2

CAPITOLUL I
NOȚIUNI GENERALE PRIVIND DEPOZITAREA DEȘEURILOR

1.1. Noțiuni generale despre depozite de deșeuri și material geosintetice

Până în prezent, în practica mondială ca și în țara noastră, predomină evacuarea
reziduurilor menajere, în așa zisele 'gropi de gunoi', care de fapt sunt niște gropi provenite fie din
depresiuni geografice naturale, fie rezultate în urma unor decopertări de teren sau cariere de
construcție.
În ultimul timp aceste gropi din jurul localităților urbane rămân tot mai puține, iar distanța
până la cele ce au mai rămas este din ce în ce mai mare și deci și cheltuielile cu transportul
reziduurilor colectate se măresc. De aceea se mai folosesc și alte terenuri care nu sunt în
totalitate gropi sau maidane, terenuri mai putin ferțile pentru agricultură, din care o parte sunt
amenajate în asa fel încât depozitarea reziduurilor menajere să se facă pe vertical, în adâncime și
înălțime, raportate la nivelul suprafeței terenului respectiv. Din aceasta cauza locurile de
depozitare a reziduurilor menajere mai poartă denumirea și de rampe sau halde, iar depozitarea
reziduurilor, după modul în care se asigură protecția mediului înconjurător, poartă denumirea de
depozitare simplă sau depozitare controlată.
Depozitarea simplă constă în descărcarea simplă, neorganizată a reziduurilor menajere pe
maidane, în diverse gropi, foste cariere, sau pe alte terenuri, fără a se lua unele măsuri speciale
pentru protecția mediului înconjurator. Acest sistem de depozitare, este sistemul cel mai larg
folosit, pentru că este și cel mai ieftin, mai comod, dar și cel mai neigienic. Substanțele organice
existente în componența reziduurilor menajere constituie locul prielnic de adăpostire și înmulțire
a tot felul de insecte, muște și șobolani. În același timp, resturile alimentare prin conținutul lor
atrag turme de porci și alte animale (oi) care, consumându-le odată cu microorganismele
infestate, se pot îmbolnăvi și pot răspândi diferite boli și la populație.
Acest sistem de colectare simplă este recunoscut ca periculos pentru igiena publică, este
inestetic și răspândește mirosul neplăcut. Când bate vântul din direcția acestor depozite ajung
odată cu mirosul urat, tot felul de hârtii, textile, plastic și praf până în localitatea apropiată. Este
cazul să dispară acest tip de depozitare simplă și să devină depozite de reziduuri controlate,
acceptate pe plan mondial.
Depozitarea controlată este folosită din ce în ce mai mult în lume și rămâne încă sistemul
principal de depozitare și neutralizare de reziduuri menajere până când sistemele de prelucrare a
reziduurilor menajere, în scopul selectării și valorificării materialelor refolosibile și a energiei
potențiale, se vor dezvolta și vor câștiga prioritate în aplicare, dar și atunci vor mai fi anumite
depozite pentru 'refuzuri' care apar chiar și în urma incinerării (cenusa) .
Depozitul de deșeuri este definit ca fiind un amplasament pentru eliminarea finală a
deșeurilor, prin depozitare pe sol sau subteran [23].
Clasificarea depozitelor de deșeuri:
Având ca referință HG 162/2002, în funcție de natura deșeurilor depozitate, depozitele se
clasifică în [26]:
 depozite pentru deșeuri periculoase;
 depozite pentru deșeuri nepericuloase;
 depozite pentru deșeuri inerte.

3
 Deșeurile, indiferent de gradul lor de periculozitate față de mediu, pot fi clasificate funcție
de proprietățile lor fizice, chimice sau mecanice (de exemplu în deșeuri solide sau lichide, cu sau
fără conținut de materii organice etc.).
În general, legislația în vigoare în prezent în România se referă la soluții constructive de
depozitare pentru deșeuri solide, cele lichide nefiind admise la depozitare în starea lor naturală.
Depozitele mai pot fi grupate și dupa alte criterii, cum ar fi:
După criterii sociale: gradul de populare, aria posibilă de infestare, efectele asupra
sănătății populatiei;
După soluțiile constructive aplicate: [26]
 halde de steril - umpluturi taluzate neetanșate (Figura 1.1);
 depozite capsulate, cu etanșări pe tot conturul secțiunii, pentru deșeuri menajere și
industriale (Figura 1.2);
 tipuri de depozite după poziționarea față de teren(1.3)
 iazuri de decantare cu diguri de contur din materiale locale, pentru deșeuri provenite din
industrii (slamuri).
Se precizează că după 2007, conform legislației actuale, nu se vor mai construi iazuri de
decantare.

Figura 1.1 Halde de steril realizate prin hidromecanizare [26]

Fig 1.2 Depozite de deșeuri capsulate [26]

4
 Fig1.3 Tipuri de depozite după poziționarea față de teren [26]

Depozitele supraterane sunt indicate în zonele cu apă subterană la adâncime mică; de

asemenea, au avantaje legate de posibilitatea drenării gravitaționale a levigatului și de o execuție
mai simplă. În această categorie intră și soluția de supraînălțare a depozitelor existente, tehnică
din ce în ce mai des utilizată datorită lipsei de terenuri disponibile [26].
Depozitele subterane, realizate parțial sau total sub nivelul terenului, asigură un volum util
mai mare, o utilizare mai eficientă a materialelor de construcție (de exemplu, utilizarea
materialului excavat pentru acoperirile periodice ale deșeurilor sau pentru acoperirea finală), ca
și o reutilizare a spațiului după închidere [26].
O altă clasificare a depozitelor de deșeuri se poate face după modul de realizare în timp
[26]:
 depozite necontrolate, realizate haotic în timp, numite "neconforme";
 depozite controlate, denumite "conforme".
Geosinteticele sunt utilizate pe scară largă în proiectarea sistemelor de etanșare de baza și
acoperire la depozitele de deșeuri. Acestea cuprind:
 geogrile, care pot fi utilizate pentru armarea taluzurilor dedesubtul deșeurilor, cât și
pentru armarea pământului de acoperire de deasupra geomembranei;
 georețele, care pot fi utilizate pentru drenajul în plan;
 geomembrane, care sunt folii polimerice impermeabile ce pot fi utilizate ca barieră
împotriva lichidelor, gazelor și/sau vaporilor;
 geocompozite, alcătuite din două sau mai multe materiale geosintetice ce pot fi utilizate
pentru separare, filtrare sau drenaj;
 geocompozite bentonitice (GCL), materiale compozite alcătuite din geosintetice și
bentonită, care pot fi utilizate ca barieră hidraulică;
 geoconducte, utilizate în aplicațiile de depozite de deșeuri pentru a facilita colectarea și
drenajul rapid al levigatului către un sistem de colectare și evacuare;
 geotextile, care pot fi utilizate cu rol de filtru sau de protecție a geomembranei
împotriva străpungerii.
Geosinteticele sunt utilizate pe scară largă în proiectarea sistemelor de etanșare de baza și
acoperire la depozitele de deșeuri.
Imaginea de mai jos (Fig.1.4) ilustrează multiplele utilizări ale materialelor geosintetice în
amenajarea depozitelor de deșeuri modern. Sistemul de etanșare de bază este un sistem dublu
compozit. Acesta cuprinde un compozit geomembrană/geocompozit bentonitic ca sistem de
etanșare primar și o asociație

5
 Fig.1.4 Utilizarea materialelor geosintetice în
amenajarea deșeurilor [29]

În schema din figura 1.5. se poate observa că depozitarea reprezintă punctul final în
procesul de neutralizarea a deșeurilor municipale.

Fig.1.5 Ierarhizarea măsurilor de gestionare integrată a deșeurilor conform principiului prevenirii

[28]

