PROIECT REOLOGIE

Realizat : Ing. Șova Raluca Mihaela

2015
1
 CUPRINS

Reologia – notiuni generale……………………………………………………………………………………..3

Concepte de baza ale reologiei……………………………………………….…………………………………3
 Tensiunea………………………………………………………………………..……………………….3
 Deformatia……………………………………………………………………………………………….4
 Constante elastice............................………………………………………………………………….….5
 Viteza de deformare…………………………………………………………………………………….5
Masuratori reologice…………………………………………………………………………………………….5
 Reometrul……………………………………………………………………………………….……….6
 Aplicatii …………………………………………………………………………………………...……..7
Reologia produselor pentru ingriirea parului – produse de conditionare…………………………………..8
Teste realizate pe balsamul de par cu ulei de catina………………………………………...……………….10
 Testul de curgere……………………………………………………………………...………………..10
 Baleiajul de amplitudine……………………………………………………………………………….11
 Baleiajul de frecventa…………………………………………………………………………………..12
Bibliografie……………………………………………………………………………………..……………….13

2
 Reologia este știința ce studiază interdependența între solicitările mecanice, răspunsul corpurilor și
proprietățile acestora. Această știință stabilește modelele matematice care descriu comportamentul corpurilor
supuse la solicitări. Acest comportament este determinat de dependența dintre forțe (solicitări) și răspuns
(deformare, de exemplu).
O forță sau un sistem de forțe aplicat unui corp conduce la mișcarea acestuia. Mișcarea corpului poate
consta în deplasări (translație sau/și rotație) sau/și deformari (modificarea formei sau/și volumului). În general,
deplasarea nu modifică poziția relativă a elementelor ce formează corpul, dar modifică poziția acestuia, în
raport cu un sistem de referință exterior. Deformarea determină modificarea poziției relative a elementelor
constituiente.
Deformarea, în cazul solidelor, are loc până la atingerea echilibrului între forțele interne și externe. Gradul
de deformare se schimbă continuu în timp pentru fluide care nu ajung la o deformație de echilibru. Curgerea
este fenomenul în care deformația crește continuu și nu se mai recuperează după îndepărtarea forței. Curgerea
are un rol important în majoritatea operațiilor specifice tehnologiilor de sinteză și prelucrare a polimerilor.

Concepte de baza ale reologiei

Tensiunea (efortul unitar)

Tensiune normal

Tensiune tangentiala
3
 Tensiunea este forța care acționează pe suprafața unui corp, când suprafața tinde la zero. Tensiunile se
pot clasifica în funcție de direcția aplicării forței pe suprafața corpului în:

1. tensiunea normală, care se notează cu (forța este aplicată perpendicular pe o față a corpului și va
produce o deformare care va modifica volumul și va lăsa forma neschimbată)
2. tensiunea tangențială, care se notează cu (forța este aplicată tangențial sau paralel pe o față a corpului
și va produce modificarea formei corpului și menținerea neschimbată a volumului)

Tensiunea se calculează cu următoarea formulă:

unde

= tensiunea tangențială;
F = forța aplicată;
A = suprafața corpului care susține forța.

Deformația
Sub acțiunea unei tensiuni un corp se deformează. Deformația poate modifica volumul sau forma
corpului. De asemenea, deformația poate fi elastică și se recuperează la descărcarea corpului, sau poate fi
curgere și rămâne nerecuperată.
Deformația specifică sau relativă este raportul dintre variația în lungime produsă datorită solicitării și
lungimea inițială a segmentului de dreaptă. Trebuie să facem distincția între deformația specifică (care se
notează cu ) produsă de tensiuni normale și lunecarea specifică (care se notează cu ) produsă de tensiuni
tangențiale.
Deformația specifică se calculează cu următoarea formulă:

unde

= deformația specifică;
l = variația în lungime;
l = lungimea inițială.

Există diferite tipuri de deformații:

1.compresia - tensiunile normale sunt orientate spre interiorul corpului și volumul se micșorează

4
2.dilatarea - tensiuni normale sunt orientate spre exteriorul corpului și volumul se mărește

3.forfecare simplă

4.forfecare pură

5.rotație
Compresia și dilatarea fac parte din categoria deformațiilor volumice.

