Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR


SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

FENOMENUL BIROCRATIC ÎN
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ȘI
IMPACTUL SĂU

Coordonator: Conf. dr. Cigu Elena

Student: Moglan Mirela-Elena

IAȘI,2019
Cuprins
Introducere ...................................................................................................................................... 3
I.Birocrația – fenomen social omniprezent ..................................................................................... 4
II.Modelul ideal al birocrației ......................................................................................................... 8
Concluzii ....................................................................................................................................... 14
Bibliografie ................................................................................................................................... 16
Introducere

Birocratia a fost, probabil, cea mai blamată componentă a vieţii sociale din toate
timpurile. Dispreţuită de liberali, repudiată de muncitori, satirizată de intelectuali si ameninţată
de politicieni a rămas de-a lungul istoriei poate cea mai constantă formă de organizare,
menţinându-si neschimbate trăsăturile fundamentale. Această calitate a birocraţiei de rezistenţă
la îmbătrânire, de impasibilitate si imobilitate la schimbările sociale ar fi un argument suficient
pentru tratarea cu îngăduinţă a acestui „rău necesar”. Fiecare dintre noi, inevitabil, am avut, într-
un fel sau altul, contacte cu birocraţia. În esenţă, birocraţia are rolul de a răspunde unor nevoi,
însă, nivelul de asteptare în satisfacerea acestei nevoi este mult mai ridicat decât posibilităţile de
reacţie ale birocraţiei.
Plasată între ordonatorul de politici si lucrătorul contribuabil, administraţia birocratică se
caracterizează prin patru trăsături esenţiale: ierarhie, continuitate, impersonalitate si expertiză.
Max Weber a conferit acestor trăsături statutul de criterii pe baza cărora se poate construe
performanţa unui sistem birocratic, concept căruia i s-au dovedit ulterior limitele. Însă sigur este
faptul că la nivelul percepţiei generale aceste trăsături fundamentale alcătuiesc evantaiul
peiorativ al birocraţiei.
Studiul administraţiei este indisolubil legat de conceptul de birocraţie si de părintele său,
Max Weber (1864-1920). În construcţia modelului birocratic al administraţiei Weber porneste de
la analiza conceptului de autoritate (Herrschaft, care tradus semnifică dominaţie sau dominare,
însă majoritatea autorilor traduc acest cuvânt prin autoritate). Autoritatea se referă la sansa ca un
set de comenzi să fie respectat/executat de un grup de indivizi. De asemenea conceptul de
autoritate se leagă de cel de legitimitate. Autoritatea legitimă este cea recunoscută si acceptată
atât de conducător (cel care îsi manifestă autoritatea) cât si de condus (cel asupra căruia se
manifestă autoritatea).
În accepţia weberiană, statul modern, pentru a face faţă problemelor de administraţie, are
nevoie de un aparat plasat între guvernanţi şi restul populaţiei, guvernaţi. Sociologul german
califica birocraţia drept un tip de organizare socială, al cărui scop este să facă ca statul să
funcţioneze la fel de eficient ca o întreprindere economică. Fenomenul birocratic nu este o
problemă actuală a societăţii contemporane, acesta fiind studiat şi analizat de mai mult timp de
către specialişti.
I.Birocrația – fenomen social omniprezent