1.2. Impactul depozitelor de deșeuri asupra mediului

În general, ca urmare a lipsei de amenajări și a exploatării deficitare, depozitele de deșeuri
se numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact și risc pentru mediu și
sănătatea publică [27].
Principalele forme de impact și risc determinate de depozitele de deșeuri orașenești și
industriale, în ordinea in care sunt percepute de populație, sunt [27]:
 modificări de peisaj și disconfort vizual;
 poluarea aerului;
 poluarea apelor de suprafață;
6
  modificări ale fertilității solurilor și ale compoziției biocenozelor pe terenurile invecinate;
 producerea gazului de depozit care poate afecta atmosfera.
Poluarea aerului cu mirosuri neplăcute și cu suspensii antrenate de vânt este deosebit de
evidentă în zona depozitelor orașenesti actuale, în care nu se practica exploatarea pe celule și
acoperirea cu materiale inerte [27].
Scurgerile de pe versanții depozitelor aflate în apropierea apelor de suprafață contribuie la
poluarea acestora cu substante organice și suspensii.
Depozitele neimpermeabilizate de deșeuri urbane sunt deseori sursa infestării apelor
subterane cu nitrați și nitriți, dar și cu alte elemente poluante. Atât exfiltrațiile din depozite, cât și
apele scurse pe versanți influențează calitatea solurilor înconjurătoare, fapt ce se repercutează
asupra folosinței acestora [27].
Scoaterea din circuitul natural sau economic a terenurilor pentru depozitele de deșeuri este
un proces ce poate fi considerat temporar, dar care în termenii conceptului de “dezvoltare
durabilă”, se intinde pe durata a cel putin doua generații dacă se însumează perioadele de
amenajare (1-3 ani), exploatare (15-30 ani), refacere ecologică și postmonitorizare (15-20 ani).
În termeni de biodiversitate, un depozit de deșeuri înseamna eliminarea de pe suprafața
afectată acestei folosințe a unui număr de 30-300 specii/ha, fără a considera și populația
microbiologică a solului. În plus, biocenozele din vecinatatea depozitului se modifică în sensul
că:
 în asociațiile vegetale devin dominante speciile ruderale specifice zonelor poluate;
 unele mamifere, păsări, insecte părăsesc zona, în avantajul celor care își găsesc hrana în
gunoaie (șobolani, ciori).
Deși efectele asupra florei și faunei sunt teoretic limitate în timp la durata exploatării
depozitului, reconstrucția ecologică realizată după eliberarea zonei de sarcini tehnologice nu va
mai putea restabili echilibrul biologic inițial, evoluția biosistemului fiind ireversibil modificată.
Actualele practici de colectare transport/depozitare a deșeurilor urbane facilitează înmulțirea și
diseminarea agenților patogeni și a vectorilor acestora: insecte, șobolani, ciori, câini vagabonzi.
Deșeurile, dar mai ales cele industriale, constituie surse de risc pentru sănătate datorită
conținutului lor în substanțe toxice precum metale grele (plumb, cadmiu), pesticide, solvenți,
uleiuri uzate [27].
Problema cea mai dificilă o constituie materialele periculoase (inclusiv namolurile toxice,
produse petroliere, reziduuri de la vopsitorii, zguri metalurgice) care sunt depozitate în comun cu
deșeuri solide orașenești. Această situație poate genera apariția unor amestecuri și combinații
inflamabile, explozive sau corozive; pe de alta parte, prezenta reziduurilor menajere usor
degradabile poate facilita descompunerea componentelor periculoase complexe și reduce
poluarea mediului [27].
Un aspect negativ este acela ca multe materiale reciclabile și utile sunt depozitate împreună
cu cele nereciclabile; fiind amestecate și contaminate din punct de vedere chimic si biologic,
recuperarea lor este dificilă.
Problemele cu care se confruntă gestionarea deșeurilor în Romania pot fi sintetizate astfel
[27]:
 depozitarea pe teren descoperit este cea mai importantă cale pentru eliminarea finală a
acestora;
 depozitele existente sunt uneori amplasate în locuri sensibile (în apropierea locuintelor, a
apelor de suprafață sau subterane, a zonelor de agrement);
7
  depozitele de deșeuri nu sunt amenajate corespunzator pentru protecția mediului,
conducând la poluarea apelor și solului din zonele respective;
 depozitele actuale de deseuri, în special cele orașenești, nu sunt operate corespunzator: nu
se compactează și nu se acoperă periodic cu materiale inerte în vederea prevenirii
incendiilor, a răspândirii mirosurilor neplacute; nu există un control strict al calității și
cantității de deșeuri care intră pe depozit; nu există facilități pentru controlul biogazului
produs; drumurile principale și secundare pe care circulă utilajele de transport deșeuri nu
sunt întreținute, mijloacele de transport nu sunt spălate la ieșirea de pe depozite; multe
depozite nu sunt prevazute cu împrejmuire, cu intrare corespunzatoare și panouri de
avertizare.
 terenurile ocupate de depozitele de deșeuri sunt considerate terenuri degradate, care nu
mai pot fi utilizate în scopuri agricole; la ora actuală, în România, peste 12000 ha de
teren sunt afectate de depozitarea deșeurilor menajere sau industriale;
 colectarea deșeurilor menajere de la populație se efectuează neselectiv; ele ajung pe
depozite ca atare, amestecate, astfel pierzându-se o mare parte a potențialului lor util
(hârtie, sticlă, metale, materiale plastice);
Toate aceste considerente conduc la concluzia că gestiunea deșeurilor necesită adoptarea
unor măsuri specifice, adecvate fiecărei faze de eliminare a deșeurilor în mediu. Respectarea
acestor măsuri trebuie să facă obiectul activității de monitoring a factorilor de mediu afectați de
prezența deseurilor [27].

8
 CAPITOLUL II
DEPOZITAREA CONTROLATĂ

2.1. Aspecte generale privind depozitarea controlată

Primele principii ale depozitării controlate au fost emise în Anglia după primul război
mondial. În România au fost aplicate tehnologii de depozitare controlată după anul 1948 [7].
Depozitarea controlată presupune descărcarea reziduurilor pe terenuri speciale sau rampe,
cu respectarea condițiilor de igienă și protecție a mediului.
Principiile metode:
 Alegerea amplasamentului rampei ;
 Studii de teren;
 Stabilirea modului de depozitare a deşeurilor;
 Precizarea succesiunii în timp a straturilor de deşeuri în depozit;
 Compostarea reziduurilor;
 Protecţia depozitului prin acoperire cu pământ.
La ora actuală există pe piaţă şi geomembrane care intră în categoria celor speciale datorită
unor structuri diferite fată de cele convenţionale. Geomembranele sunt produse într-o gamă
variată de grosimi şi culori, dar în general, sunt de culoare neagră fapt care nu le conferă
rezistenţă foarte mare la raze ultraviolete.
Geomembranele GSE White (produse atât în varianta HDPE cât şi LDPE, cu suprafaţă lisă
sau rugoasă) au un strat alb coextrudat stabil la ultraviolete. Acest strat reflectant este complet
integrat în materia de bază fără să reducă proprietăţile mecanice ale celor convenţionale. Oferă
avantajul reducerii absorbţiei de căldură radiantă, a dilatării termice, a ondulărilor produse de
dilatare şi uşurează detectarea unor eventuale defecte. Acelaşi principiu al prezenţei unui strat de
semnalizare vizuală a defectelor şi creştere a rezistenţei la raze ultraviloete, este folosit şi de
către AGRU GmbH la geomembrane produse din VLDPE şi PP.

Fig.2.1 Depozitarea controlată[29]

9
 Proiectarea unui depozit de deșeuri se face în funcție de o serie de factori, dintre care cei
mai importanți sunt:
 cantitatea și natura deșeurilor ce urmează a fi depozitate – se evalueaza în funcție de
prognozele de dezvoltare a localităților;
 caracteristicile amplasamentului – în raport cu eficiența economică (dimensiuni, durata
de funcționare, distanța de transport a deșeurilor) și eficiența ecologică (cerințe legate de
protecția factorilor de mediu și a sănătății umane) necesar a fi realizate);
 posibilitățile de reabilitare și utilizare ulterioara a terenului – se evaluează în funcție de
natura deșeurilor depozitate, comportarea acestora pe durata depozitării, planurile de
dezvoltare pe temen lung etc.
Construirea unui depozit de deșeuri se realizează în mai multe faze [11] :
FAZA I: terenul este excavabil în limita a cel puțin 1 m până la partea de sus a pânzei
freatice;
FAZA II: adăugarea unui strat de argilă compactată sau de captușeală sintetică, pentru a
preveni pătrunderea contaminanților din deșeuri în apele subterane;
FAZA III: instalarea sistemului de colectare levigat, alcatuit din conducte acoperite cu piatră
selectată;
FAZA IV: instalarea căptușelii geosintetice care ajută la stabilizarea deșeurilor;
FAZA V: instalarea stratului de drenaj înclinat, din nisip, prin care se scurge lichidul care
trece prin deșeuri în sistemul de colectare a levigatului;
FAZA VI: stocarea reziduurilor solide; la fiecare 2 m acestea se nivelează și se compactează;
se adaugă zilnic un strat de sol sau căptușeală sintetică, pentru a preveni luarea deșeurilor de
vânt;
FAZA VII: forarea puțurilor de monitorizare a apelor subterane și a gazului de depozit;
FAZA VIII: apare după ce depozitul de deșeuri este umplut la întreaga capacitate; peste
deșeurile compactate se amplasează un strat de sol de stabilizare;
FAZA IX: instalarea unui strat din argilă, care impiedică apa de infiltrații să ajungă în
depozit; grosimea stratului este de aproximativ 1 m;

FAZA X: instalarea unui copac geosintetic, care să ofere protecție suprimentară impotriva
infiltrării apei;
FAZA XI: depunerea stratului de nisip prin care se scurge apa de ploaie, dincolo de
mărginile celulei de depozitare a deșeurilor;
FAZA XII: adăugarea unui strat de sol vegetal, pentru a facilita creșterea plantelor
FAZA XIII: plantele de iarbă și alte plante cu rădăcini scurte care vor preveni eroziunea
suprafeței depozitului de deșeuri;
FAZA IV: construirea clădirii de recuperare și tratare a gazului de metan, în care se
amplasează un generator de electricitate.

Eliminarea deșeurilor în depozitele controlate ar trebui să fie doar o opțiune finală, adoptată
atunci când tratarea ulterioară a deșeurilor nu este nici economică, nici posibilă din punct de
vedere ethnic.

