Material Didactic PENAL SPECIAL I PDF

normativ
UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

Facultatea de Drept
Material de studiu pentru uzul studenților Facultății de Drept– U.V.T.
DISCIPLINA:
DREPT PENAL – PARTEA SPECIALĂ I
TITULAR:
DR.LAURA MARIA STĂNILĂ
TIMIŞOARA, 2017
Prezentul material este protejat potrivit legii dreptului de autor şi orice folosire alta decât în
scopuri personale pentru studiu este interzisă de lege sub sancţiune penală
I. Informaţii generale
Numele cursului: DREPT PENAL PARTEA SPECIALĂ I

An: III
Semestru: I
Tipul cursului: DI
Coordonatorul de disciplină: DR. LAURA STĂNILĂ
II. Rezultate şi competenţe aşteptate în urma parcurgerii materialului didactic:

normativ
Prin parcurgerea acestei discipline, studenţii vor fi capabili să:

Își însuşească conţinutului infracţiunilor prevăzute în legislaţia penală română în vigoare şi să
poată analiza structural conţinutul infracţiunilor;
realizeze o abordare pluridisciplinară a fenomenului infracţional;
manifeste interes pentru cercetare ştiinţifică în domeniu;
își formeze aptitudinile necesare, în vederea încadrării corecte a faptelor penale săvârşite,
dozarea pedepselor principale, stabilirea corespunzătoare a pedepselor complementare;
își formeze atitudini civile responsabile în sensul prevenirii şi combaterii fenomenului
infracţional;
își dezvolte unele comportamente relaţionale privind constituirea grupurilor sociale,
angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane – instituţii cu responsabilităţi similare;
participe la propria dezvoltare profesională;
să înțeleagă contextul și utilitatea elaborării reglementărilor juridice, precum și consecințele
pe termen mediu și lung ale acestor reglementări în plan social.
III. Instrucţiuni pentru parcurgerea resursei de învăţământ:
Parcurgerea acestora va presupune atât întâlniri faţă în faţă cu studenții, cât şi studiu individual.
Întâlnirile reprezintă un sprijin direct acordat din partea profesorului – studentului. În ceea ce
priveşte activitatea individuală, aceasta se va concretiza în parcurgerea materialelor obligatorii şi
în rezolvarea sarcinilor şi exerciţiilor obligatorii.
Studenţii își gestioneazăîn mod liber timpul necesar parcurgerii temelor stabilite astfel încât
acesta să fie suficient pentru însuşirea cunoştinţelor dobândite ți promovarea examenului.
Suportul de curs conţine toate informaţiile necesare însuşirii cunoştinţelor teoretice referitoare la
Dreptul penal partea specială I. Conţinutul este structurat în module, în cadrul fiecărui modul
regăsindu-se mai multe unităţi de învățare, în aşa fel încât să eşaloneze şi să faciliteze
parcurgerea materialului şi însuşirea sa. Pentru parcurgerea acestei resurse se recomandă
următoarea succesiune :
1. Citirea, cu atenţie, a fiecărei unităţi şi consultarea recomandărilor bibliografice.
2. Parcurgerea rezumatului fiecărei unităţi de studiu.
3. Rezolvarea exercițiilor grilă
4. Rezolvarea spețelor indicate
IV. Conţinutul materialului didactic:
Modulul I
- Lecţia 1
1.Infracțiuni contra vieții. Omuciderea (art.188-192 C.p.)
- 1. Schema cursului
- 2.Grile
normativ
- 3. Speţe
Modulul II
- Lecţia 1
1.Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății (art. 193-188 C.p.)
- 2.Grile
- 3. Speţe
Modulul III
- Lecţia 1
3.Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie (art. 199-200 C.p.)
- 2.Grile
- 3. Speţe
- Lecţia 2
4. Agresiuni asupra fătului (art. 201-202 C.p.)
- 2.Grile
- 3. Speţe
- Lecţia 3
5.Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie (art. 203-204 C.p.)
- 2.Grile
- 3. Speţe
Modulul IV
- Lecţia 1
6.Infracțiuni contra libertăți persoanei (art. 205-208 C.p.) și traficul și exploatarea persoanelor
vulnerabile (art. 209-217)
- 2.Grile
- 3. Speţe
- Lecţia 2
7.Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale (art. 218-223 C.p.)
- 2.Grile
- 3. Speţe
- Lecţia 3
8.Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private (art. 224-227 C.p.)
normativ
- 2.Grile
- 3. Speţe
Modulul V
- Lecţia 1
9.Infracțiuni contra patrimoniului: furtul, tâlhăria, pirateria, infracțiuni contra patrimoniului prin
nesocotirea încrederii (art. 228-248 C.p.)
1. Schema cursului
2.Grile
3. Speţe
- Lecţia 2
10.Infracțiuni contra patrimoniului: fraude prin sisteme informatice și mijloace de plată
electronice, distrugerea și tulburarea de posesie (art. 249-256 C.p.)
- 1.Grile
- 2. Speţe
------------
MODULUL I
1. Timp necesar pentru asimilare; ritmul recomandat de studiu
6 ore
Repartizare ore parcurgere informație pe module/lecții:
Lecția 1 – 6 ore
2. Conţinut
2.1. Lecţia 1:
1. Infracțiuni contra vieții. Omuciderea (art.188-192 C.p.)
2. Schema cursului
Categoria OMUCIDEREA
INFRACȚIUNI CONTRA VIEȚII – intenția animus necandi – suprimarea voită a vieții unei
persoane
Omor art. 188 C.p.
Omor calificat art.189 C.p.
Uciderea la cererea victimei art. 190 C.p.
Determinarea sau înlesnirea sinuciderii art. 191 C.p.
Violența în familie comisă în forma omorului/omorul calificat art.199 C.p.
Ultrajul comis în forma omorului/omorul calificat art.257 C.p.
Ultrajul judiciar comis în forma omorului/omorul calificat art.279 C.p.
normativ
Art. 188 OMORUL

1.Norma de incriminare
art. 188 C.P.
1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
2) Tentativa se pedepseşte
2.Consideraţii generale
Viața - atribut fundamental al ființei umane;
Dreptul la viață – drept absolut
art. 2 din CEDO
art.22 Constituție
Magna Charta Libertatum (Anglia, 1215)
art. 1 din Protocolul nr. 6 la Convenţie
art. 3 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
art. 6 pct.1 Pactul privitor la Drepturile Civile și Politice
Excepții:
sisteme judiciare care prevăd pedeapsa capitală
sinuciderea
războiul
legitima apărare
ordinul legii:
a)când se asigură apărarea unei persoane împotriva unei violențe ilegale;
b)când se efectuează o arestare legală sau se împiedică evadarea unei persoane legal
deținute;
c)când se reprimă, în condițiile legii, tulburări violente sau o insurecție
abolirea pedepsei cu moartea - Decretul-lege 6/1990
2.Obiectul juridic
relaţiile sociale protejate constituite în jurul valorii vieții
normativ
3.Obiectul material
corpul persoanei aflată în viaţă
unitate organică între obiectul juridic și obiectul material al omorului
Eroarea asupra caracterului esențial al obiectului material ( ex. în situația în care o persoană
acționează asupra alteia crezând că este în viață –fapta putativă) a fost calificată de majoritatea
doctrinei ca fiind faptă fără relevanță penală (nu constituie tentativă de omor).
Durata vieții
momentul inițial – nașterea - și momentul terminal – moartea
a)Momentul inițial - nașterea - expulzia nou-născutului - instalarea vieții extrauterine
Proba: docimazia pulmonară
b)Momentul final - moartea cerebrală. Etape:
agonia - diminuarea funcțiilor viitale
moartea clinică
- etapa intermediară
- dispariţia funcţiilor respiratorii, cardiace
- 5 minute – glicoliză anaerobă; după, leziuni cerebrale ireversibile
moartea cerebrală (biologică)
încetarea activităţii corticale
-duce la instalarea morții bilogice
moartea aparentă (vita minima) reducererea la minim a funcțiilor vitale, astfel că nu pot fi
înregistrate pe aparate
Clasificarea medico-legală a morții:
1) moarte violentă: - acţiuni brutale asupra organismului (Ex.:sinucidere, omucidere, accident,
euthanasie, execuţie)
2) moarte neviolentă: - cauze intrinseci organismului; poate fi: moarte patologică (urmare a
diferitelor boli cronice/acute) și moarte naturală (apare la vârste foarte avansate).
4.Subiecţii infracţiunii
Subiect activ
orice persoană fizică sau juridică, necircumstanțiat
prezența unei calități speciale – schimbarea încadrării juridice a faptei:
membru de familie (art.177) - violență în familie (art. 199);
mama – uciderea nou-născutului (art. 200 al. 1);
normativ
organ de cercetare penală, procuror, judecător – cercetare abuzivă în concurs cu art. 188
funcționar public (art.175) - purtare abuzivă în concurs cu art.188
Subiect pasiv
– orice persoană fizică în viață; indiferent de vârstă, starea de sănătate fizică sau psihică,
prognosticul vital etc. ; necircumstanțiat
calitate specială unilateral sau în relație cu subiectul activ - altă încadrare juridică a faptei
membru de familie - violență în familie (art. 199 C.p.)
funcționar public sau membru al familiei - ultraj (art. 257 C.p.)
judecător, procuror, sau membru de familie al acestora, sau avocat - ultraj judiciar (art. 279
C.p)
funcție de demnitate publică - atentat care pune în pericol securitatea națională (art. 401 C.p
reprezentant al unui stat străin sau se bucură de protecție internațională - infracțiuni contra
persoanelor care se bucură de protecție internațională (art. 408 C.p.)
pluralitatea subiecților pasivi - omor calificat (art. 189 al. 1 lit. f C.p. - săvârşit asupra a
două sau mai multe persoane), indiferent că decesul s-a produs simultan sau succesiv.
nou-născut în primele 24 de ore după naștere - subiect activ este mama - aflată în stare de
tulburare - ucidere a nou-născutului (art.200 al.1 C.p.).
Participația penală
posibilă în toate formele (coautorat, instigare, complicitate).
Coautoratul
tipic - verbum regens - acte care aparţin acţiunii tipice
contribuții simultane sau succesive
coautorat atipic - contribuțiile participanților au fost indispensabile, unitate indivizibilă
Complicitatea - contribuție indirectă materială sau morală
Instigarea
contribuție indirectă
determinarea, cu intenție, a unei persoane, să săvârșească omorul
simplă sau calificată
autorul să comită un act de executare pedepsibil
încercarea de a determina o persoană prin constrângere sau corupere să comită omorul,
neurmată de executare - infracțiunea de încercare de a determina săvârșirea unei infracțiuni (art.
370 C.p.) - se reține dacă autorul nu săvârșește omorul.
5.Conţinutul constitutiv
normativ
5.1.Latura obiectivă
a)Elementul material
infracțiune comisivă
acţiunea de ucidere - se poate realiza prin acte comisive şi omisive
actele comisive:
directe (lovire, strangulare, asfixiere etc.)
indirecte ori puse în mişcare de către autor (de exemplu: folosirea unui animal sălbatic, a unei
maşini infernale, etc
energia personală a agentului
energii străine (curent electric, forța eoliană, energie termică)
mijloace și instrumente: obiecte (piatră, ciomag, sfoară), animale (asmuțirea unui câine
periculos sau a unui șoim dresat să atace), substanțe (otrăvuri, medicamente, sodă caustică, acid).
mijloace psihice
actele materiale : violente și non-violente.
fapta victimei dacă aceasta nu a avut libertatea de a decide
inacțiune - infracțiuni omisive improprii (existența unei obligații legale sau convenționale de
a acționa - art. 17 C.p.)
nu sunt prevăzute cerințe speciale privind timpul şi locul comiterii infracțiunii
b)Urmarea imediată
constă într-un rezultat - moartea victimei
infracțiune materială sau de rezultat
moartea se poate produce imediat sau mai târziu (infracțiune progresivă)
dacă se produce după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a inculpatului pentru
tentativă de omor sau pentru vătămare corporală (în varianta punerii în primejdie a vieții victimei
– art. 194 al.1 lit. e C.p.) - nu mai poate interveni o schimbare de încadrare juridică întrucât s-ar
încălca autoritatea de lucru judecat.
c)Legătura de cauzalitate
trebuie dovedită
există dacă se poate stabili că, fără activitatea făptuitorului, moartea victimei nu s-ar fi produs
teorii pluraliste: teoria echivalenţei condiţiilor (teoria condiției sine qua non) și teoria
condiției necesare
normativ
dacă decesul se produce ca urmare a unor factori independenți de acțiunea agentului, există
cauzalitate întreruptă.
5.2.Latura subiectivă
intenţia de a ucide – animus necandi - directă sau indirectă
”dol special” - dorința de a suprima viața unei persoane
nu se prevede mobil sau scop special. Prezența unui astfel de mobil (ex. din interes material)
determină calificarea juridică a faptei ca omor calificat (art. 189 al. 1 lit. b C.p.) sau a unui scop
special (ex. pentru a se sustrage sau a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau
executarea unei pedepse) determină calificarea juridică a faptei ca omor calificat (art. 189 al. 1
lit. c C.p.).
consimţământul victimei nu constituie cauză justificativă - fapta poate constitui ucidere la
cererea victimei (art. 190 C.p.)
la stabilirea intenţiei se valorifică:
natura obiectului vulnerant folosit (apt sau nu de a produce moartea)
regiunea (vitală) a corpului;
numărul şi intensitatea loviturilor;
raporturile dintre făptuitor şi victimă anterioare săvârşirii faptei;
atitudinea făptuitorului după comiterea faptei;
persoana făptuitorului, constituţia sa fizică în raport cu cea a victimei.
eroarea asupra persoanei (error in persona) şi devierea acţiunii (aberratio ictus) nu au nici o
influenţă asupra vinovăţiei autorului, fapta fiind omor (opinie separată – concurs - Cluj).
6. Forme și modalităţi
Actele preparatorii - posibile, neincriminate
Tentativa – posibilă, incriminată
Consumare - în momentul în care se produce rezultatul - decesul
Nu poate fi comisă în formă continuată nici măcar în varianta tentativei - obiect material
indivizibil
7.Regim sancţionator şi aspecte procesuale

pedeapsa principală: - închisoarea de la 10 la 20 de ani
pedeapsa complementară - interzicerea exercitării unor drepturi.
acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
normativ
Art. 189 Omorul calificat
1. Norma de incriminare
1) Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:

a) cu premeditare ;
b) din interes material ;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere
penală sau de la executarea unei pedepse ;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni ;
e) de către o persoană care a comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la
infracţiunea de omor ;
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g)asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi
2) Tentativa se pedepseşte.
2. Precedent legislativ
art. 189 C.p. regrupează o parte a elementelor circumstanţiale agravante ale infracţiunii de
omor calificat (art. 175 C.p.1968) şi omor deosebit de grav (art. 176 C.p.1968)
Cp.1968: 16 circumstanțe de agravare/calificare
Cp.2009: 8 circumstanțe de agravare
Circumstanțele care nu au fost preluate în noua reglementare:
circumstanțe agravante generale (săvârșirea faptei prin mijloace ce pun în pericol viața mai
multor persoane – art. 77 lit. c C.p.; profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra –
art. 77 lit. e);
contopite ( art. 175 C.p.1968 lit. h) săvârșirea omorului pentru a înlesni sau a ascunde
săvârșirea altei infracțiuni cu art. 176 C.p.1968 lit. d) săvârșirea omorului pentru a săvârși sau
a ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii;);
eliminate definitiv (art. 175 C.p.1968 lit. i) în public; omor în concurs cu infracțiunea de
tulburarea ordinii și liniștii publice - art. 371 C.p.)
o altă calificare juridică a faptei:
normativ
omorul asupra soțului sau unei rude apropiate (art.175 lit. c C.p.1968) - violență
în familie (art. 199 C.p. 2009).
omorul în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale
victimei (art. 175 lit. f C.p.1968) sau asupra unui magistrat, polițist, jandarm ori asupra
unui militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau
publice ale acestora (art.176 lit. f C.p.1968) - ultraj (art.257 C.p. 2009) sau ultraj judiciar
(art.279 C.p. 2009).
Omorul comis de către un judecător sau procuror, polițist, jandarm sau militar,
în timpul sau în legatură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale
acestora (art.176 lit. g C.p.1968) - concurs de infracțiuni între infracțiunea de omor (art.
188 C.p.2009) și infracțiunea de purtare abuzivă (art.296 C.p.2009) sau cercetare abuzivă
(art.280 C.p.2009).
3.Analiza elementelor circumstanțiale

a. omorul comis cu premeditare
circumstanță personală subiectivă. Premeditarea nu are o definiție legală, fapt care
a dus la o serie de controverse în doctrină în ceea ce privește circumscrierea limitelor sferei
acestei noțiuni.
situația în care hotărârea de a săvârşi o infracţiune premerge executării infracţiunii
în aşa fel încât între luarea hotărârii infracţionale şi punerea în executare a acesteia, se
interpune un interval de timp în care făptuitorul desfăşoară o activitate premergătoare.
condițiile premeditării, doctrina nu s-a pus de acord, deși există o majoritatea a
autorilor care susțin că există premeditare dacă:
chibzuire prealabilă
acte de pregătire materială a faptei;
interval de timp suficient pentru a se putea realiza o cumpănire suficientă, o
pregătire de natură a înlesni comiterea faptei.
Orientări doctrinare:
a)teoria psihologică sau subiectivă – pune accentul pe elementul subiectiv; nu este necesar ca
starea psihică specifică să se și obiectiveze în acte premergătoare; actele preparatorii probează
doar premeditarea.
a)teoria obiectivă – pune accentul pe necesitatea obiectivării stării psihice specifice; actele
preparatorii sunt obligatorii; e dominantă, în doctrină și în practică; se poate obiectiva; face
posibilă coexistența premeditării cu provocarea, atunci când o persoană premeditează omorul
fiind ”împins” la aceasta de conduita provocatoare a victimei.
Ex.:făptuitorul află de relația extraconjugală a soției sale cu un alt bărbat și decide că, dacă
această relație continuă, să îl omoare pe amant. Ulterior îi surprinde pe cei doi în flagrant și
ucide bărbatul.
există în cazul: error in persona și aberratio ictus
nu există în toate cazurile în caz de actio de libera in causa
intenție directă
normativ
b. săvârșirea omorului din interes material

circumstanță personală
mobil special de natură egoistă
existența mobilului e necesară, nu realizarea sa efectivă
interes de natură patrimonială pe cale aparent legală (ex. făptuitorul își ucide mătușa pentru
a o moșteni).
Ex: bani, bunuri, stingerea unei datorii, avantaje la locul de muncă
există în caz de error in persona și aberratio ictus
nu există dacă omorul e comis din alte motive, chiar dacă ulterior agentul dobândește un
interes material
există dacă interesul e nereal (ex. testamentul nu era în favoarea făptuitorului)
distincții față de tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei sau față de omorul calificat
comis pentru a ascunde o infracțiune de tâlhărie sau piraterie
intenție directă, făptuitorul fiind animat de un mobil special, care califică intenția.
c) săvârșirea omorului pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la

tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse
scop special care orientează acțiunea de ucidere
scopul special – sustragerea de la răsoundere penală sau de la executarea unei pedepse
trebuie doar urmărit, nu realizat efectiv.
situație premisă: comiterea unei infracțiuni - proces penal iminent sau pendinte.
”tragere la răspundere penală”: activitățile specifice - urmărirea penală in rem și in
personam, urmărirea în cadrul infracțiunilor flagrante, mandatul de aducere, arestarea
preventivă, judecata în primă instanță sau în căile de atac.
dacă măsura arestării nu a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, ori executarea
pedepsei nu poate fi adusă la îndeplinire fiind graţiată - omor simplu
”executarea unei pedepse” - pedepse principale, complementare şi accesorii; nu măsuri
educative sau măsuri de siguranță.
actul de ucidere: împotriva agentului oficial sau a altor persoane
făptuitorul să se sustragă de la tragerea la răspundere penală ori de la executarea
unei pedepse;
făptuitorul să înlesnească, să sprijine, să ajute în orice mod o altă persoană să se
sustragă de la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
făptuitorul să realizeze uciderea persoanei în scopul zădărnicirii procedurii
judiciare de tragere la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse.
omorul în scop de evadare din executarea unei pedepse - evadare în concurs cu
infracţiunea de omor calificat.
dacă fapta este comisă împotriva unui polițist, jandarm sau militar, și este prezent scopul,
se va reține doar ultrajul (art.257 C.p. raportat la 189 li.c C.p.), iar dacă victima e judecător,
procuror și este prezent scopul, se va reține doar ultrajul judiciar (art. 279 al. 1 C.p. raportat
la 189 li.c C.p.) .
intenție directă și indirectă.
normativ
d) săvârșirea omorului pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni
circumstanță personală obiectivabilă

scop special
ipoteze:
a)scopul etiologic –să existe, nu să fie realizat efectiv; dacă se realizează – concurs
b)scopul consecvențional –situația premisă –comitere anterioară a unei infracțiuni (cu
intenție sau din culpă), hotărârea de a comite omorul calificat fiind luată după momentul
comiterii acesteia - concurs
nu se reține pentru contravenții sau alte fapte de ilicit extrapenal.
intenţiei directă
în caz de prescipție a răspunderii penale pentru infracțiunea cauză, se reține
dacă infracțiunea scop sau cauză este un omor, dublă calificare - și omorul comis de o
persoană care a mai comis un omor art. 189 lit. e C.p., cu excepția situației când ambele omoruri
sunt comise în aceeași împrejurare (în acest caz se reține doar circumstanța de calificare a
comiterii omorului asupra a două sau mai multor persoane – art. 189 lit. f C.p.)
e)săvârșirea omorului de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune

de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor
art. 242, Legea nr. 187/2012: ”în aplicarea dispoziţiilor art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul
penal, prin infracţiune de omor comisă anterior se înţelege orice faptă de ucidere a unei persoane,
săvârşită cu intenţia prevăzută la art. 16 alin. (3) din Codul penal, cu excepţia infracţiunilor
prevăzute la art. 190 şi 200 din Codul penal.”
Cazuri:
condamnare definitivă
sau să fie săvârşite în împrejurări diferite, dar se judecă împreună;
să nu existe cauze justificative/de neimputabilitate
poate exista recidivă postcondamnatorie/ postexecutorie sau concurs cu omorul calificat;
omorul comis în perioada minorității nu determină calificarea
reabilitarea, prescripția răspunderii penale pentru prima faptă (în condițiile legislative
dinainte de intervenția Legii nr. 27/2012), amnistia nu înlătură agravanta.
Infractorul poate săvârși omorul în orice formă de participație
f. săvârșirea omorului asupra a două sau mai multor persoane

circumstanță reală
pluralitate de victime
cazuri (D. de îndr. TS nr. 4/1970):
aceeaşi acţiune
sau acțiuni diferite în aceeași împrejurare sau cu aceeași ocazie
moartea efectivă a cel puţin două persoane
infracțiune complexă
normativ
intenția poate fi directă față de unele victime și indirectă față de altele

RIL nr. V / 2006 ICCJ
g. săvârșirea omorului asupra unei femei gravide

circumstanță reală
subiect pasiv calificat
sarcină cunoscută sau vizibilă
absoarbe întreruperea cursului sarcinii
eroarea profită infractorului (crede eronat că victima e însărcinată)
nu se poate reţine agravanta nici în situaţia de error in persona ori aberratio ictus.
distincţie omorul comis asupra unei femei gravide şi infracţiunea de provocare ilegală a
avortului în varianta agravată, când fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate
h. săvârșirea omorului prin cruzimi

circumstanţă reală
element circumstanţial la infracţiunea de omor calificat (art. 189 alin. 1 lit. h Cod penal)
şi circumstanţă agravantă (art. 77 lit. b Cod penal). Nu se pot reține împreună
suferinţe grele, inumane, provocate de autor prin modul de realizare a acţiunii de ucidere,
acestea neconfundându-se cu suferinţele inerente oricărei acţiuni de ucidere
criterii:
ferocitate și sadism
provocarea unui sentiment de oroare
instalarea lentă a morții
inutilitatea actelor de executare pentru producerea rezultatului (doctrina germană)
ex: înfometare, incendiere, tortură
acte de cruzime ulterioare decesului – profanare de cadavre
Art. 190 Uciderea la cererea victimei
1.Precedent legislativ și drept comparat:

Incriminare nouă față de CP 1968
Codul Penal Transilvănean - art. 282: ”acela care, prin dorinţa hotărâtă şi serioasă a unei
persoane, a fost determinat să o ucidă, se va pedepsi cu recluziunea până la 3 ani. ”
Codul penal Carol al II-lea - art. 468 alin. 1: ”acela care ucide un om în urma rugăminţii
stăruitoare şi repetate a acestuia, comite crima de omor la rugăminte şi se pedepseşte cu temniţă
grea de la 3 la 8 ani; alin. 3: ”pedeapsa este închisoarea corecţională de la 1 la 5 ani, atunci când
faptul a fost săvârşit în condiţiile alineatelor precedente, sub impulsul unui sentiment de milă,
pentru a curma chinurile fizice ale unei persoane, care suferea de o boală incurabilă a cărei
moarte era inevitabilă din această cauză.
Codul penal de la 1968 nu a mai prevăzut fapta atenuată de ucidere la cererea victimei,
incriminând la art.174, 175, 176 faptele de omor simplu, calificat și deosebit de grav și fapta de
determinare sau înlesnire a sinuciderii, la art. 179.
Noul cod penal – art. 190 Uciderea la cererea victimei: uciderea săvârșită la cererea explicită,
serioasă, conștientă și repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate
normativ
gravă atestată medical, cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat, și se pedepsește

cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Incriminată în C.p. german, austriac și portughez
Neincriminată în Belgia, Olanda
2.Legislația medicală în România

Condul de Deontologie Medicală Român
nu cuprinde prevederi detaliate referitoare la limitele obligației medicului de a trata sau a
prelungi cu orice chip viața pacientului;
Interzice explicit eutanasia și eugenia (art. 22 lit.a)
Statuează asupra importanței consimțământului pacientului în ceea ce privește efectuarea
anumitor proceduri sau tratamente medicale.
art. 11 din CDMR: nu se poate efectua de către medic nicio intervenţie în domeniul sănătăţii
decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză.
Consimţământul se poate retrage în orice moment de persoana vizată.
Legea privind drepturile pacientului nr. 46/2003
art.13: pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în
scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale
trebuie explicate pacientului
art. 14: atunci când pacientul nu își poate exprima voința, dar este necesară o intervenție
medicală de urgență, personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului dintr-o
exprimare anterioară a voinţei acestuia
Art. 15: în cazul în care pacientul necesită o intervenţie de urgență, consimțământul nu mai
este necesar
În situația în care bolnavul își retrage consimțământul pentru efectuarea unei proceduri medicale
sau pentru administrarea unui anumit tratament, medicul nu poate continua terapia de principiu,
cu excepția a două situații:
a) când pacientul nu își mai poate exprima voința, dar este necesară o intervenție medicală
(art. 14 din Legea nr. 46/2003), personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului
dintr-o exprimare anterioară a voinţei acestuia; Dar dacă pacientul a exprimat mai multe opinii
anterior, oscilante, sau și-a dat acordul pentru o anumită terapie? Într-o asemenea situație, de
teama sancțiunii penale, medicul ar putea interpreta extensiv voința pacientului ilustrând obsesia
terapeutică
b)în cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicală de urgenţă, consimţământul
nu mai este necesar (art. 15 din lege), medicul putând trece peste voința pacientului, chiar în
cazul unor cereri repetate anterioare de întrerupere a terapiilor medicale.
Drepturile pacientului în raport cu dreptul la autodeterminare:
Dreptul la viață
Dreptul la moarte – dreptul de a muri cu demnitate
Dreptul la autonomie individuală (autodeterminare)
Dreptul la viață privată
Definiția infracțiunii:
art. 190 C.p.: infracțiunea de ucidere la cererea victimei constă în uciderea săvârșită la cererea
explicită, serioasă, conștientă și repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o
normativ
infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat, și se

pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Conținut constitutiv
Obiect juridic: dreptul la viațâ și relațiile sociale
Obiect material:corpul persoanei bolnave
Subiect activ: orice persoană fizică sau juridică
Subiect pasiv:
calificat - bolnav, boală incurabilă, fără tratament (cele experimentale nu contează);
infirmitate gravă; suferințe fizice sau psihice intense; atestare medicală
Dacă e membru de familie, nu e Violență în familie!
Pluralitatea victimelor determină o pluralitate de infracțiuni
Participație: posibilă în toate formele
Element material:
acțiune (E.activă)/inacțiune (E.pasivă)
cerere explicită,conștientă, serioasă, repetată
Urmare imediată: moartea
Raport de cauzalitate: trebuie dovedit
Latura subiectivă: intenția directă; mobil altruist – mila; poate fi indirectă în cazuri
excepționale – administrarea unui calmant puternic
Acte preparatorii și tentativa: posibile, neincriminate. Pregătirea nu echivalează cu
premeditarea
Pedeapsa: 1-5 ani
Art. 191 Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
Definiție:
(1)Fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc –
închisoare 3-7 ani.
(2)Când fapta de la al.1 s-a săvârșit față de un minor între 13-18 ani sau față de o persoană cu
discernământ diminuat – închisoare 5-10 ani.
(3)Determinarea sau înlesnirea sinuciderii față de un minor sub 13 ani sau față de o persoană care
nu a putut să își dea seama de consecințele acțiunilor sau inacțiunilor sale sau nu putea să le
controleze, dacă sinuciderea a avut loc - închisoare 10-20 ani și interzicerea unor drepturi.
(4)Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute la al. 1-3 au fost urmate de o încercare de
sinucidere – limitele de pedeapsă se reduc la jumătate.
2.Conținut constitutiv
Obiect juridic: dreptul la viață
Obiect material: nu are! Acțiunea de determinare se îndreaptă asupra psihicului iar înlesnirea nu
are o orientare către corpul victimei
Potrivit doctrinei germane, se încalcă teoria participației delict unic: actul suicidar nu are
relevanță penală, dar instigarea/complicitatea la acesta, da.
Subiect activ: orice persoană fizică sau juridică
Subiect pasiv:
var. tip - orice persoană fizică
var. agravată- minori între 13-18 ani sau pers. cu discernământ diminuat
normativ
-minori sub 13 ani sau pers fără discernământ

Participație: toate formele
Element material:
Determinarea – victima să fie liberă să decidă; altfel este omor!!! Constrângerea determină
reținerea omorului
Înlesnirea - ajutor material sau moral
Actul sinucigaș trebuie realizat exclusiv de victimă. Dacă se comite un act de executare -
omor
Urmare: sinucidere/încercare de sinucidere (var.atenuate)
Raport de cauzalitate: trebuie dovedit
Latura subiectivă: intenție directă sau indirectă
Eroarea asupra vârstei victimei sau a discernământului - calificare în varianta tip
Acte preparatorii și tentativa: posibile dar neincriminate
Dacă după ce are loc încercarea autorul ajută victima sau o duce la spital, nu operează
cauzele de impunitate, întrucât urmarea s-a produs deja- s-a consumat! (încercarea de
sinucidere – varianta atenuată)
Art. 192 Uciderea din culpă
1.Definiție
1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere
pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de
prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni
.
3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale
ale pedepsei prevăzute în alin. 1 și 2 se majorează cu jumătate.
2.Conținut constitutiv
Obiect juridic – viața persoanei și relațiile sociale în legătură cu aceasta
Obiect material – corpul persoanei în viață
Subiect activ
orice persoană fizică sau juridică
calificat pentru varianta al. 2 (după unii autori) – pers. care desfșoară activitatea, profesia sau
meseria respective
Subiect pasiv
orice persoană fizică în viață
pluralitatea subiecților pasivi – infracțiune complexă – varianta agravată
Participație
participație improprie, instigatorul și complicele răspund pentru omor
coautoratul posibil (tendința în practică) în caz de culpă comună.
ex.cooperare culpabilă –accident de circulație sau de muncă
după S.Bogdan – pluralitate material complementară, nu coautorat
practica este neunitară
Latura obiectivă
normativ
Element material
Acțiune/inacțiune, verbum regens identic cu omorul – critici în doctrină
Urmarea imediată - moartea victimei
Raportul de cauzalitate
trebuie dovedit
culpa exclusivă a victimei înlătură tipicitatea
culpa concurentă a victimei – individualizarea pedepsei și calcularea prejudiciului
Latura subiectivă
culpa cu prevedere (ușurința/temeritatea)
culpa fără prevedere (neglijența, greșeala) – la profesioniști (ex. medici)
3.Variante agravate
I.Culpa profesională
Nerespectarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere privind exercițiul unei profesii
sau meserii ori efectuarea unei activități.
Prevederi legale privind exercitarea p/m/a
Săvârșirea faptei în timpul exercitării p/m/a
Subiectul activ poate avea sau nu dreptul de a exercita p/m/a
Dacă încălcarea dispozițiilor legale privind p/m/a este infracțiune – concurs
Nu se mai aplică RIL 1/2007 (absorbția conducerii pe drumurile publice…) ci se reține
concurs cu art. 336
II.Pluralitatea de victime
Moartea a două sau mai multe persoane – unitate legală – infracțiune complexă.
Dacă în urma unui accident o victimă decedează iar alta trăiește, se reține un concurs între
ucidere din culpă în forma simplă sau agravată (al.2) cu vătămare corporală din culpă dacă s-au
produs urmări specifice (peste 90 de zile îngrijiri medicale, sau până la 90 de zile dacă a fost
produsă sub influența alcoolului/subst. psihoactivă ori în desfășurarea unei activități ce constituie
ea însăși infracțiune).
4.Forme– nu este posibilă tentativa și nici actele prepratorii