Constante elastice
Rezistența la solicitărle transversale se exprimă prin modulul de elasticitate transversal, G, iar rezistența la
solicitările normale se exprimă prin modulul de elasticitate longitudinal, E. Se calculează astfel:

unde

E = modulul de elasticitate longitudinal;

= tensiunea normală;
= deformația specifică;
și

unde

G = modulul de elasticitate transversal;

= tensiunea tangențială;
= lunecarea specifică.

Viteza de deformare (gradientul vitezei)

Sub acțiunea unor solicitări externe corpurile deformabile se pot deforma cu viteze diferite. Deformarea
poate fi instantanee sau are loc într-un interval finit de timp. Viteza de deformare sau gradientul vitezei este
viteza cu care diverse planuri (într-un corp) sau molecule (într-un lichid) se mișcă unele relativ la celălalte.

Măsuratori reologice

Reometria este tehnica de măsurare a mărimilor care caracterizează un material cu proprietăți

reologice. Reometrul este un instrument pentru studierea și măsurarea caracteristicilor reologice ale
5
materialelor. Reometrele pot măsura mărimi cum ar fi viscozitatea, coeficienții tensiunilor normale sau diferite
module dinamice. În mod ideal, un reometru ar trebui să fie capabil să detecteze modificările proprietăților
reologice ale sistemului în condiții similare de solicitare cu cele din realitate.
Există multe tipuri de reometre:

 Viscozimetre cu bulă și cupe viscozimetrice

 Viscozimetre cu bilă sau cu cilindru
 Viscozimetre capilare
 Reometre rotaționale
 Reometre cu cilindri concentrici
 Reometre con-placă și reometre cu plăci paralele
 Reometre cu geometrii speciale
 Reometre dinamice
 Reometre cu tensiune controlată
 Reometre pentru curgere extensională

Pentru caracterizarea comportării reologice a materialelor plastice, există două tipuri de experiențe:

 experiențe de fluaj, în care se înregistrează creșterea deformației sub tensiune constantă și din care se
deduce complianța fluajului;
 teste de relaxare a tensiunii, în care se măsoară scăderea tensiunii în condițiile unei deformații constante
și din care se poate obține modulul de relaxare a tensiunilor.

În reometrele moderne, sistemul de măsură este atât rotativ, cât şi oscilator. Geometria aparatului de
măsură poate fi: cilindri concentrici, con şi placă, plăci paralele etc. Unele reometre moderne combină rotaţia şi
oscilaţia în acelaşi modul, pe când altele necesită module separate – unul pentru rotaţie şi altul pentru oscilaţie.
Studii reologice de mare precizie pe o gamă largă de produse se pot realiza cu ajutorul unui reometru
modular Anton Paar, Physica MCR 501 prevăzut cu un sistem CTD 600 sau cu un sistem Peltier de reglare a
temperaturii. Măsurătorile se pot efectua pe diverse geometrii: plan-plan, con-plan sau cilindri coaxiali (figura
1).

Figura 1. Reometrul Anton Paar

Physica MCR 501

6
 Reometrul dispune de un sistem de identificare şi configurare automată – ToolmasterTM
- sistem de configurare inteligent care transferă automat parametrii sistemului de măsurare (caracteristici
constructive, constante funcţionale, geometrie) şi de reglare a temperaturii programului RheoPlus. Chip-ul
integrat în geometrie conţine toate datele referitoare la aceasta, transferându-le automat programului. Datele
corespunzătoare accesoriilor sunt iniţializate în program cu SmartLink. În acest fel, spaţiul (gap) dintre
geometrii poate fi supravegheat şi comandat cu ajutorul unei metode de inducţie care determină dimensiunea sa
exactă eliminându-se astfel erorile provocate de forţa normală sau de dilatarea termică. Aparatul este prevăzut
cu lagăre pe pernă de aer care îl fac deosebit de sensibil în domeniul solicitărilor mici şi foarte mici.
De asemenea, toate analizele se pot realiza în regim de control al forţei normale. Aparatul poate
funcţiona atât în modul CSR (viteza de forfecare constantă), CSS (efort de forfecare constant) cât şi DSO (mod
de deformare dinamic oscilatoriu), trecerea de la un mod de operare la altul realizându-se în fracţiuni de
secundă, ceea ce permite o mare flexibilitate în realizarea de teste specifice, rotaţionale şi oscilatorii.
Figura 2 prezintă schematic dispozitivul folosit pentru studii reologice care necesită sistemul de
măsurare plan-plan.