Din punct de vedere etimologic termenul “birocraţie” înseamnă conducerea de către cei care
lucrează în birouri. Se pare că acest cuvânt a apărut pentru prima dată în Franţa în secolul XVIII.
În zilele noastre el este folosit în două accepţiuni radical diferite: unii înţeleg prin birocraţie o
maşinărie care pune în execuţie deciziile factorilor politici, în vreme ce alţii consideră că este o
frână în calea funcţionării societăţii. Cel care a consacrat termenul din punct de vedere ştiinţific a
fost sociologul german Max Weber, autorul celebrului “model birocratic ideal”. Voi reaminti
principiile care stau la baza funcţionării acestui model1:
 autoritatea birocratică;
 principiul ierarhiei;
 administrarea instituţiilor birocratice este realizată cu ajutorul documentelor scrise, ceea
ce permite existenţa unei “memorii birocratice”.
 separaţia totală între cele două sfere: publică şi private;
 ocuparea funcţiilor publice se face doar pe baza unei pregătiri de specialitate;
 funcţionarea acestor instituţii se bazează pe legi şi regulamente;
 activitatea necesită totala dedicare a ocupanţilor funcţiilor oficiale, dacă este nevoie chiar
peste timpul oficial prevăzut;
 deţinerea unei funcţii într-o instituţie birocratică presupune vocaţie
În contextul economic actual, birocraţia a început să deţină un rol din ce în ce mai important.
Având în vedere faptul că fenomenul birocratic şi-a făcut simţită prezenţa pe parcursul istoriei
încă de la începutul primelor civilizaţii (în cazul Imperiului Roman existau numeroase instituţii
publice care prin intermediul funcţionarilor acestora percepeau taxe şi impozite în numele
împăratului, dar ofereau şi diferite aprobări sau avize de desfăşurare a anumitor activităţi) şi până
astăzi, este greu de crezut că în momentul de faţă acest fenomen nu are un rol important asupra
progreselor sociale şi economice. În prezent toate domeniile de activitate din România intră în
contact direct cu birocraţia din instituţiile publice, fenomen de care nu poate scăpa nici
dezvoltarea economică a ţării noastre.
România este recunoscută ca o ţară în care birocraţia a pus stăpânire pe majoritatea
domeniilor de activitate (sistemul sanitar, sistemul juridic, sistemul de învăţământ, sistemul

1
R., Liviu, Evoluția sistemelor administrative (partea I), în revista Transilvană de Științe Economice, nr. 1(7), 2002
financiar-bancar etc.). Nu există în momentul de faţă nicio instituţie publică românească în care
să lipsească sistemul birocratic greoi care se face resimţit în general în activitatea administrativă
a acestora. În afara problemelor de acest tip cu care se confruntă atât angajaţii instituţiilor publice
în anumite momente ale activităţii lor, mai pot apărea şi unele probleme de organizare care nu
fac altceva decât să înăspreascăbirocraţia. În ceea ce priveşte activitatea cu mediul extern,
sistemul birocratic din cadrul instituţiilor publice duce la o lipsă totală de cooperare dintre
instituţiile publice şi mediul extern (investitori, persoane fizice, persoane juridice, alte instituţii
ale statului). Aceste probleme apar de obicei în momentul în care orice persoanăinteresată să
desfăşoare o anumită activitate sau doreşte să afle anumite informaţii intră în contact cu sistemul
birocratic românesc. Principalele probleme şi efecte de ordin birocratic cu care se confruntă
instituţiile publice sunt2:
 supraâncărcarea departamentelor cu funcţionari publici;
Sunt foarte multe persoane într-un singur departament care trebuie să îndeplinească o singură
sarcină de serviciu sau să rezolve o singură problemă. Însă, în cazul în care trebuie rezolvată o
problemă este obligatoriu să se treacă pe la aproape fiecare persoană în parte din departamentul
respectiv, astfel pierzându-se timp preţios. În această situaţie sarcinile de serviciu şi problemele
apărute se pot rezolva şi de un număr mai redus de persoane.
 „plimbarea” hârtiilor;
În majoritatea cazurilor foarte multe persoane, atât angajaţii, cât şi cei care intră în contact cu
aceştia sunt obligaţi de către sistemul birocratic în care îşi desfăşoară activitatea să „plimbe” tot
felul de documente şi dosare dintr-un departament într-altul sau de la o instituţie a statului la alta
cu diferite scopuri. Acest lucru poate îngreuna buna desfăşurare a activităţilor din cadrul
instituţiilor publice româneşti şi a eficienţei în ceea ce priveşte rezolvarea unor probleme. Timpul
pierdut în aceste situaţii poate duce, de exemplu, la pierderi uriaşe de bani în cazul persoanelor
care îşi depun dosare pentru atragerea fondurilor europene. Se poate trage concluzia că unul din
motivele pentru care gradul de absorbţie a fondurilor structurale la 30 septembrie 2011 este de
doar 14,13% (sursa: www.fonduri-structurale.ro) este sistemul birocratic românesc.
 lipsa de comunicare între instituţiile publice, departamentele acestora şi între
funcţionarii din acelaşi departament sau birou;

