Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PROIECT I.D.E.D.S.
Bucureşti
2012
1. STUDIU DOCUMENTAR PRIVIND
DEPOZITELE DE DEŞEURI
În prezent problema gestionării deşeurilor se manifestă tot mai acut din cauza
creşterii cantității şi diversității acestora, precum şi a impactului lor negativ, tot mai
pronunțat, asupra mediului înconjurător.
Pe plan mondial mai predomină încă evacuarea reziduurilor menajere în aşa zise
“gropi de gunoi” care nu sunt altceva decât nişte gropi provenite fie din depresiuni
geografice naturale, fie rezultate în urma unor decopertări de teren sau cariere de
construcţii. Pot exista şi alte terenuri de depozitare mai puţin fertile pentru
agricultură, amenajate sau neamenajate numite rampe, în cazul depozitării pe verticală.
Depozitele pentru reziduuri urbane cauzează multiple periclitări ale mediului, dacă
funcţionarea nu se face corespunzător, întrucât emisiile de substanţe toxice se pot
răspândi pe calea aerului, solului şi a apei.
Pe durata funcţionării depozitului trebuie elaborate şi aplicate strategii pentru
reducerea emisiilor, care să vizeze în special îndepărtarea rapidă de substanţe din
reziduurile depozitate în spaţiu parţial deschis.
În ultimii ani, impactul de mediu datorat depozitelor de deşeuri menajere municipale
este tratat cu o atenție specială. Toate țările noi membre ale Uniunii Europene sunt în plin
proces de implementare a Directivei Consiliului European 31/99/CE privind depozitarea
deşeurilor în Uniunea Europeană.
Legislația națională, care transpune cerințele UE, acordă o atenție deosebită
managementului integrat al deşeurilor şi măsurilor de control ale depozitelor de deşeuri
municipale, de la proiectare, operare, închidere şi reabilitare. Prin HG 349/2005, s-a
stabilit obligativitatea închiderii depozitelor de deşeuri neconforme amplasate în arii
urbane începând cu iulie 2009.
În România, depozitarea rămâne principala opțiune de eliminare a deşeurilor
municipale Din totalul deşeurilor municipale generate, aproximativ 98% sunt depozitate în
fiecare an. Multe din depozitele de deşeuri municipale datează încă din anii 70 – 80.
Continuarea activității de depozitare pe depozitele de deşeuri existente s-a făcut, în
unele cazuri, până în prezent.
Sesizarea pericolului pe care îl reprezintă acumularea deşeurilor, a declanşat în
România acţiunea de cunoaştere, urmărire şi dorinţa de îmbunătăţire treptată a circuitului
deşeurilor, de la apariţia lor, la sursă, şi până la eliminarea lor finală.
În prezent, în practica eliminării deşeurilor se parcurge însa o perioadă dificilă prin
creşterea continuă a cantităţii de deşeuri şi lipsa mijloacelor tehnice (instalaţii, utilaje
adecvate) pentru colectare, prelucrare, reciclare şi valorificare.
Conştientizarea acestei situaţii obligă la eforturi pentru unirea posibilităţilor interne
cu sprijinul extern – material sau financiar – în scopul creării bazelor unui sistem de
gestiune care, în timp, să conducă la „ecologizarea”, din punct de vedere al deşeurilor, a
tuturor activităţilor.
O strategie coerentă privind gestiunea deşeurilor necesită atingerea mai multor
obiective, printre care se numără:
- cunoaşterea cantităţii şi calităţii deşeurilor produse în România, a
3
producătorilor şi a proceselor din care acestea rezultă, a traseului şi a destinaţiei finale a
acestora;
- reducerea cantităţii de deşeuri la producător, prin intervenţii în tehnologie
sau prin valorificarea acestora printr-o verigă intermediară inclusă între producătorul şi
gospodarul de deşeuri;
- stabilirea, pentru deşeurile a căror apariţie nu se poate evita sau care nu se
pot recicla, a unor modalităţi de eliminare sau reintegrare în mediu, cât mai puţin
dăunătoare acestuia.
Pentru punerea în practică a strategiei, este necesară specializarea în domeniul
prelucrării deşeurilor a unor colective de cercetare, proiectare, execuţie, în vederea
adaptării pentru România a unor soluţii moderne, cunoscute pe plan mondial.
Concomitent, trebuie asigurat suportul financiar care să susţină managementul
deşeurilor, precum şi cadrul organizatoric. Se propune cointeresarea în activităţile de
reciclare a deşeurilor, atât a agenţilor economici, cât şi a cetăţeanului, prin instituirea unui
sistem de plăţi şi reducere de taxe în raport cu acţiunile ce conduc la reducerea
cantităţii de deşeuri.
Până nu de mult se considera că problema deşeurilor constă în ridicarea,
transportul şi depozitarea deşeurilor, operaţii primare şi destul de simple de executat atâta
timp cât s-a beneficiat de gropi naturale, situate în apropierea oraşelor, iar consumul de
combustibil necesar transportului nu s-a pus în mod acut. Pe măsură ce gropile naturale s-
au epuizat, oraşele s-au extins, cantităţile de reziduuri au crescut pronunţat, iar ecologii au
observat cât de îngrijorătoare este metoda adoptată şi ce implicaţii are asupra mediului
ambiant, problema s-a complicat.
A apărut imediat necesitatea aplicării unui sistem de depozitare controlată şi s-a
trecut de la simplă depunere în gropi a gunoaielor la depunerea succesivă de straturi de
deşeuri alternând cu straturi de pământ, fiecare îngrijit nivelat şi compactat astfel încât să
se asigure condiţii de fermentare naturală mai rapide şi un risc mai redus de poluare a
apelor freatice şi a aerului (prin degajarea de gaze provenite din arderi incomplete
rezultate din autoaprinderea straturilor de gunoaie).
Deşi consumul de combustibil a crescut, atât în transportul deşeurilor, cât şi în
depozitarea acestora, iar deschiderea unor noi gropi, tot mai departe de oraş, introduce
investiţii şi cheltuieli suplimentare necesitatea de staţii mari de transfer ce asigură trecerea
deşeurilor din vehiculele clasice în vehicule de mare capacitate şi cu grad sporit de
compactare, metoda se apreciază că va fi utilizată încă foarte mult timp.
Reglementarea activităţii de depozitare are drept scop prevenirea sau reducerea pe
cât posibil a efectelor negative asupra mediului, în special poluarea apelor de suprafaţă,
subterane, a solului, aerului, inclusiv a efectului de seră, precum şi a oricărui risc pentru
sănătatea populaţiei, pe întreaga durată de viaţă a depozitului, cât şi după expirarea
acestuia.
După modul în care se asigură protecţia mediului înconjurător depozitarea
reziduurilor poate fi simplă sau controlată.
Depozitarea simplă constă în descărcarea simplă, neorganizată, a reziduurilor
menajere, pe maidane, gropi, foste cariere sau alte terenuri, fără a se lua măsuri
speciale de protejare a mediului înconjurător. În acest caz, substanţele organice,
existente în reziduuri, pot intra în descompunere şi pot constitui surse de infecţie şi
îmbolnăvire, atât a animalelor cât şi a populaţiei. Pe de altă parte, acest sistem de
4
depozitare este inestetic şi răspândeşte mirosuri neplăcute.
Depozitarea controlată este un sistem de depozitare în care reziduurile
menajere sunt depozitate în locuri special amenajate, făcându-se totodată şi
neutralizarea lor în scopul protejării mediului şi, implicit, populaţiei. Totuşi pe plan
mondial se tinde spre sisteme de prelucrare a reziduurilor menajere, în scopul
selectării şi valorificării materialelor refolosibile şi a energiei potenţiale a acestora.
Există mai multe procedee de depozitare controlată a reziduurilor menajere, dar
care, în general, se bazează pe aceleaşi principii:
a) Umplerea terenurilor prin acoperire – sistem de şanţuri
Procedeul constă în săparea de şanţuri adânci, în terenuri plane, având o
lăţime de aproximativ 4,6 m şi adâncimea de 1,2-1,8 m. Şanţul săpat se umple cu
reziduuri netratate, se compactează şi la sfârşitul zilei se acoperă la suprafaţă cu un
strat de pământ de 60 cm, iar la capătul depunerii cu un strat de 15-30 cm.
5
Estimativ, la o adâncime de 1,8 m a şanţurilor, pentru 10000 locuitori este
necesară o suprafaţă de teren de ~0,3-0,6 ha/an.
b) Depozitarea reziduurilor în straturi subţiri
La depozitarea reziduurilor în straturi subţiri, după o grosime de 20-22 cm,
straturile se acoperă cu pământ sau alte materiale corespunzătoare nu mai târziu de
24 ore, grosimea totală fiind <1,8 m.
c) Depozitarea în gropi adânci sau pe terenuri plane în movile
Pentru depozitarea reziduurilor în gropi adânci, suprafaţa terenului trebuie să fie
izolată de apele freatice, fie natural fie prin căptuşeală cu un strat de argilă
compactată sau alte materiale. Depunerea reziduurilor se face în straturi subţiri.
Nivelul reziduurilor trebuie să fie deasupra digului marginal pentru a se
asigura scurgerea apelor din precipitaţii. Acoperirea se face cu moloz sau cu
pământ după fiecare 1,5 m grosime.
6
Conform OM 867/2002, privind definirea criteriilor care trebuie îndeplinite de
deşeuri pentru a se regăsi pe lista specifică unui depozit şi pe lista naţională de deşeuri
acceptate, în fiecare clasă de depozit de deşeuri, există unele categorii de deşeuri care nu
sunt acceptate la depozitele de deşeuri.
Pentru constituirea unui depozit sunt necesare următoarele instrumente financiare:
- dovada depunerii unei garanţii bancare de bună execuţie, conform
legislaţiei în vigoare;
- constituirea unui fond pentru închiderea şi urmărirea post-închidere a
depozitului, denumit „Fond pentru închiderea depozitului de deşeuri şi urmărirea acestuia
post-închidere”. Fondul constituit este purtător de dobândă, iar dobânda obţinută constituie
sursa suplimentară de alimentare a fondului.
Pentru autorizarea activităţii de depozitare a deşeurilor este necesar ca în acordul
şi autorizaţia de mediu să se prevadă:
- clasa depozitului;
- lista cuprinzând tipurile de deşeuri şi cantitatea totală de deşeuri care este
autorizată să fie depozitată;
- încredinţarea managementului depozitului unui operator cu atribuţii în acest
domeniu, care să exploateze depozitul în condiţii de maximă siguranţă pentru
mediu şi sănătatea populaţiei;
- obligaţia operatorului depozitului de a raporta la autoritatea competentă
tipurile şi cantităţile de deşeuri eliminate şi rezultatele programului de monitorizare.