a b
Figura 2. Schema dispozitivului plan-plan folosit pentru studii reologice

Aplicatii

Reologia este deosebit de importantă în industria alimentară, industria farmaceutică și cosmetică și în

industria petrolieră și chimică.
Multe produse cosmetice sunt suspensii sau emulsii pentru care reologia este deosebit de importantă. De
exemplu, componentele solide ale amestecului trebuie să fie distribuite uniform în produs sau resuspendate cu
ușurință prin agitare. Caracteristicile reologice ale amestecului vor determina tendința componentelor solide de
a se sedimenta la partea inferioară a recipientului. În cazul rujurilor, reologia va influența transferul uniform al
produsului pe buze, precum și menținerea formei și a consistenței la temperaturi mai ridicate. În cazul unui roll-

7
on, conținutul nu trebuie să picure din recipient în timpul aplicării, ci tebuie să fie transferat cu ușurință pe piele.
Odată aplicat, produsul nu trebuie să curgă sub acțiunea forței gravitaționale, ci trebuie să rămână pe piele.
Pentru cosmetice, nu numai controlul curgerii este important, ci și asigurarea absenței curgerii atunci
când este necesar. Astfel, o pastă de dinți trebuie să-și recupereze structura și viscozitatea inițială după de este
depusă pe periuță, iar o cremă sau un șampon trebuie să aibă o consistență suficientă pentru a nu curge cu
ușurință din mână înainte de a fi aplicată. Chiar și faza de spumă a șamponului trebuie să fie stabilă pe păr și să
nu curgă cu ușurință iritând ochii utilizatorului.

Reologia produselor pentru ingrijirea parului

-produse de conditionare-

In formularile pentru unele produse cosmetice se intalnesc atat polimeri solubili in apa cat si agenti
activi de suprafata sau agenti tensioactivi. Acesti doi componenti pot interactiona conferind produsului
atributele dorite sau impiedicand aparitia unor probleme neplacute. De aceea formulatorii trebuie sa cunoasca si
sa inteleaga acest tip de interactiuni.
Masa moleculara mare a polimerilor le confera acestora proprietati speciale in solutie, iar flexibilitatea
macromoleculelor permite adoptarea unor conformatii variate , corespunzatoare atingerii conditiilor celor mai
favorabile de energie libera. Daca fortele intre polimer si solventul inconjurator sunt puternice,
macromoleculele vor tinde sa se desfaca, ceea ce se va observa printr-o crestere pronuntata a vascozitatii
solutiei. Daca insa fortele de solvatare sunt compensate de fortele coezive interne ale macromoleculei, ea se va
inghemui, vascozitatea solutiei va scadea si, la limita, polimerul de va separa din solutie.
La concentratii mici solutiile apoase de agenti tensioactivi contin o cantitate redusa de molecule
dizolvate, cea mai mare parte a acestora fiind adsorbite la interfata aer-apa. Cresterea concentratiei face ca
stratul adsorbit sa provoace scaderea tensiunii superficiale si, la atingerea concentratiei critice a agentului
tensioactiv, concentratia in exces de la suprafata ramane constanta prin adaugarea in continuare de agent activ
de suprafata in solutie. In acest punct potentialul chimic al moleculelor de agent tensioactiv favorizeaza
formarea de agregate cunoscute sub denumirea de “micele”. Aceste aggregate micelare provoaca segregarea
partilor hidrofobe ale moleculelor din apa inconjuratoare. Dimensiunea si forma micelelor este determinata pe
baza principiului fortelor contrare.
Aceste forte contrare sunt: interactiunile hidrofobe care cauzeaza agregarea micelara si respingerea intre
grupele de capat, care poate fi cauzata de impiedicarile sterice, de straturile de solvatare sau respingerea ionica,
ceea ce limiteaza dimensiunea micelei. Pe masura scaderii respingerii dintre grupele de capat, micelele nu-si
mai pot mentine forma sferica, fiind fortate sa adopte structuri elipsoidale si chiar cilindrice. Acesti cilindri pot
deveni infinit de lungi la scara moleculara si, daca exista intr-o concentratie suficienta, se pot impacheta
hexagonal, formand cristale lichide hexagonale. Scaderea in continuare a respingerii intre grupele de capat
poate determina dispunerea agentului tensioactiv in straturi duble infinite, fiecare bi-strat continand un strat
intermediar de apa. Aceasta este faza de cristal lichid lamelar.