2
F., Laurențiu-Gabriel, H., Gabriel-Ionel, Birocrația în contextul economic actual, în revista Economie teoretică și
aplicată, volumul XIX, nr. 6, 2012
În acest caz pot apărea situaţii neplăcute în care anumite persoane pot avea de suferit din cauza
lipsei de transmitere a informaţiilor sau transmiterea neclară sau insuficientă a acestora între
instituţiile publice, angajaţii departamentelor sau între colegii din acelaşi departament. Această
situaţie poate apărea şi în cazul transmiterii de informaţii între superiori şi subordonaţi şi
invers. Astfel, pot apărea numeroase probleme care pot duce la scăderea eficienţei activităţii
desfăşurate din cauza lipsei de comunicare atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Aceste
informaţii pe care ar trebui să le transmită departamentele sau chiar colegii din acelaşi birou ar
trebui să se caracterizeze prin obiectivitate şi promptitudine. Există cazuri în care
informaţiile sunt comunicate cu câteva zile întârziere. Situaţii asemănătoare se întâmplă şi în
cazul comunicării dintre instituţiile publice, unde apar aceleaşi carenţe în ceea ce priveşte
comunicarea şi colaborarea dintre acestea. Normele şi reglementările pe care trebuie să le
respecte cu stricteţe instituţiile publice (instituţiile birocratice) duc la foarte multe inadvertenţe
de ordin comunicaţional, acestea având efecte directe asupra creşterii randamentului în
activităţile economice.
 lipsa de transparenţă;
O altă problemă cu care se confruntă instituţiile publice este lipsa de transparenţă. Aceasta este
specifică tuturor instituţiilor birocratice şi se manifestă prin lipsa informaţiilor oferite celor direct
interesaţi de o anumită problemă sau oferirea de informaţii incomplete. Birocraţii (funcţionarii
publici) profită de statutul pe care îl au şi de informaţiile pe care le deţin (chiar dacă
aceste informaţii sunt în mod normal publice), deţinând astfel o anumită putere asupra celorlalţi.
Lipsa transparenţei în comunicarea administraţiilor publice poate duce la creşterea corupţiei.
 pierderea documentelor;
Din cauza unei lipse de organizare şi de cele mai multe ori şi a lipsei de eficienţă a sistemului
birocratic (norme şi reglementări învechite) se poate ajunge în situaţia neplăcută în care fie să se
piardă anumite documente, fie să se rătăcească în timpul circuitului pe care îl parcurge acel
document. Tot datorită lipsei de organizare şi a depozitării documentelor în diferite locaţii
improprii pentru acestea, se pot rătăci foarte uşor multe dintre ele, dar se şi pot deteriora
sau pierde. Astfel costul căutării acestor documente sau refacerea lor poate fi
destul de ridicat pentru instituţie şi, implicit, pentru bugetul statului.
 reticenţa utilizării tehnicii moderne (computer, sisteme de operare performante, softuri
avansate etc.) pentru îndeplinirea sarcinilor administrative.
Foarte mulţi birocraţi din cadrul instituţiilor publice consideră că cea mai bună metodă de a-şi
îndeplini sarcinile de serviciu este folosirea aceloraşi tehnici rudimentare pe care le foloseau în
momentul în care s-au angajat. Multe astfel de persoane au o vârstă mai ridicată (peste 50 de ani)
şi consideră inutilă utilizarea tehnicilor moderne în principal datorită mentalităţii. Acest
comportament duce în timp la o eficienţă scăzută a personalului din instituţiile publice şi la
întârzieri majore în ducerea până la capăt a unor sarcini de serviciu. Aceste persoane,
necunoscând sau nedorind să înţeleagă că utilizarea tehnicilor moderne nu poate face altceva
decât să uşureze munca şi să înlăture rutina care poate apărea în momentul desfăşurării
activităţilor administrative, încearcă să se opună utilizării tehnicilor moderne.
Se poate observa că birocraţia care există în acest moment în cadrul instituţiilor publice
din România poate duce la numeroase pierderi din punct de vedere financiar (de exemplu:
pierderea unor investiţii directe sau pierderea fondurilor europene). În contextul economic actual
toate aceste pierderi afectează creşterea economică.3
În literatura de specialitate din prezent birocraţia este văzută sub diferite forme (un mod de
organizare pe baza unor norme şi reglementări stricte sau o formă de organizare ierarhică greoaie
şi lipsită de transparenţă în ceea ce priveşte luarea anumitor decizii), însă cei mai mulţi
cercetători în domeniu încearcă să găsească soluţii pentru ca birocraţia să devină mai eficientă
pentru activităţile economice sau să o înlocuiască cu o altă formă de organizare mult mai
eficientă.
Totodată, se constată că, în prezent, noţiunea de birocraţie are trei sensuri principale,
semnificând :
 puterea sau activitatea birocratică;
 categoria socială a birocraţilor;
 modul de organizare birocratic.
Puterea birocratică apare ca un fenomen inevitabil, ţinând seama de elementele generale ale
exercitării puterii în societăţile moderne şi de trăsăturile caracteristice ale sistemelor
administrative pe care le generează. Noţiunea de birocraţie nu poate fi concepută în afara categoriei

