Sunteți pe pagina 1din 2

La Hanul Lui Manjoala

Hanu lui Manjoala,nuvela de Ion Luca Caragiale,aparuta in“Gazeta


sateanului” 1898 la 5 februarie,inclusa in volumul “momente si
nuvele,povestiri”.
Cragiale creaza prin coana Mrghioala,protagonista nuvelei,un portret de
femeie demonica,posesoare de puteri nlimitate in sfera erosului.Temporal
opera se desfasoara intr-o atmosfera reaist fantastica.Fantasticul este impus
de structura insasi a personajului feminine,al carui atu malefic asupra
barbatilor scapa intelegerii rationale si e raortat la cause
supraumane,diavolesti.Functiunea fantasticului este astfel una pur estetica,el
facand parte din “normalitatea umana(Zaripofol) a unei lumi dintr-un anumit
timp istoric,dincolo de care se intrevede fascinanta dimensiune a eernului
feminin:imprevizibilitatea comportamentului.Zarifopol nota calitatea
functionala a fantasticului caragialean in termenii urmatori”fantastical chiar
acolo unde este introdusdirect,in Hanul lui Manjoala,Kir Ianulea,in Calul
Dracului, functioneaza numai ca elemente de motivare”.Coana Marghioala
cocheteaza direct si in buna intelegere cu diavolul(iedul si cotoiul erau
totuna….era dracul),dar comportamentul ei fata de barbat se manifesta
invers decat la Acrivita,Eroina din Kir Ianulea.Margioala “umbla cu
farmece”,e o vrajitoare,sucind mintile celor care-I cad cu tronc.Cu gandul sa
faca un scurt poapas la han,tanarul logodnic,aflat in drum spre casa viitoarei
mirese,se lasa prin in mrejele cucoanei,puse in evidenta cu ispititoare
siretenie.Desi cunoscuse mai demult cat e de “frumoasa,voinica si
ochioasa”,acum,revazand-o exclama surprins:” niciodata nu mi se paruse
mai placuta”-ochii femeii il fascineaza”strasnici ochi ai coana Manghioala”;
odaia care I se ofera il incanta “ce pat ce perdelute ce pereti!” lipsesc
icoanele(ca semn a ingnorarii lui Dumnezeu)dar masa servita intrece
inchipuirea.Tentativa tanarului de a se din atmosfera 2farmecelor” si de a
porni la drum esueaza.Femeia sau diavolul cu chip de femeie il atrage
inapoi:vremea se strica brusc”vifor mare”;omul totusi orneste fluierand un
cantec de lume(care poate simboloza nostalgia ochior strasnici lastai in
urma)si facandu-si cruce(indepartarea satanei).In acest oment rasuna o
bufnitura si un vaest”atunci am auzit bine bufnind si un vaiet de cotoi”E
semnul prevestitor al urzelilor mastere.
Plecat de la han,calatorul strabate un drum de cosmar.O caprita(alta imagine
a diavolului) ii prturbe drumul speriindu-I calul,acre incepe sa goneasca
iute,ca din prastie prin locuri necunoscute.In alergarea nebuna,apare dintr-o
data in mintea tanarului regretful dupa culcusul cald lasat in urma:”ce prost
am fost”.Manat de puterile diavolului,calul isi isi tranteste stapanul aproape
de hanul lui Manjoala sip e urma o ia la goanna pe camp.Astfel farmecele
coanei Manghioala il intorc pe calator drum luandu-i mintile.Demonismul
femeii se manifesta ascuns,sub aparenta ispitei,barbatul destinat altcuiva se
lasa prins in atmosfera de de vraja erotica,din care,singur nu se mai poate
smulge “ de trei ori am fugit de la ei si am venit la han”.
Eternul mister feminine proiectat in atractia provocatoare de nebunie a
ccoanei Marghioala,avandu-si sursa,dupa doctrina crestina,in relatiile femeii
cu diavolul,este doar iluzia unui timp istoric.Originea demonica a farmecului
feminine si a comportamentului nebunesc prolifereaza intr-o directie general
umana,concretizata in incercarea finite de asi lamuri partea in primul rand
obsedanta a existentei sale,iubirea.
“La hanul lui Manjoala” restituie “parfumul local si vechi” al erosului
interferandu-l cu elemente ale fantasticului;motivarea estetica aunor astfel de
elemente reiese acum mai clar:ele vin sad ea culoare sis a sublinieze
ambivalenta iubirii.
Fantasticul Caragialian pune in miscare aparitia femeii in acelsi timp el e
stapanit de spiritual feminine.Manifestandu-se sub emplema
feminitatoii,fantasticul atrage pe indragostit intr-o zona
nelinistitoare.Indaratnicia de a “fugi” din mrejele cucoanei Marghioala si
neputinta de a-si immune vointa antreneaza pe tanarul ispitit de hangita intr-
un joc de natura incerta,pe care nu eziita sa-l nu ezita sa-l considere dirijat de
un duh malefic.
Faptul ca hanul a ars pana in temelii poate fi interpretat ca starpirea raului
din radacini si faptul ca socrul tanarului stie multe despre o astfel de
experienta duce la faptul ca si el a fost vrajit de hangita candva.
In final lucrurile par sa revina la normal dar este prezenta totusi o nota de
ambiguitate in ceea ce priveste puterea hangitei de a inebuni barbatii si felul
in care aceasta o face.
Bibliografie:
V. Fanache-Caragiale 1984(ed II 1997)
Paul Zaripofol-Pentru arta literara 1 Bucuresti 1971
Serban Cioculescu-Viata lui Caragiale,Caragialian 1977

Studenta:
Lup Ramona Anca
An II gr 5 E-R