10
 Fig.2.2. Diagrama alcătuirii de bază a unui depozit ecologic de deșeuri [18]

Fig.2.3. Structura pe verticală a unui depozit ecologic

2.2. Tehnica realizării rampelor de depozitare controlată

2.2.1. Aspecte teoretice
În practică au testate mai multe tehnologii de depozitare controlată. Din literatura de
specialitate [7] rezultă ca, la realizarea unei bune depozitări controlate a reziduurilor trebuie
avuta in vedere urmatoarea tehnologie:
 reziduurile descărcate din autogunoiere se depozitează în straturi având o grosime medie
de 1,5-2 m;
 straturile noi de reziduuri vor fi dispuse după ce temperatura stratului precedent, rezultată
din fermentația aerobă, a scăzut până la valoarea temperaturii solului natural;

11
  rezidurile vor trebui să fie suficient de compacte pentru a evita golurile mari de aer care
favorizează autoaprinderea, si deci, riscul pentru incendierea rampelor pentru depozitare;
 compactarea trebuie facută astfel incât sa permită, totuși, aerarea reziduurilor în vederea
asigurării fermentației aerobe;
 este preferabil ca straturile de reziduuri sa fie acoperite zilnic cu un strat de 10-30 cm
pămant, nisip sau alte materiale inerte.
Luarea acestor măsuri conduce la existența în interiorul depozitului a unei cantități infime
de aer, iar temperatura se situează în jurul valorilor de 60-70 °C. În această situație, depozitul nu
mai emite mirosuri neplacute [7].
Alegerea amplasamentului
Alegerea amplasamentului optim dintre mai multe variante posibile se face pe baza unei
analize plurictriteriale ce cuprinde:
 criterii geologice, pedologice și hidrogeologice: caracteristicile și modul de dispunere a
straturilor geologice; structura, adâncimea și direcția de curgere a apei subterane; distanța
față de cursurile de apa și alte ape de suprafață; starea de inundabilitate a zonei; folosința
terenului, clasa de seismicitate, criterii legate de pericole de alunecare, tasare.
 criterii climaterice: direcția dominantă a vânturilor față de așezările umane sau alte
obiective; regimul precipitațiilor;
 criterii economice: capacitatea depozitului și durata de exploatare (minimum 10 ani);
distanța medie de transport a deșeurilor; necesitatea unor amenajări secundare (drumuri
de acces, utilități etc.)
 criterii suplimentare: vizibilitatea amplasamentului și modul de încadrare în peisaj,
accesul la amplasament, existența unor arii protejate de orice natură; existența în zonă a
unor aeroporturi, linii de înaltă tensiune sau obiective militare.
2.2.2. Tipuri de rampe de depozitare controlată
În funcție de tehnica aplicată, rampele de depozitare pot fi realizate în mai multe moduri,
dupa cum urmează:
 rampe de depozitare controlată obișnuite;
 rampe de depozitare controltă compacte;
 rampe de depozitare controlată cu prelucrare prealabilă a reziduurilor.
Rampele de depozitare controlată obișnuite se realizează luând în considerație urmatoarele
astepcte[7]:
 înainte de începerea depozitării, se vor lua toate măsurile indicate in studiul hidrologic
privind protecția apelor subterane și de suprafață: îndiguiri, drenări, impermeabilizarea
bazei, șanțuri de gard pentru protecția depozitului față de scurgerea apelor de ploaie;
 suprafața destinată formării depozitului va fi separată în parcele de 1000-100000 m² în
funcție de cantitatea zilnică care urmează a fi depozitată;

 reziduurile vor fi depozitate în straturi de 1.5-2 m înălțime, după ce în prealabil s-a

decopertat stratul vegetal care va fi folosit fie la acoperirea finală a unui depozit mai
vechi, fie la acoperirea finală a depozitului care se realizează pe același teren;
 descărcarea deziduurilor din autogunoiere se face cat mai aproape de locul de depozitare,
de unde vor fi împraștiate și compactate cu ajutorul buldozerului. Compactarea se face în
12
 straturi cât mai subțiri pentru a sfărâma obiectele voluminoase și a micșora golurile mari
de aer;
 straturile astfel realizate vor fi acoperite zilnic sau cel mai târziu la 48 ore (în caz de
condiții favorabile, temperaturi scăzute, aer uscat etc.) cu un strat de 10-30 cm de
material inert uscat;
 în cazul în care se prevede realizare rampei din mai multe straturi de 1.5-2 m înălțime
fiecare, următorul strat se va realiza numai după ce temperatura din stratul anterior a
scăzut la temperatura solului natural;
 după depozitarea ultimului strat de reziduuri se va face o acoperire cu un strat de pământ
vegetal (nisipuri neargiloase de 0.6-1.5 m grosime), împrăștiat și compactat cu aceleași
mijloace folosite pentru reziduuri;
 rampele de depozitare trebuie împrejmuite cu garduri demontabile care să închida
suprafețele pe care se depozitează reziduurile pe o perioadă de 1-2 ani.
a) b)

Fig. 2.4 Utilaje pentru nivelare a) și compactare b) a deșeurilor [15]

Rampele de depozitare controlată compactate- în acest caz, se realizează o compactare mai
mare a deșeurilor decât în rampele obișnuite. Această compactare se face cu compresoare de
mare capacitate. Rampele de acest tip se realizeză, de regulă, în straturi de 0.8 m grosime.
Avantajele acestui sistem constau în utilizarea mai bună a volumului depozitului, reducerea
riscurilor apariției incendiilor, sunt diminuate tasările ulterioare și au un aspect general mai
plăcut [7].
Rampele de depozitare controlată cu prelucrare prealabilă a reziduurilor [7]-înainte de
depozitarea reziduurilor sunt măcinate, iar compactarea trebuie să fie usoară pentru a permite
aerarea materialului în vederea fermentației aerobe. Dimensiunile particulelor deșeurilor obținute
după măcinare trebuie să fie de aproximativ 50 mm.Depozitarea se face în straturi foarte subțiri
de 30-40 cm, după care se face o compostare usoară. Acest sistem de depozitare a reziduurilor nu
necesită acoperiri intermediare cu pământ sau materiale inerte.
Avantajele acestei metode constau în creșterea capacității rampei de circa 2 ori,
posibilitatea trecerii de la o depozitare controlată la o compostare cu fermentație naturală și
asigurarea din punct de veedere sanitar a unui grad de protecție mai ridicat [7].

13
 La alegerea acestei metode de depozitare trebuie avute în vedere nu doar avantajele
menționate ci și costurile suplimentare datorate realizării stației de măcinare și sortare.
În general, rampele de depozitare controlată pot fi redate în circuitul economic după închiderea și
terminarea procesului de fermentare aerobă. Procesul poate dura 1- 2 ani de la așezarea ultimului
strat de acoperire.
Destinațiile rampelor de depozitare, după închidere, pot fi [7]:
 transformarea în depozite de compost care se poate obține prin cernerea reziduurilor
fermentate;
 realizarea unor construcții usoare, ca terenuri de sport, parcuri etc;
 redarea în circuit agricol.
În România sunt multe realizări de acest fel, unele constituind excelente zone de
agreement( de exemplu, actualul parc de langă Circul București realizat pe fosta rampă Tonola
sau parcul din cartierul Giulești) [7].

2.3.Procedee de depozitare controlată

În practica realizării depozitelor de deșeuri, există două metode principale, si anume [5]:
1. depozitarea “la suprafață;
2. depozitarea “ în tranșee”.
Medoda de depozitare la suprafață se utilizează în situația în care terenul nu este potrivit
pentru a fi excavat, depozitul de deșeuri fiind situat pe un teren în pantă, într-o vale sau într-o
râpă. În acest caz, solul pentru stratul de acoperire finală a depozitului, se aduce dintr-o altă
locație.
Operația de umplere a depozitului începe cu realizarea unui dig din argilă/lut, pe care se
vor sprijinii deșeurile compactate și depozite în straturi subțiri. La sfârșitul fiecărei zile de lucru,
peste deșeruri se așează un strat de material de acoperire cu o grosime de 150-300 mm [5,16].

Fig.2.5.Schema depozitării la suprafață [5] Fig.2.6 Tehnica depozitării la suprafață [14]

Metoda de depozitare în tranșee ( fig 2.7) se utilizeză în cazul în care există o cantitate
adecvată de material pentru acoperire, iar nivelul apelor subterane este mult sub cel al
depozitului. Pentru depozitare, pot fi folosite depresiuni (naturale sau artificiale), albiile secate
ale unor râuri ori râpe. [16].

14
 Această metodă presupune săparea unui canal cu o adâncime de aproximativ 4,6 m, solul
excavat fiind folosit pentru straturile de acoperire a deșeurilor, dar și pentru acoperirea finală a
depozitului [17].

Fig.2.7 Tehnica depozitării în tranșee [5]

În cazul în care terenul de amenajare a depozitului este plan, iar pânza de apă subterană
este la o adâncime suficientă (≥ 100 m) se poate adopta soluția din figura 2.8.