3
F., Laurențiu-Gabriel, H., Gabriel-Ionel, Birocrația în contextul economic actual, în revista Economie teoretică și
aplicată, volumul XIX, nr. 6, 2012
sociale a birocraţilor. Funcţionarii publici contribuie la îndeplinirea misiunilor administraţiei,
beneficiind de drepturi, dar şi de îndatoriri. Modul de organizare birocratic este o condiţie a
autonomiei statului însuşi, asigură tradiţia în domeniul funcţiei publice şi întăreşte disciplina
reglementată de actele normative. Faţă de un personal politic schimbător, instituţiile administraţiei
reprezintă continuitatea, permanenţa şi stabilitatea, astfel încât ea îşi sporeşte influenţa asupra
societăţii.

II. Modelul ideal al birocrației

Deoarece majoritatea lucrărilor şi cercetărilor de specialitate în acest domeniu au ca punct


de reper studiile sociologului german, acesta este considerat „părintele” birocraţiei. În
numeroasele sale studii şi cercetări, M. Weber a utilizat instrumentele sociologiei pentru a
analiza caracteristicile generale ale departamentelor (birourilor birocraţilor), dar şi
comportamentul birocraţilor (funcţionarilor publici) aflaţi în administraţiile publice. Acesta a
mers pe premisa conform căreia extinderea din ce în ce mai mare a organizaţiilor birocratice
rezultă din eficienţa acestora de a realiza activităţi complexe.
Termenul “birocratie” a fost introdus de sociologul german Max Weber, care a dorit sa
identifice sursele de autoritate intr-o organizatie. Asadar, exista organizatii orientate spre lider,
organizatii patriarhale si organizatii birocratice. Pentru Weber, organizarea birocratica are exact
sensul opus celui folosit de populatia din tara noastra. El o considera cea mai moderna si
eficienta forma de organizare, pentru ca: autoritatea si competenta fiecarui functionar este clar
definita in interiorul organizatiei, exista o ierarhie a nivelurilor de autoritate, se actioneaza
conform ordinelor, exista un sistem de reguli si proceduri care determina rationalitatea
proceselor, comunicarea si circulatia informatiilor sunt precis reglementate iar funcionarea este
bazata pe specialisti-conducatori si specialisti-experti.
Asadar, birocratia se caracterizează prin ierarhizare. Fiecare element din cadrul ierarhiei
care deţine o poziţie specială este investit unui rol care îl asigură şi îl situează la un anumit nivel
în interiorul aparatului administrativ. Această ierarhizare are două aspecte strâns legate: în
primul rând faptul că scopurile administrative sunt urmărite de o manieră piramidală, iar în al
doilea rând faptul că funcţionarii trebuie să se supună funcţionarilor aflaţi la nivele superioare.
De exemplu, ierarhizarea asigură unitatea în interiorul unui minister. Ministrul este şeful
administraţiei sale, superiorul ierarhic, al tuturor funcţionarilor care fac parte din ea. Autoritatea
ministrului coboară treptat spre diferitele eşaloane ale ierarhiei.
În ceeea ce priveste relatiile dintre administratia publica si cetatean, nivelul de rigiditate
este direct legat de gradul de birocratizare.
Potrivit lui Max Weber considera că birocraţia reprezintă tipul ideal de organizare