5.Sancțiune
1-5 ani varianta tip;
2-7 ani varianta agravată;
limite majorate cu ½ varianta agravată
2.2 Teste de autoevaluare Grile

1.Este calificat omorul săvârşit:
a.asupra unei mătuși în vederea moștenirii
b.asupra unei femei însărcinate în luna a șasea
c.asupra soţului deşi căsătoria cu acesta este lovită de nulitate absolută
2.Este calificat omorul săvârşit:

a.prin cruzimi
b.cu premeditare
c.asupra unui martor care a asistat la producerea unui accident de circulație soldat cu
victime.
normativ
3.Dacă in urma activităţii infracţionale se produce moartea unei persoane şi punerea in pericol a
vieţii altor două persoane, fapta va constitui:
a.tentativă la omor calificat
b.omor calificat in forma consumată
c.omor simplu in concurs cu omor calificat
4.Omorul este caificat dacă este comis de către:

a.o persoană care a mai comis un omor si care a fost reabilitată pentru această faptă
b.o persoană care a mai comis un omor si care a beneficiat de gratiere
c. o persoană care a mai comis un omor pentru care s-a implinit termenul de prescriptie a
răspunderii penale în condițiile legislației anterioare
5.Eroarea a supra stării de graviditate a victimei unui omor atrage încadrarea faptei ca:
a.omor
b.omor calificat
c.fapta nu este infracțiune, neputând fi imputată autorului.
6.Omorul săvârşit de tată asupra copilului nou născut este:

a.calificat
b.simlu
c.fapta constituie coautorat la infracţiunea de uciderea nou născutului de către mamă,
dacă și mama aflată în stare de tulburare a comis acte de executare directă în primele 24 de ore
de la naștere.
7.Este calificat omorul săvârşit asupra :

a.unui copil de 2 ani
b.unei persoane in vârstă de 78 de ani
c.unei persoane care doarme
8.Nu este calificat omorul săvârşit asupra:

a.mamei
b.fratelui
c.nepotului
d.nepotului de frate
e.vărului primar
f.unchiului
9.Dacă cel care a premeditat omorul a săvârşit acte de pregătire împreună cu alte persoane:
a.agravanta se răsfrânge doar asupra autorului
b.agravanta se răsfrânge şi asupra celorlalţi participanţi
c.agravanta se răsfrânge şi asupra celorlalţi participanţi dacă aceştia au cunoscut scopul
pregătirii
10.Omorul săvârșit asupra unei femei gravide este un omor calificat dacă:
normativ
a.victima este în luna a doua de sarcină iar infractorul nu o cunoaștea

b.victima este în prima lună de sarcină iar infractorul cunoaștea acest fapt
c.victima este în luna a opta de sarcină iar infractorul nu o cunoaștea
2.3. Teste de autoevaluare Speţe

1.În seara zilei de 31 iulie XXXX, partea vătămata M.H., însoţită de un prieten, martorul
T.D. s-a deplasat de la Arad la Timişoara cu scopul de merge la discoteca H. din Complexul
Studenţesc. În aceste împrejurări, partea vătămată a consumat băuturi alcoolice (aproximativ 200 -
300 ml de vodcă). În jurul orelor 02 - 03 dimineaţa, aceştia s-au hotărât să mănânce un kebab,
astfel ca au început sa se deplaseze prin complex, ajungând în faţa localului ”Pret-a-manger”. În
faţa acestui local se afla inculpatul, însoţit de martorul T.A.C. (de precizat este faptul ca cei patru
nu se cunoşteau). Inculpatul le-a adresat părţii vătămate și însoţitorului său, întrebarea ”vreţi busuioc
și calendare?”, împrejurare în care partea vătămată a ripostat verbal, probabil pe fondul
consumului de alcool, vădit deranjată de interpelarea inculpatului. Au urmat alte replici ale
inculpatului, context în care, acesta a scos din buzunarul de la pantaloni un briceag şi a lovit-o pe
partea vătămata în stomac, după care a fugit; după lovitura de briceag partea vătămată a căzut la
pământ, iar martorul T.D., fără a fi realizat că partea vătămată fusese lovită cu un cuţit, a alergat
după inculpat, care, i-a aplicat şi acestuia (martorului) o lovitură de cuţit; la rândul lui inculpatul a
fost lovit cu piciorul de către T.D., situaţie în care cuţitul i-a căzut din mână; apoi inculpatul a
fost depistat şi reţinut de o patrulă de poliţie.
În urma loviturii primite, partea vătămata a fost internata la spital constatându-se că a
suferit o leziune abdominală ce a determinat extirparea splinei.
Din cuprinsul raportului de constatare medico - legală privitoare la victimă a rezultat că,
urmare agresiunii săvârşită de inculpat au fost necesare 25 zile îngrijiri medicale în condiţiile în
care nu intervin complicaţii, stabilindu-se că viaţa victimei a fost pusa în primejdie, şi că leziunile
produse au condus la pierdere unui organ intern.
Inculpatul a fost cel care a iniţiat conflictul verbal, determinând-o pe parte vătămată să se întoarcă
din drum.
2.X a condus cu viteză autoturismul fără a avea permis de conducere și nu a oprit la
semnalizarea unor lucrători de poliţie aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu continuând să
circule cu viteză la fel de mare, accelerând şi lovindu-l frontal pe unul dintre ei, cu consecința
morții acestuia.
3.X a imobilizat un copil în vârstă de 4 ani şi a turnat apă clocotită peste corpul acestuia,
în zone vitale şi nevitale, mai întâi cu o cană de 250 mililitri, iar ulterior cu un cazan de 15 litri,
cauzându-i suferinţe prelungite, de mare intensitate. Acțiunea sa a fost întreruptă prin intervenţia
unei persoane.
4.X, aflat pe balcon, aruncă un drug de fier pe care l-a găsit într-o cutie depozitată pe
terasă, spre zona tampon (spațiul verde din spatele blocului), dar aruncă cu prea mare putere și
nimerește un trecător de pe trotuarul aflat la 2 metri de zona verde.
5.X, mama a doi copii, pleacă să cumpere pâine, uitând o sticlu cu otravă pentru șobolani
pe poadeaua bucătăriei și lăsând minorii de 4 și, respectiv 5 ani, nesupravegheați. Copiii
consumă conținutul sticlei, astfel că, după 15 minute, la întoarcere, mama îi găsește în stare de
inconștiență și anunță salvarea. La spital viața acestora nu a mai putut fi salvată.
normativ
6.X, asistentă la Spitalul de boli cardio-vasculare, administrează din greșeală un

medicament contraindicat unui pacient alergic, iar apoi, pentru a nu se descoperi fapta, nu îi
administrează antidotul pentru a preveni șocul anafilactic. Pacientul decedează.
MODULUL II
6 ore
Lecția 1 – 6 ore
2. Conţinut
2.1. Lecţia 1:
Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății (art. 193-188 C.p.)
1. Schema cursului
Art. 193 LOVIREA SAU ALTE VIOLENŢE
1. Conţinutul legal
1) Lovirea sau orice alte acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni 2 ani sau cu amendă.
2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei
persoane a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
2. Obiectul juridic - relaţiile sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare
presupun ocrotirea sănătăţii şi a integrităţii persoanei împotriva faptelor incriminate prin
dispoziţia legală.
3. Obiectul material - corpul persoanei în viaţă sub toate aspectele (morfologic,
anatomic, fiziologic şi psihologic).
Lovirea sau alte violenţe săvârşite asupra unui cadavru constituie infracţiunea de
profanare de cadavre sau morminte, prevăzută în articolul 383 Cod penal.
4.Subiectul activ - orice persoană fizică responsabilă penal.

Infracţiunea de lovire sau alte violenţe este susceptibilă de a fi comisă în participaţie
sub toate formele coautorat,instigare sau complicitate.
normativ
Prin urmare, subiectul activ (autorul) realizează fapta ca pe o activitate

proprie, nemijlocită, pe când instigatorul şi complicii îşi aduc contribuţiile proprii prin fapta
autorului, fiind dependenţi de activitatea acestuia.
Norma de incriminare nu pretinde o calitate specială subiectului activ. Dacă acesta
comite infracţiunea de lovire sau alte violenţe în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, fapta
va constitui infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută în articolul 296 Cod penal.
5. Subiect pasiv al infracţiunii este persoana fizică asupra căreia se îndreaptă acţiunea
descrisă în norma de incriminare.
6.Latura obiectivă
a. Elementul material al infracţiunii de lovire sau alte violenţe la modalitatea tip
constă - aşa după cum rezultă din norma de incriminare – dintr-o acţiune de lovire sau de
exercitare a oricăror acte de violenţă de natură a provoca suferinţe fizice victimei, nefiind
precizate modalităţile concrete de realizare a elementului material.
La modalitatea agravată elementul material se realizează tot prin acţiuni de
natură a produce fie leziuni traumatice,fie acţiuni prin care se afectează sănătatea unei persoane
cu condiţia ca atât leziunile traumatice cât şi sănătatea afectată să fie evaluate prin cel mult 90 de
zile de îngrijiri medicale.
Prin urmare, o primă observaţie pe care dorim să o facem în legătură cu
conţinutul noii reglementări este aceea că sub aspectul formei agravat s-au produs modificări faţă
de legea penală actuală în sensul că,pentru realizarea acestei modalităţi au fost prevăzute în
normă două acţiuni alternative ( leziuni traumatice şi afectarea sănătăţii ),acţiuni care nu pot
întruni conţinutul infracţiunii de lovire sau alte violenţe decât în măsura în care acestea sunt
evaluate prin zile de îngrijiri medicale.
A doua subliniere priveşte numărul de zile de îngrijiri medicale - cel mult
90 de zile .
Prin,, suferinţe fizice’’ înţelegem acea stare a persoanei care acuză o durere
fizică .
Expresia ,,leziune traumatică’’ sau rană, semnifică alterarea unui ţesut sau organ prin
acţiunea unui factor extern, mecanic,fizic sau chimic .
,,Sănătatea este afectată’’ atunci când prin orice acţiune - inacţiune se aduc
prejudicii,se lezează,se influenţează ori se aduc atingeri sănătăţii unei persoane.
Elementul material se poate realiza atât prin acţiuni cât şi prin inacţiuni (exemplu:
atunci când autorul deşi avea obligaţia legală să avertizeze victima să nu pătrundă într-un loc
care i-ar putea provoca o lovire, omite intenţionat această îndatorire).
normativ
În cazul lovirii, suferinţele fizice produse sunt prezumate, fiind de neconceput ca o

persoană să fie lovită şi să nu i se producă o suferinţă.
Dacă lovirea sau orice acte de violenţă nu au cauzat o suferinţă fizică ( aşa cum
pretinde textul incriminator ), ci au cauzat numai o suferinţă morală,nu se va putea reţine nici cel
puţin forma tip a infracţiunii,deoarece nu se realizează urmarea imediată,respectiv victimei nu i
s-au cauzat suferinţe fizice. Modalităţile şi mijloacele de realizare a elementului material pot fi
variate.
Actele de violenţă nu presupun numai folosirea forţei sau a constrângerii dar şi
folosirea de acte neviolente susceptibile a provoca victimei suferinţe, acte pe care victima dacă
le-ar fi cunoscut, le opunea rezistenţă ( de exemplu oferirea unui scaun stricat victimei spre a-i
provoca căderea şi lovirea).
b. Urmarea imediată. Acţiunea de lovire sau alte violenţe pentru a
constitui element material al infracţiunii, trebuie să fi creat suferinţe fizice pentru subiectul pasiv.
În cazul lovirii, urmarea imediată este prezumată, pe când în ipoteza actelor de
violenţă, ea trebuie dovedită.
c. Legătura de cauzalitate. Între acţiunile (inacţiunile) autorului faptei şi urmarea
imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
Infracţiunea de lovire sau alte violenţe se consumă în momentul în care persoana fizică
este lovită sau se exercită asupra sa acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice.
B. Latura subiectivă. Pentru existenţa infracţiunii de lovire sau alte violenţe se cere
din punct de vedere subiectiv ca fapta să fie săvârşită cu intenţie,indiferent de modalităţile sale
(directă sau indirectă).
Culpa ca formă de vinovăţie este exclusă.
Nu interesează mobilul şi scopul urmărit de autor.
7. Forme, modalităţi, regim sancţionator şi aspecte procesuale
Infracţiunea se poate săvârşi atât prin comisiune cât şi prin omisiune, este în acelaşi
timp şi o infracţiune de rezultat (materială) întrucât presupune producerea unei suferinţe fizice
( deci un rezultat).
Tentativa nu se pedepseşte .
normativ
În legătură cu modalităţile infracţiunii de lovire sau alte violenţe arătăm că acestea se

prezintă : sub forma tipică (simplă) articolul 193 alin. 1 Cod penal şi sub forma modalităţii
agravate.
În cazul modalităţii agravate prevăzute în alineatul 2, se cere ca element circumstanţial
(împrejurare agravantă), producerea unor leziuni traumatice sau să fie afectată sănătatea unei
persoane a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 194 VĂTĂMAREA CORPORALĂ
Infracţiunea de vătămare corporală este prevăzută în articolul 194 Cod penal şi are
următorul conţinut :
1) Fapta prevăzută în art. 193 care a cauzat vreuna din următoarele consecinţe :
a) o infirmitate ;
b) leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, care au necesitat pentru
vindecare,mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale ;
c) un prejudiciu estetic grav şi permanent ;
d) avortul ;
e) punerea în primejdie a vieţii persoanei,se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute
în alin. 1,lit. a – c ,pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani.
3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. 2,se pedepseşte.
2. Obiect juridic şi obiect material al infracţiunii
Obiectul juridic - ansamblu de relaţii sociale prin care se apără valori sociale ca integritatea
corporală sau sănătatea persoanei.
Obiect material al infracţiunii de vătămare corporală, este corpul persoanei fizice aflată în viaţă
asupra căruia se îndreaptă acţiunea sau inacţiunea autorului.
3. Subiectul activ - poate fi orice persoană fizică responsabilă penal, deoarece legea
penală nu pretinde pentru existenţa subiectului o calitate specială .
Participaţia este posibilă sub toate formele ( coautorat, instigare şi complicitate).
normativ
4. Subiect pasiv- orice persoană fizică în viaţă, pe când subiect pasiv general şi mediat
poate fi statul.
5. Latura obiectivă a infracţiunii cuprinde elementul material, urmare imediată şi
legătură de cauzalitate.
a. Elementul material al infracţiunii de vătămare corporală poate consta dintr-o
acţiune sau dintr-o inacţiune (numai dacă făptuitorul, având obligaţia legală de a împiedica
producerea vătămării, nu-şi îndeplineşte intenţionat această obligaţie, de exemplu :
neîmpiedicarea unui câine rău de a muşca o persoană, deşi stăpânul câinelui este prezent la
această scenă).
Fapta poate fi îndreptată împotriva corpului persoanei dar şi împotriva psihicului (de
exemplu se produce victimei un şoc psihic în urma căruia sunt necesare îngrijiri medicale).
În legătură cu conţinutul incriminării se impun următoarele observaţii :
- Infracţiunea de vătămare corporală prevăzută în dispoziţia art. 194 Cod penal
constituie o formă agravată a infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută în art. 193 Cod
penal;
- Infracţiunea de vătămare corporală fiind o variantă a infracţiunii de lovire sau alte
violenţe se caracterizează prin aceea că în structura sa complexă (în conţinutul juridic ) se îmbină
conţinutul constitutiv al infracţiunii de lovire sau alte violenţe (art. 193 )cu consecinţele rezultate
din infracţiunea amintită,consecinţe care agravează fapta de lovire sau alte violenţe.
Cele cinci elemente circumstanţiale care agravează fapta de lovire sau alte violenţe:
a. s-a cauzat victimei o infirmitate
Prin ,,infirmitate’’ se înţelege o stare anormală care pune corpul omenesc într-o
condiţie inferioară din punct de vedere fizic sau psihic. Aceasta presupune pierderea unui organ
ori a funcţiei acestuia. Noţiunea de infirmitate presupune existenţa unui defect, dezavantaj,
imperfecţiune fizică sau psihică de natură congenitală sau dobândită de o persoană
(exemplu,orbire,surditate etc.). Această consecinţă constituie o stare anormală care o situează pe
victimă într-o situaţie de inferioritate. Prin ,,organ’’ se înţelege o formaţiune anatomică
diferenţiată, având un ţesut cu vascularizaţie şi inervaţie proprie,îndeplinind independent sau
împreună cu alte organe simetrice una din funcţiile care menţin organismul uman în viaţă.
Infirmitatea se deosebeşte de noţiunea de invaliditate care presupune în mod
obligatoriu un deficit funcţional,chiar dacă această stare nu este asociată cu o modificare
anatomică a organismului.Starea de infirmitate poate privi fie corpul victimei, fie psihicul
acesteia. Infirmitatea presupune un handicap fizic funcţional care poate influenţa în mod
necorespunzător activitatea victimei,transformând-o într-o persoană infirmă,inutilă şi
nefuncţională.
normativ
b. au fost produse leziuni traumatice sau a fost afectată sănătatea unei

persoane,care a beneficiat pentru vindecare,mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale.
În legătură cu acest element circumstanţial, facem trimitere la explicaţiile
date privind forma agravată a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cu deosebirea că la această
infracţiune numărul zilelor de îngrijiri medicale trebuie să fie mai mari de 90 de zile.
c. s-a produs un prejudiciu estetic grav şi permanent.
Pornind de la diversitatea opiniilor exprimate în literatura de specialitate şi
de la practica judiciară neunitară existentă în legătură cu prezenţa sluţirii ( ca agravantă în
actuala legislaţie penală ),în noua redactare a infracţiunii de vătămare corporală, la alin. 1,lit. c,
s-a reţinut ca o a treia agravantă crearea ,,unui prejudiciu estetic grav şi permanent’’.
Mai înainte de analiza acestei consecinţe ce intră în alcătuirea elementului
circumstanţial al infracţiunii de vătămare corporală, vom arăta – deşi pare neadecvat – că prin
sluţire – în una din opinii – se înţelege o deformare permanentă,morfologico-estetică prin care se
prejudiciază în mod evident conformaţia armonioasă de ansamblu a corpului,a unei regiuni sau a
unui segment anatomic.
Prin prejudiciu esthetic se poate înţelege o modificare a aspectului fizic al persoanei în
integritatea sa corporală care atrage după sine numeroase suferinţe de ordin fizic şi moral,cu
consecinţe în plan social şi/sau economic; se apreciază în continuare că prejudiciul estetic poate
fi analizat din punct de vedere obiectiv şi subiectiv.
Astfel, din punct de vedere fizic, obiectiv, prejudiciul estetic este
observabil,vizibil şi poate fi constatat în cadrul unei expertize ; acest prejudiciu poate exista sub
forma unor cicatrici, de forme şi dimensiuni variate,cu dispunere oriunde pe suprafaţa
corpului,iar din punct de vedere moral,subiectiv, suferinţele psihice sunt generate de procesul de
constituire al cicatricilor ,care pe lângă faptul că determină o schimbare a fizionomiei ,conduce
implacabil la modificări privind percepţia estetică asupra propriului corp.
Percepţia prejudiciului estetic,a modificărilor în rău a propriei
fizionomii,este strâns legată de modul în care persoana vizată însăşi este influenţată de
schimbările apărute pe corpul său,dar şi de raportarea acesteia la propriul ambient, la persoanele
din jur.
d. avortul, reprezintă o altă agravantă a infracţiunii examinate.
Prin avort se înţelege întreruperea cursului sarcinii aşa cum este prevăzut
în articolul 201 Cod penal.
Pentru reţinerea acestui element circumstanţial sunt necesare două condiţii:
1. victima să fie o femeie însărcinată;
2. autorul să fi ştiut sau să fi putut cunoaşte această împrejurare.
normativ
În literatura de specialitate s-a susţinut că simpla prezumţie generală şi

vagă că victima este însărcinată nu poate fi admisă, iar în ipoteza în care făptuitorul a urmărit
să provoace un avort (folosind forma de vinovăţie intenţia directă) sau dacă cunoscând starea de
graviditate a victimei a folosit acţiunea sa pentru provocarea avortului, acceptând acest risc
(intenţie indirectă), fapta se încadrează în prevederile articolului 182 alin. 3 Cod penal.
e. punerea în primejdie a vieţii persoanei, este ultimul element
circumstanţial, prin care literatura de specialitate înţelege pricinuirea unei asemenea vătămări
victimei care prin evoluţia ulterioară ar putea duce la moartea acesteia.
b. Urmarea imediată. Pentru existenţa acestei infracţiuni legea pretinde producerea
unui rezultat care să aibă drept urmare o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii fiind
folosit fie criteriul numărului de zile de îngrijiri medicale, care trebuie să fie mai mare 90 de
zile,fie criteriul naturii consecinţelor produse.
c. Legătura de cauzalitate. Între acţiunea (inacţiunea) autorului şi rezultatul produs
trebuie să existe o legătură de cauzalitate chiar dacă la producerea urmării imediate (a
rezultatului) au concurat şi alte cauze preexistente sau concomitente, ori culpa medicului ori a
victimei.
Infracţiunea de vătămare corporală îşi pierde autonomia dacă este prevăzută ca
element constitutiv în conţinutul altei infracţiuni ( de exemplu infracţiunea de ultraj prevăzută în
articolul 257 alin.1 Cod penal).
6. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se comite infracţiunea de vătămare

corporală este intenţia indirectă şi praeterintenţia.
Eroarea asupra persoanei (error in personam) precum şi lovitura deviată (aberratio
ictus) nu înlătură răspunderea penală deoarece şi în aceste situaţii intenţia de a pricinui vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane subzistă (de exemplu: atunci când inculpatul
voind să lovească o anumită persoană cu care avusese un conflict, a lovit din greşeală o altă
persoană).

Infracţiunea de vătămare corporală este o infracţiune comisivă care se
poate realiza nu numai prin acte pozitive ( prin comisiune), ci şi prin atitudini negative ( prin
omisiune) ca de exemplu, lipsirea prelungită a unui copil de hrana necesară.
Fapta de vătămare corporală este o infracţiune materială, instantanee şi de
daună.
Tentativa la forma agravată ( alin. 2 ) se pedepseşte.
normativ
Infracţiunea de vătămare corporală se consumă în momentul în care s-a

produs urmarea imediată.
Modalităţile normative sub care se prezintă infracţiunea de vătămare
corporală sunt prevăzute în dispoziţiile textului incriminator iar în afară de acestea sunt
numeroase şi variate modalităţi faptice determinate de datele concrete ale săvârşirii fiecărei
fapte.
Regimul sancţionator la forma tip, simplă este închisoare de la 2 la 7 ani,
iar la modalitatea agravată este tot închisoare, dar de la 3 la 10 ani.
Acţiunea penală la infracţiunea de vătămare corporală se pune în mişcare din oficiu.
Art.195 LOVIRILE SAU VĂTĂMĂRILE CAUZATOARE DE MOARTE
Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută în
dispoziţia articolului 195 Cod penal nu prezintă nici o modificare de conţinut normativ faţă de
actuala reglementare cu excepţia regimului sancţionator.
Potrivit dispoziţiei incriminatoare :
Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 şi art. 194 a avut ca urmare
moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani .
Fapta de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte constituie o formă
agravată a infracţiunilor de lovire sau alte violenţe (art. 193 ) şi vătămare corporală (art. 194 ) şi
ca atare, păstrând stilul clasic de tratare a oricărei infracţiuni, pe elementele componente (
obiect, subiect, etc.) ar însemna a face trimiteri la explicaţiile date în legătură cu aceste
infracţiuni. Cu toate acestea şi la infracţiunea prevăzută în art. 195 vom păstra acest mod de
tratare ,dar atunci când va fi cazul vom face trimiterile cuvenite.
2. Aspecte generale
Din analiza literaturii de specialitate se reţine că pentru infracţiunea de
loviri sau vătămări cauzatoare de moarte s-au folosit mai multe denumiri în legislaţiile penale
internaţionale, întrucât textele legale nu nominalizau expres acest gen de faptă, fiind desprinse
trei tendinţe legislative:
- prima, de a încadra fapta în grupul infracţiunilor contra integrităţii
corporale şi sănătăţii ( ca variantă agravată a lovirilor şi vătămărilor corporale ) ;
normativ
- a doua, de a încadra fapta în categoria infracţiunilor contra vieţii ca

omucidere, avându-se în vedere rezultatul final şi gradul de pericol social mult mai pronunţat
decât al unei loviri sau vătămări ;
- cea de-a treia, de a considera această faptă ca variantă a uciderii din
culpă, întrucât praeterintenţia este considerată ca fiind o formă a culpei.
Pornind de la natura juridică a acestei incriminări legiuitorul român a
considerat că infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte face parte din categoria
infracţiunilor prin care se aduce atingere integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei.
În noua reglementare penală infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte face parte din Capitolul ,,Infracţiuni contra integrităţii corporale şi sănătăţii’’.

Se susţine în literatura de specialitate că infracţiunea de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte nu este altceva decât o formă agravată a infracţiunilor prevăzute în
articolele 180 - 182 din Codul penal din 1969, cu deosebirea că prin incriminarea prevăzută în
articolul 183 Cod penal se ocrotesc relaţiile sociale privind viaţa persoanei împotriva faptelor de
lovire sau vătămare, susceptibile să aducă atingere acesteia.
Există şi opinia potrivit căreia cele două obiecte (obiectul juridic şi obiectul
material) ale infracţiunii examinate sunt identice cu obiectul juridic special şi obiectul material
al infracţiunii de omor.
Apreciind şi respectând cele două opinii, credem că deşi infracţiunea de lovire sau
vătămare cauzatoare de moarte este cuprinsă în Capitolul privind ,,Infracţiuni contra integrităţii
corporale sau sănătăţii’’ totuşi obiectul juridic specific şi obiectul material este mai aproape de
cel al infracţiunilor cuprinse în primul capitol,respectiv,,Infracţiuni contra vieţii’’.
4. Subiecţii infracţiunii
Infracţiunea de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte presupune existenţa unui

subiect activ (făptuitor ) şi unui subiect pasiv ( victimă ). Norma de incriminare nu pretinde
pentru existenţa infracţiunii vreo calitate specială în sarcina vreunuia dintre subiecţi .
Prin urmare, subiect activ nemijlocit (autor) al infracţiunii de lovire sau vătămare
cauzatoare de moarte poate fi orice persoană fizică responsabilă penal.
Subiect pasiv este persoana fizică (victima) asupra căreia s-au îndreptat acţiunile,
inacţiunile descrise în norma de incriminare.
normativ
Participaţia penală este posibilă sub toate formele. În ceea ce priveşte coautoratul,
acesta există atunci când inculpaţii au acţionat împreună în aşa fel încât activităţile desfăşurate
de ei s-au completat reciproc şi au condus la moartea victimei chiar dacă aparent urmarea
imediată (moartea) este consecinţa numai a unuia dintre inculpaţi.
5. Condiţii de loc şi de timp
Norma de incriminare nu pretinde pentru existenţa infracţiunii condiţii de loc şi de

timp. În caz că acestea există, pot constitui împrejurări de atenuare sau agravare a pedepsei în
cadrul individualizării judiciare.
6. Structura şi conţinutul juridic

Infracțiunea de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte fiind o variantă calificată a
infracţiunilor prevăzute în articolele 193 - 194 Cod penal are ca specific un element
circumstanţial prin care se deosebeşte de celelalte infracţiuni indicate şi anume moartea victimei,
care nu este altceva decât o urmare praeterintenţionată a infracţiunilor enunţate ( articolele 185 -
187 Cod penal).
Aşadar, structura şi conţinutul juridic al infracţiunii examinate este identic cu cel al
infracţiunilor amintite la care se adaugă elementul circumstanţial (moartea victimei), motiv
pentru care pentru analiza structurii infracţiunii trimitem la explicaţiile anterioare.
Sub aspectul laturii obiective trebuie să precizăm că pentru existenţa elementului
circumstanţial (moartea victimei), este necesar să se stabilească faptul că lovirile sau vătămările
respective (săvârşite cu intenţie) au determinat din culpă decesul victimei.
În ceea ce priveşte urmarea imediată a acestei infracţiuni trebuie să arătăm că fiind o
infracţiune materială,de daună,urmarea acţiunilor - inacţiunilor făptuitorului constă în moartea
victimei,rezultat care derivă din faptele prevăzute în dispoziţiile art. 193 şi 194 Cod penal.
Privitor la legătura de cauzalitate aceasta trebuie dovedită întrucât pentru existenţa
laturii obiective este necesar un raport de cauzalitate între elementul material şi urmarea
imediată, legătura de cauzalitate neputând fi înlăturată dacă la activitatea făptuitorului se adaugă
şi alţi factori contributivi,anteriori,concomitenţi sau posteriori,atâta timp cât se stabileşte că, fără
activitatea făptuitorului rezultatul nu s-ar fi produs.
În privinţa laturii subiective subliniem că infracţiunea de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte are ca formă de vinovăţie praeterintenţia ceea ce presupune că - sub acest
aspect - trebuie să se constate că fapta a fost săvârşită de către autor cu forma de vinovăţie a
intenţiei iar moartea este rezultatul culpei acestuia.
7. Condiţii de mobil şi scop
normativ
Infracţiunea de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte nu pretinde pentru

săvârşirea sa cerinţe speciale de mobil şi scop.
Pentru a înţelege semnificaţia acestor două condiţii,a acestor doi factori, vom arăta că
mobilul este acel impuls psihic care determină o persoană să acţioneze, iar scopul este acel
proces psihic – care nu trebuie să se confunde cu motivul, deoarece acest proces psihic aparţine
momentului finalizării acţiunii – care constă în urmărirea realizării unor consecinţe anume
descrise în norma de incriminare, nefiind altceva decât obiectivul acţiunii, anticipat, imaginat de
autor şi care în fond motivează comiterea faptei.
Prin urmare,condiţiile privind mobilul şi scopul producerii faptei nu influenţează
existenţa infracţiunii.
8. Forme , modalităţi, regim sancţionator şi aspecte procesuale

Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în articolul 195
Cod penal - realizându-se sub aspectul elementului material prin acţiuni şi inacţiuni – este o
infracţiune de acţiune (comisivă) care se poate săvârşi atât prin activităţi pozitive (comisiune),
cât şi prin atitudini negative (omisiune), devenind astfel o infracţiune materială, instantanee şi
de daună.
Tentativa la această infracţiune nu este posibilă .
Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se consumă în momentul în
care s-a produs rezultatul cerut de norma de incriminare, moartea victimei, iar dacă rezultatul nu
s-a produs, vom avea în formă consumată una din infracţiunile prevăzute în articolele 193 şi
194 Cod penal.
Regimul sancţionator prevăzut de lege este unic, respectiv închisoare de la 6 la 12 ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Art. 196 VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ
Infracţiunea de vătămare corporală din culpă este prevăzută în dispoziţia articolului
196 Cod penal care are următorul conţinut :
1) Fapta prevăzută în articolul 193 alin. 2 săvârşită din culpă de către o persoană aflată
sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei
normativ
activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an

sau cu amendă.
2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. 1 săvârşită din culpă,se pedepseşte cu închisoare de la
6 luni la 2 ani sau cu amendă.
3) Când fapta prevăzută în alin. 2 a fost săvârşită ca urmare a nerespectării
dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori
pentru îndreptarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
amendă.
4) Dacă urmările prevăzute în alin. 1-3 s-au produs faţă de două sau mai multe
persoane,limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau
desfăşurarea activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. 1 şi 3 constituie prin
ea însăşi o infracţiune,se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Aşa după cum reiese din norma incriminatoare,infracţiunea de vătămare corporală din
culpă, astfel cum este reglementată în dispoziţia articolului 196 Cod penal,prezintă în primul
alineat forma tipică - modalitatea simplă - la care se adaugă celelalte alineate, ca modalităţi
agravate.
Infracţiunea de vătămare corporală din culpă nu se deosebeşte sub aspectul

obiectului juridic specific şi al obiectului material de infracţiunile prevăzute în articolele 193,
194 şi 195 Cod penal, mai exact sunt protejate acele relaţii sociale referitoare la dreptul
persoanei la integritate corporală şi sănătate (obiect juridic specific) şi corpul persoanei, victimă
a infracţiunii (obiect material).
Infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută în dispoziţia art. 196 Cod penal
are ca orice infracţiune, subiect activ şi subiect pasiv.
Subiectul activ al infracţiunii de vătămare corporală din culpă poate fi orice persoană
fizică responsabilă penal.
normativ
La forma complexă a alin. 1,subiect activ poate fi orice persoană fizică,cu condiţia
îndeplinirii următoarelor cerinţe :
- să se afle sub influenţa băuturilor alcoolice ;
- să se afle sub influenţa unei substanţe psihoactive ;
- să se afle în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune.
La forma agravată a alin. 3 subiectul activ trebuie să îndeplinească două cerinţe :
- să fie un profesionist, meseriaş care nu respectă dispoziţiile legale ori
măsurile pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ;
- să se afle în efectuarea unei anumite activităţi.
La infracţiunea de vătămare corporală din culpă este posibilă participaţia
improprie (art. 52 Cod penal ).
În legătură cu existenţa coautoratului , în doctrină nu există un punct de vedere unitar.
Personal apreciem că întrucât infracţiunea pe care o cercetăm are ca formă de vinovăţie
culpa,coautoratul nu este posibil.
Subiect pasiv special şi imediat al infracţiunii poate fi orice persoană căreia, din
culpă i s-a cauzat o vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii, iar subiect pasiv general şi
mediat este societatea.
Participația improprie este posibilă atunci când o altă persoană contribuie cu intenţie
la săvârşirea faptei din culpă de către autor. Existenţa acestei forme de participaţie (participaţia
improprie) presupune îndeplinirea a două categorii de condiţii : unele generale, comune ambelor
ipoteze sub care se înfăţişează participaţia improprie (articolul 52 Cod penal) şi altele speciale,
care particularizează fiecare dintre modalităţile participaţiei improprii.
4. Latura obiectivă a infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută în
dispoziţiile art. 196 Cod penal cuprinde : elementul material, urmarea imediată şi legătura de
cauzalitate.
a. Elementul material. La forma tip ,modalitatea simplă, elementul
material constă : într-o acţiune - inacţiune comisivă sau omisivă, săvârşite din culpă prin care se
produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane prin care s-a provocat o
vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile.
Prin urmare, elementul material la infracţiunea examinată este identic cu cel al
infracţiunii prevăzute în articolul 193 alin. 2 Cod penal, motiv pentru care trimitem la explicaţiile
date cu acel prilej.
La modalitatea prevăzută la alin. 2, elementul material constă în : una din faptele
prevăzute în art. 194 alin. 1 săvârşite din culpă care au cauzat vreuna din următoarele consecinţe
normativ
: o infirmitate ; leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane a cărei gravitate este
evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile; un prejudiciu estetic grav şi
permanent ; avortul şi punerea vieţii în primejdie.
În legătură cu elementul material la modalitatea agravată prevăzută în alin. 3 arătăm
că acesta se raportează la modalitatea de la alin. 2 şi constă într-o acţiune - inacţiune de
nerespectare din culpă a dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei
profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.
Modalitatea agravată prevăzută la alin. 4, se referă la consecinţele prevăzute în
condiţiile alin. 1- 3, produse faţă de două sau mai multe persoane, reglementându-se situaţia
pluralităţii de victime,împrejurare în care limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime
.
Modalitatea agravată prevăzută alin. 5 priveşte ca circumstanţă agravantă împrejurarea
,,dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea activităţii
care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. 1 şi 3,constituie prin ea însăşi o
infracţiune,se aplică regulile privind concursul de infracţiuni’’. Şi în acest caz legiuitorul în mod
corect şi punând capăt unor interpretări neunitare,a stabilit că în ipoteza acestei modalităţi se
aplică regulile concursului de infracţiuni.
Infracţiunea de vătămare corporală din culpă se consumă în momentul în care
rezultatul acţiunii sau inacţiunii autorului a produs urmarea prevăzută în norma de incriminare.
Mai adăugăm că elementul material al infracţiunii examinate, indiferent de modalitatea
în care se află (simplă sau agravată), constă într-o acţiune sau inacţiune susceptibilă a produce
vreuna din consecinţele (urmările) prevăzute în textul incriminator.
Prin substanţe psihoactive înţelegem acele produse care administrate oral sau injectabil
duc la afectarea psihicului,comportamentului şi în general a dispoziţiei unei persoane.
Intră în această categorie nu numai substanţele interzise
(heroina,cocaina,marijuana,etc,),substanţele obţinute în mod legal (tranchilizantele),substanţele
psihostimulante, ci şi unele substanţe folosite în mod frecvent ( alcoolul ,nicotina,cofeina,etc.).
b. Urmarea imediată. Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de
vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196 Cod penal este necesar ca realizarea
elementului material să fi produs urmarea prevăzută în norma de incriminare,respectiv o
vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii .
Infracţiunea există atunci când datorită acţiunii sau inacţiunii autorului se produce
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii subiectului pasiv.
c. Legătura de cauzalitate. Pentru existenţa laturii obiective se cere să
existe o legătură de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată.
normativ
5. Latura subiectivă. Infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută în

articolul 196 Cod penal se comite din culpă, ce se poate prezenta fie sub forma culpei cu
previziune (uşurinţa), fie sub forma culpei simple (neglijenţa).
Potrivit dispoziţiilor articolului 16 alin. 4 Cod penal, fapta este săvârşită din culpă
când infractorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va
produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă;
Deşi în literatura de specialitate forma de vinovăţie a culpei este gradată în culpa lata,
culpa levis şi culpa levissima, din punct de vedere penal această distincţie are semnificaţie numai
în cadrul operaţiunii de individualizare judiciară a pedepsei.
Infracţiunea de vătămare corporală din culpă este o infracţiune progresivă iar pentru
încadrarea juridică trebuie să se ţină seama de momentul epuizării rezultatului.
Culpa (indiferent de modalitate) trebuie dovedită, întocmai ca orice element constitutiv
al incriminării, însă cel mai adesea dovada culpei rezultă din modul în care fapta a fost comisă,
din modul de realizare a acţiunii (inacţiunii) descrisă în norma de incriminare.
La infracţiunile din culpă tentativa nu este posibilă deoarece nu există o rezoluţie
infracţională şi nici reprezentarea unui iter criminis, astfel că nu se poate spune că, se pune în
executare hotărârea de a săvârşi infracţiunea.
Constant se susţine în literatura de specialitate că infracţiunea analizată este o

infracţiune de acţiune (comisivă) dar care se poate săvârşi nu numai prin activităţi pozitive
(comisiune), ci şi prin atitudini negative (omisiune), ea fiind instantanee şi materială.
În legătură cu modalităţile infracţiunii - am arătat mai sus - în norma de
incriminare se prevede o modalitate simplă,una complexă, dar şi mai multe modalităţi agravate.
Regimul sancţionator prevăzut de actuala reglementare este diferenţiat, gradual şi
alternativ, în raport de modalitatea normativă prevăzută.
Astfel : la alin.1 regimul sancţionator este alternativ constând în pedeapsa cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă; modalitatea agravată de la alin. 2 prevede tot un
regim sancţionator alternativ constând în pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu
amendă; acelaşi regim sancţionator alternativ se prevede şi la alin. 3 şi constă în pedeapsa cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă ; la alin. 4 limitele speciale se majorează cu o treime
iar la alin. 5 se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
normativ
Art. 197 RELELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI
Dispoziţiile privind infracţiunea de „Rele tratamente aplicate minorului’’ prevăzute în
articolul 197 Cod penal reproduc textul legii penale actuale, cu unele deosebiri de conţinut şi de
regim sancţionator.
Aşa fiind, conţinutul infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului este următorul:
Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării
fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de către orice persoană în grija
căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi”.
Obiectul juridic special al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului prevăzută
în dispoziţia art. 197 Cod penal,constă în relaţiile speciale referitoare la dezvoltarea fizică,
intelectuală sau morală a minorului, prin incriminarea măsurilor ori tratamentelor cauzatoare de
prejudicii.
Obiect material. La infracţiunea cercetată obiectul material constă în corpul

minorului sub aspectul dezvoltării fizice, intelectuale sau morale.
Prin punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice,intelectuale sau morale a minorului
se aduc atingeri persoanei acestuia într-o fază a dezvoltării când acesta nu poate să dispună liber
şi conştient de asemenea atribute.
Subiect activ nemijlocit (autor) al infracţiunii privind relele tratamente aplicate
minorului poate fi numai una din persoanele prevăzute în textul incriminator, mai exact părintele
sau persoana în grija căreia minorul se află. Am putea spune că deşi subiectul activ nu este
calificat,el trebuie să aibă calitatea cerută de norma de incriminare.
Pornind de la conţinutul noii incriminării,apreciem că prin înlocuirea expresiei
,,minorul a fost încredinţat spre creştere şi educare’’ cu cea ,,în grija căreia se află minorul’’
sfera subiecţilor activi a fost mult lărgită,întrucât un minor se poate afla în grija unei alte
persoane şi fără să fie încredinţat.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi complicităţii.
normativ
Subiect pasiv. Infracţiunea cercetată are ca subiect pasiv minorul care este supus
relelor tratamente, respectiv persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
4. Latura obiectivă.
La infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută în articolul 197 Cod
penal,fiind o infracţiune comisivă, elementul material se realizează fie prin acte de comisiune
(lovire, bătaie, supunerea la torturi etc.) fie prin acte omisive (de omisiune),atunci când
minorului nu i se dă hrană, îmbrăcăminte, etc.
a. Elementul material al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului
constă într-o acţiune sau inacţiune de natură a pune în primejdie gravă dezvoltarea
fizică,intelectuală sau morală a minorului.
Deşi elementul material se poate realiza şi prin atitudini negative,prin
omisiune,aceasta nu modifică cu nimic caracterul de infracţiune comisivă.
Acţiunea de punere în primejdie trebuie să fie gravă,respectiv să pună în pericol
dezvoltarea fizică,intelectuală sau morală a minorului.
Prin urmare, nu orice acţiune - inacţiune desfăşurată de părinte sau
persoana în grija căreia se află minorul realizează elementul material al infracţiunii.
Arătam la punctul 2 al cercetării noastre că norma de incriminare nu mai pretinde ca
minorul să fie încredinţat persoanei,ci acesta trebuie să se afle în grija acesteia. Dacă măsura
încredinţării presupunea realizarea unor activităţi mai riguroase,mai exacte şi într-o oarecare
formă, chiar scrisă,măsura dării în grijă semnifică o activitate mai puţin riguroasă şi fără ca darea
în grijă să presupună o formă scrisă.
În legătură cu consecinţele pe care le produce fapta de rele tratamente aplicate
minorului în practica judiciară s-a decis în mod diferit.
Infracţiunea de rele tratamente nu include ca element constitutiv sau ca circumstanţă
agravantă privarea de libertate a minorului şi ca atare, în ipoteza unei astfel de privări de
libertate se va reţine concursul de infracţiuni, respectiv fapta prevăzută în articolul 197 Cod
penal ( relele tratamente aplicate minorului) şi fapta prevăzută în articolul 205 Cod penal (
lipsirea de libertate în mod ilegal).
b. Urmarea imediată. Obiectiv, săvârşirea elementului material trebuie să producă
urmarea imediată avută în vedere de legiuitor. Relele tratamente aplicate minorului au ca urmare
imediată crearea unei stări de pericol pentru dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a
minorului.
Dar, urmarea imediată poate consta şi într-o leziune (vătămare materială) atunci
când minorului i se aplică bătăi repetate, vătămări corporale, etc., neavând relevanţă dacă
vătămarea este temporară sau permanentă.
normativ
c. Legătura de cauzalitate. Pentru existenţa conţinutului infracţiunii de rele

tratamente aplicate minorului prevăzută în dispoziţia art. 197 Cod penal trebuie să existe o
legătură de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea prin care s-a realizat elementul material al
faptei şi urmarea imediată, adică punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau
morale a minorului.
Apreciem că legătura de cauzalitate între fapta şi urmarea imediată există
din momentul în care s-a creat posibilitatea obiectivă a punerii în primejdie gravă a minorului,
chiar dacă nu s-a produs o astfel de vătămare. Altfel spus, trebuie să existe doar potenţialitatea
producerii unei asemenea stări şi nu producerea efectivă a urmării imediate pentru a exista
infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului.
5. Latura subiectivă. Pentru existenţa infracţiunii cercetate este necesar ca

fapta să fie săvârşită cu intenţie.
Făptuitorul ( părintele sau persoana în grija căreia se află minorul) trebuie
să-şi dea seama că prin acţiunile sale pune în primejdie gravă dezvoltare fizică, intelectuală sau
morală a minorului, prevăzând, urmărind sau acceptând producerea acestui rezultat.
Ca atare, forma de vinovăţie cu care infracţiunea de rele tratamente
aplicate minorului se poate comite, este intenţia directă sau indirectă.
6. Condiţii de mobil şi scop
Existenţa elementului subiectiv nu depinde de scopul şi mobilul cu care
autorul săvârşeşte fapta. De existenţa acestor doi factori se va ţine seama la operaţiunea de
individualizare judiciară a sancţiunii.

Actele preparatorii nu sunt incriminate.
Tentativa nu este incriminată şi ca atare, nu se pedepseşte.
Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului se consumă atunci când s-a produs
starea de pericol cerută de urmarea imediată. În cazul în care în baza aceleiaşi rezoluţii
infracţionale, se săvârşesc la diferite intervale de timp acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare
în parte, conţinutul infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, fapta capătă caracterul de
infracţiune continuată ( articolul 35 alin. 1 Cod penal).
Textul incriminator prevede numai modalitatea simplă (tip).
Nu există modalităţi agravate, pot exista însă o diversitate, o varietate de modalităţi
faptice.
normativ
Regimul sancţionator deşi a fost modificat prin reducerea limitei speciale,totuşi îl

apreciem prea sever şi constă în pedeapsa cu închisoare de la 3 la 7ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
Art.198 ÎNCĂIERAREA
1) Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepseşte cu

închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
2) Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai
multor persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi a produs urmările,se aplică tuturor
pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani,cu excepţia victimei,care răspunde potrivit alin,1.
3) Când prin fapta săvârşită în condiţiile alin.2 s-a cauzat moartea unei
persoane pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 12 ani,iar dacă s-a cauzat moartea a două sau
mai multor persoane,limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
4) Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei
sale, sau care a încercat să-i despartă pe alţii.
2. Noţiuni generale
Încăierarea prevăzută în dispoziţia art. 198 Cod penal fiind prin ea însăşi o
faptă socialmente periculoasă nu numai prin natura consecinţelor produse cât şi prin numărul
persoanelor antrenate într-o astfel de situaţie,apare ca fiind nu numai justificată dar şi necesară
incriminarea sa .
Doctrina penală susţine că încăierarea între mai multe persoane denumită şi rix (de la
cuvântul latin rixa), este ciocnirea violentă şi spontană între mai multe persoane învrăjbite,
desfăşurată în îmbulzeală şi cu o împletire de acţiuni în aşa fel încât este greu să se stabilească
aportul fiecăreia dintre persoanele prinse în încăierare, de regulă neputându-se stabili ce anume
a făcut fiecare dintre participanţii la încăierare, dar fiind cert faptul încăierării, adică faptul
participării persoanelor respective la rix, fără această participare nefiind vorba de încăierare.
normativ
Pornind de la obiectivul ocrotirii juridice - care nu este altul decât relaţiile

privind convieţuirea socială dar şi cele privind integritatea corporală sau sănătatea persoanei -
încăierarea este o infracţiune prin ea însăşi, prezentând pericol social specific .
Infracţiunea de încăierare prevăzută în art. 198 Cod penal prezintă o formă
simplă ,o variantă complexă ( alin. 1) o formă agravată ( alin. 3) şi o cauză de nepedepsire.

Obiectul juridic special al infracţiunii de încăierare îl constituie relaţiile sociale a
căror normală formare, desfăşurare şi dezvoltare este condiţionată de ocrotirea integrităţii
corporale şi sănătăţii persoanei fizice împotriva faptelor de încăierare.
Obiect material. În legătură cu obiectul material al infracţiunii de încăierare arătăm că în

mod unanim în literatura de specialitate se susţine că acesta nu există în varianta infracţiunii tip,
participarea la încăierare ca formă de manifestare a făptuitorilor neexercitându-se asupra vreunui
obiect.
Atunci când actele de violenţă se exercită asupra corpului persoanei, asupra bunurilor
acesteia, există şi obiect material, respectiv corpul persoanei,bunurile sau obiectele distruse.
Infracţiunea de încăierare prevăzută în dispoziţia art. 198 Cod penal
prezintă ca orice altă infracţiune,subiect activ şi subiect pasiv.
Subiectul activ al infracţiunii de încăierare prevăzută în dispoziţia art. 198 Cod penal
este necircumstanţiat, putând fi orice persoană fizică.
Menţionăm că încăierarea este o infracţiune cu pluralitate de subiecţi activi,
totdeauna trebuind să existe mai multe persoane care participă la încăierare deoarece fără această
pluralitate de participanţi nu poate exista rix, ea (încăierarea) fiind una din formele pluralităţii
naturale de infractori.
Se mai susţine că numărul participanţilor la încăierare poate fi variabil, dar
trebuie să fie suficient de mare ca să se creeze o înlănţuire şi o încleştare de indivizi, în aşa fel
încât să nu se poată distinge activitatea concretă a fiecăruia în cadrul încăierării, fiind necesară
existenţa a două tabere de câte cel puţin două persoane fiecare, tabere în care se iscă o ceartă
care degenerează în bătaie; calitatea de subiect activ este determinată de faptul că mai multe
persoane participă la încăierare, toţi fiind autori, indiferent dacă au participat până la finalul
faptelor sau au ieşit la un moment dat din rix, practica judiciară reţinând existenţa acestei
infracţiuni în cazul unei conflict ivit spontan între două grupuri de persoane.
Subiect pasiv al infracţiunii de încăierare este persoana sau persoanele care au suferit
vătămări corporale sau şi-au pierdut viaţa ca urmare a faptei de încăierare.
normativ
5. Latura obiectivă
a. Elementul material al infracţiunii de încăierare constă într-o acţiune comisivă,de
participare la încăierare.
Pentru existenţa elementului material nu interesează actele comise de
făptuitor în încăierare fiind suficient intrarea şi comportarea lui activă, chiar dacă nu a reuşit să
lovească vreun adversar, împiedicat fiind de loviturile şi îmbrâncelile primite de la ceilalţi
participanţi.
Ceea ce prezintă semnificaţie în încăierare este faptul că violenţele se
produc în aşa fel încât, în conflictul ce are loc este greu de stabilit, însă nu imposibil, contribuţia
fiecărui participant.
Tot în sfera specificului infracţiunii pe care o tratăm se înscrie şi
împrejurarea că încăierarea nu începe cu intenţia de a se cauza unor persoane vătămări ale
integrităţii corporale sau chiar moartea, ci cu o ceartă,un scandal la început mai mult verbal şi
numai ca urmare a acestora se declanşează actele de violenţă cu rezultatul arătat.
În legătură cu conţinutul incriminator arătăm că în noua reglementare
există unele deosebiri faţă de cea actuală :
Modalitatea simplă,forma tip ( alin. 1 ) a infracţiunii de încăierare este
identică cu cea anterioară,cu deosebiri numai în privinţa limitelor de pedeapsă.
Varianta ( modalitatea )complexă prevăzută în alin. 2 prezintă un conţinut
incriminator diferit faţă de cel anterior. Astfel,în noua reglementare s-a lărgit sfera numărului
victimelor ( de la o persoană la mai multe persoane ),adăugându-se expresia ,,şi nu se cunoaşte
care dintre participanţi a produs urmările’’.
În legătură cu aceste precizări se impun a fi făcute următoarele sublinieri:
- în situaţia în care în urma încăierării s-a cauzat o vătămare corporală
uneia sau mai multor persoane şi nu se ştie cine este autorul vătămărilor corporale,tuturor
corixanţilor li se aplică pedeapsa închisorii prevăzută în textul incriminator ( alin. 2 ),cu o
singură excepţie şi anume, a victimei care va răspunde şi ea penal dar nu ca şi ceilalţi
participanţi,ci pedeapsa sa va fi în limitele prevăzute de alin. 1 respectiv mai mică ;
- menţiunea amintită mai sus, respectiv ,,şi nu se cunoaşte care dintre
participanţi a produs urmările’’ credem că apare ca nejustificată dacă este să avem în vedere că
de natura rixului este tocmai această imposibilitate de a nu se cunoaşte aportul fiecăreia dintre
persoanele prinse în încăierare,regula fiind aceea,a imposibilităţii stabilirii contribuţiei fiecărui
participant la încăierare;
- apreciem că această modalitate ( alin. 2 ), prin precizarea că victima va
răspunde în condiţiile alin. 1,este mai clară decât dispoziţiile din legea actuală.
normativ
În legătură cu alin. 3 arătăm că elementul material se realizează prin

aceleaşi acte comisive ca şi la celelalte modalităţi,cu deosebiri în privinţa consecinţelor produse
şi al numărului de victime rezultat.
S-a mai susţinut că în situaţia în care a avut loc o încăierare între mai multe persoane,
victima fiind ucisă de inculpat în cursul încăierării,fapta nu poate fi încadrată şi sancţionată
potrivit art. 322 alin. 3 Cod penal deoarece textul menţionat priveşte ipoteza în care nu se
cunoaşte care dintre participanţii la încăierare a provocat moartea victimei.
Din examinarea textului art. 198 Cod penal se poate trage concluzia că
elementul material se realizează numai prin acţiuni, încăierarea fiind o infracţiune comisivă (de
acţiune) şi niciodată prin inacţiuni.
b. Urmarea imediată. Indiferent de modalitatea normativă (modalitate simplă,
modalitate complexă sau modalitate agravată) în care se prezintă infracţiunea, acţiunea (de
încăierare) făptuitorului trebuie să aibă ca urmare imediată o stare de pericol pentru relaţiile
privind integritatea corporală sau sănătatea persoanei.
Infracţiunea de încăierare prevăzută în art. 198 Cod penal poate avea ca
urmare socialmente periculoasă în afară de starea de pericol şi o vătămare materială, atunci când
se aduc atingeri integrităţii corporale sau sănătăţii ori uciderea uneia sau mai multor persoane.
Practica judiciară în materie susţine că dacă vătămarea corporală este
simplă, aceasta se absoarbe în conţinutul infracţiunii de încăierare, care devine o variantă
complexă faţă de încăierarea simplă, indiferent dacă se ştie cine a cauzat vătămarea. Dacă
vătămarea corporală este gravă ( art. 182 Cod penal) sau dacă s-a cauzat moartea şi nu se ştie
cine a pricinuit aceste urmări, va exista varianta agravată a infracţiunii de încăierare. Când se
cunoaşte cine este făptuitorul ( cel ce a săvârşit vătămarea gravă sau a cauzat moartea) va exista
concurs de infracţiuni.
c. Legătura de cauzalitate. Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de
încăierare, trebuie ca între acţiunile făptuitorului şi urmare să existe o legătură de cauzalitate.
6. Latura subiectivă. Sub aspectul elementului subiectiv, infracţiunea de

încăierare se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă . Participarea la încăierare, nu este
posibilă cu forma de vinovăţie a culpei.
Pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare în oricare din modalităţile
normative, nu interesează mobilul şi nici scopul, existenţa acestora fiind de natură să contribuie
la evaluarea gradului de pericol social al faptei şi la individualizarea corectă a pedepsei.
7. Forme,modalităţii,regim sancţionator şi aspecte procesuale

Actele premergătoare nu sunt incriminate.
normativ
Tentativa la infracţiunea de încăierare nu se pedepseşte.

Acţiunea penală se exercită din oficiu.
Încăierarea fiind o infracţiune momentană se consumă în momentul în care
mai multe persoane sau încăierat,în aşa fel încât nu se ştie ce acte a efectuat fiecare.
Infracţiunea în forma ei tip se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an
sau cu amendă.
Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare integrităţii corporale sau
sănătăţii uneia sau mai multor persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi a produs
urmările,se aplică tuturor pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani cu excepţia victimei,care
răspunde potrivit alin.1. În cazul în care s-a cauzat moartea unei persoane, pedeapsa este
închisoarea de la 6 la 12 ani iar dacă s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane,limitele
speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Cauză de nepedepsire. Infracţiunea de încăierare conţine în alin. 4 o cauză

de nepedepsire, respectiv atunci când în încăierare, participantul a fost prins împotriva voinţei
sale, sau atunci când a încercat să despartă pe alţii.
2.2. Teste de autoevaluare Grile
1. 1.Timpul de îngrijiri medicale reprezintă:

a.durata spitalizării
b.durata vindecării leziunii
c.durata tratamentului
d.durata incapacităţii de muncă
2.Infracţiunea de lovire şi alte violenţe (art. 193) se săvârşeşte cu:

normativ
a.intenţie directă
b.intenţie indirectă
c.culpă cu prevedere
d.praeterintenţie
3.Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul :

a.doar a lovirilor şi altor violenţe săvârşite asupra membrilor de familie
b.infracţiunii de loviri şi alte violenţe (art 193)
c.infracţiunii de vătămare corporală (art.194)
4.Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 C.pen.) se comite:
a.din culpă
b.cu intenţie premeditată
c.cu praeterintenţie
d.cu intenţie spontană
5.Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru
vindecare îngrijiri medicale de 89 de zile constituie infrcţiunea de:
a.loviri şi alte violenţe (art 193)
b.vătămare corporală (art.194)
c.vătămare corporală din culpă (art.196)
6.Dacă s-au provocat prin acte neviolente unei persoane leziuni care necesită pentru vindecare
îngrijiri medicale de 89, fapta va constiui infracţiunea de:
c.vătămare corporală gravă (art.196)
7.Constituie infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 194 C.pen. fapta prin care s-a cauzat
unei persoane:
a.avortul
b.o boală incurabilă
c.pierderea unui dinte
8.Tentativa se pedepseşte la infracţiunea de:

c.vătămare corporală din culpă (art.196)
2.3. Teste de autoevaluare Speţe

1.La 28 aprilie XXXX, inculpatul a agresat pe fosta sa soţie, aplicându-i mai multe
lovituri de cuţit în zona feţei şi în braţ, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare
16-18 zile de îngrijiri medicale la care se adaugă 43 de zile pentru ca tulburările psihopatologice
cauzate să fie înlăturate, rămânând cu două cicatrici faciale ce constituie prejudiciu estetic. În
speţă, inculpatul a lovit partea vătămată în faţă cu cuţitul, din raportul de expertiză medico-legală
rezultând că aceasta prezintă la obrazul drept o cicatrice în lungime de 10 cm iar la cel stâng o
normativ
cicatrice de 8 cm; prin cel de-al doilea raport de expertiză se conchide, referitor la dizarmonia
feţei, că prin nici o intervenţie chirurgicală nu pot fi şterse urmele leziunilor, putându-se numai
ameliora aspectul cicatricelor care, prin aspectul lor morfoanatomic, localizarea şi repercusiunile
asupra mimicii şi expresivităţii feţei, constituie un prejudiciu estetic.
2.În seara de 14 aprilie XXXX, când a ajuns acasă, inculpatul a constatat că din geantă îi
lipseau mai multe bunuri și, crezând că i-au fost sustrase de către B.A., împreuna cu care
consumase alcool într-un local înainte de a ajunge acasă, s-a deplasat la locuinta acestuia pentru
a-i cere restituirea bunurilor, B.A. nerecunoscând că a sustras inculpatului bunurile reclamate. La
scurt timp, inculpatul a luat o sticlă de jumatate de litru in care se afla benzina și un par care avea
legat la un capăt mai multe materiale textile, dupa care s-a deplasat la locuinta lui B.A. și, cand a
ajuns in fata casei acestuia, a dat foc capatului invelit cu materiale textile al parului, aruncand
benzina pe unul din geamurile casei si aprinzând tocul din lemn.
Auzind că inculpatul a revenit pentru a-și recupera bunurile, B.E., mama lui B.A., a
deschis usa de la poarta casei și i-a permis acestuia să intre în curte, iar inculpatul, trecând pe
lângă ușa de acces din hol, a aruncat benzină și a incendiat-o. La strigatele mamei sale, B.A. a
iesit din cameră în dreptul ușii, iar inculpatul văzându-l, a aruncat benzină peste acesta și cu
parul aprins i-a dat foc.
MODULUL III
6 ore
Lecția 1 – 2 ore
Lecția 2 – 2 ore
Lecția 3 – 2 oră
2. Conţinut
2.1. Lecţia 1:
3.Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie (art. 199-200 C.p.)
Art. 199 VIOLENŢA ÎN FAMILIE
1) Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189, art. 193-195
sunt săvârşite asupra unui membru de familie,maximul special al pedepsei prevăzute de lege
se majorează cu o pătrime.
normativ
2) În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi în art. 196 săvârşite asupra unui
membru de familie,acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. Împăcarea înlătură
răspunderea penală.
2. Generalităţi
Violenţa în general şi violenţa în familie în mod special este un fenomen mult mai
răspândit decât arată statisticile, printre altele şi pentru că unele fapte petrecute în familie nu
sunt aduse la cunoştinţa organismelor abilitate. Cu toate că este un fenomen atât de
cunoscut,nu este uşor să se ajungă la un consens unanim în privinţa incriminării,unii punând
accent pe folosirea forţei şi pe consecinţele acesteia aduse victimei, alţii pe încălcarea
normelor care tratează fenomenul.
Deşi atenţia specialiştilor pentru acest fenomen, al violenţei în familie,datează nu
de prea mult timp,deşi el se află la originea diferitelor şi majorelor probleme sociale ale
comunităţilor,totuşi violenţa domestică începe,de o bună perioadă de timp să constituie o
preocupare şi pentru specialiştii în drept,întrucât nu se poate vorbi de o reală politică socială
tinzând spre o calitate superioară a vieţii individului şi a familiei decât atunci când se adoptă
măsuri concrete pentru protecţia membrilor familiei.
Remarcăm grija legiuitorului şi în următoarele trei direcţii:
- definirea noţiunii de membru de familie ( art. 3 ) înţelegându-se că intră în
această sintagmă ,,soţul şi ruda apropiată aşa cum este definită de dispoziţiile Codului penal (
art. 177 ) respectiv: a) ascendenţii şi descendenţii,fraţii şi surorile,copiii acestora,precum şi
persoanele devenite prin adopţie,potrivit legii,astfel de rude ; b) soţul ; c) persoanele care au
stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi sau copii,în cazul în care
convieţuiesc; dispoziţiile din legea penală privitoare la noţiunea de membru de familie,în
limitele prevăzute de alin. 1 lit. a,se aplică,în caz de adopţie şi persoanei adoptate ori
descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti;
- cea de-a doua direcţie se referă la faptul că pentru combaterea şi prevenirea
violenţei în familie statul acţionează nu numai prin dispoziţiile legii speciale ci şi prin o serie
de incriminări cuprinse în partea specială a Codului penal ;
- a treia direcţie este dată de prevederile art. 26 din Legea nr. 217/2003 din
conţinutul cărora reiese că,în cursul urmăririi penale sau al judecăţii,instanţa de judecată la
cererea victimei sau din oficiu ori de câte ori există probe sau indicii temeinice că un
membru de familie a săvârşit un act de violenţă cauzator de suferinţe fizice sau psihice unui
alt membru de familie,poate dispune în mod provizoriu,una din măsurile prevăzute în art. 109
şi 110 Cod penal,precum şi măsura interzicerii de a reveni în locuinţa familiei.
Capitolul III din primul titlu al părţii speciale a Codului penal este alcătuit din
două

normativ
Obiect juridic - relaţiile sociale a căror normală formare,desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi

posibilă fără ocrotirea fiecărui membru al familiei împotriva actelor de violenţă de orice
natură.
Obiectul material la infracţiunea prevăzută în art. 199 Cod penal îl constituie corpul
persoanei sub toate aspectele,fiziologic,anatomic şi morfologic. Numai corpul persoanei în
viaţă poate constitui obiect material.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană întrucât norma incriminatoare
nu pretinde vreo condiţie ( cerinţă specială ) cu privire la calitatea pe care ar trebui să o
aibă autorul faptei.
Participaţia este posibilă sub toate formele (coautorat,instigare sau complicitate ).
Subiect pasiv. Infracţiunea prevăzută în art. 199 Cod penal are ca subiect pasiv
persoana fizică,membru de familie. Adăugăm că pentru existenţa subiectului pasiv se
cere condiţia ca persoana fizică vătămată să fie membru de familie,astfel spus,subiectul
pasiv este circumstanţiat,calificat.
Aşa cum am arătat mai sus, noţiunea de membru de familie este definită în
dispoziţiile art. 177 Cod penal ,la care facem trimitere.
a. Elementul material. Infracţiunea de violenţă în familie constituie o formă
agravată ( calificată ) a infracţiunilor de omor,omor calificat,lovire sau alte violenţe,vătămare
corporală şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte săvârşite asupra unui membru de
familie.
Pentru explicarea structurii infracţiunii,trimitem la explicaţiile în legătură cu
infracţiunile mai sus arătate.
Elementul circumstanţial al infracţiunii care atrage agravarea de la art. 199,îl
constituie împrejurarea că,una dintre faptele prevăzute în textele citate s-a produs asupra unui
membru de familie.
Prin urmare,mai întâi trebuie să se constate că s-a săvârşit una dintre infracţiunile
prevăzute în art. 188,189,193-195 Cod penal,după care se impune a se stabili ce raporturi
există între subiectul activ şi victimă şi dacă aceştia fac parte din categoria membrilor de
familie, se va reţine ca şi încadrare juridică una din infracţiunile săvârşite,la care maximul
special se majorează cu o pătrime.
Având în vedere că faptele prevăzute în art. 188, 189 şi art. 193 – 195 se
săvârşesc asupra unui membru de familie, pentru cercetarea urmării imediate şi a legăturii de
normativ
cauzalitate trimitem la explicaţiile date la analiza acestor infracţiuni. La fel și în ceea ce

privește latura subiectivă a infracțiunii.

