutic - Introducerea sigură și simplă a unei doze prescrise de
medicament.
~ Medicamentul prescrisă (cu solvent dacă este necesar)

Materiale şi
~ Etichetă pe care se notează data, ora administrării, medicamentul
instrumente
adăugat, doza, soluţia perfuzabilă, ritmul de administrare
necesare
~ Seringi/ace sterile adecvate
~ Tampoane cu soluţie dezinfectantă
~ Tăviţă renală , stativ
~ Se identifică pacientul şi prescripţia medicală.
Pregătirea
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei.
bolnavului
~ Se informează pacientul despre medicamentul prescris pentru
administrarea prin perfuzie
~ Se obţine consimțământul pacientului (familiei sau aparţinătorului)
~ Au ca scop prevenirea transmiterii infecţiilor pe cale sanguină.
Precauţii
~ Toţi pacienţii sunt consideraţi potenţial infectaţi.
universale
~ Sângele sau alte fluide biologice sunt potenţial contaminate.
~ Acele şi alte obiecte utilizate în tehnica injecţiilor sunt contaminate după
execuţia tehnică.
~ În caz de tăiere accidentală rana se protejează cu pansament oclusiv, iar
tratamentul se continuă numai după îmbrăcarea altor mănuşi curate.
~ După folosire mănuşile se aruncă.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile, se îmbracă mănuşi de protecţie.

Execuţie
~ Se încarcă seringa cu medicamentul prescris (vezi încărcarea seringii)
Administrarea medicamentului în soluţia de perfuzat înainte de montarea
perfuziei
~ Se dezinfectează dopul flaconului / pungii cu soluţie perfuzabilă
~ Se înţeapă dopul de cauciuc al pungii cu acul ataşat la seringă şi se
injectează medicamentul în pungă.
~ Se roteşte/răstoarnă uşor punga pentru a amesteca medicamentul cu soluţia
perfuzabilă
~ Se aplică o etichetă pe punga cu soluție perfuzabilă , cu medicamentul
adăugat.
Administrarea medicamentului în soluţia de perfuzat după montarea
perfuziei – în punga suspendată în stativ
~ Se închide clema aparatului pentru a preveni injectarea în bolus a
19
medicamentului
~ Se dezinfectează dopul pungii cu soluţie perfuzabilă
~ Se înţeapă cu acul ataşat la seringă şi se injectează medicamentul în pungă
~ Se roteşte uşor punga pentru amestecarea medicamentului cu soluţia de
perfuzat
~ Se deschide clema /prestubul şi se fixează ritmul de curgere conform
recomandărilor
~ Se aplică o etichetă pe punga cu soluţie perfuzabilă, cu medicamentul
adăugat .
Administrarea medicamentului în bolus după montarea perfuziei
~ Se închide clema aparatului pentru a preveni amestecul medicamentelor
~ Se dezinfectează tubul de latex al perfuzorului
~ Se înţeapă tubul de latex cu acul ataşat la seringă şi se injectează
medicamentul
~ Se retrage acul şi se fixează debitul de curgere al perfuziei
~ Se supraveghează funcţiile vitale ale pacientului şi se observă starea

Intervenţii
generală
după
~ Se verifică periodic debitul perfuziei
tehnică
~ Se evaluează răspunsul pacientului la medicament
~ Se colectează selectiv deşeurilor conform precauţilor universale
~ Se notează tehnica în foaia de observaţii → data, ora administrării,
medicamentul adăugat, doza, soluţia perfuzabilă, ritmul de
administrare.
~ Scleroză, tromboză, flebită, hemoliză vasculară datorită concentraţiei mari

Incidente şi
de medicament.
accidente
~ Extravazarea medicamentului în ţesutul subcutanat poate cauza necroza
ţesutului
~ Supraîncărcarea inimii manifestată prin dispnee datorată unui ritm prea
rapid,
~ Dureri precordiale
~ Aritmie cardiacă
~ Reacţii alergice, Șoc anafilactic
20
Fișa 9. ADMINISTRAREA OXIGENULUI

Definiție : Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, în
scopul îmbogățirii aerului inspirat cu oxigen în concentrații diferite, putându-se ajunge
până la 100%.
Scop – Asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi prin combaterea
hipoxiei determinată de:
 scăderea oxigenului alveolar;
 diminuarea hemoglobinei;
 tulburări în sistemul circulator.
Oxigenoterapia poate fi : - de scurtă durată – în stări acute ( în criză)
- de lungă durată – în boli cronice pulmonare
Administrarea oxigenului se face cu:
a) sondă nazală , b)ochelari , c)prin mască d)prin căi artificial:
- prin sondă endotraheală IOT
- prin canulă de traheostomie
Materiale necesare
~ sursă de oxigen, umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conţinând apă
sterilă;
~ sondă nazală, cateter nazal, mască de oxigen , în funcţie de metoda aleasă
~ material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei,
~ mănuşi de cauciuc
 Psihică: - dacă este conştient informaţi pacientul explicând procedura şi necesitatea ei
pentru a obţine colaborarea
 Fizică: - asiguraţi pacientului o poziţie comodă şi verificaţi libertatea căilor respiratorii
Efectuarea procedurii . Administrarea O2 se realizează :
a) prin sondă - se măsoară lungimea sondei, pe obraz, de la nară la tragus(lobul urechii), se
umezeşte cu apă sterilă pentru facilitarea inserţiei şi prevenirea lezării mucoasei şi se
introduce pe nară până în faringe, fixându-se cu benzi de leucoplast pe obraz .
Permite administrarea O2 în concentraţie de 25%-45%.
b) prin mască de oxigen, aceasta se va aşeza acoperind nasul şi gura pacientului şi se va fixa
cu o curea în jurul capului. Permite administrarea O2 în concentraţie de 40%-60%.
c) utilizând ochelarii de oxigen – mod eficace de administrare a O2, mai ales la pacientii
agitati sau copii care-şi îndepărtează cateterul, chiar daca acesta este fixat cu
leucoplast.; este un sistem format din 2 sonde de plastic, care se introduc în nări
pentru administrarea oxigenului, iar ochelarii se fixează după urechi.
~ debitul de oxigen va fi fixat în funcţie de recomandările medicului
~ Supravegheaţi bolnavul şi controlaţi frecvent permeabilitatea sondei, observaţi faciesul,
semnele vitale(respiraţia în special), culoarea tegumentelor, starea de conştienţă
~ Asiguraţi îngrijirea nasului şi cavităţii bucale deoarece O2 usucă mucoasa
~ Schimbaţi zilnic sonda şi narina folosind mănuşi
~ Notaţi data şi ora începutului şi sfârşitului oxigenoterapie şi debitul /min
Incidente şi accidente
⇨ iritarea mucoasei, congestive( aflux excesiv de sânge) şi edem alveolar
⇨ emfizem (umflătură) subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gâtului.
⇨ distensie(întindere excesivă) abdominală prin pătrunderea gazului în esofag.
21
Fisa 10. ADMINISTRAREA PARENTERALĂ A

ANTICOAGULANTELOR
Anticoagulantele sunt substanlele care prin administrare măresc
Definiție: timpul de coagulare a sângelui, împiedicând formarea cheagurilor de
sânge intravasculare prevenind astfel emboliile.
Scop:  profilactic
 terapeutic
Indicații:  în tromboflebite pentru a impiedica extinderea trombozei
existente,
 în tromboze arteriale și venoase
 în flebotromboze,
 în tromboembolism pulmonar
 ischemia acuta a membrelor
 infarct de miocard acut (IMA)
 șoc endotoxic , șoc septic
 în cursul explorarii functionale intravasculare si cardiace
 după interventii chirurgicale
Contraindicații  diateze hemoragice( predispoiția org. la hemoragii),
 insuficiența hepatica,
 hipertensiune malignă,
 ulcer gastroduodenal florid –în plină evoluție
 endocardite
Mod de 1. Heparina - se administrează iv în urgență (infact) la 6 h sau perfuzie
administrare: ș Efectul anticoagulant al Heparinei se monitorizeaza prin
determinarea aPTT( timpul de tromboplastina partial activa)
Forme de prezentare:
- Fiole cu solutie injectabila 5mii u.i. – admin. I.V.
- Unguent sau gel Hepatrombin pentru aplicatii cutanate în caz de
varice complicatii cu tromboflebită.
2. Derivati de Heparina sunt:
 Flaxiparina;
 Calciparina
 Clexan.
Forme de prezentare: - seringi preumplute , administrate S.C
3. Tombostopul - anticoagulant de sinteza cu acțiune prelungită, se
prezinta sub forma de comprimate concentrate 0,002g se administrează
pe cale orala ca doza de atac și ca doza de întretinere într-o singură
priză.
Se controlează Timpul de protrombină de 2 - 3 ori săptămână ( este un
test serologic ce masoară cât de bine si cât de repede sau lent se
coagulează sângele unei persoane).
22
4. Fibrinoliticele - Sreptokinaza, Actilaza se administrează I.V în

perfuzie cu injectomat sau infuzomat în serviciile de cardiologie-ATI
Indicate în:
- infarct acut de miocard produs de cel mult 6 ore,
- tromboembolism pulmonar
- ischemia acuta a membrelor.
Avantajul tratamentului fibrinolitic constă în faptul că:
 dizolvă cheagurile care există în coronarele afectate cu condiția
ca tratamentul să fie aplicat în primele 6 h de la producerea IMA;
 asigură reperfuzia coronariana în interval de 48 h,
 bolnavul nu ramâne cu sechele după vindecare.
Administrarea este făcută în serviciile de terapie intensivă cardiologie
de către un personal specializat respectandu-se protocolul de
administrare dat de echipa de medici cardiologi.
Pregătirea  Psihică:- informarea bolnavului , luarea consimtământului;
bolnavului:  Fizică: - așezarea pacientului în pozitia corespunzatoare :
• La injecția s.c. pozitia va fi:
- ortostatica cu mana în șold;
- șezând, pe scaun, cu mana în șold;
- decubit dorsal când se face în flancurile laterale abdominale;
• La injecția i.v. pozitia va fi:
- decubit dorsal, relaxat, cu bratul in abductie, supinație și
extensiei ;
- șezând cu brațul sprijinit pe scaun, se așeaza un support sub
braț.
Materiale necesare pentru injecția SC:
Pregătirea
materialelor: ― seringi de 1ml;
― ace de unică folosință pentru sc;
― tampoane de vată, alcool medicinal,
― manuși
― tavita renala;
― fiola cu substanta medicamentoasă sau seringi preumplute cu
acul indus.
Materiale necesare pentru injecția IV :
― seringa de capacitate 5 ml, de preferinta cu bizou excentric de
unica folosinta, în termen de arantie;
― garou
― ace de unica folosinta, subtiri, cu bizou taiat scurt,
― tampoane de vata, alcool medicinal , manuși,
― tavita renala;
― Perna sau suport de sprijin,
― plasture pentru protectia locului și pentru evitarea sângerării
ulterioare, și a infectiilor.
Etapele de Tehnica injectării Heparinei IV:
executie: ― spalarea mâinilor, uscare și îmbracarea cu mănuși;
― se încarcă seringa: se desface ambalajul- se aspiră soluția din fiolă
- se scot bulele de aer;
23
― se alege locul, se aplică garoul,

― se evidentiază vena prin inchiderea și deschiderea pumnului sau
masaj prin netezirea antebratului de la extremitatea distală spre cea
proximală, lovituri ușoare și repetate cu un tampon de vată
imbibat în alcool medicinal asupra locului unde se află vena;
― se dezinfectează tegumentul cu un tampon imbibat în alcool
medicinal;
― se fixează vena prin tracțiunea tegumentului cu policele și indexul
mâinii stângi, mai jos de locul puncției cu 3 - 4cm;
― se puncționează vena cu acul, cu bizoul în sus, introducandu-se la
inceput oblic prin piele, apoi se schimbă direcția în axul
longitudinal al venei introducând 1- 2 cm acul în funcție de venă;
― se verifica pozitia acului prin retragerea pistonului, aspirarea de
sânge din vena, confirmă că acul este în venă;
― se desface garoul și se injectează medicamentul în venă;
― se observă starea bolnavului și a tegumentelor în timpul injectării;
― se extrage acul sub un tampon de vata, comprimandu-se locul un
timp mai indelungat, deoarece medicamentul are efect
anticoagulant, după care se aplică pe locul puncției un plasture .
Reguli de administrare a Heparinei:
~ Doza şi ritmul de administrare este stabilit de medic.
~ controlul trat. cu Heparină se face sub control de laborator a timpilor
Quick și Howell.
~ Heparina se administrează de preferință pe cale i.v. ,actiunea ei se
instaleaza imediat si se concretizeaza în impiedicarea actiunii trombinei
asupra fibrinogenului.
~ Efectul ei dispare in câteva ore ,din acest motiv injecțiile trebuie
repetate din 4 in 4, maxim din 6 în 6 ore.
~ Heparina nu traversează bariera placentară.
Tehnica iniectării Fraxiparinei sau a Clexanului:

― daca sunt seringi preumplute cu ac indus (acul are lungimea ≤
1cm), nu se va scoate bula de aer;
― se dezinfectează locul cu un tampon de vată cu alcool;
― se realizează un pliu cu mâna stângă;
― se introduce acul perpendicular în pliul cutanat realizat între police
și index;
― se menține pliul pe toata durata injectării
― se injecteaza in tesutul celular subcutanat al flancurilor abdominale
laterale, altemativ la dreapta și la stanga.
― se scoate acul sub un tapon de vată se comprimă locul 2 - 3minute.
Îngrijiri: Supravegherea bolnavului: se recoltează periodic timpul de
protrombină, timpul Quick (cu martor). Daca este prelungit se anuntă
medicul și se reduce doza.
Se recomanda: asistentilor medicali să se facă compresiune asupra
locului unde au practicat o injectie IV la pacienții în tratament cu
anticoagulante un timp mai îndelungat.
24
Efecte adverse: ― Hemoragii, urticarie, alergie - în caz de hemoragie se raportează

medicului; se întrerupe tratamentul cu Heparină și se administrează ca
antidot Sulfatul de protamina.
― Reacfii alergice : urticarie, vărsături;
― Risc de hemoragii (melena, hematurie, metroragii), deoarece
prelungește timpul de coagulare. Sunt interzise la gravid rise de
malformafii.
― Se interzice în timpul tratamentului cu anticoagulante administrarea
altor medicamente care actionează asupra coagulării cum ar fi:
Aspirina, Detralexul, Dipiridamolul și Antiinflamatoare
nesteroidiene;
― injecțiile IM sunt contraindicate în timpul tratamentului cu
anticoagulante deoarece pot determina hematoame.
Reorganizare: ― Se strâng materialele folosite;
― Se colectează deșeurile conform procedurilor universale (P.U.) în
25
Fișa 11. ADMINISTRAREA PENICILINEI

Definiție: Penicilinele – sunt antibiotice obținute pe cale naturală din ciuprci sau prin
semisinteză, au acțiune bactericidă și bacteriostatică față de germenii gram -
,gram+ , treponeme și coci.
Scop / Indicații:  Tratamentul infecțiilor
 Profilaxia infecțiilor streptococice
Moduri de  oral- comprimate, sirop;

administrare:  parenteral prin IM, IV, perfuzie IV ;
Forme de prezentare :
 Penicilina G - sodica (este mai puțin dureroasa la injectare, decât cea potasică) și
Penicilina G – potasică în flacoane cu pulbere albă, de 200.000 ui.,
400.000 u.i., 1.000.000 ui. și 5.000.000 ui.
 Penicilina V cpr. 200.000 ui.
 Penicilina V - forte cpr. de 500.000 ui.;
 Capsule sau coprimate filmate, de penicilina numite Ospen de 500.000
ui. - 1.000.000 ui. și sirop Ospen 400.000 u.i/5ml pentru copii.
 Penicilina G - sodica se efectueaza pe cale im. și iv. in doze de la
200.000 ui. pana la 20 milioane ui. în infectii grave în perfuzie; -Timpul
de actiune al penicilinei este de 4 - 6 ore; timpul maxim recomandat de
medic este de cel mult 8 ore/l flacon; doza stabilindu-se de medic, dupa
vârsta și greutate corporală;
 Penicilina G - potasică se efectuează numai pe cale im. profund la
bolnavii cu insuficiență cardiacă, la care este contraindicată Penicilina G
- sodica care contine sare de sodiu.
Pregătirea Psihică - se informeaza și se ia consimțământul bolnavului.
pacientului: - Fizică - pozitii :
pentru injectia IV pacientul va fi asezat in:
 decubit dorsal, relaxat, cu bratul in abductie, extensie și supinatie
pentru perfuzia IV;
 șezand, pe scaun, cu bratul sprijinit pe scaun, se așeaza un suport sub
braț (prosop).;
pentru injectia IM pacientul va fi asezat in:
~ pozitia șezand, pe scaun sau în pat cand se face injectia in mușchii
coapsei;
~ decubit ventral, semi-ventral, decubit lateral când se practică în
mușchii fesieri .
Materiale Materialelor necesare pentru injectia IV:
necesare:  seringa de capacitate 10 - 20ml, cu bizou excentric, de unica folosinta,
in termen de garantie;
 ace de unica folosinta, subtiri, cu bizou taiat scurt,
 garou;
26
 tampoane de vata; alcool medicinal

 manuși, taviță renală;
 fiola cu substanta medicamentoasa, pila pentru taiat fiola unde e cazul;
 perna sau suport de sprijin,
 plasture pentru protectia locului și pentru evitarea sangerării ulterioare,
dar și a infectiilor.
Pentru injecția IM sunt necesare:
 seringa de capacitate 5ml de unica folosintă în termen de garantie;
 ace de unica folosinta, lungi de 4, 6, 8cm, subtiri, cu bizou taiat lung;
 tampoane de vata, tavita renala;
 alcool medicinal și manuși,
 fiola cu substanta medicamentoasa, pila pentru taiat fiola unde e cazul;
 solvent, SF sau apa distilata dupa instructiuni, pentru unele
medicamente ce se gasesc sub forma de flacoane cu pulbere (necesita
dizolvare inainte).
Execuție:  se testeaza sensibilitatea bolnavului la antibiotic înainte de administrare
prin I.D.R;
 penicilina se administreaza numai la pacientii fără reacți alergice;
 se omogenizeaza flaconul cu pulbere înainte și după dizolvare prin
mișcări de rotatie între palme;
 se introduce cu o seringă și ac steril 4 ml de ser fiziologic dupa dezinfectia
dopului de cauciuc cu un tampon de vata imbibat în alcool medicinal, intr-
un flacon de 400.000 u.i. concentratia fiind de obicei la 1ml/100.000u.i.;
 concentratiile recomandate pentru solutiile de penicilina pot fi : 50.000
u.i/ml de ser fiziologic, de exemplu:
 când se dizolvă un flacon de 200.000 u.i. in 4 ml ser;
 100.000 u.i./ml de ser cand se dizolva 1 fl.de 400.000 u.i. cu 4 ml ser;
 concentratia maxima admisă este de 200.000 u.i./ml,
 solutii mai concentrate sunt mai dureroase la injectare;
 dupa dizolvare se obtine o soluție incolora, limpede care va fi aspirata în
seringa;
 se schimbă acul cu altul steril, se scot bulele de aer;
 se dezinfectează locul ales de obicei pătratul supero - extern al
mușchilor fesieri;
 se fixeaza locul cu indexul si policele mainii stângi;
 se pătrunde cu acul perpendicular pe locul ales în mușchi;
 se verifica pozitia acului prin retragerea pistonului pentru a vedea dacă nu
s-a patruns într-un vas de sange.
 se injecteaza solutia lent i.m;
 se extrage acul sub un tampon de vata;
 se maseaza ușor locul.
 se aplica un plasture pe locul injectiei.
 flaconul cu solutie de penicilina dizolvata se poate mentine la rece dacă a
mai ramas o doza, la frigider și utilizata în timp de 24 - 48 ore;
 solutia de penicilina administrata prin perfuzie i.v. se prepara în
27
concentratie de aproximativ 50.000 u.i./ml,

 exemplu:
 într-un flacon de 500 ml ser fiziologic sau solutie de glucoza 5% in care
se dizolva 2 milioane u.i. de penicilina sau mai mult, doza fiind
recomandata de medic.
Îngrijiri:  Bolnavul va fi sfătuit sa respecte regimul alimentar care trebuie sa fie ușor
digerabil, sa evite consumul de alcool, deoarece inhibă efectul.
 Să consume suficiente lichide; se administreaza concomitent Stamicin sau
Nistatin pentru prevenirea candidozei.
 Regim alimentar:
 Antibioticele administrate per os se iau inainte de masa cu ceai sau
apa;
 Alimentele consumate vor fi ușor digerabile, fără conserve, afumături,
murături, condimente;
 Sunt interzise băuturile acoolice în timpul tratamentului, deoarece
reduce .efectul sau îl anihilează; Se recomandă vitamine din grupul B6;
 Pentru copii se administreaza Biotic sub forma de pulbere în pliculete
dizolvate în ceai, pentru prevenirea efectelor adverse digestive.
 In cursul tratamentelor îndelungate se va supraveghea periodic starea
ficatului, a rinichilor, prin recoltare de enzime hepatice TGO, TGP,
electroforeza, probe renale uree, creatinina;
 Se va testa auzul prin efectuarea audiogramei în cazul tratamentului cu
antibioticele ototoxice.
Efecte adverse :  Penicilinele pot provoca reacții alergice, de aceea este necesara testarea
sensibilitații pacientului înainte de administrare;
 În doze mari și tratamente îndelungate produc candidoza (Candida
Albicans), bucală, digestivă, locală. Se previne prin administrare
concomitenta de antifungice Stamicin, Nistatin;
 Ampicilina, Oxacilina pot produce tulburări digestive, oxacilina este și
hepatotoxica, de aceea se administreaza cu prudență în afecțiuni hepatice.
 Sunt nefrotoxice de exemplu : Kanamicina, Gentamicina.
Reorganizarea
 Se strâng materialele folosite;
locului de
 Se colectează deşeurile conform procedurilor universale (P.U.) în
muncă:
Accidente În injecții i.m.:
/incidente: – durere vie – se scoate acul și se injectează în alt loc ;
 Embolie - se previne prin verificarea poziției acului
 Ruperea acului
 Infecții la nivelul injectării – se previn prin respectarea regulilor de
asepsie
 Noduli
În injecții i.v.:
 perforarea venei
 flebalgie (durere pe venă)
 paloare accentuată a fetei bolnavului;
28
 lipotimie(amețeli, leșin )- se întrerupe injectarea , se anunță

medicul.
1.MOLDAMIN:
Este o penicilina retard sau penicilina depozit, cu resorblie lenta și acțiune prelungita timp
de 7 zile, care se intrebuinleazii in profilaxia reumatismului articular acut, a anginelor
streptococice, a sifilisului.
I. Moldaminul- se gasește în flacoane sub formă de pulbere concentrație de 600.000 u.i. -
1.200.000 u.i., se dizolvă numai cu apă distilată și se injecteaza i.m. la interval de 7zile.
II. Retarpenul - este un moldamin care se administrează la fel ca moldaminul la adulți; se
giisește sub formă de flacoane pulbere de concentrație 1.200.000U.I. și 2.400.000 U.I.
III. Extencilina - este o penicilină retard cu acțiune îndelungata 21 zile; se gasește sub
formă de flacoane capacitate 600.000 U.I. și 1.200.000 U.I..; se dizolvă un flacon cu 4 ml apă
distilatii și se injectează i.m. un 1 flacon/21 zile. Se utilizează in profilaxia RAA.
IV. Megacilina - este o penicilină retard care conține și un antihistaminic, Clemizol. Se
administrează 1 flacon/24 ore sau un flacon de doua ori pe săptămână.
2.AMPICILINA:
Este o penicilină semisintetică cu spectru larg, activă față de germenii gram+ și gram-.
Formă de prezentare și mod de administrare:
 Flacoane de 250 mg - 500 mg, pulbere alba, se dizolva cu ser fiziologic 4ml și se
administreaza i.m. la 6 - 8 ore interval, cantitatea aproximativ de 2 - 6 g/zi la adult, doza pe
24 ore se stabilește /kgcorp, de aceea trebuie cântărit pacientul înainte de inceperea
tratamentului.
 Sub forma de capsule opercutate de 250 mg - 500 mg, se administrează oral la 6- 8 ore
inainte de masa.
3. OXACILINA ȘI METICILINA :
Sunt peniciline semisintetice cu acliune asupra Stafilococilor.
Se găsește sub formă de:
 Capsule care se administrează oral la 8 ore pe nemâncate;
 Flacoane pulbere de capacitate 250 mg, 500 mg, și 1g care se dizolvă cu ser fiziologic și
se administrează i.m. sau i.v. /8 ore in doze de 2 - 4g/zi.
4. AMOXICILINA:
Este o penicilină cu spectru larg folosită în practica medicală.
- Capsule de 250 mg - 500 mg, se administrează oral la 8 ore.
- Flacoane pulbere 250 mg - 500 mg sau 1g, fiole de capacitate 1g, se administrează la 8 ore
i.m. Flacoanele se dizolvă cu apă distilată 500mg cu 2,5ml; iar flacoanele de 19 cu 5ml de apă
distilată, se administrează i.m./8ore.
5.AUGUMENTIN:
Este o penicilină cu spectru larg folosită în practica medicală. Conține amoxicilină + acid
clavulanic; alt preparat Amoxiclav.
 Capsule de 625mg (500 mg amoxicilină + 125 mg acid clavulanic) se administrează 1
cps./12ore;
 Sirop de uz pediatric, se administrează o doză la 12 ore;
 Flacoane de capacitate 1 - 2g pulbere injectabilă, se prepară soluție prin dizolvare cu apă
distilată 20ml sau ser fiziologic; se injecteză i.v. lent sau i.v. în perfuzie de scurtă durată.
29
Fișa 12. ADMINISTRAREA SUPOZITOARELOR
Definiţie: Supozitorul este un preparat farmaceutic solid, de formă conică care se

administrează pe cale rectală ( face parte din calea digestivă de administrare a
medicamentelor)
Obiective – cale alternativa
~ pentru pacientii cu tulburari de deglutitie
~ pentru pacienti operati pe tub digestiv superior sau cu intoleranta digestiva –varsaturi ,
greturi,hemoragii
~ pentru pacientii la care se doreste evitarea circulatiei portale , sau le este influenţată
activitatea ficatului
~ pentru gustul neplacut sau efect iritant asupra mucoasei gastrice al unor medicamente
~ deoarece anumite medicamente se inactiveaza sub influenta sucurilor gastrice
Indicatii :
~ calmarea durerilor ,
~ constipatii,
~ atenuarea peristaltismului intestinal
Scop – terapeutic şi purgativ prin obtinerea unor efecte locale si generale ale medicamentelor
a) local – golirea rectului : efect purgativ –supozitoare cu glicerina
- calmarea durerilor
- atenuarea peristaltismului intestinal si a proceselor inflamatorii locale
b) general – prin absorbtia medicamentelor la nivelul mucoasei rectale pot actiona asupra
asupra unor organe sau sisteme .
- supozitoarele – forme solide, conice, ovale cu o extremitate ascutita ,substanta active
fiind inglobata in unt de cacao care se topeste la temperatura corpului.
Pregatirea pacientului
~ psihica – explicati necesitatea sau eficacitatea procedurii si efectul terapeutic ,avantajele
administrarii;identificati eventualele alergii ;asigurati pacientul ca se asigura
intimitatea si obtineti consimtamantul ;explicati pacientului ca poate apare
senzatia de defecatie pe care trebuie sa o stapaneasca
~ fizica – asiguraţi pozitia de decubit lateral stâng;
Materiale necesare
- manusi de unica folosinta ,
- vaselina ,
- supozitoarele prescrise ,
- tava medicala,
- paravan
Efectuarea procedurii
~ pregatirea materialelor, verificarea prescripţiei medicale ,
~ identificarea pacientului
~ explicarea manevrei şi asigurarea intimitatii pacientului
30
~ asezarea pacientului in decubit lateral stang cu piciorul de jos întins şi cel de

deasupra flectat ( pozitia Sims )
~ spălaţi-vă pe mâini, apoi îmbrăcaţi mănuşile
~ îndepărtarţi folia protectoare de pe supozitor
~ se pune vaselină pe capul supozitor pentru a permite alunecarea lui
~ cu o mână îndepărtaţi fesele şi evidenţiaţi orificiul anal
~ cu degetul îmbrăcat în mănuşă introduceti supozitorul în canalul rectal dincolo de
sfincterul intern
~ instruiti pacientul să stea liniştit 15 minute pentru a favoriza absorbţia
medicamentului
Îngrijrea pacientului
~ asezaţi pacientul în poziţie comodă după 15 minute
~ observaţi efectul medicamentului si informati pacientul/clientul cand se instaleaza
acesta si cat dureaza
~ acesta va fi instruit cum se procedeaza daca trebuie sa continuie tratamentul la
domiciliu
~ supozitoarele ramase se plaseaza intr-un loc adecvat pentru pastrare
~ se îndepartează mănuşile şi ne spălăm pe mâini
~ se noteaza administrarea medicamentului , ora , doza, numele asistentei care l-a
administrat, existenta iritatiei sau sangerarii, a hemoroizilor,
continenta/incontinenta sfincterului
Observaţii :
~ nu se administrază mai multe supozitoare odată, acestea se pastrează la frigider
~ se încălzesc uşor înaintea folosirii(atenţie la topirea lor, pentru că vor mai putea fi
introdu-se în rect )
~ se schimbă mănuşile după fiecare administrare de supozitoare, dacă această procedură
trebuie executată la mai mulţi pacienţi
31
Fișa 13. ALIMENTAREA PRIN GASTROSTOMA

Definitie:  Gastrostoma - Intervenţie chirurgicală care constă în deschiderea şi
fixarea operatorie a stomacului la piele, în scopul de a se permite
alimentarea artificiala printr-o sondă, în cazul în care calea esofagiană
este întreruptă.
Scop:  presupune punerea în contact a stomacului cu exteriorul, în scopul de a

favoriza menţinerea sub control a circuitului digestiv superior, cu rol în
nutriţie / screening şi terapeutie.
 folosită temporar după intervenţii chirurgicale pe esofag, pentru
protejarea acestuia până la vindecare
 punerea in repaus a esofagului obstruat sau lezat de ingestia
accidentala sau voluntara de substante caustice.
 asigurarea aportului hidric si nutritional inaintea interventiei pentru
esofagoplastie
Pregatirea  câmp steril

materialelor  mănuși de unică folosință
 aleza,
 tăviță renală
 șorț protector
 seringa de 50-60 ml (sau cu seringa Guyon)sau palnie din plastic
 sonda pentru gastrostoma (sonda Petzer mai mare)
 pensa hemostatică pentru clampat
 recipientul cu lichid alimentar (supa, ceai)
 regimul de stenoza esofagiana: alimente solide tocate mărunt si pasate.
Pregatirea Psihica:
pacientului  Oferiti pacientului informatii clare, accesibile despre modul de
alimentare pe stoma pentru a-i reduce teama si a obtine colaborarea sa
 Învățati pacientul sa se alimenteze singur pentru a-si recapata
autonomia.
Fizica:
 Asezati pacientul în pozitie sezand, pe marginea patului sau pe un
scaun cu spatar, astfel incat sonda sa fie mentinuta in pozitie verticala,
paralela cu toracele
Efectuarea  Asistenta îsi va spala mâinile

procedurii:  se indeparteză dopul de la sonda
 se adaptează pâlnia la capatul sondei mentinand-o in pozitie vertical
 alimentele vor fi introduce în doze fracționate la interval obișnuite
după orarul de alimentație al pacientului ,încalzite la temperature
corpului
32
 cantitatea introdusă odată nu va depăși 500 ml

 se introduce pe rând felurile de mancare, astfel:
- se toarnă lichidul alimentar 200 – 400 ml până la 500ml , încălzit
la temperature corpului
- se introduce apoi 200 – 300ml apă
- masa se va termina totdeauna cu lichid pentru a spala lumenul
sondei
- se astupă capatul sondei cu dopul de plastic sau cauciuc
- se fixează sonda în pozitie verticala, paralela cu toracele
- se va evita pozitia de decubit dorsal dupa masă intrucât
favorizeaza "regurgitarea" continutului pe sonda
- se vor spala mainile dupa masa
Ingrijirea  Observati tegumentul din jurul stomei - regiunea din jurul stomei se
pacientului va pastra uscată ,acoperita cu un unguent protector și antimicrobian
,pansată steril cu pansament absorbant, deoarece tegumentele din jurul
stomei se pot irita sub acțiunea sucului gastric care se prelinge adesea
pe lângă sondă, provocând uneori leziuni apreciabile.
 Protejati pielea si refaceti pansamentul din jurul stomei în cazul
regurgitării sucului gastric.
33
Fișa14 . APLICAREA PIPEI GUEDEL

(pipa oro-faringiana)
Definiție Pipa Guedel este un tub de plastic curbat prevazut la extremitatea
orală cu o margine dilatată pentru a împiedica alunecarea sa pe
calea aeriana și pentru a împiedica limba să cadă pe epiglotă
(ducând astfel la asfixie).
Pipa Guedel poate fi de diferite dimensiuni în funcție de marimea
cavitătii bucale a pacientului.
Scopul Terapeutic:
 administrarea oxigenului
 prin menținerea liberă a căilor aeriene superioare la pacienții
inconstienți sau semiconștienți sau la pacienții aflați în comă
profundă.
Materiale necesare: Materiale sterile:
 pipa oro-faringiană Guedel de marime potrivită cavitați bucale
 mănusi
 pansamente
 sondă necesară pentru aspirația nazo-faringiană
 trusa de urgență
 apă oxigenată / apă sterilă
 eprubetă sterilă cu tampon.
Materiale nesterile:
 taviță renală
 apă.
Pregătirea  se alege o pipă oro-faringiană adecvată astfel:
echipamentului:  pentru copii și nou-nascuți: nr 1 sau nr 2
 pentru adulți cu construcție fizică potrivită: nr. 4 sau nr. 5.
 Pentru obezi:nr. 6.
Dimensiunea pipei oro-faringiene se va stabili prin măsurarea
distanței de la comisura bucală la unghiul mandibulei sau la lobul
urechii.
Executarea manevrei  asistenta medicală îmbracă mănusile pentru a preveni contactul cu
fluidele pacientului
 dacă pacientul are proteză mobilă, se va îndepărta
 se curată cavitatea bucală de secreții , mucozități prin aspirare
sau manual cu degetul (policele) înfășurat într-un tifon.
 se asează pacientul în decubit dorsal cu capul în hiperextensie
(dacă nu este contraindicat)
 pentru introducerea pipei Guedel se folosește tehnica "degetelor
34
încrucișate"
 se plasează policele pe arcada dentară inferioară și indexul pe
arcada dentară superioară, apoi se împing puțin degetele astefel încat
să se poată deschide gura pacientului. .
 cu cealaltă mână se introduce pipa Guedel în cavitatea orală
orientată cu concavitatea spre palatal dur. Când pipa atinge peretele
posterior al faringelui se va roti la 180 0 astfel încat să se muleze pe
palatal bucal.
 se ascultă plămânii pacientului pentru a se verifica buna

poziționare a pipei.
 se așează pacientul în decubit lateral sau doar cu capul într-o parte
pentru a preveni aspirarea secrețiilor în caz de vărsături.
 dacă pipa va fi menținută mai mult, se va scoate și se va spăla la
fiecare 4 ore cu apa oxigentă și se va clăti cu apă simpla
 se va executa toaleta bucală dacă este necesar.
Manevra de scoatere Când pacientul iși recapată conștiența și are reflexul de deglutiție
a pipei Guedel prezent, se va îndepărta pipa Guedel tragând-o cu blândele și cu
atenție urmărindu-se curbura naturală a gurii , astfel:
 se efectuează subluxația de mandibulă pentru a se preveni
alunecarea limbii pe faringe
 se inspectează cavitatea bucală pentru a se observa eventualele
leziuni
Testarea reflexelor  se atinge peretele posterior al faringelui cu tamponul steril pentru
de tuse și de vomă ale reflexul de vomă
pacientului  se atinge oro-faringele posterior cu tamponul steril pentru
reflexul de tuse.
Accidente și  spargerea dinților sau chiar edentații
incidente  leziuni la nivelul mucoasei cavității bucale.
Contraindicații  nu se folosește pipa Guedel la pacienții:
 care au convulsii
 care au avut o traumă cu edentație sau au o intervenție
chirurgicală bucală
 constienți deoarece provoacă disconfort, senzație de vomă,
laringospasm.
35
Fișa 15: APLICAREA PUNGII DE GHEAȚĂ

Definiție: Frigul este o procedură pentru tratamentul, ameliorarea durerilor și
înflamațiilor folosite din cele mai vechi timpuri.
Scop: General:
 efect tonitiant, stimulant și regenerator asupra mușchilor epuizati;
 crește diureza;
 scade excitabilitatea sistemului nervos periferic având efect
anesteziant
 aplicatiile generale de frig se folosesc și astăzi la producerea narcozei
sau anesteziei generale;
 rărește pulsul și mărește forța de contractie a miocardului și crește TA
și scade viteza de circulatie prin vasoconstrictie;
 amplifica mișcările respiratorii;
 efect hipotermizant în caz de hipertermie.
Local:
 vasoconstrucție însoțită de ischemie, iar în tesuturile subadiacente
se produce o vasodilatatie compensatoare;
 efect hemostatic prin vasoconstrictie aplicat local;
 efect antiinflamator în procese inflamatoare
 efect hipotermizant local.
Indicații :  colesistita acuta - în colica biliara se aplica la nivelul hipocondrului

drept;
 în apendicita acuta se aplica în fosa iliaca dreapta;
 postoperator se aplica dupa operatia de hernie inghino-scotala în zona
scrotului pe stânga sau dreapta;
 pe torace în caz de hemoptizie;
 după naștere se aplică în hipogastru la femei pentru prevenirea
hemoragiilor.
 în caz de entorse se aplică o pungă cu gheață dreptunghiulară
acoperită în material textile și aplicată pe articulația lezată cu o fașa
circulară sau plasă sistem ciorap.
Materiale  punga de cauciuc de forma ovalară sau circulară, fie dreptunghiulară
necesare:  cuburi de gheață sau o pungă de SF care a fost înghețată la congelator;
 prosop sau o bucată de material textile
psihică: - Se explică pacientul manevra cu privire la efectuarea procedurii:
Pregătirea
necesitate, importanţă, durată; Se obţine consimţământul , dacă
pacientului:
starea pacientului permite.
fizică : - se asează pacientul în funcție de locul durerii.
36
Execuție: Punga cu gheață este o aplicație sub formă uscată a frigului.

Rolul asistentei:
 Pregatește o pungă de cauciuc de forma ovalară sau circulară, fie
dreptunghiulară în functie de zona pe care se aplică;
 se introduc cuburi de gheață de la congelalor în punga; în lipsa poate
folosi și o pungă de ser fiziologic care a fost inghețată la congelator;
 se învelește într-un prosop sau o bucata de material textile și se aplica
pe zonele indicate de medic.
 Punga se îndepărtează din oră în oră cateva minute pentru a preveni
congelarea tegumentelor;
 la 3h se schimbă conținutul pungii.
Forma umedă o reprezintă compresele și împachetările reci:
 Compresele și impachetări reci, fricțiuni loțiuni și băi reci se folosesc în
scăderea temperaturii ridicate , la copii pentru reducerea convulsiilor
febrile.
 Compresele reci pe frunte au efect hipotermizant.
 Compresele se schimbă la 5 - 10 minute până se obține scăderea
temperaturii la valoarea dorita.
Accidente  congelarea tegumentelor - se indepărtează punga cu gheață din oră în oră
/incidente: cateva minute.
Reorganizare  Se strâng materialele folosite;

a locului de  Se colectează deşeurile conform procedurilor universale (P.U.) în
muncă: recipiente speciale separate.
37
Fișa 16: APLICAREA TERMOFORULUI

Definiție: Aplicarea căldurii (termoforului ) este o procedură pentru tratamentul,
ameliorarea durerilor și inflamatiilor folosite din cele mai vechi timpuri.
Scop: General:
 acțiune stimulanta a metabolismului;
 acțiune resorbanta asupra proceselor inflamatorii;
 acțiune antispastica - prin relaxarea musculaturii;
 acțiune calmantă a durerilor;
 hipotensiva prin procesul de vasodilatație.
Local caldura produce:
 hipertermie și influențează direct metabolismul celular.
 creșterea temperaturii ambiante produce transpirație abundenta
intensifică secreția gastrică și excreția renală.
Indicații:  se aplică în infecțiile locale provocate de stafilococ: orjelet, furuncul
pentru a grăbi procesul de abcedare sau dacă se aplică în faza
incipientă se poate obține resorbția procesului inflamator;
 se aplica în criza de colica renală în zona lombară pentru cedarea
durerii; în inflamații orl, otite, faringite;
 în dureri pelvine la femei premenstrual, dureri din cistite, pielocistite;
 dureri reumatismale cronice lombare, articulare.
Materiale  Termofor
necesare:  Apă caldă
 Prosop
Pregătirea  Se explică pacientul manevra cu privire la efectuarea procedurii:
pacientului: necesitate, importanţă, durată;
 Se obţine consimţământul , dacă starea pacientului permite.
Forme de APLICAREA TERMOFORULUI - este cea mai folosită metodă în

aplicare : spitale și la domiciliu.
Termofoarele sunt niște recipiente din cauciuc prevăzute cu dop
bine înfiletat în care se introduce apă caldă; nu se aplică direct pe piele
ci învelite în prosop și așezate în diferite locuri după caz:
 în colica renala în zona lombara;
 în dureri pelvine din salpingita, cistită, dureri premenstruale în
hipogastru;
 în faringite la gât;
 în otite la cap, la ureche.
 pe langă bolnavul în decubit dorsal pentru a-l încălzi în caz de
frisoane.
 pentru încalzirea patului la bolnavii care ies din sala de operație.
38
 pentru încălzirea pacienților în stare de șoc (care au circulația

periferică prăbușita și de aceea extremitațile sunt reci).
Forma uscată se aplică cu ajutorul:

― lămpi radiatoare de caldură;
― duș cu aer cald dat de diferite aparate;
― băi calde cu nisip uscat sunt practicate la plaja.
― împachetări calde uscate , compresă caldă;
― perna electrică;
― punga cu sare incălzită.
― cataplasmele, împachetări cu parafina folosite în tratarea
artrozelor folosite în balneofizioterapie.
Căldura umedă este aplicată prin: - comprese, dușuri, băi calde. Au
efect calmant, relaxant, de igienă și confort. Temperatura apei poate fi:
apă caldă între 36°- 38°; apă fierbinte între 38°- 40°.
Reorganizarea  Se strâng materialele folosite;
locului de  Se colectează deşeurile conform procedurilor universale (P.U.) în
muncă: recipiente speciale separate
39
Fisa 17. ASPIRAŢIA GASTRICĂ

Definiţie ~ Aspirația gastrică reprezintă golirea stomacului de conținut prin
intermediul unui tub – sondă de aspirație – introdus în stomac
Scop ― Menţinerea stomacului gol prin efectuarea manevrelor de aspiraţie

― diminuarea efectului toxic al lichidului de staza;
― evitarea revărsării sucului gastric în cavitatea abdominală în cazul
perforatiilor.
Preoperator aspiratia este indicată:
― In ulcer gastric și duodenal perforat;
― peritonita, ocluzii intestinale, stenoza pilorica;
― dilatație acuta de stomac;
― pancreatita acuta, abdomen acut.
Postoperator se continua pentru:
― a proteja suturile chirurgicale și a favoriza videcarea.
Indicaţii ~ Sindrom de stază gastrică
~ Ocluzie intestinală
~ Ileus paralitic, pareză gastrică de stres
~ Preoperator – în intervenţii chirurgicale gastrice (ulcer perforat,
varice esofagiene)
~ Obstacol digestiv gastric, duodenal sau piloric
~ Hemoragie digestivă superioară → cu acumulări mari de lichid în
stomac
Materiale şi ~ Sondă de aspiraţie nazo-gastrică (cu

instrumente lumen mic, vârf bont şi orificii
necesare laterale) – sonde Levin sau sonde
improvizate pe care se notează de la
capătul sondei dimensiunile de 50 şi
60 cm
~ Pensă hemostatică
~ Lubrifiant – apă, aqua gel
~ Seringă de 10-20 ml
~ Tăviţă renală
~ Mănuşi de protecţie
~ Recipient de colectare a lichidului de
aspiraţie
~ Materiale pentru protecţia patului şi a
pacientului (prosop, şorţ, muşama, aleză)
~ Recipient pentru proteza dentară mobilă
~ Materiale pentru eliberarea căilor nazale (la nevoie)
~ Hârtie turnesol pentru testarea acidităţii lichidului de aspiraţie
Precauţii ~ Au ca scop prevenirea transmiterii infecţiilor.
universale ~ Toţi pacienţii sunt consideraţi potenţial infectaţi.
~ Fluidele biologice sunt potenţial contaminate.
40
~ Obiectele utilizate sunt contaminate după execuţia tehnică.

Pregătirea  psihică :
bolnavului ― Se explică pacientului scopul procedurii şi manevrele care vor fi
executate
― Se informează asupra duratei intervenţiei şi se obţine consimțământul
 fizică :
 Se solicită încrederea şi cooperarea pe tot parcursul procedurii
 Se protejează pacientul şi lenjeria de pat
 Aşezarea pacientului în poziţie optimă – poziția semi Flower
(decubit dorsal cu capul ridicat la 30o) – permite control vizual optim
al pacientului pe timpul introducerii sondei , previne refluxul
conținutului gastric .
 Se îndepărtează proteza mobilă (dacă există) şi se păstrează într-un
recipient acoperit şi etichetat cu numele pacientului
 Se solicită pacientului să-şi sufle nasul, pe rând, fiecare nară sau se
curăţă nările la nevoie.
Execuţie ― Asistenta se spala pe maini, își pune manuși sterile;
― Lubrefiaza capatul sondei cu gel;
― Introduce sonda după tehnica sondajului orizontal pe cale nazală
15cm ;
― Se așează în partea dreapta a pacientului și îi fixeaza capul cu mana
stanga;
― Introduce sonda prin cavitatea nazală a bolnavului, care va sta în
pozitie șezândă sau semișezând;
― Verifica dacă sonda a ajuns în faringe prin controlul cavitatii bucale,
apoi invitâ pacientul să flecteze capul spre torace pentru a ușura
înaintarea sondei spre esofag;
― Invită pacientul să înghita treptat sonda, iar pentru a favoriza
pătrunderea administrează puțină apă; la gradația 45 - 50 cm, sonda
se afla în stomac; sau se aproximeaza distanta dintre lobul urechii și
apendicele xifoid, care indica, deasemenea, pozitia gastrica a sondei;
― Verificarea pozitiei sondei se poate face prin ascultare cu stetoscopul
(se aude un vuiet în cazul poziţionării corecte a sondei în stomac )în regiunea
epigastrica, după ce s-a introdus 20 ml aer cu seringa sau prin
aspirare cu seringa de suc gastric și testarea acidităţii secreţiei
aspirate cu ajutorul hârtiei de turnesol ;
― Așeaza pacientul în pozitie comoda (decubit lateral stang), stabilește
ritmul de aspiratie;
― Fixeaza sonda cu benzi de leucoplast în dreptul narinei și pe fata;
― Masoara volumetric cantitatea de lichid aspirat pentru a se ști ce
cantitate este necesara reechilibrării hidroelectolitice.
― Se aspiră continuu sau intermitent conform prescripţiei cu seringă,
pompă sau prin introducerea capătului liber al sondei într-un
recipient aşezat sub nivelul stomacului
Incidente şi ~ Astuparea sondei
accidente ~ Lezarea mucoasei nazale
41
~ Îngrijirea cavitații bucale și nazale este obigatorie pentru prevenirea

Intervenţii după
infecțiilor cu Candida. Astfel, se va da pacientului soluții
tehnică
dezinfectante bucale pentru gargară.
~ Dezobstruarea sondei în caz de înfundare se face cu ser fiziologic.
~ Pentru evitatrea lezării mucoasei nazale se recomandă mobilizarea
sondei zilnic; se suprimă alimentația pe cale orală.
~ Se aşează pacientul într-o poziţie comodă şi se monitorizează starea
sa raportând imediat orice efecte post manevră.
~ Se îndepărtează materialele folosite
~ Se notează tehnica efectuată şi cantitatea de lichid aspirată
Observaţii ~ În lipsa sondei Levin se poate improviza o sondă de aspiraţie din

trusa de perfuzie .
~ Când aspiraţia este intermitentă, capătul sondei între aspiraţii se
închide
~ Este necesară îngrijirea continuă a mucoasei bucale şi nazale pe toată
durata procedurii pentru a preveni uscarea; totodată este necesară
îndepărtarea secreţiilor apărute în jurul nărilor şi aplicarea de
lubrifiant hidrosolubil pentru a preveni consolidarea lor.
~ Se recomandă modificarea periodică a poziţiei sondei pentru a
preveni lezarea mucoaselor.
42
Fișele 18; 19; 20; 21 : BANDAJAREA BRAŢULUI ; CAPULUI;

COTULUI; POLICELUI
Definiţie ~ Bandajarea (înfăşarea) este o metodă de fixare a pansamentului cu
ajutorul unei feşe din tifon, de lungimi şi lăţimi diferite, în funcţie de
mărimea şi caracterul plăgii sau regiunii.
Reguli pentru o ~ Faşa se ţine în mâna dreaptă , capătul liber în mâna stângă.
înfăşare corectă ~ Faşa se conduce de la stânga la dreapta.
~ Se începe şi se termină cu 2-3 ture circulare de fixare.
~ Turele de faşă nu trebuie să facă cute.
~ Faşa trebuie să permită circulaţia sângelui – să nu fie prea strânsă,
dar nici prea largă.
~ Conducerea feşei se face pe sensul circulaţiei venoase (de
întoarcere).
~ Se evită mişcările inutile ce pot produce dureri.
~ Fixarea prin nod nu trebuie să jeneze.
Caracterele unui  Să fie elastic, suficient de strâns.

bun bandaj  Să fixeze pansamentul.
 Să imobilizeze segmentul.
 Să asigure cicatrizarea.
 Să fie executat blând.
 Să fie estetic.
Realizarea ~ Se aplică oblic, sub pansament, cca. 20 cm faşă.
turelor de fixare ~ Se intersectează cu o tură circulară.
~ Se răsfrânge colţul feşii şi se suprapune încă o tură circulară.
Modalităţi de  Faşă circulară → turele se suprapun (gât, torace, articulaţia

conducere a pumnului).
feşei  Faşă în spirală → turele şerpuiesc, acoperind cu o treime turele
precedente (gambă, antebraţ).
 Faşă în forma cifrei 8 → se începe cu ture de fixare, se trece oblic
peste articulaţie şi se conduc deasupra articulaţiei alte ture circulare,
se revine oblic sub articulaţie intersectând prima diagonală; se
încheie cu ture de fixare (cot, picior, mână).
 Faşa în spic de grâu → se fac turele de fixare deasupra articulaţiei,
faşa se conduce în 8, fiecare tură acoperind cu 1/3 sau 2/3 tura
dinainte. Se termină cu ture de fixare (degete, regiunea inghinală,
scapulo-humerală etc.).
 Faşa în evantai → se fac turele de fixare deasupra articulaţiei, iar
turele următoare se conduc din ce în ce mai puţin oblic ajungând
circular la mijlocul articulaţiei, după care se desfăşoară în sens
invers, oblic (cot, genunchi) etc.
43
Fisa18. BANDAJAREA BRAŢULUI
Materiale necesare:
~ Faşă de 5-10 cm lăţime – 5-10 m lungime.
~ Foarfecă.
~ Romplast, clemă-rac, ac de siguranţă.
Tehnica bandajării braţului / antebraţului:

~ Se aşează capătul liber al feşei pe partea inferioară regiunii de
bandajat.
~ Se conduce faşa în spirală sau în spică – prin încrucişarea
acesteia.
~ Se încheie cu două ture circulare de fixare, la partea superioară
a segmentului.
Capătul liber al feşei, se fixează cu leucoplast, clemă rac sau ac de
siguranţă.
Fisa 19. BANDAJAREA CAPULUI - Capelina
Materiale necesare:
~ 2 feşe de 5cm lăţime – 5m lungime.
~ Foarfecă.
Tehnica bandajării capului – capelina:

~ Se conduce faşa circular, din spate în faţă,
în jurul capului – deasupra sprâncenelor –
lăsând libere pavilioanele urechilor.
~ Se răsfrânge colţul feşei rămas în afară şi se
face o nouă tură circulară pentru fixare.
~ Se conduce faşa din spate în faţă prin ture
oblice – până la acoperirea completă a bolţii
craniene.
~ Turele oblice se fixează cu 2-3 ture circulare.
~ Fixarea capătului liber al feşei se fixează pe frunte cu leucoplast
sau ac de siguranţă.
Observaţii:
~ Pansamentul de la nivelul capului poate fi fixat şi cu ajutorul
unor ţesături tubulare elastice.
~ Tubulatura elastică se adaptează dimensiunilor capului şi este mai
uşor de suportat.
~ La nivelul ochilor, nasului şi gurii se fac decupaje care să permită
vederea, alimentarea etc.
44
Fisa 20. BANDAJAREA COTULUI
Materiale necesare:
~ Faşă de 5cm lăţime – 5m lungime.
~ Foarfecă.
Tehnica bandajării cotului – în opt:

~ Conducerea feşei se face forma cifrei 8 sau în evantai.
~ Cotul trebuie să fie în extensie.
~ Turele circulare de fixare se fac pe antebraţ – sub cot.
~ Se conduce faşa peste faţa anterioară a cotului până la braţ.
~ Se fac două ture circulare la nivelul braţului.
~ Se conduce faşa oblic peste faţa anterioară a cotului la antebraţ.
~ Se repetă astfel câteva ture.
~ Se încheie cu două ture circulare de fixare, la nivelul braţului.
~ Capătul liber al feşei, se fixează cu leucoplast, clemă rac sau ac
de siguranţă.
Tehnica bandajării cotului – în evantai:
~ Bandajarea se execută cu cotul în semiflexie.
~ Se fac 2 ture circulare de fixare pe antebraţ, sub cot.
~ Se continuă cu o tură oblică deasupra articulaţiei.
~ Turele următoare se conduc din ce în ce mai puţin oblic,
ajungând circulare la mijlocul articulaţiei.
~ În continuare faşa se desfăşoară oblic – în sens invers
~ Se termină cu două ture circulare de fixare pe braţ.
de siguranţă.
Observaţii:
~ Bandajarea cotului se face cu scopul hemostazei sau pentru
fixarea pansamentului.
Fisa21. BANDAJAREA POLICELUI
Materiale necesare:
~ Faşă de 5 cm lăţime – 5m lungime.
~ Foarfecă.
Bandajarea degetelor:
~ Se conduce faşa în spirală sau în spică.
~ Se începe bandajarea prin ture de fixare la nivelul articulaţiei
pumnului.
~ Se conduce faşa oblic spre vârful degetului şi se aşează 2-3
straturi de faşă, îmbrăcând faţa anterioară a degetului, vârful
degetului şi faţa posterioară a acestuia.
~ Se continuă conducerea feşei în spirală sau spică → de la vârf la
rădăcina degetului.
45
~ Se încheie bandajarea cu ture circulare de fixare la nivelul

articulaţiei pumnului.
de siguranţă.
Observaţii:
~ Nu este obligatorie acoperirea vârfului degetului dacă plaga nu
interesează şi jumătatea distală a degetului.
~ Când este necesară înfăşarea mai multor degete separat, se
începe înfăşarea degetelor cu degetul mic şi se încheie cu
policele.
Basmaua în patru colţuri pentru imobilizarea braţului şi

Alte metode
antebraţului – eşarfa lui Petit:
bandajare
~ Se leagă colţurile în diagonală în jurul gâtului şi se introduc
braţul şi antebraţul în chinga formată.
~ Celelalte două capete se leagă pe partea dorsală a toracelui.
Înfăşarea capului:
~ Se efectuează cu ajutorul unei basmale triunghiulare.
~ Se sprijină baza triunghiului pe protuberanţa occipitală, cu vârful
triunghiular îndreptat spre nas.
~ Se încrucişează cele două capete ale triunghiului şi se fixează cu
ace de siguranţă.
~ Vârful basmalei se răsfrânge în sus, peste creştetul capului şi se
fixează cu ac de siguranţă.
Observaţii ~ Conducerea feşei se face în sensul circulaţiei venoase.

