Contributia lui Dosoftei la introducerea limbii române in biserică

Cultura literară românescă se iveste relativ târziu,abia in secolul al XVI-lea,o data cu traducerea
primelor carti de cult in limba româna si cu tiparirea lor de către diaconul Coresi si colaboratorii săi. În
mai putin de un secol de la aparitia în româneste a primelor carti bisericesti, slavona este înlocuita
treptat cu limba româna în cancelariile domnesti,iar un mare număr de cărturari talentati se remarca.
Alături de marile personalitati românesti care au ilustrat viata noastră culturală din sec. al XVII-lea
se asaza si figura mitropolitului Moldovei, Dosoftei. În mod firesc,despre viata,activitatea si importanta
deosebită a operei literare a lui Dosoftei s-a scris foarte mult.Cu toate acestea,viata lui Dosoftei si opera
sa literară sunt înca putin cunoscute. Mitropolitul Dosoftei a lăsat o urmă adânca în viata religioasă a
Moldovei, dându-i acestei vieti un impuls nou. Prin reînfiintarea tipografiei, prin tipărirea de carti noi,
in special de ritual bisericesc, Dosoftei este continuatorul direct al operei culturale din epoca lui Vasile
Lupu.
"Acest Dosoftei mitropolitul - scrie Ion Neculce - nu era om prost de felul lui.Si era neam de
mazil. Prea învatat, multe limbi stia: elineste, latineste, slavoneste si altă adâncă carte si-nvătătură.
Deplin călugar si cucernic, si blând ca un miel. În tara noastră, pe această vreme nu este om ca acela.”

S-a născut in ziua de 26 octombrie 1624 (a murit la 13 decembrie 1693) si se trage din părtile
Sucevei. Este membru al unei familii de români originari din Transilvania, el afirmând că părintii săi
se numeau Leontie si Maria. Dosoftei a desfăsurat cu perseverentă o bogată activitate literară: monah la
mănăstirea Probota (1649) sub numele clerical Dositei, episcop de Husi (1658), episcop de Roman
(1659) si mitropolit al Moldovei (1671-1686).

Promovând introducerea limbii române in biserică si depăsind modelul literaturii religioase

canonice, Dosoftei rămâne "fondatorul poeziei române literare" (B. P. Hasdeu). Întemeietor de limbaj
cult si fictiune literară , acesta domină cultura românească de la sfârsitul veacului al XVII-lea.

Dosoftei tipăreste o lungă Cronologie a tării Moldovei, scrisă in versuri silabice, compusă din
136 de rânduri. Are si niste versuri dedicate patriarhului Moscovei, Ioachim. La tipografia din Uniev,
mitropolitul Dosoftei publică in anul 1673 Preacinstitul Acatist si Paraclistul Preacuratei Fecioare,
pe care le tradusese din slavoneste cu multi ani înainte.

Tot mai preocupat apoi de introducerea limbii nationale in oficierea liturghiei si a celorlalte slujbe
religioase, Dosoftei lucrează mai multi ani la traducerea Liturghierului si a Molitvenicului.

În 1679 tipăreste o Liturghie, tradusă de el din limba grecească.

În 1680, Dosoftei tipăreste Psaltirea de-ntăles, apoi in 1681 continua tipărirea Molitavnicului de-
ntăles.
 A doua editie a Dumnezăiestii liturghii, precum si Parimiile preste an apar in anul 1683.O
însemnatate mare pentru literatura noastră veche are monumentala operă cunoscută sub titlul Viata si
petrecerea svintilor sau Proloagele. Opera lui Dosoftei în mare parte este o compilatie a lui proprie,
alcatuită sau tradusă după mai multe izvoare, cum spune el, "de pre greceste si de pre sârbeste".

În anul 1690 el termină de tradus Istoria bisericească si privirea tainică a patriarhului

Gherman al Constantinopolului, precum si Epistolele lui Ignatie Teoforul, arhiepiscopul Antiohiei.

Dosoftei alcătuieste lucrarea intitulată Despre prefacerea Sfintelor Taine,cu parafraze si citate
din operele sfintilor părinti, in acelasi timp el traducând si Constitutiile Sfintilor Apostoli.

