1.

Aspecte legale privind dizolvaarea societatilor comerciale,parteneii proceduri de insolventa,atributi si

competenta.

Lichidarea reprezinta ansamblul operatiilor economice si financiare determinate de dizolvarea sau falimentul
judiciar al unei societati financiare.
Lichidarea este precedata de dizolvarea societati comerciale.
Intre lichidare si dizolvare exista diferente desi in literature de specialitate si in legislatia aferenta nu exista
precizari distinte in acest sens.
In cazul dizolvarii calitatea de persoana juridica a societatii mentine numai pe o anumita perioada de timp
urmata apoi de etapa de lichidare.Lichidarea marcheaza disparitia definitive a persoanei juridice
Cauzele dizolvarii sunt multiple,diverse si le putem clasifica in 3 categ.
1 cauze commune tuturor formelor de societati comerciale:
a) Trecerea timpului stability pt durata societati
b) Imposibilitatea realizari obietului de activitate al societati
c) Declararea nulitati societatii
d) Hatararea adunari generale /tribunalului la cerea oricarui actionar fundamentata pe motive reale care au ca
effect perturbarea bunului mers al activitati
e) Falimentul societatii
f) Alte cause prevazute de lege in actul de constituire al societatii.
2. cauze specifice diverselor forme de organizare al societati comerciale in cazul SNC,SC2,SRL:
a)falimentul,incapacitatea ,excluderea,retragerea ori decesul unuia dintre asociati daca nr asociatilor sa redus la
unul sau nu mai exista
b) cand nu exista clauza de de continuare a activitatii societatii prin mostenitori sau asociatul ramas nu mai
doreste continuarea activitati in cazul SA,SCA:
c)cand capitalul social se reduce sub minimul legal.
d)cand se pierde 50% din capitalul social
e)cand nr activitatilor scade sub nr minim legal
f)daca aceste cause nu au fost inlaturate in termen de 9 luni de la costatarea lor.
3.Cauze de dizolvare judiciara:
a)societatea nu mai are organe statutare sau cestea nu se mai pot intruni.
b)societatea si-a incetat activitatea
c)societatea nu mai sediul cunoscut
d)persoana fizica sau persoana juridical este asociat unic in mai multe sociatati cu raspundere limitata.
Hotararea de dizolvare poate apartine asociatilor sau in cauza lichidarii judiciare apartine justitiei.Prin acesta
hotarare societatea are interdictie de a efectua operatiuni de comerciale,altele decat cele destinate lichidarii.
Dizolvarea societatii are drept consecinta deschiderea procedeului de lichidare .Lichidarea nu urmeaza
intotdeauna dizolvarea.Vorbim de actiune de dizolvare care nu este precedata de lichidare in cazul fuziunilor,al
divizarilor.schimbarii obiectului de activitate.
 2. Conceptul de lichidare al societatii comerciale

Lichidarea rep. ansamblul operatiilor economice si financiare determinate de dizolvarea sau falimentul judiciar al
unei societati comerciale.Obiectul acestei actiuni de lichidare consta in 3 etape:
1 transformarea activului in bani
2 plata creditorilor
3 partajarea activului net
Lichidarea este precedata de dizolvarea societatii comerciale
Intre lichidare si dizolvare exista diferente desi in literature de specialitate si in legislatia aferenta nu exista
precizari distincte in acest sens.
Lichidarea nu urmeaza intotdeauna dizolvarea.
Lichidarea cuprinde toate operatiunile de lichidare a patrimoniului,plata creditorilor si impartirea soldului intre
asociatii sau actionarii.
Toate actele care le intocmeste societatea in lichidare trebuie sa mentioneze ca este in lichidare.
Dupa aprobarea actionarilor privind actiunea de lichidare acestia se numesc lichidatori si competentele acestora.
Daca lichidarea este hotarata prin instanta lichidatorii sunt numiti de instanta judecatoreasca.
Actul de numire al lichidatorilor se depune la Oficiul Registrului Comertului pentru a fi publicat in Monitorul
Oficial.
Activitatea lichidatorilor este controlata de cenzori, iar in cazul in care acestia nu exista, este controlata de
actionari.
Lichidatorii colaboreaza cu administratorii societatii la efectuarea unui inventar si a unui bilant de lichidare.
Bilantul de lichidare reprezinta patrimoniul societatii la momentul lichidarii si cuprinde activele de vanzare si
datoriile existente.
Operatiunile de dizolvare si lichidare sunt reglementate de Legea Societatii Comerciale 31/1990 si Legea
Insolventei nr 85/2006.
Operatiunile contabile cu privire la vanzarea activelor si plata datoriilor se vor inregistra in contabilitate si vor fi
trecute intr-un Registru Jurnal specific pentru lichidare.
 3. Etapele operatiunii de lichidare

Operatiunile de lichidare pot fi repartizate in 3 etape:

I. deschiderea lichidarii
II. operatiunea de lichidare propriu-zisa
III. partajul activului net

I. Deschiderea lichidarii cuprinde :

a) Inventarierea patrimoniului- in aceasta etapa se evalueaza activele si datoriile.Valoarea de inventar este o
valoare de lichidare bazata pe pretul de piata daca activele s-ar vinde si decontarea datoriilor s-ar face in momentul
respectiv , in consecinta evaluarea activelor se face la valoarea realizabila de lichiadare care este o valoare realizabila
neta bazata pe pretul de vanzare din care se scad costurile aferente acestei vanzari .In cazul datoriilor ,evaluarea se face
la valoarea de decontare a datoriilor care reprezinta valoarea nominala neactualizata.In cazul provizioanelor evaluarea
se face la valoarea contabila. Imobilizarile necorporale nu sunt recunoscute ca elemente componente ale activului
evaluat inainte de lichidare.
b) Intocmirea bilantului de incepere a lichidarii- pe baza bilantului contabil intocmit se determina indicatorul
activului net ca sta la baza deciziei AGA sau a deciziei judecatoresti si operatiile ce urmeaza a fi efectuate de
lichidatori in numele societatii.
ACTIV NET = ACTIV – DATORII