~ Faşa poate fi fixată şi prin înnodarea capetelor despicate.
~ Bandajarea se foloseşte la fixarea pansamentului, dar şi la
imobilizarea unui membru.
~ Pot fi utilizate şi materiale improvizate → prosop, batistă, eşarfă,
cearşaf etc.
~ Sunt benzi adezive – Pansaplast, Septoplast – care se pot folosi şi
ca pansamente aseptice.
~ Materialele adezive nu se aplică pe suprafeţe păroase!
46
Fișa 22. CLISMA EVACUATORIE
Definiţie: Clisma este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite lichide în
intestinul gros (prin anus, în rect şi colon).
Scop: evacuator(clismele evacuatoare pot fi: simple, înalte, prin sifonaj, uleioase, purgative)
~ evacuarea conţinutului intestinului gros(constipaţie, înainte de naştere)
~ pregătirea pacientului pentru examinări radiologice (rectoscopie, irigoscopie)
~ pregătirea preoperatorie înainte de intervenţii chirurgicale pe colon şi rect
Materiale necesare
~ de protecţie: paravan, muşama, aleză, învelitoare
~ sterile: canulă rectală, casoletă cu comprese
~ nesterile: - stativ pentru irigator,
- irigatorul şi tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime şi 10 mm diametru,
- tăviţă renală,
- bazinet,
- soluţia pentru clismă:- apă caldă la 35°C - 37°C , 500-1000 m1 pentru adulţi (250
ml pentru adolescenţi, 150 ml pentru copil, 50-60 ml pentru sugari ) la care se adaugă :
sare -1 linguriţă la 1l de apă, sau ulei - 4 ling.la 1 l de apă sau glicerină - 40 gr la 500
ml , sau săpun -1 linguriţă rasă la 1 litru.
 substanţă lubrifiantă (vaselină), mănuşi de unică folosinţă
~ psihică: se anunţă şi i se explică tehnica
~ fizică:
― se izolează patul cu paravanul şi se protejează cu muşamaua şi aleza
― se aşează pacientul în funcţie de starea generală în poziţie:
- decubit dorsal, cu membrele inferioare uşor flectate
- decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins şi dreptul flectat
- genupectorală
― se aşează bazinetul sub regiunea sacrală şi se înveleşte pacientul cu învelitoare
Execuţie
~ se verifică prescripţia şi identitatea pacientului, temperatura apei/ soluţiei
medicamentoase
~ se umple irigatorul şi se evacuează aerul şi prima coloana de apă; irigatorul se fixează
pe stativ
~ se lubrifiază canula rectală pe o lungime de 5-7 cm cu o compresă de tifon (setul de unică
folosinţă pentru clismă poate avea canula prelubrifiată)
~ se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă
~ se îndepărtează fesele pacientului cu mâna stângă iar cu mâna dreaptă se introduce
canula 7-10 cm prin anus în rect, cu vârful îndreptat înainte, în direcţia vezicii urinare, a
ombilicului și apoi orizontalizând-o prin mişcări de rotaţie, până se învinge rezistenţa
sfincterului anal
47
~ dacă rezistenţa se menţine şi după trecerea de anus, lăsaţi să se scurgă o cantitate mică
din soluţia pentru clismă, retrageţi puţin canula şi apoi continuaţi introducerea, rugând
pacientul să respire adânc de câteva ori – nu forţaţi introducerea canulei!
~ Deschideţi circuitul şi introduceţi soluţia încet, pe o perioadă de 5 – 10 minute,
comunicând în permanenţă cu pacientul pentru a afla cum se simte
~ Înainte de terminarea soluţiei pensaţi tubul, extrageţi canula rectală şi aşezaţi-o în tăviţa
renală
~ Explicaţi-i pacientului că este nevoie să reţină soluţia timp de 10-15 minute
~ Ștergeți regiunea perianală și aduceţi pacientul în decubit lateral drept şi peste câteva
minute în decubit dorsal pentru a facilita pătrunderea lichidului la o adâncime mai mare
(dacă este posibil şi nu există contraindicaţii)
~ Dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă, în caz contrar folosiţi bazinetul
pentru captarea scaunului, la pat, în cazul pacienţilor imobilizaţi
~ Înlăturaţi mănuşile şi curățați și dezinfecați materialele utilizate
~ Spălaţi-vă pe mâini
Îngrijirea pacientului după procedură:
~ se efectuează toaleta regiunii anale pe un bazinet curat, dacă pacientul este imobilizat
~ se îndepărtează materialele de protecţie şi se aşează pacientul comod, se înveleşte
~ se aeriseşte salonul
~ se notează în F.O. efectuarea clismei şi comportamentul pacientului pe parcursul
procedurii
~ se îndepărtează materialele folosite conform P.U.
48
Fișa 23. CLISMA EXPLORATORIE - IRIGOSCOPIA

Definiţie: Irigoscopia este examenul radiologic al colonului cu administrarea substanţei de
contrast – sulfat de bariu în suspensie pe cale rectală, prin clismă. Examenul se
mai numeşte şi clismă baritată.
Scop:- observarea modificărilor anatomice ale colonului, după o pregătire a colonului –
evacuarea completă a acestuia de materii fecale şi umplerea lui cu substanţă de contrast.
Materiale necesare
~ materiale necesare efectuării clismei –(paravan, muşama, aleză, învelitoare,canulă
rectală, ,casoletă cu comprese ,bazinet, irigatorul şi tubul de cauciuc ,tăviţă renală,
stativ pentru irigator)
~ sulfat de bariu în suspensie - 300-500 g BaSO4 în 1000-1500 ml apă la 37° C sau 200 g
sulfat de bariu amestecat cu 300 g bolus alba în 1000ml apă la 37° C), ulei de ricin,
sonda Strauss
~ se anunţă pacientul cu 2-3 zile înainte, explicându-i-se necesitatea tehnicii,
administrându-i-se un regim de cruţare neiritant, neexcitant, neflatulent format din :
brânză de vaci, smântână, ouă fierte,carne slabă fiartă,orez fiert, pâine uscată.
~ Cu o zi înaintea examinării, se administrează un regim hidric cu piureuri, iar în ziua
examinării pacientul nu va consuma lichide, nu va mânca, nu va fuma.
Tehnica irigoscopiei
~ Se efectuează, după masă, o clismă evacuatoare, şi apoi, se administrează 2 linguri de
ulei de ricin (clisma singură elimină numai resturile de materii fecale din rect şi
sigmoid).
~ Se conduce pacientul la serviciul de radiologie unde va fi ajutat să se dezbrace şi va fi
aşezat pe masa de examinare unde se face clisma baritată, după tehnica obişnuită a clismei
– la indicaţia medicului radiolog.
~ Se întrerupe curentul de lichid ori de câte ori bolnavul are senzaţie de defecare sau la
indicaţia medicului (clisma se execută sub ecran radiologic).
~ Se întrerupe introducerea substanţei de contrast când bariul a ajuns în cec, se închide rectul
cu sonda Strauss, după insuflarea de aer cu pompa şi după introducerea substanţei opace.
~ Medicul examinează radiologic modificările anatomice ale colonului.
~ Se îndepărtează materialele folosite
~ După tehnică se solicită pacientului să elimine substanţa de contrast (după terminarea
examinării) sau se face o clismă evacuatoare, în caz contrar
~ Se face toaleta regiunii perianale, se îmbracă pacientul şi se conduce la pat.
~ se notează examinarea în foaia de observaţie.
~ Irigoscopia se completează la nevoie cu irigografia.
Metoda Fischer – examenul radiologic cu dublu contrast
~ Colonul mai poate fi explorat şi prin metoda cu dublu contrast Fischer.
~ Când colonul se umple prin clismă baritată (după terminarea acesteia) pacientul va fi
solicitat să evacueze parţial substanţa de contrast sau , închizând rectul cu sonda
Strauss, al cărei balon introdus în rect va fi umplut cu aer; se introduc apoi în colon 100
ml aer, cu presiune moderată, sub ecran radiologic pentru control
~ Atenţie ! Aerul introdus sub presiune poate perfora colonul.
Observaţii:
~ Irigoscopia şi irigografia pun în evidenţă în rectocolita ulcerohemoragică lipsa de
haustraţii(șanțuri profunde transversale)colice, îngustarea calibrului colic şi aspectul de
tub rigid, imagini lacunare datorită prezenţei polipilor sau imagini de “plus de
umplere” în ulceraţiile mari.
~ De asemenea se pot observa uneori stenoze colice, unice sau multiple.
49
Fișa 24 . DETERMINAREA GRUPELOR SANGUINE prin

metoda BETH-VINCENT CU SER anti A / anti B
metoda Metodă directă de examinare a sângelui pe lamă prin care se determină

BETH- aglutinogenul (Ag)folosind seruri test din sistemul OAB.
VINCENT
Apariţia hemaglutinării indică prezenţa Ag corescpunzător şi formarea
complexelor Ag-Ac.
Materiale  Seruri test:
necesare:  ser test 0 (antiAB) (conţine Ac α si b)- este incolor
 ser test A ( antiB) ( conţine Ac β) – este galben
 ser test B ( antiA) ( conţine Ac α)- este albastru
 Lame de sticlă curate și uscate
 Materiale pt. pct. capilară sau venoasă - ac steril
 Tampon de vată , soluție dezinfectantă - betadină , alcool medicinal
 Container pt. deșeuri
 Tăviță medicală
 Eprubetă , baghetă de sticlă dacă determinarea se face din sânge venos .
Pregătirea Psihică: - informarea pacientului de necesitatea puncției ; cosimțământul
bolnavului: pacientului.
Fizică : - poziții :
 decubit dorsal relaxat cu brațul în abducție și extensie
 șezând pe scaun cu brațul sprijinit pe spatarul scaunului,se așează un
suport sub braț(prosop)
 se efectuează pct venoasă sau capilară .
Tehnică:  Pe o lamă de sticlă se pun de la stânga la dreapta 3 picături de ser-test în
ordinea O-A-B , pe lângă acestea se pune o picătură de sânge de cercetat de
10 ori mai mică decât serul-test.
 Apoi cu colțul unei lame curate se omogenizează fiecare picătură de ser
test cu picătura de sânge , schimbând de fiecare dată colțul lamei
 se așteaptă obținerea rezultatelor câteva secunde înclinând ușor lama prin
mișcări de balansare.
 Când nu se produce aglutinarea în nici una din cele 3 picături de ser-
Interpretarea
test , înseamnă că sângele este compatibil cu toate picăturile de ser-test
rezultatelor aparținând grupei O(I) deoarece această grupă nu conține nici un
aglutinogen omolog aglutininelor α și β din serurile test.
 Când se produce aglutinarea în prima O (I) și a III-a B(III) picărură

rezultă că sângele aparține grupei A(II) , deoarece această grupă conține
aglutinogenul A și aglutinina β care aglutinează prima picătură de ser test O
și a III-a picatură test B unde există agutinina omoloagă α .
50
 Când se produce aglutinarea în prima O (I) și a II-a A(II) picarură ,

și nu se aglutinează ultima picătură rezultă că sângele aparține grupei
B(III) , deoarece această grupă conține aglutinogenul B și aglutinina α care
aglutinează când vine în contact cu aglutinina omoloagă din prima picătură
O și cu aglutinogenul A din a doua picătură.
 Când se constată că în toate picăturile test s-a produs aglutinarea

sângele aparține grupei AB(IV) care conține aglutinogenele A și B ce
produc aglutinarea hematiilor deoarece vin în contact cu aglutininele
omologate α și β existente în picăturile ser test.
 O(I) – nu aglutinează nici o picătură
 A(II) – aglutinează prima şi a treia picătură
 B(III) – aglutinează prima şi a doua picătură

 AB(IV)–aglutinează toate picăturile
Îngrijiri ― Se spală şi se dezinfectează mâinile şi materialul folosit.

după ― Se îndepărtează deşeurile.
tehnică: ― Se pregătesc pentru sterilizare materialele folosite.
― Se reorganizează locul de muncă.
― Se notează valoarea obţinută
51
Fișa 25. HEMOSTAZA PROVIZORIE

~ Hemoragia → pierderea de sânge în afara sistemului vascular.
Definiţie
~ Hemostaza → metodă terapeutică de oprire a unei hemoragii.
~ Traumatisme.
Cauzele
~ Intervenţii chirurgicale.
hemoragiilor
~ Diferite boli – ulcer duodenal, cancer gastric, tuberculoză pulmonară
~ În funcţie de vasul lezat:

Clasificarea
o Hemoragii arteriale – sângele ţâşneşte în jet sincron cu
hemoragiilor
pulsaţiile cardiace, este roşu aprins.
o Hemoragii venoase – sângele curge continuu, în valuri,
este roşu închis.
o Hemoragii capilare – sângele musteşte.
o Hemoragii mixte – arterio-veno-capilare.
~ În funcţie de locul de ieşire a sângelui:
o Hemoragii externe.
o Hemoragii interne – hemoperitoneu, hemopericard,
hemotorax, hematom, hemartroză etc.
o Hemoragii exteriorizate – hematemeză, melenă, epistaxis,
otoragie, hemoptizie, hematurie, metroragie, menoragie
etc.
~ În funcţie de circumstanţele de apariţie:
o Hemoragii generale – purpură, scorbut, hemofilie.
o Hemoragii locale:
 Spontane – primitive.
 Provocate – secundare.
~ În funcţie de cantitatea de sânge pierdut:
o Hemoragii mici – până în 500 ml.
o Hemoragii mijlocii sub 20%. – între 500 şi 1500 ml.
o Hemoragii mari între 20-50% - peste 1500 ml.
o Hemoragii grave (masivă) peste 50% - hemoragii
cataclismice, fulgerătoare.
~ Sângerare locală.
Manifestări
~ Şoc hemoragic – paloare, piele albă, umedă, tensiune rapid scăzută
imediate în
spre zero, puls tahicardic slab bătut, ameţeală, leşin, vertij, vomă,
hemoragie
greaţă, transpiraţii, sete intensă, gură uscată.
~ Semne de laborator – anemie, scăderea volumului plasmatic,
scăderea hematocritului.
~ Hemoragia mică: starea generală bună, tensiunea arterială
normală, puls normal.
~ Hemoragia medie: senzaţie de slăbiciune, ameţeli la ridicarea în
ortostatism, paloare tegumentara, extremităţi rec, TA sistolică peste
100 mmHg, puls sub 100 bătăi/minut.
~ Hemoragia mare: agitaţie, transpiraţii reci, paloare tegumentară,
52
hipotensiune (TA sistolica scade sub 100 mmHg), tahicardie (peste

100 bătăi/minut).
~ Hemoragia masivă: confuzie sau chiar pierderea conştienţei,
hipotensiune (TA sub 70 mmHg), puls slab, greu perceptibil.
Hemostază spontană:
Tipuri de
~ Se bazează pe formarea cheagului plachetar urmat de constituirea
hemostază
cheagului roşu, formarea trombusului şi reluarea fluxului sanguin.
~ Se realizează prin compresiunea vaselor de sânge – arterelor.
~ Se consideră executată corect când dispare pulsul arterial de pe artera
comprimată.
Hemostaza medicamentoasă se realizează cu:
~ Medicaţie hemostatică: preparate de Calciu i.v. sau i.m., Vitamina K,
Vitamina C, Venostat, Dicynone, Adrenostazin, Adrenalină 1‰
local, Norartrinal în hemoragii digestive.
~ Vasoconstrictoare.
~ Substanţe chimice cu acţiune locală: apă oxigenată, antipirină 10%,
Adrenalină 1‰.
~ Gelaspon, bureţi de fibrină, pulbere de fibrină se aplicată timp de
3-4 zile.
~ Peliculă de fibrină, trombină pulbere uscată etc.
Hemostaza provizorie se realizează:
~ Prin pansament compresiv.
~ Prin compresiune manuală la distanţă pe peretele arterei lezate.
~ Compresiunea locală – manuală sau digitală – se poate face pe
arterele principale – la nivelul plăgii – mai sus de plagă, pe punctul
unde artera este superficială şi în vecinătatea unui os. Se indică până la
aplicarea garoului.
~ Compresiunea la distanţă – se execută manual, cu ligatură de
garou, bandă Esmarck.
o În hemoragia arterială compresiunea se face deasupra locului
sângerării pentru a opri circulaţia sângelui de la inimă.
o În hemoragia venoasă compresiunea se face dedesubtul plăgii
oprind circulaţia sângelui de întoarcere – către plagă.
o În hemoragia capilară hemostaza provizorie se face prin
aplicare de pansament compresiv, cu mai multe comprese şi un
strat gros de vată.
Hemostază definitivă se efectuează în spital – în servicii chirurgicale.
~ Cauterizarea capetelor vaselor secţionate.
~ Tamponamentul plăgilor.
~ Ligatură vasculară –sutură chirurgicală a vasului lezat.
~ Pansament compresiv pentru vasele mici.
~ Compresiune cu pensă hemostatică permanentă.
~ Răsucirea vasului cu pensă hemostatică.
Grefă vasculară – venoasă sau arterială în leziuni mai mari de 2 cm.
Hemostaza Compresiunea locală manuală sau digitală:
prin ~ Se recomandă în hemoragiile arteriale sau hemoragiile vaselor aflate
sub aparat gipsat.
53
compresiune ~ Asigură întreruperea fluxul sanguin către plagă.

directă ~ Nu poate fi menţinută mult timp.
~ Se aplică o faşă compresivă la nivelul plăgii.
~ Locul compresiunii digitale în diferite cazuri:
 Hemostaza la frunte → artera temporală superficială.
 Hemostaza la creştetul capului → compresiune pe marginile
rănii.
 Hemostaza regiunii temporale → deasupra şi retroauricular.
 Hemostaza la obraz, buze, nas → compresiune pe artera facială.
 Hemostază la gât, faţă → compresiune pe carotidă.
 Hemostază la umăr, axilă → compresiune artera subclaviculară.
 Hemostază la braţ, antebraţ → compresiune artera humerală
 Hemostază regiunea inghinală → pliu inghinal.
 Hemostază la coapsă → compresiune pe artera femurală
 Hemostază abdominală → compresiune pe aorta abdominală
(cu pumnul).
 Hemostază regiunea poplitee → compresiune la nivelul regiunii
cu sul şi flectarea puternică a gambei pe coapsă.
Compresiunea la distanţă → Compresiune circulară – cu garou.
~ Garoul (tub din cauciuc)– se înfăşoară circular, de 2-3 ori în jurul
membrului accidentat până la dispariţia pulsului. O aplicare corectă a
garoului face ca sângerarea să se oprească, tegumentele ischemiate
devin alb-livide datorită excluderii circulaţiei din zona respectivă.
~ În hemoragia arterială – garoul se aplică deasupra vasului lezat.
~ În hemoragiile venoase – garoul se aplică sub vasul lezat.
~ Timp maxim de compresiune prin garou 2 ore! Dacă durata
transportului se prelungeşte, se desface garoul la fiecare 30 minute
câte 5-10 minute pentru irigarea ţesuturilor – desfacere se face lent
pentru a nu se produce şoc prin degarotare; pe durata degarotării
hemostaza va fi efectuată prin compresiune digitală pe locul de elecţie
corespunzător.
~ Se aplică bilet cu data şi ora aplicării – la vedere – pe haine!
~ Îndepărtarea garoului se face de către persoane avizate, de preferinţă
în unităţi spitaliceşti.
Compresiune prin flexie forţată:
~ Asigură oprirea provizorie a hemoragiei prin presiunea pe care o
exercită corpul dur interpus între segmentele de membru asupra
vasului lezat.
~ Compresiunea circulară în flexie forţată se realizează cu banda
Esmarck.
~ Identificarea tipului de hemoragie → arterială, venoasă, capilară.
Principiile
~ Se asigură o poziţie care să mărească cantitatea de sânge şi oxigen
îngrijirii de
către centri nervoşi.
urgenţă în ~ Pentru bolnavii conştienţi se indică poziţie decubit dorsal fără pernă
hemoragii cu membrele inferioare ridicate la 30-400, cu capul sub nivelul
corpului. Fac excepţie pacienţii cu traumatisme cerebrale.
Aplicarea hemostazei provizorii → pansament compresiv, compresiune
la distanţă – în funcţie de mărimea hemoragiei şi localizarea ei.
Transportul se face rapid, respectând poziţia, supraveghind perfuzia şi
starea generală.
54
Fișa 26. IDR -INTRADERMOREACTIA LA TUBERCULINA

Definitie: Testarea la tuberculina este o metodă prin care se poate recunoaște
dacă organismul a suferit sau nu infectia tuberculoasă.
Indicatii:  diagnosticul tuberculozei în cabinetele de pneumologie , boli interne,
medicină generală.
 investigații epidemiologice asupra populației - mai ales copii și
tinerii sub 24 ani
 înainte de revaccinarea BCG
Contraindicatii:  De principiu nu exista contraindicatii. Totusi se recomandă amânarea
efectuării testării în caz de stări febrile, boli eruptive în fază acută .
Materiale  Seringă specială de tuberculină , sterilă de unică folosință de 1ml + ac
necesare: steril pentru injectia i.d.
 alcool medicinal 70°
 tampoane de vată sterile pt dezinfectia tegumentului,
 manusi de unică folosintă
 tavită renală
 o fiolă sol. tuberculoproteină purificată - PPD IC65.
Pregătirea Psihica : - se informează pacientul cu privire la necesitatea testări la
pacientului: tuberculină și se ia consimtământul.
Fizica : - se așează pacientul în pozitie șezândă pe un scaun cu spătar pt.
ca pacientul să sprijine antebrațul
Loc de electie:  fata anterioara a antebratului
 la distanța de leziuni cutanate sau cicatrici.
Tehnica:  se spală pe maini și se îmbracă manușile .
Asistenta:  verifică ambalajul , valabilitatea seringii , a acului și a solutiei de
injectat
 aspiră sol. de injectat și scoate bulele de aer,
 dezinfectează locul de electie cu un tampon de vată îmbibat cu alcool
medicinal
 injectează sol .PPD pe fața anteriară a antebrațului stg.
 se introduce strict i.d. 0,lml sol. PPD continând 2 unităti
 injectarea corecta este urmată de aparitia unei papule albe de 5-6mm
diametru cu aspect de " coajă de portocală"; lipsa papulei indică
injectarea subcutanată și impune reluarea manevrei în altă zonă (la
antebratul opus).
Citire:  Se face la 72 h de la injectare luând în considerare numai papula
dermică și cu denivelare față de tegumentele înconjuratoare , excluzând
reacțiile eritematoase simple.
 Se masoară în mm cel mai mare diametru transversal al reacției
55
 Reacția la tuberculină este considerată negativă când la locul

injectării nu se produce nici o induratie sau când diametrul transversal
al acesteia este de maxim 9mm.
 Reacția este considerate pozitivă când diametru este de 10mm sau
mai mare.
 Nu mãsuraţi diametrul longitudinal şi Nu mãsuraţi eritemul din jurul
indurației !!
Interpretare: In funcție de diametrul reactiei:
 Reactie tuberculinică ≥ 10 mm este considerată pozitiva -
diagnosticul este de infectie tuberculoasă prezentă.
 Reactie tuberculinica < 10 mm este considerata negativă -
diagnosticul este de infectie tuberculoasă absent.
 Reacţie tuberculinicã 5 mm este consideratã pozitivã la cei cu risc
mare de progresie spre boalã prin imunodepresie: infectaţi HIV,
transplant de organe, tratament imunosupresor (minim15 mg/zi de
Prednison timp de minim o lună) .
În funcţie de testãri consecutive (la 2 luni interval):

- Viraj tuberculinic = trecerea de la o reacţie negativã (< 10 mm) la una
pozitivã ( 10 mm); este diagnostic pentru infecţie tuberculoasã recentã.
- Salt tuberculinic = creşterea diametrului reacţiei tuberculinice cu peste
10 mm faţã de testarea anterioarã; semnificaţie incertã.
56
Fișa 27. IMOBILIZAREA PROVIZORIE A UNEI FRACTURI

DESCHISE DE RADIUS
Definiţie Fracturile deschise sunt fracturile în care segmentele osoase fracturate
comunică direct cu exteriorul.
 punerea în repaus a segmentului traumatizat în caz de entorse,

luxaţii, fracturi.
 împiedicarea mişcărilor active şi pasive care pot complica fractura şi
Scopul
accentuează durerile.
imobilizării
provizorie  menţinerea în poziţie a fracturilor corect reduse
 combaterea şocului traumatic prin suprimarea durerii.
 prevenirea complicaţiilor – hemoragii, secţionarea nervilor, vaselor ,
 consolidarea fracturii
 prevenirea infectiei
 păstrarea integrității vasculo-nervoase
 vindecarea leziunilor de părți moi.
Semne de probabilitate:
Semnele de
 durere în punct fix;
recunoaştere a
 deformarea regiunii – prin deplasarea capetelor fracturate.
fracturilor
 impotenţă funcţională.
 hematom local.
 poziţie vicioasă.
 echimoze la 24-48 ore.
 scurtarea segmentului.
Semne de certitudine:
 Crepitaţii osoase.
 Mobilitatea exagerată – anormală.
 Lipsa transmiterii mişcării.
 Întreruperea traiectului osos – vizibilă radiologic.
Primul ajutor  Este o urgenţă care trebuie rezolvată integral în primele 6 ore de la
la locul accident.
accidentului în  Îndepărtarea complicaţiilor generale şi locale, care ameninţă viaţa
caz de fracturi
traumatizatului (stop cardio-respirator, embolii, hemoragii externe etc.)
dacă este cazul.
 Îmbrăcămintea din segmentul rănit va fi tăiată cu un cuţit, lamă,
foarfecă etc. pentru a nu provoca suferinţe inutile bolnavului.
 Plaga va fi inspectată (aspectul plăgii) pentru a constata dacă există
impurităţi (pământ, lemn, ţesături).
 Toaleta fizică şi chimică a tegumentului din jurul plăgii - cu apă şi
Atele kramer săpun, degresare cu eter sau benzină şi dezinfectare cu alcool, tinctură
de iod.
 Imobilizarea provizorie se poate face cu atele speciale (atele
Kramer) îndoită la un unghi de 900 sau cu 2 atele din cauciuc, material
plastic, lemn, atele vacuum, gonflabile, pneumatice,atele improvizate
din scânduri, sau improvizate fixate cu faşă , întinse de la mână până
la cot şi aşezate paralel.
Atele vacuum
57
Toaleta fizică şi chimică a plăgii la spital:

 se îndepărtează impurităţile cu instrumente sterile;
 se curăţă plaga prin ,,ştergere’’ cu soluţie de eter sau neofalină 0,50%.
Aceste soluţii nu alterează vitalitatea ţesuturilor sănătoase spre
deosebire de apa oxigenată care poate altera ţesuturile sănătoase.
 în caz de impregnări cu impurităţi plaga poate fi curăţată şi cu ser
fiziologic, cloramină 0,2% (2 tablete la1-2 l apă sterilă), permanganat de
potasiu 1-4000.
 Se mai dezinfectează o dată tegumentul în jurul plăgii (alcool,
tinctură de iod)
 Se aplică conprese sterile (pansament)
 În caz de hemoragii care interesează vasele mici, hemostaza se face
cu un pansament compresiv.
 Înfăşurarea se aplică în mod diferit, în funcţie de regiunea anatomică
în care există rana.
 Se pregătesc atelele – căptuşite cu vată sau alte materiale moi pentru
Principiile
imobilizării a nu leza pielea şi a nu mări durerea.
provizorii a  Aplicarea atelelor are în vedere fixarea articulaţiilor vecine focarului
fracturilor la de fractură.
locul  Fixarea atelelor se face cu faşă – fără a împiedica circulaţia sângelui.
accidentului:
!! Executarea manevrelor de imobilizare se face cu blândeţe.
!! Extremitatea segmentului fracturat – degetele de la mâini vor fi
lăsate descoperite.
 Se face profilaxia antitetanică (0,5 mg ser antitetanic, i. m.).
 Pentru calmarea durerilor vor fi administrate antalgice (Algolcamin,
Diclofenac, Piafen, Mialgin, i.m.).
 Transportul la spital în cele mai bune condiţii într-un serviciu de
traumatologie.
Atenţie !!  Explorarea instrumentală a plăgii cutanate (la locul accidentului), în

scopul precizării comunicării acesteia cu focarul de fractură este
interzisă.
 Nu trebuie pudrate plăgile cu antibiotic.
 Toate manevrele se vor face cu maximum de menajare a
traumatizatului, cu multă blândeţe şi atenţie spre a nu genera
complicaţii (ruptura unor vase sau nervi din vecinătate, perforarea
unui viscer).
58
Fișa28. IMOBILIZAREA PROVIZORIE A UNEI FRACTURI

ÎNCHISE - HUMERUS
Definiţie ~ Fractura reprezintă întreruperea continuităţii unui os în urma unui
traumatism.
~ Fractura închisă interesează numai osul, tegumentele rămânând
intacte. (Fractura deschisă este însoţită de o plagă.)
Scopul ~ Punerea în repaus a segmentului traumatizat în caz de entorse, luxaţii,
imobilizării fracturi.
provizorie ~ Împiedicarea mişcărilor active şi pasive care pot complica fractura şi
accentuează durerile.
~ Menţinerea în poziţie a fracturilor corect reduse
~ Combaterea şocului traumatic prin suprimarea durerii.
~ Prevenirea complicaţiilor – hemoragii, secţionarea nervilor, vaselor .
Clasificarea În funcţie de agentul cauzal:

fracturilor ~ Fracturi traumatice – lovituri, căderi, smulgeri, striviri etc.
~ Fracturi patologice – în tumori, boli osoase, boli nervoase etc.
În funcţie de afectarea tegumentelor:
~ Fracturi închise – cu tegumente intacte.
~ Fracturi deschise – cu plagă care interesează pielea şi muşchii
În funcţie de gradul de afectare a osului:
~ Fracturi complete.
~ Fracturi incomplete – în lemn verde.
În funcţie de modul de producere:
~ Fracturi liniare.
~ Fracturi cominutive.
În funcţie de poziţia capetelor osoase fracturate:
~ Fracturi cu deplasare.
~ Fracturi fără deplasare – fisuri.
Semnele de ~ Semne de probabilitate:

recunoaştere a  durere în punct fix;
fracturilor  deformarea regiunii – prin deplasarea capetelor fracturate.
 Impotenţă funcţională.
 Hematom local.
 Poziţie vicioasă.
 Echimoze la 24-48 ore.
 Scurtarea segmentului.
~ Semne de certitudine:
 Crepitaţii osoase.
 Mobilitatea exagerată – anormală.
 Lipsa transmiterii mişcării.
 Întreruperea traiectului osos – vizibilă radiologic.
59
Primul ajutor la ~ Degajarea din focarul de producere al fracturilor

locul accidentului ~ Aşezarea accidentatului în poziţie cât mai comodă şi interzicerea
în caz de fracturi oricărui tip de mişcări
~ Calmarea durerilor prin administrarea de analgezice minore
(Algocalmin etc.)
~ Examinarea locală şi generală
~ Toaleta mecanică, hemostaza şi pansarea rănilor asociate
~ Imobilizarea provizorie
~ Asigurarea transportului la spital.
Regulile ~ Tehnica de imobilizare provizorie să fie accesibilă şi uşor de
imobilizării aplicat, precedata de degajarea membrelor, dezbrăcarea prin
segmentelor sacrificarea îmbrăcămintei (tăiere la încheieturi).
fracturate ~ Trebuie asigurate funcțiile vitale. Întâi se rezolvă leziunile care pun
viaţa în pericol.
~ Imobilizarea corectă cuprinde obligatoriu articulaţiile situate
deasupra şi dedesubtul focarului de fractură.
~ Imobilizarea provizorie trebuie să fie adaptată reliefului anatomic
~ Imobilizarea trebuie să fie suficient de fixă, dar nu atât de
compresivă încât să producă tulburări circulatorii.
~ Obţinerea unei axări relative a segmentului de imobilizat se face
prin tracţiune atraumatică şi progresivă în ax.
Principiile ~ Se pregătesc atelele – căptuşite cu vată sau alte materiale moi pentru
imobilizării a nu leza pielea şi a nu mări durerea.
provizorii a ~ Aplicarea atelelor are în vedere fixarea articulaţiilor vecine focarului
fracturilor la de fractură.
locul accidentului ~ Fixarea atelelor se face cu faşă – fără a împiedica circulaţia sângelui.
! Executarea manevrelor de imobilizare se face cu blândeţe.
! Extremitatea segmentului fracturat – degetele de la mâini sau de la
picioare – va fi lăsată descoperită.
Materiale ~ Mijloace specializate:
necesare o Atele din sârmă (Kramer), cauciuc,
material plastic, lemn etc.
o Atele vacuum, gonflabile, pneumatice
o Atele improvizate din scânduri, uşi, scaune, haine etc.
o Orteze.
o Atele gipsate, aparat gipsat circular → confecţionate din feşi
gipsate.
~ Vată sau materiale moi pentru căptuşirea atelelor.
~ Faşă de 10 cm lăţime → pentru fixarea atelei.
Imobilizarea ~ Diagnosticul de certitudine se pune prin examen radiologic.

provizorie a ~ Tratamentul în spital cuprinde:
fracturilor închise o Suprimarea durerii – prin infiltraţii locale, rahianestezie,
o Reducerea fracturii (potrivirea capetelor fracturate în sens
60
longitudinal şi transversal). Se execută o tracţiune (extensie şi

contraextensie). Reducerea fracturii se poate face şi prin
extensie continuă.
o Fixarea segmentului fracturat ce urmează a fi imobilizat cu
atelă – se face cu feşi sau alte materiale improvizate (fâşii de
pânză, baticuri, prosoape, fulare, centuri, cordoane, cravate
etc.)
o Imobilizarea definitivă. Se execută în spital cu ajutorul
aparatelor gipsate sau prin metode ortopedice – chirurgicale,
cât mai rapid. Vindecarea fracturii se face prin formarea
calusului → calus moale, calus fibros, calus osos.
o Mobilizarea cât mai precoce a bolnavului.
~ Fracturile humerusului (braţului) se produc mai frecvent prin
IMOBILIZAREA
traumatism direct.
PROVIZORIE a
~ La imobilizarea fracturii drept atela putem folosi chiar toracele de
fracturilor închise
care se fixează segmentul fracturat cu ajutorul unei eşarfe.
de HUMERUS
~ Atelă de sârmă va fi modelată în unghi drept, la nivelul cotului.
~ Se pot folosi două atele improvizate, aplicate pe partea posterioară şi
laterală a braţului, cotul în unghi drept.
~ Pentru fixarea oricărui fel de atelă, trebuie să avem grijă ca aceasta să
nu apese pe răni sau să producă dureri accidentatului.
Îngrijirea ~ Se administrează băuturi calde sau sucuri etc.

pacientului după ~ Se aşează pe targă în şezut
imobilizarea ~ Transportul accidentatului se face cât mai rapid la un serviciu
provizorie a specializat.
fracturii ~ Pe timpul transportului se supraveghează pulsul, tensiunea arterială,
apariţia altor manifestări patologice.
~ Se intervine în cazul apariţiei unor manifestări patologice în vederea
prevenirii şocului.
61
Fișa 29. EXECUTAREA INJECŢIEI INTRADERMICĂ - ID

Definiţie ~ Introducerea unei (0,1ml) substanţe medicamentoase de concentrație
izotonă prin intermediul unui ac ataşat la o seringă, în stratul dermic.
~ Terapeutic → desensibilizări în afecţiuni alergice,
Scop
→ vaccinare - BCG la sugari.
~ Explorator → intradermoreacţia (IDR la tuberculină etc.)
→ pt. depistarea stărilor de alergie
~ Anestezic → infiltrarea dermică cu anestezic - xilină , novocaină
~ Faţa anterio-internă a antebraţului.
Locul
~ Faţa externă a braţului şi a coapsei - în treimea medie.
injecţiei id
~ În scop anestezic → pe orice suprafaţă a corpului (fără foliculi piloși).
NU SE FACE ÎN:
~ infecții locale
~ la boala- alergodermie
~ sensibilitate la anestezice
~ seringă speciale pentru injecția i.d. - 0,5ml , 1ml , 2ml
Materiale
~ ace speciale pentru i.d - 0,5 – 1,5 cm, fin cu bizou tăiat scurt.
şi
~ soluţia medicamentoasă de injectat.
instrument
~ tampon de vată
necesare
~ alcool medicinal de 70%, betadină(pt cei alergici)
~ mănuși sterile
~ tăviță renală, câmp steril
Pregătirea ~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
bolnavului ~ Se aşează bolnavul în repaus ,comod – în decubit dorsal.
- șezând pe scaun
Execuţie ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se pregătește seringa: se desface ambalajul - se aspira medicamentul 0,1ml,
se schimbă acul – se elimină aerul ,
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
~ Se întinde şi se imobilizează piele antebraţului cu policele şi indexul mâinii
stângi.
~ Se introduce vârful acului în grosimea pielii, tangenţial pe suprafaţa pielii,
cu bizoul în sus, până dispare complet orificiul acului.
~ Se injectează lent 0,1 ml sol medicamentoasă în grosimea stratului dermic.
~ Se formează o papulă albă de aspectul cojii de portocală de 5-6 mm
diametru, o înălţime de 1-2 mm.
~ Se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.
~ Se ordonează materialele folosite.
Incidente ~ Revărsat lichidian → când acul a intrat parţial în derm.
şi ~ Tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă
accidente de portocală → când acul a pătruns prea profund.
~ Lipotimie sau stare de şoc → când se introduc soluţii alergene.
~ Necroza unor porţiuni de tegument → prin reacţie intensă la locul injecţiei.
Observaţii ~ Nu se face dezinfecţia cu alcool a locului injecţiei DACĂ se face testare la
tuberculină → ALCOOLUL INACTIVEAZĂ TUBERCULINA.
~ Pentru anestezie locală injecţie se poate face pe orice suprafaţă a corpului →
obligatoriu după testarea sensibilităţii organismului la anestezic!
~ În cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: Adrenalină, Efedrină,
Hemisuccinat de Hidrocortizon, cardiotonice.
~ Nu se injectează în regiunile cutanate cu foliculi piloşi.
62
Fișa 30. EXECUTAREA INJECŢIEI INTRAMUSCULARĂ-

I.M.
Definiţie ~ Introducerea de substanţe medicamentoase – soluţii izotone
cristaline, uleioase sau substanţe coloidale în stratul muscular, prin
intermediul unui ac ataşat la o seringă.
Scop ~ Terapeutic , vaccinări.
Locul injecţiei ~ mușchi fesieri – pătratul supero-extern fesier

IM ~ muşchii externi şi anteriori ai coapsei – 1/3 mijlocie.
~ muşchiul deltoid, treimea superioară
~ la sugari – regiunea mijlocie a coapsei.
~ Taviță renală
Materiale şi
~ Mănuși sterile
instrumente
~ Tampon de vată înbibat în alcool medicinal
necesare
~ Seringă de 5ml de unică folosință în termen de garanție
~ Ac lung (4, 5, 6, 7 cm) cu bizou scurt.
~ Soluţia medicamentoasă
~ Ser fiziologic pentru dizolvarea medicamentelor sub formă de
pulberi
Psihică:
Pregătirea
~ informarea şi explicarea bolnavului despre efectuarea tehnicii şi
bolnavului
necesitatea ei.
~ se ia consimțământul.
Fizică:
~ Se aşează bolnavul în poziție:
 ortostatică cu mâna în șold – injecție în mușchiul deltoid
 şezând pe scaun – inj. în mușchii coapsei
 în decubit ventral , decubit lateral - inj. în mușchi fesieri.
Execuţie ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile ,se usucă şi se îmbracă mănuşi

de protecţie.
~ se încarcă seringa : se desface ambalajul ,se aspiră soluția , se
schimbă acul , se scot bulele de aer.
~ Obişnuit se injectează la nivelul pătratului supero-extern fesier.
~ Se dezinfectează tegumentul în locul
injecției cu alcool medicinal.
~ Se cere bolnavului să-şi menţină
musculatura cât mai relaxată – muşchiul să
fie moale.
~ Se puncţionează perpendicular pielea
pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi siguranţă.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă şi se injectează
lent.
63
~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona

pentru accelerarea resorbţiei.
Intervenţii după ~ Se aşează bolnavul comod, în repaus, 5-10 minute..

tehnică ~ Se ordonează materialele folosite conform PU
Incidente şi ~ Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei

accidente terminaţii nervoase – se retrage acul şi se schimbă locul injecţiei.
~ Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.
~ Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical.
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
~ Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.
~ Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie
şi antisepsie.
~ Embolie uleioasă –introducerea accidentală a suspensiei uleioase
într-un vas de sânge.
~ Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului.
~ Transmiterea de boli infecto-contagioase sau infecţii generale –
prin refolosirea seringilor şi acelor.
Observaţii ~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare,

acnee, foliculită, furuncule etc.
~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
~ Verificarea poziţiei acului pentru soluţiile colorate se face prin
detaşarea seringii.
~ Cantitatea maximă de medicament injectat este de 5 ml → pentru
a nu se mări riscul de infecţii – abces postinjectabil.
64
Fișa 31. EXECUTAREA INJECŢIEI INTRAVENOASĂ- IV

Definiţie ~ Injecţia intravenoasă reprezintă introducerea prin intermediul unui ac
ataşat la o seringă sau prin branulă în lumenul unei vene (în circulația
venoasă) a soluţiilor medicamentoase izotone sau hipertone,.
~ terapeutic,
Scop
~ explorator – de diagnostic în cazul injectării substanțelor de contrast
pentru radiografii sau ct.
~ anestezic.
~ Venele de la plica cotului → unde venele antebraţului – cefalică şi
Locul injecţiei
bazilică.
intravenoase
~ Venele de pe faţa dorsală a mâinii.
~ Vena maleolară, vena pedioasă,vena poplitee, vena tibială posterioară.
~ Vena jugulară.
~ Vena femurală.
~ Venele epicraniene la nou născuți si sugari.
~ garou
Materiale şi
~ tampoane de vată ,
instrumente
~ alcool medicinal
necesare
~ manuși
~ tăviță renală
~ seringă de capacitate 10-20ml, de preferință cu bizou excentric, de unică
folosință, în termen de garanție.
~ ac de unică folosință (25 mm) subțiri cu bizou tăiat scurt.
~ soluţia medicamentoasă cristalină izotonă sau hipertonă.
~ pernă sau suport de sprijin
~ plasture pentru protecția locului și pentru evitarea sângerării ulterioare.
Pregătirea Psihică:
bolnavului ~ Se informează şi se ia consimțământul bolnavul.
Fizică:
~ Se aşează bolnavul în repaus – în decubit dorsal, comod, cu braţul
sprijinit pe pernă tare, protejată cu muşama şi aleză sau în fotoliu de
recoltare.
~ Se dezveleşte locul ales – având grijă ca mâneca să nu stânjenească
circulaţia.
Execuţie ~ Injecţia intravenoasă cuprinde 2 timpi:

o Puncţia venoasă.
o Injectarea soluţiei medicamentoase.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile se usucă şi se
îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se încarcă seringa : se desface ambalajul ,se
aspiră soluția , se scot bulele de aer.
~ Se aplică garoul la aproximativ 10 cm deasupra locului puncţiei .
~ Se palpează locul puncţiei şi se dezinfectează cu un tampon cu alcool.
~ Pentru favorizarea evidenţierii venei se cere bolnavului să-şi închidă şi
să-şi deschidă de câteva ori pumnul şi să rămână apoi cu pumnul
strânsul sau se masează antebraţul dinspre pumn spre plica cotului.
~ Se fixează vena prin tracțiunea teg. Cu policele și indexul mâinii stângi,
mai jos de locul puncției cu 3-4 cm;
65
~ Se puncționează vena cu acul ,cu bizoul în sus, introducându-se la

început oblic prin piele , apoi se schimbă direcția în axul longitudinal al
venei introducând 1-2 cm acul în funcție de venă.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirarea sângelui în seringă.
~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul.
~ Se injectează lent sau foarte lent pentru a preveni apariţia
complicaţiilor.
~ Se observă starea bolnavului și a teg. În timpul injectării.
~ Se aplică o compresă pe locul puncţiei şi se retrage acul brusc, pe
direcţie de introducere.
Intervenţii după ~ Se comprimă locul 2-3 min., fără a se îndoi braţul ,după care se aplică
tehnică pe locul puncției un plasture .
~ Se aşează bolnavul comod, în repaus.
~ Se ordonează materialele folosite , conform PU.
Incidente şi ~ Durere – la puncţionarea pielii. Se opreşte injectarea şi se verifică

accidente poziţia acului.
~ Embolie gazoasă – introducerea de aer în cantitate mare, brusc, în
sistemul vascular.
~ Embolie uleioasă – prin greşirea căi de administrare a substanţelor
uleioase.
~ Hematom şi revărsat sanguin – prin străpungerea venei sau prin
retragerea acului fără a ridica garoul (staza).
~ Tumefierea bruscă a ţesutului - revărsarea soluţiei injectate în afara
venei.
~ Flebalgie – durere vie pe traiectul venei prin efect iritativ sau prin
injectare prea rapidă.
~ Valuri de căldură, senzaţiei de uscăciune în faringe – se impune
injectarea mai lentă.
~ Perforarea venei – injectarea paravenoasă a soluţiei.
~ Ameţeli, lipotimie, colaps – se întrerupe injectarea şi se anunţă de
urgenţă medicul.
~ Hipotensiune pe cale reflexă – injectarea prea rapidă a soluţiei
medicamentoase.
~ Puncţionarea şi injectarea unei artere – produce necroza totală a
extremităţilor: durere exacerbată, albirea mâinii, degete cianotice. Se
întrerupe de urgenţă injectarea.
Observaţii ~ Pacientul este supravegheat pe tot timpul administrării.

