fruntea fiecărei echipe se situează, ca de obicei, cel

ai puternic, şi mai abil, căpitanul. Fiecare di e

îşi aduce echipa la linia de demarcare, se apucă.
Îşi înlănţuiesc la rândul lor braţele şi jocul începe.
chipele se străduiesc reciproc să-şi atragă adv
rsarii dincolo de linia de demarcare, adică în tere
Învinge echipa care izbuteşte să tragă în terenul
propriu cel puţin trei jucători din echipa adversă.

Ghiceşte!
(Joc ceh)

Unul dintre jucători iese din odaie. Ceilalţi rămân

să aleagă obiectul care trebuie ghicit. De exemplu, e
vorba de o floare, de un trandafir roşu. Cel care
ghiceşte revine în odaie şi-i ispiteşte pe tovarăşii săi
de joacă, adresându-le diferite întrebări, încercând în
fel şi chip să determine obiectul, în cazul dat,
floarea. Ceilalţi răspund respectiv „da” sau „nu”. Alte
precizări sunt interzise; cel ce ghiceşte trebuie să
formuleze laconic şi concret întrebările, ca jucătorii
să poată răspunde „da” sau „nu”. De exemplu:
„Obiectul acesta e însufleţit?”, „E îmbrăcăminte?”,
„Are miros?”
Câştigă jucătorul, care ghiceşte obiectul,
adresând cât mai puţine întrebări.

Ce-a rămas în linguriţă…

(Joc italian)
 La joc participă, rând pe rând, câte doi membri
din cele două echipe a câte 5-10 copii fiecare.
Educatoarea (învăţătoarea) aşează faţă în faţă, la
distanţa de 8-10 metri, două scaune. Membrii
echipelor intră în competiţie doi câte doi, aşezându-
se pe primele două scaune. Educatoarea
(învăţătoarea) le înmânează câte o lingură în care
pune câte o bilă (un cartof) etc. Şi le explică mai întâi
condiţiile jocului. Educatoarea (învăţătoarea)
rosteşte: „ Hai, băiete, hai fetiţă! / Ce-a rămas în
linguriţă!” .
La auzul cuvântului „linguriţă” cei doi copii sar
în picioare şi o iau la fugă cu lingurile întinse înainte
spre scaunele respective din faţa lor. Câştigă acel
jucător, care respectă toate condiţiile şi ajunge
primul la finiş, fără a scăpa bila din lingură. Dacă se
întâmplă să scape jos, jucătorul e exclus din
competiţie, rezultatul e anulat, iar cel care a ajuns cu
bila la finiş, şi a ocupat scaunul, aduce un punct
echipei sale. Alţi doi jucători din echipele adverse,
care stau în picioare la final, îşi ocupă locul pe scaun
şi jocul e reluat, continuând până când îşi încearcă
puterile toţi membrii echipelor. Câştigă echipa care
acumulează cele mai multe puncte.

Capcana
(Joc francez)

Jucătorii se iau de mâini, formează două

cercuri şi încep a se roti în direcţii opuse. La
comanda educatoarei (învăţătoarei) ei se opresc în
loc. Copiii din cercul mic ridică mâinile în sus, iar cei
din cercul mare intră şi ies din cerc, la voia lor. Pe
neaşteptate educatoarea (învăţătoarea) comandă
„Mâinile –n jos!”.
Copiii din cercul mic lasă mâinile în jos şi cei din
cercul mare, pe care vremea i-a prins în cerc, se
consideră căzuţi în capcană. Ei se prind în cercul mic
şi jocul continuă. Când în cercul mare rămân puţini
jucători, ei formează cercul mic şi jocul e reluat.