Tema: Etica lui Moise

1. Întroducere

Etica are o importanță deosebită în viața omenirii. Se concentrează în sine reflecții

eterne, sentimentele oamenilor despre ei înșiși, despre relațiile lor cu cei apropiați și
îndepărtați, cu eternitatea.
În context, istoria poporului evreu este cea mai lungă şi totodată mai zbuciumată.
și cuprinde 3500 de ani. Moise a fost legiuitorul și învățătorul poporului evreu, el și-a
întemeiat religia – iudaismul. Știm despre viața, opera și viziunea despre lume a lui
Moise din Biblie, mai exact din primele cinci cărți din care Moise însuși este considerat
autor.
Rolul poporului evreu pentru istoria omenirii este determinată de două cauze:
1. Poporul evreu reprezintă monoteismul;
2. Poporul evreu a dat naştere creştinismului.
Ideea monoteistă trebuia să aibă ca urmare unificarea omenirii sub un singur
Dumnezeu şi sub aceeaşi lege. Moise a fost, indiscutabil, organizatorul monoteismului.
Moise a îndrăznit să facă din cel mai înalt principiu al iniţierii unica dogmă a unei
religii naţionale şi a avut prudenţa de a nu-i revela urmările decît unui mic număr de
iniţiaţi, impunând-o maselor nepregătite prin teamă faţă de Dumnezeul Unic. Prin
aceasta, profetul de pe muntele Sinai a avut cu siguranţă vederi largi, care depăşeau cu
mult destinele propriului său popor. Religia unică a omenirii – iată adevărata misiune a
Israelului, pe care puţini evrei au înţeles-o, în afară de marii săi profeţi. Însă împlinirea
acestei misiuni presupunea jertfa poporului care o reprezenta. Naţiunea evreiască a fost
împrăştiată, nimicită.
Astfel, pentru a înțelege etica lui Moise, este necesar să studiem pe scurt viața
acestuia, să înțelegem judecățile sale și să ne construim punctul de vedere pe toate
problemele interesate.

