UNIVERSITATEA TEHNICĂ ”GHEORGHE ASACHI”- IAȘI

FACULTATEA DE INGINERIE CHIMICĂ ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

Master : PRODUSE FARMACEUTICE SI COSMETICE

REOLOGIA PRODUSELOR DE
INGRIJIRE ORALA

PASTA DE DINTI

Realizat de :

AVRAM ANDREEA GABRIELA

1
 ASPECTE GENERALE

Curgerea sau mişcarea tuturor tipurilor de materiale poate fi, de asemenea, descrisă cu
ajutorul unor ecuaţii specifice care au fost dezvoltate de-a lungul timpului. Atât gazele, cât şi
solidele curg, dar în mod obişnuit când auzim termenul curgere ne gândim la produsele în stare
lichidă. Din această cauză termenul reologie este, cel mai adesea, legat de curgerea lichidelor.
Aceasta nu exclude şi existenţa unei reologii a stării gazoase şi a unei reologii a stării solide. Cel
mai elocvent exemplu de reologie a stării solide sunt proprietăţile mecanice ale corpurilor, care
reprezintă răspunsul acestora la diferite solicitări la care sunt supuse.
O forţă sau un sistem de forţe aplicat unui corp conduce la mişcarea acestuia. Mişcarea
corpului poate consta în deplasări sau/şi deformari. În general, deplasarea nu modifică poziţia
relativă a elementelor ce formează corpul, dar modifică poziţia acestuia, în raport cu un sistem de
referinţă exterior. Ea constă din translaţia sau/şi rotaţia corpului. În alte condiţii, prin aplicarea
unei forţe sau a unui sistem de forţe, corpul poate fi deformat, ceea ce determină modificarea
poziţiei relative a elementelor constituiente. Un corp este deformat atunci când sub acţiunea
solicitărilor se modifică forma sau/şi volumul.
Deformarea, în cazul solidelor, are loc până la atingerea echilibrului între forţele interne
şi externe, în timp ce fluidele, prin aplicarea unei forţe anizotrope şi neomogene, nu ajung la o
deformaţie de echilibru. Gradul de deformare se schimbă continuu în timp.
Deformaţia a cărei valoare creşte continuu şi nu se mai recuperează după îndepărtarea
forţei se numeşte curgere. Fluidele opun rezistenţe mici la deformare, iar forţele de frecare
internă, ce iau naştere în timpul curgerii, diminuează viteza de deformare. Sub acţiunea unei
forţe viteza de deformare a fluidelor creşte până ce se stabileşte echilibrul cu forţa de frecare,
după care viteza de deformare rămâne constantă. Răspunsul corpurilor la solicitări mecanice este
funcţie de proprietăţile lor şi poate fi:

 neelastic (rigid) - deformaţia este egală cu zero;

 perfect elastic - deformaţie temporară recuperabilă;
 pur vâscos - deformaţie permanentă nerecuperabilă;
 simultan elastic şi vâscos - deformaţie parţial temporară, parţial permanentă;
 succesiv elastic şi vâscos - deformaţie temporară sau/şi permanentă;

2
  nevâscos - deformaţie permanentă pentru solicitare egală cu zero.
Curgerea este un proces cheie în majoritatea operaţiilor specific tehnologiilor de sinteză
şi prelucrare a compuşilor din produsele cosmetice. Apelul la reologie este indispensabil dată
fiind contribuţia acesteia la elucidarea comportării în curgere a diverselor produse cosmetice.
Noţiunile şi conceptele de bază ale reologiei:
Mărimile de bază care dau informaţii cantitative asupra efectelor provocate de forţe sunt
deformaţia specifică şi viteza de deformare. Descrierea cantitativă a procesului de deformare se
face cu ajutorul unor ecuaţii care leagă forţele de proprietăţile corpurilor şi de mărimea efectelor
provocate.

