Romanitatea românilor.

ETNOGENEZA ROMÂNEASCA.GETO-DACII.

1.LIMBA GETO-DACILOR .De origine geto-dacă sunt considerate cca. 160-170 de cuvinte ale
limbii române.Etimologia lor nu este insa explicata.Conventional,geto-daca este considerata o limba indo-
europeana din grupa satem.Ea se inrudeste astfel cu limba tracilor,cu cea a ilirilor,cu limba vechilor
locuitori baltici si cu idiomurile slave;mai mult,cu limba persana si cu cea iraniano-scitica,precum si cu
sanscrita.Cuvinte de origine geto daca:aprig,barza,balta,brad,vatra,numele apelor importante.

2.SINTEZA POLITICA:FORMAREA STATULUI GETO-DAC.Popor de origine indo-

europeana,geto-dacii au reprezentat ramura nordica a tracilor.Stramosii nostri s-au individualizat in cadrul
marii familii a tracilor in epoca fierului. Tracilor le apartinea civilizatia bronzului,atestata prin vestigii
remarcabile pe ambele laturi ale Carpatilor).Numele culturii de care se leaga individualizarea daco-getilor
in cadrul populatiei tracice este „Basarabi”.
Asezati la interferenta unor mari civilizatii – occidentala si bizantina - ,românii si-au faurit o
cultura si o civilizatie trainice,puternic ancorate in traditiile obiceiurile si felul lor de a gandi.
Contactele directe cu civilizatiile antice au grabit procesul crearii unei entitati politice geto-dacice
in spatiul nord-dunarean.Prin urmare,in epoca fierului,geto-dacii s-au constituit intr-o puternica entitate
entica,lingvistica,economica si de civilizatie care in vremea lui Burebista(82-44 î.Hr) va da nastere unei
vaste unitati politice ce se intindea de la Muntii Haemus la Carpatii Padurosi si de la Dunarea Mijlocie la
Gurile Bugului si litoralul vestic al Pontului Euxin (Marea Neagra). Geto-dacii(numiti „geti” de greci si
„daci” de romani) au intrat in contact cu lumea romană inca inainte de instaurarea stapanirii imperiale in
zona dunareana in secolul al 2-lea î. Hr.,in lumea geto-daca patrunzand primele elemente de civilizatie
romană(e foarte important de stiut ca dacii sunt mentionati indeosebi in izboarele latine).Romanii urmareau
sa isi impuna controlul asupra coloniilor grecesti vest-pontice pentru a avea acces la resursele zonei nord-
dunarene(aur,argint,grane) si sa beneficieze de pozitia strategica avantajoasa.Amenintarea romană directa a
inceput sa se manifeste din timpul regelui Burebista(acesta a beneficiat de sprijinul direct acordat de marele
preot al cultului zalmoxian,Deceneu),intemeietorul statului geto-dac.Monarhie militara intinsa,statul lui
Burebista se dovedeste efemer.
Statul lui Burebista era,totusi,o forta,fapt dovedit de amestecul său in lupta dintre Pompei si
Cezar,Burebista sustinandu-l pe Pompei,care va pierde in fata lui Cezar.In anul 44 î.Hr,Cezar este insa
asasinat in Senat.Atenuarea pericolului roman la Dunarea de Jos,determinata de razboiul civil izbucnit la
Roma dupa asasinarea lui Cezar,influenteaza serios situatia din statul geto-dac:nemultumita de politica de
mana forte a lui Burebista,o parte a nobilimii geto-dace il asasineaza.Dupa moartea conducatorului ,statul
acestuia se destrama in 4 si apoi in 5 formatiuni politice.
Primele campanii militare ale statului roman la Dunarea de Jos s-au realizat in a doua jumatate a
secolului I-II î.Hr. si demonstrau intentia de a ii cuceri pe geto-daci.Contactele cu civilizatia romană s-au
accentuat in conditiile in care Roma isi fixeaza hotarul pe malul drept al Dunarii.La sfarsitul sec. I-II
d.Hr.,regele dac Decebal(87-106 d.Hr)a refacut unitatea statului dac(statul,ca forma de organizare
politica,se mentine in Dacia pana in 106).In jurul nucleului din zona Muntilor Sureanu,cu capitala la
Sarmizegetusa Basileion,Decebal reuneste celelalte formatiuni politice din teritoriile neocupate inca de
romani.Dacia,desi cu un teritoriu restrans devine un stat mai puternic d.p.d.v economic,militar si
administrativ.Domnia lui Decebal reprezinta perioada de apogeu(civ. geto-daca atinge apogeul in sec. I

1
d.Hr -II d.Hr.) a procesului istoric pe care Nicolae Iorga il considera „prima sinteza” autohtona - „Regatul
Dacilor”.
Actiunile militare si politice dovedesc faptul ca geto-dacii din acea vreme erau o forta care putea
da o anumita turnura situatiei din aceasta partea a Europei.Atacurile neincetate ale geto-dacilor peste
Dunare,in vremea imparatilor Vespasian(69-79 d.Hr.) si Domitian (81-96 d.Hr.) incercau sa elibereze statul
geto-dac din incorsetarea pe care Roma o exercita dupa terminarea cuceririi Panoniei in vest si a
Dobrogei,in est.In aceste conditii,asa cum afirma istoricul roman Dio Cassius,Duras,regele Daciei,i-a cedat
domnia lui Decebal(86 d.Hr).In confruntarile cu armatele trimise de Domitian in anii 87 si 88 d.Hr.,dupa
unele victorii,Decebal a fost nevoit sa incheie pace in anul 89.Conform prevederilor tratatului incheiat in
89,Dacia devenea regat clientelar Romei.Situatia s-a schimbat dupa ce la Roma,imparat a devenit
Traian(98-117),statul dac fiind considerat ca o amenintare la adresa securitatii imperiului roman.Razboaiele
daco-romane desfasurate in anii 101-102 si 105-106 d.Hr si incheiate cu victoria romanilor,au dus la
transformarea unei parti a Daciei(106 d.Hr).Dacia ocupa un loc special intre provinciile europene ale Imp.
Roman,ea fiind ultima cucerita,dar prima abandonata.

PREMISELE SI DESFASURAREA PROCESULUI DE ROMANIZARE A GETO-DACILOR.

Romanizarea este procesul istoric indelungat prin care civilizatia romană patrunde in toate compartimentele
vietii unui popor cucerit de romani,proces ce se considera incheiat in momentul in care populatia cucerita
si-a insusit limba latina.(momentul principal al romanizarii=adoptarea limbii latine.
Ideea romanitatii romanilor este una din ideile fundamentale care privesc istoria românilor.Aceasta implica
mai multe elemente:
1) Ideea descendentei romane a românilor;
2) Ideea continuitatii daco-romanilor si românilor in teritoriul fostei Dacii;
3) Ideea unitatii de neam si limba a românilor din teritoriile locuite de ei;
4) Ideea latinitatii românilor etc.

Izvoarele narative(izvoarele care,printre altele,se refera la denumirile regionale ale geto-dacilor) si

arheologice demonstreaza ca intregul spatiu carpato-danubiano-pontic este locuit inainte si dupa cucerirea
romană de o numeroasa populatie autohtona,geto-dacii.Prima informatie scrisa despre getii dunareni ii
apartine lui Herodot,in secolul V i.hr.Exista numeroase dovezi ale continuitatii dacice in timpul stapanirii
romane oferite de izvoarele arheologice,epigrafice,de toponimie si hidronimie(numele majoritatii raurilor
fac parte din substratul traco-dacic:Tisa-Tisia,Somes-Samus,Cris-Crisia,Mures-Maris,Timis-Tibiscum,Olt-
Alutus,Dunare-Dunaris; de asemenea,numele dacice ale multor localitati,toponime,sunt preluate de romani:
Apulum,Drobeta,Napoca,Potaissa,Porolissum).
Elementele fundamentale ale etnogenezei romanesti sunt:componenta
dacica(substratul),componenta romană(stratul) si mai tarziu componenta slava(adstratul).Sintezele daco-
romană si romanică pot fi urmarite in evolutia lor in cadrul a 3 faze: a)faza preliminara, b)romanizarea
propriu-zisa,care cuprinde si dacii liberi(106-275 pentru Dacia,pana in sec. VII in Dobrogea) , c)
generalizarea procesului de romanizare – dupa retragerea aureliana,in conditiile marilor migratii(acum
apare adstratul slav).
I . Prima etapa(FAZA PRELIMINARA : sec. I î.Hr. – mijlocul sec I d.Hr)
Inceputul romanizarii corespunde contactelor dintre geto-daci si romani si consta in familiarizarea
acestora cu elementele civilizatiei romane.Predomina imprumuturile din creatia materiala si spirituala
romană,reflectate in arhitectura,armament ,ceramica,obiecte de podoaba,monede,ritualuri,si mod de
2
viata.Intr-o prima etapa,aspecte materiale romane patrund in Dacia pe o cale neoficiala,in general
pasnica.Alte obiecte de provenienta romană sunt preluate de localnici pe cale violenta.
II . A 2-a etapa (ROMANIZAREA PROPRIU ZISA – OFICIALA ,mijlocul sec. I d.Hr(46) – 275)
A doua etapa a lungului proces istoric de patrundere a elementelor civilizatiei romane in spatiul daco-
moesian incepe la mijlocul secolului I
d.Hr (in 46 d.Hr Dobrogea intra sub stapanire romana,facand parte din Moesia).Alaturi de relatiile
pasnice,de colaborarea economica,se extind cele politice si militare.Acestea din urma sunt uneori de
cooperare,alteori de confruntare.Pentru autohtonii din dreapta Dunarii(la mijlocul sec. I d.Hr.,spatiul istro-
pontic este integrat lumii romane),aceasta etapa se suprapune primelor decenii din „opera de romanizare
oficiala” (N.Iorga), in cadrul careia getii din „Dacia scitica” invata limba latina si „se fac romani” , cum
scrie Vasile Parvan.Noi elemente din viata materiala si spirituala romană patrund concomitent in stanga
Dunarii.Astfel,in timpul lui Decebal,incepe utilizarea scrierii cu alfabet latin de catre o minoritate foarte
firava a societatii dacice.
In anul 106,aceasta a doua etapa se extinde din dreapta Dunarii in stanga fluviului,prin
transformarea unei parti din Dacia in provincie romană.Procesul de romanizare a dacilor este elementul
fundamental pentru formarea limbii si a poporului român.Acest proces a avut in Dacia un caracter organizat
si dirijat prin interventia statului roman,datorita importantei de care se bucura provincia(potential
economic,strategic,militar).Factorii romanizarii
sunt:armata,administratia,colonistii,veteranii,urbanizarea(una dintre trasaturile fundamentale ale vietii
romane in spatiul daco-moesian),economia,dreptul,viata religioasa si culturala.
Colonizarea masiva a Daciei,multimea militarilor,aparitia si dezvoltarea oraselor sunt aspecte
hotaratoare pentru romanizare.Afirmarea oraselor dovedeste cresterea numarului de cetateni
romani.Dinspre orase,elementele civilizatorii ale confortului urban migreaza spre lumea
rurala.Numeroasele trupe cantonate in Dacia sunt un factor de romanizare si indeplinesc o actiune similara
celei datorate colonistilor.Militarii activi si veteranii care se stabileau in Dacia erau propagatori ai
civilizatiei romane.Prin functiile municipale si administrative pe care le exercitau,prin pozitia si prestigiul
de care se bucurau,veteranii au transmis pana in indepartate asezari rurale,modul de viata roman si au
imprastiat samanta roditoare a limbii latine.
Normele juridice introduse in vremea administratiei romane confera anumite drepturi si
responsabilitati comunitatilor urbane si rurale.Normele romane se vor regasi in modul de a gandi si de a
actiona al daco-romanilor si vor sta la baza dreptului romanesc de mai tarziu.
Viata religioasa si culturala a contribuit la romanizare prin folosirea limbii latine si preluarea
zeitatilor romane de catre autohtoni.Viata spirituala in Dacia se caracterizeaza prin varietatea cultelor(in
Dacia romana erau adorati zei daci,zei romani si zei orientali).In conditiile prezentei colonistilor latinofoni
si a trupelor romane,predomina zeitatile romane.Sincretismul religios si fenomenul cunoscut sub numele de
interpretatio romana(zeii autohtoni primesc nume romane,latine) prezinta premise reale ale romanizarii
dacilor.
Viata economica a Daciei Traiane a cunoscut o deosebita dezvoltare fiind un important factor al
continuitatii daco-romane.
Orasul – focar al romanizarii care concentreaza toate aspectele esentiale ale civilizatiei romane.Spre
deosebire de Moesia,unde traditia urbana e anterioara cuceririi romane(coloniile grecesti vest-pontice),in
Dacia,civilizatia orasului incepe numai datorita romanilor.
In procesul de romanizare a intervenit si ACULTURATIA(adoptarea de catre daci a culturii
romane pe fondul renuntarii la propria cultura.)