II. Operatiunile de lichidare propriu-zisa constau in:

a) Vanzarea activelor-activul se valorifica la valoarea de lichidare care, de regula , este mai mica decat valoarea de
piata.
b) Incasarea creantelor –se face pe baza unei liste intocmite de lichidatori in faza de deschidere a lichidarii
c) Plata datoriilor -se face in ordinea de prioritate stabilita conform listei creditorilor
d) Trecerea la venituri a subventiilor pentru investitii si anularea provizioanelor existente la data respective
e) Inregistrarea cheltuielilor de lichidare: penalitati pentru rezilierea contractelor, chirii platite anticipat pentru
contractele de inchiriere , indemnizatie de concediere a personalului
f) Stabilirea rezultatului din operatiunea de lichidare
g) Intocmirea bilantului final de lichidare se intocmeste dupa realizarea operatiunilor de lichidare.
Bilantul final de lichidare poate prezenta una din urmatoarele situatii:
-inchiderea lichidarii cu acoperirea datoriilor si obtinerea de profit din lichidare
-inchiderea lichidarii cu acoperirea datoriilor fara a obtine un castig din lichidare
-inchiderea lichidarii fara acoperirea datoriilor si fara a obtine un castig din lichidare
Pe baza situatiei conturilor 121 “Profit sau pierdere” si 5121 “Conturi curente la banci in lei” intocmite in urma
lichidarii respective pe baza bilantului contabil inaintea partajului se determina urmatorii indicatori:
Rezultatul lichidarii=venituri realizate din vanzarea activelor – Cheltuieli determinate de lichidare si cu plata datoriilor
Activul net din lichidare=Disponibilitati banesti din lichidare + Active in natura mentionate pentru partajul in natura –
Datorii la lichidare
Castigul din lichidare=Rezerve +_ Rezultatul net curent +_ Rezultatul inchiderii/lichidarii
Sau =Activul net din lichidare – Capital social

III. Partajul activului net- consta in impartirea capitalurilor proprii rezultate din lichidare intre actionarii
societatii si consta in :
-restituirea /rambursarea capitalului social
-plata activului net catre actionari/asociati
-impartirea castigului din operatii de lichidare.
Dupa aprobarea bilantului final de lichidare activele sunt partajate intre asociati. In Romania contabilizarea
operatiunilor de lichidare sunt reglementate prin OMFP 1376/2004.
Sunt propuse si utilizate urmatoarele solutii privind contabilizarea operatiunilor de lichidare:
-contabilizare in ipoteza continuitatii activitatii
-inregistrarea elementelor particulare in conturi special
-inregistrarea directa a rezultatelor pentru fiecare operatiune.
4. Definirea fuziunii : avantaje , dezavantaje, felurile fuziunii

Fuziunea – este o forma de reorganizare a activitatii economice care a aparut in jurul anului 1970 avand
obiective de natura economica cu consecinte directe asupra capacitatii concurentiale.
Operatiunile de fuziune prezinta anumite avantaje dintre care amintim:
-cresterea economica
-dezvoltarea unor mari investitii
-efectul synergetic
Alte avantaje ale fuziunii:
-asigura posibilitatea diversificarii afacerilor pentru a reduce riscurile unei afacerio sezoniere
-in urma fuziunii creste potentialul de cercetare si se imbunatateste stilul de conducere
-se mareste capacitatea de a contracta imprumuturi in conditiile in care fuziunea se face cu o societate care are datorii
mici
-profitul net al unei societati poate fi capitalizat la o rata redusa.
Totusi fuziunea prezinta si dezavantaje:
-din punct de vedere financiar avantajele provizioanelor nu se recunosc
-pot sa existe fictiuni intre managementul celor doua companii
-asteptarile actionarilor celor doua companii care fuzioneaza pot fi diferite
-actiunile antitrust ale guvernului pentru a bloca sau intarzia fuziunea planificata.
In practica se regasesc urmatoarele forme de fuziune:
a) Fuziunea propriu-zisa este actul juridic si economic prin care doua sau mai multe societati hotarasc unirea
patrimoniului si punerea in comun a activelor lor
b) Scizuinea/divizarea –este operatia prin care patrimoniul unei societati se divide in mai multe fractiuni ce sunt
aportate unor societati noi
c) Aportul partial de active este o operatie prin care o societate aporteaza la o societate noua sau existent, o parte
a patrimoniului sau in schimbul careia va primi titluri emise de societate beneficiara de aport.In acest caz ,
actionarii societatii absorbite nu primesc nimic, societatea lor primind partial activele exprimate in
titluri.Aceasta procedura este current utilizata.
5.Caracteristicile divizarii societatilor comerciale

Divizarea sau sciziunea –este operatia prin care patrimoniul unei societati se divide in mai multe fractiuni ce
sunt aportate in societati noi.
Divizarea unei societati comerciale se poate realiza in doua moduri:
a) Divizare totala- care presupune impartirea intregului patrimoniu al unei societati ce isi inceteaza activitatea ,
intre doua sau mai multe societati exisstente sau prin infiintarea unor societati comerciale noi.
b) Dizivarea partiala –presupune ca o parte din patrimoniul unei societati comerciale se transmite spre societatile
comerciale existente sau se constitue noi societati in conditiile in care societatea comeriala initiala nu-si
inceteaza existenta.
Elementele caracteristice fuziunii si divizarii:
1. Transmiterea universal a patrimoniului este o cacteristica ce apartine atat operatiunilor de fuziune cat
si celor de divizare.Pasivele societatii absorbite sau divizate este luat in sarcina societatilor noi
absorbante.In cazul divizarii ,partajul se face in general in functie de elementele de activ aportate
fiecarei societati beneficiare de aport.
2. Dizolvarea societatii absorbite sau divizate- prin aceasta caracteristica fuziunea si divizarea se disting
de aportul partial de active ,prin care o societate face aport la o alta societate deja creata.
3. Schimbul (compensarea) drepturilor sociale pentru a restructura o societate prin fuziune sau divizare ,
trebuie ca actionarii/asociatii societatii divizate sa devina asociati societatii mostenitoare prin atribuirea
de actiuni sau parti sociale la aceasta societate.

In aparenta dizolvarea apare ca fiind opusul operatiei de fuziune. In realitate insa, divizarea poate sa duca la
concentrarea capitalurilor
 6.Aspecte juridice ale fuziunii societatilor comerciale

Fuziunea – este o forma de reorganizare a activitatii economice.

Operatia de fuziune nu este rezervata doar societatilor de capital si societatilor de persoane si de asemenea
exista fuziuni si intre societatile de capital si cele de persoane.
Fuziunea –este o forma de concentrare care a aparut in jurul anului 1970 avand obiective de natura economica
cu consecinte directe asupra capacitatii concurentiale.
Fuziunea constitue ,deci, o modalitate de reorganizare a societatii comerciale si un instrument de crestere
externa.
In literatura de specialitate , fuziunea este diferita ca fiind reunirea intr-o singura unitate omogena a mai multor
organizatii.
Fuziunea se realizeaza prin doua modalitati:
1. Prin contopire in conditiile legi- are ca rezultat crearea unei noi societati formata din doua sau mai multe
societati existente.
2. Prin absorbtie adica absorbtia unei societati de catre alta.