instituţională spre care tinde societatea modernă, datorită calităţilor sale, care pot fi sintetizate
astfel :
a) birocraţia este caracterizată de competenţă, ierarhie şi o diviziune a muncii pe birouri;
b) organizarea birocratică facilitează progresul sistemelor economice şi contravine stilurilor
primitive de muncă, contribuind la dezvoltarea ştiinţei administraţiei;
c) birocraţia reprezintă modul cel mai eficient de organizare al colectivităţii, în vederea
atingerii anumitor scopuri. Eficienţa birocraţiei este rezultatul modului de cooperare
dintre om şi maşină.
Cu toate rezervele exprimate, birocraţia ca expresie a funcţionării instituţiilor publice apare ca
fenomen normal, obiectiv datorită caracterului de ordine pe care-l imprimă activităţii administrative,
fapt evidenţiat şi în figura următoare.

Figura nr. 1.1. Efectele birocrației


Aşezată pe baze raţionale, ştiinţifice, ea poate fi deplin compatibilă cu valorile
democraţiei: securitate naţională, siguranţa individului, productivitate, eficienţă; practic orice
organizaţie - de la o fabrică de confecţii la o uzină constructoare de maşini, de la o organizaţie
religioasă, la un guvern – va fi întotdeauna birocratizată.
Totodată, se constată că, în prezent, noţiunea de birocraţie are trei sensuri principale,
semnificând:
 puterea sau activitatea birocratică;
 categoria socială a birocraţilor;
 modul de organizare birocratic.
Weber descrie puterea ca fiind probabilitatea de a îndeplini dorinţa cuiva indiferent de
propria dorinţă – în varianta extremă, abilitatea de a forţa indivizii să se conformeze unui anumit
set de reguli. Efectele puterii depind de cine deţine puterea, cum e percepută acea persoană si de
situaţia particulară în care este invocată/utilizată puterea. Este clar că nu putem prezenta toate
ideile formulate de Weber privind organizarea birocratică însă trebuie menţionate o serie de
convingeri care l-au determinat pe acesta să considere această forma de organizare ca una dintre
cele mai eficiente. Weber considera că civilizaţia umană e evoluat, trecând prin diverse stadii de
fundamentare a autorităţii, pornind de la autoritatea de tip tradiţional (chiar mistică) ajungând în
secolul XIX la cea raţională. Această demistificare continuă l-a condus la catalogarea autorităţii în
trei mari categorii4:

autoritatea autoritatea autoritatea


tradițională carismatică legal-rațională
•autoritatea are la bază •est tip de autoritate are la •acest tip de autoritate are
normele, cutumele si bază devotamentul de ca fundament existenţa
tradiţia existentă; netăgăduit faţă de unui set de
•Weber foloseste expresia santitatea, eroismul sau reguli/proceduri legale
sanctitatea rutinelor de zi caracterul exemplar al care definesc obiectiv si
cu zi, pentru a arăta sursa conducătorului si faţă de raţional modul în care
de legitimitate a acestui normele si regulile este exercitată puterea;
tip de autoritate; instituite de acesta; •are la bază raţionalitatea;
•triburile, sau societăţile •autoritatea conducătorului
patriarhale/matriarhale asupra celorlalţi se
din trecut bazează pe carismă;

