TEMA – MODELE ECONOMICE ALE BIROCRATIEI

SIMINA DOMNARIU- GRUPA 1

1. Care sunt asumpțiile și predicțiile inițiale ale modelului maximizării

bugetului (Niskanen)?

Asumpțiile sunt:
 Asumpţia fundamentală este cea a maximizării bugetului. Astfel birocraţii
maximizează bugetul total al biroului lor. Printre variabilele care pot intra in funcţia de
utilitate a unui funcţionar public, Niskanen menţionează salariul, infrastructura biroului,
reputaţia publică, puterea. patronajul, simplitatea gestionării biroului şi realizării schimbărilor
in cadrul acestuia. Aceasta asumptie a fost construită pe ipoteza lui Downs potrivit căreia
birourile tind să crească in timp. În formularea ei completă, asumpţia ia urmă toarea formă in
1968 și 1971
Froma originală a asumpției:
”Birocraţi maximizează bugetul total al birouluilor, date fiind cererea costurile, sub
constrângerea că acest buget trebuie să fie egal sau mai mare decât costul total minim la
ourputul de echilibru (Niskanen: 1968, p. 293).
„Birocrații maximizează bugetul total al biroului lor sub constrangerea că acest buget
trebuie să fie egal cu sau mai mare decât costul minim total al furnizării serviciilor cerute de
sponsor" (Niskanen: 1971, p. 42).
 Cea de-a doua asumptie fundamentală in model este că „birourile schimbă un
rezultat (outpur) specific sau o combinație de rezultate pe un buget specific" (Niskanen: 1968,
p. 293).
Când este precizată, această caracteristică se referă la faptul că birourile schimbă
totalitatea serviciilor lor pe un buget total şi nu vănd aceste servicii separat, pe bugete
separate. Această caracteristică oferă biroului aceeaşi putere precum cea a unui monopol care
prezintă pieţei o alegere de tip totul sau nimic" (Niskanen: 1968, p. 294).
 Cea de-a treia asumție este asumpţia asimetriei informationale. Astfel, un
birocrat poate estima destul de exact funcţia buget-rezultat a sponsorului din precedentele
revizuiri bugetare, din schimbările recente ale compozitiei orga nizatiei-sponsor şi din
influenţele recente ale alegătorilor asupra reprezentantilor acesteia. Ca regulă, însă, un
birocrat va cunoaşte mult mai multe decât reprezentanţii sponsorului despre costurile de
producţie ale biroului" (Niskanen: 1971, p. 29). Incapacitatea spon sorului de a estima bugetul
necesar biroului il impiedică să exploateze poziția de mono pson pe care o are în relatia cu
biroul (Niskanen: 1971, p. 29). Biroul insä va putea să exploateze pozitia de monopol tocmai
datorită acestei asimetrii in informaţia disponibilă.

Predicțiile inițiale sunt:

 orice incercare de a controla o organizaţie complexă va tinde să genereze o altă
organizație (Downs: 1965, p. 443)
 numărul de niveluri din ierarhia organizației tinde să genereze distorsionarea
informatici transmise către nivelurile organizationale superioare sau inferioare (Downs: 1965,
pp. 443-444)
 funcţionarii publici tind să distorsioneze ordinele primite de la superiori
interpretându-le in interes propriu, generând un comportament colectiv irational in ceea ce
priveşte urmă riren intereselor organizationale (Downs: 1965, p. 444)
 birourile vor tinde să selec teze politici simple, conservatoare, cu efecte mai
degrabă restrânse, mai ales când deciziile trebuie luate sub presiune (Downs: 1965. p. 444)
  pe măsură ce timpul trece. birourile devin mai eficiente, se dezvoltă şi îşi
dezvoltă reguli tot mai puternice, işi modi fica obiectivele dinspre realizarea funcţiilor spre
mentinerea structurilor organizationale.

2. Explicați relația de monopol bilateral dintre birou și sponsor.

Sponsorul este organizaţia care finanţează biroul. Cele mai multe birouri sunt
finantare de o organizaţie colectivă dominant, reprezentanţii acestei organizaţii evaluează
bugetul şi activitățile propuse de birou, aprobă bugetul, monitorizează metodele şi
performantele biroului şi de obicei numesc şeful biroului.
Relatia dintre birou şi sponsor este descrisă de Niskanen ca un monopol blateral:
Astfel, organizația-sponsor depinde de obicei de un anumit birou pentru furnizarea
unui anumit serviciu, iar biroul, de obicei, nu dispune de surse alternative de finantare. In
jargon economic, această relație este una de monopol bilateral. Relatia nu este însă una de
egalitate a forţei de negociere. Pentru a sprijini această idee, Niskanen introduce asumpţia
asimetriei informationale. Un birocrat poate estima destul de exact functia buget-rezultat a
spon sorului din precedentele revizuiri bugetare, din schimbările recente ale compozitiei orga
nizației sponsor şi din influentele recente ale alegatorilor asupra reprezentanților acesteia. Ca
regulă, însă, un birocrat va cunoaşte mult mai multe decât reprezentanţii sponsorului despre
costurile de producţie ale biroului. Incapacitatea sponsorului de a estima bugetul necesar
biroului il impiedică să exploateze pozitia de monopson pe care o are in relatia cu biroul.
Biroul însă va putea să exploateze pozitia de monopol tocmai datorită acestei asimetrii in
informatia disponibilă.