Fig.2.8. Amenajarea depozitului pe teren plan [7]

a – deșeuri; b – strat de pământ; c – strat final de acoperire; d– rigola de colectare a apelor
pluviale

În cazul terenurilor denivelate se poate recurge la varianta de amenajare din figura 2.9

15
 .
Fig.2.9. Amenajarea depozitului pe teren denivelat [7]
a – deșeuri; b – strat de pământ; c – strat final de acoperire; d – etanșare

2.4. Dimensionarea rampelor de depozitare controlată

Rampele de depozitare controlată trebuie sa asigure primirea reziduurilor pe o perioadă de
mai multi ani. Pentru calcularea suprafeței și a volumului disponibil pentru depozitare, se recurge
la planuri topografice și la unele profiluri transversale care dau o imagine exactă asupra terenului
destinat viitoarei rampe.

Pentru determinarea cantității de reziduri menajere se utilizează metoda indicelui mediu de

producere a reziduurilor pe cap de locuitor într-o zi [12].

𝑄𝑚/𝑧𝑖 =10−3 ∗ 𝑁 ∗ 𝐼𝑚 [ t/zi]

unde: N-numarul de locuitori; 𝐼𝑚 -indicele mediu de producere a deșeurilor menajere (𝐼𝑚 =1,78-
1,39 [kg/loc/zi] pentru România).
Volumul reziduurilor colectate zilnic se calculeaza cu relația [11]:

𝑄
𝑉𝑟𝑒𝑧/𝑧𝑖 = 𝜌𝑚/𝑧𝑖 [m3/zi]
𝑟𝑒𝑧
unde: 𝑄𝑚/𝑧𝑖 -cantitatea zilnică de reziduuri menajere colectate [kg/zi]; 𝜌𝑟𝑒𝑧 = 150 − 300[kg/m3]
pentru țara noastră și reprezintă masa volumică a reziduurilor.
Cantitatea de deșeuri rezultate din gradini se calculează cu relația [11]:
𝑄𝑔 = 𝑆𝑔 + 𝐼𝑔 [t/zi]
unde: 𝑆𝑔 -suprafața de gradină curățată [ha]; 𝐼𝑔 -indicele mediu de producere a deșeurilor de
gradină [kg/ha/zi]. Dacă nu exită date, se poate estima că deșeurile din grădini reprezinta 1,1-
1,3% din cantitatea de deșeuri menajere colectate.
Cantitatea de reziduuri stradale se determină cu relația [12]:
𝑄𝑠/𝑧𝑖 = 𝑆 ∗ 𝐼𝑠 [t/zi]
unde: S-suprafața salubrizată [ha]; 𝐼𝑠 = 0,1 − 0,25 [t/ha/zi] și reprezintă indicele de producere a
reziduurilor stradale.
Volulul reziduurilor depozitate zilnic la rampă și compactate se calculează cu relația [11]:

16
 𝜌𝑟𝑒𝑧
𝑉𝑟𝑒𝑧 . = 𝑉𝑟𝑒𝑧/𝑧𝑖 ∗ [m3/zi]
𝑑.𝑧𝑖 𝜌𝑑
în care: 𝑉𝑟𝑒𝑧/𝑧𝑖 -volumul reziduurilor colectate zilnic, iar 𝜌𝑑 -masa volumică a reziduurilor după
depozitare și compactare [kg/m3].
După determinarea cantității anuale medii de reziduuri colectate din zona deservită se
calculează capacitatea depozitului astfel [7]:
(1+𝑘)𝑛 −1
𝑉𝑡𝑒𝑜𝑟 = 𝑄0 + (1+k)𝑄0 + (1 + 𝑘)2 ∗ 𝑄0 + (1 + 𝑘)3 ∗ 𝑄0 + ⋯ + (1 + 𝑘)𝑛−1 ∗ 𝑄0 = 𝑄0 (1+𝑘)−1

𝑉𝑡𝑒𝑜𝑟 𝑄0 (1+𝑘)𝑛 −1
𝑉𝑑 = = ∗ [m3]
𝑚 𝑚 𝑘

unde: 𝑉𝑑 -volumul rampeu=I de depozitare necesar pentru n ani [m3]; 𝑄0 - cantitatea medie
anuală de reziduuri [ m3/an]; n-numarul de ani în care se face colectarea deșeurilor ( n=10-25
ani); m-coeficient care ține seama de gradul de compactare în depozit (m=2-4 în funcție de masa
specifică a reziduurilor); 𝑘0 -coeficientul anula de creștere a cantității reziduurilor.

2.5. Impermeabilizarea depozitelor de deșeuri

Impermeabilizarea depozitelor de deșeuri are rolul de a preveni migrarea poluanților din
masa de deșeuri catre sol, pânza freatică și atmosferă. De asemenea, sistemul de tanșare trebuie
sa permită colectarea si îndepărtarea controlată a levigatului.Un depozit de deșeuri are în
componența sa un sistem de etanșare-drenaj de bază si unul de suprafața.[6]
Alegerea sistemului optim de impermeabilizare se face ținand cont de o serie de factori
[15]:
 Natura deșeurilor ce urmează a fi depozitate;
 Condițiile hidrogeologice;
 Natura suprafeței amplasamentului;
 Solicitarile ce pot aparea în timpul exploatării;
 Natura și caracteristicile materialului utilizat;
Sistemul de impermeabilizare trebuie să asigure atât etanseizarea întregului depozit cât și
[15] :
 Stabilitate chimică si termică față de deșeurile depozitate și fată de solul de dedesubt
(inclusiv față de umezeală și activitatea microorganismelor);
 Rezistența mecanică la eforturile care apar în timpul construcției și în timpul exploatării;
 Rezistența la fenomenele meteorologice (inclusiv la înghet, temperaturi ridicate și raze
ultraviolete);
 Stabilitate dimensionala la variațiile de temperatură;
 Rezistența la îmbătrânire;
 Elasticitate suficientă și rezistența la rupere.
Soluția de impermeabilizare trebuie să țina seama de caracteristicile naturale ale
amplasamentului ales, și în mod special de condițiile geologice și hidrogeologice care formează
bariera geologică. Se consideră că bariera geologica îndeplineste condițiile necesare pentru
impermeabilizare daca ea are urmatoarele caracteristici:
- grosime ≥ 1 m, coeficient de permeabilitate (k) ≤ 10-7 m/s – pentru depozitele de deșeuri
inerte;
- grosime ≥ 1 m, k ≤ 10 -9 m/s – pentru depozitle de deșeuri nepericuloase;
- grosime ≥ 5 m, k ≤ 10-9 m/s – pentru depozitele de deșeuri periculoase.
17
 În cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite în mod natural, bariera geologica va fi
completată cu un strat de argilă sau alt material natural cu proprietăți echivalente.[15]
Geosinteticele utilizate ca strat principal de etansare se clasifica în:
 geomembrane din polietilenă de înalta densitate;
Geomembranele au fost primele materiale geosintetice cu rol de etanşare care au apărut şi
înregistrează cea mai largă dezvoltare şi utilizare, norme naţionale şi internaţionale indicând
prezenţa obligatorie a unei geomembrane în componenţa sistemelor de etanşare de bază şi de
suprafaţă a depozitelor de deşeuri (fig. 2.11).
 geocompozite realizate din geomembrana suport pe care se aplică aderent praf de
bentonită;
Geocompozitele bentonitice au o dezvoltare relativ recentă şi sunt de obicei utilizate ca o
alternativă la bariera minerală naturală, acolo unde terenul de fundare nu este alcătuit dintr-un
material care să îndeplinească condiţiile impuse de normele naţionale sau internaţionale privind
proprietăţile hidraulice şi grosimea acestuia. Rolul de etanşare este în general asigurat de
bentonita aplicată pe un geosintetic cu rol de suport, de regulă, un geotextil (fig.2.12).
 geotextilele impregnate cu asfalt lichid.
Tot un geotextil este utilizat şi în cazul în care funcţia de etanşare este îndeplinită de asfalt
cu un ridicat procent de bitum, geocompozitul obţinut purtând titulatura de geotextil impregant
cu asfalt lichid. Rolul geotextilului este unul de strat suport, în acelaşi timp asigurând şi o
continuitate a materialului obţinut dar şi rezistenţă la solicitări mecanice. Această soluţie tehnică
are o destul de largă dezvoltare în zonele cu climat rece unde se comportă foarte bine în raport cu
un material argilos, fie el şi un geocompozit bentonitic.

Fig.2.10. Schema sistemului de impermeabilizare a unui depozit de deșeuri [15]

18
 Fig.2.11. Impermeabilizarea bazei unui depozit de deșeuri cu geomebrane [19]

Fig. 2.12. Impermeabilizarea bazei unui deposit cu geocompozite bentonitice [20]

Impermeabilizarea cu material argiloase se recomandă depozitelor de deșeuri mici și

depozitelor de deșeuri realizate în cariere, atunci când depozitul de argilă se află în vecinătatea
amplasamentului. În sistemul de etanșare, argila compactată se așează în patru-cinci straturi,
astfel încât grosimea finală să fie de minimum 1 m. Compactarea se realizează cu utilaje de
compactare: cilindru compactor, compactor picior de oaie, maiuri mecanice etc. [6,11].

19
 În figura 2.13 este prezentată structura sistemului de etanșare de la baza unui depozit de
deșeuri, în care se gasesc materialele detaliate anterior.

Fig. 2.13. Structura sistemului de etanșare de la baza unui depozit de deșeuri [24]

În figura 2.14 este prezentată schema unei soluții de etanșare a bazei depozitului de deșeuri
pentru prevenirea contaminării apelor subterane cu produse rezultate în depozit în urma
fermentării.