1
 2. Conținutul eticii lui Moise

În cele 5 cărți ale lui Moise s-a format etica evreilor antici (reflectată în porunci),
în care accentul era pus pe drepturile omului. Este criticată camăta și sclavia îndelingată
a semenilor prorocului. Standardele de conduită ale evreilor antici conținute în cele 10
porunci înscrise de Dumnezeu pe „tăblițele legământului” au fost date lui Moise pe
Muntele Sinai. Cele zece porunci conțin șase standarde etice de comportament:
venerarea părinților, interzicerea uciderii, furturilor, adulterului, sperjurului, atacul
asupra proprietății altor persoane.
Cele 10 porunci au fost o condiție foarte importantă pentru convertirea israeliților
dintr-un trib în popor. Datorită acestor porunci, oamenii au devenit mai dezvoltați
religios, legal și moral.
Cele 10 porunci au un conținut foarte profund. Primele trei dintre ele prescriu
venerarea unui singur Dumnezeu și interzic crearea altor zei și idoli. Dumnezeu este
unul, și numai el este unul adevărat, că îi tratează pe toți în egală măsură, drept și
milostiv.
A patra poruncă prescrie să se lucreze șase zile și să se dedice a șaptea zi lui
Dumnezeu. Chiar și vitelor le este interzis să lucreze în această zi, toată lumea ar trebui
să se odihnească, iar această odihnă este dedicată lui Dumnezeu.
A cincea poruncă scrie: „Venerează-ți tatăl și mama.” Această lege este veșnică,
deoarece este obișnuit ca orice popor să-și respecte părinții, să-i onoreze și să-i asculte.
Trebuie menționat că aceasta este singura poruncă formulată nu sub forma unei
interdicții, ci sub forma unei indicații pozitive.
Începând cu a șasea și până la a zecea poruncă, relațiile dintre oameni sunt
reglementate. Acestea conțin interdicțiile de a ucide, fura, invidia, minți și prescrie să
fie credincioși în căsătorie.
O trăsătură caracteristică a eticii lui Moise este caracterul atotcuprinzător al
acesteia. Toate domeniile activității umane și toate acțiunile umane, chiar și cele mai
îndepărtate de problemele pur spirituale, sunt corelate cu normele și regulile care sunt
considerate a fi primite din cer. Aceasta se aplică și în domeniul activității economice,
al relațiilor economice.
2
 Două principii stau la baza eticii lui Moise – justețea și dreptatea. În ambele,
omul este obligat să-l imite pe Dumnezeu. Justețea relevă efectuarea în mod impecabil
a acțiunilor. Dreptatea în acest caz înseamnă recunoașterea a șase drepturi fundamentale
ale omului: dreprtul la proprietate, îmbrăcăminte, locuință, muncă și timp liber. Este
dreaptă acea judecată care corespunde adevărului.
Scopul tuturor eforturilor lui Moise este organizarea statală a Israelului, crearea
unui spaţiu politic pentru devenirea şi dezvoltarea poporului său. Moise învăţa poporul
nu ca un filozof, ci ca un legiuitor. El miza nu pe libertatea spiritului, ci pe forţa
coercitivă a legii. De aceea el se interesa mai ales de fapte şi nu de starea spiritului
uman. Pentru a realiza acest scop, Moise extindea responsabilitatea pentru faptele
oamenilor asupra urmaşilor acestora, fiindcă, din punctul de vedere politic şi statal
aceasta era mai raţional şi mai eficient.
Dreptatea implică îndeplinirea de către o persoană a îndatoririlor sale în
conformitate cu poruncile lui Dumnezeu – în legătură cu rudele apropiate, săracii,
orfani, angajați și sclavi. În legătură cu aproapele cuiva, aceasta este în primul rând
ajutorarea săracilor și bolnavilor. A fost interzisă utilizarea nevoii aproapelui pentru
îmbogățirea personală. Era imposibil să ceri plata datoriei cu dobândă. Nu puteți amâna
salariile pentru angajat. Nu puteți măsura și cântări. Omul nu este proprietarul
pământului său, al bovinelor și al altor proprietăți, ci administratorul acestor bunuri
pământești care aparțin lui Dumnezeu.
Toate aceste porunci curgeau din una mai generală: Iubește-ți aproapele ca pe tine
însuți. Această regulă se aplica nu numai oamenilor liberi, ci și sclavilor. Se interzicea
întoarcerea în fostul loc al sclavului fugar.
Reguli speciale erau prescrise și pentru judecătorii care puteau să judece numai
respectând justețea și dreptatea, pentru a nu favoriza bogații și pentru a nu face reduceri
pentru săraci sau orfani. În fața legii, atât omul liber, cât și sclavul erau egali. Periodic
trebuiau iertate datoriile, eliberați sclavii care s-au vândut în robie din cauza nevoii și
restituit terenul gajat în contul unei datorii. Era interzisă rănirea unui sclav, oprimarea
văduvelor și a orfanilor. Dacă, cu respectarea tuturor acestor porunci, o persoană devine
bogată, atunci aceasta este o răsplată pentru justețe și dreptate. O asemenea bogăție era
un semn al binecuvântării lui Dumnezeu.
3
 Diferența dintre legile lui Moise și legea lui Hammurabi constă în accentul pus pe
drepturile omului și nu pe protecția proprietății, iar activitatea de muncă era considerată
o ocupație mai mult pentru sclavi.
Etica reflectată prin Legile lui Moise denotă că acestea sunt legile Israelului.
Atitudinea faţă de alte popoare este departe de canoanele Decalogului. Ele rămîn a fi
duşmănoase. Cum poate fi apreciat standardul dublu al comportamentului
profesionistului din perioada Vechiului Testament şi poate fi considerat moral un astfel
de cod selectiv al comportării?
Delimitarea oamenilor în „ai săi” şi în „străini” nu a fost o invenţie a lui Moise,
ea exista şi pînă la el. „Etica” canibalică era un element al realităţii sociale existente, de
aceea Moise nu poate să nu ia în consideraţie această realitate ţinând cont de duşmănia
dintre triburi. Eforturile lui erau îndreptate spre a limita şi a modera această vrajbă.
Pentru realizarea acestui scop, el limitează destul de strâns numărul popoarelor care se
află în afara unor interdicţii şi nu pot fi iertate. Faţă de celelalte popoare atitudinea ostilă
se supune unor reguli anumite (dacă un oraş asediat depune armele de bună voie, el nu
trebuie să fie jefuit, dar dacă el a fost cucerit prin asalt, atunci răzbunarea nu se
răsfrоnge doar asupra femeilor şi copiilor etc.).
Moise nu numai că localizează răzbunarea fără milă, considerând că ea poate fi
justificată faţă de cei şapte concurenţi nemijlociţi ai Israelului în dreptul lui asupra
Palestinei. El pune sub această cruzime o altă argumentare (nerasială) justificоnd-o prin
aceea că este vorba despre popoarele ce practică jertfe omeneşti şi alte obiceiuri barbare.
Trebuie să remarcăm că o atare cruzime fără nici o milă este prescrisă de Moise şi faţă
de obştile izraeliţilor care au mers pe calea renunţării la credinţa dată de Iahve – tot ce
este viu, profesionalii, vitele trebuie să fie nimicite în întregime. Aceste precizări nu
anulează faptul limitării eticii lui Moise, dar ele ne dau posibilitate să înţelegem că aici
este vorba de o limitare istorică, ce poate fi interpretată ca una din etapele în calea
umanităţii spre lărgirea orizontului ei moral.
Preceptele Decalogului – înainte de toate: „Să nu ucizi!”, „Să nu fii desfrânat!”,
„Să nu furi!“, „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!” – au intrat în
cultură ca nişte cerinţe generale fără limite iniţiale determinate din punct de vedere
istoric. Ele au devenit o parte componentă destul de importantă a canoanelor morale ale
4
creştinismului, islamului şi au devenit o bază a valorilor morale general umane.
Dumnezeu întocmeşte cu evreii un testament şi îi evidenţiază pe ei dintre alte popoare.
Copiii Israelului sunt aleşii Domnului. În ce constă aceasta? În faptul că ei, în
primul rând, trebuie să urmeze voinţa Dumnezeului unic, să-şi proiecteze viaţa după
legile echităţii. Dumnezeu „argumentează“ tutela sa acordată evreilor nu prin meritele
lor, ci prin neajunsurile duşmanilor lor: „Nu pentru dreptatea ta şi nici pentru
dreptatea inimii tale mergi să moşteneşti pământul lor, ci pentru necredinţa şi
fărădelegile popoarelor acestora le izgoneşte Domnul Dumnezeul tău de la faţa ta şi ca
să îndeplinească făgăduinţa cu care S-a jurat Domnul părinţilor tăi: lui Avraam, lui Isaac
şi lui Iacov”. Moise vede predestinaţia sa în faptul de a-i ridica pe izraeliţi până la
înţelegerea practică de către aceştia a necesităţii de a trăi în mod echitabil.

