SOIETATEA POLITICĂ

Colecţie coordonată de CRISTIAN PREDA

„Această ediţie a ost publicată cu sprijnul

Centrl Europen University Trnslation Project,
nnţat de OSI-Zug Foundation şi contribuţia
Center or Publisng Development dn cadrul
Open Society Institute - Budapesta,
precum şi a Fundaţiei pentru o Societate Descisă Romnia."

„ ' �
..
„
�
CEU
4 • "
 Edmund Burke

REFLECTII
'
ASUPRA REVOLUTIEI
'
DINFRANTA'

SI
'
ASUPRA,
ACTIVITĂTILOR
'
ANUMITOR
SOCIETATI'
DIN LONDRA CU PRIVIRE
LA ACEST EVENIMENT.
ÎN FORMA UNEI SCRISORI
CARE URMA SĂ FIE TRIMISĂ
MAI ÎNTÎI UNUI TÎNĂR, LA PARIS

Traducere, sudiu ntroductiv şi note de

Mihaela Czobor-Lupp

J
lI
2000
 Coperta colecţiei: DAN PERJOVSCl
Ilustraţie: Caspr David Friedrich, Ruinele de la Eldena,
Berln, Galeria Naţională

EDMUND BURE
REFLECTU ASUPRA REVOLUTIEI DIN FRANTA
' , '

© Editura Neira, 2000

Comercializrea n afara graniţelor ţării f'ară acordul editurii este interzisă.

Difuzare:
S.C. Nemira & Co, Str. Popa Tatu r. 35, sector 1, Bucureşti
Telefax: 314.2 1.22, 314.2 1.26
Clubul cărţii: C.P. 26-38, Bucureşti

e-mail: editura@nemira.ro
www.nemira.ro

ISBN 973-569-462-x
 EDMUND BURKE: UN C ONSERVATOR
ÎN SLUJBA VALORIL OR LIBERALE

Motto: „No politicin can make a situa­

tion. His skill consists n his well-playng the
game dealt to m by ortune, nd ollowng
the ndications given by nature, tmes nd
crcumstnces" (leter to G. Elliot, september,
1 793)

Burke este un gnditor moc.en. Numai că modenitatea sa

aparţine, după expresia lui Isaiah Berlin, Contra-Luminilor.
Gndrea lui Burke este de aceea ilustrativă pentru o altel de
modenitate decît cea consacrată de ideologia Luminilor şi de
Revoluţia ranceză. Concepţia lui B urke despre raţiune şi teorie,
concepţia sa despre om, modul n cre el nţelege relaţia dintre
ordine (a universului, dr şi a comunităţii umne) şi libertate,
concepţia sa despre relaţia dnre natură şi istorie snt toate aspecte
cre deinesc sensul acestei ltel de modenităţi, pe cre romn­
tismul, mai ales cel de sorgnte gemnă, o va consacra în mare
măsură. Pe de altă parte, Burke, aşa cum remrcă John Gray, a
pus b.azele conservatorismului englez. Este însă vorba de un
conservatorim cre păstrează valorile liberale, temperînd n
acelaşi tmp crednţa secolului al XVIII-iea într-un progres menit
să elmine n ntregme imperfecţiunile, nedreptăţile şi toate relele
cre apasă asupra societăţii umne. Două idei vor structura prin
umre acest studiu cre îşi propune să-l ntroducă n mod succnt
pe cititorul Relecţiilor asupra Revoluţiei din Franţa n universul
gndii ilozoului englez. Prima idee se reeră la modenitatea
5
altenativă pe care o preigurează Burke. Cea de-a doua se reeră
la conservatorismul său mai aparte, care păstrează valorile libe­
rale. Acest gen de conservatorim, parte componentă a moder­
nităţii altenative, este cu atît mai interesant cu cît el se naşte ca
o critică la liberalismul dominnt, cel al Luminilor şi al Revoluţiei
ranceze.

Burke si
'
Contra-Luminile

Deşi considerat de regulă un ilozof utilitarist, continuator al

lui David Hume, Burke este în egală măsură un continuator al lui
Aristotel, un lozof care „a conceput Constituţia britnică într-un
spirit asemănător celui în care Cicero a conceput constituţia
poliy) romană"l. Pentru Leo Strauss, el este un lozof care nu
a ezitat să folosească limbajul dreptului natural modem pe un­
dalul unei viziuni de nsamblu tomiste, un ilozof care, desi a
criticat Revoluţia ranceză şi tipul de modenitate pe care ace sta­�
îl iniţiază, nu este decît un alt reprezentnt al crizei dreptului
natural moden, un ilozof cre alege istoria în locul raţiunii şi
c�e deschide astel calea „scolii istorice"2. Pe de altă parte, asa
cum pare să sugereze şi mott o-ui acestei scurte introduceri, există
pe alocuri în limbajul lozofului englez ecouri ale concepţiei lui
Machiavelli, ecouri ale modului în care gndirea politică engleză
a înglobat, începînd cu secolul al XVII-iea, concepţia istoricului
lorentin, o gîndire care potrivit lui John Pocock se bazează în
omarea sa pe trei concepte fundamentale, custom, grace, and
virtute(fortune 3 . În acelaşi timp, Burke este un gînditor con­
..
servator care păstrează vlorile liberale. In măsura în care acest
lucru este adevărat, aceste valori liberale snt aceleaşi cu cele pe
care John Locke însuşi, întemeietorul liberlismului clasic, le-a
cultivat. Voi încerca, n cele ce umează, să schiţez un proil al
gîndirii filozofului englez în jurul ideii potrivit căreia el aparţine
unei altel de modenităţi, cea a Contra-Luminilor.
Pentru Burke, vita activa este miezul moralei şi al politicii,
înţelepciunea practică iind adevărata măsură a problemelor
morale şi politice. Spritul teoriei rebuie ţinut prn urmare departe
de tărîmul moralei şi al politicii. Experienţa este cea pe care
raţiunea politică trebuie să se sprijine, şi nu concluziile a prior i
6
cre pot i trase dintr-o presupusă ordne universală. Pe de altă
parte, atunci cînd critică intruziunea teoriei n problemele de
natură morală şi plitică, Burke respinge atît raţionalismul
dogmatic al lui Hobbes4, cît şi tradiţia raţionalistă a secolului al
XVIII-lea5, dar nu şi importnţa principiilor, a unor puncte stabile
pe care orice experienţă se bazează. Prin urmare, Burke nu
respnge orice el de teorie6, ci numai acel model care îşi are sor­
gintea ie n raţionlismul de tip hobbesian ie în ceea ce I. Berlin
numeşte Ilunism, ideologia celei de-a doua jumătăţi a secolului
al XVIII-iea. Indiscutabil, Burke este, în tradiţia engleză, un
lozof pragmatic, numai că, aşa cum apreciează Frncis Canovan,
este vorba de un „pncipled pragmatism"7. De aceea, pentru gîndi­
torul englez „without the guide nd light of sound well-understood
principles, all reasoning n politics, as in every ting else. would
be only a conused jumble of particular facts nd details, without
the mens of drawng out any sort of theoretical or practica}
conclusion. "8
Pentru a înţelege modelul de teorie pe care Burke îl admite
ca valid în problemele de natură morală şi politică, trebuie
lămuite două aspecte �e gndrii sale: natura problemelor morale
şi politice şi rolul pe care l joacă raţiunea în abordarea acestora.
Problemele de natură morală şi politică nu sînt de natură
abstractă, de aceea ele nu pot i soluţionate pe baza speculaţiilor
abstracte şi metafizice. Ele sînt adînc înrădăcinate în natura
umană, ceea ce înseană că ele sînt ancorate întotdeauna n si­
tuaţii concrete, speciice, schimbătoare, adică în ceea ce Burke
numeşte în mod generic „crcumstanţe". Această idee face din
Burke un apărător al ideii de diversitate. Caracterul, natura şi
tradiţiile unui popor trebuie să constituie cel dintîi obiect de
studiu al unui politicin, astel ncît orice formă de guvenare să
relecte particulrităţile şi speciicul valorilor şi experienţei isto­
rice ale acelei comunităţi. Pe baza unei astel de idei îşi constru­
ieşte Burke, printre altele, argumentul în favoarea coloniştilor
englezi din America. Trăsătura undamentală a americnilor, ne
spune Burke, este dragostea de libertate. Orice politician britanic
care ignoră acest lucru se va lăsa condus, ca şi revoluţionarii
rancezi de mai tîrziu, nu de natura, înclinaţiile şi elul de a i al
unui popor, de tradiţiile acestuia, ci de imaginaţia sa şi de ideile
absracte de drept. De aceea, Burke pledează, formulînd astfel una
7
dntre ideile fundamentale le concepţiei sale politice, pentru
păstrrea păcii în Imperiul Britnic printr-o unitate de spirit, dar
prinr-o diversitate de metode.9
n acelaşi timp, pentru Burke „things are right or wrong,
morlly speaking, only by their relation nd connexion with other
things" .10 Aceasta nseamnă că ceea ce nţelegem prn bne atît
din punct de vedere moral, cît şi din punct de vedere politic este
foarte complex şi trebuie abordat în mod holist, niciodată nalitic.
Apre.aici o altă idee cracteristică pentru Contra-Lumini, o idee
cre va deveni undamentală pentru Burke n abordarea modului
în care trebuie schimbată o constituţie (n speţă cea engleză),
ntotdeauna prin considerrea ei ca întreg.11 Este vorba de respin­
gerea metodei geometrice, a matematicii n general, ca fiind
adecvată pentru abordrea problemelor cre n de experienţa
morală şi politică a ndividului şi a comunităţilor umne.12 „ The
world of contngency and politic! combination is much lrger
thn we are apt to imagne ... ", ne spune B urke, prin urmre a
diseca, a sepra această realitate şi a o încide nr-un sistem cre
nu relectă decît imaginaţia şi diviziunile rbitrre ale ilozofului,
ale raţiuni înseamnă a ignora miezul însuşi al relităţilor morale
şi politice, a ignora caracteristica lor undamentală. Aşadar,
raţiunea practică trebuie să penduleze între ceea ce oeră expe­
rienţa (instnţă absolută pentru Burke, nvocată de multe ori n
critica pe care o face Revoluţiei rnceze) şi istoria, pe de o parte,
şi aspectele de natură teoretică, pe de altă parte, între scopule
urmărite prin acţiune şi lumea actuală în cre acestea sînt de
realizat. Raţiunea politică se mniestă întotdeauna în cadrul unei
numite tradiţii. Funcţia ei este aceea de a puriica, de a adopta şi
de a dezvolta această tradiţie, nu de a o distruge.13 Această tra­
diţie, reprezentînd atît cadrul de acţiune l raţiunii politice ca n­
corare a acesteia în afra sa, cît şi substnţa ideilor, a scopulor
şi a regulilor ciuni poitice, este denumită de Burke prejudecată.
Se mai conturează astel alte două idei cracteristice Con­
tra-Luminilor: ancorarea raţiunii în afra sa şi conceperea raţiunii
teoretice însăşi, mai degrabă după modelul celei practice.
Romnticii resping ideea unei raţiuni care îşi ascultă dor propriul
său glas, a unei ilozofii pur imnente, a unui sistem cre se
susţne prin sine însuşi. Una dntre problemele esenţile pentru
gîndrea romantică este legată de modul n care poate raţiunea să
8
 răzbată dincolo de proprile sale fruntariil4. Burke procedează
aidoma. Pentru el, raţiunea reprezintă numai o pte dn natura
umană, în nici un caz cea mai cuprinzătoare.15 Astfel limitată,
raţiunea relectă incapacitatea omului de a atinge perfecţiunea, de
a descira misterul ultm al realităţii. Rădăcinle raţiunii coboră
mai adînc decît poate cuprinde raţiunea nsăşi; de aceea, o raţiune
bne întrebunţată îşi va admite limitarea în cel puţin trei sensui:
a) va extrage şi va omula cît mai clar cu putinţă nţelepciunea
conţinută în ceea ce Burke numeşte prejudecăţi; b) se va mulţumi
doar să îmbunătăţească structurile deja existente, fără a-şi
propune să renoveze temeliile înseşi ale acestor structui; şi c) va
considera ca un citeriu l bunei sale utlizări nu propria coerenţă
logică, ci eectele probabile pe care punerea ei la lucru le-ar putea
avea asupra unei vieţi vrtuoase şi asupra nstituţiilor cre fac
posibl acest mod de viaţă . 1 6
Avînd n vedere această limitre precaută a raţiunii (teore­
tice) şi preferinţa lui Burke pentru un anume tip de raţiune, ra­
ţiunea politică, se poate spune că pentru gînditorul şi politicinul
englez nu numai că există un primat al înţelepciunii practice
asupra ştiinţei teretice, dar şi că el este înclinat să transere
asupra raţiunii speculative standardele prin care activitatea
acesteia este testată pe tărîmul practicii . 17 Acest interesant
trnser aminteşte de concepţia de sorginte kntină a lui O'Neill.
Pentru acesta, autonomia raţiunii înseamnă exercitarea raţiunii de
către fiinţe inite. Această limitare radicală a raţiunii face ca
pincipiile acesteia să ie lipsite de un fundament absolut, şi de
aceea „construcţia raţiunii trebuie văzută ca proces, mai degrabă
decît ca produs, ca practici de legre şi ntegrre decît ca aşezre
odată pentru totdeauna a undamentelor."18 Miezul raţiunii
umne este prin urmare această construcţie recursivă a princi­
pilor, prin ntemediul unor practici de legare şi ntegare. Acestă
asociere aduce împreună, într-un mod - cred - fote sugestiv,
ambiguitatea însăşi a modenităţii, scindarea acesteia ntre
Lumini şi Conra-Lumi, pe care Burke o relectă înr-o oarecre
măsură: prinderea iinţei umne între efortul constructiv al
individului raţional şi autonom, eoul de a exprima - n poida
limitii radicale a unei inţe fnite -, eoul de a uniica - prin
instiurea unor prncipii -, şi imposibilitatea de a exprima în
totalitate, mposibilitatea de a uniica în mod absolut, deorece
9
raţiunea nu poate capta acest nexprimabil care scapă mereu din
limitele ragile ale oricărui act uman (ie individual fie al unei
generaţii) de explicitare şi ixarel 9.
Limitarea raţiunii, faptul că aceasta trebuie să penduleze
între principii şi varietatea şi diversitatea experienţei, nu exclude,
în viziunea lui Burke, existenţa unei ordini universale inteligibile
şi a unei legi naturale, a unei exigenţe morale înscrise n însăşi
natura umană. Numai că Burke, dintr-un anume punct de vedere
mai utilitarist decît Locke, pare să ie interesat, în acord cu modul
n cre el nsuşi defineşte teoria şi relaţia acesteia cu practica, mi
degrabă de eectele pe care credinţa în această ordile universală
le are asupra comportamentului moral al oamenilor20. Acest
interes vine şi din faptul că, pentru Burke, omul este o inţă deo­
potrivă imperfectă şi failibilă. Capacitatea omului de a nţelege
binele este imperectă (limitarea raţiuni), n vreme ce dorinţa sa
de a face binele nu este niciodată suicient de putenică (o limitare
a voinţei). 21 Această dublă limitare a raţiunii şi a vonţei explică
de ce pentru Burke miezul naturii umane, pe care o invocă mereu
împotriva speculaţiilor metaizice şi abstracte, pur logice, este
conerit de relaţia dintre natură şi istorie, dntre raţiune şi
experienţă, dintre ordine şi libertate, dintre individ şi comunitate;
o relaţie cre nu înclină niciodată, în mod decisiv, n favoarea
vreunuia dintre termeni, o relaţie care îşi dobndeşte sensul toc­
mai din balansul necontenit între iecare dintre cele două ele­
mente componente. Acest balans nu este altceva decît expresia
repulsiei pe care Burke o re pentru extreme. El denotă de altel
unul dintre sensurile conceptului de prudence, atît de important
pentru autorul Relecţiilor.
Există prin urmare o ordine universală pe care o putem
nţelege. Ea este de sorginte divină. Numai că dubla limitare a
raţiunii şi a vonţei, imperecţiunea şi failibilitatea nu-i permit
omului să acceadă n mod absolut si decisiv la această ordine, cu
atît mai mult să o repreznte n cuprinsul unui sistem ilozoic22.
Această ordine, din care natura umană este o parte componentă,
se dezvăluie treptat în cuprinsul istoriei umane, prin intermediul
creaţiilor umane, al experienţei umne care este locală, condiţio­
nată de spaţiu şi timp, diversă şi vriabilă. Omul este a creature
of its own making, consideră Burke. Numai că acest lucru, ne
asigură autorul Relecţiilor, nu implică libertatea omului de a
10
 acţiona numai pe baza voinţei sale. Aşa cum rădăcinile raţiunii
coboră mai adnn straturle experienţei istorice, locale şi
contingente, în prejudecăţi, n înţelepciunea practică depozitată de
generaţii, la el natura umană este creaţia istoriei. Capacitatea
omului de a se face pe sine este adevărata sa natură. Omul se face
pe sine, dar n acest proces el este condiţionat de natura sa. Numai
că natura umană reprezintă tocmai ansamblul creaţiilor umane, al
prejudecăţilor, al deprinderlor, al modurilor de a face şi de a
gîndi, consacrate şi testate de istorie. Istoia este pentru Burke
expresia şi actualizarea naturi umane. 23
De aceea, societatea civilă este pentru el deopotrivă naturală
şi convenţională, spaţiul n care pasiunle şi dornţele umane,
sentimentele naturale, care reprezintă undamentul moralităţii
naturale în viziunea lui Burke, sînt lmitate de către raţiune, n
formele în care aceasta se mniestă, n instituţiile umane, la loc
de frunte situndu-se legile şi religia. Rolul raţiunii în societate
este acela de a recunoaşte nevoile şi relaţiile umane n forma lor
aectivă şi de a le ormula astfel ca lege morală. Procedînd în
acest mod, raţiunea umnă şi, implicit, societatea sînt cele care
formulează regulile �ţiunii umane. ca limite morale ale vieţii în
comun. Pentru Burke, spre deosebire de Rousseau, starea de
natură nu este perfectă, ci doar condiţia de posibilitate a adevă­
ratei dezvoltări a omului prn istoie şi societate. Sccietatea nu
este cea care l corupe pe om, ci cadrul în care adevărata natura
a omului dobîndeşte expresie, se actualizează. „The state of civil
society„. îs a state of nature; and much more truly so than a
savage and incoherent mode of life. For man is by nature
rcasonable; nd he is never perfectly in his natural state, but when
he îs placed where reason may be best cultivated, and most
predominates.' '24
Pin urmre, iinţă creată de Dumnezeu, înzestrată cu o im­
perfecţiune şi o inferioritate care, în raport cu Dumnezeu,
reprezintă o constantă a gîndrii lui Burke25. a fost totuşi dotată
cu capacitatea de a se dezvolta ca iinţă morală. Ordinea morală
naturală - simpatia, mitaţia şi ambiţia, pasiunile care îi leagă pe
oameni26 - îl poate determina pe om să devină o fiinţă vrtuoasă.
Parte a acestei deveniri morale, al cărei punct de ponire îl
reprezintă ordnea morală naturală, este comunitatea politică sau
statul. Politica este astel o prelungre a moralei, iar ambele sînt
11
expresii ale unei naturi u:nane care se dezvoltă� care creşte, o
naură care nu se ascund.� dincolo de civilizaţie, c1 care constă
tocmai în �ivilizatie. în ciierentele
' .
de
traditie, în inventiile
omului. n gust. în caractcr.27 Acest mod de a n
ţelege natu a şi �
rela�a dintre aceasta şi istorie şi civilizaţie explică de ce, pentu
Burke, nu e�te admisibilă nici o schimbare radicală, nici o
inovaţie totală. .cest lucru ar însemna însăşi distrugerea naurii
umne, trunchierea ei, amputarea unei părti a acesteia.
'
Întrepătrunderea stabilităţii şi a schimbăii ţine de însăşi esenţa
ordinii universale, care este un model pentru ordinea socială. De
aceea, cuvîntul-cheie pentru Burke, din acest punct de vedere,
este a reforma. A reoma este acel mod de a acţiona care îmbnă
schimbarea şi stabilitatea sau, altel spus, care schimbă întot­
deauna în limitele naturii umane, şi nu pe baza unei cunoaşteri
absolute a naturii umne. A schimba n limitele naturii umane
înseamnă a :chimba în limitele tradiţiei, idee profund con­
servatoare. Cum se împacă această idee profund conservatoare cu
valoi1e liberale pe care le păstrează conservatorismul lui Burke?

Valori liberale dintr-o perspectivă conservaioare?

Burke foloseşte în mare măsură limbajul teoriei contractului

social, n special în versiunea lui Locke.28 Pe de altă pate, el
critică şi respinge oricare dintre teoriile contempcranilor săi
despre .,dr�pturile n1turale" ale omului.29 Burke î� i însuşeşte,
este drept, o mare pate din limbajul teoriei contractului social,
numai că el coneră un sens nou, deosebit de cel dat de filozoii
frncezi sau de către Hobbes, Locke şi Rousseau, unor noţiuni
precum cele de „drepturi", „contract social", „stre de natură".
Argumentul conservator pe care îl construieşte Burke, un
argument care păstrează valorile liberale, trebuie înţe]es, prinre
altele, ye fundalul criticii pe care Burke o face ,,democraţiei
pure". In traditia engleză a secolului al XVII-lea30, Burke este un
�
apărător al „c nstiuţiei mxte" (mixed ;overnment) 3 ! . În cadrul
unei astel de constituţii, ideea de ordine este esenţială. Ca urmare
a acestui lucru, ideea însăşi de unitate, de reprezentare a
ntregului, devine importntă. Acesta este un înreg n care iecare
prte re de jucat rolul ei, datorită atît vituţlor, cît şi viciilor sale,
12
datoită perfecţiunii, cît şi jmpefecţiunii, datorită nei iimitări
cre o ac� să ie eea cc este, creînd n ncelasi timp U!l spatiu
pentru celelalte elemente componente le g
ntre ului. În virtutea
unei astel de concepţi, Burke opteză pentru ideea potivit creia
„iecare reprezentnt este un mputenicit (trustee) comun pentru
întreg ansamblul, şi nu doar pentru iecare dntre părţile sale",32
idee conservatoare pn faptnl că acccntueaz� impotanţa unui
într::g în cre sunt ncluse inegalitatea şi diferenţa dntre părţile
componente ale societăţii, dr şi prn fapul că admite puterea şi
capacitatea puterii legislative, n ultimă instnţă, de a înţelege,
mai bine decît poporul, interesele acestuia, de a judeca şi de a
decide n numele său, deorece înţelege mai bne decît el valorile
şi scopurile care relectă întregul.
Pe de altă prte, aceeaşi idee amă valori liberale în măsura
n care este o lmitare a democraţiei, a ceea ce Leo Strauss nu­
meşte egalitism pemisiv, o idee care cultivă, n �µit republi­
cn, valorle civice, o idee cre pune, mai presus de oice. valole
morale pe care igura l�gislatoului trebuie să le încneze ca
model pentru întreaga societate. Avertizînd împoiva unei super­
iciale. false şi peicdloase adulri a poporului, a populismului şi
a demagogiei, gînditorul şi politicianul englez consideră în
Relecţii că „atunci cînd conducătoii încep să ivalizeze ntre ei
penu a-şi creşte acţiunile de populitate, talentele lor nu vor mi
i de nici un olos în ediicrea statului. Ei vor deveni lnguşitori
ai poporului, şi nu legislatoii lui, instumentele, şi nu călăuzele
poporului. Dacă s-ar ntîmpla ca vreunul dntre ei să propună un
pln de libetate nţelept conceput, o ibetate ale crei lmite şi
condiţi snt bne denite, acesta va i imediat supralicitat de către
rivalii lui, cre vor produce ceva şi mai atrăgător şi mai mult pe
gustul popular. Fideitatea lui faţă de cauză va i mediat pusă la
îndoială. Moderaţia va i stigmatizată ca vrtute a celor laşi, iar
compromisul ca pudenţă a trădătolor; astel încît acest con­
ducător populr se va vedea obligat, n cele dn umă- n spernţa
de a păstra creditul cre i va permite ca într-o mprejurre sau alta
să joace rolul de moderator -, să se implice n răspîndirea doc­
trinelor şi n instiurea puterilor, care îl vor împiedica mai tîrziu
să atngă scopurile rezonabile pe care şi le propusese iniţial."
Guvenanţi, ne spune Burke, trebuie să ie capabili să relecte
pin decizile lor atît întregul, binele comun al socieţăţi, cît şi
13
diversitatea care compune acest ntreg. Interesele opuse şi alate
n conlict, ne asigură Burke, „ntroduc o ină binevenită n calea
tuturor deciziilor precipitate. Ele fac din deliberare nu o problemă
de alegere, ci una de necesitate. Ele fac dn orice schimbre un
subiect al compromisului, care, în mod natural, aduce cu sne
moderaţie. Ele ormează temperamentele, erindu-le, în acelaşi
timp, de acde rele şi suerinţe pe care le produc schimbările ra­
dicale, violente şi făcute la întîmplare. Ele fac astel ca toate
iniţiativele pripite ale oricărei puteri rbitre să fie pentru
totdeauna mposibile, ie că este vorba de puterea unuia sau a mi
multora. Prn această diversitate a membrilor şi intereselor, i se
oeră ibertăţi generale tot la el de multe grnţi ca şi cum r
exista opinii separate ale unor ordine dierite", apreciază Burke n
Relecţii.
Sensul noţiuni de libertate pentru Burke nu poate i pn
urmre înţeles decît prin prisma impotnţei pe cre o au pentru
el ordnea şi inegalitatea n conturarea ntregului care se numeşte
commonwealth. Din negalitate şi diversitate v ine puterea iecrei
pţi componente a comunităţii politice, a poporului înţeles nu
după citeii matematice, geomerice sau metazice, ci morale.
Substanţa acestor citerii moral e este coneită de diversitate,
dierenţă, litre şi, mai presus de oice , de tradiţie De aceea, -
.

pentru Burke, ntre popor ş i modalitatea de guvenre există o

relaţie complementară. Pe de o prte, ,it was our duty . . to con­
.

om our govemnent to the character nd circumstnces". Pe de

altă prte, a izola „the docrne of ree govenment, s if it were
n abstract question concemng metaphysical liberty nd neces­
sity, and not a matter of moral prudence nd naural eeling"33
este un lucru _complet hazrdat. Esenţa morală a poporului este
reprezenta t ă de „the ancient order into which we re bom".
Puterea şi libertatea se presupun reciproc. Centralizarea excesivă
a puteii de cre s-a făcut vinovată Revoluţi a rnceză a aut ca
rezultat anulrea libetăţii, dr şi a puterii. Deoarece Revoluţia
ranceză a distrus n primul rînd ordinea socilă şi, odată cu
aceasta, nsăşi sursa autorităţii pn cre interacţiun ea dintre
libertate si putere este posibilă. Distrugerea ordinii sociale
i
echivale ă pentru Burke cu distrugerea tutu r o r criterilor
consacrate de tradiţie pn care este posibilă conerea autorităţi
pe baza „vituţi active şi a înţelepciu ni".

14
 În elul acesta, egalitatea devine o nivel ar e libertatea o
.

iluzie, ir naj oitatea un smulacru prn care numai o fac ţiun e

ajunge să deţnă controlul ntregii puteii; puterea însăşi devine
n rie, capacitatea guvennţilor de a lucra n vedere a binelui
comun se perverteşte n scopul nelegitim al acestor a de a lucra
doar n ved erea interesului pers on al sau a celui de grup, toate
acestea pe undalul unei societăţi atomzate, n cre valoile civice
şi morale şi-au pierdut orice putere de a ţine împreună dieitele
clase ale societăţii, altel decît g eograi c. Libertatea adevrată nu
ex istă penru Burke decît acolo unde sunt evidente limite morale
şi politice. Limitele politice vin tocmi din balnsarea şi controlul
reciproc al puterilor pe care le instituie e xi stenţa unei con s tiu ţii
şi a unei guvenri mxte. Limitele morale vin din existenţa
ordinii, a unor moduri de a acţiona con s acrate d e tradi ţie , prin
care fiecare membru l comuni tăţi i deprinde ceea ce Burke
numeşte „the equality of restran". Aşa cum remarcă Francis
Canovl, „it is plin, thcn. that Burke"s ideal social order was not
a monoith, but a mxe d and tempered structure, in which the
severa) classes of, the community checked nd restrin ed each
other. u34
,,Pemit me then . to t ell you , ne invită Burke mp reun ă cu
..
"

cel căruia i-a adresat această lungă scrisoare cre este Relecţiile
asupra Revoluţiei din Franţa „what e reedom is hat I Iove, nd
that to which I tk all men entitled. This is the more necessary,
because, of all the loose terms in the world, l ibey is the most
indeinite. lt is not solitry, unconnected, individual, selish
liberty, s if every mn was to regulate the whole of his conduct
by is own will. The liberty I men is social reedom. It is th at
state of things in which li bety is secured by the equality of
restr aint A constitution of things n which the liberty of no one
.

mn, nd no body of men, and no number of men, cn ind mens

to trespass on the libety of ny person, or n y description of
persons, in the society. is nd of libety is, indeed, but another
name or j ustice; ascetned by wise laws, nd secured by well­
consucted insti ution s. 3 5 n ac es t context trebuie înţeleasă
„
"
.

utlizrea de către Burke a noţiunii de „contract social". Societatea

este pentru· el un contract, dr nu dor un simplu p arten eriat
comercial, ci unul moral. De asemenea, ceea ce B urke numeşte
„adevratele drepuri ale oamenilor", pentru a evita mplicaţiile
15
metaizice ale noţiunii de „drepturi ale omului"36, nu îşi dobn­
deste sensul decît în contextul relatiei ' dntre libertate si ordine
so�ială. În caz contrar, l.Cestea nu sînt decît o pură speculaţie
metaizică ce poate i folosită pentru a conisca puterea, n
numele unei aşa-zise majorităţi, de către o minoritate a cărei
putere este arbitrră şi a crei autoitate este lipsită de otice tenei,
o minoritate care, mai devreme sau mai trziu. va sacrifica
interesele întregului şi a]e dieritelor păţi care îl compun n
favorea propriului interes.
Burke a fost unul dintre cei care a militat pentu cauza
coloniştilor englezi dn America. n aces1. scop, el a nvocat no­
ţiunea de libertate. Ş i tot eJ a militat - cauză pierdută rle stel -
împotiva lui Wrren Hastings cre· susţinea că poporul Indiei nu
re nici un fel de drepuri în aţa celor cre l conduc, nvocînd
noţiunea de „drepui ale oamenlor".

„The rights of men - that is to say, the natural rights of

mnknd - re indeed sacred things; nd if ny public mesure is
proved mischievously to afect them, the objection ought to be
fatal to that measure1 even if no chrter at ll could be set up
agnst it. If these.natural rights are urther fme d nd dec]red
by express covenants, if they re clearly defined nd secured
against cicane, aginst power and authority, by written
nstruments and positive engagements, they re n a stil beter
condition: they partake not only of the snctity of the object so
secured, but of that solemn public faith itself which secures n
object of such importnce. lndeed this ormal recognition, by
the sovereign power, of an orignal right iithe subject, cn never
be subverted, but by rootng up the holdng radical pnciples of
govemment, and even of society itself. The chrters which we
call by distinction great re public insruments of this naure: I
men the chters of Kng Jon and King Henry the Trd. The
things secured by these nsruments nay, without ny deceitul
ambiguity, be very ittly clled the chartered rights of men.
These charters have made the very name of a chrter der to
the hert of every Englishman. But, sr, there may be, and there
re, chaters� not only dferent n nature, but ormed on pnciples
the vcy reverse of those of the Great Chrter. Of this knd is the
charter of the East India Company. Magna Charta is a chrter to
16
restrain power nd to dcstroy monopoly. The East India chrter
is a chrter to estbish monopoly nd to create power...
Those who crry the rights nd clams of the Company ... they
must grant to me, n my tun, that all politica] power which is set
over men, nd that all privilege claimed or e_�ercised n exclusion
of them, being wholly artiicial, nd or so much a de"ogation
rom the natural equality of mankind at lrge, ought to be some
way or other exercised ultmately or ther benefit.
If this is true with regrd to every species of politica!
dominion nd every description of commercial privilege, none of
which can e original, self-derived rights, or grants for the mere
private heneit of the hoMers, then such rights, or privileges, or
whatever else you choose to call them, re all n the strictest
sense a trust: and it is of he very essence of every trust to be
rendered accountable, - nd even totally to cease, when it
substantially vies rom the purposes or which alone it could
have a lawul existencc. 3 7
''

Burke defineţe, prin urmare, drepturile oamenilor ca

dreptui naturale, dr, aşa cum am arătat, deja noţiunea de
„nau 1 al" este legată, în viziunea gînditorului englez, de cea de
„istorie" şi „societate". Ceea ce le este dat oamenilor în mod
natural nu îşi ală expresia completă şi autentică decît în societate.
Prin urmare, drepturile naturale ale oamenilor înseamnă
drepturile oamenilor aşa cum există ele şi aşa cum sînt deinite n
decursul istoriei n cadrul unei anumite ordni sociale. Motiv
pentru care Burke vorbeşte despre „the chartered ights of men",
drepturi consnţite n documente scrise şi recunoscute ca atare în
mod public. Aceste dreptui reprezntă contraponderea oricrei
puteri politice, ceea ce justiică de fapt puterea în cauză, scopul
în vederea creia aceasta există şi se exercită. Puterea în cauză
este condiţionată şi, în acelaşi timp, ea poate i trasă la răspundere
dacă se întîmplă să nu mai servească scopurilor în vederea crora
există, fericirii celor asupra crora se exercită. De aceea, pentru
Burke, orice ormă de guvenre sau de exercitre a puterii nu
este altceva decît „a practica! tng, made for the happness of
mankind, and not to unish out a spectacle of uniformity to
gratify the schemes of visionary politicins. "38
C-da 66 coala 2 17
 .\�a cum spune Burke n Relecţii, societatea „este o instituţie
ce acţionează în vederea binelui omului; în vreme ce legea însăşi
există n vederea nfăpturii binelui, acţionnd în vederea acesui
scop pn mijlocrea ordinii. Omenii au dreptul de a convieui pe
baza acestei ordini; ei au dreptul la justiţie; astel încît, în relaţle
dintre indivizi, indierent de poziţia lor n societate, ie aceasta o
uncţie politică sau o îndeletnicre de rînd, nmeni nu este mai
presus de lege. Ei au de asemenea dreptul Ja rezultatele muncii lor
şi la mijloacele de a face ca această muncă să prospere. Ei au
dreptul de a-şi moşteni părinţii, dreptul de a-şi ajuta şi de a-şi face
urmaşii să prospere; dreptul de a se instui pe toată durata vieţii
lor şi de a primi consolare pe patul de morte. Fiecare om este
ndreptăţit să se bucure de tot ceea ce poate face singur n măsura
în care nu încalcă astfel dreptul celorlalţi; după cum el este
îndreptăţit să pretindă o prte echitablă din tot ceea ce societatea,
pn toate alcătuirile ce compun ndemînarea şi forţa sa, poate să
procure n avantajul lui."
Acestea snt deci adevăratele drepturi ale oamenilor, cele pe
cre tradiţia constituţională şi istoria engleză le-au consinţit n
decursul timpului. Aşa cum remarcă Pocock, societatea engleză
este nu atît o societate tradiţională, cît mai degrabă una tradiţio­
nalistă. Tradiţionalismul acestei societăţi face din conservare un
mod de acţiune şi chiar de a i. „The Englishmn who saw his
realm as a fabric of custom, nd himsclf as a custom-generating
nimal, saw proprietar, litignt, judge, counselor, and prince as
engaged in a constnt activity, one of preserving. rening nd
trnsmitting the usages nd customs that made m nd England
what they were. "39 Conservatorismul lui Burke, şi, ca o expresie
a acestuia, critica la adresa Revoluţiei rnceze, nu fa�e decît să
relecte tradiţionalismul societăţii engleze, definirea dieritelor
rolui şi categorii sociale. Acest mod de acţiune este nsă, ntr-o
mare măsură, conservrea valorlor liberale înseşi cre se m­
pletesc cu tradiţia constituţională engleză, cu devenirea însăşi a
institutilor si a gndiii politice engleze. rgumentul lui Burke
mpotiva R�voluţiei rnceze pare astel să se desăvîrşească. În
măsura n care este un conservator, în măsura n cre pledeză
pentru continuitatea tradiţilor, Burke este un liberal, deoarece
aceste tradiţii consacră, în mre măsură, valorile liberale.
18
 Se idică însă, dnr-o astel de perspectivă, cel puţin două
întrebări. Cea dnîi se omulează pe undalul aprtenenţei lui
Burke la Contra-Lumini Ea se reoră la măsura în care este
posib�ă consturea unui rgument pentu pincipile şi valoile
liberale, ponind de la alte premise declt cele ale Lumnilor. Altel
spus, n ce măsură Contra-Luminile pot servi drept fundal
filozoic penru liberalism? n ce măsură liberismul, pentru a
servi mai bine propria-i cauză, pluralismul şi individualismul,
poate încorpora în bagajul său conceptual idei precum cele
creionate de Burke? Am n vedere modul n care Burke înţebge
natura umană, modul n care el concepe raţiunea şi rolul pe care
aceasta îl joacă n cazul problemelor de natură morală şi politică;
modul n care el defineşte libertatea ca libertate socială; modul în
cre el concepe noţiunea de popor ponind întotdeauna de la
expeienţa locală, de la comunităţile locale şi subliniind diver­
sitatea de interese cre formează ceea ce se numeşte popor; modul
în cre el rgumentează pentru noţiunea de dreptui ale oamenlor
ponind de la tradiţia istoică şi constituţională a unei comunităţi
politice; ·într-un cuvînt, modul n care Burke evită alsul uni­
versalism al raţiunitluministe.
Cea de-a doua ntrebare se reeră la modul în cire o cultură
şi o tradiţie politică, precum cea autohtonă, rJate, lund ca model
argumentul conservator al lui Burke, să apeleze la ceea ce acesta
numeşte prejudecăţi, din care să deceleze, cu ajutorul raţiunii,
acele valori cre ţin împreună societatea ca un posibil undament
pentru regulle şi principiile de acţiune politică. Două iluzii par să
traverseze societatea romnească din această perspectivă: iluzia
lovinesciană a revoluţiei şi cea a păstrării valorlor tradiţionale,
cultivată de Iorga. A păstra însă justa măsură între a schimba şi a
păstra, între a refoma şi a inova, între a distruge şi a corecta, pe
fundalul unei viziuni de nsamblu a realităţii în cadrul căreia se
operează ajustarea respectivă, este una dintre ideile fundamentale
ale gîndrii morale, politice şi legale a lui Burke. Din perspectiva
lui Burke, aceasta este o cenţă fundamentală şi elementară în
acelaşi timp, un tip de echilibru, cuvînt nespus de drag lui Burke,
fără de care orice tip de experienţă morală şi politică, adică
umnă, riscă să eşueze. Tocmai acest mecanism pare să nu i fost
deprins de societatea românească, echilibrul fră de cre istoria
alunecă în utopie, iar utopia devine obligaţia de a nventa istoria.
19
Conservatorismul l ui Burke ne-r putea oei astel o lecţie
elementră: n orice ntreprindere politică, un politician nu poate
,,inventa o situaţie", aşa cum un popor nu se poate inventa ltel
decît l-au făcut istoria şi tipul de expeienţă morlă şi politică cre
i-au modelat ,natura'". Există dr limite de nedăpăşit pentru sco­
purile pe cre ni le propunem. Dr a accepta aceste lmite nsen­
nă a inra n istorie, a deveni vizibii pentru cellţi, a le putea cc­
munica ceva, anume ptea de ,naură" umnă pe cre a construit­
o respectiva culură şi comunitate, experienţa morală şi politică n
care existăm, acţionăm şi din cre ne adresăm celorllţi.

NOTE

1. Leo Strauss, Natural Right and Histoy, The University of Chicago

Press, 195 3, 1965, p. 295.
2. Idem, p 296 şi p. 31 6.
3 . John G.A. Pocock, The Machiavellian Morent: Floretine Politica/
Thought and the Atlantic Republican Traditio n, Pinceton University Press,
Princeton, 1 975, p. 349.
4. Peter J. Stanlis, Edmund Burke. The Enlightenment and Revolution,
Transaction Publi sher, New Brunswick, New Jersey, 1 991, p. 1 24.
5. Frncis . Canovan, The Politica/ Reason of Edmund Burke, Duke
University Prcss, 1960, pp. 1 6-17
6. „I do not Yilify theory and speculation: no, because that would be to
vilify reason itself ... no,-whenever I speak against theory, I mean always a
weak, eroneous, fal lacious, unounded, or imperect theoy; and cne of the
ways of discovering that it is a als� theory is by comparing it with practice."
(Burke, „S peech on the Reorr. of the Representation of the Commons in
Parliament" ( 1782), citat în Jos�ph L. Pappin III, The M etaphysics of Edmund
Burke, Fordham University Press, NY, ,1993 , p. 19)
7. Idem, p. 26
8. Burke, „Notes or a Speech in the Connons", 1792; citat în Canovan,
p. 24.
9. The Philosophy of Edmund Burke, ed. Louis I. Bredvold şi Ralph G.
Ross, „Speech on C;nciliation with America", pp. 88-90.
10. „Notes f(,r a S P-ech in the Connons", n The Philosophy ofEmund
Burke.
1 1 . Vezi 1 acest sens Burke, „Letter to the Buckinghamshre Meeting on
Parliamentarf Reom", îi. he Philosophy ofEdmund Burke, p. 179.
1 2. Vezi n acest sens Isaiah Berlin, The Magus ofthe North. J.G. Hamann
and the Origins o f Modern Irrationalism, şi The Roots of Romanticism.
15. Canovn, op. cit., p. 79.
14. Andrew Bowie, From Romanticism to Criticai Theoy. The Philosophy
of German Literay Theory, Routledge, Lor1don, New York, 1 997, pp. 39-48.
20
 15 . ,.Politicks ought to be adjusted nat to humn reasonings, but to humn
nature; of which the reason is but a part, nd by no means the greatest part."
( Burke, „Observations n the S tate of the Nation", 1796, citat n Cnovan, p. 5 0)
16.
Vezi şi Bruce Frohnen, Virtue and the Pomise of Conservatism. The
legacy ofBurke and Tocqueville, University Press of Kansas, 1993, p. 44.
17. Cnovan, pp. 5 1-5 3 .
18. Onora O'Neill, „Vindicating Reason", în Cambridge Companion to
Kant, Cambridge University Press, 1 992, 1993, p. 292. Vezi de asemenea
O'Neill, Constructions ofReason. Explanations ofKant's Practicai Philosophy,
Cambridge University Press, 1989.
19. Vezi în acest sens I. Berlin, The Roots of Romanticism, p. 124, modul
în care Berln intepreteză concepia lui Burke despre societate ca o comunitate
a celor moţi, a celor în viaţă şi a celor încă nenăscuţi, ca o expresie a ideii
romantice despre incapacitatea raţiunii de a fomula în mod absolut ceea ce este
de fapt inexprimabil.
20. „Nat contended with shewing, what is but tao evident, the narowness
and imbecility of the human understanding, they (the sceptics) have denied that
it is at all calculated for the discovery and comprehension of truth; or what
amounts to the same, that no ixed order existed in the world so corespondent
·
to aur ideas, as the aford the least ground for cetainty in any thing„.lt is
evident that, if such n opinion should prevâil the pursuit of knowledge, both
in the design and the end, must the greatest olly„.lt is evident tao, that morality
must shre the fate of knowledge, nd every duty of lie became precarious, if
it e impossible or us t� know that we are bound to any duties or that the
relations which gave rise to them have any real existence."( ,,Review of Beattie's
essay On Truth" in The Annual Register, XIV, 1771, citat n Canovan, p. 19 )
21. Joseph Papin III, op. cit., p. 22.
22. Pentru Burke, apreciză lsaiah Berlin, „ideea că am putea descopei o
astel de entitate, precum natura umană pură, prin darea la o parte a tuturor
straturilor de civilizaţie şi creaţie, că am putea ajunge astel la omul natural,
adică la ceea ce este comun şi adevărat pentru toţi omenii în toate locurile şi
în toate timpurile, această idee este alsă." (/. Berlin. En toutes libertes.
Entretiens avec Ramin Jahanbegloo, Editions du Felin, Paris, 1 990, p. 97)
23 . Canovr1, op. cit., p. 86.
24. Burke, „Appeal rom the New to the Old Whigs", citat în Cnovan,
pp. 61-62.
25. „That great chain of causes, which linking one to another even to the
lhrone of God himself, can never be unravelled by any industry of ours. When
we go but one step beyond the imediately sensible qualities of things, we go
out of aur depth." (A Philosophical Enquiy into the Origin of our Ideas of the
Sublime and Beautul, Oxord University Press, 1990, IV, i) sau „we cn never
walk sure but by being sensible of aur B lindness" („A Vindication <A Naural
Society", în Burke, Pre-Revolutionay Writings, Cambridge University Press,
1993, p. 1 1 )
26. A Philosophical Enquiy into the Origin of our ldeas of the Sublime
and Beautul, Oxford University Press, 1 990 , sec. XI-XIV.
27. Berlin, op. cit„ p. 97.
21
 28 . Canovan, op. cit., p.88
29. Prinre aceştia se numără Priestley, Richard Price, Th. Paine.
30. Aşa cum spune Poco ck, „Govemment in England is no more
conceived as being a direct emanation of divinely or rationally enjoyed
authority; it is a contrivance of humn prudence, a sharng of power, blending
together three modes of govemment..., each of which possesses its chracteristic
vitues and vices ... his blend is a balance, an association in which each prtner
contributes its particular vitue, while inviting the others to check its particular
vice . . . English govemment was a balance of the only three elemenls aut of
which govemment could be constructel, and that outside that balnce lay only
disorder." (Pocock, op. cit„ pp. 362-3 63)
3 1 . „A plan of favoritism or aur executory govement is essentially at
Vfiance with the plan of aur legislature. One great end undoubtedly of a mixed
govemment like ours, composed of monrchy, and of controls, an the pt of the
higher people and the lower, is that the prince shall nat e able to violate the
laws. This is useful indeed and fundamen tal. But this, even at irst view, is no
more thn a negative advantage; an mar merely deensive. It is thereore next
in order, and equal in importance, that the discretionary powers which are
necessarily vested in the monarch, whether or the execution of the laws, or or
the nomination to·magistracy and oice, or for conductng the afairs of peace
and war, or or o rdering the revenue, should all be exercised upon public
principles and national grounds, and nat an the likings or prejudices, the
intrigues or policies of a co urt." (,, Thoughts on the Cause of the Present
Discontents", în Burke, Pre-Revolutionary Writings, Cambridge University
ress, 1993, pp. 1 43 - 1 44)
32. „To govem according to the sense and agreeably to the interests of the
people is a great and glorious object of govemement. This object cnnot be
obtained but thro ugh the medium of popular election; and populr election is a
mighty evil. It is such and so great and evit, that, though there are ew nations
whose monarchs were nat oiginally elective, very ew are n ow elected. They
re, he distempers of elections that have destroyed all ree states. To cure these
distempers is diicult, if nat impossible. The only thing, thereore, left to save
the common wealth is, to prevent their retum tao requently. The objects i n
view are, t o have Prliaments a s requent s they cn e without istracng them
in the prosecution of public bussines: an one hand, to secure their dependence
upori the people; an the other, to give them that quiet in ther nds nd that ese
in ther ortunes s to enabl& them to perfom the mast rduous and mast painul
duty in the world with spirit, with eiciency, with i ndependency, and with
experience as real public consellors, nat as the canvssers at a perpetua]
election.„Faithul watchmen we ought to e over the rights and privileges of the
people. But aur duty, if we are qualiied or it as we ought, is to give them
inomation and nat to receive it rom them: we are nat to go to school to them,
to team the pincipIes of law and govemement. In doing so, we should nat·
dutiully serve, but we should basely and scandalously betray the people, who
re nat capable of this service by nature, nor in any instance called to it by the
Constitution„." („Speech an the Duration of Parlments", 1780, n The
Philosophy of Edmund Burke, pp. 151- 1 52)
22
 33. „Letter to the Sherifs of Bistol", n The Philosophy ofEdmund Burke,
pp. 9 6-97. ....
34. Canovan, op. cit. , pp. 1 0 1 - 1 02.
35. „Letter to Mons. Dupont", n The Philosophy ofEdmund Burke, p. 7 1 .
36. De comparat cu modiicare p e care o face Rawls în fomulrea
primului principiu al dreptăţii, de la „lietate", care poate rimite Ia conotaţii
metafizice, la „libetăţi".
37. „Speech on r. Fox's East India B ill", în The Philosophy ofEdmund
llu rke, pp.68-70.
38. „Letter to the Sherifs
. of Bristol",
,
n The P hilosophy ClfEdmund Burke,
p. 97.
39. Pocock, op. cit., p. 34 1 .
 REPERE CR ONOLO GICE

A. EDMUND BURKE

1729 1 ianurie. Se naşte la Dublin Edmund Burke. Deşi

tatăl său a ost un notr protestant, se prea poate ca
tnăul Burke să i prmit o educaţie catoică (cato­
licismul era religia mamei).

1741 Burke părăseşte oraşul Dublin pentru a merge la

Colegiul Bllitore din comitatul ldre, unde va
studia sub îndrumrea lui Abrahm Shackleton,
quaker.

1744 B urke intră la Trinity College n Dublin.

1748 Îşi obţne licenţa n drept.

1750 Soseşte la Londra, unde se pare că a exercitat

meseria de avocat.

1756 Debutul crierei lui literare : A indication of

Natural Sociey (operă satirică la adresa lordului
Bolingbroke).

1757 A Philosophical Inquiy into the Origin of our Ideas

of the Sublime and the B eautful

1756- 1757 Burke se căsătoreşte cu Jne Nugent. Soţii Burke

vor avea doi ii: ichrd ( 1758- 1794) şi Christopher,
mot la o vîrstă ragedă.
24
1758- 1759 Burke iniţiază redactarea şi lansarea publicaţiei
,nnu\ Register" la cre va lucra vreme de treizeci
de ani, dezvăluindu-şi în paginile sle talentele de
scriitor si de om poitic.
Îricepe r�dactrea lucrăii (neteinate) Abridgement
of English Histoy.

1 759 Burke devine secretarul lui William Gerard

Hamilton ( 1 729- 1 796), el însuşi secretar l lordului
Hlifax, vice-re-ge l Irlndei. Cu această ocazie,
B urke revine în Irlanda.

1765 · Despărea de Hamlton. Burke devine secretrul

prticulr al marchizului de Rockingham ( 1 730-
1 782), prm lord l Trezoreriei. Burke va prmi ne­
contenit, pînă la mortea protectorului său, nenu­
mărate dovezi de prietenie şi de generozitate din
ptea acestuia.
Burke este deja membru al celebrului Club din
Gerrd �treet, grupul literr şi intelectul cel mai
les din Anglia. O prietenie durabilă îl leagă de
Garrick, actorul, pe care Burke îl pomeneşte în
Relecţii, Reynolds, pictorul, doctorul Jonson,
Boswell, Hume, Walpole şi Crabbe, poetul.

1766 ( 1 4 ianurie) D atorită inluenţei lordului

Veney
(l 7 1 2?- 1 79 1), Burke este ales în Camera
Comu­
nelor ca reprezentat al oraşului Wendover. El
activează aici sub lamura whig a mrchzului de
Rockngham, prm-ministru din iulie 1 766 pnă în
iulie 1 767.

1 767 Demisia guvenului Rockngham. Burke i se alătură

n opoziţie. El aderă la cauza aristocraţiei care
domină scena poitică a epoci (oligarhia whig ).

1768 Burke cumpara domeniul Beaconsfield în

Bucknghamshire cre i va aduce pnă la sîrşitul
vieţii venituri substnţiale.
25
1769 Observations on a late publication intituled: The
Present State of the Nation
1770 Thoughts on the Cause of the Present Discontents,
un violent pmlet politic la adresa Cuii (George l
Iii-lea), care pune în pericol libertăţile pe cre
englezii le-au moştenit de la „Marea Revoluţie".
Burke este les reprezentat l Staului New York la
Londra.

1773 Burke călătoreşte n Franţa. Vizitează Parisul unde

este primit de către doamna du Defand. Este
pround şocat de opiniile Enciclopediştlor. n
·

timpul acestei călătorii o vede pe Maria Antoaneta,

luciu care îl impresionează în mod deosebit, aşa
cum stau murie paginile din Relecţii n cre o
descrie pe vitorea, pe-aunci, regină a Franţei.

1774 Este ales membru l Camerei Comunelor, ca repre­

zentnt l oraşului Bristol.
Expune cu această ocazie prncipiul potrivit cuia
un reprezentnt prlamentar îşi trădează legătorii
dacă îşi sacriică propria judecată n avorea opiniei
, ·

acestora.
l ntlneste'
pe Chrles-Imes Fox cre i va deveni
prieten şi aliat politic. Împreună cu acesta se va
opune vehement politici lordului North, avorit l
regelui George l Iii-lea.
Burke denunţă atiudinea iresponsabilă a guvenului
în două discursui: On American Txation ( 1774) şi
On Moving his Resolutions for Conciliation with
the Colon ies ( 1 775). El preconizează o conciliere
imposibilă. Pacea din 178 1 va ratiica j udecata sa.

1777 Prieteni lui Rockngham de orientre whig prăsesc

Parlamentul datorită problemei ameicne. B urke
îşi justiică această atiudine n Letter to the Sherff
s
of Bristol.
1780 Burke îşi pierde locul de reprezentnt l oraşului
Bristol din Parlment, din două motive: apărrea
26
 drepurilor comercile ale Irlandei şi acuzaţia (falsă)
că r paine Biseici Catolice.
Rocinghm l ajută să ie ales ca reprezentant al
oraşului Mlton, uncţie pe cre o va deţine pnă la
retragerea sa din viaţa politică.

1 782 Rockingham este chemat să ormeze un guven.

Burke nu fce pte din guven, dr ocupă poziţia de
Payma-ster-General of the Forces.
Militează n favoarea Irlandei şi a catolicilor
opmaţi.
Motea lordului Rockingham. Burke îşi păstrează
uncţia n noua coliţie fomată de lordul Potland
( 1 7 83).

1784 Victoia electorlă a lui Pitt. Burke trece din nou n

opoziţie. Se dedică cu ardoare punerii sub acuzre
(impeachment) a lui Waren Hastings ( 1 732- 18 1 8 )
pentru modul n cre a guvenat India.

1 784-1786 Punerea sub cuzre a lui Hastings va spoi lipsa de

p opulritate a lui Burke.
Inceputul procesului lui Hastings, cre se va ncheia
în 1794 prn achitrea acestuia.
Regenţa lui George l Iii-lea. Fox este însrcinat cu
ormrea guvenului. Burke nu este invitat să
p rticipe la fomarea acesui nou guven . Îi este
oerit, în scmb, posul de Paymaster-General of
the Forces şi o pensie reglă.

1 788 Speech in Opening against Hastings

1 789 Începutul Revoluţiei ranceze. Burke, o igură dej a

nepopulră, se simte frustrat în ambiţiile sale
politice. Greutăţile finaciare nu-l ocolesc, n vreme
ce izolrea de pieteni şi colegii săi din Prlament
devine tot mai adîncă. Din punct de vedere l
caierei sle poitice, se poate spune că Burke este
un om n declin.
27
1790 Relecţii asupra Revoluţiei din Franţa. În Mrea
Britanie, succesul nu va i imediat, dar el va i mens
printre cei care se opun în Europa Revoluţiei
ranceze.
Speech on the Army Estimates

1 791 Thomas Paine scrie în replică la Relecţii lucrrea

The Rights of Men .
My Wollstonecraft publică A indication of the
Rights of Men .
James Macntosh publică incidae Gallicae unde
caracterizează Reflecţiile drept „un manifest al
contra-revoluţiei".
Letter to a Member of the National Assembly;
Appealrom the New to the Old Whigs; Thoughts on
French Afairs.
1791 (6 mai) Pietenia dintre Burke şi Fox este afectată de
opinile diametrl opu se pe cre cei doi le au despre
Revoluţia ranceză.

1 792 Letter to Sir Hercules Langrishe

1793 Se v otează „Iish Catholic Relief Act".

1794 (iunie) Afacerea Hastings se încheie prin achitarea

acestuia şi stel printr-un eşec penru B urke. El se
retrage din Prlament. Fiul său Richrd i ia locul,
pentru un tmp ote scurt însă deorece moare în
august.

1 796- 1797 Letter to a Noble Lord şi Letters on a Regicide Peace

Burke, mulţumit de acţiunea pietenului său, lordul
Fitzwilliam, vice-rege al Irlandei, n favoarea
emancipri catolicilor, este din ce în ce mai almat
de victoriile Frntei revolutionre si de situatia din
'
ce în ce mai l � i �
antă din rianda, unde rev lta va
izbucni în mod definitiv în nul 1798.

1797 (9 iulie) Burke more la Beaconsield, locul în cre

a adăpostit numeroşi emigrnţi rncezi.

28
 B. EVENIMENTELE REVOLUTIONARE
'

DIN ANII 1789- 1790

1789

5 mai Deschiderea Stărlor Generale.

8 mai Alegătoii Stări a treia protestează împotriva
hotărîrii Consiliului de Stat, c are „violează
libetatea presei pe cre ntreaga Franţă o cere" .
11 mai Clerul propune celorllte două Ordine numrea
comisrilor conciliatoi.
18 mai Debuurile lui Robespiere de la tibuna parla­
mentră.
1 9 mai Li se permite zirelor să prezinte o dre de semă
a sedintelor Strlor, dr fără a face comentarii.
23 mai În�epe ea conerinţelor comisrilor conciliatori.
�
25 mai Deputaţi Stări a treia din Paris îşi fac apriţia la
Stăile Generle.
27 mai Strile Generle imploră cleul să li se lăture.
3 iunie B ailly este ales decan al Comunelor.
4 mai Eşecul conerinţelor comisarilor conciliatori
Motea primului Deln.
10 iunie Sieyes i invită de deputaţi să conirme puterile
uturor reprezentanţilor naţiunii.
13 iunie Primii trei preoţi se alătură Stării a treia.
14 iunie Abatele Gregoire îşi ocupă locul n Starea a tr�ia.
17 iunie Strea a treia se proclamă Adunare Naţională.
20 iunie Jurămînul din Sala jocului cu mingea.
21 iunie Ludovic al XVI-lea primeşte o delegaţie a no­
bilimi.
29
22 iunie Ludovic al XVI-lea semneză ordnul de con­
vocare care cheamă la Pris regimentul elveţian
ncartiruit la Soissons. Deputaţi Stări a treia se
ntrunesc n biserica Sant-Louis de la Versailles.
Cinci sute de membrii i clerului se reunesc în
cadrul Comunelor.
23 iunie Şednţa Adunării Naţionale: Mrabeau îl apos­
trofează pe marchizul de Dreux-Breze. Este
votată nviolabilitatea membrlor Adunării.
25 iu nie Patruzeci de reprezentanţi i nobilimii se alătură
Stării a treia. Crerea la Paris a unei miliţii
burgheze.
27 iunie Regele cheamă la Paris trei regimente de nfan­
terie şi trei regimente de cavalerie. Reuniunea
generală şi totală a celor trei Ordine.
30 iunie Populaţia Parisului nvadează închisoarea
l ' Abbaye şi elibereză gărzile rnceze deţnute
pentru nesupunere.
1 iulie Regele cheamă la Paris regimentul elveţin alat
n gnizona de la Metz. ·
3 iulie Alegerea lui Lernc de Pompignn ca preşednte
al Adunării.
4 iulie Mareşlul de Broglie primeşte uncţia de comn­
dant suprem l trupelor reunite în jurul Parisului
şi al Versailles-ului.
6 iulie Adunarea Naţională creează un Comitet de
constituire.
8 iulie Mrabeau denunţă de la tribuna Adunării N aţio­
nale măsurile speciale luate de Curtea reglă.
11 iulie Demiterea lui Necker.
12 iu lie La Paris are loc o maniestaţie de susţnere a lui
Necker. La Palais-Royal, Camille Desmoulns
cheamă la arme.
13 iulie Este trimisă la rege o delegaţie a AdunăiiNaţio­
nale pentru a-i cere acestuia să demobilizeze
trupele şi să încredinţeze miliţiei burgheze
srcna de a apăra capitala.
14 iulie Se distribuie me populaţiei priziene. Luarea
cu asalt şi cucerirea Bastiliei. Uciderea guvema-
30
 torului acesteia, Launay. Mortea J ui Flesselles,
condTcătorul neguţătorilor dn Paris.
1 5 iulie Bailly este proclamat pmar al Pisului, ir La
Fayette comndant al Grdei Naţionale. Începe
demolrea Bastliei.
16 iulie Regele ordonă demobilizrea trupelor adunate
n jurul Parisului. Chemarea lui Necker.
1 7 iulie Începutul emigrării. Contele d' tois prăseşte
palatul Versailles. Ludovic al XVI-lea se întorce
la Paris şi primeşte omagiul supuşilor săi. La
Lyon sînt jeuite magazinele de rme.
22 iulie Moartea intendentului Parisului, Berthier şi a
consilierului de stat Foulon, succesor al lui
Necker.
23 iulie Cele şazeci de districte pariziene sînt invitate să
aleagă iecare cîte doi comisari pentru a orma
adinistraţia municipală�a Parisului.
4 august Şednţa noctună a Adunăiiprn care este abolit
regimi eudl.
9 august Lansarea primului împrumut de treizeci de
milione.
1 0 august Instituirea pentru oiţeri şi soldaţi a jurămntului
de crednţă către naţiune, rege şi lege.
1 3 august Adunarea îi aduce la cunoştnţă regelui că în
cadrul şednţei dn 4 august i-a ost decenat titlul
de ,,Restaurator al libertăţii rnceze".
2 1 august Comitetul de poliţie al municipalităţii pariziene
nterzice toate întrunile care au loc ntr-un cadru
public.
23 august Adunarea decreteză că nici un cetăţen nu poate
i persecutat pentru opniile sale.
24 august Este decretată libertatea presei.
26 august Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului.
27 august Adunrea decreteză un nou mprumut de opt­
zeci de milione
28 august Problema dreptului regal de veto este pusă pe
ordnea de zi.
31
29 august Adunarea Naţională decreteză libera circulaţie a
grînelor în interiorul regatului şi interzice expor­
tul acestora.
30 august Are loc la Palais-Royal o mişcare împotriva
„trădătorilor care vor dreptul de veto".
31 august Încarcre eşuată a parizienilor de a mărşălui îm­
potriva Versailles-ului.
1 septembrie Discursul lui Mirabeau n favorea dreptului de
veto.
2 septembrie Bnave se pronunţă în favorea dreptului de
veto al regelui.
4 septembrie Discursul lui Mounier asupra necesităţii snc­
ţiuni regle.
19 septembrie Districtele Parisului leg o nouă municiplitate
alcătuită din trei sute de membri.
22 septembrie Adunarea voteză primul articol l Constituţiei:
guvemămîntul rncez este monarhic.
23 septembrie Regimentul de Flndra soseşte la Versailes.
29 septembrie Thouret prezintă un raport asupra noi împărţiri
teritoriale a regatului.
2 octombrie Îi este prezentată regelui Declaraţia drepturilor
omului.
5 octombrie Femeile din Paris mărşăluiesc împotriva
Versailles-ului.
6 octombrie Regele şi familia reglă snt aduşi la Pais.
10 octombrie Doctorul Guillotin propune Adunării un nou
mod de execuţie.
12 octombrie Adunrea decretează mutarea sa de la Versailles
la Paris.
15 octombrie Ultma şedinţă a Adunării la Versailles. Ea de­
creteză că de acum încolo regele Frnţei se va
numi regele Francezilor.
19 octombrie Prima şedinţă a Adunării Naţionle la Paris.
21 octombrie Adunrea voteză legea mţilă.
2 noiembrie Bunurile clerului sînt declrate bunuri naţionle.
3 noiembrie Adunrea decreteză că Prlmentele regatului
vor continua să rămnă în vacanţă.
7 noiembrie Un decret al Adunări le interzice deputaţilor să
devină miniştri.
32
 9 noiembrie ma edină a Adunii la Mnege des Tuilleries.
14 noiembrie Neck� cere de urgenţă 170 de milione.
19 decenbrie Crearea asign atelor. Vnzarea bunurilor ecle­
ziastice pnă la suma de 400 de milione.
22 decembrie Decret asupra împărţiri regatului în deprta­
mente ,Aceste deprtamente sînt de la 75 la 85."
. •

24 decembrie Admiterea protestnţilor la dreptul de a locui n

oraş. Arestrea „marchizului" de Favras.

1 790

4 ianuarie Regele este rugat să fixeze el însu şi „prtea din

veniturile publice pe cre naţiunea dore şte să le
consacre ntreţinerii casei sale".
8 ianuarie Adunrea decide trimiterea comisilor însăr­
cinaţi cu instlarea noilor autoităţi.
15 ianuarie Numărul departamentel or este xat la 8 3 .
21 ianuarie Adunrea decreteză eglitatea pedepselor din
punct de vedere juridic a pedepselor.
26 ianuarie Adunarea decide că nici unul dintre membrii săi
nu poate pmi vreo slujbă la Curte sau favorurile
acesteia, nici măcr în cazul n cre ş i-ar da
demisia
28 ianuarie Evreii obţn dreptul de a locui n oraş.
4 februarie nstituirea jurămntului civic pentru deputaţi.
13 februarie Un decret nterzice jurămintele monastice.
16 februarie Catolici din U zes cer ca religia catolică să fie
declarată religie de stat.
19 februarie Favras e spnzurat.
20 februarie Sînt create pensii între 700 şi 1 200 de livre
pentru călugări.
Mortea mpăratului Iosif l II-iea, ratele reginei
Mia-Antoaneta.
28 februarie Decret asupra noii orgnizări a matei.
9 martie Proprietatea pers onlă a regelui este declrată
propietate n aţionlă.

I ·-da 66 coala 3 33
1 5 m artie Adunrea Naţionlă desinţeză toate distncţiile
onoriice. Decret asupra răscumprăii dreptu­
rilor feudle.
17 martie Adunarea ordonă vnzrea bunuilor ecleziastice.
21 martie Abolirea gabelei şi a altor drepturi legate de vîn­
zarea srii.
1 aprilie Publicarea Cărtii rosii unde sînt consemnate
pensile acordat� de r� ge.
9 aprilie Datorile clerului sînt declrate datorii naţionle.
13 aprilie Adunrea declară că atşmentul său la culul
apostoic, catolic şi romn nu va i pusă la ndoilă.
14 aprilie Naţiunea ia în grij a ei cheltuielile cultului catolic.
29 aprilie Decret asupra liberei circulaţii a grînelor.
5 mai Adunre'a decreteză că judecătoiivor i ·leşi de
către popor.
8 mai Decret c are stabileşte unitatea greutăţilor şi a
măsuilor.
9 mai Adunrea declară că domenile Coronei pot. i
vîndute.
14 mai Reglementrea vînzării bunulor naţionle
21 mai Legea orgnică asupra municiplităţlor
22 mai Adunrea declră că „dreptul de pce şi de răzb>i
apţine n aţiunii".
28 mai Cocrda tricoloră devne obligatoie pentu
ofiţeri. Este interzisă rborrea cocrdei lbe.
30 mai Decret asupra disprţiei cerşetoriei. Deschiderea
la Pris a unor noi ateiere de ajutor.
12 iunie Serviciul n Grda Naţională devne obligatoiu
penru orice cetăţen ctiv.
19 iunie Abolirea nobleţei ereditre.
27 iunie Decret referitor la reglementrea orgnizri
municiple a Parisului.
4 iulie Decret asupra orgnizăii orţelor navle le
regatului.
9 iulie Decret de reglementre a nstrănii bunuilor
naţionle.
12 iulie Constituţia civilă a clerului.
14 iulie Sărăbătorea Federaţiei naţionle.
24 iulie Adunrea xeză modul de tratre a clerului.
34
1 3 august Adunarea desinţează privilegiile.
15 august Elveienii di n regimentul de la Chateauvieux.
alaţi n gnizonă la Nncy. se revoltă împo­
triva oiţerilor lor.
16 august Excesele la care s-au dedat soldaţii revoltaţi sînt
declarate „crime de lese- nation".
4 septembrie Demisia lui Necker. Adunarea îş i atribuie
direcţia Trezoreriei publice.
6 septembrie Dizolvrea parlamentelor.
7 septembrie Decret asupra orgnizări Arhivelor Naţionale.
29 septembrie Emiterea a 1 200 de milione de asignate.
30 septembrie Arhiducele Leopold este proclamat împărat l
S 'mtului Imperiu.
8 octombrie Instlrea la Paris a primei municip alităţi consti­
tuţionle lese conorm legi orgnice dn 21 mi
1790.
12 octombrie Crerea uncţiei de acuzator public.
21 octombrie Drapelul alb este înlocuit cu drapelul tricolor.
2 3 noiembrie Crearea unei contribuţii unciare.
26 noiembrie Ludovi+ l XVI-iea îl împutenice şte pe baronul
de Breteuil pentru a negocia cu Curţile străne
condiţiile intervenţiei acestora.
27 noiembrie Toţi clericii trebuie să jure credinţă Constituţiei
civile a clerului.
21 decembrie Adunarea ordonă ridicarea unei statui lui
Jen-Jacques Rousseau.
26 decembrie Ludovic al XVI-lea sncţionează Con stituţia
civilă a clerului.
 AVERTISMENTUL AUTORULUI

r i poate de olo s să-l inomăm pe cititor că Relecţiile

cre urmeză şi-au avut originea înr-o corespondenţă între autor
şi un foarte tînăr gentlemn din Pris , c re i-a făcut acestuia
onorea de a-i cere părerea asupra importantelor evenimente cre
s-au situat, la vremea respectivă, atît de mu lt în centrul atenţiei
tuturor oamenilor şi cre. ntre timp nu au încetat deloc să-i
preocupe. Un prim răspuns a fost scris undeva în luna octombrie
a nului 1789; numai că tmiterea lui a ost întrziată din raţiuni
de prudenţă. La această pmă scrisore se ace luzie n prmele
pagini le acestei scrieri. Între timp, ea a ajuns n mînile celui
căruia îi era destinată. Motivele acestei ntîrzieri au ost expuse
într-o scurtă scrisoare ce a ost adresată acestui gentleman , ceea
ce l-a determinat pe tînărul no stru să i solicite din nou autorului,
În termeni presnţi, exprimrea sentimentelor sale.
Autorul a iiţiat o a doua discuţie, mult mai întinsă, asupra
acestui subiect. S-a gîndit, mai întîi, să publice unele dintre
relecţiile sle primăvra trecută; dar captivat de subiectul său, el
a constatat nu numai că întreprinderea lui depăşea cu mult
întinderea unei scrisori, dar că aceasta impunea, prin mportnţa
ci, un examen ceva mai detliat pe cre tmpul de cre dispunea
la vremea respectivă nu i permitea însă să-l realizeze. Cu toate
acestea, avnd deja puse pe hîrtie primele gnduri n orma unei
scrisori şi cum îşi propusese, o dată pus pe treabă, să scrie o scri­
sore pticulară, i s-a părut oarecum diicil, atunci cnd senti­
mentele lui au dobîndit o amplore mai mare şi o ltă direcţie. să
schimbe foma epistolră. El este conştient de aptul că n lt pln
37
r i putut să servească mai bine organizări şi expuneiisubiec­
tului său.

Londra, 1 noiembie 1 790

Dragă domnule I ,

Aveţi bunăvoinţa de a m ă solicita din nou, cu atîta rdore,

cu privire la gîndurile mele despre ultimele ·evenimente din
Frnţa. Nu vă voi oferi prilejul de a vă magna că acord o atît de
mare valoare sentimentelor mele, încît să îmi doresc să fiu
soicitat în privinţa lor. Ele au o prea mică importnţă pentru a i
atît de nerabdător să vreau ie să le comunic, ie să le păstrez
penru mine. Ceea ce m-a făcut să ezit aunci cnd aţi doit pentru
prima dată să vi le oer a ost numai gija pe care v-o port si nimic
ltceva. n pma scisoare pe cre am avut onoarea să v-� scriu,
şi pe care m-am învrednicit, în cele din urmă, să v-o trimit, nu m
fost purtătorul de cuvnt al nimănui şi nici nu m-am adresat
vreunui grup anume; acelaşi lucru se va ntîmpla şi n czul celei
de faţă. Erorile mele, n măsura n care există, îmi apţin.
Singură, reputaţia mea răspunde pentru ele.
Aşa cum singur puteţi vedea, domnule, din lung·a scisoare
pe care v-m trimis-o, n poida faptului că doresc din toată inima
ca n Franţa să domnească un spirit de libertate raţionlă, şi deşi
vă consider angajaţi, printr-un comportament onest, n încercrea
de a oei un orgnism permanent, n cre acest spiit să rezide,
şi un instrument adecvat, pin care să poată acţiona, nenorocul
meu este acela de a perpeua mai ndoieli cu privre la multe
dintre aspectele importnte ale celor mai recente evenimente.
Atunci cînd mi-aţi scis ultima dată, deorece s-a întmplat ca
două cluburi londoneze, Societatea Constitutională2 si Societatea
Revoluţiei3 să-şi airme în mod public şi �olemn �probarea la
adresa unora dintre actiunle săvrsite n Franta, ati crezut că si eu
aş putea i catalogat plnre cei cr� îşi dau ase�t�enul n ac�astă
pivinţă.
Desigur, am onorea de a apţine mai mult decît unui singur
club în care Constiuţia acestui regat şi principiile Glorioasei
Revoluţii sînt venerate; după cum mă consider pintre cei dintîi,
în zelul meu pentru menţinerea acestei Constiuţii şi a acelor
38
principii n cea mai deplină puritate a lor şi vigore. Şi deorece
procedez astfel, consier că este necesr să înlătur orice echivoc
În ceea ce mă priveşte. Cei care cultivă memoria Revoluţiei
noastre, precum şi cei cre sunt ataşaţi Constituţiei acestui regat,
vor i precauţi n ceea ce priveşte relaţiile lor cu persoane care,
sub pretextul îvnei lor pentru Revoluţie şi pentru Constituţie, se
abat, prea adesea, de la adevăratele prncipii le acestora; find
gata n orice situaţie să renunţe la spiitul erm, dr prudent şi
cugetat, care a produs-o pe una dintre ele, si care o prezideză pe
celltă. Înainte de a răspunde la cele mai �portnte şi deosebite
păţi le scrisorii dumneavoastră, vă voi cere permisiunea de a vă
Împrtăşi informaţile pe care le-am putut obţine despre cele două
cluburi cre au considerat de cuvinţă să se mestece, în pretinsa
lor clitate de orgnisme, n problemele Frnţei; asiguîndu-vă,
mai ntîi, că nu snt şi nici nu am ost vreodată membru al nici
uneia dintre aceste societăţi.
 I

Cea dinti, care se autointitulează Societatea Constiuţională,

sau S ocietatea de lnonare Constituţională, sau ceva de genul
acesta, există, cred, de vreo şapte sau opt ani. Motivul instituirii
ucestei societăţi pare să ie de natură c aritabilă, prin urmare
lăudabil: el re în vedere înlesnirea circulaţiei - pe cheltuiala
membilor - a mai multor cărţi, pe care, în c az contrar, numai
cîţiva şi-r i puut permite să le cumpere; care altfel ar i rămas
ncvîndute, spre marea pagubă a maj orităţi celor c are ar fi putut
t rage vreun folos de pe una lor. N-aş putea să vă spun însă dacă
aceste cărţi şi-au găsit vreodată cititori la el de c ritabili. Este
posibl ca unele dintre ele să i ost exportate în Franţa; găsind
astel, în calitate de bunuri c are nu sînt cerute aici, o piaţă de
desfacere acolo. Am auzit vorbindu-se mult despre luminile pe
care le-au revărsat cărţile trimise de aici. Nu pot să spun dacă
aceste cărţi au devenit mai bune prin trecerea lor dintr-un loc în
altul (aş a cum se spune c ă unele băuturi devin mai bune prin
trecerea mii): dr ceea ce este sigur este că nu am auzit niciodată
vreun om de bun simţ, sau c are să ie măcar cît de cît inormat,
să laude cărţile care au crculat prin bunăvoinţa acestei societăţi;
după cum nici nu am auzit vreodată pe cineva - cu excepţia doar
a unora - cre să considere acţiunile ei ca avînd vreo consecinţă
demnă de luat în semă.
Adunarea voastră Naţională p are să îmi împărtăşească
părerea n privinţa acestui biet club caritabil. Ca naţiune, v-aţi
ex primat o apreciere elocventă faţă de Societatea Revoluţiei;
atunci cnd cei din Societatea Constitutională erau, n mod echi­
�
t abil, îndreptăţiţi la aceeaşi recunoaşter . Înrucît aţi făcut nsă din
41
S ocietatea Revoluţiei obiectul mulţumirilor şi al aprecierilor
voastre naţionale, mă veţi ierta dacă voi face din comportmentul
recent l acesteia subiectul observaţiilor mele. Adoptndu-i pe
membri Societăţii Revoluţiei, Adunarea Naţională a Frnţei le-a
conferit importanţă; iar ei vă întorc favorea, acţionnd în Anglia
ca un comitet pentru propagarea principiilor Adunării Naţionle.
Ne vedem deci obligaţi să îi considerăm ca pe un fel de persoane
privilegiate; ca membrii - deloc lipsiţi de importnţă - ai corpului
diplomatic. Aceasta este una dintre revoluţiile c are a confeit
splendore obscurităţi şi excelenţă meritului pnă atunci neştiut
de nimeni. Nu îmi amintesc să i auzit, pnă de curnd, de acest
club. În orice caz, vă pot asigura că el nu a făcut niciodată obiec­
tul reflecţiilor mele; şi, cred, de asemenea, că nu a făcut vreodată
obiectul gndurilor vreunei persone, cu excepţia, poate, a celor
din propriul lor grup. Alu dr, ca rezultat l investigaţlor, că o
societate de disidenţi, l cărei nume nu l ştiu nsă, niversează
Revoluţia din 1 68 8 prin înrunirea ntr-una dintre biseicile lor,
pentru a asculta o predică; pentru c a, după aceea, aşa cum şi lte
cluburi obişnuiesc, să îşi petreacă ziua nr-un mod vesel în vreo
tavenă. Dar nu am auzit niciodată ca vreo măsură publică sau
vreun sistem politic, cu atît mai puţin meritele unei Constituţii
cre aprţine unei naţiuni străine, să i ormat subiectul activită­
ţilor ormale c are compun festivităţile lor; pnă n ziua n cre,
spre marea mea suprindere, am descoperit cum această societate
îşi atribuie un fel de competenţă publică sancţionînd, pe baza au­
torităţi sale, prinr-o adresă de elicitre, actele Adunării Naţio­
nale din Franţa.
Nu descopăr nimic în principiile şi n compotamentul
nterior l acestui club, cel puţin în ceea ce piveşte ceea ce a fost
declarat public, c are să justiice o asemenea excepţie. Mi se pre
nsă foarte probabil că, din anumite motive, noi membii să se i
alăturat celor dej a existenţi; şi că unii politicieni cu adevărat
creştini, cărora le place să împartă favoruri, dar cre au grijă să
ascundă mna c are împrte actele de critate, i-au trnsfomat pe
aceştia în instrumente penru plnurile lor pioase. Oicare ar i
însă motivul suspiciunilor mele în ceea ce priveşte administrrea
intenă a acestei societăţi, voi considera sigur numai ceea ce este
public recunoscut.
42
 n ceea ce mă piy�şte, i-ar părea rău să se creadă că aş avea
ceva de-a face, direct sau indirect, cu activitătle acestora. Mătu­
�
ri sesc· nsă că, la el ca şi restul lumii, îi e ercit din plin capa­
: itatea individuală şi privată de a specula pe mrginea a ceea ce
s-a ntreprins sau se înrepnde pe scena publică: n orice Ioc ,
antic sau modem, în Republica Romei sau ·în cea a Paisului.
Numai că, neavînd nici o misiune apostolică generală şi fiind
n umai un cetăţen al unui nuit stat, condiţionat, înr-o măsură
apreciabilă, de către voinţa lui publică, aş considera puţn impro­
priu şi conrar legii ca eu să încep o corespondenţă publică şi
o icială cu guvenul actual al unei naţiuni străine, fără să i fost,
in mod explicit, împutenicit n acest scop de căre guvenul sub
autoitatea căruia trăiesc.
Aş i cu atît mai puţin dipus să iniţiez această corespondenţă
avînd în vedere ambiguitatea poziţiei mele, cre pe mulţi dintre
cei cre nu snt obisnuiti cu uzntele noasre, i-ar face să creadă
că punctul de veder� că ia îi sub criu emnă de l a persoane care
� �
acţioneză în numele unui numit organism constituit ca atare,
recunoscut de către legile acestui regat şi autorizat să vorbească
în numele unei anumite părţi a lui. Camera Comunelor ar
respinge, fără umă de ezitare, cea mai modestă petiţie reeitore
la cel mai neînsemnat lucru din lume, dacă ea ar i naintată sub
o astel de semnătură; şi aceasta nu din pricina unor consideraţii
legate de ormă, ci datorită ambiguităţii şi caracterului indeter­
minat al unor denumiri neautorizate, la c are unele grupuri recurg,
�i a abuzului de ncredere pe cre această situaţie l generează. Ş i,
totuşi, unui astel de gen de senătură voi i- aţi deschis larg uşile
de onoare ale Adunii vo astre Naţionale, salutnd primirea unui
astel de document cu atîta ceremonie şi pradă, cu o aşa explozie
futunoasă de aplauze, de parcă ar i ost vorba de primirea, la cel
mai oicial nivel, a reprezentnţilor ntregii naţiuni engleze. Dacă
această societate ar i c onsiderat nimerit să vă trimită o de­
monstraţie, atunci n-r i contat foarte mult sursa ei, deoarece
v aloarea demonsraţiei nu r i crescut n elul acesta. Dr este
vorba de o smplă moţiune. Ir orice moţiune se bzeză, n înre­
gime, pe autoritatea celor c are au votat-o; iar n c azul de faţă este
v orba numai despre autoritatea indivizilor, iar dintre acestia
numai cîţiva snt cunoscuţi. n opinia mea, semnăturile lor re uia b
să ie anexate instrumentului lor. Atunci lumea întreagă r i
43
putut şti cît de mulţi snt, cine nume sînt; şi c re r putea i
vlorea opiniilor lor, stabilită pe bza capacităţlor lor personle,
a cunoştinţelor lor, a experienţei lor, ca şi a exemplului şi auto­
ităiilor n acest stat. Penu ne, cre snt numai un om obişnuit,
modul lor de a acţiona re un aspect pun cm prea ranat şi prea
ingenios; el are, prea mult ciar, aerul unei sratageme politice
adoptate pentu a conei impotnţă, sub un nume răsunător,
declraţlor publice ale acestui club - o importnţă pe cre acest,
atunci cînd lucrurile au ajuns să ie cercetate ndeaproape, nu
pre deloc să o mai merite. Un asemenea mod de a acţiona
prentă, înr-o mare măsură, cracterul unei raude.
Îmi place să cred despre mine că iubesc o libertate brbă­
tească, morală şi în confomitate cu anumite reguli (regulate)4 ,
la el de mult ca oricare membru al Societăţii Revoluţiei ie el
cine-o i, şi probabil că m oerit, în toate acţiunile publice pe cre
le-am ntreprins, dovezi destul de clre ale ataşamentului meu aţă
de această cauză. Cred că invidiez, la fel de puţin ca şi ei, liber­
tatea altei naiuni. Numai că nu pot să susţn şi să laud sau să citic
ceea ce re legătură cu acţiunile şi interesele umne, pe bza unei
perspective simple asupra obiectului, aşa cum acesta se înfăţi­
şează, lipsit de orice relaţie,5 n toată goliciunea şi solitudinea
abstracţiei metaizice6. Circumstnţele (cre pentru unii nu
nseamnă nimic) conferă, în realitate, iecăui principiu politic cu­
loarea sa distinctivă şi eectul său disciminator7. Circumstnţele
snt cele care coneră fiecărei scheme civile şi politice un c aracter
beneic sau dăunător pentru umanitate. Vorbind în mod abstract,
atît guvenarea cît şi libertatea sînt lucrui bune; cu toate acestea,
mi-ar i permis oare bunul-simţ să elicit Franţa, cu zece ni n
urmă, pentru faptul că re o formă de guvenare (pentru că ,pe
atunci mai avea încă una), fără a cerceta care era natura ei şi
modul n c are era administrată? Cum pot eu să elicit această na­
ţiune pentru libertatea ei? Pot eu, numai pentru că ibertatea este
considerată în mod abstract printre binefacerile omenirii, să
felicit, în mod serios, un nebun, care a evadat din detenţia protec­
toare şi din întunericul total al celulei lui, penu recuperrea
bucuriei de a trăi la lumină şi n ibertate? Voi elicita eu un hoţ
de drumul mare sau un criminl evadat din încisoare, penu
redobîndirea drepturilor lor naturale? Aceasta r nsemna să
44
jucăm din nou scena criminalilor condamnaţi la galere �i a
eroicului lor salvator, Ca�erul Metaizic l Tristei Figuri.
Atunci cnd văd spitul libertăţii în acţiune, văd un principiu
puteic n mişcre; şi acesta este, penru o vreme, tot ceea ce pot
şi despre el. Gzul dezlnţuit, aerul ţinut sub presiune scapă de
sub control : trebuie dr să aşteptăm pînă cînd întîia eervescenţă
se domoleşte cît de cît, pnă cînd băutura se limpezeşte, pînă cnd
putem părunde cu privirea pun dincolo de agitaţia unei supra­
eţe convulsive şi nspumate. Inainte de a mă aventura să elicit
oamenii n mod public pentru ceea ce au cîştigat, trebuie să mă
asigur cît de cît că este cu adevărat vorba de o binefacere. Lingu­
şeala corupe atît pe cel cre lnguşeşte, cît şi pe cel care se lasă
linguşit. Ar trebui deci să amn orice elicitări pentru noua
libertate a Frnţei, pnă cînd voi i infomat despre modul n care
libertatea a fost combinată cu guvenrea; cu forţa publică; cu
disciplina şi supunerea matelor; cu colectrea şi distribuirea
corectă unui impozit real; cu morala şi religia; cu siguranţa
proprietăţii; cu pacea şi ordinea; cu comportamentul civic şi
socil. Toate acestea sînt şi ele (n elul lor) lucrui bune; iar fără
ele, libertatea, atîta vreme it durează, nu este o binefacere; după
cum fără ele, şnsele ca libertatea să existe snt mult prea mici.
Eectul libertăţii asupra indivizlor este acela că ei pot face ceea
ce vor: rebuie deci să vedem ce ar vrea ei să facă, nainte de a ne
grăbi cu elicitările, c re se pot, forte repede, trn sforma n
condoleanţe. Aceasta este ceea ce prudenţaS ne-r dicta în czul
oamenlor consideraţi în sera lor privată, a indivizilor ce
acţioneză n mod izolat şi seprat unii de alţii; numai că atunci
cnd omenii actionează laolaltă
'
(in bodies), libertatea devine
putere. De aceea, oamenii prudenţi, înainte de a se pronunţa, vor
observa modul în cre puterea este înrebuinţată; mai cu semă
atunci cnd este vorba de punerea la ncercre a unui lucru atît de
delicat precum puterea nouă, încredinţată unor oameni noi (ale
căror principii, tempermente şi dispoziţii le cunoaştem în mod
l imitat sau deloc), n situaţi n cre este posibil ca aceia cre par
să ie cei mai inluenţi pe scena politic ă să nu ie cei cre rag, cu
adevărat, sforle.
Oricum, toate aceste consideratii se situau sub denitatea
absolută (transcendental) a Societăţii Revoluţiei. În întreaga
perioada n c re am rămas la ţră, de unde am avut onorea de a
45
vă scrie, am avut numai o magne incompletă a;upra activităţilor
lor. De la sosrea mea în oraş, mi-am procurat o prezentare a
activităţilor lor, publicată chir prin grija şi autoritatea lor,
conţinnd o predică a dr. Price9, împreună cu scrisoarea Ducelui
de Rocheouc ault si a Arhiepiscopului de Ax si cu multe alte
'
t
documente nexate . Întreaga publicaţie, mnies îndu-şi intenţia
deschisă de a lega afacerile Franţei de cele ale Angliei, prin
nrenarea noastră într-o acţiune de imitare a comortamentului
Adunării Naţionale, mi-a produs a stare de vie nelinişte. Eectele
acestui comportament asupra puterii, reputaţiei, prosperităţii şi
liniştii Frnţei devin, pe zi ce rece, tot mai evidente, în vreme ce
tipul de Constituţie care este pe c ale de a i nstituit, pentru
viitorea ei formă de guvemămînt poliy), se contureză tot mai
clar. Ne alăm astăzi în situaţia de a discene, cu o exactitate
mulţumitore, adevărata n atură a modelului ce ne-a ost oeit
spre imitaţie. D acă există situaţii n c are prudenţa rezevei şi a
demnităţii dicteză tăcere, există altele în cre prudenţa cre ţine
de o ordine superioară ne ndreptăţeşte să ne rostim gndurile lO.
Este cert faptul că, la noi, conuzia se ală încă nr-o fază de
nceput, şi încă unul timid; d ar, n cazul vostru, am văzut o
copilărie încă şi mai plăpndă, dr care n-a încetat să crească de
atunci şi c are ne apre astăzi ca avînd o putere capabilă să runce
munte peste munte şi să po rte război împotriva Cerului însuşi.
Nu este atunci normal ca, ori de cîte oi casa vecinului este în
lăcări, să ne veiicăm tulumbele din propria noastră locuină?
Este mai bine să ii luat în derîdere pentru griji prea temătoare,
decît să ii distrus de o sigurnţă prea încrezătore.
Interesat cum sînt, n principal, de pacea propriei mele ă. ­
dr, n nici un caz, ndierent aă de pacea ţăii v oastre - doresc
să mprtăşesc unui cerc mai larg ceea ce, iniţial, a avut în vedere
numai satisfacţia voastră personală. Nu voi nceta totuşi să am în
vedere proprle voasre probleme (ff
airs) şi să mă adresez vouă.
Complăcîndu-mă în Iibertâtea ormei epistolare, vă cer permi­
siunea de a accepta să-i dau rîu liber gîndurilor şi de a-mi
exprima sentimentele, exact aşa cum acestea se ivesc n spiritul
meu, Îară a mă preocupa prea mult de clsiicrea lor poivit unei
metode. Am să încep cu activităţile S ocietăţi Revoluţiei; dr nu
mă voi lmita la acestea. Cum e posibil acest lucru? Am impresia
că asist la o mare criză, nu numai n ceea ce piveşte trebule
46
Prnţei, dar şi cele ale ntregii Europe; şi ·m ate chiar mai mult
<lccît ale Europei. Cotsiderînd toate circumstnţele la un- loc,
Revoluţia ranceză este cel mai umitor lucru care s-a ntîmplat
vreodată în lume. Cele mai surpinzătoare lucruri snt deseoi
produse în situaţle cele mai absurde şi ridicole; şi, aparent, prin
insumentele cele mai demne de dispreţuit. Totul pare să i forţat
grniţele narii11 n acest haos srniu l uşurinţei şi erocităţi,
în vreme ce toate soiurile de crime se amestecă, n mod confuz,
cu tot soiul de nebunii. La vederea aceastei scene tragi-comice,
cele mai conradictoiisentmente se deruleză unul după celăllt,
năvalind uneoi chir toate deodată: recem de la desconsideraţie
la indignre, de la rîs la lacimi, de la dispreţ la groază.

Oricum, nu se poate nega faptul că acest strniu spectacol a

fost pivit de unii dinr-un lt punct de vedere. El nu le-a inspirat
acestora decît sentmente de bucuie, riumf şi delectare. Din tot
ceea ce se face n Frnţa, ei nu au văzut decît o exercitre hotărîtă
şi moderată a libertăiiatît de cononă, n ntregul ei, cu morala
şi pietatea, încît ea meită, în viziunea lor, nu numai elogiile
seculre le celor mai înverşunaţi adepţi ai lui Machiavelli, dar şi
toate euziunile ce se cuvin elocventei sacre.
b
n dmineaţa zilei de 4 noiem ie a anului recut, doctorul
Richrd Pice, un einent pastor non-conormist, a pronunţat la
templul disident l Vcii Evremi, în faţa membrilor clubului sau
societăii sle, o predică n fona unui amestec excepţional de
bune sentmente, morle şi religioase, destul de bine exprimate,
topite înr-un el de terci de dfeite opini şi relecţi politice - în
cre Revoluţia din Frnţa este mrele ingredient din cazn 1 2 .
Consider că adresa pe cre Societatea Revoluţiei a trimis-o
Adunii Naţionale, pn intemediul contelui Stnhope, îşi re
oiginea n pnciple expuse n această predică, l cărei corolu
îl şi reprezintă. Moţiunea a ost prezentată de predicator nsuşi şi
a ost adoptată de căre cei cre, părunşi de eectul predicii, au
votat-o fră cea mai mică modiicare sau rezervă, explicită sau
implicită. Dacă se găsesc, totuşi, printre cei vizaţi oameni cre r
doi să sepre predica de revolutie, ei ştiu cum să o accepte pe una
' cum să o dezaueze pe celltă. Ei pot să o facă, eu nu.
si
n ceea ce mă priveşte, am considerat acea predică ca o
declraţie publică a unui om cre re legătui forte strnse cu
47
societăţile literare secrete şi cu ilozofi ntriganţi; cu teologii
politici şi cu politicienii teologi, atît în ţră cît şi n srăinătate.
Ştiu că aceştia l consideră pe acest pastor ca pe un el de oracol;
deorece, si aceasta cu cele mai bune intentii din lume, el
sfătuieşte u '
mod natural şi pslmodiză cîntec l său proetic, la
unison cu plnuilor lor.
Acea predică este expresia unui stil, care, cred, nu a mai ost
exprimat de la nici unul dinre amvoanele tolerate sau încurajate
n regatul nostru, din nul 1 648 , cnd un predecesor l dr. Pice,
reverendul Hugh Peters, a făcut să răsune nsăşi bolta capelei
regelui la palatul St. James, de onoarea şi gloia Snilor, cre, cu
,Jaudele lui Dunezeu în gura lor, şi sabia cu două tăişuri n mna
lor, ca să facă răzbunare asupra nemurilor, şi să pedepsească
poporele; să lege pe împăraţii lor cu lnţuri, şi pe mai mrii lor
cu obezi de ier" l 3 . Puţne predici rostite de la amvon, cu excepţia
celor dn vremea Ligi voasre n Frnţa sau din vremea nţelegeii
(covenant) noasre solene în Anglia, au exprimat vreodată atît
de puţin sprit de moderaţie ca această prelegere de la Vechea
Evreime. Chiar dacă s-r găsi în această· predică politică ie chir
şi cea mai mică ună de moderaţie, chiar şi ltunci politica şi
amvonul nu ar face casă bună una cu celaltă. Inr-o biserică nu
r rebui să se audă decît vocea mîngîietore a milei creştine.
Cauza libertăţii şi a guvenării civile are la el de puţin de cîştigat
ca şi cea a religiei din acest mestec l ndatorirlor. Cei cre îşi
măsluiesc propriul cracter, rogndu-şi un rol cre nu li se
cuvine, snt, n mre măsură, neştiutoi atît în pivnţa cracterului
!
pe cre -au abndonat, cît şi în pivinţa celui pe cre şi l-au
însuşit. In întregime nedeprinşi cu lumea în cre sînt atît de
donici să se amestece şi lipsiţi cu totul de experienţă n toate
rebule asupra cărora se pronunţă fără nici o reţnere, ei nu au
niic ltceva în comun cu politica, decît pasiunle pe cre aceasta
le aprnde. Ş i totuşi, nu este biseica acel loc n cre r rebui să
ie ngăduit, ca s'rşit l nenţelegeilor şi duşmăniilor, mistiţiul
zilei ce va să vină?
Acest stil de amvon, reînviat după atîta absenţă, are penru
mine aspectul noutăţii, dr al unei noutăţi cre nu este, în
înregime, lipsită de peicol. Nu acuz de pericol iecre parte a
discursului, în eglă măsură. Aluziile discrete făcute la adresa
unui nobil şi respectabil teolog laic (lay-divine), cre se pre că
48
deţine un post nalt nr-una din universităţile noastre 1 4, ca şi la
alţii asemenea lui „prin rang şi învăţătură" este posibil să fie
adecvate şi oportune, deşi ele sînt întrucîtva noi. Reverendul
Price îi sfătuieşte, prin urmare, pe aceşti nobili Căutători, în
măsura n cre ei nu r l, în vechea ordne a biseici oi n toată
bogata diversitate ce este de găsit în recuzita bine echip ată a
congregaţiilor disidente, nimic care să le satisfacă mofturile
pioase, să-şi îmbunătăţească non-conomismul prn ntemeierea,
de către iecare, a propriului templu, pe b aza propiilor prin­
ci pii. 1 5 Este orecum remarcabil că această faţă bisericeasă
venerabilă se arată pe cît de plină de zel în încurajrea de a
întemeia biseici noi, pe atît de indiferentă în ceea ce priveşte
doctrina pe care acestea o propovăduiesc. Zelul dr. Price are o
natură aprte. El nu aspiră la propagarea propiilor lui opinii, ci
a tuturor opinilor. El nu aspiră la diseminarea adevărului, ci la
răspîndirea c onradicţiei. Tot ceea ce conteză este ca nobilii
învăţători să ie lăsaţi să aibă părei dierite, întrucît oicum nu
contează de cine şi de ce anume dieră ele. O dată făcut acest p as
i mportnt, faptul că religia lor va i raţională şi cutezătoare este
un lucru de la sine nţeles. Mă ndoiesc nsă că religia se v a
bucura d e toate foloasele pe c r e chibzuita faţă bisericească le
estimează ca rezultat l omări acestei „mari societăţi a marilor
p redicatori". Aceasta ar însemna, desigur, o considerahilă adău­
gire a unei categorii, greu de denit, la vasta colecţie de clase
cunoscute, de genui şi specii care, la ora actuală, înrumuseţează
deja grădina disidenţei (dissent). O predică al cărui autor r i un
nobil duce, un nobil marchiz, un nobil conte sau un cutezător
bron r spoi, negreşit, şi ar diversifica amuzamentele Londrei,
care începe să se cam sature de rînduiala unifomă a plăcerilor
(dissipations) sale cotidiene. Aş cere numai ca în predicile lor,
aceşti noi dascăli Ion (Mess-Johns) , cu robele împodobite de
cununi, să p ăstreze anumite limite în exprimarea principiilor
democratice si nivelatoare, sînt asteptate de la amvoanele cu care
.
�
au o st înve tiţi. Îndrăznesc, în acelaşi timp, să spun că noii
evnghelişti dezamăgesc spernţele care s-au nutrit în privinţa lor.
Ei nu or să devină, nici l a propriu, nici la igurat, pastori
polemişti; de asemenea, ei nu v or i dispuşi să îşi rînduiască con­
gregaţiile astel încît acestea să-şi poată propovădui doctrinele, ca
în binecuvntatele vremui de odinioră, regi-mentelor de dragoni
C-da 66 coala 4 49
şi corpurlor de infanterie şi rtlerie. Pn umre, oricît de favo­
rable ar i asemenea rnjamente pentru cauza libertăţii obliga­
toii, atît civile cît şi religioase, este posibil ca ele să nu conducă
în aceeaşi măsură la liniştea naţională. Sper că aceste cîteva
rezerve nu exprimă nici un exces de intolernţă şi nici mni­
estrea unei nume violenţe despotice;

Aş spune însă, cu dragă nimă, despre predicatorul nosru,

utinam nugis tota illa dedisset tempora saevitiae l6 . Căci toate
aceste lucruri, aşa cum se prezntă ele n discursul său nesncer şi
contradictoriu, indică o orientre periculoasă. Doctrinele sale
afectează Constituţia noastră în chiar elementele ei vitale. În
predica lui politică, dr. Price nştnţează Societatea Revoluţiei că
maiestatea sa „este singurul rege legitim dn lume, deorece este
singurul care îşi datorează corona alegerii poporului său ".
Prinţii domnitori ai acestei lumi - se văd astfel (cu excepţia unuia
sngur) puşi, fără drept de apel, în categoria celor condamnaţi şi
excluşi dn sînul umnităţii pn hotăîrea acestui ripontif al
drepturilor oamenilor, care nu se sfieşte să-şi roge, în toată
măreţia şi truia ei, puterea de a destitui, atribuită n secolul al
XII-lea unei papalităţi aflate la apogeul ervorii ei; acestor pnţi,
proclamaţi uzurp atori pe to ate meridinele globului, le revne
obligaţia de a decide cu privire la modul n cre pot i prmiţi pe
teritoriile lor aceşti misionari apostolici, care, apoi, le vor spune
supuşilor lor că ei nu sînt suverni legitimi. Aceasta este preocu­
prea lor. Preocup area noastră este aceea de a recunoaşte că nu
este lipsită de importanţă pentru ţra noastră exmnrea, în mod
serios, a solidităţii singurului pncipiu pe bza căruia discipolii
reverendului Price recunosc că regele Mri Britnii este îndrep­
tăţit să se aştepte la loialitate din prtea lor.
Această doctnă, dacă se aplică prinţului cre se lă acum
pe tronul britanic, este ie un nonsens, şi pn umre nu e nici
adevărată nici falsă, ie este afimrea unei poziţii dinre cele mai
prost întemeiate şi periculoase, ilegale şi neconstituţionale.
Potrivit acestgi doctor spiritual al politicii, dacă Maiestatea Sa nu
îşi datorează corona alegeiipoporului său, atunci el nu este n
rege legitim. Numai că nimic nu poate i mai lipsit de adevăr decît
faptul că regele nosru deţine corona pe această bază. Pn
umre, în conformitate cu regula lor, regele Mrii Britnii, cre,
50
în mod evident, nu î�i ?eţne nalta poziţie prin nici o formă de
alegere populră, nu ese, în nici o privnţă mai bun decît restul
grupului de uzurpatori, cre domnesc sau care, mai degrabă,
jeuiesc pe nreaga supraaţă a acestei lumi neericite, fră nici un
fel de drept sau calitate care să justifice loialitatea dn partea
poporului lor. Principile de acţiune pol icy) ale acestei doctrne
generale, aşa cum se precizează ele, sînt suicient de evidente.
Propagatorii acestei învăţături politice speră că principiul lor
abstract (cel al legitimării magistraturii suverane prn alegere
populră) ar putea să treacă neobservat, atîta vreme cît regele
Mrii Britanii nu este aectat de el. Între timp, urechile celor
fideli lor s-ar obişnui, treptat, cu acest prncipiu, ajungînd să l
considere unul dntre cele mai importnte principii care sînt
admise în mod ncontestabil. Pentru moment, el r funcţiona
numai ca o teorie, nmuiată n sucurile elocnţei de amvon care o
conservă, putnd să ie astfel-păstrată pentru olosul viitor. C ondo
et compono quae mox depromere possim 1 7 . Se urmăreşte astfel
ca, în vreme ce guvenrea noastră este flatată prin faptul că se
face o excepţie n favoarea ei, sigurnţa, de care ea se bucură
împreună cu altele, i este. răpită, n măsura în cre opnia este cea
cre garntează această securitate.
Acesta este modul în care procedeză aceşti politicieni, atîta
vreme cît docnelor lor li se acordă prea puţnă atenţie; numai
că, atunci cînd încep să ie examnaţi ponnd de la sensul evident
al cuvintelor lor şi de la orientrea vădită a doctrnelor lor, ei
recurg la ambiguităţi şi la consrucţii alunecoase. Atunci cînd ei
spun că regele Angliei îşi datoreză corona alegerii poporului
său, iind, prin urmre, sngurul suvern legitim din lume, ei ne
v or explica, poate, că ceea ce au în vedere prn aceasta nu
înseamnă nmic altceva decît că unii dnre predecesorii regelui au
fost chemaţi pe ron prnr-un el de alegere; şi, prn u!re, n
acest sens, el îşi datorează corona alegerii poporului său. In felul
acesta, ei încearcă, prntr-un reugiu mizerabil, să-şi pună
propoziţia la adăpost de orice atac, conferindu-i acesteia un sens
trivial. Ei sînt, astfel, bneveniţi la azilul pe care l caută pentru a
se adăposti de năpasta ce a căzut asupra lor, deorece ei se
refugiază n însăşi nebunia lor. Căci, dacă admiteţi nterpretrea
lor, atunci în ce fel diferă ideea lor de alegere de ideea noasră de
succesiune (inheritance)? Si cum se face că nstituirea coronei
'

51
pe lnia Brunswick, derivată dn James I, a juns să legitimeze
mai degrabă monria noasră decît cea a oricăreia dnre ţările
vecine? Desigur că, într-o epocă sau alta, toţi cei cre au întemeiat
dnastii au ost alesi de către cei cre i-au chemat să conducă.
Opinia potrivit căr�ia toate regatele Europei, cu mult timp n
umă, au fost elective, chiar dacă libertatea de alegere a fost mai
mult sau mai puţin limitată, este una suficient de întemeiată;
numai că oricare ar i fost, acum o mie de ni, natura puterii
regale, aici sau în altă parte, sau oricre ar i ost modul n care
s-a întîmplat să nceapă dnastiile conducătore ale Angliei şi
Frnţei, regele Mii Britnii doneşte astăzi pinr-o regulă ixă
de succesiune, n conformitate cu legile acestei ţări; şi atîta timp
cît el respectă condiţiile legale ale acordului de suvernitate,
regele îşi deţne corona fără să îi pese de alegerea Societăţii
Revoluţiei, ai cărei membri nu au, nici ndividual nici colectiv,
nici un drept de vot n semenea probleme; cu toate acestea nu m
nici o îndoială că ei nşişi s-ar nstitui, fără să ezite, nr-un colegiu
electoral, dacă lucrurle ar i suficient de coapte pentru a acţiona
în favorea pretenţiei lor. Moştenitorii şi urmaşii Maiestăţii Sale,
iecre la vremea sa şi după ordinea cuvenită, vor accede la tron,
fără să le pese de alegerea Societăţii Revoluţiei, la el cum a
procedat şi prnţul nostru actual, atunci cînd s-a urcat pe tron.
A afina că regele Angliei îşi datorează corona alegerii
poporului său nseană a comite o grosolnă erore de fapt (cir
si atunci cnd r i adevărat că el domneste avnd asentimentul
depln al supuşilor săi). Oricre ar i succ �sul de cre s-ar bucura
Societatea Revoluţiei, rezultat dn evitarea unei clarificări a
acestei greseli
' de fapt, este sigur că nimic nu îi va permite
vreodată să treacă cu vederea ceea ce decurge dn prncipiul cre
a fost n mod explicit, ormulat: posedarea de căre popor a unui
drept prncipiu exprimat în mod direct şi susţnut cu perseve­
-

renţă. Toate aluziile, mai mult sau mai puţn mascate, la

necesitatea alegerii populre se bzează pe acest prncipiu şi pot
i raportate la el. Prin umre, pastorul nosru politic - de teamă
să nu luăm airmaţia lui despre sngură legitimitatea monriei
engleze drept o simplă preţiozitate învăluită n retoica libertăţi -,
contnuă să airme n mod dogmatic1 8 că, prn principile Revo­
luţiei de la 1 68 8 , poporul Angliei a dobîndit trei drepturi unda­
mentale, care alcătuiesc toate, în viziunea lui, un sngur sistem,
52
i ind toate exprimabile ntr-o singură rază scurtă. Iată aceste
.,.
d repturi:

1. De a ne alege proprii no ştri conducători ;

2. De a-i destitui pentru comportament neadecvat
(misconduct) ;
3. De a institui propria noastră formă de guvernămmt.

Iată o nouă ş i nemaiauzită declaraţie a drepturilor. De şi

făcută în numele ntregului popor, ea nu aparţne, în realitate,
dccît Societăţii Revoluţiei şi facţiunii pe c are ea o reprezntă.
Majoritatea poporului Angliei nu re nimic de- a face cu eal 9.
Chiar se dezice pe de- a-nregul de aceasta. Cu riscul de a-şi
pierde vieţile şi averle, englezi se vor opune punerii în practică
a declaraţiei. Poporul Angliei este obligat să procedeze astfel de
legile propriei ţi, legi nstituite chir în vremea acelei Revoluţi,
pe cre ndrăzneşte să o nvoce, pentru a apăra acele drepturi
ictive, S ocietatea cre abuzeză de numele său.

n toate judecăţle pe care le emit cu privire la Revoluţia dn

1 68 8 , membri Vechi Evreimi au, de asemenea, în faţa oclor şi
în nimle lor cealaltă Revoluţiei, cre s- a produs în Anglia cu
paruzeci de ani n ună, şi recenta Revoluţie dn Frnţa - ntr-o
asemenea măsură încît ei nu se pot împiedica să nu le conunde
pe cele trei. Se cere dar ca noi să seprăm ceea ce ei amestecă.
Trebuie să aducem fnteziile lor rătăcite în contact cu realitatea,
prn nvocrea leglor promulgate de Revoluţia pe care noi o
venerăm, căci numai astel vom descoperi adevăratele ei prin­
cipii. Dacă există vreun document în cre să fie enunţate cu
claritate prncipile Revolutiei de la 1 68 8 , el nu poate fi decît
l egea statutră pe cre o nu �im Declaraţia Drepturilor. n acest
text înţelept, cumpătat şi prudent, n această Declaraţie redactat!
de mai juri şti şi oameni de stat, ş i nu de căre entuziaşti aprn ş ;
�i lipsiţi de experienţă, nici măcr un cuvnt nu este pronunţat,
nici măcr o aluzie nu este făcută la un vreun drept general „de a ·
n e alege noi n şine proprii conducători; d e a-i destitui pentru
comportament neadecvat; de a nstitui propria noastră formă
guvemmnt".
53
 Această Declaraţie a Drepturilor (act dn primul n al
doniei lui William şi My) este piatra de temelie a Constituţiei
noastre, aşa cum aceasta a fost consolidată, explicată, îmbună­
tăţită şi, penru totdeauna, nsituită în prncipile ei undamentale.
Ea este denumită „Un act de declrre a drepturilor şi libertăţilor
supusului şi de stabilire a succesiunii la coronă". Veţi observa că
enunţrea acestor drepturi şi a ordnii de succesiune sînt reunite
în unul şi acelaşi text, într-o legătură ndisolubilă.
Cîţiva ni mai trziu, o a doua ocazie s-a ivit pentru a anna
un drept de a ne alege regii. Confruntat cu perspectiva lipsei
umaşilor regelui William şi ai prinţesei (şi vitorei regne) nne,
Prlamentul (legislature) a trebuit să se ocupe dn nou de dreptul
de succesiune la Coronă şi de mijloacele cre să asigure viitore
protecţie a libertăţilor poporului. S-a reerit el, de data aceasta,
pentru a legitima Corona Angliei, la falsele principii ale Vecii
Evreimi? Nicidecum. El a urmat prncipiile Declaraţiei Dreptu­
rilor, limitndu-se la ndicarea, cu o mai mre precizie, a persoa­
nelor cre au dreptul, pe lnie protestntă, de a moşteni şi succede.
Acest act, care se nspiră întotdeauna dn acelaşi prncipiu, a
ngemnat, ca pe un nreg, în cuprinsul aceluiaşi text, dispoziţle
cre se reeră la libertăţile noastre şi pe cele cre fxează dreptul
ereditr de succesiune. Departe de a se reei la pretnsul drept de
a ne alege proprii conducători, Prlamentul a armat că succe­
siunea neîntreruptă pe linie protestntă, ponită dn James I, era
absolut necesră „pentru pacea, lniştea şi sigurnţa regatului", lui
revenndu-i, n egală măsură, sarcna de a „menţne o ordne de
succesiune bne determnată, prntr-o regulă la cre supuşii să
poată ntotdeauna apela pentru propria lor protecţie". Amîndouă
aceste acte, în cre snt exprimate, în mniera cea mai sigură şi
mai puţn ambiguă, prncipiile Revoluţiei noastre, deprte de a
sncţiona iluziile şi rătăcirile pe care le-ar i purtat cu sne
pretnsul drept „de a ne alege conducătorii", dovedesc, dacă snt
puse la încercare, cît de potrivnică este nţelepciunea naţiunii
noastre la transfomarea unei necesităţi de moment într-un
principiu de drept.
Nendoielnic că a existat, în vremea Revoluţiei, prin per­
soana regelui William, o deviere nensemnată şi temporră de la
ordnea srictă a unei succesiuni ereditre; dr privilegium non
ransit in exemplum20 este mporiva tuturor prnciplor autentice
-

54
ule jurisprudenţei să ridici, la rngul de principiu, o lege elaborată
Într-un cz special şi re�ritor la un numit ndivid. Dacă a existat
vreodată un moment prienic pentru a stabli prncipiul prin cre
un rege de alegere populară este sngurul rege legitim, atunci
fără îndoială că el a existat la vremea Revoluţiei. Ir că acest lucru
nu s-a ntmplat la vremea respectivă este o dovadă că naţiunea
socoteşte că acest lucru nici nu rebuie să se întmple vreodată. Nu
există nimeni cre să ie atît de ignornt înr-ale istoriei noastre
incît să nu ştie că, n iecare dinre cele două ptide, m ajoritatea
parlmentlor era atît de puţn dispusă să accepte ceva n genul
acelui principiu l alegeii, ncît niţial era hotîtă să aşeze pe tron
nu pe prinţul de Ornia, ci pe soţia lui, My, iic a regelui James,
cea mai vrsnică dntre copii pe cre acesta i-a recunoscut ca
fiind, nendoienic, ai lui. r nsena să repetm lucruri mult prea
cunoscute dacă v-a ş amnti toate acele împrejurări cre de­
monsreză că acceptrea regelui Willim de căre Prlament nu
a ost o alegere propriu-zisă; dar, pentru toţi cei cre nu doresc,
ca umre a acestui lucru, să-l cheme înapoi pe regele James, dar
care nici nu vor să- şi nece ţra n snge, şi astel să facă din nou
să plneze asupra religiei, leglor şi libertăţilor lor pericolele de
cre tocmai au scăpat, recunoaşterea regelui Willim a fost un act
dictat de necesitate, n sensul moral cel mai strict pe cre l putem
da acestui cuvînt.
Dacă s-a ntmplat ca o sngură dată Prlamentul să se abată,
pentru o scută vreme, de la aplicarea strictă a ordinii succesiunii,
acordnd prioritate unui prinţ care, lipsit de un mo ştenitor
prezumtiv, igura, totu şi, printre primii n lnia urmaşilor la ron,
atunci ar i instructiv să se examineze modul n care Lordul
Somers, cel c are a redactat documentul ntitulat Declaratia
Drepturilor, s-a achitat de srcna lui n acea situaţie delicată. E�te
demn de observat cu cît de mult tact acest om şi Prlmentul cre
îl asculta au detunat privirile de la această soluţie temporară de
continuitate, evidenţnd, sublinnd şi dezvoltînd tot ceea ce le
apărea n acest act - impus prn necesitate - ca ind de natură să
sprij ne ideea unei succesiuni ereditre. Renunţnd cu această
ocazie la stilul uscat şi mperativ, caracteristic unui act al
Prlmentului, el i-a adus pe membrii Camerei Comunelor şi ai
Camerei Lorzlor în situaţia n cre ace ştia s-au pus de acord
asupra unui act legislativ pios şi n cre au declrat că ei consideră
55
ca pe „o Providenţă mnunată şi ca pe o bunătate ndurătore a lui
Dumnezeu faţă de această naţiune faptul de a păstra personele
regale ale M aiestăţlor Lor pentru a domni asupra noastră, n
modul cel mai fericit, pe tronul strămoşilor lor, crora le aduc n
schimb, dn adncul nmilor lor, cele mai umile multumiri si
laude". Este clar că Prlamentul a avut n vedere �ctele de
recunoaştere a regnei Elizabeta, capitolul al 3-lea, şi a regelui
James, capitolul 1 , cre declră amndouă, cu putere, natura
ereditară a coroanei; după cum, n multe privnţe Declaraţia
Drepturilor reia aproape cuvnt cu cuvnt textul şi chiar oma
acţiunilor de mulţumire care se găsesc n aceste vechi documente
declrative.
În acest act de recunoaştere a regelui William, cele două
Cmere nu i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru a le i oerit o
astel de oczie prielnică de a-şi mniesta dreptul de a ne alege
proprii conducători, şi cu atît mai puţn pentru a le i pus n
poziţia de a face din alegere singurul titlu legitm la Coronă. Ele
au considerat, dimpotrivă, ca pe n rezultat al Providenţei divne
aptul că s-au aflat nr-o situaţie n cre au putut să evite, pe cît
posibil cu putnţă, apaiţia însăşi a alegerii. Ele au învăluit nr-o
fomulă politică elaborată cu grijă orice circumstnţă care ar i
putut să slăbească acele drepturi pe care au intenţionat să le
perpetueze prin ordnea îmbunătăţită a succesiunii, ca şi orice
circumstanţă care r i putut să ofere un precedent pentru orice
deviere viitore de la regula pe care ei au nstituit-o pentru
totdeauna. Ca urmare, cele două Camere nu şi-au propus să
dezrticuleze monria, ci să păsreze o legătură cît mai snsă cu
modalitatea de a proceda a strmoşilor lor, aşa cum aceasta este
definită în actele de ascensiune la · tron a regnelor Mary şi
Elisabeta. De aceea, ele au recunoscut, în următorul rticol,
dreptul Maiestăţilor Lor, Willim şi Mry, de a poseda toate
prerogativele legale ale Coronei, declarînd că acestea snt „n
personele lor cel mai pe deplin, în mod îndreptătit · si cu
desăvrşire nvestite, încorporate, unite şi nexate". n ati� olul
care umează mediat, penru a preveni orice probleme cre r
putea să apară în czul în cre cneva şi-r roga pretnse drepturi
la Coronă, Parlamentul a declarat (respectnd, de asemenea, în
aceasta limbajul tradiţional şi practicile politice policy) tradi­
ţionale ale naţiunii, repetnd aproape identic omulele consacrate
56
ulc actelor de recunQastere a Elisabetei si a lui James) că de
păstrarea „unei siguri ţe în ordnea succe �iunii depind în înre­
gime, cu ajutorul lui Dunezeu, unitatea, pacea şi liniştea acestei
n aţiuni".
Prlamentul a ştiut că un titlu îndoielnic la succesiune r
p u tea numai să semene, prea mult chir, cu o alegere, si că o
al egere r distruge complet „unitatea, pacea şi lniştea �cestei.
naţiuni", pe cre ei le-au considerat ca fnd chestiuni demne de
o o recre mportnţă. Penu a asigura aceste obiective şi pentru
a elimna astel pentru totdeauna doctrna Vechii Evreimi despre
••dreptul de a ne lege proprii conducători", Parlamentul a adău­
gat un articol, preluat dn actul nterior al Elisabetei, cre consti­
tuia grnţia cea mai solemnă ce poate i oferită n sprijnul
succesiunii ereditre şi lepădrea cea mai solenă ce poate i
făcută de principile pe cre i le aribuie Societatea Revoluţiei:
„Lorzi spirituali şi temporali, precum şi cei dn Camera Comu­
nelor, acţionînd n numele ntregului popor mai sus pomenit,
declră prn cele de faţă că se supun, n cel mai umil şi devotat
mod, ei nşişi, umaşii lor şi toate generaţiile viitoare pe veci; şi
promit, în mod solemn, că vor i alături de Numitele Lor
Maiestăţi, că le vor susţne şi apăra cu toate puterle lor, atît pe ele
cît şi prescripţiile reeritore la limitarea succesiunii la coroană,
care snt specicate şi conţinute n acest document" etc.
Că am i dobîndit prin Revoluţie un drept de a ne alege regii
este tot atît de deprte de adevăr ca şi faptul că am i posedat acest
drept nterior Revoluţiei. La vremea Revoluţiei, naţiunea engleză
a renunţat şi s-a dezis, n modul cel mai solemn, de acest drept,
penu ea nsăşi şi pentru nreaga ei posteritate, penu totdeauna.
Prietenii dr. Price snt liberi să se complacă, cît de mult vor, n
prncipile lor whig, dr în ceea ce mă priveşte nu-mi doresc să iu
considerat un wig mai bun decît Lordul Somers; şi nici să nţeleg
prnciple Revoluţiei mai bne decît acei cre au săvrşit-o sau să
desluşesc n Declaraţia Drepturilor nu ştiu ce mistere necu­
noscute celor l căror stil de neşters a ntiprit, în legile noastre
şi în inile noastre, cuvintele şi spiriul acelui act nemuritor.
Este cu sigurnţă adevărat că, la vremea Revoluţiei, naţiunea,
ajutată de orţa împrejurărilor şi a armelor era, într-un el, liberă
să urmeze orice curs r i dorit în ceea ce priveşte ocuparea
tronului; numai că ea era liberă să procedeze astel pe baza
57
aceloraşi temeiuri pe cre r i putut să abolească monria, ca şi
orice altă prte a Constituţiei. Cu toate acestea, cei implicaţi nu
s-au considerat ca ind împuteniciţi să niţieze asemenea
schimbări îndrăzneţe2 1 . Este, ntr-adevăr, dificil, poate chiar
imposibil, să limitezi în abstract simpla competenţă a puterii
supreme, aşa cum aceasta era exercitată de Prlament la vremea
respectivă. Dr limitele unei competenţe morale - care supune
vonţa de moment raţiunii permnente. mximelor statonice de
devot�ent şi dreptate şi unor prncipii undamentale ixe de
acţiune, ciar şi în exercitarea unor puteri ce se siuează, în mod
indiscutabil, deasupra celor prlamentre - sunt perect n­
teligible şi i obligă, fn mod lipsit de echivoc, pe cei cre exercită,
sub oice nume sau pe baza oricărui drept, orice el de autoritate
n stat. Camera Lorzilor, de exemplu, nu posedă competenţa
morală de a dizolva Camera Comunelor şi nici pe aceea de a se
dzolva pe ea însăşi sau de a renunţa, dacă r vrea, la prtea cre
i revne n corpul legislativ (legislature) al regatului. Deşi un rege
poate să abdice în ceea ce priveşte persoana lui, el nu poate să
abdice în ceea ce priveşte monaria. Dnr-un motiv la el de
putenic sau poate cir mai mult, Camera Comunelor nu poate
să renunţe la partea ei, n exercitarea autorităţii. Angajmentul şi
pactul social - care sînt cunoscute, în general, sub numele de
Constitutie - nterzic o asemenea ncălcre si o asemenea
renunţr� . Părţile componente ale unui Staţ sn t obligate să-şi
respecte angajamentele, cre le leagă una de cealaltă, ca şi de
toate părţile ale căror nterese sînt serios afectate de aceste
ngajamente, tot atît de mult pe cît Statul nsuşi, ca nreg, este
obligat să res?ecte obigaţle lui faţă de diversele comunităţi cre
îl c ompun. In caz contrar, dreptul şi puterea ar i cund
mestecate şi r mai rmne numai o sngură lege: legea celui cre
este cel mai putenic. Pe baza acestui principiu, succesiunea la
Coronă a fost întotdeauna ceea ce este acum, adică succesiune
ereditară, în confomitate cu legea. n vechea nie, acestă lege
ţnea de common law 22; n noua lnie, ea ne de statute law, ce
este stabilit pe bza principilor înseşi ale common law, fră a
scimba conţinutul, dr detemnnd modalitatea sa de aplicre şi
calitatea personelor avute n vedere. Aceste mndouă ome de
drept posedă o orţă egală şi se sprijnă pe o autritate egală,
deoarece ele derivă dn înţelegerea obştească şi dn acordul
58
 originr al Statului - .Ommuni sponsione reipublicae2 3 ; şi ele
ohligă ca atre în egală măsură regele şi· poporul, atîta vreme cît
termenii nţelegerii sunt respectaţi şi ei continuă să perpetueze
acelaşi organism politic24.
Nu e deloc imposibil - cu condiţia să nu ne încurcăm în
labirintul soismelor metaizi ce - să întrebunţăm n acelaşi timp
alît o regulă xă cît şi o deviere oczională de la aceasta: carac­
terul sacru l unui principiu ereditr de succesiune în guvenarea
noasră cu puterea de a schmba aplicrea acestuia, n czuri de
extremă necesitate. Chir şi în aceste cazuri exreme (dacă vom
măsura drepturile noastre după modul n cre acestea au fost
exercitate n vremea Revoluţiei) schimbrea va aecta numai
patea vinovată, cea cre a creat necesitatea schimbări; şi chir
şi atunci schimbrea trebuie să se producă fără a dezmembra
întreg corpul civil şi politic25 , aşa. cum doresc cei cre au n
vedere instaurrea - ponnd de la elemente risipite ale societăţii ­
a unei ordni cu totul noi.
Un stat lipsit de mijloacele cre să facă posibilă schimbarea
este lipsit de mijloacele conservării lui26. În absenţa unor
asemenea mijloace, el poate ciar să rişte pierderea acelei părţi a
Constituţiei pe cre a dorit, n modul cel mai devotat, să o
păstreze. Cele două principii ale conservării şi ale ajustării
( correction) au acţionat cu putere n timpul celor două perioade
de criză ale Restauratiei si ale Revolutiei, atunci cînd Anglia a
'
fost, ea însăşi, lipsită de �ege. n timp �l acestor două perioade,
naţiunea şi-a pierdut unitatea cre o nea mpreună şi cre îşi avea
rădăcinile n vechiul său edificiu; cu toate acestea, ea nu a
demolat nreaga construcţie. Dn contră, atît n 1660 cît şi n
1 68 8 , ea a regenerat prtea deicientă a vechii Constituţii prin
intemediul plor care nu fuseseră deteriorate. Părţile vechi au
fost păstrate exact aşa cum erau, astfel încît prtea recuperată să
se poată armoniza cu ele. S-a apelat la stările tradiţionale ale ţării
în forma lor seculară de orgnizre, şi nu la moleculele
individuale ale unui popor răzleţit. Niciodată, poate, Prlmentul
suvern nu a fost atît de atent în demonstrarea ataşamentului lui
aţă de prncipiul undamental al politicii policy) constituţionale
hritnice, asa cum a fost în vremea Revolutiei, cînd s-a abătut de
la linia dire� tă a succesiunii ereditre. Cor� na a fost, într-un fel,
deviată de la lnia pe cre o urmase pnă atunci; dar noua linie
59
deriva lin acelaşi trunci. Succesiunea a rămas, în această nouă
ormulă, tot ereditră; o· descendenţă ereditră din acelaşi sînge,
ciar dacă oarecum limitată, în sensul în cre moştenirea tronului
nu mai putea să revnă decît membrilor protestnţi i acestei case.
Atunci cînd Parlamentul a modificat direcţia, dar a păstrat
pincipiul, membrii săi au dovedit că, pentru ei, principiul suc­
cesiunii ereditare este inviolabil.