7
Soluţia tehnologică ce va fi adoptată este opţiunea proiectantului, acesta
asumându-şi răspunderea că depozitul nu va prezenta riscuri pentru factorii de mediu.
După atingerea cotei finale de depozitare trebuie realizată acoperirea finală, cu
continuarea acţiunii de captare a gazelor de fermentare şi a drenării apelor infiltrate prin
stratul de sol vegetal.
Proiectarea şi realizarea unui depozit trebuie să respecte următoarele cerinţe
generale:
- dimensiunile depozitului trebuie să fie corelate cu volumul total de deşeuri
ce urmează a fi acceptat la depozitarea din zona sau zonele deservite, pe baza
prognozelor de dezvoltare municipală sau zonală;
- perioada de exploatare să fie de minim 10 ani.
Proiectul unui depozit de deşeuri, indiferent de clasa din care face parte, trebuie să
conţină toate datele şi informaţiile necesare referitoare la fiecare etapă din ciclul de viaţă al
depozitului.
Ca date generale, proiectul trebuie să cuprindă informaţii referitoare la:
- natura şi provenienţa deşeurilor ce urmează a fi depozitate;
- cantităţile de deşeuri – corelat cu durata de funcţionare şi capacitatea
maximă a depozitului;
- tehnologiile de tratare a deşeurilor înainte de depozitare şi / sau în incinta
depozitului, dacă este cazul.
Pentru faza de construcţie, proiectul trebuie să cuprindă informaţii referitoare la:
- infrastructura depozitului, echipamentele şi instalaţiile componente,
amplasarea acestora în cadrul incintei, precum şi căile de acces;
- asigurarea utilităţilor;
- modul de realizare a bazei ş a pereţilor laterali ai depozitului - materiale
folosite şi caracteristici tehnice ale acestora, incluzând stratul de impermeabilizare natural
(grosime, coeficient de permeabilitate, mod de realizare), straturile geosintetice
(geomembrane, geotextile), sistemul de drenare a levigatului;
- realizarea sistemului de colectare, tratare şi eliminare a levigatului;
- realizarea sistemului de colectare şi evacuare (eventual recuperare) a
gazului de depozit.
Pentru faza de exploatare, proiectul trebuie să cuprindă informaţii referitoare la:
- procedura de acceptare a deşeurilor la depozitare;
- modul de operare - cuprinzând metoda de depozitare utilizată, nivelarea şi
compactarea, acoperirea zilnică, delimitarea zonelor de lucru, colectarea, tratarea şi
eliminarea levigatului, colectarea şi evacuarea gazului de depozit, necesarul de
echipamente mobile şi spaţiile destinate întreţinerii acestora, instrucţiuni privind
depozitarea anumitor tipuri specifice de deşeuri (materiale pulverulente, obiecte
voluminoase, deşeuri foarte uşoare, respectiv urât mirositoare);
- auto-monitorizarea tehnologică;
- auto-monitorizarea emisiilor şi controlul calităţii factorilor de mediu în zona
de influenţă a depozitului;
- măsuri de siguranţă pentru prevenirea incendiilor şi a exploziilor, inclusiv
planul de intervenţie în caz de accidente sau avarii;
- măsuri de proiecţia muncii şi pentru asigurarea condiţiilor igienico-sanitare;
- sistemul de pază şi supraveghere.
8
Pentru faza de închidere şi monitoring post-închidere, proiectul trebuie să
cuprindă informaţii referitoare la:
- cota finală de depozitare;
- modul de realizare a acoperirii finale - materiale şi caracteristici tehnice ale
acestora, inclusiv modul de evacuare a gazului de depozit;
- auto-monitorizarea emisiilor şi controlul calităţii factorilor de mediu în zona
de influentă a depozitului;
- măsuri de siguranţă pentru prevenirea incendiilor şi a exploziilor, inclusiv
planul de intervenţie în caz de accidente sau avarii;
- date privind posibilităţile de reabilitare şi utilizare ulterioară a terenului.
Alegerea amplasamentului optim dintre mai multe variante posibile se face pe baza
unei analize pluricriteriale care cuprinde:
- criterii geologice, pedologice şi hidrogeologice: caracteristicile şi modul
de dispunere a straturilor geologice; structura, adâncimea şi direcţia de curgere a apei
subterane; distanţa faţă de cursurile de apă şi alte ape de suprafaţă; starea de
inundabilitate a zonei; folosinţa terenului; clasa de seismicitate; criterii legate de pericolele
de alunecare, tasare;
- criterii climaterice: direcţia dominată a vânturilor faţă de aşezările umane
sau alte obiective; regimul precipitaţiilor;
- criterii economice: capacitatea depozitului şi durata de exploatare
(minimum 10 ani); distanţa medie de transport al deşeurilor; necesitatea unor amenajări
secundare (drumuri de acces, utilităţi etc.);
- criterii suplimentare: vizibilitatea amplasamentului şi modul de încadrare
în peisaj; accesul la amplasament; existenţa unor arii protejate de orice natură; existenţă
în zonă a unor aeroporturi, linii de înaltă tensiune sau obiective militare.
10
amplasamentul respectiv. Deoarece în aceste zone apar probleme de compactare şi
tasare diferenţiată, drumurile temporare vor fi desfiinţate înainte de depunerea altor
deşeuri pe zonele respective.
Zonele pentru depozitarea deşeurilor
Amenajarea iniţială a zonelor pentru depozitarea deşeurilor cuprinde două operaţii
de bază:
- impermeabilizarea bazei şi a marginilor depozitului;
- realizarea sistemului de drenare şi evacuare a levigatului.
Cerinţele impuse terenului de fundare şi impermeabilizării bazei depozitului se pot
împărţi în trei categorii:
- cerinţe privind proprietăţile fizice,
- cerinţe privind proprietăţile chimice,
- cerinţe de ordin biologic.
În figura următoare sunt prezentate principalele solicitări din mediul înconjurător
asupra depozitului, pe toată durata sa de viaţă.
Un depozit de deşeuri îşi poate îndeplini funcţia sa numai atunci când avem atât o
bună proiectare cât şi o funcţionare bună a acestuia.
11
2. PROIECTAREA UNUI DEPOZIT DE DEŞEURI URBANE
SOLIDE
12
- stratul de acoperire/de redare a amplasamentului către terenul
înconjurător.
13
d) zone de protecţie a surselor de apă potabilă sau zone izolate temporar,
prevăzute în acest scop de autorităţile competente, zone cu izvoare de apă minerală sau
termală cu scop terapeutic;
e) în excavaţii din care nu este posibilă evacuarea levigatului prin cădere
liberă în conductele de evacuare plasate în afara zonei de depozitare;
f) zone portuare, zone libere.
Verificarea amplasamentului unui depozit ţine seama de:
a) condiţiile geologice, hidrogeologice, pedologice şi geotehnice de pe
amplasamentul depozitului şi în zonele imediat învecinate;
b) poziţionarea faţă de zonele locuite existente sau planificate; distanţa de
protecţie faţă de corpul depozitului trebuie să fie de cel puţin 1.000 m pentru depozitele de
deşeuri nepericuloase şi periculoase; construcţiile individuale vor fi luate în considerare
separat;
c) poziţionarea în zone seismice sau în zone active tectonic;
d) poziţionarea în zone în care pot apărea alunecări de teren şi căderi de
pământ în mod natural, respectiv în care există posibilitatea apariţiei acestor fenomene în
urma exploatărilor miniere în subteran sau la suprafaţă.
Amploarea investigaţiilor geologice, pedologice şi hidrogeologice depinde de
condiţiile specifice fiecărui amplasament şi de clasa de depozit ce intenţionează să se
realizeze. În fiecare caz trebuie să existe posibilitatea unei investigaţii a terenului de
fundare până la o adâncime destul de mare.
Prin proiectarea depozitelor de deşeuri trebuie avută în vedere stabilitatea locală şi
generală a amplasamentului, tasarea şi capacitatea portantă a terenului de fundare, etc.
Materialele utilizate în cadrul unui depozit de deşeuri sunt cu atât mai eficiente cu cât
răspund mai bine la solicitările la care sunt supuse. Utilizarea unui material cu o
permeabilitate extrem de scăzută nu este întotdeauna benefică exploatării în siguranţă a
unui depozit pe toată perioada de viaţă a acestuia.
Terenul de fundare trebuie să aibă stabilitatea necesară pentru a prelua sarcinile
rezultate din corpul depozitului, astfel încât să nu apară deteriorări ale sistemului de
impermeabilizare la bază şi să nu fie periclitată stabilitatea corpului depozitului.
În analiza amplasamentelor acceptate:
a) se defineşte clasa de depozit care se intenţionează a se realiza (depozite
pentru deşeuri periculoase - clasa a, depozit pentru deşeuri nepericuloase - clasa b,
depozite pentru deşeuri inerte - clasa c);
b) se identifică şi se inventariază amplasamentele acceptate;
c) se analizează amplasamentele, în funcţie de clasa de depozit şi de tipurile
de deşeuri ce vor fi acceptate la depozitare, pe baza unei comparaţii pluricriteriale;
d) amplasamentul considerat, în urma analizei pluricriteriale, ca fiind cel mai
favorabil realizării obiectivului propus trebuie evaluat din punct de vedere ecologic în
conformitate cu prevederile legale în vigoare prin întocmirea studiului de evaluare a
impactului, după care solicitantul va parcurge etapele legale pentru obţinerea
acordului/acordului integrat de mediu;
e) autoritatea competentă analizează Raportul la studiul de evaluare a
impactului şi a soluţiei de proiectare şi stabileşte, după consultarea publicului,
oportunitatea alegerii amplasamentului în funcţie de care se ia decizia realizării
obiectivului.