CURGEREA PRODUSELOR COSMETICE SI DE TOALETA

După cum se cunoaşte reologia a fost la început definită ca ştiinţă a curgerii, dar mai apoi a
fost stabilită cea mai recentă şi mai cuprinzătoare definiţie: " Reologia este ştiinţa ce studiază
interdependenţa între solicitările mecanice, răspunsul corpurilor şi proprietăţile acestora" .
Rolul specialiştilor ce stabilesc recepturile produselor cosmetice, constă, adesea, în a
învinge cât mai bine tendinţele naturale. Lor li se cere, de obicei, să asigure suspensii stabile de
solide care în mod natural au tendinţade sedimentare, să stabilizeze amestecul a două lichide care
nu vor altceva decât să se separe şi să prepare materiale care uneori au viscozitate redusă iar
alteori mai ridicată.
Din fericire ei au la îndemână un arsenal de materiale pe care le pot utiliza pentru a- şi
atinge scopurile. Privite ca şi grup de sine stătător aceste materiale sunt cunoscute sub denumirea
de aditivi sau modificatori reologici. Fiecare produs cosmetic dispune de propriile sale
caracteristici cosmetice de interes. Multe produse
cosmetice sunt suspensii pentru care reologia este
deosebit de importantă.
Principalul aspect reologic implicat este
legat de tendinţa fracţiilor solide de a sedimenta la
partea inferioară a recipientului, dislocuind fracţiunile
lichide.
Dacă componentul solid nu rămâne uniform

3
distribuit în produs, sau dacă nu este resuspendat cu uşurinţă prin agitare consumatorul va fi
nemulţumit de calitatea produsului, acesta devenind ineficient sau chiar iritant. Şi în cazul
rujurilor, influenţa reologiei este deosebit de importantă, transferul produsului pe buze trebuind
să se realizeze uşor şi uniform. Dacă aceste deziderate nu sunt atinse produsul devine
inacceptabil.
De asemenea rujul trebuie să - şi menţină forma şi consistenţa şi în condiţii de
temperaturi mai ridicate. După cum se poate observa din aceste exemple cei ce stabilesc
recepturile trebuie să se preocupe nu numai de partea reologiei ce implică curgerea ci să
folosească reologia pentru a asigura absenţa curgerii atunci când este necesar.
Astfel o pastă de dinţi trebuie să - şi recupereze structura şi viscozitatea iniţială
imediat ce se depune pe periuţă, iar o cremă ecran sau un şampon trebuie să aibă o consistenţă
suficientă pentru a nu curge cu uşurinţă din mână înainte de a fi aplicată. Chiar şi faza de spumă
a şamponului trebuie cu grijă proiectată din punct de vedere reologic astfel încât să fie stabilă pe
păr şi să nu curgă cu uşurinţă iritând ochii utilizatorului.
În timpul fabricării şi utilizării, produsele cosmetice sunt supuse unui larg domeniu de
viteze de forfecare, începând cu valori mici implicate de turnarea unei loţiuni din ambalaj, până
la valorile considerabile implicate de aplicarea lacului de unghii.

Odată ce formulatorul şi - a îndeplinit cu succes sarcina de a stabili receptura optimă,

străbătând labirintul alegerii celor mai potriviţi aditivi reologici, munca sa nu poate, totuşi, fi
considerată încheiată.
Pentru ca un produs să cucerească piaţa de desfacere el trebuie să fie stabil. Din această
cauză trebuie efectuate numeroase teste de stabilitate pentru a ne asigura că produsul nu se va

4
degrada înainte ca utilizatorul să aibă şansa să - l folosească. Modificări minore, uneori
insesizabile, în timpul depozitării pot conduce la inconvienente majore dacă produsul devine
inutilizabil.Chiar modificări minore ale aspectului şi consistenţei sale, precum şi ale , pot conduce
la respingerea sa. Concomitent cu verificarea proprietăţilor fizice, chimice sau biologice, un
program extensiv de verificare a stabilităţii va include şi verificarea unui număr semnificativ
de proprietăţi reologice: viscozitatea, stabilitatea suspensiei, etalarea, aplicabilitatea,
capacitateade curgere uşoară prin duze de diferite dimensiuni.

REOLOGIA PRODUSELOR PENTRU INGRIJIREA DANTURII

Produsele pentru îngrijirea danturii îndeplinesc următoarele trei funcții:

- Îndepărtarea plăcii bacteriene, prin acțiunea abrazivă;

- Împrospătarea și curățirea cavității orale, prin conținutul de arome, fluor și agenți decurățire;
- Vehicul pentru aplicarea unor agenți terapeutici și cosmetici speciali;
Evolutia în timp a acestor produse a reprezentat trecerea de la amestecurile rudimentare de
materiale de bază (abraziv, aromă, agent cu activitate superficială) la produse sofisticate cu
compoziții, aspect și proprietăți deosebite.
Această dezvoltare a parcurs câteva etape principale, prima dintre ele corespunzând
perioadei de trei – patru decenii în urmă și constând în apariția pastelor pentru curățirea
suprafețelor accesibile ale dinților. A urmat introducereade ingredienți aromați pentru
reîmprospătarea și aromatizarea respirației, apoi încorporarea de alți agenți pentru terapie și
acțiuni speciale, iar în prezent produsele au devenit adevarate medicamente anticarie.
Este de înțeles în aceste condiții cantitatea mare de informație existentă în domeniu și
desfășurarea unor largi cercetări științifice privind culoarea, aroma, dispersabilitatea, reologia,
aditivii, ambalajele etc.
1. Compoziția și proprietățile pastelor de dinți
Compoziția de bază a unui produs pentru îngrijirea dinților constă din:
- Un lichid de bază;
- Un polimer cu rolul de creștere a vâscozității (agent de îngroșare) și realizarea unei
reologii impuse;
- Un sistem abraziv;