3. Care este rezultatul asimetriei informaționale specific acestei relații?

Rezultatul asimetriei informaționale este întărit de stimulentele de a strange informaţia
ale actorilor implicați. Pe de o parte, birocrații au stimulente mai mari şi pot lucra cu normă
întreagă pentru a atinge obiectivele urmărite. Pe de altă parte, reprezentanții sponsorului, chiar
dacă nominal au obligaţii specifice unui loc de muncă cu normă întreagă, vor dedica mult mai
puţin timp pentru a monitoriza acţiunile birourilor, deoarece acestea nu sunt singurele care por
afecta realegerea lor'.
Din cauza asimetriei informationale şi asimetrici intre stimulentele de acţiune,
birourile vor negocia bugete mai mari decât cele necesare funcționării lor. Astfel, surplusul
consumatorului (cetăţeanului) va fi deturnat către finanţarea activităţilor de producţie şi
extindere ale birourilor.

4. Ce modificări apar în modelul lui Niskanen din 1975?

Una din modificarile care apar in modelul lui Niskanen se referă la o asumptie
implicită, cea a regulii de eşec sau revers al bugetului" in negocierea dintre sponsor şi birou.
În varianta originala a modelului, Niskanen permitea ca negocierea dintre sponsor şi birou să
aibă loc pe o agendă intre un buget egal cu zero şi bugetul propus de birou. În varianta din
2001 a modelului, Niskanen ia în calcul sugestia lui Romer şi Rosenthal (1978). Aceasta este
că, in cazul eşecului negoci crii, nivelul bugetului nu poate regresa la zero, ci la nivelul din
anul anterior. Implicaţia este că, dacă bugetul preferat al sponsorului este mai mare decât
nivelul de eşec, atunci biroul are stimulente să ceară un buget mai mare.
Concluzia este că bugetul in exces va fi aproximativ egal cu diferenţa dintre nivelul
bugetului preferat de sponsor şi bugetul de eşec al negocierii. Pornind de la aceste observații,
Niskanen (2001) oferă o variantă explicită şi modificată a asumpţiei referitoare la nivelul
bugetului: „Nivelul de eşec al negocierii bugetului depinde foarte mult de instituţiile care
reglementează procesul de evaluare a acestuia, însă in general nu este egal cu zero. La limită,
nivelul de eşec este cel la care beneficiile sponsorului sunt atât de scăzute, încât il vor
determina să-şi exercite autoritatea pentru a înlocui sau a disciplina biroul.

5. Prezentați, la alegere, modelul Leviatanului sau modelul remodelării

birourilor.

Modelul Levitanului
In 1977, Brennan şi Buchanan prezintă un model al maximizării bugetului care se
îndepărtează de modelulul lui Niskanen sub câteva aspecte semnificative.
În primul rând, modelul nu mai discută separat problema birocraţilor, iar maximizarea
bugetului nu mai este văzută ca o acţiune realizată de birocrați impotriva intereselor
cetăţenilor şi politicienilor. De această dată, bugetul este mărit peste cel necesar de către
guvernământ, văzut ca un conglomerat format din politicieni şi birocraţi.
În al doilea rând, modelul nu mai este preocupat de modul in care trebuie organizată
biro craţia pentru a-i elimina sau a-i limita ineficienta. Problema este pusă explicit in termenii
limitării constituționale a capacităţii statului de a impune taxe cetăţenilor. Această limitare
constituțională este considerată un mijloc eficient de limitare a creșterii guvernămántu lui-
Leviathan.
În termenii autorilor, este vorba despre un salt eroic de la maximizarea individuală a
utilității la presupunerea unui singur maximand pentru guvernämänt care este modelat in
aproape toate circum stantele ca fiind o colectivitate.
Caracteristica fundamentală a acestui actor este că maximizează venitul pe care il
extrage de la votanți prin intermediul sistemelor de taxare. Asumpţia guvernământului
monolitic nu angajază însă o metodologie sau o ontologie holistă. Actorii individuali, birocrați
sau politicieni, maximizează la rândul lor utilitate, dar nu neapărat sub forma venitului
guvernămántului.
Decidenţii individuali din model nu încearcă să promoveze in mod explicit interesul
Leviathanului, nu mai mult decât ar incerca să promoveze mai familiarul interes public.
Modelul Levithanului este construit pe asumptia că „din interacţiunea tuturor
decidenţilor guvernamentali, apare ceva apropiat de interesul Leviathanului, chiar dacă
nimeni nu ar fixa maximizarea venitului ca scop al acțiunii sale.
În ce priveşte interacţiunea dintre aceşti doi actori - guvernămántul, ca monolit format
din politicieni şi birocrați, şi votantii, ca plătitori de taxe rational-ignoranti , apar câteva
concluzii importante: prima dintre acestea este că, neconstrâns, Leviathanul ii va exploata pe
cetăteni; a doua este că nu orice consträngere este la fel de eficientă. Din cauza ignoranţei
raţionale a votan tilor este probabil ca aceştia să nu monitorizeze acţiunile guvernamentale.
De aceea, probabil că votul şi alegerile democratice care se desfăşoară in faza politicii
postconsti tutionale nu vor fi o constrângere eficace asupra guvernământului. De aici,
Brennan şi Buchanan concluzionează că singura constângere care va limita puterea
Leviathanului asupra cetătenilor este cea realizată la nivel constitutional.