~ Staza de garou trebuie să oprească numai circulaţia venoasă, menţinând
pulsul radial.
~ Dacă staza venoasă este prea lungă sau prea strânsă pacientul poate
prezenta frison.
~ Nu se puncţionează vena după apariţia hematomului → se comprimă
locul 3-5 minute.
~ Repetarea injecţiei în aceiaşi venă se face tot mai central faţă de
puncţiile anterioare.
~ Alegerea celei mai bune vene se face după aplicarea garoului.
~ Abordul periferic este făcut de asistenta medicală, iar abordul central
de către medic.
~ Abordul venos profund este realizat de către medic în condiţii de tip
protocol-operator → vena jugulară internă, vena femurală, vena
subclaviculară.
66
Fișa 32. EXECUTAREA INJECŢIEI SUBCUTANATĂ - SC

Definiţie ~ Introducerea unui ac adaptat la o seringă în ţesutul celular subcutanat
(hipoderm) pentru a injecta substanţe medicamentoase de concentrație
izotonă.
Scop ~ Terapeutic → injectarea soluţiilor cristaline, perfuzie subcutanată
hidratantă.
~ Vaccinare
~ Anestezie locală
Soluţii indicate ~ Soluţii izotone
~ Soluţii cristaline.
~ Soluţii uleioase în cazuri speciale.
Soluţii ~ Compuşii metalelor cu greutate moleculară mare (Bi, Hg, Iod →
contraindicate produc necroze locale).
~ Este stric interzisă administrarea de NaCl pe această cale.
Locul injecţiei ~ Locuri frecvent utilizate:

subcutanate o Faţa externă a braţului.
o Faţa superoexternă a coapsei.
o Flancurile peretelui abdominal.
~ Regiunea deltoidiană.
~ Regiunea supra- şi subspinoasă a
omoplatului.
~ Regiunea subclaviculară.
~ Regiunile centrale fesiere.
Materiale şi ~ Câmp steril

instrumente ~ Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie
necesare injectată.
~ Ac steril cu bizou tăiat lung de 30-52 mm şi diametru de 6/10, 7/10,
8/10.
~ Soluţia medicamentoasă cristalină izotonă sau soluţie uleioasă în
cazuri speciale.
~ Tampoane de vată ,
~ Soluţie dezinfectantă → tinctură de iod, eter, benzină iodată alcool
medicinal
~ Manuși
~ Tăviță renală
~ Sau – seringi preumplute cu acul inclus.
Pregătirea ~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
bolnavului ~ Se aşează bolnavul în repaus → în mod obişnuit se aşează pacientul în
poziţie şezând cu membrul superior sprijinit pe şold şi faţa externă a
braţului dezvelită (când injecţia se execută la nivelul feţei externe a
braţului).
~ Se dezveleşte locul ales.
67
Execuţie ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.

~ Se dezinfectează locul puncţiei.
~ Se cutează pielea fixând-o între degetele de la mâna stângă şi ridicând-
o de pe planurile profunde.
~ Se puncţionează pe direcţia axului longitudinal al cutei, în
profunzimea stratului subcutanat, la o adâncime de 2-4 cm →
paralel/perpendicular cu suprafaţa regiunii.
~ Trecerea de stratul dermic este semnalată prin senzaţia de învingere a
unei rezistenţe, iar vârful acului se poate mişca liber.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.
~ Se relaxează pliul şi se injectează lent, cu presiune uşoară pentru a nu
destinde brusc ţesutul subcutanat.
~ După injectare se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând

Intervenţii după uşor zona pentru a închide traiectoria acului şi a favoriza circulaţia
tehnică locală în vederea accelerării resorbţiei.
~ Resorbţia începe după 5-10 minute de la injectare.
Incidente şi → Durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau distensia
accidente bruscă a ţesuturilor.
→ Durere – la administrarea de soluţii de NaCl.
→ Ruperea acului.
→ Embolie uleioasă – prin injectare într-un vas de sânge.
→ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
→ Hematom.
→ Abces – prin infectarea hematogenă.
→ Infecţii – prin nerespectarea normelor de igienă.
Observaţii ~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc → se schimbă periodic locul.
~ NU se injectează substanţe iritante.
~ NU se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare,
acnee, foliculită, furuncule etc.
~ Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de
sodiu.
~ Prin acelaşi ac se pot injecta mai multe fiole de medicament, fie prin
detaşarea seringii şi reîncărcarea ei, fie prin adaptarea altei seringi deja
încărcată.
~ Dacă cantitatea de soluţie injectabilă este mai mare se schimbă direcţia
acului sub piele fără a fi scos din locul pe unde traversează pielea.
68
Fișa 33. INSTALAREA ŞI ÎNTREŢINEREA UNUI CATETER

VENOS PERIFERIC
~ Cateterul intravenos periferic (branulă) – canulă flexibilă – este

Definiţie
prevăzut cu mandrin şi dispozitiv translucid pentru observarea
picăturilor de sânge.
~ Un cateter periferic permite administrarea de soluţii lichide, sânge şi

Avantaje
derivate din sânge.
~ Administrarea tratamentului prin branule scuteşte pacientul de multiple
înțepături.
~ Se permite menţinerea unei linii venoase continue şi administrarea de
bolusuri etc.
~ Vena cefalică sau bazilică a braţului
Locul inserţiei
~ Venele de partea dorsală a mâinii
cateterului
~ Venele de la nivelul piciorului (cu risc crescut de tromboflebită)
venos periferic
~ Se va începe cu venele din porţiunea distală pentru a schimba, cu
timpul, locul puncţionării din ce în ce mai proximal.
~ Dacă se adm. o substanţă iritantă sau un volum mare de lichide se alege
o venă mare.
~ Este contraindicată inserția cateterului periferic la braţul care prezintă
Contraindicaţii
leziuni, edeme, arsuri, la braţul sau mâna corespunzătoare plăgii
operatorii la pacientele mastectomizate.
~ Tipuri de catetere: Cateter i.v. cu
Materiale şi
canulă. Cateter i.v. cu canulă şi valvă.
instrumente
~ Soluţia de injectat / perfuzat
necesare
~ Seringă cu capacitate adaptată
cantităţii de soluţie de injectat
~ Seringă cu soluţie normal salină sau cu soluţie diluată de heparină
(diluţia de heparină se pregăteşte cu 10 până la 100 unităţi pe ml din
care se trage în seringă de 3 ml)
~ Garou
~ Tampoane cu alcool, eter sau benzină → pentru dezinfecţie.
~ Leucoplast sau fixator transparent pentru cateter
~ Mănuşi de protecţie.
~ Tăviţă renală.
~ Se confirma identitatea pacientului
Pregătirea
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
bolnavului
~ Se aşează bolnavul în repaus comod – cu braţul dezvelit, sprijinit şi
poziţionat în jos pentru a permite umplerea venelor braţului şi mâinii
~ Au ca scop prevenirea transmiterii infecţiilor pe cale sanguină.

~ Toţi pacienţii sunt consideraţi potenţial infectaţi.
Precauţii ~ Sângele sau alte fluide biologice sunt potenţial contaminate.
universale ~ Acele şi alte obiecte utilizate în tehnica injecţiilor sunt contaminate
după utilizare.
~ În caz de tăiere accidentală rana se protejează cu pansament oclusiv, iar
tratamentul se continuă numai după îmbrăcarea altor mănuşi curate.
69
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.

Montarea
~ Se aplică garoul cu cca. 15 cm mai sus de locul inserţiei. Garoul nu se
(inserţia)
menţine mai mult de 3 minute, iar dacă nu s-a reuşit inserarea
cateterului
cateterului se va desface garoul pentru câteva minute şi se reia tehnica.
venos
Se verifică pulsul radial şi dacă nu este palpabil se va lărgi puţin garoul
pentru a nu face ocluzie arterială
~ Se verifică integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate.
~ Se desface ambalajul de sus în jos.
~ Se îndepărtează protecţia acului.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
~ Se întinde şi se imobilizează piele antebraţului.
~ Se executa puncţia venoasă cu branula ţinută între degete sau de
„aripioare”.
~ Se introduce cateterul cu
amboul acului în sus, sub
un unghi de aproximativ
15 grade, direct prin piele
până în venă printr-o
singură mişcare → dacă
apare sânge în capătul
cateterului se confirmă
prezenţa în venă
~ Când apare sângele există mai multe metode de a introduce cateterul în
venă.
o Se desface garoul şi se continua împingerea cu grijă a
cateterului până la jumătatea sa, apoi se scoate acul în acelaşi
timp cu împingerea totală a canulei de plastic, ataşând imediat fie
perfuzorul fie seringa; se presează uşor vena pentru a împiedica
sângerarea.
o Fie se scoate acul imediat după puncţionarea venei şi apariţia
sângelui şi se ataşează rapid şi steril perfuzorul soluţiei de
administrat. Se porneşte perfuzia în timp ce cu o mână se fixează
vena şi cu cealaltă se împinge canula de plastic.
~ Nu se retrage mandrinul decât în momentul când apare sângele la
capătul cateterului.
~ După introducerea cateterului se curăţă locul cu tampon alcoolizat.
Intervenţii
~ Acul cateterului se aruncă în recipientul de înţepătoare.
după montarea
~ Se reglează ritmul de administrare şi se fixează cateterul cu un fixator
cateterului
transparent şi semipermeabil după ce se usucă dezinfectantul de pe
piele.
~ Fixatorul se desface în mod steril şi se aplică pe locul de inserţie lipind
bine marginile pentru a preveni ieşirea accidentală a cateterului.
~ Se dezinfectează capătul branulei unde se va ataşa seringa sau
Întreţinerea perfuzorul.
unui cateter ~ Se aspiră întâi cu seringa pentru a verifica dacă apare sânge → dacă
venos branula este corect poziţionată şi este permeabilă.
~ Dacă nu apare sânge la aspirare, se aplică un garou nu foarte strâns
deasupra locului unde este branula şi se menţine aproximativ un minut,
apoi se aspiră încă o dată.
~ Dacă sângele tot nu apare, se desface garoul şi se injectează fără a
forţa, câţiva ml de soluţie normal salină sau heparină diluată.
~ Dacă nu se întâmpină rezistenţă se va administra apoi soluţie normal
salină (pentru a spăla eventualele urme de heparină care pot fi
70
incompatibile cu unele medicamente) observând cu atenţie dacă apare

durere sau semne de infiltrare a tegumentelor.
o ATENŢIE! Dacă apare durerea, semne de rezistenţă la
injectare şi se observă infiltraţie, se va scoate branula şi se va
monta una nouă!
~ După administrarea medicaţiei cu seringa se va spăla branula cu soluţie
normal salină şi apoi cu heparină diluată pentru a nu se forma trombi.
~ După fiecare injectare se spală cu soluţie diluată de heparină sau
soluţie normal salină pentru a preveni formarea cheagurilor.
~ Îndepărtarea cateterului se face la terminarea terapiei intravenoase sau
Recomandări când cateterul nu mai este funcţional.
tehnice ~ Se aplică o compresă sterilă şi se scoate branula printr-o mişcare paralelă
cu pielea.
~ Se va inspecta branula scoasă pentru a nu lipsi din ea porţiuni care să se
fi rupt accidental şi să intre în circulaţia sangvina a pacientului
~ Se comprimă locul puncţionării 1-2 minute, se curăţă zona şi se aplică un
bandaj adeziv
~ Se recomandă pacientului să rămână cu mâna în repaus 10 minute şi să
menţină bandajul adeziv timp de 1 ora de la îndepărtarea branulei.
⇨ Flebite (roşeaţă de-a lungul venei, durere, edem, scleroza venei, uneori
Incidente şi febră).
accidente ⇨ Extravazarea soluţiilor (apare o tumefacţie la locul de inserţie)
⇨ Impermeabilitatea cateterului datorita neheparinizării periodice a
cateterului după fiecare administrare, nefolosirii îndelungate sau
formării de cheaguri de sânge atunci când sângele umple cateterul şi
staţionează acolo.
⇨ Hematom datorita perforării peretelui opus în timpul inserării
cateterului
⇨ Secţionarea cateterului introdus în venă prin reinserţiei acului de-a
lungul tecii de plastic.
⇨ Reacţii vaso-vagale (colaps brusc al venei în timpul puncţionării,
paloare, ameţeală, greaţă, transpiraţii, hipotensiune) prin producerea
spasmului venos în anxietate şi durere.
⇨ Tromboze (durere, roşeaţă, umflătură, impermeabilitatea cateterului)
⇨ Infecţii sistemice ca septicemia sau bacteriemia (febră, frisoane,
indispoziţie fără motiv aparent) datorită unei tehnici nesterile, apariţiei
flebitelor, fixare insuficientă a branulei, menţinerea îndelungată a
cateterului, imunitate scăzută, soluţii perfuzabile contaminate.
⇨ Reacţii alergice (prurit, bronhospasme, urticarie, edem la locul de
inserţie a cateterului)
⇨ Embolie pulmonară (dificultate respiratorie, puls slab bătut, creşterea
presiunii venoase centrale, hipotensiune, pierderea conştienţei) datorită
împingerii aerului în venă prin schimbarea flacoanelor de soluţie şi
împingerea aerului în venă.
 Nu se utilizează la pacienţi cu hipersensibilitate la materiale plastice.
Observaţii  Nu se recoltează sânge imediat după perfuzie- se așteaptă 5min.
 Este contraindicată recoltarea de sânge din locurile de deasupra canulei.
 Capacul canulei va fi dezinfectat cu betadină sau alcool medicinal.
 Branula chiar funcţională se schimbă la 48-72ore, schimbând şi locul
inserţiei.
71
Fișa 34. INTERVENȚII ÎN COLICA BILIARĂ

Durere violentă, localizată în hipocondrul drept, cu iradiere spre
Defintie
lombă și umărul drept ,însoțită de grețuri și vărsături bilioase declanșată de
obicei de grăsimi alimentare (oua , maioneze , smântână).
Simptome: 1. DUREREA – datorată unor contracţii spastice reflexe ale vezicii sau ale
căilor biliare, urmate de creşteri ale presiunii din arborele biliar.
 Debutează în hipocondrul drept sau în epigastru.
 Se accentuează progresiv, atingând intensitatea maximă în
câteva ore şi cedează brusc sau lent.
 Iradiază sub rebordul costal drept sau în reg dorso-lombară,
scapulară şi umărul drept.
2. GREAŢĂ ŞI VĂRSĂTURI – cu conţinut alimentar apoi biliar.
3. .ICTER – coloraţie datorată unui edem, spasm reflex al sfincterului Oddi
şi se poate instala fără să existe un obstacol prin calcul pe coledoc.
4. FEBRA – apare în colecistitele acute şi angiocolitele secundare infecţiei
cu germeni microbieni.
5. FRISONUL – apare în infecţia căilor biliare; Este urmat de transpiraţii
reci, abundente şi stări de rău general,
6. SEMNE LOCALE – vezica biliară poate fi palpată, este foarte sensibilă
CONDUITA DE URGENŢĂ:
La domiciliu:  Colicile biliare de intensitate mică pot fi tratate la domiciliu prin:
 repaus la pat,
 regim alimentar(ceai de mușețel , mentă,tei , pojarniță, gălbenele)
 aplicatii locale reci – punga cu gheață
 analgezice (Algocalmin, Fortal)
 antispastice (Scobutil, No Spa , Papaverină).
 Colicile biliare însoţite de vărsături, cu tulburări hidroelectrolitice, cu
evoluţie gravă, necesită internare în spital, se face tratament de urgenţă şi se
intervine chirurgical.
În spital:  CALMAREA DURERII - asistenta medicala pregateste medicamente si
instrument steril pentru tratament dar nu va administra bolnavului nici un
calmant fără indicatia medicului pentru a nu masca evolutia'-acuta a bolii sau
a perforatie.
 antispastice:
 per os: Lizadon, Scobutil tbl, Papaverina
 parenteral: Scobutil 2-3fiole, Sulfat De Atropine 0,5 mg subcutanat de
2-3 ori pe zi, Papaverina 2-3 fiole în 24 h, Nitroglicerina admin.
sublingual sau injectabil reduce spasmul sfincterului Oddi si contractile
hipertone ale veziculei biliare .
 antialgice: Algolcamin, Fortal . Daca nu cedeaza colica, se recurge la
Mialgin 100-150 mg la 6-8 h, medicament care are avantajul de a nu provoca
spasmul musculaturii netede.
72
 RECOLTAREA DE SANGE- pentru examinări de urgență HLG,

bilirubinemie, transaminază, ionograma, rezerva alcalina, azot, glicemie,
amilazemie.
 EXAMINAREA URINII- urobilinogen, pigmenti biliari.
 CALMAREA VARSATURILOR- bolnavul varsă, deci nu se poate
administra nimic per os: Emetiral (supozitoare), Torecan (fiole), Plegomazin
(fiole), Metoclopramid (fiole)
 COMBATEREA INFECȚIEI- antibiotic:
 Penicilina (se elimina putin prin caile biliare), 6-10 mil unitati / zi,
 Tetraciclina (nu se elimina prin caile biliare), 2-3 g / zi,
 Ampicilina (nu se elimina biliar), 2-3 g p.o sau i.m.
 CORECTAREA TULBURĂRILOR HIDROELECTROLITICE SI
ACIDOBAZICE- în functie de rezultatele de laborator
 ADMINISTRAREA DE SEDATIVE- pentru calmarea starii de agitatie
(Hidroxizin, Diazepam, Barbiturice, Bromuri)
In caz de evoluție nefavorabilă se recurge la tratament chirurgical.
Atenție:  nu se face în crize tubajul duodenal sau colecistografie cu substanță de
contrast
 nu se administrează Morfină , deoarece accentuează spasmul cailor biliare
Observație:  cu excepția peritonitei biliare (în caz de perforație) în care este obligatorie
intervenția de urgență , rareori se indică de la începutul intervenția
chirurgicală,
 se urmărește bolnavul 24 – 36h și dacă fenomenele nu cedează, bolnavul
necesită intervenția chirurgicală.
73
Fișa 35 . INTERVENȚIE ÎN COLICA RENALA
Definitie: Sindrom acut dureros , paroxistic, apiretic, însotit de agitație si iradiere uretero-
vezico-genital , provocat de un spasm al căilor urinare excretoare superioare .
Cauza:
 litiaza renala,
 inflamațiile urogenitale - pielonefrita, pionefroză
 tumori renale si ale organelor de vecinatate(uer, colon , rect)
Manifestări clinice:
 durere :
 intensă și profundă cu caracter de ruptură, torsiune, poate să fie continuă ,vie sau să
apară la anumite intervale sub formă de crize,
 localizată în regiunea lombara unilateral ,cu iradiere de-a lungul ureterului spre
organele genitale externe si radacina coapsei;
 durerea e intensificată de miscare, tuse, stranut, atingerea regiunii lombare ( pentru
că musculatura caliceala bazinetala si ureterala se contracta pentru a evacua
calculul)
 anxietate, neliniște, agitatie,
 poziție antalgică - d.l. cu membru inferior flectat
 tenesme vezicale (senzatia dureroasă de a urina ,fara urina)
 polakiurie, disurie (uneori anurie alteori retentie de urina)
 hematurie – uneori macroscopică
 greturi si varsaturi pe cale reflexa datorita durerii,
 meteorism ,
 semne generale:
 b. este agitat , palid, transpirat cu extremități reci
 lipotimii, tahicardie, hTA până la stare de soc –în cazuri mai grave
 la adulți poate apărea delir , iar la copii convulsii
 poate să apară febra moderată
 durata colicii poate fi de la cateva min la 2-6h
Conduita de urgenta:
 se asigură repaus la pat;
 calmarea durerii
 se aplică caldură pe zonele dureroase (sticlă cu apă caldă, termofor , comprese
umede calde) – loja lombară , hipogastru
 se administrează după prescriptie antispastice (Scobutil-1fiolă 5ml inj. lent i.v.,
No Spa , Papaverină) - analgezice (Algocalmin , Fortral),
Pentru întreținere:
 Scobutil ,Lizadon - spuzitoare
 Papaverină- 0,04g iv sau im
 Procaină 1% 10ml iv lent
74
 Algocalmin fiole 2ml im sau Fortral f. 1ml im
Conduita de urgență în spital:

 se efect. examen Echografie renală , Radiografie renala pe gol care pot pune în evidență
prezenta calculului.
 se recoltează de urgență:
 sânge : uree, tansaminaze, leucograma, ionograma serica, glicemie, amilazemie,
bilirubinemie
 examen complet de urină : denditate, volum , culoare , albumină , puroi ,
sediment , urocultura si testul Addis-Hamburger
 dupa calmarea durerii cu antalgice, spasmolitice - indicate de medic- se poate face
Urografie, Pielografie, Cistosopie la nevoie
 se admin. la indicația medicului antispastice, analgezice si sedative pentru promovarea
efectului anestezic parenteral (IM, IV, perfuzie)
 se reechilibreaza hidroelectrolitic si acidobazic - combaterea stării de soc;
 în cazuri cu dureri șocogene se admin la indicația medicului – p.i.v lentă cu Procaină1% ,
Papaverină și Mialgin (sub controlul ritmului cardiac și respirator)
 se admin. la indicația medicului antibiotice în caz de infectie,
 adminstrare de ceaiuri diuretice – 2000-3000 ml/24h favorizaza diurea si eliminarea
calcului
 în cazul în care tratamentul nu dă rezultate se recurge la Litotritie (dezintegrarea
calculilor) sau tratament chirurgical
75
Fișa 36. INTERVENŢII ÎN COMA DIABETICĂ
Definiţie : Coma diabetică ( Hiperglicemie (>600 mg/dl)) reprezintă complicaţia cea

mai gravă a diabetului zaharat. Pentru definirea ei este obligatorie prezenţa a doi factori:
hiperglicemia şi cetoza (creşterea producţiei şi concentraţiei corpilor cetonici în sânge).
Poate fi declanşată de:
 neglijarea dietei;
 oprirea sau diminuarea nejustificată a tratamentului cu insulină;
 erori în dozarea insulinei;
 surmenaj, factori psihici;
 infecţii;
 intoxicaţii;
 corticoterapii;
 efort fizic exagerat;
 politraumatism;
 infarct miocardic;
 accident vascular cerebral.
SEMNE ŞI SIMPTOME:
Există: - o stare de precomă;
- starea de comă diabetică.
1.Starea de precomă este totdeauna precedată de o fază prodromală exteriorizată prin:
 anorexie totală (este un avertisment la un diabetic care de obicei este polifag), însoţită
de greţuri, vărsături, greutate epigastrică;
 polidipsie, poliurie;
 polipnee cu halenă acetonică (elemente valoroase pentru a intervene înainte de
apariţia comei).
2.În starea de comă diabetică există trei semen majore:
a)Dispnee:
- respiraţia Kussmaul (în patru timpi: inspiraţie-pauză, expiraţie-pauză) amplă,
zgomotoasă.
b)Tulburări de cunoştinţă (coma calmă):
c)Deshidratare globală:
- tegument uscat, extremităţi reci, de aspect violaceu;
- pliu cutanat persistent;
- uscăciunea limbii (aspect de “roşie prăjită”), a mucoaselor;
- facies supt, nas ascuţit;
- hipotonia globilor oculari, înfundaţi în orbite;
- hipotensiune arterială, colaps;
- miros acetonic;
- oligurie sau chiar anemie;
- puls tahicardic 140 b/min.
- creşte vâscozitatea sangvină şi hipercoagulabilitatea, sodiul.
76
d)Alte semene:
- hipotermie, vărsături, dureri abdominale, midriază, halenă acetonică.
ATITUDINEA DE URGENŢĂ:
 pentru confirmarea diagnosticului pot fi determinate: glicozuria, acetonuria, sau prin
teste rapide.
 ca tratament de urgenţă: se administrează insulină 20 u.i. i.v (chiar şi la domiciliu).
 se face aspiraţia gastrică în caz de vărsături repetate.
 se transportă de urgenţă la spital unde tratamentul este etapizat pe ore şi strict
individualizat pentru combaterea acidozei şi hidratare.
 se recoltează probe de laborator pentru determinarea glicemiei, glicozuriei cantitative,
acetonuriei, hematocritului, azotemiei, ionogramei, rezervei alcaline.
Rolul asistentei medicale:
 constă în supravegherea respiraţiei şi administrarea unei perfuzii cu ser şi electroliţi
pentru combaterea deshidratării ca urmare a poliuriei, vărsăturilor şi a respiraţiei de tip
Kussmaul.
 Admin . de 8-10 litri de lichid în 24 ore cu monitorizarea debitului urinar
 insulinoterapia este esenţială, potasemia, heparina, antibioterapie.
 administrează soluţia Ringer şi nu ser fiziologic deoarece poate produce acidoza diluţionată
prin exces de clor;
 administrează bicarbonatul de sodiu numai în functie de pH (dacă pH-ul este 7,10 se
înlocuieste 1 litru din perfuzii cu solutia 1/6 molară de bicarbonat de sodiu.
 dacă după 12 ore de perfuzie glicemia este în jur de 250 mg% se continuă cu o perfuzie de
glucoză 5%.
 în hiperpotasemii de peste 4-5 mEq/litru nu se adauga potasiu. .
 dacă acidoza nu este reversibilă se trece la hemodializă.
 hidratare pe cale orală şi parenterală;
 urmărirea periodică a glicemiei;
 măsurarea funcţiilor vitale.
77
Fișa 37. INTERVENȚII ÎN CRIZA DE ASTM BRONȘIC
Definiție : Criza de astm bronșic - dispnee paroxistică expiratorie provocată de

stenoza funcțională spastică a bronhiilor
Simptome:  începe brusc
 survine mai frecvent noaptea
 dispnee in expir-bradipnee cu expiratie fortata-zgomotasa
 weezing
 cianoza
 tuse cu expectoratie mucoasa cu aspect perlat
 pozitie sezand(ortopnee)cu capul inclinat spre spate
 Tegument palid-cenusiu
 Transpiratii reci
 bradicardie(↓ritm cardiac)
 durata variavila ¼-3h – se termină relativ brusc
Intervenții:  menținerea bolnavului în pozițtie șezând , sprijinit în poziția cea mai
comodă
 se anunță medicul și până la venirea lui se pregătesc medicamentele:
 bronhodilatator: SALBUTAMOL 2 pufuri odata, daca nu trece se mai
admin dupa 15min înca 2 pufuri pana la nivelul de toxicitate,
 se urmareste P, daca apare bradicardia si tremurul se opreste admin
Salbutamolului - daca nu cedeaza se admin. alt bronhodilatator iv:
MIOFILIN(1-2f a 0,4g iv) ,AMINOFILINA (lent, 1 fiola in max 5 minute
pentru ca poate determina tulburari de ritm cardiac )
 antialergic HHC (hemisucinat de hidrocortizon) 50-100mg iv
 oxigenoterapie- se admin. oxigen(umidificat) pe masca sau pe sonda
nazala(daca este medic) – 6-8l
 cardiotonice: Strofantină sau Digitală
 diuretice : Furosemid (f) sau Furantril (tbl.)
 sedative : Diazepam , Romergan
 se întreaba pacientul daca are alergie la vreun medicament (pacientul care
are in schema de tratament anticoagulante – ACECUMAROL,
HEPARINA; FRAXIPARINA, CALCIPARINA – admin subcutanat, cu
mentinerea pliului – nu e indicata i.m.)
 dupa aceste 3 manevre, simptomatologia se remite;
 în caz de esec se repeta: Aminofilina 1f la 6 h, Salbutamol.
Educarea  Asistenta va sfătui pacientul cum să prevină noi crize de astm:
 Evitarea emotiilor , a stărilor de tensiune , surmenajul fizic și intelectual ,
pacientului
 Evitarea expunerii la frig, umrzeală , atmosferă poluată, alergenilor
după criză: eventual cunoscuți,
 Evitarea unor alimente posibil alergizante –ouă , ciocolată ,fragi , conserve.
Diferențe:  În astmul bronșic :- b. prezintă bradipnee cu expir prelungit,
bradicardie, este găsit în poziție șezând ,în ortopnee, cu capul înclinat spre
spate , este chinuit de setea de aer , tegumentele sunt palide acoperite de
transpirație
 În astmul cardiac: - b. prezintă polipneică , predominant inspiratorie,
tahicardie , dacă se agravează poate duce la edem pulmonar, sufocarea se
agravează , apare cianiza , expectorația rozie , spumoasă
78
Fișa 38. INTERVENȚII ÎN CRIZA HIPERTENSIVĂ
Definiție : Hipertensiunea arterială reprezintă creșterea tensiunii arteriale peste

valorile normale (139/89mmHg).
Simptome :  cefalee fronto-occipitala, mai accentuat occipital cu caracter de
constrictie;
 apare dimineata sau vesperal după o zi de efort fizic si psihic sustinut.
 durerea cu caracter pulsatil asociata uneori cu ameteli, vertij, greturi,
varsaturi; dureri precordiale
 hiperemia (facies hiperemic sau congestiv),
 acufene (zgomote sau pocnituri),
 tinitus (tiuit),
 tulburari de vedere, scotoame,
 dispnee, dispnee la efort
 durere toracia
 anxietate,amețeli ,astenie, oboseala
 tulburari de memorie și concentrare
 parestezii
 palpitatii
 hemoragii (epistaxis, metroragii)
Obiective :  scăderea valorilor T.A. în limite acceptabile
 asigurarea confortului
 prevenirea accidentelor
 prevenirea complicatiilor
Intervenții : La domiciliu
asigură pacientului un maxim de confort fizic și psihic
explică necesitatea repausului la pat
se efectuează amnamneza
se masoara TA, P , R.
Se administreaza în urgenta:
- sublingual – un 1 Captopril de 50mg sau 1Nifedipin 10 sau 20mg ; se
asteapta pana se topeste apoi se mai asteapta inca 10min si se măsoara din
nou TA(intre timp pac este dus în salvare).
- daca nu cedeaza îndeajuns, se admin Furosemid iv.
- pt tahicardie se folosesc betablocante Metoprolol - dacă pulsul e 80-
120p/min se admin cps 50mg sublingual si daca P = 120- 100mg se
admin. cps de 100mg sublingual; se asteapta pana se topeste ,apoi inca
10min pt efect.
- pt durerea toracica persistentă dar si în caz ca nu avem în trusa de
urgenta antihipertensive (Nifedipin sau Furosemid )se poate administra
Nitroglicerina (care este un vasodilatator)-2 doze puf, o data si se asteapta
10-15min. ; -efect= ↓TA si durerea toracica prin vasodilatatie.
79
-pt . agitatie, Xanax (Alprazolam) – 0,5mg sublingual – ↓ anxietatea si TA

(Tranchilizante: Xanax (Alprazolam),Diazepam, Clonazepam,
Bromazepam, Nitrazepam)
In spital,
 se preda pacientul, medicului si asistentului. La indicatia medicului:
 se vor recolta principalele analize
 se va monta o perfuzie (Glucoza 5 sau 10% la indicatia medicului)
 daca TA persista, se poate admin iv: Enalalpril, Nitroprusiat de sodiu,
Nimodipin, Diazoxid
Complicații:  cerebrale (Encefalopatie Hipertensiva, Hemoragii Cerebrale)

 cardiace (Insuficienta Cardiaca)
 coronare (I.M.A., Angor)
 renale (Insuficienja Renala)
80
Fișa 39. INTERVENȚII ÎN HEMOPTIZIA
Definiție : Hemoptizia este expectorarea unei cantități variabile de sânge provenind din căile
respiratorii.
Cauze:
- Tuberculoza pulmonara .
- Bronșiectazia sau chiar bronșita cronică.
- Cancerul bronhopulmonar.
- Stenoza mitrala și staza pulmonară din insuficienta cardiaca.
- Anevrismul aortic (prin erodarea unei bronhii).
- Traumatisme toracice și pulmonare.
- Alte afectiuni ale aparatului respirator, afectiuni cardio-vasculare, intoxicatii etc.
Simptomatologie
• Senzație de gâdilare a laringelui.
• Caldură retrosternală.
• Gust de sânge în gură.
• Tuse iritativa care expulzează sângele.
• Aspect roșu-aprins, aerat, spumos al sângelui expectorat.
• Sângele este amestecat cu un conținut mucos sau mucopurulent.
• Hemoptiziile mari și mijlocii determina paloare, anxietate, transpirații, tahipnee,
tahicardie, scăderea tensiunii arteriale,
De reținut:
 diagnosticul diferențial se face cu:,hematemeza, epistaxisul și hemoragia de origine
faringiana, dentară (gingivoragii) .
 Spre deosebire de hemoptizie, hematemeza este precedată și însotită de greturi și
varsaturi, survenind la bolnavi cu antecedente gastrice.
 Sângele din hematemeză este negru, macerat, amestecat cu resturi alimentare, iar
bemoragia se oprește de obicei brusc.
 Hemoragiile rino-faringiene și epistaxisul sunt diagnosticate prin examen local.
Conduita de urgență:
 Orice hemoptizie este o urgenta, chiar în cantitate redusa, deoarece în orice moment
evolulia poate lua aspect grav și foarte grav.
 Repaus absolut, în pozitie semișezanda, în camera bine aerisita.
 Repaus vocal absolut, va vorbi în șoapta, doar prin simpla mișcare a buzelor sau prin
semene tăcute cu gesturi minime .
 Se recomandă respiratia pe nas, lentă și profundă.
 Se dă bolnavului să bea lichide reci în cantitati mici și repetate.
 Se aplică punga cu gheață pe regiunea sternală sau asupra zonei presupus
sangerândă, ca și pe zona genitală (testicule sau vulva - reflex vasoconstrictor).
 Bolnavul va fi cat mai putin posibil perturbat de cei din jur, cu examinări minime (puls,
T.A.,temperatura).
81
 În hemoptiziile abundente (stenoza mitrala) se poate face ligatura celor 4 membre

(altemativ) pentru a diminua întoarcerea venoasa (20-30 minute). Se poate face de mai
multe ori în cursul zilei. Dezlegarea se va face progresiv, lent și alternativ, pentru a nu mări
brusc întoarcerea venoasa a sângelui la inima.
 Se combate tusea cu Codenal (2-3 tablete o data) Dionina sau Calmotusin (10-12
picaturi, se pot administra la 2 ore interval).
 Asistenta medicală pregatește medicatia și o administrează la recomandarea medicului:
 se va evita administrarea preparatelor morfinice, care au riscul parezei bronhiilor
și retentiei sangelui în arborele bronșic. Se dau soluții hipertonice i.v. (NaCl 10%, 10-
20 ml) și solulie de glucoza 40%, 40-50 ml sau in lipsă, o lingura de sare la un pahar
cu apa, peroral;
 medicatie hemostatica: Clorura de Calciu soluție 10% i.v. lent 10-30 ml; Vitamina
C (0,5-1 g injeții i.m. sau i. v.), Clauden, Coagulen, Venostat, Adrenostazin 1-2-4 fiole
3/zi, Novocaina 1%, 5-10 ml, i.v. foarte lent (dupa testarea sensibilității s.c.),
Vasopresina 20 U.I. in 200 ml solutie glucazata 5% injectata. i. v. lent (timp de 20 de
minute) sub controlul continuu al T.A., extract de hipofiza posterioara i.m. sau i.v. 1
fiola (este indicat în forme grave, rebele la alte tratamente).
 Transfuzii mici de sange proaspat, în funcție de posibilitatile primului eșalon
medical.
 In cazuri exceplionale se încearcă crearea unui emfizem subcutanat pe fața
anterioara a hemitoracelui afectat, prin introducerea a 400-600 ml aer sau oxigen cu
o seringa de 20 ml.
 Schimbarea bolnavului, igiena corporala se vor face reducând la minimum mobilizarea
bolnavului.
 cu menajamente deosebite, supravegheat strict, se transportă bolnavul la spital, deși este
de dorit evitarea deplasării.
 Spitalizarea este necesară în toate cazurile de hemoptizii medii și mari, precum și în cele
în care diagnosticul etiologic nu este precizat.
 În spital tratamentul general hemostatic se completeaza cu tratamentul etiologic
 Alte melode de oprire a hemoragiei care se pot incerca, pe rand, în spital când măsurile
de mai sus nu dau rezultate:
 pneumoperitoneu (sunt introduși în cavitatea peritoneala 500-1 000 cm3 aer cu
ajulorul aparatului de pneumotorax);
 pneumotorax artificial hemostatic (de partea plamanului afectat, 500-700 cm3 de
aer cu aparatul de pneumotorax);
 în hemoptiziile persistente din stenoza mitrala: sangerare, 400-500 ml.
 Tratamentul chirurgical este indicat uneori de urgența: traumatisme toraco-pulmonare,
eroziuni arteriale, varice bronșice, tuberculoza pulmonara, chist hidatic, cancer bronșic.
82
Fișa 40. HEMORAGIILE DIGESTIVE SUPERIOARE – HDS
Definiție: HDS = sângerare care are loc în esofag, duoden, şi jejunul proximal
exteriorizându-se prin vărsătură – hematemeză, şi/sau scaun – melenă.
Caracteristici:
 Sângele eliminat din stomac este roşu cu cheaguri de sange sau brun închis, asemanator
zatului de cafea, eventual amestecat cu resturi alimentare. Hematemeza apare brusc,
adesea precedata de durere în epigastru, greaţă, ameţeli, slăbiciune, transpiraţii, anxietate.
 Sg eliminat prin scaun (melena) este negru ca păcura, fiind digerat pe parcurs, de sucurile
gastrice.Melena apare cand in intestinul superior patrund cel putin 50-80 ml sange
 Atat în hematemeza cat şi în melena vom avea culoarea sângelui roşie deschisă dacă
hemoragia este masivă şi fulgerătoare.
Clasificare:
- HDS mică – pierderea de sange este < 250 ml sg; nu apar efecte sistemice.
- HDS moderată – cant de sange între 250 – 1000ml sg (Hb>10);
- HDS mare/masivă – pierderea sg > 1000ml (Hb <8%).
Cauze:
 boli ale esofagului (varice esof, ulcer peptic al esofagului, tumori benigne şi maligne
ale esofagului);
 boli ale stomacului şi duodenului (ulcer gastric, ulcer acut de stres, gastrite
hemoragice, tumori maligne şi benigne, vatice gastrice, traumatisme);
 boli ale intestinului subtire;
 hipertensiune portală (ciroza hepatică, tromboza venei porte);
 cauze generale: boli ale vaselor (hemangioame), boli de sange (sindr hemoragice prin
trombocitopenie );
 boli ale altor organelor învecinate, sange înghiţit provenit din gură, faringe,
(epistaxis), ruperea unui anevrism, abcese, tumori, etc.
Gravitate unei hemoragii nu depinde numai de cantitatea de sange pierduta , ci si de
rapiditatea pierderii.
Pentru diagnosticul de localizarea a hemoragiei digestive superioare în prezenta
hematemezei si melenei se vor exclude :
 hemoptizia ,epistaxisul,hemoragia mucoasei bucale ;
 modificari de culoare ale scaunului datorita unor medicamente ( pe baza de
bismuth,fier,carbine)sau alimente ( afine)
Evaluarea cantității de sange pierdut se face pentru :
 diagnosticul formei clinice de hemoragie – mica, moderata, mare
 aplicarea imediata si ulterioara a masurilor terapeutice potrivite
Simptomatologie:
 în hemoragiile mici semnele clinice sunt absente; uneori pot aparea slăbiciune,transpiratii
reci, hipoTA, lipotimie
 în cele moderate se observa: tahicardie, ameteli, vedere ca prin ceață ,hipoTA, lipotimie
83
 în hemoragiile masive: semen de soc hipovolemic, paloare intensă, polipnee, anxietate,

extremitati reci, puls rapid, filiform, sudori reci, sete intense, greturi, adinamie,
hipotensiune, tendinta de pierdere a cunostintei.
CONDUITA DE URGENŢĂ
 internare de urgenţă;
 până ajunge la spital
 repaus la pat in decubit dorsal ,fara perna( in hemoragiile masive pozitie
Trendelenburg pentru mentinerea unei circulatii cerebrale corespunzatoare
 evitarea efortului fizic – orice effort poate agrava hemoragia ; linistirea bolnavului
 colectarea sg eliminat
 igiena orală a pacientului
 prevenirea şocului hemoragic: evolutia unei HDS fiind imprevizibila se recomanda
ca medicul care vede prima data pacientul a puna o perfuzie cu solutii cristaloide ,
G5% sau S.F.
 în spital :
 monitorizarea fucțiilor vitale
 recoltarea de sange pentru Hb, Ht, azotemie, ionograma, RA, testele de coagulare.
 recoltarea de materii fecale pentru a pune in evidenta prezenta sangelui- reactia
Adler
 pungi cu gheaţă în regiunea epigastrică
 administrarea medicatiei prescrise (hemostatice, sol macromoleculare: SF,
calmante, sedative - pt agitatie )
 aspiraţie gastrică pt evacuarea sg
 alimentaţia se suprimă per oral, bolnavul putând primi doar lichide reci/bucăţele de
gheaţă;
 în fucție de evoluţie, a 2-a zi de la hematemeză sunt permise 12-14 mese compuse
din 150-200 ml lapte şi regim hidro-zaharat;
 din a 3-a zi regimul se îmbunătăţeşte: supe mucilaginoase, griş cu lapte, piureuri de
legume, budinci, creme, ouă moi, carne slabă;
 când hemoragia este prin ruperea varicelor esofagiene – se introduce în esofag
pt 24- 36 h sonde speciale cu balonaş esofagian compresiv sau se recurge la scleroza
vaselor esofagiene (cauterizare);
 se recomandă evacuarea sângelui din intestin dacă este posibil prin clisme – apoi
cu spălături intestinale;
 în gastritele hemoragice se administrează pansament gastric amestecat cu trombină
uscată sterilă;
 dacă hemoragia nu cedează – se intervine chirurgical în funtie de gravitate.
84
Fișa 41. INTERVENȚII ÎN HIPOGLICEMIE – COMA

HIPOGLICEMICĂ
Definiție: Hipoglicemia este o scadere a concentratiei de glucoza din sange (

glicemie) sub 50-60 mg/dl.
Clasificare:  hipoglicemie usoara cand persoana in cauza reuseste sa si-o corecteze
singura;
 hipoglicemie severa cand este nevoie de interventia anturajului;
 coma hipoglicemica, cea mai gravă formă.
Cauzele Cand vorbim de hipoglicemie, trebuie distinse doua situatii diferite:
hipoglicemiei: 1. Hipoglicemia la pacientul diabetic pentru care cele mai frecvente cauze
sunt:
- dozele excesive sau gresit administrate de insulina;
- necorelarea dietei cu tratamentul insulinic;
- necorelarea exercitiului fizic;
- insuficienta hepatica sau renala;
- ingestia de alcool.
2. Hipoglicemia la pacientul nediabetic determinata de:
- ingestia unei mese bogate in glucide;
- interventii chirurgicale digestive;
- administrarea voluntara si cu scop suicidal de medicatie hipoglicemianta
sau insulina;
- alte tumori hipoglicemiante;
- insuficienta hipofizara sau corticosuprarenaliana ;
- hipoglicemia autoimuna.
Simptomele  Hipoglicemia usoara - Simptomele apar cand glucoza sanguină scade
hipoglicemiei: sub 60 pana la 65 mg/dl si include:
- greata
- senzatie imperioasa de foame
- iritabilitate, neliniste
- extremitati reci, umede, transpiratie excesiva ce nu a fost determinata
de efortul fizic
- cresterea frecventei cardiace (tahicardie)
- amorteli sau furnicături la nivelul degetelor sau a buzelor
- tremurături.
 Hipoglicemia medie - Daca glucoza sanguina continua sa scada, incepe
sa fie afectat sistemul nervos. Simptomele apar, in general, cand nivelul
concentratiei zaharului din sange ajunge sub 50 mg/dl si poate include:
- iritabilitatea, anxietatea, nelinistea sau furia
- confuzie, incapaciate de concentrare sau dificultati de gândire
- tulburari de vedere, ameteli sau dureri de cap-cefalee
- slabiciune musculara, lipsa de energie, coordonare dificila
- dificultati de mers sau vorbire, un limbaj incoerent
- oboseala, letargie sau toropeala.
 Hipoglicemia severa-Simptomele severe apar atunci cand glicemia
(zaharul din sange) scade sub 30 mg/dl si include:
- convulsii
- pierderea constientei, coma
- scaderea temperaturii corpului (hipotermie).
85
Coma hipoglicemica :
 este complicatia severa a hipoglicemiei.
 este o coma vigila si se produce prin privarea creierului de glucoza,
principala sa sursa de energie.
 ea se instaleaza brusc, iar pacientul este agitat, de obicei.
Interventiile  observarea starii de constienta
asistent ei/ului  sa cunoasca simptomele diferentiale intre coma hipoglicemica si coma
medical hiperglicemica
 masurarea parametrilor vitali : R ,P, TA
 recoltare de sange prin punctie capilara sau venoasa - pentru determinarea
glicemiei
 recoltarea urinei – pentru determinarea glicozuriei(care este absenta in
coma hipoglicemica).
Tratamentul  Daca pacientul este constient, cel mai bun tratament este administrarea
hipoglicemiei a 15-20g glucide sub forma de sucuri indulcite sau 3-4 bomboane.
 Daca este un pacient comatos, se administreaza:
 30-50 ml solutie glucoza 33% - 40% intravenos; apoi
 Glucoza 5% in perfuzie pana la recapatarea constiintei
 1 -2mg glucagon subcutantat sau intramuscular.
 Ringer lactat 500- 1000ml in perfuzie
Dupa revenire, pacientul poate acuza greturi, varsaturi sau dureri de
cap, iar pentru a evita o recidiva, tratamentul se completeaza cu pranz
glucidic - administrare de amidon (paine).
La pacientul diabetic, prevenirea hipoglicemiilor se face prin:
- adaptarea tratamentului hipoglicemiant la activitatea sa zilnica si la
dieta;
- controale regulate la medicul diabetolog.
In cazul tumorilor hipoglicemiante (insulinoame, hepatoame,
corticosuprarenalioame), tratamentul de electie este cel chirurgical.
Criteriu diferential
Hipoglicemie Hiperglicemie
 apare brusc.  debut lent
 tonus muscular pronuntat, convulsii  tonus muscular scazut
 respiratie Cheyne-Stokes  Respiraţie Kussmaul.
 tegumente cu transpiraţii reci , piele  deshidratare , piele uscata
umedă , hipotermie,  Halenă acetonică.
 HTA.  Pierderea lentă a cunoştinţei spre
 anxietate , stare depresivă , agitaţie, comă.
iritabilitate.  Somnolenţă.
 palpitaţii, tremurături , pierderea stării  linistit , apatic
de cunoştienţă,  Inapetenţă.
 ameţeală, cefalee, foame.  Greţuri.
 senzaţie de furnicături în mâini ,  Vărsături.
 vedere neclară – în ceaţă.
 vorbire neclară, logoree.
Probe biologice
 Hipoglicemie  Hiperglicemie
 Glicozurie absenta  Glucozurie prezentă
 cetoacidoza absenta  Cetoacidoza prezentă
86
Fișa 42. INTERVENȚII ÎN HIPOTERMIE
Definiție: Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii corpului sub limitele

normale , cauzată de un dezechilibru între termogeneză și termoliză (< 360
C).
Clasificare: 
Ușoară 35-320C

Medie 32-280C

Gravă < 280C
Simptome : 
frisoane,

tahipnee

diminuarea reflexelor

apatie,

probleme de echilibru

dificultate de a vorbi articulat,

afectarea capacitatilor intelectuale,

insuficiență renală

amorțirea degetelor de la mâini si picioare si pielea de culoare albastra.

Mai târziu, se pot instala :
 incapacitatea de a mai misca
 stari de somnolenta,
 scade frecvența respiratorie și volumul respirator
 tulburări de ritm– bradicardie, fibrilație,
 scăderea debitului urinar
 depresie ,confuzie , letargie
 comă, pierderea cunostintei.
Îngrijirea  Încălzirea lentă cu pături, termofoare
pacientului:  Încălzirea pasivă a temperaturii mediului ambiant .
 Încălzire externă activă- imersie în apă calduță 370C , pături electrice ,
împachetări calde , radiator aer cald.
 Încălzirea internă activă – ventilație cu O2 cald ; fluide i.v. calde ; lavaj
gastric ,colonic ,peritoneal vezical , pleural
 Masarea extremităților
 Administrarea tratamentului prescris: antibiotice, corticoizi , analgezice
 recoltarea de sânge pt cercetarea glicemiei, hemogramei ,Ht
ATENȚIE !!! Hipotermicul nu poate fi declarat mort până ce nu este reâncălzit.
87
Fișa 43. INTERVENȚII ÎN INFACT DE MIOCARD ACUT (IMA)
Definiție : Infactul de miocard acut se caracterizează prin necroză ischemică

miocardică determinată de o obstrucție coronariană prin tromboză.
Simptome :  durere anginoasă , intensă –atroce , violentă , insuportabilă
 nu cedează la Nitroglicerină sau repaus
 durează peste 30 min.
 semne care însoțesc durerea: dispnee, anxietate marcata ,
transpiratii reci , tegumente reci si umede, sughit , grețuri ,
vărsături , stare de slăbiciune, amețeli,
 poate fi :
- tipică - localizată retrosternal sau precordial cu sau fără
iradieri ,se instalează brusc ,
- atipică – localizată în reg. epigastrică
 hipoT.A, tahicardie
 hipertermie (după 24-48 ore)
 stare de șoc
 puls rapid, filiform,
 alterarea starii generale,
 oligurie
 edemul pulmonar,
 senzatia de "moarte iminenta"
 scaderea debitului cardiac - obstructia coronariana
Obiective :  prevenirea morții subite
 combaterea durerii , anxietătii
 prevenirea complicatiilor imediate și tardive
 limitarea extinderii necrozei
 Scurtarea timpului pâna la internarea în soital
 recuperare socio-profesională
INTERVENȚII DE URGENTA
În etapa  Asezarea bolnavului în decubit dorsal si interzicerea efectuarii
oricarei miscări.
prespitalicească:
 Psihoterapie
 Urmarirea TA si a P, mentinera TA cu perfuzie de glucoza 5%
Dextran si HHC.
 Calmarea durerii. La indicatia medicului:
- Morfina 0,01 g-0,02g s.c, i.m, sau i.v, diluat în SF sub
controlul respirației
- Fortral 30 mg i.v,
- Mialgin 0.01g diluat în 10 ml de SF.
 Mentinerea permeabilitatii cailor aeriene prin aplicarea pipei
Guedel, prin aspirație
 Oxigenoterapie
 Transport la spital
88
 preîntâmpinarea Atenție! Morfina poate provoca o hipotensiune arterială si deprimarea

altor complicații: ventilației pulmonare. Asocierea cu Atropina (1 mg s.c. sau i.m.,
eventual 0,5 mg i.v.) poate preveni aceste fenomene. Daca durerile sunt
de mai mica intensitate se poate încerea liniștirea lor cu Algocalmin,
Fenobarbital, Codeina.
 Urmărirea T.A. și P. menținerea T.A. cu perfuzii de G 5%, . Dextran,
Marisang și H.H.C.
 Urmărirea pulsului și corectarea extrasistolelor cu Xilină de uz
cardiologic.
 Menținerea permeabilității cailor aeriene prin aspiralie.
În spital:  Instalarea bolnavului în sectia A.T.I și continuarea măsurilor de

prim ajutor
 La indicatia medicului sedarea durerii (Mialgin,Fortral), combaterea
anxietătii : sedative (Diazepam, Fenobarbital), Oxigenoterapie
 monitorizare cu supraveghere EKG , TA ,și ritm cardiac
 Recoltare de sânge pt. probe de laborator indicate de
medic(fibrinogen , glicemie , VSH, cholesterol , acid uric)
 Asigurarea repausului la pat și menținerea poziției orizontale,
 Asigurarea unui climat liniștit,salon bine încălzit ,aerisit
 Monitorizarea functiilor vitale: se va masura TA ,P si frecv.
respiratorie din ora în ora ,la nevoie mai des
 Prevenirea complicaliilor tromboembolice:
- Anticoagulante (Heparină 300-400 mg/24 ore) (1fiola = 50 mg),
cate 2 fiole la 4-6 ore.
- Concomitent - Trombostop (4-6 tbl./zi initial, apoi in functie de
timpul Quick).
 Respectarea reg. Alimentar –hiposodat ,hipocaloric ,se interzice
fumatul
 Aplicarea masurilor de prevenire a efectelor imobilizarii
 Ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale
(alimentație pasiva la pat, igiena tegumentelor și mucoaselor,
servirea la pat cu ploscă și urinar)
 Urmărirea eliminărilor de urină și materii fecale , prevenirea
constipației
 Mobilizarea progresivă a pacientului conform indicațiilor medicului
și administrarea medicației:
 Sedarea durerii-Morfină , Mialgin , Fortral , Romergan
 Combaterea anxietății – sedative: Fenobarbital , Diazepan
 Educația pacientului privind regimul de viața postinfarct:
- reluarea treptată și progresivă a efortului fizic
- alimentatie echilibrata, adecvată factorilor de risc aterogeni
prezenti
- kinetoterapie în servicii specializate
- tratament balnear
- control medical periodic
89
În îngrijirea pacientului cu I.M.A. este foarte important ca asistenta:

DE REȚINUT:
 să asigure pacientului un maxim de confort fizic și psihic
 să grupeze la maximum interventiile
 să mobilizeze la minim pacientul
 se vor evita discuțiile cu voce tare ,chemările la telefon, vizitele
lungi , nu se comunica vesti neplacute.
 să explice necesitatea repausului la pat
 să depisteze la timp o complicație
 să previna efectele imobilizarii .
 să respecte cu strictete regulile de administrare a medicamentelor
 să educe pacientul: cum să ia medicamentele , să respecte reg .
alimentar , programul rațional de muncă și viață.
90
Fișa 44. INTERVENȚII ÎN INSUFICIENŢA RESPIRATORIE
Definiție: Insuficienţa respiratorie este incapacitatea plămânilor de a face față

schimburilor fiziologice de gaze , în condiții de repaus și efort.(incapacitate
de a asigura O2 și de a elimina CO2)
Are loc o hipoxemie (O2 din sânge ) , asociată sau nu cu hipercapnee
(CO2 din sânge).
Simptome:  dispnee bradipneică

 respirație Kussmaul (în acidoză metabolic)
 respirație Cheyne – Stokes(apare în Hipertensiune intracraniană ,
hypoxemia centrilor nervoși)
 cianoză
 modificări de amplitudine a mișcărilor respiratorii- pot fi rare și ample
 tahicardie
Alte semen clinice:
 durere toracică, precordială sau retrosternală la baza hemitoracelui – cu
caracter constrictiv intens (embolie pulmonară) , junchi toracic violent(în
pneumotorax spontan)
 tegument cald și umed acoperit cu transpirații abundente ,
 hipersalivație – datorită hipoxiei ,hipercapneei
 anxietate, somnolență,confuzie , delir
Obiective:  permeabilizarea cailor respiratorii
 favorizarea ventilatiei pulmonare
 combaterea stării de hipoxie (O2 din țesuturi)
 prevenirea complicațiilor
Intervenții:  Controlul și asigurarea permeabilitățiicăilor aeriene,
 dezobstruarea căilor respiratorii în funcție de locul obstructiei:
- supraglotic – așezarea pacientului în d.d. cu capul în hiperextensie
- subglotic - așezarea pacientului în d. v. sau lateral cu capul mai jos
față de trunchi întors într-o parte
 împingerea anterioară a mandibulei și suținerea ei (împiedică alunecarea
posterioară a limbii la b. inconștienți)
 curățarea orofaringelui de secreții sau de vărsături- cu ajutorul degetelor
înfășurate în tifon sau prin aspirație orofaringiană)
 tracțiunea limbii
 intubație orofaringiană cu pipa Guedel(care împiedică alunecarea
posterioară a limbii)
 oxigenoterapie – se asigură sondă nazală sterilă, oxigen umidificat debitul
=16-18l/min
 respirația artificial (gură la gură ; gură la nas)
 administrarea medicamentelor prescrise:
 bronhodilatatoare
 mucolitice
91
 expectorante
 corticoizi
 antibiotice
 combaterea spasmului bronșic – Miofilin 2-3 f în 24h.
 se poate adăuga Ca clorat i.v. , Ca gluconic -10-20 ml i.v.
 asigurarea pozitiei care faciliteaza expansiunea pulmonara
( pozitie semișezând)
 aerisirea salonului
 asigurarea unui microclimat corespunzator (temperatura, umiditate)
 măsurarea functiilor vitale
 observarea semnelor și simptomelor unor complicatii
 liniștirea pacientului în timpul crizelor de dispnee
 ajutarea pacientului pentru satisfacerea nevoilor fundamentale
 educația pacientului:
- necesitatea eliminarii secretiilor
- exercitii respiratorii
- reluarea treptata a activitatii cotidiene în functie de tolerant la efort.
Atenție:  se vor evita Morfina și Barbituricele – au efecte deprimante
respiratorii
 trebuie asigurată liniștea bolnavului și așezarea lui în poziție comodă
(semișezând)
 se va crea o atmosferă umedă(vas cu apă la fiert )
 se va aplica comprese calde pe gâtul bolnavului
 se va aerisi camera
92
Fișa 45. INTERVENȚII ÎN INTOXICAȚIA CU ALCOOL

METILIC
Definiție: Alcool Metilic (Metanolul ) este un lichid incolor, inflamabil şi volatil.