Actele preparatorii deşi posibile,nu sunt incriminate.
Tentativa se pedepseşte numai atunci când fapta se săvârşeşte asupra unui
membru de familie în cazul următoarelor infracţiuni: art. 188,189 şi 194 alin. 2. Cod penal.
Infracţiunea se consumă în momentul în care acţiunea - inacţiunea a produs
urmarea imediată.
În ipoteza în care victima nu are calitatea prevăzută în norma de incriminare ,vom
avea una sau alta din infracţiunile prevăzute în textul incriminator.
Infracţiunea de violenţă în familie prevăzută în art. 199 Cod penal fiind o faptă
derivată din una din infracţiunile arătate în textul incriminator,în mod firesc şi necesar este
susceptibilă de numeroase şi variate modalităţi faptice.
De modalităţile faptice în care se săvârşeşte infracţiunea se va ţine seama atât la
evaluarea gradului de pericol social al infracţiunii,cât şi la operaţiunea de individualizare
judiciară a pedepsei.
Potrivit art. 199 alin. 2 Cod penal în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi
196 săvârşite asupra unui membru de familie,acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din
oficiu. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Art. 200 UCIDEREA ORI VĂTĂMAREA NOU-NĂSCUTULUI

SĂVÂRŞITĂ DE CĂTRE MAMĂ
Potrivit dispoziţiei art. 200 Cod penal infracţiunea de uciderea ori vătămarea nou-
născutului săvârşită de către mamă are următorul conţinut :
1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere dar nu mai târziu de 24 de
ore,săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoare de
la unu la 5 ani.
2) Dacă faptele prevăzute în art. 193 - 195 sunt săvârşite asupra copilului nou-
născut imediat după naştere dar nu mai târziu de 24 de ore,de către mama aflată în stare de
tulburare psihică,limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună,respectiv 3 ani.
normativ
2. Consideraţii preliminare
Prin noua reglementare penală se renunţă la infracţiunea de pruncucidere în forma
în care această infracţiune era prevăzută în legea penală anterioară.
Se incriminează nu numai acţiunea mamei de ucidere a nou-născutului ci şi acţiunea de
vătămare a acestuia, în condiţiile normei de incriminare.
Această nouă abordare ( de a fi incriminată şi fapta de vătămare a nou-născutului)
apare justificată dacă este să avem în vedere că nu în toate cauzele nou-născutul este ucis.

Obiectul juridic -relaţiile sociale a căror formare,desfăşurare ori dezvoltare normală,implică
respectarea şi apărarea acelei valori sociale privind viaţa,sănătatea şi integritatea nou-
născutului.
Obiect material al infracţiunii de uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de

către mamă,îl constituie corpul copilului nou-născut aflat în viaţă,întrucât asupra acestuia
se îndreaptă acţiunea descrisă în normă.
Subiect activ - mama care a născut şi care imediat după naştere dar nu mai târziu de 24
de ore,ucide sau vatămă integritatea sau sănătatea nou-născutului.
Uciderea ori vătămarea nou-născutului de către mamă este o infracţiune cu autor
unic.
Nu are importanţă dacă copilul este conceput în timpul sau în afara căsătoriei.
Cel care o ajută pe mamă la uciderea copilului nou-născut săvârşeşte infracţiunea de
complicitate la pruncucidere sau dimpotrivă, comite infracţiunea de complicitate la
infracţiunea de omor calificat ( articolul 175 lit. c şi d Cod penal).
Subiectul pasiv special şi imediat trebuie să aibă calitatea de copil nou-născut.
6. Situaţia premisă este dată de preexistenţa unei naşteri recente, a unui copil viu.
7.Latura obiectivă
normativ
a. Elementul material se realizează printr-o activitate comisivă de ucidere a

nou-născutului.
Această activitate constă în acţiuni de lovire, strangulare, sufocare, etc. şi priveşte
un copil nou-născut.
Fapta trebuie să se comită imediat după naştere dar nu mai târziu de 24 de ore, în
caz contrar ea putând „îmbrăca” încadrarea juridică a unei infracţiuni de omor. Textul
incriminator nu prevede de când încep să curgă cele 24 de ore,însă noi apreciem că,cele 24 de
ore trebuie să curgă de la momentul naşterii.
Activitatea de ucidere săvârşită imediat după naştere, trebuie să se realizeze de
către mama aflată într-o stare de tulburare psihică şi să aibă ca rezultat moartea copilului
nou-născut.
Textul de lege nu precizează dacă tulburarea psihică trebuie să fie generată de naştere sau să
fie preexistentă.
Apreciem că starea de tulburare psihică trebuie să se datoreze acelor psihoze post partum.
De asemenea ,considerăm că în situaţia în care starea de tulburare psihică este anterioară
naşterii,se impune a se stabili în ce măsură aceasta va conduce la cauza de iresponsabilitate
prevăzută în dispoziţiile art. 28 Cod penal.
Considerăm că pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea ori vătămarea nou-
născutului prevăzută în dispoziţia art. 200 Cod penal sunt necesare două condiţii esenţiale :
- acţiunea de ucidere a nou-născutului să aibă loc imediat după naştere ,dar nu
mai târziu de 24 de ore;
- acţiunea de ucidere să fie determinată de starea de tulburare psihică în care se afla mama.
,,Nou-născutul’’ este denumirea dată fătului născut viu în primele 30 de zile de viaţă.
b. Urmarea imediată a infracţiunii de uciderea ori vătămarea nou-născutului
are ca rezultat,fie moartea copilului nou-născut,fie consecinţele prevăzute de dispoziţiile art.
193 - 195 Cod penal.
c. Legătura de cauzalitate. Acţiunea sau inacţiunea de ucidere ori vătămarea nou-
născutului trebuie să aibă ca rezultat moartea copilului nou-născut ori vătămarea nou-
născutului, constituind cauză unică sau în concurs cu alţi factori. Între acţiunea,
inacţiunea făptuitorului şi rezultatul produs, trebuie să existe legătură de cauzalitate.
7. Latura subiectivă a infracţiunii de uciderea ori vătămarea nou-născutului este dată de

intenţie sub cele două modalităţi ale sale (directă sau indirectă).
În cazul infracţiunii pe care o cercetăm intenţia autorului este spontană ea apărând sub
imperiul stării de tulburare psihică în care se afla mama, fiind exclusă premeditarea.
normativ
În dovedirea faptului că mama şi-a ucis copilul în timp ce se afla într-o stare de tulburare
psihică, este necesară efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se ateste că în
condiţiile concrete ale comiterii faptei, mama a acţionat sub stăpânirea unei asemenea
tulburări.

Infracţiunea de uciderea ori vătămarea nou-născutului de către mamă ca şi infracţiunea de
omor, fiind o infracţiune materială ( prin urmarea imediată pe care o produce - moartea
copilului nou-născut -) poate fi realizată prin diferite modalităţi faptice, determinate de
împrejurările concrete în care s-a comis fapta .
Tentativa ca formă imperfectă a infracţiunii, nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii prevăzute în dispoziţiile art. 200 Cod penal are loc în momentul
când se produce moartea nou-născutului ori consecinţele prevăzute în art. 193 - 195 Cod
penal.
Regimul sancţionator constă la alin.1,în închisoare de la 1 la 5 ani,iar la alin.2,de la o lună la
3 ani.
- 2.Grile
1. Persoana care ajută mama aflată în stare de tulburare să îşi ucidă copilul nou născut răspunde
pentru:
a.complicitate la omor
b.complicitate la uciderea nou nascutului
c.este autor al unei infracţiuni distincte de omor
2.Mama aflată în stare de tulburare care îşi ajută soţul să ucidă copilul nou născut răspunde
pentru:
a.complicitate la uciderea nou nascutului
b.complicitate la omor
c.este autor al infracţiunii de uciderea nou nascutului iar soţul autor al infracţiunii de
omor
3.Poate fi subiect pasiv al infracţiunii de uciderea nou nascutului:

a.copilul născut viu, numai daca este şi viabil
b.copilul născut viu chiar dacă nu este viabil
c.copilul în vârstă de 1 lună
4.Infracţiunea de uciderea nu nascutului se comite:

a.din culpă
normativ
b.cu intenţie premeditată

c.cu praeterintenţie
d.cu intenţie spontană
5.Constituie violență în familie săvârșită sub forma omorului:

a.Uciderea soţului dintr-o căsătorie anterioară
b.uciderea soţului după pronunţarea unei hotărâri de divorţ nedefinitive
c.uciderea soţului deşi căsătoria cu acesta este lovită de nulitate absolută
d.uciderea soţului deşi soţii sunt despărţiţi în fapt
- 3. Speţe
1.În după amiaza zilei de 20 iunie XXXX inculpata P.C., necăsătorită, a născut un copil
după ce în luna martie s-a interesat la un cabinet medical de posibilitatea întreruperii sarcinii. Se
mai reţine că inculpata şi-a ascuns sarcina şi că naşterea s-a petrecut la domiciliul surorii sale
P.A. din comuna Gorban, jud. Iaşi. După ce inculpata a născut a înfăşurat fătul în obiecte de
îmbrăcăminte, l-a pus într-o pungă de plastic şi l-a aruncat în W.C. de unde a fost recuperat de
organele de anchetă. În urma efectuării necropsiei conform raportului de expertiză s-a
concluzionat că fetusul a fost născut viu, fiind de sex feminin. Moartea a fost violentă şi s-a
datorat lipsei îngrijirilor postnatale. Există legătură de cauzalitate între lipsa îngrijirilor
postnatale şi deces. Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că inculpata a
prezentat diagnosticul de episod depresiv major (post-portum) cu ideaţie suicidară. Fapta a fost
comisă cu discernământ. Starea de sănătate a inculpatei relevată de expertiză este afectată de
depresii majore până la ideaţie de suicid. Aceasta arată că inculpata este urmărită de regrete, că
suferă, că înţelege până la urmă gravitatea faptei pe care a comis-o, încercând să se
autopedepsească.
2.2. Lecţia 2:
4. Agresiuni asupra fătului (art. 201-202 C.p.)
Art.201 ÎNTRERUPEREA CURSULUI SARCINII

1) Întreruperea cursului sarcinii săvârşită în vreuna dintre următoarele împrejurări :
a. în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest
scop;
b. de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate
obstetrică –ginecologie şi drept de liberă practică medicală în această specialitate ;
c. dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
normativ
2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără

consimţământul femeii însărcinate, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 s-a cauzat femeii însărcinate o
vătămare corporală,pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoare de
la 6 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
4) Când faptele au fost săvârşite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii
se va aplica şi interdicţia exercitării profesiei de medic.
5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin.1 şi 2 se pedepseşte.
6) Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic
efectuată de un medic de specialitate obstetrică –ginecologie,până la vârsta sarcinii de douăzeci
şi patru de săptămâni,sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii,în scop terapeutic,în interesul
mamei sau al fătului.
7) Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii.
2. Consideraţii preliminare
Întreruperea cursului sarcinii prevăzută în dispoziţia art. 201 din noua
reglementare penală sau provocarea ilegală a avortului cum este denumită în legislaţia penală
actuală,a primit soluţii diferite de-a lungul timpului asupra cărora nu vom insista,însă vom arăta
că de la o reglementare la alta, conţinutul incriminator al infracţiunii reda politica penală a
statului, în materie .
Noua reglementare a întreruperii cursului sarcinii păstrează într-o oarecare
măsură conţinutul normativ al prevederilor actuale, simplificând textul incriminator. Există şi
deosebiri,atât în privinţa normei de incriminare cât şi în legătură cu regimul sancţionator.
Problema întreruperii cursului sarcinii sau după denumirea anterioară,a
avortului, nu are numai o conotaţie de natură demografică, religioasă – care nu este de loc de
neglijat – dar şi una de natură umană regăsită sub două valenţe, pe de o parte, în ceea ce priveşte
problema fătului care fiind viabil reprezintă şansa unei noi vieţi omeneşti, iar pe de altă parte,
problema apărării vieţii şi sănătăţii femeii gravide.
În raport cu una sau alta din problemele arătate mai sus, în legislaţiile penale se
incriminează mai restrictiv ori nu, sau se dezincriminează faptele prin care se realizează
întreruperea cursului sarcinii şi care în cele mai multe cazuri au provocat moartea femeilor
gravide sau vătămarea integrităţii corporale a acestora.
Apreciem că prin apărarea vieţii intrauterine a fătului ca şi prin apărarea vieţii,
integrităţii, sănătăţii femeii însărcinate, infracţiunea de întreruperea cursului sarcinii constituie o
faptă cu aspecte complexe pe care în continuare le vom analiza.
normativ
Obiectul juridic - relaţiile sociale a căror normală formare,desfăşurare şi dezvoltare

nu ar fi posibile fără incriminarea faptelor de întreruperea cursului normal al sarcinii.
Se susţine în literatura de specialitate că obiectul juridic îl constituie acele
relaţii sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare sunt strâns legate de apărarea vieţii
intrauterine a fătului dar şi a vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale a femeii însărcinate,
împotriva faptelor descrise în norma de incriminare.
Obiectul material - este mixt şi constă în produsul concepţiei (fătul), cât şi în corpul
femeii însărcinate.
Subiect activ al infracţiunii de întreruperea cursului sarcinii este
nedeterminat,respectiv orice persoană responsabilă penal poate fi subiect activ.
În situaţia în care întreruperea cursului sarcinii se realizează de către un medic, în alte
condiţii decât cele prevăzute în textul incriminator,acesta va fi subiect activ.
Participaţia este posibilă sub toate formele (coautorat, instigare, complicitate), evident
cu îndeplinirea cerinţelor legale necesare pentru participant.
Subiect pasiv principal este femeia însărcinată căreia i s-a provocat întreruperea
cursului sarcinii în mod ilegal ori i s-a provocat prin întreruperea cursului sarcinii o vătămare
corporală sau dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate,iar subiect pasiv secundar
este societatea ca titulară a valorilor sociale protejate prin noma de incriminare.
a. Elementul material. Sub aspectul elementului material infracţiunea se comite
numai printr-o acţiune comisivă, susceptibilă să provoace întreruperea cursului sarcinii femeii
însărcinate, acţiune care poate fi realizată prin orice procedee şi cu orice mijloace idonee (apte de
a provoca avortul).
În literatura de specialitate se mai susţine că nu are relevanţă – din punct de
vedere juridic – dacă sarcina decurge normal, anormal (dacă este o sarcină extrauterină), gradul
de dezvoltare al fătului, dacă este capabil de viaţă extrauterină, întreruperea putând interveni pe
tot parcursul evoluţiei sarcinii.
normativ
Lipsa sarcinii face ca activitatea autorului să aibă caracter putativ (fapta

respectivă nepedepsindu-se sub aspectul infracţiunii cercetate,însă ea poate fi sancţionată sub
aspectul infracţiunii prevăzute în dispoziţiile art.202 Cod penal, în măsura în care sunt
îndeplinite şi celelalte elemente constitutive).
Se poate observa din examinarea conţinutului normei că infracţiunea de întreruperea
cursului sarcinii prezintă în alin. 1 şi 2 două modalităţi simple,respectiv modalitatea simplă a
întreruperii cursului sarcinii cu consimţământul femeii însărcinate ( alin. 1 ) şi modalitatea
simplă a întreruperii cursului sarcinii fără consimţământul femeii însărcinate ( alin. 2 ).
b. Cerinţa esenţială la infracţiunea de întreruperea cursului sarcinii constă
în aceea ca, acţiunea făptuitorului să se fi produs în afara condiţiilor cerute de lege.
Examinând norma de incriminare putem constata că legiuitorul român nu a interzis
întreruperea cursului sarcinii în orice circumstanţe, ci a urmărit ca această activitate (acţiune) să
se realizeze în împrejurări prestabilite, numai de către personal calificat şi în condiţii de
siguranţă pentru integritatea, sănătatea şi viaţa femeii însărcinate.
Pentru realizarea elementului material şi întregirea laturii obiective a infracţiunii de
întreruperea cursului sarcinii sub forma modalităţii simple, norma de incriminare mai prevede şi
anumite condiţii speciale, referitoare la:
- locul întreruperii sarcinii care trebuie să fie în afara instituţiilor medicale sau
cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
- persoana care intervine în întreruperea cursului sarcinii să nu aibă calitatea de medic
de specialitate obstetrică-ginecologie şi drept de liberă practică medicală în această specialitate ;
- întreruperea cursului sarcinii nu se poate efectua dacă vârsta acesteia a depăşit
paisprezece săptămâni.
Din examinarea acestor condiţii se poate observa că întreruperea cursului sarcinii nu se
poate realiza oriunde,de către orice medic şi oricând.
În acest sens precizăm :
- cu privire la prima condiţie arătăm că,întreruperea cursului sarcinii nu poate fi
realizată decât în următoarele două situaţii alternative : ori în instituţiile medicale ( spitale,etc.)
ori în cabinetele medicale autorizate în acest sens.
Menţionăm că legea penală nu pretinde ca întreruperea să se facă numai în cabinetele
medicale de stat,ci în orice cabinet medical - de stat sau privat – cu condiţia ca acestea să fie
autorizate în scopul întreruperii cursului sarcinii ;
- cu privire la cea de a doua condiţie arătăm faptul că,în ceea ce priveşte specialitatea
medicului care întrerupe cursul sarcinii,noua reglementare penală a impus acestuia ( medicului
),să îndeplinească două condiţii cumulative respectiv,să fie medic specialist de obstetrică-
ginecologie şi să aibă drept de liberă practică medicală în specialitatea de obstetrică-ginecologie.
În consecinţă,ori ce alte titluri ştiinţifice,orice experienţă şi calificare nu întrunesc cerinţele legii.
normativ
c. Urmarea imediată la infracţiunea cercetată, constă în întreruperea cursului sarcinii

şi în starea de pericol privind integritatea, sănătatea sau viaţa femeii însărcinate.
d. Legătura de cauzalitate. Între acţiunile autorului faptei şi urmarea imediată trebuie
să existe o legătură de cauzalitate care întotdeauna se cere a fi dovedită. De aceea, întrunirea
tuturor componentelor laturii obiective presupune şi existenţa acestei legături de cauzalitate între
acţiunea autorului faptei şi urmarea imediată.
Infracţiunea de întreruperea cursului sarcinii se consumă în momentul în care s-a
produs rezultatul cerut de normă, adică întreruperea cursului sarcinii.
6. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea de

întreruperea cursului sarcinii prevăzută în dispoziţiile art. 201 Cod penal,este intenţia directă.
Culpa şi intenţia indirectă este exclusă.
Pornind de la forma de vinovăţie cu care se poate comite infracţiunea de întreruperea

cursului sarcinii am putea spune că aceasta fiind o infracţiune de acţiune, se poate săvârşi
numai prin acţiuni pozitive ( comisiune) şi niciodată prin inacţiune.
Aşa cum rezultă din prevederile articolului 201 Cod penal tentativa se pedepseşte
numai la forma alineatului 1 şi 2.
Infracţiunea de întreruperea cursului sarcinii se consumă în momentul în care s-a
produs urmarea imediată.
În mod justificat se susţine în literatura de specialitate1 că infracţiunea examinată are
două modalităţi simple ( articolul 201 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal) şi fiecare din ele au modalităţi
agravate.
În alin. 3, legiuitorul a prevăzut modalitatea agravată a celor două modalităţi simple.
Pentru situaţia în care fapta este săvârşită în condiţiile alin. 4, făptuitorului medic i se
va aplica şi interdicţia exercitării profesiei de medic.
La alin. 6 sunt prevăzute două situaţii în care deşi se întrerupe cursul sarcinii în alte
condiţii decât cele analizate mai sus fapta respectivă, deşi constă tot într-o întrerupere a cursului
sarcinii,ea nu constituie infracţiune.
1
Idem, p. 260 ; T.Vasiliu şi colaboratorii, vol.I, op. cit. ,p. 152.
normativ
De precizat este faptul că întreruperea cursului sarcinii trebuie să se facă în scop

terapeutic şi în condiţiile prevăzute în textul în discuţie. În legătură cu aceste două condiţii se
mai observă că,această întrerupere se face în interesul mamei sau în interesul fătului.
Prin prevederile de la ultimul alineat s-a pus capăt discuţiilor din doctrină şi din
practica judiciară precizându-se în mod explicit,nepedepsirea femeii însărcinate care îşi întrerupe
cursul sarcinii.
În legătură cu regimul sancţionator al infracţiunii de întreruperea cursului
sarcinii arătăm că este alternativ la alineatul unu şi unic, dar progresiv la celelalte alineate.
Art. 202 VĂTĂMAREA FĂTULUI
1) Vătămarea fătului,în timpul naşterii,care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine
se pedepseşte cu închisoare de 3 la 7 ani.
2) Vătămarea fătului,în timpul naşterii,care a cauzat ulterior copilului o vătămare
corporală,se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani,iar dacă a avut ca urmare moartea
copilului pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani.
3) Vătămarea fătului,în timpul sarcinii,care a cauzat ulterior copilului o vătămare
corporală,se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani,iar dacă a avut ca urmare moartea
copilului pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani.
4) Vătămarea fătului săvârşită în timpul naşterii de către mama aflată în stare de
tulburare psihică, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin.1 şi 2,ale cărei limite se reduc la
jumătate.
5) Dacă faptele prevăzute în alin.1-4 au fost săvârşite din culpă limitele speciale ale
pedepsei se reduc la jumătate.
6) Nu constituie infracţiune faptele prevăzute la alin.1 - 3 săvârşite de un medic sau de
o persoană autorizată să asiste naşterea sau să urmărească sarcina,dacă acestea au fost săvârşite
în cursul actului medical,cu respectarea prevederilor specifice profesiei şi au fost făcute în
interesul femeii gravide sau al fătului,ca urmare riscului inerent exercitării actului medical.
7) Vătămarea fătului în perioada sarcinii,de către femeia însărcinată,nu se pedepseşte.
2. Consideraţii generale
normativ
Pornind de la protejarea unor valori sociale deosebit de importante cum este viaţa,în
noua lege penală s-a introdus o nouă incriminare aceea a vătămării fătului prevăzută în dispoziţia
art. 202 Cod penal. Astfel,cadrul incriminărilor în această materie a fost completat cu această
infracţiune.
Noua incriminare are menirea,pe de o parte, de a asigura protecţia unei valori sociale
în devenire, viaţa ca atare pe durata cuprinsă între două momente esenţiale,cel al declanşării
procesului naşterii şi momentul încheierii acestui proces,iar pe de altă parte,de a proteja mama pe
durata sarcinii şi a naşterii de actele de violenţă comise cu intenţie sau din culpă de către cei care
sunt autorizaţi să asiste naşterea sau să urmărească evoluţia sarcinii pe toată durata sa.
Incriminarea în discuţie, încă din faza de proiect a noii legislaţii penale ,a fost
acceptată sau contestată.
Printre argumentele contestatarilor – care în general proveneau din rândul personalului
de specialitate din domeniu – au fost invocate acele cauze de ordin medical care în opinia lor nu
ar trebui să atragă răspunderea penală,cum ar fi : investigaţii evazive realizate
neconcludent,injecţii administrate necorespunzător,etc. Ori, tocmai aceste cauze,coroborate cu
diversificarea şi amplificarea consecinţelor lor realizate de cele mai multe ori din culpă,au
constituit temeiuri serioase care l-au condus pe legiuitor să apere această valoare socială
reprezentată de făt,ce nu poate să clameze protecţie şi apărare.
Din punct de vedere al conceptului,infracţiunea de vătămarea fătului nu reprezintă
altceva decât o acţiune de vătămare cu intenţie ori din culpă,exercitată asupra fătului,în timpul
naşterii sau al sarcinii.
Legiuitorul în noua reglementare penală a incriminat şi faptele de violenţă săvârşite
asupra mamei pe durata naşterii care nu aveau drept scop intenţia de a provoca întreruperea
cursului sarcinii şi nici nu au produs acest rezultat dar care au condus la lezarea fătului şi ulterior
la vătămarea corporală sau moartea copilului după naştere.

Obiectul juridic - relaţiile sociale a căror formare,desfăşurare şi dezvoltare nu sunt
posibile fără asigurarea apărării fătului în perioada dintre momentul declanşării procesului
naşterii şi momentul încheierii acestuia,creându-se garanţii juridice pentru protecţia vieţii în
devenire.
3.3. Obiectul material - produsul concepţiei ( fătul ) aflat în evoluţie.

Prin noţiunea de,, făt’’ care provine din cuvântul latin fetus,se înţelege produsul
concepţiei dintre perioada concepţiei şi momentul naşterii.
normativ
În ipoteza în care acţiunea exercitată asupra fătului are efecte negative,consecinţe

privind starea de sănătate a femeii însărcinate,am putea spune că avem şi un obiect material
secundar respectiv corpul femeii însărcinate.
Subiect activ - orice persoană sau dimpotrivă, o persoană calificată (circumstanţiată),
în raport de modalitatea de săvârşire a faptei.
Astfel,la alin. 1, 2 şi 3,subiect activ poate fi orice persoană responsabilă din punct de
vedere penal, dar poate fi şi calificat în persoana medicului sau persoana autorizată să asiste
naşterea sau să urmărească sarcina. Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
La alin. 4,subiectul activ este circumstanţiat,respectiv mama aflată în stare de tulburare
psihică.
Subiectul pasiv al infracţiunii. După modul şi localizarea consecinţelor acţiunii, a
urmării imediate subiect pasiv al infracţiunii de vătămarea fătului poate fi : fătul ,copilul şi chiar
femeia însărcinată,atunci când urmare a vătămărilor produse apar şi consecinţe privind
integritatea corporală,sănătatea sau viaţa acestora.
5. Situaţia premisă a infracţiunii cercetate constă în existenţa unei sarcini ce

presupune prezenţa produsului concepţiei sub forma fătului.
6. Latura obiectivă a infracţiunii de vătămarea fătului cuprinde un element material,o

urmare imediată şi o legătură de cauzalitate.
a. Elementul material al infracţiunii analizate constă în săvârşirea oricărei acţiuni
care a avut ca urmare vătămarea fătului.
Acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii poate fi realizată prin acte
comisive sau prin atitudini omisive.
Mijloacele prin care este efectuată acţiunea producătoare de vătămări pot fi violente
dar şi lipsite de violenţă ( nonviolente ).
Prin sintagma ,,vătămarea fătului’’ se înţelege orice acţiune-inacţiune prin care se
aduce atingere integrităţii corporale sau sănătăţii fătului .
Aşa cum arătam, prin noţiunea de,, făt’’,se înţelege produsul concepţiei omului din
perioada concepţiei şi până în momentul naşterii.
Prin ,,copil’’ se înţelege băiatul sau fata în primii ani ai vieţii ( până la adolescent)
normativ
Termenul,,adolescenţă’’ semnifică acea etapă de creştere,de dezvoltare a omului şi

reprezintă perioada de tranziţie spre maturitate cuprinsă în general între 14 şi 17 ani
,caracterizată prin intensificarea tuturor funcţiilor vitale ale organismului,cu dezvoltare fizică
rapidă,modificări metabolice şi transformări profunde în sistemul endocrinovegetativ şi sfera
neuropsihică.
Prin ,,maturitate’’ se înţelege acel proces al creşterii,al evoluţiei umane de ajungere la
stadiul dezvoltării depline.
Aşa cum am arătat prin termenul ,,sarcină’’ se înţelege acea stare şi perioadă a
femeii,în al cărei uter se dezvoltă produsul de concepţie,din momentul fecundaţiei şi până la
naştere ; termenul este echivalent al însuşi produsului de concepţie.
Termenul ,,naştere’’ vine de la cuvântul latin nascere şi reprezintă actul fiziologic prin
care fătul viabil,este expulzat sau extras pe căile naturale.
Considerăm că vătămarea fătului la care se referă textul incriminator trebuie
dovedită,demonstrată medico legal,motiv pentru care fapta de vătămarea fătului este o
infracţiune de rezultat,o infracţiune materială.
Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii se cere condiţia ca acţiunea de
vătămare să fie săvârşită :
a. fie în timpul naşterii ;
b. fie în timpul sarcinii.
În legătură cu lit. a respectiv cu acţiunea de vătămare produsă în timpul
naşterii,menţionăm că aceasta poate duce potrivit alin.1 şi 2,la :
- împiedicarea instalării vieţii extrauterine ( alin. 1 ) ;
- cauzarea ulterioară a unei vătămări corporale produsă copilului ;
- moartea copilului ( alin. 2).
Observăm că la modalitatea tip ( simplă ) legiuitorul foloseşte expresia
,,împiedicarea instalării vieţii extrauterine’’ împrejurare care ne determină să afirmăm că există
şi viaţă intrauterină,protejată de legea penală prin incriminarea faptei de întreruperea cursului
sarcinii,tratată anterior.
Privitor la lit. b respectiv la acţiunea de vătămare produsă în timpul sarcinii
arătăm că efectele acesteia sunt ulterioare sarcinii şi vizează vătămarea corporală sau moartea
copilului.
În alin. 3 sunt incriminate faptele de violenţă săvârşite asupra fătului în
timpul sarcinii, prin care se cauzează ulterior copilului o vătămare corporală sau moartea .
Noua lege penală reglementează şi ipoteza în care mama aflată în stare de
tulburare psihică cauzează în timpul naşterii o vătămare fătului ( alin. 4 ). În legătură cu această
modalitate,deşi apare justificată,totuşi apreciem că se vor crea serioase discuţii în practică atunci
când se va analiza ,,starea de tulburare psihică’’ având în vedere că aceeaşi stare produce efecte
normativ
juridice diferite ,după cum ne aflăm în prezenţa acestei infracţiuni sau în prezenţa infracţiunii de
uciderea ori vătămarea nou-născutului prevăzută în art. 200 Cod penal.
La modalitatea normativă de la alin. 4 elementul material se realizează tot
printr-o acţiune comisivă,respectiv vătămarea fătului să fie săvârşită în timpul naşterii de mama
aflată în stare de tulburare psihică.
Prin ,,tulburare psihică’’ se înţelege acea manifestare prin care se produce
un dezechilibru în funcţionarea sistemului psihic propriu unei persoane.
Starea de tulburare psihică trebuie dovedită prin orice mijloace, putând fi
preexistentă sau concomitentă procesului naşterii textul de lege neprevăzând cerinţa ca starea de
tulburare psihică să fie generată de procesul naşterii.
Între tulburarea psihică şi cauza de neimputabilitate a iresponsabilităţii
prevăzută în dispoziţia art. 28 Cod penal există deosebiri radicale în privinţa consecinţelor
juridice,ultima conducând la neimputabilitatea faptei săvârşite.
Infracţiunea de vătămarea fătului prevăzută în dispoziţia art. 202 Cod penal
conţine la alin. 6 o cauză de nepedepsire a medicului sau a persoanei autorizate să asiste naşterea
sau să urmărească sarcina dacă faptele prevăzute la alin. 1 - 3 au fost săvârşite în următoarele
împrejurări :
- au fost comise în cursul actului medical ;
- au fost respectate prevederile specifice profesiei ;
- au fost efectuate în interesul femeii gravide sau a fătului,ca urmare a
riscului inerent exercitării actului medical.
Prin dispoziţia alin. 7 se reglementează o altă cauză de impunitate atunci
când femeia însărcinată vatămă fătul în perioada sarcinii.
b. Cerinţa esenţială. Pentru ca acţiunea de vătămare a fătului să
completeze latura obiectivă a infracţiunii,trebuie să fie îndeplinite şi anumite cerinţe esenţiale.
Astfel, la alin. 1, 2 şi 4, trebuie să fie realizată cerinţa ca acţiunea să se fi
produs în timpul naşterii,iar la alin. 3 şi 7 în timpul sarcinii.
c. Urmarea imediată. Pentru existenţa acestei infracţiuni legea pretinde
producerea unei vătămări a fătului,fără a se folosi criteriul numărului de zile de îngrijiri medicale
sau criteriul consecinţelor produse.
Prin urmare,vătămările produse fătului pot consta în oricare din rezultatele
infracţiunilor prevăzute în dispoziţiile art. 193 şi 194 Cod penal împrejurare ce conduce la
concluzia că : în cazul săvârşirii acestei infracţiuni sub forma alin. 1,nu vom fi în prezenţa
concursului de infracţiuni între infracţiunea de vătămarea fătului şi infracţiunea prevăzută în art.
193 Cod penal,după cum nici în ipoteza alin. 2, nu vom avea un concurs de infracţiuni întrucât
vătămarea corporală este absorbită în dispoziţiile infracţiunii cercetate.
normativ
Urmarea imediată la infracţiunea analizată constă în producerea de

vătămări fizice fătului. Nu credem că se pune problema unor vătămări psihice fătului,motiv
pentru care accentuăm că acestea trebuie să fie de natură fizică.
Potrivit normei de incriminare urmările produse fătului pot fi imediate sau
ulterioare – în raport de modalitatea normativă - astfel : la alin. 1 urmările faptei trebuie să fie
imediate, de natură a împiedica instalarea vieţii extrauterine şi ulterioare,care să conducă fie la
vătămarea corporală,fie la decesul copilului la alin. 2 şi 3.
d. Legătura de cauzalitate. Între acţiunile ( inacţiunile) autorului faptei şi
urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
7. Latura subiectivă. Infracţiunea de vătămarea fătului prevăzută în

dispoziţia art. 202 Cod penal se comite atât cu forma de vinovăţie a intenţiei cât şi a culpei ( alin.
5 ).
La alin. 2 şi 3 teza – II - a forma de vinovăţie este praeterintenţia astfel că
în cazul acestei modalităţi infracţiunea de vătămarea fătului devine o infracţiune complexă,care
absoarbe în conţinutul său infracţiunea de ucidere din culpă,victimă fiind copilul ucis.
Existenţa infracţiunii nu este condiţionată de mobilul şi scopul săvârşirii
faptei,însă acestea pot avea efecte în ceea ce priveşte operaţiunea de individualizare a pedepsei.
8. Forme,modalităţi,regim sancţionator şi aspecte procesuale
Actele premergătoare nu sunt incriminate.