4
H., Cristina, Introducere înadministrația publică – suport de curs pentru învățământul la distanță, anul I,
semestrul I, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 2013
Weber descrie trei „tipuri ideale” de autoritate care explică de ce indivizii s-au supus
conducătorilor de-a lungul istoriei. Unul din cele mai vechi tipuri de autoritate, tipul tradițional
al societății primitive, se baza pe credința în caracterul sacru al tradiției. Dacă o familie de
conducători a condus dintotdeauna, oamenii o considera legitimă și îi ascultă pe membrii ei.
Timpul, precedentul și tradiția îi legitimează pe conducători în ochii supușilor.
Al doilea tip ideal de autoritate, după Weber, este autoritatea carismatică, bazată pe
calitățile personale și atractivitatea liderilor. Liderii carismatici sunt lideri auto-aleși care insuflă
încredere datorită calităților lor extraordinare, aproape supraumane. Conducătorii militari, șefii
luptătorilor, președinții partidelor populare, fondatorii religiilor sunt exemple de persoane ale
căror fapte eroice sau miraculoase atrag adepți.
Weber a postulat un al treilea tip ideal de autoritate care stă la baza civilizațiilor moderne
și anume autoritatea „legal-rațională”. Aceasta se bazează pe „încrederea în legitimitatea
modelului de reguli normative și a drepturilor celor investiți cu autoritate în cadrul acestor reguli
în scopul de da dispoziții”. Ascultarea este datorată mai degrabă unui set impersonal de legi
stabilite în mod legal, decât unui conducător. Autoritatea legal-rațională investește putere mai
mult în funcție decât în persoana care ocupă funcția; astfel oricine poate conduce atâta timp cât
ajunge în funcție „conform regulilor”. Acest tip de autoritate se află la baza conceptului de
birocrație în doctrina lui Weber.
După Weber,birocrația este manifestarea autorității legal-raționale în forma instituțională;
ea are un rol esențial în reglarea și controlul societăților moderne. Dezvoltarea modelului
birocratic reprezintă un punct esenţial în dezvoltarea sistemelor administrative moderne.
Apariţia şi necesitatea unui astfel de model de organizare administrativ se justifică pe
baza a trei factori:
 nevoia de raţionalizare a formelor de dominaţie etatică;
 fundamentele autorităţii ( organizarea birocratică reprezintă un tip de dominaţie raţional-
legală unde autoritatea este fondată pe un statut legal: norme juridice ce definesc o
manieră obiectivă, abstractă şi deci raţională, modul de exercitare al puterii ) ;
 construcţia statului de drept: autoritatea statului de drept este marcată de reguli ce nu pot
fi exercitate decât în cadrul unor norme prestabilite.
Organizarea internă a organului administrative se face prin:
 apelul la profesionism (profesionişti) ;
 concentrarea autorităţii;
 funcţionarea unitară a structurilor.
În accepţia weberiană, statul modern, pentru a face faţă problemelor de administraţie, are
nevoie de un aparat plasat între guvernanţi şi restul populaţiei, guvernaţi. Sociologul german
califica birocraţia drept un tip de organizare socială, al cărui scop este să facă ca statul să
funcţioneze la fel de eficient ca o întreprindere economică. Într-o democraţie funcţională
problema esenţială în raport
cu existenţa birocraţiei este de a exercita un control eficace asupra activităţii sale, de a-i face pe
funcţionarii guvernamentali responsabili în faţa legii, precum şi de a supune instituţia
administrativă, la un anumit interval de timp, unor reforme administrative menite să raţionalizeze
aparatul administrative. Datorită faptului că modelul lui Weber se construieşte ca un tip, fiind