Doza letală de alcool metilic este de 30 ml, este o substanţă cu risc crescut de
a provoca decesul.
Metaboliţii metanolului produc leziuni la nivelul sistemului nervos central
şi la nivelul retinei. Alte organe afectate sunt ficatul, rinichii, plămânul şi
inima.
Simptome: Apar tulburări:
 digestive grave: greturi, varsături, dureri abdominale severe,
 nervoase:, cefalee, stare de slabiciune, vertij, stare de agitatie, convulsii,
coma,
 oculo-vizuale: mitriaza, cecitate (orbire temporară sau permanentă),
 respiratorii: dispnee, insuficiență respiratorie acuta ,cianoza,
 cardiovasculare: tahicardie, hipotensiune arterială, șoc,
 renale: oligoanurie,
 metabolice-: acidoza.
Măsuri de  provocarea de vărsături
urgență  spalătura gastrică cu apă potabilă sau cu soluție 4% bicarbonat de sodiu(la
comatosi se va face intubare orotraheală).
 alcool etilic (antidotul intoxicaţiei cu alcool metilic ) solutie 50% - în
doza de 0,75ml/kilocorp. (administrarea se face dupa ce stomacul a fost
galit.)
 Dacă deglutitia nu este posibila, alcoolul etilic se introduce pe sonda
gastrică sau nazogastrică.
 Bicarbonat de sodiu peroral în doza de 5-10 g la fiecare ora.
 intoxicatul se transporta la spital,în autosanitara la recomandarea
medicului, asistenta medicală va instala o perfuzie cu glucoza 5% (250
ml), la care se adauga 15-20 ml alcool etilic pur (alcool alb de
farmacie).
La spital , se vor face:
 administrarea antidotului (alcool etilic) sol. 5% 2- 3 l in 12-18 ore în
perfuzie cu glucoza, timp de 1-2 zile.
 Se determina rezerva alcalina, pH sanguin de mai multe ori pe zi, pentru a
se putea lua masuri de combatere a acidozei prin administrarea de solulie
de bicarbonat de sodiu 1,4 % in perfuzie,
 tratarea insuficientei respiratorii acute si a insuficientei circulatorii acute, a
convulsiilor, a comei si edemului cerebral (sulfat de magenziu, manitol)
 diureza osmotica: manitol, glucoza hipertona,
 în cazurile severe hemodializa
 diazepam în caz de convulsii și delir,
 asistență oftalmologică de specialitate.
93
Fișa 46: INTERVENȚII ÎN INTOXICAȚIA CU CIUPERCI
Definiție:
- ingerarea unor specii de ciuperci necomestibile, care prin toxinele lor eliberate în sânge
determină mai multe tipuri de sindroame: colinergic, atropinic, halucinogen, orelanian .
Clasificare :
 Ciuperci cu perioadă scurtă de incubație (buretele pestriț , buretele panteriei)
 Ciuperci cu perioadă lungă de incubație (ciuperca albă , Amanita verna. etc)
Scop:
- terapeutic: de eliminare a substanțelor toxice din organism și de a împiedica apariția
complicațiilor.
Simptome :
În intoxicația cu ciuperci cu perioadă scurtă de incubație:
Simptonele și semnele apar după 15min până la 3h de la ingestie:
 lăcrimare
 salivație , grețuri
 diaree , dureri abdominal
 hipersudorație ( transpirație abundentă)
 furnicături ale extremităților
 dispnee cu respirație șuierătoare
 stare de agitație , confuzie , halucinații , convulsii, tremurături
 bradicardie , hta
 până la comă cu midriază
În intoxicația cu ciuperci cu perioadă lungă de incubație este de o mare gravitate , mortală
Simptonele și semnele aparla 5- 12h sau mai mult (20h) de la ingestia ciupercilor:
 grețuri varsături
 colici abdominal
 diaree sanguinolentă (deshidratare)
 cefalee , confuzie , convulsii , comă
 icter , hepatomegalie
 oligoanurie (diureză sub 500ml/24h)
Toxinele provoacă iritații ale mucoasei digestive ,leziuni hepatice și renale degenerative
grave.
Măsuri de urgență :
 La primele semene trebuie să se facă :
 provocare de vărsături
 spălătură gastrică cu lichide dulci și sărate , cărbune activat
 transportarea de urgență la spital unde se va administra:
 perfuzie cu soluții glucozate și clorurate
 Mialgin (1f) sau antispastice(NoSpa) pt. calmarea colicelor
 Tratamentul insuficiențelor hepatice ac. , insuficienței renale ac. și tratamentul
șocului
 La indicația medicului:
 La bolnavi cu sindrom colinergic (caracterizat prin hipersalivație , hipersudorație,
mioză) se administrează Atropină i.v. sau i.m. 0,5ml (jumate de fiolă).
 La bolnavi cu sindromului atropinic la care atropine este contraindicată se
administrează 1f de Plegomazin.
94
Fișa 47. INTERVENȚII ÎN INTOXICAȚIA CU MONOXID

DE CARBON
Definiție: Monoxidul de carbon,( CO), este un gaz obtinut din arderea diferitelor
substante: lemn, gaze, carbune. Dupa ce este inhalat in plamani, CO trece in
sange pentru a se fixa pe hemoglobina globulelor rosii, in detrimentul
oxigenului, pe care il va inlocui.
Întoxicaţia cu monoxid de carbon (CO) este cauzată de inhalarea
accidentală sau voită a acestui gaz toxic. Deoarece gazul nu miroase, nu
irită şi nu are culoare, intoxicaţia se instalează pe nesimţite.
 oboseala intensa care apare subit
Simptome:
 cefalee violentă frontală și bitemporală,
 amețeli,
 tulburări de echilibru,
 palpitații la efort,
 vâjieturi în urechi.
• Aceste fenomene se agraveaza și se însotesc de:
 greturi, vărsături,
 tulburări de vedere,
 slăbiciune a musculaturii, în special a menbrelor inferioare
 confuzie mintală,
 creșterea frecvenței pulsului (tahicardie) și a respiratiei(tahipnee), a
tensiunii arteriale.
• In concentrații de peste 50% de carboxihemoglobina apar:
 pierderea cunoștintei,
 coma de respirație accelerata, superficială, care ulterior devine
neregulata (Cheyne-Stokes), încarcare traheo-bronșica,
 endem pulmonar acut,
 convulsii,
 puls rapid (tahicardic),
 scăderea tensiunii arteriale
Masuri de  Antidotul monoxidului de carbon este oxigenul, care trebuie restabilit
urgență: atât în sânge cât şi în mediul extern.
 Scoaterea imediata din mediul toxic;
 aerisirea incaperilor prin deschiderea ferestrelor (la nevoie se sparg
geamurile).
 Va fi așezat în decubit lateral, avand degajate căile aeriene (capul în
hiperextensie si sub nivelul trunchiului).
 Respiraiie artificiala (gura la gură) dacă nu respiră sau respira greu.
 Oxigenoterapie (oxigenul fiind considerat antidotul intoxicatiei cu CO),
prin mijloacele imediat disponibile (sonda nazală cu debit 10-15
95
l/minut, mască facială, izoleta la copii) in concentrație de 100% in

primele 30 de minute.
 Transportul bolnavului cat mai urgent la spital (in caz de stop respirator
se va face respiratie gura la gura sau cu aparate manuale, pe tot timpul
transportului).
Atenție !  Examenul obiectiv pune în evidenta și alte manifestari asociate, ca
cianoza în cazurile cu pierderea cunoștintei.
 Colorația clasica "roșu-cireșiu" apare mai rar și la concentrații de
carboxihemoglobina ce depășesc 70% .
 Pentru determinarea concentrației de carboxihemoglobina se recolteaza
repede sânge, imediat dupa intoxicatie, înainte de administrarea de
oxigenoterapie.
 Se respectă urmatoarele conditii:
• sângele trebuie ferit de contactul cu aerul,
• se recoltează sub un strat de ulei de parafina sau în recipiente
umplute complet și astupate ermetic sau recoltare pe anticoagulant,
• în cazurile grave (come) și atunci când condițiile tehnice o permit,
se face oxigenoterapie hiperbara (oxigen sub presiune - nu peste 3
atmosfere), tratament de electie.
 Dupa intoxicațiile grave bolnavul trebuie supravegheat pentru
depistarea complicațiilor și tratarea lor.
96
Fișa 48. INTERVENȚIE ÎN PANCREATITA ACUTĂ
Pancreatita acuta este o afectiune inflamatorie care afectează inițial

Definiție:
țesutul pancreatic și poate ulterior, în funcție de forma clinică și de evoluție, să
afecteze și alte organe și sisteme.
Este caracterizată prin inflamație edematoasă, hemoragică, necrotică , sau
necrotic – hemoragică.
Se manifestă ca un sindrom dureros abdominal acut violent însoțit uneori
de stare se șoc.
Cauze:  litiaza biliară

 obstrucție a canalului pancreatic
 consum excesiv de alcool
 modificari ale vaselor pancreatice- tromboze , emboli.
 infecții ,
 cauze toxice- intoxicația cu ciuperci
 traumatisme
 ulcerul duodenal
 obezitatea.
 Simptomele și semnele sunt : deosebit de intense, dramatice
Simptome:  Debutul bolii este brusc.
 Durerea abdominală,
 cu localizare în etajul superior " în bară", cu iradiere în spate și mai rar
în umeri, simulează ulcerul perforat, este simptomul,principal.
 este continua, de intensitate mare.
 uneori bolnavul ia poziții antalgice (flexiunea trunchiului, antebrațele
pe abdomen apăsând regiunea dureroasă).
 Vărsături (alimentare, bilioase sau hemoragice).
 Meteorism.
 Tulburări de tranzit (constipație sau ileus dinamic).
 Stare de șoc în formele grave (paloare, puls mic și rapid, TA↓ transpirații,
extremitati reci, anxietate, tahipnee).
 Semnele locale sunt sărace:
 nu exista contractura musculară,
 uneori o ușoară apărare epigastrică,
 pe abdomen apar în unele cazuri pete cianotice (in formele necrotice).
Atitudinea  Internarea în spital și menținerea sub observatie medico-chirurgicală.
de urgență Atenție:  nu se administrează Mialgin sau Morfina (dau spasmul sfincterului
Oddi și maschează procesul inflamator acut).
 faza de  nu se administrează nimic peroral
prespitalizare  Calmarea durerii abdominale - Algocalmin i.m.,
 Bicarbonat de Sodiu 1 linguriță peroral.
 Gheață pe abdomen.
 Aspirație duodenală cu sonda "a demeure'.
 In caz de stare de șoc - perfuzie cu soluție macromoleculara -Dextran 40
97
sau Ser glucozat 5%, perfuzie care va fi menținută în timpul transportului.

____________________________________________________________
__________  Recoltarea sângelui pentru examinari de urgență: - amilazemie, calcemie,
 în spital: glicemie, bilirubinemie. V.S.H., Leucocite.
 ↑amilazei, ↑leucocitelor, ↑ glucozei și ↓calciului sunt semnificative
pentru diagnostic,
 Recoltarea urinei: amilazurie, glicozurie.
 Examenul radiologic abdominal pe gol poate pune în evidență semne de
ileus dinarnic, poate exclude semne directe de ulcer perforal.
 Calmarea durerii in spital:
 Mialgin 100-150 mg la interval de 3-5 h.- la acesta se mai adaugă:
 Atropina 0,5-1 mg
 Papaverina 80 g (doua fiole) la 2 ore i.v.
 Nitroglicerină 2-3 tablete sublingual, care anulează efectele spastice
ale Mialginului.
 Perfuzie cu Xilina - în doza de 2-3 g/zi în Ser Glucozat 5% sau în
Ser Fiziologic
 Fortral i.m.
 Corectarea tulburarilor hidroelectrolitice: gluconat de Calciu i. v. (in caz
de hipocalcemie) 20-30 ml din sol. de 10% în 24 h.
 Glucocorticoizi - H.H.C. (în cazurile grave pentru efectul antiinflamator,
antișoc, antitoxic) în doza medie 100 g/24 h.
 Antibiotice în caz de infecție,
!!! Dacă tratamentul medical inițial nu ameliorează net starea bolnavului se

intrvine chirurgical în scopul drenării edemului congestive și limfatic.
98
Fișa 49. INTERVENȚII ÎN RETENȚIA URINARĂ – ischiuria
Retenția urinară sau ischiuria reprezintă incapacitatea vezicii urinare

Definiție :
de a-și evacua conținutul, datorită unei obstrucții mecanice sau a unei
perturbări funcționale ale contracției musculaturii vezicii urinare.
a) obstacole pe uretra: stricturi uretrale ,tumori sau malformații , rupturi pe
Cauze:
uretră
b) obstacole intravezicale: calcul sau cheag de sânge care astupă colul vezical,
tumoare ,corpi străini intravezicali
c) obstacole extravezicale și extrauretrale: adenom sau cancer de prostată,
inflamație acută a prostatei, creșterea volumului prostatei, prolaps
genital avansat ,tumori pelviene sau perianale.
d) retenții acute reflexe: postoperator, după rahianestezie ,în pelvinoperitonite,
posttraumatic, tumori medulare și cerebrale, A.V.C., come ,
meningoencefalite.
Simptome:  durere sub formă de tenesme(senzație impedioasă de micțiune și

imposibilitatea de a urina )cu localizare în hipogastru
 paloare , transpirații
 neliniște , anxietate
 glob vezical prezent
Intervenții:
 aplicații calde locale
 stimularea diurezei (jet de apa continuu- la robinet )
 puncție evacuatoare( executată de medic)
 sondaj evacuator al vezicii urinare ( sondaj vezical)
TEHNICĂ SONDAJUL VEZICAL (la bărbați)
Prin sondaj vezical se ințelege introducerea unui instrument tubular

Definitie:
(sonda sau cateter) prin uretră în vezica urinară, realizând astfel o comunicație
instrumentală între interiorul vezicii și mediul extern.
a) explorator:
Scop:
- recoltarea unei cantități de urină pentru examen de laborator
- depistarea unor modificări patologice ale uretrei și vezicii urinare
b) terapeutic:
- evacuarea conținutului(când aceasta nu se face spontan)
- executarea unor procedee terapeutice prin sondă
a) de protectie :- mușama și aleză
Pregatirea
- manuși sterile de cauciuc
materialelor:
b) sterile : - două sonde uretrale Thieman și Nelaton ,
- două pense hemostatice
sonda - 1 -2 eprubete pentru urocultură
Nelaton
- ser fiziologic sondă Thiman
- casoleta cu tampoane de vată
99
c) nesterile : - materiale pentru toaleta organelor genitale

- tavița renală
- bazinet ,
- paravan (cand se execută în salon),
- recipient pentru colectare
d) medicamente :- oxicianură de mercur 1/4000
- ulei de parafină steril
a) psihică: - se anunță și se explică necesitatea tehnicii.
Pregatirea
b) fizică :
pacientului:
- se izolează patul cu paravan
- se așeaza pacientul în d. d. cu picioarele întinse și ușor depărtate
- se acoperă pacientul lasând liberă regiunea genitală
- se face toaleta organelor genitale
- sub bazin se șează mușama și aleză
- se șează tăvița renală între coapse (după îndepărtarea bazinetului).
Executie :  sondajul se efectuează în condiții de perfectă asepsie , atât a pacientului cât

si a instrumentarului și a mâinilor celui care o execută .
 asistenta se spală pe mâini și îmbracă mănuși sterile
 se spală glandul ( porțiunea terminală a penisului) cu apă și săpun
 alege sonda și o lubrefiază
 dezinfectează meatul urinar cu SF și oxicianură de mercur
 cu mana stângă , întinde bine penisul la verticală și se introduce în meat
sonda cu curbura spre simfiza pubiana ,cca 12cm
 dacă pe parcursul înaintării sondei apar obstacole anatomice sau
funcționale, spasme, as. retrage sonda și pregătește alta de calibru mai mic.
 pătrunderea sondei în vezică este evidențiată de scurgerea urinei prin sondă
 se fixează sondă până se evacuează urina
 se recoltează urină în eprubetele sau recipientele pregatite în funcție de
examenele de laborator ce se vor efectua
 restul urinei se captează în tavița renală sau alt recipient ,eventual se poate
atașa o pungă colectoare de urină.
 îndepărtarea sondei se face cu ajutorul pensei după ce extremitatea liberă a
fost închisă prin comprimare.
Îngrijirea - se efectuează toaleta și se imbracă pacientul

ulterioara a - se schimbă lenjeria dacă s-a pătat cu urină.
pacientului:
Reorganizare: - se îndepărtează materialele folosite
- se îmbracă pacientul și se așează comod
- se aerisește camera.
Notarea in - se notează sondajul, data, ora, numele persoanei care l-a efectuat
F.O. - cantitatea de urină recoltată
- aspectul macroscopic al urinei
100
- eventualele accidente sau incidente

Accidente / Imediate:
iincidente: - lezarea traumatică a mucoasei uretrale - se impune întreruperea imediată a
tehnicii
- crearea unei căi false prin foțarea sondei – se previne prin efectuarea
sondajului cu blândețe și răbdare fără să se forțeze înaintarea sondei,
- astuparea sondei în cursul evacuării vezicii (oprirea curentului de urină) – se
destupă prin insuflare cu aer sau injectarea a câțiva ml de sol. dezinfectantă.
Tardive:
- infeții urinare - prin introducerea germenilor patogeni prin manevre și
instrumente nesterile – nerespectarea condițiilor de asepsie.
De reținut :  Nu se vor exercita presiuni externe asupra hipogastrului pt a accelera
evacuarea urinei,
 Conținutul vezical trebuie să se evacueze singur datorită elasticității și
contracțiilor urinare,
 Golirea bruscă sau rapidă a vezicii destinese ,mai ales la persoanele în
varstă poate provoca hemoragie ,
 Evacuarea se va face încet iar dacă vezica a fost destinsă se va face
parțial urmând ca restul să se elimine printr-un nou sondaj , după câteva
ore.
 Atenție: Retenția de urină poate fi confundată cu anuria(în anurie este
suprimată formarea urinei în rinichi). Diferențiere: în cazul retenția de
urină avem glob vezical present dar în cazul anuriei globul vezical lipsește
și nu se obține urină la sondaj vezical.
101
Fișa 50. INTERVENȚII ÎN ȘOC ANAFILACTIC
Definiție: Șocul anafilactic reprezintă o reacţie de hipersensibilitate, generală sau

sistemică, potenţial letală, de cauză alergică ( alergie medicamentoasă ,
alimentară , înțepătură de insect).
Semnele si  Debutul este brusc (la cateva minute dupa administrarea substanței) – se
simptomele: produce o vasodilatație ce determină prăbușirea TA și poate duce la deces.
 Stare de rău general.
 Semne cutanate (erupții cu caracter acut);
- eriteme difuze, insotite sau nu de prurit,- urticarie
- edem al felei, al pleoapelor.
 Manifestari respiratorii:
- edem laringian,
- sindrom de insuficiență respiratorie acuta,
- crize de dispnee cu respirație șuieratoare, provocată de
bronhoconstrictie.
 Tulburari cardiovasculare:
- hTA,
- puls tahicardic,
- cianoza,
- tuse.
 Tulburari neurologice:
- anxietate,
- acufene ( vâjâituri în urechi),
- vertij,
- uneori convulsii și coma
 Manifestari digestive:
- greață, varsături,
- dureri abdominale,
- diaree.
Atenție:  Șocul anafilaclic se poate manifesta și sub forma de reacție anafilactică
atunci când semnele clinice descrise sunt de mai mica intensitate.
 Diagnosticarea este tot atat de importanta deoarece în cazul șocului
anafilactic medicamentos, repetarea medicamentului va declanșa șocul
anafilactic medicamentos sever, posibil fatal.
Intervenții:  Aplicarea de garouri.
 In cazul in care șocul a fast declanșat de o injecție i.d., s.c. sau i.m.,
sau printr-o ințepătură de insecta într-o extremitate, trebuie stopata
reacția generală prin ligaturarea acelei extremitați deasupra locului
inoculării.
 In jurul locului inoculat se injectează 1 mg Adrenalină 1‰ diluat în
10 ml SF.
 Se realizează astfel un efect antihistaminic local, precum și o
102
vasoconstrictie locală cu prelungirea timpului de patrundere a

antigenului în circulatie.
 Garoul trebuie sa fie strâns, pentru a bloca întoarcerea venoasă și trebuie
desfacut 2-3 minute la interval de 10-15 minute pentru evitarea efectelor
nedorite ale stazei venoase.
 Așezarea bolnavului în poziție Trendelenburg (în pozitie de șoc) trebuie
executata rapid, pentru a impiedica ischemia și leziunile cerebrale
ireversibile.
 Adrenalina este medicamentul de elecție în șocul anafilactic.
 Se administreaza 0,5-1mg s.c. (0,5-1 ml sol.1 : 1 000).
 Se poate administra și i.m.
 În cazuri grave se injecteaza i.v., foarte lent 0,25 - 0,50mg: 2,5-5 ml
dintr-o fiola de 1 : 1 000 diluata de 10 ori (în 10 ml ser fiziologic) se
injectează intr-un ritm lent de 1 ml /minut.
 Corticoizi (pentru descongestionarea căilor respiratorii) se administrează
numai după administrarea de Adrenalina: HHC - 250 mg - ca doza de atac
i.v. lent. - Se continua apoi pana la doza de 500-1000mg /24h, administrat
i.v. , fracționat sau în perfuzie continua.
 Lichide volemice.În caz de hipovolemie se administreaza substituenti
coloidali de plasma pentru creșterea volemiei: Dextran70 în cantitate de
500-1000ml la care se adauga o cantitate dubla sau tripla de ser glucozat 5%.
 Oxigenoterapie 6-8 l/ minut prin sondă nazofaringiană.
 Miofilin (Aminofilină) 240 mg (1f) se administrează în cazurile de
bronhoconstricție severa, lent i.v.
 Se poate administra și Izoprenalina în aerosoli, Asmopent sau alte
bronhodilatatoare sub forma de spray aerosol.
 Intubatia orotraheala se practica preferabil de către medicul anestezist
prin ventilatie artificială cu presiune pozitiva intermitenta în caz de spasm
laringian sau bronhospasm prelungit, pentru combaterea hipoxiei însotita de
cianoză generalizată.
 Traheostomie. In caz de asfixie se face traheostomia de necesitate, dacă
nu se poate aplica manevra de intubatie orotraheală.
 Anhistaminicele -efectul lor este preventiv și nu curativ:
• Romergan 50 mg (1 f) i.m .
• Feniramin 50 mg (l f) i.v.
 Bolnavul va rămane sub supraveghere clinică timp de 24 h , șocul
putând recidiva.
103
Fișa 51. INTERVENȚII ÎN ȘOCUL HIPOVOLEMIC

Definiție: Șocul hipovolemic - reprezintă micșorarea volumului sangvin , necesar
fiziologic pentru mentinerea unei funcții circulatorii normale.
Hipovolemia este urmarea pierderilor hemoragice (hemoragie acuta,
exteriorizata sau nu) sau a unei deshidratari (pierderi plasmatice sau
hidroelectrolitice ) provocate de arsuri intinse, o diaree, vărsături etc.
Manifestări:  bolnavul este conştient şi cu o senzaţie permanentă şi intensă de sete.
 agitatie,
 pielea este palidă, umedă şi rece
 paloare a extremităților,
 colaps (scădere importantă a presiunii arteriale)
 tahicardie.
 respiratie accelerată - tahipnee
 scăde diureza
Intervenți de  se impune o spitalizare de urgență cu aplicarea unei perfuzii venoase
urgență : pentru reumplerea vasculară ce vizează restaurarea volemiei.
1.Protocolul de evaluare ABC (Asigurarea libera a cailor aeriene, B.asig
ventulatiei , C.asig . circulatiei)
2. Degajare cu precauţie
3. Poziţie – decubit dorsal cu/sau fără ridicarea membrelor inferioare la 450
deasupra planului orizontal, benefică pentru pacientul hipotensiv şi
contraindicată în prezenţa dificultăţilor respiratorii, fracturi a membrelor
inferioare şi bazin, sau poziţie de siguranţă în vărsături;
4. Asigurarea confortului termic şi poziţional
5. Oxigenoterapie: oxigenul se administrează în flux crescut 8-10 l/minut;
6. Identificarea hemoragiei şi asigurarea hemostazei provizorii (pansamente
compresive, pensări a vaselor în plagă, aplicarea garoului ).
7. Imobilizare provizorie la necesitate
8. Asigurarea accesului venos şi compensare volemică:
 Soluţii de cristaloizi ( Ringher, Ringher lactat) 2000-3000 ml şi soluţii
coloizi (Sol.Refortan 6%; 10% - 1000-2000 ml sau Sol.Stabisol 6% -
1000-2000 ml) i.v. în perfuzie până la stabilizare hemodinamică.
 Volumul de lichide administrat copiilor 20 ml/kg
9. Compensarea volemică : plasmă proaspăt congelată 500-1000 ml, masă
eritrocitară 500-1000 ml, masă trombocitară (concentrate trombocitar) 6-8
doze.
10. În caz de hemodinamică instabilă cu compensare volemică adecvată şi
hemostază asigurată sol. Dopamină 5- 10 mcg/kg/min în perfuzie.
11. Analgezie adecvată: Sol.Fentanil 0,05-0,1 mg cu Sol. Droperidol 2,5- 5,0
mg
12. În stopul cardiorespirator – resuscitare cardio-respiratorie şi
cerebrală(vezi Suportul Vital Avansat Cardiac)
104
Fişa 52. INTRODUCEREA TUBULUI DE GAZE
Definitie: tubul de gaze este un tub de cauciuc semirigid, de 30-35 cm lungime si 8-12 mm
diametrul, cu marginile extremităţilor prelungite.
Scop: eliminarea gazelor din colon in caz de meteorism abdominal ,când acestea nu pot fi
eliminate spontan.
Materiale necesare:
~ nesterile-de protectie a pacientului şi a patului : musama, aleza, invelitoare, paravan
~ sterile: mănuşi,tubul de gaze, comprese, substanţa lubrifiantă
~ pshică: se informeaza si se explica tehnica
~ fizică: se izoleaza patul cu paravan, se protejeaza cu muşama şi aleză, se dezbraca
pacientul si se aşează in pozitie ginecologică.
Execuţia tehnicii:
~ asistentul medical îşi spală măinile, le dezinfecteaza, imbracă mănuşile;
~ lubrifiază tubul de gaze cu vaselina boricată aplicată pe compresa sterilă;
~ departează fesele pacientului cu mâna stângă si cu dreapta introduce tubul de gaze prin
anus în rect şi de aici în colon prin mişcări de răsucire şi înaintare până la o adâncime de
15-20 cm.
~ acoperă pacientul cu invelitoare;
~ menţine tubul maxim 2 ore;
~ tubul se indepartează dupa degajare;
~ la nevoie se repune la 1-2 ore
Ingrijirea pacientului după tehnică: i se efectuează toaleta regiunii anale, se aşează comod
si se inveleşte.
Reorganizarea locului: selectarea deşeurilor rezultate; aerisirea salonului.
Observaţie: dacă este posibil aerisirea salonului se va face pe intreaga durată a tehnicii.
105
Fișa 53. INGRIJIREA BOLNAVULUI CU COLOSTOMĂ
Definitie : Colostomia sau ansul artificial - anusul contra naturii (ANC) este un
orificiu creat prin interventie chirurgicală la peretele abdominal și la nivelul
colonului, cu scop de evacuare a conținutului.
Scopul  mentinerea permeabilitatii stomei prin aspirarea de secreţii care o pot
îngrijirii: obstrua,
 mentinerea integritatii pielii din jur,
 prevenirea infectiilor - îngrijirea stomelor se va face prin tehnici sterile
pentru a preveni infectiile
 suport psihologic.
Indicații:  în ocluzii acute se face temporar;
 în tumori maligne inoperabile cu localizări la diferite nivele ale
colonului definitiv.
Locul  la nivelul cecului,
colostomei  la colonul transvers,
poate fi:  la sigmoid în fosa iliaca stângă
Materiale  măsuţa sau tava pentru materiale
necesare:  un lighean/vas cu apă caldă
 muşama şi aleză pentru protecţia patului, faşă sau prosoape de hârtie
 aparat colector potrivit (pungă colectoare)
 foarfecă, mănuşi de unică folosinţă (pot fi nesterile dacă stoma este
mai demult pusă)
 cană de măsurat conţinutul
 cremă „de barieră" pentru protejarea pielii din jurul stomei
 recipient pentru materialul murdar (feşi, comprese)
Pregătirea ~ fizică: se asigură intimitatea pacientului şi va fi ajutat să se aşeze într-o
pacientului poziţie confortabilă, poziţie semişezândă
~ psihică: asistenta va discuta cu pacientul explicându-i practica de
îngrijire,stabilind un climat de încredere uşurându-i adaptarea la
noua situaţie, acesta va fi educat să se poată îngriji singur şi să
poată duce o viaţă activă normală.
Obiective de  supravegherea pansamentului
îngrijire:  supravegherea funcționalității anusului și a aparatului colector;
 control zilnic a anusului pentru a preveni complicațiile;
 dezinfectia și protejarea tegumentului din jurul anusului cu unguient
antibacterian și apoi se aplica pansament steril;
 regimul alimentar.
ANC funcționează prin reluarea tranzitului în a 4-a zi de la
interventia chirurgicală.
106
Execuţie ~ se protejează patul cu muşamaua acoperită cu aleza

~ se îmbracă mănuşi (nesterile) şi se aşază un prosop de hârtie sau o faşă în
jurul stomei pentru a proteja zona înconjurătoare de scurgeri sau revărsări
~ se observă pacientul în tot timpul acestei activităţi, încurajându-l să-şi
privească stoma
~ se goleşte aparatul colector şi măsoară conţinutul dacă se cere ;
~ se îndepărtează fin aparatul
~ se spală pielea din jurul stomei numai cu apă caldă şi săpun neutru;
săpunul obişnuit poate cauza iritarea pielii
~ se observă culoarea şi aspectul stomei, a pielii dimprejur (roseata, iritatii)
~ se va şterge cu meticulozitate pielea din jurul stomei şi se va aplica o
crema protectoare,care apoi se îndepartează la fixarea aparatului nou
pregatit (punga colectoare) astfel să nu permită nici o scurgere în jurul
stome.
Educația  informarea și initierea pacientului cu privire la functionarea aparatului ,
sanitară a mod de aplicare, golire la cele refolosibile;
pacientului :  respectarea regulilor de asepsie;
 igiena tegumentelor din jur;
 respectarea regimului alimentar;
 prezentatea la medicul specialist în caz de complicatii.
Regimul alimentar consta în:
 evitarea alimentelor bogate în celuloza - fasole, varza, ridichi, conopidă,
muraturi;
 se vor administra fructe și legume bogate în pectine: mere, banane ,
portocale, orez, morcov;
 lapte, branza, unt , carne de pasăre.
De evitat a se consuma:
 ouale și peștele pentru că dau miros dezagreabil

 grăsimi ,sosuri , carne grasă , condiment iuți sau piperate.
Complicații:  hemoragie
 stenoza anusului
 prolaps
 infundare de fecalom (se va îndepărta)
 diaree
107
Fișa 54. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU TRAHEOSTOMĂ
Definiție : Traheostoma reprezintă crearea unei căi în trahee printr-o “stomă”

creată chirurgical, pentru a realiza o comunicare între cavitatea traheală şi
aerul atmosferic, permiţând astfel ventilaţia.
A. Obstrucţia căilor respiratorii superioare (CRS):
Indicații:
 traumatismelor masivului facial;
 arsuri ale feţei şi gâtului incluzând CRS;
 afecţiuni ale laringelui: traumatisme (inclusiv leziuni prin spânzurare -
fractura cricoidului), tumori laringiene (benigne sau maligne), boli
infecţioase (difteria, etc.), afecţiuni alergice (spasm glotic,edem glotic, etc.);
 corpi străini reţinuţi la nivelul căilor respiratorii superioare.
B. Afecţiuni traheo-bronşice:
 traumatismele traheei (contuzii, plăgi);
 inundaţia arborelui traheobronşic (sânge, aspirarea accidentală a
conţinutului gastric regurgitat sau secreţii traheobronşice neexpectorate
prin tuse ineficientă ,etc).
C. Afecţiuni toraco şi pleuro-pulmonare
 traumatisme toraco şi pleuro-pulmonare grave; (hidropneumotorax
sufocant rebel)
 afecţiuni pulmonare supraacute sau afecţiuni cronice acutizate (cord
pulmonar cronic acutizat).
D. Afecţiuni cranio-cerebrale şi vertebrale însoţite de comă şi la care
intubaţia orotraheală necesară ventilaţiei adecvate este contraindicată (leziuni,
inclusive rigiditatea coloanei cervicale, cifoză, distrucţii ale masivului facial,
edem glotic, etc).
E.Afecţiuni neurologice care afectează ventilaţia: polimiozite, poliomielită,
radiculonevrite, polinevrite, miastenie, boli convulsivante (rău epileptic,
intoxicaţii cu substanţe convulsivante, tetanos), come etc., la care ventilaţia
prelungită nu se poate realiza altfel.
F.Traheostomia ca indicaţie anestezică (pentru efectuarea anesteziei generale)
necesară următoarelor categorii de bolnavi chirurgicali:
 pacienţi care necesită laringectomie;
 pacienţi care necesită intervenţii pe masivul facial;
 bolnavi cu mare deficit ventilator;
 survenirea spasmului glotic rebel la tratamentul medicamentos;
 ventilaţia mecanică de lungă durată (care necesită menţinerea intubaţiei
traheale peste 10 zile.
~ recipiente sterile, canulă sterilă în cazul inlocuirii ei
Materialul
~ solutie normal salină(ser fiziologic), apa oxigenata
necesar:
~ comprese sterile, manuşi sterile
~ echipament pentru aspirare
~ periuţă sterilă din nailon,curăţător steril de pipă pentru parte interioară a
canulei
108
~ echipament pentru toaletarea gurii

~ lubrefiant pe baza de apa, unguent cu antibiotic
~ banda de fixare a canulei ( daca este nevoie să fie schimbata) şi foarfecă
sterilă
~ dacă este necesar repoziţionarea canulei: dilatator de trahee steril, canulă
sterilă de mărime potrivită.
Pregătirea  se evalueaza starea pacientului pentru a depista exact nevoile sale de
pacientului ingrijire
 se explica procedura pacientului, chiar daca nu este total constient
 se asigura intimitate
 se aseaza pacientul în pozitie semisezandă pentru a scade presiunea
abdominala de pe diafragm si a permite expansiunea plămânilor
~ se stabileste un câmp de lucru steril lângă patul pacientului pe o măsuţă de
Îngrijirea
lucru pe care se vor aşeza materialele necesare,
traheostomei:
~ se va turna într-un recipient steril ser fiziologic şi în altul apă oxigenată ,
într-un al treilea recipient steril se pun comprese sterile ce vor fi îmbibate cu
ser fiziologic/ apă oxigenată pentru curăţarea interioară a canulei
~ se pun mănuşi nesterile si se îndepartează pansamentul din jurul stomei și
se aspiră pacientul
~ daca trebuie schimbată banda adezivă se va pregati acesta ca lungime sau ,
daca este gata pregatita se va desface pachetul prin tehnica sterilă
~ cu mana dreaptă se ia o compresă sterilă îmbibată în soluţie de curăţat (
apa oxigenata, ser fiziologic), se scurge de excesul de lichid , pentru a
preveni aspirarea sa şi se şterge pielea din jurul stomei, apoi cu alta compresă
se va şterge bordura canulei. Se va repeta procedeul de fiecare data cu alta
compresă, pana cand zona va fi curată apoi se va usca zona curăţată cu
comprese sterile şi se reface pansamentul în mod steril
~ spălarea sau înlociurea canulelor interioare: se pun mănuşi sterile, se
scoate canula care se introduce în recipientul cu apă oxigenată; se va curăţa
repede canula cu ajutorul periutei de nailon, folosind mana dreaptă ; se
clăteşte 10 sec. cu ser fiziologic, se verifică să nu mai aibă secreţii pe ea , se
scutura usor de marginea recipientului cu ser fiziologic si fără a se usca, se
reintroduce canula în traheostoma şi se aplica un nou pansament steril
~ daca trebuie înlocuită canula se va desface în mod steril pachetul cu noua
canulă
Observaţii:  este necesară o toaletă bucală atenta deoarece cavitatea orala poate deveni
uscata, urât mirositoare, poate prezenta leziuni de la secretiile incrustate si
neeliminate
 se va schimba pansamentul steril din jurul stomei de câte ori va fi nevoie şi
se va aspira secreţiile verificându-se aspectul şi culoarea secretiilor după
fiecare aspirare
 se va tine la indemana trusa de urgenta cu tot ce este nevoie
 se va evita efectarea excesiva a diverselor manevre pana cand stoma nu
este bine definita ( primele 4 zile)
109
 daca zona din jurul stomei prezinta excoriatii sau semne de infectie, se va
aplica un unguent cu antibiotic
 nu se vor folosi niciodata in jurul stomei medicamente sub forma de pudra
sau pe baza de ulei deoarece aspirarea lor poate produce infectii si abcese
 un alt aspect important este umidifierea şi încălzirea gazelor respiratorii,
prin umidificatorul ventilatorului (la pacienţii ventilaţi mecanic) sau prin
nebulizator sau aparat de aerosoli (la pacientul care respira spontan)
 nici aspectele psihologice ale îngrijirii pacientului traheostomizat nu vor fi
neglijate. Internarea prelungită într-o secţie de terapie intensivă (valabilă
pentru majoritatea acestor bolnavi), cu tot ceea ce presupune acest lucru
potenţează anxietatea şi teama. Pacientul conştient va fi informat asupra
tuturor manevrelor ce i se vor efectua şi va fi încurajat să se exprime
(comunicare scrisă pentru bolnavul traheostomizat). Există de asemenea un
impact psihologic pe termen lung, legat de prezenţa cicatricei de
traheotomie într-o regiune vizibilă a corpului.
 pacientul poate face baie sau dus cu punga aplicata sau fara punga. In
cazul în care face baie/dus fara punga trebuie uscată bine pielea inainte de
a aplica noua punga.
 nu se vor folosi uleiurilor sau cremelor pentru baie, pentru ca acestea
pot compromite aplicarea sigura a pungii. Este posibila producerea unor
usoare sangerari la nivelul stomei atunci cand se face toaleta acesteia.
Acest lucru este normal.
Cele mai multe complicatii pot apare in primele 4 ore de la efectuare

Complicatii:
traheotomiei:
 hemoragie la locul inciziei care poate determna aspirarea de sange
 sangerare sau edem traheal care poate cauza blocarea cailor aeriene
 aspirarea secretiilor; introducerea aerului in cavitatea pleurala cauzand
pneumotorax
 hipoxie si acidoza, stop cardiac
 emfizem subcutanat
110
Fișa 55. ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE A UNUI PACIENT CU

ANESTEZIE GENERALĂ
Definiție: Anestezie generală( narcoza) - reprezintă suprimarea stării de conștiință

și producerea miorelaxării pe o perioadă pasageră prin inhalare sau
injectarea unui medicament anestezic.
Căi de  anestezia generala este realizata pe cale inhalatorie cu
administrare anestezice volatile (halotan, enfluran etc ) care se administreaza pe
a anesteziei sonda de intubatie orotraheala (I.O.T.).
generale:  anestezia generala combinata se efectueaza pe cale inhalatorie si pe
cale intravenoasa.
Scop /  Analgezie – durerea este suprimată pt perioada de timp dorită
obiective :  Hipnoză – bolnavul doarme
 Relaxare musculară –musculatura nu se mai contractă
 Efect antișoc – oprirea factorilor nocivi traumatici
Efectele  pierderea cunostintei;
anesteziei  analgezie prin lipsa durerii;
generale:  Hipnoza- bolnavul doarme ;
 relaxarea musculară asigură efectuarea operației în condiții optime;
 efect antisoc — oprirea factorilor traumatic
Caile de  intubația se realizează prin administrarea gazului pe sonda endotraheala
administrare (I.O.T.), fixarea sondei se face numai la adulți prin umflarea balonasului,
ale anesteziei la copii se folosește sonda fără balonaș;
generale:  anestezia prin inhalatie pe masca se efectueaza prin folosirea de catre
anestezist a unei maști duble care permite absorbția imediata a gazului la
locul unde acesta iese in exterior;
 prin injectii i.v.
Pozitia  se recomanda decubit lateral, cu membrul inferior de deasupra flectat si
bolnavului în fața spre perna, pentru ca în caz de varsatura bolnavul sa nu aspire continutul
pat gastric.
Îngrijirea  bolnavul este adus la Terapie Intensivă pe cărucior , în d.d. bine acoperit ,
postoperatorie fără zdruncinături , cu capul întors într-o parte
a bolnavului  se instalează în pat tot în d.d. cu capul intr-o parte , până la trezire
cu anestezie  se instalează flaconul de perfuzie în stativ , se verifică poziția acului și
generală: ritmul perfuziei
 se supraveghează perfuzia , pulsul , eventuala vărsătură , aspectul
faciesului pentru a preveni starea de șoc
 se administrează oxigen pe sondă dacă apare cianoza
 se supraveghează comportamentul bolnavului – acesta poate să prezinte
stare de agitație și să-și smulgă pansamentul sau perfuzia- va fi imobilizat la
nevoie
 supravegherea fcț. vitale : P, R, TA, T0
111
 supravegherea pansamentului care nu trebuie să fie îmbibat cu sânge

 se umezește mucoasa bucală prin ștergere cu tampoane îmbibate în soluții
diluate de bicarbonat de sodiu
 se supraveghează tegumentele și se mențin uscate pentru a preveni
apariția escarelor de decubit.
 se supraveghează diureza , se măsoară și se notează în foaia de
temperatură a bolnavului , la nevoie se montează sondă vezicală
 se supaveghează somnul bolnavului și la nevoie este sedat – la indicația
medicului.
 Alimentația va fi parenterală cu soluții indicate de medic.
Îngrijiri acordate după trezire(a 2 zi):
 se supravegherea fcț. vitale : P, R, TA, T0 , se urmărește în continuare
diureza și se stabilește bilanțui hidric
 se urmărește pansamentul și evoluția plăgii, se pansează steril
 se efectuează toaleta la pat și se schimbă lenjeria de corp
 se efectuează frecții și masaje la nivelul regiunilor expuse escarelor
 se urmărește apariția primului scaun – dacă bolnavul nu și-a reluat
tranzitul intestinal se introduce tubul de gaze
 alimentația va fi hidrică , ceai neîndulcit , după reluarea tranzitului b. va
primi ceaiuri îndulcite , supe de legume strecurate , lapte după 2-3 zile poate
mânca iaurt, piure , supe , compoturi
 bolnavul este ajutat să efectueze exerciții respiratorii este încurajat să-și
efectuieze singur toaleta , să se mobilizeze până la sala de pansamente.
Incidente /  hemodinamice (hipotensiune, hipertensiune, scaderea debitului urinar),
accidente cardiace (aritmii),
 ventilatorii (intubatie dificila, intubatie selectiva, intubatie esofagiana,
hipoxie, hipercapnie, barotrauma),
 metabolice (hipotermie, hipertermie, hipoglicemie, hiperglicemie),
 neurologice (leziuni de nerv periferic, oculare, fracturi, sughit),
 alergice
Problemele ce pun în pericol viața bolnavului sunt:
 laringospasmul, bronhospasmul,
 imposibilitatea intubatiei oro/nazotraheale cu ventilatie imposibila,
 pneumotoraxul,
 aspiratia continutului gastric în caile respiratorii,
 ischemia miocardica,
 embolia pulmonara,
 tamponada cardiaca,
 hipertermia maligna,
 șocul anafilactic.
112
Fișa 56. ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE A UNUI PACIENT

OPERAT CU RAHIANESTEZIE
Definiție: Perioada postoperatorie reprezintă intervalul dintre sfarșitul operatiei
și completa vindecare a bolnavului. Această perioadă durează câteva zile
până la cateva luni și este în functie de natura operatiei, a anesteziei, starea
generala a bolnavului, de complicațiile și accidentele postoperatorii.
Rahianestezie - anestezie parțială obținută în urma unei injectări(în
LCR), prin puncție intrarahidiană, în spațiul subarahnoidian a unei substanțe
anestezice.
Scop  Să previna durerea de la început ;
Rahianestezi:  Să ofere conditii optime actului operator, atât pacientului cât si
chirurgului ;
 Să mentina constante functiile vitale si metabolice ale
pacientului.metabolice ale pacientulu
Materiale  pregatirea sursei de O2 cu umidificator;
necesare:  medicamente - calmante, antiiflamatoare, antiemetice, cardiotonice;
 pansamente,
 pungă cu gheață ,
 tavită renală, plosca, urinar;
 monitor, tensiometru, F.O.;
Rolul  Supraveghează bolnavul până la revenirea stării de cunoștintă;
asistentei în  Monitorizează functiile vitale la intervale de 15 min., pulsul și TA la 30
ziua 0 min.;
postoperatorie  Raportează TAS < 90 mmHg;
 Supravegheaza pansamentul și aparitia hemoragiilor;
 Asigura pozitia bolnavului în perioada postnarcotica de decubit dorsal
fără pernă (rahianestezie) 24 de ore; atrage atentia bolnavului să nu miște
capul 2 – 4 ore;
 Previne aparitia asfixiei prin caderea limbă;
 Îndepartează pipa Guedel după revenirea stării de cunoștinta;
 Întoarce capul bolnavului într-o parte și îi da o tavita renala dacă are
greață sau prezintă vărsaturi.
Tehnici de 1. Monitorizarea functălor vitale:
ingrijire  frecventei R, P, aspectului EKG, temperatură;
postoparatorie  T.A. se masoară cu aparat fixat la pat pentru fiecare pacient;
 Diureza va fi masurată prin sondaj vezical cu punga colectoare de urina;
 Se urmărește aspectul general al bolnavului ,culoarea fetei și
tegumentelor, mucoaselor;
 se asigura igiena prin toaleta partiala la pat, ferind însa regiunea pansata.
 Se va raporta orice modificare patologica aparută:febra; tahicardia /
bradicardia; Dispneea; Daca nu urineaza; hipoTA; meteorismul sau
balonarile etc.
 Supravegherea pansamentul sa nu fie udat cu urina sau secretii, puroi.
2. Combaterea durerii postoperatorii:
 în primele 24 ore durerile sunt mari, dupa care se atenuează și dispar în
decurs de 36 - 48 ore;
 liniștirea bolnavului, așezarea în pozită de menajare, administrare de
medicamente calmante și antiinflamatoare recomandate (Algocalmin, Piafen,
Ketoprofen);
 în dureri intense se administreaza opioide;
113
 administrarea de calmante și hipnotice se face dupa evaluare corecta a

durerii folosind anumite scale în primele zile la intervale egale de timp, apoi
pe masură ce intesitatea durerii scade, se întrerupe pentru a nu da obișnuința.
Calea de administrare este orala, parenterală i.m. sau i.v. în caz de dureri
insuportabile.
Alte metode de tratament a durerii fizice:
- aplicații calde sau reci;
- schimbarea pozitiei;
- masaj de liniștire;
- aromoterapie, autosugestie, psihoterapie, tehnici de relaxare.
3. Alimentatia:
 alimentatia bolnavilor în perioada postoperatorie, în prima și a doua zi
dupa operatie - regim hidric (ceai neîndulcit sau apă fiartă și racită).
 începand din a treia zi se va da supa de legume strecurata, iaurt, legume
și alte alimente semilichide.
 În ziua a VI- a se trece la alimentatie normală.
 Se va face alimentatie parenterală când alimentația pe cale bucală nu
este posibilă.
4. Supravegherea eliminarilor:
 Dacă nu urinează spontan dupa 6 ore de la operatie se va face sodaj
vezical, în cazul în care nu s-a instalat o sonda permanentă cu pungă
colectoare de la sala de operatie, deoarece exista riscul de retentie urinară
provocată sau favorizată de pozitia bolnavului, de interventie, anestezie.
 Meteorismul sau balonările se combat la cei slabiți cu tubul de gaze
timp de 20 min. la 4h.
 Reluarea tranzitului: primul scaun spontan apare a treia zi după
operatie.
Daca bolnavul are suferinte abdominale, dureri, se va face clisma
evacuatoare la indicatia medicului; după interventia pe intestin, clismele
sunt contraindicate.
5. Mobilizarea bolnavului postoperator:
Asistentii medicali au datoria de a efectua mobilizarea cât se poate de
precoce:
- bolnavii care au fost anesteziati local pot fi mobilizati la cateva ore dupa
interventie însotiti de asistenta sau de infirmieri;
- în caz de operatii necomplicate, mobilizarea începe în prima zi după
operatie;
- bolnavii care nu se pot ridica, se vor mobiliza în pat, pasiv la început și
apoi activ prin mișcari de flexie - extensie a membrelor inferioare;
- se va ajuta bolnavul sa-și schimbe pozitia în pat;
- se sfătuiește pacientul sa execute exercitii de gimnastică respiratorie prin
inspirări și expirări efectuate de mai multe ori pe zi;
- prin mobilizarea precoce se previn: trombozele, emboliile, pneumoniile
hipostatice, escarele, constipatia.
- Se va supraveghea evolutia vindecarii plagii pacientului.
- Se previn complicatiile postoperatorii imediate: - complicatii respiratorii,
cardiace, hemoragice, confuzia; prevenirea tromboemboliilor;
- Prevenirea infectiilor pulmonare prin tapotaj.
Accidente/  Grață , vărsături
incidente:  hipoTA
 hipoxie(Scădere a cantității de oxigen în țesuturi, )
 cefalee imediată sau tardivă
 fotofobie, redoarea cefei.
114
Fișa 57. MĂSURAREA ȘI NOTAREA TEMPERATURII RECTALE

LA COPIL
Definiţie: Temperatura - reprezintă rezultatul proceselor oxidative din

organism, generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor
energetice.
~ Termoreglarea → este un echilibru între termogeneză şi termoliză.
~ Termogeneza → producere de căldură (rezultat al proceselor oxidative).
~ Termoliză → consum de căldură (prin evaporare, radiaţie, conducţie,
convecţie).
0
~ Homeotermie → temperatură constantă (36,7-37 C dimineaţa şi 37-
0
37,3 C seara).
~ Temperatură centrală → temperatura organelor interne (mai ridicată cu
cca. 0,50C faţă de temperatura periferică).
Temperatură periferică → temperatura de la suprafaţa corpului
Scop ~ Depistarea variaţiilor patologice de temperatură.
~ Observarea evoluţiei bolii.
~ Observarea efectelor tratamentelor.
~ Depistarea apariţiei complicaţiilor
Locul Cavităţi închise → rect

măsurării Alte locuri: Cavităţi semiînchise → axilă, plică inghinală, cavitate bucală;
Conduct auditiv extern - Timpanic ; Tegumentar
Indicaţii de ~ De la naştere până la 2 ani: termometrizare rectală, instantaneu axilar.
termometrizare ~ Între 2 şi 5 ani: termometrizare rectal, timpanic.
la copii ~ Copii peste 5 ani: oral, timpanic
Pregătirea  poziţia decubit dorsal cu picioarele flectate pe abdomen sau decubit
bolnavului ventral pe genunchii mamei
Tehnică: ~ se măsoară dimineaţa între 6-7 şi seara între 16-17.
~ se spală mâinile.
~ se așează copilul în decubit dorsal sau culcat pe burtă, pe picioarele
adultului
~ se ridică piciorușele cu o mână apoi se îndepărtează fesele și se
introduce rezervorul termometrului care a fost lubrefiat în anus prin
rotație cu blândețe
~ se menține termometrul cu mâna și copilul în poziție timp de 5min
~ se extrage termometrul și se citește valoarea temperaturii
~ termometrul se șterge și se dezinfectează
~ copilul mai mare se poate aşeza în decubit lateral.
~ dacă se foloseşte un termometru digital se apasă pe butonul de pornire.
~ se ţine termometrul cu mercur în poziţie timp de 3-5 minute sau pe cel
digital până se aud câteva "beep"-uri;
115
~ apoi se scoate, se şterge partea introdusă

~ se citesc valorile.
~ Se notează cifric în caietul independent de observaţii clinice.
Notare:
~ Se notează grafic în foaia de temperatură – cu culoare neagră sau
albastră (valorile pare pe linie, valorile impare între linii). Prin unirea
punctelor => CURBA TERMICĂ
Interpretare: VN afebril → 36 - 370C. temperatură fiziologică

~
~ Valori patologice:
o Valori scăzute = hipotermie (sub 360C).
o Valori crescute → bolnav febril = hipertermie (peste 370C).
 Subfebrilitate → 37 - 380C.
 Febră moderată → 38 - 390C.
 Febră ridicată → 39 - 400C.
 Hiperpirexie → peste 400C.
~ La nou-născut, peste 390C apar complicaţii nervoase, cardiovasculare,
renale.
~ La sugar, copilul mare şi adult, complicaţiile apar la temperaturi care
depăşesc 400C.
La adultul în vârstă apar complicaţii la temperaturi peste 380C.
116
Fișa 58. MĂSURAREA, NOTAREA ȘI INTERPRETAREA

VALORILOR PULSULUI
Definiţie ~ Pulsul reprezintă senzaţia de şoc percepută la palparea arterei superficiale
pe un plan dur.
~ Este presiunea exercitată de coloana de sânge sincron cu activitatea inimii
percepută sub formă de şoc arterial sau pulsaţie.
Scop ~ Evaluarea funcţiei cardiovasculare.