Fig.2.14 Soluție de etanșare a bazei depozitului de deșeuri [7]

20
 2.6. Sisteme de drenare și evacuare a levigatului
Levigat-deșeu lichid generat prin percolarea apei (meteoritice și/ sau conțintă în deșeuri)
prin corpul depozitului.

Tabel. 2.1 Compoziția levigatului

Nr. Indicator Punct prelevare Frecvența Medoda de analiză
Crt.
1. pH Se determa automat de
către stația de epurare
cu osmoză inversă
2. CCO-Cr SR EN 6060-96
2. CBO5 SR EN 1899-2/2002
4. Amoniu(NH4) SR ISO 5664:2001
SR ISO 7150-/2001
5. Azotaţi(NO3) SR EN 7890-2:2000
SR ISO 7890-3:2000
SR ISO7890/1-98
6. Conductivitatea Se determină automat
de către staţia de
Bazin levigat Semestrial epurare cu osmoză
inversă

7. Cloruri STAS8663-70
8. Materii în suspensie STAS 8663-70
9. Ni* STAS 7987- 80
10. Cu* STAS 7795-80
SR ISO 8288:2001
11. Cd* SR ISO 8288:2001
SR EN ISO 5961:2002
12. Pb* STAS 8637-97
13. Zn* STAS 8314-87
SR ISO 8288:2001

Sistemul de colectare a levigatului cuprinde stratul de drenaj pentru levigat, conductele de

drenaj, conductele de colectare pentru levigat, căminele, stația de pompare, rezervorul de stocare,
conducta de eliminare pentru levigat și stația de transvazare, în cazul tratării pe un alt
amplasament [1].
Stratul de drenaj pentru levigat este constituit dintr-un pietiș spălat cu conținut de carbonat
de calciu de maximum 10%, cu dimensiunea particulelor cuprinsă între 16 și 32 mm. Grosimea

21
stratului mineral de drenaj trebuie să fie mai mare sau egală cu 30 cm, iar permeabilitatea
acestuia să fie mai mare sau egală cu 1*10-3 m/s [8,21].
Rețeaua de conducte de drenaj este constituită din conducte perforate confecționate din
polietilenă de înaltă densitate, amplasate deasupra sistemului de etanșare a bazei depozitului.
Diametrul interior al conductelor de drenaj trebuie să fie mai mare sau egal cu 300 mm,
lungimea maximă a unei conducte fiind de 200 m, iar dinstanța între conducte să fie mai mică
sau egală cu 30 m.
Pantele bazei depozitului se realizează astfel încât să aibă o înclinație finală de cel puțin
3% transversal pe rețeaua de conducte de drenaj și de minimum 1% de-a lungul acesteia [1,8].

Fig.2.15 Schema de principiu a sistemului de colectare a levigatului [4]

1 – bariera geologică
2 – bariera construita
3 – strat de drenaj pentru levigat
4 – conducta de drenaj pentru levigat
5 – cămin pentru levigat
6 – conducta de colectare pentru levigat
6a – zona în care se amplasează sistemele de control al scurgerilor de levigat
7 – staţie de pompare pentru levigat
8 – rezervor pentru levigat
9 – conducta de transport pentru levigat
10 – instalaţie de transvazare pentru levigat
Conductele de colectare pentru levigat trebuie să fie confecţionate din PEID; diametrul
interior se calculează, dar nu trebuie să fie mai mic de 200 mm.
Căminele pentru levigat se amplasează în afara suprafeţei impermeabilizate de depozitare
şi se construiesc din PEID sau beton căptuşit la interior cu un strat de protecţie împotriva acţiunii
corozive a levigatului. Diametrul interior al căminelor pentru levigat trebuie să fie de minimum 1
m, iar instalaţiile se amplasează astfel încât să permită controlarea şi curăţarea conductelor de
colectare şi transport.
Staţiile de pompare pentru levigat trebuie să îndeplinească aceleaşi cerinţe ca şi căminele
pentru levigat. Pompele pentru levigat trebuie să fie confecţionate din materiale rezistente la
acţiunea corozivă a levigatului.
Rezervoarele subterane se confecţionează din PEID sau beton. Rezervoarele supraterane se
confecţionează din beton, oţel sau PEID; cele din beton şi oţel se căptuşesc la interior cu un strat

22
de protecţie din PEID sau alte materiale cu proprietăţi echivalente de rezistenţă la acţiunea
corozivă a levigatului. Rezervoarele supraterane se izolează la exterior împotriva îngheţului.
Rezervoarele pentru levigat se dimensionează astfel încât să aibă capacitate suficientă
pentru stocarea unui volum de levigat egal cu diferenţa dintre volumul maxim de levigat generat
şi capacitatea instalaţiei de tratare/transfer.
Conductele de transport al levigatului trebuie să fie confecţionate din PEID şi se calculează
în funcţie de debitul necesar a fi drenat şi colectat.
Instalaţia de transvazare a levigatului se realizează din beton căptuşit la interior cu un strat
de protecţie rezistent la acţiunea corozivă a levigatului.
Pompa de transvazare se confecţionează dintr-un material rezistent la acţiunea corozivă a
levigatului.
Sistemele de control al scurgerilor de levigat sunt necesare în cazul depozitelor de deşeuri
periculoase şi nepericuloase (clasa a, respectiv b), pentru a preveni scurgerea levigatului din
instalaţiile aflate în afara zonei impermeabilizate. Ele trebuie amplasate în zonele în care, din
cauza sarcinilor statice, există riscul cel mai mare de rupere a conductelor .
Soluţiile tehnice, utilizate la ora actuală şi recomandate de agenţiile de mediu,
aplicate în scopul drenării, colectării şi epurării levigatului produs în corpul
depozitelor de deşeuri sunt (Fig.2.16): strat drenant, reţea de drenuri şi colectoare, rezervor
tampon şi staţie de epurare a levigatului.
Sistemul de drenare a levigatului este dispus deasupra sistemului de etanşare de bază şi, de cele
mai multe ori, a celui de pe taluz. Este alcătuit în general dintr-un strat de material granular cu
permeabilitate ridicată, o alternativă la această soluţie constituind-o utilizarea geocompozitelor
de drenaj.

Fig.2.16. Alcătuirea sistemului de drenare şi colectare a levigatului (după Manassero et. al.,
1998) [4]

Sistemul de drenaj alcătuit din material granular (pietriş) are un coeficient de

permeabilitate recomandat de 10-4 ÷ 10-2 m/s şi o grosime cca. 50 cm. Prin dispunerea
materialului granular peste sistemul de etanşare, trebuie avută în vedere posibilitatea perforării
geomembranei, respectiv, trebuie luate măsuri în scopul păstrării integrităţii acesteia. Astfel, la
interfaţa strat drenant - geomembrană este obligatorie dispunerea unui geotextil cu rol de
protecţie a geomembranei (Fig 2.17).
Deasupra stratului drenant este dispus în general un geotextil cu rol atât de filtrare a
levigatului cât şi de separare a stratului drenant de corpul depozitului.
23
 Sistemul de colectare a levigatului este dispus în stratul drenant şi este alcătuit dintr-o
reţea de drenuri (conducte perforate) şi colectoare (conducte neperforate) dispuse astfel încât să
preia levigatul astfel încât sarcina hidraulică deasupra sistemului de etanşare de bază să fie
minimă, iar curgerea spre staţia de epurare (sau rezervorul tampon) să aibă loc gravitaţional.

Fig.2.17. Strat drenant [4]

Colectarea levigatului din corpurl depozitelor necontrolate de deşeuri constituie de cele mai
multe ori singura soluţie de reducere a poluării apei subterane. Prin colectarea levigatului sarcina
hidraulică deasupra etanşării naturale din amplasament este redusă, fapt care conduce la
reducerea debitului de levigat care ajunge în apa subterană. Această operaţie este obligatoriu
asociată cu dispunerea sistemului de etanşare de suprafaţă.

Fig.2.18. Drenarea levigatului din depozitele necontrolate de deşeuri [4]

Colectarea levigatului se face prin intermediul unei reţele de puţuri care străbat întregul
corp al depozitului şi care sunt prevăzute la bază cu o pompă submersibilă. Există posibilitatea
24
colectării levigatului şi prin intermediul unei reţele de drenuri orizontale dar aplicarea acestei
metode necesită cunoaşterea geometriei bazei depozitului şi investiţii iniţiale mari (amortizate în
timp datorită colectării gravitaţionale a levigatului).
În ceea ce priveşte componenţa unui sistem de drenare aferent unui depozit de deşeuri
acesta este alcătuit din cel de drenare – colectare a levigatului şi este completat de un sistem de
colectare a apelor de suprafaţă şi, în anumite condiţii, de un sistem de drenare a apei subterane de
sub sistemul de etanşare. Acestea sunt ape convenţional curate şi nu necesită vreun tratament în
scopul îmbunătăţirii calităţii lor. În cazul amplasamentelor în pantă un aspect important în ceea
ce priveşte stabilitatea depozitului îl constituie posibilitatea creşterii locale a nivelului apei
subterane datorată construcţiei sistemului de etanşare.
Drenarea şi colectarea în mod corect a levigatului din corpul depozitelor de deşeuri este o
componentă foarte importantă a modului de exploatare a depozitului, cu consecinţe importante
asupra protecţiei mediului înconjurător. Eficienţa unui sistem de etanşare de bază este direct
influenţată de modul de funcţionare a sistemului de drenare – colectare a levigatului.