14
Depozitele se vor realiza ţinând cont de următoarele indicaţii generale:
- înainte de începerea depozitării se vor lua toate măsurile indicate în studiul
hidrogeologic privind protecţia apelor subterane şi de suprafaţă: îndiguiri, drenări,
impermeabilizarea fundului, şanţuri de gardă pentru protecţia depozitului faţă de scurgerea
apelor de ploaie, etc;
- suprafaţa destinată depozitului va fi separată în parcele de 1000 – 10000
2
m , în funcţie de cantitatea zilnică de reziduuri ce urmează a fi depozitate;
- reziduurile vor fi depozitate în straturi de 1,5–2 m înălţime, separate prin
straturi intermediare de material inert în grosime de 0,2–0,3 m;
- reziduurile vor fi descărcate cât mai aproape de locul de depozitare, de
unde vor fi împrăştiate şi compactate cu ajutorul buldozerului; compactarea se face în
straturi cât mai subţiri, pentru a sfărâma obiectele voluminoase din masa reziduurilor şi a
micşora golurile mari de aer;
- straturile de reziduuri vor fi acoperite zilnic sau cel mai târziu la 48 de ore
(în caz de condiţii favorabile, temperatură scăzută, aer uscat) cu un strat de 20–30 cm
material inert uscat (pământ, moloz, reziduuri stradale);
- în cazul în care se prevede realizarea depozitului în mai multe straturi de
1,5 – 2 m înălţime fiecare, următorul strat se va realiza numai după ce temperatura în
stratul anterior a scăzut până la temperatura solului natural;
- după depozitarea ultimului strat de reziduuri se va face o acoperire finală cu
un strat de pământ vegetal, nisipuri argiloase, reziduuri stradale nefermentabile etc., de
0,6–1,5 m grosime, împrăştiat şi compactat.
Distanţele minime de amplasare faţă de anumite repere se stabilesc pentru fiecare
caz pe baza concentraţiilor de poluanţi în atmosferă, estimate în cadrul unor studii de
evaluare a impactului asupra mediului şi sănătăţii.
În cazul nostru, depozitul este unul pentru deşeuri nepericuloase (clasa b). Acesta
va fi amplasat la cel puţin 1.000 de metri faţă de zonele locuite existente sau planificate şi
se va avea în vedere ca, depozitul să nu se afle pe direcţia dominantă a vânturilor, în
raport cu aşezările umane sau cu alte obiective ce pot fi afectate de emisii de poluanţi în
atmosferă.
Deasemenea depozitul va fi amplasat în aval de sursele de alimentare cu apă din
subteran, va fi asigurat contra inundaţiilor, pentru a se evita infectarea apei şi
descompunerea anaerobă a reziduurilor şi va fi realizat mai ales pe nisipuri nealuvionare
pentru a nu exista riscul acumulării de apă la baza depozitului, care împiedică fermentaţia
aerobă a reziduurilor.
Depozitul nu se va amplasa în zone în care distanţa dintre nivelul pânzei freatice şi
partea cea mai de jos a fundului depozitului este mai mică de 3 m, cu excepţia cazului în
care există implementat un sistem de control al nivelului apei subterane. În acest caz,
distanţa de separare minimă este de 1,5 metri.
Nu se va amplasa depozitul deasupra unui strat acvifer care constituie singura
sursă de apă potabilă în zonă.
Nu se va amplasa depozitul la distanţe mai mici de 300 metri faţă de sursele de
captare a apei potabile aflate în zonă şi nu poate fi amplasat la o distanţă mai mică de 60
de metri, măsurată pe orizontal, de o apă de suprafaţă sau orice teren care este utilizat de
un sistem public de captare a apei pentru controlul surselor de apă potabilă.
15
2.2. Proiectarea şi construcţia sistemului de etanşare inferior
Un depozit ecologic ca depozit definitiv pentru deşeuri trebuie să fie dotat cu toate
sistemele de reţinere a eventualilor poluanţi pentru a răspunde cerinţelor. In vederea
minimizării emisiilor rezultate de la depozite, este utilizat conceptul de «bariere multiple»,
care presupun bariere la locul de amplasare al depozitului, în corpul de depozitare,
sisteme de izolare la bază, sisteme de izolare la suprafaţă. Tot aici sunt incluse şi
întreţinerea ulterioară, posibilitatea de control şi de reparare.
Cea mai importantă bariera o reprezintă însuşi corpul de depozit, ceea ce arată că,
pentru reducerea emisiilor, trebuie sa aibă loc neutralizarea deşeurilor depozitate, prin
metode de tratare stabilite în prealabil.
De-a lungul perioadei de funcţionare trebuie să existe bariere eficiente între corpul
de deşeu şi apa freatică, sol şi aer. Pe lângă barierele pasive, dacă este necesar, trebuie
să se utilizeze şi sisteme active (de ex. evacuarea obligatorie a gazelor).
Emisia de substanţe toxice dintr-un corp de depozit pe calea apei se face în special
pe baza a două mecanisme esenţiale de transport:
- apa din precipitaţii se infiltrează prin corpul de deşeu, dizolvă sau
antrenează substanţele toxice în suspensie şi, în cel mai rău caz, le transportă până la
următorul strat permeabil pentru apele subterane;
- apa subterană trece direct prin corpul de deşeu şi preia astfel substanţe
toxice.
În faza de funcţionare, apa de infiltraţii trebuie colectată şi îndepărtată printr-un
sistem de drenaj practicat la baza depozitului, în scopul evacuării apei.
La depozitarea corpului de deşeu, în apa subterană este de cele mai multe ori
necesară o decuplare hidraulică (de ex. prin pereţi hidroizolanţi), pentru a stopa un schimb
de substanţe.
Izolarea tehnică a bazei depozitului trebuie să fie funcţională în principal în faza de
funcţionare şi până la 50 de ani după închiderea acestuia. Prin izolarea tehnică, împreună
cu sistemul de la bază de evacuare a apei (drenaj), apa de infiltraţii este colectată în
intervalul de timp în care se produce.
Cea mai importantă barieră pe termen lung este reprezentată de bariera geologică
sau tehnică. Aici sunt evaluate capacităţile subsolului depozitului de a reţine şi stoca
substanţele toxice.
Criteriile de evaluare sunt:
- gradul de permeabilitate (transport convectiv al substanţelor);
- capacitatea reactivă a substanţelor dăunătoare (capacitatea de
interschimbare de cationi sau de levigare).
Eficacitatea acestei bariere devine relevantă de-abia după distrugerea izolărilor
tehnice (de ex. după 100 de ani de la construcţie).
Soluţia de impermeabilizare trebuie să ţină seama de caracteristicile naturale ale
amplasamentului ales, şi în mod special de condiţiile geologice şi hidrogeologice care
formează bariera geologică. Se consideră că bariera geologică îndeplineşte condiţiile
necesare pentru impermeabilizare dacă ea are următoarele caracteristici:
- grosime ≥ 1 m, coeficient de permeabilitate (k) ≤ 10-7 m/s – pentru
depozitele de deşeuri inerte;
16
- grosime ≥ 1 m, k ≤ 10-9 m/s – pentru depozitele de deşeuri nepericuloase;
- grosime ≥ 5 m, k ≤ 10-9 m/s – pentru depozitele de deşeuri periculoase.
17
Argila se aşează în 4-5 straturi compactate astfel încât grosimea finală să fie de
minim 1 m.
b) Impermeabilizarea cu geosintetice se face cu membrane din polietilenă de
înală densitate. Pentru impermeabilizare se nivelează ampriza conform planurilor de
nivelare, se îndepărtează toate corpurile străine care ar putea să zgârie sau să înţepe
geomembrana.
Pentru siguranţă se aşterne un strat de pământ de 5-10 cm care se compactează
bine. Se aşterne geomembrana conform planurilor de aşezare a geomembranei. Se
suprapune rola a 2-a peste prima rolă pe o lăţime de 20 cm, după care se face sudarea
geomembranei.
După aşternerea geomembranei aceasta se protejează cu un strat de geotextil.
Grosimea geomembranei se alege în funcţie de înălţimea finală a depozitelor. La
depozitele care depăşesc 20 m, grosimea este de 3 mm. Geomembrana poate avea
suprafaţa netedă sau rugoasă, cea cu suprafaţa rugoasă alegându-se pentru taluzuri
pentru a limita tendinţa de alunecare a geotextilului peste geomembrană.
Geocompozitele reprezintă combinaţii de materiale care au în componenţa lor cel
puţin un produs geosintetic. Geocompozitele sunt alcătuite din straturi de protecţie şi
straturi de impermeabilizare.
Straturile de protecţie sunt, de regulă, din geotextil subţire acoperit cu un material
mineral (bentonită). Geocompozitele bentonitice sunt produse prefabricate care asociază
materialele geosintetice şi bentonita, formând o barieră etanşă şi eficace, printr-un
material uşor de pus în aplicare, omogen şi rezistent la înţepare. Aceste produse aliază un
material natural, bentonita, care prezintă o permeabilitate foarte scăzută datorată
capacităţii ei de umflare, cu materialele geosintetice care au rol de protecţie şi eventual de
etanşare.
Geocompozitele bentonitice sunt formate din trei straturi: un strat suport din
geotextil ţesut din polipropilenă sau o geomembrană de înaltă densitate, un strat de
bentonită sub formă de pulbere sau granule, un strat de acoperire din geotextil neţesut din
polipropilenă.
Funcţia de etanşare este asigurată în general de bentonită, care este supusă unui
efort normal de compresiune în timpul hidratării pentru a permite controlul variaţiei de
volum.
c) Bariera pentru impermeabilizarea combinată este alcătuită dintr-un strat de
argilă mai subţire şi o geomembrană sau un geocompozit.
După impermeabilizarea cu argilă se poate adăuga un strat de geotextil pentru
protejarea geomembranei, apoi peste geotextil se pune un strat de cca. 40 cm piatră
selectată (15 – 30 mm) în care se amplasează sistemul de drenaj (care colectează
levigatul ce trebuie să meargă la staţia de epurare trecând iniţial printr-un bazin colector).
Impermeabilizarea poate să fie realizată şi printr-o membrană subţire, protejată cu
geotextil sau un geocompozit aşezate deasupra unui strat de argilă de 40-50 cm. Uneori
se protejează stratul drenant din piatră selectată tot cu geotextil pentru ca pământul de
deasupra să nu afecteze stratul drenant.
Standardul Român SR 13399 stabileşte cerinţele pentru izolarea de la suprafaţă şi
de la bază a depozitelor pentru deşeuri din localităţi. Este prevăzut un sistem comun
pentru toate depozitele, indiferent de deşeul propriu-zis depozitat şi nu se face diferenţă în
funcţie de condiţiile specifice locului de amplasare.
18
În unele cazuri, stratul natural de impermeabilizare se completează cu un strat
polimeric format din geomembrană, geotextile şi straturi de drenare.
În funcţie de natura deşeurilor ce urmează a fi depozitate, implicit de gradul de
etanşare dorit, impermeabilizarea se poate realiza prin:
- etanşare simplă prin geomembrană;
- etanşare simplă prin geocompozit cu strat mineral etanş;
- etanşare combinată cu geomembrană şi material argilos;
- etanşare dublă cu geomembrană;
- etanşare combinată, dublă sau triplă, cu geomembrană şi material argilos.