~ Stabilirea diagnosticului.
~ Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.
~ Recunoaşterea complicaţiilor.
Elemente de ~ Ritm (regularitate).

apreciat ~ Frecvenţă (rapiditate).
~ Amplitudine (intensitate).
~ Volum (tensiune).
~ Celeritate.
Locul măsurării ~ Orice arteră accesibilă palpării ce poate fi comprimată pe un plan osos :
 apical - vârful inimii.
 ar. radială,
 ar. carotidă,
 ar. femurală ,
 ar. temporală
 ar. cubitală ,
 ar. humerală
 ar. poplitee,
 ar. tibială,
 ar. pedioasă.
Materiale şi ~ Ceas cu secundar sau cronometru.

instrumente ~ Creion sau pix de culoare roşie.
necesare ~ Foaie de temperatură.
Metode de ~ Palpatorie.
termometrizare ~ Auscultatorie.
~ Monitorizare electronică (pe cardioscop).
Pregătirea ~ Psihic. Se anunţă pacientul şi se explică tehnica. O stare emotivă poate

bolnavului modifica valoarea.
~ Fizic. Repaus fizic şi psihic 10-15 minute.
Execuţie ~ Asistenta îşi spală mâinile.

Măsurarea pe artera radială:
~ Se reperează artera în şanţul radial (în continuarea policelui).
117
~ Se fixează vârful degetele palpatoare (index, medius, inelar) pe traiectul

arterei, radiale îmbrăţişând antebraţul cu policele.
~ Se exercită o uşoară presiune asupra peretelui arterial şi se percep
zvâcniturile pline ale pulsului timp de 1 minut (se poate măsura şi timp de
15 secunde sau 30 secunde – pulsul regulat – iar valoarea obţinută se
înmulţeşte cu 4 sau cu 2).
Măsurarea – după aceiaşi tehnică – se poate face şi pe alte artere.
Notare ~ Se notează cifric în caietul independent de observaţii clinice – se notează
inclusiv ora, dacă pulsul a fost măsurat în frison, faciesul era roşu etc.
~ Se notează grafic în foaia de temperatură → pentru fiecare linie orizontală
se socotesc 4 pulsaţii – adică 4 valori / pătrat.
~ Prin unirea punctelor succesive se obţine → CURBA PULSULUI.
~ În unele documente medicale se notează valoarea cifric însoţită şi de
caracteristicile pulsului.
 PD = 90 pulsaţii /minut.
 PS = 80 pulsaţii /minut.
 Ritm regulat
Interpretare ~ Normal: puls regulat, bine bătut, ritmic, sincron, celeric.
~ Patologic: puls slab, imperceptibil, aritmic, asincron
~ Frecvenţa: → puls rapid – tahicardic,
→ puls rar – bradicardic.
~ Ritm → regulat, neregulat.
~ Amplitudine → puls mic, filiform sau cu amplitudine crescută.
~ Volum (tensiune) → puls dur sau moale.
~ Celeritatea:→ puls săltăreţ (↑ rapidă a tensiunii urmată de o cădere
bruscă)
→ puls tard (↓ lentă).
~ Frecvenţa normală în funcţie de vârstă:
N.n. → 120 – 140 p/min
1 an → 100 – 120 p/min
12 ani → 80 – 100 p/min
Adult → 60 – 80 p/minut
Observaţii : ~ Măsurarea pentru valori exacte se face timp de 1 minut.
~ Măsurarea se face numai după un repaus fizic şi psihic de 10-15 minute.
~ Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră în oră (în servicii ATI), la
diferite intervale recomandate de medic.
~ Curba pulsului normal este paralelă cu curba respiraţiei şi curba
temperaturii.
~ Pulsul este influiențat de mai mulți factori: biologici (vârstă, înălțime↑,
somn↓, efort fizic↑ , alimentație↑) , psihologici (emoții, furie, plâns↑) ,
sociali (mediu ambiant)
~ Frecvenţa pulsului creşte paralel cu temperatura → la un grad de
temperatură pulsul creşte cu cca. 10 pulsaţii /minut.
118
Fișa 59. MĂSURAREA, NOTAREA ȘI INTERPRETAREA

RESPIRAȚIEI
Definiţie ~ Respiraţia este funcţia prin care se realizează schimburile gazoase la
nivelul organismului.
Scop ~ Stabilirea diagnosticului.
~ Evaluarea funcţiei respiratorii.
~ Aprecierea evoluţiei bolii.
~ Stabilirea prognosticului bolii.
~ Observarea stării bolnavului.
~ Observarea efectelor medicamentelor.
~ Indiciu în apariţia unor complicaţii.
Elemente de ~ Tipul respirator:
apreciat  costal superior (femei);
 costal inferior (bărbaţi);
 abdominal (copii, bătrâni)
~ Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
~ Ritmul respirator.
~ Frecvenţa respiraţiei.
~ Simetria mişcărilor toracice.
Materiale şi ~ Cronometru (ceas cu secundar).

instrumente ~ Creion verde (albastru).
necesare ~ Foaie de temperatură.
Pregătirea ~ NU SE ANUNŢĂ PACIENTUL ŞI NU SE EXPLICĂ TEHNICA

bolnavului → bolnavul îşi poate modifica voluntar caracterele respiraţiei
(frecvenţa) rezultând valori eronate în urma măsurării.
~ Se aşează pacientului în decubit dorsal.
Execuţie ~ Se măsoară concomitent cu pulsul, când se fixează artera radială şi se
aplică mâna asistentei pe toracele bolnavului împreună cu mâna
bolnavului.
~ Se poate măsura şi prin aplicarea palmei pe toracele bolnavului.
~ Se numără inspiraţiile (mişcările de ridicate a peretelui toracic) timp
de 1 minut.
~ Aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin
simpla observare.
Notarea ~ Cifric se notează în caietul independent al asistentului medical.
~ Grafic se notează în foaia de temperatură → pentru fiecare linie
orizontală o valoare de respiraţie.
~ Prin unirea valorilor succesive rezultă → CURBA RESPIRAŢIEI.
119
Interpretare ~ Respiraţie normală: suplă, amplă, regulată, profundă, nazală, lentă,

simetrică.
o Frecvenţa normală: în funcţie de vârstă, sex, poziţie,
temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau de somn.
 Nou născut = 30 - 50 r/minut.

 Copil mic = 20 - 35 r/minut;
 Copil 12 ani = 15 – 25 r/minut;
 Bărbați = 18 r/minut;
 Femei = 16 r/minut.
 Vârstnic = 15 – 25 r/minut
~ Respiraţie patologică: superficială, încărcată, zgomotoasă, ritm
neregulat, dispnee.
→ Tahipnee (polipnee) = frecvenţă crescută (în emoţii, efort fizic,
febră, hipertiroidism, infecţii acute, hemoragii, anemii, boli
cardiace, boli renale).
→ Bradipnee = frecvenţă scăzută (în obstacole în căile
respiratorii, tumori mediastinale).
→ Apnee = absenţa respiraţiei.
→ Dispnee = respiraţia greoaie, dificilă (sete de aer).
~ Dispnee cu perturbarea ritmică şi periodică a respiraţiei:
o Dispnee Cheyne-Stockes – respiraţie cu amplitudini crescânde
până la maxim şi apoi scăzute până la apnee ce durează 10-20
secunde.
o Dispnee Kussmaul – respiraţie în patru timpi, inspir profund,

pauză, expir scurt, zgomotos, pauză.
~ Dispnee Biot – agonică, dispneea muribundului.

Observaţii Observaţii:
~ Se preferă măsurarea respiraţiei în somn.
~ Fiziologic curba respiraţiei este paralelă cu curba pulsului şi curba
temperaturii.
~ Dispneea Cheyne-Stockes trebuie depistată sistematic, bolnavul nu o
semnalează.
~ Dispneea Kussmaul apare la un pH scăzut sub 7,2 – este întâlnită în
come.
~ În dispnee se notează: orarul, intensitatea, tipul, evoluţia în timp.
120
Fișa 60. MĂSURAREA , NOTAREA ȘI INERPRETAREA

VALORILOR TENSIUNII ARTERIALE
Definiţie ~ Tensiunea arterială (TA) reprezintă presiunea exercitată de sângele
circulant asupra pereților arteriali.
~ Tensiunea arterială maximă – sistolică → determinată de contracţia inimii
în sistolă.
~ Tensiune arterială minimă – diastolică → determinată de activitatea inimii
în diastolă.
~ Tensiune diferenţială → diferenţa dintre TA maximă şi TA minimă.
Factori care  debitul cardiac

determină  forța de contractie a inimii
TA  elasticitatea și calibrul vaselor
 vâscozitatea sângelui
Scop ~ Evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
~ Evaluarea evoluţiei bolii.
~ Recunoaşterea complicaţiilor.
~ Stabilirea prognosticului.
Factori care ~ biologici: vârsta , somnul↓ , activitatea↑, volumul urinar , alimentația↑,
influențează sarcină , pubertate.
TA ~ psihologici: emoțiile , plânsul ,stres , mânia pot provoca HTA
~ sociali: climatul : frigul –duce la  TA iar căldura - la  TA
Locul ~ Artera HUMERALĂ
măsurării TA
Materiale şi  Sfigmomanometru, Tensiometru electronic, Tensiometru

instrumente cu mercur (Riva-Rocci),
necesare  Stetoscop biauricular.
 Tampon de vată + alcool (pentru dezinfecţie
membranei stetoscopului şi a olivelor).
 Creion sau pix de culoare roşie.
 Foaie de temperatură.
Metode de ~ Metoda palpatorie.

măsurare ~ Metoda auscultatorie.
Pregătirea ~ Psihic → se anunţă bolnavul şi se explică tehnica - în termeni sucinţi şi pe

bolnavului înţelesul lui;
~ Fizic → repaus fizic şi psihic 15 minute.
 Se așează pacientul confortalil ,șezând , cu spatele rezămat de spătarul
scaunului și cu mambrele inferioare sprijinite pe podea, membrul superior la
care se măsoară tensiunea va fi sprijinit si ținut relaxat la nivelul inimii, sau
poate sta în poziție decubit dorsal .
 Se preferă măsurarea înaintea servirii mesei sau la 3h de la servirea mesei.
121
Execuţie  Metoda auscultatorie.

~ Asistenta îşi spală mâinile.
~ Se așează pacientul confortalil , șezând , cu spatele rezămat de spătarul
scaunului și cu mambrele inferioare sprijinite pe podea, membrul superior
la care se măsoară tensiunea va fi sprijinit si ținut relaxat la nivelul
inimii, sau în poziție decubit dorsal relaxat.
~ Se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului sprijinit şi în extensie.
~ Manometrul se fixează la nivelul arterei la care se face determinarea, se
aşează la vedere.
~ se palpează artera humerală
~ Se introduc olivele stetoscopului în urechi și se fixează membrana
stetoscopului sub marginea inferioară a manşetei pe artera humerală , se
menține diafragma stetoscopului lipită de tegument prin apăsare cu
degetul arătător , se închide ventilul şi se pompează aer în manşetă până
dispar pulsaţiile.
~ Se decomprimă manşetă progresiv prin deschiderea lentă a supapei până
când se percepe primul zgomot arterial care reprezintă valoarea TA
maximă (sistolică) - se reţine valoarea.
~ Se continuă decomprimarea până când zgomotele dispar = valoare TA
minimă (diastolică). Se reţine valoarea.
~ Se îndepărtează manşeta de pe braţul pacientului.
~ Se dezinfectează olivele şi membrana stetoscopului.
 Metoda palpatorie
 necesită numai tensiometru
 poziția pacientului este decubit dorsal ,după repaus de 10- 15 min.
 se aplică manșeta la nivelul brațului deasupra plicii cotului ,se palpează
pulsul la nivelul arterei radiale , se închide ventilul , se pompează aer în
manșetă până la dispariția pulsului radial cu încă 30mm Hg mai mult ,
apoi se dă drumul treptat la aer și se palpează pulsul la artera radială
observându-se pe cadranul manometrului momentul în care se percepe
pulsația radială.
 această valoare coprespunde TA maxime(sistolică)
 prin metoda palpatorie nu se poate măsura valoarea TA minime
(diastolică)
Notare ~ Se notează cifric în caietul independent de observaţii clinice.
~ Se notează grafic în foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie
orizontală de culoare roşie socotind pentru fiecare linie a foii o unitate
coloană de mercur; - linia superioară → valoarea maximă;
- linia inferioară → valoarea minimă.
~ Se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul
rezultat.
~ Uneori se notează cifric: TAmax=120 mmHg; TAmin=70 mmHg
sau
TA =120/70 mmHg
122
Interpretare ~ Normal→se obţin 2 valori:-TAmax(sistolică) şi TAmin (diastolică).

~ Patologic:
― Valori crescute = Hipertensiune HTA (boli vasculare, boli renale,
tulburări endocrine, menopauză, boala hipertensivă).
― Valori scăzute = hipotensiune hTA (miocardite, endocardite,
hemoragii, diaree, vărsături etc.).
 1 -3 ani  75/50 90/60 mmHg

 4 -11 ani  90 /60 110/65 mmHg
 12- 15 ani  100/60 120/75 mmHg
 Adult  120/70 139/90 mmHg
Observaţii ~ Manometrul se fixează la nivelul arterei la care se face determinarea.

~ Se dezinfectează olivele şi membrana stetoscopului după fiecare utilizare.
~ Măsurarea se face la acelaşi bolnav cu acelaşi aparat, în aceleaşi condiţii.
~ Măsurarea se face în clinostatism (decubit) şi / sau șezând cu brațul
sprijinit, dimineaţa şi seara, din oră în oră (în servicii ATI), la diferite
intervale recomandate de medic.
~ În caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a îndepărta manşeta.
~ Valorile obţinute se comunică, dar NU SE DISCUTĂ REZULTATELE
CU BOLNAVUL.
123
Fișa 61. MĂSURAREA, NOTAREA ŞI INTERPRETAREA

VALORILOR DE TEMPERATURĂ
Definiţie ~ Temperatura - reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism,
generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
~ Termoreglarea → este un echilibru între termogeneză şi termoliză.
~ Termogeneza → producere de căldură (rezultat al proceselor oxidative).
~ Termoliză → consum de căldură (prin evaporare, radiaţie, conducţie,
convecţie).
~ Homeotermie → temperatură constantă (36,7-370C D. şi 37-37,30C S.).
~ Temperatură centrală → temperatura organelor interne (mai ridicată cu
cca. 0,50C faţă de temperatura periferică).
~ Temperatură periferică → temperatura de la suprafaţa corpului.
Scop ~ Evaluarea funcției de termoreglare și termogeneză
~ Observarea evoluţiei bolii.
~ Observarea efectelor tratamentelor.
~ Depistarea variaţiilor patologice de temperatură.
~ Depistarea apariţiei complicaţiilor.
Locul ~ Cavităţi închise → rect, vagin.
măsurării ~ Cavităţi semiînchise → axilă, plică inghinală, cavitate bucală.
~ Tegumentar (cu febertest sau termometru cutanat electric).
~ Termometru maximal (electric, febertest etc.).
Materiale şi
~ Casoletă cu comprese
instrumente
~ Recipient cu sol.dezinfectantă
necesare
~ Tăviţă medicală
~ Lubrifiant
~ Alcool medicinal
~ Creion negru
~ Ceas
~ Foaie de temperatură.
Psihic → se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (în termeni succinţi şi pe
Pregătirea
înţelesul lui; se explică etapele tehnicii).
bolnavului
Fizic:
~ Axila → se tamponează cu prosop individual axila şi se aşează bolnavul
comod.
~ Rectal → se asigură pentru ADULT poziţia decubit lateral stâng, pentru
COPIL poziţia decubit dorsal cu picioarele flectate pe abdomen sau
decubit ventral pe genunchii mamei.
Execuţie ~ Pregătirea materialelor lângă pacient
~ Se spală mâinile, se scoate termometru din sol. dezinfectantă, se clătește,
se șterge cu o compresă și se scutură.
Măsurarea temperaturii în axilă:
124
~ Se așează pacientul în poziție d.d. sau (semi)șezând

~ Se ridică brațil pacientului, se tamponează axila cu prosopul pacientului
(ştergerea modifică valoarea de temperatură),
~ Se aplică pe mijlocul axilei bulbul termometrului.
~ Se apropie braţul de torace şi se aplică mâna oblic pe torace.
~ Dacă pacientul este slăbit sau agitat temometru va fi ținut de către
asistentă.
~ Termometru se menține 10 minute, se retrage termometru.
~ Se şterge termometrul cu tampon cu alcool şi se citeşte valoare.
Măsurarea temperaturii în rect:
~ Se lubrifiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină.
~ Se așează pacientul în d.l. cu membrele inferioare în semiflexie ,
asigurându-i intimitatea
~ Se introduce bulbul termometrului în rect prin mişcări de rotaţie şi
înaintare.
~ Termometrul va fi ținut pe tot timpul măsurării,
~ Se menține timp de 3- 5 minute, se extrage, se şterge cu o compresă cu
alcool și se citeşte valoarea.
~ Se spală termometru, se scutură și se introduce în recipientul cu sol.
dezinfectantă ( cloramină 1%)
 Nu se face termometrizare rectal la pacienţi agitaţi, cu inflamaţii anale,
rectale sau cu operaţii rectale.
 Temperatura rectală la copii se va putea lua doar la interval de 30 de
minute de când copilul a servit masa sau a consumat lichide, pentru a
preveni erorile de citire.
 Temperatura rectală este cu 0,3 - 0,5ºC > tº axilară.
Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală:
~ Se umezeşte termometrul (folosit numai în acest scop!)
~ Se introduce în cavitatea bucală sub limbă sau pe latura externă a arcadei
dentare
~ Pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas
~ Se menține termometrul timp de 5 minute, fără al strânge între dinţi.
~ Se scoate termometrul , se şterge şi se citeşte valoarea.
 Măsurarea t0 în cavitatea bucală este containdicată la copii, la pacienții

agitați , la cei cu afecțiuni ale cavității bucale, la pacienți cu respirație
nazală dificilă.
 Înainte cu 10 min. de introducerea temnometrului în cavitatea bucală ,
pacientul nu va consuma lichide reci sau calde și nici nu va fuma.
Măsurarea temperaturii orale cu termometrul tip suzetă
~ Acesta prezintă siguranţă şi indică temperatura corect în cazul copiilor
mici.
~ Se apasă pe butonul de pornire şi se poziţionează bulbul în gura copilului.
~ Temperatura se va citi după 3 minute.
~ Bulbul suzetei se va curăţa foarte bine după fiecare folosire.
~ Se notează cifric în caietul independent de observaţii clinice.

Notare
~ Se notează grafic în foaia de temperatură – cu culoare neagră sau
125
albastră (valorile pare pe linie, valorile impare între linii).

~ Prin unirea punctelor => CURBA TERMICĂ.
Interpretare
VN afebril → temperatură fiziologică = 36 - 370C.
Valori patologice:
o Valori scăzute = hipotermie - sub 360C.
o Valori crescute → bolnav febril = hipertermie - peste 370C.
 Subfebrilitate → 37 - 380 C.
 Febră moderată→ 38 - 390 C.
 Febră ridicată → 39 - 400 C.
 Hiperpirexie → peste 400 C.
~ La nou-născut, peste 390C apar complicaţii nervoase, cardiovasculare,
renale.
~ La sugar, copilul mare şi adult, complicaţiile apar la temperaturi care
depăşesc 400C.
~ La adultul în vârstă apar complicaţii la temperaturi peste 380C.
~ Frisoane – contracţii musculare puternice cu senzaţie pronunţată de frig.
Manifestări
~ Tegumente roşii calde, umede – pielea la început palidă, apoi roşie,
care
caldă, apoi transpirată.
însoţesc
~ Piloerecţie – piele de găină la senzaţia de frig.
febra
~ Sindrom febril – cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă,
sete, oligurie, urină concentrată, convulsii, halucinaţii, dezorientare,
delir.
~ Erupţii cutanate – macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile infecţioase.
Intervenţii ~ După măsurare, termometrul este bine curăţat,scuturat și introdus în
după recipientul cu dezinfectant.
tehnică ~ Termometrul electric este dezinfectat şi păstrat în dulapul de instrumente
~ Măsurarea se face dimineaţa la trezire, înaintea toaletei sau altor activităţi
Observaţii
între orele 7-8, şi seara între orele 18-19.
~ În unele cazuri, la recomandarea medicului, măsurarea temperaturii se
poate face periodic → la 30 minute, 1 oră, 3 ore, 6 ore sau după
administrarea unor tratamente.
~ Termometrul maximal se scutură până când coloana de mercur coboară în
rezervor. În timpul scuturării termometrul se ţine ca pe un creion.
~ Se susţine termometrul la bolnavi adinamici, agitaţi, inconştienţi, copii,
vârstnici.
~ Dacă valoarea înregistrată este prea mare sau prea mică se repetă
măsurarea.
~ Umezeală modifică valoarea înregistrată.
~ Pentru măsurarea t0 corpului se mai pot utiliza termometre cutanate sau
electronice.
126
Fișa 62. MONTAREA TRANSFUZIEI ( inclusiv proba de

compatibilitate biologică Oeleker)
Definiţie: Transfuzia reprezintă o metodă terapeutică care constă în introducerea de sânge

izo-grup, izo-Rh sau de derivate de sânge în sistemul circulator al bolnavului.
Scop: - terapeutic
~ refacerea volumului intravascular(atunci când au avut loc pierderi mari de
sânge, deşi resusitarea volemică de urgenţă se realizează cu soluţii
cristaloide/coloide),
~ corectarea hemoglobinei (cu masă eritrocitară), a numărului de leucocite(cu masă
leucocitară), a numărului de trombocite sau a factorilor de coagulare cu plasmă
proaspătă congelată sau concentrate trombocitar)
Materialelor necesare
~ Tava medicală sau cărucior pentru tratamente
~ Seringi/ace, mănuşi sterile adecvate
~ Punga sau flaconul de sânge izo-grup, izo-Rh şi trusa de transfuzie (perfuzor cu filtru)
~ Branulă/flexulă, soluţie dezinfectantă, tampoane, etichetă
~ Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică
~ Muşama, stativ, recipiente de colectare a deşeurilor
Psihică:- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului şi obţineţi consimţământului informat în
scris
Fizică: - pacientul nu va mânca cu cel puţin 2 ore înainte sau după terminarea transfuziei ;
poziţia pacientului - va fi de decubit dorsal; se va alege locul pentru puncţia i.v
~ Verificaţi indicaţia de transfuzie şi cantitatea de sânge , identitatea pacientului integritatea
pungii de sânge, termenul de valabilitate, aspectul macroscopic al sângelui
~ Spălaţi mâinile, puneţi mănuşile sterile
~ Încălziţi sângele la temperatura corpului,
~ Deschideţi trusa de transfuzat şi inseraţi acul transfuzorului în punga sau flaconul cu
singe, eliminând aerul din acesta; ulterior închideţi clema/prestubul
~ Se realizează puncţia venoasă, fie utilizând branula/fluturaş sau direct pe ac, ce se fixează
apoi cu leucoplast
~ Deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul sângelui să curgă
~ Efectuaţi proba de compatibilitate biologică OELECKER
127
 se spală mâinile, se pun mănuşile şi se montează transfuzia

 se lasă să se scurgă prin picurător primii 20 ml sânge, apoi se reglează ritmul la 10-15
picături/ minut timp de 5 minute, supraveghind pacientul în acest timp(5 minute)
pentru eventuala apariţie a unor manifestări post transfuzionale/ incompatibilitate de
grup( senzaţie de frig, frison, cefalee, dureri lombare,, tahicardie, urticarie, congestia
feţei);
Interpretarea : dacă apar semnele incompatibilităţii de grup se întrerupe transfuzia şi se
anunţă medicul
 dacă nu apar semnele de incompatibilitate, se lasă să curgă incă 20 ml de sânge în
ritm rapid, dipă care se reglează ritmul din nou la 10-15 picături/minut, supraveghind
pacientul timp de 5 minute
 dacă nu apar semne de incompatibilitate a sângelui , se continuă transfuzia în ritmul
prescris de medic.
~ Se reglează ritmul transfuziei- 40 picături/minut în mod obişnuit şi se aplică o etichetă pe

flacon/pungă de sânge cu ora la care a început transfuzia
~ După terminarea transfuziei se închide prestubul, se retrage acul şi aplică un tampon cu
alcool
~ Punga sau flaconul în care trebuie să rămână aprox. 5-6 ml de sânge se pastrează , în
eventualitatea unor verificari în caz de accidente posttransfuzionale tardive
~ Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă şi verificaţi semnele vitale la fiecare 15', în
prima jumătate de oră după începerea transfuziei, şi la fiecare jumătate de oră sau la o oră
după transfuzie.
~ Informaţi pacientul/familia să anunţe în caz de mâncărime, dispnee, ameţeli, dureri în
spate sau în piept, deoarece acestea pot fi reacţii ale transfuziei
Reorganizarea locului de muncă
~ Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
~ Îndepărtaţi mănuşile, spălaţi mâinile, notaţi în foaia de observaţie administrarea
transfuziei, numărul scris pe punga sau flaconul de sânge, ora la care a început transfuzia,
ora la care s-a terminat şi eventualele reacţii ale pacientului
ACCIDENTE /INCIDENTE :
⇨ Embolia pulmonară - manifestată prin agitaţie, cianoză, dureri toracice, tuse
chinuitoare, hemoptizie
⇨ Hemoliza intravasculară cu blocaj renal, şoc posttransfuzional, acidoza metabolică,
stop cardiac prin hipotermie
⇨ Şocul hemolitic
ACCIDENTE POSTTRANSFUZIONALE:
⇨ ușoare: urticarie, febră ,cefalee , edem , frison ușor , tetanie
⇨ grave: frison sever , hematurie masivă , icter posttransfuzional , șoc hemolitic
grav(mortal), dilatația acută a inimii , transmiterea unei boli infecțioase.
Observaţii
~ Nu încălziţi sângele în apă caldă, sau deasupra surselor de căldură, evitaţi agitarea
pungii/flaconului
~ Respectaţi asepsia si nu umpleţi camera perfuzorului cu sânge - nu se mai poate
urmări ritmul de curgere
128
Fișa 63. PANSAMENTUL PLĂGII
Definiţie:
 Prin pansament se înțelege totalitatea metodelor chirurgicale de curățare și dezinfecție
a plăgii și tegumentelor din jur , de aplicare a compreselor cu scop protector și de fixare
a lor.
 Plagă este o leziune a tegumentului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau pe
cale operatorie, care presupune întreruperea continuității acestuia, cu sau fără pierdere
de țesut.
Scop:
~ Protecţia plăgii – mecanică, termică, chimică, infecţioasă.
~ Absorbţia secreţiilor.
~ Prevenirea infecţiilor
~ Asigurarea repausului.
~ Favorizarea cicatrizării.
Principiile fundamentale unui pansament:
 Aseptic.
 Absorbant.
 Protector.
 Compresiv.
 Să asigure punerea în repaus.
 Estetic
Tipuri de pansament : Pansamentul poate fi în funcție de plaga operatorie sau accidentală ,
neinfectată sau infectată, simplă sau complicată:
~ uscat – se folosește la majoritatea plăgilor aseptice (chirurgicale) ;
~ compresiv – se folosește la plăgile sângerânde;
~ umed – are efect antiinflamator , se aplică pe plagă comprese de tifon îmbibate în
soluții antiseptice;
~ ocluziv – se aplică în cazul fracturilor deschise care se imobilizează în aparate gipsate
cu ferestre în dreptul leziunii pentru ingrijire și vindecarea plăgii;
~ cu unguiente sau creme grase – se folosește în cazul păgilor di arsuri având efect
antialgic antiinflamator și cicatrizant
Materiale necesare:
 trusă cu instrumente chirurgicale – pense anatomice, chirurgicale, hemostatice,
foarfece chirurgicale, bisturiu, stilet butonat .
 casoletă sterilă cu comprese de diferite mărimi , tampoane, pernuţe de vată feșe de
tifon, .
 tăviţă renală.
 muşama şi aleză.
 Soluții antiseptice pentru plagă – apă oxigenată ,soluție betadine, Rivanol, cloramină
 Subs. dezinfectante pentru tegumente – alcool iodat ,soluție betadină tinctură de iod.
 medicamente , unguente protectoare, pulberi cicatrizante
 materiale pentru fixarea pansamentului – omnifix, leucoplast
Pregătirea bolnavului:
129
~ Se explică tehnica şi necesitatea ei.

~ Se aşează bolnavul în poziţie comodă, funcţie de regiunea de pansat – în aşa fel încât să
fie uşor accesibilă pentru tehnică.
~ Se protejează lenjeria cu muşama şi aleză.
Execuţia pansamentului:
 Spălarea şi dezinfecţia mâinilor, îmbrăcarea mănuşilor de protecţie.
 Se pregătesc 2 pense sterile.
 Se inspectează plaga.
 Se toarnă în plagă apă oxigenată – cu rol dezinfectant, hemostatic şi de îndepărtare a
secreţiilor – prin efervescenţa produsă
 Se îndepărtează din plagă eventualele secreţii – folosind la fiecare ştergere câte o
compresă uscată.
 Ştergerea din plagă se face spre periferie schimbând la fiecare ştergere tamponul.
 Se dezinfectează tegumentul din jur cu un tampon înbibat în alcool iodat, cu mișcări
circulare de la interior spre exterior pentru a nu infecta plaga.
 Se șterge tegumentul de surplusul de iod (iodul fiind iritant pentru tegument)
 Se acoperă plaga cu compresă de tifon (care să depăşească marginile plăgii), peste care
se aşează un strat subţire de vată.
 Se fixează pansamentul pe tegumentul din jur cu omnifix, cu leucoplast sau cu faşă etc.
Reorganizarea locului de muncă:
 materialul moale folosit la pansament se arde.
 instrumentarul metalic se sterilizează la etuvă.
 se îndepărtează manușile ,se spală și dezinfectează mâinile.
Observaţii:
~ În plăgile mari, tăiate, buzele plăgii se pot sutura sau se pot prinde cu agrafe
chirurgicale Michel.
~ Se interzice apăsarea, stoarcerea sau masajul plăgii sau regiunilor învecinate – pentru
a nu disemina infecţia.
~ Nu se introduc instrumentele folosite la toaleta plăgii în casoletă sau flaconul cu soluţii
dezinfectante. Se foloseşte pensa de servit.
~ Se administrează sedative înaintea unor pansamente dureroase.
~ Se face profilaxia antitetanică - 0,5ml ser antitetanic i.m.
130
Fișa 64. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA

PUNCȚIA ARTICULARĂ
Definiţie: Puncţia articulară reprezintă realizarea unei comunicări instrumentale între

cavitatea articulară şi mediul extern.
Scop:
~ explorator: - punerea în evidenţă a prezenţei lichidului articular (seros, purulent,
sanguinolent);
- recoltarea lichidului articular în vederea examinării
~ terapeutic: - evacuarea lichidului,
- administrarea medicamentelor în cavitatea articulară (produse cortizonice,
anestezice locale, substanţe de contrast pentru examen radiologie)
Indicaţii:
~ artrite acute sau cronice,
~ traumatisme articulare însoţite de hemartroză.
Contraindicaţii: procese inflamatorii tegumentare în zona în care urmează a se face puncţia.
Locul puncției: se puncţionează mai frecvent articulaţiile: genunchiului, cotului, umărului,
gleznei.
Materiale necesare:
~ de protecţie a patului: mușama,aleză.
~ pentru dezinfecţia tegumentelor - alcool iodat,tinctură de iod;
~ instrumentar şi materiale sterile:
 ace de 4-5 cm lungime,
 seringă de 5 ml pentru anestezie,
 ace de 8-10 cm lungime cu diametrul 0,5-2 mm pentru aspirat lichidul,
 pense,
 mănuşi ,
 câmp chirurgical,
 tampoane,
 comprese,
 eprubete;
~ alte materiale: romplast, feşi, tăviţă renală, pahar conic gradat, atele;
~ medicamente anestezice locale - xilină 1%, medicamente antiinflamatoare, antibiotice,
substanţe de contrast radiologie
~ psihică: se informează cu privire la scopul puncţiei;
~ fizică: se aşează într-o poziţie care să permită executarea puncţiei, cu articulaţia relaxată;
eventual articulaţia se aşază pe o pernă; se îndepărtează pilozitatea
131
EXECUŢIA PUNCŢIEI:
Medicul execută puncția asistat de două asistente medicale în sala de tratamente sau în salon:
Medicul :- alege locul puncției (zona de maximă fluctuență); efectuează anestezia locală ;
așază câmpul sub locul puncției ; execută puncția , aspiră lichidul ;retrage acul de
puncție
Asistenta medicală :
 îsi spală mâinile,le dezinfecteză și îmbracă mănușile;
Asistenta II :
― protejează patul sub articulația puncționată
― menține pacientul în poziție adecvată
― fixează articulația , menține poziția pacientului și îl supraveghează
Asistenta I
― pregătește locul puncției , face dezinfecție (spală reg , rade pilozitățile, degresează ,
badijonează cu alcool iodat de doua ori)
― servește medicului instrumentele în condiții de asepsie
― colectează lichidul în vasul gradat ,recoltează în eprubete
― dezinfectează locul puncției și comprimă cu tampon steril
― aplică pansament compresiv la locul puncției , fixat cu fașă
― aplică atele care să imobilizeze articulația puncționată
Îngrijirea ulterioară a pacientului

~ se asigură repaosul regiunii
~ se supraveghează starea generală şi semnele vitale
~ se supraveghează aspectul pansamentului
~ se menţine pansamentul compresiv şi imobilizarea în atelă timp de 24-48 h
Pregătirea produsului pentru examinare
~ se pregătesc eprubetele cu lichid pentru trimitere la laborator; se etichetează
menţionându-se examenul cerut (citologic, bacteriologic)
~ examenul macroscopic se face imediat, măsurându-se cantitatea şi apreciindu-se
aspectul lichidului (seros, purulent, sanguinolent)
Reorganizarea: selectarea deșeurilor conform Precauțiunilor Universale.
Notarea puncţiei în foaia de observaţie - se notează cantitatea şi aspectul lichidului extras
Complicaţii:
⇒ imediate - lezarea pachetului vasculonervos ;
⇒ tardive – infecţii
132
Fișa 65. PUNCȚIA OSOASĂ
Definitie: Crearea unei comunicari intre mediul extern si zona spongioasa a osului, prin
intermediul unui ac.
Scop:
~ explorator: - recoltarea măduvei pentru examinare;
~ terapeutic - administrare medicamente lichide hidratante și nutritive ; recoltarea
măduvei pentru transfuzare
Indicații: - boli hematologice.
Locul punctiei : la nivelul oaselor superficiale, usor accesibile :
~ spina iliaca posterosuperioara
~ creasta iliaca
~ stern
~ maleolele tibiale
~ calcaneul
~ apofizele spinoase ale ultimelor vertebre dorsale și primele vertebre lombare
Materiale necesare :
~ pentru protecția patului
~ pentru dezinfecți a tegumentelor-alcool iodat
~ ace de punctie de 5 cm lungime cu diametru de
1-2 mm,rezistente,cu mandrin,
~ seringi de 10 – 20 ml,
~ ace si seringa pentru anestezie locală, pense,
tampoane,
~ comprese sterile,
~ câmp chirurgical,
~ manusi sterile ,
~ mediu de cultură
~ sticla de ceasornic, lame de microscop
~ soluții medicamentoase, anestezice, SF ,soluții perfuzabile recomandate în cazul
pucției terapeutice .
Pregatirea bolnavului:
~ psihica: se informează pac. cu privire la necesitatea puncției , se explică că se va
înlătura durerea prin anestezie
~ fizica:
 se controlează în preziua puncției: TS , TC , TQ
 se aseaza in pozitie adecvata punctiei:
- decubit dorsal cu toracele putin ridicat, pe un plan dur - puncția sternală
- decubit ventral pe un plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectati - puncția în
creasta iliacă.
 se rad pilozitățile.
Executia punctiei: se face de medic ajutat de 2 asistente
133
~ Medicul:
 stabileste locul punctiei ; face anestezia ; execută puncția ,scoate mandrenul ;
adaptează seringa , aspiră 1-2ml de măduvă ;retrage acul de puncție
Asistenta medicala:
~ spala si dezinfecteaza manile, imbraca manusile;
~ Asistenta II:
 protejeaza patul;
 dezbracă regiunea
 aseaza pacientul in pozitia corespunzatoare locului ales ;
 mentine pacientul în poziție fixă si il supravegheaza;
~ Asistenta II
 pregateste locul punctiei, dezinfecteaza locul punctiei (spală reg , rade pilozitățile,
degresează , badijonează cu alcool iodat de doua ori);
 servește medicului instrumentele în condiții de asepsie ;
 dezinfectează locul după puncției si face compresiune cu un tampon steril;
 aplica comprese sterile uscate fixate cu leucoplast;
 imbracă pacientul si il așeaza comod in pat.
Ingrijirea pacientului :
~ se asigură repaus la pat,
~ se supravegherea starea general și funcțiile vitale
~ se observă pansamentul dacă se îmbibă cu sânge
Pregătirea produsului pentru examinare :
~ se evacuează imediat produsul aspirat din seringă pe sticla de ceasornic sau pe o
lamă de sticlă mare 20/ 30cm
~ se efectueaza frotiurile si insamantarile pe medii de cultura
Reorganizarea :selectarea și indepătarea deșeurilor.
Accidente :
 imediate:
⇒ puncție albă,
⇒ perforație ale organelor interne,
⇒ fracturi,
⇒ pneumotorax.
 tardive :
⇒ hematoame,
⇒ infectii ale osului,
⇒ tulburări de creștere la copil.
Atenție: - mandrenul acului de puncție se pastrează steril pt a incerca desfundarea acu
lui în cazul puncției albe
134
Fișa 66. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA

PUNCŢIA PERITONEALA (PARACENTEZĂ)
Definiţie: Puncţia abdominală (peritoneală)sau paracenteza constă în traversarea peretului
abdominal cu ajutorul unui trocar.
Scop:
~ explorator:- punere în evidenţă a prezenţei lichidului peritoneal;
- recoltarea lichidului şi examinarea în laborator .
~ terapeutic:- evacuarea unei colecţii libere de lichid în ascite masive;
- pentru efectuarea dializei peritoneale.
Indicaţii:
 ascite masive;
 ascite care nu se resorb prin metodele obişnuite de tratament;
 traumatisme închise - hemoperitoneu.
 pt diagnostic citologic , bacteriologic și enzimatic al ascitei
Contraindicaţii:
― chisturi ovariene mari, hidronefroză, sarcină;
― diateze hemoragice şi în precomă;
― colecţiile de lichid închistate se evacuează numai chirurgical.
Locul puncţiei - în fosa iliacã stângã ( linia Monroe Richter),in regiunea subombilicală.
Materiale necesare:
~ de protecţie a patului:muşama,aleză, paravan;
~ pentru dezinfecţia tegumentului: - alcool iodat.
~ instrumente şi materiale sterile:
― trocar gros cu diametrul de 3-4 mm cu un mandrin ascuţit şi unul bont de rezervă,
― seringi de 5 şi 20 ml, ace de 5-6 mm,
― bisturiu,
― pense hemostatice,
― câmp chirurgical,
― mănuşi chirurgicale,
― comprese, tampoane, leucoplast,
― tuburi prelungitoare;
~ pentru recoltarea şi colectarea lichidului,
― eprubete, cilindru gradat,
― vas gradat de 10 l,
― tăviţă renală,
― cearşaf împăturit pe lungime.
~ substanţe medicamentoase, anestezice locale, tonicecardiace;
-psihică: se informează asupra necesităţii puncţiei,se obţine consimţământul;
-fizică: se invită să urineze ;se dezbracă regiunea abdominală; se aşează pacientul în
poziţie decubit dorsal în pat; se măsoară circumferinţa abdominală;i se asigură
securitatea şi intimitatea
135
Execuţia puncţiei:se face de către medic, ajutat de două asistente în salon sau în sala de
tratamente
Rolul asistentei in cursul punctiei propriu-zise:
~ spală,dezinfectează mâinile,îmbracă mănuşile;
Asistenta II.
 pregăteşte patul cu muşama,aşează pacientul în poziţia corespunzătoare locului ales;
 menţine pacientul în poziţia dată;
 supraveghează permanent faciesul,respiraţia,starea generală a bolnavului;
 supraveghează pacientul;
Asistenta I :
 pregăteşte locul puncţiei,dezinfectează locul,
 serveşte medicului seringa încărcată cu anestezic;
 serveşte mănuşile chirurgicale medicului,dezinfectează locul puncţiei;
 serveşte instrumentarul medicului ce efectuează puncţia în condiții de asepsie;
 recoltează în eprubete lichidul de ascită;
 supraveghează scurgerea lichidului în vasul colector;
 serveşte medicului tubul prelungitor al canulei trocarului(pentru evacuare);
 după terminarea puncţiei ingrijeşte locul puncţiei (pansament uscat compresiv steril ) şi
bandajează abdomenul cu cearşaful .
~ se aşază comod în pat, astfel ca locul puncţiei să fie cât mai sus pentru a evita presiunea
asupra orificiului şi scurgerea lichidului în continuare;
~ după 6 ore se îndepărtează cearşaful strâns în jurul abdomenului;
~ se măsoară circumferinţa abdominală şi se notează;
~ se monitorizează P, TA , se notează valorile înregistrate în primele 24 h
~ pansamentul se schimbă, respectând măsurile de asepsie.
Pregătirea produsului pentru examinare:
~ examenul macroscopic constă în măsurarea: cantităţii de lichid, apecierea aspectului,
determinarea densităţii; reacţia Rivalta ;
~ examenul citologic, bacteriologic, biochimic - eprubetele cu lichid, etichetate, se trimit la
laborator.
Reorganizarea: selectarea deşeurilor rezultate conform PU.
Notarea puncţiei în foaia de observaţie
~ se notează cantitatea de lichid evacuat, data, ora, numele persoanei care a executat
puncţia;
~ se notează circumferinţa abdominală înainte şi după evacuarea lichidului.
Accidente:
~ colaps vascular – prin decomprimarea bruscă a cavității abdominale,
~ hemoragie digestivă manifestată prin hematemeză,
~ melenă,
~ perforarea intestinului care duce la peritonită
~ persistenţa orificiului de puncţie prin care se scurge lichid
136
DE STIUT:
 Dacă scurgerea lichidului se oprește brusc se restabilește prin schimbarea poziției
pacientului în d.l (pt mentinerea poziției se pune o pătura făcută sul la spatele pac.) , sau se
introduce mandrenul bont pt a indepărta o ansă intestinală sau flocoanele de fibrină care
acoperă orificiul canulei trocarului.
 viteza de scurgere a lichidului este de 1 l la 15 min
 la prima paracenteză se evacuează o cantitate de maximum 4- 5 l , iar la urmatoarea
DE EVITAT:
 decomprimarea bruscă a cavității abdominale
 puncțiile evacuatoare repetate – duc la stări de hipoproteinemie și cașectizează
organismul
137
Fișa 67. Participarea asistentei medicale la PUNCTIA