Încă din vechime, deci cu mult nante de Revoluţie, dreptul

la succesiune a suferit unele modiicări de aceeaşi natură. La
cîtva timp după cucerirea normndă din 1 066, mai multe
probleme importante s-au ivit n legătură cu pincipiile juridice
ale descendenţei ereditre. Dilema care s-a creat a ost dacă cel
cre trebuie să urmeze la tron este moştenitorul per capita sau
moştenitorul per stirpes; 21 dar, chir dacă s-a renunţat la moşte­
nirea per capi ta, atunci cnd cea per stirpes s-a instituit, sau chiar
dacă s-a renunţat la moştenitoul catolic, atunci cnd cel protestnt
a fost preerat, prncipiul de moştenire a supravieţuit. dovedndu­
şi perenitatea dincolo de toate avatruile sale multosque per
-

annos stat fortuna domus et avi numerantur avorum 2 8 . Acesta

este spiritu] Constituţiei no astre, nu numai n ordnea încetăţenită
a lucrurilor, dar şi n toate revoluţiile no astre. Oicine a ost acela
care s-a urcat pe tron şi oicare a fost modalitatea prin cre acest
lucru s-a ntîmplat - ie că a obţnut corona pn lege, ie pin
oţă -, succesiunea ereditară a rămas n vigoare ie n linia veche,
ie n cea nouă.
Membii Societăţii Revoluţiei nu văd n Revoluţia de la 1 688
decît o abatere de la Constituţie, con sidend abaterea de l a
prncipiu ca iind principiul însuşi. Lor nu l e pasă, decît prea
puţn, de consecinţelor evidente ale doctinei lor, cu toate că ar
trebui să le fie clr faptul că aceasta lipseşte aproape to ate
instituţiile legitime ale acestei ţări de oice autoitate întemeiată.
Atunci cînd este nstituită o regulă atît de imposibil de justiicat -
care face dn alegere sngura bază legitimă a puteii regale -,
atunci nici unul dintre actele principilor cre au domnit nteior
perioadei n care a avut loc ictiv a alegere nu poate i valid. Vor
cumva aceşti eminenţi teoreticieni să-i imite pe unii dintre
naintaşii lor, c re au smuls, din liniştea momntelor lor, rupurile
suvernlor noşti din vechime ? Vor ei să-i batjocorească şi să-i
60
l i psească de drepturi, ·acţionînd dnspre prezent nspre trecut, pe
toţi regii cre au domnit înantea Revoluţiei, şi astel să păteze
tronul Angliei cu stigmatul neîntreruptei uzurpări? Vor ei să
invalideze, să nuleze sau să pună la îndoială, împreună cu
t i tluile tuturor regilor noşri care s-au succedat pe tron, mrele
copus al statute law, care a dobîndit, sub donia celor pe c are
ci îi tratează drept uzurpatori, forţa unei legi? Vor ei să nuleze
astel legi de o inestimablă valore pentru libertăţle noastre - de
o valoare cel puţin la el de mare ca oicre dntre legle c are au
fost adoptate în vremea Revoluţiei sau după aceea? Dacă regii,
care nu îşi datorează coro n a alegerii poporului, nu snt
îndreptăţiţi să facă legi, atunci ce se va ntîmpla cu legile numite
de tal/agio non concendendo?29_ cu Petiţia Drepturilor (Petition
of right30) cu dispoziţia de habeas corpus? Intenţionează cumva
aceşti noi doctori ai drepturlor omului să airme că regele James
l i , care a urmat la tron în calitatea lui de succesor de sînge
i mediat, în conformitate cu regulile unei succesiuni care pe
vremea aceea nu era încă limitată la ramura protestantă, nu a
fost, n toate privnţele � pentru toate scopuile, un rege legitim
al Angliei, nante ca el să i comis toate acele acte cre, pe drept,
au dus la abdicrea lui de la tron? D acă el nu r i ost pnă în acel
moment un rege legitim, atunci Prlamentul ar i fost scutit de
multă bătaie de cap în acele vremui atît de preţuite de doctorii
noşti! Numai că regele James nu a fost deloc un uzurpator, ci un
rege prost învestit cu un titlu legitim. Prnţii c are i-au urmat
acestuia la tron, în vtutea actului Prlamentului c re a acordat
corona soţiei pinţului elector, Soia, şi urmaşlor protestnţi ai
acesteia, au ost regi, ca si James, pe baza unui drept de moste­
n ire. Încoronrea lui Ja � es a fost confomă cu legea, aşa c�m
p revedea ea atunci; în vreme ce pinţii Casei de Brunswick au
preluat Corona nu n virtutea unei alegei, ci pin drept de moşte­
nire şi n c onformitate cu legea succesiunii, aş a cum aceasta
fusese stabilită la momentul urcrii pe ron a iecăruia dntre ei,
d upă cum cred că am şi rătat, din plin.
Legea pn cre această familie regală este în mod special
chemată să preia tronul este actul din cel de-al doisprezecelea şi
cel de-al treisprezecelea n al domniei regelui Wlliam. Termenii
acestui act ne ngjează „pe noi, urmaşi noştri şi posteritatea
noastră faţă de ei, de umaşi lor şi de posteitatea lor", în calitate
61
de protestanţi, pîna la s"rşitul timpului, cu aceleaş i cuvinte prn
cre Declaraţia Drepturilor ne-a ngajat faţă de umaşii regelui
William ş i i reginei My. Această lege asigură, pin umre, atît
caracterul ereditar al coronei cît şi pe cel al loialităţii. Pentru ce
motiv, dacă nu cel al unei activităţi constiuţionale de omre a
unei nstituţii c are să asigure succesiunea ereditară, cu scopul de
a exclude, pentru totdeauna, orice fomă de alegere populară, ar
i dispreţuit Parlamenul ceea ce propria noastră ţară i oerea,în
mod abundent şi atrăgător, ponnd să caute, pin alte părţi, o
pinţesă străn ă, dn al crei pîntec urma să- şi dobndească lnia
viitoilor noştri conducători dreptul de a guvena milione de
englezi, de-a lungul unor generaţii succesive?
Prin învestirea pnţesei Soia, actul dn 1 70 1 a desemnat
trunchiul familiei noasre regale ş i orignea dreptului de moşte­
nire a suveranilor no ştri - şi nu o personă chemată pe tron pentru
meritele ei, cu scopul Je a deţine, pentru un timp, o putere pe care
nici că ar fi putut vreodată să o exercite, lucru cre, de altel, nici
nu s - a întîmplat. Ea a fost adoptată dintr-un singur motiv,
deoarece, aş a cum spune documenul, „ Înalta Prnţesă Soia, soţie
a principelui elector si ducesă văduvă de Hanovra, este fiica
Înaltei Pinţese Elisab �ta, regna B oemiei, ea nsăş ifiica fostului
nostru domn suveran, regele James I, de ericită amintire, şi este
pin prezenta declarată ca ind cel mai apropiat umaş pe linie
protestantă . . . „; „iar corona se va trnsmite umaşilor ei, ntrucît
sînt protestnţi". Prlamentul a procedat la această lmitre penru
ca, prin prinţesa Sofia, să se asigure continuitatea liniei regale în
viitor ş i (aspect pe cre ei l-au considerat ca ind foarte impor­
tnt) pentru ca această linie să ie legată, pin James I, de vechiul
runchi; penru a putea i păstrată, de-a lungul secolelor, unitatea
şi continuitatea monrhiei noastre şi pentru a menţne - fără de
peicol penru religia noastră - acest mod consacrat de rnsmitere
ereditră, în c adrul căruia, chiar dacă s-a ntîmplat ca libertăţile
noastre să ie vreodată în peicol, de cele mai multe oi ele au ost
salvate de-a lungul tuturor urtunlor şi luptelor pentru preroga­
tive 3 1 şi privilegii. S-a procedat bne. Nici o experienţă nu ne-a
arătat că ar exista vreo altă cale, penru a ne păstra libertăţile şi
drepturile noasre sacre, n afară de monarhia ereditră. Se prea
poate ca o modalitate de a acţiona, excepţională şi violentă, să ie
necesară pentru a scăpa de un rău excepţional şi violent. Numai
62
că succesiunea ereditară reprezntă obiceiul snătos al Constituţiei
britanice. Putem oare să ne imaginăm că Parlamentul , în mo­
mentul în care a ixat descendenţa l a coronă pe linia de Hnovra,
p rovenită din urmaşii de sex eminin ai lui James I, nu era
conştient de inconvenientele pe care le-r putea aduce cu sine
p rezenţa succesivă, pe ronul Mii Bitnii, a doi s au rei străini,
sau poate chiar mai mulţi? Nicidecum ! Prlmentul a înţeles în
mod adecvat pericolele cre ar putea decurge dintr-o asemenea
guvenre -srănă şi le-a acordat acestora o atenţie deosebită. Prn
urmre, nici că r putea i oerită o dovadă mai hotărîtoare a
deplinei convingeri a naţiunii bitanice, potivit căreia prncipiile
Revoluţiei nu n dreptăţesc pe nmeni să aleagă regii după bunul
p l ac, fără a lua deloc în seamă vechile prncipii undamentale ale
guvenări noastre. În loc să renunţe la acestea, ea s-a hotăît să
menţină vechea succesiune ereditară pe lnie protestntă, fiind pe
deplin conştientă de toate pericolele şi diicultăţile generate de
faptul că aceasta este o linie de provenienţă srăină, sesiznd acest
l ucru cu toată clitatea şi ind putenic preocupată de el.
Acum cîtiva ni, as i ast luat n derîdere dacă as i acordat
t i i
o asemenea a enţie unu subiect atît de evident prn s e nsuşi şi
cre, prin urmre, nu ar i avut nevoie de nici un argument.
N umai că, astăzi, această doctrină nec onstitutională si c are
i
îndeamnă la răzvrătire este predată n mod pub ic, decl �rată n
mod făţiş şi tipărită. Neplăcerea pe care mi-o provoacă rev o­
l utiile32, în favoarea cărora s-au omulat, de atîtea oi, ndemnui
,

de la amvon, spiritul schimbii cre s-a răspndit dn toate părţile,

dispreţul total cre doneşte la voi şi cre ar putea să ajungă
dominnt şi l a noi, aţă de toate instituţile vechi, atunci cînd
acestea se opun stăii prezente de mulţumire sau tendinţei pe cre
o maniestă dispoziţia actuală, toate aceste aspecte nu elimină

deloc, n opinia mea, nevoia de a rechema atenţia asupra ad�vă­

ratelor pincipii ale legilor noastre autohtone, pentru ca dumnea­
voastră, prietenul meu din Franţa, să ncepeţi să le cunoaşteţi şi
pentru ca noi să contnuăm să le preţuim. Noi, cei de pe ambele
maluri ale C nalului Mneci, nu rebuie să ne lăsăm păcăliţi de
măruri contrafăcute c are fac obiectul unui raic de două ori
raudulo s, desfăsurat înre tle noasre: initial, mărfurile vă sînt
'
expediate ·vouă, sub un p �vlion dubios, p�etinzndu-se că este
vorba despre mărfui de provenienţă engleză, cu toate că ele sînt
63
n ntregime srăine de pămntul nostru, pentru ca apoi ele să ie
reinroduse la noi prn conrabandă, prelucrate, de data aceasta,
după cea mai n ouă modă paizină, cu toate rafnamentele pe
cre le poate adăuga sporul de libertate.
Poporul Angliei nu va maimuţări manierele pe care nu le-a
ncercat niciodată; după cum nici nu va reveni la metodele al
căror caracter dăunător l-a putut constata. El va socoti transmi­
terea ereditră şi legală a Coroanei ca pe unul dintre drepturile
sale, şi nu ca pe o nedreptate; ca pe un privlegiu, şi nu ca pe o
revendicare; ca pe o garnţie a libertăţi lui, şi nu ca pe un însen
al servituţi. El consideră alcăturea Statului său (Commonwealth),
aşa cum acesta stăruie, ca pe un lucru de o nestimabilă valore;
după cum el concepe neîntrerupta succesiune la Coronă ca pe o
garnţie a stablităţi şi contnuităţi tuturor celorlalte componente
ale Constitutiei noasre.
d
Înante e a merge mai deprte, v-aş cere permisiunea de a
menţiona unele dntre rtiicile demne de milă pe c re nu se dau
napoi de la a le olosi docnii alegeiiregelui, cu scopul de a-i
discredita pe apărătoii adevăratelor principii ale Constituţiei
noastre. Aceşti mînuitoi ai soismului substituie o cauză ictivă
şi personaje născocite, n favorea cărora ei presupun mai apoi că
s-a ngajat cel care apără n atura ereditră a Coronei. Este un
lucru obişnuit pentru ei să polemizeze, ca şi cum r avea de-a face
cu unii dntre acei fnatici ai sclaviei, care au susţnut odată - ceea
ce cred că acum nimeni nu mai susţine - „că sceptrul regal este
deţinut printr-un drept divn, ereditar si impresciptibil". Aceşti
vechi fanatici ai puterii unice arbitrare3 3 au nstituit această idee
ca pe o dogmă, ca şi cum monarhia ereditră ar i fost singura
fomă legitimă de guvenre dn lume, tot aşa cum noii noşti
fn atici ai puterii populare arbitrre susţin că o alegere populră
este singura sursă legitimă a autorităţi. Este adevărat că entu­
ziaştii vechiului privilegiu au speculat, în mod prostesc şi, poate,
şi lipsit de pietate, ca şi cum monarhia s-r i justiicat mai mult
decît alte moduri de guvenare, prntr-o sncţiune divină; sau ca
şi cum dreptul ereditr la ron r i fost cu stricteţe imprescriptibil
în cazul iecărui succesor posibil şi în oice împrejurare - ceea ce
nu este cazul pentru nici un drept civil sau politic ! Numai că o
opnie absurdă despre dreptul ereditar al regelui la ron nu
prejudiciază una care este raţională şi ntemeiată pe pincipii de
64
 nezdruncinat ale legislaţiei şi acţiunii politice. Dacă r i ca toate
teoiile absurde ale.Juriştilor şi ale teologilor să discrediteze
obiectele despre care ratează acestea, atunci nu am mai avea nici
lege şi nici religie n lume. Aceasta deorece existenţa unei teorii
false despre un aspect al obiectului de tratat nu oferă nici o
justiicre penru a prezenta drept un fapt ceea ce este, n mod
evident, fals şi nici pentru a promulga maxime răuvoitoare.
Cea de-a doua revendicare a Societăţii Revoluţiei se reeră la
„dreptul de a-i destitui pe cei cre ne conduc pentru comporta­
ment neadecvat". Se prea poate ca temerile strămoşilor noşti de
a nu crea n asemenea precedent precum cel l „tragerii la
răspundere penru comportment neadecvat", să i fost cauza
extremei rezerve de cre s-a făcut dovadă n redactrea actului
cre a dus la abdicrea regelui Jmes - căci dacă acest text re
vreun neajuns, atunci el constă tocmai în caracterul prea
circumspect şi prea crcumstnţial. 34 Dar toate aceaste precauţii,
Întreagă această enumerare de circumstanţe, servesc pentru a
răta spitul de prudenţă care a domnit în consiliile naţionale,
Înr-o situatie n care oamenii, ncă itati de amintirea opresiunii
la care au 'ost supuşi şi, n acelaşi timp, purtaţi de triumul
victoiei cre le-a adus eliberrea, sînt mult prea nclnaţi să se
lase condusi de un curs violent si extrem l evenimentelor; ele
arată preoc�prea mrilor oame�i cre au inluenţat, în vremea
acelui mre eveniment, modul de abordre a problemelor de a
face dn Revolutie temelia unui edificiu care să dureze, si ' nu
incubatorul revoluţilor viitoare.
Nici o guvene nu r dura mai mult de o clipă dacă r
putea i înlăturată de oice lucru atît de vag şi de indefnit ca o
opinie despre „comportre neadecvată". Cei cre au condus
Revoluţia nu au ntemeiat abdicarea virtuală a regelui James pe
un astel de pincipiu munt şi nesigur. Ei l-au acuzat, nici mai
mult nici mi puţin, de un plan, conirmat de o mulţime de acte
evident ilegale, de submnare a Bisericii protestnte şi a statului,
a legilor şi ibertăţlor undamentale şi indiscutabile: l-au acuzat
de ncălcarea conractului originar dinre rege şi popor. Aceasta
a ost mai mult decît o comportare neadecvată. O necesitate
presntă şi alată dncolo de puterle lor i-a obligat să facă pasul
pe care l-au făcut, cu o nnită retinere, ca si cum s-ar i alat sub
ncidenţa celei mai iguroase dtre toate ' legile. Încrederea pe
C-da 66 coala 5 65
care au avut-o în viitoarea păstrare a Constituţiei nu s-a situat n
perspectiva unor revoluţii viitore. Maile prncipii de acţiune
policy) c re au stat la baza tuturor reglementărilor lor au constat
în a ace aproape imposibil ca oice viitor suvern să poată orţa
regatul să recurgă, din nou, la astel de remedii violente. Ei au
lăsat Coron a aşa cum aceasta a fost întotdeauna în ochii şi
spritul legii: dincolo de oice responsabilitate. Pentru a spori şi
mai mult independenţa Coronei, ei au crescut responsabilitatea
miniştrlor statului. Prn actul de reglementare al regelui William
(pimul n de domnie), intitulat Actul de declarare a drepturilor
şi libertăţilor supusului şi de fixare a succesiunii la Coroană, ei
au hotărît ca miniştri să servească Corona n termenii acestei
declraţii. Imediat după aceasta, ei au adoptat sesiunile recvente
ale Parlamentului, asigundu-se astel că înreag a adminisraţie
este supusă inspectiilor constnte si conroalelor vigilente ale
reprezentaţilor pop rului şi ale mai�mailor regatului. În umă­
�
torul act constituţional important - din cel de-al doisprezecelea şi
al treisprezecelea n al domniei regelui Wlliam, reeitor la o mai
mre limitare a dreptului de succesiune la Coronă şi la o mai
bună protejare a drepturlor şi libertăţilor supusului - s-a prevăzut
ca , ,nici o măsură de graţiere acordată sub semnul mrelui sigiliu
al ngliei să nu poată i invocată, ca excepţie, împoriva unei
acuzatii c re a ost formulată de către Cmera Comunelor, n
Prl ii ent". n elul acesta, regulile de admnisrare omulate în
Declaraţia Drepturilor, inspectrea constntă de căre Prlment,
dreptul (ela im) practic de a acuza li s-au nfăţişat ca mijloace
innit mai bune - nu numai penu a le i garantată libertatea
con stituţională, dar şi p enu a asigura o protecţie împotriva
viciilor adminisraţiei - decît arogrea unui drept atît de diicil în
practică, atît de nesigur în ceea ce priveşte rezultatul său şi,
deseoi, atît de dăunător în ceea ce piveşte con secnţele sale,
precum dreptul „de a-si trage la răspundere conducătorii".
.
n aceeaşi predi 35, dr. Price condamnă, pe bună dreptate,
practica de a le adresa regilor cuvntări pline de o vulgară lngu­
şeală. El propune să se renunţe la acest stil dezgustător şi să i se
spună Maiestăţii Sale, n ocaziile n care se obişnuişte să ie eli­
citată, ceea ce se cuvine a i spus unui rege, nume că „el rebuie
să se considere pe sine ca iind mai degrabă servitoul decît
suveranul poporului său". Pentru un compliment, această nouă
66
formă de adresre i pre a i prea măgulitore. Celor care sînt
servitori numai pin nume, dr şi celor cre sînt, eectiv, servitoi,
nu le place să li se amintească de situaţia lor, de îndatorile lor şi
de obligaţiile lor. Sclavul îi spune stăpînului său, într-o veche
comedie36: Haec commemoratio est quasi exprobatio. Aşa cev a
nu este plăcut n calitate de compliment, şi nici olo sitor ca
i n strucţie. La urma urmelor, d acă ar i ca regele să-şi asume
această nouă ormulă de adresare, să o adopte ca atare şi chiar să
preia în mod oicial, denumirea de Servitor al Poporului, nu îmi
pot imagna cum el sau noi am avea ceva de cîştigat dn acest
lucru. Am văzut scrisori oarte mndre, semnate cu „servitorul
v ostru cel mai supus, cel mai umil". Domnaţia cea mai plină de
ca, care a durat vreodată pe pămnt, şi-a luat un titlu de o umilinţă
încă şi mai mre decît cel care este propus acum pentru suverani,
de către „Apostolul libertăţii". Regi şi naţiuni au ost zdrobite de
piciorul celui care s-a numit pe sine „servitorul servitorilor" şi
ordne de detronare a suveranilor au ost sigilate cu pecetea
,,pescarului".
Aş i considerat„ toate acestea un el de discurs rivol şi
neînsemnat, n cre oamenii văd cum spitul libertăţii se evaporă
ca ntr-un um insipid, dacă nu s-ar i întîmplat ca el să vnă, n
mod evident, în sprijnul ideii şi măcr a unei părţi a plnului de
„destituire a regilor pentru comportament neadecvat". Dn această
perspectivă, problema merită să ie abordată.
Într-un sens, regii snt, fără îndoială, servitorii poporului,
deoarece puterea lor nu are alt scop raţional decît cel al avn­
tajului general; dar este n acelaşi timp adevărat că ei nu au nimic
în comun cu servitoii, în sensul obişnuit al termenului (cel puţin
pin Constituţia noasră), a căror situaţie este, prin esenţa ei, aceea
de a se supune poruncilor altcuiva şi de a i înlăturaţi după plac.
Numai că regele Marii Britnii nu se supune nici unei alte
persoane; toate celelalte persone, în mod ndividul sau colectiv,
i se supun lui şi i datorează o supunere leglă. Legea, care nu ştie
nici să lateze, nici să insulte, nu îl numeşte pe acest înalt
m agistrat servitorul nostru, asa cum procedează acest umil teolog
al Vecii Evreimi , ci lordul � ostru suveran, regele. n vreme ce
noi, n ceea ce ne priveşte, m nvăţat să vorbim numai lmbajul
grosoln al legii, şi nu jrgonul încîlcit al amvonelor lor
dezmăţate.
67
 Întrucît nu el re a ni se supune nouă, ci noi avem a ne
supune legii înruchipate de persoana lui, Constituţia no astră nu
a nclu s nici un el de prevedere penru a-l face pe el, ca servitor,
responsabil în vreun grad. Constituţia noasră nu cunoaşte nimic
de elul unui magisrat ca Justicia de Aragon; nici vreun ribunal
constituit n mod legal, nici vreo procedură legal instituită penu
a supune regele responsabilităti cre le revine tuturor servitorilor.
În această privnţă el nu se d �osebeşte de membrii Cmerei Co­
munelor sau ai Camerei Lorzlor care, n imita împuteniclor
lor publice, nu pot fi niciodată chemaţi pentru a da socoteală de
comp ortamentul lor. Cu toate acestea Societatea Revoluţiei
preeră să afirme, ntr-o directă opoziţie cu una dinre cele mai
nţelepte şi mai frumoase părţi ale Constituţiei noasre, că „un
rege nu este nimic mai mult decît pimul servitor al poporului,
creat de acesta, şi responsabil faţă de el".
Strămosii nosti din vremea Revolutiei nu si-r i meitat
fama pent' nţel �pciunea lor dacă sngur� grnţi� a libertăţii lor
ar i constat n a face guvenarea neputncioasă în exercitrea
uncţiilor ei şi precară n modul de deţnere a acestora; dacă ei nu
r i fost c apabili să născocească împotiva puterii rbirre un
remediu mai bun decît conuzia din societatea civilă. S ă-i lăsăm
pe aceşti domni să ne spună cine nume compune acel organ
reprezentativ public, n faţa cruia ei l vor proclama pe rege ca
fiind respons abil în calitate lui de servitor. Voi avea atunci
suicient timp pentru a scrie textul unei legi positive statute law)
cre să arate că regele nu este aşa ceva.
Ceremonia destituirii regilor, despre care aceşti domni
vorbesc cu prea multă uşuinţă, nu poate i decît rreoi, sau chiar
niciodată, lfăptuită, fără a recurge la forţă. Atunci ea devne un
caz de război, şi nu unul constituţional. Zgomotul melor reduce
legile la tăcere, n vreme ce tibunalele se prăbuşesc o dată cu
pacea pe care nu mai snt deloc c apabile să o menţină. Revoluţia
de la 1 68 8 a fost rezultatul unui război drept, probabil n c az
izolat n care un război, cu atît mai mult unul civil, poate să ie
drept: justa bel/a quibus necessaria 3 7 . Detronrea unui rege - sau
aşa cum susţn adepţi doctorului ice, „destituirea" - va i ntot­
deauna, aşa cum a fost mereu, o problemă de stat excepţională,
situată, n ntregime, în afara legii; precum toate afacerile de stat,
ea va i, mai degrabă, o problemă de circumstnţe, de mijloace şi
68
de consecinţe probabJe decît una de drepturi pozitive. Aşa cum
o detronare nu se justiică prn abuzui de nd, tot aşa spiritelor
de rînd nu le revine dreptul să dezbată această problemă. Pragul
teoretic c re demrchează momentul n cre supunerea trebuie să
se s"rrşească şi momentul în care rebuie să înceapă rezistenţa este
neclar, obscur şi nu este deloc uşor de definit. El nu p o ate i
deteminat printr-un singur act sau prinr-un singur evenment.
Pentru ca ideea rezistenţei să răsră în minte, este nevoie mai ntîi
ca guvenămintele să ie în mod serios corupte şi sişiate de
dezordne; după cum este nevoie ca perspectiva vitorului să ie
tot atît de rea ca şi expeienţa trecutului. Atunci cînd lucrurle se
ală n această situaţie demnă de plîns, cracterul însuşi al bolii
indică remediul celor pe care natura i-a caliicat pentru a-i
adminisra statului - n astel de situaţi exreme - această poţiune
amară şi periculoasă, ale cărei eecte sînt întotdeauna nesigure.
Circumstanţele, ocaziile şi provocăile vor vorbi de la sine. Cel
înţelept va stabili remediul ponind de la gravitatea cazului, cel
irascibil pe baza faptului că nu suportă opresiunea; spiritul
supeior - din dispreţul şi indignrea pe care i le inspiră abuzul
de putere la �re se dedau cei nedeni de aceasta, cel c urajos şi
îndrăzneţ - din donţa de a se dedica, în poida pericolului, unei
cauze generoase. Numai că, justiicată sau nu, o revoluţie va i,
într-adevr, ultima soluţie la care va recurge atît cel care judecă,
cît şi cel cre se lasă condus de simţi.

Cel de-al treilea drept undamental armat de la amvonul

Vechii Evreimi este cel „de a ne institui propria formă de guver­
nămînt". Acest drept nu se sprijină mai mult decît celelalte două,
ba poate chiar mai puţn, pe vreunul dintre principile sau actele
Revoluţiei noastre. Revoluţia a fost săvîrşită în vederea păstrăii
vechilor noasre legi şi libertăţi incontestabile şi a acelei vechi
Constituţi de guvenare care reprezintă sngura noasră granţie
a legi şi a libertăţii. Dacă doiţi să cunoaşteţi spitul Constituţiei
noasre şi pncipiile de acţiune policy) care au domnit n aceea
măreaţă epocă, a cărei moştenire noi am păstrat-o pînă în zilele
noase, atunci, vă rog, să consultaţi istoia nosră, rhivele noasre,
actele Parlamentului nostru si drile de seamă al dezbateilor lui,
'
si nu predicile Vechi Evre imi sau cuvîntările de banchet ale
S ocietăti Revolutiei. n cele dintîi, veti ala cu totul alte idei si un
' ' ' '

69
limbaj cu totul dierit. Acest drept de a ne instiui propria ormă
de guvemămînt se potriveşte atît de puţin temperamentului şi
dorinţelor noastre, iind în întregime lipsit de orice temei şi
autoritate. Ideea nsăşi a institurii unei noi ome de guvemămnt
ne umple de dezgust şi groază. Ceea ce am dorit la vremea
Revoluţiei, şi dorim şi astăzi, a ost să ne nsuşim tot ceea ce avem
ca moştenire de la strămoşii noştri. Am avut mre grijă ca nu
cumva să grefăm pe vechiul trunchi al patrimoniului nosru un
altoi străin de natura plantei originre. Toate reformele pe cre
le-am făcut de atunci ncolo au avut loc pe baza prncipiului de
raportare la vechime38; după cum sper, ba mai mult, snt convins
chir, că toate acele refome care s-ar putea reliza n viitor vor
i cu grijă concepute, pe baza analogiei cu ceea ce s-a petrecut
nterior, pe baza autorităţii şi a exemplului.
Cea mai veche refomă a noastră este cea a Magnei Charta.
Citind-o, veti vedea că sir Edward Coke39, marele oracol al
legipr noast�e, ca de altel şi toţi mrii noştri oameni ai legi40
care i-au urmat pînă la Blackstone4 1 , se întrec în a dovedi
ndelungata origine a libertăţilor noastre. Ei se străduiesc a dovedi
că vechiul nostru risov, Magna Charta a regelui Ioan, a avut o
legătură cu o altă importantă Chtă datînd din vremea lui Henric
I, şi că atît una, cît şi cealaltă nu au făcut decît să reairme legile
de neclntit care erau n vigore, ntr-o epocă şi mai veche a rega­
tului. La drept vorbind, se pare că aceşti autori snt, n general,
exacţi n ceea ce priveşte faptele, deşi poate că nu ntotdeauna.
Numai că, dacă oamenii legii se nşală în anumite privnţe, acest
lucru nu face decît să dovedească, cu şi mai multă putere, poziţia
mea, căci aceste erori demonstrează putenica aplecare înspre
trecut, mereu vie în spiritele tuturor juriştilor şi legiuitorilor
noştri, ca şi n cele ale tuturor oamenilor pe cre aceştia au inten­
ţionat să-i inluenţeze. Acest lucru demonstrează, de asemenea,
pincipile conservatoare (stationary) de acţiune ale acesui regat,
cre ne fac să privim drepturile şi privilegile noastre cele mai
sacre ca pe o mostenire.
'
n acea lege memorabilă, promulgată n cel de-al treilea an
al domniei lui Carol I, pe care noi o numim Petiţia Drepturilor,
Parlamentul i spune regelui: „Supuşii voştri au moştenit această
libertate". De aceea, ei nu îşi revendică libertăţle şi privilegile pe
bza principiilor abstracte, precum acele „dreptui ale omenilor",
70
d pe baza drepturilor pe cre le posedă ca englezi şi pe cre le-au
moştenit din tată n iu,$elden şi ceilalţi nvăţaţi cre au conceput
această Petiţie cunoşteau aceste teorii despre „drepturile
oamenilor" nu mai puţin decît oricare dintre cei cre au perorat de
la amvoanele sau de la tribunele voastre. Ei le cunoşteau, cu
sigurnţă, cel pun la el de bine ca şi dr. Price sau abatele Seyes.
N umai că, dn raţiuni proprii acelei nţelepciuni practice mai
i mportantă pentru ei decît cunoaşterea teoretică, au preerat acest
t i tlu istoric positive) , autentic (recorded) şi ereditar tuturor
acelor bunuri cre pot i dragi omului şi cetăţeanului, acelui drept
v ag şi speculativ, care expunea moştenirea lor neîndoielnică
pericolului de a i răvăşită şi dezmembrată de violenţa spritelor
extravagnte şi litigiose.
Aceleaşi pncipi de acţiune policy) răzbat din toate legile
care au ost elaborate, de atunci ncolo, pentru consevrea
l iberăţilor noastre. n fimoasa noastră Declaraţie a Drepturilor -

document elaborat n primul n al domniei lui Wlim şi My - ,

cele două Camere nu pomeneau nici măcar un cuvînt despre
„dreptul de a nstitui propria noastră omă de guvemmnt". Veţi
vedea că ntreaga lor griă s-a ndreptat spre apărrea reigiei, leglor
�i liberăţilor de cre ne-am bucurat un tmp atît de ndelungat şi
cre, recent, au ost puse n pericol. „Considend, n modul cel mi
serios, ijloacele cele mai bune de cre re nevoie constiturea unei
asfel de ordini poitice n cre reigi, legle şi libertăţile să nu se le
cumva n primejdia de a i din nou subminate", ei au impimat
demersilor lor un curs favorabl, preend să pocedeze „fn primul
rnd aşa cum au procedat şi strămoşii lor în cawri asemănătoare,
pentru a apăra vechile lor drepturi şi iberăi, nume de a le declara
în mod pubic şi solemn". Pentru ca, după aceea, să struie pe lngă
rege şi regină să „declare şi să ordone că dreptle şi ibertăţile
airmate şi declarate n prezentul document snt toate şi fiecire n
parte adevăratele drepturi şi libertăţi vechi şi conmate ale
poporului şi ale regatului".
Veţi remarca fapul că, de la Magna Charta ncoace şi pînă
la Declaraţia Drepturilor, principile nestrămutate ale Constitu­
ţiei noastre au presupus revendicrea şi afimarea libertăţilor
noastre ca pe o moştenire cuven ită, primită de la strămoşi noştri,
şi cre trebuie trnsmisă posterităţii ca un bun aprţinnd mai cu
seamă poporului acestui regat, independent de vreun drept mai
71
general sau nterior. n felul acesta, Constiuţia noastră îşi men­
ne unitatea, n poida marii diversităţi a păţlor ei. Noi avem o
Coronă ereditară, o noblime ereditară şi o Cmeră a Comunelor
şi un popor care îşi deţn, prin moştenirea de la un şir îndelungat
de strămoşi, privilegle, drepturle şi libetăţle.
Aceste pncipii policy) îmi apar ca ind rezultatul unei
relecţii profunde sau ca fiind, mai degrabă, eecul feicit al
imitării naturii42, cre este o nţelepciune nensoţită de relecţie,
şi ciar mi mult decît aceasta. Spiitul de inovaţie este, de regulă,
rezultatul unui cracter egoist şi l unor concepţii limitate.
Poporul care nu a privit niciodată nspre strămoşii lui nu-şi va
ridica niciodată privrile înspre posteritate. Pe lîngă aceasta,
poporul Angiei ştie bne că ideea de moştenie oeră un principiu
sigur de conservre şi un principiu sigur de rnsmitere, fără a
exclude deloc principiul îmbunătăţiii. Acestă idee permite
dobndrea nestnjenită de noi elemente, punnd, n acelşi mp,
la adăpost ceea ce a fost deja obţinut. Oicare r i avntajele
obţinute de un stat ce acţioneză pe baza acestor mxime, acestea
snt cu străsnicie zăvorite ca ntr-un el de cadru flial, adunate
ca într-un f�l de avere ără punţa de a i vreodată nstrăinată. n
intermediul unei politici constituţionale (constitutional policy)
care lucrează după modelul naturii, noi primim, păstrăm şi
trnsmitem modalitatea noastră de a guvena şi privlegile
noastre n acelaşi el n cre ne primm n proprietate şi vieţile
noastre, în care le posedăm şi le trnsmitem mai depate.
Instituţile rezultate dn acest mod de acţiona (the institutions of
poliy ) bunurile Fortunei şi durle rovidenţei ne snt trnsmise
,

şi le trnsmitem mai deprte n acelşi mod şi urmnd aceeaşi

ordne. Sistemul nostru politic este situat nr-o justă corespon­
dentă si simetrie cu ordinea lumii si cu modul de a exista,
cr�ct�ristic unui corp permnent, c�mpus din prţi alate în
scimbare. De aceea prin intervenţia acestei uluitoare înţe­
lepciuni, cre face posiblă contoprea misterioasă şi măreaţă a
rasei umne, întregul, condiţionat temporal, nu ·este niciodată
bătrn, ntre două vîrste sau tnăr, ci mereu statonic şi neschim­
bător, de-a lungul cursului viat l neconteitei decăderi, descom­
puneri, renaşteri şi nlorri. Astel, într-un stat cre urmeză. n
acţiunile lui cursul naturii, noi nu sntem niciodată pe de-a nre­
gul inediţi n ceea ce îmbunătăţm, după cum nu sîntem niciodată
72
demodaţi n ceea ce păsrăm. Adend astfel la modurile de a
acţiona şi la pnciple înaintaşilor noştri, sîntem călăuziţi nu de
�uperstiţia celor cre venereaz� trecutul de dragul acestuia, ci de
spiritul nalogiei lozoice. In adoptarea acestui principiu al
moşteniiim conerit ormei noasre de guvenre maginea unei
înrudii de sînge. Am legat astel Constituţia ţării noastre de cele
mi snte legături domestice. Am îmbrăţişat astel legile noastre
fundamentale, dn străfundul afecţiunilor nostre de familie.
Unindu-le strns n inimile noastre, am cultivat statul nostru,
căminele noastre, mormintele noastre si altarele noastre cu
căldura uturor aecţiunilor combinate şi r�ciproc sporite.
Adoptarea aceluiaşi pln de conormre a nstituţilor noastre
artiicile la natură şi chemrea nstnctelor naturale putenice şi
sigure n ajutor, pentru a întări construcţiile ragile şi failibile le
ratiunii, si considerrea libertătilor noastre în lumina acestei
m�ştenri ne-au adus şi alte cîŞtiguri, deloc de neglijat. A ne
venera astfel naintasii si a actiona mereu ca si cum ne-m ala în
prezenţa lor ne-a făc�t �ă tem p erăm, printr-o �eriozitate solemnă,
spiriul libertăţii, care, cnsiderat în sne, duce la greşeli de
guvenre si la exces. Ideea obîrsiei noasre libere (liberal) ne
inspră sentmentul unei denităţi'naturale şi înnăscute (habitual
native), cre ne ţine deprte de acea obrănicie a prvenitului cre
îi nsoţeşte, aproape n mod nevitabil, pe cei cre au dobnd!t,
pentru ntîia oră, o distncţie, runcîndu-i astel n dizgraţie. n
elul acesta, libertatea noastră devine noblete si dobndeste o
dimensiune impunătoare şi maiestuoasă. Ea' îşi are propria sa
genelogie şi propri săi strămoşi iluşri, emblemele şi blazonul ei
imemoril, propria ei gleie de porete, inscripţi şi monumente,
documente, dovezi şi titluri. Avem pentru nstituţiile noastre
civile respectul pe cre natura ni-l dicteză pentru ndivizi - pe
temeiul vrstei lor şi n memoria părinţlor lor. Nici unul dintre
mnuitorii voşri de soisme nu este capabil să producă pentru a
păstra o libertate ratională si bărbătească, ceva mai bun, decît
cursul pe cre noi 1-� urmat, preend natura şi suletele noastre
n locul speculaţiilor şi al inveniilor, ca pepiniere şi păstrătoare
le dreplor şi libeăţilor voastre.

Aţi i putut, dacă aţi i vrut, să proitaţi de exemplul nostru,

oerind astel libertăţi voasre redobndite o demnitate pe măsură.
73
Privilegile vo astre, deşi suspendate, nu s-au şters din memorie.
Cu certitudine că n anii n care nu v-aţi bucurat de Constituţia
voastră, aceasta s-a deteriorat si s-a rosit. Dar vă mai rămn ncă
unele bucăţi de zid şi mai po �edaţi încă, în ntregime, temelile
acestui edificiu nobil şi venerabl. Aţi i putut să reparaţi acele
ziduri, după cum aţi i putut să înălţaţi ceva nou pe acele veci
temelii. Constituţia voastră a fost suspendată nainte să i ost
desăvîrşită. Cu toate acestea, voi aţi avut elementele unei Consti­
tuţii aproape atît de bună, pe cît r i de dorit. Aţi beneiciat, n
cadrul vechilor voastre stări, de acea diversitate a pţilor, cre
corespundeau dieritelor categorii din cre, n mod ericit, era
lcătuită comunitatea voastră. Aţi avut, din belşug, acea com­
binaţie şi opoziţie a intereselor. Aţi avut acel sistem de acţiune şi
reacţiune care contribuie, atît în lumea naturală cît şi n cea
politică, la n aşterea amoniei universului ca rezultat al luptei
reciproce dintre puterile discordante. Aceste interese opuse şi
alate n conlict - pe care voi le-aţi considerat ca ind un cusur
atît de mare atît al vechii voastre Constitutii cît si al Constitutiei
noastre actuale - introduc o binevenită frînă n calea tutu�or
deciziilor precipitate. Ele fac din deliberre nu o problemă de
alegere, ci una de necesitate. Ele ac dn orice schimbre un su­
biect al compromisului, care, în mod natural, aduce cu sine
moderaţie. Ele fomează tempermentele, erind n acelaşi timp
de relele şi suferinţele produse de schimbările radicale, violente
şi făcute la nîunplare ( unqualfie). Ele ac astel ca toate iniţia­
tivele pripite ale oricărei puteri arbitare să ie, pentru totdeauna,
imposibile, ie că este vorba de puterea unuia sau a mai multora.
Pn această diversitate a membrilor si a intereselor i se oeră
libertăţii generale tot la fel de multe g �anţii, ca şi cum r exista
opinii separate ale unor ordine dierite. Tot aşa cum, pn supu­
nerea întregului la autoritatea unei monarhii reale, iecre parte
este împiedicată să se abată de la locul cre i-a fost destnat, sau
chiar să-l părăsească.
Vechile voastre stări au oerit, cu siguranţă, toate aceste
avantaje; numai că voi aţi ales să acţionaţi ca şi cum nu aţi fi avut
niciodată experienta traiului într-o societate civilă, si ca si cum r
i trebuit să încep �ţi totul de la zero. Aţi ponit u m�d greşit,
deoarece aţi nceput pn a dispreţui tot ceea ce vă aparţinea. Aţi
crezut că nu aveţi nevoie de capital pentru a vă face un rost. Dacă
74
 ult imele generaţii ale patriei voastre vi s-au prut atît de ipsite de
faimă ncît să le ignorai, aţi i putut măcr să apelaţi la o gene­
raţie mai veche ca bză pentru revendicrea drepturilor vo astre.
Se prea poate ca, sub inluenţa unei preeinţe pioase pentru aceşti
în aintaşi, imaginaţia voastră să i descoperit n ei modele de
virtute şi nţelepciune. Acest lucru v-r i situat mai presus de
obiceiurile vulgare ale prezentului, înălţndu-vă prin puterea
exemplului pe cre aspraţi să l imitaţi. Respectndu-vă naintaşii
aţi i putut nvăţa a vă respecta şi pe voi nşivă. Nu aţi mai i
început atunci să consideraţi poporul Franţei ca pe un unul născut
ieri, ca pe o naţiune de sărăntoci lipsiţi de nobleţe şi servili pnă
în 1 789, nul eliberării lor. Oricum, nu aţi i acceptat - numai
pentru a le permite, n detimentul onoarei voastre, celor care vă
ridică n slăvi aici, la Londra, să vă scuze pentru monstruoasele
voastre excese - să iţi nfăţişaţi ca o bandă de sclavi din Indiile
răsăritene (Maroon), care şi-au dobîndit libertatea n chip
neaşteptat, şi care numai astel ar putea i iertaţi pentru abuzul de
l ibertate, cu c are nu snt obişnuiţi şi cre nu li se potriveşte. Nu
credeţi, nepreţuitul meu prieten, că ar i ost mai nţelept să vă
consideraţi voi nşivă, aa cum şi eu v-am considerat ntotdeauna,
o naţiune civilizată şi generoasă cre, spre neericrea ei, a rătăcit
pentru o vreme drumul cel drept, din pricina naltelor voastre
sentimente romantice de idelitate, onore si loialit ate? n elul
acesta v-aţi i nfăţişat ca o naţiune vitregită de evenimentele cre
nu au acţionat n favorea ei, dar care, în poida acestui lucru, nu
a ost nrobită de nici o înclinaţie servilă sau lipsită de genero­
zitate. Aţi i apărut astel ca ind animaţi de principiul interesului
public, chir şi n situaţile în c re cu devotament vă supuneţi,
adornd astel, n persoana regelui vostru, ntotdeauna p atria.
Dacă aţi i avut grijă să se nţeleagă că, n rătăcirea acestei erori
inoensive, v-aţi ndepărtat de nţelepţii voştri strămoşi, dar că
eraţi hotărîţi să continuaţi vechile voastre privilegii, păstrnd în
acelaşi timp spiitul atît l vecii cît şi al mai recentei voastre
loialităti si demnităti, sau dacă, neîncrezători n voi însivă si
, '
incapabili să vedeţi �u limpezime Constituţia strămoşilor voşt�i
aproape distrusă, v-aţi i uitat la vecinii voştri din această ţară,
care au păstrat vii vechile prin cipii şi modele ale vechiului
common law l Europei, pe care le-au perecţionat şi adaptat la
starea prezentă a guvemămîntului lor - ei bine ! dacă aţi i urmat
75
toate aceste exemple înţelepte, aţi fi putut să oferiţi lumii, la
rndul vostru, exemple noi de nţelepciune. Aţi i făcut atunci dn
cauza libertăţii o cauză demnă de urmat de toate spiritele de
vloare ale iecărei ţări. Aţi i făcut de ruşine despotismul pe
întreaga suprafaţă a pămntului, dovedind nu doar că libertatea
este compatibilă cu legea, dar că ea poate, atunci cînd este bine
temperată, să devină complementară legi. Aţi fi avut atunci un
sistem iscal productiv, cre nu r i oprimat pe nimeni. Aţi i avut
atunci un comerţ înloritor c are să sporească bunăstarea statului
vostru. Aţi i avut o Constituţie liberă, o monarhie putenică, o
armată disciplin ată, un cler respectabil şi venerat, o nobilime
plin ă de demnitate, dr animată de o energie, capabilă să sti­
muleze virtutea, şi nu să o distrugă. Aţi i avut o burghezie
animată de un spirit liberal (a liberal order of commons), capabilă
să însuleţească şi să reîmprospăteze acea nobilime. Aţi i avut un
popor protejat, satisfăcut, muncitor şi supus, deprins să caute şi
să recunoască acea ericre pe care numai virtutea o aduce cu sine
în oric are dintre împrejurările vieţii. Căci n acestea con stă
adevărata egalitate morală a omenirii, şi nu n acele icţiuni
nsp ăimntătore, cre, trezind idei false şi aşteptări deşarte în
oamenii meniţi să rătăcească pe căile ntunecate ale unei vieţi
pline de trudă, contribuie numai la a agrava şi la a face şi mai
amară adevărata inegalitate, căreia niciodată nu-i pot pune capăt ­
o inegalitate pe care ordinea vieţii civile o in stituie atît pentru
binele celor pe care nu i poate ridica din condiţia lor umilă cît şi
pentru binele celor pe care îi poate n alta la o conditie mai
ă
favorabilă, dar nu neapărat şi mai ericit . În faţa vo �stră se
deschisese o viaţă uşoară şi lesnicioasă, de ericre şi glorie, aşa
cum istoria lumii nu mai pomenise pnă atunci. Voi aţi arătat nsă
că, pentru om, dificultatea este bună.
Calculaţi-vă cîştigurile ! Vedeţi cît aţi obţinut de pe urma
acelor speculaţii prea extravagante şi prea ndrăzneţe, prin care
conducătorii voştri au nvăţat să-şi dispreţuiască înaintaşii şi con­
temporan ii, să se dispreţuiască chiar şi pe ei nşişi, pnă într-acolo
ncît să devină, cu adevărat, vrednici de dispreţ. Urmnd aceste
lumini false, Franţa a plătit pentru nenorocrile cre s-au abătut
asupra ei mai scump decît ar i plătit oricare altă ţară pentru
binefacerile cele mi mari! Tot ceea ce Franţa a obţnut pn crimă
a fost sărăcia! Ea nu şi-a sacriicat virtutea pentru interesele sale.
76
Ceea ce a făcut a ost să se dezică de interesele ei, astfel încît să-şi
poată călca n picioare viµtea. Toate celelalte naţiuni au procedat
lu ediicrea unei noi fome de guvemămînt sau la refomarea
uncia dej a existente fie prin institurea unor dierite practici
re l i gioase, ie prin aplicarea, cu o şi mai mare precizie a unora
noi. Toate celelalte popoare au aşezat libertăţle civile pe temeliile
unor moravuri mai severe şi ale unor prncipii morale mai austere
�i mai riguroase. Numai că Franţa, atunci cînd a slăbit frîiele
uutorităţii regale, a făcut ca abaterea ei de la adevărata moralitate
s�i tie dublă: cea a unei desnări cumplite a moravurilor (manners)
�i cea a unei ireligiozităţi insolente a opiniilor şi practicilor. Ea a
făcut astel să circule, prin toate straturile sociale. ca şi cum nu
ştiu ce privilegiu s-ar i revărsat asupra lor sau nu ştiu ce cîştig
inaccesibil pînă atunci li s-ar i oerit deodată, toate beteşugurile
morale care, de regulă, erau pnă atunci apanajul celor putenici
şi bogaţi. Acesta este unul dintre noile principii ale eg alităţii în
Franţa.
Prin perfidia conducătorilor ei, Franţa a făcut ca, în cabine­
tele regilor, glasul blînd al sfatului şi subiectele cele mai
importante de discuţie să fie, n ntregime, discreditate şi lipsite
de orice orţă. Ea a consacrat maximele sidării tiranice cracte­
rizate de o suspiciune jalnică. Ea i-a învăţat pe regi să tremure din
pricina a ceea ce ulterior se va numi „posibilităţi înşelătore ale
moralei politice". De acum încolo, suveranii îi vor considera pe
cei care îi sfătuiesc să se încreadă, în mod necondiţionat, în
poporul lor drept duşmani i tronului, trădători c are ţintesc la
distrugerea lor, pentru că abuzînd de bunăvoinţa lor naturală, îi
fac să accepte, prn mijlocirea unor făţnice pretexte, particip area
unor conspratori îndrzneţi şi periizi la exercitarea puterii lor.
Ciar şi singură, aceasta este, .atît pentru voi, cît şi. pentru ntreaga
omenire, o nenorocire ireparabilă. Amintiţi-vă că Parlamentul
din Paris i-a spus regelui vo stru că, prin convocarea tuturor
Stărilor Generale, el nu va avea de nimic a se teme decît de
excesul neţărmurit al zelului pe cre acestea l depun pentru a
sprijini Tronul. Este potrivit ca aceia care au vorbit astel atunci
să-şi ascundă acum eţele. Este drept ca ei să primească acum
pate din sufernţele pe care sfatul lor le-a adus suveranului şi ţării
lor. Declaraţii atît de optimiste nu fac decît să legene şi să
adoamă autoritatea; să încurajeze angaj area pripită a acesteia în
77
aventurile periculoase ale unei politici ale cărei consecinţe nu
pot i estimate; să neglijeze măsurile prealabile, pregătrile şi
precauţiile care deosebesc bunăvoinţa de imbecilitate, în a căror
absenţa nici un om nu poate să dea socoteală de eectele salutre
ale vreuunui proiect abstract de guvenare sau de instituire a
libertăţii. Tocmai pentru că aceste precauţii au lipsit, Prlamentele
au asistat la transormarea n otravă a ceea ce trebuia să ie un leac
pentru stat. Ele i-au văzut pe rancezi revoltîndu-se împotriva
unui rege blînd şi legitim cu mai multă furie în acţiunea lor şi cu
mai multă brutalitate în ofensa pe care au adus-o decît s-a
ntîmplat să exprime vreodată un popor cre s-a ridicat împotriva
celui mai nelegiuit uzurpator sau a celui mai sngeros tran. Căci
rancezii s-au ridicat împotriva spiritului de conciliere, împoiva
celui care i proteja şi împotriva unei puteri cre le oerea numai
graţii, avoruri şi privilegii.
Acest lucru a fost împotriva fiii, dr ceea ce a urmat este în
acord cu aceasta. Frncezii şi-au alat pedeapsa în succesul lor.
Legi răstunate, tribunale distruse, o industrie lipsită de vigore,
comerţ n descompunere, impozite neplătite şi o dată cu toate
acestea, un popor adus la sapă de lemn, o biserică jefuită fără ca
statul să cîştige din acest lucru, narie civilă şi militră devenind
Constituţia regatului, fiecare lucru uman şi divin sacrificat
idolului creditului public şi, ca urmare, falimenul naţional şi,
pentru a desăvrşi totul, această monedă de hîrtie garantată de o
putere nouă, precară şi şubredă - aceste hîrtii compromise de
nşelăciunea ticăloşilor şi de j aful sărăcitor, din care se pretinde
că se poate face o monedă capabilă să susţină un mare imperiu,
n locul celor două forme de monedă care, prn convenţie, au
servit întotdeauna şi pretutindeni ca bază a creditului şi cre au
disprut din circulaţie, pentru a se ascunde n pmntul din cre
au venit - n momentul n care prncipiul proprietăţii, din care
rezultă şi pe cre l ntrucipeză, a ost, sistematic, distrus.
Erau necesare toate aceste lucruri îngrozitoare? Erau ele
rezultatele inevitabile ale luptei disperate a unor p atrioţi hotăîţi,
orţaţi să-şi croiască cu greu drumul prn snge şi tumult spre
ţărmul calm al unei libertâţi serene şi prospere? Nu, nmic dn
toate acestea. Ruinele fumegnde ale Frnţei, cre ne cutremură
ncă simţămintele ori de cîte ori ne ntoarcem priviile ntr-acolo,
nu snt distrugerile provocate de n război civil, ci monumentele
78
riste, dr plne de nvăţăminte ale unei povaţe pripite şi neştiutoare,
oerită ntr-o vreme de�pace deplină. Ele snt dovezile grăitoare
ale unei autorităţi nepăsătore ş i arogante, deoarece nimic nu i-a
stat împotrivă ş i nici că putut să-i stea. Persoanele care au risipit
astfel preţioasa comoară a crimelor lor, persoanele care au
răspîndit, cu atîta nesăbuinţă, nenorocrile publice (nenorocri
care, n alte împrejurări, reprezintă cea din umă ispăşre pe care
un stat decăzut trebuie să o plătească pentru a se înălţa din nou) ,
nu au întîmpinat n mrşul lor nici o împotrivire, sau poate una
prea slabă. Mrşul lor a semănat, de la început pnă la s'rşit, mai
degrabă cu o procesiune triumfală decît cu o înaintare n război.
Avangrda lor le-a luat-o cu mult n ainte, demolînd şi făcn d
totul una cu pămntul, pentru a le netezi calea. Pentru cauza ţări
lor, pe care au ruinat-o, nu au vărsat nici măcar un strop din
sngele lor. Nu au făcut nici un el de sacriicii pentru proiectele
lor de două prale, în vreme ce îşi runcau regii în ncisoare, n
vreme ce îsi ucideau semenii, scăldnd în lacimi si runcnd în
'
sărăcie şi � ăpăsture mii de omeni şi de familii respectabile.
Cruzmea lor nu a ost nici măcar rezultatul infam al ricii, ci
eectul sentimentului br de absolută siguranţă, c are punea
stăpnre pe ei atunci cnd autorizau trădările, tîlhăriile, violurile,
asasin atele, măceluile şi incendile, pe toată ntinderea ţării lor
cnuite. Numi că originea tuturor acestora a fost evidentă de la
bun nceput.
Această alegere, pe care nimeni nu a impus-o, această
înclinaţie către rău r i aput ca iind n întregime inexplicabilă
dacă nu am i luat n considerare compoziţia Adun ării Naţionale.
Nu mă reer nsă la alcăturea ei omală, care, aşa cum există
acum, este suicient de criticablă, ci la oamenii cre compun
mre pte a ei, aspect de iide ori mai important decît toate cele
legate de omă. Dcă n-m i ştiut despre această Adunare decît
titlul si functia ei, atunci toate culorile din lume nu ar i fost
ndeajms pe�ru a zugrăvi maginaţiei ceva mai venerabil. Dinr-o
asemenea perspectivă, un obsevator, subjugat de o asemenea
imagne mpunătore, precum cea a virtuţii şi înţelepciunii unui
înreg popor reunite ntr-un astfel de or; n, r ezita n a condamna
cir şi lucruri mai rele decît acestea. In loc să-i apră ca blama­
bile, aceste lucrui i s-r i nfătisat ca ind dor misterioase. Dar
nici un el de titlu, nici un ei de putere, nici o funcţie, nici o

79
instituţie rtiicială, de orice el ar i ea, nu poate face n omenii
chemaţi să alcătuiască un sistem de autoritate altceva decît
Dunezeu, natura, educatia si obiceiurile lor i-au făcut să ie.
ncrederea poporului nu le 'po�te coneri puteri dncolo de această
lmită. Este posibil ca vrtutea şi nţelepciunea să ormeze obiec­
tul alegerii poporului. Dr alegerea nu-i coneră celui votat nici
nţelepciune, nici vrtute. Nici natura şi nici revelaţia nu au nves­
tit poporul cu o astel de putere.
După ce am parcurs lista cu numele şi calităle celor aleşi în
Strea a treia), nimic dn ceea ce s-a ntîmplat după alegerea lor
nu m-a mai uimit. Este drept că m văzut prinre ei unii de rng
recunoscut, unii cre srăluceau prin tlentele lor, dr prinre ei
n-a fost de găsit nici unul care să aibă experienţă practică n
treburile statului. Cei mai buni dintre ei erau omeni cu preocu­
păi teoretice. Numai că, oicît de remrcabii r i ost cei cîţiva
alesi, ceea ce coneră cracterul unui orgnism este substnta si
ma�a lui, ele deteminnd n cele din urmă, direcţia acestui� u
toate organismele, cei cre conduc rebuie, de asemenea, ntr-o
măsură considerablă, să se şi supună. Ei rebuie să-şi potrivească
propunerle după gustul, tlentul şi dispoziţile celor pe cre voi
să-i conducă. De aceea, ntr-o Adunre alcătuită, în cea mi mare
prte a ei, nr-un mod atît de vicios şi de şubred, n cre există
numi cîţiva omeni de talent risipiţi n cuprinsul ei, aceştia vor
trebui să dobndească, pentu a nu deveni altceva decît insru­
mente able ale unei politici absurde, un grad de vrtute atît de
ridicat, cum putini se pot mndri în lume că au atns! Si dacă, asa
cum se ntîmpl ă cel mai adesea, aceşti oameni de tal�nt n loc �ă
manieste acel grad neobişnuit de vrtute vor i mpinşi mai
degrabă de mbiţie eroce şi de pota penu o glorie recătore,
atunci prtea slabă şi prost alcătuită a Adunării, căreia ei i s-au
conformat mai ntîi, devine, la ndul ei, păgubitul si insumen­
tul de relizre a plnulor lor. n cadrul acestui p�oces politic,
conducătorii vor i obligaţi să se ncline n aţa ignornţei celor de
cre trebuie să se acă umaţi, n vreme ce aceştia vor i obligaţi
să se supună celor mai proaste proiecte ale conducătorilor lor.
Dacă vrem ca propunerle făcute n adunle publice, de
conducători să păstreze un orecre grad de seriozitate, atunci
aceştia trebuie să-i respecte pe cei pe cre îi conduc, şi pînă la n
punct, chir să se temă de ei. Este nevoie ca supuşii, n czul n
80
 cre nu vor să ie conduşi orbeşte, să ie pregătiţi să acţioneze,
dacă nu ca actori, cl puţin ca judecători. Ei trebuie, de asemenea,
să ie judecători cu o autoritate şi cu o gravitate naturală. Asigu­
rarea unui comportament nţelept şi moderat n astel de adunări
este posiblă numi dacă acestea snt, în totlitatea lor, alcătuite
dn oameni respectabli n privinţa rngului lor, a proprietăţii lor,
a educaţiei şi a tuturor depnderilor care le lărgesc şi le deschid
gndirea.
Pimul lucru cre m-a izbit atunci cnd Stările Generale s-au
întrunit n Frnţa a ost o mare abatere de la vechiul curs al
lucruilor. m constat că reprezentanţii Stării a treia erau şase
sute. Numărul lor era egal cu numărul reprezentanţlor celorlalte
două ordne. Dacă ordnele ar i acţionat seprat atunci, trecnd
dincolo de considerentele legate de cheltuieli, numărul nu r i
ost atît de important. Dr atunci cnd a devenit vizibl faptul că
cele trei ordne vor i contopite într-unul singur, modul de
realizre policy) a acestei reprezentări numeroase şi consecinţa
cre decurge, n mod necesr, din aceasta au devenit evidente. O
scăpre cît de mică a unuia dntre cele două ordine este îndeajuns
pentru a runca n mod necesr puterea n mîinile celui de-al
trelea ordn. De fapt, întreaga putere a statului a ost, de curnd,
absorbită în acel sngur orgnism. Alcăturea pe care s-ar i
cuvenit să o aibă a devenit prin umre cu atît mai importantă.
Gndiţi-vă, domnule, cît de surprins am ost atunci cnd am
alat că o proporţie oarte însemnată a Adunării (o majoritate,
cred, a membrilor ei eectivi) era alcătuită din oameni ai legii -
în particulr - din practicieni i acesteia. Din componenţa ei nu
făceau parte magistraţi respectabili, care să i oerit ţării lor
granţii ale ştnţei, prudenţei şi ntegrităţii lor, şi nici avocaţi de
frunte ai baroului, nici proesori renumiţi care să predea în
universităţi, ci, în cea mi mre parte, aşa cum şi trebuie să se
întîmple n czul unui asemenea număr, membrii cei mai modeşti
şi mi puţn caliicaţi i acestei proesii, cre acţionau n mod
mecnic, ca simpli executnţi. Existau şi cîteva excepţii demne de
remrcat, dr, în general, era compusă dn obscuri avocaţi de
provincie, din admnistratori ai unor minore jurisdicţii locale, din
împuteniciţi i legii (attornies) din zona rurlă, notri şi o
întreagă nnată de unelte ale litigilor municipale, instigatoi şi
capi i măruntului război de agitre a satului. Din momentul n
C-da 66 coala 6 81
cre am citit lista, am văzut cu claritate şi orte ndeaproape, ca
şi cum r i ost în realitate. tot ceea ce s-a nînplat ulterior.
Gradul de apreciere de cre iecre proesie se bucură devine
stndrdul prin cre practicnţi proesiei respective se apreciză
pe ei nşişi. Numai că, înr-un regat mlitar precum Frnţa, oricre
r i ost meritele personle ale multor oameni ai legii, şi, se pre
n czul multora, acestea au ost n mod negreşit apreciable, nici
o categorie a acestei proesii nu s-a bucurat de prea multă consi­
deraţie, cu excepţia vîrfurlor cre, deseori, au îmbinat poziţia lor
profesională cu măretia' familiei, dobndind astel o mre putere
şi autoritate. n mod sigur, aceştia au ost orte respectaţi, ei
inspnd chir o veneraţie amestecată cu ică. Cei cre le erau
neriori în rang au ost mai puţin apreciaţi, n vreme ce tagma
simplilor practicieni (mechanical) s-a bucurat de o reputaţie
orte slabă.
Oi de cîte ori autoritatea supremă este conerită unui
organism astel alcătuit, vor apărea, n mod evident, consecinţele
cre decurg din faptul că autoritatea supremă este pusă în mnle
unor oameni care nu au dobndit obişnunţa de a se respecta nre
ei nşişi şi cre, nterior, nu s-au bucurat de o reputaţie solidă.
Aceştia snt oameni de la cre nu ne putem aştepta să porte cu
moderaţie sau să adminisreze cu nţelepciune o putere despre
cre ei nşişi, mai mult decît alţi, r trebui să ie suprnşi să o ale
n mîinile lor. Cine ar putea să se iluzioneze că aceşti oameni,
smulşi dintr-o dată şi ca prn vrajă dn cea mai umlă poziţie de
subordonre, nu vor ajunge să ie ameţiţi de o măreţie pentru cre
nu snt deloc pregătiţi? Cne r putea să creadă că nişte oameni de
regulă băgăcioşi, nipţi, subtili, activi, omeni cracterizaţi de
dispoziţi certăreţe şi cu mnţi iscoditore r reveni, cu uşurnţă,
la vechea lor condiţie de certuri obscure, de huială minuţioasă,
josnică şi neprofitablă? Cine r putea să se ndoiască de faptul că,
nici mai mult nici mai puţin, aceşti omeni, sacrificînd cu orice
preţ statul, despre a cărui conducere mintea lor nu a priceput
nmic, îşi vor mi, n prncipal, proprle interese, pe cre le-au
înţeles atît de bine? Toate aceste evenmente nu au depins de
noroc sau de ntîmplre. Ele a fost nevitable şi necesre. Ele au
ost sădite n nsăşi natura lucrurilor. Astel de oameni rebuie să
participe (n măsura n cre capacitatea lor nu le permite să
conducă) la orice proiect Gare r putea să le oere, n avntajul lor,
82
o Constituţie litigioasă. O Constituţie care r putea să le oere
nenumărate ocazii'de a se dedica acelor operaii şi combinaţi pro­
itable, cre apr în şuvoiul tuturor milor convulsi şi revollţi,
si mai ales în toate nsemnatele si violentele rnsform?.ri ale
p roprietăţii. Era cumva de aşteptat ca ei să se îngrijească de
stablitatea proprietăţi, ei, cei a cărora existenţă a depins ntot­
deauna de orice a făcut ca proprietatea să fie contestabilă,
ambiguă şi nesigură? nălţrea lor subită în rng le-a oerit o arie
extinsă de acţiune, numai că nclinaţiile lor, obiceiurile şi modul
n cre îşi duc la bun srrşit proiectele rămn, n mod necesr,
neschimbate.
De acord, se va spune, numai că aceşti oameni ar i rebuit să
ie temperaţi şi înrînaţi de către alte categorii de oameni, cu
minţi mai păunse de seriozitate şi cu o capacitate mai mare de
a nţelege. Să ie aceasta autoritatea emnentă şi demnitatea
copleşitore a unui mănunchi de măscărici provnciali care deţin
locuri n acea Adunre Naţională, deşi se spune despre uni dine
ei că nu snt capabili nici să citească, şi nici să scrie? Să ie ea
reprezentată de numărul prea puţin nsemnat al negustorilor, cre,
desi ceva mai educati si situati ceva mai sus în ordinea societăti,
nu' cunosc altceva 'm' ara ' socotelilor lor negustoreşti? Nu!
Amndouă aceste categori au ost omate mai degrabă penu a
i dominate şi manipulate de către intrigle şi rtiiciile avocaţilor
decît penu a deveni contrponderea acestora. Dn pricina acestei
periculoase disproporţii, oameni legi ajung cei care ac şi desfac
totul. Facultăţii de Drept i s-a alăturat o prte considerablă a
Facultăţi de Medicină. Cele două nu s-au bucurat de prea multă
consideraţie n Frnţa. De unde rezultă că proesorii ei nu se
numără prinre cei cre posedă sentimentul de demnitate. Dar
chir şi presupunînd că li s-r i recunoscut, aşa cum este cazul în
Anglia, rngul cre corespunde meritului lor, nu este mai puţin
adevărat că oameni de stat şi legislatori nu se omeză veghind
paturile celor n suernţă. Printre membrii Adunării s-au numărat
apoi negustorii de acţiuni şi de onduri publice, cre snt, cu sigu­
ranţă, nerăbdători să schimbe, la orice preţ, averea lor de htie
contra realităţii mult mai solide a pămîntului. Acestora li s-au
alăturat oameni din alte categcii, de la cre era de aşteptat o şi
mai mică nţelegere a intereselor unui mre stat sau o preocupare
şi un ataşament la el de mici penu stabilitatea oricărei instituţii;
83
oameni ormaţi penru a executa, şi nu pentru a controla. Aceasta
a fost n linii mri componenţa Stări a treia din Adunrea voastră
Naţională, în cre cu greu s-r i putut detecta cele mai slabe
ume dn ceea ce noi numm interesul natural pentru proprietatea
funciară (natural landed interest).
Se ştie că, fără a închide uşle meitului, dn orice clasă r
veni acesta, Camera Comunelor britnică este, ca rezultat al unor
cauze suficiente şi adecvate, alcătuită dn reprezentnţii cei mai
luştri ai naţiunii, prin rngul lor, prin oiginea lor, prin bogăţia
ereditră sau dobndită, prin talentele lor educate, prn alesele
lor merite n domeniul mlitar, civl, naval şi politic. Presupunnd
însă, ceea ce cu greu ne-am putea magina, chir şi cu titlul de
smplă presupoziţie, că aceasta ar i alcătuită în acelaşi el ca cea
de-a treia Stre n Franţa, aţi putea crede atunci că noi ne-am
supune, cu docilitate, acestei nstăpînri a tertipurlor sau că am
putea să concepem aşa ceva fără să ne umplem de groază?
Ferească Dumnezeu ca eu să insinuez ceva care să prejudicieze
acea proesie, cre nu este decît o specie de sacerdoţiu cre se
îngrijeşte de ritualurle sacre ale justiţiei. Numai că, dacă eu îi
respect pe cei care ocupă funcţi pe măsura lor şi dacă snt gata să
fac tot ce îmi stă n putere penru a împiedica nlăturrea lor din
vreuna din aceste uncţi, nu pot, penu a-i lata pe oamenii legii,
să mint natura. Ei sînt buni şi folositoi pentru compoziţia acelei
adunări, dr, n măsura n cre tind să devină atît de numeroşi,
este inevitabl ca ei să nu tindă, de asemenea, să devină una cu
întregul, ceea ce le coneră un rol nefast. Minunata pricepere de
cre ei dau dovadă n uncţle speciice pe cre le îndeplinesc este
departe de a-i califica pentru exercitarea altor uncţi. Nu poate
scăpa neobservat faptul că, atunci cînd oamenii snt atît de
încrezători n deprinderile (habits) lor proesionale şi de breaslă,
ajungnd astel să ie mult prea ncoraţi în perpeturea uznţelor
acelui cerc îngust, ei pierd mai degrabă decît să dobîndească
aptitudinle necesare unei bune cunoaşteri a oamenlor, a expe­
rienţei trebulor complicate şi o perspectivă atotcuprnzătore
cre să îmbine complicatele nterese extene şi intene prti­
cipante la ormarea acestei diverse realităţi pe cre o numm stat.
Si chiar dacă r i ca, la urma umelor, Camera noasră a
Com�nelor să ie, în ntregime, alcătuită din omeni de proesie
şi breaslă, în ce constă, totuşi, puterea ei, crcumscrisă şi limitată
84
cum este de către baierele legilor, ale uzanţelor, ale regulilor
pozitive ale docrinei şi practicii, contrabalnsată de către autori­
tatea Camerei Lorzilor, iecre moment al existenţei ei atîmînd de
vointa Coronei, cre ne poate oricînd mentine în sesiune, ne
poat� amna sau ne poate dizolva? Într-adevăr,'puterea drectă sau
indirectă a Camerei Comunelor este, cu sigurnţă, mare; şi ie ca
ea să poată să-şi păsreze măreţia, iar spiritul care animă această
măretie autentică să rămînă nealterat! Asa va i atîta vreme cît ea
poat� să-i împiedice pe cei care încalcă iegile n India să devnă
cei cre fac legile n Anglia. Cu toate acestea, chir şi atunci cnd
puterea Camerei Comunelor se maniestă în toată plenitudnea ei,
ea nu este decît un strop dintr-un ocen, în comparaţie cu puterea
cre rezidă n majoritatea de nezdruncinat a Adunării Naţionale
de la voi. Căci, dn momentul în care au ost abolite ordnele,
nmic nu a mai limitat puterea acelei Adunăi: nici legea fun­
damentală, nici conventia emă, nici vreo altă uzanta consacrată.
În loc să se ale n situaţia de a se confoma unei C�nstituţii em
stabilite, ea şi-a rogat puterea de a ace o Constiuţie care să se
conormeze plnulor lor. Nu există nmic în ceruri sau pe pmînt
care să o poată controla. Ce mod de a gndi rebuie să ai, ce
inmă, ce stre de sprit pentru a i capabil - sau chir pentru a
îndrăzni - să ncerci nu doar să faci legi în fruntriile unei
Constituţii deja instiuite, dr să runci dntr-un condei pe hîrtie
o Constituţie cu totul nouă, care să se aplice unui mre regat şi
iecărei părţi dn cuprinsul lui, de la monarhul alat pe tron, pnă
la ultma parohie uitată de lume? Dar nebunii dau năvală acolo
-

unde ngerii se tem să păşască. ntr-o asemenea situaţie, n care

puterea nu cunoaşte limite, iar scopuile ei snt vagi şi de
nedenit, răul cre rezultă din incapacitatea morală şi aproape
izică a oamenlor cre exercită o autoritate nu poate decît să ie
cel mai me rău cu putnţă pe cre ni-l putem magna ca fectnd
admnistrrea treburilor umne.

După ce am examnat alcătuirea Stării a treia, aşa cum

aceasta s-a nfăţişat de la bun nceput, am aruncat apoi o privire
asupra reprezentanţilor cleului. Am văzut şi aici cît de puţin
nteres a existat pentu a asigura protecţia generală a proprietăţi
şi capacitatea deputaţilor de a servi scopurile de natură pubică.
Această alegere a ost aşa el nfăptuită, ncît să permită ntrrea
85
în ndul reprezentnilor clerului a unei propoţii oarte ridicate
de simpli preoţi de ţră. S-a pemis astel prticiprea la măreaţa
şi stăruitorea muncă de modelare dn temelii (new-modelling) a
statului a unor oameni cre nu aveau nici cea mai vagă idee
despre ceea ce este un stat; a unor omeni pentru cre lumea n­
ceta să existe dincolo de hotarele prohiei lor obscure şi cre,
scuundaţi fără spernţă n sărăcie, nu puteau să smtă aţă de
oice omă de proprietate, ie ea seculră sau bisericească, decît
un sentment de invidie. Pe scurt, oameni printre cre se vor găsi
mulţi cre r i în stre, chir şi pentu cea mai nensemnată pte
de pradă, să se alăture, fără ezitre, oricror atacuri la adresa
bogăţiei, dn cre nu vor putea spera niciodată să se împărtă­
şească, poate numai n ideea unui jaf general. n loc să conra­
balnseze puterea celor cre se dedau tertipurilor n Strea a reia,
aceşti preoţi nu au puut rata oczia de a deveni ajutorele active
- sau, n cel mai bun cz, inumentele pasive - ale celor de cre
erau ndeobşte deja ndrumaţi n mruntele lor preocupări de ţră.
De altfel, ei r i puut cu greu să ie consideraţi ca număîndu-se
prntre cei mai oneşti din tagma lor, ei, cre, aşa cum putem
presupune pe baza capacităţii lor reduse de a nţelege, nu s-au dat
înapoi de la a trage sforile pentru a dobîndi un mandat cre,
eliberîndu-i de relaţia naturală cu turma lor, i-r conduce de la
serele lor naturle de acţiune la acţiunea de regenerrea a
regatului. Or, greutatea preponderentă a acestor deputaţi ai
clerului, adăugată oţei grupului celor cre umblă cu tertipuri în
cadrul Stării a reia, a desăvrşit acest monument al ignornţei, l
pripelii, al nfauări şi al poftei de pradă, căruia nimic nu i-a
puut ţine piept.

Oricrui obsevator perspicace trebuie să-i i ost clr, ncă de

la bun început, că majoritatea Stiia reia n combnaţie cu asfel
de deputaţi ai clerului, precum cei pe cre i-am descis mai sus, nu
avea cum să se dea napoi de la a umări disugeea nobiişi de
la a deveni nsrumentul de realizre a celor mai reprobable plnui
ale unora dintre reprezentnii acestei clase. Aceştia scontau pe
jeurea şi umilirea propriei lor Stări ca sursă penru recompensrea
nolor lor adepţi. A disuge tot ceea ce făcea ericirea semenlor lor
nu a ost deloc un saciciu pentru stfel de oameni. Atunci cnd
omeni de clitate se lasă cuprinşi de nemulţumire şi violenţă,
86
 dispreul cre le este nsulat de propia lor tagmă este egal cu
mndria şi rognţa lor'personală. Unul dntre pimele smptome
cre dezăvluie mbiţia lor egoistă şi vătămătore este o risipitore
pierdere dn vedere a denităţi pe cre o împăăşesc cu ceilali.
Pimul principiu (smînţa chir) a tuturor legăturilor fective de
natură pubică este ataşamentul faţă de propria noastră categorie
socială, de micul up dn societate căruia i apnem. Este pma
verigă dn lnţul cre ne conduce la iubirea de ţră şi de umnitate.
Interesele iecrei pi a ediciului social snt zălogite şi ncredn­
ţate tuturor celor care o alcătuiesc. Şi aşa cum numai un cetăţen
neden r justica abuzul comis de căre upul căruia i apne,
tot aşa numai un rădător r renunţa la această ncredere n favoea
avntajului lui personl.
Au existat pe vremea tulburărilor noasre civile, n Angia
(nu stiu dacă si voi ati avut asa ceva n Adunrea voasră în
Franţa), mai �uite p�rsone, 1p recum cel care era pe atunci
contele de Olanda. După ce au adus oprobiul asupra Tronului, ie
personal, ie prn fmiliile lor, datorită favorulor cre n-au
încetat să se reverse asupra lor, nu au ezitat mai apoi să se lăture
revoltelor iscate de nemulţumile pe cre ei nşişi le cauzaseră.
Erau omeni cre au pus umărul la subnrea tronului, deşi unii
dntre ei i datorau tot ceea ce au ajuns să ie, ir alţi toată acea
putere pe care au olosit-o penu a-şi ruina bnefăcătorul. Dacă
r i să se pună liite rapacităţii acestui el de oameni sau dacă li
s-ar pemite altora să se nrupte dn bunurile pe cre aceştia r
ajunge să le monopoizeze dor pentru ei, atunci răzbunrea şi
nvidia r nunda orte repede abisul de dorinţe nesatisfăcute ale
avriţiei lor. Pierdută n ceaţa creată de pasiunile lor nestăpnite,
ratiunea lor se rătăceste, vederile lor devn mereu mai vaste si mai
d�zorientate, pentru 'uni inexpicabile, pentru ei nsisi nesigure.
Înr-o ordne stabilă a luclor, ei r ala pretut_deni briere
puse n calea mbiţiei lor ipsite de principii. Numai că, n ceaţa
şi în nnegurrea acestei totale dezordini civile, cîmpul mbiţiei
lor se mreşte pnă cînd lmitele lui devn una cu orizontul.

Atunci cnd oameni de rng sacriică ideea de denitate

unei ambiţi ipsite de un obiect precis şi olosesc nstrumente
ignobile n vederea aingerii unor scopuri pe măsură, totul decade.
Nu se ntîmplă acum n Frnţa ceva asemănător? Nu vedem cum
87
apar lucruri josnice şi lipsite de glorie, un el de ticăloşie cre
însoţeşte modul de a acţiona al oamenilor? O tendnţă de a
diminua indivizii şi, o dată cu �i, întreaga demnitate şi mportanţă
a statului în toate cele cre se fac? Lumea a cunoscut si ' alte
revoluţii, conduse de oameni cre, pe măsură ce au încerc at sau
chiar au reuşit să eectueze schimbări în stat, şi-au nnobilat
ambiţia prin aceea că au sporit demnitatea popoului a crui pace
au tulburat-o. Ei au avut vederi largi. Ei şi-au propus să-şi
conducă ţra, şi nu să o distrugă. Ei au ost omeni cu mi talente
civile şi militre, şi chir dacă şi-au terorizat epoca, ei au ost, n
acelaşi tmp, o podoaba ei. Ei nu au ivalizat uni cu ceillţi, ca
atîţia cămătri evrei, pentru onorea de a i găsit cea mai bună
soluţie n foma circulaţiei rauduloase a unei htii depreciate -
-

pentru ruina şi nenorocile pe cre numai sfaturile lor degenerate

le-au abătut asupra ţării. Cuvintele de laudă adresate unuia dintre
mrii răufăcători de stirpe veche - Cromwell -, de căre cineva
din neamul său, unul dintre poeţii preeraţi ai vremii, rată ceea
ce şi-a propus el şi ceea ce, ntr-adevăr, a reuşit, pe măsura
mbiţiei lui, să realizeze:

Pe măsură ce tu te nalţi, statul, ce creşte şi el,

De schmbrea ta nu este tulburat în nici un el,
Trnsomat precum mrea scenă a lumi, cînd fără zgomot
Sorele ce răsare ale nopţi palide luini le isipeşte. 43

Aceşti perturbatori ai ordnii nu erau atît uzurpatori i puteri,

cît omeni cre umăreau să-şi ocupe locul cre, în mod naturl,
le revenea n societate. Ascensiunea lor a avut ca rezultat
iluminrea şi înfrumuseţrea lumii. Dacă au dobndit victoria
asupra rivalilor, aceasta s-a datorat faptului că au strălucit mai
mult decît aceştia. Mna cre, ca un înger externator, a lovit ra
i-a transmis acesteia forţa şi energia ei. Nu spun - erească
Dumnezeu! - că vtu)e acestor omeni i absolvă de crimele lor,
dr ele ndulcesc eectele acestora. Aşa a ost, după cum m spus,
Cromwell al nostru. Aşa au fost toţi ai voşti, dn neamul de
Guise, de Conde şi Coiny. Aşa au ost şi cei din nemul ichelieu,
care, n vremui mi liniştite, au acţionat în spiul războiului
civil. Aşa au ost şi Henric al IV-iea l vostru şi Sully - omeni
minunaţi şi a căror cauză a fost mai puţin îndoienică - şi cre,
88
 deşi au apărut în m,ijlocul dezordinlor civile, nu şi-au pierdut
niciodată amprenta personalităţii lor. Este un lucru uluitor să vezi
cu cîtă rapiditate, atunci cnd a avut o clipă de răgaz, Franţa şi-a
revenit şi s-a nălţat din cel mai lung şi mai înspăimntător război
civl pe cre l-a cunoscut vreo naţiune. De ce? Deorece în vîltoa­
rea tuturor masacrelor, spiritul ţări nu a pierit. Demnitatea lucidă,
mndria nobilă, sensul generos al gloriei şi emulaţiei nu s-au
risipit. Dmpotrivă, toate acestea au ost trezite şi intensificate.
Deşi orgnele statului au avut de sueit, ele au continuat totuşi să
existe. Au ost conservate toate însenele onorei şi ale virtuţii,
toate recompensele şi distincţiile. Numai că deruta voastră
prezentă a cuprins, ca un el de pralizie, izvorele însăşi ale
vieţii. Toţi aceia dintre voi cre au ost mpulsionaţi de principiul
onorei au căzut în dzgraţie şi umlinţă. ulsul vieţii s-a scurs din
ei. Tot ce le-a rămas este o indignre cre i mortiică şi i mr­
ginalizeză. Numai că această generaţie de nobii se va stinge cu
repeziciune. Cea cre îi va urma va i aidoma şarlatanilor şi
clovnilor, speculanţlor, cămătrlor şi evreilor, cre le vor i
întotdeauna tovrăşi şiJ uneori;chir magiştrii. Credeţi-mă, dom­
nule, că cei cre urmăresc să niveleze, nu instaurează niciodată
egalitatea. În toate societăle compuse din dierite categorii de
cetăţeni, unele categoii trebuie să ie deasupra celorlalte. Prin
urmre, cei ce nivelează pot dor să schimbe şi să pervertească
ordinea naturală a lucrurilor. Ei mpovăreză ediiciul societăţii
prin aceea că aşază n vrf ceea ce soiditatea structurii cere să ie
situat la bză. Corporaţia croitorilor şi a tîmpllor din cre este
alcătuită Republica (din Pis, de pldă) nu se va putea ridica
niciodată la nălţimea proiectelor pe cre voi le-aţi ntemeiat pe
cea mai cumplită dintre toate uzurpările, cea a prerogativelor
naturii.

La deschiderea Stărilor Generale ne-a ost dat să-l auzm pe

cncelarul Frnţei declarînd, pe un ton de oratorie nlorată, că
toate ocupaţile sînt onorabile. Dacă r i nţeles pin aceasta că
nici o ocupaţie onorablă nu este de dispreţuit, atunci el nu r i
ost deprte de adevăr. Dr annnd că un lucru este onorabl, noi
îl scoatem cumva n evidenţă. Ocupaţia unui rizer sau a unui
lumînărar nu poate i onorabilă pentru oricine - pentru a nu
menţiona alte ocupaţii, şi mai servle ncă. Asemenea categorii de
89
oameni nu trebuie oprimate de căre stat; dr statul este oprmat
dacă se întîmplă ca acestea ie individual, ie colectiv, să ajungă
la conducerea lui. Lăsnd ca acest lucru să se ntîmple, voi credei
că luptaţi împotriva unei prejudecăi, cnd de apt vă alaţi n
război cu natura. 44
Nu-mi pot închipui, dragă donule, că aţi putea i unul
dintre acele sprite soistice greu de mulumit sau de o cndore
prefăcută, cre să ceră, pentru iecre observaţie sau sentment
de o natură generală, o prezentre amnunţită a corecţilor sau
excepţlor, pe cre raţiunea le presupune ca iin d ncluse n oice
propoziţie generală, veniă de la persone rezonabile. Să nu cre
cumva să credei că aş intenţiona să rezev puterea, autoitatea şi
nobleţea sngelui doar numelor şi titlurilor nobilire. Nu,
domnule ! Penru a conduce, nici o caliicre nu este acceptabilă
în afră de cea a vuţi şi a nţelepciuni, rele sau presupuse.
Oriunde s-r ala cu-adevrat, ele au prmit din ptea Provi­
denţei, indiferent de stare, condiţie, profesie sau activitate,
paşaportul penru a cuceri tărmul umn şi onorile. Neericirea
să se abată asupra ţări cre, ntr-un mod nebunesc şi lipsit de
espect, r espinge servicle tlentelor şi vuţlor civile, mitre
sau religioase, cre i-au fost druite nu onorea sa şi penu a
o sluji şi cre r arunca în uitre orice lucru ormat pentru a
răspndi faima şi gloria pe cuprinsul statului. Neeicirea să se
pogore asupra ţiicre, recnd n ceallă extremă, apreciză ca
un titlu potivit penru a conduce educaţia de joasă speţă, viunea
ngustă şi meschină asupra lucrurilor, ocupaţle sordide şi
mercenre ca iin d cele mai de preerat titluri pentu a comnda.
Funcţle trehtie să ie accesibile oricui, dr nu indferent de cei
cre aspră la ele. Nici un sistem de numi pn rotaţie sau pn
tragere la soi, nici o modalitate de legere cre să opereze n
spiritul acestora două nu pot i convenabile penu o guvenre
cre se exercită asupra unor probleme de o mre amplore.
Deorece aceste două modaliăţi nu au capacitatea, directă sau
indirectă, de a selecţiona omul n luina ndatoilor lui sau n
lumina adecvrii la uncţie, nu voi ezita să spun că drumul cre
duce de la condiţia umlă la excelenţă şi putere nu trebuie să fie
prea lesnicios, şi nici prea la îndemna oicui. Dcă este adevrat
că meritul excepţional este unul dintre cele mai rr ntîlnite
lucruri, atunci acesta trebuie pus la ncercre. Templul onorei
90
trebuie să ie ntotdea�na aşezat pe temeliile excelenţei. Dacă
acest templu se va descide numai virtuţii, atunci este bine de
aintit că vutea nu este pusă la ncercre decît prin diicultate
şi luptă.

Penru ca reprezentrea nr-un stat să ie corectă şi adecvată,

ea trebuie să facă loc tlentului şi propietăţii. Dr, nrucît talentul
este un pincipiu plin de vigore şi activ, ir proprietatea este
lipsită de contur, inertă şi timidă, aceasta nu va putea să fie
niciodată pusă la adăpost de invazia talentului, decît dacă ea
ajunge să ie preponderentă n proporţia reprezentăii. Dacă vrem
ca proprietatea să ie n mod adecvat protejată, atunci se cere ca
ea să ie reprezentată sub orma ei cea mai masivă şi cea mai
concentrată de acumulre. Natura cracteristică a proprietăţii,
ormată pe baza pincipiilor combnate ale acumulării şi conser­
văii, este aceea de a i inegală. Mle concentri de proprietate,
cre stimulează prn natura lor nvidia şi cre ispitesc lăcomia,
trebuie să se ale la adăpost de oice peicol. Ele ajung atunci să
se constituie ntr-o proţecţie naturală pentru proprietăţile de
importnţă mai redusă. Aceeaşi cntitate de proprietate, o dată
divizaă pin natura lucrulor ntre mai mulţi omeni, nu produce
aceleasi efecte. Puterea ei deensivă este slăbită, pe măsură ce este
disper�aă. În cuprinsul acestei dispersri, porţiunea cre revne
iecrui om ajunge să măsore mai puţin decît ceea ce acesta, n
rîvna doinţei sale, speră să obţnă pn fărîmiţrea acumulărilor
celorllti. Jeurea celor cîtiva si distribuirea bunulor la cei multi
va face' ca iecăruia să-i ' rev�ă dor o parte extrem de mică.
Numai că cei muli snt ncapabi să acă acest calcul; ir cei cre
i mpng căe jaf, nu au avut niciodată n vedee aceasă disribuire.
Puterea de a ne perpetua proprietatea n fmiliile nosre
este una dntre cracteristicile cele mai valoroase şi mai
semnicative ale unui principiu l proprieăţii, şi cea cre tinde să
contibuie cel mai mult la perpeturea societăţii nseşi. Ea face ca
slăbiciunea nostră să ie struniă de vtutea noastră; ea face ca
avariţia să devnă izvor de bunăvonţă. Cei cre posedă averea
fmiliei, dr şi nobleţea cre nsoţeşte posesiunea ereditră (fiind
cei mai nteresati de aceasta) sînt grntii naturali ai acestei
transmisiuni. În �azul nosru, Camera Lor�ilor este instituită pe
baza acestui pincipiu. Ea este n întregime lcătuită dn cei cre
91
deţn proprietate şi nobleţe ereditară. De aceea, ea este a treia
putere în alcăturea corpului legislativ (legislature); iind astel şi
cea care re, în ultimă instanţă, dreptul de a judeca problemele
legate de proprietate în toate subdiviziunile. La el şi în czul
Camerei Comunelor care, deşi de drept nu trebuie să ie alcătuită
din deţinători ai proprietăţii ereditre, este în realitate, n mare
prte, astel compusă. Oricre ar i meritele acestor mari proprie­
ti - iar ocziile de a se situa printre cei mai buni nu le-au lipsit -,
ei pot i n situaţiile cele mai diicile elementul de stablitate în
alcăturea statului. Chir dacă averea ereditară şi rangul cre o
însoţeşte sînt prea mult ridicate în slăvi de către linguşitorii
dezgustători şi de către admiratori abjecţi şi lipsiţi de sprit critic
ai puterii, ele au ost, n acelaşi timp, prea necugetat desconsi­
derate de către speculaţiile supeficiale ale măscriclor capicioşi,
pni de sine şi limitaţi cre se ocupă de lozoie. A înclina în mod
moderat (nu exclusiv) n favorea nasteri nu este nici nenatural,
nici nedrept, şi nici lipsit de simţ politic.

Se spune că douăzeci şi paru de milione de oameni trebuie

să conteze mai mult decît două sute de mii. Acest lucru este
adevrat n cazul n cre Constituţia unui regat r i o problemă
de ritmetică. Acest gen de discurs se impune atunci cînd el
nvocă, în sprijinul lui, ameninţrea cu spînzurătorea de sflpul
de felinr; dar el le va părea ridicol unor oameni, cre neavnd a
se teme de ceva, pot să raţioneze la rece. De multe ori se impune
ca ntre voinţa şi interesul celor mulţi s.ă existe o mare diferenţă;
ir această dierenta va i si mai mre atunci cnd acestia vor face
o alegere proastă. O guve�are alcătuită din cinci sut� de oameni
ai legii (attornies) şi dn obscuri preoţi de ţară nu poate să
repreznte douăzeci şi paru de milioane de oameni, cir dacă ea
a fost aleasă de patruzeci şi opt de milione; şi nici nu devne mai
bună, dacă are în fruntea ei o duznă de persone capabile, care
au trădat însă ncrederea acordată pentru a obţne puterea. Se
pre că, n clipa de aţă, v-aţi abătut în oricre dintre aspectele
vieţii voastre publice de la calea regală a naturii. Propietatea
Frnţei nu joacă nici un rol n guvenrea acesteia De bună semă
că proprietatea este disrusă şi, odata cu ea, dispre şi libertatea
raţională. Tot ceea ce aţi obţnut pnă n clipa de faţă nu este
decît o crculaţie a hîrtiilor şi o Constituţie de speculă; n ceea ce
92
 priveşte viitorul, crdeţi cu-adevărat că teritoriul Franţei, aşa
divizat cum este, de sistemul vosru republicn, n optzeci şi rei
de municipaităţi independente (fără a mai menţiona şi părţle care
le compun), r putea vreodată să ie guvenat în mod unitr sau
ar putea să ie pus n mişcre de către puterea unei singure voinţe?
Atunci cînd Adunarea îşi va i desăvîrşit opera, ea îşi va i
desăvrşit şi propria ruină. Aceste republici (commonwealths) nu
vor ndura prea multă vreme strea de supunere faţă de Repubica
d i n Paris. Ele nu vor accepta ca acest sngur orgnism politic să
monopolizeze captivitatea regelui şi supremaţia asupra nsm­
blului autontitulat Naţional. Fiecre va păstra pentru sine partea
cre-i revine din jefuirea bisericii şi nu va mai îndura ca ie
această pradă, ie ructele meşteşugului lor sau produsele naturale
al pămntului, cre li se cuvn cu şi mai mult temei, să mai ia
drumul Prisului pentu a spori insolenţa sau pentru a ghiftui
luxul rtiznilor acestuia. Republicile din provincie vor reuza,
deoarece nu vor vedea în această ntreprndere nici măcr o urmă
din egalitatea în numele căreia au ost ispitite să dea la o parte atît
sup!nerea lor faţă de rnge, cît şi faţă de vechea Constituţie a ţării
lor. Intr-o Constituţie precum aceea pe cre aţi creat-o ulterior nu
poate i prevzută existenţa unui oraş - capitală. Autorii ei au uitat
că, atunci cînd au conceput conducerle democratice, rezultatul a
fost fărîmiţarea vuală a ţări lor. Persona pe cre ei se ncăpă­
ţÎnează să o numească rege nu mai posedă nici măcr a suta pte
din puterea de care ar avea nevoie pentu a păstra unită această
colecţie de republici. Cu siguranţă că, penu a-şi menţne puterea
despotică, Republica dn Pris se va strădui să desăvîrşească
decăderea matei şi perpeturea ilegală a Adunării, fără a se
sprijini, n acest scop, cîtuşi de puţin, pe părţile componente le
acesteia. Ea se va strădui să atragă totul nspre sine, devenind cen­
trul unei nes'rşite circulaţii a banilor de hrtie; dar va i n zadr.
Această politică policy) se va dovedi a i n cele din urmă, tot atît
de slabă, pe cît se dovedeşte a i acum de violentă.