La partea superioară a taluzului, geomembrana trebuie să fie ancorată în mod
corespunzător, pentru a face faţă solicitărilor mecanice şi pentru a împiedica alunecarea
acesteia.
Materialele geosintetice (geomembrane şi geotextile) utilizate pentru amenajarea
depozitelor de deşeuri trebuie să aibă anumite caracteristici de bază prin care să se
asigure îndeplinirea anumitor exigenţe specifice:
- exigenţe funcţionale – legate de îndeplinirea funcţiilor pentru care sunt
utilizate;
- exigenţe constructive – legate de operaţiile de construcţie şi de amplasare
în teren, care trebuie să nu afecteze caracteristicile funcţionale;
- exigenţe de durabilitate – legate de faptul că materialul trebuie să-şi
păstreze caracteristicile funcţionale pe toată durata de exploatare a depozitului.
Pentru izolarea tehnică primară de la baza depozitului se utilizează un strat izolant
mineral (argilă) cu D > 3 x 25 = 75 cm şi benzi izolante din material plastic (suprafaţă
plană) cu D > 1,5 mm.
Sistemul obişnuit are următoare structură:
În cazul meu, sistemul de etanşare inferior este alcătuit dintr-o barieră ecologică,
formată din 3 straturi suprapuse de argilă compactată (gradul de compactare GC=1,55),
având o grosime totală de 75 cm, dintr-o geomembrană rugoasă cu grosimea de 2
19
mm,dintr-un geotextil de protecţie, urmat de un strat de 30 cm de drenaj al levigatului,
alcătuit din piatră selectată cu granulaţia 15-32 mm şi respectiv dintr-un geotextil de
drenaj, situat în imediata apropiere a deşeurilor depozitate.
20
determina deteriorarea acestui sistem. În perioada principală de tasare se poate realiza o
acoperire temporară.
În cazul meu, sistemul de etanşare superior este format dintr-un geotextil de
drenaj al gazelor, urmat de un strat de drenaj al gazelor de fermentaţie, din nisip, având o
grosime de 35 cm.
După acest strat urmează bariera ecologică formată din 2 straturi suprapuse de
argilă compactată, cu o grosime totală de 50 cm, o geomembrană rugoasă cu o grosime
de 2 mm şi un geotextil de protecţie.Urmează un strat de drenaj al apelor meteorice din
material granular (nisip), cu o grosime de 25 cm şi un strat vegetal de 90 cm.
N 250000
Qc = * qc = * 0,14 = 70 (t/zi)
50000 50000
21
unde: qc [t/zi] Cantitea zilnicã de deseuri rezultate din constructii , care într-o localitate cu
o populatie de cca. 50000 loc se apreciazã a fi de aprox. 14 t/zi (corespunzãtor la 250
mc/lunã); N este numărul de locuitori deserviţi.
d) Determinarea cantităţilor de deşeuri voluminoase (Qv)
Determinarea se face statistic, în funcţie de datele furnizate de către societăţile de
colectare. (se estimează 0,5 t/lună – la circa 50.000 locuitori).
Determinarea cantitatii zilnice Qv [t/zi] de deseuri voluminoase se face cu relatia:
N 250000
Qv = * qv = × 0.0164 = 0.082 (t/zi)
50000 50000
unde: Qg – deşeurile produse în parcuri, alei, zone verzi; S este suprafaţa curatata in ha,
iar Ig [kg/ha.zi] Indicele mediu de producere a deseurilor în gradini (spatii verzi, parcuri,
alei, zone verzi, etc.), a carui valoare se apreciazã intre 3,5 - 6 kg/ha.zi
Ponderea ssv [%] a suprafetei ocupate cu spatii verzi din totalul suprafetei
localitãtii, cu valori recomandate între 10 - 40 %. Consideram ssv=0.2
Indicele mediu Ig [kg/ha.zi] de producere a deseurilor în gradini (spatii verzi, parcuri,
alei, zone verzi, etc.), a carui valoare se apreciazã intre 3,5 - 6 kg/ha.zi Aleg Ig=4.75
Determinarea cantitatii zilnice Qg [t/zi] de deseuri rezultate din gradini (spatii verzi, parcuri,
alei, zone verzi, etc) se face cu relatia:
Q g = 10 −3 * N * sN * ssv * Ig = 10 −3 * 250000 * 0.0115 * 0.2 * 4.75 = 2.731 (t/zi)
22
Ssp=0.35
Determinarea cantitatii zilnice Qs [t/zi] de deseuri stradale se face cu relatia:
−3
Qs := 10 ⋅ N ⋅ sN ⋅ ssp ⋅ Isp
23
Qu = ∑ Qi (t/zi)
unde: Qzi este cantitatea zilnică de reziduuri colectate, în t/zi (Qzi = Qu); ρrez – masa
volumică a reziduurilor la locul de colectare, în kg/m3.
De menţionat că am ales o masă volumică a deşeurilor ρrez = 200 kg/m3.
Volumul reziduurilor depozitate zilnic la rampă şi compactate va fi:
ρ rez 200
Vdepzi = Vrezzi × = 5.309 *10 3 × = 1327 (m3/zi)
ρ dc 800
unde: Vrez zi este volumul reziduurilor colectate zilnic în m3/zi; ρdc – masa volumică a
reziduurilor după depozitare şi compactare, în kg/m3.
Normativul tehnic privind depozitarea reziduurilor sugerează că o valoare a
densităţii reziduurilor compactate de 0,8 t/m 3 este optimă pentru desfăşurarea normală a
proceselor de biodegradare în reziduuri menajere.
Volumul de reziduuri depozitate şi compactate anual va fi:
Vdepan = Vdepzi × 365 = 1327 × 365 = 4.845 *10 5 (m³/an)
unde: Vdepzi este volumul reziduurilor depozitate zilnic la rampă şi compactate, în m3/zi.
Numărul de ani pentru care se intenţionează să se prevadă depozitarea controlată
este stabilit din punct de vedere al rentabilităţii în intervalul 10 – 25 ani.
În cadrul proiectului nostru am ales o durată de exploatare de 24 ani.
24
Astfel rezultă că volumul util al depozitului ecologic va fi:
Vu .d .e. = Vdepzi × 365 × Dd = 1327 × 365 × 24 = 116.245 * 10 5 (m3)
unde: Vdepzi este volumul reziduurilor depozitate zilnic la rampă şi compactate, în m3/zi; Dex
este durata de exploatare a depozitului.
Capacitatea unui depozit ecologic Cd, calculata pentru n ani, are relatia:
25
- Suprafaţa laterală a părţii superioare: Slat 2 = 2.027* 105 m2.
−3 ( −2 )
C n e c :a= 1 0 ⋅ 1 + 1 0 ⋅ r e z a ⋅ ρ a ⋅ G c a⋅ [ h a c 1⋅ n a c 1⋅ ( S b 1+ S la t1) + h a c 2⋅ n a c 2⋅ ( S b 2+ S la t2) ]
zonei sãpate a depozitului ecologic pentru deseri solide, cu valoarea impusã: hac1=0.25 ;
nac1 este numãrul de straturi de argilã compactatã din bariera ecologicã a zonei sãpate a
depozitului ecologic pentru deseri solide, cu valoarea impusã: nac1=3;
hac2 [m] este inãltimea unui strat de argilã compactatã din bariera ecologicã a
supraînãltarii depozitului ecologic pentru deseri solide, cu valoarea impusã: hac2=0.25;
nac2 este numãrul de straturi de argilã compactatã din bariera ecologicã a supraînãltarii
depozitului ecologic pentru deseri solide, cu valoarea impusã: nac2=2;
ρ [kg/mc] densitatea argilei vrac, necompactate, cu valori recomandate între 1550 - 1650
kg/mc. Aleg ρ= 1600
Gca este gradul de compactare a argilei în straturile barierei ecologice a depozitului, cu
valori recomandate între 1,5 - 1,6. Aleg Gca=1.55
reza [%] este rezerva de argilã vrac estimatã pentru realizarea depozitului ecologic pentru
deseri solide, cu valori recomandate între 2 - 5 % . Aleg reza=3
Deci Cneca=1.997*10 6 tone
26
Stabilirea necesarului de piatrã selectatã pentru realizarea stratului de drenaj
a levigatului din depozitul pentru deseuri solide
Cnecps := 10
−3 (
⋅ 1 + 10
−2 )
⋅ rezps ⋅ ρps ⋅ hdl ⋅ ( Sb1 + Slat1)
Unde : hdl [m] este
inãltimea a stratului de drenaj a levigatului din depozitul ecologic pentru deseri solide,cu
valori recomandate 0,3 - 0,5 m. Valoarea impusã a hdl este:0.3
ρps [kg/mc] este densitatea pietrei selectate, cu granulatia de 15 - 32 mm, din straturile
de drenaj a levigatului si apelor meteorice, cu valori recomandate între 1600 - 1700 kg/mc
Aleg ρps=1650
rezps [%] este rezerva de piatrã selectatã estimatã pentru realizarea depozitului ecologic
pentru deseri solide, cu valori recomandate între 2 - 5 %. Aleg rezps=3;
Cnecps [t] este cantitatea de piatrã selectatã, cu granulatia de 15 - 32 mm, pentru
realizarea depozitului ecologic pentru deseri solide.
Deci Cnecps=3.138* 10 5 tone
Stabilirea necesarului de nisip pentru realizarea straturilor de drenaj a apelor
meteorice si a gazelor de fermentatie din depozitul pentru deseuri solide
−3
Cnec n:= 10 (
⋅ 1 + 10
−2 )
⋅ rezn ⋅ ρn ⋅ [ ( hda + hdg) ⋅ ( Sb2 + Slat2) ]
Unde : hda [m] este inãltimea stratului de drenaj a apelor meteorice din depozitul ecologic
pentru deseri solide, cu valoarea impusã:hda=0.25;
hdg [m] este inãltimea stratului de drenaj a gazelor de fermentatie din depozitul ecologic
pentru deseri solide, cu valoarea impusã: hdg=0.5;
ρn [kg/mc] este densitatea nisipului din straturile de drenaj a apelor meteorice si a gazelor
de fermentatie, cu valori recomandate între 1300 - 1350 kg/mc . aleg ρn=1300.
rezn [%] este rezerva de nisip estimatã pentru realizarea depozitului ecologic pentru
deseri solide, cu valori recomandate între 2 - 5 % . aleg rezn=3;
Cnecn [t] este cantitatea de nisip pentru realizarea depozitului ecologic pentru deseri
solide,
Cnecsv := 10
−3 (
⋅ 1 + 10
−2 )
⋅ rezsv ⋅ ρsv ⋅ [ hsv ⋅ ( Sb2 + Slat2) ]
Unde : hsv [m] este inãltimea stratului de acoperire a depozitului ecologic pentru deseri
solide, cu valori recomandate între 1 - 1,3 m. am ales hsv=1;
27
ρsv [kg/mc] este densitatea solului vegetal din stratul de acoperire a depozitului ecologic
pentru deseuri solide, cu valori recomandate între 1800 - 2000 kg/mc . Am ales ρsv=1835
rezsv [%] este rezerva de sol vegetal estimatã pentru acoperirea depozitului ecologic
pentru deseri solide, cu valori recomandate între 2 - 5 %. Am ales rezsv=3
Cnecsv [t] este cantitatea de sol vegetal pentru acoperirea depozitului ecologic pentru
deseri solide.