RAHIDIANĂ LOMBARĂ
Definiţie: Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu un ac în spaţiul subarahnoidian,

printre vertebre.
Scop:
 explorator: măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian,recoltarea lichidului pentru
examenului macroscopic şi de laborator,injectarea de substanţe radioopace
pentru examenul radiologie al măduvei (aer sau substanţe pe bază de iod)
 terapeutic: decomprimarea în cazul sindromului de hipertensiune intracraniană,introducerea
medicamentelor citostatice, antibioticelor sau serurilor imune în spaţiul
subarahnoidian
 anestezic: introducerea substanţelor anestezice – rahianestezia
Indicaţii:
 boli inflamatorii ale sistemului nervos central (meningită, encefalită),
 cleroză multiplă,
 hemoragie subarahnoidiană,
 tumori cerebrale,
 intervenţii chirurgicale.
Locul punctie: puncţia lombară - D12 - L, sau L4 - L5
Materiale necesare se aleg în funcţie de scopul puncţiei:
~ de protecţie a mesei sau a patului- mușama , aleză
~ pentru dezinfecţia tegumentelor( apă de spălat regiunea , alcool iodat)
 ace lungi cu diametrul 1-1,5 mm cu mandrin,
 seringi,
 ace şi seringă pentru anestezie,
 câmpuri chirurgicale,
 casoleta cu comprese şi tampoane,
 mănuşi sterile,
 pense hemostatice, anatomice,
 eprubete sterile,
 lampă de spirt
 tăviţă renală,
 manometru Claude.
~ medicamente: anestezice locale: pentru rahianestezie, antibiotice, citostatice, seruri
imune, preparate cortizonice.
~ psihică: se informează pacientul cu privire la necesitatea puncţiei, i se explică poziţia
în care va sta
~ fizică: pacientul va fi a jeun;
 poziţia este dată în funcţie de locul puncţiei şi starea lui;
138
 poziţia decubit lateral în pat cu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe

abdomen, bărbia atinge pieptul (poziţie „spate de pisică" );
 poziţie şezând pe masa de operaţie sau de tratament cu mâinile pe coapse, capul
în hiperflexie.
Execuția tehnicii: medicul efectuează puncția ajutat de două asistente medicale:
~ medicul și asistentele vor face asepsia riguroasă a mâinilor și vor îmbrăca îmbrăca mănuși
sterile.
Medicul:
 stabileste locul punctiei ; face anestezia locală ; execută puncția ,scoate mandrenul ;
măsoară tensiunea LCR ; retrage acul de puncție
Asistenta II.
 pregăteşte patul cu muşama, aşează pacientul în poziţia corespunzătoare locului ales;
 menţine pacientul în poziţia recomandată , susține ceafa pacientului cu o mână iar cu
cealaltă împinge ușor regiunea epigastrică
 supraveghează pacientul;
Asistenta I :
 pregăteşte locul puncţiei,dezinfectează locul- spală ,degresează badijonează cu alcool
iodat
 serveşte medicului seringa încărcată cu anestezic – daca e cazul;
 serveşte mănuşile chirurgicale medicului,dezinfectează locul puncţiei;
 serveşte instrumentarul necesar medicului ce efectuează puncţia în condiții de asepsie;
 menține eprubetele pt. recoltarea lichidului;
 servește aparatul Claude pentru măsurarea tensiunii LCR
 servește seringa cu soluții medicamentoase pregătite;
 după terminarea puncției dezinfectează locul cu iod,comprimă locul puncției cu
compresă sterilă și aplică pansament uscat fixat cu romplast,
 așează pacientul in pozitie de decubit dorsal fără pernă.
~ pacientul stă în decubit dorsal, fără pernă, 24 h
~ după 6h se poate alimenta şi hidrata la pat;
~ se supraveghează funcțiile vitale: P , TA , R ;
~ se informează medicul în cazul apariţiei unor manifestări cum ar fi: vărsături, greţuri,
cefalee.
~ examinarea macroscopică se face imediat, apreciindu-se culoarea, aspectul, presiunea
lichidului (normal lichidul este limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu
picătură); în stări patologice, lichidul cefalorahidian poate fi hemoragic, purulent,iar
viteza sa de scurgere poate creşte;
~ recipientele cu lichidul recoltat se etichetează se,completează formularele de recoltare
și se transportă la laborator pentru examenul citologic, biochimic, bacterologic .
Reorganizarea locului: selectarea deșeurilor conform PU.
Notarea puncției în foaia de observaţie
~ se notează aspectul lichidului şi presiunea, precum şi data, ora, numele persoanei care a
executat punctia.
139
Observații:
~ mandrinul acului trebuie menținut steril pe timpul puncției în caz că se înfundă acul
~ în cazul evacuării unei cantități mari de lichid,bolnavul va sta în poziție
Trendelenburg după puncție
~ la laborator se trimite lichidul limpede(se schimbă eprubeta dacă apar câteva picături
de sânge la începutul puncției)
~ trebuie evitată evacuarea unei cantități mari de LCR
~ trebuie evitată schimbarea poziției bolnavului în timpul puncției(det.ruperea
acului,traumatizarea nervului)
~ LCR-ul recoltat pentru examen bacteriologic va fi menținut după recoltare și pe
timpul transportului la laborator la o temperatură de 370 C.
~ modificarea poziţiei pacientului în timpul puncţiei (îndreptarea coloanei vertebrale)
care poate determina ruperea acului şi traumatizarea substanţei nervoase
Accidente:
⇨ sindrom postpuncţional (ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii), datorat hipotensiunii
lichidiene provocate de puncţie
⇨ hemoragii ce apar prin ac în timpul puncţiei, fără importanţă
⇨ dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii
de cal sau ale măduvei spinării, cu vârful acului;
⇨ şocul reflex poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar (se vor pregăti
mijloacele obişnuite de reanimare).
140
Fișa 68. Participarea asistentului medical la

PUNCȚIA PEURALĂ(toracica)
Definiție: Puncția pleurală sau toracocenteza reprezintă stabilirea unei legături între
cavitatea pleurală și mediul exterior prin intermediul unui ac.
Scop:
 Explorator: evidenţierea prezenţei lichidului pleural și recoltarea lichidului pt. examinare
cantitativă şi calitativă.
 Terapeutic: evacuarea lichidului și administrarea medicamentelor în cavitatea pleurală
(antibiotice ,citostatice) după spălarea cavităţii.
Indicaţii: - boli inflamatorii sau tumori pulmonare; -insuficienţă cardiacă însoţită de colecţii
lichidiene în cavitatea pleurală.
Contraindicaţii: - tulburări de coagulare a sângelui – hemofilie; - tratament cu anticoagulante.
Locul puncţiei: se alege de medic după situaţia şi cantitatea de lichid pleural:
 dacă lichidul este în stare liberă, puncţia se face în spaţiul VII - VIII intercostal pe linia
axilară posterioară;
 dacă lichidul este închistat, puncţia se face în plină matitate;
 colecţiile purulente şi tuberculoase se puncţionează cât mai aproape de nivelul lor
superior pentru a preîntâmpina fistulizarea lor;
 puncţia se face deasupra marginii superioare a coastei inferioare, indiferent de locul
puncţiei.
Materiale necesare:
~ de protecţie a patului;
~ pentru dezinfecţia tegumentului (pt spălarea tegumentelor , pt raderea pilozității) alcool
iodat1%, iodoform ;
― 2-3 ace de 10 cm lungime, cu diametrul de 1 mm,
― 2-3 seringi de 20 - 50 ml,
― seringă de 5 ml
― ace pentru anestezie,
― pense,
― mănuşi sterile,
― câmp chirurgical,
― casoletă cu tampoane și comprese sterile.
~ leucoplast, eprubete, lampă de spirt, aparate aspiratoare (Dieulafoy sau Potain),
~ recipiente pentru colectarea lichidului, tăviţă renală
~ medicamente: atropină, morfină, tonice-cardiace, soluţii anestezice
~ materiale pentru reacţia Rivalta: pahar conic de 200 ml, 50 ml apă distilată, soluţie de
acid acetic glacial, pipete
141
~ pregătirea psihică: se informează pacientul cu privire la scopul puncţiei şi la poziţia în care
va sta în timpul puncţiei și se incurajează.
~ pregătirea fizică:
 se administrează cu 30 de minute înaintea puncţiei o fiolă de atropină pentru a preveni
accidentele (atropină scade excitabilitatea generală şi a nervului pneumogastric)
 pacienţii cu stare bună se aşează călare pe un scaun cu spătar, antebraţele fiind sprijinite
pe spătarul scaunului
 pacienţii în stare gravă se aşază în decubit lateral, pe partea sănătoasă, la marginea
patului
 pacientul se așează în poziție șezândă la marginea patului sau a mesei de examinare cu
picioarele sprijinite pe un scăunel cu mâna de partea bolnavă ridicată peste cap până la
urechea opusă sau cu trunchiul aplecat în față , cu antebrațele flectate pe brațe ,cu
mâinile la ceafă coatele înainte
Execuție :
― se face de către medic, ajutat de două asistente medicale;
― se desfăşoară în salon sau în sala de tratamente
Rolul asistentei in cursul punctiei propriu-zise:
― își spală mâinile , le dezinfectează
 prima asistentă
 administrează o fiolă de atropină cu 30 min înaintea puncției
 așează mușamauași aleza pe masa puncției
 dezbracă toracele pacientului
 sprijină, liniștește și indrumă bolnavul asupra modului de comportare în timpul
puncției;
 menține pacientul și îl supraveghează
 va cere bolnavului spatele,să-și ridice brațul din partea interesată ,pentru a lărgi spațiile
intercostale, să-și țină tusea pentru a preveni lezarea plămânilor;
 va supraveghea în tot cursul intervenției culoarea feței, fizionomia , pulsul, respirația și
orice manifestare neobișnuită în starea bolnavului și va raporta imediat medicului .
 a doua asistentă :
~ pregătește locul puncției: spală tegumentul rade pilozitățile , degresează și badijonează
cu alcool iodat
~ servește medicului seringa cu anestezic;
~ servește medicului intrumentele,materialele necesare in condiții de perfectă asepsie
~ preia seringa cu lichidul extras,pentru a-l repartiza în eprubete ,pe medii de cultură ;
~ servește medicului aparatul de aspirat , apoi seringa cu soluție medicamentoasă
~ preia instrumentarul folosit
~ dezinfectează locul puncției și îl comprimă cu un tampon steril
~ aplică pansament uscat fixat cu romplast
~ după efectuarea puncției și extragerea acului asistenta dezinfectează locul și aplică
pansament steril.
~ bolnavul va fi repus în patul lui cu mare grijă, fără mișcări bruște;
~ supraveghează pacientul, urmărind culoarea feței , pulsul, respirația, tusea, sputa,
precum și starea lui generală.
142

~ se asigură repausul la pat pe o perioadă prescrisă de medic
~ se supraveghează P, TA, R, culoarea tegumentelor, periodic
~ se informează imediat medicul în cazul apariţiei cianozei,dispneei, tahicardiei, secreţiilor
bronșice.
 examinarea macroscopica
~ se apreciază culoarea, aspectul şi cantitatea lichidului extras.
~ lichidul poate fi:
 seros sau serocitrin (limpede, galben deschis) - cauza poate fi inflamatorie sau o
tulburare circulatorie;
 tulbure – albicios lactescent
 hemoragic sau serohemoragic – roz ,roșu intens- în hemoragii pleurale
~ se măsoară cantitatea lichidului extras
 examinarea biochimică constă în reacţia Rivalta:
~ în paharul conic se pun 50 ml de apă distilată şi o picătură de acid acetic glacial, se
adaugă 1-2 picături din lichidul de cercetat;
→ reacţia este pozitivă când picătura de lichid se transformă într-un nor ca un „fum de
ţigară", ceea ce înseamnă că lichidul pleural este bogat în albumine
fiind de natură inflamatorie şi purtând numele de exsudat;
→ reacţia este negativă când picătura de lichid cade în pahar fără să producă
modificări, ceea ce înseamnă că lichidul este sărac în albumine,
având drept cauză tulburările circulatorii şi purtând numele de
transsudat.
~ pentru dozarea cantităţii de albumina, pentru examenul citologic şi bacteriologic,
eprubetele etichetate se trimit la laborator
Reorganizare: selectarea deșeurilor rezultate conform Precauțiunilor Universale
Complicaţii: - hemoragii intrapleurale,
- rupturi pleuropulmonare
Accidente:
⇨ accese de tuse, determinate de iritaţia pleurei: - se întrerupe puncţia
⇨ lipotimie, colaps: se suspendă tehnica, se culcă pacientul în decubit dorsal, se
administrează analeptice cardiorespiratorii
⇨ edem pulmonar acut, determinat de evacuarea rapidă a lichidului: se întrerupe puncţia, se
administrează tonice cardiace şi diuretice
⇨ pneumotorax prin rănirea plămânului cu acul
De evitat:
~ evacuarea unei cantităţi de lichid pleural mai mare de 1000- 1200 ml
~ evacuarea completă a lichidului pleural pentru a împiedica formarea aderenţelor
pozitivă = exsudat - ( bogat în albumine -fum de țigară)- cauza inflamatorie

negativă = transsudat – (sărac în albumine)- cauza tulburări circulatorii
143
Fișa 69. PERFUZIA

→ Definiţie:
~ Introducerea pe cale parenterală – intravenoasă – picătură cu picătură a soluţiilor
medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică a organismului.
 Metode de perfuzare:
~ Prin intermediul unui ac fixat în venă.
~ Prin canule din plastic introduse prin lumenul acelor.
~ Chirurgical – prin denudarea venei şi fixarea pentru un timp mai îndelungat a unei
canule din plastic.
~ Cu pompă de perfuzie → pompa de perfuzie este un sistem electronic de administrare
a soluţiilor perfuzabile, cu reglare programată a volumului şi fixarea ratei fluxului de
lichid.
 Scop:
~ Terapeutic.
~ Anestezic.
~ Hidratare şi mineralizare.
~ Administrarea de medicamente cu efect prelungit.
~ Scop depurativ – diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici.
~ Completarea proteinelor sau a altor componente sanguine.
 Materiale necesare:
~ Trusă pentru perfuzarea soluţiei.
~ Soluţie de perfuzat.
~ Stativ.
~ Materiale pentru puncţie venoasă.
~ Leucoplast.
~ Tăviţă renală.
~ Mănuşi de protecţie.
 Soluţii perfuzabile:
~ Sunt soluţii sterile, apirogene, în flacoane sau pungi PVC.
~ Trebuie încălzite la temperatura corpului.
~ Manitolul soluţie 10-20% care prezintă cristale trebuie încălzită până dispar cristalele
deoarece soluţia este suprasaturată.
~ Serurile glucozate şi aminoacizii sunt ferite de căldură şi de lumină.
~ Soluţii utilizate:
 Izotone → ser fiziologic 9g‰ NaCl, ser glucozat 5%, lactat de sodiu 1,9%,
bicarbonat de sodiu 14‰, soluţie de KCl 2%.
 Hipertone → soluţii glucozate 10,20, 33, 40%, soluţie NaCl 10,20%.
 Ringer - soluţie de electroliţi.
 Soluţie Darow, soluţie Krebs. Soluţie Buttler, soluţie Locke, soluţie Hartman,
soluţie Tham, soluţie Fischer – alcalină.
 Înlocuitori ai masei circulante.
 Dextran 70 - Macrodex, Dextran 40 - Rehomacrodex.
 Marisang.
 Plasmă umană, sânge integral, derivate de masă eritrocitară.
144
 Locul puncţiei pentru perfuzie:

~ Venele de la plica cotului.
~ Venele epicraniene sau jugulare la corpului mici şi sugari.
~ Venele de pe suprafaţa dorsală a mâinii.
~ Venele subclaviculare sau femurale.
 Pregătirea pacientului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei.
~ Se roagă bolnavul să urineze.
~ Se aşează bolnavul cât mai comod, cu braţul sprijinit pe pernă elastică (sau pe suport).
~ Se protejează regiunea interesată a patului cu muşama şi aleză.
~ Se acoperă bolnavul cu învelitoare.
 Pregătirea flaconului:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se controlează soluţia de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate, etanşeitate,
corespondenţa cu soluţia recomandată.
~ Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.
~ Se desface aparatul de perfuzie.
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc.
~ Se puncţionează dopul cu acul trocar al aparatului după ce s-a închis prestubul.
~ Se suspendă aparatul pe stativ.
~ Se deschide prestubul în aşa fel încât lichidul să pătrundă în tubul perfuzor înlocuind
coloana de aer.
~ Se formează nivelul de lichid (cca. ½ din picurător) şi se continuă scoaterea aerului
până apare la extremitatea perfuzorului prima picătură de lichid.
~ Se închide prestubul, se repune apărătoarea amboului şi se atârnă tubulatura
perfuzorului pe stativ.
 Execuţie:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşile de protecţie.
~ Se examinează calitatea venelor.
~ Se aplică garoul şi se alege locul puncţiei.
~ Se dezinfectează locul cu alcool.
~ Se cere bolnavului să strângă pumnul de câteva ori şi să rămână cu pumnul strâns.
~ Se execută puncţia venoasă şi se verifică poziţia acului.
~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să desfacă pumnul.
~ Se ataşează la ac amboul perfuzorului pregătit.
~ Se deschide prestubul şi se reglează ritmul perfuziei → obişnuit 60 picături pe minut
sau în funcţie de necesităţi şi de soluţia administrată.
 Rolul asistentei medicale în timpul perfuziei:
~ Supraveghează starea generală a bolnavului.
~ Supraveghează locul puncţiei.
~ Supraveghează ritmul de curgere a lichidului.
~ Schimbă flacoanele atunci când este necesar.
~ Administrează medicaţie recomandată.
~ Asigură administrarea perfuzie pe cât posibil, la temperatura corpului.
145
 Îngrijiri după tehnică:

~ Se întrerupe perfuzia înaintea golirii complete a flaconului.
~ Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei.
~ Se extrage acul brusc din venă.
~ Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncţiei.
~ Se înveleşte aşează bolnavul comod şi se înveleşte.
~ Se supraveghează şi dacă nu sunt contraindicaţii, se pot administra lichide calde.
~ Se notează în foaia de observaţie cantitatea de lichid perfuzată.
 Incidente şi accidente:
~ Hiperhidratare → prin perfuzie în exces. La cardiaci poate determina edem pulmonar
acut, tuse, expectoraţie hemoptoică, polipnee, hipertensiune. Se reduce ritmul
transfuziei sau chiar se întrerupe complet, se injectează cardiotonice.
~ Embolie gazoasă → prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Se previne prin
eliminarea aerului din tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea perfuziei înainte
de golirea completă a flaconului şi prin neutralizarea perfuziilor cu presiune.
~ Revărsat lichidian → în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze.
~ Frison şi stare febrilă → prin nerespectarea condiţiilor de asepsie.
~ Infecţii prin aspiraţie şi diaree → prin hrănire îndelungată prin perfuzie.
~ Compresia vaselor sau a nervilor → datorită folosirii diferitelor aparate sau obiecte de
susţinere a braţului.
~ Coagularea sângelui pe ac sau cateter → se previne prin perfuzarea lichidului cu
soluţie de heparină.
~ Tromboză → prin mobilizarea cheagului de sânge.
~ Limfangită → apariţia durerii pe traiectul vasului, colorat în roşu, cald, dureros la
atingere, datorită intoleranţei la soluţii şi cateter sau greşeli de asepsie.
 Observaţii:
~ Instalarea perfuziei se va face în condiţii de asepsie perfectă.
~ Înlocuirea flaconului sau întreruperea perfuziei se va face înainte de golirea completă
pentru a împiedica pătrunderea aerului în perfuzor şi pentru a reţine 2-3 ml de soluţie
pentru control, în cazul în care s-ar produce un accident (intoleranţă).
~ Este obligatorie notarea pe flacon a orei de aplicare, a ritmului de administrare, a
componenţei soluţiilor perfuzate, medicamentele adăugate, ora de întrerupere a
perfuziei, numele asistentei care a montat perfuzia.
~ Administrare de glucoză, indiferent de concentraţie, impune tamponarea cu insulină.
146
Fișa 70. POZIŢIILE BOLNAVULUI ÎN PAT POZIŢII DE

EXAMINARE ŞI TRATAMENT
~ Cunoaşterea poziţiilor necesare îngrijirilor.
Scop
~ Cunoaşterea poziţiilor necesare examinărilor speciale.
~ Recunoaşterea poziţiilor determinate de boală.
~ Poziţii influenţate de starea generală.
Poziţie activă (fiziologică) – indiferentă, nu necesită ajutor → poziţie

 Poziţii în
identică cu cea a pacientului sănătos.
funcţie de starea
~ Pacienţii au forţa fizică păstrată.
generală
~ Musculatura îşi păstrează tonicitatea.
~ Nu au interdicţie de a se mişca.
~ Se mişcă singuri, fără ajutor.
Poziţie pasivă – necesită ajutor → bolnavul nu se poate mişca, nu-şi
poate schimba poziţia.
~ Bolnavul este lipsit de forţă fizică, este în stare gravă.
~ Musculatura îşi pierde tonicitatea, bolnavul devine adinamic.
~ Nu se pot mişca singuri, necesită ajutor pentru mobilizare.
~ Bolnavul are interdicţie de a se mişca.
Poziţie forţată – poziţie neobişnuită. Sunt atitudini neobişnuite, uneori
patognomonice. Poziţie impusă de boală (paralizia unilaterală a
musculaturii dorsale, crize dureroase abdominale, ulcer, litiază
biliară etc.:
~ Opistotonus – bolnavul este în hiperextensie, formând un arc cu
concavitatea dorsală, corpul sprijinindu-se pe ceafă şi călcâie →
tetanos.
~ Pleurostotonus – bolnavul descrie un arc cu concavitatea laterală
→ tetanos.
~ Cocoş de puşcă – capul în hiperextensie şi membrele inferioare
flectate, atât în articulaţia femurală, cât şi în articulaţia
genunchiului.
~ Spate de pisică.
~ Ortopnee – poziţie şezând în pat → afecţiuni cardiace însoţite de
insuficienţă circulatorie, afecţiuni pulmonare.
~ Ghemuit în pat, exercitând o presiune cu pumnul asupra regiunii
dureroase → ulcer gastric penetrant.
~ Decubit dorsal sau lateral stâng → boală ulceroasă.
~ Fotofobie – cu spatele spre lumină → meningită tuberculoasă.
~ Poziţia care să menajeze partea dureroasă → pleurită, fractură
costală – bolnavul stă pe partea sănătoasă.
o Poziţie impusă de tratamentul aplicat → aparate de extensie
în fracturi.
o Poziţie profilactică → pentru prevenire emboliilor,
tromboflebitelor etc.
o Poziţie exploratorie:
 Poziţie Ginecologică.
 Poziţie Genupectorală.
147
~ Ortostatism – în picioare.
 Poziţii indiferent ~ Clinostatism – orizontal → decubit (dorsal, ventral, lateral drept
de starea generală sau stâng).
~ Poziţie înclinate:
o Poziţie proclivă - capul mai sus.
o Poziţie declivă (Trendelenburg) – capul mai jos.
~ Poziţie intermediare:
o Semişezând.
o Şezând.
Poziţie orizontală → bolnavul este
 Poziţia decubit
culcat pe spate, cu suport de susţinere
dorsal (d.d)
pentru picioare şi rulou la nivelul
regiunii trohanteriene.
~ Decubit dorsal fără pernă →
poziţie indicată după puncţie
lombară, în afecţiuni ale coloanei
vertebrală etc.
~ Decubit dorsal cu o pernă subţire
→ poziţie indicată în anemii
posthemoragice, afecţiuni cerebrale etc.
~ Decubit dorsal cu două perne → poziţie obişnuită.
Poziţie orizontală – culcat pe o parte (dreapta sau stânga).

 Poziţia
~ Decubit lateral – drept sau stâng → cu o pernă sub cap, cu
DECUBIT
membrul inferior care este în contact cu suprafaţa patului întins,
LATERAL –
cu celălalt membru flectat şi sprijinit pe o pernă. Spatele este
DREPT SAU
sprijinit cu pernă sau pătură rulată.
STÂNG
~ Poziţia este recomandată în:
(d.l. dr. sau d.l.stg) o Pleurezii.
o Meningite.
o În timpul unor tehnici de îngrijire: Schimbarea lenjeriei.
Efectuarea toaletei parţiale la pat. Administrarea
supozitoarelor. Efectuarea sondajului duodenal.
Măsurarea temperaturii rectale la adult. Efectuarea
puncţiei lombare etc.
Poziţie orizontală – culcat pe abdomen:

 Poziţia
~ Decubit ventral fără pernă → capul întors într-o parte, braţele
DECUBIT
de-a lungul corpului cu sul de susţinere la
VENTRAL
nivelul palmei; sul de susţinere sub glezne sau
(d.v.)
menţinerea picioarelor în unghi drept prin
crearea unui gol între saltea şi tăblia patului,
pernă sub umeri.
~ Decubit ventral cu formă → capul întors
într-o parte, braţele flectate şi aşezate la
stânga şi la dreapta capului, cu partea
palmară pe suprafaţa patului, pernă sub regiunea abdominală,
picioarele în unghi drept prin crearea unui gol între saltea şi tăblia
patului.
Şezând în pat:
 POZIŢIE
~ Bolnavul este menţinut în poziţie şezând în pat, trunchiul realizând
ŞEZÂND
cu membrele inferioare realizând un unghi de 900 – prin ridicarea
somierei articulate.
148
~ Dacă patul are somieră fixă – rigidă, pentru realizarea poziţiei se

foloseşte rezemător de spate sau 4-5 perne, gambele în semiflexie,
cu sul sub genunchi şi sprijinitor pentru picioare, braţele aşezate
pe câte o pernă, lateral de trunchi.
~ Poziţia favorizează respiraţia şi este recomandată: bolnavilor
dispneici, bolnavilor în criză de astm bronşic, bolnavilor cu
insuficienţă cardiacă → ortopnee.
Şezând în fotoliu: bolnavul îmbrăcat, bine învelit este aşezat
confortabil în fotoliu.
Şezând la marginea patului – cu gambele atârnate:
~ Bolnavul este adus în poziţie şezând la marginea patului.
~ Sub picioarele bolnavului se aşează un taburet.
~ Se înveleşte bolnavul cu pătură.
~ Poziţia este recomandată: bolnavilor cu insuficienţă cardiacă.
~ Se sprijină spatele bolnavului cu două perne sau cu rezemător /

 POZIŢIE
somieră articulată ce realizează un unghi de 25-30-450 între
SEMIŞEZÂND
trunchiul bolnavului şi membrele inferioare.
~ Pentru menţinerea în poziţie se aşează sub tălpile bolnavului un
sprijinitor.
~ Poziţia este recomandată:
o Bolnavilor care necesită intervenţii de prim ajutor.
o Bolnavilor cu tulburări respiratorii.
~ Poziţia este contraindicată:
o Bolnavilor cu tulburări de deglutiţie.
o Bolnavilor comatoşi.
o În timpul anesteziei generale.
Poziţia declivă – TRENDELENBURG:

 Poziţii
~ Poziţia se realizează prin ridicarea extremităţii distale a patului.
ÎNCLINATE
~ Este o poziţie decubit, cu capul mai coborât → prin realizarea unei
diferenţe de 10-60cm între cele două extremităţi ale patului.
~ Pentru evitarea alunecării bolnavului (din pat sau de pe masa de
operaţie) se folosesc pentru fixare chingi sau rezemători speciale
pentru umeri.
~ Poziţia este recomandată în: anemii acute grave, drenaj postural,
hemoragii, după rahianestezie, după intervenţii ginecologice etc.
Poziţia proclivă:
~ Este tot o poziţie decubit, cu capul mai ridicat, poziţie realizată
prin ridicarea extremităţii proximale a patului, pentru fixarea
bolnavului se folosesc chingi de susţinere la nivelul axilelor, iar la
picioare se aşează o rezemătoare.
~ Bolnava este aşezată în decubit dorsal, cu coapsele flectate pe
 Poziţia
abdomen şi genunchii depărtaţi. Poziţia este recomandată:
Ginecologică
o În examinări şi intervenţii ginecologe.
o În examinări şi intervenţii obstetricale.
~ Bolnavul se aşează în genunchi, sprijinit cu pieptul de planul

 Poziţie
orizontal al mesei de tratament şi consultaţii.
Genupectorală
~ Poziţia este recomandată în: Explorări rectale. Rectoscopie. Tuşeu
rectal.
149
Fișa 71 . PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU EXPLORĂRI

RADIOLOGICE CU SUBSTANŢE DE CONTRAST.
Definiţie: Examenul radiologic permite studiul morfologiei şi al funcţionălităţii organelor
interne cu ajutorul unor substanţe de contrast introdu-se în organism pe cale intravenoasă,
sau pe cale orală sau rectală.
EXPLORĂRI RADIOLOGICE ALE APARATULUI CARDIOVASCULAR:

ANGICARDIOGRAFIA- introducerea unei substanţe de contrast( iod hidrosolubil-
Iopamiri ,Ultravist), pe cale intravenoasă, substanţă care se urmăreşte în
interiorul vaselor şi al cavităţilor inimii.
AORTOGRAFIE – introducerea substanţei de contrast ( iod hidrosolubil - Iopamiri
,Ultravist), prin cateter sau prin puncţie, intraortică, pentru evidenţierea
aortei.
CORONAROGRAFIA – examen radiologic al arterelor coronare si ramurile lor
vizualizate cu ajurorul substantei de contrast ( iod hidrosolubil - Iopamiri
,Ultravist) introdusa prin cateterism.
ARTERIOGRAFIE PERIFERICĂ – introducerea substanţei de contrast ( iod
hidrosolubil- Iopamiri ,Ultravist), prin injecţie intraarterială pentru
evidenţierea arterei periferice.
FLEBOGRAFIE – introducerea substanţei de contrast ( iod hidrosolubil - Iopamiri ,
Ultravist), pe cale intravenoasă pentru localizarea flebitelor si a
trombozelor venoase.
EXPLORAREA RADIOLOGICĂ A TORACELUI

BRONHOGRAFIA - este metoda de explorare a bronhiilor, prin introducerea
substanţei de contrast ( Lipiodol, Iodipin ) pe sonda Metras direct în arborele
bronşic. ( Metoda care permite vizualizarea lumenului endobronsic cu substanta
de contrast).
EXPLORAREA RADIOLOGICĂ GASTRO – INTESTINALĂ
RADIOGRAFIA GASTRICĂ CU SULFAT DE BARIU administrat pe cale orală.

IRIGOSCOPIA (CLISMA BARITATĂ ) examinarea radiologică a colonului prin umplerea
pe cale rectală cu substanţa de contrast sulfat de bariu.
EXPLORĂRI RADIOLOGICE ALE COLECISTULUI ŞI CĂILOR BILIARE:

COLECISTOGRAFIA - radiografierea veziculei biliare (colecistului ) umplută cu
substanţă de contrast Razebil, administrată pe cale orală.
COLANGIOGRAFIA – radiografierea căilor biliare ( inclusiv colecistul ) pline cu
substanţa de contrast Pobilan, administrată pe cale intravenoasă.
150
EXPLORĂRI RADIOLOGICE ALE APARATULUI RENAL:

UROGRAFIA – examinarea morfofuncţională a rinichilor şi a căilor urinare, utilizandu-
se substanţa de contrast Odiston administrat pe cale intravenoasă.
PIELOGRAFIA – radiografia aparatului renal executată cu substanţa de contrast Odiston
administrată prin cateterism ureteral sub control citoscopic.
CISTOGRAFIA- este o metodă de exploatare radiologică a vezicii urinare care se
poate executa prin : - radiografie simpla vezicala.
- radiografie dupa umplerea vezicii cu substanta de contrast sterila - iodura
de sodiu 10-20%,200-250ml sau solutie Odiston
ARTERIOGRAFIA RENALĂ - este o metodă de explorare a aparatului renal prin
administrarea substanţei de contrast pe cale arterială, renală, sau femurală.
EXPLORĂRI RADIOLOGICE ALE CUTIEI CRANIENE SI A CREIERULUI
CT - TOMOGRAFIA COMPUTERIZATA – examen radiologic cu sau fara substanta de contrast

(Iopamiro sau Ultravist) admin. i.v. , care are drept scop studiul cutiei creniene si a creierului.
ANGIOGRAFIA – ex. radiologic al arterelor cerebrale cu ajutorul substantei de contrast
introdusa intra-arterial(art.carotida,fumerala sau femurala)
MIELOGRAFIA – examen radiologic cu ajutorul substantei de contrast (injectata de
medic prin punctie rahidiana in spatiul subarahnoidian) pentru vizualizarea
canalului medular si a continutului acestuia
RMN - REZONANTA MAGNETICA NUCLEARA - reprezinta o metoda de evaluare a
unor afectiuni ale craniului, vertebrelor si maduvei spinarii. Este o metoda
neinvaziva, superioara tomografiei computerizate .Substanta de contrast injectata
I.V.- Gadoliniu (nu contine iod ,nu da reactii alergice)
Pregătirea pacientului pentru explorări radiologice cu substanță de contrast constă în:
 psihică – informează pacientul asupra investigaţiei radiologice, asupra riscului şi al

beneficiului efectuării examenului radiologic; explicarea regimul alimentar pentru reușita
acesteea.
 fizică – poziţionare specifică tipului de investigaţie;
 temperature camerei trebuie să fie de circa 200 pentru că bolnavul va fi dezbrăcat,
 completarea biletului de trimitere cu datele personale și de spitalizare a bolnavului după
F.O,
 programarea bolnavului și înștiințarea serviciului de radiologie despre examinarea cerută
(urgențe , contagiozitate),
 înștiințarea bolnavului cu 2-3 zile înainte,
 în ziua precedentă examenului pacientul va urma un regim, neiritant , neexcitant,
neflatulent , ușor digerabil
 înaintea examinări se va face clismă evacuatoare, se vor administra sedative împreuna cu
un medicament antialgic
 transportul bolnavului la radiologie se va face în funcție de starea sa,
 se va verifica substanța de contrast ,valabilitate ,aspect - să nu fie tulbure ,sa nu prezinte
sedimente, integritate,
151
 substanța de contrast trebuie sa fie la temperature corpului 370C

 se va efectua testarea sensibilității față de substanța de contrast( în caz de alergie pacientul
va primi medicamente antialergice recomandate de medic cu cateva minute înainte)
 ATENŢIE: injectarea rapidă a substanței de contrast poate provoca valuri de căldură,
cefalee, congestia feţei, tuse, dispnee (se injectează Adrenalină).
 vor fi îndepărtate bijuteriile , cercei ,inele , lanțisoare , clame pentru a se evita
interpretarea eronată a rezultatelor
 bolnavul va fi ajutat sa se dezbrace ,în regiunea examinată și să se așeze pe masa de
examinare
 în caz de accidente alergice asistenta va avea pregătit Hemisucinat de Hidrocortizon sau
Solu-Decortin fiole și seringă sterilă
 după examinare se recomandă să consume multe lichide și repaus la pat timp de 12h în
poziție semișezânda pentru a evita scurgerea substanței de contrast spre creier deoarece
poate produce greață , vărsături ,cefalee.
152
Fișa 72. PREGĂTIREA TRANSFUZIEI (inclusiv probele de

compatibilitate directă Jeanbreau)
Definiție: Transfuzia reprezintă o metodă terapeutică care constă în introducerea de
sânge izo-grup, izo-Rh sau de derivate de sânge în sistemul circulator al
bolnavului.
Scop: ~ refacerea volumului intravascular(atunci când au avut loc pierderi mari
de sânge, deşi resusitarea volemică de urgenţă se realizează cu soluţii
cristaloide/coloide),
~ corectarea hemoglobinei(cu masă eritrocitară), a numărului de
leucocite(cu masă leucocitară), a numărului de trombocite sau a factorilor de
coagulare8 cu plasmă proaspătă congelată sau concentrate trombocitar).
Materialelor ~ Tava medicală sau cărucior pentru tratamente
necesare ~ Seringi/ace, mănuşi sterile adecvate
~ Punga sau flaconul de sânge izo-grup, izo-Rh şi trusa de transfuzie
(perfuzor cu filtru)
~ Branulă/flexulă, soluţie dezinfectantă, tampoane, etichetă
~ Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică
~ Muşama, stativ, recipiente de colectare a deşeurilor.
Pregătirea Psihică:- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului şi obţineţi
pacientului consimţământului informat în scris.
Fizică: - pacientul nu va mânca cu cel puţin 2 ore înainte sau după
terminarea transfuziei ; poziţia pacientului - va fi de decubit dorsal;
se va alege locul pentru puncţia i.v
 se spală şi dezinfectează mâinile, se pun mănuşile şi se recoltează
Proba de sânge pentru separarea prin centrifugare a serului primitorului
compatibilitate  se pune pe o lamă de sticlă o picătură din serul primitorului, peste care
directă se adaugă eritrocite din sângele donatorului(din punga de sânge)
JEANBREAU respectând proporţia de 1/10 (sânge /ser) , care se amestecă prin balansare
 se citeşte rezultatul după 5 minute, la rece
Interpretare:
 dacă se produce aglutinarea, sângele primitorului nu este compatibil cu
cel al donatorului;
 dacă nu se produce aglutinarea sângele este compatibil şi poate fi
administrat
153
Fișa 73. PREVENIREA SI TRATAREA ESCARELOR

Definiţie ~ Escara este o leziune profundă a ţesuturilor produsă prin irigarea
insuficientă datorită compresiunilor îndelungate, între proeminenţele
osoase şi un plan dur.
Cauzele ~ Cauze generale: piele uscată şi subţire, irigare insuficientă, subnutriţia.

escarelor ~ Cauze locale: umezeală, căldură excesivă, cutele lenjeriei, resturi
alimentare, de ghips etc.
~ Cauze favorizante: imobilizarea prelungită, compresiune îndelungată,
lipsa igienei.
~ Cauze predispozante: bolnavi imobilizaţi, adinamici, inconştienţă,
comatoşi, caşectici, cu tulburări circulatorii (edeme), cu afecţiuni ale
coloanei vertebrale sau ale măduvei spinării, paralizaţi, cu operaţii
ortopedice etc.
Regiunile ~ În decubit dorsal:

predispuse la o Regiunea occipitală.
escare o Regiunea omoplaţilor.
o Regiunea coatelor.
o Regiunea sacrală.
o Regiunea fesieră.
o Regiunea călcâielor.
~ În decubit lateral:
o Regiunea temporală şi retroauriculară.
o Umăr.
o Regiunea trohanteriană.
o Regiunea internă şi externă a genunchilor.
o Regiunea internă şi externă maleolară.
~ În poziţie decubit ventral:

o Regiunea claviculară.
o Regiunea sternală.
o Crestele iliace.
o Genunchi.
o Haluce.
~ În poziţie şezând:
o Regiunea ischiatică.
Materiale şi ~ Se folosesc colaci de cauciuc, înveliţi în tifon, inele de vată (pentru

instrumente coate, călcâie).
necesare ~ Saltele speciale, antidecubit, perne elastice de diverse dimensiuni şi
forme, pentru regiunile predispuse escarelor (exemplu pentru genunchi).
~ Pentru ungerea pielii se foloseşte oxid de zinc, vitamină A+D2 şi
pudrieră cu talc.
~ Întinderea perfectă a lenjeriei şi schimbarea la nevoie.
~ Evitarea cutelor lenjeriei de pat şi a lenjeriei de corp.
154
~ Îndepărtarea din pat a resturilor alimentare şi a obiectelor ce ar putea

provoca prin comprimare tulburări locale circulatorii (nasturi,
medicamente, firimituri etc.).
METODE DE ~ Toaleta zilnică riguroasă a regiunilor predispuse escarelor prin spălare

PREVENIRE A cu apă şi săpun.
ESCARELOR ~ Se schimbă lenjeria ori de câte ori este necesar.
~ Masarea circulară şi ungerea regiunilor predispuse escarelor.
~ Fricţionarea cu alcool a regiunilor predispuse. Pudrarea locală cu talc.
~ La bolnavii cu incontinenţă de urină se foloseşte sondajul à demeure cu
sonda Foley.
~ Mobilizarea bolnavului predispus la escare (imobilizat la pat) se face la
2-3 ore sau mai des (la un interval de 30 minute 1 oră), completând o
foaie de supraveghere a escarelor în care se notează orele de schimbare
succesivă a poziţia → decubit dorsal, decubit lateral drept şi stâng,
decubit ventral, aspectul tegumentelor din zona de masaj.
Evoluţia ~ Escara secundară ischemiei şi devitalizării regiunilor predispuse

aspectului evoluează în 7 timpi:
escarei o I – zonă roşie, dureroasă la presiune.
o II – vezicule.
o III – tegumente macerate.
o IV – ţesut negru-violaceu.
o V – cangrenă.
o VI – ulceraţie largă şi profundă.
o VII – necroză.
~ Evoluţia culorii escarei: placă albă → roşie → violetă → neagră.
Observaţii ~ Escara apare frecvent la vârstnici cu afecţiuni neuro-psihice sau la

bolnavii cu accidente vasculare cerebrale repetate.
TRATAREA - ÎNGRIJIREA ESCARELOR
~ Materiale pentru toaletă la pat.

Materiale şi
~ Săpun acid.
instrumente
~ Alcool diluat – eventual camforat.
necesare
~ Pudrieră cu pudră de talc.
~ Pomezi grase.
~ Mercurocrom.
~ Colac de cauciuc sau pernă elastică.
~ Colaci de vată sau inele de cauciuc.
~ Suluri sau rulouri de vată.
~ Masajul favorizează vascularizarea profundă şi superficială,

Masajul zonelor
îndepărtează celulele descuamate, destupă glandele sebacee, creează o
de compresiune stare de bine, înlătură durerea şi ajută la regăsirea forţei şi energiei.
~ Rehidratarea pielii se face cu un unguent hidratant masând uşor
regiunile respective.
155
~ În timpul masajului în cameră trebuie să fie cald, geamurile închise şi

nu se circulă pe uşă.
~ Masajul este contraindicat în febră, infecţii ale pielii, septicemie.
~ Zilnic se face toaleta parţială la pat riguros şi conştiincios, apoi se

Îngrijiri igienice
schimbă lenjeria.
~ Se asigură lenjerie curată, uscată, fără cute sau cusături → conform
cerinţelor.
~ Odată cu toaleta zilnică se inspectează şi aspectul tegumentelor, mai
ales la nivelul regiunilor predispuse escarelor.
~ Tegumentele se şterg prin tamponare, apoi se masează cu alcool
regiunile predispuse:
o Local → în jurul punctelor dureroase.
o Sistematic la nivelul regiunilor predispuse.
o Timp de 10 minute pentru reactivarea circulaţiei sanguine
periferice şi pentru întărirea epiteliului.
~ Se pudrează tegumentele masate cu pudră de talc.
~ Se îmbracă bolnavul cu lenjerie curată, uscată, fără nasturi, fără cute.
~ Patul bolnavului va fi dotat cu o saltea antidecubit sau saltea
pneumatică compartimentată.
~ Lenjeria de pat va fi curată, uscată, schimbată zilnic, fără cute, fără
cusături, bine întinsă.
~ Se îndepărtează din patul bolnavului orice obiect care ar putea produce
prin compresiune tulburări circulatorii locale → resturi alimentare,
obiecte care ar putea produce tulburări circulatorii prin compresiune,
resturi de ghips, medicamente etc.
~ Se folosesc inele de vată pentru susţinerea coatelor, regiunii occipitale,
genunchilor.
~ Pe metalul bazinetului se aşează pernă elastică.
~ Se evită contactul direct al tegumentelor cu suprafeţe din cauciuc.
~ Tratamentul curativ este descurajant.

Tratarea
~ Diminuarea presiunii planurilor dure.
escarelor ~ Îndepărtarea detritusurilor necrotice.
~ Se combat infecţiile cu soluţii dezinfectante → soluţie alcoolică 1%
sau rivanol 1%, fenosept, raze ultraviolete, pudră, îndepărtarea
puroiului, administrare de Gentamicină.
~ Asistenta intervine în evitarea apariţiei.

Observaţii
~ Apariţia escarelor reprezintă o catastrofă la bolnavii vârstnici.
~ În profilaxia şi tratamentul escarelor, rămâne programul rotaţiei
continue care presupune îngrijire continuă.
~ Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi vitamine pentru a
favoriza cicatrizarea.
~ Hidratarea se va face cu 1,5-2 litri zilnic.
~ Se evită contactul direct al pielii cu suprafeţe de cauciuc.
~ În cazul apariţiei escarei – încă de la primele semne – se anunţă
medicul!
~ Starea tegumentelor bolnavului este oglinda muncii profesionale şi a
conştiinciozităţii asistentei medicale → escara este o notă proastă!
~ Escara constituită se tratează ca orice plagă!
156
Fișa 74. MANEVRA HEIMLICH

Definitie Procedura de urgență aplicata în caz de corpi straini în căile aeriene superioare
Indicații - în obstructie parțială a căilor aeriene la o persoană conștientă;

- în obstructie totală când persoana nu poate vorbi, raspunde prin mișcari ale
capului si face eforturi de tuse ineficiente.
Primul 1. Se aplică 5 lovituri
ajutor interscapulare (la spate) și se
observă dacă corpul strain a fost
eliminat.
2. Se efectuează manevra
Heimlich:
 salvatorul stă în spatele
pacientului , îl cuprinde în brate la
nivelul abdomenului, cu mâinile una
peste alta formează un pumn cu care
va executa 5 compresiuni
abdominale de jos în sus între
ombilic și apendicele xifoid.
 se repetă manevra până la
eliminarea corpului străin.
 comprimarea nu se face la
nivelul apendicelui xifoid, deoarece
este risc de lezare;
 dacă pacientul este după masă
se poate produce regurgitarea alimemtelor prin comprimarea stomacului.
 la pacintul inconștient și fără puls se va face resuscitare cardio-respiratorie:
- se fac 5 respiratii artificiale și apoi 30 compresiuni sternale.
Pozitia  Se practică la pacienții inconștienți care au prezente respiratia și pulsul, dar

laterala au risc de obstructie a cailor aeriene prin căderea limbii.
de  Ca prim ajutor pană la venirea serviciului de urgență:
siguranta  se așează pacientul în pozitia decubit lateral;
 se asigură respiratia prin hiperextensia capului;
 se intoarce pacientul din poziția decubit dorsal în decubit lateral
apuncandu-l cu o mână de umăr și cealalta de genunchi care se indoaie și
se rasucește pacientul lateral;
 bratul de deasupra se îndoaie în unghi drept și palma se așează sub
obraz.
157
Manevra Heimlich in diverse situatii
 Manevra Heimlich la persoanele singure

 Daca sufocarea apare la o persoana si nu este cine sa o ajute, aceasta isi poate aplica
singura o apasare la nivelul abdomenului sau se poate apleca peste spatele unui scaun si sa
apese puternic până ce obiectul sare afara.
 Manevra Heimlich la sugari (copii mai mici de 1 an)

 Se aseaza copilul cu fata în jos pe antebrat, astfel incat capul acestuia sa vina mai jos ca
pieptul (toracele).
 Se sustine capul copilului cu mana.
 Nu trebuie sa se acopere gura copilului sau sa se răsuceasca gâtul acestuia.
 Pentru a scoate obiectul se bate cu mana spatele acestuia de 4 ori, intre cei
doi omoplati (scapule).
 Daca nu se pot elibera caile aeriene, se sustine capul si se intoarce copilul pe coapsa, cu
fata in sus si cu capul spre podea (in jos).
 Se aplica 2 sau 3 degete pe partea inferioara a sternului si se apasa de 5 ori de jos in sus.
 Se cauta obiectul în cavitatea bucală a copilului. Dacă acesta se vede trebuie scos.
 Se pot face doua respiratii gura la gura.
 Dacă bătăile pe spate și apasarea pe piept nu scot obiectul trebuie chemată ambulanța si
începerea manevrelor de resuscitare respiratorie.
 Se continua bătăile pe spate, apasarile pe
piept si respiratiile gura la gura, pana cand
copilul da afara obiectul si incepe sa
respire de unul singur sau pana cand
soseste ambulanta.
158
Fișa 75. PRIMUL AJUTOR ÎN EPISTAXIS

Definiție: Epistaxisul sau rinorația reprezintă hemoragia care ia naștere în fosele
nazale având cauze locale și generale .
Cauze:  Locale:- grataj digital , stranutul, prezenta unor ulceratii ale septului
nazal, afectiuni inflamatorii ,unele tumori benign sau maligne ,
polip sangerand al septului
 Generale: - lipsa vit C si K , HTA , boli ale sangelui , boli cardiovasculare
, insuficente hepatice si renale
Simptome:  scurgerea sangelui prin fosa nazală de obicei unilatelă(când hemoragia
este abundentă se elimina și pe gură)
 neliniște , anxietate
 tahicardie, hipoTA –în funcție de cantitatea de sânge pierdut
 paliditate
 stare de discomfort
 transpirații reci
 alterarea respirației și circulației
 în cazul hemoragiilor mari: sete accentuata ,lipotimie.
Obiective :  oprirea hemoragiei în cel mai scurt timp,
 echilibrarea respiratorie și circulatorie a pac.
 liniștirea pacientului- pentru ca din cauza stresului se acumuleaza
adrenalina si se măreste tensiunea arteriala, ceea ce duce la cresterea
presiunii sangelui.
 înlocuirea masei de sânge pierdută - dacă este cazul
In epistaxisul benign:
Intervenții:
 bolnavul va fi asezat pe scaun, cu capul ușor aplecat în față (pentru a
evita înghițire sângelui) și prin compresiune digitală asupra narinei care
sângerează, cel putin 10 minute și prin tampon compresiv îmbibat în soluție
hemostatică (Antipirina 10%, H202)
 va fi eliberat de orice compresiune (cravata, guler, centura)
 i se va cere sa respire linistit cu gura deschisa
 liniștirea bolnavului
 se vor aplica masuri de hemostaza locala
 compresie cu gheață sau apă rece pentru a favoriza constricția vaselor
de sânge și implicit încetinirea fluxului sangvin, aplicarea de comprese reci
sau gheata pe regiunea frontala - nazala
 se evaluează gravitatea hemoragiei prin măsurarea P , TA;
 tampoane narinare imbibate cu solutii hemostatice (trombina, solutie de
otet, solutie de antipirina 10% ) adrenalina 1 ‰, gelaspon
 tamponamentul nazal anterior care va fi mentinut 24-48 h
 administrarea de antibiotice in cazul in care durata trat. depaseste 24h
 administrarea de hemostatice pe cale generala :
 Adrenostazin
 Vitamina K
 Venostat
 Calciu
 recoltează sânge pentru determinarea Hb, Ht
 asigură repausul la pat pe partea care sângerează pentru pacienții cu tendința
la lipotimie
159
 administrează medicatia hemostatică recomandată de medic și înlocuiește

pierderile cu sânge integral sau masa eritrocitară
 aplică îngrijiri specifice în cazul epistaxisului cauzat de boli generale –
HTA ,hemofilii , avitaminoze.
In epistaxisul grav:
 până la intemarea in spital se aplica aceleasi masuri ca in epistaxisul
benign
 hemostaza locala: compresiunea narinei, tampoane narinare,
tamponament nazal anterior
 hemostatice generate
 Transportul pacientului cu epistaxis se va face în pozitia
semisezanda sau culcat cu capul putin ridicat.
160
Fişa 76. PROFILAXIA TETANOSULUI

Definiţie: Profilaxia tetanosului reprezintă imunizarea pasivă temporară cu ser
antitetanic,antitoxinic sau imunoglobuline antitetanice umane, asociată vaccinării
antitetanice( imunizarea activă specifică la anatoxina tetanică,obligatorie).
Scop:  profilactic
Indicaţii:  plăgi recente(in primele 6 ore de la producere) şi plăgi vechi.
Observaţii:  profilaxia tetanosului in cazul plăgilor cu risc tetanigen crescut(contaminate cu
particule de pământ,corpi străini,praf) se asociază cu antibioterapie ştiut fiind că
bacilul tetanic este sensibil la penicilină,precedate de curăţarea chirurgicală şi
aseptizarea plăgii.
Loc de elecţie: - faţa externa a braţului
- faţa externă a coapsei -1/3 mijlocie.
Materiale necesare:
~ Taviță renală
~ Mănuși sterile
~ Tampon de vată înbibat în alcool medicinal
~ Seringă de 5ml de unică folosință în termen de garanție
~ Ac lung (4, 5, 6, 7 cm) cu bizou scurt.
~ Soluţia medicamentoasă
~ Ser fiziologic pentru dizolvarea medicamentelor sub formă de pulberi ,
~ soluţia de injectat se alege in funcţie de starea de imunitate a pacientului ,la
recomandarea medicului;
~ fiole cu : Vaccin tetanic absorbit(VTA), Bivaccin diftero tetanic tip adult (dt adult)
sau Ser antitetanic.
~ Astfel:
― pentru un pacient complet vaccinat conform calendarului vaccinal, pregătim o fiolă
de 0,5 ml VTA - administrat in doză unică;
― pentru un pacient nevaccinat pregătim:
 o fiolă de 0,5 ml VTA – doză administrată imediat după rănire(urmată de rapel
la 14 zile şi 28 zile);
 Ser antitetanic intre 3000 -20 000 Ui - doză unică stabilită de medic in funcţie de
vârstă şi riscul tetanigen.
― pentru pacienţii cu : Politraumatisme grave şi cei cu HIV/SIDA pregătim şi VTA şi
Ser antitetanic indiferent de starea de imunitate.
~ psihică - se explică necesitatea intervenţiei şi reacţiile locale care apar după injectare :
durere, eritem.
~ fizică - se aşează in pozitie comodă.
Execuţia tehnicii:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Obişnuit se injectează la nivelul pătratului supero-extern fesier.
~ Se dezinfectează locul injecției cu alcool.
~ Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cât mai relaxată – muşchiul să fie moale.
~ Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi siguranţă.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă şi se injectează lent. Se aplică o
compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru accelerarea resorbţiei..
Reorganizarea locului: selectarea deşeurilor rezultate respectând P.U.
Notarea tehnicii: in foaia de observaţie
161
Fişa 77. PUNCŢIA CAPILARĂ