3
 III . A treia etapa(DEZAVARSIEREA PROCESULUI DE ROMANIZARE:275 – SEC.VII/VIII)

A treia etapa constituie generalizarea procesului de romanizare in conditiile marilor migratii si in special
romanizarea dacilor liberi patrunsi pe teritoriul fostei provincii Dacia.
 Gotii(vizigotii si ostrogotii) prezenti in sec. III-IV in Moldova si Muntenia,si in sec. IV in Transilvania.
 Hunii – stabiliti in Panonia in sec. IV de unde au controlat Dacia.Dupa moartea lui Atilla,statul lor se
destrama.
 Gepizii (germanici) se stabilesc in sec. V peste huni,in Panonia,apoi in Transilvania si Oltenia.
 Avarii – in 567 ii infrang pe gepizi si vor fi asimilati apoi de daco-romani.
 Salvii – in sec. VI trec prin Moldova si Muntenia,in sec. VII trec prin Transilvania,apoi banat si
Oltenia,apoi in sudul Dunarii si asimileaza romanitatea sud Dunareana.Cei ramasi la nord de Dunare vor fi
asimilati de romanitatea nord-dunareana.Acest lucru va da o nota de particularitate românilor in cadrul
popoarelor neolatine.
 Bulgarii – in sec. VII creeaza un stat in sudul Dunarii.
Migratorii au creat nesiguranta,jafuri,involutia societatii,dar au contribuit la etnogeneza romaneasca.

CONTINUITATEA DACO ROMANĂ DUPA RETRAGEREA AURELIANĂ.

Retragerea armatei si a administratiei romane din Dacia in vremea imparatului Aurelian(271-275) a

constituit un eveniment cu implicatii deosebite,provocand unele modificari de ordin economic,demografic
si social-politic.S-a desfasurat cea de-a treia faza a procesului de romanizare,in conditiile marilor
migratii.Teritoriul fostei provincii a continuat sa fie locuit si dupa 275 de o numeroasa populatie – puternic
romanizata,daco –romanii si colonistii adusi in timpul administratiei romane.Intensitatea si puternicul
impact al romanizarii asupra autohtonilor au asigurat caracterul ireversibil al acestui proces.
Continuitatea populatiei este atestata si de permanentele legaturi cu romanitatea sud-
dunareana.Relatiile autohtonilor de la nordul Dunarii de Jos cu lumea romană si lumea romano-bizantina au
fost atat de intense,incat nu au putut fi intrerupte nici de marile migratii.Aceste legaturi au fost stimulate de
mentinerea stapanirii romane in Dobrogea pana la inceputul sec. VII si de reinstaurarea partiala si
vremelnica a administratiei Imperiului la nord de Dunare in timpul imparatilor C-tin cel Mare(306-337) si
Iustinian(527-565).

CRESTINISMUL – FACTOR AL ROMANIZARII.CRESTINISMUL LA DACO-

ROMANI.

Inca din primele ei etape,sinteza romaneasca cuprinde un aspect spiritual semnificativ:trecerea de la

credinta in vechile divinitati la o noua religie:CRESTINISMUL(patruns masiv la N de Dunare in sec. IV).
Din pacate,pentru inceputul acestei treceri,izvoarele arheologice,epigrafice si literare sunt putin
concludente.Astfel,atat in Dacia,cat si in Moesia,ca de altfel in majoritatea provinciilor romane,obiectele
paleo-crestine din sec. 2-3 d.Hr sunt rare.Inca numeroase sunt monumentele pagane.Explicatia este
simpla:pentru a evita persecutiile puse la cale de autoritatile impreiale,crestinii din perioada respectiva isi
manifesta credinta cu precautie,apeland la simboluri din mitologia greco-romană.Asemenea simboluri
datate in sec. III al erei crestine apar pe un coronament de altar funerar de la Potaissa si pe alte monumente
asemanatoare semnalate la Appulum,Micia,precum si pe stela funerara de la Cășeiu(jud. Cluj,sec.III).
In anul 313,imparatii C-tin cel Mare si Licinius acorda libertate de cult crestinismului(Edictul de la
Milano/Mediolanum),dar accepta mai departe practicile pagane.Odata cu acceptarea crestinismului ca si
4
religie licita(legala,tolerata),vestigiile crestine au devenit tot mai numeroase.Interzicerea cultelor
pagane(391),in vremea imparatului Theodosiu/Teodosie cel Mare(379-395) este urmata de organizarea
Bisericii Crestine,la Dunarea de Jos(Teodosie cel Mare declara crestinismul religie de stat).Chiar daca
arianismul(erezie crestina care nega dumnezeirea lui Hristos,considerandu-l o fiinta umana;isi are numele
de la preotul Arie; este condamnat de sinodul de la Niceea din 325) a avut un succes deosebit in randul pop.
germanice,la daco-romani s-a dezvoltat un crestinism de factura populara si de orientare
niceeana(ortodoxa)Acesta a fost probabil influentat de misionari proveniti din Dobrogea,cunoscut bastion
al confesiunii niceene,inca din timpul imparatului Valens.Ortodoxia e situata in aria spiritualitatii bizantine.
Raspandirea crestinismului in limba latina in Dobrogea si la N Dunarii constituie o dovada a
contactelor permanente ale populatiei din aceste regiuni cu romanitatea orientala,increstinarea daco-
romanilor facandu-se prin misionari veniti de la S de Dunare.Aceasta realitate este atestata de descoperirea
unor obiecte paleo-crestine in mai multe zone ale tarii noastre(Donariul de la Biertan – sec. IV-V d.Hr.,un
fragment dintr-un candelabru cu inscriptia „Ego Zenovius votum posui”)
Increstinarea masiva a daco-romanilor s-a facut in secolele IV-V d.Hr.Rolul crestinismului ca factor
de romanizare este demonstrat de terminologia bisericeasca de limbă română.Cel mai semnificativ in
aceasta privinta este termenul „BISERICA”.Numai in limba româna si in retoromană acest cuvant s-a
pastrat din latinescul Basilica.In celelalte limbi romanice el deriva din termenul grecesc
Ecclesia.Propagarea crestinismului la populatia romanica este sustinuta de episcopiile care existau la sud de
Dunare si de locasurile de cult descoperite la nord de fluviu (basilica de la Slaveni-sec.IV , basilica de la
Sucidava(sit. la gura Oltului)-sec.V si,probabil,basilica de la Drobeta-sec.V-VI).Raspandirea noii religii in
spatiul daco-moesian,indeosebi dupa secolul al III-lea si care a continuat pana tarziu,in sec. VI-VIII,a
contribuit intr-o mare masura la difuzarea culturii romane.