Tentativa nu se pedepseşte.
Infracţiunea de vătămarea fătului se consumă în momentul în care s-a
produs urmarea imediată,adică vătămarea sub formele prevăzute de norma de incriminare.
Infracţiunea analizată este o infracţiune de acţiune ce se poate săvârşii prin
acte pozitive (comisive) dar şi prin atitudini negative (omisive).
Textul art. 202 Cod penal referitor la infracţiunea de vătămarea
fătului,prevede şi reglementează două modalităţi simple
( alin. 1 şi 4 ) şi mai multe modalităţi agravate.
O primă modalitate simplă este prevăzută în alin. 1 iar a doua modalitate
simplă este prevăzută în alin.4 constând în aceea ca vătămarea fătului să se săvârşească în timpul
naşterii de către mama aflată în stare de tulburare psihică.
normativ
O primă modalitate agravată ( alin. 2 ) este aceea când prin vătămarea

fătului în timpul naşterii s-a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală sau chiar moartea.
Prin urmare,acţiunea de vătămare este îndreptată asupra fătului iar urmarea imediată,rezultatul
vătămării se produce ulterior,efectele acţiunii fiind produse asupra copilului. A doua trăsătură a
acestei modalităţi este legată de momentul producerii acţiunii de vătămare a fătului ,respectiv
aceasta trebuie să aibă loc în timpul naşterii şi nu în timpul cât femeia este gravidă.
A doua modalitate agravată ( alin. 3 ) este aceea când prin acţiunea de
vătămarea fătului în timpul sarcinii s-a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală sau
moartea. Cele două trăsături caracteristice ale acestei agravante constau ,pe de o parte în aceea că
acţiunea de vătămare este îndreptată asupra fătului ( ca la modalitatea anterioară ) iar urmarea
imediată,rezultatul vătămării se produce ulterior,efectele acţiunii fiind produse asupra
copilului,iar pe de altă parte,acţiunea de vătămare trebuie să aibă loc în timpul sarcinii.
Cauze de nepedepsire. Potrivit art. 202 alin. 6 nu constituie infracţiune
faptele prevăzute la alin. 1 - 3 săvârşite de un medic sau de o persoană autorizată să asiste
naşterea sau să urmărească sarcina dacă acestea au fost comise în următoarele împrejurări :
- au fost săvârşite în cursul actului medical ;
- au fost respectate prevederile specifice profesiei ;
- au fost făcute în interesul femeii gravide sau al fătului ca urmare a riscului
inerent exercitării actului medical.
Potrivit aceluiaşi text de lege ( art. 202 alin. 7 ) vătămarea fătului în
perioada sarcinii de către femeia însărcinată,nu se pedepseşte.
Regimul sancţionator al infracţiunii de vătămarea fătului este diferenţiat de
la o modalitate la alta.
Astfel, la alin. 1, pedeapsa este închisoare de la 3 la 7 ani ; la alin. 2,teza I
pedeapsa este închisoare de la unu la 5 ani,iar la teza II - a pedeapsa este închisoare de la 2 la 7
ani ; la alin. 3 teza I pedeapsa este închisoare de la 3 luni la 3 ani,iar la teza II - a pedeapsa este
închisoare de la 6 luni la 3 ani ; la alin. 4 limitele de pedeapsă prevăzute în alin. 1şi 2 se reduc la
jumătate şi la alin. 5, limitele speciale de pedeapsă prevăzute la alin. 1 – 4 se reduc la jumătate.
- 2.Grile
1.Întreruperea cursului sarcinii de către un medic care nu are specializarea ginecologie:

a.constituie infracţiunea prev. la art. 201 C.pen. indiferent de împrejurările în care s-a
produs
b. constituie infracţiunea prev. la art. 201 C.pen. când nu există consimţământul femeii
însărcinate
normativ
c. constituie infracţiunea prev. la art. 201 C.pen. chiar când întreruperea sarcinii se
impunea în scop terapeutic
2.Provocarea de către medicul ginecolog a morţii unei femei însărcinate în urma manevrelor de
întrerupere a sarcinii, dacă vârsta sarcinii este de 15 săptămâni, atrage încadrarea faptei ca:
a.ucidere din culpă
b.omor comis cu intenţie indirectă;
c.întreruperea cursului sarcinii (art. 201 al. 3 teza a II-a)
d.loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
3.Vătămarea copilului în timpul nașterii de către mama aflată în stare de tulburare psihică:
a.constituie infracțiunea de vătămarea nou născutului (art. 200 al. 2)
b.constituie infracțiunea de vătămarea fătului (art. 202 al. 4)
c.nu constituie infracțiune
4.Tentativa se pedepseşte la infracţiunea de:

a.întreruperea cursului sarcinii (art 201 al. 1 și 2)
b.vătămare fătului (art.202)
c.vătămarea nou născutului (art.200)
5.Nu se pedepsește:
a)femeia însărcinată care ajută o altă persoană să îi întrerupă sarcina;
b)femeia însărcinată care își întrerupe cursul sarcinii prin metode empirice;
c)femeia însărcinată care determină o altă persoană să îi întrerupă sarcina în condiții
empirice.
- 3. Speţe
1.În perioada octombrie 2010-martie 2011, inculpatul X, cu premeditare şi cu intenţia

declarată de a provoca pierderea sarcinii de către concubina sa, partea vătămata Y., sarcină
rezultată în urma relaţiei cu un alt bărbat, a lovit-o pe aceasta cu obiecte contondente în
abdomen şi totodată a obligat-o să ingurgiteze diferite substanţe toxice, context în care partea
vătămată a născut prematur doi feţi, din care unul era mort la momentul expulziei, iar cel de-
al doilea a decedat la foarte scurt timp, cauza morţii fiind pentru amândoi traumatismele
suferite în viaţa intrauterină, urmare loviturilor aplicate de către inculpate. În acelaşi timp şi
viaţa părţii vătămate Y. a fost pusă în primejdie, urmare a aceloraşi acţiuni ale inculpatului.
2.3. Lecţia 3:
5.Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie (art. 203-204 C.p.)
- 2.Grile
1.Infracțiunea de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate:

normativ
a.se poate comite prin acțiuni cât și prin omisiuni

b. se comite cu intenție
c. se comite din culpă
2. Infracțiunea de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate:

a.are subiect activ calificat
b.poate fi comisă în coautorat
c.nu se pedepsește dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol grav cu
privire la viața, integritatea corporală sau sănătatea sa
3.Împiedicarea ajutorului (art. 204):

a.poate fi comisă în coautorat
b.are obiect material
c.se comite numai prin acțiuni
- 3. Speţe
1.X aflat în relații de dușmănie cu vecinul său, Y, din cauza unei suprafețe de teren, observă
că vecinul său se urcase pe scară pentru a tăia via. În timpul manevrelor de tăiere, Y a căzut
de pe scară de la o înălțime de 2 metri, lovindu-se în cădere cu capul de marginea de metal a
unei roabe. X observă că vecinul său sângera abundent, dar nu anunță pe niciunul din membri
familiei lui Y, pe care îi cunoaștea și al căror număr de telefon îl avea. De asemenea X nu
înțelege să apeleze serviciul 112 pentru ca vecinul său să beneficieze rapid de ajutor. Ca
urmare, în urma loviturii la cap suferite, Y decedează.
MODULUL IV
5 ore
Lecția 1 – 3 ore
Lecția 2 – 2 ore
2. Conţinut
2.1. Lecţia 1:
6.Infracțiuni contra libertăți persoanei (art. 205-208 C.p.)
1. Schema cursului
Art. 205 LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL

normativ
Lipsirea de libertate în mod ilegal este prevăzută în art. 205 Cod penal şi
are următorul conţinut :
1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu
închisoare de la unu la 7 ani.
2) Se consideră lipsire de liberate şi răpirea unei persoane aflate în
imposibilitate de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.
3) Dacă fapta este săvârşită :
a) de către o persoană înarmată;
b) asupra unui minor ;
c)punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei ,pedeapsa este închisoarea de la 3 la
10 ani.
4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoare
de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin.1-3, se pedepseşte.
2. Consideraţii generale
În cadrul acestui capitol, legiuitorul a cuprins atât infracţiunile care făceau parte ”de
drept” din acest grup ( al libertăţii persoanei), cât şi alte infracţiuni care în legea penală actuală
se aflau în cadrul altor domenii de valori sociale ocrotite.
Prin incriminarea unor astfel de fapte, care aduc atingere relaţiilor sociale
a căror normală formare, desfăşurare sau dezvoltare sunt condiţionate de apărarea valorii sociale
privind libertatea persoanei – ca drept fundamental al acesteia – sub diferite aspecte ( libertatea
fizică sau de acţiune a persoanei ; libertatea morală a persoanei; libertatea de mişcare a
persoanei ), legiuitorul român a căutat să restrângă la maxim,prin diverse incriminări
posibilitatea de încălcare a libertăţii persoanei.
Obiectul juridic - relaţiile sociale privitoare la libertatea de mişcare ( ca obiect juridic

specific principal) și relaţiile sociale privitoare la viaţa, sănătatea ori integritatea corporală
(obiect juridic specific adiacent) a persoanei.
Obiect material – corpul persoanei
normativ
Subiect activ - orice persoană, norma de incriminare necerând o anumită calitate.

Eventuala calitate pe care o poate avea autorul ( părinte, tutore, etc.) poate constitui o
circumstanţă care particularizează fapta, împrejurare ce va fi avută în vedere la individualizarea
pedepsei.
Fapta poate fi săvârşită în participație în orice formă.
Subiect pasiv – necircumstanțiat.
5.Latura obiectivă
a. Elementul material. Lipsirea de liberate se poate comite atât prin
acţiuni, cât şi prin inacţiuni, toate acestea având drept rezultat lipsirea de libertate în mod ilegal a
unei persoane, adică restrângerea totală sau parţială a posibilităţii de mişcare.
Lipsirea de liberate în mod ilegal se poate produce în orice mod, prin
orice mijloace, prin forme şi modalităţi variate,în condiţii diferite şi trebuie să aibă caracter
ilegal, adică să nu se realizeze în baza unor dispoziţii legale, fiind expres sau implicit admisă de
lege.
Acţiunea de lipsire de libertate este realizată, de regulă, prin folosirea
violenţei fizice sau psihice, prin amăgire, prin răpire, distrugere, sustragere, etc.
Nu interesează din punct de vedere penal dacă victima se poate totuşi mişca
într-un perimetru restrâns, legea neprecizând durata şi spaţiul lipsirii de libertate, motiv pentru
care va exista infracţiune chiar dacă privarea de libertate s-a produs pe o perioadă scurtă de timp
dar suficientă pentru a constitui o împiedicare a victimei de a realiza ceea ce şi-a propus.
Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se consumă în momentul producerii consecinţei
cerute de lege (privarea de libertatea de mişcare), consumare ce se poate prelungi în timp
(infracţiune continuă).
Fapta de lipsire de liberate în mod ilegal este o infracţiune comisivă
(putându-se săvârşi şi prin omisiune), de rezultat, materială, adică este necesar pentru întregirea
laturii obiective să se producă urmarea imediată ( lipsirea de libertate); eliberarea de bună-voie a
victimei nu înlătură existenţa infracţiunii iar dacă au fost private de libertate mai multe persoane
fizice, vom avea atâtea infracţiuni câte persoane au fost private de liberate.
Există infracţiune şi atunci când persoana este împiedicată să se deplaseze
în locul dorit, cum există infracţiune şi atunci când victima este legată de un copac.
Există situaţii când lipsirea de libertate a unei persoane este legală ( reţinerea
militarilor în cazarmă, reţinerea infractorului surprins în flagrant, restrângerea libertăţii copilului
minor cu evitarea exceselor şi a situaţiilor nejustificate ; internarea bolnavilor cu afecţiuni grave,
boli grave psihice, situaţia măsurilor preventive, etc.);
normativ
Lipsirea de libertate să aibă o anumită durată. În acest sens, nici legea nouă şi nici cea
actuală nu conţine prevederi în legătură cu durata în care persoana trebuie să fie lipsită de
libertate.
Eexistă unele situaţii (în cazul infracţiunilor de tâlhărie sau viol), în care lipsirea de
libertate este absorbită în mod natural în conţinutul infracţiunilor complexe amintite,dar cu
condiţia ca lipsirea de libertate să fie necesară şi indispensabilă realizării infracţiunii de tâlhărie
ori viol ; în măsura în care lipsirea de libertate depăşeşte necesitatea săvârşirii unor astfel de
infracţiuni, va exista concurs de infracţiuni, de altfel, în această privinţă nu există un punct de
vedere unitar.
b. Cerinţa esenţială - acţiunea - inacţiunea care constituie elementul material să se fi
săvârşit în mod ilegal pentru că, numai dacă este neîndreptăţită, adică neîngăduită de lege,
acţiunea de lipsire de libertate devine o faptă cu caracter penal.
Aşa cum am arătat mai sus, există şi situaţii dar şi categorii de persoane
care pot – în virtutea unor dispoziţii legale – impune luarea unor măsuri de restrângere a
libertăţii altor persoane.
c. Urmarea imediată. După cum însăşi denumirea faptei o relevă, urmarea imediată
constă atât într-un rezultat ( persoana este lipsită de libertatea fizică, de mişcare), cât şi într-o
stare pentru că aceiaşi persoană nu se mai poate manifesta potrivit voinţei şi opţiunilor sale.
d. Legătura de cauzalitate. În raport de modalităţile faptice de realizare ale
infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, legătura de cauzalitate se deduce din
materialitatea faptelor sau, dimpotrivă, trebuie demonstrată, dovedită. Între acţiunea - inacţiunea
făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
6. Latura subiectivă. Lipsirea de libertate în mod ilegal se săvârşeşte cu

forma de vinovăţie a intenţiei sub cele două modalităţi, directă sau indirectă, ceea ce înseamnă că
autorul a prevăzut că acţiunea - inacţiunea sa are ca urmare imediată lipsirea de libertate,
urmărind sau acceptând producerea rezultatului.

Actele preparatorii la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, nu
sunt incriminate.
Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se consumă de îndată ce s-a
produs urmarea imediată (lipsirea de libertate a victimei), fapta putând căpăta caracterul de
infracţiune continuă, când lipsirea de libertate se prelungeşte în timp.
Potrivit articolului 205 alin. 5 Cod penal, tentativa se pedepseşte.
normativ
Norma de incriminare prevede în alin. 1 modalitatea simplă ( forma

tipică) şi în alin. 2, 3 şi 4 Cod penal modalităţile agravate.
8. Variante agravate
Potrivit alin. 2 constituie lipsire de libertate răpirea unei persoane aflată în
imposibilitate de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.
Răpirea este o împrejurare agravantă prin faptul că victima este dusă cu
forţa într-un alt loc, într-o altă locaţie, direcţie, etc. Dacă victima s-a deplasat de bună - voie,
nefiind constrânsă fizic sau psihic, nu va fi întrunită această circumstanţă.
Răpirea presupune lipsa manifestării de voinţă a victimei, neavând
importanţă juridică cunoaşterea sau necunoaşterea locului respectiv de către victimă.
Semnificativ pentru această agravantă este faptul că ne aflăm în prezenţa
acesteia – a răpirii – numai atunci când a fost răpită o persoană care se află într-o anumită
stare,respectiv să nu poată să-şi exprime voinţa ori să se apere .
Potrivit alin. 3,sunt prevăzute trei situaţii,împrejurări în care lipsirea de
libertate în mod ilegal atrage agravarea faptei :
a. de către o persoană înarmată

Prin „persoană înarmată” se înţelege acea persoană care în momentul săvârşirii faptei
are asupra sa o armă, în sensul prevăzut de dispoziţia articolului 179 Cod penal.
Potrivit textului mai sus amintit, armele sunt piesele, instrumentele sau
dispozitivele declarate astfel prin dispoziţiile legale ; sunt asimilate armelor orice alte obiecte de
natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac.
Din perspectiva celor arătate mai sus, credem că este suficient ca autorul să
aibă asupra sa o armă iar victima să cunoască acest lucru, acceptând în acest mod propunerea
autorului.
b. asupra unui minor
Această agravantă se regăseşte şi în reglementarea actuală dar sub o altă
formulare care nu schimbă cu nimic conţinutul şi efectele produse.
Pentru existenţa acestei agravante se cer două condiţii:
1- lipsirea de libertate să se exercite asupra unui minor;
2- făptuitorul să fi cunoscut starea de minoritate a victimei şi tocmai
aceasta să fi fost determinată în comiterea faptei.
normativ
Dacă victima nu se află în starea de minoritate, autorul faptei fiind în eroare

cu privire la această împrejurare, agravanta nu va opera, în schimb vor fi incidente - dacă vor fi
îndeplinite şi celelalte condiţii – dispoziţiile formei simple ( modalitatea tip) a infracţiunii de
lipsire de libertate în mod ilegal ( articolul 205 alin. 1 Cod penal).
c. punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei
Agravanta pe care o analizăm provine din legea penală actuală cu unele
deosebiri nesemnificative.
Precizăm că punerea în pericol a vieţii, sănătăţii victimei sporeşte gradul
de pericol social concret al faptei de lipsire de libertate în mod ilegal.
Efectele produse de această agravantă sunt alternative, fie prin punerea în
pericol a sănătăţii victimei ,fie prin punerea în pericol a vieţii acesteia.
Legea penală nouă nu se mai referă la suferinţele la care era supusă victima
ci priveşte numai starea de pericol privind sănătatea sau viaţa victimei.
S-a apreciat în noua lege penală că lipsirea de liberate în mod ilegal este
gravă,în situaţia în care sănătatea sau viaţa victimei este pusă în pericol.
Starea de pericol trebuie dovedită şi ea trebuie să existe efectiv, pe toată
durata lipsirii de libertate sau numai pe o perioadă limitată. Nu au importanţă mijloacele pe care
autorul le foloseşte pentru a pune sănătatea sau viaţa victimei în pericol însă dacă acestea prin
ele însele constituie trăsăturile unei alte infracţiuni, se va putea reţine concursul de infracţiuni.
În legătură cu modalitatea agravată prevăzută în articolul 205 alin. 4 Cod penal
consemnăm faptul că aceasta prezintă un grad de pericol social foarte ridicat, aşa explicându-se
limitele de pedeapsă deosebit de mari. Dacă la această modalitate agravată în legea penală
actuală se fac referiri şi la împrejurarea vizând sinuciderea victimei,în noua reglementare s-a
renunţat la aceasta.
Rezultatul produs prin săvârşirea infracţiunii în această modalitate imprimă
faptei un grad ridicat de pericol social chiar dacă forma de vinovăţie este praeterintenţia.
Aşa cum se arată în literatura de specialitate în ipoteza în care se stabileşte
că forma de vinovăţie cu care a acţionat autorul este intenţia în ceea ce priveşte moartea sau
sinuciderea victimei, infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal intră în concurs cu
infracţiunea de omor sau cu infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii ( articolul 191
Cod penal).
Întrucât la această modalitate – forma de vinovăţie fiind praeterintenţia în
care se include şi culpa - tentativa nu se pedepseşte.
9.Regim sancționator și aspect procesuale
Regimul sancţionator al faptei examinate diferă după cum ne situăm în
prezenţa modalităţii tip sau a modalităţilor agravate.
normativ
Astfel, la modalitatea simplă (forma tip) avem un regim sancţionator unic,

constând în pedeapsa închisorii de la unu la 7 ani.
La modalitatea normativă agravată prevăzută în alin. 3, regimul
sancţionator este tot unic, dar este mai sever, respectiv pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani.
Alineatul 4 al infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal are tot un
regim sancţionator unic, dar mult mai sever constând în închisoare de la 7 la 15 de ani şi
Art. 206 AMENINŢAREA
1) Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte
păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane ,dacă este de natură să îi producă o stare
de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa
aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul
ameninţării.
2. Aspecte generale
Infracţiunea de ameninţare este o faptă socialmente periculoasă întrucât prin temerea

pe care o creează în psihicul persoanei ameninţate, deranjează desfăşurarea normală a relaţiilor,
punând în pericol însăşi viaţa persoanei fizice.
Activitatea autorului este îndreptată spre libertatea individului, aşa explicându-se de
ce această faptă este cuprinsă în categoria infracţiunilor contra libertăţii persoanei.

Obiectul juridic - relaţiile sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare sunt
condiţionate de ocrotirea libertăţii psihice ( morale) a persoanei. Alarmarea , temerea că se
poate produce ceva, etc., sunt acţiuni care pot genera în psihicul persoanei o stare de restrângere
a libertăţii de manifestare,de nesiguranţă.
normativ
Obiect material. Întrucât valoarea socială protejată ( libertatea psihică a individului)

nu este exprimată într-o entitate materială şi având în vedere că acţiunea făptuitorului este
îndreptată împotriva unui drept subiectiv al persoanei şi nu împotriva corpului acesteia,
infracţiunea de ameninţare nu are obiect material.
Subiectul activ - orice persoană întrucât legea nu cere nici o condiţie cu privire la
persoana subiectului activ.
Infracţiunea de ameninţare poate avea un singur subiect activ sau o pluralitate de
subiecţi ( coautori, instigatori, complici), fără însă ca infracţiunea să devină calificată în acest din
urmă caz.
Subiectul pasiv al infracţiunii este persoana ameninţată cu săvârşirea unei infracţiuni
sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane.
Subiectul pasiv trebuie să aibă capacitatea naturală de a simţi efectul psihic al
ameninţării ( imediat sau mediat), chiar dacă nu are capacitate juridică (este cazul bolnavului
psihic, nou-născutului, persoanei aflată în stare de beţie completă, etc.).
Infracțiunea de ameninţare nu poate fi concepută decât în cadrul unui raport personal
(direct sau mediat) între cel ce ameninţă şi cel ameninţat şi dimpotrivă, nu va exista această
infracţiune dacă ameninţarea se adresează unei colectivităţi sau unor persoane nedeterminate ;
după cum dacă subiectul pasiv are o anumită calitate, ameninţarea va fi absorbită ca element
constitutiv al altor infracţiuni (ultraj, etc.) ; dacă ameninţarea se adresează mai multor persoane
determinate vom avea o pluralitate de subiecţi pasivi ; nu există infracţiunea de ameninţare dacă
ameninţarea nu a constat în producerea unui rău determinat, care să fie de natură a alarma, a
inspira o temere reală şi serioasă.
Infracțiunea de şantaj (articolul 207 Cod penal) este o infracţiune complexă şi
cuprinde ca element constitutiv şi infracţiunea de ameninţare, putând fi realizată ori de câte ori
ameninţarea constituie infracţiunea mijloc, săvârşită în scopul de a dobândi în mod injust un
folos.
a. Elementul material al infracţiunii examinate constă în acţiunea de
ameninţare a victimei cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate
împotriva sa ori a altei persoane, insuflându-i în acest fel temerea pericolului în care se află.
De altfel,în noua reglementare se foloseşte expresia de temere care în opinia
legiuitorului redă într-o măsură mai clară conţinutul normei de incriminare dar şi starea în care se
află victima.
Infracţiunea de ameninţare se poate realiza în orice mod (legea neprevăzând
modalităţile de înfăptuirea unei ameninţări), prin cuvinte, prin fapte, prin gesturi, prin semne.
normativ
Forma şi modalităţile în care se produce ameninţarea nu au nici o relevanţă sub

aspectul existenţei infracţiunii, ea putând fi orală sau scrisă, directă sau indirectă, explicită sau
implicită, reală sau simbolică, făţişă sau ascunsă,absolută (te voi ucide) sau condiţionată (te voi
ucide dacă mai apari în calea mea), esenţial fiind ca ameninţarea să fie serioasă (susceptibilă să
alerteze, alarmeze victima).
Observăm că elementul material al infracţiunii se realizează numai prin acţiuni şi
niciodată prin inacţiuni.
1.Obiectul ameninţării este limitativ prevăzut în lege şi anume : fapte
infracţionale şi fapte păgubitoare.
Infracţiunea cu care se ameninţă are înţelesul prevăzut în articolul 15 Cod penal şi
poate fi oricare dintre infracţiunile cuprinse în Codul penal şi în legile speciale, indiferent de
gradul de pericol social abstract pe care acestea l-ar prezenta.
Potrivit articolului 206 alin. 1 partea finală, celui ce săvârşeşte infracţiunea de
ameninţare nu i se poate aplica o pedeapsă mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea care a format obiectul ameninţării.
Nu prezintă semnificaţie juridică pentru existenţa infracţiunii nici dacă răul cu care se
ameninţă se repercutează numai asupra celui ameninţat sau şi asupra altei persoane.
În ceea ce priveşte ameninţarea cu o faptă păgubitoare aceasta nu poate consta decât
într-o faptă cauzatoare de prejudicii materiale, nu şi morale.
2. Ameninţarea să fie virtual aptă să producă o temere pentru persoana celui
ameninţat sau pentru o altă persoană. Aceasta înseamnă că , victima analizând fapta de
ameninţare trebuie să ajungă la concluzia că, oricând autorul poate obiectiv şi subiectiv să pună
în aplicare ameninţarea.
Elementul caracteristic infracţiunii de ameninţare este dat de faptul că acţiunea care
face obiectul ameninţării nu se realizează de îndată, după cum eventuala sa producere nu trebuie
să apară nici prea îndepărtat ; dacă infracţiunea care face obiectul ameninţării s-ar săvârşi
imediat, autorul va răspunde pentru acea infracţiune, iar dacă distanţa în timp dintre ameninţare
şi fapta săvârşită este foarte mare, atunci nu va mai exista ameninţare.
Ameninţarea trebuie să fie serioasă şi să prezinte suficiente garanţii că se va şi
realiza.
3.Ultima cerinţă esenţială priveşte persoanele împotriva cărora poate fi îndreptată
acţiunea de ameninţare : persoana celui ameninţat ori o altă persoană.
Se apreciază că ameninţarea este de natură a alarma chiar dacă soţii trăiesc despărţiţi
în fapt sau sunt în divorţ, nu interesează care sunt raporturile (bune sau dimpotrivă) dintre
persoana ameninţată sau rudele apropiate.
normativ
b. Urmarea imediată. Infracţiunea examinată este o infracţiune de

pericol. Ca atare, urmarea imediată a faptei ilicite constă în starea de pericol creată în sensul
posibilităţii ca autorul să-şi pună în aplicare ameninţarea.
Dacă mijloacele folosite de autor sunt apte să producă o alarmare, o temere
a victimei, urmarea imediată este prezumată.
c. Legătura de cauzalitate. Între acţiunea de ameninţare care constituie
elementul material al infracţiunii cercetate şi care produce o stare de temere pentru persoana
vizată şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
6. Latura subiectivă. Infracţiunea de ameninţare poate fi săvârşită numai cu forma de

vinovăţie a intenţiei sub cele două modalităţi : directă sau indirectă.
Lipsește elementul subiectiv, deci vinovăţia, respectiv atunci când ameninţarea s-a
făcut în glumă sau dacă autorul îşi retrage imediat ( pe loc) cele afirmate.
Mobilul şi scopul sunt procese psihice ce relevă poziţia psihică cu care făptuitorul
acţionează . Norma de incriminare nu prevede condiţii privitoare la latura subiectivă astfel încât
mobilul şi scopul săvârşirii infracţiunii nu prezintă interes pentru existenţa acesteia.

Actele pregătitoare nu sunt incriminate.
Infracţiunea se consumă în momentul în care s-a produs urmarea imediată,
mai exact când persoana vătămată a luat cunoştinţă de ameninţare, producându-se starea de
alarmare.
Fapta de ameninţare este inclusă, în anumite cazuri, în conţinutul altor infracţiuni, ca
element constitutiv ( exemplu: tâlhăria - articolul 233 Cod penal; şantajul - articolul 207 Cod
penal,etc.).
Norma de incriminare prevede două modalităţi normative:
1- a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni;
2- a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei fapte păgubitoare.
Pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de ameninţare este alternativă, respectiv
închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă. În teza ultimă a alineatului 1,se prevede că oricare
ar fi natura pedepsei ( închisoare sau amendă) aceasta nu poate depăşi în cuantum pedeapsa
care sancţionează infracţiunea ce a format obiectul ameninţării.
normativ
Art. 207 ŞANTAJUL
1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul
de a dobândi un folos nepatrimonial, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de
la unu la 5 ani.
2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte
reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de
familie al acesteia ,în scopul prevăzut în alin.1.
3) Dacă faptele prevăzute în alin.1 şi 2 au fost comise în scopul de a dobândi în mod
injust un folos patrimonial,pentru sine sau pentru altul,pedeapsa este închisoare de 2 la 7 ani.