Dacă aceasta este situaţia voasră prezentă şi dacă o compar

cu situaţia către care aţi ost chemaţi ca de o voce divnă sau
mânaţi ca de o vonţă umnă, atunci nici că pot să aflu n nma
mea vreun motiv pentu a vă elicita pentu alegerea pe cre aţi
făcut-o sau pentru succesul cre a răsplătit srădunţele voastre.
93
Tot pe atît de puţn pot să recomnd oicărei alte naţiuni mitarea
unui comportament ntemeiat pe asemenea prncipii şi cre r
putea duce la astel de consecnţe. Nu pot decît să ls acest lucru
pe seama celor cre pot privi n trebule voastre mai adnc decît
snt eu capabl să o fac şi cre ştiu mai bne decît oricne altcineva
cît de favorabile sînt acţiunile voastre pentru planurile lor.
Membri Societăţii Revoluţiei, cre s-au grăbit atît de mult cu
felicitărle, par a avea adnc înrădăcnată părerea că r exista un
plan politic şi n pivnţa ţăiinoasre, şi că tot ceea ce s-a săvîrşit
pe ntreg cuprnsul Frnţei pare să-l i servit şi să i ost în slujba
acestuia. Aceasta deoarece dr. Price l vostru, cre pre să i
petrecut mult timp speculînd cu o deosebită fervore asupra
acestui subiect, se adresează ascultătorilor săi cu următorele
cuvnte, deloc lipsite de mportanţă: „Nu pot să închei fără a vă
reamnti în mod deosebit un considerent asupra căruia am atras
atenţia mai mult decît o dată, şi asupra căruia şi voi aţi relectat
neîncetat; un considerent de care mintea mea este pătrunsă mai
mult decît pot să exprim. Mă refer la cracterul tmpulor pre­
zente, propice eotulor depuse în vederea libertăţii."
Este lmpede că spiritul acestui predicator politic a ost, la
acea vreme, pătruns de măreţia unui pln exraordinr; după cum
este orte probabil ca gndurle audienţei sle, cre se pre că l-a
înţeles mai bne decît am făcut-o eu, să-i i devansat tot tmpul
nlănţuirea relecţiei precum şi ntregul lnţ de consecnţe la cre
a condus acest pln.
Înante să i citit această predică, am crezut cu-adevărat că
trăim nr-o ţră liberă; se pare nsă că nu a ost decît o iluzie n
cre m-m complăcut, deorece ea m-a făcut să iu mai atşat de
ţara în care am trăit. Am ost într-adevăr convins că, pentru a
apăra comora libertăţii noastre nu dor de orice r putea să
atenteze la ea, dr şi de orice r putea conduce la decăderea şi
coruperea ei, avem nevoie de o vigilenţă mereu reză şi atentă ca
o dovadă a celei mai mari înţelepciuni de cre putem da dovadă
şi ca datoria cea dnti a noasră. Oricum, m considerat această
comoră mai degrabă ca pe o posesiune cre trebuie apărată decît
ca pe un bun cre trebuie cucerit. Nu pot să nţeleg cum de a ajuns
impul prezent să ie atît de favorabil eforturilor depuse pentru
cauza libertăii. Timpul prezent diferă de oricre altul numai prin
ceea ce se înînplă n Frnţa. Dacă r i ca exemplul acestei
94
 naţiuni să aibă vreunmpact asupra noasră, atunci ş putea să mi
imaginez cu uşuinţă de ce unele dnre acţiunile lor, cre prezntă
un aspect neplăcut şi cre nu au nimic n comun cu umnitatea,
generozitatea, buna crednţă şi dreptatea, snt atenuate prin
mijlocirea unei atitudni atît de ngăduitore şi bnevoitore faţă
de cei cre le nfăptuiesc şi snt suportate cu atîta tărie eroică de
către cei cre snt afectaţi de ele. Cu sigurnţă, nu este prudent să
discreditezi autoritatea unui exemplu pe cre ntenţionezi să-l
umezi. Chir acceptnd acest lucru, sîntem totuşi nevoiţi să ne
punem o ntrebre foarte firească: în ce constă acea cauză a
libetăţii şi care sînt efotule depuse în vederea ei, acele efoturi
pentru cre exemplul Frnţei este, n mod sngulr, favorabil? Se
cere cumva ca monrhia noastră să ie nihilată mpreună cu
toate legile, tribunalele şi toate vechile corporaţii ale regatului?
Este nevoie ca toate hotrele cre jlonează pămntul ţării noastre
să ie şterse n favorea unei Constituţii geometrice şi ritmetice?
Se impune declrrea pn vot a nutiliăţii Camerei Lorzlor?
Este nevoie ca episcopatul să ie abolit? Trebuie să vndem
pămntule bisericii eUelor şi speculnţilor sau le dăm ca mită
unei nou-inventate republici municiple pentru a obţne astfel
prticiprea acesteia la saclegiu? Se impune ca toate impozitele
să ie declrate pn vot ca ind abuzui, ir venitul public să ie
redus la o contribuţie paiotică sau la condiţia de dr patriotic?
Trebuie cumva să contribuim pentru a spijni forţa navală a
acestui regat cu catrmele de rgint ale pntolor noştri n locul
impozitului uncir şi al taxelor pe mlţ? Este ore nevoie ca
toate strile, rngule şi distncţiile să ie runcate ntr-un tal­
meş-balmeş penru ca dn această narhie universlă, nsoţită de
faimentul naţional, să se poată orma trei sau paru mii de demo­
craţii cre să ie mai apoi reduse la optzeci şi rei, ir acestea,
atrase ca de o rezistibilă orţă necunoscută, să ie ulterior orga­
nizate nr-una sngră? Este ore nevoie ca, n vederea atngeri
acestui scop măreţ, să ie disrusă disciplina şi fidelitatea matei,
mai înti pn mijlocirea ispitelor de orice el, şi apoi prin crerea
teribilului precedent al unei creştei a soldei? Este ore nevoie ca
preoţii să ie nstrănaţi de prohile lor, pn menţnerea n sule­
tele lor a unei spernţe nşelătore, legată de pticiprea la pră­
drea propriului lor ordn? Este ore nevoie ca loilitatea faţă de
cetăţeni Londrei să ie disrusă, ca umre a faptului că aceştia
95
vor ajunge să trăiască pe spezele compatriolor lor? Este nevoie
oare ca o monedă de hrtie obligatorie să mlocuiască moneda
leglă a acestui regat? Este nevoie să ie olosit ce mai rărrlme din
stocul prădat al venitului public pentu finnţarea proiectului
nebunesc de mtreţnere a două rmate menite să se supravegheze
reciproc şi să lupte una împotriva celeilalte? Dacă acestea smt
scopurile şi mijloacele Societăţii Revoluţiei, trebuie să recunosc
atunci că ele snt bne asortate, Frnţa fnd capablă să oere atît
pentru una, cît şi penru celaltă precedente pe măsură.
Văd că exemplul vostru este oferit spre ruşnea noastră. Smt
conştient de faptul că sntem socotiţi un neam ale căui reacţii smt
lente, care a devenit pasiv deorece şi-a acceptat situaţia ca ind
tolerabilă şi cre, dn pricina cracteului mediocu l libertăţii
sale, nu a putut să o desăvîrşească pe aceasta pnă la pefecţiune.
Conducătorii voştri din Frnţa au mceput pn a avea o atitudine
de admraţie, ba cir de adoraţie, pentru Constiuţia britnică;
dar, pe măsură ce au inantat pe calea lor, au ajuns să o pivească
cu un dispreţ suveran. Cei cre smt prinre noi prieteni ai Adunării
voastre Naţionale nu au deloc o părere favorablă despre ceea ce
nterior era considerat ca făcmd gloria ţării lor. Societatea
Revoluţiei a descoperit că naţiunea engleză nu este liberă. Ea
este convinsă de faptul că negalitatea m reprezentarea noastră
este „un deect al Constituţiei, atît de grav şi de evident, ncît
singurele calităţi care îi mai rămîn acesteia nu există decît la ni­
4
v elulformei şi al teoriei. 5 "; că reprezentrea m corpul legislativ
al unui regat nu este dor undamentul libertăţii constituţionle m
tot cuprinsul acestuia, dar şi al „conducerii legitime în totalitatea
ei; că fără un fundament al legitimităţii sle, oice guvernare nu
este decît uzurpare"; că „atunci cnd reprezentarea este parţială,
regaul se bucură numai parţial de libertate; şi că dacă aceasta
este nu numai parţială, dar şi constituită într-un mod corupt,
atunci ea devne dăunătoare". Pentru dr. Price, acest deect al
reprezenării noasre constituie o nedreptate undmentală; şi deşi
el speră că gradul de corupţie l acestui simulacru de reprezentre
nu a atins încă punctul lui culminnt, se teme totuşi că ,nimic nu
se va face pentru a cîştiga, pentu noi, această binecuvmtre
capitală, pînă în clipa m care un mare abuz de putere nu va
resuscita ndignarea noasră, sau pnă cnd o mre nenorocire nu
va trezi din nou temele noastre, sau, poate, pmă m clipa în cre
96
 dobndirea de către alte ţări a unei reprezentări pure şi egale, de
a crei umbră dor noi ne bucurăm, ne va trezi orgoliul". La
aceasta el adaugă următorele: „o reprezentre „aleasă n pn­
cipal de căre Trezoreria publică şi de către cîteva mii de oameni
dn îndul celor cre lcătuiesc drojdia societăţii şi cre, de regulă,
sînt plătiţi penru voturle lor."
Veţi zîmbi, poate, în acest moment văznd logica democra­
ţlor noşti, cre, atunci cnd nu se ală ei la conducere, privesc
prtea de condiţie mai modestă a societăţii cu cel mai mre
dispreţ, prefăcndu-se, n acelaşi timp, că fac din aceştia deţi­
nători ntregii putei. Penru a scoate n evidenă toate erorle cre
pndesc n spatele cracterului general şi ecivoc al conceptului
de ,,reprezentre inadecvată", r i nevoie de un lung discurs. Mă
voi mita aici la a spune, dn donţa de a face dreptate Constitu­
ţiei noasre demodate, sub cre am prosperat un timp atît de
îndelungat, dor că reprezentrea noastră a ost considerată ca
ind perfect adecvată penru toate scopurle n vederea crora este
necesră şi este concepută o reprezentre a poporului. Îi provoc
pe dusmnii Constitutiei noastre să dovedească conrariul.
Expun�rea detaliată a punctelor particulre, n cre aceasta este
considerată ca promovnd atît de bne scopurle n vederea cărora
a ost concepută, r necesita n ratat asupra practicii noastre
constituţionale. Dacă prezint aici docrina revoluţionrilor noştri
este numai penru ca duneavoasră şi alţii să puteţi vedea ce el
de părere cultivă aceşti doni despre Constituţia ţiilor şi de ce
r i atît de mult pe placul lor un abuz de putere sau o mre
nenorocire cre r oeri prlejul de a ne bucura de bnefacele
unei Constiuţi conorme cu ideile lor. Vedei dr motivul pentru
care ei snt atît de mult ataşaţi de re'prezentrea vosră ecitabilă
şi eglă, cre, o dată ntrată n vigore, r conduce la aceleaşi
consecinţe ca şi la voi. Vedeţi că, peni ei, Cmera Comunelor
este numai „aprenţă", „o formă", „o teoie", „o umbră", „o bat­
jocură" şi poate cir „ceva dăunător".

Aceşti doni se consideră sistematici, şi nu fră temei. De

aceea, ei rebuie să considere acest deect grav şi evident de
reprezentre, această nedreptate undamentală (cum o numesc
ei) nu dor ca pe n lucru n sne vicios, dr şi ca pe ceva ce face
ca nreaga noastră guvenre să ie absolut nelegitimă şi nimic
C'-da 66 coala 7 97
 altceva decît o uzurpare făţişă. Rezultă de aici că o altă revoluţie
cre să răstone această guvenre nelegitimă şi uzurpatore ar
i, dacă nu absolut necesră, măcr ntrutotul justiicablă. Devine
astel clar că pncipiul lor, dacă l anlizăm cu atenţie, presupune
mai mult decît o simplă schimbre a modului de alegere a Ca­
merei Comunelor; căci dacă reprezentrea sau legerea populră
este necesară pentru legitimitatea oricărei guvenări atunci,
dintr-o dată, sursa puterii Camerei Lorzilor devine nelegitimă şi
coruptă. Astel Camera Lorzilor nu mai reprezntă deloc popoul,
nici măcar „în aparentă sau formal". Nici n cazul Coronei
situaţia nu este cu nimi� mai bună. În ·zadr va încerca Corona
să se apere împotriva acestor domni prin nvocrea drepturilor ei
pe care le-a consinţit Revoluţia din 1 688 Căci Revoluţia pe cre
.

Corona îşi undamentează legitimitatea este ea însăşi, potrivit

acestor domni, nelegitimă. Potrivit teoiei lor, Revoluţia este nte­
meiată pe un undament cu nimic mai solid decît cel al nstitu­
ţlor noastre actuale, lipsite de orice substnţă, n măsura n cre
ea a fost nfăptuită de către o Cmera a Lorzlor care nu se repre­
zenta decît pe ea însăşi şi de către o Cmera a Comunelor aidoma
celei actuale, adică, asa cum o numesc ei, dor „o umbră si' o
batjocură" de repreze'tre.
Ei se simt obligaţi să distrugă ceva, căci altfel viaţa lor r i
lipsită de orice sens. Uni dintre ei îşi propun să disrugă puterea
civilă prin intermediul celei ecleziastice; lţii să demoleze puterea
ecleziastică prin ntermediul celei civile. Ei snt conştienţi de
aptul că din săvîrşrea acestei duble ruinări a Bisericii şi a
Statului pot rezulta cele mai nedorite consecnţe penru popor;
numai că ei snt atît de înierbntaţi de teoiile lor, ncît lasă să se
nţeleagă în mod limpede că această ruină, cu toate disrugeile pe
care le presupune şi cre însoţesc înfăpturea ei, pe cre ei le
percep cu claritate ca nevitabile, nu le apare deloc ca iin d ceva
inacceptabil sau ndepărtat de ceea ce ei doresc. Unul dintre ei,
cre se bucură de o mre autoritate şi, n mod sigur, posedă mri
talente, vorbnd despre această presupusă alianţă dntre biserică
şi stat, declară: „Poate că r trebuie să aşteptăm ca puterile civile
să se dizolve înainte ca cea mai nenaturală dntre alinţe să ie
desfăcută. Este neîndoienic că acesta va i un mp l nenoro­
crilor. Dr cre convulsi n ordinea politică r mai i subiect de
lamentre dacă ne-am aştepta ca ele să conducă la rezultate aît de
98
 dezirabile?" Vedeţi d� cum aceşti oameni sînt pregătiţi să pri­
vească, fără a clipi, cele mai mari nenorocri cre r putea să se
abată asupra ţării lor!
Nu este deci de mrre că, posedînd astel de idei potrivit
cărora oricre dntre aspectele Constituţiei şi guvenării dn ţra
lor, ie n cadrul Bisericii, ie n cel al Statului, este ie nelegitim,
ie uzurpat, sau, n cel mai bun cz, o goală batjocură, ei pivesc
cu un asemenea entuziasm pln de pasiune şi nerăbdare n afara
grniţelor ţării lor. Atît vreme cît vor i posedaţi de astfel de idei,
este nutil să le vorbeşti despre ceea ce au săvîrşit strămoşii lor,
despre legile undamentle ale ţării lor, despre omele conso­
lidate ale unei Constituţii ale cărei merite snt conirmate prin
testul de nedezmnţit al unei ndelungate experienţe şi prin aptul
că ea a contribuit la creşterea tăriei publice şi a prosperităţii
naţionale. Ei dispreţuiesc expeienţa, care este pentu ei numai o
nţelepciune a unor oameni nenvăţaţi; cît priveşte restul, ei au
mesterit o mnă cre, asezată' n srăunduri, va arunca n aer,
pr�tr-o mre explozie, toate măreţele exemple ale trecutului,
toate precedentele, toate p soavele şi actele Prlmentului. Mna
lor nu este altceva decît ceea ce ei înteleg prn „drepturile
omului". Împotriva acestor „drepturi" nu poate i nvocat nimic,
nici n ngajament solemn; ele nu tolerează nici cractrul, nici
compromisul; orice lucru cre se sustrage cerinţelor lor este
considerat o raudă şi o nedreptate. Nici o ormă de guvenre nu
se poate proteja împotriva acestor drepturi ale omului prn
nvocrea ndelungatei sale continuiăţi sau a dreptăţii şi ndurrii
de cre a dat dovadă adminisraţia sa. Obiecţiile pe cre aceşti
mnuitoi ai speculaţiilor le ridică în cazul în cre ormele de
guvenămnt nu corespund teorilor au tot atîta valore de adevăr
în cazul unei asemenea guvenări veci şi ndurătore pe cît au n
cazul celei mai violente trnii sau al celei mai strigătore la cer
uzurpări. Ei se ală mereu în litigiu cu dieritele forme de
guvenămnt, dar nu reeritor la probleme legate de abuz, ci
referitor la probleme legate de competenţă şi de titlu. Cît priveşte
subtilitatea stngace a metaizicii lor politice nu am nimic de
spus. Nu au decît să se distreze astel n şcolile lor - 1lla se jactet
in aula - Aeolus, et clauso ventorum carcere regnet. 46 _ Dr nu-i
putem lăsa să treacă dncolo de aceste graniţe, şi nici să se
năpustească cu furia unui vnt, măturînd pămmtul cu vîrtejul lor
99
si făcînd să tîsnească dn adncuri suvoaiele izvoarelor cre ne-ar
putea astel ·�operi cu vîltorea l�r.
Departe de mne ntenţia de a nega, în teorie, drepturile
omului; tot aşa cum, depte de mne este şi dornţa de a suspenda
în practică (în cazul în care aş avea puterea de a coneri sau de a
suspenda) drepturile reale ale oamenilor. Negnd pretenţia falsă
a acestora de a i recunoscute ca drepturi, nu vreau să pun n
pericol acele drepturi care sînt reale şi cre snt de aşa natură încît
pretnsele drepturi ale acestor domni le-ar disuge n totalitate.
Dacă societatea civilă este constiuită în avntjul omului, atunci
toate avn tajele n vederea cărora ea este constituită se convertesc
n drepturi le acestuia. Ea este o nstituţie care cţionează spre
bnele omului; n vreme ce legea nsăşi există n vederea nfăpurii
bnelui, acţionînd prn mijlocirea ordnii. Oameni au dreptul de
a convieţui pe bza acestei ordni; ei au dreptul la justiţie; astel
încît, în relaţiile dntre ndivizi, ndierent ţe poziţia lor n
societate, ie aceasta o uncţie politică sau o îndelenicire de nd,
nimeni nu este mai presus de lege. Ei au, de asemenea, dreptul la
rezultatele muncii lor şi la mijloacele de a face ca această muncă
să prospere. Ei au dreptul de a-şi moşteni părnţii, dreptul de a-şi
ajuta şi de a-şi ace umaşii să prospere; dreptul de a se nsui pe
toată drata vieţii lor şi de a primi consolre pe patul de mote.
Fiecre om este îndreptăţit să se bucure de tot ceea ce poate face
sngur, în măsura în care nu încalcă astel dreptul celorlalţi; după
cum el este ndreptăţit să pretndă o prte echitabilă dn tot ceea
ce societatea, prn toate alcătuile care compun îndemnrea si
orţa sa, poate să procure în avntajul lui. În cadrul acest�i
asocieri, toţi oamenii posedă drepturi egale, dar nu la părţi egale.
Cel cre posedă în cadrul acestei asocieri cnci şlingi, deţne un
drept proporţional cu această posesiune, ir cel cre posedă cnci
sute de lire este îndreptăţit la mai mult. Cel dntîi nu re dreptul
de a pretnde o prte eglă cu cel de-al doilea, din produsul
capitalului total. Cît priveşte prticiparea la puterea, autoritatea şi
la conducerea treburilor statului, mă văd obligat să afirm că
aceasta nu se numără prnre drepturile orignre şi naturale ale
omului în societatea civilă; căci tot ceea mă ntereseză pe mne
aici nu este decît omul social, cre este membru l societătii
civile, şi nimic altceva. Iar un astel de drept poate i nstitit
numai prinr-o convenţie.
1 00
 Dacă societate& civilă este rezultatul convenţiei, atunci
această convenţie trebuie să devnă legea ei. Convenţia trebuie să
limiteze şi să modiice toate categoriile Constituţiei care snt
alcătuite pe bza ei. Orice el de putere legislativă, judecătorească
sau executivă este produsul ei. Existenţa lor este posibilă numai
în cadrul acestei ordni a lucrurilor; prn umare, cum r putea
atunci cineva să pretndă, n numele societăţii civile, drepturi
cre nici măcar nu presupun existenţa acesteia, drepturi care sînt
într-o contradicţie absolută cu aceasta? Unul dintre primele
scopuri ale ntemeierii societăţi civile, care devne de altel şi una
dintre legile fundamentale ale acesteia, este acela că nici un om
nu trebuie să fie judecător al propriei sale cauze. Pn aceasta,
fiecare ndivid renunţă la primul drept undamental al omului
natural (uncovenanted man), nume dreptul de a i propriul său
judecător şi de a-şi susţne propria lui cauză. El renunţă la orice
drept de a se autoguvena. De asemenea, el renunţă, în mare
măsură, la dreptul de autoaprare, care reprezntă cea dnti lege
a naturii. Oamenii nu se pot bucura n acelaşi timp de drepturile
stării naturale (uncivil)şi de cele ale societăţii civile (civil state).
Pentru a se bucura de bneacerile justiţiei, individul trebuie să
renunţe la dreptul de a stabili n amănunt ceea ce este cu-adevrat
esenţial pentru el. Pentru a-şi asigura o libertate limitată el îşi
încrednţează libertatea absolută celor care se vor ngriji de ea.
Fundamentul guvenării nu este reprezentat de drepturile
naturale, care pot exista, şi care chiar există ca atare, într-o inde­
pendenţă totală faţă de acesta; ele apar de altel n această stare de
abstracţie, ntr-o deplnă claritate, ind cu atît mai aproape de
perfecţiune, numai că perecţiunea lor absractă reprezntă deec­
tul lor practic. A avea dreptul la orice nseamnă a i lipsit de
oice. Guvenarea este o născocre a nţelepciunii umane n ve­
derea satisfacerii nevoilor umane. Oamenii snt ndreptăţiţi să
aştepte de la această nţelepciune satisfacerea acestor nevoi.
Printre aceste nevoi trebuie socotită si nevoia, creată de societatea
civilă, de a lmita, n mod rezonabil ' pasiunile umne. Societatea
cere nu doar ca pasiunile ndivizilor să fie strunite, dar şi ca
înclnaţile oamenilor - atît la nivelul nregii societăţi, cît şi la cel
al ndivizilor - să ie contracarate, ca vontele acestora să fie
controlate şi pasiunile lor nînate. Acest luc� pate i nfăptuit
numai de căre o putere ndependentă de acestea, de căre o putere
101
care, atunci cînd este exercitată, nu este supusă vonţei şi pasiu­
nilor pe care trebuie să le înfrîneze şi să le supună. Dn aceasta
perspectivă, constrîngerile exercitate asupra oamenilor trebuie să
fie considerate, ca şi libertăţile lor, printre drepturile care le
aparţin. Dr ntrucît libertăţile şi restricţiile vriază în uncţie de
timp şi de împrejurări, admiţnd o nfnitate de modiicri, ele nu
pot i nstituite pe baza unei reguli absracte; după cum nimic nu
este mai lipsit de sens decît a discuta despre acestea pe bza unui
astel de pncipiu.
Dn momentul n care dreptule oignare absolute ale ome­
nilor, precum acela de a se autoguvena, snt resnse, ind supuse
unei limitri pozitive şi artiiciale, dn acel moment, înreaga
orgzre a guvenării devne o problemă de adecvare. Acesta
este aspectul care face dn Constituţia unui stat şi dn reptzrea
adecvată a puteilor n cuprinsul acestuia o problemă care necesită
o pricepere dnre cele mai subtile şi complicate. Este nevoie de o
cnoaştere proundă a natrii şi a nevoilor umne, dr şi a tot ceea
ce înlesneşte sau împiedică realizrea dieritelor scopuri, a cror
urmăire este mpusă de căre mecnismul nstituţiilor civle. Statul
re nevoie de tot ceea ce conribuie la reacerea fortelor sale si de
tot ceea ce împiedică slăbrea acestora. Ce fol�s rezultă' din
discutarea dreptului absract al unui om la hrnă şi la îngrijire
medicală? Totul se rezumă la metoda de procurare şi admnisrare
a acestora. De aceea voi recomnda ntotdeauna, să se recurgă,
într-o astel de dezbatere, mai degrabă la ajutorul unui ermier sau
al unui medic, decît la proesorul de me�zică. ·

Ca orice altă ştnţă experimentlă, ştiinţa edicrii unui stat,

a renovrii sau a reformrii lui nu poate i deprnsă n mod a
priori. După cum nici o experienţă scurtă nu ne poate nstrui n
această ştnţă practică; aceasta se datoreză aptului că adevăratele
efecte ale cauzelor morale nu se mniestă întotdeauna imediat;
astel încît, ceea ce poate dăuna pe temen scurt, să poată, prinr-o
cţiune de mai de lungă durată, aprea ca ind ceva desăvîrşit; iar
desăvîrşirea poate i rezultatul eectelor dăunătore produse niial.
Se poate, de asemenea, ntîmpla şi nvers, astfel ncît plnuri orte
credibile şi cu un debut orte îmbucurător să ducă, deseori, la
inaluri ruşnoase şi lamentabile . De multe ori, n cuprnsul
statelor, acţionează unele cauze obscure şi aproape latente, lucruri
1 02
 care, la prma vedere, nu par a i oarte mportante, dar de care,
ulterior, poate depnde; în mare măsură, o mare prte dn nlorirea
sau nenorocirea statului. Avnd n vedere caracterul practic
accentuat al ştiinţei guvenăiişi avnd n vedere scopurile practice
ale acesteia, faptul că ea necesită experienţă - o experienţă mai
vastă decît cea pe care oricare persoană ar putea-o dobîndi n
decursul ntregii sale vieţi, oricît de pătrunzătoare şi de ageră ar i
mintea acelei persoane - se cere ca distrugerea oricuia dintre
ediciile care au servit, de secole, cît de cît satisfăcător, scopurile
comune ale societăţi să ie nfăptuită numai într-un mod prudent
şi cu mii de precauţii, după cum nu este posibilă construrea unui
nou ediiciu n lipsa unor modele şi scheme a căror utilitate a ost
dovedită prin experienţă (approved utiliy). .
Părunznd n viaţa comunităţii, aceste drepturi metaizice se
supun, aidoma razelor de lumnă care străpung un mediu dens,
legilor naturi, care le deviază de la nantarea lor n linie dreaptă.
Pe bună dreptate, drepturile naturale ale oamenilor sînt supuse, n
masa mensă şi complicată a pasiunilor şi preocupărilor umane,
unei vrietăţi de acţiuni de deviere, respingere şi transormare,
astel ncît devne absufd să vorbeşti despre acestea ca şi cum
simplitatea direcţiei lor iniţiale nu ar i ost afectată. Na tura
omului este atît de complexă, la el scopurile societăţii, astel
încît nici o concepţie sau orgnizare simplă a puterii nu s-r putea
potrivi nici cu natura omului, şi nici cu cea a acţiunilor lui. Cînd
îmi e dat să aud despre simplitatea planului pe care îl vizează şi
cu care se făleşte oricare dintre noile Constituţii politice, nu ezit
deloc n a decide că cei care au elaborat planul sînt profund
ignornţi în ceea ce priveşte treaba pe care o au de făcut sau snt
în întregme neglijenţi n ceea ce priveşte datoria care le revne.
Orice fomă simplă de guvemămnt este, n mod fundamental,
viciată, dacă nu şi mai rău. Pentru cel care priveşte societatea
dintr-o sngură perspectivă, toate aceste moduri simple de a
concepe forma de guvemămînt snt extrem de captivante. Îp .
realitate, iecare dintre aceste moduri smple de a concepe foma
de guvemămnt ar i capabilă să servească scopul său sngular
mult mi bne decît ar putea să-şi atngă n mod complex de a
concepe orma de guvemămînt toate scopurile sale complexe.
Numai că este mai bine ca înregul societăţi să ie abordat într-un
mod imperfect şi neregulat, decît să se ntîmple ca unele dintre
1 03
 păile sale să ie tratate cu prea mare scrupulozitate, n vreme ce
altele să ie n întregme neglijate sau chir fe�tate dn punct de
vedere material, datorită unei atenţii excesive acordate vreunui
membru preerat.
Aşa-zisele drepturi ale acestor teoreticieni exprimă numai
puncte de vedere extreme; şi, n măsura n care sînt adevrate dn
punct de vedere metafizic, ele snt flse dn punct de vedere
morl şi politic. Drepturile oamenilor ocupă un el de poziţie de
mijloc, care nu poate i deinită, dar care poate i, totusi, deslusită.
n cadul ormelor de guvemămnt, dreptuile om�nilor repre­
zintă avntajele lor; şi, deseori, acestea exprimă un echlibru înre
diferite ntruchipări ale bnelui; ele exprmă, uneori, un com­
promis între bne şi rău, şi cîteodată chiar ntre rău şi rău. Raţiu­
nea politică este un prncipiu de calcul, care adună, extrage,
multiplică şi divide dntr-o perspectivă morală - nu meică sau
matematică - adevăratele sensuri ale valorilor morle.
Aceşti teoreticieni conundă, n mod aproape constnt,
dreptul poporului cu puterea poporului. Ori de cîte ori comu­
nitatea în ansamblul ei poate ntra în acţiune, ea se poate înuni
fră a întîmpna vreo rezistenţă eectivă; numai că, pnă n clipa
n care puterea şi dreptul nu vor i una, comunitatea n nsamblul
ei nu va poseda nici un drept care să nu ie confom cu vutea,
şi mai cu seamă cu cea dntîi dntre toate vrtuţile, prudenţa.
Oamenii nu au nici un drept pentru ceea ce nu este rezonabil, şi
nici pentru ceea ce nu este în vederea bnelui lor. Şi, cu toate că
unul dntre acei scriitori cre ne încîntă a spus Liceat perire
poetis, evocnd gestul unuia despre cre se spune că ar i sărit, cu
snge rece, în lăcrile unei eupţii vulcanice, Ardentam rigidus
ţtnam insiluit, 47 după prerea mea, o asemenea nebun.ie este mai
degrabă o licenţă poetică lipsită de justiicare decît una dntre
libetăţile pemise celor nspraţi de Muze; de aceea, oricne s-ar
decide să exercite un astel de drept, ie el poet, pastor sau
politicin, penu mne r i mai înţelept, şi deci mai caritabil, să
· ncerc să slvez omul mai degrabă decît să-i salvez sndlele de
bronz ca amntre a nebuniei lui.

Dacă ruşinea nu îi va copleşi pe cei care ar trebui să ie

preocupaţi de scmbrea comportamentului lor, atunci acest gen
de predici comemorative, crora le este dedicată o mare prte a
1 04
 lucrării mele, vor aj!nge să alsiice adevratele pncipii ale
Revoluţiei şi vor sîrşl prin a-şi lipsi contempornii de bnea­
cerile evenmentului pe care îl comemoreză. Trebuie să vă măr­
turisesc, donule, că nu m agreat niciodată acest mod de a vorbi
fără nrerupere despre rezistenţă şi revoluţie, şi nici transor­
mrea administrării de remedii radicale Constituţiei noastre în
pînea znică a acesteia. Felul de a i al societăţii devine astel
infm: este . ca şi cum, pentru a ne stimula mai mult pasiunea
pentru libertate, ne-m admnistra periodic doze de sublimat de
mercur şi m ngurgita extract de cntaridă.
Proasta olosre a remedlor, rivială şi repetată, trnsomată
în obicei, slăbeşte şi uzeză sursa acelui spirit al libertăţii care ar
trebui să se mnieste numai cu prilejul marilor ocazii. Numai n
cea mai obedientă perioadă a servituţii romne, temele trni­
cidului au reprezentat subiectul obişnuit pe mrgnea căruia se
dzerta n scoli - cum perimit saevos classis numerosa yrannos.48
În vremuile obişnuite, acest lucru produce cele mai rele eecte,
aşa cum s-ar putea ntîmpla ntr-o ţară ca a noastră, fectînd însăşi
cauza acelei libertăţi d� care acest gen de discurs abuzează prn
caracterul disuctiv al speculaţiei sale exravagnte. Aproape toţi
republicnii ntrnsngenţi dn vremea mea au devenit, după o
scurtă perioadă de tmp, curtenii cei mai convnşi şi mai desă­
vîrşiţi. Ei au renunţat, mult prea repede, la rezistenţa ndelungată,
moderată, dar eficientă, lăsînd-o pe seama acelora dintre noi pe
cre, prin mîndria şi orgoliul teoriilor lor, i-au desconsiderat mai
mult chiar decît pe tory. Desigur că ipocrizia lă plăcere n cele
mai sublme speculaţii, căci, cum nu ntenţionează niciodată să
treacă dncolo de speculaţie, mreţia ei este total gratuită. Dar
chiar şi în situaţiile în care aceste speculaţii bombastice erau
suspectate mai degrabă de rivolitate decît de raudă, problema
era aceeaşi. Deoarece aceşti proesori nu consideră că principiile
lor snt aplicabile n situaţi care necesită o rezistenţă determnată
(qualfie) sau, cum aş numi-o eu, civilă şi legală, pentru ei
asemenea situaţii nu ngajază nici un el de rezistenţă. Pentru ei
nu există nimic n fara războiului sau a revoluţiei. Constatînd că
schemele lor politice nu sînt adecvate lumii n cre trăiesc, ei
ajung de multe ori, să conceapă orice prncipiu public într-un
mod supericial. Astel ncît ei sînt gata, n ceea ce îi priveşte, să
abndoneze pentru un nteres ote meschn ceea ce consideră ca
1 05
avînd o importnţă minoră. Este adevărat că uni dintre ei au o
natură mai fermă şi mai perseverentă. Numai că aceştia sînt
politicieni a cror înlăcărare vine din faptul că nu sînt membrii
i Parlamentului, astel încît miza penu cre ei ar i tentaţi să-şi
abandoneze proiectele preerate este mică. Ei au în mod constnt
în vedere o numită schimbre în cadrul Biserici sau al Statului,
sau în ambele. Numai că, atunci cnd acest lucru se întîmplă, ei
snt întotdeauna cetăţeni nevrednici şi oameni pe care nu te poţi
bizui deloc. Deoarece ei acordă proprilor proiecte speculative o
vloare absolută, considernd orgnizrea prezentă a statului ca
fiind cu totul lipsită de valoare, le este absolut indiferent ceea ce
se întîmplă n realitate în cadrul acesteia. Ei nu văd nimic
meritoriu în buna conducere a treburlor publice, şi nici ceva rău
n cea care procedează greşit; ei participă mai degrabă la săvîrşire
celui din urmă, acesta fiind mai prielnic revoluţiei. Oamenii,
acţiunile lor, principle politice nu au nici un merit sau nemerit
n ochii lor decît în măsura în care toate acestea pot favoriza sau
ntîrzia schmbarea pe care ei o doresc. De aceea, se poate întm­
pla ca ei să recurgă la cele mai violente şi abuzive prerogative, ca
şi la cele mai generoase idei democratice despre libertate, trecnd
fră încetare de la una la cealaltă, fără a acorda nici cea mai mică
atenţie cauzei, personei sau facţiunii pary) respective.
Vă alaţi acum, n Frnţa, în plină criză revoluţionară şi în
trnziţie de la o fomă de guvemămînt la alta. De aceea, nu puteţi
vedea caracterul oamenilor n lumina în care el ne apare nouă. La
noi, aceşti oameni se ală ncă n perioada militntă, n vreme ce,
la voi, ei au triumfat deja; de aceea, voi ştiţi acum cum pot ei să
acţioneze atunci cînd puterea pe care o .posedă este pe măsura a
ceea ce vor să nfăptuiască. Nu aş vrea să se creadă că aş inten­
ţiona să limitez aceste observaţi la o numită categorie de oameni
sau că aş ncerca să judec toţi omeni, din orice categorie, pe
baza acestor observaţi. Nu! Deprte de ne acestă intenţie. Sînt
la el de incapabil să comit o astel de nedreptate pe cît de puţin
snt în stare să mă înţeleg cu cei care profeseză principii cre
cultivă extremele şi care predică, sub numele de religie, o politică
sălbatică şi periculoasă. Acesta este aspectul cel mai dăunător al
acestor politici ale revoluţiei. Ele nrăiesc suletul şi îl ntăresc,
pregătndu-l astel pentru atacurile disperate la care se recurge
uneori numi n situaţi extreme. Se poate însă ca aceste situaţi
1 06
 să nu se ivescă niciodată, astel încît suletul este ntnat degeaba,
n vreme ce sentmenlele morale snt pround aectate atunci cînd
această întnare a suletului nu serveşte vreunui scop politic.
Mnţle acestor omeni snt atît de ntunecate de teoile lor despre
drepturile omului, încît uită cu totul n ce nume constă natura
acestuia. Fără a i capabili să deschidă o cale nouă căre înţe­
legerea acestei naturi, ei au reuşit totuşi să le blocheze pe toate
celelalte care conduc chir spre miezul nţelegerii naturii omului.
Au denaturat n ei însisi, si în toti cei cre îi urmează, toate
aectiunle ce îsi ală u� te�ei natu�al n suletul omului.
'întreaga g�pare politică a acelei faimoase predici a Vechii
Evremi nu respră decît acest spirit. Ura dntre oameni, com­
plotuile, masacrele, asasnatele nu le par a i un preţ prea scump
ce trebuie plătit pentru o revoluţie. O schimbare prin refome
care să nu ntreneze costuri prea mri, care să evite vărsrea de
snge, care să presupună o libetate care nu se obţne prin crime
nu poate nicidecum să ie pe gustul lor. Pentru ei, decorul trebuie
să ie n mod radical schimbat. El rebuie să creeze un eect scenic
impresionant. Este ne�esar, de aceea, să existe un spectacol total
care să nlăcăreze o magnaţie pe care a toropit-o huzurul celor
şaizeci de ni de siguranţă şi răgazul lipsit de însuleţire al
prosperităţii publice. Predicatorul nostru a alat toate aceste
lucruri n Revoluţia rnceză. Ea nsuleţeşte ntreaga lui fiinţă de
o căldură tnerească. Entuziasmul lui dogoreşte pe măsură ce
vorbeşte, pentru ca, n clipa peroraţiei, vîlvătaia să atngă apogeul.
Ir apoi, aidoma lui Moise n momentul în care le-a vorbit
evreilor despre ţra promisă, cuprinde cu privrea de la amvon, ca
într-o pnoramă a acesteia, starea liberă, morală, ericită,
înloritoare si glorioasă a Frntei, izbucnnd ntr-un extaz total:
„Cît de pltă · de eveniment� este această perioadă! Îi sînt
recunoscător cerului că mi-a fost dat să trăiesc n cuprnsul ei.
Aproape că ş putea spyne: «Doamne, lasă-l acum pe servitorul
tău să plece în pace, căci ochii mei au văzut izbăvirea a » . Am
trăit destul pentru a apuca să văd o răspîndire a cunoaşterii care
a submnat superstitia si eroarea. Am trăit destul, pentru a apuca
să văd cum drept� �il � omului au fost acum înţelese mi bne
decît în orice altă perioadă; să văd cum reamătă pentru libetate
naţiuni care păreau a i uitat această noţiune cu desăvrşre. Am
trăit destul penru a apuca să văd cum treizeci de milioane de
1 07
oameni care dispreţuiesc cu ndignre şi hotărre sclavia îşi cer
libertatea cu glas înfricoşător. Am văzut cum regele lor este
încununat de triumf, în vreme ce monarhul îşi leapădă puterea
arbitrară la picioarele supuşilor lui." 49

Înainte de a merge mai deprte, rebuie să remarc faptul că

dr. Price pare să supraevalueze progresul lumnilor pe cre el îl
datorează secolului nostru şi la a căiui răspîndire a prticipat. În
opinia mea, secolul trecut nu a ost mai puţn lumnat decît cel
prezent. El a cunoscut, deşi ntr-un loc dierit, un riumf la el de
memorabil ca şi cel la care se reeră dr. Price; un triumf pe cre
marii predicatori ai acelui secol l-au celebrat cu un entuziasm tot
atît de mre precum cel cu care dr. Price salută triumful Frntei.
În procesul intentat reverendului Hugh Peters pentru n �ltă
trădare, o mărturie grăieşte că atunci cnd regele Carol a ost
adus la Londra pentru a i judecat, acel apostol al libertăţii a con­
dus, în acea zi, în personă triumful. ,,Am văzut-o pe maiestatea
sa, spune mrtorul, ntr-o răsură trasă de şase cai şi pe Peters care
călărea triumfător înaintea regelui."
Atunci cînd dr. Price vorbeste ca si cum ar i făcut o desco­
perire, el nu face decît să ume�e un precedent; deoarece, după
nceperea procesului regelui, precursorul său, acelaşi dr. Peters,
la capătul unei oarte lungi rugăciuni pe care a nălţat-o în capela
regală de la Whitehall (un loc pe care acest personaj triumfător a
ştiut prea bne să l aleagă), spune:
„M-m rugat şi m predicat preţ de douăzeci de ni, astel
ncît pot să spun acum împreună cu bătrînul Smion: «Doamne,
lasă-l acum pe servitorul tău să plece în pace, deoarece ochii săi
au văzut izbăvirea ta. » 50 Rugăciunea lui Peters nu a ost nge­
plinită, deoarece el nu a plecat nici atît de curînd pe cît o ceruse,
şi nici în pace. El nsuşi a devenit victma (ceea ce sper dn toată
nima că nu i se va întmpla nici unuia dntre discipolii săi dn ţara
noastră) triumfului al cărui suvern pontif a ost. Se prea poate ca
Restauraţia să se i purtat prea aspru cu acest biet om de bne.
Sntem, cu toate acestea, obligaţi să-l pomenm pe el şi suerinţele
lui, deoarece el a înteles, la vremea lui, tot atît de multe lucruri si
a luptat pentru ele c� tot atîta dăruire, submnîn4 într-un mod t�t
atît de eicient superstiţia şi eroarea, care ar i' putut să stea n
calea măreţelor lui ntreprinderi, ca şi oricare dntre cei cre îl ur-
1 08
 mează şi imită în această epocă, revedncndu-şi privilegiul ex­
clusiv al cunoaştfi drepturilor oamenilor şi l tuturor conse­
cinţelor glorioase care decurg dn această cunoaştere.
După această izbucnre a predicatorului Vechii Evreii -
care, cu excepţia locului şi a tmpului, este cu totul aidoma, n
spritul şi litera ei, cu extazul rugăciunii ce a fost înălţată n
1 648 - Societatea Revoluţiei nu s-a oprit aici. Aceşti rtizni ai
statului, tagma eroică a celor care îi destituie pe regi, cei care se
proclamă alegători ai suvernilor şi conducători triumfali ai
acestora, cei care păşesc ţnţoş, încrcaţi de conştinţa mndră a
celor cre au răspndit adevrata cunoaştere, care dn belşug a ost
revrsată asupra iecuia dnre ei, s-au grăbit să împrăştie mai
deprte această cunoastere, cu aceeasi generozitate cu care au
primit-o. n vederea ufăpturii acestei mărnmoase răspndiri a
cunoaşteri, ei s-au deplasat de la biserica Vechii Evreii înr-o
cîrciumă dn împrejurimi, la London Tavem. Aici, acelaşi
dr.Price, a cărui mnte era încă nceţoşată de abuiitrepiedului său
oraculr, a prezentat şi a făcut să ie votată rezoluţia sau adresa de
elicitre pe cre Lordul Stnhope rebuia să o trnsmită Adunăii
Naţionale a Franţei. ··
Descopr astfel cum un predicator al Scripturii nu se dă
napoi de la a profna acea spusă sacră şi proetică, denumită, de
regulă, nune dimittis, ce a ost rostită la prima nfăţişare a Mn­
tuitorului Nostru la Templu, aplicînd-o, condus de un extaz
numn şi nenatural, celui mai odios, cumplit şi dureros spectacol
ce a pus vreodată la încercre mila şi ndignarea oamenilor.
Această „conducere n triumf', o acţiune care poate i, n cel mai
bun caz, considerată ca ind lipsită de demnitate şi de pietate,
care l runcă pe predicatorul nosu ntr-o stare de violenţă lipsită
de snţenie, cred că este făcută să şocheze gustul moral al iecrei
mnţi cre posedă această capacitate prin naştere. Mai mulţi
englezi au ost spectatori stupeiaţi şi ndignaţi ai acestui riumf.
Acesta a semnat, de deprte (dacă nu cumva mă înşel eu, ceea
ce m-ar surprnde), mai degrabă cu o procesiune a unor sălbatici
americni care îşi fac ntrarea n Onondaga şi care, după ce s-au
dedat unor crme ce reprezntă pentru ei victori, îşi tîrăsc pri­
zonierii, copleşiţi de batjocura şi de loviturile emeilor tot atît de
neîmblnzite ca şi ei, în adăposturile lor împodobite de jur împre­
jur cu scalpuri - decît cu pompa iumflă a unei naţiuni civiizate
1 09
si războnice; aceasta, în cazul în care admitem că o natiune
� ivilizată sau orice om care posedă capacitatea de a i gene;os ar
i capabili să- şi afrme propriul triumf asupra celor decăzuţi ş i
alati în neorocre într-un astfel de mod.
' Scumpul meu domn, acesta nu a ost tiumful Frnţei. n caz
contrar, m-aş vedea obligat să cred că v-aţi acoperit, ca naţiune,
de ruşne şi groază. După cum m-aş vedea obligat să cred că
Adunarea voastră Naţională s-a alat, pin ncapacitatea ei de a-i
pedepsi pe autoii sau pe actorii acesui tiumf, în situaţia cea mai
umitoare, în vreme ce membii ei s-au văzut obligaţi să constate
că orice fel de nvestigaţie ar întreprnde asupra acesui subiect,
aceasta va fi lipsită chiar şi de aparenţa libertăii sau a impar­
ţialităţii. Justiicarea Adunării rezidă în nsăşi situaţia ei; numi
că aunci cnd noi aprobăm ceea ce membii săi sînt consîn şi să
suporte, aceasta nu poate i decît legerea degenerată a unei mnţi
viciate.
Adunarea voastră a votat în condiţiile unei aparente deli ­
beri care i-a fost impusă sub presiunea unei necesităţi de ier. Ea
s-a alat, ca urmare a acestui lucru, în centrul unei republici
străine - într-un oraş a cărui Constiuţie nu a emn at nici dntr-o
cartă regală, şi nici dn propria ei putere legislativă. Ea a fost
înconjurată de către o rmată care nu a fost creată nici pe baza
autoritătii Coroanei, si nici la ordnul ei; si care, în cazul în cre
�
Adunar a i-ar i ord�nat să se dzolve, n� ar i ezitat să dzolve
chiar Adunrea. Acesta este siuaţia în cre s-a alat Adunarea,
după ce o bandă de asasini a decmat cîteva sute dintre membri
ei; în vreme ce aceia dintre ei care au îmbrăţişat, cu o mai mre
răbdare şi cu mai multă speranţă, aceleaşi principi moderate, au
continuat să se expună zi de zi unor insulte revoltătoare si unor
amennţări crimnale. În cadrul Adunării, o maj oritate 'uneori
reală, alteori aprentă, ea nsăşi captivă, a consîns un rege captiv
să emită edicte regale, la mîna a treia, care relectau absurditatea
năclăită a celor mai dubioase şi aiuristice caenele piziene. Este
de notorietate fapul că toate măsile_ lor sînt deja luate înante de
a i dezbătute. Este nendoielnic că sub teroarea baionetei, a
stîlpului de elinar şi a torţei ce le amennţă casa, ei sînt obligaţi
să adopte cele mai crude şi mi extreme măsuri care le sînt
recomndate de către cluburi alcătuite dn amestecul îniorător al
tuuror condiţilor, limbilor ş i naţiunilor. Există printre membri
1 10
acestor cluburi persone n compraţie cu care C atilna ar i ost
considerat scrupulo-s, iar Cetegus un om sobru şi moderat. Aceste
cluburi nu snt singurele locuri în care măsurile publice snt
trnsormate n monstruozităţi. Acestea snt supuse, mai ntîi, unei
deomri n academii, menite să-i pregătească pe membii acestor
cluburi, care mai ap oi snt plasaţi n cele mai dierite poziţii ţnînd
de resortul public. n cadrul acestor înrunri de tot soiul, cu cît un
sfat este mai ndrăzneţ, mai violent şi mai şiret, cu atît mai mult el
trece drept însemnul unei genialităţi superioare. Omenia şi
compasiunea snt ridiculizate ca ind roade ale superstiţiei şi ale
ignornţei. Atitudnea de bunăvoinţă şi grijă (tendern�ss) faţă de
indivizi este considerată o trădare a nteresului public. n ocii lor,
libertatea este cu atît mai deplnă cu cît proprietatea este
ameninţată mai mult. Ei croiesc, n toiul ssinălor, al masacrelor
şi al coniscăilor, ie comise, ie doar gndite, plnuri ce vor ace
posibilă buna înduială a societăţi viitoare. Stngînd la pieptul lor
trupurile nevrednice ale criminalilor de rînd şi făcînd din
fărădelegile săvîrşite de aceştia temeiul relaţlor cu ei, sute de
persoane vrtuoase snt împnse căre acelasi scop, ortndu-le să
' '

supravieţuiască prin cerşetorie sau prin cmă.

„

Adunarea, orgnul acestor cluburi, mimează sub ochii lor

farsa deliberării cu tot atît de puţn bun-simţ şi cu tot atît de
puţină libertate, aidoma unor s altimbnci la tîrg, care fac hazul
unei mulţimi gălăgioase. Ei îşi desfăşoară reprezentaţia n mij ­
locul strigătelor tumultoase ale unei gloate compusă dn bărbaţi
feroce şi dn femei lipsite de ruşne, care conduc, conroleză,
aprobă sau respng, după măsura capriciilor lor obrznice, tot
ceea ce se întîmplă. Uneori, aceştia se amestecă prntre membrii
Adunări şi chiar se aşză alături de ei, tiranizndu-i prinr-un
amestec ciudat de nevozitate servilă si de autoritate obrznică si
trufaşă. Deorece ei au schimbat �rdinea tuturor lucrurilo�,
publicul este acum cel care delibereză, în vreme ce deputaţii sînt
cei care ascultă. Această Adunre, cre detroneză regi şi distruge
regate, nu prezntă nici măcr aprenţa unui corp legislativ pln
de demnitate şi impunător - nec color imperii, nec rons erat ulla
senatus5 1 . Puterea de care se bucură, aidoma unui principiu al
răului, are ca scop submnarea şi distrugerea; scopul ei nu este
nicidecum acela de a construi ceva, cu excepţia mecanismelor
destnate unei subminări şi distrugeri viitoare.
111
 Oricine admiră si se simte cu tot suletul alături de adunile
reprezentative naţion'ale ar rebui, mai cund, să se îndepăteze cu
groază şi dezgust de o asemenea comedie profanatoare cre
perverteşte într-un mod îniorător acea instituţie sacră? Atît
susţinători monarhiei, cît şi cei i republicii trebuie deopoivă să
o repudieze. S-ar cuvei ca membri Adunării voasre să cîrtească
ei nşişi sub tirania a cărei vnă o poartă, pe care nu o pot conrola
şi de pe uma căreia nu rag decît un folos prea mic. Snt convns
că mulţi dintre membrii care compun nsăşi majoritatea acelui
organism nu pot decît să îmi împărtăşească sentimentele, n
poida aplauzelor Societăţii Revoluţiei. - Oh, neericit rege!
Neericită Adunare! Cît de mare trebuie să ie revolta mută a
acestei Adunări împotriva acelora dinre membri săi cre sînt n
stare să considere acea zi care a întunecat soarele pe cer, „un
beau jour!". Cît de ndignaţi trebuie să ie ei n orul lor interior
atunci cînd îi aud pe ceilalţi care nu se siesc să declare că ,,nava
statului se va avînta n drumul ei către regenerre cu o viteză şi
mai mare decît pînă acum", purtată de vntul putenic l rădii
şi al crimei care a precedat triumul predicatorului nostru. Ce
trebuie să i simtit
' ei atunci cnd, cu un clm isat, dar clocotind
de indignare în suletul lor, au alat, n legătură cu măcelărrea
acelor gentilomi nevinovaţi n propriile lor case, că „sngele ce a
curs nu a ost din cel mai pur"? Ce trebuie să i simţit ei atunci
cnd, asaltaţi iind de plngerile despre dezordnile cre le-au
zguduit ţara pînă în temelii, s-au văzut nevoiţi să i asigure pe cei
n cauză că snt protejaţi de lege şi că r trebui să se adreseze
regelui (regelui captiv!) pentru a face ca legile să ie aplicate în
vederea sigurnţei lor; şi aceasta, în situaţia în cre mniştii
neputincioşi ai regelui captiv i nştnţseră, n mod formal, că
nici lege, nici autoritate nici putere nu mai existau pentu a-i
proteja? Ce trebuie să i simţit ei atunci cnd, cu oczia urlor
de nul Nou, au fost obligaţi să-i ceră regelui lor captiv să uite
perioada agitată a nului recut în virtutea mlor binefaceri pe
cre el ar putea, în mod nendoielnic, să le reverse asupra
poporului său; dar cum în acele zile Adunarea Naţionlă se ala
n imposiblitatea de a-şi exprima n mod concret loialitatea,
armarea idelităţii şi a supuneri sale faţă de rege în realizrea
acestor bneaceri se înăptuia n condiţiile n cre acesta era deja
lipsit de orice autoritate şi de orice putere de a ordona.
1 12
 n mod sigur, cţastă adresă de nul Nou a ost ăcută cu bune
intenţi şi cu o aecţiune sinceră. Numai că, prinre schimbărle
radicale care s-au produs în Frnţa, trebuie să ie socotită şi o
revoluionre a sensului politeţii. Se spune că n Anglia, noi nvăţăm
bunele mniere de la voi şi că ne nveşmntăm astel compor­
tmentul n zorzonele Frnţei. Dacă aşa stau lucrurle, atunci noi
pum ncă croiala veche; căci nu ne-m supus ncă nr-atît noi
mode priziene a bunelor mniere ncît să credem că a-i spune
iinţei care dntre toate cele ce fac umbră pămnului a ost supusă
celor mai mri umnţe că cele mai mri bneacei publice vn dn
uciderea sevitorlor lui, din ncercrea de a-l ucide pe el şi pe soţia
lui, n moricrea, dizgraţia şi decăderea pn cre a recut, este
unul dnre cele mai elegnte şi mai de bun gust complimente pe
care le poţi adresa cuiva, n ci de condolenţă sau de elicitre.
Aceasta este o moditate de consolre pe cre chir şi jupînul nosru
de la Newgate r ezita să o olosească ie şi în cazul unui cinal
cre se ală pe cale de a i spnzurat. r i tebuit să i dau sema
că, acum, călăul din Pris - ce se bucură de reabitarea pe cre i-a
adus-o votul Adunării Naţionle, rngul şi nsenele lui ind
admise n pnoplia Drepurlor omului - ar putea i un om prea
generos, prea galnt şi mult prea plin de sentimentul noii sale
denităţi penu a olosi această iosă consolre penu oicre
dinre personele pe cre acuzaţia de lezare a naţiunii le-r ace să
cadă sub incidenţa puterilor sale executive.
Cnd un om este astel latat, el ajunge înr-adevăr să decadă.
Drogul nodin al uitii este cu gij ă admnistrat astel încît să
întreţnă o nsomnie sîcîitore şi să hrănească n acelaşi timp şi
ulcerul viu care roade memoria. A admnistra astel poţiunea
narcotică a amnistieii, asortată cu toate ingredientele dispreţului
şi ale desconsiderării înseamnă a ofei, n locul „balsamului care
vindecă mnţile aectate", cupa plnă ochi a mizeriei umane, care
trebuie să ie băută pnă la fund.

Forţat să cedeze din raţiuni cel puţin la el de putenice ca şi

cele care au ost atît de delicat nvocate n urarea de nul Nou,
regele Frnţei va binevoi probabil să uite atît acele evenmente cît
şi urarea în cauză. Numai că istoria, care înregistreză n mod de
neşters toate acţiunile noastre şi cre îşi exercită cenzura impla­
cabilă asupra întreprindelor celor mai diverşi suverni, nu va
C-da 66 coala 8 1 13
uita nici acele evenimente şi nici epoca acelui rainament fără
limite (liberal refinement) care a existat, la un moment dat, în
relaţiile dntre oameni. Istoria va reţne aptul că, în dimineaţa
zlei de 6 octombie a nului 1 789, regele şi regina Frnţei - după
o zi de confuzie, nelnişte, spaimă şi măcel - au adăstat penru
cîteva ore în apartamentele lor, la adăpostul garanţiilor de
securitate pe care le-au primit, pentru a da astel statisacţie natuii
printr-o odihnă rămîntată şi melancolică. Regina a ost prima
cre a ost în mod brusc trezită din acest son de căre vocea
sntnelei de la uşă, care i-a strigat să se salveze prin ugă - căci
aceasta era ultima dovadă a idelităţii sale pe care o mai putea
oeri, căci erau dej a pe umele lui şi că era ca şi mort ... Inr-o
străulgerre, trupul lui a căzut răpus. O bandă de tîlhri şi cri­
minali cruzi, cu mnile încă proaspăt mînjite de sngele sntne­
lei, au năvălit în camera regnei şi au străpuns, cu sute de lovituri
de baionete şi pumnale, patul din cre biata emeie abia a avut
vreme să ugă pe jumătate goală. Ea a scăpat strecundu-se prin
coridore neştiute de ucigaşi şi şi-a alat adăpost la picioarele
regelui şi soţului ei, a cărui viaţă era şi ea tot atît de mult
pmejduită.
Acest rege, pentru a nu spune decît atît, regna lui şi vlăsta­
rele lor tnere (care au ost odată mndria şi spernţa unui popor
mre şi generos) au ost mai apoi obligaţi să părăsească snctuarul
celui mai mnunat palat din lume, pe care l-au lăsat în urma lor
înnecat în sînge, pngărit de masacru şi presărat cu membre şi
cadavre mutilate. Au ost apoi escortaţi n capitala regatului lor.
Dintre nobilii care alcătuiseră garda regelui şi care fuseseră
măcelăriţi n modul cel mai lipsit de discemămnt, mişelesc şi fără
a întîmpna vreo rezistenţă, au ost aleşi doi care au fost supuşi
unui tratament dierit. Aceştia au fost n mod crud şi în văzul
tuturor tîrîţi la butuc, cu toată prada unei execuţii drepte, şi
scurtaţi de cap în marea curte a palatului. Capetele lor, înfipte în
vîrful unor suliţe, au ost purtate înr-o procesiune; în vreme ce
captivele feţe regeşti care urmau la pas cortegiul s-au deplasat în
mijlocul îngrozitoarelor urlete, al gemetelor stridente, al dnsu­
rilor fnatice, al neruşnăilor nfame şi al tuturor dezlănţuirilor de
neimaginat ale uriilor iadului, la care emeile cele mai sălbatice
s-au dedat. Le-a fost dat apoi să guste picătură cu picătură, pe
parcursul tortuiimolcome a unei călătoiide douăsprezece mile,
1 14
care a durat preţ d� şase ceasuri, mai mult decît amărăciunea
morţii. Ajunşi în capitală, o gardă ormată din aceiaşi soldaţi care
i-au escortat de-a lungul acestui celebru triumf, i-a adăpostit
într-unul din vechile palate ale Prisului, rnsformat acum într-o
Bastilie pentru regi.
Este acesta un triumf care merită să ie consacrat în altre?
Un triumf care să ie comemorat cu o recunoştiinţă îndatorată?
Un triumf care să ie oferit umanităţii divne printr-o rugă
erventă şi pntr-un eln pln de enuziasm? Vă asigur că aceste
orgii tebane şi trace, care au loc n Frnţa şi cre snt aplaudate
numai de către Veche Evreime, trezesc entuziasmul profetic
numai n minţile cîtorva dntre locuitorii acestui regat; n poida
faptului că reverendul Pice, care se consideră un s'mt sau un
apostol, care îşi urmeză propriile revelaţii şi care se prea poate
să-şi i eliberat inima de toate superstiţiile deşarte, ar putea să
creadă că asemuirea acestui eveniment cu venirea în lume a
Prnţului Păcii, cel proclamat ntr-un sint templu de către un
venerabil înţelept şi pe care îngerii îl nunţaseră deja păstorlor
care, în mod inocent, .vegheau asupra turmelor lor este un act de
pietate şi cuvinţă.

Iniţil nu m ştiut cum să explic aceste elanui, lipsite de

moderatie, ale Vechii Evreimi. Stiam, într-adevăr, că aceste
suerinţ� ale monarhlor ac deliei�} anumitor persoane. Existau
însă n cadrul acestei Societăţi unele considerente care serveau
pentru a struni acest apetit şi pentru a-l păstra între numite limite
ale cumpătii. Numai că, atunci cnd am examnat ndeaproape
un aspect particulr, m ost obligat să mărurisesc că această
Societate poate i scuzată, întrucît se cere o virtute ieşită dn
comun pentru a rezista tentaţiei. Mă refer la imnul de triumf,
strigătul care întrea nimile şi care îndemna ca „toţi episcopii să
ie spînzuraţi de stîlpul de elnar", care se prea poate să i cauzat
o izbucnire de entuziasm ce si-a pus amprenta asupra conse­
cinţelor neprevăzute ale acel�i zile mnunate. Înţeleg că unui
astel de entuziasm îi este peste poate să evite abaterea de Ia
moderaţie prudence). Înţeleg că acest proet nu poate decît să
izbucnească n imnuri de bucurie şi recunoştnţă pentru eveni­
menul care pre să vestească, prn prăbuşrea bisericilor con­
sacrate, venirea mileniului şi a celei de-a cncea monarhii. A
1 15
existat, totuşi, în mijlocul acelei bucurii, aşa cum există în toate
acţiunile umane, ceva care a supus la grea încercre răbdrea şi
puterea crednţei acelor ndivizi de valoare. Uciderea regelui, a
regnei şi a urmaşilor lor nu putea i desăvrşită n absenţa celor­
lalte împrejurări favorabile ce au caracterizat acea „zi minunată".
La fel în cazul uciderii episcopilor, în poida atîtor rugăciuni
pioase. Un grup de regicizi şi ucigaşi infmi a fost, cu îndrăz­
neală, încropit, dar el nu a rămas, dn nefericre, n cadrul acestui
mre tablou istoric al masacrăiicelor nevnovaţi, decît n stadiul
de proiect. Cre va i maestrul faimos, dn şcoala dreptulor
omului, care va desăvîrşi, cu pna-i emă şi viguroasă, acest
tablou neîncheiat vom afla abia ulterior. Roadele răspîndii
cunoaşteiinu s-au copt ndeajuns penru a contribui, cu-adevărat,
la submnarea superstiţiei şi a eroii, în această epocă; ir regele
Frnţei trebuie să uite ncă vreo cîteva lucruri n ceea ce piveşte
binele care rezultă dn suerinţele sale şi dn cimele pariotice ale
ac.e stei epoci luminate. 52
Cu toate că această răspndre a noilor lumini şi a cunoaşteii
.·

nu s-a întins atît de mult pe cît usese plnuit să se petreacă, nu

mă pot opri să nu mă gîndesc că o asemenea modalitate de a trata
orice iinţă umnă trebuie să ie şocntă pentu oricne, cu
excepţia celor cre sînt făcuţi pentru a nfăptui revoluţii. Numai
că voi merge mai departe. Inluenţat de sentmentele nnăscute ale
naturii mele şi fără a i fost luminat de măcar o sngură rză a
acestei lumni de sorgnte modenă, vă măurisesc, domnule, că
rngul înalt al persoanelor care au avut de suferit şi, în mod
deosebit, sexul, frumuseţea şi calităţile plăcute ale descendenţilor
unor atît de numeroşi rgi şi împăraţi, împreună cu vrsta atît de
ragedă a moştenitoilor regali, cre numai din cauza imaturităţii
si nocentei lor nu au fost aectati de cruzmile la care au fost
�xpuşi pnţii lor, pot numai să �ă mhnească în această tristă
situaţie.
Am înţeles că, deşi augustul personaj care a reprezentat
principalul obiect al riumului predicatorului nostru s-a purtat cu
multă denitate n acea situaţie, el a ost pround afectat. n iinţa
lui, brbatul a suerit, fără doar şi poate, văznd cum soţia, copiii
şi credincioasele sale gărzi personale snt măcelărite cu sînge
rece n jurul său; n vreme ce ca prinţ, el a suerit, fără dor şi
poate, pentru strnia şi înspăimntătorea trnsomare prin care
1 16
au trecut supuşii lui civilizaţi, aceasta făcndu-1 să ie mai degrabă
îndurerat de soarta 'lor, decît preocupat de a lui. Astel de
sentimente nu reprezintă deloc o abatere de la ria lui de caracter,
făcînd, în mre măsură, cnste umanităţii lui. Mă văd nevoit să
recunosc cu mre părere de rău că astăzi împrejurările sînt de aşa
natură încît ne este imposibil să ne înclnăm în aţa vuţilor
celor mri.
m înteles, si acest lucru mă bucură, că marea doamnă, care
a făcut celălalt obiect al triumului, a suportat în acea zi (căci ne
întăreşte aptul că fnţele făcute să suere ştiu să facă acest lucru
cu denitate) si n toate zilele care au urmat, cu o răbdare serenă,
pe măsura rn gului şi a neamului său, captivitatea soţului, pro­
pia ei captivitate, exilul prietenilor, toate adulaţiile nsultătoare
ce i-au fost adresate, întreaga povră a neericirilor cre s-au
adunat, asa cum se cuvne unei demne urmase a unei suverne ce
s-a distn� prin pietatea şi curajul ei; precu� aceasta, ea a făcut
expresia unor sentimente nobile, dovedndu-se capablă de
simtirea mîndră a unei marone romne - care stie, într-o situatie
exremă, să se slveze din cea din umă nenor�cre si care, da�ă
îi este dat să moară, nu 'va pemite ca acest lucru să 'ie înăptuit
de o mnă nedemnă.
Să ie şaisprezece sau şaptesprezece ni de cînd am văzut-o
pe regna Frnţei. Era la Versailles şi, pe atunci, ea era încă
pnţesa moştenitoare; şi, cu siguranţă, nici o altă viziune mai
minunată nu a existat pe pămîntul, pe cre ea părea că de-abia l
atinge. Am desluşit-o cu greu în zare, cum împodobea şi nsu­
fleţea sfera sublimă n care abia ncepuse să se mişte - sclipind
precum steaua de dimineaţă, plină de viaţă, strălucire şi bucurie.
Oh! Ce tulburare! Ce inimă mi-a rebuit penu a putea contempla
atîta nălţare urmată de o astel de prăbuşre! Cît de departe eram
de a-mi imagna, atunci cnd o vedeam cum merită nu numai să
fie venerată, dar şi iubită, ntr-un mod entuziast şi respectuos n
acelaşi timp, că n inţa ei ce de-abia nmugurea era obligată să
porte tria dureroasă de a rezista nenorociri; cît de departe eram
de a-mi magna că voi apuca ziua n cre voi vedea semenea
nenorociri abătîndu-se asupra ei, ntr-o naţiune alcătuită din
bărbaţi galnţi, dn oameni de onoare şi din cavaleri. m crezut
că atunci zeci de mii de spade vor sri dn tecile lor pentru a răz­
buna ie şi numai o privire cre r i putut să o ameninţe cu o
1 17
insultă. - Dar vremea cavaleriei s-a stins. - I-a umat cea a mnui­
toilor de soisme, a economiştilor şi a celor dedicaţi clculelor;
gloria Europei a pierit pentru totdeauna. Şi nici că o să mai putem
vedea vreodată acea generoasă loialitate faţă de rng şi faţă de
sex, acea supunere mîndră, acea demnă îngenunchere, acea
subordonare a nimii, care, chiar şi în servitute, a putut să mennă
viu spitul unei libertăţi înălţătoare. Snt, pentru totdeauna, duse
graţia firească a vieţii, apărarea generoasă şi dn nimă a naţiu­
nlor, ceea ce hrăneşte simţirea bărbătescă şi dragostea de acţiune
eroică! Dusă este acea sensibilitate cultivată doar de dragul ei,
acea cstitate a onorei penru care orice pată rdea ca o rnă, care
nspra curaj şi care ştia să strunească cruzmea, cre înnobila tot
ceea ce atngea şi sub a cărei donie viciul însuşi îşi pierdea o
parte dn putere, deoarece întreaga-i vulgaritate se risipea.

Acest amestec de opnie şi sentiment îşi are originea în

vechea instituţie a cavleriei; şi acest principiu, deşi schimbător
în forma pe care a luat-o în funcţie de starea schimbătoare a
acţiunilor umne, a supravieţuit şi şi-a pus pecetea asupra unui
lnţ nentrerupt de generaţii, pînă în vremea în care ne este dat
nouă să trăim. Dacă el ar dispărea pentru totdeauna, mă tem că
această pierdere ar i considerabilă. Acest principiu este cel care
i-a conerit Europei modeme caracterul său. El este cel care a
făcut ca Europa să se distngă sub toate fomele de guvemămnt
pe cre le-a cunoscut şi cel care i-a conerit acesteia caracterul său
aparte, în compraţie cu statele Asiei şi, poate, cir n compraţie
cu toate acele state care au înlorit de-a lungul perioadelor celor
mai srălucitoare ale lumii ntice. Acest principiu a ost cel cre,
fără a amesteca rngule, a produs o egalitate nobilă ce şi-a pus
amprenta asupra tuturor treptelor sociale. Acestă concepţie este
cea care a îmblînzit truia regilor, reducnd distnţa dntre ei şi
supuşi şi ridicîndu-i pe aceştia dn urmă pnă la rngul de prieteni
ai prinţilor. Fără a recurge la forţă şi fără a întîmpna rezistenţă,
acest prncipiu a strunit violenţa mîndriei şi a puterii. El i-a
obligat pe suverni să-şi mlădieze comportamentul după rigole
stimei sociale. El a constrîns autoritatea neînduplecată să se
supună regullor eleganţei şi tot el a impus despotismului, care
sriveşte orice lege, cerinţele bunelor mniere.
118
 Numai că acum totul trebuie să ie schimbat. Toate plăcutele
iluzii, cre au conerit delicateţe puterii şi elegnţă supunerii,
care au armonizat dieritele aspecte ale vieţii şi cre, printr-o
asimilare lină, au încorporat, în politică, sentimentele care
înrumuseţează şi îndulcesc viaţa privată, trebuie spulberate de
către acest nou imperiu al luminii şi raţiunii care cuprnde totul.
Vălul decenţei rebuie smuls cu brutalitate. Toate ideile adăugate
de bogăţia imaginaţiei noastre morale, pe care le adăpostim în
sufletul nostru şi pe care intelectul le aprobă, toate aceste idei de
cre avem nevoie pentru a acopei deectele bietei noastre naturi
neprelucrate şi pentru a-i conei denitate n ochii noşri, trebuie
date la o parte ca o modă desuetă, ridicolă şi absurdă.
Porivit noii ordni a lucrulor, un rege este numai un om, ca
toţi ceillţi, iar o regnă o simplă emeie; cît priveşte emeia, ea
nu este decît un nimal, şi încă unul dntre cele mai puţn
evoluate. Omagiile ce se cer a i oerite în general personelor de
sexe diferite, indiferent de obiectul preţuirii, rebuie să ie privite
ca o idilă desuetă şi ca o nebunie. Regicidul, pricidul şi sacri­
legiul ajung să ie socotite dor nişte ncipui ale superstiţiei,
menite să corupă jurisprudenţa prin aceea că i disug smplitatea
Uciderea unui rege sau a unei regine, a unui episcop sau a unui
tată nu sînt decît simple omucideri; şi dacă se mai întîmplă şi ca
poporul să aibă de cîştigat de pe uma acestui lucru, atunci avem
de-a face cir cu o omucidere mai mult decît scuzablă, pentru
a cărei investigre nu se cere prea multă scrupulozitate.
Potivit viziunii acestei lozoiibarbre, produs al unor inimi
indferente şi a unor minţi ncîlcite - o ilozoie pe atît de lipsită
de orice înţelepciune ranică, pe cît este de văduvită de orice gust
şi de orice elegnţă -, legile trebuie să se sprijine exclusiv pe
teroarea pe care o inspră şi pe importnţa şi atenţia pe cre iecare
ndivid le-o acordă în virtutea unor ratiuni personale sau în
vutea ntereselor sale private. În grădina academiei lor, la
capătul iecărei lei, nu aşteaptă decît ştrengul. _ Nimic nu mai
rămne din lucrurile de natură publică cre să se adreseze inimii
cetăţenilor statului. Potivit principiilor acestei ilozoiimecnice,
instituţiile noastre nici că ar mai putea i vreodată ntrucipate,
dacă îmi este permis să olosesc această expresie, de persone,
astfel încît să trezească, n inimile noastre, iubrea, veneraţia,
admraţia sau ataşamentul. Dar acel el de raţiune care exileză
1 19
aecţiunile nu este capabil să pună altceva n locul lor. Aceste
sentmente publice, împreună cu bunele moravui (manners), sînt
necesare unari ca o completre, alteori ca un îndreptar şi întot­
deauna ca un ajutor al legilor. Aşa cum alcătuirea unui poem are
nevoie de părerea unui om nţelept cre este, în acelaşi tmp, şi un
mare critic, la el stau lucrurile si în czul statelor. Non satis est
pulchra esse poemata, dulcio s�nto. 5 3 n iecare naţiune rebuie
să existe un sistem de moravuri (manners) care să poată i pe
placul oricărei mnţi bine lcătuite. Penru a i n stare să ne iubm
ţra este nevoie ca aceasta să ie pe placul nosu.
Numai că puterea, sub o ormă sau alta, va supravieţui
loviturii prin care moravurile şi opniile învecite pier. Ea va găsi
pentu a se menţine lte mijloace, care s-r putea să ie şi mai rele
decît cele vechi. Uzurprea, cre n vederea subminăii vecilor
instituţii a disrus vechile principii, va menţne puterea prin mij­
locirea aceloraşi procedee prin cre a cucerit-o. Atunci cnd
vechiul sprit feudal şi cavaleresc l loialităţii se va i stins - acel
sprit cre, elibernd regii de rică, i-a eliberat, în acelaşi tmp, atît
pe ei cît şi pe supuşii lor de precauţiile tirniei -, conspraţiile şi
sasnatele vor i preîntîmpinate prin crime şi coniscări nti­
cipate, ca şi prin aplicrea acelei lungi liste de mxme sngeroase
şi nfricoşătoare, ce ormează codul politic l oricărei puteri înte­
meiate nu pe propria ei onoare, şi nici pe cea a celor cre rebuie
să i se supună. Prin însăşi natura politicii regii vor deveni tirni,
în vreme ce supuşii vor deveni, prin însăşi natura lor, rebei.
Pierderea cauzată de ndeprtrea tuturor vecilor opinii şi
reguli de viaţă este nestimabilă. Dn acel moment ne vedem
lipsiţi de orice busolă pentu a ne conduce; astel încît niciodată
nu vom mai putea şti cu clritate porul căre cre ne ndreptăm.
Este incontestabil aptul că, în ziua n care revoluţia voasră şi-a
atins scopul, Europa, privită n nsmblul ei, se ala nr-o con­
diţie nloritoare. Este diicil de spus cît nume dn acea condiţie
prosperă se datora spritului vecilor noastre moravuri şi opnii;
şi, totuşi, n măsura n care asemenea cauze produc întotdeauna
schimbări prin acţiunea lor, putem să presupunem că, n lnii
mri, ele au avut consecinţe beneice.
Nu este deloc uşor să apreciem lucurile în strea în cre le
lăm, fără a lua în seamă cauzele cre le-au produs şi prin cre
este posibil ca ele să se menţină n aceeaşi condiţie. Este dincolo
1 20
 de orice ndoilă aptul că, în cuprinsul lumi noasre europene,
moravurle (mannâs) noastre, civilizaţia noastră şi toate lucrurle
bune legate de aceste moravuri au depins, de secole, de două
principii, iind rezultatul combinării acestora. Am în vedere
spiritul de nobleţe şi cel al religiei. Nobilmea, prn ocupaţia sa,
�i clerul, prin misiunea sa de păstoire, au contribuit la perpe­
tuarea cunoaşteii, chiar şi în epoci în care totul nu era decît o
viitoare a amelor şi a conuziei, într-o vreme în care statele erau
mai curnd n stare ncipientă decît pe deplin constituite.
Cunoaşterea astel nreţinută a răsplătit, cu vîrf şi îndesat, ceea
ce datora clerului şi nobilmii, lărgndu-le acestora orizontul de
idei şi împodobndu-le spiritul. Bne r fi fost dacă toţi ar fi
contnuat să ie constienti de unitatea lor ndisolubilă si de locul
care îi revine ieciia! După cum bne r i mers lucirile dacă,
măcnată de ambiţie, cunoaşterea nu r i aspirat să devină
stăpnul n loc să se mulţumească cu perpeturea şi îmbogăţrea
ideilor celui care a contribuit la omarea sa! Asupra cunoaşterii
se va abate aceeaşi sortă ca şi asupra protectorlor şi păzitorilor
ei naturali; oprobiul o va înghiţi şi călcată va i n picioare de
mulţmea dezlnţuită. 5 4
Dacă, aşa cum ndrăznesc să cred, cultura modenă datoreză
mai mult decît este dispusă să admită vechilor moravuri, la fel
stau lucrurile şi cu alte nterese pe cre ştm să le preţuim la ade­
vărata lor vloare. Chir şi comerţul, meseiil e şi mnufacturile,
zeii politicienlor noşti economişti, sînt tot astel de creaţii -snt
numi efecte pe cre preerăm să le adorăm, considerndu-le drept
cauze pme. Cu sigurnţă, ele au crescut sub aceeaşi zodie cre
a avorizat nlorea cunoaşterii. După cum este posibl ca şi ele
să decadă o dată cu pncipiile naturale cre vegheză asupra lor.
În ceea ce vă piveşte, pentru a mă lmita dor la prezent, toate
acestea snt ameninţate cu dispariţia. Acolo unde un popor este
l ipsit de meserii şi mnufacturi, dar posedă încă spiritul de
nobleţe şi religia, sentmentul suplneşte această lipsă, cîteodată
chiar cu succes; iar dacă şi comerţul şi rtele s-r întîmpla să
dispră prnr-un expement care şi-r propune să demonstreze
cît de bine poate contnua să existe un stat în absenţa acestor
vechi prncipii undamentle, cu ce r mai semăna acea naţiune
alcătuiă din barbri necivilizaţi, stupizi, ioroşi, căzuţi pradă unei
sărăcii sordide - o naţiune lipsită de religie, onore, de mîndrie
121
bărbătească, o naţiune care nu posedă nmic n prezent şi cre nu
speră nimic de la vitor?
Mi-aş i dorit ca voi să nu vă i zorit atît de mult, alegînd
calea cea mai scurtă, către acea situaţie oribilă şi dezgustătore n
care se ală Frnţa astăzi. Văd deja, în toate acţiunile Adunii
Naţionale şi ale celor cre propovăduiesc în cadrul ei, semnele
unei sărăciri de concepţii, le grosolniei şi vulgităţi. Libertatea
lor nu este liberală. Ştiinţa lor nu este decît ignornţă obrznică.
Omenia lor este sălbatică şi brutală.
Nu este limpede dacă Anglia a deprns acele măreţe şi ono­
rabile prncipi şi moravuri (manners) - a căror nluenţă precum­
pnitoare se face smţită încă - de la voi sau dacă voi le-aţi luat
de la noi. După mne, originea acestora se descoperă, cel mi
bine, la voi. n ochi mei voi sînteţi gentis incunabula nostrae 55 .
Frnţa a inluenţat dntotdeauna, mai mult sau mai puţin,
moravurle din Anglia; şi atunci cînd, la voi, îmtîna va secătui şi
apa ei se va tulbura, izvorul cre ţîşneşte dn ea va nceta să mi
curgă sau nu va mai curge atît de lmpede în ţra noasră şi, poate,
în nici o altă ţară. Această situaţie îi conferă, n opinia mea,
nregii Europe dreptul de a se preocupa îndeaproape de ceea ce
se ntîmplă în Frnţa. Mă simt deci obigat să-mi cer scuze dacă
am zăbovit prea mult asupra spectacolului atroce al evenmen­
telor ce s-au petrecut pe 6 octombie 1 789 sau dacă am dat o
amplore prea mre relecţilor pe cre le-a declnşat, n mintea
mea, prilejul oerit de cea mai importntă dnre toate revoluţle,
considerată că a nceput în acea zi - o revoluţie cre a zguduit, din
temelii, sentimente, moravuri şi opinii morle. Aşa cum se
prezintă lucrurile acum, cînd orice aspect respectabil l vieţi a
ost distrus în jurul nostru şi cnd se umăreşte disrugerea în noi
a oricărui principiu al respectabilităţii, aproape că ne simţm
obigaţi să ne scuzăm penru faptul că nurim, în inima noasră,
sentmentele naturale pe cre le încercă iecre om.
De ce sînt ore sentmentele mele atît de dierite de cele ale
reverendului dr. Price şi de cele ale membrilor turmei sale, cre
vor îmbrăţişa mai degrabă sentimentele trezite de discursul său?
Motivul este lmpede: deorece este natural ca eu să smt astel;
deorece sîntem în asa el alcătuiti încît n ata unor asemenea
spectacole să m co pleşiţi de sentmente de 'elacolie trezite în
noi de condiţia schimbătoare a prosperităţii muritore şi de
1 22
 nesiguranţa copleşitdăre a măreţiei umne; deoarece din acele
sentimente naturale ne însuşm lecţii mportnte; deorece, n
cuprinsul unor evenimente ca acestea, pasiunile noastre ne
instruiesc raţiunea; deorece atunci cînd regii sînt zvîrliţi de pe
tronul lor de către Regizorul suprem al acestei mari drame,
devenind astfel obiectul nsultelor celor josnici şi al milei celor
buni, privim aceste nenorocri morale tot aşa cum m privi un
miracol n ordnea izică a lucrurilor. Această stre de tulburre
ne îndeană la relecţie; suletele noasre (aşa cum s-a observat
de multă vreme) sînt puriicate prn terore şi milă; mîndria
noastră slabă şi necugetată este curbată de către vonţa unei
înţelepciuni misterioase. - Dacă un asemenea spectacol r i
reprezentat pe scenă, nu r reuşi el să storcă lacrmi din ochii
mei? M-aş ruşina nsă, cu adevărat, dacă aş descoperi în mine
capacitatea de a i mişcat n mod supericil şi tearl de neericiri
imagnre, n vreme ce în viaţă aş rece cu nepăsre pe lngă
suernţele reale. Cu un spirit astfel deformat nu aş îndrăzni
niciodată să-mi fac apariţia la vreo tragedie. Oamenii ar crede că
lacrimile pe care mi le-a smuls odată Garrick56 sau, de curînd,
dona Siddons57 sînt prefăcute; eu r trebui să ştiu nsă că ele
snt lacmile unui nebun.
Într-adevăr, teatrul este o şcoală a sentimentelor morale mai
bună decît biserica, unde simţămntele de omenie sînt astel
întnate. Poeţii, cre au de-a face cu o audienţă cre nu a studiat
încă la şcoala drepturilor omului şi cre rebuie să se adapteze
constituţiei morale a nmii, nu r îndrăzni să prezinte la teatru un
astel de triumf ca subiect de exaltre. Acolo unde oamenii îşi
urmeză mpulsurile naturale, maximele dezgustătoare le unei
politici machiaveice nu îşi au locul, ie că este vorba de instau­
rarea unei tirnii monrhice, ie de cea a uneia democratice.
Acolo unde oamenii nu suportă nici măcr exprmrea, ie şi
ipotetică, a unei asemenea viclenii dn gura unui tiran nchipuit,
în poida faptului că.această viclenie este pe măsura cracterului
zugrăvit, ei vor respnge aceste maxme de pe scena teatrului
modem aşa cum au mai făcut odată, în cazul teatrului din
antichitate. Nici chir spectatoiivreunei ragedii din Atena nu r
i suportat ceea ce s-a perecut n toiul ragediei rele a acestei zile
triumfale: protagonistul cre cumpneşte cu grijă ceea ce este
pentru şi ceea ce este conra, ca n balnţe cre r atna înr-o
1 23
vitrină a grozăvlor, - de o prte, atîtea crme comise, de celltă
prte, tot atîtea avntaje, mai mult sau mai puţn sigure; care mai
adaugă şi care mai ia; şi care declră, n cele dn urmă, că blnţa
înclină de prtea avntajelor. El nu ar suporta să vadă înscrise, ca
ntr-un registru de socoteli, crmele noi democraţii în compraţie
cu crimele vechiului despotism şi pe contabilii politicii care
constată că democratia'
este încă datoare, �si nicidecum ncapabilă
sau lipsită de bunăvoinţa de a se acita. n tearu, prima sclipire
intuitivă ar răta, fără a i nevoie de un proces elaborat de raţio­
nre, că această metodă de calcul politic r justiica orice crimă,
indierent de gravitatea acesteia. Ea r înţelege că, pe bza acestor
principi, chiar şi atunci cnd nu sînt săvîrşite cele mai atroce
acţiuni, ceea ce contează cu adevărat este norocul conspiratorilor
mai degrabă decît moderaţia de cre aceştia dau dovadă în rădare
sau n vărsarea de sînge. Pubicul de teatru va înţelege repede că
o dată tolerate, mijloacele criminle nu vor ntîrzia să ie pre­
erate. Acestea snt scutături pri.1 care obiectivele snt atnse
mult mai drect decît prin urmarea căi regle a vituţlor morle.
Pn justiicrea perfidiei şi a cmei, ca mijloace de reizare a
binelui public, acesta nu va întîrzia să se transorme nr-un
smplu pretext, în vreme ce peridia şi crima ajung să ie adevă­
ratul scop; şi aceasta va continua pînă n clipa n cre rapacitatea,
răutatea, răzbunrea si frica, aceasta dn urmă mai nfricosătoare
decît nsăşi răzbun�rea, îşi vor i potolit apetitul n�ostoit.
Negreşit, acestea trebuie să fie consecinţele nevitabile le
pierderii sentmentului naturl l binelui şi al răului ca urmre a
acestor iumuri le drepturilor omului.

Numai că respectabilul pastor resaltă de bucurie datorită

acestei „însoţiri triumale", şi aceasta deorece Ludovic l
XVI-lea nu a ost nmic ltceva decît „un monrh rbirar"; altfel
spus, nici mai mult nici mi puţn aceasta înseană că, deoarece
el a ost Ludovic l XVI-iea si deoarece el a avut nenorocul de a
se naşte rege al Frnţei şi de � se bucura de prerogativele pe cre
o lungă linie de srămoşi şi îndelungatul consimţămînt al
poporului său i le-au rnsmis, fără ca el să i făcut ceva pentru a
le obţine. Cu adevărat, nenorocul s-a abătut asupra lui prin aceea
că s-a născut rege l Frnţei. Numai că nenorocul nu este o crmă,
după cum nici ndiscreţia nu este ntotdeauna cea mai mre vină.
1 24
 Nu am să cred niG�odată că un prnţ, a cărui domnie a ost
cracterzată de acţiuni ce nu erau decît o serie de concesiuni
făcute supuşilor săi, cre era dispus să-şi înmoaie autoritatea,
să-şi reducă prerogativele, să-i oere poporului său o libertate pe
cre strămoşii lui se prea poate să nu i cunoscut, şi, poate, nici
să nu i dorit-o; că un asemenea prinţ, cu toate că se prea poate
să i fost domnat de slăbiciunile ce îi încearcă deoporivă pe
oameni şi pe prnţi, cu toate că se prea poate să i considerat că
este necesră olosirea orţei împotiva plnurilor disperate cre
vizau, în mod făţiş, persoana sa şi rămăşiţele autorităţi sale; cir
şi conerind greutate acestor aspecte, nu mă voi lăsa decît orte
greu convns de apul că el a meritat să ndure triumul crud şi
jignitor al Parisului şi l dr. Price. Tremur pentru cauza libertăţii,
dacă acesta este exemplul cre le este oferit regilor. Mă em
penru cauza omenrii, atunci cnd văd cum rămn nepedepsite
crimele comise de cele mai josnice persone. Există nsă şi unii
oameni ce posedă un mod de a gîndi josnic şi deormat, cre
privesc, cu un el de teamă serviabilă şi cu admiraţie, la acei regi
cre ştiu să se menţnă cu fermitate pe tron, cre ştiu să-şi
strunească supuşii cu o mînă de ier şi să-şi arme prerogativele
şi cre, prn vigilenţa treză a unui despotism sever, ştiu să se
păzească de primii germeni ai libetăţii. Acest gen de oameni nu
îndrăzneşte niciodată să vociereze împotriva unor astfel de regi.
Dezetori din principiu, avnd fortuna de prtea lor, ei nu văd
niciodată vreun bine, în cultivarea virtuţii ce poate aduce
suferinţă, şi nici vreo cmă, în uzurparea cre aduce cîştig.
Dacă mi s-r i putut demonstra, cu lmpezime, fapul că
regele şi regna Frnţei (vreau să spun cei cre erau înante de
trium) erau trni nenduplecaţi şi cruzi sau că ei r i avut vreun
pln deliberat pentru masacrrea Adunării Naţionale (cred că am
văzut în unele publicaţii aluzii n acest sens) aş i considerat
dreaptă captivitatea lor. Dacă acest lucru r i ost adevărat, atunci
ar i rebuit să se acă mult mi mult, dr, după părerea mea,
într-un mod dieit. Pedepsirea adevăraţlor tirni este un act de
justiţie nobil şi solen; după cum pe drept s-a spus că el aduce
alnre spiritului umn. Numai că, dacă r i ca eu să pedepsesc
un rege nevrednic, aş avea grijă să păstrez denitatea celui cre
a comis crima în actul de răzbunare a acesteia. Justiţia este
impunătore şi mprţilă, ir n pedepsele pe care le dă ea pre
1 25
mai degrabă să se supună unei necesităţi decît să facă o alegere.
Dacă Nero, Agrippina, Ludovic al Xi-lea sau Crol al !X-lea r
i ost cei supuşi acestei justiţii; dacă r i ost Crol al Xi-lea al
Suediei, după uciderea lui Patkul, sau predecesoarea sa Cristna,
după uciderea lui Monaldeschi, cei căzuţi pe mînile voastre,
donule, sau pe ale mele, pentru a i judecaţi, sînt convins că
modul în cre noi ne-am i purtat ar i fost altul.
Dacă regele rancez sau regele rancezilor (sau oricre ar i
numele după care este el cunoscut n noul vocabular al Consti­
tuţiei voastre) ar i meritat, cu adevărat, să fie supus, în persona
lui şi în cea a reginei, unor asemenea apte crimnale pe cre
nimeni nu le-a recunoscut şi pe cre nmeni nu le-a răzbunat, şi
acelor njosiri ulteriore mai crude decît crima, atunci nu r i ost
potrivit ca el să exercite nici măcr puterea executivă subordo­
nată, cre, dacă sînt eu bne inormat, s-a propus să-i ie încre­
dinţată; după cum el nu ar mai i meritat să ie numit conducătorul
unei naţiuni pe cre a ultragiat-o şi a asuprit-o. Aşezrea unui
tirn detronat în fruntea unei republici noi este una dinre cele mi
proaste alegeri posible. Dar să înjoseşti şi să nsulţi un om ca pe
cel mai înrăit dntre criminali pentru ca, după aceea, să îi acorzi
toată încrederea ta, n probleme de mre nteres pentru tne, ca
unui servitor credincios, onest şi zelos, denotă o gîndire cre se
contrzice, o politică lipsită de prudenţă şi absenţa oricăror ga­
ranţii n practică. Cei cre r face o asemenea alegere r trebui să
ie găsiţi vnovaţi de o trădare a încrederii mai lagrantă decît
oricre dntre cele pe cre le-au comis deja împotriva poporului.
Ş i cum aceasta este singura crimă n cre politicieni voştri de
runte s-au purtat în mod inconsecvent, trag concluzia că nu
există nici un el de temei pentru aceste nsinui odioase. Si la el
stau lucrurile, în opnia mea, si în cazul celorlalte clo'ii.
În Anglia, astel de zvo � uri sînt lipsite n ochii noşri de
orice credit. Noi sîntem duşmni generoşi şi liaţi credncioşi. Noi
respngem cu dezgust şi ndignare calomniile celor cre ne aduc
nedoctele lor autentiicate de nsemnele loiide cn de pe umăr.
Noi îl ţnem pe Lordul George Gordon înlănţuit la Newgate; dar
nici convertrea lui publică la iudaism, şi nici zelul pe cre l-a
mniestat împoriva preoţilor catolici şi a tuturor soiurilor de eţe
bisericeşti de care s-a servit pentru a ridica gloata (scuzaţi
termenul, dar el este încă în uz aici) şi pentru a dărîma toate
1 26
închisorile noastre-nu i-au permis să se bucure de o libertate de
cre nu a ştiut să se facă demn prn întrebunţarea ei vrtuoasă.
Noi am reconsruit şi am repopulat Newgate. Noi avem nchisori
l a el de trainice ca şi B astilia, pentru cei cre îndrăznesc să
defămeze reginele Franţei. Să-l lăsăm pe noblul calomniator în
această retragere spirituală. Să-l lăsăm să mediteze aici asupra
Talmudului său pînă cnd el va deprinde un comportament care se
potriveşte mai bine cu orignea şi talentele sale şi mai puţn
dezonorant pentru veche religie al cărei adept a devenit, sau pînă
dnd unii dintre compatrioţii voştri se vor decide, pentru a-i
mulţumi pe noii voştri raţi israeliţi, să plătească suma pentru
răscumpărarea lui. El va putea atunci să cumpere, cu averile
seculare ale snagogii şi cu o taxă orte mică din dobînda înde­
lung acumulată pentru treizeci de monede de argnt (dr. Price
ne-a arătat ce mracole poate produce dobînda acumulată n
decurs de o mie şapte sute nouăzeci de ani), pămînturile care, aşa
cum s-a descoperit de curînd, au fost uzurpate de către biserica
Franţei. Trmiteţi-ne rhiepsicopul vostru papistaş de Paris, şi
noi vă vom tmite rabnul nostru protestant. Noi l vom trata, în
schimb, pe cel trimis de voi ca pe un gentlemn şi ca pe un om
onest, asa cum si este; dar faceti-ne onoarea de a-l lăsa să aducă
cu el fo � durile dre întreţin actele sale de ospitalitate şi de critate
şi fiţi siguri că nu vom conisca, niciodată, nici măcar un şilng
dn aceste onduri onorabile şi pioase, şi nici nu ne va trece prin
minte să sporim Tezaurul public cu ceva urat dn cutia milei.

Ca să vă spun adevărul, dragă domnule, cred că este în

interesul onoarei ţării noastre să dezavueze acţiunile societăţilor
de la Vechea Evreime şi de la London Tavem. Nu vorbesc în
numele nimnui, ci dor în al meu, atunci cnd dezavuez, aşa cum
şi fac, cu toată seriozitatea posibilă, orice ratenizre cu actorii
acelui triumf sau cu admiratorii lui. Atunci cnd airm ceva despre
poporul Angliei, vorbesc pe baza observaţiei, şi nu prn nvocrea
unei autorităţi. Numai că discursul meu izvorăşte dn experienţa
pe cre am dobîndit-o prn relaţile îndelungate şi vriate pe care
le-m ntreţnut cu locuitori de cele mai diferite categorii şi cnuri
din acest regat, şi dintr-o serie de observaţi, pe cre le-am început
devreme în viaţă şi pe care le contnui de aproape patruzeci de
ani. Am fost deseori uimit să constat - considerînd că nu ne
1 27
desprte decît un canal ngust de douăzeci şi patru de mile şi că
relatiile reciproce dnre cele două tări au ost forte ntense n
ulti� a vreme - cît de puţn păreţi a �e cunoaşte. ncln să cred că
acest lucru se datorează aptului că v-aţi format judecata despre
această naţiune după numite publicaţii cre prezntă, dacă se
poate spune acest lucru despre ele, într-un mod orte eronat
opniile şi dispoziţiile cele mai răspîndite n Anglia. Vnitatea şi
agitaţia, turbulenţa şi spritul de intrigă al dieritelor cabale
neînsemnate, care se străduiesc să mascheze desăvîrşita lor
nsignifinţă prin zarva, zgomotul şi reclma zgmotoasă pe cre
şi-o fac, citîndu-se una pe ceallltă, toate acestea vă fac să credei
că modul dispreţuitor în cre păstrăm tăcerea asupra acestei
desfăşurări de talente r reprezenta un semn de aprobre a lor: vă
asigur că nu este deloc vorba de aşa ceva. Numi pentru că o
jumătate de duzină de greieri pitiţi sub o ferigă fac să răsune
cîmpia de ţîrîitul lor supărător, în vreme ce mi de turme mari de
vite, aşezate la umbra stej�lui h:itnic, rumegă pe îndelete şi în
tăcere, nu trebuie să vă imagnaţi că cei care fac zgomot sînt
snguri locuitori ai acestei cîmpii; sau că ei sînt numeroşi; sau că
ar i, la uma umei, altceva decît nsecte de o zi, este drept,
gălăgioase şi sîcîitore, dr altfel dor micuţe creaturi zbîrcite şi
costelive, ce ţopăie de pe un fir de iarbă pe ltul.
Nu ezit deloc să fnn că, dnre ai noştri, nici măcr unul la
o sută nu a prticipat la „triumul" Societăţii Revoluţiei. Dacă
hazardul războiului, în vîltoarea celei mi dure dntre toate
ostilităţile, ar face ca regele şi regna Frnţei şi copiii lor să cadă
în mînile noastre (ie ca acest lucru să nu se întîmple niciodată,
nici un război şi nici o ostilitate), ei r i întî�pnaţi cu o altel de
ntrare triumfală în Londra Un rege al Frnţei s-a alat odată în
această situaţie; aţi citit despre modul n care a ost tratat de către
nvngător pe cîmpul de bătălie şi în ce el a ost primit, după
aceea, în Anglia. Patru sute de ni s-au scurs, dr nu cred să ne i
schmbat, de atunci, într-un mod atît de radical. Datorită rezisten­
ţei noastre abstnente la novaţie, datorită ritmului lent al crac­
terului nostru naţionl, mai purtăm încă amprenta strămoşilor
noşri. Nu ne-m pierdut (şa cum cred) generozitatea şi demnitatea
modului de a gîndi dn secolul al XIV-lea, şi nici nu ne-am
preschimbat între timp n sălbatici. Nu m îmbrăţişat gîndirea lui
128
 Rousseau. Nu smm discipolii lui Voltaire. Ideile lui Helvetius
nu s-au răspîndit prinre noi. Ateiştii nu sînt predicatorii noşri.
Nebunii nu sînt cei cre fac legile la noi. Ştm că noi nu am făcut
nici un fel de descoperi şi considerăm că n morlă nu e nmic
de descoperit; la el şi n ceea ce priveşte marile prncipii de
guvenre sau ideile de libertate, al căror sens a fost pătruns
înainte ca noi să ne i născut, şi va rămîne astfel şi după ce ţna
monntului ne va i acoperit vnitatea, ir lnistea sepulcrlă îsi
va i mpus legea asupra volubiităţii noasre deş �e. n Anglia n�
ne-am epuizat cu totul alcătuirea naturală intenă. Mi simţim
ncă n noi, după cum mai preţuim ncă şi mai cultivăm, acele
sentimente cetluite n suletul nostru, păzitori credincioşi şi
sfătuitori activi i datoriei noastre, adevăraţii stîlpi ai oricrei
morlităţi liberale şi virile. Nu am fost goliţi pe dnăuntru şi
cusuţi la loc penru a putea i umpluţi, precum păsărle împăiate,
cu pie şi vecituri, cu petice de hrtie mîzgăite cu un discurs
despre drepturle omului. Noi ne păstrăm nsamblul tuturor
sentimentelor noastre naturle în strea lor nativă, într-o
simplitate neştrbită de pednterie şi necredinţă. Noi avem n
piepurile noastre, inmi reale, dn came şi sînge. Noi ne temem
de Dumnezeu. Noi privm căre regi cu un respect îniorat de
teamă; către Parlamente, cu aecţiune; către magistraţi, cu
sentmentul datoriei; �ăre preoţi, cu veneraţie, şi cu respect, căre
nobilime.58 De ce? Deorece atunci cînd asemenea idei sînt
prezentate mnţii noastre este natural să im aectaţi n acest el.
Deoarece toate celelalte sentimente sînt false şi lipsite de
snceritate, tnznd să ne corupă minţle, să ne vicieze smle
morle naturale şi să ne facă napţi penu libertatea raţională; ir
pn faptul că ne nvaţă o nsolenţă sevlă, imorlă şi desrăbălată,
pentru a ne i disracţie uşoră preţ de cîteva sezone, ne face cu
adevărat poriviţi, pe măsura vlorii noasre, penu sclavie, de-a
lungul nregii noasre vieţi.

Vedeţi, domnule, că în această epocă luminată nu mă dau

înapoi de la a mărturisi că, în general, noi sîntem oameni ai
sentimentelor naturle; că n loc să nlăturăm toate vechile nosre
prejudecăţi, le venerăm ntr-o măsură considerabilă, şi, penru a
pogoî şi mi multă ruşine asupra noasră, le venerăm tocmi
C-da 66 coala 9 1 29
pentru că sînt prejudecăţi. Le venerăm cu atît mai mult cu cît ele
snt mai vechi şi mai răspîndite prinre noi. Ne temem a-i lăsa pe
omeni să trăiască şi să aibă relaţii cu ceillţi numai pe baza a
ceea ce le poate oeri propria raţiune, deorece bnuim că ceea ce
poate oeri raţiunea iecruia nu este ndeajuns, aşa încît indivizii
r face mai bine să se servească de stocul şi de capitlul pe care
naţiunile şi dieritele epoci istorice l-au acumulat de-a lungul
timpului. Mulţi dintre gînditorii no ştri, în loc să distrugă
prejudecăţile generale, îşi olosesc inteligenţa pentru a descoperi
nţelepciunea ascunsă cre dospeşte în acestea. Dacă ei îşi ating
scopul, şi numai rareori îl rateză, consideră atunci că este mai
nţelept să perpetueze prejudecata, împreună cu miezul raţionl l
acesteia, decît să înlăture orma prejudecăţii şi astel să lase
raţiunea n toată nuditatea ei; deorece prejudecata oeră raţiunii,
pe care o nglobează, motivul cre constituie puterea acesteia de
a acţiona şi aracţia cre asigură permnenţa acestei. n czi de
urgenţă, prejudecata se află, oricînd, la îndemnă pentru a i
olo sită; ea ngajează mintea pe făgaşul fem l unei înţelepciuni
şi al unei virtuţi deja constituite, astel ncît, n momenul decziei,
omul nu este lăsat pradă ezitării, scepticismului, confuziei şi
ndoieii. Prejudecata face din virtutea omului o deprindere, şi nu
o serie de acţiuni lipsite de orice legătură. Prn mijlocrea preju­
decăţii întemeiate pe raţiune, datoria devine o parte constitutivă
a naturii omului.
Oamenii voştri de litere şi politicienii voştri, ca şi prntre ai
noştri ntreg clanul celor luminaţi, gîndesc cu totul ltel asupra
acestor chestiuni. Ei nu au nici un fel de respect pentru înţe­
lepciunea altora; n schimb, se ncred pînă peste măsură n propria
lor nţelepciune. Ei consideră că a disruge o ordine veche a lucru­
rilor, pentru simplul motiv că este veche, este un lucru întemeiat.
Cît priveşte ordinea nouă a lucrurilor, nu au nici un el de temeri
în ceea ce priveşte durata unei construcţii ridicate în grabă,
deoarece durata nu este o problemă pentru cre cei cre consideră
că naintea lor nu s-a făcut decît prea p�ţin sau chiar nimic şi cre
îşi pun toate spernţele n descoperre. n concepţia lor, elaborată
sistematic, toate lucrurile cre conferă pemanenţă snt vătămă­
tore; prin umare, ei se află într-un război necruţător cu toate
soiurile de aşezăminte. Ei cred că toate ormele de guvemămnt
1 30
pot luctua precum moda, fără ca acest lucru să aibă vreo
consecinţă gravă, şi că nu este necesar nici un principiu de
ataşment faţă de Constituţia ţării lor, cu excepţia sentimentului
că lucrurile funcţionează în avantajul lor, pentru moment. Ei
vorbesc ntotdeauna ca şi cum ar crede că ntre popor şi magistra­
ţii săi nu există decît un singur el de înţelegere: aceea cre îi
obligă dor pe magistraţi, fără a obliga, n acelaşi timp, şi cealaltă
parte, astel încît suvernitatea poporului include dreptul de a
dizolva această nţelegere, fără nici un alt motiv decît propria sa
vrere. Ataşamentul lor faţă de propria ţară nu dureză decît atîta
timp cît coincide cu unele dintre proiectele lor nefondate; el
începe şi se sîrşeşte odată cu acea configuraţie politică care se
poriveşte cu opinile lor de moment.
Acestea sînt doctrinele, sau mi degrabă sentimentele, cre
pr să domine, n rndul noilor voşri oameni de stat. Numi că ele
diferă cu totul de cele pe bza cărora noi m acţionat ntotdeauna,
în această tră.
'
Aud c ă, uneori, se declară în Franţa că ceea ce se întîmplă
acum la voi se face după exemplul Angliei. Vă cer permisiunea
de a afirma că de-apia dacă se poate găsi ceva printre cele
nfăptuite de voi cre să îşi aibă oiginea în prctica sau n opinle
dominnte ale acestui popor, ie că este vorba de modul nosru de
a face, ie de cel de a gîndi. Aş adăuga chir că noi sntem tot pe
atît de puţin donici să ne însuşim aceste lecţii din Franţa pe cît
sînt de sigur că niciodată nu am dorit să oferim lecţii acestei
natiuni. Cabalele de aici, cre pr a i într-un el interesate de ceea
'
ce se întîmplă în Franţa, nu snt alcătuite decît dntr-o mînă de
oameni. Ş i dacă, din nefeicire, ele vor re uşi - prin intigle lor,
prn predicile lor, prn publicaţile lor şi prnr-o sigurnţă de sine
generată de perspectiva unei uniuni cu consiliile şi orţele naţiunii
rnceze - să aragă un numr considerabl de oameni în rîndurle
facţiunii lor, şi dacă vor încerca, în consecinţă, să producă, în mod
serios, o schmbre aici, imitînd ceea ce s-a întîmplat la voi,
îndrăznesc să prezic că evenmentul i va duce, dăunn d în acelasi
�
tmp si tării lor, la ruină. Poporul englez a refuzat, n trecut, să- i
'
� �
schi b legea pe motivul consideraţiei pentru nfailibilitate a
paplor; el nu şi-o va scimba acum datorită unei credinţe orbe
în dogmatismul ilozolor, chiar dacă cei dintîi aveau drept arme
131
natema şi cruciada, n vreme ce ceilalţi se servesc de calomnie
şi de meninţrea cu spînzurătorea.

Înainte, treburile voastre vă priveau dor pe voi. Ele ne

afectau în calitatea noastră de oameni, dar ne tineam la distantă
de ele deorece nu eram cetăteni ai Frntei. Numai că, văz'd
' '

acum cum Franţa ne este propusă drept model, ne vedem obligaţi

să simţim ca englezi şi procedînd astfel ne vedem obligaţi să
acţionăm n consecinţă. Treburile voastre devin, n poida dornţei
noasre, o pte a interesului nosru - măcr atît cît să ne ţinem la
distnţă de leacul vostru bun la toate sau de ciuma voasră. Dacă
este n leac bun la toate, anci nu ne rebuie. Ir dcă este o ciumă,
atunci este una aît de peiculoasă încît se cer luate împoriva ei
cele mai severe măsuri de crantină.
Aud spunîndu-se, pe la toate colţurile, că o cabală cre se
pretinde ilozofică îşi cîştigă gloria de pe urma unui număr
considerabil de evenimente recente petrecute în Franţa; şi că
opiniile şi sistemele acestor ilozoi ntruchipează adevăratul
spiit cre pune n mişcre ansmblul acestor evenimente. Dar nu
m auzit să i existat vreodată, P Anglia, o grupre literră sau
politică cre să ie cunoscută s�-� un astel de nume. Nu se
compune această grupre la voi din acei omeni pe cre vulgul,
în limbajul lui grosolan şi drect, i numeşte atei şi necredincioşi?
Dacă asa stau lucrurile, atunci recunosc că si noi am avut scriitoi
din ace�stă categoie, cre au făcut ceva zg�mot la vremea lor. n
clipa de aţă, ei zac de mult n uitre. Cre, dinre cei născuţi n
ultimii patruzeci de ani, a citit vreun cuvnt din Colins, Toland,
Tindal, Chubb sau Morgan - din înreaga grupre a celor cre se
autointitulează liberi-gînditori? Cine-l mai citeste azi pe
Bolingbroke? Cine ore 1-a citit vreodată pnă la capăt? Înrebaţţ-i
pe librrii din Londra ce s-a ales din aceste lumini ale lumi? In
cîţiva ani de-acum înco!0, cei cîţiva continuatoi ai lor, vor odini
n capela „tuturor celor din familia Capulet". Numai că, indiferent
ce r i ost aceşti oameni, sau mai snt încă n Anglia, ei au ost
ntotdeauna, asa cum vor si rămîne de altel, dor niste indivizi
răzleţi. În caz'! nosru, ei Şi-au păsrat elul propriu d� a i, şi nu
s-au constituit, niciodată, în grupuri. Ei nu au acţionat, niciodată,
n mod organizat, şi nici nu au ost recunoscuţi vreodată ca o
grupre public-constituită în cadrul statului, după cum nici nu au
132
 exercitat vreo influentă, n numele lor sau al scopurilor lor
partizane, asupra vreu� uia dintre intereselor noastra de natură
publică. Dacă ar i necesr ca ei să existe în formula unei astfel
de grupări sau să li se pemită să acţioneze n consecinţă, aceasta
este o altă problemă.
Astel de cabale nu au existat niciodată n Anglia de aceea,
nici spiritul cre le anmă nu a inluenţat, în nici un fel, alcăturea
iniţială a Constituţiei noasre şi, cu atît mai mult, schimbările sau
îmbunătăţirle cre i-au ost aduse. Totul s-a făcut sub auspicile
religiei şi ale pietăţi şi a fost conmat şi sncţionat de către
exigenţele celor două. Totul a emanat din smplitatea cracterului
nostru şi dintr-un el de capacitate nativă de a înţelege, n mod
drect şi lipsit de echivoc, cre a cracterizat, penru multă vreme,
judecata acelor oameni cre s-au bucurat de autoritate, n rndurile
noastre. Această dispoziţie naturală ne mai cracterizeză încă,
cel puţin n ceea ce priveşte mrea masă a poporului.

Noi stim, si, ceea ce este si mai bine, chir simtim în

străundurile no�stţe, că religia co�stituie undamentul so � ietăţii
civle si sursa oicărui bine si a oricărei consolări. 5 9
St tem atît de convinşi de acest lucru în Anglia, unde absur­
dităţile spiritului uman acumulate de-a lungul tmpului nu au
reuşit să zdruncine în decursul veacurlor, prin nici un fel de
superstiţie, această credinţă, astfel încît nouzeci şi nouă la sută
dintre englezi vor respinge ideea unei asemenea mpietăţi. Nu
vom fi niciodată atît de nechibzuiţi încît să recurgem la ceva ostil
sistemului nostu penru a-i îndepărta aspectele corupte, pentru a-i
îndrepta defectele sau pentru a-i îmbunătăţi construcţia. Dacă
doctrinele noastre religioase se vor ala vreodată în nevoia de a fi
clariicate, nu vom chema niciodată un ateist pentru a săvîrşi
acest lucru. Nu ne vom lumina niciodată templul cu acel foc
profn. El îşi va prmi lumina din altă parte. El va i parfumat cu
alte esenţe, şi nu cu materia de natură infecţioasă importată de
către cei cre fac contrabndă cu idei metaizice denaturate. Dacă
vreodată condiţiile în cre biseica engleză a fost instituită vor
avea nevoie să ie revizuite, atunci nu vom recurge nici la avariţie,
şi nici la rapacitate, publică sau privată, pentru a controla, pentru
a percepe sau pentru a repartiza veniturile sale sacre. Fără a
condamna cu violenţă sistemul de religie grec, sau pe cel rmean
133
şi, acum că pasiunile s-au domolit, pe cel catolic şi romn, noi l
preferăm pe cel protestant; motivul nu este acela că el r conţine,
în opinia noastră, mai puţină religie creştină, ci acela că el este
mai îmbibat decît celelalte de religie creştină. Noi nu sntem
protestanţi din indiferenţă, ci din sîrg.
Noi ştm. şi acest lucru este o mndrie pentru noi, că omul
este, prn natura lui, un animal religios; că ateismul este contrar
nu numai raţiunii, dr şi instinctelor noastre, şi că el nu poate
domina pentru prea mult timp. Dar dacă, în izbucnirea unei
răzmeriţe şi n delirul minţilor ameţite de aburi ierbinţi cre ies
din caznul iadului, cre ierbe atît de furios acum n Franţa, r i
să ne dezvelim goliciunea zvîrlind la o parte religia creştină,
mîndrie şi consolre pînă acum, dar şi una dintre cele mai
inportnte surse ale civilizaţiei noastre şi a multor alte naţiuni,
teamă ne este că (întrucît spritul nu va îndura un asemenea vid)
o superstiţie barbră, vătămătore şi degradantă i va lua locul.
Din acest motiv am dori, înainte de a deposeda instituţia
bisericii noastre de mijloacele naturale prin care oamenii îşi
dobndesc stima celorlalţi, înnte de a o face demnă de dispreţ,
aşa cum aţi făcut voi, să ni se arate ce anume se presupune că
asezăm
' în locul ei. Si abia atunci ne vom orma judecata.
Acestea sînt id �ile prin cre, n loc să ne alăm în conflict cu
instituţiile noasre, aşa cum se ală unii cre au elaborat o ilozoie
şi o religie ce relectă ostilitatea lor faţă de aceste instituţii, noi le
rămnem, în mod constant, credincioşi. Noi sntem hotărîţi să
păsrăm o biserică consacrată, o monrhie consacrată, o risto­
craţie consacrată şi o democraţie consacrată - iecre cu gradul de
consacrre ce o cracterizeză, şi nimic mai mult. Urmnd a vă
răta acum cre este locul pe cre l ocupă şi demnitatea de cre
se bucură la noi iecare dintre aceste instituţii.
Neericirea acestui secol (şi nu aşa cum cred uni, gloria lui)
este că iecre lucru este pus n discuţie, ca şi cum Constituţia ţii
noastre r trebuie să ie mai degrabă un obiect de dispută decît
unul de mulţumre. Din acest motiv şi penru mulţumirea celor
cre prnre voi (atît cît ei există) r dori să proite de pe uma
exemplelor, mi pemit să vă plictisesc cu cîteva dintre gîndurile
mele despre iecare dintre aceste nstituţii. Nu cred că erau lipsiţi
de nţelepciune cei din vechea Romă cre, atunci cînd voiau să-şi
134
remodeleze legil�, iteau comisioni nsărcinaţi cu examinarea
instituţiilor lor, n cele mai bine constituite republici din vecinătate.