5
 - Parfum;
- Agenți cu activitate superficială;
- Un medicament(fluorură) și/sau alet agent activ;
Până în anul 1960 sistemul abraziv costituia jumătate din pasta de dinți și era reprezentat
de o sare de calciu (fosfat dicalcic dihidrat, cretă).
Compatibilitatea acestui abraziv cu componenta fluorurată a pastelor cu fluor nu a fost cea
dorită, deoarece abrazivul și fluorura interacționează cauzând insolubilizarea acesteia din urmă.
Problema a fost parțial rezolvată prn folosirea monofluorfosfatului de sodiu ca sursă de ion
fluorură în locul fluorurii de sodiu sau de staniu. O altă soluție a fost utilizarea unui abraziv mai
compatibil și mai eficace, cum ar fi silicea amorfă hidratată în concentrație relativ mică. Această
înlocuire a abrazivului cu silice a adus o serie de avantaje în formulările de paste de dinți, ca:
aspect plăcut, claritate, compatibilitate sporită cu o gamă largă de agenți de combatere a cariilor
și de protecție a gingiei, aromă mai puternică, senzația de prospețime și proprietăți
corespunzâtoare de utilizare și cost redus al ingredientelor.
Produslele cu silice abrazivă au fost rapid adoptate de public și de industrie și
comercializate în două variante: transparentă și opacă. Din acest motiv se utilizează de către
consumatori și comercianți nomenclatura de gel ( tipI) pentru produsele clare, transparente și de
pastă (tipII) pentru produsele opace. Aceste denumiri, însă, sunt improprii, având în vedere
unele interferențe în compoziție și proprietăți ale celor două tipuri de produse. Pastele silice -
abrazive și cele convenționale sunt formulate pe principii diferite.
Din analiza celor două rețete rezultă că între ele există diferențe de tipul și proporția de
abraziv, tipul și proporția de polimer pentru structurare, greutatea specifică și transparență.
Trebuie precizat faptul că în pasta de tipul I reologia este determinată de sistemul
polimer/umectant, pe când în pasta de tipul II reologia este puternic dependentă de proporția
mare de abraziv.
Industria de fabricare a pastelor de dinți este considerată o sursă continuă de noi produse
care sunt introduse ocazional pe piață, bazându-se în special pe efectul emoțional și mai puțin pe
superioritatea din punctul de vedere terapeutic și al capacității de curățire. Exemple sunt pastele
cu bicarbonat de sodiu și cele cu toate ingredientele naturale.

6
 Caracteristicile fizico-chimice ale pastei de dinți sunt de o importanță majoră în
fabricarea unui produs atractiv pentru consumator. Unele dintre aceste caracteristici cum sunt:
aroma, prezența unei fluoruri eficace, capacitatea de a inhiba formarea tartrului sau a plăcii și
costul, nu sunt legate de reologia produsului.

Condițiile cheie ale comportării pastei de dinți, care sunt dependente de proprietățile
reologice sunt:
- Formarea unei benzi continue și uniforme de pastă la extrudarea din tub;
- Lipsa curgerii pastei din tub în absența unei presiuni de extrudare;
- Efort minim pentru extrudarea pastei din tub;
- Întreruperea fermă a jetului de pastă, după ce cantitatea dorită a fost extrudată pe peria de
dinți;
- Pasta extrudată să rămână intactă pe periuță, fără a se scurge printre perii
acesteia(proprietatea de stand-up);
- Dispersia rapidă a pastei în cavitatea orală;
- Răspândirea rapidă a aromei;
- Spuma formată să fie plăcută și în volum apreciabil;
- Posibilitatea clătirii rapide și complete după periaj;
- Limpezirea ușoară a salivei;
- Stabilitatea fizică în timpul depozitării și transportului pastei ambalate;
- Compatibilitatea cu mecanismul de debitare;

