Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sociologia Educatiei 1 PDF
Sociologia Educatiei 1 PDF
EDUCAȚIEI
CONȚINUTUL TEMATIC AL CURSULUI
Bibliografie facultativă:
1. Comisia Europeană, Memorandum, privind învățarea permanentă, tipărit şi
difuzat sub îngrijirea Centrului Național „Leonardo da Vinci” (aprilie, 2001);
2. Costea, Ştefan, Educația şi învățământul în concepția lui Dimitrie Gusti, în
vol.: Dimitrie Gusti – Studii critice, Editura Ştiințifică, Bucureşti, 1980;
3. Cucoş, C., Educația şi provocările lumii contemporane şi noile educații în:
Pedagogie, ediția a II-a revăzută şi adăugită, Polirom, Iaşi, 2002, p. 50-59;
4. Dave R. H. (coord.), Fundamentele educației permanente, Editura Didactică si
Pedagogică, Bucuresti, 1991;
5. Durkheim, E., Educație si sociologie, Editura Didactică si Pedagogică,
Bucuresti, 1980;
6. Giddens, A., Viitorul educației. Educația si noile tehnologii de comunicare, în
Sociologie, Bucuresti, 2000;
7. Ionescu, I., Sociologia scolii, Editura Polirom, Iasi, 1997;
8. Mahler, F., Sociologia educației si învățământului, Editura Didactică si
Pedagogică, Bucuresti, 1997;
9. Păun, E., Scoala – abordare sociopedagogică, Editura Polirom, Iasi, 1999.
Unitatea de învăŃare 1
SOCIOLOGIA EDUCAłIEI CA DISCIPLINĂ ŞTIINłIFICĂ
Concepte – cheie: sociologie, ramuri ale sociologiei, sociologia educaŃiei, obiect, domenii ale
sociologiei educaŃiei, metodologia sociologiei educaŃiei
Unitatea de învăŃare 2
SOCIETATE SI EDUCAłIE
Concepte – cheie: societate, sistem social global, subsistem social, educaŃie, educabilitate, sistem
educaŃional, comunicare, ideal social, ideal educaŃional, personalitate, tip de personalitate.
Concepte – cheie: instituŃie, sistem instituŃional, organizaŃie, status, rol, cultură şcolară,
ceremonii, ritualuri, mituri, sistem, analiză sistemică, tipologie
Unitatea de învăŃare 4
ŞTIINłĂ, TEHNOLOGIE, CULTURĂ, EDUCAłIE
Unitatea de învăŃare 5
COORDONATE SOCIOLOGICE ALE
CONTINUITĂłII ŞI PERMANENTIZĂRII EDUCAłIEI
Unitatea de învăŃare 6
EFICIENłA ECONOMICO – SOCIALĂ ŞI UMANĂ
A EDUCAłIEI
Concepte – cheie: eficienŃă a educaŃiei, randament, evaluare, funcŃii economice ale educaŃiei,
funcŃii sociale ale educaŃiei, educaŃia ca „bun de consum”, educaŃia ca „investiŃie”, randament
economic al educaŃiei, criterii, indicatori, standarde de evaluare
Resursele umane, educaŃia şi dezvoltarea
ŞtiinŃele sociale şi umane contemporane, ca şi practica educaŃională au conturat un sistem de
indicatori ai eficienŃei economico-sociale şi umane a educaŃiei, în general, a învăŃământului superior,
deci şi universitar, în particular. Aceasta s-a realizat în directă legătură cu recunoaşterea importanŃei
crescânde a factorului uman şi, implicit, a educaŃiei, ca acŃiune de valorificare a resurselor umane în
procesul dezvoltării. Că educaŃia are influenŃă asupra desfăşurării şi dezvoltării proceselor economice şi
sociale s-a recunoscut de mult. Un efort coerent de analiză a educaŃiei în relaŃiile sale cu dezvoltarea
economică şi socială s-a conturat însă, relativ târziu, numai după cel de-al doilea război mondial, fiind
determinat de marile transformări economice şi politice postbelice, de creşterea masivă a cererii sociale
de educaŃie, de reapariŃia pe prim planul preocupărilor a noŃiunii de drept la educaŃie, ca unul dintre
drepturile fundamentale ale omului ş.a. Pe acest fond s-au intensificat preocupările pentru determinarea
mai precisă a sensurilor şi modalităŃilor posibile de evaluare (măsurare) a randamentului (eficienŃei)
educaŃiei, a contribuŃiei sale la progresul economic, social şi uman contemporan. Aşa se face că în
modelele teoretice, în cercetarea ştiinŃifică şi în tentativele de planificare a dezvoltării economice şi
sociale, pe lângă analiza funcŃiilor pedagogice tradiŃionale şi permanente ale educaŃiei şi învăŃământului
a apărut şi necesitatea analizei funcŃiilor economico – sociale ale educaŃiei.