Vă cer, pentu nceput, permisiunea să vă vorbesc despre

instituţia bisericii noastre, cea dintîi dintre prejudecăţile noastre.
Ea nu este o prejudecată lipsită de raţiune, ci una cre conţine o
nţelepciune proundă şi cuprnzătore. Voi vorbi mai întîi despre
aceasta, deorece ea este în spiritele noastre nceputul, mijlocul şi
sîrşitul. Căci, luînd ca temei acel sistem religios, în a cărui
posesiune ne alăm acum, noi continuăm a acţiona pe baza înţe­
lepciunii umne pe cre am primit-o din vechime şi pe care am
păstrat-o neştirbită. Acea înţelepciune a ost nu numai cea cre,
precum un rhitect măiastru, a înălţat măreaţul edificiu al statului,
dr şi cea cre, ca un propietr chibzuit, umărind să erească
creaţia sa de profnare şi ruină, ca pe un templu sacru, curăţat de
toate mzeriile raudei, violenţei, nedreptăţi şi tiraniei, a con­
sacrat, n mod solemn şi pentru totdeauna, statul şi pe toţi cei cre
ocupă poziţii în cuprnsul lui. Această consacrare a ost săvîrşită
în aşa fel încît toţi cei care exercită o funcţie în guvenarea
omenilor sau cei cre reprezintă însăşi persoana lui Dumnezeu
să aibă o idee elevată şi demnă despre funcţia şi misiunea lor;
astel încît spernţa lor să ie hrănită de nemurire; astfel încît să
nu ie araşi nici de ispitele meschne ale momentului, şi nici de
laudele capricioase şi trecătore ale vulgului, ci de o existenţă de
nezdruncinat şi pemanentă, cre să se înrădăcineze în ceea ce
este neschimbător şi durabl în natura lor, şi de o amă şi o glorie
de neşters, pe cre să le dobîndească prin exemplul pe cre îl vor
lăsa n urma lor ca pe o moştenire care va îmbogăţi lumea.
Ar trebui ca asemenea principii sublime să ie inculcate
oricărei persoane de rng elevat; în vreme ce iecre ţră ar trebui
să fie dotată cu instituţii religioase, astel încît revigorarea şi
înflorrea ei să ie neîntrupt asigurată. Pentru a înălţa această
minunată construcţie care este Omul, nici un tip de instituţie
morală, civilă sau politică cre întreşte legăturile raţionale şi pe
cele naturale prin cre intelectul şi inima omenească se unesc cu
divinul nu este inutilă - Omul, această iinţă care se bucură de
pivlegiul de a i, ntr-o mre măsură, propria sa creaţie şi cre,
atunci cînd este creată aşa cum se cuvine, este menită să ocupe în
cadrul creaţiei un loc ce nu este cîtuşi de puţin ipsit de mportnţă.
135
Dar, pentru ca partea cea mai bună din noi să ajungă să precum­
pănească în iecre om, este nevoie ca acela cre s-a ridicat mai
presus de semenii lui să vizeze, pe cît posibil, perfecţiunea.
Consacrarea statului printr-o religie de stat este, n egală
măsură, necesră penru a le inspra cetăţenilor liberi un respect
binevenit; deoarece pentru a granta libertatea acestora ei trebuie
să beneicieze de o parte deteminată de putere. De aceea, o
religie legată de stat şi de ndeplinrea datoriei faţă de acesta este
cu atît mai necesră acolo unde avem de-a face cu cetăţeni liberi
decît n societăţi n cre, prn chir condiţiile supunerii lor, oame­
ni se limitează la -sfera sentimentelor private şi la adminisrarea
propriilor probleme familiale. Orlce persoană care deţine un
nume grad de putere trebuie să ie pătunsă, n mol profund şi
respecuos, de ideea că ea acţioneză n calitate de împutenicit
( in trust); şi că ea re de dat socoteală, în virtutea acestei calităţi,
de comportamentul său mrelui Stăpîn, autorul şi întemeitorul
societăţii.
Acest principiu trebuie să ie încă şi mai adnc mpregnat în
mintile celor care participă la constituirea suveranitătii colective
decît n cele ale prinţilor. n absenţa instrumentelor, �ceşti prnţi
nu pot întreprnde nmic. Oricine se serveşte de insrumente nu
numai că se bucură de facilităţi, dr re şi de înfruntat obstacole.
Puterea prinţilor nu este niciodată desăvîrşită; ir atunci cnd ei
abuzează de putere, siguranţa lor se află în pericol. Oricît de mult
s-ar nălţa aceste persoane prn linguşre, roganţă şi o părere
prea bună despre propria lor personă, ele trebuie să ie conştiente
că vor da socoteală de orice olosire abuzivă a mndatului ce le­
a fost încredinţat - şi aceasta, indierent dacă ele sînt justicate
sau nu prin dreptul pozitiv. Ş i dacă ele nu cad sub loviturile
propriului popor revoltat, atunci se poate întîmpla să ie
strangulate de căre ienicerii pe cre i ţin în preajmă penru a le
oeri protecţie împoriva oricăror alte rebeliuni. L-am văzut astfel
pe regele Franţei cum a fost vîndut de către proprii lui soldaţi, în
schimbul unei mriri de soldă. Numai că; acolo unde autoritatea
populră este absolută şi nelimitată, încrederea poporului n
propria lui putere este innit mai mre, deorece ea este şi mai
solid întemeiată. Poporul află astfel, în el nsuşi, propriile lui
instrumente. El se situează mai aproape de propiile lui scopuri.
n plus, el este prea puţin constrîns de rigorile celei mai mari
136
 dinre puterile moderatore cre acţioneză în lume, sentmentul
reputaţiei şi al stmei. Partea de dezonore cre i revine iecărui
ndivid, n cazul acţiunilor săvîrşite de cei mulţi în arena publică,
este, ntr-adevăr, mică, din pricina faptului că puterea de inluenţă
a opiniei este invers proporţională cu numărul celor cre abuzează
de putere. Autorii acestor acţiuni iau drept o dovadă de aprobre
publică felicitile pe cre şi le adresează ei nşişi. De unde rezultă
că o democraţie preectă este deci lucrul cel mai lipsit de ruşine
dn lume. Ş i fiind lipsită de ruşine, ea este şi fără de rică,
deorece nici un om nu sesizează faptul că persoana lui poate să
suporte igorile legii. Desigur, masa poporului nu este încercată
de această teamă: deorece aşa cum toate pedepsele sînt menite
să servească drept exemplu pentru siguranţa masei poporului, tot
la fel masa acestuia nu poate să facă niciodată obiectul vreunei
pedepse admnistrate de o mînă omenească60. De aceea, este
extrem de important ca poporul să nu fie lăsat să-şi închipuie că
voinţa lui este, cumva mai mult decît cea a reglor, măsura binelui
sau a răului. El rebuie să ie convins, penru propriul său bine, că
este, tot pe atît de puţin îndreptăţit, şi cu atît mai puţn calificat,
să exercite orice fel de putere arbitrră; şi că astel el nu trebuie
să exercite, sub o falsă aprenţă de libertate care maschează
adevăratul cracter, o dominaţie care contrazice ordinea naturii,
pretinznd, n mod tranic, de la cei cre îndeplinesc o funcţie în
stat, nu spun o totală abnegaţie pentru interesele sale, lucru
absolut îndreptăţit, ci o supunere abjectă faţă de voinţa lui de mo­
ment. Prnr-o astel de pretenţie nentemeiată, poporul disruge,
pe de o parte, n toţi cei care l servesc, orice pncipiu moral,
oice sentiment al demnităţii, orice capacitate de discemămînt şi
orice rectitudine a cracterului, devenind, pe de altă parte, el
nsuşi o pradă facilă, dr cu atît mai nevrednică, a sicofnţlor
populi şi a linguşitorlor afectaţi.
Atunci cînd poporul se va i lepădat de pasiunile şi de imbol­
durile voinţei sale egoiste, lucru de altfel mposibl de rezat fră
ajutorul religiei, atunci cînd el va i înţeles că puterea pe care o
· exercită - într-un grad mai înalt, poate, în ordinea delegării -
trebuie să ie conformă cu legea etenă şi neschimbătore, prn
cre voinţa şi raţiunea sînt una, pentru a i legitimă, atunci el va
i şi mai precaut n ceea ce priveşte ncredinţrea acesteia n mîni
josnice şi incapabile. Atunci, poporul, procedînd la numrea
137
magistraţilor publici, nu va mai vedea n exercitrea autorităţi o
îndeletnicre vrednică de dispreţ, ci o funcţie sacră; el nu va mi
permite ca alegerea pe care o face să mai ie influenţată ie de
considerentele abjecte legate de umirea interesului personal, ie
de capriciul lui nesăbuit, ie de voinţa lui rbitrră; dmpotivă, el
va coneri acea putere (pe cre nmeni, la drept vorbind, nu o
poate oeri sau primi fără să se teamă) numai acelora în care vede
măsura dominantă de vrtute activă şi de înţelepciune, reunite şi
adecvate naturii sarcinii încredintate, ie si numai atît cît sînt
acestea de alat în masa amest �cată a i � perfecţiunilor şi a
slăbiciunilor umane.
Atunci cînd poporul va ajunge să creadă că nici un fel de rău
nu este tolerabil, atît n act, cît şi n potenţă, penru cel a crui
esenţă este însuşi binele, el va putea să erească mult mai bine
mintea oricărui magistrat civil, ecleziastic sau militr, de oicre
dintre lucrurile ce amintesc, fie şi cîtuşi de puţin, de o dominaţie
orgolioasă şi dispreţuitore de lege.
Dar unul dintre cele dintîi şi dintre cele mai importante
prncipi pe baza căruia sînt consacrate statele şi legile este acela
de a evita ca posesoii, chiar tempori, ai uzufructului să se pote
ca şi cum nu contează ceea ce au primit de la strămoşi lor, sau ca
şi cum nu le pasă de ceea ce datoreză posterităţii, acţionnd ca şi
cum ei ar i stăpîni absoluţi; acela de a evita ca ei să ajungă să
creadă că este unul dintre drepturile lor acela de a distruge
înlănţuirea necesră a lucrlor sau de a risipi această moştenre
prin distrugerea rbitrră a ntregului ediiciu originr al societăţii
lor; acela de a evita riscul ca aceştia să lase celor cre vor veni
după ei o ruină în locul unui spaţiu de locure (habitation) -

nvătîndu-i astel pe umasii lor să respecte inventiile lor tot aît de

puţ; pe cît au respectat şi ,ei instituţiile înantaşl�r lor. nlănţurea
şi continuitatea statului va i distrusă din cauza acestei usurnţe
arbitrre de a-l schmba tot aît de des, de mult şi n tot atîtea
modalităţi, după cîte fntezi lipsite de temei şi după cîte mode se
perindă. Generaţiile nu vor mai avea nici o legătură una cu
cealaltă. Oamenii nu o vor duce mai bine decît muştele de-o vră.
Mai presus de orice, ştiinţa jurisprudenţei, mndria intelec­
tului uman, va înceta să mai ie studiată. Această stintă cre, în
poida tuturor defectelor, a redundnţelor şi a er�ril�r sale re­
prezintă însumarea raţiunii dieritelor epoci, combinînd prn-
138
 cipiile originre ale justiţiei cu varietatea infinită a intereselor
umane, va ajunge să ie considerată numai o aglomerre de vechi
erori discreditate. Autosuicienţa personală şi rognţa (însoţitorii
nelipsiţi ai tuturor celor care nu au cunoscut niciodată o înţelep ­
ciune mai mre decît cea proprie) vor uzurpa tribunalele. In
consecinţă, nici un el de legi neclintite, cre să instituie unda­
mentul invriabil al speranţelor şi temerilor umne, nu va mai
granta cursul stabil al acţiunlor umane, lipsindu-i pe oameni de
orientrea către un scop precis. Nu va mai exista nimic stabl în
ceea ce priveşte modurile de deţinere a proprietăţii sau de
exercitre a funcţiei, nimic care să omeze o temelie solidă, pe
baza căreia orice părnte să poată concepe educaţia copilor săi
sau alegerea rostului vitor al acestora în lume. Nici un el de
principii nu va mai putea i topit, începînd c_u cea mai ragedă
vîrstă, în deprnderi. Din clipa n cre cel mai priceput dintre
educatori îşi va i ncheiat diicila sarcină. de instruire, în loc să
trmită în lume un elev bne pregătit într-o disciplnă respectablă,
cre i va aduce acestqia atenţie şi respect din partea celorlalţi, în
uncţie de locul pe cre îl va ocupa în societate, el va constata că
totul s-a schmbat deja şi că nu a oerit decît o biată creatură, luată
în derîdere şi dispreţuită de restul lumii ca un adevărat ignorant
în ceea ce priveşte adevăratele temeiuri ale stmei publice. Cine
va mai putea să păstreze un sentiment delicat şi ragil al onorei
care să însoţească bătăle inimii ncă din primii ani de viaţă, într-o
ţră în cre nici un om nu va mai fi n stre să recunoască onorea
datorată schimbării neîncetate a sensurilor acesteia? Nici un
aspect al vieţi nu va mai cunoaşte o continuitate. Absenţei unei
educaţii feme şi a prncipiilor stable i va urma, în mod necesr,
brbia, în �tiinţă şi literatură, şi lipsa de pricepere, în arte şi
meşteşuguri. n elul acesta, statul nsuşi se va prăbuşi după cîteva
generaţii, fărîmiţat în pulberea şi praful individualităţii şi
spulberat în întregul său de căre toate vînturile văzduhului.
De aceea, tocmai pentru a evita neajunsurile discontinuităţii
şi ale nestatoniciei, cre sînt de zeci de mi de ori mai mi decît
cele ale încăpăţnării şi ale celei mai orbe prejudecăţi, noi am
consacrat statul. L-am consacrat astfel încît nici un om să nu
poată părunde în structura lui intmă penru a-i vedea defectele
şi aspectele corupte decît cu reţinerea de rigore; astfel încît
nimeni să nu îşi poată vreodată închipui că r putea începe
139
refomrea acestuia, prin submnrea lui; deorece modul n cre
trebuie să ne aplecăm asupra greşelilor statului trebuie să ie
aidoma celui prin cre ncercăm să vndecăm rănile unui păinte,
cu ·o teamă pioasă şi cu o solicitudne plnă de respect. Graie
acestei prejudecăţi nţelepte sntem deprinşi să-i privim cu groază
pe acei copii i ţării lor cre se grăbesc, fără a sta pe gnduri, să
ciopîţească acest părinte venerabl şi să-l pună în cazanul vră­
jitorilor, speînd să regenereze astel rupul paten şi să revigoreze
viaţa bătrnului cu ierburile lor otrăvitore şi prin ncntnţle lor
înricoşătore.

Este adevărat că societatea este un contract. Există contracte

de ordn inerior, care nu au în vedere decît simplul interes
ocazional şi cre pot i astel dizolvate după bunul-plac. Dr nu
este permis ca statul să ie conceput ca neiin d nimic mai mult
decît o nţelegere de asociere în vederea negoţului cu piper şi
cafea, stambă sau tutun, sau pentru orice lt produs tot pe atît de
trivil, astel încît el să ie ediicat, după cum dictează nteresul
mnor şi temporr, şi dizolvat după bunul-plac l p ărţlor cre l
lcătuiesc. Statul trebuie privit cu un senment de veneraţie cu
totul dierit, deoarece, în acest caz, asocierea nu are ca obiect
lucrurile ce servesc conservrea existenţei nimle a unei naturi
temporre şi trecătore. Statul este o asociere n vederea cultivăii
tuturor stiintelor; o asociere ce urmreste cultivrea tuturor rte­
�
lor; o as�cie e n vederea virtuţi şi a ex�elenţei. Şi cum scopurile
unei asemenea asocieri nu pot i atinse nici măcar n cuprnsul
mai multor generaţii, el devne o asociere nu numai între cei care
trăiesc, dr şi ntre cei care trăiesc n prezent, cei cre au murit şi
cei cre se vor naşte. Contractul pe care se bazează iecre stat
particulr, este numai o clauză din mrele contract orignr l
societăţii etene, cre leagă astel naturile inferiore şi cele
superiore, lumea vizibilă şi cea nvizibilă, n conormitate cu un
contract neschimbător sancţionat de către jurămntul nviolabil
cre ţine împreună toate naturile fizice şi morle, ntr-o ordne n
care iecare ocupă locul ce i se cuvne. De aceea, această lege nu
este supusă voinţei celor cre snt de fapt obligaţi, prntr-o putere
ce-i depăşeşte şi cre le este nfinit superioră, să se plece n faţa
ei. Corporaţile municiple ale acestui regat universal nu dispun,
din punct de vedere morl, de libertatea de a decide, după bunul
1 40
 lor plac şi potrivit cµ speculaţiile, un posibil progres; de a se
sepra, cu totul, de comunitate şi de a răzleţi, n toate direcţiile,
grupurile ce se subordonează acesteia; de a dizolva asfel comu­
nitatea şi de a o reduce la un haos n cre legăturile sociale şi
civile decad n condiţia de elemente primordile şi atomizate.
Numai o necesitate primordilă şi absolută, cre nu face obiectul
alegerii, ci cre se impune, cre este deasupra puterii de deli­
berre, care nu adite discuţie şi cre nu necesită nici o dovadă,
poate să justiice recursul la anrhie. Această necesitate nu este o
excepţie de la regulă, deorece şi ea este o parte a ordnii morle
şi izice a lucrurilor, căreia omul trebuie să i se supună ie de
bunăvoie, ie consîns. Numai că, dacă ceea ce este dor accep­
tre a necesitătii devne obiect de legere, legea va i ncălcată, iar
natura va fi n�gată. n acest caz, rebelii vor i scoşi în afra legi,
proscrişi şi exilaţi din această lume a raţiunii, a ordnii şi păcii, a
virtuţii şi a penitenţei rodnice n lumea dezbinată a nebuniei, a
discordiei, a viciului, a conuziei şi a regretului zadnic.
Acestea cred că snt, au ost şi vor continua să ie, dragă
domnule, penu un tillP ndelungat, sentmentele cre i nsu­
leţesc, n acest regat, pe aceia dntre englezi care nu snt nici cei
mai puţin nvăţaţi, şi nici cei mai puţin chibzuiţi. Cei cre aparţn
acestei categori îşi ormează opnle pe baza acelor fundamente
pe care se cuvin- să clădească cei de seama lor. Cei mai puţn
iscoditori decît aceştia le primesc de la o autoritate pe cre cei
hărăziţi de către Providenţă să trăiască pe baza ncrederii n
celălalt se pot bizui fără să se ruşneze. Aceste două eluri de
oameni se mişcă n aceeaşi direcţie, deşi se situeză pe poziţii
dierite. Ambele eluri de oameni se mişcă potrivit ordnii
universului. Ei toţi cunosc sau snt pătrunşi de acest nepreţuit şi
vechi adevăr: Quod illi principi et praepotenti Deo qui omnem
hunc mundum regit, nihili eorum quae quidem fiant in terris
acceptius quam concilia et caetus hominum jure sociati quae
civitates appellantur. 6 1 Dacă ei aderă la acest prncipiu ce
guveneză atît mntea cît şi inima, este nu în virtutea numelui
vestit l autoului său şi nici dn respect pentu autoritatea ncă şi
mai mre din cre derivă adevărul acestei idei; ci datorită
snguului lucu care poate să conere greutate oricărei opnii
savnte şi cre poate să o sncţioneze: natura şi relaţiile comune
tuturor omenlor. Convnşi precum snt că toate lucrurile trebuie
141
înfăptuite pe baza raportării la o autoritate şi a raportării la acest
punct de refernţă către cre toate trebuie să se orienteze, ei se
consideră obligaţi să rennoiască amntrea naltei lor origni şi
obîrşii. Ei relzează acest lucru, nu doar ca ndivizi, n snctuul
inimii lor, sau dor ca o congregaţie religioasă, în numele per­
sonal al iecărui dntre ei, ci şi prin capacitatea lor de a-şi aduce
omagiul naţional , n clitatea lor de corp politic, Fondatoului,
Autorului si Protectorului societătii civile - acea societate civilă
'
i
în absenţa căreia omul r i lip s t de posibilitatea de a atnge
perecţiunea de care este capabilă natura lui, ie şi numai ca o
palidă şi ndepărtată copie a acesteia. Ei consideră că El, cel care
a vrut ca natura noastră să se poată perfecţiona prn virtute, a vrut
şi mijloacele necesre pentru a atnge această perfecţiune. Prn
urmre, El a vrut statul. El a vrut ca acesta să se adape de la sursa
şi rhetipul orignr al oricrei perecţiuni. Cei cre sînt convnşi
că aceasta este voinţa Lui - vonţă care este legea tuturor legilor
şi suvernul tuturor suvernilor - nu pot gndi rău despre acţiunile
prn care dăm glas ca grup loialităţii şi omagiului nostru, prin cre
ne exprimăm recunoştnţa faţă de această suzeranitate supremă,
căreia îi oferim, aş i tentat să spun, statul nsuşi ca prinos, ca pe
o orndă preţioasă pe naltul ltr al adoraţiei universale. Aceştia
nu pot aşadr să gndească rău despre toate aceste acţiuni pe care
le îndeplnim cu toată solemnitatea ce cracterizează ceremonle
vieţii publice şi pentru cre stau mărturie ediiciile, cîntecele,
onamentele, discursurile, demnitatea personelor cre se supun
tradiiilor cultivate de specia umnă, n conormitate cu natura sa.
Altel spus, noi îndeplnim aceste acţiuni cu o mndrie umlă, fără
a ne depăşi co�diţia modestă, cu o măreţie temperată şi cu o
pompă reţinută. n opnia lor, a folosi o prte din bogăiile naţiunii
pentru relizarea acestor scopuri nu este cu nmic mai prejos
decît întrebuinţarea lor pentru ntreţnerea luxului personelor
particulre. Acest ceremonial este onamentul public. El este şi
consolre publică, şi cel cre întreţne speranţa publică. Cel mai
sărac dntre oameni îşi poate descoperi în el propria lui impor­
tnţă şi demnitate, pe cînd averea şi mîndria ndivizlor ace ca
omul de rang uml şi cu avere modestă să ie conştient, n iecre
moment, de nerioritatea lui, umilndu-i şi njosindu-i condiţia.
Scopul n vederea căruia este folosită şi sanctficată această parte
dn averea generlă a ţări este acela de a ace ca omul de condiţie
1 42
 umilă să ie înălţat�.în natura lui, şi de a-l ajuta să-şi imagneze o
stre n cre privilegile opulenţei vor nceta, o stre în care el va
ajunge să ie egalul oricui, prn natura şi, poate mai mult decît atît,
prn vrtutea lui.
Vă asigur că nu vizez sngularitatea. Vă aduc la cunoştnţă
opnii care au ost acceptate în rîndul nostru, dn cele mai veci
timpuri şi pnă n cipa de aţă, cu o atitudne de aprobare generală
de ;re nu ne-am dezis niciodată - opnii cre au pătruns atît de
adnc n mntea mea, încît nu pot distnge ntre ceea ce am nvăţat
de la alţi şi concluzle la cre am ajuns ca umre a propriilor
mele relecţii.
Astel de prncipi sînt cele cre fac posibil ca majoritatea
poporului dn Anglia, departe de a gîndi că o nstituţie religioasă
de nvergură naţională este lipsită de legitimitate, să înclne mi
degrabă să creadă că a exista fără aceasta este un lucru nelegitim.
În ceea ce vă priveşte, greşiţi ntutotul n Frnţa atunci cnd
reuzati să credeti că noi sntem atasati de această nstitutie mai
presus' de orice ' şi mai mult decît ' 'rice naţiune; şi d�că s-a
întîmplat ca poporu1 englez să acţioneze faţă de Biserică în mod
nesăbuit şi nejustiicat (aşa cum, negreşit, el a procedat n unele
situaţii) va trebui să recunoaşteţi, chir şi în greşelile poporului
nostru, dovada zelului său.
Acest principiu străbate întreg sistemul nostru politic.
Poporul englez nu consideră nstituţia Bisericii sale ca pe ceva
întîmplător, ci ca pe un element esenţial al statului; nu ca pe un
element eterogen şi detaşabl; ceva ce a ost adăugat dn motive
de convenablitate; ceva ce poate să păstreze sau de care se poate
lepăda n funcţie de ideile de moment despre ceea ce este avan­
tajos si ceea ce nu este. Poporul englez consideră că ea este
temeli'a întregi sale Constituţii. Între Biserică şi Constituţie ca
întreg, dr si ntre Biserică si iecre dntre elementele cJm­
ponente ale Constituţiei, există o uniune de nedesfăcut. În suletul
lui, Biserica şi statul reprezntă idei nseprabile şi rrreori se
ntîmplă să ie pomenită una fără a o pomeni şi pe cealaltă.

Prn elul în care este concepută, educatia noastră connnă

şi ntăreşte această impresie. Înr-un num� sens, educaţia este
lăsată la noi, în întregul ei, din copilărie pînă la maturitate, pe
seama clericlor. Chir şi atunci cînd tneri noşri, părăsnd şcoile
1 43
şi universităţile, păşesc n cea mai mportană perioadă a vieţi, ce
debutează prin ţeserea primelor legături dnre experienă şi studiu,
şi atunci cînd, n vederea atngerii acestui scop, ei vzitează lte
ţi, obiceiul nosru nu este acela de a le oeri drept nsoţitori
bătnele slugi care însoţesc personajele de vază ce vn la noi dn
lte ţări. Dimpotrivă, trei pătrimi dintre cei cre îi însoţesc n
srăinătate pe tnerii noştri nobli şi gentlemeni snt clerici. Ei ac
acest lucru nu n calitate de maeşi austeri, ci n calitate de smpli
nsoţitori, n calitate de prieteni şi tovarăşi ce posedă un cracter
mai sobu. Şi, nu rareori, ei snt persone de o obrşie tot la el de
leasă ca şi cei pe care i nsoţesc. Apropiindu-se atît de mult de
aceşti tneri, ei stabilesc cu aceştia, de regulă, relaţi snse şi cre
durează toată viaţa. Noi considerăm că prn aceste legături i
apropiem pe oameni de seamă de biserică, lărgnd, în acelaşi
tmp, vederile biserici prin relaţiile pe care aceasta le ntreţne cu
personajele cele mai mportnte le ii.
Tot la el de perseverenţi sntem şi n cultivrea vecilor
noastre metode si modalităti ecleziastice de educatie, ca umre
acestea s-au schimbat pre� puţin dn secolele al 'xiv-lea şi al
XV-iea ncoace; în aceasă privnţă, ca şi n oricre lta, aderăm la
vechea noastră mximă rădăcinaă de a nu ne ndeprta niciodată
şi n ntregime de la ceea ce am primit dn vecime. Noi m
constatat că aceste veci nstituţi snt n întregme favorabile
morlei şi disciplinei; şi m considerat că ele pot să ie mbunătăţite
atît vreme cît temeiul lor însuşi nu este schimbat. m apreciat că
ele snt capable să accepte, să mbunăăţească şi, mai presus de
orice, să păstreze cucele ştinţei şi le literaii, n rimul în ce
acestea erau treptat produse de către orinea Providenţei. La uma
umei, ca rezultat l acestei educaţi gotice şi monhle (pentru că
acesta este cracterul ei undmental) putem, pe bună dreptate, să
revendicăm o prte la el de considerabilă şi de veche precum cea
a oricărei lte naţiuni europene, dn proresul ştinţelor, l telor
si l literaturii, care au lumnat si nrumusetat lumea modenă. Noi
�redem că una dntre cauzele pinciple l� acestui progres a fost
aceea că nu m dispeţuit tezaurul de cunoaştere pe cre ni l-au lăsat
naintaşii noşti.
Ca urmre a crednţei ei faţă de nstituţia Bisericii, naţiunea
engleză nu a considerat ca ind înţelept să lase protejarea
14
intereselor undamentale ale cetăţii pe seama acelui element
căruia a reuzat să-i încrednţeze ie şi cea mai mică p arte a ser­
vicilor publice, civile sau mlitre, anume, contribuţia nesigură
şi precră a ndivizilor. Ea a mers chiar mai deprte. Căci, cu
sigurnţă, naţiunea engleză nu a acceptat niciodată, şi ici că o va
face vreodată, ca bunurile imobile ale biserici să ie tranformate
într-o pensie cre să depindă de Trezoreria publică şi cre să
poată i întîrziată, retrasă sau chir desiinţată în uncţie de
diicultăţile iscale; cu atît mai mult cu cît aceste diicultăţi pot i
uneori nvocate n scopuri politice, ind de apt, deseori, produsul
extravagnţei, al neglijenţei şi rapacităţii politicienilor. Poporul
Angliei a considerat, atît din motive constiuţionale cît şi din
motive religioase, ca ind ntemeiată împotrivrea sa la orice
proiect de transormare a clerului ndependent în pensionari
ecleziastici ai Statului. El se teme pentru libertatea acestora,- pe
cre existenţa unui cler dependent de Coronă ar aecta-o; el se
teme pentu lniştea publică, posibil tulburată de dezordinile pe
cre clerul divzat le-r isc a n cazul n cre s-r pune problema
dependenţei sale de�o altă autoitate decît cea a Coroanei. De
aceea, el a făcut ca Biserica sa să ie independentă, aşa cum a
procedat şi în cazul regelui şi al nobilimi sale.
Pe baza unei viziuni cre ia în seamă consideraţiunile de
ordin religios şi constituţional, pe baza opiniei sale porivit creia
este de datoria natiunii să oere consolare celor slabi si educatie
'
B
celor ignornţi, p �porul englez a ncorporat averea isericii n
marea masă a proprietăţii private, identficnd-o cu aceasta. Staul
nu are drept de proprietate asupra acesteia, nici în ceea ce priveşte
uzufructul, nici n ceea ce priveşte dreptul de a dispune de ea. El
doar veghează asupra ei şi o reglementează. Poporul englez s-a
îngrijit ca sursele de venit ale Bisericii să ie la el de sigure ca şi
pămntul pe cre aceasta l ocupă, şi să nu ie aectate de luctua­
ţiile schimbătore ale fondurilor şi acţiunlor publice.
Oamenii dn nglia, mă reer la cei luminaţi şi de vază, a
căror nţelepciune (dacă sunteţi de acord că ei posedă vreuna) este
deschisă ş! sinceră, s-r ruşina, ca de un truc prostesc şi nşelător,
dacă s-r ntîmpla ca ei să proeseze prn cuvntele lor o religie pe
cre aparent o dispreţuiesc prn acţiunile lor. Acestora nu le poate
scăpa faptul că, dacă prin comportamentul lor (sngurul gen de
limbaj care rreori mnte) ei par să con sidere mrele pncipiu

C-da 66 coala J O 1 45
driguitor al lumii naturale şi morale ca pe o simplă invenţie
menită să ţină vulgul n stre de supqnere, ei vor trăda astel
scopul politic pe care îl au în vedere. Le va veni greu să-i facă pe
ceilalţi să creadă ntr-un sistem pe care, în mod maniest, ei înşişi
nu îl iau n serio s. Oamenii de stat creştini ai acestei ţări au ca
primă datorie a lor aceea de a se îngriji de nevoile celor mulţi,
tocmai pentru că sînt mulţi. Acesta este, de fapt, primul obiectiv
al instituţiei ecleziastice şi l oricărei alte nstituţi. Ei au ost
deprnşi, de multă vreme, să considere că una dntre marile dovezi
ale adevărului misiunii lor evnghelice este aceea de a propo­
vădui celor săraci Scriptura. Ei socotesc, prin urmare, că aceia
cre reuză să predice Evanghelia celor săraci nu cred în aceasta.
Dr cum critatea nu se aplică numai unei singure categorii de
oameni, ci ea trebuie să se reverse asupra tuturor oamenilor ce se
ală n nevoie şi suerinţă, ei nu pot i insensibili la neericirea
celor mari, ale căror suerinţe trezesc, pe bună dreptate, în ei un
sentment de milă şi compsiune. Ei nu se dau înapoi, dintr-un
exces de delicateţe, de la a înfrunta duhoarea pe care o emană
aroganţa şi îngîmfarea acestor neericiţi ai soartei, gîndindu-se,
dimpotrivă, la îngrijrea de care au nevoie plăgile spiitului cre
i devorează pe aceştia. Ei ştiu că insrucţia religioasă este mai
importntă pentru aceşti oameni decît este penru alii; dn pricina
puteri ispitei cre îi încearcă; din pricina consecinţelor grave
care pot decurge din greşelile lor; deoarece exemplul lor rău
poate i imitat; deoarece stindrdul neîngenunchiat al mîndriei şi
ambiţiei lor trebuie să se plece şi să accepte jugul cumpătării şi al
vrtuţi; din pricina prostiei crase şi adncii ignornţe despre ceea
ce contează cu adevărat în cunoaşterea umană, care doneşte la
curţile princire, printre capi amatei şi n senate la el de mult ca
în ateliere sau pe ogoare.
Poporul englez este ericit să ştie că, pentru cei mri,
consolărle religiei sînt la el de necesre ca şi instucţia oerită de
aceasta. Ş i ei se numără printre cei neericiţi. Aidoma celorlaţi, şi
_
ei sînt ncercaţi de suerinţe personale şi de griji domestice. n
cazul acestor probleme, ei nu beneiciază de un tratament dierit,
iind nevoiţi să plătească, ca şi ceilalţi, obolul cre revine oricărui
muritor de rînd. Şi ei au nevoie de alnarea suverană a religiei
pentru supărările şi temerile cre i rod, care, ntrucît au mai puţn
de a ace cu nevoile limitate ale vieţi nmale, se prezntă în cele
1 46
mai dierite soiuri i· orme, pe care regiunile obscure şi lipsite de
restricţii ale imaginaţiei le diversifică încă şi m ai mult, com­
binndu-le n mod infinit. Aceste este motivul pentru cre aceşti
omeni, care deseori ne sînt raţi ntru neericire, au nevoie de
compasiune c aritabilă, pentru a umple golul sumbru care le
stăpîneşte suletele inerte, pe care nimic de pe suprafaţa acestui
pămînt nu le umple de speranţă sau de teamă; ceva c are să-i
despovăreze de lenea care îi ucide şi de moleşeala cotropitore a
celor cre nu au nimic de făcut; ceva care să le trezească pofta
pentru o viaţă în care ghiftuiala a stins farmecul pe cre l poate
oeri plăcerea cumpărată, în c are cursul proceselor naturale este
detunat, printr-o nticipre chiar şi a dorinţei, astel încît oice
satisfacţie este distrusă din pricina schemelor şi combinaţiilor
cre urmăresc procurrea plăcerii; astel încît nici un interval,
nici un obstacol nu se mai interpune ntre dorinţă şi îndeplinirea
acesteia.

Poporul ngliei ştie cît de slabă va i, fără îndoială, inluenţa

reprezentanţilor religiei asupra celor care au moştenit o avere şi
o putere de o vechime considerabilă, după cum ştie că acesta va
i cu atît mai slabă asupra celor parveniţi de curînd, dacă ei nu se
vor plia deloc după elul de a i l personelor pe cre trebuie să
le recventeze şi asupra cărora trebuie să exercite, în unele cazui,
un anume el de autoritate. Ce părere vor avea astel de oameni
despre grupul celor ce răspîndesc învăţătura Scripturii, dacă, n
ochii lor, locul pe care aceştia îl ocupă în societate nu este mai
presus de cel l proprilor servitori? Dacă sărăcia r i voluntară,
poate că lucrurle ar sta altel. Exemplele marcante de negare de
sine acţionează, cu putere, asupra spiritelor noastre; un om cre
a ndepărtat de la sine toate dorinţele cîştigă, n elul acesta, o
m are libertate, o mare ermitate si chir demnitate. D ar cum
marea majoritate a oricărui grup u �n este compusă din oameni
de rînd şi, prin umare, sărăcia lor nu poate i voluntră, dispreţul
cre plnează asupra sărăcimi laice se va răsrînge şi supra celei
ecleziastice. De aceea, Constituţia noastră prevăzătoare a avut,
prin umare, grijă ca aceia care trebuie să educe ignornţa
îngîmată, şi să pună stavle viciului insolent, să nu atragă asupra
lor dispreţul acestora, şi nici să trăiască numai din pomenile
oferite de acestea. După cum ea s-a îngrijit ca bogaţii să nu
1 47
neglijeze adevărata medicină a spitului. Dn aceste motive,
avînd n primul rînd grij ă, cu o atenţie printească, de cei săraci,
nu am surghiunit reigia (ca pe un lucru la a cărui vedere ne
ruşnăm) n trguri obscure sau în cătune uitate de Dumnezeu. Nu!
Noi m păstrat-o lîngă noi pentru ca ea să-şi ridice fruntea
ncununată cu mitra n tribunale şi prlamente. Noi vrem ca ea să
se întreţeasă cu toate aspectele vieţii şi să fie prezentă în snul
iecărei clase sociale. Poporul Angliei le va dovedi trufaşilor
potentaţi ai lumi şi guralivilor lor soişti că o naţiune liberă,
generoasă şi insruită îi cn steşte pe nalţi demniti ai Biseicii
sale; că ea nu va peite niciodată ca insolenţa averi şi a titlului
sau a oricărei alte specii de pretenţie orgolioasă să privească, de
sus şi cu dispreţ, la ceea ce ea priveşte cu veneraţie, sau să îndrăz­
nească să calce în piciore acea nobleţe personală dobndită, cre
r trebui să ie ntotdeauna, si care deseori chiar si este, fructul -
nu ecompensa, căci ce altce� a r putea să ie - n� ăţături, pietăţi
şi virtuţii. Oricare dntre noi poate să vadă, fără durere sau
rnchiună, cum un rhiepiscop este mai mportnt decît n duce.
Nu ne minunăm atunci cînd vedem cum un episcop de Durham
sau un episcop de Winchester re un venit nual de zece mii de
lre sterline; şi nu vedem de ce o avere de o asemenea valore ar
i mi rău plasată n mnile lor decît n cele ale nu ştiu crui conte
sau boienaş (squire) de ţră; chir dacă episcopul nu ţine atît de
mulţi cîini şi cai şi nu le dă acestora hrana c re s-r cuveni
copiilor poporului. Este adevrat, că ntregul venit al Biserici nu
este ntotdeauna folosit, pînă la ultimul şilin g , în scopuri
critabile; şi p oate că nici nu s-ar cuveni astel; dr măcr o parte
a acestuia este astel ntrebuinţată. Este mai bne să preţuieşti
vrtutea şi umnitatea, lăsnd n acelaşi timp un spaţiu deschis
pentru mniestrea libertăii de voinţă - chir dacă există astfel
riscul de a nu atinge, n ntregme, obiectivul vizat - decît să
încerci să faci din oameni simple maşini şi n strumente ale
binefaceri politice. Lumea întreagă va cîştiga de pe urma acestei
libertăţi fără de care vrtutea nu poate exista.
O dată ce statul a stabilit că bunurile bisericii reprezintă o
proprietate, nu mai poate i acceptată, fără a i acuzaţi de ncon­
secvenţă, discuţia asupra întnderii mai mari sau mai mici a
acesteia. A proceda astel r reprezenta o trădre a proprietăţii.
Căci ce rău poate să apră din cntitatea de proprietate deţnută
1 48
de te miri cne, dacă autoritatea supremă deţine puterea de a
veghea, în mod suvern şi depln, asupra acestei proprietăţi ca şi
asupra altora, reuşind astel să prevnă orice el de abuz? Şi de a
aduce această proprietate pe drumul cel bun, ori de cîte ori ea se
nde' ărtează, în mod vizibil, de la scopurile ei legitime?
n Anglia, mulţi dntre noi consideră că ceea ce i face pe unii
să se uite strîmb la distncţile, onorurile şi venituile cre, fără a
leza pe nimeni, sînt rezervate virtuţii, nu sînt decît invidia şi
răutatea faţă de cei cărora le datorează deseori propriile lor averi
şi nu iubirea pentru virtuţile renunţării şi ale ascezei pe care
Biserica le-a practicat dn cele mai vechi timpuri. Numai că
poporul Angliei re un auz fin, care ştie să deosebească adevărul
de fals. Aceste acuzaţii se pot recunoaşte după accentul lor.
Lmbajul pe care l olosesc le trădează. El constă ntr-un patois62
al raudei; n limbajul prefăcut şi păsăresc al ipocriziei. Cum
altfel r putea să gndească poporul Angliei atunci cînd aceşti
plavragii se preac că vor să transpună clerul n acea stare de
sărăcie evnghelică de la nceputuri cre, cu sigurnţă, s-a păsrat
nescmbat în spiritul acestora (şi n al nosru, ie că ne place sau
nu), dar cre se prea poate să i îmbrăcat diferite fome n lumea
exterioară, atunci cînd relaţia dintre instituţia bisericească şi stat
s-a schmbat; atunci cînd moravurile, cnd modurile de viată,
cnd ntreaga ordine a lumii umne a suerit o revoluţie totală? 'n
ochii nostri, acesti reformatori vor i nmati de un entuziasm
onest - l�cru pe �re nu putem să-l spunem de�pre cei de azi, cre
snt pentru noi numai nişte şarlatani şi nişte amăg�tori - atunci
cnd îi vom vedea cum îşi pun în comun propriile bunuri şi cum
se supun, n persona lor, rigorilor disciplinei severe a Bisericii
dn prmele veacuri.

Aceste idei ind bine ntipărite n mnle noast-e, nu veţi

vedea iciodaă Camera Comunelor a MiiBritaiicum încercă
să recurgă, n cazuri de criză naţională, la coniscrea bunurilor
Bisericii sau ale săracilor. Sacrilegiul şi proscripţia nu se numără
prntre modalităţile şi mijloacele comisiei noasre de inanţe.
Evreii din Chnge Alley nu au îndrăznit ncă să îvnească la
bunurile arhiepiscopului de Cnterbury, în speranţa că vor putea
ipoteca domeniul acestuia. Nu îmi e temă că spusele i vor i
cumva tăgăduite dacă vă voi asigura că n acest regat nu există o
1 49
singură persoană publică prntre cei pe care vă place să-i men­
ţionaţi, nici măcar una� vă asigur, n vreun partid sau în vreo gru­
p are care să nu dezaprobe, ca dezonorantă, peridă şi crudă,
coniscarea proprietăţii la care a ost nevoită să recurgă Adu­
narea vosră Naţională, atunci cînd cea dinîi datorie a ei r i ost
aceea de a o proteja.
Îmi veţi permite, poate, să vă spun, cu pieptul puţin umlat
de mmdrie pentru ţara mea, că aceia dintre noi care au dorit să
ridice cupa ticăloşiilor lor n onoarea societăţlor din Paris şi-au
văzut aşteptările înşelate. Jeuirea Bisericii voasre s-a dovedit a
i o măsură de siguranţă pentru bunurile Bisericii noasre. Ea a
pus în mişcare poporul, care a privit cu groază şi nelinişte actul
de nenchipuit şi lipsit de ruşine al proscripţiei. Poporul a descis
ocii, şi i va descide tot mai mult, asupra egoismului care a
acaparat spiritele şi asupra lipsei de sentimente generoase a
acestor oameni perizi, care, debutînd printr-o ipocrizie şi o
raudă mascată au sirşit printr-o violenţă şi printr-un jaf la
drumul mre. Se pare că şi la noi acasă există debuturi asemă­
nătoare, numai că noi ne păzim împotriva unor naluri simlare.
Sper ca niciodată să nu ne pierdem atît de complet orice sens
al datoriei, aşa cum acesta ne este impus de căre legea uniunii
sociale, încît să ajungem, sub pretextul serviciului public, să
confiscăm bunurle ie ele şi numai ale unui sngur cetăţean care
nu s-a făcut vinovat de nici o oensă. Care om, dacă nu un tirn
(un nume care redă ntreaga esenţă a ceea ce viciază şi corupe
natura umană), s-ar putea gîndi să conişte proprietatea altor
oameni, fără a formula, în prealabl, o acuzaie, fără a le oeri
acestora şansa unei audieri şi a unui proces, şi aceasta n czul
unor sute, mii de oameni, ciar a unor clase întregi? Cre om,
dacă nu cel care a pierdut orice umă de omenie, s-ar putea gîndi
să arunce în mrejele neericrii omeni de rang nalt şi cu uncţii
sacre, unii dinre ei de o vîrstă care impune respect şi compasiune,
să-i arunce astel dn înaltul celor mai de seamă poziţii în stat, în
cre pămîntul pe rare îl posedau le permitea să se meţină într-un
mod demn, într-o stare de sărăcie, tristete si desconsiderare?
Este adevăr.t că, după ce i-au s�ul � într-un mod atît de
violent pe dennitrii Bisericii de la propria lor masă, penru a
oeri n mod atît de generos un estin harpilor cmetei, coniscato­
iile-au oeit victimelor lor firimituri şi cioburi drept consolre.
150
 Este însă o mare uzime să-i împingi pe 0amenii obişnuiţi să
trăiască, în mod ndependent, n gherele unei vieţi trăite dn po­
meni. Ceea ce pentru oamenii de o anumită condiţie, nedepnşi
să trăiască altel, ar putea i o situaţie acceptabilă, poate să
repreznte, pentru cei care văd cum totul se schimbă în viaţa lor,
o revoluţie îngrozitoare, o schimbare la care nici un om viuos nu
ar condamna pe nimeni decît dacă este vorba de cneva care
merită pedeapsa cu moartea. Numai că, pentru mulţi oameni,
această pedepsă a degradării şi a infamiei este mai rea decît
moartea. Nu este oare evident că pentru cei cre şi-au dezvoltat
o dublă nclnaţie prejudice) în favoarea religiei, pn educaţia lor
şi pn uncţile pe care le-au îndeplnit în admnistrarea bisericii,
suenţa lor necruţătoare este nfnit mai accentuată atunci cnd
pmesc ceea ce a mai rămas dn proprietatea lor, sub omă de
pomnă, dn mînile profane şi nevrednice ale celor cre i-au
jeuit de tot ceea ce au avut; atunci cînd primesc aceste pomeni
(dacă se pune cumva problema de a le pmi), nu din contribuţiile
caritable ale celor care le sînt devotaţi, ci dn grija nsolentă a
susţnătorilor unui ateism cunoscut şi aprobat; atunci cînd îşi
datorează mijloacele pentru menţnerea religiei celor care o
dispreţuiesc şi care vor măsura aceste mijloace după ntnderea
dispreţului lor, astfel ncît să-i înjoească şi să-i dezonoreze în
ochii lumii pe cei care primesc această pensie?
Dar acest act de acaparre a proprietăţii, ni se spune, este o
judecată efectuată pe baza legii, şi nu o coniscare. După toate
aparenţele, ei au descoperit n Academile de la Palais Royale şi
n cele ale Iacobinlor că numiţi omeni nu aveau nici un drept
asupra posesiunilor pe care le deţneau pe baza legii, a olosinţei,
a decizilor tribunalelor si a prevederilor acumulate în decurs de
o mie de ani63. n viziu�ea lor, clerul este compus dn persone
ictive, creaţi ale statului, pe care le poţi disruge după plac şi ale
căror drepturi pot i limitate şi modificate în orice privnţă;
bunurile pe cre ei le posedă nu snt cu adevărat ale lor, ci aprţn
statului cre a creat ficţiunea; şi, pn umare, nu rebuie să ne
preocupe ceea ce le poate aecta în persona lor şi n sentimentele
lor naturale, deoarece ceea ce li se ntîmplă aectează doar carac­
tere fictive. Dar ce contează numele ce se dau procedeelor prn
care omenii sînt nsultaţi şi lipsiţi de recompensele bnemeritate
ale unei proesii, în care nu numai că statul le-a permis să se
151
angajeze, dr i-a şi încurajat în acest sens; recompense pe care ei
le credeau sigure şi pe baza cărora îşi croiseră planul de viaţă,
contractaseră datorii, făcînd astel ca o mulţime de oameni să
depndă de ei.
Sper că nu vă veţi imagna, domnule, că voi mai zăbovi mult
asupra acestei neericite distncţii, între persoane reale şi ictive.
Argumentele trniei ne trezesc dispreţul în aceeşi măsura în
cre forţa ei ne inspră teamă. De nu ar i dobîndit coniscatorii
voşti, prn crimele pe cre le-au comis la început, o putere cre
să le asigure imunitatea pentru toate crimele de cre s-au făcut
vinovaţi pînă atunci şi de toate acelea pe care le mai pot comite
ncă, atunci nu slogismul logicinului, ci biciul călăului ar i
fost acela care să respngă o soistică ce se nrudeşte cu ul şi
crima. Tranii soişti de la Paris snt gălăgioşi în declmaţiile pe
care le prolierează la adresa tiranilor regali nlăturaţi, care, în
vremurile trecute, au oensat lumea. Ei ndrăznesc acest lucru
deorece nu se simt ameninţaţi de închisoile şi cuştle de ier ale
vechilor lor stăpîni. Să ne purtăm, atunci, cu blîndeţe aţă de
tiranii timpului nostru, atunci cnd ei oeră privirlor noastre
spectacolul unor tragedii şi mai înicoşătore? Să nu recurgem,
atunci, la aceeaşi ibertate la cre au recurs ei, dacă ne putem
olosi de aceasta cu aceeaşi sigurnţă cu cre s-au olosit şi ei,
atunci cînd a spune adevărul pe şleau trezeşte numai dispreţ
pentru opiniile celor ale căror acţiui ne repugnă?
Pentru a masca această violare a tuturor drepturlor la pro­
pietate, coniscatorii au început prin a nvoca unul dnre cele
mai emoţionnte pretexte, dacă e să ne gndim la prnciple dn
cre se inspră comportamentul lor - grija pentru respectarea
angajamentelor statului. Duşmanii proprietăţii au mimat, mai
întîi, o preocupre plină de grjă, delicateţe şi scipulozitate
pentru respectarea angajamentelor regelui faţă de creditorii
publici. Aceşti proesori ai dreptulor omului sînt atît de preocu­
paţi să-i înveţe pe alţii, că nu mai au deloc vreme pentru a nvăţa
ei înşişi ceva; r i ştiut altfel că angajamentul niţial şi orignr
al societăţii civile re n vedere respectrea propietăţi cetăţea­
nului, şi nu a pretenţiilor creditorlor statului. Dn perspectiva
acestui angajament, dreptul cetăţeanului este anteior n timp şi
posedă preeminenţa titlului şi excelenţă n ceea ce piveşte
echitatea. Averle indivizlor, ndierent dacă au fost dobndite,
152
moştenite sau posedate în virtutea unei participări la bunurile
unei numite comunităţi nu au făcut parte, nici explicit, şi nici
implicit, dnre grnţile oerite creditorilor statului. Ideea unei
asemenea garanţii nici măcr nu le-a trecut prn mnte celor cre
au făcut împrumutul, atunci cînd au căzut la nvoială. Ei ştiau
prea bne că publicul, ie că este reprezentat de către un monarh,
ie de către un senat, nu poate să oere drept zălog decît venitul
public; şi că nu poate avea nici un alt venit public cu excepţia
celui care provine dintr-o impozitare dreaptă şi proporţională a
tuturor cetăţenilor. Acesta şi numai acesta putea i olosit ca zălog
pentru creditorul public. Căci nimeni nu va putea face din
nereptatea sa zălogul rectitudinii lui de cracter.
Nu se poate să nu ac unele observaţii cu privire la conra­
dicţile provocate atît de către rigiditatea extremă, cît şi de căre
extrema lexiblitate a noii noţiuni de respectre a ngajmentelor
pubice, cre şi-au pus amprenta asupra acestei operaţiuni - şi
care au nluenţat-o, nu n conormitate cu natura obligaţiei aţă
de stat, ci în conomitate cu natura caracterului persoanelor faţă
de care statul s-a an�ajat. Adunrea Naţională nu priveşte nici
unul dnre actele vecii guvenăi a reglor Frnţei ca iind valid,
cu excepţia angajmentelor pecuniare. Restul actelor guvenării
regale snt privite într-o lumnă atît de defavorabilă, ncît a
pretinde ceva pe baza lor este privit ca un fel de cmă. Fără doar
şi poate, pensia oerită ca o recompensă pentru serviciile aduse
statului este un titlu de proprietate tot atît de sigur ca şi oricre
dnre omele de granţie acordate penu bnii oeriţi statului. Şi
chiar mai bună încă, deoarece penu a obţine serviciul snt oeriţi
bni, şi încă sume mri. m văzut, totuşi, un mre număr de
persone pensionate în Franţa, pe care cei mai samavolnici dnre
miniştri le-au lăsat, în vremurile cele mai năpăstuite, să se bucure
în pace de venitile lor, pe cre această adunare a drepturilor
omului le-a jeuit fără mlă. Atunci cnd şi-au cerut pîinea
cîştigată cu preţul sîngelui lor, li s-a spus că servicle lor nu au
ost aduse naţiunii cre există în prezent.
Caracterul nestatonic al credinţei publice nu i afectează
doar pe aceşti neericiţi. Adunrea Naţională - trebuie să recu­
noaştem, perfect consecventă cu ea nsăşi - este angajată ntr-o
deliberre respectablă pentru a stabli lmitele obligaţiilor care
reies din tratatele publice semnate cu alte naţiuni, în timpul
153
guvenării anterioare; prin urmre, un comitet a ost nstituit
pentru a raporta care dnre acestea trebuie ratiicate şi care nu. n
elul acesta, ecilibrul a fost restabilit: credinţa publică a acestui
stat nentinat valorează, în afara sa, la el de mult ca şi înlăunul
său.
Nu este deloc uşor de închipuit care nume este prncipiul
raţional pe baza căruia ar trebui să ie mai degrabă ntemeiată
guvenarea regală: acela de a poseda puterea de a recompensa
serviciile şi de a semna tratatele în virtutea prerogativului ei, sau
acela de a zălogi creditorilor venitul eectiv şi cel posibil al
statului. Dacă există un lucru care a scăpat de sub puterea
exclusivă a Coronei, atît în Franţa, cît şi în oricare altă monarhie
europenă, acesta este capacitatea de a dispune de Trezoreria
publică. A zălogi venitul public presupune domnaţia suvernă, în
cel mai deplin sens al cuvîntului, asupra ondurilor publice. Dar
acest lucru trece cu mult dincolo de ceea ce îndreptăţeşte Corona
să mpună un impozit temporar şi ocazional. Ş i totuşi, actele cre
rezultă dn această putere periculoasă (semnul distnctiv al unui
despotism nelimitat) sînt singurele care au ost considerate ca
ind sacre. De unde vne această preenţă pe care o manifestă
o adunare democratică penu o masă de bunuri care îşi derivă
titlul de proprietate din cea mai criticabilă şi odioasă dntre
expresiile autorităţii monarice? Raţiunea nu poate contribui cu
nimic la vindecrea de tarele nconsecvenţei; după cum nici
favorurle nu pot i justiicate pe baza unor principii ale dreptăţii.
Dar conradicţia şi parţialitatea care nu admit nici o justiicre nu
îşi au mai puţn cauzele lor adecvate; şi aceste cauze nu cred să
ie atît de greu de descoperit.
Ca umare a datoriei oarte mi a Franţei s-a omat o mare
proprietate fnanciară (moneyed interes!) şi o dată cu ea o mre
putere. Pe baza vechilor uzanţe care au domnat n acest regat, cir­
culaţia generală a proprietăţii, şi în special convertirea reciprocă
a bnilor în pămînt, a fost întotdeauna o problemă dificilă.
Trnzacţiile fmliale, mi generale şi mai stricte decît snt în
nglia, jus retractus (dreptul de reragere), mrea masă a pro­
prietăţii Coroanei, considerată pnr-una dntre maximele drep­
tului rancez ca ind nalienabilă, mrile proprietăţi ale corpo­
raţlor ecleziastice, - toate acestea au făcut ca n Frnţa interesele
proprietăţii unciare şi interesele capitalului nanciar să ie relativ
1 54
 mai separate, ntai puţin apte să interereze una cu celălltă, iar
deţinători celor două eluri distncte de proprietate să ie mai
puţn bnevoitori unii faţă de celalţi decît sînt în această ţară.
Penru un tmp îndelungat, proprietatea în bani a fost privită
cu reavonţă de către popor, căci a văzut n ea cauza neericirilor
sale şi a agravări lor. Aceasta a fost nu mai puţn invidiată de
către proprietarii de pămnt de modă veche, paţial dn aceleşi
motive pentru care ea era neplăcută în ochii poporului, dar şi
mai mult deoarece ea ntuneca, prin splendoarea şi fastul unui lux
ostentativ, genealogiile aduse la sapă de lemn şi titlurile depo­
sedate ale unei bune părţi a nobilmii. Chiar şi atunci cînd nobi­
lmea, care reprezenta nteresele mai durabile le proprietarlor de
pămînt, s-a aliat prn căsătorie (aşa cum a ost czul uneori) cu
cealaltă categorie a proprietrilor, s-a considerat că averea care a
salvat fmia de la rună a provocat contaminarea şi decăderea
acesteia. Astel că duşmăniile şi nvidle dintre aceste păţi au
fost sporite chiar si prn acele mijloace prn care, de regulă,
discordia ncetează : iar disputele sînt transformate n prietenii. n
acest răstmp, mîn"dria celor avuţi, nu a celor nobli sau de curînd
înnoblaţi, a crescut o dată cu propria sa cauză. Ei au resmţit, cu
rnchiună, o nerioritate ale cărei temeiuri reuzau să le accepte.
Ei nu respngeau nici o modalitate dnre cele cre ar i putut să-i
ajute să se răzbune pentru jignle aduse de mîndria categoriei
rivale şi să ridice dn nou averea lor la rngul şi stma, cre, n
opinia lor, le reveneau n mod natural. Ei au ţintit noblimea prin
mijlocirea Coroanei şi a Bisericii. Ei şi-au îndreptat atacurile
asupra noblmii în direcţia n care aceasta le părea a i cea mai
vunerabilă, adică, în posesiunile bisericii, care, sub paronajul
Coronei, cădeau în sarcina noblmii. Episcople şi marle abaţii
erau detnute, cu cîteva exceptii, de către membrii acesteia.
n �ceastă stare de adevăr �t război, nu întotdeauna percepută
ca atare, între vechea noblime proprietară de pămînturi şi noua
categorie a deţinătorlor de capital (monied interest), oţa cea mai
mare, şi cel mai uşor de aplicat, s-a alat în mîinle celor dn
urmă. Categoria deţinătorlor de capital este, prn natura ei, mai
aplecată înspre aventură şi mai dispusă să se angajeze în acţiuni
de acest el. Deoarece achiziţiile lor au o natură relativ recentă, ei
snt, în mod natural, mai descişi către noutăţi. Prn urmare, toţi
cei care doresc scimbarea vor recurge la acest gen de avere.
1 55
 Alături de posesoiicapitalului s-a dezvoltat o nouă categorie
de oameni. Împreună au fomat o coaliţie srînsă şi remarcablă;
mă refer la oamenii de litere şi la oamenii politici. Oamenii de
litere, preocupati de ideea de a se remarca, sînt rareori ostili
inovaţiei. Încă dn vremea declnului măreţiei lui Ludovic al
IV-lea, ei au ncetat să mai ie în mod deosebit cultivaţi, de către
rege însuşi şi de către regent, dar şi de căre succesorii la ron; ei
nu au mai fost mplicaţi într-un mod atît de sistematic n viaţa de
la curte, prn favoruri şi prin remuneraţii, aşa cum se ntmplase
n timpul acelei perioade strălucitore de domnie fastuoasă, care
nu a ost însă şi lipsită de caracter politic. Ei au încercat să
recupereze ceea ce au pierdut o dată cu protecţia pe cre leo
acorda vechea Curte pn faptul că s-au asociat înr-un el de
corporaţie proprie; cele două Acadeii ale Franţei şi, ulterior,
marea întreprndere a Enciclopediei, condusă de căre o societate
ormată dn aceşti omeni de litere au contribuit, nr-un mod
deloc neglijabil, la formrea acestei corporaţii.
Cu cîţiva ni n urmă, cabala literară a omulat ceva n genul
unui pln exact, penu disugerea religiei creştne. Membiiei au
umărit realizarea acestui pln cu un zel atît de mare cum nu se
mai văzuse pnă la ei, cu excepţia, poate, a apostollor unui sistem
religios. Ei erau posedai de un spit de prozelitism dntre cele
mai fnatice şi, generat de acesta înr-un mod aproape natural, de
un spit de persecure a celorlalţi, atît cît le pemiteau ijloacele
de care dispun. 64 Tot ceea ce nu se putea face în mod drect şi
dnr-o dată pentru a atinge noblul scop pe care şi-l propuseseră,
rebuia să fie realizat prntr-un proces mai îndelungat, olosn­
du-se de opnia publică. Cel dntîi pas ce trebuia făcut pentru a
prelua comanda asupra opiniei publice era acela de a stabili
domiaţia asupra celor care o conduc. Ei au reuşit astel ă pună
stăpînire, înr-un mod riguros şi perseverent, pe toate căile care
conduc la gloria literară. Este adevărat că mulţi dnre ei s-au
situat pe cele mai înalte culmi ale literaturii şi ştinţei. Lumea
întreagă le-a făcut dreptate; şi, în numele talentelor lor generale,
le-a iertat răul către catre tndeau principiile lor particulare.
Aceasta a ost o autentică generozitate, răsplătită de ei pn aceea
că au depus toate eoturile penru a acapara, pentru ei şi penu
adepţii lor, reputaţile de nteligenţă, cunoaştere şi gust. Aş n­
drăzni să spun că acest sprit exclusiv şi limitat nu a dăunat
156
 literaturii şi gusului mai puţn decît moralei şi adevăratei lo­
zoii. Aceşti pănţi ai ateismului65 îşi au propriul lor bigotism; şi
ei au învăţat să vorbească împotriva călugărilor cu spritul
călugărilor. Deşi, n alte privnţe, ei sînt omeni de lume. Mijloa­
cele ntrigii sînt necesare pentru a suplini deectele argumentului
şi ale nteligenţei. Acest sistem de monopol literar a ost
consolidat pntr-o rîvnă neostoită, cheltuită n slujba ponegrrii
şi discreditării prn orice mijloace posible a tuturor celor care nu
apan facţiunii lor. Tuturor celor care au observat spritul care
animă comportmentul lor le-a ost de mult clar că aceştia nu
doreau altceva decît puterea de a transfoma intoleranţa cuvîn­
tului şi a penei înr-o persecuţie care să lovească proprietatea,
libertatea şi viaţa.
Atacurle sporadice şi slabe ndreptate împotriva lor, mai
degrabă din dornţa de a respecta foma şi decenţa decît ca
expresie a unui serios resentiment, nu le-au slăbit forţa, şi nici nu
le-au înmuiat eforturile. Elementul dominant, atît în czul opo­
ziţiei, cît şi al succţsului, a fost un zel violent şi distructiv, de un
el necunoscut lumii pînă atunci, care a pus cu totul stăpînre pe
mnţile lor şi care a făcut astfel ca întregul lor discurs, care altel
ar i putut să ie plăcut şi nstructiv, să devină cu totul dezgustător.
Un sprit de cabală, ntrigă şi prozelitism a invadat toate gndurile,
cuvntele si' actiunle lor. Si, deoarece zelul conroversei duce la
înlocuirea gîn turilor cu u rebuinţarea orţei, ei au început să se
apropie de prinţii srăni, ntrînd în corepondenţă cu aceştia, în
spernţa că, prn autoritatea acestora, pe care la început i-au
lnguşit, vor putea realza schmbărle pe care le aveau n vedere.
Pentru ei nu avea nici o importnţă dacă ceste schmbări aveau
să se petreacă pn răsnetul despotismului sau pn cutremurul
agitaţiei populare. Corespondenţa dnre această cabală şi ultimul
rege al Prusiei va arunca suicientă lumină asupra spiritului
acţiunilor lor în general. 66 n vederea aceloraşi scopuri, pentru
care au uneltit cu pnţii, ei s-au îngrijit, ntr-o mnieră atentă, de
interesele puterii fnncire în Frnţa; şi astel, pn ntemediul
instrumentelor puse lor la dispoziţie de către cei ale căror poziţii
le-au oferit cele mai cuprinzătoare şi mai sigure mijloace de
comunicare, ei au pus stăpînire, cu meticulozitate, asupra tuturor
cnalelor ce contribuie la omarea opniei.
157
 Scriitorii, în special atunci cînd acţionează în grup şi înr-o
sngură direcţie, au o mare nluenţă asupra spiritului public;
loialitatea acestor scriitori faţă de nteresul capitalului finncia67
a avut ca eect, deloc neglijabl, dminuarea sentimentelor de ură
şi nvidie a poporului faţă de această ormă de bogăţie. Aceşti
scriitori, precum toţi cei care răspîndesc noutăţile, au aişat un
mare zel pentru cei săraci şi pentru cei dn clasele cele mai de jos
ale societăţii, în vreme ce, prin satrele lor în care au exagerat
fiecare aspect, au făcut ca greşelile curţii, ale nobilimii şi clerului
să ajungă să fie urîte. Ei au devenit un el de demagogi, au jucat
rolul unui lint care uneşte, în favoarea unui sngur scop: bogăţia
care repugnă şi sărăcia turbulentă şi disperată.
Pe măsură ce aceste două categori de oameni - oamenii de
litere şi oamenii finanţelor - apar ca principalii conducători ai
tuturor tranzacţiilor ulteriore, unirea dintre ei şi politica lor este
cea care explică (nu ca fundament în virtutea unor principii ale
legii şi acţiunii, ci n calitate de cauză) furia generală cu care a fost
atacată întreaga proprietate funciară a Bisericii şi a comunităţlor
religioase; dar şi deosebita atenţie cu care, contrar tuturor prnci­
pilor pe care ei le invocă, s-a avut grijă de interesul capitalului
financiar care îşi are originea în autoritatea Coroanei. Toată
nvidia faţă de bogăţie şi putere a ost, în mod artificial, orientată
împotriva altor categorii ale celor avuţi. Ce alt prncipiu decît cel
pe care l-am fomulat ar putea fi invocat pentru a explica un
lucru atît de extraordinar şi nenatural precum alocarea posesiu­
nilor bisericii - care au rezistat de-a lungul atîtor generaţii şi a
nenumăratelor şocuri ale violenţei civile, ind protejate deopo­
trivă de către justiţie şi de către prejudecată - pentru plata dato­
riilor, relativ recente, nfmante şi contractate de către o guver­
nare denigrată şi coruptă?
A ost averea publică o garanţie suicientă pentru datoria
publică? Presupuneţi că nu a ost şi că, undeva, a ntervenit, n
mod necesar, o pierdere - Atunci cnd se întîmplă ca unica avere
legal posedată - singura pe cre părţile conractante o au n vedere
n momentul în care au încheiat înţelegerea - să lipsească, cne
trebuie să fie, potrivit pncipilor echităţii naturale şi legale, cel
care trebuie să suere? Cu certitudine că trebuie să ie sau partea
care a avut ncredere, sau cea care a indus ncrederea, sau chiar
ambele; şi nicidecum alte părţi care nu au avut nici o legătură cu
158
 tranzacţia. În czul ncapacităţii de plată sînt afectaţi, în mod
necesar, atît cei„ care au ost suicient de slabi pentru a nu se
asigura ndeajuns, dar şi cei cre au oerit, în mod raudulos, o
garanţie cre nu era validă. Legile nu permit nici un alt el de
reguli de luare a deciziei. Numai că, n conormitate cu noul Cod
al drepturilor omului, singurele persoane care, n mod echitabil,
ar trebui să suere sînt tocmai cele lăsate să scape basma curată:
acestea trebuie să dea socoteală de datoria pentru cre nu există
nici împrumutători, şi nici împrumutaţi, pentru care nimeni nu a
dat sau acceptat vreo ipotecă.
Ce a avut clerul de-a face cu aceste tranzacţii? Ce au avut ei
de-a face cu orice angajament public care exceda ntinderea
propriei lor datorii? Cu siguranţă că, pentru a acoperi această
datorie, averle lor erau angajate pînă la cel din umă acru. Nimic
nu dezvăluie mai bine spiritul unei adunări, care prezidează n
virtutea noii sale justiţii şi a noii sale moralităţi acţiunile de
coniscare publică, decît exnrea conduitei sale aţă de această
datorie a clerului. Grupul coniscatorilor, idel intereselor capi­
talului nancir pentru care a trădat orice alte interese, a constatat
ablitarea juridică a clerului de a contracta o datorie. Desigur că
le-au recunoscut asfel dreptul de a poseda, în mod legal, pro­
prietatea pe care o presupunea puterea lor de a contracta datoria
şi de a ipoteca bunur.e; ei recunoşteau astel drepturile acestor
cetăţeni persecutaţi prin chiar actul pn care acestea erau, n mod
lagrnt, violate.
Dacă, aşa cum am spus, îi revne cuiva, din afara ansam­
blului corpului social , rolul de a da socoteală în legătură cu
deicitul creditorilor statului, atunci nu poate i vorba decît de cei
care au stabilit conditiile contractului. De ce nu sînt, atunci,
coniscate bunur.e tuturor controlorilor generali?68 De ce nu
acelea ale lungului şir de mniştri, oameni ai finanţelor şi bncheri
care s-au îmbogăţit, în vreme ce naţiunea era srăcită din pricna
operaţlor şi sfatur.or lor? De ce nu este coniscată, mai degrabă,
averea dl. Laborde decît cea a arhiepiscopului Parisului, care nu
a avut nimic de-a ace cu crearea sau speculrea ondurilor pu­
blice? S au, dacă este nevoie să confiscaţi averile vechilor
proprietari de pămnt în locul celor ce speculează cu capital,
atunci de ce trebuie ca această sancţiune să ie aplicată numai unei
sngure categorii? Nu ştiu dacă, de pe urma cheltuielilor ducelui
159
de Choiseul, a mai rămas ceva dn sumele enorme de care acesta
a beneiciat ca urmare a gratiicaţiilor obţnute dn bunătatea
stăpnului său, n tmpul unei domnii cre, pn cele mi diverse
ome ale dniciei sale, atît n vreme de război, cît şi în vreme de
pace, a contribuit, ntr-o mare măsură, la actuala datoie a Frnjei.
Dacă a mai rămas ceva de acest el, de ce nu este coniscat? Ii
amintesc să i ost la Pris în timpul vechii guvenări. Am ost
acolo imediat după ce ducele de Aiguillon a ost salvat (aşa cum
se pare că lumea a crezut îndeobşte) de la eşaod, de căre mîna
protectore a despotismului. El a ost mnistu şi se pre că a ost
amestecat n afacerile acelei ispitore peioade. De ce nu văd
cum averea lui este restituită municipaităţilor în cuprinsul cărora
aceasta este situată? Nobla amilie de Nolles a servit (recunosc,
ntr-un mod merituos) vreme îndelungată Corona Frnţei, şi este
de la sne nţeles că s-a împărtăşit dn avorurle acesteia. De ce
nu aud nimic despre utilizrea averilor ei pentru reducerea
datoriei pubice? De ce este averea ducelui de Rocheoucault mai
sacră decît cea a cardinalului de Rochefoucault? Nu mă ndoiesc
că cel dintîi este un om de merit; şi că el înrebuinţează, în mod
adecvat, veniturile sale (adaug acest lucru ca şi cum nu ar i
nepotrivit să se nţeleagă că întrebunţrea propietăţii r putea
aecta titlul prn care aceasta este posedată); dar a spune despre
el - si detin această inormatie dintr-o sursă de încredere - că
ratele lu i, cardinalul arhiepiscop de Rouen 69, a întrebunţat
bunurile sale, posedate n mod tot atît de ndreptăţit, într-un mod
mai demn de laudă şi călăuzit mai mult de grija pentru nteresul
public, nu este o dovadă a lipsei de respect. Se poate oare să auzi
despre proscrierea unor astel de persone şi despre coniscrea
bunurilor lor fără să ii cuprns de indignre şi de groază? Cel
cre, n astel de situaţii, nu este încercat de aceste emoţii nu se
poate considera om. Cel care nu exprimă astel de emoţii nu
merită numele de om liber.
Numai ni dinre cuceritoii brbri au provocat o schimbre
atît de radicală a proprietăţii. Nici unul dinre conducătoii facţiu­
nilor romane, atunci cînd au scos la mezat frucul jauilor lor
împlîntînd în pămînt suliţa necruţătore - crudelem illam
Hastam70_ nu a pus la vînzare, într-o cantitate atît de mre,
bunule cetăţenlor pe cre i-a cucerit. Trebuie spus, în favoarea
acestor trani ai antichităţii, că numi cu greu se poate admite că
1 60
 faptele lor au f�st săvîrşite cu sînge rece. Pasiunile lor erau
aprnse, rea le era nvennată, mintea le era întunecată de spiritul
răzbunii, de nenumăratele atacuri atît ale unei părţi cît şi ale
celeilalte şi de represaliile la care se recurgea, fără încetare,
într-un şuvoi de sînge şi de jui. Ceea ce i mna dncolo de orice
lmite ale moderaţiei era teama că, odată cu redobîndirea pro­
prietăţii, famlle celor pe cre i-au prejudiciat ntr-un mod ce nu
admite reparaţie şi iertre îşi vor redobndi şi puterea.
Acesti coniscatori romni, cre actionau ncă n lmitele
elmentel �r trniei şi care nu useseră nsu iţi încă în drepturile
omului pentru a exercita toate soiurile de cruzimi unul asupra
celuilalt, în absenţa vreunei provocăi, considerau că nedreptatea
lor trebuie să ie, în mod necesar nvăluită în culoi atrăgătoare.
Ei considerau partea învnsă ca iind alcăuită dn trădători cre
au purtat armele sau care au actionat cu ostilitate împotriva
statului. n viziunea lor, aceste pe�soane îşi pierduseră drepul la
proprietate dn picna cmelor comise. Penu voi, în stadiul
dezvoltat în cre se ală spiriul umn, această ormalitate nu a
existat. Voi aţi pus mîna pe un venit nual de cnci milione de
lre sterlne şi aţi izgoit, dn casele lor, patuzeci sau cncizeci de
mii de oameni deorece „aşa aţi vrut voi". Tirnul, Henric al
VIII-lea la ngliei, deşi nu a ost mai lumnat decît erau în Roma
Mius şi Sylla şi deşi nu a sudiat n nole voasre şcoli, nu a ştiut
ce nsrument eectiv al despotismului poate să găsescă în marele
arsenal al rmelor oensive ce poartă numele de drepturile
omµlui. Aunci cînd s-a hotărît să jefuiască abaţile, aşa cum şi
clubul Iacobnilor a jeuit toate comunităţile ecleziastice, el a
început prn a institui o comisie care' să examneze cmele şi
abuzurile din cuprinsul acestor comunităţi. Aşa cum este de
aşteptat, această comisie a amestecat n raportul ei adevăit
exagerăi şi minciuni. Numai că, adevărat sau als, ea a raportat
abuzuri şi oense . Dr aşa cum abuzurile pot i ndreptate, aşa
cum pentu crimele comise de unii membri ai grupului nu poate
i condamnat grupul n ntregul său, şi deorece în acea epocă
ntunecată proprietatea nu era încă privită ca o creaţie a preju­
decăţii, toate acele abuzuri (şi au existat suiciente) numai cu
greu puteau i considerate ca reprezentnd un temei suicient
pentu o coniscre a pămîntulor monastice, precum cea avută
în vedere de rege. Acesta, prin urmare, a făcut n aşa el ncît să
C-da 66 coala 11 161
obţnă de la abaţii un act de renunţare formală la bunurle lor. La
toate aceste eforturi obositoare a recurs unul dintre cei mai
hotărîţi tirani dn cuprinsul istoriei, ca acţiuni prelmnre fără de
cre nu se gndea că ar putea îndrăzni (mitund membrii celor
două Camere care i erau în mod servil devotaţi prn promisiunea
unei p ărţi din pradă şi prn speranţa unei scutiri perpetue de
impozit) să ceară Parlmentului o consnţire, prinr-un act legal,
a acţiunlor sale nedrepte. Dacă ar i fost ca soarta să-l i dăruit
timpurilor no astre, patru noţiuni tehnice ar i rezumat modul lui
de acţiona şi l-ar i scutit de oice bătaie de cap ; el nu ar i avut
nevoie decît de această simplă ncntaţie - ,Flozoie, Luină,
Libertate şi Drepule omului".
Nu p ot spune nici un cuvnt de laudă despre aceste acte de
trnie, cre, în p oida falselor lor culori, nu au o st elogiate de
nimeni pînă acum; şi totuşi, prin aceste false culoi, despotismul
a plătit tribut dreptăţii. Puterea care se situează deasupra fricii şi
a mustrrlor de conştinţă nu s-a puut siua şi deasupra Ruşnii.
Atîta vreme cît Ruşinea vegheză asupra puterii, Vrtutea nu este,
în înregime, stinsă n nimă; dup ă cum nici Moderaţia nu va i,
în înregime, izgonită dn spiritele tirnlor.
Cred că este suicient pentru iec are om ntegru să relec­
teze asupra acestor evenimente îndepărtate pentu a împrtăşi
sentimentele pe care acestea le-au in spirat poetului politic.
Astel încît, de fiecare dată cnd vederii sau imagn aţiei sale i se
înfăţişează astfel de acţiuni ale despotismului rapace, el va
implora cerul să îndepărteze nenorocrle pe care acestea le
prevestesc7 1 :

Fie ca nici o astel de furtună,

Unde pieirea doar mai poate scmbrea s-o aducă,
Să nu se-abată asupra vremurilor noasre.
Spune-i (muza mea) ce monsruoasă, de neimagnat, oensă,
Ce crime, să i împns un rege creştn
Căre o astel de furie dezlănţuită? Să i ost splendoarea sau
dornţa deşartă?
Fost�a el însuşi atît de cumpătat, de pur şi de drept?
Să i ost acestea cimele penru care au ost pedepsiţi?
Ele au ost, ntr-o si mai mre măsură, ale lui.
Dr, pentru cel săr �c, crimă este însăşi bogăţia. 72
1 62
 Aceeaşi bpgăţie care este întotdeauna, în cadrul tuturor
ormelor de regm politic, rădre şi crmă de lese-nation 13 n
ochii despotismul lipsit de mijloace şi rapace, a jucat şi penru voi
rolul ispitei de a viola, în acelaşi tmp şi ca un obiect unic, pro­
prietatea, legea şi religia. Să se i alat Franţa într-o astel de stare
de mizerie şi părăsire încît jaful să i fost singurul mijloc de
supravieuire cre i-a mai rămas? Asupra acestei probleme aş
dori să prmesc ceva mai multă normaţie. Au fost cumva
nnţele n Franţa, atunci cnd Stările Generale s-au întrunit,
înr-o situaţie atît de dezastruoasă ncît, după ce s-au străduit să
facă economii, pe baza pinciplor dreptăţii şi ale milei, n toate
dep rtamentele, a ost imposibilă refacerea acestora printr-o
repatizare echitabilă a sarcnlor ntre dieritele Stări? Dacă o
astel de impunere egală r i ost suicientă, sînteţi primul cre
ar i ştiut cît de uşor r i fost de făcut. Dl. Necker, în bugetul pe
cre l-a prezentat celor rei ordne întrunite la Versailles, a făcut
o prezentre detiată a siuaţiei nanciare a Franţei.74
Dacă este să ne luăm după acesta, nu a ost necesr, pentu
a ecilibra venile Frnţei cu cheltuielile acesteia, să se recurgă
la noi impuneri, de orice natură r i ost ele. El a stabilit sumele
de bani permanente ce rebuie plătite de iecre categorie, nclusiv
dobînda unui nou împrumut de patru sute de milioane, la
5 3 1 ,444,000 de livre; venitul x la 475 ,294,000, cu un deicit de
56, 1 50,000, ceea ce nseamnă ceva mai puţn de 2,200,000 de lire
sterlne. Dar pentru a ecilibra acest deicit, el a făcut uz de eco­
nomi şi de creşterile de venit (considerate ca iind absolut sigure)
cre au totalizat o sumă puţn peste cea a deicitului; închend cu
aceste cuvnte emfatice (p. 39): „Ce ţară, domnilor, decît cea
cre, fără mpozite şi cu lucuri de mică valore pentu care nu i.
ost perceput mpozit, poate face să dispară un deicit care a
produs atîta zgomot n Europa. "75 n ceea ce priveşte rambur­
srea, stngerea datoriei, toate celellte obiecte mportante ce sînt
de nteres pentru datoia publică şi modalitatea de rezolvre a
acestei probleme la cre se reeră discursul d-lui Necker, nimeni
nu s-ar i ndoit că era suicientă dor o cotizaţie oarte moderată,
proporţională, şi cre revenea, n mod egal, tuturor cetăţenlor
penu a miza, dn plin, necesrul penru acopeirea cheltuielilor
care decurgeau de aici.
1 63
 Dacă această expunere a d-lui Necker a ost falsă, aunci
Adunrea este, în cel mai înalt grad, vinovată pentru a i forţat
regele să accepte ca ministru al său, şi, n plus, potrivit depoziţiei
regelui, să angajeze ca ministru al lor, un om care a ost n stre
să abuzeze, într-o mnieră atît de notorie, de confidenţa celor
care i-au încredinţat mandaul; şi aceasta, ntr-o problemă de cea
mai m re importnţă şi care ţnea, n mod direct, de resortul său.
Dar dacă expunerea a ost corectă (şi înalta stimă pe care, ca şi
voi, m avut-o ntotdeauna pentru dl. Necker îmi nterzice să mă
îndoiesc de acest lucru) aunci ce s-r putea spune n avorea
celor cre, în locul unei contribuţii moderate, rezonabile şi gene­
rale, au recurs, cu snge rege şi fră a i orţaţi de nici o necesitate,
la o confiscre parţială şi crudă?
A ost acea contributie reuzată, ie de patea clerului, ie de
cea a nobilimi, sub pretexul privlegiului? Desigur că nu. n
ceea ce priveşte clerul, s-r putea spune chiar că a alergat în
întîmpinrea dornţelor Strii a reia. Anterior reunirii Stilor
Generale, clerul a prescris, n mod expres, pn toate nstrucţiunile
date deputaţilor săi, să renunţe la orice imunitate, c re ar i puut
aşeza oamenii Bisericii într-o poziţie deosebită de cea a celorlaţi
supuşi rncezi. Prin această renunţre la privilegii, clerul a ost
ciar mai explicit decît nobilmea.
Dar să presupunem că deicitul ar i rămas la 56 de mioane
(sau 2,200,000 de lre sterline), aşa cum a fost pentru prima dată
estimat de către dl. N ecker. Să admitem că toate resursele cre
acopereau, în viziunea lui, deicitul erau ictiuni crase şi lipsite de
temei; si că adunrea (sau Lorzii Aticolelor76 acesteia la Iacobini)
'
a ost, P consecinţă, îndreptăţită să pună în spatele clerului
nreaga·povră a deicitului - acceptnd toate acestea, un necesr
de 2,200,000 de lire sterline nu justiică o coniscre cre urcă
pnă la suma de cinci milioane. O impunere a clerului dor la
suma de 2,200,000 de ire sterline r i ost opresivă şi nedreaptă,
dr nu r i dus la runrea celor cărora le-a ost impusă; şi, prn
umre, nu r i servit scopului real al celor care au pus la cale
acest lucru.
Se poate ca persoane care nu sînt familirizate cu strea
Frnţei să ajungă să-şi imagineze, auznd că nobilimea şi clerul
au ost privilegiate în materie de impozite, că aceste grupuri
socile nu au contribuit cu nimic, nterior revoluţiei, la sarcinle
1 64
 statului. Aceasta este o mare greşeală. Este sigur că ele nu au
contribuit, n mod egal, una în compraţie cu cealaltă, şi nici
ambele în compraţie cu Starea a reia. Oricum, ambele au avut
o contribuţie apreciablă. Nici noblimea şi nici clerul nu s-au
bucurat de vreo scutre de la plata accizelor pentru mrurile
destinateconsumului, şi nici de la plata taxelor vamale, şi nici de
la plata impozitelor indirecte cre, n Franţa, ca şi aici, ormează
o parte atît de mre a veniturilor publice. Nobilimea a plătit
capitaţia. Ea a plătit, de asemenea, impozitul unciar, numit
douăzecimea, care se ridica, uneori, pnă la suma de trei şi chiar
p atru şilingi pe lra sterlină. Aceste două impozite, atît unul cît şi
celălalt drecte, nu erau deloc neglij abile, iar produsul lor era de
o importanţă deloc insigniintă. Cleul provinclor cucerite şi
anexate de Franţa (cre ormează ca întindere a opta parte din
întreg, dr ca bogăţie ormează un procent mult mai mre) a
plătit, de asemenea, capitaţia şi douăzecimea, la rata plătită de
nobilime. Clerul dn vechile provincii nu a plătit capitaţia; dr el
s-a răscumprat prnr-o sumă de aproxmativ 24 de mlioane,
ceea ce reprezită ceva mai mult de un mlion de lre sterline. El
era scutit de o douăzecime; dr atunci, a oerit n schimb donaţii
benevole; el a contractat datorii p entu stat şi a ost supus şi altor
cheltuieli. Astel încît, contribuţia totală a cleului s-a ridicat la a
treisprezecea pate dn venitul lor net. Pentru a egala contribuţia
nobilimU ar i fost nevoie ca el să plătească anual cam cu
patruzeci de mii de lre sterline mai mult.
Atunci cînd grozăvile acestei proscrieri au planat asupra
cleului, acesta a făcut o oertă de contribuţie, prin ariepiscopul
de Aix, care, dn cauza extravagnţei sale, nu ar i trebuit să ie
acceptată. Cu toate aceastea, oerta n cauză a ost evident maj ·

avntajoasă penru creditorul public decît orice s-ar i putut spera

(să se obţină), n mod raţional, prin coniscre. De ce nu a fost
acceptată? Motivul este evident - Nu a existat nici o doinţă ca
Biserica să ie adusă în situaţia n care să poată servi statul.
Servrea statului a devenit un pretext pentru a distuge Biserica.
Ş i dacă penru a distruge Biserica rebuia să se distrugă mai ntîi
ţra, atunci nici un scrupul nu-i putea reţine : şi au distrus-o.
Adoptrea plnului de jecmnre, în locul celui de coniscare, ar
i echivalat cu renuntarea la unul dntre cele mai mportante
scopuri ale proiectul�i. În felul acesta nu s-ar mai i ajuns la
1 65
crearea noii clase a proprietarlor de pămînt, solidară cu noua re­
publică, cre a ajutat la naşterea sa şi de cre însăşi această naşte­
re a depns. Acesta a fost unul dntre motivele pentu cre nu a
ost acceptată extravngnta răscumpărare propusă de către cler.
Nebunia proiectului de coniscare, aşa cum acesta a ost
fomulat niţial, a devenit, curînd, evidentă. A arunca astfel,
dnr-o d aiă, pe piaţă această masă imensă şi nepreţuită de pmînt,
sporită încă şi mai mult prin vastele domenii confiscate ale
Coronei, avea ca scop evident dispriţia profiturilor scontate ca
urmre a coniscrilor, prin deprecierea valoii acelor pmîntui
şi chir a înregii proprietăţi unciare rnceze. Acestui rău i s-a
adăugat un altul: cel al detunăii neaşteptate a nregului numerr
ce circula în Frnţa, dnspre comerţ înspre proprietatea unciră.
Ce s-a ntreprns atunci? S-a aplecat atunci Adunrea, percepînd
eectele negative ale proiectelor sale de vînzare, căre oertele
clerului? Nici o nenorocire nu r i putut-o orţa să mergă pe un
dum cre făcea de ocară cir şi cea mai nensemnată aprenţă
de dreptate. Toate spernţele legate de o vînzare generală şi
mediată find spulberate, se pre că Adunrea s-a smţit arasă de
către un alt proiect cre includea scimbarea bunurlor Bisericii
pentu ondurle publice.
n cadrul acestui proiect au aput nsă mari diicultăţi în ceea
ce priveşte valoarea egală a obiectelor ce trebuia scimbate. S -au
ivit si alte obstacole, cre au detemnat Adunrea să reconsidere
proi�ctul de vînzare. Ca urmre, municipaităţile s-au almat. Ele
nu vroiau să audă de transerrea tuturor rezultatelor j aului
practicat în cuprinsul ţării în mînile deţnătorilor de onduri
publice din Pris. Multe dintre aceste municip alităţi au fost
runcate (de către sistem) n gherele celei mai crunte srăcii.
Bnii nu erau de găsit nicăieri. Astfel încît, acestea au ajuns n
situaţia de a avea nevoie, în mod rzător, de bani. Ele tnjeau după
o monedă, de orice el, care le-ar i putut ajuta să-şi revigoreze
ndustria alată pe mote. Municipalităţilor li s-a permis atunci
să paticipe la pradă, ceea ce a făcut ca, în mod evident, primul
pln (dacă acesta a fost vreodată luat n serios) să devnă mprac­
ticabl. Nevole publice apăsau dn toate părţle. Mnistrul fnn­
telor a reamintit nevoia urgentă de onduri, cu o voce dintre cele
�ai preocupate şi almnte. n această situaţie, sînsă cu uşa dn
toate părţle, Adunarea, n loc să dea curs pmului său pln, acela
1 66
 de convertire a btcherilor n episcopi şi abaţi, în loc să plătească
vechea datorie, a contractat una nouă, de rei la sută, creînd o
nouă monedă de hîrtie, acoperită prin viitorea vnzre a bunu­
rilor Bisericii. Ea a emis această monedă de hîrtie pentru a
satisface, n pimul rînd, exigenţele fomulate de către B anca de
Sconturi (Bank of discount) - această mare maşinărie sau, mai
degrabă, moră de hîrtie, izvor al unei bogăţii ictive.
Jeurea Bisericii a devenit astfel singura sursă a tuturor
operaţiunlor nncire ale Adunării; principiul vitl al înregii
sale politici; sngura granţie a menţnerii puterii sale. A devenit
atunci necesar ca, prn toate mijloacele, chir şi prn cele mai
violente, toţi cetăţenii să ie reduşi la aceeaşi condiţie şi ntreaga
natiune să ie conteresată n sustnerea vinovată a acestui act si
a �utorităţii celor care l-a comis. Pentru a-i detemina chir şi pe
cei mai îndărătnici să ia pte la jaul său, Adunarea a impus ca
fnd obligatorie, n orice tranzacţie, acceptarea monedei sale de
hîrtie. Faptul că zăbovesc prea mult asupra acestei părţi a
lucrărilor Adunrii Naţionale le va prea de la sine înţeles acelor
observatori cre acordă un rol central acestei tendinţe prezente n
toate proiectele lor, din cre au emanat ulterior toate măsurile pe
·

care le-au luat.