2. Caracteristcile reologice ale pastelor de dinți

7
 Translarea condițiilor necesare de comportare a pastelor de dinți în termeni reologici
conduce la următoarele caracteristici:
- Vâscozitate mare;
- Pseudoplasticitate;
- Existența pragului de tensiune;
- Tixotropie;
- Refacerea rapidă a structurii după deformare;
Vâscozitatea ridicată a pastei de dinți oferă asigurarea că aceasta nu va curge afară din
tub când capacul este scos și că nu va avea loc scurgerea pastei printre perii periuței de dinți.
Dezavantajele vâscozității mari sunt:
- Extrudarea dificilă,
- Obținerea unui jet neuniform de pastă;
- Dispersarea lentă în timpul periajului;
- Producerea unei spume groase, adezive și dificil de îndepărtat;
Aceste calități nu afectează funcțiile pastei de dinți, dar pot avea influență negativă asupra
operației de periaj, mai ales pentru anumite grupe de consumatori ca bătrâni, personae cu
handicapați, copii.
Pseudoplasticitatea este o proprietate de curgere independentă de timp. Lichidele
pseudoplastice se subțiază la forfecare și își refac instantaneu vâscozitatea atunci când forfecarea
încetează.
Fluiditatea la forfecare este un atribut important al pastei de dinți. La viteze mici de
forfecare vâscozitatea trebuie să fie destul de mare pentru a preveni scurgerea ei afară din tub sau
printre perii periuței de dinți. La viteze mari de forfecare , ca cele din timpul periajului,
vâscozitatea trebuie să fie mică pentru a se realiza o dispersie ușoară a pastei în jurul structurilor
orale.
Pragul de tensiune este definit ca efortul minim ce trebuie aplicat pentru ca un material
să înceapă să curgă. Cu alte cuvinte pragul de tensiune reprezintă efortul necesar pentru a
transforma un sistem cu reologie de solid în unul cu reologie de lichid.
O valoare suficient de mare a pragului de tensiune este importantă pestru o pastă de dinți
care nu va curge decât după aplicarea unui efort destul de mare pentru a depăși starea de solid.

8
De asemenea existența pragului de tensiune ajută la menținerea în suspensie a particulelor
abrazive puternic imobilizate în starea de repaus a produsului.
Tixotropia este o proprietate dependentă de timp. Sistemele tixotrope devin mai puțin
vâscoase dacă sunt solicitate la forfecare, iar când ele rămân în repaus o perioadă de timp, apare
o creștere a vâscozității aparente. În cazul pastelor de dinți restructurarea în repaus poate ajuta la
menținerea solidului abraziv în suspensie. Un sistem lichid tixotrop este caractetrizat printr-o
reogramă ci histerezis a cărui arie este o măsură a gradului de tixotropie. Cu cât este mai abruptă
ramura ascendentă a buclei de histerezis, cu atât este mai sensibilă la forfecare structura
lichidului. Cu cât este mai puțină apă în pasta de dinți cu atât este mai puternică tixotropia
sistemului, deci cu atât este mai lung, timpul necesar pentru refacerea structurii. Comportarea
tixotropă este o indicație asupra formării unor structuri tridimensionale în polimerii conținuți de
pasta de dinți.
Refacerea rapidă a structurii după deformația produsă de extrudarea pastei de dinți sau
de alte forțe este foarte importantă deoarece ea restaurează starea reologică originală pregătind-o
pentru următoarea extrudare și face ca banda de pastă extrudată să stea pe periuță. În plus, viteza
de relaxare a efortului imediat după extrudare trebuie să fie destul de mare pentru ca efortul de
forfecare să scadă sub pragul de tensiune sau sub un efort de forfecare la care curgerea este
absentă sau foarte redusă. Cu cât restructurarea este mai rapidă cu atât sistemul va atinge mai
rapid starea de relativă imobilitate.

3. Contribuția principalelor ingrediente ale pastelor de dinți la

comportarea reologică
Fracția lichidă a unei paste de dinți poate fi considerată fundamentul structural,
deosebindu-se de aceea a altor produse cosmetice și de toaletă prin faptul că reprezintă un sistem
sărac în umiditate, adică un sistem conținând relativ puțină apă.
Primul ingredient care contribuie direct la reologie este sistemul umectant. Acesta este
de obicei glicerină, sorbitol apos, singure sau împreună, plus apa. Se mai utilizează de asemenea
propilenglicol precum si polietilenglicoli (PEG). Proporțiile acestor ingrediente sunt determinate
de parametrii funcționali, estetici, microbiologici și economici ai produsului. Glicerina și
sorbitolul sunt lichide newtoniene, deci ele cresc vâscozitatea pastei, fără a influența comportarea
reologică. Polietilenglicolii, însă, produc modificări în reologia produsului, în funcție de masa lor