Definiţie: Prelevarea de sânge capilar pentru analize de laborator (hemoleucogramă, dozarea
Hb , glicemiei, colesterol , grup sanguin si Rh, TS şi TC), prin înţepătură.
Scop: - explorator.
Locuri de elecţie:
~ adulţi: pulpa degetului inelar sau mijlociu şi lobul urechii;
~ copii: faţa plantară a halucelui şi călcâi.
Materiale necesare:
~ tavă medicală, câmp steril
~ mănuşi,
~ substanță pt. dezifecția teg.- tampon cu alcool,
~ ac sau lanțetă sterilă pentru puncţie capilară,
~ pipetă pt recoltat sânge,
~ hârtie de filtru sau comprese uscate sterile,
~ lame se sticlă,
~ bandelete sau stripsuri,
~ glucometru – pt determinarea glicemiei
~ psihică: se informează şi se obţine consimţământul;
~ fizică:- se poziţionează pacientul şezând cu mâna sprijinită sau în decubit in funcţie de
starea generală.
- dacă degetele sunt reci se încălzește locul de puncție prin masare sau se introduc în
apă caldă.
Execuţia tehnicii - asistentul medical:
~ se spală mâinile, se îmbracă mănuşile;
~ se dezinfectează tegumentul cu tampon imbibat în alcool;
~ se comprimă falanga medie (nu prea puternic deoarece duce la extravazare de ser ,
hemoliză și diluare a sângelui)
~ se înțeapă rapid (doar tegumentele intacte ) suficient de profund cu lanțeta sau acul de
puncție
~ se şterge prima picătură cu hârtie de filtru sau compresă uscată;
~ se comprimă degetul proximal la locul de puncție pt favorizarea fluxului arterial
~ următoarea picătură se prelevează in funcţie de analiza ce trebuie efectuată:
― pe lamă perfect uscată şi curată : frotiu hemogramă, grup sanguin, TS;
― picătura se pune pe bandeletă sau strips la glicemie
― 2-3 picături pentru fiecare extremitate a lamei pentru diagnosticarea malariei.
~ după efectuarea recoltării se tamponează cu o compresă imbibată în alcool locul de
elecţie şi se comprimă locul câteva minute.
 selectarea deşeurilor conform PU, dezbrăcarea mănuşilor, spălarea mâinilor.
Notarea tehnicii in foaia de observație sau raport .
INCIDENTE ŞI ACCIDENTE:
⇨ sângerare la locul puncţiei - se comprimă loculul mai mult timp;
⇨ cantitate insuficientă de sânge - se strânge degetul la distanţă de locul puncţiei;
⇨ apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi modificarea
rezultatelor - se repetă puncţia.
162
Fişa 78. PUNCŢIA VENOASĂ
Definiţie: Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin
intermediul unui ac de puncţie.
Scop:
 explorator:
~ recoltarea sângelui pentru examene de laborator: biochimice, hematologice, serologice
şi bacteriologice,
~ introducerea substanțelor de contrast pentru investigații radiologice.
 terapeutic:
~ administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi perfuziei intravenoase,
~ recoltarea sângelui în vederea transfuzării,
~ executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui,
~ sângerare 300 – 500ml în edem pulmonar , HTA
Locuri de elecţie:
- venele de la plica cotului ( basilica si cefalica);
- venele antebrațului;
- venele de pe fata dorsală a mainii;
- venele subclaviculare;
- venele femurale;
- venele maleolare interne;
- venele jugulare si epicraniene ( sugar si copilul mic).
Materiale necesare(în funcţie de scop):
~ de protecţie - pernă pentru sprijinirea braţului, muşama, aleza
~ instrumentar şi materiale sterile
― ace,
― seringi de mărimi diferite,
― holder cu ac dublu
― vacutainere.
― fiole cu soluţii medicamentoase,
― soluţii perfuzabile,
― flexulă.
~ mănuşi,
~ tampoane ,
~ garou,
~ eprubete uscate şi etichetate,
~ cilindru gradat,
~ tăviţă renală.
~ psihică - se informează asupra scopului puncţiei se obține consimţământul
~ pregătirea fizică - se aşază într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient, cât şi pentru
persoana care execută puncţia (decubit dorsal).
163
Execuţia tehnicii-asistentul medical:

~ spală, dezinfectează mâinile şi îmbracă mănuşile;
~ aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei, strângându-l astfel încât
să oprească circulaţia venoasă fără a comprima artera;
~ recomandă pacientului să strângă pumnul, vena devenind astfel turgescentă;
~ palpează vena,dezinfectează tegumentul;
~ fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5cm sub locul puncţiei;
~ introduce acul cu bizoul în sus , pătrunde în venă cca. 1-2 cm. şi verifică poziţia acului
în venă – prin aspirare în seringă.
~ continuă tehnica funcţie de scopul urmărit.
~ îndepărtează staza venoasă,cere bolnavului să deschidă pumnul.
~ aplică un tampon la locul puncţiei şi se retrage acul brusc.
~ menţine tamponul 1-3 minute – fără a flecta antebraţul pe braţ.
~ îngrijeşte locul puncţiei.
Reorganizare: selectarea deşeurilor rezultate.
Îngrijirea bolnavului după tehnică:
~ Se face toaleta locală a tegumentelor dacă este cazul. Se schimbă la nevoie lenjeria.
~ Se asigură o poziţie comodă. Se supraveghează pacientul.
~ Se pregăteşte sângele recoltat pentru laborator.
ACCIDENTE:
⇨ Hematom prin infiltrarea cu sânge a ţesutului perivenos-se retrage acul şi se comprimă
locul 1-3 minute.
⇨ Perforarea venei – se retrage acul.
⇨ Ameţeli, paloare, lipotimie,colaps – se întrerupe puncţia şi se acordă ajutor de urgenţă ,
se anunţă medicul.
OBSERVAŢII:
~ Pentru evidenţierea venelor se pot face mişcări circulare cu braţul, se poate introduce
mâna în apă caldă.
~ Pentru puncţia venelor jugulare, pacientul se aşează transversal pe pat, cu capul atârnând
la marginea patului
~ Prin puncţie venoasă se pot fixa şi catetere transcutanate.
164
Fișa 79. RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN

Definiţie: Exudatul faringian reprezintă recoltarea de secretii de la nivelul orificiului faringian
prin ștergere cu un tampon fixat pe porttampon pentru examen bacteriologic.
Scop :
 explorator: - depistarea germenilor patogeni de la nivel faringian în vederea tratamentului
(se va efectua antibiograma).
- depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni
Cel mai frecvent patogen izolat in exudatul faringian este Streptococul β hemolitic de tip
A ,bacterie ce poate determina infectie streptococica a faringelui , scarlatina sau febra
reumatică.
~ psihică: se va explica pacientului tehnica si se va obtine consimtamantul informat.
~ fizica: se anunţă pacientul: (recoltarea se face dimineața pe nemâncate)
― să nu mănânce, să nu bea apă ,
― să nu ia antiseptice pentru gat,
― sa nu-și instileze soluţii dezinfectante în nas,
― să nu facă gargară să nu se spele pe dinţi, în dimineaţa recoltării;
― se așează pe un scaun.
Materiale necesare:
~ de protecţie - masca , manuși;
~ sterile : spatula linguala, eprubetă cu porttampon faringian ,
~ nesterile : tăviţă renală
Execuția tehnicii- asistentul medical
~ spală mâinile cu apă şi săpun si imbracăi mănuşi de unică folosinţă;
~ își pune masca de protecţie;
~ invitată pacientul să deschidă larg gura si sa incline capul pe spate;
~ va efectua presiune pe limba cu ajutorul unei spatule apoi va examina gura si gatul.
~ cu tamponul faringian steril se va preleva o mostra de secretii de la nivelul partii
posterioare a faringelui, din jurul amigdalelor si de la nivelul oricarei zone inflamate a
cavitatii bucale.
~ se spală pe mâini cu apă şi săpun
Pregătirea produsului pentru laborator:
 se etichetează eprubeta în care s-a făcut recoltarea si se transportă produsul la laborator
evitând suprainfectarea.
 dacă nu este posibilă însămânțarea la patul bolnavului, porttamponul se umezește în
prealabil cu SF sau glicerină 15%
Reorg.locului : colectarea deşeurile în recipiente speciale, conform P.U.
Notarea în FO : data recoltării, numele persoanei care a făcut recoltarea , dacă s-au făcut sau
nu însămânțări
De retinut: timpul scurs de la recoltare la însămânţare să nu depăşească 5-6 ore
Incidente: - îmbibarea tamponului cu salivă,
- atingerea dinților - se recoltează din nou proba.
165
Fișa 80. RECOLTAREA GLICEMIEI PRIN PUNCȚIE

VENOASĂ
Definiție: Glicemia este o analiză biochimică și reprezintă cantitatea de glucoză din sânge.
Scop: - explorator
Materiale necesare:
~ mănuși,
~ taviță renală,
~ ac steril și seringă sterilă sau ac dublu și holder,
~ eprubetă cu 4mg florură de sodiu sau vacutainer (griu)cu/fără anticoagulant.
~ tampon cu alcool,
~ garou.
~ Psihică - se explică tehnica se obține consimtamântul.
~ Fizică - bolnavul nu mănâncă și nu bea in dimineața recoltării probei.
Execuția tehnicii:
~ clasic: se recoltează 2 ml sânge prin puncție venoasă cu seringa și se transferă in eprubeta
cu 4mg florură de sodiu;
~ în sistem vacutainer(griu): se puncționează vena cu acul dublu atașat la hoder iar sângele
se recoltează in vacutainerul cu (griu) sau fără (roșu) anticoagulant.
― se retrage acul se face compresiune cu tamponul 3-5 minute.
Reorganizarea locului: selectarea deșeurilor conform PU.
Pregătirea și transportul probei la laborator:
~ se etichetează,
~ se transportă la laboratorul de biochimie.
VN ale glicemiei: 0,80-1,20g‰ / 80 – 120 mg/dl
166
Fișa 81: Recoltarea sângelui pentru examen

bacteriologic HEMOCULTURA
Definiţie:
Hemocultura reprezintă examenul bacteriologic care se efectuează prin insământarea unei
probe de sânge pe un mediu de cultură.
Scop: explorator:
 descoperirea bacteriilor atunci când se suspectează:
 o septicemie cu stafilococ, meningococ, bacil Koch (bolnavul are o febră ridicată cu
oscilaţii mari, frison, stare generală alterată)
 o bacteriemie: febră tifoidă, bruceloză, endocardită malignă subacută
 efectuarea antibiogramei.
Pregătire:
•materiale:
-de protecţie:
 mască de tifon, mănuşi sterile
-sterile:
 seringă a 20 cm
 ace pentru puncţie venoasă
 casoletă cu pense
 casoletă cu tampoane şi comprese
 camp steril, apă şi săpun
-medii de cultură:
 două recipiente cu: • bulion citrat
•geloză semilichidă
-nesterile:
 lampă de spirt
 chibrituri
-soluţii dezinfectante
 alcool iodat
 tinctură de iod
 eter
• pacient:
- pregătire psihică:
 se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii
- pregătire fizică
 poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit
deoarece poate prezenta frisoane
 se spală regiunea plicii cotului
 se degresează cu eter
 se aseptizează cu alcool iodat ,betadină
Hemolultura se recoltează când pacientul este în pușeu febril – se consideră că în acest moment este o
descărcare mai mare de germeni patogeni în sânge.
167
Execuţie:
Asistenta I Asistenta II
- spală, degresează şi dezinfectează regiunea
- îmbracă mănuşi sterile
- aşează câmpul steril
- aseptizează regiunea cu iod
- aplică garoul la 8- 10 cm de locul puncţiei
- aprinde lampa de spirt
- îmbracă mănuşi sterile
- serveşte seringa în condiţii aseptice
- ia seringa şi efectuează puncţia venoasă
- aspiră 20 ml sânge
- desface garoul
- retrage seringa
- aseptizează locul puncţiei
- flambează dopul şi gura balonului
- însamânțează - flambează din nou gura balonului , dopul și

-2 ml în eprubetă cu geloză; închide eprubeta
-10 ml în bulionul citrat
- omogenizează prin mişcări de înclinare şi
redresare
Îngrijirea pacientului:
~ Reinstalaţi pacientul în poziţie comodă
~ Acoperiţi pacientul pentru că frisonează
~ Observati faciesul, tegumentele (extremitatilor), comportamentul pacientului
~ selectarea deșeurilor conform PU;
~ gestionarea corespunzătoare a instrumentarului şi materialelor folosite;
~ spălarea mâinilor şi uscarea lor;
~ se etichetează eprubetele;
~ se completează fişa pentru laborator cu:
― datele generale ale bolnavului,
― diagnosticul medical prezumptiv,
― sediul puncţiei venoase,
― temperatura pacientului în momentul recoltării,
― tratamentul efectuat anterior cu antibiotice (medicamentul, doza şi durata terapiei),
― medicul curant al bolnavului şi asistenta medicală care a efectuat recoltarea probelor.
 se notează în foaia de observaţie data şi numele persoanei care a recoltat
 se trimit imediat la laborator şi se pun la termostat la 37°C
168
DE ŞTIUT:
 în timpul însămânţării, balonul sau eprubeta cu mediu de cultură se păstrează înclinată
 flambarea se face fără a încălzi mediul de cultură
 materialele necesare se sterilizează la Poupinel
 însămânţarea se face imediat pentru a evita coagularea sângelui
 Hemocultura poate fi completată cu coprocultură, urocultură etc
‼ De reținut:
 probele sunt ținute la temperature camerei , nu la frigider și se trimit în cel mult o ora la laborator
 Pentru fiecare tip de mediu de cultură se verifică atent cantitatea de sânge venos care trebuie recoltată,
astfel încât să se asigure raportul optim sânge/mediu = 1/5-1/10 (10 ml sânge venos sau 5 ml sânge
venos la 50 ml mediu de cultură).
 Recoltarea se face în condiţii de stricte asepsie şi antisepsie;
 Recoltarea hemoculturii se face la debutul bolii înainte de administrarea antibioticelor.
 Hemoculturile recoltate în momente diferite înlătură riscul rezultatelor fals pozitive.
 Recoltarea a minim 3 seturi de hemoculturi (la 6 ore interval) în primele 24 de ore de la evocarea
diagnosticului posibil de septicemie/endocardită infecţioasă (înainte de iniţierea antibioticoterapiei sau în
"fereastră terapeutică");
 rezultatul se dă în aproximativ 48 – 72 h
 normal trebuie să fie negative - pacientul nu trebuie să prezinte germeni patogeni în sânge
 pathologic – se constată și se identifică agenții patogeni care au provocat infecția
169
Fişa 82. RECOLTAREA HEMOLEUCOGRAMEI

Definiţie: Examen hematologic ( prin care se determină: Hb, Ht , TS, TC , figurate şi formula
leucocitară.) , ce aduce informatii asupra organelor hematopoietice, liniilor celulare
sanguine, proceselor de aparare ,hemostazei;
Rezultatele pot sa reflecte probleme cu volumul sangelui (deshidratare) sau pierderi de
sange. Poate deasemenea sa indice disfunctionalităti in producerea, ciclul de viata si rata
distrugerii celulelor de sange, precum si infectii acute sau cronice si alergii.
Scop:  explorator
Materiale necesare:
 pentru puncţia venoasă :
 wacutainer cu capac mov cu EDTA
 ace pentru punctie venoasa
 holder (sau seringi , ace si eprubete curate ,degresate)
 dezinfectant pt tegument : alcool med . 90% , betadina , alcool iodat
 garou
 tavita renala
 camp steril
 manusi de unica folosinta
 perna ,suport de sprijin
 plasture pt evitarea sangerarii ulterioare
 pentru puncția capilară: - se efectueaza de regula la n.n si c. m
 mănuși sterile
 tampoane de vată
 soluții dezinfectante - alcool 90o
 tăviță medicală curată
 ace
 lame uscate,curate , degresate
 pipetă Potain pentru recoltarea sangelui capilar
 benzi de testare
Locul de electie:
 pt. pc. capilara:
 pulpa degetului inelar sau mediu partea laterala
 lobul urechii
 fata plantara calcai partea laterala
 fata plantara haluce
 pt. pc . venoasa:
― venele de la plica cotului ( basilica si cefalica);
― venele antebrațului;
― venele de pe fata dorsală a mainii;
― venele subclaviculare;
― venele femurale;
― venele maleolare interne;
170
― venele jugulare si epicraniene ( sugar si copilul mic).

 psihică :
 se anunță să nu mănânce
 i se explică necesitatea efectuării tehnicii
 se ia consimtamantul
 fizică:
 se așează în poziție șezândă sau in d.d relaxat cu mâna sprijinită- pt pc venossa
 daca degetele sunt reci se incalzeste locul pc. prin masare sau introducere in apa calda (pt
pc. capilara)
Execuţie hemoleucograma se recolteaza:
~ prin puncţie venoasă 2 ml de sange pe cristale de EDTA, se etichetează se transportă la
laborator. (vezi fisa 78)
~ prin puncție capilară, picătura de sânge va fi prelevată pe o lamă de sticlă. (vezi fisa 77)
Reorganizarea locului.
Precautii:
 sangele capilar este preferat pentru efectuarea frotiului sanguin necesar evaluarii
morfologiei celulare
 omogenizarea tubului , pentru evitarea formarii de microcheaguri
 in caz de recoltare a sangelui venos, nu se recolteaza din vena prin care
se administreaza medicamente
 risc de infectie la locul punctiei in cazul pacientilor cu imunodepresie
 evitarea formarii de hematoame la locul punctiei venoase
 utilizarea corecta a garoului
 identificarea corecta a probei
 respectarea volumelor de recoltat
 intervalul de timp intre recoltare si determinare
Hemoleucograma cuprinde -Parametri masurati:

 Ht = hematocrit
 TC = timp de coagulare
 TS = timp de sângerare
 VSH = viteza de sedimentare a hematiilor
 WBC = nr. de leucocite(globule albe)
 RBC = nr. de eritrocite(hematii)
 HGB = concentratia de hemoglobina Hb
 MCV = volum eritrocitar mediu VEM
 MCH = continutul mediu in hemoglobina HEM
 MCHC =concentratia eritrocitara medie in hemoglobina CHEM
 PLT = nr. trombocite
 LY% = procent limfocite
 MO% = procent monocite
171
 GR% =procent granulocite

 EO% = procent eozinofile
 BA% =procent bazofile
 LY = nr. limfocite
 MO=nr.monocite
 GR= nr. granulocite
 EO=nr.eozinofile.
 BA=nr.bazofile.
 RDW=intevalul de distributie a eritrocitelor dupa marime
 PCT=plachetocrit.
 MPV=volum trombocitar mediu.
 PDW= intevalul de distributie a trombocitelor dupa marime
 Reticulocite
 Hemoglobina :
VN: - barbati = 15 ± 2 g%
- femei = 13 ± 2 g%
 Hematocrit : ( = hemoglobina X 3)
VN: - barbati = 46±6%
- femei = 41 ±5%
 Constante eritrocitare:
VN: - HEM = 25 - 33 ug. (Hb. eritrocitară medie)
- CHEM = 32-37 g% (concentraţia eritrocitară medie)
- VEM = 83-97 cm3 (volum eritrocitar mediu)
 Eritrocite (globule rosii):
VN: - barbati = 4,5 - 5,5 mil./mm3
- femei = 4,2 -4,8 mil./mm3
 Leucocite (globule albe):

VN : 4200-8000/mm3 din care:
― polimorfonucleare neutrofile nesegmentate : 0-5%
― polimorfonucleare neutrofile segmentate: 45-70%
― limfocite : 20-40 %
― eozinofile: 1 -3%
― bazofile : 0-1%
― monocite : 4-8%
 Reticulocite : VN: - 10-15%.
 Trombocite : VN: - 150.000 – 400.000/ mm3
172
Fișa 83 . RECOLTAREA SÂNGELUI ÎN VACUTAINERE

Recoltarea sângelui în vacutainere, la adult, se realizează prin pct. venoasă (flebotomie).
Definiţie: Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei
vene (de regulă periferică, superficială) în vederea recoltării de sânge pentru
examinări de laborator.
Loc de elecţie:
• venele de la plica cotului ( basilica si cefalica);
• venele antebrațului;
• venele de pe fata dorsală a mainii;
• venele subclaviculare;
• venele femurale;
• venele maleolare interne;
• venele jugulare si epicraniene ( sugar si copilul mic).
Materiale necesare:
 eprubete
 vacutainer ,
 holder, ace dublu de puncţie
 soluţie dezinfectantă ( alcool ,betadină)
 tampon de vată,
 garou,
 câmp protector,
 mănuşi de unică folosinţă,
 plasture de protecție
 suport pt brațul pacientului
 recipient pentru colectarea deşeurilor.
~ psihică
― se informează asupra scopului puncţiei se obține consimţământul
~ fizică :
― recoltarea se face dimineața pe nemâncate
― se aşează pacientul într-o poziţie confortabilă ,d.d. cu membrul superior în abducție,
extensie și suspensie sau șezând cu brațul în extensie și supinație
― se examinează calitatea și starea venelor având grijă ca hainele să nu înpiedice
circulația de întoarcere la nivelul brațului
― se așează brațul pe mușama și perniță în abducție și extensie maximă
Asistenta:
 se spală pe mâini cu apă și săpun și îmbracă mănuşile de unică folosinţă,
 verifică integritatea ambalajelor și valabilitatea instrumentelor
 identifică pacientul și verifică recomandările date de medic
173
 pregătește vacutainerele pt analizele cerute,

 desface eticheta care sigilează acul de recoltat îndepărtează teaca protectoare și fixează
acul prin înșurubare în filetul holderului
 aplică garoul la 7- 8 cm deasupra locului pct,
 recomandă pacientului să strângă pumnul, vena devenind astfel turgescentă
 dezinfectează locul de elecţie cu un tampon de vată îmbibat în alcool
 îndepărtează teaca protect.de la ac ,cu mâna dr. va ține holderul cu acul cu bizoul în sus
 fixează tegumentul cu policele mâinii stg. la 2-3 cm de locul ales
 execută pct venoasă:
 pătrunde cu acul la început oblic prin piele într-un unghi de 15-300, apoi înaintează în
axul longitudinal al venei
 se umple pe rând vacutainerele introducându-le cu capacul de cauciuc în capătul acului
din holder,
 înainte de recoltare vacutainerele cu anticoagulant se lovesc ușor cu degetul sub capac
pt. a detașa de pe pereții eprubetei orice urmă de soluție anticoagulantă
 cantitatea de sânge recoltat trebuie sa fie aspirat până la semn
 retrage vacutainerul cu mâna dreaptă, apăsând uşor cu degetul mare pe una din
marginile holderului
 pentru a asigura o omogenizare optimă a sîngelui cu anticoagulantul, efectuaţi 8-10
mişcări de inversiune a tubului
 dacă se recoltează mai mult de un vacutainer, inseraţi cel de-al doilea tub şi repetaţi
paşii descrişi mai sus
 retrage acul din venă și face o compresiune asupra locului puncției timp 2 – 3 minute
fără a flecta antebrațul pe braț
 etichetează tuburile și le trimite la laborator
Ordinea recoltării tuburilor
În cazul în care este nevoie să se obţină mai multe probe dintr-o singură flebotomie, se
recomandă să se respecte urmatoarea ordine de recoltare a tuburilor:
1. recipientele pentru hemocultura;
2. tuburile fără aditivi;
3. tuburile ce conţin citrat;
4. Tuburile ce conţin heparină;
5. tuburile ce conţin EDTA.

~ se colectează deşeurile în recipiente speciale conform PU
~ se îndepărtează mănuşile şi se spală mâinile cu apă şi săpun;
~ se notează procedura în dosarul/planul de îngrijire
~ se notează şi reacţia pacientului în timpul procedurii
~
INCIDENTE ŞI ACCIDENTE
⇨ perforarea venei şi apariţia hematomului local,
⇨ ameţeli, lipotimie
⇨ paloare accentuată,
174
DE ȘTIUT :
Vacutainer: Analize de laborator: Anticoagulant:

 cu dop NEGRU  pt. VSH  conţine anticoagulant-citrat
de sodiu 3,8%
 cu dop MOV  pt. hemoleucogramă: hematologie,  conţine anticoagulant

Ht, HLG, indici eritrocitari: VEM, E.D.T.A.- acid-etilen-
HEM , CHEM diamino-tetraacetic 1%);
 cu dop ROŞU  pt. probe biochimice: elecreoforeză  fără anticoagulant

, transaminaze, amilazemie , calcemie,
uree serică , glicemie , RA, acid uric ,
creatinină, sideremie, imunogramă,
ASLO, proteina C reactivă ,
Helicobacter , Rh, grip sanguin.
 cu dop BLEU  pt. determinări de coagulare -  conţine anticoagulant -

fibrinogen, timp de protrombină; citrate de sodiu 3.8%,
 cu dop GRI  pt. determinarea glicemie  conţine anticoagulant

florura de sodiu 2mg;
 cu dop VERDE  biochimice ,electroliți , ionogramă ,  conține heparină

hormone , gaze arteriale
 cu dop GALBEN  hemocultură  conține citrate de dextroză
175
Fișa 84. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE

SEROLOGICE
Definiție: Cercetarea prezenţei sau absenţei anticorpilor în serul din sângele pacientului.
Scop- diagnosticarea bolilor infecto-contagioase , dermato-venerice transmisibile pe cale
sexual sau prin sânge infectat.
EXAMENE SEROLOGICE :
 Reacția de fixare a complementului R Bordet-Wassermann - diagnosticul sifilisului;
 Dozarea antistreptolizinelor ASLO- diagnosticarea RAA – scarlatină;
 Reacția Waler-Rose - diagnosticarea P.R. (poliartrita reumatoidă);
 Reacția de hemaglutinare, hemaglutinoinhibare - diagnosticarea unor viroze;
 Reacția. Widal şi aglutinarea „Vi" - în diagnosticul febrei tifoide şi paratifoide.
 Reacția Weill-Felix pentru diagnosticul tifosului exantematic;
Materiale necesare:
~ taviță medicală
~ ace steril pentru pct venoasă , holder cu ac dublu , seringă ;
~ vacutainere capac roşu , eprubete curate, uscate ;
~ soluţie dezinfectantă (alcool) si tampoane de vată
~ mănuşi de unică folosinţă
~ garou,
~ muşama ,
~ câmp protector, pernă support de sprijin la nevoie
~ plasture pt evitarea sângerării ulterioare și a suprainfectării
~ recipiente pentru colectarea deşeurilor
~ psihică:
― informaţi şi explicaţi pacientului procedura,obţineţi consimţământul;
― încurajaţi şi susţineţi pacientul
~ fizică:
― atenţionaţi pacientul să nu mănânce şi să stea în repaus la pat;
― poziţionaţi pacientul în funcţie de starea sa (şezând sau decubit dorsal) cu mâna
sprijinită ca pentru puncţie venoasă
EFECTUAREA PROCEDURII:
a) prin MELODA CLASICĂ
~ Spălaţi mâinile cu apă şi săpun;dezinfectaţi mâinile si imbrăcaţi mănuşi de unică
folosinţă;
~ Aplicaţi garoul si puncţionaţi vena;
~ Recoltaţi 5 - 10 ml de sânge direct in eprubetă;
~ Dezlegaţi garoul;
~ Aşezaţi eprubeta în stativ;
~ Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool;
~ Exercitaţi o presiune asupra tamponului 2 -3' fără ca pacientul să îndoaie cotul (rugaţi
pacientul să comprime locul)
176
b) prin METODA VACUTAINER:

~ Spălaţi mâinile / dezinfectaţi / îmbrăcaţi mănuşi de protecţie;
~ Montaţi acul dublu la holder prin înşurubare; îndepărtaţi cauciucul de pe partea
superioara a acului;
~ Aplicaţi garoul si puncţionaţi vena;
~ Fixaţi vacutainerul (cu dop roșu) destinat recoltării pentru examene serologice
(VDRL, ASLO, Weill Felix, Waler Rose, Widall, ELISA ) .
~ Umpleţi până la semn recipientul cu sânge - cca 10ml
~ Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool şi comprimaţi locul 2-3'
Îngrijirea pacientului:
~ aşezaţi pacientul în poziţie comodă;
~ observaţi faciesul, tegumentele.
~ Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU;
~ îndepărtaţi mănuşile;
~ spălaţi mâinile.
~ Etichetaţi eprubeta sau vacutainerul şi transportati imediat produsul la laborator.
177
Fișa 85. RECOLTAREA SECREŢIEI NAZALE , OCULARE ŞI

OTICE
RECOLTAREA SECREŢIEI NAZALE.
Definiție: Ștergerea secrețiilor din cavitatea nazală cu ajutorul unui tampon steril fixat pe
porttampon.
~ pentru examinări virusologice recoltarea se face fie prin suflarea puternică a nasului într-o
cutie Petri sterilă, fie prin spălare nazo-faringiană.
Indicații:
 în depistarea : - de agenții patogeni ce au cauzat rinitele
- purtătorilor de stafilococus aureus
 determinarea sensibilității bacteriilor la antibiotice – antibiogramă (ABG)
 Psihică: - se informează pac. se ia consimțământul.
 Fizica: - se recomandă să nu instileze în cavitatea nazală soluții antiseptice înainte de
recoltare
Materiale necesare:
 tampon steril fixat pe porttampon- care va fi scos din eprubeta sterilă
 mască, mănuși sterile
 sursă de lumină
 bilet de trimitere la laborator
 comprese , șervețele de unică folosință
Tehnică :
 recoltarea se face dimineaţa, după trezirea pacientului;
 pacientul este aşezat în poziţie şezând, cu capul în extensie forţată;
 se recoltează secrețiile nazale cu un tampon steril fixat pe porttampon prin introducerea
acestuia prin narină
 se șterg pereții laterali ptintr-o mișcare de rotație a tamponului
 apoi se introduce porttamponul în eprubetă,se etichetează și se trimite la laborator
 acest test nu necesită restricție de alimente sau de lichide.
RECOLTAREA SECREŢIEI OTICE.
Definiție: Ștergerea secrețiilor din conductul auditiv extern cu ajutorul unui tampon steril
fixat pe porttampon.
Indicații:
Recoltarea secrețiilor purulente din conductul auditiv extern se efectuează în caz de:
 otită externă, medie sau internă;
 drenaj al secrețiilor după timpancenteză
 cu scop de astabili tratamentul cu antibiotice adecvat după ABG
 prin acest examen sunt depistați germenii patogeni care au provocat infecția
178
 Psihică: - se informează , se explică necesitatea, se ia consimțământul.
 Fizica: - se îndepărtează dopul de cerumen dacă există,prin spălatură,
- se face dezinfecția locală pentru a îndepărta flora bacteriană
Materiale necesare:
 tampon steril fixat pe porttampon- care va fi scos din eprubeta sterilă
 mască, mănuși sterile
 bilet de trimitere la laborator
Tehnică : se poate efectua si sub control vizual - otoscop
 se recoltează secrețiile otice cu un tampon fixat pe un porttampon introducând tamponul
în canalul auditiv extern circa 0,5cm
 se rotește tamponul pentru a șterge secrețiile ,
 se scoate cu atenție să nu se atingă pavilionil urechii,
 se introduce în eprubetă , se va inchide cu dopul
 se eticheterază și se trimite la laborator .
Interpretarea rezultatelor:
 flora normală a pavilionului urechii şi a conductului auditiv extern este reprezentată de
bacteriile ce se întâlnesc pe piele;
 rezultatul indică agenții patogeni care au provocat otite
 cei mai frecvenți pot fi : Stafilococul Aureus , Streptococ Betahemolitic, Echerichia Coli,
Proteus , Pseudomonas Aeruginosa .
 la nou-născuţi şi copii se întâlnesc: E coli, Klebsiella, Stafilococ, Pseudomonas.
RECOLTAREA SECRETIEI OCULARE
Definiție: Ștergerea secrețiilor oculare cu ajutorul unui tampon steril fixat pe porttampon
pentru examenul bacteriologic .
Indicații/ scop:
 de diagnostic pentru depistarea agentilor patogeni ce au provocat infectia
 pentru stabilirea tratamentului cu antibiotice , dupa determinarea ABG in conjunctivita si
in general toate infectiile la nivelul ochiului
 Psihică: - se informeaza, se explica,se ia consimtamantul
 Fizica: - se sfatuieste sa nu se spele pe fata sau sa se dezinfecteze sau solutii pleoapele
pentru a nu iesi rezultate fals negative ; se aseaza pacientul pe un scaun.
Materiale necesare:
 sterile de unica folosinta – manusi
 tampon fixat pe prottampon eprubeta cu mediu de cultura
 ser fiziologic
Tehnică :
 se umezeste tamponul de pe porttampon cu ser fiziologic steril si se recolteaza prin
stergerea secretiilor de la nivelul sacului conjunctival, daca sunt mai abundente sau din
locul unde exista inflamatia ;
179
 se introduce tamponul in eprubeta ; se aplica capacul si se infileteaza;

 se eticheteaza eprubeta, se trimite imediat la laboratorul de bacteriologie;
 nu se pastreaza la frigider proba .
Evaluarea rezultatelor :
 În mod normal flora cu un mic numar de germeni saprofiti, adica negative.
patologic se poate depista germeni care au produs infectia, cum ar fi:
- Stafilococusaureus; Streptococul pneunomie;
- Haemophilus infuzae ; Pseudomonas aeruginosa; Nesseria gonococus care
produce oftamologia gonococica la nou nascuti.
In acest caz laboratorul determina si antibiograma , de aceea este de preferat sa se
recolteze secretiile înainte de inceperea tratamentului cu antibiotice.
Infectiile oculare care necesită un examen bacteriologic sunt:

~ care afectează invelisul pleoapelor- blefaritele ;
~ conjuctiva – conjunctivita acută sau cronică;
~ corneea si umoarea camerei anterioare- keratita acută și cronică;
~ corneea si umoarea camerei anterioare- irita acută si cronică;
~ canalul si sacul lacrimal;
~ cristalinul,coroida sau retina si corpul vitros;
~ secretia din conjunctivite si dacriocistite se recolteza cu tampon steril;
~ colectiile purulente ale pleoapelor cu seringa si ace sterile;
~ din umoarea apoasa a camerei anterioare , cu seringă si ac sterile
~ porţiuni din iris îndepărtate prin iridectomie sunt puse direct pe medii de îmbogăţire pentru
pneumococi şi streptococi
~ în cazul de exsudate bogate este indicată o spălare anterioară cu ser fiziologic steril;
~ se face anestezia ochiului prin instilaţie locală de soluţie cocaină 4%, apoi se poate şterge
conjunctiva sau corneea cu o spatulă de platină sau tampon steril (după alţi autori nu se folo-
sesc anestezice locale fiind, uneori, bactericide)
~ se fac frotiuri şi culturi pe geloză simplă, bulion glucozat 2%, mediu Loffler.
180
Fişa 86. RECOLTAREA URINEI DIN 24 h - DIUREZA

Diureza reprezinta eliminarea cantitătii de urina pe 24 h.
Definitie:
Mictiunea este un act flziologic constient prin care se declanşează
eliminarea urinei.
- Explorator, de diagnostic;
Scop:
- evaluarea functiei renale
Material  cilindru gradat de 100 ml;
necesare:  tavita renala;
 hârtie de filtru;
 hârtie igienica;
 recipient de colectare - vas sau borcan;
 mănuşi sterile;
 bandetele reactive tip disptick.
Psihica: - se explica necesitatea, se informeaza pacientul, se ia
Pregatirea
consimtamantul.
pacientului:
Fizica: - se sfătuieste pacientul sa urineze dimineata intr-un recipient
Efectueaza bilantul eliminării :
Rolul
asistentei/ului:  masoară diureza zilnic;
 cantareste bolnavul;
 recolteaza urina pentru examene de laborator biochimic,
bacteriologic.
 asigură igiena corporală.
 Serveste bolnavul imobilizat la pat cu urinar si bazinet.
 administreaza medicatia recomandata de medic antiseptice urinare,
antibiotice, sulfamide.
Masurarea diurezei:
Tehnica
Se explica pacientului ca pentru a cunoaste cantitatea de urina pe care
masurarii:
o elimina în 24 h trebuie sa mictioneze în recipiente cu capacitatea
cunoscuta (borcan de 500ml - 1000ml) începand de la ora 8 dimineata
pana a doua zi dimineata la aceeasi ora.
Cantitatea de urina eliminata la fiecare mictiune va fi adunată într-un
vas mai mare.
Suma cantitatilor de urina eliminate la fiecare mictiune indica valoarea
diurezei.
Normal volumul urinar la adult este de 1200 - 1800 ml /24h; volumul
urinar este în functie de cantitatea de lichide ingerate.
 Densitatea urinara se determina cu bandetele reactive tip disptick , prin

introducerea bandetelei în urina proaspat eliminata. Bandetela se
compara cu un etalon care indica diferite valori ale densitatii pe culori;
dupa virajul culorii de pe bandetela se apreciaza valoarea densitatii.
Normal densitatea urinii de dimineaţă = 1015 - 1030; urina este
concentrata din timpul noptii si mai scazuta în timpul zilei.
Valorile peste 1030 indica urina concentrata, apare în sindrom de
deshidratare ; reprezinta un factor de risc pentru litiaza la cei care nu
consuma suficiente lichide/ 24h.
Valorile < 1010 sau sub indica scaderea capacitatii de concentrare
rinichiului ( insuflcienta renala acuta sau cronica).
 Ph-ului urinar variaza în functie de alimentatie; o alimentative bogata
181
în proteine da un pH acid, iar cea bogata în vegetale un pH alcalin.

Masurarea pH -ului:
- în urina recent eliminata se introduce o bandetela speciala tip dipstick
pentru pH se mentine putin în urina apoi se compara culoarea obtinuta de
bandetela si se afla valoarea.
- Valoare normala a pH este de la 4,5 -7,5.
_____________________________________________________
 Determinarea albuminuriei: - se introduce bandetele în urina eliminata
de dimineata se mentine cateva secunde, dupa care se compara culoarea
obtinuta cu scala de culori a setului de bandetele.
In mod normal nu se elimina albumina prin urina. VN= absent.
Diureza se noteaza in F. T. cu creion albastru sub forma de coloana

hasurata (o patratica = 100ml de urina) sau se mai poate nota cifric în
rublica corespunzatoare diurezei.
Caracteristici 1. Frecvenla mictiunilor:
normale ale - la nou - nascut mictiunile sunt frecvente si necontrolate;
diurezei: - lacopil 4 - 5/zi.
- la adult 5 - 6/zi;
- la varstnic 6 - 8/zi.
2. Ritmul mictiunilor: cele mai multe ziua 5 - 6; noaptea 1 - 2.
3. Culoarea urinei:
 Galben deschis în functie de alimentele ingerate lactate si vegetale;
 Galben închis spre brun în regimul carnat urina concentrata.
1. Mirosul în stare proaspata este aromatic de bulion;
- amoniacal în caz de urina fermentata, veche;
5. pH- ul = 4,5 - 7,5 usor acid;
6. Densitatea urinei – 1015 - 1025;
7.Cantitatea variaza cu varsta :
- nou - nascut 30 - 300m1 ∕ 24h;
- copil mic 500 - 1200m1 ∕ 24h;
- adult 1200- 1800 m1 ∕ 24h în functie de cantitatea de lichide
ingerata.
Aspectul este clar transparent.
Interpretarea TULBURARI DE EMISIE m URINARA:
aspectelor si • Polakiuria reprezinta cresterea frecventei mictiunilor / zi pacientul
valorilor urineaza des, putin cativa mililitri, cu durere;
patologice:  se întalneste în procese inflamatorii ale vezica urinare si cailor
urinare cistite , uretrite, prostatite la barbati.
• Disuria reprezinta urinarea cu durere, grea si anevoioasa însoteste
polakiuria.
• Retenţia de urina sau iskuria este incapacitatea vezica urinare de a-si
elimina continutul;
 se întalneste în obstacole pe calea eliminarii , adenom de prostata,
calcul renal inclavat pe uretra, stricturi cicatriceale ale uretrei, tumori
ale aparatului genital la femei, dupa interventii chirurgicale.
 o complicatie a retentiei de urina este globul vezical (distensia
vezica) care necesita interventie de urgenta în spital - sondaj vezical
evacuator.
• Nicturia reprezinta schimbare ritmului de eliminare dintre noapte si zi;
 se întalneste în afectiuni valvulare stenoza mitrala.
182
• Incontinenta de urina este eliminarea urinei fără control inconstient si

involuntar.
 se intalneste în paralizii, paraplegii (în cazul traumatismelor
lombare cu sectionare de maduva), paralizii ale vezicii si a
sfincterelor.
• Enurezisul nocturn este emisia urinara în timpul noptii la copii, cu
tulburari nevrotice peste varsta de 3 ani;
 se trateaza prin educatia eliminarilor si vointa.
TULBURARI DE CANTITATE:
 Poliuria = diureza > 3000ml/24h - se întalneste în diabet zaharat alaturi
de celelalte simptome caracteristice polifagie (mananca mult), polidipsie
(bea mult);
 Oliguria = eliminare în cantitate mica 100- 500ml/24h;
 Anuria reprezinta absenta urinei în vezica adica întreruperea totala a
eliminarii de urina 0 ml/24h; este o urgenta medicala ce necesita intemare
obligatorie; - se intalneste in IRA, IRC, Glomerulo-nefrita difuza acuta.
 Oligo-anuria = 50 -100ml/24h.
TULBURARI DE CULOARE:
 Hematuria = urina rosie la culoare din cauza eliminarii sangelui
 Brun închis ca berea neagra = în hepatita epidemica
 Deschisa la culoare ca apa
 în scleroza renala cand rinichiul îsi pierde capacitatea de
concentrare;
 în diabet zaharat si insipid culoarea este deschisa, iar densitatea
este crescuta.
Medicamente care modifica culoare:
 furazolidon = în galben;
 aspirina = în brun;
 albastru de metilen = în verde.
Aspecte patologice :
- urina tulbure care contine puroi =piurie;
- aspect tulbure albicios contine albumine = albuminurie;
- Urina de culoare rosie - în caz de hematurie;
- Glicozurie - urina care contine glucoza apare în DZ.
- Cetonurie - urina care contine corpi cetonici în DZ decompensat.
_______________________________________________________
TULBURARI ALE DENSITĂTII URINARE:
 Hiperstenuria =urina cu densitate crescuta >1030 risc de litiaza;
 Hipostenuria = urina cu densitate scazuta
 Izostenuria = mentinerea aceleiasi valori a densitatii când rinichiul îsi
pierde capacitatea de dilutie si de concentratie .
183
Fișa 87. RECOLTAREA UROCULTURII
Definiție: Urocultura este examenul bacteriologic din urină pentru depistarea germenilor
patogeni.
Scop:  Diagnosticul infecțiilor urinare ,pielonefrită prin evidențierea germenilor
patogeni din urină.
 efectuarea antibiogramei
Materiale  Recipient din plastic steril de unică folosință cu capac ,
necesare :  hârtie igienică
 mănuși sterile
 materiale pt. toaleta organelor genitale externe
 mușama , aleză , basinet
 paravan dacă se efectuează în salon
 bilet de trimitere la laborator
Pregătirea  Psihică:
pacientului: - se informează pacientul cu o seară înainte, se explică tehnica
 Fizică:
- se efectuează toaleta organelor genitale externe cu apă și săpun înainte de
recoltare
- se asigură intimitatea pacientului.
Tehnica  Se identificatul pacientul și se explică tehnica recoltării corecte
recoltării:  Se recoltează dimineața la prima micțiune (concentrație mare de germeni) după
toaleta organelor genitale externe cu apă și săpun,
 Se recoltează într-un recipient din plastic steril de unică folosință
 Se explică pacientului să urineze la toaletă sau în basinet , lăsând să curgă primul
jet aproximativ 50ml apoi fără să întrerupă jetul urinar se recoltează aproximativ
5ml urină din mijlocul jetului în flaconul steril
 Se acoperă imediat recipientul cu capac
 Se completează biletul de trimitere cu numele și prenumele pacientului,vârsta ,
salonul ,clinica,examenul cerut- urocultură,
 se transportă recipientul cu urină la laboratorul de bacteriologie pentru
identificarea germenului patogen care a produs infecția (dacă aceasta există)
 Examenul corect bacteriologic al urinei impune aprecierea cantității germenilor
Normal urocultura este negativă .
Interpretare
a valorilor  Nornal urina recoltată prezintă 1000germeni / ml.
Patologic sunt prezenți germeni patogeni. După identificarea germenului
laboratorul determină și antibiograma(ABG) .
 Urocultura este pozitivă atunci când sunt peste 10 000germeni /ml.
184
Fișa 88. RECOLTAREA UROCULTURII LA UN PACIENT CU

SONDĂ RINARĂ PERMANENTĂ (A demeure)
Definiție: Urocultura este examenul bacteriologic al urinei.