Pentru a elimina orice mpresie că r exista vreo legăură
nre Coroană şi justiţia publică şi pentru a aduce nreaga ţră sub
dominaţia absolută a dictatoilor din Pis, au ost complet aboite
acele vechi şi independente corpuri juridice cre au ost, îm­
preună cu toate meritele şi greşelile lor, parlamentele. 77 Atîta
timp cît au existat prlamentele, a fost evident că poporul poate,
mai devreme sau mai tîrziu, să apeleze la acestea şi să se unească
astel sub stndardul vechilor legi. Uneori a trebuit nsă să ie luat
în considerare faptul că magisraţii şi alţi uncţionari ai tribu­
nlelor şi-au cumpărat slujbele la un preţ ote ridicat, penu
care, ca şi pentru serviciile îndeplnite, nu au primit decît o
dobîndă oarte mică. Simpla coniscare a ost un hatîr acordat
dor clerului; - în ceea ce i piveşte pe oamenii legii, rebuie spus
că au existat unele semne de ecitate, considernd că acestia au
beneiciat de o compensaţie cre s-a ridicat la o sumă e� ormă.
Compensaţia lor a ost inclusă n datoria naţionlă, penru a crei
licidre există un singur ond nelimitat. Oamenii legi vor i
despăgubiţi cu aceste noi hîrtii ale Bisericii, cu noua monedă, al
1 67
cărei rol este acela de a merge alături de noile principii ale
competenţei judecătoreşti şi ale legislaii. Magisraţi demişi vor
avea de ales ntre a se alătura întru suerntă etelor bisericesti si
,
necesitatea de a-şi primi propria proprietat� dintr-un ond co� sti­
tuit prinr-o astel de modalitate şi n astel de crcumstanţe cre
i-ar face să se ngrozească pe toţi cei ormaţi în spritul vechilor
prncipii ale jurisprudenţei şi cre au jurat să păzească proprie­
tatea. Chir şi clerul are de ales între a accepta mizerabla sa
pensie, formată din acea hîrtie devalorizată, purtînd amprenta
caracterului de neşters al sacrlegiului şi smbolurle unei sale,
si a muri de oame. Alianta dinre faliment si tranie nu a oerit,
'
�iciodată în decursul istoie şi în nici o ţră, un exemplu de atac
atît de violent la adresa creditului, proprietăţi şi libertăţi, prcum
cel al cursului impus, în mod artiicial, de către Adunarea
Naţională, monedei sale de hîrtie.
La sîrşiul tuturor acestor operaţii, se dezvăluie marea tană:
aceea că, în realitate (cel puţin atît cît se poate conta pe deiberăi­
le Adunăii) şi pe bună dreptate, pămînturile Bisericii nu rebuie
să ie deloc vîndute. Porivit ultimelor hoi ale Adunăii Naţio­
nale, acestea rebuie să ie cedate celui care oeră cel mai mult.
Trebuie observat însă că se acordă facilitatea de a vărsa la
cumpărare numai o parte din preţ. Pentru plata restului sumei s-a
acordat un termen de doisprezece ani. Este, prn urmre, de ajuns
pentru cumpărătorii ilozoici să plătească un el de amendă
ictivă la început pentru a intra, imediat, în posesia averii.
Dintr-un nume punct de vedere li se face un dr, pe cre l pot
păstra în virtutea dreptului eudal creat de zelul lor pentru noua
ordine. Scopul acestui proiect este, evident, acela de a pemite
accesul unui gup de cumpărătoi lipsiţi de bni. Consecinţa va i
aceea că aceşti cumpărători sau mai degrabă deţnători ai unor
beneicii (grantees) se vor acita de ceea ce datorează, nu numai
din rentele ce sporesc treptat, care r putea să ie la el de bine
primite din ptea Statului, dr şi din ceea ce vor obţine din jul
materialelor de consrucţie, dn devastrea pădurilor şi din oice
el de bani pe care vor reuşi să-i storcă, cu mîinile lor deprinse
cu camăta lacomă, de la ţranii năpăstuiţi. Aceştia se ală la
discretia schimbătore si rbitrară a unor oameni care se vor ala
în sit�aţia de a-i jecm ăni n toate modurle posibile, pentru a
putea face aţă exigenţelor cre cresc o dată cu proiile obţinute
1 68
 din pămînturle }or.. averi pe care nu le deţn decît n condiţle
precre ale unui nou sistem politic.
Atunci ud toate raudele, imposturle, violenţele, jfurile,
ncendierile, crimele, coniscile, etalonul monetr forţat şi toate
celelalte întruchipri ale trniei şi ale cruzimii folosite pentru a
ncita n direcţia acestei revoluţii şi pentru a o susţne îşi vor i
produs efectul natural, anume acela de a oensa sentimentele
morale ale tuturor spiritelor virtuoase şi moderate, nstigatorii
acestui sistem ilozoic îşi vor ridica imediat capul pentru a
denunţa vechea guvenare monarhică a Frnţei. Atunci cînd vor
i ponegrit îndeajuns această putere ce a ost răstunată, ei îşi vor
contnua raţionamentul, ca şi cum toţi cei care dezaprobă noile
abuzuri r i ptizani ai celor veci; astel încît, cei care nu snt
de acord cu concepţiile lor crude şi violente despre libertate
trebuie să ie trataţi ca avocaţi ai servituţii. Recunosc faptul că
poziţia lor i conduce, n mod necesr, către această înşelătorie
josnică şi vrednică de dispreţuit. Sngura modalitate de a-i face pe
oameni să cadă de acord asupra acţiunlor şi proiectelor lor este
supoziţia că nu există' nici o terţă opţiune ntre ei şi tirania cea mai
îniorătore despre care mărurisesc însemnările trecutului sau
nvenţia poeţilor. Modul lor de a îndruga verzi şi uscate cu greu
ar putea i privit ca o soistică. El nu este decît o neruşnare crasă.
Să nu i auzit, niciodată, aceşti gînditori, în toată întnderea
lumilor lor teoretice şi practice, de nimic cre să se situeze ntre
despotismul monarhului şi despotismul mulţimii? Să nu i auzit
ei, niciodată, de monrhia guvenată de legi, controlată şi conra­
balnsată de bogăţile şi demnităţle ereditre ale naţiunii, ce snt,
la rîndul lor, supuse controlului judicios l raţiunii şi sentimen­
tului poporului, cre acţionează prn ntermediul unui organ
reprezentativ adecvat şi permanent? Este cu adevărat imposibl să
găsim un om care, fără intenţii crimnale şi răuvoitoare şi în
absenţa unui mod de a gndi care să nspire milă prin absurditatea
sa, să prefere o astel de omă de guvenare, mixtă şi moderată,
oricăreia dntre cele două extreme? Un om care să considere că
o naţiune care, reuşind cu uşurnţă să aleagă o astel de omă de
guvenre - sau să o consolideze, deorece o poseda deja - a
preerat să comită mii de crime şi să-şi supună ţra la mii de
nenoroci penu a evita o astel de formă de guvenare, nu poate
decît să fie cu totul lipsită de orice nţelepciune sau virtute? Este
1 69
ore un adevăr universl recunoscut acela că o democraţie pură
este sngura fomă de regim politic acceptabilă pentru o societate
umnă, astel încît unui om nu i poate i pemis să ezite asupra
meritelor acesteia fără a i bnuit că este un prieten l tirniei,
ceea ce înseamnă un duşmn al omenirii?
Nu ştiu cum să clasiic autoritatea ce guvenează acum în
Frnţa. Aceasta pretinde că este democraţie pură, deşi, în opinia
mea, ea se mişcă în linie dreaptă şi cu repeziciune n drecţia
unei oligriidăunătoare şi njositoare. Recunosc însă că, în clipa
de fată, aceasta este creatia si expresia naturii a ceea ce pretnde
că es te. În ceea ce mă p�ive Ş te, nu resping o omă de guvemă­
mînt numai pe baza unor pncipii abstracte. Este posibil să existe
situaţii n c.re să devină necesră forma pur democratică. Este
posibil să existe unele situaţii (deşi dor cîteva şi legate de
crcumstnţe specifice) în cre aceasta să ie, în mod clar, dezra­
blă. Numai că nu acesta este cazul Frnţei sau al oricărei alte ţări
mri. Pînă în clipa de faţă, nu ne-au ost oferite nici un el de
exemple de democraţii importnte. Anticii erau mai bine fami­
liarizaţi decît noi cu acestea. Deoarece nu sînt cu totul neştiutor
în ceea ce priveşte autorii cre au observat cel mai bine aceste
constituţii şi cre le-au înţeles cel mai bine, nu mă pot abţine să
nu le împărtăşesc părerea că o democraţie absolută, la el ca şi o
monarhie absolută, nu poate i considerată printre formele legi­
time de guvemămînt. Penru aceştia, democraţia înseamnă mai
degrabă corupţie şi degenerare decît o Constituţie bine întocmită
a unei republici. Dacă îmi aduc bine aminte, Aristotel constata că
o democraţie prezintă multe şi remrcabile puncte de asemănre
cu o tirnie.78 Nu mă îndoiesc, cîtuşi de puţin, de faptul că,
într-o democraţie, majoritatea cetăţenlor poate oprma, n modul
cel mai crud, minoritatea, ori de cîte ori această fomă de regim
politic este putenic divizată, ceea ce, în mod inevitabil, se în­
tîmplă deseori pin însăşi natura lucrurilor. După cum este de
aşteptat ca oprimrea minorităţii să cupindă un număr tot mai
mre de cetăţeni şi să se exercite cu o înverşunre mult mai mare
decît cea cre este de temut în czul domniei unui singur sceptru.
n czul unei persecuţii de sorgnte populră, indivzii care sueră
se află într-o condiţie mult mai deplorabilă decît n oricre ltă
situaţie. Sub jugul unui prnţ crud, aceştia se bucură de compa­
siunea omenii, l cărei blsm le lnă durerea provocaă de rni
1 70
 şi de semnele de admiraţie venite din partea poporului, cre îi
întresc în perseverenţa cu care îndură suferinţele la care sînt
supuşi. Dr cei care îndură nedreptăţi din partea celor mulţi nu se
bucură de nici o consolare venită dn afră. Ei pr să ie părăsiţi
de întreaga omenire; iind striviţi de o conspraţie îndreptată
împoriva lor de către întreaga specie.
Să admitem că democraţia nu este cracterizată de această
tendinţă inevitabilă, pe care eu presupun că o are. de a conduce,
în mod necesr, la tirania părţi. Să admitem, de asemenea, că
aceasta posedă, în stare pură, tot atît de multe avntaje asemănă­
tore celor de cre sînt sigur că se bucură atunci cnd este combi­
nată cu lte forme de guvenre. Dr, n ceea ce priveşte monr­
hia, nu conţine ore nimic cre să pledeze în favorea ei? Nu l
citez deseori pe Bolingbroke79, după cum nici operele lui, în
generl, nu mi-au marcat spiritul în mod de neşters. El este un
scriitor plin de sine şi superficial. Cu toate acestea, el face o
observaţie cre, în opinia mea, nu este lipsită de ţemeincie şi de
adîncime. El spune că preeră o monrhie altor forme de guver­
nămînt, deoarece va i posibil mai degrabă să altoieşti orice ormă
de republică pe o monrie decît orice fel monrhie pe o ormă
republicană. Consider că el re dreptate. Acesţ apt este, de ase­
menea, confirmat istoric şi nu este contrazis de speculaţie.
Ştiu cît de lesne se poate broda pe marginea greşelilor unei
mri puteri care a dispărut. Graţie unei revoluţii în stat, sicofanţi
servili de ieri se trnsormă în criticii severi ai zilei de azi. Dr
mnţile independente, cele cre nu se răzgîndesc după cum bate
vîntul, atunci cînd li se oferă spre consideraţie un subiect atît de
important pentru umanitate precum guvenarea, vor reuza, cu
dispreţ, să joace rolul celor care satrizează şi al celor care de­
clmă emfatic. Ele vor judeca instituţle umne după cum judecă
şi cracterele umne. Ele vor alege ntre binele şi răul amestecate
în institutiile muritore, la el ca si n oameni muritori.
Deş i consider, de regulă ş i pe bună dreptate, că vechia
voastră guvenre în Frnţa a fost apreciată ca fnd cea mai bună
dintre monrhiile non-moderate sau rău-moderate, ea a fost,
totuşi, pină de abuzuri. Aceste abuzuri s-au acumulat în timp, aşa
cum ele se acumulează, în mod necesr, în iece monarie care nu
se află sub controlul constnt al unei reprezentări populare.
Greşelile şi deectele regimului care a ost detronat în Frnţa nu
171
 îmi snt străne; dup ă cum nu cred să iu înclinat, prin natura
mea sau prin politică, să ac pnegricul vreunui lucru care merită,
pe bună dreptate şi în mod natural, să facă obiectul cenzurii.
Numai că, n acest moment, problema nu este aceea a viciilor
acelei monrhii, ci a existenţei sle. Este atunci adevrat că vechia
voastră guvenre din Franţa a fost de aşa natură încît a fost
incapabilă sau nedemnă de reformă; astel încît a fost absolut
necesar ca întreagul eşafodaj al societăţii să ie demolat din
temelii, pentru a înălţa, n locul lui, un ediiciu experimental,
întemeiat în ntregime pe teorii? La începutul anului 1 78 9 ,
întreaga Franţă era d e ltă părere. În toate districtele regatului,
instrucţiunile date deputaţilor din Stările Generle erau pline de
proiecte de reormare a guvenării. fără a exista nici măcar cea
mai vagă sugestie de distrugere a acesteia. Dacă un astfel de
proiect ar fi ost atunci ie şi numai sugerat, cred că el ar i fost
respins n unanimitate, cu dispreţ şi groază. Uneori oamenii fie
lunecă treptat, fie snt împinşi către situaţii pe cre dacă le-r i
putut prevedeâ dinainte şi n ntregul lor s-ar fi menţinut la o
distanţă considerabilă de ele. La vremea cînd deputaţii au primit
nstrucţiunile, nimeni nu-şi punea problema existenţei abuzurilor
si a faptului că acestea necesitau o reormă; după cum ea nu se
pune nici acum. ·În intervalul de timp cuprins între primrea
instrucţiunilor şi revoluţie, lucrurile s-au modificat; şi ca o
consecinţă a acestei schimbări, adevărata ntrebare a prezentului
este: cine re dreptate, cei care ar i vrut să reformeze sau cei cre
au distrus?
Cnd i auzi pe unii cum vorbesc despre monrhia din Frnţa,
· ai zice că descriu Persia care sîngerează sub spada înricoşătore
a lui Tahmasp Quli Khn80 sau măcr despotismul brbar şi
narhic l Turciei, unde cele mai frumoase ţinuturi din lume, ce
se bucură de climatul cel mai beneic, sînt devastate de pace mai
rău decît au fost alte ţări devastate de război; unde nu s-a auzit de
rte şi meşteşuguri, unde manufacturile lîncezesc, unde ştinţa
piere, agricultura decade, unde nsăşi rasa umnă se descompune
sub ochii privitorului. A fost aceasta situaţia Franţei? Singura
modalitate de a răspunde la întrebre presupune raportarea la
fapte. Faptele însă nu susţin nalogia. Alături de rău există, n
regimul monarhic, şi ceva bun; ir monrhia rnceză a putut
ameliora răul cu ajutorul religiei, al legilor, al moravurilor, l
1 72
 opiniilor - toate a_şpecte care făceau ca vechea Constituţie a
Frnţei (care, cu sigurnţă, nu era nici o Constiuie liberă şi, prin
umre, nici una bună) să ie numai în aprenţă cracterizată de
despotism, nu şi în realitate.
Cred că strea populaţiei este unul dntre criteriile cele mai
sigure care ne permit estimrea în iecare ţră a eectelor unei
forme de guvemămînt. Nici o ţară în care populaţia prosperă,
siuaţia sa mbunătăţindu-se în mod treptat, nu se poate afla sub
o guvenre mult prea dăunătoare. Acum vreo şaizeci de ni
intendenţii crc.mscripţilor fnncire dn Frnţa au elaborat
raporte, printre ltele, şi asupra populaţiei din districtele lor. Nu
posed aceste raporte cre, după prerea mea, sînt prea volumi­
noase, şi nici nu am vreo idee despre cum aş putea intra în posesia
lor. Sînt, pn urmare, nevoit să vorbesc din memorie şi în absenţa
aptelor cre să asigure certiudnea. Cred, cu toate acestea, că
populaţia Franţei era estimată, de către aceştia, cam la vreo
douzeci si două de milione de suflete. La s'rsitul secolului
trecut, ac�asta a ost clculată ca ridicîndu-se, n m �e, la optspre­
zece lione. Potrivit mbelor estimări nu se poate spune că
Frnţa era o ţră slab populată. Dl. Necker - cre reprezintă
pentru timpul său o autoritate cel puţin la el de mre precum cea
reprezentată de ntendenţi la vremea lor - estimează, pe baza
unor pincipii aprent solide, populaţia Frnţei ca ridicîndu-se, în
nul 1 780, la douzeci şi p atru de milione şase sute şaptezeci de
mii. Dr a ost acesta ultimul temen probabil l progresiei sub
vechiul regim? Dr. Price este de părere că, în acel n, creşterea
p opulaţiei în Frnţa era deprte de a i atins puncul său mxim.
In aceasta privinţă snt gata să mă înclin n aţa autorităţii dr.
Price mult mai repede decît sînt gata să ac acest lucru în ceea ce
priveşte speculaţiile lui în ·m aterie de politică. Plecnd de la datele
oerite de dl. Necker, acest domn nu are nici o ndoilă că, dn
vremea din cre datează calculele ministrului şi pînă acum,
populaţia rnceză a crescut n mod rapid; atît de rapid ncît nimic
nu l poate face să consimtă la o estimare a populaţiei Franţei, în
1 789, la mai puţin de treizeci de milione. Dacă ponderăm n
mare măsură - şi cred că nu trebuie să ezităm deloc în a ace acest
lucru - clculele optimiste ale dr. Price, atunci nu mă îndoiesc,
nici o clipă, de fapul că populaţia Frnţei a crescut considerabil,
în decursul ultimilor ni. Dar ciar şi presupunînd că populaţia
1 73
Franţei nu a crescut cu mai mult de diferenţa dintre 25 şi
24,670,000 de mlione, o astfel de populaţie, care pe deasupra
continuă să sporească, pe un teritoriu de douăzeci şi şapte de mi
de leghe pătrate, este negreşit imensă. Aceasta reprezintă, de
pldă, proporţional mai mult decît populaţia insulei noastre, şi
�hiar mai mult decît populaţia Angliei, cre este prtea cea mi
populată a Regatului Unit.
Nu este adevărat că Franţa este pretutindeni la el de fertil.,
Ea cuprinde vaste ţinuturi neproductive, ce sînt expuse şi lto!
dezavntaje naturle. Pot să spun, atît cît îmi este la îndemînă să
judec, că, n regiunile unde natura este cea mai generoasă, numă•
rul populaţiei este pe măsura dăniciei naturale81. Circumscripţia
finaciră a oraşului Lille (pe cre o consider ca fiind cel mi
elocvent exemplu), a crei suprafaţă este de patru sute patru şi
jumătate de leghe pătrate, cuprindea, cu aproximativ zece ni n
urmă, 734 600 de sulete, ceea ce înseamnă 1 772 de locuitori pe
fiecare leghe pătrată. Media pentru restul Frnţei este de 900 de
locuitori pe leghe pătrată.
Nu atribui meritul existenţei acestei populaţii guvenăii
demise, deorece nu îmi place să pun pe seama eoturlor oame­
nlor ceea ce, n bună măsură, se datorează îndurării Providenţei.
Numai că, acea guvenare defăimată nu a împiedicat, ci mi
degrabă a favorizat, acţiunea acelor cauze (oricare r i ele) -
natura solului, deprinderile laborioase ale poporului - cre au
produs, pe întreaga cuprindere a regatului, o asemenea creştere a
speciei, iar, pe locuri, chir o adevrată explozie a populaţiei. Nu
m să pot admite niciodată că un regim politic despre care s-a
constatat, pe baza experienţei, că ar conne un pncipiu favorabl
( oricît de latent r fi acesta) sporirii speciei umne, poate i cel
mai rău dintre toate formele de orgnizare politică.
Un lt criteriu, deloc neglijabil, pe baza căruia putem judeca
dacă, n nsamblul său, o numită formă de guvenămînt tinde să
acţioneze avorabil sau distructiv, este bogăţia unei naţiui. Frnţa
ntrece, de departe, Anglia, n ceea ce priveşte numul populaţiei;
dr mă tem că, sub rapotul bogăţiei, ea ne este mult inerioră.
Bogăţia Frnţei nu este atît de egl distribuită, şi nici atît de mo­
blă în circulaţia ei. Cred că, prinre cauzele cre înclină compa­
raţia în favoarea Angliei, se numără şi diferenţa, în foma de
guvenămînt, a celor două ţări. Mă reer la Anglia, şi nu la
1 74
 ansamblul posesiunlor britnice; care, dacă sînt comparate cu
cele le Frnţei, ·avantajul nostru în comparaţie cu Franţa va fi,
într-o oarecare măsură, diminuat. Dr bogăţia Frnţei, chir dacă
nu sueră compraţie cu cea a Angliei, prezntă totuşi un grad de
opulenţă deloc neglijabil. Crtea d-lui Necker, publicată în
1 78582, cuprinde un mare număr de fapte exacte şi interesnte
despre economia publică şi rtimetica politică; ir speculaţiile
sale asupra acestor aspecte dovedesc înţelepciune şi o minte
deschisă. El oferă, n această lucrre, o imagine asupra strii
Frnţei cre nu se aproprie, nici pe depte, de portretul unei ţări
a crei guvenare a reprezentat numi o serie de abuzuri şi un rău
absolut, pentru care singurul remediu nu putea fi decît calea
violentă şi nesigură a unei revoluţii totle. El amă că, între
nul 1 726 şi nul 1 784, Monetăria Frnţei a bătut monede dn r­
gnt şi aur, în vloare de aproape o sută de milioane de lre
sterline. 83
Este imposibl ca dl. Necker să se nşele asupra cntităţii de
lngouri fabricate la Monetria Frnţei; acest lucru face obiectul
unei nregistrări oficile. Rationmentele acestui bncher tlentat
asupra cntităţii de aur şi de �gnt, rămasă n circulaţie la vremea
cînd el scria - adică în 1 78 5 , aproximativ cu patru ni înainte ca
regele Frnţei să ie destituit şi trimis la încisore - nu posedă
acelaşi cracter de certitudine; dr ele se întemeiză pe baze ce
par atît de solide încît este forte greu să nu accepţi gradul mre
de crediblitate l clculelor sle. Dl. Necker estimează că, la
vremea respectivă, exista în realitate, în Frnţa, un numerr (ceea
ce noi numim specie) de apromativ optzeci şi opt de milione
de lire sterline. Frumoasă acumulare de bogătie pentru o singură
ţară, chir şi atît de întinsă precum este ace �sta! În nul 1 785,
atunci cînd îşi elabora lucrrea, Dl. Necker era deprte de a
considera că este probabil ca această afluenţă de bogăţie să
înceteze, prevăznd, în consecinţă, o creştere nulă de doi la
sută pentru totlitatea bnlor aduşi în Frnţa, n ntervlul de
timp ce a servit ca bază pentru clculele sale.
Trebuie să i existat o cauză întemeiată cre să i stat la
orignea ntrării în regat a întregii cntităţi de metal bătut ca
monedă; şi o ltă cauză, cu un impact tot atît de mare, trebuie să
i deteminat renerea sau retunarea n ţară a celui impresionnt
şuvoi de comori, pe cre dl. Necker l locase pentru circulaţia
1 75
intenă. Chiar şi redudnd estimările, d-lui Necker la limite
rezonabile, sumele rămase sînt încă enorme. Cauze atît de
putenice ncît să detemne achiziţionarea şi reţinerea nu pot
rezida într-o industrie lipsită de eln, ntr-o proprietate amennţată
şi într-o guvenre cre nu acţionează decît în vederea distrugerii.
Intr-adevăr, atunci cînd am în vedere imaginea regatului Frnţei -
multitudinea şi opulenţa oraşelor ei, măreţia plină de olos a
drumurilor şi podurilor sale spaţioase, eicacitatea cnlelor sale
şi a altor căi rtiicile care înlesnesc navigaţia maritimă spre
părţile cele mai ndepărtate ale unui imens teritoriu contnentl;
atunci cînd îmi îndrept privirile către realizările uimitore le
porturilor şi baznelor sale, către întreaga dotre a marinei sle,
atît militară, cît şi comercială; atunci cînd mă gîndesc la numărul
fortiicaţiilor sle, ridicate cu o pricepere ndrăzneaţă şi savntă,
construite şi întreţinute cu cheltuieli atît de mari, cre nlţă, din
toate părţile, n faţa duşmanilor săi un ront înrmat şi o barieră
de nepătruns; cînd îmi amintesc cît de redusă este suprafaţa
necultivată de pe acest teritoriu întns şi la ce grad de perfecţiune
a ajuns, în Frnţa, cultura unora dntre cele mai minunate produse
ale pămîntului; atunci cînd meditez asupra n altului grad de
dezvoltare al mnufacturilor şi fabriclor sle, cre sînt mai prejos
dor n comparaţie cu ale noastre, şi cre, n unele privinţe, sînt
ciar deasupra tuturor; atunci cînd contemplu mrle undaţii le
crităţi, publice şi private; atunci cînd trec în revistă reizările
tuturor telor cre nrumuseţeză viaţa şi i dau strălucire; atunci
cînd i enumr pe toţi oameni iluşri pe cre i-a produs şi cre i-au
sporit faima ie prin priceperea într-ale războiului, ie prn
calităţle lor de conducători politici, mrele număr de jurişti şi
teologi prounzi, ilozoii săi, criticii, istoricii şi colecţioniisăi
de ntichităţi, poeţii şi oratorii săi scrii şi profni - întrezresc,
în toate acestea, ceva care impune respectul şi captează imagi­
naţia, care struneşte mintea, mpiedicînd-o să se aventureze într-o
cenzură prea grăbită şi lipsită de discemămînt, şi cre impune o
examnare serioasă a ceea ce r putea să constituie viciile ascunse
care ar îndreptăţi distrugerea violentă a acestui ediiciu, demola­
rea lui din temelii. Nimic din aceasta pnoramă nu îmi aminteşte
de despotismul Turciei. După cum nu disting nimic din ceea ce
ar putea caracteriza o guvenre care să i ost, în ntregul ei, atît
de opresivă, atît de coruptă şi atît de neglijentă încît să nu poată
1 76
 fi deloc refomată. Dimpotrivă, nu pot decît să consider că o ase­
menea guven rre merita ca înltele ei performnţe să ie sporite,
greşelile ei ndreptate, după cum merita să se ofere posibiităţlor
ei o şansă mai mare de maniestare printr-o constiuţie concepută
în mniera engleză.
Oricne a studiat cţiunile vechii guvenări a Frnţei din nii
care au precedat căderea sa, nu se poate să nu i observat -
dincolo de capriciile şi fluctuaţiile de aşteptat în cazul unei Curţi
regale - încercarea serioasă de a asigura prosperitatea şi progresul
ţării. Această persoană nu va putea nega că vechea guvenare s-a
ngajat, de multă vreme, în acţiunea ie de eradicare completă, în
unele cazuri, ie de corijre, în multe altele, a practicilor şi
deprinderilor abuzive cre au ajuns să domine în Stat; după cum
ea va trebui, de asemenea, să recunoască că pînă şi puterea
nelimitată a suveranului asupra persoanei supuşilor săi, care,
negreşit, a fost incompatibilă cu libertatea şi legea, a devenit tot
mai blndă cu timpul, pe măsura exercitării sale. Departe de a se
opune ideii de reormă, vechea guvenre a ost, n apt, dispusă
să încurajeze n anumite limite tot felul de proiecte şi de autori de
proiecte cre aveau în vedere tocmai acest lucru. S-ar putea chir
spune că spiul de novre a ost mult prea încurajat, ceea ce a
făcut ca acesta să se întoarcă cund împotriva celor care l-au
cultivat, ducndu-i la rună. A spune că această monrhie decăzută
a păcătuit ani de-a rîndul prin neglijenţa şi prin lipsa ei de
discenămînt n legerea proiectelor sle mai degrabă decît prn
vreun cusur în ceea ce priveşte sîrguinţa sa şi preocuparea pentru
binele public înseamnă a judeca lucrurile la rece şi a face dreptate
în mod obiectiv, şi nu lnguşitor. A compra guvenrea Franţei
dn ultimii cncisprezece sau şaisprezece ani cu acele cîrmui
orînduite în mod temenic şi întelept, ie contemporne ei, ie din
alte epoci, înseamnă a proceda înr-un mod lipsit de onestitate.
Dar dacă r i să o comprăm n ceea ce priveşte risipa în chel­
tuirea banilor sau excesul de rigoare în exercitrea puterii cu
oricre dintre domnile cre au precedat-o, aunci, nu cred că
judecătorii imparţili vor învesti prea multă încredere în bunele
intenţii le celor cre revn, fră ncetre, asupra donaţiilor făcute
favoriţilor, asupra cheluielor Curţii sau asupra grozăviilor de la
Bastia din vremea domniei lui Ludovic al XVI-lea84.
C-da 66 coala 1 2 1 77
 Dacă sistemul (în cazul în care merită să ie numit astel)
construit astăzi pe ruinele acestei veci monrhii se va învrednici
să dea mai bine socoteală de populaţia şi de bogăţia � ' pe cre
o re în grijă, este un lucru extrem de îndoieic. n loc să i
cîştigat ceva prn. schimbare, tare mă tem că vor mai trece mulţi
ni pnă cînd Franţa se va redresa în vreun el de pe uma
efectelor resimţite după această revoluţie ilozoică şi pnă cînd
naţiunea va reveni la strea ei nterioră. Dacă dl. Price crede de
cuvinţă să ne ericească, în cîţiva ni de acum încolo, cu o nouă
estimare a populaţiei Frnţei, cu greu el va putea să mai soco­
tească treizeci de milione de suflete, aşa cum stabilise în 1 789,
sau douzeci şi şase de milioane, aşa cum Adunrea Naţionlă
stabilise în acelaşi an, sau chiar douzeci şi cinci de ilione, aşa
cum dl. Necker stabilise n 1 780. Aud că în Frnţa au loc emigrări
considerabile; şi că mulţi lasă în urma lor plăcerile unui climat
blînd şi indierent la frmecele de Crce ale libertăţii pentru a la
adăpost n regiunile ngheţate ale Cnadei şi în braţele despo­
tismului britnic.
Nimeni nu r mai spune despre această ţară, din care a dispă­
rut orice numerr, că este aceeaşi cu cea în care ministrul actual
l nnţelor a putut să descopere pe puţin douăzeci şi patru de
milione de lire sterline bani peşin. S-r putea trage concluzia,
ponind de la felul în cre ea se înfăţişează astăzi, că a trecut ceva
vreme de cînd se află sub tutela specială a învăţaţilor acade­
micieni de Laputa şi Balnibrbi. 85 Populaţia Parisului a scăzut
deja atît de mult ncît dl. Necker a precizat n Adunrea Naţionlă
că necesul de provzii pentru subzistenţa acesteia trebuie stabit
cu o cncime mai puţin decît ceea ce se cerea nterior86. Se spune
(si nu am auzit ca acest lcru să ie contrazis vreodată) că o sută
d� mii de oameni sînt lipsiţi de lucru în oraş, în poida faptului că
Parisul a devenit rezidenţa unei Curţi şi sediul unei Adunări
Naţionle, ambele prizoniere în egală măsură. Nimic, şi ştiu acest
lucru din surse demne de încredere, nu poate i mai şocnt şi mai
dezgustător decît spectacolul de cerşetorie cre şe desfăşoară în
capitală. Si, într-adevr, voturile Adunări Nationle nu au mai
lăsat vre� îndoială asupra faptului. Ele au c�eat, de cuînd, o
comisie permnentă însrcinată cu cerşetoria. Pentru a o combate,
ei au creat un corp de poliţie putenic şi, pentru prma dată, o txă
destinată ajutorării şi linări sracilor; motiv penru cre, printre
178
cheltuielile publice de nul acesta, igurează mri sume de bani
alocate în ace�t scop87. În acest timp, capii cluburilor legislative
şi ai caenelelor sînt îmbătaţi de admiraţia penru propria lor
înţelepciune şi pricepere. Ei vorbesc cu cel mai desăvîrşit dispreţ
despre restul lumii. Ei le spun oamenilor, cu ntenţia de a le
îndulci amarul provocat de zdrenţele în cre i-au înveşmîntat, că
sînt o naţiune de ilozoi. Ei recurg astfel, uneori, l a tertipurle ae
paradă le şrlatniei, la spectacol, la gălăgie şi agitaţie, alteori,
la temerile provocate de comploturi şi invzii, ncercnd astel să
astupe gura celor cre se vaietă din cauza sărăciei şi să abată
privirile observatorului de la ruina şi strea janică a statului. Cu
sigurnţă, un popor curajos va preera libertatea, însoţită de o
srăcie virtuoasă, servituţii îmbelşugate, dr vicioase. Dr înante
de a renunţa la îmbelşugare şi confort trebuie să ne asigurăm că
ceea ce m obtnut este o libertate autentică si că acesta este sin­
gurul preţ ce t�ebuie plătit pentru ea. În cee � ce mă priveşte, voi
considera întotdeauna că acea libertate care nu este însoţită de
înţelepciune şi de dreptate nu se poate înfăţişa decît ca o libertate
extrem de îndpielnică, care nu conduce la prosperitate şi
abundentă.
Apă�ătorii acestei revoluţii, cre nu se mulţumesc cu
îngroşrea vicilor vechii guvenăi, atacă însăşi faima ţării lor,
zugrăvind tot ceea ce r i putut să ie de interes pentru străini, mă
reer la nobilime şi cler, ca obiecte ale groazei. Dacă r i ost
vorba dor de clomnie, atunci nu r i fost atît de grav. Dr, acest
atac re consecinţe practice. Dacă mrea şi mica voasră nobme -
cea cre a format nucleul clasei proprietarilor de pămînt şi care a
constituit întreg copul oiţerilor mlitri - s-ar i purtat precum
nobilimea Gemaniei, în vremea în care oraşele hnseatice au
fost obligate să se constituie, în vederea apărării proprietăţi,
într-o conederaţie împotriva nobllor; dacă ea r i fost aidoma
celor din neamul Orsini sau Vitelli dn Itlia, cre obisnuiau să
ţîşnească dn bîrlogurile lor orticate pentru a-i jeui pe � egustori
şi clători; dacă ea r i fost aidoma Mamelucilor din Egipt sau
Naiilor de pe coasta Mlabarului88, recunosc atunci că o critică
prea severă a mijloacelor folosite pentru a elibera lumea de o
astfel de pacoste r i fost nellocul ei. Să acoperim cu un voal
pentru o clipă, statuile Nepărtinirii (equiy) şi le Îndurării.
Spritele cele mai sensible, derutate de exigenţele extrem de
1 79
severe care pot determina moralitatea să renunţe, măcr penru o
vreme, la regulile sale pentru a-şi salva principile, pot să se dea
la o p rte atunci cnd nelegiuirea şi violenţa duc la bun srrrşit
distrugerea unei încipuite nobilimi cre, persecutînd oameni, a
dezonorat natura umnă. Persoanele care nu pot suporta sngele,
trădrea şi confiscările arbitrare se pot resemna, rămînînd numai
spectatori muţi ai acestui război civil dintre vicii.
Dr merită nobilimea privilegiată, care s-a ntrunit ca urmare
a ordinelor regelui, la Versailles, n 1 789, şi cei pe cre aceasta îi
reprezintă să fie priviţi ca Ni sau Mameluci ai acestui timp, sau
ca Orsini şi Vitelli ai timpurilor apuse? Dacă aş i pus o astfel
nrebare n 1 789, aş i recut drept nebun. De ce nume s-au făcut
ei vnovaţi între timp astfel încît să fie obligaţi să se exileze,
astfel ncît personele lor să ie vînate, hăcuite şi torturate, astel
încît familiile lor să ie alungate n cele patru zări, casele să le fie
arse pînă în temelii, tagma lor desfiinţată, şi, pe cît posibil, nsăşi
amintirea ei ştearsă, prin ordnul de a-şi schimba numele după
cre erau ştiuţi pînă în acel moment? Citiţi insucţiunile pe care
le-au dat reprezentnţilor lor. Adierea libertăţii este în aceste
instructiuni, ca si n cele date de oricare alt ordin, tot atît de mîn­
� �
gîieto e precu este de putenic îndemnul căre refomare. Ei au
renunţat de bunăvoie la privlegile lor n materie de mpozite; aşa
cum si regele a renuntat, de la bun nceput, la orice revendicre
p �
a dre tului de a ridic impozitele după plac. n Franţa exista n
limitele impuse de o Constituţie liberă, numai o singură opinie.
Monria absolută îşi trăia srrşitul, cu răsularea aproape stnsă,
fră murmur, fără a opune rezistenţă, fără a se zbate. Orice luptă,
orice scindre a apărut ulterior, ca urmare a prefeinţei penu un
regm despotic în locul unei guvenri n care exista un conrol
reciproc al diferitelor puteri. Prtea victorioasă şi-a repurtat
triumul n detrimentul principiilor unei Constituţii britnice89.
m observat că se aişează de multă vreme, la Pris, cu o
insistenţă ntr-adevăr puerilă, o atitudine de idol arizare a me­
moriei lui Henric al IV-iea. Dacă există ceva care r putea genera
ostilitate la adresa acestui prinţ care a făcut gloria reg alităţii,
atunci acesta este stilul exgerat l acestor pnegirice insidioase.
Persoanele care au depus cel mai mare zel n folosirea acestui
instrument snt cele cre şi-au ncununat lauda la adresa regelui
Henric al IV-lea cu detronarea succesorului şi a descendentului
1 80
acestuia: un prinţ a cărui natură este cel puţin la fel de bună
precum cea a predecesorului său, la fel de ataşat de poporul său
ca si acesta, si cre a făcut innit mai mult decît a făcut acest mare
�
mo� arh, cr nici măcr nu şi-a propus vreodată aşa ceva, pentru
a îndrepta vecle metene ale statului. A ost o uşurarea p entru
adulatorii săi faptul că nu au avut de-a face cu el, deoarece Henric
de Navara a fost un prinţ hotărît, activ şi politic. El a fost dăruit
cu un spit omenos şi blînd, cu toate că umanitatea şi blndeţea
nu i-au afectat niciodată interesele. El nu a căutat niciodată să se
facă iubit fără a e i pus mai ntîi n situaţia de a i temut. El a
îmbinat vorba dulce cu fermitatea purtării. El şi-a impus şi
menţinut autoritatea într-un mod de neştirbit, în vreme ce
concesle pe cre le-a făcut nu au avut n vedere decît aspectele
de detaliu ale acesteia. El s-a împărtăşit cu nobleţe din venitul pe
care l datora prerogativelor de cre se bucura, fără a secătui
sursa acestuia; el nu a renunţat nici măcar pentru o clipă la
vreunul dintre drepturile de cre se bucura în virtutea legilor de
căpătîi, şi nici nu a vărsat vreodată sngele celor cre i s-au opus,
nici pe cîmpul de bătălie, nici la eşaod. D eoarece a ştiut cum
să-şi acă viuţile respectate de către cei nerecunoscătoi, el a
meitat laudele celor cre, dacă ar i trăit pe vremea sa, r i srşit
închişi la B astlia şi pedepsiţi împreună cu regizicii pe cre i-a
spînzurat, după ce a făcut ca Parisul să i cedeze prin nometare.
D acă aceşti adul atori sînt sinceri n admiraţia lor pentru
Henric al IV-iea, atunci ei trebuie să îşi aducă amnte că nu îl pot
preţui mai mult decît el însuşi preţuia nobilimea Frnţei; a cărei
virtute, onoare, curaj, patriotism şi loialitate obişnuia să le laude
necontenit.
Se spune însă că, de atunci, din zilele lui Henric al IV-iea,
noblimea Frnţei a decăzut. Se poate. Nu cred totuşi că această
degenerre a mers atît de depate. Nu pretind că ştiu Franţa atît de
bine precum lii; dar m-am străduit pe parcursul ntregi mele
vieţi să alu cîte ceva despre natura umană: n caz conrar, aş i cu
totul nedemn chir si de rolul modest cre îmi revine printre cei
care slujesc cauza o �enirii. n acest studiu nu am putut trece cu
vederea modificările la cre usese supusă o parte considerablă
a omeniri care locuieşte într-o ţară alată la o depărtare nu mai
mare de douzeci şi patru de mile de ţărmul acestei insule. Pe
bza obsevaţiilor pe cre le-am făcut şi pe cre le-am comprat
181
cu cele mai strălucite investigaţii asupra acestui subiect, am
constatat că noblimea voastră este, n cea mai mare parte a ei,
lcătuită din o ameni de mare calitate, dotaţi cu un simţ ascuţit l
onoarei, şi în ceea ce-l priveşte pe iecre dinre ei în pate, şi în
ceea ce priveşte ansamblul tagmei lor, asupra căuia au vegheat
cu o strictete mai mare decît se obisnuieste n alte tări. Acesti
'
oameni era� relativ bine crescuti; foart� săritori, � menosi si
ospitalieri; ei erau direcţi şi descl şi în conversaţia lor; rbond
un nume ton militar; ndulcit, în acelaşi timp, de unele cunoştinţe
de literatură, îndeosebi dn autori rncezi. Mulţi dntre ei se
situau cu mult chiar deasupra acestei categori; dr aici vorbesc
numai despre cei pe care i-am ntîlnit.
În ceea ce priveşte comportamentul lor faţă de clasele
ineriore, ei au fost mnaţi, după mine, de bune ntenţii, şi chir
de ceva care se învecineză cu atitudinea familiră înr-o măsură
mai mre decît cea care se cultivă ndeobşte la noi, n relaţile
dintre cei cu rnguri diferite. A lovi un om, chir şi de cea mai
umilă condiţie, era în Franţa un lucru necunoscut şi foarte prost
văzut. Alte exemple de purtre necorespunzătoare faţă de prtea
cea mai napăstuită a comunităţii erau rare. n ceea ce priveşte
atacurle asupra proprietăţii sau asupra libertăţii personale a
oamenilor de nd, niciodată nu am auzit pomenindu-se de ele;
trebuie spus, de asemenea, că, atîta vreme cît legile erau ncă în
vigoare în timpul vechiului regim, o asemenea comportare
tirnică a supuşlor nu r i ost pemisă. Cît priveşte purtrea lor
în clitate de proprieti uncii, nu am nimic de reproşat, deşi
i-ş putea mustra în multe privinţe şi mi- ş doi o schimbare
substnţială a multora dinre titlurile de posesiune. Acolo unde
pămntuile lor au ost rendate, nu am descoperit nici o urmă de
asupre în contractele de închriere; după cum nu am auzit ca ei
să-şi i nsuşit patea leului acolo unde, aşa cum s-a ntîmplat de
multe ori, s-au asociat cu ermierii. Se pre că temeni nţelegeii
au ost echitabili. Se poate să i existat excepţi; dar, cu sigurnţă,
ele au ost dor excepţii. Nu am nici un motiv să cred că nobi­
limea proprietară de pămînt din Frnţa a ost mai rea n această
privinţă decît cea din această ţară; cu sigurnţă că purtarea ei nu
a fost, în nici o privinţă, mai ofensatore decît cea a ltor proprie­
ti de pămnt, nenobli, din Frnţa. Noblimea nu a avut nici un
fel de putere în oraşe; la ţară, prea puţină. Ş tiţi prea bine,
1 82
domnule, că o mre pte a guvenări civile şi poliţia regatului,
în cele mai importnte dinre aspectele ei, nu s-a lat în mîinile
acelei pţi a noblimi pe cre o luăm în considerare mai întîi,
anume noblimea mlitară. Aceasta nu a pticipat, n nici un fel,
la adminisrrea iscului - a acelui sistem de impunere şi a acelor
metode de percepere care reprezentau prtea cea mai deplorablă
a vechiului regim; după cum ea nu era răspunzătoare pentru
vicile principiului ce prezida asupra acestui sţstem sau pentru
daunele care puteau însoţi aplicarea lui.

Negnd, aşa cum snt ndreptăţit să o fac, că nobilimea ar i

pticipat ntr-un mod considerabl la asuprirea p oporului, sînt
gata să recunosc că aceasta nu era nici nevinovată, şi nici nesu­
pusă greşeli, n cazurle în cre oprimrea a existat cu adevărat.
Desigur, imitrea prostească a celor mai nedemne aspecte ale
manierelor engleze, cre i-a alterat natura fără a-i oeri, în schmb,
ceea ce ea spera să dobndească, a făcut ca nobilimea să decadă
şi mai mult. Nobilimea voastă era mult mai deprinsă decît a
noasră în a prelungi degradrea obişnuită a mnierelor dincolo de
vrsta la cre asemenea greşeli se ită; după cum purtarea ei a
avut mai puţine şnse de îndreptare, iind, totuşi, mai puţin
periculoasă, deoarece eectele sale dăunătore au ost atenuate
mai mult decît la noi, de căre un nume respect pentru conve­
nienţele exterioare.
Ea a sprij init prea mult acea filozoie imorală care a
contribuit la ruinrea ei. Ea a comis nsă o eroare si mai fatală.
Oameni de rnd cre deţneau la el de multă avere, � au chiar mai
multă decît noblimea, nu au ost cu totul admişi la rangul şi
stima pe care, pe bună dreptate şi ca umare a unei poliici adec­
vate, bogăia le coneră n iecare tară - desi, după părerea mea,
nu în acee�şi măsură precum cele �e revin �oblimii de snge. În
Frnţa, cele două eluri de istocraţie au ost ţinute la distanţă
una de cealaltă nr-un mod mult prea minuţios, deşi mai puţin
decît în Germania sau n alte ţări.
Consider această seprre, aşa cum dej a mi-am luat libertatea
de a vă sugera, ca fiind una dinre principalele cauze ale distru­
gerii vechi noblimi. Îndeosebi cariera mlitară a ost, într-un
mod prea exclusiv, rezervată celor nobli pin naşt�re. Dar, la urma
urmei, aceasta a ost dor o eroare de opinie, pe cre una conrră
1 83
r i putut-o corecta. O adunre pemnentă, n care omenii de
rînd ar i p ticipat la putere, ar fi suprimat oricare dintre
aspectele, mult prea neplăcute şi nsultătoare, pe care le prespun
aceste distncţii; astfel ncît chiar şi neajunsuile din moravurile
noblimi ar i putut i, probabl, ndreptate de către o mai mre
varietate a ocupaţiilor şi îndeletnicirilor pe care r i generat-o o
Constituţie pe ordine (a constitution by orders).
Pentru mne, toate aceste proteste la adresa nobilimi snt
numai o simplă creaţie tiicială. Onorurile şi privilegiile
trn smi se prin legi, opiniile şi practicile încetăţenite ale ţării
noastre, care s-au născut dn prejudecăţile zămislite de secole, nu
conţin nimic dn ceea ce ar putea trezi oroarea şi ndign area
vreunui om. După cum nici a fi, n mod perseverent, devotat
acestor privilegii nu este, în mod absolut, o crimă. Lupta aprigă
a iecărui ndivid pentru a păsra ceea el a descoperit că-i aparţne
şi că-l sngularizează pintre ceilalţi este unul dnre mijloacele pe
care natura ni le-a pus la dispoziţie pentru a ne pune la adăpost de
nedreptate şi despotism. Ea acţioneză ca un nstnct de apărre
a proprietăţi şi de conservare a comunităţilor dn cuprinsul unui
stat durabil. Ce r putea să şocheze aici? Nobilimea reprezntă o
podoabă delicată a ordinii civile. Ea întruchipează colona
corntică a unei societăţi rainate. Omnes boni nobilitati semper
favemus9 0 , spunea un om nţelept şi bun. A te înclna în faţa ei cu
reverentă este, cu adevărat, semnul unei mnti deschise si bnevoi­
'
toare. C el cre doreşte să niveleze toate n stituţiile artificiale
adoptate pentru a nruchipa opnia şi pentru a conferi permnenţă
stimei recătoare, nu-şi simte nima însuleţită de nici un pincipiu
înălţător. Cel care priveşte cu bucurie prăbuşirea nemeritată a
ceea ce a nlorit mp ndelungat n splendore şi onore nu poate
avea decît o dispoziţie acră, răuvoitoare, nvidioasă, lipsită de
gustul realităţi şi de orice imagne sau reprezentare a vituţi. Nu
îmi place să văd ceva distrus; nici un fel de gol produs n
societate; nici o ruină pe suprafaţa pămîntului. Astfel se explică
de ce nu am fost nici dezamăgit, nici nemulţumit atunci cînd
cercetările şi obsevaţiile mele nu mi-au arătat, în nobilimea
ranceză, nici vicii ncoigibile, şi nici abuzuri care să nu poată i
ndepărtate prntr-o reormă care nu are nimic de-a face cu
abolirea ordnului, în întregul său. Noblimea voasră nu a meritat
să ie pedepsită; dr a degrada nseamnă tocmai a pedepsi.
1 84
 Cu aceeaşi sasfacţie m constat că cercetările mele privind
clerul vostu m-au condus la un rezultat asemănător. Faptul că
există grupuri importnte de oameni, n mod incurabil corupte, nu
prezintă veşti mbucurătoare pentru urechile mele. După cum nu
îmi aplec urechea cu prea multă credulitate, atunci cnd i aud pe
unii cum i vorbesc de rău pe cei pe care au de gînd să-i jeuiască.
Sînt mai degrabă înclinat să cred că viciile snt născocite sau
exagerate atunci cînd prin pedeapsă se are în vedere un proit
personal. Nu este deloc bine să i un duşmn ca mtor; dar a avea
un hoţ este şi mai rău. Este dincolo de orice îndoială că vicile şi
abuzule ţin de natura ordinului clerical, şi nici că r trebui să ie
altel. Acest ordin a ost întemeiat cu mult timp n urmă, şi nici nu
a ost revizuit prea des. Dr nu mi-a ost dat să văd că membrii
clerului s-r i făcut, n mod individual, vinovaţi de cme pentru
cre să i meritat coniscarea bunurilor lor sau acele insulte şi
umilinţe cude şi acele persecuţii normale la cre s-a recurs în
locul unor măsuri care să promoveze amelirorarea reptată.
Dacă aceasă nouă persecuţie religioasă r i ost exercitată n
numele ie şi al celei mai neînsemnate cauze întemeiate,
calomniatorii atei, cei care joacă rolul de rîmbiţaşi cre incită
populaţia la jaf, nu ar i dat dovadă de atîta critate ncît să renunţe
la plăcerea de a perora pe mrginea vicilor clerului din ziua de i.
Numai că ei nu au procedat astel. Ei se văd astel obligaţi să
scotocească prin istorile vremurilor trecute (pe care le-au răscolit
cu o ardoare răuvoitoare şi distructivă) pentru a dezvălui toate
actele de asupre şi de persecuţie de care clerul s-a făcut vinovat
sau de pe uma crora a proitat, pentru a justifica astel, pe bza
unor principi de represalii - ce sînt cu atît mai nedrepte cu cît snt
mai lipsite de orice logică - propriile lor persecuţi şi cruzimi.
După ce au distrus toate celelalte genealogi şi distncţi moştenite
prin naştere, ei inventeză un el de genealogie a cmelor. Dacă
a pedepsi omenii pentru greşeile srămoşilor lor nu e deloc un act
de mare justiţie, atunci ce să mai spunem despre justiţia cre
pedepseşte pe bza unei descendenţe ictive, n cadrul unei
aceleişi corporaţii? A pedepsi oameni cre nu au nici o legătură
cu actele crimnale, cu excepţia faptului că potă acelaşi nume şi
acelaşi titlu cu cei care le-au comis cu adevărat reprezintă un el
de rinament n cultivarea injustiţiei ce aprţine lozoiei acestei
epoci luminate. Adunarea pedepseşte omeni care, mulţi dintre ei,
1 85
dacă nu majoritatea lor, detestă comportmentul violent l feţelor
bisericesti din trecut cu aceeasi intensitate cu cre l detestă si cei
cre i p�rsecută stăzi, ome�i cre ar exprima, n mod răs icat p
şi cu rie, acest lucru, dacă s-r ntîmpla să nu ie conştienţi de
�copurile pentru care sînt folosite toate aceste declamaţii.
Corporaţle (corporate bodies) sînt nepieritore atunci cînd
au în vedere binele membilor lor, nu pedepsirea cestora. Naţiu­
nle nsele sînt astel de corporaţi. Sntem noi astfel îndreptăţiţi,
în Anglia, să gîndim că putem poni un război necruţător
împotriva tuturor rancezilor pentru relele pe care aceştia le-au
abătut asupra noastră n dieritele perioade n care ne-am războit
unii cu alţii? n ceea ce vă piveşte, vă puteţi considera ndreptăţiţi
să năvăliţi asupra tuturor englezilor pe temeiul nenorocirilor de
nemaginat pe cre invazile nedrepte conduse de diferiţii no ştri
regi, Heny şi Edward, le-au adus poporului Frnţei? La drept
vorbind, ar trebui să ne smţim reciproc ndreptăţiţi să purtăm
acest război exterminator unii împotriva celorlalţi, pe cît de în­
dreptăţiţi vă simţim voi n a-i persecuta, în mod gratuit, pe conce­
tăţenii vo ştri de .azi, pe temeiul faptelor comise în trecut de
oameni cre poată acelaşi nume.
Nu ştim să tragem din istorie toate învăţămntele morale pe
care aceasta le poată cu sine. Dacă nu sîntem atenţi, istoria poate
chiar să ie olosită pentru a ne corupe minţle şi pentru a ne
distruge ericirea. Istoria ni se deschide ca o măreaţă carte n
vederea instruirii noastre, ceea ce face posiblă extragerea din
eroile trecutului şi din neputinţele omenii a elementelor de
înţelepciune viitore. Dar dacă ea este pervetită, atunci poate
servi drept arsenal ce umizeză dieritelor acţiuni din cupinsul
Biserici şi al statului anele oensive şi deensive, punînd la
dispoziţie mijloacele pentru a păsra vi sau pentru a resuscita
neînţelegerile şi animozităţile, alimentînd astel furia civilă.
Istoria este constituită, n mre pate, din suferinţele ce s-au abătut
asupra lumi din pricina mndriei, mbiţiei, zgîrceniei, răzbunăii,
poftei dezlnţuite, răzmeriţei, ipocriziei, evorii nestrunite, din
pricna întregului lanţ de doinţe dezordonate, cre zguduie sfera
publică cu aceleaşi

urtuni agitate cre răscolesc

viaţa personală, răpindu-i dulceaţa.
1 86
 Aceste vicii snt auzele acelor furtuni. Religia, morala,
legile, prerogativele� privilegle, libertăţile, dreptule omului nu
snt decît pretexte. Pretextele acestea sînt întotdeauna prezentate
sub orma măgitore a unui bine autentic. Credeţi că i puteţi
pune pe oameni la adăpost de tiranie şi răzmeriţă smulgînd din
suletele lor principiile sub egida cărora uncţioneză aceste
pretexte rauduloase? Nu - căci altfel aţi smulge tot ceea ce este
de valore în suletul omului. Dacă acestea sînt pretextele invo­
cate în cazul marlor nenoroci publice, actorii şi instrumentele,
de regulă implicaţi în săvîrşirea lor, sînt regi, preoţii, magistraţii,
senatele, p arlamentele, Adunările Naţionale, judecătorii şi
căpitnii. Dar voi nu veţi vindeca răul hotănd să nu mai ie nici
monarhi, nici miniştrii ai statului sau ai Evangheliei; nici
interpreţi ai legii; nici mri uncţionari publici; nici consilieri ai
Statului. Puteţi să scimbaţi numele, dar, sub o fomă sau alta,
lucrurile vor rămne la el. Este necesar ca o numită cantitate de
putere să existe întotdeauna în comunitate, oricare ar i cei care
o detin si indiferent de numele sub care este ea exercitată.
'
Om�nii nţelepţi se vo1 strădui să remedieze viciile, nu numele
acestora; ei vor încerca să remedieze cauzele permanente ale
răului, şi nu instrumentele oczionale prin cre acţioneză acestea
�i formele schimbătoare sub care se nfăţişează ele. A proceda
altfel înseamnă a i un nţelept într-ale istoriei, dar un ageamiu n
problemele de natură practică. Rreori se întîmplă ca două epoci
să aibă acelasi stil n construrea pretextelor si a modalitătilor de
.
producere a ;ăului. Răul este însă ceva şi mai inventiv. n timp ce
voi mai discutaţi ncă despre oma sub care el se nfăţişează, el
a încetat deja să mai existe. Acelaşi viciu se ncnează ntr-o
nouă omă. Spritul transmigrează; şi, depte de a-şi pierde
sulul vital pin schmbarea ormei, el este reînsuleţit n noile sale
orgne de vigoarea proaspătă a unei activităţi juvenile. El
continuă să crcule peste tot, să facă ravagii, în vreme ce voi i
executaţi doar orma exterioară, sau doar îi distrugeţi mormîntul.
Vă lăsaţi nricoşaţi de fntome şi apariţii, în vreme ce casa vă
este brlog al hoţlor. La el se ntîmplă cu toţi cei cre, opindu-se
la nivelul carcasei şi al învelişului supericial al istoriei, îşi
închipuie că poată război împotriva intolernţei, a mndriei şi
cruzmii, cnd de fapt, sub pretextul luptei n numele stîrpiri
pncipilor purezite ale facţiunilor decrepite ale trecutului, ei
187
autorizează, în cadrul diferitelor facţiuni ale prezentului, dîn­
du-le apă la moară, aceleaşi vicii nspăimntătoare, poate chir şi
mai rele.
Cetăţenii voştri din Pris n-au ezitat în trecut, n sngeroasa
noapte a Sintului B artolomeu, să devină instrumentele masa­
crării adepţilor lui Calvin. Ce ar trebui să le spunem celor care se
gndesc să reverse astăzi asupra parizienilor grozăviile şi ororile
acelui timp trecut? Cu certitudine, paizienii anului 1 789 au ajuns
să deteste acel masacru. Socotind cît sînt de crînceni, acest lucru
nu a fost deloc greu, deoarece politicienii şi demagogii zilei nu au
nici un interes în a imprima p asiunilor exact aceeaşi drecţie
precum cea dn noaptea Sîmtului Batolomeu. Cu toate acestea,
este încă în interesul lor să menţină vii aceste pasiuni sălbatice.
Nu mai mult decît alaltăieri, ei au făcut ca acest masacru să ie
reprezentat pe scenă, pentru amuzamentul umasilor celor care au
comis masacrul. În cadrul acestei farse tragice, �i l-au nfăţişat pe
crdinalul de Lorena n hainele sale pontiicale dînd ordinul de
masacrre totală. Care să i fost intenţia acestui spectacol? Aceea
de a-i face pe parizieni să deteste persecuţia? Aceea de a-i ace să
simtă numai dezgust penru sîngele vărsat? - Nu ! Intenţia a ost
aceea de a-i învăţa cum să-şi persecute proprii lor pastori; aceea
de a le stni, prin dezgustul şi groaza de cler pe care le-au trezit
în ei, înverşunarea n prigonirea şi distrugerea unui ordin cre,
dacă este să existe, atunci trebuie să o facă în condiţii nu dor de
siguranţă, dar şi de veneraţie. Intenţia a fost aceea de a le accen­
tua dorinţa şi gustul pentru sînge (cu care s-ar putea considera că
s-au adăpat dn belşug), prin oferta vaiată şi adecvată ce li s-a
făcut; şi de a-i zori, fără de zăbavă, nspre noi cme şi masacre,
dacă acestea ar i menite să servească scopul putenicilor zilei. O
Adunare în care şi-au ocupat locul o mulţime de preoţi şi prelaţi
a fost obligată să sufere această înjosire chiar n pragul său.
Autorul acestei înjosi nu a fost timis la galere, şi nici actorii nu
au ajuns la casa de corecţie. Nu mult după acest spectacol, actorii
care au pticipat la el s-au prezentat n faţa Adunării pentru a
reclma binefacerile acelei religii, pe care au îndrănit să o pună
n discuţie, -şi pentru a-şi arăta n Senat eţele prostituate, n vreme
ce rhiepiscopul Prisului, a cărui uncţie era cunoscută poporului
numai pn rugile şi binecuvîntările lui şi despre a cărui avere nu
se ştia decît din pomenile pe care le făcea, era orţat să îşi
188
 abandoneze casa si să-si părăsească tuma (ca si cum ar i ost
'
vorba despre nişte lupi h ămesiţi), deoarece istori a ne arată că, n
secolul al XVI-lea, crdinalul de Lorena a ost un rebel si ' un
criminal9 1 .
Acesta este eectul pervertii istoriei de către cei care, n
vederea aceloraşi scopuri abjecte, au pervertit, de asemenea, toate
celelalte domenii ale cunoaşterii. Dar cei cre se vor înălţa pînă
acolo unde domneşte raţiunea, cea a cărei privre îmbrăţişeză
totul şi care rînduieşte secolele în raza privirii� raţiunea care
măsoră lucrule după adevăratele lor dimensiuni, cea care dă la
o pte numele nensenate şi adumbreşte culorile acţiunilor
lipsite de importanţă, astfel încît nimic altceva nu mai poate
pătrunde decît spiritul şi calitatea morală a acţiunlor umne, ei le
vor spune nvăţătolor de la Palais-Royal: „Cardinalul de Lorena
a ost criminalul secolului al XI-lea, dar vouă vă revine gloria
de a i criminalii secolului al XVIIl-lea; şi aceasta este singura
diferentă dintre el si voi". Vreau, totusi, să cred că istoria
'
secolul �i al XIX-lea, cre sper că va i m �i bine înţeleasă şi mai
bine olosită, va învăta o posteritate civlizată să deteste faptele
·
:
greşite atît ale unuia cît şi ale celuilalt secol barbar. Ea i va
învăţa pe preoţii şi magistraţii viitorului să nu i facă pe ateiştii
speculativi şi pasivi ai timpului lor să plătească pentru grozăviile
comise n zilele noastre de către adepţii activi şi de căre fnaticii
uraşi ai acelei erori uneste cre, atîta vreme cît nu este pusă la
lucru, conţine deja n sine propria-i pedeapsă, prin simplul fapt că
a fost îmbrăţişată. Ea va învăţa posteritatea să nu poate război
împotriva religiei sau a ilozofiei din pricina modului abuziv n
cre cei ipocriţi pun la lucru aceste două bunuri de o inestimabilă
v alore, pe cre le datorăm bunăăţii Protectorului universal , Cel
cre prin toate lucrăue lui favorizează şi protejeză, mai presus
de orice, neamul omenesc.
Dacă vreodată clerul vostru, sau oricre altul, se va dovedi a
i vicios, dincolo de limitele acceptabile pe cre le impune
impefcţiunea umană, şi supus acelor gre�eli proesionale cre r
putea cu greu să ie desprţite de vrtuţile proesionale - deşi
viciile lor nu pot justific a niciodată r< urgerea la asuprre -,
atunci snt de acord că toate aceste greşefi vor conduce, în mod
natural, la domolirea apreciabilă a indignării pe cre o resimţim
împoriva trnilor care nu cunosc nici o măsură şi dreptate n
1 89
modul lor de a pedepsi. Mă pot împăca cu ideea că, indierent de
gruparea creia îi aparţine, clerul îşi propagă opiniile cu o
orecre tenacitate şi cu un anume exces de zel; că el mtiestă
tendinţa de a favoriza propria lui grupre şi poziţie, dînd dovadă
de un nume ataşament faţă de interesul propriei lui comunităţi,
preerndu-i pe cei cre ascultă cu docilitate de doctnele lor şi
nelundu-i în seamă pe cei cre le dispreuiesc şi Ie iau în deîdere.
Cu toate acestea mă pot împăca, deorece sînt un om cre re de-a
face cu oameni şi care r reuza, prn urmre, să reacă de ptea
intoleranţei, invocînd o violenţă care se exercită în numele
acesteia. Innnităţile pot i suportate pînă n momentul n care ele
degenerează n crme.
Este neîndoielnic că mişcarea naturală a pasiunilor de la
slăbiciune la viciu , trebuie să ie împiedicată printr-o suprave­
ghere atentă şi printr-o vigilenţă cre să nu admită ezitarea. Este
adevărat atunci că gruprea clerului vostru a recut dincolo de
lmitele unei tolernţe precum cea pe care o m n vedere? Din
stilul pe care l respiră, n general, cele mi recente dinre publica­
ţiile de tot elul din Franţa, s-ar putea crede că eţele voastre
bisericesti nu sînt decît un soi de monstrii: un amestec nfiorător
�
de supe stiţie, ignornţă, lene, raudă, �vriţie şi tirnie. Este oare
nsă acest lucru adevărat? S ă nu i acţionat scurgerea tmpului,
încetarea conflictului de interese, experienţa neplăcută a relelor
rezultate din nverşunrea cu care s-au ciocnit pasiunile ptizne,
n direcţia unei îmbunătăţi reptate a stiilor de spirit? Este oare
adevrat că aceştia îşi rennoiau zilnic atacurile Ia adresa puterii
civile, dernjînd pacea interioră a ţări lor şi submnnd mpactul
real şi fermitatea acţiunilor de guvenare a ţrii? Este ore
adevrat că eţele bisericeşti ale tmpurilor noastre i-au asuprit pe
lici n mod brutal, aprnzînd peste tot ocurle unei persecuţi
sălbatice? Si-au
'
sporit ei averile prin iecre fraudă comisă? Au
pretins ei, cumva, că au obţinut mai 11ult decît li se cuvenea din
pămnturile pe care le deţineau? Au trnsomat ei, cumva, prin­
r-o olosire abuzivă a ceea ce le revine de drept, o cernţă legală,
într-un jaf insultător? Este ore adevărat că oamenii Bisericii,
atunci cînd nu erau înveşmîntaţi cu însemnele puterii, erau
afectaţi de toate viciile care i macină pe toţi cei cre rîvnesc la
ea? Erau ei ore aţîţaţi de spiritul violent şi litigios al controver­
sei? Mnaţi de ambiţia de a exercita suvernitatea intelectuală
1 90
 ·
asupra celorlalţi, ·au ost ei oare în situaţia de a întoarce spatele
oricărei autorităţi, de a incendia bisericile, de a masacra preoţii
altor confesiuni, de a distruge altarele şi de a îşi înălţa propriul
imperiu docrnr pe ruinele guvenărilor distruse - recurgnd
uneori la lnguşire, forţînd alteori conştiinţele oamenilor să
respingă jurisdicţia nstituţilor publice pentru a accepta supu­
nerea faţă de autoritatea lor personală? Au nceput ei, cumva, prin
a nvoca libertatea pe cre, mai apoi, au rădat-o pentru a-şi nsuşi,
n mod abuziv, puterea?
Acestea, sau măcar unele dntre ele, erau viciile cre le-au
ost reproşate, nu fără o orecare îndreptăţire, multora dintre
oameni Biserici din trecut, aparţinînd celor două mri grupări
cre au divizat şi desrămat Europa.
Dacă a existat n mod vizibil, în Frnţa, ca de altel şi n alte
ţări, mai degrabă o diminuare decît o creştere a acestor vicii,
atunci în loc să se pună pe seama clerului crimele comise de alţi
în spritul cracterului reprimabil al altor vremuri, acesta r trebui
să ie mai degrabă l.ăudat, încurajat şi sprijinit în unnimitate, n
încercarea lui de a se îndepărta de un mod de a acţiona, cre i-a
înjosit pe predecesorii săi, şi de a-şi nsuşi o anume moderaţie a
spritului şi a manierelor, mult mai adecvată funcţiei sacre pe
cre o îndeplneşte.
Atunci cnd împrejurările mi-au purtat paşi n Franţa92, către
s'rrşitul ultimei domnii, o mare pte a curiozităţi mele a ost
captată de cler, sub toate înfăţişările sale. Astel, departe de a
constata existenţa (dor cu excepţia unui singur grup de oameni,
care, deşi nu foarte numeros, era totuşi foarte activ) plngerilor şi
a nemulţumirilor la adresa acestui ordin, la cre unele publicaţi
mă îndreptăţeau să mă aştept, nu am perceput nici un fel de
agitaţie publică sau privată la adresa clerului. Cercetnd mai în
adncime, m descoperit cum, n general, clerul este alcătuit din
persone cu sprite moderate şi maniere civilizate - mă reer aici
atît la clerul de mir, cît şi la cel de ambele sexe, ce aparţne or­
dinelor monastice. Nu am avut norocul de a-i cunoaşte pe mulţi
dintre cei cre alcătuiesc clerul de prohii; dr relatrea ce mi s­
a făcut despre morala lor şi despre modul n cre îşi îndeplinesc
datoriile a fost cît se poate de favorabilă. Cu uni dintre repre­
zentnţii clerului superior am făcut cunoştinţă în mod personal;
cît despre restul acestei categorii, am avut mijloace de inormre
191
foarte bune. Cei mai mulţi dintre ei erau persone de viţă nobilă,
semănînd cu alţii de rngul lor; iar acolo unde existau dierenţe,
acestea acţionau r. favorea clerului. Ei erau mult mai educaţi
decît nobilmea militră; stel ncît nu puteau să-şi facă de ruşine
profesia prin ignoranţa lor sau prin lipsa caliicării necesre
pentru exercitarea autoritatăţii. Ei mi-au apărut, dincolo de
cracterul lor bisericesc, ca spite liberale şi deschise; cu ini de
gentlemni şi de oameni de onoare; nici insolenţi, şi nici servii
în manierele şi comportamentul lor. Ei mi s-au nfăţişat mai
degrabă ca o clasă superioră: un grup de oameni, pntre care nu
ai i fost suprins dacă ai i alat vreun abate Fenelon. Am văzut,
în rîndurile clerului din Paris, oameni de mre cultură şi
snceritate, oameni aparţinînd acestei categorii, pe cre nu te-ai .
aştepta să-i afli nici unde n lume. Faptul că ei snt de găsit la
Paris, m-a îndreptăţit să cred că snt şi în afra acesuia. Sînt
conştient de faptul că ceea ce am alat n alte părţi s-a datorat
ntîmplării, de aceea presupun că este un eşantion concludent. Am
petrecut cîteva zile într-un oraş de provincie, unde, n absenţa
episcopului, mi-am înreţinut serle cu rei clerici, asistenţii şi
reprezentanţii acestuia în materie de probleme administrative
(vicars-general), persoane cre r i făcut cnste oricrei Biserici.
Aceştia erau toţi trei bine infomaţi: doi dintre ei ind de o
erudiţie dintre cele mai prounde, generale şi atotcupnzătore,
atît n chestiuni ntice si modeme, cît si. în cele orientale si occi­
dentale - cu deosebire n domeniul lor proesional. Ei po�edau o
cunoaştere a teologilor englezi mai cuprinzătoare decît m-ş i
aşteptat să o alu părunzînd, cu acurateţe critică, în speciicul
gndrii (genius) acestor scriitori, cu o acurateţe critică. Unul
dintre aceştia poate i numit aici, deoarece el a murit între tmp:
abatele Morangis. Aduc de bună voie un omagiu memoriei
acestei persone noble, venerabile, învăţate şi minunate. După
cum r trebui să procedez la el, cu aceeşi ragere de inimă, şi n
czul meritelor celorlalţi, care cred că mai sînt încă în viaţă, dacă
nu m-aş teme cumva că aş putea să provoc vreun rău celor pe care
nu i pot ajuta deloc.
Unii dintre aceşti clerici de rng snt, pn toate titlurile lor,
persoane ce merită un respect unanim. Ei sînt demni de grati­
udinea mea şi a multora dinre englezi. Dacă această scrisore va
ajunge vreodată n mîinile lor, sper ca ei să nu se îndoiască de
1 92
faptul că printre englezi se ală şi uni cărora le p asă, din toată
inima, de declnul lor nemeritat şi de confiscarea crudă a averilor
lor. Ceea ce spun despre ei reprezintă o mărturie pe care trebuie
să o fac - atît cît vocea mea cea slabă îmi permite - în numele
adevului. De cîte ori va veni vorba despre problema acestei
persecuţi nefreşti, voi plăti acest tribut adevărului. Nimeni nu
mă va putea opri să acţionez în numele dreptăţii şi al recu­
noştinţei. A sosit timpul pentru săvîrşrea acestei datorii; ir
dreptatea şi recunoştinţa noastră vor i cu atît mai binevenite cu
cît cei cre le merită cu prisosinţă de la noi şi de la omere
sueră sub apăsarea abuzurilor populre şi a persecuţiilor puteii
opresive.
Aţi avut înnte de revoluţie aproximativ o sută douăzeci de
episcopi. Cîţiva dintre ei erau oameni de o excepţională sfinţenie
şi de o milă fără mrgini. Atunci cînd vorbim despre vitutea
eroică este de la sine înţeles că vorbim despre o vrtute rră. De
aceea cred că, n ndul acestor epsicopi, exemplele de adîncă
depravare sînt tot atît de rre precum cele de sublmă bunătate. Îi
las, fără a fomula nici o obiecţie, pe cei c re ală plăcere n
nvestigaţia cre conduce la astel de descoperiri, să semnaleze
exemplele de avariţie şi imoralitate. Nici unul dinre cei de o
vrstă cu ne nu va i surprins să constate că, n ndurile iecărei
clase sociale, există oameni care nu duc acea viaţă perectă de
renunţare la bogăţii şi plăceri; o viaţă pe cre toţi îşi doresc ca ei
să o îmbrăţişeze, uni chiar spend că acest lucru s-ar putea ntîm­
pla cu adevrat, dr pe cre nimeni nu o cere cu atîta severitate
precum cei cre se dedică cel mai mult propriilor lor interese sau
cre cedează cu atîta uşurinţă propriilor lor pasiuni. Sînt sigur că,
aunci cînd am ost în Frnţa, numărul prelaţilor vicioşi nu era
mare. Unii dintre ei, care nu se remrcau prin cracterul ordonat
al vieţii lor, au ncercat să compenseze lipsa virtuţilor disciplinei
prin cultivrea celor liberale; fiind astfel dotaţi cu calităţi cre îi
făceau olositori biserici şi statului. Mi s-a spus că, doar cu cîteva
excepţii, Ludovic l XVI-lea acorda o atenţie mai mre cracte­
rului la promovrea în rang decît regele de dinntea lui; şi cred
că acest lucru r putea i adevărat, dacă e să con siderăm spiritul
de reformă de cre a ost pătrunsă ntreaga lui domnie. n vreme
ce actuala putere conducătore s-a arătat dispusă numai să
j efuiască Biserica. Ea i- a pedepsit pe toţi prelaţii, ceea ce în-
C-da 66 coala 13 1 93
seamnă că cei vicioşi au fost favorizaţi, măcr în ceea ce priveşte
reputaţia. Ea a dotat Biserica cu un sistem njositor de pensii,
astfel încît nici un om cu spirit elevat sau de condiţie nobilă
(liberal) să nu-şi poată îndruma copiii căre ordinul ecleziastic.
Acest ordin era astel menit să i aragă numai pe cei din clasele
cele mai de jos ale societăţii. Dar cum la voi clerul nerior nu este
suficient de numeros pentru srcinile pe cre le re de ndeplinit,
cum acestea snt peste măsură de multe, minuţioase şi trudnice,
şi cum nu aţi creat vreo nlesnire penu clasele de mijloc ale
cleului, în vitor nu va mai exista nic n cadrul Bisericii Glice,
din ceea ce înseamnă ştiinţă sau erudiţie. Şi penu a desăvîrşi
această operă, Adunrea, fră să-i pese cîtuşi de puţin de
drepturile celor ce dispun de beneficiile clerului, a hotît ca pe
viitor, clerul să ie ales. Această decizie va duce la alungrea
tuturor spiritelor modeste din rîndurile celor ce exercită proesia
de cleric, a tuturor celor care sînt în stare să-şi păstreze inde­
pendenţa uncţiei şi a comportamentului; runcînd astel nreaga
grijă pentru buna orientare a spiritului public n mîinile unui gup
de mizerabili linguşitori, scindaţi n facţiuni, imorali, ndrăzneţi
şi dibaci, de o asemenea condiţie şi cu un astel de mod de a trăi
încît pensia de nimic ce însoţeşte uncţiile lor (în compraţie cu
cre saliul ultimului accizr pre avntajos şi onorabil) devine
obiectul unor ntrigi dinre cele mai josnice şi reprobabile. Cît i
priveşte pe acei uncţionri cărora li se atribuie încă numele de
episcopi, ei vor continua să recurgă la aceleaşi mnevre nedem­
ne - un el de hocus-pocus electoral - penu a i aleşi de către
oameni cre aparţin tuturor conesiunilor religioase cunoscute,
sau care pot fi inventate. Noi voştri legislatori nu au precizat
nimic cu privre la calităţile pe cre trebuie să le aibă candidaţii
la funcţia de episcop, atît din punct de vedere moral, cît şi din
punct de vedere al atitudinii lor faţă de docrina religioasă; după
cum ei nu au fomulat nici condiţiile cre se reeră la clerul
subordonat; aşa după cum se pare că membrii noului cler pot
practica sau predica, de la cel mai mare pînă la cel mai mic, după
bunul lor plac, orice le convine ca fiind religie sau absenţă a
acesteia. Nu îmi este încă limpede n ce r putea consta jurisdicţia
pe cre episcopii o exercită asupra subordonaţlor lor, şi nici dacă
ei exercită măcar o asemenea jurisdicţie.
1 94
 Pe scurt, dolnule, m impresia că această nouă ordne
ecleziastică este menită să ie numi o etapă temporră penu mai
buna pregătre a distrugerii complete a religiei creştne n toate
formele sale, pretutndeni unde mnţle oamenlor sînt pregătite -
prn aducerea la ndeplnre a acestui pln de compromitere
universală a slujitorilor săi - pentru a-i da această ultimă lovitură.
Cei cre vor reuza să creadă că filozoii fanatici, cre dau tonul
· acestor maşnaţiuni, lucrează de mult n această direcţie se vor
dovedi a i extrem de neştiutori în ceea ce priveşte caracterul şi
modul lor de a acţiona. Aceşti exaltaţi (entusiasts) nu se vor sii
să-şi declare, în mod făţiş, credinţa că este mai bne pentru Stat
să renunţe la religie decît să o păstreze. Ei se bizuie astel pe
capacitatea lor de a înlocui bnele pe care l presupune religia cu
unul nventat de ei - adică, cu un el de educaţie imagnată de ei
pe temeiul unei cunoaşteri a nevoilor izice ale o amenilor.
Această educaţie va conduce, treptat, ndividul la o concepţie
lumnată despre nteresele sale personale, cre, o dată păunse în
înţelesul lor, se vor identiica, aşa cum ne asigură aceşti flozoi,
cu un nteres mai Clpnzător cre nu este altul decît nteresul
public. Schema acestui tip de educaţie este, de multă vreme,
cunoscută. Numele sub cre ea apre în ultimul tmp (n spritul
noi nomenclaturi de termeni tehnici pe cre ei au nventat-o) este
acela de educatie civică.
Sper că ad�pţi lor dn Anglia (cărora le reproşez mai degrabă
conduita nesăbuită decît vonţa de a acţiona după scopul pe cre
şi-l propun autorii acestui detestabil plan) nu vor reuşi nici să-i
deposedeze pe clerici, si nici să nroducă prncipiul alegerii
populre pentru ocupr�a scaunelor episcopale şi prohiale. n
strea actuală a lucrurilor, aceasta r echivala cu cea dn urmă
etapă a coruperii Bisericii, cu runrea totală a cracterului bise­
ricesc; acesta fiind şi şocul cel mai putenic care a zguduit
vreodată Statul, dn cauza unei greşite orgnizări a religiei. Ş tiu
prea bne că se ntmplă ca funcţiile episcopale şi cele preoţeşti,
atunci cînd ele se ală sub patronaj regal sau seniorial - aş a cum
este czul în Anglia şi cum a fost, pînă de curînd, n Franţa - să
ie dobîndite prn mijloace nu dntre cele mai respectable; dr
celălalt pincipiu cre l consnge pe cndidat să solicite votule,
supune dobndrea uncţiei, înr-un mod mult mai sigur şi mai
general, celor mai murdare maşnaţiuni pe care le poate angaja
1 95
ambiţia cea mai josnică; şi cum, în acest caz, numărul oamenilor
Biserici cre snt obligaţi să solicite voturile este mai mre, şi
dezordinile produse în rndul populaţiei sporesc pe măsură.
Aceia dinre voi cre aţi furat clerul vă închipuiţi că naţiunile
protestante vor trece uşor cu vederea comportamentul vostru,
deorece cleml pe care I-aţi deposedat, pe care l-aţi înjosit şi pe
cre l-aţi lăsat pradă batjocurii şi dispreţului aprţine Biserici
Catolice, adică aceleiaşi religi pe cre pretind că o practică şi ei
înşişi. Nu mă îndoiesc cîtuşi de puţin că se vor găsi, ici şi colo,
unii bigoţi infami, cre urăsc sectele şi gruple dierite de ale lor,
mai mult decît iubesc conţinutul însuşi al religiei; şi care se
înverşunează mai curînd împotriva celor care nu Ie împărtăşesc
plnule şi sistemele lor particulre decît împotriva celor cre
atacă temeiurHe spernţei noastre comune. Aceşti omeni vor
vorbi şi vor scrie despre acest subiect într-o manieră de aşteptat
de la temperamentul şi caracterul lor. Bumet ne spune că atunci
cînd a ost în Frnţa, în nul 1683, „metoda care îi convertea la
papism pe oamenii cei mai merituoşi era următoarea: ei se
hotrau să pună la îndoială întregul religiei creştine. Odată acest
lucru săvîrşit, nu mai conta atît de mult de ce parte erau sau în ce
ormă continuau ei să practice, în exterior, religia". Dacă aceasta
era la vremea respectivă politica ecleziastică a Franţei, au avut de
atunci suficient timp să. se căiască. Ei au preerat însă ateismul
unei orme de religie cre nu se potrivea cu ideile lor. Ei au reuşit
să distrugă acea fomă; în vreme ce ateismul a reuşit să-i distrugă
pe ei. Snt gata să dau crezare mărturiei lui Bumet, deoarece m
observat prea mult dn acest sprit (căci, ntr-o astel de situaţie,
oricît de puţn ar exista, este deja prea mult) printre noi. Şi totuşi,
în poida exitentei sale, el nu se face simtit chir peste tot.
Învăţaţi c �e au reformat religia n � astră în Anglia, nu se
aseamănă deloc cu doctorii cre reormeză acum la Paris. Poate
că ei s-au alat (ca şi cei cărora i se opun) mai mult decît r i de
dorit sub inluenţa unui spirit partizan. Cu toate acestea, credinţa
lor era una dntre cele mai sncere, pietatea lor iind dintre cele
mai exaltate şi rzătore. Toţi erau gata să moră (aşa cum s-a şi
întîmplat cu unii dntre ei), precum eroi adevăraţi, n apărrea
ideilor lor despre creştinism, tot aşa cum ei s-au sacriicat cu
aceeaşi trie, dr cu suletul mai împăcat, pentru mle adevruri
comune tuturor ramurilor religiei. Aceşti oameni s-r fi dezis cu
1 96
niorre de mi?erablii cre pretindeau că r avea ceva în comun
"
cu ei, pe motivu ! că i-r i deposedat pe cei ale cror doctrine ei
le combăteau şi pentru a i dispreţuit o religie a cărei puritate au
apărat-o cu un zel ce stă mie penu respectul pround p e cre
l-au dovedit faţă de esenţa sistemului pe care doreau să-l
reformeze. Mulţi dintre umaşii lor au păsrat acelaşi zel, dar
într-o tonalitate mai moderată, deorece s-au alat mai puţin în
situaţii conlictuale. Ei nu uită că dreptatea şi n durarea sînt
elemente esenţiale ale reigiei. Omeni lipsiţi de pietate nu îşi vor
dovedi ainitatea lor sprituală în ochi credincioşilor prn acte de
nedreptate şi cruzime la adresa semenilor lor.

Î i auzim pe aceşti noi doctori cum se fălesc neîncetat cu

spritul lor de tolernţă. Dr a tolera toate opniile atunci cnd
crezi că nici una dintre ele nu este demnă de stimă nu e un merit
prea mare. A le trata pe toate cu egală indierenţă nu înseamnă a
le trata cu indulgenţă sau imparţialitate. Tipul de bunăvoinţă care
se naşte din dispreţ nu reprezintă un act de critate autentică.
Există prinre no. în Anglia, o mulţime de oameni cre tolereză
n adevăratul spritul al toleranţei . Ei consideră că dogmele
religiei sînt toate importnte, deşi în grade diferite. Există pentru
ei în czul religiei, aşa cum e cazul cu toate lucrurile de valore,
temeiuri pentru a prefera unele dogme altora. Afirmîndu-şi
preerinţele, ei îşi rată tolernţa faţă de cei cre nu aleg ca ei. Ei
tolerează nu pentru că dispreţuiesc opiniile, ci pentru că respectă
dreptatea. Ei înţeleg să protejeze cu respect şi afecţiune toate
religile, deorece ei iubesc şi venerează mrele principiu asupra
căruia snt cu toţi de acord, · şi mrele scop către care ţintesc cu
toţii. Ei încep să întrezărească, cu tot mai mare clritate, faptul că
avem cu toţi o cauză comună ce trebuie apărată de un duşmn
comun. Mnţle lor nu vor i atît de înunecate de spritul p artizn
ncît să nu deosebească între măsurile ce favorizează grupul lor
particulr şi actele de ostilitate, cre, sub aprenţa că vizează o
altă confesiune, sînt orientate de fapt împotriva întregului
nsamblu al Bisericii, n care si ei snt inclusi sub o altă denumire.
f
Îmi este imposibl să spun ca�e r putea să ie speciicul iecăreia
dintre categorile pe cre le alcătuiesc oamenii din jurul meu. Mă
reer, totuşi, la mrea majoritate a concetăţenilor mei, şi trebuie
să vă spun că, n ocii lor, acel sacrilegiu nu este inclus n concep-
1 97
ţia pe cre o au despre faptele bune. Deoarece ei sînt departe de
a crede că vă puteţi alătura lor întru credinţă pe baza unui astel
de titlu, r i mai bne ca proesori voştri să nu lase la vedere acea
doctrină cre armă cracterul legitim al proscrierii oamenilor
inocenţi şi să restituie celor năpăstuiţi toate bunurile urate. "mă
n acel moment, ei nu vor putea să facă parte din nduile noastre.
S-ar putea să credeţi că noi nu aprobăm coniscrea de către
voi a veniturilor episcopilor, decanilor, ale adunălor de canonici
şi ale clerului parohial, care se bucură de venituri independente,
rezultate din pămîntul pe care l posedă, deorece Biserica re n
nglia aceleaşi surse de venituri. S-r putea să spuneţi că această
obiecţie nu se susţine în ceea ce priveşte coniscrea bunurilor
călugărilor şi călugăriţelor, şi a abolirii ordinului lor. Este
adevărat că, pentru a condamna coniscrea, nu ne putem reeri
n această privinţă la exemplul Angliei; dr acest lucru nu
afectează deloc motivul penu care aceasta este condamnabilă,
ir acest motiv este adînc înrădăcinat. Prlamentul cel lung a
confiscat pămînturile decnilor şi clerului prohial din Anglia, în
vitutea aceloraşi idei pe baza crora Adunrea voastră Naţională
scoate la vînzare pămînturile ordinelor monastice. Numai că
pericolul rezidă în chir nedreptatea pricipiului, şi nu n categoria
de persone asupra cărora el se exercită ntîia dată. Văd dr cum
nr-o ţră vecină nouă este adoptat un mod de a acţiona cre
sfideză dreptatea, interesul comun al umnităţii. Pentru
Adunrea Naţională din Frnţa, posesiunea nu reprezintă nimic,
legile şi uznţele sînt desconsiderate. Văd cum Adunrea Naţio­
nală respinge, n mod deschis, docna prescripţiei, cre, aşa cum
pe bună dreptate ne spune unul dintre cei mai mri jurişti ai
noştri93, este înscrisă în dreptul natural (the law of nature). EI ne
spune că necesitatea de a xa într-o mnieră pozitivă limitele
prescripţiei şi de a o garnta contra oricărei încălcări se numără
printre cauzele cre au dus la instituirea societăţi civile. O dată
ce prescripţia nu a fost respectată, nici o formă de proprietate nu
se mai află n sigurnţă, ie şi pentru simplul motiv că aceasta
atinge proporţii suicient de mri penu a atrage cupiditatea unei
puteri nevoiaşe. Constat, n Frnţa, existenţa unei practici cre
reflectă dispreţul pentru această parte undamentală a dreptului
natural. Văd cum coniscatori atentetză mai întîi la bunurile
episcopilor, ale clerului prohial şi ale mînăstirilor; numai că nu
198
îi văd oprindu-se a6lo. Văd cum, fără a-şi da măcr osteneala de
a discuta nr-o manieră cît de cît serioasă asupra acestei pro­
bleme, prnţii de sînge, cre potrivit celor mai vechi uznţe ale
acestui regat deţineau vaste domeni ereditre, sînt deposedaţi de
ele, astel încît n loc să se bucure de proprietatea lor stabilă şi
independentă sînt reduşi la condiţia celui care speră să primească
o pensie nesigură şi oerită din milă, după bunul plac al unei
Adunări, cre, desigur, se va sinchisi prea puţn de drepturile
celor care snt la discretia sa, atunci cînd ea dispretuieste
drepturle proprietarilor l�gitimi. Îmbătată de insolenţa priniei
sale victorii dezonornte şi presată de diicultăţile cauzate de
setea sa de cîştig obţinut prin mijloace necurate, dezamăgită, dr
nu şi descurajată, Adunarea Naţională a s'rrşit prin a se dedica, n
întregime, subminării, de la un capăt la celălalt al regatului,
tuturor ormelor de proprietate, indierent de categoria socială
căreia i apne proprietarul. Ea i-a constrns pe toţi rncezii să
accepte ca în toate tranzacţiile comerciale, în toate actele de
vînzare a pămntulor, n toate probleme1e de nteres personal, ca
şi în toate aspectele cre ţin de viaţa comunităţii, să olosească
drept instrumente legal-recunoscute de eectuare a plăţilor
bncnotele cre simbolizeză cîştigul plănuit a i obţinut din
vînzarea a ceea ce au jefuit. Ce vestigii ale libertăţii şi ale
proprietăţii au mai putut ei să lase după aceasta? Prlamentul
nostru acordă mai multă atenţie dreptului de rendă al unui
grădinr, chiriei pentru o cocioabă, vadului unei cîrciumi sau al
unei brutări - tot ceea ce seamnă, mai mult sau mai puţin, cu un
bun mobil sau imobil - decît acordaţi voi patrimoniului unciar,
cel mai vechi şi mai importnt, aparţinnd personelor cel mai
demne de respect sau ntregului nsamblu al intereselor inncire
şi comerciale din ţara voastră. Noi respectăm foarte mult
autoritatea corpului legislativ; dr nu ne-a trecut niciodată prin
minte, nici măcr prn vis, că Prlamentul r avea vreun drept de
a viola proprietatea, de a nesocoti prescripţia sau de a impune cu
orţa, în locul unei monede reale şi recunoscute de legile naţiunii,
una creată de fntezie. Numai că voi, care aţi nceput prn a reuza
să vă supuneţi celor mai moderate restricţii, aţi sirşit prin a
nstitui un depotism nemaiauzit. Constat că undamentul pe bza
căuia acţioneză coniscatorii voştri poate i rezumat astel: este
adevărat că măsurile pe cre le-au luat nu vor i sncţionate de
199
către nici o curte de justiţie, numai că regulile de prescripţie nu
pot avea valoare de obligaţie pentru o adunare legislativă.94
Astel încît această adunare legislativă a unei naţiuni libere nu
vegheză la apărarea proprietăţi, ci la distrugerea ei; şi nu dor
proprietatea, dar şi oricre altă regulă sau mximă cre i poate
oeri acesteia stabilitate, şi acele instrumente care, ele singure, i
pot granta circulaţia.

Aunci cnd în secolul al XVI-iea nabaptiştii din Munster au

semnat confuzie în Germania, prin sistemul lor de nivelre şi
prn opiniile lor lipsite de sens despre proprietate, cre a fost ţra
din Europa care să nu se laneze, pe bună dreptate, din pricina
răspîndiii furiei lor? Dintre toate lucrle, cel cre terorzeză cel
mai mult înţelepciunea este fanatismul epidemic, deoarece, dintre
toţi duşmnii înţelepciunii, acesta este cel împotiva căruia ea este
cel mai puţin capabilă să se apere. Nu putem să rămînem
indierenţi la spiritul fanatismului ateu pe cre îl inspiră o
mulţime de scrieri răspîndite cu o perseverenţă şi cu o cheltuilă
incredibilă, şi de predici rostite pe toate străzile şi n toate locuile
publice din Pris. Aceste scriei au aprns, în snul populaţiei, o
furie sălbatică şi orbă, care reprimă în ea sentimentele naturale,
ca şi pe cele ale moralei şi religiei, cu atît mai mult cu cît aceste
nenorociri sînt provocate tocmai pentru a suporta, cu o răbdre
mară, convulsiile violente şi schimbările ce au aectat proprie­
tatea. 95 Spiriul prozelitismului însoţeşte acest spirit l fnatismu­
lui. Propagatorii noii credinţe au societăţi cre comploteză şi, n
acelaşi timp, corespondeză atît în Frnţa, cît şi n străinătate. Una
dntre ţintele pnciple pe cre o vizeză atacul lor distructiv
este Republica Benei, una dintre cele mai ericite, prospere şi
bne guvenate ţări din lume. Mi s-a spus că, într-o anumită
măsură, ei au reuşit să răspndească acolo seminţele nemulţumii.
Ei acţionează, de asemenea, pe întreg cuprinsul Germaniei.
Spnia şi Italia nu au fost nici ele lăsate deoprte. Nici Anglia nu
a rămas în afra planului lor atotcupnzător de caitate răuvoi­
tore; iar n Anglia ne este dat să-i alăm pe cei cre i primesc cu
braţele deschise, cre i dau drept exemplu, şi aceasta nu de la un
singur amvon, şi cre leg, n mod public, în mai multe dintre
şedinţele lor periodice, să corespondeze cu ei, cre i aplaudă şi
cre îi propun ca obiecte demne de a i admirate; omeni cre
200
primesc de la ei nsene le ratenităţii şi stindrde consacrate
în cadrul riturilor şi misterelor lor96; care le propun să schimbe
jurăminte de prietenie etenă - în chir momentul n cre puterea,
căreia Constituţia noastră i-a delegat, în mod exclusiv, capacitatea
de a acţiona n numele acestui regat, poate considera oportun să
nceapă războiul împotriva lor.
Lucrul de cre mă tem nu este acela că, urmînd exemplul
Franţei, vom proceda la coniscrea proprietăţlor Bisericii, deşi
cred că acesta nu este cel mai mic dintre rele. Ceea ce mă ngri­
joreză totuşi este aptul că am putea, ntr-o bună zi, să ajungem
să credem, în Anglia, că Statul este îndreptăţit să recurgă, în
vederea procurării de resurse, la coniscări de orice natură; sau că
orice categorie de cetăţeni s-ar putea crede îndreptăţită să le
privească pe celelalte ca iind prada sa naturală. 97 Naţiunile se
adncesc, din ce în ce mi mult, într-un ocen de datorii nesîrrşite.
Datoria publică, iniţial reprezentînd un mijloc de securitate pentru
guvenare pn faptul că i implica pe mai mulţi în menţinerea
liniştii publice, r putea foarte bne, dacă ar atinge proporţii
exagerate, să devnă mijlocul de submnare a acesteia. Dacă o
guvenre ajunge nsă să-şi plătească datoria prin mpunerea unor
impozite mari, ea piere prin aceea că ajunge să fie de nesuerit
pentru popor. Dacă ea nu îşi onoreză datoria, atunci va i disrusă
pn eole celei mai periculoase dintre toate acţiunile, nume
vasta coaliţie a capitlului finnciar, le cărui interese au ost
lezate, dar nu şi reduse la tăcere. Oamenii care reprezintă acest
interes veghează asupra securităţii lor, pe cre o grntează, în
pmul rînd, buna credinţă a guvenării debitore şi, în al doilea
rnd, orţa ei. Dacă ei constată că au de-a face cu o guvenre
slăbită, destrămată şi incompetentă, pe punctul de a-şi pierde
vigorea necesră pentru a le servi scopurile, atunci se prea poate
să încerce înlocurea ei cu o puterea mult mai dnamică. Energia
noii guvenări va veni nu din achiziţionrea de noi resurse, ci
dintr-o nesocotre a legii justice). Revoluţiile favorizează con­
iscrea; şi este imposibl de ştiut sub ce nume vor i autorizate
coniscările următoare. Snt sigur că principiile care domnesc
astăzi în Franţa se aplică, în toate ţările, unui mre număr de
ndivizi - din cele mai dierite categorii - care cred că indolenţa
lor inoensivă este grnţia secuităţii lor. Se vede însă, pn ce el
de rgumente, acest tip de inocenţă a proprietrlor este redusă la
20 1
inutilitatea ei; iar de la nutilitate la incapacitatea de a se bucura
de proprietatea sa nu este decît un pas. �
ulte păţi ale Europei se
află, în mod deschis, pradă dezordnii. n multe ltele se aude un
murmur dogit ce vine din adncuri; o mişcare conuză se face
simţită, ameninţînd astel cu un cutremur general lumea politică.
Se ormează deja, în nenumărate tări, conederatii si corespon­
'
� �
dente de cea mai extraodinră nat ră.98 Într-o as menea stre a
luc�rilor trebuie să m vigilenţi. În toate trnsormările cre vor
veni (dacă ele se vor produce cu adevărat) atitudinea care va
servi cel mai bine la diminuarea celor mai dăunătoare consecinţe
şi la promovrea a ceea ce r putea i bun n ele este aceea de a
ne menţine spiritele dîrze, în apărarea dreptăţi, şi respectuoase
faţă de proprietate.

Ni se va argumenta că aceste coniscări la cre s-a recurs n

Frnţa nu trebuie să alnneze celelalte naţiuni. Ni se spune că ele
nu au fost făcute dintr-o lăcomie dezlănţuită, ci ca o expresie a
interesului naţionl, politica adoptată avînd ca scop îndepărtrea
unor rele adînc înrădăcinate şi abolrea superstiţiei. Numai că eu
nu pot decît cu orte mre diicultate să separ politica poliy) de
dreptate justice), deoarece dreptatea este însuşi fundamentul
politicii pe care o practică societatea politică. De aceea, orice
abatere de la ea, indierent de crcumstnţe, riscă să trezească
suspiciuni la adresa a ceea ce pretinde să ie numită politică.
Atunci cînd oamenii sînt încurajaţi de către legile existente
să cultive un anume mod de viaţă, iind protejaţi de către acestea
în cultivarea acelui mod de viaţă considerat ca iind o ocupaţie
legitimă; atunci ei şi-au adecvat toate ideile şi deprinderile la
acest mod de viaţă; atunci cînd, de o bună bucată de vreme, legile
au făcut din aderarea oamenilor la regulile acestui mod de viaţă
un temei l reputaţiei şi din abaterea lor de la acestea un temei al
dezonoarei, şi chir un motiv de sncţiune - sînt sigur că este
nedrept ca n cadrul unui anume sistem legislativ minţile şi
spiritele omenilor să ie zdruncinate n mod violent şi neaşteptat
printr-un act arbitrr; ca ei să ie deposedaţi prin orţă de poziţia
şi titlurile lor, aruncînd astel stigmatul infamiei şi al ruşinii
asupra acelui el de cracter şi asupra acelor obiceiuri de viaţă n
conformitate cu cre ei s-au deprins să îşi măsoare gradul de
ericre şi onore. Dacă la toate acestea se adaugă izgonrea din
202
casele lor si coniscrea tuturor bunurilor lor, atunci trebuie să
admit că n� snt suiCient de perspicace pentru a descoperi cum
mai poate i deosebit acest joc despotic, cre pune la bătaie
sentimentele, conştiinţele, prejudecăţile şi proprieăţile oamenlor,
de trnia cea mai crasă.
Dacă putem vedea cu limpezime caracterul nedrept al
politicii actuale a Frnţei, atunci obiectul acestei politici, adică
beneiciul public care este de aşteptat ca urmre a aplicării ei,
trebuie să ie tot atît de transprent şi de important. Unui om care
nu acţioneză sub influenţa vreunei pasiuni, care nu re în vedere,
în cadrul planuilor sle, decît bnele comun i se va impune de la
sine şi fără ezitre o disncţie undamentală: cea dintre ceea ce r
dicta nţelepciunea politică originară cre nsoţeşte instituţiile în
cauză din clipa în cre ele au ost mai ntîi create şi ceea ce
aceasă politică recomandă n clipa de faţă, nume abolrea totală
a acestor instituţii, a solului n cre ele se nrădăcinează adînc, în
cre, prin practici ndelung consacrate, nenumărate lucruri, mai
importante decît aceste instituţii, s-au adaptat acestora, într-un
mod atît de putenic atrepătruns, încît dacă unele ar i distruse
atunci acest lucru le-r aecta, n mod apreciabil, şi pe celelalte.
Acest om neaectat de pasiuni nu s-r simţi deloc n lrgul lui
dacă problema s-ar pune ntr-adevăr aşa cum este ea prezentată de
către soiştii noşri, n demonstraţiile lor demne de milă. Numai
că aici, ca şi n cea mai mre prte a problemelor de Stat, există
un termen mediu. Lucurile nu se reduc la simpla alegere dntre
distrugerea absolută si existenta nesupusă nici unei schimbăi.
Spartam nactus es; h� nc exorn �.99 În opinia mea, aceasta este o
regulă cu un sens adînc, si ea nu rebuie să lipsească niciodată din
mintea unui reormator �nest. Îmi este imposibil să nţeleg cum
poate un om să ajungă la un asemenea grad de ngîmfre încît
să-şi considere ţra ca neiind altceva decît o simplă carte
blanchelO, pe cre poate să mîzgălească după bunul lui plac. Un
om animat de o capacitate speculativă bine intenţionată şi atentă
nu poate doi ca societatea căreia i apane să ie ltel decît este.
Dar un bun patriot şi un adevărat politician va căuta ntotdeauna
să olosească, n cel mai bun mod cu putinţă, materialele deja
existente în ţara lui. Dacă r i să denesc modelul unui om de
stat n viziunea mea atunci acesta ar i lcătuit din îmbinrea
203
dntre o dispoziţie naturlă de a păstra şi tlentul de a ameliora.
Orice altceva este vulgar în concepţie şi periculos în aplicre.
Există momente în destinul statelor cînd anumiţi ndivizi
sînt chemaţi să &ăsească, printr-un mare efort al mnţii, calea
către mai bine. ln aceste momente, aceşti oameni - chiar şi
atunci cînd, după toate aparenţele, se bucură de încrederea
prnţului şi a ţării lor, ind nvestiţi cu cea mai deplină autoritate
- nu au întotdeauna la îndemînă cele mai potrivite nstrumente.
Pentru a săvîrşi lucruri măreţe, un politician are nevoie de un
mjloc de acţiona, ceea ce lucrătorii noştri numesc un punct de
sprijin; iar dacă va afla acel mijloc de a acţiona, el nu va avea
decît de cîştigat, în politică ca şi mecnică, dacă îl va pune la
lucru. După părerea mea, nstituţiile monastice au reprezentat un
astfel de mijloc de acţiune angajat în slujba bnelui comun. Au
existat acolo venituri folosite în vederea binelui public; au
existat în cadrul lor oameni care, în întregime izolaţi de restul
lumii, s-au dedicat slujrii scopurilor publice, nerecunoscînd
alte legături şi alte principii decît cele de ordin public; oameni
lipsiţi de posibilitatea de a converti bunurile comunităţii în
avere personală; oameni care au dat la o parte interesul lor
personal, negîndindu-se decît la ceea ce pot strînge pentru
comunitate; oameni pentru care sărăcia personală este o onore,
iar jurămîntul de supunere ţine loc de libertate. În zadar va
căuta cneva să facă să se ivească aceste lucruri prn singură
puterea voinţei sale. Vîntul suflă după cum vrea el. Aceste
institutii sînt produsul entuziasmului, dr numai cei întelepti le
pot fol�si. Înţelepciunea nu poate să fabrice materiale.' Ace�tea
sînt darul naturii sau al întîmplării. Iar meritul înţelepciunii
constă în modul în care ea le foloseşte. Existenţa nentreruptă a
instituţiilor corporative şi destinul lor sînt lucruri care se
potrivesc îndeosebi cu opniile unui om de stat care are vederi
de perspectivă; care meditează asupra unor proiecte ce necesită
timp pentru a fi concepute şi o bună bucată de vreme pentru a
fi realizate. Cel care - obţnînd conducerea şi strunirea unei
puteri precum cea pe care o prespuneau bogăţiile, disciplina şi
practicile unor corporaţii monastice la el ca cele pe cre voi
v-aţi grăbit să le distrugeţi - nu poate afla un mod de a folosi
această putere pentru beneiciul real şi de durată al ţării sale,
acela nu merită un loc de frunte printre marii oameni de stat. El
204
nu merită nici măcar sa ie pomenit. La vederea acestui mijloc
de acţiune, o minte inventivă va născoci mii de modalităţi
pentru a-l olosi. A vrea să distrugi o asemenea orţă, ţîşnită dn
capacitatea productivă şi abundentă a minţii umane, reprezintă,
în lumea morală, aproape acelaşi lucru cu încercarea de a
distruge, în lumea materială, proprietăţile fizice ale copurilor.
Ar i ca şi încercarea de a distruge (dacă ar sta cumva în puterea
noastră să facem aşa ceva) forţa expansivă a aerului ixat în
azotat de potasiu sau puterea aburului, a electricităţii sau cea a
magnetismului. Aceste energii au existat întotdeauna în natură,
iind ntotdeauna posibilă detectarea lor. Unele dntre ele s-au
dovedit a i de neolosit, altele s-au dovedit a i dăunătoare,
altele ca nefiind bune decît să distreze copiii, pînă în clipa n
care capacitatea contemplativă a omului, combnată cu îndemî­
narea practică a îmblînzit natura lor sălbatică, găsindu-le o
utilizre şi făcnd dn ele agenţii cei mai putenici şi mai docili
ai măreţelor plnuri ale omului. Să fi crezut voi că srcina de a
vă îndeletnici cu ghidarea muncii intelectuale şi manuale a
cincizeci de mii de persone şi utilizrea unui venit nual de mai
multe sute de mii de livre - venit cre nu era nici expresia lenei
şi nici a superstiţiei - este cu mult peste puterile voastre?
Aceasta să fi fost singura voastră modalitate de a utiliza
oamenii: cea de a converti călugării în pensionari ai Statului? Să
nu i existat altă cale de a beneicia de pe urma acestui venit
decît trucul nesăbuit al unei vînzări rapide a bunurilor? Dacă aţi
i fost lipsiţi în acel moment de resurse spirituale, atunci
lucrurile nici că r i putut să decurgă altel. Politicienii voştri
nu nţeleg nimic dn natura meseriei lor: acesta ind motivul
pentru cre pun la vnzare instrumentele lor.
Numai că toate aceste nstituţii au izul superstiţiei în chir
principiul lor; zămislnd-o printr-o inluenţă permanentă şi
fundamentală. Nu acesta este aspectul pe cre intenţionez să-l
atac; dr acest lucru nu trebuie să vă împiedice să trageţi dn
această superstiţie orice el de oloase r i de obţinut în avntajul
interesului public. Multe oloase se pot obţne dn cele mai elu­
rite dispoziţii şi pasiuni le sufletului omenesc, pe cre judecata
morală le apreciază ca iind de o natură la el de îndoielnică
precum cea a superstiţiei. Vouă v-a revenit sarcna de a îndrepta
şi domoli oricare dntre aspectele dăunătore cre sînt de alat atît
205
în superstiţie, cît şi în celelalte pasiuni. Dar este, într-adevăr,
superstiţia cea mai gravă dintre toate vicile? Snt de acord că,
prin excesele la cre poate conduce, superstiţia se nfăţişeză ca
un rău nemăsurat. Numai că, n calitatea ei de obiect morl,
superstiţia se înfăţişează în grade dierite şi sub toate ormele
posibile. Superstiţia este religia spiitelor slabe, astel ncît trebuie
trecut cu vederea faptul că ele se hrănesc parţil cu aceasta -
ntr-o ormă sau alta, ie ea inofensivă, ie sub inluenta entu­
ziasmului. În cz contrr, aceste spirite sînt lipsite de o r�sursă la
cre apeleză uneori chir şi cei puteici. Este indiscutabl faptul
că, în ceea ce are ea esenţil, orice religie adevărată constă n
supunerea faţă de voinţa Suvernului lumii, n credinţa n
cuvîntul Lui şi în imitrea perfecţiunii Lui. Restul depinde de noi,
astel încît el poate să ne îndepărteze de mrele scop căre cre
tindem sau ne poate ajuta. Cei nţelepţi, cre, pn elul lor de a
i, nu sînt ataşati de nimic (şi în primul rnd nu snt ataşaţi de
Munera TerraeiOI) nu dovedesc nici o atitudine de pasionată
drure fată de cele le acestei lui, dar nici una de ură atroce la
'
adresa ei. nţelepciunea nu este cel mai sever ndreptr l nebu�
niei. Acesta este oerit chir de nebuniile rivale cre se nuntă
înre ele, ntr-un război fără sîrrşit. Ele snt cele care ntrebuin­
ţeză, ntr-un mod atît de crud, avntajele pe cre le obţin dn
ntrenarea vulgului lipsit de moderaţie, de o prte sau de lta a
disputelor lor. Prudenţa r i neutră. Şi totuşi, dacă r i ca, prins
înre ataşamentul cel mai devotat şi antipatia cea mai adncă faţă
de lucrurile cre prin natura lor nu sînt hărăzite să aprindă
spiritele, omul prudent să ie obligat să aleagă pe care nume
dintre erorile şi excesele de entuziasm să le condamne şi pe cre
le să tolereze, atunci poate că el ar considera că superstiţia cre re
un rol constructiv va i de preerat celei cre dor distruge. El o
va preera pe cea cre înfrumuseţeză şi sporeşte bogăţia unei ţi
celei cre o deormeză şi o sărăceşte. El va lege superstiţia
cre încurajeză spiritul de binefacere, ie el şi greşit conceput,
celei cre împinge n drecţia unei nedreptăţi reale, cea cre
îndeamnă omenii să-şi reuze plăcerile, chir şi cele legitme,
celei cre smulge de la celli sărmna lor pîine de toate zlele cu
cre se multumesc n dezinteresul lor. Acestia sînt, în mre
măsură, te�enii n cre se pune, după părer�a mea, problema
legeri dintre cei care n vechime au pus bazele superstiţiei
206
monahale şi superstiţia pe care o cultivă cei cre se consideră
ilozoi ai vremurilor de astzi.

mîn pentru moment considerrea presupusului profit pubic

rezultat dn vînzrea bunurilor bisericesti, cre re, de ltel, după
părerea mea, un cracter iluzoriu. Îl v�i trata nsă ca şi cum ar i
vorba despre un trnser de proprietate, reţnîndu-vă atenţia doar
prin cîteva gndui asupra principiului policy) care a stat la baza
acestui trnser.
n cadrul iecărei comunităţi prospere se produce întotdeauna
mai mult decît necesarul pentru subzistenţa producătorului. Acest
suplus ormeză veniul capitaistului funcir. El va i cheltuit de
către un proprietr care nu munceşte. Numai că această trîndăvie
este ea nsăşi rezultatul muncii, deorece ea este imboldul în
drecţia hniciei. Sngura preocupare a Statului este aceea ca
produsul obnut din renta asupra pămîntului să revină, la sîrrşiul
procesului, la punctul de ponire, cel al muncii; astel încît
modaitatea de a-l cheltui să aecteze, cît mai puţin cu putnţă,
moravurile tuturor prticipnţlor la proces.
Un legislator chibzuit va compra ntotdeauna cu atenţie
comportmentul - în materie de încasri, cheltuieli şi ocupaţie -
proprietrului, pe cre a fost sfătuit să îl evacueze, cu cel al
veneticului ce i-a ost propus spre nlocure. Înainte să apră dii­
cultăţile ce însoţesc, în mod necesar, orice disrugere violentă a
proprietăţii, cauzată de ample coniscri, trebuie să existe o bază
raţională penru a considera că cei care au cumpărat proprietatea
coniscată vor i, în mare măsură, mai muncitori, mai vtuosi,
mai frugai decît cei dnantea lor; mai puţin dispuşi să storcă�
cîştig disproporţionat de mre de la cei cre muncesc penru ei
sau să consume ei înşişi mai mult decît este decent pentru un om
cumpătat; sau că ei vor i mai capabili să dispună de suplus,
într-un mod regulat şi egl, astel încît să vnă mai bine n întm­
pnrea scopurilor prosperităţii publice decît n czul vechilor
proprietari, ie ei episcopi sau preoţi, abaţi venerabili, sau călu­
gări, sau orice ltceva aţi dori. Se spune despre călugări că sînt
lenesi. Asa să ie. Să zicem că ei nu fac nimic ltceva decît să
cînt� în �or. Numai că, în elul acesta, ei sînt puşi la treabă
într-un mod la el de olositor precum cei cre nici nu cîntă, nici
nu vorbesc; şi chir mai folositor decît cei cre cntă pe scenă.
207
Folosul muncii lor este tot atît de mre ca şi cum r trudi din zori
şi pînă în seră n acele nenumărate ocupaţii servile, degradnte,
indecente şi nedemne, de multe ori nesnătoase şi dăunătore la
care sînt condamnaţi, fără scăpare, de către economia socială
mulţi dintre neericiţii so artei. Dacă, în general, nu r i atît de
dăunător să dernjezi cursul încetăţenit al lucrurilor şi să
stnjeneşi astel în orice el mişcrea acestei mari roţi a crculaţiei
bunurilor, învîrtită de către neobişnuita trudă a acestor neericiţi
o ameni, aş i cu mult mai nclinat să-i smulg pe aceştia din
înjositorea lor istovre decît să tulbur, n mod violent, zăbava
liniştită a împăcării mon astice. Omenia, şi poate şi nţelepciunea
politică, vor justiica această legere mai mult decît oricre lta.
Aceasta este o problemă asupra căreia am reflectat deseori, şi
niciodată fără a mă implica emoţional. Snt sigur că ntr-un stat
bne întocmit, nici o consideraţie - decît po ate cea ivită din
necesitatea supunerii la jugul luxului sau la despotismul capricios
l imaginaţiei, ntr-o asemenea măsură ncît acesta să ajungă să
impună, în mod imperios, distriburea excedentului de produse
obţinute din munca pămîntului- nu poate justiica tolerrea unor
asemenea îndelenicri şi ocup aţii. Numai că, dacă este vorba de
asigurrea crcul aţiei bogăţilor, atunci cheltuielile gratuite le
călugărilor sînt tot atît de justiicate precum cele le ndavilor
noştri laici.
Dacă avntajele pe care le procură actulii proprietari snt
egale cu cele pe cre le- r crea potenţialii lor nlocuitori, atunci
nu văd nici un motiv de schimbre. Se pre însă că, n czul de
fată, ele nu snt egale, balnta înclinînd în favorea actulilor
� �
pr prietari. n opinia mea, ch ltuielile celor pe cre aveţi de gnd
să-i expluzaţi nu pr a i orientate într-un mod atît de drect şi de
generl înspre vicierea, degradarea şi neericirea celor prin
mnile cărora ele trec , ntr-o măsură aşa de mare, precum chel­
tuielile acelor favoriţi pe cre i strecuraţi, n mod raudulos, n
casele lor. Ce motiv am avea, voi sau eu, să considerăm aceasă
cheltuială a marilor proprietari de pămnt - cre nu este decît
revărsrea unui suplus al bogăţiilor rezultate din munca
pămîntului- ca fiind intolerabilă, cnd ea este astel redistribuită
ncît duce la acumularea de vaste biblioteci, care depoziteză
istoria orţei şi slăbiciunii spritului umn; la ormarea de mari
colecţii de documente, medalii şi monede străvechi cre atestă şi
208
 lămuresc legi şi oiceiuri; la colectrea de picturi şi staui cre,
prin itrea naturii, pr să lărgească limitele creaţiei; la ridicarea
de monumente n memoria celor moţi, care prelungesc, dincolo
de mormînt, legăturile şi gija atentă acordată vieţii; la acum u­
lrea de specimene ale naturii, înjghebînd astel o colecţie repre­
zentativă a tuturor speciilor şi claselor dn această lume, care, pin
facilităţile pe cre le pune la îndemnă şi prin curiozitatea pe care
o trezeste, deschide clea către siintă? Dacă toate aceste achizitii
sînt m�i bne protejate, în a�est� mari nstituţii cu caract�r
pemnent, de capricile şi extravagnţele personelor prti culre,
snt ele atunci mai de blamat decît dacă s-r i întîmplat să fie
creaţia unor ndivizi cre r i acţionat dor n vederea propiei lor
satisfacţii? Nu curge sudorea zidarului şi cea a tîmplarului, car e
trudesc lături de ţărn, tot atît de plăcut şi de sănătos n construi­
rea şi în reprrea măreţelor ediicii ale religiei ca şi atunci cînd
înjgheabă magheniţe poleite şi vizuni sordide ale viciu lui si
desrăbălării? Nu curge ea tot atît de onorabil şi de proitabil u
repararea acelor creaţi sacre, cre dobîndesc, odată cu trecerea
nilor, un aspect venerabil, ca atunci cînd sînt înălţate acele trecă­
tore adăposturi ale voluptătlor risipite ca un fum, ie că înaltă
săli de operă sau bordeluri, c�se de jocuri de noroc sau obeliscui ·
pe Cîmpul lui Mrte? Este cumva suplusul produsului obtinut
dn livezle de măsni sau dn podgorii mai rău întrebuinţat aunci
cînd asigură subzistenţa rugală a celor pe care creaţiil e unei
imagnaţii pioase i înalţă la demnitatea de servitori ai Domnului,
decît atunci cînd acesta este menit să i ghiftuiască pe cei multi
coborîţi la condiţia degradantă de lachei al căror sng.r scop est�
acela de a gîdila mîndria stăpînilor lor? Sînt cumva, în ochii unui
om nţelept, decoraţiile dn temple o cheltuială mai puţn onora­
bilă decît pnglicile, dntelele, cocrdele naţionle, micile case si
supeuri şi toate celelalte nenumărate nebunii şi extravagnţe pfu
care opulenţa încercă să scape de povra superficilităţii ei?
Noi tolerăm, totuşi, chiar şi aceste nebunii. Nu pentru că le
iubim, ci pentru că ne temem de mai rău. Le tolerăm, deoarece
pînă la un punct, respectul pentru proprietate şi libertate impun�
acest lucu. Dar atunci, de ce să prosciem celaltă modalitate de
a te bucura de propriile bunuri - ea care este, dn toate punctele,
mai lăudabilă? De ce să trecem, prn orţă, proprietatea şi
C-da 66 coala 14 209
libetatea în mîini mai puţn dene de acestea, violînd astel atît
dreptul la proprietate cît şi prncipiul libertăţi?
Aceasta comparaţie, dintre noi şi vechii proprietari i
bunurilor monastice, considerai atît ndividul, cît şi colectiv, re
la bază presupoziţia potrivit căreia cei din urmă nu pot i, sub nici
o formă, scimbaţi. Numai că, n materie de reformă, am fost
întotdeauna de părere că un asemenea corp politic (sau nsamblu
de corpuri politice) va i mai dispus să accepte implicrea puteri
Statului n a-l orienta căre scopuri de interes public în ceea ce
priveşte întrebuinţarea proprietăţi şi modul în cre sînt regle­
mentate modurile de viaţă şi deprinderile membrilor săi decît ar
i vreodată dispuşi să accepte cetăţenii particuli, problemă care,
de altel, nici nu se pune. Pentru mine, acesta este un aspect
oarte importnt care merită să ie luat în seamă de oricine se
ngajează în activităţi care meriă să ie numite politice. Atît n
ceea ce priveste bunurile monastice.
n ceea c� priveşte bunurle posedate de episcopi, de cnonici
şi de venerabilii abaţi, nu pot nţelege de ce nume unele domenii
uncire nu pot i deţinute decît pe bază de moştenre. Mă ntreb
dacă vreunul dntre ilozoii distructivi r putea să demonstreze
că este un lucu rău (ie n sne, ie n mod relativ) ca de o numită
parte de proprietate funciară - de una considerabilă cir - să se
bucure în mod succesiv mai multe persone l căror titlu de pro­
prietate este, întotdeauna n teorie, deseori n relitate, un mod de
a se distnge prn pietate, prn morlă şi prn cunoaştere; pro­
prietate cre, prn destinaţia ei, este menită, n schimb, să oere
familiilor noble, ca răsplată pentu meritele lor, resurse pentru a
se meţine şi revigora, iar familiilor mai modeste resurse care să
le asigure demnitatea şi înălţrea n rng; o proprietate care este
deţinută n virtutea îndeplinrii unei îndatoriri (oricare ar i
vlorea pe cre acceptai să o atribuţi acestor îndatori), şi care
cere de la caracterul celor care se bucură de ea cel puţin o
înfăţişre decentă şi mniere serioase; obligîndu-i să mnfeste o
ospitlitate generoasă, dar temperată; să considere o parte a veni­
tului oerit de această proprietate ca pe un fond dedicat operelor
de caritate, astel încît, chiar dacă ei nu reusesc să se mentnă la
'
înălţimea acestor exigenţe, delăsîndu-se de la respe�trea
regulilor impuse de caracterul lor, coborndu-se pnă la nivelul
unor simpli nobili laici, nu vor impune mi puţn respect decît cei
2 10
care ar putea să le ia locul ca proprietari ai bunurlor de care i-au
deposedat. Este atunci mai bne ca aceste bunuri să ie deţinute de
cei care nu au nici o îndatorire de ndeplinit sau de căre cei
cărora le revne această sarcină; de căre cei l căror caracter şi a
căror destinaie indică în direcţia vtuţlor sau de căre cei care nu
respectă nici o regulă şi nici o direcţie în modul în care îşi
cheltuiesc averle, decît ceea ce le dictează propria voinţă şi dorn­
ţele lor? De altel, aceste bunuri, prn modul în care snt deţnute,
nu prezntă în caracteul lor inconvenientele pe care le prezintă
bunurle ce nu pot i înstrnate. Ele crculă dintr-o mînă nr-lta,
înr-un mod mai rapid decît altele. Excesul nu este niciodată bun;
după cum se poate întîmpla ca o poţiune mult prea mare de
proprietate unciară să ie în mod oicial deţnută pe viaţă. Cu
toate acestea, nu văd cum interesul public r i aectat dacă ar
exista bunuri ce r putea i achiziţionate prin alte mijloace decît
cel l vărsării prealabile a unei sume de bni.

Această scrţsoare are deja o lungime considerabilă, deşi ea

este scurtă, dacă este să o comparăm cu întinderea infinit de mare
a subiectului. Din timp în timp, lte obligaţii mi-au ndeprtat
atenţia de la acest subiect. ·N-m regretat însă această întîrziere
deoarece ea mi-a permis să observ dacă noile acţiuni le Adunii
Naţionale nu i oeră motive pentu a modica sau pentru a face
mai exacte pmele mele mpresii. Tot ceea ce s-a întmplat mi-a
întărit însă, şi mai mult, primele păreri. Scopul meu iniţial a fost
acela de a examina principiile Adunării Naţionale în ceea ce
priveşte nstituţiile undamentale ale Statului şi de a compara
nsamblul instiuţiilor pe care le-aţi aşezat n locul a ceea ce aţi
distrus, cu diferitele părţi care compun Constituţia noastră
engleză. Numai că acest pln a ost mult mai amplu decît am
presupus iniţil, şi constat că voi doriţi prea puţin să proitaţi de
pe urma exemplului nostu. De aceea, mă voi mulţumi pentru
moment să fac cîteva observaţii pe marginea noilor voasre
instituţii. Rezervînd pentru altă ocazie ceea ce am de spus despre
spiitul care nimă, în Anglia, monarhia, aristocraţia şi demo­
craţia, aşa cum există ele în practică.
Am recut deja n revistă ceea ce a nfăptuit puterea condu­
cătoare în Frnţa. Fără ndoilă că mi-am exprmat, n mod liber,
opiniile despre acest lucru. Cei l căror prncipiu ·este acela de a
211
dispreţui experienţa veche şi de durată a genului umn şi de a re­
face societatea pe baze în nregime noi este normal să se aştepte
ca aceia dintre noi, care au o părere mai bună decît a lor despre
judecata rasei umne, să se pronunţe atît asupra lor cît şi asupra
instrumentelor lor aşa cum se decide, de regulă, asupra oamenilor
şi a proiectelor: pe baza dovezilor oerite. Ei trebuie să accepte,
ca pe un lucru de la sine înţeles, că deşi sîntem gata să !e ascultăm
vocea raţiunii nu acordăm nici un credit autorităţii lor. n favoarea
lor nu acţionează nici măcar una dintre marile prejudecăţi cre
acţionează asupra omenii. Nu se declară ei, de ltel, ca iind
ostili la adresa oricărei opinii? Dar e norml ca ei să nu se aştepte
la sprijin din partea nici unei opini, deoarece ei au lungat-o dn
drepturile ei, aşa cum au procedat, de altel, cu orice el de
autoritate.