AUTOHTONI SI MIGRATORI

Dupa retragerea aureliana,in afara hotarelor imperiului ramane un prim grup de populatie
romanica,locuitorii fostei provncii Dacia.Acestia sunt fauritorii unei entitati lingvistice si culturale –
romanitatea nord-dunareana.In stanga fluviului,asadar,viata romană continua dupa incetarea autoritatii
imperiale.Ruptura de „intreg” este numai de natura politico-administrativa,fiscala
si,partial,militara.Legaturile,indeosebi comerciale,dar si cele spirituale cu locuitorii romanizati din dreapta
Dunarii sunt dovedite arheologic,epigrafic,numismatic,istoric si literar.Desavarsirea romanizarii are loc in
conditiile incetarii autoritatii imperiale,fapt petrecut si in cazul Daciei romane in intervalul cuprins intre
sec. III/IV – VIII,atunci cand au loc marile migratii.Trecerea sau asezarea temporara a unor migratori in
Dacia nu a insemnat distrugerea romanitatii.Noii veniti ramaneau separati de bastinasi prin limba,norme
juridice,uneori si prin religie.Pe de alta parte,insa,raidurile de prada ale acestora,care vizau in special
orasele,vor determina,inca din sec. IV d.Hr. retragerea populatiei urbane in zone mai ferite si stingerea
vietii urbane la nord de Dunare(fenomenul demografic de reconversie rurala).Practic,pana in sec. XI,la N
de Dunare nu vor mai exista orase,asa explicandu-se de ce,in limba română,terminologia referitoare la viata
urbana nu este de origine latina,ci,in special,de origine slava.Dupa retragerea aureliana din 271/275,pe
teritoriul fostei provincii vin si se asaza grupuri de daci liberi(sf. Sec. III – inceputul sec. IV).Procesul de
romanizare s-a exercitat si asupra acestora,ramasi in afara stapanirii romane,dar care,acum,pot patrunde in
fosta provincie Dacia,unde vin in contact cu daco-romanii.Astfel,se produce treptat,inainte de venirea
slavilor,o anumita uniformizare a culturii materiale de factura romanică,deosebita de cea a migratorilor
(sec. IV-V)
E important de stiut ca au existat 2 sinteze in procesul de formare a poporului nostru:
5
 1 - intre daci si romani(baza formarii pop. român);
 2 - intre daco romani si noii veniti.
Astfel,in sec. VI are loc migratia slavilor care trec prin Moldova,ajungand in Campia Romana(Vlașca -
„tara românilor”),patrund in sud estul Transilvaniei,iar in veacul urmator ,in restul spatiului
intracarpatic,apoi in Banat si Oltenia.Pretutindeni intalnesc o cultura materiala de factura romanica realtiv
uniformizata.Pe acest temei sunt asimilati de catre romanici,mult mai numerosi.In schimb,slavii imbogatesc
vocabularul bastinasilor cu termeni referitori la institutii,viata religioasa,hidronimie,toponimie,forme de
habitat,viata economica.Cuvinte de origine slava: Bistrita, Dambovita, Prahova, Ialomita, cneaz, jude, plug,
gasca, secera, staret, targ, vama.
In anul 602,limesul Dunarean(granita) al Imperiului este definitiv strapuns si slavii trec masiv la S
de Dunare,ceea ce provoaca ruperea romanitatii balcano-carpatice.Populatia sedentara moeso-romanica din
dreapta Dunarii a fost asimilata de slavi.Românii din Pen.Balcanica au fost dislocati si s-au regrupat in
zone montane,sub numele de vlahi sau aromâni,vorbind o limba româna arhaica.Asadar,prin patrunderea
slavilor in balcani,romanitatea nord dunareana devine o insula in marele ocean slav.Prezenta slavilor n-a
putut schimba insa caracterul romanic al populatiei autohtone din spatiul carpato-danubiano-pontic.
In perioada migratiilor,pe zone intinse ale fostului Imperiu Roman se formeaza popoare care
mostenesc numai civilizatia romana,fara a vorbi limba latina.Pe alte teritorii,cu toate suprapunerile de
populatii,latinitatea rezista,dovada graitoare fiind formarea popoarelor si limbilor neolatine europene:
franceza,spaniola,italiana,portugheza,româna etc.Marile migratii au avut consecinte insemnate provocand
prabusirea Romei,separarea romanitatii occidentale de cea orientala si constituirea adstratului lingvistic in
etnogeneza popoarelor neolatine(germanic – in cazul celor occidentale si slav – in cazul limbii
române).Dumitru Protase afirma ca etnogeneza noastra prezinta un paralelism aproape perfect cu celelalte
popoare romanice din Occident.Aceasta „a avut drept componente etnice fundamentale pe daci(ca trunchi
viguros),si pe romani(ca altoi binefacator) si ca element adaugat tardiv pe slavi”.Pe de alta parte,in cazul
civilizatiilor occidentale,unde, „alaturi de componenta autohtona si romana,sta elementul germanic –
corespunzator,intr-o anumita masura,elementului slav de la noi.”

FORMAREA POPORULUI SI A LIMBII ROMÂNE

Poporul român si limba română s-au format la N si la S de Dunare.

ROMANITATEA este elementul esential al identitatii lingvistice si culturale a poporului
român,asemenea altor popoare ale Europei,italienii,francezii,spaniolii,portughezii – românii vorbesc o
limba romanica formata pe baza latinei vorbite in Imp. Roman.Pe plan lingvistic,româna se
individualizeaza intre celelalte limbi neo-latine,in primul rand ,prin adstrat.
Procesul de romanizare lingvistica si culturala din sec. II-III d.Hr. cand o mare parte a teritoriului
Romaniei de azi era cuprins in provinciile romane Moesia si Dacia,a avut o mare intensitate,astfel ca limba
latina a patruns foarte repede nu numai in zonele urbane,ci si la sate,in viata comunitatilor de agricultori si
de pastori care ocupau cea mai mare parte a teritoriului.
Constituirea la nordul Dunarii,cu precadere incepand cu sec. VIII si in cursul sec. IX, a unei civilizatii
specifice,ilustreaza incheierea indelungatului si complexului proces istoric,etno-lingvistic si cultural de
formare a poporului român.El oglindeste in planul culturii materiale si al vietii spirituale,cristalizarea unei
civilizatii originale,proprii populatiei romanesti,ale carei puternice radacini daco-romane ii evidentiaza pe
deplin vechimea si caracterul specific.
Transformarea limbii latine,vorbite in provinciile orientale ale Imperiului,in limba română,a fost,de
asemenea,un proces complex si indelungat,desfasurat concomitent si in directa legatura cu cel etnic.Un mic
6
numar de cuvinte(c. 160) din limba traco-daca s-au transmis,formand substratul limbii române.Este
interesant insa de observat ca multe dintre aceste cuvinte desemneaza elemente fundamentale ale
civilizatiei – de exemplu :vatra,copil,mos,a mosteni – dar se declina sau se conjuca asemenea cuvintelor de
origine latina :branza ca osanza,a mosteni ca a fi,mosie ca si campie.
Gramatica latina reprezinta structura fundamentala a limbii române,declinam si conjugam ca in
latina,alcatuim propozitii si fraze ca in latina.Aproximativ 80% din fondul principal de cuvinte al limbii
române,inclusiv vocabularul crestin de baza,provin din latina vorbita.
Cand,in sec. III d.Hr.,imparatul Aurelian a fost nevoit sa renunte la administratia provinciei
Dacia,idiomul latin era predominant.Acesta a continuat sa evolueze in contact cu provinciile latinofone de
la S de Dunare.Foarte important de stiut este faptul ca ,in limba română,notiunile fundamentale de credinta
si de viata religioasa provin din latina primelor secole crestine.Dupa instalarea slavilor in nordul
Pen.Balcanice,complicatele relatii dintre Imp.Bizantin – unde limba greaca devine,din sec. VII d.Hr. limba
oficiala – si formatiunile politico-militare din Pen. Balcanica au avut drept consecinta,intre
altele,fragmentarea comunitatilor locale vorbitoare de latina si despartirea lor de romanitatea nord
dunareana,astfel incat,fiacare a dezvoltat in mod diferentiat fondul originar latin.
Si in prezent exista diferite dialecte ale limbii române:dialectul daco-român vorbit pe intreg
teritoriul Romaniei,in Rep.Moldova,precum si in comunitatile romanesti din tarile
vecine(Ucraina,Servia,Bulgaria,Ungaria) si dialectele sud dunarene:dialectul aromân,istro-român si
megleno-român.Diferentele locale de mai mica importanta caracterizeaza diferite
graiuri:oltenesc,maramuresan,moldovenesc etc.Pe baza graiului din Muntenia,dar cu aport important al
operelor literare create in Moldova,se constituie,in prima jumatate a sec. XIX limba română literara,pe care
o vorbim si o scriem azi.
Ca si in cazul celorlalte limbi romanice,in perioada de formare a limbii române,fondului latin si s-au
adaugat cuvinte imprumutate din limbile pop. migratoare.Avem motive sa consideram ca ,asa cum se
intampla si in cazul celorlalte limbi romanice,acest proces de evolutie este incheiat in linii generale in sec.
VIII.Cele mai multe influente in lexicul limbii române provin din limba slava(limba slava fiind considerata
o influenta,la fel ca lb. maghiara,greaca=> deci,latina nu e influenta,ea este stratul lb. romane),mai ales cu
cea sud-slava,care a devenit,in sec. IX-X limba liturgica(bisericeasca) si mai tarziu si limba de
cancelarie.Slavona a jucat pentru regiunile balcano-dunarene un rol apropiat cu cel pe care latina l-a jucat
in Occidentul mediaval.
In limba română nu s-au pastrat decat putine cuvinte din slava veche(sec. VI-VII) cea mai mare
parte a elementelor slave patrunzand tarziu,in sec. IX-X,acum formandu-se adstratul slav.
Intrucat cuvintele si influentele slave tarzii din limba română sunt de origine meridionala si formate
de abia la sfarsitul primului mileniu,reiese clar ca limba română era formata in momentul in care adaosurile
lingvistice slave de sud au putut fi receptate.Prin urmare,nu se poate vorbi despre o a treia componenta
etnica si lingvistica slava in etnogeneza romaneasca.Totusi,individualitatea limbii române in cadrul limbilor
neolatine e datorata tocmai adstratului slav.
Teritroiul de formare a limbii române este spatiul Daciei,rasaritul Moesiei superioare,Moesia
inferioara,precum si Tracia de Nord-Vest.Deoarece exista asemanari in privinta cuvintelor de origine slava
prezente in unele dialecte,se presupune ca despartirea acestora din trunchiul limbii române comune nu s-a
produs mai devreme de secolul X.Separatia limbii române s-a facut in doua grupuri : nord si sud-
dunarean,respectiv daco-român si aromân(sec.X – s-a produs separarea ).Dialectul megleno-român este o
varianta a celui aromân,iar cel istro-român a celui daco-român.
Componentele de baza ale limbii române sunt:

7
 Substratul lingvistic traco-dacic(mai poate fi intalnit si „dacic” sau „daco-moesic”),cca 160-170 de cuvinte
cu peste 1400 de derivate,ceea ce reprezinta 10% din lexicul romanesc.
 Stratul lingvistic latin,70% din lexicul limbii române.
 Adstratul slav meridional,20% din vocabularul limbii române.
Intre sec. IV-VIII,limba latina vulgara,vorbita de daco-romani,s-a transformat in limba
protoromana,asa cum dovedeste prima mentiune privitoare la limba romana,gasita in Chronografia lui
Theofanes Confesor.Autorul povesteste un episod al conflictelor militare dintre avari si bizantini.In timpul
unui mars de noapte al ostilor bizantine,un sac de provizii de pe spinarea unui catar statea sa cada.Un
tovaras de drum i-a strigat stapanului catarului „torna,torna,fratre”.
Limba latina vorbita evolueaza spre o limba romanica unitara de factura orientala denumita de lingvisti
limba româna comuna(străromâna sau protoromâna) Deci,in sec. VII-VIII procesul de formare a limbii
române era,in linii generale incheiat.
Caracterul latin al limbii vorbite pe ambele maluri ale Dunarii si in teritoriul arcului carpatic a fost
de timpuriu recunoscut de popoarele vecine.Uitandu-ne in urma,la originea denumirii de vlah se afla
numele unui trib celt (volcae),amintit de Cezar in De bello Gallico.De aici,termenul a trecut la germani,care
il foloseau pentru a-i desemna pe vecinii din sud si apus.Apoi,germanii l-au folosit doar cu referire la
locuitorii din Peninsula Italica.Venind in contact cu lumea germana,slavii au preluat acest termen incepand
cu sec. IX.In biografia apostolului slavilor,Metodie,este folosit termenul de wlach pentru a-i denumi pe
italieni.Deci,”vlah” are sensul de neslav de limba romanica.De la acest nume deriva etnonimele
vlah,olah,blach,valachus(de catre latino-catolicii apuseni),volohi(numiti de catre slavii rasariteni) etc.La
randul lor, „vlahii” isi spuneau probabil români,adica romani,nume pe care l-au transmis din generatie in
generatie,fie pentru a se desemna ca locuitori ai tinuturilor carpato-dunarene,vorbitori ai aceleiasi limbi,fie
pentru a se referi la anumite categorii sociale (de ex. Rumâni = tarani dependenti).Aparitia numelui de
„vlah”,dat de catre straini românilor in evul mediu,marcheaza sfarsitul etnogenezei noastre.
Memoria populara a pastrat de-a lungul secolelor constiinta ascendentei romane a românilor -
dovada,de pilda,datinile,traditiile care il amintesc pe „badica Traian” - imparatul Traian – in legatura cu
momentele importante ale sarbatorilor solstitiului de iarna:Anul Nou.