Principala operă a mitropolitului Dosoftei si prima lui scriere care a văzut lumina tiparului este
“Psaltirea în versuri”, care apare în anul 1673, într-un orasel polonez, Uniev si care cuprinde psalmii
biblici,pe care acesta i-a versificat într-o manieră artistică impresionantă. După cum mărturiseste însusi
stihuitorul ei,aceasta este rodul unei munci grele: a lucrat-o “cu multă trudă si vriame îndelungată”,în
“cinci ani foarte cu osârdie mare”. La sfârsitul Psaltirii, Dosoftei tipăreste si versurile lui Miron Costin
privitoare la originea neamului românesc.

Ideea de a versifica psalmii îi apartine lui Jean Calvin (1509-1564), dar prima încercare reusită a
fost cea a francezului Clement Marot care traduce 50 de psalmi din cei 150 cuprinsi în Psaltire. Prima
traducere integrală a Psaltirii si expunerea în versuri îi apartine lui Theodor de Beze (1519-1605). O
interpretare versificată a Psaltirii lui David în limba polonă a efectuat-o, în anul 1577, si marele poet
polon Jan Kochanowski. Traducerea dată l-a însufletit pe Dosoftei să încerce a versifica Psalmii in
limba româna.

Dintre toate traducerile românesti în versuri ale Psaltirii,cu adevărat poetică este numai cea a lui
Dosoftei.Ea reprezintă primul monument al poeziei românesti culte. A tradus această carte din
slavoneste,fiind un poet autentic si trăind cu sinceritate sentimentul profund religios care constituie
substanta celor 150 de psalmi. Importanta Psaltirii în versuri a mitropolitului Dosoftei pentru literatura
noastră veche este foarte mare. Dosoftei, începe să versifice Psaltirea, urmând Septuaginta, versiune
tradiţională şi specifică ortodoxismului. El a luat drept model textul ortodox, pe acesta căutând sa îl
amlifice după propria lui imaginatie.

Cercetările atente demonstrează profunda originalitate a versurilor lui Dosoftei, precum si influenta
exercitată asupra lui de versul popular românesc. După cum spune Nicolae Iorga, “nu este nici o
îndoială că, în ce priveste redactarea versurilor sale, el nu a fost ajutat de nimeni ci singur prin
familiarizarea cu poporul, cu sufletul lui a ajuns a fi un rostitor al graiului românesc”.

Dosoftei avea simtul ritmului si o mare spontaneitate în găsirea unor forme ritmice, variate si
originale. Cele mai multe versuri sunt cele trohaice de 6 silabe :”Limbile să salte / cu cantece nalte / Să
strige-n tărie / cu glas de bucurie” (psalmul 46).

Lexicul poetic si tonul general, caracteristic unora din versurile lui Dosoftei, indica influenta clară
a limbii populare asa cum este folosită ea, pitorească si dură, de către vorbitorul popular în blesteme:
“ Să si schimonosească-n grea rusine / Carii pornesc răul spre mine / cu raceala să se vărtejească / Carii
îmi pizmesc, răul sa-i găsască”(Psalmul 34).

Psaltirea în versuri a lui Dosoftei are muzicalitatea cerută de poezie. Această muzicalitate poetică
nu mai este reprodusă, ci este pe de-a-ntregul creată. Cea mai plastică si mai exactă caracterizare a
versului lui Dosoftei, din acest punct de vedere, a fost făcută de G. Călinescu : “Dar mai ales Dosoftei
are acea curgere mieroasă a limbii, densitatea de lichid greu a frazei, materialitatea vorbei, care dau
mireasmă mahnirilor abstracte”. Dosoftei nu are numai meritul pionieratului, el reuseste să creeze
modele poetice durabile.

O înalta apreciere a talentului Mitropolitului o aflăm la Nicolae Iorga, care spune că :”Psaltirea în
versuri se desface in două părti : una, în care scriitorul nu vrea să coboare ci-si însiră solemn dupa
datina celor învătati si alta, partea cea mai întinsă, în care el uită mândria volumelor răsfoite si se lasă
furat de ritmul usor, saltăret, viu al cântecului popular. Aceasta din urmă rămâne una din părtile cele
mai trainice ale operei sale poetice”.

Majoritatea istoricilor si a criticilor literari care au studiat modul original în care a versificat
Dosoftei Psaltirea au demonstrat că originalitatea si frumusetea operei sale constau în faptul că primul
nostru poet a reusit să realizeze cu multă artă obiectivul pe care si l-a propus ca slujitor al bisericii,
acela de a împiedica difuzarea printre români a Psaltirii în versuri calvină.