O alta cauza care duce la fuziune este de ordin juridic si se refera intotdeauna la puterea uneia asupra alteia.
Prin intermediul fuziunii se concentreaza capitalurile atat economico-tehnic cat si uman in scopul supravietuirii sau
a acapararii unui segment de piata concurential.
In Romania se intalnesc si alte forme de concentrari de capitaluri precum asocierile din societatile comerciale
prevazute de Legea 15/1990 si societatile din cadrul grupului intre care exista participatii unilaterale sau reciproce.
Fuziunea este caracteristica economiilor descentralizate.Ea poate fi realizata intre societatile de stat sau societatile
cu capital privat, sau intre stat si privat.
Fuziunea poate avea loc intre societatile cu aceeasi forma juridical sau de forme diferite. De aceea modalitatea de
realizare a fuziunii este diferita de la caz la caz.
In acest contest fenomenul fuziunii privit in intreaga sa complexitate trebuie abordat sub mai multe aspecte.
1)sub aspect economic fuziunea rep. operatia de transmitere a patrimoniului uneia sau mai multe societatii fie catre
o societate existent,fie catreo societate nou constituita.
2)sub aspect juridic fuziunea este o modalitate de restructurare a societeti comerciale avand urmatoarele efecte:
- incetarea personalitati juridice a societati absorbite
- transmiterea integral a patrimoniului societatii absorbite catre societatea absorbanta
- atribuirea de actiuni al societatii absorbante sau nou create catre actionarii societatii absorbite
- majorarea cap soc. Al societatii absorbante prin absorbirea societatii absorbite
3)sub aspect fiscal fuziunea este regrementata in legislatia muncii in cea ce priveste impozitul pe profit,TVA si
taxele asupra salariului.
Aspectele juridice ale fuziunii societatii comerciale fac obiectul directive a III –a a CEE,prevederilei directive
fiind preluate in legislatia nationala a statelor member in scopul armonizarii aspectelor juridice ale operatiilor de
fuziune la nivel European.
7. Proiectul de fuziune.etape

Proiectul de fuziune este un document care se efectueaza inaintea etapei de realizare a fuziunii.
In document se retin precizari cu character juridic si fiscal spre societatii cuprinse in fuziune si precizari de
natura financiar-contabil.
Exemple de precizari financiar-contabile cup in proiect:
1. Data la care s-au inscris conturilr societatii participante la fuziune.
2. Data la care sunt realizate din P.d.v contabil operatiunile societatile participante.
3. Prezebtarea si evaluarea activelor si pasivelor care vor transmise.
4. Stabilirea raportului de schimb privind drepturile sociale
5. Marimea prevazuta pt prima de fuziune.
Proiectul de fuziune sta la baza procedure de fuziune.Aceste se desfasuara in mai multe etape sip e o perioada
mai mare de timp.
Procedura de fuziune cuprinde mai multe mai multe faze.
Prima faza consta in pregatirea acesteia prin intocmirea procesului de fuziune de catre administratorii societatii
comerciale care participa la reorganizarea fiind desemnati de reprezentantii legali ai societatii comerciale respective.
Proiectul de fuziune cup urm etape:
a) Forma ,denumirea si sediulk social al societatii care intra in perimetrul de fuziune
b) Modul de fundamentare si conditiile de fuziunii
c) Stabilirea si evaluarea activelor si pasivelor care se transmit societatii beneficiare
d) Madalitatea de predare a actiunilor sau partilor sociale si data de care acestea au dreptul la dividenta.
e) Raportul de schimb al actiunilor sau partilor sociale
f) Cuantumul primelor de fuziune
g) Drepturile ce se acorda obligatarilor si a orice alte avantaje specific
h) Data bilantului contabil de fuziune care va fi aceasi pt toate sicietatiile participante
Societatile comerciale care isi inceteaza existent in urma reorganizari intocmesc declaratia privind modul de
stinger a pasivului
Proiectul de fuziune si declaratia de stinger a pasivului subvizate de judecatorul delegate la Oficiul Registrului
Comertului
AGA fiecarei societati participante vor adapta hotararea privind fuziunea
Administratorii vor pune la dispozitia actionarilor documente care sa la permita acestora sa-si exprime opinia
cu privire la fuziunea respective:
1. Proiectul de fuziune;
2. Darea de asema a admisintratorilo in care se va preciza rapoartul de schimb al actionarilor sau partilor sociale;
3. Raportul cenzorilor;
4. Bilnatul contabil de fuziune
5. Avizul de specialitate asupra acestei actiuni.
Dupa adoptarea hotararii AGAse pregatesc documentele pt inscrierea la Reg. Com. a mentiunii privind divizarea
sau fuziunea. Urmeaza redactarea actului additional care modifica actele de constituire a societatilor care isi inceteaza
activitatea si in acelasi timp se radacteaza actul constitutive al noii societati infiintate sau actul additional privind
modificarea cap. soc.
Fuziunea sau divizarea are ca effect dizolvarea societatii fara lichidare,
Data fuziunii sau dizolvarii esta data inmatricularilor la Reg Com a noii societati sau ultimei dintre ele sau data la
care se face mentiunea privind modificarea cap social.
Drepturile si obligatiile societatii care isi inceteza activitatae sunt transferate la noua societate.
Societatile care dobandesc bunuri prin actiunea de fuziune sau divizare raspund fata de creditori pt obligatiile
datorate de societatile care si-au incetat existent.
8. CONCEPTUL GENERAL DE GRUP DE SOCIETATI

Grupurile de societati reprezinta o realitate din ce in ce mai intalnita in lumea afacerilor.Ele sunt
constituite in jurul unor societati care asigura conducerea activitatii, reunind intreprinderi independente din
punct de vedere juridic, dar strans legate intre ele prin intermediul participantilor sau a relatiilor contractuale.
Grupului de societate nu i se poate asocia o singura interpretare deoarece infiintarea si dezvoltarea
acestora a atras o serie de influente de natura economica, fiscala, juridica, sociala si contabila.
In plan economic, notiunea de grup vizeaza notiunea de crestere economica care poate fi abordata sub
doua aspecte:
1. procesul de dezvoltare interna are ca rezultat cresterea economica interna realizata prin procurarea directa
a echipamentelor necesare si a personalului aferent.
2. cresterea externa care consta in preluarea controlului societatilor care poseda deja echipamente necesare
dezvoltarii activitatii economice.
Din punc de vedere fiscal structura de grup prin cumularea rezultatului la nivelul acestuia are
avantajul de a plati impozite mai mici. Acest avantaj apare datorita compensarii la nivelul grupului a
pierderilor inregistrate la o societate cu profiturile realizate de alte societati din cadrul grupului.
Din punct de vedere juridic, societatile din cadrul grupului au fiecare personalitate juridica,
nationalitate si conducere proprie. Datorita faptului ca legislatia din mai multe tari nu recunoaste grupul cu
statut de personalitate juridica, aceasta reprezinta in fapt o realitate economica.
In plan social existenta grupului a impus reglementari speciale privind protectia salariatilor prin
existenta unui contract la nivelul de grup prin care se asigura participarea sindicatelor la fundamentarea
deciziilor cu privire la repartizarea profitului.
Consecintele contabile vizeaza trei aspecte.
Primul aspect se refera la faptul ca toate entitaile intocmesc situatii financiare individuale fara sa tina
seama de relatiile de grup.
Al doilea aspect vizeaza relatiile comerciale dintre societatile grupului care genereaza rezultatele si
care nu pot fi considerate ca atare deoarece efectele lor nu sunt rezultatul unor afaceri desfasurate cu alte
societati din afara grupului.
Al treilea aspect se refera la faptul ca intre societatile grupului pot exista raporturi de decontari
reciproce care nu au insa nicio relevanta la stabilirea rezultatului de ansamblu.
In concluzie, la nivelul grupului se elaboreaza un alt grup de situatii financiare anuale denumite
situatii financiare consolidate sau conturi anuale consolidate bazate pe operatii specifice altele decat cele ce
se utilizeaza pentru elaborarea situatiilor financiare individuale.
Societatile care controleaza grupuri si intocmeste situatii financiare consolidate se numeste societate
consolidanta (societate mama), iar societatile controlate din cadrul grupului si ale caror situatii se
consolideaza se numesc societati consolidate(filiale).
9. CRITERIILE DE DIMENSIONARE A GRUPURILOR