ROMANITATEA ROMÂNILOR IN VIZIUNEA ISTORICILOR.

Românii in sursele medievale tarzii.

Pe masura ce „valul milenar” datort dominatiei migratorilor rasariteni asupra spatiului carpatic se
destrama,incep sa apara primele marturii despre români.Documentele istorice scrise in primul mileniu al
erei crestine sunt relativ putine,dar sunt suplinite de numeroase descoperiri arheologice.Dintre acesetea se
remarca cele datand din perioada sec. VII – IX,diverse vase,unelte,podoabe,arme si alte obiecte apartinand
comunitatilor autohtone fiind descoperite in asezari precum Barteiu(Sibiu),Poian(Covasna),Alba Iulia.In
sec. VIII –actele de la manastirea Costa Monitu care ii atesta pe vlahii rinchini.Acestea dovedesc
continuitatea de locuire a românilor pe teritoriul pe care ei s-au format.
Incepand cu sec. VII,autohtonii incep sa fie mentionati in izvoarele documentare ale vremii ca un
popor romanic distinct constituit.Romanitatea românilor este mentionata pentru prima data de catre
cronicarii bizantini,slavi,maghiari.Astfel,in lumea bizantina identitatea etnica a românilor este
binecunoscuta,prima mentiune gasindu-se intr-un tratat militar din sec. VII, STRATEGIKON,scris de
8
imparatul bizandin Mauricius.Datorita limbii,acestia erau numiti romani,termen intalnit mai tarziu la
imparatul C-tin VII Porfirogenetul(912-959),care,in lucrarea sa, Despre Administratia Imperiului,preciza ca
: „acestia se mai numesc si romani pentru ca au venit de la Roma si poarta acest nume pana azi”.Acest
aspect a fost confirmat in cronica sa si de Ioan Kynnamos(XII) care a strabatut teritoriile nord-dunarene:
„Se zice ca sunt veniti demult din Italia”.Informatii in acelasi sens se gasesc si in corespondenta
imparatului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul(X-XI). Alti autori bizantini,armeni,arabi,germani au
scris despre prezenta românilor pe acest teritoriu.Ulterior,dovezile scrise despre români au deevnit din ce in
ce mai numeroase,ei fiind numiti in documentele vremii vlahi,blachi,valahi(scrie cronicarul Kekaumenos in
sec. XI, dar si cronica lui Ioan Kynnamos).
La fel ca si la bizantini,ungurii au intretinut un contact permanent cu românii,romanitatea acestora
fiindu-le cunoscuta.Notarul anonim(Annonymus) al regelui Bela al III-lea afirma in cronica sa, Gesta
Hungarorum(cea mai bogata si completa relatare medievala despre starile gasite de unguri la patrunderea
lor in teritoriile locuite de români) ca,la sosirea lor,ungurii au gasit in Pannonia „slavi,bulgari si
blachi,adica pastorii romanilor”.Un secol mai tarziu,Simon de Keza nota in Gesta Hunnorum et
Hungarorum(sec.XIII),ca românii erau in Pannonia la venirea hunilor,iar la vremea lui
Attila,romanii,locuitori ai oraselor(civitates) s-au inapoiat in Italia,doar „vlahii,care au fost pastorii si
agricultorii acestora,au ramas de buna voie in Pannonia”.Serban Papacostea,in Românii in secolul al XII-
lea(1993) sugereaza ca textul lui Keza nu doar recunoaste legatura dintre romani si vlahi,dar si evidentiaza
continuitatea romanitatii in acest spatiu.Mai mult,textul reflecta si faptul ca Dacia a fost parasita doar de
patura ei suprapusa,citadina -romanii- ,care s-au retras in Italia, „masa populatiei romanice -elementele
agricole-pastorale pe care le cuprinde in denumirea de blacki – a ramas locului”.

PREOCUPARI ALE CRONICARILOR DIN SEC. XV-XVIII PRIVIND ORIGINEA

ROMANILOR.

Odata ce spatiul romanesc a intrat in sfera de interes a Romei si a misionarilor ei,papalitatea a luat la
cunostinta despre existenta românilor si apartenenta acestora la ritul grecilor(ortodox),nelegitim in viziunea
curiei papale.Mai tarziu,odata cu desfasurarea luptei antiotomane a Tarilor Române din sec. XV,interesul
european fata de români a sporit,manifestandu-se in preocuparile umanistilor fata de originea si istoria
acestora.Preocuparile acestora s-au datorat atat interesului occidentalilor de a stavili ofensiva otomana cat
si inclinatiei catre antichitatea clasica,pentru materialele sau limbile antice.
Poggio Bracciolini a fost printre primii umanisti italieni care au afirmat originea romană a pop. Român.Pe
langa numeroase elemente coumne limbii latine si române,el a constatat existenta la românii nord-dunareni
a unei traditii referitoare la descendenta lor dintr-o colonie fondata de Traian.
Conteporanul sau,Flavio Biondo,afirma despre românii cu care se intalnise la Roma ca, „invocau cu
mandrie originea lor romană” , iar cu Enea Silvio Piccolomini,devenit papa Pius al II-lea,ideea originii
romane a acestora a intrat in circuitul stiintific european(culegand informatii de la misionarii dominicani si
franciscani).In preajma caderii Constantinopolului,Laonic Chalcocondil,grec stabilit in Italia,cunostea
originea comuna a românilor,numindu-i daci pe cei din nordul Dunarii si vlahi pe cei din sudul
fluviului.Ideile umanistilor italieni s-au raspandit si la curtile europene.
Antonio Bonfini,traind la curtea regelui Ungariei,preciza ca din „legiunile si din coloniile duse in
Dacia de Traian si ceilalti imparati s-au tras românii” , exprimandu-si totodata admiratia pentru modul cum
a supravietuit „vehcea limba a Romei printre români”.
9
 Filippo Buonaccorsi,consilier la curtea iagellona,a calatorit in Moldova,unde,cunoscandu-i pe
localnici,afla despre , „descendenta românilor din colonisti romani”.In secolul al XVI-lea,Jan Laski,episcop
de Gnezno,vorbind in Consiliul din Lateran din 1514 despre Moldova,a semnalat originea romană a
populatiei, „caci ei spun ca sunt ostenii de odinioara ai romanilor”.
Tot acum,Nicolaus Olahus,umanist transilvanean de faima europeana,el insusi de origine română,in
lucrarea Hungaria din 1536,este primul român care sustine unitatea de neam,limba,obiceiuri si religie a
românilor,iar Johannes Honterus – originar din Brasov,inscrie pe harta sa din 1542,Dacia pentru intreg
teritoriul locuit de români.
Sec. XVII marcheaza apogeul culturii edievale românesti scrise,atunci cand au aparut primele
cronici de limba română.
— Grigore Ureche,in Letopisetul Tarii Moldovei, vorbeste despre originea noastra latina: „de la Râm ne
tragem si cu a lor cuvinte ni-i amestecat graiul”.
— Miron Costin(format in scolile din Polonia),afirma in De neamul moldovenilor ca „numele cel mai
adevarat,autentic,de la primul descalecat prin Traian este rumân sau romanus,nume dat si celor din
Moldova,si celor din Tara Romaneasca si celor din Transilvania ,dar strainii ii numesc in chip felurit;rumân
vine de la roman”.De asemenea,sustine ca,dupa cucerirea Daciei de catre romani,acestia au populat-o cu
colonisti originari din Italia.Provincia nu a fost parasita de catre toti locuitorii odata cu abandonarea
ei.Romanii ramasi au dat nastere poporului romțn,a carui origine latina este devedita de limba,de numele pe
care si-l dau ei si strainii etc.
— Stolnicul Constantin Cantacuzino(format la scolile din Italia),figura dominanta a istoriografiei muntene,in
Istoria Tarii Romanesti ,a subliniat continuitatea de viata a dacilor sub stapanirea romană,unitatea si
continuitatea românilor.
Dimitrie Cantemir,marele savant român,este unul dintre cei care sustin si argumenteaza fara dubii
romanitatea romanilor.Pana la Cantemir,lumea savanta româneasca apela la productiile stiintifice externe
pentru a dovedi romanitatea românilor.Dupa ce apar operele lui Cantemir,savantii europeni apeleaza la
argumentatiile si dovezile emise de acesta pentru a afla dovezile romanitatii.Lucrarea destinata exclusiv
problemei romanitatii romanilor este Hronicul romano-moldo-vlahilor,care avea 343 foi in manuscris.Fata
de cronicarii anteriori,Dimitrie Cantemir inaugureaza prestigiosul efort al istoriografiei române de a
determina si fixa locul românilor in istoria universala.Elementele de baza ale conceptiei lui Cantemir
despre originea românilor sunt:
 Descendenta pur romană din Traian(„saditorul si rasaditorul nostru”)
 Extirparea totala a dacilor din provincia cucerita si colonizarea completa cu romani
 Dainuirea elementului roman in Dacia si dupa retragerea aureliana si unitatea romano-moldo-vlahilor in
spatiul carpato-dunarean.
Revenind la Traian,Cantemir sustinea extirparea totala a dacilor din provincia cucerita si colonizarea
completa cu romani.Cantemir sustinea insa cu tarie dainuirea elementului roman in Dacia si dupa retragerea
aureliana.Hronicul lui Cantemir ramane si azi cea mai intinsa lucrare istorica de analiza a originii
românilor,ea fiind depasita in detaliu,dar inca nu si in ansamblul ei.Totodata,originea pur romană a
românilor a fost sustinuta pentru prima data de Cantemir.
Efervescenta cu care au aparut scrierile cronicarilor români a fost dublata de cronicarii sasi din
Transilvania,care,in a doua jumatate a sec. XVII,au adoptat teoria umanista germana cu scopul de a
demonstra originea lor daca.Corolarul necesar al acestei ipoteze a fost afirmarea de catre ei a originii pur
romane a românilor.Confuzia cronicarilor sasi a venit de la identificarea dacilor cu gotii.Aceasta teorie a
fost desfiintata cu argumente de comitele sasilor Valentin Frank von Frankenstein,in sec. XVII,dupa care a
disparut cu totul in sec. XVIII.Cu toate acestea,istoricii sasi au continuat sa afirme in lucrarile lor originea
10
latina a romanilor.Istoricul sas care a contribuit poate cel mai mult la raspandirea in afara mediului
romanesc a teoriei originii romane a românilor a fost brasoveanul Martin Schmeitzel.El a predat ani de-a
randul la Universitatea din Halle un curs despre istoria Transilvaniei si a difuzat opiniile despre romanitatea
românilor prin lucrarile tiparite in strainatate.Tot in sec. XVIII,intr-o scriere iezuita despre secui se afirma
in doua randuri ca toti românii din cele trei tari romanesti nu sunt altceva decat urmasii romanilor.
In concluzie,se poate spune ca originea romană le era cunoscuta românilor de multa vreme.Mai
tarziu,cronicari moldoveni,munteni,cunoscatori ai scrierii umaniste,vor transfera chestiunea romanitatii din
sfera de traditie in cea a istoriografiei,pentru ca Scoala Ardeleana sa faca din aceasta o arma in lupta pentru
emanciparea nationala si sociala a românilor transilvaneni.Acestia,pe langa revendicarile lor,au combatut
teoriile lui Sulzer si Eder,sustinand originea pur romana a poporului nostru.