Obiectul juridic - relaţii sociale care se formează şi se dezvoltă în legătură cu
libertatea persoanei, incriminându-se faptele prin care se aduc atingeri libertăţii psihice a
acesteia.
Obiect material. – nu are

Având însă în vedere că fapta se poate realiza prin constrângere iar aceasta poate fi şi
fizică, obiectul material – în această ipoteză - îl constituie corpul victimei sau bunurile materiale
asupra cărora s-a îndreptat acţiunea descrisă în normă.
Subiectul activ - nu este circumstanţiat, nu se cere nici o calitate specială, motiv
pentru care acesta poate fi orice persoană fizică responsabilă penal.
Participaţia este posibilă sub toate formele (instigare, complicitate, coautorat). Mai
mult, infracţiunea examinată poate fi comisă şi sub forma participaţiei atipice prevăzută în
articolul 52 Cod penal.
Subiect pasiv. Subiect pasiv al infracţiunii cercetate este persoana fizică vătămată
(constrânsă). Nici pentru acest subiect norma de incriminare nu prevede necesitatea existenţei
vreunei calităţi,astfel că orice persoană fizică poate fi subiect pasiv.
normativ
a. Elementul material constă în acţiunea de constrângere a unei persoane
să dea, să facă ,să nu facă sau să sufere ceva.
Infracțiunea este complexă, cuprinzând ca element constitutiv şi infracţiunea
de ameninţare; ea va fi realizată ori de câte ori ameninţarea constituie infracţiunea mijloc
săvârşită în scopul de a dobândi în mod injust un folos.
Prin urmare,infracţiunea de şantaj presupune, sub aspectul elementului material, o
constrângere exercitată asupra unei persoane, fie de natură fizică, fie de natură psihică.
A „constrânge” o persoană înseamnă a impune unei persoane să facă ceea ce i se cere,
aşa cum i se cere sau să nu facă ceva.
Constrângerea se poate realiza fie prin violenţă fizică, fie prin violenţă psihică
(ameninţare). Nu este necesar ca acţiunea de constrângere să fi produs o stare de alarmare, de
temere, este suficient ca ea să fie obiectiv susceptibilă de a conduce la o astfel de stare (de
alarmare, de temere).
1. Constrângerea să fie de aşa natură încât ea să prilejuiască o stare de temere (de
alarmare), ceea ce determină victima să acţioneze într-un alt mod decât acela pe care şi-l
doreşte;
2. Constrângerea trebuie să aibă drept scop o anumită comportare (aşa cum o doreşte
„A da”, presupune un act de autodeposedare, realizat de victimă urmare a
constrângerii.
Prin „a face”, se înţelege a acţiona într-un anumit fel, fiind un act comisiv realizat de
victimă urmare constrângerii.
Prin „a nu face ceva”, se înţelege a nu realiza ceva, a se abţine de a face ceva, de a
acţiona într-un anumit fel, atitudine impusă prin constrângerea autorului.
„A suferi ceva”, înseamnă a suporta ceva (fie de natură materială, fie morală)
Ceea ce caracterizează infracţiunea de şantaj – deosebind-o de tâlhărie - este faptul că
infractorul întrebuinţează constrângerea în scopul obţinerii ulterioare a unor sume de bani ori
alte valori; infracţiunea de tâlhărie dimpotrivă, este caracterizată prin simultaneitatea
constrângerii cu actul victimei de a ceda bunul său; tâlhăria este o infracţiune contra avutului
persoanei, iar şantajul o infracţiune contra libertăţii morale; fapta aceluia care prin ameninţare
determină o persoană să-i dea o sumă de bani, constituie infracţiunea de şantaj prevăzută în
articolul 194 Cod penal, iar nu infracţiunea de tâlhărie prevăzută în articolul 211 Cod penal;
fapta persoanei de a-şi însuşi haina victimei prin ameninţare cu cuţitul, constituie infracţiunea de
tâlhărie, iar nu infracţiunea de şantaj; din examinarea prevederilor articolului 211 alin. 1 Cod
penal, care incriminează tâlhăria şi ale articolului 194 alin. 1 Cod penal care incriminează
şantajul, rezultă că ceea ce deosebeşte cele două infracţiuni este împrejurarea că tâlhăria se
caracterizează prin simultaneitatea constrângerii (violenţă, ameninţare) cu actul victimei de a
normativ
preda bunul său, în timp ce în cazul şantajului, infractorul foloseşte violenţa sau ameninţarea
pentru a obţine ulterior bunul.
Cele două infracţiuni (şantajul şi tâlhăria) se deosebesc şi prin aceea că obiectul juridic
principal al tâlhăriei îl constituie patrimoniul persoanei, în timp ce obiectul juridic principal al
şantajului este libertatea morală a acesteia ; de asemenea, în cazul tâlhăriei, de regulă,
exercitarea violenţei sau ameninţării se realizează în scopul dobândirii ulterioare a unui folos
injust.
În noua redactare a infracţiunii de şantaj se observă că legiuitorul precizează că folosul
trebuie să fie nepatrimonial (alin. 1)şi patrimonial (alin. 2).
Prin urmare,pornind de la definirea drepturilor patrimoniale ( acelea care au un
conţinut, ce pot fi evaluate şi exprimate în bani ),a drepturilor nepatrimoniale sau
extrapatrimoniale ( acele drepturi al căror conţinut nu poate fi exprimat,evaluat în bani) şi a
noţiunii de folos ( acel câştig,avantaj,profit,beneficiu moral sau material ),vom arăta că expresia
de folos nepatrimonial sau patrimonial folosită de legiuitor în conţinutul normei de
incriminare,se poate deduce din definirea acestor drepturi.
b. Urmarea imediată. Acţiunea de constrângere care constituie elementul
material al infracţiunii prevăzute în articolul 207 Cod penal are ca urmare imediată crearea unei
stări de alarmare (de temere),de pericol pentru victimă. Urmarea imediată se produce
independent de satisfacerea cererilor autorului faptei2.
prejudiciului cauzat prin săvârşirea acelei infracţiuni.
c. Legătura de cauzalitate. Latura obiectivă a infracţiunii cercetate ( articolul 207
Cod penal) nu este realizată decât atunci când există o legătură de cauzalitate între acţiunea de
constrângere a unei persoane care constituie elementul material al infracţiunii şi starea de temere
( alertare) în care se află victima.
5. Latura subiectivă - intenţia directă calificată prin scop.

Dacă lipseşte scopul, constrângerea psihică prilejuită de acţiunea sa, ar putea constitui
eventual, infracţiunea de ameninţare ( prevăzută în articolul 206 Cod penal).

Actele pregătitoare ( preparatorii) nu sunt incriminate.
Tentativa la infracţiunea de şantaj nu se pedepseşte.
2
V.Dongoroz şi colaboratorii, vol.III, op. cit., p. 326.
normativ
Infracţiunea de şantaj prevăzută în dispoziţia art. 207 se consumă în momentul în care

după exercitarea acţiunii de constrângere se produce victimei o stare de temere, deci în
momentul producerii urmării imediate.
Infracţiunea de şantaj poate avea caracter de infracţiune continuată.
Participaţia penală improprie prevăzută în dispoziţiile articolului 52 Cod penal, este
posibilă.
Infracţiunea de şantaj cunoaşte două modalităţi normative: o modalitate simplă (forma
tipică), prevăzută în articolul 207 alin. 1 Cod penal şi o modalitate agravată, prevăzută în
articolul 207 alin. 3 Cod penal , iar în raport cu împrejurările de fapt, infracţiunea de şantaj poate
fi săvârşită în modalităţi variate.
Pentru ambele modalităţi normative se prevede un regim sancţionator unic, pedeapsa
cu închisoare de la un an la 5 ani pentru alineatul 1 şi 2, şi de la 2 la 7 ani pentru alineatul 3.
Lucrurile obţinute prin săvârşirea infracţiunii de şantaj vor fi, după caz, restituite
victimei sau supuse confiscării speciale, potrivit articolului 112 Cod penal.
Art. 208 HĂRŢUIREA
1) Fapta celui care ,în mod repetat urmăreşte,fără drept sau fără un interes legitim ,o
persoană ori îi supraveghează locuinţa,locul de muncă sau alte locuri frecventate de către
aceasta,cauzându-i o astfel de stare de temere,se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu
amendă.
2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la
distanţă care,prin frecvenţă şi conţinut,îi cauzează o temere unei persoane,se pedepseşte cu
închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă ,dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

Obiectul juridic - relaţiile sociale privitoare la libertatea persoanei de a se simţi în
siguranţă psihică,de a nu fi cuprinsă de teamă în legătură cu propria sa existenţă, relaţii sociale a
căror formare, desfăşurare şi dezvoltare sunt dependente de modul în care este apărată libertatea
persoanei fizice.
normativ
Prin urmare, infracţiunea de hărţuire prezintă un obiect juridic principal

dat de apărarea relaţiilor sociale privitoare libertatea persoanei sub toate aspectele, legea penală
ocrotind prin incriminarea hărţuirii dreptul persoanei de a dispune de viaţa sa la adăpost de
orice ameninţare sau constrângere prin care i se poate produce un disconfort,un sentiment
neplăcut, îngrijorător.
În acelaşi timp însă, prin incriminarea faptei de hărţuire îşi găsesc ocrotire
şi alte relaţii sociale privitoare la alte valori legate fie de persoana umană atunci când se aduc
atingeri inviolabilităţii fizice prin folosirea constrângerii (vătămarea integrităţii corporale sau a
sănătăţii victime), fie de protejarea raporturilor sociale care se nasc în exercitarea unor activităţi
la locul de muncă sau în alte locuri frecventate de victimă. Într-o asemenea situaţie, relaţiile
sociale amintite, constituie obiect juridic secundar (adiacent) al infracţiunii de hărţuire, ocrotirea
lor realizându-se paralel cu ocrotirea libertăţii şi inviolabilităţii persoanei.
Obiectul material - nu are obiect material.
Totuşi, atunci când elementul material al infracţiunii se realizează prin
constrângere fizică, exercitată asupra victimei, corpul acesteia devine obiect material.
Atingerea adusă corpului persoanei constituie expresia materială a atingerii
aduse libertăţii şi inviolabilităţii persoanei ca valoare etico-socială ocrotită prin incriminarea
faptei de hărţuire .
Subiect activ - poate fi orice persoană fizică bărbat sau femeie. Prin
urmare,subiectul activ nu este calificat, între persoana hărţuită şi autor neexistând nici un raport
de autoritate.
Participaţia este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv al infracţiunii de hărţuire prevăzută în art. 208 poate fi orice persoană
fizică. La fel ca şi la subiectul activ, sexul persoanei ( bărbat sau femeie) nu califică subiectul
pasiv al infracţiunii.
4. Latura obiectivă priveşte aspectele materiale ale infracţiunii de hărţuire şi este la

rândul ei alcătuită dintr-un element material, cerinţe esenţiale, o urmare imediată şi o legătură de
cauzalitate.
a. Elementul material constă în acţiunea de hărţuire a unei persoane.
Prin „a hărţui” se înţelege a necăji pe cineva, a nu da pace cuiva, a cicăli, sau în alt
sens, a desfăşura atacuri repetate, de mică amploare, asupra unei persoane pentru a-i provoca
nelinişte; hărţuită fiind o persoană care nu este lăsată în pace, care este sâcâită, cicălită.
normativ
Acţiunea de hărţuire se poate realiza prin mijloace variate ca de pildă oral, în scris,
prin semne, atitudini, gesturi,prin efectuarea de apeluri telefonice sau prin comunicări efectuate
prin mijloace de transmitere la distanţă, direct sau mijlocit, formulate explicit sau aluziv,în
vederea realizării scopului propus .
Acţiunea descrisă în norma de incriminare (hărţuirea) trebuie să fie săvârşită în una
din modalităţile alternative prevăzute de lege: urmărire,supraveghere,efectuare de apeluri
telefonice şi comunicări prin mijloacele de transmitere la distanţă.
Prin ,,a urmări’’,în sensul dat de legiuitor în norma de incriminare se înţelege a nu da
cuiva pace,a nu lăsa pe cineva în pace,a se preocupa cineva de viaţa sau activitatea altcuiva în
aşa fel încât persoana vizată să cunoască acest lucru.
Termenul ,,supraveghere’’ semnifică urmărirea unei persoane îndeaproape,existenţa
unui anumit control asupra persoanei observate spre a se cunoaşte amănunţit elementele care au
impus supravegherea.
,,Starea de temere’’ în care se află o persoană reprezintă acea situaţie,împrejurare în
care se instalează un sentiment neplăcut,îngrijorător,de nesiguranţă,de frică pentru sine sau chiar
pentru altul.
Prin ,,interes legitim’’ se înţelege acea manifestare,preocupare de a obţine în temeiul
legii a ceea ce aceasta permite ; a nu face ceva contrar legii.
Elementul material se realizează numai prin acte comisive, prin acţiuni şi niciodată
prin inacţiuni.
Condiţii de tipicitate :
- acţiunea de urmărire sau supraveghere să fie efectuată în mod repetat ;
- acţiunea de urmărire sau supraveghere să fie efectuată fără drept ;
- acţiunea de urmărire sau supraveghere să fie efectuată fără un interes legitim.
În înţelesul noţiunii de „loc de muncă”, apreciem că intră încăperile, sediile şi orice
locaţie în care victima îşi desfăşoară activitatea.
b. Urmarea imediată. Acţiunea de hărţuire care constituie elementul material al
laturii obiective are ca urmare imediată crearea unei stări de temere,a unei îngrijorări,a unui
sentiment neplăcut,a unui disconfort, contrar celui necesar pentru asigurarea libertăţii şi
inviolabilităţii persoanei.
c. Legătura de cauzalitate. Existenţa legăturii de cauzalitate între fapta care
constituie elementul material al hărţuirii şi urmarea imediată este relevată prin însăşi dovedirea
infracţiunii. Aşadar, latura obiectivă a infracţiunii de hărţuire nu se poate realiza fără existenţa
unei legături de cauzalitate între acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi
urmarea imediată principală a acesteia.
normativ
5. Latura subiectivă. Infracţiunea de hărţuire prevăzută în articolul 208 Cod penal

din punct de vedere al laturii subiective este o infracţiune intenţionată, săvârşirea ei din culpă
nefiind posibilă.
Forma de vinovăţie cu care infracţiunea se săvârşeşte este intenţia directă, calificată
prin scopul urmărit de făptuitor. În absenţa scopului urmărit de făptuitor nu va exista infracţiunea
de hărţuire ci eventual o altă faptă, dacă sunt întrunite elementele constitutive, trăsăturile
specifice faptei respective.
Actele preparatorii ale infracţiunii de hărţuire nu sunt incriminate.

De asemenea, tentativa nu se pedepseşte.
Infracţiunea se consumă în momentul în care se produce starea de temere,sentimentul
de nesiguranţă al victimei.
Norma de incriminare nu prevede modalităţi agravate.
Regimul sancţionator este alternativ şi constă la modalitatea tip în pedeapsa cu
închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu amendă ,iar la modalitatea normativă prevăzută la alin.
2,regimul sancţionator este tot alternativ şi constă în pedeapsa cu închisoare de la o lună la trei
luni sau cu amendă,dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
- 2.Grile
1.Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal este mai gravă daca fapta s-a săvârşit:
a.de către o persoană care are asupra sa o armă chiar dacă nu o foloseşte
b.asupra unui minor, chiar dacă făptuitorul nu cunoştea acest lucru
c.pentru a se comite un viol
d.pentru a se comite o tâlhărie
2.Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se poate săvârşi cu:

a.intenţie directă
b.intenţie indirectă
normativ
c.culpă cu prevedere
d.praeterintenţie
3.Tentativa se pedepseşte în cazul :

a.infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal
b.infracţiunii de șantaj
c.infracţiunii de hărțuire
4.Actele preparatorii se pedepsesc în cazul:

a.infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal
b.infracţiunii de sclavie
c.infracţiunii de supunere la muncă forţată sau obligatorie
5.Infracțiunea de amenințare:
a.are obiect material
b.subiectul pasiv trebuie să aibă capacitatea naturală de a simți efectul psihic al
amenințării
c.se poate săvârși numai prin acțiuni
- 3. Speţe
1.La 20 decembrie XXXX, inculpaţii C.C. și C.P. au lipsit de libertate pe S.T. între orele
19,30-23,00, determinându-l să le remită suma de 85.000 lei, reprezentând contravaloarea
unui autoturism ce a fost indisponibilizat de tribunal.
Inculpatul C.P. a cumpărat un autoturism marca BMW X5 de la B.Ţ. cu suma de 27.000
dolari S.U.A., care, imediat după cumpărare, în urma unui control de rutină efectuat de
poliţie, a fost confiscat, constatându-se că era furat.
Pentru a-şi recupera suma de bani achitată vânzătorului la data de 20 decembrie XXXX,
inculpaţii au condus-o pe partea vătămată S.T., soția lui B.T. la locuinţa martorei U.T., unde
aceasta a fost obligată să rămână mai multe ore, să semneze două înscrisuri fictive şi să le
achite suma de 85.000 lei, sub pretextul că s-a înţeles cu B.Ţ. să le vândă un autoturism furat.
2.2. Lecţia 2:
7.Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale (art. 218-223 C.p.)
Violul (art. 218)

1.Noţiune.
În forma simplă prevăzută în alineatul 1, fapta constă în raportul sexual, actul sexual oral sau
anal cu o persoană, săvârşit prin constrângerea acesteia, prin punerea ei în imposibilitate de a
se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare.
normativ
În forma asimilată descrisă la alin. al 2-lea, violul mai poate consta în orice alte acte de
penetrare vaginală sau anală comise prin constrângerea victimei, prin punerea ei în
imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare.
Prin act sexual se înţelege atât raportul sexual între o persoană de sex bărbătesc şi una de sex
femeiesc, cât şi actele sexuale între persoane acelaşi sex, care conduc la obţinerea satisfacţiei
sexuale prin folosirea organelor sexuale.
2.Obiectul juridic - relaţiile sociale privitoare la viaţa sexuală a persoanei şi libertatea
acestor relaţii. Însăşi denumirea infracţiunii, aceea de viol sugerează noţiunea de
constrângere, dat fiind faptul că termenul viol provine din limba latină unde cuvântul „vis”
înseamnă „a forţa”.
3.Obiectul material - corpul persoanei în viaţă. Dacă actul sexual are loc asupra unui
cadavru, fapta va fi încadrată în dispoziţiile articolului 383 din Codul penal care incriminează
profanarea de cadavre.
4.Subiecții infracțiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană, indiferent de sex. Participaţia penală
este posibilă sub toate formele: coautorat, instigare şi complicitate.
Uneori, pluralitatea subiectului activ va constitui o circumstanţă agravantă (săvârşirea faptei
de două sau mai multe persoane împreună).
Subiectul pasiv – orice persoană; dacă este minor, fapta este mai gravă.
5.Latura obiectivă.
a)Elementul material - act sexual de orice natură (vaginală, anală sau orală), precum şi
orice alte acte de penetrare vaginală sau anală cu o persoană. Diferenţa dintre cele două
variante de incriminare constă în împrejurarea folosirii sau nu de către făptuitor a propriilor
organe genitale. Astfel, în varianta de incriminare din alin. 1, făptuitorul comite fapta
folosindu-se de organele genitale proprii, pe când în varianta de specie din alin. 2, făptuitorul
acţionează (prin penetrare) asupra zonei vaginale sau anale a victimei cu diferite obiecte sau
alte părţi ale corpului.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca actul sexual să fie realizat fără
consimţământul persoanei, adică prin constrângere (fizică sau morală), prin punerea victimei
în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare a
victimei.
Nu interesează dacă starea de imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa se
datorează acţiunii făptuitorului sau altor cauze (infirmitate, alienaţie mintală, stare de
oboseală, stare de intoxicaţie cu droguri ori alcool).
Rezistenţa victimei la constrângerea exercitată asupra ei nu este esenţială, această
rezistenţă prezentând importanţă doar ca expresie a refuzului ei de a consimţi la actul sexual.
normativ
Imposibilitatea de a se apăra a victimei se poate datora bolii, infirmităţii, hipnozei, beţiei,

etc., fiind indiferent cui se datorează această stare (victimei, autorului însuşi ori altor cauze).
Imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa se referă la acele situaţii în care victima
deşi nu este constrânsă, nu are capacitatea necesară pentru a accepta actele sexuale, lipsindu-i
discernământul (minori, bolnavi psihic, persoane puse sub interdicţie).
b)Urmarea imediată a infracţiunii constă într-o atingere adusă libertăţii sexuale a
victimei.
6.Latura subiectivă.
Fapta se comite cu intenţie directă. Dacă violul se săvârşeşte în varianta că făptuitorul
profită de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, el trebuie să fi
cunoscut această stare de neputinţă a victimei şi să fi profitat efectiv de ea.
Eroarea asupra stării victimei va înlătura existenţa infracţiunii.
7.Forme și modalități
Tentativa se pedepseşte şi nu poate avea decât forma neterminată (întreruptă).
Se consideră tentativă de viol, exercitarea actelor de constrângere (violenţă fizică sau
psihică), punerea victimei în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa în vederea
întreţinerii actului sexual, dar acesta din urmă nu are loc din motive independente de voinţa
autorului.
Fapta se consumă în momentul realizării actului sexual, când se aduce atingere libertăţii
sexuale a victimei.
Forma agravată a violului din alin. 4 (violul care a avut ca urmare moartea victimei) nu
este susceptibilă de săvârşire sub forma tentativei, întrucât chiar dacă actele de executare a
intenţiei de a viola victima au fost întrerupte însă s-a produs rezultatul mai grav (moartea
victimei), pedeapsa este aceea prevăzută pentru forma consumată a infracţiunii (7-18 ani
închisoare).
Forme agravate. În alineatele 3 şi 4 ale articolului 218 sunt descrise anumite circumstanţe
agravante ale infracţiunii care se referă la subiecţii infracţiunii, la victimă sau la producerea
unui anumit rezultat.
a) Victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului.
Ascendentul moral al făptuitorului asupra victimei, precum şi raporturile speciale în care se
află victima şi autorul, îi permit acestuia din urmă să săvârşească fapta mult mai uşor şi în
dispreţul obligaţiilor legale pe care le are faţă de victimă.
b) Victima este rudă în linie directă, frate sau soră. Această se justifică prin importanţa
relaţiilor de încredere şi respect care trebuie să existe între persoanele înrudite, dar şi prin
uşurinţa cu care asemenea fapte se pot comite la adăpostul vieţii private între rude. Această
formă agravată a violului va absorbi şi incestul.
normativ
c) Victima este minoră. Circumstanţa agravantă constă în vârsta fragedă a victimei şi este
motivată de uşurinţa cu care asemenea fapte reprobabile se pot comite asupra minorilor, dar
şi de gravitatea urmărilor pe care le poate avea asupra psihicului şi dezvoltării ulterioare a
victimei. Pentru reţinerea agravantei este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut vârsta victimei
sau să-şi fi putut da seama de aceasta.
d) Dacă fapta s-a săvârşit în scopul producerii de materiale pornografice. De această dată,
scopul comiterii infracţiunii (producerea de materiale pornografice) conferă caracter agravat
faptei. Nu prezintă importanţă dacă scopul a fost sau nu atins, ci doar că a existat la
momentul comiterii faptei.
e) Fapta a avut ca urmare vătămarea corporală. Agravanta este justificată de urmările grave
ale faptei.
Pe lângă atingerea adusă libertăţii sexuale a victimei se vatămă integritatea corporală sau
sănătatea acesteia, producându-se una din urmările prevăzute în art. 194 din C. penal.
Fapta se săvârşeşte cu preterintenţie, adică urmarea mai gravă este produsă din culpa
făptuitorului. Trebuie să existe legătură de cauzalitate între fapta autorului şi vătămarea gravă
a victimei. Dacă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei are loc cu
intenţie, se va reţine un concurs de infracţiuni.
f) Fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
Pluralitatea de participanţi conferă faptei o periculozitate sporită, indiferent de calitatea
acestora: coautori, instigatori sau complici. Este suficient ca numai unul dintre făptuitori să fi
întreţinut actul sexual cu victima, în timp ce ceilalţi au acţionat ca instigatori ori complici
concomitenţi pentru ca această agravantă să poată fi reţinută. Această agravantă presupune o
cooperare simultană a participanţilor la comiterea faptei.
g) Fapta a avut ca urmare moartea victimei. Urmarea îi este imputată făptuitorului din culpă,
el acţionând cu preterintenţie. Dacă moartea victimei se cauzează cu intenţie, se va reţine
infracţiunea de viol, în concurs cu infracţiunea de omor ori determinarea sau înlesnirea
sinuciderii.
8.Regimul sancţionator.
Forma simplă sau forma asimilată a infracţiunii (alin. 1 şi 2) se pedepseşte cu închisoare
de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Formele agravate incriminate în alineatul al 3-lea se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 12
ani şi interzicerea unor drepturi, iar violul care a avut ca urmare moartea victimei (alin. 4) se
pedepseşte cu închisoare de la 7 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.
9.Aspecte procesuale.
Pentru fapta prevăzută în alineatele 1 şi 2, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate. Lipsa plângerii prealabile ori retragerea acesteia înlătură
normativ
Agresiunea sexuală (art. 219)
1.Noţiune.
Infracţiunea constă în actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la articolul
218 în care este incriminat violul, săvârşit asupra unei persoane prin constrângerea
acesteia, prin punerea ei în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau
profitând de această stare.
2.Obiectul juridic special - relaţiile sociale referitoare la viaţa sexuală a persoanei şi
libertatea acestor relaţii.
3.Obiect material al infracţiunii poate fi corpul persoanei.
4.Subiectul activ poate fi orice persoană, indiferent de sex. Pluralitatea subiectului activ,
calitatea sa de rudă în linie directă ori de frate sau soră constituie elemente circumstanţiale de
agravare, iar fapta săvârşită de asemenea făptuitori va fi considerată mai gravă. Participaţia
penală este posibilă sub toate formele.
5.Subiect pasiv poate fi orice persoană indiferent de sexul ei
a)Elementul material îl constituie orice act de natură sexuală, altul însă decât acelea
descrise în cadrul incriminării violului. Acte de natură sexuală sunt acele practici sexuale care
fiziologic nu sunt apte să producă orgasm, ci vizează doar obţinerea excitaţiei sexuale cum ar fi:
mângâierile obscene, fetişismul, voyeurismul, exhibiţionismul şi bestialitatea. De asemenea, în
categoria actelor de natură sexuală se includ şi acelea care ţin de psihopatologia sexuală:
sadismul, masochismul, vampirismul, mixoscopia, etc. Tot în categoria actelor de natură sexuală
intră şi gesturile obscene. Ori de câte ori actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate
de acţiunile descrise în art. 218 alin. 1 sau 2, fapta va fi considerată viol, adică actele de natură
sexuală sunt absorbite în conţinutul complex al infracţiunii de viol.
Cerinţa esenţială este aceeaşi ca la infracţiunea de viol: actele de natură sexuală să fi fost comise
prin constrângerea victimei, prin punerea ei în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa sau profitând de această stare. Explicaţiile date cu privire la aceste noţiuni se menţin.
b)Urmarea imediată a infracţiunii constă într-o atingere adusă libertăţii sexuale a victimei.
7.Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă.
Tentativa se pedepseşte în cazul faptelor descrise la alin. 1 şi 2.
Forme agravate. În alineatul al 2-lea şi al 3-lea sunt menţionate elementele circumstanţiale de
agravare ale agresiunii sexuale, acestea fiind identice cu cele regăsite în cazul violului:
- victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului;
normativ
- victima este rudă în linie directă, frate sau soră;

- victima e minoră;
- dacă fapta s-a săvârşit în scopul producerii de materiale pornografice; - fapta a avut ca
urmare vătămarea corporală;
- fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
- fapta a avut ca urmare moartea victimei (alin. 3)
Forma simplă a infracţiunii descrisă în alineatul 1 este pedepsită cu închisoare de la 2 la 7
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Formele agravate descrise în alineatul al 2-lea se
pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar
agresiunea sexuală urmată de moartea victimei se sancţionează cu închisoare de la 7 la 15 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
În cazul formei simple a infracţiunii (alin. 1), acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prelabilă a persoanei vătămate. Lipsa plângerii prealabile ori retragerea acesteia
înlătură răspunderea penală.
Actul sexual cu un minor (art. 220)
1.Noţiune.
Potrivit alineatului 1, în forma sa simplă, infracţiunea constă în raportul sexual, actul
sexual oral sau anal, precum şi orice acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor
cu vârsta între 13 şi 15 ani.
2. Obiectul juridic - relaţiile sociale care presupun abţinerea de la acte sexuale cu
persoane care nu au împlinit o anumită vârstă sau care fiind minori, se află în anumite relaţii
cu făptuitorul. Obiectul material al infracţiunii este corpul minorului.
3.Subiectul activ al infracţiunii este orice persoană. La alineatul 3 care incriminează
actul sexual cu un minor între care are vârsta între 13 şi 18 ani, subiectul activ este calificat şi
trebuie să fi abuzat de autoritatea sau influenţa sa asupra victimei (profesor, antrenor, medic
curant, supraveghetor, instructor, etc.).
4.Subiect pasiv este minorul cu vârsta cuprinsă între 13 şi 15 ani. În cazul formei
agravate din alin. 2, subiect pasiv este un minor sub 13 ani.
a)Elementul material al infracţiunii în forma prevăzută în alineatul 1, constă într-un
raport sexual, act sexual oral sau anal, precum şi orice acte de penetrare vaginală sau anală
comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani.
normativ
De această dată, actul sexual se realizează cu consimţământul minorului, fără ca acesta să

fie constrâns sau fără ca acesta să se afle în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa. Acest consimţământ este considerat a fi viciat din cauza vârstei reduse şi a lipsei de
experienţă a victimei şi ca atare nu ar putea produce efecte juridice.
6.Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie şi făptuitorul trebuie să cunoască
vârsta victimei ori să-şi fi putut da seama de aceasta. Cunoaşterea nesigură echivalează cu
intenţia indirectă.
7.Forme
Forma tip prevăzută în alineatul 1 se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
9.Forme agravate.
Alineatele 2-4 descriu împrejurările în care actul sexual cu un minor are caracter mai grav
şi anume:
Dacă fapta se săvârşeşte asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani. În
acest caz, fapta este considerată mai gravă datorită vârstei fragede a victimei şi se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
În practica judiciară s-a reţinut însă infracţiunea de viol şi nu aceea de act sexual cu un
minor, în sarcina inculpatului care a întreţinut relaţii sexuale cu o fetiţă de 6 ani deoarece s-a
apreciat în mod corect că la această vârstă, victima nu putea să-şi exprime în mod liber voinţa
cu privire la actul sexual1.
Alineatul 3 prevede actul sexual comis de o persoană majoră care a abuzat de autoritatea
sau influenţa sa asupra victimei. Victima trebuie să fie un minor între 13 şi 18 ani. De această
dată, deşi actul sexual se realizează tot cu consimţământul victimei, acest consimţământ a
fost obţinut de făptuitor profitând de calitatea sa sau de autoritatea ori influenţa asupra
victimei. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
Fapta prevăzută în alineatele 1-3 este mai gravă şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la
10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă:
- minorul este rudă în linie directă, frate sau soră; (în acest caz incestul este absorbit în
infracţiunea de act sexual cu un minor);
- minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
- fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
10.Cauză de nepedepsire.
normativ
Potrivit alin. 5, faptele descrise în alineatele 1 şi 2 nu se pedepsesc dacă diferenţa de

vârstă dintre autor şi victimă nu depăşeşte 3 ani. S-a considerat de către legiuitor că
integritatea sexuală a minorului ar trebui pretojată diferenţiat, după cum este vorba de acte
săvârşite de un major asupra minorului sau de minori ori de persoane apropiate de vârsta lor.
Acţiunea penală pentru această infracţiune se pune în mişcare din oficiu, iar competenţa
de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine judecătoriei.
- 2.Grile
1.Subiect activ al infracţiunii de viol poate fi:

a.o femeie
b.un bărbat
c.un minor de 14 ani neîmpliniţi
d.soţul
2.Coautoratul este posibil:

a.la infracţiunea de viol
b.la infracţiunea de act sexual cu un minor
c.act sexual cu un minor
d.corupere sexuală
3.Tentativa se pedepseşte la infracţiunea de :

a.viol
b.act sexual cu un minor
c.agresiune sexuală
d.corupere sexuală
e.hărţuire sexuală
4.Dacă, după consumarea unui raport sexual prin constrângere agresorul continuă să provoace
suferinţe fizice victimei prin lovire, împiedicând victima să părăsească încăperea, faptele vor fi
calificate astfel:
a.viol
b.viol în concurs cu infracţiunea de lipsire de libertate
c.viol în concurs cu infracţiunea de lipsire de libertate şi infracţiunea de loviri sau alte
violenţe
5.Infracţiunea de viol se poate comite:

a.cu intenţie directă
b.cu intenţie indirectă
c.cu intenţie depăşită
d.din culpă
6.Violarea de către mai mulţi inculpaţi în acelaşi loc a mai multor femei se califică juridic astfel:
normativ
a.fiecare inculpat răspunde pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 218 al. 1
C.pen.
b.fiecare inculpat răspunde pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 218 al. 3 lit.f
C.pen.
c.inculpaţii sunt coautori ai unei infracţiuni unice de viol prevăzute de art. 218 al.3 lit.f,
cu pluralitate de victime.
7.Care din următoarele infracţiuni nu au obiect material:

a.actul sexual cu un minor
b.coruperea sexuală a minorilor
c.agresiunea sexuală
d.hărţuirea sexuală
8.Poate fi subiect pasiv al infracţiunii de act sexual cu un minor:

a.o persoană minoră, în vârstă de până la 15 ani, de sex feminin
b. o persoană minoră, de sex masculin de până la 13 ani
c. o persoană majoră, de sex feminin
d. o persoană minoră, cu vârsta între 15-18 ani,de sex feminin
9.Se poate săvârşi în forma continuată:

a.infracţiunea de viol
b.infracţiunea de agresiune sexuală
c.infracţiunea de corupere sexuală
10.Fapta de a întreţine raporturi sexuale prin contrângere cu o rudă în linie directă constuie:
a.infracţiunea de viol prev. de art. 218 al. 3 lit. b
b.infracţiunea de agresiune sexuală prev.de art. 219 al. 2 lit. b
c.infracţiunea de viol prev. de art. 218 al. 3 lit. b în concurs cu infracţiunea de violență
în familie prev de art.199
- 3. Speţe
1.S-a reţinut că inculpatul, în vârstă de 17 ani, o cunoştea de mai mulţi ani pe partea vătămată
R.C. în vârstă de 10 ani. în seara zilei de 25 iunie XXXX partea vătămată a ieşit din bloc cu
intenţia de a-şi satisface nevoile fiziologice şi inculpatul a observat-o pe partea vătămată, care s-a
deplasat spre zona verde aflată în apropierea blocului lângă staţia de prelucrare a betonului, şi i-a
propus acesteia să întreţină raporturi sexuale. Întrucât partea vătămată a refuzat, inculpatul a
prins-o de mâini, a tras-o de păr şi a trântit-o în iarbă şi a întreţinut raport sexual cu parte
vătămată. R.M., mama părţii vătămate, şi L.G.I., concubinul acesteia, văzând că partea vătămată
nu a revenit în locuinţă, au plecat în căutarea acesteia. În momentul în care martorul L.G.I. a
ajuns în dreptul zonei verzi unde se aflau părţile, inculpatul s-a ridicat în picioare având
pantalonii lăsaţi în jos, imediat ridicându-se şi partea vătămată. Inculpatul fiind speriat, i-a cerut
martorului să nu îi spună mamei părţii vătămate ceea ce s-a întâmplat, aceiaşi cerere fiind făcută
şi de partea vătămată, care i-a relatat martorului că a întreţinut raport sexual cu inculpatul după
normativ
ce acesta a bruscat-o. Partea vătămată avea hainele murdare şi pe fustă erau pete de sânge, astfel
că mama părţii vătămate a anunţat imediat organele de poliţie despre incident.
2.3. Lecţia 3:
8.Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private (art. 224-227 C.p.)
Violarea de domiciliu (art. 224)