Notiunea de grup poate avea diverse interpretari nefiind data o definitie unica.
Pentru un jurist notiunea de grup se bazeaza pe doua idei esentiale:
1. independenta juridica a societatilor din cadrul grupului
2. existenta unei unitati de decizie economica la care sunt supuse aceste societati sau decizie unica.
Contabil, grupul corespunde unui anasmblu de societati ale caror conturi sunt sau pot fi consolidate.
Tehnica de consolidare constituie baza notiunii de grup, iar grupul este delimitat de perimetrul de
consolidare.
Grupul reprezinta deci, un ansamblu de societati la nivelul caruia se desfasoara diverse activitati
contabile, financiare, juridice, economice sau strategice.
Din aceasta definitie rezulta caracteristica grupului aceea de diversitate ce apare datorita dimensiunii
grupului, natura activitaii si a legaturilor care unesc societatile grupului, a structurii pe care o au.
Dimensiunea grupului se poate stabili in functie de anumite criterii extrase din conturile anuale
consolidate precum:
-totalul bilantului
-cifra de afaceri
-marimea capitalurilor proprii
-efectivul de personal
-marimea investitiilor realizate in cursul exercitiului
In functie de aceste criterii putem delimita:
-grupuri de mici dimensiuni, in general cu caracter familial
- grupuri de mari dimensiuni
Grupurile de mari dimensiuni pot fi:
-nationale cand au sediul social si activitatea se desfasoara in tara de origine
-internationale cand activitatea se desfasoara pe teritoriul mai multor sectoare de activitate.
Din punct de vedere al naturii activitatilor, acestea au un caracter eterogensi pot cuprinde mai multe
sectoare de activitate.
Dupa natura activitatii intalnim:
- grupuri industriale
-grupuri comerciale
-grupuri de servicii
-grupuri financiar-bancare
- companii de asigurari
- grupuri de presa.
10 STRUCTURA GRUPULUI SI LEGATURILE CE SE POT STABILI INTRE SOCIETATILE
GRUPULUI

Grupul fiind constituit din numeroase societati, acestea sunt reunite in jurul uneia dintre ele care
poarta denumirea de societate-mama sau sef de grup.
Pe de o parte grupului ii pot fi subordonate si alte societati prin participatiile pe care le detine in mod
direct sau indirect, iar pe de alta parte unele filiale pot avea subfiliale, ele devenine astfel societatea mama a
subgrupului.
Prin urmare grupul poate avea o strctura orizontala si o structura verticala.
Grupul cu structura orizontala ete constituit din societati care nu poseda intre ele legeturi financiare,
ar care sunt subordonate aceleiasi directii de decizie economica.
Grupul cu structura verticala este constituit din societatea mama care poseda un activ constituit numai
din titluri de participare, iar obiectul sau de activitate este reprezentat de gestiunea acestui portofoliu. O astfel
de societate mai este denumit si holding/societate de portofoliu.
Se pot distinge trei mari categorii de lagaturi:
1. legaturi financiare sau participatii la capital- apar atunci cand o societate este proprietara a unei parti din
capitalul altei societati. In functie de categoria de participare se creeaza 2 forme de relatii:
- relatii de filiatie atunci cand o societate detine mai mult de 50% din capitalul altei societati.
- relatii de participatie simpla in cazul in care o scoietate detine intre 10-50% din capitalul altei societati.
Indiferent de relatia dominanta, de participatie sau de filiatie intre societatile grupului se pot ivi
urmatoarele tipuri de legaturi: legaturi directe; legaturi indirecte sau piramidale; legaturi radiale; legaturi
circulare; legaturi reciproce sau incrucisate.
2. legaturi personale – apar in carul grupului de tip orizontal sau personal respectiv grupuri constituite din
societati independente fara legaturi financiare intre ele, dar care respecta conditia de ansamblu de a fi supuse
unei a conducerii uneia. In consecinta astfel de grupuri sunt constituite din societati independente, dar care
apartin aceluiasi administrator.
3. legaturi contractuale care pot fi stabilite in cadrul strategiilor de apropiere si aliante intre intreprinderi.
Aceste strategii au o mare importanta in constituirea sau evolutia grupurilor deoarce ele preced frecvent
crearea unui grup sau integrarea unei intreprinderi de grup.
11. TIPURI DE GRUPURI SI COMPORTAMENTUL ACESTORA

Elementele caracteristice grupurilor:

1 un grup de societati este mai intai caracterizat prin existenta de societati juridic independente unele de
altele.
2. al doilea element il constituie existenta unei entitati centrale, societate mama si careia ii sunt supuse alte
societati ale grupului.
3. definirea domeniilor de competenta intre societatea-mama si alte societati sau poate ajunge la o
concentrare de putere a deciziilor in randul societatii-mama sau la o mare descentralizare de puteri si de
responsabilitati in randul altor societati.
4. oricare ar fi definitia domeniului de competenta, societatea mama trebuie sa-si organizeze controlul nu
numai pentru a judeca rezultatul filialelor, dar mai des pentru a se asigura ca deciziile luate de filiale sunt in
concordanta cu strategia globala definita de aceasta pentru ansamblul grupului, chiar daca exista o
descentralizare a deciziilor.
5. unitatea de decizie trebuie sa aiba ca principal obiectiv realizarea unei strategii de dezvoltare comuna
pentru anamblul societatilor de grup.
Domeniul de competenta al societatii mama si instrumentele pe care le utilizeaza scot in evidenta mai
multe tipuri de comportament ale grupului si anume:
1. comportament de grup patrimonial conform caruia societatea mam nu are decat o simpla act de portofoliu
si actioneaza ca un investitor. Ea administraeaza un portofoliu de participatii, dar fara a se interveni in
gestiunea filialelor. Domeniul sau de competenta se mimiteaza la cumpararea si vanzarea titlurilor de
participare fara a eva intentia de ale conserva. Prin urmare ea va utiliza informatii si tehnici proprii analizei
bursiere.
2. Comportament de grup financiar conform caruia societatea-mama gestioneaza portofoliul, dar influenteaza
gestiunea participatiilor sale prin numirea administratorilor de filiale. Controlul exercitat este de natura pur
financiara si operatiunile financiare la care participa societatea-mama sub subcriteriile la cresterile de capital
la, la imprumuturile pe termen lung si mediu sau la distribuirea creditelor pe termen scurt. Exista o unitate de
decizie in domeniul financiar cu instrumente de control si gestiune financiara.
3. Comportament de grup industrial conform caruia scocietatea mama se preocupa de rezultatele financiare
dar si de activitatea industriala a participatiilor sale. Domeniului de competenta financiara i se adauga
preocuparile strategice. Societatea-mama controleaza investirile si dezinvestirile si obiective strategice, deci
de restructurari si cesiuni sau poate organiza dezvoltarea internationala sau diversificarea. Sistemul de
informare nu estestrict financiar, se utilizeaza instrumentele de analiza strategica precum studiul pozitiei
concurentiale, studiul duratei de viata a produselor, evolutia partilor ocupate din piata.
4. grupul strategic adopta o strategie decisa in comun de ansamblul societatilor de grup. Diferitele filiale ale
grupului sunt integrate in elaborarea si realizarea strategiei. Pentru aceasta este necesara unificarea si
omogenizarea informatiilor si o politica comuna a gestiunii resurselor umane ceea ce duce la notiunea de
cultura comuna a grupului care in plan contabil se gaseste in sistemul de informare.
12. METODA DE CONSOLIDARE GLOBALA

Metoda integrarii globale este prezentata in IAS 27 Situatiile financiare consolidate si contabilitatea
investitiilor in filiale.
Pentru a se aplica aceasta metoda trebuie ca filialele si participatiile sa se afle sub controlul exclusiv
al scocietatii-mama.
In cadrul acestei metode, bilantul consolidat preia elementele patrimoniale ale societatii consolidante
in care integreaza elementele de bilant si rezultatul societatii consolidate, mai putin valoarea titlurilor de
participare.
Etapele metodei de integrare globala sunt:
1. preluarea si cumularea in proportie de 100% a elementelor din bilanturile si conturile de profit si pierdere
ale societatii-mama si ale filialelor cuprinse in perimetrul de consolidare.
2. eliminarea conturilor reciproce sau a operatiilor reciprocedintre societatile grupului in scopul de a prezenta
in mod corect pozitia financiara si performantele activitatii grupului fata de mediul extern.
3. eliminarea rezultatelor interne (profit/pierdere) aferente tranzactiilor efectuate intre societatile din cadrul
grupului.
4. repartizarea capitalurilor proprii intre grup si actionarii minoritari
5. crearea unor pozitii specifice in bilant cat si in contul de rezultat astfel:
- in bilant apar: rezerve consolidate, interesele minoritarilor abaterea de aschizitie(in cazul intrep consolidate)
- in contul de rezultat apar: partea intereselor minoritarilor in rezultatul filialei, ch privind amortizarile
respectic abateri de achizitii pozitive, eventual abaterile de achizitii negative.
Rezervele consolidate rep cota parte ce revine grupului in rezervele acumulate de filiala de cand
aceasta a intrat in perimetrul de consolidare.
Interesele minoritarilor rep cota parte detinuta in capitaluri proprii ale filialelor de catre asociatii care
nu apartin grupului.
Abaterea de achizitie este diferenta de la data achizitiei unei filiale dintre costul de achizitie a
titlurilor si val pe care achizitorul o atrinuie la acea data activelor si pasivelor dobandite. Diferenta poate fi
pozitiva si constituie un activ necorporal amortizabil sau negativa cand se va inscrie la provizioane.
13. METODA DE CONSOLIDARE PROPORTIONALA

Metoda integrarii proportionale presupune aplicarea IAS 31 Raportarea financiara a intereselor in

asocierile in participatie.
O asociere in participatie este un acord contractual intre 2 sau mai multe parti care convin de comun
acord sa desfasoare o activitate economica sub un control conjunctural.
Conditia de aplicare a acestei metode este aceea ca filialele si participatiile sa se afle sub control
conjunctural al soc-mama.
Un asociat intr-o asociere in participatie este un participant la o asociere in participatie care exercita
un control conjunctural asupra.
Exista 3 categorii de asocierei in participatie si anume:
1. activitati aflate sub control conjunctural rep cea mai simpla forma de asociere in participatie fara a avea
personalitate juridica. Fiecare asociat suporta propriile cheltuieli , utilizeaza propriile active, resursele, iar in
virtutea contractului de asociere, ven si ch aferente activitatii desfasurate in comun se impart in proportia la
care fiecare a contributi la realizarea asocierii.
2. activele aflate sub control conjunctural presupune exploatarea uneia sau mai multor active in comun care
sunt supuse unui control conjunctural. fiecare parte are dreptul la o parte din bunurile fabricate si serviciile
prestate prin utilizarea acelor active si isi asuma in contrapartida o parte cuvenita din cheltuieli genrate de
folosirea acestor active.
Dpdv contabil fiecare parte inregistreaza in situatiile financiare individuale cat si in situatiile
financiare consolidate urmatoarele:
- cota sa parte din activele aflate sub control conjunctural clasificate in functie de natura activelor
- orice venit obtinut din vanzarea sau din utilizarea cotei sale parti din productia asocierii in participatie
-cota sa parte din datoriile angajate in comun cu ceilalti participanti
- orice ch angajata in numele participatiei in asocierea respectiva
In concluzie, atunci cand se elaboreaza conturile consolidate nu mai este necesara nicio procedura de
consolidare cu privire la activele, datoriile, veniturile si ch aferente asocierii.
3. entitatile aflate sub control conjunctural – aceasta forma presupune crearea unei soc pe actiuni, de
persoane sau a alteia in care fiecare asociat detine o participatie egala. Deci, activitatea comuna se exercita in
cadrul unei entitati juridice independente controlate in comun de catre asociati.
Toate activele, ch si ven sunt contabilizate la societatea aflata sub control conjunctural.
In bilantul asociatilor nu se regaseste decat participatia lor la capitalul noii entitati.
Din acest motiv pt elaborarea conturilor consolidate se pune problema prelucrarii acestor participatii
folosindu-se medtoda integrarii proportionale.
Consolidarea prin aceasta metoda consta deci in faptul ca val din sit financiare individuale ale
asocierii in participatiune sunt luate la nivelul procentajului de integrare al soc-mama.
Spre deosebire de metoda integrarii globale in integrarea poportionala nu apare interesul
minoritarilor, apare doar partea din elementul bilantului si a contului de rezultate al scoietatilor consolidate
corspunzatoare participarii acestora la consolidare.
Etapele integrarii proprotionale
1. prelucrarea in proportie de 100% a elementelor bilantului si ct de profit si pierdere al soc mama si
cumularea in proportia procentajului de integrare a elementelr aflate sunb control conjunctural curpinse in
perimetrul de consolidare.
2. eliminarea conturilor sau a operatiilor reciproce in limita procentajului de integrare al soc controlate
conjunctural.
3 eliminarea rezultatelor interne in limita procentajului de integrare al soc aontrolate conjunctural.
4. repartizarea capitalurilorproprii ale filialei controlate conjunctural in limita procentajului de integrare a
societatii controlate conjunctural.
14. METODA DE PUNERE IN ECHIVALENTA