Fig.2.19. Tevi de colectare a levigatului [15]

Caracteristicile sistemului de drenare a levigatului (panta, distanța între conducte etc.) va fi

stabilit de către proiectant, în fiecare caz în parte, în funcție de condițiile specifice fiecărui
amplasament (relief, regimul precipitatiilor, tipul deșeurilor depozitate).

Fig. 2.20.Puț de curățare a țevilor de colectare a levigatului [15]

25
 2.7. Instalații pentru tratarea levigatului
Realizarea stației de tratare a levigatului are ca scop protejarea mediului împotriva
contaminării cu compușii din levigat.
Metodele de tratare a levigatului se împart în doua categorii: biologice (tratament aerob și
anaerob) și fizice/chimice (flotația, coagulare-floculare, adsorbția pe carbune activ si filtrare prin
membrane) [9].
Cele mai utilizate metode de tratare biologică a levigatului sunt: bazinele cu nămol active,
biofiltrele și lagunele.
Aceste instalații au rolul de a aduce valorile indicatorilor caracteristici levigatului în limite
admisibile pentru evacuarea în sisteme de canalizare sau în ape de suprafața.
Caracteristicile cantitative și calitative ale levigatului variază în timp și în funcție de natura
și cantitatea deșeurilor depozitate, iar proiectarea și construirea instalațiilor pentru tratare trebuie
să țina cont de aceste aspecte.
Fiecare caz în parte necesită o evaluare proprie, alegerea variantei optime de tratare a
levigatului făcându-se în funcție de:
 cerințele legale referitoare la deversarea levigatului, inclusiv cele impuse de autoritatea
competentă;
 caracteristicile cantitative și calitative ale levigatului;
 alte aspecte tehnico-economice: costurile construirii unei instalații de tratare proprii,
posibilitatea evacuarii levigatului în influentul unei stații de epurare orașenești, costul
aplicării diferitelor metode de tratare etc.
Sistemul de membrane are rolul de a separa faza lichida de cea solida. Bioreactorul cu
membrane foloseste membrane de ultrafiltrare și/sau membrane de microfiltrarepentru retinerea
completă a nămolului [2]. O parte din nămol este reintrodus in bazinul de aerare, nămolul în
exces fiind evacuat.
În figura 2.21. este prezentată tehnologia membranelor de microfiltrare, ultrafiltrare,
monofiltrare și ozmoză inversă.

Fig. 2.21 Tehnologia membranelor de separare [22]

26
 Osmoza inversă poate fi una dintre metodele cele mai promițătoare și mai eficiente dintre
procesele de tratare a levigatului de la depozitele de deșeuri [10]. În urma procesului de osmoză
inversă, sunt îndepartate din levigat metalele grele, materiile coloidale (dimensiunile particulelor
sunt de ordinul micrometrilor) și în suspensie, azotul amoniacal și sunt reduse concentrațiile de
𝐶𝐵𝑂5 și CCO [3].
În figura 2.16 este prezentată schema unei instalații care tratează levigatul de la depozitele
de deșeuri prin metoda osmozei inverse.Prefiltrul are rolul de a reține componentele solide de
dimensiuni mari din masa levigatului tratat.Membrana de ultrafiltrare reține din levigat uleiurile
și particulele cu dimensiuni mici, permeatul rezultat aici fiind supus procesului de osmoză
inversă.

Fig.2.22. Schema unei instalații de tratare a levigatului prin osmoză inversă [23]

2.8. Colectarea gazului de depozit

În urma descompunerii anaerobe a deșeurilor se formează gazul de depozit (gaz de
fermentare), cu o putere calorică de 5000-6000 kcal/m3 și o compoziție în care predomina CH4
(54 %) și CO2 (45 %) și la care se adaugă mici cantități de hidrogen sulfurat, monoxid de carbon,
aldehide, esteri, urme de compusi organici.
Principalul scop al captării și tratării gazului format într-un deposit de deșeuri este acela de
a preveni emisia gazelor în atmosferă, din cauza concecințelor negative ale acestora asupra
mediului (gaze cu efect de seră) [1].
O instalaţie de extracţie, colectare şi tratare a gazului este alcatuită din următoarele
componente [1]:
 puţ de extracţie a gazului, cuprinzând conducte de drenaj;
 conducte de captare a gazului;
 statii de colectare a gazului;
 conducte de evacuare a gazului;
 separator de condens;
 instalatie de ardere controlata a gazului / instalatie pentru valorificarea gazului;
 instalatie de siguranta pentru arderea controlata;
 componente de siguranta;
27
 La proiectarea, construcţia şi operarea instalaţiei trebuie respectate anumite cerinţe tehnice.
Puţurile pentru extracţia gazului trebuie să fie poziţionate în mod uniform în masa de deşeuri
care generează gaz. Puţurile de gaz se amplasează pe cât posibil simetric şi la distanţă egală între
ele (de circa 50 m).
Puţurile de gaz trebuie să fie etanşe, pentru a nu permite pătrunderea aerului în interior; ele
trebuie să fie rezistente, pentru a suporta tasarea corpului depozitului şi, de asemenea, să poată fi
uşor reparate şi controlate.Puţul de gaz este alcătuit dintr-un filtru vertical cu diametrul > 80 cm,
poziţionat în interiorul corpului depozitului, realizat din pietriş şi în care este înglobată conducta
de drenaj cu diametrul interior de minimum 200 mm.Pereții conductelor trebuie sa fie perforați,
diametrul perforațiilor depinzând de dimensiunea particulelor din filtrul de pietriș. Fiecare puț de
extracție a gazului trebuie sa fie conectat la una dintre stațiile de colectare a gazului prin
intermediul unei conducte de captare [1].

Fig. 2.23. Partea superioară a unui puț de gaz într-un depozit acoperit [13]

28
 Fig. 2.24. Schema sistemului de colectare a gazului de depozit [13]

Stațiile de colectare a gazului adună gazul de depozit din conductele individuale de

colectare. Fiecare conductă de colectare trebuie sa fie prevazută cu un sistem de prelevare a
probelor. Stațiile de colectare sunt conectate între ele printr-o conductă principală de evacuare a
gazului [1].

Fig.2.25. Puț și sitestem de colectare a gazului de depozit [15]

În cazul în care gazul format nu este evacuat controlat din depozit, migrarea și acumularea
acestuia pot prezenta o serie de riscuri, printre care: pericol de incendiu prin auto-aprindere;
degajare de mirosuri neplacute și de compuși toxici (hidrogen sulfurat, compuși organo-fosforici,
alte substanțe organice nesaturate); afectarea componentei biologice a solului, prin reducerea

29
concentrației de oxigen; pericol de explozie, prin posibila apariție a acumularilor de gaz în
vecinatatea zonelor rezidențiale; creșterea acumulărilor de gaze ce contribuie la efectul de seră.
Evacuarea controlată a gazului de depozit este necesară atât pentru evitarea apariției
riscurilor mai sus menționate, cât și pentru valorificarea metanului, în cazul în care aceasta este
rentabilă. Modul de evacuare a gazului de depozit depinde de condițiile specifice fiecărui depozit
și de scopul urmărit (arderea controlată a gazului sau utilizarea acestuia). De obicei se utilizează
tehnici de ventilație cu presiune scăzută. Ventilația activă se realizează prin pomparea gazului
colectat prin puturi sau drenuri; aceste tehnici sunt recomandate în cazul depozitelor mari, în care
înalțimea depunerilor depășește 8 m.

Fig. 2.26. Sistem de valorificare a gazului de depozit

Gazul colectat este valorificat în energie electrică, surplusul este supus unui proces de
ardele controlată.

2.9. Închiderea depozitelor de deșeuri

Prin sistemul de închidere a suprafeței unui depozit de deșeuri se realizează integrarea
zonei depozitului în peisajul înconjurător, soluțiile constructive adoptate trebuind să asigure
posibilitatea executării de controale și reparații timp de 30 ani după lucrările finale de
impermeabilizare [1].
Sistemul de acoperire trebuie să realizeze o izolare a masei deşeurilor faţă de apele pluviale
şi în acelaşi timp, în cazul deşeurilor biodegradabile, să asigure o umiditate optimă în interiorul
masei de deşeuri, care să favorizeze descompunerea materiei organice.
În ceea ce priveşte gazul de depozit, sistemul de acoperire trebuie să asigure atât prevenirea
pătrunderii aerului în masa de deşeuri, cât şi evacuarea controlată a gazului de fermentaţie printr-
un sistem de conducte şi puţuri.
Sistemul de acoperire al unui depozit de deșeuri este format din :
 strat pentru acoperirea deșeurilor (geotextil);
 strat pentru colectarea și evacuarea gazului de depozit;
 strat de impermeabilizare (argilă-geomembrană);
 strat pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale;
 strat de sol vegetal.