1.Noţiune.
Infracţiunea constă în pătrunderea unei persoane fără drept, în orice mod, într-o locuinţă,
încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără consimţământul persoanei
care o utilizează, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia.
2.Obiectul juridic - relaţiile sociale privitoare la dreptul oricărei persoane de a avea un
domiciliu în care primească pe cine doreşte. Potrivit Constituţiei, domiciliul şi reşedinţa sunt
inviolabile. De la această prevdere pot exista excepţii, dar ele sunt prevăzute în lege: pentru
executarea unui mandat de arestare, de percheziţie, a unei hotărâri judecătoreşti, pentru
înlăturarea unei primejdii privind viaţa, sănătatea sau bunurile unei persoane, pentru
prevenirea răspândirii unei epidemii.
3.Subiectul activ poate fi orice persoană. Dacă fapta se săvârşeşte de o persoană
înarmată, această împrejurare va atrage agravarea faptei.
Autor al faptei poate fi chiar proprietarul locuinţei care pătrunde în aceasta, fără a avea
consimţământul chiriaşului.
4.Subiect pasiv este persoana care foloseşte domiciliul ori reşedinţa, indiferent dacă este
proprietarul sau posesorul ei.
a)Elementul material al infracţiunii constă în una din următoarele acţiuni:
- pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc
împrejmuit ţinând de aceasta. Pătrunderea presupune că făptuitorul îşi introduce tot corpul în
acea locuinţă.
Prin locuinţă se înţelege locul unde o persoană îşi duce existenţa permanent sau temporar,
încăperea este o parte din locuinţă, iar dependinţele pot fi bucătăria, boxa, şopronul, podul,
debaraua, pivniţa, cămara, etc., după cum locul împrejmuit ţinând de aceasta poate fi curtea
sau grădina.
Locuinţa sau încăperea nu înseamnă doar imobilele construite anume (case, apartamente,
blocuri), ci şi orice altă construcţie amenajată în acest scop: cort, cabană, barcă, baracă,
colibă, garaj, etc.
normativ
De asemenea, nu prezintă importanţă dacă locuinţa este ocupată permanent sau numai
temporar: cameră de hotel, cabina vagonului de dormit, locuinţa de vacanţă, camera unui
cămin de studenţi sau elevi.
Ori de câte ori violarea de domiciliu se comite în scopul săvârşirii unei alte infracţiuni, se
va reţine un concurs de infracţiuni, cu excepţia cazurilor când pătrunderea într-o locuinţă în
vederea furtului sau tâlhăriei se realizează prin violare de domiciliu sau de sediu profesional,
căci atunci se va reţine doar infracţiunea de furt calificat (art. 229 alin. 2, litera „b” din Codul
penal), respectiv aceea de tâlhărie calificată (art. 234 alin. 1 lit. „f” din C. penal).
Cerinţele esenţiale ale elementului material presupun ca pătrunderea să se realizeze fără
drept, adică nejustificat, fără îndreptăţire legitimă şi fără consimţământul celui care foloseşte
locuinţa, adică fără învoirea ei.
- refuzul de a părăsi domiciliul unei persoane la cererea sa. Această modalitate de comitere
presupune cererea expresă a celui care foloseşte domiciliul adresată făptuitorului de a părăsi
locuinţa.
b)Urmarea imediată constă în atingerea adusă libertăţii persoanei.
Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă. Tentativa deşi este posibilă, nu se
pedepseşte.
7.Forme agravate
- dacă fapta se săvârşeşte de o persoană înarmată. Expresia „persoană înarmată” denumeşte
persoana care are asupra sa o armă în sensul legii penale (art. 179 din Codul penal).
- dacă fapta se săvârşeşte în timpul nopţii. Durata nopţii se apreciază în funcţie de anotimp şi
zonă geografică.
- dacă fapta se săvârşeşte prin folosire de calităţi mincinoase. Noţiunea de calităţi mincinoase
este foarte largă şi se referă la orice calităţi pe care făptuitorul nu le posedă (rudă, funcţionar,
meseriaş, etc.)
Forma simplă a infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
amendă, iar forma calificată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Pentru ambele forme ale infracţiunii, atât forma simplă cât şi forma calificată din alin. 2,
acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
normativ
Violarea sediului profesional (art. 225)
1.Noţiune.
Infracţiunea constă în pătrunderea fără drept în orice mod, în vreunul dintre sediile în
care o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională, precum şi în refuzul
de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite.
2.Obiectul juridic - relaţiile sociale privitoare la dreptul oricărei persoane de a avea un
loc în care să-şi desfăşoare activitatea profesională şi în care să nu fie deranjat.
3.Subiectul activ - orice persoană. Dacă fapta se săvârşeşte de o persoană înarmată,
această împrejurare va atrage agravarea faptei.
Autor al faptei poate fi chiar proprietarul imobilului care pătrunde fără consimţământul
chiriaşului.
4.Subiect pasiv poate fi persoana juridică al cărei sediu este violat sau persoana fizică
în măsura în care îşi defăşoară activitatea într-un anumit sediu.
a)Elementul material al faptei este format din oricare dintre următoarele acţiuni:
a) pătrunderea fără drept în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi
desfăşoară activitatea. Sediul reprezintă unul dintre atributele de identificare ale unei
persoane juridice. Acesta se stabileşte potrivit actului de constituire a societăţii respective şi
pot exista şi sedii secundare pentru sucursale, reprezentanţele teritoriale sau punctele de
lucru.
b) refuzul de a părăsi sediul unei persoane la cererea îndreptăţită a acesteia. Această
modalitate de comitere presupune cererea expresă şi îndreptăţită a celui care poate dispune cu
privire la accesul în sediu, adresată făptuitorului de a părăsi locuinţa.
6.Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă. Tentativa deşi
este posibilă, nu se pedepseşte.
7.Forme agravate
IMai multe împrejurări care vor atrage existenţa formei calificate:
- dacă fapta se săvârşeşte de o persoană înarmată. Expresia „persoană înarmată” denumeşte
persoana care are asupra sa o armă în sensul legii penale (art. 179 din Codul penal).
- dacă fapta se săvârşeşte în timpul nopţii. Durata nopţii se apreciază în funcţie de anotimp şi
zonă geografică.
normativ
- dacă fapta se săvârşeşte prin folosire de calităţi mincinoase. Noţiunea de calităţi mincinoase
este foarte largă şi se referă la orice calităţi pe care făptuitorul nu le posedă (rudă, funcţionar,
meseriaş, etc.)
Forma simplă a infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
amendă, iar forma calificată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Aspecte procesuale. Pentru ambele forme ale infracţiunii, atât forma simplă cât şi forma
calificată, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Violarea vieţii private (art. 226)
1.Noţiune.
Infracţiunea constă în atingerea adusă vieţii private fără drept prin fotografiere, captare
sau înregistrare de imagini, ascultare cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane
aflate într-o locuinţă, încăpere sau dependinţă ţinând de aceasta ori a unei convorbiri private.
2.Obiectul juridic special este format din relaţiile care asigură protecţie vieţii private,
intime a persoanei.
3.Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participaţia penală este posibilă sub toate
formele.
4.Subiect pasiv este persoana căreia i-a fost lezată intimitatea vieţii private.
a)Elementul material al formei tip din alineatul 1 îl reprezintă atingerea adusă vieţii
private prin oricare dintre următoarele modalităţi: fotografiere, captare sau înregistrare de
imagini, ascultare cu mijloace tehnice, înregistrare audio a unei persoane, ori a unei convorbiri
private.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca atingerea adusă vieţii private să
se realizeze fără drept, nejustificat, fără vreo îndreptăţire legitimă.
De asemenea, mai este necesar ca persoana fotografiată, înregistrată ascultată să se
afle într-o locuinţă, încăpere ori dependinţă care ţine de acea locuinţă. Prin urmare, nu intră în
sfera de incriminare asemenea acţiuni desfăşurate în afara locuinţei, în spaţii publice în care
oricine are acces.
b)Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru libertatea persoanei de a
avea o viaţă privată netulburată.
normativ
Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă. Tentativa este posibilă, dar nu se
pedepseşte.
Pentru forma tip din alineatul 1, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau
amendă.
9.Forme agravate. Regăsim forme agravate ale acestei infracţiuni în alineatele 2 şi 5
ale art. 226.
Alin. 2: Fapta este mai gravă dacă sunetele, convorbirile ori imaginile captate sunt
divulgate, difuzate, prezentate sau transmise fără drept către o altă persoană sau către public.
În acest caz, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Cel care
captează imaginile ori sunetele fără drept şi apoi le difuzează, le divulgă în mod nejustificat, va
răspunde doar pentru infracţiunea în formă agravată descrisă la alin. 2 şi nu pentru un concurs de
infracţiuni.
Alin. 5: Plasarea fără drept de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video în
scopul săvârşirii faptelor descrise în alineatele 1 şi 2 se sancţionează cu închisoare de la 1 la 5
ani.
Scopul în care se comite fapta reprezintă o cerinţă esenţială a elementului material
întrucât se referă la destinaţia mijolacelor de înregistrare audio sau video. Acţiunea penală se
pune în mişcare din oficiu.
Pentru formele prevăzute în alineatele 1 şi 2, acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
11.Cauze care înlătură existenţa infracţunii.

Potrivit alin. 4, nu constituie infracţiune faptele descrise la alin. 1 şi 2, comise:
- de către acela care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au
fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, în măsura în care făptuitorul justifică un
interes legitim (de ex. soţia care se întâlneşte cu amanta soţului ei pentru a-i cere să pună capăt
relaţiei extraconjugale);
- dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi auzită sau văzută de
făptuitor (de ex. cel care se lasă anume fotografiat, înregistrat în faţa geamului larg deschis sau
pe terasa locuinţei);
- dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea
săvârşirii unei infracţiuni (de ex. persoana care suprinde imagini/sunete din locuinţa vecinului
care comite acte sexuale cu minori pe care îi ademeneşte în locuinţa sa);
normativ
- dacă făptuitorul surprinde fapte de interes public care au semnificaţie pentru viaţa
comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs
persoanei vătămate (de ex. autorul surpinde imagini ori sunete cu un magistrat care are întâlniri
cu rudele unui inculpat, înainte de pronunţarea hotărârii).
Divulgarea secretului profesional (art. 227)

1.Noţiune.
Această infracţiune constă în divulgarea fără drept a datelor şi informaţiilor privind
viaţa privată a unei persoane, de natură să prejudicieze acea persoană, de către acela care a luat
cunoştinţă despre acele date în virtutea profesiei sau funcţiei sale şi care are obligaţia de păstrare
a confidenţialităţii.
2.Obiectul juridic special principal este format din relaţiile sociale privitoare la
libertatea persoanei, iar obiectul juridic secundar din relaţiile care privesc drepturile patrimoniale
sau cele privind demnitatea.
3.Subiectul activ este calificat, adică trebuie să fie o persoană care exercită o
anumită funcţie (magistrat, poliţist, notar, etc.) sau profesie, din domeniul public sau privat
(medic, avocat, farmacist, etc.) şi care are obligaţia de păstrare a secretului profesional.
Participaţia penală este posibilă sub forma complicităţii şi instigării. Coautoratul nu
este posibil, fiecare persoană comiţând fapta în nume propriu.
4.Subiect pasiv posate fi orice persoană. Pluralitatea subiecţilor pasivi va atrage o
pluralitate de infracţiuni.
a)Elementul material constă în acţiunea de divulgare a secretului profesional, adică
aducerea la cunoştinţa altor persoane, a unor date secrete privind viaţa privată a unei persoane,
de către făptuitorul căruia i-au fost încredinţate sau de care a luat cunoştinţă prin natura profesiei
sau funcţiei.
Acţiunea de divulgare trebuie să aibă loc fără drept, adică fără consimţământul acelei
persoane pe care o privesc. Uneori, deşi divulgarea datelor secrete are loc fără consimţământul
persoanei, ea este licită dacă aducerea la cunoştinţă este impusă de lege (nedenunţarea unor
infracţiuni grave sau neaducerea la cunoştinţa organelor judiciare a anumitor împrejurări care
dacă ar fi cunoscute ar duce la stabilirea nevinovăţiei unei persoane trimise în judecată, arestată
sau condamnată pe nedrept).
De asemenea, acţiunea de divulgare trebuie să fie de natură să aducă prejudicii
patrimoniale sau nepatrimoniale unei persoane. Nu este necesar ca aceste prejudicii să se producă
efectiv, fiind suficient că s-a creat pericolul producerii lor.
normativ
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.

7.Forme
Legea pedepseşte această infracţiune cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu
amendă.
9.Aspecte procesuale. Acţiunea penală pentru infracţiunea de divulgare a secretului
profesional se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar retragerea
plângerii înlătură răspunderea penală.
- 2.Grile
1.Actele preparatorii se pedepsesc în cazul:
a.infracţiunii de lipsire de violare de domiciliu
b.infracţiunii de violare a vieții private
c.infracţiunii de divulgarea secretului profesional
2.Poate fi subiect activ al infracţiunii de violare de domiciliu:

a.chiriaşul al cărui contract este valabil, dacă pătrunde în locuinţă fără acordul
proprietarului
b.proprietarul care pătrunde în locuinţă fără acordul chiriaşului legal
c.soţul despărţit în fapt de soţie care părăsit domiciliul conjugal și care pătrunde în
locuinţă fără acordul acesteia
3.Infracţiunea de violare de domiciliu este mai gravă dacă se săvârşeşte în una dintre
următoarele împrejurări:
a.de către o persoană deghizată
b.de către o persoană înarmată
c.prin folosire de calităţi mincinoase
d.în timpul nopții
e.de două sau mai multe persoane împreună
4.Nu comite infracţiunea de violare a vieții private:

a.părintele care supraveghează video copilul minor
b.directorul penitenciarului care ascultă convorbirile telefonice ale deţinuţilor
c.soţul care ascultă o convorbire telefonică a celuilalt soţ
5.Infracţiunea de divulgare a secretului profesional:

a.poate fi comisă în coautorat
b.este comisă de psihologul care în virtutea profesiei sale ia act de comiterea unei
crime și o denunță autorităților
c.este comisă de către persoana care divulgă datele care i-au fost încredinţate
exercitând ilegal profesia de avocat
normativ
- 3. Speţe
1.În scopul de a sustrage niște bunuri din locuinșța lui Z, X a procedat astfel: a pătruns în
timpul nopții în curtea casei lui Y pe care a traversat-o pentru a ajunge apoi în curtea casei lui
Z, în acest fel având acces la ușa de la veranda din spate a lui Z care nu era încuiată. Nu
areușit să pătrundă în casa lui Z întrucât câinele acestuia, fiind lăsat liber pe proprietate a
devenit extrem de agresiv. Drept urmare X s-a întors pe același traseu, adică prin curtea casei
lui Y de unde nu a sustras nimic întrucât nici nu avusese inițial această intenție.
2.În campingul amenajat pentru rulote pe perioada verii, X a observat o bicicletă extrem de
scumpă pe care a luat hotărârea să o sustragă. Astfel X a observat că, în perioadele scurte în
care era plecat, proprietarul bicicletei o încuia în rulotă. Profitând de absența temporară a
proprietarului bicicletei, X a pătruns în rulotă prin forțarea dispozitivului de închidere, de
unde a sustras bicicleta, precum și alte bunuri.
MODULUL V
5 ore
Lecția 1 – 5 ore
2. Conţinut
2.1. Lecţia 1:
9.Infracțiuni contra patrimoniului: furtul, tâlhăria, pirateria, infracțiuni contra patrimoniului prin
nesocotirea încrederii (art. 228-248 C.p.)
1. Schema cursului
Furtul şi furtul în scop de folosinţă (art. 228 şi 230)

1.Noţiune.
Infracţiunea constă în fapta oricărei persoane care fără drept, ia un bun mobil din
posesia sau detenţia altei persoane, pentru a-l trece în propria sa stăpânire.
Conform art. 230, constituie furt în scop de folosinţă şi sustragerea unui vehicul în
scopul folosirii pe nedrept precum şi folosirea fără drept a unui terminal de comunicaţii al altuia
sau folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fără drept la o reţea, dacă s-a produs o
pagubă.
normativ
2.Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale de ordin patrimonial care
presupun menţinerea situaţiei de fapt a unui bun mobil în sfera patrimonială a unei persoane.
3.Obiect material este bunul mobil asupra căruia s-a efectuat acţiunea de sustragere.
Pentru a fi obiect material al infracţiunii de furt, bunul trebuie să fie corporal, adică are
o anumită valoare economică. De asemenea, bunurile care au o valoare sentimentală pentru
posesorul lor pot constitui obiectul material al infracţiunii.
În alin. 3, legea asimilează unui bun mobil, înscrisurile şi energia care are valoare
economică (calorică, electrică, termică, atomică), precum şi impulsurile electromagnetice
telefonice1. Mai poate constitui obiect material al furtului, orice vehicul sustras în scopul
folosirii pe nedrept, dar şi terminalul sau reţeaua de comunicaţii.
Bunurile abandonate ori fără stăpân nu pot fi obiect material al furtului.
Părţi ale unui bun imobil, devenite mobile prin detaşare pot constitui obiect material al
furtului: cărămizile, plăcile de faianţă ori gresie, ferestrele ori uşile, caloriferele desprinse din
pereţi sau pardoseli, arborii tăiaţi, fructele culese, recoltele sau iarba cosită, etc.
4.Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană, indiferent dacă are sau nu
vreun drept de proprietate asupra bunului.
Legea prevede în alin. 2 al art. 228 că fapta constituie furt, chiar dacă bunul aparţine în
întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii bunul se afla în posesia sau
detenţia legitimă a altei persoane.
Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică, cu condiţia ca
aceasta să aibă bunul în posesie sau detenţie. Posesia şi detenţia presupun ambele o stăpânire de
fapt asupra bunului, dar în timp de detentorul îl deţine pentru altul sau în numele altuia,
posesorul îl stăpâneşte ca şi cum i-ar aparţine.
De aceea, nu se consideră furt, neaflându-se în posesia sau detenţia legitimă a unei
persoane, bunurile nimănui, bunurile abandonate sau părăsite ori bunurile pierdute.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
a)Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de luare a unui bun mobil din
posesia sau detenţia altei persoane. Luarea înseamnă scoaterea bunului din sfera de stăpânire a
acelei persoane şi se poate realiza prin orice mijloace: apucare, dosire, înhăţare, deviere,
consumare, etc. Luarea cu aceeaşi ocazie, a mai multor bunuri reprezintă o singură infracţiune de
furt şi nu un concurs de fapte.
Cerinţele esenţiale ale elementului material sunt:
 bunul să fie un bun mobil,
 bunul să se afle în posesia sau detenţia altei persoane (adică în
normativ
stăpânirea ei de fapt)
 luarea bunului în stăpânire să se facă fără consimţământul celui
deposedat
 bunul să fie luat în scopul însuşirii pe nedrept sau în scop de folosinţă
pe nedrept (în cazul sustragerii unui vehicul, în scopul folosirii pe nedrept); s-ar putea
susţine că aici, condiţia scopului caracterizează elementul material şi nu latura subiectivă, câtă
vreme bunul este luat în vederea însuşirii1.
b)Urmarea imediată constă în deposedarea (diminuarea patrimoniului) persoanei
care avea posesia sau detenţia bunului.
c)Legătura de cauzalitate apare în mod firesc între acţiunea de luare care formează
elementul material şi urmare a imediată.
6.Latura subiectivă. Elementul subiectiv presupune intenţia, de regulă directă. În
unele situaţii, furtul se poate comite şi cu intenţie indirectă, spre exemplu când făptuitorul
sustrage o haină, iar în buzunarul acesteia el găseşte şi alte bunuri. Faţă de acestea din urmă,
făptuitorul acţionează cu intenţie indirectă.
7.Forme
Tentativa se pedepseşte. Furtul se consumă în momentul în care acţiunea de luare a
fost dusă până la capăt şi subiectul pasiv a fost deposedat prin schimbarea situaţiei de fapt a
bunului.
Pentru a stabili momentul consumării faptei, în doctrină2 s-au propus mai multe teorii:
- teoria aprehensiunii (când s-a pus mâna pe bun);
- teoria amoţiunii (a fost deplasat bunul din locul în care se află);
- teoria ilaţiunii (bunul a fost dus în altă parte sau ascuns) ;
- teoria apropriaţiunii, acceptată şi împărtăşită atât de practică, cât şi de
doctrină, adică momentul în care bunul a trecut în stăpânirea de fapt a făptuitorului,
indiferent cât a durat aceasta.
Uneori furtul poate îmbrăca forma infracţiunii continue (furtul de energie electrică),
sau forma infracţiunii continuate, elementul material prelungindu-se în timp, după momentul
consumării.
8.Furtul de folosință.
În art. 230 sunt incriminate două forme atenuate ale infracţiunii de furt: sustragerea
unui vehicul în scop de folosinţă, precum şi folosirea fără drept a unui terminal de comunicaţii
normativ
(de ex. a unui telefon) ori conectarea fără drept la o reţea de comunicaţii, acestea din urmă fiind
cu condiţia producerii unei pagube.
Vehiculul sustras în scopul folosirii poate fi cu tracţiune mecanică sau animală, legea
nefăcând nicio distincţie. Nu are importanţă cât timp s-a aflat făptuitorul în posesia acelui
vehicul, atâta timp cât a fost luat pentru a fi folosit fără drept.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru forma simplă a infracţiunii de furt este închisoarea
de la 6 luni 3 ani sau amenda. În cazul infracţiunii de furt în scop de folosinţă descrisă în art.
230, limitele de pedeapsă se reduc cu o treime.
Furtul săvârşit între membrii de familie, de către un minor în paguba tutorelui său ori
de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta se
pedepseşte numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Lipsa plângerii prealabile sau
retragerea acesteia înlătură răspunderea penală.
În cazul infracţiunilor de furt prevăzute în art. 228 şi art. 230, împăcarea înlătură
Furtul calificat (art. 229)

1.Circumstanțe de calificare
Alineatul 1:
a) într-un mijloc de transport în comun. Este vorba de acele mijloace cu care

se transportă deodată, mai multe persoane: autobuze, autocare, troleibuze, tramvaie,
feriboturi, vase de călători, etc., nu însă şi taximetre în care sunt transportate de regulă, persoane
care se cunosc între ele.
b) în timpul nopţii. Agravanta este justificată de împrejurarea că pe timpul nopţii,
bunurile oamenilor sunt mai puţin apărate. Se consideră noapte intervalul de timp de când
întunericul a luat locul luminii şi până în clipa în care lumina va lua locul întunericului.
Astfel, amurgul nu este noapte, nefiind încă instalat întunericul, dar zorile de zi fac
parte din noapte deoarece lumina nu a luat încă locul întunericului. Se va avea de fiecare dată în
vedere, pentru stabilirea împrejurării că furtul a fost comis pe timp de noapte, criteriul real în
raport cu luna, anotimpul, ziua, condiţiile atmosferice, poziţia topografică a localităţii.
c) de către o persoană mascată, deghizată sau travestită. Agravanta constă în
procedeul utilizat de făptuitor care împiedică recunoaşterea şi identificarea lui.
normativ
d) prin efracţie, escaladare, sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a
unei chei mincinoase. Împrejurările agravante privesc modul sau mijloacele de săvârşire a
furtului şi se referă la violarea încuietorilor, a îngrădirilor. Efracţia presupune distrugerea,
forţarea încuietorilor, a sistemelor de închidere. Escaladarea presupune ocolirea unui obstacol
care află între făptuitor şi bunul vizat: saltul peste un gard, săparea unui şanţ pe sub gard, etc.
Atât efracţia cât şi escaladarea trebuie să se realizeze în scopul sustragerii bunului, iar
nu pentru părăsirea locului faptei. Cheia adevărată este cheia reală, dar folosită nejustificat, pe
când cheia mincinoasă este o copie sau un şperaclu ori o cheie universală.
e) prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere. Agravanta
se referă la împrejurarea înlăturării de către făptuitor a sistemelor de protecţie a bunurilor
instalate de către posesor/detentor: mijloace de alarmare ori de supraveghere, ori la punerea lor
în stare de nefuncţionare.
Alineatul 2:
a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural naţional. Obiectul
material al furtului îl reprezintă un bun care face parte din patrimoniul cultural, declarat astfel în
condiţiile legii şi având aşadar o valoare deosebită.
b) prin violare de domiciliu sau de sediu profesional. În această situaţie, violarea de
domiciliu ori de sediu profesional este absorbită în infracţiunea de furt calificat.
c) de o persoană având asupra sa o armă. Noţiunea de armă este aceea descrisă în art.
179 din C. penal, nu şi obiectele devenite arme prin folosire.
Alineatul 3
- Ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau
gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane cisternă;
- Componente ale sistemelor de irigaţii;
- Componente ale reţelelor electrice;
- Un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu
sau alte situaţii de urgenţă publică;
- Un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de
cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
- Instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi
componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;
- Bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor
pe drumurile publice;
normativ
- Cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radio-comunicaţii,

precum şi componente de comunicaţii (cu condiţia ca acestea, la momentul sustragerii să fie
efectiv integrate într-o reţea sau sistem de comunicaţii aflat sau nu în funcţiune.
Raţiunea agravării faptelor de furt care se comit asupra acestor categorii de bunuri o
reprezintă importanţa economică sau socială a unor astfel de bunuri.
În cazul infracţiunilor de furt prevăzute în art. 229 alin. 1, şi alin. 2 lit. b şi c,
împăcarea înlătură răspunederea penală.
Tâlhăria (art. 233)