Marea lui artă constă în faptul ca a avut capacitatea sa-si creeze limbajul poetic necesar si să
imprime psalmilor versificati de el amprenta originalitătii efortului său creator. El retrăieste deci
psalmii ca un adevărat poet si ca un bun crestin. Dosoftei îmbogăteste in mod obisnuit imaginile prea
abstracte din original cu detalii concrete, specifice mediului natural, social si spiritual
românesc,împodobind astfel Psaltirea transpusă de el în versuri cu un minunat vesmânt de cuvinte si
expresii proprii mai ales graiului moldovenesc si poeziei noastre populare.

Frumusetea psalmilor versificati de Dosoftei constă nu numai în bogatia si ineditul imaginilor

poetice, ci si în tehnica versificatiei sale. Alexandru Piru considera că Dosoftei este un autor cu simtul
auditiv dezvoltat :”unele din versurile sale ritmate în metrul lung de 10, 12, 13 si chiar 14 silabe sunt
cateodata stângace , dar nu greoaie”. Datorită vastei sale culturi, Dosoftei a reusit să creeze o
versificatie după rigorile versului cult,pe care l-a îmbinat cu metrica populară românească si cu stilul
specific poeziei folclorice. Traducerea în versuri a lui Dosoftei respectă imaginile si le comuniăa într-
un limbaj arhaic, bisericesc, de o uimitoare fluiditate. Dosoftei a stiut să găsească mai totdeauna
corespondentele exacte,a înteles metaforele si le-a tălmăcit prin echivalente fericite.

În plângerea lui Ieremia de tara pierdută, Dosoftei va găsi un cântec al propriei sale dureri pentru
Moldova părăsită, căci acest psalm e unul din cele mai frumos traduse în versuri devenite populare:”La
apa Vavilonului,/ Jelind de tara Domnului,/Acolo sezum si plânsăm,/La voroava de ne strânsăm./Si cu
inema amară,/Prin Sion si pentru tară,/Aducându-ne aminte,/Plângeam cu lacrămi hierbinte.”

Patru din psalmii lui Dosoftei, si anume nr.46(Limbile să salte),nr.48(Auziti acestea toate Neamuri,
noroade si gloate ),nr.94(Veniti cu toti dimpreuna Sa ne facem voie bună) si nr.98(Domnul statu crai in
tara) au devenit colinde si se cântă până în vremurile noastre.
 Dosoftei este un liric incontestabil,prevestindu-l pe Eminescu,mai ales prin temele filozofice
fundamentale si stările interioare profunde cum ar fi Geneza,conditia de muritor a omului în Univers,
solitudinea, melancolia,frământările si durerile sufletesti.În ceea ce priveste raportul omului cu
divinitatea,Dosoftei îl precede pe Tudor Arghezi,al cărui vers “Tare sunt singur ,Doamne, si piezis!”
trimite către versul din Psaltire, “Doamne,sunt mâhnit si trist cu totul”.

Rezumând, se poate afirma că publicarea Psaltirii în versuri constituie un eveniment cu totul

exceptional în istoria literaturii române. Astfel, s-a întreprins nu numai o încercare îndrazneată de a
apăra credinta, dar s-a demonstrat si bogatia mijloacelor de exprimare ale limbii române, s-a dovedit că
se poate scrie poezie si în această limbă, poate chiar mai frumos decât în alte limbi.

Munca lui Dosoftei reprezintă în istoria culturii nostre vechi un mare pas înainte.El a deschis
drumul limbii românesti către altarul bisericii. Prin traducerea Psaltirii în versuri, Dosoftei a asezat
temeliile versificatiei în literatura noastră cultă.

Referindu-se la frumusetea versurilor lui Dosoftei,Nicolae Manolescu afirma:”A străbate Psaltirea

echivalează cu o călătorie printr-o tară a minunilor poetice”.
Bibliografie:
-Al. Andriescu, Studiu introductiv la volumul Dosoftei, Opere I, Versuri, editie critică de N. A. Ursu,
Bucuresti,1978

-N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi, Bucuresti, 1980

-Al. Rosetti, B. Cazacu, L. Onu, Istoria limbii române literare, vol.I, De la origini până la începutul
secolului al XIX-lea, Bucuresti, 1971