8
 Faza hexagonala este un gel care curge uniaxial si are o vascozitate aparenta de aproximativ zece ori mai
mare decat a fazei lamelare, prezentand o puternica dependent de timp.
Faza lamelara se aseamana cu un lichid vascos, in care straturile se deplaseaza unul peste altul, inducand
un caracter lubrifiant acestei faze.
Daca se adauga faza de ulei in cantitate suficienta sau daca concentratia agentului tensioactiv este destul
de mare, se va forma o faza hexagonala inversa, in care uleiul formeaza o faza continua, iar apa formeaza un
strat discontinuu de cilindri impachetati hexagonal. Faza hexagonala inversa este un gel cu o vascozitate
similara cu aceea a fazei hexagonale normale.
Factorii care influenteaza legarea tensidelor la polimerii neionici solubili in apa sunt:
Polimerul – pentru fiecare polimer exista o masa moleculara minima sub care nu apare complexarea cu
agentul tensioactiv. De exemplu, pentru polietilenoxid cu agent de suprafata dodecil sulfat de sodium, aceasta
masa moleculara este de aproximativ 1500.
Agentii activi de suprafata se pot lega de polimerii solubili in apa numai cand polimerii contin unitati
hidrofobe. Astfel, de exemplu, agentii tensioactivi adera la metilceluloza hidrofila sau legarea este posibila in
copolimerii bloc poli(etilenoxid-propilenoxid) mai curand decat la polietilenoxidul singur. In mod similar
legarea la polivinilacetat partial hirolizat este mai buna decat pentru derivatul total hidrolizat – polivinilalcoolul.
In acest sens s-a introdus notiunea de indice de hidrofobicitate fata de agenti tensioactivi anionici, care
ordoneaza polimerii astfel: polivinilalcool<polietilenoxid<metilceluloza<polivinilacetat<polipropilenoxid<
polivinilpirolidona.
Pentru agentii tensioactivi cationici ordinea este aceeasi, exceptand pozitia polivinilpirolidonei care da cea
mai slaba legatura. Motivul este ca acesta este un polimer slab cationic si sarcina de pe molecula polimera
respinge sarcina de pe agentul de suprafata.
Lungimea lantului alchil al tensidei – intr-o serie omoloaga de alchil-sulfati concentratia initiala de legatura
scade cu cresterea lungimii catenei.
Polielectrolitii si agentii tensioactivi ionici de sarcini opuse – studiile efectuate asupra hiroxietilcelulozei
cationice si a agentului tensioactiv anionic lauril sulfat de sodiu au aratat ca aceste componente formeaza un
puternic complex polimer/agent tensioactiv care este foarte activ superficial, in ciuda faptului ca polimerul
Sarurile adaugate in asemenea sisteme cresc efectul hidrofob si intensifica astfel legarea hidrofoba a
moleculelor agentului activ de suprafata in micele. Pentru complecsii cationici-anionici, insa, sarea ecraneaza
asocierea electrica – prima responsabila de formarea complexului – si astfel legarea tensidei de polimer este
slabita. Acest effect este amplificat daca sarea contine un ion bivalent de sarcina opusa celeia a polimerului.
Vascozitatea – cand polielectrolitii sunt dizolvati in solutie apoasa slab ionica, respingerea electrica intre
grupele incarcate din molecula produce expansiunea poliionului, facandu-l sa adopte o conformatie puternic
intinsa, ceea ce provoaca o crestere a vascozitatii solutiei.

9
 Teste realizate pe balsamul de par cu ulei de catina

Cu ajutorul reometrului am testat Balsamul pentru par cu ulei de catina de la Plant Activ. Prin aportul sau
bogat de vitamine A, E si F, acesta are actiune tonica si regeneranta, asigurand substantele nutritive necesare
parului pentru stralucire si elasticitate.
Am realizat trei teste: testul de curgere, baleiajul de frecventa si baleiajul de amplitudine.

1. Testul de curgere (FC – flow curve)

Unul din domeniile de studiu al reologiei este curgerea. O curba de curgere este reprezentarea grafica a
comportamentului de curgere al materialelor prin care o proba este supusa unei viteze de forfecare crescatoare
sau descrescatoare, cu efortul de forfecare si vascozitateacalculate de parametrii instrumentului. Forma curbelor
de curgere indica tipul comportamentului de curgere manifestat de proba.
Rezultatul testelor de curgere consta in obtinerea curbelor de curgere si a profilurilor de vascozitate:
 Comportament ideal – vascos (Newtonian)
 Comportament pseudoplastic (shear – thinning)
 Comportament dilatant (shear – thickening)

In cazul de fata avem un comportament pseudoplastic (shear – thinning). Valorile vascozitatii scad cu
cresterea vitezei de forfecare.