3. Concluzii

1. Moise, în virtutea destinului său, era mai mult un legiuitor decât filozof. Acest
lucru se datorează faptului că Moise trebuia să-i învețe pe israeliți, să le transmită
voia lui Dumnezeu. Dacă Moise filosofa și nu prescria poporului său un anumit
model de comportament, atunci nu era venerat așa, mu era recunoscut ca lider.
Dezavantajul învățăturilor lui Moise a fost atitudinea selectivă față de alte
popoare;
2. În general, etica Vechiului Testament și cea a lui Moise se caracterizează prin
severitate și pedepsește pe toți pentru orice nelegiuire. Mila lui Dumnezeu constă
numai în înmuierea pedepsei, care este inevitabilă, în ciuda pocăinței. Un
exemplu în acest sens este faptul că Moise însuși a fost pedepsit de Dumnezeu
pentru lașitate și necredință: nu a putut ajunge la țara promisă, a fost depășit de
moarte. Mila în această situație constă în faptul că Moise a fost încă capabil
înainte de moarte să vadă de pe munte spre acest pământ;
3. Subiectul eticii lui Moise este poporul. În această calitate, etica sa este etica
dreptății. Ideea de dreptate este centrul semantic al tuturor învățăturilor lui Moise.
Dreptatea, spre deosebire de milă, este foarte pronunțată în etica lui Moise. Mila

5
 și compasiunea nu au o importanță deosebită în etica lui Moise, ci sunt, în
înțelegerea lui, o parte integrantă a dreptății;
4. Etica lui Moise spune că oricine devine o persoană nu prin rațiune, viclenie,
putere, frumusețe exterioară etc., ci prin capacitatea sa de a trăi conform legilor,
și anume legilor lui Dumnezeu, conform legilor dreptății. Capacitatea unei
persoane de a fi drept este în mintea, forța și frumusețea interioară.

Bibliografie

1. Sandu A., Etica și deontologia profesională, Editura Polirom, Iași, 2012.

2. Baldrige L., Noul cod al manierelor în afaceri, Editura Business Tech, București,
2012.
3. Diaconu D., Etica societății instituționalizate, Editura Curtea Veche, București,
2009.
4. Copoeru I., Etica și cultura profesională, Editura Casa Cărții de Știință,
București, 2008.
5. Chiriac V., Etica și eficiența profesională, Editura ALL, București, 2005.
6. Солоницина А., Профессиональная этика и этикет, Изд-во Дальневост. ун-
та, 2005 г.