Deci Cnecsv=1.21* 10 6 tone
(
Snecgmr:= 1 + 10
−2 ) Unde : rezgmr
⋅ rezgmr ⋅ ( Sb1 + Slat1 + Sb2 + Slat2) [%] este
rezerva de geomembranã
rugoasã (texturatã) estimatã pentru acoperirea suprapunerilor la montaj, cu valori
recomandate între 3 - 8 % . aleg rezgmr=5;
Snecgmr [mp] este suprafata necesarã de geomembranã rugoasã (texturatã) pentru
izolarea depozitului ecologic pentru deseri solide;
Numãrul nsulgmr de suluri de geomembranã rugoasã (texturatã) necesar pentru izolarea
depozitului ecologic pentru deseri solide, se determinã cu urmãtoarea relatie:
Snecgmr
nsulgmr :=
Lsulgmr ⋅ lsulgmr
Unde : Lsulgmr [m] este lungimea a unui sul de geomembranã rugoasã (texturatã)
achizitionat din comert. Valoarea Lsulgmr este: 50
lsulgmr [m] este lãtimea a unui sul de geomembranã rugoasã (texturatã) achizitionat din
comert. Valoarea lsulgmr este:8
nsulgmr= 3.296* 10 3
28
conferă aplicabilitate practică ca elemente constructive de etanşare. În consecinţă
principalele proprietăţi ale GM sunt următoarele:
- etanşeitate practic absolută;
- se pot aplica pe orice forme de suprafeţe;
- rezistenţă chimică ridicată faţă de acizi şi baze;
- rezistenţe mecanice mari;
- masă specifică redusă (ms = 0,75...5,0 kg/m2).
Sunt fabricate din polietilenă de înaltă densitate sub formă de folii, cu grosimi g =
(0,50...5,00) mm, lăţimi b = (5,0...10,0) m şi lungimi cât mai mari L = (100...200) m. În
consecinţă, sunt livrate, ca şi geotextilele, în baloturi rulate.
Proiectarea ancorării geomembranei ar trebui să prevină ruperea acesteia datorată
tensiunii de întindere. Raportul de ancorare, care este determinat de raportul dintre
tensiunea admisibilă a geomembranei şi tensiunea de întindere la ancorare este, de
asemenea, dat de acest calcul.
Pot să apară următoarele situaţii:
Ancorarea este proiectată pentru a preveni umflarea vântului şi mişcarea apei sub
29
geomembrană şi este proiectat pentru a nu permite întinderea geomembranei. Proiectarea
ancorării în beton trebuie să permită tragerea şi întinderea geomembranei la o tensiune
sub tensiunea de rupere.
TGM .adm
RA =
TTA .adm
30
σ fin
σ adm =
FS
unde:σfin – tensiunea de rupere;
FS – factor de siguranţă;
31
2.9. Alegerea geotextilului
Sunt numeroase circumstanţele în care geomembranele sunt plasate pe sau sub
soluri conţinând pietre cu dimensiuni relativ mari. De exemplu, solurile slab compactate cu
pietre proeminente de la suprafaţă şi cazurile în care straturile de piatră spartă pentru
drenaj trebuie să fie plasate deasupra geomembranei.
În toate aceste situaţii, un material geotextil neţesut perforat poate oferi o protecţie
semnificativă împotriva străpungerii geomembranei. Problema de determinare a masei
necesare pe unitatea de suprafaţă din material geotextil devine critică.
Pentru a determina masa necesară pe unitatea de suprafaţă se pleacă de la un
factor de siguranţă impus, care în cazul nostru are o valoare de 3.
padm
FS =
preal
în care: FS – factor de siguranţă împotriva străpungerii geomembranei; preal – presiune
reală, datorată conţinutului depozitului de deşeuri sau îndiguirii apei de suprafaţă; p adm –
presiunea admisibilă pentru diferite tipuri de materiale geotextile şi condiţiile specifice ale
terenului.
Presiunea padm se determină prin următoarea ecuaţie:
M 1 1
padm = 50 + 0 ,00045
H 2 MFS × MFPD × MFA RFCR × RFCBD
în care: padm - presiunea admisibilă (kPa);
M - masa materialului geotextil pe unitatea de suprafaţă (g/m2);
H - înălţimea proeminenţelor de sub membrană (cota înălţării deasupra
nivelului solului) (m);
MFS - factor de corecţie pentru proeminenţele de sub membrană;
MFPD - factor de corecţie datorat variaţiei masei volumice de depozitare;
MFA - factor de corecţie pentru denivelări ale întregului material solid;
RFCR - factor de reducere datorat solicitărilor (fluaj) pe termen lung;
RFCBD - factor de reducere datorat degradării chimice/biologice pe termen
lung.
Factorii de modificare şi reducere pentru proiectarea protecţiei geomembranelor
folosind materiale geotextile neţesute perforate sunt următorii:
32
RFCR
Proeminenţa(mm)
RFCBD Masa pe
38 25 12
unitatea de
suprafaţă (g/m2)
Levigat moale 1.1 Numai geomembrana N/R N/R N/R
Levigat moderat 1.3 270 N/R N/R >1.5
Levigat vâscos 1.5 550 N/R 1.5 1.3
1100 1.3 1.2 1.1
>1100 1.2 1.1 1.0
unde: N/R = Nerecomandat
În urma calculelor efectuate, cunoscând:
g = 9,81 m/s2;
FS = 3;
H = 0,025 m;
MFS = 0,5;
MFPD = 0,83;
MFA = 0,25;
RFCR = 1,5;
RFCBD = 1,3;
au rezultat următoarele valori:
Gtotddc = g × ρ descomp × Vu .d .e. = 9,125 × 1010 (N)
Greutatea Gtotmeda [N] totalã a materialelor de etansare, drenare si acoperire
folosite la închiderea si etansarea depozitului ecologic, de deasupra geomembranei de pe
suprafata zonei sapate a depozitului ecologic se determina cu relatia:
Gtotmeda := g ⋅ [ ρps ⋅ hdl ⋅ ( Sb1 + Slat1) + [ ρa ⋅ Gca ⋅ hac2 ⋅ nac2 + ρn ⋅ ( hda + hdg ) + ρsv ⋅ hsv ] ⋅ ( Sb2 + Slat2) ]
Gtotmeda=2.842* 1010 (N)
Unde :
Gtotddc + Gtotmeda
p real = = 1.944 *10 5 (Pa)
S tot 1
p adm = FSSGM × p real = 5.832 * 10 5 (Pa)
2
H p × ( MFS × MFPD × MFA × RFCR × RFCBD × FS × p real × 10 −3 − 50)
Ms gt min =
0,00045
33
de estimare a acestor parametrii. Un rol important îl au natura şi caracteristicile fizice şi
chimice ale deşeurilor depozitate.
Spre exemplu, deşeurile menajere vor genera o cantitate suplimentară de levigat ca
urmare a descompunerii lor. Alegerea sistemului de drenare şi colectare a levigatului
poate modifica în mod semnificativ, nu cantitatea de levigat, dar debitul acestuia. Un
sistem de drenaj cu drenuri verticale suplimentar faţă de cel de bază va contribui la
drenarea rapidă a apelor din precipitaţii fapt care va conduce la debite foarte mari pe
perioada precipitaţiilor (sau în perioade imediat următoare).
Lipsa acestui sistem suplimentar poate avea ca efect uniformizarea debitului şi
chiar a concentraţiilor de levigat, dar poate influenţa în mod negativ creşterea sarcinii
hidraulice deasupra sistemului de etanşare de bază. Precipitaţiile au cu siguranţă cel mai
mare rol în producerea levigatului, motiv pentru care metodele de estimare a cantităţii de
levigat diferă semnificativ în funcţie de amplasamentul depozitului de deşeuri. Alegerea ca
valoare de calcul a unei precipitaţii de o anumită intensitate, durată şi frecvenţă trebuie
făcută după o atentă analiză a tuturor factorilor care contribuie la generarea levigatului.
În paralel cu precipitaţiile, perioada de închidere a depozitului (sau a unei celule a
depozitului) poate reduce cantitatea de levigat produs, dar în detrimentul unui chimism
ridicat al deşeurilor depozitate. Închiderea unei celule după o perioadă mare de timp
conduce la drenarea unei cantităţi mari de levigat pe perioada de exploatare a depozitului.
Analiza bilanţului apei dintr-un depozit rezultă din însumare algebrică a cantităţilor
de apă care pătrund în depozit, a cantităţii de apă rezultată din reacţiile biochimice şi a
cantităţii care se transformă în vapori de apa.
34
că, după închiderea depozitului, debitul de levigat colectat rămâne aproximativ constant
pentru o perioadă de timp semnificativă.
Stratul de drenaj este constituit din pietriş spălat cu conţinut de carbonat de calciu
≤10%. Dispunerea acestuia trebuie să fie proiectată pe baza principiului filtrelor inverse în
aşa fel încât să nu fie posibilă colmatarea acestuia cu particule provenite din corpul
deşeurilor.
Prin dispunerea materialului granular peste sistemul de etanşare, trebuie avută în
vedere posibilitatea perforării geomembranei, respectiv, trebuie luate măsuri în scopul
păstrării integrităţii acesteia. Astfel, la interfaţa strat drenant – geomembrană este
obligatorie dispunerea unui geotextil cu rol de protecţie a geomembranei. Deasupra
stratului drenant este dispus în general un geotextil cu rol atât de filtrare a levigatului cât şi
de separare a stratului drenant de corpul depozitului.