30
Fig.2.27. Schema sistemului de acoperire a unui depozit de deșeuri [15]

Fig.2.28. Soluție de acoperire finală a unui depozit de deșeuri [7]

31
 CAPITOLUL III
SITUAȚIA ÎN ROMÂNIA

3.1 Situația în Romania și a depozitului de deșeuri de la Chiajna

Un număr de 47 depozite (din cele 51) de deșeuri periculoase din România nu sunt
conforme cu prevederile Directivei 1999/31/CE, doar patru fiind corespunzatoare din punct de
vedere al construcției, au arătat reprezentanți ai Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor
(MMGA) [25].
În prezent în Romania depozitarea reprezintă principala metoda de eliminare a deșeurilor
(circa 57 la sută din total), cantitatea incluzând deșeurile depozitate și stocate în vederea
eliminării. România a primit o perioadă de tranziție până la finele anului 2009, pentru stocarea
temporară a deșeurilor periculoase industriale. În ceea ce privește interzicerea depozitării
deșeurilor lichide și a deseurilor cu proprietăți corozive și oxidante, Romania a primit o dată de
tranziție până la 31 decembrie 2013, pentru 23 de depozite din industria energetică, chimică și
metalurgie și până la finele anului 2011 pentru cinci depozite din industria miniera care se
conformează [25].
Până în prezent, Romania trebuia sa dețină 65 depozite municipale (fata de numai 18 în
prezent). În 2004 România a generat o cantitate totală de 363 milioane tone deșeuri, dintre care
peste 99 la suta (361 milioane tone) au reprezentat deșeuri nepericuloase, iar 2,2 milioane tone
au fost deșeuri periculoase [25].
Potrivit studiului de piață realizat de Paper Plus, 65% dintre români ar fi dispusi să
consume mai puțina hârtie sau să refoloseasca pungile din plastic, mai puțini însă ar planta
copaci sau arbuști, iar proporția celor care ar strânge hartie pentru reciclare este, practic, zero
[25].

Fig.3.1 Depozitul ecologic de deșeuri de la Chiajna

32
 În prezent problema gestionării deşeurilor se manifestă tot mai acut din cauza creşterii
cantitătii şi diversităţii acestora, precum şi a impactului lor negativ, tot mai pronunţat, asupra
mediului înconjurător.
Pe plan mondial mai predomină încă evacuarea reziduurilor menajere în aşa zise “gropi de
gunoi” care nu sunt altceva decât nişte gropi provenite fie din depresiuni geografice
naturale, fie rezultate în urma unor decopertări de teren sau cariere de construcţii. Pot exista
şi alte terenuri de depozitare mai puţin fertile pentru agricultură, amenajate sau neamenajate
numite rampe, în cazul depozitării pe verticală [25].
Depozitele pentru reziduuri urbane cauzează multiple periclitări ale mediului, dacă
funcţionarea nu se face corespunzător, întrucât emisiile de substanţe toxice se pot răspândi pe
calea aerului, solului şi a apei.
Pe durata funcţionării depozitului trebuie elaborate şi aplicate strategii pentru reducerea
emisiilor, care să vizeze în special îndepărtarea rapidă de substanţe din reziduurile depozitate în
spaţiu parţial deschis.
În ultimii ani, impactul de mediu datorat depozitelor de deşeuri menajere municipale este
tratat cu o atenţie specială. Toate țările noi membre ale Uniunii Europene sunt în plin proces de
implementare a Directivei Consiliului European 31/99/CE privind depozitarea deşeurilor în
Uniunea Europeană.
Legislaţia naţională, care transpune cerinţele UE, acordă o atenție deosebită
managementului integrat al deşeurilor şi măsurilor de control ale depozitelor de deşeuri
municipale, de la proiectare, operare, închidere şi reabilitare. Prin HG 349/2005, s-a stabilit
obligativitatea închiderii depozitelor de deşeuri neconforme amplasate în arii urbane începând cu
iulie 2009.
În România, depozitarea rămâne principala opţiune de eliminare a deşeurilor municipale.
Din totalul deşeurilor municipale generate, aproximativ 98% sunt depozitate în fiecare an. Multe
din depozitele de deşeuri municipale datează încă din anii 70 – 80.
Continuarea activității de depozitare pe depozitele de deşeuri existente s-a făcut, în unele
cazuri, până în prezent [25].
Sesizarea pericolului pe care îl reprezintă acumularea deşeurilor, a declanşat în România
acţiunea de cunoaştere, urmărire şi dorinţa de îmbunătăţire treptată a circuitului deşeurilor, de la
apariţia lor, la sursă, şi până la eliminarea lor finală.
În prezent, în practica eliminării deşeurilor se parcurge însa o perioadă dificilă prin
creşterea continuă a cantităţii de deşeuri şi lipsa mijloacelor tehnice (instalaţii, utilaje adecvate)
pentru colectare, prelucrare, reciclare şi valorificare.
Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) IRIDEX administrează
depozitul de deșeuri începand cu anul 2000 și deține toate amenajarile și dotările necesare unei
bune funcționari, fiind în conformitate cu normele europene. De asemenea, unul din principalele
obiective este și creșterea calitații vietii și a sănătații populației, investindu-se foarte mult în
facilități care să corespundă cerințelor de mediu dar și în instalații și dotari care să elimine
mirosurile neplacute produse prin prelucrarea deșeurilor.
Depozitul de deșeuri dispune de toate dotarile necesare pentru tratarea și sortarea
deseurilor, astfel încat să se realizeze atât minimalizarea cantităților de deșeuri proprii produse,
cât și să se diminueze cantitatea de deșeuri depozitate, acesti factori fiind extrem de importanți
pentru mărirea duratei de viată a depozitului și pentru reducerea impactului asupra mediului.

33
 Fig.3.2.Diagrama de flux deșeuri CMID BUCUREȘTI IRIDEX [25]

Circuitul deșeurilor în cadrul CMID IRIDEX este bine definit și fundamentat pe un

bilant masic de calcul pentru fiecare instalație care procesează deșeurile intrate precum și
circuitul de conexiune al deșeurilor/reziduurilor dintre aceste instalații cu menținerea de evidente
cantitative pe fiecare instalație în parte și pentru CMID IRIDEX ca un tot unitar.
De menționat că la tratarea biologica intra deșeurile biodegradabile colectate selectiv și
deseurile verzi iar în urma procesului de tratare biologica se obține compost de buna calitate. În
cadrul procesului de tratare biologica poate intra și fractie umedă rezultată în urma tratării
mecanice a deșeurilor iar în urma procesului de tratare biologica rezultă CLO (compost like
output) care se foloseste ca material de acoperire zilnică.
Centrul de Management Integrat al Deșeurilor IRIDEX are toate amenajările necesare
bunei funcţionări unui astfel de centru precum[25] :
 sistemele electronice de cântărire a deșeurilor;
 instalație pentru tratarea mecanica și sortarea deșeurilor mecanice și industriale
asimilabile;
 instalație tratare deșeuri din constructii;
 7 compartimente pentru depozitarea finala a deșeurilor menajere și industrial asimilabile;
 foraje de alimentare cu apa;
 puțuri pentru extractia gazului de depozit;
 instalație de producere a energiei electrice și termice din arderea gazului de depozit;
 instalație de tratare mecano-biologica (TMB) a deșeurilor biodegradabile;

34
  3 module de epurare levigat, din care 2 în funcțiune și 1 modul închiriat pentru a face față
debitelor crescute de levigat din perioada cu precipitații meteorice excedentare;
 stație epurare ape menajere;
 instalații de protectie și monitorizare a calitații mediului;
 instalații de monitorizare a proceselor automatizate;
 sediul administrative;
 facilități sociale;
 spații verzi;
 platforme;
 stație mobilă carburanti;
 punctul verde;
 împrejmuire.
Începand cu anul 2000 și până în prezent depozitul ecologic de deșeuri menajere a fost
subiectul unei continue dezvoltări, orientat spre îndeplinirea obiectivelor și țintelor de gestionare
deșeuri, care au contribuit implicit la calitatea vietții și sănătății populației, prin investiții
importante în urmatoarele facilități care corespund normelor europene de operare și cerintelor de
mediu :
 instalație de tratare mecanică și sortare deșeuri;
 instalație de tratare mecano- biologică a deșeurilor;
 instalație de tratare deseuri din constructii si demolari
 marirea capacității de depozitare deșeuri;
 instalație de procesare gaz de depozit și obținerea de energie electrică și termică;
 marirea capacității de epurare levigat si redarea în circuitul natural a apei care
îndeplineste condițiile de deversare în emisar – NTPA 001/2001;
CMID Iridex deține o statie de sortare și prelucrare a deșeurilor menajere și asimilabile,
unde sunt sortate deșeuri menajere nepericuloase și deseuri industriale asimilabile. Instalația
tehnologică de tratare mecanică și sortare cu echipamente auxiliare se află în interiorul unei hale
de producție, capacitatea maximă a instalației de tratare mecanică este de 40 t/ h, iar cea a
instalației de sortare este de 20t/ h [25].

Fig.3.3 Zona de sortare a deșeurilor

In urma procesului de sortare rezulta:

 deșeuri de ambalaje reciclabile
 refuzul de sortare dupa compactare, acesta este trimis spre coincinerare la fabricile de
cimenă
 fracția care este trimisă către stația de tratare mecano biologică, iar cantitatea care este
peste limita capacității de depozitare/prelucrare este dirijată către depozit.