Curba de curgere

FC balsam par catina 1  Viscosity  Shear Stress

1,000 100

Pa·s

100 Pa

10 10
 

0.1 1
0.01 0.1 1 10 1/s 100
.
Shear Rate 

10
 2. Baleiajul de amplitudine (AS – amplitude sweep)

Testele oscilatorii sunt foarte utile in descrierea microstructurii materialelor vascoelastice, acestea oferind
informatii despre structura si elasticitatea unui material. Parametrii reologici masurati sunt modulul de
acumulare G’ (comportamentul elastic al materialului), modulul de pierderi G” (comporamentul vascos al
materialului), unghiul de faza δ, factorul de amortizare sau de pierderi tan δ = G”/G’ si vascozitatea complexa
η*.
In cazul testului de baleiaj de amplitudine se variaza amplitudinea intr-un anumit domeniu si se mentine
constanta frecventa. Acest test este utilizat pentru a determina domeniul viscoelastic linear al materialului, astfel
putand stabili parametrii corecti pentru testele oscilatorii ulterioare.
Presetari: frecventa constanta si amplitudinea variabila.
Testul a fost realizat la temperatura de 25˚ C.
In domeniul viscoelastic liniar, de exemplu la deformatii foarte mici, balsamul de par cu ulei de catina
prezinta G’ > G”, indicand un comportament solid (caracter de gel).
Valoarea limita a domeniului viscoelastic liniar gamma este de 2.2%, dar pentru siguranta folosim valoarea
1%.

Baleiaj de amplitudine
AS balsam par catina 1 gamm a = 2.2 %; use gamm a = 1 %; tau = 1.38 Pa

G' Storage Modulus G' Storage Modulus

G'' Loss Modulus G'' Loss Modulus

AS balsam par catina 1 [LVE-R]

3
10

Pa

G'
2
10
G''

1
10
0.01 0.1 1 10 % 100
Strain 

11
 3. Baleiajul de frecventa (FS – Frequency sweep)

In cazul testelor de baleiaj de frecventa se pastreaza constanta amplitudinea si se variaza frecventa,

urmarindu-se variatia modulilor de forfecare (G’ , G”) si a tangentei unghiului de pierderi pe un domeniu larg de
frecvente.
In cazul diagramelor obtinute la testele de baleiaj de frecventa, modulul de acumulare G’ descrie
comportarea elastica a probei dand informatii cu privire la stabilitatea si rezistenta structurala a probei
(rigiditatea), in timp ce modulul de pierderi G” ofera informatii cu privire la comportarea vascoasa
(flexibilitatea). Tangenta ungiului de pierderi, tan(δ) , se calculeaza ca raportul a celor doi moduli:
tan(δ) = G”/G’.
Baleiajul de frecventa ofera informatii utile legate de structura interna si masa moleculara a materialului
analizat. Valorile mari ale modului de acumulare indica prezenta unei retele interne stabile de forte in interiorul
probei, masura a stabilitatii mecanice si structurale a acesteia.
Presetari: amplitudinea constanta si frecventa variabila.
Taria structurala in stare de repaus si stabilitatea la depozitare pot fi evaluate utilizand valoarea G’ in
domeniul frecventelor mici. Balsamul de par cu ulei de catina prezinta G’ > G” in acest domeniu de frecvente si
prin urmare prezinta o stabilitate datorata caracterului de gel al structurii.

Baleiaj de frecventa

FS balsam par catina 1 G' Storage Modulus

| *| Complex Viscosity G'' Loss Modulus

3 3
10 10

Pa·s
Pa
2
10
2 G'
|*| 10
1 G''
10

0 1
10 10
0.1 1 10 1/s 100
Angular Frequency 

12
 BIBLIOGRAFIE

1. C. Ibanescu “Reologia sistemelor polimerice multifazice”

2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Reologie
3. Lucrarile practice de laborator
4. Maria Lungu, Ecaterina Merica “Reologia produselor cosmetice”, Ed. CORSON, 2000

13