Grosimea stratului mineral de drenaj nu trebuie să fie mai mică de 50 cm, iar
permeabilitatea acestuia ≥10-3 m/s. Grosimea stratului de drenaj deasupra generatoarei
superioare a conductelor de drenaj, trebuie să fie cel puţin egală cu două diametre
nominale ale conductei, (g ≥ 2 DN), dar nu mai mică de 50 cm.
Amplasarea depozitelor în zone caracterizate de condiţii meteorologice
predominant ploioase generează o cantitate şi o calitate a levigatului mai mare dacă
acoperirea nu este cea adecvată. Condiţiile climatice duc şi la variaţii sezoniere.
Levigatul este considerat o apă reziduală foarte încărcată fizic şi biologic şi care
trebuie epurată corespunzător. Gradul de epurare necesar urmăreşte, în funcţie de soluţia
finală dată efluentului, atingerea unor valori ale indicatorilor pH, CBO5, CCO, NH4-N,
metale grele (Cd, Cu, Hg, Ni, Cr, Zn) care să se încadreze în limitele stabilite de HG nr.
352/2005.
Analizat prin provenienţa sa, ca apă uzată, levigatul este un lichid contaminat fiind
identificat conform HG nr. 856/2002 cu codul 190701, considerat conform Legii nr.
426/2001, modificată de OUG nr. 61/2006, un deşeu periculos.
Levigatul rezultă prin efectul cumulat al precipitaţiilor căzute pe suprafaţa
depozitului, lichidul produs din descompunerea deşeurilor biodegradabile şi din umiditatea
existentă în deşeuri. Apa dizolvă şi spală masa deşeurilor şi se înfiltrează către baza
depozitului modificându-şi compoziţia şi pH-ul în funcţie de solubilitatea materialelor şi rata
de deplasare prin depozit.
Descompunerea deşeurilor are loc sub influenţa unor procese chimice, fizice şi
biologice. În România datorită componentei organice ridicate a deşeurilor, levigatul se
caracterizează prin încărcări organice mari şi încărcării anorganice mici.
Procesele care guvernează caracteristicile levigatului sunt:
- descompunerea biologică aerobă în afara corpului de deşeu;
- descompunerea biologică anaerobă în cea mai mare parte a corpului de
deşeu;
- precipitarea metalelor ca hidroxizi, carbonaţi, silicaţi, oxizi;
- mobilizarea metalelor prin formarea unor legături complexe sau scăderea
pH-ului.
Cantitatea de levigat şi gradul de impurificare al acestuia sunt dependente de: tipul
deşeurilor depozitate, vârsta, înălţimea depozitului, caracteristicile meteorologice ale zonei
de amplasare, calitatea izolaţiei de la suprafaţa depozitului.
35
Sistemul de colectare a levigatului cuprinde: stratul de drenaj pentru levigat,
conductele de drenaj pentru levigat, conductele de captare pentru levigat, căminele, staţia
de pompare, rezervorul de stocare, conducta de eliminare pentru levigat, instalaţia de
transvazare - în cazul tratării pe un alt amplasament.
Reţeaua de conducte pentru colectarea levigatului se construieşte deasupra
sistemului de etanşare a bazei depozitului. Diametrul nominal al conductelor de drenaj
(DN) nu trebuie să fie mai mic de 200 mm, materialul pentru fabricarea acestora fiind
polietilenă de înaltă densitate (PEHD). Dimensiunile fantelor conductelor de drenaj se
proiectează în funcţie de diametrul particulelor materialului de filtru în care acestea sunt
înglobate. Conductele trebuie să aibă perforaţii numai pe 2/3 din secţiunea transversală,
rămânând la partea inferioara 1/3 din secţiunea transversală neperforată, pentru a fi
asigurată astfel şi funcţia de transport a levigatului.
Pantele finale, ţinând cont de greutatea corpului depozitului şi de tasarea
subsolului, trebuie să fie de minimum 1% de-a lungul conductelor de drenaj şi de minimum
3 % în secţiune transversală, de-o parte şi de alta a conductelor.
36
levigat trebuie să fie de minimum 1 m, iar instalaţiile se amplasează astfel încât să permită
controlarea şi curăţarea conductelor de captare şi a celor de eliminare.
Staţiile de pompare pentru levigat trebuie să îndeplinească aceleaşi cerinţe ca şi
căminele pentru levigat. Pompele pentru levigat trebuie să fie confecţionate din materiale
rezistente la acţiunea corozivă a levigatului.
Rezervoarele subterane se confecţionează din PEHD sau beton. Rezervoarele
supraterane se confecţionează din beton sau otel şi se captuşesc la interior cu un strat de
protecţie rezistent la acţiunea corozivă a levigatului. Rezervoarele supraterane se izolează
la exterior împotriva îngheţului. Rezervoarele pentru levigat se dimensionează astfel încât
să aibă capacitate suficientă pentru stocarea unui volum de levigat egal cu diferenţa dintre
volumul maxim de levigat generat şi capacitatea instalaţiei de tratare / transvazare.
Instalaţia de transvazare pentru levigat se realizează din beton căptuşit la interior
cu un strat de protecţie rezistent la acţiunea corozivă a levigatului. Pompa de transvazare
se confecţionează dintr-un material rezistent la acţiunea corozivă a levigatului.
Sistemele de control pentru detectarea scurgerilor de levigat sunt necesare, în
cazul depozitelor de deşeuri periculoase şi nepericuloase (clasa a, respectiv b), pentru a
preveni scurgerea levigatului din instalaţiile aflate în afara zonei impermeabilizate.
37
drenurilor şi a colectoarelor, determinarea distanţei dintre drenuri şi a înclinării acestora,
precum şi proiectarea lor, respectiv stabilirea diametrului nominal şi alegerea materialelor,
la ora actuală prezente pe piaţă într-o diversitate foarte mare
Cantitatea de levigat se calculează pentru toate fazele de operare, astfel încât să
se determine valorile critice necesare pentru dimensionare.Valoarea de calcul a debitului
de levigat pentru care se vor dimensiona sistemul de drenare şi colectare, bazinele
tampon sau staţiile de epurare, este exprimată pe unitatea de suprafaţă de depozit
[m3/s/m2] şi se mai numeşte şi rată de percolare [m/s].
Această valoare este acoperitoare pentru dimensionarea conductelor de drenaj atât
din punct de vedere hidraulic, cât şi static. Celelalte componente (pompele, conductele de
captare, rezervorul de stocare etc.) se dimensionează ţinând cont de valoarea menţionată
anterior şi de dimensiunile depozitului. Cantitatea de levigat se calculează pentru toate
fazele de operare, astfel încât să se determine valorile critice necesare pentru
dimensionare.
Dimensionarea elementelor componente ale sistemului de colectare a levigatului se
realizează pornind de la o valoare medie a volumului de levigat generat de 6 l/s/ha.
Utilizând relaţia de mai jos putem determina înălţimea maximă a levigatului în
lungul drenurilor (Tmax):
Tmax 1 + 4 λ − 1 tgβ
= j×
Ldren 2 cos β
unde: Ldren este lungimea drenurilor (, determinată din planul iniţial de dispunere; β – panta
longitudinală a drenului; j – gradient hidraulic.
qi / k
λ=
tg 2 β
unde: qi – rata de percolare, l/s/ha; k – coeficient de permeabilitate al stratului drenant,
m/s.
5 2
8 8
− lg λ
5
j = 1 − 0 ,12e
Pentru calculul debitului de levigat care se evacuează din depozit este necesară
determinarea înălţimii medii a coloanei de levigat.
O serie de acte normative şi ghiduri tehnice din diverse ţări recomandă înălţimea
medie a coloanei de levigat de 30 cm şi grosimea stratului drenant de 50 cm. Pe baza unei
diagrame de calcul se pot aprecia rapoartele Tmax/L şi Tmed/Tmax. Distanţa dintre drenuri
recomandată este de maximum 30 m.
38
Estimarea distanţei dintre drenuri (l) si a înălţimii maxime a coloanei de levigat
(hmax) permite calculul debitului preluat de drenuri.
Q = qi × l
În cazul suprafeţei dintre drenuri orizontală conform legii lui Darcy debitul poate fi
exprimat de relaţia:
2
h
Q = v × A = k × i × A = k max
l/2
Din relaţiile de mai sus se determină distanţa dintre drenuri, înălţimea maximă a
coloanei de levigat deasupra sistemului de etanşare (pentru distanţa maximă între drenuri
de 30 m),
qi × l 2k
hmax = l = hmax
2k qi
Pentru cazul suprafeţei dintre două drenuri înclinată distanţa dintre drenuri se
obţine pe baza unei metodologii stabilită de Moore în 1980.
2hmax
l=
qi tg 2α tgα
+ 1 −
q / k tg 2α + q / k
i
k qi / k i
Conductele de drenaj utilizate se realizează din PVC sau HDPE. Pentru a mări
rezistenţa la sarcinile verticale, se recomandă ca tuburile de drenaj să fie riflate, cu pereţi
39
dubli, la interior netezi şi la exterior riflaţi. Fantele dispuse lateral preiau levigatul pe toată
circumferinţa. Evitarea colmatării se face prin protejarea conductelor cu material geotextil.
Lungimea maximă a unei conducte ce constituie o ramură a reţelei de drenaj este
de 200 m.
În urma calculelor s-au obţinut următoarele rezultate:
- înălţimea maximă transversală (hmaxtr) egală cu înălţimea maximă
longitudinală (hmaxlo): hmaxtr = hmaxlo = 0,207 m;
- lungimea drenurilor (Ldmax): Ldmax = 11,28 m;
- debitul total captat de drenuri (Q1): Q1 = 0,369
- debitul captat de un dren (Q1dren90): Q1dren90 = 0,003796
- numărul de drenuri (nrdren90): nrdren90 = 97,294
40
Soluţii constructive pentru drumul de acces în depozitele de deşeuri
Stabilitatea rampei de acces la depozitele de deşeuri
Acest calcul evaluează înclinarea rampei de acces sau verifică dacă structura
rampei este stabilă la încărcare (sarcină).
