Sunteți pe pagina 1din 5

Codreanu Gabriela

Dîmbu Denisa
Enaru Ana-Maria

DESPRE SECRET ȘI SOCIETATEA SECRETĂ


GEORGE SIMMEL

“E de la sine înțeles că toate relațiile dintre oameni se bazează pe faptul că ei știu câte ceva unul
despre celălalt. Negustorul știe despre rivalul său că acesta vrea să cumpere cât de ieftin și să vândă
cât de scump se poate; profesorul știe că poate pretinde de la elev o anumită calitate și o anumită
cantitate de materie învățată; în interiorul oricărei pături sociale, fiecare știe cam la ce nivel de
cultură se poate aștepta din partea celuilalt – și este evident, că fără o astfel de cunoaștere
activitățile interumane aduse aici în discuție nu ar putea să aibă loc cătuși de puțin.” (p.5)
“Dat fiind că niciodată nimeni nu-l poate cunoaște pe celălalt la nivel absolut – căci aceasta ar
însemna cunoașterea fiecărui gând și a fiecărei stări – însă din fragmentele prin care doar el ne este
accesibil se formează o unitate personală, aceasta din urmă depinde de partea din celălalt pe care
o putem vedea din punctul nostru de vedere.” (p.7)
“Orice relație între oameni dă naștere unei imagini a unuia în celălalt, iar această imagine se află
în mod evident în interacțiune cu acea relație: în timp ce aceasta din urmă creează presupozițiile
pe baza cărora se formează reprezentarea unuia despre celălalt și deține adevărul legitimat în acest
caz, de cealaltă parte, interacțiunea reală a indivizilor se fundamentează pe jocul reciproc de
imagini.” (p.8)
“Minciuna este doar o formă brută, adeseori contradictorie în ultimă instanță, în care această
necesitate iese la iveală. De multe ori, ea a distrus relații, dar, atâta timp cât relația continuă să
existe, minciuna este un element integrator al constituției sale.” (p.18)
“Tradițiile și instituțiile, puterea opiniei publice și limitarea poziției care îl prejudiciază fără
scăpare pe individ au devenit așa de solide și de credibile, încât, pentru a avea încrederea necesară
în vederea unei acțiuni comune, avem nevoie să știm despre celălalt doar anumite chestiuni de
natură externă.” (p.21)
“ Negustorul care vinde altuia cereale sau benzină are nevoie să știe doar că acesta este bun-
platnic; însă imediat ce îl ia pe un altul drept asociatul său, trebuie să cunoască nu numai situația
financiară a acestuia și anumite calități generale, ci trebuie să aibă în vedere, în mare măsură,
onestitatea acestuia, compatibilitatea, temperamentul său îndrăzneț sau ezitant; iar pe-o astfel de
cunoaștere – reciprocă – nu se bazează doar acordul lor ci și continuarea lor deplină, acțiunile
zilnice comune, divizarea sarcinilor între colegi.” (p.22)
“Discreția nu este altceva decât sentimentul justiției raportat la sfera conținuturilor
neintermediabile ale vieții.” În mod evident, și ea se extinde în mod diferi, în funcție de diferitele
personalități, tot așa cum sferele onoarei și proprietății au față de persoanele “apropiate” o cu totul
altă rază decât față de persoanele străine ori indiferente.” (p.25)
“În general, omul își arogă dreptul de a ști tot ceea ce poate cerceta prin observație psihologică
și meditație, fără utilizarea unor mijloace externe ilegale.” (p.27)
“Pentru un observator cu un fin simț psihologic, oamenii își trădează de nenumărate ori gândurile
și însușirile lor ascunse, dar nu în ciuda faptului că se străduiesc, temători, să le mascheze, ci
adesea, tocmai din această cauză.” (p.28)
“Suntem făcuți în așa fel încât avem nevoie nu doar de o anumită proporție de limpezime și
confuzie în tabloul elementelor noastre existențiale.” (p.35)
„...secretul, adică tăinuirea de adevăruri purtată prin mijloace negative ori pozitive, este una din
cele mai mari cuceriri ale omenirii.” (p. 37)
„Orice raport dintre două persoane ori dintre două grupuri este caracterizat de existența ori de
absența secretului și de dimensiunea secretului, comportamentul tăinutorului și, prin urmare,
întregul raport dintre cele două părți este modificat prin intermediul secretului.” (p. 38)
„Orice raport dintre două persoane ori dintre două grupuri este caracterizat de existența ori de
absența secretului și de dimensiunea secretului, comportamentul tăinutorului și, prin urmare,
întregul raport dintre cele două părți este modificat prin intermediul secretului.” (p. 38)
„Toate personalitățile superioare și toate realizările superioare au, precum majoritatea
oamenilor, un caracter plin de secrete.” (p. 42)
„...secretul este întreținut de conștiința că el poate fi trădat, astfel că acela care deține secretul
are în propriile mâini puterea de a modifica destine, de a face surprize și bucurii, de a distruge, de
a se autodistruge.” (p. 43)
„...caracterul misterios al afacerilor publice a scos la lumină contradicția lor interioară prin
generarea unor contramișcări: pe de-o parte, trădarea, pe de altă parte, spionajul.” (p. 47)
„Te împodobești pe tine însuți, dar poți face asta numai împodobindu-te pentru ceilalți.”(p. 51)
„Prima relație internă fundamentală pentru o societate secretă este înțelegerea mutuală a
elementelor. Este nevoie de înțelegere în mod deosebit, întrucât scopul tăinurii este, întâi de toate,
protecția.” (p. 61)
„Aceste societăți relativ secrete au adeseori avantajul unei anumite labilități, pentru că ele sunt
