UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI

FACULTATEA DE FIZICĂ

Sindromul Post-polio

Îndrumător:
Lect. Dr. AILIOAIE
LAURA MARINELA
Student:
Ion Georgian Alin
Ce este poliomielita?
 Poliomielita este o boală infecto-contagioasă sistemică ce afectează primordial sistemul
nervos central şi determină uneori paralizii.

 Tabloul clinic poate varia de la manifestări nespecifice respiratorii sau digestive, până la
îmbolnăviri severe, encefalite sau meningoencefalite cu paralizii şi tulburări respiratorii.

 Frecvența manifestărilor severe este de 1 caz de paralizie la 200 de infecții subclinice.

(Copii cu Poliomielită - fig. 1)

Istoric
 Denumită „o boală a civilizaţiei“, poliomielita începe să se răspândească din secolul al
XIX-lea şi, se crede, este o consecinţă a obiceiurilor alimentare nesănătoase. Vaccinul a
fost descoperit de Jonas Salk, biolog american, în anii '50, iar în 1961, Albert Sabin a
dezvoltat un vaccin administrabil pe cale orală. Datorită unui efort global de a eradica
poliomielita, cazurile au scăzut până la 223 în 2012 (de la 350.000 în urmă cu 25 de ani).

 În România, vaccinarea antipoliomielitică este inclusă în programul naţional de

imunizare şi se administrează în două moduri: pe cale orală şi intramuscular sau
subcutanat, preferându-se varianta injectabilă

Stadiile Poliomielita - SPP

Stadiul prepalalitic

Stadiul paralalitic

Sindromul post-poliomielitic

Obs! După 10-20 de ani de la boala acută se poate instala un sindrom post
poliomielitic de atrofie musculară progresivă.

Ce este sindromul Post-polio?

 Sindromul post-polio este o afecțiune ce se dezvoltă în câteva zeci de ani după
poliomielită.
 Acesta afectează mușchii și nervii, producând slăbiciune, astenie, durere și alte
simptome.

 Sindromul post-polio se dezvoltă doar la indivizii care au suferit de poliomielită, dar

acest sindrom nu este aceeași boală ca poliomielita. Dezvoltarea acestui sindrom nu
semnifică revenirea bolii inițiale și spre deosebire de poliomielită, sindromul post-polio
nu este contagios.
Cauze
 Virusul poliomielitei lezează nervii care controlează mușchii, iar acest fenomen provoacă
slăbiciune musculară. La indivizii care se recuperează parțial după poliomielită, s-a
remarcat că nervii (neafectați de boală) dezvoltă niște ramuri care inervează mușchii a
căror inervație inițială a fost distrusă. Când acest fenomen are loc, funcția musculară este
recuperată, cel puțin parțial.

 Mulți medici consideră că aceste noi conexiuni nervoase, nu sunt la fel de puternice
precum cele inițiale si că se pot distruge în decurs de 20 de ani. Când se produce aceast
fenomen, rezultă slăbiciune musculară în respectivele teritorii. Acesta este motivul pentru
care apare sindromul post-polio la cei ce au suferit de poliomielită.

(Fig. 3)
Simptome
 Există multe simptome posibile pentru sindromul post-polio (PPS). Simptomatologia
exactă depinde de mulți factori, precum teritoriul muscular afectat de infecția inițială cu
virusul poliomielitei. Pentru majoritatea pacienților, slăbiciunea musculară se dezvoltă
gradual și poate necesita mulți ani pentru a deveni evidentă. Există și perioade de timp de
lungă durată în care evoluția simptomatologiei este staționară.

Dureri musculare si
Oboseală Atrofie musculară articulare

Slabiciunea musculară nouă

 Majoritatea bolnavilor de PPS dezvoltă o nouă slăbiciune musculară. În unele cazuri
slăbiciunea este cauzată de atrofia (distrugerea) mușchiului. Acest fenomen se numește
adesea atrofie musculară progresivă post-poliomielită.

 Slăbiciunea musculară se produce, în mod uzual, la mușchii ce au fost inițial afectați de

poliomielită.
  Cu toate acestea, mulți indivizi cu PPS descoperă că dezvoltă slăbiciune și la mușchii ce
nu au fost inițial paralizați. Acest lucru nu se întamplă pentru că PPS-ul se întinde în
restul organismului, ci pentru că și acești mușchi au fost afectați inițial, dar nu așa de
sever. De fapt, în majoritatea cazurilor, individul nici nu știa că și mușchii respectivi au
fost afectați.

Oboseala
 Majoritatea pacienților cu PPS dezvoltă oboseală, care este simțită ca o senzație de
epuizare după o scurtă perioadă de activitate. Se poate remarca faptul că anumite
activități pe care înainte era capabil să le facă fără a obosi, acum provoacă astenie.
Pacientul se poate simții obosit, lipsit de energie sau să aibă senzația de greutate în
mușchi. Acesta se poate simții și confuz sau somnoros. O scurtă perioadă de odihnă după
activitatea fizică poate ameliora simptomatologia.

Durerile musculare sau articulare

 Chiar și când pacientul pare recuperat complet după poliomielită, mușchii tind să fie mai
slabi decât în mod normal. Pentru a se compensa această slăbiciune, este nevoie ca alți
mușchi să preia o parte din funcțiile acestora. Acest fenomen este în mod special
remarcat la mers. Când acest lucru se întâmplă o lungă perioadă de timp, mușchii
respectivi sunt suprasolicitați, la fel și tendoanele și articulațiile.