POLITIZAREA ROMANITATII ROMANILOR.

In cadrul istoriei vechi,problema etnogenezei romanesti ocupa un loc aparte prin complexitatea si
importanta sa,nu numai pentru cunoasterea destinului istoric al stravechii Dacii,ci si pentru cel al
romanitatii orientale in general.Cucerirea dacilor de catre romani in urma razboiului din 105-106,ilustrata
de scenele de pe Columna lui Traian si intrarea unei parti a Daciei in componenta statului roman,au produs
radicale schimbari de ordin demografic,politic si cultural.Ele au avut drept consecinta sinteza daco-romana
si crearea poporului român.Etnogeneza romanilor a devenit o problema politica din sec. XVIII,odata cu
afirmarea miscarii de emancipare nationala a romanilor din Transilvania.
Totusi,in sec. XVI se manifesta ousoara tendinta de politizare a ideii romanitatii romanilor.In acest
secol,romanitatea noastra devine parte componenta a ideologiei politice fie a papalitatii,fie a unor
monarhi,pentru a-si sustine pretentiile politico-spirituale.Cei care se considerau mostenitorii politici ai
Romei(papa sau Imparatul romano-german)puneau accent pe apartententa antica a Daciei la Imperiul
Roman,pretentiile lor asupra Tarilor Romane fiind infatisate ca un fel de recucerire.
Atunci cand,spre sf. Sec. XVII si in secolul urmator,primele semne ale unei constiinte nationale
moderne apar in intreaga Europa,problema originii popoarelor se transforma pretutindeni din problema
istorica in problema politica(Totusi,secolul considerat semnificativ pentru transformarea chestiunii originii
romanilor din problema istorica in problema politica a fost sec. XVIII).Conflictul acut intre „Europa
imperiilor” si „Europa natiunilor” se complica in Transilvania din cauza tensiunii dintre interesele
dominatiei austriece si revendicarile nationale maghiare,ambele in contradictie cu aspiratiile de emancipare
ale românilor.Batalia politica si simbolica pentru intaietate in Transilvania devine acerba,cu atat mai mult
cu cat,dupa lupta de la Mohacs(1687),Principatul Transilvaniei ramasese ultima reduta a Regatului
Ungar,ocupand astfel un loc deosebit de important in imaginarul politic si istoric al natiunii maghiare.Pe de
alta parte,in pofida faptului ca românii reprezentau peste 60% din populatia Transilvaniei,ei continuau sa
fie considerati „natiune tolerata” . Acest statut inferior al românilor era justificat de beneficiarul – cele 3
natiuni privilegiate: maghiarii,sasii si secuii – prin argumente confesionale(spre deosebire de ceilalti
locuitori ai Transilvaniei,romanii erau ortodocsi) si prin argumentul pretinsei intaietati a celor 3 natiuni
privilegiate pe pamantul Transilvaniei.Or,unirea unei parti a clerului si a românilor ortodocsi cu Biserica
Catolica(in urma unirii din 1699,a aparut Biserica Greco-Catolica),realizata de casa de Habsburg in 1699-
1701,afecta ordinea traditionala favorabila natiunilor privilegiate,iar acceptarea originii romane a românilor
ar fi insemnat ca acestia,departe de a fi nou veniti,i-au precedat pe cuceritorii maghiari in tinuturile de

11
dincolo de munti,conferind populatiei de origine latina o superioritate de civilizatie si traditie greu de
impacat cu conditia lor de natiune tolerata.
Pana in sec. XVIII,continuitatea populatiei romanice in tinuturile carpato-dunarene nu a fost pusa la
indoiala,fiind considerata un fapt normal si logic.Insusi imparatul Austriei,Iosif al II-lea(1780-1790),ii
socotea pe romani „incontestabil,cei mai vechi si mai numerosi locuitori ai Transilvaniei”.De
asemenea,contele Teleki,presedinte al Cancelariei Aulice a Transilvaniei,recunostea in 1791 ca „românii
sunt locuitorii cei mai vechi ai Transilvaniei” , iar istoricul Andras Huszti afirma in acelasi an (1791) ca
„nicio natiune nu are limba atat de apropiata de acea veche romană ca natiunea valahilor,ceea ce este un
semn sigur si care nu poate insela ca ei sunt in Transilvania urmasii vechilor colonii romane”.
Dar pentru populatia majoritara a Transilvaniei,sec. XVIII a reprezentat momentul luptei pentru
drepturile politice refuzate secole de-a randul de natiunile privilegiate.De aceea,multi eruditi,mai ales
germani,din sec. XVIII s-au convins ei insisi si s-au straduit sa dovedeasca intregii lumi savante si politice
a vremii,ca este cu neputinta ca romanii din Transilvania sa fie urmasii directi ai populatiei romanizate din
Dacia. Unirea cu Roma da,in schimb,un nou imbold aspiratiei românilor pentru drepturi egale cu celelalte
natiuni si confesiuni crestine din tinuturile transcarpatice.Inceputa de episcopul Inochentie Micu Klein(de
numele sau se leaga debutul luptei de emancipare nationala a romanilor ardeleni;s-a inspirat din ideile
voievodului carturar de la inceputurile sec. XVIII,Dimitrie Cantemir) si continuata de grupul de intelectuali
din Scoala Ardeleana – Gheorghe Sincai,Petru Maior,Samuil Micu,Ion Budai-Deleanu - ,lupta de
emancipare a românilor are drept principala directie afirmarea legitimitatii revendicarilor populatiei
românesti din imperiu in calitatea sa de mostenitoare directa a Romei Antice.In 1744 Ioan Inochentie Micu
a fost primul care a elaborat un program complex de emancipare politica si sociala a natiunii romane din
Transilvania,aducand ca argumente romanitatea neamului,vechimea si continuitatea românilor. Savantii din
Scoala Ardeleana au dovedit latinitatea limbii române si a pop.român,ceea ce argumenta existenta sa
neintrerupta ca populatie autohtona in Transilvania,ca si in celelalte tinuturi locuite de români.Iluministii
Scolii Ardelene considerau ca românii aveau o origine nobila,pur romană,si erau cei mai vechi locuitori ai
Transilvaniei.Pentru a demonstra aceasta origine,ei au scos in evidenta faptul ca dacii ar fi fost exterminati
in urma razboaielor dintre Traian si Decebal.Istoricii Scolii Ardelene s-au folosit de aceste teorii pentru a-si
manifesta revendicarile sintetizate intr-un lung memoriu, Supplex Libellus Valachorum redactat de Iosif
Mehesi la Cluj si adresat in 1791 Curtii de la Viena(imparatului Leopold II). Supplex aducea ca argumente
vechimea,continuitatea,originea si numarul romanilor in provincie.In plus,este cel dintai program politic
modern al romanilor ardeleni.Odata cu el,ideea romanitatii românilor s-a transformat intr-o veritabila arma
politica.Aceasta evolutie se va mentine si in anii urmatori,cand afirmarea romanitatii va deveni o
permanenta politica activa.Daco-românismul s-a manifestat in momentele cruciale ale intregii natiuni
române:1848,1859,1877 si 1918.
Sec. XVIII ramane secolul in care este declansata efectiv lupta impotriva romanitatii romanilor,desi
ea a inceput in sec. XVII,dar nu a fost vizibila.In a doua jumatate a sec. XVII intervine si rivalitatea austro-
otomana,reflectata si in marturiile despre români nu numai in aspiratiile expansioniste.In acest context
apare si Cronica lui Ioan Lucius in 1666 la Amsterdam.Autorul a urmarit istoria Croatiei si a Dalmatiei,dar
a facut consideratii si asupra vecinilor.Astfel,ultimul capitol a fost destinat discutarii originii romane a
poporului român.Cronicarul si-a exprimat anumite dubii si rezerve cu privire la românii nord-dunareni.El
nu a negat continuitatea elementului roman in Dacia traiana ,dar a sustinut ca el a fost sporit printr-o
imigrare provocata de catre bulgari de la sud la nord de Dunare.Teoria lui Lucius a trecut neobservata timp
de un secol.Abia in a doua jumatate a sec. XVIII s-a descoperit valoarea ei documentara pentru sustinerea
unor teorii care reprezentau arme ideologice in combaterea revendicarilor politice ale românilor.Istoricul
I.C. Engel a turnat teoria lui Lucius in tipare noi,falsificand-o insa,in buna parte,prin eliminarea afirmarii
12
 staruintei elementului roman in Dacia postaureliana,printr-o deplasare cronologica a amintitei implantari
romane din initiativa bulgara.El i-a adaugat si nuanta peiorativa din „Teoria exilatilor si raufacatorilor”
lansata de istoriografia umanista poloneza.
Tot in aceasta perioada,reprezentatntii Scolii Ardelene sustin ideea originii latine a
românilor,aparand insa si asa numitele exagerari latiniste,care neaga complet rolul componentei dacice in
formarea pop. Român,afirmand originea pur romană a românilor.(purismul)
In aceasta atmosfera a fost lansata „teoria imigrationista” de catre Franz Jozsef Sulzer.Teoria sa a
politizat problema continuitatii istorice din Transilvania.Ea servea interesele Imperiului Habsburgic in
provincie,bazate pe colaborarea cu minoritatile privilegiate locale.Potrivit teoriei, românii nu se trag din
colonistii romani din Dacia,aceasta fiind parasita de toata populatia odata cu retragerea romană.(prima
teorie care sfideaza parerea unanima din cultura si stiinta istorica europeana din sec. XVIII)
Prin urmare,românii s-au nascut ca popor la S de Dunare,intr-un spatiu neprecizat,undeva intre
bulgari si albanezi,de la care au preluat influente in limba,precum si credinta ortodoxa.De aici,au emigrat
catre mijlocul sec. XIII in nordul Dunarii si Transilvania,unde ii vor gasi stabiliti pe unguri si sasi.Prin
teoria sa,Sulzer sfida parerea unanima din cultura si stiinta istorica europeana,care-i considera pe români
cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei,urmasi ai romanilor lui Traian.
Scopul lansarii acestei teorii era limpede:anularea argumentelor istorice ale românilor in lupta
politica din Transilvania si justificarea privilegiilor detinute de maghiari,sasi si secui,precum si a statutului
de „tolerati” atribuit românilor.In felul acesta,chestiunea continuitatilor istorice va capata un pronuntat
caracter politic.
Dupa realizarea dualismului austro-ungar(1867),imigrationismul este readus cu si mai multa tarie in
dezbaterile istoricilor.Teoria lui Sulzer este reluata si imbogatita printr-o lucrare ce va deveni fundamentala
pentru adversarii continuitatii,iar teoria imigrationista va fi denumita roesleriana.Formularea categorica a
teoriei imigrationiste – baza ideologica a dominatiei maghiare asupra Transilvaniei – s-a datorat
geografului si istoricului austriac din a doua jumatate a sec. XIX,Robert Roesler.Folosind izvoare istorice
latine tarzii si nesigure,el afirma in lucrarea sa,Studii Romanesti.Cercetari asupra istoriei vechi a românilor
, aparuta la Leipzig si distribuita la Viena in 1871 (in acelasi an cu Sarbatorile de la Putna si cu afirmatia
tanarului Xenopol cum ca „marea unire” era un fapt inevitabil):
 Dacii ar fi fost exterminati in razboaiele cu romanii(este invocata o afirmatie a scriitorului roman Eutropius
– (Hadrianus ar fi dorit sa renunte si la Dacia,dar amicii il impiedicara spunandu-i ca ar fi dat prada
barbarilor o multime de cetateni romani,caci Traian,dupa cucerire,adusese aici colonisti din toate partile
imperiului pentru a cultiva pamanturile si a locui orasele,depopulate de lungile razboaie ale lui Decebalus.
„...caci Dacia fusese secatuita de barbati in urma lungului razboi al lui Decibalul”)
 Imparatul Aurelian ar fi retras intreaga populatie romanizata din Provincia Dacia la sud de Dunare,unde s-
ar fi format limba română si poporul român;
 Daca in Gallia,Spania,Britannia,Pannonia,etc,romanii au reusit sa isi puna amprenta asupra populatiilor mai
numeroase existente modificandu-le felul de a gandi si de a vorbi(realizandu-se astfel romanizarea),in
Dacia,insa,a fost creata o adevarata tara de colonizare dintr-un teritoriu slab locuit si inconjurat de o
populatie dusmanoasa,in care romanitatea nu si-a infipt radacini atat de adanci,nesprijinindu-se pe bazele
sigure ale unei nationalitati cucerite si spiritual.De aici si usurinta cu care mai tarziu a putut sa fie
indepartata si a disparut,fara a lasa atat de multe urme ca in Britannia sau in Noricum,fiind stearsa ca o
simpla poleiala.
 La venirea maghiarilor in Europa,Transilvania ar fi fost un tinut pustiu pe care coroana ungara l-ar fi anexat
si populat,instaland apoi si colonisti germani pentru a-i apara granitele.Abia dupa marea ciuma din sec.