considerat drept formă de organizare proprie unei societăţi avansate, rezultă că ea nu poate
apărea în oricare moment al istoriei.
Ca să existe sunt necesare anumite condiţii sociale şi economice fără de care nu se poate vorbi de
o adevărată birocraţie:
 trebuie să existe o economie monetară. Acest lucru este necesar pentru ca remuneraţia
birocraţilor să fie plătită în bani;
 tebuie să existe un surplus de producţie, de la care să se obţină resursele destinate să-i
menţină pe birocraţi. Dar contrar a ceea ce s-ar putea înţelege, Weber nu limitează
ipotezele necesare pentru existenţa modelului doar la dezvoltarea economică;
 este indispensabil să existe o structură organică de mari dimensiuni pentru că, în
conţinutul teoriei weberiene, este vorba despre forma de organizare proprie statelor
moderne şi marilor firme capitaliste;
 ca să existe o adevărată birocraţie, Weber înţelege că este indispensabilă concentrarea
posibilităţilor materiale în mâna şefului organizaţiei;
 la aceasta se adaugă faptul că este indispensabilă nivelarea diferenţelor economice şi
sociale, ca efect al îndeplinirii funcţiilor birocratice.
Numai atunci când se vor îndeplini toate aceste condiţii va putea exista o birocraţie care
va fi o organizaţie dotată cu o vizibilă superioritate tehnică faţă de formele anterioare de
organizare.
Este de real interes tratarea birocraţiei în literatura germană, care a pus problema legăturii
dintre birocraţie şi democraţie, formându-se două curente; unul care consideră cele două
fenomene ca fiind compatibile şi un altul care susţine că acestea nu au nimic în comun.
În opiniile “pro” se afirmă că birocraţia are nevoie de competenţă, or numai democraţia
asigură promovarea talentelor, formarea de specialişti şi recunoaşterea valorii. În plus, în
perioada modernă, ambele concepte au promovat progresul societăţii (de exemplu, facilitarea
accesului burgheziei la putere, în defavoarea nobilimii).
În opiniile “contra” se consideră că, această legătură dintre birocraţie şi democraţie va genera
permanent o stare conflictuală, din două motive şi anume :
 disciplina şi controlul specifice birocraţiei lezează pricipiul libertăţii umane caracteristic
democraţiei;
 regulile ierarhiei birocratice contravin principiului democratic al egalităţii în drepturi.
Potrivit lui Weber, caracterizarea principală a unui birocrat o constituie exercitarea autorității în
cadrul unui birou. Muncitorii productivi nici nu-și exercită autoritatea, nici nu lucrează în birouri.
Secretarele sau dactilografele lucrează în birouri, munca lor fiind esențială pentru activitatea
birocratică de bază, cea de a păstra dosarele. Ele nu exercită nicio autoritate, nefiind funcționari,
ci doar lucrători de birou. Pe de altă parte, o mulțime de lucrători guvernamentali, din zona
inferioară a ierarhiei, își exercită autoritatea asupra unui public relevant dacă nu chiar și asupra
altor lucrători.
Majoritatea sociologilor accepta definiția lui Weber a birocrației, dar pun sub semnul
întrebării pretenția sa că aceasta este cu necesitate cea mai eficientă formă de organizare.
Concluzii
Observând efectele negative pe care le are birocraţia asupra dezvoltării economice din
prezent este necesar să se ia anumite măsuri care să atenueze problemele create de birocraţie mai
ales în atragerea de investiţii străine directe şi de fonduri europene.
Cu ajutorul unui sistem birocratic mai „suplu” creşterea economică din România poate fi
ajutată să se dezvolte în continuare. În primul rând, pentru a se elimina din problemele deja
existente în sistemuunui sistem birocratic mai „suplu” creşterea economică dinRomânia poate fi