9
moleculară, de cantitate și de interacțiunea cu alte componente ale pastei. Conținutul de apă,
adică gradul de umectare, joacă un rol critic în reologia sistemului. Astfel, de exemplu, în cazul
utilizării ca agent de îngroșare a NaCMC, reducerea raportului apă/polimer are ca efect reducerea
caracterului tixotrop al pastei.
Polimerii introduși în compoziția pastelor de dinți au rolul de agenți de întărire și de
îngroșare, prin capacitatea lor de a forma structuri tridimensionale în sisteme sărace în solvent.
Atributele speciale cerute de gumele și rășinele precum și de la polimerii sintetici selectați pentru
formulările de paste de dinți sunt legate de posibilitatea de a crea sisteme sărace în solvent, care
sunt pseudoplastice, tixotrope și au prag de tensiune. Prin capacitatea lor de imobilizare a fazei
apoase, acești compuși previn sinereza.
Până nu demult orice gumă sau rășină capabilă să mărească vâscozitatea sistemului putea
candida ca ingredient polimer într-o pastă de dinți. Introducerea tipului I de pastă a schimbat
esențial cerințele impuse componentei polimere, deoarece în acest caz rolul abrazivului s-a redus
substanțial concomitent cu condițiile severe de selecție a polimerului.
Interacțiunea dintre polimer și solvent este importantă mai ales pentru pastele de tipul I.
De exemplu, în acest tip de produse trebuie să se utilizeze PEG pentru realizarea structurii atunci
când polimerul este NaCMC, dar nu și în cazul când în calitate de polimer se folosește
hidroxietilceluloza.
În formularea pastelor de dinți de tipul I- gel sunt recomandate cinci categorii de
polimeri: NaCMC, silicele hidratate, acizi poliacrilici, gume xantan și carrageenani, considerați
capabili de structurare în rețele tridimensionale, cu bune caracteristici organoleptice și de
stabilitate.
Carboxilmetilceluloza de sodiu(NaCMC) este un polimer folosit în mai multe variante,
astfel încât unele soluții de NaCMC sunt pseudoplastice și altele nu, unele sunt tixotrope și altele
nu. Tixotropia este o funcție de gradul de substituție al celulozei precum și de uniformitatea
acestei substituții. Vâscozitatea soluțiilor de NaCMC și de amestecuri ale NaCMC cu alți
polimeri depinde nu numai de istoria forfecării ci și de timpul scurs între încetarea forfecării și
momentul măsurării vâscozității. Reologia produsului este influențată și de alți factori, cum ar fi
proporția de apă în sistemul sărac în lichid, prezența sărurilor, concentrația și compoziția
amestecului de polimeri.

10
 Toate pastele de tipul I conțin silice hidratată în sortimentele care cuprind de la
xerogeluri la silice pirogenice. Xerogelurile sunt preferate datorită dimensiunilor particulelor și
faptul că acestea sunt substanțe inerte, dar și capacității de a forma rețele tridimensionale
puternice într-un sistem sărac în solvent.
Carbomerii (acid poliacrilic(Carbopol)) formează geluri puternice, clare, cu apa și cu
sistemele sărace în solvent, la concentrații foarte scăzute și ph neutru. Ei dau structuri cu prag de
tensiune mare, capabile să suspende particulele abrazive și să fluidifice rapid produsele când e
depățit pragul de tensiune. Pastele de tipul I formulate cu carbomer și alți modificatori reologici
prezintă prezintă o stabilitate excelentă, curgere lină la aplicarea unui efort și recuperare extrem
de rapidă a structurii când efortul se relaxează. Aceste caracteristici se reflectă în bandă moale de
pastă cu întrerupere fermă după extrudare, rămânând intactă pe perie și dispersabilitate rapidă în
gură. Viteza de restructurare este atât de mare deoarece relaxarea efortului este atât de rapidă,
încât scăderea lui sub pragul de tensiune are loc aproape instantaneu.
Guma xantan este utilizată ca stabilizator de suspensie în pasta de dinți, avâns avantajul
unui prag de tensiune și al unei vâscozități practic independente de temperatură și de pH. De
asemenea xantanul este chimic inert față de ceilalți ingredienți ai pastei de dinți. Soluțiile de
gumă de xantan sunt puternic pseudoplastice.
În formulările pentru pastele de dinți pot fi incluse și alte gume sau rășini, unele chiar fără
prag de tensiune, dar cu proprietăți specifice de stabilizare a spumei sau de senzație plăcută în
gură.
Carrageenanul se folosește în formulele lui kappa, iota și lambada. Ele tolerează solvenții
miscibili cu apa și de aceea se folosesc ca agenți de îngroșare în pastele de dinți. Fiind foarte
versatile în ceea ce privește controlul reologiei sistemului, pot determina proprietățile reologice
plasate între comportarea newtoniană și diferite grade de pseudoplasticitate și tixotropie.
Adesea se utilizează amestecuri de polimeri capabile să aplatizeze diferențele observate la
folosirea diferiților agenți de umectare, agenți terapeutici sau costuri.
Abrazivul este componentul individual major al pastelor înalt abrazive/slab umectate, de
tipul II. Dimensiunea, forma și cantitatea particulelor, dar și împachetarea acestora influențează
reologia pastelor de dinți. Problema principală care se pune în acest caz este menținerea în
suspensie a particulelor, deci evitarea sedimentării lor atunci când produsul este depozitat.