Pentru mine, Adunarea voastră va i întotdeauna doar o

asociaţie voluntară de oameni, care au proitat de împrejurări
pentu a cuceri puterea în Stat. Ei nu beneiciză nici de sanc­
ţiunea, nici de autoritatea ce revin caracteului sub care ei s-au
înfătisat initial. Ei au îmbrătisat un cracter de o natură cu totul
dferită, de�aturînd astfel şi inversînd toate raporturile care au
justiicat iniţial mandatul lor. Ei nu deţin autoritatea pe care o
exercită pe baza nici uneia dintre legile constituţionale ale
Statului. Ei s-au ndepărtat de la instruciunile poporului care i-a
nvestit - instrucţiuni cre, n măsura în cre Adunrea nu acţiona
n virtutea nici unei practici vechi şi a nici unei legi ncetăţenite,
reprezentau singura sursă a autorităţii ei. Cele mai importnte
decizi ale Adunării nici măcar nu au fost luate de marea majo­
ritate; ir în cazul acestei distriburi egle a voturilor, care nu face
decît să reprezinte autoritatea abstractă a ntregului, cei din afară
vor trebui să ia n considerare atît ratiunile cît si decizle.
'
Dacă ei au nstituit această nouă guvemr� expermentală ca
pe un substituit necesar al unei tranii pe care au izgonit-o,
umanitatea va trebui să nticipeze în favoarea ei acel moment n
cre guvenările, care au debutat sub semnul violenţei, îşi vor
dobndi, ca urmare a trecerii timpului, dreptul de a se exercita în
mod legim. Toţi cei pe care sentimentele îi poartă către conser­
varea ordnii civile vor şti să recunoască, încă din leagn, legiti­
mitatea unui copil care îşi datorează existenţa acelor prncipii
212
 care, impunndu-se în virtutea practicii, prezidează nasterea
tuturor guvenărilor întemeiate, justicnd dăinurea lor n v�eme.
Cei care apară societatea civilă vor ntîrzia, pe cît e cu putinţă, în
a sncţiona - şi acesta cu inima ndoită - acţiunile unei puteri cre
nu îşi datorează existenţa nici legii, şi nici necesităţii; care,
dimpotrivă şi-a avut originea în acele vicii şi îndeletniciri de
neînchipuit prin cre liantul socil este deseori aectat şi, uneori,
chiar distrus. Dreptul de uncţionare a acestei Adunări abia dacă
se întnde pe durata unui n de zile. Mărturia Adunării stă che­
zăşie penu faptul că ea a înfăpuit revoluţia. Numai că a face o
revoluţie este o măsură care necesită, mai ntîi primaronte), o
explicaţie. A face o revoluţie nseamnă a răstuna vechea ordine
a lucurilor; de aceea, nici un el de explicaţii obişnuite nu pot da
socoteală de acest lucru. Opinia comună a omenrii ne îndrep­
tăţeşte să examinăm mijloacele ce au fost folosite penru a cuceri
această nouă putere şi să criticăm modul n care ea a fost pusă la
lucru, cu mai puţin respect şi mai puţină reverenţă decît ar i
necesare dacă r i vorba despre o autoritate ncetăţenită şi recu­
noscută ca atre.
Adunarea actionează, n dornta de a-si cuceri si consolida
puterea, pe baza �nor principii dia�etral opuse celo� cre par să
o i condus n punerea la lucu a puteri astel cucerite. O privire
aruncată asupra acestei dierenţe ne va introduce n adevăratul
spirit ce nimă conduita ei. Tot ceea ce Adunarea a întreprns şi
contnuă să ntreprindă în vederea cuceririi şi păsrării puterii ei
este confom regulilor tradiţionle ale artei de a mnipula puterea
politică. Ea acţionează mnată de ambiţie, precum au procedat şi
înintaşi ei. Urmăriţi Adunarea în toate şiretlicurile la care a
recurs, în raudele şi violenţele pe cre le-a comis, şi nu veţi
descoperi nimic nou din acest punct de vedere. Ea se confor­
mează precedentelor şi exemplelor cu toată minuţiozitatea exactă
de care dă dovadă un avocat. Ea nu se abate nici măcar n pic de
la adevăratele omule ale tiraniei şi uzurpării. Numai că, n toate
măsurile pe care le-a luat reeritor la binele comun, spiritul care
a nimat-o a ost ntotdeauna opusul acestora. În acest caz, ea a
lăsat totul în voia speculaţiilor celor mai nefondate, cele mai
importante interese publice iind lăsate pe seama celor mai vagi
şi mai abstracte teorii - la care nici unul dinre membrii Adunării
nu ar i recurs pentru a se îngriji de interesele lui personle. Ei
213
operează această distncie deoarece Adunarea se dedică, cu cea
mai mare �eriozitate, satisaceri dornţei de cucere şi de păsrare
a puteri. n această privinţă, ea merge pe dumuri deja băute.
Deorece prea puţn le pasă de nteresele publice, acestea snt în
întregime lăsate la voia întîmplării; spun la voia întîmplării
deoarece proiectele ei nu îşi află nici un punct de sprijn în
experienţă, care să dovedească ntenţia lor de a aciona pentru
binele public.
Trebuie să privim întotdeauna cu un sentiment de milă, care
nu exclude respectul, greşelile celor cre ezită şi se îndoiesc de ei
nşişi 102 în ceea ce priveşte problemele reeritoare la ericrea
omenii. Numai că, n cazul acestor indivizi, nu există nici o
umă dn acea gijă părntească, atentă să nu provoace o nemă­
surată suferjnţă copilului, de dragul unui experiment. Prin
mensitatea promisiunilor lor şi prn încrederea pe care o au n
predicţiile lor, ei depăşesc cu mult orice emfază a celor care
practică ştinţele empiicel03. Aroganţa nsăşi a pretenilor lor
este un el de sidare care ne provoacă să examnăm temeiul
nsuşi pe care acestea l-ar putea avea.
Sînt convins că prntre conducători partidei populare dn
cadrul Adunări se ală oameni de mare tlent. Unii dntre ei fac
dovada elocvenţei în discursurle şi scrierile lor. Acest lucru nu r
i posibil în absenţa unor tlente viguroase şi cultivate. Numai că
se poate ca elocvenţa să existe fără o înţelepciune pe măsura ei.
Aunci cnd este vorba de tlent, rebuie distinse mai multe eluri.
Ceea ce ei au făcut în sprijnul sistemului lor indică prezenţa
unor omeni iesiti dn comun. Numai că, în cadrul sistemului luat
ca atare, concep �t în foma planului unei republici consituite în
vederea procurării prosperităţii şi siguranţei cetăţeanului şi a
promovării vigori şi măreţiei statului, trebuie să mărurisesc că
îmi este mposibil să descopăr ceva care să dovedească, ie şi
cîtuşi de puţn, opera unui spit cu adevărat cuprnzător, capabil
să îmbrăiseze si să ordoneze lucrurle n ansamblul lor, si nici
măcar n' sngu� exemplu de respectre a celor mai comune �eguli
le prudenţei. Se pare că, pretutndeni, scopul lor a fost acela de
a evita şi de a se eri de orice dicultate. Numai că tocmai de aici
a ponit gloria tuturor celor pricepuţi în rta de a înfrunta
diicultăţile şi de a le depăşi. Iar atunci cnd prma dicultate a
ost învnsă ei au ştiut să o transfome ntr-un nstument care să
214
 le aducă victoria. asupra unor noi diicultăi, care să le pemită
extinderea imperiului ştiinţei lor, şi chiar să împingă, dincolo de
gndurile pe care le-au nurit iniţil runtiile înseşi le nţelegeri
umne. Obstacolele reprezintă un preceptor aspru, impus nouă de
către voinţa suvernă şi patemă a unui legislator, care ne cunoaşte
mai bine şi ne iubeşte mai mult decît am putea să o facem noi.
Pater ipse colendi haud facilem esse viam voluit. 1 04 Cel care se
luptă cu noi ne întăreşte nervii şi ne ascute îndemînarea.
Adversul nostru ne întregeşte. Abordarea diicultăţii n spiitul
acesta, al unei lupte amicale, ne obligă la o bună cunoaştere a
obiectului şi ne constrnge să-l abordăm n înregul relaţlor lui.
Ea nu ne va permite să im superficiali. Răspunderea pentru
crearea, în atît de multe părţi le lumii, a unor guvenări arbitrare
revine lipsei unei vigori a spiitului, necesară pentru a face acest
efort, acestei degenerări a caracteului cre duce la preerrea
unor scutăui înselătoare si a unor mizere siretlicuri, menite să
facă lucrurile mai. lesnicioa�e. Acestea au d�s la crearea recentei
monarhi arbitrare în Frnţa, dar şi a arbitrrei republici din Pis.
Atunci cînd se recurge la ele, defectele inteligenţei se cer a i
suplinite de căre caracterul covrşitor l forţei. Cei care proce­
dează astel nu obţin nsă nimic. Iniţiindu-şi lucrarea pe baza
prncipiului rîndăvelii, ei srrşesc prn a avea soarta pe care o au,
de regulă, oamenii ndavi. Ei se ciocnesc din nou, pe parcursul
acţiunii lor, de diicultăţile pe cre le-au ocolit mai degrabă decît
să le dea la o parte. Ei le înmulţesc şi le agravează mai curnd,
iin d prnşi, graţie unui labnt de detalii încîlcite, ntr-o trudă fră
srrşit şi fără drecţie. Astel încît, n cele din urmă, înreg nsam­
blul munci lor ajunge să se clatine, să se vicieze şi să ie nesigur.·
Această incapacitate de a lupta cu diicultatea este cea care
a obligat Adunarea arbirară a Franţei să-si iniţieze plnurile de
reformă prin abolire şi distrugere totalăIO). Dr sînt distrugerle
şi demolile cele care fac dovada capacităţilor cuiva? Gloata
voasră poate la el de bine să facă cel puţin tot atît cît a nfăptuit
şi Adunarea voastră. Cea mai supeicilă cunoaştere şi modul cel
mai grosolan de a proceda snt mai mult decît suficiente pentru a
înfăptui această sarcină. Furia şi renezia pot distruge ntr-o
jumătate de ceas, mai mult decît pot ridica, într-o sută de ni,
prudenţa, capacitatea de a delibera şi prevederea. Greşelile şi
deectele vechlor instituţi sînt vizibile şi palpabile. Nu e nevoie
215
de prea multă pricepere penru a le senala; şi acolo unde există
putere nu e nevoie decît de un singur cuvnt pentru a aboli cu totul
atît viciul, cît şi nstituţia. Aceeaşi dispoziţie pentru lene, dr şi
pentru agitaţie, care iubeşte trîndăveala şi căreia îi repugnă
liniştea, îi domină pe politicienii voştri atunci cnd se pun pe
treabă pentru a înlocui ceea ce au distrus. Ei ac iecare lucu pe
dos, cu aceeaşi uşurinţă cu cre distrug, deoarece nici o piedică
nu se poate ivi în calea a ceea ce nu a mai ost vreodată încercat.
Spritul critic aproape că este luat în deîdere n încercarea de a
descoperi deectele a ceea ce nu a mai existat niciodată, n vreme
ce entuziasmul nesăbuit şi speranţa nşelătoare se simt în largul
lor în lumea vastă a imagnaţiei.
A conserva şi a reoma în acelaşi timp este nsă cu totul
ltceval06. Atunci cînd părţile olositoare le unei instituţii veci
sînt păstrate astel ncît ceea ce este adăugat să se armonzeze cu
ceea ce a ost lăsat la locul său, este necesară punerea la lucru a
unei mnţi viguroase, a unei atenţii calme şi susţinute, a dieritelor
talente de a compra şi de a combina, şi resursele unui inteligenţe
inventive în găsrea unor soluţi practice. Toate acestea rebuie
puse la lucru în conlictul nentrerupt cu orţele conjugate le
viciilor care li se opun: cu încăpăţînarea care respnge orice
meliorare şi cu rivolitatea care este obosită şi dezgustată de tot
ceea ce se ală în posesia ei. Este posibil cu toate acestea să
obiectaţi că: „un asemenea proces este lent. El nu se potiveşte
unei Adunări cre se laudă a i înfăptuit n cîteva luni o muncă de
secole; că pentru a eectua aceste reorme este nevoie de mai
multi ani." Este dincolo de orice îndoială că asa s-ar cere si chiar
' ' '
s-ar impune. Una dinre cele mai admrabile clităţi ale acestei
metode, n cre timpul joacă un rol important, este aceea de a
actiona lent si, n unele cazuri, chiar ntr-un mod insesizabil.
D�că atunci cn d lucrăm cu o materie nensuleţită, înţelepciunea
presupune crcumspecţie şi prudenţă, cu atît mai mult de­
vine aceasta o datorie morală atunci cnd obiectul demolări si l
construcţiei noastre sînt nu cărămizile şi lemnul, ci in ţe
însuleţite, pe care transormarea bruscă a stări lor, a condiţiei şi
obiceiurlor lor le-r arunca nr-o mre nefericire. Se pare nsă că,
în Pris, opinia dominntă este aceea, că o inmă nesimţitore şi
o ncredere nemăsuraă snt singurele atribute pe care ar trebui să
le posede un legislator perect. Opnia mea despre aceasă înltă
216
 poziţie dferă ns� n mod substnţial. Adevăratul făcător de lege
trebuie să aibă o mimă plină de simţire. El trebuie să îşi iubească
şi să-şi respecte semenii, şi să se teamă de el nsuşi. El poate, în
mod liber, să-si urmeze intuitia, avînd astel o vedere de nsamblu
a obiectului său ultim, dar m'odul în cre ajunge să abordeze acest
obiect trebuie să ie de natură relexivă. Cum toate nstituţiile
politice există n vederea satisacerii scopurilor societăţii, ele
trebuie, prn umare, să ie asonate cu mijloace sociale. De acee,
din acest punct de vedere, minţile oamenilor trebuie să lucreze
împreună. Iar pentu a produce această conlucrre a minţlor este
nevoie de timp, singurul care poate zămisli binele către care
aspirăm. Prin răbdare vom dobndi mai mult decît prin orţă.
Dacă aş putea îndrăzni să recurg la acel lucu cre este atît de mult
demodat la ora actuală n Pis, mă reer la experienţă, r trebui
atunci să vă spun că, n decursul vieţii mele, am cunoscut şi, pe
măsura capacităţilor mele, am cooperat cu oameni mari. Dar nu
am văzut niciodată vreun proiect care să nu i avut de cîştigat din
observaile făcute de cei mai puţin dotaţi decît autorul acestuia.
Prnr-un progres î.cet, dar bine-asigurat este observat iecare
dintre paşii făcui: succesul sau eşecul prmului pas ne ajută să
înţelegem mai bine cum să facem cel de-al doilea pas; şi astel,
progresnd n nţelegerea noastră, înintăm în deplină sigurnţă
către scopul avut n vedere. Vedem astfel că părţile sistemului nu
intră n conlict una cu celaltă. Relele care pîndesc n cele mai
promiţătore dinre relzle noastre snt ndreptate pe măsură ce
apar. Noi facem astel ncît iecre dintre avantajele obţinute să ie
cît mai puţin sacriicat de dragul altuia. Noi compensăm,
conciliem şi blnsăm 107. Sntem astel capabili să unim ntr-un
întreg armonios dieritele idiosincrazi şi principii opuse care
caracterizează mintile si actiunile oamenilor. Rezultă de aici nu o
perfecţiune a smpiităţii, ci ceva cu mult superior, o perfecţiune
a compoziiei. Acolo unde interesele omeniisnt avute n vedere
pe durata mai multor generaţii, succesiunea nsăşi a generaţlor
trebuie să aibă un cuvnt de spus n consiliile care vor aecta, n
mod pround, interesele acestora. Dacă dreptatea cere acest lucu,
atunci înfăptuirea lui necesită participrea mai multor minţi decît
poate oeri o singură generaie. Deoarece s-au situat pe poziţiile
unui asemenea punct de vedere asupra lucrurilor, cei mai buni
legislatori au ost, deseori, mulţumiţi cu aşezarea guvenării pe
217
baza unui principiu sigur, solid şi dominnt; acel tip de putere
activă şi omatore pe care unii dinre lozoi îl cracterizează
ca avînd o natură plastică. Temeinic aşeznd acest principiu, ei
l-au lăsat apoi să acţioneze n virtutea propriei lui naturi.
Acest mod de a acţiona, umînd un pncipiu conducător şi
în virtutea unei energii creatore, reprezintă pentru mine criteriul
înţelepciunii. Ceea ce reprezintă pentru politicienii voştri
nsemnele unui geniu ntreprinzător şi curajos nu snt decît dovezi
le unei deplorabile ncapacităţi. Prin graba lor intempestivă şi
prin sidarea procesului naturii, ei se lasă orbeşte n seama
oricărui plăsmuitor de proiecte, a oricărui aventurier, a oricărui
lchimist sau practicnt l ştiinţelor empiice. Ei nu îşi imagi­
nează că s-r put�a cîştiga ceva de pe urma lucrurilor obişnuite:
dieta nu ocupă nici un loc în terapia lor. Dr cel mai rău dintre
toate lucrule este acela că lipsa lor de încredere n metodele
obişnuite de vindecare a maladiilor comune vne nu numai
dintr-o ncapacitate de a înţelege, dar, aşa cum mă tem, din
cracterul malign al dispoziţiilor lor. Se spune că legislatori
voştri şi-au cules opinile despre toate proesiile, rngurile şi
demniăţile din declamaiile şi buoneile satiricilor, care ei nşişi
r i surprnşi să constate că vederile lor sînt luate n litera lor.
Aplecîndu-şi urechea numai la ceea ce spun aceştia, conducătorii
voştri consideră lucrurile numai din perspectiva viciilor şi a
deectelor care le apar sub toate culorile exagerări. Negreşit că
aşa este, deşi poate părea paradoxal, dar, în geieral, cei care snt,
de regulă, ngajaţi în identiicarea şi punerea pe tapet a deectelor
ordinii în vigoare nu sînt caliicaţi pentru munca de reomare.
Aceasta deoarece minţile lor nu numai că nu sînt dotate cu
modele, a ceea ce este bun şi rumos, dar ele nu ală nici o plăcere
n contemplarea acestor lucruri. Urnd prea mult viciile, ei ajung
să iubească prea puţin oamenii. Nu este, de aceea, de rare că ei
se dovedesc a i incapabili şi nedonici de a-i servi. Aceasta este
cauza pentru care unii dintre mentori vostri mniestă dispozitia
înnăscută de a demonta totul în cele mi � ărunte păi. n cad�l
acestui joc crud, ei îşi maniestă n întregime activitatea lor
quadrumană.10 8 Cît piveşte restul, toate pradoxurile scritolor
elocvenţi, create pn simplul joc l imaginaiei lor şi ca o punere
la încercare a talentelor lor în vederea trezirii atenţiei şi a
provocării suprizei, sînt preluate de căre aceşti domni nu în
218
spiritul n care acestea au fost create de autoiilor, ca mijloace de
cultivare a gusului şi de pefecţionare a stilului, ci n calitate de
fundamente serioase ale acţiunii lor de reglementare a celor
mai importnte probleme le Staului. Cicero îl descrie pe Cato
într-o tentă ridicolă, ca pe unul care acţionează n cetate pe baza
paradoxurilor folosite în şcoală pentru a antrena minţile
învăţăceilor n ale lozoiei stoice. Dacă acest lucru era adevărat
despre Cato, atunci aceşti domni îl copiază în mniera unora care
au trăit cam în aceeaşi perioadă pede nudo Catonem.109 Dl.
-

Hume mi-a mrturisit că posedă de la Rousseau însuşi secretul

prncipilor lui de compoziţie. Acest observator penerant, deşi
excentric, a nţeles că, pentru a mişca publicul şi pentru a-i rezi
interesul, este necesar miraculosul. Numai că miraculosul
mitologiei păgne şi-a pierdut de mult eectul. Uriaşi, magicienii,
zînele şi eroii de romn care i-au urmat au epuizat porţia de
credulitate proprie epocii lor. Tot ce i-a mai rămas n ziua de azi
unui scriitor nu sînt decît specle de miraculos care mai pot i
încă produse cu un eect tot atît de mare ca si celelalte, numai că
obţinut ntr-o mnieră dierită. Este vorb � de miraculosul din
viaţă, ncorporat în mniere, n cractere şi în situaţiile extraor­
dinare, cel care dă naştere unor eecte rapnte, noi şi neaşteptate,
în politică şi în morlă. Cred că, dacă Rousseau ar mai i răit încă
si ar i ost înr-unul din momentele sle de luciditate, el însusi ar
fi fost şocat de renezia creatoare a discipolilor săi, care nu 'snt
decît servili imitatori în paradoxurile pe care le produc, şi care
dovedesc chir şi în credulitatea lor prezenţa unei credinţe oarbe.

Oamenii care întreprnd lucruri importnte, chiar dacă ntr-o

mnieră obişnuită, rebuie să ne oere motive pentru a presupune
că ei posedă această capacitate. Numai că, în ceea cel priveşte pe
medicul Statului, care, nesatisfăcut de vindecrea relelor, ncearcă
să regenereze constituţii, acesta trebuie să dovedească puteri cu
adevărat ieşite din comun. Negreşit nsă că însemnele unei
inteligenţe neobişnuite trebuie să se rate n proiectele celor care
se ndeptează de la practica obişnuită şi cre lucrează în absenţa
unui model. S-a arătat oare aşa ceva în proiectele Adunării? Voi
examna (pe scurt în rapot cu întinderea subiectului) ceea ce a
făcut Adunarea cu privire, mai ntîi, la lcătuirea puteii legisla­
tive; n cel de-l doilea rnd, cu privire la lcătuirea puteiiexecu-
219
tive; în cel de-al trelea, refeitor la alcătuirea sistemului judicir;
n cel de-al patrulea rnd, cu privire la alcăturea amatei, nchend
cu o considerare asupra alcătuirii sistemului finnţelor. Scopul
meu iind acela de a vedea dacă se poate descoperi n vreuna
dintre părţile acestor proiecte urmele acelui geniu politic, care ar
putea să justiice aceste acţiuni ndrăzneţe în superioritatea pe
cre ele şi-o arogă în comparaţie cu restul omenirii.
Geniul lor trebuie să se i arătat n toată strălucirea lui n
concepţia despre partea suvernă şi dominntă a noii republici -
puterea legislativă. Aici este de aşteptat ca ei să i dovedit ceea ce
pot. Penu ansamblul proiectului propiu-zis şi p entru motivele
cre îl fundamentează, trimit la dările de seamă ale şednţei
Adunării dn 29 septembrie 1 789 şi la textele cre au modiicat,
ulterior, acest plan. Atît cît pot să văd limpede ntr-o problemă atît
de ncîlcită, sistemul continuă să rămnă, în mod considerabl, aşa
cum a fost conceput. Cele cîteva observaţii pe cre le voi face se
vor referi la spiritul sistemului, la tendinţa lui şi la cît de adecvat
este el pentru a servi ca bază instituirii unei republici populare
popular commonwealth); căci acesta este sistemul pe care ei
pretind că l-au adoptat ca iind cel mai potrivit pentru scopuile
în virtutea cărora există iecre Statl lO si, în pticular, acest el
de Stat popular. n acelaşi timp, intenţio�ez să apreciez dacă acest
sistem este consistent cu el nsuşi şi cu principiile pe baza cărora
a fost aşezat.
Vechle instituţii snt judecate pe baza efectelor lor. Dacă
poporul este fericit, unit, prosper şi putenic, atunci restul este
usor de maginat. Ajungem astel la concluzia că este bun acel
l�cru din cre decurg efecte bune. n czul vecilor instituţii s-au
g ăsit dierite corective pentru a remedia abaterea lor de la teorie.
Intr-adevăr, ele sînt rezultatul diferitelor necesităţi şi expediente
de toate elurile. De cele mi multe ori, ele nu snt con struite pe
baza nici unei teoii, teoriile iind, mi cund, cele cre deivă dn
instiuţiile astel ntemeiate. Situaţia n cre acestea îşi ating cel
mai bine scopul este aceea n cre mijloacele nu pr să ie n
armonie perectă cu ceea ce ne ncipuim noi ca iind planul
originr. Mijloacele la cre ne-a condus experienţa se porivesc
mai bne pentru atingerea scopurlor politice decît cele ce au fost
concepute în cono mitate cu un proiect iniţial. Aceste mijloace
acţionează, la rndul lor, asupra alcăuii iniţiale a instituţilor şi,
220
 de multe ori,Jmbunătăţesc structura însăşi de la cre par să se i
abătut. Cred că toate aceste lucruri pot i ilustrate prin exemple
interesnte dn istoria Constituţiei engleze. n cel mai rău caz,
erorile şi abaterile de clcul de orice el snt depistate şi corectate
astfel încît nava să nu se abată de la cursul ei. Aşa stau lucrurile
în cazul vecilor instituţii. Dr într-un sistem nou şi aşezat numai
pe baze teoretice este de aşteptat ca fiecare parte a lui să ie
perfect adecvată pentru a-şi îndeplini uncţia, îndeosebi acolo
unde cei cre au proiectat sistemul nu-şi bat deloc capul cu alrea
unei modlităţi pin cre noul ediiciu să se poată rmoniza, ie
n privinţa zidurilor, fie n cea a temellor, cu cel veci.
Consructorii rncezi - ndepărtînd ca şi cum r i ost gunoi
tot ceea ce a exista înaintea lor şi, ca şi artizanii grădinilor lor,
aşeznd totul la acelaşi nivel -propun ca întreg ansamblul puterii
legislative, atît la nivel locl cît şi la nivel general, să ie aşezat
pe trei baze distincte: una geometrică, una ritmetică şi, cea din
urmă, nnciară. Pe prima dintre ele, ei o numesc baza teitoilă,
pe cea de-a doua, baza populatiei, iar pe cea de-a treia, baza
contribuţiei. n vederea denirii bazei teritoriale, ei împart aria
ţării lor n optzeci şi trei de părţi sau pătrate regulate, de optspre­
zece pe optsprezece leghe. Aceste mri diviziuni snt denumite
departamente. La rîndul lor, acestea sînt subdivizate, urmînd
aceeaşi metodă a împărţrii pe pătrate, n o mie şapte sute două­
zeci de districte, numite comune. Acestea snt, din nou, subdi­
vizate, pe baza aceleiaşi metode, în districte şi mai mici, numite
cantoane, al căror număr se ridică, în totl, la şase mii patru sute.
La pima vedere, nimic nu pre a fi de lăudat, dar nici de
blamat n această bază geometrică a lor. Ea nu prespune nici un
fel de talente legislative ieşite din comun. Pentru a întocmi un
pln ca acesta nu e nevoie decît de un topograf cre să-si folo­
sească, cu precizie, lanţul şi teodolitul. În vechile divizi�ni ale
ţării, diferitele accidente produse în decursul timpului şi mişcările
de oscilaţie ale proprietăţii şi ale suvernităţii au fost singurele
c re au stabilit grniţele. Negreşit, aceste grniţe nu au fost
stabilite pe baza vreunui sistem ix. Ele prezentau numite
neajunsuri. Numai că erau neajunsuri penru care întrebuinţarea
lor practică alase remedii, n vreme ce obiceiul formase răbdrea
de a le suporta ca atre. n cadrul acestei divizări a teritoriului în
pătrate şi a acestei orgnizări şi semiorgnizări făcute pe bza
22 1
sistemului lui Empedocle şi a lui Buffon, şi nu pe baza unui
principiu politic este imposibil să nu apră nenumărate neajunsui
locale, cu care oamenii nu sînt obişnuiţi. Pe acestea le voi trece
nsă cu vederea, deo arece ele necesită o bună cunoaştere a ţăii,
pe care nu o am, pentru a le identiica.
Atunci cnd aceşti top ogr�fi alaţi n slujba Statului au venit
pentru a examina rezultatele muncii lor de măsurre, ei au
constatat foarte curnd că, n politică, cel mai înşelător dintre
toate lucrurile era o demonstraţie geometrică. Ei au recurs atunci
la o altă bază - sau mai degrabă la un alt punct de sprijin - penru
a susţine ediiciul care stătea să se prăbuşească pe acea falsă
temelie. A fost evident că ertilitatea solului, numărul oamenilor,
bunăstarea lor si mărimea con stributiei lor, sînt cele cre au
, '
introdus vriaţii o arte mai de la un pătrat la altul. Aceasta a
dovedit că măsurrea este cel mai ridicol dintre toate stndrdele
ce r putea i olosite pentru a măsura disriburea puteii n cadrul
statului şi că, aplicată oamenilor, egalitatea geometrică este cea
mai ineglă dintre toate măsurile. Oricum, ei nu ar i putut să
renunţe la această bază. Numai că, divizînd reprezentrea lor
politică şi civilă n trei părţi, ei au reprtizat una dintre ele măsu­
răii pe bază de pătrate, fără a se osteni să veriice, în practică sau
prin calcul, dacă această proporţie teritorilă a reprezentiiusese
corect atribuită, şi nici dacă, n pincipiu, aceasta era, cu adevărat,
a treia. Acordînd, totuşi, geometriei această porţiune - o treime
din dotrea ei - ca un omagiu, presupun, adus acestei ştiinţe
sublime, ei au lăsat celelalte două baze, a populaţiei şi a conti­
buţiei, să-şi dispute cele două treimi rămase.

Cînd s-a pus însă problema populatiei, ei nu au mai ost n

p
stre să procedeze cu aceeaşi uşurinţă ca e terenul geometiei. n
acest caz, ritmetica le-a aectat metaizica juidică. Dacă r i fost
să ie consecvenţi principiilor lor metafizice, atunci procesul
aritmetic ar i fost, într-adevăr, simplu. Pentru aceştia, o amenii
snt, n mod strict, egali ntre ei, posednd dreptui politice egle.
n conformitate cu acest sistem, iecre om dispune de un vot,
desemnînd în mod direct reprezentntul său în cadrul corpului
legislativ. ,,Dr ncetişor, vă rog - pas cu p as, nu încă". 1 1 1 Acest
pincipiu metaizic, n faţă căruia totul trebuie să cedeze - legea,
obiceiul, nţelepciunea politică şi raţiunea -, trebuie el nsuşi să
222
 cedeze atunci cînd vine vorba de plăcerea lor. Trebuie să existe
mai multe grade şi mai multe etape pnă cnd reprezentntul să
poată veni în contact cu cel cre l-a ales. Căci, într-adevr, aşa
cum vom vedea curînd, ntre aceste două persone nu trebuie să
existe nici un el de contact direct. Mai întîi, alegătoii din cnton,
care ormează ceea ce ei numesc adun ări primare, trebuie să
aibă o numită calficare. Care nume, deci? O caliicare pe baza
drepturilor imprescriptibile ale omului? Da, dar o calificare
minimă, căci nedreptatea noastră nu va i forte opresivă: penru
a i alegător, nu va fi necesară decît o contribuţie directă, avînd o
vlore egal� cu trei zile de muncă la preţul tarielor practicate la
nivel local. Intr-adevăr, aceasta nu e prea mult, sînt de acord,
dacă prin această singură conditie a calificării nu ati negat
complet principiul vostru egalitar: n calitatea ei de condiţie a
cliicrii, ea poate i lăsată deopte, deoarece nu satisface deloc
scopurile n vederea cărora snt stabilite condiţiile caiicăii. Ir
dacă e să ne reerim la ideile voastre, atunci ea îi exclude de la vot
tocmai pe aceia care, dntre toţi, au cel mai mult nevoie de egli­
tatea naturală pentru a se proteja şi apăra. Mă reer la cei care nu
au decît această egalitate n aturală pentru a se proteja. Voi îi
ordonaţi acestui om să îşi cumpere votul, despre cre i-aţi spus
mai înainte că i-a fost conerit de către natură prn naştere şi de
care nici o autoritate de pe suprafata pămîntului nu îl p o ate
deposeda. n ceea ce-l priveşte pe acel� cre nu po sedă mijloacele
pentru a-şi cumpăra dreptul de a vota la preţul impus de voi, el se
loveşte, de la bun început, de o aristocraţie tiranică, instituită de
voi, cei care pretindeţi că sînt duşmnii ei juraţi.
Gradaţia nu se opreşte însă aici. Aceste adunări primare ale
cntonului aleg deputaţii pentru comune: cîte unul pentru două
sute de locuitori caliicaţi pentru a vota. Aici se siuează primul
intermediar ntre legătorul primar şi reprezentntul lui n corpul
legislativ. Acesta iind punctul n care o nouă barieră este nsti­
uită_pentru a impune, asupra drepturilor omului, o nouă condiţie:
căci nimeni nu poate i ales n comună dacă nu a plătit o sumă
ecivlentă cu valoare a zece zile de muncă. Si aceasta nu e toul:
căci mai există încă un grad. 1 1 2 Desemnaţi d� către alegătorii din
cntone, leşii comunelor îşi desemnează la rndul lor repre­
zentnţii n deptment. La rîndul lor, deputaţii deprtamentului
îi aleg pe cei care îi vor reprezenta în Adunarea Naţională. Aici
223
apare o a treia brieră cre in stituie o nouă caliicre lipsită de
sens. Fiecre dintre deputaţii pentru Adunrea Naţionlă trebuie
să plătească o contribuţie directă, avînd valoarea unei mărci de
rgint. Despre toate aceste bariere şi condiţii care xează
capacitatea de legător nu putem decît să gîndim acelaşi lucru: ele
sînt inc apabile să asigure independenţa, avînd puterea dor să
distrugă drepturile omului.
n cadrul acestui proces, sistemul, cre pretinde că este n
întregime întemeiat, în elementele lui fundamentle, doar pe
dreptul natural si pe reprezentrea populatiei, acordă proprietătii
t
o atenţie considerabilă. n cadrul altor sis eme, acest lucru nu �
putea decît să fie prefect îndreptăţit şi rezonabil, dr, n cadrul
sistemului lor, el este absolut nadmisibil.
Aj unşi la cea de-a treia bază de apreciere, cea a contribuţiei,
constatăm că ei au pierdut şi mai mult din vedere drepturile
omului. Această ultimă bază de reprezentare se sprijină, în
întregime, pe proprietate. Este admis, n elul acesta, un pincipiu
complet dierit de cel al egalităţii oamenilor şi n întregime
incompatibil cu acesta.Numai că, do r ce a fost admis, că acest
prncipiu este (ca de obicei) subminat. De altel - aşa cum se va
vedea din cele ce umează - el nu este subminat pentru a adecva
mai bine inegalitatea de bogăţii la condiţiile naturii. Partea
adiţională din cea de-a treia clasă a reprezentării (clasă ce re n
vedere, în exclusivitate, contribuţiile cele mai mri) nu este
rezervată ndivizilor ca atare, ci numai districtului. Este uşor de
văzut, umînd irul judecăţlor lor, cît de stjeniţi snt de idele lor
contradictorii despre drepturile omului şi privilegle celor bogaţi.
Comitetul con stituţional al Adunării recunoaşte de altfel că
acestea sînt, n ntregime, incompatible. Aşa cum ne spun ei:
,Rapotul, în ceea ce priveşte contribuţiile, este, fără ndoilă, nul
atunci cînd este vorba de balnsrea drepturilor politice între
dieriţi indivizi, fără de c re egalitatea personală ar i distrusă şi
s-ar nstitui o aristocraţie a celor bogaţi. Numai că acest incon­
venient dispre în ntregime atunci cînd raportul propoţionl al
contributiei este considerat numai la nivelul marilor mase, iind
'
astel n mai un raport ntre provincii. În acest caz, el serveşte
numai penru a foma o proporţie reciprocă, ecitabilă ntre oraşe,
fără a aecta, prin urmare, drepturile personle ale cetăţenilor."
224
 ici, principiul contribuţiei, considerat de la om al om , este
respins ca'·fnd nul, ca distrugător l egalităţii şi ca dăun ător,
deoarece duce la instituirea unei aristocraţii a celor bogaţi. Cu
toate acestea, el nu trebuie abndonat. Ir elul n care se poate
scăpa de diicultate este acela de a stabili neglitatea ntre depar­
tamente, meţnînd o deplină egalitate între indivizi n interioul
iecărui deptament. Este demn de remarcat că această eglitate
între indivizi a ost distrusă anterior, atunci cînd au fost stabilite,
n interiorul departamentelor, condiţiile care îi cliică ca le­
gători. Se pare însă că nu contează prea mult faptul că egalitatea
oamenilor, atît la ivelul maselor, cît şi la nivel individul, poate
i disrusă. Importnţa pe cre o re un individ nu este aceeaşi în
cadrul unei mase de oameni, reprezentată numai de cîţiva, ca n
czul uneia ce este reprezentată de o mulţime. Spuneţi-i dr unui
om cre este gelos pe eglitatea lui că legătorul cre voteză
pentru trei deputaţi se bucură de aceeaşi libertate ca şi cel care
voteză pentru zece!
Să con siderăm acum lucrurile dintr-o ltă perspectivă şi să
presupunem că prncipiul reprezentării pe bza contribuţiei este
confom cu bogăţile posedate de iecre individ, că el este n
prncipiu bine conceput şi un temei necesr pentru repubica lor.
Ei ponesc în cadrul celei de-a treia baze de la premisa că
bogăţiile trebuie să ie respectate şi că, n conormitate cu
dreptatea şi expeienţa poitică, cei avuţi snt îndreptăţiţi, într-un
fel sau ltul, să se bucure de o paticipre mai lrgă la admi­
nistrrea treburilor publice. Se poate vedea acum modul n cre
Adunarea asigură preenenţa şi chiar securitatea celor bogaţi,
conerind distictului n care ei locuiesc p rtea adiţională de
putere, care le este reuzată n clitatea lor de persoane. Admit,
fără umă de ezitare (lucru pe care ar trebui de ltel să l institui
ca principiu undamental) , că, n cadrul unei guveni repubi­
cne, cu o bază democratică, este necesar ca celor bogaţi să le ie
grntat un grad suplimentr de secuitate în comparaţie cu cel
necesar n cadrul monrhiilor. Ei sînt expuşi invidiei şi, prn
aceasta, opresiunii. Ponind de la proiectul prezent l Adunii,
este mposibl de prezis ce avntaj r putea să decurgă pentru cei
bogaţi din preernţa aristocratică pe temeiul căreia este aşezată
reprezentarea neglă a deprtamentelor. Ea nu îşi face smţită
prezenţa pentru cei bogaţi nici ca sprijin l demnităţii lor, şi nici
C-da 66 coala 15 225
ca garnţie a averii lor. Acest lucu se datorează faptului că masa
ristocratică este generată pe bza unor prncipii pur democratice
şi că prevalenţa ei în cadrul reprezentării generale nu se reeră n
nici un fel, neavînd de altel nici o legătură, la personele a căror
proprietate constituie criteriul pe baza cruia este stabilită această
superioritate a masei celor bogaţi. Dacă cei care au conceput
acest proiect au ntenţionat să îi favorizeze pe cei bogaţi ca
urmare a contribuţiei lor mai mari, ei r i trebuit să acorde
privlegiul ie individului bogat, ie unei numite clase omate
din oameni bogaţi (aşa cum ne rată istoricii că r i procedat
Servius Tullius n cadrul primei Constituţii a Romei). Motivul ar
i acela că lupta dntre cei săraci şi cei bogaţi nu este o luptă nre
deptamente, ci una între oameni, o competiţie cre re loc nu
între disricte, ci ntre categorii socile. O inversre a sistemului
r face ca proiectul să îşi servească mai bne scopul . n felul
acesta, fiecre department ar avea un număr egl de voturi, n
vreme ce distibuirea voturilor n cadrul iecruia s-r face în
funcţie de proprietate.
Să presupunem (lucru uşor de făcut) că, n cadrul unui
district, un om conribuie tot la el de mult cît o sută dintre vecnii
lui. El nu posedă decît un sngur vot contra tuturor acestora. Dacă
acel district nu r avea decît un singur reprezentnt, atunci toţi
vecnii săi săraci r avea cu o sută de votui la unu mai mult decît
el� pentu legerea acelui reprezentnt. Ceea ce nu este prea bne.
Lucrurile trebuie să ie ndreptate n această privnţă. Dr cum?
Districtul trebuie să aleagă, să spunem, n vitutea bogăţlor sle,
zece membri în loc de unul. Altfel spus, omul nosru, ca umre
a plătiii unei contribuţii oarte mri, va avea privlegiul de a i
nvns la voturi de către cei săraci cu o sută de voturi la unu,
pentru legerea a zece reprezentnţi, în l � c să fie nvns n aceeaşi
proporţie, pentru legerea unuia singur. Intr-adevăr, cel bogat, n
loc să beneficieze de pe urma acestei creşteri a numrului celor
leşi dn districtul lui, va i supus unei noi suernţe. Această
creştere re ca rezultat nu numai instituirea a încă nouă persoane
n clitatea de reprezentanţi i districtului, dr şi a unui număr
proporţional de cndidaţi democratici, care vor conspira, vor
pune la cale intrigi şi v..or linguşi poporul, pe cheltuila şi n
detrmentul celui bogat. In felul acesta, o mulţime de o ameni de
condiţie inerioră ajung să ie promovaţi, obţnnd un slriu de
226
 optsprezece livre pe zi (pentru ei o sumă enormă), fără a mai
so�oti plăcerea de a locui la Pris şi de a lua pte la guvenarea
regatului. Cu cît aj ung să ie m i numeroase obiectele ambiţiei şi
mai la ndemna poporului, cu atît mai mult plneză pericolele
asupra celor bogaţi.
lată cum se stabilesc rapotuile dintre cei săraci şi cei bogaţi
în deptmentele considerate ristocratice, dar care snt, din
punctul de vedere l relatiilor lor intene, tocmai opusul acestei
ll
clităţi. În privnţa relaţ or sle extene, adică a relaţiilor cu alte
deptamente, nu pot să văd cum reprezentrea negală, atibuită
maselor pe baza averii, devine un mijloc de menţinere a
ecibrului şi liniştii Statului. Căci, dacă unul dntre scopurile
republicii voastre este acela de a-i eri pe cei sraci de puterea
celor bogaţi - aşa cum este, nendoielnic, czul în orice socie­
tate -, atunci cum se va putea ca cele mai sărace şi mai puţin
populate dinre aceste departamente să ie salvate de tirnia celor
mi bogate? Să ie oare prin dotarea celor mai sărace cu mijloace
mai numeroase şi mai sistematice de oprimare a celor mai
bogate? Dar atudci cînd este vorba de blansarea reprezentii
ntre copurile politice, este posibil ca interesele locle, rivlităţile
şi geloziile să-şi facă smţită prezenţa tot atît de mult ca şi n cazul
indivizilor. După cum în cest caz, dierenţa de interese poate să
conducă fa n cngerea conlictelor şi a ivalităilor, crend o stre
de spirit înrudită cu războiul.
Constat că aceste deptamente ristocratice snt lcătuite pe
bza a ceea ce se cheamă prncipiul contribuiei directe. Nu-mi
pot imagina o unitate de măsură mai ineglă decît aceasta.
Contribuţiile indirecte, cele care rezultă dn drepturile de consum,
snt, cu adevărat, o unitate de măsură mai bună. Ele permit
cunoaşterea şi măsurrea aveii prn mijloace. mult mi naturle
decît o face c ontribuţia directă. Este, ntr-adevăr, dificil să se
stabilească un stndard care să indice ce preernţă poate i
acordată deptamentelor pe baza uneia sau a celeilalte dintre
cele două contribuţi sau a ambelor, deoarece se poate ca unele
departamente să plătească mai mult dintr-una, sau din celltă,
sau chiar din ambele conibuţii, nu în virtutea unor cauze
intrnseci, ci în vtutea relaţiilor pe cre ele le au cu lte departa­
mente aţă de c re deţin superioritatea, ca urmare a contribuţiei
aparente pe cre au plătit-o . Dacă deprtamentele ar i corpuri
227
independente şi suveranţ menite să alimenteze, fiecare la rîndul
ei, o trezorerie ederală comună, şi dacă Trezoreria publică nu ar
depinde (aşa cum prea bine se ntîmplă) de mulmea de mpozite
care grevează asupra întregii ţări , cre i afectează pe omeni
individual, şi nu ca grupuri, şi care prin natura lor depăşesc oice
limite teritorile, atunci am putea spune despre baza de contri­
buţie că se sprijină pe departamente. Dar, într-o ţară în cre
disictele sînt considerate ca părţi ale unui sigur ntreg, nmic nu
este mai diicl de aşezat pe baze echitable ca ceastă reprezentre
măsurată prn ntermediul contibuţiei. Să lum exemplul unor
oraşe mari ca Bordeaux şi Pris: acestea pr să plătească mpozite
oarte mari, aproape disproporţionat de mari, n compraţie cu
lte locuri, greutatea lor n cadrul corpului politic iind apreciată
n consecinţă. Dr snt aceste oraşe adevăraţii contribuabli, din
punctul de vedere al proporţiei avute n vedere? Nu. Deoarece cei
care consumă murile importate n Franţa prn Bordeaux şi care
snt risipiţi pe tot cuprnsul Frnţei snt cei care plătesc drepturile
de impot percepute n Bordeaux. O ltă sursă de care Bordeax
dispune pentu a-şi plăti impozitele ridicate este comeţul pe cre
l face cu vinule produse n Guyenne şi Lnguedoc. Proprietii
de mosii care îsi cheltuiesc venitule la Pris, si care conibuie
astfel l� mreţi� acestui oraş, snt cei cre spores� averea Capilei
pe seama provinclor din care provin aceste venituri. rgumente
aproape similare r putea i aduse împoiva sistemului care
determină reprezentarea pe bza conribuiei directe. Acesta se
poate sprijini ie pe o avere reală, ie pe una încipuită. Numai că
bogăia locală nu rezultă ea nsăşi din cauze locle; de aceea, ea
nu trebuie, astel, să fie sursa unor privilegi locale.
Este cu adevrat remacabl că, în acestă reglementare n­
damentală cre stabileşte modul de reprezentare a deptamentelor
pe bza conribuţiei directe, Adunrea nu a prevăzut şi modul n
cre acea conibuie directă va i ixată şi repzaă. Se prea poae
ca acest mod de a acţiona să se explice prn preocuparea Adunii
actule de a sigura perpeturea putelor sle. ricum r i, pnă
cnd nu va rezolva această problemă ea va i ipsită de o consituie
sigură. Existenţa acesteia va depinde cel puţn de sistemul de
txre - după cum ea va vria cu iecre modiicre a acestui
sistem. Aprecnd nsă după elul n cre ea a conceput acest lucru,
sistemul de txare nu depinde de Constituie n acelaşi grad în cre
228
depinde a2easta de el. De unde rezultă că acest lucru creează, n
mod necesar, multă conuzie n circumscripţile electorale,
deorece viaţle n condiţle de exercitare a votului vor genera,
n iecre cnton sau comună - n cazul n cre r avea loc legeri
cu adevrat disputate -, un numr nesrşit de controverse ntene.

D acă vom compara cele trei baze, nu din perspectiva ra­

ţiunilor politice, ci din aceea a ideilor ce ghidează acţiunile
Adunări, veriicînd astel cît de consistentă este Adunarea cu
propriile ei pincipii, va i imposibil să nu observăm că pncipiul
pe c are comitetul îl numeşte baza populaţiei nu începe să
acţioneze din acelaşi punct ca şi celellte două pncipii, numite
bazele teritoriului şi ale contribuţiei, ambele posednd o natură
aristocratică. Rezultatul este că, în punctul în care toate trei ajung
să acţioneze mpreună, se produce cea mai absurdă inegalitate
produsă de acţiunea primului principiu asupra celorlalte două.
Fiecare cnton are o suprafaţă de patru leghe pătrate, populaţia
estimată ii}d, n medie, de p atru mii de locuitori, ceea ce
nsenă şase sute optzeci de legători n adunarea primară;
numărul acestor legători vaiază nsă n uncţie de populaţia
fiecărui cnton. La iecare două sute de alegători, adunrea
desemnează cîte un deputat n comună. O comună se compune
din nouă cantoane.
Să luăm acum un canton în care se găseşte un oraş-port
comercial sau un mare oraş manufacturier. Putem presupune că
populaia acestui cnton se ridică la patru mi de locuitori, dintre
care două mii o sută nouăzeci şi trei de alegători, cre fomează
trei adunări primare, reprezentate la nivelul comunei prin zece
deputaţi.
Să luăm acum, pin opoziţie cu acest singur canton, alte
două cntoane din cele opt rămase n cadrul aceleiaşi comune.
Putem presupune că populaţia iecărui cnton se ridică la patru
mii de locuitoi, dintre care şase sute optzeci de legători, ceea ce
conduce la un total de opt mii de locuitori, dintre c are o mie trei
sute şaizeci de alegătoi. Aceştia vor oma numai două adunări
primare şi vor ite numai şase deputaţi la nivelul comunei.
Atunci cînd va i ca adunrea comunei să voteze pe bază
teritorială acesta fiind cel dintîi pncipiu căruia i s-a permis să
-

acţioneze în cadrul acelei adunări primul dintre cele trei cn-

-

229
tone, cre ocupă jumătate dn suprafaţa pe cre o au celelalte
două cntone la un loc, va dispune de zece voci contra şase în
alegerea celor trei deputaţi în adunarea deprtmentului, ce a
ost constituit pe temeiul explicit al reprezentări teritorile.
Această inegaitate, rapntă aşa cum este, se va adnci şi mai
mult dacă presupunem, aşa cum avem motive întemeiate să o ·
acem, c ă numărul estimat l populaţiei dn celelalte cntone ale
comunei va i mi mic decît media, ntr-o proporţie eglă cu cea
prin cre populaţia cntonului principal depăşeşte această medie.
Ajungem acum la baza populaţiei, cre este, de asemenea, unul
dntre cele dnfti prncipii cărora i s-a peis să acţioneze în ca­
dul adunii comunei. Să luăm, de asemenea, un singur cnton,
asemnător celui dnante. Dacă ar i ca totalul contribuţiilor
directe plătite de un mre oraş comercial sau mnufctuier să ie,
n mod egal, divizate ntre locuitorii săi, atunci, potivit aceleiaşi
metode de calcul, prtea plătită de iecare ndivid va i mi mre
decît cea plătită de unul cre locuieşte la ţră. Totalul plătit de cei
de la oraş va i mi mre decît totalul plătit de locuitori cntoa­
nelor urale: putem, fără teama de a greşi, să estimăm că el va i
cu o treime mai mre. Atunci, cei doisprezce mi şapte sute de
locuitori, sau două mii o sută nouăzeci şi trei de alegători i
cntonului, vor plăti tot la el de mult ca şi nouăsprezece ii
cncizeci de locuitori, sau trei mii două sute optzeci şi nouă de
alegători dn alte cantoane, ceea ce reprezntă aproximativ pro­
porţia estimată a locuitorilor şi a alegătorilor dn alte cinci
cntone. Acum, aşa cum am spus mi îninte, cei două iio sută
nouăzeci şi trei de alegători vor trimite numai zece deputaţi în
adunare, ir cei trei mii două sute optzeci si nouă de alegători vor
trmite şaisprezece. n elul acesta, pen � o conibuţie egală la
visteria comunei, va exista o diferenţă de şisprezece contra zece
voci în votarea deputaţilor cre vor i aleşi în conormitate cu
principiul reprezentăii pe bza contribuţiei generle a ntregii
comune.
Prn acelaşi mod de a calcula vom constata că cncisprezece
mii optsute şaptezeci şi cinci de locuitori sau două mi şapte sute
patruzeci şi unu de alegători dn alte cntone, a căror conibuţie
la totalul comunei este mi mică cu o şesime, vor avea cu rei voci
mi mult decît cei doisprezece mii şapte sute de locuitori, sau
două mi o sută nouăzeci şi rei de legătoi i unui singur cnton.
230
 Aceasta· este neînchipuita şi nedreapta negalitate dinre
circumscripţii, cre rezultă dn această neminînlită repartizre
a drepurlor de reprezentre pe baza teritoriului şi a contribuţiei.
Drepurle cre se obţn astel sînt, de fapt, negative, deorece ele
snt nvers proporţionale cu întnderea teritoriului şi cu partea de
contributie.
�
n a eastă nvenţie a celor rei bze, ndierent de lumina n
cre aţi dori să o judecaţi, nu văd o varietate de obiecte cre să ie
armonios îmbnate într-un întreg coerent, ci do r mai multe
pncipii conradictoiicre au ost, n mod forţat şi de neîmpăcat,
puse împreună şi menţnute ca atre de către filozoii voştri,
aidoma unor ire sălbatice nchise înr-o cuşcă pentru a se zgia
şi muşca una pe cealaltă, pînă la distrugerea totală.
Mă tem că m mers prea deprte n prezentrea modului lor
de a concepe formrea unei constiuţii. Ei pun la lucru multă
metaizică, numai că nu dn cea mi bună; multă geometrie, cre
nu este nsă rectilnie; multă aritmetică, numi că regula lor de
calculre a proporţiilor este falsă. Chiar şi presupunnd că
metazica, geometria şi rtimetica lor r i pe cît de posibil exacte
şi că proiectele lor r i absolut consistente în toate părţile lQr
componente, rezultaul r i numai o icţiune mai frumoasă şi mi
atrăgătoare. Este remrcabil fapul că, înr-un pln de o asemenea
nvergură, care re ca obiect orgnzrea vieţii oamenlor, nu se
face nici un el de reerinţă la lucrurile de natură morală sau
politică, la nimic dn ceea ce r putea avea vreo legătură cu
preocupările o amenilor, cu acţiunile lor, cu pasiunile lor, cu
interesele lor. Hominem non sapiunt. I 1 3
uteţi vedea că unghiul dn cre consider această Constiuţie
este numi unul electoral: cel l dieriţilor paşi cre conduc la
Adunrea Naţională. Nu ntru în exmnarea guvenării ntene a
deprtmentelor si a formării lor plecînd de la cantone si
comune. În conf�rmitate cu proiectul lor niţial, toate aces e t
guvenri locale trebuiau să ie alcăuite, pe cît posibl, n acelaşi
mod şi pe bza aceloraşi prncipii ca şi adunările elective. Fiecre
dnre ele este un corp în ntregime complet şi suicient sieşi.
Este mposibil să nu vedeţi că există n acest proiect tendnţa
directă şi imediată de a scnda Frnţa înr-o vrietate de republici
şi de a face ca ele să ie n nregime ndependente una de celaltă,
în absenţa unor mijloace constituţionale directe care să facă
23 1
posibilă coerenţa lor, legăura dnre ele sau subordonrea unora
n raport cu altele, cu excepţia doar a ceea ce poate i derivat din
acceptarea deciziilor luate de congresul ambasadorilor lor.
Aceasta este, în realitate, Adunrea Natională si recunosc că
există în lume astfel de guvenări, deşi în fo�e ininit mai
adecvate la circumstanţele locale şi la deprnderle acelui popor.
Numai că aceste asociaţii, pe care nu le putem numi corpuri
politice, au ost, de regulă, rezultatul necesităţi şi nu al unei
alegeri. Şi cred că Frnţa ne oeră astăzi primul exemplu al unei
puteri formate dntr-un grup de cetăţeni care, întrucît posedă
autoritatea deplină de a ace ceea ce vor cu ţara lor, au ales să o
ragmenteze într-un mod atît de brbr.
Nu se poate să nu observaţi că, sub egida unui spirit de
distribuţie geometrică şi de orgnzre aritmetică, aceşti pretnşi
cetăţeni ratează Frnţa ca pe o ţră cucerită. urtndu-se ca nişte
cuceritori, ei imită modul de a actiona al celor mi neîmblnziti
dntre brbari. Comportmenul a�estor învingători barbari, cr�
dispreţuiesc poporul pe care l-au subjugat şi căruia îi nsultă
simţirile, a fost întotdeauna, atît cît le-a stat în putere, acela de a
n1mici toate vestigle unei ţări veci, n religia ei, n nstituţiile
ei politice, n legile ei, n moravule ei. Ei au disus toate lmitele
teritoriale, i-au adus pe toţi la sapă de lemn, au scos la vnzare
prn licitaţie toate proprietăţile, i-au srivit pe prnţi, pe nobili şi
pe pontii, i-au făcut una cu pămnul pe toţi cei cre au ndrăznit
să-şi ridice capul sau pe toţi cei cre i-r i putut uni sau alia, n
numele veclor vlori, pe oamenii neericiţi şi răzleţiţi. Ei au
eliberat Frnţa n acelaşi el în cre romnii, acei neprefăcuţi
prieteni ai drepilor nemului omenesc, i-au eliberat pe greci, pe
macedoneni şi alte popore. Ei au distus, prn urmre, legăurile
cre sudau unitatea lor sub pretextul asigurării ndependenţei
iecăreia dntre cetăţile lor.
Atunci cînd membri acestor noi corpuri locale ale cntoa­
nelor, comunelor şi deprtamentelor - diviziuni teritoriale n mod
ntenţionat create pentru a produce conuzia generlă - vor ncepe
să actioneze, ei vor constata că, înr-o mre măsură, sînt srăini
unul n raport cu celălalt. ndeosebi în cntonele rurle, alegă­
torii şi aleşii vor i deseori lipsiţi de orice deprinderi civile şi
legăuri comune, n general de acea disciplnă naturală cre este
suletul unei adevărate republici. Magistraţii şi colectorii de
232
 impozite nu mi sht acum familiarizaţi cu disrictele lor, episco­
pii nu-şi mi cunosc diocezele şi nici preoţi nu mi snt apropiaţi
de prohiile lor. Aceste noi colonii ale drepturilor omului se
aseamnă, nr-o mre măsură, cu acel tip de colonii militre a
căror existentă în perioada de decădere a politicii romne a ost
remrcată de' Tacit. În vremurile unei politici mai bune şi mi
înţelepte, romanii (ndierent cre a fost comportmentul lor faţă
de alte popore) au avut grijă ca elementele unei subordonări
metodice si ale creării de noi nstituti să coexiste; asezînd nsăsi
disciplna ' mlitară pe temeiuri civi�e. 1 1 4 Dr atun�i cînd toate
principile sănătoase de guvenare s-au prăbuşit, romnii au ajuns
să acţioneze, ca şi Adunrea voastră, pe baza egalităţii oamenilor
şi tot atît de necugetat şi de dezinteresat în ceea ce priveşte acele
lucruri care fac ca o republică să ie acceptabilă şi durabilă.
Numi că, n această privinţă, ca şi în oricre alta, noua voastră
guvenre este născută, fomată şi întreţnută de toate tipurle de
corupţi cre fac ca o republică să ie degenerată şi lipsită de
putere. Odrasla voastră vine pe lume cu toate simptomele morţii;
facies hippocratica 115 îi mrchează deja izionomia, prevestin­
du-i, n acelaşi timp, destinul.

Legislatori cre au pus bazele republicilor de altă dată au

ştiut că sarcina lor era mult prea dificilă pentru a i înfăptuită cu
mijloacele oerite de metafzica unui student şi de matematica
unui accizr. Ei au avut de-a face cu oameni, si de aceea s-au
simţit obligaţi să studieze natura umnă 1 1 6. Ei a� avut de-a face
cu cetăţeni, şi de aceea s-au simţit obligaţi să studieze efectele pe
cre le re viaţa n cetate asupra deprindelor umne. Ei erau
conştienţi de faptul că acţiunea pe care această cea de-a doua
natură o exercită asupra celei dintîi este menită să producă o
nouă combinaţie. Apr, în elul acesta, dierenţe notabile n ndul
omenilor, în uncţie de naştere, de educaţia lor, de proesie, de
vrsta lor, de rezidenţa urbnă sau rurală, de diversele moduri de
aciziţionre şi păsrre a proprietăţii şi de natura nsăşi a acesteia
- toate acestea avînd rolul de a-i diviza n tot atîtea specii dierite.
Pe această bază, ei au crezut de cuviinţă să-i onduiască pe aceşti
cetăţeni în clase şi să-i aşeze n acele poziţii n stat pentru cre
deprnderile lor îi caliică ca atre, şi să le reprtizeze acele
privilegii cre le-r putea servi pentru a-şi satisface propriile
233
nevoi, oferind astfel iecărei categorii sociale orţa necesră
penru a se proteja de conictele pe cre le provoacă diversitatea
de nterese care există, n mod necesar, n iecare societate
complexă. Legislatorul de altă dată s-r i simţit umilit de faptul
că un femier de rînd ştie prea bne cum să-şi orinduiască turma
de oi, ci şi boi şi cum să tragă foloase de la iecre n mod die­
rit, avnd îndeajuns bun-simţ pentru a nu se pierde în absracii,
ajungnd să le considere pe toate ca ind , n mod nedierenţiat,
nimale pentru cre nu e nevoie, de la caz la cz, de lt el de
rnă, de un alt mod de a le îngriji şi de un mod dfeit de a le
pune la muncă. Numi că el, economistul de astăzi, cel cre i
orînduieşte şi păstoreşte pe cei asemenea lui, trnsigurîndu-se
nr-un metaizicin cre subtilizează totul, s-a hotît să vadă în
turmele lui doar o colectie de oameni abstracti. Acesta este
motiul pentru cre, pe bu�ă dreptate, Montesquie� 1 1 7 a obsevat
că modul de clasiicare a cetăţenilor, nfăptuit de miilegislatori
ai Antichitătii, relectă cea mi bună cunoastere si cea mai
desăvîrşită ;tă a acestora, înrecndu-se astel �hir pe ei înşişi.
Acesta este aspectul n privnţa căruia legislatori voştri modeni
au oerit măsura absolută a modului lor negativ de a actiona,
scuundîndu-se chir mi adînc decît propria lor nimicnicie. n
vreme ce prmul el de legislatori a ţnut cont de dierenţele dnre
cetăţeni, combnîndu-i într-un singur stat, legislatorii metai­
zicieni şi lchimişti au procedat exact pe dos. Scopul lor a fost
acela de a contopi dieritele categorii de cetăţeni, atît de bne cît
au putut, ntr-o sngură masă omogenă, diviznd, mi apoi, acest
amalgam într-un număr oarecare de republici lipsite de orice
coeziune. Ei i-au redus pe oameni la condiţia de jetone, dn
simplul motiv de a-i putea număra mi uşor, în loc să-i vadă
precum nişte iguri a căror putere vne tocmi dn locul pe cre l
ocupă pe masa de joc. Ar i ost cazul ca elementele propriei lor
metafizici să-i i nstruit mi bne. Simpla lectură a tabelei lor de
categorii r i trebuit să-i normeze că mi există şi altceva n
afră de substanţă şi cantitate. Ei r i trebuit să nveţe din
cateismul metaizicii lor că orice operaţie complexă de gndire
presupune opt diviziuni n plusl 1 8 , opt moduri la cre ei nu s-au
gîndit niciodată, cu toate că acestea fac, dn toate cele zece,
subiectul asupra căruia se poate exercita cel mai mult priceperea
umnă.
. 234
 Deprte de'-a se conorma bunului exemplu al unora dinre
vechii legislatori republicani, cre cu o precizie exactă s-au
conormat situaţlor şi dispoziţilor morle ale omenilor, aceştia
au nivelat şi nghesuit, una peste cealltă, toate categoiil e sociale
cre erau de găsit, chir şi sub oblădurea necioplită şi pmitivă
a monrhiei - un mod de guvenare n cadrul căruia clasiicrea
cetăţenilor nu este atît de importntă precum n cazul republicii.
Este adevărat, totuşi, că iecre dnre aceste clasiicări, dacă este
adecvat ornduită, este un lucru bun n toate formele de guvemă­
mnt. Fiecre dinre aceste clasiicări ale cetăţenilor ormează o
bieră putenică n clea exceselor despotismului, oerind, n
acelaşi timp, mijloacele necesre penru acţiunea şi durabiitatea
unei republici. Astfel încît, dacă se va întîmpla ca proiectul
actulei republici să eşueze din pricna absenţei unei astel de
clasiicări a cetăţenilor, atunci toate garnţile la adresa unei
libertăţi moderate se vor prăbuşi o dată cu acesta. Vor i date la o
pte şi toate obstacolele ndirecte care îmblnzesc despotismul,
n aşa el încît, daă va i ca vreodată monarhia să cîştige dn nou
teren n Frnţa, sub această dinastie sau sub o alta, aceasta va
exercita, probabil, puterea cea mai rbirră care a apărut vreodată
pe suprafaţa pămntului - dor dacă nu se va ntîmpla ca aceasta
să fie temperată încă de la debutul său, prn voinţa consiliilor
înţelepte şi vtuoase ale prnţului. Aceasta însemnă să joci unul
dinre cele mi lipsite de spernţă jocuri.
Cei cre fac şi desfac totul astăzi n Frnţa, n modul atît de
conuz cre cracterizează acţiunile lor, merg pnă ntr-acolo încît
să declare că acesta este unul dinre obiectivele lor şi că spernţa
consolidării Constituţiei lor este rănită de teama că acele rele
cre le-au nsoţit înfăptuirea r putea reveni. ,,Prn aceasta, spun
ei, distrugerea ei va i diicil de realizat de către autoritate, căci
dezmembrrea ei r atrage după sine completa dezorgnizre a
ntregului stat." Ei presupun că, dacă va i ca această autoritate să
ajungă vreodaă la acelaşi grad de putere precum cea dobndită de
ei, ea o va utiliza ntr-un mod mi moderat şi mai crcumspect, şi
n mod respectuos se va teme să dezorgnizeze statul n acelaşi el
lipsit de scupule în cre au procedat ei. Ei aşteaptă de la viuţile
revenitului despotism grnţiile şi sigurnţa de care se va bucura
progenitura viciilor lor populre.
235
 m i doresc ca dumneavoasră, domnule, si ceilalti cititori ai
'
mei să faceţi o lectură atentă a căiidomnului de Cl�nne asupra
acestui subiect. Ea este, nr-adevr, nu numi o lucrre elocvent,
dr si o realizre edificatore si instructivă. Mă voi limita la ceea­
ce �l spune despre constituţi a unui nou stat şi despre natura
venitului său. Cît priveşte disputele acestui ministru cu rivali
săi, nu doresc să mă pronunţ asupra lor. Tot la el de puţin inten­
ţionez să mă aventurez în a mă pronunţa asupra mijloacelor de
cre el se seveşte, atît din punct de vedere inncir, cît şi politic,
penru a-şi scoate ţara din deplorabila situaţie actulă de sevitute,
nrhie, faliment si sărăcie n cre aceasta se ală. Nu pot să
speculez asupra a� estui subiect cu atîta simţire (sanguinely)
precum o face el. El este rncez, iar obligaţile sale îl fac să ie
mi aproape de aceste probleme, pentru cre posedă si ' mijloace,
mi bune decît ale mele, de a le judeca. Îmi doresc ca ngaja­
mentul omal la cre el se referă si cre a ost făcut de unul
dinre principalii conducători ai A dunării, reeritor la ntenia
proiectului lor, nu dor de a face ca Franţa să treacă de la
monrhie la republică, dr şi de la republică la conederaţie, să ie
cu atenţie studiat. El sporeşte orţa observaţiilor mele, ir ctea
domnului de Calonne vine, cu adevărat, să ndrepte scăpările
mele cu rgumente noi şi rapnte asupra celor mi multe dnre
subiectele acestei scrisori.

Această hotăre de a-şi diviza ţra n republici separate este

aceea cre i-a condus în cele mai multe dintre diicultătile ' si
contradicţiile n care se ală. În absenţa acestei hotăi, toate
aceste probleme legate de o egalitate cît mi precisă, toate aceste
blnţe care oscilează ntre dreptule ndividuale, populaţie şi
contribuţie r i ost cu totul inutile. Reprezentrea, deşi derivată
din părţi, r i fost o datorie cre r i nrenat, în mod egal, toate
pţle întregului. Fiecare deputat din Adunre r i fost repre­
zentntul întregii Frnţe şi al tuturor categoilor ei, l celor mulţi
şi al celor puţini, al celor săraci şi l, celor bogaţi, l disrictelor
mri şi al celor mici. Toate aceste districte r i ost ele însele
subordonate unei autorităţi neclintite, cre r i existat indepen­
dent de ele - o autoritate în cre s-r i orignat şi căre cre r i
indicat atît reprezentrea, cît şi tot ceea ce ţine de ea. Această
guvenre de neclintit, de neschimbat şi fundmentlă ar i putut
236
să facă si a făcut ca teritoriul să ie, cu adevărat si n mod pro­
priu-zis : un întreg. În cazul nostru, atunci cfu d ne alegem
reprezentnţii poporului i rimitem unui consiliu, în cre iecre
dnre ei, luat individual, este un supus şi ascultă de o guvenre
cre este desăvrsită n nsamblul unctiilor pe cre le ndepli­
neşte. n czul v� stru, adunrea electi'ă este singura cre este
suvernă n mod absolut, fiecre membu al ei iind o prte nte­
grntă a cestei unice suvernităţi. n ceea ce ne priveşte, lucrurile
stau cu totul altel. La noi, cei ce reprezintă poporul nu au, n
absenţa legătulor cu celelalte părţi, ici puterea de a acţiona şi
nici măcr pe aceea de a exista. Punctul de reernţă l diferilor
membri si al dferitelor disricte cre alcătuiesc reprezentrea
noasră e�te guvenrea. Ea ormeză cenrul unităţii noastre. n
această guvenre cre relectă tendnţa comună, fiecre repre­
zentnt este un mputenicit (trustee) comun pentru întreg
ansamblul, şi nu dor penru iecre dintre pţile sale. 1 1 9 La el
stau lucrurile şi pentru cealltă rmură a consiliului nostru public,
mă reer la Camera Lorzilor. Aici, regele şi lorzii sînt, atît
individual, cît si împreună, grnti i egalitătii iecărui district, i
fiecărei provin�ii, i iecărui oraŞ. "md s-a Întîmplat să auziţi că
n Mrea Britnie există vreo provncie cre să sufere dn cauza
negalităţii reprezentării sle, sau vren district cre să nu ie
reprezentat deloc? La noi, nu numi monrhia şi nobilmea, dr
chiat şi spiritul Camerei Comuneloreste cel cre asigură eg�tatea
de cre depinde unitatea noasră. Inegalitatea însăşi a repre­
zentării, la adresa căreia se aud plngeri atît de nesăbuite, este,
poate, adevrata cauză cre ne împiedică să gndim şi să acţionăm
ca membri ai unui sngur district. Comwall alege tot atît de mulţi
membri în Prlament, ca şi Scoţia. Dr se re mai mult grijă de
Comwall decît de Scotia? Numai cîtiva îsi rămntă mntile, si
aceia sunt membri i u�ora dinre aceie clu buri rivole, cu �reu'a
dinre cele rei bze le voasre. n vreme ce, mulţi dintre cei cre
doresc o schmbre cre să se producă pe temeiuri credibile fac
acest lucru n numele unor idei diferite.
Noua voasră Constituţie este, n principiul ei, exact opusul
Constituţiei noasre. Mă uimeşte de aceea faptul că există unele
persone care au visat că r putea propune ca exemplu pentru
Anglia unele dnre lucrurle pe cre le-aţi făcut. La voi nu există
decît o ote mică legătură, aproape inexistentă, nre ultimul
237
reprezentnt şi pmul legător. Cel cre este les ca membru l
Adunării Naţionale nu este nici desemnat de căre popor, şi nici
responsabil aţă de acesta. Alegerea lui este precedată de trei
etape electorale: înre el şi adunrea primară se interpun două
grade de magisratură, astel ncît el devine, aşa cum am spus, un
ambasador al unui stat, şi nu reprezentntul poporului n cadrul
unui stat. Prn aceasta, întregul sprit al alegeri este modiicat şi
nici unul dintre corectivele pe cre le-au născocit negustori voştri
de Constituţie nu poate face ca acest spirit să ie altul decît cel
cre e;te de fapt. Simpla încercre de a face acest lucru va
inroduce, n mod nevitabil, o conuzie şi mi teribilă, dacă acest
lucru e posibil, decît cea prezentă. Singurul mod de a crea o
legătură nre alegătoul iniţial şi reprezentnt este prn ocolul cre
i permite cndidatului să se adreseze, n pmul nd, legătorlor
iniţili, astel încît aceştia să poată deterina, prin autoritatea
instrucţiunilor lor (Şi poate cir prn ceva mai mult), cele două
corpuri electorle superioare să acă o legere cre să vină n
prelungrea dornţelor lor. Numai că acest lucru r submina, n
mod evident, ntregul lor proiect. S-r recădea astfel n tumultul
şi conuzia alegerilor populre, pe cre ei şi-au propus să le evite
tocmi prin aceste alegeri treptate. r nsemna, de asemenea, ca
nreaga sotă a statuluiSă ie meninţată prn aducerea n nea
lui a celor cre ştiu cel mi pun despre el şi cărora le pasă cel mi
puţin de el. Aceasta este o dilemă etenă n cre ei sînt prinşi ·ca
umre a prncipilor vicioase, slabe şi contradictoii pe cre le-au
ales. "mă cnd poporul nu va distruge şi nu va aduce la acelaşi
numitor aceste gradatii, este clr că el nu alege de· el, n mod
eectiv, Adunarea. Î� fapt, poporul alege tot atît de puţin n
aprenţă ca şi n realitate.
Cre este scopul pe care îl urmm cu toţii prn alegeri?
Penru a atinge adevratele scopuri ale unei alegeri, se cere, mai
întîi, să posedaţi mijloacele p l care să puteţi cunoaşte gradul de
caliicre al omenilor voştri. In cel de-l doilea nd, rebuie ca
voi să puteţi exercita un nume conrol asupra acestora ie prn
recunoaşterea de căre aceştia a obligaţiilor lor faţă de cei cre
i-au ales, ie pn simplul fapt că ei depind de alegători. Cre să
ie scopul pentru cre aceşti alegători iniţiali sînt ie onoraţi, ie
mai degrabă batjocoriţi prn faptul că li se acordă dreptul de a
lege? Ei nu vor putea să ştie niciodată nic despre calităţle
238
 celui cre se va ala n slujba lor, după cum acesta nu re nici un
el de obligaţie faţă de ei. Dinre toate puterile cre nu pot să ie
delegate de căre cei cre posedă capcitatea reală de a judeca, cea
cre poate i delegată cel mai puţin este cea reeritore la alegerea
personală. Copul alegătorlor niţiali nu poate să-i ceră nicio­
dată socoteală reprezentntului său n Adunrea Naţională penu
comportmenul lui, în cazul în cre se întîmplă ca acesta să
comită vreun abuz: el este mult prea deprte n lanţul repre­
zentări. Dacă nspre sirşitul mandatului său de doi ni el
abuzeză de încrederea cre i-a ost acordată, acest lucru nu este
menit să l neliniştească deloc cu privire la următorii doi ni.
Potrivit noii Constituţii rnceze, atît cei mai buni şi mai înţelepţi
dnre reprezentnti, cît şi cei mai răi merg deopotrivă n acest
Limbus Parum. 1 2 d Ei snt rataţi idoma unor nave a căror crenă
este mult prea aviată şi, de aceea, rebuie să ie ndocate pentru
a putea i reprate. Oricine a servit nr-o adunre nu mi poate i
ales în următorii doi ani. În chir momentul în cre aceşti
magistraţi au ajuns să înceapă a-şi deprinde slujba, ei snt, ca şi
micii coşari cre cresc prea repede, imediat descliicaţi de la
exercitrea acesteia. Cracterul ce pre menit tuturor viitorlor
voştri guvennţi va i unul omat n mod supericil, schimbător
şi avid de noutate, unul cre se va sprijni pe o memorie scurtă,
discontnuă, comodă şi ragmentată. Constituţia voasră expmă
prea multă gelozie pentru a putea să ie raţională. Violrea
ncrederi de căre reprezentnt este atît de importntă pentru voi,
la nivel prncipial, încît ajungeţi să pierdeţi aproape cu totul dn
vedere capcitatea acestuia de a-şi îndeplini madntul.
Ş ederea n acest purgatoriu i prinde bine unui reprezentnt
lipsit de credntă,
' cre se poate să ie un agent electoral bun n
aceeaşi măsură în cre a ost un conducător prost.. n decursul
celor doi ni de aşteptre, el se poate dedica în voie intrigilor,
astel ncît să cîştige un ascendent asupra celor mi înţelepţi şi
mi vrtuosi. Cum, la uma umei, Constitutia voastră face din
alegători p�rsonaje la el de trecătore ca şi leşii lor, care există
numi n vederea alegerii, se prea poate ca n momentul n cre
reprezentntul lipsit de credinţă solicită un nou mndat, el să
aibă de a face cu alte persone decît cele cre l-au ales şi faţă de
cre el nu re deci nici o responsabilitate. A-i trage la răspundere
pe legători secundari i comunei r fi ridicol, impracticabil şi
239
nedrept. Se prea poate ca ei nşişi să se i înşelat în legerea pe
care au făcut-o, la fel ca şi cel de-l treilea grup de legători, cei
ai departamentului. Alegerile voastre electorale nu includ
responsabilitatea.

Nealînd nici un prncipiu care să asigure coerenţa tuturor

noilor republici le Franţei, nici n natura, şi nici n Constiuţia
lor, am încercat să detemin cre anume sînt elementele de o
natură extenă pe care le-au olosit legislatori penru a consolida
uniunea acestor republici. Nu mă intereseză conederaţiile lor,
spectacolele lor, srbătorile lor civice şi entuziasmul lor. Acestea
nu sînt decît simple şmecheri ale meseriei lor. Cred însă că
încercînd să ajung la pncipiile care au stat la bza acţiunilor lor,
luînd ca bză de ponire tocmai aceste acţiuni, pot să disting
mijloacele pn care ei îşi propun să menţină aceste republici
împreună. Primul mijloc este cel l coniscrii şi l cursului orţat
al bnilor de hîrtie cre îi este nexat. Cel de-l dolea este cel l
puteri supreme a oraşului Paris. Cel de-l trelea mijloc este cel
l amatei generale a statului. Despre acesta din umă voi păsra
ceea ce m de spus pnă în clipa în care voi ajunge să abordez
nnata ca element de sine stătător.
Cît piveşte punerea la lucru a pimului dntre aceste
mijloace (coniscrea şi bnii de rtie) ca pncipiu l uniuni
dieritelor republici, trebuie să recunosc că cele două cauze, cre
depind una de celltă, pot acţiona pentru o vreme ca un lint,
dacă nu se întîmplă ca nebunia şi nesăbuinţa de care ei dau dova­
dă n administrarea şi nnonizarea părţilor nu va produce, chir
de la bun nceput, rezultatul contrr, cel l respingerii reciproce
a acestora. Chiar şi creditnd acest pln cu o orecre coerenţă şi
durată m impresia că dacă, după o vreme, valorea bunurilor
coniscate se va dovedi a i insuicientă penru a spijini bnii de
rtie (aşa cum sînt morlmente sigur că se va ntîmpla), atunci,
în loc să unească, acest pln va spori în mod innit disoluţia,
seprarea şi confuzia acestor republici conederate, atît în relaţia
uneia cu cealaltă, cît şi n ceea ce priveşte stabilitatea intenă a
difeitelor părţi. Numai că, în măsura în care coniscarea va reuşi
să devaloizeze bnii de hrtie, lintul se va spulbera odată cu
circulaţia. Între timp, forţa de liant va deveni foarte slabă,
240
 crescînd sau reduclndu-se cu iecre vriaţie n creditul acordat
acestei hîrtii.
Un singur lucru este sigur n acest pln� El pare să ie numai
un eect colateral, dar cre, nu mă îndoiesc, reprezintă intenţia
expresă a celor cre pun n mişcre această acţiune. Este vorba de
crearea unei oligarhii n cadrul iecrei republici. Crculaţia unor
simple hii a căror valore nu este acoperită de bni reali n
orma depozitului sau a unor plăţi ce urmează să fie încasate, a
căror vlore se ridică deja la patruzeci şi patru de milioane de
livre englezeşti, şi această monedă care a înlocuit prin foţă
vechile etalone monetare ale regatului, devenind astel substnţa
venitului său şi mijlocul prin cre se produc toate tranzacţiile
comercile şi civile nu poate decît să pună în mîinile celor care
administreză şi răspund de această crculaţie tot ce a mai rămas
din putere, autoritate şi inluenţă, n oricre dintre formele pe
care acestea le mai pot lua.
Inluenţa bncii se face simţită în Anglia, în poida faptului
că ea este dor centrul unor acţiuni ce exprimă vonţa indivizilor.
Cel care nu vede orţa celor cre administreză interesul fmn­
ciar - cre acoperă o rie atît de mare şi care depinde prin natura
lui, mai mult decît lte interese, de cei care l manipulează - nu
ştie nimic despre inluenţa bnilor asupra omenrii. Numai că
aici nu este vorba dor despre interesul nnciar. Mai există, în
cadrul sistemului un element cre este, n mod indisolubil legat
de administrarea bnilor. El este ormat din mijloacele de a
extrage, după bunul plac, bucăţi din pămnturile coniscate pentru
a le pune în vnzare şi de a pepetua astel un proces de continuă
transfomare a hîrtiei n pămnt, şi a pămntului n hîrtie. Cînd
parcurgem acest proces pnă acolo unde ne conduc efectele sale,
ne putem face o idee despre intensitatea orţei cu cre trebuie ca
el să opereze. Prin intermediul acestor mijloace, spritul trnzac­
ţlor şi al speculaţlor nncire penetrează nsăşi masa pămn­
tului şi se contopeşte cu acesta. Prn acest gen de operaţie, acea
specie de proprietate se volatilizează. Ea ajunge să fie purtătoarea
unei activităţi nenaturle şi monstruoase. Vedem astel cum, pe de
o pate, o bună pate a acestei hîrtii ce ţine loc de monedă şi, pe
de altă pate, o zecime, poate, din totalul pămînturilor Franţei
ajung să ie detinute de dferiiiagenti ai sistemului, prncipali sau
subordonaţi, p mzieni sau pr�vincil . n elul acesta, proprietatea
C-da 66 coala 1 6 241
funciră ajunge să ie afectată de cel mai mre şi mai dăunător
dntre relele c re nsoţesc circulaţia bnilor de hîtie, cel l nsta­
bilităţii valorii ei. Legislatorii voştri au făcut pentru pămînturle
Frnţei exact opusul a ceea ce iubitul Latonei a făcut, odată,
pentru nsula plutitore a Delos-ului: le-au lăsat să plutească în
voia bătăii vîntului, precum rămăşiţele unui vas cre a nauragiat,
oras et littora circum . 1 2 1
Toţi aceşti noi proitori, aventuieri lipsiţi, pn naura lor, de
oice depnderi ncetăţenite şi preenţe pentru un loc nume, vor
începe să speculeze dn nou, n clipa n cre lucuaţiile pieţei
bnilor de hrtie, a monedei reale sau a pmntului se vor dovedi a
i proitable pentru ei. n poida aptului că un sîmt episcop 1 22
crede că agicultura va trage mi oloase de pe uma cămătilor
,Juminaţi" cre vor cumpăra bunurle coniscate le Bisericii, eu­
cre, chir dacă nu snt un bun emier, sînt măcar unul băn, i
voi pemite să-i spun, cu respect, acestui episcop uns de cund, că
agricultura nu se poate face după ndrumile cmetei. Iar dacă r
i să nţelegem sensul cuvîntului ,Juminat" după noile dicţionre,
aşa cum este ntotdeauna cazul n nole voastre şcoli, atunci nu pot
înţelege cum, dacă un om nu crede în Dumnezeu, poate i mi
piceput n cultivarea păntului, fără a avea nevoie penu aceasa
de prea multă ştinţă sau tragere de inimă. ,)iis imortalibus
a spus un romn dn vechime în tmp ce ţnea plugul de
sero" 1 2 3,
unul dintre coamele sale, n vreme ce moartea l nşfăcase pe
celăllt. Un bătîn ţărn cu experienţă vlorează mai mult decît
toti directoii celor două academii si directoii de la Caisse
E
d' scomptel 24 pe cre i-aţi reunit într-o comisie. Am obţinut,
dintr-o scurtă conversaţie pe cre m avut-o cu un clugăr l ordi­
nului de la Chreuse, mai multă inomaţie despre o ramură
nteresntă si curioasă a agriculturii decît mi-au puut oei
conversaţile.pe cre le-m avut cu toţi directoii de bncă. n ciuda
acesui lucru nu trebuie să ne temem că traicnii de bai îsi vor
băga vreodată nasul în economia rurlă. Ei snt �u mult dea�upra
acesui gen de activitate. S-r putea ca, la nceput, plăsmuirile lor
delicate şi sensible să ie captivate de delicle nocente şi ratuie
le vieţii pastorle; dr, n scurt timp, ei vor constata că agricultura
este o activitate mult prea istovitore şi prea puţn proitabilă n
compraţie cu cea la cre au renunţat. După ce vor i făcut
pnegricul agriculii, ei i vor ntoarce spatele precum mrele lor
242
nntaş şi model. - Se prea poate ca ei să nceapă, ca şi lius, prn
a cnta Beatus ille 1 25 dar cre va i inlul?
-

Haec ubi locutusfoenerator Alphius

Jam jam uturus rusticus
Omnem relegit idibus pecuniam
Quaerit calendis ponere . 1 26

Ei vor cultiva caisse d' Eglise1 2 1, sub auspiciile sacre ale

acestui prelat, cu un proit mult mai mre decît le-ar aduce
podgorle şi cîmpurle de grîne le Bisericii. Ei îşi vor pune la
lucru tlentele, în conormitate cu deprnderle şi interesele lor. Ei
nu vor ţine urma plugului de vreme ce pot prezida trezorerii şi
guvena provincii.
Legislatori voştri, cre inovează preutindeni, sînt cei dintîi
cre au ntemeiat un stat pe risc şi speculaţie şi cre au făcut din
acest spiit însăşi respiraţia lui vitlă. Mrele obiect l politicii lor
este acela de ; metamorfoza Franţa dintr-un mre regat într-o
mre masă de joc; de a-i trnsforma locuitorii într-o naţiune de
catoori; de a face ca speculaţia să îmbrăţişeze viaţa în întregul
ei, afectnd toate interesele acesteia; şi de a abate întreg nsmblul
speranţelor şi temerilor poporului de la făgaşul lor norml înspre
cel l impulsurlor, pasiunilor şi superstiţiilor cracteristice celor
cre trăiesc după cum vine norocul. Ei îşi trîmbiţează cu putere
opinia conform căreia prezentul lor sistem, cel l unei republici,
nu e cu putinţă să existe în absenţa acestui gen de fonduri publice
obţinute prin speculaţii (gaming fund). Pentru ei, rul însuşi al
vieţii acestui sistem se toarce din materia acestor jocuri de noroc.
Vechile speculaţii bursiere asupra fondurilor erau, cu sigurnţă,
suicient de dăunătore; dar ele îi aectau numai pe indivizi. Chir
şi acolo unde au avut cea mai mre rie de răspndire, n
Mississippi şi n Marea Sudului, ele i-au aectat numai pe cîţiva.
Şi chir şi atunci cnd ele se răspndesc mai depate, la el ca şi
loteriile, spriul lor acţionează numai asupra unui singur obiect.
Numai că, atunci cînd legea, care interzice în multe situaţii
jocurile şi care nu le ncurajează niciodată, este ea însăşi coruptă
pînă într-acolo încît natura şi principiile ei ajung să ie negate şi
oameni ajung să ie obligaţi, n mod expres, să se şeze la această
masă de joc distructivă, aunci spiriul şi simbolurile jocului de
243
noroc snt impotate n cele mai măunte preocupări.le vieţii. n
elul acesta, împingîndu-i pe toţi, în toate aspectele vieţii lor, să
ia prte la aceste jocuri de noroc, o epidemie, mai teribilă decît
oricre dn cele apărute n lume, cuprinde Frnţa în aburii ei
mladivi. La voi, nimeni nu poate nici să-si cîstige nici să-si
cumpere o cnă fără a specula. Ceea ce el prme Şte la ncepuil
zilei nu va mai avea aceeasi vloare la sÎrsiul ' ei. Ceea ce el este
forţat să primească ca plată pentru ceea ce lţii i datorau de mai
demult nu va mai avea aceasi valoare aunci cînd el nsusi va
achita o datoie pe care a contractat-o faţă de lţi, şi nici aunci
cînd, pentru a evita contractarea unei datorii, el va plăti cu bnii
pe masă. Într-un asemenea sistem, industria se va risipi în aer, iar
economia va dispărea dn ţră. Prevederea va înceta să mai existe.
Cne va mai munci fără să ştie suma de bni cu care va i plătit?
Cne va mai studia pentru a spori ceea ce nimeni nu poate estima?
Cne va mai acumula, în absenţa unei cetiudni în ceea ce
priveşte valore a ceea ce economiseşte? Dacă dăm la o pate
oloasele pe care le poate avea n jocurle de noroc, aunci acumu­
lrea bnilor voştri de hîrtie va dovedi nu prevedere, ci nstncul
orb al unei stncuţe.
Prtea cu adevărat tristă a acestei actiuni ce urmăreste să
creeze o natiune de crtoori este următo 'ea: desi snt ortati să
joace cu to�i, numai cîţiva pot înţelege jocul, şi în� ă şi mai p�ţni
au ocazia de a trage vreun olos de pe urma acestei cunoaşteri. Cei
mulţi sînt raieriţi de către cei cîţiva cre se ală la cîrma acestei
maşnării de speculaţii. Eectul pe care acest lucru l re asupra
celor de la ţară este vizibil. Locuitorii de la oraş îşi pot face
calculele de la o zi la alta, nu şi cei de la ţră. Aunci cnd ţărnul
îşi aduce grînele la piaţă, uncţionarul de la oraş îl obligă să
primească un preţ mediu. Dr aunci cînd ţăranul nostru merge la
prăvălie cu banii lui, el constată, numai traversînd strada, că
vloarea acestora a scăzut cu şapte la sută. El nu va mai recurge
dn nou la această piaţă. Cei de la oraş se vor înfuria. Ei i vor
forţa pe cei de la ţră să vnă cu grnele lor la oraş. Aceştia vor
începe să se mpotrivească, şi astel asasnatele de la Paris şi St.
Denis vor reveni pretutndeni în Frnţa.
Cre este atunci semniicaţia avntajului luzoriu acordat
celor de la ţară, cărora le rezervaţi, n teoria voastră a reprezen­
tării, un rol mai mare decît cel cre le revne în mod norml, n
244
 relitate? Unde-. aţi plasat puterea veritabilă asupra crculaţiei
bnilor şi asupra pieţei pămîntului? Unde aţi plasat mijloacele
pn care valorea iecărui patrmoniu poate să crească sau să
scadă? Cei ale căror operaţiuni pot să scadă sau să sporească
posesiunle iecrui om din Frnţa cu zece la sută trebuie să ie
stăpnii iecrui om din Franţa. Totlitatea puteii cuceite prin
această revoluţie se va înrădăcina în oraşe, prntre burghezi
(burghers) şi printre oamenii finnţelor care îi conduc. Mici
propietari rurli, yeomen-i, şi ţăranii nu posedă, nici unii, şi nici
ceilalţi, obiceiurle, înclnaţiile sau experienţa care le-ar putea
pemite să joace un rol cît de cît n cadrul acestei unice surse de
putere şi inluenţă care mai există acum în Frnţa. Guparea şi
orgnizrea oamenilor de la ţară sînt aproape imposibile din
perspectiva natuii nseşi a vieţii la ţră, a naturii înseşi a pro­
pietăţii uncire, a îndelenicirilor şi plăcerilor cre le însoţesc;
numai că acestea snt singurele mijloace care fac posibilă
dobndrea şi exercitarea inluenţei. Vă puteţi pune în joc ntreaga
îndemnare şi srg1inţă pentru a-i grupa Ceea ce se va întîmpla
este că ei vor sirrşi întotdeauna pn a reveni la individulitatea
lor. Nici unul dintre elementele încorporări nu poate i aproape
deloc aplicat pntre ei. Spernţa, tema, pnica, gelozia, istoria
eemeră cre, atingndu-şi scopul, nu dureză mai mult de o zi,
toate aceste lucrui ce reprezintă hăţurile şi pintenii pn care
conducătoii ţn n rîu şi îndeamnă la galop minţile celor care i
urmeză nu snt deloc uşor de pus la lucru, aproape imposibil,
pntre cei risipiţi. Aceştia se adună, se înmează, acţioneză cu
cea mai mare greutate şi cu cosurile cele mai mri. Eorturile lor,
dacă r putea i vreodată initiate, nu pot i mentinute. Ei nu pot
să acţioneze n mod sistem �tic. Încercrea no bililor de ţară de
a-şi exercita inluenţa numai pn intemediul veniului obţinut
din propietatea lor nu suportă compraţie atunci cnd vine vorba
de inluenţa pe cre o pot exercita cei cre pot dispune de un venit
de zece ori mai mre din ceea ce scot la vînzre, şi care le pot
runa primilor valoarea proprietăţii prin scoaterea pe piaţă a
bunurilor pe care le-au jefuit. Dacă propietrul funcir vrea să­
şi ipotecheze pămîntul, aceasta duce la scăderea valorii
pămntului sau şi la creşterea vloiipreţului lui (assignats) l 2 8. El
sporeste astel puterea dusmnului
' său pn aceleasi mijloace pe
care l� ngajeză pentru a lupta împoiva lui. u elul acesta,
245
nobilul de ţră, militrul, mnarul şi omul cu idei şi depnderi
liberale care nu este legat de nici o proesie vor i tot atît de mult
excluşi de la guvenarea ţrii lor, pe cît vor i de proscrişi din
punct de vedere legislativ. Este evident că, în oraşe, toate
aspectele care conspiră împotriva nobilului de ţră lucreză în
avntajul celui care mnipulează banii si al administratorului
innciar. n oraşe, gruparea şi asociere� omenilor este ceva
naurl. Obiceiuile burghezilor (burghers), ndeleniciile lor,
distracţiile lor, afacerle lor, chiar şi lenea lor i aduc, neîntreupt,
în contact unul cu celăllt. Vtuţle şi vicile lor snt sociable. Ei
sînt mereu în gnizonă. Astel ncît ei ajung întotdeauna
ncorporaţi şi pe jumătate disciplnaţi n mîinile celor urmăresc
să-i ormeze pentru acţiunea civilă sau militră.
Toate aceste consideraţii nu au mai lăsat nici o urmă de
îndoilă n mntea mea: dacă acest monstru de Constiuţie va mai
putea să existe, Frnţa va i n ntregime condusă de agitatorii dn
cadrul corporaţiilor, de societăţi ormate n oraşe de către
directorii de bănci (assignats), de curatori nsărcnaţi cu vnzrea
pămîntuilor Bisericii, de procurori, de agenţi, de bncheri şi
speculnţi, de aventurieri, care alcăuiesc cu toţii o oligarhie
josnică, întemeiată pe distrugerea Coronei, a Bisericii, a nobili­
ii şi a popoului. Aici sirşesc toate visurle şi viziunile nşelă­
toare despre egalitate si drepturile omului. Dispr cu toţii în
„mlaştinile serboniene i 2 9" le acestei oligarhii mîrşave: snt
absorbiţi, înghiţiţi şi pierduţi pentru totdeauna.
Deşi de nevzut penru ochii mnţii umane, s-r putea crede
că Frnţa a atras, pn nu ştiu ce crime ngrozitoare, mnia cerului
asupra ei, cre a crezut de cuvinţă să o pedepsescă pn aducerea
ei sub o dominatie ticăloasă si umlitoare, n cre nu e de alat nici
un el de anr� sau compe� saie, nici măcar n flsele splendori
care, nconjund ncă lte tirnii, împiedică omenirea să se simtă
dezonorată, chir şi atunci- cnd este opmată. Trebuie să mrtu­
isesc că mă simt încercat de regrete mestecate cu ceva ndignre
văzînd comportamentul cîtorva oameni, odată mri n rng,
dovednd ncă un mre caracter, care, nşelaţi de nume amăgi­
tore, s-au implicat ntr-o ntrepndere mult prea adncă pentru a
putea i sondată de puterea minţii lor, şi cre au împrumutat
proiectelor unor omeni cu cre reputaţia lor nepătată şi auto­
ritatea numelor lor răsunătore nu s-r i cuvenit să aibă de-a
246
 face. Ei au făcut prn aceasta ca virtuţile lor să contibuie la
runrea ţării lor. ·· .
Atît n ceea ce priveşte prmul pncipiu de uniicre.
Cel de-al doilea element olosit penru uniicarea noii lor
republici este superioritatea oraşului Pris; ir acesta, recunosc,
este putenic legat de celăllt principiu de uniicare, cel l
monedei de hie şi l coniscării. n această prte a proiectului
lor trebuie să ne uităm pentru a ala cauza distrugerii uturor
vechilor limite le provnclor şi jurisdicţiilor, atît ecleziastice cît
si seculre, si a disolutiei uuror vechlor rnduiei le lucrurlor,
�a şi a fom ri unor �tît de multe republici mici, lipsite de orice
legăură ntre ele. Puterea oraşului Pris este, în mod evident,
mrele izvor al întregii lor politici. Prin mijlocirea puterii
Prisului, devenit acum centrul şi focul speculaţilor innciare,
capii acestei facţiuni ndrumă sau mai degrabă comndă întreaga
putere legislativă şi executivă. Prn umre, se impune înfăpuirea
oricrui lucru care conmă autoritatea acesui oraş asupra ltor
republici. Prisul este un centru compact. El are o orţă enomă,
teribil de disproporţionată n raport cu orţa oricăreia dintre cele­
llte republici pătrate; ir această orţă este adunată şi concentrată
într-un spaţiu atît de mic. Dieritele păţi le Prisului au ntre ele
raporturi naurale si lesnicioase, cre nu pot i afectate de nici un
proiect de rnjar� geomeică. n plus, nu conteză dacă gradul
său de reprezentare va i mai mare sau mai mic, întrucît Prisul
oricum cuprinde tot peştele în năvodul lui, dntr-o dată. Celellte
diviziuni le regatului fnd cioprţite, destrămate şi seprate de
modurle şi de pnciple lor tradiţionle de asigurare a unităţii nu
snt în stre, cel puţin penru o vreme, să îşi unească forţele
împotriva Pisului. Acestor membri subordonaţi nu le-a mai
rămas decît slăbiciunea, dezmembrarea si dezordnea. Venind să
confirme ncă o dată această prte a pl 'ului, Adunrea a hotărît
recent că acelaşi comndnt nu poate conduce două republici.
Pentru cneva cre priveşte lucrurile în ansamblul lor, forţa
astfel constiuită a Prisului se va nfătisa
' ca un eect l slăbiciunii
întregului sistem. A fost ridicat în �lăvi fapul că adoptrea
pncipilor geometrice de acţiune ar i dus la dispriţia tuuror
ideilor locle şi a oicărei denri de sne a ndivizilor ca gsconi,
picarzi, bretoni sau normnzi, ei fnd, de-acum ncolo, rancezi
cre au o sngură parie, o sngură nimă şi o sngură Adunre.
247
Nimeni nsă nu a fost niciodată ataşat pntr-un sens de mndie,
de părtinire sau de afecţiune reală de un dreptunghi sau de un
pătrat. El nu s-a mîndrit niciodată cu faptul că aparţne pătratului
numărul şaptezeci şi unu sau oricărei alte etichetări ce ar putea i
inventate. Oiginea afecţiunilor noastre publice se ală în sînul
famliei; de aceea, relaţiile de familie reci nu vor da niciodată
nastere unui cetătean devotat. De la · fmiliile noastre trecem la
rel�ţiile de vec i ătate, şi apoi la legăturile pe care le avem
ndeobşte cu cei din provncia noastră. Acestea reprezntă pentru
sentimentele noastre tot atîtea locuri de adăpostire şi răgaz.
Asemenea diviziuni le tării noastre, asa cum au fost ele ormate
pntr-o ndelungată obi Şnuinţă, şi nu pn admnistrarea de către
autoitate a unui şoc violent, au întruchipat tot atîtea imagni mi­
niaurle ale ţării noastre mari, din care inima şi-a luat preapnul
ei de iubire pentru ţră. Astel ncît iubirea penu întregul ţrii nu
s-a stins dn pricna acestor ailieri subordonate. Dimpotivă, ele
par a i un el de pregătire elementră pentru a ajunge, treptat, la
nterese mai înalte şi mai cuprnzătore, sngurele prin cre
oamenii ajung să se preocupe, ca şi cum r i vorba de nteresele
lor personale, de prospeitatea unui regat atît de ntns precum cel
l Frnţei. Căci, ceea ce i leagă pe oameni atît de nsamblul
teitoriului, cît şi de numele vechlor lor provncii este un corp de
vechi prejudecăţi şi deprndei l căror temei nu este de natură
raţională şi nu propietăţle geomerice le coniguraţiei acesui
teritoriul30. Este evident că puterea şi preemnenţa Parisului, atît
cît dureză, apăsă în jos aceste republici, menţnndu-le ntr-un el
de uniune. Numai că, dn motive pe cre vi le-am oerit deja, nu
cred că acest lucru va dura forte mult.
După ce am examnat pnciple creatore de ordne şi de
unitate civlă le acestei Constiuţii, să trecem acum la Adunrea
Naţionlă, care trebuie să se nfăţişeze şi să acţioneze ca o putere
suvernă. Ceea ce vedem este un corp cre dispune, pn modul lui
de lcăuire, de toate puterle posible, n absenţa unui posibil con­
rol exercitat din afră. Vedem un corp lipsit de legi fundmentle,
de maxime consacrate, de reguli de acţiune respectate, pe cre ni­
mic nu-l poate menţne, n mod erm, pe o cle determinată. Ideea
pe cre această Adunre şi-o face despre puterle ei se spijnă
ntotdeauna pe concepţia cea mai atotcupnzătore despre compe­
tenţa puteii legislative; în vreme ce precedentele pe cre ea le
248
 invocă penu a rezolva czule cele mai obişnuite snt ntotdeauna
măsui de excepţie impuse de către necesitatea cea mai presntă.
Viitorea Adunre nu va putea decît să semene celei prezente, pnă
n cele mai mici mnunte. Numai că, pn modul de desfăşurre
l noilor legeri şi pn tendinţa noii circulaţii a bogăţlor, ea va i
epurată de nmul grad de control nten care este exercitat de
către o minoritate de deputaţi, iniţial leşi ca reprezentnţi ai unor
nterese dierite, şi cre mai păstrează încă ceva din spritul
acestora. Dacă aşa ceva r mai i posibil, aunci umătorea
Adunre va i mai rea decît cea aculă. Distrugnd şi schimbnd
toul, prezenta Adunre nu i va mi lăsa nimic de făcut celei cre
i va succede, cre să i asigure acesteia un cracter populr. Numai
că, stimulată de exemplele oerite, acesta se va lnsa n acţiunile
cele mai nesăbuite şi mai lipsite de sens. A prespune că o semenea
Adunre va sta absolut lnistită este absurd.
n graba lor de a fac� totul dintr-o dată, legislatorii voştri
atotştiutori au uitat un singur lucru care pre a i esenţial, şi cre
nu cred să i fost vreodată omis înantea lor, nici n teorie, nici n
prctică, de către cei cre au proiectat o republică. Ei au uitat să
ormeze un senat sau ceva cre să posede ceva din natura şi
cracterul acestuia. Nu s-a mi auzit niciodată, pnă n ziua de azi,
de vreun corp politic alcăuit dntr-o sngură adunre legislativă
şi activă, asistată de agenţii ei executivi, dr lipsită de un aseme­
nea consiliu - adică de un organ cu cre puteile străne pot ntra
n legătură şi cuia oamenii i se pot adresa n probleme legate de
treburile cotidiene le guvenării, un orgn cre să conere un
cracter de unitate acţiunilor staului, o direcţie şi un caracter
stabil. Un astel de corp funcţioneză, de regulă, în clitate de
consiliu l regilor. O monrhie poate să existe fără el, dr el face
prte dn nsăşi esenţa unei guvenări republicne. El deţne n el
de poziţie ntermediră ntre puterea supremă exercitată de popor,
ie direct, ie delegată unor reprezentnţi imediaţi, şi puterea pur
executivă. Dr n Constituţia voastră, nu e de găsit nici o umă dn
acest orgn. Nenstitund un astel de corp politic, Solonii şi
Numzii voşri au dezvluit, la el de mult ca şi n orice alt aspect,
o ncapacitate covrşitore.
Să ne întorcem acum privirile înspre ceea ce ei au făcut n
ceea ce priveşte constiuirea unei puteri executive. Au les pentru
249
aceasta un rege decăzut (degraded). Astel, primul dintre
magistraţii lor nu va i decît o maşină lipsită de orice capacitate
de a delibera şi de a decide n privinţa oricăruia dintre actele pe
care le presupune exercitrea funcţiei lui. El nu va i, n cel mai
bun caz, decît un canl de propagre către Adunarea Naţională a
acelui tip de inormaţie de cre are nevoie un astel de corp
politic. Dacă el ar i ost sngurul canal de propagare a acestei
inormaţii, atunci acest el de putere nu ar i fost lipsită de
impotanţă, cu toate că ea ar i ost extrem de periculoasă penru
cei cre r i ales să o exercite. Numai că normaţle şi raportele
de nteres public pot ajunge la Adunare, păsrndu-şi acelaşi grad
de autenticitate, prin orice alte căi. Se poate considera că, de
cee, puterea executivă nu este n măsură să inluenţeze decizile
Adunăii prin transmiterea de inormaţi autorzate. Rolul ei n
această privnţă este nul.
Să considerăm proiectul rncez al unui magistrat cu puteri
executive în dubla lui funcţie, civilă şi politică. Trebuie să
observăm mai ntîi că, potrivit noii Constituii, regele nu are nici
o putere n cadrul celor două ramuri superioare ale corpului
judicir (judicature ). Regele Frnţei nu este izvoul justiţiei. Nici
judecătorii de pm-resot nici cei de apel nu snt numiţi de el. El
nici nu propune candidaţii, şi nici nu-i poate reuza pe cei leşi.
El nu este nici măcar cuzator public. El serveşte numai ca notr,
pentru a autentiica alegerea făcută de judecătorii dn dieritele
disricte; el trebuie să execute nsă prin agenţi lui sentinţele
pronunţate de către aceşti judecători. Atunci cînd privim la
adevrata natură a autorităii lui, el ne apare ca neiind mai mult
decît un şef peste aprozi, sergenţi, jandami, gardieni şi călăi.
Nici că se poate ca acel lucru numit regaitate să ie pus ntr-o
lumină mai proastă. r i ost de o mie de on mi bine penu
acest prinţ neericit dacă el nu ar i avut deloc de-a face cu
adnistrarea justiţiei, avnd n vedere cît de deposedat este de tot
ceea ce este venerabl şi consolator n acestă uncţie: el nu poate
niţia nici o cţiune în justiţie, nu re puterea de a suspenda, de a
atenua, de a ieta. Tot ceea ce este respingător şi odios în justiţie
este aruncat asupra lui. Nu degeaba Adunrea a găsit atît de
diiclă ndeprtarea oprobiului cre plna asupra unor uncii,
cnd ea era hotrîtă să aşeze persoana care usese pnă nu de
curînd regele ţării lor ntr-o situaţie care nu era decît cu o idee mai
250
 presus de cea a unui călău şi într-o uncţie cre l apropia, cli­
tativ, foarte mult de acesta. Este mporiva naturii aptul că regele
rncezlor, n situaţia în cre se ală acum, nu poate nici să se
respecte pe el nsuşi şi nici să ie respectat de căre ceilalţi.
Priviţi-l pe acest nou reprezentant al puterii executive, dn
perspectiva capacităţii lui poitice, cum acţionează sub ordnele
Adunării Naţionale. A pune la lucru (execute) legle este o uncţie
reglă. A ndeplni (execute) ordine nu ţne de natura unui rege.
Cu toate acestea, dubla uncţie politică a regelui, cea executivă şi
cea judecătorească, ie şi redusă numai la atît, se întemeiază pe o
mre doză de încredere publică. Această ncredere depinde, n
mre măsură, de ndeplinirea devotată şi cu conştnciozitate a
acestei uncţii, atît de căre persona cre o exercită, cît şi de
către cei care îi snt subordonaţi. Este nevoie ca mijloacele de
îndepnire a acestei ndatoriri să ie ixate prin regulamente, n
vreme ce dispoziţile generale faţă de ea trebuie să ie inculcate
de către acele împrejurări care presupun prezenţa încrederii.
Aceasta uncţie trebuie să ie nconjurată de demnitate, autoritate
şi respect, după eum ea este menită să conducă la glorie. Poziţia
celui cre detne ' puterea executivă presupune fata de actiona.
Îndeplinirea sarcinlor ce revin puterii nu poat� să vin ă din
neputnţă. Ce el de personă poate să ie acel rege care, trebund
să prezideze asupra rmurii executive a puterii, este lipsit de orice
mijloace de recompensare. Care nu poate, n această calitate, nici
să acorde posturi pemanente, nici să concesioneze pămnturi,
nici măcr să acorde o pensie, ie ea şi de cinczeci de lire pe an
sau să oere ie si cel mai neînsemnat si lipsit de importntă titlu.
În Frnţa, regel � nu mai este sursa ono'rei, după cum nu �ai este
nici cea a dreptăţii. Toate recompensele şi toate distincţle se
ală în lte mîini. Cei ce se lă n serviciul regelui nu mai pot i
stimulaţi pin nici un motiv natural, cu excepţia ricii provoacate
de orice lucru, mai puţn de stăpnul lor. Funcţiile de consngere
ataşate acestei puteri snt tot atît de detestable ca şi cele pe care
el le exercită în cadrul departamentului de justiţie. Dacă se
întîmplă ca vreo înlesnire să ie acordată unei municipaităţi,
atunci Adunrea este cea cre are această putere. Dacă se întmplă
să ie rimise upele penu a readuce municipalităţle la supunere
faţă de Adunare, atunci regele este cel care trebuie să nde­
plinească acest ordin. Si, cu iecre oczie, el este cel cre trebuie
'

25 1
să ie împroşcat cu sngele poporului. El nu are nici un drept de
veto. Cu toate acestea, numele şi autoritatea lui snt olosite
pentru a nti orice decret apăsător. Ba mi mult, el trebuie să ie
de acord cu măcelărrea celor care vor încerca să-l elibereze n
temniţa n cre se ală sau care vor dovedi ie şi cel mai mic
ataşament faţă de persona lui şi de străvechea lui autoritate.
Puterea executivă trebuie să ie n aşa el ormată ncît cei
cre o exercită să ie nclnaţi către iubirea şi către respectrea
celor faţă de care snt datori să se supună. O negijenţă preme­
ditată sau, ceea ce este şi mi rău, o supunere cu totul conormă,
dr coruptă şi rău ntenţio_ată, nu poate decît să distugă pnă şi
cele mi nţelepte conslii. n zadr va ncerca legea să anticipeze
sau să dejoace asemenea negijenţe calculate şi semenea preocu­
pări rauduloase. Nu este de competenţa legii să-i acă pe omeni
să acţioneze cu dăruire. Regii, chir şi cei cre snt cu adevărat
astel, pot şi chir snt obligaţi să accepte libetatea supuşilor lor,
chir şi a celor cre nu le snt pe plac. Ei pot, de asemenea, fră
a abdica de la demnitatea lor, să accepte cir şi autoritatea unor
persone cre nu le sînt pe plac, dacă acest lucru le serveşte
interesul. Ludovic al XIII-iea l-a urît de morte pe crdinalul de
Richelieu, cu toate acestea gloria domniei lui şi stablitatea de
nezdruncinat a tronului său şi-au avut sursa n sprijnul pe cre l-a
acordat acestui minisru mpotriva rivallor săi. Atunci cnd s-a
urcat pe tron, nici Ludovic al XIV-lea nu-l avea la inimă pe
crdinalul Mazarin. Dar, pentru că era n interesul lui, el l-a
mennut la putere. La băîneţe, Ludovic l-a detestat pe Louvois,
dr, pentru că acesta servise ni de zle cu credinţă înu mreia
regelui, l-a suportat ca atre. Atunci cînd George al Ii-lea l-a luat
pe dl. Pitt, pe cre, cu siguranţă, nu-l agrea, în consiliul lui, el nu
a făcut nici un gest cre ar i putut să umilească un suveran
nţelept. Numai că aceşti miniştri aleşi pe bza competenţei lor,
şi nu n virtutea sentimentelor regelui faţă de ei, au acţionat n
numele acestuia şi ca împuteniciţi i săi, nu ca stăpni declraţi
n mod făţiş şi pe o bză constituţională. Mi se pare imposibil ca
vreun rege, o dată refăcut după şocul primelor terori, să poată
vreodată pune sulet n ndeplinirea energică şi viguroasă a unor
măsuri despre care ştie că snt dictate de către cei n privinţa
crora nu re nici o ndoială n ceea ce priveşte ostilitatea lor la
adresa persoanei lui. Cît i priveşte pe minişrii ce servesc un
252
 astel de rege (sa. orice alt nume aţi dori să i daţi) ie şi numai
mimnd respectul pe care decenţa l impune, se vor supune ei, n
mod sincer, ordnelor celor pe care numai ieri i trimiteau, în
numele lui, la Bastlia? Se vor supune ei ordinelor celor pe care
credeau că îi tratează cu ndurare, în vreme ce, de apt, exercitau
asupra lor o dreptate despotică şi despre cre erau convnşi că
întemniţndu-i n-au făcut decît să le ofere un azil? Dacă vă
aşteptaţi ca o astel de supunere să apră ca rezultat al altor
novaţii şi regenerăi pe care le-aţi făcut, atunci trebuie să faceţi
o revo !uţie n natură şi să oferiţi o nouă alcătuire a spiritului
uman. n cz contrr, orma voasră supremă de guvenre nu se
poate armoniza cu sistemul ei executiv. Există cazuri n cre
numele şi abstracţiile nu snt ndeajuns. Snteţi liberi să numiţi
„naţiune" o mnă de oameni care vă conduc, de care, pe bună
dreptate, vă temeţi şi pe care i uiţi. Rezultatul va i acelaşi, căci
noi ne vom teme de ei şi i vom urî şi mai mult. Dacă ar i fost
drept şi folositor să săvrşiţi o revoluţie prin asemenea mijloace
şi cu astel de omeni, aşa cum aţi procedat voi în cazul revoluţiei
voasre, atunci ar i ost mai nţelept să desăvîrşiţi ceea ce aţi
nceput n zlele de 5 şi 6 octombrie. Noul reprezentant al puterii
executive şi-r datora atunci poziţia celor care snt creatorii şi
stăpnii lui. El r i atunci obligat - n virtutea ntereselor care l
leagă de societatea cmei şi (în czul n care universul crimei
conţine vituţi) a recunoştiinţei - să-i sevească pe cei care l-au
nălţat într-o poziţie atît de proitabilă şi de favorabilă plăcerilor
senzuale. El ar datora chir şi mai mult acestei poziţii, căci rebuie
să i pmit, cu siguranţă, şi mai mult de la cei cre, ridicndu-1 atît
de sus, nu i-r i litat deel puterea aşa cum r i procedat n
cazul unui adversar pe care l-ar i redus la supunere.
Dacă un rege alat în situaţia celui de faţă aj unge să ie, n
întregme, năpădit de nenorocile lui, astel ncît ajunge să creadă
că a mnca şi a dormi, fră a-i păsa de glorie, snt nu o expresie a
necesităţii biologice, ci ncununrea şi privlegiul vieţii, atunci el
nu este niciodată potrivit pentru uncţia lui. Dacă sentimentele lui
sînt aidoma cu cele ale omenlor n general, atunci el va înţelege
că, ntr-o astel de poziţie, el nu poate obţne nici faimă şi nici
reputatie. Nici un sentiment generos nu l mnă n directia actiunii.
În cel 'mai bun caz, compotamentul lui va fi pasiv Şi def�nsiv.
Pentru oamenii de rînd, o astfel de poziţie ar nsemna o onoare;
253
dar e cu totul altceva să iinălţat la ea şi apoi să ii dat jos - acest
lucru trezeste senmente cu toul dierite. Numeste el cu adevărat
miniştrii? Dacă da, atunci aceştia r i de prtea iui. Îi snt aceştia
impusi? Dacă da, atunci nrega interactiune dinre ei si cel care
este r�ge doar cu numele se va reduce la'o rezistenţă rediprocă. În
toate celelalte tăi, unctia de mnisru de stat reprezntă una dintre
cele mai nalt� demnită'ţi. În Frnţa, ea este nsă plină de pericole
şi ncapabilă să conducă la glorie. Atîta vreme cît ambiţia deşrtă
există n lume, sau atîta vreme cît o plată de mizerie stimuleză
avriţia care nu vede departe, se vor găsi, n poida nmicniciei
lor, unii care să le ie rivali. Acestor rivali ai mnistrilor li se
permite, prin Constituţia voasră cea nouă, să i atac� pe aceştia
n punctele lor vitale, n vreme ce ei nu posedă mijloacele de a le
respinge acuzaţiile decît n postura nfmantă de acuzaţi. niştii
de stat din Frnţa sînt sngurele persoane din aceea ţară cre nu
au drepul de a lua parte la consille naţionale. Ce mai mnişrii!
Ce mai consili! Ce mai naţiune!- Cu toate acestea, ei snt respon­
sabli. Dar ce altceva poate să oere responsablitatea, decît un
serviciu de nimic? Înălţrea spiritului ce se iveşte din frică nu va
aduce niciodată gloria unei naţiuni. Responsabilitatea împiedică
crimele. Ea face să planeze pericolul supra tuturor ncercărlor
de a atenta la lege. Dar numai un imbecil ar putea crede că ea
poate să repreznte principiul unui seviciu activ şi plin de zel.
Poate să ie încredinţată comnda unui război unui om care i va
nula prncipiile, care, cu iecare pas în direcţia dobndiii
victoriei, nu ace decît să conme puterea celor care l oprimă?
Vor trata celelalte state, n mod serios, cu cel cre nu posedă
puterea de a ace pace sau război - care nu poate să decidă asupra
acestor chestiuni nici prin votul lui personal şi nici prin cel al
miniştrlor lui sau al oricărei alte persoane asupra căreia el r
putea exercita vreo inluenţă? Această nedemnă condiţie nu este
pe măsura unui prinţ, de aceea r i mai bine să vă descotorosii
pe loc de el .
Ş tiu bne că se va spune că această tulburare a spiritelor
(humours) în tribunale şi n cadrul guvenării executive va
contnua să aecteze numai acestă generaţie şi că regele a ost
deja orţat să declare că Delnul va i educat porivit rngului său.
Numai că, dacă va i ca el să ie astel educat, aunci el va i cu
totul lipsit de educaţie. Formarea lui va lăsa de dorit chir mi
254
mult decît cea,a unui monarh arbitrar. De va citi sau nu, un geniu
ie el bun sau rău i va spune că strămoşii lui au ost regi. Ca
urmre, scopul lui va i trebui să ie acela de a se impune pe
măsura rangului său şi de a-şi răzbuna părinţii. Veţi spune, poate,
că nu aceasta este datoria lui. S-ar putea să ie aşa, numi că
aceasta este natura. De aceea, nu este deloc ntelept
' să vă puneti
contra naturii n vreme ce vă lăsaţi cu totul pe seama datoriei. Î�
cadrul acestui proiect lipsit de temenicie, de organizare a
corpului politic poliy), statul hrneşte la snul lui, în clipa de
faţă, germenii slăbiciunii, ai conuziei, ai contrreacţiunii, ai
ineicienţei şi ai decăderii, pregătnd, în acelaşi timp, mijloacele
care vor duce la disugerea lui denitivă. Pe scurt, nu văd în
actuala orţă executivă (pe care nu pot să o numesc autoritate)
nimic cre să ndice ie şi numai o aparenţă de vigoare sau cre
să posede ie şi cel mai neînsemnat grad de corespondenţă sau
simetrie, de colaborare cu puterea supremă, ie aşa cum aceasta
există n clipa de faţă, ie aşa cum este ea proiectată n guvenarea
viitore.
Voi aţi instituit, prinr-o economie tot atît de greşită ca şi
politica voastră, două 1 3 1 instituţii ale guvenării ( establishments
of government); una reală şi una ictivă. Ambele menţnute cu
mi cheltuieli, deşi cred că cea ictivă cosă mi mult. Astfel ncît
o maşnărie ca aceasta din urmă nu merită uleiul c are i pune în
mişcre roţle. Aceasta cheltuilă este exorbitntă; de aceea, nici
modul n care ea se înfăţişează, şi nici olosul pe cre l aduce nu
merită nici a zecea prtea dn ceea ce se cheltuieşte pentru ea. Dr
vai! mi se va spune, cîtă nedreptate aceţi tlentelor legislatorlor,
nefăcnd loc pentru ceea ce s-a impus ca o necesitate. Modul n
cre ei au proiectat orţa executivă nu a ost expresia legerii lor.
Ei au ost nevoiţi să păstreze acest aspect de ceremonie astuoasă
a puterii executive, căci altel poporul nu r i consimţit să se
desprtă de ea. De acord, vă nţeleg. Se pare că ştiţi, n poida
măreţelor voastre teorii prin cre vreţi să subjugaţi cerul şi
pămntul, să vă adaptaţi la natura lucurilor şi a circumstnţelor
paticulare. Numai că, dacă aţi ost obligaţi pînă acum să vă
adaptaţi la circumstanţe, s-ar i cerut să împingei această adec­
vare şi mai deprte, săvrşind pnă la capăt ceea ce se impunea a
i făcut, nume un nsument adecvat şi olositor scopului său. Iar
acest lucru a stat n puterea voastră. De pldă, a stat, printre altele,
255
n puterea voastră să-i lăsaţi regelui vosu dreptul de a ace pace
şi război. Cum! Să-i laşi celui însărcinat cu puterea executivă cel
mai periculos dntre toate prerogativele? Nici că ştiu vreun alt
drept mai periculos decît acesta, dar, în acelaşi timp, nici că ştiu
pe altcneva mai de încredere căruia să-i poată i conerit acest
drept. Nu spun că acest drept s-ar cu- veni să ie acordat regelui
vostru fără a-i atribui în acelaşi timp şi unele îndatorri auxliare,
pe care el nu le-a ndeplnit pînă acum. Numai că, dacă aceste
ndatoriri ar i revenit regelui - aşa periculoase cum snt ele -
atunci această Constituţie r i dat naştere la avantaje, cre r i
compensat riscul. Nu există, prin umare, alt mod de a împiedica
dieritele capete ncoronate ale Europei să ţeasă ntrigi particulare
şi personale cu membrii Adunări voastre, de a le împiedica să-şi
bage nasul în toate afacerle cre vă privesc şi de a aţîţa, n chiar
nima ţării voastre, cea mai periculoasă dntre toate acţiunle -
cre acţionează în nteresul şi sub controlul puterlor străine. Din
ericire, Dumnezeu ne-a erit pînă n clipa de faţă de acest rău, cel
mai mre dintre toate cele posible. Priceperea voasră, dacă aveţi
cumva vreuna, r i rebuit să ie olosită penru a ala modalităţi
indirecte prn care să poată i îndreptat şi controlat acest
prerogativ periculos. Dacă mijloacele pe cre le-am ales noi, în
Anglia, nu vă plac, atunci conducătorii voştri trebuie să-şi i pus
la lucru talentele pentru a născoci unele mai bune. Dacă mi s-r
cere să ilustrez consecnţele unei asemenea guvenări executive,
precum este cea a voastră, asupra modului în cre au ost chiver­
nisite cele mai impotante treburi publice, v-aş trimite aunci la
ultimele rapoarte ale dl. de Montmorin căre Adunarea Naţională
şi la toate celelalte acţiuni întreprnse în ceea ce priveşte dieren­
dele dntre Marea Britanie şi Spnia. A vă arage atenţia asupra
lor ar i nsă o dovadă de lipsă de respect din partea mea penru
capacitatea voastră de a raţiona.