Metoda de punere in echivalenta nu este o metoda pura de consolidare a conturilor ci mai mult o
metoda de evaluare a societatii asupra careia se exercita o influenta notabila.
Punere in echivalenta consta in a substitui cifra de afaceri a titlurilor detinute de o soc cu cota parte a
capitalurilor proprii ale soc la care se detin titlurile si evidentierea drepturilor in rezervele si rezultatele
inregistrate de soc detinatoare a titlurilor.
In cazul in care cap proprii ale soc emitente sunt negative, titlurile puse in echivalenta sunt inscrise cu
valoare zero.
Daca intrep, asociatul raporteaza ulterior profit, investitorul inregistreaza partea care i se cuvine din
acelprofit numai dupa ce aceasta acopera partea din pierderile nete nerecunoscute anterior.
Deoarece val titlurilor puse in echivalenta ete egala la fiecare sfarsit de exercitiu cu cota parte a cap
proprii ale soc de consolidat variatia in cursul exercitiului curent a cap proprii ale acestei soc consolidate prin
punerea in echivalenta majoreaza sau reduce val atribuita titlurilor puse in echivalenta la sfarsitul ex
precedent.
In bilant titlurile sunt prezentate la pozitia titlurilor puse in echivalenta.
La o operatie de cesiune de titluri in urma careia nu se mai asigura exercitarea unei influente
semnificative in contolu de profit si pierdere se inscrie pe de o parte pretul de cesiune, iar pe de alta parte
fractiunea cealalta a cap proprii corespunzatoare titlurilor puse in echivalenta majorata daca este cazul cu
fractiunea corespunzatoare a soldului neamortizat al fondului comercial neamortizat si a diferentelor din
conversie.
Aceasta metoda se aplica acolo unde controlul nu este exclusiv si nu esista cumul al elementelor de
activ si pasiv ale grupului si ale societatilor consolidate.
Conform acestei metode bilantul consolidat evidentiaza nu val contului, titluri de participare detinute
de soc mama se inlocuieste cu fractiunea de capital respectiv val titlurilor de participare.
Deci, in locul contului Titluri de participare apare contul Titluri puse in echivalenta.
Diferenta dintre val reala si val contabila a titlurilor , a actiunilor este atasata rezervelor si rezultatului
grupului.
Contul de profit si pierdere consolidat preia doar contul de ven si ch al soc mama.
Cota parte din rezultatul societatii puse in ecgivalenta apare distinct in ct de profit si pierdere.
Metoda punerii in echivalenta corespunde opticii financiare care presupune imposibilitatea de a putea
controla gestiunea participarii filialei care se rezuma de fapt numai la o pozitie de tip financiar.
In acest concept aceasta metoda apare ca o reevaluare contabila a societatii mama.
 15. Prezentarea generala a metodelor de consolidare

Sunt recunoscute de legiutior 3 metode de consolidare:

I. Metoda globala;
II. Metoda proportionale;
III. Metoda punerii in echivalenta.

I. Metoda integrarii globale este prezentata in IAS 27 “Situatiile financiare consolidate in

contabilitatea investitiilor in filiale”. Pentru a se aplica aceasta metoda trebuie ca filialele si participatiile sa se afle sub
controlul exclusive al societatii mama.
Etapele metodei de integrare globala:
1. Preluarea si cumularea in proportie de 100% al elementelor din bilanturile si conturile de
profit si pierdere ale societatii mama si ale filialelor cuprinse in perimetrul de consolidare;
2. Eleiminarea conturilor reciproce sau a operatiilor reciproce dintre societatile grupului in scopul de a prezenta in
mod correct pozitia financiara si performantele activitatii grupului fata de mediul extern;
3. Eliminarea rezultatelor interne (profit/pierdere) aferente tranzactiilor efectuate intre
societatile din cadrul grupului;
4. Repartizarea capitalurilor proprii intre grup si actionarii minoritari;
5. Crearea unor pozitii specific in bilant cat si in contul de rezultate
- In bilant apar: reserve consolidate, interesele minoritatilor si abatarea de achizitie (in cazul intreprinderilor
consolidate);
- In contul de rezultate apar: partea intereselor minoritatilor in rezultatul filialei, chelt privind amortizarile,
respective abateri de achizitii respective, eventual abaterile de achizitii negative.

II. Metoda integrarii proportionale pp aplicarea IAS 31”Raportarea financiara a intereselor in asocierile in
participatie”
O asociere in participatie este un accord contractual intre doua sau mai multe parti care convin de comun accord sa
desfasoare o activitate economica sub un control conjunctural.
Etapele integrarii proportinale sunt:
1. Preluarea in proportie de 100% a elementelor bilantului si contului de profit si pierdere ale soc mama si cumularea
in proportia procentajului de integrare a elementelor aflate sub control conjunctural cuprinse in perimetrul de
consolidare.
2. Eliminarea conturilor sau a operatiilor reciproce in limita procentajului de integrare al soc controlate conjunctural;
3.Eleiminarea rezultatelor interne in limita procentajului de integrare al soc controlate conjuncturall
4.Repartizarea capitalurilor proprii ale filialei controlate conjunctural in limita procentajului de integrare a societatii
controlate conjunctural.