11
Particulele abrazive sunt suspendate într-un mediu pseudoplastic care, asesea, manifestă și prag
de tensiune și de aceea reologia unor asemenea sisteme este complexă.

Detergenții și alți aditivi pot influența reologia pastei de dinți.

Detergenții, cum ar fi sarea sodică a sulfatului de lauril utilizat în pasta de dinți, sunt fie
fără efect asupra vâscozității sistemului, fie pot micșora vâscozitatea pastelor slab abrazive. Este
dificil de prevazut efectul detergentului deoarece el depinde de tehnica de prelucrare, de tipul de
formulare a pastei, de tipul și concentrația polimerului, de mărimea forfecării exercitate în
amestecare etc. Se poate aprecia că efectul asupra umectării și a solubilizării ulterioare a
polimerului reprezintă influența majora a detergentului din sistem.
Influența exercitată de fiecare dintre ingredientele unei paste de dinți asupra comportării
ei reologice trebuie considerată în mod obligatoriu în interacțiunea cu ceilalți componenți și nu
ca factor singular. Este posibil ca o anumită caracteristică imprimată de unul dintre ingrediente
să fie sever alterată sau accentuată de prezența și acțiunea altui ingredient.
Proprietățile reologice ale unei paste de dinți pot fi influențate și de condițiile de operare
din timpul fabricării ei. Printre acestea putem aminti: distrucția permanentă a polimeruli prin
forfecare excesivă, ceea ce poate afecta comportarea polimerului la nivel molecular, degradarea
polimerului de caldura la care e supus în amestecătoare, în vasele de preparare sau în conducte,
precum și distrucția ireversibilă a structurilor de rețea tridimensională din polimer.
Pasta de dinți poate fi obținută printr-un proces la rece sau la cald.
Avantajele procesului la cald constau într-un mai bun control bacteriologic și ușurință a
amestecării, pompării și umplerii produsului, datorită vâscozității reduse observate la pastele de
dinți stabilizate cu polimeri când temperatura este ridicată. Avantajele procesului la rece includ

12
costul redus al energiei și evitarea efectelor produse de temperaturile înalte ca: pierderea și/sau
degradarea aromei, interacțiuni chimice între ingrediente și modificări temporare sau
permanenete ale reologiei.
În concluzie, se poate aprecia că formularea unei paste de dinți satisfăcătoare din punctul
de vedere reologic presupune obținerea unor valori optime ale vâscozității, pseudoplasticității și
pragului de tensiune. Acestea sunt influențate de materiile prime folosite și de forțele externe ce
apar în timpul producerii pastei și de temperatură.
Reologia pastelor de dinți este foarte complexă și insuficient studiată. Ea include
proprietățile polimerilor în sisteme cu cantitate redusă de solvent, forțele multiple ce acționează
simultan, formarea și distrugerea structurilor tridimensionale în timpul fabricării, ambalării și
utilizării produsului. Destructurările și restructurările multiple sub acțiunea unor eforturi de
mărimi diferite, formarea de sisteme deosebite în diferite condiții(depozitare, extrudere, periaj,
diluare, îndepărtare) impun considerarea dependenței de factorul timp

4. Metode specifice de caracterizare reologică

Caracterizarea in punctul de vedere reologic a pastei de dinți, în scopul controlului
calității sau evaluării atributelor percepute de consumator, este complexă și laborioasă și nu
servește întotdeauna scopului propus. Unii parametrii reologici, de exemplu vâscozitatea la o
viteză de forfecare dată, nu constituie tipul de informație necesară pentru a confirma
reproductibilitatea materiilor prime, uniformitatea amestecării, ușurința extruderii din tub și alte
caracteristici relevante. De aceea în acest caz s-au propus măsurători speciale, altele decât
parametrii clasici, foarte utile în special datorită aplicabilității lor directe la evaluarea atributelor
produsului finit.
Așadar, pe lângă caracterizarea clasică, cu ajutorul programelor care pot evidenția
pseudoplasticitatea, tixotropia, pragul de tensiune, obținute pe reometre cu capilară, reometre cu
cilindri coaxiali sau reometre con-placă, se fac și unele determinări care se bazează pe corelațiile
între proprietățile reologice ale pastei de dinți și percepția consumatorului, unele din ele
prezentate în continuare.
Presiunea necesară pentru a iniția extrudarea se determină cu ajutorul unui tensiometru
Instron adaptat pentru a măsura forța necesară pentru a extrude pasta de dinți din tuburi, la
diferite viteze de forfecare. În cazul sistemelor examinate, s-a constatat că unul din opt a