Factorul de siguranţă (FS) poate fi calculat după cum urmează:
FS =
∑ Forte.de.rezistenta
∑ Forte.de.actionare
cu recomandarea ca FS minim să fie:
Factor de siguranţă Tip de încărcare
3,0 Statică
2,0 Dinamică
O secţiune transversală tipică a unei rampe de acces este prezentată mai jos:
41
Freztot
FSARAst =
Faltotst
Freztot
FSRAdin =
Faltotdin
Unde: Freztot [N] este Forta totalã de rezistenta care se opune alunecãrii rampei de acces
se determinã cu relatia:
Freztot:= ( Gra + Gveh) ⋅ cos π ⋅
δra
⋅ µra
180
Faltotst [N] este forta totalã care produce alunecarea rampei de acces, în regim static, se
determinã cu relatia:
Faltotdin [N] este forta totalã care produce alunecarea rampei de acces, în regim dinamic,
se determinã cu relatia:
Faltotdin := ( Gra + Gveh) ⋅ sin π ⋅
δra
+ 0.3 ⋅ Gveh
180
Greutatea Gveh [N] admisibilã a vehiculelor care circulã pe rampa de acces se determinã
cu relatia:
Gveh := madmveh ⋅ g
Lãtimea Bra [m] a rampei de acces din depozitul ecologic, cu valori recomandate între 6 -
6,5 m. Am ales Bra=6 m
Lungimea Lra [m] a rampei de acces Lra=57.439
Grosimea tra [m] a rampei de acces, cu valori recomandate de 0,5 - 0,75 m. Aleg tra=0.6
Înclinarea δra [º] fatã de orizontalã a rampei de acces, cu valori recomandate între 6 - 8º.
Aleg δra =7.
Masa madmveh [kg] admisibilã a vehiculelor care circulã pe rampa de acces, cu valori
recomandate între 50000 - 55000 kg. Aleg madmveh= 50000
In urma calculelor au rezultat:
Gra=4.26* 10 6
Gveh= 4.905* 10 5
Freztot=2.001* 106
Faltotst=5.789* 10 5
Faltotdin=7.261* 10 5
42
Ceea ce rezulta ca :
Factorul FSARAst de sigurantã împotriva alunecãrii rampei de acces, în regim static, cu
valori recomandate mai mari decât 3 este:
Freztot 2.001 * 10 6
FSARAst = = = 3.457
Faltotst 5.789 *10 5
Factorul FSARAdin de sigurantã împotriva alunecãrii rampei de acces, în regim dinamic,
cu valori recomandate mai mari decât 2 este:
Freztot 2.001 * 10 6
FSRAdin = = = 2.756
Faltotdin 7.261 * 10 5
43
Rampa de acces în secţiune transversală cu asigurarea scurgerii apei
Estimarea debitul Qip [mc/s] de precipitatii incident rampei de acces.Acesta se
determinã cu relatia: :
unde: θcrra – transmisivitatea stratului de bază (m3/(s⋅ m)), θ = 0,001 m3/(s⋅ m);
pra – panta rampei de acces;
Bra – lăţimea pantei (m).
Debitul Qdra [mc/s] de apã de precipitatii care se infiltreazã în stratul de drenaj al
rampei de acces se determinã cu relatia:
Qdra = k dra × p ra × Bra × t ra = 0,001 × 0.123 × 6 × 0,6 = 4,42 × 10 −4 (m3/s)
unde: k – coeficient de permeabilitate a drumului (m/s);
pra – panta rampei de acces;
Bra – lăţimea pantei (m);
tra – grosimea rampei (m).
7,367 × 10 −4 + 4,42 × 10 −4
FS = = 1,231
9,574 × 10 − 4
Rezultă că rampa de acces poate drena în mod adecvat apa provenită din
precipitaţii.
Protecţia geomembranei
Acest calcul evaluează dacă greutatea roţii vehiculului de pe rampa de acces va
dăuna sau va conduce la deteriorarea geomembranei.
Factorul de siguranţă (FS) se calculează după cum urmează:
Re zistenta.la .compresiune.la.deformare10%
FS=
Tensiune.de.contact
σ penetrare
FS =
σ contact
44
cu recomandarea ca factorul de siguranţă minim să fie 3, la deformare 10%.
Estimarea tensiunii de contact a drumului σcontact:
R2
σ contact = σ pneu 2
( R + t ra )
Raza efectivă a contactului pneului este definită ca fiind:
1/ 2
Pr
Rr =
π × σ pneu
46
Schema sistemului de colectare a gazului de depozit
La proiectarea, construcţia şi operarea instalaţiei trebuie respectate anumite cerinţe
tehnice.
Puţurile pentru extracţia gazului trebuie să fie poziţionate în mod uniform în masa
de deşeuri care generează gaz. Puţurile de gaz se amplasează pe cât posibil simetric şi la
distanţă egală între ele (de circa 50 m).
Puţurile se amplasează cât mai aproape de berme şi de căile de circulaţie, iar
distanţa de la puţuri până la limita exterioară a corpului depozitului trebuie să fie > 40 m,
pentru a cuprinde în zona de aspirare şi marginea depozitului.
Puţurile de gaz trebuie să fie etanşe, pentru a nu permite pătrunderea aerului în
interior; ele trebuie să fie rezistente, pentru a suporta tasarea corpului depozitului şi, de
asemenea, să poată fi uşor reparate şi controlate.Puţul de gaz este alcătuit dintr-un filtru
vertical cu diametrul > 80 cm, poziţionat în interiorul corpului depozitului, realizat din pietriş
sau criblura, şi în care este inglobată conducta de drenaj cu diametrul interior de minimum
200 mm.
47
Partea superioara a unui put de gaz intr-un depozit acoperit
Această dispunere a elementelor asigură o extracţie uniformă a gazului generat în
corpul depozitului cu o suprapresiune.
Pentru calcularea numărului de puţuri de gaz se ţine seama de faptul că 1 metru de
conductă filtrantă cu o secţiune minimă de >250 cm2 captează aprox. 2m3 de gaz pe oră.
Pereţii conductelor filtrante trebuie să fie perforaţi, diametrul perforaţiilor depinde de
dimensiunile granulelor din filtrul cu pietriş sau criblură.
Deoarece permeabilitatea materialului filtrant trebuie să fie de cel puţin 1x10-3 m/s,
se foloseşte un material cu d=16-32 mm. Diametrul perforaţiilor trebuie să fie mai mic de
0,5xd, adică 8-12 mm. Se utilizează conducte cu perforaţii rotunde, deoarece au rezistenţă
mai mare la deformare, sunt mai stabile faţă de forţele rezultate din procesele de tasare în
corpul depozitului şi rezistă mai bine la forţele de forfecare. Conductele trebuie să fie
prevăzute cu sisteme de înfiletare, pentru a asigura prelungirea puţului de gaz pe perioada
de operare a depozitului.
48
După închidere, trebuie să se evite atât pătrunderea aerului şi a apei din precipitaţii
în corpul depozitului în jurul puţurilor de extracţie a gazului, cât şi emisiile de gaz în stratul
de recultivare.
La extremitatea superioară a puţului de gaz se aplică o conductă etanşă peste
conducta filtrantă. Conducta etanşă trebuie să aibă un capac cu sistem de înfiletare,
pentru a se asigura controlul conductei filtrante, care se scurtează periodic, corespunzător
tasărilor din corpul depozitului. Capacul este prevăzut cu o instalaţie pentru prelevarea
probelor de gaz şi măsurarea temperaturii.
În forma sa finală puţul de gaz este prevăzut cu un dispozitiv de acoperire şi închidere,
pentru evitarea influenţelor climatice şi a manipulărilor nepermise ale instalaţiilor de
siguranţă.
În cazul depozitelor nou construite se începe instalarea puţurilor de gaz după ce
stratul de deşeuri a atins înălţimea de aproximativ 4 m. Baza puţului trebuie să fie
amplasată la cel puţin 2 - 3 m deasupra stratului de drenaj pentru levigat, pentru a se evita
apariţia unor forţe de presiune peste limita admisă pe stratul de drenaj pentru levigat şi pe
stratul de impermeabilizare a bazei depozitului.
Cu ajutorul unor dispozitive de tragere în formă de cupolă, puţurile de gaz sunt
înălţate odată cu creşterea în înălţime a corpului depozitului până la nivelul maxim de
umplere al acestuia.
Fiecare puţ de extracţie a gazului trebuie să fie conectat la una dintre staţiile de
colectare a gazului prin intermediul unei conducte de captare. Conductele de captare a
gazului se instalează cu o pantă de cel puţin 5% faţă de staţia de colectare a gazului,
pentru a se evacua apa provenită din condens în interiorul conductei. Se recomandă
pantele mai mari, pentru a suporta eventualele tasări şi surpări din corpul depozitului, fără
a provoca deteriorări ale conductelor.
Diametrul conductei de captare trebuie să fie ≥ 90 mm. Conductele trebuie să fie
acoperite şi protejate de îngheţ la suprafaţa depozitului, printr-un strat de pământ sau
deşeuri cu o grosime > 80 cm, pentru a evita îngheţarea apei provenite din condensat care
poate duce la deteriorarea armăturilor şi a echipamentelor, şi la deformarea sau obturarea
secţiunii conductei.
În cadrul depozitului întâlnim mai multe tipuri de descompuneri:
- descompunere aerobică
Deşeuri degradabile + O2 → CO2 + H2O + biomasă + căldură
1 1
CH aOb N c + ( 4a − 2b − 3c)O2 → CO2 + ( a − 3c) H 2 O + c NH 3
4 2
- descompunere anaerobică (nemetanogenă) – faza acidă
Deşeuri degradabile → CO2 + H2O + biomasă + acizi organici
- descompunere anaerobică (metanogenă) – faza acidă
4H 2 +C O 2 → CH 4 + 2 H 2 O
C H 3 COOH → CH 4 + C O 2
49
Depozitele de deşeuri generează, de obicei, gaz o perioadă de 5 – 20 ani.În mod
obişnuit, stratul de aerisire (ventilaţie) de deasupra deşeurilor are grosimea de 12 – 30 cm.
Conducta de aerisire (de obicei, secţiunea scurtă de sub geomembrană este perforată)
conduce gazul către sistemul cu flacără sau către sistemul de colectare.
Proiectarea se face prin încercări şi este supusă erorilor. Regula este de o
conductă de aerisire la 7500 m3 de deşeuri.
Calculul cantităţii de metan generată în anul curent
Q = LO × R( e − kc − e − kt ) (m3/an)
unde: q gazgen - Debitul specific de gaz de fermentatie produs în depozitul ecologic (mai
precis viteza de propagare a gazului generat) (m3/(s∙m2));
rg - rata de generare a gazelor din depozitul de deşeuri (m3/kg/an);
h1,h2 – adâncimea, respectiv supraînălţarea depozitului (m);
ρdc – masa volumică a reziduurilor după depozitare şi compactare, în kg/m3.