III.Metoda punerii in echivalenta nu este o metoda pura de consolidare a conturilor ci mai mult o metota de
avaluarew a societatii asupra careia se exercita o influienta notabila.
Punerea in echivalenta consta in a substitui vifra de afaceri a titlurilor detinute de societate cu o cota parye a
capitalurilor proprii ale societatii la care se detin titlurile si evidentierea drepturilor in rezervele si rezultatele
inregistrate de societatea detinatoare a titlurilor.
In cazul in care cap. proprii ale societatii emitente sunt negative titlurile puse in echivalenta sunt inscrise cu o
valoare zero.
Deoarece valoarea titlurilor puse in echivalenta este egala la fiecare sfarsit de exercitiu cu cota parte a cap
proprii ale societatii de consolidat variatia in cursul exercitiului curent a caputalurilor proprii ale acestei societati
consolidate prin punerea in echivalenta majoreaza sau reduce valoarea atribuirii titlurilor puse in echivalenta la sfarsitul
exercitiului precedent.
Metoda de punere in echivalenta corespunde opticii financiare care pp imposibilitatea de a putea controla
gestiunea participarii filialei care se rezuma de fapt numai la o pozitie de tip financiar.
16. Tehnica consolidarii pe palier

Tehnica consolidarii pe palier consta in a consolida succesiv fiecare societate, la societatea care ii detine
titlurile. Se stabileste astfel un numar de subgrupuri consolidate autonomy si apoi prin etape successive se consolideaza
pana la nivelul societatii mama.
Aceasta tehnica are avantajul de a perimite o segmentare a informatiilor financiare in interiorul grupului, dar
necesita operatii mult mai vaste decat in cazul consolidarii globale si de asemenea o proportie mai mare de efectuare a
operatiilor de consolidare si un cost mai ridicat de aplicare.
Dezavantajul cel mai mare este acela de a nu putea fi utilizata cu usurinta cand legaturile financiare intergrup
sunt complexe.
In practica, se aplica doar pt inteprinderi mici si mijlocii care poseda o structura simpla.
Daca o consolidare pe paliere se aplica in cadrul grupului legaturileor dintre societati in cadrul acestuia d.p.d.v
juridic au regimul de societati terte pt subgroup.
Relatia financiara intre subgrupul consolidate (primul palier) si alte societati consolidate (palierele urmatoare)
redica o serie de proble specific astfel:
- Daca o societate din afara grupuil detine o participatie intre o sicietate a acestui subgroup, atunci consolidarea
acestor ultime interese minoritare cuprind interesele obtinute de prima societate.
Subgrupurile pot fi formate din societati specializate intr-o ramura de activiate, iat participatiile dintre ele sunt
simple si limitate.
Consolidarea pe paliere este tehnica care se impune cand grupul decide sa descentralizezw operatiile de
consolidare, dar in acelasi timp sa aiba posibiliatea de a decide economic financiar.
 17. Tehnica de consolidare directa

Tehnica de consolidare directa consta in a consolida direct toate societatiled etinute in perimetrul de
consolidare. Aplicarea acestei tehnici pp in prealabil determinarea procentului de interese detinut de sociaetaea mama
in fiecare societate, procent in functie de care se efectueaza distribuirea caputalurilor proprii intre societatea mama si
actinarii minoritari.
Avantajul acestei tehnici este de a furniza correct, rapid si cu cheltuieli cat mai mici decat consolidarea pe
palier influientand financiar minoritatile grupului.
Inconvenientul acestei tehnici este de a nu permite analiza in interiorul grupului necesara nevoilor interne de
gestiune sau de informare, segmentarea pe activitati, zone geografice etc.
Alegerea uneia sau alteie dintre tehnici, consolidarea directa sip e palier este legata de natura relatiilor dintre
socitatea mama si entitatile consolidate in cadrul organizarii generale a grupului.
In cadrul consolidarii prin metoda globala, trebuie inteles correct ce inseamna utilizarea procentului de interes
si a termenului de control al societatii mama asupra filialelor.
Procentul de control este calculate si utilizat pentru masurarea fortei de control exercitata pt societatea mama,
in final el serveste a preciza metoda de consolidare ce trebuie utilizata.
Procentul de interse este calculate si utilizat pt a determina repartizarea cap proprii ale filialeor, intre parte ace
revine majoritarilor si parte ace revine minoritarilor. El serveste in principal pt efectuarea evaluarilor in consolidare.
 18. Normalizarea contabila

Normalizarea contabila este procesul prin care se armonizaeaza aspectele vizand prezentarea documentelor de
sinteza, metodele contabile si terminologia.
Procesul de normalizara este un proces inductive deoarece se pleaca de la observarea parcticilor contabile,
putand avea un character minimal sau poate fi foarte strict.
Normalizarea contabila urmareste 3 obiective fundamentale:
1. Obtinerea unei informari omogene referitoare la intreprinderi, detinata si puterii publice;
2. Valoarificarea informatiilor contabile de catre utilizatorii externi in special in ceea ce priveste comparatiile in
timp si spatiu;
3. La nivel macroeconomic, contributia la o alocare mai buna la resurselor financiare.
Codificarea normative a contabilitatii trebuie sa asigure un echilibru intre interesele, adesea divergente, ale
utilizatorilor si producatorilor de informatii, rezultand astfel necesitatea unui compromis.
Codificarea normative a contabilitatii cunoaste o dimensiune nationala si una international.
La nivel national normalizarea contabila poate fi:
- De natura publica, respective interventia puterii publice in codificarea contabila este puternica;
- De natura private, in care profesia contabila joaca un rol foarte important;
- De natura mixta, in care codificarea contabila pp o coparticipare a organismelor private si putere publica.
La nivel international normalizarea contabila pp atat elaborarea de norme sau reguli aplicabile partial sau in
totalitate cat si existent unor organisme capabile sa emita, sa oblige utilizarea sis a sanctioneze nerespectarea normeleo.
Normalizarea contabila international este un process evolutiv dependent de fenomenele de mondializare a
schimburilor economice dintre natiuni sau grupuri de tari.
Procesul de normalizare contabila este marcat de lucrarile a 2 organisme si anume:
- Uniunea Europeana (UE);
- Comitetul pt Standardele Contabile Internationale (IASC) denumita in urma reformei din 2001 Consiliul
International al Standardelor Contabile .
La nivelul UE normalizarea contabilitatii face parte din procesul armonizarii dreptului societatilor comerciale
pentru tarile membre.
Deoarece directivele contabile europene prevad mai multe optiuni care pot fi legiferate prin norme contabile
nationale, intre taile comunitare sunt mentinute importante diferente in materie de norme contabile.
IASB urmareste elaborarae si publicarea de standard contabile international care au fost si vor trebui respectate
cu ocazia prezentarii situatiilor financiare, precum si asiguarea acceptarii si aplicarii acestor norme la nivel mondial.
Acest consiliu este cel mai influient organism de normalizare contabila din lume, care coopereza fiarte strans
cu organisme nationale in special cu organismal amercican de standardizre contabila si anume Comitetul de Standarde
de Contabilitate Financiara (FASB).
Normele contabile international care sunt aplicabile in principal de toti participantii la schimburile de pe pietele
international trebuie sa fie rezultatnta unei implicari a tuturor celor interesati, deci un produs multicultural.
 19. Armonizarea conatbila si internationalizarea