1.Noţiune.
Infracţiunea constă în fapta persoanei care pentru săvârşirea furtului, păstrarea bunului
furat ori pentru înlăturarea urmelor furtului sau a pericolului de a fi prins, recurge la violenţe sau
ameninţări contra altei persoane ori o pune pe aceasta, în stare de inconştienţă sau neputinţă de a
se apăra.
În această infracţiune sunt conjugate două acţiuni:
- acţiunea de bază este aceea de sustragere a unui bun, îndreptată împotriva
patrimoniului şi
- acţiunea secundară sau adiacentă, constând în folosirea violenţei, ameninţării sau a
altei forme de constrângere (punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se
apăra).
Cele două acţiuni sunt unite din punct de vedere subiectiv, astfel încât tâlhăria este o
infracţiune complexă, formând o unitate infracţională legală.
2.Obiectul –juridic - este complex, la fel ca şi conţinutul infracţiunii şi este format
din relaţiile sociale referitoare la patrimoniul unei persoane (obiect juridic special principal) şi
relaţiile sociale legate de ocrotirea persoanei şi anume libertatea, integritatea corporală, sănătatea
sau viaţa acesteia (obiect juridic special secundar).
3.Obiectul material al infracţiunii trebuie privit atât în raport cu acţiunea principală,
cât şi cu acţiunea secundară. În ceea ce priveşte acţiunea principală, obiectul material este bunul
mobil sustras, iar în ceea ce priveşte acţiunea secundară, obiectul material este corpul persoanei.
Este posibil ca în ceea ce priveşte acţiunea secundară, să nu existe obiect material,
dacă aceasta constă în ameninţare.
4.Subiectul activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă sub toate
formele. Dacă unul dintre făptuitori sustrage bunul, iar celălalt ameninţă ori loveşte victima,
ambii vor fi consideraţi coautori la tâlhărie deoarere caţiunile lor se completează reciproc.
normativ
5.Subiect pasiv este persoana faţă de care se comite tâlhăria, adică persoana ale cărei
bunuri au fost sustrase, dar şi persoana faţă de care s-a exercitat constrângerea.
a)Elementul material constă într-o acţiune principală de furt şi una secundară sau
adiacentă de exercitare a violenţelor, de ameninţare sau de folosire a constrângerii. Ceea ce este
specific acestei fapte e că de regulă, luarea bunului ia forma remiterii silite făcută de către
victimă.
Legea nu pretinde acţiunile care compun elementul material să se succeadă imediat ori
să fie concomitente. Este posibil ca făptuitorul să folosească constrângerea pentru a determina
victima să-i predea bunul, pentru a păstra bunul furat ori pentru a-şi asigura scăparea, astfel că
acţiunea adiacentă se comite la un oarecare interval de timp de la consumarea sustragerii.
Acţiunea principală, furtul, constă în luarea bunului mobil din detenţia sau posesia
altuia. Analiza acestei acţiuni s-a făcut cu ocazia examinării elementului material al infracţiunii
de furt şi nu mai revenim asupra lui.
Acţiunea secundară, constrângerea, serveşte ca mijloc pentru săvârşirea furtului,
păstrarea bunului furat, înlăturarea urmelor infracţiunii sau scăparea făptuitorului. Ea se poate
realiza prin întrebuinţarea de violenţe, ameninţări, prin punerea victimei în stare de inconştienţă
sau neputinţă de a se apăra (folosirea unor substanţe narcotice sau a altora care pot provoca
inconştienţă, imobilizarea persoanei, punerea unui căluş în gură, etc.)
Esenţial este ca acţiunea adiacentă, de exercitare a violenţei, ameninţării ori a altei
constrângeri să se comită împotriva persoanei, dar nu este exclus ca anumite forme de violenţă
faţă de lucruri să constituie ameninţări adresate persoanei. Aceste mijloace de constrângere
trebuie efectiv folosite pentru ca fapta să constituie tâlhărie. Chiar şi în cazul tentativei de
tâlhărie, trebuie să se consume acţiunea adiacentă de exercitare a violenţei ori de constrângere, în
timp ce acţiunea principală (sustragerea) rămâne în faza de tentativă.
Cerinţele esenţiale ale acţiunii principale din cadrul elementului material sunt cele deja
analizate la furt, iar cerinţele esenţiale ale acţiunii secundare se referă la condiţia ca ea să fi servit
ca mijloc pentru săvârşirea furtului, păstrarea bunului furat, înlăturarea urmelor ori asigurarea
scăpării. Aceste acţiuni de constrângere trebuie să se realizeze înainte ori imediat după
consumarea furtului sau chiar în timpul săvârşirii acestuia.
b)Urmarea imediată este complexă şi constă pe de o parte în producerea unei pagube
în patrimoniul unei persoane, iar pe de altă parte în vătămarea adusă libertăţii, integrităţii
corporale ori sănătăţii acelei persoane.
Fapta se săvârşeşte cu intenţie directă. Se regăsesc aici şi anumite cerinţe esenţiale:
acţiunea principală de sustragere trebuie să se comită în scopul însuşirii pe nedrept, iar acţiunea
secundară se săvârşeşte în scopul realizării furtului, a păstrării bunului furat, asigurarea scăpării
sau înlăturarea urmelor infracţiunii.
normativ
8.Forme
Tentativa se pedepseşte şi există atunci când acţiunea principală (furtul) a fost
întreruptă ori nu şi-a produs efectul, cu condiţia ca până atunci să se fi efectuat acţiunea
adiacentă.
Tâlhăria în forma simplă se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerera
unor drepturi.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi competenţa de soluţionare a cauzei în
primă instanţă revine judecătoriei.
Tâlhăria calificată (art. 234)
1.Noțiune
Tâlhăria calificată este o variantă a infracţiunii de tâlhărie pe care legea o consideră ca
prezentând un grad mai ridicat de pericol social. Ceea ce caracterizează tâlhăria calificată este că
aceasta se comite în anumite împrejurări care constituie elemente circumstanţiale de agravare a
faptei.
Aceste elemente circumstanţiale nu fac parte din elementele esenţiale ale infracţiunii
de tâlhărie în forma sa tipică, ci sunt valorificate de legiuitor în aşa fel încât săvârşirea tâlhăriei
în vreuna din acele circumstanţe, va atrage încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 234.
2.Forme
Potrivit alineatelor 1, 2 şi 3 ale art. 234 din Codul penal, tâlhăria este mai gravă dacă
este săvârşită în următoarele împrejurări:
Alin. 1:
a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice ori paralizante. Noţiunea
de armă este cea prevăzută în art. 179 din Codul penal şi de această dată include chiar şi
obiectele devenite arme prin folosire. Substanţele narcotice sunt substanţele care provoacă
artificial adormirea unei persoane, ele acţionând imediat şi profund (somniferele), iar substanţele
paralizante sunt cele care pun persoana în imposibilitatea de a acţiona (de ex. sprayurile
paralizante, cloroformul, etc.)
b) prin simulare de calităţi oficiale. Agravanta presupune ca făptuitorul să invoce
anumite calităţi oficiale nereale, în sensul art. 175, 176 şi 178 din Codul penal şi se se folosească
de vreuna din aceste calităţi pentru a comite tâlhăria (de ex. calitatea de poliţist, procuror,
inspector fiscal, etc).
normativ
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită. Ca şi la furtul calificat, analizat

anterior, agravanta constă în procedeul utilizat de făptuitor care împiedică recunoaşterea lui,
având totodată şi efect intimidant asupra victimei.
d) în timpul nopţii. Agravanta este de asemenea justificată de împrejurarea că pe
timpul nopţii, oamenii şi bunurile acestora sunt mai puţin apăraţi.
Se consideră noapte intervalul de timp de când întunericul a luat locul luminii şi până
în clipa în care lumina va lua locul întunericului. Astfel, amurgul nu este noapte, nefiind încă
instalat întunericul, dar zorile de zi fac parte din noapte deoarece lumina nu a luat încă locul
întunericului.
Se va avea de fiecare dată în vedere, pentru stabilirea împrejurării că tâlhăria a fost
comisă pe timp de noapte, criteriul real în raport cu luna, anotimpul, ziua, condiţiile atmosferice,
poziţia topografică a localităţii.
e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport. Spre deosebire de
furt care este calificat atunci când este săvârşit într-un mijloc de transport în comun, tâlhăria se
consideră agravată atunci când este comisă într-un mijloc de transport, indiferent că este vorba
de transport în comun sau individual. De asemenea, tâlhăria prezintă un caracter mai grav dacă
se comite asupra unui mijloc de transport (autoturism, autobuz, tren, autocamion, etc.)
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional. Tâlhăria este considerată mai gravă
ori de câte ori se comite prin violarea domiciliului ori a sediului profesional. De această dată,
tâlhăria calificată va absorbi infracţiunea de violare de domiciliu ori de sediu profesional.
Alin. al 2-lea:
Ori de câte ori tâlhăria este săvârşită în condiţiile arătate la alin. 3 al art. 229 din
C.pen., ea este considerată mai gravă. Astfel, este vorba de tâlhăria săvârşită asupra aceloraşi
categorii de bunuri enumerate în alin. 3 al art. 229 care incriminează furtul calificat şi anume:
- Ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau
gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane cisternă
- Componente ale sistemelor de irigaţii;
- Componente ale reţelelor electrice;
- Un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu
sau alte situaţii de urgenţă publică;
- Un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de
cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru:
- Instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi
componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;
- Bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe
drumurile publice;
normativ
- Cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radio-comunicaţii, precum şi

componente de comunicaţii.
Alin. al 3-lea:
Tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei.
Rezultatul mai grav care se produce şi anume vătămarea corporală a victimei (cu
producerea consecinţelor menţionate în art. 194 din C.pen), face ca fapta să dobândească un
caracter mai grav.
În această formă agravată, infracţiunea se săvârşeşte cu preterintenţie întrucât tâlhăria
se comite cu intenţie, iar urmarea mai gravă (aceea din art. 194) îi este imputată făptuitorului din
culpă.
Dacă făptuitorul cauzează cu intenţie vătămarea corporală gravă, se va reţine concurs
de infracţiuni între art. 194 şi art. 233 din C.pen.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru această formă agravată este închisoarea de la 5 la
12 de ani şi interzicerea unor drepturi
3.Tentativa se pedepseşte.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar competenţa de soluţionare a cauzei
în primă instanţă revine judecătoriei.
Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei (art. 236)
În acest articol sunt grupate formele agravate ale tâlhăriei şi pirateriei care sunt urmate
de moartea victimei.
Ori de câte ori tâlhăria sau pirateria conduce la decesul victimei, fapta este considerată
mai gravă şi se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.
Urmarea mai gravă (moartea victimei) i se datorează autorului din culpă, astfel că
fapta se comite cu intenţie depăşită (preterintenţie).
Abuzul de încredere (art. 238)

1.Noţiune.
Infracţiunea constă în fapta persoanei care deţinând un bun al altuia, cu orice titlu şi
cu un anumit scop, şi-l însuşeşte, dispune de el sau îl foloseşte pe nedrept ori refuză să-l restituie.
2.Obiectul juridic - relaţiile sociale patrimoniale pentru a căror dezvoltare este
necesară o anumită încredere pe care participanţii trebuie să şi-o acorde reciproc şi fără care nu
normativ
sunt posibile relaţii sociale normale1. Obiectul material este bunul mobil al altuia şi care se află
în detenţia cu orice titlu, a făptuitorului.
3.Subiectul activ poate fi orice persoană căreia persoana vătămată îi încredinţează
bunul său mobil, în temeiul unui titlu juridic provenit dintr-un raport patrimonial netranslativ de
proprietate: depozit, mandat, împrumut de folosinţă, locaţiune, gaj, etc. Este posibilă participaţia
penală.
4.Subiect pasiv este persoana fizică sau juridică de la care făptuitorul deţine bunul.
a)Elementul material constă într-o activitate materială ce se poate realiza prin patru
acţiuni alternative:
- însuşirea pe nedrept a bunului mobil. În această variantă, făptuitorul ia efectiv în
stăpânire bunul, ca şi cum ar fi al său şi se comportă ca un proprietar;
- dispunerea de bun pe nedrept. Făptuitorul efectuează asupra bunului acte pe care nu
avea dreptul să le facă: vânzare, închiriere, gajare, transformare sau distrugere;
- folosirea pe nedrept a bunului. Făptuitorul utilizează bunul în alt mod de cum avea
dreptul să o facă: îl împrumută altei persoane, sau îl foloseşte în alt scop decât acela pentru care
i-a fost încredinţat;
- refuzul de restituire. Această acţiune presupune o declaraţie explicită în acest sens
sau o manifestare din care rezultă implicit că deţinătorul nu vrea să restituie bunul. Pentru ca
fapta să se comită în forma refuzului de restituire, trebuie să existe din partea celui căruia îi
aparţine bunul, o cerere formală de înapoiere.
Cerinţele esenţiale ale elementului material sunt următoarele:
- acţiunea trebuie să aibă ca obiect un bun mobil al altuia, încredinţat autorului
acţiunii cu orice titlu;
- fiecare dintre modalităţile alternative de comitere a faptei trebuie să aibă caracter
abuziv, nejustificat.
Urmarea imediată constă în crearea unei situaţii de fapt contrară celei ar fi trebuit să
existe dacă n-ar fi fost încălcată încrederea între cele două personae.
Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă. Tentativa este posibilă, dar nu este
pedepsită de lege.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la
3 luni la 2 ani sau amenda.
normativ
Acţiunea penală pentru infracţiunea de abuz de încredere se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Lipsa plângerii prealabile sau retragerea acesteia
înlătură răspunderea penală.
Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor (art. 239)
1.Noţiune.
Potrivit alin. 1, în forma tip, infracţiunea constă în fapta debitorului care
înstrăinează, ascunde, deteriorează sau distruge valori sau bunuri din patrimoniul său ori invocă
datorii sau acte fictive, în scopul fraudării creditorilor.
Varianta asimilată din alin. 2 se comite prin achiziţionarea de bunuri sau servicii de
către o persoană care ştie că nu poate plăti pentru ele.
Această incriminare are caracter de noutate, neexistând în vechiul Cod penal.
2.Obiectul juridic - relaţiile sociale care presupun ca debitorul să manifeste bună
credinţă în ceea ce priveşte executarea obligaţilor care îi revin faţă de creditor.
3.Obiect material al infracţiunii sunt bunurile, valorile din patrimoniul debitorului.
4.Subiectul activ este calificat, putând fi numai debitorul unei obligaţii. Fapta se
poate comite în coautorat, dar fiecare făptuitor trebuie să aibă calitatea de debitor. Actele de
executare săvârşite de o persoană fără calitate de debitor pot fi considerate acte de complicitate.
5.Subiect pasiv este creditorul obligaţiei.
a)Elementul material al variantei tipice din alin. 1 poate consta în vreuna din
următoarele acţiuni: înstrăinare, ascundere, deteriorare sau distrugere, invocare de acte sau
datorii fictive.
Înstrăinarea înseamnă că bunul trece în patrimoniul altuia, indiferent cu ce titlu:
vânzare, donaţie, etc. Ascunderea presupune plasarea bunului sau a valorii într-un alt loc
necunoscut de către creditor. Deteriorarea are în vedere afectarea sau atingerea adusă aspectului
exterior al bunului sau diminuarea funcţionalităţii sale. Distrugerea înseamnă nimicirea fizică a
bunului sau valorii.
Nu prezintă importanţă dacă înstrăinarea, ascunderea, deteriorarea sau distrugerea
priveşte bunurile ori valorile, în totalitate sau parţial.
Invocarea actelor sau datoriilor fictive înseamnă aducerea la cunoştinţa creditorului a
existenţei unor acte sau datorii inexistente în realitate.
normativ
Varianta asimilată din alin. 2 are ca element material, acţiunea de achiziţionare a

bunurilor sau serviciilor.
b)Urmarea imediată constă la alin. 1 într-o stare de pericol pentru relaţiile ocrotite.
În cazul alin. 2, urmarea imediată se concretizează într-o pagubă creată creditorului.
Fapta descrisă la alin. 1 se poate comite numai cu intenţie directă, calificată prin
scopul urmărit: fraudarea creditorilor. Nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii dacă
scopul este sau nu realizat. Scopul are aici înţelesul de finalitate urmărită prin comiterea acţiunii
incriminate.
Pentru varianta asimilată din alin. 2, latura subiectivă presupune atât intenţia directă
cât şi intenţia indirectă. Cerinţa esenţială se referă la cunoaşterea de către făptuitor a
imposibilităţii de a achita bunurile sau serviciile de care a beneficiat.
8.Tentativa faptei incriminate în alin. 1 se pedepseşte conf. art. 248.
Infracţiunea de abuz de încredere în frauda creditorilor se pedepseşte cu închisoare
de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, în ambele variante de incriminare.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea pralabilă a persoanei vătămate.
Lipsa plângerii prealabile sau retragerea acesteia înlătură răspunderea penală.
Gestiunea frauduloasă (art. 242)

1.Noţiune.
Această infracţiune constă în fapta aceluia care având în conservare sau administrare,
bunuri ale altei persoane, îi provoacă acesteia pagube.
Incriminarea este preluată cu unele modificări din vechiul Cod penal (art. 214).
2.Obiectul juridic –relațiile sociale patrimoniale pentru a căror dezvoltare este
necesară o anumită încredere pe care participanţii trebuie să şi-o acorde reciproc şi fără care nu
sunt posibile relaţii sociale normale.
3.Obiectul - universalitate de bunuri de toate categoriile: bunuri mobile sau imobile,
corporale sau necorporale.
4.Subiectul activ poate fi numai o persoană căreia îi este încredinţată gestionarea
averii unei persoane, deci este vorba de un subiect activ calificat.
normativ
Participaţia penală este posibilă. Actele de autorat săvârşite de o persoană care nu are
calitatea de gestionar al averii altuia vor constitui acte de complicitate materială. Subiectul pasiv
este persoana care şi-a încredinţat averea sau o parte din avere, spre gestionare, subiectului activ
şi a fost păgubită prin faptele comise de acesta.
a)Elementul material constă în acţiunea ori inacţiunea care produce pagube unei
persoane. Cerinţele esenţiale ale elementului material presupun ca:
- acţiunea păgubitoare să fie săvârşită cu ocazia administrării sau conservării
bunurilor;
- acţiunea păgubitoare să constituie o încălcare a grijii pe care făptuitorul era ţinut să o
manifeste faţă de averea subiectului pasiv.
Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă. Tentativa este posibilă, dar nu
este sancţionată de lege.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 6 luni la 3
ani sau amenda.
8.Forme agravate.
În alineatul al 2-lea şi al 3-lea sunt descrise formele agravate ale infracţiunii.
Potrivit alin. 2, fapta este mai gravă atunci când este săvârşită de către administratorul judiciar,
de lichidatorul averii debitorului sau de un reprezentant ori prepus al acestora. Pedeapsa este
închisoarea de la 1 la 5 ani.
La varianta agravată descrisă în alin. 3, elementul circumstanţial de agravare constă în
scopul urmărit de făptuitor: dobândirea unui folos material, indiferent dacă fapta se prezintă în
forma simplă a alin. 1 sau în forma calificată a alin. 2. La această formă a infracţiunii, latura
subiectivă presupune prezenţa intenţiei directe, calificate prin scop. Pedeapsa prevăzută în acest
caz este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Acţiunea penală pentru oricare din formele infracţiunii de gestiune frauduloasă, se
pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Lipsa plângerii prealabile sau
retragerea acesteia înlătură răspunderea penală.
Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor (art.243)

normativ
1.Noţiune.
Prima variantă a infracţiunii descrisă la alineatul 1 constă în fapta persoanei care
găsind un bun pierdut de altcineva, nu-l predă în termenul legal de 10 zile, autorităţilor sau celui
care l-a pierdut ori dispune de acel bun ca şi cum ar fi al său.
Cea de-a doua variantă menţionată în alineatul 2 al articolului 243 constă în fapta
persoanei care ajungând din eroare sau întâmplător, în posesia unui bun mobil care aparţine
altuia, şi-l însuşeşte pe nedrept ori nu-l predă în 10 zile de când a cunoscut că bunul nu-i
aparţine.
Incriminarea este preluată din vechiul Cod penal, cu unele modificări (art. 216).
2.Obiectul juridic - relaţiile sociale de protejare a patrimoniului altuia, relaţii care
implică buna-credinţă atunci când este vorba de bunuri pierdute sau ajunse din eroare în posesia
altei persoane.
3.Obiectul material îl constituie la prima variantă, bunul mobil pierdut, iar la varianta
a doua, bunul mobil, ajuns din eroare sau întâmplător în posesia făptuitorului.
4.Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care a găsit un bun pierdut sau
a ajuns din eroare în posesia lui. Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
5.Subiect pasiv este persoana care a pierdut bunul sau al cărei bun a ajuns din eroare
ori întâmplător în posesia făptuitorului.
a)Elementul material în cazul variantei din alineatul 1 poate consta în:
- nepredarea bunului găsit (neremiterea, nedepunerea lui). Cerinţa esenţială a legii
presupune că această inacţiune capătă caracter infracţional doar dacă au trecut 10 zile de la
găsirea bunului;
- dispunerea de acel bun ca de al său (efectuarea de acte patrimoniale cu privire la acel
bun). Cerinţa esenţială a elementului material la această variantă constă în împrejurarea că
făptuitorul dispune de acel bun ca şi cum ar fi al său (îl vinde, îl modifică, etc., deşi nu are acest
drept).
Elementul material pentru varianta prevăzută în alineatul 2 constă în:
- însuşirea bunului de către făptuitorul care a ajuns din eroare sau întâmplător, în
posesia lui. Făptuitorul se comportă aşadar ca un proprietar cu acel bun, deşi nu este îndreptăţit la
aceasta. Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca însuşirea să se facă pe nedrept.
- nepredarea bunului către autorităţi sau către cel căruia îi aparţine. Cerinţa esenţială a
legii presupune că această inacţiune capătă caracter infracţional doar dacă au trecut 10 zile de la
momentul în care făptuitorul şi-a dat seama că bunul nu-i aparţine.
normativ
b)Urmarea imediată la ambele variante de comitere constă într-o stare de fapt

contrară celei iniţiale şi într-o pagubă adusă persoanei căreia îi aparţine bunul.
Infracţiunea se comite cu intenţie.
8.Tentativa nu se sancţionează.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la o lună la 3 luni sau amendă.
10. Aspecte procesuale.
Deşi acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, împăcarea părţilor înlătură
Înşelăciunea (art. 244)

1.Noţiune.
Înşelăciunea constă în fapta persoanei care, pentru a obţine un folos material injust,
induce în eroare o altă persoană prin amăgire, cauzându-i astfel o pagubă materială.
Incriminarea este preluată din vechiul Cod penal (art. 215), iar diferenţa dintre cele
două texte este dată de renunţarea la unele variante agravate şi de posibilitatea înlăturării
răspunderii penale prin împăcarea părţilor.
2.Obiectul juridic - relaţiile sociale cu caracter patrimonial care presupun ca în
relaţiile dintre oameni să existe un minim de bună credinţă.
3.Obiectul material al infracţiunii poate fi un bun mobil sau imobil.
4.Subiectul activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă sub toate
formele.
5.Subiectul pasiv este persoana păgubită prin acţiunea de inducere în eroare. Uneori
persoana indusă în eroare nu este aceeaşi cu persoana păgubită. De exemplu, făptuitorul îi spune
copilului rămas singur acasă, că a fost trimis de părinţii acestuia să ia o sumă de bani pentru a
achiziţiona un anumit obiect. Inducerea în eroare se comite asupra copilului, dar paguba
constând în suma de bani remisă făptuitorului este suportată de părinte. În astfel de cazuri avem
un subiect pasiv primar (cel păgubit) şi un subiect pasiv subsidiar (cel indus în eroare).
6.Latura obiectivă
a)Elementul material al înşelăciunii constă în acţiunea de inducere în eroare, amăgire
a victimei. Inducerea în eroare trebuie să se realizeze prin prezentarea ca adevărată, a unei fapte
normativ
mincinoase sau ca mincinoasă, a unei fapte adevărate. Mijloacele cu ajutorul cărora făptuitorul
induce în eroare victima sunt foarte variate în practică, unele dintre ele relevând imaginaţia şi
ingeniozitatea infractorilor. Chiar dacă aparent, remiterea bunurilor de către persoana vătămată
se realizează cu consimţământul ei, acest consimţământ este viciat prin inducerea în eroare.
b)Urmarea imediată constă în producerea unei pagube în patrimoniul persoanei
vătămate.
Înşelăciunea se comite numai cu intenţie directă calificată prin scop deoarece legea
pretinde ca făptuitorul să fi acţionat cu un anumit scop: obţinerea unui folos patrimonial injust
pentru sine sau pentru altul. Nu interesează dacă făptuitorul a obţinut sau nu acel folos.
Scopul are în această situaţie, înţelesul de finalitate şi caracterizează latura subiectivă.
8.Tentativa este posibilă şi este pedepsită de lege. Există tentativă ori de câte ori s-a
realizat inducerea în eroare, dar nu s-a produs paguba. Spre exemplu, comite tentativă la
înşelăciune acela care se prezintă drept delegatul unei societăţi comerciale şi încarcă de la un
depozit en-gros marfă, dar gestionarul depozitului observă că actele prezentate sunt falsificate şi
opreşte încărcarea camionului.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru forma simplă este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
10.Forme şi modalităţi.
Alin. 2 descrie forma calificată a înşelăciunii, iar elementul circumstanţial de agravare
îl constituie folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori alte mijloace frauduloase.
Folosirea numelor mincinoase constă în utilizarea de nume care în realitate nu aparţin
făptuitorului; folosirea de calităţi mincinoase presupune atribuirea de titluri, funcţii, grade de
rudenie, etc. pe care autorul nu le deţine.
În fine, mijloacele frauduloase sunt orice mijloace apte să inducă în eroare: pachete de
hârtie albă tăiată la dimensiunea unor bancnote reale, dar care au doar deasupra o bancnotă reală;
inele ori alte bijuterii confecţionate din material galben despre care făptuitorul pretinde că sunt
din aur, etc.
Dacă mijloacele frauduloase constituie prin ele însele o altă infracţiune, se vor aplica
regulile concursului de infracţiuni (bancnote falsificate, acte false, etc.).
Pedeapsa prevăzută de lege pentru forma calificată este închisoarea de la unu la 5 ani.
Deşi acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, împăcarea părţilor înlătură
normativ
2.Grile
1.Pot constitui obiect material al infracțiunii de furt:
a.un bun mobil încorporat într-un imobil
b.un bun fungibil
c.o proteză dentară
d.un embrion criogenat
2.Pot constitui obiect material al infracțiunii de furt:
a.un cal ajuns accidental în grădina făptuitorui

b.un bun abandonat
c.un bun găsit dacă făptuitorul nu cunoaște proprietarul
d.mana secționată a unui cadavru, conservată într-un borcan de formol, material didactic
la Facultatea de Medicină.
3.Se asimilează noțiunii de energie cu valoare economică:

a. semnalul de televiziune prin cablu
b.baza de date dintr-un calculator
c.curentul electric
d.impulsurile telefonice
4.X a primit în depozit de la Y un bun. Acest bun este sustras a doua zi de către un terț. La
expirarea termenului depozitului X nu mai poate restitui bunul. Nerestituirea bunului de către X
constituie:
a)abuz de încredere;
b)furt;
c)nu are relevanță penală.
5.X își lasă valiza în compartimentul de tren în paza altor călători și pleacă la toaletă. Y,
observând acest lucru, după plecarea lui X, se prezintă celor din compartiment ca prieten al lui
X, susținând că a fost trimis de acesta să îi aducă valiza. Ceilalți călători își dau seama de situație
și refuză. Y a comis:
a)tentativă de furt;
b)tentativă de înșelăciune;
c)nu a comis o faptă penală.
3.Speţe
1.În seara de 12.03.2014 inculpatul U.I. a condus un autoturism fără a poseda permis de
conducere, a sustras benzina din rezervorul unei masini parcate, dupa care, folosind un pistol tip
bricheta, a solicitat părții vătămate să-i remită toți banii, în caz contrar îl împușcă.
normativ
2. În ziua de 16.04.2014 în jurul orelor 16.40, partea vatamata s-a deplasat în Piata
centrala din oraș pentru a face cumparaturi. Bunurile pe care le cumparase le-a pus într-o sacosa
și într-o mâna căra respectivul bagaj și poseta, iar în cealaltă avea portofelul în care se afla cardul
bancar și suma de 182 lei.
În timp ce partea vatamata se deplasa pe stradă, inculpatul s-a apropiat din spate de
aceasta, i-a smuls din mâna portofelul si a fugit spre directia opusă. Partea vătămată a fugit după
inculpat, strigând după el „Prindeti-l!”. În momentul în care inculpatul a ajuns în fața unui
magazin, a fost prins de un martor, moment în care a aruncat în stradă portofelul. La fața locului
au ajuns imediat si organele de politie care au constatat infractiunea în flagrant.
3. X, aflând cu prilejul unei discuții că vecinul său comandă prin poștă diferite dispozitive
electronice, plătind ramburs curierului care le livra, decide să să sustragă un obiectiv foto pe care
vecinul său îl comandase în urmă cu o săptămână. Observând că vecinul nu este acasă și că firma
de curierat livrase produsul, a ieșit în întâmpinarea curierului căruia i-a spus să îi predea lui
coletul tinând mâna dreaptă în buzunar cu degetul arătător întins. Astfel curierul, având
convingerea că X are în mână un pistol, a lăsat coletul în mijlocul drumului, s-a urcat în mașină
și a demarat în trombă. X a luat coletul, apoi a folosit obiectivul foto realizând niste fotografii la
o petrecere. Fiind intervievat de organele de poliție, X a aratat că a vrut sa faca o gluma
curierului si ca nu se astepta ca acesta sa il ia in serios.
2.2. Lecţia 2:
10.Infracțiuni contra patrimoniului: fraude prin sisteme informatice și mijloace de plată
electronice, distrugerea și tulburarea de posesie (art. 249-256 C.p.)
- 1.Grile
1.Tentativa se pedepsește la infracțiunea de:

a.frauda informatică
b.efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos
c.acceptarea operațiunilor financiare efectuate în mod fraudulos
2.Infracțiunea de efectuare a unor operațiuni financiare în mod fraudulos se poate comite:

a.cu intenție directă
b.cu intenție indirectă
c.din culpă
3.Fapta soțului care sustrage cardul soției și retrage numerar de la bancomat constituie:
a.furt (art. 228, 231);
b.furt în concurs cu efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos
c.efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos
d.nu constituie infracțiune
4.X, în calitate de secretară la S.C. X S.R.L. avusese o relație amoroasă cu administratorul

societății. Întrucât acesta își pierduse interesul față de de ea începând o relație cu contabila
societății, X a luat hotărârea să se răzbune. Astfel, X i-a aflat parola de la laptop, a intrat de pe
normativ
laptopul contabilei în contul societății, realizând transferul unei sume mai de bani în contul
personal atât al său, cât și al contabilei, a instalat un virus pe acest laptop blocând funcționarea
programului contabil și provocând ștergerea bazei de clienți, apoi și-a dat demisia.
X a comis:
a.infracțiunea de fraudă informatică;
b.infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos
c.furt în concurs cu acces nelegal la un sistem informatic
c.fraudă informatică în concurs cu efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.
- 2. Speţe
1.X, angajat al băncii BCR în înțelegere cu Y, angajat al departamentului financiar contabil
al S.C. CCC S.R.L. a realizat transferuri succesive din contul S.C. CCC S.R.L. în contul unei alte
societăți comerciale cu răspundere limitată al cărei unui asociat este Y, în baza depunerii de către
Y a unor ordine de plată fictive. Apoi Y l-a recompensat pe X cu suma de 3000 Euro pentru
serviciile aduse.

Material Didactic PENAL SPECIAL I PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Material Didactic PENAL SPECIAL I PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

normativ

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

Material de studiu pentru uzul studenților Facultății de Drept– U.V.T.

Numele cursului: DREPT PENAL PARTEA SPECIALĂ I

II. Rezultate şi competenţe aşteptate în urma parcurgerii materialului didactic:

Prin parcurgerea acestei discipline, studenţii vor fi capabili să:

III. Instrucţiuni pentru parcurgerea resursei de învăţământ:

IV. Conţinutul materialului didactic:

1. Timp necesar pentru asimilare; ritmul recomandat de studiu

Art. 188 OMORUL

7.Regim sancţionator şi aspecte procesuale

Art. 189 Omorul calificat

1) Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:

3.Analiza elementelor circumstanțiale

b. săvârșirea omorului din interes material

c) săvârșirea omorului pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la

d) săvârșirea omorului pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni

circumstanță personală obiectivabilă

e)săvârșirea omorului de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune

f. săvârșirea omorului asupra a două sau mai multor persoane

intenția poate fi directă față de unele victime și indirectă față de altele

g. săvârșirea omorului asupra unei femei gravide

h. săvârșirea omorului prin cruzimi

Art. 190 Uciderea la cererea victimei

1.Precedent legislativ și drept comparat:

gravă atestată medical, cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat, și se pedepsește

2.Legislația medicală în România

infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat, și se

Art. 191 Determinarea sau înlesnirea sinuciderii

-minori sub 13 ani sau pers fără discernământ

Art. 192 Uciderea din culpă

4.Forme– nu este posibilă tentativa și nici actele prepratorii

2.2 Teste de autoevaluare Grile

2.Este calificat omorul săvârşit:

4.Omorul este caificat dacă este comis de către:

6.Omorul săvârşit de tată asupra copilului nou născut este:

7.Este calificat omorul săvârşit asupra :

8.Nu este calificat omorul săvârşit asupra:

a.victima este în luna a doua de sarcină iar infractorul nu o cunoaștea

2.3. Teste de autoevaluare Speţe

6.X, asistentă la Spitalul de boli cardio-vasculare, administrează din greșeală un

1. Timp necesar pentru asimilare; ritmul recomandat de studiu

4.Subiectul activ - orice persoană fizică responsabilă penal.

Prin urmare, subiectul activ (autorul) realizează fapta ca pe o activitate

În cazul lovirii, suferinţele fizice produse sunt prezumate, fiind de neconceput ca o

7. Forme, modalităţi, regim sancţionator şi aspecte procesuale

În legătură cu modalităţile infracţiunii de lovire sau alte violenţe arătăm că acestea se

Art. 194 VĂTĂMAREA CORPORALĂ

b. au fost produse leziuni traumatice sau a fost afectată sănătatea unei

În literatura de specialitate s-a susţinut că simpla prezumţie generală şi

6. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se comite infracţiunea de vătămare

7. Forme, modalităţi, regim sancţionator şi aspecte procesuale

Infracţiunea de vătămare corporală se consumă în momentul în care s-a

Art.195 LOVIRILE SAU VĂTĂMĂRILE CAUZATOARE DE MOARTE

- a doua, de a încadra fapta în categoria infracţiunilor contra vieţii ca

3. Obiect juridic şi obiect material al infracţiunii

Infracţiunea de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte presupune existenţa unui

5. Condiţii de loc şi de timp

Norma de incriminare nu pretinde pentru existenţa infracţiunii condiţii de loc şi de

6. Structura şi conţinutul juridic

Infracţiunea de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte nu pretinde pentru

8. Forme , modalităţi, regim sancţionator şi aspecte procesuale

Art. 196 VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