Aud spunîndu-se că acele persoane pe care voi le numiţi

nistri si-au declarat intentia de a demisiona. Snt mai degrabă
uluit 'că �u au făcut acest lu�ru cu mult imp în urmă. n ceea ce
mă priveşte, nimic în această lume nu m-r i convins să rămn n
situaţia n care se ală ei de mai bne de un an. Nu mă ndoiesc de
aptul că ei n-au dorit decît bnele revoluţiei. Oricum ar sta nsă
lucrurile, ei nu ar i putut, ridicaţi cum erau pe astfel de culmi,
256
 deşi acestea erau culmi ale umilnţei, să nu ie primii care să
vadă atît la nivel 'colectiv, cît şi iecre la nivelul propriului său
deprtament, relele cre au ost produse de acea revoluţie. Este
imposibl ca ei să nu i perceput - cu iecre pas pe cre l-au făcut
sau pe care au evitat să-l acă - situaţia de contnuă decădere a
ţării lor şi neputinţa lor covrşitore de a o servi. Ei se ală astel
ntr-un el de servitute n cre nimeni n-a mai ost văzut n antea
lor. Lipsiţi de ncrederea suvernului lor, căruia i-au ost impuşi,
sau de cea a Adunii, cre i-a impus suveranului, toate noblele
uncţii ale poziţiei lor sînt exercitate de către comitete ale
Adunării, cre nu acordă nici un el de atenţie nici personei lor,
şi nici demnităţi lor oiciale. Ei trebuie să execute, fră a dispune
nsă de putere. Ei trebuie să ie responsabli, fră a putea nsă să
actioneze după cum cred ei de cuvntă. Ei trebuie să delibereze
f.ă a putea nsă să aleagă. În situaţi � complicată n cre se ală:
supuşi la doi suverni şi nepund să exercite nici o nluenţă
asupra nici unuia dntre ei, se văd nevoii să acţioneze ntr-un mod
n cre (indierent cre r i intenţle lor) uneori l trădează pe
unul, alteori pe celălalt, pentru ca ntotdeauna să se trădeze pe ei
nşişi. Aceasta a ost �ituaţia lor, şi ea nu poate să ie alta pentru
cei cre le vor urma. II respect oarte mult pe dl. Necker, căruia
îi doresc numai binele. Îi snt ndatorat penu dovezle de atentie
pe care i le-a oerit. Am considerat atunci cnd duşmanii lui 1- �u
ndeprtat de la Versalles că exilul lui r i rebuit să constituie
obiectul unei adevărate bucii - sed multae urbes et publica
vota vicerunt. 1 3 2 El stă acum pe ruinele finntelo ' r si ale
'

monarhiei Frnţei.
Multe r mai i de spus despre ciudata organizre a puterii
executive n cadrul acestei noi guvenări, numai că oboseala
impune limite n discutarea unor subiecte cre, pn ele nsele, nu
cunosc asa ceva.
Tot �tît de puţin geniu şi tlent este de descoperit şi n
proiectul sistemului judicir aşa cum a ost acesta conceput de
către Adunarea Naţională. Porivit modului lor invariabil de a
proceda, cei care au creat Constituţia voastră au nceput pn abo­
lirea, pur şi simplu, a Parlamentelor. Aceste venerable copuri, ca
de ltel şi restul vechi guvenări, aveau nevoie de unele reorme,
chir dacă monrhia nu se ala n aceeasi situatie. ' Ele necesitau
�
unele modiicări penru a le adapta la istemul unei constituţii
C-da 66 coala 17
257
libere. Numai că, n alcăturea vechilor Parlmente, existau unele
elemente prticulare, deloc puine, pe cre cei nţelepţi s-ar i
cuvenit să le aprobe. Ele posedau, n mod deosebit, o numită
calitate: erau independente. Cea mi ndoielnică dntre răsăturile
ce le erau proprii, cea a caracterului vandabil al uncţiei, a
contribuit totuşi la independenţa lor. Ele erau uncţii pe care
magistraţii le deţineau pe viaţă şi, cu adevrat, prin moştenre.
Deşi numiţi de către rege, aceştia se situau n afra incidenţei
puterii regale. Chiar şi cele mai serioase eorturi prin care
autoritatea regală a ncercat să se instituie împotriva lor dovedesc
tocmai această independenţă radicală. Ei alcătuiau corpuri
politice permnente, astel concepute ncît să opună rezistenţă
inovaţiei arbitrre. Pe baza acestei alcături corporatiste şi a
multora dintre ormele pe care ea le-a îmbrăcat, ei au umit, ntr­
o manieră adecvată, asigurarea atît a vidităţii, cît şi a stabilităţii
legilor. Parlamentele au oerit astel un azil sigur legilor cre se
lau, n acest el, la adăpost de toate revoluţiile n cracter şi
opinie. Ele au slvat, n timpul domnilor prinţilor arbitri, şi al
luptelor dintre facţiunile arbitrare, tezaurul scru al ţrii. Ele au
păstrat vie atît memoria Constituţiei, cît şi moştenrea acesteia.
Ele au reprezentat marea grnţie la adresa proprietăţii private,
care se poate spune că a ost (atunci cînd libetatea personală nu
exista încă) tot la el de bine aprată n Frnţa, precum în oricare
altă ţară. Indierent care r i puterea supremă ntr-un stat, se cere
ca autoritatea judiciră n cadrul acestuia să ie, atît cît se poate,
stel consituită, ncît nu numai să existe n mod independent de
acesta, dr şi să uncţioneze ca un el de contrapondere a lui.
Statul rebuie să oere garanţia că justiţia se lă la adăpost de
propria lui putere. Statul trebuie să conceapă sistemul judiciar ca
şi cum acesta s-r situa n fara lui.
Aceste prlamente au adus astel unele corective exceselor şi
viicilor monarhiei: se prea poate ca acesea să nu i ost dintre cele
mai bune, dar, cu sigurnţă, au jucat un rol impotant. Un astel
de sistem judiciar independent a ost de zece ori mai necesr
atunci cnd democraţia a devenit puterea absolută n ţră.
Judecătoii aleşi, temporari şi loci, aşa cum Constituţia voastră
i-a conceput, care, dependenţi iind n exercitarea uncţiilor lor,
actioneză ntr-un cerc atît de limitat, ormează, cu ceritudine,
ceie mai de dispreţuit dintre toate tribunalele. În zadar vom
258
aştepta de la ei ie şi umbra unei dreptăţi n favoarea strănilor, a
celor de nesuerit pnu bogăţia lor, a celor ce aprţin unei mino­
rităţi nvinse sau a celor care au votat, n legerea judecătorlor,
împoriva lor. Va i, de aceea, imposibil, ca aceste noi ribunale să
ie ţinute deprte de duhul dezbnării. Ş tim din experienţă că tot
ceea ce s-a născocit n privnţa modului de a vota încercă, n vn
şi n mod puerl, să împiedice dezvăluirea preerinţelor alegăto­
rilor. Ir acolo unde aceste invenţi par să servească cel mi bine
scopurle de mascre a opţiunlor celui cre voteză, ele nu ac
decît 'Să producă nencredere, ceea ce lucrează, ntr-un mod şi mai
dăunător ncă, în direcţia unei pniri.
Dacă p rlamentele ar i ost păstrate n loc să ie dzolvate,
producndu-se astfel o schimbare atît de distructivă pentru
naţiune, ele ar i putut să servească n acestă nouă repubică
(commonwealth) dacă nu exact aceleaşi scopuri (căci nu am n
vedere o pralelă exactă), măcr unele apropiate de cele pe care
ribunalul şi senatul Areopagului le-au ndeplinit n Atena. Ele ar
i putut să joace rolul de contraponderi şi corective ale relelor pe
cre le generează o d�mocraţie nedreaptă şi lipsită de fundament
(light). Oricine ştie că acest ribunal a ost marele sprijin al
statului atenian. Oricne ştie cu cîtă grijă a fost susnut şi cu cît
respect religios a fost consacrat. Recunosc că prlamentele nu au
fost cu totul străne de duhul dezbinăii. Ir acest neajuns a fost
mai degrabă exterior şi ccidental, decît un deect al modului lor
de alcătuire, aşa cum el pre să ie, n mod nevitabl, n czul
ribunalelor elective cu o durată de şase ani pe care voi le-aţi
inventat. Există unii englezi care prescriu abolirea vechilor
tribunale pe temeiul faptului că acestea au săvîrşit totul pe bza
mitei şi a corupţiei. Numai că aceste tribunale au recut cu bne
toate testele la care au ost supuse atît de căre monarhişti, cît şi
de către republicani. De aceea, tot ce a putut Cutea regală să
ceară în ceea ce le priveşte a ost dovedirea caracterului lor,
orecum corupt, aunci cnd ele au fost dizolvate, în 1 77 1 . Cei
cre le-au dizolvat din nou nu s-r i dat n apoi de la a proceda la
el dată acest lucru r i ost posibil, numai că ambele investigaţii
au eşuat, ceea ce mă conduce la concluzia că acea severă corupţie
fin anciră rebuie să i fost mai degrabă un lucru rr prntre
magistraţii acestor p rlmente.
259
 ri ost prudent ca împreună cu vechile prlamente să i
păstrat şi vechea lor putere de a nregistra decretele sau măcar pe
aceea de a se opune tuturor decretelor Adunrii Naţionle, aşa
cum era cazul cu edictele promulgate n vremea monarhiei.
Aceasta r i ost o modalitate de a ace ca decretele ocazionle
le democraţiei să concorde cît de cît cu unele dnre pncipile
jurisprudenţei generale. Deectul vechilor democraţii, şi una
dintre cauzele uinării lor, a ost acela că ele au fost guvenate, aşa
cum aceţi şi voi, pn decrete ocazionle, psephismata. 1 33 Nu a
durat mult pînă cnd această practică a afectat conţnutul şi
coerenţa corpului de legi, a dimnuat respecul poporului aţă de
ele, s'rrsind prin a le disuge, în cele din urmă, cu totul.
Înv�stirea pncipalului vostru reprezentnt l puterii execu­
tive, pe cre, n poida bunului smţ, continuaţi să l nuiţi rege,
cu această putere de a protesta, cre pe vremea monariei revenea
Prlamentului din Paris, este culmea absurdului. Este mposibl
pentru voi să acceptaţi dreptul de a protesta l celui cre se
presupune că trebuie numai să execute. Aceasta dovedeşte că nu
înţelegeţi nici ce nseamnă a delibera, şi nici ce înseamnă a exe­
cuta, nici ce este autoritatea, şi nici ce este supunerea. Cel pe care
l numiţi rege s-r cere ie să nu posede această putere, ie să
posede mai multă.
Actula voasră ntocmre este n ntregme juridică. În loc să
vă imitaţi monria şi să vă situaţi judecătorii pe o poziţie de
ndependentă, scopul vostru este acela de a-i reduce la cea mi
oarbă dintr� supuneri. Aşa după cum aţi scimbat totul, aţi
inventat şi noi pncipi le ordini. Mai întîi aţi numit judecătorii,
cre, prespun, trebuie să judece n conomitate cu legea şi abia
după aceea i-aţi inormat că, la un moment dat, intenţionaţi să le
daţi legi pe baza cărora ei rebuie să judece. Prin urmre, orice
studi r i făcut ei (atîtea cîte au făcut) nu le snt de nici un olos.
De aceea, pentru a nlocui aceste studi, ei trebuie să jure că se vor
supune tuturor regulilor, ordinelor şi insucţiilor pe cre le vor
primi, din cnd în cînd, de la Adunarea Naţionlă. Numai că,
dacă ei se vor supune acestor legi, atunci ce temei va mai exista
penu a ace dreptate supuşilor pe baza legi? Judecătorii s'rşesc
pn a deveni cu totul instrumentele cele mai periculoase le
puterii guvennte, cre - pnsă n vltorea unei cauze sau numi
la gndul ei - r putea schimba, în ntregime, regula pe baZa
260
 căreia decide.)acă se va întîmpla ca ceste ordne le Adunări
Naţionle să se opună vonţei poporului care alege judecători la
nivel local, atunci se va produce o asemenea dezordine ncît nici
că se poate imagna. Căci judecători îşi datorează uncţia auto­
rităţii locle, n vreme ce ordinele pe care au jurat să le respecte
snt eise de către cei cre nµ joacă nici un rol n numirea lor.
Între timp, le stă la dispoziţie, penu a-i mboldi şi călăuzi n
exercitarea uncţiilor lor, exemplul tribunalului de la Chatelet.
Srcina acestui tribunl este aceea de a-i judeca pe criminalii ce
i-au ost trimisi de către Adunarea Nationlă sau cre i-au ost
deferiţi pe alte'căi. Judecătorii lui se ală sub protecţia unei gărzi
cre trebuie să le apere viaţa. Ei nu au habr pe baza crei legi
deliberează, nici sub ncidenta crei autorităti îsi desfăsoară
acţiunile şi nici sub ce titlu îşi �xercită uncţiile.' Se 'crede că snt,
uneori, obligaţi să dea sentnţa sub amennţarea cu mortea. Acest
lucru este, probabil, nesigur şi nici nu· poate i ca atre constatat.
Cu toate acestea, ştim că ei i-au văzut atnînd spnzuraţi de uşa
tribunlului lor pe cei pe cre i-au achitat - şi aceasta fără ca
autorii acestei fapte să i ost vreodată cercetaţi.
Adunrea a promis, într-adevr, că va elabora un corp de
legi, cre va i scurt, simplu şi clar şi aşa mai deprte. Altel
spus, Adunarea a umărit ca, pn legile ei scurte, să lase cît mai
mult n seama deciziei judecătorlor, n condiţiile n cre ea a
discreditat orice cunoştnţe cre r i făcut ca decizia judecătoilor
(lucru periculos chir şi n ceea ce re el cel mai bun) să merite
cliicativul de bună.
Este demnă de observat grija cu cre corpurle adinistrative
au ost lăsate n afra jurisdicţiei acestor noi tribunle. Sînt
sustrase astel de la puterea legi exact acele persone care ar
trebui să i se supună cel mai mult. Or, dntre toţi cetăţenii, cei
crora le revne cel mai mult această datorie snt tocmai cei crora
le-a ost ncredinţată admnisrarea ondurilor publice. S-ar i
putut crede - în czul în care ntenţia voastră nu era de a ace ca
acele copuri admnistrative să ie cu adevrat instituţii inde­
pendente şi suverne- că prnre cele dntîi dntre grijile voastre
trebuie să i ost aceea de a crea un tribunal mpunător, aşa cum,
pînă de curînd, au ost Prlmentele voastre sau cum este King's
Bench n cazul nosu, n cre toţi denitiipublici să se bucure
de protecţie n situaţia în cre îşi exercită funcţiile în limitele
261
legii şi n care să resimtă rigorile legii atunci cînd s-r abate de la
datoria lor. Numai că motivul acestei sustrageri (exemption) este
evident. Aceste corpuri administrative snt priciplele insumente
de cre se olosesc actulii conducători penu a eectua trecerea
de la democraţie la oligarie. Ele trebuie, de aceea, să se situeze
deasupra legii. Se va spune că tribanlele legale pe care voi le-aţi
creat nu sînt potrivite pentru a-i consrînge în acţiunile lor.
Negreşit că ele sînt nepotrivite. Ele nu sînt de ltfel poivite
pentru aducerea la îndeplinre a nici unui scop raţionl. Se va
spune, de asemenea, că aceste corpuri administrative rebuie să
dea socotelă Adunării Naţionale. Mă tem nsă că acest lucru nu
nseană decît a vorbi, fră prea mult respect, despre natura Adu­
nri şi a acestor corpuri administrative. Oricum r sta lucrurile,
a i supus bunului plac al acelei Adunri nu înseană a i supus
legii - ie că este vorba de protecţia pe cre legea o oeră, ie că
este vorba de limitele pe cre aceasta le instituie.
Ceva i lipseşte ncă acestei noi insituţi judicire penu a
putea să ie desăvrşiă. Este vorba de ncoronea ei de căre un nou
ibunal - cre să ocupe cel mai înalt rng n sistemul judicir şi ce
să judece crimele ce au ost comise împotriva naţiuni, adică
împoiva puteii Adunării. S-r putea crede că ei, atunci cnd au
conceput această nltă instntă judiciră, au avut în vedere ceva n
genul Înaltei Cţi de Jusiţi� n Anglia, aşa cum acesta a ost
instituită la vremea maii uzurpăi. Cum nsă această prte a
proiecului lor nu este ncă n nregime năptuită, este imposibil să
te ponuni asupra cesui lucru. Oricum, dcă n constitrea acesui
nou ibunal nu se va proceda cu mre grijă stfel ncît el să relecte
un alt spit decît cel cre a însuleit pnă acum Adunrea n
aciunile ei ndreptate mpoiva crimelor la adresa staului, atnci
el va ajunge sub controlul celor dn Adunre (l comitetului de
investigaţii). Aceasta va duce la stingerea ultimelor scntei de
libertate n Frnţa şi la institurea celei mai îngrozitore şi mai
rbirre trni, aşa cum nici o ltă naţiune n-a mai cunoscut vreo­
dtă. Dacă Adunrea re cumva intenţia de a coneri acesui ibunl
ie şi numai aprenţa lierăţii şi a dreptăţii, atunci ea nu trebuie să
invoce sau să aducă în faţa lui, după bunul ei plc, cauze ce i
pivesc pe propii ei membri. Ea ebuie, de asemene, ă plaseze n
asemenea ibunl n fra grniţelor Republici din Pris. 134
262
 Dezvăluie cumva modul n cre v-aţi orgnizat nnata mai
multă înţeL-. :iune decît modul în cre v-aţi conceput sistemul
judiciar? O asemenea srcnă nu este deloc uşoră. Ea necesită
cea mai mre ndemînre şi atenţie, nu numai pentru că în sne
este un lucru mportnt dr, mai mult, penu că nnata este cel
de-al treilea principiu de unitate al acestui nou ansamblu de
republici, pe care voi l nuiţi naţiunea rnceză. Este cu adevrat
greu să prezici ce r putea să devină, n cele din urmă, nnata. Voi
aţi votat n favoarea unei nnate orte mari, pe care aţi dotat-o
orte bine, fără ca acest lucru să aecteze solda militrilor. Dar
cre este principiul discipnei mlitre penu voi? Sau cui nume
trebuie să i se supună anata? Aţi reuşit să prndeţi lupul de
ureci şi vă doresc să vă bucuraţi de ericita poziţie n cre aţi les
să vă situaţi; o poziţie n cre snteţi bine plasaţi pentru a delibera,
în deplină libertate, asupra nnatei sau asupra oricăui lt lucru.
Ministrul şi secretul vosu de stat la departamentul de
război este dl. de la Tour du Pin. Acesta, la el ca şi colegii lui din
admnistraţie, este unul dintre prtiznii cei mai plini de rîvnă ai
Revoluţiei şi un admrator înocat l noii Constituţii, care a ost
zămislită de acest eveniment. Drea de seamă pe care el a
prezentat-o reeritor la orgnizrea militară a Franţei este
importantă nu numai datorită poziţiei pe cre o ocupă autorul ei
şi datorită autorităţii lui personle, dr şi pentru că prezintă, n
mod orte limpede, condiţia actulă a nnatei n Frnţa şi penu
că aruncă lumină asupra principiilor cre omează baza de
acţiune a Adunri în administrrea acestui obiect cu adevărat
diicil şi esenţial. S-r putea ca această dare de seamă să ne
permită omarea unei păreri despre cît de proitabil ar i să
imităm la noi n ţară politica militră a Frnţei.
Pe data de 4 iunie 1 790, dl. de la Tour du Pin a oerit o dre
de seamă asupra strii n care se ală deprtamentul lui, aşa cum
acesta există sub auspiciile Adunării Naţionale. Nimeni nu
cunoaşte această stare mai bine decît el şi nimeni nu poate să o
exprime mai bine decît el. Adresndu-se el însuşi Adunării
Naţionale, iată ce spune:
,Maiestatea sa m-a trimis astăzi pentru a vă informa despre
multiplele dezordini despre care primeşte, în iecare zi, cele mai
dezolante ştiri. Corpul militar ameninţă să cadă în cea mai
turbulentă zarhie. Regimente întregi au îndrăznit să violeze
263
 respectul pe care l datorează legii, regelui, ordinii ce s-a stabilit
prin decretele voastre şi jurămintelor pe care le-au depus cu cea
mai impunătoare solemnitate. Constrîns de datoria mea să vă
aduc la cunoştinţă aceste excese, inima mea sîngerează atunci
cînd 1 gîndesc cine sînt cei care le-au comis. Aceşti oameni,
împotriva cărora nu mă pot împiedica să nu răspîndesc plîngerile
cele mai amare, fac parte dintre acei soldaţi care au dovedit
atîta onoare şi loialitate pînă în ziua de astăzi şi al căror
camarad şi prieten am fost preţ de cincizeci de ani.
Care săie duhul cu neputinţă de neînţeles care ametindu-i şi
conducîndu-i pe căi greşite i-a făcut să se rătăcească ? In vreme
ce voi nu prididiţi să lucraţi pentru a face să domnească
unformitatea în această ţară şi pentru a face din ea un întreg
solid şi coerent; în vreme ce francezii învaţă de la voi atît respectul
pe care legile l datorează drepturilor omului cît şi cel pe care
cetăţenii l datorează legilor, administraţia armatei nu relectă
altceva decît dezordine şi confuzie. Văd cum, în mai mult de un
singur corp militar, legăturile disciplinei s-au slăbit şi se desfac,
cum sînt exprimate, în mod direct şi fără nici o precauţie, pretenţii
de care nimeni n-a mai auzit vreodată, cum, în mod trufaş, sînt
sidate ordonanţe căroa le lipseşte orice forţă, şei care nu dispun
de nici o autoritate, fonduri militare ce sînt jefuite, drapele
luturînde, pînă şi autoritatea regelui (risum teneatis); cum oiţerii
dispreţuiţi, degradaţi, hăituiţi, unii chiar prizonieri ai trupelor lor,
duc o viaţă precară în mijlocul dezgustului şi al umilinţei; şi
pentru ca groaza să fie deplină, văd cum comandanţii locului sînt
decapitaţi sub ochii şi aproape în braţele propriilor lor soldaţi.
Aceste nenorociri sînt mari, numai că insurecţiile militare
pot avea consecinţe şi mai dăunătoare: mai devreme sau mai
tîrziu, naţiunea însăşi ajunge să ie ameninţată. Natura lucrurilor
cere ca armata să nu acţioneze niciodată decît ca instrument. Din
momentul în care ea, erijîndu-se în corp deliberativ, va acţiona
în conformitate cu hotărîrile pe care le-a luat, guvernămîntul, de
orice natură ar fi el, va degenera imediat într-o democraţie
militară, o specie de monstru politic care a sirşit întotdeauna
prin a-i devora pe cei care i-au dat naştere.
După toate acestea, care va fi acela care să nu se sperie de
aceste adunări neregulate şi de aceste comitete turbulente,
formate în unele reg imente de către soldaţi şi suboiţeri, fără
264
ştirea sau chiar în ciuda ordinelor superiorilor lor, a căror pre­
zenţă şi participare nu ar putea să legitimeze aceste monstruoase
adunări democratice (comices) ?"
Nu este necesr ca acestui tablou, pe de-a ntregul nchegat,
să i se mai adauge ceva: un tablou atît de complet cît permite
ntnderea pnzei, cre, după cum mă tem, nu nclude enumerrea
tuturor dezordnilor, de orice natură r i ele şi orice grad de
complexitatea r avea, cre se petrec n cadrul acestei democraţii
militare; democraţie cre, aşa cum pe bună dreptate şi cu nţelep­
ciune constată mnistrul războiului, oriunde există si oricare r i
denumrea formală care i se dă, s'rrşeşte prn a dev�ni adevărata
natură a statului. Căci, deşi el normeză Adunarea că prtea cea
mai mare a armatei nu a reuzat ncă să se supună, ind ncă
devotată datoriei ei, nu este mai puţin adevrat că acei călători
care au văzut corpurile militre care se comportă cel mai bine, au
remrcat mai degrabă absenţa revoltei decît existenţa disciplinei.
Nu mă pot împiedica să nu mă opresc aici penru o clipă
pentru a relecta asupra expresilor de surpriză cre i-au scăpat
mnisruiui în vreme ce relata aceste excese. Penru el, abaterea
trupelor de la vechile prncipii de loialitate şi onore pre să ie
cu totul de neconceput. Cu sigurnţă, cei crora li se adresează
ştiu mult prea bne cauzele acestei abateri. Ei ştiu cre snt
doctrinele pe care le-au propovăduit, decretele pe care le-au dat
şi practicile pe cre le-au ncuvnţat. Soldaţi îşi amntesc de 6
octombrie. Ei păstreză încă n memorie gărzile rnceze. Ei nu
au uitat ocuparea castelelor regelui de la Paris şi Mrsilia. n
memoria lor, mai este încă prezentă magnea guvenatorilor
ambelor oraşe, ucişi fră ca făptaşii să se teamă de pedeapsă. Ei
nu renunţă la prncipiile egalităţii oamenilor, cu atîta ostenelă
ormulate şi proclamate în mod atît de ostentativ. Ei nu pot să
închidă ocii n faţa modului în cre este dezonorată ntreaga
nobilme a Frntei si a modului n care este distrusă nsăsi ideea
de nobleţe prn � aştere şi caracter. Totala abolre a titlurilor şi a
distincţilor nu a putut să treacă cu totul neobservată în
gnzone. Cum poate atunci să deplngă dl. de la Tour du Pn
lipsa de loialitate a matei, cnd doctoiiîn drepturle omului dn
Adunrea Naţionlă i-au dăscălit pe soldaţi n privnţa respectului
pe cre l datorează legilor? Este uşor de estimat cre dntre cele
două lecţii va mai uşor de nvăţat de către cei cre poartă n mîni
265
mele. Cît priveşte autoritatea regelui, putem ala de la mnistrul
războiului însuşi (dacă mai era nevoie de o astel de conirmre)
că aceste upe, ca de ltel şi lţi cetăţeni, nu mai au nici un el
de consideraţie pentru ea. ,,Regele, ne spune el, a repetat de
nenumărate ori ordinele necesare pentru a pune capăt acestor
excese: numai că, tntr-o criză atît de adîncă, concursul vostru (al
Adunării) a devenit absolut necesar pentru a stăvili relele care
ameninţă statul. Voi adăugaţi la forţa puterii legislative forţa
opiniei, care este chiar mai importantă." Cu sigurnţă, mata nu
poate avea nici o părere despre puterea sau autoitatea regelui.
După cum se prea poate ca pnă acum ea să i priceput că
Adunarea nsăsi nu se bucură de mult mai multă libertate decît cel
cre face igură de rege la voi.
Acum se poate vedea ce nume şi-a propus Adunrea să
săvrşească într-una dntre cele mai critice situaţii n cre se poate
ala un stat. Mnisrul i cere Aduniisă se nveşmnteze n toată
mreţia puteii ei şi să se înmeze cu toate ulgerele. El îşi doreşte
ca prin toate acestea şi prn prncipile mportnte şi severe pe cre
le-a nunţat, Adunarea să dea orţă proclmaţiei regelui. După
toate acestea, ne-m i aşteptat ca Adunarea să dezbată problema
tribunalelor civle şi litare, a desinţări unor corpuri de trupă
şi a decmăii altora, a tuturor mijloacelor de excepţie pe cre
necesitatea le mpune n astel de cazuri penu a stăvili înantarea
celei mai teribile dntre toate nenorocirle. n mod pticular, r i
ost de aşteptat să se acă o nvestigaţie serioasă a cazurilor de
ucidere a comandanţilor în prezenţa soldaţilor lor. Numai că,
despre aceste lucruri ca şi despre altele asemănătore, Adunrea
nu a pomenit nici măcr un cuvnt. După ce a ost inomată că
soldaţi au călcat în piciore decretele pe cre le-a dat şi pe cre
regele le promulgase, Adunarea a ormulat noi decrete şi l-a
autoizat pe rege să acă noi proclamaţi. După ce minisul de
război a constatat că regimentele nu au pus nici un preţ pe
jurămntele „depuse cu cea mai impunătoare solemnitate", ce
propune Adunrea? Mafmulte jurămnte. Ea rennoieşte deqete
şi proclamaţi, pe măsură ce le constată nsuicienţa şi multiplică
jurămntele, n aceeaşi proporţie n cre îşi ntensiică eorturile
penu a slăbi respectul datorat religiei n suletele omenilor. Sper
că, imiţndu-le soldaţlor texul jurăintelor lor civice, Adunrea
nu va uita să adauge şi textele prescurtate le excelentelor predici
266
le lui Volt�e, d 'lmbert, Diderot şi Helvetius despre nemurirea
suletului, despre modul n cre o Providenţă atotputeică ve­
ghează asupra aciunilor noastre şi despre recompense şi pedepse
care ne vor i date ntr-o viaţă vitore. Lucu de cre nu mă n­
doiesc, ştind că o categorie anume de lecturi ocupă un loc consi­
derabil n pregătrea itră a soldalor, aprovizionaţi cu pamlete
tot atît de mult pe cît snt dotaţi cu glonţe.

Cred că, penu a prentîmpna relele crora le dau naştere

conspiraţile, reuniunile clndestne, comitetele n care dospeşte
smnţa revoltei şi monsuoasele adunri democratice ( comitia,
comices) le soldalor ca şi toate dezordnile ce apr din lene, lux,
desfrnre şi insubordonare s-a recurs la cele mai de nemaginat
mijloace de care oamenii s-au olosit vreodată, chiar şi n această
perioadă care s-a ntrecut pe sne în ceea ce priveşte astel de
nvenţii. Este vorba, nici mai mult nici mai puţn, de umătorul
mijloc: prnr-o scrisoare circulară adresată tuturor regmentelor,
regele le auorizează şi le încurajează să se asocieze. cu cluburile
şi conederaţiile dn dieritele municipalităţi şi să prticipe, alăuri
de ele, la srbătorile şi divertismentele lor civice! Se pre că
această zglobie disciplnă bahică este menită să îmblnzească
dispoziţiile sălbatice le soldalor, să-i concilieze cu camrazii lor
de pahr dn alte stări, contopnd astel diferitele conspiraţii
pticulre în asociaţii mai cuprnzătore. 135 Nu-mi vine greu să
cred că acest remediu este pe placul soldaţilor, aşa cum aceştia
sînt descişi de către dl. de la Tour du Pn şi că, oricît de rebeli r
i, ei se vor supune cu conştinciozitate acestor proclamaţii regale.
Ceea ce nsă r trebui să pun la ndoilă este dacă toate aceste
mnifestri ale spitului civic, precum jurmintele, asocierile şi
estivităţile, i vor face să ie mai ncinaţi decît sînt astăzi către
supunere aţă de oiţerii lor, sau i vor învăţa, într-un mod mai
temenic, să se supună austerelor reguli ale disciplinei militre.
Ele vor ace din ei admirabili cetăţeni după moda rnceză, dr nu
şi soldaţi la el de buni, indierent după ce modă. O altă îndoilă
r putea aprea n legătură cu măsura n cre conversaţiile care se
poartă n jurul acestor mese snt adecvate penu a pregăti, mai
bine, mata penu rolul de „simplu instrument", pe care natura
lucrurilor - aşa cum în mod întemeiat remarcă mnistrul de
267
război, care este, în acelaşi timp, .şi un oiţer veteran l impune
-

n czul armatei, indierent de împrejuri.

Cît priveşte probabiitatea ca aceste conversaţii libere pe cre
soldaţii le poartă în timpul activităţilor şi al estivităţilor so­
cietăţilor municipale - prticipare ce este autorizată şi ncurajată
prin ordinul regelui -- să contribuie la creşterea disciplnei mili­
tre, trebuie judecat prn prisma a ceea ce municipalităţile nsele
ne spun, aspect pe cre l relectă discursul nsuşi al minisrului
de război. El consideră - ponind de la semnele ncurajatore ce
vn dn partea unor regmente - că eforturile lui de a restaura
ordnea vor i ncununate de succes, cel puţin penru clipa de faţă,
cît priveşte viitorul acesta i apare ca iind oarecum întunecat.
Vorbnd despre mijloacele de prentmpinare a revenirii dezor­
dnilor, el declră:
,Administraţia nu va putea n iciodată să răspundă de
prevenirea pentru totdeauna a revenirii dezordinilor, atît vreme
cît va vedea că muncipalităţile îşi arogă asupra trupelor o putere
care, prin constituţie, revine în întregime monarhului. Voi aţi
ixat limitele autorităţii municipale; sfera de acţiune, pe care aţi
acordat-o acesteia din urmă în comparaţie cu cealaltă, este
circumscrisă de dreptul de a rechiziţiona. Dar niciodată decretele
voastre, nici fn litera, şi nici fn spiritul lor, nu au autorizat comu­
nele să destituie oiţerii, să-i judece, să dea ordine soldaţilor,
să-i izgonească din posturile ce le-au fost încredinţate, să-i
oprească în marşurile ce au fost ordonate de către rege, sau,
într- un cuvfnt, să aservească trupele capriciilor fiecărui oraş
sau fiecărui burg pe care ele trebuie să-l străbată."
Iată dr cre snt cracterul şi dispoziţiile municipalităţilor
crora le-a revenit sracna de a-i readuce pe soldaţi la adevratele
principii le supunerii militare şi de a ace din ei adevrate
nstrumente le puterii supreme a ţăii! Acestea sînt dezordnile
dn trupele rnceze şi, pe măsura lor, remediul avut în vedere!
Situaţia dn mană nu este deprte de cea din armată. Municipa­
lităţile nu urmează ordinele date de Adunare, după cum nici
mana pe cele ale municiplităţilor. Deplîng dn nmă situaţia în
cre se lă. un respectabl servitor al ordnii publice precum acest
ministru de război, care se vede obligat, la vîrsta lui nantată, să
ţină isonul Adunării şi să toasteze ori de cîte ori aceasta ridică
cupa ei civică, plecndu-şi, n acelaşi tmp, runtea lui ncrunţită
268
n aţa tuturor acestor fntezi bizre le politicienilor imaturi.
Astel de plnui nu pot veni de la un om cre, de mai bne de
cncizeci de ni, cunoaste recusurile lumii. Ele seamnă mai
degrabă cu ceea ce ne p�tem aşt�pta de la aceşti abili alcmişti
ai politici, care îşi scurtează drumul către onorurle publice şi
cre abordează toate problemele cu o fnatică sigurnţă de sne şi
ca şi cum soluţia acestora li s-r i revelat pe dată. Ce să ne mai
mirăm că ei procedează astel cînd unul dintre doctorii lor a
considerat de cuvinţă, nconjurat ind de aplauze şi de un mre
succes, să avertzeze Adunrea ca nu cumva să recurgă la satul
celor n vîrstă sau al oricrei persone ce îşi ntemeiază judecata
pe experienţă. Presupun dr că toţi mnişri de stat dn Frnţa
trebuie astăzi să se supună acestui test şi să abjure cu totul erorile
şi erezle experienţei şi le observaţiei. Fiecre om re pree­
rnţele lui. Dar eu cred că, dacă nu mi-r i dat să atng nţelep­
ciunea pe cre vrsta o aduce cu ea, aş păsra cel puţin ceva dn
rectitudnea şi din denitatea de necontestat a acesteia. Aceşti
ndivzi cultivă regenerrea; numai că, n ceea ce mă priveşte, nu
mi-aş oferi, penu nimic în lume ibrele întărite de vîrstă penu
a i regenerate de către ei şi nici că aş începe, n marele an de
răscruce al vieţii mele (grand climaterici 36) , să ţip pe limba lor
sau să gîngăvesc, n l doilea leagăn al vieţii mele, sunetele
pimitive le metizici lor brbre137. Si isti mihi largiantur ut
repueriscam, et in eorum cunis vagiam, va/de recusem.
Este imposibil să- nu descoperi absurditatea (imbeciliy)
acestui sistem pueril şi pednt, pe care ei l numesc o constituţie,
fră a descoperi n acelaşi timp nsuicienţa crasă şi trele tuturor
celorllte părţi cu cre ea vne n contact sau cu cre re ie şi cea
mai îndepărtată legătură. Este imposibil să propui un remediu
penu ncompetenţa Coronei fră a pune, în acelaşi timp, n
evidenţă ncapacitatea Adunării. Nu se poate să nu relectezi
asupra tlmeş-bmeşului dn mata naţionlă fră a scoate la
vedere cele mai cumplite dezordni dn rupele municipalităţilor.
Militaii avorizează nrhia civilă, n vreme ce civilii trădează
anrhia militară. Mi-aş dori ca iecare să citească cu atenţie
discursul (cu siguranţă) elocvent l dl. de la Tour du Pn. El pune
salvarea municiplităţilor pe seama bunei purtri a unora dntre
trupe. Rolul acestor trupe este de a menţne n cadrul acestor
mnicipalităţi acţiunea cre, bne-ntenţionată ind , este cea mai
269
slabă, şi de a o proteja de ostlitatea acţiunii rău-ntenţionate, cre
este cea mai putenică. Dar municipalităţile snt ataşate de suve­
rnitatea lor şi vor să le ordone acestor trupe de care au nevoie
pentu a le protej a. Ceea ce le rămne de făcut este ie să comnde,
ie să curteze aceste trupe. De aceea, datorită situaţiei n cre se
ală şi n vrtutea puterilor republicne pe care le-au obţnut,
municipalităţile nu au de ales n relaţia lor cu rmata: ele trebuie
ie să-i comnde, ie să-i slujească, ie să se alieze cu ea, iar
aceasta ie succesiv, ie n acelaşi tmp, în uncţie de mprejurări.
Cărei autorităţi r putea să i se supună mata, dacă nu celei a
municipalităţilor, după cum cărei autoităţi r putea să se supună
mnicipalităţile decît celei a matei? Pentu a menţne monia
acolo unde autoritatea a dispăut, Adunarea încercă, n poida
consecnţelor cre r putea apărea, să vndece dezordnile pn
dezordni, spend ca astel să se erească de o democraţie pur mi­
litră, detmnd nteresul matei nspre o democraţie municipală.
Odată deprnşi să se mestece prn cluburi, c abale şi adunări
municipale, soldaţii vor i purtaţi de către anităţile lor elecive
căre straile cele mai de jos şi cele mai radicle. Obiceiurile lor,
fecţiunile şi smpatiile lor se vor situa de această pte. Toate
merele unei politici monstuoase şi aducătore de rele - cum
snt conspiraţile militre ce se cer a i remediate pn mijlocirea
conederaţiilor civice, municip lităţile rebele ce nu pot i făcute
să se supună decît oerndu-le mijloacele de seducere a însăşi
rmatei statului, cre r trebui de apt să le ţină în rîu - nu pot
decît să mărească dezordnile pe cre nsăşi această politică le-a
provocat. Trebuie ca sngele să curgă. Ir el va curge datorită
lipsei de bun-smţ cre se mnfestă pretutndeni n modul n cre
au ost orînduite orţele şi toate tipurile de autoritate civilă şi
juridică. Se poate ca, pe alocuri şi pentu o vreme, dezordnile să
ie reduse, numai că ele vor izbucni n alte prţi, deorece răul
este radical şi inrinsec. Toate aceste proiecte de a-i mesteca pe
soldaţii rebeli cu cetăţenii ncinaţi spre rebeliune nu pot decît să
slăbească, dn ce n ce mai mult, legăturile de natră militră
cre i unesc pe soldaţi cu oiţeri lor, conernd, n plus, o noă d�
îndrăzneală soldăţească turbulenţei meşteşugilor şi ţărnilor.
Pentu a avea o adevărată rmată, se cere ca oiţeul să ie penu
soldat autoritatea supremă, astel ncît înreaga lui atenţie,
ascultre şi smă să se ndrepte numai căre acesta. Numai că se
270
pre că, de-acm ncolo, calităţile principale ale unei oiţer
trebuie să ie blndeţea şi răbdrea. Pentru a-şi .sruni trupele, ei
se văd nevoiţi să recurgă la artiicii electorale, astfel ncît, n loc
să se porte ca nişte comandnţi, rebuie să joace n schimb rolul
unor cndidaţi n alegeri. Numai că, dacă astel de procedee le pot
coneri puteri considerabile din cnd în cnd, problema cu
adevărat de o importnţă capitală este de cre autoritate nume
depinde numirea lor n post.
Nu se ştie încă ce decizie nală veţi lua n această privinţă.
După cum această decizie nu pre să ibă o importanţă tot atît de
mre ca păsrrea neschimbată a raporturlor ciudate şi conradic­
tori cre există nre rmata voastră şi toate celelalte părţi ale
republicii sau a rapolor ncurcate ce există nre aceste diferite
prţi şi republică n ntregul ei. S e pre că, iniţial, i-aţi conerit
regelui dreptul de a-i numi pe oiţeri, n mod provizoriu şi sub
rezerva conmării lor, de căre Adunrea Naţională. Numai că
oamenii care au un interes de urmărit snt exrem de iscusiţi în
descoperirea ade�ăratului loc n cre rezidă puterea. De aceea,
oiţerii rmatei rnce� vor ajunge să înţeleagă foarte repede că
aceia cre posedă un drept indenit de veto sînt cei cre conferă,
de fapt, posturle. Ei vor fi astfel obligaţi să considere inrigile
cre se ţes n cadrul Adunării ca singura cale sigură căre pro­
movre. De .altel, nou a voastră Constitutie îi obligă să facă
;
primele demersuri n acest sens la curtea egală. n ocii mei,
această dublă negociere, necesră penru a obţine promovrea n
rnguri militre, este o invenţie cum nu se poate mai bună pentru
a semăna discordia în cadrul Adunării n seşi, cu privire la
distriburea posturlor militre şi penru a afecta corpul oiţerlor
prinr-o dezbnre şi mai periculoasă ncă penru sigurnţa guver­
nămntului, oricre r i foma cestuia, cre duce, n cele din
urmă, la disugerea eicienţei matei nseşi. n mod nevitabil,
oiţerii cre rateză promovările promise de căre Coronă se vor
coaliza nr-o factiune opusă celei cre a respins, n cadrul Adu­
'
n elul acesta, vor i alimentate n cadrul r­
nării, cererea lor.
matei nemulţumiri la adresa celor aflaţi la putere. Pe de altă prte,
acei oiţeri cre, lucnd n avntajul lor prin intermediul unei
fcţiuni din Adunre, vor simţi că meritele lor nu sunt suicient
preţuite de Curte, vor ajunge să dispreţuiască o autoritate cre nu
27 1
va avea nimic de-a face cu promovrea lor. Dacă penru a evita
aceste· rele veţi adopta singur criteriul vrstei pentru numrea n
posturi de comndă sau pentu promovre, atunci veti avea o
armată numai cu numele. În acelaşi timp, ea va de�eni mai
independentă şi se va apropria mai mult de o republică militră.
Dr insrumentul nu este armata, ci regele. Un rege nu poate i
detronat numai pe jumătate. Dacă el nu deţine n întregime
comnda amatei, atunci el nu este nimic. Ce eect poate să aibă
o putere cre nu deţine decît n mod nominal comnda rmatei,
cre nu-i inspiră acesteia nici recunoşnţă, şi nici rică? O astfel
de nulitate nu este potrivită pentu administrrea unui astel de
obiect, dintre toate cel mai diicil, cum este comnda supremă a
militarilor. Aceştia trebuie să ie consrnşi (lucu căre cre ei se
simt nclinaţi prn chir natura lor) de către o autoitate personlă
reală, viguroasă, eectivă şi cre să nu admită ezitre. Autoritatea
nsăşi a Adunării este afectată şi slăbită deoarece ea se rnsmite
prnr-un canl asemănător celui pe cre l-a ales. Armata nu va
mai respecta, pentu mult timp, un corp cre nu acţioneză decît
prn mijlocrea unui orgn de pradă şi .care practică la vedere
impostura. Ea nu se va mai supune, n mod sincer, unui prizonier.
Ea va ajunge ie să dispreţuiască toată această alsă pompă, ie să
deplîngă un rege captiv. Ş i dacă nu cumva mă nşel, această
relaţie a rmatei cu regele se va impune ca o gravă dilemă a
politicii voastre.
Pe lngă toate acestea, trebuie văzut dacă o Adunre precum
a voasră, chir şi presupunnd că s-r ala n posesia unui alt
orgn de trnsmitere a ordinelor decît cel pe cre îl re, poate să
promoveze supunerea şi disciplina unei armate. Se ştie că, pînă
acum, armatele nu au rătat decît o supunere orte precară şi
nesigură oricărui senat sau oricărei autorităţi populre. De aceea,
ele vor i cu atît mai puţn dispuse să rate supunere unei Adunări
cre nu există decît de doi ni. Dacă e ca oiţerii să accepte, fără
să crîcnească şi căzuţi nr-o admraţie totală, domnia avocaţilor,
atunci trebuie să ne aşteptăm ca ei să-şi pirdă, cu totul, strea
de spirit marţială. Cu atît mai mult atunci cnd ei se văd obligaţi
să-şi rennoiască, fără ncetre, omagiile la adresa unei succesi­
uni etene de avocaţi, a cror politică militră şi l căror talent de
a comnda (dacă se poate vorbi, în cazul lor, de aşa ceva) snt tot
272
 atît de precre· pe cît de recătore este autoritatea de cre ei se
bucură. Ca umre a slăbiciunii de cre dă dovadă una dntre
puteri şi a nstabiiăii cre le afectează pe toate, este de aşteptat
ca oiţerii unei amate ă ie divizaţi şi stăpniţi de duhul revoltei
pnă n clipa n cre un general populr, cre nţelege arta de a
aduna soldaţii n jurul lui şi cre dă dovadă de un adevărat spirit
de comndă, va arage piivirile tuturor asupra lui. matele i se
vor supune atunci ca o recunoaştere a meritelor lui personale. Aşa
cum stau lucurile acum n Frnţa, nici că există un alt mod de a
asigura supunerea militră. Numai că, în clipa n care acest
eveniment se va produce, cel cre va comnda cu adevărat amata
va deveni stăpnul ei, dr şi stăpnul regelui (ceea ce nu este ncă
nimic), al Adunii voasre, al nregii voastre republici.
Cum a ajuns Adunrea să aibă această putere asupra matei?
Fără ndoială că n prncipal prn coruperea soldaţilor, cre au ost
îndepărtaţi de oiţerii lor. Adunrea a început prin cea mai
ngrozitore dnre operaii. Ea a atns punctul cenral, cel n jurul
căruia gravitează, nr-o stre de echilibru, toate p ticulele cre
compun rmata. Adunrea a distrus prncipiul supunerii exact n
punctul n cre acesta i uneşte pe oiţer şi pe soldat, în locul n
cre lnţul subordonării militre ncepe şi de cre întreg sistemul
depnde. I se spune soldatului că el este cetăţen şi că el se bucură
astel de drepturile · omului şi ale cetăţeanului. I se spune că
dreptul omului consă n autoguvenre şi n a i condus numai de
către cei pe cre el i-a delegat ca umre a acestei autoguvenări.
Este, de aceea, oarte nomal ca el să creadă că acolo unde, de
fapt, rebuie să se supună n cel mai înalt grad este liber să aleagă.
Este, de aceea, oarte probabil ca, drept rezultat, trupa să ajungă
să facă n mod sistematic ceea ce acum face numai oczional:
nume să exercite cel puţn un drept de veto în alegerea ofiţerilor.
Se ştie că n prezent oiţerii snt, ! cel mai bun caz, toleraţi şi
aceasta pe motiv de bună purtre. n realitate, au existat multe
situaţii n cre oiţerii au ost pur şi simplu destituiţi de către
trupele lor. Acesta este un l doilea drept de veto exercitat asupra
numilor făcute de rege - un veto tot la el de eficace ca şi cel al
Adunări. S oldaţii ştiu deja că n c adrul Adunări s-a pus pro­
blema dacă nu e cumva czul ca ei să-şi leagă n mod drect
oiţerii sau măcr o parte a acestora - sugestie cre, de altel, nu
C-da 66 coala 1 8 273
a ost n mod defavorabl prmită. Aunci cînd astel de subiecte
sînt supuse deliberări, nu rebuie să ne mire că soldaiivor ncna
nspre acea opnie cre vne cel mai bne n ntîmpnrea preten­
ţlor lor. Ei nu vor suporta să ie luaţi drept mata unui rege
prizonier, n vreme ce, în aceeaşi ţră, n alt corp militr - cu care
snt invitaţi să ratenizeze în festivităţi şi să se unească în
conederaţi - este luat drept mata liberă a unei constituţi libere.
Ei vor pune ochii pe cealaltă armată, mai permnentă decît a
lor - vreau să spun armata municipală. Ei ştiu prea bne că acest
corp mlitar îşi alege în realitate proprii oiţeri. Să nu ie ei
capabili să înţeleagă motivul pentru cre, spre deosebire de
celălalt corp mlitr, ei nu îl pot alege pe mrchizul de la Fayette
(sau oricre este noul lui nume) drept comandnt l propriei lor
mate? Dacă e ca alegerea unui comndnt general să facă parte
dn drepturile omului, atunci de ce să nu acă prte şi dn drep­
turile lor? Ei văd cum snt aleşi judecătorii de pace, magisraţii,
preoţii, episcopii, funcţionarii municipali şi comndnţii natei
priziene. De ce numai ei să ie excluşi? Să ie bravii soldaţi ai
Frn tei sngurii cre să nu ie în stre să judece meritul mitr si
ce c Iităţi nume se cere să aibă un comndnt general? Îşi pierd
ei cumva drepturle omului ca urmre a faptului că snt plătiţi de
stat? Şi, totuşi, ca parte a acestei naţiuni ei nşişi conribuie la
această plată. Regele nsuşi, Adu!rea Naţională şi toţi cei cre
o aleg nu snt şi ei plătiţi la fel? n loc să vadă cum toţi aceşti
oameni sînt mpiedicaţi să-şi exercite drepturle ca urmre a
faptului că primesc un salriu, ei consideră, mai degrabă, că
salriul n cauză este oferit tocmai în vederea exercitii acestor
drepturi. Nu aţi prididit nici un eort pentru a pune n mîinle lor
toate hotărrle voasre, toate decretele, dezbaterile şi lucrările
doctorilor voşri n religie şi politică. Ir acum vă aşteptaţi ca ei
să aplice la situaţia n care se ală exact acele docrne şi exemple
cre snt cel mai mult pe placul vostru.
Într-o ordne politică precum a voasră, totul depnde de
mată. Aceasta deoarece nu aţi cruţat nici un eort pentru a
distruge toate opniile, prejudecăţile şi, n măsura n cre aţi putut,
toate nsnctele cre acţioneză n favorea ordnii politice. De
aceea, în momentul în cre o disensine apre înre Adunrea
voastră Naţională şi o prte orecre a naţiunii, nu aveţi de ales
274
 decît să recurgeţi la orţă. Nu aveţi nici o altă opţi,ne sau, mai
exact, aceasta este sngura cre v-a mai rămas. Aşa cum puteţi
vedea dn raporul mnistrului de război disribuţia nnatei se
face, n mre măsură, dn raiuni legate de asigurarea securităţii
nemel38. Pentru a guvena aveţi nevoie de nnată, numai că aţi
nculcat n ceastă armată, de cre guvenrea voasră depnde, ca
de altel n ntreg corpul naţiunii, prncipi cre vor ajunge - după
o vreme - să vă obstrucţioneze n relizrea scopurilor în vederea
cărora le-aţi nstituit. L-aţi nsărcnat pe rege să mobilizeze
tupele pentru a acţiona împotriva popoului, n condiţle n cre
întreaga lume v-a auzit cuvntele - cre ne mai răsună încă n
urechi - prn cre declaraţi că trupele nu trebuie să tragă în
cetăţeni. In czul n cre coloniile voastre şi-r proclama o
constituţie ndependentă şi li?ertatea comerţului, nu aţi trimite
aunci trupele împoriva lor? In cre capitol al codului vostru al
dreptuilor omului pot aceste colonii să citească cum că mono­
polizrea şi limitrea comerului n beneiciul altora este permisă
ca parte a drepturilor omului? O revoltă a creolilor împotriva
voastră va aduce după ea o revoltă a negrilor împoriva acestora.
Vom vedea atunci dn nou tupe, masacre, torură, execuţii prn
spînzurare! Acestea snt drepturile omului aşa cum le concepei
voi! 139 Acestea snt rezultatele declraţiilor voasre metaizice pe
cre le-aţi făcut cu atîta uşurnţă, pentu ca ulterior să le retractaţi
încărcaţi de ruşne! Nu mai puţn decît alaltăieri s-a întîmplat ca
emierii dnr-una dn provnciile voastre să reuze să plătească
nu ştiu ce el de rentă de pămnt stăpnului. Ca urmre a acestui
lucu, voi decretai că ţărnii vor plăti toate rentele şi redevenţele,
cu excepţia celor pe cre le-aţi recunoscut ca nedrepte şi le-aţi
abolit. Ir n cazul n cre ei reuză, i ordonaţi regelui să trmită
tupele mporiva lor. Voi începeţi prn a stabili prncipii meta­
izice, ponnd de la cre neraţi concluzii cu cracter universal,
pentru ca, n cele dn urmă, să ncercaţi să limitaţi logica prn
despotism. Conducătorii voşri le spn oamenilor că este drepul
lor sacu acela de a lua cu asalt ortăreţele, de a omorî gărzile, de
a capura regii, fără a i autorizaţi în acest sens, nici măcr în mod
aprent, ie şi de către Adunre, cre, n citate de. corp legislativ
suprem, acţionează în numele înregii naţiuni. Cu toate acestea,
aceşti conducători nu se dau napoi de la a comnda tupelor, cre
au ost implicate n crerea acestor dezordni, să exercite presini
275
asupra celor cre vor judeca pe bza acelor prncipii şi cre vor
urma acele exemple pe cre ei înşişi le-au ncuvnţat în mod atît
de încurajator.

Conducători i învaţă pe oameni să respngă eudalitatea şi

să se lepede pe de-a ntregul de ea ca ind brbrismul tirniei,
după cre le spun cît de mult rebuie să ndure dn această tirnie
brbră fără să crîcnească. Ei snt generoşi cnd vne vorba de
denunţrea nedreptăţlor, dr mai degrabă zgrciţi n ceea ce
priveşte ijloacele de corectre a acestora. Poporul ştie că nele
renzi şi ndatorri personale cre au fost răscumpărate (dr penu
cre nu s-au oerit nici un el de bni) snt nmic n compraţie cu
alte corvezi pe cre trebuie să le ndure şi n legătură cu cre nu
aţi .hotărît nimic. El ştie că aproape întreg sistemul proprietăţii
uncire este de origne eudală. Că el rezultă dnr-o disribuire
a pămînturilor ce au ost smulse de la proprietarii lor originri de
către un cuceritor brbr cre le-a oerit mai apoi ajutorelor lui
brbre. După cum el este conştient de faptul - asupra cruia ni­
meni nu are nici cea mai mică ndoială - că efectul cel mai
nedrept l acestei cucerri este reprezentat de renzile uncire de
orice fel.
După toate probablităţle, ţărnii snt umaşii acestor vechi
proprietri, atît romni, cît şi galezi. Numai că, n cazul n cre nu
reuşesc să stabilească titlul lor de proprietate pe bza unor
documente istorice şi juridice, ei se rerag n citadela dreplor
omului. Aici se prea poate ca ei să afle că oamenii snt egali şi că
pămîntul, această mamă bună, aceeaşi pentru toţi, nu trebuie
acaprat pentru a ntreţne dor mîndria şi luxul unora, cre nu
snt prn natura lor mai buni decît ei şi cre, ntrucît nu-şi cîştigă
pînea cea de toate zilele cu sudoarea frunţii precum ei, nu
valoreză nici măcr atît. Ei ală că, potrivit legilor naturii, cel
care ocupă şi cultivă pămîntul este adevăratul proprietr şi că,
pn umre, nu există prescripţie cre să ie împotriva naturii.
Aceasta nseană că nţelegerile (acolo unde există unele) pe
cre le-au făcut cu proprietarii de pămnt în vremea sclaviei snt
dor rezultatul constrîngeri şi al orţei. Rezultă de aici că, odată
ce poporul rentră n posesia drepturilor omului, aceste nţelegeri
devn nule şi neavenite ca şi orice alt rnjament cre s-a întm­
plat să ie făcut la vremea n care a precumpănit vechea tirnie
276
eudală şi risto�ratică. Aceşti ţărni îţi vor spune că ei nu văd nici
o deosebire ntre un trndav cu pălărie şi cocrdă naţională şi
unul cre poartă mntie cu glugă sau stihr. Dacă pentru voi
dreptul pe care l aveţi de a percepe rentă se bzează pe moştenire
şi prescripţie atunci ei vă vor trimite la discursul d-lui Camus,
pubicat de către Adunre n vederea nomării lor, unde se spune
că ceea ce a început prost nu poate niciodată să facă uz de
prescripţie. Prn umre, titlul acestor seniori este unul raudulos
prn originea pe cre o revendică, olosirea orţei ind tot atît de
condnablă ca şi rauda. Cît priveşte rnsmiterea titlului de
proprietate pe cale ereditră, ţărnii îţi vor spune că şul celor
cre au cultivat pămntul este adevărata lnie genealogică a pro­
prietăţii şi nu pergamentele purezite de vreme şi substituţiile
necugetate. Seniorii s-au bucurat prea mult de această uurpare.
Ir dacă adevăraţii proprietri, adică ei, ţărnii, acceptă dn
bunătatea nimii lor să li se acorde căluglor laici o pensie cît de
cît, aceştia trebuie să le ie recunoscători donatorilor pentru
generozitatea pe cre o mniestă faţă de cei cre îşi nchipuie că
r avea vreun drept asupra bunurilor cre le revn . .
Atunci cnd ţărnii vă plătesc cu aceeaşi monedă, oern­
du-vă, nr-un mod cre vă relectă stlul, soism pentru soism,
voi vă revoltaţi şi protestaţi mporiva poastei cităţi a acestui tip
de rgumentre, amennţndu-i că� pe viitor, le veţi ntorce plata
în gărzi rnceze, dragoni şi husi. Penru a-i pedepsi, voi
împngeţi n faţă autoritatea de mna a doua a regelui, cre nu este
decît o uneltă a distrugeri, lipsit cum este de orice putere de a
proteja ie poporul, ie propria lui personă. Vă nchipuiţi că vă
veţi face ascultaţi prn mijlocirea lui. Numai că ţărnii v-r putea
da umătorul răspns:
„Voi sînteţi cei cre ne-au nvăţat că nu există nici un el de
gentlemni. Cre să ie acel prncipiu dntre cele pe cre ni le-aţi
predicat cre să ne nveţe să ne plecăm n aţa unor regi pe cre
nu noi i-am ales? Nu avem nevoie de lecţiile voasre penru a şti
că pămnturile au ost la origne oerite ca sprijn pentru demni­
tăţle, titlurile şi rngurile eudale. Acum, dacă tot aţi distrus
cauza nedreptăţilor, de ce să mai contnuăm să suerim dn cauza
efectului cre este încă şi mai nedrept? Dacă acum nu mai există
nici un el de onoruri ereditre şi nici urmă de familii noble,
atunci de ce să mai m taxaţi pentru a menţne ceea ce voi ne
277
spuneţi că nu rebuie să existe? Lipsndu-i de orice citate şi
titlu, voi i-aţi redus pe vechii noştri seniori la unicul rol de
colectori de taxe ce acţionează sub singură autoritatea voasră.
V-aţi nvrednicit cumva să faceţi n ochii noştri persone
onorable din aceşti srmgători de txe? Nu. I-aţi mis la noi cu
emblemele nversate, cu blazonele sparte, cu culorile şterse şi
complet lipsiţi de podoabele lor, njosiţi şi metamorfozaţi, de
nerecunoscut sub nfăţişarea acestui strniu biped rară pene. Ei
snt pentu noi nişte srăni, care nu mai poartă nici măcr numele
vechilor noştri seniori. Se prea poate ca, dn punct de vedere,
izic, ei să ie aceiaşi oameni, deşi, dn perspectiva noii voastre
docne ilo�oice a identităţii personle, nu sntem prea siguri de
acest lucu. n toate celelalte privnţe ei snt complet scimbaţi.
Nu vedem, dr, de ce nu putem să m la el de �dreptăţiţi în a
reuza să le plătim rentele cum şi voi aţi fost n a abroga toate
onorurile, titlurile si distnctiile lor. Nu v-am dat niciodată
dezlegre să cţiona� n acest sens - acesta nefnd decît un alt
exemplu, prntre multele altele, n cre voi ati uzurpat o putere
cre nu v-a ost delegată. Îi vedem pe cetăţ�nii (burghers) dn
Pris cum vă conduc după bunul lor plac prn cluburile, gloatele
şi gărzile lor naţionale, dictndu-vă legile pe cre voi, prin
autoritatea pe cre o aveţi, ni le dictaţi la rndul vostru. Aceşti
cetăţeni dispun, prn intermediul vosru, de vieţle şi averle
noasre ale tuturor. De ce să nu vă aplecaţi urechea şi la dornţele
pe care unul cre rudeşte pe cîmp le re despre rentele ce snt de
plătit - aspect cre ne priveşte pe toţi n modul cel mai serios -
tot la el de mult cum o faceţi n czul cererilor de desfinţre a
distnciilor lor şi tilurilor de onore pe cre le emit aceşi cetăţeni
nsolenţi - aspect cre, de altel, nu-i ntereseză nici pe ei şi nici
pe noi? Alăm nsă că acordaţi mai multă atenţie moturlor lor
decît nevolor noastre. Se numără cumva prntre drepturile
omului şi acela de a plăti tibut celor ce ne sînt egali? Am i
putut să credem nainte ca voi să luaţi această măsură că nu există
o egalitate perfectă ntre oameni. Am i putut contnua să
meninem n avorea seniorilor noştri vecle noasre prejudecăi
lipsite de sens cre ne-au fost trnsmise n mod tradiţional. Dr
ne este mposibl să înţelegem cre altul r i putut să ie motivul
pentru cre aţi făcut această lege cre i dezonoreză decît acela
de a disruge orice respect pe cre am putea să li-I datorăm. Ne-aţi
278
 ntezis să ne purtăm ' cu ei după tipicul oricăreia dnre vechile
orme de respect, rimiţnd mpotiva noasră trupe cre să ne
treacă prn sabie şi baionetă pentru a ne mpnge la supunere în
faţa orţei şi a frici - căci altel nu aţi i supotat să vedeţi cum
ne plecăm n faţa blndei autorităţi a opniei".
Orice om rezonabil va i izbit de cracterul revoltător şi ri­
dicol al tuturor acestor raţionamente. Numai că, pentru polii­
cienii speculaţilor metazice cre au deschis şcoli de soistică şi
cre au creat un teren propice nriei, ele snt raţionamente
solide şi convngătore. Este evident că numai o smplă lur,e n
considerare a dreptului nu i-r i detemnat pe conducătorii
Adunări să ezite n a abroga rentele o dată cu titlurile nobilire
şi emblemele de familie. În lurea acestei decizii ei nu au făcut
decît să urmeze prncipiul pe baza căruia şi-au desfăşurat
raţionmentele şi e ce, n mod nlog, l relectă compomentul
lor. Numai că ei însisi au ajuns să posede, ca umre a coniscă­
rilor, o suprafaţă n u să de proprietate unciră. Întrucît au pus la
vnzre toate aceste pămnturi, piaţa s-r i prăbuşit cu totul dacă
ei r i permis şi 1ărnlor să prticipe la speculaţiile cu cre ei se
mbătau n voie. n Frnţa, mai există protecţie la adresa oricăreia
dnre omele de proprietate numai n măsura în care nteresele
dictate de rapacitatea lor i fac să se intereseze de alţii. Sngurul
criteriu cre determnă ce omă de proprietate va i protejată şi
cre va i lăsată n voia soiieste numai bunul lor plac.
Ei au distrus, de asemenea, toate prncipiile prn cre
mniciplităţile lor pot i adu;e la supunere sau chir obligate în
termeni de datorie morală să nu se sepre de ntreg şi să devnă
ndependente sau să se unească cu vreun lt stat. Se pre că,
recent, locuitoiidn Lyon au reuzat să-şi plătească impozitele.
Şi penru ce să o acă? Ce autoritate legitmă mai există pentru a
impune mpozite? Unele dnre ele au ost mpuse de rege, cele
mai vechi au ost mpuse de către Stăle Generale, orgnizate pe
bza ordnii. Poporul r putea atunci să-i spună Adunări: „Cne
snteţi voi cre nu snteţi nici regii noşti, şi nici Stile pe cre noi
le-am ales, voi cre nu vă rezemaţi pe pncipiile pe baza cărora
v-am ales? Şi cne sntem noi cre am asistat la refuzul categoric
al mpozitului pe sre (gabelle), a cărei plată voi aţi ordonat-o,
totuşi, ratiicnd mai apoi actul nsuşi de nesupunere? Cine ore
sîntem noi cărora nu li se recunoaşte dreptul de a judeca ce
279
mpozite trebuie să ie plătite şi care nu? De ce ore atunci să nu
ne folosm şi noi de aceleaşi puteri pe care voi le-aţi validat n
cazul altora? La aceasta voi răspundeţi: 'Vom trimite tupe".
Raţiunea ultimă la cre recurge un rege este prima pentru
Adunrea voasră. Intervenţia militară va i slutră penu un
timp, atîta timp cît se menţne mpresia matei că soldele se
măresc şi atît vreme cît este saisfăcut orgoliul acesteia de a i
rbiu n toate disputele. Numai că această mă necredncioasă
se va fînge n mna celui cre o oloseşte. Adunarea ntreţne o
şcoală n care predă n mod sistematic şi cu o perseverenţă
neobosită principii şi omulează reguli cre disug oice spiit de
subordonare civilă şi mlitră - penu ca apoi să creadă că poate
ţne în rîu un popor anarhic, bizundu-se în acest scop pe o
mată anrhică.
mata municipală - care ndeplneşte n conomitate cu
noua lor politică rolul de a contrabalnsa mata naţională - are,
dacă e să o considerăm n ea însăşi, o alcăuire mult mai simplă
şi, în toate privnţele, mai puţn criticablă. Ea este, pur şi smplu,
un corp democratic, cre nu re nmic de a face cu Corona sau
cu celelalte puteri naţionale. Ea este un corp nmat, antrenat şi
dotat cu oiţeri la libera alegere a disrictelor de cre apan
dieritele corpuri mlitare. Aceeaşi autoitate loclă este cea cre
decide cre cetăteni vor eectua serviciul militr si la ce sumă
nume se va ridi�a amenda n cz de scure. 10 Pe s�urt, o unior­
mitate desăvrsită. Si, tousi, dacă acest sistem este considerat n
relaţia lui cu Coro�a, c� Adunrea Naţională, cu tribunalele
publice sau cu o ltă armată sau, dacă se pune cumva problema
coerenţei sau a relaţiilor dnre dieritele lui părţi, atunci mata
municipală se nfăţişează ca un monsu ale cărui mişcri dezor­
donate vor conduce, cel mai probabil, la o mre clmitate naţio­
nală. Ca mijloc de aprre a unei constiuţi este mai rău decît
coliţia cetăţilor Cretei sau decît confederaţia Poloniei sau decît
oicare dnre corectivele prost-concepute cre au ost nventate
pnă acum penu a remedia deectele de construcţie le unui
sistem de guvenre.

La capătul acestor cîteva aprecieri asupra modului de

orgnizre a puteri supreme, a puteri executive, a justitiţiei şi
armatei, ca şi asupra relaţiilor reciproce dntre aceste dierite
280
 instituţii, voi avea 9eva de spus despre tlentul de cre legislatorii
voştj au dat dovadă n orgnizrea finnţelor publice.
In acţiunile pe care aceştia le-au ntreprns n această privinţă
snt de descoperit ume ncă şi mai slabe - dacă aşa ceva este
posibil - ale existenţei unei judecăţi politice sau le unei priceperi
nnciare. S-a crezut atunci cînd s-au ntrunit Stările Generale că
mrele obiectiv este acela de a mbunătăţi sistemul iscal, de a
lrgi baza de impozitre, de a elimina abuzurle, nedreptăţile şi
măsurle asupritore şi de a-l aşeza astel pe temelia cea mai
solidă cu putnţă. Mi au ost spernţele pe cre aceste proiecte
le-au nutrit n cuprnsul nregi Europe. De reuşita lor depndea
mrea sau căderea Frnţei. După mine, aceasta a devenit piara
de ncercre a priceperii sau a patriotismului celor care au
prezidat Adunarea naţională. Căci venitul statului este statul
nsuşi. Că e vorba de conservre sau de reomă, totul depnde de
fnnţele publice. Demnitatea iecrei ocupaţii depinde n
ntregime de natura şi de ntnderea vuţilor pe cre aceasta le
pune la lucru. Aşa cum toate marile calităţi ale spritului cre se
exercită n sera publică şi care nu snt pur şi simplu p asive
necesită orţă pentru a i exprimate (aş spune chir pentru a exista
cu adevrat), tot aşa şi venitul, cre este sursa oricrei puteri,
devine n cuprnsul administrri lui ria de manifestre a unei
vuţi active. itutea publică, a c·rei natură este sublimă şi impu­
nătore, cre există n vederea unor înfăpturi mreţe şi posedă o
bună cunoaştere a mrilor nterese, necesită un orizont vast de
acţiune, după cum nu se poate răspndi şi nu poate creşte acolo
unde este ngrădită sau n mprejurări cre o slăbesc, o limitează
sau o dimnuează. Venitul este singurul cre îi pemite corpului
politic să actioneze nr-un mod cre să-i pună n evidentă
adevratul p�tenţial (genius) şi cracter. n consecnţă, corp�l
politic nu îşi va dovedi virtutea colectivă şi vrtutea care îi
cracterizează pe cei care l pun n mişcre şi cre sînt, ca atre,
viaţa şi prncipiul lui călăuzitor decît n măsura n cre va i n
stare să asigure un venit public ecitabil. Căci aceasta este sursa
dn care îşi iau seva, făcndu-şi astel posibilă nlorirea deplină,
generozitatea, dicia, bineacerea, ria de cracter, clviziunea
şi protecţia cre este oerită tuturor telor demne de acest nume.
Tot aici - adică în asigurrea şi repartizrea surselor statului - îşi
au izvorul şi reţinerea, negrea de sne, munca şi precauţia,
28 1
sobrietatea şi toate celelalte vuţi prn cre omul îşi isciplnează
doinţele. Nu este, de aceea, un lucru deloc lipsit de temei acela
că ştiinţa teoretică şi practică a nanţelor, n al cărei ajutor vn tot
atîtea ramuri auxilire ale cunoaşteii, este atît de mult preţuită nu
numi de oamenii de rnd, dr şi de mnţile cele mi nţelepte şi
mai vrtuoase. Si, pe măsură ce această stiintă s-a dezvoltat n
acelaşi timp cu bbiectul căreia i se aplică, �-a putut constata, ca o
regulă generală, că bogăţiile şi progresul naţiunilor au mers mnă
n mnă cu sporirea venitului lor public. După cum acestea vor
contnua să sporească şi să nlorească atît vreme cît partea cre
este lăsată ndivizilor pentru a-şi multiplica eole personale şi
partea cre este destinată statului pentru a susne eforturle
comune se vor menne nr-o proporţie echitablă şi nr-o snsă
corespondenţă şi comunicre una cu celltă. De ltel, se prea
poate ca impotanţa veniturlor statului şi cracterul presnt al
nevoilor lui să ie cele care să pemită descoperirea vechilor
abuzuri din admnistrrea nnţelor publice, ducnd astel la mi
buna cunoastere a naturi adevărate a acestora si la mi buna
nţelegere a prnciplor lor teoretice. Se va putea' astel constata
că o impozitre mică la un anume moment poate să ie mai greu
de supotat decît una mai mre la un alt moment (chir şi atunci
cnd proporia dnre venitul public si cel privat nu se scimbă).
n această �tre a lucrurilor, Adun�ea voasră a descoperit n
veniturile ţri unele părţi cre să ie păstrate, unele care să ie
consolidate şi n mod nţelept adminisrate, după cum a descoperit
că unele trebuie abrogate şi modicate. Deşi îngmfrea mndră
a legislatorlor voşri r putea justiica apicarea celor mi severe
criterii, cu toate acestea mă voi limita ici la judecrea talentului
lor aşa cum acesta a ost pus la lucru, la a le compra opera cu
ceea ce se aşteaptă ndeobşte de la un ministru de nnţe şi nu cu
un model de perfecţiune ideală.
Srcinile unui astel de mnistru snt clre: să asigure un
venit mre l statului, să stablească impozitele n mod judicios
şi echitabil, să folosească n mod nţelept acest venit şi, atunci
cnd necesitatea l constrnge să recurgă la credit pentru a asigura
bzele acestuia atît pentru prezent, cît şi pentru viitor prn
claritatea şi loialitatea acţiunilor lui, prn exactitatea calculelor şi
pn soliditatea ondurlor statului. Putem pe baza acestor puncte
fundamentle, să ne facem o imagine clră a meritelor şi
282
tlentelor celr cre s-au ngajat n Adunrea Naţională n acesă
diicilă acţiune de administrare a nanţelor. Constat, dintr-un
rapot prezentat pe doi august nul recut în numele comitetului
de Fnnţe l Adunrii de către dl. Venier că, departe de a spori
în mînile lor, veniturile anuale ale statului s-au diminuat în
compraţie cu ceea ce s-a produs nnte de revoluţie cu două sute
de milione, adică, opt milione de lre sterlne - dierenţă cre
depăşeşte cu mult o treme dn total!
Dacă · acesta este rezultatul unui mare talent, atunci cu
sigurnţă că tlentul nu s-a rătat niciodată nr-o modaitate atît
de distnsă sau avnd un eect atît de putenic. Este clar că prostia
de nd, ncapacitatea vulgră, nici una dnre neglijenţele oficiale
obişnuite, ici măcr · crma oicială, corupţia, delapidre.a, nici
măcr ostilitatea directă pe cre am putut-o vedea n lumea
modenă, nici una dnre acestea nu r i putut nr-un timp atît de
scurt să distrugă n mod radical innţele şi, odată cu ele, oţa
unui mare regat - Cedo qui vestram rempublicam tantam
amisistis tam cito 1 4 I ?
Dn clipa l care Adunrea s-a reunit, soiştii şi declamatoii
voştn au început să critice în mod făţiş vechiul sistem de
impozite, cu precădere unele dnre aspectele lui esenţiale, cum r
i monopolul public al srii. Ei au acuzat, pe cît de just, pe atît de
imprudent, impozitul pe sre ca ind prost conceput, opresiv şi
nedrept. Numai că ei nu s-au mulţumit să ntroducă aceste critici
n discursul de prezentre preliminră a unui pln de reformă. Ei
le-au consemnat, ca nr-o judecată, nr-o hotăre solemnă sau
ntr-o seninţă publică, cre se cerea să ie adoptată de căre Adu­
nre şi apoi făcută să crcule de la un capăt la altul al regatului.
Simultn cu adoptrea acestui decret, Adunrea a ordonat, cu
aceeaşi gravitate, ca acest mpozit absurd, opresiv şi nedrept să
connue să ie plăit pnă n ziua n cre va i alat o altă sursă de
venituri care să-l înlocuiască. Rezultatul a fost inevitabil.
Provnciile cre au ost ntotdeauna scutite de plata impozitului pe
sare, dntre cre nsă unele supotau alte contribuţii care erau
probabil echivalente, nu erau deloc nclnate să contibuie n nici
un el la plata unui nou impozit, cre, printr-o disribuţie eglă,
i-r i uşurat pe alţii. Cît piveşte Adunrea, ocupată cum era cu
declrrea şi violrea drepturilor omului şi cu orgnizrea dezor­
dnii generale, nu a avut nici răgazul, nici capacitatea şi nici
283
autoritatea de a concepe şi de a impune vreun pln destnat să
nlocuiască taxa sau să o împtă ntr-o mnieră uniomă, stel
ncît să acorde provinclor cre se considerau lezate compen­
saţle pe care acestea le cereau sau pentru a-şi pune minle la
treabă, astel ncît să ajungă la o nţelegere cu provncile cre
umau să ie scutite de plata impozitului.
Oamenii dn provncile cre plăteau impozitul pe sre, sătui
să mai supote o taxă respnsă chiar de autoritatea celor care
ordonaseră plata ei, au ajuns fote curnd la capătul răbdrii. Ei
s-au considerat tot la el de picepui ca şi Adunrea n a disuge -
prin urmre, reuznd, pur si simplu, să mai plătească impozitul
pe sre, ei au respns nreg �istemul. Încurajate de acest exemplu,
toate provinciile sau păi dn ele, considerndu-se capabile să
judece ele nsele temenicia dolenţelor, pe bza sentimentelor
lor, şi remediilor de rigore, după măsura opniei lor, au făcut
iecre după cum au considerat de cuvinţă n ceea ce priveşte
celelalte conribuţii.

Am ajuns acum la examnarea mijloacelor pe cre legisltorii

voşi le-au conceput pentru a stabili eglitatea mpozitelor, n
confomitate cu veniturile cetăţenului, şi pentru a evita supran­
crcarea acelei părţi active a capitalului care este desnată şi
utilizată pentru a crea bogăţia pivată de cre depnde în mod
necesr prosperitatea nanţelor publice. Lăsnd iecărei provncii,
ca şi dieriţilor indivizi dn iecre provincie, libetatea de a
judeca de la plata crei pări nume dn vechiul impozit s-r putea
susrage, s-a ajuns, n locul unor mai bune pincipii ale e�alităţi,
la nstiturea unei noi negalităţi şi mai opresive încă. n elul
acesta plata impozitului devne o problemă de bunăvonţă şi de
cracter. Părţile cele mai supuse le regatului, cele mai ordonate
şi cele cre snt cele mai devotate bnelui comun ajung să poarte
nreaga povară a impozitelor. Nimic nu se dovedeşte a i mai
opresiv şi mai nedrept decît o guvenare slabă. La ce poate să
recurgă un stat lipsit de autoritate pentru a suplni atît deicitul
rezultat din neplata vechilor contribuţii, cît şi toate celelalte
deicite de orice natură la cre se poate aştepta? Adunrea
Naţională a decis să apeleze la bunele sentimente ale cetăţenilor:
ea a cerut iecăruia o conibuţie voluntră cre se ridică la o
pătime dn venituile lui, exactitatea estimăii ind lăsată pe
284
 sema onoarei iecăruia. S-a obţinut astel ceva mi mult decît se
putea aştepta n mod raţional de la un stel de procedeu, numai
că totalul a rms cu mult n urma nevoilor reale ale statului şi cu
mult n urma spernţelor iniţiatorilor. Orice om de bun simţ nu r
i şteptat prea mult de la un impozit pecum acesta, prezentat sub
orma unei acţiuni de caritate - un impozit slab, neicient şi
negl, un impozit căruia i se puteau sustrage luxul, avariţia şi
egoismul şi cre punea înreaga povară pe seama capitalurilor
productive, a integrităţii, generozităţii şi spitului public, pe
scurt, un impozit cre penaliza virtutea.
Această generozitate paiotică, odraslă debilă a slăbiciunii,
trebuia să ie susţnută, n viziunea Adunării, de o soră gemănă,
rezultat al aceleiaşi proliice imbecilităţi. Trebuia ca donaţiile
paiotice să compenseze eşecul conibuţiei paiotice. Trebuia ca
John Doe să devnă granţia lui Richrd Roe142. Pn acest plan,
s-au primit de la donatori obiecte cre aveau o mare valoare
pentru ei, dr cre nu reprezentau mare lucru pentru stat. Mai
multe ramuri ale comerţului au fost ruinate. Corona a ost
deposedată de toate podoabele ei, biseicile de vasele lor sacre, ir
poporul de podoabele lui personale. Invenţia acestor începătoi
nr-le libertăţi nu a ost n relitate decît o slabă mitaţie a uneia
dntre cele mai janice practici le despotismului decrepit. Ei s-au
pus să caute n garderoba uitată de timp a lui Ludovic l XIV-iea
cea mai impunătore dinre perucile lui părate pentru a acoperi
calviţia timpurie a Adunării Naţionale. Ei nu au ezitat să aducă
dn nou la lumină această extravagantă nebunie a secolelor
trecute, n poida a tot ceea ce spusese din pln despre ea ducele
de Saint-Simon n Memoriile lui, care n ocii oamenilor rezo­
nabili nu r mai i avut nevoie de nici o demonstratie , pentru a
convinge de răul şi insuicienţa unui astel de exp edient. Îmi
amintesc că Ludovic al XV-iea a făcut o tentativă asemănătore,
dr cre nu a ost, ca şi cele care au precedat-o, ncununată de
succes. Cu toate acestea, nevoile create de războaiele care
ruineză pot reprezenta, nr-o orecare măsură, o scuză pentru
proiectele disperate. Numai că hotărîrile luate în vremuri de
resişte snt rreori nţelepte. n cazul vostru, a ost nsă vorba de
un timp propice relecţiei, prudenţei şi prevederii. Legislatorii
voşti au recurs la aceste neserioase şi disperate expediente ntr­
un timp de adncă pace - cre dura de cinci ani şi care promitea
285
 să dureze ncă si mai mult de atît. Er, tousi, evident că, dedn­
du-se, în siua�a serioasă n care se al�u, �cestor mici jocuri şi
ucuri nnciare - a cror descriere ocupă jumătate dn zirele
voastre -, reputaţia lor era atît de adnc aectată ncît tot ceea ce
. obţineau n mod trecător de pe una acestor bagatele nancire
nu ar i putut, nici pe depte, să oere o compensaţie. Se pre că
cei cre au adoptat astel de plnuri au ost n ntregime ignornţi
în .ceea ce priveşte împrejurările n . care �e aflau şi deloc la
nălţimea a ceea ce le cerea momentul. Oricre ar i avntajul
acestor expediente, este evidnt că nu se va mai putea niciodată
recurge nici la drurile şi nici la con _buţia patriotică. Resursele
nebuniei publice se epuizează repede. Inreaga politică nnciară
a legislatorilor voştri constă n a crea, pn orice Jel de tiiciu,
aprenţa că pentru prezent statul dispune din plin de resurse,
pentru ca, n acelaşi timp, .să sece toate izvorele şi 'mtîinile vii
Clfe are putea să le almenteze în mod indeinit. Rapotul
prezentat nu cu mult timp în urmă de dl. Necker era cu sigurnţă
destinat să preznte situaţia ntr-un mod avorabil. Ministrul oeră
o imagine flatantă a mijloacelor care au făcut ca lucrurile să
meargă pe durata ntregului an. În acelaşi timp, el exprimă nsă,
asa cum r i ost si normal să o facă, o orecre îngrijorare
p�ntru nul cre va �rma. În loc să ia n consideraţie acest ultim
pronostic al domnului Necker, n loc să ncerce să pătrundă
temeiurle temerilor acestuia şi să ia măsurle de rigore pentru a
preîntîmpia diicultăţile prevăzute, Adunarea s-a mulţumit ca,
prn vocea preşedntelui ei, să l certe prieteneşte pe acesta penu
aprehensiunile lui.
Cît priveşte celelalte inovaţii ale lor n materie de impozitre,
este imposibil de spus ceva despre ele cu ceiudne, deorece ele
nu au ost ncă puse la ncercre. Numai că nimeni nu este atît de
nesăbuit ncît să îşi imagineze că ele vor putea să umple vreodată
bresa imensă pe care ncapacitatea Adunării a deschis-o în
n�ţele staului. n clipa de faţă, rezoreria lor srăceşte pe zi ce
trece n materie de bani lichzi, pentru a deveni tm mai bogată n
materie de reprezentări smbolice. Î- această situaţie, cnd în
cuerele statului, ca şi în cuprnsul întregii ţări nu se mai găseşte
decît htie - simbol nu al opulenţei, ci l penuriei, creaţie nu a
creditului, ci a puterii - legislatorii voşri îşi imaginează că strea
nloritore a ngliei se datorează bncnotelor în loc să nţeleagă
286
 că bncnotele n�astre îşi datorează existenţa condiţiei prospere a
comertului nostru, soiditătii creditului nostru si totalei excluderi
a oric rei ntevenţi a puteiipolitice n orice f�l de rnzacţie. Ei
uită că, n Anglia, cel mai mic şiling de hrtie este acceptat ca
plată numai ca rezultat a unei libere alegeri, că sumei totale de
monedă de hîtie aflată în crculaţie i corespunde un depozit n
numerr cu o vlore egală şi că iecare bncnotă este convetibilă
în bni icizi la cerere, pe moment şi fără cea mai mică pierdere.
Hîtia noasră re vlore în tranzacţile comerciale tocmai pentru
că este lipsită de valoare legală. Ea este putenică la Bursă
deorece nu are nici un el de putere la Westmnster Hall. Un
creditor este ndreptăţit să reuze, la plata unei datoii de douăzeci
de şlngi, toată hîtia Bncii Angliei. După cum nu există la noi
nici o garanţie şi securitate publică pe cre statul să ne orţeze să
o acceptăm. De altel, nu ar i deloc greu de demonstrat că
moneda noasră de tie, n loc să reducă cntitatea de numerr
în circulaţie, inde de fapt să o sporească; că, n loc să se substituie
bnilor, le înlesneste ntrarea, iesirea si crculatia; că a este
simbolul prosperit iişi nu nsem�ul lip�ei. Niciodată în această
ţră rritatea numerrului sau supra-abudenţa de hîrtie nu a ost
un motiv de plngere.
De acord, mi se va spune, dar reducerea cheltuielilor risipi­
tore şi econoia pe care a nrodus-o această vrtuoasă şi nţe­
leaptă Adunre compensează dimnuarea produsului cre rezultă
dn conibuţii. Măcr n această privnţă Adunarea s-a achitat de
datoria unuia care se ocupă de innţe. S-au uitat cei cre spun
acest lucru la cheltuielile Adunării Naţionale, ale municipa­
lităţilor, ale oraşului Pris, la creşterea soldei celor două mate,
a noii poliţii, a nolor ribunale? Au comparat ei cu atenţie noua
listă de pensi cu cea veche? Aceşti politicieni au fost cruzi, nu
economi. Cred că, dacă se va stabili raportul dntre cheltuieli şi
venituri dn vremea risipitoarei guvenri a vechii monrii şi
dacă se va compra cu acelaşi raport astăzi, se va constata că
avntajul acestei comparaţii nclină de depte în favorea celui
dn umă şi că noul deficit este de depte mai mare decît cel
vechi. 143
Nu mai rămn de examinat decît talentele de care noii
adminisratori ai innţelor Franţei au dat dovadă n procurrea de
resurse prn intermediul creditului. Aici mă simt puţin ncurcat,
287
deoarece ei nu avut niciodată un credit veritabl. Crediul de care
se bucura vechea guvenre a Frnţei lăsa nr-adevăr de dorit,
cu toate acestea monaria reuşea ntotdeauna să găsească bni
nr-un el sau lul, ie în Frnţa, ie n cele mai multe dn ţările
Europei care aveau un excedent de capital; iar crediul ei se
îmbunătăţea pe zi ce trece. Era de aşteptat ca instituirea unui
sistem al libertătii să dea si mai multă otă acestei tendnte - si
cu siguranţă că �cest Iuci s-ar i produs dacă s-ar i instiu it u�
regim al libetăţii. Ce oete a primit acest pretns guvemămnt al
libertăţii din partea Olndei, a Hamburgului, a Elveţiei, a
Genevei, a Angliei? Cne a vrut htia lui? De ce r nra aceste
naţiuni ale comerţului şi ale economiei n relaţii nancire cu un
popor care ncercă să răstălmăcească naura nsăşi a lucrurilor;
cu o ţră n cre debitorul i mpune creditorului său, cu vul
baionetei, mijloacele de plată prn cre prende că se achită aţă
de el; cu un guvemămînt care se eliberează de o obligaţie prn
contractarea uneia noi, care nu este decît cauza propriei lui lipse
şi c �e îşi plăteşte dobînzile cu zdrenţe.
Increderea fnaică a lozoilor voşri în apul că jeuirea
Bisericii r rezolva toul i-a făcut să piardă din vedere grija penu
finanţele publice, tot la fel cum a visa la piatra ilozofală
amăgeşte, făcndu-i pe cei cre se lasă seduşi de iluziile lozoiei
hemetice să neglijeze toate mijloacele raţionale de îmbunătăţre
a soartei lor. Pentru aceşti metaizicieni ai nanţei, bunurile
Bisericii secretă balsamul mumiei ce este capabil să vndece toate
relele statului. Fră ndoilă că ei nu cred prea mult n miracolele
religiei, dr credinţa lor în minunile sacrlegiului nu poate i pusă
la ndoială. Snt ei presaţi de vreo datorie? - Emisie de asignate­
Trebuie să fie indemnizaţi sau pensionaţi cei care au ost
deposedaţi de bunurile lor sau expulzaţi dn profesia lor? -
Asignate. Trebuie nrmată o flotă? - Asignate. Dacă şaisprezece
milioane de line sterline de asignate, impuse pn oţă naţiunii,
lasă cuerele statului la el de goale ca şi nante, atunci, spune
unul, nu trebuie decît să emitem treizeci de milione de lire
sterline de asignate, n mp ce altul e de părere că rebuie emise
optzeci de milione. Singura dierenţă care există nre facţiunile
lor nncire are de a face cu cntitatea mi mare sau mai mică
de asignate cre să ie impusă răbdării publice. Sînt cu toţii
maeştrii n problema asignatelor. Chir şi cei crora lozoia nu
288
 le-a distrus bunui simţ naturl şi cunoşterea regulilor comerţulm
şi care caută să risipească iluziile prn avnsrea unor rgumente
decisive îsi ncoronează rgumentatia propunnd o emitere de
monedă d� hrtie. Îmi nchipui că �u au încotro şi trebuie să
vorbească despre această monedă nouă de hîrtie deorece lt
limbaj nu ar i nţeles. Experienţa neiccităţii lor nu i descura­
jeză n nici un chip. S-au depreciat cumva, pe piaţă, vecile
asignate? Cum poate i ndreptat acest lucru? Prn emiterea de noi
asinate.- Dr dacă maladia opiniatra non vuit se garire, quid illi
facere ? Assignare,· postea assignare; ensuita assignare 1 44 . . .
Textul meu este uşor modiicat. Se poate ca latna doctorilor
voşri de acum să ie mai bună decît cea a vechii voasre comedi,
numai că nţelepciunea lor şi vaietatea resurselor lor snt aceleaşi.
Ei nu au n cntecul lor mai multe note decît cucul; numai că
vocea lor, depte de a avea dulceaţa acestui vestitor l verii şi 1
abundenţei, este tot aît de aspră şi de prevestitore de rău augur,
ca şi cea a corbului.
Cror ltora decît celor mai nesocotiţi aventurieri nr-le
ilozoiei şi nnţei le-r i putut rece prin cp să distrugă venil
stabl l statului - sngura grnţie a creditului acestuia n -

speranţa de a-l înjgheba dn nou dn materialele obţnute dn

coniscarea proprietăţi? Dacă, totuşi, un pios şi venerabl prelat
(unul dinre aceia pe care i-am putea numra n vitor prnre
Pnţii Biserici) s-r ngaj a, dnr-un exces de zel n servrea
statului, n jeurea propriului său ordn; dacă acesta r lua supra
lui, pentru bnele Biserici şi al poporului, rolul de mare magnat
al coniscăilor şi de controlor generl al sacrilegiului, cred că
atunci el şi cei cre l-ar ajuta r trebuie să rate, n ceea ce vor
ntreprnde ulterior, că ştiu cîte ceva despre uncţia pe cre şi-au
asumat-o. Pe scurt, după ce legislatoii voştri au hotărît să
nexeze la visteia pubică o pte dn pămnle ţiipe cre au
cucerit-o, sarcna lor era aceea de a face din noua lor bncă un
veritabl nsrument de credit, n măsura n cre o semenea bncă
poate servi unor astfel de scopui.
ntotdeauna a ost extrem de diicilă (pentru a nu spune mai
mult) instituirea unei adevrate circulaţi a creditului prn mij ­
locirea unei bănci uncire sau ipotecre (land-bank); şi aceasta
chir şi n condiiile cele mai favorabile. Acest gen de ncercare
a s'rşit de regulă prn a conduce la fliment. Dr atunci cnd
Ca 66 coala 19 289
Adunrea a ajuns, pn dispreuirea oricărei morale, la sidrea
oicror pincipii economice, era de aşteptat ca ea să acă măcr
tot posiblul pentu a reduce aceste diicultăţi şi penu a preveni
orice nrăutăţre a acestui falment. Era de aşteptat, pentu a face
ca această bncă să ie acceptată, ca voi să aceţi totul penu a
specifica garnţiile n modul cel mai clr şi mai loial şi penu a
facilita recuperrea crenţelor. Prezentnd lucurile din cea mi
luminoasă perspectivă: situaţia voastră era cea a unui proprietar
de mre domeniu cre vrea să se descotorosescă de acesta penu
a putea să se achite de o datorie şi penu a putea face aţă unor
obligaţii. Cum nu aţi putut să-l vindeţi mediat, v-aţi dorit să l
ipotecaţi. Ce r ace n locul vostru un om bine intenţionat şi cu
o minte sănătoasă şi limpede? După mine, el r ncepe pin a
detemina vloarea bută a domeniului său: cheltuielle de
admnistrre şi de evalure; şripotecle pennene sau temporre
cre grevează asupra lui. Apoi, descopeind surplusul net r
calcula valorea adevărată a garanţiei ipotecre. Cnd acest
surplus (cre este singura grnţie a creditoului) a ost deemnat
n mod clr şi a ost n mod corect depus n mle depozitalor
lui conveniţi, atunci proprietrul nosu va stabili lista prcelelor
de vnzre, data şi- condiţle vnzii. După care, el va putea să
accepte, dacă acest lucru i convine, ngajarea capitalurlor
creditorilor publici n aceste onduri noi, după cum el poate să
pimească propuneri de la cei dispuşi să avnseze bni contra
unor signate grntate pin aceste prcele.
Cam aşa r proceda oamenii de afaceri, adică metodic, şi
raţional, şi pe baza singurelor principii conirmate ale creditului
pubic şi privat. Negustoul va şti astel exact ce a cumpărat şi
singura ndoială cre ar putea plna asupra minţii lui, singura
teamă, r i ceea de a vedea ivndu-se ziua în care s-r putea cere
restituirea nelegiuitei prăzi şi poate chir- şi pedepsirea mizera­
bllor cre au proitat de pe una scoaterii la mezat a inocenţlor
lor concetăţeni.
Penu a reduce pe cît posibil desconsideraţia cre a ncon­
jurat ntotdeauna băncle ipotecare de tot elul, se cerea deci ca
valorea netă a proprietăţlor coniscate să ie stablită şi declrată
n modul cel mai clar si- mai exact, la fel ca si data, locul si
conditile vnzării. Ace�t lucu er, de asemen�a, necesr si n
vtut�a unui alt pincipiu: n măsura n cre Adunrea îşi lu � n
290
prim ngajament-solen faţă de subiectul acesta al pămnturilor,
ea trebuia să rate că nţelege să-l respecte şi astel să oere pe
bza lui grnţia loialităţi ei viitoare nr-o problemă atît de
delicată. Ca umre, atunci cnd Adunrea s-a decis, după ce a
deliberat ndelung, să alimenteze resursele statului dn j aful
Biserici, ea a adoptat pe 1 4 aprilie 1 790 o rezoluţie solemnă
prin cre ea se ngaja n aţa Frnţei ntregi: „ca n bugetul public
dn iecare n să ia în calcul o sumă suicientă penu a subven­
ţiona nevoile religiei catolice, apostolice şi rom ne, pentru a
întreţne slujitorii altului, pentru a uşura viaţa celor săraci,
penu pensle ecleziastice, seculare şi regulate atît penu un
sex, cît şi penu cellalt, asfel încît proprietăţile şi bunurile care
sînt la dispoziţia naţiunii să ie degajate de toate taxele care
grevează asupra lor şi folosite de către reprezentaţii corpului
legislativ pentru nevoile cele mai mari şi mai presante ale
statului. " În aceeaşi zi, Adunarea s-a mai ngajat ca suma
necesră penru nul 1791 să ie fără ntrziere stabilită.
n ceastă ezolutie, Adunrea recunoaste că este de datoria
ţ
ei să aducă la cunoştin ă cu clitate suma cheltuielilor care s-au
făcut penu aceste obiecte - cheltuiei pe cre ea s-a ngajat, prin
alte rezoluţii, să le aşeze printre primele n ordinea srcnilor
pubice. Ea recunoaşte că i revne srcna de a stabili valorea
bunulor Biserici prin degrevrea lor de orice impozit şi împo­
vrre şi de a proceda imediat n consecnţă. A ăcut ea cest lucru
mediat sau măcr vreodată? A umzat ea vreodată un nventr
l veniturilor bunurlor mobilire ale Biserici sau a produs ea
vreodată o listă a bunulor mobile pe cre le-a confiscat de
asemenea în avntajul asignatelor ei? Le las admiratorilor ei
englezi grija de a expica cum nţelege ea să-şi ţină ngajmentele
de a folosi penu nevoile statului „bunurile degrevate de toate
txele" fră a stabili într-un mod clr valorea acestor bunuri sau
pe cea a txelor de cre erau grevate. Adunări i-a fost nsă
ndeajuns să dea această asigurare penu ca imediat să treacă -
pe baza doar a acestei nobile declraţii şi nainte de a lua ie şi cea
mai nensenată măsură penu a-i coneri realitate - emiterea de
şaizeci de milione de lire sterlne n bni de îrtie. Acesta a ost
un act de curaj . Cne, dr, se mai poate ndoi, după această
lovitură de maestru, de talentele Adunii n materie de innţe?
A avut ea grijă măcr, nainte de a emite alte asemenea ndulgenţe
29 1
nncire, să-şi ţnă pma promisiune?Dacă s-a eectuat vreodată
n Frnţa vreo estmare a proprietăţilor şi bunurilor Bisericii sau
vreo estmare a txelor cre le grevau, acest lucru mi-a scăpat. Nu
am auzit niciodată vorbindu-se despre aşa ceva.
Legislatori voştri şi-au dat n cele din umă rama pe aţă:
prin faptul că au oerit bunule Bisericii drept grnţie penu
toate datorile şi obligaţiile statului, de orice natură ar i fost
acestea, ei au dezvăluit, n plină lumină a zlei, ngrozitorea lor
raudă. Ei nu au urat, prin urmare, decît pentu a-şi procura
mijloacele de a nşela. Numai că, puţn după aceasta, ei şi-au
distus proprle spernţe prin publicarea unor raporte - ntoc­
mite n alte scopuri - care le-au uncat n aer dntr-o lovitură
întreg apratul de violenţă şi nşelătorie. Acest fapt extraordnr
este dovedit de unul dintre documentele pe cre le citează n
lucrrea lui donul de Calonne: i snt cu atît mai ndatorat cu cît
acest fapt nu ştiu cum de mi-a scăpat. Cnd am spus că Adunrea
si-a nclcat ngajamentul din 14 apilie 1 790 nu era deloc nevoie
de o demonsraţie penu a dovedi acest lucu. n clipa de faţă, un
raport l comitetului Adunării ne dezvluie că suma totlă cre
reprezenta necesul penu ntreţnerea instituţiilor ecleziastice
(aşa împuţinate cum snt) , celelalte cheltuieli relative la nevole
religiei, necesarul penru nreţinerea personalului religios de
mbele sexe, aciv sau pensionat, ca şi alte cheltuiei de acelaşi el
pe care statul trebuie să le suporte ca umare a coniscării pro­
prietăţii - această sumă, ni se spune n raport, depăşeşte venitul
obţinut din bunurile astel dobndite cu uriaşa sumă de două
milione de lire sterline pe n; fără a mai calcula o datorie de cel
puţn şapte milione. lată dr competenţa innciră a mposii!
Iată dr la ce se reduc innţele lozoiei! Iată rezultatul tuturor
amăgirilor cre au indus n erore un biet popor, împingndu-1 la
revoltă, cmă şi sacrilegiu, cre au făcut din el insumentul
eicient şi devotat al ruinării propriei ţări! Niciodată un stat, n
nici o împrejurre, nu s-a îmbogăţit prin coniscarea bunurlor
cetăţenlor lui. Acest nou experiment a condus şi el la acelaşi
rezultat. Orice om onest, oricine iubeşte libertatea şi umnitatea
rebuie să jubileze atunci cnd vede că ne- dreptatea nu este
ntotdeauna· cea mai bună politică, si nici jaul nu este dumul
�
regal către îmbogăire. Îmi face plăc re să citez aici, ntr-o not,
292
 observaţile competente şi pline de vigore ale domnului de
Calonne asupra acestui subiect145 .
Penu a convnge lumea întreagă de cracterul nepuzabil al
resurselor oerite de exproprierea Bisericii, Adunrea a purces şi
la alte coniscări le proprietăţii celor cre deţineau uncţii -
lucu pe care ea nu putea să-l acă fără a compensa proprietarii de
această pierdere, apelnd, ncă o dată, la ce altceva dacă nu la
pămnturile coniscate de la Biserică? Iată cum Adunarea a grevat
cu noi cheltuiei aceste onduri care rebuiau să repreznte o soldă
disponiblă după ce toate aceste cheltuieli erau deduse. Ea trebuia
astel să oere ndemnizaţi ntregului corp judicir, ca şi tuturor
titullor le căror uncţi useseră desinţate. Nu pot să determn
suma totlă pe care au atns-o aceste compensaţi, dr fără
ndoială că ea s-a ridicat la mai multe mlione de livre rnceze.
Pinre aceste cheltuiei suplimentre trebuie socotită şi o rentă de
pau sute optzeci de mi de lire sterlne care trebuia să ie plătită
(evident aceasta n cazul în cre Adunrea r i decis să-şi ţnă
cuvntul dat), pn plăi zlnice, cu titlul de dobnzi penu pimele
emisiuni de asignate. Pe de altă prte, s-a ostenit vreodată
Adunarea să facă cunoscut, fără ocoisuri, costul admnisrării
bunulor coniscate ale Biserici, pe c�e ea a lăsat-o p� seama
grijii pline de srgunţă şi pricepere a municiplităţilor şi a legiunii
fără număr a acelor necunoscui care acţioneză n subordinea
lor? Noi şim deja, datorită modului pertnent n cre ne-a atras
atenţia episcopul de Nncy, ce a rezultat dn acestă nţeleaptă
măsură.
Dr este nutl să zăbovim asupra acestor dfeite categoii de
cheltuieli, cre se văd cu echiul iber. A făcut Adunarea măcr o
listă completă a celor cre trebuie să igureze la categoria chel­
tuiei principle, mă refer la sumele necesare penu nreţnerea
administraţiilor naţionale şi municipale de toate elule? A
comprat ea această cheltuială cu venitul care se obţne n mod
regulat dn impozite? Orice deicit de acest gen va greva, la ndul
lui, asupra proprietăţilor coniscate - nnte chir ca pimi cre­
ditori publici să-şi poată plnta vrza pe pimi acii ai pămntului
astel dobndit. Bunurile Biserici reprezntă temelia nregului
stat: lipsit de acest stî1p de susţnere el se va prăbuşi. n această
situaţie, legislatorii voşri au nvăluit ntenţionat într-un nor
impenetrabil tot ceea ce s-r i cuvenit să se străduiască să aducă
293
la lumina zlei. Penu ca după aceea, ei nşişi orbiţi, ca şi tauul
cre ncide ocii atunci cnd împinge, să-şi orţeze sclavii, cu
vîrul baionetei, să-şi acopere ochii ca şi ei şi să ia hrtia lor drept
monedă, ngind treizeci şi pau de milione de lire sterline
dintr-o dată. Pentu ca după aceea, ntărită de acest succes şi de
violrea tuturor ngajamentelor nteriore, Adunrea să pretindă
cu mndrie un nou credit ntr-o vreme n cre este lmpede (dacă
se poate ca n astel de probleme să existe ceva limpede) că
valorea netă a bunulor coniscate nu va i suicientă pentu a o
degreva de pimele ei ipoteci, adică penu a acoperi suma de
pau sute de milione pe cre o reprezntă pma emisiune de
asignate. n toate aceste maşinaţiuni, nu descopăr nici bunul-smţ
ferm cre îi este propriu loialităţii şi nici rapiditatea şi inge­
niozitatea unei raude dene de acest nume. Nu s-a răspuns nici
pnă acum obiecţiilor cre au ost aduse de la tribuna Adunării
contra deschiderii ecluzelor cre au lăsat să se reverse valurle
acestea de hîrtie falsă; se vor găsi nsă pe stradă sute de ii de
bncheri cre să le respingă de la un capăt la altul. Acestea snt
numerele pe cre le olosesc penu a calcula aceşti rtimeticieni
ai metaizicii. Acestea snt nemaipomenitele calcule pe care este
ntemeiat n Frnţa creditul public de sorgnte lozoică. Ele nu
pot ridica impozitele, dr pot ridica gloatele. Să lăsăm Adunrea
să se bucure de aplauzele pimite la clubul Dundee penu modul
n cre şi-a pus la lucu nţelepciunea şi patriotismul pentu a
aduce un proit statului din jeuirea cetăţenlor. Nu mi-a ost dat
nsă să aud că şi directorii de l a Bnca Angliei i-r i făcut
Adunii acelaşi complment; sau poate că, n balnţa creditului,
aprobrea lor cntăreşte mai pun decît cea a clubului Dundee.
Dr, penu a-i face dreptate clubului, cred că membri lui snt mai
nţelepţi decît lasă să pră, că ei snt mai puţin dnici cu bnii lor
decît par să ie cu laudele şi că nu r da nici măcr un sfnţ din
bncnotele lor scoţiene cele mai boţite şi mai zdrenţuite pentru
cea mai netedă şi mai fumoasă dntre asinatele voastre.
La nceputul acestui n, Adunrea a emis suma de şaispre­
zece mlione de lre sterlne n bni de hîrtie. Mă nreb care
rebuie să i ost strea n cre Adunrea a adus afacerile voastre
dacă o sumă aît de mre va fost de atît de puţn ajutor? De altel,
această hîrtie a fost mediat afectată de o depreciere de cnci la
294
sută; cre la puţp tmp a devenit de şapte la sută. Eectul pe cre
l-a avut emiterea acestor asignate asupra colectări impozitului a
fost remarcabil. Dl. Necker nu a întîrziat să constate că per­
ceptori, care erau plătiţi n numerar, se achitau către Trezorie n
asignate; altel spus, preceptori cîştigau şapte la sută din suma
totală a ncasărilor lor. Ei pimeau n bni ceea ce calculau apoi
n hîrtie depreciată. Rezultat inevitabl şi uşor de prevăzut, ceea
ce nu l face mai puţin penibl. Dl. Necker s-a văzut deci obligat
să cumpere penu Monetrie aur şi rgint (pe cre cred că l-a
cumpărat n cea mai mre prte de pe piaţa Londrei), ceea ce l-a
costat n jur de douăsprezece mii de lire sterline peste valorea
metalului. Minisrul nnţelor era deci de părere că, oricre r i
ost vloarea nuritivă ascunsă a asignatelor, este imposibil ca
statul să subziste numai pe baza acestora; că acesta re nevoie de
rgint curat, ndeosebi penu a le da satisfacţie celor cre, avnd
ierul n minle lor, era puţin probabil să exceleze prin răbdre
atunci cnd r i realizat că beneiciul unei creştei a soldei n bni
reali le-ar i fost n mod raudulos retras ca umare a plătilor
l
eectuate n hie ipsită de vlore. n contextul acestei cala tăţi
naturle, minisul i-a ceut Adunării să ordone perceptorilor să
plătească n bni peşin ceea ce primeau sub această fomă. Era
imposibl ca ministului să-i scape faptul că, dacă Trezoreria
accepta o dobndă de trei la sută penu olosirea asignatelor şi
dacă aceasta urma să-i revnă cu o pierdere de şapte la sută - mai
rău chir decît scontase el - atunci această acere nu era deloc
menită să ducă la îmbogăţirea statului. Numai că Adunrea nu
s-a sinchisit deloc de această recomndare. Ea se ala, prn
umre, n următorea dlemă: sau Trezoreria continua să încaseze
asignate astel ncît cuerele ei s-ar i golit de orice numerr, sau
aceasta r i reuzat aceste hîrtii amuletă (ori măc r r i ncetat
să le sprijine n orice el), astel ncît r i disus creditul de cre
se mai bucura, singura resursă de cre mai dispunea. Se pre că
Adunrea a ales. Ea a estmat că penu a coneri cît de cît valore
monedei sale trebuie ca ea nsăşi să o accepte. n acelaşi tmp,
aceasta a dat apă la moară unor oratori care au declarat, n
discursurile lor de fnfronadă despre faimoasele asignate, că nu
există nici o dierenţă de valore ntre hrtie şi numerr - lucu
cre, n opinia mea, depăşea competenţa legislatorului. Aceasta a
295
reprezentat pur şi simplu un bun şi solid rticol de credinţă,
pronunţat sub ameninţrea natemei de către venerabiiiPinţi ai
sinodului lozoic. Credat cine va vrea - numai că acesta nu va
i cu sigurnţă Judaeus Apella l 46 .
O nobilă indignre i cuprinde pe conducătorii vo ştri
populi atunci cnd aud de ndrăzneala de a compra lntena
magică a spectacolului lor finnciar cu imaginile nşelătore ale
domnului Law. Ei nu suportă ndrăzneala de a compra nisipul
din Mississippi n cre s-a împotmolit bncherul de altădată cu
piatra de Biserică pe cre ei şi-au nălţat sistemul lor inncir.
Spuneţi-le, vă rog, că r face mai bine să-şi tempereze acest ton
triumfător pnă n clipa n care i vor răta lumi nregi care
nume snt pămînturle care le servesc drept g arnţie pentru
asignatele lor, şi cre să nu ie deja grevate de tot felul de
ngrale. La drept vorbind, mi se pre că nedreptatea cre se ace
este la adresa mrii raude inspiratore a domnului Law n măsura
n care aceasta este comp arată cu itaia lor degenerată. Nu este
adevărat că sistemul lui Law a ost ridicat dor pe bza specu­
laţlor cu pămnturile din Mississippi. El le-a adăugat acestora
comerţul din lndle orientale şi pe cel din Arica, ca şi toate
renzile generale din Frnţa. Negreşit că nici măcr toate cestea
la un loc nu ar i reprezentat un undment suicient de soid
pentru sructura pe cre entuziasmul public, şi nu Law însuşi, a
ales să o ridice pe aceste bze. Numai că, n acest caz, n com­
praţie cu ceea ce aţi ăcut voi, era vorba de iluzi generoase. Se
presupunea că scopul acestor iluzi era acela de a creşte comerţul
Frntei. Si ele chiar au extins cometul Frntei n cele două
'
f � p
emis ere. Nu era vorba de a hrni Frnţ din pro ria ei substnţă.
O imaginaţie ambiţioasă putea găsi n această nripare a
comeţului ceva cre să o captiveze. Exista ceva n sistemul lui
Law cre să orbească privirea unui vultur, sistemul vostu nsă
este făcut penru a ademeni cîrtiţa, căreia nu i place decît să se
ghemuiasă şi să se adncească şi mai mult n pămntul ei natal. Pe
vremea aceea, oamenii nu abndonaseră cu totul dmensiunile
naturale ale existenţei lor penru a se ncide n grniţele unei
lozoii degradnte şi sordide, cre nu agreează decît iluziile de
nd şi vulgre. A�intiţi-vă, mai presus de orice, că, adresn­
du-se imaginaţiei oamenilor penru a putea să abuzeze mai bine
de ei, cei cre erau pe atunci promotorii sistemului, au adus astel
296
un omagiu libertăţii acestora. Frauda lor nu a fost niciodată
nsoţită de orţă�·-1-a ost dat epoci noastre să stngă n acest el
micile plpîri ale raţiunii cre au reuşit să penetreze tenebrele
acestui secol luminat.
Îmi amintesc că nu am spus ncă nimic despre un alt mre
proiect finnciar cre poate i nvocat în favoarea talentelor
legislatorilor voştri. Prezentat cu o atît de mre pompă Adunării,
el nu a ost adoptat nici pînă n clipa de faţă. Acest proiect aduce
ceva soid pentru a sprijini creditul monedei de hîrtie şi s-a vorbit
mult nu atît despre utilitatea, cît despre elegnţa lui. Mă reer,
desigur, la proiectul de a bate monedă din clopotele tuturor
biserclor cre au ost nchise pentu cult. Aceasta este alchimia
lor. Există extravagnţe care îşi rid de orice raţionament, cre
depăşesc chiar şi limitele ridicolului şi cre nu ne trezesc alt
sentment decît dezgustul. Cred, de aceea, că am spus suicient
despre acest subiect.
Cred, de asemenea, că nu este mai puţn inutil să mai zăbo­
vesc asupra tuturor acestor mici mnevre inncire, operaţiunile
de tipărire a bnilor, de punere a lor n circulaţie şi de reragere a
lor, menite să ntrzie cît mai mult ziua fatlă, mişcările de onduri
şi de hrtie cre se desfăşoară ntre Trezorerie şi Caisse
d' Escompte - pe scurt, toate aceste vechi expediente demodate
ale raudei mercntile cre au ost trnsfomate acum în politică
de stat. Cu venitul public nu este de glumit. Toate frumoasele
discursuri despre drepurile omului nu vor plăti nici o raţie de
biscuii şi nici o ivră de praf de puşcă. ""
mă şi metafizicienii
voştri au nţeles acest lucu: cum vine vorba de plată, ei îşi lasă
în voia soartei speculaţile lor upte de relitate şi iau cu conştiin­
ciozitate pldă la exemple. Ce exemple? Cele ale falimentelor...
Da! Numai că, chir şi nfrnţi, luaţi n derîdere, acoperiţi de
uşine, cu respiraţia tăiată, lipsiţi de foţă, lipsiţi de idei şi la
capătul resurselor, ei nu îşi pierd o iotă din ncrederea de sine.
Eşecul evident al talentului lor este pentu ei o dovadă n plus a
iubii de popor. Chir şi aunci cnd biipublici dispr n mîinile
lor, mai există ncă, n uni dintre ei, aşa cum am văzut că s-a
ntîmplat recent de la tribuna Adunii, tupeul de a-şi atribui lor
înşilor meritul de a i nat popoul. Nu ei snt cei cre au alinat
poporul. Dcă ei au avut vreodată astfel de intenţii, atunci de ce
297
au ordonat plata acestor txe insupotabile? Poporul nsuşi este
cel cre şi-a găsit ainrea n poida Adunării.