13
prezentat o scădere a forței inițiale necesare pentru extrudarea cu viteză mărită. Pastele formulate
cu gumă xantan cu sau fără NaCMC au necesitat o forță de extrudere foarte mică. S-au observat
diferențe semnificative între valorile presiunii de extrudere atunci când s-au modificat
temperatura sau diametrul orificiului tubului.
O altă propretate spefică este rezistența la întindere, măsurată pe un reometru de
extrudere concomitent cu extrudabilitatea, cu care are variație inversă.
Proprietățile de adeziune – coeziune ale pastei se determină prin măsurarea forței
verticale necesare pentru despărțirea a două discuri între care este plasată proba de produs.
Filanța se măsoara ca alungirea până când firele subțiri de pastă se rup și se reprezintă grafic
forța în funcție de distanța de extensie până la întreruperea fragmentelor filamentare de pastă.
Forța coezivă maximă este forța necesară pentru ridicarea discului cu primii câțiva milimetri față
de suprafața fixă, corelată cu timpul necesar pentru manifestarea tixotropiei. Filanța este o
deficiență din punctul de vedere al consumatorului și este ușor de apreciat.
Șiroirea este un alt parametru pe care consumatorul îl poate observa. Aceasta se măsoară
cu instrumente specifice ale producătorilor.
Metodele descrise nu sunt precise fie din cauza erorilor experimentale inerente, fie
datorită efectelor temperaturii, istoriei solicitării etc. Totuși, ele oferă date utile legate de
percepția de către consumator a proprietăților reologice importante și care pot fi corelate destul
de bine pentru stabilirea limitelor de acceptabilitate pentru un produs.
Stabilitatea produselor pentru îngrijirea dinților este influențată de doi factori majori:
capacitatea sistemului polimer de a menține abrazivul în suspensie și capacitatea componentului
polimer de a preveni sinereza într-un sistem sărac în solvent.
Tipul de pastă (slab abrazivă sau înalt abrazivă) este o trăsătură importantă în asigurarea
stabilității. Pastele puțin abrazive bazate pe silice hidratată sunt mai stabile, prin menținerea unei
structuri tridimensionale. Ele sunt incapabile, însă, să imobilizeze total fracția de lichid și vor
suferi o separare a lichidului, dacă nu sunt suplimentate cu un polimer hidrofil.
O pastă de dinți bine formulată își va păstra integritatea structurală timp de mai bine de
trei ani în condiții normale de stocare și de peste o lună la temperatura de 40 - 45˚C, chiar dacă
aroma și alte proprietăți se pot deteriora.

14
 REOMETRE

Până acum am discutat proprietăţile reologice de bază şi modul în care materialele, în

diverse forme de prezentare, se comportă în timpul curgerii. În cele ce urmează vom încerca o
descriere, destul de sumară, dar sper actuală, a modului în care aceste proprietăţi pot fi măsurate
cu ajutorul diferitelor instrumente specifice. Reometrele sunt utilizate pentru a caracteriza
proprietăţile reologice ale diferitelor sisteme în cadrul controlului de calitate, prelucrării, aplicării
sau a studiilor de cercetare-dezvoltare.

Aşa cum am menţionat anterior, din punct de vedere reologic este necesar ca pentru
caracterizarea cât mai corectă a unui sistem să măsurăm un domeniu de proprietăţi, deoarece
produsul poate fi supus diferitelor condiţii de solicitare, în perioade foarte scurte de timp. Un
exemplu tipic este cel al unei vopsele aplicate prin spray-iere pe un perete vertical. După o
perioadă îndelungată de repaos, vopseaua este supusă, într-o perioadă de câteva secunde, unor
viteze de forfecare foarte mari atunci când este pulverizată. Calitatea finală a filmului depus va
depinde, în foarte mare măsură, de capacitatea acesteia de a-şi recupera viscozitatea şi
elasticitatea iniţiale, suficient de repede după îndepărtarea solicitării exterioare.
În mod ideal, un reometru ar trebui să fie capabil să detecteze modificările
proprietăţilor reologice ale sistemului în condiţii similare de solicitare cu cele din realitate. Din
aceste motive de o importanţă deosebită este geometria dispozitivului de măsurare. Pentru a se
îndeplini cât mai corect acest deziderat au fost proiectate şi realizate o gamă largă de instrumente

15
de măsură a proprietăţilor reologice pentru diferite sisteme. În cele ce urmează se furnizează o
descriere a celor mai importante tipuri.