13
 XIV(1348-1351),tinuturile de dincolo de Carpati,pustiite de molima,ar fi fost colonizate cu pastori vlahi de
la sud de Carpati si de Dunare.
 Invoca existenta unor asemanari lexicale intre limba româna si cea albaneza.
 Toponimia dacica ar fi disparut ca urmare a acestei exterminari.
 Perioada de 165 de ani(foarte scurta la scara istorica),cat a durat administratia imperiala in Dacia,nu ar fi
fost suficienta pentru romanizarea provinciei;
 Deoarece dacii ramasi in viata traiau izolati,la retragerea aureliana din 271/275,Dacia a ramas pustie;
 Poporul român si limba română s-au format in sudul Dunarii,in centrul sau vestul Peninsulei Balcanice,de
unde au trecut in stanga Dunarii;
 Romanii ar fi un popor de pastori nomazi;
 Nu exista izvoare istorice care sa ateste prezenta românilor la nord de Dunare in „mileniul
intunecat”/inainte de sec XIII ;

In asa zisa argumentare a faptului ca românii s-ar fi format ca popor la sud de Dunare,Roesler se refera la
existenta unor elemente lexicale comune in limbile română si alabenză,la lipsa elementelor germanice din
limba româna,la asemanarea dintre dialectul daco-român si macedo-român(aromân).Varietatea izvoarelor
istorice demonstreaza netemeinicia teoriei imigrationiste.
Teoriile roesleriene , criticate in mediile academice contemporane,au fost preluate nu numai de alte
lucrari savante,ci si de manualele scolare din Ungaria sec. XIX-XX,alimentand imaginarul nationalist
maghiar.
Teoria lui Roesler a fost demontata cu dovezi arheologice si epigrafice ale prezentei dacilor sub
stapanirea romană si a ramanerii populatiei daco-romane in fosta provincie,stiinta istorica romaneasca si
straina aducand argumente si dovezi incontestabile privind latinitatea si continuitatea romanilor.
Istoricii si lingvistii români din sec. XIX,Kogalniceanu,A.D Xenopol(adept al modelului occidental
bazat pe industrializare si urbanizare),B.P.Hasdeu,Gr.Tocilescu,au adunat un mare numar de dovezi
referitoare atat la vechile populatii getice si dacice din spatiul carpato-danubian,cat si la continuitatea
populatiei romanizate pe teritoriul fostelor provincii Dacia si Moesia,demonstrand subrezenia multora
dintre argumentele invocate de istoriografia oficiala maghiara.Hasdeu este primul istoric roman care a luat
atitudine fata de teoria imigrationista si fata de exagerarile latiniste ale Scolii Ardelene.A afirmat in Pierit-
au dacii? ca,odata cu formarea statului national roman,teza originii pur latine a pop. roman a inceput sa fie
considerata o eroare.Hasdeu a demonstrat ca substratul dacic nu poate fi contestat. La nivelul
reprezentarilor identitare compune,renuntarea la scrierea slavona(chirilica) si generalizarea alfabetului
latin,precum si predarea limbii române si a istoriei nationale in scolile organizate odata cu reformele initiate
de Al.I.Cuza,au generalizat constiinta romanitatii poporului nostru,a limbii si a civilizatiei acestuia.
Hasdeu a formulat si teoria circulatiei cuvintelor,aratand ca structura unei limbi nu e data de numarul
brut al cuvintelor ci de circulatia acestora,deoarece sunt cuvinte aproape uitate depozitate in
dictionare,altele insa folosite de nenumarate ori.El a demonstrat ca slavismele din limba romana in
circulatia lor se pierd aproape cu desavarsire fata de latinisme.

In mod direct si foarte argumentat –doar prin apelul la autori creditati stiintific-,impotriva teoriei lui
Roesler a scris A.D Xenopol,care publica in 1884 lucrarea Teoria lui Roesler.Studii asupra staruintei
românilor in Dacia Traiana in care sustine urmatoarele:
 Chiar daca am lua drept adevarate cuvintele lui Eutropius,inseamna ca femeile si copiii dacilor nu
suferisera soarta barbatilor,fiind o buna temelie pentru reconstruirea populatiei.

14
 „Popoarele nomade se stramuta inaintea unei navaliri,cele asezate raman lipite de teritoriul lor si navalirea
trece peste ele”.
 „Poporul roman intelegea a lipi de imperiul sau provinciile cucerite intr-un cu totul alt chip de cum au
facut-o ungurii sau nemtii.Departe de a alcatui o casta despartita de poporul cucerit,romanii se legau cu el
prin casatorii,ii inlesneau intrarea in cetatenia romana.”
 Elementul tracic reprezinta baza etnica a poporului român.
 Suprapunerea elementului roman peste cel dac.
 Daco-romanii s-au retras in munti din calea migratorilor ,fapt pentru care nu au fost asimilati.
 Dupa retragerea aureliana,procesul de romanizare continua prin crestinism si prin legaturile
comerciale,politice si culturale cu Imperiul Roman de la sud de Dunare.
 Dovezile arheologice,toponimia,hidronimia atesta continuitatea dacilor si daco-romanilor pe teritoriul
Daciei.Xenopol afirma,in acest sens,ca ar fi fost cu neputinta ca ungurii si nemtii,asezandu-se intr-o tara cu
totul pustine,sa nu fi dat ei numele muntilor,apelor,si sa fi asteptat ca romanii sa ii invete cum sa le
numeasca.De aici reiese ca,daca ungurii ar fi fost aici inaintea noastra,macar numele muntilor si ale apelor
mai importante ar fi fost de origine maghiara.Ele sunt,insa,de origine româneasca sau dacă.
 Prezenta termenilor crestini de origine latina se explica prin permanentele legaturi intre populatia
romanizata din dreapta Dunarii cu cea din stanga ei;
 Contribuita elementului slav la formarea poporului si limbii române.
 Caracterul fundamental romanic al poporului român.