35
 Depozitarea deșeurilor se face în 7 compartimente, din care 5 au sistat temporar
depozitarea, un compartiment este în funcțiune și un compartiment este pregatit pentru
depozitare. Toate compartimentele depozitului sunt proiectate în conformitate cu prevederile
legale cu privire la depozitarea deșeurilor.
Pentru depozitare sunt acceptate deșeurile municipale, deșeurile nepericuloase de orice altă
origine și deșeuri periculoase stabile, nereactive, acestea fiind depozitate în celule separate.
Pentru neutralizarea mirosurilor neplacute provenite din zona activă de depozitare deșeuri
și pentru diminuarea disconfortului olfactiv, este folosită instalația cu soluție de neutralizare a
mirosurilor neplacute.
Levigatul produs de masa de deșeuri este colectat prin sistemul de drenaj și condus prin
colectorul principal către bazinul de levigat comun cu depozitul de deșeuri inițial și către 2
instalații de epurare cu osmoza inversa. Pentru eliminarea mirosurilor neplacute, bazinul este
acoperit cu un sistem HEXA COVER- fiind un sistem de acoperire plutitor și etans al suprafeței
bazinului.

Fig.3.4. Bazinul în care este evacuat levigatul, depozitul ecologic de deşeuri Chiajna

Apele uzate menajere sunt evacuate într-un bazin betonat vidanjabil, din care, prin
pompare, apele uzate fecaloid- menajere sunt dirijate către instalația de epurare mecano-
biologica a apelor uzate. Instalația de epurare iB200 are ca functionalitate epurarea apei uzate
provenită din activități igienico-sanitare, astfel încât să se realizeze parametrii impuși de
legislația în vigoare.
Un alt sistem foarte important este cel de colectare și evacuare a gazului de depozit.Acest
sistem este format din instalații specific, puțuri de extracție biogaz, conducte de transport și
unități de colectare, ce alcatuiesc sistemul de colectare a gazului. Gazul de depozit este colectat
în prezent de la un numar de 75 de puțuri de extracție, prin 5 stații de colectare a gazului.
Sistemul mai include și o stație de aspiro-compresie a gazului, și o instalație de ardere controlatî
la temperatură înaltă a gazului. Prin prelucrarea gazului rezultă procesul de producere de energie
electrica și termică [25].
Instalația de producere a energiei electrice are în componența sa un biodesulfurator, o
instalație de reducere umiditate gaz, instalație încălzire gaz, 3 instalații de generare a energiei
electrice, 3 posturi de transformare, 2 instalații de recuperare energie termică. Pentru alimentarea
instalațiilor de generare a energiei electrice , gazul este aspirat prin intermediul stației de aspiro-
compresie și apoi este pompat în instalațiile de generare a energiei electrice[25].

36
 Utilizarea gazului de depozit pentru obținerea energiei electrice și termice este o masura
favorabila pentru reducerea CO2 generat de fermentarea părții biodegradabile din masa de
deseuri.Prin racordarea puturilor de extracție la sistemul de colectare a gazului de depozit, s-a
diminuat semnificativ cantitatea de gaze cu efect de sera emisă, astfel cantitatea degajată în
atmosferă s-a micsorat, îmbunatățind astfel calitatea aerului [25].
Din energia electrică generată un procent de 90% se livrează în SEN și aproximativ 10%
este utilizat pentru consum propriu[25].

37
 CAPITOLUL IV
CONCLUZII

Societatea umană se confruntă cu o seamă de probleme majore, dintre care se evidenţiază

din ce în ce mai mult, consecinţele nefaste ale poluării mediului.
Deşeurile reprezintă unul din cei mai buni indicatori care măsoară vitalitatea economică şi
modul de viaţă a unei societăţi.
La ora actuală, gestiunea şi tratamentul deşeurilor au devenit probleme cruciale şi
complexe pentru asigurarea unei dezvoltări durabile.
Levigatul este produs ca urmare a percolării deşeurilor menajere de către apele meteorice
şi rezultat din umiditatea deşeurilor – prin scurgere liberă spre aval – produce prin infiltrare,
poluarea apei subterane, în speţă a freaticului superficial şi a apelor de suprafaţă în care
deversează.
În urma închiderii depozitelor de deşeuri menajere se pune problema reamenajării
teritoriale a spaţiului ocupat de acestea.
Lucrările de recultivare biologică sunt cele mai folosite soluţii de redare în circuitul
economic al suprafeţelor de teren degradate.

38
 Bibliografie

[1]. Antonescu N.N., Antonescu N., Stănescu D.P., Popescu L.L., Gestiunea și tratarea deșeurilor
urbane, Gestiunea regională, Editura Matrix Rom, București, 2016, ISBN (10) 973-755-114-1;
[2]. Bohdziewicz J., Neczaj E., Kwarciak A., Landfill leachate treatment by means of anaerobic
membrane bioreactor, Desalination, no.221, pp. 599-565, 2016;
[3]. Carey P., Carty G., Donlon B., Howley D., Nealon T., Landfill Manuals-Landfill site design,
Environmental Protection Agency, Ireland, 2000, ISBN 1-84095-026-9;
[4]. Eficienţa sistemelor de etanşare de bază ale depozitelor ecologice de deşeuri Ernest OLINIC
[5].Nathanson J.A., Solid-waste management, Encyclopadia Britannica,
https://www.britannica.com/technology/solid-waste-management#ref593319
[6]. Olinic E., Eficiența sistemelor de etanșare de bază ale depozitelor ecologice de deșeuri,
Editura Conspress, București, 2009, ISBN 978-973-100-105-0;
[7] . Păunescu I., Paraschiv G., Instalații pentru reciclarea deșeurilor, seria Gestiunea Deșeurilor,
Editura, AGIR, București, 2006, ISBN 973-720-109-4;
[8]. Ramke H.G., Leachate Collection Systems, Proceedings of the 1 st Middle European
Conference on Landfill Technology February 6 - 8, 2008, Budapest, Hungary;
[9]. Raghab S.M., Abd El Meguid A.M., Hegazi H.A., Treatment of leachate from municipal
solid waste landfil, HBRC Journal, vol.9, pp.187-192,2013
[10]. Renou S., Givaudan J.G., Poulain S., Dirassouyan F., Moulin P., Landfill leachate
treatment: Review and opportunity, Journal of Hazardous Materials, no. 150, pp. 468 – 493,
2008;
[11]. Voicu Gh., Ingineria depozitării ecologice a deșeurilor solide, Editura Politehnica Press,
2016, ISBN 978-606-515-676-0;
[12]. Voicu Gh., Utilaje pentru gospodărie comunală și ecologizarea localităților, Editura Matrix
Rom, București, 2007, ISBN 978-973-755-252-2;
[13]*** Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Inginerie, Nr. 3/2011
http://www.utgjiu.ro/revista/ing/pdf/2011-3/45_B_SOPORAN.pdf
[14].***University of Wiscoonsin, Landfilling principles,
http://www.bvsde.paho.org/bvsair/e/repindex/repi49-50/lesson2/lesson2.html
[15].***Institulul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Mediului – ICIM
București, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor
http://aglicon.md/upload/articles/pdf/ILJemmeGs_ro.pdf
[16]. ***Landfill system, https://www.slideshare.net/yeswanthraghavendra/landfill-revised
[17].***Landfill-Mathod Types, http://science.jrank.org/pages/3805/Landfill-Method-types.html
[18].***Modules on Integrated Waste Management. Chapter 6. Waste disposal
http://www.invent.hs-bremen.de/e-learning_Dateien/Handbook_chapters/chapter_6.pdf
[19]. ***Geocons Trading, http://www.depozite-ecologice.ro/geomembrane.html
[20]. Geocompozite bentonice, http://iridexplastic.ro/solutii/materiale-geosintetice/geocompozit-
bentonitic
21.***Ordin Nr. 757 din 26 noiembrie 2014 pentru aprobarea Normativului ethnic privind
depozitarea deșeurilor publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 26 ianuarie
2005.
[22].***Landfill leachate treatment plants, http://www.ecocom.at/en/purify/

39
[23].***Dynatec Systems Inc., Ultrafiltration and Reverse Osmosis for Landfill Leachate
Treatment, http://dynatecsystems.com/?PageID=204
[24].***Legislație, Ecologia mediului, http://www.creeaza.com/legislatie/administratie/ecologie-
mediu/GROAPA-ECOLOGICA-FETENI-RAMNNI944.php
[25].***IRIDEX GROUP, http://iridex.ro/centrul-de-management-integrat-al-deseurilor-iridex/#
[26].***Reglementare tehnica "Ghid privind proiectarea depozitelor de deșeuri cu material
geosintetice", indicativ GP 107-04 din 23/02/2005 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I
nr. 448bis din 26/05/2005
https://ro.scribd.com/document/110761134/Ghid-Privind-Proiectarea-Depozitelor-de-Deseuri-
Cu-Materiale-Geosintetice
[27].*** http://enrin.grida.no/htmls/romania/soe2000/rom/cap7/impact.htm
[28].*** https://ro.wikipedia.org/wiki/Gestionarea_de%C8%99eurilor
[29] Stanciu Claudiu, Proiect-Proiectarea depozitelor de deșeuri cu materiale geosintetice
[30]

40