Scop: explorator - identificarea germenilor patogeni; efectuarea antibiogramei.
Indicații:
~ pacienți care nu micționează din cauze neurologice sau urologice;
~ pacienți cu incontinență urinară.
Loc de elecție: porțiunea proximală a sondei a demeure.
Materiale necesare:
~ dezinfectant pentru sondă-soluție de clorhexidină,
~ ac și seringă sterile,
~ recipient steril pentru urină;
~ tampoane,
~ comprese sterile,
~ mănuși de unică folosință.
~ psihică-se explică tehnica se obtine consimțământul.
~ fizică-se asigură intimitatea.
Execuția tehnicii-asistentul medical:
~ spală mâinile,îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
~ clampează sonda cu 15' înainte de recoltare sub locul de prelevare;
~ dezinfectează sonda cu compresă sterilă imbibată cu dezinfectant;
~ puncționează sonda cu acul adaptat la seringă;
~ aspiră 10 ml de urină în seringă;
~ transferă urina în recipientul steril.
~ selectarea deșeurilor rezultate conform PU.
~ se etichetează recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, data şi ora recoltării;
~ se transportă urina la laborator imediat.
185
Fişa 89. RECOLTAREA SÂNGELUI VENOS pentru (VSH)
Definiţie: VSH (viteza de sedimentare a hematiilor) reprezintă rapiditatea cu care se produce

sedimentarea elementelor figurate şi depunerea hematiilor din sângele
necoagulat pe fundul eprubetei. Se recoltează prin puncţie venoasă.
Scop:- explorator.( pentru diagnosticul afecțiunilor inflamatorii, b. infecțioase ,
b. reumatismale ac. , tumori maligne , boli autoimune.)
Metodă utilizată: metoda Westergreen - se citește valoarea VSH-ului la 1h și
respectiv la 2h
Materiale necesare:
~ manuşi,
~ garou,
~ tampon cu alcool,
~ taviţă medicală,
~ soluţie de citrat de sodiu 3,8%, eprubetă,
~ seringă de 2ml, ac pentru puncţie venoasă
~ dacă se recoltează in sistem vacutainer se pregatesc: holder si ac dublu,vacutainer cu
capac negru care conţine 0,4ml citrat de sodiu 3,8%.
~ psihică: i se explică necesitatea efectuării tehnicii;
~ fizică: se anunţă să nu mănânce cu 24 h înainte şi să păstreze repaus fizic
Execuţia tehnicii: asistenta medicală:
~ îşi spală mâinile,le dezinfectează,îmbracă mănuşile;
~ aspiră în seringă 0,4 ml citrat de Na 3.8%
~ execută puncţia venoasă fără garou sau desface garoul după pătrunderea acului în venă
~ aspiră 1,6 ml sânge până la umplerea seringii de 2 ml;
~ retrage acul şi aplică tampon cu alcool,compresiune 1-3 minute fără flectarea
antebraţului;
~ scurge amestecul sânge-citrat în eprubetă şi omogenizează lent.
~ dacă recoltează cu holder şi ac după puncţionarea venei introduce vacutainerul în
holder şi recoltează sânge până la semnul indicat pe eprubetă, apoi omogenizeză uşor
amestecul.
~ completează buletinul de analiză, etichetează produsul pentru a-l transporta la
laborator.
Reorganizarea locului: selectarea deşeurilor rezultate .
186
Fișa 90. RESUSCITAREA CARDIO RESPIRATORIE

(SVB= Suport Vital De Baza)
Definiţie : Resuscitarea cardio-respiratorie (RCR) reprezintă un sistem standardizat de
manevre, tehnici şi droguri, care se aplică în cazul stopului cardiac şi / sau
respirator şi care au drept scop asigurarea transportului sângelui oxigenat la
ţesuturi pentru protejarea funcţiei organelor vitale şi pentru crearea condiţiilor
favorabile reluării circulaţiei spontane.
Algoritmul de RCR (Peter Safar, 1981):
• A (airway control): asigurarea libertăţii căilor aeriene.
• B ( breathing): asigurarea ventilaţiei.
• C (circulation): asigurarea circulaţiei.
• D (drugs and fluids): medicaţie şi perfuzie intravenoase.
• E (electrocardioscopy): monitorizarea ECG.
• F (fibrilation tratament): tratamentul fibrilaţiei ventriculare.
• G (gauging): diagnosticarea şi tratarea cauzei şi evaluarea şanselor de supravieţuire.
• H ( human mentation): protecţia cerebrală.
• I ( intensiv care): terapia intensivă post – resuscitare
RCR este împărţită în:
• Suportul Vital de Bază (SVB) care grupează itemii A-C
• Suportul Vital Avansat (SVA) care reuneşte itemii D-H.
Indicaţii : Asigurarea ventilaţiei pulmonare şi a circulaţiei sanguine intră în măsurile
elementare de resuscitare cardiorespiratorie şi reprezintă faza I („basic life support”) a
protocolului de resuscitare. Aplicarea lor precoce şi corectă condiţionează prognosticul vital şi
neurologic al bolnavului. Supravieţuirea fără deficit este încă extrem de scăzută (sub 20%).
Datorită importanţei deosebite a măsurilor elementare de resuscitare şi a condiţiilor diverse
care fac necesară aplicarea lor, ele trebuie să fie însuşite nu numai de întreg personalul
medical, dar şi de cel nemedical, frecvent implicat în astfel de situaţii (pompieri, poliţie,
armată).
Atitudine practica in cazul stopului cardio-respirator
1. Confirmarea opririi cardio-respiratorii prin vefificarea rapida a prezentei semnelor vitale :
⇨ puls periferic ( artera carotida /femurala ) +/- zgomote cardiace
⇨ prezenta respiraţiei spontane
⇨ starea de conştienta ( răspuns la stimuli verbali,durerosi)
⇨ starea pupilelor
2. Notarea momentului constatarii stopului
3. Alertarea de către o alta persoana a sistemului medical de urgenta a comunitatii - 112
4. Iniţierea manevrelor de resuscitare cardio-respiratorie de către persoana care a constatat prima
oprirea cardio-respiratorie si continuarea acestora pina la sosirea-echipajului medical specializat
187
Pregătirea bolnavului
~ bolnavul este în decubit dorsal, pe un plan dur (podea, sol), cu capul şi gâtul în axul
corpului
~ este necesară o dezbrăcare minimă, pentru a nu întârzia manevrele de resuscitare,
permiţând totuşi un examen clinic al capului, gâtului şi toracelui.
Aceste gesturi pot fi realizate de către o singură persoană, dar este mai greu şi de aceea este
bine să fie măcar două persoane.
PROTOCOL DE RESUSCITARE
A. SUPORTUL VITAL DE BAZĂ LA ADULT
Suportul vital de bazã (SVB) reprezintã mentinerea libertãtii cãilor aeriene,
suportul ventilatiei şi circulatiei fãrã ajutorul vreunui echipament cu exceptia dispozitivelor
de protectie.
1 .Se asigura securitatea salvatorului, victimei şi a persoanelor din jur.
2. Se evalueazä starea de conştienfa a victimei: se scuturã uşor de umeri şi trebuie să strige
după ajutor;
• victima va fi aşezată în decubit dorsal;
• se eliberează căile aeriene prin hiperextensia capului (plasând o mână pe frunte şi, cu blândeţe,
se împinge capul spre spate, păstrând policele şi indexul libere pentru eventuala pensare a
nasului - dacă va fi necesară ventilarea);
• ridicarea mandibulei - cu vârfurile degetelor celeilalte mâini plasate sub menton se ridică bărbia
victimei pentru a deschide căile aeriene. Dacă se suspicionează leziune de coloană cervicală se
întreabã cu voce tare: "s-a întâmplat ceva?";
3A. Dacă victima raspunde verbal sau prin mişcare:
 se lasă în poziţia în care a fost găsită (cu condiţia să fie în siguranţă), este
 evaluată starea victimei şi, dacă este necesar, se solicită ajutor;
 se trimite o persoană după ajutor sau, dacă salvatorul este singur, lasă victima şi merge
chiar el după ajutor;
 salvatorul reevaluează periodic victima.
3B. Dacă victima nu răspunde:
• salvatorul va efectua subluxaţia mandibulei (metoda Safar modificată)
4. Evaluarea respiraţiei
~ Menţinând caile aeriene deschise, salvatorul încearcä sä stabileascä, timp de maxim
10 secunde, dacä victima respirä normal (se exclud mişcärile ventilatorii ineficiente,
“gasp”-urile) prin următoarele metode:
 privind mişcãrile(expansiunea) peretelui toracic anterior;
 ascultând zgomotele respiratorii de la nivelul cãilor aeriene superioare;
 simtind fluxul de aer pe obraz.
~ În primele minute dupã oprirea cordului victima mai poate respira slab sau poate avea
gaspuri rare, zgomotoase.
~ Nu trebuie confundate cu respiratia normalã. Încercarea de a determina existenta
unor respiratii normale privind, ascultând şi simtind fluxul de aer, trebuie sã dureze cel
mult 10 secunde.
~ Dacã salvatorul nu este sigur cã victima respirã normal, trebuie sã actioneze ca şi cum
ea nu ar respira normal.
188
5A. Dacă victima respiră normal:

• se pune în poziţie de siguranţă ;
• salvatorul va trimite pe cineva după ajutor, iar, dacă este singur,va lăsa victima şi se va
duce după ajutor;
• se reevaluează respiraţia.
5B. Dacă victima nu respiră normal:
 salvatorul va solicita ajutor, iar dacă este singur, va lăsa victima şi se va duce după ajutor;
la întoarcere va începe compresiile toracice(masajul cardiac extern) cu o frecvenţă de
100/minut, după cum urmează
 salvatorul îngenunchează lângă victimă , se plasează podul palmei pe centrul toracelui
victimei , apoi podul palmei celeilalte mâini se plasează peste mâna care se afla pe torace,
i se întrepătrund degetele mâinilor, evitând astfel compresia pe coaste. Pozitia mâinilor
trebuie sa fie astfel încât sa nu exercite presiune pe regiunea epigastrica sau pe
apendicele xifoid
 salvatorul se va pozitiona vertical deasupra toracelui victimei şi, cu coatele întinse, va
efectua compresia cu 4-5 cm a sternului
 după fiecare compresie, toracele trebuie să revină la normal fără a pierde contactul
mâinilor cu sternul; compresiile şi decompresiile se continuă cu o frecvenţă de
100/minut (ceva mai putin de 2 compresii/sec),dacă există un salvator ; compresiile şi
decompresiile trebuie să fie egale ca intervale de timp
6A. Combinarea compresiilor toracice cu ventilaţiile:
 după 30 de compresii se redeschid căile aeriene prin împingerea capului şi
ridicarea mandibulei
 se pensează părţile moi ale nasului folosind policele şi indexul mâinii de pe frunte
 se deschide puţin cavitatea bucală a victimei, menţinând însă bărbia ridicată
 salvatorul inspiră normal, apoi pune buzele în jurul gurii victimei asigurând o bună
etanşeitate şi expiră constant în gura victimei;
 în timpul expirului salvatorul va privi ridicarea peretelui toracic anterior şi va urmări
menţinerea ridicată a acestuia timp de 1 secundă, ca într-o respiraţie normală; aceasta
reprezintă o ventilaţie eficientă
 se menţine capul în hiperextensie şi bărbia ridicată, se îndepărtează gura de victimă şi
se urmăreşte revenirea toracelui la poziţia iniţială, pe măsură ce aerul iese din plămâni
 salvatorul inspiră din nou şi expiră încă o dată în gura victimei, astfel încât să obţină
două ventilaţii eficiente (deoarece rezistenţa căilor respiratorii scade la a doua insuflaţie).
 după aceasta, îşi repoziţionează rapid mâinile în
poziţie corectă pe toracele victimei pentru a executa
încă 30 de compresii toracice
 se continuă efectuarea compresiilor toracice şi
a ventilaţiilor într-un raport de 30:2
 insuflaţiile se realizează blând pentru a evita
creşterea presiunii intra-gastrice (rezistenţa căii
digestive este mai mică decât a celei respiratorii şi
aerul insuflat cu putere va trece mai rapid în
stomac, putând produce vărsătură, urmată de aspiraţie în căile respiratorii = sindrom
Mendelson).
189
 întreruperea compresiilor şi ventilaţiilor pentru reevaluarea victimei este indicată doar

dacă aceasta începe să respire normal; altfel, resuscitarea NU trebuie întreruptă!
 dacă ventilaţiile iniţiale nu au determinat ridicarea peretelui toracic, ca într-un inspir
normal, atunci, înaintea următoarei tentative se verifică gura victimei şi se îndepărtează
orice obstrucţie vizibilă.
 se verifică din nou dacă hiperextensia capului şi ridicarea bărbiei sunt corecte
 dacă mişcarea toracică şi fluxul de aer în expir nu se produc, cea mai frecventă cauză este
aceea că palatul moale se comportă ca o valvă şi obstruează nările; de aceea se va menţine
gura deschisă în expir.
6B. Resuscitarea doar prin compresii toracice (hands only) - poate fi efectuată, după cum
urmează:
• dacă salvatorul nu poate sau nu doreşte să efectueze ventilaţii gură-la-gură, atunci va
efectua doar compresii toracice
• în acest caz, compresiile toracice trebuie efectuate continuu, cu o frecvenţă de 100/minut
• resuscitarea va fi oprită pentru reevaluare doar dacă victima începe să respire normal.
Resuscitarea va fi continuată până când:
• soseşte un ajutor calificat care preia resuscitarea
• victima începe să respire normal
• salvatorul este epuizat fizic.
Poziţia de siguranţă (vide supra) este folosită în managementul victimelor inconştiente
care respiră şi au semne de circulaţie sangvină şi nu prezintă leziuni ale coloanei vertebrale
Când o victimă inconştientă este culcată în decubit dorsal şi respiră spontan căile
respiratorii pot fi obstruate de limbă, mucus sau vomă. Aceste probleme pot fi prevenite dacă
victima este plasată pe una din părţile ei laterale.
Scopul acestei poziţii este:
• menţinerea liberă a căilor respiratorii
• permiterea monitorizării
• respectarea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale
• evitarea compresiilor pe pachetele vasculonervoase.
• stabilitatea în timp.
Pe de altă parte, clinostatismul / semi-clinostatismul ventral poate împiedica ventilaţia
adecvată, deoarece imobilizează diafragmul şi reduce complianţa pulmonară.
Poziţia de siguranţă trebuie să fie stabilă, aproape de poziţia laterală, cu capul decliv şi
fără ca presiunea pe torace să împiedice ventilaţia.
Manevrele pentru obţinerea poziţiei de siguranţă sunt:

• se îndepărtează ochelarii victimei (dacă este cazul);
• salvatorul îngenunchează lateral de victima aflată în decubit dorsal şi cu membrele
pelvine întinse;
190
• braţul de partea salvatorului se poziţionează în unghi drept cu corpul, cotul fiind îndoit şi
palma orientată în sus;
• braţul de partea opusă se aduce peste torace, de aceeaşi parte cu salvatorul şi se
poziţionează cu dosul palmei în contact cu obrazul
• salvatorul prinde membrul inferior de partea opusă cu mâna, chiar deasupra genunchiului
şi îl trage în sus, păstrând contactul piciorului cu solul (flexia incompletă a coapsei pe
abdomen
• cu o mâna pe genunchiul flectat şi cu cealaltă menţinând dosul mâinii victimei pe obraz,
se roteşte victima spre salvator în poziţie laterală, până când piciorul flectat se sprijină pe
sol;
• se ajustează poziţia membrului inferior de deasupra astfel încât coapsa şi genunchiul să
fie flectate în unghi drept
• se împinge şi se menţine capul spre posterior pentru a asigura libertatea căilor aeriene:
această manevră se realizează prin ajustarea poziţiei mâinii de sub obraz;
• se verifică respiraţia la intervale regulate.
Dacă este necesară menţinerea poziţiei de siguranţă pe o perioadă mai lungă de timp, după
30 minute victima va fi întoarsă pe partea opusă
Criterii de abandonare a măsurilor de resuscitare:
 midriază areactivă peste 10 minute
 comă profundă, fără respiraţie spontană
 lipsa activităţii cardiace spontane peste 10 minute pe traseul ECG
 complexe ventriculare rare pe traseul ECG (sub 10/minut) neînsoţite de activitate
cardiacă mecanică după 10 minute de resuscitare.
La bolnavii cu fibrilaţie ventriculară primitivă refractară se continuă resuscitarea până la
apariţia liniei izoelectrice pe ECG şi menţinerea ei peste 10 minute.
 Complicaţii posibile
Sunt legate de:
• ventilaţie
~ aspirarea în arborele traheobronşic a conţinutului gastric acid
~ distensia stomacului care favorizează riscul de regurgitare şi aspirare a conţinutului
gastric
• masajul cardiac extern:
~ fracturi costale sau sternale
~ pneumotorax, hemotorax, contuzie pulmonară
~ hemopericard, contuzie de miocard
~ hemoperitoneu (prin ruptură de splină sau ficat).
Observaţii
~ dacă sunteţi în faţa unui bolnav în stop cardiac cereţi imediat ajutor, fără să părăsiţi
camera, şi începeţi de urgenţă măsurile de resuscitare
~ scoateţi pernele de sub capul bolnavului şi puneţi-l în decubit dorsal
~ dezbrăcaţi bolnavul pentru moment doar la nivelul trunchiului şi începeţi masajul
cardiac
~ când vine un alt ajutor, solicitaţi trusa de urgenţă şi treceţi la:
~ asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare
~ la nivel cerebral, pupilele sunt martorul clinic cel mai fidel al eficienţei măsurilor de
resuscitare; midriaza areactivă în lipsa oricărei intervenţii farmacologice este semn de
suferinţă cerebrală majoră. In schimb, reluarea activităţii pupilare este semn de eficienţă a
măsurilor de resuscitare asupra circulaţiei cerebral.
191
Fișa 91. SONDAJUL GASTRIC

Definiţie: Sondajul sau tubajul gastric reprezintă introducerea unei sonde gastrice Faucher
sau Einhorn, pe cale orală sau nazală prin faringe şi esofag până în stomac.
Scop:
 explorator : recoltarea conţinutului stomacal în vederea evaluării funcţiei chimice şi
secretorii (chimismul gastric) şi pentru evaluarea funcţiei evacuatorii
gastrice
 terapeutic :
~ evacuarea conţinutului toxic din stomac ;
~ curăţirea mucoasei gastrice de exudate şi substanţe străine depuse;
~ introducerea unor substanţe medicamentoase
 alimentar - hidratarea şi alimentarea bolnavului
 de aspirație continuă
Indicatii: - gastrita acuta sau cronica ,boala ulceroasa
Materiale necesare
 de protecţie :
 şorţuri din cauciuc sau din material plastic,
 muşama şi aleză,
 prosoape
 sterile :
 sonda Faucher sau Einhorn(cu oliva),
 seringi de 20ml,
 mănuşi de unică folosinţă,
 pense hemostatice,
 eprubete
 nesterile :
 pahar cu apă aromată,
 pahar cu apă pentru proteză(dacă este cazul),
 recipient pentru colectare
 șervețele igienice
 medicamente : la indicaţia medicului
 psihic: se informează pacientul şi i se explică necesitatea tehnicii şi este rugat să respecte
indicaţiile date în timpul sondajului
 fizic:
~ se aşează pacientul pe un scaun cu spătar, cu spatele cât mai drept şi se protejează
cu şorţul de material plastic
~ i se îndepărtează proteza dentară (când este cazul) şi se aşează tăviţa renală sub bărbia
pacientului pentru a capta saliva ce se scurge din cavitatea bucală, pacientul fiind
solicitat să menţină tăviţa în această poziţie
192
~ pacientul nu va mânca ,nu va bea lichide , nu va fuma în dimineaţa efectuării

examenului(12h de la ultima masa),
Efectuarea procedurii
~ asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun şi îmbracă şorţul de material plastic; - îşi pune
mănuşile sterile
~ umezeşte sonda pentru a favoriza alunecarea prin faringe şi esofag
~ se aşează în dreapta bolnavului şi îi fixează capul cu mâna stângă, ţinându-l între mână şi
torace
~ prinde cu mâna dreaptă extremitatea rotunjită a sondei ca pe un creion
~ cere pacientului să deschidă larg gura , să respire adânc şi introduce capătul sondei până
la peretele posterior al faringelui, cât mai aproape de rădăcina limbii, invitând bolnavul
să înghită
~ prin deglutiţie sonda pătrunde în esofag şi este împinsă foarte atent spre stomac (la
marcajul 40-50 cm citit la arcada dentară)
~ verifică prezenţa sondei în stomac prin aspirarea conţinutului stomacal cu ajutorul
seringii şi se fixează sonda
~ se aspiră sucul gastric cu seringa pentru diferite probe .
~ se extrage sonda printr-o mişcare hotărâtă, cu prudenţă, după comprimarea ei cu o pensă
hemostatică
~ când capătul liber al sondei ajunge în gura pacientului se prinde cu mâna stângă şi se
îndepărtează sonda
~ goleşte conţinutul sondei în vasul colector şi se aşează sonda în tăviţa renală
~ se pregăteşte produsul pentru laborator- completarea formularelor, etichetare
~ i se oferă un pahar cu apă aromată să-şi clătească gura şi se şterg mucozităţile de pe faţă
şi bărbie
~ se îndepărtează tăviţa şi şorţul şi i se oferă proteza dentară (după caz); se aşează
pacientul în poziţie comodă
~ se notează tehnica, data, cantitatea şi aspectul macroscopic al sucului gastric extras
ACCIDENTE
⇨ Greaţă şi senzaţie de vărsătură; se înlătură fie printr-o respiraţie profundă, fie se
efectuează anestezia faringelui cu o soluţie de cocaină 2%
⇨ Sonda poate pătrunde în laringe: apare reflexul de tuse, hiperemia feţei, apoi cianoza, se
îndepărtează sonda
⇨ Sonda se poate înfunda cu resturi alimentare; desfundarea se face prin insuflaţie cu aer
⇨ Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţie
OBSERVAŢII:
⇒ tubajul gastric se efectuează în condiţii de asepsie, putând fi efectat şi pe cale
endonazală(sonda Einhorn)
⇒ pacienţilor inconştienţi li se urmăresc respiraţia, culoarea feţei; verificarea căii de pătrun-
dere a sondei se face prin introducerea capătului liber într-un pahar cu apă - apariţia
bulelor de aer confirmă pătrunderea în căile respiratorii
⇒ o formă particulară de sondare în scop hemostatic este introducerea sondei Blakemore
DE EVITAT: - ungerea sondei cu ulei sau alte substanţe grase - provoacă greaţă pacientului.
193
Fișa 92. SONDAJUL VEZICAL

Definiţie: Introducerea unei sonde sau a unui cateter prin uretră in vezica urinară, realizând
o comunicare intre mediul intern al vezicii si mediu extern.
Scop:
~ explorator: recoltare de urina, depistarea unor modificari patologice ale uretrei si vezicii
urinare.
~ terapeutic: evacuarea continutului, procedee terapeutice prin sondă, drenarea continua a
vezicii
SONDAJUL VEZICAL LA FEMEI
Materiale necesare:
~ de protectie : mușama si traversă;
~ sterile:
― sondă urinară Nelaton sau Foley pentru femei,
― 1-2 eprubete pt urocultura,
― ser fiziologic,
― 2 pense hemostatice,
― casoleta cu tampoane de vata,comprese,
― mănusi ,
― câmp.
~ nesterile:
― materiale pentru toaleta organelor genitale,
― tavită renală,
― bazinet,
― paravan (daca se executa in salon ),
― pungă colectoare sau recipient pt colectare.
~ medicamente:
― ulei de parafina steril,
― oxicianura de mercur 1/5000.
Pregătirea pacientei:
~ psihică: se informează si se axplică necesitatea tehnicii, se obține consimțământul.
~ fizică:
― se izolează patul cu paravan,
― se protejeaza cu musamaua si aleza,
― se aseaza pacienta in decubit dorsal cu genunchii ridicati si coapsele indepartate,
poziție ginecologică
― se indepartează perna si pătura,
― se acoperă pacienta lăsând descoperită zona genitală,
― se așeaza bazinetul si se efectueaza toaleta organelor genitale externe de sus in jos,
― se indepărteaza bazinetul si se așeaza tăvița renală intre coapsele pacientei
Execuția tehnicii:
~ Asistenta spală mâinile si imbracă mănușile sterile,
194
~ Se evidentiaza meatul urinar si se dezinfecteaza orificiul uretral de sus in jos cu

oxicianura de mercur;
~ Scoate sonda cu o pensa si o prinde intre degetele mediu si inelar al mâinii drepte;
~ Lubrifiază sonda cu ulei steril
~ Cu vârful in sus se introduce sonda în orificiul uretral 4-5 cm;
~ Apariția urinei la capătul extern denotă că sonda este în vezica
~ Primele picături se lasă să curgă în tavita renala apoi în recipiente pentru recoltare în
funcție de analizele recomandate de medic
~ Se pensează sonda la capătul extern și se extrage cu o mișcare verticala.
~ Proba de urină recoltată pentru examene de laborator se etichetează și se trimite la
laborator.
Ingrijirea pacientei:
~ se efectueaza toaleta regiunii vulvare,
~ se imbracă pacienta si se așeaza comod in pat,
~ se aplică o pungă colectoare în caz de drenare
Reorganizarea: indepartarea deseurilor conform PU
Notarea in F.O.: se notează tehnica si numele persoanei care a efectuat-o, cantitatea de urină
recoltată, aspectul macroscopic al urinei.
195
Fișa 93. SPĂLĂTURA AURICULARĂ

Definiţie: Prin spălătură auriculară se înţelege spălarea conductului auditiv extern prin
introducerea unui curent de lichid.
Scop - terapeutic
~ îndepărtarea secreţiilor (puroi, cerumen) şi corpilor străini ajunşi în urechea externă
accidental sau voluntar
~ tratamentul otitelor cronice
Materiale necesare
 de protectie:
~ muşama, prosop, aleză
~ 2 sorturi de cauciuc ,halat de plastic de unica folosinta,
 sterile:
~ camp steril
~ seringă Guyon,
~ casoletă cu comprese, tampoane de vată sterile
~ lichidul de spălătură la 37°C
~ soluţia medicamentoasă prescrisă
~ solutie bicarbonat de sodiu 1‰
 nesterile:
~ masa de tratament , tăviţă renală ,scaun
~ psihic: se anunţă pacientul şi i se explică scopul tehnicii
~ fizic:
― în cazul dopului de cerumen, cu 24 h înainte se instilează în conductul auditiv extern
de 3 ori pe zi soluţie de bicarbonat de Na în glicerină 1/20
― în cazul dopului epidermic se instilează soluţie de acid salicilic 1 % în ulei de
vaselină
― în cazul corpilor străini hidrofili (boabe de legume şi cereale), se instilează alcool
― în cazul insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselina, glicerină sau se aplică
un tampon cu alcool cu efect narcotizant
― pacientul se aşează în poziţie şezând pe scaun, protejat cu prosopul
― se aşează tăviţa sub urechea pacientului care va ţine capul înclinat spre tăviţă
Efectuarea spălăturii
~ se spală şi dezinfectează mâinile asistentei, şi se îmbracă cu halatul de unică folosinţă
~ se verifică temperatura lichidului de spălătura şi încarcă seringa Guyon
~ se aşează tăviţa renală sub urechea pacientului care înclină capul spre tăviţă şi o
susţine
~ se cere pacientului să deschidă gura (conductul se lărgeşte şi conţinutul patologic se
îndepărtează mai uşor)
~ se trage pavilionul urechii în sus şi înapoi cu mâna stângă, iar cu dreapta injectează
lichidul de spălătură spre peretele postero-superior şi se aşteaptă evacuarea
~ se repetă operaţia până ce lichidul este curat
~ se usucă conductul auditiv extern cu tampoane de vată
~ se îndepărtează tăviţa renală
~ medicul controlează rezultatul spălăturii prin otoscopie
~ se introduce un tampon de vată în conduct
~ se aşează pacientul în decubit dorsal 1/2-1 h
196
~ se examinează lichidul de spălătură

~ se îndepărtează materialele şi se face colectarea deşeurilor conform P.U.
~ se spală mâinile
~ se notează tehnica şi rezultatul spălăturii (corpi străini extraşi etc.) în F.O.
Observaţii:
⇒ temperature apei sa nu fie prea ridicata
⇒ jetul de apa sa nu fie directionat spre timpan deoarece produce ameteli,vertij pacientului si
exista risc de perforare cand jetul este violent
Accidente:
⇒ zgaraieturi ale conductului
⇒ rupture ale timpanului
⇒ redesteptarea unor afectiuni otice preexistente
⇒ pot apărea accidente ca vărsături, ameţeli, lipotimie, dureri, traumatizarea timpanului
datorate presiunii prea mari sau temperaturii scăzute sau crescute a lichidului de spălătură.
197
Fișa 94. SPĂLĂTURA GASTRICĂ
Definiţie: Prin spălătură gastrică înţelegem evacuarea conţinutului stomacal si

curatarea mucoasei de exudate si substante straine.
Scop – terapeutic - evacuarea conţinutului stomacal toxic.
Indicaţii
 intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice
 stază gastrică însoţită de procese fermentative
 pregătirea preoperatorie în intervenţiile de urgenţă sau pe stomac
 pregătirea pentru examen gastroscopic
Contraindicţii
 intoxicaţii cu substanţe caustice
 hepatite cronice; varice esofagiene
 îmbolnăviri cardio-pulmonare decompensate
 ulcer gastric în perioada dureroasă
 cancer gastric
Materiale necesare
~ 2 şorţuri din material plastic , musama ,aleza , prosoape, pahar cu apa
~ sonda gastrică Faucher sterilă, pâlnie , 2 seringi de 20ml
~ mănuşi de unică folosinţă, pensă hemostatică
~ pt cei inconstienti – departator de gura si sonda de intubatie oro-traheala
~ cană de sticlă sau de metal de 5 l , apă caldă la 25-26°C
~ recipient pentru captarea lichidului (găleată, lighean)
~ medicamente :cărbune animal, alt antidot la indicaţia medicului
 psihic:ș se anunţă şi se explică pacientului importanţa examenului în vederea obţinerii
colaborării sale
 fizic :
~ se aşează pacientul sezand pe scaun daca starea generala o permite sau decubit lateral
stang cu toracele ridicat intr-un unghi de 450
~ se protejează cu un prosop în jurul gâtului;
~ se aşează şorţul de cauciuc;
~ se îndepărtează proteza dentară (când este cazul);
~ i se oferă tăviţa renală şi este rugat să şi-o ţină sub bărbie (pentru captarea salivei
şi pentru imobilizarea pacientului)
Execuţie
~ asistenta se spală pe mâini, îmbracă mănuşi de unică folosinţă şi şorţul de cauciuc
~ umezeşte sonda, se aşează în dreapta pacientului şi îi fixează capul între mână şi torace,
cerându-I pacientului să deschidă gura, să respire adânc
~ introduce capătul sondei până la peretele posterior al faringelui cât mai aproape de rădăcina
limbii invitând pacientul să înghită, prin deglutiţie, sonda pătrunde în esofag şi prin mişcări blânde
198
de împingere ajunge în stomac (la marcajul 40-50 cm la arcada dentară)

~ se aspira cu seringa de 20ml continutul gastric care se introduce intr-un recipient cu capac
, se eticheteaza si se trimite la laborator pt examen toxicologic .
~ la capătul liber al sondei se adaptează pâlnia şi se aduce la nivelul toracelui pacientului
~ se verifică temperatura lichidului de spălătură şi se umple pâlnia care se ridică apoi
deasupra capului pacientului
~ înainte ca ea să se golească complet, se coboară cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului în
poziţie verticală pentru a se aduna în ea lichidul din stomac
~ se goleşte conţinutul pâlniei în vasul colector
~ se repetă operaţia până ce lichidul este curat, limpede, fără resturi alimentare sau substanţe
străine
~ se îndepărtează pâlnia şi se pensează capătul liber al sondei după care aceasta se extrage cu
atenţie, pentru a se împiedica scurgerea conţinutului ei în faringe, de unde ar putea fi aspirat de
pacient
~ dacă spălătura s-a efectuat pentru eliminarea unor substanţe toxice ingerate accidental sau
voluntar, tot ceea ce s-a evacuat din stomac se va păstra pentru examinarea de către medic,
iar un eşantion va fi trimis la laborator
~ se oferă pacientului un pahar cu apă călduţă să-şi clătească gura şi se şterg mucozităţile de
pe faţă şi bărbie
~ se îndepărtează tăviţa renală şi şorţul şi se aşează pacientul în poziţie comodă, notându-se în
F.O. spălătura
ACCIDENTE ŞI INCIDENTE:
⇨ Când apare senzaţia de vomă şi greaţă se înlătură sonda indicând respiraţie profundă.,
anestezie cu soluţie de cocaină 2%
⇨ Sonda poate pătrunde în laringe – apare tusea, hiperemia feţei, cianoză – se
îndepărtează imediat sonda.
⇨ Sonda se înfundă cu resturi alimentare – desfundarea se face prin insuflare de aer cu
seringa
⇨ Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţii
199
Fișa 95. SPĂLĂTURA OCULARĂ
Definiţie: Prin spălătura oculară se înţelege introducerea unui lichid în sacul

conjunctival.
Scop: - terapeutic
~ în procesele inflamatoare ale conjunctivei
~ în prezenţa unor secreţii conjunctivale abundente
~ pentru îndepărtarea corpilor străini
Materiale necesare
 prosop
 casoletă cu comprese, tampoane de vată sterile
 undină - recipient picurător sau seringa cu canula
 soluţii antiseptie la 370C :
- acid boric 3%,
- oxicianură de mercur 1/5000,
- ser fiziologic,
- apă bicarbonatată 22‰
- apa de robinet in caz de arsuri
 tăviţă renală
 mănuşi de unică folosinţă
~ psihic: - se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea şi inofensivitatea tehnicii
~ fizic:
― se aşează pacientul în poziţie şezând, cu capul aplecat pe spate, cu privirea în
sus; sau în poziţie decubit dorsal
― se protejează ochiul sănătos cu o compresă sterilă
― se protejează cu un prosop în jurul gâtului
― dacă starea generală nu permite poziţia şezând, pacientul va sta în decubit
dorsal sau lateral, cu capul aplecat înapoi
Efectuarea spălăturii
– este nevoie de două asistente: una supraveghează pacientul şi-l menţine în poziţia
aleasă, cealaltă efectuează tehnica
~ se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei
~ se verifică temperatura lichidului de spălătură: 37°C (temperatură mai joasă
declanşează reflexul de închidere a pleoapelor)
~ se roagă pacientul să lase capul pe spate inclinat usor spre partea ochiului afectat
~ se protejează cu un prosop în jurul gâtului si se lipeste tavița renală de obraz când
poziția este sezând si de regiunea temporală când este în decubit dorsal ,
~ se va instila cateva picaturi de anestezic pentru calmarea durerii si limitarea
clipitului (dacă medicul indică)
~ se aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia antiseptică de
spălare
~ se invita pacientul sa priveasca în sus, apoi se trage pleoapa inferiara în jos , şi se
200
toarnă lichidul în jet continuu din undină sau din seringa la care a fost adaptată o
canulă, în sacul conjunctival, evitând cornea
~ se întoarce pleoapa superioară , rugăm pacientul să privească în jos se irigă în jet
conjunctiva apoi rugăm pacientul sa privească la dr apoi la stg.
~ se repetă tehnica la nevoie şi se verifică prezenţa corpilor străini în lichidul de
spălătură (când este cazul)
~ se îndepărtează tăviţa renală.
 în arsuri grave se face irigație continua timp de 15-30 min cu ajutorul unui flacon la
care s-a adaptat un tub de la perfuzor pt. a dirija jetul de lichid
 în caz de arsură chimică se continua irigarea până se constantă neutralizarea pH-ului
conjunctival.(determinarea pH-ului se face cu benzi de hârtie specială)
~ se usucă faţa pacientului şi se aspiră lichidul rămas în unghiul nazal al ochiului cu
o compresă sau tampon
~ îndepărtează compresa sterilă de pe ochiul protejat şi se aşează pacientul în poziţie
comodă
Reorganizarea locului/ notarea în F.O.
~ se notează tehnica şi numele persoanei care a efectuat-o, precum şi aspectul
lichidului de spălătură
~ se colectează materialelor conform P.U.
INCIDENTE ŞI ACCIDENTE
⇨ traumatisme oculare sau lezarea ochiului prin manevre incorecte
⇨ infecţii prin diseminarea infecţiei la celălalt ochi
Observaţii
~ ciocul undinei va fi ţinut la distanţă de 6-7 cm de ochiul pacientului pentru ca
eventualele mişcări reflexe produse de acesta sau gesturile greşite ale asistentei
să nu traumatizeze ochiul cu vârful recipientului
~ de evitat – infectarea ochiului sănătos prin lichidul de spălătură de la ochiul
bolnav.
201
Fișa 96. SPĂLĂTURA VAGINALĂ

Definitie : Prin spălătură vaginală se intelege introducerea unui jet de lichid sau de
solutie medicamentoasă – in vagin cu ajutorul unei canule vaginale adaptată la un
irigator , care, dupa ce spală pereții vaginali , se evacuează pe lângă canulă.
Scop
~ Terapeutic :
― indepartarea continutului vaginal(normal sau patologic ) dezlipirea exudatelor
patologice de pe mucoasa
― Dezinfectia locala inaintea interventiilor chirurgicale
― Calmarea durerilor
― Reducerea proceselor inflamatorii
― Prevenirea infectiilor
Materiale necesare
 de protective:
~ Aleză, muşama, pled(pătură)
~ paravan
~ prosoape
 sterile:
~ Mănuşi sterile
~ Tampoane de vată
~ Irigator
~ Canula vaginală
~ Gel pentru lubrifiere
 nesterile
~ stativ pt. irrigator
~ bazinet
~ paravan
~ recipient de colectare
 medicamente :
~ Soluţie la temperatura corpului (cantitatea şi tipul recomandate de medic) - 2 l solutie
medicamentoasa:
― Apa oxigenata,
― Solutie cloramina,
― Permanganat de potasiu1/2000,
― Oxicianura de mercur 1/4000
― Sol. dezinfectanta preparata cu antiseptice locale Septovag
~ Psihică:
― Explicaţi procedura şi motivele pentru care s-a recomandat spălătura
― instruiţi pacienta să stea liniştită şi relaxată, să comunice eventualele senzaţii
neplăcute
― Obţineţi consimţământul
202
~ Fizică:
― Asiguraţi intimitatea- izolare cu paravan
― Se protejeaza patul cu musamaua si aleza
― Instruiţi pacienta să-şi golească vezica si asiguraţi poziţia corectă (ginecologică)
― se acopera regiunea vulvei cu un strat subtire de vaselina ( pt spalaturi calde)
~ Verificaţi recomandarea medicala, temperatura lichidului, identificaţi pacienta
~ Înveliţi pacienta cu un pled şi aşezaţi muşamaua şi aleza sub pacientă
~ Spălaţi mâinile
~ Clampaţi tubul şi puneţi în irigator soluţia la temperatura corpului
~ Declampaţi tubul, evacuaţi aerul şi reclampaţi
~ Îmbrăcaţi mănuşi sterile
~ Spălaţi perineul cu tampoane de vată umezite cu apă caldă,incepeţi curăţirea dinspre
partea anterioară spre spate, folosind tamponul o singură dată
~ Lubrifiaţi canula cu gel sau vaselină
~ Agăţaţi punga/irigatorul în stativ la o înălţime de 50-70 cm de la simfiza pubiană
~ Îndepărtaţi cu o mână labiile iar cu cealalt introduceţi canula în vagin , aproximativ 8 -
10 cm (la 10 -11cm se atinge fundul de sac vaginal)
~ Îndepărtaţi pensa şi permiteţi soluţiei să curgă sub forţa gravitaţiei; rotiţi cu blândeţe
canula în timpul irigaţiei
~ Clampaţi tubul înainte de terminarea lichidului şi îndepărtaţi canula cu blândeţe
~ Permiteţi pacientei să stea pe masă câteva minute pentru a elimina lichidul în totalitate
~ Spălaţi regiunea vulvară cu apă şi săpun şi uscaţi bine cu un prosop
~ Examinaţi aria perineală, aspectul lichidului; dacă lichidul conţine mucus, puroi sau
sânge prezentaţi medicului
~ Îndepărtaţi mănuşile si materialele utilizate conform P.U. spalati-va pe maini şi notaţi
procedu
Îngrijirea pacientei
~ Pacienta nu necesita ingrijiri speciale , doar repaus la pat,
~ Conduceţi pacienta la pat şi aşezaţi-o într-o poziţie confortabilă
~ Verificaţi starea pacientei (dureri, senzaţii neplăcute)
~ Instruiţi pacienta cum să-şi facă singură spălătura dacă este nevoie
203
Fișa 97. SPĂLĂTURA VEZICALĂ

Definiție: Spălătura vezicală reprezintă introducerea unei soluții medicamentoase
prin sondă sau cateter în vezică.
Scop:  terapeutic
― îndepărtarea exudatelor patologice din inflamația pereților vezicali ,
― pregătirea pentru explorări
― profilaxia şi tratamentul complicaţiilor în cazul sondei à demeure.
Materiale ~ de protecție: mușama, aleză;
necesare: ~ sterile:
― sondă urinară Nelaton sau Thiman
― casoletă cu tampoane, comprese,
― mănuși,
― pensă hemostatică,
― seringă Guyon sau o seringă mare de 20ml
~ nesterile: bazinet, tăviță renală;
~ medicamente:
― lichid de splătură 1l,
― oxicianură de mercur 1/5000,
― soluție de rivanol 0,1 – 2%
― nitrat de argint 1-4‰
― ulei de parafină,
― ser fiziologic.
Pregătirea ~ psihică: se informează si se explică necesitatea tehnicii se obține
pacientului: consimțământul;
~ fizică:- se izolează patul cu paravan,
- se protejează cu mușama si aleză,
- se așează pacientul in pozitie ginecologică,
- se efectuează toaleta regiunii genitale
Execuția  se spală mâinile si se imbracă mănușile sterile,
tehnicii:  se evidentiaza meatul urinar și se dezinfecteaza orificiul uretral de sus în
jos cu oxicianura de mercur;
 se lubrefiază sonda
 se introduce sonda ( ținân-o ca pe un creion) în meatul urinar pe uretră
10cm până apare urina la capătul extern
 se evacuează urina
 după evacuarea vezicii se adaptează la sondă seringa Guyon si se
introduc 80-100 ml soluție, fară să se destindă vezica;
 se retrage seringa și se lasă să se scurga lichidul introdus în tăviță,
 se repetă operația până ce lichidul evacuat este limpede.
Îngrijiri:  Se extrage sonda cu o mișcare verticală
 Se asigură igiena
 Bolnavul va sta în repaus la pat
 Se va admin. medicația recomandată de medic.
Reorganizare:  selectarea și indepărtarea deșeurilor conform PU.
Notarea în FO:  se noteaza tehnica si aspectul lichidului de spălătură
 obstruarea sondei cu un cheag de sânge - se insuflă aer sau ser fiziologic.
Incidente:
 tehnica se exacută cu prudent pt. a preveni complicațiile :
hemoragiitraumatisme infecții.
204
Fișa 98. TESTAREA SENSIBILITĂŢII LA ANTIBIOTOCE -

TESTUL INTRADERMIC
Definiţie: Testarea sensibilităţii la antibiotice reprezintă o testare cutanată utilizată pentru a
cerceta sensibilitatea organismului la un anumit antibiotic.
Injectarea se va realiză după tehnica injecţiei intradermice. Raportul diluţiei poate fi
1/100 sau 1/1000.
Scop: - explorator.
Materiale necesare:
- ace şi seringi sterile
- alcool medicinal, tampoane de vată.
- mănuşi de portecţie
- antibioticul ce urmează a fi testat şi administrat
- ser fiziologic pentru realizarea diluţiei
Realizarea procedurii : raport 1/100
~ se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă
~ se realizează diluarea unui gram de substanţă activă( a medicam.) cu 10 ml SF ( dacă
flaconul are 1,5 grame, se diluează cu 15 ml SF)
~ din aceasta dilutie: 1+10=11, se aspiră 1ml solutie, care, la rândul ei se diluează cu încă 9
ml SF.
~ din soluţia obţinută 1+ 9=10ml, se aspiră 0,1ml soluţie ce se administrează pe faţa
anterioară a antebraţului, intradermic .Locul injectării va fi însemnat .
~ după maxim 30 de minute se interpretează sensibilitatea în funcţie de reacţia locală.
~ În cazul unei alergii: la locul injectării medicamentului (antibioticului), apare eritem,
eventual papulă puriginoasă (prurit=senzaţie de mâncărime), cu tendinţa la extindere.
~ Citirea se face în maxim 30 de minute:
 rezultatul este negativ dacă diametrul este < 10mm ,deci, soluţia se poate
administra;
 rezultatul este pozitiv dacă diametrul este >10mm , deci, soluţia nu se poate
administra.
~ în cazul realizării unui raport de diluţie 1/1000 , la 1 ml soluţie 1/100 se adaugă 9 ml SF
din care apoi se va lua 0,1 ml ce se va administra intradermic, reacţia citindu-se tot la 30
minute.
Observaţie:
~ înainte de realizarea testării se va avea în vedere , o eventuală, posibilă reacţie alergică,
de aceea vor fi pregătite medicamentele necesare pentru a putea interveni - Adrenalină,
Hemisuccinat de HidroCortizon(HHC).
205
Fișa 99. TESTUL DE TOLERANTA LA GLUCOZA

Testul de toleranta la glucoza consta in determinarea nivelului glicemiei
Definitie:
dupa administrare de glucoza pe cale orala.
Scop :  De diagnosticare adiabetului de tip II
Indicatii :  In suspiciune de diabet cu antecedente familiare

 Obezitate de gradul 3-4
 Gravida luna a -VI-a — a-VII-a ,cu antecedente de diabet
Materiale  Materiale de punctie venoasa: — sterile :

necesare:  ace speciale pt holder,
 vacutainer cu capac gri cu sol anticoagulanta ,
 tampon de vata si alcool medicinal ,
 garou
 tavita renala
 container pt deseuri
 Glucoza pulbere 75 -100 g in plic pt. admin. orala , Cana cu apa
Pregatirea Psihica:  se informeaza , se explica necesitatea , se ia consimtamantul.

pacientului:
Fizica :
~ se recoltează dimineața pe nemâncate (cu cel puțin 12 h înainte)
~ se masoară greutatea bolnav.- cantit. de glucoza se admin. 1g/kgcorp
~ se respectă un regim alimentar 3zile înainte ,cu un raport de Gl 150g/zi
~ se interzice fumatul și stresul – deoarece cresc nivelul glicemiei
~ se întrerupe tratam. cu medicam. care determină intoleranța la Gl:
antiinflamatoare, antidepresive , betablocante , diuretice , contraceptive
~ în timpul testului nu este permis : să se fumeze , să se bea cafea sau
ceai , să se faca efort ,  se permite doar consumul de apa
Tehnica:  Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.

 Se aplică garoul la aproximativ 10 cm deasupra locului puncţiei.
 Se palpează locul puncţiei şi se dezinfectează cu un tampon cu alcool.
 Se puncţionează vena şi se pătrunde în lumenul ei cca. 1 cm.
 Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul
 Se recolteaza 5ml de sânge venos vacutainer cu capac gri cu sol
anticoagulanta
 Se recolteaza si o proba de urina inainte de incarcare
 Se admin. Gl dizolvată în apă, pe cale orala timp de 5-10 min
 Se lasă pacientul în repaus 30min -1h
 Se recoltează la 1h și la 2h de la admin Gl , glecemia și urina pt
determin. glicozuriei
 Se etichetează probele și se trimite la laborator.
206
Evaluarea Normal : ↑ nivelul gicemiei la 1h pana la 180mg/dl , iar in urina nu apare

rezultatului glicozuria, nivelul glicemiei revine la normal la 2-3h
Patologic :  se constata valori ↑ > 200mg/dl la 1h si la 2h , glucoza este
prezenta si în urina;
 revenirea la valoarea de inaintea încărcării se face cu întarziere
 Pacientul în acest caz are diabet
Contrain- ~ testul nu trebuie efectuat la pacientii cu paralizie hipokaliemica periodica.
dicatiile ~ hiperglicemie bazala >140 mg/dL la doua determinări;
testului: ~ valori ale glicemiei bazale constant normale;
~ valori ale glicemiei postprandiale >200mg/dL la doua determinări;
~ diabet zaharat clinic manifest;
~ diabet secundar (ex. dupa administrare de hormoni).
~ Unele persoane pot prezenta greață sau pot avea simptome vaso-vagale
Reactii
în cursul efectuârii testului.
adverse:
207
Fișa 100. VACCINAREA BCG
Definiţie : Vaccinarea BCG reprezintă o vaccinare obligatorie în ţara noastră, care asigură
protecție înpotriva tuberculozei. Este o metodă de profilaxie a TBC-ului.
Se efectuează în maternitate tuturor nou-născuţilor cu greutatea mai mare de 2500 gr,
începând din ziua 4-5 până la vârsta de 60 zile.
Nu se recomanda revaccinarile.
Vaccinarea BCG se realizează pe cale i.d. ,cu vaccin liofilizat ( tulpina BCG-IC72, este
pusă la punct in 1972 de Institutul Cantacuzino ,obtinută prin treceri succesive pe medii
SAUTON)
Materiale necesare
~ seringă de 1ml cu ac i.d., 5 ml cu ac i.m. sterile
~ fiola de vaccin şi solvent
~ tampoane cu dezinfectant, tincură de iod
~ mănuşi de unică folosinţă
Prepararea suspensiei de vaccin :

~ Se ia fiola de vaccin si cea de solvent
~ Se dezinfectează gâtul fiolelor cu tinctura de iod si se pilește ușor
~ Se deschide fiola de solvent
~ Se trece la deschiderea fiolei de vaccin după ce îi înfaşurăm gâtul în foița de material plastic
ce se gasește în ambalaj;
~ deschiderea se face lent pentru a evita risipirea conținutului prin pătrunderea brusca a
aerului (ele fiind conditionate in vid)
~ Cu seringa de 5 ml se aspiră 2 ml solvent și se trec în fiola de vaccin
~ Aspirăm de 2-3 ori lichidul în seringă pentru omogenizare.Suspensia astfel obținută conține
0,10 mg bacili/ 0,1 ml și se utilizează cât mai curând ( după cel mult o ora ) fiind tot timpul
protejată de lumina directa și de caldură.
Tehnica vaccinarii
Vaccinarea propriu-zisă se face folosind o seringa de 1 ml si un ac intradermic cu bizou
scurt . Acul se atașează seringii după ce s-a aspirat suspensia de vaccin cu acul intramuscular:
~ Se elibereaza braţul stang şi se dezinfectează cu alcool faţa posterioara a treimii medii a
bratului stang ,
~ După evaporarea alcoolului ,cu mâna stângă prindem bratul respectiv întinzând tegumentul
treimii medii a acestuia între police si medius ,iar cu mâna dreapta se introduce strict
intradermic acul ( cat mai superficial),apoi injectăm 0,1 ml vaccin ;
~ la locul injectarii se realizează o papulă cu diametrul de 6-7 mm, albicioasă , ischemica , cu
aspect în „coaja de portocala”
~ Se retrage acul ; am realizat vaccinarea.
 Reacția locală vaccinală se formează în 2-4 săptămâni sub forma unui nodul roșu –
violaceu;
 Nodulul se poate ulcera , formându-se o crustă care se elimina.
 La locul vaccinarii ramane o cicatrice denivelata fata de tegum. din jur, la inceput de
culoare violacee, apoi alb-sidefie cu diametrul de 5-6 mm si care constituie locul
vaccinarii .
208
 Reactiile vaccinale dureaza in medie 2-3 luni ,uneori mai mult.

 Cicatricile vaccinale cu dimensiunea sub 3 mm dovedesc o vaccinare ineficienta.
 Nu se aplica tratament local la nivelul reactiei vaccinale .
 Dupa un interval de 8-10 saptamani de la vaccinare se instaleaza alergia vaccinala.
Complicatiile vaccinarii BCG
~ Sunt rare si benigne,rar apar reactii locale precoce cu evolutie rapida spre ulceratie (
fenomenul Koch la alergici)
~ Altele sunt reactii de dimensiuni mari – 18-20 mm la nodulii si de 10-20 mm la ulceratii –
sau abcese locale cu evolutie indelungata ,ca urmare a introducerii unei suspensii vaccinale
insuficient omogenizate sau a unei injectari subcutanate.
~ Exceptional pot aparea adenopatii axilare de peste 10 mm ,cu evolutie spre abcedare.Nu se
administreaza chimioterapie antituberuloasa ,ci numai tratament local ( chiuretarea abcesului si
aplicarea locala de rifampicina).
Contraindicaţiile vaccinarii BCG
~ IDR pozitiv, tuberculoză activă, imunodeficinţe congenitale
~ SIDA, boli febrile, convalescenţa dupa boli infectioase
~ 6 luni dupa hepatita virala
~ Afectiuni dermatologice acute, leucemii, limfoame, boli maligne
~ Greutate < 25oo gr la nastere
Observaţii:
~ 1 ml suspensie contine 1mg bacili, iar la 0,1 ml cat este doza vaccinala , avem ,0,1 mg
bacili, teoretic aproximativ 200 000 corpi bacilari.
~ Vaccinul se pastraza la adapost de lumina ,la temperatura de + 40C ( frigider) si se
utilizeaza numai in limitele de valabilitate inscrise pe fiecare fiola.
209

Carte Fise Tehnice 100 G GH Voda Monanyko PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Fise Tehnice 100 G GH Voda Monanyko PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi

100 fiSe nursing

A.M.G. G3 <> 2013

Fișa 39. Intervenții în HEMOPTIZIA ...................................................................................... 81

Fișa 75. Primul ajutor în EPISTAXIS .................................................................................... 159

Fișa 1.ACORDAREA PRIMELOR ÎNGRIJIRI NOU-NĂSCUTULUI

~ Se tamponează bontul ombilical cu tinctură de iod.

Fişa 2. ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR PE CALE PARENTERALA

Definiţie: Antibioticele sunt medicamente de origine animală sau sintetizate chimic,care

~ aspiră solventul (ser fizilogic sau apă distilată) în seringă;

Fișa 3. ADMINISTRAREA CORTIZONULUI

Indicații : - în afectiuni reumatice , RAA, reumatism cronic;

prezentare și  se gasește sub forma de comprimate de 5mg.

timpul tratam . cu cortizon scade rezistența org . față de infecții. Când

ALTE PREPARATE FARMACEUTICE:

Fișa 4. ADMINISTRAREA INSULINEI

Tipuri de După aspectul soluției:

2. Insulina opalină are aspect lactescent ( tulbure după agitare), acțiune

Reguli de 1. Nu se dezinfectează locul de injectare cu alcool medicinal, deoarece

 se administrează un singur tip de insulină.

 Daca s-a administrat insulina intr-un vas de sânge, există riscul

Fișa 5. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE

1.INHALAŢIA reprezintă introducerea substanţelor medicamentoase în

 aşează pacientul pe scaun cu faţa la inhalator,cu capul aplecat deasupra

2.ADMINISTRAREA AEROSOLILOR se efectuează cu ajutorul unui

Fișa 6. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA

Fișa 7. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA

Fișa 8. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN

~ Medicamentul prescrisă (cu solvent dacă este necesar)

~ Se spală şi se dezinfectează mâinile, se îmbracă mănuşi de protecţie.

~ Se supraveghează funcţiile vitale ale pacientului şi se observă starea

~ Scleroză, tromboză, flebită, hemoliză vasculară datorită concentraţiei mari

Fișa 9. ADMINISTRAREA OXIGENULUI

Fisa 10. ADMINISTRAREA PARENTERALĂ A

4. Fibrinoliticele - Sreptokinaza, Actilaza se administrează I.V în

― se alege locul, se aplică garoul,

Tehnica iniectării Fraxiparinei sau a Clexanului:

Efecte adverse: ― Hemoragii, urticarie, alergie - în caz de hemoragie se raportează

Fișa 11. ADMINISTRAREA PENICILINEI

Moduri de  oral- comprimate, sirop;

 tampoane de vata; alcool medicinal

concentratie de aproximativ 50.000 u.i./ml,

 lipotimie(amețeli, leșin )- se întrerupe injectarea , se anunță

Fișa 12. ADMINISTRAREA SUPOZITOARELOR

Definiţie: Supozitorul este un preparat farmaceutic solid, de formă conică care se

~ asezarea pacientului in decubit lateral stang cu piciorul de jos întins şi cel de

Fișa 13. ALIMENTAREA PRIN GASTROSTOMA

Scop:  presupune punerea în contact a stomacului cu exteriorul, în scopul de a

Pregatirea  câmp steril

Efectuarea  Asistenta îsi va spala mâinile

 cantitatea introdusă odată nu va depăși 500 ml

Fișa14 . APLICAREA PIPEI GUEDEL

 se ascultă plămânii pacientului pentru a se verifica buna

Fișa 15: APLICAREA PUNGII DE GHEAȚĂ

Indicații :  colesistita acuta - în colica biliara se aplica la nivelul hipocondrului

Execuție: Punga cu gheață este o aplicație sub formă uscată a frigului.

Reorganizare  Se strâng materialele folosite;

Fișa 16: APLICAREA TERMOFORULUI

Forme de APLICAREA TERMOFORULUI - este cea mai folosită metodă în

 pentru încălzirea pacienților în stare de șoc (care au circulația

Forma uscată se aplică cu ajutorul:

Fisa 17. ASPIRAŢIA GASTRICĂ

Scop ― Menţinerea stomacului gol prin efectuarea manevrelor de aspiraţie