Un an mai tarziu, in 1885,in Scrieri istorice,Dimitrie Onciul afirma ca pe baza indiciilor istorice,nu putem
sustine romanizarea acestei tari decat pe partea de V a Ardealului cu Banatul timisan si Oltenia,pe care
teritoriu se marginise colonizarea romană.In Moldova si in Valahia rasariteana,precum si in regiunea dintre
Tisa superioara si Ardeal,lipsea aceasta temelie.Aici,populatia era curat dacă.
De asemenea,pentru a respinge unele argumente greu de combatut ale teoriei roesleriene(cum ar fi
asemanarile dintre limba romana si cea albaneza,ceea ce ar insemna ca poporul român s-a format la S de
Dunare) considera ca poporul nostru s-a format si la S si la N de Dunare.

La cumpana sec. XVIII-XIX,istoriografia din principate ,intrata odata cu domniile fanariote in etapa
influentei grecesti,aborda ca pe un fenomen natural fuziunea daco-romană.Aceste puncte de vedere se
regasesc la istoricii greci stabiliti in Principate: Daniel Philliphide,Dionisie Fotino,dar si la românii
Ienachita Vacarescu sau Naum Ramniceanu.Istoriografia romaneasca a secolului XIX a evoluat insa pe
coordonatele nationale trasate de Scoala Ardeleana.
Scoala latinista s-a extins si in Principate,deoarece multi ardeleni ocupau pozitii importante in
sistemul cultural de aici.Corifeul curentului latinist a fost August Treboniu Laurian,care considera ca istoria
românilor incepe cu fondarea Romei si care urmarea sa purifice limba română pentru a o apropia cat mai
mult de latina originara.Intre 1871-1876 a aparut Dictionarul limbii române,care a constituit apogeul acestei
tendinde.A.T. Laurian a scos din dictionar elementele nelatine si a adoptat un sistem ortografic etimologic
,care nu mai semana decat vag cu limba română autentica.Tentativa de a crea o limba artificiala a
discreditat definitiv scoala latinista.Totusi,pana la mijlocul sec. XIX a continuat sa existe o unanimitate cu
privire la originea romană a românilor.
Dupa Marea Unire din 1918,negarea continuitatii romanesti in tinuturile de dincolo de Carpati si
teoretizarea pretinsei inferioritati a lumii rurale romanesti in raport cu ierarhiile nobiliare maghiare si cu
cultura aulica si urbana a acestora au alimentat masiv resentimentele pe care le-a provocat destramarea
monarhiei austro-ungare si politica revizionista maghiara.In aceiasi ani,scoala istorica si lingvistica
15
 romaneasca produce opere stiintifice importante pentru intelegerea etnogenezei românilor: Inceputurile
vietii romane la gurile Dunarii. si Getica ale lui Vasile Parvan,primele volume ale monumentalei Istoria
Romanilor a lui Nicolae Iorga, Istoria Limbii Române de Al.Rosseti.
— Nicolae Densusianu,in lucrarea aparuta postum in 1913, Dacia Preistorica de 1200 de pagini,reconstituia
isotira unui presupus imperiu
pelsagic,care,pornind din Dacia cu 6000 de ani i.Hr.,s-ar fi intins pe o mare parte a globului,Densusianu
sustinea ca de la Dunare la Carpati s-a revarsat civilizatia asupra celorlalte parti ale lumii.De aici ar fi
pornit spre Italia si stramosii romanilor,iar limba daca si latina nu sunt decat dialecte ale aceleiasi limbi.
— C.C.Giurescu afirma in Formarea poporului român ca,asa cum nimeni nu s-a gandit sa conteste
continuitatea francezilor in Galia,sau a
spaniolilor si a portughezilor in Pen.Iberica(„a admis oare vreun istoric ca galo-romanii si-au parasit
locuintele plecand din Galia peste Alpi sau Pirinei,pentru a se intoarce mai tarziu,dupa secole,indarat
acasa?Sau ca spaniolii au trecut stramtoarea Gibraltar,in Africa,pentru a reveni,dupa sute de ani,in vechiul
teritoriu?),nici continuiteatea dacilor nu poate fi pusa la indoiala.
Acesta mai sustine si ca „dacii alcatuiesc baza etnica a poporului roman[...]fiindca dacii erau locuitorii
satelor si,oricat de numeroase au fost orasele in noua provincie,totusi satele le intreceau cu mult...Daca
romanismul a prins radacini atat de puternice si de stabile in stanga Dunaii,e fiindca au castigat pe acesti
daci,pe bastinasi”.
— Gh.I.Bratianu,in O enigma si un miracol istoric:poporul român(1937) , afirma ca ,intr-o epoca in care
izvoarele istorice se ocupa de
conducatori,capetenii ale locurilor,era normal ca populatia aservita sa fie ignorata,chiar daca aceasta era
mai numeroasa si,precis,mai evoluata,in unele regiuni cel putin,decat nomazii care au navalit peste ea si o
exploatau. Continuitatea si romanitatea au fost sustinute si de alti filologi si istorici români:Aurelian
Sacerdoteanu,David Prodan,C-tin Daicoviciu,Sextil Puscariu,N.Dragan Emil Petrovici.
Pe de alta parte,insa,miscarile de extrema dreapta dezvoltau –asemenea extremei drepte
germane,fascinata de trecutul legendar al „indo-germanilor” si al gotilor – un discurs autohtonist,care
supraevalua importanta elementului dacic in contrast cu civilizatia mediteraneana,pe care o considera
decadenta.

DISPUTA IN JURUL CONTINUITATII

Dupa felul in care istoricii au cautat sa prezinte evolutia romanitatii de la nordul Dunarii si din
Carpati,s-au conturat doua opinii diferite cu privire la formarea romanilor ca popor:
1-continuitatea lor in Dacia 2-imigrarea tarzie din sudul
Dunarii.
Servind anumite interese politice,unii istorici au elaborat teorii proprii,pseudo-stiintifice,potrivit
carora romanii nu s-ar fi format in tara lor de azi.Astfel,un caz evident de inconsecventa il reprezinta
Szamaskosy Istvan,care initiaza o prima incercare de politizare a ideii romanitatii românilor printr-o lucrare
din 1593, in care sustinea ca românii sunt urmasii colonistilor romani,fapt dovedit de limba noastra,care s-a
desprins din cea latina..Dupa domnia lui Mihai Viteazu si-a schimbat radical parerea,afirmand ca romanii
nu pot fi urmasii colonistilor romani deoarece acestia au fost mutati la S de Dunare in vremea imparatului
Gallienus(despre Gallienus,mentioneaza si Iordanes,in Getica,afirmand ca,dupa ce Traian prefacuse Dacia
in provincie romana,Gallienus a pierdut aceste tinuturi in timpul domniei sale.Iar imparatul
Aurelian,rechemand de acolo legiunile,le-a asezat in Moesia si acolo,intr-o parte a acesteia,a intemeiat
Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis).El a fost combatut de carturarii sasi L.Toppeltinus si
16
J.Troster,ultimul fiind autorul unei lucrari despre Dacia in care si-a afirmat convingerea ca „romanii de
azi,ce traiesc in Tara Romaneasca,Moldova si muntii Transilvaniei nu sunt decat urmasii legiunilor
romane” , prin urmare „cei mai vechi locuitori ai acestei tari”.Mai obiectivi erau autorii maghiari din afara
Transilvaniei,precum Nicolae Istvanffy,istoric si diplomat al imparatului Rudolf al II-lea,care considera ca
romanii nu puneau in pericol privilegiile traditionale ale „natiunii maghiare”.Mai tarziu,Benko Jozsef,in
cartea Transilvania,sive magnus Transilvaniae Principatus (1778),arata ca la abandonarea provinciei
traiane „multi romani impreuna cu dacii indigeni au ramas pe loc” .
Asa cum am aratat,odata cu miscarea de emancipare a românilor transilvaneni din secolul al XVIII-
lea a fost lansata si teoria imigrationista dezvoltata de Franz Sulzer in lucrarea Istoria Dacilor
transalpini(1781),la care vor adera si istoricii :I.C.Eder(reia ideile lui Sulzer:românii nu au origine
romana;ei emigreaza de la sud de Dunare in sec. XIII si nu au niciun drept in Transilvania),Bolla
Marton(profesor maghiar din Cluj,incearca sa demonstreze ca românii sunt de origine bulgara si de aceea li
se spune „volohi”) si I.Ch.Engel(românii vin in Transilvania in sec. IX).Acestia identificau absenta surselor
scrise asupra românilor in mileniul marilor migratii cu absenta insasi a românilor.In replica,invatatul sas
Michael Lebrecht scria,chiar in timpul rascoalei lui Horea(1784) ca românii,ca urmasi ai romanilor,sunt
„cei mai vechi locuitori ai acestei regiuni”.
In 1787,istoricul englez E.Gibbon,autor al unei celebre istorii a Imperiului Roman,arata ca in
Dacia,dupa retragerea aureliana,a ramas „o parte insemnata din locuitorii ei,care mai mare groaza aveau de
migrare decat de stapanitorul got”.De la acesti locuitori vor deprinde migratorii „agricultura si placerile
lumii civilizate”.
Netemeinicia afirmatiilor lui Sulzer a fost reliefata si de reprezentantii Scolii Ardelene(Samui
Micu,Gheorghe Sincai – Hronica românilor si a mai multor neamuri(1808),Petru Maior,Ion budai
Deleanu),dar si de marele slavist Paul Ioseph Schafaric,care sustinea la 1844 ca „vlahii de la nord si de la
sud de fluviu au toti aceeasi origine” ,evoluand din amestecul „tracilor si geto-dacilor cu romanii”.
Dupa realizarea dualismului austro-ungar,Roesler redacteaza Dacien und Romanen(1868) si
Romanische Studien (Viena,1871) unde reia,pe baza informatiilor dimpului sau,toate tezele formulate timp
de un secol in sensul contestarii permanentei românilor in vatra stramoseasca.Raspunsul avea sa vina din
partea lui Xenopol,reprezentant de seama a istoriografiei românesti,in lucrarea Teoria lui Roesler.Studii
asupra staruintei românilor in Dacia Traiana(1884).Lucrarea este o adevarata monografie a subiectului
tratat si abordeaza argumentele contestatoare ale istoricului austriac de etnie germana Robert Roesler si le
raspunde apeland la toate sursele fundamentale,precum si la comentariile autorilor creditati stiintific de-a
lungul timpului.
In legatura cu chestiunea parasirii Daciei,Xenopol a emis un principiu convingator: „popoarele
nomade se stramuta inaintea unei navaliri,pe cand cele asezate raman lipite de teritoriul lor si navalirea
trece peste ei”.In acelasi sens este combatuta teoria golirii de populatie a Daciei la retragerea aureliana.
In finalul lucrarii atrage atentia analiza despre rolul traditiilor popoarelor in ce priveste obarsia
acestora,cu referiri la asa zisul „descalecat” ,evocat in legendele românilor.
Daca la inceput A.D Xenopol(1884) si D.Onciul, sustinand continuitatea daco-romană,se bazau pe
argumente de ordin logic,mai tarziu,investigatiile stiintifice conduse de marii nostri istorici,cat si
lingvisti(Iorga,Parvan,C.Daicoviciu,Gh.I.Bratianu,Al.Rosseti,C.C.Giurescu etc),alaturi de cercetarea
arheologica,au facut progrese remarcabile.Aceste investigatii se vor finaliza prin dovezile concrete,din ce in
ce mai numeroase,care afirma teoria imigrationista.C.C.Giurescu afirma in Formarea poporului român
ca,asa cum nimeni nu s-a gandit sa conteste continuitatea francezilor in Galia,sau a spaniolilor si a
portughezilor in Pen.Iberica(„a admis oare vreun istoric ca galo-romanii si-au parasit locuintele plecand din
Galia peste Alpi sau Pirinei,pentru a se intoarce mai tarziu,dupa secole,indarat acasa?Sau ca spaniolii au
17
trecut stramtoarea Gibraltar,in Africa,pentru a reveni,dupa sute de ani,in vechiul teritoriu?),nici
continuiteatea dacilor nu poate fi pusa la indoiala.
Acesta mai sustine si ca „dacii alcatuiesc baza etnica a poporului roman[...]fiindca dacii erau locuitorii
satelor si,oricat de numeroase au fost orasele in noua provincie,totusi satele le intreceau cu mult...Daca
romanismul a prins radacini atat de puternice si de stabile in stanga Dunaii,e fiindca au castigat pe acesti
daci,pe bastinasi”.
Pe aceeasi pozitie s-a situat si un numar important de istorici straini :
Th.Mommsen,I.Jung,C.Patsch,L.Homo,Paul Mackendrick,care considera ca românii sunt urmasii daco-
romanilor si ca s-au format ca popor in Dacia Traiana.