Alegerea unui reometru

Alegerea unui reometru dintr-o gamă atât de largă de sisteme devine o sarcină nu tocmai
uşoară pentru cercetători. Bineînţeles, sistemul optim ar trebui să acopere toate tipurile de
materiale, toate domeniile de viscozităţi, un domeniu cât mai vast de viteze de forfecare,
frecvenţe de oscilaţie şi temperaturi. O diagramă schematizată a unui sistem reometric complet
este prezentată în figura. Însă astfel de aparate, toate controlate şi conduse prin intermediul
calculatoarelor, sunt foarte scumpe.

Reprezentarea schematizată a unui sistem reometric

Sistemele computerizate oferă multiple avantaje. Instrumentul este controlat prin

intermediul calculatorului care permite fixarea parametrilor înaintea începerii experimentului,
monitorizând simultan timpul şi temperatura şi controlând funcţiile de pornire şi oprire. Cel mai
mare avantaj este reprezentat, bineînţeles, de posibilităţile rapide şi convenabile de colectare şi
înregistrare a datelor, prelucrarea şi acumularea acestora precum şi de posibilitatea de a le accesa
ori de câte ori este necesar pentru prelucrări şi comparări ulterioare. Compararea şi încadrarea în
diferite modele matematice şi reologice este deosebit de facilă, rezultatele putând fi prezentate
sub formă de tabele, grafice şi chiar pot fi reprezentate mai multe experimente pe acelaşi grafic.
Un sistem computerizat este deosebit de avantajos şi pentru că permite o comutare deosebit de
rapidă între diferite moduri de măsurare, cum ar fi:
• Viscozitate

16
• Oscilaţii
• Baleiaj al deformaţiei
• Relaxarea tensiunilor
• Curgere oscilatorie
• Buclă de tixotropie
• Creştere a solicitării
• Fluaj / Relaxare
Anumite sisteme reometrice permit programarea unei secvenţe de teste urmărind câteva
moduri, cum ar fi forfecare la viteze înalte de forfecare urmată de forfecarea la viteze scăzute
pentru a urmări capacitatea sistemului de recuperare a viscozităţii. Cele mai multe sisteme
computerizate dispun de soft specific pentru prelucrarea datelor şi care poate fi folosit după
efectuarea experimentelor. Înainte de a alege un reometru specific este necesar să se studieze
sistemul ce urmează a fi analizat. Cea mai eficientă modalitate este de a analiza proprietăţile
reologice ale unor reprezentanţi ai grupei de material ce urmează a fi studiată prin prisma
modurilor de operare caracteristice diferitelor sisteme reometrice specifice. Multe reometre
disponibile comercial oferă o multitudine de opţiuni, unele dintre aceste nefiind aplicabile sau
specifice sistemului ce urmează a fi studiat. Uneori caracteristicile materialelor testate sunt mult
mai importante decât sistemul de testare – de exemplu tipul solventului utilizat şi volatilitatea sa,
modificările chimice ce pot să apară în probă, îmbătrânirea acesteia în timp, modificările de
temperatură induse de reacţiile chimice, neuniformitatea probelor etc. În multe cazuri răspunsul
sistemului analizat este dependent de timp şi poate depinde şi de istoria solicitărilor. De aceea
cea mai potrivită cale este de a caracteriza mai întâi sistemul de analizat şi a potrivi reometrul pe
caracteristicile şi necesităţile acestuiam, nu de a utiliza un reometru cu multiple opţiuni, din care
unele pot fi irelevante pentru materialul analizat.

17
 BIBLIOGRAFIE

1. Maria Lungu, Ecaterina Merica, “Reologia Produselor Cosmetice”, Ed. CORSON, 2000;

2. Tudose, R.Z., T. Volintiru, N. Asandei, M. Lungu, E. Mericã si Gh. Ivan, Reologia

compusilor macromoleculari, Introducere în reologie, vol.1, Ed. Tehnicã, Bucuresti,
1982;

3. J. Heller, Biomaterials Science. An Introduction to Materials in Medicine, Properties of

Materials , Ed. Academic Press, 1996.

18