 În timp, această suprasarcină poate duce la dureri și crampe musculare. În multe cazuri
durerea este într-atât de severă, încât ea limitează capacitatea de utilizare a acelei porțiuni
a corpului. Această scădere a activității poate duce la slăbiciune musculară și, astfel, se
crează un cerc vicios.
Diagnostic
 De multe ori diagnosticul acestui sindrom este unul de excludere, adică medicul va
elimina restul diagnosticelor care ar putea constitui cauza simptomatologiei. Medicul va
analiza istoricul pacientului (celelalte boli de care a mai suferit) și va efectua o examinare
fizică riguroasă care să confirme existența unei poliomielite în trecut. Nu există analize
de laborator care să confirme PPS-ul.

Diagnosticul de PPS este posibil in următoarele situații:

 - existența unei infecții cu virusul poliomielitic în antecedente sau o electromiogramă

(analiză activității electrice a mușchilor) sugestivă pentru acest aspect;

 - au trecut cel puțin 15 ani de la poliomielită și s-a produs o recuperare, cel puțin parțială
a mușchilor paralizați;

 - există noi slăbiciuni musculare, oboseală, durere, scădere a capacității de efort sau
pierdere a funcției unui grup muscular, mai ales la cele afectate cândva de poliomielită;
  - investigațiile nu relevă o altă cauză care să explice simptomatologia;

Tratament – inițial

 La cei recent diagnosticați, medicul recomandă de obicei, începerea unui program regulat
de exerciții fizice, pentru a cresțe forța și rezistența musculară. Exercițiile fizice vor ajuta
și la menținerea greutății corporale, ceea ce reduce solicitarea tendoanelor și articulațiilor.
Sub îndrumarea medicului, un fizioterapeut poate concepe un program de exerciții
individual și se poate asigura de efectuarea corectă a acestora, fără excese. Efectuarea de
exerciții fizice excesive, poate accentua simptomatologia de oboseală, slăbiciune
musculară și durere.

 Acordarea unor perioade optime de odihnă este, de asemenea, importantă în terapia

inițială, mai ales în cazul în care oboseala este problema principală. Se pot cauta metode
de adaptare a programului zilnic, astfel încât rutina zilnică să fie mai puțin solicitantă și
obositoare.

Tratamentul de întreținere

Exercitiile fizice și odihna

 Cel mai important element în tratamentul de lungă durată, îl constituie dozarea optimă a
perioadelor de exercițiu fizic și a celor de odihnă.

 Ridicarea de greutăți, poate îmbunătății senzația de slăbiciune musculară și durerile

articulare; nu se recomandă acest tip de exercitii mai frecvent de o dată la 2-3 zile pentru
a nu suprasolicita musculatura.

 Exercițiile moderate de aerobic, ajută la ameliorarea senzației de oboseală, prin creșterea

rezistenței musculare;
Fizioterapia, gheața și căldura
 Durerile musculare pot fi tratate cu gheață, căldură, masaje sau stimulare electrică.

 Dacă durerile musculare se datorează viciilor de postură, poate fi de ajutor corectarea

acesteia sub îndrumarea fizioterapeutului.

 Durerile articulare pot fi ameliorate prin aplicații de gheață și căldură.

 Pentru curburile anormale ale coloanei vertebrale, pot fi de ajutor modificările de postură
și alte îngrijiri ale spatelui, realizate sub îndrumarea fizioterapeutului.

Dispozitive ajutătoare
Există o varietate de astfel de dispozitive ce pot fi de ajutor celor cu PPS:

 Durerile articulare (genunchi, încheieturi), sub îndrumarea medicului, pot fi ameliorate

prin utilizarea atelelor, care să stabilizeze articulația și să o mențină în poziție normală.

 Un corset ortopedic poate îmbunătății simptomele date de curburile anormale ale

coloanei.

 Dificultățile în a efectua sarcinile zilnice datorită slabiciunii din brațe și umeri, pot fi
tratate prin utilizarea de suporturi pentru brațe și alte tipuri de atele; un ergoterapeut poate
ajuta în aceste probleme.

 Bastoanele și cârjele pot fi de ajutor la cei ce au dificultăți la mers sau urcatul scărilor;
dacă mersul este foarte îngreunat, se recomandă utilizarea unui scaun cu rotile.

Tratament în cazul agravării bolii

Sindromul progreseaza foarte lent. Simptomele se pot stabiliza pentru mulți ani.

- dacă pacientul dezvoltă tulburări ale respirației, poate deveni necesară utilizarea
dispozitivelor de oxigenare; în acest caz este util sfatul pneumologului.
 - în cazul în care durerile musculare și articulare cresc în intensitate, pot fi necesare
dispozitive de susținere ce ajută la activitățile zilnice; poate deveni util un scaun cu rotile
în cazul în care slăbiciunea musculară este severa.

- poate deveni necesară intervenția chirurgicală în cazul în care curburile coloanei

vertebrale sunt sever afectate.

Concluzie – Cum prevenim sindromul Post-polio?

 În prezent nu există nicio modalitate de a împiedica dezvoltarea PPS sau de a opri

deteriorarea ulterioară a neuronilor supraviețuitori.

 Cu toate acestea, se recomandă ca supraviețuitorii cu poliomielită să mențină o dietă

echilibrată, să efectueze un program de exerciții regulat, să mențină greutatea sub control,
să își asigure odihna necesară, să evite fumatul astfel încât aceștia să ducă o viață cât mai
de calitate posibil.

 Poliomielita poate fi prevenită prin imunizare; vaccinul Polio administrat de mai multe
ori protejează viața unui copil.