ajutată să se dezvoltl birocratic din România, trebuie implementat un sistem modern de
management al documentelor prin intermediul căruia să se realizeze o reducere a cheltuielilor de
la bugetul statului (sunt costuri ridicate cu găsirea documentelor pierdute sau deteriorate sau cu
lipsa unei comunicări eficiente între instituţiile statului sau departamentele aceleiaşi instituţii) şi
o reducere a timpului de aşteptare din partea cetăţenilor, persoanelor juridice şi a investitorilor în
ceea ce priveşte obţinerea unor informaţii. În al doilea rând, trebuie să existe o transparenţă
ridicată cu privire la furnizarea informaţiilor de interes public din partea instituţiilor publice.
Dacă aceste informaţii sunt postate prin intermediul unor canale de comunicare la care toată
lumea să aibă acces (aviziere, pagini de internet) s-ar elimina foarte multe din problemele cu care
se confruntă posibilii investitori. În acest sens toate instituţiile publice ar trebui să furnizeze
următoarele informaţii: actele necesare pentru depunerea dosarelor care urmăresc soluţionarea
anumitor probleme (avize, aprobări etc.); perioadele şi intervalul orar când trebuie depuse
respectivele dosare; date despre domeniul de activitate al instituţiei respective; date cu privire la
sumele obţinute din taxe şi impozite locale (de exemplu, în cazul primăriilor) şi modul în care
sunt cheltuiţi acei bani; implementarea unui program informatic prin intermediul căruia cei
interesaţi să aibă acces la anumite informaţii de ordin statistic.
Lupta împotriva birocraţiei şi efectelor lui nefaste nu înseamnă o luptă cu însuşi corpul de
administratori. Fără un aparat de profesionişti nu poate exista guvernarea ca un atribut esenţial al
oricărei societăţi. În acelaşi timp, birocraţia, ca grup social imanent societăţii contemporane, are
tendinţa să-şi extindă funcţiile sale de conducere a comunităţilor umane care se află sub impactul
globalizării economiilor statelor lumii şi informatizării vieţii sociale. De aceea diminuarea
efectelor negative ale procesului birocratic necesită o activitate de îmbunătăţire, de perfecţionare
şi de pregătire profesională a funcţionarilor aparatului administrativ.
Putem vorbi despre o adevărată adminis traţie doar atunci, cînd toate sectoarele vieţii sociale sînt
organizate şi administrate astfel, încît acestea să asigure populaţiei un trai decent şi servicii de
calitate. O astfel de administraţie se creează prin efortul comun al puterii politice, care adoptă
anumite reglementări administrative, şi al puterii executive, care înfăptuieşte administraţia prin
corpul de funcţionari publici de o poziţie profesională şi de o ţinută deontologică adecvată,
capabili să răspundă nevoilor societăţii printr-un comportament potrivit situaţiei. Toate acestea
conjugate cu creşterea tehnologiilor administrative, depolitizarea gestionării cadrelor publice,
utilizarea sistemului bazat pe merit şi a carierei profesionale a funcţionarilor publici vor
consolida guvernarea şi capacitatea administrativă a sistemului de guvernare în „noile” societăţi
democratice.
Bibliografie
1. Filip, Gh., Onofrei, M., Elemente de ştiinţa administraţiei, Editura Junimea, Iaşi, 2004;
2. Profiroiu, A., Ştiinţa Administrativă, Editura Economică, Bucureşti, 2007;
3. Vlaicu, C., R., Birocrație și procedură în administrația publică, Editura Universul
Juridic, București, 2012;
4. F., Laurențiu-Gabriel, H., Gabriel-Ionel, Birocrația în contextul economic actual, în
revista Economie teoretică și aplicată, volumul XIX, nr. 6, 2012;
5. R., Liviu, Evoluția sistemelor administrative (partea I), în revista Transilvană de Științe
Economice, nr. 1(7), 2002;