Armonizarea contabila internatioanal este un process prin care regulile sau normale natioanel diferite de la o
tara la alta, uneori devergente, sunt perfectionate pentru a fi facute comparabile, aceasta reprezinta o necessitate
emanate atat din cerintele utilizatorilor de situatii financiare cat si de organismele nationale de normalizare si de
reglementare a profesie la care participa si presiunea internationalizarii pietelor financiare.
Procesul de armonizare contabila are ca scop armonizarea normelor si practicilor contabile nationale pt a
facilita comparabilitatea situatiei financiare intocmite si publicate de intreprinderi provenite din tari diferite.
Pe plan international la realizarea armonizarii contabile contribuie mai multe organizatii interguvernamentale
si organizatii de profesii contabile
Pe plan European lucrarile de armonizare contabila s-au concretizat in mai multe directive cele mai importante
fiind:
- Directiva a IV-a privind conturile anuale ale societatilor de capitaluri, emisa in anul 1978;
- Directiva a VII-a privind conturile consolidate, emisa in 1983;
- Directiva a VIII-a privind auditul legal al situatiilor financiare, emisa in 1989.
Doctrina care sta la baza procesului de armonizare contabila din UE nu este unitare, fiind un amestec intre cele
doua curecte doctrine care nu au influientat contabilitatea in lume.
Cele doua curente doctrine sunt:
- Doctrina contabila anglo-saxona bazata pe dreptul comunitar;
- Doctrina contabila continental, fondata pe dreptul scris romano-german;
Mediul contabil international dispune de 2 referentiale international recunoscute:
I. Referentialul IASB;
II. Referentialul maerican FASB.
IASB este un normalizator fara putere coercitiva, aplicarea normelor sale fiind facultative si pot fi aplicate cu
precadere intreprinderilor mari.
Doctrina transformarilor profunde care au avut loc in plan contabil in perioada 1991-2002, sistemul contabil
romanesc a fost supus unui amplu process de reforma.
Obiecivul stabilit de normalizatorii romani dupa implementarea unui system contabil de inspiratie franceza a
fost armonizarea reglematarii contabile nationale cu Directiva a IV-a a CEE si cu Standardul International de
contabilitate care au fost traduse si preluate ca norme de referinta in contabilitatea romaneasca pt tratarea diferitelor
evenimente si situatii ca apoi sa urmeeze etapa conformitatii cu Directivele Europene.
OMFP nr 403/1999 ofera o prima versiune a acestor reglementari care apoi a fost inlocuit cu OMFP 94/2001 si
a aparut in plus OMFP 306/2006
Reforma contabila din Romania, perioada 1999 -2006 este marcata de o serie de aspect positive si negative
privind procesul de raportare a anormelor contabile nationale la referentialul international.
Aspectele positive se refera la:
- Recunoasterea contabilitatii ca principal instrument de informare si asistare a decizieil
- Crearea unui cadru conceptual prin definirea unor principia si nou\tiuni;
- Cresterea volumului de informatii contabile oferite prin situatiile financiare;
- Introducerea criteriilor de calitate in eleborarea si difuzarea informatiei contabile.
Aspectele negative constatate privesc:
- Reflectarea aceleiasi realiotati economice este reglementata prin existent a 2 referentiale contabile care prezinta
diferente semnificative;
- Existent standardelor IASB asupra unor intreprinderi care nu au nici o legatura cu piata si fluxurile
internationale;
- Incapacitatea normalizatorilor romani de a elabora un system contabil propriu prin preluarea adliteram a
referentialului IASB;
- Existent unui referential contabil la standarde international perfect aplicabil unei economii de piata dezvoltate
si implementarea lui in cadrul unui system contabil aplicat la o economie in tranzitie, caracteristica unei tari in
curs de dezvoltare.
Normele contabile international care sunt aplicabile, in principiu toti participantii la schimburile de pe pietele
international trebuie sa fie rezultanta unei implicari a tuturor celor interesati.
Intr-o economie de piata, normalizarea, armonizarea si internationalizare contabila au ca obiect organizarea
regulilor de functionare a pietei informatiei contabile, in vederea optimizarii comunicarii financiare.
 20. Referentiale contabile europene, international si nationale

Intr-o economie de piata, normalizarea, armonizarea si internationalizarea contabila au ca obiect organizarea

regulilor de functionare a piatei informatiei contabile, in vederea optimizarii comunicarii financiare.
Obtinerea informatiei contabile necesare diferitelor categorii de utilizatori are la baza o reglementare
minutioasa.
Sursele stanadardelor contabile pot fi national si international.
1.Sursele international de standarede contabile sunt reprezentate in principal de directivele CEE si standardele
international de contabilitate.
1.1. Directivele Europene
CEE a elaborate in materie de contabilitate:
- Directiva a IV-a din 25 iulie 1978 cuprinde dispozitii care se refer aka contabilitati individuale respective
reguli cu privire la intocmirea situatiilor financiare, prezentarea, controlul si auditarea acestora;
- Directiva a VII-a din 13 iunie 1983 are in vedere situatiile financiare intocmite de catre grupurile de
intreprinderi si cuprinde dispozitii cu privire la intocmirea, prezentarea si auditarea sit financiare consolidate.
Directivele existente pot fi preluate in reglementarile contabile ale statelor CEE.
Potrivit CEE, situatiile financiare sunt formate din:bilant, cont de profit si pierdere si anexa la situatiile financiare.
1.2. Standardele internationale de contabiliate
Potrivit IASB-normalozare pune la dispozitie standard international de contabilitate (IAS) si standard international
de raportare financiara (IFRS):
- IFRS de la 1 la 8;
- IFRIC-interpretari si comentarii ale standardelor de raportare financiara;
- IAS de la 1 la 41;
- SIC interpretari si comentarii ale standardelor internatinale de contabilitate;
- Cadrul general pt intocmirea si prezentarea situatiilor financiare.
Reglementarea contabila existent in tara are la baza normalizarea contabilitatii effectuate de CEE si normalizarea
contabilitatii effectuate de IASB.
2.Sursele nationale ale normelor contabile sunt reprezentate de texte legislative si de texte de reglementare(decrete,
hotarari, ordonante)
Textile legislative sau reglementarile contabile au la baza Legea nr.82/1991 care a transpus in dreptul intern
continutul Directivei a IV-a CEE.
Legea contabiliattii este completata de OMFP nr.3055/2009 pt aprobarea reglementarilor contabile conforme
cu directivele europene.
Legea contabilitatii prezinta dispozitii referitoare la organizarea si conducerea contabilitatii, registrele
contabile, situatiile financiare care trebuie sa fie intocmite de catre entitate.
OMFP nr.3055/2009 pt apronarea Reglementarilor contabile conforme cu Directivele Europene are in
continutul lui urmatoarele component:
- Principia contabile general valabile;
- Evaluarea structurii situatiilor financirae;
- Structure ale situatiilor financiare;
- Planul de conturi general.
In continutul OMFP exista structurate situatiile financiare in cele doua sisteme:
- Sistemul dezvolatat;
- Sistemul simplificat.
Textele legislative fara esenta contabila sunt reprezentate de numeroase dispozitii de ordin contabil care se regasec
in continutul unor legi, decrete, hotarari, component ale dreptului social al muncii, drept fiscal.