În corelaŃie directă cu aceasta, în arsenalul teoretic au fost introduse şi au început să fie utilizate
două concepte noi: „educaŃia ca bun de consum” şi „educaŃia ca investiŃie”. În prima ipostază s-a
considerat mult timp că „a educa”, înseamnă de fapt, „a consuma”, adică a satisface direct anumite
cerinŃe şi necesităŃi individuale, personale, „a furniza” cunoştinŃe şi competenŃe, educaŃia apărând ca un
serviciu adus individului, care, pe această cale, beneficiază de achiziŃiile dobândite, sub diferite forme.
Dar, cunoştinŃele şi competenŃele astfel acumulate constituie, în acelaşi timp, şi mijloace de producere a
unor noi valori, bunuri şi servicii, materiale sau spirituale, mai multe cantitativ, ori superioare, calitativ.
Într-o asemenea perspectivă educaŃia apare şi ca o investiŃie productivă, care participă la
dezvoltarea economică şi socială. Tentativele de analiză a implicaŃiilor educaŃiei ca investiŃie au generat
multiple tipuri de investigaŃie, conturate în jurul a două coordonate fundamentale: una îndreptată spre
realizarea eficienŃei directe a educaŃiei şi care pune accentul pe veniturile rezultate din educaŃie, şi alta
care pune accentul pe efectele indirecte ale educaŃiei în cadrul proceselor dezvoltării economice şi
sociale (lărgirea orizontului economic, social şi cultural al populaŃiei, crearea de atitudini favorabile faŃă
de eforturile consacrate dezvoltării, cultivarea dorinŃei de „realizare” în muncă şi în viaŃă, dezvoltarea
spiritului de iniŃiativă, favorizarea inovaŃiilor şi a invenŃiilor etc). Concomitent cu sublinierea locului şi
rolului deosebit al acestei categorii de efecte ale educaŃiei asupra dezvoltării se impune, şi precizarea că
ele sunt foarte greu de evaluat şi că, de aceea, scapă, de cele mai multe ori, încercărilor de măsurare
directă. „Rebele la măsurare, beneficiile indirecte ale educaŃiei sunt şi mai rebele atunci când tind să se
etaleze de-a lungul timpului. Ele nu sunt numai difuze, dar reclamă o întreagă generaŃie pentru a se
manifesta complet” (A. Page).
Unitatea de învăŃare 7
7. Centralizare/Descentralizare
Descentralizarea (Ńine de relaŃia cu puterea), ca proces şi reprezintă îndepărtarea de un centru
de decizie, iar ca stare, se referă la abaterea de la normele instituite.
Legitimarea politică. Liberalism (accent pe individ, dezvoltarea capacităŃilor, elite, experŃi,
învăŃământ particular - de aici: încurajarea dispersiei autorităŃii, încrederea în managementul local,
putere dată profesioniştilor); socialism (accent pe colectivitate, pe rolul statului, pe grupurile
defavorizate) - de aici: accentul pe socializare, pe forme colective de educaŃie, decizii de la centru,
control realizat extern, reglementări stricte, regulamente, sisteme de alocare bugetară centralizată;
populism (accent pe popor, respingerea experŃilor, tehnocraŃilor; se acordă importanŃă culturii populare,
educaŃiei nonşcolare).
Politica educaŃională presupune realizarea de schimbări. Oamenii se pot opune schimbărilor din
următoarele cauze:
- când oamenii nu deŃin proprietatea unei idei;
- schimbarea naşte teamă de necunoscut;
- scopul schimbării nu este clar;
- schimbarea naşte teamă de eşec;
- recompensele schimbării nu sunt direct proporŃionale cu efortul necesar pentru
realizarea schimbării;
- oamenii sunt prea mulŃumiŃi de situaŃia existentă;
- oamenii persistă într-un mod de gândire negativist; adepŃii nu-şi respectă liderul;
- schimbarea ar putea însemna pierderi personale;
- schimbarea cere angajamente suplimentare;
- tradiŃia se opune schimbării.