50
Permeabilitatea necesara a stratului de drenaj al gazelor
Permeabilitatea necesară a stratului de drenaj gaze cunoscând debitul gazelor din
depozit, presiunea maximă a gazelor şi distanţa dintre benzile de drenaj pot fi calculate
după cum urmează:
q gazgen × γ gaz × L2 3,482 × 10 −6 × 1280 × 20 2
θ necesar = = = 1,114 × 10 −6 (m2/s)
8 × p max gaz 8 × 2000
unde: θnecesar - permeabilitatea necesară a stratului de drenaj a gazelor (m2/s);
q gazgen - debitul de gaz de fermentatie în depozit (m3/(s∙m2));
γgaz - greutatea specifică a gazului (kN/m3), γgaz = 12.80 N/m3;
L - distanţa dintre conductele de drenaj (m), L = 20 m;
pmaxgaz – presiunea maximă a gazului (kPa), pmaxgaz = 2000 kPa.
Permeabilitatea finală a stratului de acumulare se corectează cu indicii de corecţie
corespunzători, astfel:
51
2.13. Închiderea depozitelor de deşeuri
Sistemul de acoperire trebuie să realizeze o izolare a masei deşeurilor faţă de
apele pluviale şi în acelaşi timp, în cazul deşeurilor biodegradabile, să asigure o umiditate
optimă în interiorul masei de deşeuri, care să favorizeze descompunerea materiei
organice.
În ceea ce priveşte gazul de depozit, sistemul de acoperire trebuie să asigure atât
prevenirea pătrunderii aerului în masa de deşeuri, cât şi evacuarea controlată a gazului de
fermentaţie printr-un sistem de conducte şi puţuri.
Sistemul de acoperire al unui depozit de deşeuri este format din:
- strat pentru acoperirea deşeurilor (geotextil);
- strat pentru colectarea şi evacuarea gazului de depozit;
- strat de impermeabilizare (argilă-geomembrană);
- strat pentru colectarea şi evacuarea apelor pluviale;
- strat de sol vegetal.
Pe suprafaţa nivelată a deşeurilor se aplică un strat de susţinere cu o grosime de
50-100 cm, care se nivelează.
Ca material pentru stratul de susţinere se pot utiliza deşeurile din construcţii şi
demolări, pământul excavat, cenuşa, deşeurile minerale adecvate sau materiale naturale.
Stratul de susţinere nu are voie să conţină componente organice (lemn), materiale
plastice, asfalt cu conţinut de gudron, fier / otel şi metale. Marimea maximă a granulelor
materialului nu poate depăşi 10 cm. Stratul de susţinere trebuie să fie omogen şi rezistent
la eforturi în mod uniform, suprafaţa trebuie să fie plană şi nivelată.
Stratul de recultivare se realizează cu o grosime totală ≥ 1,00 m. La realizarea
stratului de recultivare, utilajele pot circula numai pe căile de circulaţie amenajate în acest
scop. Stratul de recultivare nu se compactează.
Stratul de recultivare constă dintr-un strat de reţinere a apei (d ≥ 85 cm), din stratul
de sol vegetal (d ≥ 15 cm), precum şi din vegetaţie (gazon). Plantarea tufişurilor este
permisă numai după 2 ani de la plantarea gazonului. Pot fi plantate numai specii de tufişuri
cu rădăcini scurte. Materialul pentru stratul de reţinere a apei constă din nisip uşor coeziv
şi din pietriş.
Nivelarea ultimului strat de deşeuri, înainte de aplicarea sistemului de
impermeabilizare a suprafeţei, trebuie să se realizeze în conformitate cu proiectul aprobat.
Pentru a evita apariţia deteriorărilor stratului de impermeabilizare, pe o adâncime de 1 m
sub stratul de susţinere nu se depun deşeuri de nămol, deşeuri voluminoase sau de
materiale dure (lemn, fier, pietre dure cu dimensiuni mai mari de 10cm).
Panta minimă a suprafeţei deşeurilor nivelate trebuie să fie calculată în funcţie de
mărimea prognozată a tasărilor, astfel încât panta finală, după stingerea tasărilor, să fie
minimum 5%. Pe suprafeţele realizate cu panta minimă se prevăd numai şanţuri scurte de
scurgere pentru apa din precipitaţii, de circa 50 – 80 m. Dacă se realizează şanţuri mai
lungi pentru scurgerea apei din precipitaţii, atunci trebuie prevazută o rigolă din masă
plastică, pentru a proteja stratul de impermeabilizare împotriva eroziunii.
Depozitele cu înclinări ale taluzului între 1:3 şi 1:5 trebuie să prezinte berme
speciale în vederea realizării drumurilor de acces. Bermele se construiesc la fiecare 10
metri înălţime şi executate cu o pantă de 2,5 – 3% înspre interiorul corpului depozitului,
pentru a preîntâmpina posibile accidente.
52
Model de construcţie pentru berme
Înspre partea exterioară a bermelor se aplică o delimitare din pietre sau o bandă de
limitare şi atenţionare vizibilă (în roşu / alb). Lăţimea minimă a bermelor este de 5m; pe
berme se circulă numai într-o singură direcţie (sens unic), deoarece întâlnirea utilajelor
unele cu altele este permisă numai la o lăţime mai mare a căii de circulaţie.
Drumurile bermelor trebuie să prezinte pante în direcţia de mers de maxim 8%, iar
panta minimă nu poate fi mai mică de 1,5% (pentru a asigura scurgerea apei din
precipitaţii).
Pentru colectarea şi evacuarea rapidă a apei din precipitaţii infiltrată prin stratul de
recultivare, este absolut necesară amenajarea unui strat de drenaj. Stratul mineral de
drenaj trebuie să aibă o grosime uniformă minimă de 30 cm, pe toată suprafaţa corpului
depozitului.
Acest strat de drenaj se aplică direct peste geotextilul de protecţie de deasupra
stratului de impermeabilizare minerală sau de deasupra stratului sintetic de
impermeabilizare (PEHD). Pe durata construcţiei trebuie să se ţină seama ca straturile de
impermeabilizare să nu fie deteriorate prin trecerea cu maşini peste ele. Amenajarea se
face prin intermediul unor drumuri de acces special amenajate şi cu utilaje uşoare, cu
şenile.
Panta stratului de drenaj trebuie să fie de cel puţin 5%, panta maximă admisă este
de 33%. La o pantă mai mare de 10% trebuie să fie prezentată dovada stabilităţii stratului
în funcţie de caracteristicile efective ale materialelor din care este alcătuit. Nu este
permisă instalarea de conducte de colectare a gazului în interiorul stratului de drenaj
pentru apa din precipitaţii.
Stratul de drenaj se amenajează până la marginea rigolei perimetrale a sistemului
de colectare a apei de la baza depozitului.
53
Modul de aplicare a stratului de drenaj pentru apa din precipitaţii
În cazul depozitelor cu suprafaţă mare, pantă mică şi timp lung de scurgere a apei
din precipitaţii, se amenajează conducte de scurgere în stratul de drenaj, pentru ca apa să
poată fi evacuată direct în rigola perimetrală. Panta conductelor de scurgere trebuie să fie
>1,5%, după stingerea tasărilor.
Pentru o evacuare rapidă şi fără efecte negative a apei provenite din precipitaţii din
stratul de drenaj şi de pe suprafaţa depozitului, se amenajează în jurul întregului depozit o
rigolă perimetrală. Profilul şi dimensiunile rigolei se calculează în funcţie de indicele de
ploaie maximă într-un interval de 5 ani. Rigola poate fi amenajată din criblură sau pietriş
rezistent la eroziune, sau sub forma unei rigole dalate sau pereate. Trebuie să fie evitate
pe termen lung eventualele antrenări ale materialului de construcţie al rigolei prin acţiunea
apei.
Stabilitatea pantei
Acest calcul al stabilităţii pantei utilizează un model analitic pentru a determina
factorul de siguranţă a unei pante acoperite cu un geosintetic armat. Calculul presupune
că nu sunt prezente forţe de infiltraţie, metoda gradientului (pantei hidraulice) putând fi
utilizată pentru a determina transmisivitatea necesara geocompositului de drenaj.
h2 15
L pa = = = 51,305 (m)
sin β sin 18 0
unde: Lpa este lungimea pantei (m);
h2 este supraînălţarea peste sol a depozitului (h2=15 metri);
54
β este unghiul de taluz al supraînălţării (β=170).
h 1
La = Lpa − sv = 51,305 − = 48,034 (m)
tan β tan 17 0
unde: La este lungimea pantei părţii active (m);
hsv este inaltimea stratului de acoperire (m);
2
hsv 12
N p = Wp = × ρ sv × g = × 1835 × 9.81 = 3.219 *10 4 (N)
2 × cos β × tan β
2
2 × cos 17 × tan 17
2 0 0
hsv × cos β
2
12 × tan 17 0
× 1835 × 9.81
Wa = La × hsv −
2 × ρ sv × g = 48,034 × 1 − 2
Forta Foap [N/m] specificã care se opune alunecãrii acoperirii de pe pantã se determinã
cu relatia:
Wp ⋅ tan
π csv ⋅ hsv
ψsva ⋅ + sin ( β)
Foap := Wa ⋅ cos ( β) ⋅ tan
π + casvabs ⋅ La +
180
ϕsvbs ⋅
180 cos ( β)
5
Foap = 3.525× 10 N/ m
5
Foapgsr = 3.623× 10
Wp ⋅ tan ψsva ⋅
π csv ⋅ hsv
+ sin ( β )
Foapgsr := Wa ⋅ cos ( β ) ⋅ tan φsvbs ⋅
π
180
+ casvabs ⋅ La + Tramfgs +
180 cos ( β )
Factorul FSAAPgsr de sigurantã împotriva alunecãrii acoperirii de pe pantã, atunci
când se utilizeazã geosintetic ranforsat, care trebuie sã aibã valori mai mari decât 1, se
determinã cu relatia:
Foapgsr
FSAAPgsr :=
Faapgsr FSAAPgsr = 1.438
5
Unde : Faapgsr=2.34* 10 [N/m] este forta specificã care produce alunecarea
acoperirii de pe pantã, atunci când se utilizeazã geosistetic ranforsat.
56
Forta Faapseism [N/m] specificã care produce alunecarea acoperirii de pe pantã, în
caz de seism, se determinã cu relatia:
Wp ⋅ tan ψsva ⋅
π csv ⋅ hsv
+ sin( β) − Cseism ⋅ Wp
Foapseism:= ( Wa ⋅ cos ( β) − Cseism ⋅ Wa ⋅ sin( β) ) ⋅ tan ϕsvbs⋅
π
180
+ casvabs ⋅ La +
180 cos ( β)
5
Foapseism = 3.389× 10
57