ISTORIOGRAFIA COMUNISTA

Dupa al II-lea Razboi Mondial,cand,atat Ungaria cat si Romania au devenit state satelit ale
URSS,teoriile staliniste despre caracterul „imperialist” al stapanirii sclavagiste romane si despre importanta
civilizatoare a slavilor in istoria Europei au modificat dramatic intregul context istoriografic(deceniile 5 si
6).(In 1947,istoricul Romaniei,Mihail Roller, conducand redactarea manualului scolar de istorie a
romanilor,exagereaza importanta elementul slav in formarea poporului roman.Pentru a-si sustine
conceptia,acesta subliniaza netemeinicia afirmatiilor istoricilor burghezi care considerau transformarea
Daciei in provincie romana ca fiind una din minunile pe care le-a cunoscut istoria noastra.El atrage
atentia,insa,asupra cruzimii cu care tratau romanii popoarele subjugate(inclusiv dacii).De asemenea,isi
intareste convingerile scotand in evidenta eroismul si implicarea cu care dacii au luptat impotriva
romanilor,tocmai pentru ca nu doreau sa cada in sclavia Imperiului Roman. „Exagerarea tendentioasa a
latinitatii are drept obiectiv a evita studierea si cunoasterea popoarelor vecine,in absoluta lor majoritate
slave,si a influentei pe care aceste popoare au exercitat-o asupra ormarii si dezvoltarii poporului român.
In actiunea sa de consolidare a puterii obtinute in 1965,Ceausescu a declansat o mare operatiune de
reinviere a sentimentului national al românilor.In acest context,a putut fi reevaluata si contributia limbii
latine si a civilizatiei romane la cristalizarea civilizatiei românesti.
Numai ca,destul de repede,ideologia si istoriografia oficiala au ajuns sa fie dominate de teorii care
minimalizau aportul factorului roman,din nou denuntat ca asupritor,de data aceasta in favoarea civilizatiei
locale a geto-dacilor.Continuitatea si unitatea acestei civilizatii erau obsesiv afirmate,trecandu-se sub tacere
particularitatile locale;diferiti diletanti sustineau ca limba dacă,nu latina,reprezinta matricea limbii
române;lucrari oficiale se straduiau sa probeze ca românii erau deja formati ca popor cu mult inainte de
cucerirea romană,deosebindu-se astfel de toate celelalte popoare germanice.
O polemica tot mai acerba cu istoricii maghiari si bulgari traducea,in anii 1980 ai secolului
trecut,tendinta regimurilor comuniste in declin de a folosi instrumentele nationalismului agresiv pentru
salvarea dominatiei exercitate de partidele comuniste.
In aceasta disputa,arheologia a dobandit un loc tot mai important,cu atat mai mult cu cat sursele
istorice scrise pentru sec. IV-X sunt aproape absente.Din pacate,elementele de cultura materiala nu pot
raspunde prin ele insele unor intrebari referitoare la originea etnica ori la limba vorbita de purtatorii
lor,astfel incat pot fi invocate ca argument de ambele parti.
Privind retrospectiv,putem constata ca afirmarea romanitatii românilor a depasit mereu cadrul strict
stiintific,in masura in care a reprezentat si un semn al asumarii unei identitati europene,in vreme ce
absolutizarea traditiei traco-getice a reflectat mai degraba tendinta contrara,de inchidere intr-o identitate
istorica izolata si autarhica.

18
 Istoriografia postcomunista de dupa 1989 a readus echilibrul in problemele romanitatii
românilor.Importante sinteze de istorie publicate indeosebi dupa 1996 au evidentiat cu argumente solide
romanitatea românilor.O analiza extrem de interesanta a fost realizata de istoricul Lucian Boia in lucrarea
Istorie si mit in constiinta românească.Aceasta sustine ca singura raportare incontestabila a originii este
oferita pana la urma de limba.Esenta romanica a limbii române,la care se adauga numele de român, „inclina
intr-un sens balanta spre romani”.O viziune similara este sustinuta si de Adolf Armbruster,istoric originar
din Transilvania,in lucrarea sa Romanitatea românilor.
In conditiile actuale,cand Romania,ca si statele vecine Ungaria si Bulgaria,fac parte din Uniunea
Europeana,argumentul intaietatii istorice nu mai are valoare politica,iar reconstituirea trecutului mai are
consecinte pentru drepturile inalienabile ale cetatenilor si comunitatilor acestei regiuni.Romanitatea
românilor nu mai are a fi demonstrata si cu atat mai putin contestata;poate fi recunoscuta acum ca fapt
istoric cert.

Afirmatii:

„Am ramas români pentru ca nu ne-am putut desparti de amintirea Romei.” (Nicolae Iorga)

„Românii se trag de la romanii pre care imparatul romanilor ,Traian,invingandu-l pe Decheval,craiul

dachilor,i-au trimis in Dachia spre mostenirea ei.” (Petre Maior)

„Statul dac pierise si pe ruinele lui era sa se inalte unul roman.Daca insa elemenul nou care venea sa se
altoiasca pe vechea stirpe tracica din poalele muntilor Carpati era superior acesteia in cultura si
inteligenta,in caracter,nu putea sa o intreaca,incat radacina poporului român e prinsa in paturile istorice prin
doua vite tot atat de energice,de trainice si pline de virtute.Sa nu ne fie deci sila,daca sangele dacilor se va
gasi amestecat in nationalitatea noastra.” (A.D.Xenopol,Istoria românilor din Dacia
Traiană)

„Afirmatiile cuprinse in scrierile savantilor straini din sec. XV dovedesc din plin ca nu cronicarii
moldoveni au afirmat cei dintai,intre români,descendenta romana a poporului nostru”.El admite ca savantii
straini isi intemeiaza opiniile nu atat pe propriile cercetari,cat ,in primul rand,chiar pe marturiile
românilor,cu care au avut, sau nu, contact direct.
(Serban Papacostea,Geneza statului in Evul Mediu romanesc(1988)

„Cercetarile arheologice confirma de altfel prezenta populatiei daco-romane pe vechiul teritoriu al

provinciei.La Sarmizegetusa,amfiteatrul si alte cladiri publice sunt folosite ca locuine de o populatie
nevoiasa inca cel putin un secol dupa parasire;urme asemanatoare au fost identificate si la
Napoca,Porolissum,Apulum,precum si in numeroase asezari de tip rural.O altfel de asezare a fost sapata la
Bratei(Medias),dand la lumina cel mai mare cimitir cunoscut in Dacia,cca 500 de morminte din secolele
IV-V.Descoperiri asemanatoare au fost facute si in alte regiuni ale Daciei”
(Vlad Georgescu,Istoria românilor,1992)

„Drama istoriei romanesti este ca aceasta se gaseste confruntata cu istoria maghiara.Drama celor doua
istorii e ca ambele isi revendica acelasi spatiu originar,Transilvania.Maghiarii sunt cuceritorii bazinului
carpatic la sf. sec.IX.Istoriografia româna nu contesta asezarea aici a maghiarilor,dar se ridica impotriva

19
tezei maghiare dupa care Dacia fusese abandonata de Aurelian si deci maghiarii ar fi fost primii ocupanti ai
Transilvaniei”. (C.Durandin,Istoria românilor,1998)

„Dar oare ce s-ar intampla daca s-ar dovedi,sa zicem,ca românii au venit intr-adevar mai tarziu,de undeva
din Balcani?Nu s-ar intampla nimic!O asemenea concluze nu ar afecta cu nimic configuratiile nationale
prezente.Nu cred ca cineva s-ar gandi sa ii reintoarca pe români la sud de Dunare(evacuandu-i de aici pe
sarbi si pe bulgari!).Atunci ar trebui si ungurii sa porneasca indarat spre Urali,iar americanii sa revina in
Europa,lasand continentul indienilor autohtoni. (Lucian Boia,Romania,tara de frontiera a Europei)

DICTIONAR

Colonie = oras construit dupa modelul Romei,ai carui cetateni se bucura de privilegii depline.
Municipiu = oras de dimensiuni mai mici,cu larga autonomie administrativa,ai carui cetateni se bucura de
majoritatea privilegiilor romane.
Pagus = comuna rurala in Imperiul Roman.
Vicus = asezare cu caracter oficial ce lua fiinta in imediata apropiere a unei garnizoane militare.
Scoala Ardeleana = curent cultural iluminist care sustinea latinitatea si continuitatea de locuire a românilor
pe teritoriul vechii Dacii.
Teorie Istoriografica = ansamblu de idei care explica desfasurarea unor evenimente si procese istorice.

20