Lăsînd nsă deoprte discuţia asupra cui nume i revine

meritul acestei flse linări, mă ntreb dacă poporul a beneiciat
cu adevărat de o orecre îmbunătăţre a situaţiei lui? D-l. Blly,
unul dintre miipromotori i monedei de rtie, ne va lămuri din
plin asupra acestui subiect. Discursul pe care l-a ţinut n faţa
Adunrii Naţionale conţinea un pnegiric sublm şi bine conceput
dedicat locuitorilor Parisului pentru constnţa şi hotărîrea
nesrămutată cu care aceştia şi-au suportat mizeria şi neericrile.
Ah! ce frumoasă imagine a ericiipublice! Trebuie dr un curaj
atît de mare şi o rezistenţă atît de nenrntă pentru a ndura bine­
acerile şi suerinţele linării? Judecnd după discursul acestui
savnt Lord Primr s-ar zice că, de mai mult de douăsprezece
luni, prizienii trec prin toate grozăvile unei noi blocade; că
Henric al IV-iea i-a ncercuit şi le-a tăiat toate căile de
aprovizionre, n vreme ce rtileria lui Sully bubuie la porţi - pe
cnd, n realitate, ei nu snt asediaţi de lţi duşmni decît propria
lor nebunie şi prostie, propria lor credulitate şi perversitate.
Numai că d-l Bally ar topi mai degrabă gheaţa etenă a regiunlor
lui atlntice decît să-i redea Parisului căldura lui vitală, atîta
vreme cît bunul lui oras va rămne ca „doboît de masa rece,
uscată şi care împiereşt� totul 1 47" a unei ilozoiialse şi lipsite
de orice simţire. La ceva vreme după acest discurs, mi exact pe
1 3 august anul acesta, acelaşi denitar prezentnd de la tribuna
Adunării u2 raport asupra administraţiei lui a declarat după cum
umeză: „In luna iulie 1 789 (o epocă de etenă comemorre)
nnţele oraşului Paris erau încă n stre bună; cheltuielle erau
balansate de încasări, şi exista n acel moment un milion
(patruzeci de mii de lre sterline) n casă. Cheltuielile cre au
trebuit să ie făcute ca urmare a revoluţiei se ridică la două
milione cinci sute de mii de lire. Ca umre a acestor cheltuieli
şi a mrii reduceri a darurilor gratuite a rezultat nu dor o lipsă
accidentală, ci una absolută de bni." Acesta este Pisul penru
a cărui hrănre s-au cheltuit, n decursul ultimului n, sume
mense de bani, cre au curs din toate colturile Frntei. Aîta
vreme cît Prisul va juca rolul vechi Rome, �l va contiua să ie
ntreţinut de către provinciile supuse. Acesta este un rău cre
298
 nsoţeşte n mgd necesr suvernitatea repubicilor democratice.
Se poate, de asemenea, ca, aş a cum s-a ntmplat şi n cazul
Romei, acest rău să supravieţuiească regimului repubicn odată
cu cre s-a născut. n acest caz, despotismul nsuşi va trebui să se
supună vicilor regimului populr. Roma imperială a reunit trele
mbelor sisteme; şi această combnaţie nenaturală a o st una
dntre cauzele importnte cre au dus la runa ei.
A-i spune poporului că sorta lui va i îmbunătăţită prin
delapidrea venitului său public este o impostură crudă şi
nsolentă. Mai nnte de a-şi face un titlu de glorie dn alnrea
sortei poporului pn disrugerea venitului său pubic, omeni de
stat trebuie să relecteze mai ntîi cu grij ă la soluţia acestei
probleme: dacă este mai avntajos pentru popor să plătească
multe impozite, dr să cîstige pe măsură sau să cîstige putn sau
�
chir deloc, ind nsă scutit de la orice contribuie? n cee ce mă
priveşte, nu ezit deloc, eu optez n favoarea prmei propoziţii.
Experienţa, şi ndrăznesc să sper, şi opinile cele mai nţelepte,
snt de partea mea în această alegere. Unul dntre aspectele
undamentale ale rtei unui om politic este acela de a păstra un
ecilibru bne-cumpănit între capacitatea cetăţenului de a obţine
un cîştig şi nevoile staului cărora acesta trebuie să le răspundă.
Capacitatea şi mijloacele de achiziţie snt prmele atît în ordinea
timpului, cît şi în cea a lucrurilor. Buna rnduila este temelia
tuturor lucrurilor bune. Pentru ca poporul să ie capabil să
achiziţioneze, el nu rebuie să se rate slugnic, ci să ie mniabil
şi supus. Este necesr ca magistraii să ie respectai, ir legile să
ie respectate. Nu trebuie ca prncipiile naturale ale subordonării
să ie smulse, prin nu ştiu ce rtiici, dn spiritul poporului. Masa
poporului trebuie să respecte acea proprietate la cre nu re acces.
Ea trebuie să muncească pentru a obţine prin muncă ceea ce
poate i astfel obţinut; şi dacă se ntîmplă, aşa cum de regulă se
petrece, să descopere că ructele rudei nu snt pe măsura efor­
turilor depuse, atunci poporul rebuie deprins să ale mngîiere n
judecata ultimă a justiţiei etene. Oricne se întîmplă să îl
lipsească de ceastă mngîiere cumă n popor aplecrea către
muncă, lovnd astel chir la rădăcina oricărei achiziţii şi a
oricărei consevări. Cel cre fce acest lucru este un opresor crud,
nmicul lipsit de scrupule al celor săraci şi neericiţi; el expune,
n acelaşi timp, prin speculaţiile lui criminale, fructele unei
299
srguinţe ce a ost ncununată de succes şi acumulle datorate
ortunei jaului celor care nu au reuşit niciodată ie datorită
neglijenţei, ie pentru că a lipsit şnsa.
Un număr prea mre dinre cei cre au ca proesie innţele
nu snt în stre să vadă în venitul public decît bni, circulaţie,
rente viagere si perpetue, tntieme si toate celellte detli le
meseriei. Înr-�n stat în care lucruile snt bne nduite, toate
acestea au mpotnţa lor, după cum îndemînrea celor cre se
ocupă cu ele este preţuită pe măsură. Ele snt utile - dr numai n
cadrul unei ordni bne stablite şi numi atunci cnd ele se sprijnă
pe o astel de ordine. Numi că, atunci cînd oameni cred că
aceste biete artiicii pot să ndrepte relele care rezultă din
distrugerea temeiurilor ordinii publice şi din subminrea tuturor
principlor proprietăţii, atunci ele ajung să lase, n procesul de
ruinre a ţării lor, un monument trist şi durabil l eectului pe cre
l are o politică absurdă şi o nţelepciune prea plină de sine, cu
vederi nguste şi incapabilă să vadă prea deprte.
Eectele ncapacităţii pe care au demonsrat-o conducătorii
voştri n toate ramurile importante ale activităţii de stat sînt
ascunse sub numele sacru l libetăţii, cre puriică totul. Este
drept că îmi este dat să văd cum unii dintre aceşti oameni se
bucură la voi de o mare libertate; dr mulţi, dacă nu majoritatea
lor, snt supuşi unei servituţi opresive şi degradante. Dr ce este
libetatea în absenţa înţelepciunii şi a vrtuţii 148? Ea este cel mai
mre dinre toate relele posibile, căci nu este ltceva decît prostie,
viciu şi nebunie, lipsite de orice ndrumare sau mită cre să le
nneze. Cei cre ştiu ce este libetatea anmată de virtute nu pot
ndura să vadă cum aceasta este degradată de cei ncapabili, cre
o reduc la retorica cuvintelor sorăitore şi zgomotoase care le ies
din gură. Credeţi-mă că aş i ultmul cre să dispreţuiască
sentmentele cele mai elevate şi mi exltate de libertate. Ele ne
nclzesc ima, ele ne lărgeasc şi ne nnobleză spritele, ele ne
mă curajul în momentele de nntre. Aşa băn cum snt, mă
mi încîntă încă lectura plăcutelor ragmente din Lucn şi
Coneille. Nu condmn nicidecum n mod absolut rta de a place
celor multi, cu micile ei iicii. Ea nlesneste ducerea la bun
s'rrşit a m�ltor reburi de moment, ea i ine pe' oameni împreună,
împrospăteză spritul n eole lui şi uneori răspndeşte veselie
pe runtea severă a libertăţii morle. Fiecre om politic rebuie
300
să-şi aducă tnbutul Graţlor şi să unească maleabilitatea cu
raţiunea. Numai că, nr-o nrerprindere ca cea care se desfăşoară
astăzi n Frnţa, toate aceste iicii şi sentmente secundare snt
de prea puţin ajutor. A ntocmi o guvenre nu p are să necesite
prea multă prudenţă: puterea se cere a i aşezată pe baze solide,
supunerea rebuie să ie depinsă şi iată cum totul a ost pus la
punct. A da libertate este chir mai uşor: ndrumarea nu este
necesră, a da fîu iber hăţuilor este singura cerinţă. Numai că a
ntocmi o guvernare liberă, adică a nfna unul prin celăllt aceste
elemente opuse le ibertăţii şi le consngeri nr-un ansamblu
coerent, necesită multă gndire si o relecţie profundă, un sprit
perspicace, putenic si priceput 1 49. Toate acestea pr să lipsească
la cei cre conduc Adunrea voasră Naionlă. Îmi place să cred
că poate ei nu sînt chir aşa de prost dotaţi cum pr să ie, căci
alfel s-r situa sub nivelul obişnuit de inteigenţă. Numai că atunci
cnd conducătorii ncep să rivalizeze nre ei pentru a-şi creşte
acţiule de populitate, tlentele lor nu vor mi i de nici un olos
n edicrea statului. Ei vor deveni linguşitori i poporului şi nu
legislatorii lui, instrumentele şi nu călăuzele poporului 150. Dacă
s-r ntmpla ca vreunul dinre ei să propună n plan de libertate
nţelept conceput, o libertate le cărei mite şi condiţii snt bine
deinite, acesta va i mediat suprlicitat de căre rivalii lui, cre
vor produce ceva şi mai arăgător şi mai mult pe gustul populr.
Fideitatea lui faţă de cauză va i imediat pusă la ndoială.
Moderaţia va i stigmatzată ca virtute a celor laşi, ir compromisul
ca prudenţă a rădătorilor; asfel ncît acest conducător popular se
va vedea obligat, n cele n mă - n spernţa de a păsra creditul
cre i va perite ca nr-o împrejurre sau lta să joace rolul de
moderator - să se mpice n răspndirea docnelor şi n institurea
puterilor, cre l vor împiedica mai trziu să atingă scopurile
rezonabile pe cre şi le propusese iţil.
Să iu eu ore atît de nerezonabil încît să nu văd nic cre să
merite lauda n eole neobosite le Adunii? Nu neg aptul că
pinre nenumratele acte de violenţă şi de nebunie se prea poate să
se i srecurat şi unele lucruri bune şi utile. u sigurnţă că cei cre
disug totul e prea poate să ndeprteze şi unele nedreptăţi. Este
posibil ca cei cre refc totul n temeii să pună bazele şi unor
lucruri de bun augur. Penu a putea să-i lăudăm pe conducătoii
voşri pentru ceea ce au făcut n virtutea autorităţi pe cre au
301
uzurpat-o sau pentru a-i putea scuza pentru cmele pe ce le-au
comis penu a dobndi acea autoritate r i ebuit să existe mai ni
certitudnea că aceleşi lucruri nu r i putut să ie săvrşite rră o
asfel de revoluţie. Or, este evident că ele s-r i putut produce,
deorece, exceptnd măsule l căror crcter întemeiat lasă de
dorit, toate celellte reglemeni efectuate de Adunre useseră ie
deja acordate în mod voluntr de căre rege cu ocazia reunrii
Stlor Generle, ie corespundeau opniilor pe cre legătorii
celor rei ordne şi le expmaseră la unison. Unele uzanţe useseră
deja abolite nr-un mod nu lipsit de justicre9 numai că, dacă r
i ost ca ele să existe pnă la s'rşitul tmpului, ele nu r i ost de
natură să dăuneze în mod vzibil ericii si prosperităti nici unui
stat. Îmbunătăle pe cre le-a adus Adun�ea snt sup�ricile, ir
greşelle e cre le-a comis sînt undmentle.

Aş vrea să cred căt oricre r i ei, comparioţii mei r preera

mai degrabă să le propună drept exemplu vecnlor lor Constituţia
nosră decît să se nspire de la ei penu a o îmbunătăţi pe a
noasră. Ei posedă, n Constituţia engleză, o nepreţuită comoră.
Nu mă îndoiesc că ei nu r avea motive să se plngă şi să cuze;
numai că aceste motive n de conduita şi nu de constituţia lor.
Cred că eicita noasră situatie se datorează Constitutiei noasre;
dr constituţiei în înregul ei: şi nu uneia sau alteia dnre părţile
sle 1 5 1 ; ea se datorează9 nr-o mre măsură, tuturor acelor
elemente pe cre le-am consevat n nenumăratele revizuiri şi
reforme pe cre aceasta le-a suerit, ca şi tuturor elementelor pe
cre le-am modiicat sau adăugat. Poporul nostru va ala
ntotdeauna n apărrea cestui bun mporiva oricărei ncercăi de
.a-l distruge tot ceea ce re nevoie pentru a-şi satisace dn pln
aspiraiile unui spirit cu adevărat pariotic, liber şi ndependent.
Nu că aş exclude cu totul schimbarea, numai că nu aş vrea să
schmb nic decît cu scopul de a păsra toul mai bne. Motiul
pentru care as ajunge să schmb nff r i decît îndeprtrea unei
mre nedreptăţi. n încercrea mea de a la un remediu, ş urma
exemplul srămoşilor noşri, şi m-aş ngriji ca repraţle pe cre
ar uma să le fac să se încadreze cît mai mult cu putnţă în stilul
ediciului. Chir şi n împrejurările în cre au dat dovadă de o
hotărîre nesrămutată, strămoşii noştri au avut ca prncipiu
călăuzitor acela de a nu avnsa decît purtaţi de prudenţă politică
302
şi erindu-se cu„grijă de orice exces. Ezitrea lor era rezultatul re­
lecţiei şi nu o tră de cracter. Lipsiţi de lunile din cre vecini
noştri din Franţa pretind că s-au adăpat din plin, ei au acţionat
stăpniţi ind de sentimentul putenic al ignoranţei şi falibilităţii
umane. Cel cre i-a creat să ie faibili a ştiut să-i răsplătească
pentru faptul că s-au supus naturii prin comportamentul lor. S ă
i m d r prudenţa lor, dacă vrem s ă merităm sorta lor ericită
sau dacă vrem să conservăm moştenirea pe cre ne-au lăsat-o. S ă
le desăvîrşim opera dacă vrem, d r s ă facem astel ncît s ă o
consevăm; şi să rămnem pe terenul solid l constiuţiei engleze,
mulţundu-ne să-i admirăm de deprte mai degrabă decît să
încercăm să-i urmăm pe aeronauţi Franţei n zborul lor disperat
către înalturi.
V-m vorbit în modul cel mi deschis despre sentmentele
mele. Mi se pre puţin probabil ca ele să le schimbe pe ale
vosre. Nici măcr nu ştiu dacă aşa ceva s-r mpune. Sînteţi
tnăr; nu puteţi să conduceţi desinele ţării voasre, tot ce puteţi
face este să le umaţi. Dar se poate ca relecţle mele să vă ie de
ceva olos n vitor atunci cînd guvemămntul vostru va îmbrăca
altă omă. El nu poate de el să rămnă n actula ormă, dr,
nnte ca el să-şi le locul deinitiv, se prea poate să reacă, aşa
cum spune unul dintre poeţii noşri, „printr-o mre v arietate de
situaţii nemncercate de re"1 52 şi cu iecare rnsmigrre să ie
purficat prin foc şi snge.
Nu pot să invoc în sprijinul opiniilor mele decît un şir
ndelungat de observaţii şi o mare imparţilitate. Ele snt opiniile
unui om cre nu s-a făcut niciodată instrumentul vreunei puteri şi
nici linguşitorul celor mari, şi cre nu vrea ca prin ultmele lui
acţiuni, să-şi ia în răspăr sensul înregi lui vieţi. Ele vin de la un
om a cărui existenţă pubică a ost aproape n întregme dedicată
luptei pentru libertatea celorlalţi; de la n om cre nu a nutrit
niciodată în pieptul lui o mînie de durată sau una vehementă
decît împoriva a ceea ce el a considerat ca ind tiranie; un om
cre a urat dn orele dedicate prticipării lui la eortule depuse
de cetăţenii adevraţi pentru a discredita oprmarea exercitată de
opulenţă, pentru a se consacra examinării afacerilor voasre - şi
cre încercă să se convingă pe sine că procednd astfel nu se
abate prea mult de la rolul lui obişnuit; de la un om cre doreşte
prea puin onorurile, distinciile şi remuneraţile, şi cre nici nu se
303
şteaptă să le pmescă, un om cre nu dispreţuieşte fama şi cre
nu se teme de defămre; un om cre evită disputa, dar cre
îndrăzneşte să spună ceea ce gîndeşte. Ele vn de la un om cre
se srăduieşte să păsreze, în tot ceea ce ace, o anumită unitate şi
amonie, dar cre înţelege să facă acest lucru prinr-o varietate de
mijloace. Un om cre atunci cînd vasul cu cre navigheză ame­
ninţă să se aplece prea mult înr-o p rte datorită unei supra­
încărcări la unul dn borduri, caută ntotdeaună să restablească
echilibrul aducînd din ptea opusă mica contrapondere a
rgumentelor lui.
 NOTE

1. Numele celui carma Burke îi adresează această critică a

Revoluţiei ranceze este Chrles Jean-Francois De Pont ( 1 767-1 796).
Înr-o scisore adresată acestuia n noiembie 1 789, Burke fomulează
unul dnre pncipiile dn perspectiva căruia se poate spune că a
consuit citica Revoluţiei ranceze: ,,Eistă, pn naura esenţială şi
undamentală a lucurlor, o inimitate radicală în toate invenţiile
umne; iar slăbiciunea este deseoi n aşa fel legată de însăşi
perfeciunea mecanismelor noasre politice, ncît ceea ce este un defect
dn punct de vedee pracic - ceva cre ţine de neputnţa pncipiului
(acestei perfecţiuni teoretice) de a uza, ceva cre conrolează, cre
i reduce eectele, care mediază - devine n element corectiv necesr
pentu relele pe care perfecţiunea sa teoretică le-ar putea produce."
(citat n Frncis P. Cnovn, The Politica! Reason of Edmund Burke,
Duke Uiversity Press, 1 960, p. 1 0) (n. rad.)
2. „Society or Constitutional nomaion" a ost ondată în 1 780
de căre maioul Cawight. Ea devne oarte activă după 1 790 ca
umre a ndemnului lui Home Tooke şi a lui Thomas Paine. Ea nu a
supravieţuit restăii şi procesului ondatorilor ei dn 1 794. (n. trad.)
3. ,,Revolution Society" avea ca scop apărarea prncipiilor Revo­
luiei Glorioase de la 1 688. Deşi eista nainte de 1 788, ncepnd cu
acest n ea cunoaşte un revment şi chir un proces de ransomre,
cu ocazia centenarului revoluţiei de la 1 688. După uii autoi, ea r i
ost creată abia în 1 788. Preşedntele societăţii era contele Stanhope.
Pnre cei devotati acestei societăti se număra si dr. Pice. (n. rad.)
4. Înr-o scri � ore adresată d� mnului Dup�nt, n octombrie 1 789,
Burke deineşte astfel aceea libertate pe care el o iubeşte şi la cre snt
îndreptăţiţi toţi oamenii: „Ea nu este libertatea soitră, ipsită de orice
legăură, ndividuală şi egoistă, ca şi cum iecre om şi-ar stabili regulile
nregului său comportament pn sngură vonţa lui. Libertatea la care
mă refer este libertatea socială. Ea este acea stare de lucri n care
libertatea este asigurată prin egalitatea reţinerii ( equaliy of re straint) . O
nduială a lucurilor n cadul creia libertatea nici unui om, a nici unui
grup sau numr de oameni nu poate să violeze libertatea nici unei
persoane sau a nici unei categoii de persoane n societate. Înr-adevăr,
Cda 66 coala 20 305
acest gen de ibertate nu este altceva decît un altfel de nume penu
dreptate: stabilită prn legi nţelepte şi garantată prn nstituţii bine
ntocmite." (The Philosophy of Edmund Burke, p. 7 1 ) (n. rad.)
5. Aşa cum spune Burke n „Notes or a speech n the Comons"
( 1 1 mai 1 792): „nici un fel de probleme morale nu snt vreodată pro­
bleme absracte... " „orice propoziţie absractă ... rebuie să ie ncadrată
n circumstanţe", deoarece ,,lucrurle snt bune sau rele din punct de
vedere moral numai n relaţia şi n legătura lor cu alte lucruri". (citat n
Francis P. Canovan, op.cit. , p. 24) (n. rad.)
6. Ceea ce Brke atacă sub numele de speculaţi izice şi metaizice
este, de fapt, teoria determnistă a universului pe care a nstituit-o
iumul izici matematice a secolului al XVl-lea. Rădăcinile critici pe
cre lozoul englez o face raţionaismului absract, ştiiniic, se situează
n tradiia scepicismului lozoic englez, repezentată de Samuel Butler
(1 612- 1 680), J. Swift ( 1 667- 1 745), Samuel Johnson (1 709- 1 784), John
Dryden ( 1 63 1 - 1 700). Acesta din urmă a criticat raţionalismul lui
Hobbes, ca şi Swift de altel, cre a atacat raionalismul geometic al lui
Descartes şi Hobbes. „n aprarea comună a tradiiei n reigie şi poitică
şi n concepţia comună pe cre o au despre natura morală a omului ca
ind ceva mai mult şi mai puţn decît raţional, Dryden şi Burke erau
profund sceptici n ceea ce priveşte programele absract- raţionaliste de
revoluţie politică şi teorile raionaiste ale guvenări." (Peter J. Stanis,
Edmund Burke. The Enlightenment and Revolution, Transaction
Publisher, New Brunswick, New Jersey, 1 99 1 , p. 1 26) (n. rad.)
7. „Circumstanţele snt inite şi combinate n mod nit, ele snt
schimbătoare şi trecătore: cel care nu le ia n considerare nu greşeşte,
ci este pur si simplu nebun. . . el este nebun dn punct de vedere
metafizic. Un om de stat, care nu pierde niciodată dn vedere prncipiile,
rebuie să ie ghidat de crcumstanţe; ir dacă el judecă conr cernţelor
momentului, atunci este posibil .ca el să-şi ruineze ţara pentru
totdeauna." (Burke, „ Speech on the Petition of the Unitarians " citat
-

n Joseph L. Pappn III, The Metaphysics of Edmund Burke, Fordham

University Press, New York, 1 993, p. 1 9) (n. rad.)
8. Termenul prudenţă este unul cheie n nţelegerea ilozoiei
morale şi politice a lui Ed. Burke. El se reeră, mai presus de orice, l�
nevoia de a ne omula ntotdeauna judecăţile şi aprecierle pe baza
unei corecte nţelegeri a crcumstanţelor, nr-un mod relativ, niciodată
absolut, cre relectă nţelegerea atît a cracteului mperect al naurii
umane cît şi a aptului că iecre ndivid este pns deopoivă n reţeaua
306
circumstanţelor. şi n cea socială, a unei raporti multiple la ceilalţi
(„Oamenii nu se 'llă iciodată nr-o stre de totală ndependenţă unii
faţă de alţii", „First Letter on a Regicide Peace"). De aceea, penru
Burke ,prudenţa (o vtute n toate lucurile, dar prima dnre viruţi n
politică) ne va conduce mai degrabă n preajma unui plan limitat care
nu ajunge niciodată să nuchipeze depna perfecţiune a ideii abstracte
decît să ne împingă mereu către un plan tot mai perect, care nu poate
i realizat decît cu preţul distrugerii complete a întregii structuri a
statului. . ." („Letter to Mons. Dupont", October, 1 789) (n. trad.)
9. Richard Price ( 1 723- 1 79 1 ), predicator non-conformist şi pu­
blicist oarte bne inomat, ntre altele, asupra problemelor economice
şi demograice. Price a ost, de asemenea, unul dinre consierii lordului
Shelbume, personaj detestat de Burke şi în calitatea lui de secretar
particular al marchizului Rockingham, unul dintre adversarii lui
Shelbume. Price este nu numai autorul predicii ţinute la Vechea
Evreime, la Londra, pe 4 noiembrie 1 789, ntitulată Discurs asupra
iubirii de patrie, cre a stat la originea Relecţiilor, dar şi al unor eseuri
ilozoice, precum Review of the Principal Questions ofMorals, 1 757,
şi politice, pecum Observations on the lmportance of the American
Revolution, 1 784. Ca şi Burke, dar dinr-o perspectivă diferită, Price a
apărat, în anii 1 779, cauza coloniilor americane. El a avut strînse
legături cu Benjamin Fralin şi Priestley. A corespondat cu Turgot. A
murit la numai patru luni de la publicarea Relecţiilor. (n. rad.)
1 O. „Moderaţia (pe care vremurile şi situaţiile o vor distinge cu
claritate de alsurile lipsei de curaj şi indeciziei) este vtutea numai a
spritelor superioare. Ea necesită un curaj profund şi pn de relecţie, să
nu-ţi pierzi cumpătul atunci cnd glasul celor mulţi (maimuţăreala
amăgitoare a faimei şi reputaţiei) judecă n mod porivnic despre tne„.
Să ndrăzneşti, dr să iitemător atunci cnd toţi n jurul tău snt plni de
ngîmfare şi ncredere, atunci cnd cei ce snt curajoşi nr-un mod care
periclitează binele celorlalţi exercită presiune asupra precauţiei şi
nemulţumirii tale, înseamnă a dovedi un spirit gata să fie pus la
ncercare; se arată astfel n mijlocul rivolităţii generale un cracter care
ştie să se stăpnească şi calm, care, mai devreme sau mai tîrziu, va
atrage totul nspre el, ca nspre un cenru" („Letter to Mons. Dupont",
October, 1 789). Aceasta trebuie să i ost prudenţa şi moderaţia prn
prisma cărora Burke a purces la fomularea relecţiilor lui asupra
Revoluţiei dn Franţa! (n. rad.)
307
 1 1 . ,� i nţelept să umm ordnea luculor şi nu să ncercm să
recem dncolo de crsul ncet, dar ln şi egal al naii "(Speech on the
.

Plan for Economic Reform în The Metaphysics ofEdmund Bte, p. 78)

(n. rad.)
1 2. n oignal este ,,n the cauldron". Această expresie amnteşe
pma scenă a actului IV dn Macbeth momentul n cre sosesc cele rei
vrăjitoe penu a-şi ace vrăjile n mrele cazn n clocot. (n. rad.)
13. Psmul 149. (n. a.)
14. Discourse on the Love of our County, oerit pe 4 noiembrie
1 789 de căre dr. ichard Price, ediţia a reia, pp. 1 7 şi 18. (n. a.)
15. „Cei crora nu le place modul de credinţă prescris de căre
autoitatea pubică rebuie, dacă nu pot ala nici o altă omă de crednţă
n afra biseici pe care o recunosc, să nstituie o crednţă apte care
să ie doar a lor; şi prn aceasta, ca şi prn aptul că oeră un exemplu de
crednţă temeică şi raţională, oameni de valore dn rngul şi tagma
(literatre) lor r putea să facă cel mai mare serviciu societăţii şi lumii."
P. 18, Predica dr. Price. (n. a.)
16. „Ce bne r i fost dacă el şi-r i cheltuit mai mult cu acese
leacuri tot acel timp de sălbatică cruzme.„" (Juvenal, Satire, X,
Univers, 1 986) (n. rad.)
17. „Sng şi-adun mereu, ca poi să pot sorbe nţelept." (Horaţiu,
Epistole, I, I, 12 , Univers, 1 980) (n. rad.)
1 8 . The Discourse on the Love of our Country, dr. Price, p. 34.
(n. a.)
19. „Revoluţia ranceză, ne spun ei, a fost un act al majorităţii
popoului; şi dacă majoritatea oricărui alt popor, a popoului Angliei, de
pildă, doreşte să acă acelaşi lucru, atunci ea re acelaşi drept. Negreşit,
nrutotul acelaşi. Ceea ce nseamnă nici unul. Numai că, nici cei cîţiva,
şi nici cei mulţi nu au vreun drept de a acţiona dor după voia lor n nici
una dintre problemele legate de datorie, încredere, angajament sau
obligaţie. Constituţia unei ţări, o dată ce a fost nstituită pe baza unei
nţelegeri (compact), tacite sau expicite, nici o putere existentă nu
posedă forţa de a o scimba, fără ca astel să nu respecte nvoiala
(covenant) sau consmţămntul exprmat de iecre dinre prţi. Aceasta
este natura unui conract. Ir votrile majorităţii unui popor - ndieent
de ceea ce lnguşitori neruşnaţi r propovădui penru a coupe spitele
- nu poate să schimbe nici esenţa morală şi nici izică a lucurilor.
Popoul nu rebuie nvăţat să gndească că angaj amentele căre cei care
l conduc trebuie luate n deîdere; căci altfel el i va nvăţa pe cei cre
308
 conduc să ia n dedere angajamentele lor faţă de popor. n acest gen de
Oe, poporul poate să ie sigur că, n cele din umă, el va i cel cre va
pierde. A lnguşi popoul astfel ncît el să ajungă să dispreţuiască
crednţa, adevărul şi dreptatea nseamnă a-l disuge. Căci numai aceste
viruţi snt cele ce fac sigurnţa lui.(„Appeal rom the New to the Old
Whigs", n The Philosophy of Edmund Burke, p. 5 1 ) (n. trad.)
20. Mximă din dreptul roman al cărei sens este ndicat de Burke
anteri�r. (n. rad.)
21. „Constituţia noasră stă nr-un echilibru deicat, nconjurată n
toate părţile de prăpăstii abrupte şi de ape adnci. Dacă ar i să o
ndreptăm dnr-o ncnre peiculoasă nspre una dne părţi, atunci r
exista riscul de a o fixa prea mult n cealaltă prte. Orice proiect de
scmbre considerabilă n cadrul unui guvemămnt aît de compicat ca
al nosu, combnat n acelaşi tmp cu circumstanţe extene ce snt cu aît
mai complicate, este o nreprindere nsoţită de �i diicultăţi, asupra
căreia un om pudent nu r decide şi nu s-ar nhăma la ea fără a ezita
foarte mult şi pe cre un om cnstit nu s-r avnta să o promită. Cei cre
se angajează în a nfăptui mai mult decît au �ertitudnea că se cuvine să
ncerce sau mai mult decît snt n stre să acă nu respectă nici poporul
(public) şi nici pe ei înşişi". („Thoughts on the Cause of the Present
Discontents", n Burke, Pre-Revolutionary Writings, Cambridge
University Press, 1993, pp. 1 80- 1 8 1 ) (n. rad.)
22. Corpul de principii legale dezvoltate de judecători dn obicei şi
precedent. Dreptul cutumei şi al precedentului s-a constituit n secolul al
XII-lea, pe măsură ce tribunalele locale cre admnisrau legea au
decăzut, ir legea adnisrată de judecătorii regelui, comună penu
înregul regat, a cîştigat teren. Cele mai mportante ribunale ale drep­
tului cutumei şi precedentului erau: Common Pleas, care se ocupa de
litigle dintre supuşi, ng 's Bench, cre se ocupa de itigiile n cre era
implicat regele şi Court of Exchequer, care se ocupa de litigiile n
materie de fnanţe. Deptul cutumei şi al precedentului se deosebeşte de
legea scisă, cre este legea scrisă a Prlamentului, împreună cu care
formează un nreg, de dreptul natural pe baza cruia Lord Chancellor
proceda la o completă şi egală repunere n drepturi a celor alaţi n
litigiu şi de dreptul canonic, de dreptul Bisericii. (n. rad.)
23 . ,,Angajamentul comun al statului". Pare să fie o expresie
nventată de Burke. (n. rad.)
24. ,,Datoile nu snt voluntre. Datoria şi voinţa snt chir temeni
conradictorii. Acum, chir dacă societatea civilă s-ar putea să i ost
30 9
iiţiată pintr-un act voluntar (ceea ce, nendoielnic, s-a ntîmplat în
multe curi) durabitatea ei e ală sub senul unei nţelegeri (covenant)
statoicite şi pemanente, care este coextensivă scietăţii nsăşi şi cre-
1 vizează' pe iecare dintre indivizii acelei societăţi fără a i necesar un
act oml de adeziune din partea fiecăruia. Acest lucru este garntat
prin pracica generală cre rezultă din simţul comun ce cracterizeză
omenirea în general. n pofida voinţei lor, oamenii se bucură de
avantajele acestei asocieri în poida voinţei lor, le revin datorii ca umare
a acestor avantaje. După cum, n poida voinţei lor, ei devin parte a unei
obligaţii virtuale care este tot atît de imperativă ca şi una actuală"
(„Appeal rom the New to the Old Whigs", în The Philosophy of
Edmund Burke, p. 53) (n. trad.)
25. „Nimic nu este mi frumos în teoria parlamentelor decît acel
principiu al renovării şi al împletii dintre pemanenţă şi schimbare,
care este, în mod ericit, ntreţesut în alcătuirea lor; - aptul că n toate
schimbările noi nu sntem iciodată n ntregime vechi sau n înregime
noi; - aptul că există suiciente elemente dinre cele vechi pentru a
menţine nentreupt lnţul tradiţional de maxime şi prncipi de acţiune
le strămoşilor noştri şi legea şi obi.eiul Parlamentului; şi suiciente
elemente dintre cele noi care să ne învigoreze şi să ne aproprie de
adevăratul nosru cracter, deoarece au ost proaspăt desprnse din masa
norodului; astel ncît ntregul, deşi n mare parte alcăuit din elemente
vechi, prezintă totuşi, n mod undamental, un caracter nou, putînd
astel să se bucure de avantajul schimbării fără a i se putea reproşa lipsa
de coerenţă." („Notes or Speech", 30 Noiembrie, 1 774, în The
Philosophy of Edmund Burke, p. 1 57) (n. trad.)
26. „Trebuie să ne supunem cu toţii miilegi a schimbării. Ea este
cea mai putenică lege a Naturii şi, probabil, şi mijlocul prn cre aceasta
se conservă. Tot ceea ce putem noi să facem şi tot ceea ce poate să acă
nţelepciunea umană este să se asigure că această schimbare se va
produce prn grade imperceptibile. Acest mod de a proceda prezintă
toate avantajele pe care le poate avea schimbarea în absenţa incon­
veientelor pe care le produce transormarea." („Letter to Sir Hercules
Langrishe" ( 1 792), în The Philosophy of Edmund Burke, p. 1 75)
(n. rad.)
27. În dreptul roman, moştenirea era per stirpes, descendentul
iecărei ramuri a familiei primnd numai partea care ar i revenit
prinţilor lui decedaţi, şi nu per capita, cz n care descendenţii de rang
egal ai unui strămoş comun ar fi moştenit n mod egal. (n. trad.)
3 10
 28 . 'giliu, Georgice/e, IV, 208 .
29. De tal/agio non concedendo: Edward, 25 , I ( 1 297) , lege
considerată ca autoritate constituţională şi doctrinară care i nterzicea
monarhului să taxeze, rară acordul Parlamenului; Habeas corpus: a fost
votată datorită efolor lui Shatesbury şi ale whig-ilor n 1679. Ea
nterzicea arestarea unui ndivid mai mult de 24 de ore, în absenţa unei
acuzaţii clare fomulate la adresa lui şi a unui apărător. (n. rad.)
30. O declaraţie parlamentară de drepuri şi libertăţi ale popoului,
acordată de căre Carol I, n 1628; l consîngea pe Carol I să nu crească
impozitul n absenţa acordului Parlamentului, să nu aunce n nchisoare
pe nimeni decît pe baza legii şi să nu nstiuie curtea marţială. (n. trad.)
3 1 . „Prerogative" se reeră la puterea discreţionară de a acţiona în
vederea bnelui public, în situaţii n care legea pămîntului nu prevede
nimic. (n. rad.)
32. ,,Fiece revoluţie conţne n ea ceva unest." (,,Appeal rom the
New to the Old Whigs", în The Philosophy ofEdmund Burke, p. 41) (n.
rad.)
33. Deşi un apărător al insiuţiei monarhiei, Burke a fost un ervent
susţinător al independenţei Parlamenului şi al limitării puterii arbirare
a regelui. El a criticat despotismul care, prin naura lui, tinde „să deteste
puterea care este deţinută prin alte mijloace decît propria lui plăcere de
moment şi să disrugă toate siuaţiile intemediare dnre cea a unei
orţe neimitate, care se ală de partea lui, şi cea a unei totale neputnţe
din partea popoului". Tot Burke considera că „un mare prinţ s-ar prea
putea să ie obligat (deşi aşa ceva nu se poate ntîmpla prea des) să îşi
sacriice nclinaţia personală n favoarea interesului public. Un prinţ
nţelept nu va considera că o asemenea reţinere aduce după sine o con­
diţie de servitudne ... " După cum, n viziunea lui, „nendoielnic că unul
dinre mle scopuri ale unui guvnămnt ixt ca al nostru, alcătuit dn
monarhie şi din controale exercitate atît de căre cei situaţi n ranguri
nalte, cît şi de către cei de rnd, este acela ca prinţul să nu poată să
violeze legle. Într-adevăr, acesta este un lucru folositor şi de bază.
Numai că el, chiar şi la pima vedere, nu este decît un avantaj negativ;
numai o mură deensivă. De aceea, el este umat de un alt aspect de o
importanţă egală, anume ca puterile discreţionare cu care monarhul
este, în mod necesar, nvestit, ie de aplicare a legil> ie de numire
..··

nr-o anumită demnitate sau poziţie, ie de reglememare a reburilor

legate de pace sau de război, ie de adisrare a veniului trebuie să
fie exercitate pe baza unor principii pubice şi pe temeiuri naţionale, şi
311
nu pe baza preernţelor sau a prejudecăţlor, a ntrigilor sau a poiticilor
de Curte. . "
. (Thoughts on the Cause ofthe Present Discontents, pp. 125,
1 3 3, 144) (n. rad.)
34. „Că regele James al i-lea procednd la subnarea Constituţiei
regatului nosru, prn ncălcarea contractului orignar (initial) dntre
ege şi popor, că el, umnd salui iezuiţlor şi al altor persone viclene,
a violat legle fundamentale şi că erăgndu-se dn regat, a abdicat de
la conducere, tronul ind pn umare vacant." (n. a.)
35. . 22, 23, 24. (n. a.)
36. Teenţiu, Andria, acul l, scena 1, versul 17. (n. trad.)
37. Titus Livius,Istorii, cartea a X-a, capitolul I, 1 0. (n. trad.)
38. ,,m ştiut că există o deosebre evidentă şi însenată, pe care
omeni rău ntenţionai care au proiecte rău ntenţionate sau oameni
slabi, ncapabi de orice proiect, o vor conunda în mod constant este
vorba de o deosebre nsenată ntre scimbare şi refomă. Prima
modiică substnţa nsăşi a obiectelor, descotorosndu-se stel atît de tot
ceea ce constituie bnele lor esential, cît si de tot răul accidental care le
0
:
însoţeşte. Scmbea înseană noutate În czul ei, nu putem şti cu
sigurnţă dnante dacă ea va conduce sau nu la vreunul dnre efectele
eomări sau dacă ea va conrzice sau nu prncipiul n vutea cuia
reomarea este dorită. Refoma nu este o scimbare în substnţa sau n
calităle pimre ale obiectului, ci o apicare a unui remediu la nedrep­
tatea care nemulţumeşte. n măsura n ce ceea ce ete dat la o pe este
doar aspectul care drnjază, totul este asigrat. Reoma se opreşte aici.
Ir n cazul în care ea eşueaă, substnţa care a suerit modiicarea se va
situa, în cel mai rău caz, tot acolo unde era şi înante." („Letter to a
Noble Lord", n The Philosophy of Edmund Burke, p. 1 69) (n. rad.)
39. Edward Coke ( 1 552- 1 634), jurist. A exercitat o proundă
nluenţă asupra dreptului englez, n special, prn lucrrea sa Reports
and Jnstitutes. Convngerea lui proundă era aceea că libertatea Angiei
rezidă în întregime în respectrea riguroasă şi n apicarea exactă a
jurispudenţei n vigore. (n. rad.)
40. Wlim Blackstone ( 1 723-1 780), jurist, autor al unei ediţii a
Magnei Charta, publicată n 1 759, şi al lucrii Commentaries on the
laws ofEngland ( 1 765-1 769). (n. rad.)
41. Vezi 1ţ�agna Charta editată de Blackstone, tipită la Oxord,
1 759. (n. a.) „-

42. Penru Burke, sensul conceptului de ,,natură" este exrem de

complex.· n primul înd, acest concept nu poate i nţeles fără a lua n
312
 considerare im.ortanţa pe cre o are „ordinea" penru filozoul englez.
„Iubesc ordinea atît cît pot să o înţeleg... deoarece uiversul este
ordne ... , i spne Burke arhiepiscopului de Nisibi, nr-o scrisore din
"

1 4 decembrie 1 79 1 (citat la p. 1 9, în Cnovan). În al doilea rnd,

concepţia lui Burke despre societate are -la bază ideea de lege naturală.
Cea mai explicită omulare a doctrinei legii naturale Ia Burke apare,
porivit lui Francis Canovan, la nceptul discursului rostit de Burke la
procesul lui Wrren Hastngs: „Sîntem cu toii născuţi n supunere, cu
toii ne-am născut egali, sus sau jos, guvennţi sau guvenaţi, supuşi
nei sngure legi mi, nescmbătoare şi pre-existentă, cre precede
toate mecismele noasre, care pecede toate invenţile noasre, care
este mai presus de toate idele noasre şi de toate senzaţile noastre, care
precede însăşi existenţa noasră, prin care sntem împletiţi şi conectaţi
n srucura etenă a universului, din care nu ne putem desprinde.
Această mre lege nu se iveşte din convenţile şi contractele noastre;
dimporivă, ea este cea care coneră co.nvenţiilor şi conractelor noasre
întreaga orţă şi autoritate pe care o pot avea. Ea nu se iveşte din
nstituţile noasre derizori... " (citat în Cnovn, la p. 20-21 ). În al
treilea rînd, această lege naturală nu poate i înţeleasă în absenţa
divnităţii, care reprezntă rheipul legi morale. „Omul este, prin natura
lui, o fnţă rezonablă; după cum el nu este niciodată, n mod perfect,
n stea naturală decît acolo unde este astel situat încît raţiunea lui
poate i cel mai bine cultivată şi n care ea predomină cel mai mult", ne
spune Burke în ,,Appeal rom the New to the Old Wigs". De aceea,
natura umnă nu poate i desprinsă, n viziunea lui Burke, de societate
şi de istorie. Penru el, istoria şi viaţa n societate a omului nu sunt decît
expesia şi actuazarea nauii acestuia. De aceea, sensul conceptului de
,,natură", penru Burke, este indisociabil de conceptul de nţelepciune
practică, care acualizează în cadrul vieii istorice şi soci ale ceea ce
natura a nstiuit deja ca mecnism general al vieţii umne, ca o
vualitate. (n. rad.)
43. Waller, Panegyric to my Lord Protector. (n, a.)
4. Ecleziastul, capitolul XXXVII, versetele 26-28 : „Înţelepciu­
nea cturarului pe ncet se cîştigă şi cel care nu ia amnte prea mult la
ijile vieiise va nţelepţi.
De ce înţelepciune se va umple cel cre ţine plugul şi se făleşte cu
nuirea boldului,
Cre mină boi şi-şi rece viaţa cu ei şi vorba lui este numai despre
viţei?
313
 Versetul 30: „La el este cu orice dulgher şi orice zidar, care
noaptea şi ziua le perece muncnd.
Versetele 43-45: Dar la adunare nu vor rece mai sus; şi aşeză­
„

mntul judecăii nu este penru ei, nici nu vor arăta dreptatea şi judecata.
Şi n pilde nu se vor pricepe.
Ci ei ntresc zidirile veacului şi pofta lor este lucrarea meşteşu­
gului." ( Biblia sau S'mta Scriptură, -Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureşti, 1 995)
Nu pot decide dacă această carte este canonică, aşa cum pnă de
curînd a admis Biserica Franţei, sau dacă ea este apocrifă, aşa cum se
consideră la noi. Dar snt, totuşi, sigur că ea este o carte plnă de sens şi
adevăr. (n. a.)
45. Discursul asupra iubirii patriei noastre, ediţia a reia, p. 39.
(n. a.)
46. „Şi pe-acolo, prn stncle plne de groază,
Euus, pe-acolo-i stăpn şi pe-acolo să-şi acă bărînul
Placul, cu băţul domnnd urtuile-nchise prn peşteri", Vergiliu,
Eneida, I, 139- 141 , Univers, 1 980. (n. rad.)
47 „Nemuritor vînd să treacă
Tocmai ca zeii, în Ena ierbnte săi Empedocle
cu sînge rece. „", Horaţiu, Arta poetică, versurile 465-466, în
Opera omnia, voi. 2, p.333, Univers, 1 980. (n. rad.)
48. „„.cînd clasa numeroasă extemnă tiranii cruzi.„", Juvenal,
Satire , VII, Ed. Univers, Bucureşti, 1 986, p. 1 00. (n. trad.)
49. Un alt reprezentnt al acestor domni pioşi, care a fost martorul
unora dintre spectacolele pe care le-a oerit de curînd Parisul, îşi
exprima astel părerea: „Un rege care cu uilnţă se lasă tîrît n riumf
de căre supuşii săi victorioşi constituie una dntre acele imagi ale
măreţiei care apar oarte rar în cuprnsul nfăptulor umne şi la cre
mă voi gndi cu emoţie şi recunoştnţă pnă la s'rşitul zilelor mele." Se
pare că aceşti doni îşi împărtăşesc nr-un mod admirabil sentimentele.
(n. a.)
50. State trials (Dre de seamă a proceselor statului), vol. II,
pp. 360 şi 363. (n. a.)
5 1 . Lucain, Pharsalii, X, 207. Corect este: Nec color imperii nec
rons erit (la Burke apare „erat") ulla senatus. (n. a.)
52. Este nimerit să ne reerim aici la o scrisoare ce a ost redactată
de căre un martor ocular cu privire la acest eveniment. Martoul oculr
în cauză a fost unul dintre membrii cei mai cnstiţi, inteligenţi şi
314
elocvenţi ai Adµnării Naţionale, unul dinre cei mai activi şi mai zeloşi
reomatori ai staului. El a ost obligat să părăsească Adunarea şi să se
autoexilize din pricina grozăviilor acestui pios triumf şi a atiudinii
oamenilor care, proitnd de crime, în cazul n care nu erau ei nşişi
autorii acestora, au preluat conducerea reburilor publice.
Exras din a doua scrisoare a domnului de Lally Tollendal către un
prieten:
„Vorbind despre poziţia pe cre am adoptat-o, aceasta este perect
justificată în conştiinţa mea. - Nici acest oraş vinovat, nici această
Adunare, şi mai vinovată ncă, nu merită ca eu să mă justiic; dar m-ar
durea dacă s-ar ntîmpla ca duneavoastră sau persoanele care gîndesc
aidoma dumneavoasră să mă condamne. Vă jur că sănătatea a ost cea
care mi-a făcut imposibilă îndepnrea funcţiilor; dar, ciar lăsndu-le
pe acestea deoparte, a fost peste puterile mele să ndur, pentru un timp
mai ndelungat, groaza pe care mi-o provocau acest snge, aceste capete,
această regină aproape sufocată, acest rege ăcut sclav, intrnd n Paris
înconjuraţi de asasinii lor şi avîndu-i n frunte pe neericiţii lor gardieni.
Aceşti ieniceri perfizi, aceşti asasini, aceste emei cnibale, acest strigăt
«Toţi episcopii la spînzurătoare», în momentul n cre regele îşi făcea
apariia n capitala, sa n trăsură, împreună cu doi episcopi din consiliul
său. Împuşcătura pe care am văzut-o trasă într-una dintre trăsurile
reginei. Domnul Bailly numind aceasta o zi minunată. Adunarea
declaînd cu nepăsare, în acea dineaţă, că este sub demnitatea ei să
alerge, cu mic cu mare, n întîmpinarea regelui. - Domnul Mirabeau
annînd, fără teamă, n această Adunare, că nava statului, departe de
a-şi i oprit nantarea, se avntă cu o viteză şi mai mare decît a avut
vreodată căre regenerarea sa. Donul Bamave, îzînd împreună cu
acesta, aunci cnd valurile de snge se revarsă în jurul nostru. Vrtuosul
Mounier ** scăpnd ca pn minune de douăzeci de asasini care ar i vrut
să acă un rofeu în plus din capul lui.
lată ceea ce m-a făcut să jur că nu voi mai pune niciodată picioul
n această grotă a ntropofagilor, unde niciodată nu am avut puterea de
a-mi ridica glasul şi unde, de şase săptămni l-am făcut degeaba auzit.
Penu mine, pentru Mounier şi pentru toţi oamenii de bună
credinţă, ultima ncercare ce mai este de făcut n vederea binelui ar i
aceea de a pleca. Nu mă ulbură nici o umbră de teamă. Nici vorbă să
mă justiic. m fost ntmpinaţi pe drum de către oameni, mai puţn
vnovaţi decît cei care s-au lăsat copleşiţi de furie, cu aplauze şi
aclamaţii care i-ar i făcut pe celalţi să se simtă bine, dar care pe ne
315
m-a făcut să mă curemur. Ceea ce m-a făcut să cedez a ost ndignrea,
groaza şi conulsle izice pe care numai vederea sîngelui m-au făcut
să le ncerc. Se poate brava n faţa unei sngure morţi, se poate brava
chiar şi de mai multe ori atunci cînd acest lucru poate i de olos. Dar
nici una dnre puterle de pe întnsul pămîntului şi nici o opie pubică
sau privată nu au dreptul de a mă condana să suîar, n iecare mnut,
mii de chinuri, n mod nutl, şi să pier dn cauza disperăii şi a uriei,
n mijlocul riumului crimei pe care nu am putut să o împiedic. Mă vor
proscrie, i vor conisca bunurile. Voi brăzda pămntul şi nu i voi mai
vedea niciodată. - lată justiicarea mea; o puteţi citi, o puteţi răta,
puteţi permite să ie copiată; cu att mai rău penru cei care nu o vor
nţelege; eu voi i atunci cel cre va i greşit, dndu-le-o." (rad. dn
Umba ranceză)
Acest militar nu a avut tot atîta tărie de caracter cît şi idelii
împăciuitori ai Vchii Evreimi. - Vedeţi, de asemenea, şi relatarea
aceloraşi evenmente făcută de către donul Mounier, un alt om de
onore, de virtute şi de talent, cre a ost, de asemenea, condanat să
ugă.
* * N.B. Donul Mounier era la vremea aceea preşedntele

Adunăii Naţionale. Acest om, care se număra pnre cei mai hotîţi
apărători i libertăţii, a sîrşit pn a răi n el. (n. a.)
53. ,,Nu e destul ca poemul să ie rumos, ci să atngă", Horaţiu,
Arta poetică în Opera omnia, vol. I, Ed. Univers, 1 980, p. 3 1 5, versul
99. (n. rad.)
54. Gndii-vă la sota lui Bailly şi a lui Condorcet, la care se
presupune că se face aluzie în acest pasaj. Comparaţi, cu această
predicţie, împrejurile n cre a ost judecat şi executat Bally. (1 803) -
(notă pe marginea mnuscrisului, a crei origne nu a ost stabilită).
(n. a.)
55. „leagănul neamului nosru",Vergiliu, Eneida, Cartea II, versul
105, Ed. Univers, 1 980. (n.rad.)
56. David Grick ( 1 7 1 7- 1 779): unul dnre cei mai celebri oamei
de tearu englezi dn secolul al XVII-iea, cunoscut ndeosebi penru
ntepretarea rolurilor dn piesele lui Shkespeare. Prieten cu Burke, el
a fost membru al clubului pe care acesta l-a fondat împreună cu Samuel
Johnson şi Josuah Reynolds şi ale căui nrunii aprnse erau dedicate
discutării subiectelor iterare şi tistice. Dnre membii clubului mai
făceau pte: Boswell, Sheridn, Wiiam Goldsmith şi Adam Smith.
(n. rad.)
316
 57. SrllKemble, misress Siddons ( 1 755- 1 8 3 1 ) a ost una dinre
cele mi mai tragediene engleze; lansată de Garick, ea s-a remarcat
ndeosebi n rolul lui lady Macbeth şi al reginei Cathene, dn Heny al
V/1-lea. Reynolds i-a făcut poretul. Samuel Johnson şi Byron o
adrau n mod deosebit. (n.rad.)
58. După prerea mea, englezi sînt zugrăviţi n mod fals nr-o
srisoe publicată într-un ziar, de căre cineva despre ce se crede că
r i n pastor disident. - Aunci cnd i scie r. Price despe spitul ce
domină n Pris, el spune „Spritul popoului a abolit aici toate
distincţiile deşarte pe cre regele şi nobili le-au uzurpat; indiferent
dacă este voba despe rege, nobil sau preot, limbajul olosit este al celor
mi lunaţi şi mai liberai dinre englezi." Dacă autoul acestei scrisori
nţelege să lmiteze temenii „luminat" şi „liberal" la un grup de oameni
din Anglia, anci e poate să aibă dreptate. Dar acest lucu nu este
adevărat în privnţa uturor englezilor. (n. a.)
59. „Sit igitur hoc ab initio persuasum civibus, dominos esse
onium reum ac moderatores, deos; eaque, quae geranur, eoum geri
vi, ditione, ac nune; eosdemque optme de genere hominum mereri;
et quis quisque sit, quid agat, quid in se admittat, qua mente, qua
pietate colat religiones inueri piorum et impioum habere rationem. His
enim rebus imubtae mentes haud sane abhorebunt ab uili et a vera
sententia." (Cicero, De legibus, I, 7) (n. a.)
60. Quicquid multis peccatur nultum. (n. a.)
6 1 . „n privnţa celor pămînteşti, nimic nu-i este mai plăcut zeului
suprem decît congregaţiile şi uniunile de oameni. Îndrumătorii şi
ocrotitoii statelor de ici vin şi tot ici se întorc.", Cicero, Despre stat,
în Cicero, Despre supremul bine şi supremul rău, Ed. Ş tiinţiică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1 983, VI, 13, p. 347. (n. rad.)
62. n imba ranceză în text. (n. rad.)
63. ,,Înregul sistem revoluţionar, instiuţiile, compendiile, codu­
rile, scrierile, textele, glosele, comentariile, nu numai că dieră de nreg
ansamblul legilor pe baza cărora s-a puut desfăşura pnă acum viaţa
civilă n cadrul uuror guvenărilor dn lume, dar ele snt chiar opusul
acestora, şi aceasta într-un mod fundamental. Învăţaţii proesori ai
dreptulor omului consideră prescripţia nu ca pe un drept de a interzice
orice atac la adresa vechi posesiuni, dar ei consideră prescripţia nsăşi
ca pe o interdicţie exercitată la adresa posesorului şi a proprietului.
Pentu ei, o posesiune imemorială nu este nimic mai mult decît o
3 17
nedreptate serioasă, deoarece s-a întîmplat să dureze de prea mult
timp ... " (Ed. Burke, „Letter to a Noble Lord") (n. trad.)
64. Acest pasaj (pnă la sîrrşitul primei popoziţii dn umătorul
paragra), la el ca şi altele cre au ost adăugate n diverse locuri, au ost
nserate de către regretatul meu iu, la citirea manuscrisului (notă
margnală, ulterioară anului 1 792 şi atibuită autorului). (n. a.)
65. Burke a olosit numele de ,Jacobi" pentru a-i desemna pe toi
ilozoii rancezi care au conribuit la onarea ideologiei Revoluţiei
ranceze. lată cum i descrie Burke pe aceşti lozoi şi prncipiile lor: „În
locul religiei şi l legi prn cre ei existau într-o comuniune politică cu
lumea creştnă, ei au constuit o republică pe rei baze, toate opuse n
mod fundamental temeiurilor pe care sînt ediicate comunităţile din
Europa. Fundaţia republicii lor este omată dn Regicid, Iacobnism şi
Ateism. Acestor prncipii ei le-au anexat un cop de moravuri, bne
puse la punct, care asigură uncţionea lor... Consider că un stat este
regicid atunci cînd acesta nstituie ca pe o lege fxă a naturii şi ca pe un
drept undamental al omului, faptul că orice omă de guvenămnt,
care nu este o democraţie, este o uzupare, - că toţi regii snt, ca atare,
uzurpatori, şi că ei, împreună cu soţiile lor, cu famiiile lor şi cu
partiznii lor, trebuie să ie omorîţi pentru că sînt regi. Statul care
acţionează, n mod regulat, pe baza acestor prncipi şi care, după ce a
abolit iecare sărbătoare a religiei, alege ca actul cel mai lagrnt de
rădare şi regicid crimnal să devnă sărbătoare de etenă comemorre şi
care obligă ntreg poporul să o celebreze - acesta numesc un Regicid
Instituţionalizat (Regicide by Establishment).
Iacobnismul este revolta talentelor ntreprnzătoare ale unei ţări
împotriva proprietăţii acesteia. Atunci cînd indivizii particulari se
constituie în asociaţii, cu scopul de a distruge legile şi instituţiile
existente anterior ale ţării lor, atunci cnd ei îşi asigură o rmată, prn
împărţirea bunurilor proprietarilor cei vechi şi legitimi, celor care sînt
lipsiţi de proprietate, atunci cînd un stat recunoaşte aceste acte, atunci
cnd el nu consideră coniscăle drept cme, ci cmele dept coniscări,
atunci cînd puterea sa prncipală şi toate resursele lui vn dnr-o astel
de violare a propietăţi, atunci cnd el se sprijnă dn pln pe o astfel de
violae, masacîndu-i, pe baza judecăţilor dn tribunale sau altel, pe cei
care luptă, ie şi cîtuşi de puţn, pentru vechiul lor guvenămnt legal şi
penru posesiunile lor legale, ereditare sau dobndite, numesc aceasta
Iacobnism Instituţionalizat (Iacobinism by Establishment).
318
 Numesc Ateism Instituţionalizat (Atheism by Establishment),
atunci cînd oice el de stat r i, acesta nu va recunoaşte existenţa lui
Dumnezeu ca un conducător moral al lumii, atunci cnd acesta nu Îi va
oeri Lui nici un el de cult religios sau moral, atunci cînd va aboli
eigia creştină prinr-un decret care va coneri acestei aboliri un caracter
regulat. Atunci cnd, n locul religiei bineaceii sociale şi a negării de
„

sine individuale, acesta va institui, prin dispreţuirea oricărei religii,

false ritualuri lipsite de pietate, blasfemiatore şi indecente, n onoarea
raţiunii lor viciate şi pervertite... („First Letter on a Regicide Peace",
1 796, n The Phi/osophy of Edmund Burke). (n. trad.)
66. Preer să nu şochez sentimentul moral l cititorului oerindu-i
exemple ale imbajului vulgar, josnic şi profanator al acestora. (n. a.)
67. Legătura lor cu Turgot şi cu aproape toţi oamenii finanţelor
(Notă marginală pe manuscris, atribuită autorului). (n. a.)
68. Rîndul lor a venit cu timpul. (notă marginală pe mnuscris,
atribuită autorului) (n. a.)
69. Nu este ratele său şi nici vreo rudă apropiată; dar această
greşeală nu aectează argumentul (notă marginală pe manuscris,
atribuită autorului). (n. a.)
70. ,,Acea lance necruţătoare", citare aproximativă a lui Cicero.
(n. trad.)
71. Restul ragmentului este acesta:
Who having spent the treasures of his crown,
Condemns their /uxury to feed his own
And yet this act, to varnish o' er the shame
Of sacrilege , must bear Devotion's name.
No crime so bold, but would be understood
A real, or at least a seeming good,
Who fears not to do ll, yet fears the name;
And, ree rom conscience, is a slave to fame .
Thus he the church at once protects, and spoils:
But princes' swords are sharper than their sy/es.
And thus to th' ages past he makes amends,
Their chariy destroys, their faith defends.
Then did Religion in a lazy cell,
In empy aey contemplations dwell;
And, like the b/ock, unmoved lay: but ours,
As much too active, like the storck devours.
Js there no temp' rate region can be known,
319
 Bewixt their rigid, and our torrid zone ?
Could we not wakerom that lethargic dream,
But to be restless in a worse extreme?
And for that lethargy was there no cure,
But to be cast into a calenture ?
Can know/edge have no bound, but must advance
So far, to make us wish for igorance ?
And rather in the dark to grope our way,
'han, led by a false guide, to err by ay?
Who sees this dismal heaps, but would demand,
What barbarous invader sack' d the land?
But when he hears, no Goth, no Turk did bring
This desolation, but a Christian king;
When nothing, but the name of zea/, appears
'Twixt our best actions, and the worst of theirs,
What does he think our sacrilege would spare,
When such th' efects of our Devotion are?
Cooper's Hill, by Sr Jon Denham
72. John Denham ( 1 6 1 5 - 1 669) a ost unul dne prietenii regelui
Carol I. (n. trad.)
73. n limba ranceză, n text. (n. rad.)
74. Raport al Domnului Drector general al inanţelor, făcut dn
ordnul regelui, la Versalle s, 5 mai 1 789. (n. a.)
75. n limba ranceză n text. (n. trad.)
76. În Constituţia Scoţiei, n timpul domniei Stualor, o comisie
a ost nsrcnată cu pregătirea tuturor proiectelor de lege; şi nici unul
nu a putut să fie adoptat fră a fi ost mai nante aprobat de căre
această comisie cre se numea „Lorzii rticolelor". (n. trad.)
77. Curţile suverane de justiţie au jucat un rol decisiv, prin ronda
lor pemanentă, n căderea monrhiei. Maupeou le-a desiinţat n 1 77 1 ,
dar Ludovic l XVI-lea a avut slăbiciunea de a l e repune n drepturi, la
urcarea sa pe tron. (n. trad.)
78 . C"md am scris aceasta, am citat n memorie, şi multă vreme s-a
scurs pnă cînd am citit din nou acest pasaj. Unul dntre prietenii mei l-a
găsit şi iată-l:
„Caracteul etic al celor două regimui este acelaşi: ambele exercită
o putere despotică asupra celor mai bui cetăţeni şi decretele sînt
ntr-una ceea ce ordinele şi nterdicţiile arbitrare snt n cealaltă.
Demagogul şi omul de Curte au deseori o natură asemănătoare sau
320
 analogă. Şi unul şi celălalt deţn principala omă de putere, iecre n
cadul regimului său·poitic, iecre avnd cea mai mre luenţă supra
stăpnului său, omul de Curte asupra tranului şi demagogul asupra
popoului, aşa cum l-am descris." (Bnenţeles că Burke citeză mai nti
textul n mba greacă, şi apoi oferă raducerea lui n imba engleză.)
Oerim, mai jos, pentru compraţie, singura traducere existentă n
mba romnă a texlui lui Aristotel:
„Democraţia aceasta este, n elul său, ceea ce este trnia pentru
regalitate. De o prte şi alta, aceleaşi vici, aceeaşi apăsare a cetăţenilor
buni; aici decretele, acolo ordinele arbitrare. Ba ncă demagogul şi
linguşitorul au o asemnre zbitore. mndoi au o trecee fră mrgii,
unul pe lngă tran, celălalt pe lngă poporul astfel corupt." (traducerea
din mba greacă de El. Bezdechi, Crtea VI, cap. I, 5, n Aristotel,
Politica, Editura Antet, p. 1 8 6) (n. rad.)
79. Operele lui Heny Bolingbroke ( 1 678- 1 75 1 ) au ost publicate
n şase volume, pe data de 6 martie 1 754, de căre David Mllet.
Boingbroke este una dinre igurile cele mai inteesante ale politici
engleze. iţial unul dine liderii ptidului tory, el ia prte la negocierea
ratatului de la Urecht ( 1 7 1 3). n timpul accesiunii la ron a regelui
George I, el se exileză n Franţa, după ce îşi armă sprijinul penru
pretendentul Jmes Sturt şi scrie texte scepice, pe cre Burke le criică
n lucrrea sa A indication of Natural Sociey. Amnistiat de ege n
1 723 , el revine n Anglia, pe cre o părăseşte din nou pentru Frnţa, n
1 736. Revine pentru totdeauna n patrie, n anul 1 743 . n mle sale
opere poiice (A Dissertation upon Parties, 1 735; A Letter on the Spirit
of Patriotism, 1 736, The Idea of a Patriot King, 1 738) el analizează
spiritul Constituţiei engleze şi al sistemului de prtide politice cre se
naşte n acea vreme, apărnd o docnă insprată de Machiavelli şi de
idealul „umaismului civic".
n A Vindication of Natural Sociey, Burke critică faptul că
Bolingbroke tratează providenţa divină nr-un mod prea general şi
absract. Penu Burke, poziţia lui Bolingbroke este echivalentă cu
deismul. Deismul şi egalitatea se supun, n viziunea lui Burke, unei
logici comune. Poziţia lui Bongbroke este asemănătore, penru Burke,
cu cea a lui Rousseau. mbi gnditori submineză religia şi vtutea,
societatea n general, optnd pentru o ste de natură, prepoliică, egală
şi deprivată de intevenţia divină, cre penru Burke este de neimaginat.
Societatea nu nseană, penru ilozoul englez, decădere şi corupţie, ci
progresul lent, �azat pe radiţii şi prejudecăţi, singurul care poate
-
' Ca 6 coala 2 1 321
legima autoritatea poitică, singuul ce poate oeri conţnut ibertăţi.
(n. rad.)
80. Thmasp-Kouli Khn, numit şi Nadr Şh ( 1688-1747), ege al
Persiei, căuia aceasta i datoreză independenţa; conducător războinic,
acesta a invadat India. Actele sngeroase din ultimii săi i de domnie
au dus la asasnrea sa. n ocii europenilor din secolul al XIl-lea,
acesta ncna cruzimea orbă şi cma rbitră. (n. rad.)
8 1 . De I' Administration des Finances de la France , de către dl.
Necker, voi. 1, p. 288. (n. a.)
82. De I' Administration des Finances de la France, de căe dl.
Necker, voi. 1 . (n. a.)
83. Ibidem, Vol. D, cap. al Il-lea şi al X-iea. (n. a.)
84. Lumea i este ndatorată D-lui de Calone pentru srădile pe
cre acesta le-a depus pentru a respinge exagerle scandaloase
eeritoae la unele dine cheltuielile regale şi penu a unca lumnă
asupra explicaţlor eronate oerite n legătură cu pensile, n scopul
nerebnic de a mpinge populaţia la tot elul de me. (n. a.)
85. Reeritor la idea de ţăi guvenate de lozoi, vezi Călătoriile
lui Guliver. (n. a.)
86. Dl. Calone pecizeză că populaţia Pisului a scut nr-o
măsură şi mai considerabilă; şi se pea poate să ie stfel de cnd l.
Necker a prezentat calculul său. (n. a.)
87. Opere de caritate pentru a subvenţiona
ipsa de lucu la Paris şi n provincie 38 669 201 1.
Disrugerea vagabondajului şi a cerşetoriei 1 6 714 1 7 1 1.
Prme pentru mpoul de cereale 56 7 1 9 08 1 1.
Cheltuiei relative la subistenţă,
din cre s-a scăzut ceea ce s-a ecuperat 39 87 1 70 1
Total: Live 5 10 820 341 1.
sau n e sterline 2 128 4 1 8 1. 1 s. 8 d.
Atunci cnd am imis la tipr această cte, m aut unele ndoiei
n ceea ce priveşte natura şi mponţa rticolului de mai sus, n ceea
ce priveşte ciele pe cae le oeră, deorece acesta ape sub un ilu
general şi îră a oeri vreun deiu. Ulteior m văzut crtea d-lui de
Calonne, şi cred că este o me pierdere pentru mne că nu m-m putut
bucura de acest avntaj mai deveme. După părerea d-lui de Calone,
acest articol re n vedere cheltuielile reeritore la subzistenţele
generale: numai că, deorece el nu poate explica cum din difeenţa
dinre preţul de vnzre şi cel de cumpărare a cerealelor a putut să
322
 rezulte o pirdee de mai mult de un miion şase sute şaizeci şi unu de
lire sterline, el aibuie enomităţile acestui articol cheltuielilor secrete
ale evoluţiei. Totalul acestor mense cheltuieli i peite cititoului să
judece asupra stiişi condiţiei Frnţei şi asupra sistemului de economie
puWică adoptat de această naiune. Aceste artkole de( spre) cheltuieli nu
au dat naştere nici unei investigaţii sau discuţi n Adunrea Naţională.
(n. a.)
88. Orsii omau clnul papal la Roma; Gueii, cre s-au opus
nre secolele al XII-iea şi al XV-iea Gibelinilor, partizanii clanului
Colona şi al Împ�ratului; Vitelli erau mercenri itaieni, celebri
condotieri n secolul al XV-iea; Mameluci omau o istocraţie litră
cre a condus Egiptul şi Sia din secolul al XD-lea pnă n secolul al
XI-lea; umaşii lor snt cei cre l-au nruntat pe Napoleon n bătălia
de la Pramide.
Nii omau şi ei o aistocraţie rzboică pe coasta Malabaului
n India. Au ost zdrobiţi de Haider i, n jurul anului 1 760. (n. rad.)
89. Poivit lui Burke, Consitunta a preerat să omeze o sngură
Adunae, mai degrabă decît două. n ultmul cz, Adunrea Lorzlor r
i conrabalnsat inluenţa Comunelor. Apărătoii bicmeraismului au
ost nvinşi, la 1 0 septembrie 1 789, de căre cei cae considerau că un
asfel de sistem ar i dus la reacerea aistocraţiei. (n. rad.)
90. ,,Noi toţi, buni cetăţeni, avorzăm ntotdeana afecţiune pentru
nobleţe", Cicero, Pro Sestio, X, 2 1 . (n. rad.)
9 1 . Aceasta este o armaţie făcută pond de la supoziţia că po­
vestea este adevărată; numai că, la vremea respectivă, el nu era n
Franţa. Un nume seveşte la el de bine ca şi celălalt. ( 1 803) (n. a.)
92. Călătoria lui Burke n Franţa a avut loc n anul 1 773, cu un n
naintea moiilui Ludovic al XV-iea. (n. ra�.)
93. Domat. (n. a.)
94. Discusul Dl. Camus, publicat pn ordinul AdniiNaţionale.
(n. a.)
95. Nu şiu dacă umătoarea murie este cu sicteţe adevată, dr
ea reprezintă ceea ce editoii au lt să reacă drept adevărat cu scopul
de a rezi emoţle n ceilalţi. Înr-o scrisoare din Toul, pubicată de
unul dintre zirele lor, se ală umătorul pasaj reeritor la situatia
omelor din acel disict: ,,n Revoluţia actuală s-a ezistat tutu;or
seducţiilor bigotismului, persecuţiilor şi hărţuielilor duşmnilor
Revoluţiei. Uitînd de interesele lor cele ai ari, pentru a cinsi opile
de ordin general cre au pus n mişcre Adunarea Naţională, ei asistau,
323
fără a se plînge, la suprmrea acestei mulţimi de instituţii ecleziastice
prin intermediul cărora ei subzistau; ciar şi atunci cnd pierdeau
reşedinţa lor episcopală, singura dintre toate aceste resurse cae r i
putut, sau mai degrabă care ar i trebuit, tu toată dreptatea, să le ie
conservată; condamnaţi la cea mai înspăimîntătoare mizerie, fără a i
fost şi fără ai pututi auziţi, ei nu murmură deloc, ei rămn credincioşi
principiilor celui mai pur patriotism; ei snt încă gata să-şi verse sîngele
pentru menţinerea Constituţiei, ceea le va reduce Oraşul la insignianţa
cea mai demnă de plns." Se presupune că aceşti oameni nu au avut de
ndurat acele suferinţe şi nedreptăţi n contextul unei lupte penru
libertate, deoarece aceeaşi scrisoare armă, pe bună dreptate, că ei au
fost întotdeauna iberi; răbdare cu cre au suportat cerşitul şi ruina,
resemnrea lor mută n aţa nedreptăţii miestate şi murisite, nu
poate i, dacă toate aceste lucruri snt adevărate, decît eectul acestui
fanatism implacabil. Pe cuprinsul nregii Frnţe, o mulţime de oameni
se ală astăzi n aceeaşi condiţie şi n aceeaşi stre de spit. (n. a.)
96. Vezi ceea ce se ntîmpla la Societatea patrioţlor din Nantes
(care se ala n legătură cu Societatea londoneză a Revoluţiei). (n. rad.)
97. „Si plues sunt i quibus improbe datum est, qum li quibus
injuste ademptum est, idcirco plus etiam valent? Non enim numero
haec judicantur sed pondere. Quam autem habet aequitatem, ut agum
multis annis, aut etiam saeculis ante possessum, qui nullum habuit
habeat; qui autem habuit amittat. Ac, propter hoc injuriae genus
Lacedaemonii Lysandrum Ephorum expulerunt: Agn regem (quod
nunqum antea apud eos acciderat) necaveunt: exque eo tempore tntae
discordiae secutae sunt, ut et tyrnni exsiste.nt, et optimates
extermnrentur, et peclarissime constituta repubica dlaberetur. Nec
vero solum ipsa cecidit, sed etiam reiquam Graeciame evertit
contagionibus maloum, qvae a Lacadaemoniis proectae manamt
latius." După ce vorbeşte despre comporamentul diferit l lui Aratus de
Sicyone, acest model de parotism veritabil, el adaugă: „Sic pr est
agere cum civibus; non ut bis jam conis. At lle Graecus (id quod uit
sapientis et praestnis vri) oibus consulendum esse putavit: eaque
est summa ratio et sapientia boi ci vis, conoda civium non divelere,
sed ones eadem aequitate contnere." Cicero, De Oicis, 1 . 2. (n. a.)
98. Vezi două cărţi initulate: Enige Originalschrten des
Illuminatenordens şi System und Fo/gen des Illuminatenordens,
pubicate la Munchen, n 1 787. (n. a. )
324
 99. „Soa ţi-a dat Sprta, acum ă-o să srălucească, Erasmus,
Adagii, Adagiul 1 40 1 , raducere dn limba ranceză, Erasme, Adages,
Robert Lafont, Pris, 1 992.
100. Hrtă albă, n limba ranceză, n text.
1 0 1 . quicunque terae munere vescimur („cîţi roadem dn rodul
acestui pămnt"), Horaţiu, Ode, II, XIV, 10 n Horaţiu, Opera omnia,
voi. 1, Univers, Bucureşti, 1 980. (n. rad.)
1 02. „O persoană onestă s-ar ndoi mai degrabă de propria ei
judecată decît să condane specia căreia i aparţne. Ea ar spune: «m
observat fără să acord atenţie, am judecat pe baza unor mxime greşite;
m-am ncrezut n proesie atunci cnd ar i rebuit să mă aplec asupra
comportamentului.» Un asemenea om îşi va spori înţelepciunea, nu
răutatea, tocmai prin proximitatea lui aţă cu lumea." („Letters to the
Sherifs of Bristol", 1 777) în The Philosophy of Edmund Burke. A
Selection rom His Speeches and Writings, Ed. Louis I. Bredvold şi
Ralph G. Ross, Ann Arbor Paperbacks, The University of Micigan
Press, 1 960, 1 967, p. 1 50. (n. rad.)
103. Începnd cu secolul al XVII-iea, empiric se reerea la cel cre
practica o „medicnă emprică". Temenul apre şi la Shaftesbury n
critica pe cre o ace ilozolor contemporani lui cre „pot să creeze boli
şi să provoace rău pentru a vndeca şi reface" ... , numai că, se nreabă
el, ,,Putem ndrăzni să facem dn Zei astel de practicieni ai ştinţelor
emprice ( empirics) şi din biata Natură un astel de pacient?"
(Shaftesbury, Chararcterstics of Men, Manners, Opinions and Times,
voi. II, Gloucester, Mass. Peter Smith, 1 963, p. 1 7) (n. rad.)
104. Vergliu, Georgicele, I, 1 20. (n. rad.)
105. Unul dntre prncipalii membri ai Adunării Naţionale, dl.
Rabaud de Sant Etiene, a exprimat principiul tuturor acţiiunilor lor n
mniera cea mai clară cu putnţă. Nimic nu poate i mai simplu: „Toate
nstituţile Franţei ncoronează neericrea popoului; pentru a-l face
ericit l rennoieşte; îi schimbă idele; îi scimbă legea; îi scimbă
obiceiurle; ... scimbă oamenii; schmbă lucurle; schimbă cuvintele ...
distruge totul; da, distruge totul; deoarece totul rebuie recreat." Acest
don a ost ales preşednte al unei Adunăi cre nu îşi avea reşednţa
nici la Qunze vngt nici la Petites-Maisons şi ai crei membri se
considerau a i iinţe raţionale. Numai că nici ideile, nici lmbajul şi nici
comportamentul dl. Rabaut Sant Etienne nu se deoseesc cu nimic de
discursurile, opiniile şi acţiunile celor dn nterioul şi din afara
325
Adunării, cre driguiesc maşinăia ce a ost pusă n uncţiune la ora
actuaă n Franţa. (n. a.)
1 06. ,� inova nu nseamnă a reoma. Nimic nu i-a satisfăcut pe
revoluţionari rancezi; ei au reuzat să reomeze orice; de aceea, ei nu
au lăsat nimic, absolut nic, nescimbat. Consecinţele snt chir n faţa
noasră, nu n istoria ndepărtată, nu n ceea ce poate aduce viitoul: ele
se reeră la noi şi ne aecteză pe noi. Ele zguduie sigurnţa pubică; ele
ameninţă bucuria vieţii private. Ele retează nălţrea celor tineri; ele
disug liniştea vieţi celor băni. Dacă e să clătorim, ele ne blocheză
dumul. Ele ne contamneză n oraş; ne umăresc la ţră. Afacerle ne
snt nreupte, liniştea ne este deranjată, plăcerile ne snt nnegurate,
studiile noasre snt otrăvite şi pevertite, cunoaşterea devine mai rea
decît ignoranţa, prin nemăsuratele rele pe cre le-a adus această
ngrozitoare inovaţie. „" („Letter to a Noble Lord", 1796, n The
Philosophy of Edmund Burke, p. 1 69) (n. rad.)
1 07. „Orice guvenre, nr-adevăr orice cîştig uman şi orice plă­
cere, iecre vute şi orice acţiune morală (prudent act) se bazeză pe
compromis şi scimb. „" („Speech on Conciliation with America",
1 775, n The Philosophy of Edmund Burke, p. 37) (n. rad.)
108. Bufon, cel cre a remarcat că natura a ruit cu patru mi
animalele, pe cae instinctul pre să le conducă căe disugerea oricui
lucu (nota primului raducător rncez l Relecţiilor, Piere Dupont,
1 790) (n. rad.)
1 09. „Pe cei ce umblă pururi n stre de rezieLa ,,Puteal" -ul
Libo, n or, îi voi pomi/Şi celor aspri, dreptul le-oi smulge, de-a
cnta. "/De cnd i-am dat edictul, poeţii pe-nrecute/Î şi pierd nreaga
noapte, cu vnul cel _mai bun/Cu iz de băutură, de dimineaţă-n
gură./Desculţ de vezi pe uliţi, maimuţărnd pe Cato,Nrun ins, cu toga
scurtă, cu ociul ioros,/Apucătui de-acestea pot ore să edeieNrtutea
unui Cato şi comportarea lui?" Horaţiu, Epistole, I, XIX, 1 2-22, n
Horaţiu, Opera omnia, voi. I, Ed. Univers, 1 980. (n. rad.)
1 1 0. „Obiectul statului îl reprezintă (atît cît se poate) ericrea
nregului. Ceea ce conduce la neericirea evidentă a celor mulţi nu
corespunde iciodată acestui obiect; de apt l conrzice n nregime şi
n toate aspectele; ir ericrea sau neericrea omerii, măsurată prin
prisma aecţiunlor şi a sentmentelor, şi nu prin oricre dinre teorle
lor despre drepuri, este şi rebuie să ie stndrdul după cre legislatorii
rebuie să se conducă n relaţia lor cu poporul. . ." („Speech on the
326
 Petition of t: Unitians", 1 792, The Philosophy of Edmund Burke,
p. 39) (n. trad.)
1 1 1 . Pape, Moral Essays, ep. IV, v. 1 29. (n. rad.)
1 1 2. Adunrea, exannd proiectul stabilit de către comisie, a
făcut unele schimbi. Ea a exclus unul dinre gradele prevăzute pentru
alegeri, ceea ce face să dispară o prte a obiecţiei. Dar obiecţia
principală - anume, aceea a absenţei, n cadrul proiectului, a oricui
raport ne alegătoul primr şi reprezentantul său n corpul legislativ,
îşi păsreză nreaga orţă. Există şi alte modiicări, unele ce reprezintă
poate mbunătăi, altele nsă cre nu ac decît să nr�utăţească lucrurle.
Dr, pentru autoul acestor înduri, meritul sau lipsa de merit a acestor
modiicri mai mici nu prezintă, penru moment, nici o importanţă,
deorece proiectul nsuşi rămne, n mod undamental, vicios şi absurd.
(n. a.)
1 1 3. Marţial, Epigrame, X, V, 1 0. (n. rad.)
1 1 4. Non, ut olim, universae deducebantur cum tribunis, et
centurionibus, et sui cujusque ordinis militibus, ut consensu et caritate
rempublicam aicerent; sed ignoti inter se, diversis manipulis, sine
rectoe, sine afectibus mutuis, quasi ex alio genere mortalium, repente
in unum collecti, numeros magis quam colonia. (Tacit, Anale, I, 14, sect.
27) Toate acestea vor i cu aît mai adevărate despre adunărle naţionale
bienale, n cre cnd un grup, cnd altul (rotatoy) doină ntr-un mod
rbirar şi incoerent, ce este prevăzut de această Constituţie absurdă şi
ipsită de sens. (n. trad.)
1 1 5 . Reerre la Hipocrat, medicul (secolul al V-lea a.Chr.) şi la
descrierea pe cre acesta o ace eţei celui care more. (n. trad.)
1 1 6. ,,Prin umre, a uma, nu a orţa, dispoziţia publică - a-i oeri
o drecţie, o omă, un aspect legal şi o sancţiune speciică, sensului
general al comunităţii, este adevăratul scop al corpului legislativ." sau:
,�m ost convins că guvenarea este un lucru practic, constituit în
vederea ericrii omenrii, şi nu pentu a oferi un spectacol al
uniormităţii menit să confrme proiectele politicienilor vizionari."
(,,Letter to the Sheriffs of Bristol", 1 777), � The Philosophy of Edmund
Burke, pp. 95 şi respectiv 97). (n. trad.)
1 1 7. Pe cre Burke l admra cel puţin tot atît de mult pe cît admira
Montesquieu Constituţia engleză.
1 1 8. Qualitas, relatio, actio, passio, ubi, quando, situs, habitus.
1 1 9. ,,Parlamentul nu este un congres al ambasadorilor unor
interese dierite şi ostle, pe cre iecre ambasador rebuie să le apere,
327
n calitate de agent şi avocat împotriva altor agenţi şi avocaţi;
dimporivă, Prlamentul este o adunare deliberativă a unei singure
naţiuni, care re un singur nteres, cel al nregului - n cre nu scopurle
locale, nu prejudecăţle locale snt cele cre rebuie să călăuzească, ci
bnele comun, cre ezultă dn raţiunea generală a nregului. Înr-adevăr,
tu alegi un membru al Parlamentului; numai că atunci cînd l alegi el nu
este membru de Bristol, ci el este un membu al Parlamentului. Dacă se
întîmplă ca alegătoul local să aibă un nteres sau o opiie omată n
pripă, opuse n mod evident, adevăratului bne al restului comunităţii,
membrul Prlamentului care reprezntă acel loc rebuie să se ţină la el
de departe, ca şi oricre alt membu, de ncercrea de a ransfoma acel
nteres sau acea opnie într-o bază reală de acţiune." („Speech to
Electors of Bristol", 1 774, n Philosophy of Edmund Burke, p. 148)
Burke a fost de apt deputat de Bristol n Prlamentul britic nre
1 774 şi 1 780, cînd a pierdut alegerile în Bristol din două motive:
apărrea drepturilor comerciale ale Irlndei şi acuzaţia alsă că r i
membru al Biserici catoice. Protectoul său, mrchizul de Rockingham,
prim lord al Trezoreriei, l-a ajutat să ie ales deputat l oraşului Malton,
pe care l va reprezenta n Prlament pnă la retragerea sa dn viaţa
politică, n 1 794. (n. rad.)
1 20. Limbus patrum era n teologia scolastică locul dn nen n
cre mergeau cei cre, deşi duseseră o viaţă dreaptă, nu se putuseră
bucura de venrea lui Iisus Hristos. (n. trad.)
1 2 1 . „Maluri şi coaste ocolind. . . ", Vergiliu, Eneida, II, 75, Ed.
Univers, Bucureşti, 1 980. (n. rad.)
1 22. Talleyrand, episcop de Autun. (n. a.)
1 23 . „Eu semăn pentru zeii nemuritori", Cicero, De Senectute,
II, 25. (n. rad.)
1 24. În ranceză n text. (n. rad.)
1 25 . Ferice-acela (n. rad.)
...

1 26. ,Zicnd acestea, cămătaul lfius,/ mai - mai să-nceapă-a i

ţăran,/ şi-a strîns la ide banii toţi şi umblă-a-i da/ pentu caiende
cu-mprumut." (Horaţiu, Epode, I, rad. Const I. Niculescu), n Horaţiu,
Opera omnia, vol. 1 , Univers, Bucureşti, 1 980) (n. rad.)
1 27. n rnceză n text.(n. trad.)
1 28 . Veche monedă de hrtie emisă n Franţa n timpul Revoluţiei
ranceze şi a cărei valoare era aibuită pe bza bunurlor naţionale. La
2 noiembrie 1 789, Adunrea Constituantă a decis ca bunurle cleului să
ie puse „la dispoziţia naţiuni", coniscate, adică, şi rnsomate n
328
bnunuri naţinale. (Moure, Dictionnaire Encyclopedique d' Histoire,
voi. 1) (n. trad.)
1 29. Trimiterea la lacul Sirbon dn Egipt - laguna Sirbonis a celor
dn antichitate n cre, porivit lui Herodot, au pierit atîtea oştiri -
anteşte de Paradisul pierdut l lui Milton:
.� gulf proound as that Serbonian Bog
Bet wixt Damiata and mount Casius old
Where armies whole have sunk. " („Adnc abis, ca mlaştina
Serbon/ De dntre Casius şi Damieta,/ n cre oşti ntregi se înecară. . . ",
Mlton, Paradisul pierdut, BPT, 1 972, II, p. 53) (n. trad.)
1 30. Penu Burke, fundamentul moralităţii îl reprezintă senti­
mentele naturale. Funcia acestor sentimente este aceea de a exprima
nevoile undamentale ale naturii umane şi de a trasa relaţiile dintre
oameni pe temeiul dreptăţii şi iubirii. Rolul raţiunii, cre nu este n
nregime negat, este acela de a recunoaşte aceste nevoi şi relaii dincolo
de veşmntul lor aectiv şi de a le exprima astel ca pounci raţionale ale
legii morale. De aceea, „raţiunea este un prieten care face sugestii
olositore Curţi, fără a pune nsă la ndoială jurisdicţia acesteia."
(Burke, „Letters on a Regicide Peace", citat n Bruce Frohnen, Virtue
and the Promise of Consevatism. The Legacy ofBurke and Tocqueville,
University Press of Kansas, 1 993, p. 44) Penu Burke, morala unei
naiuni depnde de opile, prejudecăţile şi moravurle (manners) ei. De
aceea, „Oamenii nu snt legaţi unii de alţii prin hrtii şi parafe. Ei ajung
să se asocieze prin asemănări, prin concordanţe, prn simpatii. Acest
lucu este valabil atît n cazul naţiunilor cît şi al indivizilor. Nici o
legătură de prietenie ntre două naţiuni nu este atît de putenică precum
acea ntemeiată pe asemănrea dinre legi, obiceiuri, moravuri şi
deprinderi de viaţă. Forţa lor este mai mre decît cea a tratatelor. Ele snt
obligaţii nscrise n inimă. Ele i aproprie pe oameni, fără ca ei să ştie,
şi uneoi chir mpotriva ntenţlor lor. Legătura secretă, nevăzută dr
ndiscutabilă a relaţiilor lor ncetăţenite (habitual) îi ţine împreună,
chir şi atunci cnd natura lor vicioasă şi litigioasă îi ndeamnă să se
susragă, să se încaiere şi să se dispute asupra condiiilor obligaţlor lor
scrise." (Burke, „Speech on r. Fox's East India Bill", citat n Frohnen,
p. 57) (n. rad.)
1 3 1 . Aş putea spune chir rei, dacă e să punem la socoteală repu­
blicile dn provncii. (n. a.)
329
 132. „„. dar ugăciunile publice ale multor oraşe au învins-o."
Juvenal, Satire, X, Ed. Univers, 1 986, p. 13 2. Textul lui Juvenal se
eeră la Pompei. (n. trad.)
1 3 3 . Decrete ale Adunării popoului din Atena; ele aveau oă de
lege. (n. rad.)
1 34. Pentu lămuri suplmentare asupra asupra sistemului judicir
şi a comitetului de investigaţii, vezi cartea dl. de Calone. (n. a.)
1 3 5 . De temă că veţi ezita n a mă crede, iată n ce temeni egele
Franţei le permite tupelor sale să participe la sărbătole ederailor
populre:
„Aşa cum Maiestatea sa a recunoscut, nu un sistem de asociaţi
particulare, ci o reunire a voinţelor tuturor rancezilor n vederea
libertăţii şi prospeităţi comune ca şi penru menţinerea ordii publice;
ea a considerat de cuviinţă ca iecare regment să ia parte la aceste
sărbători civice pentru a spori raportule şi penru a snge şi mai tare
legăturile de uniune înre cetăţeni şi trupe." (raducere din imba
ranceză) (n.a.)
1 3 6. Pentu antici, aceştia erau anumiţi i din viaţa individului
consideraţi a i critici (combinaţiile de 7 şi 9). Maele an critic era cel
de la vîrsta de 63 de ani (produs de înmulţrea lui 7 cu 9). r, n
momentul publicări Relecţiilor, Burke , cre era născut n 1 729, inrase
n cel de-al şaizeci şi treilea an de viaţă. (n. rad.)
1 3 7. Dl. de la Tour du Pin a renunţat de atunci să mai mergă la
şcoală şi şi-a dat demisia din postul lui (2 1 octombrie 1 790). (n. a.)
1 38 . Courier Frnţois, 30 iulie 1790. Adunrea Naţională, numărul
2 1 0. (n. a.)
1 3 9. Edmund Burke nu este n mod absolut un critic al dreptulor
omului, ci doar al unei anumite concepţi, evident absracte şi
metaizice, despre drepturile omului. Iată cum deneşte Burke ade­
văratele drepturi ale omului: „Drepturile oamenilor - adică, dreptule
naurale ale omeii - snt nr-adevăr lucuri sacre; şi dacă se dovedeşte
cumva că vreo măsură publică le afectează în mod negativ, atunci
trebuie protestat în mod radical la adresa acelei măsuri, chir dacă nu
există nici o cartă care să poată i invocată împoiva ei. Dacă aceste
drepi sînt n contnuare afirmate şi declrate prin acorduri exprese,
dacă ele snt în mod clr denite şi protejate, de căre putere şi autoritate,
de orice atac la adresa lor, prin instrumente scrise şi prn ngajamente
omale, atunci ele se ală nr-o şi mai bună situaţie: ele se mptăşesc
astel nu numai dn caracteul sacu a ceea ce rebuie astel protejat, dar
330
şi din nsăşi cednţa publică solemnă care oeră granţi la adresa unui
lucu de o asfel de impotnţă. nr-adevăr, această recunoaştere ormală
de căre puterea suverană a unui drept originar al supusului nu r putea
i niciodată subminată fără a nimici, n acelaşi timp, pncipiile absolut
undamentale şi constitutive, ale guvenăii şi chiar ale societăţii nsăşi.
Cartele pe care le considerăm în mod deosebit importante sînt
instrumente publice de o astel de natură: mă reer la cartele regilor Ion
şi Henric al ll-lea. Ceea ce garnteză aceste insrumente poate i numit
nr-un mod oarte adecvat, fără nici un el de ambiguitate nşelătoare,
drepturile recunoscute şi declarate ca atare ale oamenilor (the
chartered rights of men)." („Speech on r. Fox 's East India Bill")
(n. rad.)
1 40. Porivit rapoatelor prezentate de dl. Necker, Garda Naţională
dn Paris a primit pe lngă sumele care au ost stnse de la locuitori
oraşului lor aproximativ 145.000 de re sterne din Trezoreria pubică.
Nu i este oate clar dacă este vorba de plata efectivă pentru cele nouă
luni de cnd grda există sau de o estimare a salariului lor pe nregul an.
Lucrul acesta nu contează nsă prea mult deorece garda poate oricum
să ia tot ceea ce doreşte. (n. a.)
1 4 1 . „Cum aţi putut să vă distrugeţi măreaţa voasră ţară aît de
repede?", Cicero, De Senectute, VI, X. (n. trad.)
142. Nume ictive olosite n dreptul nglo-saxon penu a desena
pile adverse. Ideea este că Doe nu e mai solvabil decît Roe, pentru că
nici unul dinre ei nu există de fapt. (n. rad.)
143. Cititorul va observa că nu am făcut decît să ating n treacăt
(plnul meu nu cerea mai mult de atît) problema finnţelor Frnţei, n
relaţie cu greutăţle care apasă asupra venitului pubic. Dacă mi-aşi
propus să spun mai mult, materialele pe care le am la ndemnă nu r i
ost îndeajuns. Reeritor la acest subiect îl trimit pe cititor la catea
donului de Calonne şi la curemurătoarea prezentre pe care acesta o
ace jafului şi distrugerii finanţelor publice, cît şi a tuturor celorlalte
aaceri ale Franţei pe cre le-au produs bunele intenţii ale ignoranţei şi
ale incapacităţii. Astel de cauze nu vor putea decît să producă, ntot­
deauna, aceleaşi eecte. După examinrea prezentării domnului de
Calone cu un ochi mai degrabă sever şi după ndepătrea, poate cu o
rigoare prea exagerată, a tot ceea ce ar putea să semene în ochii duşma­
nilor cu o pledorie pro domo sua a unuia ce nu are de a ace decît prea
puţin cu nanţele, cred că se va constata că o lecţie mai bnevenită de
33 1
prudenţă la adresa spritului nesăbuit al inovatoilor, ca cea oerită pe
spezele Frnţei, nici că i s-ar putea da omerii.
144. Cum spunea La Buyere al lui Bossuet. (n. a.)
1 45 . „Nu Adunaea n nregul ei este cea căreia mă adresez aici:
nu le vorbesc decît celor care o conduc pe drumuri greşite, ascunzndu-i
sub culori seducătoare scopul către care o împing. Ei snt cei cărora le
spun: scopul vostru, nu veţi nega, este de a-i răpi cleului orice spernţă
şi de a-l duce la rună; fără a vă bănui că puneţi la cale, domnaţi de
cupiditate, tot elul de combinaţi, fără a vă bănui că nu vă pasă de
efectele publice pe care aceasta le-ar putea avea, cred că acesta este
lucrul pe care îl umăriţi prin ngrozitorea acţiune pe v-aţi propus să o
înreprindeţi, acesta este, fără doar şi poate, rezultatul ei. Numai că ce
avantaj poate ala în toate acestea poporul de cre pretindeţi că vă
interesaţi? Folosindu-vă fără încetare de el, ce faceţi voi penu popor?
Nimic, absolut nimic; dimpotivă, voi aţi făcut numai ceea ce a dus la
împovărarea lui cu şi mai multe greutăţi noi. Aţi respns, pe socoteala
lui, o oertă de patu �ute de milioane, a cărei acceptare ar i putut
deveni o modalitate de a-i reduce suferinţele. După cum, aţi substituit
acestei resurse, pe cît de profitabilă pe atît de legitmă, o nedreptate
disugătoare, care, după propria voasră mărturisre, încarcă visteria
publică şi n consecinţă poporul cu o creştere a cheltuielilor de cinczeci
de milioane pe lună şi cu o rambursare de o sută cincizeci de milioane.
Nefericit popor, iată ce ţi-a adus n cele n umă exproprierea
bunurilor Bisericii şi modul n care duritatea decretelor de taxre i-a
tratat pe slujitori unei religii bineăcătore; ei se ală de acum n grija
voasră: mila lor îndulcea suerinţa celor săraci, n vreme ce voi aţi
ajuns să iţi obligaţi să subvenţionaţi nreţinerea lor." (De l' etat de
France, p. 8 1 . , raducere din limba rnceză. Vezi de asemenea şi p. 92
şi cele care umează.) (n. a.)
146. Burke inversează aici propoziţia lui Horaţiu: Credat Iudaeus
Apella non ego („Un Apella, evreul, să creadă dacă vrea.. ". , Horaţiu,
Satire, I, V, 1 00, Ed. Univers, 1 980) (n. rad.)
147. „Apoi, cu gioaga-i rece şi uscată,/Ce mpietreşte totul, iată,
MorteLovi n amestecătura stnsă... " (Milton, Paradisul pierdut, X,
293 , BPT, 1 972) (n. rad.)
148. „Libertatea, cea care merită acest nume, este un prncipiu
onest, echitabil, diuz şi imparţial. Este o vute măreaţă şi atot-cu­
prnzătore şi nu un viciu sordid, egoist şi ipsit de generozitate . . . "
(„Letter to Dupont", 1 789) sau pentu a vedea mai bine legătura dinre
332
libetate; vute, _şi existenţa ordinii sociale: „Oamenii snt c aliicaţi
penu libetate civilă n aceeaşi proporţie n care snt nclinaţi să-şi
nfrneze dornţele din punct de vedere moral,- n aceeaşi propoţie n
care iubirea lor de dreptate este mai presus de lăcomia lor,- n aceeaşi
propoţie n care cracterul raţional şi cumpătat al ntelectului lor se
situează deasupra vanităţii şi ngmfării lor. „" („Letter to a Member of
the French National Assembly") (n. trad.)
1 49. ,,Excesul de libertate (care reprezntă perfecţiunea absractă a
acesteia, dar cae nu este decît adevăraul ei neajuns) nu se obţine
niciunde şi nici că rebuie să ie asfel; deoarece exremele, aşa cum prea
bine ştm cu toţii, distug atît vrtutea, cît şi plăcerea de a răi n oricare
din punctele n care libertatea se eeră ie la datoriile, fie la satisacţiile
pe care le avem n viaţă. Libetatea nsăşi rebuie să ie limitată penu
a o poseda cu adevărat. Este mposibil de stabilit cu exactitate, n iecre
cz, gradul de nnare ce rebuie apicat libetăţii. Cu toate acestea,
scopul pemanent al iecăui sfătuitor public nţelept trebuie să ie acela
de a ala prin experimente pudente şi prin ncercări raţionale şi
cumpătate cît de puin, nu cît de mult din această nnre poate să
existe nr-o comunitate: deoarece ibetatea este n bun cre rebuie
sporit, şi nu un rău care să ie dinuat. Ea nu este doar o binecuvntare
persoanală de pmă mportanţă, ci sursa vitală şi energia statului însuşi,
care posedă exact att de multă viaţă şi vigoare, cîtă ibertate există n
cuprnsul lui." („Letter to the Sheffs of Bristol", 1 777) (n. rad.)
1 50. „Cu credinţă trebuie să veghem asupra drepturilor şi
privlegilor popoului. Dar datoria noasră, dacă sntem caicaţi pentu
ea aşa cum se cere să m, este aceea de a-i oeri popoului inormaţie
şi nu de a o pimi de la acesta . . . " („Speech on the Duration of
Parliments", 17 80) sau ,,Popoul nu rebuie deprins să considere cu
uşurnţă angajamentele sale aţă de cei care l conduc; n caz conrar, el
îşi va deprnde conducătorii să nu ia n serios angajamentele pe care le
au aţă de popor. . . " (,,Appeal rom the New to the Old igs") (n. rad.)
1 5 1 . „Nu voi nega existenţa neajunsurilor n cadrul Constituţiei
noastre, după cum nu am să neg nici aptul că atunci cnd aceste
neajunsuri snt descoperite ele rebuie să ie ndreptate; dar, luată n
nregul ei această Constituţie a reprezentat mndria noasră şi un obiect
de admiraţie pentu alte naţiuni. Înr-un plan atît de compicat ca cel al
unei Constituţii nu tot ceea ce apare la pma vedere ca iin d un nejuns
ajunge să ie astel considerat n realitate. Pentru a putea să ne
mbunătăm Constituţia, rebuie să o vedem n nregul ei; după cum ea
333
rebuie să fie comprată cu strea actuală a poporului, cu circumstnţele
şi cu tmpul. Deoarece ceea ce am examinat n mod separat şi n sine
poate să apară, ca un neajuns, numai că atunci cnd este considerat n
relaţie cu alte lucruri, el poate să apră ca fiind perfect justiicat,- sau,
cel puţin, ca ceva ce poate i cu răbdare acceptat ca un mijloc de a
preveni un neajuns şi mai mare. . . " („Letter to the Bucnghamshire
Meeting on Parimentary Reom", 1 780) (n. rad.)
1 5 2. Addison în Caton;
„Eteity! thou pleasing dreadul Thought!
hrough what Variety of unry 'd Being,
Through what new Scenes and Chnges must we pass" (Burke a
modiicat puţin versul pe cre l citează). (n. rad.)
 Cuprins

Edmund Burke: un conservator în sluj ba

valorilor liberale . . „ . . . . „ „ . . . . . „. . . . „. . . . . . „ „ . . . . . „ . „ . . . „ „ „ . . . „ „ . 5
Burke şi Conra-Luminle „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ . . . . . . „ . . „ „. . „ „ 6
Vlorile liberle nr-o perspectivă consevatore? „„„„ 12
Repere cronologice „„„. . . . . „. . . . .„ ..„.„„. . . „„. . „.„„ . . . „ .. „... „„„. 24
A. Edmund Burke ......„.„„... „.„... „.„. . . . .„ ...............„ . „. . . . 24
B. Evenimentele revoluţionre din ni 1 789- 1 790 „ .„„„ 29
Avertismentul autorului . „ . „ „ „ . „„ „ „ „ „„ „ „ „ „ . „ „ .„ „ . „ „ „ „ „ . 37
Texul scisoii „ „ „. „ . „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ . „ „ „ „ „ „„ „
„ . . . „ .41
Note „ „ „ „ . . „ „ . . „„ . . „ „ „ . „ „ „ . . „ . „ . . . . . „ . . . „ „ . . . . „ . . . . . . . . . . „ . . . . . . . . . . . . 305
 Editor: VALENTIN ICOLAU
Redactor: ALINA ICULAE
Tehnoredactre computerzată: LUINIŢA CATANĂ

Aprut 2000, Bucureşti

Timbrul literr se vrsă n contul Uniunii Sciitoilor
r. 45. 10. 10.32, BCR sector 1 , Bucreşti

Tipul executat sub c-da nr. 66

la S.C.GALINVEST S.A. GALAŢI
Str. Henri Coandl nr. 3
Tel.: 036/4723 8 1 ; 472927; Fax: 036/46547 1 ; 4 1 1 862
e-mail: galinvest@xnet.ro
ROMÂNIA