de la bun început construite în vederea unui caracter parțial public, se pot acomoda mai ușor cu
niște dezvăluiri ulterioare decât acele societăți secrete.” (p. 61)
„Punctul slab al societăților secrete este că secretele nu pot fi păstrate permanent – astfel încât,
pe bună dreptate, se spune că un secret cunoscut de două persoane nu mai este un secret.” (p. 62)
„Societatea secretă este forma socială adecvată pentru conținuturile care încă se află aproape la
vârsta copilăriei, suferind de vulnerabilitatea unor faze timpurii de dezvoltare. Ceea ce este
timpuriu, fie că e vorba de cunoaștere, religie, morală ori partid, este adeseori fragil și are protecție
și, din această cauză, se ascunde.” (p. 62)
„Șansa divulgării se joacă pe imprudența unui moment, pe sensibilitate sau pe asprimea unei
stări, care poate imprima o nuanță neștiută unei accentuări.” (p. 65)
„Încrederea reciprocă a oamenilor presupune o înaltă valoare morală și, de aceea, această
încredere este justificată; poate că este chiar o încredere mai liberă și mai merituoasă, căci o
încredere care ne este acordată conține o prejudecată aproape constrângătoare, și a o dezamăgi are
o anumită răutate absolut pozitivă.”(p. 55)
„Societatea avea drept scop o puternică autodisciplină și o puritate stilizată a vieții, iar cine
reușea să tacă ani de zile era apt sa depășească și alte ispite decât cea a limbuției.”(p.68)
„Dependența de învățarea de la o persoană la alta și faptul că sursa predării decisive izvora din
interiorul societății și nu dintr-o bucată obiectivă, scrisă, îl leagă pe participantul individual în mod
teribil de strâns de comunitate, îl face să simtă pe termen lung ca el, daca ar fi desprins de această
substanță, și-ar pierde substanța sa și nu ar mai regăsi-o niciodată.”(p. 68)
“... intrucât scrisoarea reprezintă,în mod evident,o constelație întru totul deosebită din perspectiva
categoriei tăinuirii.” (p.70)
“Scrisul este un simbol ori un purtător cu sens al acestei categorii incomensurabil de
însemnate”(p.74)
“Sinteza își găsește,în continuare,analogia în amestecul de determinare și pluralitate a
sensurilor,propriu exprimării scrise și în special scrisorii. “ (p.77)
“Nu există nici un raport de durată între oameni în care măsură schimbătoare a caracterului
evident și inteligibil al exprimărilor să nu joace un rol absolut esențial,chiar dacă e conștientizat
numai în urma rezultatelor sale practice.” (p.80)
“Această prerogativă a scrisului este o simplă consecință a lipsei manifestărilor însoțitoare:
sunetul vocii și accentuarea,gesturile si mima, care reprezintă pentru cuvântul scris deopotrivă o
sursă de clarificare și de confuzie.” (p.80)
“Scrisoarea este, în ciuda sau, mai bine zis, datorită limpezimii sale, mai mult decât vorbirea, ea
este locul interpretărilor si, din această cauză, al neînțelegerilor.” (p.83)
“Se poate spune că vorbirea, prin tot ceea ce o înconjoară, vizibil, dar inaudibil, prin tot ceea ce
ține de imponderabilul vorbitorului însuși, își dezvăluie secretul, în timp ce scrisoarea păstrează
tăcerea asupra lui.” (p.84)
“Prin secretul celuilalt înțeleg nu stările și calitățile ființei sale, care nu sunt exprimabile la nivel
logic, dar la care ne raportăm de nenumărate ori, pur și simplu pentru a înțelege semnificația
propriu-zisă a exprimarilor concrete.” (p.86)
“Atunci când vine vorba de aceste chestiuni care țin de tehnica păstrării secretelor, că secretul nu
este în nici un caz un mijloc sub protecția căruia sunt promovate obiectivele materiale ale
comunității: ci, în multe privințe, situația stă invers: cultura comunității trebuie să servească la
garantarea tăinuirii anumitor conținuturi.” (p.87)
“Secretul este aici un scop sociologic în sine, e vorba de cunoștințe care nu trebuie să fie expuse
în fața mulțimii: știutorii constituie o comunitatepentru a-și garanta reciproc păstrarea
secretelor.”(p.90)
“Socializarea oferă fiecărui individ un sprijin psihologic, pentru a-l proteja de tentațiile
limbutiei.”(p.90)
“Secretul și particularizarea individuală sunt corelate într-atât de bine, încât socializarea poate
juca două roluri diametral opuse în privința secretului.”(p.93)
“Cultura ritualului se întâlnește în cadrul societăților secrete cu aceleași condiții de dezvoltare
ca și ierarhia; și aici abandonarea prejudecăților organizațiilor istorice produce construcția unei
baze autostabilite, o libertate excepțională și bogăția formei.” (p.93)
“ Ceea ce este izbitor în ritualul sociatăților secrete nu este rigoarea cu care este urmat, ci mai
presus de toate teama cu care este protejat ca secret – de parcă dezvăluirea sa ar fi tot la fel de
vătămătoare precum cea a obiectivelor și a acțiunilor sau cea a existenței societății pe de-a-
ntregul.” (p.95)
“Societatea secretă trebuie să încerce să creeze un fel de totalitate existențială în categoriile care
îi sunt proprii; în jurul conținutului ei de scop, pe care îl subliniază accentuat, construiește din
această cauză un înveliș de formule, ca un corp în jurul unui suflet, punându-le pe ambele, în
aceeași măsură, sub protecția secretului, deoarece abia așa devine un întreg armonic, în care o parte
o sprijină pe cealaltă.” (p.97)