Caracterul muzicii

Caracterul muzicii reprezintă coloratura emoţională a piesei muzicale.

Ca şi melodia, caracterul muzicii este întregit de: măsura muzicală, forma
muzicală, structuri muzicale: concert, simfonie, dans popular cu mijloace de
expresie (melodie, ritm, armonie), dinamica muzicală, agogică şi melodie.
Caracterul unei piese muzicale poate fi: solemn, dramatic, eroic, dar şi:
vesel, jucăuş, energic, dinamic, care sunt caractere ce trebuie căutate pentru
exerciţiile pregătitoare de dans, cât şi în structurile de expresie corporală,
acestea angrenând dinamic şi afectiv pe executanţi.
Corespondenţa motrică cu caracterul muzicii este esenţială, de aceea
subliniem faptul că, este obligatoriu ca pregătirea profesorului sau a
coregrafului să se axeze în compoziţia structurilor de dans şi expresie corporală
pe acest criteriu foarte important.
Dacă este o piesă de caracter (spaniolă, românească, grecească),
elementele, paşii, ţinuta, mişcările trebuie să fie adecvate atmosferei şi
specificului folcloric; dacă este o piesă veselă (polca, galop), mişcările se vor
contura pe o linie de mişcare burlească, glumeaţă; dacă piesa este modernă sau
de dans sportiv sau chiar un fragment dintr-o simfonie sau concert, mişcările
trebuie să fie adecvate.

Aşadar, caracterul muzicii trebuie evidenţiat atât prin valoarea tehnică a

executantei sau a grupului, cât şi prin pregătirea muzicală a profesorului, trebuie
să fie la un nivel ridicat. Un punct forte în realizarea expresivităţii corporale, îl
reprezintă caracterul muzicii.
Genul muzical, stilul şi factura muzicală
Atunci când dorim să facem o selecţie a unei piese muzicale, trebuie să
diferenţiem: genul muzical de stilul muzical şi de factura muzicală.
Genul muzical depinde de conţinutul muzical şi de structura muzicală.
Conţinutul muzical poate fi: scherzando (vioaie, umoristică, dinamică),
lirică-dramatică, tumultuoasă, dansantă. Conţinutul muzical în funcţie de gen şi
problematică, poate fi, la fel ca şi în literatură: epic, liric, dramatic, oratoric
având corespondent: balada, lied-ul, simfonia etc.
Problematica conţinutului muzical este:
- muzica uşoară (dansul sportiv);
- muzica populară (autor anonim);
- muzica cultă (autor cunoscut).
Structura muzicală se prezintă sub diverse forme: concert, simfonii,
sonate, opera-balet, fugi, capricii, tocata, bagatela, barcarola, noveleta, lied-ul,
rondo, preludii.
Stilul muzical reprezintă totalitatea elementelor de formă şi conţinut,
care caracterizează creaţia unui autor, şcoală sau curent componistic al unei
epoci. Stilul poate fi: baroc, clasic, romantic, impresionist.
Suma particularităţilor identificate la mai mulţi compozitori se ia în
consideraţie la stilul unei epoci. În acest sens, stilul poate fi: naţional (fiind
simbol de orientare a muzicii culte) sau popular (creaţie populară - folclorică).
Factura muzicală cuprinde unitatea tuturor mijloacelor dintr-o piesă
muzicală: melodie, ritm, armonie, formă muzicală, orchestraţie.